Închide

Copyright in Teologie? BY BARZILAIENDAN on MAY 24, 2007 

download - Copie

(contextul dialogului se găsește la pagina doctrinară)

M-a intalnit deunazi un prieten pe care nu-l cunosteam. A venit la mine cu un zambet mare pe buze si mi-a spus: Dumnezeu sa va binecuvinteze, frate Daniel. Mi-a placut tare mult ce ati scris pe Internet in problema aceea cu “plagiatul”. Am tiparit-o si am pus-o la “pastrare”. Am trimis-o la mai toti cunoscutii mei.” I-am multumit pentru apreciere. Despre ce era vorba?

Prin Martie 2007, pe Internet au inceput sa circule niste scrisori inveninate care cautau sa arunce cu noroi in cei care se straduiau sa intocmeasca un sistem de invatamant teologic in Romania. Învinuirea era cu precadere de “plagiat”, dar ea se dovedea a fi doar un prilej pentru achitarea unor polite de dusmanie personala sau de grup. Dupa o noapte de nesomn, am pus in circulatie urmatorul mesaj:

Dragii mei

Toti gresim, in multe feluri. Exista insa greseli evitabile, care facute cu buna stiinta si repetate sistematic nu mai pot fi considerate greseli, ci o exprimare a rautatii.

Am fost la Corint si am vazut ruinele de acolo. N-am gasim insa si o biserica. Nu mai exista nici in Galatia de altadata. Se pare ca n-au tinut seama de avertismentul lui Pavel:

Galateni 5:
13 Fratilor, voi ati fost chemati la slobozenie. Numai, nu faceti din slobozenie o pricina ca sa traiti pentru firea pamanteasca, ci slujiti-va unii altora in dragoste.
14 Caci toata legea se cuprinde intr-o singura porunca: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.”
15 Dar daca va muscati si va mancati unii pe altii, luati seama sa nu fiti nimiciti unii de altii.
16 Zic dar: umblati carmuiti de Duhul si nu impliniti poftele firii pamantesti.
17 Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri potrivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot ce voiti.
18 Daca sunteti calauziti de Duhul, nu sunteti sub lege.
19 Si faptele firii pamantesti sunt cunoscute si sunt acestea: preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea,
20 inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide,
21 pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile si alte lucruri asemanatoare cu acestea. Va spun mai dinainte, cum am mai spus, ca cei ce fac astfel de lucruri, nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu.

Exista ocazii cand am avea dreptate sa fim rai, dar niciodata n-avem “DREPTUL” sa fim asa.

Asist de cateva saptamani la o sinucidere colectiva a unora care si-au facut interese personale sau de grup.

Refuz sa ma fac partas si va rog sa incetati acest schimb de mesaje publice (oare ce a mai ramas din “du-te la fratele tau, mai ia pe cineva cu tine”, etc. ?).

Probabil ca ati observat ca refuz sa multimplic aceste mesaje si sa le dau drumul pe lista Roboam_visitors.

Il rog mai ales pe cel ce sta in spatele adresei (…..) sa ma stearga de pe orice lista a dumnealui si sa nu-mi mai trimita gunoaiele editate acolo.

II admir pe gunoierii care colecteaza resturile infectioase pentru a feri societatea de ele, depunandu-le la o groapa a izolarii, nu pe aceia care le iau de la groapa ca sa ni le puna in pragul casei.

II voi admira pe aceia care nu vor raspunde la batjocora cu batjocora. II voi respecta pe cei care au puterea sa binecuvinteze atunci cand sunt blestemati si sa iubeasca atunci cand sunt vorbiti de rau.

Ma voi alatura cu placere acelora care renunta procesul de “rinocerizare” a baptistilor romani. Iar pe cei care au parasit aceasta familie crestina ii rog sa “nu priveasca inapoi cu manie”. Lasati-ne sa ne vindecam singuri.

In ce priveste problema “imprumuturilor” de la altii, in afara lui Dumnezeu, care isi inspira copiii, nu stiu pe nimeni care sa poata pretinde ca are “drepturi de autor”. Sa ma explic:

  1. Cand da portretul unui “teolog” dupa inima Lui, la sfarsitul pildelor din Matei 13, Domnul Isus il defineste astfel: “De aceea orice carturar, care a invatat ce trebuie despre Imparatia cerurilor, se aseamana cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi si lucruri vechi.”

Acestea sunt cele doua dimensiuni ale lucrarii noastre: sa scoatem pentru negot ceea ce am invatat de la altii (lucrurile vechi) si ceea ce ne inspira personal Dumnezeu (lucrurile noi).

  1. Biblia, fara sa vorbeasca despre plagiatura, contine pasaje paralele aproape identice in cartile unor autori diferiti. Mai toti stim ca Isaia 2:2-4 apare verbatum in Mica 4:1-3 („… muntele Casei Domnului va fi intemeiat ca cel mai inalt munte … toate Neamurile se vor duce cu gramada la el, etc. Din sabiile lor isi vor fauri fiare de plug … si nu vor mai invata razboiul“. ) Și încă ceva, cum se explică pasajele citate aproape verbatum din 2 Petru 2:10-17 si Iuda 8-12 ? Cine de la cine a „plagiat“? Sau au „plagiat“ amandoi pe un altul ?

Un mic amănunt la care ne putem gândi împreună: Acele ,,trimiteri“ de sub versetle din Biblie evidențiază nu de puține ori pasaje paralele ca formă sau conținut. Bineînțeles că cei ce le-au pus acolo n-au făcut-o ca să ne arate cine pe cine a plagiat …

  1. Metoda pedagogica a lui Pavel a fost incurajarea “preluarii de invatatura” nu ORIGINALITATEA: “Si ce ai auzit de la mine, in fata multor martori, incredinteaza la oameni de incredere, care sa fie in stare sa invete si pe altii”. Cineva se intreba cu groaza ce-am mai fi predicat noi astazi (in scris si prin viu grai) daca Dumnezeu i-ar fi spus lui Pavel sa puna “Coptright” pe epistolele lui. Isus n-a vorbit “de la Sine”, ci a spus doar “ce i-a dat Tatal sa spuna”, iar pe ucenici i-a asigurat ca Duhul Sfant le va aduce aminte despre cuvintele Lui, pentru ca ei sa poata sa le inteleaga si sa le repete altora).
  2. Pretentia de ORIGINALITATE absoluta este absurda. In introducerea la Biblia cu explicatii am scris: “Toti ne nastem “ignoranti”. Majoritatea lucrurilor pe care le cunoastem ca adulti sunt rezul-tatul interactiunii noastre cu dascalii copilariei, cu manualele scolare, cu cartile lecturilor noastre particulare, cu parintii si cu prietenii. Aceste prezentari (ale mele) ale cartilor Bibliei au fost adunate de-a lungul anilor, din orele petrecute la cursurile Seminarului si Institutului Teologic, din alte comentarii si din nenumarate discutii. Autorul lor nu are pretentia de originalitate. De fapt, in cunoasterea crestina, noi nici nu avem voie sa introducem “noutati” personale. Crestinii trebuie “sa ramana in ceea ce a fost scris” (1 Cor. 4:6; 2 Ioan 8-11).
  3. Pretentia de ORIGINALITATE este ipocrita. De cand ma stiu, impreuna cu voi am mers la seminarii, la conferinte, am citit carti si, mai ales, am cautat prin podul Seminarului de la Bucuresti carnetul cu schite al fratelui Jean Stanevschi (care traducea din germana). Masivele biblioteci pe care le-am acumulat in casele noastre nu sunt acolo ca sa le etalam copertile elegante, ci ca o dovada ca am “supt” de la altii seva biunefacatoare a cunostintelor transmise de Dumnezeu noua prin alti oameni. Fara sa fie o greseala, majoritatea predicam mult din ceea ce am citit in cartile altora. Un predicator “purist” obisnuia sa faca niste gesturi ciudate cu mana la inceputul si la sfarsitul predicilor sale. Cand a fost intrebat despre semnificatia lor, el a spus: “La inceputul predicii deschid ghilimelele, iar la sfarsit le inchid, ca sa fiu cinstit in fata Domnului si a voastra”. Mi se pare amuzant si … caraghios. Daca ar ftrebui sa paltim pentru orice ocazie in care am “imprumutat” un mesaj din cartile sau din cuvantarile altora, oare cati predicatori ar trebui sa dam inapoi salariile primite de la biserici de-a lungul anilor?
  4. A vorbi despre ORIGINALITATE in contextul unor SCOLI teologice mi se pare de-a dreptul un nonsens. Cei care marg la scoala o fac pentru a afla ce au gandit si spus altii. Valoarea unei astfel de institutii nu este data de calitatea dormitoarelor sau a mancarii din sala de mese, ci de nivelul de cunostinte pe care le poti prelua de la profesori si din bibliotecile de acolo. Valoarea unei scoli este valoarea profesorilor ei. Nimeni nu merge la o scoala ca sa spuna ce stie el, ci ca sa invete (si de multe ori sa memoreze pentru ca asa i se va da nota) ceea ce au spus altii. Mai tarziu, dupa ce intra in “lucrare” un astfel de absolvent va spune altora si va predica sau scrie din “ceea ce a invatat la scoala” (!!!)
  5. Cei mai buni predicatori pe care i-am cunoscut eu au avut o “pasiune a cartilor”. Ei mi-au spus: “Nu poti sa dai, daca nu primesti mai intai; nu poti sa te golesti in fata altora daca nu te-ai umplut mai intai tu insuti”. Cei care-i condamna pe altii pentru imprumuturi ar trebui sa se inchida intr-un turn de fildes inca din copilarie si sa nu citeasca nicodata cartile altora.
  6. Crestinii trebuie si astazi, nu sa inventeze, ci sa “staruiasca in invatatura apostolilor”. Lumea din afara bisericii poate fi ORIGINALA, si poate crea tot felul de bazaconii in filosofie, arta si cultura. Noi trebuie sa ramanem mereu intr-un perimetru restrans in care invatam de la cei dinaintea noastra si de la cei din jurul nostru. La obarsia acestor cunostinte “ale noastre” s-ar cuveni sa nu se afle “geniul” sau “gandirea noastra”, ci “inspiratia” venita din partea Celui care ne calauzeste. Nu cred in lauda adusa “vasului”, ci in admiratia pentru Cel care il foloseste dupa cum voieste El. Cineva a decalarat: “Tot ce s-a scris frumos, tot ce imi place in cartile altora, imi apartine. Mi-a fost trimis de Dumnezeu prin acele mijloace”.
  7. Apostolul Petru n-a cautat sa fie ORIGINAL. Marele pescar facuse o pasiune din colectarea si studierea cartilor lui Pavel: “Sa credeti ca indelunga rabdare a Domnului nostru este mantuire, cum v-a scris si preaiubitul nostru frate Pavel, dupa intelepciunea data lui, ca si in toate epistolele lui, cand vorbeste despre lucrurile acestea. In ele sunt unele lucruri grele de inteles pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor” (2 Petru 3:15-16). Remarcati modestia lui Petru! El scrie despre lucrarea lui Pavel “dupa intelepciunea data lui” . Niciunul dintre noi nu are monopolul adevarului. Fiecare trebuie sa invatam unul de la altul. Numai Dumnezeu le stie pe toate si ni le comunica prin oameni care cunosc doar in parte si propovaduiesc tot numai “in parte”. Este bine si folositor sa ne citim cartile unii altora.

Și încă ceva despre apostolul pescar: Oare de ce nu a „recunoscut“ Marcu, evanghelistul, că ceea ce spune el este de la … Petru? Oare de ce o numim până astăzi Evanghelia lui Marcu când orice școală de teologie o prezintă ca pe vorbele lui Petru traduse de atâtea ori de Marcu din colo de perimetrul vorbitorilor de „evreiește“până ce acesta le-a putut chiar așterne pe hârtie?

Apostolul Ioan n-a cautat sa fie original. Iata ce ne scrie el in 2 Ioan: “Oricine o ia inainte si nu ramane in invatatura lui Christos, n-are pe Dumnezeu. Cine ramane in invatatura aceasta, are pe Tatal si pe Fiul. Daca vine cineva la voi si nu va aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa si sa nu-i ziceti: “Bun venit!” Caci cine-i zice: “Bun venit!” se face partas faptelor lui rele” (2 Ioan 9-11).

  1. Este saracacios sa vorbesti despre ORIGINALITATE in contextul unui Institut Biblic. Majoritatea lucrarilor noastre de absolvire au fost niste “traduceri” prelucrate din lucrarile altora. In cercurile teologice de specialitate exista chiar si o maxima pe aceasta tema: “Cine copiaza doar dintr-o carte sau doua, palgiaza; cine copiaza din opt sau noua, creeaza” (face cercetare, research). Imi dau seama ca exista o limita intre imprumutare si plagiere. In nici unul din aceste cazuri insa nu poate fi vorba despre prea multa ORIGINALITATE.
  2. Admir bunacuviinta unor autori si predicatori din America. Tara este lipsita de eticheta “academica” a Europei, dar este mult mai pragmatica si mai fecunda. Cand este vorba despre Evanghelie, ca si atunci cand este vorba despre stingerea unui incendiu, nu conteaza daca apa ai scos-o tu personal din pamant sau daca ai luat-o de la ghiuveta. Conteaza sa o folosesti repede si cu maxim de randament. (Realitatea Evangheliei este deosebita de realitatle mandriei “academice” din lumea orgolioasa a pacatului. Ham, unul dintre acesti oameni pe care-i admir spunea: “Nu putem toti trage cu pusca; dar macar putem duce ggloantele dintr-o parte in alta”. Eu as spune: Nu stim toti si nu putem toti sa facem gloante, dar le putem duce dintr-o parte in alta. Rica {arren ne spunea la Conferintele tinute la biserica lor: “Luati tot ce puteti de la noi. Nu suntem in competitie si n-avem clasament. Facem parte din aceeasi echipa. Avem acelasi echipament. Lauti predicile si studiile de la noi. Si noi le-am luat de la altii. Predicati-le, imbunatatiti-le si apoi trimiteti-mi-le si mie inapoi ca sa le mai predic si eu odata.”

Cineva m-a informat ca a auzit o predica de a mea rostita de un altul, pe undeva prin Romania. Am sentimentul unui compozitor care a dat in sfarsit lovitura si i-a reusit in sfarsit si lui un “slagar”. Un prieten bun spune public de cativa ani ca una din poeziile mele, devenita acum text de cantare, ii apartine. Nu l-am contrazis niciodata. Un alt prieten a adaugat, fara sa-mi spuna, la una din poeziile mele o a patra strofa. Probabil ca este cea mai buna dintre toate. M-am bucurat. Nu sunt pentru furt! Sunt totusi pentru prietenii care “isi poarta din cand in cand unii altora hainele”.

Iata ce am primit din partea unuia care-l cunoaste pe fratele Niculita Moldoveanu: “Cu ceva timp in urma, cineva de la noi de la biserica a avut nevoie pentru inregistrare de dreptul de autor de la fratele Nicolae Moldoveanu, am luat legatura personal cu el, am mers acasa la Sibiu la dansul, i-am spus pentru ce am nevoie si El mi/a zis: Frate, Domnul mi le-a dat, eu nu iti pun nici o restrictie, folosete toate cantarile si tot ce am scris pentru Slava Domnului. Nu am primit de la el restrictie, pot folosi toate cantarile, toate poeziile si tot ce a scris in vederea zidirii fratilor si a Slavei Domnului. Daca biserica se inchina si canta o cantare, imi trebuie dreptul de autor de la toti ?”

  1. Fara preluarea cunostintelor invatate de la altii am fi cu mult mai saraci. Isi inchipuie cineva ca fratele Petru Popovici a facut el insusi cercetarile stintifice ale caror rezultate le-a popularizat in cartile dansului? Ce-ar fi fost tineretea noastra sub seceta comunismului fara aceste carti de “apologetica” crestina strecurate fraudulos peste granita? Stiu ca dansul a si tradus carti scrise de altii. Ma refer aici la celelalte, pe care le-a scris dansul si in care a fost mult mai mult un “colectionar”, decat un cercetator. “mi aduc aminte ca fratele Vasile Talpos mi-a dat o nota mica atunci cand eu (revolutionarul) am refuzat sa spun ceea ce stiam ca scrie in cursul de geografie despre un anumit numar de “finici care inca mai exista si astazi pe muntele Hermon”. Am insistat ca acel numari nu mai este contemporan intrucat fratele Alexa, cand a scris cursul in urma cu 20 de ani, preluase si el informatia din alte carti mai vechi. Fratele Alexa nu fusese la fata locului, fratele Talpos nu fusese la fata locului, eu nu fusesem inca la fata locului, asa ca am declarat informatia total “nesigura”. “Probitatea mea stiintifica” n-a fost atunci apreciata la justa ei valoare … De cand sunt ele, scolile verifica mai mult ravna si capacitatea memoriei decat gandirea independenta originala.
  2. Este ironic si naiv sa crezi ca intr-o tara care se ridica numai acum din negura materialismului dialectic ar putea rasari peste noapte teologi si predicatori innascuti, ca o veritabila adeverire a principiului aparitiei vietii “din nimic”, printr-o “germinatie spontana”. Eu sunt recunoscator tuturor celor care sunt astazi in Romania “traducatori” si propovaduitori ai unor lucrari acumulate in occident prin inspirare si imprumut reciproc timp de secole. Elevii Romaniei contemporane pot astfel sa invete prin ei ce au spus si au gandit altii. Mai tarziu, astfel de elevi, deveniti dascali de o a doua sau de a treia generatie, isi vor putea scrie ei insisi cartile lor de specialitate. Sunt sigur insa ca si atunci acestea vor fi tributare unor alti autori, din alta parte. Altfel, de ce i-am trimite pe cei mai straluciti tineri ai nostri sa invete la scoli din Anglia si America ? …
  3. Ca sa nu ma opresc la numarul treisprezece, inchiei declarandu-va ca lucrarea lui Dumnezeu este deosebita de lucrarea oamenilor. Ea nu presupune “creatie personala orgoioasa si luciferica”, ci transmiterea unor adevaruri a caror sursa nu suntem noi insine, ci Dumnezeu insusi. Numai El are dreptul si statutul absolut de ORIGINALITATE. Nu cred prea mult in “proprietatea intelectuala”. Pur si simplu nu-i gasesc rolul in sistemul meu de referinta. Intr-o metafora cam schioapa, ar fi ca si cum as produce ceva de cea mai buna calitate, un vaccin care ar putea eradica o molima, si as pune apoi restrictii la distributie. Situatia este si mai rea daca ceea ce as avea in posesie nici n-ar fi proprietatea mea, ci “am primit de la Domnul”.

