SOTEOROLOGIE AUGUSTIN & CONTROVERSA PELAGIANĂ de Benjamin B. Warfield

download - Copie

AUGUSTIN & CONTROVERSA PELAGIANĂde Benjamin B. Warfield (1851-1921)

Partea I: Originea & Natura Pelagianismului

Era inevitabil ca energia Bisericii în realizarea intelectuală şi definirea doctrinelor sale în relaţiile dintre ele, să fie îndreptată spre partea obiectivă a adevărului creştin. Controversele principale din primele patru secole şi definiţiile doctrinelor care au rezultat, cu privire la natura lui Dumnezeu şi persoana lui Hristos; şi până ca aceste întrebări teologice şi Hristologice să fie stabilite definitiv, Biserica putea să îşi întoarcă atenţia spre partea mai subiectivă a adevărului. Intre timp, ea a purtat în sânul ei o recunoaştere deplină, una lângă alta, a libertăţii adevărului, a consecinţelor rele ale căderii şi a necesităţii harului pentru mântuire. Scriitorii individuali sau chiar partide diferite din Biserică, ar putea expune o tendinţă de a accentua unul sau altul dintre elementele care au alcătuit acest depozit de credinţă care era moştenirea comună a tuturor. De exemplu, estul a accentuat în special liberul arbitru: şi vestul a trăit mai înclinat spre ruina rasei umane şi nevoia absolută a harului lui Dumnezeu pentru mântuire. Dar nici teologii estici nu au uitat păcătoşenia universală şi nevoia de răscumpărare, sau necesitatea influenţelor harului lui Dumnezeu pentru realizarea acelei răscumpărări; nici cei din vest nu au negat auto-determinarea sau responsabilitatea oamenilor. Toate elementele doctrinei compuse despre om erau mărturisite pretutindeni; dar ele erau accentuate variat, în acord cu caracterul scriitorilor sau cu cererile controversate ale timpului. Totuşi, o astfel de stare de lucruri, era o invitaţie la erezie şi o profeţie a controversei; la fel cum mărturisirile simultane ale unităţii lui Dumnezeu şi a Divinităţii lui Hristos, sau a Divinităţii şi a umanităţii lui Hristos, au purtat inevitabil în cursul lor o serie de erezii şi de controverse, până când definiţiile doctrinelor Trinităţii şi ale persoanei lui Hristos au fost complete. În acest fel, era inevitabil că mai devreme sau mai târziu, ar trebui să se ridice cineva care să accentueze atât de mult doar un element dau altul din doctrina Bisericii despre mântuire, încât să se arunce pe sine în erezie, şi să conducă Biserica, printr-o controversă cu el, într-o definire precisă a doctrinelor liberului arbitru şi ale harului în relaţiile lor reciproce.

Această erezie nouă a apărut la începutul secolului cinci, în persoana călugărului englez Pelagius. Noutatea doctrinei pe care el a predat-o este afirmată în mod repetat de Augustin,2şi este evidentă pentru istoric; dar aceasta nu a constat în accentul pe care el l-a pus pe liberul arbitru, ci mai degrabă în faptul că, în accentuarea liberului arbitru, el a negat ruina rasei şi necesitatea harului. Aceasta nu era doar nouă în creştinism; ea era chiar anti-creştină. Ieronim, la fel ca şi Augustin, a văzut aceasta la timp şi vorbeşte despre Pelagianism ca fiind „erezia lui Pitagora şi Zeno”;3 şi scriitorii moderni din felurite şcoli au recunoscut aceasta mai mult sau mai puţin. Astfel, Dean Milman crede că „partea cea mai mare” din scrisoarea lui Pelagius către Demetrias „este posibil să fi fost scrisă de un academic străvechi”;4 şi Episcopul Hefele declară deschis că doctrina lor fundamentală, „că omul este pur în întregime datorită meritului său, nu datorită darului harului,” i se pare lui „a fi reabilitarea viziunii păgâne despre lume,” şi o compară cu lucrările lui Cicero:5 „Pentru aur, pământuri şi pentru toate binecuvântările vieţii, trebuie să ne întoarcem să mulţumim Zeilor; dar nimeni nu a întors niciodată mulţumiri lui Dumnezeu pentru virtute.”6 Lupta cu Pelagianismul a fost în realitate o luptă pentru fundamentele creştinismului; şi chiar mai periculoasă decât controversele teologice şi Hristologice anterioare, aici substanţa practică a creştinismului era în primejdie. Întrebarea reală în chestiune era dacă creştinismul era necesar; dacă prin puterea sa omul nu ar putea să ajungă la fericirea veşnică; dacă funcţia creştinismului era să mântuiască, sau doar să ofere un ajutor pentru dobândirea mai uşoară de către om a fericirii veşnice.7

Vorbind în general, Pelagianismul a fost fiica legalismului; dar când ea a fost născută, ea a adus cu sine un deism esenţial. Nu este fără importanţă faptul că iniţiatorii lui erau „un anumit fel de călugări;” adică, laici ai vieţii ascetice. Din acest punct de vedere, legea Divină este privită ca o colecţie de porunci separate, perfecţiunea morală este un simplu complex de virtuţi separate şi se atribuie o valoare precisă ca o cerinţă meritorie a aprobării Divine pentru fiecare lucrare bună sau realizare în exerciţiile evlaviei. Aceasta a fost aşa deoarece acesta era în mod esenţial punctul său de vedere că Pelagius putea considera puterile omului ca fiind suficiente pentru a dobândi sfinţenia – ba mai mult, că el chiar a putut afirma că este posibil pentru un om să facă mai mult decât i se cerea. Dar aceasta a implicat o concepţie esenţial deistă a relaţiei omului cu Făcătorul său. Dumnezeu a înzestrat creatura Sa cu o capacitate (possibilitas) sau abilitate (posse) pentru acţiune şi aceasta era pentru ca el să o folosească. Astfel omul era o maşină, care, doar pentru că era făcută bine, nu avea nevoie de nici o interferenţă Divină pentru lucrarea sa dreaptă; şi Creatorul, odată ce l-a structurat şi l-a înzestrat cu posse, de aici în colo îi lasă lui velle şi esse.

În acest punct am atins principiul central şi formator al Pelagianismului. Acesta constă în presupunerea abilităţii absolute a omului; abilitatea sa de a face tot ceea ce poate cere dreptatea – nu de a-şi lucra doar propria sa mântuire, ci şi perfecţionarea sa personală. Acesta este miezul întregii teorii; şi toate celelalte postulate nu doar depind de aceasta, ci apar din ea. Deopotrivă cronologic şi logic, aceasta este rădăcina sistemului.

Când auzim prima dată de Pelagius, el deja este avansat în ani, trăind în Roma în mireasma sfinţeniei,8 şi bucurându-se de o reputaţie bine meritată pentru zelul în îndemnarea altora spre o viaţă bună, care s-a încălzit în special împotriva celor care se străduiau să se adăpostească în spatele slăbiciunii firii9 când erau acuzaţi de păcatele lor. El a fost revoltat de scuzele universale cu astfel de ocazii – „Este greu!” „este dificil!” „nu suntem în stare!” „suntem oameni!” – „Oh, nebunie oarbă!” a strigat el: „îl acuzăm pe Dumnezeu de o dublă ignoranţă – că se pare că El nu cunoaşte ceea ce a făcut şi nici ceea ce El a poruncit – ca şi când a uitat slăbiciunea umană cu care El Însuşi, Autorul, a impus legi asupra omului pe care El nu poate să le sufere.”10 El însuşi ne spune11 că acesta era obiceiul său, oricând el trebuia să vorbească despre îmbunătăţirea morală şi a comportamentului unei vieţi sfinte, să înceapă arătând puterea şi calitatea naturii umane, arătând ce era ea capabilă să facă. Căci (el spune) că a socotit-o ca o favoare folosită puţin pentru a-i îndemna pe oameni spre ceea ce ei considerau a fi imposibil: speranţa trebuie să fie mai degrabă tovarăşul nostru, şi toată dorinţa şi efortul mor când noi disperăm că nu vom realiza aceasta. El a fost un astfel de avocat excesiv de fierbinte al abilităţii neajutate a omului de a face tot ceea ce Dumnezeu a poruncit, încât atunci când rugăciunea nobilă şi în întregime Scripturală a lui Augustin – „Dă ceea ce Tu porunceşti şi porunceşte ceea ce Tu vrei” – a fost repetată în auzul său, el nu a putut să o suporte; şi cumva inconsistent a contrazis-o cu o asemenea violenţă ca şi când ar fi fost implicat într-o luptă.12Puterile omului, susţinea el, sunt daruri ale lui Dumnezeu; şi de aceea aceasta era un reproş împotriva Lui ca şi când El l-a făcut pe om bolnav sau rău, să creadă că ele erau insuficiente pentru a ţine legea Sa. Ba mai mult, făcând orice am vrea, nu putem să ne debarasăm de suficienţa lor: „fie că vrem sau nu, noi avem capacitatea de a nu păcătui.”13 „Eu afirm,” spune el, „că omul este în stare să fie fără păcat şi că el este în stare să împlinească poruncile lui Dumnezeu;” şi această afirmaţie directă suficientă a abilităţii umane este în realitate elementul de bază al întregului său sistem.

Au fost în special trei corolare importante care au decurs din această afirmaţie a abilităţii umane şi Augustin însuşi le-a recunoscut ca fiind elementele principale ale sistemului.14 Ar fi inexplicabil cu o astfel de presupunere, ca nici un om să nu îşi fi folosit vreodată abilitatea sa în a împlini legea lui Dumnezeu; şi Pelagius a susţinut consecvent nu numai că toţi ar putea fi fără păcat dacă ei ar alege aceasta, ci de asemenea că mulţi sfinţi, chiar înainte de Hristos, au trăit liberi de păcat. Din nou, aceasta decurge din abilitatea inalienabilă a omului de a fi liber de păcat, că fiecare om vine în lume fără moştenirea inalienabilă a păcatului sau a slăbiciunii morale rezultată din acţiunile din trecut ale oamenilor; Pelagius a negat consecvent toată doctrina păcatului original. Şi din nou, rezultă din aceeaşi presupunere a abilităţii, că omul nu are nevoie de nici un ajutor supranatural în efortul său de a asculta de dreptate; Pelagius a negat consecvent deopotrivă nevoia şi realitatea harului divin în sensul unui ajutor interior (şi în special a unui ajutor preventiv) pentru slăbiciunea omului.

Cel mai mare accent pus în controversă a fost cu privire la acest ultim punct şi Augustin a fost tulburat cel mai mult pentru că astfel harul lui Dumnezeu era negat şi respins. Fără îndoială că Pelagianii au vorbit constant despre „har,” dar ei au înţeles prin acesta înzestrarea primordială a omului cu liberul arbitru şi ajutorul ulterior dat lui pentru a fi folosit în mod corespunzător prin revelaţia legii şi învăţătura evangheliei, şi, mai presus de toate, prin iertarea păcatelor din trecut în Hristos şi prin exemplul sfânt al lui Hristos.15 Orice este mai departe de acest ajutor extern este negat în întregime de ei; şi ei au negat faptul că acest ajutor extern în sine era absolut necesar, afirmând că acesta doar îl ajuta pe om să facă mai uşor ceva pentru care, de altfel, el avea abilitatea deplină de a face. Cronologic, această controversă pare să fi precedat afirmaţia care trebuie să stea în mod logic la baza ei, despre libertatea omului faţă de orice pângărire, corupţie, sau slăbiciune datorată păcatului. Pentru ca ei să poată nega faptul că omul avea nevoie de ajutor, ei au negat faptul că păcatul lui Adam a avut vre-un efect mai mare asupra posterităţii sale decât ar putea să aibă din exemplul său rău. „Înaintea acţiunii propriei sale voinţe,” a spus clar Pelagius, „care este doar în omul pe care Dumnezeu l-a făcut.”16 „Aşa cum suntem procreaţi fără virtute,” a spus el, „tot aşa suntem fără vicii.”17 Pe scurt, „Nimic din ce este bun sau rău, pentru care suntem sau vrednici de laudă sau condamnabili, nu este născut împreună cu noi – acestea sunt mai degrabă făcute de noi; căci noi suntem născuţi cu capacitatea de a face oricare din ele, dar nu suntem înzestraţi cu nici una.”18 Astfel, urmaşul său de mai târziu, Julian, afirmă clar „credinţa sa că Dumnezeu îi creează pe oameni fără a avea neplăcere faţă de vre-un păcat, dar plini de inocenţă naturală şi cu capacitatea pentru virtuţile voluntare.”19 Atât de fortificat este liberul arbitru în natură, încât, potrivit lui Julian, el este „la fel de complet după păcate aşa cum era înainte de păcate;”20 şi ceea ce înseamnă aceasta poate fi adunat din definiţia lui Pelagius din „Mărturisire de credinţă,” pe care el i-a trimis-o lui Innocent: „Noi spunem că omul este capabil întotdeauna deopotrivă să păcătuiască şi să nu păcătuiască, astfel că noi putem mărturisi că avem voinţa liberă.” Faptul că păcatul în astfel de circumstanţe era atât de obişnuit încât să fie aproape universul, a justificat exemplul rău al lui Adam şi puterea obiceiului, cel din urmă fiind pur şi simplu rezultatul imitării celui dintâi. „Nimic nu face atât de grea prosperitatea,” îi scrie Pelagius lui Demetrias, „ca şi lungul obicei de a păcătui care începe din copilărie şi gradat, ne aduce mai mult şi mai mult sub puterea lui până când el pare să fie într-un anumit grad forţa naturii (vim naturae).” El chiar este gata să îngăduie forţa obiceiului într-o cale largă, asupra lumii în libertate; şi astfel împarte toată istoria în perioade progresive, marcate de harul (extern) al lui Dumnezeu. La început lumina naturii era atât de puternică încât oamenii puteau trăi în sfinţenie doar prin ea. Şi doar atunci când obiceiurile oamenilor au fost corupte şi natura defăimată a început să fie insuficientă pentru o trăire sfântă, încât prin harul lui Dumnezeu a fost dată Legea ca o adăugare la natura simplă; şi prin ea „luciul original al naturii a fost restaurat şi roşeala ei a fost micşorată.” Şi astfel, din nou, după ce obiceiul de a păcătui a predominat încă o dată peste oameni, şi „legea a devenit inegală faţă de sarcina de vindeca natura,”21 Hristos a fost dat, furnizându-le oamenilor iertarea de păcate, îndemnuri la imitarea exemplului şi sfântul exemplu în sine.22 Dar deşi a fost mărturisită o astfel de deteriorare progresivă, şi o astfel de deteriorare este exprimată ca fiind dezirabilă în cel puţin două intervenţii supranaturale (în darea legii şi în venirea lui Hristos), totuşi nu se permite nici o corupţie a naturii, nici măcar prin obiceiul crescând. Doar o uşurinţă crescând mereu în imitarea viciului a crescut dintr-o şcoală lungă în rău; şi tot ceea ce era nevoie pentru salvarea oamenilor de ea era o nouă explicaţie a ceea ce era drept (în lege), sau, maxim, încurajarea iertării pentru tot ceea ce s-a făcut deja, şi un exemplu sfânt (în Hristos)  pentru imitare. Pelagius încă afirma faptul că noi continuăm să posedăm „o voinţă liberă care este nemicşorată pentru a păcătui şi pentru a nu păcătui;” şi Julian că „voinţa noastră liberă este la fel de totală după păcate aşa cum a fost înainte de păcate;” deşi Augustin nu dă greş în dojenirea lui cu acuzaţia de inconsecvenţă.23

Egocentrismul specific viziunii Pelagiane despre lume apare puternic în eşecul lor de a percepe efectul obiceiului asupra naturii însăşi. La fel cum şi-au imaginat virtutea ca un complex de acte virtuoase, tot aşa şi-au imaginat păcatul exclusiv ca un act, sau o serie de fapte separate. Se pare că ei nu s-au ridicat mai presus de viziunea esenţial păgână care nu avea nici o noţiune despre sfinţenie decât ca o serie de acte de sfinţenie, sau despre păcat decât ca o serie de acte păcătoase.24 Astfel, voinţa a fost izolată de actele sale, şi actele unul de celălalt, şi toată legătura organică sau continuitatea vieţii nu a fost doar trecută cu vederea ci a fost negată.25 După fiecare act al voinţei, omul stătea exact unde stătea mai înainte: într-adevăr, această concepţie cu greu permite existenţa unui „om” – mai rămâne doar o maşină a voinţei, după fiecare clic al acţiunii izvorul îşi recâştigă poziţia originală, şi este la fel de pregătită ca şi înainte pentru a-şi re-înfăptui funcţia sa. Într-o astfel de concepţie nu era nici un loc pentru caracter: libertatea voinţei era totul. Astfel, aceasta nu a fost o greşeală nenaturală pe care au făcut-o ei, când ei au uitat omul în totalitatea sa, şi au atribuit facultăţii liberului arbitru, sub numele de „possibilitas” sau „grup,” abilitatea care mai degrabă aparţinea omului cu acea facultate, şi care este responsabil pentru felul cum o foloseşte. Aici este eroarea esenţială a doctrinei lor a liberului arbitru: ei au privit libertatea doar în forma sa, şi nu în materia ei, şi, păstrându-l pe om într-un echilibru perpetuu şi fără speranţă între bine şi rău, ei nu az permis nici o creştere a caracterului şi nici un avantaj care să fie câştigat de om pentru sine în alegerile sale succesive ale binelui. Nu ar trebui să ne surprindă faptul că tipul de gândire care a dizolvat astfel organismul omului într-o grămadă de fapte voluntare, a eşuat să înţeleagă solidaritatea rasei umane. Pentru Pelagian, Adam a fost un om, nimic mai mult; şi pur şi simplu era de neconceput ca vre-un act al său care a lăsat actele sale următoare necomise, ar fi putut atrage după sine păcatul şi vina asupra altor oameni. Acelaşi alambic care a dizolvat individul într-o succesiune de fapte voluntare, nu putea să dea greş în separarea rasei într-o mulţime de unităţi fără legătură. Dacă aşa cum a declarat Julian, păcatul nu este altceva decât voinţă, şi voinţa în sine rămâne intactă după fiecare acţiune, cum putea actul individual al unei voinţe individuale să condiţioneze faptele oamenilor care încă nu s-au născut? Prin „imitarea” acestui singur act al său (în această concepţie) alţi oameni puteau fi afectaţi. Şi aceasta a dus cu ea viziunea similară cu relaţia omului cu Hristos. El putea să ne ierte păcatele pe care noi le-am făcut; El putea să ne înveţe calea adevărată; El putea să ne dea un exemplu sfânt; şi El putea să ne îndemne să îl imităm. Dar El nu putea să ne atingă pentru a ne face în stare să dorim binele, fără a distruge echilibrul absolut al voinţei între bine şi rău; şi a distruge acesta însemna să distrugă libertatea voinţei, care era binele încoronat al naturii noastre create în mod divin. Cu siguranţă, Pelagianii uită că omul nu a fost făcut pentru voinţă, ci voinţa pentru om.

În apărarea teoriei lor, aşa cum ne spune Augustin, au existat cinci pretenţii pe care ei l-au alcătuit în special pentru ea.26 Ea le-a îngăduit să laude aşa cum era datoria lor, creatura pe care Dumnezeu a făcut-o, căsătoria pe care El a instituit-o, legea pe care El a dat-o, liberul arbitru care a fost cea mai mare înzestrare pe care El a dat-o omului, şi sfinţii care au urmat sfaturile Sale. Prin aceasta ei au vrut să spună că ei proclamau perfecţiunea naturii umane fără păcat în fiecare om în timp ce el era adus în lume, şi au opus aceasta faţă de doctrina păcatului original; puritatea şi sfinţenia căsătoriei şi poftele sexuale, şi a opus aceasta doctrinei transmiterii păcatului; abilitatea legii, precum şi în afara evangheliei, de a aduce oamenii în viaţa veşnică, şi a opus acesteia necesitatea harului interior; integritatea liberului arbitru de a alege binele, şi opus acesteia doctrina păcătoşeniei universale. Alte întrebări, cu privire la originea sufletelor, necesitatea botezului pentru copii, nemurirea originală a lui Adam, amplifică această controversă şi erau mai degrabă consecinţe ale învăţăturii lor decât părţi din ea. Şi era un fapt evident că pentru că toţi oameni mor, ei nu puteau admite că moartea lui Adam a fost o consecinţă a păcatului ca nu cumva să fie forţaţi să mărturisească că păcatul lui i-a lezat pe toţi oamenii; de aceea ei au afirmat că moartea fizică aparţinea naturii omului, şi că Adam urma să moară chiar dacă nu ar fi păcătuit.27 Astfel, era imposibil să nege că Biserica boteza pretutindeni copii, ei nu puteau refuza botezul fără a mărturisi despre ei înşişi că sunt inovatori în doctrină; şi de aceea, ei au susţinut faptul că, copiii nu erau botezaţi pentru iertarea păcatelor, ci pentru a ajunge la o stare mai înaltă a mântuirii. În încheiere, ei şi-au imaginat că dacă se recunoştea că sufletele au fost create direct de Dumnezeu pentru fiecare naştere, nu se putea afirma că ele au venit în lume pătate de păcat şi sub condamnare; şi de aceea ei au apărat tare această teorie a originii sufletelor.

