BOTEZUL CU DUHUL SFÂNT

R. C. Sproul

Ne aflăm într-o perioadă a istoriei creştine extrem de neobişnuită, cel puţin din următorul punct de vedere. În ultimii 50 de ani s-au scris mai multe cărţi despre Persoana şi lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt decât în toată istoria creştină la un loc. Acest fapt ridică imediat întrebarea: cum se face că dintr-odată apare acest tumult de literatură despre Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt? Răspunsul este evident: din cauza impactului aşa-numitei Mişcări Carismatice asupra lumii – mişcare ce şi-a avut rădăcinile în secolul al XIX-lea dar care a trecut şi la principalele denominaţiuni de la mijlocul secolului XX. În spatele acestei aşa-numite Mişcări Carismatice se află o istorie neobişnuită, legată de rădăcinile primare ale Penticostalismului, de doctrina şi învăţătura lor despre conceptul botezului cu Duhul Sfânt. Cred că am auzit cu toţii oameni vorbind despre botezul cu Duhul Sfânt. Ei spun: ‘Am devenit creştin la o anumită dată dar am fost botezat cu Duhul într-o altă ocazie.’ Sau, e posibil să te întrebe: ‘Ai fost botezat cu Duhul Sfânt?’ De asemenea, am auzit cu toţii de modul în care conceptul botezului cu Duhul Sfânt a fost atât de strâns legat de fenomenul vorbirii în limbi. Aceasta este glossolalia sau vorbirea în limbi.

În teologia penticostală tradiţională, conceptul botezului cu Duhul Sfânt şi vorbirea în limbi sunt legate de doctrina sfinţirii. Termenii „a doua binecuvântare” sau „a doua lucrare de har” exprimă un gen de perfecţionism. Ideea e că prima lucrare de har este convertirea. Dar dincolo de faptul că eşti convertit la Cristos prin puterea şi prezenţa Duhului Sfânt (şi toată lumea e de acord că lucrarea de regenerare a sufletului este într-adevăr lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt), mai există o a doua operaţiune a Duhului Sfânt, la fel de dramatică, la fel de instantanee şi completă, numită „a doua lucrare de har”, prin care o persoană poate să aibă parte de sfinţire deplină în această viaţă. O persoană poate fi socotită desăvârşită, în ceea ce priveşte ascultarea sa spirituală şi dreptatea sa. Aşadar, mişcarea a fost numită „perfecţionism”. Descriu în linii mari aceste lucruri pentru că, la vremea când a apărut, existau multe ramuri ale mişcării şi teologiei respective şi nu toată lumea credea exact acelaşi lucru. Erau grade diferite şi tipuri diferite de perfecţionism. Însă, ideea este că la început, conceptul botezului cu Duhul Sfânt presupunea această revărsare a lui Dumnezeu Duhul Sfânt în sufletul omenesc, cu scopul de a perfecţiona sau de a sfinţi o persoană. Şi semnul primirii botezului cu Duhul Sfânt era vorbirea în limbi.

Cât priveşte impactul şi mai puternic pe care l-a avut Mişcarea Carismatică, întreaga experienţă a vorbirii în limbi şi conceptul botezului cu Duhul Sfânt au depăşit graniţele denominaţionale şi au început să-şi lase amprenta în biserica romano-catolică, în biserica luterană, în biserica presbiteriană şi realmente în orice denominaţiune existentă. Din acel moment s-a acordat foarte mare atenţie acestei idei, în încercarea de a integra teologia botezului cu Duhul Sfânt în creştinismul istoric. Aşa am ajuns să avem astăzi aşa-numita teologie neo-penticostală. Şi acest „neo” diferă de teologia penticostală veche. Principala diferenţă este următoarea. Acum, în cadrul Mişcării Carismatice, mult mai ample, ideea botezului cu Duhul Sfânt nu mai este văzută ca o lucrare secundară de har, care are drept scop sfinţirea, ci mai degrabă (din acest punct de vedere, cred eu, într-o lumină mult mai biblică) ca o lucrare de har realizată de Duhul, care are rolul de a da oamenilor daruri şi de a-i împuternici în vederea slujirii. Şi din acest punct de vedere, cred eu, este mult mai aproape de conceptul nou-testamental referitor rolul Duhului în botezul cu Duhul Sfânt.

Cu toate acestea, ce a ieşit din teologia neo-penticostală nu este un acord uniform între toate partidele. Astăzi sunt mulţi oameni care mai cred că vorbirea în limbi este semnul indispensabil al primirii botezului cu Duhul Sfânt. Şi dacă nu vorbeşti în limbi, înseamnă că nu ai primit botezul. Dar mai sunt şi alţii care cred că vorbirea în limbi nu trebuie să însoţească neapărat experienţa botezului cu Duhul Sfânt. Astfel că nu insistă asupra prezenţei vorbirii în limbi ca dovadă a botezului. Însă e general acceptată ideea că, pentru creştinul de rând, există un interval de timp de la convertirea la Cristos până la primirea botezului cu Duhul Sfânt (nu este neapărat cazul fiecărei convertiri, dar de cele mai multe ori). Fapt ce înseamnă că poţi fi creştin, creştin adevărat, şi totuşi să nu ai botezul cu Duhul Sfânt. Mai înseamnă şi că există creştini care sunt botezaţi cu Duhul Sfânt şi creştini care nu sunt botezaţi cu Duhul Sfânt. Ideea este că fiecare creştin are posibilitatea de a fi botezat cu Duhul Sfânt, dar încă n-au fost toţi botezaţi. Aşadar, într-un fel, îi avem în Trupul lui Cristos pe cei care „sunt botezaţi” şi pe cei care „nu sunt botezaţi”. Justificarea biblică a acestei concepţii – existenţa unui interval de timp între convertire şi botezul cu Duhul Sfânt, precum şi existenţa a două categorii de creştini, unii botezaţi cu Duhul Sfânt, alţii nebotezaţi – se găseşte în anumite pasaje narative din cartea Faptele apostolilor, în capitolul doi, spre exemplu, în pasajul referitor la ziua de Rusalii. Această teologie s-a născut din legătura care există între ceea ce oamenii experimentează astăzi – vorbirea în limbi şi altele – şi naraţiunea biblică a celor întâmplate în ziua de Rusalii.

Să privim pentru câteva momente la consemnarea biblică. Capitolul 2 din Fapte, începând cu primul verset: „În ziua Cinzecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.” Versetul 12. „Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?”” Luca include în naraţiunea sa, în capitolul 2, nu doar descrierea celor întâmplate, ci şi întrebarea : „Ce vrea să zică aceasta?” Aşadar, să ascultăm ce spune. „Dar alţii îşi băteau joc şi ziceau: „Sunt plini de must!” Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: „Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele! Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: „În zilele din urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri!…”” Este extrem de important pentru noi să înţelegem că, atunci când s-a petrecut acest eveniment, au fost tot felul de semne vizibile. Şi evident că vorbirea în limbi nu a fost vizibilă. A fost un semn audibil. Dar mai era acolo şi sunetul unui vânt puternic. Era şi un foc ce cobora din cer şi care, evident, nu mai însoţeşte acelaşi gen de experienţe astăzi. Dar când Petru dă interpretarea acestor evenimente din ziua de Rusalii, el îndreaptă oamenii spre profeţia lui Ioel din Vechiul Testament, profeţie în care Ioel vorbeşte despre venirea apropiată a Împărăţiei lui Dumnezeu. Când acea Împărăţie va veni, Dumnezeu va turna Duhul Său cel Sfânt peste toată suflarea.

Când privim la rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament, vedem „charismata”, darurile Duhului, restricţionate, oferite doar câtorva oameni precum Moise sau judecătorii sau profeţii. Şi vedem ce s-a întâmplat în Numeri 11 când Ietro l-a mustrat pe Moise pentru că şi-a asumat întreaga responsabilitate şi povara slujirii, spunându-i: „ceea ce faci nu e bine”. Şi Dumnezeu i-a spus lui Moise că avea să coboare şi să ia din Duhul Sfânt care era peste el şi avea să-L împartă celor şaptezeci de bătrâni din comunitate. Şi când Domnul a făcut aceasta, iar Duhul a căzut peste cei şaptezeci de bătrâni, aceştia au început să prorocească. Doi dintre ei, Eldad şi Medad, erau în tabără, în apropiere; şi Iosua a văzut aceasta, s-a supărat şi a venit la Moise şi i-a spus: „Eldad şi Medad proorocesc în tabără. Opreşte-i.” Pentru că Iosua era obişnuit cu gândul că numai Moise fusese uns pentru această slujbă, iar acum apăruseră şi alţii care dădeau semne că fuseseră înzestraţi şi primiseră daruri prin Duhul Sfânt. Şi Iosua s-a gândit că aceştia constituiau un grup de răzvrătiţi, de rebeli, care s-au autonumit profeţi; pentru că Iosua nu fusese prezent când Moise primise instrucţiunile. Interesant este faptul că, atunci când Moise a auzit plângerea lui Iosua, i-a spus acestuia: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!” Moise spune de fapt că tu nu trebuie să fii gelos pentru cele ce se întâmplă aici, pentru că acum, Dumnezeu Şi-a extins sfera de distribuţie a puterii de ungere a Duhului Sfânt. Eu aş fi vrut numai, a spus Moise, ca ea să fi fost şi mai mare. Aş vrea ca El să dea Duhul Său tuturor oamenilor din popor, nu doar la şaptezeci dintre ei. Acesta a fost răspunsul lui Moise, aceasta a fost rugăciunea lui. Nu a fost o prorocie.

Dar, la vremea când ajungem la Ioel, vedem că rugăciunea lui Moise devine o prorocie. Şi Ioel spune că va veni o vreme când Dumnezeu va turna din Duhul Său peste tot poporul. Nu doar peste câţiva. Nu vor exista „botezaţi” şi „nebotezaţi”. Mi se pare uimitor faptul că, atunci când acest eveniment este consemnat în cartea Faptele apostolilor, Petru vede în el împlinirea prorociei lui Ioel. Fapt care ar fi total opus ideii că acum, Dumnezeu dă Duhul Său cel Sfânt doar unora dintre credincioşi şi nu tuturor credincioşilor, prin experienţa de la Rusalii.

Mai sunt şi alte lucruri pe care trebuie să le luăm în calcul şi trebuie să o facem cu atenţie. Anume: lucrurile consemnate pentru noi în cartea Faptele apostolilor. Mai întâi, atunci când citim capitolul 2, vedem două lucruri demne de-a fi luate în seamă. Primul: credincioşii care erau adunaţi laolaltă cu această ocazie erau credincioşi iudei, veniţi din toate provinciile. Aceşti credincioşi iudei erau adunaţi acum pentru a celebra sărbătoarea Rusaliilor din Vechiul Testament. Şi, în timp ce credincioşii iudei erau adunaţi din acest motiv, Duhul Sfânt a coborât peste ei. Este instructiv pentru noi să observăm că, atunci când Duhul a coborât peste credincioşii iudei, a coborât peste toţi cei care erau acolo. Această revărsare a Duhului Sfânt a venit peste fiecare dintre credincioşii iudei care erau adunaţi cu ocazia Rusaliilor. Duhul nu S-a pogorât doar peste câţiva. S-a pogorât peste toţi. Ei fuseseră credincioşi înainte ca să fi experimentat acest botez cu Duhul Sfânt. Datorită acestei perioade din istoria răscumpărătoare, Rusaliile marchează un nou punct de reper în planul de răscumpărare al lui Dumnezeu. Aşadar, este evident faptul că ei fuseseră credincioşi înainte ca să primească această înzestrare sau acest dar al lui Dumnezeu Duhul Sfânt.

Dar apoi vedem alte trei episoade în cartea Faptele apostolilor, pe care le-aş putea numi mini-Rusalii. Dacă citiţi în Fapte capitolul 8, găsiţi scris despre pogorârea Duhului Sfânt peste credincioşii samariteni. Capitolul 8 ,versetul 14: „Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste niciunul din ei…” Aşadar, vedeţi aici de ce spun oamenii că există un interval de timp între convertire şi primirea Duhului. Pentru că acesta a fost cazul credincioşilor samariteni care Îl primiseră pe Isus; ei credeau în Isus, dar încă nu primiseră Duhul Sfânt. „…ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.” „Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei şi aceia au primit Duhul Sfânt.” Acum samaritenii au o zi a Rusaliilor. Şi toţi acei credincioşi samariteni au primit Duhul Sfânt.

Apoi mergem în Fapte capitolul 10, unde ni se relatează cele petrecute în casa lui Corneliu, prin venirea lui Petru. Versetul 44: „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu…” Înţelegeţi ce se întâmplă aici? Petru îl vizitează pe Corneliu, pe care Biblia îl numeşte „temător de Dumnezeu”. El este un credincios dintre neamuri care crede în iudaism. Acele neamuri care s-au convertit la iudaism, dar care au rămas netăiate împrejur, erau numite temătoare de Dumnezeu. Petru se află în casa lui Corneliu şi Duhul Sfânt coboară peste aceste neamuri temătoare de Dumnezeu. „…Atunci Petru a zis: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.” Acesta este răspunsul lui Petru la uimirea mulţimii de iudei, când au văzut că Duhul Sfânt coboară peste neamuri. Care este semnificaţia lui? Semnificaţia este aceasta: noi trebuie să îi botezăm pe aceşti oameni. Trebuie să îi altoim în Biserica nou-testamentală. Ei trebuie să fie membri cu drepturi depline în comunitatea Noului Legământ, pentru că Dumnezeu le-a dat şi lor acelaşi lucru pe care ni l-a dat şi nouă.

Mai târziu, în Fapte 19, întâlnim din nou un lucru asemănător, ce are loc în mijlocul credincioşilor efeseni, careau primit şi ei Duhul Sfânt în acelaşi fel cum am citit în celelalte experienţe. În cartea Faptele apostolilor avem patru relatări despre revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii. Vreau ca să vedeţi două lucruri. Numărul unu: în fiecare episod, toţi credincioşii care au fost prezenţi au primit Duhul sfânt. Este semnificativ acest lucru. Numărul doi: consemnarea pe care o avem aici arată patru grupuri distincte de oameni, pe care le întâlnim în Noul Testament. Mai întâi, iudeii. Apoi, samaritenii. În al treilea rând, temătorii de Dumnezeu. Şi în al patrulea rând, neamurile (efesenii). Dacă citim cu atenţie cartea Faptele apostolilor şi epistolele apostolului Pavel, vedem că una dintre cele mai mari controverse din anii de început ai Bisericii creştine a fost întrebarea: „Care este locul neamurilor în Trupul lui Cristos?” Neamurile erau fără drept de cetăţenie în Israel. Erau străini de legământul Vechiului Testament. Temătorilor de Dumnezeu li se acorda un statut parţial de membru. Iar samaritenilor nu li se acorda sub nicio formă statutul de membru. Şi neamurile erau considerate din afara taberei.

