A FI EVREU de Caius ben Obeada

download - Copie

Există o vorbă bătrânească:

Cu cât ştii mai puţin cu atât mai bine….”

Un motto pe care l-am folosit în viaţă, încercând să tai pofta curiozităţii. Totuşi sunt lucruri şi timpuri în care indiferent dacă eşti la cunoştinţă sau nu, ajungi să fi judecat. De exemplu un șofer ia o amendă pentru încălcarea limitei de viteză indiferent dacă ştie sau nu. Dibăcia vieţii este să ştii îndeajuns să poţi trăi în lumină, să poţi face voia Celui care a dat şi dă viaţă.

O întrebare cu care am fost confruntat în ultimi 25 de ani a fost şi este: „Ce te faci când ajungi să cunoşti mai mult?” Care este responsabilitatea unuia în faţa unor adevăruri descoperite? Poţi să treci cu vederea sau să ignorezi aceste posibilităţi de adevăr? Întrebări la care am ajuns să meditez, încercând să găsesc motive de acţiune sau indiferenţă. De exemplu: „Poţi trece cu vederea posibilitatea veşniciei?” Te poţi face că nu înţelegi sau că nu pricepi când Cristos iţi face clar invitaţia veşniciei?

Curiozitatea unei identităţi necunoscute

În ani 1983 eram proaspăt venit pe meleagurile Americii. Frăţietatea baptistă din oraşul New York îmi găsise un loc de muncă la o fabrică de asamblat mobilă din Iugoslavă, mai târziu începând să lucrez în construcţii datorită intervenţiei păstorului italian penticostal. Tata în această perioadă era implicat în afaceri cu un evreu român, încercând să deschidă o fabrică de poşete şi produse de piele.

La început anului 1984 în oraşul New York, partenerul lui tata obţine o audienţă în faţa reprezentantului guvernatorului New Yorkului pentru ajutorul micilor companii. Tata împreună cu Rony (partenerul său), sau prezentat la această audienţă în care reprezentantul guvernatorului pentru mici companii era şi el evreu. Rony începe discuţiile prezentând avantajele financiare pe care această companie le-ar produce, locurile de muncă care s-ar crea, necesităţile financiare pentru o astfel de companie, în concluzie cerând ajutor statului New York. După mai multe minute de discuţii cu Rony, reprezentantul guvernatorului întreabă de ce tata nu spune nimic?

În puţine cuvinte tata se scuză pentru restricţiile de comunicare a limbii engleze. Reprezentantul guvernatorului îl analizează în câteva priviri după care spune: „tu eşti evreu”. Abandonând discuţiile audienţei iniţiale, acest om fără să fi cunoscut prea multe despre tata în afară de numele Simion Obeada, îi spune istoria evreilor din Europa, cum prin anii 1600 evrei au părăsit Germania datorită prigoanei, unii dintre evrei ajungând să se stabilească pe teritoriile României, iniţial în zona Transilvaniei – Banatului alţii emigrând mai departe spre Moldova în zonele Iaşului.

Tu eşti evreu, numele tău este evreu, trebuie să-ţi cauţi spiţa neamului.” – îi spune reprezentantul guvernatorului.

Nu după multă vreme de la această audienţă, tata se duce la un magazin de catarame pentru poşete. Mergând pe stradă, în faţa unei clădire într-un mod suspicios o pălărie evreiască era pusă pe un coş de gunoi. Coşurile de gunoi erau goale, răsturnate să demonstreze că sunt goale. Pe unul din aceste coşuri, o pălăria neagră i-a luat ochii. Se uită la ea cu atenţie să observe ca era nouă fără să fi avut vre-un semn că ar fi fost folosită sau purtată vreo-odată.

Fără sacoşă sau geantă, şi-o pune pe cap şi merge mai departe spre magazinul de catarame. Îşi face cumpărăturile necesare după care merge mai departe la un magazin de piele. Proprietarul magazinului de piele (un evreu ortodox) îi face calculul la piele de 700 dolari, „dar pentru că eşti de-al nostru o să plăteşti 350 de dolari”. Pe parcurs tata a ajuns să se împrietenească cu acest evreu, care la rândul său i-a spus mai multe despre istoria evreilor şi schimbările numelor de familie datorită locurilor şi emigraţiei la care au fost supuşi. „Tu eşti evreu şi trebuie să-ţi cauţi seminţia” îi spune noul prieten evreu.

După aceste prime experienţe din anii 1983-84, o serie de întrebări şi curiozităţi apar în viaţa familiei. În cercurile de afaceri în care pătrunse-se tata, toţi îl tratau ca pe un evreu. Noi acasă eram amuzaţi de tratamentul pe care tata îl primea, stârnind curiozitatea originii familiei noastre.

Îmi aduc aminte că în copilărie ajunsesem să vorbim de asemănarea numelui Obeada cu a profetului Obadia, fără să fi ştiut nimic de variaţiile numelor evreieşti. În America am ajuns în contact cu mulţi evrei care mă considerau evreu după nume. Când mă întrebau ce sunt, le răspundeam că sunt un baptist Român. Uimiţi de răspuns mulţi m-au întrebat: „Sunt baptişti în România?”

Sămânţa curiozităţii identităţii fusese pusă în această perioada timpurie a emigraţiei în America. Noile experienţe au început să alimenteze dorinţa de a cunoaşte spiţa neamului.

Spiţa neamului

M-am născut în oraşul Constanţa unde am copilărit şi crescut. Din partea mamei mă trag dintr-o familie bogată în istorie. Viorica Dumitru a fost fata mai mare a fratelui Ştefan Dumitru, fostul păstor al Bisericii Baptiste Sfânta Treime din Constanţa. Ştefan a fost băiatul mai mare a lui Haralambie Dumitru, unul din pionerii credinţei din Ialomiţa şi Dobrogea, un viteaz al credinţei baptiste ajuns în analele istorie Baptiste din România sub pana teologului Alexa Popovici. Haralambie este acela care a suferit pentru credinţă, bătut la tălpi de jandarmi pentru Cristos, ajungând să meargă în genunchi de la un sat la altul de dragul Evangheliei.

Acest viteaz la rândul lui fiind urmaşul piratului Haidaru care la ani 1700 fura aurul şi tributul României din mâinile Otomanilor să-l dea înapoi regelui şi săracilor poporului. O istorie bogată, generaţii de oameni tari care fără frică, de la hoţi ajung viteji ai Domnului în vestirea Evangheliei indiferent de împrejurări sau repercusiuni.

Din partea tatălui sunt descendent a lui Romulus Obeada un lider baptist al satului Zolt, care împreună cu fratele său Ioan construiesc biserica Baptistă. O investiţie a familiei, pe banii şi proprietatea neamului Obeada. Mergând mai departe pe firul istoric al familiei Obeada, străbunicii Petru şi George Obeada au fost cei care la ani 1781 au dedicat Biserica Ortodoxă din satul Zolt împăratului Austro-Ungar Iosif.

Cinci generaţii de baptişti din partea mamei, cinci generaţii de baptişti din partea tatălui. O istorie bogată din partea mamei, o enigmă istorică din partea tatălui.

Curiozitatea termenului kneaz

Prin anii 1992, eram în procesul de a cumpăra o casă la 5 ore de oraşul New York în localitatea Sidney. Trecuseră 9 ani de la venirea noastră în America, aveam 2 fete şi încercam să ne integrăm mai bine în noua societate. În această perioadă curiozitatea speţei neamului se stinge fiind preocupat mai mult de viitorul familiei pe noile meleaguri decât de trecut neamului. Zilele de lucru erau mai lungi, timpul cu familie era mai limitat. Legăturile cu restul familiei în România erau mai rare, telefoanele extrem de scumpe, poşta mai rară.

