Mana profetica – Progresie…

download - Copie

Îl aud pe Domnul spunând că ne aflăm într-un sezon al accelerării și înaintării și, ca urmare, trebuie să fim atenți ce accelerăm și spre ce ne mișcăm. Psalmul 1:1 ne vorbește despre „a se duce la sfatul…”. Rădăcina cuvântului în ebraică este „a umbla cu”, „a discuta cu”, „a se purta”; așadar avertismentul este de a nu te comporta ca cei răi, a nu discuta cu ei și a nu merge la pas cu ei. Apoi, în versetul 1b, este folosit cuvântul „a se opri”. Cuvântul în ebraică înseamnă „a zăbovi”, „a locui”, ”a fi îndeletnicit”. Poți urmări progresia? Versetul 1c continuă cu „a nu te așeza pe scaunul celor batjocoritori”. Acest cuvânt grecesc este același ca cel folosit în Psalmul 22:3, cu înțelesul de „a locui”, unde Biblia spune că Dumnezeu va locui în mijlocul laudelor lui Israel! Literalmente înseamnă „a se stabili”, „a se lega”. Haideți să ne întrebăm astăzi în timp ce ne rugăm: „Spre ce înaintez eu?” „Care sunt tovărășiile mele?” Ce efect au tovărășiile mele asupra comportamentului meu?

Citeste mai departe

Mana profetica – Pace si prosperitate

Astăzi ne rugăm pentru pacea Ierusalimului! În contextul evenimentelor actuale, Israelul, credincioșii arabi și întreaga regiune, au nevoie de pace. Facem din cererea Domnului, adică Psalmul 122:6 (vezi citat mai jos) punctul central al rugăciunii noastre de astăzi. Preaiubiților, după cum veți semăna pacea în Ierusalim, așa veți începe să culegeți pacea în teritoriile unde aveți cel mai mult nevoie de ea. Veți începe să experimentați o străpungere nouă, un nou simț al prosperității (o bunăstare în sufletul vostru), veți începe să simțiți o revărsare a Duhului peste voi și veți primi răspunsuri rapide la rugăciunile voastre. În timp ce ne rugăm pentru pacea Ierusalimului, cetatea unde va reveni Domnul nostru, vom fi coștientizați tot mai mult de ceea ce Domnul va dori să facă în cetățile noastre și rugăciunile noastre vor urma călăuzirea Duhului.

Citeste mai departe

Mana profetica – Joaca cartile…

Viața nu înseamnă a găsi persoana potrivită, ci a închega relații bune. Nu înseamnă cât de mult ne pasă de o relație la început, ci cât de mult ne creștem și ne zidim unul pe celălalt într-o relație. Oamenii vor arunca mereu pietre în calea ta, însă depinde de tine ce vei face cu ele – vei construi un zid sau un pod? Adu-ți aminte că tu ești arhitectul vieții tale. Caută o inimă frumoasă, nu un chip frumos, căci frumusețea nu ține o veșnicie, dar o inimă de aur dăinuiește mereu și te va face să prosperi și va da valoare vieții tale. Important nu este să ții în viața ta toate cărțile bune, ci cum le joci pe cele pe care le deții. Adesea când ne pierdem orice speranță și credem că totul s-a sfârșit, DUMNEZEU șoptește: Liniștește-te, e doar un punct de cotitură, nu sfârșitul lucrurilor.

Citeste mai departe

Mana profetica – Foloseste-ti autoritatea…

Am avut imaginea unei femei care stătea pe scaun, nu era sigură că trebuie să se ridice, dar nici nu dorea să o facă. Avea păr deschis la culoare. În spatele ei stătea un înger foarte înalt și nemișcat ca o statuie. Domnul îți spune că e timpul să te ridici, să te înalți și să fii încredințat că poți face acest lucru. Privește înainte și nu înapoi. Nu trebuie să te temi, căci sunt promisiunile Mele în care poți rămâne, este prezența Mea pe care te poți bizui, sunt nădejdea și credința în care te poți încrede. Poți face totul prin Cristos și să știi că niciuna din promisiunile Mele nu se vor întoarce fără rod. Folosește-ți autoritatea de a proclama manifestarea prezenței îngerilor, pe care Eu i-am așezat în spatele tău și cărora le-am poruncit să te păzească de orice rău, ce ar putea veni peste tine sau peste casa ta.

Citeste mai departe

Mana profetica – Al cui plan?

Îl aud pe Domnul spunând: “atunci când vii în prezența Mea, lasă la o parte planurile tale și stai înaintea Mea cu o inimă deschisă, gata să primească ce am Eu de spus. Motivul pentru care mulți nu primesc ceea ce cer, este că ei și-au planificat un viitor diferit de ceea ce Eu le-am pregătit. Eu sunt un Dumnezeu iubitor și nu voi trece peste voința ta. Eu am oferit oamenilor posibilitatea de a alege, însă copiilor Mei le cer să vină la Mine cu toată inima lor, așteptând voia Mea și planurile Mele să se împlinească și care-i vor conduce spre adevărata libertate. Doar în acest mod vei putea primi tot ceea ce Eu am hotărât mai dinainte pentru tine.”

Citeste mai departe

Mana profetica – STOP!

Sunt mulți creștini care-L tăgăduiesc pe Isus în fiecare zi prin lucruri simple pe care le fac. Ca și Petru, poate ești implicat în relații greșite, prietenii, sau în lucruri greșite despre care Duhul Sfânt ți-a pus pe inimă să nu le mai faci. Domnul te cheamă să ieși din mijlocul lor, așa cum l-a chemat și pe Avraam și l-a dus într-o țară pe care n-o cunoștea.

Domnul ți-a vorbit în mod repetat despre aceste relații și prietenii, dar la fel ca și Petru, înainte să asculți, te gândești că vei fi împreună cu ei doar pentru încă puțin timp. Și totuși, ei se uită la tine și te recunosc, întocmai cum Petru a fost recunoscut în repetate rânduri și atunci ei se vor întreba ce fel de creștin este acesta, iar tu Îl tăgăduiești pe Isus continuând să rămâi în aceste relaţii.

Citeste mai departe

Mana profetica – Unitate in relatii…

După cum am afirmat și altă dată, trăim într-un sezon al luptei prin dragoste. Pentru a umbla în dragoste supranaturală, noi trebuie să fim tot mai uniți ca și Trup al lui Hristos. Evrei 10:25 spune că nu ar trebui să părăsim adunarea. Aceasta nu este o lege impusă din afară, ci o chemare pentru a păstra o relație de dragoste, prin care să ne îndemnăm și să ne încurajăm unii pe alții. Dacă nu este relație, nu este nici drept de îndemnare sau sfătuire. Haideți să căutăm unitatea în Hristos, cu atât mai mult cu cât vedem că ziua Domnului se apropie!

Verset biblic: Evrei 10:24-25 – ”Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie.”

© Ruach Ministries

Mana profetica – Papagalul…

Cu mulți ani în urmă, mă aflam în casa unui păstor în timp ce am fost invitat să predic în biserica lui. Prima noapte când am dormit în casa lui, dimineața devreme am fost foarte frustrat. Pe la ora 5 a început să sune telefonul – și suna și suna și suna. Am început să număr de câte ori sună – de 30 de ori, de 40 de ori, de 45 de ori. În final, când am numărat 50 de ori, m-am ridicat din pat, mi-am pus hainele pe mine și am ieșit pe hol îndreptându-mă spre bucătărie și bombănind în același timp: “dacă nimănui din casa asta nu-i pasă suficient de mult de acest apel, astfel încât să se ridice din pat și să răspundă la telefon, o voi face eu!”Am ridicat receptorul și am spus: „Alo”. Dar spre surprinderea mea, telefonul continua să sune, deși eu țineam receptorul în mână!

Citeste mai departe

Mana profetica – Increde-te in Dumnezeu…

„Încrede-te în Mine, încrede-te în abilitatea Mea de a elibera, încrede-te în puterea Mea de a vindeca, încrede-te în Mine ca Cel care îți poartă de grijă, dar mai presus de toate încrede-te în dragostea Mea statornică pe care o am pentru fiecare dintre copiii Mei. Eu nu te voi lăsa și nu te voi părăsi niciodată și, chiar și în cel mai negru ceas, Eu te voi apuca și te voi ridica, căci Eu sunt Dumnezeul tău în care te poți încrede și Eu nu sunt om ca să mint. Eu sunt Ava, Tatăl tău, Eu te iubesc și te voi face în stare să biruiești dacă te vei bizui pe Mine și te vei încrede în Mine”, zice Domnul.

Citeste mai departe

Mana profetica – Psalmul 23…

Iehova Domnul este păstorul tău, nu vei duce lipsă de nimic (nici o lipsă, nici o cădere). Iehova Domnul, care poartă de grijă, te paște în pășuni verzi (locuri minunate). Iehova Domnul te va povățui pe cărări (întărituri, tranșee) drepte din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umbli prin valea umbrei morții (mormânt), nu trebuie să te temi de niciun rău, căci Iehova Domnul este cu tine, toiagul și nuiaua Lui te mângâie (suflarea Lui de viață te va susține). El îți întinde masa în fața potrivnicilor tăi; îți unge capul (te satisface, îți dă din plin) cu untdelemn, și paharul tău este plin de dă peste el (devii prosper). Da, fericirea și îndurarea te vor însoți (vor alerga după tine, te vor urmări) în toate zilele vieții tale și vei locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor tale (pe tot parcursul vieții tale).

© Ruach Ministries

Mana profetica – Iubeste mila…

Adesea ce este bun în ochii lui Dumnezeu, nu este bun în ochii omului. Următoarele atribute ale caracterului lui Dumnezeu sunt cele pe care El dorește cel mai mult să le dezvoltăm și să le facem să crească în noi: dreptatea, mila și smerenia. Acestea sunt atributele care lucrează maturitate spirituală. Ia decizia să-I fii plăcut lui Dumnezeu astăzi arătând caracterul Său în situații în care ar fi mult mai ușor să acționezi în firea ta pământească. Fii încurajat să crezi că aceasta poate fi ziua când tu poți avea un impact în viața cuiva, arătându-i dreptate, milă și smerenie. Cu siguranță lucrul acesta va aduce ceva din cer pe pământ.

Verset biblic: Mica 6:8 – ”Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”

© Ruach Ministries

Ce inseamna a fi educator crestin astazi in Romania – II

download - Copie

Posted on 28 aprilie 2008 by DanutM

Principii pedagogice aplicate în educaţia religioasă

Educaţia religioasă este parte componentă a ansamblului educaţiei. Din această pricină principiile generale care guvernează educaţia sînt aplicabile şi în acest domeniu. Cu toate acestea, dată fiind specificitatea şi a particularităţile respectivului domeniu, educaţia religioasă este guvernată şi de principii aplicabile cu deosebire acestui domeniu. În acelaşi timp, chiar şi principiile generale se aplică într-un mod nuanţat, specific, în spaţiul educaţiei religioase. Vom încerca mai jos să abordăm succint câteva dintre aceste principii, subliniind modul în care se contextualizează ele în cadrul educaţiei religioase făcută în şcoală.

Principii generale

  1. Principiul fundamentării ştiinţifice. Studiul religiei are ca obiect un domeniu cu totul deosebit de celelalte ştiinţe, nu numai cele pozitive, dar şi cele umaniste. Putem spune că în sensul cel mai profund al termenului, Dumnezeu nu poate fi considerat un obiect de studiu, căci El este Subiectul prin excelenţă. Aceasta nu înseamnă însă că învăţăturile Bibliei, păstrate şi interpretate de către Biserică în decursul istoriei ei, nu pot şi nu trebuie să fie studiate şi predate cu rigoare ştiinţifică.
  2. Principiul caracterului formativ. Cu toate că dimensiunea formativă a educaţiei, din păcate atât de neglijată astăzi în învăţământul românesc, este esenţială pentru orice formă de învăţământ, ea este cu atât mai importantă în domeniul educaţiei religioase, al cărei scop nu poate fi redus nicidecum la simpla informare, fie ea şi aprofundată, cu privire la datele revelaţiei. În legătură cu felul în care se face astăzi educaţie în multe dintre şcolile noastre, se potriveşte foarte bine vocabula acuzatoare a lui Montaigne, care spunea: „Noi nu ne silim să umplem decît memoria, şi lăsăm mintea şi conştiinţa deşarte” (Essais, 1, 24).
  3. Principiul inter-acţiunii şi al intuiţiei. Se ştie că numai 10% la sută din ceea ce se predă prin metoda clasică a prelegerii rămâne în memoria celor care asistă la lecţie. Dacă însă elevul este implicat direct în descoperirea adevărului, zidind pe cunoştinţele anterioare şi fiind călăuzit în învăţare prin metode euristice şi prin stimularea utilizării intuiţiei, gradul de fixare a noilor cunoştinţe creşte cu cel puţin 40%. În acelaşi timp, dacă la acestea se adaugă implicarea elevului în a transmite aceste cunoştinţe altora, şansele de fixare pe termen lung a respectivelor cunoştinţe ajunge la circa 90%. Ce înseamnă aceste lucruri pentru educaţia religioasă? Pe de o parte, în acest domeniu rolul revelaţiei este unul determinant, şi nu ne putem aştepta ca elevii să descopere pe Dumnezeul adevărat operând strict cu metodele intuiţiei. Pe de altă parte însă, Sfânta Scriptură ne spune că „dacă vrea cineva să facă voia lui Dumnezeu, el va ajunge să cunoască”, ceea ce vădeşte că în spaţiul religios praxisşi episteme nu sînt valori polare, ci ele formează un ansamblu în care cele două elemente se condiţionează reciproc.
  4. Principiul holistic. Aşa cum am afirmat deja, educaţia creştină presupune o abordare integrată a realităţii. De fapt acest principiu ar trebui să stea la baza oricărei forme de educaţie, deoarece lumea în care trăim este o realitate integrată şi, pentru a se ajunge la o cunoaştere adecvată a ei, educaţia ar trebui abordată din această perspectivă. Principiul holistic include atât ideea de abordare sistematică, în care diversele elemente componente sînt predate aşa cum se relaţionează ele, potrivit unor legităţi precise, cît şi ideea continuităţii.
  5. Principiul echilibrului. Cineva afirma că „ar trebui să-i învăţăm pe copiii noştri câte ceva din orice şi pe urmă, pe cît posibil, orice din ceva”. Aceasta înseamnă că în educaţie trebuie urmărită realizarea unui echilibru între cunoştinţele generale şi cele specializate. Din nefericire, după părerea noastră sistemul de învăţământ românesc a eşuat în încercarea sa de a oferi elevilor după doisprezece ani de şcoală o solidă „cultura generală” (cît de departe suntem de performanţele liceului interbelic!), rezultatul fiind formarea unor întregi generaţii de semidocţi, chiar dacă comparativ stăm cu mult mai bine decât ceea ce se întâmplă din acest punct de vedere în Occident. Pe de altă parte, specializarea, ţintă fundamentală a educaţiei vestice, este la noi cel mult un deziderat îndepărtat. Şi aici, ca şi în alte privinţe, educaţia creştină, cu viziunea ei integrativă asupra lumii, poate avea un efect benefic şi regenerator.

https://agorachristi.wordpress.com/2008/04/28/ce-inseamna-a-fi-educator-crestin-astazi-in-romania-ii/

Sărbătorile

download - Copie

Dumnezeu le-a dat evreilor şase sărbători simbolice (Lev. 23). Ele marcau trecerea unui an ceremonial şi întreţineau în popor memoria unor evenimente istorice de importanţă majoră. Pe de altă parte, calendarul evreiesc are şi o însemnătate profetică, marcînd cele şase etape în care-şi va desfăşura Dumnezeu planul mesianic de răscumpărare a omenirii.

Dintre cele şase sărbători, Paştele, Cincizecimea şi Sărbătoarea Corturilor sînt deosebite atît prin semnificaţie, cît şi prin faptul că ele cereau ca fiecare evreu să meargă în pelerinaj să se închine la Ierusalim (Exod 23:14-19).

Sărbătoarea Paştelor (luna I, ziua 14)

La această sărbătoare, evreii comemorau jertfirea mielului în Egipt. Sîngele acestui miel fusese aşezat pe uşiorii uşii şi-i ferise pe întîi născuţi de îngerul morţii (Exod 12;1-13:16). Sărbătoarea marca şi scoaterea evreilor din robia Egipteană, în limba română, numele sărbătorii vine de la „pîinea tradiţională”, numită „pască”. Dumnezeu le-a poruncit evreilor să mănînce carnea mielului cu pîine nedospită şi cu ierburi amare. Pîinea nedospită era semnul că „au ieşit în grabă din ţara Egiptului” (Deut. 16:3).

Simbolul Pastelor s-a împlinit în Ierusalim atunci cînd Domnul Isus „Mielul care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29) a fost jertfit pentru păcatele omenirii (Evrei 9:28).

Sărbătoarea Cincizecimii (50 de zile după Paşte)

În esenţa ei, evenimentul era o sărbătoare a secerişului. Ziua cincizecimii era aşezată în calendar la exact cincizeci de zile după Paşte şi mulţumirea poporului pentru roadele cîmpului (Num. 28:26-31). Sărbătoarea se mai numea şi „sărbătoarea săptămînilor” (Deut. 16:9) sau „sărbătoarea primelor roade” (Num. 28:26).

În Noul Testament, ziua Cincizecimii a marcat o zi de mare bucurie pentru primirea Duhului Sfînt şi pentru convertirea primelor mii de oameni la credinţa mîntuitoare în Cristos (Fapte 2:1-47).

Anul Nou (luna VII, ziua l)

Această zi se mai numea şi „Sărbătoarea trîmbiţelor” (Roş Haşana) şi era o chemare la rededicare şi la o masă de părtăşie cu Domnul şi în cinstea Domnului (Lev. 23:23-25).

„Cu glasul unei trîmbiţe”…„la cea din urmă trîmbiţă”, sînt doar două expresii ale apostolului Pavel care fac aluzie la ziua „răpirii” Biserici şi a unui început nou în slavă.

Ziua ispăşirii (luna VII, ziua 10)

Aceasta era o zi marcată de post, smerire şi mare închinăciune (Lev. 23: 26-32). În această zi, Marele Preot făcea ispăşirea pentru toate păcatele poporului şi ţapul de Azazel era alungat în pustie (Lev. 16). „oricine nu se va smeri, va fi nimicit din popor” (Lev. 26:29).

În planul mesianic, sărbătoarea marchează ziua în care Dumnezeu va face judecata copiilor Săi şi-i va curăţi de vinovăţia lor. Va fi o zi de păreri de rău, de mare smerire şi de adîncă tristeţe (Zah. 12:10-14; 13:1-9; 14:1-7).

Sărbătoarea Corturilor (luna VII, ziua 15)

Sărbătoarea comemora peregrinările evreilor timp de 40 de ani prin pustie înainte de intrarea în Canaan (Lev. 26:33-36; Deut. 16:13-17). Istoricul evreu Iosif Flavius o numeşte „cea mai mare şi cea mai sfîntă dintre toate sărbătorile evreieşti”. Timp de şapte zile, toţi evreii trebuiau să-şi părăsească locuinţele şi să stea în corturi sau colibe făcute din crengi şi pînză, „pentru ca urmaşii voştri să ştie că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască în corturi, după ce i-am scos din ţara Egiptului” (Lev. 23:42).

Domnul Isus a participat şi El la sărbătoarea corturilor (Ioan 7:2, 8-52), dar simbolistica comemorării se va împlini atunci cînd Domnul va locui alături de poporul Său în timpul Mileniului (Zah. 14:9-21; Isaia 11:2-9).

În afara acestor şapte sărbători mari, evreii au mai primit de-a lungul istoriei cîteva zile de aducere aminte:

Ziua de Sabat

Cea de a şaptea zi, pusă de o parte de Dumnezeu la sfîrşitul Creaţiei (Gen. 2:1-3), dar nesărbătorită pînă în perioada Exodului (Exod 16:23), este şi ea menţionată în lista sărbătorilor evreieşti (Lev. 23:1-3). Ziua comemorează atît odihna Domnului, cît şi scoaterea din robia egipteană (Deut. 5:12-15). Ea este un semn naţional între Iehova şi Israel (Exod 31:17; Ezec. 20:12, 20).

Orice lucrare trebuia evitată între cele două apusuri de soare (Exod. 20:12, 13; Neem. 13:15-22). Era interzisă aprinderea unui foc (Exod 35:3) sau adunarea de vreascuri (Num. 15:32-33). Fiecare trebuia să rămînă acasă (Exod 16:29; Lev. 23:3), iar deplasările trebuiau reduse la minimum (Fapte 1:12).

Anul sabatic

Un Sabat de odihnă pentru pămînt (Exod. 23:10-12; Lev. 25:1-7; Deut. 15:1). Orice lucrare agricolă era interzisă. Poporul trebuia să trăiască din ce dădea de la sine pămîntul.

Anul de veselie

Numit şi „Anul Jubiliar” (Lev. 25:8-55), acest an venea după şapte ani Sabatici, o singură dată la cincizeci de ani. În acest an, datoriile erau iertate, robii erau eliberaţi, iar pămîntul vîndut şi cumpărat se întorcea automat în sînul seminţiei din care făcuse iniţial parte, în felul acesta, anul de veselie servea ca reper pentru preţurile cu care se vindeau şi se cumpărau pămînturi şi robi. În realitate, se cumpăra numai dreptul de folosire pînă la anul de veselie.

Sărbătoarea Purim

Aceasta este o sărbătoare a bucuriei pentru felul minunat în care Dumnezeu i-a scăpat pe evrei de planurile ucigaşe ale lui Haman, duşmanul lui Mardoheu. Evenimentul s-a petrecut în capitala Susa şi este redată în cartea Esterei.

Sărbătoarea luminilor

Numită şi Hanuca, această sărbătoare comemorează rededicarea Templului, după victoria lui Iuda Macabeul asupra ocupanţilor greci (1 Mac. 4:41-49; 2 Mac. 10:6-8). Timp de trei ani de zile, închinăciunea oficială fusese întreruptă şi Antioh Epifaniu spurcase Templul. Sărbătoarea începe pe 25 Cişlev (Decembrie) prin aprinderea unei lumînări şi ţine opt zile. În fiecare zi se aprinde încă o lumînare, ajungîndu-se în final la un total de opt.

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/sarbatorile/

Pagina de ştiri internaţionale apr.09.2009

download - Copie

   
   

Patrick din Irlanda: un erou evanghelic De Gary D. Myers

NEW ORLEANS (BP) – S-a spus că toţi sunt irlandezi de Ziua Sf. Patrick, probabil reflectând un anumit îndemn misterios de a purta verde în 17 martie.

Sărbătorile de Ziua Sf. Patrick, încărcate cu mitologie şi distracţie, care adesea au puţin de a face cu Patrick cel istoric, un misionar şi un lider al bisericii primare. Şi în timp ce chefuitorii „irlandezi” trec cu vederea omul din spatele mitului, mulţi creştini de asemenea eşuează să vadă importanţa misiunii lui Patrick.

Ce trebuie să gândească evanghelicii despre Patrick? Şi ce se poate învăţa din viaţa şi misiunea lui?

Dumnezeu nu se lasă batjocorit: Madoff şi limitarea justiţiei umane

de Albert Mohler | Autor, vorbitor, preşedinte al seminarului teologic Baptist sudic.