Învăţăturile lui Pelagius, se va vedea repede, unite uşor într-un sistem, elementele esenţiale şi care le formează erau în întregime noi pentru Biserica creştină; şi această surprinzătoare afirmaţie cu privire la condiţia omului, puterile sale şi dependenţa pentru mântuire, a fost ca un trăsnet care a căzut pe Biserica vestică la începutul secolului cinci şi a forţat-o să reconsidere, din temelii, întreaga ei învăţătură cu privire la om şi mântuirea lui.

Note la Partea I. 

1 Următorul eseu a fost publicat original în A Select Library of the Nicene and Post-Nicene Fathers of the Christian Church, (New York: Charles Scribner’s Sons, 1905, pp. 13-71).
2 „On the Merits and Remission of Sins,” iii. 6, 11, 12; „Against Two Letters of the Pelagians,” iv. 32; „The Unfinished Work Against Julian,” i. 2; „On Heresies,” 88; şi în alte locuri. Jerome a găsit rădăcinile teoriei în Origen şi Rufinus (Letter 133.3), dar aceasta este o altă chestiune. Comparaţi „On Original Sin,” 25.

3 Prefaţa la Cartea 4 din lucrarea sa despre Ieremia.

4 „History of Latin Christianity,” 1899, i. p.166, note 2.

5 „De Natura Deorum,” iii. 36.

6 „A History of the Councils of the Church,” (E.T.) ii. p. 446, note 3.

7 Compară excelenta afirmaţie în lucrarea lui Thomasius’ „Die Christliche Dogmengeschichte,” i. p. 483.

8 „On the Proceedings of Pelagius,” 46; „on the Merits and Remission of Sins,” iii. 1; „Epist.” 186, etc.

9 „On Nature and Grace,” 1.

10 Pelagius’ „Epistle to Demetrias,” 16.

11 Ibid., 2.

12 „On the Gift of Perseverance,” 53.

13 „On Nature and Grace,” 57.

14 „On the Gift of Perseverance,” 4; „Against Two Letters of the Pelagians,” iii. 24; iv. 2 sq.

15 „On the Spirit and Letter,” 4; „On Nature and Grace,” 53; „On the Proceedings of Pelagius,” 20, 22, 38; „On the Grace of Christ,” 2, 3, 8, 31, 42, 45; „Against Two Letters of the Pelagians,” iv. 11; „On Grace and Free Will,” 23-26 şi adesea.

16 „On Original Sin,” 14.

17 Ibid.

18 Ibid.

19 „The Unfinished Work Against Julian,” iii. 82.

20 Do. i. 91; compară do. i. 48, 60; ii. 20. „Nu există nimic din păcat în om, dacă nu există nimic din voinţa sa.” „În copii nu există deloc păcat original.”

21 „On Original Sin,” 30.

22 „On the Grace of Christ,” 43.

23 „The Unfinished Work,” i. 91; compară cu 69.

24 „Dr. Matheson spune rafinat (Expositor, i. ix. 21, 1879), „Diferenţa dintre ideea creştină şi cea păgână cu privire la rugăciune este aceeaşi ca cea intre ideea creştină şi cea păgână cu privire la păcat. Păgânismul nu ştie nimic despre păcat, el cunoaşte doar păcatele: el nu are nici o concepţie despre principiul răului; el înţelege doar ca pe o colecţie de fapte rele.” Şi acesta este Pelagianism.

25 Compară Schaff, „History of the Christian Church,” iii. 804; şi Thomasius’ „Die Christliche Dogmengeschichte,” i. p. 487-488.

26 „Against Two Letters of the Pelagians,” iii. 25, şi iv. la început.

27 Aceasta aparţine Pelagianismului timpuriu; Julian a fost gata să recunoască faptul că moartea a venit de la Adam, dar nu şi păcatul.

http://www.voxdeibaptist.org/Augustine_and_Pelagian_controversy_trd.htm

SOTEOROLOGIE ARMINIANISMUL: Idolul de aur al liberei voinţe – de Augustus Toplady (1740-1778

download - Copie

ARMINIANISMUL: Idolul de aur al liberei voinţe – de Augustus Toplady (1740-1778

Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău slavă, pentru bunătatea Ta, pentru adevărul Tău!

(Psalmul 115:1)

Unii cercetători au presupus că acest Psalm a fost scris de profetul Daniel, cu ocazia eliberării miraculoase a lui Şadrac, Meşac şi Abednego, atunci când ei au ieşit nevătămaţi din furnalul încins în care au fost aruncaţi prin porunca regelui Nebucadneţar.

Şi, într-adevăr, nu există multe pasaje din Psalmi care să pară că ar înfăţişa această conjunctură. Chiar prin continuarea citirii, la al patrulea verset (care vorbeşte despre idolii păgânilor, şi, se prea poate că se referea la chipul aurit la care a cerut Nebucadneţar să i se aducă închinare), spune că idolii lor sunt din argint şi aur, lucrarea mâinii omului: ei au gură, dar nu vorbesc, ochi dar nu văd.

Îndrăznesc să spun că, într-un astfel de auditoriu ca şi acesta, se află şi un număr de arminieni. Mă tem că prea multe din adunările noastre îi au pe prea mulţi dintre aceştia. Poate, totuşi, chiar şi aceşti oameni, pe cât de idolatrii sunt, pot fi apţi de a fi blamaţi cât şi, într-adevăr, cu dreptate, absurditatea acelora care se închină la idoli de aur sau de argint, lucrarea mâinii omului. Daţi-mi voie să întreb: Dacă ar fi aşa de absurd să te închini la lucrarea mâinilor unui alt om, ce ar fi să te închini la lucrarea propriilor tale mâini? Poate că-ţi spui, „Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva.” Totuşi, dă-mi voie să spun că încrederea, confidenţa, încrederea şi dependenţa pentru mântuire sunt cu toate fapte şi cu toate chiar şi solemne, de închinare divină: şi pe orice vei depinde, fie în parte sau în întreg, pentru acceptarea ta înaintea lui Dumnezeu, şi pentru justificarea ta înaintea feţei Sale, pe orice te-ai baza şi te-ai încrede pentru realizarea harului sau a slavei, dacă este vreun lucru lipsit de Dumnezeu în Hristos, tu eşti un idolatru în toate intenţiile şi scopurile.

Este foarte diferită ideea care ne-o oferă Scriptura, despre binecuvântatul Dumnezeu, de cea a falşilor dumnezei la care se închinau păgânii şi de această reprezentare degradantă a adevăratului Dumnezeu, pe care Arminianismul le-ar înscrie asupra omenirii. „Dumnezeul nostru [spune acest Psalm în versetul 3] este în ceruri: El face tot ce îi este plăcut.” Aceasta nu este ideea arminiană despre Dumnezeu: căci liberele noastre voinţe şi preocupările noastre cu şansele ne spun că Dumnezeu nu face ceea ce i-ar plăcea; că ar fi cumva un număr mare de lucruri pe care El ar vrea să le facă şi se zbate să le facă, însă nu le poate aduce la împlinire: ei ne spun aşa cum a spus-o cineva în mod ingenios:

Întreaga lume El ar putea-o uşor salva,

Însă tânjeşte spre ceea ce nu poate-avea

Cam harnic, astfel să răsune-afară,

Un Dumnezeu dezamăgit şi schimbător.

Cum se comportă aceasta cu maiestuoasa descriere că „Dumnezeul nostru este în ceruri”! El şade pe tron, evaluând şi distribuind sorţii oamenilor; ţinând toate evenimentele în mâna Sa, călăuzind fiecare legătură a cauzelor secundare, de la începutul timpului la sfârşitul vremii. Dumnezeul nostru este în ceruri, deţinând toată puterea, şi (care este consecinţa naturală a acesteia) El a făcut ceea ce i-a plăcut: sau aşa cum o exprimă apostolul (deşi cuvintele sunt diferite, sensul este acelaşi) „El face toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11).

De aceea, noi ne şi trudim cât şi suferim reproşul: chiar pentru că spunem (şi cel mai înalt lucru pe care îl putem spune despre acest subiect se ridică doar la acest lucru: spre derâderea acesteia) că Dumnezeul nostru este în cer şi că a făcut tot ceea ce i-a plăcut. Şi El face conform plăcerii Sale suverane ceea ce voieşte, până la capăt; chiar dacă toţi arminienii de pe pământ s-ar încumeta să înfrunte intenţia divină şi să împiedice roţile guvernării divine. Cel ce şade în ceruri râde de ei şi îşi aduce la îndeplinire scopurile Sale, uneori chiar şi prin intermediul acelor incidente pe care oamenii răi se încumetă să le arunce în calea Sa, cu o perspectivă stricată de a-L dezamăgi pe El şi scopurile Sale. „Toate lucrurile,” spunea psalmistul, „Te slujesc” (Psalmul 119:91). Toate au o tendinţă directă, fie efectivă fie facultativă, de a îndeplini planurile Sale nealterabile de providenţă şi har. Observaţi: în mod efectiv şi tolerant. Căci noi nu spunem niciodată, şi nici nu am intenţiona să spunem, că Dumnezeu este lucrătorul răului: noi doar susţinem că pentru motive necunoscute nouă, ci doar lui Dumnezeu, El este cel ce permite în mod eficace (nu agentul, ci cel ce permite) ca orice vine să se întâmple. Însă atunci când vorbim despre bine, noi lărgim apoi termenul şi afirmăm, împreună cu psalmistul, că cu tot ajutorul oferit pe pământ, Dumnezeu îl face El Însuşi.

Îmi amintesc de ceea ce spunea marele Monsieur Du Moulin, în admirabila sa carte intitulată Anatome Arminianismi. Observaţia sa este că cei rău, cu nu mai puţin decât cei aleşi, realizează decretele înţelepte, sfinte şi drepte ale lui Dumnezeu: dar, spune el, cu această diferenţă; poporul unic al lui Dumnezeu, după ce sunt convertiţi, se străduie faţă de voia Sa dintr-un principiu de dragoste: în timp ce aceia care sunt lăsaţi în perseverenţa inimii lor (care este dezaprobarea pentru care ne luptăm), cărora nu le pasă de Dumnezeu, şi El nu este în toate gândurile lor; aceste persoane se asemănă cu aceia care vâslesc într-o barcă, care se îndreaptă spre acel loc spre care îşi îndreaptă de fapt spatele. Ei îşi întorc spatele faţă de decretul lui Dumnezeu, şi cu toate acestea ajung la acel punct, însă fără să o ştie.

O mare dezbatere dintre religia lui Arminius şi cea a lui Isus Hristos este referitoare la cine va sta justificat pentru slava şi lauda mântuirii unui păcătos. Conversia decide deodată acest punct; eu cred că fără vreo imputare a lucrurilor murdare, m-aş aventura să spun că fiecare persoană care este într-adevăr trezită, măcar atunci când se află sub strălucirea înfăţişării lui Dumnezeu asupra sufletului său, să cadă în genunchii săi, cu acest imn de laudă venind din inima sa „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău slavă, pentru bunătatea Ta, pentru adevărul Tău”.

Aceasta este adevărată şi în ceea ce priveşte binecuvântările vieţii de acum. Dumnezeu este cel ce îl ridică pe unul şi îl coboară pe altul (vezi Psalmul 75:7). Victoria, de exemplu, atunci când prinţii care se luptă se află într-un război, este toată a lui Dumnezeu. „Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul” Eclesiastul 9:11, este ca şi când ar fi un decret, voia, puterea şi providenţa lui Dumnezeu, care în mod eficace, deşi uneori invizibil, ordonează şi dispune fiecare eveniment.

La faimoasa bătălie de la Azincourt, din Franţa, unde, dacă nu greşesc, 80.000 de francezi au fost în totalitate înfrânţi de aproape 9.000 de englezi, sub comanda uimitorului nostru Rege Henry al V lea, iar după ce s-a încheiat lupta, şi Dumnezeu a dar acelui prinţ renumit victoria, el a ordonat precedarea Psalmului (adică al 114 lea), şi parte a Psalmului din care v-am citat pasajul luat în considerare, să fie cântat pe câmpul de luptă: în acest fel recunoscând că tot succesul, şi toate binecuvântările, sau orice alte lucruri asemănătoare, au venit de la Tatăl luminilor. Unii din istoricii noştri ne informează de faptul că atunci când triumfătorul englez a ajuns la aceste cuvinte pe care le-am luat pentru textul meu, întreaga armată victorioasă a căzut pe genunchii lor, ca un singur om, în câmpul de cucerire, şi au strigat, cu o singură inimă şi cu o singură voce, „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău slavă, pentru bunătatea Ta, pentru adevărul Tău!”

Şi aşa va fi şi atunci când Dumnezeu a realizat numărul aleşilor Săi, şi i-a adunat în întregime în plinătatea împărăţiei Sale de răscumpăraţi. Care crezi că va fi cântecul tău atunci când vei ajunge în ceruri? „Binecuvântat fie El care mi-a dat libera voinţă, şi binecuvântat fie propriul meu eu, care s-a folosit bine de el”? O, nu, nu. Un astfel de cântec nu s-a auzit niciodată în ceruri şi nici nu se va auzi vreodată în tip ce Dumnezeu este Dumnezeu şi cerul este cer. Priveşte în cartea Apocalipsa şi acolo vei găsi adunarea celor binecuvântaţi şi tensiunile de care cântă. Ei şi-au aruncat coroanele înaintea tronului spunând: „Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.” (Apocalipsa 5:9).

http://www.voxdeibaptist.org/arminianismul_idol_de_aur.htm

SOTEOROLOGIE „O Comparaţie a sistemelor” de A. A. Hodge (1823-1886 )

download - Copie

„O Comparaţie a sistemelor” de A. A. Hodge (1823-1886)

    Soteriologie: 

„O Comparaţie a sistemelor”

de A. A. Hodge (1823-1886)

Din Schiţe de Teologie (Capitolul şase)

Publicată original în 1860, Schiţe de Teologie este acum în domeniul public. De aceea, acest capitol poate fi copiat şi distribuit fără restricţie.

 

În acest capitol va fi prezentată o scurtă schiţă a principalelor poziţii de contrast ale celor trei sisteme rivale Pelagianism, Semi-Pelagianism, şi Augustinianism, sau aşa cum sunt ele denumite în formele lor dezvoltate complet, Socinianism, Arminianism, şi Calvinism — împreună cu o schiţă a istoriei ridicării şi a răspândirii lor.

Care era în general starea gândirii teologice în timpul primelor trei secole?

În timpul primelor trei sute de ani care au trecut după moartea apostolului Ioan minţile speculative ale bisericii erau angajate în principal în apărarea adevărului creştinismului împotriva necredincioşilor – în combaterea ereziilor gnostice generate de influenţa filozofiei orientale – şi în clarificarea definitivă a întrebărilor care au evoluat în controversele cu privire la Persoanele din Trinitate. Se pare că nu au fost făcute afirmaţii precise şi consistente în acea perioadă, cu privire la originea, natura şi consecinţele păcatului uman; nici cu privire la natura şi efectele harului divin; nici cu privire la natura lucrării de răscumpărare a lui Hristos, sau despre metoda aplicării ei de Duhul Sfânt, sau despre însuşirea ei prin credinţă. Ca un fapt general se poate afirma că, datorită marii influenţe a lui Origen, Părinţii Bisericii Greceşti au stabilit destul de unanim asupra unui Semi-Pelagianism liber, negând vina păcatului original, şi susţinând abilitatea păcătosului de a se predispune pentru şi pentru a coopera cu harul divin. Şi aceasta a continuat caracterul Antropologiei greceşti până în prezent. Acelaşi atribute au caracterizat şi speculaţiile scriitorilor timpurii din Biserica vestică, dar în timpul secolelor trei şi patru a apărut o tendinţă marcantă printre Părinţii latini faţă de acele puncte de vedere mai corecte care după aceea au fost justificate triumfător de marele Augustin. Această tendinţă poate fi localizată cel mai clar în scrierile lui Tertulian din Cathage, care a murit aproximativ în 220, şi cele ale lui Hilary din Poitiers (368) şi Ambrose din Milan (397).

Prin ce mijloace a avansat Biserica în a face o discriminare clară a adevărului divin? Şi în ce ere, şi printre care ramuri ale Bisericii au fost definite marile doctrine ale trinităţii şi Persoanei lui Hristos, a păcatului şi a harului, şi a răscumpărării şi a aplicaţiilor lor în parte?

Biserica a avansat mereu spre concepţii mai clare şi definiţii mai exacte ale adevărului divin printr-un proces de controversă activă. Şi Providenţei i-a plăcut ca mai multe mari departamente ale sistemului descoperit în Scripturile inspirate să fie cele mai mult discutate şi să fie definite mai clar în ere diferite şi în sânul unor naţiuni diferite.

Astfel, întrebările profunde implicate în departamentele Teologiei proprii şi ale Hristologiei au fost investigate de oameni de origine grecească, şi ele au fost definite autoritar în Sinoadele ţinute în jumătatea estică a Bisericii Generale în timpul secolului al patrulea şi imediat în secolele următoare. În ce priveşte TEOLOGIA divinităţii consubstanţiale a lui Hristos, ea a fost definită în Consiliul de la Niceea, 325, şi Personalitatea şi divinitatea Duhului Sfânt în primul Consiliu de la Constantinopol, 381; clauza Filioque a fost adăugată de latini la Consiliul de la Toledo, 589. În ce priveşte Hristologia, Consiliul de la Efes, 431, a afirmat unitatea personală a lui Theanthropos. Consiliul de la Chalcedon, 451, a afirmat că cele două naturi rămân distincte. Al şaselea Consiliu de la Constantinopol, 680, a afirmat că Domnul poseda o voie umană cât şi una divină. Aceste decizii au fost acceptate de întreaga Biserică, Greacă şi Romană, Luterană şi Reformată.

Întrebările privitoare la păcat şi har cuprinse de capul general al antropologiei au fost în primul rând investigate în totalitate de oameni cu originea latină, şi concluziile precise au fost atinse în controversa lui Augustin cu Pelagius în prima jumătate a secolului cinci. Întrebări referitoare la răscumpărare şi metoda aplicării ei, cuprinse sub marea diviziune a soteriologiei, nu au fost niciodată investigate în totalitate până în vremea Reformei şi ulterior de către marii teologi ai Germaniei şi ai Elveţiei.

Multe întrebări au căzut sub marea diviziune a Eclesiologiei şi încă îşi aşteaptă soluţia lor completă în viitor.

Care sunt cele trei mari sisteme de teologie care au continuat întotdeauna să predomine în biserică?

De vreme ce revelaţia dată în Scriptură îmbrăţişează un sistem complet de adevăr, fiecare departament singur trebuie să susţină multe relaţii evidente, logice şi de altfel, şi pentru celelalte părţi ale întregului. Dezvoltare imperfectă şi concepţia defectuoasă sau exagerată a oricărei doctrine trebuie să conducă în mod inevitabil la o confuzie şi o eroare în întregul sistem. De exemplu, punctele de vedere Pelagiane despre starea omului prin natură tind întotdeauna să se unească, cu punctele de vedere Sociniane în ce priveşte Persoana şi lucrarea lui Hristos. Şi punctele de vedere Semi-Pelagiane despre păcat şi har sunt atrase irezistibil şi atrag în schimb punctele de vedere Arminiane despre atributele divine, natura Ispăşirii şi lucrarea Duhului.

De fapt, aşa cum puteam anticipa, acestea sunt doar două sisteme complete auto-consistente de teologie creştină posibile.

  1. La dreapta, Augustinianism a fost completat în Calvinism.
  2. La stânga, Pelagianismul a fost completat în Socinianism.
  3. Arminianismul vine între aceste două sisteme ca şi sistem de compromis şi este dezvoltat în Semi-Pelagianism.

În folosirea obişnuită a termenilor Socinianismul este aplicat în principal ca şi denumire a acelor element din sistemul fals care au legătură cu Trinitatea Persoanei lui Hristos; termenii Pelagianism şi Semi-Pelagianism sunt aplicaţi unor depărtări mai extreme sau mai moderate aflate sub capul antropologiei; şi termenul Arminianism este folosit pentru a desemna erorile mai puţin extreme în legătură cu Departamentul Soteriologiei.

