Nicolae Geantă – „Postafață” la volumul „Pandemia de Coronavirus” al lui Onisim Boezatu

download - Copie

POSTFAȚĂ

Volumul de față, tocmai pregătit pentru tipar de Onisim Botezatu, are marele merit de a fi printre primele care radiografiază evenimentul ce a bulversat iremediabil omenirea nu doar epidemiologic, ci și teologic. Statistici, comentarii, argumente pro și contra, emoții, disciplină de fier sau indisciplină, teologie rescrisă ori alte ipostaze așezate cu migală pe hârtie, ne provoacă la o meditație profundă: poate Biserica înfrunta situații neprevăzute? Cum ar fi un atac biologic cu un virus…

Evenimentul șoc din primăvara lui 2020 a pus Biserica în fața unei situații fără alternative: participarea la slujbe a fost oprită, predicarea a trecut din real în virtual, Cina Domnului a creat noi controverse, mesajele profetice sau din îndrăzneală au devenit o tortură psihică, voluntariatul a proliferat sau dispărut. Biserica a fost prinsă pe picior greșit. Pandemia Covid19 a fost fie un sunet de trâmbiță – o trezire din beatitudineacultică, fie o aprofundare în frică. Unii creștini s-au adaptat rapid la noua situație. Alții au tergiversat. Ori s-au împotrivit. Și cei mai mulți au șovăit. Iar Teologia a cunoscut noi implicații.

DistanțareaAm întâlnit paradoxal două tipuri de creștini în biserici: coronasceptici și coronafobi. Primii, sunt cei care nu au ținut cont deloc de „regulile impuse de stat” și au continuat să se întâlnească în grupuri mari, la programe normale ale bisericii, la priveghiuri, înmormântări, botezuri etc, fapt ceea ce a dus la îmbolnăvirea și chiar decesul unora dintre participanți! Fenomenul este cu atât mai grav cu cât eșecul înregistrat a fost extrem de mediatizat și o mulțime de voci s-au ridicat împotriva Bisericii lui Hristos – care oricum trăiește sub presiunea unui progresism anticreștin ce o cataloghează „societate închisă, cu viziuni tribale, comportament medieval, pudibondă ori nereceptivă la alternative noi”… Pentru a doua categorie (coronafobii), distanțarea impusă de pandemie a generat teama de manipulare, a dezlănțuit colportarea teoriilor simpatizate, sau a dus la ofensa față de cei lipsiți de reacție. Astfel s-a pierdut solidaritatea, compasiunea, unitatea. Au fost situații în care am întâlnit păstori care m-au salutat cu cotul, creștini care m-au salutat cu pumnul în pumn, sau care au tras mâna în momentul în care am dorit să le-o ofer. De asemeni au fost ipostaze în care indivizii întorși din diaspora, sau bătrânii, ori „suspecții” au fost ocoliți, marginalizați și lăsați să se descurce singuri!

Biserica online. Unul dintre lucrurile pozitive cel mai de succes a fost proliferarea emisiunilor live, a înregistrărilor video, a dezbaterilor biblice. Într-un timp record au apărut vlogări care și-au crescut numărul de urmăritori, cu înregistrări provocatoare și de bună calitate. De asemeni au crescut impresionant numărul de eseuri, analize, devoționale, articole, studii, polemici, sfaturi etc de calitate. Partea negativă cea mai rea a fost faptul că s-a transmis o infuzie de mesaje panicoase, de conspirații, de share-uiri fără să fie citite, verificate etc, care au adâncit tensiunile și frica în societate și Biserică. Părtășiile bisericești s-au acomodat cu zoom-ul. Predicatorii și slujitorii activi și inventivi de dinainte de pandemie au devenit și mai activi, și-au mărit notorietatea și sfera de activitate. Predicatorii „slabi” sau „conservatori” au fost evitați, membrii bisericilor lor migrând spre cele implicate active. A fost un test neașteptat. Recunoaștem: nu toți au l-au trecut. Problema cu care ne putem confrunta este că unii creștini s-au obișnuit cu slujbele în fața laptopului. George Barna, renumitul statistician creștin american spune că după Pandemie 40% dintre membrii bisericilor nu se vor mai întoarce. Aș vrea să poată fi contrazis!

Cina Domnului. Fenomenul teologic cel mai controversat a fost oficierea ei – actul cel mai intim și mai apreciat al Bisericii. Am constatat că bisericile s-au împărțit și aici în trei categorii (în funcție de preoți și pastori), din care două extreme: unii care au ascultat orbește de autorități și alții care au încălcat orice normă restrictivă. Evident că a existat și o categorie care a căutat soluții eficiente, permisive de legislație și de Scriptură. Unii nu au oficiat Masa Domnului deloc. Și au impus și altora asta. Alții au găsit alternative: au oficiat în biserică și au trimis pâinea și vinul enoriașilor, sau au venit aceștia după Cină la biserică, alții au fost de acord conform preoției universale să se săvârșească actul în familie, alții au oficiat în mediul online. Și într-un fel și într-altul, Biserica a mers mai departe. Chiar dacă au fost animozități…

Mesajul profetic. În perioada de criză Biserica poate fi supusă unui atac fără precedent de mesaje profunde, panicoase dar și… false. Sociosfera s-a încărcat cu mesaje apocaliptice, subiecte escatologice ajunse sub colbul uitării. Au circulat de asemeni cu mare rapiditate pe rețelele sociale „profeții” amenințătoare sau pline de entuziasm care s-au dovedit evident a fi false, neinspirate. Lipsa pregătirii în domeniul escatologic, părelnicia sau credulitatea unor persoane slab informate conduce la dezinteres al societății față de Biserică, la batjocură și respingere. Prin urmare, derapajele „profetice” nu conduc la reconciliere cu Dumnezeu ci sunt o piedică în calea derulării acestui act. Cine are urechi de auzit să audă!

Misiunea de caritate și umanitară. Și aici pandemia a împărțit Bisericile în două: un grup care a fost extrem de activ și altul extrem de inactiv! În discuția avută cu un prieten am subliniat față de acest aspect: „Bisericile care au fost active înainte de pandemie, au fost active și în pandemie!” În restricție activitatea umanitară nu a încetat decât acolo unde nu a fost viziune. Au fost biserici care au înființat bancă de alimente, cantine sociale de unde zilnic voluntarii au dus zeci de porții de hrană caldă sau sandwich-uri celor defavorizați, s-au împărțit alimente săracilor, haine, bani, au făcut cumpărături bătrânilor, bolnavilor, nedeplasabililor. De partea cealaltă au fost creștini care s-au ferit de contactul cu ceilalți. De teama Covid19 probabil, căci Legislația a permis actele de caritate și umanitate. Evident, cu măsurile de protecție aferente.

Slujbele în aer liber. Odată cu primele norme de relaxare, Bisericile au putut desfășura programe religioase în aer liber, în spații deschise. Slujbele trebuiau făcute cu asigurarea tuturor normelor de securitate și sanitare. Situația a prins din nou unele biserici nepregătite. Slujbele în aer liber înseamnă spațiu suficient pentru toți membri, sonorizare eficientă, protecție de ploaie sau de soare, voluntari care să supravegheze, să îndrume, să ofere măști sanitare sau dezinfectant etc. Prin urmare multe biserici și-au reînceput activitatea nici cu această ocazie, ci au continuat slujbele pe online (unde a fost posibil), și-au lăsat credincioșii în fața monitoarelor sau au rămas mai departe fără activitate (în special bisericile cu bătrâni din mediul rural). Majoritatea însă abia au așteptat întâlnirile. Chiar dacă unii credincioși au rămas mai departe acasă. Însă numărul lor a fost recompensat de Dumnezeu: cu noi membri. Care s-au și botezat. În piscine, ape curgătoare, lacuri.

Deși prinsă în cleștele vicisitudinilor vremii Biserica a demonstrat că nu rămâne doar „o carcasă goală” (cum ar numi cauza de față filosoful Kant), ci „un conținut” care dă răspunsuri existențiale, morale, vitale societății din care face parte. De aceea și din Pandemia SAR-Cov19 Biserica a ieșit biruitoare!

  1. Nicolae.Geantă

20 iulie 2020

https://wordpress.com/read/feeds/99242458/posts/2881272302

SOTEOROLOGIE /  APĂRARE A CALVINISMULUI De C. H. Spurgeon

download - Copie

APĂRARE A CALVINISMULUI
De C. H. Spurgeon

„Adevărul vechi predicat de Calvin, care l-a predicat Augustin, care l-a predicat Pavel, este adevărul că eu trebuie să predic azi, sau altfel să fiu fals faţă de conştiinţa mea şi faţă de Dumnezeul meu. Eu nu pot modela adevărul; nu ştiu nici un astfel de lucru care să aibă aceeaşi paritate cu marginile dure ale unei doctrine. Evanghelia lui John Knox este evanghelia mea. Cea care a tunat prin Scoţia trebuie să tune şi prin Anglia din nou.” – C. H. Spurgeon

ESTE UN LUCRU MARE să începi viaţa creştină crezând o doctrină solidă bună. Unii oameni au primit douăzeci de „evanghelii” diferite în tot atâţia ani; câte vor mai accepta înainte de a ajunge la finalul călătoriei lor, este greu de prezis. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că El m-a învăţat devreme evanghelia şi eu am fost atât de perfect satisfăcut de ea, încât nu vreau să cunosc alta. Schimbarea constantă a crezului este cu siguranţă o pierdere. Dacă unui pom îi trebuie doi sau trei ani ca să crească, nu vei avea nevoie să construieşti o mansardă foarte largă pentru a păstra merele. Când oameni îşi schimbă mereu principiile lor doctrinare, este puţin probabil ca ei să aducă multă roadă pentru slava lui Dumnezeu. Este bine pentru credincioşii tineri să înceapă cu o păstrare fermă a acestor mari doctrine fundamentale pe care Domnul le-a învăţat în Cuvântul Său. De ce, dacă eu am crezut că o anumită predică despre mântuirea temporară care durează doar pentru o vreme, de-abia aş fi recunoscător pentru ea; dar când ştiu că cei pe care Dumnezeu îi mântuieşte El îi mântuieşte cu o mântuire veşnică, când ştiu că El le dă o neprihănire veşnică, când ştiu că El îi stabileşte pe o temelie a dragostei veşnice şi că El îi va duce în împărăţia Sa veşnică, oh, atunci mă întreb şi sunt uimit că o astfel de binecuvântare ca aceasta ar fi putut să-mi fie dată mie!

„Odihneşte-te, sufletul meu! Adoră şi minunează-te!
Întreabă, „Oh, de ce o astfel de dragoste faţă de mine?”
Harul m-a pus în numărul
Familiei Mântuitorului:
Aleluia!
Mulţumiri, veşnice mulţumiri, către Tine!”

Presupun că există persoane a căror minte se înclină în mod natural spre doctrina liberului arbitru. Despre mintea mea pot spune că ea înclină la fel de natural spre doctrinele harului suveran. Uneori, când văd unele din cele mai rele caractere de pe stradă, simt că inima mea trebuie să izbucnească în lacrimi de mulţumire că Dumnezeu nu m-a lăsat niciodată să acţionez aşa cum au făcut-o ei! M-am gândit că dacă Dumnezeu m-ar fi lăsat singur şi nu m-ar fi atins prin harul Său, ce mare păcătos aş fi fost! Aş fi săvârşit cele mai multe păcate, aş fi plonjat chiar în adâncimile răului şi nu m-aş fi oprit la vre-un viciu sau nebunie, dacă Dumnezeu nu m-ar fi oprit. Simt că aş fi fost un rege al păcătoşilor, dacă Dumnezeu m-ar fi lăsat singur. Nu pot înţelege motivul pentru care sunt mântuit, cu excepţia faptului că Dumnezeu a vrut aceasta. Nu pot, dacă mă uit foarte serios, să descopăr vre-un motiv în mine de ce ar trebui să fiu un părtaş al harului Divin. Dacă nu sunt fără Hristos în acest moment, aceasta este doar pentru că Hristos Isus a dorit ca eu să fiu cu El unde este El şi să împărtăşesc slava Sa. Nu pot pune coroana altundeva decât pe capul Lui a cărui har măreţ m-a mântuit de la a cădea în groapă. Privind înapoi în viaţa mea trecută, pot vedea că zorii ei au fost toţi ai lui Dumnezeu; efectiv ai lui Dumnezeu. Nu am luat nici o făclie cu care să luminez soarele, ci soarele m-a iluminat pe mine. Nu eu am început viaţa mea spirituală – nu, mai degrabă eu am protestat şi m-am luptat împotriva lucrurilor Duhului: când El m-a atras, un timp nu am alergat după El: era în sufletul meu o ură naturală faţă de tot ce este sfânt şi bun. Curtenirile erau pierdute asupra mea – avertizările erau aruncate în vânt – tunetele erau dispreţuite; şi cât despre şoaptele dragostei Sale, ele erau respinse ca fiind mai puţin decât nimic şi deşertăciune. Dar, acum pot spune cu siguranţă că vorbesc în numele meu, „Doar El este mântuirea mea.” El a fost cel care a întors inima mea şi m-a adus jos pe genunchi înaintea Lui. Într-adevăr pot spune împreună cu Doddridge şi Toplady –

„Harul a învăţat sufletul meu să se roage,
Şi a faptul că ochii mei să se reverse;”

Şi ajungând la acest moment, pot adăuga –

„Acest har m-a păstrat până în această zi,
Şi nu mă va lăsa să plec.”

Îmi pot aminti bine modul în care am învăţat doctrinele harului într-o singură clipă. Născut aşa cum suntem toţi prin natură, un Arminian, mai credeam lucrurile vechi pe care le-am auzit continuu de la amvon şi nu vedeam harul lui Dumnezeu. Când veneam la Hristos, credeam că fac aceasta de la mine în întregime şi deşi îl căutam serios pe Domnul, nu aveam nici o idee că Domnul mă căuta. Nu cred că tânărul convertit este conştient de aceasta la început. Pot să îmi amintesc ziua şi ora în care am primit prima dată acele adevăruri în sufletul meu – când ele erau, aşa cum spune John Bunyan, cauterizate în inima mea ca şi cu un fier fierbinte şi pot să îmi amintesc cum mă simţeam că am crescut dintr-odată dintr-un bebeluş într-un om – pentru că am progresat în cunoştinţa biblică, prin găsirea odată pentru totdeauna a indiciului către adevărul lui Dumnezeu. Într-o săptămână era noapte şi stăteam în casa lui Dumnezeu, fără să mă gândesc prea mult la predica predicatorului, pentru că nu o credeam. Atunci m-a străfulgerat gândul, Cum ai ajuns să fi un creştin? L-am căutat pe Domnul. Dar cum ai ajuns să îl cauţi pe Domnul? Adevărul mi-a străfulgerat mintea într-un moment – nu L-aş fi căutat decât dacă a fost mai înainte o influenţă în mintea mea să mă facă să îl caut pe El. M-am rugat, mă gândeam eu, dar atunci m-am întrebat, Cum am ajuns să mă rog? Am fost îndemnat să mă rog prin citirea Scripturilor. Cum am ajuns să citesc Scripturile? Le-am citit, dar ce m-a condus să fac aceasta? Atunci, într-un moment, am văzut că Dumnezeu era la temelia tuturor lucrurilor, că El era Autorul credinţei mele, şi astfel întreaga doctrină a harului mi s-a deschis, şi din acea doctrină nu m-am depărtat până în această zi, şi doresc să fac următoarea mărturisire în mod constant, „Eu atribui schimbarea mea în întregime lui Dumnezeu.”

Odată am frecventat un serviciu unde s-a întâmplat ca textul să fie, „El va alege moştenirea noastră pentru noi;” şi omul bun care ocupa amvonul era doar mai puţin Arminian. De aceea, când el a început, el a spus, „Pasajul se referă în întregime la moştenirea noastră temporală, acesta nu are nimic de a face cu destinul nostru veşnic, pentru că,” a spus el, „noi nu vrem ca Hristos să aleagă pentru noi în chestiunea Cerului sau a iadului. Acesta este atât de clar şi de uşor, încât fiecare om care are o fărâmă de bun simţ va alege Cerul şi nici o persoană nu ar şti mai bine decât să aleagă iadul. Noi nu avem nevoie de o inteligenţă superioară, sau de o Fiinţă mai mare, să aleagă Cerul sau iadul pentru noi. Aceasta este lăsată la liberul nostru arbitru şi noi avem destulă înţelepciune dată nouă, şi mijloace suficient de corecte de a judeca pentru noi înşine,” şi de aceea, a dedus el logic, nu există nici o necesitate pentru ca Isus Hristos, sau oricine, să facă o alegere pentru noi. Noi am putea să ne alegem singuri moştenirea fără nici o asistenţă. „Ah!” m-am gândit, „dar, bunul meu frate, se poate să fie adevărat că noi putem, dar cred că noi ar trebui să dorim ceva mai mult decât bunul simţ înainte de a putea alege corect.”

Mai întâi, vreau să întreb, nu ar trebui să recunoaştem toţi o Providenţă care domneşte peste tot şi funcţia mâinii lui Iehova, ca fiind mijloacele prin care noi venim în această lume? Acei oameni care cred aceasta, că după aceea, noi suntem lăsaţi la liberul nostru arbitru pentru a alege aceasta sau cealaltă pentru a ne conduce paşii noştri, trebuie să recunoască faptul că intrarea noastră în lume nu a fost din voia noastră, ci că Dumnezeu a trebuit să aleagă pentru noi. Ce circumstanţe au fost acelea în puterea noastră care ne-au condus să alegem anumite persoane pentru a fi părinţii noştri? Am avut noi ceva de a face cu aceasta? Oare nu Dumnezeu ne-a ales părinţii, locul de naştere şi prietenii? Nu putea El să mă facă să mă nasc cu pielea unui Hottentot, născut de o mamă murdară care m-ar fi crescut în „ţarcul” ei şi să mă înveţe să mă închin la zei Păgâni, tot atât de uşor ca şi când mi-ar fi dat o mamă evlavioasă, care în fiecare dimineaţă şi noapte şi-ar fi plecat genunchii ei în rugăciune pentru mine? Sau, nu putea El, dacă ar fi dorit, să îmi dea un desfrânat să fie părintele meu, de pe a cărui buze să fi auzit devreme un limbaj înspăimântător, murdar şi obscen? Nu putea El să mă pună undeva unde trebuia să am un tată beţiv, care m-ar fi închis într-o temniţă a ignoranţei şi să mă crească în lanţurile crimei? Nu a fost Providenţa lui Dumnezeu că am avut o soartă atât de fericită, că amândoi părinţii mei au fost copiii Săi şi s-au străduit să mă crească în frica de Domnul?

John Newton obişnuia să spună o poveste bizară şi râdea de ea şi el, despre o femeie bună care, pentru a dovedi doctrina alegerii, a spus, „Ah! Domnule, Domnul trebuie să mă fi iubit mai înainte de a mă naşte, sau altfel El nu ar fi văzut nimic în mine să mă iubească după aceea.” Sunt sigur că aceasta este adevărat în cazul meu; eu cred doctrina alegerii, pentru că eu sunt sigur că, dacă Dumnezeu nu m-ar fi ales, eu nu l-aş fi ales pe El niciodată; şi sunt sigur că El m-a ales înainte de a mă fi născut, sau altfel El nu m-ar fi ales după aceea; şi El trebuie să mă fi ales pentru motive necunoscute mie, pentru că eu nu aş fi găsit niciodată vre-un motiv în mine de ce El s-a uitat asupra mea cu o dragoste specială. Astfel sunt forţat să accept această mare doctrină Biblică. Îmi amintesc de un frate Arminian care îmi spunea că el a citit Scripturile de douăzeci de ori sau de mai multe ori, şi nu a putut găsi în ele niciodată doctrina alegerii. El a adăugat că el era sigur că ar fi găsit-o dacă ea ar fi fost acolo, pentru că el a citit Cuvântul pe genunchii săi. I-am spus, „Cred că tu citeşti Biblia într-o poziţie foarte incomodă şi dacă ai fi citit-o stând pe fotoliul tău, ar fi fost mai probabil să o înţelegi. Roagă-te, prin toate modalităţile, şi cu cât mai mult, cu atât mai bine, dar este o superstiţie să crezi că este ceva în postura în care un om se pune să citească: şi cât despre citirea Bibliei de douăzeci de ori fără să găseşti nimic despre doctrina alegerii, minunea este că nu ai găsit nimic: trebuie că ai galopat prin ea la o asemenea rată încât este probabil să nu ai nici o idee desluşită cu privire la înţelesul Scripturilor.”

Dacă ar fi minunat să vezi un râu care curge din pământ crescut pe deplin, care ar fi uimirea să vezi un râu larg din care să iasă dintr-odată toate râurile pământului clipocind, un milion de ele născute la o naştere? Ce viziune ar fi aceasta! Cine şi-o poate imagina? Şi totuşi dragostea lui Dumnezeu este acea fântână, din care se ridică toate râurile milei, care au bucurat vreodată rasa noastră – toate râurile milei în timp, şi gloria în viitor. Sufletul meu, stai la acea fântână sfântă, şi adoră-L şi măreşte-L pentru totdeauna pe Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit! Chiar la început, când acest mare univers a fost în mintea lui Dumnezeu, ca şi pădurile nenăscute din ghindă; cu mult înainte ca ecourile să trezească pustiurile; înainte ca munţii să fie creaţi; şi cu mult timp înainte ca lumina să strălucească pe cer, Dumnezeu a iubit creaturile Sale alese. Înainte de a exista vre-o fiinţă creată – când eterul nu fusese suflat de aripa îngerului, când spaţiul în sine nu exista, când nu era nimic decât Dumnezeu singur – chiar atunci, în acea singurătate a Divinităţii, şi în acea tăcere şi profunzime adâncă, inima Sa a fost mişcată de dragoste pentru aleşii Săi. Numele lor a fost scris pe inima Sa, şi apoi ei au fost dragi sufletului Său. Isus şi-a iubit poporul Său înainte de întemeierea lumii – chiar din eternitate! Şi când El m-a chemat prin harul Său, El mi-a spus, „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!”

