Limitele originalității BY BARZILAIENDAN on FEBRUARY 9, 2011 

download - Copie

HOME › TEOLOGICE › LIMITELE ORIGINALITĂȚII

Limitele originalității
BY BARZILAIENDAN on FEBRUARY 9, 2011

O originalitate „stearpă“ sau una „fertilă“?

Scriam mai demult că, în teologie, pretenția originalității și copyrightul strict și orgolios este deplasată, o frână în calea dezvoltării unei culturi teologice. Când este vorba să ne străduim să facem ceva la cel mai înalt nivel pe care-l putem ajunge, ifosele și prețiozitatea corectitudinii prost înțelese nu au ce căuta (aici).

Aș vrea să adaug azi câteva completări:

1. Conduc o mașină Hyundai Genesis (pentru păstorii biblici! probabil urmează „Hyundai Exodus“!).  Nu mă pricep la mașini. Am luat-o din curtea cu mașini lovite pentru că mi-a plăcut. Cei pricepuți la mașini mi-au spus că nu este de mirare că mi-a plăcut. Modelul corean are fața de la Mercedes, spatele de la BMW, cutia de viteze făcută după modelul X, iar motorul după marca Y. Mi-au spus că modelul este un semn de „progres“. Coreenii vin tare din urmă pe piața auto. Până și economiștii marxiști și-au dat seama de existența acestui mecanism al progresului: „Acumulare cantitativă urmată de un salt calitativ!“

2. Vreau să-mi cumpăr un IPad făcut de Apple. Aștept modelul numărul doi care va apare pe piață prin luna Aprilie. Prieteni cunoscători mi-au spus că au ieșit pe piață o mulțime de IPad-uri produse de alte companii. Pot să-l cumpăr pe oricare dintre ele. Diferențele sunt minore, mi-au spus ei. Este semn de „progres“ electronic. Firmele cu pricina au redus decalajul creat pentru o vreme de compania Apple. La fel a fost și cu Iphone-ul. La început a fost o idee revoluționară care a lăsat în urmă competiția. Acum sunt pe piață o sumedenie de telefoane asemănătoare produse de alte firme. Și ele … au „progresat“.

3. Exemplele mele ar putea continua la nesfârșit. În arhitectură au fost vremuri cu imitări de construcții și stiluri care s-au numit generic „baroc“, „venețian“, „brâncovenesc“, etc. În muzică, un șlagăr nou lansează și el o modă prin imitații de stil. În îmbrăcăminte, creatorii originali au fost imitați foarte repede, ducând astfel la „progresul“ social al industriei respective. În filosofie, apariția unui gânditor deosebit duce la instaurarea unui curent nou, a unei epoci intelectuale. În politică se pare că nu i-am depășit nici până astăzi pe greci. Încercăm însă din răsputeri să-i imităm, propovăduind pretutindeni democrația ca un semn de „progres“!

Imitarea cu detalii puțin modificate dincolo de „copyright“ face ca toate aceste emulări aducătoare de progres să fie „legale“, și chiar … recomandabile. Până și în tăiatul părului există perioade și stiluri create de imitațiile unui „inspirat“ care a fost „original“ și n-a imitat pe cei dinaintea lui. El a adus progresul, iar mulți au progresat imitându-i descoperirile.

4. Cât de caragioși sunt cei care interzic astfel de „furturi“ în … teologie! Gospodarul pe care-l lăuda Domnul Isus în evanghelie putea scoate „lucruri vechi și lucruri noi din visteria inimii lui“. Asta pentru că „a învățat“ ceea ce trebuia de la alții:

„Şi El le -a zis: ,,De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi“ – Mat 13:52.

Oare tocmai teologii (predicatorii și conducătorii de școală duminicală) să n-aibă voie să „progreseze“ prin acumulări din creațiile fraților lor?

M-a sunat disprețuitor un „teolog original“ din România și mi-a spus că nu fac nici două parale pentru că majoritatea lucrurilor pe care le știu le-am citit din cărțile școlilor prin care am trecut, plus alte lecturi particulare. El, s-a recomandat dumnealui plin de … smerenie, n-a citit și nu vrea să citească din cărți. De la cincisprezece ani citește doar Biblia. Tot ce știe este descoperire personală, nepoluată cu contribuții omenești. Am rupt repede dialogul. I-am spus să fie consecvent și de azi înainte să nu mai îmbrace decât haine făcute de el, să nu mai mănânce decât mâncare gătită de el, să nu meargă decât în mașini făcute de el și să nu locuiască decât în case făcute de el. S-a făcut că nu mă înțelege … sau poate chiar n-a înțeles. Nu era obișnuit să audă părerile altora …

V-ați gândit că până și cel mai înțelept dintre oameni, Solomon, a cules, colectat, adaptat, adâncit și publicat creațiile altora? – Eclesiastul 12:9

La urma urmei: „Cuvintele înțelepților sunt ca niște bolduri; și, strânse la un loc, sunt ca niște cuie bătute, date de un singur stăpân“ (Eclesiastul. 12:11).

