ANTROPOLOGIE / AUGUSTIN ŞI DOCTRINA DESPRE OM

AUGUSTIN ŞI  DOCTRINA DESPRE OM

DEOARECE credinţa creştină a insista întotdeauna că omul poate fi studiat cum se cuvine doar în relaţia lui cu Dumnezeu, era atât logic cât şi normal ca atenţia să se concentreze asupra doctrinei despre om numai după ce a fost studiată doctrina despre Dumnezeu şi despre Omul-Dumnezeu. Nu spun că această reflectare asupra naturii, originii şi destinului omului a fost vreodată absentă din gândul Bisericii, ci  că alte probleme mai urgente au împins doctrina despre om la periferia gândirii creştine. În al patrulea şi al cincilea secol Biserica şi-a îndreptat atenţia asupra unui studiu al naturii umane, şi teologia ei a trecut din domeniul său principal, acela a lui Dumnezeu, la studiul omului în păcat şi har. Faptul că această doctrină era acum pregătită pentru a fi discutată este evidenţiat de apariţia simultană a doi oameni care au reprezentat polii opuşi ai doctrinei, Pelagius şi Augustin. Cu aceşti doi teologi, teologia a trecut de la Răsărit la Apus, şi din sfera teologiei în cea a antropologiei. Se poate spune că discutarea acestei doctrine era mai prietenoasă gândirii Apusene, care era mai puţin subtilă şi speculativă decât cea a şcolilor Răsăritene.

DOCTRINA ÎN TEOLOGIA RĂSĂRITEANĂ

            Nu reprezintă de asemenea un adevăr faptul că doctrina despre om nu dădea nici un ţel pentru speculaţia subtilă faţă da care mintea Grecească  era atât de parţială. Natura omului ca şi suflet şi trup, sau cum susţinea Plate, trup, suflet şi duh, originea sufletului şi imoralitatea lui, faptul păcatului, şi atotprezentul fapt al morţii, a ocupat minţile teologilor Răsăriteni timp de multe generaţii. Atanasiu a tratat în preferata lui metafizică şi în misticism în discuţia despre starea primitivă a omului, intrarea păcatului şi devastările lui în natura umană şi efectele asupra destinului. Cum a prins păcatul rădăcină şi măsura în care l-a lăsat pe om liber să-şi exercite voinţa erau chestiuni de discuţie teologică continuă. Acest lucru a ridicat de asemenea întrebarea- ce se înţelege prin imaginea lui Dumnezeu în om, şi măsura în care această imagine a fost desfigurată de către păcat. Exista un acord general că omul fusese creat perfect, o stare care implica lipsa de păcat şi comuniune cu Dumnezeu, şi că starea lui prezentă de păcat este datorată neascultării. Se poate spune, totuşi, că Părinţii Greci au adoptat, în ansamblu, o vedere mai optimimstă a omului şi erau mai puţin înclinaţi să zăbovească pe depravarea lui generală decât teologii din Apus. Pentru ei păcatul era mai mult o rană suferită de natura umană decât o stare de corupere morală şi moarte spirituală. Ei s-au pus de acord în trei puncte: că omul a fost creat în perfecţiune morală; că toată rasa a împărţit păcatul lui Adam prin exercitarea voinţei libere care este o posesie inalienabilă a omului, astfel că păcatul a fost transmis, ereditar sau prin recapitulare, tuturor membrilor rasei; şi că era nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a-i restitui naturii umane puritatea pierdută. În lupa lor cu fatalismul Gnostic, ei au simţit nevoia de a conserva libertatea umană şi, astfel, au pus un accent mai mare pe libertatea voinţei decât teologii din Apus.

DOCTRINA ÎN APUS

            Vederi similare cu privire la om au fost susţinute în Apus, cu accentul principal asupra celor două fapte despre starea decăzută a omului şi a nevoii sale de har , şi posesia  voinţei libere care implică reponsabilitate. Dar a fost lăsat pe seama lui Pelagius, un călugăr de naţionalitate britanică, să expună o doctrină despre om care obliga Biserica să regândească întreaga poziţie şi să-şi formuleze doctrina cu ceva din claritatea şi grija dată doctrinelor Trinităţii şi Persoanei lui Cristos. Cel care a făcut acest lucru a fost Augustin. Ceea ce a însemnat Arius pentru Atanasiu, a însemnat Pelagius pentru Augustin, antagonistul care a forţat o declarare şi o clarificare a chestiunii.

            Pelagius, descris ca un „învăţător la modă în Roma”, a fost, se spune, un om de un caracter fără vină şi de o trăire corectă. El a fost şocat de nedreptatea făcută naturii umane de către această doctrină a depravării pe care o învăţa Biserica şi nu a ezitat să o condamne ca şi insultă adusă Creatorului omului. El a înaintat trei teorii care erau diametral opuse convingerii catolice. Prima a fost că toţi oamenii pot fi fără păcat dacă aleg acest lucru, şi că anumiţi oameni au trăit de fapt într-o libertate totală faţă de păcat. De aici a continuat să argumenteze că dacă omul poate trăi liber de păcat, atunci poate intra în lume liber de păcat, negând astfel teoria păcatului original.  Pe baza acestui principiu a tras concluzia că omul nu a avut nici o nevoie de un ajutor supranatural în sensul harului pentru a-i da posibilitatea de a trăi o viaţă neprihănită. Această negare a nevoii şi a realităţii harului a făcut Biserica să se ridice şi să apere ceea ce era considerat doctrină centrală a credinţei sale.

            În opoziţie vizibilă cu Pelagius, Augustin, Episcopul de Hippo, a preluat domeniul şi s-a pregătit să stabilească doctrina păcatului şi a harului care este veşnic asociată cu numele său. Lui Augustin (354-430) cel mai ilustru dintre Părinţii Latini, i sa atribuit un rol de conducere ca „incomparabil cea mai mare figură între Apostolul Pavel şi Luther Reformatorul pe care a avut-o Biserica vreodată”, iar după un mileniu şi jumătate influenţa sa este încă o putere vie în Biserica lui Dumnezeu. Pentru Augustin lupta cu Pelagianismul a fost o luptă pentu însăşi temeliile Creştinismului. În revendicarea libertăţii voinţei libere a omului şi negarea nevoii harului divin, Pelagius a ridicat problema dacă, din moment ce omul prin puterea sa ar putea obţine fericirea veşnică, mai este nevoie în vreun fel de Creştinism. În controversa sa cu Pelagius, Augustin a dat Bisericii doctrina despre om care, cu câteva modificări, încă este credinţa Bisericii catolice. Doctrina sa avea câteva trăsături caracteristice, dacă nu cumva întregi idei, care au dat o expresie mai clară decât oricând până atunci credinţei Bisericii. Antropologia lui Augustin se axează în jurul a trei puncte principale: starea originală a omului, natura şi consecinţele primului păcat al omului, şi puterea harului divin de a restaura natura umană. Acestea trei sunt bineînţeles, interconectate în orice discuţie despre om, deoarece imaginea originală a omului şi starea sa primitivă poartă în mod direct măsura pierderii provocate de Cădere, şi ca urmare necesitatea şi natura harului.

            RELAŢIA OMULUI CU DUMNEZEU

            Punctul de plecare al lui Augustin a fost că în formularea doctrinei despre om, Dumnezeu şi sufletul uman trebuie privite întotdeauna în relaţie una cu cealaltă. Pentru el sufletul a fost făcut pentru Dumnezeu şi în starea sa nedecăzută nu a fost niciodată menit să existe separat de El. Chiar şi ca finţă fără păcat omul putea să-şi realizeze destinul numai printr-o dependenţă uzuală faţă de harul prin care Dumnezeu se descoperea pe Sine în mod continuu. Relaţia sufletului cu Dumnezeu, cum îi plăcea să spună, era una a unui vas receptiv în care Dumnezeu turna viaţa, lumina şi tăria Sa. În această relaţie omul deţinea adevărata libertate care consta nu din neputinţa de a păcătui, şi din abilitatea de a nu păcătui (nu non posse peccare, ci posse non peccare). Acestă neprihănire potenţială care i-a fost dată omului a constituit o potenţială imoralitate.

            Augustin nu a fost adânc interesat de dezbaterea Greacă conform căreia omul era tripartit (trup, suflet şi duh ca şi entităţi distincte) sau bipartit (trup şi suflet, sau material şi spiritual). El a folosit expresia „trup, suflet şi duh”, după cum face Pavel cu un prilej, dar el grupează sufletul şi duhul ca un tot-unitar deasupra trupului. În acest tot-unitar voinţa este aptitudinea centrală şi trăsătura caracteristică. Această accentuare asupra voinţei şi a impulsului ei către auto-realizare este trăsătura cea nouă în psihologia lui Augustin. Acest lucru este mai în accord cu utilizarea biblică, care nu ia în considerare termenii folosiţi–variaţiile duh, suflet, carne, inimă–ca şi părţi sau diviziuni ale omului, ci mai curând ca şi modalităţi prin care omul se exprimă. În acest sens foloseşte Augustin în mod general „voinţă”.

          NATURA ŞI CONSECINŢELE PĂCATULUI

            Faptul că omul era pus la probă implică faptul că el putea să păcătuiască şi astfel să piardă părtăşia cu Dumnezeu. Acest lucru s-a întâmplat de fapt când Adam a ales iubirea de sine, esenţa tuturor păcatelor. Aici Augustin accentuează natura voluntară a păcatului, punându-l nu pe seama unei baze naturale ci a uneia etice. Viaţa omului consta în comuniunea cu Dumnezeu, aşa că păcatul său a făcut ca viaţa să-i fie ruptă de sursa ei de existenţă şi susţinere în Dumnezeu. În acest mod omul a fost adus sub dominaţia unei necesităţi rele: omul nu-şi mai poate realiza destinul sau voinţa adevăratul bine.

            Din moment ce pentru Augustin esenţa păcatului stă în despărţirea de Dumnezeu, binele suprem şi sursa vieţii, era normal ca păcatul să fie privit ca o privare, şi nu ca un adaos adus vieţii ci ca o sustragere de la ea. El foloseşte ilustraţia unei plante în care încetarea vieţii înseamnă descompunere. Pentru noi, cu ideile moderne din bacteriologie, descompunerea nu înseamnă doar simpla lipsă de viaţă, ci înseamnă şi prezenţa agenţilor de dezintegrare sub forma unor bacterii care preiau rolul de a descompune materia organizată. Aşadar doctrina lui Augustin conform căreia răul este doar privarea de bine, şi nu dispune de o realitate metafizică, este supusă unei obiecţii deschise serioase că are de-a face numai cu aspectul metafizic al păcatului, şi nu cu moralul şi eticul, şi aşadar nu face dreptate caracterului pozitiv al păcatului în practică.

            Dar luând urma păcatului, nu după solicitările simţurilor, ci a iubirii de sine, Augustin se află pe un teren mai sigur când învaţă că printr-o cădere interioară, în care omul a substituit dragostea pentru Dumnezeu cu dragostea de sine, solicitările simţurilor au putere asupra vieţilor noastre. Prin părăsirea lui Dumnezeu, sufletul a devenit părăsit de Dumnezeu, şi armonia interioară a naturii umane a fost pierdută. Aceasta a pregătit calea pentru senzualitate, sau solicitările simţurilor, arătate în sensul ruşinii care a intrat imediat în senzualitatea primilor noştri strămoşi.

            TRANSMITEREA PĂCATULUI

Este destul de evident că Augustin nu este clar sau consistent în vederea sa cu privire la transmiterea păcatului. Câteodată el vorbeşte ca şi cum păcatul ar fi fost transmis printr-o unitate misterioasă a rasei, insinuând că toţi am fost prezenţi în individul Adam astfel încât toată rasa a fost un singur om care a păcătuit. Câteodată vorbeşte despre aceasta mai mult în sensul realiştilor moderni ca şi când păcatul lui Adam a stricat materialul naturii noastre, iar natura coruptă îi strică pe cei cărora le este împărtăşită. Alteori, el se mulţumeşte să o explice doar prin termeni de ereditate. Dar peste tot el insistă că Adam a transmis atât vina cât şi stricăciunea  ataşată acesteia urmaşilor săi. A fost nevoie de teologii perioadei post-Reformă pentru a explica transmiterea păcatului în termenii  relaţiei federale sau de legământ în care se afla Adam cu Dumnezeu în numele întregii rase, astfel că atunci când capul legământului a căzut, el a tras toată rasa după el. Această idee este centrală pentru Teologia Legământului în ansamblu, deoarece principiul ei de bază este că din moment ce omul a fost ruinat printr-un reprezentant, omul poate fi restaurat printr-un reprezentant.

            Augustin nu-şi face nici o iluzie, totuşi, cu privire la prejudiciul adus naturii noastre de către păcat. A adoptat vederea înaltă referitoare la starea originală a omului, la fel cum a adoptat şi întunecata vedere a a stării lui decăzute. În timp ce recunoaşte că sufletul nu a pierdut toată percepţia relaţiei lui primare cu Dumnezeu, şi nici nu a încetat să suspinet după El, el susţine că omul nu mai are puterea de a realiza adevăratul sfârşit al fiinţei lui, dar că prin ignoranţă şi obicei rău el se afundă mai mult în mod constant în robie. Pentru Augustin, cât şi pentru noi, ‘depravarea totală’  însemna că păcatul l-a afectat pe om în totalitate în natura sa astfel încât nici un element sau aptitudine nu poate fi eliminată din condiţia sa decăzută.

            Nicăieri, susţine Augustin, nu se poate vedea mai clar dauna făcută de păcat naturii umane ca în sfera voinţei omului. În timp ce Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu voinţă liberă, Adam şi-a folosit voinţa pentru a păcătui, aşa că aptitudinea voinţei este deteriorată. Voinţa ca şi simplă aptitudine el a diferenţiat-o de consimţire care este produsul şi expresia întregii noastre naturi. Aptitudinea voinţei este considerată de el ca fiind neutră din punct de vedere moral,  sensibilă la înclinaţiile şi poruncile naturii, un simplu anemoscop (giruetă, om schimbător), cum se exprimă el, gata să fie întors în orice direcţie de către vântul care bate din inimă. Deoarece Căderea a îmbolnăvit şi a pervertit natura umană, voinţa sa trebuie să acţioneze în direcţia indicată de natura sa. Acest lucru implică faptul că voinţa omului este înrobită de o natură rea; o natură coruptă îşi foloseşte voinţa în mod corupt. Ce s-a ales, aşadar, de voinţa liberă a omului? Încă este liberă, răspunde Augustin, să ducă la îndeplinire dorinţele naturii, dar din moment ce natura este coruptă, voinţa omului este liberă să facă doar răul. Omul şi-a pierdut posse non peccare, libertatea de a nu păcătui.  Astfel voinţa liberă a omului serveşte la păcătuit, dar nu serveşte la făcut bine decât dacă şi până atunci când natura este schimbată şi voinţa este eliberată prin harul lui Dumnezeu.

            Augustin nu este, totuşi, un determinist fizic sau metafizic în sensul în care se crede de unii a fi. El recunoaşte că din punct de vedere psihologic omul este liber în limita capacităţii sale şi este cauza eficientă a răului făcut de el. Deşi omul are o alegere liberă el optează pentru o cale perversă. În acest sens Augustin foloseşte fraza: „voinţa este liberă, dar nu eliberată”. Pierderea libertăţii de către om îşi are rădăcinile în caracterul său moral.

            Este îndoielnic dacă în toate acestea Augustin face dreptate completă voinţei omului ca şi aptitudine care poate acţiona fie în armonie fie în opoziţie cu natura. Poate să nu asculte ceea ce îi dictează inima, chiar şi în omul neregenerat. Ceea ce îi lipseşte unei accentuări cuvenite în învăţătura sa este că aptitudinea voinţei a participat la ruina generală a naturii omului (ar fi fost ciudat dacă aceasta, dintre toate aptitudinile sale, a scăpat) şi că voinţa nu este înrobită şi îmbolnăvită, câştigată de partea păcatului şi exercitându-şi consimţirea  în direcţia păcatului. În alegerea dintre bine şi rău, nu mai rezistă presiunii inimii din partea răului deoarece propria-i înclinaţie este în acea direcţie.

            RESTAURAREA  HARULUI  DIVIN

            În acest context al unei voinţe înrobite introduce Augustin doctrina sa despre har, doctrina asupra căreia dintre toţi ceilalţi el a aruncat cea mai mare lumină, se spune că Augustin a înlocuit dualismul metafizic al materiei şi duhului, atât de familiar gândirii greceşti, cu dualismul etic şi religios al păcatului şi harului. Ar fi corect să spunem că el recunoaşte în har răspunsul divin la inabilitatea omului. Însuşi Augustin nu a putut să piardă din vedere îndatorirea faţă de harul lui Dumnezeu care i-a ridicat viaţa din mocirla păcatului şi a impurităţii. În timp ce harul constă în mod cuvenit în toate formele de ajutor divin, pentru Augustin a constat în mod particular din operarea interioară a Duhului lui Dumnezeu–’o putere internă şi secretă, minunată şi inexprimabilă’–prin care omul este făcut o creatură nouă şi păstrat într-o stare de mântuire. Lui Augustin îi place să reprezinte acest har ca fiind în esenţă scrierea legilor lui Dumnezeu în inima noastră atfel că se pare de aici încolo ca alegerea şi dorinţa noastră. Astfel arată el că harul nu prejudiciază voinţa liberă, ci lucrează la ea pentru a o elibera şi apoi lucrează prin ea când este eliberată. Concepţia lui Augustin cu privire la harul lui Dumnezeu în reînnoirea voinţei şi restaurarea ei la adevărata ei libertate găseşte expresii concise în rugăciunea sa: ’Dă ce ai poruncit, şi porunceşte voia Ta’.

            Când Augustin ajunge să discute agenţii harului, în special botezul, doctrina sa cu privire la har intră în conflict cu doctrina sa despre Biserică, şi deşi nu leagă acordarea harului de orânduirea botezului, el susţine totuşi că nimeni nu poate fi mântuit dacă nu a fost botezat. Pentru noi, esenţa evanghelismului, în opoziţie cu sacerdotalismul, este că sufletul poate avea acces direct la Dumnezeu fără a folosi nici un agent, deşi recunoaştem că agenţii sunt meniţi să fie canale pentru har. În ciuda acestei scăpări, Augustin nu a fost sacerdotalist, căci nimeni nu a fost mai anti-eclesiast în sensul că el a făcut ca tot ce ţine de mântuire să vină de la Dumnezeu şi să depindă numai şi numai de Dumnezeu. Într-adevăr, aşa cum s-a arătat în mod frecvent, teologia lui despre har, corect înţeleasă, avea în ea acel lucru care a distrus chiar această concepţie a transmiterii mecanice a harului. Nu e prea mult spus, aşa cum precizează B.B.Warfield, că dacă Augustin nu a fost primul dintre reformatori, teologiei lui Augustin despre har îi datorăm Reforma şi emanciparea spiritului uman de la robia meşteşugului preoţesc şi de la dependenţa de meritele omului. Ştim că doctrina sa despre har a fost luată în posesie de Luther şi a constituit baza teologiei Reformei.

            Contribuţia lui Augustin la doctrina despre om a fost nu numai un avans mare al gândirii Bisericii în veacuri mai îndepărtate, şi baza pe care teologii secolului al şaisprezecelea urmau să-şi formuleze doctrina, dar prin trăsăturile ei principale rămâne doctrina distinctivă despre om până în ziua de astăzi. Odată cu venirea erei ştiinţifice, omul a fost discutat în alte contexte; în relaţia sa cu viaţa naturală din jurul lui, ca în biologie; în relaţie cu legile care guvernează existenţa lui naturală, ca în fizică; în relaţie cu mediul lui social, ca în sociologie; dar a fost lăsat la latitudinea revelaţiei creştine să aducă lumină asupra omului în relaţie cu Creatorul lui. Acesta a fost punctul de vedere al lui Augustin, şi încă este punctul de referinţă al antropologiei creştine.

BOOKS FOR FURTHER STUDY
B. B. Warfield, Studies in Tertullian and Augustine (O.U.P., New York, 1931).
J. Laidlaw, The Bible Doctrine of Man (T. & T. Clark, 1905).

http://www.voxdeibaptist.org/Augustin_doctrina_despre_om.htm

Mana profetica – Putere asupra vrajmasului

01.03.2013  |    Devoțional  |   1022  |     1 min

Putere asupra vrăjmașului…

Îl aud pe Domnul spunând că noi, ca și creștini, nu realizăm ce putere avem asupra vrăjmașului. Este putere în Numele lui Isus și noi trebuie doar să chemăm Numele Lui pentru a acționa în această putere. Noi am primit autoritate să călcăm peste șerpi și peste scorpii și avem autoritate să-l punem pe diavol sub tălpile noastre. Văd imaginea unui soldat îmbrăcat în armura sa, tot la fel trebuie și noi să ne îmbrăcăm cu întreaga armătură a lui Dumnezeu și să umblăm în victorie! Dacă Mi te vei supune, vei începe să crești în autoritate înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu.

Verset biblic:

Proverbe 18:10 – “Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el și stă la adăpost.”

© Ruach Ministries

Mana profetica – Este timpul…

 28.02.2013  |    Devoțional  |   995  |     1 min

Am avut imaginea a doi fraţi, apropiaţi ca şi vârstă. Stăteau unul în faţa celuilalt, la o anumită distanţă unul de celălalt… și încordați. Când eraţi copii mici eraţi foarte apropiaţi unul de altul şi aveaţi o relaţie competitivă sănătoasă. Însă cu timpul relaţia voastră s-a transformat într-o competiţie nesănătoasă care a trezit în voi invidie. Din acel moment relația dintre voi s-a stricat. Ați dori acum să refaceți relația, dar mândria și neiertarea vă împiedică. Duhul de competiție a creat distanță între voi. Este timpul să dați mândria la o parte, să vă iertați unul pe celălalt, să dați mâna și să deveniți acei frați care să fiți mereu unul lângă celălalt și să vă puteți bizui unul pe celălalt. Sunteți amândoi la fel de buni, la fel de puternici în competiții și fiecare are slăbiciunile lui. DAR aveți nevoie unul de altul!

Verset biblic: Psalmul 133:1 – “Iată, ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!”

© Ruach Ministries

Mana profetica – Pazeste-ti limba

 27.02.2013  |    Devoțional  |   1160  |     1 min

Îl aud pe Domnul spunându-ți să-ți păzești limba, căci în ea stă puterea vieții și a morții. Uneori rostești lucruri negative asupra ta și te miri mai apoi că lucrurile îți merg prost. Domnul zice: în domeniul spiritual se face diferență între o glumă pe care o spui, când ești supărat sau îți verși mânia, și consecințele vor fi ca atare, de aceea rostește viață peste toate situațiile prin care treci. Rostește cuvintele Mele, căci ele sunt Duh și Viață.

Verset biblic:
Iacov 3:10 – “Din aceeași gură iese și binecuvantarea și blestemul! Nu trebuie să fie așa, frații mei!”

© Ruach Ministries

Mana profetica – Eu sunt Cel ce iti poarta de grija

 27.02.2013  |    Devoțional  |   946  |     1 min

Văd pe cineva care este foarte îngrijorat pentru viitorul său și-L aud pe Domnul spunându-i că El este Yehova Iire – Dumnezeu care poartă de grijă. Intră în odihna Lui, vino și locuiește pe Muntele Sionului și fii sigur că El este Cel care-ți poartă de grijă și nu lumea. Nu privi la situația ta actuală, nu privi le locul tău de muncă ca sursă a purtării tale de grijă, ci privește la Yehova Iire. Eu sunt gata să te izbăvesc, și dacă privești la Mine vei intra în stăpânirea a ceea ce este al tău!

Verset biblic:
Genesa 22:14 – “Avraam a pus locului aceluia numele: Domnul va purta de grijă. De aceea se zice și azi: La muntele unde Domnul va purta de grijă.”

Obadia 1:17 – “te voi binecuvânta foarte mult și-ți voi înmulți foarte mult sămânța, și anume: ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării; și sămânța ta va stăpâni cetățile vrăjmașilor ei.”

© Ruach Ministries

Mana profetica – Deschide usa bucuriei

 11.02.2013  |    Devoțional  |   1085  |     1 min

Plinătatea bucuriei se află în lăuntrul tău – nu ai nevoie să fii umplut de ea. Doar deschide ușa și lasă bucuria să curgă din tine. Dumnezeu așteaptă să deschizi ușa care va permite bucuriei Lui să curgă și să te întărească.

Verset biblic: Psalm 16:11 – Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta.

© Ruach Ministries

Mana profetica – Timpul perfect al lui Dumnezeu

 08.02.2013  |    Devoțional  |   1569  |     1 min

Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre copiii Lui, iar privitor la acest plan, timpul Lui de a-l duce la împlinire este întotdeauna perfect. În diferite momente pe care le trăim în perioade din viața noastră, când nu înțelegem anumite lucruri, adesea punem întrebarări: “De ce?”, „Când?”, „Cum?”

Dumnezeu îți spune: găsește pacea de care ai nevoie în acest moment al vieții. Încrede-te în felul Meu de a lucra și încrede-te în timpul pe care Eu îl hotărăsc. Recunoaște că, atunci când ești nemulțumit și nu recunoști timpul Meu de a duce la împlinire lucrurile, te va cuprinde disperarea, răzvrătirea și frustrarea. Fiecare sezon din viața ta are un scop în planul Meu și în voia Mea pentru tine, pentru ca orice trib, orice limbă, orice nație și orice popor să Mă cunoască, pentru ca oamenii să se întoarcă la Dumnezeu, conform timpului stabilit pentru orice sezon. Eu sunt Răscumpărătorul tău, vindecătorul tău și prietenul tău. Eu sunt Prințul păcii de care tu ai nevoie!

Îmbărbătează-te, copilul Meu, dragostea Mea pentru tine este de nepătruns, ochiul Meu te privește mereu. Eu, Domnul, te țin în palma Mea, și toate lucrurile le voi aduce la împlinire și desăvârșire la timpul Meu!

Verset biblic:
Ecles.3:1 – “Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.”
© Ruach Ministries

Mana profetica – Planul si scopul lui Dumnezeu

 06.02.2013  |    Devoțional  |   1115  |     1 min

În Matei 13:53 este menționat momentul în care Isus începe să învețe cu putere în cetatea în care locuia, însă în momentul în care oamenii realizează că El este fiul tâmplarului, încântarea lor se schimbă în ofensă. Aceasta L-a determinat pe Isus să facă următoarea afirmație: Nicăieri nu este prețuit un proroc mai puțin decât în patria și în casa lui. Și n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinței lor.

Isus a fost împiedicat să lucreze cu putere sub ungerea Sa deoarece oamenii erau prea familiari cu El și astfel și-au pierdut respectul și reverența față de autoritatea Sa. Atitudinea lor s-a schimbat de la una de supunere la una de desconsiderare și batjocură. În primă fază au fost uimiți, însă factorul familiarității le-a pricinuit necredința care L-a neutralizat pe Isus înaintea lor.

Dumnezeu spune: Nu lăsa ca familiaritatea să îndepărteze binecuvântările de peste biserica ta, circumstanțele tale sau slujirea ta! Un astfel de caz este atunci când ne pieredem respectul față de autoritatea liderilor noștri. Avem tendința mai degrabă să-i considerăm amicii noștri, decât liderii noștri spirituali. Impactul pe care-l are acest lucru asupra noastră este la fel de rău ca și pofta, mândria, inima rea, mânia sau alte piedici, și vrăjmașul se folosește de aceasta pentru a împiedica planul și scopul lui Dumnezeu să se împlinească cu noi, și cu Biserica.

© Ruach Ministries

Mana profetica – Ramai tare in credinta

 05.02.2013  |    Devoțional  |   1057  |     1 min

Acest cuvânt este pentru aceia care trec printr-o anumită “experiență a morții”, și anume moartea persoanei iubite, moartea unui copil, moartea de sine, prăbușire financiară, poate destrămarea căsniciei, și lista poate continua! Domnul spune: “oare nu ți-am dat Eu în această perioadă a vieții atât de multe și minunate promisiuni, pentru care, cu siguranță, vrăjmașul nu se bucură, de aceea el va încerca să împiedice împlinirea acestor promisiuni în viața ta, întocmai cum a făcut-o cu Iov. Rămâi tare, copilul Meu, întărește-te în credință, nu te uita nici la stânga, nici la dreapta, ci ochii tăi să rămână țintă la făgăduința cuvântului Meu, și chiar dacă situația prin care treci pare imposibilă, să știi că va trece curând, căci Eu provoc lucrurile în acord cu Cuvântul Meu, și toate vor lucra împreună spre binele tău! Bucură-te în această zi!

Verset biblic: Iov 13:15 – “Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.”

Esenta ta – Charles Stanley

 01.02.2013  |    Devoțional  |   1252  |     1 min

Esența ta este mai mult decât trupul tău. Este suma tuturor darurilor, talentelor, viselor, personalității și abilităților. Înainte de a fi conceput în pântecele mamei, Dumnezeu te-a văzut o persoană unică, completă. Te-a făcut unicat și de la început ți-a văzut și sfârșitul. Dumnezeu a știut ceea ce poți fi și ceea ce poți face, deoarece El este Cel care te-a creat. Scopul tău pe acest pământ este să îți dezvolți la maxim darurile date de Dumnezeu, talentele și abilitățile pentru a avea un impact asupra lumii din jurul tău pentru Cristos.

Charles Stanley, Cum să îți atingi potențialul maxim pentru Dumnezeu

Un om nou sau o noua hotarare

 25.01.2013  |    Devoțional  |   1002  |     1 min

La începutul fiecărui an luăm hotărâri noi în speranța că făcând aceleași lucruri ca cele din anul anterior, vom avea rezultate diferite. Haide mai bine să luăm în considerare hotărârea de a deveni un om nou. Lăsându-L pe Dumnezeu să facă din tine un om nou, tu vei păși în tot ceea ce El a hotărât pentru destinul tău. Începe prin a profeți asupra ta că vei deveni o persoană nouă în anul 2013, cele vechi s-au dus, cele noi vin!