Deci, acum că Evanghelia este predicată acestor grupuri, problema care se pune este: ce facem cu samaritenii care devin credincioşi? Ce facem cu temătorii de Dumnezeu care devin credincioşi? Ce facem cu cei dintre neamuri care devin credincioşi? Sunt ei îndreptăţiţi să capete statutul de membru în Trupul lui Cristos sau nu? Mi se pare uimitor că, dacă vă uitaţi la structura literară şi la linia progresivă a cărţii Faptele apostolilor, veţi vedea că în naraţiunea sa, Luca trasează linia de expansiune a Bisericii apostolice, de la Ierusalim la Iudea, la Samaria şi până la marginile pământului. În acest fel ni se dezvăluie această carte. Pe măsură ce se ajunge la fiecare element, pe măsură ce fiecare segment este atins, al samaritenilor, temătorilor de Dumnezeu, al neamurilor, Dumnezeu confirmă intrarea lor în calitate de membri cu drepturi depline în Biserica nou-testamentală, prin faptul că le dă Duhul Sfânt.

Nemulţumirea pe care o am în privinţa teologiei penticostale este aceea că, după părerea mea, aceasta vede lucrurile mult prea slab faţă de ce s-a petrecut în realitate la Rusalii. Semnificaţia pe care Noul Testament o dă Rusaliilor este aceasta: ea reprezintă revărsarea Duhului Sfânt peste toată Biserica, care îl include pe fiecare credincios. Aşa cum spune Pavel în scrierile lui didactice: „N-am fost toţi botezaţi în acelaşi Duh?” Nu este loc în doctrina biblică, după judecata mea, de un concept care să cuprindă atât creştini botezaţi cu Duhul Sfânt cât şi creştini nebotezaţi. Acum, botezul vine odată cu convertirea. Nu este acelaşi lucru cu convertirea. Însă, principiul este acesta: toţi creştinii primesc botezul cu Duhul Sfânt.

Tradus de Estera Sandau

Doctrine

http://www.rcrwebsite.com/index.htm

ATRIBUȚIILE LUI CRISTOS

R. C. Sproul

Astăzi vom privi la atribuţiile lui Cristos. Când privim la atribuţiile lui Cristos, unul dintre conceptele cheie pe care le întâlnim este ideea că Isus Cristos este „mijlocitorul nostru”. Aşa cum Moise a fost numit mijlocitorul Vechiului Testament, la fel este şi Cristos Mijlocitorul Noului Testament. Ce face un mijlocitor? Un mijlocitor este unul care stă la mijloc, un intermediar, unul care se aşază între două sau mai multe partide şi mediază de obicei o dispută, dar nu neapărat. Între Dumnezeu şi oameni se află acest Mijlocitor. Când ne gândim la mijlocitori în Vechiul Testament, la cei care au intermediat sau au avut un rol în legătura dintre Dumnezeu şi om, vedem că există trei tipuri de mediatori. De fapt, nu sunt numai trei, pentru că Moise constituie o tipologie aparte. Dar aceste trei tipuri întâlnite în Vechiul Testament au fost oameni aleşi de Dumnezeu ca să îndeplinească o sarcină anume şi au fost făcuţi capabili să o îndeplinească prin ungerea Duhului Sfânt. Cele trei roluri principale ale mijlocitorilor, pe care le întâlnim în Vechiul Testament, sunt acelea de prorocpreot şi împărat. Aşadar, în ceea ce-L priveşte pe Isus, când ne uităm la atribuţiile Sale din drama răscumpărării, spunem că El este implicat sau deţine ceea ce din punct de vedere tehnic poartă numele de atribuţie întreită. Cristos înmănunchează toate aceste trei atribuţii din Vechiul Testament într-o singură Persoană. Cristos este Prorocul nostru, este Preotul nostru şi Împăratul nostru.

Care este diferenţa dintre aceste atribuţii? Să privim la ce însemna un proroc în Vechiul Testament. Prorocul este, în cea mai mare parte, un purtător de cuvânt. El este un agent al revelaţiei prin care Dumnezeu, în loc să vorbească direct din cer, audibil, poporului Israel, pune în gura lui cuvântul Său, acesta fiind umplut cu Duhul Sfânt. Apoi, prorocul transmite poporului Cuvântul lui Dumnezeu. Aşadar, putem spune următoarele: prorocul stă faţă în faţă cu poporul. Dumnezeu stă în spatele lui, astfel că prorocul rosteşte acele cuvinte în Numele lui Dumnezeu. Mesajele lui sunt prefaţate de cuvintele: „Aşa vorbeşte Domnul.” Vedem în Vechiul Testament şi faptul că există o luptă asiduă între adevăraţii proroci ai lui Dumnezeu şi prorocii falşi. Iar poporul merge după prorocii falşi. Ei sunt cu mult mai populari. Prorocii adevăraţi sunt ucişi, urâţi şi dispreţuiţi. Ne gândim la Ieremia şi la alţii, la plângerile şi problemele, suferinţa şi necazul pe care au trebuit să le îndure pentru că poporul nu voia să audă adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Ne aducem aminte că, atunci când Ieremia s-a plâns lui Dumnezeu de popularitatea de care se bucurau proorocii falşi – care vorbeau oamenilor ceea ce voiau să audă, legau în chip uşuratic rana fiicei Sionului şi le spuneau oamenilor propriile lor visuri – Dumnezeu i-a spus lui Ieremia: „Proorocul care a avut un vis, să istorisească visul acesta, dar cine a auzit Cuvântul Meu, să spună întocmai Cuvântul Meu.” El a spus: Ieremia, încetează să-ţi mai faci griji despre ceea ce fac prorocii falşi. Sarcina ta, vocaţia ta este să fii purtătorul Meu de cuvânt; şi eşti chemat să spui întocmai tot ceea ce ţi-am spus Eu.

Prin proroci, Dumnezeu transmite Cuvântul Său. Dar când privim la Cristos în Noul Testament, vedem că El este prin excelenţă Prorocul. Noi avem tendinţa să subestimăm acest lucru. Suntem atât de entuziasmaţi de dumnezeirea Lui, de faptul că este Împărat şi de celelalte aspecte ale slujirii Sale, încât tindem să credem că a fi proroc este o atribuţie mai puţin semnificativă. De fapt, observăm la cei care se întâlnesc cu Isus, în Noul Testament, o înţelegere progresivă, cum este de exemplu femeia de la fântână. La început ea spune: „Doamne, văd că eşti proroc.” Era un lucru onorabil să numeşti pe cineva proroc al lui Dumnezeu. Dar ea încă nu atinsese zenitul mărturisirii ei, la care ajunge abia atunci când îşi dă seama că El era Mesia. Dar Isus nu este un simplu proroc; este un proroc extraordinar. El nu doar că vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu, El este Cuvântul lui Dumnezeu. Autorul cărţii Evrei îşi începe epistola cu aceste cuvinte: „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul…” care este încarnarea Cuvântului lui Dumnezeu, Cel care manifestă pe deplin tot ceea ce Tatăl I-a dat. Observaţi că Isus a spus: „…nu vorbesc nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu.” Şi astfel, El este Prorocul credincios al Noului Testament.

Un alt lucru: Isus nu este doar subiectul prorociei, ci, în Scripturi, El este Obiectul principal al Prorociei. El nu doar învaţă despre viitor sau vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu, El este Cuvântul lui Dumnezeu şi este ţinta întregii învăţături profetice a tuturor prorociilor vechi-testamentale. El este Prorocul nostru extraordinar.

În al doilea rând, El este Preot. Una dintre întrebările pe care le adresez adesea studenţilor mei la Seminar şi cu care încerc să îi încurc este aceasta: care este pasajul din Vechiul Testament care este cel mai des citat sau la care se face cel mai des trimitere în Noul Testament? Cu alte cuvinte, dintre toate afirmaţiile Vechiului Testament, care versete anume sunt cel mai des citate de scriitorii Noului Testament. Şi răspunsul la această întrebare este Psalmul 110. Este şi un motiv pentru aceasta. În acest psalm găsim o afirmaţie extraordinară despre caracterul lui Mesia. Daţi-mi voie să citesc primele câteva versete din psalm şi vedeţi dacă ghiciţi care anume este aceasta. „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând: „Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!” Poporul Tău este plin de înflăcărare când Îţi aduni oştirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua. Domnul a jurat şi nu-I va părea rău: „Tu eşti Preot în veac în felul lui Melhisedec.” „

Din nou mergem la cartea Evrei şi aici vedem cât de multă atenţie se acordă preoţiei desăvârşite a lui Cristos. Ca şi mijlocitor în Vechiul Testament, în loc ca preotul să stea cu faţa la popor şi să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, postura definitorie a unui preot era ca el să stea cu faţa la Dumnezeu şi cu spatele la popor. Pentru că, la fel ca şi proorocul, preotul era un purtător de cuvânt. Dar el vorbea în numele poporului. El era cel care mijlocea pentru popor. El se ruga pentru popor. Şi nu doar atât, el slujea în templu. Slujea la altar. Slujea în Sfânta Sfintelor atunci când aducea jertfe lui Dumnezeu pentru popor. Vedem că, în principal, oamenii nu îşi aduceau ei înşişi jertfele (chiar dacă au fost ocazii când şi le-au adus singuri); jertfele principale erau aduse de marele preot în ziua ispăşirii.

Am văzut că autorul cărţii Evrei vede în Isus un Preot unic. Observăm că în acest Psalm 110, două lucruri sunt puse pe seama celui căruia îi este adresat. „Domnul a spus Domnului meu: Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” Iată aici promisiunea că El va fi Împărat, dată de Tată Fiului Său. Dar câteva rânduri mai departe, El spune: „Tu eşti Preot în veac în felul lui Melhisedec.” În acest psalm mesianic din Vechiul Testament este făcută această promisiune că Mesia va fi atât Împărat cât şi Preot.

Din nou vedem că autorul cărţii Evrei subliniază faptul că preoţia lui Cristos este o preoţie mai înaltă decât cea stabilită pentru Aaron şi seminţia lui Levi, pentru că preoţia Lui merge înainte de Aaron şi Levi la acest personaj foarte misterios care este Melhisedec. Şi din nou observăm cum autorul cărţii Evrei dovedeşte superioritatea preoţiei melhisedechiene, pentru că Avraam s-a subordonat el însuşi lui Melhisedec, iar Avraam îi este superior lui Levi. Şi dacă Avraam îi este superior lui Levi şi Levi este subordonat lui Avraam, iar Avraam este subordonat lui Melhisedec, înseamnă că Levi este subordonat lui Melhisedec. Toată această explicaţie din Evrei este necesară datorită liniei genealogice a lui Isus. Pentru ca să fie Împărat şi să împlinească prorocia vechi-testamentală despre Împărăţia lui Dumnezeu, Împăratul trebuia să Se tragă din seminţia lui Iuda. Şi David, desigur, făcea parte din seminţia lui Iuda, iar Isus făcea parte din seminţia lui Iuda, fiind născut în casa, familia şi linia genealogică a lui David. Nu se punea la îndoială calificarea şi acreditarea oferite de seminţie pentru a fi Împărat. Dar din nou, în ceea ce priveşte regulile preoţiei, aceasta era limitată la seminţia lui Levi. Şi bineînţeles că Isus nu putea face parte şi din seminţia lui Iuda şi din seminţia lui Levi. Prin urmare, autorul cărţii Evrei ne spune că preoţia Lui împlineşte acest text. Înţelegeţi de ce Psalmul 110 este aşa de important, aici se spune că Mesia avea să fie preot, dar nu un preot levitic. El avea să fie un preot după o altă rânduială, într-adevăr, o rânduială mai înaltă – rânduiala lui Melhisedec.

Această preoţie mai înaltă se arată în perfecţiunea morală a lui Isus, care nu trebuie să aducă jertfe pentru păcatele proprii înainte de a intra în templu. În Vechiul Testament îl vedem pe marele preot care trebuia să aducă jertfe în ziua ispăşirii pentru propriile sale păcate, înainte ca să aducă jertfe pentru păcatele poporului. În plus, jertfa lui trebuia adusă în fiecare an. Şi mai mult, când marele preot murea, el trebuia înlocuit de un altul. Ceea ce autorul cărţii Evrei ne spune cu privire la superioritatea preoţiei lui Cristos este că, mai întâi de toate, El nu a trebuit să aducă jertfe pentru păcatul Său, pentru că El este fără de păcat. În al doilea rând, El nu a trebuit să repete jertfa. Jertfa pe care a oferit-o El, a oferit-o o dată pentru totdeauna. În al treilea rând, jertfa Lui nu a presupus oi şi ţapi. Aşa cum ne spune Scriptura, sângele oilor şi ţapilor nu era îndeajuns ca să îndepărteze păcatul. Jertfa adusă de Cristos este jertfa propriei Sale Persoane. Şi El nu a murit pentru ca mai apoi să fie înlocuit de un succesor, ci El este Preot în veac după rânduiala lui Melhisedec, lucrarea Lui de mijlocire continuând şi în acest moment: nu aducând în mod continuu jertfe pentru a împlini dreptatea lui Dumnezeu, ci mijlocind pentru poporul Său în fiecare zi, în templul ceresc, în Sfânta Sfintelor cerească.

Întocmai cum am văzut la rolul de proroc că Isus Cristos este atât subiectul cât şi obiectul prorociei, la fel stau lucrurile şi în cazul preotului – Cristos este subiectul şi obiectul preoţiei. Pentru că El, ca Preot, aduce jertfa în mod subiectiv, dar o aduce şi în mod obiectiv; şi ea este propria Sa Persoană. El este desăvârşit şi este intermediarul desăvârşit acum şi pentru totdeauna.