Apoi, la împlinirea timpului, El m-a cumpărat cu sângele Său; El Şi-a lăsat inima să bată într-o gol adânc al rănii pentru mine cu mult timp înainte ca eu să îl iubesc. Da, când El a venit prima dată la mine, nu L-am nesocotit? Când El a bătut la uşă, şi a cerut să intre, nu L-am alungat eu, în ciuda harului Său? Ah, pot să îmi amintesc că am făcut aceasta foarte des până când, în cele din urmă, prin puterea harului Său eficient, El a spus, „Trebuie să intru;” şi atunci El mi-a schimbat inima şi m-a făcut să îl iubesc. Dar chiar până acum i-aş fi rezistat, dacă nu ar fi fost harul Său. Ei bine, de când El m-a cumpărat când eu eram mort în păcate, nu rezultă ca o consecinţă necesară şi logică, că El trebuie să mă fi iubit mai întâi? Oare a murit Mântuitorul pentru că eu am crezut în El? Nu; eu nu existam atunci; eu nu eram în fiinţă. Atunci ar fi putut Mântuitorul să moară pentru mine pentru că aveam credinţă, când eu nu eram încă născut? Ar fi putut să fie aceasta posibil? Ar fi putut fi aceasta originea dragostei Mântuitorului pentru mine? Oh! Nu; Mântuitorul a murit pentru mine cu mult timp înainte ca eu să cred. „Dar,” spune cineva, „El a prevăzut că tu vei avea credinţă; şi de aceea, El te-a iubit.” Ce a prevăzut El despre credinţa mea? A prevăzut El că eu voi dobândi acea credinţă şi că voi crede în El de la mine însumi? Nu; Hristos nu putea să prevadă aceasta, pentru că nici un creştin nu va spune niciodată că credinţa a venit de la sine fără darul şi fără lucrarea Duhului Sfânt. M-am întâlnit cu mulţi credincioşi mari şi am vorbit cu ei despre această chestiune; dar niciodată nu am cunoscut unul care să poată să îşi pună mâna pe inimă şi să spună, „Eu am crezut în Isus fără ajutorul Duhului Sfânt.”

Eu sunt legat de doctrina depravării inimii umane, pentru că mă descopăr pe mine depravat în inimă şi am dovezi zilnice că în carnea mea nu locuieşte nici un lucru bun. Dacă Dumnezeu intră în legământ cu omul necăzut, omul este o creatură atât de neînsemnată încât aceasta trebuie să fie un act al harului binevoitor din partea Domnului; dar dacă Dumnezeu intră într-un legământ cu omul păcătos, el este o creatură atât de ofensatoare, încât aceasta trebuie să fie din partea lui Dumnezeu un act al harului pur, gratuit, bogat şi suveran. Când Domnul a intrat într-un legământ cu mine, sunt sigur că aceasta a fost numai prin har. Când îmi amintesc ce bârlog de animale şi păsări necurate era inima mea, şi cât de puternică era voinţa mea neregenerată, cât de îndărătnică şi de rebelă împotriva suveranităţii stăpânirii Divine, întotdeauna mă simt înclinat să iau cea mai mică dintre camerele din casa Tatălui meu, şi când voi intra în Cer, aceasta va fi pentru a merge printre cei mai de jos dintre toţi sfinţii şi cu şeful păcătoşilor.

Regretatul Denham a pus la baza portretului său, un text foarte minunat, „Mântuirea este a Domnului.” Acesta este doar un rezumat al Calvinismului; este suma şi substanţa lui. Dacă cineva m-ar întreba ce înţeleg printr-un Calvinist, aş răspunde, „El este unul care spune, Mântuirea este a Domnului.” Nu pot găsi în Scriptură o altă doctrină decât aceasta. Ea este esenţa Bibliei. „Numai El este stânca mea şi mântuirea mea.” Spune-mi orice este contrar acestui adevăr şi aceasta va fi o erezie; spune-mi o erezie şi voi găsi esenţa ei aici, pentru că aceasta s-a depărtat de acest adevăr măreţ, fundamental, „Dumnezeu este stânca şi mântuirea mea.” Ce este erezia Romei decât adăugarea a ceva la meritele perfecte ale lui Isus Hristos – introducerea faptelor trupului, pentru a ajuta la îndreptăţirea noastră? Şi ce este erezia Arminianismului decât adăugarea a ceva la lucrarea Răscumpărătorului? Fiecare erezie, dacă este adusă la piatra de încercare, se va descoperi aici. Am opinia mea particulară că nu există un astfel de lucru precum predicarea lui Hristos şi El răstignit, dacă nu predicăm ceea ce se numeşte în zilele noastre Calvinism. Acesta este doar o poreclă care îl numeşte Calvinism; Calvinismul este evanghelia şi nimic altceva. Eu nu cred că putem predica evanghelia, dacă nu predicăm îndreptăţirea prin credinţă, fără fapte; dacă nu predicăm suveranitatea lui Dumnezeu în distribuirea harului Său; dacă nu înălţăm dragostea alegătoare, neschimbătoare, veşnică, imuabilă, cuceritoare a lui Iehova; nici nu cred că putem predica evanghelia dacă nu o bazăm pe o răscumpărare specială şi particulară a poporului Său ales şi răscumpărat pe care Hristos l-a creat pe cruce; nici nu pot pricepe o evanghelie care îi lasă pe sfinţi să slăbească după ce sunt chemaţi şi care suferă arderea copiilor lui Dumnezeu în flăcările iadului odată ce ei au crezut în Isus. Detest o astfel de evanghelie.

„Dacă se va îndeplini vreodată,
Ca oaia lui Hristos să poată slăbi,
Vai de sufletul meu instabil şi slab!
Ar cădea de o mie de ori pe zi.”

Dacă un sfânt drag al lui Dumnezeu a pierit, aşa pot fi toţi; dacă unul dintre cei ai legământului ar fi pierdut, aşa pot fi toţi; şi atunci nu există nici o promisiune adevărată a evangheliei, ci Biblia este o minciună şi nu există nimic în ea vrednic de acceptarea mea. Eu voi fi un infidel imediat când pot crede că un sfânt al lui Dumnezeu poate cădea definitiv. Dacă Dumnezeu m-a iubit odată, atunci El mă va iubi pentru totdeauna. Dumnezeu are o minte de maestru; El a aranjat totul în intelectul Său gigantic cu mult timp înainte de a face aceasta; şi odată ce a stabilit aceasta, El nu schimbă niciodată aceasta, „Aceasta se va face,” a spus El, şi mâna de fier a destinului o marchează şi aceasta se duce la îndeplinire. „Acesta este scopul Meu,” şi aceasta stă, nici pământul nici iadul nu îl poate schimba. „Acesta este decretul Meu,” a spus El, „răspândiţi-l, voi îngeri sfinţi; rupeţi-l de la poarta Cerului, voi demoni, dacă puteţi; dar voi nu puteţi schimba decretul, acesta va sta pentru totdeauna.” Dumnezeu nu îşi schimbă planurile Sale; de ce ar face aceasta? El este Atotputernic şi de aceea poate să facă ceea ce îi place Lui. De ce? El este cel Atotînţelept şi de aceea nu putea să planifice greşit. De ce? El este Dumnezeul veşnic şi de aceea nu poate muri înainte ca planul Său să se realizeze. De ce să se schimbe El? Voi atomi buni de nimic de pe pământ, efemeri ai zilei, voi insecte târâtoare pe această frunză a existenţei, voi puteţi să vă schimbaţi planurile voastre, dar El nu şi le va schimba niciodată pe ale Sale. Mi-a spus El că planul Său este să mă mântuiască? Dacă este aşa, eu sunt asigurat pentru totdeauna.

„Numele meu din palmele mâinilor Sale
Veşnicia nu îl va şterge;
Amprenta de pe inima Sa rămâne,
În semnele harului de neşters.”

Nu ştiu cum unii oameni, care cred că un creştin poate cădea din har, reuşeşte să fie fericit. Trebuie să fie un lucru foarte vrednic de laudă la ei ca să poată să treacă printr-o zi fără disperare. Dacă nu aş fi crezut doctrina perseverenţei finale a sfinţilor, cred că aş fi cel mai nenorocit dintre toţi oamenii, deoarece mi-ar lipsi orice temelie a mângâierii. Nu aş putea spune, oricare ar fi starea inimii în care ajung, că eu trebuie să fiu o fântână cu un râu de apă, a cărui pârâu nu eşuează; mai degrabă ar trebui să iau comparaţia unui râu intermitent, care s-ar putea opri dintr-odată, sau un rezervor, faţă de care nu am nici un motiv să mă aştept să fie întotdeauna plin. Cred că cei mai fericiţi şi mai adevăraţi creştini sunt cei care niciodată nu îndrăznesc să se îndoiască de Dumnezeu, ci care iau simplu Cuvântul Său aşa cum stă el, şi îl cred, şi nu pun nici o întrebare, doar simţindu-se asiguraţi că dacă Dumnezeu l-a spus, aşa va fi. Eu mărturisesc faptul că nu am nici un motiv, nici măcar o umbră de îndoială faţă de Domnul meu, şi provoc Cerul, şi pământul, şi iadul, să aducă vre-o dovadă că Dumnezeu este neadevărat. Din adâncimile iadului chem demonii, şi de pe acest pământ îi chem pe credincioşii încercaţi şi întristaţi, şi din Cer chem şi provoc oastea cu cea mai lungă experienţă spălată în sânge, şi nu se poate găsi în cele trei domenii o singură persoană care poate aduce mărturie despre un fapt care poate respinge credincioşia lui Dumnezeu, sau să slăbească pretenţia Sa de a fi de încredere pentru slujitorii Săi. Există multe lucruri care se pot întâmpla sau nu, dar ştiu că aceasta se va întâmpla –

„El va prezenta sufletul meu,
Fără cusur şi complet,
Înaintea slavei feţei Sale,
Cu bucurii divine mari.”

Toate scopurile omului au fost înfrânte, dar nu şi scopurile lui Dumnezeu. Promisiunile omului pot fi călcate – multe dintre ele sunt făcute pentru a fi călcate – dar promisiunile lui Dumnezeu vor fi toate împlinite. El este unul care face promisiuni, dar El nu a fost niciodată un călcător de promisiuni, El este un Dumnezeu care îşi ţine promisiunile, şi fiecare din poporul Său va dovedi aceasta. Aceasta este încrederea mea recunoscătoare, personală, „Domnul va desăvârşi ceea ce mă priveşte pe mine” – nevrednicul de mine, pierdutul şi ruinatul de mine. Totuşi El mă va mântui; şi –

„Eu, printre mulţimea celor spălaţi în sânge,
Voi flutura ramuri de palmier, şi voi purta coroana,
Şi voi striga tare victorie.”

Eu merg într-un ţinut în care nu s-a arat niciodată, unde este mai verde decât cele mai bune păşuni ale pământului, şi mai bogat decât cele mai abundente recolte pe care le-am văzut vreodată. Eu merg spre o clădire care are o arhitectură mai minunată decât cea pe care omul a construit-o vre-odată; aceasta nu are un proiect muritor; ea este „o clădire a lui Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mâini, veşnică în Ceruri.” Tot ceea ce voi şti şi de care mă voi bucura în Cer, îmi va fi dat de Domnul, şi voi spune, când în final voi apărea înaintea Lui –

„Harul va încorona toată lucrarea
Prin zilele veşnice;
Acesta stă în Cer ca piatra din vârf,
Şi merită lauda.”

Ştiu că sunt unii care gândesc faptul că este necesar ca sistemul lor de teologie să limiteze meritul sângelui lui Isus: dacă sistemul meu teologic ar fi avut nevoie de o astfel de limitare, aş fi aruncat-o în vânt. Nu pot, nu îndrăznesc să îngădui ca gândul să găsească o locuinţă în mintea mea, acesta mi se pare atât de înrudit cu blasfemia. În lucrarea terminată a lui Hristos eu văd un ocean de merit; firul meu cu plumb nu găseşte nici o parte de jos, ochiul meu nu descoperă nici un ţărm. Trebuie să fie suficientă eficienţă în sângele lui Hristos, dacă Dumnezeu a dorit aşa, pentru a mântui nu numai pe toţi din lumea aceasta, ci toţi din zece mii de lumi, dacă ei au călcat legea Făcătorului lor. Odată ce recunoaştem infinitatea în această chestiune, limitarea este în afara discuţiei. Având o Persoană Divină pentru o ofertă, nu este compatibil să ne imaginăm o valoare limitată; hotarul şi măsura sunt termeni care nu se pot aplica sacrificiului Divin. Intenţia scopului Divin fixează aplicarea ofertei infinite, dar nu o transformă într-o lucrare finită. Gândiţi-vă la numărul celor asupra cărora Dumnezeu le-a acordat deja harul Său. Gândiţi-vă la oştirile nenumărate ale Cerului: dacă tu ai fi introdus acolo azi, ţi-ar fi uşor să spui câte stele sunt, sau cât este nisipul mării, aşa cum este să numeri mulţimile care sunt în faţa tronului chiar acum. Ei au venit din est, şi din vest, din nord, şi din sud, şi ei stau împreună cu Avraam, şi cu Isaac, şi cu Iacov în Împărăţia lui Dumnezeu; şi în afară de cei din Cer, gândeşte-te la cei mântuiţi de pe pământ. Binecuvântat să fie Dumnezeu, aleşii Săi de pe pământ pot fi număraţi cu milioanele, cred aceasta, şi vin zilele mai strălucitoare decât acestea, când vor fi mulţimi după mulţimi aduse să îl cunoască pe Mântuitor, şi să se bucure în El. Dragostea Tatălui nu este doar pentru câţiva, ci pentru o companie extrem de mare. „O mare mulţime, pe care nici un om nu putea să o numere,” va fi găsită în Cer. Un om poate recunoaşte până la figuri foarte înalte; puneţi la lucru Newtonii voştri, cele mai puternice calculatoare, şi ele pot socoti numere mari, dar Dumnezeu şi numai Dumnezeu singur poate spune numărul mulţimii răscumpăraţilor Săi. Eu cred că vor fi mai mulţi în Cer decât în iad. Dacă cineva mă întreabă de ce gândesc aşa, eu răspund, deoarece Hristos, în orice, trebuie să aibă „întâietatea,” şi nu îmi pot imagina cum poate avea El întâietatea dacă vor fi mai mulţi în stăpânirea lui Satan decât în Paradis. Mai mult, nu am citit niciodată că în iad va fi o mare mulţime, pe care nici un om nu o poate număra. Mă bucur să ştiu că sufletele tuturor copiilor, cât de curând mor, îşi grăbesc drumul spre Paradis. Gândiţi-vă ce mulţime mare va fi cea a lor! Apoi deja există în Cer un număr mare de duhuri de oameni drepţi făcuţi desăvârşiţi – răscumpăraţii din toate naţiunile, şi rudenii, şi oameni, şi limbi de până acum; şi urmează vremuri mai bune, când religia lui Hristos va fi universală; când –

„El va domni de la un pol la altul,
Cu o domnie nelimitată;”

Când toate împărăţiile se vor pleca înaintea Lui, şi naţiunile se vor naşte într-o zi, şi în cei o mie de ani a marelui mileniu vor fi destui mântuiţi pentru a completa toate deficienţele ale miilor de ani care s-au dus. Hristos va fi Stăpân pretutindeni şi lauda Sa se va auzi în orice ţinut. Hristos va avea întâietatea în final; trenul Său va fi mult mai lung decât cei ce voi însoţi careta monarhului aspru al iadului.

Unele persoane iubesc doctrina ispăşirii universale deoarece ei spun, „Aceasta este frumoasă. Este o idee minunată că Isus a murit pentru toţi oamenii; aceasta se laudă pe sine,” spun ei, „pentru instinctele omenirii; există ceva în ea plin de bucurie şi de frumuseţe.” Recunosc că este, dar frumuseţea poate fi asociată adesea cu falsitatea. Există multe lucruri pe care aş putea să le admir în teoria răscumpărării universale, dar voi arăta doar ce presupunere necesară implică aceasta. Dacă Hristos pe crucea Sa a intenţionat să mântuiască pe fiecare om, atunci El a intenţionat să îi mântuiască pe cei care erau pierduţi înainte de a muri El. Dacă doctrina este adevărată, că El a murit pentru toţi oamenii, atunci El a murit pentru unii care erau în iad înainte ca El să vină în această lume, pentru că fără îndoială existau mulţimi mare acolo care au fost aruncate din pricina păcatelor lor. Încă odată, dacă intenţia lui Hristos a fost să îi mântuiască pe toţi oamenii, cât de deplorabil a fost El dezamăgit, pentru că avem mărturia Sa că acolo există un lac care arde cu foc şi cu pucioasă, şi în acel adânc de disperare au fost aruncare chiar unele persoane care, potrivit teoriei răscumpărării universale, au fost cumpăraţi cu sângele Său. Aceasta mi se pare mie o concepţie de o mie de ori mai respingătoare decât oricare dintre consecinţele care se spune că sunt asociate cu doctrina Calvinistă sau creştină a răscumpărării speciale şi particulare. A gândi că Mântuitorul meu a murit pentru oameni care erau sau sunt în iad, pare o presupunere prea oribilă pentru mine ca să mă gândesc la ea. A ne imagina pentru un moment că El era Înlocuitorul pentru toţi fiii oamenilor şi că Dumnezeu, după ce l-a pedepsit mai întâi pe Înlocuitor, după aceea i-a pedepsit pe păcătoşii în sine, pare să fie în conflict cu toate ideile mele de justiţie Divină. Faptul că Hristos a oferit o ispăşire şi o compensaţie pentru păcatele tuturor oamenilor, şi că după aceea unii dintre aici oameni vor fi pedepsiţi pentru păcatele pentru care Hristos a făcut ispăşire deja, pare pentru mine cea mai monstruoasă nedreptate care s-ar fi putut atribui vre-odată lui Saturn, lui Janus, zeiţei oamenilor Thung, sau celei mai diabolice zeităţi păgâne. Dumnezeu să ne ferească să nu ne gândim niciodată astfel despre Iehova, cel drept şi înţelept şi bun!

Nu există nici un suflet viu care susţine mai ferm doctrinele harului decât o fac eu, şi dacă vre-un om mă întreabă dacă mi-e ruşine să fiu numit Calvinist, eu răspund – nu vreau să fiu numit decât creştin; dar dacă mă întrebaţi dacă susţin punctele de vedere doctrinare care au fost susţinute de John Calvin, eu răspund, le susţin pe cele esenţiale, şi mă bucur să recunosc aceasta. Dar departe de mine ca măcar să îmi imaginez că Sion conţine doar creştini Calvinişti între zidurile lui, sau că nu este nici unul mântuit care nu ţine punctele noastre de vedere. Cele mai atroce lucruri au fost spuse despre caracterul şi condiţia spirituală a lui John Wesley, prinţul modern al Arminianilor. Pot spune despre el doar că, în timp ce eu detest multe dintre doctrinele pe care el le-a predicat, totuşi pentru omul în sine am o reverenţă pe care nu o am faţă de nici un alt Wesleyan; şi dacă ar fi căutaţi doi apostoli pentru a fi adăugaţi la numărul celor doisprezece, nu cred că s-ar găsi doi oameni mai potriviţi pentru a fi adăugaţi precum George Whitefield şi John Wesley. Caracterul lui John Wesley stă dincolo de orice acuzaţie pentru sacrificiul de sine, zelul, sfinţenia şi comuniunea cu Dumnezeu; el a trăit mult mai sus decât nivelul normal al creştinilor obişnuiţi, şi a fost unul „de care lumea nu a fost vrednică.” Cred că sunt mulţimi de oameni care nu pot vedea aceste adevăruri, sau, cel puţin, nu le pot vedea în felul în care noi le punem, care cu toate acestea, l-au primit pe Hristos ca Mântuitor al lor, şi care sunt la fel de dragi inimii Dumnezeului harului ca şi cel mai răsunător Calvinist în sau înafara Cerului.

Nu cred că sunt diferit de oricare dintre fraţii hiper-Calvinişti în ceea ce cred, dar difer de ei în ceea ce ei nu cred. Eu nu susţin mai puţin decât ei, ci susţin puţin mai mult, şi cred puţin mai mult din adevărul revelat în Scripturi. Nu există doar câteva doctrine cardinale, prin care putem să conducem barca noastră spre nord, sud, est sau vest, ci în timp ce studiem Cuvântul, vom începe să învăţăm ceva despre nord-vest şi nord-est, şi toate celelalte care stau între cele patru puncte cardinale. Sistemul de adevăr revelat în Scripturi nu este doar o linie dreaptă, ci două; şi nici un om nu va avea o viziune corectă despre evanghelie până când nu ştie cum să se uite la cele două linii dintr-odată. De exemplu, citesc în Biblie, „Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude, să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” Totuşi eu sunt învăţat în altă parte a aceluiaşi Cuvânt inspirat că, „Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” Văd într-un loc, providenţa lui Dumnezeu prezidând peste toţi, şi totuşi văd, şi nu pot să nu văd, că omul acţionează aşa cum îi place, şi că Dumnezeu a lăsat acţiunile sale, într-o mare măsură, la latitudinea voinţei sale libere. Acum, dacă aş declara că omul este atât de liber să acţioneze că nu există nici un control al lui Dumnezeu asupra acţiunilor sale, aş fi condus foarte aproape de ateism; şi dacă, pe de altă parte, aş declara că Dumnezeu conduce toate lucrurile încât omul nu este destul de liber pentru a fi responsabil, aş fi condus imediat în Antinominianism sau fatalism. Faptul că Dumnezeu predestinează şi totuşi omul este responsabil, sunt două adevăruri pe care puţini le pot vedea clar. Se crede despre ele că sunt inconsecvente şi contradictorii una faţă de cealaltă. Dacă aş găsi o parte din Biblie care învaţă că totul este rânduit mai dinainte, aceasta este adevărat; şi dacă găsesc în altă parte din Scriptură că omul este responsabil pentru toate acţiunile sale, aceasta este adevărat; şi doar nebunia mea este cea care mă conduce să îmi imaginez că aceste două adevăruri se pot contrazice vre-odată. Nu cred că ele pot fi sudate într-unul pe nici o nicovală pământească, dar cu siguranţă ele vor fi una în veşnicie. Ele sunt două linii care sunt atât de aproape paralele, încât mintea umană care le urmăreşte cel mai departe nu va descoperi niciodată că ele converg, dar ele converg, şi ele se vor întâlni undeva în veşnicie, aproape de tronul lui Dumnezeu, de unde izvorăşte tot adevărul.