Conform rapoartelor media, Bernard L. Madoff este aşteptat să pledeze vinovat la unsprezece acuzaţii de tâlhărie, când va apare, joi, la o curte federală din Manhattan. Madoff, a cărui program de utopic masiv Ponzi a dus la un colaps financiar de mai multe biloane de dolari, va fi numărat de acum între cei mai infami investitori criminali. Aranjamentul lui cu procurorii federali este aşteptat să rezulte într-o pedeapsă pe viaţă virtuală. Surse apropiate procuraturii indică faptul că un târg cu Madoff va determina pledarea sa ca vinovat, salvând guvernului milioane de dolari în costuri de urmărire. În acest caz, înţelegerea cu privire la pledoarie este puţin mai mult decât un caz în care acuzatul se lasă la mila curţii de justiţie. Mila va fi probabil puţină, iar Madoff este aşteptat să primească închisoare pe 150 de ani şi penalităţi financiare.

Imaginea Israelului în China De Vicky Wu

Primul ministru Ehud Olmert şi primul ministru chinez Wen Jiabao iau parte la o ceremonie oficială de semnare şi toastează la Marea Casă a poporului din Beijing, China miercuri 10 ianuarie 2007.

În vreme ce imaginea Israelului a fost atacată în mas media din vest în timpul şi după operaţiunea Cast Lead, operaţiunea Gaza a avut o reacţie mult mai diferită şi pozitivă în China.

Pentru început, ştirile TV ale China Central TV, sponsorizate de către stat au oferit contextual, descriind ultima conflagraţie ca fiind un răspuns la ani de zile de atacuri cu rachete din Gaza şi costul intolerabil pentru cetăţenii din sud. Această atitudine pro – în  contrast clar cu rezistenţa Chinei la sancţiunile Iranului – reflectă mai bine identificarea sa cu Israelul.

Văduva unui pastor ucis subliniază ziua de sărbătoare

Aproape 1.900 de persoane au participat la funeraliile lui Fred Winters,pastorul din Illinois, care a fost ucis în timp ce predica, de către un om care l-a împuşcat în data de 8 martie.

de Martin King

MARYVILLE, Ill. (BP)–Cindy Winters, văduva pastorului ucis a spus celor 1900 de oameni prezenţi la funeralii, în acea sâmbătă de 8 martie, că acea zi era o zi de sărbătoare pentru soţul ei şi că refuză să fie plină de ură.

„Fred şi cu mine am vorbit de multe ori despre felul în care Dumnezeu lucrează în această biserică, şi cum face lucruri incredibile,” a spus aceasta în timpul înmormântării, din data de 13 martie, la Biserica nr. 1 baptistă din Maryville, Ill. „nimic nu s-a schimbat. Viziunea noastră şi scopul rămân aceleaşi.”

Winters a fost împuşcat mortal, în timp ce predica celor 1500 de membrii din biserica Southern Baptist, este de St. Louis.

Papa promovează moralitatea nu metodele contraceptive în lupta contra SIDA din Africa de Daniel Blake

Oameni, purtând cămăşi cu imaginea preşedintelui Camerunului, Paul Biya, flutură steaguri, aşteptând sosirea papei Benedict XVI lângă aeroportul din Yaounde, Cameroon marţi, 17 martie 2009. Papa Benedict XVI a sosit în Camerun marţi, în prima sa călătorie în Africa, regiunea cu creştere rapidă a bisericii romano-catolice.  

Papa a reafirmat interdicţia Vaticanului cu privire la folosirea contraceptivelor în lupta împotriva SIDA. Papa Benedict XVI a vorbit înainte de vizita sa în Africa, un continent foarte afectat de SIDA.

Legiuitorii americani se luptă pentru a îndepărta legea semnată de Obama, împotriva fondurilor federale pentru cercetările embrionare  de Kathleen Gilbert

WASHINGTON, D.C., 17 martie 2009 (LifeSiteNews.com) – În vreme ce ordinul executiv al preşedintelui Obama, de săptămâna trecută a abolit ordinul fostului preşedinte George Bush ce interzicea ca fondurile din plata taxelor să fie folosite pentru cercetările de distrugere embrionară, mişcarea neadresându-se legilor americane curente care opresc folosirea fondurilor federale pentru crearea sau distrugerea embrionilor. Legiuitorii anti viaţă lucrează acum pentru a respinge legea pro viaţă, ca fiind următorul pas logic pentru a elibera complet fondurile pentru cercetările celulelor stem embrionare.

La doar două zile după semnarea ordinului executiv pentru cercetările celulelor stem embrionare, Obama a semnat actele anuale de omnibus appropriations, care din anul 1995 a inclus o interdicţie ca fondurile federale să subvenţioneze distrugerea sau rănirea vieţii.

Papa spune că regretă “greşelile” cu privire la ‘Holocaust’

Mulţimea se adună la Sf. Petru pentru audienţa săptămânală a Papei

de Luigi Sandri şi Anli Serfontein

Rome/Trier (ENI). Papa Benedict XVI a recunoscut “greşeli” în modul în care Vaticanul a ridicat excomunicarea a patru episcopi dintr-un grup catolic, inclusiv un prelat care a negat faptul că evreii au murit în camerele de gazare naziste. Într-o scrisoare din data de 12 martie către episcopii romano catolici din lume, Papa a descris ca fiind „o greşeală neprevăzută” cazul britanicului Richard Williamson, unul din cei patru episcopi ce aparţin Societăţii Sf. Pius X (SSPX).

„Gestul discret de milă faţă de patru episcopi, ordinaţi valid, dar nu legitim apare dintr-o dată ca ceva diferit complet: ca o repudiere a împăcării între creştini şi evrei,” a afirmat pontiful în scrisoare.

Mi s-a spus că dacă verificam informaţiile de pe internet aş fi perceput problema mai repede, a spus Benedict, promiţând că în viitor vor folosi această sursă de ştiri mai mult.

Atingând hinduşii şi musulmanii din New England

Echipa soţ- soţie a lui Paul şi Elizabeth Biswas, misionari în cadrul Service Corp, cu baza în zona cea mai mare a Bostonului, a lucrat pentru a oferi Evanghelia de când s-au căsătorit în anul 1974. Poză de Jim Morris.

de Mickey Noah

NOTA EDITORULUI: Aceasta este a şaptea poveste din cele opt, ce pun în lumină misionarii din cadrul Mission Board, din America de nord ca făcând parte din Săptămâna de rugăciune 2009, din perioada 1-8 martie şi oferta de paşte a lui Annie Armstrong pentru misiunile nord americane, de 65 milioane dolari pentru sprijinirea celor 5600 de misionari nord americani ai bisericilor baptiste sudice.

WALTHAM, Mass. (BP) –“Numai prin harul lui Dumnezeu am putut învinge toate greutăţile şi persecuţiile din viaţa mea,” a spus Paul Biswas, reflectând la convertirea sa de la Hinduism la creştinism. El a fost născut în religia hindusă şi îndoctrinat ca şi băiat al unei familii din casta superioară, ultra religioasă din Bangladesh.

Ca cel mai mare fiu al familiei sale, Biswas avea responsabilităţi şi respect. Respingând hinduismul, ca fiu mai mare a adus asupra familiei sale respingerea şi persecuţia.

Creştinii indieni cer dreptate înainte de alegeri de Charles Boyd | Christian Today Reporter

În această fotografie, creştinii fac un marş pentru a protesta împotriva atacurilor recente asupra bisericilor şi a membrilor comunităţii lor din Orissa şi din alte părţi ale ţării, în Hyderabad, India, duminica 19 oct. 2008.

Liderii creştini din India au cerut tuturor partidelor politice să facă dreptate comunităţii indienilor creştini, înaintea unor alegeri generale în ţară.

N. Gopalaswami, Comisionarul şef al alegerilor din India, a anunţat în această săptămână că alegeri parlamentare în cinci faze vor avea loc din data de 16 aprilie , sfârşindu-se în 13 mai.

O misiune din Nepal beneficiază de regimul maoist

Nepal (MNN) ― Oficiali americani iau în considerare un anunţ terorist aşezat la partidul maoist ce conduce Nepalul.

Primul ministru nepalez afirmă că maoiştii trebuie îndepărtaţi de pe listă deoarece au renunţat la a mai lupta şi au promis instaurarea unei democraţii cu mai multe partide.

Guvernul condus de maoişti va trece cu vederea pregătirea unei noi constituţii până în mai anul viitor, acoperind tratatul de pace ce s-a sfârşit cu un război în care au murit peste 13,000 de oameni. În timp ce mulţi credincioşi văd Victoria partidului maoist ca pe un pas spre libertate religioasă mai mare, creştinii continuă să înfrunte insurgenţii politici.

Voluntarii ajută la construirea unei oaze a Evangheliei în Peru de Dea Davidson

Câini şi rezidenţi traversează străzile murdare împărţind şiruri de case placaj presat ale comunităţii Oasis (Oaza), o aşezare de fermieri de 3.000 de oameni care răsar cam la 10 luni la periferiile din Lima, Peru. Fotografia oferită prin amabilitatea IMB.

LIMA, Peru (BP) – El s-a împiedicat de Oasis accidental. Dar misionarul Kevin Shearer nu crede în accidente.

În timp ce căuta o comunitate de fermieri sărăciţi, Kevin a descoperit o zonă numită Oasis în afara localităţii Lima, Peru, unde barăcile împărtăşesc ziduri comune făcute din rogojini şi copii se joacă în terenul parţial acoperit de la marginea satului.

Creştinii din radiodifuziuni şi televiziuni se tem de revenirea Doctrinei imparţialităţii De Michael Foust

NASHVILLE, Tennessee (BP) – Avocatul conservator Jay Sekulow a găzduit o emisiune de televiziune în anii ’80 sub atenta supraveghere a Doctrinei imparţialităţii, actualmente ieşită din vigoare, iar el nu doreşte ca aceasta să revină.

Fiecare emisiune trebuia să fie divizată în mod egal atunci când se discutau chestiuni controversate.

„Am avut reprezentanţi din partea [People for] American Way (Oamenii pentru Calea Americană), de la ACLU, de la Organizaţia Naţională a Femeilor din radio-TV – care, dacă realizezi o emisiune de tip Hannity & Colmes, ar fi de înţeles, dar noi chiar nu am încercat să facem aşa ceva”, a spus Sekulow, şef al consiliului pentru Centrul American de Lege şi Justiţie. „Am încercat să facem mai degrabă o emisiune educativă.”

Credinţa ca afirmaţie de modă: Noua Realitate Religioasă?

De Albert Mohler | Autor, Vorbitor, Preşedinte al Seminarului Teologic Baptist de Sud

Privind la datele luate dintr-un studiu masiv întreprins în 1990, Barry Kosmin a argumentat că mulţi americani au privit credinţele religioase ca „o pasiune personală.” Acum, cu datele proaspete în mână, el afirmă că americanii contemporani văd tot mai mult credinţa religioasă „mai mult ca o afirmaţie a modei, nu un angajament personal profund.”

Barry Kosmin este director al Institute for the Study of Secularism in Society and Culture (Institutul pentru Studiu al Respingerii Religiei în Societate şi Cultură) la Trinity College în Hartford, Connecticut.  Studiul său, cunoscut ca American Religious Identification Study [ARIS] (Studiul de Identificare Religioasă Americană), este unul dintre cele mai mari şi cele mai semnificative studii ale scenei religioase americane realizat vre-odată. Concluzia? „Populaţia americană încă se auto-identifică a fi predominant creştină dar americanii devin încetul cu încetul mai puţin creştini.”

Cărbunele: Ultima modă în ce priveşte postul? De Chuck Colson | BreakPoint

Creştinii vestici, deopotrivă Protestanţii şi Catolicii, sărbătoresc „Lent” – perioada de 40 de zile dinainte de Paşti. Prin negare de sine, oferire de milostenii, şi rugăciuni, mulţi creştini se pregătesc să comemoreze cum se cuvine patimile şi învierea Domnului nostru.

Auto-negarea „Lenten” include tradiţional renunţarea la ceva care ne place, cum ar fi o anumită mâncare sau activitate care ne place. Ei bine, anul acesta, clerul din Anglia cer enoriaşilor lor în scădere să dea cărbune pentru „Lent.”

Peste 5.000 de păstori au luat angajamentul să păstreze predicile pur Biblice

de Lillian Kwon

Cum poate un predicator să evite plagiatul în predicile lui? Începe cu Biblia ca sursă a lui primară pentru pregătirea predicii.

Şi până acum, aproape 5.000 de predicatori şi-au afirmat angajamentul lor de a face astfel.

„Nu există nici un pastor care să-l ştiu care să nu folosească alte surse din afara Bibliei,” a spus Ron Forseth, editorul general al SermonCentral.com, care pretinde că este cel mai vizitat site de predici de pe internet. „Majoritatea caută înţelepciunea şi experienţa colegilor lor predicatori.”

Sondaj: Mai puţin de 1 procent din adulţii tineri au perspective biblice

de Jennifer Riley

Mai puţin de un procent din generaţia tinerilor adulţi din America are un unghi biblic de a vedea lucrurile, s-a descoperit în cadrul unui studio ce examina schimbările vederilor printer creştini şi în toată populaţia americană.

Generaţia mozaică, cei cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani “rar” au vederi biblice, declară Barna Group. În urma cercetării s-a aflat că mai puţin de o jumătate de procent din mozaici au vederi biblice.

Vedere biblică, cum este definită de studiul Barna, înseamnă a crede că adevărul moral absolute există; că Biblia este complet acurată în toate principiile pe care le învaţă; că Satan este considerat a fi o fiinţă reală sau forţă, nu doar un symbol; că o persoană nu îşi poate câştiga intrarea în cer încercând să fie bună sau făcând fapte bune; că Isus Hristos a trăit o viaţă fără păcat pe pământ; şi că Dumnezeu este Creatorul lumii, atotştiutor, atotputernic, care şi astăzi conduce universal.

Coreea de Nord re-clasificată ca fiind pe primul loc în persecuţii

de Yvette Rattray

WASHINGTON (BP)—Coreea de Nord ocupă primul loc în lume în persecutarea creştinilor, al şaptelea an la rând, de către Open Doors.

Arabia Saudită, Iran, Afganistan şi Somalia completează topul cinci pe lista Open Doors a celor mai severi persecutori.

Unul din cele mai represive regimuri din lume, Coreea de Nord este guvernată de către dictatorul Kim Jong Il. Această ţară comunistă, controlată foarte rigid este opresivă în mod special faţă de creştinism şi alte religii.

Pentru mai mult de 50 de ani, Open Doors USA şi afiliaţii săi internaţionali au sprijinit biserica persecutată, echipând voluntari şi oferind provizii pentru creştinii ce trăiesc sub restricţiile credinţei lor. Persoane individuale, comunităţi, biserici care sunt persecutaţi în alte ţări sunt voluntarii care oferă cea mai mare asistenţă pentru Open Doors.

Creştinism versus Secularism de Adrienne Gaines


Martie 6, 2009 – Fostul prim ministru britanic Tony Blair a avertizat în această săptămână că creştinismul riscă să fie pus pe locul doi în cadrul societăţii secular britanice, raportează Daily Telegraph.

Într-un interviu publicat în ziarul Bisericii Angliei, Blair declară că este de accord cu liderii bisericii asupra faptului că creştinismul este în pericolul de a fi văzut ca “ceva excentric şi personal” şi nu ca o influenţă semnificativă asupra naţiunii.

Deasemenea a criticat deciziile “ridicole” care au penalizat creştinii pentru exprimarea credinţei lor în mod public. Între exemple recente sunt Caroline Petrie, o asistentă medical care timp de două luni a fost suspectată, după ce s-a oferit să se roage pentru un pacient, şi Jennie Cain, secretară la şcoală care încă riscă să fie concediată după ce a cerut ajutor în rugăciune de la prietenii de biserică, atunci când fetiţa ei de 5 ani a fost certată că a vorbit de iad la locul de joacă.

Fundamental Freund: Unde este mormântul lui Mardoheu şi al Esterei? de Michael Freund

Cu câteva luni în urmă, regimul ostil Iranian a făcut un pas neobişnuit de a adăuga un site evreiesc la lista sa de moşteniri naţionale. Pe data de 9 decembrie 2008, surse de ştiri iraniene au raportat că mormântul lui Mardoheu şi al Esterei, eroii poveştii sărbătorii Purim, va fi sub protecţia oficială a guvernului şi în responsabilitatea acestuia.

Această mişcare a aruncat o lumină de scurtă durată asupra acestui site, care este bine cunoscut evreilor iranieni, dar foarte necunoscut celor din afara ţării. Şi cum sărbătoarea Purim se celebrează săptămâna aceasta, merită să ne facem timp să medităm la această relicvă a trecutului nostrum.

Mormântul plin de semnificaţie al lui Mardoheu şi al Esterei în Iran.

Biserica din Vietnam creşte, în ciuda opresiunii

Vietnam (MNN) ― În vreme ce Vietnamul a fost luat de pe lista Statelor Unite ce conţinea ţările  ce încălcau libertatea religioasă, creştinii încă raportează dificultăţi. Conform rapoartelor, biserici au fost distruse de govern, iar credincioşii au fost nevoiţi să se lepede de credinţa lor.

Preşedintele  Vision Beyond Borders, Patrick Klein confirmă rapoartele. “O biserică mare cu 1000 de membrii a fost arsă până la temelie recent de către guvern. Dar în ciuda persecuţiei, biserica creşte.”

Legea „anti convertire” luată în considerare în Karnataka, India de Vishal Arora

Compass Direct News | Martie 4, 2009

NEW DELHI (Compass Direct News) – Guvernul naţionalist hindus în sudul statului Karnataka, care a înregistrat al doilea loc în numărul mare de atacuri asupra creştinilor, anul trecut, se pregăteşte să introducă legea „anti convertire” care a oferit un pretext violenţei anti creştine în alte state.

Astfel de legi sunt create pentru a zădărnici convertirile forţate, frauduloase, dar sunt înţelese greşit. Comentarii din partea unor oficiali publici uneori intensifică această concepţie greşită: Constituţia Indiei oferă libertatea religioasă, dar ministrul justiţiei şi drepturilor omului din Karnataka, S. Suresh Kumar a spus în ediţia din 22 februarie a publicaţiei extremiste hinduse că guvernarea partidului de stat Bharatiya Janata (BJP) „este determinată să stabilească o lege anti convertire , deoarece hinduşi inocenţi sunt convertiţi la alte religii.”

Frank Page slujind drept consilier în consiliul bazat pe credinţă a lui Obama

WASHINGTON (BP)—Preşdintele Obama l-a numit pe Joshua DuBois, la 5 februarie lider al Biroului de parteneriat bazat pe credinţă al Casei Albe şi a stability un consiliu ce-l include pe fostul preşedinte al Convenţiei baptiste sudice Frank Page.

Obama a semnat un ordin executive ce adduce schimbări Biroului cunoscut sub numele de Biroul iniţiativelor comunităţii bazate pe credinţă, creat sub preşedenţia lui George W. Bush. Sub administraţia Bush, biroul urmărea îndepărtarea barierelor din calea organizaţiilor bazate pe credinţă ce concurau pentru obţinerea fondurilor federale pentru serviciile sociale oferite.

Preot crează un grup de rugăciune pentru regimul saudit de Charles Boyd

Un preot catholic Indian a creat grupuri de rugăciune, dedicate pentru a se ruga pentru Arabia Saudită şi regale ei, în ciuda arestărilor din partea regimului, care consider ilegale toate religiile cu excepţia islamului.

Grupurile de rugăciune funcţionează 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână şi se vor ruga în primul rând pentru regale Abdullah, dar şi pentru prosperitatea naţiunii saudite şi pentru creştinii indieni din ţară.

America nu este Babilonia De Eli Kavon

Menachem Mendel Schneerson (1902-1994), ultimul Lubavitcher Rebbe. O secţiune recunoscută neoficial a naşterii de către Lubavitch Hassidim a lui Schneerson în termeni Mesianici.

Simon Rawidowicz a fost unul dintre cei mai productivi gânditori ai secolului 20. O forţă conducătoare din spatele creaţiei Universităţii Brandeis, Rawidowicz a fost un scriitor şi un cărturar prolific, un maestru al limbii ebraice, şi fondatorul a două edituri evreieşti. Deşi un timpuriu susţinător al Sionismului ca student în Berlin în anul 1920, Rawidowicz s-a rupt de ideologia mişcării de „negare a Diasporei.”

Rawidowicz a fost exact la ţintă în critica lui faţă de înlăturarea Sionismului a 2000 de ani a istoriei Diasporei într-o gaură neagră de persecuţie, pogromuri şi exiluri. Până în perioada modernă, viaţa evreiască în teritoriile din afara Israelului era de obicei una de stabilitate, succes economic şi înfloritoare cultural şi o viaţă religioasă. Ideologii sionişti cu siguranţă au prezentat o viziune prejudiciată, monotonă şi înlăcrimată a Diasporei evreieşti. Închiderea istoriei Diasporei azi într-un muzeu în Tel Aviv este o tragedie culturală. Ca evrei, noi toţi datorăm mult exilului din trecut din care noi am apărut.

Progres: Episcopii Canadieni oferă sprijin total pentru Marşul Naţional pentru Viaţă

În martie 2009 va fi al 11 an al evenimentului care va avea loc – este aşteptată o mulţime mult mai mare

De Thaddeus M. Baklinski

OTTAWA, 10 februarie 2009 (LifeSiteNews.com) – Marşul pentru Viaţă anual canadian naţional, care va fi ţinut pe Dealul Parlamentului în Ottawa în 14 mai, a primit pentru prima dată după 11 ani susţinerea totală a Conferinţei Canadiene a Episcopilor Catolici (CCCB).