În cele din urmă, cea de-a treia atribuţie pe care o întâlnim aici este şi ea indicată în Psalmul 110, la început, unde spune: „Domnul a spus Domnului meu: Şezi la dreapta Mea… „. Este atribuţia de împărat. Poate că vă este greu să o priviţi din punct de vedere biblic, aşa cum aţi făcut cu atribuţia de mijlocitor. Dar dacă ne întoarcem la rădăcinile din Vechiul Testament, este foarte important să înţelegem că dacă vrem să vedem o manifestare a dreptului divin al împăratului, atunci trebuie să ne uităm în Vechiul Testament. Pentru că împăratul lui Israel nu este autonom. El nu are autoritate absolută de decizie. Ci el primeşte această autoritate de la Dumnezeu. El este chemat să exercite o domnie dintr-o poziţie secundară în toate lucrurile în care trebuie să arate dreptatea şi domnia lui Dumnezeu. Desigur, istoria împăraţilor din Vechiul Testament este o istorie plină de corupţie şi de eşec în ce priveşte ducerea la bun sfârşit a responsabilităţii cu care au fost investiţi iniţial aceşti împăraţi. Dar împăratul lui Israel este supus legii împăratului, astfel că împăratul este el însuşi un intermediar. El se află sub legea lui Dumnezeu şi totuşi el ajută la instituirea legii lui Dumnezeu înaintea oamenilor şi la respectarea ei. Din nou spun, în Biblie, împăratul nu este independent de Dumnezeu. Împăratul este agentul lui Dumnezeu; este slujitorul lui Dumnezeu care domneşte.

Acest principiu se menţine în Noul Testament cu privire la magistraţii civili. Biblia are în vedere două sfere de acţiune diferite pentru Biserică şi Stat; şi în acest sens vorbeşte de o separare între Biserică şi Stat, întrucât cele două au sarcini de lucru diferite. Dar nicăieri în Scriptură nu întâlnim ideea de separare a Statului de Dumnezeu, deoarece conducătorii acestei lumi sunt rânduiţi şi aleşi de Dumnezeu. Menirea lor este aceea de a sprijini dreptatea şi de a instaura dreptatea; şi ei vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu de felul în care şi-au exercitat dreptul de stăpânire.

Cu câţiva ani în urmă, am fost invitat să vorbesc la festivitatea de inaugurare a mandatului guvernatorului din Tallahassee, Florida. Cu acea ocazie, i-am amintit cu solemnitate guvernatorului Statului: „Domnule guvernator, astăzi este ziua numirii dumneavoastră în funcţie. Îmi aduc aminte de ziua când am fost numit în funcţie, când a trebuit să merg înaintea presbiterilor care m-au pus deoparte pentru slujirea Evangheliei şi a trebuit să fac promisiuni şi să depun jurăminte. Dar astăzi, dumneavoastră veţi fi numit într-o funcţie de slujire. Pentru că a fi guvernator înseamnă a fi un slujitor al lui Dumnezeu. Şi numai Dumnezeu vă poate face guvernator, iar El vă va cere socoteală de modul cum veţi guverna.” Acest lucru este adevărat pentru oricare alt guvernator, din orice naţiune, indiferent de situaţia în care s-ar afla.

Dumnezeu vede în lumea de acum o lume condusă de împăraţi corupţi, împăraţi care nu se supun legii împăratului şi care se abat de la instituirea dreptăţii şi justiţiei. Şi modelul cel mai apropiat de împărat ideal, pe care-l găsim în Vechiul Testament, a fost el însuşi un împărat corupt – a fost David. Dar odată cu David a început era de aur a împăraţilor în Israel. După moartea lui, oamenii au tânjit să vadă restaurarea împărăţiei davidice. În proorocia lui Amos, acesta vorbeşte de ziua în care Dumnezeu avea să restaureze cortul căzut al lui David. Aşadar, aşteptarea lui Mesia de-a lungul paginilor Vechiului Testament cuprindea o tânjire şi o dorinţă aprinsă după unul asemenea lui David. Şi aşa cum prezice el însuşi aici, în Psalmul 110, fiul lui, Mesia, avea să domnească pentru totdeauna. Şi astfel, atunci când apare Cristos, El este vestit de îngeri ca Împăratul de curând născut. De fapt, El a fost răstignit pentru că susţinea faptul că este Împărat. Acesta a fost motivul supărării lui Pilat. „Despre ce e vorba cu această împărăţie?” Şi Isus a spus „Împărăţia Mea nu este din această lume.” Dar asta nu însemna că El nu avea o Împărăţie. De fapt, Dumnezeu Îl face Împărat şi noi vedem culminarea slujirii Sale pământeşti nu cu ocazia învierii Lui, ci cu ocazia înălţării Lui, când Dumnezeu Îl ridică la dreapta Sa, Îl duce la încoronare, Îl aşază la dreapta Sa, în calitate de Conducător al întregului Univers, ca Împărat al împăraţilor şi ca Domn al domnilor, a cărui domnie va ţine pentru totdeauna. Iar Împăratul este Împăratul-Păstor. Nu este aceasta o idee interesantă din Vechiul Testament? David a învăţat cum să fie un păstor bun prin grija arătată şi prin protecţia acordată oilor aflate în grija sa.

Aşadar, Împăratul Mesia avea să fie un Împărat-Păstor şi un Împărat-Preot, ca să nu mai pomenim de un Împărat-Proroc, care nu trebuia succedat de o nouă generaţie. Împărăţia Lui nu are sfârşit. Domnia Lui va ţine în veac. Singura diferenţă dintre împărăţia de astăzi şi cea pe care o vom cunoaşte în viitor constă în vizibilitatea ei. Pentru că realitatea este că Isus este Împărat chiar acum. El deţine cea mai înaltă atribuţie politică din Univers, pentru că a fost pus în acea poziţie de către Dumnezeu. Acesta este mesajul Crezului Apostolic atunci când spunem: „stă la dreapta lui Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic.” A fi la dreapta lui Dumnezeu înseamnă a te afla într-o poziţie de putere, într-o poziţie de autoritate, prin care El domneşte, nu doar peste Biserică, ci peste întreaga lume. Îmi place să cânt acel refren muzical „Aleluia”, căci cuvintele sunt luate direct din Scriptură şi puse pe un fond muzical magnific. Şi ştiţi cum se termină. „El va domni din veşnicie în veşnicie, pentru totdeauna. Aleluia!” De aceea Biserica strig㠓Aleluia!”, pentru că Mesia al nostru nu este numai un Proroc, nu este numai un Preot, ci este şi Împăratul nostru.

Tradus de Estera Sandau

Doctrine

http://www.rcrwebsite.com/index.htm

Iosua, un urmaș ,,simbolic“ pentru Moise

joshua-anointed-by-moses01

Dintre Maria, Aaron și Moise, rădăcinile conducătorilor lui Israel, Dumnezeu a ridicat un lăstar firav, destinat însă să fie cel care a condus poporul lui Dumnezeu în ,,Țara Făgăduinței“. Providențial, acest nou conducător biruitor s-a numit ,,Iosua“, exact la fel ca Fiul întrupat lui Dumnezeu:

„Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus (orig. Iosua), pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Mat. 1:20-21).

Noul conducător al lui Israel n-a fost chemat însă de la naștere așa. A fost o întreagă poveste …

Nun și nevasta sa erau robi în Egipt și gemeau sub teribila povară a muncilor exterminatoare la care fuseseră puși de ,,faraonul care nu-l cunoștea pe Iosif“. Din oftaturile lor și din nădejdea în izbăvirile lui Dumnezeu, cei doi au tors un nume de speranță pentru băiatul lor nou născut: ,,Hoșea“, libertate, izbăvire (Hoshe’a (הוֹשֵׁעַ)). A fost poate o urare de bine așezată de părinți asupra unui copil căruia îi doreau un destin mai bun decât al părinților lor. Sau a  fost un strigăt de patriotism născând, de protest social, căci vă închipuiți ce reacții se nășteau în cei din jur care auzeau copilul acesta strigat pe nume ! ,,Libertate“, vino aici! ,,Izbăvire, vino acasă!“

Nu știm cum și când, dar Biblia ne spune că pe acest fiu al lui Nun l-a luat Moise ca slujitor ,,din tinerețea lui“:

,,Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i” (Num. 11:28).

Nu numai atât, dar, cu maturitatea lui, Moise a ,,corectat“ greșeala părinților acestui băiat și i-a schimbat numele din ,,Hoșea“ în ,,Iehoșua“ (ehoshu’a (יְהוֹשֻעַ;)), cu semnificația ,,Iehova este eliberatorul! Iehova aduce izbăvirea!“:

,,Lui Hosea, fiul lui Nun, Moise i-a pus numele Iosua“ (Num. 13:16).

Cărturarul Neemia, în cartea lui, probabil din cauza schimbării din ebraica veche în aramaica vorbită în Babilon, este cel dintâi care folosește forma prescurtată a numelui Iehoșua, scriind ,,Iosua“:

,,Toată adunarea celor ce se întorseseră din robie a făcut corturi şi a locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta, nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva. Şi a fost foarte mare veselie“ (Neemia 8:17).

Cât de nelalocul lor sunt controversele asupra ortografierii și pronuncției corecte a numelui Celui născut în familia lui Iosif și Maria. Nu, acesta nu sunt nici Isus, nici IIsus, după cum nu sunt nici Jesus, nici Jesu … Dacă l-ai fi strigat astfel de străzile Nazaretului, nici n-ar fi întors capul spre tine. Numele Lui adevărat, singurul pe care l-a pustat a fost și este ,,Iașua“ sau ,,Iosua“ cum îl ortografiază Cornilescu.

Tânăr de ispravă, Hoșea (Iosua) s-a numărat printre cele douăsprezece iscoade trimise să cerceteze țara Canaan:

,,Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimiţi câte un om pentru fiecare din seminţiile părinţilor lor, toţi să fie dintre fruntaşii lor.” …

,, …pentru seminţia lui Efraim: Hosea, fiul lui Nun“ (Num. 13:8).

Iosua devenise unul dintre ,,fruntași“ și cu ocazia bătăliei de la Refidim, când el a condus oștile în vale în timp ce Moise, sprijinit de Aaron și Hur, se rugau pe înălțime (Exod 17:8-16). Tot ca sujitor al lui Moise, Iosua îl însoțește pe Muntele Sinai și-l așteaptă la o oarecare distanță până ce acesta primește Tablele Legii (Exod. 24:13; 32:17).

Am putea spune deci că Iosua a crescut ,,la umbra lui Moise“ și a fost format de acesta pentru consacrarea în slujirea Domnului. Cu acordul lui Dumnezeu, Iosua a avut privilegiul de a locui în cortul lui Moise, care a funcționat ca și ,,cort al întâlnirii“ până la facerea Cortului celui mare și slăvit (Exod 33:7-11). Ce a văzut el acolo și ce a auzit el acolo, numai el, Moise și Dumnezeu știu. Este suficient să aflăm că tânărul n-a privit lucrul acesta ca pe o detenție, ci ca pe un privilegiu:

,,Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi, Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul cortului“ (Exod 33:11).

Întorși din iscodirea Canaanului, Iosua și Caleb au fost singurii care au avut credință pentru cucerirea țării și au fost răsplătiți de Dumnezeu cu dreptul de a intra în Canaan:

,,Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele şi au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: „Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată. Dacă Domnulva fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere. Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au nici un sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!” 

,,…. nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun“ (Num. 14:6-9; 30; 38).

Predestinat pentru aceasta, Iosua a fost urmașul lui Moise la conducerea poporului Israel și la cucerirea Canaanului. Scena ,,transferului de autoritate“ este emoțională și i se acordă un spațiu corespunzător în textul cărții:

,,Moise a vorbit Domnului şi a zis: „Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să rânduiască peste adunare un om care să iasă înaintea lor şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor.”

Domnul a zis lui Moise: „Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mâna peste el. Să-l aşezi înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări şi să-i dai porunci sub ochii lor. 

Să-l faci părtaş la dregătoria ta, pentru ca toată adunarea copiilor lui Israel să-l asculte.

Să se înfăţişeze înaintea preotului Eleazar, care să întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea Domnului, şi Iosua, toţi copiii lui Israel, împreună cu el, şi toată adunarea să iasă după porunca lui Eleazar şi să intre după porunca lui.”

Moise a făcut cum îi poruncise Domnul. A luat pe Iosua şi l-a pus înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări. Şi-a pus mâinile peste el şi i-a dat porunci, cum spusese Domnul prin Moise“ (Num. 27:12-23).

Așa cum vom vedea în cartea Deuteronom, la moartea lui Moise, Iosua i-a luat locul și a condus poporul în Canaan. Nici Aaron, nici Maria și nici Moise n-au intrat atunci în Țara Promisă. Dintre cei trei, Moise a făcut-o mai târziu, când a venit de dincolo de perdeaua Locuinței Morților, împreună cu profetul Ilie, pe ,,muntele schimbării la față“ să stea de vorbă cu Domnul Isus despre ,,exodul“ pe care urma să-L trăiască la Calvar (Luca 9:31).

Interpretat ,,tipologic“, adică ridicat la nivelul conținutul profetic al Bibliei, Moise NU PUTEA intra în Canaan. El a fost reprezentantul Legii, iar Legea a ținut doar până la venirea lui Isus Christos, Marele nostru ,,Iosua“ (Ioan 1:17), prin care am primit harul și odihna promise de Dumnezeu. Aceasta este una din temele principale ale Epistolei către Evrei, principala noastră sursă de interpretări ale Vechiului Testament. Acolo citim că Iosua a fost un ,,tip profetic“ care vestea lucrarea pe care a venit s-o facă Unicul calificat pentru aceasta, Isus Christos (Evrei 4:1-10).

Nici Iosua n-a cucerit Canaanul prin puterea sa, ci prin promisiunea lui Dumnezeu, care i-a zis:

„Nimeni nu va putea să stea împotriva ta” (losua 1:5)

Aflându-se la granița Țării Promise, losua și-a dat seama că avea de cucerit șapte popoare și patruzeci de regi înainte s-o ia în stăpânire. Așa că Dumnezeu i-a zis: „Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, … nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.”

Când ai o viață de ascultare față de Dumnezeu, forțele și resursele cerului se află în spatele tău și asta înseamnă că vei câștiga. Asta nu înseamnă că nu va mai trebui să lupți, ci ca vei ieși învingător!