Verset biblic:
Marcu 2:22 – Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.

Fapte aducatoare de roada

 22.01.2013  |    Devoțional  |   1170  |     1 min

Domnul se uită la inimă. El poate face diferența între așa-zisele “roade bune” ce apar în urma eforturilor omenești și adevărata roadă a predării în școala uceniciei. Faptele mărturisesc despre cineva că este un ucenic autentic. Faptele dovedesc credința ucenicului dovedită printr-o trăire corespunzătoare.

Verset biblic: Iacov 2:26 – “Căci credința fără fapte este moartă”.

© Ruach Ministries

Mai multe articole…

• Umbla in adevarul Lui…
• Oameni care asteapta un mesaj de la Domnul
• Robie in pacat sexual
• Armatura lui Dumnezeu
• Victorie, victorie, victorie!
• Cuvant pentru cel care a obosit sa mai ceara
• Bunici spirituali
• Indeparteaza dopurile de urechi

https://alfaomega.tv/devotional/2136-mana-profetica-putere-asupra-vrajmasului

Viitorul evanghelicilor din România (1)

Publicat pe 20 iunie, 2020 De danutj

Tema identității evanghelicilor și, implicit, a viitorului acestora în România nu este una foarte abordată în prezent și pare să nu suscite foarte mare interes din partea membrilor diverselor comunități confesionale ce alcătuiesc această tradiție creștină (baptistă, creștină după evanghelie și penticostală). În volumul Omul evanghelic, editat de D. Dobrincu și D. Mănăstireanu, apărut la editura Polirom în 2018, am scris un text despre criza de identitate a evanghelicilor din România, iar ulterior am reluat subiectul în texte apărute online, cu trimitere la viitor și la nevoia unor schimbări structurale care să asigure un tip de continuitate acestei identități în spațiul românesc. Revenim asupra temei prin reluarea și dezvoltarea unui text ce a apărut public în anul 2018, cu trimitere explicită la o anumită comunitate confesională. Punctual, analizăm câteva coordonate neglijate precum tradiția, spiritualitatea și modelul eclesial și încercăm câteva proiecții plecând de la transformările care au loc în prezent în bisericile evanghelice.

Paradoxul tradiției și identitatea evanghelică

Contestarea ideii de tradiție este una tipică pentru noile comunități creștine dezvoltate din Reforma protestantă radicală. O asemenea poziție aduce cu sine o serie de efecte negative inevitabile: lipsa conștiinței istorice; repetarea greșelilor din trecut; reinventarea continuă a identității; dominanta confesională în definirea identității creștine etc. La evanghelicii din România, conceptul de tradiție este receptat mereu într-o notă negativă și de respingere din cel puțin două motive: definirea prin opoziție cu biserica majoritară (ortodoxă) – o comunitate pentru care tradiția reprezintă o valoare fundamentală; înțelegerea greșită a conceptului de tradiție la comunitățile istorice, receptarea ei ca pe un derapaj de la adevărata spiritualitate. Este foarte limpede că refuzul conceptului de tradiție nu înseamnă și anularea în fapt a acestei realități. Orice comunitate religioasă dezvoltă o tradiție, are o tradiție, fie că și-o asumă explicit, fie că nu. Așadar, putem vorbi despre o tradiție a fiecărei biserici confesionale evanghelice din România, chiar dacă istoria acestor comunități eclesiale este una relativ scurtă. O analiză a tradiției acestor comunități ar trebui să evidențieze atât elementele constitutive specifice, cât și maniera în care aceste elemente au fost definite, au suferit influențe pe parcurs și au interacționat cu alte tradiții confesionale.

Comunitățile evanghelice funcționează după același mecanism al oricărei tradiții religioase. Au primit și au transmis mai departe un conținut (definit coerent sau nu) ce poate fi urmărit în procesul său de evoluție de la părinții fondatori până în prezent. În interiorul comunităților, refuzul ideii de tradiție a condus la o slabă preocupare pentru o analiză consistentă atât cu privire la ceea ce s-a primit, cât și cu privire la actualizarea în prezent și procesul de transmitere a unui conținut generațiilor următoare. Efectul unei asemenea situații a adus serioase ambiguități în plan identitar. Subliniem în special incapacitatea de a delimita clar între ceea ce reprezintă miezul tare al identității creștine de elementele ce reprezintă specificul confesional, pe de o parte, și ceea ce este stabil, durabil, de ceea ce este particular, trecător și contextual, pe de altă parte. La evanghelicii din România, se pot observa câteva caracteristici care au de a face cu efectul paradoxal al realității unei tradiții neasumate, care se perpetuează în ciuda faptului că ideea în sine și valoarea ei sunt sistematic neglijate. Pentru dinamica tradițiilor confesionale evanghelice românești, este interesant de analizat îndeosebi dominanta oralității, împreună cu locul și rolul liderilor religioși.

Accentul pe oralitate

Analiza tradiției evanghelicilor evidențiază accentul pus pe dimensiunea orală și neglijarea efortului de elaborare a unor texte și documente fundamentale care să sprijine demersul definirii identității în sens riguros și printr-un proces atent de evaluare. Până în prezent, textele și documentele care ar putea juca un rol important pentru teologia și spiritualitatea evanghelică sunt puține și nu au apărut dintr-un proiect comunitar asumat. Ceea ce s-a scris reprezintă, de regulă, concretizarea unor eforturi individuale și locale animate de diverse obiective. O parte dintre aceste texte sunt rezultatul unui mecanism instituțional. În această categorie, se includ mai cu seamă textele produse de cadrele didactice de la școlile teologice confesionale, ce reprezintă concretizări ale unor inițiative locale prin care se răspunde exigențelor sistemului educațional din România. Trebuie subliniat că cerința de a scrie este impusă de sistemul de evaluare a școlilor și de avansarea în cariera universitară a profesorilor. Alte tipuri de texte sunt expresia unei spiritualități orientate pe activismul religios și pe preponderența manifestării spiritualității la slujbele publice. Notăm caracterul devoțional al acestor texte, fie a cărților cu schițe de predici, fie a celor care prezintă descriptiv ceea ce se întâmplă la întâlnirile membrilor comunității. Cu totul recent, se observă și apariția unor texte care încearcă să exploreze istoria comunităților din România. Cel mai adesea, asemenea texte sunt scrise de persoane fără pregătire de specialitate și au mai degrabă un caracter hagiografic și elogios cu privire la trecut. La nivel comunitar, efortul de a scrie, de a produce texte care să analizeze propria spiritualitate nu pare să reprezintă un subiect suficient de important pentru a i se acorda atenție. Deși aduce o notă aparte ca inițiativă și obiectiv propus, proiectul Omul evanghelic, menționat mai sus, se înscrie tot în zona unui demers particular al unor intelectuali care au înțeles nevoia unei analize competente a identității și dinamicii evanghelicilor, însă, deocamdată, rămâne o realizare fără o prea mare receptare la nivelul liderilor și credincioșilor comunităților.

Sub aspect identitar, am menționat că evanghelicii sunt profund marcați de oralitate. Însă această dimensiune ține de apanajul tradiției, reprezintă modalitatea cea mai la îndemână prin care se transmit conținuturi de la o generație la alta. Ceea ce se presupune a fi teologia sau spiritualitatea unei anumite confesiuni se transmite lesne urmașilor prin viu grai, prin mesaj oral, cu toate implicațiile ce decurg de aici. Lipsa de organ pentru tradiție, a menținut dinamica comunităților în cercul vicios al negării și, în același timp, al apelului sistematic la valorile înaintașilor, care sunt considerate cele adevărate, biblice. Însă nevoia de a transmite, de a primi și de a da continuitate acestui sistem de valori, se împlinește preponderent pe terenul oralității. Negarea programatică a tradiției reprezintă un specific pe care evanghelicii l-au asumat ca urmare a definirii în opoziție cu majoritarii, dar a fost susținut și de influențele provenite de la diverse biserici sau credincioși evanghelici din Occident, conform etosului Reformei radicale. Părinții fondatori ai bisericilor evanghelice nu au avut în vedere un construct teologic sau teoretic care să ajute la definirea propriei identități și nici nu au avut în vedere ideea de a elabora o variantă teologică explicativă proprie pentru ceea ce reprezintă specificul comunității, chiar dacă s-au inspirat din diverse surse în conturarea experienței confesionale. De asemenea, ei nu au apelat la un reper istoric, la tradiția bisericii universale, de exemplu, pentru a-și analiza experiența comunitară. În principiu, generațiile pionierilor care au născut aceste comunități în România au ignorat atât istoria propriilor confesiuni din spațiul occidental, unde acestea au apărut, cât și istoria creștinismului din propria țară. Probabil că cel mai important aspect neglijat este cel al existenței unei tradiții protestante pe teritoriul României, chiar dacă aceasta se manifesta la populațiile alogene maghiare și germane.

La începuturi, bisericile evanghelice din România sunt dominate de latura experiențială, de accentul pe un etos croit cu ajutorul unui comportament moral exemplar și pe diferența față de majoritate. Intenția de a explica și de a defini teologic ceea ce se experimentează rămân subiecte secundare. Totuși, nevoia unei minime definiri apare intrinsec în procesul de formare și dezvoltare a noilor confesiuni religioase. Evanghelicii sunt nevoiți să se definească comunitar prin câteva mecanisme mai degrabă exterioare: raportarea la celelalte comunități religioase (definirea prin diferență și frecvent prin opoziție); elaborarea unor documente constitutive oficiale la cerința autorităților politice (definirea în plan oficial, în contextul în care se pune problema legalizării existenței acestor noi comunități religioase); analiza experienței unor comunități similare existente la momentul respectiv (prin stabilirea unor relații cu români aflați în diaspora sau cu misionari străini care au reușit să ajungă în România). Din punct de vedere oficial, lucrurile se petrec în paradigma cerută de legea cultelor. Evanghelicii se constituie legal după modelul asociațiilor, iar codul legislativ le cere să elaboreze o mărturisire de credință și un statut. Atât sursele din care s-au inspirat, cât și contextul socio-politic i-a condus aproape inevitabil să adopte modelul congregaționalist de conducere bisericească. Documentele fondatoare au fost elaborate în graba momentului istoric și au dat bisericilor un cadru de manifestare tipic pentru un ONG. S-au compus versiuni minimaliste de mărturisiri de credință și cu lacune mari privind definirea identității creștine și confesionale. S-a pus accentul mai degrabă pe o definire administrativă, legală, la cerința autorităților. Detaliile istorice ale formării acestor comunități pot fi găsite în textul lui D. Dobrincu din volumul Omul evanghelic. Ceea ce ne interesează este faptul că, după legalizarea cultelor evanghelice, asupra acestor mărturisiri s-a revenit foarte puțin din cel puțin două motive. Pe de o parte, este lipsa de preocupare teologică a noilor generații de lideri pentru propria identitate. Pe de altă parte, este vorba despre lipsa unei unități de gândire și experiență la acest nivel. Bisericile evanghelice s-au format și dezvoltat în diverse zone ale țării și au construit anumite tradiții locale animate de lideri zonali puternici care au reprezentat mereu o frână în calea unui proiect comunitar unitar. Documentele oficiale au rămas minimaliste și s-au impus doar ca urmare a constrângerilor legale, însă în viața comunităților au contat tradițiile regionale particulare și predominant orale.

Dezvoltarea comunităților evanghelice s-a realizat în această notă paradoxală care a dat tradiției mult mai multă importanță decât se crede în realitate. Oralitatea și specificul local au fost mereu mai importante în dauna unei convergențe la nivel confesional și pe plan național. Continuitatea s-a realizat prin transmiterea orală a conținuturilor primite de la înaintași și a elementelor adăugate pe parcurs, îndeosebi a celor zonale și locale. Lipsa unor reflexe privind evaluarea propriei tradiții sau a tradițiilor regionale, formulările teologice minimaliste atât din documentele oficiale, cât și din cele transmise oral în biserici, lipsa persoanelor cu educație teologică sunt doar câteva aspecte care au determinat rămânerea în paradigma oralității și a orientării pe o culoare identitară specifică unor arii geografice. Interesant este că, după 1990, lucrurile nu se schimbă semnificativ, iar criza de identitate își arată cu adevărat efectele. Comunismul a ținut bisericile evanghelice într-o formă de unitate artificială prin controlul exercitat de aparatul de stat, al mijloacelor de amenințare și constrângere, al colaboraționismului liderilor etc. Dispariția acestor instrumente lasă bisericile să se dezvolte în multiple direcții, animate în special de proiecte individuale ale liderilor locali, însoțite de permanente redefiniri identitare minimaliste și contextuale. Oralitatea rămâne un accent al vieții comunității, o constantă susținută de o spiritualitate care accentuează rolul slujbelor publice și activismul religios.

Modelul părinților fondatori

Al doilea aspect de analizat din perspectiva importanței tradiției se referă la rolul și locul întemeietorilor comunităților evanghelice, îndeosebi a modului în care s-a transmis conceptul de lider al bisericii. Am arătat deja că începuturile bisericilor sunt legate de un tip de emulație spirituală, de adeziunea credincioșilor la o experiență creștină angajată, ca răspuns la vizibila iconomie a lui Dumnezeu în România, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Vorbim despre experiența unor oameni care s-au concentrat pe un mod de viață cerut de Evanghelie și pe seriozitatea trăirii cu Cristos. Experiența concretă a credincioșilor după modelul biblic al lui Isus este considerată singura mărturie creștină reală. În contextul unei societăți cu serioase probleme morale, marcate de vicii și promiscuitate, nota identitară asumată a fost aceea de a crea o diferență, de a lupta contra acestor probleme și de a fi mărturia vie a unor vieți transformate de Dumnezeu.

În perioada de început, dezvoltarea confesiunilor evanghelice s-a realizat prin promovarea unei spiritualități determinate de exemplaritatea vieții creștine individuale și comunitare. Nu putem vorbi despre un model de spiritualitate bine definit, însă reținem că este invocată constant experiența bisericii primare, considerată reperul esențial pentru orice comunitate creștină. Raportarea la biserica primară, cu riscul idealizării ei, reprezintă reflexul unei comunități ce refuză conceptul de tradiție și se definește prin contrast cu biserica majoritară. Primii lideri ai bisericilor evanghelice s-au validat ca personalități proeminente, oameni care au coagulat în jurul lor o mișcare și s-au constituit ca modele reale cerute de specificul identitar al elitismului moral. Următoarea generație de credincioși și de lideri ai bisericilor au primit o asemenea moștenire și li s-a oferit ca singur reper de definire acest tip de experiență. Conducătorii care au urmat au intuit că trebuie să ducă mai departe ceea ce au primit, dar au simțit și nevoia să acopere anumite goluri lăsate de înaintași în materie de organizare, teoretizare, și mai ales să aducă anumite explicații cu privire la specificul confesional al fiecărei biserici. În această zonă a înțelegerii teologice, moștenirea este precară, iar ideile și explicațiile propuse sunt neunitare și slab fundamentate. Însă, ca și în cazul fondatorilor, vorbim despre o slabă pregătire teologică și a următoarelor generații de conducători ai bisericilor, ceea ce a condus la menținerea minimalismului teologic și eclesiologic și a dominantei oralității. În general, după conducătorii inițiali, noii lideri evanghelici sunt în mare parte oameni fără studii în domeniul teologic, unii dintre ei cu un nivel scăzut de educație și fără preocupări de a dezvolta conceptual ceea ce au primit de la înaintași. Conținutul care se impune și se transmite mai departe nu are de a face cu definirea identitară și opera teologică, ci cu capacitatea de a convinge prin modelul de viață și de a se defini prin diferență față de majoritari. Ca urmare, ceea ce marchează modelul evanghelic autohton este așteptarea de a avea un anume tip de lideri, adică modele care se impun prin forța exemplului, personalități puternice care să fie capabile să adune credincioșii în jurul lor și să ducă mai departe proiectul comunitar încredințat.

Modelul noilor lideri

Transferul dintre generații însă nu va urma exigențele impuse de pionierii bisericilor evanghelice, fie că acestea nu sunt întemeiate, fie că nu sunt receptate ca atare de urmași. Două lucruri, strâns legate între ele, trebuie menționate aici. În privința dimensiunii exemplarității, următoarele generații de credincioși, dar mai ales de lideri, deși au primit această moștenire și chiar dacă par animate de aceleași idealuri, nu mai sunt gata să răspundă acelorași exigențe propuse de fondatori. De asemenea, expresia carismatică, evaluată atât calitativ, cât și cantitativ, nu mai este aceeași, cu atât mai mult cu cât la nivel național euforia transformărilor religioase se diminuează treptat. Prin lipsa asumării unei identități bine definite și a unei tradiții clare, comunitățile evanghelice se dezvoltă prin continuarea paradigmei pe care s-au fondat. Oamenii continuă să se adune în jurul unor personalități proeminente și își exprimă viața comunitară după tiparul unei spiritualități minimaliste orientate pe performanța morală. Acest reflex s-a transmis mai departe relativ ușor și s-a creat așteptarea de a forma și de a promova lideri puternici, oameni care să convingă și să focalizeze în jurul lor viața unei comunități locale sau regionale. Asemenea persoane au apărut sau au fost produse inevitabil de mecanismul religios, pe baza tradiției transmise de la generația anterioară. Sub presiunea oralității și a acestui tipar al centrării pe lideri influenți s-a creat inevitabil și o criză, împreună cu nostalgia comunităților cu privire la perioada de început și a liderilor fondatori. Decalajul dintre așteptări și ceea ce se realizează efectiv este acoperit de activismul religios în care sunt implicați tot mai mult membrii comunității, iar conducătorii încep să investească în competențele lor manageriale și psihologice pentru a putea gestiona problemele din viața bisericilor.

Aceste schimbări produse de la o generație la alta trebuie evaluate într-o perspectivă mult mai complexă. Însă aici ne interesează să subliniem maniera în care lipsa de organ pentru realitatea tradiției și pretenția unei redefiniri direct de la sursa biblică a fiecărei generații de credincioși au lăsat loc manifestării mecanismului de transmitere a unor conținuturi fără a fi suficient de bine înțelese și asumate. În context evanghelic, modelul congregațional, accentul pe moralitate și activism religios și refuzul asumării realității tradiției au accentuat importanța liderului, profilul personalității providențiale, imaginea părintelui autoritar care poate duce povara conducerii vieții bisericii pentru generația sa, omul care trebuie să definească lucrurile și să dețină răspunsurile la toate întrebările.

Oralitatea și modelul comunităților centrate pe lideri puternici, chiar autoritari, au făcut ca paradoxul tradiției să ia la evanghelici nu numai forma unor tensiuni și crize inerente, ci să conducă inclusiv la subminarea procesului de transmitere a experienței religioase și la încercarea fiecărei generații de lideri de a ieși din conul de umbră a înaintașilor. Schimbul dintre generații, de la un lider la altul, s-a realizat, în general, fără un proces de ucenicie și de continuitate pe o direcție clar asumată, ci frecvent prin tensiuni și preluarea puterii prin mecanisme de forță. Este interesant de observat că, la evanghelici, puține din personalitățile marcante ale istoriei lor scurte au rezistat timpului. Cu excepția pionierilor care sunt idealizați și duși în zona mitului, majoritatea personalităților care au urmat a ieșit destul de repede din memoria colectivă și nu a produs un impact comunitar important. Posibilii candidați la titlul de lider marcant și recunoscut de întreaga comunitate confesională sau chiar a tuturor evanghelicilor au sfârșit prin a fi contestați și uitați. Probabil că cel mai cunoscut exemplu de acest tip este cel al lui Iosif Țon.

Importanța autonomiei bisericii locale și centrarea pe conducătorul acesteia au întărit demersul liderilor evanghelici de a se constitui ca poli locali care încearcă să aibă cât mai multă putere. Însă acest mecanism a condus inevitabil la confruntări și împărțirea zonelor de influență. Comunitățile evanghelice au rămas astfel relativ fragmentate, iar unitatea confesională nu a reprezentat niciodată un fapt sau un deziderat asumat politic de vreun lider. Pentru a compensa tensiunile și crizele inerente acestui tip de model, generațiile următoare de pastori pun un accent tot mai mare pe forma de manifestare și pe organizarea instituțională. Noii conducători de biserici par tot mai preocupați de această dimensiune formală. Sintagma „să rămânem la ceea ce am primit” se referă tot mai mult la structuri și convenții ce privesc modul de organizare a comunității, la elemente ce țin îndeosebi de spațiul cultural al epocii fondatorilor, adică aspecte ce privesc vestimentația, decorul, muzica, regulile cu privire la cult și activitățile religioase etc. Abordarea relativizează dimensiunea uceniciei și a maturității creștine, iconomia specifică a Duhului Sfânt pentru fiecare persoană și comunitate locală, nevoia reală de daruri și de slujire a fiecărei comunități etc.

Experiența postcomunistă

Ca o concluzie la cele subliniate mai sus, revenim la conceptul de tradiție și la funcția sa identitară în contextul perioadei deschise de căderea comunismului. Am subliniat că tradiția presupune un mecanism complex de primire și predare a unui conținut care este întrupat în coordonate sociale și culturale locale. Dinamica unei comunități religioase presupune efortul de a discerne și asuma coerent acel conținut și apoi de a-l actualiza în contexte culturale noi, la generații noi de oameni. Fără o asemenea înțelegere, resortul identitar funcționează doar la nivelul unei transmiteri mecanice a unui conținut care trebuie păstrat nealterat, atât în fond, cât și în formă. Când însă conținutul nu este bine definit sau se diluează, riscul de a accentua și perpetua formele este unul foarte mare. Paradoxal, nevoia unei stabilități și a unui miez tare, cerute de dimensiunea identitară a oricărei comunități religioase, este acoperită cu elemente slabe, contextuale, minimale. Rezultatul firesc este accentuarea crizei, evidențiată de conflictul dintre generații, legalism, fragmentare.

La ieșirea din comunism, pentru evanghelici se întâmplă două lucruri. Mai întâi, subliniem că bisericile nu sunt pregătite pentru vremuri de libertate. Acestea au învățat să trăiască sub mâna opresorului și să facă din prigoană un element esențial pentru propria spiritualitate. Mai apoi, se observă o criză de lideri capabili să conducă bisericile în asemenea vremuri. În perioada comunistă, s-a întărit și mai mult mecanismul centrării pe lideri locali puternici, proeminenți și divergenți, iar după căderea regimului opresiv, această mentalitate a continuat, deși a început să fie amendată de generațiile tinere de credincioși. Nu trebuie ascuns și nici evaluat superficial faptul istoric concret al colaboraționismului unei largi majorități a liderilor bisericilor evanghelice în perioada comunistă. După căderea comunismului, acești lideri rămân în sistem și reprezintă factorul decisiv al continuității experienței din perioada precedentă, precum și al lipsei de interes pentru evaluarea trecutului sau al reluării efortului clarificării identitare. Starea de criză a comunităților se resimte mult mai serios după 1990, iar încercările de găsire a unor soluții au fost superficiale.

După 1990, liderii au accentuat orientarea spre un trecut confuz, neclar, atât sub raport identitar, cât și al tipului de spiritualitate. Această abordare a dus până la capăt implicațiile rupturii dintre formă și fond. Compromisul ce rezultă este tot mai clar și pare să fie coerent și cu viziunea dualistă profesată de biserici. Viața credinciosului este definită prin apartenența la două realități, la două lumi – cea religioasă și cea non-religioasă. Prima este delimitată de regulile bisericii și presupune participarea la activitățile comunității religioase. A doua este numită generic „lume” și nu prezintă interes pentru comunitatea religioasă, ci este etichetată drept rea și domeniu al celui rău, față de care creștinul trebuie să se delimiteze. Astfel, definirea identității creștinului rămâne una strict religioasă, iar spiritualitatea este redusă la activitățile din acest registru. Lumea reală în care omul își duce existența de zi cu zi este neglijată și este considerată o problemă de rangul doi. În lume, omul este lăsat pe cont propriu și trebuie să se descurce cum poate, având pe umeri povara standardelor și așteptărilor formulate la întâlnirile religioase.

Pe lângă această întoarcere spre trecut și delimitarea tot mai clară a celor două lumi, evanghelicii își accentuează procesul de schimbare, prin criza tot mai acut resimțită de tineri și prin ruptura dintre generații. Încă o dată, forța tradiției își spune din plin cuvântul, iar efectele negative se văd imediat. Soluțiile la criza de identitate sunt decise fie prin abordări de tip fundamentalist de căutare a unor valori și forme din trecut, indiferent dacă ele au existat cu adevărat sau nu, fie prin decizia de a construi biserici locale pe coordonate noi, în general mult mai atomizate și multe dintre ele în afara spațiului confesional oficial. Și pentru unii, și pentru alții, liderii rămân decisivi, iar pentru gestionarea problemelor aceștia hotărăsc să investească la nivel organizațional, apelând la modele manageriale și la instrumente de conducere importate de la bisericile occidentale. Sub presiunea socială a democratizării puterii, dar departe de aspirațiile fondatorilor în materie de exemplaritate, conducătorii bisericilor încearcă să compenseze așteptările oamenilor cu anumite competențe manageriale de import. Pentru pastorii care se consideră relevanți și dinamici, sintagme precum „biserici conduse de scopuri”, „lideri cu viziune”, „biserici care își definesc bine misiunea, viziunea și strategia” sunt de mare importanță și instrumente care fac diferența față de vechii lideri. Însă o constantă a acestor pastori recenți este incapacitatea de a cădea de acord asupra a ceea ce reprezintă identitatea evanghelică, în general, și cea confesională, în particular, și de a propune un model coerent de spiritualitate în context românesc. Asemenea lideri sunt produsul unor multiple influențe, cel mai adesea de sorginte occidentală, au înțelegeri cu privire la identitatea și spiritualitatea creștină aproape singulare și își realizează misiunea prin proiecte proprii locale, cu resurse pe care le identifică și le folosesc discreționar. La nivel de politică eclesială, actualii conducători acceptă și își asumă tacit o asemenea stare de fapt. Fiecare respectă agenda celuilalt, interesul comun fiind dat de supraviețuirea sistemului și de eficientizarea instituțională. Mecanismul tradiției evanghelice ne-a adus în acest punct în care sesizăm că există o tendință inevitabilă de a transmite mai departe ceea ce a fost asumat ca model încă de la început. Paradigma a rămas în picioare, chiar dacă instrumentele de menținere și aplicare a ei s-au schimbat. Spațiul evanghelic rămâne unul atomizat, construit pe lideri locali care asigură dinamica bisericilor fie prin metodele clasice ale impunerii autoritare, fie prin instrumentele manageriale de tip american. Când acești conducători locali intră în coliziune, când apar conflicte de interese, se nasc noi biserici locale croite după același model.

Viitorul comunităților evanghelice din România depinde de efortul depus în direcția rezolvării crizei identitare, ceea ce presupune analiza riguroasă a propriei tradiții, asumarea ei cu bune și cu rele. Semnele unui progres în acest sens se lasă însă așteptate. Vizibil este procesul de fărâmițare, de divergență la nivelul bisericilor locale. Apar o serie de biserici noi și de lideri care refuză demersul actualei conduceri la nivel confesional, care are înclinații de tip fundamentalist și nostalgii după o perioadă a începuturilor idealizată și insuficient cunoscută. Generația actuală de pastori, aparent mai educată teologic, rămâne orientată către proiecte individuale și locale, mizând pe ideea supraviețuirii propriilor proiecte în această dificilă perioadă de tranziție. Dacă lucrurile continuă în această direcție, este posibil ca în final să asistăm la o dublă ratare: pierdem tonusul unei spiritualități de tip evanghelic, care ar fi adus cu sine o notă distinctivă în peisajul religios românesc actual dar și ocazia de a înțelege și actualiza identitatea creștină în această expresie de tip protestant evanghelic, atât din punct de vedere teologic, cât și practic, în context românesc. Altfel, viitorul rămâne să se desfășoare după același tipar. Va prima dimensiunea socială și apartenența la un grup religios de tip evanghelic la nivel local. Va conta mai puțin interesul pentru o identitate bine definită și pentru o misiune clar asumată în contextul societății actuale. Ironia este că, în acest caz, tradiția are ultimul cuvânt și își impune propriile mecanisme și consecințe, cu atât mai mult cu cât este negată sau neglijată.

Dănuț Jemna

https://danutj.wordpress.com/2020/06/20/viitorul-evanghelicilor-din-romania-1/

4. Oastea Domnului

Miscari de innoire in Biserica Ortodoxa

 (Adunind in 2012 sub flamurile ei peste un milion de romani, Oastea Domnului este numita, cu sentimente amestecate, miscarea `sectantilor din Ortodoxie` – n.a. )

Cine citeste cartea Apocalipsei isi va da repede seama ca Dumnezeu se ingrijeste personal de Biserica Sa. Bisericile locale pomenite in primele capitole ale cartii nu seamana nici una cu cealalta, dar fiecare are privilegiul de a fi in atentia lui Dumnezeu si de a primi un mesaj personal adecvat din partea Domnului Isus. Tot asa stau lucrurile si cu Biserica Ortodoxa din Romania. Dintre miscarile de trezire spirituala, mai mult sau mai putin locale, mai mult sau mai putin luate in seama de istorici, vom aminti aici de miscarea cunoscuta sub numele de “Oastea Domnului.”

Exista o frumoasa simetrie istorica intre aceasta miscare de reinnoire spirituala din Romania si o alta, petrecuta in Anglia si intrata in istorie sub numele de “Salvation Army” (posibil de tradus prin “Oastea Mantuirii” sau “Armata Salvarii”). Wi una si cealalta s-au nascut intr-un climat de apatie religioasa si de decadenta spirituala, cand Biserica era mai mult caracterizata de ceremonii liturghice decat de vitalitate si preocuparea de a se ingriji de sufletele oamenilor.

