ROADA DUHULUI SFÂNT

download - Copie

  1. Despre roada Duhului Sfînt
    2. Care este scopul rodirii Duhului Sfînt
    3. Care este partea noastră în toate acestea?
    4. Despre paradoxul creșterii spirituale

1. Despre „Roada Duhului Sfînt”

În introducerea capitolului precedent am scris că pentru rodirea Duhului Sfînt în viața noastră se cere participare personală.  Spre deosebire de „darurile Duhului”, rodirea duhovnicească indică, într-o oarecare măsură, nivelul consacrării și creșterii fiecăruia dintre noi.  Iată cum:

  1. Rodirea este întotdeauna dependentă de calitatea solului. Aduceți- vă aminte de parabola semănătorului spusă de Domnul Isus.  Calitatea solului a determinat mărimea recoltei.  Tot așa, Duhul Sfînt ar putea face din fiecare credincios un caracter ca acela descris de Pavel în Galateni 5:22,23.  De ce nu o face?  Pentru că rodirea Duhului depinde de felul în care ne lăsăm noi modelați și de măsura în care răspundem inițiativelor Lui în viața noastră.

ILUSTRAȚIE:  Doi credincioși sînt diferiți după același număr de ani de credință, pentru că asemănarea lor cu Christos a fost lucrată numai în măsura în care L-au lăsat pe Duhul Sfînt să-și facă lucrarea în viața lor.

  1. Roada Duhului arată cît ne-am lăsat lucrați de Dumnezeu. Înainte de a lucra prin noi, Dumnezeu vrea să lucreze prin noi, pregătindu-ne așa cum un meșter iscusit își pregătește instrumentele.  Pe de altă parte, scopul lui Dumnezeu cu noi este în primul rînd să ne facă asemenea Lui și numai în planul secundar să ne dea bucuria de a deveni „împreună lucrători cu El”.  Un proverb înțelept spune:  „Ceea ce avem este darul lui Dumnezeu pentru noi, ceea ce devenim este darul pe care-l putem face noi Domnului”.  Cu ceea ce L-am lăsat pe Dumnezeu să ne facă, vom intra în veșnicie !!!

Mulți vor să meargă înaintea lui Dumnezeu în virtutea lucrărilor la care au fost părtași, dar sărmanii de ei, aceștia nu știu că „darurile duhovnicești” nu sînt pricină de laudă înaintea Celui care ni le-a dat „după buna plăcere a voiei Lui”.

ILUSTRAȚIE: „Doamne, nu am scos noi draci în Numele Tău, nu am predicat noi în Numele Tău?” – „Depărtați-vă de la Mine.  Niciodată nu v-am cunoscut !” (Matei 7:22,23)

  1. Roada Duhului Sfînt caracterizează creșterea.„După roadele lor îi veți cunoaște”, spune Domnul Isus (Matei 7:16).  Pomii nu sînt apreciați iarna, cînd au crengile goale.  Atunci ar trebui tăiați cu toții, dar nimeni nu-i taie.  Gospodarul priceput așteaptă vremea roadelor și numai atunci vine cu toporul în grădină, gata să pună capăt lipsei de rodnicie.
  2. Roada Duhului Sfînt ne certifică „rămînerea” noastră în Christos. În Ioan 15:1-8, Domnul Isus nu spune:  „Rămîneți în Mine și veți avea multe … daruri”, și nici „dacă veți avea multe daruri, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit”, ci spune „veți aduce multă roadă” și „dacă veți aduce multă roadă” veți fi astfel „ucenicii Mei”.
  3. Dumnezeu știe darurile, dar caută roada. „Tatăl Meu este Vierul.  Pe orice mlădiță care rămîne în mine și nu aduce roadă, El o taie… și o aruncă afară” (Ioan 15:1-8).
  4. Roada Duhului Sfînt va fi criteriul de judecată. Pilda smochinului neroditor din Luca 13 este o bună ilustrație: „Iată că sînt trei ani de cînd vin și caut rod în smochinul acesta și nu găsesc.  Taie-l.  La ce să mai cuprindă pămîntul degeaba.”  Numai ce este dumnezeiesc va intra în cer.  Dacă Christos nu se reproduce în noi acum pe pămînt, nu vom avea acces cu El în lumea de mîine.