Filmul Ben Hur a câștigat cele mai multe premii ale Academiei din istoria filmului. Charlton Heston, actorul care a interpretat rolul principal din film, trebuia să conducă un car de război. El trebuia să câștige cursa de care, în punctul culminant al filmului, dar exista o problemă: nu reușea să învețe să conducă carul. S-a dus la regizorul William Wyler si i-a zis:
„Domnule Wyler, abia reușesc să stau în picioare în car. Nu pot câștiga cursa.”
Wyler s-a uitat la Heston și i-a zis: „Fiule, datoria ta e sa rămâi în car, iar treaba mea e să mă asigur că vei câștiga.”

De fiecare dată când te îndrepți spre serviciu, când participi la o ședință stresantă sau la un interviu pentru locul de muncă, încrede-te în Dumnezeu. Rămâi în car.Nu renunța la Dumnezeu și nu înceta să te încrezi în El. Datoria ta este să asculți; misiunea Sa este să Se asigure că vei câștiga. Și când îți faci partea, poti fi sigur că El Și-o va face pe a Sa.

„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!“ (1 Corinteni 15:57)

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui“ (2 Corinteni 2:14).

https://scripturile.wordpress.com/2016/02/12/iosua-un-urmas-simbolic-pentru-moise/

Mana profetica – Mai intai, roaga-te…

 11.05.2016  |    Devoțional  |   1830  |     1 min

Rugăciunea este probabil cea mai importantă parte din pregătirea noastră pentru viață, cu toate acestea, sunt atât de mulți oameni care ignoră sau uită această parte vitală a procesului. Nu începe să faci un lucru înainte de a te ruga. Biblia ne spune să-L recunoaștem pe Dumnezeu în toate căile noastre și El ne va călăuzi pașii și ne va netezi cărările (Proverbe 3:6). Nu este suficient doar să știi că Dumnezeu e acolo. Noi trebuie să-I cerem zilnic călăuzire și tărie. Biblia ne cere să ne rugăm neîncetat.

Citeste mai departe

Mana profetica – Cel ce zideste…

 10.05.2016  |    Devoțional  |   1722  |     1 min

Domnul îi cheamă pe toți cei din Trupul lui Hristos să-și dedice familiile și țara Domnului Dumnezeu. Conflictele care există în diferite familii și cele din țară sunt rezultatul faptului că Dumnezeu este scos din calcul atunci când se iau decizii decisive. Aceasta este vremea să-I cerem lui Dumnezeu să ne zidească căminele și să vegheze asupra țărilor noastre pentru ca pacea să fie restaurată în mijlocul nostru.

Citeste mai departe

Mana profetica – Cuvantul in actiune…

 09.05.2016  |    Devoțional  |   1641  |     1 min

Dacă vrei ca faptele tale să fie binecuvântate, dacă dorești să vezi rezultate supranaturale în viața ta, trebuie să faci mai mult decât să citești Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să-l pui în acțiune. Când realizezi că Dumnezeu este Cel care are răspunsuri la toate problemele tale, și că El este Cel care Se îngrijește de toate nevoile tale, atunci te dedici să faci tot ceea ce Cuvântul îți spune. Pășește prin credință în ceea ce Cuvântul îți cere să faci. Poate ești dator până în gât și simți că nu poți să îți dai zeciuiala; fă-o, însă, oricum. Vei vedea astfel o îmbunătățire financiară.

Citeste mai departe

Mana profetica – Maturitate…

 05.05.2016  |    Devoțional  |   1914  |     1 min

Tatăl se uită la copiii Săi și dorește să-i vadă crescând în maturitate. Două nopți la rând, am visat cu un copil. În primul vis, copilul era înfășat în scutece. În cel de-al doilea vis, același copil crescuse repede și răspundea deja la gesturile de iubire și educație oferite de părinții lui iubitori. Verifică mai jos care din punctele prezentate se potrivesc vieții tale în momentul de față. Cum reacționezi în fața circumstanțelor și în cadrul relațiilor în care ești implicat în acest moment? Ripostezi și iei poziția de autoapărare sau acționezi în dragostea, harul, iertarea, înțelepciunea și discernământul care vin de la El?

Citeste mai departe

Mana profetica – Vremea pregatirii…

 03.05.2016  |    Devoțional  |   2131  |     1 min

Aud în duhul cuvintele „vremea pregătirii”. Nu disprețui această perioadă a pregătirii, implică-te în acest proces și lasă-L pe Dumnezeu să-ți șlefuiască caracterul. Nu toate suferințele sunt de la diavolul; uneori Dumnezeu îngăduie să fim trecuți prin foc, pentru a ne scoate de acolo curați ca aurul. Lasă-L pe Dumnezeu să-Și desăvârșească lucrarea pe care a început-o în viața ta și ține minte că suferința este doar pentru o vreme.

Citeste mai departe

Mana profetica – Pasi spre maretie…

 26.04.2016  |    Devoțional  |   1501  |     1 min

Am avut o vedenie în care vedeam pe cineva, pentru care nimeni nu avea niciun fel de considerație, deoarece era socotit inferior datorită mediului sărac din care se trage familia sa. Chiar și în prezent, cu toate că experimentezi progrese în anumite domenii din viața ta, totuși, diavolul îți reamintește în mod constant că nu ai nicio valoare, deoarece provii dintr-o familie săracă. Domnul îți spune că faima și măreția sunt partea ta de moștenire, deoarece tu ești copilul Său, și Cel ce este în tine este mai mare decât cel ce este în lume.

Citeste mai departe

Mana profetica – Perseverenta

 25.04.2016  |    Devoțional  |   1901  |     1 min

Îmi răsună în duhul meu, într-un mod foarte stăruitor, cuvântul „perseverență”. Nu renunța, nu-ți pierde nădejdea. Nu fii deprimat; nu te lăsa condus de situația în care te găsești. Întărește-ți inima și continuă să înaintezi. Pune-ți încrederea în Domnul Dumnezeu, căci bătălia e a Lui, iar biruința va fi a ta. Stârnește credința în inima ta prin determinare și perseverență, având încredere deplină în Dumnezeul nostru.

Citeste mai departe

Mana profetica – Vom izbuti cu ajutorul Domnului…

 22.04.2016  |    Devoțional  |   1741  |     2 min

Sunt mulți care se confruntă în acest moment cu multe opoziții… Îi văd pe unii care trag și urnesc pietre imense de construcție în încercarea lor de a continua să zidească pe fundația lucrării pe care Domnul o face în viețile lor. Lucrul acesta se aplică în cazul tuturor liderilor din toate sferele societății care au viziunea Împărăției și dorința de restaurare, rezidire, realiniere la poruncile lui Dumnezeu, în mijlocul unei societăți stricate și fracturate. Sunt mame și tați care încearcă să protejeze valorile familiei și să-și crească copiii pe căile Domnului, însă cu multe eforturi.

Citeste mai departe

Mana profetică – Seamănă sămânța dragostei…

 20.04.2016  |    Devoțional  |   1411  |     1 min

Am avut o viziune în care vedeam mai multe persoane care au experimentat cea mai urâtă formă de respingere în cadrul relațiilor, în special din partea membrilor de familie. Ai fost urât și disprețuit, aparent, fără motiv, iar eforturile tale de a fi cumsecade au fost ridiculizate și lipsite de considerație. Tratamentul acesta te-a adus într-o stare de îndoială și nesiguranță. Renunțarea pare a fi acțiunea cea mai viabilă pentru următorul tău pas. Dumnezeu îți spune acum: „Nu renunța și nu obosi în facerea binelui, căci la vremea potrivită vei secera roada faptelor tale bune pe care le-ai făcut cu dragoste. Fiecare act al bunătății tale udă sămânța dragostei semănate în viețile oamenilor. Nu căuta apreciere din partea oamenilor, ci aprecierea pe care ți-o dă Dumnezeu.”

Citeste mai departe

Mana profetică – Cuvintele pe care le rostești…

 12.04.2016  |    Devoțional  |   1928  |     1 min

Noi am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, prin urmare deținem acea putere de a chema în ființă lucrurile pe care le rostim. Ce aduci tu în ființă prin vorbirea ta? Vorbești despre viață în mod negativ, rostești cuvinte de eșec și distrugere în familia ta sau peste finanțele tale? Moartea și viața sunt în puterea limbii. Fii atent la ce rostești cu gura ta: când simți nevoia să spui ceva negativ, oprește-te și pe orice gând fă-l rob ascultării de Hristos. Nu privi cu ochii tăi naturali la situația în care te afli, ci prin ochii lui Dumnezeu, și rostește Cuvântul Său în dreptul acelei situații.

Citeste mai departe

Mana profetică – Nu fii inactiv…

 11.04.2016  |    Devoțional  |   1105  |     1 min

Ai văzut vreodată o baltă cu apă stătută? Nu este nicio circulație a apei, nicio sursă de apă proaspătă, doar apa aceea stătută de atâta vreme. Dacă rămâne o vreme mai îndelungată, soarele neajungând să o evapore, în apa aceea se vor forma bacterii și culoarea ei va deveni verde. Și noi putem aluneca spre punctul stagnării. Alunecarea aceasta are loc treptat și, uneori, se întâmplă atât de încet că nici nu îți dai seama. Viața ta, care a fost cândva palpitantă, ajunge dintr-o dată în punctul pe care lumea îl numește „criza de la jumătatea vieții”.

Citeste mai departe

Mai multe articole…

https://alfaomega.tv/devotional

Întruparea Fiului lui Dumnezeu „Şi Cuvântul S-a făcut trup” de Iosif Ţon / Pilde şi Minuni (partea IV) de Dr. Benjamin Cocar

Pagina de Teologie

Întruparea Fiului lui Dumnezeu „Şi Cuvântul S-a făcut trup”

de Iosif Ţon

Iosif Ton

Domnul nostru Isus Cristos, care a existat din toată veşnicia împreună cu  Dumnezeu Tatăl, a fost Agentul lui Dumnezeu în creaţie: Totul a fost creat prin El şi pentru El. El este Cel care conduce şi susţine întreaga creaţie. El este scopul pentru care a fost creat totul şi  El este ţelul pentru care există totul, spre care aspiră totul, spre care se îndreaptă totul. 

Ei bine, această Persoană Divină, prezentă cu Dumnezeu în toată eternitatea, Agent al lui Dumnezeu Tatăl în creaţie, susţinător şi conducător al creaţiei, prezent în istoria omenirii ca Agent al lui Dumnezeu Tatăl, la un moment dat din istorie, acum două mii de ani, a coborât aici jos la noi, S-a întrupat ca om şi a trăit o viaţă umană. 

Cu ce putem noi compara acest eveniment în măreţie şi în importanţă?

După ce primul astronaut american a coborât pe lună, Preşedintele Statelor Unite  lăudat astfel această minune a ştiinţei moderne: „Punerea piciorului unui om pe lună este cel mai mare moment din istoria omenirii.”

La scurtă vreme după aceea, Billy Graham, predicând într-un mare stadion, a pus lucrurile la punct: „Cu tot respectul cuvenit Preşedintelui, cel mai mare moment din istoria omenirii n-a fost atunci când omul a pus piciorul pe lună, ci atunci când Dumnezeu cel infinit şi etern a pus piciorul pe pământ în persoana lui Isus Cristos.” Preşedintele Americii, în euforia unui moment într-adevăr emoţionant, a lăudat  o faptă umană; Billy Graham, cunoscând istoria din punctul de vedere al eternităţii, a exprimat adevărul.

Întruparea lui Dumnezeu în Isus Cristos a adus viaţa dumnezeiască pe planeta pământ. Dumnezeul cel infinit şi atotputernic a intrat pe scena umană la Betleem sub forma copilului născut din fecioara Maria. Copilul culcat în ieslea aceea de vite era Dumnezeul creaţiei manifestat în neajutorarea acelui umil copilaş. El a venit în slăbiciune pentru ca noi să putem obţine puterea lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la El în termenii unui rege care îşi lasă tronul şi se identifică cu supuşii Lui, care sunt revoltaţi împotriva Lui,  pentru a-i restaura în împărăţia Lui. „Creştinismul – a spus C. S. Lewis – este istoria regelui care a aterizat , aşa zicând, în formă deghizată.”

Această invazie a planetei noastre este una dintre doctrinele cruciale ale credinţei creştine. Martin Luther a spus: „După articolul despre Trinitate, cel despre întruparea Fiului lui Dumnezeu este cel mai sublim.”

Prin  „întrupare” înţelegem că Fiul etern al lui Dumnezeu Şi-a asumat o natură umană veritabilă şi a trăit o viaţă umană adevărată pe pământ, fără ca pentru un singur moment să fi încetat să fie şi Dumnezeu.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu, în aşa fel încât Dumnezeu să fie prezent aici pe pământ între oameni şi să fie un om ca ei, este un mister prea mare pentru a putea fi totalmente pătruns de mintea omenească. Dar din limbajul folosit de autorii Noului Testament căpătăm o serie de informaţii clare despre acest eveniment. În primul rând trebuie să vedem ce a spus Domnul nostru Însuşi despre Sine. El s-a prezentat ca „Cel ce S-a coborât din cer” şi care, deşi era coborât din cer, spune imediat că El „este în cer” (Ioan 3:13). Cu altă ocazie, El spune despre Sine; „Eu sunt pâinea care S-a coborât din cer” (Ioan 6:41) şi „Eu sunt pâinea vie care S-a coborât din cer” (Ioan 6:51).

Mai mult, El este „Acela pe care L-a trimis Dumnezeu” (Ioan3:34). El spune despre Sine:”Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 4:34). El invocă lucrările miraculoase pe care le face şi spune: „tocmai lucrările acestea mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis” (Ioan 5:36).

Apostolul Pavel preia de la Domnul Isus acest limbaj când se referă la Dumnezeu ca „trimiţând… pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Rom.8:3) şi, mai pe larg, „când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie” (Gal.4:4).

Textul care ne prezintă în modul cel mai spectacular întruparea este prologul la Evanghelia după Ioan. După ce ni-L prezintă pe Fiul lui Dumnezeu prin conceptul de Cuvântul (Logosul) care era de la început cu Dumnezeu şi era Dumnezeu, şi faptul că tot universul a fost făcut prin El, Ioan scrie: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit gloria Lui, o glorie întocmai cu gloria singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14)

Un alt pasaj clasic al  întrupării este Filipeni 2:6-8. Apostolul Pavel ne spune că Isus Cristos exista sub forma lui Dumnezeu şi era egal cu Dumnezeu, dar, cu toate acestea, El nu S-a agăţat egoist de statutul Lui de egalitate cu Dumnezeu. Însemnele divinităţii – gloria şi majestatea de Dumnezeu – a acceptat să le pună de o parte. Astfel El „s-a golit” pe Sine. Pavel nu spune că Logosul etern  a schimbat divinitatea Sa şi a luat în schimb asupra sa umanitatea. Dar noi nun trebuie să uităm nici o clipă că deşi El a devenit  El niciodată nu a încetat să fie Dumnezeu.