Printr-o curiozitate a mamei şi plictiseala unei seri, mama începe să caute pe internet (la search) numele Zolt. Spre surprinderea ei ajunge la o pagină care arată fotografiile bisericii de lemn din Zolt, împreună cu inscripţiile murale. Numele lui Petru şi George Obeada apar pe pereţii bisericii, şi mai surprinzător având titlurile de kneaz (kinez). După o cercetare rudimentară pe internet a cuvântului kneaz ajungem la descoperirea că aceşti fraţi erau voievozi (kneazi).

Cunoscând simplicitatea familiei de pe meleagurile Bănăţene, m-am întrebat de corectitudinea termenului încercând să găsesc etimologia cuvântului kneaz. După mai multe ore de cercetare pe internet descopăr o incertitudine în originea şi semnificaţia acestui termen. Un dicţionar redă următoarea explicaţie a cuvântului:

CNEAZ cneji m. inv. 1) Întemeietor si sef al unui stat. 2) Conducător al unei provincii în vechea Rusie. /<rus. kneaz, ucr. Knjaz (http://cneaz.dictionarweb.com/)

Mai departe descopăr că un cneaz era stăpânitorul unui cnezat:

» CNEZÁT, cnezate, s.n. Formă de organizare politică de tip statal (la români şi la slavi) în evul mediu bazată pe autoritatea cneazului; teritoriu stăpânit de un cneaz. – Cneaz + suf. -at. (http://www.webex.ro/litere.php?cuv=c&offset=21030&limit=30)

Descrieri interesante, însă, cercetând mai departe etimologia termenului kneaz, ajung să citesc comentariu lui Florian Curta criticând lucrarea lui István Vásáry’s „Cumans and Tatars”. Florian face observaţia unei dificultăți linguistice în ce priveşte scrierea unor termeni folosiţi de autorul maghiar dând exemplu cuvintelor kneaz şi cneaz. (1) Improbabilitatea scrieri corecte a unor termeni în uzanţa poporului ridică dificultăţi în descoperirea etimologiei termenilor. Un alt comentariu l-am găsit pe un forum în care se făcea analogia cuvintelor kuninggaz cu cuvântul kneaz, probabil provenind de la cuvântul german koning care ar sugera traducerea „a fi născut nobil”, kunegu „a fi prinţ”, sau knez din rusă. (2)

Încercând în continuare să găsesc etimologia cuvântului kneaz mi-am adus aminte de asemănarea cu un cuvânt evreiesc: ashkenaz. Căutând etimologia acestui termen un site evreiesc făcea observaţia că în unele scrieri acest cuvânt ajunge să fie folosit în forma greşită de ashkneaz în loc de ashkenaz. (3) Interesantă descoperirea, însă ceea ce mi-a acaparat ochii a fost explicarea cuvântului:

Ashkeneaz (Aşchenaz în româneşte) a fost primul copil a lui Gomer, fratele lui Rifat şi Togarma (Gen. 10:3, 1 Cron. 1:6) şi se crede a fi înaintaşii popoarelor Germanice, Scandinave şi Slavice.(4)

În contextul tradiţiei ebraice, Ashkenazi erau consideraţi a fi comunitatea evreiască împrăştiată de la „Ţara Rinului” (Germania) la Riga (capitala Letoniei) la România. (5) Prin asociere a termenului kneaz şi ashkeneaz se pare că etimologia cuvântului ar avea o influenţă slavică, purtând rădăcini ebraici la emigraţia evreilor în timpurile medievale în ţările germanice, împrăștiindu-se spre meleagurile României de astăzi.

Nu aş fi fost aşa de curios dacă încă două elemente nu ar fi jucat un rol important în cătarea sau explicaţia titlurilor celor doi înaintaşi din secolul XVIII. În primul rând am încercat să descopăr mai multe despre originea familiei. Din păcate nu am ajuns să descopăr prea multe, însă două interviuri m-au pus pe gânduri. În primul rând am încercat să aflu câte ceva de la neamuri. În 1990 am avut ocazia să pot face un interviu filmat cu bunica mea Maria Obeada din Zolt. După o serie de întrebări, cu dezamăgire am descoperit că nu mă poate ajuta cu nimic referitor la Obeada, în afară de enumerarea neamurilor prezente. Străbunicul Emilian murise tânăr, bunicul fiind crescut de un unchi: moş Goloşie. Din câte am înţeles bunicul nu a putut afla prea multe din partea tatălui său, iar ceea ce a ştiut sau dus cu el la veşnicii.

Cea ce mi-a dat o speranţă au fost comentariile a două persoane importante din familie. În anii tinereţii, tata curios şi el de spiţa neamului l-a întrebat pe moş Goloşie de unde ne tragem. Moşul i-a tăiat cuvântul pe scurt spunând: „tu nu trebuie să ştii”. Un mod brutal şi radical de a închide orice uşa de dialog unui copil. Totuşi, moş Goloşie niciodată nu a divulgat nimic despre trecutul familiei. Se pare că moşul ascundea ceva, având în vedere că încă ne aflam la câţiva ani după al doilea război, comunismul ajungând la putere.

În jurul anilor 1994-95 mătuşa mea Marioara, sora mai mare a tatălui a venit în America la fiul său. Într-o seară am întrebat-o dacă ştie ceva de neamul Obeada, dacă a vorbit vre-odată cu bunici despre acest subiect. Într-un mod destul de interesant, mătuşa îmi spune că mama Uţă, mama bunicului meu i-a spus că Obeada vine din Germania. Nu a dat alte explicaţii şi nu a clarificat nimic din istoria neamului.

Până la această dată am ştiut că moş Goloşie ascundea adevărul spiţei familiei, iar mama Uţă s-a limitat să ne spună că neamul nostru îşi are originea din Germania. Cea ce nu puteam încă să fac legătură erau prezenţa celor doi kneazi care de fapt ar fi putut fi ashkenazi, ascunşi sub titlul fictiv a termenului ebraic care însemna germanic.

Secretele moşului Goloşie

În urmă cu câţiva ani am ajuns să descopăr un mic secret a moşului Goloşie. În cimitirul satului Zolt se află un mormânt evreiesc a unui bătrân Wagner. Nimeni nu a ştiut sau vorbit de acest om în afară de câţiva membri a familiei mele. Se pare că pe perioada la al doilea război mondial, acest evreu a găsit refugiu în casa lui moş Goloşie. Ascuns faţă de autorităţile timpului, acest bătrân într-un mod dubios găseşte familia Obeadă ca să-l întreţină, fără să fi lăsat nimic în afară de curiozitatea acestui individ.

Bătrânul nu trăieşte mult şi pleacă la veşnicii, cimitirul Zoltului fiind locaşul de odihnă a acestui evreu. Piatra de aducere aminte încă se poate vedea pe dealul cimitirului unde Wagner este înmormântat, în vecinătatea gropilor familiei Obeada.

Prezenţa acestui bătrân în satul Zolt a stârnit o curiozitate, care a fost satisfăcută când am ajuns să citesc statistica de recensământ după religie din anii 1905-10. În această perioadă după documentele maghiare în satul Zolt erau 5 evrei. Într-un sat de aproape 400 de locuitori, documentele de recensământ descoperă prezenţa a unor familii evreieşti.

În acest context am înţeles de ce acest bătrân pe nume Wagner ajunge să găsească refugiu în sânul familiei Obeada.

Un alt secret al moşului care am ajuns să-l descifrăm în ultimi ani a fost însăşi educaţia bunicului meu Romulus şi a fratelui său Ioan. Evrei banatului nu erau printre cei mai buni agricultori. De fapt în istoria evreilor nevoia de a emigra dintr-un loc în altul a făcut ca meseria să devină „brățara de aur”. În acest context evrei au ajuns să fie consideraţi printre cei mai buni meseriaşi şi comercianţi ai Europei. Tatăl bunicului meu murind tânăr a lăsat pe bunicul orfan, moş Goloşie ajungând să-şi ia responsabilitatea creşterii.