O propunere a Episcopului de la Sf. Catherine James Wingle la şedinţa anuală a Episcopilor din septembrie trecut pentru o mobilizare în masă a clerului pentru a participa la Marşul pentru Viaţă a primit un sprijin puternic de la Cardinalul din Quebec, Marc Ouellet şi Arhiepiscopul din Ottawa, Terrence Prendergast. Preşedintele CCCB, Arhiepiscopul James Weisgerber din Winnipeg a observat de asemenea că mai bine de peste 50 de episcopi şi sute de preoţi participă la Marşul Naţional pentru Viaţă din fiecare ianuarie din Washington, DC.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri_apr09.htm

The Ongoing Persecution of Early Rain Covenant Church | Part 1

download - Copie

 

Christians in China are facing the worst persecution that they have in decades. These faithful believers experience church closures, imprisonment, and even attacks against their families. ICC recently sat down with members of the heavily persecuted Early Rain Covenant Church (ERCC) to discuss their experience. Though they have since fled to Taiwan to protect their children, the experience has left a lasting impact. To sign ICC’s petition on behalf of an imprisoned church leader from ERCC, please visit:
Dear Ardleean Viorel,
Christians in China are facing the worst persecution that they have in decades. These faithful believers experience church closures, imprisonment, and even attacks against their families.
ICC recently sat down with members of the heavily persecuted Early Rain Covenant Church (ERCC) to discuss their experience. Though they have since fled China to protect their children, the experience has left a lasting impact.
To sign ICC’s petition on behalf of an imprisoned church leader from ERCC, please click here.
Be Blessed,
Jeff King
President of International Christian Concern
Author of Islam Uncensored and The Last Words of the Martyrs
Host of Into the Deep Podcast

Pastorul din Nepal a fost eliberat după mai bine de trei luni în închisoare

02 august 2020: 08/02/2020 Nepal (îngrijorare creștină internațională) – Potrivit pastrării Keshab Raj Acharya, Pastor Keshab Raj Acharya, care a fost arestat în martie […]

MAI MULT

Preotul lipsit în Siria de șapte ani

02 august 2020: 08/02/2020 Siria (Preocuparea creștină internațională) – Sfârșitul lunii iulie marchează aniversarea de șapte ani de la plecarea părintelui Paolo Dall’Oglio […]

MAI MULT

Trei Biserici de Sine din Anhui se confruntă cu îndepărtarea crucii, predicatorul reținut

01 august 2020: 08/01/2020 China (Preocuparea creștină internațională) – ICC raportează recent că autoritățile locale din orașul Huainan, provincia Anhui, la 12 iulie […]

MAI MULT

Organizația revendică persecuția creștină continuă să se escaladeze în India

01 august 2020: 08/01/2020 India (Preocuparea creștină internațională) – Potrivit UCA News, un raport recent lansat de Persecution Relief descrie Jharkhand, Odisha, […]

MAI MULT

Turcia creează videoclipuri de propagandă a libertății religioase

01 august 2020: 08/01/2020 Turcia (îngrijorare creștină internațională) – În urma deciziei recente a președintelui Erdoğan de a redeschide catedrala Hagia Sophia ca moschee, Turcia […]

MAI MULT

Familia creștină iese din lapidare nespusă

31 iulie 2020: 31/07/2020 Myanmar (Internațional Creștin Preocupare) – Samson a devenit creștin în 2017, după ce a trăit o viață „suficient de bună”, încercând să […]

MAI MULT

Biserica Casa Atacată de Mobul Radicalilor din India de Nord

31 iulie 2020: 31.07.2020 India (Preocuparea creștină internațională) – Conform Alianței Apărând Libertatea (ADF) India, o biserică de casă creștină, condusă de […]

MAI MULT

 ICC @ HEART

 „Ești gata să mori pentru Isus?”

31 iulie 2020: Când Tom Doyle și soția sa s-au mutat în Orientul Mijlociu ca misionari, nu au avut toate răspunsurile.

MAI MULT

Armenii vizați în Turcia în urma conflictelor azerbaidiene

31 iulie 2020: 31.07.2020 Turcia (Internațional Creștin) – Agos, un comunicat de presă din Armenia, a raportat trei incidente recente adresate armenilor care trăiesc în […]

MAI MULT

 ICC @ WORK

 Lacuri și pești moderni

31 iulie 2020: În aprilie, ICC a lansat o inițiativă de a aduce alinare familiilor persecutate devastate de COVID-19 și blocajele care au urmat.

MAI MULT

China sprijină Vaticanul să se îndrepte spre reînnoirea unei tranzacții sino-Vatican

30 iulie 2020: 30.07.2020 Vatican (Preocupare creștină internațională) – Cu câteva luni înainte de discuțiile privind reînnoirea unui acord sino-Vatican 2018, care a ajutat la rezolvarea […]

MAI MULT

 POVESTE PREZENTATĂ

 Creștinii din statul Haryana din India preocupat de legea potențială anti-conversie

30 iulie 2020: Pe 16 iunie, Manohar Lal Khattar, ministrul șef al statului Haryana din India, și-a anunțat intenția de a propune adăugarea unei Legi privind libertatea de religie la codul legal al statului său.

MAI MULT

 POVESTE PREZENTATĂ

 Discriminat de Implicit: Povestea unui funcționar civil creștin indonezian

30 iulie 2020: Ca parte a generației Millennial care a crescut fiind umbrită de guvern, Cahaya aspiră să slujească țara luând un examen de admitere pentru a deveni funcționar public.

MAI MULT

Creștinii irakieni victima acțiunilor de prindere a pământului

30 iulie 2020: 30.07.2020 Irak (Preocuparea creștină internațională) – Valea Nahla a lui Iraq, situată în guvernul regional al Kurdistanului (KRG), este un creștin istoric asirian […]

MAI MULT

 POVESTE PREZENTATĂ

 Omul creștin răpit încă lipsit în Turcia

29 iulie 2020: Un bărbat creștin asirian în vârstă de 71 de ani, Hurmuz Diril, care locuia într-un sat din sud-estul Turciei, lipsește de când el și soția sa Simoni au fost răpiți pe 11 ianuarie.

MAI MULT

Un bărbat se sprijină de zidul unei biserici care a fost reconstruită după ce a fost distrusă de naționaliști hinduși în timpul revoltelor de la Kandhamal din 2008.  Kandhamal, Odisha, India.  2018. Foto: John Fredricks

Opt creștini asaltați de naționaliști radicali din statul Odisha din India

29 iulie 2020: 29.07.2020 India (Preocuparea creștină internațională) – Conform Matters India, la 21 iulie, un grup de naționaliști radicali au atacat brutal […]

MAI MULT

Siria anunță planuri pentru replica Hagia Sophia

29 iulie 2020: 29.07.2020 Siria (Preocuparea creștină internațională) – Președintele sirian Bashar Al-Assad a anunțat ieri că va construi o replică a Turciei […]

MAI MULT

 COMUNICATE DE PRESĂ

 Turcia trimite un mesaj puternic prin Trabzon Hagia Sophia

29 iulie 2020: ICC a aflat că, pe 28 iulie 2020, Turcia a condus la redeschiderea ceremonială a Mănăstirii Sumela a lui Trabzon și a Hagiei Sophia, o biserică care funcționează acum ca moschee.

MAI MULT

STIRI DE TOP

Familia creștină iese din lapidare nespusă 31.07.2020
Myanmar (Internatio …MAI MULT
Siria anunta planuri pentru replica Hagia Sophia
29.07.2020 Siria (Internationa …MAI MULT
Organizația revendică persecuția creștină continuă să se escaladeze în India
08/01/2020 India (Internationa …MAI MULT

VIDEO ICC

„Ești gata să mori pentru Isus?” MAI MULT

„Nu poți agita o maimuță dintr-un copac!” MAI MULT

Povestea Untold de renaștere în Cuba MAI MULT

De ce permite Dumnezeu uraganele, cutremurele și alte dezastre naturale?

download - Copie

Cu recentele uragane, cutremure, incendii și alte dezastre naturale ce au loc în lume acum, numeroși oameni întreabă: „De ce permite Dumnezeu suferința prin catastrofe naturale?” Biblia nu oferă o explicație directă cu privire la scopul unor astfel de evenimente, dar vorbește despre câteva dintre cauzele dezastrelor naturale.

Consecințe ale vieții într-o lume căzută

Biblia prezintă lumea noastră ca fiind bună, dar imperfectă. Trăirea într-o lume căzută include ciclurile naturale ale furtunilor ce au loc pe tot globul. Inevitabil, unele dezastre naturale afectază zonele populate șidăunează sau distrug viețile oamenilor. Uneori, Dumnezeu protejează oamenii în timpul furtunii în mod supranatural. În Faptele Apostolilor 16:26, un cutremur a zdruncinat o închisoare din Filipi, eliberându-i pe Pavel, pe Sila și pe ceilalți prizonieri, dar nimeni nu a fost rănit. Dumnezeu i-a cruțat, de aseamenea, pe Iona și pe cei ce erau în barcă cu el în timpul unei mari furtuni, pe mare (Iona 1-2).

Cu alte ocazii, oamenii și locațiile nu au fost cruțați. Membrii familiei lui Iov au fost uciși într-un dezastru natural (Iov 1-2). În acest caz, Iov nu a făcut nimic rău. În schimb, acest eveniment a servit ca parte a unei povești mult mai ample despre modul în care lucrează Dumnezeu în viața oamenilor Săi în timpul perioadelor grele.

Pentru a atrage oamenii spre Dumnezeu

Un al doilea motiv pentru care Dumnezeu permite dezastrele naturale este acela de a atrage oameni la El. Uneori, furtunile din Biblie erau asociate cu judecata asupra celor care nu-L urmau pe Dumnezeu. În alte situații, o furtună a arătat pur și simplu puterea lui Dumnezeu într-un mod care i-a făcut pe oameni să se teamă de El.

De exemplu, când a fost pe munte, Ilie a experimentat un vânt mare, un cutremur și un foc. Dumnezeu i S-arătat după aceste evenimente, vorbind direct despre un moment important din viața lui Ilie (1 Împărați 19:11-13). Momentul său de frică a dus la un moment de intimitate cu Dumnezeu și la o lucrare roditoare după aceea.

Pentru a oferi oportunități de a-i servi pe cei care sunt în nevoie

În al treilea rând, Dumnezeu poate permite să aibă loc uragane sau alte dezastre pentru a ne oferioportunități de a îngriji de nevoile oamenilor. De exemplu, există deja multe povestiri apărute după uraganul Harvey care au unit națiunea. Mai multse distribuie deja povești cu oameni care vin la credința în Hristos și se întorc la Dumnezeu în urma ajutorului oferit de creștini după această catastrofă.

Indiferent de provocările cu care vă confruntați, nu uitați că Dumnezeu este cu voi. Nu sunteți singuri.Dumnezeu promite în Isaia 43:2: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde”. Domnul nostru vede situația voastră și vă aude rugăciunile. S-ar putea să nu înțelegem toate motivele pentru care lumea noastră e lovită de toate aceste dezastre naturale, dar putem avea încredere într-un Dumnezeu iubitor care este în control chiar și în timpul furtunii. Mare adevăr spune Psalmul 46:1: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi”.

Sursa: The John Ankerberg Show

https://alfaomega.tv

De ce permite Dumnezeu uraganele, cutremurele și alte dezastre naturale?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/de-ce-permite-dumnezeu-uraganele-cutremurele-si-alte-dezastre-naturale/

De ce au început suedezii să își implanteze microcipuri sub piele?

download - Copie

Conform Agence France-Presse, aproximativ 3000 de suedezi și-au introdus microcipuri sub piele. Motivul? Pentru a nu mai fi nevoiți să poarte după ei cardurile de identitate, abonamentele la sălile de fitness sau cartelele de acces la locul de muncă.

Implanturile de microcipuri au contribuit deja la înlocuirea unor elemente necsare în viața lor de zi cu zi. Anul trecut, Căile Ferate suedeze au demarat programul de scanare a mâinilor pasagerilor cu cipuri biometrice pentru a verifica biletele cumpărate.

Ulrika Celsing are 28 de ani și și-a implantat deja microcipul în mână. Astfel, ea nu mai are nevoie de card pentru a avea acees la sala de gimnastică și cardul de serviciu. Când ajunge la locul de muncă, femeia își întinde mâna lângă o cutie mică și scrie rapid un cod înainte ca ușile să se deschidă, comentează AFP.

Microcipurile au mărimea unui bob de orez și sunt introduse în dosul palmei cu ajutorul unei seringi.

Procedura implantării cipurilor este similară cu cea a unui piercing și implică o seringă care introduce cipul în mâna persoanei. Tânăra Ulrika Celsing, care recurs la această metodă, a declarat pentru AFP că a simțit doar o „înțepătură ușoară”.

Dar implantarea cipurilor ar putea provoca infecții sau reacții în sistemul imunitar al organismului, a declarat Ben Libbertton, microbiolog la laboratorul MAX IV din sudul Suediei, pentru AFP.

Firește, există și reversul medaliei. „Problema principală este manipularea datelor, felul în care ele vor fi stocate. Dacă datele acestea nu sunt securizate și cineva le va fura, atunci nu ai cum să le mai recuperezi”, a avertizat Libberton.

Totuși, de unde această popularitate legată de microcipuri în societatea suedeză? Microbiologul este de părere că la mijloc se află încrederea foarte mare a cetățenilor de care se bucură autoritățile din Suedia.

Așa numitul „Biohacking” –  folosirea unor instrumente și soluții rapide (shortcut-uri) bazate pe știință, pentru a-ți „hackui” propria biologie este însă în creștere, deoarece tot mai mulți oameni încep să utilizeze tehnologie la purtător, cum ar fi ceasurile Apple și Fitits.

Anul trecut, o companie din Belgia a stârnit o adevărată dezbatere în Europa după ce le-a implantat microcipuri unora dintre angajaţii săi. Dispozitivele permit accesul în clădirea de birouri, activarea programului de lucru şi chiar stocarea unor informaţii de mici dimensiuni, precum cărţile de vizită. Liga Drepturilor Omului din Belgia consideră că nu este decât o metodă mult prea avansată de supraveghere a angajaţilor.

Măsura a ridicat numeroase probleme legate de etică, securitate și intimitatea angajaților, însă compania s-a apărat spunând că cipul respectiv conține doar date precum numele și prenumele angajatului, precum și numărul său de telefon.

Unii pastori și teologi cred că microciparea va juca un rol important în vremurile din urmă. Pastorul John Hagee a spus în 2012 că problema va începe „atunci când oamenii vor fi forțați să-și implanteze sub piele un microcip pe care aceștia nu vor vrea să-l poarte și să accepte niște legi cu care credincioșii nu vor fi de acord.”

Pastorul Dave Doyle de la biserica Hope Christian Fellowship din Iowa a spus că „există o posibilitate ca aceste microcipuri să devină obligatorii pentru toată lumea, iar persoanele care nu vor vrea să le accepte se vor confrunta cu presiuni din partea autorităților.”

Versetul adus în discuție de fiecare dată când se vorbește despre microcipuri este din Apocalipsa 13 „și a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte”.

Sursă: Christian Headlines

Ultimele articole – Viața spirituală

Devotional - Mangaiere pentru inimile noastre
Devotional – Mangaiere pentru inimile noastre
Devotional - Ce anume iti conduce viata?
Devotional – Ce anume iti conduce viata?
Devotional - Un obicei periculos
Devotional – Un obicei periculos
Devotional - O conspiratie a intreruperilor
Devotional – O conspiratie a intreruperilor
Devotional - Daca nu ii ajut eu, cine ii va ajuta?
Devotional – Daca nu ii ajut eu, cine ii va ajuta?

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/8975-de-ce-au-inceput-suedezii-sa-isi-implanteze-microcipuri-sub-piele

De ce nu-și împărtășesc bărbații sentimentele? (Partea 2)

download - Copie

Femeie furioasă - imagine preluată de pe site-ul bustle.com via google images

În postarea anterioară am explicat multele feluri în care societatea îi forțează pe bărbați să rămână tăcuți cu privire la adevăratele lor sentimente. Dar iată și adevărul șocant: și nevestele își duc la tăcere bărbații lor.

Majoritatea bărbaților nu spun soțiilor lor ceea ce simt ei de fapt pentru că dacă ar face-o, soțiile lor i-ar pedepsi pentru acest motiv. Atunci când bărbații spun adevărul, întregul adevăr și nimic altceva decât adevărul, soțiile lor devin supărate adesea. De fapt foarte supărate!

Am vorbit cu o mulțime de bărbați care s-a decis timpuriu în cadrul căsniciilor lor să se deschidă și să vorbească adevărul absolut. Și soțiile lor s-au șocat, s-au retras, au plâns, au sărit isterice și și-au astupat urechileAcești bărbați au învățat foarte repede că soțiilor nu vroiau să audă adevărul – și că una din cheile spre fericirea maritală era să administreze cu atenție ceea ce spuneau și nu spuneau preaiubitelor lor.

Bărbaților, imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă ați spune soției una din următoarele lucruri:

  • Sunt ispitit de altă femeie
  • Nu sunt de acord cu una din prietenele tale
  • Mă gândesc să renunț la slujba mea stabilă și să-mi deschid un restaurant
  • Sunt nefericit în biserica noastră
  • Cred că trebuie să te îmbraci diferit
  • Mă simt neacceptat de tine
  • Cred că porți prea mult machiaj
  • Mă simt puțin plictisit de viața noastră sexuală și aș vrea să încerc alte lucruri noi
  • Nu o să fie destui bani pentru concediul pe care l-ai planificat
  • Vreau să cumpăr o barcă
  • Aș vrea să mai slăbești în greutate
  • Simt că tu cheltui cam mulți bani
  • Mă lupt cu pornografia și am nevoie de ajutorul și de rugăciunile tale

Acum să fim cinstiți, ce s-ar întâmpla dacă ai spune acest lucruri soției tale?Crezi că o să rămână calmă? (poateCrezi că o să-ți zâmbească și apoi îți va mulțumi că ai fost onest? (nu prea credCrezi că o să te tragă în dormitor și apoi să facă dragoste cu tine? (nu pentru cel puțin o săptămână) Majoritatea soțiilor o să coboare la o stare de panică dacă ar auzi aceste lucruri. Multe se vor blama – ”Iar l-am dezamăgit”. Unele și-ar acoperi urechile și o să fugă din cameră. Unele poate o să înjure sau chiar își vor ataca soții lor (e mult mai comun decât credeți).

Deci, ce o să creadă un bărbat după ce vede cum reacționează soția lui la felul cum el îi spune adevărul? Am făcut o greșeală colosală. I-am spus de fapt cum mă simt… și ea a înnebunit. Așa că nu o să mai fac asta niciodată. În schimb, o să am grijă de acum la ceea ce spun și ceea ce nu o să mai spun. Și o să țin lucrurile personale profunde închise în interior.

Felicitări, femeilor. Tocmai v-ați instruit soții să țină secrete de voi.

Imaginează-ți că dai afară din casă câinele de companie. De fiecare dată când îți udă covorul primește o lovitură. Dar dacă își face nevoile afară… îl cocolești cu recompense. Eventual cățelușul o să facă ceea ce e instruit să facă, nu pentru că așa vrea el, ci pentru că așa trebuie ca să evite pedeapsa. Acum, imaginează-ți că instruiești un soț. De fiecare dată când el îți spune adevărul absolut el primește o pocnitură. Dar atunci când el își tăinuiește adevăratele lui sentimenteîl recompensezi din plin. Eventual el va începe să administreze cu atenție ceea ce îți spune ție, nu pentru că așa vrea, ci pentru că e singura modalitatea de a evita pedeapsa.

Dacă îți penalizezi bărbatul tău de fiecare dată când își revelează adevăratele sale sentimente, iată care este mesajul pe care îl transmițiDacă vrei ca viața ta să fie iad, spune-mi adevărul. Dar dacă vrei ca lucrurile să meargă lin, minte-mă. Spune-mi numai acele lucruri care nu o să mă supere.

Nu înțelegeți greșit: Nu blamez femeile pentru fiecare eroare de comunicare din cadrul căsniciei. Soții fac aceleași lucruri față de soțiile lor. Cunosc femei care nu pot spune soților lor adevărul pentru că le e teamă că bărbații lor o să explodeze. Dar și femeile suferă. Am înțeles aceasta.

Pur și simplu cer femeilor să-și deschidă ochii față de posibilitatea că ele contribuie la tăcerea soților lor. Și le cer bărbaților să fie mai curajoși în a spune soțiilor lor adevărul – indiferent care va fi costul.

Isus a spus, ”Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi.”

Cu ceva ani în urmă am mers cu soția mea la consiliere, a fost o perioadă intensă în care am confruntat această chestiune. Eram profund frustrat deoarece ea nu vroia să asculte adevăratele mele sentimente cu privire la un număr de chestiuni. Ori de câte ori le aduceam în discuție, ea îmi închidea gura instantaneu. Nu vroia să asculte. Mă acuza că sunt manipulator, suspicios sau neevlavios că m-am gândit astfel de lucruri.

Dar acum ea a învățat să asculte la ceea ce am să spun – indiferent ce este aceastaNici un subiect nu este dincolo de limite. În loc să administrăm cu atenție ceea ce ne spunem unul la celălalt, pur și simplu spunem lucrurile deschis. Căsnicia noastră nu a fost niciodată mai puternică precum atunci. Adevărul ne-a făcut liberi.

David Murrow - imagine preluată de pe site-ul patheos.com

Notă: Materialul de mai sus a fost tradus și folosit cu aprobarea în scris din partea autorului, David Murrow (foto alăturat), apărut inițial în site-ul Patheos, unde are un blog. David Murrow nu este un pastor, profesor sau teolog. El este doar un tip care stă pe banca lui și care s-a săturat să vadă biserici cum au dat-o în bară în privința bărbaților. Așa că a scris o carte intitulată Why Men Hate Going to Church (De ce urăsc bărbații mersul la biserică), care a devenit un bestseller instantaneu. Cartea a lansat ulterior o slujire internațională de pregătire și discuții intitulată Church for Men (Biserica pentru bărbați). David a fost implicat până acum în patru cariere distincte: producător de televiziune, autor de carte, vorbitor profesional și purtător de cuvânt guvernamental. Pentru mai multe detalii legate de subiectul din acest articol, vă recomand să comandați o copie a cărții What Your Husband Isn’t Telling You (Ce nu îți spune soțul tău – disponibilă în limba engleză și direct de pe site-ul Church for Men) de unde a fost adaptat acest material. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, nota aceasta de final și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/07/de-ce-nu-si-impartasesc-barbatii_19.html?

De ce nu-și împărtășesc bărbații sentimentele? (Partea 1)

download - Copie

Bărbat în armură - foto de Henry Hustava - unsplash.com

Contrar crezului popular, bărbații au sentimente. Doar că majoritatea bărbaților sunt ezitanți în a împărtășii aceste sentimente cu alții. Femeile, pe de altă parte, nu au nici o problemă în a fi deschise. De ce există această diferență?

Bărbații sunt instruiți de la o vârstă fragedă să-și nege propriile lor sentimente adevărate. Completează următoarea frază: „Băieții mari nu _______________.” Noi aplicăm această regulă băieților noștri încă de când sunt mici. Patrick, un băiețel de cinci ani, cade de pe bicicleta lui și își julește genunchiul. Durerea este atât de intensă încât lacrimi intense curg din ochii lui. Prietenii lui se adună în jurul lui și încep să-l dojenească. „Plângăciosul!” strigă ei. Patrick învață să-și țină în interior adevăratele sale sentimente.

La vârsta de 9 ani, un bătăuș începe să se agațe de Patrick. Cu cât devine mai emoțional Patrick, cu atât mai sarcastic devine bătăușul față de el. Patrick învață să sufere în tăcere.

La vârsta de 12 ani, Patrick merge în echipa de baseball – dar nu este ales. Devine emoțional. Tatăl lui îi spune, ”Adună-te, fi bărbat!”. Patrick învață să-și țină adevăratele lui sentimente în interior.

La vârsta de 15 ani, Patrick stă alături de prietenii lui în sala de mese a școlii. El le spune,”Hei, prieteni, mă lupt cu niște temeri. Pot să împărtășesc cu voi ceea ce am pe inimă?” Apoi toți râd tare de el în întreaga încăpere. El învață să-și țină adevăratele sentimente în interior.

La vârsta de 19 ani, Patrick se simte copleșit de colegiu, de cererile frăției lui și de slujba part-time. Prietena lui tocmai l-a părăsit și contul lui bancar este fără acoperire. Atunci când își împărtășește anxietățile lui cu alte persoane de seama lui… e dat la o parte pe motiv că ar fi ”ghinionul ombilical”. El învață să-și țină adevăratele lui sentimente în interior.

De fiecare dată când Patrick se deschide și vrea să-și împărtășească sentimentele și emoțiile, există un bărbat care îi spune să se oprească. Sau plătește o penalizare că și-a deschis gura. Patrick prinde mesajul: a fi un bărbat înseamnă să-ți negi adevăratele tale sentimente.