Când, unde şi de către cine au fost distinse clar pentru prima dată principiile fundamentale ale celor două şcoli mari de teologie antagoniste?

Poziţiile de contrast ale sistemelor Augustinian şi Pelagian au fost prima dată predate şi definite prin controversele menţinute prin oamenii eminenţi a căror nume le poartă, în timpul primei treimi a secolului al cincilea.

Augustin a fost episcop de Hippo în Africa de Nord din 395 d. Hr. până în 430 d. Hr. Pelagius, a cărui nume de familie era Morgan, a fost un călugăr englez. El a fost ajutat în controversele sale de ucenicii săi Coelestius şi Julian din Eclanum în Italia.

Poziţiile susţinute de Pelagius erau în general condamnate de reprezentanţii întregii Biserici şi de atunci au fost ţinute de toate denominaţiile, cu excepţia Socinianilor declaraţi, au fost o erezie fatală. Ei au fost condamnaţi de cele două consilii ţinute la Carthage în 407 d. Hr. şi în 416 d. Hr., de Consiliul ţinut la Milevum în Numidia în 416 d. Hr.; de papii Innocent şi Zosimus şi de Consiliul Ecumenic ţinut la Efes în 431 d. Hr. Această respingere rapidă şi universală a Pelagianismului dovedeşte faptul că în timp ce viziunile Părinţilor timpurii asupra clasei de întrebări au fost foarte imperfecte, cu toate acestea, sistemul predat de Augustin trebuie să fi fost în toate punctele de vedere esenţiale acelaşi cu credinţa Bisericii ca un întreg de la început.

Specificarea în contrast a principalelor poziţii distincte dintre sistemele Augustinian şi Pelagian.

„1. Despre PĂCATUL ORIGINAL.1

Augustinianismul. Prin păcatul lui Adam, în care toţi oamenii au păcătuit împreună, păcatul şi toate celelalte pedepse pozitive ale păcatului lui Adam au venit în lume. Prin el natura umană a fost coruptă fizic şi moral. Fiecare om aduce în lume cu el o natură care este deja atât de coruptă, încât nu poate face nimic decât să păcătuiască. Propagarea acestei calităţi în natura sa este prin senzualitate.

Pelagianismul. Prin păcatul său, Adam s-a rănit doar pe sine, nu posteritatea sa. Potrivit naturii sale morale, fiecare om este născut în exact aceeaşi condiţie în care Adam a fost creat. De aceea, nu există păcatul original.”

„2. Despre VOINŢA LIBERĂ.”

„Augustinianismul. Prin păcătuirea lui Adam Libertatea Voinţei umane a fost pierdută în întregime. În starea sa prezentă coruptă omul poate dori şi face doar rău.

Pelagianismul. Voinţa omului este liberă. Orice om are puterea şi voinţa de a face binele cât şi opusul lui. De vreme ce depinde de el însuşi dacă el este bun sau rău.”

„3. Despre HAR.”

„Augustinianismul. Totuşi dacă omul în starea sa actuală, vrea şi face binele, aceasta este doar lucrarea harului. Aceasta este o operaţie interioară, secretă şi minunată a lui Dumnezeu asupra omului. Aceasta este o lucrare precedentă cât şi una însoţitoare. Prin harul precedent, omul dobândeşte credinţa, prin care ajunge la o înţelegere a binelui a cărui putere i se dă ca să dorească binele. El are nevoie de harul cooperator pentru înfăptuirea fiecărei fapte bune individuale. Deoarece omul nu poate face nimic fără har, tot aşa el nu poate face nimic împotriva lui. El este irezistibil. Şi pentru că omul prin natură nu are nici un merit, nu se va da nici un respect dispoziţiei morale a omului în harul împărţit, ci Dumnezeu acţionează potrivit voii sale libere.

Pelagianismul. Deşi prin voinţa liberă, care este un dar de la Dumnezeu, omul are capacitatea de a dori şi de a face bine fără ajutorul special al lui Dumnezeu, totuşi, pentru o mai uşoară înfăptuire a lui, Dumnezeu a descoperit legea; pentru o înfăptuire mai uşoară, instrucţiunile şi exemplul lui Hristos îl ajută; şi pentru o înfăptuire mai uşoară, chiar operaţiile supranaturale ale harului îi sunt acordate. Harul, în cel mai limitat sens (influenţa amabilă) este dat „numai” celor care îl merită prin utilizarea credincioasă a propriilor lor puteri. Dar omul i se poate împotrivi.”

„4. Despre PREDESTINARE ŞI RĂSCUMPĂRARE.”

„Augustinianismul. Din veşnicie, Dumnezeu a dat un decret liber şi necondiţionat pentru a-i salva pe câţiva2 de mulţimea celor care erau corupţi şi expuşi distrugerii. Celor pe care el i-a predestinat pentru mântuire, el le dă mijloacele necesare pentru acest scop. Dar celorlalţi, care nu aparţin acestui număr mic de aleşi, peste ei cade ruina meritată. Hristos a venit în lume şi a murit numai pentru cei aleşi.

Pelagianismul. Decretul de alegere şi respingere al lui Dumnezeu este găsit în preştiinţă. Pe cei pe care Dumnezeu i-a văzut mai dinainte că vor ţine poruncile sale, el i-a predestinat pentru mântuire; pe ceilalţi la pierzare. Răscumpărarea lui Hristos este generală. Dar numai cei care au păcătuit au nevoie de moartea sa răscumpărătoare. Totuşi, toţi, prin instrucţiunile şi exemplul său, pot fi conduşi spre o perfecţiune şi o puritate mai înaltă.”

Care a fost originea sistemului Mijlociu sau Semi-Pelagianism?

Între timp, în timp ce controversa Pelagianismului era la culme, John Cassian, de origine siriană şi educat în Biserica estică, s-a mutat la Marseille, în Franţa, cu scopul de a dezvolta profitul călugărilor din acea regiune, a început să dea publicităţii unei scheme de doctrină care ocupa o poziţie de mijloc între sistemele lui Augustin şi Pelagius. Acest sistem, a căror sprijinitori au fost numiţi Massilians de la domiciliul şefului lor, şi apoi Semi-Pelagianism de către Cărturari, este în principiile sale esenţiale una cu acel sistem care acum este numit Arminianism, o afirmaţie despre care vom vorbi mai târziu în acest capitol. Faustus, episcop de Priez, în Franţa, din anul 427 d. Hr. până în anul 480 d. Hr., a fost unul dintre cei mai distinşi şi mai prosperi avocaţi ai acestei doctrine, care a fost acceptată permanent de Biserica estică şi pentru o perioadă a fost răspândită larg şi în vest, până când a fost condamnată de sinoadele de la Orange şi Valence, 529 d. Hr.

Care este relaţia dintre Augustinianism şi Calvinism şi dintre Semi-Pelagianism şi Arminianism?

După această perioadă Augustinianismul a devenit ortodoxia recunoscută a Bisericii din vest şi nici un alt nume nu a exercitat o astfel de influenţă universală asemănătoare printre Romano Catolici şi Protestanţi. Dacă vre-un nume trebuie să fie folosit pentru a denumi un sistem de adevăr revelat divin, fraza Augustinianismului ca fiind opusă Pelagianismului denumeşte corect toate acele elemente de credinţă pe care le au în comun toţi creştinii Evanghelici. Pe de altă parte, Augustinianismul ca fiind opus Semi-Pelagianismului denumeşte corect acel sistem numit de obicei Calvinism – în timp ce Cassianismul ar fi denumirea corectă din punct de vedere istoric a Mijlociului sau a Schemei Semi-Pelagianiste care acum este denumită în mod obişnuit Arminianism.

Cum au fost partidele divizate cu privire la aceste sisteme mari printre Cărturari şi cum sunt ele în Biserica modernă papală?

După eroarea erelor întunecate, când toate speculaţiile active au dormit, marele Thomas Aquinas, un italian după naştere, 1224 d. Hr., şi un călugăr al ordinului Sf. Dominic, Doctor Angelicus, a sprijinit cu o abilitate desăvârşită sistemul Augustinian de teologie în acea manieră greoaie şi artificială care îi caracteriza pe Cărturari. John Duns Scotus, un englez nativ, 1265 d. Hr., un călugăr din ordinul Sf. Francis, Doctor Subtilis, a fost în acea eră cel mai capabil avocat al sistemului numit atunci Semi-Pelagian. Controversele înviate atunci au fost perpetuate timp de multe ere, Dominicanii şi Thomiştii sprijineau în general alegerea necondiţionată şi harul eficient, iar Franciscanii şi Scoţienii sprijineau în general alegerea condiţionată şi puterea inalienabilă a voinţei umane de a coopera cu sau de a se opune harului divin. Aceleaşi dispute sub nume de partide variate au continuat să agite Biserica Romană din timpul Reformei, cu toate că geniul sistemului ei ritualic şi preponderenţa iezuiţilor în consiliile ei au păzit în cadrul graniţelor ei preponderenţa aproape universală a Semi-Pelagianismului.

Consiliul general început la Trent, 1546 d. Hr., a încercat că formeze un Crez fără angajamente care să satisfacă aderenţii celor două sisteme. Prin urmare, Dominicanii şi Fanciscanii au pretins că punctele lor de vedere au fost aprobate de acel Sinod. Adevărul este că afirmaţiile generale şi nedefinite ale doctrinei care sunt găsite printre canoanele sale sunt adesea într-o formă Augustiniană, în timp ce explicaţiile mai detaliate şi mai precise care urmează după acestea sunt uniform Semi-Pelagiane. – Principal Cunningham’s Historical Theology vol. 1, pp. 483-495.

Ordinul iezuiţilor, întemeiat de Ignatius Loyola, 1541 d. Hr., a fost identificat întotdeauna cu teologia Semi-Pelagiană. Lewis Molina, un iezuit spaniol, 1588 d. Hr., inventatorul distincţiei indicată de termenul „Scientia Media,” a realizat o astfel de distincţie ca sprijin al său, încât aderenţii ei din Biserica Papală au fost denumiţi multe ere Molinists. În 1638, Jansenius, Episcop de Ypres în Olanda a murit lăsând în urma sa marea sa lucrare, Augustinus, în care el a desfăşurat clar şi a întemeiat prin extrase abundente adevăratul sistem teologic al lui Augustin. Această carte a răspândit ocazional controverse întinse, şi a fost respinsă feroce de către iezuiţi, şi a fost condamnată de Bulele papilor Innocent X. and Alexander VII., 1653 şi 1656 d. Hr. – care în final au fost urmate în 1713 de Bula sărbătorită mai mult “imigenitus” a lui Clement XI., condamnând lucrarea New Testament Commentary (Comentariul Noului Testament) a lui Quesnel. Augustinienii din acea Biserică au fost denumiţi ulterior Jansenişti, şi au avut scaunul lor principal în Olanda şi Belgia şi la Port Royal lângă Paris. Ei au numărat printre ei câteva nume ilustre precum: Tillemont, Arnauld, Nicole Pascal, şi Quesnel. Aceste controverse dintre Dominicani şi Molinişti, Jansenişti şi iezuiţi, au continuat chiar până în vremea noastră, deşi în prezent Semi-Pelagianismul împărtăşeşte iezuitismul în influenţa sa aproape nelimitată în Biserica Papală, care a triumfat definitiv în consiliul de la Vatican, 1870.

Care este poziţia bisericii Luterane cu privire la aceste mari sisteme?

Luther, un călugăr din ordinul Augustin şi un ucenic sincer al acelui părinte, preda un sistem de credinţă care era în acord în spirit şi în toate punctele esenţiale care apoi a fost dezvoltat mai sistematic de Calvin. Singurul punct important în care el a fost diferit faţă de consensul comun al Bisericilor Calviniste cu privire la prezenţa fizică literală a întregii persoane a lui Hristos în, cu şi sub elementele Împărtăşaniei. Cu aceste opinii ale lui Luther Melanchthon pare să fi fost de acord în momentul în care a publicat prima ediţie a sa Loci Communes. Totuşi, opiniile sale cu privire la libertatea omului şi suveranitatea harului divin erau modificate gradat ulterior. După moartea lui Luther, la Conferinţa de la Leipsic din 1548, el a declarat explicit acordul său cu sinergiştii, care susţineau că în actul regenerator voinţa umană cooperează cu harul divin. Pe de altă parte, Melanchthon susţinea un punct de vedere al relaţiei semnului faţă de harul semnificat în consecinţă în Sacramente, în conformitate mult mai aproape de opiniile ucenicilor lui Zwingli şi Calvin decât cel care predomina în general în Biserica sa. Poziţia sa asupra acestor două puncte au fost o mare ofensă pentru Luteranii vechi, şi au determinat controverse amare şi mari. În final, partidul vechi sau strict Luteran au predominat peste adversarii lor, şi punctele lor de vedere au primit o afirmare ştiinţifică deplină în „Formula Concordiae” publicată în 1580. Deşi acest document remarcabil nu a câştigat o poziţie alături de Mărturisirea de la Augsburg şi Apology ca ci Mărturisirea recunoscută universală a Bisericilor Luterane, ea poate fi luată ca cea mai bună mărturie disponibilă despre care era teologia strictă Luterană când s-a dezvoltat într-un sistem complet.

Caracteristicile teologiei Luterane în contrast cu cele ale Bisericilor Reformate pot fi afirmate pe scurt sub următoarele titluri:

În privinţa TEOLOGIEI ADECVATE ŞI HRISTOLOGIE singurele puncte în care aceasta diferă de Calvinism sunt următoarele:

(1.) Despre atributele divine ale predestinării suverane, ei au spus că în ceea ce aceasta are legătură cu acţiunile agenţilor morali ea este limitată la acele acţiuni care sunt văzute moral bune, în timp ce aceasta nu susţine nici o relaţie determinantă faţă de cele care sunt rele. Dumnezeu cunoaşte dinainte toate evenimentele de orice fel; el predestinează toate acţiunile agenţilor necesari, şi acţiunile bune ale agenţilor liberi – dar nimic altceva.

(2.) Despre HRISTOLOGIE, ei susţin că în virtutea unirii întruchipate elementul uman al persoanei lui Hristos împărtăşeşte cu cel divin în cel puţin unele dintre atributele sale specifice. Astfel sufletul său uman împărtăşeşte omniscienţa şi omnipotenţa divinităţii sale, şi trupul său în omniprezenţa sa, şi împreună au puterea de a da viaţă celui care crede cu adevărat şi primeşte sacramentul.

Despre ANTROPOLOGIE, ei susţin puncte de vedere identice cu cele susţinute de avocaţii cei mai de nădejde al teologiei Reformate – de exemplu acuzarea antecedentă şi imediată a păcatului public al lui Adam; depravarea morală totală a tuturor descendenţilor săi de la naştere şi prin natură, şi incapacitatea lor absolută de a face corect cu puterea lor orice se raportează la relaţia lor cu Dumnezeu.

Cât despre Marile elemente centrale ale SOTERIOLOGIEI, ei au fost de acord cu Reformaţii cu o mare exactitudine asupra naturii şi necesităţii lucrării de ispăşire a lui Hristos; asupra justificării juridice prin imputarea credinciosului a ascultării active şi pasive a lui Hristos; asupra naturii şi a slujbei de justificare a credinţei; asupra singurei influenţe a harului divin în regenerarea păcătosului, cu care, în primul rând, sufletul mort nu este în stare să coopereze; asupra alegerii eterne şi suverane a lui Dumnezeu a credincioşilor în Hristos, nu datorită a vre-unui lucru prevăzut în ei, ci datorită voii sale amabile – şi consecvent cu faptul că mântuirea fiecărui suflet cu adevărat salvat trebuie să fie atribuită pur şi simplu numai harului lui Dumnezeu, şi în nici un grad cu voia cooperatoare sau meritul omului în sine.

În acelaşi timp ei predau, cu o inconsecvenţă logică evidentă, că harul evangheliei este în intenţia divină absolut universal. Hristos a murit în mod egal şi în acelaşi sens pentru toţi oamenii. El dă har asemănător tuturor oamenilor. Cei care sunt pierduţi sunt pierduţi doar pentru că ei au rezistat harului. Cei care sunt mântuiţi îşi datorează mântuirea lor doar harului pe care ei îl au în comun cu cel pierdut – chiar acelaşi har – nu la un grad mai mare de har nici un grad mai mic de păcat – nu îmbunătăţirii de către ei a harului, ci pur şi simplu harului în sine. Potrivit lor, Dumnezeu alege suveran pe toţi care sunt mântuiţi, dar nu trece în mod suveran peste cei care sunt pierduţi. El dă acelaşi har tuturor oamenilor, şi diferenţa este determinată de împotrivirea persistentă a celor care sunt pierduţi.

Marea deosebire a Luteranismului are legătură cu doctrina lor despre ÎMPĂRTĂŞANIE. Ei susţin prezenţa fizică reală a Domnului în Împărtăşanie, în, cu, şi sub elemente, şi că harul semnificat şi transmis de sacramente este necesar pentru mântuire, şi nu este transmis în mod obişnuit prin alte mijloace. De aici teologia şi viaţa de biserică a Luteranilor stricţi este centrată în sacramente. Ei diferă de partida sacramentală înaltă din biserica Episcopală în principal prin faptul că ei ignoră dogma succesiunii apostolice, şi tradiţiile bisericii primare.

Care sunt cele două mari partide în care s-a divizat întotdeauna lumea Protestantă?

Din timpul Reformei, întreaga lume Protestantă a fost împărţită în două familii mari de biserici clasificate ca şi LUTERANE, sau cele ale căror caracter a fost derivat de la Luther şi Melanchthon; şi ca reformate sau cele care au primit amprenta caracteristică a lui Calvin.

Familia LUTERANĂ a bisericilor cuprinde toate cele din Germania, Ungaria şi provinciile Baltice din Rusia, care aderă la mărturisirea de la Augsburg, împreună cu bisericile naţionale din Danemarca, Norvegia şi Suedia, şi marea denominaţie a numelui în America. Acestea sunt estimate ca numărând o populaţie de aproape douăzeci şi cinci de milioane de Luterani puri, în timp ce Biserica Evanghelică din Prusia, care a fost formată dintr-o uniune politică a aderenţilor celor două confesiuni, are probabil unsprezece milioane şi jumătate de membrii. Cărţile lor simbolice sunt Augsburg Confession (Mărturisirea de la Augsburg) şi Apology (Apologetica), the Articles of Smalcald (Articolele lui Smalcald), Luther’s Larger and Smaller Catechism (Catehismul mare al lui Luther şi Micul Catehism), şi, aşa cum este primită de partida mai strictă, the Formula Concordiae.

Bisericile CALVINISTE SAU REFORMATE îmbrăţişează, în utilizarea strictă a termenului, toate acele Biserici Protestante care îşi derivă teologia lor de la Geneva; şi printre acestea, datorită unor condiţii evidente de calificare, Bisericile Episcopale din Anglia, Irlanda şi America formează o subdiviziune prin ele însele; şi Metodiştii Wesleyani, care de obicei sunt clasaţi printre Reformaţi deoarece ei s-au dezvoltat istoric din acea tulpină, şi chiar mai distinct decât biserica părinte a Angliei a fost înlăturată din tipul normal al clasei generale. Totuşi, într-un sens general, această clasă cuprinde toate acele biserici din Germania care semnează Catehismul Heidelberrg, bisericile din Elveţia, Franţa, Olanda, Anglia, Scoţia, Independenţii şi Baptiştii din Anglia şi America, şi feluritele ramuri ale Bisericii Prezbiteriene din Anglia, Irlanda şi America. Acestea îmbrăţişează cam opt milioane de Germani Reformaţi în biserica Reformată din Ungaria; doisprezece milioane şi jumătate Episcopali; Prezbiterieni şase milioane; Metodişti trei milioane şi jumătate; Baptişti patru milioane şi jumătate; şi independenţi un milion şi jumătate; – în total treizeci şi opt de milioane.

Confesiunile principale din Biserica Reformată sunt Galică, Belgică, 2 Zwingli, şi Confesiuni Scoţiene; Catehismul Heidelberg; cele Treizeci şi nouă de articole ale Bisericii Angliei; Canoanele Sinodului din Dort, şi Mărturisirea şi Catehismele de la Westminster Assembly.

Specificarea originii ereziei Unitariene.