Si pentru ca, cel putin din cand in cand si intotdeauna tunci cand se poate, este bine sa memtionezi si sursele care te-au inspirat in alcatuirea unei lucrari, vreau sa va destasinui si eu doua din ele. Prima este din apostolul Pavel:

“Fratilor, pentru voi am spus aceste lucruri, in icoana de vorbire, cu privire la mine si la Apolo, ca prin noi iinsine, sa invatati sa nu treceti peste “ce este scris” si niciunul din voi sa nu se faleasca deloc cu unul impotriva celuilalt. Caci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care sa nu-l fi primit? Si daca l-ai primit, de ce te (porti) lauzi ca si cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:6-7)

De foarte multe ori, un “copyright” asezat alaturi de timbrul editorial blocheaza izvorul chiar de la varsare, inghetandu-l intre copertile uscate ale cartii si reducand-o doar la menirea unei triste expozitii. “Ai voie sa privesti, dar n-ai voie sa iei.” Este diferenta dintre o expozitie culinara si o sala de cantina restaurant. Ieri am citit pe coperta interioara a unei carti: “Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei publicatii nu poate fi reprodusa, stocata in vreun sistem informational, transmisa in orice forma si prin orice mijloace electronice, mecanice, de fotocopiere, inregistrare sau de orice alta natura, fara mpermisiunea prealabila, in scris, a editorului. Sa va mai spun ca acea carte poarta inspiratul titlu: “Triumfatori pe genunchi” … Cata diferenta intre aceste restrictii si indemnul tiparit pe cartilefratelui Petru Popovici: “Copierea si distributia permisa”. Eu am amercanizat aceasta atitudine adaugand la inceputul cartilor mele: “No coptright, just spread the Light”.

V-ati gandit vreodata ca orice titlu teologic pe care-l dobandeste cu truda cineva, un Ph.D sau M.Div. se poate traduce si prin cuvintele: “Eu am citit mai mult ca voi din cartile altora si m-am lasat invatat si influentat de mai multi profesori decat voi”?

Am indraznit sa tiparesc un studiu asupra Proverbelor (“Chemare la intelepciune”) si cineva ni-a facut o recenzie batjocoritoare pentru ca n-am trecut in bibliografia de la sfarsit nume “sonore”. Snobismul acestor personaje care “se lauda cu oamenii” ii face sa judece calitatea unei carti “prin asociere”, ca si cum calitatea raspunsurilor date de cineva ar depinde de nivelul celor care i-au suflat la examen …

A doua sursa care m-a inspirat este din cartea inteleptului Solomon: “Cuvintele inteleptilor sunt ca niste bolduri; si, stranse la un loc, sunt ca niste cuie batute, date de un singur stapan” (Ecles. 12:11). Daa Solomon a putut spune cu modestie aceste cuvinte, oare nu s-ar cuveni sa le putem spune si noi. El era convins ca si-a primit intelepciunea de la Domnul. oare noi am primit-o din alta parte?

Daca am suparat pe cineva, va rog sa ma iertati. Daca am inspirat pe cineva, va rog sa treceti la “citit, invatat si propovaduit altora”. Daca m-a inteles cineva, il rog sa puna un capat certei si luptelor purtate in firea pamanteasca. Biruintele dobandite in firea pamanteasca sunt in realitate acte de sinucidere si de ucidere in masa. Doamne, fereste-ne sa fim vinovati de sangele celor multi, micuti si numai aparent … neinsemnati frati ai Tai.

Cu dragoste si respect, Daniel Branzai

P.S. Iata ce am primit ca raspuns in aceeiasi zi:

“Multumesc, frate Branzei pentru argumentarea judicioasa dezvolata in nota Dvs. Domnul sa va binecuvinteze pe Dvs. si sa binecuvinteze fratietatea baptista cu crestini autentici care apreciaza pre-eminenta lui Cristos, nu pretinsa originalitate a unor persoane care – cum spunea cantarea fratelui Niculita “cautand prea multe adevaruri” (originale), nu mai gasesc cararea adevarului”.
Cu salutari in Domnul,

Serban Constantinescu

(Vezi și „Limitele originalității“)

Copyright in Teologie?

Mana profetica – O buna apreciere de sine…

download - Copie

 21.03.2013  |    Devoțional  |

Astăzi, Dumnezeu dorește ca tu să ai nu doar o cunoaștere la nivelul minții, ci o cunoaștere experimentală a faptului că El te-a creat după chipul Său. Prea adesea se întâmplă ca tu să nu fii în stare să-L reprezinți pe El cu acuratețe azi pe pământ, datorită faptului că ai o imagine proastă despre tine, nu înțelegi cine ai fost creat să fii și nu-ți înțelegi funcționalitatea și scopul pentru care ai fost creat. Dumnezeu dorește să aducă vindecare și eliberare tuturor acelora care au probleme în acest domeniu al subaprecierii de sine. Îl aud Domnul spunând: dă-Mi voie să lucrez în viața ta, fii sincer cu mine și dă-Mi voie să aduc vindecare. Pe măsură ce începi să mărturisești și să te deschizi înaintea Tatălui, El va determina circumstanțe, oameni și intervenții divine prin care să te aducă în acel punct al deplinătății, și în Dumnezeu vei începe să rodești. Domnul zice: te voi aduce în acel punct al aprecierii de tine însuți, al iubirii de Dumnezeu, pentru ca tu să devii roditor și să împlinești chemarea Mea pentru tine.

Verset biblic: Luca 10:27 – “El a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți.””

© Ruach Ministries

Mana profetica – Calea Mea este mult mai inalta…

În timp ce mă rugam astăzi, Domnul mi-a arătat cum planificăm noi căile noastre, însă Domnul este Cel ce ne îndreaptă pașii. Văd foarte clar pe mulți oameni care și-au făcut o idee despre ceea ce ei cred că Dumnezeu a rânduit pentru partenerul lor de viață. Este o persoană, care simți că Dumnezeu ți-a arătat-o ca fiind potrivită pentru tine. Îl aud pe Domnul spunând: mergi mai departe și nu te uita înapoi. Persoana pe care Eu ți-am pregătit-o arată total diferit de cea în care tu ai crezut. Dorința Mea este să te conduc într-un “sezon nou” și dacă ești gata să renunți la persoana pe care tu acum o consideri potrivită, întocmai cum Avraam a fost gata să renunțe la Isaac, îți voi reînvia viziunea și voi aduce în viața ta persoana pe care Eu am pregătit-o pentru tine. Continui să-L aud pe Domnul spunând: Este timpul să mergi mai departe, și să nu Mă limitezi, pe Mine – Sfântul lui Israel. Căile Mele nu sunt căile tale, zice Domnul!

Citeste mai departe

Mana profetica – Trezirea in zori de zi

Zorii zilei se ivesc peste situația din viața ta. Ai așteptat de multe luni să aibă loc această străpungere, însă tot ceea ce ai experimentat în acest timp nu a fost altceva decât un întuneric profund. Ai căutat răspunsuri la diferite surse, și ai uitat de Cel ce este stăpân peste furtună. Acum este timpul sa te trezești în zori de zi și să proclami Cuvântul lui Dumnezeu. Este timpul pentru o trezire în Duhul, și acesta este momentul tău. O dimineață nouă va fi a ta atunci când Îl lauzi pe Dumnezeu, când declari bunătatea Sa, puterea Sa care face minuni, credincioșia Lui, și astfel vei ști că El este Dumnezeu!

Citeste mai departe

Mana profetica – Sa iubim…

Cu toată răutatea ce predomină azi în lumea întreagă, este ceva de care toți oamenii au nevoie și care-și doresc, și acesta este darul iubirii. Dragostea acoperă o mulțime de păcate și pentru că Dumnezeu este dragoste, atunci când ne iubim frații și îi onorăm Îl reprezentăm de fapt pe El. Această dragoste agape, felul de dragoste al lui Dumnezeu, are puterea și capacitatea de a birui răul. Pentru a demonstra această dragoste agape, trebuie să începem cu pași mărunți, iubindu-i în primul rând pe cei apropiați și dragi nouă, apoi extinzând această dragoste mai departe către cei care știm că poate niciodată nu ne vor arăta bunăvoință. Noi suntem chemați să fim mâinile și picioarele lui Dumnezeu, așadar haideți să fim tot ceea ce El ne-a chemat să fim – începând prin a răspândi dragostea Sa.

Citeste mai departe

Mana profetica – Cuplu pretios

Văd un cuplu plimbându-se pe o alee pavată, care duce într-o pădure liniștită și deasă. Amândoi ați pornit în această plimbare cu anumite îndoieli unul față de celălalt și cum înaintați tot mai mult pe această alee, deveniți mai apropiați, râdeți, înțelegându-vă tot mai bine unul cu celălalt și adâncindu-vă tot mai mult în dragoste și respect unul față de celălalt. Sunteți plini de bucuria Domnului. Ați pornit pe acest drum când erați tineri, apoi vă văd umblând tot mai apropiați unul de altul, ținându-vă de mâini și mai apoi, îmbătrânind împreună, foarte, foarte bătrâni, petrecând împreună momente prețioase de iubire reciprocă și iubindu-L pe Dumnezeu. Acea credință ca a unui copilaș se va întoarce și veți fi lipsiți de griji unul lângă celălalt. Continuați să pășiți înainte și să priviți prin ochii credinței, căci aceasta va fi realitatea voastră! Slavă Domnului pentru astfel de bucurie!

Citeste mai departe

Mana profetica – Nu prin putere, nici prin tarie…

Văd imaginea unui șir de evenimente. Un om stă la biroul său ținându-și capul între palme. Pe fața lui se poate citi mult stres și multă tensiune. Te zbați și te lupți să faci ca lucrurile să meargă, să funcționeze, să o scoți la capăt, însă totul pare a se sfârși în frustrare, confuzie și dezamăgire. Îl aud pe Domnul cu blândețe amintindu-ți că “despărțit de Mine nu poți face nimic”. Și în timp ce aude aceste cuvinte, acest om se ridică și închide cartea din fața lui, ca un act de supunere. Îl aud pe Domnul spunând: când te predai în mâinile Domnului cu tot ceea ce ai și cu tot ceea ce ești, atunci Duhul Său începe să miște lucrurile din jur, și în vreme ce aștepți, vei fi uimit de lucrarea mâinilor Lui. Domnul te încurajează spunându-ți: Eu sunt Vindecătorul, Răscumpărătorul și Prietenul tău. Eu sunt Cel ce schimb situațiile din jurul tău, Eu sunt Dumnezeul imposibilului, deci predă-te în totalitate înaintea Mea!

Citeste mai departe

Mana profetica – Intarituri distruse

Astăzi Dumnezeu dorește să le vorbească celor care au îngăduit ca anumite întărituri ale minții să-i țină într-un loc al disperării și lipsei. Dumnezeu îți vorbește astfel: biruința ta stă în “reînnoirea minții tale” , și în distrugerea și dezrădăcinarea întăriturilor generaționale care te-au ținut limitat. Văd mulți copii prinși în legături generaționale. Multe familii sunt legate de boli, necredință, perversiuni, sărăcie și duhuri asemănătoare. Ușa a fost deschisă și duhurile din locurile cerești au fost împuternicite să vină asupra vieților voastre – acolo unde au drept legal de acces. Văd imaginea unei cepe. Dumnezeu desface foile acestei cepe, una câte una, și pe măsură ce Îl lași pe Dumnezeu să surpe aceste întărituri, ele nu vor mai avea acces la tine și la micuții tăi. Văd bărbați și femei care se ridică și strigă: DESTUL, DESTUL, DESTUL, unii dintre ei STRIGĂ împotriva VRĂJMAȘULUI, alții au parte de consiliere pentru eliberare, iar pe Dumnezeu Îl văd biruind în dreptul tău. Încurajează-te astăzi, copil al lui Dumnezeu!

Citeste mai departe

Mana profetica – Un sezon nou

Îl aud pe Domnul spunând că El te conduce spre un nou sezon al vieții tale. Poate nu realizezi încă acest lucru, însă privește la semnele din jur, deschide-ți ochii spirituali și urechile spirituale ca să auzi ce are Domnul să-ți vorbească prin Duhul în această vreme din viața ta.

Citeste mai departe

Mana profetica – Vino la Mine…

Văd persoane care se uită în jur. Acum este momentul să te decizi ce anume cauți, căci te văd căutând pe internet, în cărțile pe care le ai în casă, întrebând prietenii despre MINE, Dumnezeu, Tatăl tău. Eu sunt chiar aici gata să te ajut. Te mult timp ești disperat să primești răspunsuri.
Sunt prea multe zone gri în viața ta, zice Domnul. Începe să mă slujești în Duh și în adevăr, căci acesta este de fapt lucrul după care tânjești. Destul cu informațiile de mâna a doua, brațele Mele sunt deschise să te primească, fiul Meu, fiica Mea. Te-am văzut frecventând mai multe biserici, fiind implicat în multe activități religioase, încă acum te văd venind în locul unde ești gata să-ți deschizi inima ca să primești răspunsuri pentru viața ta. Destul cât te-ai îndepărtat de Mine, Tatăl tău, Eu sunt aici și sunt de partea ta.
Ai căutat în firea pământească și ai cules din firea pământească. Și te întrebi: cum se face că nu am parte de o străpungere? Făcând aceleași lucruri vei obține aceleași rezultate; Cuvântul Meu este răspunsul pentru tine astăzi, o schimbare în viața ta va avea loc pe măsură ce te trag înapoi lângă Mine, zice Domnul.

Citeste mai departe

Mana profetica – Ferice de cel ce rabda ispita

Am avut o vedenie… Doi îndrăgostiți se aflau într-o cameră/într-un cuib de burlaci… Nu era al lor… Încercau să petreacă un timp singuri în intimitate. Afară era o petrecere cu multă veselie, festivitate și multă gălăgie. Astfel că cei doi încercau să acopere toate ferestrele. Însă nu toate ferestrele aveau draperii, așa că le-au acoperit cu haine și cu tot ce au mai găsit prin cameră. Mereu când cei doi încercau să aibă un moment de intimitate, ceva planificat le distrăgea atenția. Dumnezeu va continua să-ți distragă atenția, pentru a te preveni să nu păcătuiești în mod deliberat, și nu va îngădui să-ți ascunzi păcatul. Voi sunteți doi îndrăgostiți creștini și sunteți meniți să rămâneți curați în ochii Domnului. Nu căutați locuri singuratice pentru a nu cădea în ispită. Pe Dumnezeu nu-L puteți înșela cum îi înșelați pe oameni. Dumnezeu este Tatăl nostru atotputernic și omniprezent. Multe binecuvântări îi așteaptă pe cei ce rabdă ispita.

Verset biblic: Iacov 1:12-15 – “Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: Sunt ispitit de Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată făptuit, aduce moartea.”

© Ruach Ministries

Mana profetica – Rugaciunea

Iacov spune: Nu primiți pentru că nu cereți. Cum te rogi tu pentru străpungere? Pasajul din Matei 7:7 se referă la cerere specifică, rugăminte, strigăt către Domnul pentru străpungere. Aceasta îmi aduce aminte de Isus în Grădina Ghetsimani, unde S-a rugat fierbinte și stăruitor, că dacă este voia Tatălui, să îndepărteze paharul acela de la El. De cele mai multe ori aceste cereri implică lacrimi de disperare. Îl căutăm noi cu adevărat pe Dumnezeu în toate circumstanțele noastre; avem noi acea atitudine de a căuta ceea ce El ne-a promis? Sau ne-am obișnuit să-L căutăm cu reținere, șovăială sau neîncredere? Atunci când batem, bătaia noastră nu trebuie să fie una care nu poate fi auzită, ci o bătaie violentă ca și când dorești cu disperare ca ușa din fața ta să se deschidă. Cum ne rugăm pentru străpungere, cum ne sunt rugăciunile pentru țara noastră, pentru copiii noștri, pentru căsniciile noastre, pentru vecinii noștri? Acesta este ceasul pentru rugăciune, să strigăm către Domnul pentru străpungere!

Verset biblic: Matei 7:7 – “Cereți, și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți, și vi se va deschide.”

https://alfaomega.tv/devotional/2192-mana-profetica-o-buna-apreciere-de-sine

Viitorul evanghelicilor din România (3)

download - Copie

Publicat pe 4 iulie, 2020 De danutj

meeting

Situația de criză a bisericilor evanghelice poate fi analizată destul de ușor prin observarea aspectelor ce țin de viața de zi cu zi a comunităților locale, adică a elementelor ce constituie spiritualitatea lor în contextul societății românești.

III. Dilemele spiritualității

La acest capitol, identificăm o serie de tensiuni, frământări și dileme ce se transmit constant de la o generație la alta și care obligă credincioșii să inventeze diverse instrumente care să susțină un anumit tip de etos comunitar apelând la mijloacele culturii de masă. Rezultatul este reprezentat de conturarea unei subculturi ce compune sincretic elemente ale identității evanghelice, ale contextului cultural local și regional și cele de import din spațiul occidental. Câteva aspecte care surprind confuziile și contradicțiile spiritualității evanghelice autohtone sunt prezentate mai jos.

Dualism și fundamentalism

Spiritualitatea evanghelică este construită pe o dominantă a gândirii și practicii creștine de factură soteriologică, pe o abordare literalistă a Scripturii și o reacție de respingere a transformărilor care au loc în societate. Mentalul teologic și spiritualitatea sunt centrate în jurul problemei căderii omului și a identificării unei soluții facile pentru împăcarea cu Dumnezeu și ieșirea de sub mânia lui. Cu alte cuvinte, spiritualitatea evanghelică se rezumă la un tip de management al păcatului și al unui conformism contractual care rezultă din aplicarea unei grile juridice de obținere a mântuiriiToate detaliile experienței religioase se încadrează într-o matrice de tip fundamentalist, cu puternice nuanțe legaliste. Soteriologia cu care se operează este de sorginte apuseană și are un pronunțat caracter juridic. Aceasta propune o relație cu divinitatea pe baza unui legământ și are la bază mecanismul vinei și ispășirii. Ofensei aduse divinității prin neascultare față de porunca dată primilor oameni i se poate răspunde doar printr-o jertfă corespunzătoare adusă de Fiul lui Dumnezeu. Acesta aduce o plată răscumpărătoare care îi justifică pe oameni în fața lui Dumnezeu și le acordă iertarea și salvarea. Aceste fundamente ale mântuirii sunt susținute de o interpretare literalistă a Bibliei și de tendința de a contura un set de reguli stricte care să definească viața creștină individuală și comunitară. În context românesc, această viziune teologică minimalistă este nuanțată și de o serie de influențe ale spiritualității răsăritene. Ne referim în special la concepția dualistă asupra realității care provoacă o ruptură între viața religioasă și cea non-religioasă și o tendință de izolare față de lume. Mântuirea este înțeleasă în sens îngust, ca salvare a sufletului de la pedeapsa eternă, iar spiritualitatea se rezumă la accentul pe o serie de practici religioase care au menirea să țină omul departe de ispitele lumii.