Contrastați aceasta cu sora lui, Edie, care plânge liber atunci când își julește genunchiul, căreia i se permite să plângă atunci când se simte respinsă, și care împărtășește cu ușurință emoțiile ei cu prietenele sale.

De ce femeilor li se permite să-și împărtășească sentimentele lor interioare dar bărbaților nu?

De mii de ani bărbații au fost vânători și luptătoriVânătorii trebuiau să proiecteze un aer de tărie și de încredere tot timpul. Dacă un vânător putea să se plângă că e frig, că îi lipsește mâncarea sau frica de a fi schilodit de vreun tigru cu dinții cât un paloș, el putea să reducă de tot moralul celorlalți vânători. Dacă un soldat trebuie să vorbească ceva deschis cu privire la frica lui de moarte, sau de a fi rănit (sau mai rău și apoi să înceapă să plângă) el ar putea să-și sperie întregul pluton.

Bărbații trebuie să-și înghită lacrimile și acasă… Dacă ar fi ca unvânător să admită posibilitatea unei partide de vânătoare eșuată ar putea cauza panică în tribul său. Același lucru e valabil cu războiul – dacă un soldat ar fi să admită față de soția lui că îi era frică de a fi înfrânt în luptă, moralul casei lui ar avea de suferit.

Pe de altă parte… femeile au fost libere să-și împărtășească temerile și emoțiile în tabără. De fapt, această împărtășire era terapeutică și sănătoasă pentru femeile tribului.

Aceasta e ceea ce a dat naștere la standardul dublu.Femeile
 au fost libere să-și împărtășească emoția pentru că era benefică, dar bărbații trebuie să țină pentru ei durerile pentru că ar putea duce la dezastru.

Și astfel, societățile au instruit pe băieți de la o vârstă fragedă să-și țină emoțiile lor sub control. Aceasta îi pregătește pe băieți pentru ziua în care s-ar putea să fie chemați să proiecteze o imagine de încredere în fața pericolului.

Și totuși, mai avem o altă adaptare a societății care a slujit bine oamenilor în trecut, dar a uitat să țină pasul cu vremea. Astăzi majoritatea bărbaților americani nu merg la război. Ei nu se confruntă cu foametea iminentă. Da, ei se confruntă cu știri rele, șomaj și concedieri. Dar bărbații moderni rar se mai confruntă cu situații de viață și moarte care a făcut rezerva emoțională să fie atât de importantă spre supraviețuirea strămoșilor noștri.

Biserica poate ajuta pe bărbați să intre în contact cu emoțiile lor – dar trebuie să meargă pe o sfoară subțire.Trebuie să ofere forumuri de discuții pentru bărbați să fie reali unul față de celălalt, fără să împingă pe bărbați prea tare prea înainte.

Majoritatea lucrărilor pentru bărbați (din cadrul bisericilor creștine) constau în studii biblice. Suntem concentrați pe dobândirea de cunoștință, ceea ce este un lucru bun. Doar că nu prea stăm împreună să împărtășim ce avem pe inimă pentru că un astfel de format este… greșit.

Pe de altă parte, anumite grupe pentru bărbați din biserică sunt concentrate pe emoții. Unii lideri îi presează pe bărbații din aceste întâlnire să împărtășească detalii intime ale vieților lor personale. Majoritatea bărbaților nu vor merge acolo în timpul unei întâlniri inițiale; e nevoie de familiaritate înainte ca un bărbat să poată avea încredere în ceilalți.

Povestire adevărată: Prietenul meu Brian a fost invitat la un grup pentru bărbați din cadrul bisericii sale. La prima întâlnire liderul de grup a scos un prosop și un lighean și a spălat picioarele bărbaților. La întâlnirea din săptămâna următoare numai un bărbat a mai venit la întâlnire… Aceasta era prea multă intimitate prea devreme (amintiți-vă, Isus nu a spălat picioarele ucenicilor Lui decât după ce a umblat cu ei zilnic timp de trei ani).

Un alt motiv pentru care bărbații au un timp greu în a se deschide în cadrul grupelor mici de întâlniri pentru bărbați: dacă sunt complet onest cu privire la luptele mele, eu îți înmânez de fapt o armă pe care tu o poți folosi să mă distrugi. De exemplu, dacă vă spun că folosesc pornografia, acum ați avea puterea să-mi distrugeți reputația mea în cadrul bisericii, să-mi distrugeți familia, și poate chiar să mă faceți să fiu concediat de la locul de muncă.

Așadar, da, vrem ca bărbații să se deschidă și să fie reali. Doar că drumul care ne duce pe noi acolo este unul lung. Un bărbat trebuie să învingă greutatea așteptărilor societății și o grămadă mare de frică înainte ca să poată lăsa pe alt bărbat să audă ce este în inima sa.

În următoarea postare vom examina celălalt mare motiv pentru care bărbații nu-și împărtășesc sentimentelefemeile îi pedepsesc pe bărbații care sunt onești cu ele.

David Murrow - imagine preluată de pe site-ul patheos.com

Notă: Materialul de mai sus a fost tradus și folosit cu aprobarea în scris din partea autorului, David Murrow (foto alăturat), apărut inițial în site-ul Patheos, unde are un blog. David Murrow nu este un pastor, profesor sau teolog. El este doar un tip care stă pe banca lui și care s-a săturat să vadă biserici cum au dat-o în bară în privința bărbaților. Așa că a scris o carte intitulată Why Men Hate Going to Church (De ce urăsc bărbații mersul la biserică), care a devenit un bestseller instantaneu. Cartea a lansat ulterior o slujire internațională de pregătire și discuții intitulată Church for Men (Biserica pentru bărbați). David a fost implicat până acum în patru cariere distincte: producător de televiziune, autor de carte, vorbitor profesional și purtător de cuvânt guvernamental. Pentru mai multe detalii legate de subiectul din acest articol, vă recomand să comandați o copie a cărții What Your Husband Isn’t Telling You (Ce nu îți spune soțul tău – disponibilă în limba engleză și direct de pe site-ul Church for Men) de unde a fost adaptat acest material. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, nota aceasta de final și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/07/de-ce-nu-si-impartasesc-barbatii.html?

Zece atribute ale lui Dumnezeu pe care merită să le cunoști

download - Copie

Nu știu dacă ai avut privilegiul la biserica din care faci parte să participi la o lecție biblică despre Dumnezeu, atributele Sale, persoana Sa. Articolul de față este de fapt un sumar a 10 atribute ale lui Dumnezeu care cred că te vor ajuta – după ce le vei cunoaște – să te relaționezi altfel față de El și să Îi oferi o închinare autentică.

Cred că a fost o întâmplare ”întâmplătoare” faptul că atunci când pregăteam acest material să fie postat… ceva s-a suprapus și am pierdut ceea ce am lucrat aici. Oarecum acum, a doua oară, transcriu aceste rânduri și deja parcă am memorat aceste 10 atribute ale lui Dumnezeu și încep să văd parcă altfel lucrurile. Sper ca și voi să le puteți memora și să le folosiți spre o mai bună înțelegere a cine este Tatăl Nostru din ceruri.

1. Dumnezeu este simplu. Ceea ce înseamnă aceasta este că Dumnezeu este lipsit de orice structură; El nu este suma părților Sale. Nu există un lucru apoi un altul în Dumnezeu. Mai degrabă, orice este în Dumnezeu, este Dumnezeu. El este absolut, ceea ce înseamnă că nu există distincții în cadrul ființei Sale.

2. Când vorbim de atributele Sale, trebuie să avem în minte faptul că, deoarece esența Sa rămâne nedivizată, bunătatea Lui este puterea Lui.  Sau dragostea lui Dumnezeu este puterea Sa este eternitatea Sa este imuabilitatea Sa este omnisciența Sa este bunătatea Sa, și așa mai departe. În alte cuvinte, din punct de vedere tehnic nu există asemenea lucru precum atribute (plural) ci doar esența simplă a lui Dumnezeu, nedivizată. De ce este acest lucru important? Simplicitatea lui Dumnezeu ne ajută să înțelegem că există o perfecta consistență în atributele lui Dumnezeu.

3. Dumnezeu este infinit. Infinitatea lui Dumnezeu este un fel de ”meta-atribut”, precum simplicitatea, în sensul că aceasta califică toate celelalte atribute. Infinitatea înseamnă că nu există nici o limită față de perfecțiunile lui Dumnezeu. Atunci când luăm în considerare atributele lui Dumnezeu, noi trebuie să le luăm întotdeauna în considerare ca fiind infinite. Infinitatea Sa este un concept pozitiv, așadar noi trebuie să spunem că atributele Sale sunt infinite din punct de vedere intensiv și calitativ. Infinitatea lui Dumnezeu este cel mai mare sens de perfecțiune. ”Neterminat încă” (sau ”nedefinit”) este un mod neadecvat de a înțelege infinitatea în ceea ce privește pe Dumnezeu. Mai degrabă, fără granițe sau limite sau grade, Dumnezeu cunoaște în mod infinit și este într-o sferă a cărui centru este pretutindeni și circumferința nu este nicăieri. El este pe atât de prezent în mijlocul nostru pe cât de departe este El de noi în univers. Și totuși, în timp ce El este prezent într-un loc, El nu este niciodată limitat de vreun loc.

4. Dumnezeu este etern.
Mai întâi  de toate, eternitatea Sa este diferită de starea eternă experimentată de oameni sau îngeri, fiecare dintre aceștia au fost creați în timp. Timpul are un început cu succesiune de momente, dar Dumnezeu nu are început, succesiune de momente, sau sfârșit. Eternitatea lui Dumnezeu vorbește despre natura Sa nesfârșită și imuabilă (și totuși nu este statică). Teologii din trecut au avut un argument, propoziția ”Timpul începe cu creatura” sună mai adevărat decât ”Creatura a început cu timpul”.

5. Dumnezeu este imuabil. Dumnezeu este ceea ce a fost dintotdeauna și întotdeauna va fi (Iacov 1:17). Datorită simplicității Sale, eternitatea Sa revendică imuabilitatea Sa (caracterul Său de neschimbat). Eternitatea vorbește despre durata unei stări, în timp ce imuabilitatea este starea în sine. Imuabilitatea în Dumnezeu înseamnă nu doar că El nu se schimbă dar și că El nu se poate schimba (Psalmul 102:26).

6. Dumnezeu este independent. Independența lui Dumnezeu este suficiența Sa. Din suficiența Sa de Sine sunt destule daruri, atât naturale cât și supranaturale, ca să satisfacă toate creaturile care vor veni vreodată la existență. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt cu toții se satisfac în mod reciproc. Deoarece Ei sunt eterni și imuabili, Ei fac aceasta în comuniune de iubire, Ei pot satisface pe alții cu care Ei vin în comuniune de dragoste. Dacă ar fi existat un infinit de lumi de creaturi iubitoare, toate dorind fericirea în Dumnezeu, El putea cu ușurință să le binecuvinteze pe toate ca și când ar fi fost una singură. El este toată viața și toate lucrurile din afara Lui își derivă viața din El.

7. Dumnezeu este omnipotent.  Când discută despre puterea lui Dumnezeu, teologii fac de obicei distincție între puterea Sa absolută și cea menită. Puterea absolută se referă la ceea ce Dumnezeu ar putea face dar nu o face în mod necesar. El ar fi putut crea un miliard de lumi de creaturi vii fără să decidă să le și facă în mod actual. Puterea menită a lui Dumnezeu denotă ceea ce El a decretat de fapt conform cu voia Sa și apoi o realizează în mod providențial. Cu un astfel de limbaj nu setăm două puteri distincte în Dumnezeu, ci mai degrabă înțelegem omnipotența Sa prin modul de aplicare (puterea menită) și ne-aplicare (puterea absolută). Puterea lui Dumnezeu trebuie să fie înțeleasă ca fiind exercitată conform cu sau ”guvernată” de natura Sa. Puterea Sa trebuie să fie o putere bună.

8. Dumnezeu este dragoste. Există trei tipuri de dragoste exterioară exercitată de Dumnezeu:

1. Dragostea universală a lui Dumnezeu față de toate lucrurile
: ”Domnul este bun cu toți, mila Lui se întinde peste toate lucrările Sale” (Psalmul 145:9). Chiar și creaturile pământului sunt beneficiare ale dragostei lui Dumnezeu.

2. Dragostea lui Dumnezeu față de toate ființele umane, atât cei aleși cât și cei condamnați: ”Dar Eu vă spun: iubiți-vă dușmanii, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă, faceți-le bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă persecută, ca să fiți astfel fii ai Tatălui vostru Care este în ceruri! Căci El face să răsară soarele Lui peste cei răi și peste cei buni, și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5:44-45). Dumnezeu încă iubește o persoană care Îl respinge și Îl urăște, chiar îi oferă abilitatea să își manifeste o astfel de ură în gânduri, cuvinte și acțiuni.

3. Dragostea specială a lui Dumnezeu față de poporul Său: ”Însă voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor care este proprietatea Lui, ca să vestiți faptele mărețe ale Celui Ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9).

9. Dumnezeu se relatează față de noi în mod antropomorfic. Aproape toate referirile la oameni din Scriptură sunt atribuite și lui Dumnezeu. Biblia vorbește despre fața lui Dumnezeu (Exod 33:20), ochii și pleoapele Lui (Psalmul 11:4), urechea Lui (Isaia 59:1), nările Sale (Isaia 65:5), gura Sa (Deuteronom 8:3), buzele Lui (Isaia 30:27), limba Lui (Isaia 30:27), degetul Său (Exod 8:19) și multe alte părți ale trupului. Biblia este pe deplin antropomorfică. Dumnezeu se acomodează pe Sine față de noi în Scriptură și uneori Își însușește un limbaj care ne ajută să înțelegem anumite adevăruri cu privire la El.

10. Atributele lui Dumnezeu strălucesc cel mai clar în persoana și lucrarea lui Hristos. El este imaginea Dumnezeului invizibil. Hristos revelează pe Tatăl către poporul Său. În viața, moartea și învierea lui Hristos vedem atributele lui Dumnezeu pretutindeni arătate. A cunoaște pe Dumnezeu este a știi pe Dumnezeu prin Isus Hristos.

Mark Jones - imagine preluată de pe site-ul crossway.org

NOTĂ: Articolul de față este o traducere a unui material adaptat din cartea God Is scris de Mark Jones (foto alăturat) și apărut ca o compilație inițială în site-ul Crossway.org – folosit cu permisiune; apoi a fost postat pe CrossWalk.com (de unde am preluat eu această aranjare). Mark Jones slujește în calitate de pastor la biserica Faith Vancouver Presbyterian Church din British Columbia, Canada și este cercetător asociat la University of the Free State din Africa de Sud. Este autor a mai multe cărți și vorbește pretutindeni în lume despre Hristologie și viața creștină. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, această notă de final, și să oferiți link cu sursa citării – adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.com/2017/08/zece-atribute-ale-lui-dumnezeu-pe-care.html

Zece lucruri ca răspuns la atributele lui Dumnezeu

download - Copie

om care privește la stele - imagine preluată de pe crosswalk.com

În articolul anterior am putut identifica 10 atribute ale lui Dumnezeu și am trecut printr-o scurtă lecție de teologie despre cine este de fapt Dumnezeu și caracteristicile persoanei Sale. În articolul de față vrem să vedem care este răspunsul nostru față de atributele lui Dumnezeu.

1. Atributele lui Dumnezeu descriu felul cum El nu este precum noi. Atributele Sale de neîmpărtășit aparțin doar Lui. Ele sunt adevărate pentru El și pentru nimeni altcineva. Nemărginimea, incomprehensibilitatea, auto-existența, caracterul etern, imuabilitatea, omniprezența, omnisciența, omnipotența și suveranitatea lui Dumnezeu ar trebui să scoată de la noi exclamarea, ”Cine este ca Tine dintre dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine, glorios în sfințenie, de temut în cântări de laudă și înfăptuitor de minuni?” (Exod 15:11).

  1. Atributele lui Dumnezeu nu cunosc limite. Tot ceea ce este adevărat cu privire la natura și caracterul lui Dumnezeu este infinit de adevărat. El este infinit de creativ, infinit de susținător, nelimitat de timp. Dumnezeu nu cunoaște nici o limită în prezența, cunoștința, puterea și autoritatea Sa.

    3. Atributele lui Dumnezeu arată limitele noastre.  
    Atunci când contemplăm la nelimitarea lui Dumnezeu, noi ne vedem propriile noastre limite mult mai clar. Suntem mai capabili să recunoaștem unde încercăm să facem noi pe Dumnezeu într-o relație sau vreo circumstanță. Smeriți fiind de această comparație, noi ne reorientăm inimile noastre în supunere față de Dumnezeu.
  2. Atributele lui Dumnezeu nu sunt ca noi să le putem imita. Noi putem și ar trebui să imităm atributele comunicabile ale lui Dumnezeu. Prin puterea Duhului noi putem învăța să fim milostivi, iubitori, îndelung răbdători și plini de har. Dar nu putem râvni sau să mimăm atributele Sale necomunicabile. Noi nu suntem desemnați pentru omnisciență. Noi nu suntem îndreptățiți spre omnipotență. Noi nu trebuie să aspirăm la auto-suficiență. A face astfel înseamnă a lua ceea ce este al Lui și a invita în viața noastră dezastrul.

5.Atributele lui Dumnezeu provoacă înțelegerea noastră.  Deoarece Dumnezeu este infinit și noi suntem finiți, abilitatea noastră de a-L cunoaște pe Dumnezeu este limitată. Noi nu cunoaștem ceva sau pe cineva care este nelimitat, așa că este dificil ca noi să găsim puncte de comparație care să ne ajute să înțelegem atributele lui Dumnezeu. Ele sunt, totuși, capabile să fie înțelese suficient prin intermediul Bibliei. Toată cunoștința despre El, care este necesară pentru viață și evlavie, poate fi găsită acolo, și se merită efortul de a le înțelege.

  1. Atributele lui Dumnezeu ne schimbă felul cum citim Biblia.  Atunci când facem un studiu cu privire la lucrurile adevărate despre Dumnezeu, noi începem să vedem caracterul Său revelat din diferite puncte de vedere, de fiecare dată când citim Cuvântul Său. Suntem capabil să interpretăm texte în contextul a cine este de fapt Dumnezeu. Legea declară suveranitatea Lui. Relatarea din Exod declară omnipotența Sa. Povestirea creației declară auto-suficiența și caracterul Său etern.
  2. Atributele lui Dumnezeu ne învață să ne încredem în El.  Când ajungem să recunoaștem cât de iminent de calificat este Dumnezeu să își susțină creația Sa și să domnească peste ea, noi îi predăm controlul Lui. În acel punct încetăm să ne mai luptăm cu Făcătorul nostru și învățăm să ne încredem în El în chestiunile care sunt dincolo de abilitatea sau de înțelegerea noastră.

8.Atributele lui Dumnezeu inspiră o închinare corectă. Când privim la Dumnezeu pentru ceea ce este El, noi oferim o închinare acceptabilă în referență și în venerație față de El (Evrei 12:28-29). Noi înțelegem în mod nou că nu ar trebui să ne închinăm nici unor alți dumnezei pentru că nu există alți dumnezei. Numai Dumnezeu este Cel care transcende. El este vrednic de jertfă și adorare.

9.Atributele lui Dumnezeu ne învață să urâm păcatul. 
Înțelegerea caracterului lui Dumnezeu, în toată slava Sa, ne face să vedem păcatul nostru într-o lumină nou. Dobândim perspectiva a ceea ce înseamnă ca păcatul nostru să ne facă să ”fim lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Precum Isaia, noi răspundem la o viziune despre Dumnezeul cel mare și înălțat cu mărturisire și pocăință.

10.Atributele lui Dumnezeu ne învață să ne iubim aproapele.  Privind la cel mai înalt obiect al afecțiunii noastre, adică la Dumnezeu, noi putem să ne oprim din a mai cere altor oameni să fie Dumnezeu pentru noi. Noi nu doar că învățăm să ne îmbrățișăm propriile noastre limite, noi învățăm să acceptăm și limitele altora. Atunci când recunoaștem că nu avem nevoie de aproapele nostru ca să ne salveze, putem în mod liber să extindem față de ei dragostea necondiționată care ne-a fost dată prin lucrarea miraculoasă de ispășire a lui Hristos.

Notă: Materialul de mai sus a fost scris de Jen Wilkin (foto alăturat), autoare a cărții None Like Him: 10 Ways God Is Different from Us (and Why That’s a Good Thing) (Nimeni nu-i ca El: 10 feluri prin care Dumnezeu este diferit de noi – și de ce aceasta este un lucru bun) apărut inițial în site-ul Crossway.orgpreluat ulterior de CrossWalk.com de unde am preluat eu această postare și fotografia de la început.

Jen Wilkin - fotografie preluată de pe crossway.org

Jen Wilkin este o vorbitoare, scriitoare și învățătoare în cadrul studiului biblic pentru femei. În cei peste 15 ani ai ei de predat, ea a organizat și a condus studii pentru femei în biserică, cămine și alte contexte para-bisericești. Jen și familie ei sunt parte a bisericii Village Church din Flower Mound, Texas. Este și autoare a cărților Women of the Word (Femeile Cuvântului) și None Like Him (Nimeni nu-i ca El). Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, această notă de final și să oferiți sursa citări cu link la acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/08/zece-lucruri-ca-raspuns-la-atributele.html?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/doctrinele-harului/zece-lucruri-ca-raspuns-la-atributele-lui-dumnezeu/

VOINȚA LIBERĂ ȘI RESPONSABILITATEA OMULUI ÎN LUMINA HARULUI SUVERAN

download - Copie

(Mesaj în două părţi predicat de Raul Enyedi la Conferinţa biblică anuală a Adunării Baptiştilor din Bocşa, la 15.01.2009)

Introducere

Încercăm în timpul care ne stă înainte să analizăm unul din lucrurile adânci ale lui Dumnezeu atât cât ne sunt ele dezvăluite în Scriptură. De la un capăt al Scripturii la altul îl găsim pe om ca fiind liber să gândească, să simtă, să ia decizii. Îl găsim de asemenea responsabil pentru toate acestea înaintea lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu Scripturile ni-l revelează ca fiind Suveranul absolut al întregii creaţii, care controlează totul prin puterea Sa şi care hotărăşte toate lucrurile dinainte. Ne putem întreba, Cum poate omul să fie liber dacă Dumnezeu este suveran absolut? Sau, sub altă formă: În ce fel este omul responsabil pentru ceea ce face dacă Dumnezeu hotărăşte dinainte toate lucrurile?

Punând întrebările de mai sus, trebuie întâi de toate să privim spre propria atitudine, căci răspunsul pe care îl vom primi depinde de ea. Apostolul Pavel menţionează o întrebare similară cu a noastră în Romani 9: dacă El împietreşte pe cine vrea şi are milă de cine vrea, atunci de ce mai ne trage pe noi la socoteală, căci cine poate să se împotrivească voii Lui? Răspunsul apostolului a fost: Dar mai degrabă cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu?

Dacă credem că Dumnezeu este nedrept, crud sau capricios, atunci atitudinea noastră nu este potrivită, şi nu vom găsi răspunsurile pe care le căutăm. De aceea, să ne cercetăm şi să ne asigurăm că pornim la acest drum cu o atitudine corectă, una de umilinţă, de reverenţă şi de adorare a Dumnezeului suveran, sfânt, drept, bun, milos şi iubitor.

