Isus din evanghelii (18)

download - Copie

Ecce_homo_A

Publicat pe 9 august, 2020 De danutj

Întregul tablou al evangheliei se schimbă după ce Isus rostește rugăciunea. Se trece brusc în registrul narativ, iar textul devine mult mai descriptiv și concis. Cu zgârcenie parcă, autorul prezintă câteva scene succesive care îl prezintă pe Cristos în ipostaza de prizonier și inculpat într-un proces de fațadă. Câteva personaje apar în acest tablou neprietenos, dar fără a reține prea mult atenția. Textul biblic pare să grăbească lucrurile spre un final anticipat de toată lumea și are mici glose explicative cumva tipice pentru evanghelia a patra. Se acordă destul de mult spațiu trădării lui Petru, deși etapele curg foarte repede pentru a ajunge la verdictul de condamnare la moarte rostit de Pilat. Iuda apare discret aici, pentru că autorul i-a acordat mai mult spațiu în contextul cinei pascale. Ceea ce atrage atenția într-un mod aparte din tot capitolul al optsprezecelea este confruntarea lui Isus cu câteva autorități ale vremii. Pentru început apare ceata de ostași care avea misiunea de a-l prinde pe Cristos. Apoi urmează figurile șterse ale celor doi preoți, Ana și Caiafa. La final, se insistă pe guvernatorul roman Pilat, singura persoană vie și cu prezență de spirit din întregul capitol, cel care intuiește că i se forțează mâna să condamne un evreu pe seama unor acuzații religioase pe care nu le înțelege suficient. Este interesant de observat că, față de aceste autorități, Isus apare ca o instanță care domină fiecare dialog și confruntare, în ciuda faptului că este pe poziția de prizonier și acuzat.

Scena cu ostașii care vin să-l prindă pe Isus iese în evidență pentru că nu apare în tradiția sinoptică. Pe de o parte, textul pare să insiste pe o explicație teologică privitoare la arestarea lui Isus. Cristos decide să se lase prins pentru că a venit ceasul, pentru că a hotărât să împlinească iconomia lui Dumnezeu. Intervenția sa în favoarea ucenicilor este lămurită în text cu un sens profetic și privește nu numai salvarea celor cu care a luat cina, ci și a tuturor discipolilor care vor crede în el. Isus acceptă crucea și moartea pentru ca toți cei care îl urmează să aibă viața în numele lui. Pe lângă explicațiile autorului, această idee este susținută și de logica evenimentului. Deși ceata de ostași vine să îl prindă pe Isus, inițiativa pare că îi aparține celui de pe urmă. Cristos îi întreabă pe cei trimiși de liderii religioși pe cine caută și astfel preia controlul evenimentelor. Pe de altă parte, dialogul care urmează este foarte important pentru că pune față în față cele două dimensiuni ale identității lui Isus și sintetizează viziunea cristologică a Evangheliei după Ioan. Mai întâi, este subliniată umanitatea lui Cristos. Ostașii îl caută pe omul Isus din Nazaret, un galilean obișnuit, fără titluri sau poziție socială. Isus își recunoaște numele și originea umilă, dar răspunde cu totul neașteptat. Prin replica lui Isus (în greacă, ego eimi) se apelează la o sintagmă folosită de mai multe ori în evanghelie pentru a sublinia originea sa divină, faptul că vine de la Tatăl și că nu este doar un simplu om. Pentru a întări această idee, la rostirea numelui său divin, Eu sunt, ostașii sunt puși pur și simplu la pământ ca efect al manifestării autorității lui Cristos. Mesajul este cât se poate de concludent. Chiar dacă liderii și ostașii trimiși nu au înțeles cine este cu adevărat Isus, arestarea sa nu este decât un act care se realizează după voia lui Dumnezeu. Isus nu este o victimă a înțelepciunii omului sau a celui rău, nu este prins pentru că este lipsit de putere și soluții, ci pentru că acționează după înțelepciunea iconomiei divine pe care toți cei implicați au neglijat-o și nu au înțeles-o. Deși Cristos putea scăpa de soldați prin simpla rostire a numelui său, el îi invită din nou și reia întrebarea retorică „pe cine căutați”?. Răspunsul trimișilor se repetă și numele pe care se insistă este Isus din Nazaret. Fiul lui Dumnezeu întrupat renunță de bună voie la autoritatea sa și decide să ia calea crucii, acceptă să fie arestat și trimis la moarte pentru că acesta este planul divin pe care și l-a asumat venind în lume.

