Importanța crucială a predicării biblice în vremurile pe care le trăim — Istorie Baptistă

  Acesta a fost subiectul dezbătut în seara zilei de 24 iulie 2020, la TV. „Prodocens Media”, la emisiunea „Realitatea la Zi”, moderată de fratele Cătălin Vasile și avându-l invitat pe fratele Costel Ghioancă, de la Biserica Creștină Baptistă „Adonai”, din București. Un doctor în teologie și filozofie, rămâne fidel total Scripturii, în aceste zile în… […]

Altarul

download - Copie

Numele de altar vine dintr-un derivat al cuvîntului latin: „altus” (înalt). Prin altar se înţelege orice loc sau construcţie situată deasupra nivelului înconjurător şi destinată să găzduiască aducerea de jertfe sau de tămîie, închinate unei anumite zeităţi. Forma şi dimensiunile altarelor au variat mult de la popor la popor şi de la religie la religie, în închinăciunea evreilor, altarele au fost simple şi fără trepte:

„Să-mi ridici un altar de pămînt, pe care să-ţi aduci arderile-de-tot şi jertfele de mulţumire, oile şi boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, şi te voi binecuvînta.”

„Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu-l zideşti din pietre cioplite; căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pîngări. Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ţi se descopere goliciunea înaintea lui” (Exod 20:24-26).

După alungarea din Eden, prima referinţă despre căutarea omului de a relua contactul cu Dumnezeu este menţionată în Gen. 4:26:.Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului”.

Altarele au fost parte indispensabilă din închinăciunea către Dumnezeu. Noe a zidit un altar imediat după ce a părăsit corabia în care supravieţuise potopului (Gen. 8:20). Avraam a zidit altare la Sihem (Gen.l2:7), la Betel (Gen. 12:8) şi pe muntele Moria (Gen. 22:9). Isaac a zidit un altar la Beer-Şeba (Gen. 26:25). Iacov a înălţat şi el un altar la Betel (Gen. 35:7). Moise a zidit un altar la Refidim (Exod. 17:15) şi altul la Horeb (Exod 24:4).

Facerea Cortului sau construirea Templului nu a însemnat renunţarea la închinarea personală prin zidirea de altare. Iosua a înălţat un altar pe muntele Ebal (Iosua 8:30), Ghedeon la Ofra (Jud. 6:24), Samuel la Rama (1 Sam. 7:17), Saul la Micmaş (1 Sam. 14:35), Ornan (1 Cron. 21:26), iar profetul Ilie a dres altarul de pe muntele Carmel (1 Regi 18:31-35).

Noul Testament aminteşte de 21 de ori despre altar, în învăţătura creştină, închinăciunea nu se mai face în forme ceremoniale, ci „în Duh şi în adevăr” (Ioan 4:19-24).

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/altarul/

 

De ce s-a dus Pavel în Arabia și ce a făcut el acolo?

download - Copie

IULIE 23, 2020 1:00 PM / UN COMENTARIULA DE CE S-A DUS PAVEL ÎN ARABIA ȘI CE A FĂCUT EL ACOLO?

Unul din amănuntele „esențiale“ ale pregătirii lui Saul din Tars pentru a deveni „apostolul“ Pavel, apostol al neamurilor a fost timpul petrecut de el în Arabia.

Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între neamuri, îndată n-am întrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim, la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile“ (Galateni 1:15-17)

Există ispita să umplem spațiile „albe“ pe care providența le-a lăsat în Biblie scriind acolo părerile noastre preconcepute. Această tendință i-a făcut pe mulți să spună că învățăturile creștine nu au neapărat o origine „cerească“, ci sunt rezultatul unor contaminări cu „adevărurile“ altor religii. Cei ce neagă divinitatea lui Isus Christos pretind că, între vîrsta de 12 ani, când a fost dus la Templu, și cea de treizeci de ani când și-a început misiunea publică, băiatul din Nazaret a fost în Orient și s-a educat în religiile indiene. Printr-o presupunere asemănătoare, timpul petrecut de Pavel în Arabia ar fi însemnat trei ani de e„ducație esoterică“ cu caracter universalist, care i-a înlesnit apoi ieșirea din tradițiile înguste al iudaismului. Este o presupunere care-l aseamănă pe Saul din Tars cu inițierea esoterică primită apoi și de … Mahomed.

Și într-un caz și în celălalt însă, deși nu avem informații directe, avem suficiente informații din alte pasaje biblice care să aneantizeze astfel de speculații. Dacă-i crezi pe Isus din Nazaret și pe Saul din Tars ca persoane sincere și cinstite, trebuie implicit să accepți mărturia lor categorică despre originea „extraterestră“ a mesajullui propovăduit de ei.

Deci, Noul Testament ne spune că apostolul Pavel nu s-a dus la Ierusalim imediat după convertirea lui, ci a plecat pentru o perioadă de trei ani în „Arabia“.

Avem deci de clarificat o destinație, o perioadă de timp și o motivație precisă. Unde, cât și de ce a plecat Saul din Tars în Arabia?

Unde și-a petrecut Saul cei trei ani?

În privința „Arabiei“ despre care citim în Biblie este folositor să nu o confundăm cu Arabia Saudită de astăzi. Pe vremea când a fost scris Noul Testament, prin Arabia se înțelegea tot teritoriul de pe malul stâng al Iordanului, cu Decapoles în nord și cu deșertul din sudul Mării Moarte.

arabia Isaia

bible-archeology-exodus-kadesh-barnea-petra-nabataean-trade-routes-50bc

Pe vremea lui Pavel, „Arabia“ era sinonimă cu regatul Nabateenilor. Așa apare ea în cărțile Macabeilor (1 Mac. 5:25, 39, 9:35 și 2 Mac. 5:8).

Când s-au întâmplat toate acestea?

Saul din Tars s-a dus la Damasc cu scrisori de împuternicire din partea iudeilor ca să-i prindă pe creștini și să-i aducă la Ierusalim, dar acolo a devenit el însuși creștin și a ajus să simtă pe pielea lui prigoana iudeilor:

Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ şi a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”
„Cine eşti Tu, Doamne?” a răspuns el.
Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”
Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?”
„Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci”.

După câtva timp, iudeii s-au sfătuit să-l omoare, şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare. Dar, într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă. (Între aceste două versete sunt cei trei ani petrecuți în Arabia). Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici, dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic. Atunci, Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu evreii care vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare. Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au pornit la Tars“ (Fapte 9:1-6, 23-30).

Pavel ne spune că a fost forțat să fugă din Damasc nu numai din pricina iudeilor, ci și din pricina dregătorului împăratului Aretas. Iată relatarea lui:

paulinbasket02În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea damascenilor, ca să mă prindă. Dar am fost dat jos pe o fereastră într-o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din mâinile lor“ (2 Corinteni 11:32-33).

 

Menționarea lui Aretas (9 î.Ch – 39 d.Ch), împărat client al romanilor peste nabateeni, plasează convertirea lui Saul din Tars nu mai târziu de anul 39. Sub domnia lui Aretas, nabateeni au cunoscut cea mai mare dezvoltare culturală și economică. Aretas a fost echivalentul lui „Irod cel Mare“ al Iudeii. El a dezvoltat cetatea Petra și a construit o serie de orașe pe ruta Petra-Gaza, la malul Mării Mediterane. Teritoriul administrat de el s-a întins spre nord până la Damasc și spre sud cam prin nordul Arabiei de astăzi.

Timp de trei ani, Saul din Tars a străbătut cetățile nabateenilor și le-a predicat Evanghelia.

De ce … în Arabia?

Mai important însă decât „unde?“ a stat Saul trei ani este întrebarea „de ce?“ a stat el acolo. De ce nu s-a dus de la Damasc direct la Ierusalim, unde erau ceilalți apostoli ai Domnului și de unde plecase el însuși?

Este evident că, o vreme, nici apostolii din Iudeea și nici mai marii poporului iudeu de acolo nu aveau încredere în Saul. Cei dintâi îl considerau încă un pericol, iar ceilalți îl considerau un trădător care trebuie redus repede la tăcere.

Apostolii din Ierusalim au avut nevoie de un timp în care Saul să dovedească faptul că ce s-a petrecut în Damasc nu era doar o altă stratagemă prin care urmărea să pătrundă în mijlocul lor ca să-i poată aresta apoi pe toți.

După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile. Dar n-am văzut pe niciun alt apostol, decât pe Iacov, fratele Domnului. În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint. După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei. Şi eram încă necunoscut la faţă Bisericilor lui Hristos, care sunt în Iudeea. Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduieşte credinţa pe care căuta s-o nimicească odinioară”. Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea“ (Galateni 1:18-24).

Cei trei ani petrecuți în Arabia au reprezentat tocmai acest lucru. În plus, în providența lui Dumnezeu Saul din Tars a avut nevoie de două lucruri: să-și limpezească natura chemării lui și să debuteze ca apostol al Neamurilor fără a fi delegat sau dependent de cei de la Ierusalim.

În Arabia, Saul din Tars a primit „descoperirea dumnezeiască“ despre care le vorbește galatenilor:

Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos“ (Galateni 1:11-12).

Una din condițiile ca să devii apostol a fost să fi stat o vreme la picioarele Domnului Isus. Ca să-l facă aposol recunoscut de toți creștinii, Domnul Isus i-a dat lui Saul un har special. Ucenicii de la Ierusalim au stat împreună cu Isus Christos în anii misiunii Lui pe pământ. Saul din Tars a stat cu Isus Christos „în slava celui de al treilea cer“!

E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului. Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu, dacă a fost fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie) a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească“ (2 Corinteni 12:1-4).

Această „descoperire dumnezeiască“ a avut loc în perioada celor trei ani petrecuți departe de Ierusalim, în Arabia. Ea i-a dat drept să se socotească „apostol al lui Isus Christos“ (trimis personal împuternicit). Lucrul acesta s-a văzut foarte clar, după alți paisprezec ani, când Saul, devenit între timp Pavel, a avut-o cu reprezentanții Bisericii din Ieruslaim:

După paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba şi am luat cu mine şi pe Tit. M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur, din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie; noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi. Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor – aceştia, zic, ei, cei cu vază, nu mi-au adăugat nimic. Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur –  căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur făcuse şi din mine apostolul neamurilor – şi când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur“ (Galateni 2:1-9).

Cei trei ani petrecuți în Arabia n-au fost pentru Pavel recluziunea unui pustnic, ci ani de clarificare și practicare a chemării de a fi „apostol al neamurilor“. Unde să înveți mai bine să fi așa ceva decât dincolo de granițele Israelului? Fără nici o îndoială, Pavel a avut nevoie să recitească toate pasajele din Vechiul Testament care vorbeau despre Israel ca lumină a Neamurilor și despre harul mântuirii care trebuie dus tuturor popoarelor până la marginile pământului.

 https://scripturile.wordpress.com/

A FI EVREU de Caius ben Obeada

download - Copie

Există o vorbă bătrânească:

Cu cât ştii mai puţin cu atât mai bine….”

Un motto pe care l-am folosit în viaţă, încercând să tai pofta curiozităţii. Totuşi sunt lucruri şi timpuri în care indiferent dacă eşti la cunoştinţă sau nu, ajungi să fi judecat. De exemplu un șofer ia o amendă pentru încălcarea limitei de viteză indiferent dacă ştie sau nu. Dibăcia vieţii este să ştii îndeajuns să poţi trăi în lumină, să poţi face voia Celui care a dat şi dă viaţă.

O întrebare cu care am fost confruntat în ultimi 25 de ani a fost şi este: „Ce te faci când ajungi să cunoşti mai mult?” Care este responsabilitatea unuia în faţa unor adevăruri descoperite? Poţi să treci cu vederea sau să ignorezi aceste posibilităţi de adevăr? Întrebări la care am ajuns să meditez, încercând să găsesc motive de acţiune sau indiferenţă. De exemplu: „Poţi trece cu vederea posibilitatea veşniciei?” Te poţi face că nu înţelegi sau că nu pricepi când Cristos iţi face clar invitaţia veşniciei?

Curiozitatea unei identităţi necunoscute

În ani 1983 eram proaspăt venit pe meleagurile Americii. Frăţietatea baptistă din oraşul New York îmi găsise un loc de muncă la o fabrică de asamblat mobilă din Iugoslavă, mai târziu începând să lucrez în construcţii datorită intervenţiei păstorului italian penticostal. Tata în această perioadă era implicat în afaceri cu un evreu român, încercând să deschidă o fabrică de poşete şi produse de piele.

La început anului 1984 în oraşul New York, partenerul lui tata obţine o audienţă în faţa reprezentantului guvernatorului New Yorkului pentru ajutorul micilor companii. Tata împreună cu Rony (partenerul său), sau prezentat la această audienţă în care reprezentantul guvernatorului pentru mici companii era şi el evreu. Rony începe discuţiile prezentând avantajele financiare pe care această companie le-ar produce, locurile de muncă care s-ar crea, necesităţile financiare pentru o astfel de companie, în concluzie cerând ajutor statului New York. După mai multe minute de discuţii cu Rony, reprezentantul guvernatorului întreabă de ce tata nu spune nimic?

În puţine cuvinte tata se scuză pentru restricţiile de comunicare a limbii engleze. Reprezentantul guvernatorului îl analizează în câteva priviri după care spune: „tu eşti evreu”. Abandonând discuţiile audienţei iniţiale, acest om fără să fi cunoscut prea multe despre tata în afară de numele Simion Obeada, îi spune istoria evreilor din Europa, cum prin anii 1600 evrei au părăsit Germania datorită prigoanei, unii dintre evrei ajungând să se stabilească pe teritoriile României, iniţial în zona Transilvaniei – Banatului alţii emigrând mai departe spre Moldova în zonele Iaşului.

Tu eşti evreu, numele tău este evreu, trebuie să-ţi cauţi spiţa neamului.” – îi spune reprezentantul guvernatorului.

Nu după multă vreme de la această audienţă, tata se duce la un magazin de catarame pentru poşete. Mergând pe stradă, în faţa unei clădire într-un mod suspicios o pălărie evreiască era pusă pe un coş de gunoi. Coşurile de gunoi erau goale, răsturnate să demonstreze că sunt goale. Pe unul din aceste coşuri, o pălăria neagră i-a luat ochii. Se uită la ea cu atenţie să observe ca era nouă fără să fi avut vre-un semn că ar fi fost folosită sau purtată vreo-odată.

Fără sacoşă sau geantă, şi-o pune pe cap şi merge mai departe spre magazinul de catarame. Îşi face cumpărăturile necesare după care merge mai departe la un magazin de piele. Proprietarul magazinului de piele (un evreu ortodox) îi face calculul la piele de 700 dolari, „dar pentru că eşti de-al nostru o să plăteşti 350 de dolari”. Pe parcurs tata a ajuns să se împrietenească cu acest evreu, care la rândul său i-a spus mai multe despre istoria evreilor şi schimbările numelor de familie datorită locurilor şi emigraţiei la care au fost supuşi. „Tu eşti evreu şi trebuie să-ţi cauţi seminţia” îi spune noul prieten evreu.

După aceste prime experienţe din anii 1983-84, o serie de întrebări şi curiozităţi apar în viaţa familiei. În cercurile de afaceri în care pătrunse-se tata, toţi îl tratau ca pe un evreu. Noi acasă eram amuzaţi de tratamentul pe care tata îl primea, stârnind curiozitatea originii familiei noastre.

Îmi aduc aminte că în copilărie ajunsesem să vorbim de asemănarea numelui Obeada cu a profetului Obadia, fără să fi ştiut nimic de variaţiile numelor evreieşti. În America am ajuns în contact cu mulţi evrei care mă considerau evreu după nume. Când mă întrebau ce sunt, le răspundeam că sunt un baptist Român. Uimiţi de răspuns mulţi m-au întrebat: „Sunt baptişti în România?”

Sămânţa curiozităţii identităţii fusese pusă în această perioada timpurie a emigraţiei în America. Noile experienţe au început să alimenteze dorinţa de a cunoaşte spiţa neamului.

Spiţa neamului

M-am născut în oraşul Constanţa unde am copilărit şi crescut. Din partea mamei mă trag dintr-o familie bogată în istorie. Viorica Dumitru a fost fata mai mare a fratelui Ştefan Dumitru, fostul păstor al Bisericii Baptiste Sfânta Treime din Constanţa. Ştefan a fost băiatul mai mare a lui Haralambie Dumitru, unul din pionerii credinţei din Ialomiţa şi Dobrogea, un viteaz al credinţei baptiste ajuns în analele istorie Baptiste din România sub pana teologului Alexa Popovici. Haralambie este acela care a suferit pentru credinţă, bătut la tălpi de jandarmi pentru Cristos, ajungând să meargă în genunchi de la un sat la altul de dragul Evangheliei.

Acest viteaz la rândul lui fiind urmaşul piratului Haidaru care la ani 1700 fura aurul şi tributul României din mâinile Otomanilor să-l dea înapoi regelui şi săracilor poporului. O istorie bogată, generaţii de oameni tari care fără frică, de la hoţi ajung viteji ai Domnului în vestirea Evangheliei indiferent de împrejurări sau repercusiuni.

Din partea tatălui sunt descendent a lui Romulus Obeada un lider baptist al satului Zolt, care împreună cu fratele său Ioan construiesc biserica Baptistă. O investiţie a familiei, pe banii şi proprietatea neamului Obeada. Mergând mai departe pe firul istoric al familiei Obeada, străbunicii Petru şi George Obeada au fost cei care la ani 1781 au dedicat Biserica Ortodoxă din satul Zolt împăratului Austro-Ungar Iosif.

Cinci generaţii de baptişti din partea mamei, cinci generaţii de baptişti din partea tatălui. O istorie bogată din partea mamei, o enigmă istorică din partea tatălui.

Curiozitatea termenului kneaz

Prin anii 1992, eram în procesul de a cumpăra o casă la 5 ore de oraşul New York în localitatea Sidney. Trecuseră 9 ani de la venirea noastră în America, aveam 2 fete şi încercam să ne integrăm mai bine în noua societate. În această perioadă curiozitatea speţei neamului se stinge fiind preocupat mai mult de viitorul familiei pe noile meleaguri decât de trecut neamului. Zilele de lucru erau mai lungi, timpul cu familie era mai limitat. Legăturile cu restul familiei în România erau mai rare, telefoanele extrem de scumpe, poşta mai rară.

Printr-o curiozitate a mamei şi plictiseala unei seri, mama începe să caute pe internet (la search) numele Zolt. Spre surprinderea ei ajunge la o pagină care arată fotografiile bisericii de lemn din Zolt, împreună cu inscripţiile murale. Numele lui Petru şi George Obeada apar pe pereţii bisericii, şi mai surprinzător având titlurile de kneaz (kinez). După o cercetare rudimentară pe internet a cuvântului kneaz ajungem la descoperirea că aceşti fraţi erau voievozi (kneazi).