In Romania, imprimavararea crestina a venit uneori din “import” prin activitatile misionare ale “evanghelicilor” protestanti sau neoprotestanti. Miscarea “Oastea Domnului” a fost si continua sa fie o “trezire spirituala” nascuta in sanul Bisericii Ortodoxe.

Pentru o scurta istorie a “Oastei Domnului” vom reda mai jos prelegerea pastorului Adolf Novak, tinuta in 1998 cu ocazia conferintei “Lumina pentru rasarit” din Germania.

“Cine se intereseaza de istoria spirituala a Romaniei constata ca anii care au urmat imediat dupa primul razboi mondial au fost o perioada a multor inceputuri.

In 1922, calugarul ortodox Dumitru Cornilescu a terminat traducerea Bibliei, lucrarea a devenind mai tarziu foarte cunoscuta.

In acelasi timp, preotul Tudor Popescu L-a predicat in Bucuresti pe Christos asa cum ajunsese el sa-l cunoasca prin pocainta si prin nasterea din nou, respectiv prin studierea Bibliei.

In acelasi an, viata spirituala din cadrul Bisericii Ortodoxe a inceput sa se invioreze si in Transilvania, mai exact in Sibiu. Toate aceste evenimente au lasat urme pana in ziua de azi, poate si din cauza ca au fost marcate de suferinte si de grele incercari.

Lupta pentru viata spirituala

Infiintarea si dezvoltarea Oastei Domnului este legata inseparabil de fondatorul ei, preotul Iosif Trifa. El s-a nascut in ziua de 3 Martie 1888 in satul Certege, judetul Turda, in Transilvania si a studiat teologia ortodoxa la Sibiu. Aici, la Academia Teologica din Sibiu, a fost mai tarziu si profesor.

Dupa ce s-a casatorit, a slujit 10 ani ca preot. Intre anii 1912 si 1918, lui Trifa i-au murit trei din cei patru copii si deasemenea si sotia. Au fost ani grei, care l-au pregatit insa pentru lucrarea de mai tarziu.

In 1920, Iosif Trifa isi publica prima sa carte, sub titlul “Spre Canaan.”

In 1922, mitropolitul Balan ii propune sa faca parte din redactia gazetei bisericesti “Lumina satelor.” Un an mai tarziu, Trifa a publicat in aceasta revista o chemare arzatoare la o innoire spirituala in toata tara. Autorul era nemultumit de starea spirituala a poporului roman si a preotilor lui. De asemenea, Trifa s-a gandit (critic) si la sine. In cartea “Sa crestem in Domnul”, Trifa a scris: “Multi ani am fost si eu un om lumesc. Chiar ca preot de tara, eram intr-o buna parte un om lumesc. Traiam si eu in judecata nebuna ca sunt preot numai cand sunt imbracat in haine de slujba; incolo sunt si eu om care trebuie “sa-mi traiesc viata.” Aceasta cumplita judecata, care – durere! – se mai tine si azi, ma impartea in doua: in omul de la altar si in celalalt, de prin sat si de pe la petreceri. Ce nebunie! Lumina era pusa sa locuiasca impreuna cu intunericul. Slavit sa fie Domnul ca nu m-a lasat sa pier in aceasta nebunie de suflet amagitoare. Am inceput sa ma trezesc la o viata noua.”

Aceiasi regenerare duhovniceasca si-o dorea pentru intreaga tara. El scria: “Romania se afla intr-o robie umilitoare. Naravurile noastre sunt stricate … Prin furtunile pline de otrava … ni s-a inveninat credinta, ni s-a pierdut dragostea si ni s-a umplut sufletul de otrava pacatului … Ea este aceea care a golit bisericile de oameni si sufletele de credinta.”

Solutia vazuta de preotul Trifa a fost intr-o pocainta interioara: “De ne vom opri, de ne vom ridica si noi ca fiul cel ratacit din Evanghelie si de vom pleca spre Casa Tatalui ceresc (…) La temelia noii randuieli din sat – din tara – trebuie pusa teama de Dumnezeu si ascultarea de Cuvantul Lui. Numai o singura doftorie poate da lumii si tarii noastre sanatatea si mantruirea: sa se intoarca oamenii si popoarele la Isus.”

Aceasta framantare sufleteasca a crescut tot mai mult. In preajma Anului Nou 1923, preotul Trifa si-a analizat viata traita pana atunci, in mod special slujirea lui ca preot. Profund intristat si nemultumit, a constatat ca viata sa, ca si a celorlalti oameni, nu era marcata de rugaciune si evlavie, ci de datini pagane intunecate. Oamenii traiau in chefuri si in destrabalari rusinoase. Pe sub fereastra casei sale tocmai trecea un card de betivi, care ragneau de rasuna intreg cartierul. S-a simtit indemnat sa scrie un articol la revista tocmai pe aceasta tema. In mod spontan, a ingenuncheat la masa sa de scris si a marturisit:

“Doamne, Dumnezeule! Ne copleseste rautatea … ne biruie intunericul … ne ineaca potopul faradelegilor … se scufunda oamenii in pieire sufleteasca … Da-ne Tu, Doamne, putere mai multa in lupta contra intunericului si a Diavolului … Vino, Isuse Doamne, caci iata s-a facut furtuna in marea vietii noastre.”

In aceasta stare de zdrobire sufleteasca, preotul Iosif Trifa s-a decis sa cheme oamenii la pocainta si la lupta impotriva raului. Aceasta chemare spre tara a rasunat in Nr. 1/1923 al gazetei “Lumina satelor”:

“Veniti sa faceti o intrare crestineasca in anul cel nou. Avem noi, romanii, doua mari pacate care mai ales ne strica sufletul si traiul crestinesc: sudalma si betia. Veniti sa facem o hotarare si o intovarasie de lupta impotriva lor, ca sa le scoatem din casa noastra, din traiul nostru si al vecinilor nostri.”

Mii de oameni au urmat aceasta chemare: tarani, muncitori si intelectuali. Cu aceasta au fost puse temeliile Oastei Domnului.”

Programul si realizarea lucrarii

“Preotul Iosif Trifa a definit sarcina Oastei Domnului astfel: ” … aflarea si vestirea lui Isus cel rastignit.” Aceasta formulare era o veritabila “declaratie de razboi sufletesc contra intunericului si a rautatii” din partea unei “armate care lupta sub steagul si conducerea lui Isus Biruitorul.”

Despre programul Oastei Domnului, preotul Trifa a scris: “Isus cel rastignit – acesta a fost programul meu in toti anii de Oaste si acesta este programul Oastei Domnului. Nu este un program nou. L-am aflat gata de la dumnezeiescul apostol Pavel.”

Doua lucruri au fost importante pentru Trifa: apostolatul laic (astazi am spune “preotia generala”) si voluntariatul duhovnicesc (“Deoarece orice suflet care L-a aflat cu adevarat pe Domnul se face vestitorul Domnului”). Trifa scrie: “Yinand cont de permanenta ofensiva a iadului, un ostas al Domnului trebuie sa fie “un ostas activ, luptator”, un “mare viteaz”, capabil sa atraga si pe altii in lupta cea mare a mantuirii sufletelor.”

In anul 1929 s-au cumparat tiparnite, a fost infiintata editura si a fost deschisa libraria miscarii Oastea Domnului. Trifa a scris: “Tiparul este o mare putere a vremurilor noastre, care trebuie atrasa in slujba Domnului.”

In cei 15 ani de activitate, preotul Trifa a publicat gazeta in sase numere saptamanale cu un total de 20 de milioane de exemplare. Pe langa acestea, au mai aparut inca 12 calendare, care au ajuns, partial, pana la 5 editii, cu un total de 1,32 milioane de exemplare.

Tipariturile s-au dovedit foarte eficiente. Tractatele si brosurile au ajuns in cele mai indepartate colturi ale tarii. Efectul a fost ca, pe alocuri, carciumile de la sate au fost inchise si transformate in case de adunare ale Oastei Domnului. Iata un citat dintr-o scrisoare adresata preotului Trifa: “Preacucernice parinte si semanatorule de lumina – scrie un taran din Transilvania – “Va fac cunoscut ca, dupa ce s-a infintat Oastea Domnului si la noi, in Poiana Marului, judetul Brasov, un carciumar de aici, cu numele Ioan Enescu, la staruintele cuvioasei sale femei, care este o inima buna si a fost cea dintai in Oastea Domnului, a lasat carciuma si localul acela care era pus in slujba Diavolului, l-a curatit si impodobit frumos si l-a pus in slujba Domnului. Localul acela, unde se vorbeau vorbe urate si murdare, sudalme, certuri, batai, astazi este plin de rugaciuni si cantari duhovnicesti.”

Batranii si tinerii au marturisit ca prin cartile, brosurile si gazetele lui Iosif Trifa au venit la credinta vie in Isus Christos. Numarul membrilor Oastei Domnului a crescut formidabil.”

Opozitia – lupta de exterminare

Primavaratica miscare a Oastei Domnului a socat ierarhia Bisericii Ortodoxe. Din pacate, in loc sa se bucure si sa cunoasca “ceasul cercetarii”, Biserica Ortodoxa a reactionat negativ la succesul preotului Iosif Trifa. Iata ce scrie Adolf Novak:

“Numarul de mebrii din ce in ce mai mare ai Oastei a nelinistit conducerea Bisericii Ortodoxe, mai ales pe mitropolitul de la Sibiu, Nicolae Balan. Din invidie, preotul Trifa a intrat in dizgratia ierarhilor. Mitropolitul a inceput sa raspandeasca banuieli murdare si calomnii la adresa lui Trifa. Cand acestea nu au avut efectul scontat, Biserica Ortodoxa a trecut la lupta pe fata impotriva Oastei Domnului. Aceasta lupta a durat ani in sir. Preotul Trifa a fost reclamat, tipografia a fost confiscata de Biserica Ortodoxa. Culmea acestei campanii de persecutii a fost acuzarea lui Trifa inaintea Sfantului Sinod. In cele din urma, (ca si Luther in Germania catolica) preotul Iosif Trifa, unul dintre cei mai buni fii ai crestinismului din Romania, a fost excomunicat.

(Prin aceasta, ierarhia ortodoxa refuza o inoire din interiorul Bisericii, impingand un numar mare de doritori de spiritualitate sa se indrepte spre Bisericile evanghelice – n.a.)

Sub necazul sufletesc, boala trupeasca, de care Trifa suferea deja de cativa ani, s-a agravat foarte mult. Acuzatiile si banuieliile din partea Bisericii Ortodoxe i-au inrautatit foarte mult suferinta. Au urmat ani grei in care, in ciuda tuturor impotrivirilor si fara inlesnirea unor spatii corespunzatoare pentru editura, Trifa a continuat sa tipareasca carti si gazete. Atacul Bisericii Ortodoxe a continut chiar si atunci cand Oastea a gasit un alt redactor pentru tiparituri. In Februarie 1938, lupta parintelui Trifa pentru mantuirea neamului romanesc s-a terminat. Dumnezeu l-a luat acasa in slava. Ura Bisericii Ortodoxe nu s-a potolit nici macar inaintea sicriului: hainele preotesti au fost smulse efectiv de pe trupul mort – si numai dupa aceea s-a dat voie ca Trifa sa fie ingropat!

Ceata crestinilor ortodocsi treziti la credinta vie avea insa sa continue sa activeze. Din pacate insa, dupa cel de al doilea razboi mondial, alaturi de Biserica Ortodoxa, impotriva Oastei s-a napustit un nou instrument de represiune: Statul comunist.”

Complicitatea dintre Republica Populara si Biserica Ortodoxa

“In anul 1948, la insistentele Bisericii Ortodoxe, autoritatile de Stat interzic activitatea Oastei Domnului. Legea aferenta nu a fost insa publicata niciodata. Chiar si asa, in tara au inceput arestarile: Cornel Rusu (Simeria) si Traian Dorz (Beius), talentatul poet crestin si colaboratorul apropiat al preotului Iosif Trifa, au fost condamnati la ani grei de temnita. Traian Dorz a fost eliberat in 1952, insa numai pentru cateva luni, dupa care a fost inchis din nou. Inchisorile au inceput sa se umple de membrii ai Oastei Domnului.

In anul 1954 a urmat un al treilea val de arestari, oamenii fiind eliberati apoi in anul 1958.

Conditiile din inchisorile comuniste au fost inumane. Beton gol, priciuri goale, multe si ele din beton; iarna fara incalzire, mancare putina si nehranitoare si, peste toate, o tortura caineasca. Pe durata interogatoriilor, tortura era zilnica.

(Acestia au fost anii de teroare stalinista cand s-au intalnit in inchisori cei mai buni fii ai Romaniei. Crestinismul a avut atunci multi reprezentanti intre martirii neamului: preoti greco catolici, preoti ai Oastei, pastori baptisti, lutherani si membrii din majoritatea confesiunilor crestine au facut atunci “Academia crestina a suferintei.” In exterior, ierarhia Bisericii Ortodoxe tinea slujbe de proslavire a “noii puteri a poporului” – n.a.)

Eliberat a doua oara din inchisoare, poetul Traian Dorz a fost somat de autoritati sa inceapa actiunea de “legalizare” a miscarii Oastea Domnului. Au urmat o serie intreaga de vizite la Bucuresti si intocmirea unor liste cu conducatorii miscarii. Cand autoritatile s-au declarat multumite de listele alcatuite de Traian Dorz a urmat … arestarea! Toti conducatorii miscarii Oastea Domnului au fost arestati in ziua de Craciun a anului 1958. Au urmat apoi alte arestari. Un total de peste 500 de lideri ai Oastei au fost aruncati in puscarie. (Biserica Ortodoxa isi rezolva treburile murdare cu ajutorul Statului! – n.a.)

Sub presiunile politice venite din vest, a urmat o amistiere generala si membrii Oastei au iesit din inchisori in anul 1964.

Chiar si pe timpul in care conducatorii ei erau in inchisoare, Oastea Domnului a continuat sa existe si sa se manifeste. Aflata acum in “ilegalitate” miscarea a continuat sa-si vada membrii arestati si inchisi. De obicei, conducatorii locali erau arestati, iar crestinii surpinsi in adunari erau amendati cu mari sume de bani. Doar in 1967, 40 de familii au fost amendate de doua ori: o data cu 40.000 de lei si a doua oara cu 60.000 de lei. Salariul mediu al unui muncitor era atunci de 2.000 de lei.

Denuntati de preotul local, membrii Oastei erau luati sub supraveghere de autoritatile de Stat si sicanati la locul de munca. Toti traiau acasa cu teama perchezitiilor. Nicolae Moldovan, talentatul compozitor al Oastei (trecut ulterior la Biserica Baptista) a fost perchezitionat in 1971, 1973, 1976 si 1977. Pentru ca a continuat sa fie activ in lucrarea crestina, Nicolae Moldovan a fost arestat, judecat si condamnat la 13 ani de detentie (din care a trebuit sa stea in inchisoare “numai” sase ani).

Traian Dorz, care a scris peste 15.000 de poezii, grupate acum in 28 de volume, si alte 46 de carti de meditatii la textele biblice, de istorioare pentru copii, etc., a fost condamnat de sase ori si a petrecut in total 17 ani in diferite inchisori. Dintre cei 17 ani, 12 ani a stat inchis fara sa fi existat vreo sentinta judecatoareasca! (Statul comunist se ferea sa faca publicitate persecutiei- n.a.) Privit ca lider al Oastei Domnului, Traian Dorz a fost silit sa traiasca sub domiciliu fortat majoritatea anilor. Ultima lui arestare a avut loc pe 3 August 1981. La varsta de 67 de ani, el a fost condamnat atunci la “doar” 2 ani de detentie.

Dupa sase luni a fost insa eliberat din nou. Opt ani mai tarziu, la 29 Mai 1989, Traian Dorz a murit la spital, fara sa mai apuce sa vada “schimbarea” politica din acel an.”
(Arestarile si supravegherea neincetata l-a care a fost supus Traian Dorz au fost elementele unei campanii de teroare prin care Statul comunist a facut un serviciu Bisericii in schimbul complicitatii ei politice. – n.a.)

Specificul Oastei Domnului

“Miscarea Oastea Domnului a tinut pana in ziua de azi de cele patru puncte principale. La adunarile lor este vorba in esenta de:

1. Cuvantarea libera (predica) cu chemarea la pocainta

2. Declamarea de poezii spirituale

3. Intonarea cantarilor religioase cu acompaniament instrumental

4. Rugaciunea libera, spontana

Toate acestea sunt lucruri care nu sunt permise in Biserica Ortodoxa. Adunarile Oastei dureaza normal pana la doua ore, in functie de numarul celor care participa in mod activ la slujba divina. Cei prezenti emana o bucurie profunda si, in acelasi timp, o teama neprefacuta de Dumnezeu. La intruniri participa un numar izbitor de mare de tineri.

In adunarile publice si in viata privata, pentru membrii Oastei Domnului Biblia joaca un rol central” Iosif Trifa a fost de parere ca: “Sfanta Scriptura nu este o carte ca oricare alta. Ea este cartea lui Dumnezeu. O carte prin care Dumnezeu sta de vorba cu noi despre planurile Sale. Biblia este o carte in care Dumnezeu isi descopera planul de mantuire.”

Anii grei ai libertatii

“Dupa “revolutia” din 1989, a sosit ceasul libertatii si pentru Oastea Domnului. Biserica Ortodoxa a fost suficient de inteligenta sa-i integreze in randurile ei pe “tacutii din tara”, altfel i-ar fi pierdut in favoarea altor biserici. Ici si colo, adunarile membrilor Oastei se desfasoara in cladirile bisericilor ortodoxe, insa in afara spatiului liturghiei oficiale. Integrarea a reusit numai in unele cazuri, deoarece multi preoti ortodocsi nu au nici un pic de intelegere fata de Oastea Domnului.

S-a discutat si se discuta mereu in ce masura mai pot adopta membrii Oastei obiceiurile Bisericii Ortodoxe, in special cele fara suport biblic, ca rugaciunile la sfinti si pomenile pentru morti. O parte din membrii Oastei au declarat ca nu pot ramane in sanul unei Biserici care i-a tradat si i-a aruncat in inchisoare. Alti au ramas. O a treia parte a Oastei s-a alaturat miscarilor evanghelice, integrandu-se in biserici baptiste, pentecostale sau crestin dupa evanghelie. Imaginea de azi a Oastei Domnului nu mai este la fel de omogena ca in anii persecutiei. Ici si colo exista localitati in care ostasii s-au alaturat Bisericii Greco- Catolice.

Conducerea Oastei Domnului se afla in Cluj Napoca. Aici, membrii ei au la dispozitie cateva birouri. Mai nou, ei au si o clinica medicala cu un medic internist, un cabinet stomatologic si un medic pediatru. In scurt timp se va da in folosinta si o noua tipografie proprie.

Una din traditiile Oastei a ramas insa in picioare: la Rusalii, ostasi din toata tara vin la Sibiu si se aduna in jurul mormantului fondatorului miscarii, preotul Iosif Trifa. (Am putea spune ca acest gest este simbolic pentru ancorarea miscarii in trecut. Pentru supravietuirea prezenta si pentru dezvoltarea viitoare, Oastea Domnului resimte nevoia aparitiei unor noi lideri, cu suficient har si personalitate pentru a da contur acestei miscari de renastere spirituala nationala – n.a.)

“Despre starea de astazi a Oastei, presedintele ei actual (in anul 1998), Suciu Vasile afirma: “Astazi, Oastea Domnului este un fenomen de masa. Din pacate, prin aceasta calitatea ei a scazut. De asemenea, ne lipsesc si conducatori binecuvantati de Dumnezeu, asemenea celor pe care i-am avut in trcut. Asimilarea de catre Biserica Ortodoxa ne-a impus un formalism rigid.”

Reluand paralelismul amintit anterior, am putea spune impreuna cu Novak Adolf ca:

“Ceea ce a fost Wesley pentru Biserica Anglicana a fost si Iosif Trifa pentru Biserica Ortodoxa din Romania. Viitorul acestei miscari, indiferent de numarul de azi ai membrilor ei, depinde de credinciosia si de angajamentul lor fata de lucrarea lui Dumnezeu. El este Cel care i-a ocrotit in trecut prin marile lupte. Acum, Oastea Domnului trebuie sa fie confirmata de libertate.”

IN LOC DE EPILOG

Discursul tinut in anul 1997 de domnul Emil Constantinescu, presedintele Romaniei, la ‘ntalnirea cu reprezentantii cultelor religioase din Romania este, probabil cea mai buna declaratie programatica pentru lucrarea crestina din Romania. Il redam cu mare placere si incuviintare, regretand ca un om ca dansul nu poate fi astazi un benefic “dictator” in problemele religioase:

“Prea Fericirea Voastra,
Inalt Prea Sfintiile voastre,
Excelentele Voastre,
Reverenzi Domni,

Sunt deosebit de emotionat de faptul ca ati dat curs invitatiei mele si ca ma aflu, asa cum doream de mult, impreuna cu Dumneavoastra. Poate ca niciodata aceasta sala nu a fost mai bine folosita decat in acest moment. Cred ca, la mai bine de sapte ani dupa Decembrie 1989, suntem cu totii in masura, atat dumneavoastra – ca reprezentanti si conducatori ai Bisericilor si comunitatilor religioase din Romania – cat si eu – ca reprezentant al Statului si in virtutea functiei de mediator intre Stat si societate pe care mi-o ‘ncredinteaza Constitutia – sa degajam problemele de fond pe care aceste relatii le pun inaintea noastra, a tuturor.

N-as vrea insa ca intalnirea de astazi sa fie privita ca un dialog conventional de tip bilateral, ‘n care doua parti stau fata in fata, sustinandu-si fiecare punctul de vedere si confruntandu-si opiniile. Acum, dupa alegerile din noiembrie anul trecut, cand o noua echipa politica este responsabila de destinele Statului si ‘ncearca sa-si asume aceasta responsabilitate potrivit unei noi etici de guvernare, hranita dintr-o filosofie politica diferita de cea care a marcat prima etapa a postcomunismului, acum putem sa ne amintim de adevarul rostit de unul din cele mai vechi texte crestine, Scrisoarea catre Diognet, adevar pe care sper ca-l vor impartasi deopotriva prietenii nostri evrei si musulmani: “Intr-o cetate, comunitatea credinciosilor nu are o adresa anume, ci este asemenea sufletului in trup, comunitatea credinciosilor nu este o parte a cetatii, in conflict sau in acord cu alte parti, ci este tocmai ceea ce da viata cetatii.

Cu alte cuvinte, nici eu si nici actualul guvern nu vrem sa tratam Bisericile si comunitatile religioase ca pe niste institutii ca oricare altele, institutii ce promoveaza interese specifice, interese cu care noi am avea dreptul sa fim, sau sa nu fim de acord. Nu ne simtim deasupra religiei, ori in afara ei. Dimpotriva, in tot ceea ce intreprindem, pe plan politic, economic sau social, noi incercam – cu toata modestia si fara nici un fel de emfaza – sa ne orientam, in ultima instanta, dupa marile valori religioase.

Nu este pentru nimeni un secret ca familia politica din care provin eu insumi, ca si primul-ministru, ori presedintele Camerei Deputatilor de altfel, este Democratia Crestina.

Vreau, de aceea, sa va incredintez, inca o data ca interesele noastre sunt aceleasi, ca limba noastra este comuna, ca respectul pe care vi-l purtam este respectul pe care-l datoram propriei noastre traditii si propriei noastre identitati. Ne intalnim acum dupa o perioada care, pentru toti crestinii de diferite confesiuni, pentru evrei si musulmani, a fost un timp de reculegere, de meditatie, de concentrare asupra mesajului fundamental pe care-l contin toate religiile Cartii. Dupa post si rugaciune ne aflam acum in sarbatoare si n-as vrea sa incepem discutia noastra fara sa va adresez mai intai tuturor si fiecaruia ‘n parte felicitarile mele cu prilejul acestor sarbatori.

Ma intreb daca exista vreo semnificatie speciala a faptului ca marile sarbatori religioase cad, de obiecei, primavara. Ma gandesc ca un posibil raspuns poate fi gasit in capitolul 9 din profetia lui Isaia:

“Caramizile au cazut, sa zidim acum cu piatra cioplita; smochinii au fost taiati, sa punem cedrii in locul lor.”

Cum afara a venit in sfarsit primavara, e timpul sa plantam cu totii cedrii acolo unde smochinii nu au dat roade. Sa construim din cea mai durabila piatra o noua intelegere intre noi. O intelegere care sa ne uneasca fara sa ne stearga identitatea.

As vrea sa incep prin a va spune cateva lucruri in care cred cu tarie. Nu ma indoiesc ca Dumneavoastra, in calitate de cei mai fini observatori ai lumii si de experti in problemele omului, ati remarcat ca m-am straduit in ultimele luni de cand imi este dat sa indeplinesc inalta misiune de Presedinte al Romaniei, sa spun adevarul, atat in tara, cat si in afara ei, atat fata de oamenii cei mai simpli. Ar fi fost cea mai cumplita greseala ca tocmai Dumneavoastra sa va ascund ceea ce gandesc cu adevarat, chiar daca adevarul in care eu cred ar putea deranja.

Vreau sa ma opresc mai intai asupra intelesului pe care-l atribui tolerantei.

Fireste, toata lumea este de acord, in principiu, cu toleranta. Dificila se arata mai ales practica tolerantei. Sunt constient de faptul ca toleranta reciproca nu este usor de realizat, doctrinele si traditiile noastre sunt uneori foarte apropiate, adesea foarte diferite. Marimea comunitatilor religioase din care facem parte nu este nici ea aceeasi. Cand vorbim, intr-un Stat de drept, despre egalitatea tuturor cultelor in fata legii, ar trebui sa o facem fara nici o urma de ipocrizie. Toate bisericile si comunitatile religioase trebuie sa se bucure, fara discutie, de aceleasi drepturi. Nu putem tolera ca aceste drepturi sa fie incalcate sau restranse intr-un caz sau altul. In acelasi timp insa, nu putem sa nu recunoastem ca exista in Romania o biserica majoritara. Ceea ce nu-i confera insa nici un privilegiu in ochii legii, dar ne obliga sa-i acordam o atentie si o reverenta speciala. La randul ei, Biserica Ortodoxa, care cuprinde imensa majoritate a cetatenilor acestei tari, n-ar trebui nici ea sa transforme aceasta pozitie intr-un titlu de superioritate. Dupa cum nici comunitatile mai restranse numeric sau intemeiate la o data mai recenta n-ar trebui sa actioneze ca si cum Biserica Ortodoxa n-ar exista. Indiferent de ponderea numerica, de vechime si de forta traditiei mi se pare ca respectul reciproc ar trebui sa ne uneasca pe toti.

Se cuvinte ca ecumenismul si dialogul intre religii sa devina in sfarsit o realitate si aceasta cat mai devreme posibil. Cat mai curand cu putinta, pentru ca ne aflam sub harul unui moment cu totul special. Trebuie sa intelegem ca Dumnezeu ne-a harazit sa traim intr-o vreme de rascruce, de care suntem inca poate prea aproape pentru a-i evalua adevarata importanta.

Judecata asupra istoriei cere, de regula, o anumita perspectiva. Uneori, cand te afli chiar acolo unde se face istoria, nu ai ragazul de a-ti da seama de unicitatea clipei pe care o traiesti.

Realitatea este ca rareori unei societati umane i-a fost dat sa se transforme atat de radical, sa cunoasca o schimbare atat de profunda ca cea care a marcat istoria romaneasca dupa Decembrie 1989. Mai cunoaste cineva, in toata istoria omenirii, un alt exemplu de iesire din captivitatea unei dictaturi atat de cumplite, cum a fost cea de tip comunist, care a facut atatea victime in numele unei ideologii care se mandrea cu ateismul ei? Sa nu lasam sa treaca acest prilej. Sa ne lasam cu totii atinsi de aceasta schimbare.

Desigur, sa nu ne pierdem credinta, convingerile si identitatea. Putem insa invata din extraordinara lectie pe care ne-au dat-o tinerii din Piata Universitatii si din Timisoara, infruntand cel mai puternic regim de opresiune cu mainile goale si cu doua idei-forta: “Cu noi este Dumnezeu” si “Vom muri si vom fi liberi.” Unii au murit, altii au ramas liberi. Nimeni nu ne poate contesta ca dispunem acum de libertatea pentru care ei au cazut.

Problema este daca am stiut, daca stim si daca vom sti ce sa facem cu ea. Pe mine, aceste idei m-au marcat in chip decisiv. De aceea, va indemn sa urmam cu totii exemplul acestor tineri care au luptat pentru libertate si pentru dreptate. Suntem datori fata de ei si fata de noi insine sa parasim mentalitatea de infruntare, lipsa de atentie fata de cel de langa noi, absenta deschiderii plina de solicitudine fata de aproapele nostru, care se intampla adesea, intr-o societate democratica, sa mearga la alta biserica decat la cea pe care o frecventam noi insine. Sa nu pierdem, deci, aceasta ocazie.

Religiile si confesiunile pe care dumneavoastra le reprezentati sunt stravechi. Cele mai multe au radacini aici inca din zorii natiunii noastre.

Biserica Rasariteana si cea Romana s-au aflat aici de la inceput, mai intai nedespartite, urmand apoi un drum istoric diferit. Armenii si musulmanii convietuiesc cu romanii de cel putin sase veacuri. Reforma Bisericii Catolice a creat, in secolul al XVI-lea, comunitati luterane, calvine si unitariene, intr-o prima etapa nu numai pentru germani si maghiari, dar si pentru un anumit numar dintre romanii ardeleni. Sunt trei sute de ani de cand o parte din acestia s-au unit cu biserica Romana, pastrandu-si propria traditie liturgica si nationala. Comunitatile evreiesti incep sa participe activ la viata societatii romanesti de cel putin 200 de ani. In secolul al XIX-lea si in prima parte a veacului nostru bisericile neoprotestante au venit sa imbogateasca experienta noastra religioasa.

