Un stat slab sau unul puternic?

download - Copie

Publicat pe 17 iulie, 2020 De danutj

Într-o formă sau alta, nu doar în România, ci pretutindeni, s-au formulat întrebări și opinii despre cât de capabil este statul democratic să facă față unei crize majore așa cum este pandemia din ultimele luni. Pentru unii, blocarea întregii vieți economico-sociale și culturale a unei țări a reprezentat răspunsul simptomatic al unui stat slab, al unei administrații și clase politice incompetente. Deciziile luate au părut a fi răspunsul instinctiv al fricii și al lipsei de responsabilitate. Lipsa de soluții și de coordonare, amatorismul, dependența instituțiilor publice de decidenți politici incompetenți au dat senzația unei slăbiciuni sistemice de neiertat. Pentru alții, introducerea stării de urgență a însemnat un act de forță, încălcarea drepturilor omului, manifestarea violenței politice și ideologice la scară mare a celor aleși să conducă viața unei națiuni. Președinți și premieri, miniștri și directori de agenții au profitat de situația de urgență pentru a câștiga capital politic și a atinge interese țintite. Au fost prezenți permanent în mass-media, au ținut discursuri populiste și au insistat pe nevoia de a emite cât mai multe restricții și de a impune legea cu orice preț. Frecvent, acești lideri au condamnat comportamentul populației și au insistat pe faptul că este necesară mai multă reglementare și mai multă forță din partea statului.

Perioada de criză generată de pandemie a scos la iveală tot mai mult dilema cu privire la rolul și locul statului într-o societate democratică, dar în plină globalizare și într-o perioadă cu multe schimbări care dau senzația că ne aflăm într-o perioadă de tranziție spre ceva încă nedefinit. Vocile publice au întreținut o stare de incertitudine cu privire la mărimea și iconomia aparatului de stat, a logicii ordinii și intervenției autorităților pentru respectarea ei. Nu putem vorbi încă despre o polarizare, dar cele două direcții care critică fie lipsa de atitudine și pregătirea precară a statului, fie abuzurile și dorința de control par să fie mai degrabă poziționări reactive și fără argumente consistente. În România, ecourile acestor idei au arătat și mai mult decalajul în care ne aflăm față de societatea occidentală și față de parametrii unei societăți democratice mature. Spațiul public autohton a fost dominat de discursuri politicianiste de cea mai slabă calitate, de analize de presă mioape și partinice, de specialiști obedienți și fără curajul de a asuma o poziție profesională coerentă. De la intrarea în starea de urgență, guvernații și președintele au intrat în campanie electorală, au făcut exces de zel în a-i condamna pe cei din opoziție și în a dojeni populația.

Ideea de stat puternic poate fi înțeleasă greșit. Multe voci s-au exprimat pe această temă în ultima vreme și au semnalat temeri legate de lipsa unei legislații adecvate care să confere statului mai multă putere și pârghiile necesare pentru impunerea ordinii și rezolvarea problemelor publice, de la educație și sănătate până la securitate, infrastructură și comunicații. Conceptul de stat puternic nu se referă la acumularea puterii, nici la volumul personalului din administrație sau la mărimea bugetului, nici la averea și influența statului în viața economică și socială. Mai degrabă, se are în vedere capacitatea sa de a asigura funcționarea eficientă a serviciilor publice, accesul egal al tuturor cetățenilor la acestea, garantarea și asigurarea securității și respectării legii. Așa cum observa istoricul Eric Hobsbawm, evoluția statului democratic occidental a presupus o serie de modificări atât sub presiunea liberalismului, cât și a dezvoltării economiei de piață și serviciilor, dar mai ales a globalizării, ceea ce a condus inevitabil la o slăbire a lui. O parte dintre serviciile publice asigurate de stat (școli, închisori, transport, comunicații, apă și energie, asistență socială etc.) au fost externalizate și au fost preluate de companii private naționale și internaționale. Mutația cea mai importantă nu este legată neapărat de faptul că toate acestea au trecut în zona privată și nu mai sunt administrate de stat, ci că funcționarea lor după principiul maximizării profitului creează dezechilibre și inegalități privind accesul populației la bunuri și servicii publice. Logica politică cu privire la binele comun a fost treptat înlocuită cu logica economică. Acest lucru se poate lesne observa din discursurile politicienilor și din încremenirea gândirii lor în paradigma eficienței economice. Dacă rolul statului este acela de a asigura un bine comun pentru toți cetățenii, atunci multe dintre strategiile și deciziile sale cer o altă abordare decât cea a economiei de piață.