În biserica timpurie, Ebioniţii, o sectă iudaico-Gnostică creştină, erau singurii reprezentanţi ai celor care în timpurile moderne sunt numiţi Sociniani. O partidă dintre ei era numită Elkesaiţi. Ideile lor, cu modificări specifice, sunt găsite exprimate în Clementine Homilies (Predici Clementine), scrisă în jurul anului 150 d. Hr. în Siria Orientală. Cei mai distinşi umanişti din biserica primară erau cei doi Theodotuses din Roma, amândoi laici, Artemon (c. 180) şi Paul din Samosata, episcop de Antioh (260-270), destituit de un Consiliu ţinut în 269. Majoritatea acestora recunoşteau naşterea supranaturală a lui Hristos, dar susţineau că el a fost un simplu om, onorat de o influenţă divină specială. Ei recunoşteau o apoteoză sau o divinizare a lui Hristos consecvent cu realizările sale pământeşti. (Dr. E. De Pressense, Early Years of Christianity Part 3, (Anii timpurii de creştinism, Partea 3) cartea 1, capitolele 3 şi 5).

Cerinthus care a trăit între ultimii din primul secol şi primul din secolul al doilea, susţinea că Isus a fost un om simplu născut din Maria şi Iosif, că Hristos sau Logos a coborât peste el sub forma unui porumbel la botez când el a fost ridicat la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu, şi a săvârşit minuni, etc. Logos l-a părăsit pe omul Isus pentru ca el să sufere singur la crucificarea sa. Învierea a fost şi ea negată.

Ei au fost urmaţi de Arienii din secolul patru. În timpul Erelor Mijlocii nu a rămas nici un partid în biserică, ce nega deschis divinitatea supremă a Domnului nostru. În timpurile moderne Unitarianismul a înviat în perioada Reformei prin influenţa lui Laelius Socinus din Italia. El a fost purtat de el în Elveţia şi acolo acesta a existat ca o doctrină profesată de câţiva eretici evidenţi din 1525 până în 1560. Cei mai proeminenţi dintre profesorii săi au fost Socini, Servetus, şi Ochino. Acesta a existat ca o biserică organizată la Racow în Polonia, unde ereticii exilaţi au găsit un refugiu din 1539 până în 1658, când Socinianii au fost scoşi din Polonia de iezuiţi, şi trecând în Olanda ei au fost absorbiţi în Bisericile Rămăşiţă sau Armeniene. În 1609 Schmetz a strâns dintre materialele permise de învăţătura lui Faustus Socinus, nepotul lui Laelius, şi ale lui J. Crellius, the Racovian Catechism, (Catehismul Racovian) care este standardul pentru Socinianism (vezi traducerea lui Ree, 1818.) După dispersarea lor, Andrew Y. Wissowatius şi alţii au colecţionat cele mai importante scrieri ale teologilor lor conducători sub titlul Bibliotheca Fratrum Polonorum. Socinianismul a fost dezvoltat de aceşti scriitori cu o abilitate desăvârşită şi l-au cristalizat în cea mai perfectă formă a sa, ca un sistem logic. El este pur Unitarian în teologia sa – Umanist în Hristologia sa, Pelagian în Antropologia sa – şi Soteriologia sa a fost dezvoltată într-o consistenţă etică şi perfect logică cu acele elemente. O afirmaţie a poziţiilor sale caracteristice va fi găsită mai jos.

Aceasta a reapărut din nou ca o doctrină ţinută de câţiva oameni izolaţi din Anglia în secolul al şaptesprezecelea. În timpul secolului al optsprezecelea un număr de (biserici) Prezbiteriene degenerate (din Anglia au decăzut în Socinianism), şi spre sfârşitul aceluiaşi secol un număr mare de Biserici Parohiale din estul Massachusetts au urmat exemplul lor şi acestea constituie fundaţia Denominaţiei Unitariene moderne.

„Ultima sa formă este o modificare a vechiului Socinianismul formată sub presiunea religiei evanghelice pe de o parte, şi a criticismului raţional pe de cealaltă parte. Preoţii Channing, şi J. Martineau sunt exemplele fazelor succesive ale Unitarianismului. Preoţii din vechea şcoală Sociniană, s-au clădit pe o filozofie senzaţională; Channing, a încercat să câştige o dezvoltare largă a elementului spiritual; Martineau, al înălţimii viziunii provocată de filozofia lui Cousin, şi introducerea ideii de progres istoric în ideile religioase.” – “Farrar’s Crit. Hist. of Free Thought”, (Criteriile istorice ale gândirii libere a lui Farrar) Bampton Lecture, 1862.

În ce dată şi în ce circumstanţe s-a ridicat Arminianismul modern?

James Arminius, profesor de teologie la universitatea din Leyden din 1602 până la moartea sa în 1609, deşi era un slujitor în Biserica Calvinistă din Olanda, la început în secret, şi apoi mai deschis, a susţinut acea schemă a opiniei teologice care de atunci în colo a purtat numele său. Aceste puncte de vedere au fost împrăştiate rapid şi în acelaşi timp au fost respinse cu putere de oamenii principali din biserică. Ucenicii săi, în mod consecvent, la un an după moartea sa s-au format ei înşişi într-o partidă organizată şi în această calitate au prezentat un Protest faţă de Statele Olanda şi vestul Friesland, rugându-se să li se îngăduie să îşi păstreze locurile lor în biserică fără a fi supuşi de curţile clericale la examinări supărătoare în privinţa ortodoxiei lor. Din cauza faptului că rostirea acestui Protest a fost primul lor act ca şi partidă, ei au fost cunoscuţi după aceea în istorie ca şi Protestanţi.

Curând după aceasta, de dragul de a-şi defini poziţia lor, Protestanţii au prezentat autorităţilor cinci Articole în care şi-au exprimat crezul lor asupra subiectului despre Predestinare şi Har. Aceasta este originea celebrelor „cinci Puncte” din controversa dintre Calvinism şi Arminianism. Totuşi foarte curând controversa s-a mărit mai mult, şi Arminianii au fost obligaţi prin consistenţa logică să înveţe lucruri radical greşite cu privire la natura: păcatului, păcatul original, imputarea, natura Ispăşirii şi Justificarea prin credinţă. Unii dintre scriitorii lor târzii au dus spiritul raţionalist inerent în sistemul lor cu rezultatele lui legitime într-un Plagiat greu de calificat şi unii chiar au fost suspecţi de Socinianism.

Deoarece toate celelalte mijloace au eşuat să îi reducă la tăcere pe inventatori, Statele Generale au convocat un Sinod General la Dort în Olanda, care şi-a ţinut sesiunile sale în anul 1618-1619. Acesta a constat din pastori, bătrânii bisericii şi profesori teologi din bisericile din Olanda, şi delegaţi din bisericile din Anglia, Scoţia, Hesse, Bremen, Palatinate, şi Elveţia: participarea promisă a delegaţilor din bisericile din Franţa a fost împiedicată de o interzicere a regelui lor. Delegaţii străini prezenţi au fost nouăsprezece Prezbiterieni de la bisericile Reformate de pe Continent, şi unul din Scoţia, şi patru Episcopali din Biserica Angliei conduşi de episcopul Llandaff. Acest Sinod a condamnat unanim doctrinele Arminianilor şi în Articolele lor au confirmat credinţa comună Calvinistă a bisericilor Reformate. Cei mai distinşi teologi Reformaţi care l-au succedat pe Arminius au fost Episcopius, Curcellaeus, Limborch, Le Clerc, Wetstein şi ilustrul consult jurist Grotius.

Denominaţia Metodistă din Marea Britanie şi America este singurul corp Protestant larg din lume care recunosc faptul că ei au un Crez Arminian. Arminianismul lor, aşa cum este prezentat de scriitorul lor standard Richard Watson, un teolog incomparabil mai competent decât Wesley, este cu mult mai puţin scos din Calvinismul de la Westminster Assembly decât sistemul Protestanţilor de mai târziu, şi ar trebui să fie denumit întotdeauna prin fraza calificată „Arminianism Evanghelic.” În mâinile lui Watson Antropologia şi Soteriologia din Arminianism sunt într-un sens general mai aproape asimilate cu provinciile similare din Luteranism, şi cele ale Calvinismului lui Baxterm şi cele ale Şcolii Franceze din secolul şaptesprezece.

Daţi o schiţă a poziţiilor principale din Sistemul Socinian.

TEOLOGIA ŞI HRISTOLOGIA.

Unitatea Divină.

(a.) Această unitate este inconsecventă cu orice deosebire personală în Divinitate.

(b.) Hristos este doar un om.

(c.) Duhul Sfânt este o influenţă divină impersonală.

Atributele divine.

(a.) Nu există nici un principiu al judecăţii pedepsitoare la Dumnezeu. Nu este nimic care să împiedice acceptarea sa a păcătoşilor pe simpla temelie a pocăinţei.

(b.) Evenimentele viitoare posibile sunt esenţial imposibil de cunoscut. Preştiinţa lui Dumnezeu nu se extinde la astfel de evenimente.

ANTROPOLOGIA.

(a.) Omul a fost creat cu un caracter moral pozitiv. „Chipul lui Dumnezeu” în care se spune că omul a fost creat nu a inclus sfinţenia.

(b.) Prin mâncarea din fructul interzis Adam a comis păcatul real şi de aceea a atras asupra sa nemulţumirea divină, dar cu toate acestea, el şi-a păstrat aceeaşi natură morală şi tendinţele cu care a fost creat şi le-a transmis intacte posterităţii sale.

(c.) Vina păcatului lui Adam nu se impută.

(d.) Acum omul este în stare prin natură să se elibereze de toate obligaţiile sale aşa cum a fost din totdeauna. Circumstanţele în care se formează acum caracterul omului sunt mai nefavorabile decât în cazul lui Adam şi de aceea omul este slab. Dar Dumnezeu este infinit milostiv; şi obligaţia este gradată de capacitate. Omul a fost creat natural mortal şi ar fi murit chiar dacă păcătuia sau nu păcătuia.

SOTERIOLOGIA.

Marele obiectiv al misiunii lui Hristos a fost să predea şi să dea asigurare cu privire la acele adevăruri despre care concluziile umane simple sunt problematice. Aceasta el o face prin doctrină şi prin exemplu.

  1. Hristos nu a îndeplinit slujba de preot pe pământ; ci doar în cer, şi acolo într-un sens foarte indefinit.
  2. Slujba principală a lui Hristos a fost profetică. El a predat o nouă lege. El a dat un exemplu de viaţă sfântă. El a predat personalitatea lui Dumnezeu. Şi a ilustrat doctrina unei vieţi viitoare prin propria sa înviere.
  3. Moartea sa era necesară doar ca o condiţie inevitabilă prealabilă a învierii sale. Aceasta a fost intenţionată ca să facă o impresie morală asupra păcătoşilor, dispunându-i la pocăinţă pentru păcat şi asigurându-i de îndurarea lui Dumnezeu. Nu a fost necesară nici o împăcare a justiţiei divine, aceasta nu era posibilă prin suferinţă delegată.

ESCATOLOGIA.

  1. În perioada intermediară dintre moarte şi înviere sufletul rămâne inconştient.
  2. „Căci este evident din autorităţile citate, că ei (Socinianii mai vechi), în mod egal cu alţii susţin constant că va fi o înviere şi a celor drepţi şi a celor nedrepţi deopotrivă, şi că ultimii vor primi pedeapsa veşnică, dar primii vor fi admişi pentru viaţa veşnică.” – B. Wissowatius.

„Doctrina eternităţii în chinurile iadului este respinsă de cei mai mulţi Unitarieni din zilele noastre (1818) pentru că după părerea lor aceasta este în întregime de neîmpăcat cu bunătatea divină şi nu este garantată de Scripturi. Cu referire la soarta viitoare a celor răi, unii susţin că după înviere ei vor fi anihilaţi sau încredinţaţi „distrugerii veşnice” în sensul literal al cuvintelor: dar majoritatea au primit doctrina restaurării universale, care susţine că toţi oamenii, oricât de depravat ar fi fost caracterul lor în această viaţă, vor fi, printr-o disciplină corectoare, potriviţi în măsura severităţii ei faţă de natura fiecărui caz particular în parte, vor şi aduşi în final la bunătate şi în consecinţă la fericire.” (Rees’s Racovian Catechism, (Catehismul Racovian de Rees) pp. 367, 368.)

ECLESIOLOGIA.

  1. Biserica este pur şi simplu o societate voluntară. Obiectul ei este îmbunătăţirea reciprocă. Legătura ei comună sunt asemănările dintre sentimente şi căutări. Regula ei este raţiunea umană.
  2. Sacramentele sunt simplu decrete comemorative şi de predare.

Daţi o schiţă a caracteristicilor principale ale Sistemului Arminian.

ATRIBUTELE DIVINE.

  1. Ei admit că justiţia pedepsitoare este un atribut divin, dar susţin că aceasta este relaxantă, mai degrabă opţională decât esenţială, mai degrabă aparţinând politicii administrative decât unui principiu necesar.
  2. Ei admit că Dumnezeu cunoaşte toate evenimentele fără excepţie. Ei au inventat deosebirea exprimată prin termenul Scientia Media pentru a explica preştiinţa sigură a lui Dumnezeu despre evenimentele viitoare, de viitorul care rămâne nedeterminat prin voia sa sau orice altă cauză antecedentă.
  3. Ei neagă faptul că predestinarea lui Dumnezeu se extinde asupra actelor de voinţă a trei agenţi şi susţin că alegerea veşnică a oamenilor pentru mântuire nu este absolută, ci condiţionată de credinţa şi ascultarea prevăzută.

ANTROPOLOGIA.

  1. Caracterul moral nu poate fi creat dar este determinat doar prin decizia personală anterioară.
  2. Libertatea şi responsabilitatea implică în mod necesar posedarea puterii pentru contrar.
  3. În mod obişnuit ei neagă imputarea vinei primului păcat al lui Adam.
  4. Arminianii stricţi neagă depravarea totală şi admit doar slăbirea morală a naturii. Arminius şi Wesley au fost mai ortodocşi dar mai puţin consistenţi.
  5. Ei neagă faptul că omul are capacitatea de a iniţia acţiuni sfinte sau să le îndeplinească prin puterea sa fără asistenţă – dar afirmă că fiecare om are puterea de a coopera sau de a se împotrivi „harului obişnuit” care în mod singur îl distinge pe sfânt de păcătos în folosirea sa sau în abuzul de har.
  6. Ei privesc influenţa amabilă ca fiind mai degrabă morală şi o înduplecare decât ca o exercitare directă şi eficace a noii energii creative a lui Dumnezeu.
  7. Ei susţin răspunderea sfântului în fiecare etapă a carierei sale pământeşti de a cădea din har.

SOTERIOLOGIA.

  1. Ei admit că Hristos a făcut din sine o jertfă delegată în locul oamenilor păcătoşi, şi totuşi neagă faptul că el a suferit sau literal pedeapsa legii, sau un echivalent deplin pentru ea, şi susţin că suferinţele sale au fost acceptate amabil ca un substitut pentru pedeapsă.
  2. Ei susţin că nu numai cu privire la suficienţa şi adaptarea sa, ci şi în intenţia Tatălui în dăruirea Fiului, şi în moartea Fiului, Hristos a murit în acelaşi sens pentru toţi oamenii.
  3. Acceptarea mulţumirii lui Hristos în locul suferinţei pentru pedeapsa păcătoşilor în persoană implică o relaxare a legii divine.
  4. Mulţumirea lui Hristos îi permite lui Dumnezeu în consecvenţă cu caracterul său, şi a intereselor guvernării sale generale, de a oferi mântuirea în termeni mai uşori. De aici evanghelia este o lege nouă, cerând credinţă şi ascultare evanghelică în locul cerinţei originale de o ascultare perfectă.
  5. De vreme ce lucrarea lui Hristos nu salvează de fapt pe nimeni, ci face posibilă mântuirea tuturor oamenilor – înlătură obstacolele legale din cale, nu asigură credinţa şi face disponibilă mântuirea cu condiţia credinţei.
  6. Influenţa suficientă a Duhului Sfânt şi oportunităţile suficiente şi mijloacele harului sunt acordate tuturor oamenilor.
  7. Este posibil şi este o obligaţie a tuturor oamenilor în viaţa aceasta să atingă o perfecţiune evanghelică – care este explicată ca fiind o fiinţă perfect sinceră – o fiinţă animată de dragoste perfectă – şi să facă tot ceea ce se cere de la noi sub dispensaţia evangheliei.
  8. Cu privire la păgâni unii au susţinut că într-un fel sau altul evanghelia este predicată tuturor oamenilor dacă nu în formă, în mod virtual. Alţii au susţinut că în lumea viitoare există trei condiţii corespunzătoare celor trei mari clase de oameni după cum stau ei în relaţie cu evanghelia în această lume – Statutul Credinţei; Statutul Necredinţei; Statutul Ignoranţei.

Daţi o scurtă schiţă a principalelor caracteristici ale Sistemului Calvinist.

TEOLOGIA.

  1. Dumnezeu este un suveran absolut, infinit înţelept, drept, binevoitor şi puternic, determinând din eternitate viitorul sigur al tuturor evenimentelor de fiecare clasă potrivit cu sfatul voii sale.
  2. Justiţia pedepsitoare este o perfecţiune esenţială şi neschimbătoare a naturii divine cerând pedeapsa deplină pentru tot păcatul, exercitarea ei nu poate fi destinsă sau negată prin voinţa divină.

HRISTOLOGIA.

Mijlocitorul este o singură persoană divină, eternă, în acelaşi timp Dumnezeu şi om. În unitatea persoanei Teoantropice cele două naturi rămân pure şi neamestecate şi reţin fiecare atributele lor distincte separate şi incomunicabile. Personalitatea este cea a Logosului veşnic şi neschimbat. Natura umană este impersonală. Toate acţiunile de mijlocire implică exerciţiul concurent al energiilor ambelor naturi potrivit cu proprietăţile lor felurite în unitatea unei singure persoane.

ANTROPOLOGIA.

  1. Dumnezeu l-a creat pe om printr-un ordin imediat al omnipotenţei şi într-o condiţie fără greşeală fizică, intelectuală şi morală, cu un caracter moral format pozitiv.
  2. Vina păcatului public al lui Adam este pusă imediat în socoteala fiecăruia dintre descendenţii săi printr-un act justiţiar al lui Dumnezeu din momentul în care acesta începe să existe antecedent oricărui act al său propriu.
  3. De atunci, oamenii vin în existenţă într-o condiţie de condamnare lipsită de acele influenţe ale Duhului Sfânt de care depinde viaţa lor morală şi spirituală.
  4. De atunci, ei vin sub influenţa morală lipsită de acea dreptate originală care aparţinea naturii umane aşa cum era în Adam, şi cu o tendinţă antecedentă predominantă în natura lor de a păcătui, care tendinţă este în ei şi este din natura păcatului şi este vrednică de pedeapsă.
  5. Din vremea căderii, natura umană reţine în totalitate aptitudinile sale constitutive ale raţiunii, conştiinţei şi a liberei voinţe, şi de atunci omul continuă să fie un agent moral conştient, dar cu toate acestea, el este mort spiritual şi total opus binelui spiritual, absolut incapabil de a-şi schimba propria sa inimă, sau de a se debarasa adecvat de oricare dintre acele datorii care izvorăsc din relaţia sa cu Dumnezeu.

SOTERIOLOGIA.

  1. Mântuirea omului este absolut prin har. Dumnezeu era liber în consecvenţă cu perfecţiunile infinite ale naturii sale pentru a salva pe nimeni, câţiva, mulţi, sau pe toţi, potrivit cu buna sa plăcere suverană.
  2. Hristos a acţionat ca şi Mijlocitor în îndeplinirea unui legământ veşnic alcătuit între Tatăl şi Fiul, potrivit cu ceea ce el a pus în locul legii a propriilor săi oameni aleşi ca şi substitut al lor personal, şi pentru ca astfel, prin ascultarea şi suferinţa sa el a eliberat de toate obligaţiile ce creşteau din relaţiile lor federale faţă de lege – prin suferinţele sale a îndurat datoria lor penală, prin ascultarea sa i-a eliberat de acele cerinţe din legământ, pe care era suspendată bunăstarea lor spirituală – astfel a împlinit cerinţele legii, satisfăcând justiţia lui Dumnezeu, şi a asigurat mântuirea veşnică a celor pentru care el a murit.
  3. De atunci în colo, prin moartea sa el a cumpărat influenţele mântuitoare ale Duhului Sfânt pentru toţi pentru care el a murit. Şi infailibilitatea se aplică răscumpărării cumpărate de Hristos pentru toţi pentru care el a intenţionat-o, un timpul precis şi sub condiţii precise predeterminate în veşnicul Legământ al Harului – şi el face aceasta prin exerciţiul imediat, intrinsec şi eficace al puterii sale, operând direct în ei, şi în exerciţiile naturii lor reînnoite făcându-le să acţioneze credinţa şi pocăinţa şi toată ascultarea amabilă.
  4. Justificarea este un act justiţiar al lui Dumnezeu, prin care ni se impută dreptatea perfectă a lui Hristos, inclusiv ascultarea sa activă şi pasivă, el continuă să ne privească şi să ne considere în concordanţă, pronunţând că toate pretenţiile penale ale legii au fost satisfăcute, şi noi suntem justificaţi prin har pentru toate rezistenţele şi recompensele condiţionate în legământul Adamic original de o ascultare perfectă.
  5. Deşi perfecţiunea morală absolută nu poate fi dobândită în această viaţă, şi asigurarea nu este de esenţa credinţei, cu toate acestea, este posibil şi obligatoriu pentru fiecare credincios să caute şi să obţină o deplină asigurare a mântuirii sale personale, şi lăsând lucrurile care sunt în urmă pentru a se strădui pentru perfecţiune în toate lucrurile.
  6. Deşi dacă este lăsat singur fiecare credincios ar cădea instantaneu, şi deşi majoritatea credincioşilor experimentează temporar perioade de recădere în păcat, totuşi Dumnezeu prin exerciţiul harului său în inimile lor, în urmărirea proviziilor Legământului veşnic al Harului şi al scopului aflat în moartea lui Hristos, îl împiedică inexprimabil chiar şi pe cel mai slab credincios de la apostazia finală.