La anii tinereţii, moș Goloşie trimite pe bunicul la Făget la o tăbăcărie să înveţe meserie de la un meseriaş evreu. Din scrierile şi mărturiile vremii, la anii 1920-40 tăbăcăriile Timişoarei şi Lugojului erau deja cele mai renumite din ţară. În Timişoara, după mărturia lui Ladislau Bloch, la ani 1920 un tânăr putea să înveţe meseria de tăbăcar în trei ani. Tot Ladislau scria că majoritatea ucenicilor din acea vreme erau evrei.(6)

Se pare că moş Goloşie în loc să ţină pe tânărul Roma la sapă să înveţe agricultură, îl trimite să înveţe meserie la Făget, unde mai târziu ajunge să înveţe meserie şi tatăl meu, din mâinile la acelaşi meseriaş. Într-un mod ascuns, moş Goloşie păstrează intuițiile ebraice, trimiţând pe bunicul la meserie ci nu l-a sapă, iar fratele bunicului (Ioan Obeada) mergând să facă economie, devenind un comerciant.(7)

Secretele moşului fiind desluşite după mulţi ani de la plecarea sa la veşnicii, curiozităţi care ajung să dea o claritate în găsirea originii etnice a numelui Obeada.

Variaţiile scrierilor numelor

Numele unei persoane determină o identitatea, o apartenenţă. Curiozitatea asemănării numelui Obeada cu cel al profetului Obadia, m-am aventurat să cercetez mai bine originea numelui. Un lucru pe care l-am observat imediat a fost unicitatea numelui. După ani de zile de cercetare prin intermediul internetului, şi legăturile pe care le-am luat şi cu alţi purtători a aceluiași nume de familie, am ajuns să descopăr că toţi îşi au o descendenţă Bănăţeană.

Mai curios a fost să descopăr că în satul Zolt mai sunt cel puţin 5 familii Obeada care actualmente nu se recunosc a fi înrudite decât de departe. Toate aceste familii şi-au găsit un descendent comun în numele Obeada, originari din aceiași zonă Bănăţeană, şi mai precis din acelaşi sat. Am ajuns să descopăr o familie Obeada la Brașov, alta la Lugoj, şi în alte localităţi, toţii având o legătură genealogică cu cei din Banat. Se pare că aceşti Obeadă îşi au rădăcini în prezenţa kneazului Petru şi George pe meleagurile Banatului.

O altă curiozitate a constat în apartenenţa numelui la un grup etnic. În general un nume dezvălui o etnicitate. Din observaţiile făcute, Obeada nu este un nume comun românesc. Încercând să stabilesc o etnicitate a numelui am ajuns să descopăr origini evreieşti. Cercetând datele electronice ebraice a numelor de familii evreieşti, am descoperit ca numele Obeada are codul „soundex” 073000. În baza acestor date, numele Obeada a fost găsit să aibe 140 de variante de sunet, numele asemănând în pronunţie, însă diferindu-se în scriere. (8)

Site-ul evreiesc prezintă următoarele asemănări a formei numelui Obeada (Searching for surname OBEADA with soundex code 073000):

OBADIAH, OBADYA, OBADYAH, OBATH, OBED, OBEDIA, OBEDIAH, OBEIDI, OBET, OBIDIA, OBOD, OBUT, OFIDIE, OJVED, OJVIDI, OPAD, OPAT, OPATU, OPET, OPIAT, OPPET, OVADA, OVADIA, OVADIAH, OVADIE, OVADIJA, OVADIYA, OVADO, OVADYA.

Se pare că numele Obeada nu numai că are o origine evreiască, însă are şi o semnificaţie evreiască: „slujitorul Domnului”.

Încercând să înţeleg de ce atâta confuzie în scrierea şi pronunţarea numelor evreieşti, am ajuns să citesc despre variaţiile numelor ebraice şi motivul care a produs şi produce confuzie. Explicaţia pe care am găsit-o expune faptul că poporul evreu are o istorie bogată începând cu Avrohom (Avraam) până la zilele noastre. Mii de ani de istorie şi generaţii de evrei. Emigrarea evreilor dintr-o parte a alta a lumii a influenţat şi scrierea numelor. Unii ca să scape de persecuţie au schimbat numele familiilor, alţii au adăugat silabe încercând să-l facă asemănător zonei unde se stabiliseră.

Exemple de variaţii au fost găsite în majoritatea numelor evreieşti. De exemplu:

Aben, Ibn, Aven, Avin, Ben – all meaning „son of”
Abram, Abraham, Ibrahim, Abrahim
Aaron, Aron, Aharon
Cavalleria, Caballeria, Cabellera, Cavallera
Elazar, Alazar, Alacar
Esther, Ester, Azter, Ezter
Hasdai, Chasdai, Azday, Acday
Isaac, Isach, Azach, Acach
Jacob, Jaco, Iacob, Iaco
Reyna, Reina, Avenreina, Avireina
Sahadia, Cahadia, Sadia
Salamon, Solomon, Culema, Salamo, Shlomo
 (9)

Obeada la fel ca şi restul numelor evreieşti a ajuns să sufere schimbări linguistice datorită locurilor unde aceste familii au ajuns să-şi trăiască zilele exilului.

Semnificația arborelui genealogic

Două nume şi caractere Biblice aduc un interes numelui de familie pe care am ajuns să-l moştenesc: Obadiah şi Obed. Deja am stabilit că în cursul istoriei scrierea celor două nume au diferit în funcţie de zona demografică unde aceste familii ebraice au trăit. Există o imposibilitate a descoperiri arborelui genealogic şi a confirmării unei spiţe Biblice. Moş Goloşie şi alţii ca el au ajuns să ascundă adevărul liniei genealogice de-a lungul secolelor în favoarea păstrării în viaţă a noii generaţii.

Totuşi o mică incursiune şi studiu a celor două nume ajung să trezească un entuziasm a posibilităţii unei linii Biblice milenare din partea familiei Obeada. În primul rând cine a fost profetul Obadiah?

Obadiah se pare că a fost un profet care a trăit în jurul anilor 587 B.C. pe timpul invaziei Ierusalimului de către Nebucadneţar al Babiloniei. Acest profet face profeţii împotriva Edomului descendenţii lui Esau fratele lui Iacov copii lui Isaac. În Talmud, după opinia unor rabini, s-ar părea că Obadiah ar fi fost un edomit convertit, însă nu a putut fi demonstrată această părere. Pe lângă profetul Obadiah, pe paginile Bibliei mai găsim încă 12 personaje purtătoare a aceluiaşi nume. O concordanţă Biblică demonstrând cu uşurinţă prezenţa acestor nume pe paginile Vechiului Testament.

În urma unui scurt studiu Biblic, se pare că personaje Vechiului Testament purtători a numelui Obadiah au fost oameni a lui Dumnezeu, demni de semnificaţia numelui pe care l-au purtat; „slujitori a Domnului”. De exemplu:

1 Împărați 18: 3 Şi Ahab a trimis să cheme pe Obadia, mai marele casei lui. – Obadia se temea de Domnul. (Acest Obadia a ascuns pe cei 100 de prooroci să-i hrănească cu pâine şi apă de mâna lui Izabela).

1 Cronici 7:3 Fiul lui Uzi: Izrahia. Fii lui Izrahia: Micael, Obadia, Ioel, Işia….(aceştia erau unii din vitejii lui David din seminţia lui Isahar.)

1 Cronici 9:16 Obadia, fiul lui Şemuia (un uşier Levit care păzea Casa Domnului)

În afară de aceşti viteji Biblici, istoria ebraică ne aduce la cunoştinţă şi prezenţa a unor învăţaţi (rabini) care şi-au lăsat o amprentă în istoria neamului evreiesc post – rabinic:

• Rabbi Obadiah De Bertinoro (1455-1520) care a trăit în Italia, autorul şi comentatorul lui Mishnah. (10)

• Rabbi Obadiah Sforno (1475-1550) născut în Italia autor la mai multe cărţi printre care cartea filozofică „Or Ammim”. (11)

• Israeli Chief Rabbi HaRav Obadiah Yossef (12)

• Rabbi Obadiah Hadayah (13)

O serie de rabini care şi-au lăsat o amprentă în înţelegerea şi practica tradiţiilor ortodoxe evreieşti.