Asta nu este o pledoarie pentru lene, ci pentru hărnicie!

Sigur, nu sunt pentru furt. În familie însă se mai împrumută hainele unii de la alții, se împrumută bicicleta și, uneori, chiar pantofii. Iar în armată, armamentul este un bun comun care duce la victoria colectivă.

Eu pledez pentru o originalitate ne-egoistă! Pledez pentru o originalitate din care să poată să progreseze toți ceilalți din jurul meu, o originalitate care să nu blocheze avar adevărul, ci să-l dăruiască altruist tuturor.

În limitele bunului simț și fără profitarea financiară nesimțită, folosirea predicilor și a  studiilor făcute de alți frați cade sub incidența lucrurilor îngăduite în familie și în armată. Acestea sunt două din metaforele folosite de NT pentru descrierea Bisericii. Vorba unui conferențiar creștin american foarte cunoscut: „Nu toți putem trage cu pușca, dar toți putem măcar să cărăm dintr-un loc în altul … cartușele.“

Oare de ce aleg predicatorii, păstorii și în general, oamenii intelectuali (sau pseudo) să se fotografieze în fața unor impozante biblioteci pe care le au acasă? De ce nu se fotografiază în fața unui perete gol, pe balcon sau … în bucătărie? Fotografierea pe fundalul bibliotecii este un mesaj subliminal care zice: „Sunt un om citit. Când stați de vorbă cu mine puteți afla cam ce scrie în toate cărțile acestea. Le-am citit pe toate!“

Unul din regretele mele cele mai mari este că n-am „percutat“ din mândrie la o ofertă a fratelui Richard Wurmbrand. Mi-am zis atunci că încearcă să mă facă un „sclav negru“ care să lucreze pentru el. Era bătrân și neputincios când mi-a zis: „Am mii și mii de fișe scrise pe bucăți de hărtie. Eu, ori de câte ori ascult pe cineva scot creionul și hârtia. La unii le pun repede înapoi în buzunar … Dar alteori am notat lucruri cu totul remarcabile. Am extras astfel de lucruri și din mulțimea de cărți pe care le-am citit. Mi-ar trebui cineva care să facă ordine în aceste sertare și să le așeze pe subiecte.“

Nenorocitul de mine! N-am priceput atunci că fusese o ofertă delicată de dragoste din partea cuiva care mă iubea foarte mult și nu voia să jignească un tinerel pe care-l cântârise și-l găsise puțin orgolios … Am coșmaruri și acum în care văd sertarele doldora de bilețele și bucăți de hârtie … atât de aproape și totuși … inaccesibile.

Imi aduc aminte ca John MacArthur povestea ca a stat odată la un amvon cu un „coleg foarte original“. Înainte să se ridice la rândul lui ca să predice, acesta i-a zis: „Ascultă cu atenție! Pun pariu că din textul acesta n-ai auzit și n-ai citi niciodată ce am să spun eu.

Nici tu n-ai văzut așa ceva în textul acesta“.
După ce s-a așezat înapoi, a întrebat: „Ei?“
Răspunsul lui John a fost: „Nici acum nu văd în acest text ceea ce ai spus tu.“

Ambiția de a fi original cu orice preț este foarte condamnabilă, iar interzicerea de a predica ceea ce am auzit sau citit la alții ar îngheța debitul predicilor noastre.

Eu fac fișe pe computer. Am învățat de la pățania aceea cu fratele Richard măcar atât. Să fac ceea ce a făcut și el toată viața. Să adun materiale de la alții. Poate că le voi lăsa la bătrânețe unuia mai tânar, care nu mă va … refuza.

Într-o „pană“ de inspirație, l-am sunat din mașină pe prietenul meu Nelu Gug, pe atunci păstor la Scramento. „Merg la ordinare, la Phoenix, și n-am o predică potrivită. Mă ajuți?“ Bineînțeles că a făcut-o. Ca să nu fiu „prins“ de cei din Phoenix, înainte de predică, le-am mărturisit toată tărășenia.

La Bethel, obișnuiesc să spun la începutul unui studiu din ce carte m-am inspirat. Unora nu le place. „Nu ne mai spune, Daniel. Nici acasă n-avem nevoie să ne spună nevasta de unde a cumpărat ingredientele din care a făcut mâncarea. Mai mult ne-ar plictisi sau chiar enerva. E suficient s-o facă bună …“

Doamne, oare ce ne-am face dacă „cineva“ s-ar găsi (gândi) să pună „copyright“ pe toate cărțile de bucate?

Lumina și sarea pe care ne-o dă Dumnezeu nu este niciodată doar pentru noi înșine …

Limitele originalității

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.