 Note

  1. Historical Presentation of Augustinianism and Pelagianism, de G. F. Wiggers, D.D., tradusă de Rev. Ralph Emerson, pp. 268-270. (O prezentare istorică a Augustinianismului şi a Pelagianismului)
  2. Doctrina lui Augustin nu implică în nici un caz concluzia că cei aleşi sunt „puţini” sau „un număr mic”.

 Autor

A.A. Hodge (1823-1886), Profesor în Teologie Sistematică la Princeton Seminary din 1877 până la moartea sa în 1886, a îndemnat ca ţinta fiecărui învăţător creştin ar trebui să fie să producă o impresie vitalizantă – dându-le studenţilor „teologie, expoziţie, demonstraţie, ortodoxie, învăţătură, dar să le dea toate acestea calde.” „El a învăţat cunoştinţa de Dumnezeu,” a spus unul dintre ascultătorii săi, „cu felul studios al unui cărturar şi cu entuziasmul unui creştin iubitor.” Aceste calităţi nu numai că au atras mulţimile în orele sale de studiu, ci au şi condus către apeluri frecvente pentru livrarea lecturilor populare. Acest articol este luat din cartea sa Outlines of Theology (Schiţe de Teologie) publicate pentru prima dată în 1860 de Banner of Truth Trust (Drapelul Încrederii Adevărului).

http://www.voxdeibaptist.org/comparatie_Hodge.htm

Pagina de Apologetică este realizată de Octavian C. Obeada /  Scurtă istorie a celibatului în Biserica catolică    Ar trebui un creştin să părăsească idolatria? – de John S. Torell  

download - Copie

Octavian C. Obeada Pagina de Apologetică este realizată de

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

Eroarea, într-adevăr, nu este niciodată expusă în deformarea ei goală, ca nu cumva, fiind astfel expusă, să fie deodată detectată. Aceasta însă este ornată cu şiretenie într-o haină atractivă, ca prin această formă exterioară, să o facă să apară pentru cel neexperimentat (pe cât de ridicolă pară să fie expresia) mai adevărată decât adevărul în sine” (Irineu, Împotriva Ereziilor 1.2).

Cuvântul „erezie” provine de la grecescul hairesis, care înseamnă „alegere”, sau „sciziune”. La început termenul de erezie nu purta cu sine înţelesul negativ pe care îl are acum. Dar, pe măsură ce biserica timpurie a crescut în scopul şi influenţa ei în zona Mediteraneană, diferiţi învăţători au propus idei controversate cu privire la Hristos, Dumnezeu, mântuire, şi alte teme biblice. Devenise necesar pentru biserică să determine ce era şi nu era adevărat conform Bibliei. De exemplu, Arius de Alexandria (320 d. Hr.) a învăţat că Isus era o creaţie. Era aceasta adevărat? Era aceasta important? Ulterior au apărut alte erori. Docetiştii au învăţat că Isus nu era uman. Modaliştii au negat Trinitatea. Gnosticii au negat întruparea lui Hristos. Din necesitate, biserica a fost forţată să se confrunte cu aceste erezii prin a proclama ortodoxia. Şi prin a face astfel, a adus condamnare asupra acestor erezii şi ereticii au devenit o realitate.

În acest număr:

 Scurtă istorie a celibatului în Biserica catolică  [pagina 1]
Ar trebui un creştin să părăsească idolatria? – de John S. Torell  [pagina 2]

I. Scurtă istorie a celibatului în Biserica catolică

Primul secol

Petru, primul papă, şi apostolii pe care Isus i-a ales, erau în marea lor majoritate, oameni căsătoriţi. Noul Testament implică faptul că femeile prezidau mesele euharistice în biserica primară.

Secolele 2,3

Epoca gnosticismului: lumina şi spiritul sunt bune, întunericul şi lucrurile materiale sunt rele. O persoană nu poate fi căsătorită şi să fie perfectă. Totuşi, majoritatea preoţilor erau căsătoriţi.

Secolul 4

306-Conciliul de la Elvira, Spania, decretul #43: un preot care doarme cu soţia cu o noapte înainte Messei îşi va pierde slujba.

325-Conciliul de la Niceea: a decretat că după ordinare, un preot nu se poate căsători. A proclamat crezul niceean.

352-Conciliulcil din Laodicea: femeile nu trebuie ordinate. Aceasta sugerează că înainte de eveniment erau ordinate femei.

385-Papa Siricius şi-a părăsit nevasta pentru a deveni papă. A decretat că preoţii nu mai pot dormi cu nevestele lor.

Secolul 5

401-Sf. Augustin a scris „Nimic nu este atât de puternic în doborârea spiritului unui om decât mângâierile unei femei.”

Secolul 6

567-Al doilea conciliu de la Tours: orice cleric găsit în pat cu soţia va fi excomunicat pentru o perioadă de un an şi pus de o parte.

580-Papa Pelagius II: politica lui nu era de a deranja preoţii căsătoriţi, atâta vreme cât nu treceau proprietăţile bisericii soţiilor sau copiilor lor.

590-604-Papa Grigore „cel mare” a spus că orice dorinţă sexuală este păcătoasă în sine (în sensul că dorinţa sexuală este rea intrinsec?).

Secolul 7

Franţa: documente arată că majoritatea preoţilor erau căsătoriţi.

Secolul 8

Sf. Bonifaciu a raportat papei că în Germania aproape nici un episcop sau preot nu este celibatar.

Secolul 9

836-Conciliul de la Aix-la-Chapelle a admis deschis că avorturile şi infanticidul au loc în mănăstiri, pentru a acoperi activităţile clericilor necelibatari.

Sf. Ulrich, un episcop sfânt, a susţinut pe baza Scripturii şi a bunului simţ că singurul mod de purificare a bisericii de cele mai rele excese ale celibatului era permiterea preoţilor să se căsătorească.

Secolul 11

1045-Papa Bonifaciu IX s-a lipsit de celibat şi şi-a dat demisia, pentru a se căsători.
1074-Papa Grigore VII a spus că pentru a fi ordinat cineva trebuie să jure credinţă celibatului: ‘preoţii [trebuie] să scape mai întâi de strânsorile nevestelor lor.’

1095-Papa Urban II a vândut soţiile preoţilor ca sclave, iar copiii au fost abandonaţi.

Secolul 12

1123-Papa Calistus II: primul conciliu lateran a decretat invaliditatea căsătoriilor clericilor.
1139-Papa Inocent II: al doilea conciliu lateran a confirmat decretul conciliului anterior.

Secolul 14

Episcopul Pelagio se plânge că femeile sunt încă ordinate şi ascultă mărturisiri.

Secolul 15

Tranziţie; 50% din preoţi sunt căsătoriţi şi acceptaţi de oameni.

Secolul 16

1545-63-Conciliul din Trent declară celibatul şi virginitatea superioare căsătoriei.
1517-Martin Luther.

1530-Henry VIII.

Secolul  17

Inchiziţia. Galileo. Newton.

Secolul 18

1776-Declaraţia americană de independenţă.

1789-Revoluţia franceză.

Secolul 19

1804-Napoleon
1882-Darwin.
1847-Marx, manifestul comunist.

1858-Freud.
1869-primul conciliu de la Vatican, infailibilitatea papei.

Secolul 20

1930-Papa Pius XI: sexul poate fi bun şi sfânt.

1951-Papa Pius XII: pastor luteran căsătorit, ordinat preot catolic în Germania.
1962-Papa Ioan XXIII: Conciliul de la Vatican II; vernacular; căsătoria este egală cu virginitatea.
1966-Papa Paul VI: dispensaţii de celibat.

1970s-Ludmilla Javorova şi alte femei cehe au fost ordinate pentru a sluji nevoilor femeilor închise de comunişti.

1978-Papa Ioan Paul II: opreşte dispensele.

1983-Legea noului canon.

1980-Pastori anglicani/episcopali sunt ordinaţi ca şi preoţi catolici în SUA, Canada şi Anglia, în 1994.

Papi care au fost căsătoriţi

Sf. Peter, Apostle

Sf. Felix III 483-492 (2 copii)

Sf. Hormidas 514-523 (1 fiu)

Sf. Silverus (Antonia) 536-537

Hadrian II 867-872 (1 fiică)

Clement IV 1265-1268 (2 fiice)

Felix V 1439-1449 (1 fiu)

Papi care erau fii de papi sau clerici

Numele papei Papalitatea Fiul lui
Sf. Damascus I 366-348 Sf. Lorenzo, preot
Sf. Inocent I 401-417 Anastasius I
Bonifaciu 418-422 Fiu de preot
Sf. Felix 483-492 Fiu de preot
Anastasius II 496-498 Fiu de preot
Sf. Agapitus I 535-536 Gordiaous, preot
Sf. Silverus 536-537 St. Homidas, papă
Deusdedit 882-884 Fiu de preot
Bonifaciu VI 896-896 Hadrian, episcop
Ioan XI 931-935 Papa Sergius III
Ioan XV 989-996 Leo, preot

Papi care au avut copii ilegitimi după 1139

Inocent VIII 1484-1492 Mai mulţi copii
Alexander VI 1492-1503 Mai mulţi copii
Julius 1503-1513 3 fiice
Paul III 1534-1549 3 fii, 1 fiică
Pius IV 1559-1565 3 fii
Grigore XIII 1572-1585 1 fiu

Surse istorice:

Oxford Dictionary of Popes; H.C. Lea History of Sacerdotal Celibacy in the Christian Church 1957; E. Schillebeeckx The Church with a Human Face 1985; J. McSorley Outline History of the Church by Centuries 1957; F.A.Foy (Ed.) 1990 Catholic Almanac 1989; D.L. Carmody The Double Cross – Ordination, Abortion and Catholic Feminism 1986; P.K. Jewtt The Ordination of Women 1980; A.F. Ide God’s Girls – Ordination of Women in the Early Christian & Gnostic Churches 1986; E. Schüssler Fiorenza In Memory of Her 1984; P. DeRosa Vicars of Christ 1988.

Mituri şi fapte

Mit: Toţi preoţii fac un jurământ de celibat.

Fapt: Majoritatea nu fac jurământul. Este vorba de o promisiune făcută în faţa episcopului.

Mit: Celibatul nu este motivul pentru scurtarea vocaţiei.

Fapt: Un sondaj din 1983 la bisericile protestante, arată un surplus de clerici, numai biserica catolica are prea puţini.

Mit: celibatul clericilor este norma de la cel de-al doilea conciliu lateran din 1139.
Fapt: Preoţi şi chiar papi continuă să se căsătorească şi să aibă copii încă câteva sute de ani după acea dată. De fapt, Biserica catolică de est încă mai are preoţi căsătoriţi.

În biserica latină, preotul se poate căsători dacă:

  • Este pastor protestant mai întâi
  • Este catolic de o viaţă dar promite să nu mai aibă niciodată relaţii sexuale cu soţia.

Mit: Scurtarea vocaţiei se datorează materialismului şi lipsei de credinţă.
Fapt: cercetare (1985 Lilly): „Nu este nici o dovadă care să sprijine pierderea credinţei pentru vocaţii mai puţine…voluntarii tineri şi lucrarea în campusuri creşte.”

Noi credem că preoţii ar trebui să se căsătorească şi că femeile au un drept egal să fie ordinate, la fel ca şi candidaţii bărbaţi.

Credem că celibatul este un dar de la Duhul Sfânt, la fel ca şi chemarea la căsătorie sau la o viaţă de singurătate. Darurile nu pot fi luate şi este un respect adânc pe care îl avem faţă de darul celibatului şi cerem ca să fie opţional şi nu forţat şi celor ce nu se simt chemaţi în acest mod.

original dezvoltat de Corpus Canada

revizuirea sponsorizată de Call To Action and FutureChurch

Courtesy of http://www.futurechurch.org

II. Ar trebui un creştin să părăsească idolatria?   John S. Torell

Numai dacă o persoană ştie că este implicată în idolatrie, va încerca să oprească acţiunile idolatre. Creştinii americani, care participă cu credincioşie la sărbători ca Halloween, Crăciun, Ziua îndrăgostiţilor, Sf. Patrick, Ouăle de paşte şi alte activităţi de paşte, susţin că acestea sunt tradiţii care nu fac rău, care nu înseamnă nimic şi care fac copiii şi adulţii să se simtă bine.

În ţările scandinave, creştinii nu au Halloween sau Sf. Patrick, dar îşi îmbracă copii de paşte cum fac americanii de Halloween. Îşi aruncă „bombele de paşte”, (mici artificii ca la 4 iulie în America). La 30 aprilie, aprind focuri pentru a speria vrăjitoarele din „Blakulla,” unde ele au zburat pentru a face sex cu Diavolul. La 1 mai, dansează în jurul băţului de mai, şi în iunie, fetele culeg şapte feluri de flori, le pun sub pernă pentru ca să viseze viitorii soţi, să nu mai vorbim despre dansul în jurul „băţului de vară.”

Fiecare naţiune şi cultură din lume are tradiţii vechi de la închinarea la idoli, înainte de apariţia creştinismului în acea ţară. Voodoo este o rămăşiţă a vrăjitoriei africane şi tradiţiilor romano catolice, care afectează partea sudica a SUA şi Haiti. Indienii americani îşi aduc „doctorii”, inclusiv ritualuri ca „Ceremonia transpiraţiei, a tobelor, peyote, etc”.

 Majoritatea creştinilor susţin că nu se închină la zei, ci doar participă la tradiţii vechi care nu înseamnă nimic pentru ei, din punct de vedere spiritual. ESTE ACEASTA O DECLARAŢIE VALIDĂ, ÎN ARMONIE CU BIBLIA? Răspunsul este NU!

Ascultaţi ce a spus apostolul Pavel:

Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele, nu Sunt ei în împărtăşire cu altarul?

Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor, este ceva? Sau că un idol este ceva?

Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii.

Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor.

Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El? I Corinteni 10:18-22

În scrisorile către efeseni, apostolul Pavel spune că un credincios nu trebuie să vorbească nimic necurat, prostesc, batjocură. Credinciosul în Hristos nu trebuie să aibă părtăşie cu lucrările întunericului, ci să le mustre. (Efeseni 5:1-17)

Ceea ce mulţi creştini nu au înţeles este CĂ NU ESTE NICI O DiFERENŢĂ ÎNTRE O PERSOANĂ CARE SE ÎNCHINĂ LA DEMONI, ZEI SAU UN CREŞTIN CARE IA PARTE LA RITUALURILE TRADIŢIONALE, DAR NU LA ÎNCHINARE!

Oamenii care se închinau la regina cerului, fiul ei Tammuz şi soţul ei mort, Nimrod (care a devenit zeul lună, după moartea fizică), foloseau obiecte în ritualurile lor. Bradul era o decoraţiune pentru comemorarea „naşterii miraculoase” a lui Tammuz, şi pentru 5000 de ani, urmaşii reginei cerului (Semiramis) îşi decorau casele în 25 decembrie anual, pentru ca memoria lui Tammuz să trăiască.

Dar când împăratul roman Constantin (325 A.D.), a fost ales împărat şi a ajuns liderul bisericii creştine de stat, a făcut un decret, că data de 25 decembrie nu mai este ziua naşterii lui Tammuz, ci a lui Isus.

Nici una din tradiţiile rituale nu s-a schimbat, oamenii împodobeau bradul, îşi făceau daruri, curgea alcoolul, ghirlande, vâsc, singura schimbare era persoana a cărui zi se celebra.

Iată ce s-a întâmplat: Sărbătoarea s-a schimbat de la Tammuz la Isus, DAR OBICEIURILE ŞI TRADIŢIILE LUI TAMMUZ AU RĂMAS!

 Iată ce a spus Dumnezeu poporului Său, în vreme ce mergeau spre ţara promisă:

După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora.

Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi.

Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta.

Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău.

Deuteronom 18:9-13

Peste 5000 de ani „DEPÂNGEREA LUI TAMMUZ” a fost o perioadă religioasă când oamenii posteau şi plângeau pentru Tammuz care fusese ucis şi se afla în mijlocul pământului. Postind şi rugându-se, oamenii credeau că va învia. Dumnezeu URA ACEASTĂ TRADIŢIE RELIGIOASĂ! (Ezechiel 8:9-18) Biserica statului roman (Catolică) a îndepărtat numele de Tammuz, l-a înlocuit cu Isus, şi a păstrat toate tradiţiile originale. În islam se numeşte Ramadan.

Preoţii religiei regina cerului spun că primăvara, Tammuz a înviat şi peste 5000 de ani, oamenii au celebrat învierea lui, închinându-se la „iepure”, şi ritualul colorării ouălor şi „vânătoarea de ouă.” Iepurele şi ouăle simbolizează fertilitatea Reginei cerului şi participând la închinare femeile devin fertile şi concep copii, vitele sunt fertile şi câmpurile au roade bogate. Biserica creştină romană a scos numele lui Tammuz şi l-a înlocuit cu Isus. De când celebrarea lui Tammuz a fost legată de lună, Paştele evreiesc şi celebrarea lui Tammuz au nimerit în aceeaşi săptămână  în unii ani. Astfel, sărbătoarea creştină a învierii lui Isus nu cade în aceeaşi zi în fiecare an, ci se schimbă în funcţie de lună, conform cu închinarea la Tammuz. Biserica creştină de stat romană nu a îndepărtat nici una din tradiţiile rituale, ci doar au schimbat numele lui Tammuz cu Isus.

Astăzi, după 1,671 de ani, oamenii nu ştiu de unde au apărut tradiţiile. Din moment ce unii creştini nu îşi citesc nici măcar Bibliile, ei nu au idee cine au fost Nimrod, Tammuz, sau Regina cerului. Dar cu credincioşie, în fiecare an  toţi în numele lui Isus îşi îndeplinesc ritualurile tradiţionale ale unei religii babiloniene condamnată de Dumnezeu. Pastorul obişnuit din ziua de astăzi este mândru să aibă aceste zile de sărbătoare în biserica sa şi încearcă să se întreacă unul pe celălalt cu producţiile de Paști sau Crăciun. Ei trebuie să citească ce a scris Pavel către biserica din Corint cu 1900 de ani în urmă: Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi Suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic. Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu. II Corinteni 6:14-18; 7:1

Să ştiţi aceasta NU ESTE NICI O DIFERENŢĂ ÎNTRE UN ÎNCHINĂTOR PĂGÂN CARE SE ÎNCHINĂ LA ZEI SAU UN CREŞTIN CARE NU CREDE ÎN ZEUL CREŞTIN, DAR IA PARTE LA TOATE TRADIŢIILE DEMONICE PĂGÂNE ŞI LA RITUALURI. NU EXISTĂ EXCEPŢIE PENTRU AŞA NUMIŢII „PARTICIPANŢI PASIVI”. ÎNCHINAREA ESTE ÎNCHINARE!

Când un om cheamă un idol (demon), el INVOCĂ MÂNIA LUI DUMNEZEU şi ATRAGE HOARDE DE DEMONI, care aduc opresiune, boală şi moarte.

CA ŞI CREŞTIN, CE AI DE GÂND SĂ FACI?

Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis: „Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul.  Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, Exod 20: 1-5

Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele, nu Sunt ei în împărtăşire cu altarul? Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor, este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor. Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El? I Corinteni 10:18-22

După ce am citit broşura Adevărul despre crăciun, nu mai poţi să spui că eşti nevinovat. Acum ai cunoştinţă despre tradiţiile păgâne, deci trebuie să alegi între a fi SUPUS LUI DUMNEZEU sau să fii loial familiei şi bisericii tale! Dumnezeu îţi va cere socoteală, nu numai pentru acţiunile tale, dar ce faci cu această cunoaştere pe care ai primit-o acum.

