Cunoscându-L pe Mesia (Partea II) de Caius ben Obeada / BUDISMUL

download - Copie

Nostra Aetate  În Zilele Noastre

Cunoscându-L pe Mesia (Partea II)  de Caius ben Obeada

BUDISMUL

Siddhartha Gautema s-a născut în jurul anului 560 î. Cr., la Lumbini, în ceea ce astăzi este Nepal, la graniţa cu India, într-o familie bogată. Tatăl lui dorind ca fiul să ajungă un mare conducător al lumii, a construit un palat cu restricţia ca bolnavii, bătrânii, morţii şi călugării să nu se apropie de palat. Guatama a crescut în acest mediu protejat, mai târziu căsătorindu-se cu o fată pe nume Yasodhara, care i-a născut un băiat. Într-o zi, umblând prin parcul care înconjura palatul, ajunge să vadă un om acoperit de bube, un bătrân, un cadavru purtat spre groapă, şi un călugăr cerşetor, care părea să fi fost paşnic şi fericit.

În urma acestei experienţe, Gautama, care avea 29 de ani, pus pe gânduri de ceea ce văzuse, ajunge să se întrebe dacă mai este şi o altă viaţă în afară de viaţa luxoasă din palat, dorind să rezolve „ghicitoarea” vieţii. Ras pe cap, cu o manta galbenă, îşi părăseşte nevasta şi copilul în căutarea adevărului. Ajunge să studieze Upanişadele, în mod deosebit concluzia părţii Hindu Vedas, care învaţă că fiecare om poate să ajungă la un statut divin, dacă doreşte acest lucru. Ţine un post, care îl lasă schelet, fără să fi găsit fericirea.

În una din experienţele sale ajunge să stea sub un pom pentru 40 de zile şi nopţi. Se jură că nu va pleca de sub pom până nu v-a găsi ceea ce caută. În aceasta perioadă, Mara (cel rău) îl ispiteşte să se lase de căutările sale. La sfârşitul celor 40 de zile, ajunge să experimenteze Nirvana, stagiu final în a fi una cu Dumnezeu. Simte că a găsit mântuirea, şi de la această experienţă ajunge să fie cunoscut drept „Buddha” sau „Iluminatul”. Buddha începe activitatea misionară predicând sensul vieţii şi calea mântuirii, fondând grupul de călugării Sangba, ca la vârsta de 45 de ani să moară. (5)

Budismul ajunge să ofere reguli precise de trăire şi comportare, care ar ajuta pe cineva să ajungă la fericire şi, în final, la mântuire. Budismul, prin învăţăturile fondatorului ei, predică „cele patru mari reguli ale Budismului”, ca un ghid de viaţă pentru a ajunge la fericire. Cele patru reguli sunt următoarele:

1. Suferinţa este universală – actul trăirii include suferinţa, Nirvana (mântuirea) este primită din cicluri nesfârşite de suferinţă. Ciclurile de viaţă, care produc suferinţă, ajută umanitatea într-o perfectare a trăiri şi o lepădare a dezideratului, a dorinţelor personale.

2. Motivul suferinţei este dezideratul, dorinţele egoiste. Omul rămâne într-un statut continuu de suferinţă datorită ataşamentului faţă de cele lumeşti.

3. Modul de a-ţi alina suferinţa este prin eliminarea dezideratului, a dorinţelor. În conceptul budist, atâta timp cât a trăi înseamnă a suferi, suferinţa se datorează dezideratelor. Dacă dezideratul este eliminat, suferinţa este eliminată.

4. Elimină dezideratul urmând „Drumul de Mijloc” sau „Calea Nobila a celor Opt”. Buddha a făcut o lista de opt căi pentru o viaţă dreaptă:

Un punct de vedere corect

O aspiraţie dreaptă – corectă.

O vorbire corectă.

Un comportament corect.

O ocupaţie corectă.

Un efort corect.

O minte dreaptă.