V-am reamintit toate aceste lucruri pentru ca din ele putem desprinde o lectie majora, cea a tolerantei. Rareori societatea romaneasca a prilejuit infruntari si persecutii pe teme religioase. Dimpotriva, Yarile Romane au fost un pamant de azil. Husitii si-au gasit aici adapost in vremea in care erau expulzati din orice alta parte a Europei, Unitarienii, urmariti pretutindeni, au dobandit in Transilvania statutul de religie oficiala.

Romania se constituie ca un caz special de convietuire. Romania are de transmis un mesaj de toleranta. De aceea, la acest sfarsit de mileniu, marcat in alte parti si pe alocuri chiar si la noi, de mesaje cu un fals continut religios, mesaje care nu au nimic in comun cu traditia abrahamica, va invit pe toti sa aprofundam propriile noastre mesaje. Caci a fi toleranti nu inseamna sa toleram agresivitatea celor care isi inchipuie ca in Romania religia este total necunoscuta. Dupa cum a fi toleranti nu inseamna nici sa toleram refuzul celor care sunt mai vechi, mai numerosi si mai puternici, de a-i lasa sa vorbeasca pe cei care, cu buna credinta, cred ca pot contribui la imbogatirea spirituala a societatii noastre. Sa nu ne prefacem deci ca nimeni n-a auzit vreodata in Romania de Evanghelie. Wi nici sa nu pretindem ca numai noi o stim pe dinafara. Altfel spus, fiecare biserica, fiecare comunitate religioasa are dreptul, potrivit propriei vocatii, sa-si aprofundeze mesajul si sa incerce sa-i convinga pe toti ceilalti de autenticitatea acestuia.

Acest drept trebuie respectat si protejat. Nu insa si actiunile de prozelitism agresiv si lipsit de respect fata de convingerile celorlalti.

Singura arma a credintei este si trebuie sa ramana cuvantul. Cuvantul, daca e rostit cu bune intentii, trebuie primit cu seninatate, chiar daca nu suntem de acord cu el. Sa nu uitam ce spunea candva, in momentul in care crestinismul se desprindea de iudaism, rabinul Gamaleel: “Daca un lucru este de la Dumnezeu, va ramane. Daca nu, va trece.”

Religia a fost o forma de rezistenta fata de totalitarism, un mod de a afirma primatul constiintei fata de ingerintele politice. In proportii diferite, toate comunitatile confesionale din Romania au avut martirii si marturisitorii lor. Inchisorile comuniste au strans laolalta calugari ortodocsi si episcopi catolici sau greco-catolici, rabini si pastori, parohi evanghelici si predicatori neoprotestanti. Nimeni nu a fost scutit de suferinta. De aceea, socotesc ca nimeni n-ar trebui sa transforme aceasta suferinta intr-un privilegiu exclusiv. Au fost, este drept, si compromisuri, mai mici sau mai mari, ale unor autoritati ecleziastice. Dar, in materie de credinta, statisticile nu au nici o relevanta. In ochii lui Dumnezeu un om este la fel de pretios ca o intreaga cetate. Sa nu fim mai severi decat Dumnezeu care, sa nu uitam, a fost candva de acord ca un oras intreg merita crutat daca locuiesc in el fie si numai zece drepti.

Nu putem, de aceea, in mod legitim si cu constiinta impacata, sa discriminam pe cineva in mod pozitiv. Societatea romaneasca este acum incordata la maximum. Costul reformei intarziate este imens. Costul acesta, sa nu uitam, nu este platit de la buget, ci de catre oameni. Sa nu adaugam poveri noi pe umerii compatriotilor nostri. In cei cincizeci de ani de totalitarism s-a strans un sir nesfarsit de nedreptati. Au fost confiscate biserici si scoli pentru a fi date altor culte, sau pentru a li se schimba pur si simplu destinatia. Episcopi, preoti, pastori, rabini, calugari si calugarite, ori simpli credinciosi au fost inchisi pentru ceea ce erau si pentru ceea ce credeau. Echilibrele sociale, asa cum fusesera ele asezate de veacuri au fost rupte si aranjate intr-un mod diferit. Astazi putem reforma economia, putem reorganiza societatea, dar asupra timpului care s-a scurs nu mai avem nici o putere.

Statul de drept este, fara indoiala, un stat al dreptatii. Iar dreptatea potrivit celei mai simple definitii, inseamna a da fiecaruia ce este al sau si ce i se cuvine. Wtiu ca marea problema cu care se confrunta, aproape fara exceptie, cultele din Romania este problema refacerii patrimoniilor comunitare. Calea acestei refaceri este in mod fundamental calea restituirii.

Nu este insa vorba despre o cale usoara. Infinite probleme juridice, politice si interconfesionale se afla in miezul acestei operatiuni. Nu se pot repara in cateva luni nedreptati si frustrari acumulate de-a lungul catorva decenii.

Restituirea bunurilor comunitare este, nimeni nu poate tagadui, un proces aflat in plina desfasurare. Un proces delicat, care trebuie sa impace si sa indrepte, nu sa dezbine, sa complice si sa adauge noi tensiuni. Primul pas este facut. Ministerul de Interne a deblocat arhivele comunitare, ce vor fi restituite proprietarilor lor legitimi. Chestiunea bunurilor imobile nu va putea fi insa rezolvata de o maniera satisfacatoare decat dupa elaborarea si adoptarea Legii patrimoniului.

Viziunea dupa care se conduc legiuitorii in ceea ce priveste patrimoniul public, national si local, este una a descentralizarii. Statul de drept nu trebuie sa repete eroarea statului totalitar, aceea de a se manifesta ca judecator suprem, care confisca si distribuie in functie de propriile sale interese, ori de telurile aliatilor sai vremelnici. Responsabilitatea restituirii trebuie sa revina, intr-o logica stricta a subsidiaritatii, comunitatilor locale. Pentru ca, uneori aceste comunitati se confunda cu comunitatile confesionale. Ele trebuie sa judece ce este drept si ce se cuvine fiecaruia. Statului de drept nu-i revine decat rolul de a stabili cadrul legislativ in care comunitatile vor avea libertatea sa lucreze la rezolvarea propriilor probleme si litigii. Statutului nu-i apartine decat sarcina de a formula in norme de drept vointa politica de a face dreptate si de a pune la dispozitie instantelor competente mijloacele prin care dreptatea sa se faca efectiv.

De altfel, o regula constitutionala elementara cere ca Statul intemeiat pe democratia reprezentativa sa nu intervina, altfel decat prin sprijin si subventii, in problemele care ating Bisericile sau raporturile dintre dife-ritele confesiuni. Statul de drept isi asuma deja imensa responsabilitate de a sustine financiar toate cultele intr-o epoca de drastica austeritate bugetara. Atat eu, cat si Guvernul si Parlamentul intelegem ca nu putem sa privam bisericile si comunitatile religioase de ajutorul pe care-l constituie subventionarea salariilor slujitorilor de cult. Este modul nostru de a asigura demnitatea bisericilor si comunitatilor, de a le arata – fara demagogie, la modul cel mai concret si fara a cere ceva in schimb – respectul pe care credem ca-l merita.

Restituirea integrala, reparatiile totale sunt un ideal extrem de greu de atins. Nu cred ca ma insel atunci cand afirm ca o asemenea restituire globala nu a fost niciodata posibila in istoria mai apropiata sau mai indepartata.

Deoarece nu avem, in ultima instanta, de-a face cu ziduri, fie ele de biserici, scoli, manastiri, congregatii sau institutii. Problema restituirii este o problema a oamenilor care se afla intre aceste ziduri. Cineva se va simti intotdeauna nedreptatit si cred, cu tot respectul, ca nimeni nu este mai putin chemat decat o biserica sau o comunitate religioasa sa se manifeste ca un creditor implacabil. Tocmai pentru ca in inima oricarei credinte se afla omul.

Se spune – si cred ca toata lumea va fi de acord – ca toate drumurile Bisericii duc catre om. Bisericile si comunitatile religioase nu sunt simple institutii. Bisericile si comunitatile religioase au vocatia de a lucra cu cea mai delicata si sensibila materie: constiintele si sperantele oamenilor.

Biserica, religia in general este mai apropiata de oameni decat poate spera sa fie vreodata o institutie a statului. Caci bisericile sunt oamenii insisi, cu nevoile si exigentele lor concrete. De aceea, cred ca bisericile si comunitatile religioase sunt mai bine plasate decat aparatele statului pentru a intelege mai repede unde se afla si care sunt cauzele fracturilor si dezechilibrelor sociale. Comunitatile confesionale trebuie sa se afle – spun acest lucru nu in calitate de reprezentant al Statului, ci ca persoana care face parte din biserica – in prima linia a razboiului, vazut si nevazut, pe care-l ducem impotriva suferintei, nedreptatii, bolii, violentei si tuturor celorlalte maladii ale societatii noastre.

De sapte ani, religia si-a recapatat locul central in societatea romaneasca. Bisericile si comunitatile sunt prezente la toate evenimentele majore ale vietii publice romanesti. Sunt consultate de fiecare data cand o alegere istorica trebuie facuta. La randul lor, bisericile si comunitatile confesionale trebuie sa-si asume raspunderi. Consider, cu tot respectul, ca aceste raspunderi nu se opresc la poarta lacasului de cult. Oamenii bisericii, responsabilii cultelor se cuvine sa mearga, potrivit propriei traditii si vocatiei lor specifice, acolo unde oamenii au nevoie de ei: in spitale, in inchisori, in camine de batrani, in asezaminte pentru orfani si copii abandonati, in institutii pentru handicapati, in unitati militare. Oamenii bisericii si responsabilii cultelor trebuie sa mearga acolo unde copiii strazii au nevoie de ei, trebuie sa se gandeasca acum la cei din pacate multi, pe care reforma ii va lasa temporar fara lucru. Altfel zis, cred ca oamenii bisericii, slujitorii comunitatilor nu trebuie sa astepte ca oamenii sa vina la ei. Menirea lor este aceea de a pleca in cautarea oamenilor, oriunde sunt chemati de acestia.

In aceste zile ale Pastelui, bucuria mea nu a fost deplina. Caci aceste zile au fost zguduite de omoruri, de talharii, de violuri. In aceste zile, in care toti eram sortiti bucuriei, semeni ai nostri au cazut victima violentei irationale si patimilor necontrolate ale unor concetateni ai lor. Este acum evident pentru toata lumea ca dispozitivul de represiune a criminalitatii cu care este dotat Statul de drept functioneaza din plin. Ca niciodata parca, organele de ordine isi fac datoria. Justitia se pronunta fara intarziere atunci cand e vorba de atingerea demnitatii si integritatii persoanei. Inchisorile noastre sunt de trei ori mai pline decat capacitatea lor. Pericolul, exagerand putin fireste, este ca o mare parte din preoti sa devina preoti de inchisoare. Mi se pare ca unul din rosturile slujitorilor cultului este tocmai acela de a-i impiedica pe semenii lor sa ajunga in astfel de locuri.

In calitate de presedinte imi doresc o prezenta mai activa a reprezentantilor bisericilor si comunitatilor religioase in toate instantele societatii civile, in toate organismele statului si, in primul rand, in scoala. Functia educatiei religioase am redescoperit-o dupa 1989. Bisericile sunt prezente in scoli. Sunt mandru ca in urma cu ani, ca rector al Universitatii din Bucuresti, am luat initiativa de a integra in institutiile de invatamant superior facultatile de teologie. Nu numai cele ale Bisericii Ortodoxe, dar si, intr-un spirit ecumenic, facultati de teologie catolica, greco-catolica sau baptista. Confesiunile sunt astazi active in sistemul nostru educational la toate nivelele. Lor le apartine acum sarcina de a valorifica la maximum aceasta oportunitate, de a-si transmite si perpetua credinta si traditiile.

Mi se pare ca, analizand cu luciditate tot ce s-a facut vreme de sapte ani, tot ceea ce am incercat sa acceleram de sase luni, relatiile dintre biserica si Stat – si folosesc in mod generic termenul biserica – sunt astazi global mai bune decat au fost vreodata. Ceea ce nu inseamna ca trec cu vederea probleme care inca exista si care sunt departe de a fi usoare si usor de rezolvat. Ele se refera, in primul rand, la chestiuni patrimoniale. Vreau sa va reamintesc insa ca numai statul totalitar este statul tuturor posibilitatilor, este statul care, intr-o buna zi, poate decide discretionar sa atribuie, sa confiste si sa redistribuie. Statul de drept este un stat care nu poate actiona decat prin lege. Dreptatea sa este o dreptate care ia in calcul, in permanenta, vointa cetatenilor, a tuturor cetatenilor; a majoritatii, ca si a minoritatilor. Caci cetatenii, prin alesii lor, fac aceste legi. Nimeni nu se poate substitui suveranitatii cetatenilor. Nimeni nu poate recurge, chiar si cu bune intentii, la acte brutale de vointa. Statul de drept este un stat al deliberarii, al consultarilor, al dezbaterilor, iar deliberarea cere timp. Cere sa fie ascultate toate partile, cantarite toate argumentele, evaluate toate riscurile, evitate toate nedreptatile.

De acum inainte, insa, timpul este in puterea noastra. Fara ca prin aceasta sa fi castigat dreptul de a-l comprima. Caci numai pentru Dumnezeu o mie de ani sunt ca o singura zi. Pentru noi este suficienta povara fiecarei zile.”

Adunări ale Oastei Domnului:

https://istoriecrestina.wordpress.com/ii-biserica-ortodoxa-rasariteana/4-oastea-domnului/

Slujirea Conducerii Bisericeşti de Caius Obeada

Nostra Aetate În Zilele Noastre

Slujirea Conducerii Bisericeşti de Caius Obeada

În urmă cu trei ani, ca să fiu mai precis pe data de 2 iulie, 2006 la ora 16:29 terminasem acest articol care trata subiectul „conducerii bisericeşti”. Având în vedere că există încă nemulţumiri şi neînţelegeri în tratarea acestei teme, m-am hotărât să lansez acest articol pierdut în arhiva scrierilor personale.

Într-un articol precedent explicasem că nu există ideea de „slujba păstorală” în contextul bisericii primare sau a învăţăturilor Noului Testament. De fapt apostolul Pavel ne învaţă că în viaţa bisericii unii dintre membri ei ajung prin chemarea Domnului să slujească ca  „bătrâni a bisericii” pentru beneficiu şi serviciul altora. În realitate aceşti chemaţi funcţionează ca supraveghetori deoarece ei sunt bătrânii bisericii, cu un dar duhovnicesc de păstori (pastori). Acesta este un punct critic şi foarte important de înţeles atât pentru cei chemaţi să slujească, cât şi pentru cei care ajung să fie slujiţi.

Dacă nu vedem sau înţelegem acest lucru, ajungem să deschidem uşa larg pentru o autoritate străină bisericii Sale, o autoritate care nu există pe paginile Sfintelor Scripturi. Printr-un studiu atent al scrierilor Noului Testament se poate descoperi că nici un text nu face afirmaţia sau ar fi prezentat o biserică cu „un” bătrân sau pastor (un termen mai cunoscut şi folosit în bisericile noastre). De fapt, Noul Testament vorbeşte despre supraveghetori, folosind termeni greceşti la plural ci nu la singular, o caracteristică cheie în înţelegerea de „conducere” a bisericii lui Cristos.

 Ideea unei biserici şi a unui păstor este necunoscută Noului Testament. Realitatea zilelor noastre ne confruntă cu ideea unui slujitor a bisericii numit „păstor”, în care toată autoritatea administrativă şi duhovnicească sunt investite în funcţia pastorală. Dar aceasta este o tradiţie introdusă bisericii în secolul 4 ci nu o învăţătură Biblică. Practica unui singur bătrân al bisericii, pastor sau episcop, în realitate înlesneşte pericolul de a porunci direcţia lui Hristos în biserică în baza unor convingeri personale şi nu a unei direcţii divine, aşa cum a demonstrat-o istoria bisericii de sute de ani.

Cei care susţin că pasajul din Apocalipsa (Apoc. 2:1) ar face referinţă la „îngerului Bisericii din Efes”, la forma singulară a unui caracter care ar reprezenta  biserica, ajung să introducă un sistem eclesiastic străin Scripturilor. De fapt, textul din Fapte 20:17 ne face cunoscut că biserica din Efes a avut mai mulţi bătrâni ci nu doar un înger / păstor. A trata şi explica texte biblice în afara contextului Scripturală dă o indicaţie cât de departe au mers unii pentru a susţine o doctrină care nu are nici un fundament pe paginile Noului Testament. Realitatea Biblică ne învaţă că Hristos este singurul care are autoritate asupra Bisericii Sale în care El îşi alege păstorii pentru slujirea turmei Sale.

IDENTITATEA CONDUCĂTORILOR SPIRITUALI ÎN BISERICA LOCALĂ

În contextul Noului Testament trebuie înţeles că „pastorul” este unul dintre bătrânii bisericii. Cuvântul grecesc folosit pe paginile bibliei pentru bătrânii bisericii este PRESBUTEROS, de unde vine cuvântul „presbiter”. În termeni generali un „presbiter” este un bătrân al bisericii nu ca funcţie ci ca vârstă. Noul Testament foloseşte acest termen numai la plural în contextul conducerii bisericii, aşa cum se poate vedea în pasajul din 1 Timotei 4:14, unde se foloseşte pluralul „ceata presbiterilor”.

Este evident, în contextul istoric al primului secol, că traducerea cuvântului presbiter făcea referinţă  la „un om mai în vârstă”, dar în acelaşi timp era folosit ca titlu pentru conducătorul sinagogii, a cărui datorie era să conducă şi să înveţe.” În 1 Timotei 5:17 bătrânii bisericii sunt prezentaţi drept „cârmuitori”, care prin virtutea poziţiei şi a lucrărilor merită onoare dublă.

 Termenul „bătrânul bisericii” pune accentul pe caracterul omului, ceea ce este el, matur. În schimb, termenul  „Episcop” accentuează funcţia omului ca şi conducător, supraveghetor, administrator. Iar termenul de „pastor” accentuează lucrarea omului de a îngriji, a păzi, a proteja, a hrăni şi a conduce. Toţi trei termenii găsiţi pe paginile Noului Testament se referă la aceeaşi slujbă, dar accentuează un aspect diferit al ei.

Trebuie observat că bătrânii bisericii sunt păstori şi în acelaşi timp cârmuitori. Există înţelegerea greşită în zilele noastre că bătrânii bisericii sunt un consiliu de oameni cu mai mare autoritate decât diaconii, dar mai mică decât cea a păstorilor. Uneori bătrânii bisericii sunt văzuţi ca şi reprezentanţi ai adunării, aleşi pentru un anumit timp pentru a reprezenta interesele bisericii pastorului şi să îl sfătuiască cu privire la chestiuni legate de biserică. În alte biserici bătrânii bisericii sunt un consiliu de conducere pus deasupra pastorului. Aceste idei reflectă o înţelegere greşită a bătrânului bisericii din Noul Testament.

Păstorii sunt bătrânii bisericii în conceptul Nou Testamental, aşa cum bătrânii bisericii sunt păstori. Scriptura, în mod deliberat, prezintă pe un bătrân al bisericii ca presbiter – episcop – pastor, responsabilităţi şi caracteristici a unui personaj ales de Cristos spre slujire.

COMPETENŢE ALE CONDUCĂTORILOR SPIRITUALI ÎN BISERICA LOCALĂ

Problema competenţei conducătorilor spirituali are o mare importanţă în viaţa bisericii. Datorită naturii slujbei, este mai preferabil pentru o biserică să nu aibă bătrâni decât să aibe nişte caractere care să funcţioneze ca bătrâni. Nu este un lucru mai periculos pentru o biserică decât să aibe conducători care nu cunosc bine Scripturile, şi care nu sunt conştienţi că ei nu cunosc Scripturile. Realitatea zilelor noastre ne face cunoscut că această condiţie pare să fie un fenomen obişnuit al bisericilor noastre.

Pavel ne face cunoscut că cârmuitorii bisericii trebuie să fie oameni care să fie bine informaţi în teologie şi să fie capabili să mânuiască Cuvântul lui Dumnezeu. O condiţie esenţială în calificarea de bătrân bisericesc, o statornicie doctrinară şi trăire exemplară în biserica lui Cristos. Pavel ca să ajute biserica Domnului, în pasajele din 1 Timotei 3:1-7 şi Tit 1:6-9 dă o listă de cel puţin douăzeci şi şase de cerinţe care trebuie să fie împlinite de un om pentru a fi considerat ca bătrân al bisericii.

1 Timotei 3:1-7

1. Fără vină. Termenul grec ANEPILEMPTOS, înseamnă „care nu poate fi prins”, adică, ireproşabil, care nu poate fi asaltat. El sugerează că acesta este cu adevărat demn de reputaţia sa bună. Acest cuvânt nu înseamnă fără păcat sau fără greşeală, ci indică faptul că caracterul şi evlavia sa nu pot fi asaltate.

2. Soţul unei singure soţii,sau mai exact, un bărbat cu o singură femeie (mias gunaikos andra). Aceasta nu este, aşa cum îşi imaginează unii, o cerinţă ca toţi bătrânii bisericii să fie căsătoriţi, deşi prezumţia lui Pavel poate fi şi că bătrânul bisericii (episcopul) să fie căsătorit. Aceasta este mai degrabă o cerinţă morală: el trebuie să fie „un om cu o singură femeie”, un om care nu flirtează şi care nu are ochi pentru toate femeile ci care este credincios soţiei sale. Întâmplător, această calificare nu poate fi îndeplinită niciodată de o femeie. Nu contează cât de evlavioasă şi de talentată ar putea fi femeia, ea nu poate fi niciodată soţul unei singure soţii, un om cu o singură femeie.
3. Precaut sau cumpătat.Acest cuvânt, NEPHALIOS, implica original abstinenţă de la alcool, dar a început să aibă şi un sens figurat semnificând, „cumpătat” sau „sobru”, „lucid”.
4. Cumpătat.Acest cuvânt SOPHRON, vorbeşte despre autocontrol. El implică ideea de atent, sensibil, sănătos la minte. El nu este totdeauna clovnul; el este serios.
5. Cu un comportament bun.Aceasta înseamnă „ordonat, bine aranjat” KOSMIOS. Mintea sa şi omul său interior sunt în ordine bună şi ele sunt evidente prin trăirea sa exterioară şi prin atitudinea sa.
6. Ospitalier.Acest termen PHILOXENOS, înseamnă literal „iubitor de străini” şi implică ideea de ospitalitate, generozitate faţă de oaspeţi şi deschidere faţă de toţi, nu selectarea câtorva persoane. Uşa sa este întotdeauna deschisă şi preşul său de bun venit este întotdeauna afară, în special pentru oamenii care sunt sub îngrijirea sa. El nu ezită în a-i lăsa pe alţii să îl vadă în viaţa sa familială.
7. În stare să înveţe.În timp ce unii bătrâni ai bisericii sunt mai talentaţi decât ceilalţi şi în timp ce unii pot fi mai dedicaţi slujirii publice din Cuvânt, cu toate acestea, toţi bătrânii bisericii trebuie să fie „talentaţi în învăţătură”. Această calificare implică faptul că bătrânul bisericii au o înţelegere superioară a Cuvântului lui Dumnezeu şi o dedicare hotărâtă de a învăţa. Mai mult, el trebuie să fie un student harnic al Scripturilor, cu o pasiune pentru adevăr şi o voinţă pentru a „munci” în Cuvânt. Dacă un pastor trebuie să îşi hrănească turma, el trebuie să aibă o anumită abilitate de a transmite Cuvântul şi el trebuie să fi obţinut o anumită măsură de cunoştinţă din el.

   8. Ne dedat la vin.Acest termen PAROINOS, de la para, lângă, şi OINOS, vin, semnifică literal, „[unul care] nu [întârzie] lângă vinul [său]”. Adică el nu este dependent de vin. El îl poate controla, vinul nu îl controlează.

   9. Nu este bătăuş. Un bătrân al bisericii trebuie să se controleze pe sine şi trebuie să fie „dedat la bătaie” sau dedat la violenţă. El nu trebuie să fie tipul acela de om care poartă o aşchie pe umăr sau unul care are un caracter iute.

   10. Ci răbdător. (următorul în ordinea textului grecesc). În contrast cu a fi violent, bătrânul bisericii este „îngăduitor” şi nobil, blând, împăciuitor, tolerant, just.

   11. Nu se ceartă. AMACHOS (următorul în ordinea textului grecesc) El nu este „un luptător, este potrivnic faţă de luptă”. El nu este nici măcar înclinat spre astfel de lucruri, fie ele fizice sau verbale. El nu se luptă şi nu se ceartă.

   12. Nu este lacom de vre-un câştig murdar. Acest termen APHILARGUROS semnifică faptul că el „nu este un iubitor de bani, nu este îndrăgostit de bani”. Comoara pământească nu este scopul său şi el nu slujeşte pentru bani. Aceasta implică mai departe că el este generos, nu este foarte posesiv cu binecuvântările sale materiale.

   13. Unul care îşi conduce bine casa sa având copii supuşi. Bătrânul bisericii nu este caracterizat ca având o soţie sau o familie nesupusă; mai degrabă el îşi conduce bine casa sa. Un om care nu poate să îşi conducă bine casa sa nu este doar nepotrivit ci nu este în stare să conducă biserica.

   14. Nu este un începător. El nu este un „nou plantat”, un nou convertit. Evident, ideea vârstei este implicată, dar accentul cade pe maturitate, fie că are optsprezece sau cincizeci de ani. Maturitatea nu vine automat cu notele sale, chiar dacă el este de la un colegiu creştin.

   15. El are o mărturie bună din partea celor din afară. El trebuie să aibă o reputaţie bună cu cei din afara bisericii. El trebuie să fie unul care are o reputaţie bună cu cei din afara bisericii. El trebuie să fie unul care are un nume bun în comunitate.

   Tit 1:6-9

   16. Fără vină. (ANEGLETOS) În esenţă este la fel ca şi în 1 Timotei 3:1 deşi nu este folosit acelaşi cuvânt. Bătrânul bisericii trebuie să fie „fără reproş, care nu poate fi inculpat”.

8. Are copii credincioşi care nu sunt acuzaţi de dezordine sau nesupunere.Din nou în esenţă este la fel ca în 1 Timotei 3:4-5 dar adaugă ideea credinţei copiilor: nu numai că ei se poartă frumos şi sunt disciplinaţi, ci şi ei sunt credincioşi. Viaţa lor urmează credinţa.
9. Fără vină ca şi administratori ai lui Dumnezeu.„Fără vină” este la fel ca în 1 Timotei 3:2 dar aceasta adaugă ideea administrării la aceasta. El trebuie să fie un bun administrator al lucrurilor pe care Dumnezeu i le-a dat.

   19. Nu este încăpăţânat.Un bătrân al bisericii nu trebuie să fie îndărătnic, încăpăţânat, sau să nu vrea să îi asculte pe alţii. El nu trebuie să insiste întotdeauna asupra punctului său de vedere propriu sau asupra drepturilor sale.

   20. Să nu fie iute la mânie. El nu este înclinat la mânie. El nu are un temperament iute.

   21. Nu este dedat la un câştig murdar. Acest termen (AISCHROKERDES) SEMNIFICĂ „NU LACOM DE UN CÂŞTIG RUŞINOS” Bătrânul bisericii nu trebuie să fie unul care doreşte să facă bani prin metode dubioase. Din nou, el nu se concentrează pe lucrurile materiale ci pe cele spirituale.

   22. Un iubitor de oameni buni. Această traducere este prea restrictivă. Cuvântul PHILAGATHOS implică mult mai mult; el este „un iubitor de ceea ce este bun,” fie de bărbaţi sau de femei sau de lucruri sau de adevărul în sine.

   23. Corect. El este „cinstit”, corect, imparţial, obiectiv, în stare să ia decizii bazate doar pe principii.

   24. Sfânt. Un bătrân al bisericii trebuie să fie un om „pios” (OSIOS).

   25. Cumpătat. El trebuie să aibă „autocontrol, să se conducă pe sine”, în stare să îşi controleze pasiunile impulsive. El este supus voii lui Dumnezeu.

   26. Ţine Cuvântul credincios. Aceasta implică o cunoaştere minuţioasă a Scripturilor şi o dedicare faţă de ele.

   Acestea sunt competenţele care trebuie să le îndeplinească fiecare bătrân al bisericii.

   Accentul

   În timp ce mai multe abilităţi sunt necesare, cum ar fi învăţarea şi conducerea, accentul acestor competenţe este în mod clar asupra caracterului. Apostolul nu este atât de preocupat de daruri, ranguri, popularitate sau alte chestiuni care azi sunt considerate importante. El este preocupat în primul rând de caracterul omului. El trebuie să fie matur şi sfinţit.

Nu numai că el trebuie să îndeplinească cerinţele pentru un bătrân al bisericii, ci privind mai departe, apostolul Petru a scris specific despre patru lucruri critice pe care trebuie să le facă un om dacă el va fi recunoscut ca şi Bătrân al bisericii:

1. Păstorirea – Petru şi-a amintit ceea ce Domnul i-a spus în Ioan 21:15-17: „Mă iubeşti? Atunci paşte mieluşeii mei … paşte oiţele mele … şi paşte oile mele.” Petru a răspuns spunând: „Tu ştii toate lucrurile, tu ştii că te iubesc …” Aici Domnul îi spune lui Simon că baza păstoritului este dragostea. Dragostea pentru oi? Nu, ci dragostea pentru Domnul Isus. Petru este direcţionat pentru a-şi concentra atenţia sa mai degrabă asupra Domnului Isus decât asupra oilor – într-o descriere normală a slujbei accentul ar fi pus pe descrierea slujbei … păstorirea oilor. Dar în acest caz, nu este aşa ci accentul trebuie să fie pus pe Însuşi Domnul Isus.