Care este scopul rodirii Duhului Sfînt în viața noastră?

Biblia ne spune că „toți (oamenii) au păcătuit și sînt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23)  Așa cum sîntem, noi sîntem victime sigure ale Diavolului și candidați fără drept de apel la osînda iadului veșnic.  Omul, ca urmaș al lui Adam, este sub blestem, iar firea pămîntească este aservită legii păcatului și a morții. (Rom. 7:22-24)

Pentru a fi recuperat de Dumnezeu, omul nu mai poate fi reparat, ci trebuie regenerat. „Trebuie să vă nașteți din nou” este mesajul pe care L-a adus Domnul Isus celor pe care venise să-i readucă la Tatăl. (Ioan 3:1-16)  Trebuie să fim născuți „de sus” din Dumnezeu (Ioan 1:13). Aceasta este lucrarea pe care vrea să o facă Duhul Sfînt.  În 1 Ioan 3:9 ni se spune că:  „Oricine este născut din Dumnezeu” are „sămînța Lui în el”.  Duhul Sfînt ne ia din starea în care ne aflăm, ne naște „dintr-o sămînță nepieritoare”, și vrea să ne crească apoi „pînă vom ajunge toți… la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Christos”. (Efeseni 4:13)

Este interesant să subliniem că în Galateni ni se descrie roada Duhului Sfînt.  Deși este vorba de mai multe trăsături de caracter, este menționată o singură roadă, la singular, pentru că este vorba de Christos.  Duhul Sfînt vrea să lucreze în noi asemănarea cu Christos.  Apostolul Pavel ne spune că noi toți: „Privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și sîntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”. (2 Corinteni 3:18)  Cu fiecare zi care trece, oglinda în care privim trebuie să ni-L arate din ce în ce mai mult pe Christos, sau cum zice Pavel: „Christos în voi, nădejdea slavei”. (Coloseni 1:27)  Credincioșilor din Galatia, același apostol le scrie: „copilașii mei, pentru care simt din nou durerile nașterii, pînă ce va lua Christos chip în voi !” (Galateni 4:19)

Roada Duhului din Galateni 5:22,23 este o schițare a caracterului lui Christos.  După fiecare din elementele ei s-ar putea adăuga fără îndoială expresia „a lui Christos”:

– dragostea                       – facerea de bine

– bucuria                           – credincioșia

– pacea                              – blîndețea

– îndelunga răbdare      – înfrînarea poftelor

– bunătatea

Scopul rodirii este deci asemănarea cu Christos.  Planul lui Dumnezeu a fost ca El să fie numai „Cel dintîi dintre mai mulți frați”, urmînd ca prin înfierea lucrată de El, noi să intrăm de drept în familia lui Dumnezeu.

„Du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și la Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17).

Ceea ce a cîștigat Christos pentru noi „de drept”, prin moartea și învierea Sa glorioasă, este lucrat acum „de fapt” în noi de către Duhul Sfînt, prin nașterea din nou și prin procesul de creștere spirituală. Început în veșnicie, acest plan de mîntuire se va desăvîrși odată cu intrarea noastră în veșnicia viitoare cînd „vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3:2). Între veșnicia trecută și veșnicia viitoare, Duhul Sfînt lucrează în ceea ce noi numim „timp” la transformarea noastră din oameni aparținînd speciei Adamice, în oameni așezați în Cel de-al doilea Adam și făcuți părtași firii dumnezeiești ca fii. (1 Corinteni 15:45-49)

3. Care este partea noastră ?

Am spus deja că pentru rodirea Duhului Sfînt în viața noastră se cere și participarea noastră și că rodirea duhovnicească măsoară într-o oarecare măsură consacrarea și contribuția fiecăruia dintre noi.  Evidențele ne arată că la același timp de convertire, nu există nici măcar doi credincioși care să fi crescut în aceeași măsură, și aceasta se întîmplă deoarece nu există nici măcar doi oameni care să răspundă la fel față de inițiativele Duhului Sfînt în viețile oamenilor.