Un alt caracter cu o semnificație mai aparte este găsit pe paginile Biblie sub numele Obed. Dacă până acum am observat personajele Biblice purtătoare a numelui Obadiah, numele acestui personaj aduce o implicaţie Mesianică.

Obed îl găsim pe paginile Bibliei a fi băiatul lui Boaz şi Rut, bunicul împăratului David din seminţia lui Iuda. (Rut 4:21-22). De asemenea, numele lui Obed ajunge să fie menţionat ca strămoș a Domnului Isus Cristos în arborele genealogic scris de Matei şi Luca. Dacă am presupune că Obeada ar fi un descendent a lui David, implicit se ajunge la o apartenenţă a seminţiei lui Iuda. O asumpție în general acceptată, atâta timp cât majoritatea evreilor zilelor noastre par a fi descendenţi a seminţiei lui Iuda.

Numai gândul la această posibilitate îmi aduce fiori şi sudori reci, de responsabilitatea creată de Cristos în sânul seminţiei lui Iuda.

Indiferent de arborele genealogic, de apartenenţa la seminţia lui Iuda, lui Levi sau a lui Isahar, certitudinea apartenenţei poporului ales ajunge să mă copleşească şi să devină o greutate a responsabilităţii cunoaşterii unei astfel de posibilităţi divine.

Dificultăţile rabinice

Problema identităţii ebraice a fost şi rămâne o sursă de convergenţe rabinice de cel puţin 2000 de ani. În baza Scripturilor un evreu era orice copil născut din tată evreu, indiferent de apartenenţa etnică a mamei. În acest principiu Boaz ia de nevastă pe Rut, care era o moabită (Rut 1:4), şi dă naştere unui copil pe nume Obed. Acest copil ajunge să fie bunicul împăratului David (Rut 4:17), cel mai venerat şi iubit împărat al evreilor din toate timpurile.

Nimeni nu a putut sau va putea contesta apartenenţa etnica a lui David, ca evreu, la fel cum nu se va putea face şi cu restul cazurilor Biblice în care tatăl era evreu iar mama nu. Iuda, fiul lui Iacov ajunge să ia de nevastă o canaanită, mai târziu culcându-se cu propria noră, Tamar (Gen. 38:16). Roboam, băiatul lui Solomon, este un alt exemplu în care tatăl evreu ia de nevastă pe Naama, o amonită (1 Împ. 14:31), un descendent direct a lui Cristos.

Linia patriatistă a ajuns să joace un rol foarte important în contextul liniei moştenitoare a seminţiilor şi a rolului eclesiastic pe care Leviţii şi descendenţii lui Aaron ajung să-l joace în contextul slujirii lui Dumnezeu. În Exodul 32:25-29 găsim predarea leviţilor pentru lucrarea Domnului prin care ajung să omoare 3000 de oameni părtaşi idolatriei prin viţelul de aur. Datorită credincioşiei acestei seminţii, Leviţii ajung să fie aleşi pentru slujirea Tabernacolului şi mai târziu a Templului.

Levi a avut trei copii: Gherşon, Chehat şi Merari (Gen. 46:11). Seminţiile acestor trei copii a lui Levi ajung să primească responsabilităţi specifice în slujba lui Dumnezeu.

• Chehat ajunge să primească responsabilitatea preoţiei prin Aaron şi descendenţii lui, Aaron fiind primul Marele Preot – Kohein Gadol. După Aaron, printr-o linie patriatistică, oficiul Marelui Preot este păstrat în sânul descendenţilor Kohaniţi, în seminţia lui Levi descendenţi lui Aaron.
• Restul descendenţilor lui Chehat, care nu erau descendenţii lui Aaron au fost chemaţi să slujească la Tabernacol şi Templu ca îngrijitori a sfântului locaş. Ei au fost responsabili de chivot, de uneltele sacre în slujba Tabernacoluilui şi a Templului. (Numeri 3:27-32, 4:4-15, 7:9)
• Descendenţii lui Gherşon şi Merari au fost încredinţaţi cu întreţinerea cortului întâlnirii, pânzele curţii şi alte materiale de întreţinere. (Numeri 3:21-26,33-37)

Importanţa liniei patriatiste devine o necesitate absolută în menţinerea liniei Leviţilor şi a slujbelor care le-au fost încredinţate printr-un decret Dumnezeiesc. Perioada pre-rabinică (perioada primelor secole) ajunge să schimbe noţiunea unei linii patriatiste pe una maternă, o schimbare care a adus confuzie şi polemică în interpretările rabinice. Textul care a creat polemică şi o revizuire a interpretării de la linia patriatistă la cea maternă este găsit în Deuteronom 7:3-4

“Să nu te încruscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci ar abate de la Mine pe fii tăi, şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

Site-ul “half-jewish.org” (14) încercând să dea o explicaţie şi analiză a textului Biblic, prezintă 4 interpretări posibile:

1. Prima interpretare:

Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci [„ei”, bărbaţii Canaaniţi] ar abate de la Mine pe fii tăi [„fii tăi” fiind fii Israeliţi]şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

În această interpretare s-ar părea că fiul unui israelit care se căsătoreşte cu o fată păgână ajunge să înveţe păgânism de la socru. Această interpretare nu face aluzie la identitatea etnică a fiilor din această căsătorie.

2. A doua interpretare:

“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci [„el” fiind fiul unui Canaanit] ar abate de la Mine pe fii tăi [„fii tăi” fiind nepoţii unui Israelit, fiul unei fete Israelite]şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

Această interpretare prezintă posibilitatea în care fiul fiicei israelite va fi educat în păgânism.

3. A treia interpretare:

“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci [„el” fiind un bărbat canaanit] ar abate de la Mine pe fii tăi [„fiul tău” fiind nepotul unui israelit, indiferent dacă tatăl canaanit şi mama israelită sau viceversa]şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

În această interpretare, indiferent de circumstanţa paternă sau maternă, fiul va fi educat în păgânism.

4. A patra interpretare:

“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci [„el” fiind fiul unui Israelit] ar abate de la Mine pe fii tăi [„fiul tău” fiind nepotul unui Israelit]şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

În această interpretare nepotul unui israelit va fi educat în păgânism, pe când fiul unui israelit este îndepărtat de la Dumnezeu de soţia sa canaanită şi ajunge să accepte ca fiul său israelit să fie educat în păgânism.

Indiferent de interpretarea textului, nu se poate deduce ideea că un fiu din căsătoria unei fiice israelite cu un canaanit ar produce un fiu israelit. Interpretarea a doua, în realitate, a devenit legea evreilor ortodocşi în perioada post-rabinică, prin care toţii copii mamelor ebraice ajung să moştenească etnicitatea şi cetăţenia Israeliană. Indiferent de etnicitatea tatălui, mamele ebraice ajung să producă evrei.

Încercând să dea o lumină în schimbarea opiniei rabinice din primele secole, rabinul Louis Jacobs face următoarea analiză:

Versetul cheie în această conecţie este “după familiile lor, după casele părinţilor lor” (Num. 1:2). Pare a fi logic în a limita acest principiu la uniunile care au luat loc în “familiile” lui Israel, în “clanul” Israelit. Un copil născut dintr-un tată evreu şi mamă străină nu poate primi statutul tatălui atâta timp cât principiul paternal susţine că uniunea trebuie făcută în mijlocul “clanului”….