Această numire curge din dragostea pentru Domnul. Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dar amintiţi-vă că este turma Sa. Bătrânii bisericii trebuie să fie evaluaţi în dragostea lor şi în relaţia lor spirituală cu Isus. Aplicând la biserică, bătrânii bisericii individual nu trebuie să răspundă la ceea ce vrea Dl. Pastor sau la ceea ce vrea cel mai extravertit Bătrân al bisericii, ci la ceea ce vrea Domnul. Urmărind ceea ce fac păstorii adevăraţi cu oile lor, ei trebuie să îndeplinească următoarele datorii:

  a. să creeze o atmosferă fără frică (ca un păzitor)

b. să risipească conflictele dintre oi şi să potolească disputele
c. să le îngrijească de purici / muşte (hrană şi linişte)
d. să le furnizeze mâncare şi apă (păşuni verzi, ape de odihnă)

2. Conducând prin descoperirea voii lui Dumnezeu– Dacă Isus Hristos este Domnul Bisericii aşa cum spune El, El va trebui să conducă biserica. Întrebarea este: „Cum putem descoperi cu adevărat care este mintea Domnului într-un fel pragmatic ca să putem şti ce vrea El ca noi să facem?” Aşa cum am văzut în Fapte 15 se spune că „toţi conducătorii au căzut de acord conduşi de Duhul Sfânt”. Acest capitol oferă un exemplu al legării şi dezlegării legislative adusă de Duhul Sfânt. Acest capitol se termină cu o secţiune care arată că Dumnezeu a acceptat Neamurile ca membre ale bisericii Sale.

Azi nu mai avem apostolii ca să ne ajute să luăm decizii, dar avem, aşa cum au avut apostolii în biserica primară, pe Duhul Sfânt să ne călăuzească în deciziile noastre când ne uităm în Cuvânt (Ioan 16:13). Trebuie să observăm faptul că în timp ce azi este un obicei să presupui că majoritatea este corectă şi că majoritatea ar trebui să conducă, scriitorii Noului Testament nu au sugerat niciodată că deciziile bisericii ar trebui să fie luate în acest fel. Votul nu este convocat sau prescris niciodată. Nici unul. Niciodată.

Bisericilor li se porunceşte să lucreze împreună şi în unitate şi în înţelegere. Nu majoritatea ci unanimitatea este norma! „Fiţi cu un cuget” (2 Corinteni 13:11) „… faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.” (Filipeni 2:2) Cum este dobândită unanimitatea? Cu siguranţă nu printr-un vot. Un vot este o cerere pentru despărţire. Unanimitatea se realizează foarte uşor doar atunci când oamenii evlavioşi conduc responsabil, şi oamenii evlavioşi se supun de bună voie (Evrei 13:7, 17). Pentru a căuta mintea lui Hristos trebuie să urmăm trei reguli:

 a,Nu este permisă răsucirea nici unui braţ.

b. Toţi trebuie să vorbească despre problemă.
c. Acordaţi timp pentru o decizie şi nu purtaţi de grijă cu privire la consecinţele privitoare la cât de mult durează până se ia decizia.

3. Domnind peste ea – structura bisericii este „Orizontală” în natură. Aceasta înseamnă că există un Cap, Isus Hristos şi toţi îi raportează Lui. Deci îl avem pe Hristos la un nivel şi restul Trupului primeşte ordinele lui de la Cap la următorul nivel folosind darurile pe care Duhul Sfânt le-a dat lor în misiunile respective în care Domnul le-a aşezat. Şi apoi Conducătorii şi Bătrânii bisericii care sunt „slujitorii tuturor” sunt în esenţă sub membrele Trupului dacă ar fi să alcătuim o diagramă organizatorică.

Misiunile sunt stabilite de El cu membrele Trupului Său ducând misiunea unde El i-a aşezat. Slujba unui bătrân al bisericii este să meargă lângă aceşti oameni şi misiuni ca un consilier / sfătuitor, cineva care să sară cu idei şi cineva care are grijă şi care se va ruga pentru oamenii implicaţi în misiunea lor.

 Amintindu-ne că ea este biserica Domnului şi că întregul consiliu al bătrânilor bisericii stă împreună căutând mintea Domnului, rezultatul va fi că niciodată nu vom avea bătrâni ai bisericii „Stăpânind peste ea”, deoarece ei sunt toţi slujitori care caută o decizie unanimă cu privire la ceea ce doreşte Domnul pentru Biserica Sa.

4. Fiţi exemple – „Priviţi la cei care conduc şi considerând sfârşitul vieţii lor, imitaţi-le credinţa.” Aceasta este ceea ce trebuie să facă Bătrânii bisericii. Ei trebuie să trăiască în faţa tuturor astfel ca alţii să vadă sfârşitul vieţii lor şi umblarea lor spirituală în viaţa lor de acasă, la lucru, în comunitatea lor, etc…. Văzând conducerea lor slujitoare şi stilul lor de viaţă al Noului Legământ oile în schimb vor fi convinse să se supună şi să îl urmeze şi ele pe Domnul lor.

NOTE DE SUBSOL
1. Servant Leadership and Eldership, note din Conferinţa Pastorilor PBC din 1992
2. A Pastors Authority, Ray C. Stedman
3. Spiritual Leaders in the Local Church, Fred G. Zaspel
4. Leadership Authority in the Church, DD Paul Benware
5. Authority, Maryn Lloyd-Jones
6. Shepherds and Sheep, Jerram Barrs
7. Church Authority,, Leland M. Haines

http://publicatia.voxdeibaptist.org/editorial_feb09.htm

Între Hong Kong și Covid, China multiplică antagonismele: „A trecut vremea când chinezii depindeau de bunul plac al altora pentru supraviețuirea lor”

de R.M.     HotNews.ro
Vineri, 3 iulie 2020, 20:41 Actualitate | Internaţional  Xi Jinping si Vladimir Putin
Foto: kremlin.ru

Stimulată de controlarea crizei Covid-19 și de izolaționismul marelui rival american, China multiplică teritoriile de confruntare cu restul lumii fără a avea, aparent, teama de condamnări sau de sancțiuni internaționale, potrivit unei analize AFP.

Pe fondul imensei puteri economice, gigantul asiatic a renunțat la reținerea diplomatică sub domnia președintelui Xi Jinping care, de la venirea sa la putere, în 2012, a „scos sabia din teacă”, după cum spune sinologul Steve Tsang, de la Școala de studii orientale și africane din Londra (SOAS).

„A venit momentul pentru China să-și ocupe locul său sub soare”, a rezumat el.

O poziție care se poate explica prin necesitățile de politică internă: chiar dacă a redus considerabil contagiunea, țara rămâne afectată de gravele consecințe economice ale noului coronavirus, observă politologul Ling Li, de la Universitatea din Viena.

Fermitatea Beijingului ajută la „consolidarea legitimității Partidului (comunist chinez, PCC) și a liderilor săi”, spune Li Mingjiang, de la Universitatea națională de tehnologie Nanyang din Singapore.

„Toată politica externă chineză are o rezonanță interioară. Naționalismul și celebrarea forței par să predomine asupra marxismului”, notează sinologul François Godement, de la Institutul Montaigne.

Războiul Covid cu Statele Unite

Război comercial, tehnologic și diplomatic, sancțiuni reciproce. Confruntarea dintre primele două mari puteri mondiale a căpătat o amploare spectaculoasă sub Donald Trump și s-a exacerbat cu coronavirusul, iar președintele american nu pierde nicio ocazie să reamintească Beijingului și lumii întregi că epidemia a apărut în China.

Iar incapacitatea țărilor occidentale de a stopa epidemia a „întărit PCC, a sporit încrederea sa și l-a încurajat să acționeze mai îndrăzneț”, subliniază Ling Li.

„Dintr-o ghiulea, criza Covid a devenit un atu tactic pentru China”, crede și Godement.

Securitatea națională la Hong Kong

Ignorând avertismentele țărilor occidentale, Bejingul a mers în marș forțat și a promulgat marți o lege privind securitatea națională în Hong Kong, care ar putea marca un recul fără precedent al libertăților în fosta colonie occidentală. Textul a fost adoptat cu ușile închise și în mai puțin de șase săptămâni de parlamentul chinez, ocolind Consiliul legislativ din Hong Kong.

„Acest lucru nu vă privește”, a răspuns la amenințările occidentale cu sancțiuni Zhang Xiaoming, un înalt oficial responsabil cu afacerile pentru Hong Kong din Beijing, în momentul în care în fosta colonie apar primele arestări. „Nu mai este vremea când chinezii depindeau de bunul plac al altora pentru supraviețuirea lor”.

Disputa pașapoartelor cu Londra

Fosta putere colonială a provocat furia Beijingului când a anunțat intenția de a extinde accesul la naționalitatea pentru, potențial, milioane de oameni din Hong Kong. Beijingul își rezervă dreptul de a adopta „măsuri adecvate” de retorsiune.

Amenințări aeriene cu Taiwan

Pentru puterea din insulă, comportamentul regimului comunist în Hong Kong este dovada că principiul „O țară – două sisteme”, pe care l-a propus fostei colonii, nu este viabil. Armata chineză și-a multiplicat în ultimele luni incursiunile în spațiul aerian taiwanez.

Război cu mâinile goale cu India

Morți în Himalaia. Pentru prima oară în ultimii 45 de ani, soldați chinezi și indieni au murit în timpul unor lupte cu mâinile goale în 15 iunie într-un sector contestat de graniță. Cele două state aruncă vina unul pe celălalt, dar New Delhi a acuzat 20 de morți, în condițiile în care Beijingul nu a oferit niciun bilanț. Ca răspuns, guvernul indian a blocat zeci de aplicații chineze foarte populare în țară, în timp ce consumatorii boicotează produsele chineze.

Frontul judiciar cu Canada

Relațiile dintre China și Canada s-au tensionat de la momentul arestării în Vancouver, la sfârșitul lui 2018, a lui Meng Wanzhou, cadru de rang înalt în gigantul chinez al telecomunicațiilor Huawei, la cererea Statelor Unite.

Zece zile mai târziu, Beijingul a arestat doi canadieni, acuzați de spionaj, și acum aproape că nu mai ascunde intenția de a-i folosi ca monedă de schimb. Relațiile riscă să ajungă la un nivel minim dacă Ottawa o extrădează pe Meng în SUA.

Sancțiuni economice pentru Australia

Beijingul a primit foarte prost o sugestie australiană de a deschide o anchetă internațională asupra apariției noului coronavirus, la finalul lui 2019, în Wuhan, în centrul Chinei.

Regimul chinez a blocat importuri australiene, în timp ce Canberra anunță o politică de reînarmare pentru a face față avansului militar al Chinei.

Zgomot de bocanci în marea Chinei

Beijingul efectuează în această săptămână exerciții militare în marea Chinei de Sud, o zonă pe care și-o dispută cu alte țări din regiune.

Vietnamul a condamnat aceste manevre, la fel ca și Statele Unite, care trimit în mod regulat nave de război în regiune în numele libertății de navigație, cu riscul de a provoca „un incident”, după cum avertizează Beijingu

Atenție la polițele RCA emise electronic: Poliția le vrea pe suport de hârtie, în original, iar amenzile pot ajunge la mii de lei

Cum era viața în Brașovul de acum câteva sute de ani – De la ciumă, foc și execuții, până la cărți valoroase și mirodenii aduse din depărtări

5 sate fermecătoare din România pe care să le descoperi în această vacanță

Tot ce trebuie să știi dacă vrei să mergi în Grecia: 7 întrebări și răspunsuri concrete

FOTO Cum arată Judecătoria Craiova în plină pandemie. La fel ca anul trecut: Zece magistrați înghesuiți într-un birou minuscul / Toaleta, tot insalubră

VIDEO Stațiile M5: Cum arată depoul și stația Valea Ialomiței de pe Magistrala 5 din Drumul Taberei

Subiectele zilei

Sambata, 4 Iulie 2020

Tot ce trebuie să știi dacă vrei să mergi în Grecia: 7 întrebări și răspunsuri concrete Guvernul elen a stabillit cum vor fi primiți turiștii în țară , existând protocoale pentru fiecare modalitate (aeriană, pe mare sau uscat) prin care aceștia ajung în Grecia. Turiștii

citeste tot articolul

Icoane din vremea lui Mihai Viteazul și Matei Basarab, scoase la vânzare „Sângele apă nu se face”, întrucât credința a reprezentat, de-a lungul istoriei, liantul care a păstrat unit poporul român, iar simbolul acesteia au fost icoanele.

citeste tot articolul

Orban: Dacă astăzi ar trebui să iau decizia pentru mâine, aș propune prelungirea stării de alertă Premierul Ludovic Orban afirmă că dată fiind creșterea numărului de cazuri d einfectare ar decide prelungirea stării de alertă dacă ar trebui ca astăzi să ia această hotărâre pentru mâine.

citeste tot articolul

DOCUMENT Noi criterii pentru carantină și izolare în cazul persoanelor care intră în România din alte state / Care sunt excepțiile Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat vineri o hotărâre prin care stabilește noi criterii pentru exceptarea de la izolare la sosirea în România. Astfel, în

citeste tot articolul

FOTO Cum arată ”distanțarea fizică” pe Aeroportul Otopeni. Sute de oameni, înghesuiți din cauza controalelor anti-Covid Sute de oameni au așteptat înghesuiți în spațiul de la terminalul sosiri de pe Aeroportul Henri Coandă, din cauza numărului mic de angajați ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) care

citeste tot articolul

Turiștii români, obligați și după 10 iulie să stea în carantină dacă vizitează Anglia / MAE român: O nouă evaluare va fi făcută la sfârșitul lunii Turiștii din 59 de state și teritorii care merg în Anglia nu vor intra în carantină de pe 10 iulie, a anunțat guvernul britanic, relatează Reuters. România nu se află pe această

citeste tot articolul

Între Hong Kong și Covid, China multiplică antagonismele: „A trecut vremea când chinezii depindeau de bunul plac al altora pentru supraviețuirea lor” Stimulată de controlarea crizei Covid-19 și de izolaționismul marelui rival american, China multiplică teritoriile de confruntare cu restul lumii fără a avea, aparent, teama de condamnări sau de

citeste tot articolul

FOTO Cum arată Judecătoria Craiova în plină pandemie. La fel ca anul trecut: Zece magistrați înghesuiți într-un birou minuscul / Toaleta, tot insalubră Revista Forumul Judecătorilor a repostat o serie de fotografii ilustrând că Judecătoria Craiova este la fel de insalubră în pandemie, precum era și înainte, iar zeci de magistrați

citeste tot articolul

Fără precedent: Un ofițer de securitate recunoaște că a făcut poliție politică. Membru CNSAS: E prima reacție de bun-simț din partea unui fost purtător al uniformei de securist Germina Nagâț, membru al Consiliului Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, semnalează primul caz în care un ofițer de Securitate chemat în instanță de CNSAS pentru

citeste tot articolul

?Liga 1: Gaz Metan Mediaș vs CSU Craiova 1-2 / Oltenii, pe primul loc în clasament după ce au întors scorul ? Formația Universitatea Craiova a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Gaz Metan Mediaș, într-un meci din etapa a șasea a play-off-ului Ligii I,

citeste tot articolul

Coronavirus în lume: Nou record de infecții în Statele Unite / Rusia se apropie de 10.000 de decese Cel puțin 53.069 de noi contaminări cu coronavirus au fost înregistrate în Statele Unite în 24 de ore, un nou record de la începutul pandemiei. În Federația Rusă bilanțul

citeste tot articolul

VIDEO Neamțul care vrea să fie primarul Timișoarei. Povestea lui Dominic Fritz Dominic Fritz s-a născut în Germania și a ajuns pentru prima oară în România, în 2003. Abia terminase liceul. A lucrat un an ca voluntar la o casă de copii din cartierul

citeste tot articolul

7 puncte ale planului de relansare economică al PNL care merită re-discutate, în opinia ?Confederația Patronală Concordia Se vorbește despre transformarea digitală a României, dar trebuie spus răspicat: avem nevoie de legislație care să permită utilizarea semnăturii electronice avansate (blocată de ani de zile la

citeste tot articolul

OMS: Aproape o treime din eșantioanele COVID-19 prezintă mutație Aproape 30% din datele de secvențiere a genomului din eșantioane de virus COVID-19 colectate de Organizația Mondială a Sănătății au arătat semne de mutație, dar nu există dovezi că a dus la o boală

citeste tot articolul

Cum transformă pandemia COVID orașele și arhitectura clădirilor: pietonul în centrul atenției, clădiri inteligente care se pot transforma în funcție de nevoi În România, în majoritatea orașelor, trotuarele sunt un lux, acestea fiind de fapt niște parcări uriașe, iar pietonii sunt nevoiți să se strecoare printre mașini sau să meargă pe

citeste tot articolul

La s ingurul punct rutier de frontieră dintre Bulgaria și Grecia deschis traficului nu mai sunt cozi / Un al doilea e deschis pentru intrarea în Grecia, dar numai pentru situații speciale – MAE Singurul punct de frontieră dintre Bulgaria și Grecia deschis traficului rutier pentru turiști, la acest moment, este Kulata-Promachonas, unde în ultimele două zile au fost cozi kilometrice, iar

citeste tot articolul

Remdesivir devine primul medicament autorizat în Uniunea Europeană pentru COVID-19, după ce a primit undă verde din partea CE Comisia Europeană a autorizat vineri „punerea pe piață condiționată” în Uniunea Europeană a antiviralului Remdesivir, utilizat în tratamentul pacienților infectați cu noul

citeste tot articolul

Putin îi ironizează pe angajații ambasadei SUA care au afișat steagul LGTB Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ironizat vineri Ambasada SUA de la Moscova, care a afișat un steag curcubeu pe fațada clădirii la sfârșitul lunii iunie, afirmând că asta

citeste tot articolul

Tătaru: Am creat un grup de lucru care va pune în concordanță cerințele CCR privind carantinarea și izolarea Ministrul Nelu Tătaru a afirmat, vineri seară, că Ministerul Sănătății, Ministerul de Interne și Ministerul Justiției au creat un grup de lucru în vederea înaintării unui proiect de lege

citeste tot articolul

Aviz negativ pentru candidatura lui François-Louis Michaud la Autoritatea Bancară Europeană: „Avem nevoie de un candidat femeie” Candidatura francezului François-Louis Michaud pentru postul de director executiv al Autorității bancare europene a fost respinsă de o comisie a Parlamentului European, care a acuzat faptul că

citeste tot articolul

Canada: 22 de capte de acuzare împotriva bărbatului înarmat care s-a plimbat pe lângă casa lui Trudeau Bărbatul arestat joi în apropierea reședinței premierului canadian, Justin Trudeau, la Ottawa, a fost pus sub acuzare și nu mai puțin 22 de acuzații au fost formulate împotriva lui,

citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-international-24152284-hong-kong-covid-china-donald-trump-xi-jinping.htm?cfnl=

Revista presei de propaganda: Despre mândria de a fi homosexual, legalizarea parteneriatelor civile și concerte pro LGBT

DE RALUCA OANȚĂ  /   ȘTIRI, MASS-MEDIA   /   Publicat: Vineri, 03 iulie 2020, 15:04   /   Actualizat: Vineri, 03 iulie 2020, 15:12   /   9 comentarii
FOTO: Modernism.ro

Promovarea homosexualității este nelipsită din presa românească, zi de zi fiind bombardați cu mesaje cheie, fie de susținere a ideologiei progresiste pro LGBT, fie de denigrare, prin etichetarea ca fiind extremism religios sau conspirație pro rusă, a oricărei opinii critice.

Așadar, în această săptămână, aflăm că sunt în regulă reclamele cu bătrâni homosexuali, că toată sfera conservatoare din UE sprijină drepturile minorităților sexuale, în timp ce lumea întreagă cântă și dansează în cadrul unor concerte organizate în sprijinul comunității LGBT.

Dexonline: propagandă sf [At: BĂLCESCU, M. V. 141 / Pl: ~de (înv) ~dii / E: fr propagande] 1 Acțiune organizată de răspândire în mase a unor idei care prezintă și susțin un partid politic, o teorie, o concepție etc., cu scopul de a le face cunoscute și acceptate, de a câștiga adepți etc. Si: (îvr) propaganție. 2 (Rar) Acțiune de lămurire, de convingere. Provocarea noastră: găsiți o știre în mass-media românească în care un homosexual, sau mai mulți, e prezentat și într-o lumină negativă. Succes!

Știrile curcubeu arată cam așa:

Interviu Mihaela Miroiu (Spotmedia.ro, 30 iunie)

„Așa că îi înțeleg că au spus: nu știu ce imagine au oamenii despre homosexualitate și homosexuali, dar eu sunt o doamnă de 70 de ani, lesbiană și nu fac rău nimănui. Pot să le înțeleg supărarea că imaginea lor nu e acceptată. E supărător pentru ei să nu găsească nici măcar un cuplu homosexual în tot ce înseamnă publicitate.”

„La ora actuală, nu există niciun conservator sau creștin-democrat respectabil în zona UE care să fie împotriva drepturilor minorităților sexuale. Avem însă împotrivă extremiștii de dreapta, inclusiv fundamentaliștii religioși”.

Muntenegru a legalizat parteneriatul civil între persoane de același sex (Agerpres, 2 iulie)

Organizația pentru apărarea drepturilor comunității LGBTQ din Muntenegru a salutat adoptarea legii spunând că este ‘„o mare victorie” și „un pas către libertatea noastră și către libertatea tuturor cetățenilor din Muntenegru”.

Referendum Rusia (Adevărul, 30 iunie)

„Votează sau homosexualii îți iau copiii. Strategia folosită de Putin pentru a-i scoate pe ruși la vot a fost utilizată și de Coaliția pentru Familie. Instituțiile media Pro-Kremlin folosesc drepturile LGBTQ pentru a trage linii imaginare de demarcație între ordine și haos, virtute și viciu, Rusia și Occident”.

Mesaj de solidaritate Pride transmis de Comisia Europeană (Libertatea, 29 iunie)

Comisia Europeană: Guvernele trebuie să susțină persoanele LGBTI+ combătând stigmatizarea socială la care acestea sunt încă expuse.

Scrisoare studenți pro ideologie de gen (Libertatea, 29 iunie)

44 de studenți la Științe Politice, în cadrul UB, reacționează la declarațiile lui Cătălin Avramescu și cer decanului să clarifice poziția facultății pe tema identității de gen.

Sondaj UNICEF educație sexuală școli (Edupedu, 30 iunie)

Unul din 3 adolescenți simte o presiune legată de înfățișarea fizică, iar 42% declară că au fost hărțuiți sau agresați pe motive de gen, arată un sondaj UNICEF. 52% sunt îngrijorați de amendamentul care interzice schimbul de informații privind egalitatea de gen în școli și universități

Gay Pride 2020, marcate prin ediții majoritar virtuale, după 50 de ani de la înființarea evenimentului (Agerpres, 28 iunie)

Câteva mici manifestații au marcat această aniversare specială, însă cele mai multe dintre paradele gay din acest an au fost grupate sub eticheta „Gay Pride”, un eveniment virtual.

Concert LGBT (Adevărul, 28 iunie)

Artiști și personalități dintre cele mai renumite s-au unit într-un concert de susținere a drepturile comunității LGTBIQ+ care nu și-a mai putut organiza tradiționalele din cauza pandemiei.

OPINII

Ziua Libertății Fiscale

de Ovidiu Tânjală

În 4 iulie angajatul român încetează să mai muncească pentru a-și plăti taxele, începe să muncească pentru el însuși.

Nepoveste

de George Daniel S.

După oameni și păsări, m-am gândit să vă spun o nepoveste pe care am auzit-o deunăzi

Dr. Vasile Astărăstoae: Dilema etică: internare obligatorie sau izolare?

de Dr. Vasile Astărăstoae

La momentul elaborării măsurilor de combatere a epidemiei Covid-19, nimeni nu a analizat conflictele etice produse și modul în care pot fi rezolvate.

Sub imperiul necesității: „noua-normalitate” a epocii post-corona

de Bogdan Munteanu

Viața sau libertatea? 

Două poze

de Ovidiu Tânjală

Alăturate acestui text putem vedea două fotografii. Prima fotografie este una istorică, este una dintre cele mai cunoscute fotografii color, este un reper al așa numitei arte fotografice.

De ce cântă păsările?

de George Daniel S.

Ca să îți facă ție plăcere, ca să te bucure. Te-ai întrebat vreodată, privind culorile toamnei sau triumful primăvăratic al vieții din flori, cum ar fi fost lumea oamenilor fără ele?

Zodia virusului și altele (XV)

de Valerian Stan

*Cele aproape 3,5 milioane de români care au ieșit și au votat la referendumul pentru Familia naturală

Semantică…epidemiologică

de Dr. Vasile Astărăstoae

În secolul XXI, medicii și autoritățile folosesc frecvent sintagme insuficent definite pentru diferite măsuri non-farmacologice utilizate în prevenirea răspândirii unei boli contagioase.

PE ACELAȘI SUBIECT

Pr. Ionuț Mavrichi, atacat în „Libertatea” pentru că a spus că homosexualitatea este păcat. Părintele Mavrichi este propus drept candidat pentru un loc în viitorul Consiliu Național Împotriva Discriminării

Google, amendat cu 10.000 de lei de CNCD pentru că nu a schimbat denumirea „Catedrala Prostirii Neamului” pe Google Maps. Patriarhia Română salută decizia

Un interviu în care Dr. Răzvan Constantinescu vorbea despre Covid-19 ca despre o exagerare uriașă a unei afecțiuni nu cu mult mai grave decât gripa obișnuită și care strânsesese 1,5 milioane de vizualizări a fost șters de pe Youtube

Sfârșitul campaniei de donații ActiveNews: Am strâns 16.736 euro. Vă mulțumim!

Dubla-măsură, în lumina zilei: Englezii care au ieșit în stradă să apere statuile și monumentele, sunt numiți extremiști care „pun în pericol vieți” pentru că nu respectă distanțarea socială. Cei care dărâmă sunt doar „activiști anti rasism”

New York Times găzduiește un editorial elogios la adresa ideologului comunismului: „La mulți ani Karl Marx, ai avut dreptate”

ȘTIRI

Dr. Ligia Barbarii, șefa Laboratorului de Genetică din cadrul INML, despre lipsa autopsiilor, așa-zisele laboratoare ale DSP, teste îndoielnice și alte bâlbe: „Din cei 1.400 de decedați, câți, de fapt, au murit din cauza unor infecții respiratorii?” „Institutul Național de Medicină Legală ar fi trebuit să se implice mai mult în situația legată de COVID. Începând de la nivelul autopsiilor și până la Ministerul Sănătății a confirmat că NU a declarat epidemie de COVID-19 pentru că NU se întruneau condițiile, numărul îmbolnăvirilor din România nedepășind nivelul endemic Ministerul Sănătății a confirmat oficial că nu a declarat epidemie de COVID-19 pe teritoriul României pentru că nu se întruneau condițiile, deoarece numărul de cazuri de îmbolnăviri înregistrate în țara noastră nu a depășit nivelul endemic, se arată într-un răspuns redactat de Direcția Relații cu Presa a Ministerului Sănătății, către Ministrul Sănătății amenință cu prelungirea stării de alertă pentru COVID: Pregătim un proiect de lege pentru a ne conforma recomandărilor CCR definind mai clar noțiunile de boală transmisibilă, carantină. Izolarea trebuie să continue Premierul Ludovic Orban s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanții tututor instituțiilor cu atribuții de control pentru a elabora un plan pentru respectare Klaus Iohannis: „Capacitatea școlilor de a oferi o experiență educațională cât mai completă cu ajutorul mijloacelor online de comunicare va fi o condiție esențială în viitor, chiar dacă reprezintă o ruptură față de tradițiile școlii românești” Capacitatea școlilor de a oferi o experiență educațională cu ajutorul mijloacelor online de comunicare este o condiție esențială pentru viitor, a declarat vineri președintele Klaus Iohannis Putna: Prima slujbă dedicată Sf. Ștefan cel Mare oficiată în lipsa autorului ei, IPS Pimen Joi, 2 iulie, la Putna a avut loc slujba dedicată Sf. Ștefan cel Mare, aceasta fiind oficiată, pentru prima oară din Casa părintelui Emanuel Ganciu din comuna Jilava a ars în totalitate. Cum puteți face o faptă creștinească Preotul Emanuel Ganciu, paroh al Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din comuna Jilava, jud. Ilfov, și constructor al Centrului misionar „Sfântul Nicolae” din aceeași localitate, trece printr-o grea încercare în aceste zile. Casa în care locuia a ars în totalitate, munca de o viață a familiei sale fiind mistuită de flăcări Revista presei de propaganda: Despre mândria de a fi homosexual, legalizarea parteneriatelor civile și concerte pro LGBT Promovarea homosexualității este nelipsită din presa românească, zi de zi fiind bombardați cu mesaje cheie, Grupul francez Lactalis închide fabricile din Floreni și Vatra Dornei ale Dorna Lactate, continuând producția LaDorna în județele Alba și Covasna. Circa 400 de angajați vor fi concediați Grupul Lactalis închide fabricile din Floreni și Vatra Dornei ale Dorna Lactate

VREMEA

Cod portocaliu de ploi torențiale în 20 de județe ANM e amis, vineri, mai multe alerte cod galben și portocaliu, precum și o informare meteo. Codul portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină vizează 20 de județe, intră în vigoare vineri la ora 12:00 și expiră sâmbătă la ora 2:00.