Cunoscând simplicitatea familiei de pe meleagurile Bănăţene, m-am întrebat de corectitudinea termenului încercând să găsesc etimologia cuvântului kneaz. După mai multe ore de cercetare pe internet descopăr o incertitudine în originea şi semnificaţia acestui termen. Un dicţionar redă următoarea explicaţie a cuvântului:

CNEAZ cneji m. inv. 1) Întemeietor si sef al unui stat. 2) Conducător al unei provincii în vechea Rusie. /<rus. kneaz, ucr. Knjaz (http://cneaz.dictionarweb.com/)

Mai departe descopăr că un cneaz era stăpânitorul unui cnezat:

» CNEZÁT, cnezate, s.n. Formă de organizare politică de tip statal (la români şi la slavi) în evul mediu bazată pe autoritatea cneazului; teritoriu stăpânit de un cneaz. – Cneaz + suf. -at. (http://www.webex.ro/litere.php?cuv=c&offset=21030&limit=30)

Descrieri interesante, însă, cercetând mai departe etimologia termenului kneaz, ajung să citesc comentariu lui Florian Curta criticând lucrarea lui István Vásáry’s „Cumans and Tatars”. Florian face observaţia unei dificultăți linguistice în ce priveşte scrierea unor termeni folosiţi de autorul maghiar dând exemplu cuvintelor kneaz şi cneaz. (1) Improbabilitatea scrieri corecte a unor termeni în uzanţa poporului ridică dificultăţi în descoperirea etimologiei termenilor. Un alt comentariu l-am găsit pe un forum în care se făcea analogia cuvintelor kuninggaz cu cuvântul kneaz, probabil provenind de la cuvântul german koning care ar sugera traducerea „a fi născut nobil”, kunegu „a fi prinţ”, sau knez din rusă. (2)

Încercând în continuare să găsesc etimologia cuvântului kneaz mi-am adus aminte de asemănarea cu un cuvânt evreiesc: ashkenaz. Căutând etimologia acestui termen un site evreiesc făcea observaţia că în unele scrieri acest cuvânt ajunge să fie folosit în forma greşită de ashkneaz în loc de ashkenaz. (3) Interesantă descoperirea, însă ceea ce mi-a acaparat ochii a fost explicarea cuvântului:

Ashkeneaz (Aşchenaz în româneşte) a fost primul copil a lui Gomer, fratele lui Rifat şi Togarma (Gen. 10:3, 1 Cron. 1:6) şi se crede a fi înaintaşii popoarelor Germanice, Scandinave şi Slavice.(4)

În contextul tradiţiei ebraice, Ashkenazi erau consideraţi a fi comunitatea evreiască împrăştiată de la „Ţara Rinului” (Germania) la Riga (capitala Letoniei) la România. (5) Prin asociere a termenului kneaz şi ashkeneaz se pare că etimologia cuvântului ar avea o influenţă slavică, purtând rădăcini ebraici la emigraţia evreilor în timpurile medievale în ţările germanice, împrăștiindu-se spre meleagurile României de astăzi.

Nu aş fi fost aşa de curios dacă încă două elemente nu ar fi jucat un rol important în cătarea sau explicaţia titlurilor celor doi înaintaşi din secolul XVIII. În primul rând am încercat să descopăr mai multe despre originea familiei. Din păcate nu am ajuns să descopăr prea multe, însă două interviuri m-au pus pe gânduri. În primul rând am încercat să aflu câte ceva de la neamuri. În 1990 am avut ocazia să pot face un interviu filmat cu bunica mea Maria Obeada din Zolt. După o serie de întrebări, cu dezamăgire am descoperit că nu mă poate ajuta cu nimic referitor la Obeada, în afară de enumerarea neamurilor prezente. Străbunicul Emilian murise tânăr, bunicul fiind crescut de un unchi: moş Goloşie. Din câte am înţeles bunicul nu a putut afla prea multe din partea tatălui său, iar ceea ce a ştiut sau dus cu el la veşnicii.

Cea ce mi-a dat o speranţă au fost comentariile a două persoane importante din familie. În anii tinereţii, tata curios şi el de spiţa neamului l-a întrebat pe moş Goloşie de unde ne tragem. Moşul i-a tăiat cuvântul pe scurt spunând: „tu nu trebuie să ştii”. Un mod brutal şi radical de a închide orice uşa de dialog unui copil. Totuşi, moş Goloşie niciodată nu a divulgat nimic despre trecutul familiei. Se pare că moşul ascundea ceva, având în vedere că încă ne aflam la câţiva ani după al doilea război, comunismul ajungând la putere.

În jurul anilor 1994-95 mătuşa mea Marioara, sora mai mare a tatălui a venit în America la fiul său. Într-o seară am întrebat-o dacă ştie ceva de neamul Obeada, dacă a vorbit vre-odată cu bunici despre acest subiect. Într-un mod destul de interesant, mătuşa îmi spune că mama Uţă, mama bunicului meu i-a spus că Obeada vine din Germania. Nu a dat alte explicaţii şi nu a clarificat nimic din istoria neamului.

Până la această dată am ştiut că moş Goloşie ascundea adevărul spiţei familiei, iar mama Uţă s-a limitat să ne spună că neamul nostru îşi are originea din Germania. Cea ce nu puteam încă să fac legătură erau prezenţa celor doi kneazi care de fapt ar fi putut fi ashkenazi, ascunşi sub titlul fictiv a termenului ebraic care însemna germanic.

Secretele moşului Goloşie

În urmă cu câţiva ani am ajuns să descopăr un mic secret a moşului Goloşie. În cimitirul satului Zolt se află un mormânt evreiesc a unui bătrân Wagner. Nimeni nu a ştiut sau vorbit de acest om în afară de câţiva membri a familiei mele. Se pare că pe perioada la al doilea război mondial, acest evreu a găsit refugiu în casa lui moş Goloşie. Ascuns faţă de autorităţile timpului, acest bătrân într-un mod dubios găseşte familia Obeadă ca să-l întreţină, fără să fi lăsat nimic în afară de curiozitatea acestui individ.

Bătrânul nu trăieşte mult şi pleacă la veşnicii, cimitirul Zoltului fiind locaşul de odihnă a acestui evreu. Piatra de aducere aminte încă se poate vedea pe dealul cimitirului unde Wagner este înmormântat, în vecinătatea gropilor familiei Obeada.

Prezenţa acestui bătrân în satul Zolt a stârnit o curiozitate, care a fost satisfăcută când am ajuns să citesc statistica de recensământ după religie din anii 1905-10. În această perioadă după documentele maghiare în satul Zolt erau 5 evrei. Într-un sat de aproape 400 de locuitori, documentele de recensământ descoperă prezenţa a unor familii evreieşti.

În acest context am înţeles de ce acest bătrân pe nume Wagner ajunge să găsească refugiu în sânul familiei Obeada.

Un alt secret al moşului care am ajuns să-l descifrăm în ultimi ani a fost însăşi educaţia bunicului meu Romulus şi a fratelui său Ioan. Evrei banatului nu erau printre cei mai buni agricultori. De fapt în istoria evreilor nevoia de a emigra dintr-un loc în altul a făcut ca meseria să devină „brățara de aur”. În acest context evrei au ajuns să fie consideraţi printre cei mai buni meseriaşi şi comercianţi ai Europei. Tatăl bunicului meu murind tânăr a lăsat pe bunicul orfan, moş Goloşie ajungând să-şi ia responsabilitatea creşterii.

La anii tinereţii, moș Goloşie trimite pe bunicul la Făget la o tăbăcărie să înveţe meserie de la un meseriaş evreu. Din scrierile şi mărturiile vremii, la anii 1920-40 tăbăcăriile Timişoarei şi Lugojului erau deja cele mai renumite din ţară. În Timişoara, după mărturia lui Ladislau Bloch, la ani 1920 un tânăr putea să înveţe meseria de tăbăcar în trei ani. Tot Ladislau scria că majoritatea ucenicilor din acea vreme erau evrei.(6)

Se pare că moş Goloşie în loc să ţină pe tânărul Roma la sapă să înveţe agricultură, îl trimite să înveţe meserie la Făget, unde mai târziu ajunge să înveţe meserie şi tatăl meu, din mâinile la acelaşi meseriaş. Într-un mod ascuns, moş Goloşie păstrează intuițiile ebraice, trimiţând pe bunicul la meserie ci nu l-a sapă, iar fratele bunicului (Ioan Obeada) mergând să facă economie, devenind un comerciant.(7)

Secretele moşului fiind desluşite după mulţi ani de la plecarea sa la veşnicii, curiozităţi care ajung să dea o claritate în găsirea originii etnice a numelui Obeada.

Variaţiile scrierilor numelor

Numele unei persoane determină o identitatea, o apartenenţă. Curiozitatea asemănării numelui Obeada cu cel al profetului Obadia, m-am aventurat să cercetez mai bine originea numelui. Un lucru pe care l-am observat imediat a fost unicitatea numelui. După ani de zile de cercetare prin intermediul internetului, şi legăturile pe care le-am luat şi cu alţi purtători a aceluiași nume de familie, am ajuns să descopăr că toţi îşi au o descendenţă Bănăţeană.

Mai curios a fost să descopăr că în satul Zolt mai sunt cel puţin 5 familii Obeada care actualmente nu se recunosc a fi înrudite decât de departe. Toate aceste familii şi-au găsit un descendent comun în numele Obeada, originari din aceiași zonă Bănăţeană, şi mai precis din acelaşi sat. Am ajuns să descopăr o familie Obeada la Brașov, alta la Lugoj, şi în alte localităţi, toţii având o legătură genealogică cu cei din Banat. Se pare că aceşti Obeadă îşi au rădăcini în prezenţa kneazului Petru şi George pe meleagurile Banatului.

O altă curiozitate a constat în apartenenţa numelui la un grup etnic. În general un nume dezvălui o etnicitate. Din observaţiile făcute, Obeada nu este un nume comun românesc. Încercând să stabilesc o etnicitate a numelui am ajuns să descopăr origini evreieşti. Cercetând datele electronice ebraice a numelor de familii evreieşti, am descoperit ca numele Obeada are codul „soundex” 073000. În baza acestor date, numele Obeada a fost găsit să aibe 140 de variante de sunet, numele asemănând în pronunţie, însă diferindu-se în scriere. (8)

Site-ul evreiesc prezintă următoarele asemănări a formei numelui Obeada (Searching for surname OBEADA with soundex code 073000):

OBADIAH, OBADYA, OBADYAH, OBATH, OBED, OBEDIA, OBEDIAH, OBEIDI, OBET, OBIDIA, OBOD, OBUT, OFIDIE, OJVED, OJVIDI, OPAD, OPAT, OPATU, OPET, OPIAT, OPPET, OVADA, OVADIA, OVADIAH, OVADIE, OVADIJA, OVADIYA, OVADO, OVADYA.

Se pare că numele Obeada nu numai că are o origine evreiască, însă are şi o semnificaţie evreiască: „slujitorul Domnului”.

Încercând să înţeleg de ce atâta confuzie în scrierea şi pronunţarea numelor evreieşti, am ajuns să citesc despre variaţiile numelor ebraice şi motivul care a produs şi produce confuzie. Explicaţia pe care am găsit-o expune faptul că poporul evreu are o istorie bogată începând cu Avrohom (Avraam) până la zilele noastre. Mii de ani de istorie şi generaţii de evrei. Emigrarea evreilor dintr-o parte a alta a lumii a influenţat şi scrierea numelor. Unii ca să scape de persecuţie au schimbat numele familiilor, alţii au adăugat silabe încercând să-l facă asemănător zonei unde se stabiliseră.

Exemple de variaţii au fost găsite în majoritatea numelor evreieşti. De exemplu:

Aben, Ibn, Aven, Avin, Ben – all meaning „son of”
Abram, Abraham, Ibrahim, Abrahim
Aaron, Aron, Aharon
Cavalleria, Caballeria, Cabellera, Cavallera
Elazar, Alazar, Alacar
Esther, Ester, Azter, Ezter
Hasdai, Chasdai, Azday, Acday
Isaac, Isach, Azach, Acach
Jacob, Jaco, Iacob, Iaco
Reyna, Reina, Avenreina, Avireina
Sahadia, Cahadia, Sadia
Salamon, Solomon, Culema, Salamo, Shlomo
 (9)

Obeada la fel ca şi restul numelor evreieşti a ajuns să sufere schimbări linguistice datorită locurilor unde aceste familii au ajuns să-şi trăiască zilele exilului.

Semnificația arborelui genealogic

Două nume şi caractere Biblice aduc un interes numelui de familie pe care am ajuns să-l moştenesc: Obadiah şi Obed. Deja am stabilit că în cursul istoriei scrierea celor două nume au diferit în funcţie de zona demografică unde aceste familii ebraice au trăit. Există o imposibilitate a descoperiri arborelui genealogic şi a confirmării unei spiţe Biblice. Moş Goloşie şi alţii ca el au ajuns să ascundă adevărul liniei genealogice de-a lungul secolelor în favoarea păstrării în viaţă a noii generaţii.

Totuşi o mică incursiune şi studiu a celor două nume ajung să trezească un entuziasm a posibilităţii unei linii Biblice milenare din partea familiei Obeada. În primul rând cine a fost profetul Obadiah?

Obadiah se pare că a fost un profet care a trăit în jurul anilor 587 B.C. pe timpul invaziei Ierusalimului de către Nebucadneţar al Babiloniei. Acest profet face profeţii împotriva Edomului descendenţii lui Esau fratele lui Iacov copii lui Isaac. În Talmud, după opinia unor rabini, s-ar părea că Obadiah ar fi fost un edomit convertit, însă nu a putut fi demonstrată această părere. Pe lângă profetul Obadiah, pe paginile Bibliei mai găsim încă 12 personaje purtătoare a aceluiaşi nume. O concordanţă Biblică demonstrând cu uşurinţă prezenţa acestor nume pe paginile Vechiului Testament.

În urma unui scurt studiu Biblic, se pare că personaje Vechiului Testament purtători a numelui Obadiah au fost oameni a lui Dumnezeu, demni de semnificaţia numelui pe care l-au purtat; „slujitori a Domnului”. De exemplu:

1 Împărați 18: 3 Şi Ahab a trimis să cheme pe Obadia, mai marele casei lui. – Obadia se temea de Domnul. (Acest Obadia a ascuns pe cei 100 de prooroci să-i hrănească cu pâine şi apă de mâna lui Izabela).

1 Cronici 7:3 Fiul lui Uzi: Izrahia. Fii lui Izrahia: Micael, Obadia, Ioel, Işia….(aceştia erau unii din vitejii lui David din seminţia lui Isahar.)

1 Cronici 9:16 Obadia, fiul lui Şemuia (un uşier Levit care păzea Casa Domnului)

În afară de aceşti viteji Biblici, istoria ebraică ne aduce la cunoştinţă şi prezenţa a unor învăţaţi (rabini) care şi-au lăsat o amprentă în istoria neamului evreiesc post – rabinic:

• Rabbi Obadiah De Bertinoro (1455-1520) care a trăit în Italia, autorul şi comentatorul lui Mishnah. (10)

• Rabbi Obadiah Sforno (1475-1550) născut în Italia autor la mai multe cărţi printre care cartea filozofică „Or Ammim”. (11)

• Israeli Chief Rabbi HaRav Obadiah Yossef (12)

• Rabbi Obadiah Hadayah (13)

O serie de rabini care şi-au lăsat o amprentă în înţelegerea şi practica tradiţiilor ortodoxe evreieşti.

Un alt caracter cu o semnificație mai aparte este găsit pe paginile Biblie sub numele Obed. Dacă până acum am observat personajele Biblice purtătoare a numelui Obadiah, numele acestui personaj aduce o implicaţie Mesianică.

Obed îl găsim pe paginile Bibliei a fi băiatul lui Boaz şi Rut, bunicul împăratului David din seminţia lui Iuda. (Rut 4:21-22). De asemenea, numele lui Obed ajunge să fie menţionat ca strămoș a Domnului Isus Cristos în arborele genealogic scris de Matei şi Luca. Dacă am presupune că Obeada ar fi un descendent a lui David, implicit se ajunge la o apartenenţă a seminţiei lui Iuda. O asumpție în general acceptată, atâta timp cât majoritatea evreilor zilelor noastre par a fi descendenţi a seminţiei lui Iuda.

Numai gândul la această posibilitate îmi aduce fiori şi sudori reci, de responsabilitatea creată de Cristos în sânul seminţiei lui Iuda.

Indiferent de arborele genealogic, de apartenenţa la seminţia lui Iuda, lui Levi sau a lui Isahar, certitudinea apartenenţei poporului ales ajunge să mă copleşească şi să devină o greutate a responsabilităţii cunoaşterii unei astfel de posibilităţi divine.

Dificultăţile rabinice

Problema identităţii ebraice a fost şi rămâne o sursă de convergenţe rabinice de cel puţin 2000 de ani. În baza Scripturilor un evreu era orice copil născut din tată evreu, indiferent de apartenenţa etnică a mamei. În acest principiu Boaz ia de nevastă pe Rut, care era o moabită (Rut 1:4), şi dă naştere unui copil pe nume Obed. Acest copil ajunge să fie bunicul împăratului David (Rut 4:17), cel mai venerat şi iubit împărat al evreilor din toate timpurile.

Nimeni nu a putut sau va putea contesta apartenenţa etnica a lui David, ca evreu, la fel cum nu se va putea face şi cu restul cazurilor Biblice în care tatăl era evreu iar mama nu. Iuda, fiul lui Iacov ajunge să ia de nevastă o canaanită, mai târziu culcându-se cu propria noră, Tamar (Gen. 38:16). Roboam, băiatul lui Solomon, este un alt exemplu în care tatăl evreu ia de nevastă pe Naama, o amonită (1 Împ. 14:31), un descendent direct a lui Cristos.

Linia patriatistă a ajuns să joace un rol foarte important în contextul liniei moştenitoare a seminţiilor şi a rolului eclesiastic pe care Leviţii şi descendenţii lui Aaron ajung să-l joace în contextul slujirii lui Dumnezeu. În Exodul 32:25-29 găsim predarea leviţilor pentru lucrarea Domnului prin care ajung să omoare 3000 de oameni părtaşi idolatriei prin viţelul de aur. Datorită credincioşiei acestei seminţii, Leviţii ajung să fie aleşi pentru slujirea Tabernacolului şi mai târziu a Templului.

Levi a avut trei copii: Gherşon, Chehat şi Merari (Gen. 46:11). Seminţiile acestor trei copii a lui Levi ajung să primească responsabilităţi specifice în slujba lui Dumnezeu.