Accentul soteriologic și perspectiva dualistă produc o mare ambiguitate a raportării credincioșilor la contextul socio-cultural în care trăiește comunitatea creștină. Legalismul, ca o înclinație tipică pentru fundamentalismul religios, este o prezență care se radicalizează tot mai mult în bisericile evanghelice, pe fondul incapacității lor de a gestiona corect raportul cu o societate în continuă schimbare, îndeosebi după 1990. În termenii lui Richard Niebuhr, modelul de raportare la contextul socio-cultural profesat de evanghelici este Cristos împotriva culturii. Potrivit acestui model, tot ce produce cultura, ca parte a „lumii”, este păcătos și se opune vieții creștine. Ca atare, comunitatea creștină trebuie să fie mereu vigilentă la orice tip de influență culturală și să-și păstreze nealterată propria expresie. Această atitudine apare nu numai ca reacție la criza pe care o traversează biserica, ci și la tendințele de schimbare adoptate de unele comunități locale etichetate drept „liberale”. Măcinat de confuzii, spațiul evanghelic se mișcă în două direcții divergente. În primul rând, există o abordare care propune ca soluție revenirea la o serie de repere din trecut, în încercarea de a menține un tip de stabilitate la nivelul vieții comunităților asaltate de spiritul lumii. Aceste fundamente din trecut se referă atât la un tip de comportament religios centrat pe un set de reguli morale, cât și la o serie de elemente ce țin de formă și de posibilitatea exprimării vieții de credință la nivel comunitar. În fața amenințării ce vine din partea societății, evanghelicii își construiesc propriul spațiu cultural, inclusiv mijloacele de exprimare. Resortul identitar apare aici ca o tendință de a păstra și de a da continuitate unor coordonate ale vieții comunitare cum ar cele legate de muzică, vestimentație, arhitectură și limbaj, forme și rituri specifice slujbelor religioase publice, reguli de conduită morală care să diferențieze membrii bisericilor evanghelice de restul societății. Multe dintre aceste cerințe nu se referă la fondul identității creștine sau confesionale, ci mai ales la forma în care s-au manifestat asemenea elemente la înaintași și sunt receptate ca etalon al stabilității și ca garanție a unei spiritualități autentice.

În al doilea rând, avem noile biserici evanghelice care doresc să dezvolte o altă direcție și care resping inițiativele și soluțiile de tip conformist și legalist propuse de prima direcție. Reacția multora din tânăra generație de evanghelici a produs o cerere de noi lideri și de grupări care s-au desprins de bisericile cu orientare tradițională. Așa au apărut biserici noi, multe declarându-se independente, adică fără să mai facă parte din structura confesională oficială. Această direcție de dezvoltare în contextul evanghelic românesc afirmă constant o atitudine critică la adresa celor din prima categorie, dar nu aduce un proiect convingător și nici nu reușește să depășească orientarea locală și atomizarea. Mai mult de atât, la o analiză mai profundă, se poate constata că structura fundamentalistă și minimalismul teologic se regăsesc și la cea de-a doua categorie de biserici, iar schimbarea proclamată cu vehemență constă în special în adoptarea unor elemente noi de formă, și nu de conținut. În ciuda pretinsului progres, noile comunități evanghelice „liberale” sau „independente” vădesc pe mai departe carențe de fond în privința gândirii teologice și a spiritualității, dimensiuni care rămân în continuare de factură fundamentalistă și puternic dualiste.

Incapacitatea bisericilor evanghelice de a înțelege importanța secundară pe care o au obiceiurile, cutumele, regulile care au caracter contextual și local și de a adopta o dinamică sănătoasă la acest nivel va constitui mereu un element de tensiune și schismă. Cele două grupuri de biserici se izolează între ele și se suspectează reciproc. De asemenea, minimalismul teologic și eclesiologic lasă loc mereu la improvizații și experimente pe toate palierele, de la actele de cult până la organizarea slujbelor, a arhitecturii și simbolurilor, a interpretării Scripturii și a răspunsurilor la problemele actuale ridicate de societatea de consum etc. Din păcate, atât disputele dintre cele două direcții, cât și soluțiile propuse nu fac altceva decât să întrețină și să mărească criza, să oblige comunitățile locale la măsuri de conjunctură și la o strategie de supraviețuire.

Pe lângă cele două direcții dominante, trebuie să subliniem că în mediul evanghelic românesc există și anumite proiecte locale care caută soluții mai profunde și încearcă o abordare mai echilibrată în schimbările propuse. Vorbim despre biserici noi de mici dimensiuni, cu un proiect eclesial care se inspiră din mai multe surse, inclusiv din tradițiile protestante magisteriale, atât în teologie, cât și în organizarea vieții comunitare. În același timp, vorbim despre contexte care adună oameni cu o anumită deschidere culturală, cu preocupări de a înțelege istoria creștinismului și de a învăța de la modelele autentice ale spiritualității bisericii universale. Viitorul acestor proiecte va depinde de capacitatea de deschidere și colaborare dintre ele, de modul în care vor reuși să iasă din capcanele fundamentalismului și ale conformismului cultural, de tendințele autoritare ale liderilor și de influențele occidentale în materie de management religios.

Activism și individualism religios. Concentrarea pe slujbele publice

Activismul reprezintă un element ce ține de identitatea evanghelică. Membrii comunităților de acest tip sunt încurajați să își exprime credința prin participarea voluntară la activitățile interne ale bisericii și la misiunea creștină în lume. Accentuarea acestei dimensiuni a condus la o serie de derapaje care fac din activismul religios un element de afirmare descentrată a identității. Credincioșii trebuie să răspundă prompt la toate chemările conducerii bisericii și trebuie să aibă o inițiativă constantă, o disponibilitate voluntară de a realiza tot soiul de activități ce intră în așteptările bisericii, de la evanghelizare până la participarea la activități cu caracter public. Pe lângă acest specific al spiritualității evanghelice, trebuie să mai adăugăm un alt element ce reprezintă o moștenire a trecutului. Comunismul a impus minorităților religioase evanghelice o limită cu privire la experiența religioasă: aceasta trebuia realizată doar în spațiul public (pentru a fi ușor de observat și controlat) și doar o dată sau de două ori pe săptămână.

După căderea sistemului comunist, mecanica fenomenului religios a dus mai departe această viziune despre spiritualitate și a devenit aproape o valoare esențială a comunităților evanghelice. O mare parte din viața bisericilor se rezumă la întâlniri publice de tot felul, de la slujbe religioase până la alte activități care pun împreună un număr mare de oameni. Menționăm cele trei slujbe săptămânale obligatorii, întâlniri de rugăciune, evanghelizare, studii și repetiții muzicale, grupuri specializate și grupuri de casă etc. O asemenea strategie convine conducerii bisericii pentru că pare eficientă din perspectiva slujirii și menținerii unui tip de unitate de grup. Dacă toți membrii comunității sunt angrenați în activități religioase, se creează senzația că astfel sunt împlinite toate nevoile lor: de învățătură, dezvoltare personală, comunicare, exprimare de sine, închinare etc. Acest accent este susținut și de viziunea individualistă asupra spiritualității creștine, tipică pentru toate bisericile evanghelice. Individualismul religios accentuează și radicalizează dimensiunea individuală a mântuirii. Din această perspectivă, fiecare credincios trebuie să rezolve el însuși lucrurile cele mai importante, cu precădere între sine și Dumnezeu: pocăința, iertarea, convertirea, voluntarismul misionar, mărturia prin viața proprie în lume. Comunității i se rezervă lucruri mai puțin importante, viața ei fiind redusă aproape exclusiv la dimensiunea sociologică. Prin viziunea dualistă asupra realității, evanghelicii refuză ideea participării efective la viața socială și culturală a societății, compensând nevoia implicării sociale prin soluții eclesiale. Spațiul public al slujbelor religioase sau al activităților organizate la nivel de comunitate îmbracă astfel forma unei expresii socio-culturale specifice. Spectacolele de tot felul, inclusiv intervențiile concertistice la nivelul slujbelor, reprezintă expresii ale unui etos comunitar întâlnit în toate comunitățile evanghelice.

Compromisul asupra căruia se pare că au căzut de acord ambele părți, atât liderii bisericilor, cât și credincioșii, este acela de a crea un spațiu public confortabil, care să dea o minimă senzație de împlinire socială și religioasă. Transformarea spațiului public confesional este una tot mai aproape de așteptările tipului de om ce trăiește la nivelul culturii de masă și care și-a asumat gradual și faptul că trebuie să participe la două lumi distincte. Apartenența la societate este acceptată cu strângere de inimă, ca o necesitate și ca o întreprindere ce trebuie să fie permanent supervizată de ochiul critic al instinctului religios format în comunitatea confesională. Ca urmare, la întâlnirile publice nu există o miză liturgică sau o tensiune privind adeziunea la un set de valori universale și la o serie de instrumente și funcții specifice care contribuie la transformarea omului. Spațiul public are mai degrabă o miză sociologică, ce întreține o formă de coeziune și conștiință comunitară prin realizarea unor activități care solicită un nivel de adeziune și de implicare ce sunt instrumentate și susținute pe baze religioase.

În opoziție cu un anume tip de elitism moral și activism bazat pe exemplaritate, evanghelicii au ajuns la o spiritualitate de masă, ce se validează prin numărul de prezențe la întâlnirile publice și la activitățile religioase organizate de comunitate. Modelul culturii de masă rămâne reperul de bază prin care putem analiza viața creștinilor centrați pe activism și pe întruniri publice. Slujbele religioase operează cu un jargon propriu, al unei subculturi închise, frecvent aluziv și plin de semnificații conotative. Cineva care nu este membru al comunității riscă să nu înțeleagă mare lucru din ceea ce aude la o întâlnire publică a unei biserici evanghelice. Singurul impact pe care se mizează este cel al unui tip de retorică ce apelează curent la elemente de manipulare emoțională care fac apel în permanență la teme religioase. Asistăm la o ruptură puternică între discursul public din biserici și realitatea în care trăiesc credincioșii. Spiritualitatea conturată vădește atât o lipsă de realism cu privire la problemele serioase cu care se confruntă zi de zi credincioșii, cât și o discrepanță între mesajul transmis de la amvon și ceea ce are omul cu adevărat nevoie.

Predica și spectacolele religioase

Insistăm asupra unui specific al spiritualității evanghelice care are de a face cu centrarea pe slujbele religioase și cu dominanta oralității. Vorbim despre o practică ce s-a instituționalizat și a primit un loc foarte important în viața comunităților, chiar decisiv pentru spiritualitatea evanghelicilor din România. Este vorba despre predicare, despre practica discursurilor ținute la toate întâlnirile publice și despre poziția lor privilegiată în toate slujbele religioase. Orice întrunire publică sau slujbă a evanghelicilor este evaluată în funcție de calitatea discursului, de impactul predicii. Fără una sau mai multe predici bune, definite după câteva tipare deja bine conturate, slujbele sunt considerate fără miză sau chiar ratate. Predica și dimensiunea discursivă a întâlnirilor eclesiale reprezintă motorul principal al spiritualității evanghelice actuale. Evoluția recentă a fenomenului predicării a condus la o situație de-a dreptul cancerigenă pentru viața unei comunități creștine, care evidențiază dependența ei de fenomenul public și în special de o categorie aparte de slujitori. Slujbele evanghelicilor au evoluat rapid înspre tiparul unor spectacole care trebuie să întrețină un etos colectiv și să satisfacă anumite așteptări ale participanților. Acest spectacol cu caracter religios este construit în jurul predicării și se folosește ca rampă de lansare de o serie de elemente de ordin cultural care pregătesc intrarea pe scenă a predicatorilor. Emanciparea membrilor bisericilor evanghelice a condus la o modificare permanentă a așteptărilor privind spectacolul religios de la slujbe și a impus noi exigențe privitoare la muzică, decor, dar mai ales la discursuri. Cu privire la predici, s-a impus nevoia de noutate și atractivitate, de teatralitate și retorică de tip media, de instrumente care să creeze spectacol. Pentru a evita o eventuală insatisfacție a mulțimii, liderii au ales să utilizeze câteva elemente care produc în mod invariabil rezultatele scontate.

În primul rând, este vorba de expresiile cu caracter cultural ce însoțesc predicarea în cadrul slujbelor. Acestea au devenit mult mai importante decât rugăciunea sau alte elemente constitutive liturghiei care cer un anumit efort. Manifestările de tip cultural lasă loc unei largi participări a credincioșilor la viața eclesială, atât prin evenimentele realizate, cât și prin munca de pregătire, de construire a unor structuri adiacente etc. În viața bisericilor evanghelice, fenomenul socio-cultural implică o serie de elemente specifice: trupe muzicale, coruri, orchestre și fanfare, concerte și momente artistice care sunt utilizate atât la slujbele religioase, cât și la evenimente special organizate în afara acestora, cum ar fi întâlnirile de evanghelizare sau concertele organizate în spații publice. O analiză atentă a acestor instrumente și a producțiilor realizate cu ajutorul lor arată că avem de a face cu un fenomen tipic culturii de masă, unde accentul cade nu pe calitatea elementului cultural, ci pe utilitatea lui în context religios. Aceste expresii sunt încurajate pentru că au un aport la transmiterea mesajului religios, dar și pentru că asigură pregătirea publicului pentru evenimentul cu adevărat semnificativ, care este predica.

În al doilea rând, când este vorba despre discursuri, lucrurile au evoluat nu sub aspectul conținutului, ci al retoricii și stilisticii. Mesajele rostite în spațiul public de predicatori sunt asemănătoare celor din spațiul public românesc actual: sunt pline de artificii care să stimuleze receptivitatea, dar fără un conținut consistent care să solicite un minim efort de înțelegere sau de evaluare. Predicile tind să fie pline de povestioare lacrimogene, de pilde sfătoase, de exemple de oameni și experiențe particulare sugestive, însă majoritatea sunt irelevante în raport cu tema tratată și cu nevoile reale ale credincioșilor. Predicatorii investesc timp și efort pentru a construi discursuri populiste și manipulative, cu multă regie și efect de scenă, cu impact emoțional și sensibilități activate din perspectivă religioasă.

În al treilea rând, vorbim despre fenomenul predicatorilor ambulanți. Situația în biserici a devenit deja critică în privința nevoii de a satisface credincioșii la întâlnirile publice în materie de predicare. S-a conturat tiparul unor personalități care au statutul de vedete care atrag mase mari de oameni acolo unde sunt invitate să vorbească. Lucrurile au avansat atât de mult încât nu mai este posibilă o slujbă care să fie calificată drept una de calitate dacă discursul public nu este ținut de un invitat special, eventual de o vedetă a lumii evanghelice. Nevoia unei figuri noi la pupitrul comunității locale, a unei voci nuanțat diferite (măcar în stilistică, dacă nu în conținut) a devenit viscerală. Acești invitați sunt pastori și predicatori din diferite comunități care realizează această profesie de a pune la dispoziție discursuri pentru orice tip de întâlnire și cu orice tip de mesaj dorit (de la o slujbă obișnuită la una de evanghelizare sau un eveniment special). Așa cum spuneam, efectele acestui tip de instrument sunt cancerigene. Să analizăm câteva aspecte.

Există pastori și slujitori ordinați într-o comunitate locală anume care sunt prezenți fizic în comunitatea lor doar de câteva ori pe an. În rest, ei se află în „lucrarea Domnului”, adică prestează servicii în alte comunități, în țară și în străinătate. Practic, acești oameni au devenit niște întreprinzători după modelul profesiilor liberale ce realizează o muncă onorabilă. Însă vorbim despre o totală demonetizare a slujirii pastorale sau de învățător, o transformare a ei într-o instituție falsă, ce produce o ruptură între slujitori și cei slujiți. Biserica locală suferă pentru că nu are aproape oamenii care să îi slujească cu seriozitate și dedicare, zi de zi, săptămână de săptămână. Asemenea pastori au impresia că dacă trimit în locul lor la predică un coleg de breaslă au rezolvat problema. Un alt aspect este legat de faptul că acești oameni croiesc o lume falsă, iluzorie în mesajele lor. Predicatorii ambulanți se duc în diverse comunități despre care nu știu aproape nimic. Discursurile lor fie sunt răspunsuri la întrebări pe care oamenii nu le au, fie ridică false probleme. Ca urmare, predicile lor nu au mai nimic de a face cu viața oamenilor ce îi ascultă. În plus, mulți dintre predicatori trăiesc ei înșiși într-o lume îngustă, limitată la comunitatea religioasă, neavând un contact real cu lumea din afara spațiului eclesial. De regulă, aceștia au un repertoriu de predici pe care îl folosesc mereu, multe din mesaje fiind memorate și reproduse aproape identic în diverse biserici locale.

Tendința este ca acești predicatori să nu aibă o slujbă seculară, ci să își construiască viața în orizontul activităților legate de comunitatea religioasă. Nu că aceasta ar fi în sine ceva rău, dar acești oameni nu cunosc realitatea societății românești și, cel mai adesea, le lipsește competența de a vorbi despre lucrurile cu care se confruntă credincioșii în viața de zi cu zi. Lucrurile devin și mai grave prin faptul că această profesie a predicatorilor ambulanți a creat o serie de așteptări specifice unei caste în toată regula. Acești oameni nu prestează decât în condiții foarte clare: tarife substanțiale pentru fiecare tip de intervenție, condiții superioare de transport și cazare și eventual de divertisment. Sigur, aceste exigențe sunt satisfăcute din banii contribuabililor (contribuții, zeciuieli, donații etc.), prin acordul tacit al tuturor, pentru că la acest sistem consimte și masa credincioșilor. Această industrie religioasă a predicării este susținută aproape peste tot, inclusiv în bisericile mai noi, cu relativ mici excepții. Dacă unele comunități au renunțat la vedete și la practica invitaților, fenomenul predicării a rămas central și determinant pentru spiritualitatea bisericilor evanghelice. Eforturile unor evaluări cu privire la dimensiunea liturgică, la rolul și funcțiile slujbelor religioase sunt foarte rare și puțin încurajate.

Dualism și anti-intelectualism

O altă coordonată problematică a vieții bisericilor evanghelice o reprezintă anti-intelectualismul. Acesta pare să aibă două rădăcini. Una este legată de înțelegerea cu privire la condiția creștinului în lume și provine din viziunea dualistă asupra realității: creștinul nu trebuie să aibă de a face cu lumea (înțeleasă ca realitate a răului), ci trebuie să iasă din lume. De aici rezultă că orice idee de implicare în responsabilități sociale, politice sau economice fie este de prisos (lumea zace în cel rău și este sortită pieirii), fie este o amenințare pentru mântuirea personală. Identitatea evanghelică este construită predominant din perspectivă religioasă, iar viața credinciosului este puternic determinată de activismul religios și de participarea la viața bisericii locale. Lipsa unei teologii coerente cu privire la creație și la mântuire le refuză evanghelicilor orice suport din partea comunității creștine pentru implicarea în lume, pentru asumarea unor cariere și profesii pe care să le realizeze ca parte a vieții lor creștine, ca parte a misiunii bisericii în lume. Orice implicare a evanghelicului în societate rămâne o decizie individuală, fără sprijin teologic și fără să fie parte a spiritualității creștine. Resorturile care animă participarea la viața politică, socială sau economică sunt legate de pragmatism și oportunism. Exigențele bisericilor impun tuturor credincioșilor, indiferent de profesie și de tipul de implicare în societate, un activism religios ce trebuie prestat la vedere în comunitate. Din această pricină, persoanele care au reușit să realizeze ceva în societate trebuie să dovedească același lucru și la nivelul comunității religioase pentru a putea avea o anumită recunoaștere, altfel riscă să fie marginalizat și suspectat de lipsă de credință.