O meditaţie corectă. (6)

Budismul crede în diavol ca fiind o persoană, pe care Creştinismul îl numeşte Satana, pe când budişti îl numesc Mara. În învăţăturile budiste, Mara este tatăl dezideratului şi al morţii, cele două rele care produc renaşteri nesfârşite. La fel ca şi Cristos, Buddha ajunge să fie ispitit, însă învinge dezideratele şi dorinţele vieţii.

În acord cu scrierile Budiste, Gautama a prezis că în viitor un alt Buddha va veni să ajute omenire să facă o împărăţie a dreptăţii şi a păcii. Acest Buddha va fi cunoscut sub numele Mettaya (Maitreya) tradus: „Dragostea”. În acest timp nu vor mai fi crime, furturi, adultere, beţii, mizerie sau case de pământ. Oraşele vor fi iluminate, parcurile şi grădinile vor fi din abundanţă. Omul se va bucura de un cer pe pământ. (7) Buddha nu a promis ca se va întoarce, însă a promis că Maitreya va fi următorul Buddha şi care va face lucruri mult mai mari decât a făcut el.

Metteya este Mesia budiştilor care va trebui să se nască. El v-a fi recunoscut ca al 25-lea Buddha în acord cu tradiţia Pali. El v-a fi numărat ca al cincilea şi ultim Buddha din aeonul curent, adică Buddha Kappa.(8) Profeţiile venirii lui Metteya sunt găsite în literatura canonică a tuturor sectelor Budiste, incluzând Theravāda, Mahāyāna, Vajrayāna, şi sunt acceptate de majoritatea budiştilor.

Venirea lui Maitreya va lua loc după ce învăţăturile lui Gautama Buddha, Dharma, nu vor mai fi cunoscute şi chiar uitate. Venirea acestui Mesia budist va fi caracterizată printr-o serie de evenimente fizice. Oceanele se vor micşora dând posibilitatea lui Maitreya să le treacă uşor. Va avea loc dezvăluirea „adevăratului” dharma pentru oameni, dând posibilitatea construirii unei noi lumi. Venirea acestui Mesia va semnifica sfârşitul timpului de mijloc în care lumea este acum, între Gautama Buddha şi Maitreya.(9)

O serie de budişti de-a lungul secolelor s-au declarat a fi Maitreya, Mesia budiştilor. În numărul acestor Maitreya proclamaţi se pot număra:

Gung YE, un luptător coreean şi regele de scurtă durată a statului Taebong, în jurul secolului X, s-a declarat că este încarnarea lui Maitreya şi a obligat pe toţi să-l venereze. Mai târziu el a fost detronat şi omorât de propriul servitor. (10)

In anul 613 călugărul Xiang Haiming s-a declarat că este Maitreya şi a adoptat titlul imperial. (11)

În 690 împărăteasa Wu a inaugurat a doua dinastie Zhou, proclamându-se o încarnare a viitorului Buddha Maitreya, şi a declarat oraşul Luoyang drept „capitală sfântă.” (12)

Lu Yi Zhong, al 17-lea patriarh I-Kuan Tao, declară să fie încarnarea lui Maitreya.

L. Ron Hubbard, fondatorul Dianetics şi Scientologie, a sugerat că el este „Metteya” (Maitreya), în anul 1955 prin poezia Imnul de Asia.

Raël Maitreya susţine cu privire la conţinutul din Agama Sutra, un presupus text vechi, scris de Buddha, dar care a fost uitat de majoritatea budiştilor. Raël a declarat în faţa persoanelor care au participat la seminariile Bisericii Asia Raëlian, că cineva născut în Franţa, o ţară care este adesea simbolizată de cocoş, la vest de Orient, îndeplineşte criteriile de Maitreya. De fapt Rael pretinde că ar fi acest individ. (13)

Când Dalai Lama, liderul budiştilor Tibetani a fost întrebat dacă Isus ar fi putut să fie o fiinţă „total iluminată”, el a răspuns: „Isus Cristos de asemenea a trăit în alte vieţi, deci, aşa cum vedeţi, el a atins un statut mai înalt, ori ca Bodhisattva, sau ca o persoană iluminată, prin practicile budiste, sau ceva de genul acesta.” (14)

http://publicatia.voxdeibaptist.org/editorial_iul09.htm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.