Premise de start

Înainte de a intra în miezul subiectului, trebuie să facem câteva lucruri necesare ca toţi să putem urmări şi înţelege ce se spune. Pentru aceasta, trebuie să avem toţi un numitor comun, să stăm pe acelaşi fundament. În ceea ce urmează, vom descrie acest fundament.

Subiectul pe care l-am tratat este unul intens dezbătut în mai multe domenii, cum ar fi filosofia, psihologia şi teologia. Deşi unele din concluziile noastre sunt împărtăşite şi de filosofi, şi de psihologi, noi nu încercăm să tratăm problema responsabilităţii omului din punct de vedere filosofic şi psihologic. Pentru noi autoritatea supremă este Scriptura. Toate cărţile pe care le scriu oamenii le trecem prin filtrul Scripturii şi nici o carte, nici o opinie a vreunui om nu o socotim mai presus de Scriptură. Filosofia şi psihologia funcţionează pe baza observaţiei şi analizei pe care omul şi-o face, dar acestea sunt incomplete, parţiale, pe când Scriptura este revelaţia adevărului oferită de Cel care cunoaşte toate lucrurile şi în care nu este schimbare. De aceea, socotim Da-ul şi Amin-ul Scripturii mai presus de cea mai ascuţită gândire omenească.

Dacă găsim în Scriptură afirmaţii clare în privinţa subiectului nostru, trebuie să fim gata să le credem, să le acceptăm ca adevărate, chiar dacă pe moment nu înţelegem, ba mai mult, chiar dacă niciodată nu vom înţelege.

În continuare, fiindcă timpul este insuficient, trebuie să tratăm câteva adevăruri care au legătură cu subiectul nostru, dar fiindcă timpul nu ne permite să le dezbatem, ne mărginim la a le enunţa, şi nu le vom demonstra, ci vom oferi câteva versete doar la fiecare.

Primul adevăr l-am enunţat deja, şi anume, că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu, autoritatea noastră finală în ceea ce credem şi facem. Dacă cineva nu crede aceasta, este foarte probabil să respingă şi multe din afirmaţiile pe care le vom face (2 Tim. 3:16, 17; Col. 2:8).

Al doilea adevăr pe care îl afirmăm îl priveşte pe Dumnezeu. Scriptura ne prezintă pe Dumnezeu ca fiind Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii Sale creaţii. Suveranitatea, stăpânirea lui Dumnezeu, a fost deseori contestată de oameni, dar pentru noi aceasta nu este negociabilă. Suveranitatea lui Dumnezeu este pentru noi un adevăr absolut şi o realitate practică pe care o resimţim în fiecare zi (Ps. 115:3; Dan. 4:35). De asemenea, Dumnezeu este sfânt şi drept în tot ceea ce face (Ps. 145:17; Deut. 32:4)

Al treilea adevăr îl priveşte pe om. Credem că Scriptura îl prezintă pe om ca fiind într-o stare căzută, mort, despărţit de Dumnezeu, total incapabil să se salveze din starea în care a ajuns (Ef. 2:1; 1 Cor. 2:14; Rom. 8:5-8). Toate puterile sufletului său au fost corupte în cel mai tragic eveniment din întreaga istorie a omenirii, căderea primilor oameni (Ps. 51:5; Ier. 17:9; Gen 6:5; Rom. 2:4, 5).

Pornind de la adevărurile menţionate mai sus, vom încerca să înţelegem un alt adevăr important revelat în Scriptură: omul este o fiinţă morală liberă şi responsabilă înaintea lui Dumnezeu pentru tot ce face.

Definirea termenilor

Următorul pas pe care îl facem este acela de a defini termenii pe care îi folosim, pentru a ne asigura că avem cu toţii aceeaşi înţelegere a lor.

Prin responsabilitatea omului înţelegem că el este răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru toate acţiunile lui.

Un agent moral liber este un agent care are puterea de a face ceea ce îi place, în deplin acord cu tendinţele şi dispoziţiile dominante ale sufletului.

Liber înseamnă a fi independent, autonom, suveran. Un agent este cineva care îndeplineşte un act sau are putere de acţiune.

Prin natura morală a omului înţelegem acele puteri ale sufletului care îl fac capabil să facă fapte bune sau rele, iar acele puteri sunt intelectul, sentimentul, voinţa şi conştiinţa.

Aşadar, omul este liber de orice constrângere exterioară să facă binele sau răul, fiind doar limitat de facultăţile sufletului său. Fiind astfel liber, el este responsabil pentru ceea ce face.

4Relaţia libertate-responsabilitate

În continuare, vom privi la relaţia libertate/responsabilitate fiindcă aici vin principalele atacuri ale umaniştilor şi această relaţie este cheia înţelegerii corecte a unuia din cele mai mari adevăruri din Scriptură. Înţeleasă greşit, ne-ar putea duce la extreme periculoase, care l-ar dezonora pe Dumnezeu şi ne-ar face rău în viaţa de credinţă.

Umaniştii privesc omul ca fiind în mod absolut liber, independent de orice influenţă din interiorul sau din afara lui, considerând că voinţa poate să aleagă contrar întregii cunoştinţe şi tuturor înclinaţiilor şi sentimentelor şi înnăscute sau dobândite.

  4.1 Libertatea voinţei

Înainte de a merge mai departe, trebuie să clarificăm problema voinţei. Când vorbim despre voinţă, înţelegem prin ea puterea de a alege dintre mai multe variante, având în vedere un ţel. 

Să luăm un exemplu, pentru a vedea cum funcţionează voinţa: Cu toţii aţi vrut să veniţi aici, la această conferinţă. Acesta a fost ţelul vostru. Însă aţi avut mai multe variante de a ajunge, cu maşina, cu trenul, cu microbuzul sau chiar pe jos. Fiecare aţi ales mijlocul care vi s-a părut cel mai bun, având în vedere anumiţi factori (timp, bani, rău de maşină, etc.). Voinţa a ales mijlocul de transport convenabil pentru atingerea ţelului, adică pentru ajungerea voastră aici.

Acesta este un exemplu din sutele de decizii pe care a trebuit sa le luaţi în vederea ajungerii voastre aici.

Atât arminienii, cât şi calviniştii cred că omul are voinţă liberă. Dar libertatea este înţeleasă diferit. Arminienii afirmă că libertatea voinţei este absolută, că este independentă de orice cauză sau forţă din afara ei; că poate alege contrar intelectului, sentimentelor şi naturii proprii, şi indiferent de deciziile luate înainte. Aceasta numesc ei spontaneitate.

Arminienii fac din voinţă un stat în stat, separând-o de restul sufletului. Dar lucrurile stau exact invers. Voinţa este parte din noi şi funcţionează doar în relaţie cu celelalte părţi sau facultăţi ale sufletului. De fapt, ea depinde în totalitate de ele şi nu este mai liberă decât gândirea sau inima noastră. Ea nu poate funcţiona independent de ele. Să revenim la exemplul luat la început. De ce nu aţi luat nici unul hotărârea de a vă teleporta până aici? Aţi luat în considerare măcar această variantă? Nu, căci raţiunea nu a oferit această variantă voinţei. Nu v-aţi gândit să alegeţi între tren, autocar şi teleportare, nu? De ce? Fiindcă intelectul a eliminat acea variantă din „meniu”, ştiind că este imposibilă. Dar dacă voinţa ar funcţiona independent de intelect, ar putea lua astfel de decizii. Nu, voinţa nu acţionează independent de mintea noastră. Dar de ce nu v-aţi gândit să vă paraşutaţi deasupra Bocşei, aceasta nu ar fi o variantă chiar imposibilă. Varianta asta aţi luat-o în considerare? Nu? De ce oare? Paraşutismul nu e imposibil. Bănuiesc însă că frica a avut şi ea un cuvânt de spus. Frica este o emoţie, un sentiment. În acest caz, şi mintea şi inima sfătuiesc voinţa. Dar dacă voinţa nu ar ţine cont nici de ce spune mintea, nici de ce spune inima, atunci ar putea alege ceva ce considerăm o nebunie sau ceva ce urâm sau de care ne e frică. Lucrul acesta nu se întâmplă niciodată şi este o dovadă că voinţa lucrează doar cu materialul oferit de celelalte părţi ale sufletului, şi niciodată împotriva lui. Voinţa nu gândeşte, nu simte. Ea este limitată în alegerea ei de „meniul” pus la dispoziţie de restul facultăţilor sufletului. Nu putem vorbi, deci, de libertate absolută, când deja avem o limită clară a voinţei, impusă de natura ei.

În continuare, vom încerca să subliniem o altă limită a voinţei, dată de funcţia ei în sufletul nostru. Să facem un exerciţiu de gândire, punându-ne întrebarea: poate voinţa să nu voiască? Sau altfel spus, poate voinţa să refuze să ia o decizie când suntem puşi în faţa unei nevoi de luare imediată a unei decizii? Pentru a înţelege mai bine întrebarea, să luăm un exemplu. Să zicem că mă aflu într-un magazin şi trebuie să cumpăr carne de pui. Vânzătorul îmi arată o caserolă de piept şi una de pulpe şi mă întreabă pe care o aleg. Mintea îmi spune că pulpele sunt mai ieftine, inima îmi spune că pieptul îmi place mai mult şi eu aştept ca voinţa să ia decizia. Dar, voinţa mea… nimic. E plecată în concediu. Nu mai este acolo când e nevoie de ea, aşa că stau şi mă uit la vânzător şi nu pot să îi spun ce vreau, iar el se uită la mine şi crede că am luat-o razna… Bineînţeles, un astfel de caz e imposibil, dar dacă voinţa ar fi independentă de restul sufletului, ar putea de una singură să aleagă să nu mai răspundă. Voinţa nu poate decât voi, fiind obligată la aceasta de atribuţia ei.

Înţelegem deci că voinţa nu este separată şi independentă de celelalte facultăţi ale sufletului. Prezenţa unei dependenţe de partea naturii voinţei şi a unei obligaţii de partea funcţiei ei ne determină să afirmăm că voinţa nu este liberă în mod absolut, că teoria umanistă e greşită. Libertatea absolută a voinţei este, deci, un non-sens. Voinţa nu este mai liberă decât celelalte facultăţi ale sufletului.

Până acum am menţionat influenţa pe care mintea şi inima, sau intelectul şi sentimentul o au asupra voinţei. Aceste facultăţi ale omului reprezintă două influenţe puternice asupra voinţei. Însă ele nu sunt singurele. Conştiinţa este facultatea sufletului care judecă acţiunile omului după un etalon moral privit ca obligatoriu. Conştiinţa influenţează voinţa,  prin faptul că sugerează întotdeauna binele şi mustră pentru alegerea răului. Puterea de influenţă pe care conştiinţa o are asupra voinţei scade în timp, dacă voinţa persistă în alegerea răului.

Dintre facultăţile sufletului menţionate până acum (intelect, sentiment, conştiinţă), cea mai mare influenţă asupra voinţei o are sentimentul. Dacă analizăm cele mai importante decizii pe care le-am luat în viaţă, cred că putem cu toţii observa că de cele mai multe ori am ales „cu inima”, nu „cu capul”, că ceea ce a făcut balanţa voinţei să se încline într-o anumită parte nu au fost argumentele raţiunii, ci sentimentele, stările, înclinaţiile, dorinţele inimii. Când ne dorim ceva cu adevărat, argumentele contra din mintea noastră nu cântăresc prea mult. De aceea spune lumea că „Dragostea e oarbă”, căci impunem raţiunii să închidă ochii, să închidă gura atunci când urmărim ceva ce ne place.

Cea mai importantă şi puternică înclinaţie pe care o avem, cea mai mare influenţă asupra voinţei o are natura umană. Aceasta stă, conştient sau, de cele mai multe ori, inconştient, în spatele tuturor deciziilor noastre. Oamenii pot temporar să facă alegeri împotriva unei înclinaţii sau preferinţe, ascultând de glasul conştiinţei, de raţiune sau de o preferinţă mai puternică, căci şi înclinaţiile au la rândul lor diferite grade de intensitate. Dar niciodată nu vor face alegeri împotriva înclinaţiei supreme, ţelului ultim. Acesta guvernează întreaga activitate a sufletului. De aceea, toate puterile sufletului poartă amprenta acestei înclinaţii. În toţi oamenii, natura este păcătoasă, înclinaţia supremă este îndreptată spre rău, şi aceasta determină cursul general pe care îl are viaţa oamenilor, căci influenţează raţiunea, sentimentul şi voinţa. Omul păcătuieşte constant căci pornirile sale sunt păcătoase, şi nu va putea face altceva decât să păcătuiască. Noi păcătuim fiindcă suntem păcătoşi, nu suntem păcătoşi fiindcă păcătuim. Păcatele noastre sunt roadele, natura noastră păcătoasă este rădăcina. Păcatele nu pătrund în inimă, ci ies din ea, cum spunea Domnul în Matei 15.

 4.2 Limitele libertăţii umane

Am arătat până acum că voinţa omului nu poate fi liberă în sens de independenţă totală faţă de orice în afara ei însăşi, ci că ea depinde de celelalte facultăţi ale sufletului. Doctrina harului suveran afirmă că omul este liber faţă de orice constrângere exterioară, dar este limitat din interior de propria-i natură în ceea ce poate face.

Pentru a vedea şi mai bine că libertatea absolută propusă de umanişti nu este decât un mit, să ne gândim la venirea noastră pe lume. Vom vedea limite de care nu vom putea scăpa toată viaţa. Nu alegem timpul în care să ne naştem, nici sexul, nici familia, nici rasa. Nu ne alegem nici geneticul, nici puterile intelectuale, nici talentele. Toate acestea ne sunt date şi toată viaţa vom funcţiona în limitele acestui „dat” cu care ne-am născut.

Dar aceasta nu e totul. Limitele noastre nu se opresc aici. Mai există un fel de limite, puţin mai flexibil, însă, limite care pot fi mai mult sau mai puţin schimbate. Aceste sunt limitele impuse de familia în care creştem, de societatea în care trăim, de educaţia pe care o primim. Există o reclamă pentru o mare companie, al cărei slogan este „Sunt ceea ce sunt datorită tuturor”. Reclama conţine un mare adevăr. Toţi cei din jurul nostru contribuie la formarea caracterului nostru, la formarea noastră ca persoană. Aceste contribuţii apar sub formă de influenţe, căci de obicei nu ne sunt impuse cu forţa. Însă prin faptul că ne îngustează sau ne lărgesc orizonturile, ele rămân limite.

Omul este limitat, din exterior de alţi oameni, din interior de propriile-i facultăţi şi mai presus de toate de natură. Un celebru artist român a surprins într-o piesă această realitate. Spunea el, „Peste colivia mică/Şade colivia mare/ Nu e chip de evadare”.

Cu toate că suntem limitaţi din toate părţile, şi nu putem contesta aceasta, nu ne simţim prizonieri, nici roboţi. De ce? Fiindcă suntem liberi să facem ceea ce ne place. Nu ne-am simţi liberi decât dacă o forţă din afara noastră ne-ar impune ce să facem. Înainte de Revoluţie, guvernul comunist a impus o mulţime de restricţii. Principalul strigăt din Decembrie ’89 a fost „Libertate!” Noi considerăm că ne-am câştigat libertatea în momentul în care regimul totalitar care ne impunea acele restricţii a căzut. Atât timp cât nu suntem constrânşi din exterior să luăm anumite decizii, ne considerăm liberi.

 4.3 Libertatea înţeleasă corect

Să încercăm acum să înţelegem corect libertatea. Omul este liber, dar liber în sensul de a putea alege să facă ce îi place. Conform Scripturii,  libertatea este eliberare de sub domnia păcatului şi a lui Satan, este libertate de a face binele, de a-l sluji pe Dumnezeu (Romani 6:6-14). Când ne eliberează, Dumnezeu nu ne lasă liberi în sensul de neutri, ci ne mută în Împărăţia Fiului. Din servii păcatului, devenim servii lui Dumnezeu. Acesta este conceptul de libertate în Scripturi! Iar libertatea absolută conform Scripturii nu este neutralitate sau indiferenţă, ci este determinarea şi puterea de a face binele, fără nici o piedică.

Să privim spre Dumnezeu. El este cea mai liberă fiinţă din tot Universul. Complet independent, el nu depinde de nimeni pentru nimic. Cu toate acestea, El este legat de propria-i natură să facă binele şi nu răul, să fie întotdeauna drept. Putem spune că Dumnezeu este rob? Nu, El este liber, dar este liber să facă binele. Este absolut liber, căci nimic nu Îl opreşte să facă binele.

Înainte de a sfârşi această primă parte, dorim să mai aducem o dovadă în sprijinul definiţiei libertăţii pe care o găsim în Scripturi. Să ne gândim pentru câteva momente la viitor, la acel viitor binecuvântat pe care Dumnezeu ni l-a promis şi spre care se îndreaptă speranţele noastre. Pe pământul nou nu va mai fi nici suferinţă, nici durere, nici moarte, căci acestea sunt consecinţe ale păcatului. Pe noul pământ nu va mai fi păcat. Noi înşine vom fi transformaţi şi ne vom asemăna cu Domnul Isus. Acolo nu vom avea natură păcătoasă, nu vom păcătui, ci Îl vom sluji pe Domnul în sfinţenie. Vom fi liberi de sub sclavia păcatului, a naturii păcătoase. Vom fi liberi să facem binele. Nu vom fi neutri sau indiferenţi faţă de bine şi rău, căci atunci cineva ar putea păcătui chiar şi pe noul pământ, ci vom fi liberi de tot ce ne împiedică acum să fim sfinţi.

Am văzut că omul nu poate fi liber în sensul absolut. Realitatea contrazice o astfel de pretenţie, şi la fel face Scriptura. Omul, este liber să aleagă ceea ce îi place, ceea ce consideră a fi potrivit pentru ţelul pe care îl urmăreşte. Fiindcă nu este constrâns de o altă persoană să ia deciziile respective, el este răspunzător pentru ele.

Relaţia libertate-abilitate

În cea de-a doua parte, trebuie să mai analizăm un aspect, la fel de important ca cel al libertăţii. Se ridică acum mai multe întrebări: Dacă omul nu este liber decât în graniţele impuse de natura lui, care păcătoasă fiind, îl plasează în împărăţia lui Satan, dacă omul nu poate face în mod constant, absolut binele, lipsa abilităţii nu îl scuză oare înaintea lui Dumnezeu? Sinceritatea nu e suficientă pentru a-l absolvi de vină? Nu este oare responsabilitatea legată de abilitate? Este sau nu responsabilitatea abilitatea de a răspunde, după cum afirmă umaniştii?

Poate un exemplu ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine problema. Să spunem că cineva se îmbată, se aşează la volan şi ajunge să facă un accident. Omul acela se poate scuza în faţa judecătorului, spunând că în condiţia lui nu putea face mai mult, că a încercat, dar nu a putut respecta legea. Este aceasta o scuză în faţa judecătorului? Îl va ierta judecătorul, spunând, ‚mă bucur că eşti sincer şi că şi-ai dat toate silinţele, te achit…’ ? Nu, inabilitatea lui nu îl scuză înaintea legii. De ce? 1. Fiindcă legea a fost dată pentru oameni sobri, şi nu pentru oameni turmentaţi şi 2. Pentru că el este de vină pentru că s-a îmbătat.

Scriptura afirmă hotărât, spre surprinderea multora, că responsabilitatea nu este legată de abilitate. Să ne gândim la Legea lui Dumnezeu dată prin Moise. Pavel spune despre ea că este sfântă, dreaptă şi bună (Rom. 7:12). Cu toate acestea, nici un om nu a putut să o ţină. Domnul le-a poruncit să fie sfinţi, căci El este sfânt, iar israeliţii au eşuat. I-a absolvit Dumnezeu de vină fiindcă ei nu aveau puterea de a ţine Legea, căci inima lor era rea? Nu, vedem că Dumnezeu i-a considerat responsabili şi i-a condamnat (Rom. 3:19).

  5.1 Legea dată pentru omul sobru

Aşadar, responsabilitatea nu este identică cu abilitatea, Dumnezeu porunceşte şi dă legi pe care omul este dator să le ţină, deşi nu poate. Este posibil aşa ceva? Nu doar că este posibil, dar este o realitate. Am dat exemplul Legii mai sus. Cum poate omul să fie condamnat pentru ceva ce nu poate şi nu a putut niciodată să facă? Să ne amintim concluziile de la exemplul cu beţivul. Prima: Legea este dată pentru omul sobru, nu pentru cel beat. Legea a fost dată pentru om aşa cum a ieşit el din mâinile Creatorului, nu pentru omul corupt şi depravat. Adam înainte de cădere ar fi fost în stare să ţină Legea dată pe munte, dar nu şi după cădere.

Dumnezeu dă legi pe care omul căzut nu le poate ţine. De ce o face? Din capriciu, rea-voinţă, sau caută scuze să îi trimită pe oameni în iad? Erasmus întreba cum poate Dumnezeu să spună omului să întindă braţul drept, dacă omul are braţul legat. Luther, în celebra sa carte, Sclavia voinţei, i-a răspuns că Dumnezeu îi dă o astfel de poruncă omului pentru ca acesta să îşi vadă starea, să realizeze că este legat. Dumnezeu a dat oamenilor Legea pentru a le arăta că nu o pot ţine datorită păcătoşeniei lor. Abia când omul îşi dă seama că e legat, că nu poate întinde braţul, el apelează la Dumnezeu. Abia când omul îşi dă seama că nu poate ţine legea, aceasta este pentru el un îndrumător spre Cristos. Legea a fost dată pentru a ne descoperi păcatul din noi şi pentru a ne conduce spre Cristos.

   5.2 Propria vină pentru inabilitate

Am spus în a doua concluzie a exemplului cu beţivul că el este vinovat pentru propria-i incapacitate. El a ales să se îmbete, a făcut-o că aşa i-a plăcut. Atât timp cât omul face ceva din plăcere, el este responsabil. Era el liber să aleagă să nu se îmbete? Avea el puterea de a se abţine? Da, oamenii au, în situaţii specifice, puterea de a se opune răului. Mulţi ar vrea să se scuze, spunând că nu se pot abţine să nu facă răul, că ar înceta dacă ar putea, dar nu le stă în putere. Nu este adevărat, aceasta este doar o scuză. Oamenii aleg răul în mod voit, din plăcere. De aceea sunt responsabili pentru ceea ce fac.

Când am spus mai devreme că omul poate alege binele, nu ne-am referit la acte spirituale, căci omul în natura sa nu poate face un bine spiritual, fiindcă duhul lui este mort. Ne referim doar la fapte morale externe. Omul are puterea să se opună anumitor acţiuni rele şi să aleagă binele moral, şi asta în natura sa păcătoasă. Cum este posibil? Principala înclinaţie a omului este aceea de a face totul pentru binele-i propriu. Dacă asta înseamnă să renunţe la ceva ce i-ar face plăcere pentru moment pentru un bine general, o va face. Beţivul va refuza un pahar pentru a-şi păstra demnitatea într-o anumită companie. Cel care urmăreşte o căsătorie bună îşi va rafina manierele şi comportamentul pentru a-şi atinge ţelul. Cel care crede că îşi mântuieşte sufletul prin fapte bune va face tot ce îi stă în putinţă pentru a face numai fapte bune.