• Chehat ajunge să primească responsabilitatea preoţiei prin Aaron şi descendenţii lui, Aaron fiind primul Marele Preot – Kohein Gadol. După Aaron, printr-o linie patriatistică, oficiul Marelui Preot este păstrat în sânul descendenţilor Kohaniţi, în seminţia lui Levi descendenţi lui Aaron.
• Restul descendenţilor lui Chehat, care nu erau descendenţii lui Aaron au fost chemaţi să slujească la Tabernacol şi Templu ca îngrijitori a sfântului locaş. Ei au fost responsabili de chivot, de uneltele sacre în slujba Tabernacoluilui şi a Templului. (Numeri 3:27-32, 4:4-15, 7:9)
• Descendenţii lui Gherşon şi Merari au fost încredinţaţi cu întreţinerea cortului întâlnirii, pânzele curţii şi alte materiale de întreţinere. (Numeri 3:21-26,33-37)

Importanţa liniei patriatiste devine o necesitate absolută în menţinerea liniei Leviţilor şi a slujbelor care le-au fost încredinţate printr-un decret Dumnezeiesc. Perioada pre-rabinică (perioada primelor secole) ajunge să schimbe noţiunea unei linii patriatiste pe una maternă, o schimbare care a adus confuzie şi polemică în interpretările rabinice. Textul care a creat polemică şi o revizuire a interpretării de la linia patriatistă la cea maternă este găsit în Deuteronom 7:3-4

“Să nu te încruscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci ar abate de la Mine pe fii tăi, şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

Site-ul “half-jewish.org” (14) încercând să dea o explicaţie şi analiză a textului Biblic, prezintă 4 interpretări posibile:

1. Prima interpretare:

Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci [„ei”, bărbaţii Canaaniţi] ar abate de la Mine pe fii tăi [„fii tăi” fiind fii Israeliţi]şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

În această interpretare s-ar părea că fiul unui israelit care se căsătoreşte cu o fată păgână ajunge să înveţe păgânism de la socru. Această interpretare nu face aluzie la identitatea etnică a fiilor din această căsătorie.

2. A doua interpretare:

“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci [„el” fiind fiul unui Canaanit] ar abate de la Mine pe fii tăi [„fii tăi” fiind nepoţii unui Israelit, fiul unei fete Israelite]şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

Această interpretare prezintă posibilitatea în care fiul fiicei israelite va fi educat în păgânism.

3. A treia interpretare:

“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci [„el” fiind un bărbat canaanit] ar abate de la Mine pe fii tăi [„fiul tău” fiind nepotul unui israelit, indiferent dacă tatăl canaanit şi mama israelită sau viceversa]şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

În această interpretare, indiferent de circumstanţa paternă sau maternă, fiul va fi educat în păgânism.

4. A patra interpretare:

“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci [„el” fiind fiul unui Israelit] ar abate de la Mine pe fii tăi [„fiul tău” fiind nepotul unui Israelit]şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

În această interpretare nepotul unui israelit va fi educat în păgânism, pe când fiul unui israelit este îndepărtat de la Dumnezeu de soţia sa canaanită şi ajunge să accepte ca fiul său israelit să fie educat în păgânism.

Indiferent de interpretarea textului, nu se poate deduce ideea că un fiu din căsătoria unei fiice israelite cu un canaanit ar produce un fiu israelit. Interpretarea a doua, în realitate, a devenit legea evreilor ortodocşi în perioada post-rabinică, prin care toţii copii mamelor ebraice ajung să moştenească etnicitatea şi cetăţenia Israeliană. Indiferent de etnicitatea tatălui, mamele ebraice ajung să producă evrei.

Încercând să dea o lumină în schimbarea opiniei rabinice din primele secole, rabinul Louis Jacobs face următoarea analiză:

Versetul cheie în această conecţie este “după familiile lor, după casele părinţilor lor” (Num. 1:2). Pare a fi logic în a limita acest principiu la uniunile care au luat loc în “familiile” lui Israel, în “clanul” Israelit. Un copil născut dintr-un tată evreu şi mamă străină nu poate primi statutul tatălui atâta timp cât principiul paternal susţine că uniunea trebuie făcută în mijlocul “clanului”….

Copilul unui tată evreu, şi o mamă care nu este evreică, nu este evreu datorită aplicării linei materne. Nu există aşa ceva…El este fără o linie evreiască datorită principiului patrianist prin care o uniune nu poate făcută în afara limitelor unui clan. Copilul este evreu nu datorită mamei dar din cauză că singura cale a fi născut evreu este ca el să primească ebraitatea tatălui transmisă lui, dar acest lucru nu poate lua loc într-o uniune în afara limitelor clanului….

Din această cauză pentru rabini nu este vorba de o schimbare a principiilor de la o linie patrianală la una maternă. Principiile patrianale rămân, numai că nu pot fi folosite în această instanţă…

În schimb, unui copil a unui tată ne-evreu şi o mamă ebraică nu se poate aplica principiul liniei patriatiste, folosit în contextul unui ne-evreu, tatăl ne-evreu a făcut un pas în afara clanului. Copilul nu este evreu pentru că mama este ebraică (atâta timp cât nu este un principiu matrianal)…

El nu poate fi un evreu datorită faptului că nu este un descendent matrianal şi nu ar trebui să fie un ne-evreu pentru că principiul patrianal nu poate fi folosit. Şi pentru că nu este o categorie pentru acest copil el nu poate fi lăsat în limbo… Un nou statut a fost găsit pentru el, care în acordanţă cu Mishnah, el este un mamzer, un statut deja găsit in Lege…. Dar Legea unui mamzerat este aplicată numai unui evreu, deci lui îi este dat statutul unui evreu. De ce acest copil este evreu? Răspunsul pare a fi că datorită faptului că el trebuie să primească un statut sau un altul, şi el este născut din mama ebraică, el primeşte statutul de evreu. Dar el nu este evreu datorită faptului că este născut de o mama evreiască, ci simplu pentru că a ieşit din un pântece Evreu….” (15)

În baza acestui comentariu care este mult mai lung dar din care am ales punctele principale, fără o interpretare Scripturală a Torei, copilul unui tată evreu ajunge să fie considerat ne-evreu, neglijând total Legea lui Dumnezeu şi practica Vechiului Testament, care a demonstrat că copiii pe linie patriatistă au ajuns vitejii Domnului, în circumstanţe speciale ajungând să fie reprezentanţii Iudaismului.

Indiferent de tratarea rabinică a separării drepturilor de evreu sau nu, important nu sunt opiniile rabinice, ci însuşi atitudinea şi chemarea lui Dumnezeu din veşnicii. Apartenenţa la poporul Său este determinată de cel ce dă acest privilegiu, ci nu de opiniile unora care sau decis să răstălmăcească Cuvântul Său.

Complicaţiile interpretărilor rabinice

Două probleme neobservate le prima vedere în interpretările rabinice necesită o analiză mai serioasă. În primul rând trebuie înţeles că iudaismul este o societate exclusivă şi nu incluzivă. Rabinul Berel Wein face următoare observaţie:

“Una din diferenţele care separă Iudaismul de restul religiilor monoteiste – Creştinismul şi Islamul – este problema exclusivităţii.(16)

Schimbările interpretărilor rabinice din primele secole au schimbat istoria poporului evreu, cu repercusiuni mult mai serioase decât unii rabini ar fi dispuşi să accepte. Aş enumera trei complicaţii iremediabile:

1. Schimbarea acceptării identităţii ebraice. Aşa cum am făcut cunoscut anterior, schimbarea de la o linie patriatistă la una maternă a ajuns să piardă genealogia seminţiilor ebraice, şi mai serios posibilitatea continuităţii seminţiei Levite, care fusese chemată la o lucrare specifică. Milioane de evrei şi-au pierdut identitatea, unii rămânând numai cu numele, fără o validitate sau o recunoaştere a unei moşteniri şi chemări divine din partea evreilor ortodocşi.

2. După învăţăturile rabinice, un copil născut dintr-o mamă ebraică este considerat evreu. Numai că aici trebuie făcut o paranteză şi revenit la ceea ce rabinii primelor secole au omis să dea în vileag, sau să clarifice. Acest copil născut din mamă ebraică este considerat evreu după legea mamzer. O scurtă analiză a Legii Mamzer (17) scoate în evidenţă următoarele lucruri:

a. Mamzer este tradus bastard, cu implicaţia că acest copil este un copil nelegitim, un bastard.

b. Amamzer şi descendenţii ei, sau ai lui, nu au voie să ia în căsătorie decât un alt mamzer. Ei nu au voie să se căsătorească cu un evreu sau o evreică decât cu un convertit la Iudaism, sau o persoana în afara religiei iudaice. Prin această lege se ajunge la scoaterea celor născuţi în afara “clanului” ebraic.

c. Copiii unui mamzer rămân memzer pentru totdeauna.

3. A treia implicaţie, care are o notă mult mai serioasă, este legată de genealogia lui Cristos. În baza opiniilor rabinice, Cristos nu s-a calificat ca Mesia datorită faptului că nu a împlinit Isaia 11:1 – “Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.” Datorită faptului că Creştinismul susţine că Mesia este produsul unei fecioare, Cristos nu a avut un tată, ceea ce face să fie descalificat a face parte din sămânţa lui Iuda, un descendent a lui David în opiniile rabinice ortodoxe.

Dacă ne-am folosi de genealogia lui Luca, care ar merge pe linia mamei, Isus ar fi considerat evreu după legea mamzer, un bastard, prin care nu ar fi putut să fie Mesia. Indiferent pe ce linie genealogică am merge rabinii primelor secole au reuşit să distorsioneze legitimitatea lui Cristos ca Mesia. Schimbarea de la linia paternică pe cea maternă nu face decât să aducă mai multă confuzie, printr-un proces bine calculat de excludere a lui Cristos ca Mesia.

Schimbarea liniei patriatiste nu a fost un accident al timpului, ci un răspuns fariseic la ceea ce Cristos întrupează şi reprezintă: Mesia. Rabinii fariseilor primelor secole îşi continuă existenţa şi practicile prin evrei ortodocşi al zilelor noastre, ei fiind aceiaşi care sau confruntat cu Isus din Nazaret.

Elementele identităţii ebraice

De la Abrohom la zilele noastre poporul ales şi-a păstrat identitatea în ciuda tuturor eforturilor politice, cultural – religioase de a extermina poporul lui Dumnezeu. De la ţara promisă la singurătăţile pustiei, de la căldurile Spaniei la iernile Rusie, după mii de ani poporul ales încă îşi continuă lupta vieţii în speranţa venirii Mesiei.

Forţaţi de împrejurare, acest popor a învăţat să supravieţuiască, să înveţe din greşelile înaintaşilor săi, să ducă mai departe practicile şi învăţăturile lăsate din tată în fiu. Meseriaşi, comercianţi, artişti, învăţaţi şi savanţi, acest popor se luptă să-şi păstreze identitatea. Dacă ar trebuie să identifici un evreu ar trebui să urmăreşti două lucruri: aspectul fizic şi spiritual.

Din punct de vedere fizic două lucruri identifică într-o formă imediată un evreu:

• tăierea împrejur
• acoperirea capului

Tăierea împrejur

Cu toate că nu se poate observa într-o formă vizibilă circumcizia unui bărbat evreu, practica tăierii împrejur datează din timpurile patriarhului Avraam. Tăierea împrejur devine un simbol al legământului între Avraam şi Dumnezeu. Geneza 17: 9-14 relatează legământul pe care Dumnezeu îl face cu Avraam, YHVH fiind recunoscut ca Dumnezeu Cel Atotputernic, Dumnezeul veşniciei, Dumnezeul care avea să binecuvinteze din neam în neam descendenţii lui Avraam. Circumcizia tuturor bărbaţilor devine un act naţional de purificare şi consacrare din partea poporului evreu.

De-a lungul secolelor, mulţi din evreii emigraţi pe meleaguri străine au ajuns să elimine această practică în favoarea supravieţuirii. De fapt făcând o analiză a acestei practici în timpurile Biblice, pe timpul lui Moise, în perioada de cei 40 de ani în deşertul Sinai, poporul nu mai folosea practica tăierii. Ajunşi la intrarea în ţara promisă, Iosua obligă poporul să se taie împrejur (Ios. 5:4).

Tăierea împrejur este un semn al apartenenţei la poporul ales, un legământ care nu a fost anulat sau ratificat, o continuitate a legământului Avraamic fiind prezent in timpul lui Cristos continuând şi în zilele noastre. Toţi copii poporului lui Dumnezeu, identificaţi a fi evrei, au obligaţia patriarhală de o continuitate a recunoaşteri Dumnezeului Cel Atotputernic care încă rămâne viu şi ţinător a legământului făcut cu spiţa neamului şi urmaşilor lui Avraam. Circumcizia identifică pe bărbaţii evrei ca urmaşi a patriarhului Avraam care prin credinţă a crezut pe YHVH.

Acoperirea Capului

O altă formă vizibilă de identificare a unui evreu în public este purtarea unei tichie (mitră) numită Kippah sau Yarmulke. Prima menţiune a acoperiri capului în Scriptură o găsim în Exodul 28:4 unde Dumnezeu îi spune lui Moise veşmintele preoţeşti: “Iată veşmintele pe cari le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică lucrată la gherghef, o mitră şi un brâu…”

În Leviticul 9:6 Moise spune lui Aaron şi fiilor săi: “Să nu vă descoperiţi capetele, şi să nu vă rupeţi hainele, ca nu cumva să muriţi…”

Dumnezeu dă nişte ordine speciale de prezentare în faţa Dumnezeirii Sale, cerând marelui preot şi preoţilor să-şi acopere capetele în prezenţa Sa. Un alt exemplu de acoperire a capului îl găsim în 2 Samuel 15:30: „David a suit dealul măslinilor. Suia plângând şi cu capul acoperit şi mergea cu picioarele goale; şi toţi cei ce erau cu el şi-au acoperit şi ei capul şi suiau plângând.”

Acest pasaj dă o indicaţie că împăratul David avea obiceiul de aşi acoperi capul la închinare. Profetul Ieremia 14:4 dă un alt exemplu de ruşine şi pocăinţă, conducând la acoperire: „Pământul crapă, pentru că nu cade ploaie în ţară şi plugarii, înşelaţi în nădejdea lor, îşi acopăr capul.”

Bruce R. Booker, Ph.D. făcând o analiză referitor la acoperirea capului face următoarea menţiune:

Kippah. Un evreu bărbat nu este constrâns de halakhah să poarte kippah; nu există nici o menţionare a sa nicăieri în Talmud. Dar el este cu siguranţă un semn de identificare, de vreme ce el a devenit un obicei atât de universal printre evreii religioşi încât acesta aproape că poartă greutatea unei cerinţe halakhik. Este interesant că ceea ce identifică kippah în diasporă este diferit de ceea ce identifică acesta în Israel. În diasporă el spune „evreu;” dar în Israel el spune „dati” (religios), şi stilul său (împletit, negru, brodat, etc.) spune ce fel de evreu ortodox îl poartă. (18)

Purtarea Kippahi devine o practică universală. Nu sunt texte care să excludă sau să oblige acoperirea capului la bărbaţi, totuşi pentru un evreu acoperirea capului are o semnificaţie aparte. Enumerând câteva din motivele acoperirii capului la evrei se poate menţiona (19):

• Recunoaşterea că Dumnezeu este deasupra tuturor lucurilor
• Acceptarea Torei si a poruncilor Sale
• O identificare cu poporul evreu
• O demonstrare a misiunii a tuturor evreilor

Acoperirea capului la evrei este o chestiune de reverenţă, de recunoaştere a Suveranităţii lui Dumnezeu. Unii dintre cei mai zeloşi au ajuns să-şi acopere capul continuu în frică de lipsă de respect faţă de Dumnezeu. Tăierea împrejur şi acoperirea capului reprezintă apartenenţa la poporul evreu prin legământul Avraamic, şi respectul şi închinăciunea în faţa autorităţii lui YHVH.

Evidenţele identităţii etnice

Evidenţele cercetărilor în urma a peste 25 de ani în căutarea identităţii etnice, încercând să satisfac nişte curiozităţi la care întreaga familie a ajuns, m-au confruntat cu nişte opţiuni la care nu m-aş fi aşteptat să le întâlnesc. De fapt cine s-ar fi aşteptat să ajungă la cunoştinţa unor evidenţe care ajung să schimbe cursul vieţii, pus în faţa unei acţiuni de acceptare sau negare a ceea ce ai ajuns să vezi şi să înţelegi a fi adevărul.

În tinereţe am fost confruntat cu realitatea naşterii din nou. Mi s-a dat ocazia veşniciei nu datorită meritului meu sau a familiei mele ci datorită bunăvoinţei lui Dumnezeu şi jertfa Mântuitoare. În baza credinţei primite ajung să fac pasul primiri Cristosului în viaţa mea, o acceptare care a iniţiat o transformare continua spre imaginea perfecţiuni lui Cristos în mine.

După 25 de ani, într-un mod miraculos, în bunătatea Lui YHVH, ajung să descopăr apartenenţa familiei Obeada la poporul ales, să fiu confruntat cu realitatea unei alegeri veşnice a spiţei neamului Obeada. Unicitatea numelui de familie, variaţiile acestui nume şi mărturia limitată a neamului, descifrarea în parte a secretelor moşului Goloşie indica o apartenență irefutabilă la poporul lui Dumnezeu, care ajung să-şi ocrotească viitorul în secretele istorie de la o generaţie la alta.

Separaţi de tradiţia fariseică, sau a învăţăturilor rabinice, familia Obeada lasă o urmă în istoria Creştinismului, prin dărnicia celor doi kneazi Petru şi George care la 1781 dedică Biserica Ortodoxă, mai târziu urmaşii lor urmând exemplu acestor viteji din trecut, construiesc şi dedică Biserica Baptistă din satul Zolt spre slava Cristosului care a chemat această familie să-l urmeze.

Problema descoperirilor făcute m-au pus în faţa unor decizii mai puţin de aşteptat:

• Acceptarea dovezilor indicatoare că familia are origini ebraice
• Împlinirea legământului lui Avraam
• Acceptarea unei responsabilităţi Mesianice

Acceptarea spiţei neamului

În zilele noastre sunt mai multe ramuri ebraice care au ajuns să aibe opinii diferite la întrebarea cine este evreu. În vremurile Biblice bărbaţii evrei luau de neveste femei din afara “clanului” ebraic, copii acestora fiind consideraţi evrei. Ample exemple Biblice au demonstrat această practică în care linia patristică a determinat răspunsul întrebării cine este evreu.

În timpurile Talmudice, mai precis în secolul doi, opiniile rabinice indică o schimbare în validitatea identităţii ebraice în care numai copilul unei mame ebraice sau a unei femei convertite la iudaism ajunge să fie recunoscut a fi evreu. În zilele noastre răspunsul validităţii etnice stă în apartenenţa religioasă la care unul aderă. De exemplu:

• Iudaismul Ortodox susţine că copilul unei mame ebraice îl legitimează a fi evreu, chiar dacă acesta şi-ar schimba religia
• Iudaismul Conservative susţine linia matrianală în identificarea ebraică a unei persoane, cu toate că în ultimi ani 68% îşi doresc o schimbare la principiile Biblice patrianale (20).
• Iudaismul Reformat susţine o politică bilineală în care indiferent care părinte este evreu, copilul este evreu atâta timp cât acest copil este crescut ca evreu.
• Iudaismul Progresive recunoaşte ca evreu orice individ printr-o liniei biliniară, din partea mamei sau a tatălui.
• Iudaismul Liberal merge pe aceiași linie ca Iudaismul Reformat
• Iudaismul Reconstrucţionist merge pe linia Reformată
• Iudaismul Karaite care acceptă Tenakh (Vechiul Testament) ca scrieri canonice, excluzând Legea Orală prin învăţăturile rabinice din Mishnah şi Talmud, susţin că ebraismul a fost menţinut exclusive prin linia patriatiscă aşa cum Tenakh învaţă şi mulţi rabini susţin a fi practica ebraică din vechime. (21)

Fiind creştin baptist, am ajuns să fiu mai aproape de poziţia Iudaismului karaite datorită excluderii tradiţiei iudaice care de la sine putere ajunge în formă fariseică să adauge legi şi practice străine Cuvântului lui Dumnezeu. În baza evidenţelor descoperite şi a acceptării unei linii karaite familia Obeada îşi are origine ebraice menţinute prin linia patriatistă din tată în fiu.