Biblia ne vorbește despre cîteva categorii de oameni care au răspuns diferit lucrării Duhului Sfînt:

  1. Împotrivitori față de lucrarea Duhului. În Faptele Apostolilor capitolul 7 ni se amintește de cuvîntarea lui Ștefan.  Ni se spune că în acele zile Iudeii „nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el”. (Fapte 6:10)  Totuși, argumentele lui Ștefan nu au reușit să-i determine pe ascultătorii lui să-L primească pe Christos ca Mesia.  Din această cauză Ștefan le spune deschis:  „Oameni tari la cerbice, netăiați împrejur cu inima și cu urechile !  Voi întotdeauna vă împotriviți Duhului Sfînt.  Cum au făcut părinții voștri, așa faceți și voi” (Fapte 7:51).
  2. Creștini care întristează Duhul Sfînt.În Efeseni 3:17-32, Pavel îi îndeamnă pe creștini să-și pună viața în armonie cu învățătura care le-a fost dată.  Din felul în care li se adresează se vede limpede că apostolul credea că schimbarea felului lor de viață era în parte și o responsabilitate care apăsa pe umerii lor.  Refuzul de a începe această „dezbrăcare de omul cel vechi” și „îmbrăcare cu Christos”, este prezentat de apostol drept o atitudine care „Îl întristează pe Duhul Sfînt”. (4:30)
  3. Creștini care sting Duhul Sfînt. În 1 Tesaloniceni 1:19 sîntem sfătuiți să[1]  „nu stingem Duhul”.  Versetul acesta a fost greșit interpretat ca o primejdie posibilă a căderii din Har.  Contextul imediat ne arată însă altceva.  În versetul 15 este scris:

„Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Christos Isus, cu privire la voi”.  În procesul de sfințire pe care Îl lucrează în viața noastră, Duhul Sfînt folosește tot felul de lucruri, stări și evenimente.  Noi știm că „toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sînt chemați după planul Său” (Romani 8:28).

Totuși, uneori uităm lucrul acesta și nu-I mai mulțumim lui Dumnezeu chiar pentru „toate” lucrurile, iar aceasta zădărnicește sau întîrzie într-o oarecare măsură lucrarea Duhului în viața noastră.  Expresia „stingeți Duhul” se referă tocmai la o asemenea situație în care energia Duhului este împiedicată să lucreze.  Este ca și cu „stingerea entuziasmului”.

  1. Creștini care se predau Duhului Sfînt.Acest subiect este dezvoltat pe larg de apostolul Pavel în Romani 6 și Romani 8.  Spicuim aici numai cîteva expresii mai edificatoare: „dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu” (6:13), „v-ați făcut robi ai neprihănirii” (6:18), „trăiesc după îndemnurile Duhului” (8:5), „umblă după îndemnurile Duhului” (8:5), „prin Duhul faceți să moară faptele trupului” (8:13), „Căci toți cei ce sînt călăuziți de Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu” (8:14).  (Vezi anexa nr. 6)

Despre paradoxul creșterii spirituale

Pentru cei care au citit cu atenție epistolele Noului Testament, nu este nici un secret că ele sînt structurate în trei secțiuni care cuprind, de obicei în ordine:  învățătură, îndemnuri, saluturi.  Învățătura pune accent pe explicarea lucrării făcute de Dumnezeu în folosul oamenilor, îndemnurile pun accentul pe felul în care oamenii trebuiesc să răspundă lucrării lui Dumnezeu, iar saluturile ilustrează legăturile care s-au stabilit între cei care au intrat în viața cea nouă.

Dacă vom cerceta cu atenție, vom vedea că, luate separat, capitolele de învățătură și capitolele de îndemnuri par a spune lucruri diferite în problema creșterii spirituale.  Uneori informațiile primite par a se contrazice de-a dreptul. Iată de exemplu ce scrie în Filipeni 1:6: „Sînt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua lui Isus Christos”.  Din acest text reiese clar că lucrarea din lăuntrul nostru este în întregime o lucrare a lui Dumnezeu prin Duhul.  El a început-o, El o face și tot El este Acela care o va duce la desăvîrșire.