S-a spus adesea că doctrinele pe care le credem au o tendinţă de a ne conduce spre păcat. Am auzit aceasta afirmată foarte categoric, că acele doctrine pe care noi le iubim, şi pe care noi le găsim în Scripturi, sunt imorale. Nu ştiu cine va rezista să facă această afirmaţie, când ei consideră că cel mai sfânt dintre oameni a crezut în ele. Îl întreb pe omul care îndrăzneşte să spună că, Calvinismul este o religie imorală, ce crede el despre caracterul lui Augustin, sau al lui Calvin, sau Whitefield, care în ere succesive au fost cei mai mari exponenţi ai sistemului harului; sau ce va spune el despre Puritani, a căror lucrări sunt pline de ei? Dacă un om ar fi fost Arminian în acele zile, el ar fi fost considerat cel mai rău eretic care respiră, dar acum noi suntem priviţi ca şi eretici, şi ei ca şi ortodocşi. Noi ne-am întors la şcoala veche; noi putem să îi urmărim pe urmaşii noştri de la apostoli. Acea vână a harului gratuit care a traversat predicile baptiştilor este cea care ne-a salvat ca şi confesiune. Dacă nu ar fi fost aceasta, noi nu am fi stat unde suntem acum azi. Noi putem desena o linie aurie până la Isus Hristos Însuşi, printr-o succesiune sfântă de părinţi puternici, care cu toţi au susţinut aceste adevăruri glorioase; şi putem întreba cu privire la ei, „Unde veţi găsi oameni mai sfinţi şi mai buni în lume?” Nici o doctrină nu este atât de calculată ca să îl păstreze pe om faţă de păcat ca şi doctrina harului lui Dumnezeu. Cei care au numit-o „o doctrină imorală” nu au ştiut nimic despre ea. Săracii ignoranţi, ei ştiu puţine despre faptul că materialul lor josnic a fost cea mai imorală doctrină de sub Cer. Dacă ei ar fi cunoscut în adevăr harul lui Dumnezeu, ei ar fi văzut curând că nu a existat nici un conservant faţă de minciună ca acea cunoştinţă că noi suntem aleşi de Dumnezeu de la întemeierea lumii. Nu există nimic ca şi credinţa în perseverenţa mea veşnică, şi în constanta afecţiune a Tatălui meu, care mă poate păstra aproape de El dintr-un motiv al simplei mulţumiri. Nimic nu face un om atât de virtuos precum credinţa în adevăr. O doctrină mincinoasă va naşte curând o practică mincinoasă. Un om nu poate avea un crez greşit fără a avea o viaţă greşită. Cred că un lucru îl naşte pe celălalt în mod natural. Dintre toţi oamenii, cei care au cea mai obiectivă evlavie, cea mai măreaţă stimă, cel mai înflăcărat devotament, sunt cei care cred că au fost mântuiţi prin har, fără fapte, prin credinţă, şi nu prin ei înşişi, ci prin darul lui Dumnezeu. Creştini ar trebui să fie atenţi şi să vadă că aceasta este întotdeauna astfel, ca nu cumva prin alte mijloace Hristos ar trebui să fie crucificat din nou, şi să fie expus ruşinii deschise.

http://www.voxdeibaptist.org/a_defense_of_Calvinism_trd.htm

PNEUMATOLOGIE NOUA GENEZĂ R. C. Sproul

download - Copie

NOUA GENEZĂ R. C. Sproul

Fără prezenţa Duhului nu există convingere, regenerare, sfinţire, curăţire, fapte acceptabile… Viaţa este în Duhul care trezeşte. – W. A. CRISWELL

NAŞTEREA şi renaşterea. Ambele sunt rezultatul şi operaţia Duhului Sfânt. Aşa cum nimic nu poate trăi din punct de vedere biologic aparte de puterea Duhului Sfânt, tot aşa nici un om nu poate veni viu înaintea lui Dumnezeu separat fiind de lucrarea Duhului.

În discursul Său cu Nicodim, Isus a spus acest lucru despre Duhul Sfânt: Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3:3).

A fi „născut din nou” înseamnă a experimenta a doua geneză. Aceasta este un nou început, un start proaspăt în viaţă. Atunci când ceva este început, noi spunem că acesta este generat. Dacă acesta este început din nou, el este regenerat. Cuvântul grecesc geniauo, care este tradus ca „a genera”, înseamnă „a fi”, „a deveni”, sau „a avea loc”. Regenerarea prin Duhul Sfânt este o schimbare, una radicală într-un nou tip de fiinţă.

A fi regenerat nu înseamnă că noi suntem schimbaţi dintr-o fiinţă umană întruna divină. Aceasta nu înseamnă că suntem schimbaţi din fiinţe umane moarte din punct de vedere spiritual în fiinţe umane vii spiritual.

Persoanele moarte din punct de vedere spiritual sunt incapabile de a vedea împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este invizibilă pentru ei, nu doar pentru că ea este invizibilă, ci pentru că cei care sunt morţi spirituali sunt de asemenea şi orbi spirituali.

REGENERAREA CA O NECESITATE

Când Isus a folosit cuvântul dacă nu în vorbirea sa cu Nicodim, El afirmă ceea ce noi numim o condiţie necesară. Aceasta este o condiţie prealabilă pentru ca un rezultat dorit să ia loc. Nu putem avea foc fără prezenţa oxigenului deoarece oxigenul este o condiţie necesară pentru foc.

În dialectul creştinismului oamenii vorbesc de creştini „născuţi din nou”. Din punct de vedere tehnic, această frază este demodată. Dacă o persoană nu este născută din nou, dacă nu este regenerată, atunci ea nu este un creştin. Persoana respectivă poate fi membrul unei biserici. Poate profesa a fi creştin, dar dacă o persoană nu este regenerată, ea nu este în Hristos, şi Hristos nu este în ea.

Cuvintele dacă nu face o sine qua non (condiţie obligatorie) din mântuire. Nu este regenerarea, nu este viaţă veşnică. Fără de regenerarea o persoană nici nu poate vedea şi nici nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu.

Când Nicodim a fost nedumerit de învăţătura lui Isus a răspuns: Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale, şi să se nască? (Ioan 3:4)

Răspunsul lui Nicodim pare ca o încercare de a ridiculiza învăţătura lui Isus. În termeni craşi, el sugerează că Isus trebuie să zică faptul că o persoană adultă trebuie să încerce sarcina imposibilă de a se reîntoarce în pântecul mamei sale.

Nicodim a eşuat de la a distinge naşterea biologică de cea spirituală. El nu a făcut diferenţa dintre carne şi duh. Isus i-a răspuns prin a spune: Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou”. (Ioan 3:5-7)

Din nou Isus prefaţează cuvintele Sale prin a spune „Adevărat, adevărat îţi spun…”. Acest „adevărat, adevărat” – evreiescul amin, adus în Noul Testament – indică un accent puternic. Adică, atunci când Isus vorbeşte despre regenerarea ca o condiţie necesară pentru a se putea vedea şi a se intra în împărăţia lui Dumnezeu, el a declarat această condiţie necesară din punct de vedere autoritar. A argumenta împotriva nevoie de renaştere a unui creştin, aşa cum o fac în mod frecvent mulţi dintre contemporanii noştri, înseamnă a sta într-o opoziţie clară cu învăţătura autoritară a lui Isus.

Cuvintele nu poate sunt de asemenea cruciale în învăţătura lui Isus. Acestea sunt cuvinte negative care se leagă de abilitate sau de posibilitatea. Fără de regenerare nimeni (negativ universal) nu este capabil să între în împărăţia lui Dumnezeu. Nu există nici o excepţie. Este imposibil să intri în împărăţia lui Dumnezeu fără o renaştere.

Nimeni nu este născut un creştin. Nimeni nu este născut din punct de vedere biologic în împărăţia lui Dumnezeu. Prima naştere este una a cărnii. Carnea dă naştere la carne, ea nu poate produce duh.

Mai târziu în evanghelia lui Ioan, Isus adaugă acest comentariu: Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic (Ioan 6:63).

Când Martin Luther dezbătea asupra faptului dacă omul căzut este total dependent de Duhul Sfânt pentru regenerarea, el a citat acest text şi a adăugat: „Carnea nu foloseşte la nimic. Şi acel ‚nimic’ nu este ‚ceva mic’”.

Carnea nu este doar slabă în ceea ce priveşte puterea de renaştere. Ea este total de impotentă. Ea nu are nici o putere faţă de efectul renaşterii. Ea nu poate ajuta sau să îmbunătăţească lucrarea Duhului. Tot ceea ce produce carnea este mai multă carne. Ea nu poate da nici un gram din Duh. Nimicul nu este ceva mic.

În cele din urmă Isus a spus, „Trebuie să te naşti din nou”. Dacă există cea mai mică ambiguitate cu folosirea cuvintelor condiţionale dacă nu, ambiguitatea se evaporă în întregime cu cuvântul trebuie.

REGENERAREA ÎN EFESENI

În scrisoarea sa către efeseni, apostolul Pavel vorbeşte despre lucrarea de regenerarea a Duhului Sfânt: oi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har Sunteţi mântuiţi) (Efeseni 2:1-5).

Pavel oferă o descriere geografică a impotenţei spirituale anterioare regenerării. El se adresează credincioşilor din Efes şi descrie o condiţie anterioară în care erau ei cu toţii. El adaugă fraza „ca şi ceilalţi” (2:3), presupunându-se că se referă la întreaga omenire.

El declară că această condiţie anterioară a fost o stare de moarte: „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre”. Din nou, această moarte este în mod evident nu una biologică, după cum vedem că el enumeră acele activităţi în care erau implicate aceste persoane moarte.

Comportamentul caracteristic al celor morţi în greşeli şi păcate este descris în termenii de umblare într-un anumit curs. El îl numeşte „felul lumii acesteia” (2:1-2). Acesta se referă în mod evident la un curs sau un model care este opus aceluia al cerului. Cuvintele lumii acesteia nu se referă aşa de mult la o locaţie ca stil sau punct de referinţă. Implică o aceasta – orientarea lumească.

Atât creştinii cât şi necreştinii împărtăşesc aceeaşi sferă de operaţii. Noi ne trăim cu toţii vieţile în această lume. Cursul unei persoane regenerate, totuşi, este condus de sus. El îşi are ochii îndreptăţi spre cer şi urechea sa acordată la Regele cerului. Persoana neregenerată este lumească. Urechea sa este surdă faţă de oricare cuvânt din partea cerului; ochiul său este orbit faţă de slava din înălţime. El trăieşte ca un cadavru care merge într-un cimitir spiritual.

Cursul acestei lumi este „în afara căii” lui Dumnezeu (Romani 3:12). Mai degrabă, acesta urmează o cale care este „după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării” (Efeseni 2:2).

Cei ce sunt morţi spirituali au un stăpân. Acesta le desemnează un curs pe care ei îl urmează voit – chiar doritori. Acest stăpân este numit „prinţul puterii văzduhului”. Aceasta poreclă se poate referi doar la satan, arhitectul şef al tuturor lucrurilor diabolice. Pavel îl numeşte „duhul care lucrează acum în fiii neascultării”. Satan este un duh rău, un înger decăzut şi corupt care îşi exercită influenţa şi autoritatea peste hoardele sale captive.

Pavel enunţă un principiu pentru viaţă. Noi ori umblăm conform Duhului Sfânt sau conform duhului rău. Augustin a comparat odată omul cu un cal care este ori călărit ori de satan ori de Duhul lui Dumnezeu.

Pavel îşi continuă însufleţita sa descriere a persoanei regenerate anterioară stilului de viaţă neregenerat: Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre (2:3).

Atenţia se îndreaptă acum de la cursul extern şi influenţa externă a lui satan faţă de starea internă a persoanei neregenerate. Din nou vedem aceasta ca o condiţie universală: „Între ei eram şi noi toţi odinioară. . .” Cuvântul descriptiv cheie al acestei condiţii interne anterioare este cuvântul fire. Aici Pavel repetă limbajul pe care l-a folosit Isus cu Nicodim.

A nu se înţelege aici prin cuvântul fire ca fiind un sinonim pentru „trup fizic”. Trupurile noastre nu sunt rele, din moment ce Dumnezeu ne-a făcut ca fiinţe fizice şi El însuşi a devenit o fiinţă umană. Firea se referă la natura păcatului, întregul caracter decăzut al omului.

Anterior regenerării noi trăim în mod exclusiv în fire şi prin fire. Comportamentul nostru urmează poftele firii. Aceasta nu se referă în mod exclusiv la apetiturile fizice sau sexuale ci la un model al tuturor dorinţelor păcătoase.

Pavel pune cap acestui rechizitoriu universal al stării noastre căzute prin a adăuga: „Şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi” (2:3). Atunci când Pavel spune „din fire”, el se referă la starea noastră în care am intrat în această lume. Naşterea biologică este naşterea naturală. Regenerarea este o naştere supranaturală. Oamenii nu au fost creaţi universal drept copiii ai mâniei. Natura originală nu era căzută. Încă de la căderea lui Adam şi Eva, totuşi, cuvântul fire se referă la starea noastră de păcătoşenie înnăscută.

Fiecare prunc care intră în această lume intră în ea într-o stare coruptă. David a declarat, „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmul 51:5). Noi suntem cu toţi născuţi morţi din punct de vedere spiritual. Suntem născuţi morţi în greşeli şi păcat. În cadrul teologiei noi numim această condiţie inerentă păcătoasă păcatul original. Acesta nu se referă la primul păcat al lui Adam şi Eva; el se referă la consecinţele acelui prim păcat, cu transmiterea unei naturi corupte întregii rase umane.

Noi suntem prin natură „copii ai mâniei”. Cât de diferit sună aceasta de noţiunea social acceptabilă că noi suntem din punct de vedere natural copiii lui Dumnezeu! Această idee ce induce în eroare este atât de lungă durată cât şi foarte răspândită. Aceasta este o falsitate care câştigă credibilitate prin repetarea sa frecventă. Dacă o să te pocăieşti destul de des de o minciună, oamenii vor începe să o creadă.

Minciuna de a spune că noi suntem prin natură copiii lui Dumnezeu a fost o minciună care l-a necăjit pe Isus. El a fost forţat s-o combată şi să o respingă în dezbaterile Sale cu fariseii. Fariseii s-au mâniat sub critica lui Isus şi au spus: „Noi nu Suntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.” Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi? Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu Sunteţi din Dumnezeu” (Ioan 8:41-47).

Deşi Biblia recunoaşte faptul că Dumnezeu este Tatăl tuturor oamenilor în sensul că El este Creatorul tuturora, există un sens special în care calitatea de Tată a lui Dumnezeu este definită nu în termeni de biologie ci în termeni de etică. Ascultarea este cuvântul operativ. În perspectiva biblică, tatăl nostru este cel de care ascultăm. Relaţia nu este stabilită prin legături biologice, ci prin ascultarea voită.

Din moment ce fariseii îl ascultau pe satan mai degrabă decât Dumnezeu, Isus le-a spus, „Voi aveţi ca tată pe diavolul” (Ioan 8:44).

În Efeseni 2 Pavel vorbeşte atât despre „copiii mâniei” (v. 3) cât şi de „fiii neascultării” (v. 2). Aceste fraze ne descriu pe toţi dintre noi în starea noastră naturală neregenerată.

Când Pavel îşi completează descrierea sa a stării noastre neregenerate, el se mută în mod brusc şi glorios într-o doxologie care îl laudă pe Dumnezeu pentru mila Sa. Cuvântul de tranziţie este singurul cuvânt de care depinde întregile noastre destine veşnice. Aceasta este probabil cel mai glorios cuvânt din Scriptură, singurul care cristalizează esenţa Evangheliei. Acesta este cuvântul dar. Această conjuncţie mică schimbă modul întregului pasaj. Acesta este legătura dintre natural şi spiritual, dintre degenerarea şi regenerare: Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har Sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi Suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele (Efeseni 2:4-10).

INIŢIATIVA DIVINĂ

Regenerarea este lucrarea suverană a lui Dumnezeu Duhul Sfânt. Iniţiativa este din partea Lui, nu a noastră. Notam faptul că accentul lui Pavel este pus pe lucrarea lui Dumnezeu, nu pe eforul omului: Dar Dumnezeu, care este bogat în milă…

Observăm faptul că apostolul nu scrie: Dar omul, din bunătatea sa, se înclină spre Dumnezeu şi se ridică pe sine la un nou nivel spiritual.

Unul dintre cele mai dramatice momente din viaţa mea în ceea ce priveşte modelarea teologiei mele a avut loc într-o clasă de seminar.

Unul din profesorii mei a mers la tablă şi a scris următoarele cuvinte îngroşate: REGENERAREA PRECEDE CREDINŢA.

Aceste cuvinte erau un şoc pentru sistemul meu. Eu am intrat la seminar crezând că lucrarea cheie a omului de a efectua renaşterea era credinţa. Eu am crezut că mai întâi trebuie să credem în Hristos pentru a putea fi născuţi din nou. Folosesc cuvintele acestea pentru un anumit motiv aici. Eu mă gândeam în termenii paşilor ce trebuiau parcurşi într-o anumită secvenţă pentru a ajunge la o destinaţie. Eu am pus credinţa la începutul secvenţei. Ordinea arăta cam aşa:

Credinţă – naşterea din nou – justificarea

În această schemă a lucrurilor iniţiativa ne revine nouă. Pentru a fi sigur, Dumnezeu l-a trimis pe Isus să moară pe cruce înaintea ca eu să am vreodată evanghelia. Dar odată ce Dumnezeu a făcut aceste lucruri externe pentru mine, am crezut că iniţiativa de abordare a mântuirii era slujba mea.

Nu m-am gândit la această chestiune foarte atent. Şi nici nu am ascultat cu atenţie la cuvintele lui Isus pentru Nicodim. Am presupus că deşi am fost un păcătos, o persoană născută din fire şi trăind în fire, încă mai aveam o părticică de neprihănire, un mic depozit de putere spirituală rămas în sufletul meu pentru a-mi permite să răspund evangheliei în propriile mele puteri.

Poate că am fost derutate de învăţătura tradiţională a bisericii Romano-Catolice. Roma, şi multe alte ramuri ale Creştinătăţii, a învăţat faptul că regenerarea este prin har; aceasta nu se poate întâmplă aparte de ajutorul lui Dumnezeu. Nici un om nu are puterea de a se ridica pe sine din moarte spirituală. Este nevoie de asistenţă spirituală şi aceasta în mod absolut. Acest har, conform Romei, vine în forma a ceea ce este numit harul anticipat. „Anticipat” înseamnă ceea ce vine înaintea altui lucru.

Roma adaugă la acest har anticipat cerinţa că noi trebuie „să cooperăm cu acesta şi să fim de acord cu el” înainte ca el să ia loc în inimile noastre.

Acest concept de cooperarea este în cel mai bun caz o jumătate de adevăr. Este adevărat într-atâta că credinţa ce o exercităm este a noastră. Dumnezeu nu face credinţa în Hristos pentru noi. Atunci când eu îi răspund lui Hristos, aceasta este răspunsul meu, încrederea mea cea care este exercitată.

Această chestiune, totuşi, merge mult mai adânc. Întrebarea încă rămâne: Cooperez eu cu harul lui Dumnezeu înainte ca eu să fiu născut di nou, sau cooperarea are loc după ce sunt născut din nou?

Un alt fel de a pune această întrebare este prin a întreba dacă regenerarea este monergistă sau sinergistă. Este ea operativă sau cooperativă? Este aceasta efectivă sau dependentă? Unele din aceste cuvinte sunt termeni teologici care necesită o explicare ulterioară.

MONERGISM ŞI SINERGISM

O lucrare monergistă este o lucrarea care este produsă singură, de o singură persoană. Prefixul mono înseamnă unu. Cuvântul erg se referă la o unitate de muncă. Cuvinte de genul energiei sunt construite din această rădăcină. O lucrarea sinergistă este una care implică cooperarea dintre două sau mai multe persoane sau lucruri. Prefixul sin înseamnă „împreună cu”.

Dezbat această distincţie pentru un motiv. Este corect să spunem că întreaga dezbatere dintre Roma şi Martin Luther atârna de acest singur punct. La centru era aceasta: Este regenerarea o lucrare monergistă a lui Dumnezeu, sau este o lucrarea sinergistă care necesită cooperarea dintre om şi Dumnezeu?