Copilul unui tată evreu, şi o mamă care nu este evreică, nu este evreu datorită aplicării linei materne. Nu există aşa ceva…El este fără o linie evreiască datorită principiului patrianist prin care o uniune nu poate făcută în afara limitelor unui clan. Copilul este evreu nu datorită mamei dar din cauză că singura cale a fi născut evreu este ca el să primească ebraitatea tatălui transmisă lui, dar acest lucru nu poate lua loc într-o uniune în afara limitelor clanului….

Din această cauză pentru rabini nu este vorba de o schimbare a principiilor de la o linie patrianală la una maternă. Principiile patrianale rămân, numai că nu pot fi folosite în această instanţă…

În schimb, unui copil a unui tată ne-evreu şi o mamă ebraică nu se poate aplica principiul liniei patriatiste, folosit în contextul unui ne-evreu, tatăl ne-evreu a făcut un pas în afara clanului. Copilul nu este evreu pentru că mama este ebraică (atâta timp cât nu este un principiu matrianal)…

El nu poate fi un evreu datorită faptului că nu este un descendent matrianal şi nu ar trebui să fie un ne-evreu pentru că principiul patrianal nu poate fi folosit. Şi pentru că nu este o categorie pentru acest copil el nu poate fi lăsat în limbo… Un nou statut a fost găsit pentru el, care în acordanţă cu Mishnah, el este un mamzer, un statut deja găsit in Lege…. Dar Legea unui mamzerat este aplicată numai unui evreu, deci lui îi este dat statutul unui evreu. De ce acest copil este evreu? Răspunsul pare a fi că datorită faptului că el trebuie să primească un statut sau un altul, şi el este născut din mama ebraică, el primeşte statutul de evreu. Dar el nu este evreu datorită faptului că este născut de o mama evreiască, ci simplu pentru că a ieşit din un pântece Evreu….” (15)

În baza acestui comentariu care este mult mai lung dar din care am ales punctele principale, fără o interpretare Scripturală a Torei, copilul unui tată evreu ajunge să fie considerat ne-evreu, neglijând total Legea lui Dumnezeu şi practica Vechiului Testament, care a demonstrat că copiii pe linie patriatistă au ajuns vitejii Domnului, în circumstanţe speciale ajungând să fie reprezentanţii Iudaismului.

Indiferent de tratarea rabinică a separării drepturilor de evreu sau nu, important nu sunt opiniile rabinice, ci însuşi atitudinea şi chemarea lui Dumnezeu din veşnicii. Apartenenţa la poporul Său este determinată de cel ce dă acest privilegiu, ci nu de opiniile unora care sau decis să răstălmăcească Cuvântul Său.

Complicaţiile interpretărilor rabinice

Două probleme neobservate le prima vedere în interpretările rabinice necesită o analiză mai serioasă. În primul rând trebuie înţeles că iudaismul este o societate exclusivă şi nu incluzivă. Rabinul Berel Wein face următoare observaţie:

“Una din diferenţele care separă Iudaismul de restul religiilor monoteiste – Creştinismul şi Islamul – este problema exclusivităţii.(16)

Schimbările interpretărilor rabinice din primele secole au schimbat istoria poporului evreu, cu repercusiuni mult mai serioase decât unii rabini ar fi dispuşi să accepte. Aş enumera trei complicaţii iremediabile:

1. Schimbarea acceptării identităţii ebraice. Aşa cum am făcut cunoscut anterior, schimbarea de la o linie patriatistă la una maternă a ajuns să piardă genealogia seminţiilor ebraice, şi mai serios posibilitatea continuităţii seminţiei Levite, care fusese chemată la o lucrare specifică. Milioane de evrei şi-au pierdut identitatea, unii rămânând numai cu numele, fără o validitate sau o recunoaştere a unei moşteniri şi chemări divine din partea evreilor ortodocşi.

2. După învăţăturile rabinice, un copil născut dintr-o mamă ebraică este considerat evreu. Numai că aici trebuie făcut o paranteză şi revenit la ceea ce rabinii primelor secole au omis să dea în vileag, sau să clarifice. Acest copil născut din mamă ebraică este considerat evreu după legea mamzer. O scurtă analiză a Legii Mamzer (17) scoate în evidenţă următoarele lucruri:

a. Mamzer este tradus bastard, cu implicaţia că acest copil este un copil nelegitim, un bastard.

b. Amamzer şi descendenţii ei, sau ai lui, nu au voie să ia în căsătorie decât un alt mamzer. Ei nu au voie să se căsătorească cu un evreu sau o evreică decât cu un convertit la Iudaism, sau o persoana în afara religiei iudaice. Prin această lege se ajunge la scoaterea celor născuţi în afara “clanului” ebraic.

c. Copiii unui mamzer rămân memzer pentru totdeauna.

3. A treia implicaţie, care are o notă mult mai serioasă, este legată de genealogia lui Cristos. În baza opiniilor rabinice, Cristos nu s-a calificat ca Mesia datorită faptului că nu a împlinit Isaia 11:1 – “Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.” Datorită faptului că Creştinismul susţine că Mesia este produsul unei fecioare, Cristos nu a avut un tată, ceea ce face să fie descalificat a face parte din sămânţa lui Iuda, un descendent a lui David în opiniile rabinice ortodoxe.

Dacă ne-am folosi de genealogia lui Luca, care ar merge pe linia mamei, Isus ar fi considerat evreu după legea mamzer, un bastard, prin care nu ar fi putut să fie Mesia. Indiferent pe ce linie genealogică am merge rabinii primelor secole au reuşit să distorsioneze legitimitatea lui Cristos ca Mesia. Schimbarea de la linia paternică pe cea maternă nu face decât să aducă mai multă confuzie, printr-un proces bine calculat de excludere a lui Cristos ca Mesia.

Schimbarea liniei patriatiste nu a fost un accident al timpului, ci un răspuns fariseic la ceea ce Cristos întrupează şi reprezintă: Mesia. Rabinii fariseilor primelor secole îşi continuă existenţa şi practicile prin evrei ortodocşi al zilelor noastre, ei fiind aceiaşi care sau confruntat cu Isus din Nazaret.

Elementele identităţii ebraice

De la Abrohom la zilele noastre poporul ales şi-a păstrat identitatea în ciuda tuturor eforturilor politice, cultural – religioase de a extermina poporul lui Dumnezeu. De la ţara promisă la singurătăţile pustiei, de la căldurile Spaniei la iernile Rusie, după mii de ani poporul ales încă îşi continuă lupta vieţii în speranţa venirii Mesiei.

Forţaţi de împrejurare, acest popor a învăţat să supravieţuiască, să înveţe din greşelile înaintaşilor săi, să ducă mai departe practicile şi învăţăturile lăsate din tată în fiu. Meseriaşi, comercianţi, artişti, învăţaţi şi savanţi, acest popor se luptă să-şi păstreze identitatea. Dacă ar trebuie să identifici un evreu ar trebui să urmăreşti două lucruri: aspectul fizic şi spiritual.

Din punct de vedere fizic două lucruri identifică într-o formă imediată un evreu:

• tăierea împrejur
• acoperirea capului

Tăierea împrejur

Cu toate că nu se poate observa într-o formă vizibilă circumcizia unui bărbat evreu, practica tăierii împrejur datează din timpurile patriarhului Avraam. Tăierea împrejur devine un simbol al legământului între Avraam şi Dumnezeu. Geneza 17: 9-14 relatează legământul pe care Dumnezeu îl face cu Avraam, YHVH fiind recunoscut ca Dumnezeu Cel Atotputernic, Dumnezeul veşniciei, Dumnezeul care avea să binecuvinteze din neam în neam descendenţii lui Avraam. Circumcizia tuturor bărbaţilor devine un act naţional de purificare şi consacrare din partea poporului evreu.