În sfârşit, găsim multe informaţii şi o accentuare neobişnuit de puternică a umanităţii Domnului în Epistola către Evrei. Autorul afirmă că Isus „a fost făcut pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii”(2:9). Mai mult, el afirmă că atât Isus cât şi cei pe care a venit El să-I salveze  „sunt dintr-unul” (2:11). El şi-a asumat „carne şi sânge” prin procesul de naştere umană (2:14)   Solidaritatea Lui cu rasa umană era necesară pentru ca să ne cureţe de păcate şi ca să slujească pentru noi ca mare preot. De aceea citim că „a trebuit să se asemenea fraţilor Săi în toate lucrurile” (2:17).

Se speculează mult despre „obiecte zburătoare neidentificate” care ar vizita pământul. Există acum o mare controversă dacă într-adevăr fiinţe din alte lumi au vizitate vreodată pământul.

Prin ochii credinţei, noi afirmăm cu tărie că pământul a fost vizitat de cineva „din afara spaţiului”. Cristos cel din glorie a intrat în omenire. Acesta este cel mai mare eveniment din istoria omenirii. Malcolm Muggeridge, celebrul ziarist englez, a scris: „Prin Întrupare a venit Omul şi a intrat pe scena cosmică o nouă dimensiune spirituală. Universul oferă scena; Isus este piesa.”

Primul mare teolog creştin, Irineu, a scris pe la anul 180 că prin întruparea Fiului lui Dumnezeu natura divină a fuzionat cu natura umană. Pentru Irineu, întruparea însăşi a fost parte integrantă a lucrării de mântuire a omenirii. De la reformă încoace, tendinţa protestantă este să se pună accentul numai pe moartea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu. O teologie corectă este să vezi că toată viaţa Domnului Isus Cristos, de la întrupare, la răstignire, la înviere, la înălţare şi la întronare la dreapta lui Dumnezeu este actul de mântuire a celor care Îl acceptă pe El ca Domn şi Mântuitor al lor.

Venirea în această lume a Fiului lui Dumnezeu, care este cel mai mare eveniment care a avut loc pe această planetă, este, în acelaşi timp, şi cel mai complex şi mai bogat eveniment din istoria omenirii. Acest eveniment nu poate fi redus sau limitat la un singur scop, la o singură acţiune, sau la o singură realizare. Scopurile venirii Lui la noi au fost multiple, acţiunile Lui au fost complexe şi realizările Lui se descopăr pe nenumărate planuri.

Cercetând Scripturile şi căutând să facem o anumită sistematizare, am ajuns să vedem că Fiul lui Dumnezeu a venit în omenire şi în istorie cu următoarele scopuri:

1.    Să se identifice cu noi şi să Se asemene cu noi în toate lucrurile (Evrei 2:10-17);

2.    Să ni-L facă cunoscut pe Tatăl (Ioan 1:18; Matei 11.27);

3.    Să ne aducă învăţătura finală de la Dumnezeu (Evrei 1:1-2; Ioan 12:48-50);

4.    Să trăiască o viaţă de om desăvârşit şi să devină astfel Modelul nostru (Ioan 8:46; Matei 11:28-29; 1 Ioan 2:6);

5.    Ca să moară în locul nostru (Matei 20:28; Marcu 10:45);

6.    Ca să poată deveni Mijlocitorul nostru în calitate de Marele nostru Preot (1 Tim.2:5; Evrei 2:17; 1 Ioan 2:1-2);

7.    Ca să Se unească cu noi şi astfel noi să trăim împreună cu El (1 Tes. 5:9-10);

Ca să ne dea calitatea de fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:11-13; 3:14), sau, după cuvintele lui Atanasie: „El a devenit ceea ce suntem noi, pentru ca noi să putem deveni ceea ce este El.”

horizontal rule

Pilde şi Minuni (partea IV) de Dr. Benjamin Cocar

VIII. UN STUDIU AL PILDELOR NOULUI TESTAMENT

În Noul Testament cuvântul „pildă” nu apare în afara evangheliilor sinoptice, cu excepţia lui Evrei 9:9 şi 11:19, unde cuvântul este tradus prin „tip” sau „figură”.

Există 30 de pilde în Evanghelii în care termenul παραβoλη este explicit folosit.

1. Matei 9:16; Marcu 2:21; Luca 5:36

2. Matei 12:25-26; Marcu 3:23-26; Luca 11:17-18

3. Matei 13:3-9, 18-23; Marcu 4:2-9, 13-20; Luca 8:4-8, 11-15

4. Marcu 4:21-22; Luca 8:16-17

5. Marcu 4:24-25; Luca 8:18

6. Marcu 4:26-29

7. Matei 13:31-32; Marcu 4:30-32; Luca 13:18-19

8. Matei 15:10-11; Marcu 7:14-15

9. Matei 21:33-43; Marcu 12:1-11; Luca 20:9-17

10. Matei 24:32:33; Marcu 13:28-29; Luca 21:29-31

11. Matei 13:24-30, 36-43

12. Matei 13:33; Luca 13:20-21

13. Matei 13:44 inclus datorită lui Matei 13:34-35, 53

14. Matei 13:45-46

15. Matei 13:47-50

16. Matei 13:52

17. Matei 22:1-10; Luca 14:15-24

18. Matei 22:11-14

19. Matei 25:14-30; Luca 19:11-27

20. Luca 4:23

21. Luca 6:39; Matei 15:14

22. Luca 12:16-21

23. Luca 12:35-38

24. Luca 12:39; Matei 24:43-44; Luca 12:41

25. Luca 13:6-9

26. Luca 14:7-11

27. Luca 15:3-7; Matei 18:12-14

28. Luca 18:1-8

29. Luca 18:9-14

30. Luca 19:11-27

Există 17 povestiri care sunt în mod clar pilde, două asemănări extinse, şi aproximativ 26 de „posibile” pilde.

1. Matei 25:14-30; Marcu 13:34-37; Luca 19:11-27

2. Matei 18:23-35

3. Matei 20:1-16

4. Matei 21:1-16

5. Matei 21:28-31

6. Matei 24:45-51; Luca 12:42-46

7. Matei 25:1-13; Luca 12:35-38

8. Luca 7:41-43

9. Luca 10:30-35

10. Luca 11:5-8

11. Luca 13:25-30

12. Luca 14:25-24

13. Luca 15:8-10; (Luca 15:3 παραβoλη)

14. Luca 15:11-32

15. Luca 16:1-8

16. Luca 16:19-31

17. Luca 17:7-10

1. Matei 7:24-27; Luca 6:47-49

2. Matei 11:16-19; Luca 7:31:35

(Pentru cele 26 “posibile” pilde, vezi Stein, pp. 25-26)

Majoritatea pildelor din Noul Testament se găsesc în Matei şi Luca, ambele conţinând pildele din Marcu cu excepţia celei cu Sămânţa care creşte în secret (Marcu 4:26-29; 34). Matei a adunat opt pilde despre „Împărăţie” în capitolul 13. Majoritatea celorlalte pilde din matei apar în capitolele 18 (Pilda oii pierdute şi a Robului neiertător), 20 (Lucrătorii din Vie), 21 (Cei doi fii şi Talanţii). Luca are mai multe pilde decât oricare altă Evanghelie, şi majoritatea dintre ele sunt adunate în capitolele 10-20. În majoritatea cazurilor pildele sunt grupate conform unei teme comune. Luca 12 conţine spuse şi pilde care se referă la încredere, îngrijorare, şi socoteala finală. Capitolul 14 conţine incidente, spuse, pilde cu privire la ospeţe. Capitolul 15 e format din 3 pilde despre pierdere (Oaia, Moneda şi Fiul Pierdut). Capitolul 16 e compus din pilde şi spuse care tratează abuzul bogăţiei, şi capitolul 18 începe cu două pilde care se referă la rugăciune (Judecătorul nedrept, Fariseul şi Vameşul).

Numărul total de pilde este în dezbatere pentru că există un dezacord cu privire la faptul dacă anumite pasaje să fie numite pilde, însă de obicei undeva intre 60-65 este numărul dat pentru totalul pildelor înregistrate ale lui Isus.

Majoritatea pildelor lui Isus se relatează direct sau indirect cu Împărăţia lui Dumnezeu (sau sinonime ale sale, „Împărăţia Cerurilor”, în Matei).

Isus nu se referea la o entitate politică sau geografică peste care Dumnezeu era Rege, ci la Domnia lui Dumnezeu în împlinirea promisiunilor Vechiului Testament, faptul că Dumnezeu domnea în mod efectiv peste şi pentru poporul Său.

Imediat ce şi-a început lucrarea Sa pământească, El a anunţat „Împărăţia”. „Pocăiţi-vă căci Împărăţia este aproape” era mesajul atât al lui Ioan Botezătorul cât şi al lui Isus.

Matei ne oferă „Predica de pe Munte”, imediat după botezul lui Isus (cap. 3) şi ispitirea (cap. 4). Materialul predicii este programul „împărăţiei”. Anunţarea Împărăţiei era susţinută de lucrările miraculoase. Aceasta nu conţinea vreo definiţie formală a împărăţiei sau alte explicaţii. De la ascultătorii evrei se aştepta să cunoască ceea ce însemna împărăţia. De fapt, Isus nu a sugerat niciodată că a Sa concepţie despre Împărăţie să difere de cea prezentată de profeţii Vechiului Testament.

Regele era prezent printre oamenii din Israel, aşa că realitatea Împărăţiei era „aproape”, era aşa de aproape. La un punct, Isus a spus audienţei Sale că Împărăţia era printre ei. Stabilirea imediată a Împărăţiei pe pământ era neprevăzută ca urmare a atitudinii lui Israel faţă de Regele său Mesianic. Însă ei au respins Regele, aşa că a fost respinsă şi Împărăţia.

Împărăţia nu a fost niciodată stabilită în timpul vieţii pământeşti a lui Isus. Ucenicii au oferit Împărăţia pentru o vreme, însă la scurtă vreme au realizat faptul că Biserica, „εκκλησια” este poporul ales al lui Dumnezeu pe această eră.

În capitolul 13 din Matei, într-o serie nouă de pilde Isus expune forma misterioasă pe care o va asuma Împărăţia în timpul interregnum.

Cele patru pilde din Matei 13, şi cea din Marcu 4, au fost adresate în principal publicului general.

Aceste serii particulare de pilde nu sunt preocupate doar de „Împărăţia lui Dumnezeu” sau de „cer”, ci mai specific de „misterele” acelei Împărăţii, Matei 13:11, Marcu 4:11, Luca 8:10.

Cuvântul grecesc „μυστηριov” apare pentru prima dată în Noul Testament, şi singura dată în Evanghelii. Acesta se referă la ceea ce e ascuns şi secret, ce poate fi cunoscut doar de către cei care sunt iniţiaţi sau învăţaţi în special. Cuvântul nu înseamnă neapărat ceva incomprehensibil pentru mintea umană, ci mai degrabă ceea ce a fost nedescoperit până acum.

„Misterul” este revelat ucenicilor în explicaţia lui Isus la pilda „neghinei din ţărână”, Matei 13:36-43. Pilda vorbeşte despre semănarea unei seminţe, o perioadă de creştere şi o recoltă. Recolta este pusă în final la „sfârşitul veacului”, Matei 13:39. Perioada de semănat şi creştere trebuie să fie această eră prezentă. Această eră va fi adusă la o încheiere când Fiul omului vine să îşi stabilească Împărăţia Sa pe pământ prin intermediul unei judecate a recoltei. După interregnum, Împărăţia avea să fie stabilită în deplin acord cu profeţia Vechiului Testament.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/

PERSECUȚION

Justice for Huma

Mesaje primitex
International Christian Concern prin e2ma.net 12:02 (acum 3 ore)
către eu
Dear Ardleean Viorel,Over nine months ago, a 14-year-old Christian girl named Huma Younus was abducted at gunpoint in Pakistan, allegedly by a man who worked for her family as a driver.While in his captivity, Huma has been forced to convert to Islam, forced to “marry” her kidnapper, repeatedly raped, and isolated in a single room of her captor’s home.Huma will be lost forever unless we cry out on her behalf and embarrass the authorities behind this travesty of justice. By signing this petition, you will be telling the Pakistani authorities to address this grave injustice and return Huma to her family.  Sign the PetitionBe Blessed,
Jeff King
President of International Christian Concern
Author of Islam Uncensored and The Last Words of the Martyrs
Host of Into the Deep PodcastInternational Christian Concern
www.persecution.org

STIRI DE TOP

ICC VIDEO

Persecuția continuă a Bisericii Legământului ploii timpurii MAI MULTAdevărata Scoop pe Hagia Sophia MAI MULT„Mi-au bătut-o pe fiica până la a fi inconștientă” MAI MULT

FEED FACEBOOK

Vă rugăm să ne alăturați rugăciunii noastre pentru frații și surorile noastre din Nigeria, care se confruntă cu persecuții continue din partea militanților Fulani.Săptămâna trecută, când extremiștii islamici au lansat un atac la miezul nopții

Atacatorii au tras arme la încuietoarea ușii, încercând să intre. Slavă Domnului că au eșuat și au fugit.

În mod tragic, răpitorii Fulani au mers în alte case din sat. O tânără de 14 ani a fost răpită, împreună cu un ofițer de poliție, un ofițer de apărare civilă și un alt om de securitate.

Răpirea și genocidul creștinilor din Nigeria continuă. Ne veți alătura din nou în rugăciune ferventă? „Vremurile mele sunt în mâna ta; scapă-mă din mâna dușmanilor mei și din prigonitorii mei!” Psalmul 31:15

www1.cbn.com/cbnnews/2020/august/islamic-extremists-kidnap-young-girl-and-others-after-failed-att…

Reprezentant foto … Vezi mai multe

1 oră în urmă

Vă rugăm să ne alăturați rugăciunii noastre pentru frații și surorile noastre din Nigeria, care se confruntă cu persecuții continue din partea militanților Fulani.