Cu timpul, statul a devenit mai suplu și mai tehnicizat și are la dispoziție un corp de funcționari foarte profesionalizat care răspunde prompt atât problemelor, cât și criticilor din mass-media sau ale specialiștilor angajați să evalueze activitatea guvernanților. Însă nu aceasta este problema principală. Acest stat a devenit mai slab pentru că s-a distanțat de cetățenii pe care trebuie să îi servească și astfel a pierdut o parte din încrederea lor. Nu este numai o problemă de abordare și de limbaj, ci și una de înlocuire a mecanismului politic și de guvernare pentru popor cu cel al unui corp de experți care dorește să își consolideze poziția managerială prin artificii sofisticate de relații publice și comunicare. Pe de o parte, slăbirea statului se poate observa ușor din reacția populației care se implică civic și politic tot mai puțin. Dezinteresul față de sfera publică are mai multe cauze, dar una dintre ele ține de metamorfoza politicului și confiscarea sa de către un grup restrâns de oameni flancat de o armată de experți. Pe de altă parte, lipsa de încredere a oamenilor în politicieni și guvernanți a condus la o relaxare în privința respectării regulilor și a căutării binelui comun. Începutul secolului XXI este simptomatic în acest sens. În mai toate țările democratice occidentale se resimte această ruptură între stat și cetățeni manifestată prin: apariția unor tensiuni sociale, a unor grupuri xenofobe și extremiste; dificultăți la nivelul aparatului de stat de a păstra ordinea publică și de a asigura resursele pentru serviciile publice; neglijarea unor largi categorii de populații cum ar fi săracii și emigranții; și a unor probleme sensibile cum ar fi poluarea mediului și creșterea inegalităților sociale.

România postdecembristă nu a reușit să construiască un stat puternic, ci a avut mereu abordări și soluții de conjunctură. Atât cât s-a putut, consolidarea instituțiilor publice s-a realizat ca urmare a obligațiilor asumate față de Uniunea Europeană, deci prin pârghii externe. Invocarea nevoii unui stat puternic a fost receptată cu multă confuzie atât din pricina moștenirii comuniste și a imaginii unor conducători autoritari care se pot impune pe scena publică și pot obține adeziunea maselor pentru o direcție anume, cât și pe fondul unei instabilități politice constante. Populația României este încă polarizată și cu așteptări diferite față de stat. O parte mare a cetățenilor este destul de dependentă de politicile publice și de deciziile guvernanților, astfel că este obligată să rămână conectată la amatorismul acțiunilor și discursurilor populiste ale conducătorilor. Pentru aceștia, un stat puternic ar fi cel care le rezolvă problemele, care le acoperă nevoile și este condus de oameni puternici care își țin promisiunile electorale. Cealaltă parte a populației nu mai crede în schimbarea mult promisă și consideră că trebuie să își ia destinul în propriile mâini și să își rezolve singură problemele. Incertitudinea socio-economică și politică îi face pe aceștia să fie tot mai dezinteresați de sfera publică, să nu participe la vot sau la inițiative civice. Lipsa de transparență și de onestitate a guvernanților, cazurile de corupție înaltă, nepotismul și mita sunt realități care descurajează lupta pentru binele comun, pentru respectarea ordinii și legii și incită la căutarea soluțiilor obscure, la limita legalității și care să evite cât mai mult interesul public.

Statul român nu este nici suplu și nici profesionalizat. Dimpotrivă, este supradimensionat, atât numeric, cât și la capitolul cheltuieli, fiind căpușat de tot soiul de interese ale unor persoane fizice și companii care urmăresc un job facil și afacerile cu statul. Cu alte cuvinte, este un stat slab, care se mișcă greu și ineficient, foarte birocratic, stufos și volatil în legi și regulamente, cu o predictibilitate scăzută. Revenind la perioada ultimelor luni marcate de pandemie, este destul de lesne de observat care sunt simptomele acestui stat slab și de ce retorica ieftină a guvernanților nu convinge pe nimeni. Dacă unii se gândesc că un stat puternic ar însemna mai mulți polițiști și militari pe străzi care să impună prin amenzi și intimidare restricțiile și legile, se înșală. Nici suspendarea anumitor drepturi și nici acordarea unei puteri mai mari guvernului sau președintelui nu vor rezolva problema. Populația și-a pierdut răbdarea și încrederea într-o clasă politică demagogică, în inițiative de fațadă și în oameni incompetenți. Ipocrizia conducătorilor s-a văzut în permanență începând cu atitudinea de superioritate cu care i-au tratat pe cetățeni, precum și încălcarea de către ei înșiși a regulilor cerute altora, mergând până la urmărirea intereselor electorale și de grup. Un stat puternic va fi posibil nu prin revendicarea instinctelor și himerelor trecutului legate de control, supraveghere și impunere, ci prin apelul la onestitate și transparență din partea guvernanților și politicienilor, la atitudine și disponibilitatea de a mobiliza resurse și a găsi un teren comun de gândire și acțiune în favoarea populației. În egală măsură, un posibil stat care se întărește va apela la consultarea societății civile și organizarea de dezbateri publice, va invita cetățenii și actorii socio-economici să participe la acțiuni concrete care să ducă la consolidarea simțului civic și responsabilitate. Deocamdată suntem departe de aceste coordonate, iar clasa politică se afundă în lupta electorală. Urmează o vară fierbinte și meciuri ideologice fără interes. Ne dorim ca populația să nu-și piardă minimul de luciditate și bun simț, de care dispune de altfel, pentru a nu se lăsa purtată nici în tensiuni și dezordine socială, nici în manipularea mediatică a politicienilor și teoriilor conspiraționiste. Mai avem nevoie de timp și perseverență pentru a reuși schimbarea mentalităților și sperăm ca istoria să mai aibă răbdare cu noi.

Dănuț Jemna

https://danutj.wordpress.com/2020/07/17/un-stat-slab-sau-unul-puternic/#more-755

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.