De-a lungul secolelor, mulţi din evreii emigraţi pe meleaguri străine au ajuns să elimine această practică în favoarea supravieţuirii. De fapt făcând o analiză a acestei practici în timpurile Biblice, pe timpul lui Moise, în perioada de cei 40 de ani în deşertul Sinai, poporul nu mai folosea practica tăierii. Ajunşi la intrarea în ţara promisă, Iosua obligă poporul să se taie împrejur (Ios. 5:4).

Tăierea împrejur este un semn al apartenenţei la poporul ales, un legământ care nu a fost anulat sau ratificat, o continuitate a legământului Avraamic fiind prezent in timpul lui Cristos continuând şi în zilele noastre. Toţi copii poporului lui Dumnezeu, identificaţi a fi evrei, au obligaţia patriarhală de o continuitate a recunoaşteri Dumnezeului Cel Atotputernic care încă rămâne viu şi ţinător a legământului făcut cu spiţa neamului şi urmaşilor lui Avraam. Circumcizia identifică pe bărbaţii evrei ca urmaşi a patriarhului Avraam care prin credinţă a crezut pe YHVH.

Acoperirea Capului

O altă formă vizibilă de identificare a unui evreu în public este purtarea unei tichie (mitră) numită Kippah sau Yarmulke. Prima menţiune a acoperiri capului în Scriptură o găsim în Exodul 28:4 unde Dumnezeu îi spune lui Moise veşmintele preoţeşti: “Iată veşmintele pe cari le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică lucrată la gherghef, o mitră şi un brâu…”

În Leviticul 9:6 Moise spune lui Aaron şi fiilor săi: “Să nu vă descoperiţi capetele, şi să nu vă rupeţi hainele, ca nu cumva să muriţi…”

Dumnezeu dă nişte ordine speciale de prezentare în faţa Dumnezeirii Sale, cerând marelui preot şi preoţilor să-şi acopere capetele în prezenţa Sa. Un alt exemplu de acoperire a capului îl găsim în 2 Samuel 15:30: „David a suit dealul măslinilor. Suia plângând şi cu capul acoperit şi mergea cu picioarele goale; şi toţi cei ce erau cu el şi-au acoperit şi ei capul şi suiau plângând.”

Acest pasaj dă o indicaţie că împăratul David avea obiceiul de aşi acoperi capul la închinare. Profetul Ieremia 14:4 dă un alt exemplu de ruşine şi pocăinţă, conducând la acoperire: „Pământul crapă, pentru că nu cade ploaie în ţară şi plugarii, înşelaţi în nădejdea lor, îşi acopăr capul.”

Bruce R. Booker, Ph.D. făcând o analiză referitor la acoperirea capului face următoarea menţiune:

Kippah. Un evreu bărbat nu este constrâns de halakhah să poarte kippah; nu există nici o menţionare a sa nicăieri în Talmud. Dar el este cu siguranţă un semn de identificare, de vreme ce el a devenit un obicei atât de universal printre evreii religioşi încât acesta aproape că poartă greutatea unei cerinţe halakhik. Este interesant că ceea ce identifică kippah în diasporă este diferit de ceea ce identifică acesta în Israel. În diasporă el spune „evreu;” dar în Israel el spune „dati” (religios), şi stilul său (împletit, negru, brodat, etc.) spune ce fel de evreu ortodox îl poartă. (18)

Purtarea Kippahi devine o practică universală. Nu sunt texte care să excludă sau să oblige acoperirea capului la bărbaţi, totuşi pentru un evreu acoperirea capului are o semnificaţie aparte. Enumerând câteva din motivele acoperirii capului la evrei se poate menţiona (19):

• Recunoaşterea că Dumnezeu este deasupra tuturor lucurilor
• Acceptarea Torei si a poruncilor Sale
• O identificare cu poporul evreu
• O demonstrare a misiunii a tuturor evreilor

Acoperirea capului la evrei este o chestiune de reverenţă, de recunoaştere a Suveranităţii lui Dumnezeu. Unii dintre cei mai zeloşi au ajuns să-şi acopere capul continuu în frică de lipsă de respect faţă de Dumnezeu. Tăierea împrejur şi acoperirea capului reprezintă apartenenţa la poporul evreu prin legământul Avraamic, şi respectul şi închinăciunea în faţa autorităţii lui YHVH.

Evidenţele identităţii etnice

Evidenţele cercetărilor în urma a peste 25 de ani în căutarea identităţii etnice, încercând să satisfac nişte curiozităţi la care întreaga familie a ajuns, m-au confruntat cu nişte opţiuni la care nu m-aş fi aşteptat să le întâlnesc. De fapt cine s-ar fi aşteptat să ajungă la cunoştinţa unor evidenţe care ajung să schimbe cursul vieţii, pus în faţa unei acţiuni de acceptare sau negare a ceea ce ai ajuns să vezi şi să înţelegi a fi adevărul.

În tinereţe am fost confruntat cu realitatea naşterii din nou. Mi s-a dat ocazia veşniciei nu datorită meritului meu sau a familiei mele ci datorită bunăvoinţei lui Dumnezeu şi jertfa Mântuitoare. În baza credinţei primite ajung să fac pasul primiri Cristosului în viaţa mea, o acceptare care a iniţiat o transformare continua spre imaginea perfecţiuni lui Cristos în mine.

După 25 de ani, într-un mod miraculos, în bunătatea Lui YHVH, ajung să descopăr apartenenţa familiei Obeada la poporul ales, să fiu confruntat cu realitatea unei alegeri veşnice a spiţei neamului Obeada. Unicitatea numelui de familie, variaţiile acestui nume şi mărturia limitată a neamului, descifrarea în parte a secretelor moşului Goloşie indica o apartenență irefutabilă la poporul lui Dumnezeu, care ajung să-şi ocrotească viitorul în secretele istorie de la o generaţie la alta.

Separaţi de tradiţia fariseică, sau a învăţăturilor rabinice, familia Obeada lasă o urmă în istoria Creştinismului, prin dărnicia celor doi kneazi Petru şi George care la 1781 dedică Biserica Ortodoxă, mai târziu urmaşii lor urmând exemplu acestor viteji din trecut, construiesc şi dedică Biserica Baptistă din satul Zolt spre slava Cristosului care a chemat această familie să-l urmeze.

Problema descoperirilor făcute m-au pus în faţa unor decizii mai puţin de aşteptat:

• Acceptarea dovezilor indicatoare că familia are origini ebraice
• Împlinirea legământului lui Avraam
• Acceptarea unei responsabilităţi Mesianice

Acceptarea spiţei neamului

În zilele noastre sunt mai multe ramuri ebraice care au ajuns să aibe opinii diferite la întrebarea cine este evreu. În vremurile Biblice bărbaţii evrei luau de neveste femei din afara “clanului” ebraic, copii acestora fiind consideraţi evrei. Ample exemple Biblice au demonstrat această practică în care linia patristică a determinat răspunsul întrebării cine este evreu.

În timpurile Talmudice, mai precis în secolul doi, opiniile rabinice indică o schimbare în validitatea identităţii ebraice în care numai copilul unei mame ebraice sau a unei femei convertite la iudaism ajunge să fie recunoscut a fi evreu. În zilele noastre răspunsul validităţii etnice stă în apartenenţa religioasă la care unul aderă. De exemplu:

• Iudaismul Ortodox susţine că copilul unei mame ebraice îl legitimează a fi evreu, chiar dacă acesta şi-ar schimba religia
• Iudaismul Conservative susţine linia matrianală în identificarea ebraică a unei persoane, cu toate că în ultimi ani 68% îşi doresc o schimbare la principiile Biblice patrianale (20).
• Iudaismul Reformat susţine o politică bilineală în care indiferent care părinte este evreu, copilul este evreu atâta timp cât acest copil este crescut ca evreu.
• Iudaismul Progresive recunoaşte ca evreu orice individ printr-o liniei biliniară, din partea mamei sau a tatălui.
• Iudaismul Liberal merge pe aceiași linie ca Iudaismul Reformat
• Iudaismul Reconstrucţionist merge pe linia Reformată
• Iudaismul Karaite care acceptă Tenakh (Vechiul Testament) ca scrieri canonice, excluzând Legea Orală prin învăţăturile rabinice din Mishnah şi Talmud, susţin că ebraismul a fost menţinut exclusive prin linia patriatiscă aşa cum Tenakh învaţă şi mulţi rabini susţin a fi practica ebraică din vechime. (21)

Fiind creştin baptist, am ajuns să fiu mai aproape de poziţia Iudaismului karaite datorită excluderii tradiţiei iudaice care de la sine putere ajunge în formă fariseică să adauge legi şi practice străine Cuvântului lui Dumnezeu. În baza evidenţelor descoperite şi a acceptării unei linii karaite familia Obeada îşi are origine ebraice menţinute prin linia patriatistă din tată în fiu.