Atunci când profesorul meu a scris pe tablă „Regenerarea purcede credinţa”, el era în mod clar de partea răspunsului monergist. Pentru a fi sigur, după ce o persoană este regenerată, acea persoană cooperează prin a-şi exercita credinţa şi încrederea. Însă primul pas, pasul regenerării prin care o persoană este trezită la viaţa spirituală, este lucrarea lui Dumnezeu şi doar a Lui. Iniţiativa este din partea lui Dumnezeu şi nu a noastră.

Motivul pentru care noi nu cooperăm cu harul regenerării înainte ca acesta să acţioneze asupra noastră este pentru că no nu putem. Noi nu putem deoarece noi suntem morţi spirituali. Nu îl mai putem asista pe Duhul Sfânt în trezirea sufletelor noastre la viaţa spirituală mai mult decât l-a ajutat Lazăr pe Isus să-l învie din morţi.

Este probabil adevărat faptul că majoritatea acelora care se declară a fi creştini în lumea de astăzi, cred că ordinea mântuirii noastre este aceasta: Credinţa precede regenerarea. Noi suntem sfătuiţi să alegem să fim născuţi din nou. Dar a spune unui om să aleagă renaşterea este ca şi cum l-ai îndemna pe un cadavru să aleagă învierea. O astfel de cerinţă intră în urechi surde.

Atunci când eu am început să mă lupt cu argumentul profesorului, am fost surprins să învăţ faptul că învăţătura sa ce suna cam straniu nu era o poveste de inovaţie faţă de teologie. Am descoperit aceeaşi învăţătură la Augustin, Martin Luther, John Calvin, Jonathan Edwards, şi George Whitefield. Am fost uimit să o descopăr chiar şi în învăţătura marelui teolog medieval catolic, Thomas Aquinas.

Faptul că aceşti giganţi ai istoriei creştine au ajuns la aceeaşi concluzie în acest punct a avut un mare impact asupra mea. Am fost conştient de faptul că ei nu erau infailibili nici din punct de vedere individual şi nici colectiv. Fiecare şi toţi dintre ei putea să fie greşit. Dar eu am fost impresionat. Am fost impresionat în mod special de Thomas Aquinas.

Thomas Aquinas este privit ca Doctor Angelicus al bisericii Romano-catolice. Pentru secole învăţătura sa teologică a fost acceptată ca dogmă oficială de către majoritatea catolicilor. Aşa că el a fost ultima persoană la care mă aşteptam să aibă o astfel de părere despre regenerarea. În ciuda acestor lucruri el a insistat asupra faptului că harul regenerării este har operativ şi nu cooperativ. Aquinas a vorbit despre har anterior, însă el a vorbit despre un har care vine înaintea credinţei, care este harul regenerării.

Fraza cheie din epistola lui Pavel către Efeseni în această chestiune este: cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har Sunteţi mântuiţi) (Efeseni 2:5).

Aici Pavel localizează timpul când are loc regenerarea. Aceasta are loc atunci când suntem morţi. Cu un trăznet al revelaţiei apostolice toate încercările de a oferi iniţiativa în cadrul regenerării omului este zdrobită în întregime şi complet. Din nou, oamenii morţi nu cooperează cu harul. Cei care sunt morţi din punct de vedere spiritual nu iau nici o iniţiativă. Dacă nu are loc regenerarea mai întâi, nu există nici o posibilitatea a credinţei.

Aceasta nu spune nimic diferit de ceea ce i-a spus Isus lui Nicodim. Dacă un om nu se naşte din nou mai întâi, el nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu. Dacă noi credem faptul că credinţa precede regenerarea, atunci ne punem gândirea şi prin urmare şi pe noi înşine într-o opoziţie directă nu numai faţă de Augustin, Aquinas, Luther, Calvin, Edwards, şi alţii, dar noi stăm în opoziţie faţă de învăţătura lui Pavel şi a însăşi Domnului nostru.

REGENERAREA ESTE PRIN HAR

În expunerea lui Pavel despre regenerarea este un accent puternic asupra harului. Este necesar ca toţi creştinii cu toate predilecţiile teologice să recunoască în mod voit şi bucuros faptul că mântuirea noastră se bazează pe temelia harului.

În timpul Reformei protestanţii au folosit două fraze latine ca slogan de luptă: sola scriptura (numai Scriptura) şi sola fide (numai credinţa). Ei au insistat asupra faptului că autoritatea supremă din biserică de sub Hristos este doar Biblia. Tot ei au insistat asupra faptului că justificarea era doar prin credinţă. Acum Roma nu a negat faptul că Biblia are autoritate; la sola s-au înecat ei. Roma nu a negat faptul că justificare implică credinţa; acel sola i-a provocat pe ei să-l condamne pe Luther.

A mai fost şi un al treilea slogan în timpul Reformei. Acesta a fost enunţat în original de Augustin cu mai multe de o mie de ani înaintea lui Luther. Aceasta a fost fraza sola gratia. Această frază presupune că mântuirea noastră se bazează doar pe harul lui Dumnezeu. Nu există nici un amestec de merit uman cu acesta. Mântuirea nu este o realizare umană; aceasta este un dar graţios al lui Dumnezeu. Această formulă este compromisă de o părere sinergistă a regenerării.

Nu este un simplu accident faptul că Pavel adaugă la învăţătura sa despre regenerarea faptul că aceasta este o lucrarea graţioasă a lui Dumnezeu. Să privim din nou la ea: Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har Sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi Suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele (Efeseni 2:4-10).

Ai criticat vreodată Biblia după ce ai citit-o? Eu am făcut-o cu siguranţă, spre marea mea ruşine. M-am mirat adesea, în mijlocul dezacordurilor teologice, de ce nu vorbeşte Biblia mai clar în anumite privinţe. De ce, de exemplu, Noul Testament nu afirmă pur şi simplu că noi ar trebui sau nu să botezăm pruncii?

În mult din întrebările de acest gen suntem lăsaţi să decidem pe baza deducţiilor din Biblie. Atunci când sunt năucit de astfel de dezacorduri, am ajuns de obicei la acest punct: Problema nu este cu lipsa clarităţii din partea Bibliei, ci cu lipsa mea a unei gândiri clare despre ceea ce învaţă Biblia.

Atunci când e vorba despre regenerarea şi credinţă mă mir de faptul cum Pavel putea să o facă mult mai clară. Presupun că el putea să fi adăugat la cuvintele din Efeseni 2 că „Regenerarea precede credinţa”. Totuşi, sincer cred că însăşi această frază nu ar încheia dezbaterea. Nu există nimic în acea frază care să nu fie deja enunţat în mod clar de către Pavel în acest text sau de Isus în Ioan 3.

La ce ne mai trebuie atunci toată încurcătura? Presupunerea mea este pentru că dacă am conclude faptul că regenerarea este prin iniţiativă divină, acea regenerare este monergistă, că mântuirea este doar prin har, nu am putea scăpa de izbitoarea implicaţie care ne duce în mod rapid şi irezistibil la alegerea suverană.

De îndată ce doctrina alegerii ajunge la centru, există o dificultate în a găsi felul de a obţine credinţa acolo înaintea regenerării. În ciuda tuturor acestor dificultăţi probate, avem de a face cu învăţătura apostolului în continuare: Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni (Efeseni 2:8-9).

Aici apostolul învaţă faptul că credinţa prin care suntem noi mântuiţi este o credinţă care vine în noi prin har. Credinţa noastră este ceva ce exercităm noi prin şi în noi înşine, dar ea nu este de la noi. Ea este un dar. Ea nu este o realizare.

Cu amabilitatea darului credinţei ca roadă a regenerării, toată lauda este exclusă pentru totdeauna, afară de lăudarea bogăţiilor nespuse ale milei lui Dumnezeu. Toate părerile create de om despre mântuire sunt excluse dacă reţinem sola din sola gratia. De aceea noi nu trebuie să întristăm niciodată pe Duhul Sfânt prin a credita nouă ceea ce aparţine în mod exclusiv Lui.

REGENERAREA ESTE EFICACE

În cadrul formelor tradiţionale ale teologiei Arminiene sunt aceia care sunt de acord asupra faptului că regenerarea precede credinţa dar insistă că aceasta nu produce întotdeauna sau în mod necesar credinţă. Această părere susţine faptul că iniţiativa este cu Dumnezeu; aceasta este prin har şi regenerarea este monergistă. Părerea aceasta este de obicei legată de un anumit tip de părere a regenerării universale.

Această idee este legată de cruce. Este argumentat de unii că unul dintre beneficiile universale ale ispăşirii lui Hristos este că toţi oamenii sunt regeneraţi până în punctul în care credinţa este de acum posibilă. Cruce îi răscumpără pe toţi oamenii de moartea spirituală în faptul că acum noi avem puterea să cooperăm sau nu cu oferta harului salvator. Aceia care cooperează prin exercitarea harului sunt justificaţi. Aceia care nu îşi exercită credinţa sunt născuţi dar nu convertiţi. Ei sunt treziţi din punct de vedere spiritual şi vii din punct de vedere spiritual dar rămân în necredinţă. Acum ei sunt capabili să vadă împărăţia şi să aibă puterea de a intra în împărăţie, dar ei aleg să nu o facă.

Eu numesc această părere una a harului ineficient sau dependent. Este aproape cu ceea ce a respins Thomas Aquinas drept har cooperativ.

Atunci când susţin că regenerarea este eficace, vreau să spun că aceasta îşi realizează scopul ei dorit. Acesta este efectiv. Îndeplineşte slujba. Suntem făcuţi vii în credinţă. Darul este al credinţei care este într-adevăr dat şi prinde rădăcini în inimile noastre.

Uneori fraza chemarea eficace este folosită ca un sinonim pentru regenerarea. Cuvântul chemare se referă la ceva ce se întâmplă în noi, ca fiind distins de ceva care are loc în afara noastră.

Atunci când evanghelia este predicată în mod audibil, sunete sunt emise din gura predicatorului. Există o chemare exterioară spre credinţă şi pocăinţă. Oricine care nu este surd este capabil să audă cuvintele cu urechile sale. Aceste cuvinte ating nervii auditivi a celor regeneraţi cât şi a celor neregeneraţi.

Cei neregeneraţi experimentează chemarea exterioară a evangheliei. Chemarea exterioară nu va afecta mântuirea decât dacă chemarea este auzită şi îmbrăţişată în credinţă. Chemarea eficace se referă a lucrarea Duhului Sfânt în regenerarea. Aici chemarea este din interior. Cei regeneraţi sun chemaţi din interior. Oricine primeşte chemarea interioară a regenerării răspunde în credinţă. Pavel spune aceasta: Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit (Romani 8:30).

Acest pasaj din Romani este eliptic. Adică, acesta necesită ca noi să oferim un cuvânt acestuia care este presupus de către text dar care nu este în mod explicit declarat. Întrebarea cea mare este, Care cuvânt îl oferim noi – unii sau toţi? Să încercăm câteva: Ba mai mult, pe unii pe care El i-a predestina, pe aceştia i-a şi chemat; pe unii pe care El i-a chemat, pe aceştia i-a şi glorificat; şi unii care au fost justificaţi de El, pe aceştia i-a şi proslăvit.

A adăuga cuvântul unii aici înseamnă a tortura textul. Ar însemna că unii din cei predestinaţi nu aud niciodată chemarea evangheliei. Unii care sunt chemaţi nu ajung niciodată la credinţă şi justificare. Unii din cei justificaţi eşuează de la a fi proslăviţi. În această schemă chemarea nu numai că ar fi ineficace, dar nici predestinarea şi nici justificarea nu vor fi eficace.

Implicaţia acestui text este că toţi aceia care sunt predestinat sunt în acelaşi fel chemaţi. Toţi cei care sunt chemaţi sunt justificaţi, şi toţi cei care sunt justificaţi sunt proslăviţi.

Dacă acesta este cazul, atunci trebuie să facem distincţia dintre chemarea exterioară a evangheliei, care poate sau nu să fie ţinută în seamă, şi chemarea interioară a Duhului, care este în mod necesar eficace. De ce? Dacă toţi cei chemaţi sunt şi justificaţi, atunci toţi cei chemaţi trebuie să-şi exercite credinţa. Evident că nu toţi dintre cei care aud chemarea exterioară a evangheliei nu ajung la credinţă şi justificare. Dar toţi cei care sunt în mod eficace chemaţi vin la credinţă şi justificare. Aici chemarea se referă la lucrarea interioară a Duhului Sfânt care este legată de regenerare.

Aceia pe care Duhul Sfânt îi face vii trebuie în mod sigur să vină la viaţă. Ei văd împărăţia; ei o îmbrăţişează; ei intră în ea.

Faţă de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu suntem noi datori pentru harul regenerării şi credinţei. El este Dătătorul de daruri, care în timp ce noi eram morţi ne-a înviat împreună cu Hristos, faţă de Hristos şi în Hristos. Aceasta se datorează faptului că actul îndurător al Duhului Sfânt de trezire ne face să cântam sola gratia şi soli deo gloria – doar spre gloria lui Dumnezeu.

Despre autor

Dr. R. C. Sproul, teolog, predicator, învăţător, este preşedintele Misiunii Ligonier Ministries. Este absolvent al Colegiului Westminster, Seminarul Teologic din Pittsburg şi al Universităţii Libere din Amsterdam. Dr. Sproul este în prezent profesor de teologie sistematică la Seminarul Teologic Reformat şi director emerit al misiunii Prison Fellowship, Inc. Printre multele sale cărţi includem Pleasing God, The Holiness of God, Chosen by God, The Mystery of the Holy Spirit, The Soul’s Quest for God, Essential Truths of the Christian Faith, The Glory of Christ, şi If There’s a God, Why are there Atheists?

Acest articol este preluat din cartea Dr. Sproul, The Mystery of the Holy Spirit (Misterul Duhului Sfânt), Tyndale House: Wheaton, 1979.

http://www.voxdeibaptist.org/Noua_Geneza_Sproul.htm

PNEUMATOLOGIE / LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎNTRU MÂNTUIREA NOASTRĂ. Cap.8 – Thomas Goodwin

download - Copie

Despre Duhul Sfânt, care este darul lui Dumnezeu Tatăl pentru noi, în şi prin Isus Cristos – dar Inestimabil, care se primeşte gratuit, prin nemărginita îndurare, prin harul şi dragostea lui Dumnezeu.

El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Cristos, mântuitorul nostru. – Tit 3:5,6.

Am văzut, într-o prezentare scurtă dar cuprinzătoare lucrările Duhului Sfânt în cadrul marii lucrări a mântuirii noastre. Următoarea imagine a Sa Îl surprinde ca dar al lui Dumnezeu oferit nouă cu acest scop final. Pentru a dezvălui aceasta înaintea ochilor noştri, aş vrea să fac următoarele observaţii.

Dumnezeu Tatăl este Cel care dăruieşte, sau Cel care ne acordă Duhul Sfânt. Acesta este exprimată în mod plenar de cuvintele textului, care ne spun că El a vărsat Duhul Sfânt peste noi.

Această dăruire a Duhului Sfânt se face în şi prin Isus Cristos, Mântuitorul şi Mijlocitorul nostru.

Duhul Sfânt ne este dăruit nu potrivit cu legământul faptelor, ci cu cel al harului şi al dragostei necondiţionate. Pentru că aceste cuvinte, „nu pentru fapte”, şi celelalte cuvinte ale textului care relatează intervenţia dragostei şi a bunătăţii lui Dumnezeu, se referă de asemenea la această revărsare îmbelşugată a Duhului Sfânt asupra noastră în vederea mântuirii noastră prin naştere din nou şi a înnoiri noastre.

Omul care primeşte Duhul Sfânt este cu totul nevrednic. Pe când eram în neascultare, slujind poftelor noastre, Duhul Sfânt a fost vărsat şi ne-a înnoit.

Dătătorul sau Dăruitorul Duhului Sfânt este Dumnezeu Tatăl prin Cristos. Tatăl este persoana originală din cadrul Trinităţii, tot El reprezintă şi originea acestui nepreţuit dar. Acesta este şi motivul pentru care Cristos (în Ioan 15.26), atunci când vorbeşte despre „trimiterea Duhului de la Tatăl”, explică şi care este motivul pentru care Duhul va fi trimis de la Tatăl, anume că „purcede de la Tatăl” (subzistenţa sa vine de la Tatăl), numindu-L în aceeaşi măsură izvorul Său cât şi al Duhului însuşi. Este numit Duhul lui Dumnezeu, του θεου,  1 Cor.2.11, în acelaşi sens în care ne referim la duhul omului (în acelaşi verset); cât despre faptul că Dumnezeu este Duh, în Isaia 48.16 profetul scrie „Domnul Dumnezeu m-a trimis cu Duhul Său”; însă apostolul adaugă în versetul 12, că Duhul, εκ του θεου, care în mod personal este de la Dumnezeu, motiv pentru care suntem locuiţi de El şi-L primim de la Dumnezeu: 1 Cor.6.19, „al Duhului Sfânt, care locuieşte în voi”, άπο θεου. Acesta este motivul pentru care acest dar este atribuit Tatălui, şi numit de Cristos „făgăduinţa Tatălui” în Fapte 1.4 şi Luca 24.49, „Duhul Tatălui” în Matei 10.20, de la care Cristos, Dumnezeul-om a primit cel dintâi Duhul. Sfântul Duh a fost trimis de Tatăl asupra lui Cristos sub forma unui porumbel în timpul botezului Său: „Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt […] pe Isus”, Fapte 10.38. Iar atunci când Isus S-a înălţat la ceruri, a primit Duhul de la Tatăl, Fapte 2.38, şi ni L-a trimis nouă. Astfel Cristos şi ca Mijlocitor urma să-L roage pe Tatăl să trimită Duhul, Ioan 14.16: „Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângâietor” ş. u. Cu toate acestea, în al doilea rând, nici chiar Tatăl nu-L trimite El însuşi, ci în şi prin Cristos: Ioan 14.26: „Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu.” „Prin Isus Hristos, mântuitorul nostru,” susţine apostolul în Tit 3.6. Ceea ce presupune nu doar participarea Fiului ca a doua persoană a dumnezeirii, în trimiterea Duhului în egală măsură cu Tatăl, persoana Sa a purces din ambii (conform cu Ioan 15.26, „mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl”); mai mult chiar, aceasta presupune că Cristos, ca răscumpărător, are o influenţă meritorie în această lucrare; aşa cum din cauza Sa şi prin puterea şi mijlocirea Sa, Tatăl trimite Duhul. Cristos a achiziţionat nu doar întregul har al Duhului pentru noi cât şi Duhul însuşi (pe care L-am pierdut) care să domnească în noi. Avem un pasaj special, Galateni 3:14,15, „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: ‚Blestemat e oricine este atârnat pe lemn’ –  pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.” Există prin urmare două motive corespunzătoare şi echivalente ce decurg din faptul că Cristos S-a făcut blestem pentru noi:

Ca să primim binecuvântarea lui Avraam.

Ca să primim Duhul făgăduit.

Şi, ca urmare a faptului că darul Duhului este o consecinţă a unei promisiuni, la fel ca orice altă binecuvântare, trebuie să fie primit ca o achiziţie a sângelui lui Cristos, cel care a acreditat orice promisiune; iar aceasta, la fel ca toate celelalte promisiuni este „da şi amin în El.” Iar această consecinţă se poate observa din faptul că El nu a „suflat” Duhul până după învierea Sa; însă atunci a fost o certitudine, Ioan 20.22, „După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: ‚Luaţi Duh Sfânt!’” El nu-Şi vărsase sângele până în acest moment, deci nici nu suflase Duhul Sfânt până acum. Dar odată mort, Cristos, ca Miel junghiat, a achiziţionat Duhul şi fiind apoi înălţat pe tronul lui Dumnezeu, ca Miel, acum este Cel care dă Duhul: Ioan 7:38,39, „‚Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.’ Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.” El a asemuit Duhul, aşa cum ne este transmis, cu un râu de apă vie. Dar care nu a ţâşnit atunci, ci avea să izvorască abia după aceea, pentru că Cristos nu murise încă, deci nu intrase încă în slavă. Acum să comparăm aceasta cu Apocalipsa 22.1: „Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.” Această apă a vieţii izvorăşte, vedeţi voi, din tronul  Mielului, care în capitolul 5, versetul 6, apare la tronul lui Dumnezeu ca Miel junghiat, şi care ne-a răscumpărat cu sângele Său, şi prin aceasta revarsă Duhul asupra noastră; şi acolo se spune chiar că este deţinătorul plinătăţii Duhului asupra Sa, „avea […] cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu;” adică, Duhul Sfânt în toată varietatea darurilor şi a roadelor Sale, numite a fi şapte ca semn al perfecţiunii. Dovada că cele şapte duhuri trebuie considerate o metonimie a Duhului Sfânt este evidentă în capitolul 1, versetul 4: „Ioan, către cele şapte Biserici, care Sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie.” Acesta este motivul pentru care atunci când primim cupa cu vin în cadrul Cinei Domnului, numită împărtăşirea cu sângele lui Cristos în 1 Corinteni 10, spunem că „bem într-un singur Duh”, pentru că acel sânge este vehiculum Spiritus, Duhul care curge în şi prin acest sânge. Prin aceasta cunoaştem Cui datorăm Duhul şi Cui să ne adresăm pentru a-L primi, atât Tatălui, cât şi lui Cristos şi sângelui Său; iar Tatălui prin Cristos, care însărcinează Duhul să lucreze o anume măsură de har, la vremea hotărâtă să vină asupra noastră, ca la o altă vreme stabilită să plece.

