Despre Crăciun în Evul Mediu De Nicolaa De Bracton of Leicester

download - Copie

Crăciunul aşa cum îl ştim noi este în mare o dezvoltarea Victoriană. Astfel de tradiţii precum pomul de Crăciun şi Moş Crăciun sau Părintele Crăciun sunt relativ recente în marea schemă a lucrurilor. Totuşi am putea recunoaşte în Crăciunul perioadei medievale târzii moştenirea propriei noastre sărbători. Majoritatea obiceiurilor despre care voi discuta sunt din Anglia, însă unele erau comune în Europa.

Până târziu în cadrul Evului Mediu, sărbătorirea Zilei de Crăciun avea un rang scăzut printre festivalurile majore ale lumii creştine. Sărbătorile Nopţii a Doisprezecea depăşeşte cu mult solemna, datina cheie a naşterii lui Hristos, în timp ce mai multe sărbători Yule (Crăciunul, n. tr.) (original o datină păgână) a persistat în era creştină. Totuşi, începând cu ridicarea cultului Fecioarei Maria din secolul al 12lea, se poate discerne o tendinţă faţă de importanţa sfinţilor locali şi înspre accentul pus pe figurile majore ale Bisericii, în special asupra Sfintei Familii. Ciclul pieselor de teatru din cadrul secolelor al 14lea şi al 15lea, prezentate în oraşe englezeşti de către asociaţii locale despre ziua Corpus Christi (o sărbătoare remarcabilă undeva între 21 mai şi 24 iunie) au fost rezultatul acestei tendinţe. Aceste piese ce se concentrau pe viaţa lui Hristos includeau stagii elaborate ale naşterii. Astfel a început prima popularizare răspândită a povestirii Crăciunului în Anglia. Primele colinde de Crăciun erau de asemenea legate cu reprezentaţia acestor piese de teatru. Noi nu gândim de obicei la Crăciun ca la o tradiţie din mijlocul verii, dar aceasta, într-adevăr, a fost rădăcinile sale.

În mod încet, accentul pe naşterea din aceste cicluri de piese au dus la creşterea interesului în însăşi Crăciun. Yule a devenit sinonim pentru Crăciun, şi obiceiurile precum butucul Yule şi decorarea cu plante perene, în ciuda originii lor necreştine, a devenit asociată şi cu această sărbătoare. Ilicele, iedera, dafinul, şi alte plante perene erau adesea folosite ca metafore pentru pruncul Hristos; chiar şi vâscul, a cărui asocieri păgâne sunt cele mai apropiate, a continuat să fie încadrat în sărbători. În secolul al 16lea, ghirlande de plante perene (care sunt întotdeauna verzi, n. tr.) erau uneori prinse în jurul unor cercuri de sârmă; trei dintre acestea aveau să fie puse laolaltă pentru a forma un fel de minge, care era apoi atârnată undeva. De asemenea, în ciuda scenei din Leul Iarna care prezenta o imensă decorare cu astfel de plante verzi, pomii de Crăciun au fost o adăugare de mult mai târziu. Darurile de Crăciun, totuşi, erau comune înainte de secolul al 15lea, când legislaţia Angliei a trebuit să fie emisă pentru a le limita. Totuşi, dăruirea de daruri nu se concentra încă pe Ziua Crăciunului, dar avea loc în tot sezonul de sărbătoare.

Sezonul de Crăciun era în particular marcat de aclamaţii de voioşie. Gospodarii erau deschişi şi gata să primească pe vecini şi pe vizitatori. Un obicei comun era mascatul, în care chefuitorii îşi puneau măşti sau hainele sexului opus şi, acompaniaţi fiind de cântăreţi şi muzicanţi, mergeau din casă în casă. Un alt obicei (practicat în special în universităţi) era numirea unui Domn de Guvernare Rea, care, îmbrăcat fiind în mod ţipător sau în haine ofensatoare, prezida peste voioşia sărbătorii cu fastul care se datora unui monarh actual. Domnul de Guvernare Rea îi conducea uneori pe chefuitori prin procesiunile din timpul nopţii prin oraş, care de fapt producea mânie din partea liderilor bisericii rezidenţi. Totuşi, oamenii de biserică aveau forma lor a acestui obicei – numirea unui băiat ca episcop pentru sezonul de sărbătoare. Aşa după cum aţi notat, sezonul de sărbătoare era bine cunoscut pentru rolul de reviriment; de fapt, obiceiul lorzilor care îşi slujeau slujitorii lor pentru o zi era chiar obişnuit. Lorzii alegeau de obicei acest timp pentru a acorda daruri slujitorilor lor; un cadou obişnuit era un nou set de haine. Sezonul de Crăciun din Evul Mediu şi din Renaştere a fost, aşa cum este şi azi, o binevenită evadare de grijile zilnice.

Surse

Ashton, John. A Righte Merrie Christmasse. (New York, 1968)

Brand, John. Popular Antiquities of Great Britain. (London, 1853.)

Autorul mulţumeşte Prof. E. R. Rose pentru informaţiile iluminatoare.

http://www.voxdeibaptist.org/Craciun_in_evul_mediu.htm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.