EXTERNE

Erdogan: Platformele social media nu fac bine țării. Vrem să le controlăm sau să le închidem Turcia va introduce reglementări pentru a controla platformele social media sau le va închide, a anunțat miercuri președintele Recep Tayyip Erdogan, Macron l-a desemnat în funcția de prim-ministru pe Jean Castex Prim-ministrul Edouard Philippe a transmis demisia sa și a guvernului său președintelui Emmanuel Macron, vineri dimineață, iar aceasta a fost ISTERIA statuilor atinge paroxismul în Danemarca: Mica Sirenă, „pește rasist”! Poliția daneză anchetează vineri un act de vandalism care a vizat celebra statuie „Mica Sirenă” din Copenhaga, ce are o înălțime de 1,25 metri Peste 280.000 de oameni au semnat o petiție în care cer interzicerea filmului „Habit”, în care fiica lui Michael Jackson Îl înfățișează pe Iisus ca femeie lesbiană Sute de mii de oameni au semnat o petiție în care cer blocarea filmului „Habit” , producție unde Paris Jackson, fiica lui Michael Jackson 4 iulie, Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii Ziua Independenței este o zi de sărbătoare în familie, cu picnic și grătare, punându-se mult accentul pe libertatea politică, ca tradiție americană

https://www.activenews.ro/stiri-mass-media/Revista-presei-de-propaganda-Despre-mandria-de-a-fi-homosexual-legalizarea-parteneriatelor-civile-si-concerte-pro-LGBT-162185

Revista Alfa Omega TV Magazin 10.4 – Biserica dupa COVID-19 (iul-aug 2020)

26.06.2020  |    Noutati Alfa Omega  |   60  |     1 min

Revista Alfa Omega TV Magazin 10.4 – Biserica după COVID-19 (iul-aug 2020). Un număr special despre Biserica în contextul coronavirusului. Explorează perspective diverse asupra modului în care pandemia actuală afectează Biserica din România, aducând obstacole și oportunități și încurajând adaptarea și schimbarea. Descoperă și provocări de azi și de mâine pentru credincioși, dincolo de această pandemie. Programul Alfa Omega TV pentru iulie și august.Abonare gratuită: https://alfaomega.tv/revista#abonare

–

CUPRINS

BISERICA DUPĂ COVID-19 Editorial de Sorin Pețan

CÂND O TREIME DIN POPULAȚIA LUMII MOARE – Ciuma din secolul XIV

UN MESAJ AL SPERANȚEI ÎN VREMURI DE CRIZĂ reportaje Mapamond Creștin

PANDEMIA ȘI ETERNITATEA – Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara

COVID-19: LECȚII PENTRU BISERICĂ Interviuri cu

pastorii Lucian Chiș și Costel Grămadă

BISERICA DUPĂ COVID-19 – Interviu cu Viorel Iuga, Uniunea Bisericilor Baptiste

CRIZA COVID – IMPLICAȚII PENTRU INDIVIZI, BISERICĂ, SOCIETATE Interviu cu Vasilică Croitor, pastor

ÎNTREBĂRI NORMALE ÎN VREMURI ANORMALE – dialog cu V. Pustan, F. Ianovici și C. Barbosu

CE FACE DUMNEZEU ÎN ACEASTĂ VREME Interviuri cu pastorii Adiel Bunescu și Cristian Barbosu

BISERICA ȘI SOCIETATEA – Interviu cu Laviniu Gabor, pastor și lider Decenu.eu

TINERII ȘI BISERICA, AZI ȘI MÂINE – Interviu cu Lucian Bălănescu, pastor

BISERICA DUPĂ COVID-19 – Interviu cu Aurelian Barbu, pastor

Abonare gratuită: https://alfaomega.tv/revista#abonare

Proiectele Alfa Omega TV

Canalul Alfa Omega TV

Prin programele variate, canalul Alfa Omega TV prezintă Evanghelia într-un mod accesibil pentru necreștini, ajută credincioșii să se maturizeze spiritual și promovează valorile creștine în societate, fiind un mod de a face misiune prin media. Prin programele difuzate, numeroși români au fost mântuiți, eliberați, echipati, transformați și au învățat cum să trăiască după principiile lui Dumnezeu.

Emisiunile Alfa Omega TV

Pentru că românii petrec mult timp privind la televizor, credem că e vital să existe cât mai multe programe creștine, pentru evanghelizare, creștere spirituală și divertisment curat. Adesea, mesajul creștin poate fi mai bine transmis printr-un desen animat sau film, similar cu modul în care Isus a folosit pildele. De aceea, producem sau traducem sute de programe creștine anual, urmărite de zeci de mii de români.

Programe creștine pe stații TV comerciale

Cu mult înainte de a apărea canalul Alfa Omega TV, din 1994 și până azi, distribuim lunar programe creștine la alte staţii comerciale seculare (nereligioase) de televiziune din România și Moldova. Azi, Alfa Omega TV trimite programe la peste 30 de televiziuni partenere. Este un proiect media inedit de evanghelizare și răspândire a valorilor creștine la nivelul Europei.

Revista AOTV Magazin si resurse gratuite

Credem că e important să existe materiale care abordează probleme practice, pentru a aplica valorile biblice la fiecare domeniu al vieții. Din 2011, tipărim și expediem gratuit revista Alfa Omega TV Magazin, cu programul TV și articole de viață creștină, pe teme variate. Distribuim gratuit și mii de resurse tipărite, cu o abordare practică. Publicăm și multe materiale online, pentru creșterea spirituală a creștinilor români.

Media Digitala

Ducem Evanghelia și o perspectivă creștină asupra problemelor contemporane, prin publicarea a mii de resurse online pe platforme digitale variate. Două treimi din persoanele care accesează online materialele noastre multimedia au sub 45 de ani. De aceea, misiunea prin media digitală complementează eforturile depuse prin televiziune.

Proiectul evanghelistic Cartea Cărților

Din 2016, ne concentrăm pe generația tânără, investind resurse în dezvoltarea proiectului de evanghelizare pentru copii Cartea Cărților. Aventurile lui Cristi, Oana și Memo în lumea Bibliei îi expun pe copiii de azi pentru prima dată la povestirile fascinante ale Scripturii. Prin desene difuzate pe TV, prin site-ul interactiv pentru copii și evenimente evanghelistice, investim în dezvoltarea generației de mâine!

Evanghelizare

Răspândim Evanghelia 24/7 prin diverse canale media și proiecte, la mii de români de toate vârstele. Difuzăm pe Alfa Omega TV și pe 40 de televiziuni comerciale partenere programe de evanghelizare și pre-evanghelizare, derulăm campanii multimedia de știință-creaționism pentru atei. Anual, 300.000 de utilizatori unici vizitează site-ul nostru si peste 10.000 parcurg prezentarea Evangheliei. Prin media, mulți Îl descoperă pe Dumnezeu și mântuirea Lui.

Slujire și rugăciune pentru probleme

Ca organizație de media creștină, dincolo de informare sau divertisment, ne focalizăm pe slujirea personală în rugăciune și implicarea directă în viața credincioșilor, vedem o mare nevoie mare. Anual, primim peste 5000 de cereri de rugăciune. Ne rugăm cu ei, încercăm să oferim soluții practice, să-i ajutăm, îi conectăm cu credincioși maturi sau biserici din regiunea lor, și producem resurse media care să răspundă nevoilor concrete ale oamenilor. Zeci de mii parcurg anonim materiale publicate de noi, pe teme sensibile.

Creștere spirituală și ucenicizare

Prin tematica variată abordată în materialele noastre, suntem o sursă de hrană spirituală pentru creștinii români. Difuzăm și publicăm sute de seminarii biblice, predici, emisiuni, cursuri și articole, pe TV, pe DVD, în cărți, în revista AOTV Magazin, pe site și media socială. Abordăm teme relevante – bazele creștinismului, apologetică, rugăciune și mijlocire, profeție, vindecare, eliberare, consiliere și viața creștină. Alături de cei care ne susțin, ajutăm credincioșii să se maturizeze spiritual și să fie echipați pentru a extinde Împărăția lui Dumnezeu în România.

Creștinul și societatea

Cu ajutorul partenerilor Alfa Omega TV, realizăm materiale relevante care să inspire creștinii pentru a fi sare și lumină la locul în care se află, să aplice principiile creștine în toate domeniile vieții: profesia, Biserica, dimensiunea socială, educația, tehnologia, banii, statul și relațiile cu cei din jur. Prin toate canalele media, încurajam atât creștinul obișnuit, cât și liderii din diverse sfere ale societății.

Înțelegerea vremurilor

Prin Înțelegerea vremurilor, provocăm creștinii să înțeleagă, să se roage și să interpreteze din punct de vedere biblic semnificațiile știrilor zilnice. Prin producerea și difuzarea pe TV, site, Youtube și Facebook a documentare de actualitate și a știrilor Mapamond Creștin și Jerusalem Dateline, oferim perspective creștine și informații noi despre evenimente actuale, fiind o sursă credibilă de informare creștină.

Reflectarea lucrării Domnului din România

Ca organizație de media, intrăm în contact cu multe biserici, organizații creștine și lideri care au ca scop aducerea Împărăției lui Dumnezeu în România. Acest lucru ne dă o privire de ansamblu asupra lucrării lui Dumnezeu în țara noastră. Prin producțiile noastre – emisiuni, reportaje, știri și materiale promoționale – încurajăm și reflectăm aceste mișcări, fiind martori media și parte la lucrarea lui Dumnezeu în România.

https://alfaomega.tv/alfa-omega-tv/noutati-alfa-omega/12805-revista-alfa-omega-tv-magazin-10-4-biserica-dupa-covid-19-iul-aug-2020

COVID-19: Lecții pentru Biserică – Interviu cu Lucian Chiș

02.07.2020  |    Crestinul si BISERICA  |

De mai multe luni auzim spunându-se încontinuu „nu va mai fi cum a fost”, că vor exista schimbări. Noi, ca lideri creștini care slujim Bisericii lui Hristos, ne punem întrebări care sunt schimbările care ar trebui făcute în Biserica din România. Ca să putem vorbi despre aceste schimbări și pentru a le face, cred că este important să ne referim la lecțiile pe care le-am învățat în această perioadă de distanțare socială, voi face referire la trei din ele.

Prima lecție este adevărul proclamat de Isus însuși, care spune că închinarea omului trebuie să fie „în Duh și în adevăr”. În ultimii zeci de ani, Biserica lui Hristos a beneficiat de oportunități extraordinare: am construit case de rugăciune, ne-am pregătit oamenii prin seminarii și conferințe, ne-am format echipe de slujire. Toate acestea sunt foarte bune. Comunitatea dintr-un sat sau oraș se conectează cu o biserică locală, cu sediul într-o anumită locație, o clădire. Inclusiv faptul că există diversitate în ceea ce privește modul de închinare publică este de ajutor, pentru că răspunde la mai multe nevoi.

Există însă și riscuri. Iar unul din riscurile la care Biserica a fost expusă este acela de a depinde exclusiv de o clădire, de o echipă de „profesioniști” care să conducă închinarea în Biserică, ceea ce a dus la a veni la Biserică ca un consumator, nu un contributor. Lecția aceasta ne face să ne gândim să echipăm Biserica în această direcție, ca să trăim închinarea în noi înșine, în Duh și în adevăr. Închinarea trebuie practicată 24 de ore din 24, iar atunci când vin la închinarea publică, eu vin să aduc ceea ce trăiesc cu Isus Hristos, închinându-mă lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, în fiecare zi. Atunci când vin la închinarea publică, acolo unde este deschidere pentru toți cei care doresc să participe la închinare, eu vin ca să aduc partea mea, nu să consum ceea ce o echipă de profesioniști poate să îmi ofere.

A doua lecție învățată în această perioadă, tot o afirmație a Domnului Isus însuși, este „Eu voi zidi Biserica Mea, și porțile locuinței morților nu o vor birui”. Ceea ce au putut să facă guvernele noastre a fost să ne împiedice să ne vedem la închinare publică, ne-au ținut acasă o perioadă de timp. Cu toate acestea, ceea ce am văzut în această perioadă, în biserica locală în care slujesc dar și în celelalte biserici, este că fiecare creștin care are o relație autentică cu Isus Hristos a căutat să se sfințească prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin practicarea disciplinelor spirituale. Cum spune Cuvântul Domnului, „cei ce sunt sfinți, să se sfințească”, tot așa am putut să văd și să mă bucur de această realitate pe care au trăit-o și o trăiesc mulți dintre frații și surorile mele în Hristos.

Împărăția lui Dumnezeu este în noi, ea depinde de Isus Hristos, Cel care își zidește Împărăția și face ca Biserica lui să meargă din putere în putere. Când vorbim despre schimbare, cred că noi, ca biserici, ca slujitori ai bisericilor, trebuie să-i echipăm pe sfinți să trăiască această relație cu Isus Hristos, fiecare să-și cunoască identitatea și să-și asume această identitate de fiu și fiică de Dumnezeu.

A treia lecție din această perioadă este importanța bisericii locale. În perioada aceasta, nu ne-am putut vedea față în față, nu am putut desfășura proiecte prin care să vedem modul în care se raportează fiecare membru al bisericii locale, dar am putut să ne bazăm unii pe alții de la distanță, să știm că avem în membrii bisericii locale susținere în rugăciune, susținere materială, încurajare. În perioada aceasta, când așa de multe persoane s-au descurajat, biserica locală și-a împlinit mandatul, încurajându-ne unii pe alții, slujindu-ne unii altora și făcând ca Biserica să poată să experimenteze prezența membrilor ei în viața celorlalți membri.

Lecția pe care ar trebui să o învățăm în această perioadă, membri și slujitori, este lecția apartenenței la o biserică locală și a loialității față de biserica locală, pentru că ea este familia în care găsești sprijin, încurajare și direcționare. Dincolo de un mesaj bun pe care îl poți găsi pe internet, apartenența la o familie e importantă.

» Interviu cu Lucian Chiș, președinte, Federația Bisericilor Creștine Autonome din România

Etichete: Crestinul si Biserica, coronavirus, covid19

1054 – SCHISMA RĂSĂRIT-APUS

 07.03.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Amurgul liderilor – Teofil Stanciu

 18.07.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Binele comun: Punând în aplicare înțelepciunea antică – Jeff Fountain

 16.01.2020  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Biserica – așteptând și grăbind venirea Domnului – editorial

 08.03.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Biserica după COVID-19 – editorial de Sorin Pețan

 02.07.2020  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

BISERICA ÎN TIMP – Editorial de Sorin Pețan

 07.03.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Biserica, încotro? – Editorial de Sorin Pețan

 10.04.2020  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Când o treime din populația lumii moare

 02.07.2020  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

COVID-19: Lecții pentru Biserică – Interviu cu Lucian Chiș

 02.07.2020  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Ekklesia – Biserica: O propunere radicală

 16.01.2020  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Evanghelicii români față cu viitorul – de Teofil Stanciu

 09.04.2020  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

George Müller (1805-1898): Cel ce a scăpat mii de victime de străzile periculoase

 16.01.2020  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Motive pentru care liderii nu deleagă – Adrian Vlad

 18.07.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Nevoia de schimbare a Bisericii din România – Adiel Bunescu

 11.07.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Nevoia de slujire și învățătură în vindecare și eliberare

 25.07.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

O Biserică relevantă – Beni Șinca

 25.07.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

O radiografie a bisericilor evanghelice – Remus Runcan

 22.07.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Părintele Trifa – Întemeietorul Oastei Domnului

 08.03.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Provocările Bisericii în secolul XXI – editorial de Sorin Pețan

 11.07.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Richard Wurmbrand – Torturat pentru Hristos

 07.03.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Sinergia dintre generații – Cristian Șoimaru

 25.07.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Tendințe și provocări în creștinismul contemporan – Iosif Țon

 25.07.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Trăim un creștinism administrativ – Teofil Stanciu

 08.03.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

Valori creștine în toate sferele societății – Larry Pyle

 18.07.2019  |   Autor: Alfa Omega TV.  |

 

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/biserica/12847-covid-19-lectii-pentru-biserica-interviu-cu-lucian-chis

IULIE 2020 | Punctele de rugăciune | Puterea rugăciunii 9.15

 29.06.2020  |    Romania – puls spiritual   |   223  |     5 min

În luna iulie continuăm să ne rugăm împreună pentru populația României și pentru Biserica Domnului din țara noastră. Vă încurajăm să mijlocim în fiecare seară, de la 21:00, și să postim în zilele de vineri pentru națiunea în care Dumnezeu a hotărât să ne naștem.

Domnul RĂSPUNDE LA RUGĂCIUNI! Să-L lăudăm, să-I mulțumim pentru ÎNDURAREA LUI față de România!

Să-I mulțumim Domnului pentru faptul că nu au fost așa multe morți în țara noastră, că epidemia nu ne-a afectat așa cum se așteptau autoritățile, că există hrană în țară, că oamenii au acces la cele necesare traiului – este un răspuns al Domnului la rugăciune.

Să CONTINUĂM în această bătălie! Mai mult decât în vremea izolării, trebuie să ne rugăm pentru Biserică și țară!

Am perceput că Domnul spune: NU v-ați APROPIAT DESTUL, adică suntem ÎNCĂ NEPREGĂTIȚI pentru ce va urma…Și vor fi noi valuri de încercare. Să strângem ulei în candele, să ne apropiem de Domnul cât mai avem Har!

Să nu ne punem încrederea în internet – că vom avea predici, învățături PLINE DE ADEVĂR ȘI UNGERE oricând…

Să nu ne punem încrederea în părtășia, în comunicarea prin internet (WhatsApp, messenger)…poate fi controlată/tăiată oricând.

Să pregătim provizii în casele noastre – Scriptura, cărți, resurse digitale accesibile fără internet (DVD-uri, CD-uri). Să pregătim relațiile cu frații – cu care să ne putem întâlni în casele noastre.

Biserica Domnului din România: TREZIRE și PREGĂTIRE!

Să cerem FOCUL Duhului Sfânt – ca la Rusalii – peste Biserica Domnului din România! FOCUL Duhului Sfânt- să ne purifice inimile, relațiile, motivațiile, gândirea,

INTEGRITATE în trăire și vorbire. ESTE VREMEA FOCULUI CARE SĂREAZĂ JERTFA. ESTE VREMEA SFINȚIRII, A PREGĂTIRII PENTRU ÎNTÂLNIREA CU DOMNUL.

Revelația vremurilor în care suntem, pregătirea creștinilor pentru vremurile care urmează. NU MAI ESTE MULT TIMP PÂNĂ VINE DOMNUL!! E NEVOIE DE STRATEGII NOI, SĂ NU MAI FIM SURPRINȘI NEPREGĂTIȚI- individual, ca familii, ca biserici. E un timp de har – să nu-l irosim, ci să ne pregătim!… prin POCĂINȚĂ profundă, IERTARE și RELAȚII restaurate, post, rugăciune, călăuzirea Duhului Sfânt, modificări în modul de acțiune, de operare, chibzuință în investiții. Să cerem de la Domnul strategiile Lui, să împlinim rapid lucrurile pe care ni le va arăta, să ascultăm imediat de Domnul! Factorul TIMP este esențial!

Întoarcere la dragostea dintâi, la Cuvânt, la rugăciune, la laudă pentru Domnul, și fiecare să audă vocea Domnului! Ne rugăm pentru revelație, credință, pentru frica de Domnul, pentru creativitate, înțelepciune

Umblare în pocăință, în adevăr, dreptate, curaj, smerenie, sfințenie, o cercetare profundă. Smerire și rededicare. Alinierea vieților la standardul Cuvântului lui Dumnezeu, desprinderea inimilor de valorile lumii acesteia, sfințirea inimilor și vorbirii noastre (Apocalipsa 12:11) și Matei 10:16.

Unitate – între creștini. Strângerea rândurilor pentru creștini. Să ne rugăm împotriva dezbinărilor, a trădărilor, a fragmentărilor pe care cel rău le aduce în biserici.

Lucrarea în putere a Duhului Sfânt prin Biserică, prin semne și minuni, pentru activarea lucrării darurilor spirituale în poporul Domnului. Să cerem revelație și putere pentru Biserica Domnului (Ef 1:17-21; Ef. 3:16-21).

Creștere în credință, maturizare spirituală, plinătatea Duhului Sfânt în viețile creștinilor.
Perseverență (anduranță), fermitate, statornicie în credință, în încredere în Domnul – mai ales în încercări

Loialitate față de Domnul și în relații. Ne rugăm împotriva spiritului de lipsă de loialitate (din frică, compromis.) Să ne împotrivim oricărui spirit de trădare (lepădare de credință, trădarea fraților)!

Trezirea noastră și ridicarea în a fi împlinitori ai Marii Trimiteri! E vremea să lucrăm cât este zi – vine noaptea când nimeni nu va mai putea lucra (Ioan 9:4).

Relații restaurate, dumnezeiești, în familii, în biserici, între biserici.

Familii – restaurarea rugăciunii în familii, relații restaurate între părinți-copii, între soți; Mântuire în familii. Protecția familiilor, a copiilor.

Nivelul de confruntare cu puterile întunericului crește. Este vitală cunoașterea identității în Hristos și unitatea – în familii, în biserici, între biserici. Ne rugăm pentru DISCERNĂMÂNT, ca fiecare să primească revelația atacurilor spirituale care îi afectează pe ei, familiile lor, Biserica, și să se ridice la luptă, în Numele Domnului Isus!
Ne rugăm împotriva descurajarii, a confuziei, a fricii de viitor, a dezbinărilor, a duhurilor de ceartă, de separare, de divorț, de judecată, de condamnare, de acuzare, de bârfă, de trădare, forme de compromis.

Ne rugăm pentru eliberarea creștinilor de toate blocajele care i-au ținut pe loc, pentru eliberarea de CONFUZIE, de frică, necredință, de religiozitate, mândrie, duplicitate, corupție, lăcomie, necurăție.

România (rugăciune în fiecare seară la ora 21 și în fiecare zi de vineri – post și rugăciune pentru țară. (Ioel 2:1, 15)

Chemăm Numele Domnului peste România și populația ei, chemăm pe Domnul Isus ca DOMN și IZBĂVITOR al României (Psalmul 24:7-10). Ne rugăm… Tată vie Împărăția TA, facă-se Voia TA, precum în cer, așa și pe pământ – în România. Să cerem viață, binecuvântare, protecție, propășire peste țară. (Num. 6:24-26, Ps. 91).

Continuăm să ne pocăim de păcatele care se comit pe teritoriul țării: să cerem iertare pentru fărădelegile care se comit în țară, noi, poporul Domnului (2 Cronici 7:14). Să ne rugăm pentru îndurarea Domnului pentru țara noastră, pentru HAR, pentru vindecarea țării.

Ne rugăm pentru o revărsare covârșitoare a puterii Duhului Sfânt, pentru ruperea oricăror forme de orbire spirituală, și românii să se întoarcă masiv la Dumnezeu, recunoscându-L pe Isus ca Domn și Mântuitor.

Alinierea României în acord cu planurile lui Dumnezeu, intrarea în destinul și chemarea pe care o are Domnul pentru România, împlinirea promisiunilor Domnului pentru România.

Ne rugăm stăruitor pentru STABILITATEA, PACEA și PROTECȚIA ȚĂRII ȘI A POPULAȚIEI. Să cerem protecția Domnului peste România de atacurile întunericului – a duhurilor anticristice, de război, de violență, de islam, tensiuni sociale, și să cerem ca Dumnezeu să trimită oștile Lui de îngeri în ajutorul României.

Declarăm dreptatea și înțelepciunea lui Dumnezeu peste toate structurile de conducere din țară. Să ne rugăm Domnului pentru dezrădăcinarea corupției, expunerea liderilor corupți și neloiali țării și schimbarea lor. Ne rugăm ca planuri rele și lucruri care se fac în ascuns împotriva populației și țării – să fie date pe față și anihilate! Ne rugăm pentru anihilarea structurilor ascunse de putere, care periclitează integritatea țării și siguranța națională. Să ne rugăm pentru anihilarea rețelelor de trafic de persoane, de arme, de droguri, pentru destructurarea organizațiilor ostile României.

OPRIREA RĂSPÂNDIRII VIRUSULUI Covid 19, STINGEREA PANDEMIEI, SĂNĂTATEA POPULAȚIEI, VINDECAREA CELOR BOLNAVI, PROTECȚIE PESTE CADRELE medicale.
PROTECȚIE DE CONFUZIE, DE FRICĂ, de deznădejde, de măsuri abuzive, de restricționări ale libertăților de expresie, de forme de manipulare și control.

Păstrarea LIBERTĂȚII DE EXPRIMARE A CREDINȚEI CREȘTINE; pentru ca LIBERTĂȚILE fundamentale ale oamenilor în România să nu fie restrânse.

COPIII și tinerii ȚĂRII – pentru vindecare de traumele provocate de pandemie și izolare – anxietate, frică, nesiguranță; OPRIREA EDUCAȚIEI NEBIBLICE DIN ȘCOLI (educația PERVERTITĂ)

OPRIREA valului de urâciuni care caută să inunde țara. Oprirea legilor care permit educația sexuală a copiilor în forme pervertite, care aduc pervertirile ca normalitate!

AUTORITĂȚILE din România – călăuzirea Domnului, consilieri cu frică de Domnul, prioritățile țării în relații internaționale, integritate; PROTECȚIE FAȚĂ DE ABUZURI DE PUTERE ÎN ROMÂNIA;

IZBĂVIREA DE COLAPS ECONOMIC; PLANURI INSPIRATE DE DOMNUL DE REPORNIRE A ECONOMIEI; investiții bune; RESURSE; INVENȚII și INOVAȚII benefice țării; CREATIVITATE în dezvoltarea economică

LOCURI DE MUNCĂ; înțelepciune și chibzuință în investiții, în folosirea resurselor. OPRIREA EXODULUI POPULAȚIEI din România și întoarcerea românilor acasă

Dezvoltarea AGRICULTURII, A INDUSTRIEI în România, MĂSURI FISCALE care să ajute investitorii români. OPRIREA FORMELOR DE JAF DIN BOGĂȚIILE ȚĂRII – zăcăminte, păduri, ape; SIGURANȚA ENERGETICĂ a României

OPRIREA SPIRITULUI DE VIOLENȚĂ din comunități, din familii. PROTECȚIE FAȚĂ DE MANIPULĂRI CARE ÎNDEAMNĂ LA VIOLENȚE.

Protecția de molime, fenomene meteo extreme, cutremure mari, invazii de dăunători, atacuri ale animalelor sălbatice. Să cerem binecuvântarea recoltelor și a crescătoriilor de animale – să fie hrană în țară!

Protecție și consolidare pentru BARAJE, PODURI MARI, principalele CĂI FERATE, drumuri importante; AUTOSTRĂZI – să fie construite rapid

Israel – Să ne rugăm pentru protecția țării și a populației, pentru pacea și integritatea Ierusalimului, pentru mântuirea locuitorilor prin recunoașterea lui Isus Hristos – Mesia pe care-L așteaptă. Să ne rugăm pentru liderii țării! Să ne rugăm pentru TIMPUL Domnului în desfășurarea evenimentelor din Orientul Mijlociu!

Domnul să binecuvânteze România și Israelul! MARANATA!

Urmăriți și pagina de Facebook, veți primi notificări privind chemări la rugăciune, articole despre viața spirituală, știri despre evenimentele din lume analizate din perspectivă

biblică:https://www.facebook.com/pg/reteauaderugaciunepentruromania/posts/?ref=page_internal

Edițiile anterioare, precum și alte resurse vă așteaptă aici: https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/romania-puls-spiritual

Canalul TV poate fi vizionat 24/7 și este unul dintre cele mai vizionate de români. Uită-te și tu. Dacă nu ai televizor, ne găsești online: https://alfaomega.tv/canal-tv/alfa-omega-tv

Vrei să fii parte din lărgirea Împărăției și vestirea întoarcerii Domnului? Lucrează împreună cu noi: https://alfaomega.tv/donatii

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/romania-puls-spiritual/12819-iulie-2020-punctele-de-rugaciune-puterea-rugaciunii-9-15

Biserica – așteptând și grăbind venirea Domnului – editorial

 08.03.2019  |    Crestinul si BISERICA  |

Starea Bisericii, ilustrată în Scriptură de biserica din Laodiceea, cea pentru care Domnul are cuvinte foarte grele, reflectă starea actuală a Trupului lui Hristos din România și probabil și din alte zone. Și cu toate acestea, paradoxal, se pare că Dumnezeu deschide pentru această Biserică sezonul marelui seceriș. Da, înainte de revenirea Lui, suntem parte dintr-un mare și ultim seceriș.

Toți se vor întoarce la El? Cu siguranță nu, chiar dacă în zilele care vin, tot „pământul va fi plin de cunoștința slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr.” (Habacuc 2:14)

Dacă acesta este ultimul mare seceriș, poate fi chiar atât de aproape revenirea Domnului, în situația în care Mireasa Lui pare că este încă nepregătită?

Asemenea ucenicilor, când auzim de seceriș, ne gândim la neghină. Pilda neghinei (Matei 13) este prezentată detaliat, ba chiar explicată clar de către Isus câteva pasaje mai târziu, ca să nu fie loc de interpretări. Pornind de aici, avem o primă prioritate pentru Biserică în următorii ani:

A) Focalizarea pe seceriș

Prezența neghinei în holda coaptă, gata de seceriș, poate să cauzeze diferite reacții. În primul rând, am fi tentați să ne preocupăm de neghină, să încercăm să o smulgem, să o condamnăm, să încercăm să o distrugem. Sau, vorbind în termeni spirituali, să judecăm lucrurile, să ne întrebăm de ce Dumnezeu nu intervine, de ce lasă răul să se întindă, riscând contaminarea și compromiterea întregii recolte.