De aici, în al treilea rând, Duhul ne este dat numai ca urmare a harului şi dragostei fără măsură, şi nu potrivit cu faptele; astfel în următorul pasaj, expresia „nu pentru fapte […], ci pentru îndurarea Lui,” ş. u., se referă atât la revărsarea Duhului Sfânt cât şi la faptul că El ne mântuieşte prin naşterea din nou. Prin urmare puteţi observa, în 2 Corinteni 13.14, că harul Domnului Isus şi dragostea Tatălui sunt enumerate înaintea părtăşiei Duhului Sfânt, ca ceva ce decurge din cei doi. „Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin.” De aceea, în Scriptură, atât Legea cât şi predicarea ei şi a faptelor ei este în mod clar exclusă şi respinsă a avea vreo influenţă în a ne transmite Duhul, ca nu cumva să ne imaginăm vreodată că aceasta ar putea fi o cale de achiziţionare a Duhului: Ieremia 31.32, „Voi face […] un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, […] ci iată legământul, pe care-l voi face, […] voi pune Legea Mea înăuntrul lor.” Care, comparat cu Ezechiel 36:26,27, este înnoit cu o nouă menţiune, „Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima din piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi.” Şi ambele pasaje le puteţi compara cu 2 Corinteni 33.3: „Voi Sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care Sunt inimi de carne,” verset care le clarifică pe ambele. Da, aceasta era măsura în care personajele Vechiului Testament aveau Duhul, (cei ce-l aveau, Neemia 9.20, „Le-ai dat Duhul Tău cel bun, ca să-i facă înţelepţi;” şi Hagai 2.5, „Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi, când aţi ieşit din Egipt, şi Duhul Meu este în mijlocul vostru”); evanghelia se ascundea chiar şi în spatele acelor cuvinte, se găsea şi în seva lor. Era fœdus mixtum, şi prin intermediul ei se primea Duhul (deşi într-o mai mică măsură). De aceea, atunci când a început evanghelia să aibă loc/să se desfăşoare, predicarea legii sau ceremoniile acesteia nu au mai constituit mediul de propagare a Duhului: astfel a fost arătat că Duhul este dat numai şi numai prin Legământul harului, 2 Corinteni 3:6-8, „[Dumnezeu], care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa. Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, cu toate că strălucirea aceasta era trecătoare, cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?” Vedeţi deci că legământul cel vechi este slujirea slovei, şi a morţii; iar legământul cel nou, Noul Testament, separat de cel Vechi, este singurul căruia i s-a atribuit acest minunat nume, de „slujbă – lucrare a Duhului.”

De vreme ce nu predicarea legii a fost dătătorul Duhului, prin urmare nici faptele legii nu vor putea avea ca răsplată obţinerea Duhului din mâinile lui Dumnezeu. Textul este în egală măsură explicit pentru ambele aspecte: Galateni 3.2, „Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei?” Pavel a folosit aceasta ca argumentum palmarium în faţa legii, ca probă unică şi suficientă. „Iată singurul lucru” (spune el) „pe care voiesc să ştiu de la voi,” şi acel lucru să fie hotărâtor, „primit-aţi voi Duhul prin faptele legii, sau prin auzirea credinţei?” Aici prin Duh se referă la Duhul naşterii din nou şi al sfinţirii; pentru că în versetul 5, vorbeşte despre minunile consecutive, iar în versetul 2, despre primirea a ceva ce este general valabil pentru toţi galatenii credincioşi, chiar pentru toţi sfinţii, la a căror experienţă universală face apel, anume dacă au primit Duhul pe baza a ceea ce înfăptuiseră. Acum, minunile nu erau ceva comun tuturor sfinţilor, nu, nu în acele vremuri. Iar prin „auzirea credinţei” apostolul se referă la doctrina credinţei, evanghelia; iar prin versetele 14-17 revendică Duhul care se primeşte în mod liber prin legământul harului, legământ pe care Dumnezeu, înainte să fi dat legea, l-a încheiat cu Avraam, şi prin acesta cu Isaac şi cu Cristos: Galateni 3, 14-17, „Pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit. Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva. Acum, făgăduinţele au fost făcute ‚lui Avraam şi seminţei lui’. Nu zice: ‚Şi seminţelor’ (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: ‚Şi seminţei tale,’ adică Hristos. Iată ce vreau să zic: un testament pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute treizeci de ani.” Într-adevăr, (pentru a trage concluziile), el consideră dovada faptului că un om nu este sub lege aceea că acel om a primit Duhul şi este condus de către Acesta: Galateni 5.18, „Dacă Sunteţi călăuziţi de Duhul, nu Sunteţi sub Lege.” Acesta este şi motivul pentru care este numit „Duhul harului”, Evrei 10.29, pentru că este oferit necondiţionat. Duhul este „darul harului”, Efeseni 3.7, şi astfel este se primeşte în termenii legământului harului.

De aici, din aceste două motive, provine şi diferenţa între modul în care a avut Adam Duhul în acea stare de sfinţenie, şi modul în care Îl au sfinţii aflaţi sub har. Adam a avut Duhul la fel ca şi noi, iar Duhul Sfânt a participat la crearea lui, şi a imprimat chipul lui Dumnezeu în inima lui: pentru că acolo unde era sfinţenie, avem certitudinea că era şi Duhul. Duhul Sfânt a participat la consiliu – „Să facem om,” – şi este unul dintre Cei cărora ne adresăm. Desigur, acelaşi Duh care „se mişca pe deasupra apelor,” trimis de asemenea să „înnoiască faţa pământului” (Ps.104.30) , a fost şi Duhul care se afla în inima lui Adam pentru a-şi aduce contribuţia la calităţile acestuia şi pentru a le face să se reverse şi să propăşească, şi pentru a-l determina să trăiască în conformitate cu principiile de viaţă care i-au fost date. Însă este o diferenţă între acel mod în care a avut Adam Duhul şi modul în care Îl avem noi, evidentă din cele spuse mai sus.

[Duhul] A colaborat împreună cu Adam, în calitate de a treia persoană, luând parte la toate lucrările, şi din nici o altă pricină decât de a fi luat parte la asistarea creării tuturor făpturilor după soiul lor, a determinat pământul să dea roade după soiul fiecăreia; şi, bunăoară, e cu neputinţă ca Duhul să nu fi participat direct în toate lucrările creaţiei şi providenţei. Având în vedere faptul că noi avem Duhul din pricina lucrării lui Cristos, în Numele Său, obţinut prin intermediul Lui, ca Unul care L-a primit mai înainte, în aceeaşi calitate de Cap al Bisericii Sale. Şi de aceea este un lucru obişnuit referirea în Scriptură la acest Duh ca la Cel care acum locuieşte în noi, „Duhul lui Cristos,” Romani 8.9; „Duhul Fiului,” Gal.4.6.

Deci Adam a primit Duhul potrivit cu conţinutul legământului faptelor (care este tocmai echivalentul legii creaţiei care domneşte între Dumnezeu şi elementele creaţiei), prin care acesta a deţinut o continuitate a privilegiilor acordate lui la creaţie, întocmai ca şi faptul că trăia în prezenţa lui Dumnezeu, prin fapte ale ascultării: „Fă aceasta şi vei trăi.”

Şi cum printr-o singură faptă a neascultării a pierdut dreptul asupra vieţii („Blestemat este acela care nu caută să păzească toate lucrurile”), şi astfel într-un mod asemănător Duhul putea fi câştigat de către om în aceleaşi condiţii. Întocmai cum într-un om ce se trage din Adam, o rană letală are ca şi consecinţă separarea sufletului [de trup], şi aici, un singur păcat are ca şi consecinţă separarea sufletului; pentru că încetează legătura unificatoare. Dar nu la fel stau lucrurile în cazul uni om înviat din morţi, care prin puterea celui de-al doilea Adam, are un Duh viu; nici o rană nu poate fi letală pentru acest om; deci darul Duhului ne este dat nouă prin promisiune, după cum afirmă apostolul în Galateni 3:14-17. Darul Duhului, oferit unui suflet convertit cu adevărat, este un dar absolut, şi care nu necesită îndeplinirea nici unei condiţii din partea noastră, ci care are datoria de a lucra şi de a păstra în noi ceea ce Dumnezeu cere de la noi. Darul Duhului nu se bazează pe vreo calificare necesară din partea noastră, şi va rămâne atâta timp cât vom păstra harul în sufletele noastre, şi nu-l izgonim prin păcat. Voi pune Duhul Meu în voi, pentru a vă păstra şi a vă păzi să nu vă depărtaţi de Mine, Ezechiel 36:26,27. „Vă voi da o inimă nouă,” însă ea va îmbătrâni după puţină vreme din cauza voastră, şi va deveni la fel de rea ca şi mai înainte; pentru a preveni una ca aceasta, urmează şi restul versetului, „Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.” Şi astfel se spune în Ieremia 32.40, „Nu vă veţi depărta de Mine.” El vine la noi în virtutea alegeri Sale, la fel cum a făcut-o şi în cazul lui Cristos, Isaia 42.1, „Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El.” Galateni 4.6, „Şi pentru că Sunteţi fii” (literalmente prin alegere, după cum este scris în Efeseni 1.5, Dumnezeu „ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale”), „Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său.” Şi Matei 10.20, „Duhul Tatălui vostru [care este în voi] va vorbi;” adică Dumnezeu a luat asupra Sa relaţia Tatălui vostru, pe baza căreia Şi-a revărsat Duhul asupra voastră. Acesta este şi motivul pentru care sunt atât de puţini cei care primesc Duhul Sfânt din mulţimea celor care aud aceleaşi predici; pentru că Duhul se coboară asupra omului prin harul alegerii, şi astfel Duhul se opreşte asupra unui anumit suflet şi-l alege, pe acesta şi pe altul nu, [suflet] asupra căruia apoi coboară şi se odihneşte (la fel cum a făcut şi Dumnezeu); şi astfel, (după cum afirmă şi Isaia, în Isaia 27.12) vor fi strânşi unul câte unul. La fel cum se întâmpla la tragerea la sorţi, cum este cazul (Fapte 8.21), după Simon Magul, în relaţie cu Duhul Sfânt, v.19. Aparent este vorba de şansă, pentru că acest om este luat, iar celălalt nu; şi totuşi plăcerea cea bună şi veşnică a lui Dumnezeu este cea care face diferenţa. Iar Duhul, care cunoaşte gândul lui Dumnezeu, apucă un om în conformitate cu acest gând divin; şi se spune că este ca vântul, care „suflă încotro vrea”, făcându-se referire la naşterea din nou, Ioan 3.8.

Deci Duhul ne este dăruit pentru totdeauna, şi nu se va depărta de la noi; motivul îl constituie faptul că persoana Sa ne este dată necondiţionat, pentru a lucra în noi toate condiţiile, astfel El este în noi spre a rămâne cu noi pentru totdeauna; Ioan 14.16,17, „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.” A venit în Cristos capul, pentru a se stabili în El: Ioan 1.33, „Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: ‚Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.’” Aceasta a fost împlinirea acelei profeţii din Isaia 11.2, „Duhul Domnului Se va odihni peste El.” La acelaşi lucru se referă şi Petru când vorbeşte de asemenea despre noi, 1 Petru 4.14, „Duhul lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi;” şi pentru a sublinia aceasta, atunci când a coborât în mod vizibil peste apostoli, Fapte 2.3, „s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.” Prezenţa lui Cristos în mijlocul nostru este comparată cu locuirea într-un cort: Ioan 1.14 „[El] a locuit printre noi, precum un cort al întâlnirii/tabernacol,” pentru că nu după multă vreme avea să fie înălţat la ceruri. Însă Duhul locuieşte în noi precum într-un templu, ceea ce, comparat cu acel cort portabil este o locaţie mult mai stabilă: 1 Corinteni 6.19, „Sunteţi Templul Duhului Sfânt.” Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea , dar Mă voi întoarce, spune Cristos, Ioan 14:18,19, dar El rămâne cu voi, şi va fi în voi, v.17, pentru totdeauna. De aceea El nu ne este dat doar ca o arvună a moştenirii noastre (Efeseni 1.14, şi 2 Corinteni 5.5), ca o pecete sigură a faptului că cerul va fi al nostru, ci din acel  moment El devine şi un izvor în noi care nu va seca niciodată, un râu de apă vie, care va ţâşni în viaţa veşnică, aşa după cum spune chiar Cristos, comparând Ioan 4.14 cu Ioan 7:38,39. Acum noi nu spunem că izvorul va exista atâta vreme cât va mai curge vreun fir de apă din el; ci apa va continua să ţâşnească atâta vreme cât va exista acel izvor. Dacă într-adevăr izvorul ar putea seca, şi apa ar înceta să mai curgă. Acum, Duhul Sfânt ne este dat pentru a deveni un izvor perpetuu, atât de har cât şi de slavă. În conformitate cu aceasta, în 1 Petru 1.23, se vorbeşte despre Duhul Sfânt ca despre „o sămânţă care nu poate putrezi, din care am fost născuţi,” despre care unii au înţeles că face referire la Cuvânt; însă cuvintele care urmează sunt alăturată acestei afirmaţii, ca un instrument cauzal, „prin Cuvântul lui Dumnezeu.” Nu se face referire nici la făptura cea nouă, pentru că aceea este cea căreia i s-a dat naştere în noi. Însă principala sursă din care ni s-a dat naştere este Duhul Sfânt, Ioan 3.6, „ce este născut din Duh”. Acum El este numit „sămânţa care nu poate putrezi” pentru că este propulsat în suflet odată cu cuvântul, ca o virtute prolifică cuibărită în cuvânt, care este sămânţa materială, iar Duhul – cea virtuală. Şi aceasta clarifică şi diferenţa dintre această ofertă a Duhului prin virtutea alegerii, şi comunicarea Sa credincioşilor temporari care mai apoi cad, despre care se spune, în Evrei 6.4 , că sunt „părtaşi Duhului Sfânt;” la fel ca Saul – „Duhul lui Dumnezeu a venit peste el [peste Saul],” 1 Samuel 10.10 – dar de acesta s-a depărtat mai apoi, 1 Samuel 16.14; la fel cum a făcut-o şi în cazul lui Balaam, Numeri 24.2, căruia i-a deschis ochii. Această diferenţă fundamentală constă în termenii diferiţi în care este dăruit Duhul, după insinuările acestui text: că mulţi sunt cei care primesc Duhul, nu de la Dumnezeu ca Tată, prin virtutea alegerii, nici prin Cristos ca Mântuitor; ei nu primesc Duhul de la Tată ca şi copii ai Acestuia, conform cu Romani 8:14,15; la fel şi Matei 10.20; sau după spusele lui Cristos (în Ioan capitolele 14 şi 15, „Eu voi ruga pe Tatăl,” şi altele); ci Îl primesc de la Dumnezeul care domneşte şi este suveran, şi de la Cristos ca Domn, care i-a determinat (răscumpărat?) şi pe cei răi să-L slujească, 2 Petru 2.1. Această distincţie care se face între cele două moduri de primire a Duhului, este insinuată de apostol atât în Romani 8 cât şi în Galateni 6:7,8. În Romani 8.15, el vorbeşte despre un „duh de robie” pe care, ca robi, L-au primit într-o măsură sau alta de la Dumnezeu. Priviţi care este raportul între aceşti oameni şi Dumnezeu, şi că indiferent de aceasta, ei deţin într-o măsură mai mare sau mai mică acest Duh în ei. Dacă starea lor este na de robie, ei deţin doar acel „duh de robie” care naşte în mod firesc acea teamă de moarte pe care o au toţi oamenii: Evrei 2.15, „şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.” Acest pasaj îl tălmăceşte pe celălalt. Acele gânduri obsedante de vinovăţie şi condamnare care sunt în inimile tuturor oamenilor, se datorează lucrării Duhului în omenirea întreagă. Acelaşi Duh care Se mişca pe deasupra apelor, Geneza 1.2, se mişcă peste inimile tuturor oamenilor. Acum, dacă oamenii trăiesc sub predicarea legii şi a evangheliei, atunci acelaşi Duh va face lucrări mai mari prin duhurile oamenilor neînnoiţi, pe baza aceleiaşi legi menţionate în Geneza 6.3, „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă.” [Dumnezeu] vorbea despre fii lui Dumnezeu, (versetul 2), care erau învăţaţii acelei vremi, care trăiau în prezenţa lucrării lui Noe, „propovăduitor al neprihănirii,” Evrei 11.7. Iar el şi-a continuat lucrarea de confruntare a oamenilor şi de dezvăluire a coruperii inimilor acestora; despre aceasta Petru spune (1 Petru 3.18) când se referă la Cristos care a fost „înviat sau înălţat prin Duh,” şi adaugă (versetul 19), „ [Duh] în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.” Aceşti oameni erau corupţi, şi au rămas carnali, şi totuşi au primit Duhul, prin care Dumnezeu I-a confruntat, ca Domn şi Judecător al lumii, care oferă Duhul Său oamenilor căzuţi, la fel cum a făcut-o la început în cazul lui Adam, cu o nouă pleiadă de daruri şi fapte, dar îi judecă în conformitate cu aceasta, pe baza unui legământ al faptelor. Este într-adevăr o favoare să I se ofere acestui om [Duhul], la fel cum este şi cazul tuturor darurilor duhovniceşti exterioare, de vreme ce făpturile lor se află sub legământul faptelor, şi sunt robi, ei neputând reţine Duhul decât în termenii acestui legământ. Şi astfel acestora, prin faptul că se opun şi rezistă în faţa acestor intervenţii ale Duhului, Dumnezeu le va lua Duhul înapoi. Pentru că a spus, „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om.” Dumnezeu îi tratează ca pe nişte slujitori care sunt nevrednici şi instigatori: Ioan 8.35, „Robul nu rămâne pururea în casă;” la fel cum Agar a fost aruncată afară, şi nu a avut drept de moştenire, la fel este şi în acest caz. Isus spune însă că „fiul rămâne pururea [în casă],” motiv pentru care ei, ca şi copii primesc „un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ‚Ava!’ adică: ‚Tată!’” Iar Duhul lui Cristos, ca şi cap al lor, rămâne în ei, iar ei sunt acoperiţi şi conduşi de Duhul lui Dumnezeu. Aceştia sunt fii; şi ca ei să poată rămână pentru totdeauna în casă, acest Duh locuieşte pururea în ei. Aveţi astfel aici explicată distincţia dintre modul în care primesc Duhul robii şi fiii: Galateni 4:6,7, „Şi pentru că Sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: ‚Ava’ adică: ‚Tată!’ Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Cristos.” Sensul acestei afirmaţii este că ei primesc Duhul ca şi fii, nu ca robi, cum este cazul celorlalţi. La care se adaugă versetele 22, 23, şi următoarele, unde Agar şi Ismael, şi Sara şi Isaac, sunt prezentate ca exemple ale acestor două condiţii umane care fac parte din biserică, la fel cum toţi aceştia făceau parte din familia lui Avraam; iar Cristos, în Ioan 8, a făcut referire evident la aceasta în cuvintele citate în versetele 33, 34, 35, „Ei I-au răspuns: ‚Noi suntem sămânţa lui Avraam, şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: ‚Veţi fi slobozi!’ ‚Adevărat, adevărat, vă spun’ le-a răspuns Isus‚că oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea.’” Ambele condiţii, trăind în acelaşi context, aveau legături cu Dumnezeu: Geneza 21, versetele 17-20, „Şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: ‚Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este. Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână; căci voi face din el un neam mare. Şi Dumnezeu a fost cu copilul,’” ş. urm. Dar aceasta se petrecea în contextul valabil al legământului faptelor, iar personajele se supuneau acestui legământ. Duhurile lor se foloseau de toate darurile, lucrările, viziunile, etc., în toate felurile, însă la urmă, Duhul era luat de la ei.

De aceea nu vă lăsaţi înşelaţi de faptul că oameni care se depărtează [de Dumnezeu] sunt numiţi „părtaşi Duhului Sfânt,” ş. urm., pentru că acest lucru este într-adevăr posibil cu toate că ei nu sunt fii. Duhul Sfânt se înfăţişează unora ca un drumeţ, într-o noapte. Dar oare nu simţiţi că deşi El îşi poate retrage unele efecte ale prezenţei Sale, El continuă să existe ca persoană înăuntrul vostru, şi se manifestă, chiar şi în mijlocul vieţii voastre păcătoase, pentru a vă împăca din nou cu Dumnezeu, şi vă stă alături în mijlocul suferinţei, nelăsându-vă să cădeţi, şi vă modelează inima în aceeaşi măsură în care vă lăsaţi conduşi de către El, iar voi staţi înaintea lui Dumnezeu şi sunteţi locuiţi de El, şi sunteţi mântuiţi de El nu prin legământul faptelor ci al harului. Uitaţi-vă la felul în care sunteţi stăpâniţi, şi prin care Dumnezeu vă călăuzeşte inimile să-L căutaţi pe Duhul Său şi mântuirea. Inima şi sufletul fiecărui om sunt ghidate precum un penel de către mâna unui scriitor pentru a scrie propriile sale fapte şi condiţiile prin care este mântuit. Oare  tratezi cu Dumnezeu, ca fiu, în termenii uzuali ai harului gratuit, lepădând legământul şi conducerea lui Ismael, fără a îndrăzni să negociezi cu Dumnezeu în aceşti termeni, că dacă fac asta şi asta, Dumnezeu îmi va da în continuare Duhul Său? Nu; însă spui ca şi David, „Doamne, dă-mi Duhul Tău cel etern,” să lucreze în mine toate lucrurile, să mă facă să umblu în căile Tale. Ps.51:10,11, „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.” Explicaţia de pe margine este „un duh permanent înăuntrul meu;” iar dacă aceasta este dependenţa şi mântuirea ta, şi dacă în aceşti termeni te ţii de Duhul şi rămâi în El, eşti un fiu. Haideţi să estimăm aceasta în domeniul funciar ca o evaluare a aprecierii unei forme de posesiune, un teren poate fi o proprietate liberă sau un cu drept de arendă. Fraţii mei, să ştiţi că există o proprietate aflată în întregime în posesiunea Duhului, şi una luată doar în arendă; evaluează-ţi rugăciunile şi lucrările duhului tău împreună cu Dumnezeu, şi vei vedea cu uşurinţă felul în care eşti stăpânit.