Această abordare a fost mereu întărită și de cea de-a doua rădăcină reprezentată de o viziune dualistă asupra realității cunoașterii. La bază, este vorba de o falsă interpretare a unor pasaje biblice, cum ar fi cel din 1Corinteni 1:26, care ar profesa o antiteză între înțelepciunea care vine de la Dumnezeu prin revelație și carisme și cea care rezultă din efortul omului. Dacă ar fi să acceptăm o formă de antagonism cu privire la înțelepciunea omului și cea a lui Dumnezeu, aceasta se referă la ceea ce subliniază Sf. Ap. Pavel cu privire la raportarea omului la cunoaștere. Apostolul vorbește despre faptul că adevăratul înțelept este modest, cumpătat, autentic. În plus, el subliniază că adevărul a luat o formă umilă în lume, în contrast cu aroganța înțelepților, a pretinsei cunoașteri profesate de conducătorii lumii. O astfel de aroganță orbește și refuză să vadă adevărul și realitatea în toată complexitatea lor. Însă Scriptura nu pune în antiteză cunoașterea ce vine din revelație cu cea pe care o poate dobândi omul prin utilizarea capacităților sale (cunoașterea științifică și filosofică, de exemplu). Fiecare dintre ele are locul și rolul ei, dacă își păstrează rațiunea sa de a fi. Însă aceeași aroganță poate să apară și la nivelul credincioșilor, cei care au primit adevărul revelației biblice și utilizează cunoașterea de tip religios. Apostolul atenționează și asupra superiorității afișate de credincioșii din Corint, una ce provine dintr-o pretinsă gnoză ce îi face superiori celorlalți oameni. Biserica nu este chemată să devină o elită intelectuală, însă nu este nici o invitație la mediocritate, la prostie. La nivelul comunității creștine a existat mereu o tendință de superioritate ce ar proveni din cunoașterea religioasă. Acest derapaj provine atât dintr-o înțelegere greșită cu privire la rolul fiecărui tip de cunoaștere la care omul are acces, cât și dintr-o reacție a bisericii la atitudinea elitelor intelectuale ale diverselor epoci cu privire la credința creștină.

O atitudine defensivă și de superioritate a rămas mereu în interiorul creștinismului, accentuată fiind de grupurile minoritare și de cele cu înclinații sectare. Complexul de superioritate se manifestă în diferite forme, dar tinde să se radicalizeze ca dispreț față de alte tipuri de cunoaștere și de cultură în general, precum și față de celelalte expresii religioase. La evanghelici, complexul de superioritate a fost accentuat de cel puțin două coordonate. Pe de o parte, este specificul unei spiritualități orientate pe soteriologie și ieșirea din această lume, pe o identitate definită dominant din perspectivă religioasă. Accesul la revelația biblică este considerat suficient, iar efortul uman este fără niciun folos. Orice muncă de cunoaștere filosofică sau științifică nu are nicio valoare. Asemenea eforturi umane au fost considerate cel mult inferioare și cu o miză nesemnificativă, dacă nu chiar dăunătoare. Se consideră important faptul că cel credincios deține înțelepciunea lui Dumnezeu, iar asta îl face special, superior.

Pe de altă parte, complexul evanghelicilor are la bază și o proastă asumare a condiției minoritarului și a utilizării propriului capital uman. Vorbim despre un determinant important care ține de structura demografică și socială a comunităților evanghelice de început: dominanta rurală și slaba educație. Aceste coordonate au devenit foarte repede repere identitare esențiale, iar acest tip de profil a contat și în direcția misionară, evanghelicii fiind orientați să își exercite expresia evanghelistică înspre populația rurală și cu educație joasă. Schimbările la nivelul structurii demografice a membrilor bisericilor evanghelice nu s-au produs ca urmare a unui proiect comunitar asumat, ci ca efect al transformărilor sociale din România. În perioada comunistă, creșterea numărului membrilor și schimbările de structură ale comunităților s-au realizat în cadrele strategiei social-economice a sistemului totalitar – una de urbanizare forțată (care a mutat aproape un sfert din populația țării din mediul rural în mediul urban) și una de creștere a nivelului de educație (prin creșterea numărului de ani obligatorii de școală). Fără a avea la dispoziție date statistice certe (în perioada comunistă, recensămintele nu au înregistrat structura confesională a populației), putem bănui că odată cu mutarea unei părți din populație din zona rurală în zona urbană s-a modificat și structura demografică a bisericilor evanghelice și a crescut și nivelul de educație. După 1990 însă, avem acces la astfel de date de la recensămintele populației și putem analiza structura demografică a comunității. În ciuda tendinței naționale și europene, ponderea medie a confesiunilor evanghelice din mediul rural a cunoscut o tendință de creștere după 1990. Astfel, în 1992, aceștia aveau 52% dintre membri în mediul rural (56,2% penticostali, 44,4% baptiști, 47,4% creștini după evanghelie), înregistrând o creștere până la 55,7% în 2002 (59,9% penticostali, 46,4% baptiști, 51,3% creștini după evanghelie) și până la 57,5% în 2011 (61,4% penticostali, 46,8% baptiști, 52% creștini după evanghelie).

Este bine cunoscut și astăzi că efortul misionar al comunităților evanghelice (indiferent cum este definită ideea de misiune creștină) se concentrează pe zona rurală, astfel că bisericile din orașe orientează resurse importante pentru construirea de noi biserici în acest mediu. Din nou, subliniem că dominanta rurală nu trebuie considerată ca o caracteristică negativă, ci că este un fapt istoric ce rezultă mai mult sau mai puțin dintr-o strategie comunitară. Lucrurile se nuanțează în momentul în care această componentă structurală aduce cu sine și alte elemente ce cântăresc greu în domeniul spiritualității. Legalismul specific bisericii evanghelice a presupus transmiterea și aproape impunerea unui etos rural în toate comunitățile locale, chiar și în cele din mediul urban (ne referim la vestimentație, arhitectură, muzică, expresii culturale etc.). De asemenea, acest caracter particular s-a transformat și într-o componentă identitară prost înțeleasă, ca un complex care s-a manifestat, paradoxal, în două direcții: unul de superioritate, de sorginte religioasă, care a impus menținerea unei dominante rurale și antiintelectualiste în comunitățile evanghelice; unul de inferioritate, tipică pentru o minoritate aflată în criză, fără un loc asumat în societate, fără un proiect comunitar coerent.

În privința nivelului general scăzut de educație al comunităților evanghelice, datele statistice de la recensămintele de după 1990 arată că acesta este mereu sub media națională. O relativă creștere a nivelului educațional din ultimii 30 de ani nu reprezintă neapărat un progres care vine dintr-o schimbare asumată, dintr-o convingere a comunității cu privire la valoarea educației, ci este mai degrabă un semn al pragmatismului noilor generații, ca un reflex ce corespunde societății românești în ansamblul ei. Datele statistice arată că, în anul 2002, ponderea populației evanghelice de peste 10 ani cu studii superioare este doar 2,95% (1,49% penticostali, 6% baptiști, 3,59% creștini după evanghelie), față de media națională de 7%; un procent ridicat este cel al persoanelor cu studii primare, adică 26% (27,6% penticostali, 22,4% baptiști, 26,49% creștini după evanghelie), față de media națională de 20%; iar ponderea celor fără studii este de 8,72% (10,15% penticostali, 6,09% baptiști, 6,98% creștini după evanghelie), față de 5,58% la nivel național. În 2011, datele arată că ponderea persoanelor cu studii superioare este de 7,5% (4,86% penticostali, 14,09% baptiști, 9.64% creștini după evanghelie), față de o medie națională de 14,3%; al celor cu studii primare este de 21% (23% penticostali, 16.17% baptiști, 19,87% creștini după evanghelie) și continuă să fie ridicat, mult peste nivelul național de 14%; procentul celor fără studii este de 3,5% (3,82% penticostali, 1,96% baptiști și 1,37% creștini după evanghelie), mai mare decât ponderea pe țară de 1,3%.

Probabil că în prezent nivelul de educație al evanghelicilor a ajuns la nivelul mediei naționale sau chiar peste. Dacă dimensiunea educației va fi asociată unei viziuni creștine ce ține de misiunea bisericii în lume și unei strategii de dezvoltare a comunității în contextul unei societăți ca cea din România, atunci acest progres al evanghelicilor va conta pentru viitor și va aduce un real suport pentru dinamica comunităților. Speranțele însă se lasă așteptate, iar o mărturie în acest sens o avem în proiectele educaționale evanghelice. Anumite școli și licee confesionale au dobândit o anumită recunoaștere în diverse localități din țară, dar ele nu sunt decât produsul unui mecanism al unui sistem de învățământ politizat și croit după standarde și viziuni care nu au viitor. Învățământul universitar arată mai bine lipsa de organ pentru educație în mediul evanghelic. Școlile confesionale sunt de slabă calitate, iar o universitate a comunității evanghelice este un proiect care nu are șanse din pricina tensiunilor confesionale și a orgoliilor liderilor și managerilor școlilor existente.

Raportul cantitativ-calitativ

Comunitățile religioase minoritare, cum este cea a evreilor, au avut mereu în față provocarea de a găsi o cale, o expresie care să le permită nu numai supraviețuirea în contextul majorității, ci și împlinirea misiunii lor. Opțiunea cel mai frecvent întâlnită la aceste comunități este investirea în calitatea intrinsecă a membrilor ei. Această calitate se referă atât la structura socio-demografică a comunității, cât și la calitatea spiritualității membrilor ei. Când analizăm comunitatea evanghelică din România, este straniu să observăm că acest tip de judecată lipsește. De asemenea, este ciudat că analiza propriei slujiri și a poziției sale în contextul mai larg al societății este realizată din perspectivă aproape exclusiv cantitativă. Liderii măsoară eficiența slujirii lor prin succesul cantitativ (numărul de membri, mărimea bisericilor locale, numărul de biserici dintr-o regiune), fără a pune accent pe formarea membrilor, pe investiția în calitatea celor ce formează comunitatea și, implicit, a celor ce aderă la ea. Întrebarea recurentă a conducerii cultelor se referă la progresul numeric al comunității, dar nu există nici o viziune și nici o strategie comunitară privind creșterea calității vieții creștine, a formării și dezvoltării personale și comunitare.

S-ar putea obiecta cu privire la cele subliniate mai sus prin exemplificarea unor tendințe din anumite biserici locale ce promovează diverse strategii de dezvoltare la nivel de comunitate. În astfel de biserici, există grupuri specializate pe diferite nevoi; există lideri de grupuri care pregătesc și susțin diverse activități formative; există strategii de dezvoltare a comunității pe termen scurt, mediu și lung etc. Asupra acestei posibile obiecții facem două sublinieri. În primul rând, asemenea comunități sunt mai degrabă cazuri izolate, reprezintă excepția de la regulă. Vorbim despre comunitățile mai noi, cu lideri conectați la managementul religios occidental și în general despre inițiative pasagere, ce țin de o anumită modă trecătoare. În al doilea rând, în aceste comunități cel mai adesea accentul final nu cade pe formarea intrinsecă a credincioșilor, pe creșterea calității lor, ci pe eficientizarea vieții comunității prin utilizarea instrumentarului instituțional. În general, în aceste situații avem de a face cu lideri ce au avut parte de relații cu biserici occidentale în care sunt la modă metodele de organizare și de dinamică organizațională inspirate din afaceri. Astfel de tehnici au succes în companii și instituții de tip ONG și au fost preluate și de bisericile evanghelice.

Probabil că utilizarea unor elemente de management în organizarea bisericii nu este o problemă în sine, însă în privința procesului de transformare a persoanei umane, de creștere ca om nou, după modelul lui Cristos, logica procesului este cu totul diferită, iar instrumentele ar trebui să fie cu totul altele. În structura fundamentală a spiritualității creștine, procesul care produce rezultatele așteptate este ucenicia, relația de la om la om, de la părinte spiritual la cel care trebuie ajutat să crească. În contextul comunității creștine, pentru formarea persoanei umane, vorbim mai degrabă despre un cadru mai aproape de modelul familiei decât de acela al unei organizații care își eficientizează activitățile cu ajutorul unor tehnici manageriale. Lipsa uceniciei din practica bisericilor evanghelice este simptomatică. Accentul pe cantitate și neglijarea calității contribuie la diluarea și fragmentarea comunităților. Viitorul însă îi va obliga nu numai pe evanghelici, ci pe toți creștinii să ia mult mai în serios dimensiunea calității vieții individuale și comunitare. Creștinismul nu se va mai putea folosi, ca în trecut, de mijloace externe cum ar fi cele culturale, economice și politice pentru a putea convinge și a avea noi adepți. Calea lui Cristos va fi urmată de ucenici care vor fi convinși de vieți creștine autentice, de modele consistente care își asumă să trăiască credința la vedere, luând în calcul toate riscurile și provocările lumii actuale.

Dănuț Jemna

https://danutj.wordpress.com/2020/07/04/viitorul-evanghelicilor-din-romania-3/

7  Adevărul / despre datinile înmormântării / Documente şi date din Istoria Bisericii de Nicolae Moldoveanu

download - Copie

 

Documente şi date din Istoria Bisericii  de Nicolae Moldoveanu

Biserica Orodoxă

 DOLIUL

Doliul, este un obicei evreiesc pe care l-au adoptat şi creştinii, (pr. Ioan Şt. Popescu, noţiuni Liturgice, pag. 142).

ÎNMORMÂNTAREA

Înmormântarea cu procesiune şi cu slujbă a luat fiinţă după anul 400. (E. Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 2, pag. 219).

COCOŞUL ŞI GĂINA

Cocoşul şi găina, ce se dau de rudele mortului, peste groapa acestuia, este un obicei păgânesc. Păgânii credeau că cocoşul are să vestească mortului ceasurile (timpul) şi are să alunge duhurile rele şi cu ciocul are să ţină cumpăna când vor fi cântărite păcatele.

Găina va merge pe cealaltă lume, scurmând prin spini, făcând loc sufletului să treacă, (pr. Ioan Şt. Popescu, Noţiuni Liturgice, pag. 143).

COPIII MORŢI

Concepţia ortodoxă în această problemă: “Câţi coconi (copii) ai creştinilor mor nebotezaţi, ca şi cei ai păgânilor, aceia nu merg în împărăţia cerurilor, nici în muncă, ci numai într-un loc luminos.” (Pravila de la Târgovişte, 1652, pag. 125, cap. 153).

BOCETUL

Bocetul mortului este un obicei păgân. Romanii, grecii şi alte popoare păgâne, aveau bocitoare, adică femei care făceau această slujbă, (pr. Ioan. Şt. Popescu, Noţiuni Liturgice, pag. 142).

STROPIREA CU VIN

Stropirea cu vin a mortului când este băgat în mormânt, a fost preluată de către creştini de la romani. Aşa că acest obicei îşi are originea în păgânism. El simbolizează iertarea păcatelor pe care Dumnezeu o dă mortului, (pr. Ioan Şt. Popescu, Noţiuni Liturgice, pag. 140).

CULTUL MORŢILOR

Spiritualitatea românească a păstrat una din cele mai arhaice modalităţi de a-i celebra pe cei dispăruţi. Nenumărate practici şi obiceiuri adânc înrădăcinate în conştiinţa fiecăruia dintre noi, ne determină a fi mereu împreună cu cei care fizic nu mai există.

Ce crede Biserica Ortodoxă în legătură cu înmormântarea: Slujba de înmormântare şi parastasele, pomenile şi alte obiceiuri, sunt o moştenire de la strămoşii noştri păgâni daci şi romani.

Iată ce scrie un teolog ortodox, în legătură cu înmormântarea: “În cultul ortodox, rugăciunea de iertare are formularea: «însuţi, Doamne, odihneşte sufletul adormitului (numele) în loc luminat, în loc de verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea.» Prin expresia loc de verdeaţă ne trimite la cunoscutele “Câmpii elizee” din mitologie. Verdeaţa înseamnă răcoare (loc în care nu arde focul iadului). Folosirea apei – căratul apei la o familie – după înmormântarea mortului, are ca scop răcorirea sufletului omului mort şi potolirea setei în viaţa de dincolo. Pomenile îi slujesc ca hrană.” (Studii Teologice, 1990, nr. 4, pag. 85 – 99, “Refrigerium” în mitologia şi în istoria poporului român, de pr. prof. Ion Ionescu).

“…Trebuie, în orice împrejurare, să ne rugăm pentru cei adormiţi şi să aducem jertfe fără sânge, făcând milostenii, fiindcă morţii nu pot face asemenea lucruri prin ei înşişi.” (Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe, Române, Bucureşti 1981, partea -, pag. 70).

Din complexul sistem al practicilor şi obiceiurilor reunite de cultul morţilor, “Moşilor” le revine un loc prioritar. Practicată pe întreg cuprinsul ţării, această datină este situată calendaristic în trei anotimpuri: iarnă, vară şi toamnă. “Moşii” se sărbătoresc în prima zi de sâmbătă de dinaintea Lăsatului secului de brânză, la Sânziene şi la Sf. Dumitru. Cu această ocazie, fiecare familie pregătea felurite bucate, vase şi chiar haine, spre a le împărţi celor care nu fac parte din neam, dar au prilejul, cu această ocazie de a le pomeni faptele.

Dintre cele mai reprezentative realizări, menţionăm categoria “oalelor de moşi”, lucrate în toate centrele ceramice ale ţării. Modelate într-o gamă tipologică şi ornamentală foarte bogată, aceste piese sunt nelipsite din ceremonialul obiceiului, fiind adevărate însemne simbolice ale “Moşilor”. Generaţii de-a rândul, olarii au lucrat şi lucrează încă aceste oale, ele fiind mult solicitate în obiceiurile de comemorare a strămoşilor.

Cu ocazia desfăşurării acestui ceremonial “Moşii”, femeile împart “moşi”, constând din: grâu fiert cu unt sau untdelemn, lapte sau brânză, colaci şi lumânări, însoţite de urarea: “Voi moşi strămoşi/ Să-mi fiţi tot voioşi/ Să-mi daţi spor în casă/ Cu mult pe masă/ Cu mult ajutor/ Cu mult ajutor/în câmpul cu flori.”

Grefată mult mai târziu pe această tradiţie, practica bisericii creştine a accentuat semnificaţia psiho-socială a “Moşilor” amplificându-le structura ceremonială pe linia diversificării bunurilor ce se împart cu această ocazie.