Dar toate faptele sale bune se regăsesc în cadrul înclinaţiei sale supreme, în natura sa egoistă. Omul nu face bine decât dacă binele acela se încadrează în scopurile sale.

Acesta este unul din motivele pentru care omul nu îşi poate câştiga mântuirea prin fapte bune. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu spune că faptele noastre bune, cele mai mari şi mai nobile fapte bune pe care le-ar putea face omul, nu sunt decât o haină mânjită.

Omul este, deci, vinovat pentru starea în care a ajuns, pentru incapacitatea sa de a ţine întreaga lege a lui Dumnezeu. El alege binele doar atunci când acesta se potriveşte scopurilor urmărite, căci şi faptele bune pe care le face poartă amprenta naturii sale egoiste, păcătoase, aşa încât Pavel putea spune pe drept Romanilor că „nu este nici unul care să facă binele”.

Deşi omul este vinovat pentru incapacitatea lui, căci orice om, prin stăruinţa în păcat îşi degradează starea şi îşi slăbeşte puterile morale, aceasta nu este totul. Până aici, şi filosoful şi psihologul sunt de acord cu marea parte a concluziilor noastre. Dar nu am ajuns încă la rădăcina problemei. Omul se naşte oare bun şi este apoi corupt de societate sau se naşte rău, cu înclinaţia spre păcat, pornind astfel din start cu un handicap moral?

Filosofii umanişti susţin prima variantă, aceea că omul se naşte bun, dar este corupt de adulţi. După ei, dacă cineva ar fi complet izolat de societate şi învăţat doar binele, acea persoană ar avea înclinaţia supremă spre bine.

Dar ce spune Scriptura?

Păcatul originar

Scriptura afirmă că omul se naşte cu o natură păcătoasă, cu o puternică înclinaţie spre păcat („Sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” – Ps. 51:5). În Psalmul 58:3 citim: „Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor.”

Să privim la două dovezi în favoarea versetelor de mai sus: Prima dovadă este universalitatea păcatului. Toţi oamenii sunt păcătoşi, începând cu cel mai primitiv trib şi terminând cu cea mai rafinată societate. Păcatul este o plagă universală. A doua dovadă: să privim spre prunci. Cine i-a învăţat să mintă de mici, cine i-a învăţat să fie egoişti? Chiar şi cei mai buni părinţi se confruntă cu această problemă. Filosofii care cred că omul este bun prin natură nu au răspuns care să merite atenţia noastră. Scriptura însă are răspunsul: gândurile omului sunt rele din copilărie (Gen. 8:21), omul se naşte păcătos.

Următoarea întrebare pe care trebuie să o ridicăm este aceasta: „Din ce cauză ne naştem păcătoşi?” Scriptura ne răspunde: toţi oamenii se nasc cu natura dobândită de Adam la cădere, cu o puternică tendinţă păcătoasă şi înclinaţie egoistă (Gen. 5:3; Iov 14:4).

Dar cum poate omul să fie socotit responsabil pentru ceva cu care se naşte, pentru ceva ce nu a ales să aibă, ci i-a fost dat?

Din nou, răspunsul îl găsim în Scriptură într-unul din pasajele cheie ale întregii Biblii: Romani 5:12-21. Acest pasaj nu se potriveşte cu filosofia umanistă. Învăţăturile lui trebuie acceptate prin credinţă. Pasajul vorbeşte despre imputare. Dumnezeu a imputat tuturor oamenilor consecinţele păcatului lui Adam (moartea şi restul blestemului), căci l-a privit pe Adam ca reprezentant al nostru. Când el a păcătuit, noi toţi am păcătuit.

Pentru a înţelege mai bine cum suntem noi responsabili pentru păcatul lui Adam, şi pentru a înţelege cum ne-a reprezentat Adam pe noi, trebuie să analizăm pasajul din Romani 5:12-21. „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul, a adus osânda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare. Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) …Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.

Din păcate, timpul nu ne permite o analiză detaliată, ci una sumară. Fiecare dintre noi, însă, avem datoria să studiem în profunzime acest pasaj, căci aici este dezvăluită piatra de temelie a mântuirii noastre şi a condamnării lumii.

În versetul 12, întâlnim cuvintele „după cum”. Acestea arată o comparaţie, care este reluată în versetul 18, „după cum”, „tot aşa”. Comparaţia este între Adam şi Cristos, între ce a făcut Adam şi ce a făcut Cristos. Ambii sunt numiţi „un singur om”, Adam în versetul 12, iar Cristos în versetul 15. Aceasta ne arată că Dumnezeu a privit rasa umană doar prin doi oameni, prin Adam şi prin Cristos. Ei stăteau înaintea lui Dumnezeu ca reprezentanţi ai unor popoare, ai unor rase. Ceea ce au făcut ei i-a afectat pe toţi membrii poporului lor.

Adam reprezenta întreaga umanitate. Haideţi să privim la text, să vedem ce a făcut Adam în calitate de reprezentant al nostru. Printr-un singur om, (identificat în vs. 14 cu Adam), a intrat păcatul (12); printr-un singur păcat cei mulţi au fost loviţi cu moartea (15), judecata lui a adus condamnarea tuturor (16). Printr-o singură greşeală a unui singur om a venit o condamnare şi o pedeapsă care a lovit pe toţi oamenii (18). Prin neascultarea unui singur om cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi (19).

Faptul că am moştenit de la Adam o natură păcătoasă este clar din acest pasaj. El a transmis urmaşilor săi natura dobândită după cădere. Dumnezeu l-a făcut pe Adam după chipul şi asemănarea Lui (Gen. 1:27, 28), dar „Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui [însuşi]” (Gen. 5:3). Ce diferenţă mare! Dar din pasaj aflăm că nu am moştenit doar natura păcătoasă, ci şi condamnarea. Nu suntem condamnaţi doar pentru că avem o natură păcătoasă, ci pentru că am păcătuit (vs. 12). Şi nu am păcătuit la modul individual pentru a fi condamnaţi, căci nu milioane de nelegiuiri au adus osânda, ci una singură, „printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii” (18).

Acum trebuie să ne întrebăm, cum am păcătuit noi în Adam în aşa fel încât să fim responsabili pentru acel păcat?

În primul rând, noi eram fizic, seminal, în Adam. El este părintele întregii rase. Ceea ce a făcut el, am făcut şi noi. Actul lui Adam a fost cu adevărat actul fiecăruia dintre noi. În Scriptură avem un exemplu în Evrei 7:9, 10. Levi a dat zeciuială lui Melhisedec fiind în coapsele lui Avraam. Tot aşa, noi am fost în Adam, el fiind părintele nostru al tuturor. Prin urmare, fiind seminal în Adam, am fost implicaţi în cădere şi „am păcătuit” şi noi împreună cu Adam.

În al doilea rând, Adam a fost considerat de Dumnezeu reprezentantul sau capul federal al rasei, aşa cum un şef de stat reprezintă întreg poporul său. Deciziile pe care le ia sunt şi deciziile poporului. Când semnează un tratat, tot poporul o face prin el. Când declară un război, nu porneşte singur împotriva inamicului, ci toată ţara intră în război. Când Adam a păcătuit, el nu a păcătuit singur, ci noi toţi am păcătuit cu, în şi prin el.

Dumnezeu a ales să vadă omenirea doar prin doi oameni, prin Adam şi prin Cristos. În toate relaţiile lui Dumnezeu cu omul, El a lucrat printr-un reprezentant, şi nu cu fiecare om în parte.

Poate spune cineva, „Dar ce vină am eu că Adam a căzut? Eu poate nu aş fi căzut” Lucrul acesta este fals. Adam a fost cel mai bun reprezentant pe care ni l-am fi putut dori, fiind creaţia directă a lui Dumnezeu. Nici un om nu se compară cu Adam înainte de cădere. Cu toţii am fi căzut dacă am fi fost supuşi aceluiaşi test, dar Dumnezeu a ales pe cel mai bun om pentru a ne reprezenta. „De ce nu ni se dă şi nouă o şansă ca a lui?” – poate întreba cineva. Este un har că Dumnezeu nu ne-a dat şi nouă o astfel de şansă. Ştiţi de ce? Căci dacă fiecare individ ar fi fost testat individual, mântuirea prin Cristos ar fi fost imposibilă. Cristos ar fi trebuit să moară o dată pentru fiecare individ. Aceasta este motivul pentru care nu există mântuire pentru îngeri. Ei nu sunt o rasă, ca noi oamenii. Când au căzut, au căzut fiecare la modul individual. Dacă Dumnezeu ne-ar fi dat şi nouă „şansa” sau mai bine spus „ne-şansa” testării individuale, am fi căzut oricum, că suntem mult inferiori lui Adam, şi am fi fost ca îngerii căzuţi, fără vreo speranţă de mântuire.

Poate unii găsesc greu de acceptat învăţătura imputării păcatului originar. Este o învăţătură pe care trebuie să o primim prin credinţă. Dacă un cârcotaş m-ar întreba: „dar este oare drept să mi se impute păcatul lui Adam, că nu eu l-am ales să mă reprezinte?”, aş răspunde asemenea apostolului în Romani 9, „dar mai degrabă cine eşti tu să pui sub semnul întrebării acţiunile Creatorului?” Dacă un frate m-ar întreba acelaşi lucru, l-aş întreba: „Frate, crezi că este drept să ţi se impute neprihănirea lui Cristos, căci nici pe El nu l-ai ales?” Nu putem crede că Isus a murit în locul nostru decât dacă credem că Adam a păcătuit în locul nostru. Aşa cum am fost răstignit împreună cu Cristos, tot aşa am păcătuit împreună cu Adam. Prin urmare, consecinţele păcatului lui Adam (moartea, condamnarea) mi-au fost imputate, şi tot aşa consecinţele jertfei lui Cristos (viaţa, iertarea) mi-au fost imputate.

Să recapitulăm, deci. Păcatul lui Adam mi-a fost imputat mie, şi consecinţele lui le-am moştenit, venind pe lume păcătos şi cu o înclinaţie spre păcat. Aceasta guvernează, stăpâneşte sufletul nostru şi afectează modul în care gândim şi simţim. Alegerile pe care voinţa noastră le face sunt prin urmare şi ele afectate de ea. Augustin spunea „nu pot să nu păcătuiesc”.

Într-un sens are dreptate, căci nici un om nu poate duce o viaţă imaculată, sfântă. Dar asta nu înseamnă că omul nu poate opune rezistenţă păcatului, că nu se poate abţine de la nici un păcat. El poate să îşi îmbunătăţească starea, caracterul în ce priveşte relaţia lui cu sine însuşi şi cu ceilalţi oameni. Poate alege să facă binele. Pe măsură ce omul alege să facă binele, îi creşte puterea de împotrivire faţă de rău. Pe măsură ce omul alege să facă răul, puterea de a se opune răului îi slăbeşte. De aici vedem o aşa mare diferenţă între oameni în ce priveşte moralitatea. Există în lume oameni foarte morali, ale căror vieţi sunt un exemplu şi pentru credincioşi. Există însă alţii atât de depravaţi, încât compania lor este evitată şi de oameni mai puţin morali. Este în puterea omului să facă fapte bune, şi le face, dacă consideră că are ceva de câştigat. Dar omul nu îl poate iubi pe Dumnezeu, nu îl poate sluji şi nu îi poate fi plăcut, căci firea lui are înclinaţia opusă, spre ură, dispreţ, răzvrătire, iubire de sine.

Omul este condamnat ca responsabil pentru actele păcătoase pentru că le face voluntar şi din plăcere. Este condamnat ca responsabil pentru natura păcătoasă şi pentru păcatul originar în virtutea relaţiei sale cu Adam.

Limitele responsabilităţii

Nu putem trage o concluzie până nu vedem din Scripturi principiile după care omul este responsabil înaintea lui Dumnezeu. Scriptura învaţă că toţi oamenii au păcătuit şi sunt condamnaţi de Dumnezeu. Nimeni nu poate să fie achitat, să fie socotit neprihănit pe baza faptelor lui. Dar în acelaşi timp, vedem că judecata lui Dumnezeu este conformă dreptăţii, că oamenii vor fi judecaţi după faptele lor. Aceasta înseamnă că cineva care a trăit o viaţă morală nu va primi aceeaşi condamnare ca Hitler, de exemplu.

Responsabilitatea, conform Scripturii, se raportează nu la voinţă, nici la abilitate, aşa cum spun umaniştii, ci la intelect, la cunoaştere, la minte. Omul este responsabil doar pentru ceea ce ştie sau are în putere să cunoască. Să vedem lucrul acesta din Scripturi:

Romani capitolul 1:18-25: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.”

Dumnezeu a dat tuturor oamenilor lumina naturii. Creaţia îl descoperă pe Dumnezeu, iar oamenii sunt responsabili să vadă existenţa şi puterea lui Dumnezeu admirând şi observând creaţia, frumuseţea şi ordinea ei. Mai mult, Dumnezeu se descoperă în ei înşişi, prin lumina conştiinţei. Aceasta le arată ce este bine şi rău, mărturisind despre Dumnezeul drept şi despre răspunderea omului înaintea Lui. Toţi oamenii sunt responsabili să îl recunoască pe Dumnezeu şi să împlinească legile Lui, puse în conştiinţa lor (Romani 2:1-16).

Scriptura spune că oamenii l-au cunoscut pe Dumnezeu din creaţie şi conştiinţă. Istoria arată că popoarele antice aveau o cunoştinţă despre Dumnezeul unic şi atotputernic, dar pe măsură ce păcătuiau, se depărtau de această cunoaştere originală. Ei s-au întors de la Dumnezeu, ignorând, suprimând adevărurile pe care le cunoşteau, şi şi-au conceput proprii zei. Au călcat legile puse de Dumnezeu în inimile lor şi ordinea pusă de El în creaţie şi pentru aceasta vor fi condamnaţi.

Versetul 20 din Romani 1 ne spune că „nu se pot dezvinovăţi”. De ce? Fiindcă erau liberi în sensul arminian? Fiindcă aveau puterea de a face numai binele? Nu, ci fiindcă aveau cunoştinţa adevărului. Mărturia dată de Domnul îi face responsabili (Fapte 14:15-17).

Vedem, deci, următorul principiu după care oamenii sunt traşi la răspundere: Cine are întreaga Biblie este responsabil să o creadă şi să o împlinească. Iudeii în Vechiul Testament erau responsabili să creadă şi să împlinească Scripturile care le aveau. Păgânii erau responsabili să îl recunoască pe Dumnezeu şi să se conformeze principiilor dreptăţii pe care conştiinţa lor le recunoştea.

Să fie clar, un chinez de acum 2500 de ani nu va fi condamnat pentru că nu a ţinut legea lui Moise; un incas sau un aztec din America înainte de 1493 nu va fi condamnat pentru că nu a crezut în Isus. Ei vor fi condamnaţi pentru păcatele lor, căci toţi au păcătuit împotriva conştiinţei şi luminii naturii.

Concluzie

Cei care cred doctrinele harului suveran, denumite în limbaj teologic calvinism, afirmă că Dumnezeu este suveran peste întreaga creaţie, că El a plănuit şi a realizat mântuirea în mod perfect, desăvârşit.

De asemenea, spun că omul este liber să facă ce îi place, dar că mai mult decât orice pe lumea asta, îi place să păcătuiască. Dumnezeu l-a creat drept, dar el umblă cu multe şiretenii. Dumnezeu i-a dat lumină pe cale, dar omul a iubit întunericul şi a respins lumina. Tendinţa păcătoasă din om se datorează părintelui nostru Adam, care a căzut şi a atras asupra lui şi asupra urmaşilor lui stăpânirea păcatului şi a morţii.

Dumnezeu este drept, şi judecata Sa este conformă cu adevărul. El va judeca şi va răsplăti pe fiecare după faptele lui, fără a se avea în vedere faţa omului. El nu va condamna pe nimeni pe nedrept, şi nu va absolvi nici un vinovat pe nedrept.

Dumnezeu a hotărât ca măsura responsabilităţii omului să fie fixată în funcţie de cunoştinţa despre adevăr pe care acesta a primit-o, nu în funcţie de libertatea sau abilitatea lui.

Când oamenii îşi văd incapacitatea de a ţine această lege a lui Dumnezeu, au două atitudini: cei mai mulţi spun, „nu e drept să mă condamni, căci nu pot ţine legea. Eşti nedrept dacă mă consideri vinovat. Dă-mi o lege care să reflecte puterea mea, nu sfinţenia Ta”. Alţii, văzându-şi neputinţa, cad la picioarele lui Dumnezeu şi îi imploră mila, căci îşi văd păcătoşenia şi condamnarea. Care este atitudinea noastră faţă de El?

Scripturile ne dau un răspuns la unele întrebări grele, atunci când mintea noastră nu mai poate găsi nici unul. Avem datoria să le credem, chiar dacă pe moment nu le putem înţelege. Trebuie să ne încredem în Cel Sfânt şi drept care a ales această cale şi ne-a descoperit-o. Să Îi dăm dreptate lui Dumnezeu şi să stăruim să afirmăm ambele adevăruri ale Scripturii: Dumnezeu este suveran şi omul este responsabil.

 Mogernism baptist

http://www.monergism.ro/index.php/contact/

VOIA LUI DUMNEZEU R.C. Sproul

download - Copie

Cu mai mulţi ani în urmă am avut un program radio, o vinietă scurtă de numai 5 minute, intitulată „Întreabă-l pe R.C.”, în care întregul format era alcătuit din răspunsurile mele la întrebările pe care oamenii le-au trimis în scris sau prin telefon, pe durata înregistrării acestui program. Am urmărit întrebările pe care oamenii le-au pus şi întrebarea numărul unu pe care am auzit-o cel mai adesea, mai mult decât pe oricare alta, a fost următoarea: „Cum aş putea cunoaşte voia lui Dumnezeu cu privire la viaţa mea?” Aşadar, este evident că oamenii care sunt serioşi în credinţa lor creştină, care înţeleg că Dumnezeu este suveran şi care doresc să trăiască o viaţă în ascultare de El, vor să afle ce anume doreşte Dumnezeu ca ei să facă. Iar când oamenii îmi pun această întrebare, de obicei eu le ţin un discurs destul de lung cu privire la diferitele sensuri ale expresiei voia lui Dumnezeu, aşa cum le găsim în Scriptură, iar aceste sensuri spun că, atunci când vrei să afli care este voia lui Dumnezeu, eu trebuie să ştiu la care voie te referi.

Însă, înainte de a discuta aceste lucruri, daţi-mi voie să vă îndrept atenţia înspre o afirmaţie pe care o întâlnim în cartea Deuteronom, capitolul 29, versetul 29. Iar acesta este un text de care cred că ar trebui să ţinem seama cu toţii, în special atunci când ne luptăm cu această întrebare cu privire la voia lui Dumnezeu pentru vieţile noastre. Versetul spune: „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia.”

Acum, locul din Scriptură în care se găseşte acest verset este foarte important. Cartea Deuteronom este a doua carte a Legii, cum se spune, iar acolo avem o recapitulare a întregii Legi care a fost dată de către Moise poporului, din partea lui Dumnezeu. Iar în concluzie la această relatare despre darea Legii găsim acest text care face distincţia între voia ascunsă a lui Dumnezeu şi voia revelată a lui Dumnezeu. Haideţi să ne ocupăm puţin de aceste lucruri.

Reformatorii, în special Luther, au vorbit despre diferenţa dintre ceea ce era numit Deus absconditus şi Deus revelatus. Noi am discutat deja despre aceasta într-un alt context, spunând, referitor la limitele noastre de cunoaştere a lui Dumnezeu, că nu avem o cunoaştere cuprinzătoare a lui Dumnezeu. Am discutat despre incomprehensibilitatea lui Dumnezeu, spunând că Dumnezeu nu ne-a descoperit tot ceea ce s-ar fi putut cunoaşte despre El sau despre intenţiile Lui cu privire la lume. Astfel că, Cel de Care ne reamintim este Dumnezeul nerevelat, partea ascunsă din Dumnezeu, numit Deus absconditus, Acela pe care Dumnezeu l-a ascuns de noi. Şi totuşi, în acelaşi timp, noi nu suntem lăsaţi pe deplin în întuneric pentru a bâjbâi după a-L înţelege pe Dumnezeu. Nu este ca şi cum Dumnezeu ar fi fugit şi acum este complet ascuns fără a ne dezvălui ceva cu privire la El Însuşi. Pe de altă parte, există, de asemenea, Acela la Care Luther se referă, din nou, ca fiind Deus revelatus, acea parte din Dumnezeu pe care El a revelat-o. Şi aceasta este încorporată aici în text. „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru.” Aceasta se referă la ceea ce numim voia ascunsă a lui Dumnezeu. De obicei, atunci când vorbim despre voia ascunsă a lui Dumnezeu, avem în minte voia decretivă a lui Dumnezeu. Iar când oamenii mă întreabă: „care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea?” le spun: „aduceţi-vă aminte că Biblia foloseşte expresia voia lui Dumnezeu în mai multe sensuri.

Primul sens în care vorbim despre voia lui Dumnezeu este ceea ce numim voia decretivă. Voia decretivă a lui Dumnezeu este acea voie a lui Dumnezeu prin care, în mod suveran, Dumnezeu aduce la împlinire tot ceea ce doreşte. Uneori această voie este numită voia absolută a lui Dumnezeu. Alteori este numită simplu, voia suverană a lui Dumnezeu. Iar alteori, în teologie, este numită voia eficace a lui Dumnezeu. Însă, în mod normal, vorbim despre voia decretivă a lui Dumnezeu. Aşa se întâmplă, când Dumnezeu decretează în mod suveran că ceva ar trebui să se împlinească, acel ceva trebuie, în mod necesar, să se împlinească. Biblia vorbeşte frecvent despre sfatul dinainte hotărât al lui Dumnezeu, în care, atunci când Dumnezeu a decretat (a hotărât) din veşnicie că Hristos va trebui să moară pe o cruce în Ierusalim, într-un anumit timp în istorie, acest lucru trebuie, cu necesitate, să se întâmple. Se îndeplineşte datorită sfatului hotărât sau voii lui Dumnezeu. Despre aceasta vorbim atunci când discutăm despre voia decretivă a lui Dumnezeu. Acea voie pe care Dumnezeu o aduce la îndeplinire prin puterea absolută a suveranităţii Sale este irezistibilă. Trebuie să se întâmple. Atunci când Dumnezeu porunceşte ca lumea să ia fiinţă, aceasta ia fiinţă. Nu poate să nu ia fiinţă. Lumina nu poate să nu apară atunci când El spune: „Să fie lumină!” Aceasta este voia decretivă a lui Dumnezeu.