Nu este destul să opreşti „închinarea la demoni”, eşti responsabil şi să avertizezi alţi oameni. Acum, unii poate vă doriţi ca să nu fii auzit de această broşură sau s-o fi citit, viaţa vi s-a schimbat pentru totdeauna. Trebuie să luaţi o decizie. Dar aceasta este Evanghelia, prezintă ADEVĂRUL CARE VA DESPĂRŢI ŞI VA PRODUCE CONFLICT. Iată ce a spus Isus: De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga. Matei 10:32-39

Acum că ştiţi ce înseamnă închinarea păgână, ce veţi spune familie? Te vei supune lui Dumnezeu sau vei rămâne la fel pentru A-ŢI MULŢUMI FAMILIA ŞI BISERICA?

POPORUL LUI DUMNEZEU PIERE DIN LIPSĂ DE CUNOŞTINŢĂ.

Dumnezeu a vorbit prin profetul Osea că poporul Israel a fost distrus pentru ca ei au respins Cuvântul lui Dumnezeu şi au refuzat să se supună: Ascultaţi Cuvântul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii ţării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară. Fiecare jură strâmb şi minte, ucide, fură, şi prea curveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri. De aceea, ţara se va jeli, toţi cei ce o locuiesc vor tânji, împreună cu fiarele câmpului şi păsările cerului; chiar şi peştii mării vor pieri. Dar nimeni să nu certe pe altul, nimeni să nu mustre pe altul, căci poporul tău este ca cei ce se ceartă cu preoţii. Te vei poticni ziua, proorocul se va poticni şi el împreună cu tine noaptea, şi pe mama ta o voi nimici. Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda, şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi! Osea 4: 1-6

Aceasta este o descriere a poporului Israel din vremea lui Osea, care a trăit pe pământ între anii 767-690 B.C. Privind înapoi în istorie, ştim că Dumnezeu a distrus Regatul de nord al celor zece triburi ale lui Israel, şi mai târziu Regatul de sud al lui Iuda. Toţi profeţii mărturisesc următorul fapt: DUMNEZEU NU POATE TOLERA IDOLATRIA ŞI DACĂ POPORUL REFUZĂ SĂ IASĂ DIN IDOLATRIE, DUMNEZEU LE VA DISTRUGE NAŢIUNEA ŞI VIEŢILE INDIVIDUALE.

Urmărind biserica creştină de-a lungul istoriei, găsim că biserica despre care citim în Fapte a devenit ulterior poluată de idolatrie, şi rezultatul a fost războiul şi distrugerea în toate naţiunile în care biserica avea activitate şi o moarte urâtă pentru multe din persoanele care trăiau acolo.

Numai în America biserica lui Isus Hristos s-a trezit şi idolatria a fost îndepărtată. Sărbătorirea crăciunului era o crimă în primii ani ai Coloniei şi după trezirile din sec. 20. Crăciunul şi zeii şi tradiţiile păgâne abia dacă au fost până în anii 1890. Dar odată cu creşterea bisericii romană catolice în SUA, păgânismul a început să intre în toate bisericile, rezultând în TOTALA APOSTAZIE PE CARE O VEDEM AZI! Mulţi pastori şi lideri creştini care au primit o pregătire formală, ştiu aceasta foarte bine, dar când îi confrunt, se mânie şi mă acuză că sunt „LEGALIST”. Apoi pleacă crezând că m-au redus la tăcere, deoarece nu este „CORECT POLITIC” în ziua de azi să crezi în Cuvântul lui Dumnezeu şi mai mult, să te supui.

Biserica de vest din Europa şi America de nord nu numai că a devenit implicată în idolatrie, dar prin misionarii săi din ultimii 100 de ani, a exportat idolatria către alte naţiuni, astfel că întreaga biserică din lumea de azi este poluată de idolatrie. Astfel, descrierea pe care o dă Osea este predominantă în toate naţiunile şi oamenii suferă foarte mult în vreme ce „preoţii” (pastori, evanghelişti, învăţători, prooroci) continuă în păcatul lor, în fiecare an, sărbătorirea zeilor păgâni devenind tot mai extravagantă şi mai scumpă, televiziunea fiind folosită pentru a seduce oamenii lui Dumnezeu.

A FOST NEVOIE DOAR DE UN SINGUR OM PENTRU A ÎNCEPE REFORMA.

Când era mai întuneric şi nu era nici o speranţă ca Biserica să iasă din acest întuneric, Dumnezeu a ridicat un om cu numele de Martin Luther, un călugăr catolic german,  care după experienţa salvării sale s-a ridicat împotriva întregii instituţii a Bisericii romano-catolice şi a dat-o înapoi.

Este trist să spunem, cu 500 de ani mai târziu, Biserica romano-catolică a reuşit să se întoarcă în reforma Bisericii şi a poluat-o din nou cu idolatrie.

Astăzi este nevoie de o nouă reformă, pentru ca această oribilă idolatrie să fie dezrădăcinată din nou şi distrusă din Biserica lui Isus Hristos. Vrei să fii acel om sau femeie pe care Dumnezeu să îl folosească în această vreme să cureţe Biserica Sa de acest cancer urât?

BISERICA ARE NEVOIE DE O TREZIRE CA LA EYECHIA

Când era cât de întuneric se putea fi, Dumnezeu a ridicat un rege la Ierusalim, care umbla cu Dumnezeu. Iată ce ne spune Biblia despre el:

„El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteele, şi a sfărâmat în bucăţi şarpele din aramă, pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan. El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost nici unul ca el. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El, şi a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s-a răsculat împotriva împăratului Asiriei, şi nu i-a mai fost supus”. II Regi 18:3-7

 Iată ce a făcut regele Ezechia:

  1. A distrus orice loc în care oamenii se închinau la zei, inclusiv uneltele folosite de ei în ritualuri.
  2. Şarpele de aramă pe care l-a făcut Moise în deşert fusese transformat într-un idol de către preoţi şi „această amintire preţioasă” din vremea lui Moise (avea atunci 500 de ani vechime), a fost distrus de rege. Ca şi Dumnezeu, Ezechia nu a arătat nici un sentimentalism.
  3. Ezechia a refuzat să fie supus regelui Asiriei, care forţa pe oamenii din Iuda să se închine la zei asirieni. Lui u i-a fost frică, ci s-a încrezut în Dumnezeu.
  4. Ezechia a făcut o curăţenie totală. Nici una din tradiţiile vechi nu era sacră pentru el, totul a dispărut. Toată idolatria a fost înlocuită cu supunere totală faţă de Dumnezeu. Răspunsul din partea lui Dumnezeu a fost copleşitor, regele a prosperat în toate lucrurile (spiritual, fizic şi material) şi la fel şi oamenii din regatul lui.

IATĂ CE POŢI FACE PENTRU A FI SUPUS LUI DUMNEZEU

  1. Ia decizia că nu vei mai participa la ritualuri şi tradiţii păgâne. Cere iertare lui Dumnezeu pentru ce ai făcut în trecut, renunţă la aceste practici şi rupe toate blestemele care au venit în viaţa ta ca rezultat al idolatriei. Porunceşte acestor spirite rele să iasă din viaţa ta  şi spune-le că nu le vei mai sluji niciodată.
  2. Verifică toate lucrurile pe care le ai în posesie, pe care le foloseai în ritualurile păgâne. Distruge tot ce ai folosit pentru Halloween, Crăciun, Ziua îndrăgostiţilor, Sf. Patrick, Lent, şi Paști.
  3. Nu fii sentimental, indiferent de valoarea monetară pe care o au, chiar dacă este vorba de tablouri sau ornamente scumpe. Nu le vinde sau nu le da la alţii. Distruge-le şi fii sigur că nimeni nu le poate lua din gunoi pentru a le folosi. Distrugând fiecare obiect, porunceşte ca demonul ataşat de el să fie dus în închisoarea lui Dumnezeu şi rupe blestemul pe care acel obiect l-a adus în viaţa ta. Include între acestea toate crucifixele, poze şi statui cu îngeri, muzică, CD-uri, video-uri ce promovează ritualuri păgâne sau amintiri înregistrate cu ele.
  4. Nu mai transmite urări de crăciun sau Valentine. Distruge felicitările pe care le-ai primit. Spune familiei şi prietenilor că nu mai vrei să primeşti sau să trimiţi astfel de felicitări. Cumpără copii ale acestei broşuri pentru a le trimite tuturor oamenilor de la care primeşti de obicei felicitări şi cărora le trimiteai. Aceasta va explica decizia ta de a sta pentru Hristos.
  5. Aşteaptă-te la opoziţie din partea familiei şi a prietenilor. Te vor numi în tot felul. Vei fi acuzat că te-ai alăturat unui cult, că ţi-ai pierdut mintea, etc. Ţi se va spune că dacă îi iubeşti cu adevărat, nu vei face acest lucru teribil. Nu contează că le arăţi că nu îi împiedici de la a se închina la demoni, ci numai îi informezi că nu vei mai participa, demonii idolatriei sunt furioşi că au pierdut un închinător şi vor crea tot felul de „iaduri”, pentru a te aduce înapoi.

Bunicii se vor mânia că nu dai voie copiilor tăi să mai fie poluaţi. Dar fii bucuros! Satan nu lasă nici una din victimele lui fără o luptă urâtă. Dar Isus, Leul din Iuda, este biruitor şi odată ce ai ieşit din idolatrie, Dumnezeu poate începe să te binecuvânteze din abundenţă.

Cea mai grea bătălie va fi pentru soţi şi soţii, în cazurile în care numai unul dintre ei este eliberat. Va fi o furtună mai mare decât dacă vii acasă şi spui că ai comis adulter. Dar trebuie să alegi, Isus, Fiul lui Dumnezeu, sau soţul şi diavolul. Isus a spus: Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe cellalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe cellalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Matei 6:24

 Rupe orice fel de idolatrie. Nu poţi da înapoi dar totuşi să păstrezi unele practici mai puţin ofensive. Rupe-te total, informează pe toată lumea şi rămâi la decizia ta. Va fi greu la început, dar pe termen lung va fi mai uşor şi vei primi o mare binecuvântare de la Dumnezeu.

CE FACI CU BISERICA ŞI PĂSTORUL

Înainte de a pleca din biserica unde mergi acum, încearcă să îi trezeşti. Începe prin a da pastorului această broşură şi spune-i să o citească şi să discutaţi. Pastorul n u va putea respinge ce este scris, nu va găsi versete biblice care să susţină idolatria. Ori va fi de acord cu tine, şi nu va mai fi idolatru nici el, ori te va ataca şi te va scoate din biserică.

Dacă nu poţi să îl faci pe pastor să vadă lumina, atunci oferă cât mai multe broşuri membrilor bisericii şi cere-le să citească şi să se roage. Dacă eşti respins total, atunci pleacă din biserică şi găseşte o biserică unde Biblia este onorată şi se supun lui Dumnezeu. Dacă nu cunoşti nici o biserică în zona ta, fără idolatrie, roagă-te şi întreabă pe Dumnezeu dacă n u vrea ca tu să începi una.

Dacă nu vrei să trăieşti în idolatrie, dar vrei să rămâi în biserică şi să nu spui nimic, le promovezi păcatele şi le plăteşti zeciuiala în acea biserică. Iată ce ne spune Dumnezeu cu privire la această problemă: „Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt, care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea! Când voi zice celui rău: „Vei muri negreşit!” dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!  Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dat tu îţi vei mântui sufletul. Ezechiel 3: 17 -19

Dacă te afli într-o biserică romano-catolică, preotul local te va respinge deoarece a fost pregătit în seminarul catolic că tradiţiile bisericeşti sunt superioare Bibliei. Dacă eşti într-o biserică liberală, pastorul te va respinge deoarece el nu crede în autoritatea Bibliei şi în învăţăturile ei de bază, cu privire la tradiţiile denominaţiunii lui. Dacă te afli într-o biserică fundamentală, penticostală sau baptistă, tratarea ta va depinde de cât de aproape este pastorul tău de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă este un umil slujitor al Domnului, el va cerceta şi se va ruga şi va căuta pe Domnul, dar dacă este mândru şi arogant, te va respinge.

Cu ani în urmă, am fost pastor penticostal baptist fundamental, care îl iubea pe Domnul dar era în idolatrie, cu excepţia Halloween, Sf. Patrick şi Lent. Când mi s-a arătat această broşură, prima mea reacţie a fost „Dacă n u o citesc, nu sunt responsabil şi nu trebuie să fac nimic”. Dar Duhul Sfânt nu m-a lăsat în pace; nu am putut scăpa de condamnarea lui Dumnezeu. Am citit broşura cu mânie prima dată, apoi am realizat că am întristat pe Duhul Sfânt şi am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. La acea vreme, broşura avea numai capitolul întâi; celelalte două le-am adăugat eu. Am început imediat propria mea cercetare în Biblie, comparând textul în greacă şi pe cel în ebraică cu traducerea în engleză, apoi am căutat comentariile, dicţionare, enciclopedii şi cărţi de istorie. Cu cât învăţam mai mult, cu atât aflam că informaţia primită despre idolatrie, în capitolul unu este corectă şi am fost şocat, jenat şi îndurerat că nu am ştiut aceasta din ziua în care am fost salvat, că m-am închinat la demoni în toţi aceşti ani.

Am plâns şi am rugat pe Domnul să mă ierte, am rupt toate blestemele pe care le adusesem în viaţa mea şi am poruncit tuturor demonilor să iasă din viaţa mea. Deoarece şi soţia mea ajunsese la aceeaşi concluzie, am fost împreună în această situaţie. Dar am avut greutăţi cu restul familiei şi în primii ani a fost multă durere şi fricţiune. În final, când familiile noastre au realizat că nu ne schimbăm, şi că ceea ce noi credem este corect din punct de vedere biblic, s-au întors şi au respins păgânismul şi ni s-au alăturat în închinare înaintea Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt.

Apoi m-am adresat bisericii şi m-am pocăit că am păcătuit ca pastor care îşi conduce turma în idolatrie. Acest lucru a cauzat o furtună în biserică. Unii au acceptat şi s-au bucurat, alţii s-au mâniat şi au plecat din biserică, etichetându-mă ca şi sectant. Dar după ce s-a aşternut ceva praf peste această situaţie, pacea lui Dumnezeu a venit şi a umplut biserica noastră. Biserica unde sunt acum pastor, Viaţa înviată a lui Isus Hristos, din Sacramento, este în ziua de azi o biserică a Evangheliei întregi, liberă de idolatrie şi închinându-se numai Tatălui ceresc.

Observaţi aceasta: O FEMEIE DIN BISERICA NOASTRĂ A VENIT UMILĂ ŞI MI-A DAT BROŞURA ADEVĂRUL DESPRE CRĂCIUN. Ea nu m-a certat, ci m-a întrebat în dragostea lui Dumnezeu, dacă aş vrea să citesc şi să îi spun ce cred. Puţin ştia acea scumpă femeie despre faptul că era un instrument al lui Dumnezeu, care îmi aducea adevărul lui Dumnezeu, care nu numai că mă va elibera pe mine şi pe familia mea din robia demonică, ci şi întreaga biserică şi mii de oameni care citesc această nouă ediţie a broşurii şi cei care mă aud la radio şi care ne privesc la TV.

PĂCATUL TERIBIL AL RESPINGERII CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

Biblia ne spune mereu despre bărbaţi şi femei, care au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, dar L-au respins şi au fost obiectul judecăţii lui Dumnezeu.

Esau a fost primul născut al lui Isaac şi Rebeca, dar şi-a dispreţuit dreptul de întâi născut şi l-a vândut fratelui său, Iacov, pentru un blid de linte (Geneza 25:27-34). În răzvrătirea lui împotriva lui Dumnezeu, el s-a căsătorit cu două femei hetite Judith şi Bashemath. Esau nu putea da vina pe tinereţea lui, avea 40 de ani când s-a însurat cu aceste femei care se închinau la idoli.( Geneza 26:34-35). Biblia ne spune că mai târziu, Esau a plâns cu amar şi a încercat să se întoarcă la Dumnezeu, dar a fost respins. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi-născut. Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea n-a fost primit; pentru că, cu toate că o cerea cu lacrămi, n-a putut s-o schimbe. Evrei 12: 16-17

MOISE a fost salvat prin credinţa lui în Dumnezeu şi în Mesia care urma să vină, dar datorită nesupunerii lui înaintea poporului Israel, când a lovit Stânca în loc să îi vorbească, lui Moise i s-a refuzat intrarea în Ţara Promisă, în trupul lui fizic. În aceeaşi zi, Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo în ţara Moabului, în faţa Ierihonului; şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpânire copiilor lui Israel. Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui, şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui, pentru că aţi păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lângă apele Meriba, la Cades, în pustia Ţin, şi nu M-aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel. Tu vei vedea doar de departe ţara dinaintea ta; dar nu vei intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel. (Deuteronom 32:48-52)

REGELE SAUL a fost ales de Domnul însuşi pentru a deveni primul rege peste Israel, şi ungerea Domnului a venit peste el şi a fost un om schimbat.(I Samuel 9:15-27; 10:1-27)

Dar după ce Saul a fost rege mai mulţi ani, el s-a răzvrătit împotriva Cuvântului lui Dumnezeu şi a făcut ce a vrut el, în loc să facă ce îi spusese profetul Domnului. Rezultatul a fost că regatul Israel a fost luat de la el şi linia lui de neam nu a mai fost pe scaunul de domnie din Jerusalem. De fapt, familia lui Saul (toţi copiii şi generaţiile viitoare) a fost ucisă, datorită păcatului unui singur om. Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat”. Atunci Saul i-a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului, şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul. Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin până la pământ înaintea Domnului.” Samuel i-a zis lui Saul: „Nu mă voi întoarce cu tine: fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel”. Şi pe când se întorcea Samuel să plece, Saul l-a apucat de pulpana hainei, şi s-a rupt. Samuel i-a zis: „Domnul rupe astăzi domnia lui Israel deasupra ta, şi o dă altuia mai bun decât tine. I Samuel 15:22-28

Regele Saul a încercat să se pocăiască, dar Domnul i-a respins pocăinţa, căci îi cunoştea inima. Regatul Israel a fost pierdut de Saul pentru totdeauna şi pentru urmaşii lui şi la scurt timp, Saul a murit cu fiul său Ionatan, în luptă.

Filistenii s-au luptat cu Israel, şi bărbaţii lui Israel au luat-o la fugă dinaintea Filistenilor, şi au căzut ucişi pe muntele Ghilboa. Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui, şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchişua, fiii lui Saul. Saul a fost prins în toiul luptei; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit greu. Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia, şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti netăiaţi împrejur să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci îi era teamă. Şi Saul şi-a luat sabia, şi s-a aruncat în ea. Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui, şi a murit împreună cu el. Astfel au pierit în acelaşi timp şi în aceeaşi zi, Saul şi cei trei fii ei lui, cel ce-i purta armele, şi toţi oamenii lui. I Samuel 31:1-6

DAR PASTORE JOHN, TRĂIM SUB HAR!

Acesta este strigătul de bătălie al pastorilor căzuţi în păcat şi al celor ce îi urmează. „Trăim sub har; NU CONTEAZĂ CÂT PĂCĂTUIM, LUI DUMNEZEU NU ÎI PASĂ, SUNTEM ACOPERIŢI DE SÂNGELE LUI ISUS”.

 Aceasta este cea mai mare minciună produsă de diavol şi spusă de orice demon pe acest pământ şi REPETATĂ DE ORICE CREŞTIN!

Nu este nici un loc în Noul Testament unde se spune aceasta. De fapt, nu vei găsi aceasta în întreaga Biblie. Da, este adevărat că Dumnezeu ne-a salvat prin har, prin Hristos, dar nu spune nicăieri că poţi trăi cum vrei, încălcând poruncile lui Dumnezeu şi să nu dai socoteală. Dimpotrivă, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Domnul ne ţine în socoteală păcatele după ce am fost salvaţi. Iată ce spune Isus: Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Matei 7:20-21

Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit. Matei 12:36-37

Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Ioan 14:15

Iată ce spune apostolul Pavel: Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor; deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur. Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea. Romani 3:28-31

Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.  Galateni 5:19-21

Isus cel înviat a spus: Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Apocalipsa 21:8

Afară Sunt cânii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună! Apocalipsa 22:15

Pe cine vei crede? Pe diavol? Pe pastorul liberal? Pe cel căzut? Sau îţi vei pune încrederea în domnul şi în Cuvântul Său? Întreabă-l pe pastorul liberal: „Care din poruncile lui Dumnezeu o pot încălca şi să scap? Poţi fura? Poţi ucide? Poţi să te închini la idoli fără să Îl superi pe Dumnezeu?”