Este o imposibilitate de convinge pe cineva de a fi ceea ce nu este, dacă ceva lăuntric nu atestă sau îţi dă o inclinaţie de acceptare. În cazul meu eu nu sunt singurul membru al familiei care a ajuns să accepte spiţa neamului. Părinţii, o parte din fraţi, unchi şi mătuși au ajuns să fie copleşite de ceea ce am ajuns să descoperim în urma cercetărilor făcute în ultimi 25 de ani.

Este irefutabil că familia Obeada are origini ebraice, indiferent de opiniile rabinice ortodoxe sau conservative care prin politica adaptată sunt o ramură a iudaismului exclusivă ci nu inclusivă. Caius Obeada este şi va fi un descendent evreu a familiei Obeada împreună cu familia, copii şi cei care vor urma.

Împlinirea legământului lui Avraam

Odată ce ajungi să accepţi spiţa neamului, a te identifica a fi evreu ce faci cu legământul lui Avraam? Neamul Obeada de cel puţin 3 generaţii nu şi-au tăiat împrejur bărbaţii. Băiatul meu a fost tăiat împrejur în primele zile a vieţii, eu şi restul familiei mele din necunoştinţă nu am împlinit legământul Avraamic. Ideea tăieri împrejur nu este ceva natural şi sudori mi-au venit numai la ideea împlinirii acestui act.

Imaginea patriarhului Avraam, şi durerile acestui act îmi inundau mintea. De cel puţin un an de când am ajuns să acceptăm idea că suntem descendenţi evrei am fost torturat de imaginile durerilor circumciziei. Unii din familie m-au luat de nebun, alţii au râs cu disperare la imaginile unui Caius bandajat, cu un mers de raţă, încercând să se recupereze. Nu pot scrie câte glume şi ridicularizări a circumciziei au fost făcute.

Ideea circumciziei am ajuns să o accept, însă paşi împliniri acestui act fiind inexistenţi. Bine-nţeles că Dumnezeu nu dormea în acest timp, fără să fi ştiut că El îşi are planul Său.
Tăierea împrejur nu este un act uşor de acceptat aşa cum nu a fost uşor nici lui Avraam. Credinţa şi prezenţa lui YHVH l-au forţat în împlinirea acestui act. Iosua a forţat poporul Israel să se taie împrejur înainte de intrarea în ţara promisă. Forţat de mâna Domnului, ajung să fiu tăiat împrejur. Circumstanţele unor semne de sănătate, o vizită medicala mai specializată şi împlinirea unei obligaţii patriarhale ca descendent a lui Avraam, m-au dus la acceptarea împlinirea acestui act.

Astfel din râsete şi glume a apartenenţei ebraice ajung să împlinesc legământul Avraamic. Poate să fie aceasta o coincidenţă sau un plan al divinităţii??

Fără multă reclamă, sau înştiinţarea familiei (fraţi, părinţi, etc. …) pe data de 23 Martie (27 Adar) 2009, am fost tăiat împrejur.

Imediat după operaţie am chemat pe fratele meu să-i spun că i-am luat-o înainte, la care m-a întrebat daca vreun rabin mi-a dat binecuvântarea. I-am spus că nu a fost nici un rabin la spital, însă în sala de operaţie cu excepţia unei asistente pe care nu am cunoscut-o toţi au fost evrei (doi doctorii şi doi asistenţii). În mai puţin de 40 de minute am primit un telefon din partea unui rabin din New York să mă felicite şi binecuvinteze.

Astfel că în casa primului născut a familiei Obeada, tatăl şi fiul împlinesc legământul Avraamic. În planul Dumnezeirii, la timpul pregătit din veşnicii, urmaşii unei rămăşiţa ebraice pierdute în timp şi spaţiu, împlinesc actul aderenţei şi identificării cu poporul ales a lui Dumnezeu.

Acceptarea unei responsabilităţi Mesianice

Stabilirea unei apartenențe ebraice, împlinirea legământului Avraamic prin circumcizia nu au făcut altceva decât să deschidă uşa unei responsabilităţi pe care Cristos a dat-o apostolilor. În acelaşi timp a ridicat o serie de întrebări din partea celor care până acum au cunoscut un Caius baptist. La ora actuală două întrebări care necesită o clarificare evanghelică sunt în contextul tăierii împrejur şi a acoperiri capului.

Tăierea împrejur

Am fost întrebat de ce tăierea împrejur în contextul credinţei în Cristos, a doctrinelor baptiste care nu au nici o legătură cu etnicitatea ebraică. Tăierea împrejur nu are nici o legătură cu credinţa şi practica baptistă, însă are o importanţă deosebită în contextul descendenţei ebraice. Două lucruri ar trebui clarificate în contextul tăierii împrejur şi viaţa de credinţă:

1. Biserica primului secol a fost cu predominanţă evreiască. Primul Conciliul Bisericesc de la Ierusalim a trebuit să clarifice cerinţele unor evrei prin care toţi cei ce acceptaseră noua viaţă în Cristos (din rândurile neamurilor) să fie tăiaţi împrejur. Apostoli fac clar bisericii că Duhul Sfânt şi adunarea sfinţilor de le Ierusalim au găsit cu cale “să nu mai punem peste voi nici o altă greutate…” (Fapt. 15:28-29)

Adunarea sfinţilor clarifică că nu este necesar tăierea împrejur în contextul credinţei în Cristos. Atâta timp cât Cristos nu a venit să înlocuiască Legea, tăierea împrejur rămâne o validitate şi o identitate a poporului evreu, un semn al legământului între poporul ales şi Dumnezeu. Biserica lui Cristos nu i se cere o convertire sau acceptanţă a unei identităţi ebraice, ci i se cere urmarea Crucii lui Cristos, a unei vieţi în Cristos.

Credincioşi evrei din primele secole au continuat tăierea împrejur până în zilele noastre fără să confunde legământul Avraamic şi acceptanţa lui Cristos ca Mesia. Pavel în Romani 3:12 scrie: “Care este deci întâietatea Iudeilor, sau care este folosul tăierii împrejur?
Oricum, sunt mari. Şi mai întâi de toate, prin faptul că lor le-a fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.”

Credincioşilor evrei din primele secole nu li s-a cerut să nu se mai taie împrejur, dimpotrivă ei au continuat să păstreze ceea ce li s-a cerut din partea lui Dumnezeu prin Avraam. Credincioşii zilelor noastre cunoscuţi sub numele de evrei Mesianici, continuă să se identifice cu poporul ales, continuând ţinerea practicilor evreiești, a sărbătorilor naţionale care îi identifică cu poporul Evreu.

2. Aşa cum am menţionat mai sus, tăierea împrejur este un semn al identităţii ebraice, o continuare a ţineri legământului între YHVH şi Avraam. Noul Testament ne redă o instanţă în care un ucenic a lui Pavel şi un învăţător a trebuit să se taie împrejur. Acest personaj Nou Testamental a fost Timotei.

În Fapte 16:1-4 îl găsim pe Pavel în misiunea la Derbe şi Listra. În aceste locuri îl întâlneşte pe tânărul Timotei care era evreu după mamă. Având în vedere că misiunea lui Pavel era în mijlocul diasporei evreieşti, Pavel îl taie împrejur pe Timotei ca să nu fie o pricină de poticnire evreilor din zonă. Pavel nu l-ar fi forţat pe Timotei să se taie împrejur dacă nu împlinea condiţia de a fi evreu. În acelaşi timp tăierea împrejur a lui Timotei a împlinit doua lucruri: împlinirea legământului Avraamic şi în al doilea rând a deschis uşile evreilor să primească Evanghelia lui Cristos.

Tăierea împrejur joacă un rol esenţial pentru cei care ajung să se identifice a fi evrei. Ani de zile şi de cel puţin 3 generaţii familia mea nu a tăiat împrejur pe descendenţii ei. Ajuns în faţa unor clarităţi şi convingeri nu numai personale dar ca familie, am ajuns să fiu forţat să împlinesc legământul înaintaşilor mei. Eu şi copilul meu am împlinit porunca data evreilor, conformându-ne şi pregătindu-ne pentru lucrările la care am fost chemaţi.

Nu ne cunoaştem viitorul, însă avem certitudinea împlinirii voii lui Dumnezeu, nu numai cu referinţă la viaţa veşnică dar şi la legalitatea apartenenţei la poporul lui Dumnezeu. Ca evrei suntem pregătiţi şi însărcinaţi prin puterea Duhului Sfânt să fim martorii neamului nostru evreu. Circumstanţele tăierii şi descoperirilor descendenţei ebraice sunt încă un mister a lui Dumnezeu. Nu ştiu de ce şi pentru ce după atâtea generaţii de Obeada, însă am încredinţarea totală în învrednicirea chemării la planul veşniciei.

Acoperirea Capului

Ca evreu ajungi să te identifici cu practicile poporului luând în consideraţie credinţa primită din partea lui Cristos. Acoperirea capului nu este numai o identificare vizibilă a fi evreu, dar este un semn de umilinţă, de supunere în faţa prezenţei lui Dumnezeu. Dacă înaintașii bisericii catolice împreună cu papa îşi acoperă capul în faţa altarului, cum aş putea să nu mă acopăr în faţa prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul adunării sfinţilor?

Nu este uşor să te prezinţi a fi deosebit faţă de alţii, să fi singurul în toată biserica cu capul acoperit. Totuşi chemarea primită, mărturia care mi-a fost încredinţată mă obligă să mă supun convingerilor şi practicii apostolilor, a credincioşilor primelor secole.

Misiunea Vox Dei are o deschidere globală în misiune. Programele şi scrierile transmise prin intermediul internetului sunt citite şi văzute în toată lumea incluzând Israelul. Identitatea de evreu a ajuns să deschide uşi, să dea oportunitatea de dialog, şi de îmbărbătare. Am ajuns nu de bună voie, ci datorită chemării şi iluminării Duhului Sfânt să-mi găsesc rădăcinile. Acoperirea capului are nu numai o semnificaţie estetică ci de principiu şi adevăr.

A fi evreu baptist

Dacă până acum 2 ani mă identificam a fi un român baptist, în ultimul an am ajuns să mă identific a fiu un evreu baptist. Nu pot să enumăr posibilităţile de mărturie şi discuţie care mi s-au deschis datorită unei identificări evreo-baptiste. Schimbările “estetice”, referindu-mă la tăierea împrejur şi acoperirea capului nu au schimbat cu nimic baza teologică la care am ajuns să ader.

Îmi aduc aminte de surpriza părinţilor şi a fraţilor la vestea tăierii împrejur. După intervenţia chirurgicală ajungând acasă m-am dus să-mi vizitez părinţii care stau la o casă distanţă de mine. După mai multe întrebări şi explicaţii referitor la procedură, tata cu lacrimi în ochi îmi spune: “Caius tu nu mai eşti un învăţător ci un rabin”. I-am răspuns tatălui: “..tata nu este decât o schimbare de termeni: din română în ebraică….”

În biserica lui Cristos au fost şi sunt mulţi evrei care au acceptat pe Cristos ca Mesia. În bisericile baptiste romane am avut binecuvântarea să avem evrei. Prin rândul celor care am ajuns să ştiu de ei pot aminti:

• Daniel Branzei (pastor) şi neamurile dânsului
• Marian Levi (pastor) şi neamul dânsului
• Mihai Ben-Hur şi familia
• Teo Smilnovici şi familia
• Familia Olaru şi neamurile
• Familia Obeada si restul neamului

Numai câteva nume din numărul mult mai mare al celor care au venit din familii evreieşti, care circumstanţele vieţii ne-au separat de spiţa neamului nostru. Pe mine m-a adus Domnul înapoi fără să ştiu de ce şi pentru ce. Cea ce mi-a fost dat să ştiu am primit, am acceptat, am ajuns forţat să împlinesc voia Sa în pregătire pentru lucrurile viitoare.

S-ar părea că aş fi un ashkeneaz, evidenţele găsite îndreptându-mi ochii spre o emigrare a neamului meu din partea Germaniei. Ca seminţie nu pot ştii de unde mă trag, posibilităţile apartenenţei numelui indică a fi: seminţia lui Iuda, lui Isahar sau a Leviţilor. Seminţia lui Iuda este cea care a perpetuat credinţa, majoritatea evreilor din zilele noastre având o linie moştenitoare în acest trib. Seminţia lui Isahar este recunoscută pentru intelectuali ei, Cartea Cronicilor făcând această menţiune (1 Cr. 12:32). Seminţia lui Levi fiind recunoscută pentru predarea şi chemarea de a învăţa şi ţine Legea lui Dumnezeu.

Nu mă emancipez la ghicirea seminţiei, însă am ajuns să fiu atent la cerinţele şi practica Evanghelică la care am fost chemat. A fi evreu nu schimbă cu nimic practica şi credinţa. A fi creştin este o chemare, o alegere a Dumnezeirii din veşnicii. Nu îmi este ruşine de credinţa primită şi nici de neamul din care am ajuns să văd lumina zilei. Credinţa este a Domnului, trăirea mi-a fost încredinţată, roadele sunt a Mântuitorului.

Shalom!
Coram Deo!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Note de subsol:

1. http://www.patzinakia.ro/NEWS/articole/Vasary-Curta-controversy.html
2. http://soltdm.com/forum/viewtopic.php?p=495
3. http://www.mispedia.org/Chassidei_Ashkenaz.html
4. http://en.wikipedia.org/wiki/Ashkenaz
5. http://en.wikipedia.org/wiki/Ashkenazi_Jews
6. http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=1432&page=3
7. http://lcweb2.loc.gov/service/gdc/scd0001/2003/20030122001ro/01320q.gif
8. http://www.avotaynu.com/csi/csi-result.html?page=previous
9. http://www.jewishgen.org/Sephardic/yohasin.HTM
10. http://www.chabad.org/library/article_cdo/aid/111914/jewish/Rabbi-Obadiah-De-Bertinoro.htm
11. http://www.chabad.org/library/article_cdo/aid/111930/jewish/Rabbi-Obadiah-Sforno.htm
12. http://en.wikipedia.org/wiki/Ovadia_Yosef
13. http://www.torah.org/learning/tabletalk/5764/vayikra.html
14. http://www.louisjacobs.org/index.php?pge_id=71
15. http://www.torah.org/features/spirfocus/tolerance.html
16. http://en.wikipedia.org/wiki/Mamzer
17. http://www.voxdeibaptist.org/Acoperirea_capului_la_barbati.htm
18. http://en.wikipedia.org/wiki/Yarmulke
19. Wertheimer, Jews in the Center: Conservative Synagogues and their Members.
20. http://en.wikipedia.org/wiki/Matrilineal#cite_note-9

http://publicatia.voxdeibaptist.org/editorial_apr09.htm

Dificultăţi Rabinice de Caius Obeada

download - Copie

Nostra Aetate  În Zilele Noastre

 Problema identităţii ebraice a fost şi rămâne o sursă de convergenţe rabinice de cel puţin 2000 de ani. În baza Scripturilor un evreu era orice copil născut din tată evreu, indiferent de apartenenţa etnică a mamei. În acest principiu Boaz ia de nevastă pe Rut, care era o moabită (Rut 1:4), şi dă naştere unui copil pe nume Obed. Acest copil ajunge să fie bunicul împăratului David (Rut 4:17), cel mai venerat şi iubit împărat al evreilor din toate timpurile.

Nimeni nu a putut sau va putea contesta apartenenţa etnica a lui David, ca evreu, la fel cum nu se va putea face şi cu restul cazurilor Biblice în care tatăl era evreu iar mama nu. Iuda, fiul lui Iacov ajunge să ia de nevastă o canaanită, mai târziu culcându-se cu propria noră, Tamar (Gen. 38:16). Roboam, băiatul lui Solomon, este un alt exemplu în care tatăl evreu ia de nevastă pe Naama, o amonită (1 Împ. 14:31), un descendent direct a lui Cristos.

Linia patriatistă a ajuns să joace un rol foarte important în contextul liniei moştenitoare a seminţiilor şi a rolului eclesiastic pe care Leviţii şi descendenţii lui Aaron ajung să-l joace în contextul slujirii lui Dumnezeu. În Exodul 32:25-29 găsim predarea leviţilor pentru lucrarea Domnului prin care ajung să omoare 3000 de oameni părtaşi idolatriei prin viţelul de aur. Datorită credincioşiei acestei seminţii, Leviţii ajung să fie aleşi pentru slujirea Tabernacolului şi mai târziu a Templului.

Levi a avut trei copii: Gherşon, Chehat şi Merari (Gen. 46:11). Seminţiile acestor trei copii a lui Levi ajung să primească responsabilităţi specifice în slujba lui Dumnezeu.

• Chehat ajunge să primească responsabilitatea preoţiei prin Aaron şi descendenţii lui, Aaron fiind primul Marele Preot – Kohein Gadol. După Aaron, printr-o linie patriatistică, oficiul Marelui Preot este păstrat în sânul descendenţilor Kohaniţi, în seminţia lui Levi descendenţi lui Aaron.
• Restul descendenţilor lui Chehat, care nu erau descendenţii lui Aaron au fost chemaţi să slujească la Tabernacol şi Templu ca îngrijitori a sfântului locaş. Ei au fost responsabili de chivot, de uneltele sacre în slujba Tabernacoluilui şi a Templului. (Numeri 3:27-32, 4:4-15, 7:9)
• Descendenţii lui Gherşon şi Merari au fost încredinţaţi cu întreţinerea cortului întâlnirii, pânzele curţii şi alte materiale de întreţinere. (Numeri 3:21-26,33-37)

Importanţa liniei patriatiste devine o necesitate absolută în menţinerea liniei Leviţilor şi a slujbelor care le-au fost încredinţate printr-un decret Dumnezeiesc. Perioada pre-rabinică (perioada primelor secole) ajunge să schimbe noţiunea unei linii patriatiste pe una maternă, o schimbare care a adus confuzie şi polemică în interpretările rabinice. Textul care a creat polemică şi o revizuire a interpretării de la linia patriatistă la cea maternă este găsit în Deuteronom 7:3-4

“Să nu te încruscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci ar abate de la Mine pe fii tăi, şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

Site-ul “half-jewish.org” (14) încercând să dea o explicaţie şi analiză a textului Biblic, prezintă 4 interpretări posibile:

1. Prima interpretare:

Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci [„ei”, bărbaţii Canaaniţi] ar abate de la Mine pe fii tăi [„fii tăi” fiind fii Israeliţi]şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

În această interpretare s-ar părea că fiul unui israelit care se căsătoreşte cu o fată păgână ajunge să înveţe păgânism de la socru. Această interpretare nu face aluzie la identitatea etnică a fiilor din această căsătorie.