Vezi pe Facebook · DistribuițiÎi place:3Acțiuni:0Comentarii:0

Înconjurându-l pe Mawar, sătenii musulmani au întrebat-o: „Ce putere ai?” Ea a răspuns pur și simplu: „Îl am pe Domnul Isus, care este întotdeauna cu mine”.

O înmormântare expune o femeie evanghelistă și șase familii MBB în Indonezia | Persecuţie

Muncitorii Christian Brick Cuptor susțin că sunt abuzați pentru că se roagă acasă

06 septembrie 2020: 

09/06/2020 Pakistan (Preocupare creștină internațională) – Conform rapoartelor de pe rețelele de socializare, o familie creștină din districtul Kasur din Pakistan are […]MAI MULT

Satul creștin irakian gol după atacurile aeriene turcești

06 septembrie 2020: 

09/06/2020 Irak (Preocupare creștină internațională) – Un raport al lui Rudaw a arătat că satul creștin Sheranish este lăsat abandonat […]MAI MULT

Avocatul chinez creștin pentru drepturile omului a negat Biblia

06 septembrie 2020: 

09/06/2020 China (Preocupare creștină internațională) – Potrivit soției avocatului chinez pentru drepturile omului Qin Yongpei, Deng Xiaowun, ei […]MAI MULT

Statul Islamic Provincia Africa de Vest ucide 20 de soldați nigerieni

05 septembrie 2020: 

09/05/2020 Nigeria (Preocupare creștină internațională) – Facțiunea ISWAP a lui Boko Haram a ucis din nou peste o duzină de soldați din […]MAI MULT

Președintele Asociației Baroului Egiptean își îngrijorează avocații creștini

05 septembrie 2020: 

09/05/2020 Egipt (Preocupare creștină internațională) – Ragai Attia, președintele Asociației Baroului din Egipt, a publicat un articol publicat care discută punctele de vedere islamice […]MAI MULT

Trei creștini alungați din satul din India pentru că au refuzat să renunțe la credință

05 septembrie 2020: 

09/05/2020 India (Preocupare creștină internațională) – Conform raportului local, trei tineri creștini din satul Talbora, situat în Odisha din India […]MAI MULT

Grupul pentru Drepturi îndeamnă guvernul să facă public raportul grupului operativ privind creștinii dispăruți

05 septembrie 2020: 

09/05/2020 Malaezia (Preocupare creștină internațională) – Pe 30 august, Comisia pentru Drepturile Omului din Malaezia (Suhakam) a cerut guvernului […]MAI MULT

Cardinalul din Hong Kong a fost interzis să trimită Mooncakes la închisoare

04 septembrie 2020: 

09/04/2020 Hong Kong (Preocupare creștină internațională) – Cardinalul Joseph Zen, episcopul emerit al Hong Kongului, care nu se teme […]MAI MULT

Sudanul omite cursurile creștine din învățământul primar

04 septembrie 2020: 

09/04/2020 Sudan (Preocupare creștină internațională) – În ciuda progreselor mari făcute pentru țara Sudanului, creștinii continuă să se teamă că […]MAI MULT

 POVESTEA PREZENTATĂ Un val de închideri de biserici în Algeria

04 septembrie 2020: 

Anul trecut, un lider al bisericii algeriene, pastorul Challah, a lansat un videoclip extraordinar de curajos.MAI MULT

Documente ale forumului de advocacy 74 de cazuri de conversie forțată în provincia Punjab din Pakistan

04 septembrie 2020: 

09/04/2020 Pakistan (Preocupare creștină internațională) – Un forum de advocacy din Pakistan a cerut parlamentului țării să investigheze […]MAI MULT

Turcia demolează biserica ortodoxă greacă

04 septembrie 2020: 

09/04/2020 Turcia (Preocupare creștină internațională) – O fundație islamică turcă a demolat Biserica Ortodoxă Grecească Sf. Georgios din Busra […]MAI MULTVezi mai mult

https://www.persecution.org/?utm

Succesul Suediei demontează teoriile celor care susțin carantina și purtarea măștilor (de Jordan Schachtel)

În Suedia nu există măști obligatorii, carantină obligatorie, nici vreun vaccin și, cel mai important, nici o problemă.

În Statele Unite suntem bombardați cu știri despre ravagiile pe care le face COVID-19. În America, narativa mainstream caută să ne arate cât de lipsită de speranță e situația în care ne aflăm. Ni se spune că pur și simplu nu există vreo metodă de a opri virusul alta decât stări de urgență, carantine – în care să fie incluse chiar și persoane asimptomatice – și mandate universale de purtare a măștilor. Și chiar și după adoptarea acestor măsuri extreme, politicienii și funcționarii publici din domeniul sănătății ne spun că va trebui să așteptăm un vaccin înainte ca țara să se gândească măcar la „noua normalitate” de după pandemia de COVID-19.

În tot contextul acesta există o țară despre care nu vrem să vorbim – Suedia. Și nu vorbim din motive întemeiate. Suedia demontează isteria.

Suedia arată cât de nenecesare sunt intervențiile pentru „a lupta” împotriva virusului.

Suedia ne arată că o abordare rațională, bazată pe dovezi, dă rezultate excelente.

În Suedia nu există măști obligatorii, carantină obligatorie, nici vreun vaccin și, cel mai important, nici o problemă.

În Suedia, viața a revenit în mare parte la normal, lucru care s-a întâmplat fără intervențiile non-farmaceutice care distrug economia și sunt cerute de clasa „specialiștilor din domeniul sănătății publice”, aceiași care au garantat că haosul va domni în toate țările care nu le respectă porunca și nu apasă pe butonul de autodistrugere.

Guvernul suedez a făcut publice metricile avansate despre pandemia COVID-19, iar printre date se regăsesc și statisticile despre ziua decesului și alte informații utile. Am analizat cifrele de la o lună la alta ca să aveți o imagine foarte clară despre trendul descendent din Suedia.

În luna august, Suedia a înregistrat un singur deces (!) asociat cu / provocat de coronavirus. Da, ați citit corect. Un singur deces până acum. [Articolul datează din 10 august. La finalul lunii august s-au înregistrat 48 de morți, n. tr.]

În luna iulie, Suedia raportează 226 de decese. În iunie au fost 805, în mai 1646, în aprilie 2572. Numărul deceselor puse pe seama COVID-19 a scăzut cu 50% pentru ca apoi să intre în cădere liberă.

Același lucru e valabil și în spitale. COVID-19 abia dacă mai apare pe radar. În august, Suedia a raportat doar patru pacienți noi infectați cu coronavirus internați în secțiile de terapie intensivă. În iulie, la terapie intensivă au fost doar 52 de pacienți bolnavi de COVID-19.

Nu trebuie să fii un geniu al matematicii ca să ajungi la concluzia că epidemia pare să se fi încheiat în Suedia deja de câteva luni. Nu limpede dacă situația se datorează faptului că s-a realizat imunizarea de grup sau dacă natura sezonieră a virusului oferă Suediei un răgaz pe termen nedeterminat, însă e limpede că strategia pe termen lung de gestionare a pandemiei funcționează.

Suedia nu a făcut totul perfect. Stockholmul, ca majoritatea Occidentului, nu și-a protejat cetățenii din centrele de îngrijire. Majoritatea deceselor provocate de COVID-19 din Suedia au survenit printre bătrânii din azile, iar vârsta medie a persoanelor care au murit (82 de ani) e aceeași cu speranța medie de viață a țării. Însă țineți minte că persoanele din centrele de îngrijire nu se deplasează. Trăiesc în propriile ecosisteme și nu sunt atât de afectate de politicile împotriva COVID-19. Populația generală a Suediei ar fi trebuit să fie lovită de năpastă din pricină că au răspuns epidemiei cu un model de societate deschisă.

Ni s-a spus că spitalele vor fi supraaglomerate și că persoane de toate vârstele vor cădea pe stradă ca muștele. Tabloul pandemiei distopice nu s-a mai concretizat. Nici chiar în timpul celor mai rele luni de pandemie populația generală a Suediei nu a făcut presiuni asupra sistemului de sănătate. Același lucru e adevărat și în Statele Unite dar, nu se știe de ce, mulți oficiali americani și „specialiști din domeniul sănătății publice” au insistat pe ideea că toată lumea va fi la fel de afectată – o teorie cât se poate de falsă.

În cazul acestei pandemii, specialiștii din domeniul sănătății publice au aruncat pe fereastră toate principiile de gestionare a unei pandemii, ignorând sute de ani de dovezi științifice despre imunizarea de grup, ca să încerce să controleze o particulă infecțioasă submicroscopică. Să spunem că nu a funcționat ar fi un eufemism. Nu există nici o dovadă nicăieri în lume cum că instituirea carantinei sau obligativitatea purtării măștilor ar fi „oprit” răspândirea virusului.

Suedia a fost unul dintre puținele locuri unde a învins rațiunea și oamenii de știință și-au dat seama că orice tentativă de a opri virusul ar provoca pagube mai mari decât însuși virusul, sub forma dezastrului economic și social.

Traducere și adaptare după The Mass Illusion

http://www.culturavietii.ro/2020/09/01

Avort, liberalism și eugenie (de Jonah Goldberg)

PRO VITA București – 03/09/2020 7768Extrase din Jonah Goldberg, Fascismul liberal. Istoria secretă a stângii americane de la Mussolini la politica semnificației (Polirom, 2012), capitolul 7, Rasismul liberal: spiritul eugeniei în mașinăria fascistă (pag. 287-294). Fragmentul răspunde la întrebările: 1. de unde vin ideile progresiste despre avort; 2. cine a fost Margaret Sanger, fondatoarea celei mai mari organizații pro-avort, Planned Parenthood; 3. de ce avortul este strâns legat de eugenie („primenirea” speciei umane).

Margaret Sanger, a cărei Ligă Americană pentru Contracepție s-a transformat în Planned Parenthood, a fost fondatoarea mișcării în favoarea contracepției. Astăzi e considerată o sfântă liberală, o fondatoare a feminismului modern și una dintre luminile călăuzitoare din panteonul progresist. Gloria Feldt de la Planned Parenthood declară că este „de partea lui Margaret Sanger”, conducând „o organizație care duce mai departe moștenirea lui Sanger”. Primul președinte de culoare al organizației Planned Parenthood, Faye Wattleton – căreia revista Ms. i-a acordat titlul de „Femeia Anului” în 1989 – a declarat că era „mândră” să poată „călca pe urmele lui Margaret Sanger” [41].

Organizația Planned Parenthood acordă în fiecare an premii Maggie tuturor persoanelor sau organizațiilor care promovează cauza lui Sanger. Laureații compun un adevărat Who’s Who de simboluri liberale, de la romancierul John Irving la producătorii de la NBC ai serialului West Wing (Viața la Casa Albă). Ceea ce admiratorii liberali ai lui Sanger sunt gata să minimalizeze este faptul că aceasta fusese o rasistă convinsă care susbscria în totalitate la ideile lui E.A. Ross și ale altor rasiști. Într-adevăr, prin comparație cu ea, mulți dintre aceștia păreau de-a dreptul blânzi.

Sanger s-a născut în 1879, într-o familie săracă cu 11 copii, în Corning, statul New York. În 1902 a obținut diploma de soră medicală autorizată, iar în 1911 s-a mutat la New York, unde a dat peste avangarda boemă transatlantică a momentului fascist, pe atunci incipient. „Sufrageria noastră”, scria Sanger în autobiografia ei, „a devenit punct de adunare unde se puteau întâlni liberali, anarhiști, socialiști și membri ai IWW [Industrial Workers of the World, sindicat internațional al muncitorilor industriali (n.t.)]” [42]. Membră a Comitetului de Femei a Partidului Socialist din New York, ea a luat parte la toate protestele și demonstrațiile obișnuite. În 1912 a început să scrie ceea ce constituia o rubrică de sfaturi sexuale în New York Call, denumită „Ce ar trebui să știe o fată”. Tema centrală a rubricii sale era importanța contracepției.

Discipol al anarhistei Emma Goldman – o altă eugenistă – Sanger a devenit prima „martiră națională pe altarul contracepției” atunci când a fost arestată, în 1917, pentru că distribuia prezervative. Pentru a scăpa de o arestare ulterioară pentru violarea legilor referitoare la obscenitate, a plecat în Anglia, unde a devenit „sclava” lui Havelock Ellies, teoretician al sexului și un adept înfocat al sterilizării forțate. A avut și o aventură cu H.G. Wells, cel care s-a autoproclamat campionul „fascismului liberal”. Căsnicia ei s-a destrămat repede, iar unii dintre copii săi – pe care recunoscuse că-l neglijase – a murit de pneumonie la vârsta de patru ani. Într-adevăr, a recunoscut mereu că nu era făcută pentru viața e familie, admițând că nu era „persoana potrivită pentru dragoste, cămin, copii ori pentru orice altceva ce reclamă atenție sau considerație” [43].

Citește și: RAPORT: Planned Parenthood – Istoria completă a principalului promotor al avortului și educației sexuale

Sub stindardul „libertății reproductive”, Sanger a promovat aproape toate vederile eugeniste menționate anterior. Ea a căutat să interzică reproducerea persoanelor insuficient înzestrate și să reglementeze reproducerea pentru noi ceilalți. Lua în râs abordarea mai blândă a eugeniei „pozitive”, numind-o o simplă „competiție a leagănelor” între cei potriviți și cei nepotriviți. „Mai mulți copii pentru cei potriviți și mai puțini pentru cei nepotriviți – aceasta este problema principală a măsurilor de contracepție”, scria cu sinceritate Sanger în cartea sa din 1922 The Pivot of Civilization (Pivotul Civilizațiilor). Cartea avea o introducere scrisă de Wells, în care acesta proclama:

„Vrem mai puțini copii, dar mai buni […] și nu putem ajunge la viața socială, la pacea universală la care suntem hotărâți să ajungem, cu roiurile de cetățeni inferiori, prost hrăniți și prost educați, cu care ne tot loviți”.

Două civilizații se aflau în război: cea a progresului și cea care căuta o lume „înecată într-un torent nediscriminat de progenituri” [44].