A doua scenă pe care se focalizează autorul biblic este legată de un scurt interogatoriu la care este supus Isus de către unul dintre preoții importanți ai evreilor. După arestare, Cristos este dus mai întâi la Ana, socrul marelui preot Caiafa, o autoritate importantă în structura de conducere a iudeilor la acea vreme. Asistăm la un scurt dialog privat care nu apare la sinoptici și care îl pune, simbolic, pe Isus în fața autorității religioase și, implicit, a poporului evreu. Nu avem de a face cu un proces oficial, ci cu o confruntare a lui Cristos cu adevăratul lider al preoților. Preotul Ana îl întreabă pe Isus despre ucenicii săi și despre învățătura pe care el a promovat-o. În fața reprezentantului poporului ales, Isus decide să nu răspundă direct. Micul său discurs este o invitație la transparență și onestitate care demască caracterul fals al acestui interogatoriu. Cristos nu se apără și nu caută să aducă argumente pentru misiunea sa, ci face trimitere la cei care l-au ascultat în toate ocaziile în care el a vorbit sau s-a manifestat public. Cedarea lui Isus în fața puterii religioase exprimă profunzimea slujirii sale și arată caracterul revoluționar al misiunii lui Mesia. Evreii nu l-au înțeles și l-au respins, însă opera sa nu se rezumă doar la urmașii de sânge ai lui Avraam, ci la toți cei care trăiesc în spiritul lui, adică sunt fii ai credinței care caută să împlinească voia lui Dumnezeu. Această întâlnire dintre Mesia și conducătorul iudeilor surprinde atât drama poporului ales, care nu a înțeles logica lucrării divine și nici adevărata identitate a profetului vestit din vechime, cât și prezența de spirit pe care o are Cristos în fața acuzatorului. Isus dovedește că a lucrat deschis și după Legea Domnului, chiar dacă mesajul său a fost incomod și nu a menajat ipocrizia clasei conducătoare. Răspunsul său însă este tratat ca o lipsă de respect din partea unui soldat care intervine și îi administrează o palmă corectivă. Isus mai intervine o dată în acest tablou destul de ermetic și pare să se apere în fața violenței unui slujbaș care face exces de zel. Scena se încheie cu această replică, iar textul ne spune că prizonierul este trimis către marele preot Caiafa. Evanghelia nu relatează nimic despre această etapă, sugerând cumva că s-au încheiat conturile cu liderii religioși. Mesia este abandonat de propriul popor, iar Isus trăiește această dramă în tăcere, în solidaritate cu suferința tuturor profeților respinși și uciși de evrei chiar în numele lui Dumnezeu.

A treia întâlnire decisivă este cea dintre Isus și Pilat, dintre Mesia și autoritatea politică a epocii. Am subliniat deja că Evanghelia după Ioan alocă mai mult spațiu acestei confruntări și că reprezentantul Cezarului pare să aibă mai mult discernământ în judecarea lui Cristos. Întregul tablou este prezentat în două scene succesive, una în acest capitol și una în capitolul nouăsprezece. Ambele au un caracter teatral și sunt foarte vizuale. Prima se deschide cu aducerea lui Isus în fața lui Pilat de către reprezentanții conducerii evreiești. Interesant este că până aici textul biblic nu menționează nici o acuzație adusă lui Cristos și nici sentința dată de forul legislativ iudeu. Abia în acest context este afirmat că este considerat un făcător de rele și este subliniată dorința evreilor de a-l condamna la moarte, dar această decizie nu se poate lua decât de guvernatorul roman. După o scurtă discuție a lui Pilat cu cei care l-au adus pe Isus, urmează întâlnirea directă și oarecum privată dintre cei doi în camera de judecată. Interogatoriul începe abrupt cu întrebarea lui Pilat dacă Isus se consideră pe sine împăratul iudeilor. Sensul acestei întrebări este mai clar la sinoptici și reprezintă de fapt acuzația liderilor religioși cu care se prezintă în fața autorității romane. Doar o asemenea acuzație poate fi considerată gravă și poate fi judecată de guvernatorul Pilat pentru că ar reprezenta o amenințare la adresa stabilității administrative din Palestina.

Dialogul dintre Isus și Pilat reprezintă contextul în care autorul biblic așază alte câteva argumente teologice importante cu privire la persoana și misiunea lui Cristos. Interesant este faptul că Isus îl provoacă direct pe Pilat, iar acesta intră în joc și creează cadrul pentru răspunsul Mântuitorului. Confruntarea dintre Isus și Pilat nu se dă pe terenul autorității politice, pentru că miza nu este legată de dobândirea sau subminarea unei puteri regale din lume. Isus nu a venit să înlocuiască stăpânirea romană cu una propusă de el și să își revendice titlul de rege al iudeilor, așa cum poate și-ar fi dorit evreii de la Mesia. Cu alte cuvinte, Cristos nu este o amenințare pentru Roma, pentru că împărăția sa este de altă natură, iar autoritatea sa urmărește alte scopuri. Falsul conflict dintre Isus și Cezar este astfel demascat, iar discuția se mută în alt plan. Cristos mărturisește că are o împărăție care nu este din această lume și astfel înlătură orice obiectiv politic din orizontul misiunii sale în lume. Istoria rămâne sub exercițiul autorității politice, după voia lui Dumnezeu, iar iconomia mântuirii nu presupune nici înlocuirea și nici anexarea ei dimensiunii religioase. Așa cum o afirmă și Pilat, Isus nu refuză titlul de împărat, dar îi recunoaște natura complet diferită de cea a Cezarului. Dacă autoritatea politică este chemată să mențină ordinea în lume, cea spirituală are scopul de a proclama adevărul. Cele două coexistă și se întâlnesc pe terenul experienței umane care are nevoie de ambele. Prima scenă a întâlnirii dintre Isus și Pilat se termină cu celebra întrebare care nu primește un răspuns direct și care va fi reluată mereu de marile spirite ale umanității de-a lungul istoriei: „Ce este adevărul”?.