2. A doua interpretare:

“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci [„el” fiind fiul unui Canaanit] ar abate de la Mine pe fii tăi [„fii tăi” fiind nepoţii unui Israelit, fiul unei fete Israelite]şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

Această interpretare prezintă posibilitatea în care fiul fiicei israelite va fi educat în păgânism.

3. A treia interpretare:

“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci [„el” fiind un bărbat canaanit] ar abate de la Mine pe fii tăi [„fiul tău” fiind nepotul unui israelit, indiferent dacă tatăl canaanit şi mama israelită sau viceversa]şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

În această interpretare, indiferent de circumstanţa paternă sau maternă, fiul va fi educat în păgânism.

4. A patra interpretare:

“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci [„el” fiind fiul unui Israelit] ar abate de la Mine pe fii tăi [„fiul tău” fiind nepotul unui Israelit]şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

În această interpretare nepotul unui israelit va fi educat în păgânism, pe când fiul unui israelit este îndepărtat de la Dumnezeu de soţia sa canaanită şi ajunge să accepte ca fiul său israelit să fie educat în păgânism.

Indiferent de interpretarea textului, nu se poate deduce ideea că un fiu din căsătoria unei fiice israelite cu un canaanit ar produce un fiu israelit. Interpretarea a doua, în realitate, a devenit legea evreilor ortodocşi în perioada post-rabinică, prin care toţii copii mamelor ebraice ajung să moştenească etnicitatea şi cetăţenia Israeliană. Indiferent de etnicitatea tatălui, mamele ebraice ajung să producă evrei.

Încercând să dea o lumină în schimbarea opiniei rabinice din primele secole, rabinul Louis Jacobs face următoarea analiză:

Versetul cheie în această conecţie este “după familiile lor, după casele părinţilor lor” (Num. 1:2). Pare a fi logic în a limita acest principiu la uniunile care au luat loc în “familiile” lui Israel, în “clanul” Israelit. Un copil născut dintr-un tată evreu şi mamă străină nu poate primi statutul tatălui atâta timp cât principiul paternal susţine că uniunea trebuie făcută în mijlocul “clanului”….

Copilul unui tată evreu, şi o mamă care nu este evreică, nu este evreu datorită aplicării linei materne. Nu există aşa ceva…El este fără o linie evreiască datorită principiului patrianist prin care o uniune nu poate făcută în afara limitelor unui clan. Copilul este evreu nu datorită mamei dar din cauză că singura cale a fi născut evreu este ca el să primească ebraitatea tatălui transmisă lui, dar acest lucru nu poate lua loc într-o uniune în afara limitelor clanului….

Din această cauză pentru rabini nu este vorba de o schimbare a principiilor de la o linie patrianală la una maternă. Principiile patrianale rămân, numai că nu pot fi folosite în această instanţă…

În schimb, unui copil a unui tată ne-evreu şi o mamă ebraică nu se poate aplica principiul liniei patriatiste, folosit în contextul unui ne-evreu, tatăl ne-evreu a făcut un pas în afara clanului. Copilul nu este evreu pentru că mama este ebraică (atâta timp cât nu este un principiu matrianal)…

El nu poate fi un evreu datorită faptului că nu este un descendent matrianal şi nu ar trebui să fie un ne-evreu pentru că principiul patrianal nu poate fi folosit. Şi pentru că nu este o categorie pentru acest copil el nu poate fi lăsat în limbo… Un nou statut a fost găsit pentru el, care în acordanţă cu Mishnah, el este un mamzer, un statut deja găsit in Lege…. Dar Legea unui mamzerat este aplicată numai unui evreu, deci lui îi este dat statutul unui evreu. De ce acest copil este evreu? Răspunsul pare a fi că datorită faptului că el trebuie să primească un statut sau un altul, şi el este născut din mama ebraică, el primeşte statutul de evreu. Dar el nu este evreu datorită faptului că este născut de o mama evreiască, ci simplu pentru că a ieşit din un pântece Evreu….” (15)

În baza acestui comentariu care este mult mai lung dar din care am ales punctele principale, fără o interpretare Scripturală a Torei, copilul unui tată evreu ajunge să fie considerat ne-evreu, neglijând total Legea lui Dumnezeu şi practica Vechiului Testament, care a demonstrat că copiii pe linie patriatistă au ajuns vitejii Domnului, în circumstanţe speciale ajungând să fie reprezentanţii Iudaismului.

Indiferent de tratarea rabinică a separării drepturilor de evreu sau nu, important nu sunt opiniile rabinice, ci însuşi atitudinea şi chemarea lui Dumnezeu din veşnicii. Apartenenţa la poporul Său este determinată de cel ce dă acest privilegiu, ci nu de opiniile unora care sau decis să răstălmăcească Cuvântul Său.

Complicaţiile interpretărilor rabinice

Două probleme neobservate le prima vedere în interpretările rabinice necesită o analiză mai serioasă. În primul rând trebuie înţeles că iudaismul este o societate exclusivă şi nu incluzivă. Rabinul Berel Wein face următoare observaţie:

“Una din diferenţele care separă Iudaismul de restul religiilor monoteiste – Creştinismul şi Islamul – este problema exclusivităţii.(16)

Schimbările interpretărilor rabinice din primele secole au schimbat istoria poporului evreu, cu repercusiuni mult mai serioase decât unii rabini ar fi dispuşi să accepte. Aş enumera trei complicaţii iremediabile:

1. Schimbarea acceptării identităţii ebraice. Aşa cum am făcut cunoscut anterior, schimbarea de la o linie patriatistă la una maternă a ajuns să piardă genealogia seminţiilor ebraice, şi mai serios posibilitatea continuităţii seminţiei Levite, care fusese chemată la o lucrare specifică. Milioane de evrei şi-au pierdut identitatea, unii rămânând numai cu numele, fără o validitate sau o recunoaştere a unei moşteniri şi chemări divine din partea evreilor ortodocşi.

2. După învăţăturile rabinice, un copil născut dintr-o mamă ebraică este considerat evreu. Numai că aici trebuie făcut o paranteză şi revenit la ceea ce rabinii primelor secole au omis să dea în vileag, sau să clarifice. Acest copil născut din mamă ebraică este considerat evreu după legea mamzer. O scurtă analiză a Legii Mamzer (17) scoate în evidenţă următoarele lucruri:

a. Mamzer este tradus bastard, cu implicaţia că acest copil este un copil nelegitim, un bastard.

b. Amamzer şi descendenţii ei, sau ai lui, nu au voie să ia în căsătorie decât un alt mamzer. Ei nu au voie să se căsătorească cu un evreu sau o evreică decât cu un convertit la Iudaism, sau o persoana în afara religiei iudaice. Prin această lege se ajunge la scoaterea celor născuţi în afara “clanului” ebraic.

c. Copiii unui mamzer rămân memzer pentru totdeauna.

3. A treia implicaţie, care are o notă mult mai serioasă, este legată de genealogia lui Cristos. În baza opiniilor rabinice, Cristos nu s-a calificat ca Mesia datorită faptului că nu a împlinit Isaia 11:1 – “Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.” Datorită faptului că Creştinismul susţine că Mesia este produsul unei fecioare, Cristos nu a avut un tată, ceea ce face să fie descalificat a face parte din sămânţa lui Iuda, un descendent a lui David în opiniile rabinice ortodoxe.

Dacă ne-am folosi de genealogia lui Luca, care ar merge pe linia mamei, Isus ar fi considerat evreu după legea mamzer, un bastard, prin care nu ar fi putut să fie Mesia. Indiferent pe ce linie genealogică am merge rabinii primelor secole au reuşit să distorsioneze legitimitatea lui Cristos ca Mesia. Schimbarea de la linia paternică pe cea maternă nu face decât să aducă mai multă confuzie, printr-un proces bine calculat de excludere a lui Cristos ca Mesia.

Schimbarea liniei patriatiste nu a fost un accident al timpului, ci un răspuns fariseic la ceea ce Cristos întrupează şi reprezintă: Mesia. Rabinii fariseilor primelor secole îşi continuă existenţa şi practicile prin evrei ortodocşi al zilelor noastre, ei fiind aceiaşi care sau confruntat cu Isus din Nazaret.

Elementele identităţii ebraice

De la Abrohom la zilele noastre poporul ales şi-a păstrat identitatea în ciuda tuturor eforturilor politice, cultural – religioase de a extermina poporul lui Dumnezeu. De la ţara promisă la singurătăţile pustiei, de la căldurile Spaniei la iernile Rusie, după mii de ani poporul ales încă îşi continuă lupta vieţii în speranţa venirii Mesiei.

Forţaţi de împrejurare, acest popor a învăţat să supravieţuiască, să înveţe din greşelile înaintaşilor săi, să ducă mai departe practicile şi învăţăturile lăsate din tată în fiu. Meseriaşi, comercianţi, artişti, învăţaţi şi savanţi, acest popor se luptă să-şi păstreze identitatea. Dacă ar trebuie să identifici un evreu ar trebui să urmăreşti două lucruri: aspectul fizic şi spiritual.

Din punct de vedere fizic două lucruri identifică într-o formă imediată un evreu:

• tăierea împrejur
• acoperirea capului

Tăierea împrejur

Cu toate că nu se poate observa într-o formă vizibilă circumcizia unui bărbat evreu, practica tăierii împrejur datează din timpurile patriarhului Avraam. Tăierea împrejur devine un simbol al legământului între Avraam şi Dumnezeu. Geneza 17: 9-14 relatează legământul pe care Dumnezeu îl face cu Avraam, YHVH fiind recunoscut ca Dumnezeu Cel Atotputernic, Dumnezeul veşniciei, Dumnezeul care avea să binecuvinteze din neam în neam descendenţii lui Avraam. Circumcizia tuturor bărbaţilor devine un act naţional de purificare şi consacrare din partea poporului evreu.

De-a lungul secolelor, mulţi din evreii emigraţi pe meleaguri străine au ajuns să elimine această practică în favoarea supravieţuirii. De fapt făcând o analiză a acestei practici în timpurile Biblice, pe timpul lui Moise, în perioada de cei 40 de ani în deşertul Sinai, poporul nu mai folosea practica tăierii. Ajunşi la intrarea în ţara promisă, Iosua obligă poporul să se taie împrejur (Ios. 5:4).

Tăierea împrejur este un semn al apartenenţei la poporul ales, un legământ care nu a fost anulat sau ratificat, o continuitate a legământului Avraamic fiind prezent in timpul lui Cristos continuând şi în zilele noastre. Toţi copii poporului lui Dumnezeu, identificaţi a fi evrei, au obligaţia patriarhală de o continuitate a recunoaşteri Dumnezeului Cel Atotputernic care încă rămâne viu şi ţinător a legământului făcut cu spiţa neamului şi urmaşilor lui Avraam. Circumcizia identifică pe bărbaţii evrei ca urmaşi a patriarhului Avraam care prin credinţă a crezut pe YHVH.

Acoperirea Capului

O altă formă vizibilă de identificare a unui evreu în public este purtarea unei tichie (mitră) numită Kippah sau Yarmulke. Prima menţiune a acoperiri capului în Scriptură o găsim în Exodul 28:4 unde Dumnezeu îi spune lui Moise veşmintele preoţeşti:

“Iată veşmintele pe cari le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică lucrată la gherghef, o mitră şi un brâu…”

În Leviticul 9:6 Moise spune lui Aaron şi fiilor săi:

“Să nu vă descoperiţi capetele, şi să nu vă rupeţi hainele, ca nu cumva să muriţi…”

Dumnezeu dă nişte ordine speciale de prezentare în faţa Dumnezeirii Sale, cerând marelui preot şi preoţilor să-şi acopere capetele în prezenţa Sa. Un alt exemplu de acoperire a capului îl găsim în 2 Samuel 15:30:

„David a suit dealul măslinilor. Suia plângând şi cu capul acoperit şi mergea cu picioarele goale; şi toţi cei ce erau cu el şi-au acoperit şi ei capul şi suiau plângând.”

Acest pasaj dă o indicaţie că împăratul David avea obiceiul de aşi acoperi capul la închinare. Profetul Ieremia 14:4 dă un alt exemplu de ruşine şi pocăinţă, conducând la acoperire:

„Pământul crapă, pentru că nu cade ploaie în ţară şi plugarii, înşelaţi în nădejdea lor, îşi acopăr capul.”

Bruce R. Booker, Ph.D. făcând o analiză referitor la acoperirea capului face următoarea menţiune:

Kippah. Un evreu bărbat nu este constrâns de halakhah să poarte kippah; nu există nici o menţionare a sa nicăieri în Talmud. Dar el este cu siguranţă un semn de identificare, de vreme ce el a devenit un obicei atât de universal printre evreii religioşi încât acesta aproape că poartă greutatea unei cerinţe halakhik. Este interesant că ceea ce identifică kippah în diasporă este diferit de ceea ce identifică acesta în Israel. În diasporă el spune „evreu;” dar în Israel el spune „dati” (religios), şi stilul său (împletit, negru, brodat, etc.) spune ce fel de evreu ortodox îl poartă. (18)

Purtarea Kippahi devine o practică universală. Nu sunt texte care să excludă sau să oblige acoperirea capului la bărbaţi, totuşi pentru un evreu acoperirea capului are o semnificaţie aparte. Enumerând câteva din motivele acoperirii capului la evrei se poate menţiona (19):

• Recunoaşterea că Dumnezeu este deasupra tuturor lucurilor
• Acceptarea Torei si a poruncilor Sale
• O identificare cu poporul evreu
• O demonstrare a misiunii a tuturor evreilor

Acoperirea capului la evrei este o chestiune de reverenţă, de recunoaştere a Suveranităţii lui Dumnezeu. Unii dintre cei mai zeloşi au ajuns să-şi acopere capul continuu în frică de lipsă de respect faţă de Dumnezeu. Tăierea împrejur şi acoperirea capului reprezintă apartenenţa la poporul evreu prin legământul Avraamic, şi respectul şi închinăciunea în faţa autorităţii lui YHVH.

NOTĂ: Aceasta este o porţiune din articolul A FI EVREU de Caius ben Obeada, pe care îl puteţi găsi aici.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/editorial_apr09.htm

 

Dr. Naomi Florea Buda – Update despre Coronavirusul chinezesc

download - Copie

Privilegiul unui dialog cu o doamnă doctor competentă care lucrează în specialitatea infecțiilor cu Coronavirusul chinezesc. De unde știi că ai fost infectat? Care sunt medicamentele pe care le poți lua imediat de acasă? Când să mergi la spital? Ce medicamente să ceri insistent să ți se administreze? La toate aceste întrebări și la altele puteți avea răspuns … în limba română. Mulțumim și pe această cale sorei Naomi că a făcut efortul suplimentar pentru a fi de folos românilor de pretutindeni.

Nu este cea mai bună înregistrare, dar este o mare ocazie pe care nu trebuie să o ratați. Spuneți și altora care sunt îngrijorați de acest subiect.

 

Dr. Naomi Florea Buda – Update despre Coronavirusul chinezesc

 

De ce au succes oamenii de știință din Germania sau hackerii și câinii guvernului din Taiwan în lupta cu conspirațiile despre COVID-19

download - Copie

de Gabriel Bejan     HotNews.ro

Vineri, 24 iulie 2020, 6:48 Actualitate | Internaţional

Localnică din Taiwan

Foto: Profimedia Images

Localnică din Taiwan

Pentru a-și convinge cetățenii să poarte mască și să nu creadă în conspirațiile despre COVID-19, guvernele din lume au aplicat strategii diferite, adaptate propriilor culturi. În Germania funcționează încrederea în știință și în autorități, în Spania regulile dure, iar în Taiwan umorul face minuni. Totuși, există peste tot probleme cu respectarea regulilor.

În cartea „Testul psihopatului”, jurnalistul britanic Jon Ronson povestește la un moment dat despre cazul unei victime a atentatului terorist de la metroul londonez din 2005. În Marea Britanie apăruse atunci o teorie a conspirației că respectivul atac, soldat cu 38 de morți și foarte mulți răniți, nu ar fi avut de fapt loc, ar fi fost inventat de autorități pentru a avea un pretext să sporească măsurile de supraveghere a populației.

Enervată de această minciună, una dintre femeile rănite în metrou s-a dus la o dezbatere a conspiraționiștilor: „Cum este posibil să spuneți că atentatul nu a existat când eu însămi am fost acolo și am fost rănită?” Ce au răspuns aceștia? „Nu te credem, ești plătită de guvern să vii aici să ne strici întrunirea!”

Episodul de mai sus amintește într-o bună măsură de cazul de acum din România al Andreei Esca care a povestit într-un interviu prin ce a trecut după ce s-a infectat cu coronavirus. Foarte mulți români au acuzat-o apoi că a fost plătită de OMS (sau de oculta mondială) să mintă pentru a propaga „această imensă conspirație planetară” care este pandemia de COVID-19.

Conspirații nu sunt doar în România. Peste tot în lume, există oameni care preferă să se întoarcă cu spatele la evidențe și să creadă lucruri imposibil de demonstrat.

Iar referitor la întrebarea pe care am văzut-o cu toții rostogolită pe Facebook în ultimele luni, „Tu cunoști pe cineva cu COVID-19?”, mulți jurnaliști sau reprezentanți ai autorităților, de bună credință, au încercat să răspundă cu argumente logice: „E puțin probabil să cunoști pe cineva cu COVID-19 în condițiile în care numărul cazurilor înregistrate până acum reprezintă mai puțin de 0,X % din populația totală a României.”

Credeți că dacă persoanele respective vor ajunge să cunoască pe cineva infectat își vor schimba opinia? Exemplele de mai sus arată exact contrariul. Dacă sunt oameni convinși că o vedetă cu credibilitate, precum Andreea Esca, a fost plătită de oculta mondială să mintă că a suferit de o boală gravă, nu e nicio garanție că-și vor schimba părerea după ce vor afla că vărul Costică suferă de aceeași boală. Pe el de ce nu l-ar fi plătit oculta mondială să mintă?

Efectul răspândirii conspirațiilor legate de coronavirus este, din păcate, mult mai ușor de cuantificat decât în cazul atentatelor teroriste, din primul exemplu. Cu cât sunt mai mulți oameni care nu cred în virus cu atât crește probabilitatea ca aceștia să nu respecte regulile de siguranță și, implicit, să crească numărul de cazuri.

Iar dacă suntem de acord că nu poți convinge pe toată lumea de existența unei pandemii cu un virus mortal, chiar și când spitalele sunt pline, atunci singura soluție ar fi să reduci numărul celor care nu cred în existența lui.