Sau să alegem să ne focalizăm pe seceriș, pe recoltă… pe evanghelizare și ucenicizare, pe sfințire și creștere spirituală. Domnul ne avertizează: „ca nu cumva smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lasați-le să crească amândouă până la seceriș…” (Matei 13:29-30), arătând că în final El „va trimite pe îngerii Săi, și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea, și-i va arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.” (Matei 13:41-42)

Da, El va face separarea și judecata, nu noi! La timpul hotărât de EL și în termenii Lui.

B) Împăratul și Împărăția Sa

Extinderea Împărăției este un subiect teologic la modă. Vorbim însă mai mult despre Împărăție și mai puțin despre Împărat. Este mai comod să ne raportăm la El ca la un Prunc, Miel, chiar la un Isus răstignit pe cruce, dar avem rezerve să-L vedem ca Judecător. Ordinea normală se restabilește, iar „așteptând și grăbind revenirea Lui” va trebui să devină mesajul și motivația centrală.

C) Burdufuri noi

Burdufuri noi înseamnă structuri noi, sisteme noi, paradigme noi, moduri de operare noi. Biserica trebuie să își reconsidere valorile și modalitățile de slujire eficientă, având ca reper Biserica Primară. Ekklesia, în accepțiunea inițială nu era o clădire, un templu, o structură cultică, ci o comunitate, parte a societății, influențând societatea.

Dumnezeu are pregătit un vin nou… Este absolut necesară, dar nu suficientă, doar rugăciunea pentru trezire, trebuie să fim parte, ca ambasadori ai Cerului, din transformarea și reformarea întregii societăți, începând cu zona spirituală. Domnul a început să scuture toate lucrurile, și o face pornind chiar de la noi, Biserica Lui.

D) Pregătirea Miresei, așteptarea Mirelui

In Apocalipsa 3:18, Domnul „sfătuiește” biserica din Laodiceea, și ne spune și nouă, să cumpărăm:

aur curățit prin foc
haine albe
doftorie pentru ochi

Toate acestea erau și sunt destinate unei biserici căldicele, compromisă, fără râvnă și entuziasm, legalistă, materialistă…

Semnificația spirituală a celor 3 lucruri pe care ar trebui să le „cumpărăm” urgent de la Domnul sunt evidente: sfințenie, curățire, vindecare și eliberare, revelație individuală și corporativă pentru „a vedea” și înțelege realități și profunzimi spirituale – toate acestea sunt acum priorități majore ale trăirii și slujirii în Biserica de azi din România. Mirele revine după o Mireasă fără pată și fără zbârcitură… imaculată! Cine este sfânt, să continue să se sfințească!

E) Rugăciunea și mijlocirea

Domnul este pe cale să Se implice în viitorul și traiectoria națiunii noastre. Dar mai întâi a început să viziteze Biserica Lui din România. Provocând-o la pocăință, aducând-o pe genunchi în rugăciune și smerenie, generând confruntări, tensiuni și separări. Versetul „Dacă poporul Meu…” (2 Cronici 7:14) rezonează în inima rămășiței credincioasă Lui, care Îi aude glasul și prin care El va modela destinul acestui popor, așa cum a făcut-o de atâtea ori în istorie. Să fim deschiși și să fim parte la strategii comune de câștigare pentru Împărăție a comunităților, satelor, orașelor, zonelor aflate sub influență demonică. Liderilor generației tinere, care se ridică, deschiși să fie radicali pentru Hristos, Dumnezeu le dă favoare și îndrăzneală să depășească bariere confesionale.

F) „Este scris!” – Întoarcerea la Cuvânt

Câteva repere fără comentarii: Viu și lucrător, sabie cu două tăișuri, puterea și autoritatea Cuvântului, Adevărul, Cuvântul în inima copiilor… Cu avertizarea că accesul la Cuvânt ar putea fi pe viitor restricționat.

Întrebări:

Va putea biserica din România să se redefinească în timp scurt pentru a primi „vinul nou”? Avem resurse interioare, entuziasm, „râvnă” (Apocalipsa 3:19), determinare pentru implicare sacrificială în ultimul mare seceriș? Suntem gata să plătim prețul și să renunțăm la confortul și siguranța unor structuri sociale sau religioase protectoare și comode? Acceptăm să nu judecăm lucruri pe care nu le înțelegem și pe care nu le-am experimentat în sezoanele trecute?

Pentru biserica din Laodiceea și pentru cea de azi, mesajul Domnului este clar: „Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te!” (Apocalipsa 3:19)

În acest timp de tranziție, Dumnezeu ne mai dă o șansă. El este singurul care poate să facă minunea renașterii unei țări într-o zi. El stă, discret, la ușa Bisericii: „Iată, Eu stau la ușă și bat.” (Apocalipsa 3:20)

Tudor Pețan

președinte Alfa Omega TV

Etichete: crestinism, biserica, intelegerea vremurilor, Alfa Omega TV Magazin, Crestinul si Biserica, Venirea Domnului

Ultimele articole – înțelegerea vremurilor

• 

  IULIE 2020 | Punctele de rugăciune | Puterea rugăciunii 9.15
• 

  Învățăm din perioada de izolare | Realități și perspective 122, cu Lucian Chiș și Cristian Șoimaru
• 

  Începutul durerilor Realități și perspective 121 cu Adiel Bunescu, Alina Dinu Onea
• 

  Realități și perspective MAGAZIN 23 iunie 2020
• 

  Realități și Perspective MAGAZIN 16 iunie 2020

Ultimele articole – crestinul si societatea

• 

  COVID-19: Lecții pentru Biserică – Interviu cu Lucian Chiș
• 

  OPORTUNITĂȚILE Pandemiei – Interviu cu Costel Grămadă
• 

  Când o treime din populația lumii moare
• 

  Biserica după COVID-19 – editorial de Sorin Pețan
• 

  Pandemia și eternitatea de Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara
• 

  Biserica după COVID-19 de Viorel Iuga
• 

  Cum să-ți administrezi finanțele, Petru Bulica Idei PRACTICE
• 

  Cum să NU îi ajuți pe săraci Petru Bulica

Alte articole similare

• 

  Bogdan Cioată, medic ginecolog pro-viață – ce metode de contracepție recomandă
• 

  Documentar „TRANSUMANISMUL, reinventând umanitatea prin tehnologie!”: Realități și perspective 057
• 

  Amurgul liderilor – Teofil Stanciu
• 

  Seminar Concepții despre lume și viață – Iosif Țon – seminar complet
• 

  Forme de idolatrie contemporana – Adiel Bunescu
• 

  Creștinul și munca – editorial de Sorin Petan
• 

  10 tipuri de bărbați cu care o femeie creștină nu ar trebui să se căsătorească
• 

  Rugaciune pentru eliberare de practici oculte
• 

  Dacă Dumnezeu e bun, de ce există răul în lume? De Iosif Țon, pastor, teolog
• 

  #RSP – De ce emigreaza romanii in alte tari, care sunt motivele si consecintele – Petru Bulica
• 

  Ce se intampla cu cei care nu au auzit niciodata Evanghelia?
• 

  Daca Dumnezeu e bun, de ce nu intervine sa opreasca suferinta?
• 

  Apararea dreptului la VIATA inca inainte de nastere – de Ghita Alecsei – Fundatia Estera
• 

  Calea Adevarul si Viata 496 – Onorarea lui Dumnezeu – Claudiu Lapadat si Iuliu Centea
• 

  Cuvantul Vietii 1.17 – Adiel Bunescu (Conf. Straluceste – Sinaia 2015)

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/biserica/10258-biserica-asteptand-si-grabind-venirea-domnului

Frica de apa si alte fobii

1.10.2018  |    Probleme emotionale  |

Multa lume se confrunta cu problema fricii, ce se manifesta sub diferite forme de fobii.

In decursul consilierilor noastre a ajutat o femeie de 48 de ani, ce avea frica de apa. De fiecare data cand se uita la televizor la un documentar despre apa sau la un film ce avea apa in poveste, simtea un disconfort in trupul ei. De asemenea, nu reusise niciodata sa mearga cu fetita ei cu o barca sau cu sotul la pescuit. Nu a putut merge niciodata la piscina sau la mare cu familia pentru a se bucura de micile placeri, din cand in cand.

Pe perioada consilierii, ceea ce am facut a fost sa incercam sa identificam radacina problemei. Am vrut sa aflam ce anume s-a intamplat in trecutul persoanei si de unde vine aceasta frica. Am intrat pe firul istoric al familiei persoanei in cauza, pentru acest lucru.

Astfel, intreband-o pe femeie de unde se trage aceasta frica de apa pe care o avea, ea si-a amintit ca in copilarie, la o varsta foarte frageda (in jurul varstei de sapte ani) a iesit la scaldat impreuna cu prietenii ei. Ceilalti copii nu stiau ca ea nu stie sa innoate. Din gluma si din incercarea de a-i face o farsa, au impins-o intr-o zona in care apa era mai mare si depasea limitele ei. A fost cat pe ce sa se innece. Cand au vazut prietenii ei ca situatia era destul de grava, au mers sa o scoata rapid, tragand-o afara. Din momentul acela, aceasta femeie a ramas cu o frica de apa, indiferent ca o vedea in viata reala sau la televizor. Apa era o problema pentru ea.

In procesul de consiliere pe care noi il facem, am pus-o sa ii ierte pe copii ce au impins-o in apa, chiar daca acel lucru s-a intamplat cu multi ani in urma si nu puteam vorbi de o neiertare. Femeia i-a adus inaintea lui Dumnezeu si i-a iertat. Apoi si-a cerut iertare si pentru aceasta perioada de 40 de ani in care a trait sub influenta fricii. In loc sa fie un om a lui Dumnezeu plin de putere si indrazneala, ea s-a lasat dominata si nu a luptat impotriva acestei frici. Dupa ce a rezolvat neiertarea si pacatul fricii, ne-am rugat pentru ea o rugaciune foarte simpla si am zis: „In Numele lui Isus, orice duh de frica, te legam si iti poruncim sa pleci de la aceasta femeie! (am rostit numele femeii). Mai apoi, am cerut ca prezenta lui Dumnezeu sa vina sa restaureze si sa vindece fiecare trauma sau zona in care ea nu s-a simtit in largul ei vis-a-vis de apa. Ne-am rugat ca Dumnezeu sa ii recreeze amintiri si pace, dandu-i bucuria si implinirea pe care oricine o poate simti in prezenta apei.

In aceasta rugaciune simpla am dus un razboi spiritual impotriva vrasmasului (duhul de frica) si am cerut binecuvantarea, restaurarea si vindecarea lui Dumnezeu. Dupa o vreme ne-a transmis ca a mers in mijlocul orasului ei unde exista un lac, barci, hidrobiciclete si ratuste. A fost uimita sa vada ca nu mai are absolut nicio problema si nicio frica legata de apa. Impreuna cu fetita ei, a putut sa dea mancare la ratuste. In sfarsit in viata acestei persoane, dupa 40 de ani de frica si opresiune a vrasmasului, a simtit libertate din punctul acesta de vedere.

Incurajam pe oricine se confrunta cu astfel de probleme sa gaseasca radacina de unde acestea au debutat in viata lor, aducandu-le mai apoi inaintea lui Dumnezeu, pentru ca El sa vina cu rezolvare si pentru ca omul sa experimenteze biruinta si binecuvantare.

Interviu: Bogdan Graur, consilier, http://InHimMinistry.com

–––––––

Cursul SOS sintetizeaza mai multe principii de baza pentru eliberare si vindecare interioara: pocainta, acordarea de iertare altora, vindecarea arborelui generational, dezlegarea legaturilor nedumnezeiesti, legarea demonica si eliberarea de acestea, ruperea blestemelor, ungerea cu undelemn, vindecarea supranaturala.

Acceseaza si parcurge cursul SOS, gratuit: https://alfaomega.tv/viata-spirituala/eliberare/cursul-sos

Ultimele articole – Viața spirituală

• 

  Împotriviți-vă diavolului de la început – de Joyce Meyer
• 

  Joyce Meyer – seria de broșuri gratuite VORBIND DESCHIS DESPRE…
• 

  Alan Chambers – mărturia unui homosexual
• 

  Dragostea e totul – de Joyce Meyer
• 

  Credință de neclintit- de Joyce Meyer
• 

  Ce ne dă speranță? Pastorul Buni Cocar
• 

  Mantuirea si pacatul (2)
• 

  Toma a profitat de a doua șansă. Dar TU? Liviu Axinte

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/probleme-emotionale/9511-frica-de-apa-si-alte-fobii

ANTROPOLOGIE: DOCTRINA OMULUI Gary E. Gilley, Pastor-învăţător, Southern View Chapel,

I.ORIGINEA OMULUI ŞI A UNIVERSULUI

Diferite opinii asupra originii omului:

Porunca creaţiei: Creaţia din materie ce nu exista ( Evr 11:3)

2. Evoluţia naturală (ateistă) 

Totul poate fi explicat prin procese naturale.

3. Evoluţia teistă:

Dumnezeu implicat în ideea de creaţie, dar numai la început.

4. Creaţia progresivă: (acceptată de unii neo-evanghelici)
Dumnezeu implicat la început, retrăgându-Se apoi. Între timp, El lasă lucrurile să decurgă în mod natural. (Bernard Ramm).

5. Recent – Teoria Edenului:
Adam şi Eva au fost o insulă a creaţiei într-o mare a evoluţiei.

B. Dovezi ale revelaţiei pentru porunca creaţiei:

Biblia este unica sursă de revelaţie, deoarece nimeni altcineva în afară de Dumnezeu nu a fost acolo.

2. Povestea creaţiei este prezentată ca fapt istoric, nu ca mit adevărat. Cel puţin de 17 ori în Geneza 1 se spune că Dumnezeu este Creator. (Ex 20:9-11; Ps 8; 104; Mat 19:4-6; Evr 11:3)

3. Dovezi în Noul Testament ale creaţiei din nimic: Evrei 11:3

b. Ioan 1:3 – începutul absolut al tuturor lucrurilor create

c. Coloseni 1:16,17 – o creaţie ce există prin puterea lui Dumnezeu

C. Interpretarea Genezei1 şi 2

Opinia Golului sau teoria reconstituirii

a. Exponenţi: Scofield, Instituţii biblice

b. Explicaţie:

1) V.1 – fraza de început ce tratează o lume perfectă – creaţia originală.

2) Între V1 şi V2 se află o perioadă nedefinită de timp – în acest Gol, noi plasăm era geologică.

3) În această perioadă a căzut Satan, de aceea pământul era gol şi fără formă.

4) După un timp, Dumnezeu începe să reformeze pământul pentru a-l face locuibil.

Apărarea

1) Se potriveşte cu Ieremia 4:23-26 şi cu Isaia 45:18.
2) Motivează căderea lui Satan.
3) Explică erele geologice.

d. Obiecţii

1) “Pământul a devenit” din versiunea King James este “ pământul a fost” în limba ebraică.

2) Cuvintele “pustiu” şi “gol” nu implică neapărat  o stare ce rezultă dintr-o judecată. Ele înseamnă neformat şi nelocuit.

3) Geneza 1:31 Nu era nimic rău în acel moment. Deci Satan nu căzuse încă.

2. Teoria re-creaţiei

a. Exponenţi: M.F. Unger, Wayne Young, Moffet, Goodspeed

b. Explicaţie:

1) Gen 1:1,2 : A nu vorbi de creaţia iniţială, făcută din nimic înseamnă o reînnoire ulterioară a unui pământ plin de judecată, pentru a-l pregăti pentru om.

2) Gen 1 : Tratează activitatea creatoare a lui Dumnezeu, cu privire la om.

3) Omul a apărut relativ mai târziu în programul creaţiei lui Dumnezeu.

c. Apărarea:

1) Dacă Gen 1:1 arată creaţia iniţială, atunci Gen 1:2 trebuie să fie reînnoirea iniţială sau rezultatul unei judecăţi ce implică un gol.

2) Nu poţi plasa golul între v1 şi 2, conform textului evreiesc.

3) Deci, v1 nu arată creaţia iniţială, ci o modelare ulterioară.

4) Cuvântul evreiesc “a crea” “Barah” este folosi întotdeauna cu privire la o activitate divină. El înseamnă a da formă sau a modela (Gen 1:27).

5) În evreieşte „Bershith” înseamnă “la început”. Aceasta ar putea fi o propoziţie dependentă sau o creaţie. Dacă este o propoziţie dependentă, înseamnă “la început”. Dacă este o creaţie, înseamnă “când Dumnezeu a început să creeze.”

d. Obiecţii

1) A traduce aceasta ca şi creaţie nu este în concordanţă cu vechea tradiţie şi nici forma verbului sau contextul nu cer ca aceasta să fie o creaţie.

2) Dacă aceasta este o creaţie, atunci doctrina creaţiei iniţiale nu este în Gen 1:1. Deci, pasajul central despre creaţie, în Biblie, nu vorbeşte despre porunca creaţiei.

3) „Cerul şi pământul” V.1 vorbeşte despre întregul univers.

4) Cuvântul evreiesc pentru „ a crea” nu trebuie să însemne neapărat crearea din nimic. Dar este singurul cuvânt evreiesc ce poate fi folosit în legătură cu porunca creaţiei.

3. Opinia creaţiei iniţiale

a. Exponenţi: Ryrie, Barbieri

b. Explicaţie:

1) V.1 este o afirmaţie largă şi cuprinzătoare asupra faptului creaţiei. O propoziţie de început despre creaţie.

2) V.2 descrie pământul, aşa cum a apărut de la Dumnezeu, în momentul în care a fost creat. Nu avea formă şi contur şi era nelocuit, rămânând astfel o perioadă de timp, până la  V.3.

3) V.3 primul pas înregistrat în procesul de modelare.

c. Apărarea:

1) Menţine unitatea Gen 1:1&2

2) Se potriveşte cel mai bine cu gramatica textului ebraic.

3) Interpretează cel mai bine cuvântul ebraic „Barah”.

4) Permite lungi perioade de timp, dacă ai nevoie de ele.

D. Interpretarea cuvântului „zile” din Gen 1 şi 2

Diferite interpretări

a. Zile de 24 de ore, în mod literal

b. Teoria Zi/Eră

c. „Zile” este un procedeu literar. El se găseşte în poezia ebraică.

d. Un mit babilonian

e. Cele 6 zile nu sunt zile de creaţie, ci zile de revelaţie (Bernard Ramm).

2. Opinia zilei de 24 de ore, ad literam

a. Un cuvânt trebuie luat în mod literal dacă textul nu indică altceva.

Cuvântul ebraic pentru zi este „yom”. Este folosit de 1,480 de ori în Vechiul Testament, în diferite moduri. Deci, nu se poate dovedi sensul lui „yom”. Trebuie determinat de context.

c. Majoritatea lexicoanelor ebraice nu permit ca „yom” să fie tradus ca o perioadă lungă de timp, de obicei fiind vorba de o zi de 24 de ore.

Când „yom” este asociat cu un numeral definit, se referă la o zi de 24 de ore.

e. Dumnezeu porunceşte şi se face imediat.

f. La cele 6 zile se face referinţă ca „seara şi dimineaţa” – ceea ce este un mod comun în  Pentateuh, cu referire la ziua de 24 de ore.

g. Argumente ulterioare din Scripturi susţin ideea zilei de 24 de ore. (Exod 20)

h. Această opinie nu poate da evoluţionistului timp destul pentru susţinerea opiniei sale.

E. Problemele evoluţiei

Definiţia evoluţiei: o schimbare, dezvoltare sau proces. O teorie completă care include ideea originilor. Procesul schimbării, ca rezultat al procesului natural.

2. Date din evoluţie

a. Mutaţii şi selecţii naturale

1) Explicaţie: o mutaţie este o variaţie bruscă ce determină vlăstarul să fie diferit de părinţi, apoi vine selecţia naturală şi uneori menţine mutaţia. Astfel obţinem o formă nouă.

2) Critici asupra opiniei:

a) Acesta este un argument circular. O mutaţie duce la o selecţie naturală, care duce la mutaţie.

b) Majoritatea mutaţiilor sunt dăunătoare şi tind să slăbească speciile. Mutaţii benefice nu au fost observate niciodată.

c) Omul de ştiinţă nu poate explica de unde vin genele noi.

d) Selecţia naturală nu garantează o îmbunătăţire.

e) Oamenii de ştiinţă nu au observat niciodată mutaţii benefice, producerea de noi gene sau selecţia naturală. Deci, teoria lor se bazează pe credinţă.

b. Fosilele—Critici

1) Metodele de datare nu sunt de încredere, aşa cum s-a pretins.

2) Dovezi despre fosile nu au produs niciodată forme intermediare ( legături ce lipsesc)

3) Dovezile despre omul primitiv sunt puţin limitate pentru concluziile ce au fost luate.  (Ex: omul piltdown a fost un fals total )

c. Alţi factori

1) Evoluţia se bazează pe credinţă la fel de mult ca şi creaţionismul. Evoluţionistul trebuie să aibă credinţă în caracterul etern al materiei. Ceva a existat dintotdeauna, ori materia ori Dumnezeu.

2) Evoluţionistul crede că mutaţiile + selecţia naturală  + timpul + schimbarea  = existenţa noastră prezentă.

II PARTEA MATERIALĂ DIN OM

Crearea şi structura ei 1. Gen 2:7 – omul a fost o acţiune specială a lui Dumnezeu, creat din ţărână şi care se întoarce în ţărână când moare. (Gen 2:19; I Cor 15:48,49; II Cor 4:7)

2. El este creat după chipului Dumnezeu (Gen 1:27). „Chipul lui Dumnezeu implică faptul că omului i s-a dat stăpânire peste pământ şi capacitatea lui de a acţiona moral. Ambele au fost tulburate de intrarea păcatului, astfel că şi-a pierdut stăpânirea şi şi-a corupt abilităţile morale. Cu toate acestea, omul este unic între creaţiile lui Dumnezeu, deoarece a fost făcut după chipul şi asemănarea Sa” Ryrie

B. Desemnarea sa

Termenii principali

a. Trupul: greceşte „Soma” – nu se referă la persoană, ci doar la înveliş (II Cor 12:3)

b. Carnea: greceşte „Sarx” – are 3 înţelesuri:

1) Egal cu soma – omul material (Gal 2:20)

2) partea imaterială a omului (Rom 7:18)

3) Omul ca întreg (material & imaterial) (Mat 24:22)

2. Termeni adiţionali

a. Trupul păcatului (Rom 6:6) = trup la fel ca b.
b. Trup de moarte (Rom 7:24) – apropiat de trupul fizic
c. Vase de lut (II Cor 4:7)
d. Templul Duhului Sfânt (I Cor 6:19)

C. Descrierea lui

Nerăscumpărat (Rom 8:23) – până mai târziu

2. Vase de lut (II Cor 4:7) – accent pus pe limitele noastre

3. Poate deveni rezidenţa Duhului Sfânt  (I Cor 6:19,20)

4. Trebuie ţinut în control (I Cor 9:27)

D. Viitorul lui (Ioan 5:28,29)

1. Prima înviere pentru viaţă (Apoc 20)

2. A doua înviere pentru moarte (Apoc 20:11-15) –  judecaţi conform cu ceea ce au făcut, după Mileniu. Toţi sunt aruncaţi în Iazul de foc.

III PARTEA IMATERIALĂ DIN OM

Forma iniţială a omului
1. Cuvinte (Gen 1:26)

a. Chipul – o copie

b. Asemănarea – similar

2. Sensul cuvintelor

Aceste cuvinte vorbesc despre ţinută sau înfăţişare? Nu!
b. Care era starea lui Adam, înainte de cădere?

1) Nevinovăţie sau sfinţenie pasivă

2) Avea ceva sfinţenie pentru că putea comunica cu Dumnezeu

3) Era o sfinţenie netestată

4) Deci avea o sfinţenie pământească neconfirmată

c. Sunt aceste două cuvinte la fel?

1) Da, pentru că ambele se referă la feţe diferite ale naturii noastre imateriale.

2) Chipul lui Dumnezeu a fost păstrat deşi a fost afectat sever (I Cor 11:7; Iacov  3:9)

d. Ce trebuie să ne amintim în concluzie

1) Omul, chiar căzut, are încă o asemănare cu creaţia iniţială.

2) Chipul lui Dumnezeu în om este atât de afectat încât numai intervenţia lui Dumnezeu poate învinge stricăciunea.

B. Perpetuarea părţii imateriale din om (teorii):

1. Teoria pre-existenţei:  venită din filozofia grecească  teorie susţinută de biserica Romano Catolică

Dumnezeu a creat toate sufletele când a creat cerul şi pământul.

2. Creaţionismul:

Când este conceput un copil, Dumnezeu creează un suflet pentru acel copil (Berkolf).

a. C. Hodge dă aceste argumente:

1) Este biblic (Numeri 16:22; Evr 12:9)

2) Natura părţii imateriale din om, care deci, trebuie să fi venit de la Dumnezeu.

3) Cum altfel poate fi explicat un Hristos cu o natură fără păcat.

b. Opoziţie: (Shedd) Natura noastră materială vine tot de la Dumnezeu, dar NU a fost creată anterior.

3. Traducianismul (pentru a extrage):

Sufletul merge mai departe prin părinţi

a. Argumente (Shedd)

1) Scriptura: Evr 7:10 – Levi plăteşte zeciuiala lui Melhisedec. Dar de fapt Avraam a făcut-o, deci înainte de a se naşte Levi, natura lui materială şi imaterială existau în coapsele lui Avraam.

2) Fiziologie: Gen 5:3 – Adam a trecut fiului său propria sa natură imaterială şi materială.

3) Explică cel mai bine vina păcatului lui Adam trecută asupra întregii rase umane.

4) Explică universalitatea păcatului.

5) În creaţionism, Dumnezeu este direct sau indirect autorul păcatului.

b. CONCLUZIE: Teoria traducianismului spune că Hristos este excepţia în orice alt aspect al vieţii Sale, atunci de ce nu şi aici.

C. Structura omului

1. Natura dihotomică a omului

Omul poate fi împărţit în două părţi esenţiale: materială şi imaterială.

b. Argumente:

1) Universul are 2 substanţe – materială & imaterială

2) Scriptura

a. Sunt numai 2 substanţe  (Iov 27:3;32:8;33:4;Gen 2:7)

b. Suflet & spirit folosite alternant în Mat 20:28  Mat 27:50 / Evr12:23 Apoc 6:9 / Ioan 12:37  Ioan 13:21

2. Caracteristicile părţii imateriale din om

a. Suflet: folosit în următoarele moduri diferite:

1) Întreaga parte imaterială din om (I Pet 2:11)

2) Întregul om (Rom 13:1; I Tes 5:23)

b. Duh: folosit în 3 moduri diferite:

1) Vântul (Gen 8:1; II Tes 2:8)

2) Întreaga parte imaterială din om (I Cor 5:5)

3) Manifestarea vieţii spirituale  (Mat 5:3; I Cor 2:11)

”Spiritul este menţionat de obicei în Scriptură ca acea parte din om  care este capabilă să Îl contemple pe Dumnezeu, iar sufletul este acea parte din om care este legată de sine şi de diferitele funcţii ale intelectului, simţurilor şi voinţei.”  Chafer

c. Inima – locul unde se află

1) Viaţa intelectuală a omului (Mat 15:19-20)

2) Viaţa emoţională (Ps 37:4; Rom 9:2)

3) Viaţa voliţională (Exodul 7:23, Evrei 4:7)

4) Viaţa spirituală (Rom 10:9-10; Efeseni 3:17)

d. Conştiinţa

1) Conştiinţa omului nemântuit

a) poate fi o călăuză  (Rom 2:15)

b) poate greşi  (Fapte 23:1)

2) Conştiinţa omului mântuit îl poate conduce spre relaţii corecte cu

a) guvernul  (Rom 13:5)

b) angajatorul  (I Pet 2:19)

c) comunitatea  (I Cor 8:7-12)

d) viaţa spirituală (Rom 9:1-3; II Cor 1:12)

e. Mintea

1). Mintea omului nemântuit

a) Rom 1:28 – desfrânată (coruptă)

b) Efes 4:17 – pustie (deşertăciune)  = lipsită de adevăr

c) Tit 1:15 – întinată, coruptă

d) II Cor 4:4 – orbită

e) Efes 4:18 – întunecată

f) Rom 3:11 – nu are capacitatea de a discerne lucrurile spirituale  (I Cor 2:14)

2. Mintea omului mântuit

Folosirea

a) pentru a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu  (Luca 24:25; I Cor 2:15,16)

b) pentru a-L iubi  (Mat 22:37)

c) pentru a înţelege voia Sa  (Efes 5:17)

condiţii esenţiale pentru folosirea minţilor noastre

a) I Pet 1:13 – înconjurată, încinsă cu …(aceasta este o activitate serioasă)

b) II Cor 10:5 – fiecare gând să fie făcut rob

c) Rom 12:2 – înnoită

f. Carnea  – Rom 7 –  căzută, caracter uman nerăscumpărat

3. natura trihotomică a omului  – Evr 4:12 – trup, suflet  & duh

IV CĂDEREA OMULUI  – Geneza 3 Pasajul central

Opinii asupra acestui pasaj

1. Ortodox: adevăr şi realitate în această explicaţie

2. Neo-ortodox: adevăr dar nu realitate .

3. Liberal: nu este nici adevăr, nici realitate.

B. Locul perfecţiunii:  Omul se afla într-un mediu perfect, într-o poziţie specială, cu o soţie perfectă. Deci, păcatul omului nu-şi are originea din mediul lui înconjurător.

C. Responsabilitatea omului:  Supunere faţă de voia lui Dumnezeu: era implicat în lucrarea şi păzirea grădinii, dar să nu mănânce din pom.