După învăţătura Bisericii Ortodoxe şi Catolică, cei vii trebuie să se roage pentru cei morţi (parastasele), ca să fie scoşi din iad şi aduşi în rai. (Dar pentru cei din rai pentru ce trebuie să te mai rogi? n. n.) “Familia celui decedat şi apropiaţii poartă doliu (unii mai mult, alţii mai puţin timp), în memoria celui dispărut. Este o formă de respect şi aducere aminte neîntâlnită la alte popoare.

Locuitorii Olteniei merg chiar mai departe şi aşează cruci sau alte monumente funerare, chiar pe zidul casei în care a locuit cel decedat, pentru ca spiritul lui să fie în continuare ataşat de locurile pe care le-a îndrăgit. Şi dacă popoarele antice aşezau în locurile de veci provizii considerabile, pentru ca mortul să aibă de mâncare şi de băut mult timp, românul (care a simţit şi el această nevoie) a fost ceva mai practic. Aşa au apărut pomenile, parastasele, căpeţelele, apa mortului, şi acea adăugire fantastică “Dumnezeu să-l ierte!”, de după fiecare pomenire a numelui celui decedat. Fiecare astfel de manifestare a iubirii şi a neuitării este însoţită de lumânări care au rostul de a lumina viaţa de dincolo a dispărutului.

Domnul G. I. a “făcut” războiul al doilea, pe aproape întreaga lui desfăşurare. S-a întâmplat, însă, ca în Cehoslovacia să cadă prizonier. Dintr-o regretabilă eroare, în loc să fie dat pe lista dispăruţilor, a apărut în jurnalele vremii ca fiind erou căzut la datorie. În mod firesc, acasă a fost jale mare şi, foarte credincioşi, membrii familiei au început a-i împărţi mâncare şi băutură de pomană. Vecinii şi săracii cartierului, beneficiarii pomenilor, spuneau în fiecare sâmbătă “Bogdaproste!” şi “Dumnezeu să-l odihnească! «Nu ştiam că acasă a ajuns ştirea că aş fi mort», declară domnul G. I. după atâţia ani, cu înfrigurare, de parcă totul s-ar fi petrecut ieri, «dar la un moment dat am început să bănuiesc. Şi iată de ce: niciodată sâmbăta nu mă puteam atinge de mâncarea pe care ne-o dădeau în lagăr.

Asta nu pentru că ar fi fost în alte zile prea multă şi consistentă, ci pentru că, pur şi simplu, mă simţeam sătul. Ba uneori, adulmecam chiar mirosul sarmalelor aburinde şi al cozonacilor. Aveam senzaţia unei imense împăcări cu mine, cu lumea, cu Dumnezeu. Şi parcă o lumină blândă mă inunda…»“ (Articol apărut în ziarul “România Liberă”, 7 martie,1994, pag. 10.

Pr. Victor Aga: “Colacii la mort, simbolizează jertfa adusă întru pomenirea celor morţi şi iertarea păcatelor lor. Colacii vămilor, vămeşeii, se fac şi se dau de pomană, spre a plăti cu ei vămile văzduhului, şi a uşura trecerea sufletului prin ele.” (Simbolica Biblică şi Creştină – Dicţionar Enciclopedic cu istorie, tradiţii, legende, folclor), pag. 70, Timişoara, 1935).

“Parastas, cuvânt de origine greacă ce defineşte rostul acestei slujbe: “mijlocire” sau “a veni în ajutor”, potrivit învăţăturii creştine, care arată că între cei vii şi între cei decedaţi se continuă o legătură şi comuniune vie, ce se exercită prin rugăciune, pentru fraţii noştri în credinţa şi nădejdea învierii. Rugăciunile celor vii vor să dobândească îndurare de la Dumnezeu şi iertare de păcate pentru cei decedaţi, înaintea noastră. (Pocăinţă după moarte? n. n.)

În privinţa aceasta sf. Ioan Hrisostom (sf Ioan Gură de Aur) scrie: «Nu în zadar se fac aduceri pentru morţi, nu în zadar rugăciuni, nu în zadar milostenii (…) Duhul Sfânt dorind prin acestea unul altuia să aducem folos (…). Vom aduce mângâiere în loc de tânguire, în loc de înfrumuseţarea mormintelor, prin milostenii, prin rugăciuni, prin aduceri, astfel ca şi ei şi noi să câştigăm făgăduinţele eternei fericiri, prin daruri şi iubirea de oameni a unuia născut Fiul lui Dumnezeu.»

Parastasul este forma prescurtată a rânduielii înmormântării mirenilor. Precum la înmormântare, tot aşa şi la parastas se aduce coliva, pâinea şi vinul simbolizând corpul şi sângele Domnului nostru Isus Hristos, din care să guste toţi cei ce iau parte la parastas (ca şi la înmormântare), căci această gustare este legătura noastră ca neam creştinesc, ca seminţie aleasă şi răscumpărată de Isus Hristos prin sângele vărsat pe cruce.

În rânduielile pomenirii morţilor figurează şi sărindarul (rugăciuni plătite preotului pentru cei morţi sau pentru cei bolnavi), un alt cuvânt grecesc, care are semnificaţia numărului 40, însemnând aducerea de daruri de pâine (prescuri) şi vin la 40 de proscomidii, pentru săvârşirea sfintei liturghii, slujitorii fiind îndatoraţi să facă pomenire în rugăciunile lor atât a celor vii care le-au adus, cât şi pentru morţii lor.

Precizăm că proscomidia este lucrarea Sfintei Liturghii, care se face în partea stângă spre nord a altarului, unde preoţii fac pregătirea darurilor pentru jertfa Domnului, pentru Sf. Euharistie şi consumarea lor.

Parastasul, deci, este o slujbă religioasă de pomenirea morţilor, prin intermediul preoţilor, reprezentând o legătură dintre cei vii şi cei morţi. De asemenea exprimă viabilitatea sufletului ca parte dumnezeiască, în planul mântuirii noastre, de la care nimeni nu este omis, fapt pentru care, în timpul liturghiei şi ieşirii cu Sfintele Daruri, preotul se roagă şi “pentru cei pentru care nu mai are cine să se roage.” (România Liberă, 13.01.96).

După învăţătura Bisericii Ortodoxe, morţii care au murit în păcatele lor, merg în iad şi de acolo pot fi mântuiţi prin parastase (pomeni) aduse de rudele rămase în viaţă, şi rugăciuni rostite de preoţi, acestea făcându-se la anumite date fixate de Biserica Ortodoxă. (Ortodoxia, 1982, nr. 3, pag. 356).

După învăţătura şi credinţa cultului ortodox, în iad sunt multe locaşuri şi în rai la fel:

Pr. prof. Simion Radu: “Sfinţii, patriarhii, proorocii, apostolii, mucenicii, care au fost eroi ai credinţei şi au murit pentru ea, fericirea va fi mai mare decât pentru creştinii de rând, care au o răsplată mai mică. Răsplata se dă gradat după fapte şi merite personale. Aşa este şi în iad, unii sunt în talpa iadului; marii răufăcători ai omenirii, criminalii, batjocoritorii de Dumnezeu şi cele sfinte, etc. Aceştia vor fi în chinuri grele, în comparaţie cu cei care au făcut păcate uşoare.

…Dar Dumnezeu este Părinte bun şi milostiv şi poate schimba soarta celor adormiţi. El poate uşura chinurile şi suferinţele celor din iad, căci cei adormiţi au plecat din lumea aceasta cu un germene de credinţă şi nădejde în Dumnezeu şi dacă cei vii de pe pământ se roagă lui Dumnezeu să le ierte păcatele făcute în această viaţă.

..Aceste rugăciuni se numesc parastase şi sunt de cel mai mare folos, pentru sufletul celor adormiţi, dar şi pentru cei vii care le pun…

…Parastasele sunt răspunsul inimilor credincioşilor de pe pământ, la strigătele după ajutor ale celor adormiţi şi dragi ai noştri, ca să fie iertaţi de păcate şi scoşi din chinurile iadului… Numai cel necredincios şi dur la inimă poate sta nepăsător la aceste strigăte, cel ce nu crede în Dumnezeu, în nemurirea sufletului şi în viaţa veşnică. Numai aceştia nu pun parastas, nu dau ajutor celor adormiţi.

…Sfintele parastase sunt fapte de binefacere, fapte de milostenie, faţă de sufletul semenilor noştri răposaţi care ne cer mână de ajutor şi scoaterea din chinurile iadului, să le uşurăm aceste chinuri, căci ei nu pot face nimic în acest scop…

…Pe lângă parastase, pentru binele şi fericirea celor dragi ai noştri, trebuie să facem şi rugăciuni particulare acasă, iar în duminici şi sărbători să aducem la sfânta biserică prescură, din care preotul pregăteşte darurile care se aduc jertfă nesângeroasă, la Sfânta Liturghie…

…Biserica a rânduit să facem parastase la 9 zile după deces, la 40 de zile, la 6 luni, la un an, doi ani, trei ani, până la al şaptelea an, iar după aceea în fiecare an la ziua morţilor, apoi în toate duminicile şi sărbătorile de peste an, cu prescură la sfânta biserică. În felul acesta ajutăm pe cei morţi să scape din chinurile iadului şi să ajungă fericiţi în rai…” (Mitropolia Ardealului, Sibiu,1983, nr. 3 – 4, pag 197 – 201, Despre parastase).

Pr. drd. Vasile Gordon, vorbind despre parastase subliniază: “În Biserica Ortodoxă se realizează o adâncă relaţie de comuniune între cei care fac parastasul şi cei pentru care se face parastasul. Coliva (care este nelipsită din cadrul paratasului) închipuie însuşi trupul mortului, căci grâul este hrana principală a trupului omenesc. Dar semnificaţia cea mai adâncă a colivei este comuniunea celor vii în jurul sufletelor celor morţi pentru care se face pomenirea…

…Pruncii, ne având păcate, vor fi primiţi, fără judecată în «sânul lui Avraam»… În ritualul înmormântării preoţilor, nu se plâng păcatele ca la laici, fiindcă slujitorii celor sfinte sunt mai drepţi…” (Glasul Bisericii, 1984, nr. 1 – 2, pag. 102 – 103).

Faţă de înmormântările simple, făcute în duhul Noului Testament, săvârşite de primii creştini, în cultul ortodox, înmormântarea este o ceremonie foarte complicată şi costisitoare.

Ce crede Biserica Ortodoxă în legătură cu înmormântarea: Pr. Ghe. Răţulea: “Pomenile sunt şi ele un semn şi o dovadă de comuniune… comuniunea între cei vii şi se întăreşte legătura lor cu cei morţi…” (Mitropolia Ardealului, 1987, nr. 3, pag. 49, Comuniunea cu Biserica).

Biserica Romano-Catolică, are în învăţătura sa, dogma purgatoriului, adică o stare de mijloc între rai şi iad, loc de purificare morală în care sufletele se purifică prin pedeapsa curăţitoare, prin ajutoarele celor vii: milostenii, (parastase), rugăciunile preoţilor şi prin alte lucrări de pietate făcute pentru ei.

Biserica Ortodoxă spune că “Învăţătura despre purgatoriu nu are temei în Sfânta Scriptură (de parcă cele legate de cultul morţilor ale ortodoxiei, ar avea n. n.) şi că învăţătura aceasta e o doctrină străină de creştinism. Este o metempsihoză păgână spiritualizată… Din punct de vedere moral este dăunătoare, căci ea duce la nepăsare. Omul ştiind că în viaţa de dincolo îşi poate dobândi mântuirea, nu se simte îndemnat de a se feri, aici pe pământ, de păcate. El crede că acestea pot fi ispăşite în purgatoriu…” (Teologia dogmatică şi simbolică, voi 2, pag. 965 şi 967, Bucureşti 1958).

Sergiu Bulgakoff, renumit teolog ortodox: “Creştinismul primitiv este plin de tot sentimentul sfârşitului apropiat şi inevitabil: «Iată, Eu vin curând! Amin! Vino, Doamne Isuse!» (Apoc. 22:20). Aceste cuvinte de foc răsunau ca o muzică cerească în inimile primilor creştini şi le ridicau pe un plan “suprapământesc”, ca să spunem aşa. Aşteptarea unui sfârşit: imediat, tensiunea plină de bucurie, s-a pierdut natural în cursul istoriei. Acest sentiment a fost înlocuit prin acela, că viaţa noastră se termină repede prin moarte şi că o răsplată vine după moarte: îi Orient şi în Occident, escatologia a devenit mai severă şi mai sumbră. În acelaşi timp s-a dezvoltat în creştinism – in Ortodoxie mai ales – o venerare specială a morţii, destul de aproape de ideile Egiptului antic (există, în general, un fel de legătură “subterană” între pietatea egipteană şi Ortodoxie). Trupul mort este îngropat cu veneraţie, ca sămânţa învierii ce va să vină – şi ritualul însuşi al înmormântării este considerat ca o taină. Rugăciunea pentru morţi, pomenirea lor periodică, stabileşte o legătură între noi şi lumea cealaltă; orice trup mort se numeşte în limba liturgică “moaşte”, căci este capabil să fie glorificat… Rugăciunea pentru morţi, fie în cursul jertfei euharistice, fie în afară de liturghie, ocupă un loc important în Biserica Ortodoxă. Aceasta crede cu tărie în acţiunea reală a acestor rugăciuni. Ea poate să amelioreze starea sufletelor păcătoşilor şi să le libereze din locul de pustiire, să le scoată din iad… (Ortodoxia, Sibiu, 1933 cap. XVI, pag. 229 – 232).

Sergiu Bulgakoff, scrie: “Biserica Ortodoxă nu cunoaşte un purgatoriu ca loc, sau stare specială… cu toate acestea, nu se poate nega posibilitatea unei stări de purificare – idee comună Ortodoxiei şi Catolicismului… Escatologia (ultim, final, adică învăţătura despre realităţile ultime ale mântuirii) individuală a morţii şi a lumii de dincolo de mormânt a înlocuit, până într-o măsură escatologică generală a celei de a doua veniri,” Tot în această carte, la pag. 12, autorul scrie: “Epoca creştinismului primitiv abia se aseamănă cu epoca contemporană.” (Ortodoxia, Sibiu, 1933, XVI, 232).

“Purgatoriul e o invenţie introdusă de apuseni în escatologia creştină.” (Teologia dogmatică şi simbolică, vol. 2, pag. 967).

Dar, aşa cum s-a zis mai sus şi din citatul care urmează, Biserica Ortodoxă, prin învăţătura despre parastase, crede la fel cu Biserica Catolică. Iată citatul: “În ce priveşte credinţa că sufletele din purgatoriu pot fi ajutate prin mijlocirile celor vii, aceasta consună cu învăţătura Bisericii Ortodoxe, cu deosebirea că, după învăţătura ortodoxă, aceste mijlociri se fac pentru cei din iad. (Teologia dogmatică şi simbolică, voi 2, pag. 967, Bucureşti, 1958.)

Cine are inimă de înţeles să înţeleagă! Oricum, adevărul nu este greu de priceput, dacă este bună-credinţă, punând citatele faţă în faţă şi, mai ales, cu învăţătura apostolilor – Noul Testament.

In Vechiul Legământ, Dumnezeu a pedepsit aspru pe poporul lui Israel şi pe conducătorii lui din pricină că au împrumutat de la păgâni diferite practici religioase, introducându-le în Templu şl în viaţa lor de fiecare zi. Nu s-au mulţumit cu ceea ce le dăduse Dumnezeu, ci au adăugat, cu gând bun, lucruri străine.

Aşa au făcut şi în creştinism. Anumiţi conducători au adăugat, rând pe rând, câte ceva la calea simplă a adevărului, lăsată de Domnul Isus în Noul Testament, ajungându-se la ceea ce se vede astăzi în cultele ortodox şi catolic.

Petre Vintilescu: Iată câteva însemnări din cartea acestui teolog ortodox, Cultul şi ereziile, pag. 102 – 103,, tipărită în anul 1926 la Piteşti: “Cinstirea rămăşiţelor pământeşti ale sfinţilor şl martirilor a căpătat un avânt deosebit, de când Constantin cel Mare a început să aşeze osemintele apostolilor şi ale altor sfinţi în bisericile construite de dânsul…

Fără îndoială, Biserica a avut mulţumirea să se adapteze în veacul al IV-lea unor împrejurări mai fericite pentru ea, împrejurări, care îi cereau o situaţie normală pentru o acţiune liberă şi nestingherită. Un proces de adaptare trebuia să se urmeze şi în domeniul liturgic, care, în timpul persecuţiilor, se desfăşurase redus la strictul necesar, într-o formă mai aspră, mai lesne de îndeplinit şi ferit de privirile poliţieneşti. Era, pe de o parte, o trebuinţă psihologică ca Biserica să-şi serbeze triumful printr-un seviciu divin plin de pompă şi de entuziasm, pentru care acum avea condiţii prielnice, iar pe de altă parte trebuia să se înfăţişeze cu un exterior demn de o Biserică liberă, cu cele mai vădite veleităţi de misiune în masa adepţilor templelor păgâne din imperiu.

Dezvoltarea aceasta liturgică privea deci exteriorul sau obiectivitatea fenomenală necesară unui plus deosebit acum al vieţii religioase creştine, pe care Chateaubriand pare că a înţeles-o, când afirmă că «tămâia, florile, vasele de aur şi de argint, lămpile, sfeşnicele, coroanele, lumânările, pânza de in, mătasea, cântecele, procesiunile, trecuseră de la templele învinse la altarul triumfător. Păgânismul încearcă să împrumute de la creştinism dogmele şi morala sa; creştinismul a luat din păgânism podoabele sale.»“

Aici nu mai trebuie nici o explicaţie. Adevărul istoric este limpede. Greşeala s-ar părea că este a Duhului Sfânt, care n-a ştiut ce trebuie Bisericii lui Hristos, şi a venit omul, cu părerile lui “bune” să completeze. Vai, vai, vai, unde duce neascultarea de Dumnezeu! Satana a vrut să ajute pe Hristos ca să cucerească lumea. Oare acesta-i gândul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea omului, ca să-l aducă la starea unde se află astăzi lumea aşa zisă creştină? Aşa trebuie să arate Trupul lui Hristos?

Sf. Ioan Damaschin, vorbind despre moarte, o aseamănă cu căderea îngerilor. El spune: “Precum îngerii după cădere nu mai au posibilitatea dea se pocăi şi de a reveni la starea de sfinţenie de la origine, tot aşa nici oamenii nu se mai pot pocăi după moarte şi ei înşişi nu-şi mai pot ajuta cu nimic pentru îmbunătăţirea sorţii.” (Dogmatica, II, 4, pag. 66, Bucureşti 1933, trad. de D. Fecioru).