În România avem un sondaj făcut de IRES din luna mai care arată că jumătate dintre cetățeni cred că virusul este mai puțin periculos „decât se crede” și tot 50% care sunt convinși că statul a ascuns informații importante în această criză. La nivel european, datele diferă de la țară la țară, cu o încredere mai mare atât în autorități cât și în experți, în state precum Danemarca, Suedia sau Germania și o încredere mai mică în Spania sau Franța, potrivit unui sondaj făcut de European Council of Foreign Relations.

Ce fac statele din toată lumea pentru a-și convinge cetățenii să respecte măsurile de siguranță și să nu mai creadă în teoriile conspirației?

În România se poate observa că discursul se radicalizează pe măsură ce crește numărul de îmbolnăviri. În prima zi în care România a anunțat depășirea a 1000 de cazuri în 24 de ore, l-am văzut pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spunând că „am ajuns ciuma Europei pentru că nu respectăm regulile”, cu trimitere la o acuzație a PSD-ului.

Este doar una dintre declarațiile radicale ale autorităților din România, pe lângă alte gafe de comunicare care nu au făcut decât să dea apă la moară celor care deja nu aveau încredere în autorități. Iar pe lângă declarațiile guvernanților avem și un război politic, în apropierea alegerilor. Război politic care, uneori, pare mai important decât lupta cu pandemia. Rezultatele sunt cele care se văd.

Nu e reportaj făcut de televiziuni la mare care să nu arate lipsa distanțării fizice dintre oameni sau lipsa măsurilor de protecție. Plus vedem oameni care declară senini că ei nu cred în coronavirus sau că „la mijloc este un joc politic”. Aceasta nu este însă o problemă doar în România. Există în toată lumea strategii pentru a combate dezinformarea și pentru a convinge oamenii să respecte totuși regulile.

Dar aceste strategii diferă de la țară la țară, iar reacțiilor oamenilor sunt diferite. Să luăm câteva exemple.

Germania și încrederea în oamenii de știință (inclusiv în Angela Merkel)

La o populație de 83 de milioane de locuitori, Germania a înregistrat 200 de mii de cazuri de COVID-19 și 9 mii de morți. Germania este considerată însă o țară care s-a descurcat mai mult decât onorabil în fața pandemiei. În ceea ce privește respectarea regulilor de siguranță, de exemplu purtarea măștii în spațiile publice, lucrurile stau în felul următor: potrivit unui sondaj publicat de New York Times, 63% dintre germani au declarat că poartă mască întotdeauna când ies din casă și doar 6% au declarat că nu poartă niciodată.

Un nivel de conformare la reguli destul de ridicat care, mai mult, arată și cum se raportează cetățenii la autorități și la experți.

Într-un articol cu titlul „Germany’s coronavirus response is a master class in science communication„, CNBS explică cum a gestionat această țară provocările generate de coronavirus. Potrivit experților citați în articol, unul din atuurile Germanie a fost chiar cancelarul Angela Merkel, ea însăși om de știință, care a comunicat cu obiectivitate date și informații certe, bazate întotdeauna pe rezultatele unor cercetări.

Poți s-o placi sau nu din punct de vedere politic, Merkel și-a creat însă un brand prin „obiectivitate”, scriu autorii articolului. Cu alte cuvinte, cancelarul nu se ascunde după realitate, indiferent cât ar fi aceasta de neplăcută urechilor publicului. Un alt element important în Germania îl reprezintă încrederea foarte răspândită în știință. Un expert virusolog, Christian Drosten, a ținut în această perioadă un podcast în care a reușit să explice cu succes efectele virusului într-un limbaj foarte accesibil, care a adunat milioane de followeri (ca o paranteză, în România nu pot râvni la astfel de audiențe decât vedete precum Chello. În niciun caz un podcast de știință).

În Germania s-a mai făcut educație privind pandemia și în emisiuni tv pentru tineri precum „Die Sendung mit der Maus”, mai scrie CNBS.

Și dacă tot vorbim despre încrederea în autorități, atunci când Germania a lansat o aplicație pentru contact tracing, Corona-Warn-App, nu mai puțin de 15 milioane de cetățeni și-au descărcat-o. Astfel, 500 de persoane care au fost testate pozitiv au notificat și pe alții că ar putea fi expuși riscului îmbolnăvirii.

Ar fi cu adevărat interesant de aflat ce s-ar întâmpla dacă o astfel de aplicație ar fi în acest moment disponibilă în România. Câți dintre români ar fi dispuși să o folosească pentru a-i preveni pe alții de un potențial risc de îmbolnăvire?

Și în Germania există conspirații și oameni care nu cred în periculozitatea virusului. Dar, aceștia nu sunt relevanți.

„Vecinul meu de la parter nu crede în virus. Nu l-am văzut însă fără mască atunci când iese din casă. Nemții respectă regulile pentru că altfel primesc amendă. Nu există să vezi oameni fără mască în magazine și spații închise. Îi vezi apoi la ieșire din magazin cum își scot masca și o aruncă cu scârbă la coșul de gunoi. Amenda e de 150 de euro, dar cred că diferă de la un land la altul. Oamenii de aici sunt deranjați că pandemia i-a scos din confortul lor, cinci zile de muncă și două zile de relaxare, dar se conformează regulilor”, mi-a explicat, de la firul ierbii, Petru, un român din Germania.

În ceea ce privește nerespectarea regulilor există însă suficiente dovezi că nici în Germania lucrurile nu sunt perfecte. De exemplu, așa-numitele „corona party” în aer liber și care de multe ori se lasă cu arestări.

SUA. „Nu am văzut ca lumea să spună că Tom Hanks a fost plătit să declare că are Covid”

O altă țară care se confruntă atât cu indisciplina locuitorilor cât și cu răspândirea conspirațiilor de tot felul este SUA, unde un rol important în această privință l-a avut chiar președintele Donald Trump. Statele Unite sunt lovite grav de pandemie cu 4 milioane de cazuri și 145 de mii de morți.

Cu toate acestea însă, sondajele arată că gradul de conformare al americanilor la reguli este totuși destul de mare. Mai mare decât în multe alte țări mai puțin afectate de pandemie. Evident, cu niște diferențe considerabile între americanii din statele din sud și cele din nord.

Același sondaj publicat de NYT arată că 59 % dintre americani poartă întotdeauna mască atunci când ies din casă și doar 14 % spun că nu poartă niciodată.

„La început purtau foarte puțini oameni mască în spații publice, apoi, după ce a început să crească numărul de cazuri în statele vecine, toată lumea a început să poarte. Cred că a fost și aici o greșeală de comunicare pentru că li s-a spus oamenilor să poarte mască pentru a-i proteja pe alții, iar asta într-o cultură individualistă”, spune Adriana din Philadelphia.

America e plină de conspirații legate de epidemia de coronavirus. „Pe de altă parte, nu am văzut ca lumea să spună că Tom Hanks a mințit și a fost plătit să declare că s-a îmbolnăvit de Covid, cum am văzut în cazul Andreei Esca. Poate printr-un colț al internetului există și o conspirație despre Tom Hanks, dar sigur nu este larg răspândită”, mai spune Adriana.

Spania. Neîncrederea în autorități merge mână în mână cu nerespectarea regulilor

Spania este una dintre țările în care locuitorii au un nivel scăzut de încredere în răspunsul autorităților la pandemie. Motivele nu sunt greu de înțeles, în condițiile în care această țară a înregistrat peste 260 de mii de cazuri de infectări și 28 de mii de decese.

Pe de altă parte, 84% dintre spanioli spun că nu ies din casă fără mască, asta însă după ce în multe regiuni a fost introdusă obligativitatea acestei măsuri de siguranță chiar și în aer liber. În Spania, neîncrederea în autorități a mers mână în mână cu nerespectarea regulilor.

„La noi în zonă au fost niște petreceri pe plajă și s-a răspândit virusul, se zice că a fost adus de turiști din Madrid și din alte regiuni mult mai afectate. De duminică s-a introdus obligația să se poarte mască și în spații deschise. În oraș, oamenii în general purtau mască, sunt mai în vârstă respectă regulile și, să spun sincer, nu prea am auzit oameni în jurul meu care să nu creadă în coronavirus. Or fi dar nu-i cunosc eu”, îmi spune Valentina care locuiește în orășelul Lalin din Galicia.

În ceea ce privește educația cetățenilor pentru a respecta regulile, Valentina spune că există numeroase campanii pe tv cu reguli despre cum să te speli pe mâini și despre purtarea măștii: „Vedetele apar cu măști în studiouri, sunt chestii de bun-simț, nu e ceva agresiv”.

„100 de euro este amenda pentru nepurtarea măștii, știu că a fost amendat cineva de la mine de pe stradă”, mi-a mai spus Valentina.

Taiwan și metoda „humor over rumor”

Ca să încheiem exemplele despre lupta autorităților cu nerespectarea regulilor și cu conspirațiile despre COVID-19 într-o notă inedită ar trebui să ne uităm și la cazul Taiwanului. Această țară este un model de succes, greu de egalat, în lupta cu pandemia: 455 de cazuri și șapte morți. Practic, s-ar putea spune că pandemia nu a existat cu adevărat în Taiwan.

Sigur că mulți ar putea afirma că nu există totuși nicio legătură între vestici și asiatici în ceea ce privește felul în care oamenii conștientizează respectarea regulilor. Într-o țară precum Taiwan, purtarea măștii pe stradă este ceva la fel de obișnuit precum mersul cu bicicleta în Olanda. Asta pe lângă faptul că autoritățile au reacționat rapid și eficient în această pandemie.

Dar merită menționat însă și modul în care taiwanezii au ales să lupte împotriva conspirațiilor. Pentru că au existat și acolo suficiente conspirații legate de COVID-19. Strategia adoptată în Taiwan s-a numit „humor over rumor”, adică tratarea cu umor a teoriilor conspirației.

De acest lucru se ocupă chiar ministrul tehnologiei din această țară, Audrey Tang, cu o întreagă echipă de „civic hackers”. În termen de două ore de la apariția unei dezinformări pe rețelele sociale, echipa lui Tang trebuie să găsească un „antidot” amuzant, meme sau glume, care să fie cel puțin la fel de „share-uibil” precum conspirația.

De exemplu, când a apărut informația că Taiwanul va rămâne fără hârtie igienă în pandemie pentru că fabricile respective erau ocupate cu confecționarea măștilor, echipa lui Tang a scos o memă în care apărea chiar primul ministru al țării cu mesajul „avem doar o pereche de fese” însoțit de un grafic care demonstra că producția de hârtie igienică a țării este în siguranță.

În momentul în care au apărut informații pe internet că unii băieți au fost hărțuiți la școală pentru că au venit cu măști roz (pentru că din acelea se găseau pe piață), membrii grupului guvernamental anti-pandemie au apărut la o conferință de presă purtând măști chirurgicale de culoare roz.

Iar tot ca un exemplu privind modul de comunicare oficial al guvernului din Taiwan trebuie să mai amintim că ministrul sănătății a găsit o modalitate inedită de a explica cum e cu distanțarea fizică între oameni, astfel încât regulile să fie reținute de toată lumea. A folosit imaginea unui câine: trei lungimi de câine pentru când ești în interior și două lungimi de câine când ești în aer liber.

Cu așa metode de comunicare, parcă e mai ușor de trecut o pandemie de coronavirus.

Subiectele zilei

Sambata, 25 Iulie 2020

Protestatarii din 10 august, comparați de procurori cu „o cultură iremediabil compromisă” – ordonanța de clasare a DIICOT

Procurorii DIICOT fac o comparație „plastică” în ordonanța de clasare a dosarului 10 august, vorbind despre protestatarii din Piața Victoriei ca despre o ”cultură iremediabil
citeste tot articolul
UPDATE Italia impune carantina pentru cetățenii care vin din România și Bulgaria / Precizările MAE

Cetățenii care vin din România și Bulgaria în Italia vor intra în carantină pentru 14 zile, a anunțat ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza, citat de La Repubblica.
citeste tot articolul
?VIDEO De ce nu vinde Hidroelectrica energie direct către consumatori? Virgil Popescu: Au zis că nu au softul care să le facă facturile

Virgil Popescu, ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, spune că Hidroelectrica i-a transmis că nu poate vinde energie electrică direct către consumatori din cauză că nu ar avea un soft.
citeste tot articolul
Rareș Bogdan: Mă îndoiesc profund ca vom putea organiza alegeri/ Ce se întâmplă pe litoral e absolut inadmisibil. Nu inteleg de ce colegii mei nu ridica autorizații

Liberalul Rareș Bogdan se îndoiește că alegerile locale vor putea fi organizate de guvern în condițiile în care numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus crește zilnic.
citeste tot articolul
Un „superspreader” care a răspândit coronavirusul 8 metri în jurul său a agravat focarul de la abatorul Toennies (studiu)

În focarul de Covid-19 de la abatorul companiei germane Toennies a acționat ca factor de transmitere masivă a coronavirusului un „superspreader”, o persoană infectată foarte
citeste tot articolul
INTERVIU Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta: Dacă am purta toți mască pe stradă de astăzi, inclusiv când așteptăm tramvaiul în stație, numărul de cazuri ar începe să scadă peste două săptămâni

Institutul Marius Nasta din București, cel mai mare spital de boli pulmonare din România, aflat în prima linie COVID, este plin în acest moment – atât Terapia Intensivă,
citeste tot articolul
Subiectele zilei : Cât ne costă pensiile speciale încasate de judecătorii CCR: peste jumătate de milion de euro. Cu cât s-au majorat și prin ce artificiu; Mărturia unui bolnav de COVID care a refuzat internarea: „Nu m-a mai verificat nimeni”

DW: Reanexarea Sfintei Sofia și riscul unui iminent război. Ce hram poartă reanexarea catedralei care a constituit mult timp mândria creștinătății răsăritene? Din agresivitatea politicii
citeste tot articolul
VIDEO Virgil Popescu, despre gazele din Marea Neagră: Sunt convins că se va lua decizia de investiție de la anul

Investitorii din Marea Neagră înțeleg faptul că Parlamentul nu este suficient de funcțional, cu majoritate stabilă, pentru ca Legea offshore să fie modificată, consideră ministrul Economiei,
citeste tot articolul
Povestea Mărioarei din Șirnea, care face agroturism de pe vremea comuniștilor. Tradițiile uitate

Prima formă de agroturism din România a început, experimental, în anii 70, în câteva localități printre care și satul Șirnea, de la poalele Munților Piatra Craiului. O
citeste tot articolul
Google intră pe terenul lui Amazon. Din nou. Și se face că plouă

Compania e hotărâtă să o concureze serios pe Amazon în comerțul online – așa cum a mai încercat în 2013, 2014, 2017 și 2019. Acum a anunțat o nouă inițiativă de a se
citeste tot articolul
De ce au succes oamenii de știință din Germania sau hackerii și câinii guvernului din Taiwan în lupta cu conspirațiile despre COVID-19

Pentru a-și convinge cetățenii să poarte mască și să nu creadă în conspirațiile despre COVID-19, guvernele din lume au aplicat strategii diferite, adaptate propriilor culturi. În
citeste tot articolul
Bode: Loturile 1 și 2 ale autostrăzii Sebeș-Turda ar putea fi gata până la sfârșitul lunii noiembrie

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat vineri după-amiază, la finalul unei vizite efectuate pe loturile 1 și 2 ale autostrăzii Sebeș-Turda, că aceste două tronsoane ar putea fi gata
citeste tot articolul
Franța, campioană la revenire economică post-Covid / Cum stau celelalte țări

Franța este țara care a cunoscut cea mai puternică revenire economică post-Covid-19, datorită consumului casnic, dar această creștere a activității depinde de lipsa unui val 2 al epidemiei,
citeste tot articolul
?VIDEO Ursoaica agresivă din Bușteni, care își căuta puii loviți mortal de tren, a fost prinsă și preluată de autorități

Ursoaica agresivă care se afla în zona Castelului Cantacuzino din Bușteni după ce puii acesteia au fost loviți mortal de un tren a fost prinsă, vineri, și preluată de autorități, relatează
citeste tot articolul
Un bărbat s-a plimbat pe Oxford Street din Londra purtând nimic altceva în afară de o mască de protecție

Un bărbat s-a plimbat vineri pe cea mai populară arteră comercială din centrul Londrei fără a purta nimic altceva în afară de… o mască de protecție, lăsându-i pe trecători uluiți,
citeste tot articolul
SUA: Două statui ale lui Cristofor Columb, îndepărtate din Chicago

Două statui ale exploratorului Cristofor Columb au fost date jos vineri dimineața la Chicago, la cererea primarului orașului, îngrijorat de controversele din jurul monumentelor dedicate lui
citeste tot articolul
Liga 1, play-off: Meciul dintre CFR Cluj și FC Botoșani a fost amânat

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat că meciul dintre CFR Cluj și FC Botoșani, contând pentru etapa a 9-a play-off, a fost amânat din cauza coronavirusului.
citeste tot articolul
?Liga 2, play-off: FC Argeș vs CS Mioveni 2-3 / Răsturnări de scor în derbiul local

Formația FC Argeș a pierdut, cu scorul de 2-3, meciul susținut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei CS Mioveni, restanță din etapa a doua a play-off-ului ligii secunde.
citeste tot articolul
?Formula 1 a confirmat trei noi Mari Premii la Nuerburgring, Portimao și Imola

?Organizatorii Campionatului Mondial de Formula 1 au confirmat vineri disputarea a trei noi Mari Premii în toamna acestui an în Europa, la Nuerburgring (Germania), Portimao (Portugalia) și
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-international-24190837-succes-oamenii-stiinta-din-

Ministrul Sănătății: „Dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge și la starea de urgență!”

download - Copie

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   ȘTIRI   /   Publicat: Vineri, 24 iulie 2020, 08:41

Ministrul Sănătății: „Dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge și la starea de urgență!”

ARTICOLE RELAȚIONATE

Președintele CCR: Restrângerea unor drepturi se poate face numai prin lege, în condiții de stare de urgență. Să se ia asemenea măsuri prin ordin al ministrului Sănătății nu este constituțional în niciun stat de drept
Președintele CCR: Restrângerea unor drepturi se poate face numai prin lege, în condiții de stare de urgență. Să se ia asemenea măsuri prin ordin al ministrului Sănătății nu este constituțional în niciun stat de drept

Stat în stat: Unifarm a SECRETIZAT toate contractele de achiziții din timpul stării de urgență

Stat în stat: Unifarm a SECRETIZAT toate contractele de achiziții din timpul stării de urgență

În contextul creșterii numărului de cazuri de covid-19 în ultimele săptămâni, așa după cum raportează Grupul de Comunicare Strategică, există voci care susțin că ne-am putea întoarce la starea de urgență. Un scenariu pe care ministrul Sănătății nici nu-l neagă, nici nu îl confirmă, susținând că, deocamdată, nu există această perspectivă.

Ministrul Nelu Tătaru consideră că acum trecem printr-un alt episod al epidemiei, pe care nu și l-a dorit nimeni, iar pentru aceasta, „o parte din vină o avem cu toții”.