 Răspunsul este evident, NU POŢI ÎNCĂLCA NICI UNA DIN PORUNCILE LUI DUMNEZEU ŞI SĂ AŞTEPŢI SĂ NU FII JUDECAT DE DUUMNEZEU!

O RESPINGERE GROAZNICĂ

După căderea Ierusalimului, o rămăşiţă a poporului a rămas cu profetul Ieremia. În ciuda faptului că au supravieţuit unui asediu, ei au fost martorii luării Ierusalimului de armata babiloniană şi vărsarea de sânge care a urmat, ei nu au învăţat nimic şi au refuzat să renunţe la idolatria care a adus mânia lui Dumnezeu asupra lui Iuda la început. Iată ce au spus oamenii lui Dumnezeu şi profetului Său: Toţi bărbaţii, care ştiau că nevestele lor aduceau tămâie altor dumnezei, toate femeile care se aflau acolo în mare număr, şi tot poporul care locuia în ţara Egiptului, la Patros, au răspuns aşa lui Ieremia: „Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului. Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, şi anume: să aducem tămâie împărătesei cerului, şi să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut, noi şi părinţii noştri, împăraţii noştri şi căpeteniile noastre, în cetăţile lui Iuda şi în uliţele Ierusalimului. Atunci aveam pâine de ne săturam, eram fericiţi, şi nu treceam prin nici o nenorocire. Ieremia 44:15-17

Oamenii nu au înţeles că închinarea lor la idoli a adus judecata lui Dumnezeu asupra lor. Acum toţi erau sfidători şi i-au spus profetului 8 şi lui Dumnezeu), CĂ VOR CONTINUA ÎNCHINAREA LOR LA REGINA CERULUI. Dumnezeu a răspuns, spunându-le că judecata va continua până vor fi toţi ucişi şi că Dumnezeu va salva doar o rămăşiţă, pentru Numele Său. Şi judecata s-a împlinit, iar ei au fost ucişi. (Ieremia 44:20-30)

CĂRUI GRUP DE OAMENI TE VEI ALĂTURA?

Tot ce s-a putut spune despre idolatrie s-a spus. Nu mai este nimic de adăugat. Depinde de tine dacă te vei alătura oamenilor INFAMI care îl sfidau pe Dumnezeu, s-au răzvrătit şi au făcut ce au vrut şi au murit în păcatele lor, SAU te vei alătura marii grupări de oameni care L-au iubit pe Dumnezeu şi şi-au dăruit vieţile Domnului. Bărbaţi şi femei, descrişi în Cartea Evrei, cap. 11, Avraam, Sara, Moise, Daniel etc.

Vei fi un alt Esau, un alt Manase sau o altă Izabela? Sau vei fi un nou Moise, care va conduce un popor spre Ţara promisă, oameni din generaţia ta?

ALEGEREA ESTE A TA!

Poţi fi binecuvântat:

Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ. Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: Vei fi binecuvântat în cetate, şi vei fi binecuvântat la câmp.

Poţi fii blestemat:

Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate poruncile Lui şi toate legile Lui pe care ţi le dau astăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine şi de care vei avea parte. Vei fi blestemat în cetate, şi vei fi blestemat pe câmp. Deuteronom 28:15-16

Nu crede această minciună veche a diavolului: „SĂ ÎL PUNEM PE HRISTOS ÎNAPOI ĂN CRĂCIUN.”

ISUS NU A FOST NICIODATĂ ÎN CRĂCIUN, A FOST ŞI ESTE ANIVERSAREA LUI TAMMUZ! SĂ STĂM DEPARTE DE O ASTFEL DE SĂRBĂTOARE PĂGÂNĂ, CARE A FOST SFINŢITĂ DE BISERICA ROMANO CATOLICĂ!

CÂND SERBĂM ÎNVIEREA LUI ISUS HRISTOS, SĂ O FACEM FĂRĂ VREO POLUARE A ÎNCHINĂRII PĂGÂNE A LUI TAMMUZ!

 Courtesy of http://www.eaec.org

 http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica1_iul09.htm

Mana profetică – Un cuvânt pentru cei necăsătoriți…

download - Copie

Rut 3:9-11 – „El a zis: Cine eşti tu? Ea a răspuns: Eu sunt Rut, slujnica ta; întinde-ţi poala hainei peste slujnica ta, căci ai drept de răscumpărare. Şi el a zis: Fii binecuvântată de Domnul, fiică! Această faptă de pe urmă mărturiseşte şi mai mult pentru tine decât cea dintâi, că n-ai umblat după tineri, săraci sau bogaţi. Acum, fiică, nu te teme, îţi voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea ştie că eşti o femeie cinstită.

Citeste mai departe

Mana profetică – Matei 6:9-20

„Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.”

Văd mulți oameni chinuiți de diavolul deoarece au neglijat rugăciunea. Datorită acestui fapt, ei atrag asupra lor voia celui rău, care este suferință și nefericire, în loc să atragă voia lui Dumnezeu. Dumnezeu te cheamă în această vreme să îți găsești locul rugăciunii și al meditației. Dimineața când te trezești, cere ca voia lui Dumnezeu să se facă pe pământ, precum în cer.

Citeste mai departe

Mana profetică – Mult bine…

Văd mulți oameni care , la fel ca și David, își pun următoarele întrebări: „Până când, Doamne, mă vei uita neîncetat? Până când Îţi vei ascunde faţa de mine?” Dacă umbli în acord cu voia lui Dumnezeu, atunci răspunsul la aceste întrebări îl vei găsi în versetul 6 din Psalmul 13. Cuvântul „mult bine”, din acest verset, în limba ebraică înseamnă „beneficiu sau răsplată; făcând aluzie la coacere, maturizare”. Dumnezeu te maturizează, pregătindu-te pentru noul sezon.

Citeste mai departe

Mana profetică – Rămâi neclintit!

Îl aud pe Domnul spunându-i unei anumite persoane să rămână neclintită. Nu renunța. Nu dispera și nu te teme. Dumnezeu nu ți-a dat un duh de frică, ci unul de putere și de chibzuință. Prin urmare, încoardă-ți toate puterile minții tale și fii curajos, căci Răscumpărătorul tău e viu. Nimic nu durează pentru totdeauna și, curând, acest sezon va trece. Păstrează-ți credința, rămâi în prezența Lui și conectat la viță.

Citeste mai departe

Mana profetică – Locul tău de adăpost…

Psalm 32:7 – „Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire.”

Indiferent prin câte a trecut David – sau TOCMAI PENTRU CĂ David a trecut prin toate acestea – el a continuat să spună că Dumnezeu este ocrotirea lui, că este înconjurat cu cântări de izbăvire. Cuvântul de bază în ebraică tradus prin „cântări”, se referă la bucurie. Nu-ți sună familiar aceste lucru?

Citeste mai departe

Mana profetică – Ești eliberat…

Dumnezeu mi-a arătat într-o vedenie o persoană care este în mod constant hărțuită și traumatizată de vise urâte. În aceste vise te întâlnești cu oameni ciudați, mănânci și bei lucruri ciudate. Toate aceste lucruri te înspăimântă. Nu te teme, copile drag al lui Dumnezeu, căci tu ești mai mult decât biruitor prin Isus Cristos. Astăzi este ziua eliberării tale deoarece în tine este un duh de putere, dragoste și chibzuință și El este Cel ce te va ridica.

Citeste mai departe

Mana profetcă – Dobândește înțelepciunea…

De câte ori ți s-a întâmplat să te rogi și să nu primești răspunsuri? Aceasta s-a întâmplat nu datorită faptului că Dumnezeu a pierdut din vedere să îți răspundă. Cuvântul lui Dumnezeu spune că cerem și nu primim pentru că cerem greșit (Iacov 4:3). Ai nevoie de înțelepciune pentru a cere lucrul bun. Aceasta înseamnă că ai nevoie să cunoști dinainte care este gândul lui Dumnezeu pentru situația în care te afli, pentru ca astfel să te poți ruga eficient.

Citeste mai departe

Mana profetică – E spre binele tău…

Domnul nu a uitat de suferințele prin care ai trecut, pierderile financiare pe care le-ai experimentat și de asemenea umilința pe care a trebuit să o suporți. El Își aduce aminte de toate sacrificiile tale, mari sau mici, pe care le-ai făcut în trecut pentru Împărăția Lui. În viitor, te văd stând în fața mulțimilor de oameni, mărturisind despre bunătatea lui Dumnezeu, după toate aceste adversități. Nu renunța, căci ceea ce experimentezi acum este cu siguranță un test al credinței tale, și, acesta va trece.

Citeste mai departe

Mana profetică – Epuizat…

Continui să îi văd pe aceia care sunt aplecați și care se luptă pentru a face față opoziției cumplite, pe care o experimentează în fiecare zi. Au obosit și sunt epuizați de tratamentul dur de care au parte de multe luni. Au fost tratați cu asprime de circumstanțele vieții și au nevoie de încurajare.

Psalmul 18:35 – „Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină, şi îndurarea Ta mă face mare.”

Citeste mai departe

Mana profetică – Odihnă…

Nu am spus Eu că aceasta este vremea pentru a intra în odihna Mea? Nu este aceasta vremea pentru a te odihni de toate lucrările tale? Promisiunea intrării în odihna Lui este încă valabilă și astăzi, este pentru mine și pentru tine. Cu toate acestea, există două condiții de îndeplinit pentru a intra în odihna Sa. În Evrei 4:2 ni se explică de ce israeliții nu au putut să intre în odihna lui Dumnezeu. (1) Datorită necredinței lor, și (2) nu erau în unitate cu cei care aveau credință. Odihna Lui se află în împlinirea promisiunilor Sale.

Citeste mai departe

Mana profetică – Nu-i învinovății pe alții…

Atunci când te afli într-o încurcătură, nu-L învinovății pe Dumnezeu și nu-i învinovății pe alții – cercetează-ți inima și purtarea ta. Pe măsură ce Îl onorezi pe Dumnezeu prin a face ceea ce îți spune să faci, El te va scoate din încurcătură și va face să-ți izbutească planurile. Este important să primești corecția și să-ți păstrezi un spirit docil. Citește Proverbe 19, care vorbește despre acest lucru.

Citeste mai departe

Bătăi crunte și umilințe: Protestatarii din Belarus povestesc calvarul prin care au trecut de S.J. HotNews.ro

download - Copie

Joi, 27 august 2020, 22:40 Actualitate | Internaţional

Protestatari Belarus retinuti

Protestatari Belarus retinuti
Foto: Sergei GAPON / AFP / Profimedia
Forțele de intervenție și poliția sunt din nou pe străzile din Belarus și au început să rețină iar protestatari care demonstrează împotriva președintelui Alexandr Lukașenko. Amintirile ultimei runde de bătăi și arestările sunt încă proaspete în memoria unor protestatari care au relatat pentru Politico tratamentul înfiorător la care au fost supuși de către forțele de securitate.

Noua rundă de arestări a vizat protestatari ai opoziției și muncitori care au intrat în grevă potrivit ONG-ului pentru drepturile omului Viana.

Reținerile fac parte din seria de măsuri reînoite de reprimare care au fost temporar sistate după acțiunile brutale ale forțelor de securitate imediat după izbucnirea protestelor ca urmare a anunțării rezultatului la alegerile prezidențiale din 9 august, peste 7.000 de persoane fiind arestate în zilele care au urmat, sute altele bătute sever și cel puțin trei omorâte.

„Tortura și relele tratamente aplicate [persoanelor arestate] par răspândite și endemice”, potrivit Organizației Mondiale împotriva Torturii, instituța ONU adăugând că „nivelul actual de brutalitate este la un nivel al abuzurilor fără precedent chiar și pentru Belarus”.

Deși noua reprimare nu pare la fel de violentă cu ceea ce s-a întâmplat mai devreme în cursul lunii, există temeri că Lukașenko se va lupta până la capăt să rămână la putere.

În locul nepotrivit la momentul nepotrivit

Pavel Sitenkov, în vârstă de 26 de ani, a fost reținut în orașul Grodno din vestul țării în 11 august. Profesorul de înot profesionist se întorcea seara acasă când s-a oprit să vadă reținerea brutală a unui șofer de taxi.

„Un vehicul blindat cu o mitralieră și un autobuz al poliției au blocat un taxi. Trupele de intervenție l-au târât pe șofer afară către autobuzul lor și au început să îl lovească în toate locurile posibile. Au încercat să îi ia cheile, telefonul și i-au cerut codul PIN al telefonului”, a relatat acesta.

Sitenkov a fost reținut câteva minute mai târziu. Acesta povestește că nu a încercat să fugă sau opună rezistență.

„De ce să fug când doar mă îndreptam către casă?”, afirmă acesta.

„Forțele de intervenție m-au prins de mâini și m-au dus într-o parcare unde alte persoane reținute erau deja întinse cu fața în jos. Dar se pare că polițiștii au decis că a fost prea ușor cu mine și au început să facă uz de forță.

Mă țineau de brațe, mi-au aplecat capul în jos și la un moment dat cineva mi-a secerat picioarele de sub mine. Am căzut pe astfalt și m-am lovit la cap. Am început imediat să văd stele verzi și am simțit dureri severe la cap și coloana vertebrală”.

Sitenkov și alte persoane reținute au fost duse într-un autobuz al poliției și puse să îngenuncheze cu capul plecat.

„Au început să mă întrebe lucruri stupide. Cu cât suntem plătiți? De ce noi, revoluționarii, nu stăm acasă?…Au folosit un limbaj extrem de agresiv…Dacă o persoană refuza să răspundă era imediat bătută.

Cineva a glumit că a fost plătit cu 50 de ruble și a fost bătut extrem de rău. După asta unul din ofițeri a glumit: ‘Vedeți, ați fost plătiți de Vest în timp ce noi am fost plătiți de voi’.

Bătăile și umilințele au continuat în închisoare unde Sitenkov și ceilalți arestați au fost duși.

„Când am ajuns, un polițist mai mult sau mai puțin întreg la cap s-a apropiat de mine și mi-a zis: ‘Nici măcar să nu respiri altfel s-a sfârșit cu tine’”.

În timp ce era mutat într-o celulă a putut auzi cum alte persoane erau bătute.

„Judecând după sunetele pe care le scoteau aș zice că nu erau doar bătuți ci omorâți. Ofițerii de intervenție au forțat oamenii să își dezvăluie parolele de la telefoanele mobile, le verificau din ce canale de Telegram făceau parte și alte lucruri. Dacă găseau ceva ce nu le plăcea începeau să îi bată cu și mai multă brutalitate”.

Profesorul de înot se consideră printre cei norocoși – nu își luase telefonul cu el când plecase de acasă. A fost amendat cu echivalentul a 45 de euro și eliberat după 19 ore.

„Polițistul care m-a escortat mi-a spus că am scăpat ușor. Comparativ cu alții care au fost bătuți atât de tare încât nu mai puteau umbla avea dreptate”.

Votarea candidatului greșit

Oleg Kulinkvovic, în vârstă de 30 de ani, a fost reținut în a doua noapte de după alegerile din 9 august în fața blocului în care locuiește în centrul capitalei Minsk.

„Doi ofițeri care patrulau prin zonă au pretins să îmi deblochez telefonul. Am refuzat. A fost suficient ca să mă aresteze”.

Specialistul IT a votat pentru principala rivală a președintelui Lukașenko, Svetlana Tihanovskaia, și a participat la protestele de stradă din prima noapte de după alegeri.

„Ne-au legat mâinile la spate cu sârmă industrială și ne-au făcut să îngenunchem. În următoarele ore mascații au adus mai multe persoane reținute și fie le-au bătut, fie le-au agresat verbal”, a relatat acesta experiența sa dintr-o stație de poliție din Minsk.

Kulinkovic și alte persoane arestate au fost trimise la o închisoare din Zhodino aflată la 57 de kilometri distanță de capitala Belarusului.

„Ne-au aliniat cu fața la perete și fie ne-au bătut, fie ne-au lovit. A fost o perioadă de pauză când ne-au băgat în dubă așa că mascații au profitat de timpul acela să mă bată de m-a luat dracu’.

În duba poliției au obligat oamenii să se întindă cu fața în jos la podea. Cei mai slabi primii, apoi ăia mai grași. Ne-au pus în patru straturi. Oamenii au început să aibă dureri îngrozitoare, în special cei aflați dedesubt și de-a lungul pereților. Un tip aflat sub mine a urlat tot drumul”.

VIDEO Belarus: O televiziune de stat a difuzat imagini cu protestatari bătuți puși cu fața la perete și mâinile legate

Kulinkovic a povestit că trupele de intervenție păreau „să se distreze” și mai târziu i-au pus să îngenuncheze pe durata drumului.

„Drumul către Zhodino a durat cam patru ore. În tot acest timp ei băteau oamenii. Mascații și-au dat jos cagulele și nu păreau să se teamă că arestații le vor ține minte fețele”.

Înainte de a fi eliberat, lui Kulinkovic i-a fost dat să semneze o foaie „în care declaram că am luat parte la o adunare ilegală și înțeleg că dacă voi fi arestat din nou în decurs de un an voi fi anchetat penal.

După asta m-au dus într-o cameră unde era un morman de obiecte confiscate de la persoanele arestate. Mi-au dat 30 de secunde să îmi găsesc lucrurile. De abia am reușit să îmi găsesc telefonul și nici nu m-am uitat după altceva. N-avea niciun rost”, a relatat acesta.

Până la începutul săptămânii trecute 600 de persoane au depus cereri oficiale de a fi investigate abuzurile comise asupra lor de forțele de ordine și alte 100 au afirmat că au fost torturare, potrivit Comitetului de Investigații din Belarus care n-a publicat statistici mai recente.

Agenția a anunțat miercuri că va investiga plângerile.

Citește și:

Vladimir Putin se declară pregătit să intervină cu forțe de ordine pentru Lukașenko, dar face apel la dialog

Vineri, 28 August 2020

Document. În ce condiții se deschid restaurantele, cinematografele și sălile de spectacol, de la 1 septembrie

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat joi Hotărârea numărul 43 care prevede redeschiderea începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor și cafenelelor
citeste tot articolul
Bătăi crunte și umilințe: Protestatarii din Belarus povestesc calvarul prin care au trecut

Forțele de intervenție și poliția sunt din nou pe străzile din Belarus și au început să rețină iar protestatari care demonstrează împotriva președintelui Alexandr Lukașenko. Amintirile
citeste tot articolul
Washington Post: S-ar putea ca Rusia să nu aibă nevoie să invadeze Belarusul. E deja acolo

Intervenția militară ar fi dificil de justificat. Protestele care s-au răspândit în tot Belarusul nu sunt anti-rusești, deși nu sunt nici rusofile. Deci Kremlinul are toate motivele pentru
citeste tot articolul
Din culisele ședinței PSD. Cum arată strategia pentru moțiunea de cenzură și ce calcule interne se fac

Liderii PSD s-au întâlnit joi, în ședința de urgență pentru a discuta strategia pentru moțiunea de cenzură. În spatele ușilor închise, președintele PSD, Marcel Ciolacu,
citeste tot articolul
?FOTO Cea mai modernă secție pentru mari arși din București, inaugurată la Spitalul Bagdasar Arseni

Cea mai modernă unitate funcțională pentru tratarea marilor arși din București a fost inaugurată joi la Spitalul Bagdasar Arseni din București. Unitatea funcțională pentru mari arși este inferioară
citeste tot articolul
Coronavirus în lume : Primul contract semnat de Comisia Europeană pentru achiziția unui potențial vaccin împotriva COVID-19 / În ce faze se află cele 170 de vaccinuri dezvoltate în toată lumea

India a ajuns la peste 60.000 de decese asociate cu Covid-19 și a raportat joi un bilanț zilnic record de 76.014 de cazuri, venit după efectuarea a aproape 925.000 de teste într-o singură zi.
citeste tot articolul
Bouygues Telecom va demonta 3.000 de antene Huawei situate în zone foarte dense din Franța

Operatorul Bouygues Telecom a anunțat joi că va retrage 3.000 de antene de telefonie mobilă Huawei până în 2028 în zone cu populație foarte densă, la cererea guvernului francez,
citeste tot articolul
Vladimir Putin se declară pregătit să intervină cu forțe de ordine pentru Lukașenko, dar face apel la dialog

Președintele rus Vladimir Putin s-a declarat pregătit joi să trimită forțe de ordine în Belarus dar a susținut că nu va face acest lucru decât atunci când „situația ar fi
citeste tot articolul
CNSU a actualizat lista țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat, joi seară, lista țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat, persoanele care ajung în România din regiunile respective
citeste tot articolul
În plin scandal legat de interlopi, ministerul de Interne nu îl transferă pe Messi / Replica unui cititor: ”Voi vreți să îl pensionați la 45 de ani?”