În 1 Petru 1:5-7, după ce ni s-a spus că: „Dumnezeiasca Lui putere  ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat…” (1:3), sîntem îndemnați să ne dăm și noi toate silințele, ca să unim cu credința noastră fapta;  cu fapta, cunoștința;  cu cunoștința, înfrînarea;  cu înfrînarea, răbdarea;  cu răbdarea, evlavia;  cu evlavia, dragostea de frați;  cu dragostea de frați, iubirea de oameni”.  Iar în 1 Petru 1:10 se adăuga: „De aceea fraților, căutați cu atît mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră;  căci dacă faceți lucrul acesta nu veți aluneca niciodată”. Singura explicație a acestor aparente contraziceri este că Biblia vrea să știm că lucrarea de creștere spirituală, ca și mîntuirea de altfel, este o lucrare în întregime dumnezeiască și tot în întregime o lucrare pe care este chemat să o facă omul.  În mintea noastră aceste lucruri nu se împacă, dar se pare că în mintea lui Dumnezeu ele se împacă de minune.

În teologie situația aceasta se numește „antinomie” și ea mărturisește limitările gîndirii noastre.  Pentru noi există o aparentă opoziție între suveranitatea divină și responsabilitatea umană.  Altfel spus, noi înțelegem doar în parte cum împacă Dumnezeu activitatea Sa ca Împărat suveran și activitatea Sa ca Judecător.

Biblia ne învață că, de pe poziția de Împărat, Dumnezeu hotărăște și controlează toate lucrurile, între care și activitățile omului, conform cu planurile Lui veșnice. (vezi:  Geneza 45:8;  50:20;  Proverbe 16:9;  21:1;  Matei 10:29;  Faptele Apostolilor 4:27;  Romani 9:20;  Efeseni 1:4,5,11;  etc.)

Aceeași Biblie ne spune însă și că, din poziția de Judecător, Dumnezeu trage la răspundere pe fiecare om și-l socotește responsabil pentru alegerile pe care le face în vederea împlinirii propriilor lui planuri. (vezi:  Matei 25;  Romani 2:1-16;  Apocalipsa 20:11-13;  etc.)  Așa că oricine aude Evanghelia este socotit răspunzător de felul în care răspunde și dacă nu o primește, este vinovat de necredință.  „… dar cine nu crede, a și fost judecat, pentru că n-a crezut… “ (Ioan 3:18)  Și tot așa, apostolul Pavel simțea apăsînd asupra lui responsabilitatea Evangheliei: „… căci trebuie s-o vestesc;  și vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia !” (1 Corinteni 9:16)

În aceeași Biblie se găsesc laolaltă și suveranitatea lui Dumnezeu și responsabilitatea umană.  Uneori ele se întrepătrund în conținutul aceluiași text, (vezi Luca 22:22), „Negreșit, Fiul omului se duce, după cum este rînduit.  Dar vai de omul acela prin care este vîndut El !” Datoria noastră este să păstrăm în echilibru cele două adevăruri și să nu ne lăsăm ispitiți să-l preferăm pe unul în dauna celuilalt.  Într-o bună zi Dumnezeu ne va explica El însuși de ce n-am putut înțelege unele lucruri care sînt  „potrivite cu înțelepciunea” divină.

O foarte frumoasă poezie care redă paradoxul creșterii spirituale este scrisă de unul dintre cei mai mari poeți creștini ai neamului nostru:  Traian Dorz.  Fratele Dorz a surprins cum nu se poate mai bine tensiunea care există între promisiunea lui Dumnezeu și angajamentul pe care ni-l pretinde pentru ajungerea la „desăvîrșire”.  Iată mai jos această scurtă, dar bogată poezie, pe care este bine s-o citim, s-o înțelegem, să o învățăm pe dinafară și mai ales… s-o trăim.

Tu ne-ai promis împărăția
Tu ne-ai promis împărăția
cerească, Doamne, tuturor –
dar nu o dai decît acelor
ce cred și luptă pînă mor.

Tu ai promis izbîndă-n lupta
cu cel viclean și rău, oricui,
dar nu o dai decît acelui
statornic în credința lui.

Tu ai promis c-asculți pe-oricare
îndreaptă rugăciuni spre cer,
dar nu răspunzi decît acelor
ce-au gînd curat în tot ce-Ți cer.

Tu ai promis că ești de-a pururi
cu toți ai Tăi în tot ce fac,
dar nu rămîi decît cu-aceia
ce vor trăi după-al Tău plac.

Tu ai promis desăvîrșirea
oricui se străduie mereu,
dar nu o dai decît acelui
ce suie dealul cel mai greu.

Tu ai promis tot ajutorul
oricui în lupta vieții grea,
dar nu i-l dai decît acelui
ce luptă cît puterea sa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.