„Carantina o să o putem da la diverse localități pe niște criterii și când avem o transmitere comunitară accentuată. Deocamdată, nu cred că ajungem la starea de urgență, dar dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge la acea stare de urgență!”, a afirmat Nelu Tătaru la Antena 3.

Nelu Tătaru i-a criticat dur pe românii care nu respectă regulile și neagă în continuare existența virusului.

„În opinia mea, nu, nu a scăpat de sub control, numai că trăim un alt episod pe care nu l-a dorit nimeni. O parte din vină o avem cu toții, poate mai mare cei care nu au mai vrut să creadă că există așa ceva sau au uitat zilele, chiar săptămânile și lunile în care au stat închiși în casă, temători și uitându-se la televizor la ce se întâmplă în Spania și Italia”, a afirmat ministrul Sănătății.

Potrivit lui Tătaru, „astăzi avem niște măsuri de relaxare, avem o parte a populației care nu mai crede, avem niște factori decizionali care negativează cam tot ce s-a întâmplat în ultimele luni, avem niște instigări la nerespectarea unor reguli.”

Și Raed Arafat a vorbit despre scenariul stării de urgență. „Criteriul enunțat exemplificativ pentru reintrarea în Stare de Urgență (10.000 de cazuri în 5 zile) ar fi îndeplinit între 1 și 3 august. Numărul vindecaților este mai mic decât numărul celor care se îmbolnăvesc și înseamnă că există creștere continuă a cazurilor active”, a precizat secretarul de stat în Ministerul de Interne.

CELE MAI POPULARE
OPINII
Ciprian Buzner

Prostia noastră cea de toate zilele

de Ciprian Buzner

Trăim într-o lume schizofrenică; mai precis, într-o lume ruptă în două, răstignită în rațiune și răstignită în simțire.

PE ACELAȘI SUBIECT
Dr. Monica Pop cere atacarea legii carantinării la CCR: E o greșeală majoră de strategie față de români. Legea e neconstituțională. Este permisă internarea cu forța exclusiv psihopaților, în rest, sub nicio formă nu se poate permite internarea cu forța

Dr. Monica Pop cere atacarea legii carantinării la CCR: E o greșeală majoră de strategie față de români. Legea e neconstituțională. Este permisă internarea cu forța exclusiv psihopaților, în rest, sub nicio formă nu se poate permite internarea cu forța

ȘTIRI

Dosarul „Sparanghelul”, clasat de procurori pe motiv că „faptele nu există” sau nu sunt prevăzute de legea penală

Ancheta în dosarul „Sparanghelul”, care viza încălcarea normelor de limitare a răspândirii epidemiei de Covid-19, după ce aproximativ 2.000

Ministrul Sănătății: „Dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge și la starea de urgență!”

În contextul creșterii numărului de cazuri de covid-19 în ultimele săptămâni, așa după cum raportează Grupul de Comunicare Strategică, există voci

Guvernul se mișcă, dar doar din mâini. ”Grindă”, sincron cu ”Mandolină”

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, zis „Grindă”, a fost surprins în timp ce îi imita gesturile premierului Ludovic

Italia a luat decizia să trimită în autoizolare pentru 14 zile persoanele care vin din România, pe fondul creșterii numărului de cazuri cu Covid-19 raportate de autoritățile române

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, în cursul zilei de vineri, autoritățile italiene au adoptat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul țării pentru persoanele care vin din România. Astfel, românilor li se aplică în Italia obligativitatea supravegherii medicale și autoizolării pentru o perioadă de 14 zile

Flashmob la Ambasada Turciei din București: Un grup de seniori ai Ligii Studenților a protestat față de reconvertirea fostei catedrale Sfânta Sofia din Istanbul în lăcaș de cult islamic

Un grup de persoane a protestat vineri în fața Ambasadei Turciei la București împotriva deciziei guvernului de la Ankara de a încredința cultului musulman fosta catedrală ortodoxă „Sfânta Sofia” din Istanbul (Constantinopol), un simbol al civilizației creștine bizantine.

Descoperirea unei cruci de piatră cu o vechime de 1000-1200 de ani în Republica Islamică Pakistan atestă preexistența creștinismului pe teritoriul fostului Imperiu Persan

Trei cercetători de la Universitatea din Baltistan, coordonați de prorectorul instituției, Muhammad Naeem Khan, au descoperit luna trecută o cruce uriașă din marmură la poalele Munților Karakorum, în satul Kavardo din Pakistan. Vechimea ei, estimată la peste 1.000 de ani, atestă și vechimea creștinismului în această țară

Demolările stângiste continuă în SUA: Două statui ale descoperitorului Lumii Noi au fost înlăturate de primărița afro-americană din Chicago, în urma revoltelor mișcării BLM, care contestă moștenirea culturală a rasei albe

Două statui ale exploratorului Cristofor Columb au fost înlăturate vineri din Chicago, înainte de răsăritul soarelui, la solicitarea primarului orașului, îngrijorat de confruntările din jurul monumentelor dedicate descoperitorului Americii

EXTERNE

Manifestul unui renumit medic francez: E dificil să rămâi tăcut când vezi că delirul alarmist care invadează mass-media și rețelele sociale a întrecut orice măsură. Nimic nu justifică aceste discursuri. În afară de frică

În timp ce, în ultimele zile, s-au exprimat tot mai multe temeri cu privire la o revenire a epidemiei, Yonathan Freund, profesor de medicină de urgență

CULTURĂ

25 iulie: Adormirea Sfintei Ana, mama Maicii Domnului

Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este pomenită în calendarul creștin ortodox la 25 iulie.

https://www.activenews.ro/stiri/Ministrul-Sanatatii-%E2%80%9EDaca-unii-dintre-noi-vor-vrea-cu-tot-dinadinsul-vom-ajunge-si-la-starea-de-urgenta-162364

Răspuns la o criză fundamentală din interiorul Islamului

download - Copie

11 IULIE 2020DE YAHYA CHOLIL STAQUF

Dacă dorim să desființăm ciclul primordial de ură, tiranie și violență care plagiează umanitatea și să evităm dezastrul civilizațional, oamenii de toate credințele trebuie să lucreze împreună pentru a preveni armamentul politic al islamismului fundamentalist. Ar trebui să învățăm din moștenirea unică a musulmanilor de pe insula indoneziană Java, care au învins extremistii musulmani în secolul al XVI-lea și au restabilit libertatea religiei pentru toți cetățenii, cu două secole înainte ca Statutul libertății religioase din Virginia și Bill of Rights a dus la separarea statului și religiei în Statele Unite.

Când avocatul american Stephen Rasche a părăsit practica și s-a mutat în nordul Irakului pentru a-i ajuta pe creștinii suferinzi de multă vreme, el s-a confruntat cu o realitate grotescă pe care majoritatea occidentalilor au luxul de a o ignora. În The Disappearing People , Rasche pictează un tablou tulburător de viu al tragediei la care a fost martor în Irak.

Rasche nu se îndepărtează de identificarea cauzei fundamentale a dispariției creștinismului de la locul său natal de istorie din Orientul Mijlociu. Soarta calamită a creștinilor Irakului – documentată atât de sârguincios și emoționant de mărturisirea irefutabilă a lui Rasche – este pur și simplu ultimul capitol dintr-o lungă și tragică istorie a persecuției religioase din lumea musulmană. Din Africa sub-sahariană până în Asia de Sud și de Sud-Est, minoritățile religioase adesea se confruntă cu discriminare severă și violență cauzată de cei care îmbrățișează o interpretare supremacistă și ultraconservativă a Islamului, care a fost propagată pe scară largă în ultimele decenii de către statele din Orientul Mijlociu, inclusiv de aliații americani de multă vreme. Arabia Saudită și Qatar.

Această realitate marcantă ne confruntă pe fiecare dintre noi cu o alegere morală profundă: să rămânem tăcuți și să ignorăm suferințele altora, atât timp cât nu ne afectează în mod direct? Sau vom urmări adevărul și vom supune dictatelor conștiinței, indiferent de consecințe?

Să rămânem tăcuți și să ignorăm suferința altora, atât timp cât aceasta nu ne afectează în mod direct? Sau vom urmări adevărul și vom supune dictatelor conștiinței, oricare ar fi consecințele?

Violența oribilă care a cuprins atât de mult din lumea islamică amenință nu numai cei care locuiesc în Nigeria, Sudan, Egipt, Liban, Siria, Irak, Yemen sau Pakistan, dar și pe cei dintre noi care trăim în societăți aparent liniștite departe. Dacă dorim să punem capăt acestui ciclu primordial de ură, tiranie și violență – care, de asemenea, izbucnește periodic, cu efect tragic, pe străzile Jakarta, Mumbai, Londra, Paris și New York – trebuie să punem o serie de întrebări care necesită răspunsuri dificile și cinstite.

Poate că cea mai arzătoare dintre aceste întrebări este „De ce?” De ce ucigașii statului islamic din Irak și Siria (ISIS), care au luat cu asalt pe câmpiile din Ninive în 2014, au arătat o sălbăticie atât de remarcabilă față de yazizi și creștini? Orice anchetă informată și onestă din punct de vedere intelectual cu privire la această întrebare va produce un răspuns lipsit de ambiguitate și profund deranjant: doctrina, obiectivele și strategia acestor extremiști pot fi identificate cu ușurință către anumite elemente ale islamului ortodox, autoritar și practicile sale istorice, inclusiv acele porțiuni de fiqh (legea islamică clasică, cunoscută și sub numele de shari’ah ), care se înscrie în supremația islamică, încurajează dușmănie față de non-musulmani și necesită înființarea unui stat islamic universal sau califat.

Pentru a preveni extinderea în continuare a extremismului islamist violent, musulmanii și non-musulmanii trebuie să lucreze împreună, bazându-se pe aspectele pașnice ale învățăturii islamice pentru a încuraja respectul pentru pluralismul religios și demnitatea fundamentală a fiecărei ființe umane, indiferent de crez.

Moștenirea de durată a califatului otoman

Căutarea ISIS de a stabili un stat islamic, iar consecințele inevitabile ale acestui lucru pentru oricine este considerat „non-musulman”, nu este o aberație istorică în Orientul Mijlociu. Mai degrabă, este norma istorică. De-a lungul istoriei islamice, până la prăbușirea imperiului otoman și abolirea formală a califatului în 1924, Orientul Mijlociu a fost dominat de calife și / sau de cei care au guvernat în numele lor și a guvernat conform prevederilor dreptului islamic clasic.

Nu există nimic în special despre ISIS, în afară de erupția sa în secolul XXI și de utilizarea tehnologiei sale moderne de comunicații. Înainte de revoluțiile americane și franceze, și în special primul război mondial, harta politică a lumii consta în principal din imperii concurente, regate și confederații tribale. Practic toate statele dezvoltate au îmbrăcat o religie oficială, ale cărei obiective ortodoxe au fost modelate și / sau puse în aplicare de conducătorul și oficialii statului administrativ.

În interiorul lumii islamice, califatul otoman (1362 – 1924 CE) și-a afirmat pretenția de a întruchipa idealul ortodox al unei comunități musulmane unificate, condus de un conducător musulman pioșesc care a aderat la principiile de bază ale ortodoxiei islamice (sunnite). În mod similar, dinastia Safavid și succesorii acesteia, în Iran, și-au bazat pretenția asupra puterii politice pe principiile fundamentale ale ortodoxiei islamice (xiite).

Plăcerea deplină a privilegiilor legale de către subiecții acestor imperii a fost bazată pe identitatea lor religioasă conformă cu cea a imperiului. De exemplu, califatul otoman a discriminat sistematic împotriva non-musulmanilor, aplicând o gamă largă de fonduri islamice ortodoxe care guvernează tratamentul non-musulmanilor cuceriți sau al dhimmīyūn, la fel cum au făcut și alți conducători sunniti și chiiti din întreaga lume islamică, cu cu excepția Nusantara (Arhipelagul Malay) și în special a Java.

În timp ce califatul otoman s-a prăbușit cu aproape un secol în urmă, ipotezele sale operaționale și corpusul clasic al jurisprudenței islamice sau fiqh , prin care a fost guvernat au rămas profund înglobate în societățile musulmane. Drept urmare, elementele învechite și problematice ale fiqh-ului sunt încă învățate de majoritatea instituțiilor sunite și șii ortodoxe din întreaga lume ca fiind autoritare și corecte. Aceste învățături, chiar dacă nu sunt consacrate în legislația legală, păstrează totuși o autoritate religioasă considerabilă și o legitimitate socială între musulmani, făcând parte din ceea ce Indonezia Nahdlatul Ulama – cea mai mare organizație islamică din lume – a denumit „mentalitatea musulmană dominantă”.

O amenințare la adresa întregii umanități

Opinia fundamentalistă / supremacistă a islamului pe care aceste teme învechite și problematice ale ortodoxiei islamice o pot susține cu ușurință pentru a servi interesele celor cu o agendă politică. Acest lucru este evident din istorie și conflictele sălbatice care se plimbă acum în mare parte din lumea islamică. În 2017, mișcarea adulților tineri din Nahdlatul Ulama a publicat o analiză de 8.000 de cuvinte a modului în care actorii statului și non-statului au „sistematizat” învățăturile islamice ortodoxe. Declarația Gerakan Pemuda Ansor pe Islam umanitar -care prevede , de asemenea , o foaie de parcurs detaliată pentru recontextualizing ( de exemplu, reformare) aceste principii în mod explicit-perimate prevede:

Lumea islamică se află în mijlocul unei crize metastazante rapide, fără aparenta semn de remisie. Printre cele mai evidente manifestări ale acestei crize se numără conflictele brutale care se răsfrâng acum pe un imens teritoriu locuit de musulmani, din Africa și Orientul Mijlociu până la granițele Indiei; turbulențe sociale răsunătoare în întreaga lume islamică; răspândirea necontrolată a extremismului și a terorii religioase; și o creștere a ritmului de islamofobie în rândul populațiilor non-musulmane, ca răspuns direct la aceste evoluții.

Majoritatea actorilor politici și militari implicați în aceste conflicte își urmăresc agendele concurente, fără a ține cont de costurile din viața umană și mizerie. Acest lucru a dus la o imensă criză umanitară, în timp ce a accentuat apelul și a accelerat dramatic răspândirea unei mișcări revoluționare islamiste de facto care amenință stabilitatea și securitatea întregii lumi, prin chemarea musulmanilor să se alăture unei insurecții globale împotriva ordinii mondiale actuale.

Cu alte cuvinte, criza care cuprinde lumea islamică nu se limitează doar la conflictele armate care fac ravagii în diverse regiuni diferite. Datorită valorii transcendente atribuite credinței religioase de marea majoritate a musulmanilor, concurența pentru putere în lumea islamică include în mod necesar o componentă importantă sectară / ideologică (adică religioasă).

Diversi actori – inclusiv, dar fără a se limita la Iran, Arabia Saudită, ISIS, Al-Qaeda, Hezbollah, Qatar, Frăția Musulmană, Talibanul și Pakistanul – manipulează cinic sentimentele religioase în lupta lor pentru menținerea sau dobândirea puterii politice, economice și militare, și să le distrugă dușmanii. Aceștia fac acest lucru utilizând elemente cheie ale dreptului islamic clasic ( fiqh ), cărora le atribuie autoritatea divină, pentru a mobiliza sprijinul pentru obiectivele lor lumești. „

ISIS nu face excepție de la această regulă. Revendicarea sa către notorietate constă în faptul că, pentru o perioadă, a umplut cu succes vidul de putere lăsat în zonele arabe sunnite din Mesopotamia ca urmare a retragerii trupelor americane din Irak și Primăvara Arabă. Acest lucru a permis ISIS să pună în aplicare un program pentru guvern care, înainte de apariția sa, a fost o simplă aspirație pentru extremiștii islamiști moderni, derivat din manualele fiqh scrise de juriștii musulmani medievali.

Statutul minorităților religioase

Consecințele acestor învățături fiqh pentru minoritățile religioase din Orientul Mijlociu sunt clare, căci conduita ISIS față de aceste minorități este în concordanță cu tiparele istorice și o lectură fundamentalistă a ortodoxiei islamice. Această ortodoxie prezintă existența unui lider suprem al comunității musulmane ( Im ām ), de care este învestită autoritatea politică absolută și de care depind drepturile non-musulmanilor.

Conform dictatelor acestui sistem juridic, non-musulmanii nu au drepturi independente de cele acordate de către Imam, care este responsabil de păstrarea ordinii. În absența unui Imam, „infidelii” sunt în pericol de a-și pierde statutul protejat. De-a lungul istoriei islamice, haosul politic a fost adesea însoțit de uciderea, jaful, violul și / sau înrobirea ne-musulmanilor. Această caracteristică a ortodoxiei islamice explică, în parte, ciclurile recurente de persecuție, expulzare și / sau violență la care au fost supuse populații non-musulmane în Irak și în tot Orientul Mijlociu.

După căderea Mosul în ISIS în 2014, de exemplu, liderii comunității creștine ale orașului au fost chemați la un consiliu pentru a „negocia” un nou contract dhimmī (literalmente „de protecție”), prin care drepturile și statutul lor ar fi garantat în mod evident. Abu Bakr al-Baghdadi, Imam al noului proclamat Califat ISIS. Temându-se în mod firesc pentru siguranța lor și respingerea condițiilor punitive care i-ar fi impuse de ISIS ca parte a acestui dhimmīcontract, creștinii lui Mosul au refuzat să participe la sinod. Lipsa protecției împotriva imamului, statutul creștinilor din și din jurul Mosul s-a reîntors, în opinia ISIS, în cel al infidelilor neprotejați care pot fi uciși sau înrobiți la vedere. Tratarea ulterioară a ISIS a creștinilor a fost în conformitate cu această desemnare și în conformitate cu o lectură fundamentalistă a legii islamice.

O criză în Orientul Mijlociu

Este tocmai această lipsă de drepturi pentru non-musulmani în cadrul fiqh-ului clasic – parte din cele acordate în suferința unui autocrat musulman – la care arhiereul arhiepiscop catolic Bashar Warda din Erbil a făcut referire într-un discurs sincer intitulat „ Viitorul pluralismului religios în Irak ”, emis la Universitatea Georgetown sub auspiciile  Proiectului Libertății Religioase  (organizația precursoare a Institutului pentru libertatea religioasă ) pe 15 februarie 2018:

Noi creștinii, un popor care a îndurat prigoana cu răbdare și credință de 1.400 de ani, ne confruntăm acum cu o luptă existențială. Este posibil ultima luptă cu care ne vom confrunta în Irak. Cea mai imediată cauză este atacurile ISIS care au dus la mutarea a peste 125.000 de creștini din patria noastră istorică și ne-au redat, într-o singură noapte, fără adăpost și refugiu, fără muncă sau proprietăți, fără biserici și mănăstiri, fără capacitatea de a participă la oricare dintre lucrurile care dau o viață demnă: vizite în familie, celebrarea nunților și nașterilor, împărtășirea durerilor. Chinuitorii noștri ne-au confiscat prezentul, încercând totodată să ne ștergem istoria și să ne distrugem viitorul.