Nici o persoană nepărtinitoare nu poate citi cărțile, articolele sau pamfletele lui Sanger, fără să găsească similarități nu numai cu eugenia nazistă, ci și cu distopiile întunecate ale imaginației feministe ce pot fi regăsite în alegorii precum cea a lui Margaret Atwood Handmaid’s Tale (Povestea Cameristei).[45]

Ca editor al revistei Birth Control Review, Sanger publica în mod regulat tipul de rasism dur pe care îl asociem de obicei cu Goebbels sau cu Himmler. Într-adevăr, după ce și-a dat demisia din funcția de editor, revista a publicat articole ale unor persoane care lucrau pentru Goebbels și Himmler. De exemplu, atunci când programul eugenist nazist începea să suscite atenție, revista a prezentat cu promptitudine nazismul într-o lumină pozitivă, publicând în paginile sale un articol intitulat „Sterilizarea eugenică: o nevoie urgentă” scris de Ernst Rudin, directorul programului de sterilizare conceput de naziști și fondator al Societății pentru Igienă Rasială. În 1926, Sanger a ținut cu mândrie un discurs la un miting KKK (Ku Klux Klan n.r.) la Silver Lake, New Jersey.

Unul dintre cei mai apropiați prieteni și mai influenți colegi ai lui Sanger era Lothrop Stoddard, un partizan al supremației albe, autor al The Rising Tife of Color Against White World-Supremacy (Valul populațiilor de culoare împotriva supremației mondiale albe). În cartea sa el oferea soluții contra amenințării impuse de rasele mai întunecate:

„După cum izolăm o invazie bacteriană și forțăm bacteriile să moară de foame limitându-le aria și rezerva de hrană, tot așa putem obliga o rasă inferioară să rămână în habitatul său nativ” [46].

Atunci când a apărut cartea, Sanger a fost suficient de impresionată pentru a-l invita să ocupe un loc în comitetul de conducere al Ligii Americane pentru Contracepție.

Geniul lui Sanger a constat în promovarea campaniei lui Ross în favoarea controlului social agățând campania rasist-eugenică de plăcerea sexuală și eliberarea femeii. În textul său „Code to Stop Overproduction of Children” („Cod pentru oprirea supraproducției de copii”), publicat în 1934, ea a decretat că

„nici o femeie nu ar trebui să aibă dreptul legal de a naște copii fără un permis […] [și] nici un permis nu ar trebui să fie valabil pentru mai mult de un copil” [47].

Dar Sanger a inserat această agendă fascistă în argumentul potrivit căruia femeile „eliberate” nu s-ar simți deranjate de asemenea măsuri pentru că ele de fapt nici nu-și doresc o familie mare. Printr-o figură de stil care mai târziu va avea ecou la feministe precum Betty Friedan, ea argumenta că maternitatea însăși era o constrângerea socialmente impusă la adresa libertății femeilor. Era o formă a ceea ce marxiștii numeau falsa conștiință a dorinței de a avea o familie mai mare.

Vezi și: Un interviu cu Margaret Sanger

Sanger credea – destul de profetic – că dacă femeile ar concepe activitatea sexuală ca pe ceva în primul și în primul rând destinat plăcerii, ele ar adopta măsurile de contracepție ca pe un instrument necesar pentru propria lor satisfacție. A utilizat cu mare măiestrie limbajul eliberării pentru a convinge femeile că de fapt nu urmau o schemă colectivistă,, ci „spuneau adevărul în fața puterii” [48]. Aceasta era șmecheria pe care au folosit-o și naziștii. Ei au preluat o doctrină nietzscheană radicală a voinței individuale și au transformat-o într-o dogmă în pas cu vremurile, încurajând conformarea clasei mijlocii. Această șmecherie a rămas nucleul unei mari părți din „individualismul” la modă printre conformiștii rebeli ai stângii culturale din America zilelor noastre. Cu toate acestea, analiza lui Sanger era cu siguranță corectă și a dus direct la răspândirea pe scară largă a asocierii feministe între sex și rebeliunea politică. De fapt, Sanger a mituit femeile (și bărbații recunoscători) oferindu-le toleranță pentru promiscuitate, în schimbul acordului tacit față de schemele sale eugenice.

Nu vrem să se răspândească zvonul că vrem să exterminăm populația de negri

În 1939, Sanger a creat Proiectul pentru negri care avea ca scop să-i convingă pe negri să folosească măsurile contraceptive. Prin intermediul Federației pentru Contracepție, ea a angajat clerici de culoare (printre care și revendul Adam Clayton Powell Sr.), doctori și alți lideri negri pentru a reduce presupusul surplus de populație de culoare. Obiectivul rasist al proiectului este foarte clar. „Masa semnificativă de negri”, se putea citi în raportul proiectului, „încă se înmulțumește necugetat și dezastruos, cu rezultatul că sporirea populației negre […] are loc în acea porțiune a populației mai puțin inteligentă și adaptată.”

Intenția lui Sanger este șocantă pentru zilele noastre, dar ea recunoscuse încă de atunci radicalismul extrem al ideilor sale.

„Nu vrem să se răspândească zvonul că vrem să exterminăm populația neagră, iar pastorul este cel care ar putea lămuri această idee, dacă ea apare la vreunul dintre membrii lor mai revoltați.” [49]

E posibil ca Sanger să nu fi dorit cu adevărat să „extermine” populația de culoare, ci doar să-i limiteze creșterea. Totuși, mulți membri ai comunității negre au văzut lucrurile în această lumină și au rămas pe bună dreptate suspicioși față de motivațiile progresiștilor. Nu era greu să-și dea seama că acei albi, provenind din clasa de mijloc, care vorbeau neîncetat despre „suicidul rasial” în fața sălbaticilor întunecați și subdezvoltați, poate că nu aveau cele mai bune gânduri în privința negrilor. Acest scepticism a persistat decenii întregi în comunitatea neagră. Cineva care vedea relația dintre avort și rasă dintr-o perspectivă mai puțin încrezătoare a telegrafiat Congresului în 1977, exprimându-și părerea că avortul luase proporțiile unui „genocid la adresa rasei negre”. Și a adăugat cu majuscule: „CA O PROBLEMĂ DE CONȘTIINȚĂ, TREBUIE SĂ MĂ OPUN UTILIZĂRII FONDURILOR FEDERALE PENTRU SUȚINEREA UNEI POLITICE DE PRUNCUCIDERE” [50]. Era Jesse Jackson, care și-a schimbat părerea atunci când a decis să caute învestitura Democrată pentru campania prezidențială.

Doar cu câțiva ani în urmă, „bonusul” eugenic rasial implicat de dreptul la avort era ceva ce putea fi admis doar în rândurile celor dedicați trup și suflet cauzei, și chiar și atunci doar prin șoapte politic-corecte. Nu mai este așa. Acest argument a devenit din ce în ce mai mult accept de stânga, așa cum au devenit, de altfel, și cele mai generale, în favoarea eugeniei.

În 2005, mult-aclamatul economist de la Universitatea din Chicago, Steven Levitt, a distrus acest tabu prin publicarea unei lucrări cu un mare impact în rândul criticii și al publicului, Freakonomic (scrisă în colaborare cu Stephen Dubner). Cel mai senzațional capitol din această carte actualiza o lucrare pe care Levitt o scrisese în 1999 și care susținea că de fapt avortul reduce criminalitatea:

„Legalizarea avortului a dus la mai puțini copii nedoriți; numărul mare de copii nedoriți duce la rate înalte ale criminalității; de aceea, legalizarea avortului duce la o criminalitate mai redusă”[51].

Cartea elimina orice referire la rasă și nu făcea niciodată legătura între faptul că, întrucât fetusurile avortate erau într-o măsură disproporționată ale unor persoane de culoare, iar negrii contribuiau în mod disproporționat la rata infracționalității, micșorarea numărului populației negre duce la reducerea criminalității. Presa a menționat această idee, dar nu a părut deranjată.

În 2005, William Bennett, un susținător devotat al dreptului la viață, a invocat argumentația lui Levitt pentru a denunța gândirea eugenică.

„Știu, desigur, că e adevărat că, dacă ați dori să reduceți criminalitatea, ați putea – când acesta este într-adevăr singurul motiv – să avortați orice copil de culoare din țară și astfel rata criminalității ar scădea. Ar fi ceva imposibil, ridicol și blamabil din punct de vedere moral, dar rata criminalității ar scădea”.

Ceea ce părea să-i ofenseze cel mai mult pe liberali era că Bennett împrumutase accidental anumite elemente ale logicii liberale convenționale a-și susține punctul de vedere conservator și, la fel ca în cazul darwiniștilor sociali de odinioară, acest lucru îi scotea din sărite pe liberali. Potrivit lui Bob Herbert de la New York Times, Bennett credea că „exterminarea negrilor ar fi o extrem de eficientă armă în lupta împotriva criminalității”. Diferiți purtători de cuvânt ai liberalilor, inclusiv Terry McAuliffe, fostul șef al Comitetului Național Democrat, spunea că Bennett voia să extermine „pruncii negri”. Juan William a declarat că remarcile lui Bennett atestă „un mod de a gândi profund rasist[52].

Dintr-un anumit punct de vedere, este o uimitoare schimbare de opinie. În definitv, atunci când liberalii sunt cei care le susțin, ni se spune că prin avorturi nu se omoară „prunci”. Se elimină doar aglomerări de celule și de țesuturi sau „conținutul uterin”. Dacă ipoteticele avorturi comise în scopuri presupus conservatoare înseamnă pruncucidere, cum ar putea reprezenta altceva adevăratele avorturi, întreprinse din motive liberale?

Avortul legal și ieftin este o politică de apărare socială

Unii liberali sunt cinstiți în această privință. În 1992, Nicholas von Hoffman scria în Philadelphia Inquirer:

„Avortul legal și ieftin este o politică de apărare socială. Pentru a scăpa de la a fi uciși în paturile noastre și violați în plină stradă, ar trebui să facem tot ce ne stă în putință pentru a convinge femeile însărcinate care nu își doresc un copil și care nu vor avea grijă de el să scape de el înainte de a se transforma într-un monstru… La demonstrațiile lor, adversarii avortului defilează cu imagini de fetuși morți și dezmembrați. Adepții dreptului la avort ar trebui să răspundă cu aceeași monedă: cu imagini ale victimelor celor neavortați – victime ale omorurilor, violurilor, mutilărilor -, imagini ce ne reamintesc că lupta în favoarea dreptului la avort este doar o parte a luptei pentru cămine sigure și străzi sigure.” [53]

Mai târziu în cursul aceluiași an, Casa Albă a primit o scrisoare de la Ron Weddington, avocat asociat în cazul Roe vs. Wade, care îl îndemna pe președinte să scoată pe piață, cât mai repede cu putință, RU-486 – pilula „de după”. Motivele lui Weddington erau încurajator de oneste:

„Puteți începe imediat eliminarea segmentelor precare educate, nesănătoase și sărace din țara noastră. Nu, nu militez pentru o extincție în masă a acestor oameni nefericiți. Crimele, drogurile și bolile fac deja asta. Problema este că ei nu sunt doar înlocuiți, ci numărul lor sporește odată cu nașterea a milioane de copii în cadrul unor cupluri care nu-și permit să aibă copii. Asta e, am spus-o. Cu toții știm că e adevărat, dar abia dacă o recunoaștem în șoaptă, pentru că de pe poziția unor liberali care cred în drepturile individului, vedem orice program care i-ar putea trata pe cei dezavantajați drept discriminatoriu, răutăcios și… ei bine… atât de republican.

Guvernul va trebui să pună la dispoziție populației posibilitatea efectuării unor operații de vasectomie, legare a trompelor și întreruperea de sarcină… Au avut loc aproximativ 30 de milioane de întreruperi de sarcină în această țară, de la cazul Roe vs. Wade. Gândiți-vă la toată sărăcia, criminalitatea și mizeria existentă […] și apoi adăugați 30 de milioane de copii nedoriți la acest scenariu. Am pierdut mult teren în timpul orgiei religioase din timpul conducerii Reagan-Bush. Nu ne-a mai rămas prea mult timp [54].”

Diferă cu ceva toate acestea de autointitulata „religie a contracepției” a lui Margaret Sanger, care, scria autoarea, ar

„ușura povara financiară presupusă de îngrijirea [acestor copii] din fondurile publice, […] copii meniți să devină o povară pentru ei înșiși, pentru familiile lor și, în final, pentru națiune”[55]?

Problema nu privește intenția explicită a liberalilor sau justificarea pe care o invocă ei pentru a se păcăli singuri în problema avortului. E mai degrabă pentru a demonstra că, și atunci când motivele și argumentele se schimbă, substanța politicii își menține efectele. După ce Holocaustul a discreditat eugenia în sine, nici eugeniștii și nici ideile lor nu au dispărut. Mai degrabă s-au disipat în domenii precum planificarea familială, demografia și mișcări politice precum feminismul.

Într-adevăr, într-un anumit sens, organizația Planned Parenthood este astăzi mai eugenică decât ar fi intenționat Sanger. Până la urmă, Sanger disprețuia avortul. Îl considera „barbar” și îi numea pe medicii care făceau operațiile „oameni însetați de sânge cu în fața numelui”. Avortul ducea la „un măcel strigător la cer” și la „uciderea pruncilor”, ceva ce nu meritau nici chiar degeneratele progenituri ale celor necorespunzători[56].

Așa că lăsați deoparte intenția: uitați-vă la rezultate.

Avortul pune capăt mai multor vieți de negri decât bolile de inimă, cancerul, accidentele, SIDA și crimele violente luate împreună. Afro-americanii reprezintă ceva mai mult de 12% din populație, dar au mai mult de o treime (37%) din numărul avorturilor. Procentul a rămas relativ constant, deși în unele regiuni cifrele sunt mult mai severe: în Mississippi, femeile de culoare suportă cam 72% din numărul total al avorturilor, potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor Infecțioase. La nivel național, 512 din 1000 de sarcini ale femeilor de culoare sfârșesc printr-un avort [57].

Citește și: Devastatorul impact al avortului asupra comunității negre din America

Destul de relevant, aproximativ 80% din centrele care efectuează avorturi ale organizației Planned Parenthood se află în interiorul sau în apropierea comunităților minoritare. Liberalismul îl condamnă astăzi pe Ben Bennett care speculează cu privire la efectele uciderii copiilor negri nenăscuți; dar celebrează la rândul său uciderea propriu-zisă a copiilor negri nenăscuți și condamnă pe Bennett pentru că i se opune.