În plin scandal legat de întâlnirea șefilor Poliției române cu liderii unui clan interlop, Ministerul de Interne apelează la umor pe facebook-cel puțin așa cred ei- și vorbesc
citeste tot articolul
Everest – Cum s-au schimbat în ultimii 30 de ani șansele celor care au vrut să ajungă pe vârf

Șansele celor care încearcă pentru prima oară să ajungă pe Everest s-au dublat în ultimii ani față de acum peste două decenii, dar încercarea de a atinge cel mai înalt punct
citeste tot articolul
Despescu amenință sursele care au dat informații despre întâlnirea șefilor din Poliție cu clanul Duduianu cu „toleranță zero”

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Bogdan Despescu, a amenințat joi cu „toleranță zero” față de „cei care divulgă acțiuni aflate în derulare sau informații
citeste tot articolul
Un submarin ar putea explora mările de pe Titan, conform unui proiect de misiune propus NASA

Un submarin robotizat ar putea explora mările de hidrocarburi de pe Titan, cel mai mare satelit al planetei Saturn, conform proiectului supus aprobării NASA al unei misiuni care ar putea fi lansată
citeste tot articolul
Presa greacă: Trudim șase luni pentru a plăti statul

Un studiu realizat de grupul de reflecție Markos Dragoumis Center for Liberal Studies (KEFiM) din Atena arată că un grec oarecare muncește 178 de zile din cele 365 ale anului, adică aproape jumătate
citeste tot articolul
Coronavirus în România: Record absolut -1.504 de cazuri noi, la peste 25.000 de teste. Bilanțul atinge 83.150 / O nouă zi cu un număr mare de decese

Alte 1.504 de cazuri noi de coronavirus – record absolut – au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, în urma a peste 25.000 de teste efectuate, iar bilanțul
citeste tot articolul
Aeroporturile din Burgas, Varna și Sofia au o scădere a traficului fără precedent

Aeroporturile din Sofia, Burgas și Varna înregistrează scăderi fără precedent ale zborurilor în această vară din cauza crizei coronavirusului, transmite travelnews.bg, care citează date de
citeste tot articolul
Europa League: CSU Craiova se trezește prea târziu și este eliminată de Lokomotiv Tbilisi

CS Universitatea Craiova a pierdut surprinzător, joi, în deplasare, în fața echipei Lokomotiv Tbilisi (Georgia), scor 2-1 (0-0), și a fost eliminată în primul tur preliminar al
citeste tot articolul
?Europa League: FCSB s-a calificat în turul doi preliminar (3-0 vs FC Shirak)

FCSB s-a calificat în turul doi preliminar al Europa League, după ce s-a impus, scor 3-0, în fața echipei FC Shirak. În ciuda rezultatului, formația din Armenia a pus de mai multe
citeste tot articolul
US Open: Adversarele jucătoarelor din România – Irina Begu și Mihaela Buzărnescu, dueluri de foc în primul tur

Jucătoarea Irina Begu, locul 70 WTA, o va întâlni pe favorita 6, sportiva cehă Petra Kvitova, numărul 12 mondial, în primul tur al turneului US Open, conform tabloului principal
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-international-24254942-batai-umilinte-protestatarii-belarus-relateaza-tratamentul-care-supusi.htm?cfnl

START ÎNSCRIERILOR la Conferința Națională pentru lucrătorii cu copii 2020: „De la ACTIV la INFLUENT”

download - Copie

   26-08-2020 09:37:51

În 2020, toți cei chemați să-i slujească pe cei mici sunt invitați la cea de-a IX-a ediție a Conferinței Naționale pentru lucrătorii cu copii într-un nou format, online.  Evenimentul se va desfășura în perioada, 14-16 octombrie 2020 și își propune să dezbată subiecte vitale pentru înțelegerea importanței schimbării de paradigmă în slujirea cu copii.

Cuvântul de ordine al conferinței cu tema: „De la ACTIV la INFLUETN” este CREATIVITATEA în slujire! Sesiunile online susținute de vorbitori cu experiență în lucrul cu copiii vor aduce un plus activității voastre!

Fie că ești un lucrător la început de drum sau unul cu experiență, această conferință îți va fi foarte utilă. Pentru înscrieri și alte detalii accesați site-ul oficial Alo Copii România AICI.

Sau apelați la contactele:
Țicu Semeniuc
Alo!Copii Romania
0724307382

https://www.stiricrestine.ro/2020/08/26/start-inscrierilor-la-conferinta-nationala-pentru-lucratorii-cu-copii-2020-de-la-activ-la-influent/?

NOU pe ȘtiriCreștine.ro: Tutoriale de Pian cu Cristian Chifan

download - Copie

 Doina Bejenaru  26-08-2020 17:57:08

Când Dumnezeu îți dă un talant și îl pui în negoț, roadele ajung să binecuvânteze nu doar viața ta personală, dar și a altora pe care nici nu îi cunoști. În era digitală, ce spunem, ce facem poate ajunge atât de departe, dincolo de limita imaginației noastre. Media este un instrument perfect pentru misiunea modernă și răspândirea Împărăției Evangheliei, până la Marginile Pământului. Și fiecare putem contribui la această Mare Trimitere cu darul nostru. Ne bucurăm că avem ocazia să prezentăm un nou colaborator în această misiune pe ȘtiriCreștine.ro, pianistul Cristian Chifan.

Cristian Chifan este o persoană care se preocupă ca tot ce face să iasă bine, chiar și atunci când nu totul depinde de el. Muzica este lumea, pasiunea și domeniul lui. Este instrumentist, lider, profesor și fondator al Școlii de Muzică Caja de la Musica, aranjator de partituri și creator de conținut pe platforma Youtube, iar fiecare proiect, naște alt proiect. Pasiunea lui este contagioasă și dă naștere la idei frumoase. Am încercat să aflăm mai multe despre activitatea dânsului și am decis să preluăm munca enormă depusă la crearea tutorialelor, pentru ca fiecare copil, tânăr sau chiar matur de ce nu, să învețe a mânui pianul, ghidați de instrucțiunile video.

ȘtiriCreștine.ro: De ce un tutorial de pian? Cum s-a născut această idee?

Cristian Chifan: Dacă mergem în casele oamenilor toți sau majoritatea au într-un colț al casei un pian, o orgă care de multe ori dă doar bătăi de cap la ora de curățare a prafului fără ca clapele acelui instrument să fie puse în mișcare din unele lipsuri precum timpul, resurse materiale pentru școlarizare sau motivație, etc.

Acest proiect s-a născut în rolul meu de profesor, fiind nevoit să aranjez pe partitură melodii creștine pentru cursanții școlii de muzică, iar apoi acele partituri au luat forma de tutoriale pentru a ajuta și pe cei care nu au posibilitatea să își permită serviciile unui profesor.

ȘtiriCreștine.ro: Cât timp vă ia pregătirea unui tutorial?

Cristian Chifan: Datorită faptului că fiecare tutorial are la bază partitura, pot spune că timpul de pregătire cu tot ce cuprinde un tutorial, variază între o oră și 3-4 ore, iar uneori chiar și mai mult dacă pe lângă melodia originală a piesei adaug și un mini acompaniament.

ȘtiriCreștine.ro: Pentru cine creați aceste tutoriale și ce vreți să sădiți prin acest efort în inima celor care le vor folosi?

Cristian Chifan: Creez aceste tutoriale pentru cei care iau decizia de a pune în mișcare clapele pianului și pot să spun că pe canalul cu toriale ne urmăresc persoane de vârste atât de variate începând cu 13 ani până la +65 după analiza pe care o primesc de la platforma YouTube ceea ce a fost surprinzător pentru mine. Dar după mesajele pe care le primesc din partea abonaților, aceste tutoriale sunt urmărite chiar și de vârste mai mici pentru că este o formă ușoară de a învăța la pian pentru oricine.

Dacă lumea modernă duce lipsă de ceva, acel ceva este echilibrul, iar prin aceste tutoriale îmi doresc să ajut urmăritorii tutorialelor să aibă o creștere echilibrată în toate sferele, pentru că studiile arată că muzica și arta dezvoltă abilități și beneficii pe care alte activități nu le pot oferi.

ȘtiriCreștine.ro: De cât timp mânuiți pianul și cum ați îndrăgit acest instrument?

Cristian Chifan: Formarea mea a început de mic. La 7 ani am cunoscut vioara, iar la 11 ani am început și cunoșterea pianului în scoală. Iar apoi pe baza cunoștințelor dobândite în școală am început slujirea ca și pianist în Biserica unde participam. Studiile școlii le-am terminat undeva la 24 de ani absolvind masteratul la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică. În tot acest timp am început să fac cunoștință și cu o vioară mai mare cu numele Violoncel. Cum spuneam la începutul interviului, tot ce făceam încercam să fac cât mai bine dându-mi interesul în a fii cap, ci nu coadă, și îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat, nu pentru gloria lui Cristian Chifan, ci pentru Gloria Lui.

ȘtiriCreștine.ro: În epoca digitală, cum un părinte poate sădi dragoste pentru acest instrument în inima copiilor?

Cristian Chifan: Cred că responsabilitatea părintelui nu este de a sădi, ci de a încuraja, focaliza, îndruma, ajuta, înțelege, pentru că Cel care a creat muzica a și Sădit-o în inima omului.

Spun asta bazat pe o realitate care o trăiesc cu fiecare nou cursant. Copiii încep cursurile muzicale animați, le place, abia așteaptă să vină la clase, studiază fără să fie trimiși, dar vine o etapă în care copilul vede că trebuie să renunțe puțin la telefon, la tabletă, la desene în favoarea practicii, iar în acel moment se decide soarta sădirii… continuă și crește în lumea muzicii sau se usucă și dispare.

ȘtiriCreștine.ro: Ce vă doriți de la acest proiect, cum îl vedeți în viitor și unde vreți să ajungă?

Cristian Chifan: Îmi doresc ca acest proiect să aducă un plus de valoare în viața celor care urmăresc tutorilalele, în viitor îl văd nu doar conținut, ci o relație cu cei care ne urmăresc și cu muzica, vreau ca acest proiect și în viitor să fie înconjurat ca și acum cu urmăritori activi.

În câteva cuvinte un proiect care să ducă oamenii pe PLUS, creând RELAȚIE și motivându-i să fie ACTIVI.

Mulțumim Cristian Chifan pentru această discuție de suflet și pentru această colaborare. Ne bucurăm să fim parteneri media în acest vis și sperăm să contribuim la vizibilitatea acestui proiect, pentru ca fiecare casă în care există un pian să îl poată folosi spre slava și gloria lui Dumnezeu. Iar aceste cunoștințe pe care le împărtășiți cu abonații dvs să aducă multă slavă Creatorului nostru.

Urmăriți în fiecare zi de sâmbătă, tutorialul de pian cu Cristian Chifan, pe ȘtiriCreștine.ro

NOU pe ȘtiriCreștine.ro: Tutoriale de Pian cu Cristian Chifan

Tinerii creştini se simt însinguraţi deşi sunt mai conectaţi ca niciodată

download - Copie

 Poteraș Ionuț  26-08-2020 20:04:32

Gadgeturile sunt un stil de viaţă pentru mulţi mileniali ce fac parte din Generaţia Z însă acestea nu împlinesc nevoile sufletești şi cei mai mulţi păstori şi lideri de tineret nu fac suficient pentru a-i învăţa pe tineri cum să le folosească cu înţelepciune, conform unei noi cercetări efectuate de către Grupul Barna.

Conform datelor colectate, majoritatea pastorilor (85%) se simt „foarte” sau „oarecum” îngrijoraţi despre durata mare de timp pe care tinerii credincioşi o petrec în faţa ecranelor dispozitivelor de la debutul pandemiei.

Însă un procent similar (86%) au spus și că nu au un plan specific pentru a-i învăţa pe tineri cum să folosească cu înţelepciune tehnologia.

Rezultatele studiului i-a determinat pe organizatori să transmită un avertisment despre viaţa duhovnicească care riscă să fie sugrumată de către impulsul de a pune mâna pe gadgeturi şi de a petrece timp îndelungat butonând la ele.

Sfatul lui Bârna pentru biserici este ca să se adapteze timpurilor sau altfel tinerii le vor considera irelevante.

Inovaţia în domeniul slujirii adresate tinerilor trebuie să realizeze legătura cu „nativii digital” pe teritoriul lor,” mai spune studiul.

Tinerii din ziua de azi sunt mai pricepuţi în tehnologie şi mai conectaţi decât orice altă generaţie de dinaintea lor, însă studiul Barna Group sugerează că ei sunt şi mai singuri ca niciodată.

În cercetare, realizată în luna mai, 19% dintre mileniali au spus că se simt singuri „tot timpul”, iar un sfert din ei pentru cel puţin o parte din zi. Doar o treime (35%) au spus că nu au experimentat singurătatea de când a debutat pandemia, mult mai puţin decât jumătate din membrii Generaţiei X (cei născuţi între 1965 şi 1980) şi chiar şi mai puţin decât cei 59% din membrii generaţiei „Baby boomers” (cei născuţi între 1946 şi 1964).

Studiul a relevat şi faptul că o treime din Mileniali au spus că simt nevoia unui suport emoţional, mai mult decât cei un sfert din generaţia X şi doar 13% din Boomeri, care au spus acelaşi lucru.

Însă analiza grupului Barna sugerează că, în ciuda nevoilor emoţionale, tinerii nu vin la biserică pentru a căuta răspunsuri, cu mai mult de jumătate (59%) din persoanele între 18 şi 25 de ani spunând că „biserica nu este relevantă pentru mine personal” şi aproape jumătate (48%) sunt de acord cu afirmaţia „îl găsesc pe Dumnezeu în altă parte”. Peste un sfert (28%) au spus că „pot să mă educ singur în legătură cu ceea ce trebuie să ştiu.”

Viitorul slujirii adresate tinerilor, adolescenţilor şi copiilor – şi atunci când e nevoie, şi părinţilor care îi cresc – continuă să evolueze. Este mai important acum decât oricând ca liderii să întindă o mână tinerilor din biserică şi să înţeleagă cu ce se confruntă aceștia în acest moment şi cum îi pot implica mai mult în activităţile bisericii şi de a-i uceniciza pentru a deveni viitorii lideri ai bisericii.”

Sursa: Christian Today

https://www.stiricrestine.ro/2020/08/26/tinerii-crestini-se-simt-insingurati-desi-sunt-mai-conectati-ca-niciodata/?

Jurnal de Rugăciune: Încă un traducător al Bibliei ucis în Camerun

download - Copie

 Doina Bejenaru  27-08-2020 12:18:49

În perioada, 27 august – 2 septembrie 2020, lărgim hotarele Împărăției Evangheliei împreună cu misionarii Wycliffe din toată lumea. Dacă ești un creștin viu și autentic, ți-ai imaginat vreo zi fără părtășia devoțională din Cuvântul lui Dumnezeu. Cu siguranță cu toții trecem prin văi adânci când ne deconectăm de la sursa divină, dar sunt oamenii care nu au gustat niciodată din Apa Vie și Pâinea Vieții, pentru că nu au nicio pagină din Biblie tradusă în limba lor. Fii misionar prin rugăciune! Roagă-te pentru cei din linia întâi și roagă-te pentru cei care trăiesc în întuneric fără lumina Cuvânului lui Dumnezeu!

Traducător al Bibliei ucis în Camerun


Pastorul Christopher Tanjoh L-a iubit pe Isus și L-a cunoscut ca Domnul și Mântuitorul său. El a vrut să ducă Cuvântul lui Dumnezeu poporului Moghamo și cu mare tristețe împărtășim vestea morții sale tragice în urma unui atac în satul său. Pastorul Christopher Tanjoh, care a fost traducător al Bibliei și profesor de alfabetizare în proiectul de traducere a Bibliei și alfabetizare în limba Moghamo, a fost ucis în 7 august. Anul trecut, alți doi bărbați care au lucrat în proiecte de traducere a Bibliei în Camerun au murit în incidente similare. Atacul s-a produs în satul Guzang, din nord-vestul Camerunului, o regiune în care există multe conflicte civile. Christopher a sângerat până a murit, după ce a fost împușcat în picior de către oameni înarmați neidentificați. El lasă în urmă o soție și șapte copii. Vedeți știrea întreagă despre acest eveniment 
trist AICI!

Să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru viața lui Christopher și dedicarea lui în traducerea Cuvântului lui Dumnezeu. Să ne rugăm ca Dumnezeu să mângâie și să poarte de grijă familiei care a rămas fără tată. Să ne rugăm pentru echipa de traducere care se confruntă cu pierderea traducătorilor. Să ne rugăm ca speranța Evangheliei să transforme viața oamenilor din Camerun.

Rugăciune pentru popoare fără Biblie: Brunei Malay, Brunei


După calendarul lunar, în luna august ne rugăm pentru poporul Brunei Malay din Brunei, neatinși cu Evanghelia și care nu au Biblia tradusă în limba lor. Să ne rugăm ca Domnul să creeze o foame de adevăr spiritual în acest popor. Să ne rugăm ca ei să renunțe la practicile islamului și să-L urmeze pe Isus. Să ne rugăm ca Domnul să scoată lucrători care să traducă Scriptura în limba lor deoarece nu au niciun fragment disponibil și nicio altă resursă biblică.

În colaborare cu partenerii de misiune: Kenya


Unii parteneri locali ai organizației Traducerea Bibliei și alfabetizare (BTL) Kenya sunt oameni de afaceri și proprietari de școli. Veniturile unora dintre ei au fost afectate negativ de provocările COVID-19 și de restricțiile din cauza carantinei. Membrii personalului BTL mulțumesc că primesc întrebări de la creștini individuali care încearcă să fie implicați în susținerea traducerii Bibliei. Să ne rugăm ca Domnul să răspundă nevoilor partenerilor în aceste vremuri dificile.

Căutarea de modalități de colaborare cu guvernul: Papua Noua Guinee


Guvernul din Papua Noua Guinee pune preț pe importanța limbilor în țară. Există peste 800 de limbi într-o țară de opt milioane de oameni. În cadrul planificării strategice, bordul de conducere al Asociației de Traducere a Bibliei din Papua Noua Guinee a decis să cerceteze posibile modalități de a colabora cu guvernul în proiecte lingvistice. Să ne rugăm ca Domnul să dea înțelepciune bordului, în timp ce fac acest demers. Să ne rugăm ca să se dezvolte relații bune din această inițiativă pentru a spori și încuraja dezvoltarea limbii prin traducerea Bibliei.

Nevoie de soluții creative: global


Deoarece coronavirusul afectează în continuare diferite părți ale lumii, multe persoane care susțin cu credincioșie traducerea Bibliei au fost concediate de la locul de muncă sau au experimentat reducerea venitului. În consecință, mulți și-au redus temporar sau au oprit donațiile cu totul. Să-I cerem lui Dumnezeu să intervină în moduri speciale pentru a le asigura nevoile. Să-I cerem lui Dumnezeu să le dea pace în timp ce trec prin provocări financiare. Să ne rugăm pentru soluții creative de la Dumnezeu atât pentru cei ce dăruiesc, cât și pentru cei ce primesc. Să-L lăudăm pe Dumnezeu în avans pentru că va face o cale pentru ei ca să contribuie la fel ca înainte la mișcarea de traducere a Bibliei.

Resurse pentru locuri greu accesibile: Ciad


Să ne rugăm ca personalul și liderii ATALTRAB să experimenteze călăuzirea Duhului lui Dumnezeu în timp ce revizuiesc planul strategic pentru 2020-2022. Aceștia ar dori să dezvolte și să pună în aplicare strategii folosind povestirea orală a Bibliei pentru a ajuta la ducerea veștii bune despre Isus Hristos grupurilor de oameni greu accesibile. Să-I cerem lui Dumnezeu să întărească urmașii lui Hristos, care slujesc în locuri unde oamenii se opun Evangheliei. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ofere toate resursele necesare pentru derularea acestor programe. Să ne rugăm pentru pace în zonele fără siguranță din Ciad.

Sprijin pentru centru de instruire: Bangladesh


Conexiuni Bangladesh participă la mișcarea de traducere a Bibliei prin implicarea bisericilor prin folosirea Scripturii și prin cursuri de instruire în conducere și ucenicizare. Să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru donația surpriză pentru centrul de pregătire de la un susținător. Acest sprijin financiar va ajuta la finanțarea centrului pentru instruirea conducătorilor bisericii din țară. Să ne rugăm pentru înțelepciune și călăuzire, deoarece echipa gestionează cu credință aceste resurse.

Sursa: Wycliffe România

Jurnal de Rugăciune: Încă un traducător al Bibliei ucis în Camerun