Sf. Ioan Gură de Aur. “Ca nu cumva plecând de aici neîndreptăţiţi (nemântuiţi), să suferim pedeapsa cea mai de pe urmă. Dacă în viaţa aceasta vom arăta sârguinţă, fie chiar cât de mică, vom câştiga foarte mult, iar de nu vom avea nici o grijă, şi vom pleca de aici fără să fim buni, apoi chiar dacă ne-am pocăi acolo cât de mult, totuşi la nimic nu ne va folosi. Căci trebuie să te lupţi în timp ce te găseai înăuntru valurilor, iar nu după ce s-a isprăvit viaţa aceasta, să plângi şi să te boceşti fără nici un folos, după cum făcea bogatul din Evanghelie…” (1 Cor. Omilia 23, pag. 314, trad. de arhim. Theodosie Athanasiu, Bucureşti, 1908).

Sf. Simeon Noul Teolog: “…După moarte nu mai există nici o lucrare pentru tine, prin care să obţii purificarea.” (Studii Teologice, 1956, pag. 432, Logos, cap. I).

Aceiaşi părere are şi sf. Asterie al Amasei, când zice: “Atunci este folositoare pocăinţa când are putere pocăitul să se îndrepte.” (Omilii şi predici, pag. 46).

Chiar după mărturisirea acestor mari învăţători ai Bisericii Ortodoxe, parastasele sunt o erezie, şi nu mică.

Ne apropiem de adevăr fugind de minciună.

Dragul meu, dacă tu eşti creştin, dovedeşte lucrul acesta prin ascultarea de Domnul Isus Hristos, de adevărul Cuvântului Său scris. Neascultarea de adevăr este moarte. Vrei tu să te pierzi, trăind în minciună? Nu tăvăli adevărul în pesmetul intereselor tale, sau ale grupului din care faci parte, că-l vei strica sigur, şi nu-l vei mai putea înţelege nici odată. Crede de spune Domnul Isus şi apostolii Săi, şi vei fi mântuit. Slăvit să fie Domnul!

Sf. Ioan Gură de Aur: “Ce s-ar putea spune despre obiceiurile introduse la moarte… despre acele planşete pe la morminte, despre îngrijirea cea mare pentru monumente, despre droaia aceea de femei bocitoare, despre observaţiile zilelor? Spune-mi. Şi cum să nu fie dovada celei mai de pe urmă nebunii? (1 Cor. pag. 165, Omilia XII).

În legătură cu cei morţi şi cultul adus lor redăm şl în continuare câteva obiceiuri:

Obiceiul de a spăla şi a unge pe cel mort la toate încheieturile, este un obicei roman. (Eneidele lui Virgiliu, VI, 219 – 220).

Închiderea ochilor celui mort este tot un obicei roman. (Tristele lui Ovidiu, III, 43).

Punerea monedei pe gura sau în mâna mortului e tot obicei roman păgân, ca obol cuvenit lui Churon pentru trecerea sufletului peste râul Acheron. (Juvenal, III, 265).

Sărutul celui mort de către rude e tot obicei păgânesc roman.

Obiceiul de a arunca cu pământ în mormânt e tot de la romani. Când aruncau cu pământ ziceau: Sittibiterra levis, adică: “Să-ţi fie ţărâna uşoară.”

Doliul şi despletirea părului la femei, este tot de la romani.

Pomenile pentru cei morţi este obicei păgânesc moştenit de la romani: novemdialia, adică pomeni la 3, 7, 9, 20, 30, 40, de zile, pentru manes, adică pentru umbrele sufletelor. Aceste pomeni se mai repetau la 10, 20, şi 30 de ani de la moarte şi se făceau cu mâncări, băuturi şi cu coroane de flori. Adevărul este numai unul pentru orice lucru – nu sunt două adevăruri.

Adevărul mântuirii omului şi a trăirii lui ca mântuit (urmaş al lui Hristos), este cel arătat în Noul Testament.

Sfânt şi moral este numai adevărul, iar adevărul Bisericii lui Hristos este Cuvântul Lui scris de sfinţii apostoli. “Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.” (Colos. 3:16).

 […] Adevărul despre datinile înmormântării […]

https://istoriecrestina.wordpress.com/ii-biserica-ortodoxa-rasariteana/adevarul-despre-datinile-inmormantarii/

Documente şi date din Istoria Bisericii de Nicolae Moldoveanu

download - Copie

Adevăr Istoric

Documente şi date din Istoria Bisericii  de Nicolae Moldoveanu

COANELE(partea I)

În Noul Testament nu întâlnim nici un verset din care s-ar înţelege ca urmaşii lui Hristos să-şi facă icoane sau alte semne pentru a le avea sau a le folosi în vreun fel.

“Vechii creştini se fereau chiar în genere de orice fel de reprezentare a lui Hristos. Cei din sec. al III-lea uitaseră deja, dacă El era frumos la chip (cum dovedea Augustin) sau urât (cum spunea Cel sus). Sinodul din Elvira (anii 300 – 306) a interzis orice închipuire a lui Hristos. «S-a hotărât să nu fie picturi în biserică, să nu se cinstească şi să nu se adore ceva care se pictează pe pereţi.»“ (începuturile picturii bizantine, Ed. şi tipografia Institut. Biblic şi de Misiune Ortodoxă Română, Bucureşti, 1975, pag. 34).

Jean Wahl: “Dumnezeul pe care credem că-L putem arăta cu degetul este un idol.” Tot aşa şi icoana care-L înfăţişează ca pe un moş.” (Etudes Kierkegaardiennes, Paris, 1938, pag. 285, citat de Grigore Popa în Existenţă şi adevăr, la Soren Kierkegaard, Sibiu, 1940, pag. 114).

Eusebiu de Cezarea (anul 323) privea ca lipsă de pietate (păcat, nesfânt) orice închipuire a lui Hristos şi s-a ferit de a trimite vreuna din ele împăratului Constantin. Într-o scrisoare adresată Constanţei, sora împăratului Constantin, spune că se abţine să-i trimită un tablou cu chipul lui Hristos, lămurind că nu le este îngăduit creştinilor să-L reprezinte pe Dumnezeu în formă umană după obiceiul păgânilor. (Migne, P. G. t. 20. col. 1545 – 49. Citat şi în Istoria picturii bizantine, vol. 1, pag. 92, Viktor Lazarev, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1980).

Epifanie, după 50 de ani, a scos de ia una din bisericile din Palestina o perdea, pe care era ţesut chipul lui Hristos şi a poruncit preotului să o întrebuinţeze ca aşternut pentru săraci.

Asterie, episcopul Amasiei, reproşa doamnelor din Constantinopole pentru că brodau scene din Evanghelii pe hainele lor şi le-a interzis să-L reprezinte pe Hristos în chip de rob, ci să poarte veşnic chipul Lui în inimile lor. (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 14).

Simbolurile pe care au început să le folosească creştinii, în timpul persecuţiilor, ca semne de recunoaştere erau: peştele, porumbelul, ancora, ramura de măslin, oaia, cerbul şi litera “P” care însemna ajutor. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 158; Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 12 -13).

Înainte de sec. al IV-lea nu existau icoane. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 410.) începând cu sec. al IV-lea se observă trei feluri de picturi: Daniel în groapa cu lei, Păstorul cel bun şi monograme în care se vedea semnul crucii. (Eusebiu de Cezareea, Istoria Bis. pag. 416; V. Suciu, Teologia dogmatică specială, pag. 489).

Chipul Mântuitorului ca Păstorul cel bun era reprezentat ca foarte tânăr şi fără barbă. Locaşurile de cult nu erau împodobite, dar tot din sec. al IV-lea au început a se observa picturi prin biserici. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 158).

“Primele icoane înfăţişează minunile lui Hristos: vindecarea slăbănogului, învierea lui Lazăr, ceva mai târziu şi vindecarea femeii cu scurgerea de sânge. Din aceste reprezentări lipseşte Hristos, care săvârşeşte minunea. Pe chipul celui vindecat apare puterea apropierii lui Hristos.” (începuturile picturii bizantine, pag. 28, Editura Inst. Biblic şi de Misiune Ortodoxă Română, Bucureşti).

Evagrie Ponticul (sec. al V-lea): “Cunoaşterea lui Dumnezeu e dincolo de orice chip. Viziunile imaginative sunt suspecte.” (Filocalia, vol. 1, pag. 37). Iar la pag. 90, zice: “Începutul rătăcirii minţii este slava deşartă. Căci mintea fiind mişcată de aceasta, încearcă să mărginească dumnezeirea în chipuri şi înfăţişări.

Asterie al Amasei scrie: “Nu-mi picta pe Hristos! îmi este deajuns numai smerenia întrupării, primită de bunăvoie pentru noi. I Poartă în sufletul tău pe Cuvântul fără trup păstrându-l în chip spiritual în tine.”

Origen zicea: “Noi nu voim nici biserici, nici statui pentru Dumnezeul nostru.” (Contra lui Celsus II, 34; Farrar, Primele zile ale creştinismului, vol. 1, pag. 175, notiţa).

Origen: “Nu statuile făcute de mâinile unor bieţi meşteşugari sunt jertfele plăcute lui Dumnezeu, ci cele pe care le plăsmuieşte şi le dă formă în noi Cuvântul lui Dumnezeu.” (Contra lui Celsus, 8, 17).

Origen, luând apărarea iudeilor, scrie: “Dintre toate popoarele vechi ei au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, nesuferind printre ei nici pictori, nici sculptori, de teamă ca să nu dea loc la idolatrie.” (pr. O. Musceleanu, Origen, Contra lui Celsus).

 Musceleanu: “Templele creştinilor, altarele şi miresmele lor sunt inima fiecărui creştin; rugăciunile lor, făcute cu cuget curat sunt mult superioare templelor zidite de mâini omeneşti.” (Origen, pag. 87, Contra lui Celsus, n. 17- 24).

Musceleanu: “Dumnezeu nu poate fi adorat în lucruri neînsufleţite.” (pr. O. Musceleanu, Origen, pag. 76, Contra lui Celsus).

Petre Vintilescu, teolog, econom, scrie: “Nu se îngăduia în primele zile ale Bisericii creştine înfăţişarea lui Dumnezeu în vreo imagine, oricât ar fi fost de eterizată şi de ideală…” (Cultul şi ereziile, pag. 18, Piteşti, 1926).

“Creştinii, zice Celsus, nu pot suferi nici temple, nici altare…” Origen răspunde: “Creştinii nu fac aceasta din vreun interes omenesc, ci pentru a se supune ordinelor lui Dumnezeu, care opreşte orice cult străin… Creştinii nu voiesc să limiteze prin figuri fiinţa lui Dumnezeu, care este nevăzută şi nematerială.” (O. Musceleanu, Origen, pag. 87, Contra lui Celsus, n. 62 – 80).

Clement Alexandrinul, de asemenea spune: “Adevăratele icoane ale lui Dumnezeu, statuile lui vii, sunt oamenii” în a căror viaţă a luat chip Hristos. (Viaţa şi opera Sfinţilor părinţi, vol. 1, pag. 210).

Clement Alexandrinul, marele învăţător creştin din sec al II-lea, scrie limpede: “Oare nu este frumos să nu circumscriem (mărginim, încadrăm) într-un loc oarecare pe Cel Care-I fără margini şi nici să cuprindem în “temple făcute de mâini omeneşti” pe Cel Care cuprinde toate? Care lucru ieşit din mâna cioplitorilor în lemn, a cioplitorilor în piatră şi din meseria unui lucrător, poate fi un sfânt? Nu e ridicol, oare, ca omul, care, după cum spun filozofii, este «jucăria lui Dumnezeu» (Platon, Legile, VII, 803 C), să facă pe Dumnezeu, şi Dumnezeu să ajungă jucăria meseriei lui? Pentru că un lucru făcut este asemenea şi identic cu materialul din care a fost făcut; un obiect de fildeş este fildeşul elefantului, un obiect de aur este aur… Deci nu sunt sfinte şi dumnezeieşti lucrurile pe care le fac meseriile.” (Stromata, VII, 5, 28, 1-4).

Eusebiu de Cezarea considera icoanele ca o datină păgână. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2pag. 222).

Sf. Grigorie de Nazianz, scrie: “Dumnezeirea nu poate fi văzută cu ochii.” (Studii Teologice, 1977, nr. 3 – 4, pag. 301).

Calvin, spune că finitul, creatul, pieritorul nu este capabil sub nici o formă să participe la infinit, necreat şi nepieritor (Finitum non capax infiniţi).

Calvin a subliniat importanţa auzului ca mijloc prin excelenţă al revelaţiei lui Dumnezeu prin Cuvântul Său. Imaginile, din contra, adresându-se vederii nu pot revela în acelaşi fel natura necorporală şi transcendentă a lui Dumnezeu. Orice derivă de la acest principiu ameninţă să ne atragă într-un cult idolatru al naturii umane a lui Hristos aşezat acum de-a dreapta Tatălui şi, în consecinţă, inaccesibil ochilor noştri.

Pentru reformatori, imaginile (icoanele) făcătoare de minuni, moaştele, pelerinajele sunt tot atâtea manifestări de decadenţă a creştinismului.

Vechiul Testament este numit iconoclast (împotriva icoanelor), faţă de învăţătura ortodoxă bizantină. (Telegraful Român, nr. 78, pag. 4, 1984).

Sf. Teodor Studitul, scrie: “În Biserică totul se reda în zugrăveală şi icoană, chiar şi judecata de apoi. Un singur lucru nu se poate zugrăvi, Divinitatea însăşi.” Studii Teologice, 1977, nr. 3-4, pag. 301).

“Icoana pe care o vezi – zice Teodor Studitul – este a lui Hristos; este El însuşi. Cei care îngenunchează în faţa ei cinstesc pe Hristos; cei care îi refuză această cinstire sunt vrăjmaşii Lui. Icoana este un mister, care posedă în ea energia şi graţia divină.” (P. Vintilescu, Cultul şi ereziile, pag. 76).

Sf. Grigorie Teologul: “Pictura este pentru cei neînvăţaţi, ceea ce este scrierea pentru învăţaţi.” (Epist. 9, Lib. 9). Cu gândul acesta au fost introduse icoanele la început.

Sf. Grigorie cel Mare, vorbind despre pictura creştină, spune că este Biblia laicorum, adică “Biblia laicilor” sau Biblia pauperum, adică “Biblia săracilor”.

Sf. Grigorie cel Mare, scria: “În sfintele lăcaşuri se folosesc imaginile pentru ca aceia care nu cunosc scrierea să poată citi măcar pe pereţi ceea ce nu sunt în măsură să citească în cărţi.” (Scrisoare către Serenus din Marsilia, IX, 208).

În sec. al V-lea şi al VII lea uzul icoanelor ia o dezvoltare tot mai mare şi pe nesimţite începuse să devină un cult. Îşi câştigase şi prieteni şi duşmani. Ioan Damaschin, un adorator al icoanelor, zicea: “Icoana este un canal al harului lui Dumnezeu.” (T. Bodogae, Ortodoxia văzută de un protestant, pag. 17).

Sf. Ioan Damaschin, la întrebarea, care este raţiunea icoanelor, răspunde: “Icoana este cerută în primul rând de insuficienţele firii omeneşti…” (Cultul sfintelor icoane, trad. de pr. D. Fecioru, pag. 31, Bucureşti, 1937).

Oare Duhul Sfânt nu a ştiut de insuficienţele firii omeneşti? De ce nu a îndemnat pe sfinţii apostoli să scrie despre icoane, despre închinarea la cruce, despre semnul crucii, despre cultul morţilor, despre cultul sfinţilor, despre cultul Maicii Domnului, despre lumânări, despre tămâie, despre parastase? etc. etc.

Sf, Ioan Damaschin: “Pentru că nu toţi ştiu carte, şi nici nu se ocupă toţi cu cititul, părinţii au socotit ca să fie pictate aceste icoane ca nişte fapte de vitejie spre a ne aduce aminte repede de ele.” (Dogmatica, ediţia a II-a, pag. 333).

Tot sf Ioan Damaschin spune; “…Cine poate să facă chipul Dumnezeului nevăzut, necorporal, necircumscris şi fără de formă? Este culmea nebuniei şi a lipsei de credinţă să înfăţişezi Dumnezeirea.” (Dogmatica, ed. a II-a, pag. 332, trad. pr, D. Fecioru).

 Iconolatrii (închinătorii la icoane) adoră materia icoanei şi o fac Dumnezeu…

Sf. Ioan Damaschin: “îl ador pe Dumnezeu Care m-a mântuit, şi Care s-a făcut materie pentru mine şi nu voi înceta să cinstesc materia prin care am fost mântuit şi care e plină de harul dumnezeiesc.” (arhimandrit. Vasilios: intrarea în împărăţie, pag. 136 – 137, citat din sf Ioan Damaschin, P. G. 94, col. 1353 B, Editura Deisis, Sibiu, 1996).

Sf. Ioan Damaschin: “Icoanele trebuie închinate şi sărutate şi cu ochii şi cu buzele şi cu inima.” (Arhim. Vasilios, P. G. 94, col. 1332 B, Intrarea în împărăţie, pag. 138).

Sf. Ioan Damaschin scrie: “Dacă un păgân se apropie de tine şi îţi cere să-i arăţi credinţa pe care o ai… du-l în biserică să privească imaginile sfinte.” (adv. Const. Cabal, c, 10, Migne P.G. t. 95, cod. 325).

Sf. Ioan Damaschin spune că este posibil să pictezi pe Dumnezeu. (Ortodoxia, 1984, nr. 1, pag. 124).

Dar cum poţi să pictezi pe cineva, pe care nu-l poţi vedea cu ochii? Totuşi, în altă scriere a sa, acest scriitor susţine tocmai contrariul. (Dogmatica, IV, 16).

Sf. Ioan Damaschin vorbeşte despre închinăciunea absolută adusă numai lui Dumnezeu şi închinăciunea relativă care se aduce icoanelor. (Ortodoxia, 1984, nr. 1, pag. 124). Dar cine poate face această deosebire? în primul rând, afară de Dumnezeu şi de Domnul Isus Hristos, nu mai trebuie adusă închinare altcuiva. E un mare păcat. Cartea Sfântă ne arată limpede lucrul acesta. (Apoc. 19:10; 22:8 – 9).

Sf. Ioan Damaschin, teologul icoanelor, ne învaţă: “Negreşit, să nu faci icoana lui Dumnezeu Cel nevăzut.” (Ortodoxia, nr. 1/1982, pag. 58 -59).

Faţă de cele spuse de sf. Ioan Damaschin, arătate mai sus cu privire la icoane, pe drept se naşte întrebarea: Când a fost sincer faţă de adevăr?