Este o imposibilitate de convinge pe cineva de a fi ceea ce nu este, dacă ceva lăuntric nu atestă sau îţi dă o inclinaţie de acceptare. În cazul meu eu nu sunt singurul membru al familiei care a ajuns să accepte spiţa neamului. Părinţii, o parte din fraţi, unchi şi mătuși au ajuns să fie copleşite de ceea ce am ajuns să descoperim în urma cercetărilor făcute în ultimi 25 de ani.

Este irefutabil că familia Obeada are origini ebraice, indiferent de opiniile rabinice ortodoxe sau conservative care prin politica adaptată sunt o ramură a iudaismului exclusivă ci nu inclusivă. Caius Obeada este şi va fi un descendent evreu a familiei Obeada împreună cu familia, copii şi cei care vor urma.

Împlinirea legământului lui Avraam

Odată ce ajungi să accepţi spiţa neamului, a te identifica a fi evreu ce faci cu legământul lui Avraam? Neamul Obeada de cel puţin 3 generaţii nu şi-au tăiat împrejur bărbaţii. Băiatul meu a fost tăiat împrejur în primele zile a vieţii, eu şi restul familiei mele din necunoştinţă nu am împlinit legământul Avraamic. Ideea tăieri împrejur nu este ceva natural şi sudori mi-au venit numai la ideea împlinirii acestui act.

Imaginea patriarhului Avraam, şi durerile acestui act îmi inundau mintea. De cel puţin un an de când am ajuns să acceptăm idea că suntem descendenţi evrei am fost torturat de imaginile durerilor circumciziei. Unii din familie m-au luat de nebun, alţii au râs cu disperare la imaginile unui Caius bandajat, cu un mers de raţă, încercând să se recupereze. Nu pot scrie câte glume şi ridicularizări a circumciziei au fost făcute.

Ideea circumciziei am ajuns să o accept, însă paşi împliniri acestui act fiind inexistenţi. Bine-nţeles că Dumnezeu nu dormea în acest timp, fără să fi ştiut că El îşi are planul Său.
Tăierea împrejur nu este un act uşor de acceptat aşa cum nu a fost uşor nici lui Avraam. Credinţa şi prezenţa lui YHVH l-au forţat în împlinirea acestui act. Iosua a forţat poporul Israel să se taie împrejur înainte de intrarea în ţara promisă. Forţat de mâna Domnului, ajung să fiu tăiat împrejur. Circumstanţele unor semne de sănătate, o vizită medicala mai specializată şi împlinirea unei obligaţii patriarhale ca descendent a lui Avraam, m-au dus la acceptarea împlinirea acestui act.

Astfel din râsete şi glume a apartenenţei ebraice ajung să împlinesc legământul Avraamic. Poate să fie aceasta o coincidenţă sau un plan al divinităţii??

Fără multă reclamă, sau înştiinţarea familiei (fraţi, părinţi, etc. …) pe data de 23 Martie (27 Adar) 2009, am fost tăiat împrejur.

Imediat după operaţie am chemat pe fratele meu să-i spun că i-am luat-o înainte, la care m-a întrebat daca vreun rabin mi-a dat binecuvântarea. I-am spus că nu a fost nici un rabin la spital, însă în sala de operaţie cu excepţia unei asistente pe care nu am cunoscut-o toţi au fost evrei (doi doctorii şi doi asistenţii). În mai puţin de 40 de minute am primit un telefon din partea unui rabin din New York să mă felicite şi binecuvinteze.

Astfel că în casa primului născut a familiei Obeada, tatăl şi fiul împlinesc legământul Avraamic. În planul Dumnezeirii, la timpul pregătit din veşnicii, urmaşii unei rămăşiţa ebraice pierdute în timp şi spaţiu, împlinesc actul aderenţei şi identificării cu poporul ales a lui Dumnezeu.

Acceptarea unei responsabilităţi Mesianice

Stabilirea unei apartenențe ebraice, împlinirea legământului Avraamic prin circumcizia nu au făcut altceva decât să deschidă uşa unei responsabilităţi pe care Cristos a dat-o apostolilor. În acelaşi timp a ridicat o serie de întrebări din partea celor care până acum au cunoscut un Caius baptist. La ora actuală două întrebări care necesită o clarificare evanghelică sunt în contextul tăierii împrejur şi a acoperiri capului.

Tăierea împrejur

Am fost întrebat de ce tăierea împrejur în contextul credinţei în Cristos, a doctrinelor baptiste care nu au nici o legătură cu etnicitatea ebraică. Tăierea împrejur nu are nici o legătură cu credinţa şi practica baptistă, însă are o importanţă deosebită în contextul descendenţei ebraice. Două lucruri ar trebui clarificate în contextul tăierii împrejur şi viaţa de credinţă:

1. Biserica primului secol a fost cu predominanţă evreiască. Primul Conciliul Bisericesc de la Ierusalim a trebuit să clarifice cerinţele unor evrei prin care toţi cei ce acceptaseră noua viaţă în Cristos (din rândurile neamurilor) să fie tăiaţi împrejur. Apostoli fac clar bisericii că Duhul Sfânt şi adunarea sfinţilor de le Ierusalim au găsit cu cale “să nu mai punem peste voi nici o altă greutate…” (Fapt. 15:28-29)

Adunarea sfinţilor clarifică că nu este necesar tăierea împrejur în contextul credinţei în Cristos. Atâta timp cât Cristos nu a venit să înlocuiască Legea, tăierea împrejur rămâne o validitate şi o identitate a poporului evreu, un semn al legământului între poporul ales şi Dumnezeu. Biserica lui Cristos nu i se cere o convertire sau acceptanţă a unei identităţi ebraice, ci i se cere urmarea Crucii lui Cristos, a unei vieţi în Cristos.

Credincioşi evrei din primele secole au continuat tăierea împrejur până în zilele noastre fără să confunde legământul Avraamic şi acceptanţa lui Cristos ca Mesia. Pavel în Romani 3:12 scrie: “Care este deci întâietatea Iudeilor, sau care este folosul tăierii împrejur?
Oricum, sunt mari. Şi mai întâi de toate, prin faptul că lor le-a fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.”

Credincioşilor evrei din primele secole nu li s-a cerut să nu se mai taie împrejur, dimpotrivă ei au continuat să păstreze ceea ce li s-a cerut din partea lui Dumnezeu prin Avraam. Credincioşii zilelor noastre cunoscuţi sub numele de evrei Mesianici, continuă să se identifice cu poporul ales, continuând ţinerea practicilor evreiești, a sărbătorilor naţionale care îi identifică cu poporul Evreu.

2. Aşa cum am menţionat mai sus, tăierea împrejur este un semn al identităţii ebraice, o continuare a ţineri legământului între YHVH şi Avraam. Noul Testament ne redă o instanţă în care un ucenic a lui Pavel şi un învăţător a trebuit să se taie împrejur. Acest personaj Nou Testamental a fost Timotei.