Vorbim, de asemenea, şi despre voia normativă a lui Dumnezeu. Înţelegem că voii decretive a lui Dumnezeu nu ne putem opune. Însă voii normative a lui Dumnezeu nu numai că ne putem opune, ci ea tot timpul este respinsă. Voia normativă a lui Dumnezeu se referă la Legea lui Dumnezeu, la poruncile Lui. Aceasta este voia lui Dumnezeu, ca tu „să nu ai alţi Dumnezei în afară de El”. Acum, atunci când oamenii mă sună şi mă întreabă: „Cum aş putea cunoaşte voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea?”, doresc să-i întreb: „Despre care voie vorbiţi? Despre voia decretivă a lui Dumnezeu? Despre voia ascunsă a lui Dumnezeu? Dacă vorbiţi despre voia ascunsă a lui Dumnezeu, atunci primul lucru pe care trebuie să-l înţelegeţi cu privire la voia ascunsă a lui Dumnezeu este acela că aceasta este ascunsă.” Iar când oamenii mă întreabă: „Oare ce doreşte Dumnezeu să fac în acest caz?”, le răspund: „Cum aş putea eu să ştiu? Chiar dacă studiez teologia, nu pot să citesc ce este în mintea lui Dumnezeu.” Tot ce pot să fac este să citesc Cuvântul lui Dumnezeu, iar ceea ce face Cuvântul lui Dumnezeu pentru mine este să îmi ofere voia Sa revelată. Şi este o sarcină suficientă, care ţine o viaţă, strădania de a lua din această carte pe care Dumnezeu a revelat-o, tot ceea ce este pentru mine. Iar dacă despre acest lucru întrebaţi, atunci vă pot ajuta. Însă dacă mă întrebaţi despre voia Sa ascunsă, atunci nu întrebaţi persoana potrivită, deoarece nu am nici cea mai vagă idee despre ce este în mintea lui Dumnezeu în cazul în care El nu S-a descoperit pe Sine.

Calvin a făcut un comentariu în această privinţă, spunând: „Unde Dumnezeu Îşi închide gura Sa sfântă, mă abţin de la a pune întrebări.” Daţi-mi voie să o spun din nou: „Unde Dumnezeu Îşi închide gura Sa sfântă, mă abţin de la a pune întrebări.” Acum, dacă ar fi să traducem aceste cuvinte într-un limbaj modern, am spune cam aşa: „Voia ascunsă a lui Dumnezeu nu este treaba ta.” De aceea este ascunsă. Este un lucru minunat şi virtuos să doreşti să ştii ce vrea Dumnezeu să faci. El poate avea un plan ascuns pentru viaţa ta care, în mod absolut, nu trebuie să te preocupe. Însă, în acelaşi timp, El poate să te călăuzească şi să-ţi direcţioneze paşii. Nu este nimic rău în a căuta ceea ce numim iluminarea Duhului Sfânt sau călăuzirea lui Dumnezeu în vieţile noastre. Şi de obicei de acest lucru sunt preocupaţi oamenii atunci când mă sună. Ei nu sunt preocupaţi de ghicirea viitorului, de acele lucruri care sunt interzise de Scriptură. Însă noi avem această dorinţă, lipsită de evlavie, de a cunoaşte viitorul. Dorim să cunoaştem sfârşitul de la început. Iar acest lucru nu este treaba noastră. Este treaba lui Dumnezeu, nu este treaba noastră să cunoaştem sfârşitul de la început. Iată de ce Dumnezeu este atât de aspru în avertizările Sale din Scriptură împotriva celor ce încearcă să afle viitorul prin mijloace interzise – şedinţe de spiritism, ghicitori, cărţi de tarot şi alte astfel de lucruri. Aceste lucruri sunt considerate cu acces interzis pentru noi, în calitate de creştini. Dar, oare ce spune Biblia cu privire la călăuzirea Lui? „Dacă-L recunoaştem pe Dumnezeu în toate căile noastre… El ne va călăuzi cărările.”

Însă totul se reîntoarce, în cadrul acestui concept al recunoaşterii lui Dumnezeu, la un mod în care suntem încurajaţi de Scriptură să învăţăm voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră. Şi aceasta focalizându-ne atenţia, nu asupra voii decretive a lui Dumnezeu, ci asupra voii normative a lui Dumnezeu. Dacă vrei să afli care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta, dă-mi voie să spun ceea ce Scriptura spune. Scriptura spune că: „voia lui Dumnezeu cu privire la voi este sfinţirea voastră.” Însă tu spui: „Ştiu deja lucrul acesta. Însă eu vreau să ştiu dacă voi obţine această slujbă în Cleveland, în Sandusky sau în San Francisco sau dacă mă voi căsători cu Jane, cu Martha sau cu Helen. Care este voia lui Dumnezeu pentru mine în cazul acesta?” „Ei bine”, spun eu, „voia lui Dumnezeu este sfinţirea ta.” Iar oamenii spun: „Stai puţin, parcă eşti o bandă zgâriată. Tocmai ţi-am zis că înţeleg acest lucru, însă ceea ce vreau să ştiu este dacă voi obţine slujba în Ohio sau în California sau dacă mă voi căsători cu această fată, cu acea fată sau cu acea fată.” Am spus: „Dă-mi voie să-ţi spun cum să afli cu care dintre acele fete să te căsătoreşti, dacă este vreuna dintre ele, şi pe care dintre acele slujbe să o accepţi, dacă este vreuna dintre ele. Ceea ce trebuie să faci este să studiezi cu atenţie voia normativă a lui Dumnezeu. Trebuie să studiezi legea lui Dumnezeu şi să înveţi principiile după care trebuie să-ţi călăuzeşti viaţa zi de zi. Oare de ce spune psalmistul că omul evlavios cugetă zi şi noapte la lege?” „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori, ci îşi găseşte plăcerea în legea lui Dumnezeu.” Plăcerea lui este aici în voia normativă a lui Dumnezeu şi asupra legii cugetă zi şi noapte. Iar el este acea persoană care va fi ca un copac sădit lângă un izvor de apă care-şi dă rodul la vremea lui. Cei răi nu sunt aşa, ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.

Din nou, dacă vrei să ştii pe care slujbă să o accepţi, tu trebuie mai întâi să stăpâneşti principiile şi astfel vei putea descoperi, de exemplu, că voia revelată a lui Dumnezeu îţi spune că trebuie să îţi analizezi serios darurile şi talentele pe care le ai. Apoi să priveşti la slujba care ţi-a fost oferită şi să faci o analiză serioasă a cerinţelor acestei slujbe. Iar sub călăuzirea lui Dumnezeu vei realiza că descrierea slujbei respective nu se potriveşte cu darurile tale, analizate atent. Deci, ce ai de făcut? Care este voia lui Dumnezeu? Voia lui Dumnezeu este să nu accepţi acea slujbă. Voia lui Dumnezeu este să cauţi altceva. Voia lui Dumnezeu este să-ţi potriveşti vocaţia şi chemarea cu oportunitatea slujbei. Acum, sigur că acest lucru pretinde o muncă mult mai grea decât a participa la o şedinţă de spiritism; pretinde a aplica legea lui Dumnezeu în detalii tuturor aspectelor vieţii.

Acum, cum stau lucrurile cu privire la femeia cu care trebuie să mă căsătoresc? Ei bine, trebuie să te uiţi la tot ceea ce Scriptura spune cu privire la căsătorie, la tot ceea ce Scriptura pretinde în cazul unei căsnicii binecuvântate de Dumnezeu. Făcând toate acestea, poţi să descoperi că ai trei domnişoare, fiecare potrivindu-se cerinţelor biblice. Aşadar, cu care dintre ele să te însori? Răspunsul la această întrebare este simplu. Cu care dintre ele doreşti să te însori? Deoarece, din moment ce ele, toate, sunt încadrate în voia normativă a lui Dumnezeu, atunci tu ai libertatea, sub autoritatea lui Dumnezeu, să faci ceea ce doreşti. Ai libertate deplină acum, în cazul acesta, să acţionezi în conformitate cu ceea ce îţi este plăcut.

În felul acesta nu vei mai fi nevoit să te îngrijorezi cu privire la voia lui Dumnezeu, dacă cumva te preocupă voia ascunsă a lui Dumnezeu, întrebându-te: „Sunt oare în centrul voii lui Dumnezeu? Mă conformez oare voii ascunse a lui Dumnezeu? Dacă te întrebi cu privire la voia decretivă a lui Dumnezeu, trebuie să ştii că nu poţi să te afli în afara voii decretive a lui Dumnezeu. Dar, din nou, aceasta nu este treaba ta. Iar singura cale de a afla voia ascunsă a lui Dumnezeu pentru tine astăzi este să aştepţi până mâine. Ziua de mâine îţi va clarifica care a fost voia ascunsă a lui Dumnezeu pentru tine astăzi. Iar mâine nu vei încerca să afli voia ascunsă a lui Dumnezeu cu privire la poimâine deoarece este voia ascunsă a lui Dumnezeu. Şi, iarăşi, noi dorim să aflăm voia lui Dumnezeu în termenii viitorului, pe când accentul în Scriptură este pus pe voia lui Dumnezeu pentru noi în termenii prezentului, iar acest lucru are de-a face cu poruncile Lui.

Haideţi să ne întoarcem la Deuteronom 29:29: „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru.” Şi nu vreau să fiu superficial când spun că aceste lucruri nu sunt treaba voastră, însă un lucru putem să spunem cu certitudine, şi anume că ele nu sunt ale voastre. Ele sunt ale lui Dumnezeu. Şi ceea ce Îi aparţine Lui, în această privinţă, nu vă aparţine vouă. Nu-mi aparţine mie. Iată de ce aceste lucruri nu sunt treaba noastră, pentru că ele nu sunt proprietatea noastră. Ele sunt proprietatea Lui. ÎNSĂ acele lucruri care sunt descoperite sunt ale noastre. Aceasta înseamnă că Dumnezeu a luat ceva din planurile şi dorinţele ascunse ale minţii Sale, îndepărtând astfel secretul. A dat voalul la o parte. Aceasta este revelaţia. O revelaţie (descoperire) este o arătare a ceea ce este ascuns. O dezvăluire a ceea ce odată era ascuns iar acum Dumnezeu a binevoit să dăruiască această binecuvântare de nespus poporului Său pentru ca acesta s-o împărtăşească cu noi. S-o împărtăşească nu în sensul informaţiei comunicate. Folosim, e adevărat, termenul a împărtăşi în acest sens. Dacă îmi depun mărturia personală spun, „permiteţi-mi să împărtăşesc ceva cu voi”, iar după aceea îmi împărtăşesc punctul de vedere pe care voi veţi voi sau nu să-l împărtăşiţi cu mine în întregime.

Însă, în orice caz, când Dumnezeu Îşi împărtăşeşte cunoaşterea cu noi, aceasta înseamnă a împărtăşi în ideea emiterii ei, în ideea de a da voie altcuiva de a participa la această cunoaştere şi a o folosi. În felul acesta Dumnezeu ne dăruieşte ceea ce, de drept, Îi aparţine Lui. Această cunoaştere, care este a noastră prin revelaţie, Îi aparţine de drept lui Dumnezeu însă Dumnezeu spune: „este a voastră, v-o dăruiesc vouă”. Aceasta este ceea ce spune autorul Deuteronomului aici; Moise spune că lucrurile ascunse Îi aparţin lui Dumnezeu însă ceea ce El ne-a revelat ne aparţine nouă. Şi nu numai nouă, ci şi seminţei noastre sau copiilor noştri.

Acum, întoarceţi-vă în cartea Deuteronom şi observaţi că preocuparea lui Moise este legată de faptul că acea posesiune binecuvântată şi de nespus, acea proprietate a cunoaşterii pe care Dumnezeu a luat-o din propria Sa minte şi a dăruit-o poporului Său, este dăruită nu numai pentru noi, ci şi pentru copiii noştri. Iar prioritatea de a transmite această cunoaştere copiilor noştri este unul din principalele accente ale acestei cărţi. Oare de ce? Pentru ca noi să putem împlini toate cuvintele acestei legi. Vedeţi, din nou, voia revelată a lui Dumnezeu este dată în şi prin voia normativă iar această revelaţie este dată pentru ca noi să putem face ceva anume; pentru ca să putem fi ascultători.

Permiteţi-mi doar să reamintesc contextul în care am discutat despre aceste lucruri. Am început prin a spune că am primit toate aceste telefoane şi scrisori de la oameni care mă întrebau: „Cum pot să cunosc voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea?”. De ce nu mă sună să mă întrebe: „Cum pot să cunosc Legea lui Dumnezeu?” Oamenii nu mă sună să mă întrebe: „Cum pot să cunosc Legea lui Dumnezeu?”, deoarece ei ştiu cum pot să cunoască Legea lui Dumnezeu. Trebuie doar să o caute în Biblie. Trebuie doar să studieze Legea lui Dumnezeu. Însă nu aceasta este întrebarea numărul unu pe care o primesc. De fapt, nimeni nu întreabă acest lucru: „Cum pot cunoaşte Legea lui Dumnezeu?” deoarece răspunsul este extrem de simplu. Acum, ar fi cu totul altceva dacă cineva ar spune: „Cum pot păzi Legea lui Dumnezeu?” Şi există oameni care sunt preocupaţi de acest lucru, deşi nu foarte mulţi. Însă, iarăşi zic, ceea ce vor să întrebe cei mai mulţi oameni când spun: „Cum pot cunoaşte voia lui Dumnezeu?” este legat de o cunoaştere a viitorului care le este ascunsă. Iar dacă doreşti să cunoşti voia lui Dumnezeu în sensul a ceea ce Dumnezeu autorizează, ceea ce Îi este plăcut lui Dumnezeu, ceea ce Dumnezeu binecuvântează pentru tine, din nou, trebuie să te întorci la voia normativă, care este clară şi care este Legea Lui. Poţi spune: „Stai puţin! Trăim în perioada Noului Testament. Legea ţine de Vechiul Testament.” Aceasta este una din valorile de căpătâi ale Legii Vechiului Testament pentru creştinul Noului Testament, şi anume că unele aspecte ale Legii i se aplică (înţelegem că există părţi evidente din Legea Vechiului Testament care nu i se aplică creştinului Noului Testament). Adu-ţi aminte că în Vechiul Testament Legea descoperă caracterul lui Dumnezeu. Legea mai descoperă poporului Său ce anume Îi este plăcut lui Dumnezeu. Prin urmare, ca un creştin nou-testamentar, studiez Legea Vechiului Testament atunci când încerc să găsesc ce anume Îi este plăcut lui Dumnezeu. Şi chiar dacă o parte din acestă legislaţie nu este repetată în Noul Testament, descoperirea caracterului lui Dumnezeu continuă.

Tradus de Tiberiu Pop

http://www.rcrwebsite.com/index.htm

Sunt diferite condițiile Noului și Vechiului Legământ?

download - Copie

ANASTASIA FILAT24 DECEMBRIE 2015 DOCTRINĂ 

Am primit așa un comentariu la articolul “Epistola către Romani despre predestinare”:

Cum putem lua în serios acest articol cînd face asemenea afirmație: „Deci, în Noul Legământ, comparativ cu Vechiul Legământ, condițiile se schimbă: omul este mântuit prin credință, nu prin faptele Legii”… Ce facem atunci cu: Galateni 3:11; Habacuc 2:4; Galateni 3:24; Romani 3:20; Romani 4? Cred că această frază descalifică orice altceva mai are de spus autorul.

Am găsit de cuviință să răspund la această întrebare, presupunând că mulți nu înțeleg diferența între Noul și Vechiul Legământ. La drept vorbind, m-a surprins faptul că cititorul face referință la versetele din Noul Testament care, în contextul lor, confirmă afirmația mea precum că condițiile Noului și Vechiului Legământ sunt diferite. De exemplu, cititorul face referință la Galateni 3:11, dar în următorul verset (12), apostolul Pavel arată la diferența între Noul Legământ și Lege, subliniind că condiția Legii (Vechiului Legământ) nu este credința, ci faptele: Însă Legea nu se întemeiază pe credinţăci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele” (Galateni 3:12). Contrastul din acest verset ne arată deslușit că condiția Legii sau a Vechiului Legământ nu este credința, ci împlinirea legilor și poruncilor lui Dumnezeu scrise în Lege.

Dar să vedem mai întâi care sunt promisiunile și condițiile acestor două legăminte și apoi să ne întoarcem la Noul Testament și să urmărim ce are de spus despre legătura dintre aceste două legăminte, în special textele la care face referință cititorul.

Condițiile Vechiului Legământ

În Vechiul Legământ Dumnezeu promite poporului Israel o poziție specială între popoare și o viață binecuvântată în țara pe care o vor lua în stăpânire, cu condiția că ei vor păzi și vor împlini legile și poruncile Lui. Să nu uităm că poporul Israel a intrat în stăpânirea țării Canaanului în baza legământului făcut de Dumnezeu cu Avraam (Geneza 15). Iată cum a fost încheiat Vechiul Legământ (Legea):

„Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.”Moise a venit de a chemat pe bătrînii poporului, şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. Tot poporul a răspuns:„Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului. (Exod 19:4-8)

În capitolele 20 la 23 din cartea Exod sunt prezentate legile și poruncile lui Dumnezeu, iar în capitolul 24 este prezentată procedura de încheiere a acestui legământ. Moise specifică că acest legământ este făcut în baza promisiunii poporului de a împlini toate legile și poruncile lui Dumnezeu:

Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: “Vom face tot ce a zis Domnul.”  Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis de dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui, şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. A trimes pe nişte tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot, şi să junghie tauri ca jertfe de mulţămire. Moise a luat jumătate din sînge, şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. A luat cartea legămîntului, şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: “Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.” Moise a luat sîngele, şi a stropit poporul, zicînd: “Iată sîngele legămîntului, pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte. (Exod 24:3-8)

Mai târziu, după 40 de ani de la încheierea acestui legământ, Dumnezeu întărește acest legământ cu generația care la momentul ieșirii din Egipt avea sub 20 de ani. După ce le spune toate legile și poruncile lui Dumnezeu, în capitolele 28-30 le prezintă binecuvântările cu care-i va binecuvânta în țară, dacă vor păzi legământul Său și blestemele cu care-i va lovi în caz că nu vor păzi legile și poruncile Sale:

Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rînduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvinteze în ţara pe care o vei lua în stăpînire. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta, şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti, vă spun astăzi că veţi peri, şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpînire, după ce veţi trece Iordanul. Iau azi cerul şi pămîntul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvîntarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămînţa ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultînd de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci de aceasta atîrnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov“

Deci, condiția Vechiului Legământ este împlinirea legilor și poruncilor lui Dumnezeu. Poporul a înțeles foarte bine lucrul acesta și înainte de a fi încheiat acest legământ, poporul de trei ori a spus: “Vom face tot ce a zis Domnul.” (Exod 19:8, 24:3,7)

Apostolul Pavel, în unul din textele la care se referă cititorul nostru, spune clar că condiția Vechiul Legământ (Legea) nu este credința, ci împlinirea poruncilor și legilor lui Dumnezeu:

Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: “Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele” (Galateni 3:12).

Condiția Noului Legământ

Noul Legământ are o singură condiție și aceasta este credința:

Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. (Ioan 3:16)

Înseamnă aceasta că fiind în Noul Legământ omul poate trăi cum vrea? Nicidecum! În Noul Legământ, spre deosebire de Vechiul Legământ, Dumnezeu ne descoperă nu doar voia Sa, ci ne dă și puterea de a împlini această voie după cum găsim scris în epistola către Romani:

Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: “Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” (Romani 1:16-17)

Cuvântul “neprihănire” este traducerea cuvântului grecesc [dikaiosuné], care este un termen juridic și are în vedere starea omului, care trăiește potrivit cu cerințele legii: când vorbim de relația credinciosului cu Dumnezeu, se are în vedere starea  omului care trăiește potrivit cu standartele sau cerințele lui Dumnezeu. Deci, cel neprihănit poate trăi așa prin credință. Cum este posibil așa ceva? Făgăduința Noului Legământ este Duhul Sfânt care ne dă putere să trăim după standartele lui Dumnezeu.

Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele. (Ezechiel 36:27).

Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” – pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul făgăduit. (Galateni 3:13-14)

Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. (2 Corinteni 3:18)

Analiza textelor în contextul lor

Să cercetăm fiecare text, la care s-a făcut referință în comentariu, în contextul lor.

Habacuc 2:4

În textul de la Romani 1:17, citat mai sus, apostolul Pavel face referință la o prorocie din Habacuc 2:4. Cartea Habacuc prezintă o discuție între Habacuc și Dumnezeu. Habacuc începe cu pretenții la Dumnezeu că nu răspunde la rugăciunile lui și nelegiuirea umple țara așa că Legea (Vechiul Legământ) a ajuns fără putere din cauza că nu este respectată:

Pînă cînd voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi? Pînă cînd mă voi tîngui Ţie, fără să dai ajutor? Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea, şi Te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi sîlnicia se fac supt ochii mei, se nasc certuri, şi se stîrneşte gîlceavă. Deaceea legea este fără putere, şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruieşte pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte. (Habacuc 1:2-4)

Răspunsul Domnului nu a sunat prea încurajator pentru Habacuc (care a activat între anii 621-609 înainte de Hristos). Dumnezeu îi spune că va trimite împotriva Israelului pe haldei (babiloneni), ceea ce s-a și întâmplat în 605 î. H. Posibil că nu la așa un răspuns se aștepta Habacuc și atunci el întreabă pe Dumnezeu dacă va îngădui El ca cei răi să mănânce pe cel mai neprihănit decât ei și ca acel rău și acel mai puțin vinovat să aibă aceeași soartă:

Ochii Tăi sînt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei, şi să taci, cînd cel rău mănîncă pe cel mai neprihănit decît el. Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca tîrîtoarei, care n-are stăpîn? El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strînge în năvodul său. Deaceea se bucură şi se veseleşte. (Habacuc 1:13-15)

În acest context Dumnezeu face o promisiune: vine vremea când cel neprihănit va trăi prin credință, altfel spus prin credință va fi posibil ca omul să trăiască neprihănit, lucru care nu a fost posibil sub Vechiul Legământ:

Domnul mi-a răspuns, şi a zis: “Scrie proorocia, şi sapă-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărîtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit. Iată, i s-a îngîmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui. (Habacuc 2:2-4)

Deci, în perioada Vechiului Legământ, Dumnezeu face făgăduința că “cel neprihănit va trăi prin credință”, prorocie care s-a împlinit în Noul Legământ, prin Evanghelie, cum am citit la Romani 1:16-17. În Vechiul Legământ Dumnezeu a dat poporului legile și poruncile Sale și ei trebuiau să le împlinească în puterea lor. Poporului i-au plăcut legile și poruncile lui Dumnezeu, de aceea de trei ori au spus că “vor face tot ce a zis Domnul”, căci ei nu știau că în firea lor pământească nu vor fi în stare să împlinească aceste legi și porunci, iar în Noul Legământ Dumnezeu ne dă și legile Sale și puterea de a le împlini!

Deci, Habacuc 2:4 nu se referă la Lege (Vechiul Legământ), ci este o prorocie care urmează să se împlinească în viitor în raport cu timpul în care a proorocit Habacuc (începutul secolului VII î. H.)

Din textul de la Romani 1:17 vedem că această proorocie s-a împlinit în Noul Legământ prin neprihănirea pe care o dă Dumnezeu fiecăruia care crede și care este lucrarea Duhului Sfânt în viața credinciosului născut din nou:

…deoarece în ea (Evanghelie) este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: “Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” (Romani 1:17)

Galateni 3:11 și 3:24

Vreau să menționez că Galateni capitolul trei este capitolul din Biblie care cel mai bine arată diferența dintre condițiile Vechiul Legământ (Lege) și Noul Legământ și legătura între aceste trei legăminte de bază prin care Dumnezeu a realizat planul Său de mântuire a omenirii: Legământul Avraamic (Geneza 15), Vechiul Legământ (Exod 24, Deuteronom 29) și Noul Legământ (Matei 26:26-29).