Peter Singer

Bineînțeles, și eugenia tradițională țintea spre cei „săraci cu duhul” și spre gurile hrănite fără nici un folos – categorii în care intră oricine, de la retardații mental la cei needucați sau subnutriți și până la criminalii recidiviști. Când vine vorba de „săracii cu duhul” din ziua de astăzi, voci influente ale stângii susțin acum uciderea celor „deficitari” la începutul și sfârșitul vieții. Renumită printre ele este cea a lui Peter Singer, intens adulat ca fiind cel mai important filosof în viață și cel mai influent etician al lumii. Profesorul Singer, care predă la Princeton, susține uciderea din „compasiune” a pruncilor nedoriți sau a celor cu handicap. El mai susține și că vârstnicii și alții care reprezintă poveri pentru societate ar trebui uciși atunci când viețile lor nu mai merită trăite.

Citește și: Zoofilia care a ucis Filozofia

Singer (ale cărui articole au fost publicate în România de Dilema Veche n.r.) nu se ascunde după cuvinte codificate și nu vorbește în eufemisme în sprijinul convingerii sale că uciderea pruncilor nu este întotdeauna ceva rău, după cum reiese și din eseul său „Killing Babies Isn’t Always Wrong” (și nici nu este o voce singulară în sălbăticie; părerile sale sunt populare sau respectate în multe cercuri academice)[58].

Dar asta nu a determinat stânga politică să-l ostracizeze câtuși de puțin (cu excepția Germaniei, unde oamenii încă au un simț visceral cu privire la unde te duce o asemenea logică). Bineînțeles că nu toți liberalii sunt de acord cu rețeta lui Singer, dar nici nu-l condamnă precum o fac, să spunem, în cazul lui William Bennett. Poate că văd în el un spirit înrudit.

NOTE

[41]. David Tell, „Planned Un-parenthood: Roe v. Wade at Thirty”, Weekly Standard, 27 ianuarie 2003, pp.35-41; Gloria Feldt, Behind Every Choice Is a Story (Denton: University of North Texas Press, 2002), pp.xix, xvi; Faye Wattleton, „Humanist of the Year Acceptance Speech”, Humanist, iulie-august 1986.
[42]. Margaret Sanger: An Autobiography (New YOrk: Norton, 1938), p.70;
[43]. Daniel J. Kevles, „Sex Without Fear”, New York Times, 28 iunie 1992.
[44]. Valenza, „Was Margaret Sanger a Racist?”, p.45, citând David M. Kennedy, Birth Control in America: The Carrer of Margaret Sanger (New Haven, Conn.: Yale University Press, 1970), p.115; H.G.Wells, introducere la The Pivot of Civlization, de Margaret Sanger (Amherst, NY: Humanity Books, 2003), p.42.
[45]. Deși Sanger s-a considerat o campioană a eliberării femeilor, argumentele ei au plasat fără îndoială tărâmul particular al procreării pe agenda publică. În viziunea ei, femeile ar urma să fie „eliberate” de tirania reproductivă a familiei, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, femeile – mai ales anumite femei – ar fi supuse unei tiranii noi, a planificării eugenice. Marie Stopes, o Margaret Sanger britanică (adică inițiatoarea mișcării în favoarea contracepției din Marea Britanie) avea un tratament asemănător. „Utopia”, explica ea, „ar putea fi atinsă în timpul vieții mele dacă aș avea puterea să emit niște edicte inviolabile.” Citat în Mukti Jain Campion, Who’s Fit to Be a Parent? (New York> Routledge, 1995), p.131.
[46]. Citat în Black, War Against the Weak, p.133. Citat de asemenea în Rosen, Preaching Eugenics, p.216.
[47]. Steven W. Mosher, „The Repacking of Margaret Sanger”, Wall Street Journal, 5 mai 1997, p.A18.
[48]. „Contracepția nu este o filosofie negativă care să privească doar numărul de copii aduși pe lume”, scria ea. „Nu este doar o chestiune de populație. În primul rînd este un instrument al eliberării și al dezvoltării umane.” Sanger, Pivot of Civilization, p.224.
[49]. Valenza, „Was Margaret Sanger a Racist?”, p.45, citând Linda Gordon, Woman’s Body, Woman’s Right (New York: Grossman, 1976), p.332; Margaret Sanger către C.J. Gamble, 10 decembrie 1939, citat în Valenza, „Was Margaret Sanger a Racist?”, p.46/
[50]. Colman McCarthy, „Jackson’a Reversal on Abortion”, Washington Post, 21 mai 1988, p.A27/
[51]. Steven D. Levitt și Stephen J. Dubner, Freakonomics: A Rogue Economist Explores the Hidden Side of Everything (New York: HarperCollins, 2005), p.139.
[52]. Bill Bennett, Morning in America, 28septembrie 2005; pentru transcript, vezi mediamatters.org/items/200509280006 (accesat la 16 martie 2007); vezi de aemenea și Brian Faler, „Bennett under Fire for Remark on Crime and Black Abortions”, Washington Post, 30 septembrie 2005, p.A05. Bob Herbert, „Impossible. Ridiculous Repugnant”, New York Times, 6 octombrie 2005, p.A37; The Big Story with John Gibson, Fox News Channel, 30 septembrie 2005; vezi și Jonah Goldberg, „”, National Review Online, 7 octombrie 2005; Fox News Sunday, Fox News Channel, 2 octombrie 2005; „Talk-Back Live”, editorial, Washington Times, 5 octombrie 2005, p.A16.
[53]. Ramesh Ponnuru, The Party of Death: The Democrats, the Media, the Courts, and the Disregard for Human Life (Washington, DC: Regnery, 2006), p.65.
[54]. „The Clinton RU-486 Files: The Clinton Administration’s Radical Drive to Force an Abortion Drug on America”, Judicial Watch Special Report, 2006, disponibil pe http://www.judicialwatch.org/archive/2006/jw-ru486-report.pdf (accesat la 16 martie 2007).
[55]. Steven W. Mosher, „The Repacking of Margaret Sanger”, Wall Street Journal, 5 mai 1997.
[56]. Tell, „Planned Un-parenthood”, p.40.
[57]. Sheryl Blunt, „Saving Black Babies”, Christianity Today, 1 februarie 2003.
[58]. Peter Singer, „Killing Babies Isn’t Always Wrong”, Spectator, 16 septembrie 1995, pp.20-22.

PRO VITA Bucureștihttp://www.asociatiaprovita.roAsociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR

Kanye West: Organizația Planned Parenthood a fost creată de suprematiști albi care împlinesc „lucrarea diavolului” (de Evita Duffy)

Legea reproducerii asistate din Franța: E ca și cum fundamentul bioetic se prăbușește în fața ochilor noștri

Eugenia și alte rele (de Justin Dyer)

http://www.culturavietii.ro/2020/09

COVID-19 și labirintul lui Peter Sloterdijk

Prof. dr. Vasile Astărăstoae – 04/09/2020 1Ne aflăm, în gestionarea pandemiei COVID-19, într-o bifurcație a labirintului. Avem de ales între dictatura politico-medicală, care ne limitează drepturile civile și democrație.

Noul coronavirus s-a răspândit rapid în întreaga lume, provocând o criză majoră în sănătate, dar și o criză economico-socială. Închiderea frontierelor, limitarea sau suspendarea drepturilor civile, declararea stării de urgență, suspendarea legăturilor aeriene și maritime etc. sunt măsuri luate de majoritatea statelor. Lumea a uitat de solidaritate, se atomizează și se baricadează pentru a lupta împotriva pandemiei. În noianul de știri, care anunță „apocalipsa”, există voci (puține e drept) care fac apel la rațiune. Între acestea este și cea a filozofului Peter Sloterdijk.

Peter Sloterdijk (n. 26 iunie 1947) este un cunoscut și apreciat filozof german din epoca contemporană, profesor de filozofie și teorie media la Universitatea de Artă și Design Karlsruhe. A studiat filozofia, filologia și istoria la Universitatea din München și la Universitatea din Hamburg (1968-1974) și a obținut un Doctorat în filozofie la Universitatea din Hamburg (1975). În 1983, a publicat Kritik der zynischen Vernunft (Critica rațiunii cinice). Tradusă în peste 18 limbi (în limba română a fost tradusă de Tinu Pârvulescu la Editura Polirom), cartea a devenit cea mai cunoscută și bine vândută operă filozofică germană de la al doilea război mondial până în prezent. De atunci a publicat o serie de lucrări filozofice între care trilogia Sphären (primul volum în 1998, al doilea în 1999, iar ultimul în 2004), Despre îmbunătățirea veștilor. A cincea evanghelie a lui Nietzsche (2000), Temperamente/portrete filozofice De la Platon la Foucault (2009), Copiii îngrozitori ai timpurilor moderne (2014), Ce s-a întâmplat în secolul XX? Drum spre o critică a rațiunii extremiste (2016). În 2001, a fost numit cancelar al Universității de Artă și Design Karlsruhe.

Între 2002-2012, Sloterdijk a prezentat o emisiune, Im Glashaus: Das Philosophische Quartett (În casa de sticlă: Cvartetul filosofilor) la canalul de televiziune german ZDF. Intelectual dotat cu o cultură enciclopedică, renascentist în epoca contemporană (superficială și ultraspecializată), Sloterdijk încearcă (și reușește) să aducă filozofia în spațiul public dincolo de mediul exclusivist al amfiteatrelor academice:

„Dacă filozofia este considerată ceva exclusiv, este doar pentru că oamenii neagă pentru ei ce este mai bun”.

Ideile lui Sloterdijk constituie o încercare de integrare a diferitelor componente, care au fost, în opinia sa, în mod eronat considerate desprinse unele de altele. În consecință, el propune crearea unei „constituții ontologice”, care să includă toate „ființele“ – oameni, animale, plante și mașini.

În câteva interviuri în presa germană și franceză din a doua jumătate a lunii martie 2020, Sloterdijk se referă la pandemia COVID-19. O abordare dintr-o perspectivă care depășeste viziunea strict medicală (adesea apocaliptică) și se orientează spre social, politic și cultural. Filosoful german este îngrijorat de măsurile de securitate luate de anumite guverne din Europa:

„Sistemul occidental se dovedește a fi la fel de autoritar ca cel al Chinei și, mai ales, cu reacții exagerate la o problemă pe care autoritățile nu știu să o gestioneze”.

Aceasta deși „noul virus din China este doar unul dintre numeroasele pseudonime ale mortalității umane medii”, dând ca exemplu faptul că Germania are o mortalitate zilnică de 3.000 de persoane, din diverse motive „marea majoritate produsul catastrofelor vremurilor noastre, în general, morți consemnate în „necrologurile lipite pe ușile magazinelor alimentare din sate”, fără „participarea presei și a șefilor de stat”. Reacții exagerate, deoarece la o analiză rațională nu s-a întâmplat un lucru excepțional: în mediu a apărut un microorganism.

„Deci, pentru o contagiune apărută din cauza unui nou membru intrat în universul biotic, cu care încă nu ne-am familiarizat, închidem școlile…”

Sloterdijk găsește explicația acestui derapaj în fragilitatea nevrotică a omului contemporan, care duce la o adevărată psihopatologie determinată de frică. Educat într-un climat de siguranță dat de avansul tehnologic, atunci când s-a aflat în fața unui nou dușman pentru care nu era pregătit omul contemporan a ales „să fugă și să se izoleze social… Fuga este acum, prin urmare, singura cale de-a nu te simți vinovat, în special în rândul celor care alcătuiesc mediul politico-medical. Este, de asemenea, unica cale de a-ți asuma responsabilitatea. Dacă exagerezi de zeci de ori, atunci nu vei mai fi acuzat de neglijență.”

Pentru a se simți protejați, cetățenii au preferat să accepte limitarea sau suspendarea drepturilor lor.

„Haosul nu decurge din această boală, ci într-un mod foarte anti-liberal care aduce în prim plan fantoma ordinii regăsite… Eu mă întreb dacă nu cumva trăim un moment istoric de nebunie. Închidem granițele deși știm că un virus călătorește fără pașaport. Dacă nu ar fi consecințele unor asemenea decizii, totul ar fi chiar comic, ca-n acele piese de secol XVII în care histrionul și medicul îmbrăcat în negru și cu o mască cu nas lung se întâlnesc. Uite ce s-a întâmplat în Italia, unde oamenii consemnați la domiciliu cântă operete pe balcoane, în Mondovision! Făcând muzică pe balcoane, râd de fapt de propria lor supunere în fața dictaturii medicalo-colectiviste.”

Mai mult, spune Peter Sloterdijk, această „corona-criză” afișează

„toate simptomele unei confiscări politice de către o «securocrație» camuflată în aparențele binevoitoare ale unei «medicocrații»”.

Peter Sloterdijk consideră că omul contemporan se află într-un labirint.

„Într-un labirint nu vă așteptați să găsiți drumul din prima încercare. Totul depinde de memoria bună pe care o avem în bifurcații”.

La fiecare bifurcație apare întrebarea: încotro? Trebuie să alegem bazându-ne pe memoria colectivă și individuală. Trebuie să alegem drumul bun. De pildă, o bifurcație: „lasă-i să iasă” din case sau „ține-i închiși”.

„Așa-numita lume «rezonabilă» a optat pentru cea de-a doua cale. Ne prefacem că învingem vrăjmașul întunecat, punându-i un număr infinit de obstacole, în timp ce specialiștii în imunologie ne explică faptul că nu vom ajunge la o nouă normalitate până ce două treimi sau trei sferturi din populație nu va fi trecut printr-un episod individual cu virusul. Deci, dorind să evităm cu orice preț răspândirea agresorului necunoscut, alegem o bifurcație care va duce la o ușă închisă.”

În concluzie, ne aflăm, în gestionarea pandemiei COVID-19, într-o bifurcație a labirintului. Avem de ales între dictatura politico-medicală, care ne limitează drepturile civile și democrație. La gradul de frică indus în populații cred că majoritatea va opta pentru regimuri autoritare. Dar când drumul se va înfunda, să nu se plângă.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății. DONEAZĂ pentru Cultura Vieții


https://www.facebook.com/plugins/like.php?

A fost președinte al Colegiului Medicilor din România și rector al Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Predă medicină legală, bioetică, deontologie și drept medical. Este membru al mai multor organizații științifice naționale și internaționale.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR

Succesul Suediei demontează teoriile celor care susțin carantina și purtarea măștilor (de Jordan Schachtel)

Folosirea țesutului fetal în cercetarea legată de pandemia COVID-19 este lipsită de etică (de Christopher O. Tollefsen)

Coronavirus și război cultural (de Michael E. Jones). Partea a III-a

http://www.culturavietii.ro/2