Despre autor

Thomas Goodwin s-a născut în apropiere de Yarmouth în 1600 şi nu era de aşteptat că va depăşi vârsta copilăriei, şi a murit în cel de-al optzecilea an de viaţă, în 1679, după o viaţă în care a exercitat o influenţă neobişnuită şi după o lucrare de slujire caracterizată de o adâncă cunoaştere a Sfintelor Scripturi şi fiind îndeaproape familiarizat cu gândurile inimii omului.

A fost ales asociat şi lector la St. Cathrine’s Hall, între anii 1625 – 1634, calităţi în care Goodwin a slujit ca predicator şi lector în cadrul Universităţii; odată cu intensificarea persecuţiei emigrează în Olanda. După punerea sub acuzare a Arhiepiscopului Laud de către parlamentul Long, s-a întors în Anglia şi a fondat o biserică în Londra. La scurt timp după aceea, prezenţa sa plină de autoritate a fost curând recunoscută iar influenţa sa a fost de amploare în cadrul Westminster Assembly, unde i-a condus pe fraţii Mişcării Independente. L-a consiliat Oliver Cromwell în privinţa chestiunilor spirituale ale ultimelor ore ale Protectorului.

Propria sa experienţă în ceasul morţii nu pare să fi fost atacată de nici un fel de îndoieli; printre ultimele cuvinte rostite de acesta se numără şi următoarele: „Nu mi-aş fi imaginat că voi avea o asemenea măsură de credinţă în acest ceas… Îmi plec creştetul plin de vigoare. Este împărţire în Cristos? Nu. Deţin neprihănirea Sa în întregime… Cristos nu mă poate iubi mai mult decât o face deja. Cred că nici eu nu-L pot iubi pe Cristos mai bine decât o fac. Sunt cufundat cu totul în Dumnezeu.”

http://www.voxdeibaptist.org/Lucrarea_Duhul_Sfint_Goodwin.htm

PNEUMATOLOGIE DUHUL SFÂNT:  În Vechiul Testament şi astăzi R.C. Sproul

download - Copie

DUHUL SFÂNT:  În Vechiul Testament şi astăzi R.C. Sproul

Care era rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament?

Rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament nu era diferit, în principiu de rolul Duhului Sfânt în Noul Testament. În ciuda faptului că există anumite deosebiri, între cele două Testamente există în esenţă o unitate.

În timpul Vechiului Testament Duhul Sfânt era activ în  multe feluri. În primul rând şi înainte de toate era o parte a lucrării de creaţie a Trinităţii. În actul însuşi de creaţie au fost implicaţi Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Duhul Sfânt plutea deasupra apelor şi a adus ordine şi organizare într-un univers care era încă în haos, aşa cum ne relatează primele capitole din Geneza. Oamenii erau înnoiţi în Vechiul Testament la fel cum sunt înnoiţi în Noul Testament şi această înnoire nu se poate realiza decât prin Dumnezeu Duhul Sfânt. David a avut nevoie de puterea înnoitoare a lui Dumnezeu la fel de mult ca apostolul Pavel în Noul Testament.

Ştim de asemenea că Duhul Sfânt era activ în ceea ce priveşte harismele, înzestrând anumiţi oameni din Vechiul Testament şi echipându-i astfel pentru lucrări specifice. De exemplu, împăratul lui Israel a fost uns cu untdelemn, simbolizând ungerea cu Duhul Sfânt care îl împuternicea să-şi îndeplinească cu evlavie chemarea de împărat. Acelaşi lucru era valabil şi în privinţa preoţilor. Prorocii lui Israel, care erau instrumente prin care Dumnezeu transmitea revelaţiile Sale, erau inspiraţi de Dumnezeu Duhul Sfânt şi erau echipaţi pentru a fi mesagerii lui Dumnezeu către popor şi pentru a ne transmite nouă Sfânta Scriptura în principiu în acelaşi fel în care apostolii Noului Testament au fost înzestraţi şi călăuziţi de Duhul Sfânt. Vedem deci că Duhul Sfânt era activ – înnoind, sfinţind, păstrând viata omului si mijlocind pentru el – făcând şi în Vechiul Testament toate acele lucruri pe care le face în Noul Testament.

Atunci care este diferenţa? În Vechiul Testament în cartea Numerilor, când Moise se plângea că povara conducerii unui popor atât de numeros devenise într-atât de apăsătoare încât ameninţa să-l zdrobească, el L-a implorat pe Dumnezeu să-i uşureze sarcina. Dumnezeu i-a spus să strângă şaptezeci de bărbaţi din bătrânii lui Israel cu scopul de a lua din Duhul care era peste Moise şi a-l împărţi şi peste cei şaptezeci astfel încât ei să-l poată ajuta  în conducerea poporului lui Israel. Aceasta este exact ceea ce Biblia spune că s-a întâmplat. Atunci Dumnezeu a dat aceasta împuternicire carismatică, acest dar special, celor şaptezeci de oameni, nu doar lui Moise, pentru ca ei toţi să participe la lucrarea de slujire.  Aceasta nu era nici înnoire, nici sfinţire, era o împuternicire, în vederea slujirii, dată numai unor persoane alese special. Rugăciunea lui Moise a fost: „De-ar fi ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din proroci şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei”! (Numeri 11:29). Motivul rugăciunii lui Moise a devenit prorocie în cartea prorocului Ioel care a spus că în zilele din urmă exact acest lucru se va întâmpla. În ziua Cincizecimii acest lucru s-a realizat efectiv. Apostolul Petru a spus că despre aceasta scrisese prorocul Ioel şi că acum Duhul Sfânt împuternicea în vederea slujirii întreaga biserică, nu doar conducătorii ei.

În Galateni 5, Pavel face următoarea afirmaţie: „Umblaţi prin Duhul şi nu veţi împlini pofta cărnii ”. În aparenţă e foarte simplu, dar ce vrea să spună de fapt acest verset? Ori de câte ori noţiunile de „carne”  şi „Duh” apar alăturate într-un pasaj („duhul este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasa” sau „Duhul pofteşte împotriva cărnii”, după cum scrie Pavel in Galateni) nu se referă la lupta dintre trupul fizic al omului si înclinaţiile lui interioare, mintale sau spirituale, ci mai degrabă se referă la conflictul pe care fiecare creştin îl experimentează, conflict între vechiul sau om – natura lui căzuta care este corupta si plina de pofte ce nu îi sunt plăcute lui Dumnezeu – şi noua lui natură care a luat fiinţă prin puterea Duhului Sfânt care locuieşte înăuntrul său.

Acum, viaţa se complică o data ce suntem înnoiţi de Duhul Sfânt (când devenim creştini); acum avem două principii înăuntrul nostru care se războiesc între ele: vechile noastre înclinaţii contra celor noi. Vechea înclinaţie a omului este împotriva lui Dumnezeu, iar cea nouă este să Îl asculte pe Dumnezeu si să facă ceea ce Îi este plăcut. În acest pasaj din Galateni, Pavel prezintă lupta neîntreruptă pe care toţi creştinii o experimentează. El ne îndeamnă: „Urmaţi noul principiu, urmaţi noul duh, nu vechiul model de viaţă care era caracteristic pentru starea voastră originară decăzută”. Pavel nu vrea să spună că trupul vostru fizic se războieşte cu sufletul vostru, ci că înclinaţiile voastre naturale sunt în contradicţie cu transformarea către care Duhul Sfânt va mişcă neîncetat fiindcă sunteţi copii ai lui Dumnezeu. Această lucrare implică în mod activ decizia şi voinţa omului.

http://www.voxdeibaptist.org/Duhul_Sfint_in_VT_Sproul.htm

Mana profetică – Plin de Duhul Sfânt…

download - Copie

Mana profetică – Plin de Duhul Sfânt…

Acum este timpul să primești o revelație mai profundă cu privire la cine este Dumnezeu în viața ta, deoarece acest lucru te va ajuta să faci față la ceea ce îți stă înainte. El este gata și doritor să te curățe de fiecare strat de slăbiciune din viața ta și să te îmbrace cu deplinătate și tărie, pentru a împlini scopul pentru care El te-a creat și te-a chemat. Dumnezeu te cheamă să fii plin pe Duhul Sfânt, cu fiecare zi să-L dorești mai mult, și, astfel, ochii tăi spirituali vor fi deschiși și vei primi o revelație mai profundă a bunătății lui Dumnezeu în viața ta.

Citeste mai departe

Mana profetică – Când te afli sub presiune…

Ai observat că mărturiile cele mai uimitoare și inspiratoare de credință sunt ale celor care au fost sub presiune la un moment dat în viața lor? Aceștia sunt oamenii care au rămas neclintiți în credința lor, atunci când viața lor a fost sub presiune. Oameni care s-au încrezut în promisiunile lui Dumnezeu de propășire și prosperitate, atunci când se aflau în mijlocul unei situații financiare disperate sau oameni care s-au încrezut în Dumnezeu pentru vindecare, atunci când erau bolnavi într-o fază terminală.

Citeste mai departe

Mana profetică – Limitare…

„Eu te scot din locul restrâns unde te afli și ridic toate limitările care au fost puse peste tine”. Duminică dimineața am avut o viziune în care vedeam un număr de oameni aflați într-un lift. Aceștia aveau nevoie să ajungă la un alt etaj, la un alt nivel. Liftul însă nu funcționa, și, deși au încercat de mai multe ori să apese butonul pentru etajul unde doreau să ajungă, ușa liftului nu se închidea. Oamenii din lift erau inconștienți de faptul că puteau folosi o altă cale pentru a ajunge acolo unde doreau.

Citeste mai departe

Mana profetică – Iartă!

Mulți dintre voi vă luptați cu problema neiertării. Vă este greu să îi iertați pe cei ce v-au greșit și, datorită amărăciunii din inimile voastre, rugăciunile v-au fost împiedicate. Vrăjmașul este cauza rănilor tale și el se folosește de oameni aflați în preajma ta, pentru a te răni. „Rămâi în Mine” zice Domnul oștirilor, și „Eu te voi conduce pe drumul iertării, pentru a te vindeca și binecuvânta”.

Citeste mai departe

Mana profetică – S-a isprăvit!

Am citit în cartea The Spirit of Python (Duhul lui Piton), scrisă de Jentezen Franklin, despre faptul că, în timpurile Bibliei, dacă o persoană era găsită vinovată de către curtea de justiție romană, i se elibera un act de comandări. Actul cuprindea lista cu fiecare infracțiune comisă de acea persoană și pentru care a fost condamnată. Actul acesta era agățat într-un cui pe ușa celulei unde era închis prizonierul și, conform legii romane, rămânea acolo pe ușă până când prizonierul termina de executat pedeapsa.

Citeste mai departe

Mana profetică – Chemare la puritate și neprihănire

Dumnezeu te cheamă la puritate și neprihănire, căci această stare va determina promovarea ta spre următoarea sarcină încredințată. Vremea vorbelor răutăcioase și a lucrurilor care-i rănesc pe alții a luat sfârșit. Dumnezeu dorește să te promoveze spre următorul nivel de creștere spirituală, de autoritate și mare responsabilitate, și în consecință, vorbele și faptele tale trebuie să se alinieze la acesta. El dorește de asemenea să îți vindece inima rănită în diferitele situații dureroase prin care ai trecut.

Citeste mai departe

Mana profetică – Dumnezeu care mă vede…

Sunt persoane care astăzi se simt pierdute și abandonate. Persoane, care se lasă purtate de valurile vieții, care se află într-un loc uscat și pustiu, întrebându-se de unde le va veni ajutorul. În acest loc al neliniștii, fricii și confuziei ei au pierdut din vedere cine este Dumnezeu și ce a făcut, ce face și ce va continua să facă El pentru cei care privesc la El și nu la circumstanțele care îi înconjoară.

Citeste mai departe

Mana profetică – Eliberare și restaurare…

Acest an este un an jubiliar, de eliberare și restaurare. În timp ce ne apropiem de sfârșitul anului, continuă să te încrezi în Dumnezeu pentru ceea ce este gata să sărbătorești. Amintește-I lui Dumnezeu, așa cum văduva a făcut-o cu judecătorul nedrept, de promisiunile Lui pentru tine. Nu lăsa să treacă acest sezon fără să experimentezi eliberarea și restaurarea.

Citeste mai departe

Mana profetică – Răsplata pentru ceea ce faci în ascuns…

Locul în care îmi voi primi răsplata nu este cel public, ci acela în ascuns. Te-ai tot întrebat de ce unele străpungeri nu au avut loc și de ce dărnicia ta față de cei săraci nu a fost onorată. Preaiubitul Meu copil, ceea ce aștept de la tine este să te fălești DOAR înaintea Mea cu dărnicia, rugăciunea ta și cu postul tău, astfel încât doar Eu să știu despre ele, atunci voi ști că ceea ce ai făcut a fost cu o motivație corectă, și nu pentru a fi văzut de alții. Întoarce-te în acel loc ascuns și Eu îți voi răsplăti.

Citeste mai departe

Mana profetică – Porțile neprihănirii…

Îi văd pe mulți, care stau în așteptare în pragul unui nou sezon, gata să intre, dar cumva se lovesc de un obstacol. Domnul mi-a dat aceste versete din Psalmul 118:19-20. Dacă ne focalizăm să avem o atitudine corectă față de Dumnezeu, căutând într-o vreme ca aceasta neprihănirea Lui și dreptatea pentru noi, familiile noastre, bisericile noastre și națiunea în care trăim, El va deschide înaintea noastră porțile neprihănirii și vom intra într-un sezon nou al promisiunilor împlinite.

Citeste mai departe

Mana profetică – Domnul e dreptatea noastră!

A fost săvârșită o nedreptate în dreptul poporului Meu! Este vorba despre cei ce se află în lumea afacerilor și pe poziții de lucru, împotriva cărora s-au întocmit anumite acuzații scrise. Aceștia au fost acuzați de conducere proastă. de neglijență în îndeplinirea sarcinilor și s-au luptat din răsputeri să aducă argumente și să se apere împotriva acestor acuzații. Toate acestea au început acum patru luni de zile. Domnul îți spune că El este dreptatea ta. El este apărarea ta. El lucrează în dreptul tău.

Citeste mai departe

https://alfaomega.tv/devotional?start=847

Cunoscându-L pe Mesia (Partea II) de Caius ben Obeada / BUDISMUL

download - Copie

Nostra Aetate  În Zilele Noastre

Cunoscându-L pe Mesia (Partea II)  de Caius ben Obeada

BUDISMUL

Siddhartha Gautema s-a născut în jurul anului 560 î. Cr., la Lumbini, în ceea ce astăzi este Nepal, la graniţa cu India, într-o familie bogată. Tatăl lui dorind ca fiul să ajungă un mare conducător al lumii, a construit un palat cu restricţia ca bolnavii, bătrânii, morţii şi călugării să nu se apropie de palat. Guatama a crescut în acest mediu protejat, mai târziu căsătorindu-se cu o fată pe nume Yasodhara, care i-a născut un băiat. Într-o zi, umblând prin parcul care înconjura palatul, ajunge să vadă un om acoperit de bube, un bătrân, un cadavru purtat spre groapă, şi un călugăr cerşetor, care părea să fi fost paşnic şi fericit.

În urma acestei experienţe, Gautama, care avea 29 de ani, pus pe gânduri de ceea ce văzuse, ajunge să se întrebe dacă mai este şi o altă viaţă în afară de viaţa luxoasă din palat, dorind să rezolve „ghicitoarea” vieţii. Ras pe cap, cu o manta galbenă, îşi părăseşte nevasta şi copilul în căutarea adevărului. Ajunge să studieze Upanişadele, în mod deosebit concluzia părţii Hindu Vedas, care învaţă că fiecare om poate să ajungă la un statut divin, dacă doreşte acest lucru. Ţine un post, care îl lasă schelet, fără să fi găsit fericirea.

În una din experienţele sale ajunge să stea sub un pom pentru 40 de zile şi nopţi. Se jură că nu va pleca de sub pom până nu v-a găsi ceea ce caută. În aceasta perioadă, Mara (cel rău) îl ispiteşte să se lase de căutările sale. La sfârşitul celor 40 de zile, ajunge să experimenteze Nirvana, stagiu final în a fi una cu Dumnezeu. Simte că a găsit mântuirea, şi de la această experienţă ajunge să fie cunoscut drept „Buddha” sau „Iluminatul”. Buddha începe activitatea misionară predicând sensul vieţii şi calea mântuirii, fondând grupul de călugării Sangba, ca la vârsta de 45 de ani să moară. (5)

Budismul ajunge să ofere reguli precise de trăire şi comportare, care ar ajuta pe cineva să ajungă la fericire şi, în final, la mântuire. Budismul, prin învăţăturile fondatorului ei, predică „cele patru mari reguli ale Budismului”, ca un ghid de viaţă pentru a ajunge la fericire. Cele patru reguli sunt următoarele:

1. Suferinţa este universală – actul trăirii include suferinţa, Nirvana (mântuirea) este primită din cicluri nesfârşite de suferinţă. Ciclurile de viaţă, care produc suferinţă, ajută umanitatea într-o perfectare a trăiri şi o lepădare a dezideratului, a dorinţelor personale.

2. Motivul suferinţei este dezideratul, dorinţele egoiste. Omul rămâne într-un statut continuu de suferinţă datorită ataşamentului faţă de cele lumeşti.

3. Modul de a-ţi alina suferinţa este prin eliminarea dezideratului, a dorinţelor. În conceptul budist, atâta timp cât a trăi înseamnă a suferi, suferinţa se datorează dezideratelor. Dacă dezideratul este eliminat, suferinţa este eliminată.

4. Elimină dezideratul urmând „Drumul de Mijloc” sau „Calea Nobila a celor Opt”. Buddha a făcut o lista de opt căi pentru o viaţă dreaptă:

Un punct de vedere corect

O aspiraţie dreaptă – corectă.

O vorbire corectă.

Un comportament corect.

O ocupaţie corectă.

Un efort corect.

O minte dreaptă.

O meditaţie corectă. (6)

Budismul crede în diavol ca fiind o persoană, pe care Creştinismul îl numeşte Satana, pe când budişti îl numesc Mara. În învăţăturile budiste, Mara este tatăl dezideratului şi al morţii, cele două rele care produc renaşteri nesfârşite. La fel ca şi Cristos, Buddha ajunge să fie ispitit, însă învinge dezideratele şi dorinţele vieţii.

În acord cu scrierile Budiste, Gautama a prezis că în viitor un alt Buddha va veni să ajute omenire să facă o împărăţie a dreptăţii şi a păcii. Acest Buddha va fi cunoscut sub numele Mettaya (Maitreya) tradus: „Dragostea”. În acest timp nu vor mai fi crime, furturi, adultere, beţii, mizerie sau case de pământ. Oraşele vor fi iluminate, parcurile şi grădinile vor fi din abundanţă. Omul se va bucura de un cer pe pământ. (7) Buddha nu a promis ca se va întoarce, însă a promis că Maitreya va fi următorul Buddha şi care va face lucruri mult mai mari decât a făcut el.

Metteya este Mesia budiştilor care va trebui să se nască. El v-a fi recunoscut ca al 25-lea Buddha în acord cu tradiţia Pali. El v-a fi numărat ca al cincilea şi ultim Buddha din aeonul curent, adică Buddha Kappa.(8) Profeţiile venirii lui Metteya sunt găsite în literatura canonică a tuturor sectelor Budiste, incluzând Theravāda, Mahāyāna, Vajrayāna, şi sunt acceptate de majoritatea budiştilor.

Venirea lui Maitreya va lua loc după ce învăţăturile lui Gautama Buddha, Dharma, nu vor mai fi cunoscute şi chiar uitate. Venirea acestui Mesia budist va fi caracterizată printr-o serie de evenimente fizice. Oceanele se vor micşora dând posibilitatea lui Maitreya să le treacă uşor. Va avea loc dezvăluirea „adevăratului” dharma pentru oameni, dând posibilitatea construirii unei noi lumi. Venirea acestui Mesia va semnifica sfârşitul timpului de mijloc în care lumea este acum, între Gautama Buddha şi Maitreya.(9)

O serie de budişti de-a lungul secolelor s-au declarat a fi Maitreya, Mesia budiştilor. În numărul acestor Maitreya proclamaţi se pot număra:

Gung YE, un luptător coreean şi regele de scurtă durată a statului Taebong, în jurul secolului X, s-a declarat că este încarnarea lui Maitreya şi a obligat pe toţi să-l venereze. Mai târziu el a fost detronat şi omorât de propriul servitor. (10)

In anul 613 călugărul Xiang Haiming s-a declarat că este Maitreya şi a adoptat titlul imperial. (11)

În 690 împărăteasa Wu a inaugurat a doua dinastie Zhou, proclamându-se o încarnare a viitorului Buddha Maitreya, şi a declarat oraşul Luoyang drept „capitală sfântă.” (12)

Lu Yi Zhong, al 17-lea patriarh I-Kuan Tao, declară să fie încarnarea lui Maitreya.

L. Ron Hubbard, fondatorul Dianetics şi Scientologie, a sugerat că el este „Metteya” (Maitreya), în anul 1955 prin poezia Imnul de Asia.