Apostolul Pavel în epistola sa către Galateni confruntă pe iudaizatorii, care învățau că mântuirea este prin credință în Domnul Isus, dar sfințirea este prin ținerea Legii (Vechiului Legământ). În capitolul 3, apostolul Pavel începe cu aceea că îi atenționează pe sfinții din Galatia că Duhul făgăduit nu L-au primit prin ținerea Legii (Vechiului Legământ), ci prin credință în Domnul Isus (Galateni 3:1-5), apoi le arată că și Avraam a fost socotit neprihănit prin credință (Geneza 15:6 în baza Legământului Avraamic și nu al Legii) și sunt binecuvântați împreună cu el cei ce au credință și nu cei care țin Legea:

Tot așa și „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” Înțelegeți și voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihanite pe Neamuri, prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.”  Așa că cei ce se bizuie pe credință sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios. (Galateni 6-9)

Apoi, apostolul Pavel le arată care este problema Legii (Vechiului Legământ): Legea nu se întemeiază pe credință, ci pe fapte și, deoarece nimeni nu a putut respecta toată Legea în întregime, toți cei care sunt în acest legământ sunt sub blestem:

Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” Şi că nimeni nu este socotit neprhănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci “cel neprihănit prin credinţă va trăi.” Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: “Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele”. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, – fiindcă este scris: “Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn” – pentruca binecuvîntarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit. (Galateni 3:10-14)

Cititorul a făcut referință la versetul 11 din acest capitol ca argument că Legea se întemeiază pe credință, dar chiar următorul verset (12) arată inversul: “însă Legea nu se întemeiază pe credință”, ci pe fapte (ci ea zice: “Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele”)! De altfel, în acest text apostolul Pavel arată că Domnul Isus a venit ca să răscumpere pe evrei (care se nasc sub Vechiul Legământ) de sub blestemul acestui Legământ: căci ei toți sunt sub blestem, fiindcă în firea pământească nimeni nu a putut respecta în întregime acest legământ afară de Domnul Isus, care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat (Evrei 4:15).

Apoi, de la versetul 15 până la sfârșitul capitolului trei, apostolul Pavel arată legătura dintre cele trei legăminte de bază prin care Dumnezeu a realizat planul Său de mântuire, arătând că făgăduințele au fost făcute lui Avraam și seminței lui (adică Hristos):

Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam și seminței lui.” Nu zice: „și semințelor” (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: „și seminței tale”, adica Hristos. (Galateni 3:16)

… și că Legea (Vechiul Legământ) a fost adăugată la Legământul Avraamic, peste 430 de ani după ce a fost întărit cu Iacov (Geneza 28:13-15) și aceasta din cauza înmulțirii fărădelegii și a fost dată până avea să vină sămânța (adică Domnul Isus) căreia I-a fost făcută făgăduința:

Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până cand avea să vina „Sămânța” careia Ii fusese făcută făgăduința; și a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor. (Galateni 3:19)

Versetele 21-24 demonstrează care a fost rostul Legii:

Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință. (Galateni 3:24)

Versetele 25-29 ne arată că prin Noul Legământ noi ne identificăm cu Hristos și devenim sămânța lui Avraam și moștenim făgăduințele făcute lui Avraam și seminței lui (adică lui Hristos).

Deci, intrând în Noul Legământ, primim Duhul făgăduit și suntem trasformați după chipul lui Dumnezeu (2 Corinteni 3:18) și, devenind una cu Domnul Isus, moștenim și făgăduințele făcute lui Avraam!

Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, pirn credință în Hristos Isus. Toți care ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus. Și, dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință. (Galateni 3:26-29)

Iar Vechiul Legământ a fost dat pentru un timp scurt ca să protejeze pe Israel, prin care avea să vină sămânța, de stricăciunea care era în lume și să-i ajute să înțeleagă lucrarea de mântuire a Domnului Isus în Noul Legământ (Evrei 10:1).

Romani 3:20, Romani 4

Apostolul Pavel începe epistola sa către romani prin a dovedi nevoia de mântuire a fiecărui om: “Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23). În capitolul1 apostolul demonstrează că Neamurile, care nu au o lege scrisă, nu se pot dezvinovăți, fiindcă Dumnezeu li se descoperă prin creație, apoi în capitolul doi, arată că și iudeii, care au o lege scrisă, tot au nevoie de mântuire, fiindcă nimeni nu a putut respecta toată Legea în întregime și la capitolul 3 autorul concluzionează că toată lumea (și evrei și neamuri) au păcătuit și au nevoie de mântuire și la versetele 3:19-20 arată scopul Legii: ca orice gură să fie astupată și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu (nimeni nu poate să spună că nu a împlinit voia lui Dumnezeu, fiindcă nu a cunoscut-o, căci cei care au avut o lege scrisă tot nu au împlinit-o):

Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sînt supt Lege, pentruca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii- şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. (Romani 3:19-24)

Cât nu ar fi de straniu, dar versetul 20 din acest capitol, la care face referință cititorul nostru, confirmă faptul că Legea (Vechiul Legământ) se bazează pe fapte și nu pe credință! Apostolul Pavel face o concluzie în acest verset și anume că nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin respectarea poruncilor Legii (faptele Legii), fiindcă a dovedit că nimeni nu a putut respecta Legea (Vechiul Legământ) în întregime. Și pentru că prin Lege nimeni nu poate fi socotit neprihănit, Dumnezeu a dat Noul Legământ, prin care ne dă neprihănirea Sa prin credință în Domnul Isus.

La versetele 25-26 arată că prin moartea Domnului Isus pentru păcatele omenirii, Dumnezeu a putut să socotească neprihăniți pe cei ce cred în Domnul Isus și, totuși, să rămână neprihănit (drept): a pedepsit păcatul, dar a împlinit și promisiunea făcută lui Avraam:

Pe El (Domnul Isus), Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credință în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui: căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu: pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel, încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. (Romani 3:25-26)

În capitolul 4 apostolul Pavel arată că și Legământul Avraamic, ca și Noul Legământ, s-a bazat pe credință și nu pe fapte cum a fost Legea:

Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? “Avaam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” (Romani 4:1-3)

Deci, Legământul Avraamic și Noul Legământ se întemeiază pe credință, iar Vechiul Legământ se bazează pe fapte și nu pe credință.

Pentru o mai bună înțelegere a subiectului pus în discuție, vă recomand să studiați cursul „Legământul” din seria „Învățătură peste Învățătură”, care-l puteți procura la librăria „Învățătură din Cuvânt”.

Articole similare:

https://moldovacrestina.md/conditiile-noului-si-vechiului-legamant/

Sclavii propriilor noastre alegeri R.C.Sproul

download - Copie

În aprilie 1996, organizaţia Ligonier Ministries a dedicat un întreg număr al revistei „Table Talk” pentru doctrina totalei depravări, pe care am studiat-o. În intervenţia mea din acel număr al revistei „Table Talk” m-am referit la importanţa centrală a acestei doctrine a totalei depravări pentru Reforma protestantă, într-un fel de care cei mai mulţi oameni nu îşi dau seama imediat. Atunci când ne gândim la Reforma protestantă şi la subiectele aprinse care au stat în centrul acelei mişcări care a transformat Biserica, primul lucru care ne vine în minte este, bineînţeles, doctrina îndreptăţirii doar prin credinţă, punctul critic care a provocat această mare luptă. Ne mai gândim şi la Martin Luther, principala persoană în jurul căreia s-a învârtit această controversă. Am acasă o colecţie în limba engleză a lucrărilor lui Martin Luther. Sunt 54 de volume. E un volum enorm de literatură izvorâtă din peniţa unui singur om. Dintre toate cărţile pe care le-a scris, Luther a considerat una ca fiind de departe cea mai importantă carte pe care a scris-o vreodată. Titlul cărţii era „Sclavia voinţei”. În acel volum, Luther s-a angajat într-o dispută cu marele învăţat umanist Desiderius Erasmus din Rotterdam. Erasmus se opunea gândirii reformatoare a lui Luther şi l-a atacat printr-o lucrare intitulată „Diatriba”. Atunci Luther s-a ridicat să răspundă acuzelor lui Erasmus.

Aşa cum am spus, Luther considera „Sclavia voinţei” ca fiind cea mai importantă lucrare a sa. Din această carte reiese cu claritate faptul că, deşi cel mai important subiect al Reformei a fost doctrina îndreptăţirii doar prin credinţă, imediat sub suprafaţă a mai existat un alt concept teologic care a alimentat această dezbatere. E vorba de ceea ce se numeşte „sola gratia”. Am folosit termenul „sola fide” (doar prin credinţă) în multe ocazii în studiile noastre, dar la baza lui stătea conceptul că suntem răscumpăraţi doar prin harul divin.

Când „Sclavia voinţei” a fost republicată în acest secol în engleză de către Fleming H. Revell Company, a existat o lungă introducere istorică scrisă de către traducătorii J. I. Packer şi O. R. Johnston. În această lungă introducere istorică cei doi au făcut afirmaţii despre cartea lui Luther pe care eu le consider extrem de puternice, chiar vehemente, şi cu siguranţă destinate să provoace controverse. Aş vrea să iau câteva clipe în care să citesc doar un pasaj din acel eseu introductiv.

Packer şi Johnston spun astfel: „Oricine lasă din mână această carte fără să fi realizat că teologia evanghelică rămâne în picioare sau se prăbuşeşte împreună cu doctrina sclaviei voinţei, acea persoană a citit cartea degeaba. Doctrina îndreptăţirii gratuite doar prin credinţă, care a devenit centrul furtunii pentru atâtea controverse în timpul perioadei Reformei, este adesea privită ca inima teologiei reformatorilor, însă acest lucru e departe de a fi exact.”

Daţi-mi voie să fac o pauză aici. Auziţi ce spun ei? Ei spun că aceea ar putea fi doar problema de suprafaţă, şi noi poate credem că e inima controversei, dar, după Packer şi Johnston, nu aşa au stat lucrurile.

Daţi-mi voie să merg mai departe, pentru că ei continuă spunând: „Adevărul e că în realitate gândirea lor a fost centrată pe afirmaţia că întreaga mântuire a păcătosului este doar prin harul gratuit şi suveran. Este întreaga noastră mântuire de la Dumnezeu sau în ultimă instanţă ea depinde de vreun lucru pe care noi îl facem pentru noi înşine? Cei ce susţin al doilea caz, acela că mântuirea depinde în ultimă instanţă de ceva făcut de noi, ei neagă neajutorarea totală a omului în păcat şi afirmă că până la urmă există o formă de semipelagianism care e adevărată. Nu e de mirare atunci că teologia reformată de mai târziu a condamnat arminianismul ca fiind în principiu o revenire la Roma şi o trădare a Reformei. Arminianismul a fost într-adevăr, în ochii reformatorilor, o renunţare la creştinismul Noului Testament în favoarea iudaismului Noului Testament. Pentru că a te baza pe tine însuţi pentru credinţă nu e în principiu cu nimic diferit de a te baza pe tine însuţi pentru fapte. Şi una e la fel de necreştină şi anticreştină ca şi cealaltă.”

Îmi dau seama, după ce am citit aceste rânduri aşa de repede, că există aici un limbaj tehnic care trebuie explicat – atunci când ei vorbesc despre arminianism şi semipelagianism şi aşa mai departe. Dar conceptul pe care vreau să îl înţelegem din acest eseu introductiv este următorul: reformatorii credeau că, dacă noi ne gândim că putem dobândi credinţa prin propria putere, adică, dacă putem îndeplini condiţia necesară prin care suntem îndreptăţiţi (şi anume, dacă suntem îndreptăţiţi prin credinţă), atunci este credinţa o lucrare pe care o putem face pe baza propriei noastre condiţii decăzute sau este credinţa, ea însăşi, un dar al harului divin? În asta consta disputa dintre Luther şi Erasmus. Pentru că Erasmus susţinea că, deşi omul este căzut, omul este corupt, omul este depravat într-un fel, această depravare nu e atât de profundă, nu e atât de tare, nu e atât de puternică încât să determine persoana căzută să fie incapabilă moral să se îndrepte spre lucrurile lui Dumnezeu.

Din punct de vedere istoric, semipelagianismul ne învaţă că omul este căzut, omul este depravat iar căderea a fost o problemă serioasă, dar căderea nu e totală în sensul că omul şi-a pierdut capacitatea, în starea sa neregenerată, în firea sa pământească, să se întoarcă de la păcatele lui şi să coopereze cu oferta harului lui Dumnezeu. Spre deosebire de pelagianismul pur, semipelagienii şi arminienii spuneau că trebuie să existe harul oferit de Dumnezeu înainte ca cineva să poată ajunge într-o stare de mântuire. Nu ne putem mântui singuri prin propriile fapte sau prin propriile eforturi în direcţia neprihănirii. Totuşi, harul atât de necesar pentru a fi mântuit este oferit cu generozitate de Dumnezeu tuturor celor care întind mâna şi îl primesc. Dar puterea sau capacitatea de a spune „da” acestei oferte a harului ţine încă de natura căzută a omului. Iar aceasta e problema centrală care l-a preocupat atât de mult pe Luther în cartea sa, „Sclavia voinţei”. Concluzia spre care se îndrepta Luther era următoarea. Nu aceea că după cădere omul nu mai are capacitatea să facă alegeri sau capacitatea să aleagă liber. Luther a insistat că în omul căzut continuă să existe această capacitate de a alege. Încă avem o voinţă. Încă facem alegeri. Problema e că alegerile pe care le facem sunt făcute în conformitate cu dorinţele unei inimi atât de corupte de păcat încât noi suntem, într-un fel (pentru că Biblia foloseşte diverse metafore), morţi în păcatele şi fărădelegile noastre şi, în acest caz, aşa cum subliniază Luther, suntem prizonieri sau sclavi ai propriilor noastre pasiuni. Vorbim aici de un fel de libertate mai mică, să fii liber dar în acelaşi timp să fii sclav al propriei tale libertăţi. Aceasta e de fapt esenţa învăţăturii din doctrina totalei depravări.

Doctrina totalei depravări are ca punct central această întrebare: poate o persoană naturală, o persoană căzută, o persoană care nu a fost născută din nou din Duhul lui Dumnezeu, poate acea persoană, în această stare de corupţie, în sclavia păcatului, să se întoarcă singură, prin firea pământească, la Hristos şi la lucrurile lui Dumnezeu? Atunci când vorbim despre totala depravare ne gândim de fapt la o totală incapacitate morală. Iar, din punct de vedere istoric, acest concept nu poate fi atribuit pur şi simplu lui John Calvin. Acest principiu e profund formulat în prima Biserică de către Sfântul Augustin, iar apoi explicat în detaliu în cea mai importantă lucrare a lui Luther, cea despre sclavia voinţei.

Ideea subliniată de ei e următoarea. Totala depravare înseamnă că această cădere e atât de serioasă încât nici unul dintre noi, în starea noastră naturală, nu are puterea morală sau capacitatea morală să Îl aleagă pe Isus Hristos, dacă Dumnezeu, într-un mod supranatural, suveran, gratuit şi plin de har nu schimbă voinţa persoanei care este în sclavie. Problema nu se pune dacă avem sau nu voinţe. Problema nu se pune dacă avem libertate. Întrebarea e dacă suntem sau nu sclavii păcatului nostru.

Atât Augustin cât şi Luther, şi, desigur, mai târziu şi Calvin, au văzut acest concept al totalei depravări prezentat clar în mai multe pasaje din Scriptură. Unul din cele mai importante astfel de pasaje este capitolul 6 din Evanghelia Sfântului Ioan. În Ioan capitolul 6, începând cu versetul 35, în mijlocul unei cuvântări a lui Isus în care El se prezintă ca Pâinea vieţii coborâtă din cer, Isus face această afirmaţie: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut, şi tot nu credeţi.”

Haideţi să privim la acest comentariu introductiv al lui Isus. Aici El prezintă condiţiile pentru răscumpărare. Toţi cei ce vin la Mine; toţi cei ce cred în Mine; aceia vor primi binefacerile lucrării de răscumpărare a lui Hristos. Vedem din nou aici importanţa şi necesitatea venirii la Hristos şi a punerii credinţei în Hristos pentru a putea fi răscumpărat. Dar acum întrebarea este, cine are puterea sau capacitatea să vină? Cine are puterea sau capacitatea să creadă în El? Isus ne spune în versetul 37: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine.”

Avem aici o declaraţie surprinzătoare. Calvin foloseşte intens acest verset spunând că atunci când Isus vorbeşte despre cei ce vin la El, El prefaţează afirmaţiile despre cei ce vin la El descriindu-i pe cei ce vin la El ca fiind primiţi de la Tatăl. Ştim că toţi cei pe care Tatăl Îi dă lui Hristos vin la Hristos. Tehnic, asta nu înseamnă că Dumnezeu îi dă pe toţi oamenii lui Hristos, pentru că asta ar sugera că dacă Dumnezeu îi dă pe toţi oamenii lui Hristos, atunci toţi oamenii ar veni la Hristos. Aşa cum arată şi Reformatorii, există aici o interdependenţă. Pentru ca cineva să vină la Hristos, acei oameni trebuie să fie dăruiţi mai întâi lui Hristos de către Tatăl. Iar toţi cei pe care Tatăl îi dăruieşte Fiului vin cu siguranţă la Fiul. Astfel, faptul că Tatăl îi dă pe aceşti credincioşi Fiului este extrem de important pentru noi în înţelegerea conceptului biblic al răscumpărării. Dacă pasajul s-ar opri în acest punct, am putea deduce din el un întreg sistem teologic prin care am arăta că nu putem veni la Hristos dacă Dumnezeu nu face mai întâi ceva pentru noi. Şi eu cred că ar fi o deducere legitimă, pe baza celor spuse deja de Isus. Dar Isus nu se opreşte aici, lăsându-ne pe noi să tragem concluziile logice. El face aceste concluzii ale noastre, pe care le-am considera implicite la începutul textului, absolut explicite atunci când, de două ori mai târziu în discursul Său, El explică ceea ce a spus. După ce continuă să spună că El e Pâinea coborâtă din cer, în versetul 43 Isus le spune: „Nu cârtiţi între voi. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”

Avem aici declaraţia pe care a fost construită Reforma. „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl.” Toţi cei pe care Tatăl îi dă lui Hristos vin la Hristos. Ştim deci că Tatăl este Cel ce face ceva aici. Cel puţin El îi dăruieşte pe unii Fiului. Dar acum Isus lămureşte lucrurile şi mai mult, atunci când spune: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl.” Analizăm această declaraţie a lui Hristos şi vedem că la începutul ei avem un negativ universal: „Nimeni”. Asta înseamnă nici unul. E o declaraţie universală. E o declaraţie negativă, în care toţi oamenii sunt excluşi de la ceva. De la ce sunt excluşi? Haideţi să privim cu atenţie. Isus spune: „Nimeni nu poate…” Când El foloseşte cuvântul „poate”, El descrie posibilitatea, puterea sau potenţialul. Cu toţii aţi avut aceeaşi învăţătoare ca şi mine în clasa a 3-a, atunci când aţi ridicat mâna întrebând: „Doamna învăţătoare, pot să merg la toaletă?” Învăţătoarea mea spunea: „Sunt sigură că poţi.” Apoi ne amintea că întrebarea nu e pot să merg la toaletă, ci am voie să merg la toaletă. Pentru că există o mare diferenţă între capacitate şi permisiune. Isus nu spune că nimeni nu are voie să vină la Tatăl până când Tatăl nu îl atrage. Isus nu vorbeşte aici despre o permisiune divină. El vorbeşte despre capacitate. Există o anume putere, o anume capacitate pe care nici o fiinţă umană nu o are până nu e îndeplinită o condiţie prealabilă. Nimeni nu poate să ce? Să vină la Mine. Dacă nu-l atrage Tatăl.

Nu-mi plac traducerile. Cred că teologia semipelagiană a fost influenţată de faptul că traducerea a pus acolo cuvântul „atrage”, pentru că noi ne gândim la „a atrage” ca la a stimula, a îndemna sau a convinge pe cineva din exterior. Aşa cum mierea atrage muştele. Mulţi creştini înţeleg acest cuvânt astfel: înainte ca oamenii să poată veni la Hristos, Dumnezeu trebuie mai întâi să-i curteze, să-i cheme din exterior şi să-i convingă, pentru ca ei să-şi poată activa voinţele şi firea pământească şi să răspundă cu „da” invitaţiei Evangheliei. E acelaşi cuvânt grecesc folosit în cartea Faptele Apostolilor atunci când Pavel şi Sila sunt târâţi în închisoare. Nu ni-l imaginăm pe temnicer stând în faţa celulei şi poftindu-i pe Pavel şi Sila să intre în închisoare. De fapt, lexicoanele greceşti iau acest cuvânt şi îi dau semnificaţia primară – „a constrânge”. Asta îl pune într-o cu totul altă lumină, nu-i aşa? Nimeni nu poate veni la Isus dacă nu-l constrânge Tatăl să vină.

Dacă mai există vreo întrebare referitoare la nuanţa cuvântului folosit aici, mai târziu în acelaşi text Isus accentuează din nou ideea atunci când spune: „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Apoi adaugă această declaraţie: „Căci ce este născut din carne este carne, iar carnea nu foloseşte la nimic.”

Luther spune de fapt că în Biserica medievală întregul mesaj biblic a fost înceţoşat de acest sistem complicat de cooperare umană cu oferta harului divin. În acest fel, în ultimă instanţă motivul pentru care unii au devenit creştini şi alţii nu a fost că unii au răspuns cu „da” în firea lor pământească la invitaţia lui Hristos iar ceilalţi n-au făcut-o. Luther spune că, dacă Dumnezeu ar insista pe lângă oameni din exterior, dacă i-ar ademeni şi i-ar curta pe oameni, nimeni în starea lui naturală nu ar veni vreodată la Hristos. Pentru că, dacă ar putea veni la Hristos în firea lor pământească, firea nu ar avea de câştigat doar puţin, ea ar avea de câştigat totul.

Comentarii la final

Atunci când înţelegi că Tatăl trebuie să-i atragă pe oameni ca să vină la Hristos, dacă eşti creştin, e evident, în conformitate cu învăţătura lui Hristos, că singurul motiv pentru care tu eşti creştin este a) pentru că Tatăl te-a dat Fiul Său; b) pentru că Tatăl te-a atras către Fiul Său, şi c) pentru că Tatăl ţi-a dat capacitatea să vii la Fiul. Pentru că fără această lucrare a lui Dumnezeu ai fi încătuşat, ai fi un sclav, ai fi un rob, ai fi sclavul propriilor tale dorinţe şi înclinaţii. Nu tu ai fost cel ce ţi-ai schimbat dispoziţia inimii şi te-ai întors de la viaţa de păcat ca să îmbrăţişezi dulceaţa lui Hristos. Chiar şi credinţa prin care tu eşti legat de Hristos ţi-a fost dată în dar de către Tatăl. El nu ne atrage doar din exterior, ci ne atrage şi din interior. Duhul Său lucrează în sufletele noastre. Acesta e punctul critic pe care trebuie să îl înţelegem. Până când Duhul nu deschide uşa închisorii, noi rămânem sclavii propriilor noastre înclinaţii şi pierdem Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă eşti creştin, meditează astăzi la adâncimile şi bogăţiile harului prin care Tatăl a lucrat în tine şi pentru tine ca să ţi-l dăruiască pe Fiul Său.

Tradus de Florin Vidu

http://www.rcrwebsite.com/doctrine.htm