În Fapte 16:1-4 îl găsim pe Pavel în misiunea la Derbe şi Listra. În aceste locuri îl întâlneşte pe tânărul Timotei care era evreu după mamă. Având în vedere că misiunea lui Pavel era în mijlocul diasporei evreieşti, Pavel îl taie împrejur pe Timotei ca să nu fie o pricină de poticnire evreilor din zonă. Pavel nu l-ar fi forţat pe Timotei să se taie împrejur dacă nu împlinea condiţia de a fi evreu. În acelaşi timp tăierea împrejur a lui Timotei a împlinit doua lucruri: împlinirea legământului Avraamic şi în al doilea rând a deschis uşile evreilor să primească Evanghelia lui Cristos.

Tăierea împrejur joacă un rol esenţial pentru cei care ajung să se identifice a fi evrei. Ani de zile şi de cel puţin 3 generaţii familia mea nu a tăiat împrejur pe descendenţii ei. Ajuns în faţa unor clarităţi şi convingeri nu numai personale dar ca familie, am ajuns să fiu forţat să împlinesc legământul înaintaşilor mei. Eu şi copilul meu am împlinit porunca data evreilor, conformându-ne şi pregătindu-ne pentru lucrările la care am fost chemaţi.

Nu ne cunoaştem viitorul, însă avem certitudinea împlinirii voii lui Dumnezeu, nu numai cu referinţă la viaţa veşnică dar şi la legalitatea apartenenţei la poporul lui Dumnezeu. Ca evrei suntem pregătiţi şi însărcinaţi prin puterea Duhului Sfânt să fim martorii neamului nostru evreu. Circumstanţele tăierii şi descoperirilor descendenţei ebraice sunt încă un mister a lui Dumnezeu. Nu ştiu de ce şi pentru ce după atâtea generaţii de Obeada, însă am încredinţarea totală în învrednicirea chemării la planul veşniciei.

Acoperirea Capului

Ca evreu ajungi să te identifici cu practicile poporului luând în consideraţie credinţa primită din partea lui Cristos. Acoperirea capului nu este numai o identificare vizibilă a fi evreu, dar este un semn de umilinţă, de supunere în faţa prezenţei lui Dumnezeu. Dacă înaintașii bisericii catolice împreună cu papa îşi acoperă capul în faţa altarului, cum aş putea să nu mă acopăr în faţa prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul adunării sfinţilor?

Nu este uşor să te prezinţi a fi deosebit faţă de alţii, să fi singurul în toată biserica cu capul acoperit. Totuşi chemarea primită, mărturia care mi-a fost încredinţată mă obligă să mă supun convingerilor şi practicii apostolilor, a credincioşilor primelor secole.

Misiunea Vox Dei are o deschidere globală în misiune. Programele şi scrierile transmise prin intermediul internetului sunt citite şi văzute în toată lumea incluzând Israelul. Identitatea de evreu a ajuns să deschide uşi, să dea oportunitatea de dialog, şi de îmbărbătare. Am ajuns nu de bună voie, ci datorită chemării şi iluminării Duhului Sfânt să-mi găsesc rădăcinile. Acoperirea capului are nu numai o semnificaţie estetică ci de principiu şi adevăr.

A fi evreu baptist

Dacă până acum 2 ani mă identificam a fi un român baptist, în ultimul an am ajuns să mă identific a fiu un evreu baptist. Nu pot să enumăr posibilităţile de mărturie şi discuţie care mi s-au deschis datorită unei identificări evreo-baptiste. Schimbările “estetice”, referindu-mă la tăierea împrejur şi acoperirea capului nu au schimbat cu nimic baza teologică la care am ajuns să ader.

Îmi aduc aminte de surpriza părinţilor şi a fraţilor la vestea tăierii împrejur. După intervenţia chirurgicală ajungând acasă m-am dus să-mi vizitez părinţii care stau la o casă distanţă de mine. După mai multe întrebări şi explicaţii referitor la procedură, tata cu lacrimi în ochi îmi spune: “Caius tu nu mai eşti un învăţător ci un rabin”. I-am răspuns tatălui: “..tata nu este decât o schimbare de termeni: din română în ebraică….”

În biserica lui Cristos au fost şi sunt mulţi evrei care au acceptat pe Cristos ca Mesia. În bisericile baptiste romane am avut binecuvântarea să avem evrei. Prin rândul celor care am ajuns să ştiu de ei pot aminti:

• Daniel Branzei (pastor) şi neamurile dânsului
• Marian Levi (pastor) şi neamul dânsului
• Mihai Ben-Hur şi familia
• Teo Smilnovici şi familia
• Familia Olaru şi neamurile
• Familia Obeada si restul neamului

Numai câteva nume din numărul mult mai mare al celor care au venit din familii evreieşti, care circumstanţele vieţii ne-au separat de spiţa neamului nostru. Pe mine m-a adus Domnul înapoi fără să ştiu de ce şi pentru ce. Cea ce mi-a fost dat să ştiu am primit, am acceptat, am ajuns forţat să împlinesc voia Sa în pregătire pentru lucrurile viitoare.

S-ar părea că aş fi un ashkeneaz, evidenţele găsite îndreptându-mi ochii spre o emigrare a neamului meu din partea Germaniei. Ca seminţie nu pot ştii de unde mă trag, posibilităţile apartenenţei numelui indică a fi: seminţia lui Iuda, lui Isahar sau a Leviţilor. Seminţia lui Iuda este cea care a perpetuat credinţa, majoritatea evreilor din zilele noastre având o linie moştenitoare în acest trib. Seminţia lui Isahar este recunoscută pentru intelectuali ei, Cartea Cronicilor făcând această menţiune (1 Cr. 12:32). Seminţia lui Levi fiind recunoscută pentru predarea şi chemarea de a învăţa şi ţine Legea lui Dumnezeu.

Nu mă emancipez la ghicirea seminţiei, însă am ajuns să fiu atent la cerinţele şi practica Evanghelică la care am fost chemat. A fi evreu nu schimbă cu nimic practica şi credinţa. A fi creştin este o chemare, o alegere a Dumnezeirii din veşnicii. Nu îmi este ruşine de credinţa primită şi nici de neamul din care am ajuns să văd lumina zilei. Credinţa este a Domnului, trăirea mi-a fost încredinţată, roadele sunt a Mântuitorului.

Shalom!
Coram Deo!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Note de subsol:

1. http://www.patzinakia.ro/NEWS/articole/Vasary-Curta-controversy.html
2. http://soltdm.com/forum/viewtopic.php?p=495
3. http://www.mispedia.org/Chassidei_Ashkenaz.html
4. http://en.wikipedia.org/wiki/Ashkenaz
5. http://en.wikipedia.org/wiki/Ashkenazi_Jews
6. http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=1432&page=3
7. http://lcweb2.loc.gov/service/gdc/scd0001/2003/20030122001ro/01320q.gif
8. http://www.avotaynu.com/csi/csi-result.html?page=previous
9. http://www.jewishgen.org/Sephardic/yohasin.HTM
10. http://www.chabad.org/library/article_cdo/aid/111914/jewish/Rabbi-Obadiah-De-Bertinoro.htm
11. http://www.chabad.org/library/article_cdo/aid/111930/jewish/Rabbi-Obadiah-Sforno.htm
12. http://en.wikipedia.org/wiki/Ovadia_Yosef
13. http://www.torah.org/learning/tabletalk/5764/vayikra.html
14. http://www.louisjacobs.org/index.php?pge_id=71
15. http://www.torah.org/features/spirfocus/tolerance.html
16. http://en.wikipedia.org/wiki/Mamzer
17. http://www.voxdeibaptist.org/Acoperirea_capului_la_barbati.htm
18. http://en.wikipedia.org/wiki/Yarmulke
19. Wertheimer, Jews in the Center: Conservative Synagogues and their Members.
20. http://en.wikipedia.org/wiki/Matrilineal#cite_note-9

http://publicatia.voxdeibaptist.org/editorial_apr09.htm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.