Raël Maitreya susţine cu privire la conţinutul din Agama Sutra, un presupus text vechi, scris de Buddha, dar care a fost uitat de majoritatea budiştilor. Raël a declarat în faţa persoanelor care au participat la seminariile Bisericii Asia Raëlian, că cineva născut în Franţa, o ţară care este adesea simbolizată de cocoş, la vest de Orient, îndeplineşte criteriile de Maitreya. De fapt Rael pretinde că ar fi acest individ. (13)

Când Dalai Lama, liderul budiştilor Tibetani a fost întrebat dacă Isus ar fi putut să fie o fiinţă „total iluminată”, el a răspuns: „Isus Cristos de asemenea a trăit în alte vieţi, deci, aşa cum vedeţi, el a atins un statut mai înalt, ori ca Bodhisattva, sau ca o persoană iluminată, prin practicile budiste, sau ceva de genul acesta.” (14)

http://publicatia.voxdeibaptist.org/editorial_iul09.htm

START ÎNSCRIERILOR la Conferința Națională pentru lucrătorii cu copii 2020: „De la ACTIV la INFLUENT”

download - Copie

În 2020, toți cei chemați să-i slujească pe cei mici sunt invitați la cea de-a IX-a ediție a Conferinței Naționale pentru lucrătorii cu copii într-un nou format, online.  Evenimentul se va desfășura în perioada, 14-16 octombrie 2020 și își propune să dezbată subiecte vitale pentru înțelegerea importanței schimbării de paradigmă în slujirea cu copii.

Cuvântul de ordine al conferinței cu tema: „De la ACTIV la INFLUETN” este CREATIVITATEA în slujire! Sesiunile online susținute de vorbitori cu experiență în lucrul cu copiii vor aduce un plus activității voastre!

Fie că ești un lucrător la început de drum sau unul cu experiență, această conferință îți va fi foarte utilă. Pentru înscrieri și alte detalii accesați site-ul oficial Alo Copii România AICI.

Sau apelați la contactele:
Țicu Semeniuc
Alo!Copii Romania
0724307382

START ÎNSCRIERILOR la Conferința Națională pentru lucrătorii cu copii 2020: „De la ACTIV la INFLUENT”

NOU pe ȘtiriCreștine.ro: Tutoriale de Pian cu Cristian Chifan

download - Copie

 EducatieInterneInterviuriMisiune

 Doina Bejenaru  26-08-2020 17:57:08

Când Dumnezeu îți dă un talant și îl pui în negoț, roadele ajung să binecuvânteze nu doar viața ta personală, dar și a altora pe care nici nu îi cunoști. În era digitală, ce spunem, ce facem poate ajunge atât de departe, dincolo de limita imaginației noastre. Media este un instrument perfect pentru misiunea modernă și răspândirea Împărăției Evangheliei, până la Marginile Pământului. Și fiecare putem contribui la această Mare Trimitere cu darul nostru. Ne bucurăm că avem ocazia să prezentăm un nou colaborator în această misiune pe ȘtiriCreștine.ro, pianistul Cristian Chifan.

Cristian Chifan este o persoană care se preocupă ca tot ce face să iasă bine, chiar și atunci când nu totul depinde de el. Muzica este lumea, pasiunea și domeniul lui. Este instrumentist, lider, profesor și fondator al Școlii de Muzică Caja de la Musica, aranjator de partituri și creator de conținut pe platforma Youtube, iar fiecare proiect, naște alt proiect. Pasiunea lui este contagioasă și dă naștere la idei frumoase. Am încercat să aflăm mai multe despre activitatea dânsului și am decis să preluăm munca enormă depusă la crearea tutorialelor, pentru ca fiecare copil, tânăr sau chiar matur de ce nu, să învețe a mânui pianul, ghidați de instrucțiunile video.

ȘtiriCreștine.ro: De ce un tutorial de pian? Cum s-a născut această idee?

Cristian Chifan: Dacă mergem în casele oamenilor toți sau majoritatea au într-un colț al casei un pian, o orgă care de multe ori dă doar bătăi de cap la ora de curățare a prafului fără ca clapele acelui instrument să fie puse în mișcare din unele lipsuri precum timpul, resurse materiale pentru școlarizare sau motivație, etc.

Acest proiect s-a născut în rolul meu de profesor, fiind nevoit să aranjez pe partitură melodii creștine pentru cursanții școlii de muzică, iar apoi acele partituri au luat forma de tutoriale pentru a ajuta și pe cei care nu au posibilitatea să își permită serviciile unui profesor.

ȘtiriCreștine.ro: Cât timp vă ia pregătirea unui tutorial?

Cristian Chifan: Datorită faptului că fiecare tutorial are la bază partitura, pot spune că timpul de pregătire cu tot ce cuprinde un tutorial, variază între o oră și 3-4 ore, iar uneori chiar și mai mult dacă pe lângă melodia originală a piesei adaug și un mini acompaniament.

ȘtiriCreștine.ro: Pentru cine creați aceste tutoriale și ce vreți să sădiți prin acest efort în inima celor care le vor folosi?

Cristian Chifan: Creez aceste tutoriale pentru cei care iau decizia de a pune în mișcare clapele pianului și pot să spun că pe canalul cu toriale ne urmăresc persoane de vârste atât de variate începând cu 13 ani până la +65 după analiza pe care o primesc de la platforma YouTube ceea ce a fost surprinzător pentru mine. Dar după mesajele pe care le primesc din partea abonaților, aceste tutoriale sunt urmărite chiar și de vârste mai mici pentru că este o formă ușoară de a învăța la pian pentru oricine.

Dacă lumea modernă duce lipsă de ceva, acel ceva este echilibrul, iar prin aceste tutoriale îmi doresc să ajut urmăritorii tutorialelor să aibă o creștere echilibrată în toate sferele, pentru că studiile arată că muzica și arta dezvoltă abilități și beneficii pe care alte activități nu le pot oferi.

ȘtiriCreștine.ro: De cât timp mânuiți pianul și cum ați îndrăgit acest instrument?

Cristian Chifan: Formarea mea a început de mic. La 7 ani am cunoscut vioara, iar la 11 ani am început și cunoșterea pianului în scoală. Iar apoi pe baza cunoștințelor dobândite în școală am început slujirea ca și pianist în Biserica unde participam. Studiile școlii le-am terminat undeva la 24 de ani absolvind masteratul la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică. În tot acest timp am început să fac cunoștință și cu o vioară mai mare cu numele Violoncel. Cum spuneam la începutul interviului, tot ce făceam încercam să fac cât mai bine dându-mi interesul în a fii cap, ci nu coadă, și îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat, nu pentru gloria lui Cristian Chifan, ci pentru Gloria Lui.

ȘtiriCreștine.ro: În epoca digitală, cum un părinte poate sădi dragoste pentru acest instrument în inima copiilor?

Cristian Chifan: Cred că responsabilitatea părintelui nu este de a sădi, ci de a încuraja, focaliza, îndruma, ajuta, înțelege, pentru că Cel care a creat muzica a și Sădit-o în inima omului.

Spun asta bazat pe o realitate care o trăiesc cu fiecare nou cursant. Copiii încep cursurile muzicale animați, le place, abia așteaptă să vină la clase, studiază fără să fie trimiși, dar vine o etapă în care copilul vede că trebuie să renunțe puțin la telefon, la tabletă, la desene în favoarea practicii, iar în acel moment se decide soarta sădirii… continuă și crește în lumea muzicii sau se usucă și dispare.

ȘtiriCreștine.ro: Ce vă doriți de la acest proiect, cum îl vedeți în viitor și unde vreți să ajungă?

Cristian Chifan: Îmi doresc ca acest proiect să aducă un plus de valoare în viața celor care urmăresc tutorilalele, în viitor îl văd nu doar conținut, ci o relație cu cei care ne urmăresc și cu muzica, vreau ca acest proiect și în viitor să fie înconjurat ca și acum cu urmăritori activi.

În câteva cuvinte un proiect care să ducă oamenii pe PLUS, creând RELAȚIE și motivându-i să fie ACTIVI.

Mulțumim Cristian Chifan pentru această discuție de suflet și pentru această colaborare. Ne bucurăm să fim parteneri media în acest vis și sperăm să contribuim la vizibilitatea acestui proiect, pentru ca fiecare casă în care există un pian să îl poată folosi spre slava și gloria lui Dumnezeu. Iar aceste cunoștințe pe care le împărtășiți cu abonații dvs să aducă multă slavă Creatorului nostru.

Urmăriți în fiecare zi de sâmbătă, tutorialul de pian cu Cristian Chifan, pe ȘtiriCreștine.ro

https://www.stiricrestine.ro/2020/08/26/nou-pe-stiricrestine-ro-tutoriale-de-pian-cu-cristian-chifan/

 

Tinerii creştini se simt însinguraţi deşi sunt mai conectaţi ca niciodată

download - Copie

 Poteraș Ionuț  26-08-2020 20:04:32

Gadgeturile sunt un stil de viaţă pentru mulţi mileniali ce fac parte din Generaţia Z însă acestea nu împlinesc nevoile sufletești şi cei mai mulţi păstori şi lideri de tineret nu fac suficient pentru a-i învăţa pe tineri cum să le folosească cu înţelepciune, conform unei noi cercetări efectuate de către Grupul Barna.

Conform datelor colectate, majoritatea pastorilor (85%) se simt „foarte” sau „oarecum” îngrijoraţi despre durata mare de timp pe care tinerii credincioşi o petrec în faţa ecranelor dispozitivelor de la debutul pandemiei.

Însă un procent similar (86%) au spus și că nu au un plan specific pentru a-i învăţa pe tineri cum să folosească cu înţelepciune tehnologia.

Rezultatele studiului i-a determinat pe organizatori să transmită un avertisment despre viaţa duhovnicească care riscă să fie sugrumată de către impulsul de a pune mâna pe gadgeturi şi de a petrece timp îndelungat butonând la ele.

Sfatul lui Bârna pentru biserici este ca să se adapteze timpurilor sau altfel tinerii le vor considera irelevante.

„Inovaţia în domeniul slujirii adresate tinerilor trebuie să realizeze legătura cu „nativii digital” pe teritoriul lor,” mai spune studiul.

Tinerii din ziua de azi sunt mai pricepuţi în tehnologie şi mai conectaţi decât orice altă generaţie de dinaintea lor, însă studiul Barna Group sugerează că ei sunt şi mai singuri ca niciodată.

În cercetare, realizată în luna mai, 19% dintre mileniali au spus că se simt singuri „tot timpul”, iar un sfert din ei pentru cel puţin o parte din zi. Doar o treime (35%) au spus că nu au experimentat singurătatea de când a debutat pandemia, mult mai puţin decât jumătate din membrii Generaţiei X (cei născuţi între 1965 şi 1980) şi chiar şi mai puţin decât cei 59% din membrii generaţiei „Baby boomers” (cei născuţi între 1946 şi 1964).

Studiul a relevat şi faptul că o treime din Mileniali au spus că simt nevoia unui suport emoţional, mai mult decât cei un sfert din generaţia X şi doar 13% din Boomeri, care au spus acelaşi lucru.

Însă analiza grupului Barna sugerează că, în ciuda nevoilor emoţionale, tinerii nu vin la biserică pentru a căuta răspunsuri, cu mai mult de jumătate (59%) din persoanele între 18 şi 25 de ani spunând că „biserica nu este relevantă pentru mine personal” şi aproape jumătate (48%) sunt de acord cu afirmaţia „îl găsesc pe Dumnezeu în altă parte”. Peste un sfert (28%) au spus că „pot să mă educ singur în legătură cu ceea ce trebuie să ştiu.”

„Viitorul slujirii adresate tinerilor, adolescenţilor şi copiilor – şi atunci când e nevoie, şi părinţilor care îi cresc – continuă să evolueze. Este mai important acum decât oricând ca liderii să întindă o mână tinerilor din biserică şi să înţeleagă cu ce se confruntă aceștia în acest moment şi cum îi pot implica mai mult în activităţile bisericii şi de a-i uceniciza pentru a deveni viitorii lideri ai bisericii.”

Sursa: Christian Today

https://www.stiricrestine.ro/2020/08/26/tinerii-crestini-se-simt-insingurati-desi-sunt-mai-conectati-ca-niciodata/

Rolul edificator al cântărilor religioase de Borlea Samuel

download - Copie

Aici este articolul scris cu măiestrie a fratelui Borlea Samuel scris în anul 1957, care a fost înzestrat de Dumnezeu cu dar de sus dar ura la trimis acasă la  Domnul având doar 30 de ani lăsând multă durere.

Lectură plăcută

 Istoricul primului cântec, revelat pe paginile Sf. Scripturi, este trist. (Gen. 4:20-24). Dar de atunci cântecul n-a rămas numai o emblemă a durerii, ci a depășit hotare neînchipuite, exprimând adânci sentimente omenești, atât de bucurie cât și de durere.

Muzica, artă a cărei obiect este melodia e definită de un autor cu cuvintele următoare: Muzica este arta de a exprima sentimentele, gândirea și năzuințele poporului cu ajutorul sunetelor”. De aici reese cum cântul nu numai că a cucerit pe om, într-o măsură oarecare, ci i-a dat de gândit serios să se preocupe mai de aproape de el și să creeze pentru cultivarea lui anumite studii.

În antichitate, muzica nu era necunoscută. Iată ce spune un istoric: “La grecii antici, ca la toate popoarele primitive, muzica este socotită ca fiind calea de legătură între om și divinitate. De aceea Grecii antici au văzut în muzică o parte necesară cultului lor religios , dând cântecului o putere de farmec”. Tot acest istoric citează pe “Platon, marele filosof al Greciei antice”: “Muzica este arta educatoare prin  excelență; este arta care infiltrându-se în suflet cu ajutorul sunetelor, formează acest suflet cu totul virtuos”.

În cultul mosaic primul care a introdus muzica în serviciul divin a fost David. (2Cron., 29:25). Sânt cunoscute însă și pânâ atunci anumite cântări, folosite cu ocaziuni special, cum este cântarea lui Moise, de la Marea Roșie. Exod 15:1-21.

Întâlnim folosirea Cântului și la primul grup de credinciosi ai Domnului. Erau cei unsprezece care au rămas cu El până la arestarea din Ghtsemani. Doi dintre Evangheliști, ne redau faptul exact când Domnul Isus, după ce a instituit cine cea de taină, împreună cu ucenicii a “cântat cântările de laudă”, apoi, au iesit pe Muntele Măslinilor. De aici felul cum aprecia Mântuitorul cântul divin, folosindu-l ca mijloc de pregătire sufletească atât pentru El, cât și pentru uceenici, în vederea întâlnirii evenimentelor triste, ce aveau să se întâmple. Mat 26:30; Marcu 14:26.

După cum am văzut, trecutul este martor, cu privire la marea insemnătate a cântului în viața religioasăa omenirii din toate vremurile.

            EDIFICAREA PE PLAN MORAL

Cântul religios are pe lângă aspectul estetic ornamentativ, și rolul de edificare și îmbărbătare. Aici mă voi ocupa numai de rolul edificator al cântului nostrum religios.

Întorcând paginile colecțiilor, care formează obiectul de uz al cultului nostrum, vom vedea că multe cântări au un conținut cu bogată învățătură morală. Iată de pildă frumoasa învățătură despre viața curate, cuprinsă în următoarele versuri:

Nu fă fapte rele

“Rău să nu vorbești”

“Ești doar al lui Isus”

“La el să privești”

În aceste versuri deși modeste, dar de o limpezime minunată, e cuprinsă învățătura negative despre rău. Răul nu trebuie privit numai ca rău, dar trebuie ăndepșrat cu orice preț. Deuteronom 7:26. 1 Cor 15: 33-34.

În altă parte ni se atrage atenția de a fi credincioși :

“Să fim dar cu toții credincioși

“Crezând, servind Domnului”

“Când L-am primi în mărire”

“Ne va da plata lucrului”

Iată o învățătură morală pozitivă, care poate fi aplicată atât în viața religioasă cât și în cea socială. Credinciosul, dacă vrea să aibe conștiința curată, atât înaintea oamenilor cât și înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fie conștiincioasă în orice vreme. El are un Domn la care nupoate sluji dacă nu este sincer. De accea orice lucrare i se va încredința o va aduce la îndeplinire , pentru binele societății, ca pentru Domnul. Coloseni 4:23.

Să vedem, cum e zugrăvită grija pentru familie ce trebuie să-l preocupe pe creștin:

Tu ești pe calea către cer

Dar copiii tăi unde-s?

Dece nu sânt ei cu tine

Vrei fericirea singur?

Această grije, ce cade pe sarcine părinților, are o extindere cu mult mai mare decât ne-am închipui, că se mărginește numaila convertirea copiilor, la credința părinților. Sfatul se poate aplica în viața de toate zilele numai pe tărâm religios, ci și pe cel practic permanent. Căci învățătira biblică despre grija față de familie, îndrumează la atenție până în cele mai mici amănunte ale vieții. Col. 3:21.

Nu lipsește din cântările noastre, nici îndemnul la dragoste pentru om. Pornind de la adevărul că avem un singur Creator și Tată care ne susține, ne oprim la concluzia că toți oanemii, indiferent de rasă, naționalitate sau grad de cultură, ne sânt frați. Și regula iubirii, pentru frați este următoarea:

Frați oe frați să se iubească

Din tot sufletul așa

Încât unul pe altul

Viața însăși să și-o dea.

Iată iubirea cere trebuie să cuprindă întreg creștinul. Nu ura, nu discriminarea confesională, ci iubirea lui Isus Hristos. Cine nu are această virtute și spune că este creștin, spune un mare neadevăr. 1Ioan 2:4.

În minunata rugăciune a Mântuitorului din Ioan 17, unul din scopurile pentru care Isus mijlocește la Tatăl, este este unitatea credincioșilor dorea, că acea legătură sfântă, care o avea cu Tatăl să existe și între urmașii Săi. În următoarele versuri, unitatea, colaborarea reciprocă este ridicată la treapta de revărsare a binecuvântării.

Ce bine e când frații

Cu dulce se unesc…

Ca roua ce se varsă

Prin câmpuri și prin văi;

Și  binecuvântarea

Cădea-va peste ei.

Atitudinea creștinului iată de viața pașnică, sper care tind concepțiile și sentimentele lui în orice vreme, ne este redată cu o împletire a mărturisirii de credință:

Pace avem când ne simțim străini

El ne îngrijeste tocmai ca pe crini

Pace avem când ne simțim trudiți

La pieptul Lui sântem noi liniștiți.

Această pace, pace sfântă, a fost cântată de credincioșii baptiști din toate vremurile. Când erau batjocoriți, chinuiți, martirizați, în inima lor îndurerată  nu clocotea gândul răzbunării, cu rău pentru rău, ci fredona duios, în freamătul celui mai prețios cuvânt „Pace”. Ei sunt pilda vie și vrednică de urmat, căci numai pe calea păcii și a înțelegerii pașnice se pot revărsa, peste ostenelile omenirii spre bine, ai cerului stropi de rouă binecuvântată.

Iată câteva imbolduri sfinte, pe care le primim din cântările noastre  pentru o trăire a vieții, după o morală curată spre binele nostru, spre binele societății și spre slava lui Dumnezeu.

Cântul, care exprimă sentimentele sufletești, se înțelege de la sine că are o putere înrâuritoare aupra sufletului. În viața spirituală, de trăire după cuvântul lui Dumnezeu, când este în stare să unească sentimentele noastre între noi ca oameni și ale noastre ca oameni cu Dumnezeu.

            EDIFICAREA PE PLAN SPIRITUAL

Binecuvântată este lucrarea în biserica în  care pe lângă celelalte elemente ale serviciului divin, cântecul este bine bineprețuit. În mod special cântul în comun unește sentimentele tuturor. Cântările alese, împletite cu adevărul doctrinei noastre, ne dau un avânt mai binecuvântat. De aceia, dacă avem o seamă de cântări împrumutate și nu corespund cerințelor bisericii noastre, cred că lucrul cel mai fericit ar fi să ne lipsim de ele.

Ce exprimăm noi prin cânt? Starea de mulțumire sufletească:

Snopi după munca grea

Dor împlinit

Pacea ce o căutăm

Mi s-a ivit;

Lacrima s-a uscat

Sânt fericit

Căci pe Isus de-acum

Eu l-am găsit.

Gândul adevărat al primirii fericite este foarte lămurit. De aceia există pace sufletească, pace care dă naștere la cumpătare, la rezistența în încercări grele.

Prin cânt exprimăm și încrederea sufletului neânșelătoare de care nu vom fi lipsiți niciodată, atât tim cât nu încetăm a fi copiii lui Dumnezeu. (2 Cor. 5:4-5 ).

 Câtă nenorocire aduce deznădejdea! Dacă s-ar aduna cu toată grozăvia lor , cu starea jalnică lăsată în urmă, acei ce din cauză desnădejdii și-au pus capăt zilelor, s-ar forma tabloul cel mai tragic și înspăpimântător. Dar departe de această primejdie, se va ține sufletul care sincer va exprima:

O cât mă simt de fericit

Că am Mântuitor

Orfan nici părăsit nu sânt

Cu al meu Salvator.

Prin cânt exprimăm și încrederea sufletului nostru în Dumenezeu, încredere ce nu duce niciodată la faliment.

Oriunde cu Isus pot să merg voios

Unde Isus petrece eu nu sunt fricos.

Fără superstiție, încununată cu credință în adevăr, starea sufletească prin cântul religios se cultivă, se păstrează mereu proaspătă, și credinciosul fiind mereu plin de putere sfântă, este capabil să îndeplinească serviciile mărețe , atât pentru societatea în care trăiești, cât și pentru Împărăția lui Dumnezeu.