A doua parte a confruntării dintre Isus și Pilat are loc după ce evreii au răspuns neașteptat la propunerea procuratorului de a-l elibera pe prizonier, conform cutumei de a oferi un dar evreilor cu ocazia sărbătorilor pascale. Scena este foarte teatrală, cu intrări și ieșiri, cu mișcări între cadrul privat din sala de judecată și curtea exterioară unde se aflau trimișii sistemului religios evreiesc. Pilat este foarte viu, implicat emoțional și dornic de a-l elibera pe Isus. Liderii poporului declină propunerea și cer eliberarea tâlharului Barabas, iar pentru Isus cer pedeapsa capitală. Pilat pare convins de nevinovăția lui Isus de la prima întrevedere, astfel că apare public și anunță că nu a găsit nici o vină în dreptul lui. Cu această ocazie, autorul biblic ne pune la dispoziție a doua sintagmă care asigură celebritatea lui Pilat în memoria istoriei. Isus este adus afară în fața iudeilor, costumat de soldați într-un personaj regal pentru a sublinia ridicolul situației, iar procuratorul roman rostește în fața celor adunați: Ecce Homo (Iată omul!). Apariția și prezentarea lui Isus în această ipostază regală, dar a unui om umil, au animat și mai mult spiritele și au adus în atenție a doua acuză capitală la adresa lui, una care are îndeosebi un conținut religios. Pilat se apără că nu găsește nici o vină în Isus, însă evreii consideră că trebuie să moară pentru că s-a numit pe sine Fiul lui Dumnezeu. Contrastul este evident. Pe de o parte, textul insistă pe prezentarea lui Isus ca un om smerit, ca un slujitor autentic care se supune autorităților religioase și politice. Pe de altă parte, este acuzat că el se declară Fiul lui Dumnezeu, lucru care îl marchează și pe Pilat și îl face să reia dialogul cu Isus. Urmează o întrebare care vizează originea și identitatea lui Cristos, dar la care Isus nu răspunde. Această tăcere amintește de poziția lui Isus în fața preoților și de decizia de a nu se apăra în fața unor acuzații nejustificate. Provocat de insistența și viziunea lui Pilat cu privire la propria autoritate, asistăm la un ultim răspuns al lui Isus care are un profund caracter teologic. El subliniază că autoritatea politică este parte a voii și planului divin în lume, așa cum se întâmplă și cu cea religioasă. Însă asumarea și utilizarea acestora implică responsabilitatea și răspunderea în fața lui Dumnezeu.

Este remarcabil faptul cum Isus răspunde acuzațiilor și cum pune în lumină câteva principii esențiale pentru existența umană, fără a se pune pe sine în centrul atenției și fără a face caz de persoana sa. Deși este învinuit de două păcate capitale, de subminarea autorității politice și blasfemie, el nu caută să își apere nevinovăția, ci se folosește de contextul acestui simulacru de proces pentru a afirma adevărul. Confruntările cu cele două instanțe de judecată au fost ocazii de a arăta încă o dată caracterul lui Isus, fermitatea deciziei sale de a împlini iconomia lui Dumnezeu. Evanghelia ne pune la îndemână o serie de detalii cu privire la modul în care Isus a făcut față unei imense presiuni din partea forțelor lumii din vremea sa. Nu a dovedit nici superioritatea distantă a unui rege care își cunoaște poziția și prerogativele sau a unei zeități care nu este atinsă de jocul meschin al intereselor umane și nici slăbiciunea bolnăvicioasă a omului fricos care ar face orice să scape din fața acuzațiilor și a unei condamnări la moarte. Dimpotrivă, Isus a demonstrat curaj, bun simț și spirit treaz, încredere în asistența și implicarea lui Dumnezeu în toate detaliile, convingerea că a ales calea cea bună a slujirii și dedicării pentru discipolii și frații săi. În fața celor două autorități a arătat că le cunoaște menirea și natura și le-a confruntat cu onestitate, fără a ataca persoanele în cauză, ci poziția și responsabilitatea lor. Delimitările conceptuale și teologice cu care a operat Cristos în acest context reprezintă o expresie a misiunii sale, un model lăsat ucenicilor lui în privința înțelegerii naturii lucrurilor și raportării coerente la realitate. Grație lui Isus, istoria și eternitatea se întâlnesc în această lume, autoritatea politică și cea spirituală își fac simțită prezența, iar împărăția lui Cristos se manifestă pentru împlinirea scopului ei, de a-i întoarce pe oameni la Dumnezeu.

Dănuț Jemna

https://danutj.wordpress.com/2020/08/09/isus-din-evanghelii-18/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.