Lazarev: “Calea către cunoaşterea lui Dumnezeu era întredeschisă nu numai de către ascetismul contemplativ, ci şi de cultul ecleziastic, considerat elementul cel mai viu al conştiinţei religioase, întrucât exprima tot complexul bunurilor spirituale îmbrăţişate de ideea de biserică… Biserica centralizată ştia să exploateze magistral toate acestea în avantajul său, determinând în sufletul credincioşilor convingerea că le-ar fi cu neputinţă să se mântuiască dacă nu ar participa la serviciul religios. Istoria mişcării iconoclaste arată cu precizie care erau în imperiul bizantin principalele interese teologice: lăcaşurile, mozaicurile, frescele, icoanele, mobilierul bisericii, podoabele sacerdoţilor, ritualurile de sfinţire, imnurile şi textele liturgice, părţi integrante din cult, grandios complex artistic, care îndeplinea, în acelaşi timp, funcţia de a oferi o plăcere estetică şi de a ridica sufletul credincioşilor la cer… S-a dat cultului o amprentă rafinată de «materialism mistic». Poporul grec a crezut întotdeauna numai în ceea ce se vedea şi se putea atinge cu mâna: aşa se petreceau lucrurile pe timpul lui Fidias şi tot aşa în vremea bizantinilor şi a imperiului lor.” (Istoria picturii bizantine, voi. I, pag. 70).

La vechii greci văzul juca cel mai de seamă rol în gnoseologie (cunoaştere). În limba greacă, “idee” provine din verbul “ a vedea”. De aici şi dragostea specială a lor pentru genurile plastice, statice ale artei, ca arhitectura şi sculptura. După limbajul sf. ap. Pavel adică al adevărului lui Hristos, grecii trăiau prin vedere nu prin credinţă, (comp. 2 Cor. 5:7; Evrei 10: 37 – 38; 11:1 -3).

Estetica biblică – spunea un cercetător – se baza pe cu totul alte principii. Plastica îi era străină şi inacceptabilă. Aici, rolul import îl are auzul, înaintea văzului. Dumnezeu nu poate fi văzut, dar Cuvântul Lui poate fi auzit. Deci şi faptul că muzica şi poezia constituie genurile principale ale artei proprii culturii V. Testament.

Evreul antic proslăvea pe Dumnezeu prin cânt. Grecii înălţau zeilor lor temple şi statui.

Când creştinismul a devenit religie de stat (sec. al IV-lea), filozofia, cultura şi arta greacă (păgână) l-au cucerit mai întâi pe dinăuntru şi apoi s-a arătat şi în afară, prin adoptarea ideii de a muta trăirea prin credinţă în trăirea prin vedere. Aşa au apărut icoanele şi clădirile de cult într-o formă care izbeau privirile.

Lazarevscrie: “Dacă în ceea ce-i priveşte pe creştini, arta bizantină îşi propunea să-i atragă prin învăţământul religios în orbita sistemului statal bizantin, faţă de barbari intenţia sa era aceea de a-i orbi cu fastul cultului şi al ceremonialului de curte, în scopul de a le impune conştiinţa unei absolute nimicnicii faţă de puterea şi de măreţia împăratului roman de Răsărit. Statul deci se servea de artă în scopuri strict politice, cum se deduce din feluritele întâmplări care au avut loc în timpul vizitelor ambasadorilor străini. Când, de exemplu, împăraţii Constantin şi Roman au primit o delegaţie sarazină, au fost scoase din tezaurul imperial tot felul de obiecte preţioase pentru a împodobi sălile palatului, unde au fost puse lampadare, candelabre lanţuri şi coroane anume aduse cu acest prilej de la mai multe biserici…

Paul Silenţiarul descria biserica Sf. Sofia ca pe un fel de zeitate a statului bizantin, care privită de departe avea o mare putere de sugestie asupra barbarilor. Descriind iluminarea nocturnă a lăcaşului, afirma: “Această strălucire alungă din suflet toate întunecimile. Atât din Marea Neagră cât şi din Marea Egee marinarii o priveau nu numai ca pe un far, ci ca pe o făgăduială de ajutor divin.”

Ciudăţenia devoţiunii orientale constă tocmai în faptul că ea vrea să perceapă cu simţurile omeneşti transcendenţa şi Divinitatea; grecii vor să vadă cu ochii lor propria mântuire. «Fireşte că dorim să-L vedem pe Isus», aceste cuvinte pe care grecii i le-au adresat lui Filip la Ierusalim au devenit, într-un anumit fel, tipice pentru credinţa orientală.

Dacă serviciul divin era pentru bizantini principalul inel de legătură între pământ şi lumea de dincolo, arta, în măsura în care era parte integrantă a cultului, trebuie să împlinească aceeaşi funcţie… Numai cu ajutorul icoanelor creştinul putea să se desprindă de toate cele pământeşti… După cuvintele lui Dionisie Areopagul: «La contemplarea lui Dumnezeu cu ajutorul unor imagini sensibile.» Fără ele divinitatea nu era accesibilă; numai cu ajutorul lor, şi mai ales cu cel al icoanelor, se putea ajunge la cunoaşterea lumii transcedentale…” (Istoria picturii bizantine, vol. 1, pag. 71 – 72, 79, notiţa 18).

Tot V. Lazarev, în cartea amintită mai sus, la pag. 52 – 53, aduce câteva citate din unii scriitori bisericeşti, care arătau că icoanele au fost introduse în biserica creştină cu scop educativ.

  1. Lazarev: “Primele icoane erau portretele celebrilor stâlpnici din sec. al V-lea, pictate când mai erau în viaţă şi distribuite mulţimii de pelerini veniţi ca să-i venereze.” (Istoria picturii bizantine, vol. 1, pag. 75).
  2. Lazarev: “În sec. al IV-lea, creştinismul victorioc asimilează din plin limbajul artistic al antichităţii.” (C 89).

V. Lazarev: “Iconclaştii nutreau intenţii nobile: ei voiau să purifice cultul de fetişismul grosolan, să păstreze pentru Divinitate un elevat caracter spiritual şi, de aceea reprezentarea Divinităţii le apărea ca o profanare a celor mai alese sentimente religioase. Reprezentându-L pe Hristos, întruchipăm numai natura Sa umană, deoarece natura Sa divină este inexprimabilă; şi eliminând natura Sa divină scindăm unitatea Persoanei Sale. Pe această cale, iconoclaştii dezvoltau o serie de argumentări subtile, nu prea uşor de înlăturat de către partea adversă. (Istoria picturii bizantine, vol. 1).</s™an>

Ec. Petre Vintilescu: “Când istoria a modificat împrejurările în veacul al IV-lea, spiritualismul creştin se găsea cu rădăcini mai adânci în sufletul omenesc, aşa că Biserica a putut păşi, fără teamă, la o formă de simbolism mai precisă şi mai amănunţită cu privire la imaginile din cult… Aşa au venit icoanele în cultul creştin.” (Cultul şi Ereziile, pag. 18, Piteşti 1926).

Ec. Petre Vintilescu continuă: “Este drept că icoanele n-au avut o intrare triumfală, deschisă şi fără rezerve în cultul Bisericii. Legătura strânsă, pe care a avut-o arta cu cultul idolilor, a făcut-o să fie foarte suspectă la începutul creştinismului. Din această cauză, polemica creştină din primele veacuri nu s-a arătat deloc favorabilă icoanelor. Eusebiu, care este ca un confluent al epocii dinaintea lui, împărtăşeşte aceleaşi sentimente de respingere. Iudeii din creştinismul primar se fereau de chipurile religioase…

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_feb09.htm

Vladimir Putin a falsificat peste 20 de milioane de voturi pentru a-și prelungi domnia până în 2036

download - Copie

Dan Nicu  7 iulie 2020

Zilele 1-4 iulie 2020 vor intra în istoria poporului rus drept cele în care ultimele aparențe de regim democratic au fost eliminate din constituție, iar Rusia a devenit, de facto, nimic altceva decât o dictatură veritabilă, în care șeful statului își subordonează, oficial, întreaga putere în stat, inclusiv cea judecătorească, dar și cea legislativă.

Comisia Electorală Centrală din Rusia a anunțat rezultatele ”votului popular” de modificare a Constituției Rusiei, care s-a desfășurat timp de o săptămână, având ziua culminantă a votării, declarată și zi liberă, pe 1 iulie. Astfel, conform datelor CEC de la Moscova, 77,92% dintre alegători au votat pentru aprobarea celor peste 200 de modificări ale textului constituției Rusiei și sub 22% au votat împotrivă. Prezența la vot a constituit 67,97%. Oficial, rușii au susținut, în masă, amendarea constituției din 1993. Însă, în același timp, zeci de milioane de cetățeni s-au pronunțat împotrivă, fie votând ”contra” la referendum, fie boicotându-l. Aceștia constituie baza mișcărilor de opoziție care, cu siguranță, vor căpăta mai multă forță în viitor.

Chiar și în prezent, regimul a fost nevoit să recurgă la falsificări în masă pentru a declara, la final de zi, o asemenea victorie. Astfel, expertul rus în statistică electorală Serghei Șpilkin a estimat că peste 20 de milioane de voturi au fost în plus. După estimările sale, prezența reală la vot a constituit 45%, nu 68%, cum a declarat CEC. Iar, dintre votanții care au participat la exercițiul electoral, aproximativ 65% au votat în favoarea modificărilor, nu 78%, cum au declarat oficialii. Numărul total de alegători care au susținut noua constituție putinistă este, astfel, mult mai mic decât 58 de milioane, sau 53% din numărul total al alegătorilor din Rusia. El constituie în jur de 32 de milioane, adică mai puțin de o treime din numărul total.

Această diferență nu atrage după sine consecințe juridice, deoarece, pe de o parte, exercițiul electoral de pe 1 iulie nu s-a numit referendum, ci vot popular, nefiind necesară o prezență de 50% din numărul alegătorilor, iar pe cealaltă, conform constituției, amendamentele constituționale intră în vigoare după obținerea unui vot favorabil în majoritatea parlamentelor regionale din Rusia, ceea ce s-a întâmplat încă din martie, când ”pachetul” de modificări constituționale a fost propus în mod oficial. Însă Vladimir Putin este în continuare obsedat de conferirea unui caracter legitim, popular, oricăror măsuri de consolidare a puterii sale, motiv pentru care a decis să implice poporul în aceste scheme. Un popor care devine, de la un an la altul, tot mai obosit de regimul putinist, însă care încă nu și-a canalizat energiile în direcția schimbării sale.

Rusia se întoarce plenar către dictatura oficializată

Pentru o mai bună înțelegere a naturii Rusiei cu care ne vom confrunta în următoarea perioadă, cred că e necesară enumerarea unor aspecte specifice din așa-zisele ”reforme” (în fapt contrareforme) constituționale din Rusia. Asta pentru că majoritatea agențiilor de știri au prezentat amendamentele la Constituție drept o stratagemă a lui Vladimir Putin de a mai candida legal pentru încă două mandate de președinte, prelungindu-și domnia până în 2036. Fapt adevărat, însă insuficient pentru a înțelege toată amploarea acestei întoarceri a Rusiei, în mod plenar, către dictatura legalizată, oficializată.

Astfel, printre amendamentele aduse constituției Rusiei se numără: abilitarea președintelui cu dreptul de a-l demite, la discreție, pe prim-ministru sau de a respinge demisia prim-ministrului în funcție,  stabilirea de către președinte a instituțiilor puterii executive pe care le poate conduce personal, fără participarea guvernului, președintele capătă dreptul de a numi și demite miniștrii din guvern (anterior miniștrii erau selectați și propuși de către prim-ministru). Toți miniștrii din structurile de forță (armată, interne, justiție, informații) sunt numiți în funcție de către președinte. Articolul 83, punctul (b), îl împuternicește pe președintele Federației Ruse să conducă guvernul federal. Președintele își păstrează imunitatea chiar și după încheierea mandatului și rămâne membru al Consiliului Federației, camera superioară a parlamentului rus – adică senator pe viață. Dintre cei 170 de membri ai Consiliului Federației, 30 vor putea fi numiți de către președinte, dintre care 7 pe viață. Însă, având în vedere că dintre cei rămași, jumătate dintre senatori sunt numiți din partea instituțiilor executive ale subiecților federației, asupra cărora președintele exercită control direct ca lider al puterii executive, Consiliul Federației devine o instituție dominată de președinte, care va executa orice ordin primit de la Kremlin.

Noua redacție a constituției introduce conceptul de ”sistem unificat al administrației publice”, un eufemism pentru subordonarea deplină a administrației publice locale în fața puterii Kremlinului, în ciuda păstrării formale a organizării federale. Principalele curți de justiție (Constituțională, Supremă, cele federale) nu-și mai pot alege președinții de sine stătător, această prerogativă revenind tot președintelui. De asemenea, președintele poate suspenda judecători, inclusiv pe președinții principalelor curți de justiție. Conform noilor prevederi ale constituției, președintele numește procurorul general al Rusiei – drept care în prezent îi revine Consiliului Federației.

Rusia își asumă, prin constituție, nerespectarea angajamentelor sale internaționale

Una dintre cele mai importante prevederi ale noii redacții a constituției Rusiei este prioritatea legislației interne în fața celei internaționale. Statul rus își asumă, prin constituție, nerespectarea angajamentelor sale internaționale în situațiile în care, de exemplu, este dat în judecată la CEDO  sau este adus în fața altor curți internaționale de arbitraj în diverse domenii. Dincolo de instaurarea unei dictaturi personale a lui Vladimir Putin, aceasta este cea mai gravă schimbare pe care o produce actuala contrareformă a constituției.

Ea semnifică pasul decisiv în decuplarea Rusiei din sistemul dreptului internațional și marchează o izolare voluntară a țării, element indispensabil în construcția excepționalismului rus pe care regimul Putin vrea să-l folosească pentru justificarea acțiunilor sale, atât interne, cât și, mai ales, externe. Această prevedere, coroborată cu cea în care sunt menționate ”amenințările interne” la adresa securității naționale, oferă regimului baza constituțională pentru reprimarea violentă a oricăror mișcări de contestare și protest. Regimul Putin refuză să se mai supună instanțelor internaționale, iar comunitatea internațională pierde orice capacitate de a determina autoritățile ruse să-și schimbe comportamentul, în afara măsurilor de forță precum cele economice sau politice.

[…]

Într-un final, e de menționat că noua redacție a constituției îi face lui Putin mai multe servicii electorale. Nu doar că îi permite să mai candideze pentru încă două mandate, în 2024 și 2030, ci îi și elimină din oponenți. Astfel, printre noile cerințe față de un potențial candidat la funcția de președinte al Rusiei se numără: să nu fi deținut niciodată cetățenia altei țări decât Rusia, să nu fi deținut nici măcar un permis de ședere într-o altă țară, și să fi locuit în Rusia cel puțin 25 de ani. Astfel, principalul oponent al lui Putin, Alexei Navalnîi, care a studiat în Statele Unite, nu mai este eligibil pentru postul de președinte al Rusiei. Poate că astfel se explică graba cu care autoritățile ruse au profitat de votul din 1 iulie. Pe 3 iulie, rezultatele votului au fost validate. În aceeași zi, președintele Putin a semnat decretul de promulgare a amendamentelor constituționale, care intră în vigoare începând cu ziua de 4 iulie.

Regimul Putin devine tot mai autoritar întrucât a eșuat în a genera prosperitate pentru cetățenii săi

[…] Regimul Putin strânge șurubul și devine tot mai autoritar tocmai pentru că a eșuat în a-și face cetățenii mai prosperi, acum nemairămânându-i decât biciul pentru a-și asigura perpetuarea. De fapt, ideea rusă de contract social este încălcată: mai multe restricții și mai multă dictatură nu aduc după sine mai multă prosperitate. De aceea, strategia lui Putin, chiar dacă i-ar putea asigura rămânerea la putere până în 2036, este perdantă pe termen mai lung.

CITIȚI ÎN ÎNTREGIME PE   LID Moldova

Alexandru Lăzescu: Studiile de gen sunt „pseudo-ştiinţe” ce ar trebui studiate ca parte a curentelor neo-marxiste

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/vladimir-putin-a-falsificat-peste-20-de-milioane-de-voturi-pentru-a-si-prelungi-domnia-pana-in-2036/?

Italia, Veneto: Pedeapsă cu închisoarea pentru persoanele infectate care ies din casă de I.B. HotNews.ro

download - Copie

Luni, 6 iulie 2020, 22:51 Actualitate | Coronavirus

Doctori Italia

Foto: Profimedia Images

Doctori Italia

„Începând cu data de 1 iulie, am înregistrat 28 de infecții, o cifră ridicolă, comparativ cu 5 milioane, cât numără populaţia regiunii Veneto. Cincisprezece cazuri din cele 28 le-am importat. Fie că sunt rezidenți care au plecat acasă și s-au întors, fie sunt imigranți străini care au avut contacte în comunitatea lor cu oameni care s-au întors din patrie”, a declarat Luca Zaia, guvernatorul regiunii Veneto, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit RaiNews.

„Ordonanța de astăzi este simplă, dar, în acelaşi timp, complicată. Avem două tipuri de pacienţi izolaţi: izolatul pozitiv care este tratat și izolatul preventiv.” „Refuzul de a se interna al subiecților care au fost depistaţi pozitivi la testul tampon va duce la raportarea către organele poliției judiciare”, a spus Zaia. „Dacă o persoană pozitivă iese pe stradă, este arestată și dusă la închisoare”, a adăugat guvernatorul.

„Cu excepția acestor 36 de țări, persoanele care provin din restul lumii fac 14 zile de carantină dacă ajung în Italia. Decretul ministerial prevede însă ca pentru persoanele care merg în alte țări unde rămân doar cel mult 120 de ore să nu existe obligația de a face carantină. Aceasta este o problemă nesemnificativă”, a spus Luca Zaia în cadrul conferinței de presă, este o hibă a decretului ministerial.

În regiunea Veneto există 19.327 de cazuri pozitive, cu 9 mai multe decât ieri. Numărul pacienţilor aflaţi în izolare este 768, cu 13 mai puțin decât cu 24 de ore în urmă. 169 sunt spitalizaţi, 16 sunt pozitivi, iar 10 pacienți se află în terapie intensivă. Până în prezent au murit 2.024 de persoane, cu unul mai mult decât ieri, iar 3.611 au fost externaţi”, a spus Zaia. „Buletinul de luni confirmă tendința.