Și totuși suntem încă acolo. Înfiorat, bătut și rănit. Totuși încă acolo. Și supraviețuind până acum, până în acest punct de aproape finalitate, ni s-a acordat o poziție de claritate și curaj de care ne-am lipsit, sau am evitat, până în zilele noastre. Nu mai putem ignora cauza fundamentală a ceea ce a fost o persecuție neobosită a poporului nostru timp de aproape un mileniu și jumătate. După o confruntare de 1.400 de ani cu un genocid cu mișcare lentă, care a început cu mult înaintea genocidului ISIS în curs de azi, timpul pentru scuzarea acestui comportament inuman și a cauzelor sale este demult trecut.

Când un popor nu mai are nimic de pierdut, într-un anumit sens este foarte eliberator, iar din această poziție de claritate și curaj nou-găsit, trebuie să vă vorbesc sincer în numele poporului meu și să vă vorbesc adevărul.

Adevărul este că există o criză fundamentală în interiorul Islamului și dacă această criză nu este recunoscută, abordată și remediată, atunci nu poate exista viitor pentru creștini sau pentru orice altă formă de pluralitate religioasă în Orientul Mijlociu. Într-adevăr, nu există prea puține motive pentru a vedea un viitor pentru oricine din Orientul Mijlociu, inclusiv în interiorul lumii musulmane în sine, altfel decât în ​​contextul violenței continue, răzbunării și urii. Și așa cum am văzut de prea multe ori, această violență încearcă să ne depășească pe toți și să distrugă vieți inocente vulnerabile oriunde le poate găsi …

Înainte de groaza ISIS din 2014, noi creștinii irakieni ne-am străduit istoric să menținem un dialog de viață cu musulmanii. În acest dialog ne-am abținut să vorbim sincer și cu adevărat opresorilor noștri pentru a supraviețui pur și simplu și a trăi în liniște. Nu ne-am confrunta deschis cu lunga istorie a violenței și a crimelor provocate. Nu ne-am împins înapoi împotriva perioadelor de extremism recurente în permanență care au provocat astfel de durere și violență împotriva inocenților, atât musulmani, cât și creștini. Dar, în urma ororii ISIS, nu ne mai rămâne acum decât să vorbim simplu și fără rezerve: există o criză de violență în Islam și, în numele umanității, inclusiv adepții Islamului înșiși, trebuie abordat deschis și sincer.

La baza tuturor acestor lucruri trebuie să fim simpli cu privire la realitatea învățăturii Jihadului, care sunt justificarea tuturor acestor acte de violență. Apologii pentru istoria ultimilor 1.400 de ani de opresiune împotriva creștinilor vor indica diversele perioade de toleranță musulmană față de creștini, ca alternativă posibilă și dorită la celelalte perioade de violență și persecuție. Nu se poate nega faptul că au existat asemenea perioade de toleranță relativă. Și totuși toate aceste perioade de toleranță au fost o experiență unidirecțională, în care conducătorii islamici decid, potrivit propriei lor judecăți, dacă creștinii și alți non-musulmani trebuie tolerați în credințele lor sau nu. Nu a fost niciodată și nu a fost niciodată o problemă de egalitate. Fundamental, în ochii islamului,

Acesta este ciclul istoriei care a reapărut în Orientul Mijlociu în ultimii 1.400 de ani și, cu fiecare ciclu succesiv, numărul creștinilor și al altor nemulmani a scăzut până am ajuns la punctul care există în Irak azi – punctul de extincţie. Argumentați așa cum doriți, dar această dispariție va fi probabil în curând, și ce va putea spune cineva? Că am fost dispăruți prin dezastru natural sau migrație blândă? Că atacurile ISIS au fost fără precedent? Sau, în dispariția noastră, va apărea adevărul: că am fost eliminați în mod persistent și constant pe parcursul a 1.400 de ani de un sistem de credințe care a permis cicluri periodice și recurente de violență împotriva noastră. . .

Matematica acestei ecuații nu este complicată. Un grup este învățat că sunt superiori și au dreptul legal să-i trateze pe ceilalți ca ființe umane inferioare, pe baza exclusivă a credinței și practicilor lor religioase. Această învățătură duce inevitabil la violență împotriva oricărui „inferior” care refuză să-și schimbe credința. Și acolo îl aveți – istoria creștinilor și a minorităților religioase din Orientul Mijlociu din ultimii 1.400 de ani.

Islamul în alt context

Departe de „inima” islamică a Orientului Mijlociu arab, turc și persan, Indonezia nu a fost niciodată parte a niciunei califate istorice din acea regiune. Această separare a permis civilizației Nusantara („Indiile de Est”) să dezvolte o viziune spirituală a islamului care tinde să privească șarica un set de principii universale pe care toate religiile le recunosc și le recunosc, mai degrabă decât un set inflexibil de reguli elaborate de juriștii musulmani clasici pentru conducerea unui stat pre-modern. Această moștenire civilizațională unică le-a permis musulmanilor de pe insula Java – care constituie centrul geografic, politic și economic al Indoneziei – să învingă extremiștii musulmani în secolul al XVI-lea și să restabilească libertatea religiei pentru toți javanii cu două secole înainte de Statutul de libertate religioasă din Virginia. iar Bill of Rights a dus la separarea statului și religiei în Statele Unite.

Departe de „inima” islamică a Orientului Mijlociu arab, turc și persan, Indonezia nu a fost niciodată parte a niciunei califate istorice din acea regiune. Această separare a permis civilizației Nusantara („Indiile de Est”) să dezvolte o viziune spirituală a islamului care tinde să considere shari’ah ca un set de principii universale pe care toate religiile le recunosc și le recunosc, mai degrabă decât un set inflexibil de reguli elaborate de clasic Juriști musulmani pentru conducerea unui stat pre-modern.

Această „înțelepciune civilizațională” a fost cea care a inspirat crearea Indoneziei ca stat național multi-religioasă și pluralistă în 1945. De asemenea, a permis primul președinte al Indoneziei ales democratic, HE KH. Abdurrahman Wahid – susținut de indonezia Nahdlatul Ulama – pentru a-l transforma în cea de-a treia cea mai mare democrație a lumii în urma răsturnării regimului autoritar al președintelui Suharto în 1998. În ciuda acestor avantaje enorme, cu toate acestea, Indonezia a continuat să se lupte cu tensiunea care există între Islam ortodoxia și idealurile egalității cetățeniei și egalității în fața legii, care constituie baza atât a așezării sale politice, cât și a statului național modern.

Există, de fapt, aspecte învechite și problematice ale ortodoxiei islamice. Aceste legături de dușmănie religioasă, supremație și violență, alimentând extremismul islamist în rândul comunităților musulmane din întreaga lume, inclusiv Indonezia.

Atâta timp cât învechitele, principiile medievale din ortodoxia islamică rămân sursa dominantă a autorității religioase din întreaga lume musulmană, islamiștii indonezia vor continua să atragă putere și susținere din evoluțiile din lume. Acest lucru este valabil mai ales atâta timp cât actorii cheie ai statului – inclusiv Iranul, Turcia, Arabia Saudită, Qatarul și Pakistanul – continuă să armeze principiile problematice ale ortodoxiei islamice în urmărirea agendelor geopolitice respective.

Aceste considerente au determinat cifrele cheie din cadrul NU – inclusiv Abdurrahman Wahid în lunile și anii anteriori morții sale și fostul președinte al ONU, Kyai Haji A. Mustofa Bisri – să concluzioneze că ar fi imposibil să se rezolve definitiv tensiunea care este inerentă între Ortodoxia islamică și NKRI / UUD-45 (statul național indonezian și constituția sa), atât timp cât ne limităm eforturile la contextul intern sau pur indonezian al amenințării perene islamiste.

Păstrarea moștenirii civilizaționale unice a Indoneziei – care a dat naștere NKRI ca stat național multi religioase și pluraliste – necesită implementarea cu succes a unei strategii globale de dezvoltare a unei noi ortodoxii islamice care să reflecte circumstanțele reale ale lumii moderne în care musulmanii trebuie să trăiască și exersați-le credința.

Acest efort global, lansat deja de elementele cheie ale lui Nahdlatul Ulama – inclusiv organizația sa pentru adulți tineri, puternică de 5 milioane, Gerakan Pemuda Ansor – nu este doar un corolar inevitabil al eforturilor de a învinge subversiunea islamistă a Indoneziei. Este vital pentru bunăstarea și conservarea practic a oricărei alte națiuni din lume, ale căror legi sunt derivate din procesele politice moderne și ale căror oameni și guverne nu doresc să fie subsumate într-un califat islamic universal sau epuizate de lupta pentru a preveni înființarea sa

Recontextualizarea și reforma ortodoxiei islamice este, așadar, crucială pentru bunăstarea musulmanilor și non-musulmanilor, deoarece constituie singura condiție indispensabilă a oricărei soluții raționale și umane la criza multidimensională care a afectat lumea musulmană de peste un secol. și nu numai că nu arată niciun semn de încetinire – în ciuda unui număr tot mai mare de vieți omenești și mizerie -, ci, mai degrabă, amenință din ce în ce mai mult cu răspândirea și înglobarea umanității în ansamblu.

O reacție în lanț a violenței

Campania genocidă a ISIS în Irak și Levant a declanșat o reacție în lanț a violenței și represaliilor cu implicații globale profunde. De-a lungul unui amplu arc de teritoriu care se întinde de la Sahel de Vest până la sudul Filipinelor, grupurile islamiste inspirate de „succesul” ISIS își desfășoară propriile campanii de ucidere în masă, deplasare și teroare care amenință cu ruperea legăturilor de încredere deja greșite care le fac este posibilă o viață comună comună între musulmani și non-musulmani.

Actele extrem de simbolice ale lui Jihadis și profetele uzuale ale propagandei au asociat islamul cu terorismul în mintea multor non-musulmani, au consolidat elemente politice oportuniste la nivel mondial și au alimentat un ciclu intensificator de violență de represalii care ne amenință toate viitorurile. Fie că este vorba despre un supremacist alb care măcelăște musulmanii la rugăciune la o moschee din Christchurch, Noua Zeelandă, campania cu ridicata și sistematică de curățare etnică săvârșită împotriva musulmanilor Rohingya de către guvernul Myanmar, represiunea hi-tech, totalitară, a milioane de musulmani uiguri din Xinjiang, sau armarea islamului pentru câștig politic în Occident, musulmanii nevinovați suferă consecințele acestei treceri globale a identităților „tribale”.

Ciclul vărsării de sânge de la represalii la care asistăm este adânc înrădăcinat în istorie, incluzând animozități antice încorporate în memoria colectivă a grupurilor etnice și religioase întregi. Tocmai aceste urări ca extremiștii încearcă să trezească prin acte de groază și șocante. Dacă vrem să evităm dezastrul și să stopăm acest ciclu primordial de ură, tiranie și violență, este imperativ ca oamenii de bunăvoință a fiecărei credințe și națiuni să se alăture pentru a construi un consens global pentru a preveni armarea politică a islamului, fie de musulmani sau non-musulmani și pentru a reduce răspândirea urii comunale prin favorizarea apariției unei ordine mondiale cu adevărat drepte și armonioase, întemeiată pe respectarea drepturilor egale și a demnității fiecărei ființe umane.

Renunțarea la teologia care stă la baza violenței islamiste

Conducerea spirituală a lui Nahdlatul Ulama lucrează pentru a se asigura că cea mai mare organizație musulmană din lume își joacă rolul în această imensă întreprindere, prin demontarea și înlocuirea teologiei care stă la baza și animă violența islamistă. În 2019, Consiliul Central al NU a publicat fiqhHotărârile bazate pe o adunare de aproape 20.000 de savanți religioși musulmani din vastul arhipelag al Indoneziei („Munas 2019”) care au susținut conceptul de stat națiune, mai degrabă decât califatul, au recunoscut toți cetățenii, indiferent de etnia sau religia lor, având drepturi egale și obligații, au decretat că musulmanii trebuie să se supună legilor oricărui stat național modern în care locuiesc și au afirmat că musulmanii au obligația religioasă de a favoriza pacea, mai degrabă decât să facă automat război în numele co-religioșilor lor, ori de câte ori un conflict izbucnește între musulmani și populații non-musulmane oriunde în lume.

O caracteristică centrală a acestor hotărâri Munas din 2019 este abolirea categoriei juridice a infidelului ( k āfir ) în cadrul legii islamice ( fiqh ), astfel încât non-musulmanii să se poată bucura de o egalitate deplină în calitate de concetățeni în sine, mai degrabă decât să se bazeze pe protecție la suferința unui conducător musulman.

Și, astfel, revenim la povestea cu care am început:  The Disappearing People . Stephen Rasche a oferit o relatare vie a aproape de dispariția unei întregi comunități religioase chiar în locul nașterii ei, Orientul Mijlociu antic. În mod implicit, Rasche a descris și o amenințare existențială care ne confruntă pe toți, musulmani și non-musulmani deopotrivă. Pur și simplu rămâne de văzut dacă vom respecta avertismentul său și vom acționa la timp pentru a preveni ca catastrofele similare să nu cadă pe cei care locuim în țări binecuvântate, aparent îndepărtate de haosul îngrozitor care cuprinde atât de mult din lumea islamică.

Turcia ar exista ca națiune dacă nu și-ar fi anihilat creștinii?

download - Copie

lui de curcan

Genocidul de treizeci de ani: distrugerea Turciei a minorităților sale creștine, 1894–1924 de Benny Morris și Dror Ze’evi revizuite

James Robins   2 mai 2019

Genocidul de treizeci de ani: distrugerea Turciei a minorităților sale creștine, 1894–1924Benny Morris și Dror Ze’evi

Harvard, pp.636, 25,01 USD

Turcia te salută cu un ochi albastru rece, o sprânceană evazată, un pomeț în formă de stâncă. Fața fondatorului republicii privește imperios de aproape fiecare perete al biroului, chioșcul magazinului și terminalul aeroportului.

Cetățenii turci îl privesc pe Mustafa Kemal în mod reverențial: primul președinte al națiunii, liderul curajos al războiului de independență din 1919-1922, izbăvitor de la despărțirea imperială a marilor puteri. Îl învăluie un mit de cult impenetrabil . Chiar și pentru tinerii cosmopolitieni din Istanbul, orice cuvânt împotriva lui Kemal stimulează o reacție viscerală. Recep Erdogan , actualul președinte, a cărui politică este anatemă la ideologia kemalistă, încă trebuie să-l invoce în scopul propagandei. Cu toate acestea, pentru un ofițer american de informații care l-a cunoscut pe bărbat în vara plină a anului 1921, Kemal era un „client inteligent, urât”, cu aspectul de „un ospătar foarte superior”.

Nu este de mirare că un american ar vedea Kemal într-un asemenea mod. Mișcarea sa naționalistă a purtat o insurgență cvasi-gherilă împotriva învingătorilor primului război mondial, care a căutat să sculpteze moribundul, a învins imperiul otoman. În acest proces, Kemal a finalizat ceea ce au început deja predecesorii săi: sacrificarea definitivă și îndepărtarea populației creștine rămase a imperiului: greci pontici și ionici, asirieni și, desigur, armeni.

În noul lor volum expansiv și detaliat The Genocide de treizeci de ani , istoricii Benny Morris și Dror Ze’evi se îndepărtează de relatările bine stabilite ale genocidului armean, care adesea expun frenezii anterioare și mai târziu ale uciderii la introduceri și concluzii. Rulează trei crime într-una. În primul rând, terorismul Hamidian (1894–96) sub stăpânirea sclerotică a sultanului Abdülhamid II. În al doilea rând, eliminarea realizată de fostul Comitet liberal al Uniunii și Progresului (1914–18). Și în sfârșit, campaniile de „curățare” ale Kemalistului în timpul și după războiul de independență (1919-24).

Morris și Ze’evi documentează bine fiecare perioadă, dacă sunt adesea înfiorătoare. Acestea includ un rezumat dificil, dar exact:

„O femeie armeană din estul Anatoliei, născută în anii 1880, și-ar fi văzut părinții uciși în 1895, iar soțul și fiul ei au fost masacrați în 1915. Dacă ar fi supraviețuit, probabil că ar fi fost violată și ucisă în 1919-1924. Cu siguranță că ar fi fost deportată în ultima fază genocidă.

Au dreptate să realizeze o legătură între toate trei, în sensul că, indiferent de motivul ideologic, rezultatul a fost același: o eradicare completă a minorităților etnice și religioase, ceea ce duce la un număr de moarte care se apropie de două milioane. Dar sunt motivele ideologice cu care autorii se confruntă cu probleme. În opinia lor, ei recunosc că „atacurile atrocității au fost comise sub trei umbrele ideologice diferite”. Cu toate acestea, pentru ca lucrarea lor să funcționeze, trebuie să existe o unitate de scop. Și au ales-o pe cea greșită.

Ei găsesc în Islam un „banner general” care, spun ei, „a jucat un rol cardinal pe tot parcursul procesului”. Parțial, înșelăciunea lor se bazează mult pe conturile ofițerilor aliați sau ai misionarilor occidentali, rapid pentru a atribui atacuri de sălbăticie „Mohamedului fanatic”. Acest lucru trece de faptul că „creștinii au trăit în securitate relativă sub stăpânirea otomană timp de secole”. Ce s-a schimbat?

Singura teorie care ar putea explica toate cele trei potriviri ale carnajului este aceasta: o mentalitate de asediu. Abdülhamid II, Comitetul Uniunii și al Progresului și Mustafa Kemal (de asemenea membru al CUP) au fost strânși de frica desfigurării și prăbușirii statului și au îndreptat violența apocaliptică împotriva celor pe care i-au perceput ca trădători sau al cincilea cronicar.

Într-adevăr, numai acest lucru ar putea explica ceva pe care Morris și Ze’evi le transmit unei note de subsol: campania de 94 de ani a republicii turce împotriva kurzilor. De asemenea, sunt musulmani, cu majoritate, dar din 1925 s-au angajat în rebeliuni și rezistențe împotriva statului – și au suferit cu drag pentru asta. Într-un fel, paranoia despre despărțire este politica de galvanizare a elitei turce până în zilele noastre.

De asemenea, autorii se retrag dintr-un punct amar ironic făcut de scriitori pionieri precum Taner Akçam, Ugur Üngör și Hrant Dink, o idee foarte confruntătoare și incomodă, într-adevăr: contrar viziunii miraculoase sau mesianice a lui Mustafa Kemal, nu ar exista un turc națiune fără distrugerea popoarelor sale creștine. Însuși temelia Turciei republicane este un abator de noroi și sânge.

Acest articol a fost publicat inițial în revista The Spectator .

VEZI SI

CELE MAI CITITE

stiri de vulpe

Procesul prăbușit împotriva Fox News

reparații

Italia datorează reparații Țării Galilor pentru greșelile Imperiului Roman

Justiție socială

Adevărul potrivit dreptății sociale

bari weiss antisemitism

Suntem cu toții considerați criminali acum

cursa la cină naș

Cursa lui Godfrey la cină

https://spectator.us/turkey-nation-annihilated-christians/