            EDIFICAREA PE PLAN DOCTRINAL

Pe lângă cele arătate până acum, câtările noastre mai au și un miez bogat, ce-și trage seva din izvorul doctrinei biblice. Fiind obiectul de cult, de care ne servim cântul imprimă conținutul lui, în inimile și mintea tuturor credincioșilor. Faptul acesta arată netăgăduita armonie dintre ceea ce spunem că credem și aplicăm. Iată de pildă – o expunere din doctrina Sfintei Treimi, în următoarele versuri:

Sfânt ești, sfânt ești, sfânt ești

Și foarte milostiv

Doamne Dumnezeule, Tată, Fiu, Duh Sfânt

Conform învățăturii biblice despre mântuire, (Rom. 5:6, 16; Evrei 12:28) mântuirea nu o primi în urma vreunui merit; e darul lui Dumnezeu ce ni s-a dat fără plată, prin Domnul Isus Hristos. Iată cum e cuprinsă ideea aceasta în cântul nostru:

Măntuire ni s-a dat

Fără nici o plată

Prin Isus crucificat

Fără nici o plată.

Fiindcă păcatul apare sub o înățișare isteață (Gen. 3:1; Efes 6:11; 1 Tim. 3:7) ar produce peste tot ravegii îngrozitoare.dar credincioșii au promisiunea lui Isus ce va fi cu ei (Ioan 14:18; Matei 28:20) iar ispitele se vor sfârși odată cu călătoria de pe acest pământ. Matei 25:41:

După al morții chin

Eu voi gusta

Pacea în cerul lin

La dreapta Sa.

În alt fragment, găsim concepția nou-testamental despre Biserică (Efes. 5:30, Col. 1:1; 8, Fapt 30:28; Efes 3:23), comparând:

Astfel din pietre vii se va zidi

O casă sfântă și cerească

Sfânta Treime, ea va locui

Piatra unghiulară Isus va fi.

De oarece spiritul poetic bogat în imaginație, este plin de nostalgie, după lumi mai frumoase, mai încântătoare, multe din cântările noastre sînt consacrate doctrinei escatologice. Oamenii care  s-au adăpat la izvorul Bibliei n-au creat basme, n-au rătăcit cu mintea aiurea prin lumea metafizică; ei și-au rezemat temele pe adevărul descoperit de Dumnezeu, oamenilor. Gal. 1:11-12.

Referindu-se la venirea Domnului, (Fapt. 11:1;  Matei 24:36) poetul întreabă plin de entuziasm:

Când carte-i deschisă-n ziua de apoi

Fi-vei acolo voios?

Fi-va scris al tău nume în mâna Lui

Ori între cei păcătoși?

Am trecut în revistă numai o mică parte din exemplele multe ce s-ar putea da din cântările noastre. Fiecare strofă, chiar vers dacă l-ai analiza, ajungem la rezultatul, ca întreaga comoară de cântări este bogată, atât în învățături morale, spirituale cât și doctrinale. Această constatare să aprindă în noi dragostea sfântă față de neprețuitul tezaur al imnurilor noastre.

Cânta-voi Ție Doamne imnuri

Cât voi putea rosti cuvânt

Și jertfa bucuriei mele

Ți-aduc, cât voi fi pe pământ

Când buzele n-or mai putea,

Suspinul meu Te-a lăuda.

BORDEA SAMUIL -Seminarist

Mulțumesc că ai trecut pe aici. Lasă un mesaj.

ISTORIE BAPTISTĂ https://wordpress.com/read/feeds/94707255/posts

DENIGRAREA MISCARII CONSERVATOARE DIN ROMANIA

download - Copie

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

 August 27, 2020

DENIGRAREA MISCARII CONSERVATOARE DIN ROMANIA

Fundația Friedrich Ebert-Stiftung, un think tank al socialiștilor germani, denigrează mișcarea conservatoare din România în ultimul ei studiu despre mișcarea conservatoare română.

Studiul este intitulat Conservatorismul Insurgent din România. Printre cei vizați suntem și noi, mișcarea conservatoare, pro-familie românească. Studiul a fost publicat în iunie, autorul lui fiind un conferențiar universitar din Iași. [Link: http://library.fes.de/pdf-fil…/…/bukarest/16291-20200626.pdf]

Pamfletul socialistilor germani

Cu toate că denigrează, studiul e un plus din câteva puncte de vedere. În primul rând, studiul denotă că mișcarea conservatoare din România deține notorietate europeană, fiind cunoscută și în Statele Unite. În al doilea rând, studiul e relevant pentru că mișcarea conservatoare din România, așa cum e ea descrisă în studiul dnei Margarit, nu include partidele politice din România care pretind a fi conservatoare ori de dreapta: USR, PNL, ALDE, PMP. Din asta putem deduce că, în opinia autoarei, aceste partide nu sunt conservatoare. În al treilea rând, studiul e notabil pentru că este unul din puținele studii cunoscute mie care discută dreapta conservatoare din România. Din când în când, forurile europene discută diversele grupuri conservatoare din România, într-un spirit disprețuitor, dar studiile care în mod specific se focalizează asupra mișcării conservatoare din România încă sunt extrem de puține. Iar cele care există, sunt scrise în marea lor majoritate de intelectuali de stânga și deci, dintr-un unghi părtinitor.

Părțile slabe ale studiului sunt multe. În primul rând, e ușor de intuit că autoarea studiului nu are tangențe directe cu mișcarea conservatoare din România. Cum de fapt nu are nicio persoană ori jurnalist cunoscut noua care să fi scris despre noi. Cei care scriu nu ne cunosc și nici nu par interesați să ne cunoască direct. Preferă să preia ceea ce citesc sporadic în presă ori aud despre noi ori citesc pe siturile web, în media socială. Studii bazate pe astfel de informații și din auzite sunt deficitare din start și deloc credibile.

Suntem nedumeriți de ce jurnaliști străini ori intelectuali din alte țări ne contactează din când în când să discute cu noi în mod direct subiectul conservatorismul din România, dar cei din România nu.

Grupurile tintite pentru denigrare

Grupurile țintite pentru calomniere sunt Coaliția pentru Familie, Alianța Familiilor din România, Asociația Pro-Vita, Asociația Darul Vieții, Asociația Părinților pentru Ora de Religie, Alianța Părinților.

Numiți printre promotorii conservatorismului insurgent sunt Mihai Gheorghiu, Dan Puric, Petre Costea, Bogdan Stanciu. Absenți din lista celor excoriați sunt mulți intelectuali bine cunoscuți în România care se poziționează prin discurs, dar nu prin acțiuni, ca fiind conservatori. Si intuim de ce. Pentru ca extremiștii „progresiști” nu se răfuiesc cu intelectualii conservatori, ci cu organizațiile care, asemenea celor mentionate, efectiv luptă pentru implementarea principiilor și valorilor conservatoare și creștine în structurile politice și constituționale ale țării.

Autoarea are dreptate în acest sens: organizațiile de mai sus și persoanele înfierate în eseul ei sunt persoane active la nivel de acțiuni concrete pentru promovarea intereselor creștine în România, spre deosebire de ceilalți. Organizațiile pro-familie pot lista zeci de acțiuni concrete pe care le-au întreprins pentru promovarea intereselor comunității creștine din România, dar cei care doar prezintă un discurs conservator, nu.

O altă critică la adresa eseului, pe lângă faptul că abordează un subiect în care nu are expertiză, este libertatea cu care autoarea aplică etichete calomniatoare persoanelor și grupurilor pro-familie din România. Unele sunt chiar jignitoare, fiind luate la întâmplare din limbajul și vocabularul iresponsabil al stângii politice.

Etichetarea ostila a miscarii conservatoare

Prima etichetă, care de fapt este și o concluzie, este că grupurile conservatoare „contestă – cu o eficiență surprinzătoare – principiile de bază ale modernității capitaliste și ale liberalismului democratic”. Noi luam această afirmație ca fiind calomniatoare.

Ni se pare iremediabil de deplasată și afirmația că organizațiile pro-familie din România și milioanele de cetățeni ai României care își exercită drepturile constituționale în spațiul public cum socotesc ei de bine sunt un pericol la adresa democrației ori contestă democrația. Afirmația este extremă și intolerantă la adresa cetățenilor care au o viziune diferită privind interesele lor și ale familiilor lor.

Cea mai scandaloasă afirmație, însă, este că grupurile pro-familie sunt „responsabile pentru ‘normalizarea’ ideilor de extremă dreapta în societate”. Cei peste 3 milioane de români care au votat la referendumul din 2018 sunt astfel etichetați, în masă, ca fiind extremiști de dreapta, iar această calomnie colectivă este difuzată în tot spațiul românesc cu sprijinul financiar al socialiștilor germani. Ceea ce face acest eseu un caz clasic de trafic de influență.

În plus, suntem acuzați de „iliberalism”, o etichetă aplicată zilnic Poloniei, Ungariei și tuturor grupurilor conservatoare de pe continent.

Etichetele de „extremiști” sunt aplicate cu sârguință de autoare, nu doar grupurilor conservatoare din Romania, ci și grupurilor conservatoare din afara ei. Asociația avocaților creștini Alliance Defending Freedom e numită, în mod iresponsabil, ca fiind o „organizație creștină de extremă dreapta ce militează pentru supremația rasei albe”.

ADF nu este o organizatie extremisata. ADF pledează cazuri la Tribunalul Suprem al SUA iar avocații organizației sunt creștini și pledează interesele constituționale ale creștinilor din America și Europa.

Autoarea înfierează și organizația Liberty Council din care face parte eminentul avocat creștin româno-american Harry Miheț. Dl Miheț e binecunoscut în România și internațional. A reprezentat cauze creștine majore în tribunalele SUA, inclusiv cazul bisericilor române din Chicago pentru deschiderea bisericilor în vremea pandemiei.

Autoarea numește organizația European Center for Law and Justice „anti LGBT și anti-avort”. Cuvântul „anti” e folosit de 39 de ori în eseul autoarei: anti-LGBT”, „anti-avort,” etc., în timp ce „progresiștii” sunt „pro”.

ECLJ este o organizație credibilă de avocați creștini sofisticați și inteligenți care de decenii pledează cazurile intereselor creștinilor din Europa în Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

DECLARATIA DE LA TIMISOARA – Va rugam semnati!

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

Buna dimineata! A mai trecut un an de la ultimul apel pentru semnarea Declaratiei de la Timisoara, o declaratie a constiintei crestine. Pe 21 august se implinesc zece (10) ani de cind a fost lansata si de atunci a fost semnata de peste 14 000 de persoane. Dorim sa ajungem la  15.000 de semnaturi in urmatoarele citeva saptamini. Socotim potrivit sa re-lansam anual Declaratia dand astfel posibilitatea multora dintre d-tra si noilor nostri cititori sa o semneze. Semnarea ei, dar mai ales cunoasterea punctele ei esentiale, este de o importanta care nu necesita explicatii.

Traim in vremuri tulburi cind valorile morale si crestine sunt asediate, trivializate si se schimba la viteza luminii. Spre rau. Este deci important si necesar sa ne re-amintim periodic de principiile fundamentale si punctele cardinale valorice care sunt comune tuturor crestinilor din Romania si mai ales sa afirmam valorile crestine in viata publica a Romaniei. Declaratia afirma adevarurile si valorile fundamentale pentru care miscarea pro-familie si pro-viata din Romania militeaza de ani de zile. Va rugam, deci, cititi Declaratia, semnati-o si dati-o la cit mai multi altii sa o semnezeSprijiniti eforturile noastre semnind Declaratia! Haideti, deci, in citeva saptamini sa ajungem la 15.000 de semnaturi!

CUM SE SEMNEAZA DECLARATIA?

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor aparea in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba engleza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

CUM CRESTEM SEMNATURILE IMPREUNA?

Cum putem creste impreuna numarul de semnaturi? Nu implica mare lucru sau investitie de timp. Doar citeva actiuni simple care iau doar citeva minute. In consecinta:

  1. Cei care inca nu ati semnat Declaratia sunteti invitati inca o data sa o semnati.
  2. Trimitetilinkul Declaratiei sau mesajul acesta la toate persoanele din baza dvs. de adrese electronice pentru a fi semnata. Daca deja ati facut-o va rugam sa o faceti inca o data, sau chiar periodic, eventual saptaminal, pentru citeva luni.
  3. PostatiDeclaratia si linkul ei pe siturile dvs. electronice, biserici, parohii, grupuri de discutii, etc.
  4. Promovati-oin scoli, la clasele de stiinte sociale sau religie.
  5. Cei care sunteti inscrisi pe situri de socializare (facebook, hi5, netlog…) sunteti rugati sa postati periodic informatii despre Declaratia de la Timisoara si linkul, cu indemnul de a fi semnata.
  6. Parinti– aveti copii care sunt ei inscrisi pe diferite situri electronice. Mergeti la ei, cand sunt la calculator, si cereti-le sa dea un mesaj in retea solicitand semnarea Declaratiei – sau scrieti-l dvs. si trimiteti-l de pe contul lor.

IMPLICAREA CRESTINILOR IN VIATA CETATII

Va oferim un comentariu YouTube privind necesitatea implicarii constructive a crestinilor din Romania in politica: https://youtu.be/Mv-93nSZOk4

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: „Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului„. Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!

JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!

Publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe Facebook: https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile si valorile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Manage Your Subscription

This message was sent to viorelardelean2016@yahoo.com from office@alianta-familiilor.ro

Alianta Familiilor din Romania
Str. Zmeica nr. 12, sector 4
Bucuresti, N/A N/A, Romania

www.alianta-familiilor.ro

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Grupul Continental ridică vălul asupra colaborării cu regimul nazist de I.B. HotNews.ro

download - Copie

Miercuri, 26 august 2020, 23:32 Actualitate | Internaţional

Continental
Foto: Facebook/ Continental Deutschland

Continental

Un raport comandat de furnizorul auto german Continental, și care va apărea joi în Der Spiegel, vorbește despre strânsa colaborare a companiei cu regimul nazist și utilizarea masivă de muncă forțată și a prizonierilor din lagărele naziste, potrivit AFP.

La acea vreme, Continental a jucat un rol central în furnizarea de comenzi industriei celui de-al treilea Reich, „adevărata coloană vertebrală a economiei naționale de război socialiste”, conchide istoricul Paul Erker în studiul său, citat în revista Der Spiegel care va fi publicat joi.

Acest studiu a fost comandat de Continental pentru a încerca să facă lumină asupra gradului de colaborare al companiei în acea perioadă.

Raportul arată că a folosit în jur de 10.000 de muncitori forțat în fabricile sale, adesea prizonieri politici și nu a ezitat, în plus, să folosească prizonierii din lagărele de concentrare naziste.

Compania era un mare producător de tălpi de încălțăminte, de care armata avea foarte multă nevoie pentru trupe.

Prizonierii trebuiau să meargă între 30 și 40 de kilometri pe zi în pantofii cu talpa ”Continental”, înconjurând curtea centrală a taberei pentru a-i testa.

Prizonierii care au căzut la pământ au fost executați de paznicii SS, potrivit istoricului.

Tehnicile producătorului de echipamente de testare a încălțămintei au inclus plimbări forțate pe zăpadă sau pe gheață. Unii dintre deținuți au trebuit să poarte pantofii pentru un total de 2.200 km, potrivit studiului citat în Spiegel.

Raportul istoricului se referă și la cuvintele unui executiv de atunci al Continentalului, Hans Odenwald, despre muncitorii forțați ruși angajați: „Când vor muri, vom lua mai mulți”.

Subiectele zilei

Joi, 27 August 2020

Monica Anisie despre începerea cursurilor: Decizia este la nivel de unitate de învățământ / Nu toată lumea a avut acces la învățământ online

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat miercuri seara, la B1 TV, că decizia privind modalitatea în care se vor prezenta elevii la cursuri va fi luată de consiliul de administrație al
citeste tot articolul
Adio, Champions League! – CFR Cluj, eliminată după un meci dramatic (2-2, 5-6 la loviturile de departajare vs Dinamo Zagreb)

România a rămas fără reprezentantă în Champions League, după ce CFR Cluj a ratat incredibil calificarea în turul III preliminar. Echipa antrenată de Dan Petrescu a evoluat în
citeste tot articolul
Modificarea condițiilor de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din data de 14 august 2020 a fost publicată Legea nr. 175/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri
citeste tot articolul
Adio amenzi pentru lipsa RCA, în original, pe suport de hârtie: Polițiștii vor fi obligați să țină cont și de asigurarea RCA în format electronic

Șoferii vor putea prezenta politiștilor, la un eventual control în trafic, „polița de asigurare RCA pe suport hârtie sau în format electronic”, potrivit unei modificări
citeste tot articolul
De la 1 septembrie se pot deschide restaurantele. De la aceeași dată, vor putea fi redeschise teatrele și cinematografele – Iohannis

Teatrele și cinematografele se vor putea deschide probabil din 1 septembrie, în condiții de siguranță, a anunțat miercuri seară Klaus Iohannis, spunând că este important ca acolo unde
citeste tot articolul
Bulgaria: Sezonul turistic estival este un dezastru, susțin reprezentanții sectorului

“Este o himeră să credem că bulgarii pot înlocui 6 milioane de turiști care vizitează și stațiunile bulgărești de iarnă, având în vedere că și sezonul de iarnă este în
citeste tot articolul
Coronavirus în lume: Un produs anti-insecte ucide și noul coronavirus – studiu al armatei britanice / Suedia a ridicat atenționarea de călătorie pentru România

Numărul cazurilor de coronavirus raportate în lume a trecut de 24 de milioane, fiind raportate 823.000 de decese asociate cu Covid-19 și 16,6 milioane de persoane vindecate de Sras-Cov-2,
citeste tot articolul
FOTO Prima bucată de autostradă pe Valea Prahovei: Detaliile licitației pentru autostrada de centură Comarnic. De ce lipsește un nod rutier pentru descărcarea traficului

Prima bucată de autostradă de pe Valea Prahovei a fost scoasă la licitație pentru proiectare și execuție – 36 de luni pentru circa 5,2 km de autostradă care practic vor reprezenta varianta de
citeste tot articolul
VIDEO Klaus Iohannis: Sunt țări care au organizat alegeri în pandemie fără impact negativ. Dacă sunt înțelese măsurile speciale, riscul poate fi redus / Apel la responsabilitate către candidați

Președintele Klaus Iohannis a făcut miercuri un apel la responsabilitate, în contextul începerii campaniei electorale pentru alegerile locale, și a cerut candidaților la acest scrutin să
citeste tot articolul
MAE: Belgia încadrează România în zona roșie și impune autoizolarea si test molecular RT-PCR

Autoritățile belgiene au încadrat întreg teritoriul României în zona roșie. Astfel, toate persoanele care sosesc în Regatul Belgiei din orice regiune a României
citeste tot articolul
Alegeri SUA: Joseph Biden menține avansul în sondaje, dar popularitatea lui Donald Trump este în creștere

Joseph Biden, candidatul democrat în scrutinul prezidențial din SUA, menține avansul în sondajele de opinie, inclusiv în state decisive din punct de vedere electoral, dar
citeste tot articolul
Huawei merge în direcția greșită – corupție, crimă și comunism

Huawei și stăpânii ei comuniști chinezi au lansat recent o campanie de dezinformare lipsită de rușine încercând să se prezinte drept victime. Dar nu sunt victime. Huawei este un
citeste tot articolul
FAZ: S-a ajuns la o formă extremă de inactivitate fizică

În ciuda trendului de a face fitness, din ce în ce mai mulți germani petrec zilnic mult prea mult timp așezați pe canapea, pe scaunul de birou sau în mașină, iar acest fapt le pune
citeste tot articolul
Bătălia pentru București: Cine sunt candidații la primăriile de sector

85 de candidați s-au înscris în cursa pentru primăriile de sector la alegerile locale din 27 septembrie. Cei mai mulți candidați – 20 – sunt la Primăria Sectorului 1 al Capitalei.
citeste tot articolul
SUA: Un tânăr de 17 ani a fost arestat pentru uciderea prin împușcare a doi protestatari din Wisconsin / Trump: „Voi trimite Garda Națională în Kenosha”

Kyle Rittenhouse, în vârstă de 17 ani, a fost acuzat de omor de gradul întâi după împușcarea a doi bărbați care nu au fost încă identificați, a raportat The
citeste tot articolul
De la începutul anului, inflația în Rusia a depășit-o de zece ori pe cea europeană

Prețurile de consum în Rusia au crescut în luna iulie a.c. cu 0,4% față de luna precedentă, iar de la începutul anului cu 3%. În același timp, în țările membre ale
citeste tot articolul
Ce spune Iohannis, întrebat pe ce se fundamentează încrederea exprimată în justiție

Președintele Klaus Iohannis spune că are „mari speranțe” că în această toamnă Ministerul Justiției va finaliza proiectele care să repare legile justiției, „ciuntite” de PSD.
citeste tot articolul
FOTOGALERIE ??Primăria Capitalei a trasat pistele de biciclete de pe bd. Regina Elisabeta pe trotuar / Acestea se opresc în terase, stâlpi sau mașini parcate / OPTAR: Sunt făcute mai prost ca în 2008

Primăria Capitalei a început trasarea pistelor de biciclete de pe bd. Regina Elisabeta pe trotuar. Pe anumite porțiuni acestea se opresc în stâlpi, mașini parcate, o terasă sau
citeste tot articolul
Grupul Continental ridică vălul asupra colaborării cu regimul nazist

Un raport comandat de furnizorul auto german Continental, și care va apărea joi în Der Spiegel, vorbește despre strânsa colaborare a companiei cu regimul nazist și utilizarea masivă de
citeste tot articolul
Banchiza antarctică este expusă unui risc ridicat de fracturare, conform unui nou studiu

Banchiza de gheață ce înconjoară Antarctica și care se întinde pe o suprafață de peste 900.000 de kilometri pătrați riscă să se fărâmițeze din cauza efectelor încălzirii
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-international-24252684-grupul-continental-ridica-valul-asupra-colaborarii-regimul-nazist.htm?cfnl=