Situația este destul de liniştitoare pentru regiunea Veneto. Regulile trebuie respectate și nu trebuie să lăsăm garda jos. Virusul există şi e un virus importat. Este absurd ca după atât de multe sacrificii, blocaje și așa mai departe, să mergem să ne infectăm în alte parţi”, a declarat Președintele Regiunii Veneto în timpul unei conferinţe de presă despre situația privind noul coronavirus. (Rador)

Brasovul vazut de pe Tampa

Cum era viața în Brașovul de acum câteva sute de ani – De la ciumă, foc și execuții, până la cărți valoroase și mirodenii aduse din depărtări

Subiectele zilei

Marti, 7 Iulie 2020

Noua listă a țărilor din zona verde de coronavirus: nu mai e necesară izolarea sau carantina la sosirea în România / Zborurile suspendate pot fi reluate

32 de state sunt pe noua listă a țărilor membre U.E și ale Spațiului Economic European pentru care nu se aplică recomandarea de instituire a măsurii de izolare/carantină asupra persoanelor care sosesc
citeste tot articolul
Achizițiile Unifarm Orban: Hoțul, adică PSD, strigă hoții / Ciolacu: Șmecherii PNL s-au îmbogățit / Barna: Se fură din instituții pentru că sunt puși oameni clientelari și PSD, și PNL

Premierul Ludovic Orban a susținut, luni, în plenul Camerei Deputaților, unde a fost chemat să dea explicații legate de achizițiile Unifaram, că subiectul nu are legatură cu activitatea sa de
citeste tot articolul
[P] Suzuki lansează noul ACROSS, primul model hibrid de tip plug-in al mărcii

Suzuki, primul producător care oferă doar modele hibride în gama sa, anunță lansarea noului ACROSS. Un SUV robust cu valențe sportive, echipat cu un sistem hibrid de tip plug-in sofisticat dar
citeste tot articolul
UE va condiționa alocarea fondurilor UE de situația statului de drept și combaterea corupției

Respectarea normelor statului de drept și combaterea corupției vor fi condiții pentru alocarea fondurilor europene, inclusiv a celor pentru relansare, afirmă V?ra Jourová, vicepreședinte al
citeste tot articolul
?DOCUMENT Noile definiții ale carantinei și izolării / Cum arată proiectul de lege adoptat de Guvern / Este definită și „carantina bunurilor”

Guvernul a aprobat proiectul care va reprezenta baza legală pentru aplicarea măsurilor de carantină și izolare, urmând ca acesta să fie discutat de Parlament în regim de urgență. Prin
citeste tot articolul
Italia, Veneto: Pedeapsă cu închisoarea pentru persoanele infectate care ies din casă

„Începând cu data de 1 iulie, am înregistrat 28 de infecții, o cifră ridicolă, comparativ cu 5 milioane, cât numără populația regiunii Veneto. Cincisprezece cazuri din
citeste tot articolul
Coronavirusul ar putea să nu provină din China, spune un profesor de la Oxford

Este posibil ca noul coronavirus să fi existat în stare latentă în diferite părți ale lumii, până când și-a făcut apariția în urma unor condiții de mediu favorabile,
citeste tot articolul
Condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare, Sorin Strutinsky e de negăsit. Partenerul de afaceri al lui Mazăre a fost dat în urmărire națională

Omul de afaceri Sorin Strutinsky, condamnat definitiv luni la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție a fost dat în urmărire națională de către Poliție, care a transmis că
citeste tot articolul
Un angajat al Guvernului a fost depistat cu coronavirus

O persoană care are calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea într-o structură din cadrul Direcției pentru Relația cu Publicul din cadrul Guvernului a fost confirmată
citeste tot articolul
Prefectura Bihor: Vecinii unguri au demarat procedura de predare a lucrărilor pe sectorul Autostrăzii M4 Budapesta-Nagykereki

Punctul de trecere a frontierei româno-ungare la interconectarea autostrăzilor A3 (RO) și M4 (HU), care a fost stabilit între localitățile Borș și Nagykereki va beneficia de dotări moderne
citeste tot articolul
Topul orașelor europene din punct de vedere al oportunităților pentru IT: București, în primele 10 locuri

Bucureștiul se clasează în primele locuri în top 25 de orașe europene din punct de vedere al oportunităților pentru startup-uri și tehnologie, în clasamentul Tech Cities of the
citeste tot articolul
Botoșani: Nicio persoană nu se mai află în carantină sau în izolare la domiciliu, ca urmare a aplicării deciziei CCR

Autoritățile din Botoșani au anunțat, luni, că nicio persoană nu se mai află în carantină instituționalizată sau în izolare la domiciliu, ca urmare a aplicării deciziei Curții
citeste tot articolul
Tătaru: Nu mai avem acum pârghii ca să controlăm epidemia

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat că de duminică și până azi s-au externat la cerere 550 de persoane infectate cu noul coronavirus. Printre aceștia au fost si persoane asimptomatice.
citeste tot articolul
Românii care hrănesc urșii pe marginea drumului ar putea fi amendați / Episodul care l-a convins pe ministrul Mediului că „un conațional are IQ zero”

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a declarat luni, la Brașov, că a avut discuții cu colegii de la Interne, dar și cu reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale,
citeste tot articolul
Coronavirus în lume: Numărul de îmbolnăviri se apropie de 11,5 milioane / Record de noi cazuri în India

Numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus a ajuns la aproape 11,5 milioane la nivel global. India a înregistrat duminică un nou record zilnic de îmbolnăviri, aproape 25.000.
citeste tot articolul
Salvini: Coronavirusul a fost răspândit de China cu scopul de a coloniza economiile

”Mi se pare clar și evident, nu știu dacă în mod voluntar sau involuntar, China a infectat restul lumii pentru a o coloniza economic. Și-acum nu aș vrea să vină să cumpere pe doi bani
citeste tot articolul
SUA: Curtea Supremă se pronunță împotriva „marilor electori neloiali”

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis luni că electorii însărcinați cu desemnarea președintelui american în cadrul scrutinului indirect ar putea fi pedepsiți dacă nu respectă votul
citeste tot articolul
Roxana Mărăcineanu va fi ministru delegat al Sporturilor în noul Guvern francez

Roxana Mărăcineanu va rămâne și în noul Guvern francez. Ea va fi ministru delegat al Sporturilor, în cadrul Guvernului condus de Jean Castex.
citeste tot articolul
Ringo Starr explică de ce nu a existat un concert de reuniune al Beatles

Ringo Starr, toboșarul trupei Beatles, împlinește mâine 80 de ani și povestește cine este de vină pentru că nu a existat un concert de reuniune Beatles.
citeste tot articolul
?Liga 1, play-out: Remiză între FC Voluntari și FC Viitorul

?Formația FC Voluntari a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, luni, pe teren propriu, în compania echipei FC Viitorul, în etapa a opta a play-out-ului Ligii I.
citeste tot articolul
Bancul zilei: Cum poți să scoți din sărite un polițist

Un polițist stă într-o intersecție din Capitală. Apare un șofer și trece pe roșu. Polițistul nimic. Acelasi șofer parchează lângă el neregulamentar. Polițistul nimic. Șoferul se dă jos
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24157018-italia-veneto-pedeapsa-inchisoarea-pentru-persoanele-infectate-care-ies-din-casa.htm?cfnl=

Raed Arafat NU exclude posibilitatea de a intra din nou în stare de urgență: Nu vrem ca medicii să aleagă cine trăiește

download - Copie

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   ȘTIRI   /   Publicat: Luni, 06 iulie 2020, 11:35   /   Actualizat: Luni, 06 iulie 2020, 11:38

Raed Arafat NU exclude posibilitatea de a intra din nou în stare de urgență: Nu vrem ca medicii să aleagă cine trăiește

ARTICOLE RELAȚIONATE

„Ați contribuit la toată manipularea asta de o cruzime de nedescris!” Pagina de Facebook a lui Raed Arafat, asaltată de românii care se plâng că NU au fost TRATAȚI în stare de urgență
„Ați contribuit la toată manipularea asta de o cruzime de nedescris!” Pagina de Facebook a lui Raed Arafat, asaltată de românii care se plâng că NU au fost TRATAȚI în stare de urgență

Șeful OMS vorbește despre nevoia unui guvern mondial: „Cea mai mare amenințare nu e virusul în sine, ci absența unei CONDUCERI GLOBALE”
Șeful OMS vorbește despre nevoia unui guvern mondial: „Cea mai mare amenințare nu e virusul în sine, ci absența unei CONDUCERI GLOBALE”

Șeful DSU, Raed Arafat, susține că această creștere a numărului de cazuri reprezintă un semnal de alarmă și începe să fie presiune asupra secțiilor de terapie intensivă. Arafat nu exclude posibilitatea de a se institui din nou starea de urgență.”La un moment este posibil să trebuiască să suplimentăm locurile la terapie intensivă. Semnalele de alarmă sunt. Insistăm la oameni să respecte regulile de protecție. Mască, dezinfecție, spălare pe mâini. Vedem o creștere foarte serioasă și avem niște indicatori pe care îi analizăm. Durata de infectare a scăzut. Creșterea cazurilor active începe să pună presiune pe secțiile de terapie intensivă. Avem și alte probleme. Nu putem să detașăm medicii așa de ușor. Nu pot să zic dacă vom ajunge din nou la starea de urgență. Încercăm să nu ajungem în situația de a alege dintre doi pacienți pe cine să punem la ventilator”, a declarat Raed Arafat la România TV.

În acest moment nu există pericolul instituirii stării de urgență, ci se fac evaluări dacă va fi prelungită starea de alertă după 15 iulie, a declarat, vineri, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. „În acest moment nu avem acest pericol al stării de urgență. Gestionăm numărul de cazuri. Gândim, ca și evouție, până pe 15 iulie, dacă e necesară prelungirea stării de alertă sau nu”, a declarat Nelu Tătaru.

El a spus că Institutul Național de Sănătate Publică face evaluări și recomandări. „Apanajul stării de alertă este al CNSU, prezidat de premier. Apanajul stării de urgență este al președintelui Klaus Iohannis”, a amintit el.

OPINII
Dr. Vasile Astărăstoae

Semantică…epidemiologică

de Dr. Vasile Astărăstoae

În secolul XXI, medicii și autoritățile folosesc frecvent sintagme insuficent definite pentru diferite măsuri non-

PE ACELAȘI SUBIECT
Acad. Ioan Aurel Pop: Nu suntem la capătul istoriei, dar cred că am pierdut busola. Mulți oameni, amețiți de ghiftuirea materială, cred că lumea e o imensă scenă iar ei joacă o piesă de teatru scrisă tot de ei. Globalizarea, consecința acestei „semeții”

Acad. Ioan Aurel Pop: Nu suntem la capătul istoriei, dar cred că am pierdut busola. Mulți oameni, amețiți de ghiftuirea materială, cred că lumea e o imensă scenă iar ei joacă o piesă de teatru scrisă tot de ei. Globalizarea, consecința acestei „semeții”

ȘTIRILE ZILEI

Guvernul a adoptat legea privind carantina și izolarea. Raed Arafat: ”Izolare” se va referi la persoanele bolnave sau infectate, „carantină” se va referi la persoane sănătoase

Guvernul Orban se întrunește în ședință, luni, începând cu ora 12, iar pe ordinea de zi a reuniunii guvernamentale se află și proiectul de lege

PRIMA PAGINĂ

Patriarhul Chiril a cerut guvernului Turciei să dovedească „prudență” în chestiunea statutului bazilicii Sfânta Sophia din Istanbul: „O amenințare pentru Hagia Sophia este o amenințare la adresa întregii civilizații creștine”

Intenția președintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a reconverti în moschee fosta bazilică Hagia Sophia din fosta capitală a Imperiului Bizantin (Constantinopol, astăzi Istanbul -n.r.) a stârnit îngrijorarea Patriarhului Chiril

ȘTIRI

Raed Arafat NU exclude posibilitatea de a intra din nou în stare de urgență: Nu vrem ca medicii să aleagă cine trăiește

Șeful DSU, Raed Arafat, susține că această creștere a numărului de cazuri reprezintă un semnal de alarmă și începe să fie presiune asupra secțiilor de terapie intensivă.

Ministerul Finanțelor a mai împrumutat de la bănci încă 977,5 milioane de lei

Ministerul Finanțelor a împrumutat luni de la bănci 977,5 milioane de lei, printr-o emisiune de obligațiuni scadentă în 2023, la o dobândă de 3,5% pe an

Troiță în memoria miilor de deportați din Basarabia, victime ale regimului sovietic de ocupație, inaugurată la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Durlești

La Biserica Sfântul Apostol Andrei din Durlești a fost inaugurată o troiță în memoria deportaților și tuturor victimelor regimului sovietic de ocupație

Comisia europeană va condiționa acordarea fondurilor de relansare economică post-pandemie de situația statului de drept și combaterea corupției

U.E. va condiționa alocarea fondurilor europene de situația statului de drept și de combaterea corupției, a anunțat vicepreședintele Comisiei Europene, Věra Jourová

EXTERNE

Grecia își închide frontiera pentru sârbi până pe 15 iulie, din cauza creșterii numărului de cazuri de coronavirus

Grecia nu va permite accesul vizitatorilor sârbi începând cu 6 iulie până pe 15 iulie, după o creștere alarmantă a cazurilor de coronavirus

CULTURĂ

6 iulie: Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare

Pe 6 iulie sunt pomeniți în calendarul ortodox următorii sfinți: Cuviosul Sisoe cel Mare din Egipt; Sfinții Mucenici Lucia Fecioara și Rix; Sfinții Mucenici Arhip și Filimon; Cuviosul Mucenic Chiril de la Hilandar; Cuvioasa Iuliana.

7 iulie: Sfânta Mare Muceniță Chiriachi

Pe data de 7 iulie sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox următorii sfinți: Cuviosul Toma din Muntele Maleon; Sfânta Mare Muceniță Chiriachi; Cuviosul Acachie Sinaitul

7 iulie 1997: Ratificarea Tratatului cu Ucraina. Prof. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea

Pe 7 iulie 1997, Senatul României ratifica ceea ce este cunoscut drept „Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”.

https://www.activenews.ro/stiri/Raed-Arafat-NU-exclude-posibilitatea-de-a-intra-din-nou-in-stare-de-urgenta-Nu-vrem-ca-medicii-sa-aleaga-cine-traieste-162213

6 iulie 1949, cel mai mare val de deportări din Basarabia

download - Copie

 La 6 iulie se împlinesc 71 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia. Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 (operațiune denumită conspirativ IUG) s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, membrilor partidelor politice, gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

În acea tristă noapte au fost deportați în Siberia și Kazahstanul de Nord peste 35 mii de români basarabeni, majoritatea femei și copii. Acesta a fost al doilea val de deportări din Basarabia.

Primul val a fost cel din 12 și 13 iunie 1940. Datele oficiale arată că atunci au fost deportate aproximativ 25 de mii de persoane.

Au urmat alte doua valuri, – în 1949 și 1951, – în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane.

PE ACELAȘI SUBIECT

Nigeria are nevoie de rugăciune

download - Copie

O călătorie misionară prin rugăciune în Nigeria nu este aceeași cu timpul petrecut în vacanță.

Odată ce vom decide să ne rugăm pentru această țară, forțele iadului nu vor rămâne tăcute.

Vor fi tot felul de obstacole.

Diavolul știe că, odată ce am îngenuncheat, Dumnezeu este gata să ne ajute.

Când ne rugăm ca El să asculte, El răspunde.

Nigeria este adesea denumită „Uriașul Africii” datorită populației sale numeroase. Este cea mai populată țară din Africa, ocupând locul șapte din lume cu o populație de 174 de milioane. De asemenea, are cea mai mare economie africană, depășind economia din Africa de Sud în urmă cu cinci ani. Din punct de vedere religios, jumătate din Nigeria sunt creștini care trăiesc în sudul și centrul țării, iar cealaltă jumătate a musulmanilor, în regiunile nordice și sud-vestice.

  • Persecuția este ceva care persistă printre creștinii din Nigeria.
  • Ei au nevoie de intervenția lui Dumnezeu.
  • Misionarii au nevoie de creștini pentru a menține mâinile sus și pentru ca Evanghelia să înflorească.
  • Liderii țării trebuie să fie atinși de Dumnezeu.

Te chemăm la rugăciune și post pentru această țară.

Mulțumesc!

Rev. Ilie U. Tomuta

Cum Trump folosește pandemia pentru a impiedica imigrația

download - CopieOfițerii vamali americani stau alături de un semn la frontiera SUA-Canada în martie.

De Catherine E. Shoichet și Priscilla Alvarez , CNN

Actualizat 1156 GMT (HKT 1956) 7 iulie 2020

(CNN)Modificările aduse de administrația Trump în sistemul de imigrație din SUA în timpul pandemiei au fost rapide și mărețe .

Multe măsuri au fost inițial facturate ca temporare, dar au fost extinse în mod repetat, deoarece coronavirusul continuă să se răspândească. Și este posibil să vină mai multe pe măsură ce alegerile din 2020 au loc.

Președintele Trump în cadrul unei ceremonii care a marcat 200 de mile de zidul de frontieră SUA-Mexic din San Luis, Arizona, pe 23 iunie 2020.

Președintele Trump în cadrul unei ceremonii care a marcat 200 de mile de zidul de frontieră SUA-Mexic din San Luis, Arizona, pe 23 iunie 2020.

Cea mai recentă schimbare a venit luni, când Imigrația și Executarea vamală au anunțat noi reguli pentru studenții internaționali .

Criticii acuză administrația de a utiliza pandemia ca pretext pentru a adopta restricții de imigrare inutile și de a promova politici deosebit de dure care au luptat pentru a obține impuls înainte de criza de sănătate publică. Trump susține că face bine promisiunii sale de campanie de a pune America pe primul loc.

Citând pandemia, administrația Trump a …

* Notă: Interzicerile de călătorie includ excepții pentru cetățenii americani și rezidenții permanenți. Unele instanțe de imigrație s-au redeschis acum. Unele birouri USCIS s-au redeschis și oficialii au reluat să organizeze ceremonii de cetățenie .

https://edition.cnn.com/2020/07/07/politics/trump-administration-pandemic-immigration-changes/index.html?utm_source=twCNN&utm_term=link&utm_content=2020-07-

Despre familie în „Dialog cu Viorel Iuga”, o nouă emisiune pe platforma Prodocens Media

download - Copie

Familia, Biserica, Slujirea și oamenii care promovează valorile morale sunt ținta atacurilor zi de zi. Familia – celula de bază a societății este o valoare pe care trebuie să o prețuim fiecare. Familia sănătoasă este mediul în care copii cresc sănătoși și pot deveni lideri integri și oameni de valoare ai societății.

În promovarea acestor valori, pastorul Viorel Iuga provoacă familii model din societatea română la un Dialog despre oameni, familie, biserică și slujire în secolul vitezei!

Urmăriți în fiecare zi de luni, ora 19:00, pe platformele de Facebook și Youtube Prodocens Media emisiunea „Dialog cu Viorel Iuga”. Prima familie care vine în platoul Prodocens Media la „Dialog cu Viorel Iuga” este familia Bărbulescu.

Nu pierdeți o discuție despre familie, în fiecare zi de luni, alături de Viorel Iuga. Rugați-vă pentru această lucrare media să ajungă la cât mai multe inimi frânte și să aducă zidire, vindecare fizică, emoțională și spirituală în fiecare casă.

https://www.stiricrestine.ro/2020/07/05/despre-familie-in-dialog-cu-viorel-iuga-o-noua-emisiune-pe-platforma-prodocens-media/?

Înapoi sus
Tinerețe în cuvânt

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”

Ana-Maria Negrilă

Universul între paginile unei cărți

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata!

danielmiclea

Inca un gand

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat: