Peter Costea: Denigrarea mișcării conservatoare din România (I) — Revista ARMONIA – Saltmin Media

Fundația Friedrich Ebert-Stiftung, un think tank al socialiștilor germani, denigrează mișcarea conservatoare din România în ultimul ei studiu despre mișcarea conservatoare română. Studiul este intitulat Conservatorismul Insurgent din România. Printre cei vizați suntem și noi, mișcarea conservatoare, pro-familie românească. Studiul a fost publicat în iunie, autorul lui fiind un conferențiar universitar din Iași. [Link: http://www.library.fes.de/pdf-files/bueros/bukarest/16291-20200626.pdf%5D […]

Peter Costea: Denigrarea mișcării conservatoare din România (II)

download - Copie

Eseul socialiștilor germani, semnat de o autoare din România, denigrează grupuri specifice conservatoare din România, dar nu comentează la adresa partidelor politice curente din România.

[Link: www.library.fes.de/pdf-files/bueros/bukarest/16291-20200626.pdf]

Motivul, cum spuneam sâmbătă, este, foarte probabil, că în opinia socialiștilor germani partidele politice actuale din România nu sunt conservatoare.

Grupurile țintite pentru calomniere sunt Coaliția pentru Familie, Alianța Familiilor din România, Asociația Pro-Vita, Asociația Darul Vieții, Asociația Părinților pentru Ora de Religie, Alianța Părinților.

Numiți printre promotorii conservatorismului insurgent sunt Mihai Gheorghiu, Dan Puric, eu, Bogdan Stanciu. Absenți din lista celor excoriați sunt mulți intelectuali bine cunoscuți în România care se poziționează prin discurs, dar nu prin acțiuni, ca fiind conservatori.

Natural, extremiștii „progresiști” nu se răfuiesc cu intelectualii conservatori, ci cu organizațiile care efectiv luptă pentru implementarea principiilor și valorilor conservatoare și creștine în structurile politice și constituționale ale țării.

Autoarea are dreptate în acest sens: organizațiile de mai sus și persoanele înfierate în eseul ei sunt persoane active la nivel de acțiuni concrete pentru promovarea intereselor creștine în România, spre deosebire de ceilalți. Organizațiile pro-familie pot lista zeci de acțiuni concrete pe care le-au întreprins pentru promovarea intereselor comunității creștine din România, dar cei care doar prezintă un discurs conservator, nu.

O altă critică pe care o aduc la adresa eseului, pe lângă faptul că abordează un subiect în care nu are expertiză, este libertatea cu care autoarea aplică etichete calomniatoare persoanelor și grupurilor pro-familie din România. Unele sunt chiar jignitoare, fiind luate la întâmplare din limbajul și vocabularul iresponsabil al stângii politice.

Prima etichetă, care de fapt este și o concluzie, este că grupurile conservatoare „contestă – cu o eficiență surprinzătoare – principiile de bază ale modernității capitaliste și ale liberalismului democratic”. Personal, eu iau această afirmație ca fiind calomniatoare. A face această afirmație la adresa unui avocat care vreme de 30 de ani a promovat drepturile civile și constituționale în tribunale este un afront.

Mi se pare iremediabil de deplasată și afirmația că organizațiile pro-familie din România și milioanele de cetățeni ai României care își exercită drepturile constituționale în spațiul public cum socotesc ei de bine sunt un pericol la adresa democrației ori contestă democrația. Afirmația este extremă și intolerantă la adresa cetățenilor care au o viziune diferită privind interesele lor și ale familiilor lor.

Cea mai scandaloasă afirmație, însă, este că grupurile pro-familie sunt „responsabile pentru ‘normalizarea’ ideilor de extremă dreapta în societate”. Cei peste 3 milioane de români care au votat la referendumul din 2018 sunt astfel etichetați, în masă, ca fiind extremiști de dreapta, iar această calomnie colectivă este difuzată în tot spațiul românesc cu sprijinul financiar al socialiștilor germani. Ceea ce face acest eseu un caz clasic de trafic de influență.

În plus, suntem acuzați de „iliberalism”, o etichetă aplicată zilnic Poloniei, Ungariei și tuturor grupurilor conservatoare de pe continent.

Etichetele de „extremiști” sunt aplicate cu sârguință de autoare, nu doar grupurilor conservatoare din Romania, ci și grupurilor conservatoare din afara ei. Asociația avocaților creștini Alliance Defending Freedom e numită, în mod iresponsabil, ca fiind o „organizație creștină de extremă dreapta ce militează pentru supremația rasei albe”.

ADF îmi este o organizație cunoscută, chiar îndeaproape, încă din anii 90. ADF pledează cazuri la Tribunalul Suprem al SUA și, la fel ca mine, avocații organizației sunt creștini și pledează interesele constituționale ale creștinilor din America și Europa.

Autoarea înfierează și organizația Liberty Council din care face parte eminentul avocat creștin româno-american Harry Miheț. Dl Miheț e binecunoscut în România și internațional. A reprezentat cauze creștine majore în tribunalele SUA, inclusiv cazul bisericilor române din Chicago pentru deschiderea bisericilor în vremea pandemiei.

Autoarea numește organizația European Center for Law and Justice „anti LGBT și anti-avort”. Cuvântul „anti” e folosit de 39 de ori în eseul autoarei: anti-LGBT”, „anti-avort,” etc., în timp ce „progresiștii” sunt „pro”.

ECLJ este o organizație credibilă de avocați creștini sofisticați și inteligenți care de decenii pledează cazurile intereselor creștinilor din Europa în Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Mă opresc aici azi și intenționez să continuu cu o altă ocazie analiza acestui document propagandistic și infirm din punct de vedere intelectual.

 www.facebook.com/PeterCosteaEuroparlamentar

PNEUMATOLOGIE DUHUL SFÂNT Charles Hodge

download - Copie

DUHUL SFÂNT  Charles Hodge

Două puncte care trebuiesc considerate cu referire la acest subiect sunt, primul natura, şi al doilea oficiul sau lucrarea Duhului Sfânt. Referitor la natura Sa, este El o persoană sau o simplă putere? Şi dacă este o persoană, este El creat sau divin, finit sau infinit? Personalitatea Duhului a fost credinţa Bisericii încă de la început. aceasta avea puţini oponenţi chiar şi în perioada haotică a teologiei; iar în vremurile moderne a fost negată de nimeni decât de Socinieni, Arieni, şi Sabelieni. Înainte de a considera dovada directă a doctrinei Bisericii a faptului că Duhul Sfânt este o persoană, ar fi bine să remarcăm faptul că termenii „Duhul”, „Duhul lui Dumnezeu”, „Duhul Sfânt”, şi atunci când Dumnezeu vorbeşte, „Duhul Meu”, sau când se vorbeşte de Dumnezeu, „Duhul Său”, apar în toate părţile Scripturii de la Geneza la Apocalipsa. Acestea şi alte termene echivalente trebuiesc a fi înţelese în mod evident în acelaşi sens peste tot în Scripturi.

Dacă Duhul lui Dumnezeu care se mişca peste faţa apelor, care a fost cu antediluvieni, care a fost peste Moise, care a dat îndemânare artizanilor, şi care a inspirat pe profeţi, este puterea lui Dumnezeu, atunci Duhul care a venit peste apostoli, pe care l-a promis Hristos să-l trimită ca un avocat şi mângâietor, şi despre care se vorbeşte că îi instruieşte, sfinţeşte şi îi călăuzeşte pe poporul lui Dumnezeu, trebuie de asemenea să fie puterea lui Dumnezeu. Dar dacă Duhul este în mod clar revelat a fi o persoană în partea ultimă a Scripturii, este clar că porţiunile mai timpurii trebuiesc înţelese în acelaşi fel. O parte a Bibliei, şi cu atât mai puţin unul sau mai puţine pasaje nu trebuiesc luate laolaltă, şi să primească vreo interpretare pe care le-ar putea purta cuvintele izolate, ci Scriptura trebuie să interpreteze Scriptura. O altă remarcă evidentă despre acest subiect este că Duhul lui Dumnezeu este proeminent în mod egal în toate părţile cuvântului lui Dumnezeu. Intervenţia Lui nu are loc în ocazii rare, cum ar fi la apariţia îngerilor, sau a Teofaniilor, despre a căror menţiune se face ici şi acolo în volumul sacru; ci El este reprezentat ca fiind pretutindeni prezent şi pretutindeni operativ. Am putea la fel de sigur să deducem din Biblie numele şi doctrina despre Dumnezeu, precum şi numele şi slujba Duhului.

Doar în Noul Testament El este menţionat nu mai mult de 300 de ori. Aceasta nu este, totuşi, doar simpla frecvenţă cu care este menţionat Duhul, şi proeminenţa acordată persoanei şi lucrării Lui, ci relaţiile multiplicate şi interesante în care este El reprezentat ca stand cu poporul lui Dumnezeu, importanţa şi numărul darurilor Sale, şi dependenţa absolută a credinciosului şi a Bisericii de El pentru viaţa spirituală şi veşnică, ceea ce face ca doctrina Duhului Sfânt să fie absolut de fundamentală faţă de evanghelie. Lucrarea Duhului în aplicarea răscumpărării lui Hristos este reprezentată a fi la fel de esenţială ca răscumpărarea în sine. Este prin urmare indispensabil ca noi să ştim ceea ce ne învaţă Biblia despre Duhul Sfânt, atât referitor la natura cât şi la oficiul Său.

Dovadă a personalităţii Lui

Scripturile învaţă în mod clar că El este o persoană. Personalitatea include inteligenţă, voinţă şi subzistenţă individuală. Dacă, deci, se pot dovedi că toate acestea sunt atribuite Duhului, este prin urmare dovedit faptul că EL este o persoană. Nu ar fi necesar sau recomandabil să separăm dovezile acestor câteva puncte, şi să cităm pasaje care îi atribuie Lui inteligenţă, apoi altele, care îi atribuie Lui voinţă, şi încă altele pentru a dovedi subzistenţa Sa individuală, deoarece toate acestea sunt adesea incluse într-unul şi acelaşi pasaj; şi argumentele care dovedesc una, în multe cazuri le dovedesc şi pe celelalte.

1.Primul argument pentru personalitatea Duhului Sfânt este derivat din folosirea pronumelui personal în relaţie cu El. O persoană este aceea care, atunci când vorbeşte spune eu; când i se adresează ceva este numit tu; şi când se vorbeşte despre ea, este numit el sau lui. Este într-adevăr admis faptul că există o astfel de figură retorică ca personificarea; că fiinţele neînsufleţite şi iraţionale, sau sentimentele, ori atributele, pot fi introduse ca vorbind sau fiind adresate ca persoane. Însă aceasta nu creează nici o dificultatea. Cazurile de personificare sunt de o aşa natură încât, doar în anumite instanţe, nu admit nici o îndoială. Faptul că oamenii apostrofează uneori cerurile, sau elementele, nu oferă nici un pretext pentru a le explica drept personificare a tuturor pasajelor în care Dumnezeu sau Hristos este introdus ca o persoană. La fel este şi în privinţa Duhului Sfânt. El este introdus ca o persoană aşa de des, nu doar poetic sau în discurs emancipat, ci şi în simpla naraţiune, şi în instrucţiunile didactice; iar personalitatea Sa este susţinută de atâtea dovezi colaterale încât a explica folosirea pronumelor personale în relaţie cu El pe principiul personificării înseamnă a brutaliza toate regulile de interpretare. Astfel în Faptele Apostolilor 13:2, „Duhul Sfânt a zis: Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”. Domnul nostru spune (Ioan 15:26), „Când va veni mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine”. Folosirea pronumelui personal El în locul lui acesta, arată faptul că Duhul este o persoană. În următorul capitol (Ioan 16:13, 14) se spune: „Când va veni mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi”. Aici nu este nici o posibilitate de a se da socoteală de folosinţa pronumelui personal El pe oricare fundament decât personalitatea Duhului.

2.Noi stăm în relaţii faţă de Duhul Sfânt pe care le putem susţine doar faţă de o persoană. El este subiectul credinţei noastre. Noi credem în Duhul Sfânt. Acest lucru îl profesăm la botez. Noi suntem botezaţi nu numai în numele Tatălui şi al Fiului, ci şi al Duhului Sfânt. Însăşi asocierea Duhului în astfel de legături, cu Tatăl şi Fiul, după cum se admite că ei sunt persoane distincte, dovedeşte că şi Duhul este o persoană. Pe lângă folosirea cuvintelor eis faţă de onoma, faţă de nume, nu admite nici o altă explicaţie. Prin botez noi profesăm să-L recunoaştem pe Duhul aşa cum îl recunoaştem pe Tatăl şi Fiul, şi ne legăm de unul precum şi de ceilalţi. Dacă atunci când apostolul le spune corintenilor că ei nu au fost botezaţi „în numele lui Pavel”, şi când el spune că evreii au fost botezaţi în Moise, el vrea să spună că corintenii nu erau, şi că evreii au fost făcuţi ucenici, unul al lui Pavel şi ceilalţi ai lui Moise; atunci când suntem botezaţi în numele Duhului, însemnătatea este că în botez noi profesăm a fi ucenicii lui; noi ne legăm de la a primi instrucţiunile lui, şi să ne supunem controlului lui. Stăm în aceeaşi relaţie cu El ca şi faţă de Tata şi Fiul; îl recunoaştem a fi o persoană atât de distinctă precum recunoaştem personalitatea Fiului şi a Tatălui. Creştinii nu numai profesează credinţa în Duhul Sfânt, dar ei sunt şi destinatarii darurilor lui. El este pentru ei un obiect al rugăciunii. În binecuvântarea apostolică, harul lui Hristos, dragostea Tatălui şi împărtăşirea Duhului Sfânt, sunt invocate în mod solemn. Noi ne rugăm Duhului pentru ca El să se comunice pe Sine nouă, ca El, conform promisiunii Domnului nostru, să locuiască în noi, la fel cum ne rugăm lui Hristos ca noi să fim obiectele dragostei lui nemeritate. În consecinţă noi suntem îndemnaţi să nu „păcătuim împotriva”, „să nu ne împotrivim”, nici să „nu întristăm” pe Duhul Sfânt. El este reprezentat, prin urmare, ca o persoană, care poate fi obiectul acţiunilor noastre; pe care îl putem încânta sau ofensa; cu care putem avea comuniune, adică, relaţie personală; care poate iubi şi să fie iubit; care ne poate spune nouă „tu”; şi pe care îl putem invoca în fiecare vreme de nevoie.

3.Duhul susţine de asemenea relaţiile faţă de noi şi îndeplineşte slujbe pe care nimic decât o persoană le poate susţine sau îndeplini. El este învăţătorul nostru, sfinţitorul, mângâietorul, şi ghidul. El guvernează pe fiecare credincios care este condus de Duhul, şi întreaga Biserică. El cheamă, aşa cum i-a chemat pe Barnaba şi Saul, la lucrarea de slujire, sa la un anumit câmp de lucru. Pastorii sau episcopii sunt făcuţi supraveghetori de către Duhul Sfânt.

4.În exercitarea acestora cât şi a altor funcţii, actele personale sunt în mod constant atribuite Duhului în Biblie; anume, acte care implică inteligenţa, voinţa, şi activitatea sau puterea. Duhul învaţă, selectează, revelează şi mustră. Citim adesea că „Duhul a spus” (Fapte 13:2; 21:11; 1 Timotei 4:1; etc.). Aceasta este făcut în mod aşa de constant încât Duhul apare ca un agent personal de la un capăt la celalalt al Scripturilor, aşa că personalitatea Sa este dincolo de orice dispută. Singura întrebarea posibilă este dacă El este o persoană distinctă de Tatăl. Dar despre aceasta nu poate exista nici o îndoială rezonabilă, după cum se spune că este Duhul lui Dumnezeu şi Duhul care este de la Dumnezeu; aşa cum este el distins de Tatăl în formele botezului şi ale binecuvântării; aşa cum El purcede de la Tatăl; şi aşa cum El este promis, trimis, şi dat de către Tatăl. Aşa că confunda pe Duhul Sfânt cu Dumnezeu înseamnă a declara Scripturile drept neinteligibile.

  1. Toate elementele personalităţii, anume, inteligenţa, voinţa şi subzistenţa individuală, sunt nu numai implicate în tot ceea ce este astfel revelat referitor la relaţia în care Duhul stă faţă de noi şi aceea pe care o susţinem noi faţă de El, dar ele sunt toate în mod distinct atribuite Lui. Despre Duh se spune că cunoaşte, voieşte, şi acţionează. El cercetează, sau cunoaşte toate lucrurile, chiar şi acele lucruri adânci ale lui Dumnezeu. Nici un om nu cunoaşte lucrurile adânci ale lui Dumnezeu decât Duhul lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:10, 12). El distribuie „fiecăruia în parte, cum voieşte” (1 Corinteni 12:11). Subzistenţa Sa individuală este implicată în faptul că El este un agent, şi în faptul că El este obiectul faţă de care se încheie activitatea altora. Dacă El poate fi iubit, venerat, şi ascultat, sau ofensat sau păcătuit împotriva Lui, El trebuie să fie o persoană.

6.Manifestările personale ale Duhului, atunci când El s-a coborât peste Hristos la botezul său, şi peste apostoli în ziua Cinzecimii, implică din necesitate subzistenţa Sa personală. Aceasta nu a fost vreun atribut al lui Dumnezeu şi nici simpla sa eficienţă, ci însăşi Dumnezeu, care a fost manifestat în rugul aprins, în focul şi norii de pe Muntele Sinai, în stâlpul care i-a călăuzit pe israeliţi prin pustie, şi în slava care locuieşte în Tabernacol şi în Templu.

7.Oamenii lui Dumnezeu au privit întotdeauna pe Duhul Sfânt ca o persoană. Ei au privit la EL pentru instrucţiune, sfinţire, direcţie, şi mângâiere. Aceasta este parte din religia lor. Creştinismul (considerat în mod subiectiv) nu ar fi ceea ce este fără acest sens de dependenţă de Duhul şi această reverenţă pentru persoana Sa. Toate liturghiile, rugăciunile şi laudele Bisericii, sunt pline de apeluri şi adresări către Duhul Sfânt. Acesta este un fapt care nu admite nici o soluţie raţională dacă Scripturile nu învaţă de fapt că Duhul este o persoană distinctă. Regula Quod semper, quod ubique, quod ab omnibus, este susţinută de protestanţi precum şi de romanişti. Aceasta nu este autoritatea consensului general ca o evidenţă a adevărului, pe care îl obiectează protestanţii, dar faţă de care se fac aplicări ale acesteia de către biserica papală, şi faţă de principiul pe care acea autoritate se bazează. Toţi protestanţii admit faptul că adevăraţii credincioşi de fiecare vârstă şi ţară au o credinţă, precum şi un singur Dumnezeu şi un singur Domn.

Divinitatea Duhului Sfânt

Despre acest subiect a fost puţină dispută în cadrul Bisericii. Duhul este aşa de proeminent prezentat în Biblie ca deţinând atribute divine, şi exercitând prerogative divine, încât din secolul al patrule adevărata sa divinitate nu a fost niciodată negată de aceia care admit personalitatea sa.

1.În Vechiul Testament, tot ceea ce este spus despre Iehova este spus despre Duhul lui Iehova; şi prin urmare, dacă ultimul nu este decât o simplă parafrazare pentru primul, el trebuie să fie în mod necesar divin. Expresiile Iehova a spus, şi Duhul a spus, sunt inter-schimbate în mod constant; şi actele Duhului se spune că sunt actele lui Dumnezeu.

2.În Noul Testament, limbajul lui Iehova este citat ca limbajul Duhului. În Isaia 6:9, este scris, Iehova a spus, „Du-te şi spune acestui popor”, etc. Acest pasaj este citat de Pavel astfel, Fapte 28:25, „Bine a spus Duhul Sfânt prin proorocul Isaia”, etc. În Ieremia 31:31, 33, 34, este spus, „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou”; care este citat de apostol în Evrei 10:15, 16 astfel, „Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis: Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor”, etc. Astfel este citat în mod constant limbajul lui Dumnezeu ca fiind limbajul Duhului Sfânt. Profeţii erau mesagerii lui Dumnezeu; ei au rostit cuvintele Lui, au enunţat poruncile Lui, au pronunţat ameninţările Lui şi au anunţat promisiunile Sale, deoarece ei vorbeau aşa cum erau ei călăuziţi ei de Duhul Sfânt. Ei erau organele lui Dumnezeu, deoarece erau organele Duhului. Duhul trebuie să fie, deci, Dumnezeu.

3.În Noul Testament acelaşi mod de reprezentare este continuat. Credincioşii sunt templul lui Dumnezeu, deoarece Duhul locuieşte în ei. Efeseni 2:22 spune: Voi sunteţi „un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul”. 1 Corinteni 6:19: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu?” În Romani 8:9, 10, locuinţa lui Hristos se spune că este locaşul Duhului lui Hristos, şi despre aceasta se spune că este locaşul Duhului lui Dumnezeu. În Fapte 5:1-4, despre Anania se spune că a minţit pentru Dumnezeu deoarece el a minţit împotriva Duhul Sfânt.

4.Domnul nostru şi apostolii Săi vorbesc în mod constant despre Duhul Sfânt ca având perfecţiuni divine. Hristos spune, „Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată” (Matei 12:31). Păcatul de neiertat, deci, este a vorbi împotriva Duhului Sfânt. Aceasta nu putea fi aşa dacă Duhul Sfânt nu era Dumnezeu. Apostolul, în 1 Corinteni 2:10, 11 spune că Duhul cunoaşte toate lucrurile, chiar şi lucrurile adânci (scopurile cele mai secrete) ale lui Dumnezeu. Cunoştinţa Lui este comensurabilă cu cunoştinţa lui Dumnezeu. El ştie lucrurile lui Dumnezeu aşa cum duhul unui om ştie lucrurile unui om. Conştiinţa lui Dumnezeu este conştiinţa Duhului. Psalmistul ne învaţă că Duhul este omniprezent şi eficient pretutindeni. „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?” (Psalmul 139:7). Prezenţa Duhului este prezenţa lui Dumnezeu. Aceeaşi idee este exprimată de profet atunci când spune, „Poate cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l văd Eu? zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile şi pământul? zice Domnul” (Ieremia 23:24).

5.Lucrările Duhului sunt lucrările lui Dumnezeu. El a modelat lume (Geneza 1:2). El regenerează sufletul: a fi născut din Duhul este a fi născut din Dumnezeu. El este sursa întregii cunoaşteri; dătătorul inspiraţiei; învăţătorul, ghidul, sfinţitorul, şi mângâietorul Biserici în toate erele. El ne modelează trupurile; El a format trupul lui Hristos, ca o locuinţă potrivită pentru plinătatea Dumnezeirii; şi El este cel ce va învia trupurile noastre muritoare (Romani 8:11).

6.El este astfel prezentat în Scripturi ca obiectul propriu al închinării, nu doar în formula botezului şi în binecuvântarea apostolică, care aduce doctrina Trinităţii într-o amintire constantă ca adevăr fundamental al religie noastre, dar şi în cerinţa constantă ca noi să privim la El şi să depindem de El pentru tot binele spiritual, şi să-l venerăm şi ascultăm ca învăţător al nostru divin şi sfinţitor.

Relaţia Duhului cu Tatăl şi cu Fiul

Relaţia Duhului faţă de celelalte persoane ale Trinităţii au fost declarate anterior.

1.El este acelaşi în substanţă şi egal în putere şi slavă.

2.El este subordonat Tatălui şi Fiului, ca mod al său de subzistenţă şi operare, după cum se spune că El este al Tatălui şi al Fiului; El este trimis de ei, şi ei operează prin El.

3.El poartă aceeaşi relaţie cu Tatăl ca şi faţă de Fiul; după cum se spune că el este al unuia precum şi al celuilalt, şi El este dat de Fiul precum şi de către Tatăl.

4.Relaţia Sa veşnică faţă de celelalte persoane ale trinităţii este indicată de cuvântul Duh, şi despre faptul că se spune că el este din Dumnezeu, anume, Dumnezeu este sursa din care se spune că a purces Duhul.

II.Slujba Duhului Sfânt

 În natură

Doctrina generală a Scripturilor în acest subiect este că Duhul este executivul Dumnezeirii. Tot ceea ce face Dumnezeu, El face prin Duhul. El este sursa imediată a întregii vieţi. Chiar şi în lumea exterioară Duhul este pretutindeni prezent şi activ. Materia nu este inteligentă. Ea are proprietăţile ei particulare, care acţionează orbeşte conform legilor stabilite. Inteligenţa, prin urmare, manifestată în structurile vegetală şi animală, nu trebuiesc a fi atribuite materiei, ci Duhului omniprezent al lui Dumnezeu. El a fost cel care plutea deasupra apelor şi a făcut ordine din haos. El a fost cel care a împodobit cerurile. El este cel care face iarba să crească. Psalmistul spune despre toate creaturile vii, „Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărâna lor. Îţi trimiţi Tu suflarea: ele Sunt zidite, şi înnoieşti astfel faţa pământului” (Psalmul 104: 29, 30). Compară cu Isaia 32:14, 15. Iov, vorbind despre cadrul său material, spune „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut” (Iov 33:4). Şi Psalmistul, după ce descrie omniprezenţa Duhului, atribuie influenţei Lui minunatul mecanism al trupului uman. „Te laud că Sunt o făptură aşa de minunată. Minunate Sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmul 139:14-16).

Duhul, sursa întregii vieţi intelectuale

Duhul este de asemenea reprezentat ca fiind sursa întregii vieţi intelectuale. Atunci când omul a fost creat se spune că Dumnezeu „i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). Iov 32:8 spune, Suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea, adică, o natură raţională, căci aceasta este explicată prin ceea ce spune că El „ne învaţă mai mult decât pe dobitoacele pământului, şi ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului” (Iov 35:11). Scripturile atribuie în aceiaşi manieră Lui toate darurile speciale sau extraordinare. Astfel se spune despre Beţaleel, „Să ştii că am ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări, i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă” (Exod 31:2-4). Prin Duhul Său, Dumnezeu i-a dat lui Moise înţelepciunea necesară pentru marile lui sarcini, şi când i s-a poruncit acestuia să transmită parte a poverii lui peste cei 70 de bătrâni, se spune, „voi lua din duhul care este peste tine, şi-l voi pune peste ei” (Numeri 11:17). Iosua a fost rânduit să-l urmeze pe Moise deoarece îl el era Duhul (Numeri 27:18). În aceeaşi manieră judecătorii, care erau ridicaţi din când în când, aşa cum o cerea urgenţa, erau calificaţi de Duhul pentru lucrarea lor specifică, fie ca domnitori sau ca luptători. Despre Otniel se spune, „Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecător în Israel, şi a pornit la război” (Judecători 3:10). La fel se spune că Duhul Domnului a venit peste Ghedeon şi Iefta şi Samson. Atunci când Saul l-a ofensat pe Dumnezeu, se spune că Duhul Domnului s-a depărtat de la el (1 Samuel 16:14). Atunci când Samuel l-a uns pe David, „Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare” (1 Samuel 16:13).

În aceeaşi manieră sub noua dispensaţie Duhul este reprezentat nu numai ca autor al darurilor miraculoase, ci şi dătătorul calificărilor de a învăţa şi a conduce Biserica. Toate aceste operaţii sunt independente de influenţele de sfinţire ale Duhului. Atunci când Duhul a venit peste Samson sau Saul, aceasta nu a fost pentru a-i sfinţi, ci pentru a-i înzestra cu putere fizică extraordinară şi intelectuală; şi atunci când se spune că El s-a depărtat de la ei, înseamnă că acele înzestrări extraordinare au fost retrase.

Slujba Duhului în lucrarea de răscumpărare

Referitor la slujba Duhului în lucrarea de răscumpărare, Scripturile învaţă următoarele lucruri:

1.Că El a format trupul, şi a înzestrat sufletul uman al lui Hristos cu fiecare calificare pentru lucrarea lui. Fecioarei Maria i s-a spus, „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35). Profetul Isaia a prezis că Mesia avea să fie reumplut cu toate darurile spirituale. „Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata” (Isaia 42:1). „Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul” (Isaia 11:1, 2). Atunci când Domnul nostru a venit pe pământ, se pune că Lui i s-a dar Duhul fără măsură (Ioan 3:34). „Ioan a făcut următoarea mărturisire: Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El” (Ioan 1:32).

2.Că Duhul este cel ce revelează tot adevărul divin. Doctrinele Bibliei sunt numite lucrurile Duhului. Referitor la scriitorii Vechiului Testament, este spus că ei vorbeau pe măsură ce erau mişcaţi de Duhul Sfânt. Limbajul lui Mica se aplică tuturor profeţilor, „Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, Sunt plin de cunoştinţa dreptăţii şi de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, şi lui Israel păcatul lui” (Mica 3:8). Ceea ce a spus David, se spune că Duhul Sfânt a spus. Scriitorii Noului Testament erau în aceeaşi manieră organe ale Duhului. Doctrinele pe care le-a predicat Pavel el nu le-a primit de la oameni, „ci Dumnezeu ni le-a descoperit nouă prin Duhul său” (1 Corinteni 2:10). Duhul a călăuzit de asemenea şi rostirea acestor adevăruri; căci el adaugă, „În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu”. Întreaga Biblie, prin urmare, trebuie atribuită Duhului ca autor al ei.

3.Duhul nu numai că revelează adevărul divin în acest fel, călăuzind în mod infailibil pe oamenii sfinţi din vechime în înregistrarea acestuia, dar El îl însoţeşte pretutindeni prin puterea Sa. Întregul adevăr este aplicat asupra inimii şi a conştiinţei cu mai mult sau mai puţină putere de către Duhul Sfânt, oricând acel adevăr este cunoscut. Faţă de această influenţă atotpătrunzătoare noi suntem datori pentru tot ceea ce există din moralitatea şi ordinea din lume. Dar pe lângă această influenţă generală, care este de obicei numită harul comun, Duhul iluminează în mod special minţile copiilor lui Dumnezeu, ca ei să poată cunoaşte lucrurile oferite gratuit (sau revelate lor) de către Dumnezeu. Omul natural nu le primeşte, şi nici nu le poate cunoaşte, deoarece ele sunt distinse din punct de vedere spiritual. Toţi credincioşii sunt numit prin urmare spirituali, deoarece sunt astfel iluminaţi şi călăuziţi de Duhul.

4.Acesta este slujba oficială a Duhului de a convinge lumea de păcat, de a-l revela pe Hristos, de a regenera sufletul, de a-i conduce pe oameni spre exercitarea credinţei şi a pocăinţei; să locuiască în aceia pe care îi reînnoieşte astfel, ca principiu al unei vieţi noi şi divine. Prin această locuire a Duhului, credincioşii sunt uniţi cu Hristos, şi unul cu altul, aşa încât ei formează un trup. Aceasta este fundamentul comuniunii sfinţilor, făcându-i pe ei una în credinţă, una în dragoste, una în viaţa lor interioară, şi una în speranţele şi destinul lor final.

5.Duhul cheamă de asemenea pe oameni la slujba din Biserică, şi îi înzestrează cu acele calificative necesare pentru desfăşurarea cu succes a datoriilor lor. Slujba bisericii, în această chestiune, este pur şi simplu aceea de a stabili şi a autentifica chemarea Duhului. Astfel Duhul Sfânt este autorul imediat al întregului adevăr, a întregii sfinţenii, a întregii consolări, a întregii autorităţi, şi a întregii eficienţe din copiii lui Dumnezeu în mod individual, şi în Biserică în mod colectiv.

http://www.voxdeibaptist.org/Duhul_Sfint_Charles_Hodge.htm

PNEUMATOLOGIE DUHUL DE RUGĂCIUNE James Buchanan

download - Copie

DUHUL DE RUGĂCIUNE  James Buchanan

În Sfânta Scriptură se menţionează o funcţie specială a Duhului Sfânt prin care El îi ajută pe cei din poporul Său să se roage. Acest rol al Duhului Sfânt este descris în Scriptură ca fiind valabil pentru toţi credincioşii şi permanent de-a lungul istoriei existenţei bisericii. Acest adevăr îmbucurător este conţinut în promisiunea lui Dumnezeu din Vechiul Testament „Voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de har şi de rugăciune”. Acest lucru face parte din datoria implicită a fiecărui creştin după îndemnurile apostolului „Face-ţi întotdeauna tot felul de rugăciuni şi cereri în Duhul”. Cea mai puternică mărturie cu privire la rolul Duhului Sfânt este conţinută în declaraţia apostolului Pavel (Romani 8:26): „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim să ne rugăm cum trebuie. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” Faptul că într-un fel Duhul lui Dumnezeu „mijloceşte pentru sfinţi”, este clar ca lumina zilei în aceste pasaje, dar poate fi util să ne întrebăm mai întâi în ce fel trebuie să înţelegem acest lucru sau în ce fel Duhul acţionează ca un Duh de har şi de mijlocire şi în al doilea rând ce lecţii, fie de avertizare, călăuzire sau încurajare, trebuie să învăţăm din această doctrină a slujbei Duhului Sfânt în rugăciune.

I.În explicarea acestei învăţături nu trebuie să înţelegem că Duhul Sfânt mijloceşte în persoană pentru noi sau că El adresează direct rugăciunea Sa către Tatăl în numele nostru. Hristos, ca Mijlocitor, s-a rugat în persoană pentru ucenicii Săi când încă era pe pământ şi El continuă să mijlocească pentru ei în ceruri înfăţişându-se în prezenţa lui Dumnezeu pentru ei. Duhul Sfânt însă nu e prezentat niciodată în Scriptură mijlocind în acelaşi fel, fie prin aducerea unei cereri personale înaintea Tatălui, fie înfăţişându-se pentru noi în faţa tronului aşa cum face Hristos. Cu toate acestea El mijloceşte cu adevărat pentru noi „locuind în noi” ca „Duh de har şi de rugăciune” călăuzindu-ne şi făcându-ne capabili să ne rugăm pentru noi înşine. El este Duhul de mijlocire la fel cum este Duhul de credinţă, de pocăinţă şi de nădejde. El este autorul acestor daruri, izvorul de unde ele curg şi prin care ele sunt alimentate continuu. Totuşi ele există în credincios şi sunt exercitate de el ca să devină o parte a caracterului său personal şi astfel se zice că Duhul Sfânt mijloceşte pentru noi şi ne dă har ca să dorim şi să cerem acele binecuvântări  individuale. Faptul că în acest fel trebuie înţeleasă această doctrină reiese din mai multe pasaje din Biblie care sugerează că prin harul Duhului Sfânt credincioşii sunt învăţaţi şi făcuţi capabili să aducă propriile lor cereri la tron, pentru că, în primul rând nu Duhul Sfânt ca persoană distinctă ce face parte din Treime este cel care mijloceşte, ci „Duhul care locuieşte în voi”, însuşi Duhul de înfiere, de aceea  strigăm „Abba, Tată.” În al doilea rând se spune clar că Duhul ne ajută în slăbiciunile noastre, pentru că nu ştim să ne rugăm cum trebuie – se face referire directă la propriile noastre rugăciuni şi la medierea Duhului cu scopul de a înlătura acele obstacole şi de a suplini acele lipsuri din noi care altfel ar afecta sau ar întrerupe comuniunea noastră cu Dumnezeu – şi în al treilea rând se spune că El  mijloceşte pentru noi „cu suspine negrăite”, ceea ce nu poate fi atribuit personal Duhului, ci seriozităţii morale şi profundei preocupări pe care El o trezeşte în inimile noastre; în conformitate cu aceasta se adaugă: „Cel care cercetează inimile ştie care este gândirea Duhului”. Aceste exemple diferite din Biblie sunt suficiente pentru a arăta că prin mijlocirea Duhului Sfânt trebuie să înţelegem rugăciunea şi cererea plină de seriozitate pe care, prin harul Său, noi suntem făcuţi capabili sa o aducem la tronul lui Dumnezeu.

Dacă cineva se îndoieşte de necesitatea ajutorului Duhului Sfânt în activitatea de rugăciune, cuvintele apostolului sunt suficiente pentru a-l convinge de această greşeală: chiar un om inspirat ca Pavel se alătură celorlalţi credincioşi atunci când spune: „Si Duhul ne ajută în slăbiciunile noastre, pentru că nu ştim să ne rugăm cum trebuie.” Această mărturisire plină de smerenie a propriei noastre slăbiciuni şi neştiinţe şi a dependenţei noastre simple de harul şi puterea Duhului Sfânt este într-adevăr în mare contradicţie cu sentimentele naturale ale inimii omului care este înclinată spre auto-suficienţă şi încredere plină de mândrie în puterile sale. Avem motive să ne îndoim că cei care niciodată nu au simţit nevoia harului Duhului în rugăciunile lor s-au rugat vreodată sau dacă au păstrat o formă exterioară, sunt încă străini de natura spirituală a rugăciunii, pentru că cea mai mare lucrare, cea mai înaltă şi sfântă slujire a sufletului, prin care acesta îşi păstrează comuniunea cu Dumnezeu prin exercitarea harurilor credinţei, dragostei şi nădejdii, sunt toate inspirate şi susţinute de Duhul Sfânt. Păcătosul nepăsător şi mândru sau expertul rece şi formalist  au impresia că nu există vreo dificultate în rugăciune care să nu poată fi biruită de puterea propriilor lor capacităţi naturale: se pot mulţumi cu o repetare a cuvintelor, în măsura în care memoria lor reţine şi reactualizează cu uşurinţă, fără să-şi dorească o legătură mai profundă cu Dumnezeu decât cea pe care o găsesc în folosirea ocazională sau regulată a acelei forme de rugăciune, fără să fie sensibili la vreo neputinţă personală care să necesite ajutorul Duhului Sfânt. Sentimentele credinciosului adevărat sunt total diferite, pentru că niciodată nu este mai conştient de propria sa slăbiciune şi de totala sa dependenţă de harul Duhului Sfânt decât atunci când caută în timpul lui de rugăciune să-şi aducă cererile înaintea Domnului şi să aibă comuniune şi părtăşie cu Tatăl lui din ceruri. Având o idee, oricât de insuficientă, despre mărimea şi maiestatea lui Dumnezeu, şi un simţământ, oricât de slab, cu privire la faptul că slujirea lui e de natură spirituală, cunoscând că „Dumnezeu  este Duh şi oricine I se închină trebuie să I se închine în Duh şi în adevăr” dar în acelaşi timp este conştient de cât de mult întuneric mai este în el, conştient de corupţia care încă este lipită de el, de multiplele lucruri care îi abat atenţia chiar şi în cele mai solemne activităţi, credinciosul adevărat cunoaşte bine sensul acelor „slăbiciuni” de care vorbeşte apostolul şi este gata să se alăture lui în mărturisirea „nu ştim să ne rugăm aşa cum ar trebui.” Experienţa personală îl învaţă că duhul de rugăciune nu este produsul natural şi spontan al propriei lui inimi, ci că a fost aşezat acolo şi că trebuie continuu susţinut de har de sus; la mult timp după ce a fost făcut apt să vină la tronul harului cu îndrăzneală şi să-şi verse inima cu pacea pe care i-o dă Duhul de înfiere, este posibil să i se amintească, prin diferitele sale experienţe, că trebuie să fie neîncetat dependent de harul Duhului Sfânt pentru seriozitatea cu care abordează rugăciunea şi pentru plăcerea pe care o găseşte în aceasta.

Oh! Ce credincios nu a cunoscut din când în când totala lui deşertăciune şi goliciunea chiar şi a acestui privilegiu preţios, atunci când, lăsat de unul singur, a încercat să se roage în timp ce duhul de rugăciune nu era prezent! Probabil că te-ai retras la ora obişnuită în cămăruţa ta, ai căzut pe genunchi şi ai folosit chiar cuvintele obişnuite, dar ai simţit că sentimentele tale erau reci, dorinţele tale erau amorţite şi întreaga ta inimă era strâmtă şi oprimată. Te-ai luptat încă o dată să-ţi înnoieşti cererea cu o şi mai mare insistenţă decât înainte; dar în ciuda tuturor eforturilor tale, gândurile au început să-ţi rătăcească departe, chiar şi în prezenţa imediată a lui Dumnezeu şi când te-ai ridicat de pe genunchi erai gata să exclami: „Oh, dacă ar fi cu mine ca în lunile trecute! Oh, dacă aş ştii unde să-l găsesc! Dacă aş putea veni la scaunul Lui! Mi-aş apăra cauza înaintea Lui şi mi-aş umple gura cu dovezi.” În asemenea situaţii te plângi de necredinţă, de o minte rătăcitoare, de o inimă împietrită şi insensibilă şi asemenea plângeri se aud deseori în poporul lui Dumnezeu, deoarece eu cred că El permite aceste experienţe cu scopul de a-i smeri în recunoaşterea propriilor lor slăbiciuni şi de a le aduce aminte de dependenţa lor de Duhul Sfânt pentru folosirea adecvată a tuturor mijloacelor de har şi pentru a se putea bucura în ele.

Deci, harul Duhului Sfânt este indispensabil dacă înflăcărăm duhul şi ne bucurăm de acţiunea rugăciunii, dar trebuie să ne amintim întotdeauna că în aceasta , ca în oricare altă lucrare a Lui, El acţionează folosind diferite mijloace, întru-un fel care este adaptat cu înţelepciune la natura raţională şi morală cu care suntem înzestraţi. El acţionează asupra noastră nu ca simple maşini, ci ca factori morali şi prin diferite argumente şi motive ne învaţă şi ne ajută să ne rugăm. Fiecare parte a lucrării Lui în calitate de Duh al harului are înclinaţia de a ne pregăti pentru acest exerciţiu al rugăciunii pentru că fie că ne mustră, convingându-ne de păcat, fie că ne sfinţeşte, subjugând lucrurile care ne corup, fie că acţionează ca mângâietor, dându-ne pace şi bucurie în credinţă sau ca învăţător lărgindu-ne perspectiva asupra adevărului divin şi confirmând credinţa noastră în el, toate acţiunile harului Său ţintesc mai mult sau mai puţin direct către exerciţiul rugăciunii. Pentru a înţelege mai bine slujba Duhului ca „Duh de har şi de rugăciune” să remarcăm mai concret faptul că –

  1. El ne face capabili să ne rugăm descoperindu-ne necesităţile şi nevoile noastre, păcatele şi lipsurile noastre, ca să ne facă să simţim totala noastră dependenţă de Dumnezeu. Acest lucru este sugerat în versetul „Şi Duhul ne ajută în slăbiciunile noastre pentru că nu ştim să ne rugăm cum trebuie.” Ignorarea propriilor neputinţe este un mare obstacol în calea rugăciunii fierbinţi. Nu suntem atât de conştienţi cum ar trebui să fim cu privire la nevoile noastre şi de aceea nu avem nici o dorinţă puternică de a căpăta acele provizii de har care ne sunt atât de necesare: putem spune ca şi laodicenii „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştim că de fapt suntem „nenorociţi, săraci, orbi şi goi.”

Rugăciunile noastre privesc fie nevoile noastre omeneşti, fie pe cele spirituale şi pentru a le ţine în echilibru avem nevoie de iluminarea şi călăuzirea Duhului Sfânt. În privinţa necesităţilor noastre omeneşti s-ar părea că nu întâmpinăm probleme mari în a le înţelege şi în a ne ruga pentru lucrurile de care avem nevoie. Mă tem însă că fiecare creştin experimentat va fi gata să-şi  recunoască ignoranţa faţă de acest subiect şi să admită că de multe ori nu ştie ce e mai bine pentru el. Fiecare situaţie din viaţă are capcanele ei specifice, ispitele şi încercările ei şi una dintre cele mai preţioase roade ale Duhului este capacitatea de a ne supune voii lui Dumnezeu şi de a ne ruga pentru binecuvântări omeneşti doar în măsura în care sunt în concordanţă cu bunăstarea noastră spirituală sau conduc la ea. Această stare spirituală şi resemnată a minţii este minunat exprimată în rugăciunea lui Agur: „Nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi în fiecare zi pâinea care-mi trebuie ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca, nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu.”

Această stare este atât de departe de înclinaţia naturală a inimilor noastre, încât apostolul prezintă duhul total opus, ca fiind  predominant printre cei ce se numesc creştinii şi care inspiră rugăciunile lor: „Voi cereţi şi nu primiţi pentru că cereţi rău ca să risipiţi în plăcerile voastre.”

În legătură cu nevoile noastre spirituale, cu natura şi dimensiunile lor, suntem deseori jalnic de ignoranţi; şi cei care au acordat cea mai multă atenţie stării inimilor lor sunt primii care simt cât de multă nevoie au de harul Duhului Sfânt pentru a le descoperi păcatele. Astfel, David exclamă: „Cine îşi poate cunoaşte păcatele? Spală-mă de păcatele pe care nu le cunosc;” „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Vezi dacă este vreo cale rea în mine şi du-mă pe calea cea veşnică.” Pentru nimic nu este mai necesar să ne rugăm decât pentru cunoaşterea „bolii inimii noastre”.

2.Pe lângă faptul că Duhul Sfânt ne descoperă nevoile noastre, slăbiciunile şi păcatele noastre, El ne descoperă şi abundenta provizie de har ascunsă în Hristos şi acesta e un lucru util pentru călăuzirea şi încurajarea noastră, fiindcă descoperirea nevoilor noastre are scopul de a ne trezi dorinţa, iar faptul că „nu ştim să ne rugăm cum trebuie” se datorează în mare măsură lipsei noastre de cunoştinţă sau necredinţei cu privire la  abundenta provizie a Evangheliei. Duhul Sfânt descoperă credinciosului, în toată plinătatea şi varietatea lor, inestimabilele binecuvântări ale răscumpărării, pentru că El „ia din ceea ce este al lui Hristos şi ne descoperă nouă” şi El este trimis ca să „putem cunoaşte ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit”.

O descoperire clară a bogăţiilor şi a slavei privilegiilor pe care Hristos le-a câştigat pentru poporul Său oferă imediat o sursă de călăuzire şi încurajare în rugăciune: când sunt aşezate în faţa noastră, în toată varietatea şi lărgimea lor, simţim ce multă nevoie avem de ele, cât de potrivite sunt pentru nevoile noastre reale şi cât de infinit de preţioase şi dezirabile sunt în ele însele. Iertarea, pocăinţa, sfinţenia, o conştiinţă împăcată, viaţa veşnică – când acestea şi alte binecuvântări similare sunt percepute într-un mod clar ca fiind câştigate de Mântuitorul pentru poporul Său şi oferite tuturor fără excepţie în Evanghelie, atunci înţelegem pentru ce să ne rugăm; simţim că avem dreptul şi autorizaţia de a ne ruga pentru ele, oricât de mari şi preţioase ar fi. Necunoaşterea proviziilor pline de har ale Evangheliei, o înţelegere vagă şi neclară a naturii acestor binecuvântări sau a metodei prin care ele sunt dăruite ori a condiţiilor pe baza cărora au fost oferite, sunt o mare piedică în rugăciune; rugăciunea devine liberă şi vie în măsura în care suntem învăţaţi de Duhul să cunoaştem lucrurile care „ne-au fost dăruite de Dumnezeu”. Acestea sunt mari binecuvântări şi când ne rugăm pentru ele s-ar putea să simţim că-i cerem lui Dumnezeu lucruri mari, dar atunci când ştim că sunt ascunse pentru noi în plinătatea care este în Hristos şi că ne sunt din abundenţă oferite în Evanghelie „venim cu îndrăzneală la tronul harului ca să primim milă şi să găsim har în vreme de necaz”.

3.Duhul Sfânt ne ajută în rugăciune lucrând în noi asemenea caracter şi dorinţe care să ne facă să căutăm proviziile de har de care avem nevoie cu cereri perseverente, pline de seriozitate şi insistenţă: „Cum doreşte cerbul izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul Cel Viu. Când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?”

În mod natural nu avem asemenea caracter sau dorinţă. Gândirea carnală, care este duşmănie împotriva lui Dumnezeu, este în mod natural împotriva acestor binecuvântări spirituale de care are nevoie. E adevărat, gândirea carnală doreşte scutirea de suferinţă, pedeapsă sau pericol, dar tot ce este spiritual îi este nesuferit; atât de mult cât este posibil pentru o minte neînnoită să fie conştientă (dacă ar fi să presupunem o astfel de situaţie care niciodată nu este realizabilă în experienţa practică) pe de o parte de păcatul, nenorocirea şi pericolul în care se află şi capabilă să perceapă, pe de altă parte, nenumăratele şi variatele binecuvântări  care au fost câştigate şi oferite de Hristos, această gândire, dacă ar fi lăsată să urmeze înclinaţiile ei fără nici o restricţie sau înnoire făcută de harul Duhului, ar refuza să accepte marea mântuire a lui Dumnezeu!

Trezirea dorinţei spirituale în inimă este lucrarea Duhului Sfânt şi această dorinţă trebuie păstrată vie prin ajutorul continuu al Duhului: „Ferice de cei ce flămânzesc şi  însetează după dreptate, căci ei vor fi săturaţi”. Acest caracter nou şi dorinţă  nouă fac ca rugăciunea să fie naturală, uşoară şi plăcută pentru poporul lui Dumnezeu. La fel cum omul fizic înfometează şi însetează după mâncare sau băutură, în acelaşi fel, omul înnoit flămânzeşte şi însetează după neprihănire. El are o poftă spirituală nouă care în mod natural şi spontan îşi caută hrana spirituală. De aceea toate acele legi şi porunci care sunt o povară şi o robie pentru simplii formalişti, sunt un jug uşor pentru toţi creştinii vii.

  1. Duhul Sfânt ne ajută în rugăciune activând acele haruri spirituale care sunt esenţiale în comuniunea cu Dumnezeu. Rugăciunea „cum trebuie” constă în exercitarea acestor haruri: nu este o simplă rostire de cuvinte, nu este nici măcar simpla exprimare a sentimentelor, este un exerciţiu al pocăinţei, al credinţei, al dragostei, al încrederii şi al desfătării în Dumnezeu; pocăinţa este exprimată în mărturisire, credinţa este necesară pentru că cel care vine la Domnul trebuie să creadă că El îi răsplăteşte pe cei care  „Îl caută cu stăruinţă”, dragostea e manifestată atunci când Îl numim „ Ava, Tată”, „Tatăl nostru care eşti în ceruri”, prin încredere ne încredinţăm cauza în mâna Lui iar desfătarea are promisiunea „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima”. Aceste haruri nu sunt doar presupuse sau sugerate în rugăciune, pentru că rugăciunea adevărată constă în exercitarea acestora, iar acolo unde acestea  nu există, nu există nici rugăciune, indiferent de formele practicate şi indiferent de cuvintele folosite. Să ţinem minte că aceste haruri sunt roada Duhului Sfânt, că la început sunt implantate în noi, iar apoi trebuie hrănite prin Duhul şi vei descoperi imediat felul în care Duhul ne ajută în  rugăciune prin simpla activare a acestor afecţiuni ale sufletului care îşi au originea în har. Astfel, El ne dă libertate şi mângâiere în rugăciune: pentru că acolo unde aceste haruri sunt absente, rugăciunea este o simplă formă, când acestea sunt în măsură mică, rugăciunea este rece şi fără vlagă, dar acolo unde ele abundă, rugăciunea este comuniunea sufletului cu Dumnezeu.
  2. Duhul ne ajută să practicăm aceste haruri, sprijinindu-ne în neputinţele noastre, când El fie că înlătură ceea ce stânjeneşte rugăciunea, fie ne impulsionează să veghem împotriva lor sau să ne ridicăm deasupra lor.

În calea rugăciunii sunt multe obstacole, unele sunt externe şi aparţin de trup sau de lume, iar altele sunt interioare şi vin din starea propriilor noastre inimi. Din ultima categorie aş putea menţiona: ignoranţa, necredinţa, indiferenţa, descurajarea şi altele despre care Duhul nu dă nici o promisiune că îi va scăpa pe vreunul din poporul Său, ci promite că le va da puterea să se opună acestor lucruri şi să le biruiască. Dacă vrem să biruim aceste obstacole care stau în calea rugăciunii trebuie să ne folosim de ajutorul pe care Duhul lui Dumnezeu ni-l pune la dispoziţie amintindu-ne că acţionează prin mijloace simple şi că harul Lui trebuie căutat ca un fel de datorie.

  1. Multe lecţii am putea învăţa din doctrina slujirii Duhului ca „Duh de har şi rugăciune” potrivit atât pentru avertizarea noastră, cât şi pentru călăuzirea şi încurajarea noastră în rugăciune.

De aici învăţăm că rugăciunea este un act foarte solemn, un act prin care  noi nu numai că vorbim direct cu Dumnezeu căruia ne adresăm, dar şi Dumnezeu vorbeşte cu noi prin acţiunea Duhului Său în inimile noastre; gândul acesta e menit să ne mustre şi să ne smerească din cauza neglijenţei cu care prea deseori ne-am apropiat de tronul Lui şi să ne avertizeze cu privire la vina şi pericolul de a chema Numele Lui fără a avea sentimentele potrivite de reverenţă şi de teamă sfântă.

Învăţăm de asemenea că rugăciunea este o acţiune cu mult peste puterile noastre şi necesită exercitarea harurilor care sunt împărtăşite doar de Duhul lui Dumnezeu; acest gând trebuie să ne direcţioneze privirea către Duhul oricărui har şi să implorăm ajutorul Lui ori de câte ori venim la tronul Său.

Învăţăm că Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie totul pentru a fi restaurată părtăşia şi comuniunea noastră cu El: pentru că El nu S-a descoperit doar ca Cel care aude şi răspunde la rugăciunile noastre şi care stă pe un tron de har şi aşteptând să se manifeste plin de har şi nici Hristos nu este descoperit ca Cel care este avocatul şi mijlocitorul nostru, stând la dreapta tronului pregătit să prezinte cererile noastre parfumate cu tămâia propriilor Sale merite, doar ca după ce toate impedimentele externe au fost înlăturate să mai rămână nişte piedici în inimile noastre; de aceea Duhul Sfânt este revelat ca „Duhul harului şi al rugăciunii” „care mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”; în măsura în care acest adevăr preţios ne încurajează să cerem harul Lui pentru a ne ajuta în slăbiciunile noastre, în aceeaşi măsură ar trebui să ne inspire şi nădejdea că ne va răspunde în pace pentru că orice rugăciune care este inspirată de Duhul conţine promisiunea împlinirii sale, cunoscând faptul că „Dumnezeu care cercetează inimile ştie care este gândirea Duhului pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.” Deşi, s-ar putea să nu ne găsim cuvintele  atunci când vrem să exprimăm dorinţele noastre înaintea Domnului, acest lucru nu ar trebui să ne descurajeze; dorinţa inimii este rugăciune chiar dacă nu găseşte cuvinte ca să poată fi rostită. Inima lui Moise a vorbit doar atunci când Domnul a spus „De aceea, strigă către Mine” şi Ana când „se ruga în inima ei” buzele i se mişcau, dar vocea nu i se auzea, deşi fără cuvinte, ea şi-a „vărsat inima înaintea Domnului”; dorinţa însăşi de a găsi cuvintelepotrivite, poate fi o dovadă a faptului că Duhul „mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.”

În timp ce suntem preveniţi, călăuziţi şi încurajaţi de acest adevăr preţios, trebuie să avem în minte în permanenţă faptul că harul Duhului Sfânt trebuie căutat  ca o  datorie a noastră şi că influenţa Lui nu are scopul de a înlocui strădania noastră, ci de a o stimula, căci dacă vrem să biruim obstacolele ce ne stau în cale sau ne stânjenesc  părtăşia cu Dumnezeu trebuie să ne folosim cu seriozitate de ajutorul pe care Duhul ni-l pune la dispoziţie. În cazurile în care rugăciunea este împiedicată sau scurtată dintr-o cauză obiectivă, şi mai ales din pricina unei infirmităţi fizice, cuvintele lui Hristos Însuşi arată că va fi rezonabil şi îngăduitor cu slăbiciunea noastră fizică: în noaptea aceea memorabilă, când era în agonie în grădină şi când sufletul Lui era cuprins de o întristare de moarte şi sudoarea I se transformase în picături mari de sânge care cădeau pe pământ, ucenicii Lui cărora le poruncise să vegheze începeau să adoarmă; El i-a mustrat cu blândeţe: „Ce! Un ceas n-aţi putut veghea?” Apoi i-a îndemnat „Rugaţi-vă ca să un  intraţi în ispită”, cu toate acestea, abia rostise avertismentul, că El Însuşi a şi sugerat scuza lor „duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” Există şi alte piedici în calea rugăciunii pentru care nu există nici un fel de îngăduinţă, ci împotriva cărora trebuie să veghem şi să le biruim prin toate mijloacele puse la dispoziţie dacă vrem binecuvântarea  Duhului Sfânt. Slăbiciunile noastre fizice – atunci când îşi au originea în lene sau îngăduinţă prea mare faţă de sine însuşi sau într-un apetit exagerat, cum se întâmplă în cele mai multe cazuri – sunt motive de smerenie pentru noi atunci când dăunează părtăşiei noastre cu Dumnezeu. În această situaţie ar trebui să veghem în rugăciune, chiar cu post dacă e nevoie,  amintindu-ne cuvintele apostolului „Mă port aspru cu trupul meu şi îl ţin în stăpânire ca după ce am predicat altora să nu fiu eu însumi descalificat.” În acelaşi fel trebuie să ne îndeplinim datoriile zilnice ale vieţii, dar trebuie să veghem şi să ne opunem cu fermitate  grijilor, distracţiilor şi vanităţii lumeşti, care aşa de des fură timpul şi distrug alinarea pe care o primim în rugăciune, dacă vrem să ne bucurăm de comuniunea cu Duhul Sfânt în părtăşia cu Dumnezeu.

Despre autor:

James Buchanan s-a născut în 1804. A păstorit mai multe biserici înainte de a deveni profesor de apologetică şi ulterior profesor de teologie sistematică la colegiul Bisericii Libere din Edinburg. A fost foarte renumit ca predicator, predica lui fiind marcată de claritate  a gândului şi de o fervoare evanghelică elocventă. Cea mai pragmatică din lucrările teologice ale lui Buchanan este cea din care a fost extras articolul „slujba şi lucrarea Duhului Sfânt” care a fost publicată prima dată în 1843 şi apoi republicată de Banner of Truth Trust în 1996.

http://www.voxdeibaptist.org/Duhul_de_rugaciune.htm

PNEUMATOLOGIE DESPRE PERSONALITATEA DISTINCTĂ ŞI DIVINITATEA DUHULUI SFÂNT John Gill

download - Copie

O Carte a Doctrinei Divine Cartea 1 – Capitolul 31

Despre personalitatea distinctă şi divinitatea Duhului Sfânt

Ceea ce mai rămâne a mai fi considerat acum, sub articolul Trinităţii, sunt personalitatea şi divinitatea Duhul Sfânt, să dovedim că El este o Persoană, una distinctă de Tatăl şi Fiul, şi una divină, sau pe bună dreptate Dumnezeu.

În primul rând, Că El este o Persoană, nu doar un simplu nume şi caracter, putere sau atribut al lui Dumnezeu, ceea ce reiese din următoarea observaţie,

1a. Descrierea unei persoane este în acord cu el; că aceasta dăinuieşte şi trăieşte prin sine, este înzestrat cu voinţă şi înţelegere, sau este un agent inteligent şi voitor. Aşa este Duhul lui Dumnezeu; după cum Tatăl are viaţă în sine, şi Fiul are viaţă în sine, în acelaşi fel are şi Duhul Sfânt; din momente ce el este autorul vieţii naturale şi spirituale din oameni, pe care el o menţine pentru viaţa veşnică, şi de aceea este numit Duhul de viaţă, ceea ce el nu ar putea fi dacă nu avea viaţă în sine; şi dacă el are viaţă în sine, trebuie să existe prin sine: el are o putere de voinţă faţă de ceea ce doreşte: apostolul, vorbind despre influenţele sale, administrările şi operaţiile sale, spune, „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte” (1 Corinteni 12:11), şi faptul că el este un agent inteligent este clar din cunoaşterea lui a lucrurilor lui Dumnezeu pe care nimeni nu le poate cunoaşte decât el; şi din faptul că el îi învaţă pe oameni toate lucrurile, şi îi călăuzeşte în tot adevărul, şi în oferirea duhului de înţelepciune şi de cunoaştere la unul şi la altul; acum „cel care îi învaţă pe oameni cunoştinţa, oare el să nu cunoască?” (1 Corinteni 2:11; 12:8; Ioan 14:26; 16:13; Psalmul 94:10).

1b. Acţiuni personale îi sunt atribuite lui; despre el se spună că cercetează şi îi convinge pe oameni; dovedeşte sau convinge lumea de păcat, neprihănire şi judecată (Ioan 16:8). Acum cel care îl convinge pe altul de greşelile lui îl duce pe acesta la un sens şi la o cunoaştere a lor, şi la pocăirea pentru ele, acesta trebuie să fie o Persoană, nu doar un simplu nume şi caracter. Despre el se vorbeşte ca fiind un învăţător, că învaţă toate lucrurile, toate doctrinele necesare mântuirii, şi toate datoriile religiei: un învăţător uman este o persoană, cu atât mai mult cel divin (Ioan 14:26; 1 Ioan 2:27), el este promis ca un Mângâietor (Ioan 16:7), şi care răspunde prin revărsarea pretutindeni a dragostei lui Dumnezeu în inimile poporului Domnului; prin a lua lucrurile lui Hristos, şi a le arăta acestora; prin a aplica acestora promisiunile nespus de mari şi de preţioase; prin a le declara acestora iertarea păcatelor lor; prin pronunţarea sentinţei de justificare în conştiinţele lor; şi prin a fi sincer şi pecetea viitoarei lor fericiri; toate sunt acţiuni personale: el este unul dintre cei trei martori din cer (1 Ioan 5:7), care mărturiseşte în mod particular despre Hristos, despre Divinitatea lui, calitatea de fiu, slujbele şi harul Lui (Ioan 15:26), şi aduce mărturie duhurilor sfinţilor, că ei sunt copiii lui Dumnezeu (Romani 8:16), ceea ce un nume şi un simplu caracter nu ar putea face, doar o persoană. El este reprezentat nu doar ca Duh al harului şi al mijlocirii, şi un ajutor al neputinţelor sfinţilor în rugăciune, ci ca făcând mijlocire pentru ei, conform voii lui Dumnezeu (Zaharia 12:10; Romani 8:26, 27). În calitate de avocat şi mijlocitor al lui Hristos, dovedeşte că el este o Persoană, şi încă una distinctă de Tatăl, cu care mijloceşte el; aşa că mijlocirea Duhului dovedeşte în mod egal personalitatea sa, însăşi personalitatea sa distinctă: la care se poate adăuga, că Duhul este cel ce dă daruri oamenilor, prin care ei sunt calificaţi pentru lucrarea de slujire (1 Corinteni 12:8-11), şi el îi cheamă la această lucrare, şi îi rânduieşte şi îi pune ca supraveghetori a anumitor biserici, pentru a-i hrăni cu cunoaştere şi înţelegere (Fapte 13:2; 20:28), şi, pentru a nu mai se observa, el este adesea descris ca unul care locuieşte în sfinţi, care locuieşte în trupurile lor, şi în sufletele lor, şi va rămâne întotdeauna în ei, până ce i-a elaborat pentru acelaşi lucru, slava veşnică şi fericirea; acum a locui cu vreo persoană, sau în oricare lor, este o acţiune personală, şi descrie o persoană (Ioan 14:16, 17; 1 Corinteni 3:16; 6:19; Romani 8:9, 11).

1c. Afecţiunile personale sunt atribuite Duhului, cum ar fi dragostea, întristarea, etc., citim despre dragostea Duhului, precum şi despre cea a Tatălui, şi a Fiului; şi care apare în regenerarea şi sfinţirea oamenilor şi în aplicarea harului peste aceştia (Romani 15:30), şi de faptul că Duhul este întristat cu păcatele poporului lui Dumnezeu, şi acest comportament nepotrivit faţă de Dumnezeu şi unul faţă de altul (Efeseni 4:30), şi despre rebeliunea împotriva lui, ofensarea şi provocarea; aşa cum a fost el de către israeliţi (Isaia 63:10). Toate aceste nu s-ar putea spune despre el dacă nu ar fi fost o persoană. În plus, despre el se spune că oamenii îl mint; aşa cum au făcut Anania şi Safira (Fapte 5:3), şi a fi blasfemiat, şi păcătuit împotriva sa cu un păcat de neiertat (Matei 12:32, 33), ceea ce nu ar putea fi niciodată, şi nici nu se poate spune în conformitate dacă el nu era o Persoană, şi încă una divină.

În al doilea rând, Duhul Sfânt nu este doar o Persoană, ci o Persoană distinctă de Tatăl şi Fiul; şi pe lângă proprietatea sa distinctivă relativă, insuflare, sau a fi suflarea ambilor, şi atât de distinct de amândoi; se pot observa următoarele lucruri:

2a. Procesiunea Lui din Tata şi Fiul: despre aceasta se face menţionare specială în Ioan 15:26 şi prin urmare trebuie să fie deosebit faţă de Tatăl, din care purcede el; care, fie că aceasta are legătură cu natura sau oficiul său, dovedeşte acelaşi lucru: a existat odată o controversă caldă între bisericile greceşti şi latine, referitor la faptul dacă Duhul a purces din Fiul sau din Tatăl; care a fost negat de primii, şi afirmat de ultimii, şi care pare cel mai corect, din moment ce el este numit Duhul Fiului (Galateni 4:6), totuşi, din moment ce el este Duhul Fiului, el trebuie să fie distinct de cel al cărui Duh este.

2b. Misiunea Duhului Sfânt, prin Tatăl şi Fiul, arată în mod clar personalitatea sa distinctă faţă de ei; fiinţa sa fiind trimisă de Tatăl (vezi Ioan 14:16, 26) şi tot fiinţa lui fiind trimisă de Fiul (vezi Ioan 15:26; 16:7). În calitate de simplu nume şi caracter, calitate, putere şi atribut, nu se poate spune că a fost trimis, decât despre o Persoană; aşa că Duhul care este trimis trebuie să fie o Persoană distinctă de Tatăl şi Fiul de care se spune că l-au trimis.

2c. Duhul Sfânt este numit un alt Mângâietor (Ioan 14:16), Tatăl lui Hristos este unul; el este Dumnezeul tuturor mângâierilor; că el îi mângâie pe poporul său în toate necazurile lor (2 Corinteni 1:3, 4), şi Isus Hristos este şi el un Mângâietor; unul din numele lui de la evrei este Menachem, un Mângâietor1; un nume bine cunoscut printre evrei: de unde se spune că şi bătrânul Simeon aştepta „Consolarea lui Israel” (Luca 2:25), adică, după Mesia; pe care evreii l-au aşteptat ca un mângâietor: şi acum Duhul Sfânt este un alt Mângâietor, distinct de ambii, de Fiul, care s-a rugat pentru el, şi de Tatăl, la care s-a rugat în acea ocazie.

2d. Duhul Sfânt este reprezentat ca făcând anumite lucruri distincte de Tatăl şi Fiul; în particular, ca aducând la dragostea lui Dumnezeu, adică la Tatăl; şi într-o aşteptare răbdătoare după Hristos; şi astfel este deosebit de ambii (2 Tesaloniceni 3:5), şi ca luând ce este al lui Hristos, numite de altfel şi ale Tatălui, şi arătându-le acelora care sunt ai lui Hristos; în care şi el este deosebit de Tatăl, şi de Hristos, a căror lucruri el le ia şi le arată (Ioan 16:14, 15). Aşa că regenerarea, reînnoirea, sfinţirea şi convertirea sunt lucruri distincte, şi foarte specifice Duhului.

2e. Există anumite aparenţe distincte ale Duhului, care arată personalitatea sa distinctă; cum ar fi la botezul lui Hristos, când El s-a coborât ca un porumbel şi a strălucit peste el; şi astfel a fost distins de Tatăl, a cărui voce s-a auzit din cer, şi de Fiul, care a fost botezat la Iordan, şi pe care Duhul l-a luminat (Matei 3:16, 17), şi în ziua Cinzecimii, Duhul s-a coborât peste apostoli, în forma unor limbi care s-au împărţit, ca de foc; şi despre aceasta Petru spune, că Hristos „fiind înălţat la dreapta lui Dumnezeu, şi primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, el a revărsat aceasta ce auziţi şi vedeţi acum”, care înseamnă revărsarea Duhului Sfânt, şi darurile sale extraordinare; şi care este în mod clar distins de Tatăl, pe care l-a promis, şi de Fiul, care a primit această promisiune, şi a revărsat daruri în maniera în care a făcut-o.

2f. Duhul Sfânt este reprezentat ca o persoană distinctă în ordonanţa botezului; şi forma acestuia trebuind a fi administrat în numele lui, ca distinct faţă de numele Tatălui şi al Fiului, în al căror nume trebuie administrat acesta (Matei 28:19), aşa că el este menţionat ca un martor distinct de Tatăl şi de Cuvânt, în scrierea din ceruri; căci dacă el nu este o persoană distinctă faţă de ei, nu ar mai fi fost trei martori, sau trei care să aducă mărturie în cer (1 Ioan 5:7).

În al treilea rând, Duhul Sfânt nu este doar o persoană, şi o persoană distinctă faţă de Tatăl şi Fiul, ci o persoană divină, sau Dumnezeu într-adevăr; lucru care a fost negat de macedonienii din vechime2, şi de socinienii de mai târziu3; şi în general de aceia care se opun divinităţii lui Hristos: dar Divinitatea Duhului trebuie dovedită prin aceleaşi medii şi argumente care trebuie să reiasă din aceleaşi surse ca Divinitatea Fiului. Şi,

3a. Din numele care îi sunt date lui; în special numele de Iehova, specific celui Prea Înalt; acesta era Iehova, Domnul Dumnezeul lui Israel, care a vorbit prin gura tuturor profeţilor sfinţi de la începutul lumii; şi este sigur că ei vorbeau pe măsură ce ei erau mişcaţi de Duhul Sfânt (Luca 1:68, 70; 2 Petru 1:21), acesta a fost Iehova, Stanca şi Dumnezeul lui Israel, care a vorbit prin David, şi este clar că Duhul Sfânt a fost cel care a vorbit prin el; în acest sens spune Petru, „Trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda” (2 Samuel 23:2; Fapte 1:16), acesta a fost Iehova, Domnul Dumnezeu, pe care l-au ispitit israeliţii, l-au provocat în pustie; şi astfel vorbeşte Duhul Sfânt despre lucrurile făcute faţă de sine, „De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare”, pe mine, Duhul Sfânt (Psalmul 95:6, 7; Evrei 3:7-9; vezi Isaia 63:10), acesta a fost Iehova care i-a spus lui Isaia, „Mergi şi spune acestui popor, ascultă dar”, etc., şi lui Pavel, a fost acelaşi Duh Sfânt; căci evreilor el le spune, „A vorbit bine Duhul Sfânt prin prorocul Isaia, spunând, Mergi la acest popor şi spune-i: Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege”, etc. (Isaia 6:8, 9; Fapte 28:25, 26). Cuvântul grecesc kurios, folosit în Noul Testament, corespunde cu Iehova şi Adonai din Vechiul Testament; şi aceasta se spune despre Duhul Sfânt, el este acel Duh care este Domn, şi este numit Domnul Duhul (2 Corinteni 3:17, 18; vezi şi 2 Tesaloniceni 3:5). Ba mai mult, Duhul Sfânt este numit în mod clar în Scriptură Dumnezeu: atunci când Anania l-a minţit pe Duhul Sfânt, se spune că el nu a minţit pe oameni ci pe Dumnezeu; prin urmare dacă minţirea Duhului Sfânt este minţirea lui Dumnezeu se deduce faptul că Duhul Sfânt trebuie să fie Dumnezeu (Fapte 5:3, 4). Sfinţii lui Dumnezeu sunt numiţi templul lui Dumnezeu, şi motivul care dovedeşte aceasta este pentru că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în ei, şi pentru că trupurile lor sunt temple ale Duhului Sfânt, ei sunt îndemnaţi să-l glorifice pe Dumnezeu în trupurile lor. Acum dacă Duhul Sfânt nu este numit Dumnezeu, sau să se înţeleagă din aceste pasaje că se referă la Dumnezeu, nu există nici o forţă de raţiune in ele (1 Corinteni 3:16; 6:19-20). În plus, apostolul îi oferă Duhului Sfânt numele divine de Duh, Domn şi Dumnezeu, atunci când vorbeşte despre diversitatea darurilor lui şi a operaţiilor lui, căci el vorbeşte doar de acela care are acestea toate (1 Corinteni 12:4-6).

3b. Divinitatea Duhului poate fi dovedită din perfecţiunile lui Dumnezeu, care sunt în mod clar în el, precum eternitatea; de aici, aşa cum se gândesc unii, el este numit Duhul cel veşnic (Evrei 9:14), deşi el a fost prezent la crearea cerurilor şi a pământului, şi a fost preocupat în aceasta (Geneza 1:2; Iov 26:13) şi prin urmare trebuie să fi fost înaintea oricărei creaturi, înaintea timpului, şi astfel din eternitate; la fel cum Dumnezeu Tatăl nu a fost niciodată fără Fiul Său, la fel nu a fost niciodată fără Duhul Său; când se afirmă în anumite locuri că nu era încă Duhul, şi că au fost unii care nu au auzit că ar exista vreun Duh Sfânt; aceasta trebuie înţeles referitor la minunata răspândire a darurilor Duhului Sfânt peste apostoli la Cinzecime, ceea ce nu putea fi până după glorificarea lui Hristos; şi despre a cărui revărsare ucenicii din Efes nu au auzit atunci (Ioan 7:39; Fapte 19:2). Omniprezenţa sau imensitatea, o altă perfecţiune divină, este atribuită Duhului; David spune, „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?” (Psalmul 139:7) el nu trebuie evitat şi să se ferească de el; nu există nici o depărtare de la el, căci el este pretutindeni, altfel el ar putea fi evitat; şi dacă este pretutindeni, el trebuie să fie omniprezentul Dumnezeu: sfinţii sunt templele lui în care locuieşte el, şi locuieşte în toate, în toate timpurile, în toate locurile; ceea ce el nu putea face dacă el nu era imens şi omniprezent. Omniscienţa este o altă perfecţiune divină care trebuie observată în Duhul lui Dumnezeu; el cunoaşte toate lucrurile, chiar şi acele lucruri adânci ale lui Dumnezeu, gândurile, sfaturile şi scopurile inimii lui; pe care nu le putea cunoaşte, dacă el nu era omniscientul Dumnezeu (1 Corinteni 2:10, 11) şi nici nu ar fi putut să-i înveţe pe sfinţi toate lucrurile, nici să-i călăuzească în tot adevărul, dar mai ales să le arate lucrurile ce vor să vină (Ioan 14:26; 16:13) aşa cum a făcut el în Vechiul Testament, atunci când el a mărturisit mai dinainte, prin profeţi, despre suferinţele lui Hristos şi slava ce avea să urmeze (1 Petru 1:11) şi din Noul Testament, mărturisindu-i lui Pavel că întăriturile şi întristările aveau să-l însoţească în fiecare oraş, ceea ce el a găsit că era adevărat; şi prezicând, prin Agab, că avea să aibă loc o mare nenorocire în lume, ceea ce s-a întâmplat în vremea lui Claudiu Cezar (Fapte 20:23; 11:28). Omnipotenţa este afirmată despre el; el este numit puterea Celui Prea Înalt, şi degetul lui Dumnezeu; preocuparea sa în creaţie şi în formarea naturii umane a lui Hristos, semnele miraculoase şi minunile înfăptuite prin puterea sa, darurile pe care le acordă el, şi harul pe care el îl produce în inimile oamenilor, proclamă cu tărie omnipotenţa sa; şi dacă astfel de perfecţiuni, care sunt caracteristice Divinităţii, sunt de găsit în el, el trebuie să fie într-adevăr şi pe bună dreptate Dumnezeu.

3c. Lucrările care îi sunt atribuite lui sunt o clară şi o deplină dovadă a divinităţii sale: creaţia, o lucrare a puterii divine, este atribuită lui; el nu numai că se mişca pe faţa apelor care acopereau pământul, la prima creare, şi a adus haosul rudimentar şi neformat într-o ordine minunată, şi a împodobit cerurile, şi le-a pus luminători şi stele de lumină; ci prin el, Suflarea, sau Duhul Domnului, cerurile şi oastea lor a fost formată (Geneza 1:2; Iov 26:13; Psalmul 33:6), însăşi omul, cea mai excelentă şi mai curioasă partea a creaţiei, este făcută de el, aşa cum declara Elihu, „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă” (Iov 33:4). Lucrarea de providenţă cu care el este legat împreună cu Tatăl şi Fiul, „Cine a cercetat Duhul Domnului, şi cine L-a luminat cu sfaturile lui? Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învăţătură (Duhul Domnului), cine L-a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L-a învăţat înţelepciunea, şi I-a făcut cunoscut calea priceperii” (Isaia 40:13, 14) adică, cum să guverneze lumea şi să aranjeze şi să direcţioneze toate lucrurile din ea. Editarea Scripturii este de la el, „Toată scriptura este inspirată de Dumnezeu” sau de Suflarea sau Duhul lui Dumnezeu (2 Timotei 3:16), aceasta este o lucrare pur divină şi este a Duhului; „oamenii sfinţi au vorbit aşa cum erau ei mişcaţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21). Duhul Sfânt a fost cel care a format natura umană a lui Hristos; ceea ce a fost conceput în Fecioară era de la Duhul Sfânt; aceasta fost făcut într-un mod atât de temător şi de minunat de el, şi în mod curios înfăptuit de el, în cele mai de jos părţi ale pământului (Matei 1:20; Psalmul 139:14, 15) şi a fost uns din plin de el cu daruri şi haruri; chiar mai presus de tovarăşii săi, şi fără măsură, (Psalmul 45:7; Isaia 61:1; Ioan 3:34) şi miracolele lui Hristos au fost prin el, degetul lui Dumnezeu; şi acelea pe care le-au înfăptuit apostolii pentru confirmarea evangheliei, au fost prin Duhul Sfânt (Matei 12:28; Luca 11:20; Romani 15:19; Evrei 2:3, 4), lucrarea harului din inimă este lucrarea sa; regenerarea şi reînnoirea sunt de la Duhul Sfânt; sfinţirea este numită sfinţirea Duhului; aceasta nu este prin forţă şi nici prin puterea vreunui om, ci prin Duhul lui Dumnezeu; şi în care este o aşa manifestare a nemăsuratei măreţii a puterii divine, ca fiind egală cu cea care a fost exercitată în învierea lui Hristos din morţi (Tit 3:5; 1 Petru 1:2; Zaharia 4:6; Efeseni 1:19), da, învierea lui Hristos din morţi este atribuită Duhului sfinţeniei; şi prin el Duhul care locuieşte în sfinţi, Dumnezeu va învia trupurile lor muritoare (Romani 1:4; 8:11).

3d. Închinarea care se datorează Duhului lui Dumnezeu şi este dată lui, îl dovedeşte a fi Dumnezeu; căci dacă el nu era, nu i s-ar fi atribuit o astfel de închinare; nu numai că templele sunt ridicate prin el, ci şi pentru el, în care el este glorificat şi închinat (Efeseni 2:22; 1 Corinteni 3:16; 6:19, 20). Botezul, un act solemn al închinării religioase, este administrat în numele său, precum şi în cel al Tatălui şi al Fiului (Matei 28:19). Jurarea, care este un alt act de închinare, un apel solemn la omniscientul Dumnezeu, şi este menţionată ca o ramură a slujirii lui (Deuteronom 6:13), este făcută de Duhul, şi se face apel la aceasta ca o mărturie pentru fapte (Romani 9:1). Şi rugăciunea, o parte foarte principală a închinării, este îndreptată către el, uneori separat, ca în 2 Tesaloniceni 3:5; Cântarea Cântărilor 4:16, şi uneori în legătură cu late Persoane divine (Apocalipsa 1:4, 5). Toate acestea dovedind că el este adevăratul Dumnezeu, şi prin urmare noi ar trebui să fim atenţi să-i acordăm acestuia cinstea şi gloria, precum şi Tatălui şi Fiului; şi aşa cum ne încredem în Fiul în ceea ce priveşte întreaga chestiune a mântuirii noastre, şi ne încredem în el pentru aceasta, în acelaşi fel ne încredem în Duhul lui Dumnezeu în ceea ce priveşte lucrarea harului asupra sufletelor noastre; şi să fim încrezători că cel care a început aceasta, o va duce la bun capăt; din moment ce este „Dumnezeu acela care înfăptuieşte în noi, atât voinţa cât şi înfăptuirea, pentru buna sa plăcere”.

Tratatul meu despre Trinitate a fost scris acum circa patruzeci de ani în urma, când eram încă tânăr; şi dacă mă depărtam acum de anumite cuvinte şi fraze folosite de mine atunci, ceea ce nu am nevoie să fac, la o aşa mare distantă de timp, ar fi de mirare, dar la o revizuire mai târzie a acesteia, nu vad nici un motiv să retrag nimic din ceea ce am scris, atât faţă de sens sau exprimare; poate doar într-un pasaj sau două din scriptură, observate mai înainte, care pe atunci nu erau aşa de clare în mintea mea ca dovezi ale generării veşnice a Fiului lui Dumnezeu; dar la o consideraţie mai matură a acestora, sunt înclinat să cred altfel, şi mi-am alterat astfel sensul cu ele, alterarea care nu este în nici un fel inconsistentă cu doctrina susţinută înainte de mine, aşa că aceasta slujeşte la o mai puternică confirmare a ei.

NOTE DE SUBSOL:

1 Talmud Bab. Sanhedrin, fol. 98. 2.

2 Vid. Aug. de Haeres. c. 52. & Danaeum in ibid.

3 Cateches. Racov. c. 1. p. 35. etc. 6. p. 214.

http://www.voxdeibaptist.org/Divinitatea_Duhului_Sfint.htm

VIDEO Noi proteste în SUA după ce un bărbat de culoare a fost împușcat în spate de polițiști / Garda Națională a fost mobilizată în Wisconsin de N.O. HotNews.ro

download - Copie

Luni, 24 august 2020, 23:06 Actualitate | Internaţional

barbat de culoare impuscat in spate de politie
Foto: Captura video

barbat de culoare impuscat in spate de politie

Doi polițiști din statul Wisconsin au fost suspendați luni și a fost deschisă o anchetă, după ce un bărbat de culoare a fost împușcat de mai multe ori în spate duminică, în fața copiilor săi, dând naștere unor noi proteste, relatează Reuters.

Aproximativ 125 de membri ai Gărzii Naționale Wisconsin vor fi mobilizați în Kenosha, Wisconsin, unde a avut atacul, pentru a contracara ceea ce se așteaptă o nouă noapte de demonstrații, relatează Milwaukee Journal.

Jakob Blake, 29 de ani, a fost dus de urgență la spital după ce a fost împușcat duminică după-amiază. Tatăl lui Blake a spus la NBC News că fiul său a ieșit din operație și este stabil.

Un video care circulă pe social-media arată cum Blake, neînarmat merge pe trotuar și apoi se îndreaptă către locul șoferului unei mașini în timp ce din spate este urmat de doi ofițeri cu armele îndreptate spre el. Când bărbatul deschide portiera, un polițist îl apucă de maieu, îl ține și îl împușcă de mai multe ori.

Nu se știe care sunt motivele pentru care poliția a folosit armele, precum nu se știe nici dacă ambii ofițeri au tras sau doar unul.
Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

Laborator medical

De ce în România se fac mai puține teste COVID decât în multe țări din Europa? Mărturie din cealaltă linie întâi: oamenii care prelucrează testele pentru coronavirus

Subiectele zilei

Marti, 25 August 2020

Restaurantele ar putea fi redeschise din 1 septembrie / Este posibilă și redeschiderea teatrelor și a cinematografelor – Orban

Restaurantele – a căror activitate a fost oprită din luna martie – ar putea fi redeschise din 1 septembrie, „în anumite condiții”, a declarat luni seară, la Digi 24, premierul Ludovic
citeste tot articolul
Ce sunt și ce fac inhibitorii de colinesterază cu care ar fi fost otrăvit Aleksei Navalnîi

Medici germani au anunțat luni că investigațiile medicale efectuate opozantului rus Alexei Navalnîi indică o posibilă otrăvire a acestuia cu un fel de inhibitor de colinesterază, deși substanța
citeste tot articolul
VIDEO Noi proteste în SUA după ce un bărbat de culoare a fost împușcat în spate de polițiști / Garda Națională a fost mobilizată în Wisconsin

Doi polițiști din statul Wisconsin au fost suspendați luni și a fost deschisă o anchetă, după ce un bărbat de culoare a fost împușcat de mai multe ori în spate duminică, în fața
citeste tot articolul
Navalnîi, pus sub pază în Germania, prezintă ”urme de otrăvire” / UE cere Moscovei ”o anchetă transparentă și independentă” în cazul opozantului rus

Doctorii germani au spus luni că testele clinice arată că opozantul rus Aleksei Navalnîi, care este într-un spital din Berlin, după ce i s-a făcut rău săptămâna trecută într-un
citeste tot articolul
Covid-19: Cercetători din Hong Kong spun că au descoperit primul caz de reinfectare

Cercetătorii din Hong Kong au anunțat luni că au descoperit primul caz dovedit din lume de reinfectare cu Covid-19, dar experții subliniază că este încă prea devreme pentru a trage concluzii
citeste tot articolul
Orban: 6,3% dintre cazurile de coronavirus sunt copii de vârstă școlară, fără să fie școală / De la 3-5 copii infectați la școală suspendăm cursurile acolo

Premierul Orban a reiterat luni seara la Digi 24 că vrea ca școala să se reia cu toti copiii în clasă, toți vor trebui să poarte mască, la fel și profesorii, iar în cazul când vor
citeste tot articolul
Der Spiegel: Inaugurarea noului monument național. Dorul lui Viktor Orbán de o nouă Ungarie Mare

Creația poartă numele “Monumentul apartenenței naționale”, evocând Ungaria Mare de odinioară, toate localitățile sale și “tragedia Dictatului de pace de la Trianon”.
citeste tot articolul
?Coronavirus în lume: Trump a autorizat tratamentul cu plasmă

Numărul total al îmbolnăvirilor Covid-19 a ajuns luni la 23.586.512, la nivel mondial, din care 16.085.556 sunt pacienți vindecați. În același timp, potrivit datelor centralizate de
citeste tot articolul
Subiectele zilei: Britanicii riscă să rămână cu recoltele pe câmp. „Englezii nu pot face munca asta grea, iar Johnson îi alungă pe străini“; Prelatul Kossen: „A plânge de mila industriei cărnii nu are sens”

Bomba de mediu de la Ghizela: cea mai mare groapă de gunoi din vestul țării și-a deversat levigatul în râul Timiș. Doi ingineri care au lucrat la depozitul de deșeuri de la Ghizela –
citeste tot articolul
VIDEO Primii kilometri de autostradă din Moldova: Cum arată acum bucata din autostrada A7 în construcție lângă Bacău

Prima bucată de autostradă din Moldova se află în construcție în prezent lângă Bacău – 16 km din viitoarea A7 care va brăzda Moldova de la Nord la Sud și care fac parte din
citeste tot articolul
Școli în vreme de pandemie: Toaletele din curte vor fi înlocuite cu niște containere sanitare, iar pentru cursurile online vor fi cumpărate 500 mii tablete

Guvernul a aprobat în ședința de luni un proiect de OUG privind alocarea a 175 milioane de euro, din fonduri europene, pentru sprijinirea elevilor și profesorilor, în anul școlar
citeste tot articolul
Donald Trump, învestit oficial drept candidat al republicanilor la alegerile prezidențiale

Învestit oficial luni de Partidul Republican drept candidat la alegerile prezidențiale, Donald Trump, care va candida pentru un al doilea mandat pe 3 noiembrie, speră să inverseze tendința din
citeste tot articolul
„F*ck the algorithm”? Cinci domenii în care algoritmii folosiți deja de autorități pot ajunge să dicteze viața europenilor

Elevii britanici au transmis un mesaj clar autorităților săptămâna trecută: „F*ck the algorithm”. Apelul lor a funcționat, scrie Politico .
citeste tot articolul
VIDEO Cu trolerul și boxele spre Vârful Moldoveanu

Imagini cu turiști care au plecat în drumeție spre Vârful Moldoveanu cărând un troler sau boxe din care răsună manele au fost publicate de Salvamont Argeș. „Mirajul
citeste tot articolul
Berlinala nu mai acordă premiile pe categorii diferite în funcție de sex, bărbați și femei

Festivalul Internațional de Film de la Berlin, unul dintre cele mai importante din lume, nu va mai răsplăti actorii separat, pe categorii în funcție de sex, a anunțat conducerea luni, ca o
citeste tot articolul
?VIDEO Liga 1: Dinamo, remiză în prima etapă (1-1 vs Hermannstadt)

Dinamo a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat în prima etapă împotriva celor de la Hermannstadt. Aceasta a fost prima partidă disputată de „câini”, după ce
citeste tot articolul
Suarez va pleca de la Barcelona

Ronald Koeman a început reîntinerirea echipei pe care o anunța. L-a anunțat pe Suarez că nu mai este dorit la echipă, potrivit Mediafax.. Uruguaianul s-ar mulțumi și cu un loc pe banca de
citeste tot articolul
Bancul zilei: Putin, ghinionistul

Vladimir Putin a primit mai multe apeluri telefonice în ultimele zile de la numeroși lideri mondiali care au sunat să își exprime simpatia față de acesta după ce președintele rus a pierdut
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-international-24248578-video-noi-proteste-sua-dupa-barbat-culoare-fost-impuscat-spate-politisti-garda-nationala-fost-mobilizata-wisconsin.htm?

Nu Rusia, ci România e pe primul loc în balanța comercială a R. Moldova

download - Copie

Dan Nicu  24 august 20200

Toată Europa, și îndeosebi Polonia, îi invidiază pe moldoveni că exportă mere în Rusia și ei nu pot. Sunt sigur că visul cel mare al polonezilor este să-l aibă pe geniul Igor Dodon președinte, ca să poată exporta și ei mere în Rusia.

Exportul de mere în Rusia reprezintă între 2 și 3 procente din valoarea exporturilor Republicii Moldova în 2019. În cifre absolute, dintr-o valoare a exporturilor de 2,77 miliarde de dolari, exportul de fructe și nuci în UE a constituit 101 milioane de dolari, aceleași produse exportate în spațiul CSI – 91 de milioane de dolari. Cea mai mare parte din acestea reprezintă merele exportate în Rusia. Însă dintr-un volum total al exporturilor de fructe și nuci de 211 milioane de dolari, exporturile de mere în Rusia abia dacă reprezintă un sfert. Cât despre destinația exporturilor de fructe și nuci, observăm că UE a depășit deja Rusia. În acest moment UE, și nu Rusia, este piața noastră principală pentru exportul de fructe și nuci.

Însă ascultându-l pe pșîdinti, ai impresia că în afară de mere în Rusia, R.Moldova aproape că nici nu mai exportă altceva. În același timp, peste 1,83 miliarde de dolari (din totalul de 2,77) reprezintă exportul în Uniunea Europeană – o proporție de 65,8%. În România se exportă mărfuri în valoare de 765 de milioane, adică 27,5% din total, ceea ce face din România principalul partener comercial la export al Republicii Moldova, dacă luăm în calcul doar statele. Către toate țările CSI se exportă mărfuri în valoare de 434 de milioane de dolari, adică 15,61% din total, de aproape două ori mai puțin decât în România.

În același timp, în Rusia ajung exporturi moldovenești în valoare de 249 de milioane de dolari, adică 8,96% din total, de peste 3 ori mai puțin decât în România.

Chiar și la capitolul importuri (în valoare de 5,8 miliarde de dolari), România depășește Rusia, cu doar puțin sub 15% din total (ocupând poziția 1 în topul statelor din care se importă mărfuri în R.Moldova), în timp ce Rusiei, cu toată dependența de gazul importat de acolo, îi revin doar 12%. În total, 49,5% din importurile Republicii Moldova provin din UE, și 24,2% din CSI. Tendința este de creștere a ponderii României și Uniunii Europene atât la export, cât și la import.

Sumând datele exporturilor și importurilor, ajungem la concluzia că, în balanța comercială a Republicii Moldova, România ocupă de departe locul 1, cu aproape 19%, sau peste 1,6 miliarde de dolari din 8,6, în timp ce Rusia are aproape 11%, sau peste 900 de milioane de dolari. O diferență aproape dublă.

În același timp, Uniunea Europeană deține o pondere de aproape 55% din comerțul exterior, iar CSI – 21%. Sunt date ale Biroului Național de Statistică, accesibile oricărui cetățean la o simplă căutare pe Google.

Odată cu punerea în funcțiune a gazoductului Iași-Chișinău, apar premizele pentru reducerea importului din Rusia în jumătate, ca urmare a reorientării importurilor de gaz, ceea ce va coborî această țară de pe poziția a doua pe locurile 6-7 în topul importului. Și dacă actuala guvernare va prefera să păstreze și pentru 2021 dependența de gazul rusesc, din motive politice, următoarea va rezolva această problemă foarte rapid, deoarece acum avem cu ce.

Igor Dodon încearcă să inducă în eroare milioane de persoane, prezentând o situație denaturată a comerțului nostru exterior. În condițiile în care România a ajuns partenerul numărul 1, cu aproape o cincime din totalul balanței comerciale, Dodon repetă obsesiv, ca o mantră, piesa sa preferată – exportul merelor în Rusia. Toate cifrele le prezintă în lei moldovenești, ca să fie cât mai impresionant.

Asta nu înseamnă că nu e important să exportăm mere. Însă condițiile în care se face acest export sunt netransparente, pșîdintili controlează lista exportatorilor – doar anumite firme pot exporta. Pentru că și pșîdintili e om, politician moldovan, ceea ce înseamnă că are și el nevoie de niște otkaturi. Tipărirea pliantelor electorale și plătirea propagand… iștilor din trust costă bani. Iar kuliokul lui Cornel are fund.

http://inliniedreapta.net/stire/romania-e-pe-primul-loc-in-balanta-comerciala-a-r-moldova-nu-rusia/?utm_source=Newsletter+ILD&utm_campaign=4a0109893c-