D. Natura omului:  Sfinţenie pământească netestată „Aceasta nu implică mai mult decât că erau nevinovaţi, ceea ce este un termen negativ şi sugerează că încă nu comiseseră păcatul. Sfinţenia, care este atributul fundamental al lui Dumnezeu, este un termen pozitiv şi indică faptul că El este incapabil de păcat.”  Chafer

E. Şarpele:  Era o creatură făcută de Dumnezeu, dar folosită de Satan.

F. Procesul ispitirii: 4 paşi

1. Eva s-a îndoit de bunătatea lui Dumnezeu din cauza lui Satan (3:1)

”Satan încerca în mod evident să o facă pe Eva să creadă că Dumnezeu nu este bun dacă le refuză ceva…în contrast, planul lui Satan le permitea să facă exact ce Dumnezeu nu dădea voie. Aceasta era falsificarea lui Satan.” Ryrie

2. Satan neagă total adevărul Cuvântului lui Dumnezeu  (3:4).

3. Eva începe să raţioneze greşeala pe care urma să o facă  (3:6)

4. Ei păcătuiesc  (3:7).

G. Rezultatul căderii

Şarpele a fost condamnat să se târască  (3:14).

2. Satan a fost pus în duşmănie cu sămânţa femeii şi i s-a permis să-I facă lui Hristos o rană dureroasă, dar nu mortală. (3:15). Totuşi, Satan a fost condamnat la o rană mortală.

3. Eva şi femeile au fost destinate să aibă dureri când dau naştere la copii şi să fie supuse soţilor lor.  (3:16).

4. Adam şi bărbaţii au fost chemaţi la o muncă neplăcută datorită blestemării pământului  (3:17-19).

5. Rasa umană a experimentat ruperea relaţiilor cu Dumnezeu sau moartea spirituală, moartea fizică şi excluderea din Eden. Păcatul lui Adam şi al Evei a schimbat cursul istoriei şi vieţii tuturor descendenţilor lor.  (Rom 5:12-21).

V. PĂCATUL PERSONAL

Originea păcatului

1. În legătură cu Dumnezeu: Dumnezeu nu este autorul responsabil al păcatului

(Isaia 45:7;Iacov 1:13), Totuşi Dumnezeu a permis intrarea păcatului.

2. În legătură cu îngerii: primul care a păcătuit  (Isaia 14; Ezechiel 28)

3. În legătură cu omul: Păcatul a început pentru om cu Adam (Gen 3:6; I Tim 2:14)

B. Definiţia păcatului

1. Definiţii eronate sau incomplete:

a. Păcatul este o iluzie – nu există cu adevărat; aceasta este opinia ştiinţei creştine

b. Păcatul este un principiu etern al răului în afara lui Dumnezeu şi independent de El (Zoroaster)

Păcatul este egoism – nu destul de cuprinzător

Definiţia teologică a păcatului

a. „Păcatul este orice lipsă de concordanţă cu caracterul lui Dumnezeu, fie aceasta un fapt, mentalitate sau stare.” ” Chafer

Păcatul este păcătos pentru că este diferit de ceea ce este Dumnezeu.

b. „Tot ce nu se conformează cu slava lui Dumnezeu”Ryrie

I Ioan 3:4 spune că este o nelegiuire orice deviere de la  poruncile lui Dumnezeu. O propoziţie concluzivă se găseşte în I Cor 10:31, unde credincioşilor li se spune să facă totul pentru slava lui Dumnezeu.

C. Remediul pentru păcatul personal

1. Iertarea (negativ) Dumnezeu îndepărtează păcatul (Efes 1:7)

2. Îndreptăţirea (pozitiv) Suntem declaraţi neprihăniţi (Rom 5:1)

VI NATURA PĂCATULUI

Sensul:

1. Capacitatea de a face ceea ce este contrar lui Dumnezeu (Efes 2:3)

2. Omul este total decăzut

Aceasta „nu înseamnă că toţi sunt complet decăzuţi în acţiunile lor, atât cât pot fi, nici că toţi se lasă în voia oricărei forme de păcat, nici că o persoană nu poate aprecia sau face fapte bune; ci înseamnă că denaturarea, corupţia păcatului se extinde asupra tuturor oamenilor şi asupra tuturor părţilor din oameni, astfel încât nu este nimic în omul firesc, care să-i poată da vreun merit înaintea lui Dumnezeu.”  Ryrie

3. Următoarele AU DEVENIT corupte

a. Intelectul omului  (II Cor 4:4; Rom 1:28)

b. Conştiinţa omului (I Tim 4:2)

c. Voinţa omului  (Rom 1:28)

d. Inima omului (Efes 4:18)

e. Întreaga fiinţă a omului (Rom 1:18-3:20)

B. Rezultatul firii păcătoase
1. Depravarea

2. Moarte spirituală  (Efes 2:1-3; Efes 4:18,19). Aceasta poate fi corectată de naşterea din nou, care duce la o viaţă nouă.

C. Transmiterea firii păcătoase  Este trecută mai departe imediat, prin părinţii noştri

D. Îndreptarea firii păcătoase

1. Răscumpărarea

2. Darul Duhului Sfânt  – Firea noastră veche este moartă  (Rom 6). „Câştigăm biruinţa  asupra firii vechi prin puterea Duhului Sfânt.”  Ryrie

”Nu se spune niciodată că este îndepărtată sau eradicată din viaţa aceasta, dar pentru un creştin există puterea copleşitoare furnizată de Duhul Sfânt, care sălăşuieşte în el” (Rom 8:4; Gal 5:16,17).” Chafer

VII  PĂCATUL ATRIBUIT

Înseamnă: a pune în socoteala cuiva

B. Fapt: Toţi am păcătuit în Adam (Rom 5:12).

C. Pedeapsa: Avem o natură păcătoasă şi murim  (Rom 5:12-14).

D. Remediul: Atribuirea îndreptăţirii  (Rom 5:17).

Trei atribuiri sunt prezentate în Biblie:

1. Păcatul lui Adam este atribuit posterităţii sale  (Rom 5:12-14)

2. Păcatul omului este atribuit lui Hristos  (II Cor 5:21)

3. Îndreptăţirea lui Dumnezeu este atribuită celor care cred  (II Cor 5:21)

VIII PĂCATUL CREŞTINULUI

Introducere: Standardul lui Dumnezeu este perfecţiunea. Dar sfinţenia deplină nu poate fi atinsă în viaţa aceasta  (I Ioan 1:7-10)

B. Duşmanii creştinului

1. Lumea (I Ioan 2:15-17)

2. Diavolul (falsificator) (Efes 6:10-18)

3. Carnea/firea veche (Gal 5:16-21)

C. Măsuri preventive împotriva păcatului, în viaţa creştină

1. Cuvântul (Ps 119:11)

2. Intervenţia constantă a lui Hristos  (Ioan17:15 Evr 7:25)

3. Lucrarea Duhului Sfânt în viaţa credinciosului

a. Învăţător  (Ioan16:13)

b. Intervine în viaţa de rugăciune  (Rom 8:26-27)

c. Călăuză în slujire (I Cor 12:7)

d. Ajutor (Ioan14:26 & 15:26)

D. Pedepsele legate de păcatul credinciosului

1. Întristează Duhul Sfânt  (Efes 4:30)

2. Pierderea bucuriei/păcii (Gal 5:22)

3. Face creştinul o piatră de poticnire  (I Ioan 2:10)

4. Pierderea încrederii în rugăciune  (I Ioan 3:19-22)

5. Ruşinare la venirea Domnului (I Ioan 2:28)

6. Pierderea părtăşiei cu Dumnezeu şi cu credincioşii  (I Ioan 1:6)

7. Primeşte pedeapsă de la Dumnezeu pentru persistarea în păcat  (Evr 12:6)

8. Disciplinarea de către biserică pentru anumite păcate în care persistă  (I Cor 5:4-5)

9. Poate primi moartea fizică (I Cor 11:30)

E. Remediul păcatului creştinului

Mărturisirea (I Ioan 1:9). Înseamnă: să spui acelaşi lucru

EXAMINAREA VIEŢII DUPĂ EXPERIENŢELE MORŢII

Woody Allen A exprimat sentimentele multora când a spus, „Cui îi pasă de obţinerea nemuririi prin realizări? Mă interesează să obţin imortalitatea prin a nu muri.” Omenirea s-a temut întotdeauna de moarte (Evr 2:15), şi pe drept. Moartea este unul din marii motivatori pentru luarea în considerare a necesităţii relaţiei cu Dumnezeu. Oricum, în ultimii ani o nouă speranţă a apărut pentru cei care doresc cerul fără bătaia de cap a unui angajament faţă de Hristos.

În anii 1970, cartea lui Raymond Moody, Viaţa după viaţă, a avut un impact imens prin numeroase şi demne de crezare povestiri despre oameni care s-au întors dintre cei morţi. Cei ce s-au reîntors la viaţă au povestit adesea experienţe similare. O experienţă complexă include mişcarea printr-un tunel lung, întunecos (după ce persoana a fost declarată moartă), privirea eforturilor de resuscitare din afara trupului, întâmpinarea de către rude şi prieteni care muriseră mai demult, întâlnirea cu o fiinţă de lumină, care evaluează viaţa, iar apoi iartă, apoi li se cerea să se întoarcă la această viaţă şi, în toate cazurile, reîntoarcerea la această viaţă.

Mulţi creştini au sărit în vagonul „Viaţa după viaţă”, gândind că aceste experienţe adăugau multă informaţie despre viaţa după moarte, pe care Biblia le neglijase. Majoritatea creştinilor şi-au liniştit entuziasmul puţin, când o analiză mai atentă a acestor evenimente a dovedit că ele contraziceau Scripturile. De exemplu, Moody a spus, „În toate cercetările mele nu am auzit o singură referire la un cer sau un iad, care să semene cu imaginea uzuală, la care suntem expuşi în această societate. Într-adevăr, multe persoane s-au tensionat la cât de diferite au fost experienţele lor, faţă de ceea ce fuseseră conduşi să experimenteze în pregătirea lor religioasă… În majoritatea cazurilor, modelul de pedeapsă al vieţii de după moarte este abandonat şi încălcat, chiar de mulţi din cei care erau obişnuiţi să gândească în aceşti termeni. Au văzut că, spre mirarea lor, când chiar şi cele mai aparent groaznice păcate ale lor erau arătate înaintea fiinţei de lumină, aceasta nu răspundea cu mânie sau supărare, ci mai degrabă cu înţelegere şi chiar cu umor.” Cu alte cuvinte, unul din abilele trucuri era să îndepărteze teama omului faţă de judecată, contrar a ceea ce se spune la Evrei 9:27. De exemplu, Dr. George Ritchie, psihiatru şi prezbiterian, care a avut o experienţă în afara trupului, a relatat că i s-au schimbat vederile convenţionale asupra cerului şi iadului: „nu am văzut focul iadului, nici capete rostogolindu-se pe străzi. Ştiu, dincolo de îndoială, că Hristos pe care l-am văzut va accepta pe toată lumea, bună sau rea, chiar şi pe cei care nu au crezut în El.” O latură interesantă la toate acestea este amprenta culturală pe care aceste experienţe au avut-o. Majoritatea americanilor au văzut că figurile religioase şi religia determinau identitatea persoanei: nici  un creştin nu a văzut o divinitate Hindu şi nici un Hindu nu L-a văzut pe Isus.

CUPRINS DE LUMINĂ

Acum, după 20 de ani, o nouă carte ce tratează acelaşi gen de experienţe, a luat pe sus Statele Unite. Cartea se numeşte „Cuprins de lumină”, scrisă de Betty Eadie a fost în vârful listei de best-seller în New York, mai mult de un an. Eadie a apărut la 20-20 şi, ca şi cu Raymond Moody, cu ani în urmă, mulţi din comunitatea creştină au fost influenţaţi de experienţa ei. Trebuie să ne amintim că mulţi au pretins că s-au întors dintre morţi în ultimii 20 de ani, dar în majoritatea cazurilor, li s-a dat puţină atenţie acestor oameni. Din unele motive, „Cuprins de lumină” a câştigat atenţia publicului din nou.

Experienţa doamnei Eadie este similară cu cele relatate în cartea lui Moody. Şi ea vorbeşte de acelaşi Salvator de lumină, care nu judecă pe nimeni, „A fost cea mai necondiţionată dragoste pe care am simţit-o vreodată, şi văzându-i braţele deschise să mă primească, am mers la el şi am primit îmbrăţişarea lui completă şi am spus din nou şi din nou: sunt acasă, sunt acasă” (p41). În timp ce Eadie admite că Isus este singura uşă prin care cineva poate ajunge vreodată în cer,  ne asigură că toţi ne vom preda lui în final şi ne vom muta în prezenţa lui. Unii, mai ales ateii şi marii păcătoşi vor petrece mult timp într-o substanţă, masă neagră de dragoste şi căldură, până când îl vor recunoaşte, dar toţi, „în final vor învăţa să meargă mai departe şi să accepte căldura şi siguranţa lui Dumnezeu.”  (p84,85).

Cu privire la această eroare a universalismului, Scripturile au mult de spus:

Mat 25:41; Apoc 20:14,15 – Cei ce L-au respins pe Hristos îşi vor petrece veşnicia în Iazul de foc.

Evr 9:27 – Judecata ne aşteaptă după moarte. Pentru cei nemântuiţi, acea judecată va avea drept rezultat cea de a doua moarte (Apoc 20:14,15). Pentru credincios, va avea ca rezultat răsplata câştigată sau pierdută. (I Cor 3:11-15).

Luca 16:19-31 – Viaţa noastră pe pământ determină destinul nostru veşnic.

Ioan 14:6; Fapte 4:12 – Viaţa veşnică poate fi găsită numai în Isus Hristos. Deci, nu toate religiile duc în acelaşi loc. Eadie pretinde că „Toate religiile de pe pământ sunt necesare pentru că sunt oameni care au nevoie de acele învăţăturii” (p45). Mat 7:13,14

ALTE ERORI DOCTRINARE:

Cartea lui Eadie merge dincolo de învăţăturile anterioare ale lui Moody şi ale celorlalţi şi instruieşte asupra unei agende mai apropiate de New Age . În mai multe zone importante putem vedea influenţa New Age, pe care ea pretinde că a experimentat-o:

Existenţa veşnică a spiritului omenesc

În cartea ei, Eadie afirmă că spiritul nostru omenesc a existat dintotdeauna (p31). Am fost cu Dumnezeu la creaţie, am fost întotdeauna în prezenţa Lui (p44). Unele spirite au ales însă să meargă pe pământ, pentru a împlini o misiune (pp47-49), sau pentru a învăţa lecţii care să-i ajute să se maturizeze. Când venim pe pământ, venim ca prieteni sau familie a acelor spirite faţă de care am fost apropiaţi în cer (p92). Spiritele din cer pot influenţa treburile oamenilor de pe pământ (p92). La moarte, trupul putrezeşte, dar spiritul se întoarce în cer. Dacă aceasta este adevărat, a-L primi pe Hristos ca Salvator nu este o problemă, pentru că toate spiritele omeneşti sunt într-o misiune temporară pe pământ.

O imagine falsă despre Isus Hristos

Nu numai că El nu este privit ca un Judecător, ci imaginea bunicului care acceptă totul, dar este un Dumnezeu total separat, „Am înţeles, spre surprinderea mea, că Isus este o fiinţă separată de Dumnezeu, cu propriul Său scop divin”  (p47). „Am înţeles că El era Fiul lui Dumnezeu, deşi El Însuşi era un Dumnezeu” (p44).

Legătura între lumea spiritelor şi lumea omenească

Câteva exemple: Spiritele adesea îi inspiră pe oameni, pentru că există o legătură dinamică între lumea noastră şi a lor  (p48). Există energii pozitive şi negative în univers, care pot fi controlate de gândurile şi cuvintele noastre (p55-58). Aceasta include puterea asupra bolii prin spirit şi minte (p62) – Totuşi verbalizarea este necesară pentru vindecare  (p64-65). Este o unitate între noi şi lumea plantelor, ca şi cu Dumnezeu, „L-am simţit pe Dumnezeu în plantă, în mine, dragostea Sa revărsându-se în noi. Eram toţi una!” (p81).

LEGĂTURA SATANICĂ

Este posibil ca multe din aceste experienţe să aibă o explicaţie fizică, (ex: indusă de droguri sau procesul normal al unui creier care moare) şi totuşi este o asemănare între experienţe, care te face să te gândeşti că se petrece ceva supranatural. Din moment ce experienţele acestor oameni sunt în afara Scripturii, putem fi siguri că nu li s-a permis cu adevărat să arunce o privire în veşnicie. Deci, există posibilitatea ca Satan să fie implicat în multe din aceste episoade. Mulţi cercetători resping această idee pe baza faptului că cei care „vin înapoi” întotdeauna aduc mesajul dragostei şi al iertării, nu al urii şi distrugerii şi concluzionează că Satan nu ar face aceasta. Oricum, sunt ignoranţi în ceea ce priveşte planurile rele ale lui Satan.

II Cor 11:14 ne informează că Satan se poate transforma în înger de lumină. Nu s-ar putea ca acea fiinţă de lumină pe care oamenii pretind că au întâlnit-o la moarte să fie Satan, şi nu Hristos, cum s-a presupus? În Evr 2:14,15 găsim că Hristos a murit pentru a ne elibera de frica de moarte. Ce inteligent ar fi din partea lui să falsifice această lucrare, spunând oamenilor că la moarte nu avem de ce să ne temem, pentru că nu există judecată. Şi totuşi, cei care nu-L au pe Hristos au de ce să se teamă.

Biblia vorbeşte despre două abordări diferite ale morţii. Prima este de a nega gravitatea ei. Aceasta a fost abordarea lui Satan în grădină (Gen 3:1-5). Fără îndoială, el încă mai foloseşte vechile lui farse. Cealaltă abordare este să luăm moartea în serios şi să recunoaştem că ea poate fi învinsă numai prin credinţa în Isus Hristos.

În Isaia 8:19-20 Găsim că Dumnezeu este mânios pe oamenii care consultau ocultişti pentru a afla despre viaţă, în loc să-L întrebe pe El. Ei au informaţiile cele mai corecte şi demne de încredere, în comparaţie cu cele furnizate de vrăjitori, medium-uri şi voci din mormânt. Ei au mărturia scrisă a lui Dumnezeu Însuşi – citeşte-o şi crede-o.

http://www.voxdeibaptist.org/antropologie_Gilley.htm

ANTROPOLOGIA: STUDIUL OMULUI De Stanford Murrell

 ORIGINEA OMULUI

Mărturisire de credinţă „La început i-a plăcut lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru a-şi manifesta gloria puterii, înţelepciunii şi bunătăţii Sale veşnice, să creeze lumea şi toate lucrurile din ea, fie vizibile fie invizibile, în timp de şase zile, şi toate au fost foarte bune.” (Mărturisirea de credinţă din 1689, capitolul 4, secţiunea 1; studiul Ioan 1:2,3; Evrei 1:2; Iov 26:13; Romani 1:20; Coloseni 1:16; Geneza 1:31).

Definiţia Doctrinei antropologiei

            Antropologia este un cuvânt derivat din cuvintele greceşti (anthropos, om, şi logos, discurs). Doctrina antropologiei se preocupă în primul rând cu studiul începutului omului. Nu există nici o înregistrare sau o dovadă că sufletul omului are o preexistenţă. Nu există nici o memorie sau o cunoştinţă despre ea. Biblia declară că a existat o creaţie originală şi că toată omenirea a izvorât din Adam. Dacă este presupusă preexistenţa, atunci omul trebuie să fie sau etern preexistent sau creat de Dumnezeu în acea stare preexistentă. Nici una dintre poziţii nu este sprijinită în Scriptură. Biblia învaţă că, „După ce Dumnezeu a făcut toate celelalte creaturile, El l-a creat pe om, bărbat şi femeie, cu sufletele raţionale şi veşnice, făcându-i să se potrivească pentru viaţa cu Dumnezeu pentru care ei au fost creaţi; fiind făcuţi după chipul lui Dumnezeu, în cunoştinţă, înţelepciune, dreptate şi sfinţenie adevărată; având legea lui Dumnezeu scrisă în inimile lor, şi puterea de a o împlini, şi totuşi având posibilitatea de a păcătui, fiind lăsaţi în libertatea propriei lor voinţe, care era supusă schimbării.” (Mărturisirea de credinţă baptistă din 1689, capitolul 4, secţiunea 2; studiul Geneza 1:27; 2:7; Eclesiastul 7:29; Geneza 1:26; Romani 2:14, 15; Geneza 3:6).

Sufletul nu este o emanaţie divină

            Sufletul nu a emanat din substanţa lui Dumnezeu din două motive. Primul, emanaţia implică faptul că substanţa lui Dumnezeu poate deveni tulburată sau schimbată, şi aceasta nu este demnă de caracterul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate deveni mai puţin decât El Însuşi. Al doilea, substanţa este cea în care există atributele. Dacă oamenii ar fi în stare să împărtăşească din substanţa esenţială a lui Dumnezeu ei ar poseda atributele lui Dumnezeu, cum ar fi omniscienţa, infinitatea, omnipotenţa, etc. Aceasta nu este posibil. Dumnezeu nu va da nimănui slava Sa intrinsecă. (Isaia 48:11)

Sufletul nu este o formă a lui Dumnezeu

            Sufletul nu este o formă a lui Dumnezeu pentru că aceasta ar fi Panteism. Dumnezeu şi omul sunt fiinţe separate şi nu pot fi confundate sau amestecate.

Sufletul nu este produsul generării spontane

            Sufletul nu este produsul generării spontane. Ştiinţa nu ştie nimic despre generarea spontană decât ca şi teorie. Experimente elaborate şi cele mai scrupuloase eforturi şi observaţii au exclus generarea spontană din acest motiv: „Cercetarea sponsorizată în parte de NASA (cu scopul de a-i face pe astronauţi în stare să recunoască chiar şi cele mai rudimentare forme de viaţă de pe alte planete) a arătat că cel mai simplu tip de moleculă proteinică despre care se putea spune că este „vie” este compusă dintr-un lanţ de cel puţin 400 de aminoacizi legaţi, şi fiecare aminoacid este o combinaţie specifică de patru sau cinci elemente chimice de bază, şi fiecare element chimic este un ansamblu unic de protoni, electroni şi neutroni. Astfel este de neconceput (pentru oricine în afară de un teoretician evoluţionist) că un sistem viu ar fi putut să se formeze vreodată din întâmplare.” (Scientific Creationism (Creaţionism ştiinţific), editată de Henry M. Morris)

Sufletul nu poate fi justificat de Evoluţie

            Evoluţia este un proces şi un proces nu creează nimic. Evoluţia în sine are nevoie de un început şi de o cauză. Evoluţia cere materiale asupra cărora să se lucreze şi o „minte” directoare pentru a le conduce spre sfârşituri potrivite. Charles Darwin a crezut că Dumnezeu a creat primele forme de viaţă din care au apărut toate speciile şi soiurile. Evoluţioniştii târzii au pus deoparte nevoia de Dumnezeu şi au afirmat îndrăzneţ că viaţa a provenit din mişcările moleculare ale materiei moarte şi s-a dezvoltat în toate formele ulterioare de fiinţe vii. Cum s-a întâmplat aceasta? Ei nu ştiau dar erau încrezători că aceasta a făcut aşa.

Ce este sufletul

            Potrivit folosirii cuvântului nepes de către Vechiul Testament, sufletul este esenţa omului în totalitatea fiinţei sale. Suflarea lui Dumnezeu a suflat în trupul lui Adam creat „un nepes viu” (Geneza 1:20; 2:7; Exod 1:5). Sufletul este ceva căruia îi poate fi foame şi îi poate fi sete (Psalmul 107:5) şi poate fi necăjit (Geneza 42:21). Adesea el este folosit pentru esenţa eului (Iov 16:4; Psalmul 124:7).

            În Noul Testament, sufletul (psyche) este principiul vieţii (Fapte 20:10; Apocalipsa 8:9) care este distinct faţă de trup. Ioan vede „sufletele celor care au fost junghiaţi,” nu pe „cei care au fost junghiaţi” (Apocalipsa 6:9 conform 20:4; Matei 10:28; Luca 21:19; Iacov 1:21; 5:20).

Obiecţii raţionale la Evoluţie

            Obiecţiile raţionale la teoria evoluţiei sunt legitime deoarece nu există exemple de transmutaţii ale speciilor şi „verigile” lipsă nu au fost găsite niciodată. Pentru ca evoluţia să fie adevărată, mii de „verigi” sau de faze tranziţionale sunt necesare pentru o mutare de la specie la alta. Pentru a întemeia doctrina evoluţiei, trebuie să fie găsită o schimbare gradată sau una abruptă veridică între:

	forma cosmică şi cea organică a naturii;
	dintre regnul vegetal şi cel animal
	dintre nevertebrate şi vertebrate;
	dintre vertebratele inferioare şi mamifere;
	şi dintre mamifere şi om.

¨      Marile întreruperi. Ştiinţa arată mari întreruperi dintre specii diferite şi că fiecare a apărut fără antecedenţi cunoscuţi în linia genealogică. Un evoluţionist, fost profesor Joseph Le Conte, la Universitatea din California (c. 1920), a mărturisit: „Dovada geologiei de azi este că speciile par să fi venit în existenţă dintr-odată şi în perfecţiune totală, rămânând neschimbate substanţial în timpul existenţei lor şi au murit în perfecţiune totală. Alte specii au luat locul lor aparent prin substituţie, nu prin transmutare.”

¨      Insuficienţa timpului. Când evoluţioniştii atribuie milioane şi milioane de ani pentru procesul de producere a omului, ei fac aceasta fără vre-o dovadă. Întrebarea dacă pământul a fost locuibil timp de milioane de ani este justificată. Cele mai vechi înregistrări scrise cu o cronologie care pot fi verificate datează înapoi doar spre prima dinastie din Egipt (c. 2200 – 2500 î. Hr.). Există o contradicţie mare între teoria care spune că strămoşii necunoscuţi şi neobişnuiţi ai omului au trăit acum 30 – 70 de milioane de ani în urmă (adevăratul om modern a apărut în urmă cu 1-3 milioane de ani), şi au avut o civilizaţie. În timp ce conceptul este intrigant asupra timpului infinit pentru formarea pământului şi a întregii vieţi care este pe pământ, nu există nici o dovadă care să susţină teoria.

¨      Sterilitatea păsărilor. Egal opusă teoriei evoluţiei este ideea încrucişării speciilor. Natura în sine a închis uşa acestei posibilităţi (observaţi Geneza 1:24).

¨      Rămăşite de oameni. Cele mai timpurii rămăşiţe de oameni sunt foarte dezvoltate, arătând că omul ca şi alte specii a venit pe scenă în maturitatea fiinţei sale. Ar putea fi dovezi pentru degenerare sau omul mergând de la o stare mai înaltă de existenţă la o stare mai joasă ca în Geneza 1-2, dar nu există nici o dovadă că vre-un om a mers de la o stare de existenţă mai joasă la una mai înaltă. Metodele de datare cu radio carbon au fost dovedite a fi nesigure pentru stabilirea unor date din antichitate, şi chiar mai păgubitoare este lipsa dovezilor fosile când sunt considerate statisticile populaţiei. Din toţi oameni care ar fi trăit pe pământ în ultimele milioane de ani, chiar şi cu o rată scăzută a creşterii populaţiei, există puţine dovezi ale păstrării omului antic. Dacă evoluţia este adevărată, de ce există atât de puţine dovezi în înregistrările fosilelor? În trecut, unele farse extraordinare au fost oferite de evoluţionişti pentru a păcăli publicul.

q       Omul de Neanderthal. În 1856 în Valea Neander, lângă Dusseldorf, Germania a fost găsită o creatură despre care se credea că este semi ridicată şi sub umană. „Acum se ştie că omul de Neanderthal a fost un om ridicat în întregime şi în cele mai multe detalii era insesizabil faţă de omul modern, capacitatea sa craniană chiar o depăşea pe cea a omului modern.” (Evolution? The Fossils Say No (Evoluţia? Fosilele spun nu), Duane T. Gish)

q       Omul Java (Pithecanthropus erectus, „omul maimuţă ridicat”). În 1891 Eugene Dubois, un doctor olandez a descoperit un Pithecanthropus erectus în Trinil, Java. A fost găsit un singur capac de craniu. În anul următor, săpând în continuare în aceeaşi zonă dar cu cincizeci de picioare mai departe, Dubois a descoperit un os femur, alături de doi dinţi molari. Însuşind toate bucăţile laolaltă, Dubois a datat descoperirea la o vechime de o jumătate de milion de ani şi a spus aceasta lumii. Ceea ce nu a spus lumii decât după treizeci şi unu de ani mai târziu este că el a găsit şi două cranii evident umane în acelaşi timp şi la acelaşi nivel cu săpăturile. Chiar înainte de a muri, Dubois a recunoscut că omul Java era de fapt resturile unui mare gibon.

q       Omul Piltdown (Eanthropus dawsoni, „Omul Dawn”). Charles Dawson este creditat cu descoperirea „Omului Dawn” în Piltdown, Anglia în 1912. Dintr-o parte a unui craniu şi câţiva dinţi, mica falcă a fost datată la o vechime de 500 până la 700 de mii de ani vechime! În 1950, oasele „Omului Dawn” au fost puse sub reflectorul adevărului: testele cu fluorină au fost făcute şi marea înşelăciune a fost descoperită. Porţiunea de craniu dezgropată a fost pătată cu săruri de fier şi dinţii au fost umpluţi deliberat pentru a le da aparenţa vârstei.

q       Omul Peking. Dezgropat lângă Peking, China în 1912 de Davidson Bolack, această descoperire a constat din fragmente de treizeci de cranii şi 147 de dinţi. Azi, se crede că omul Peking este resturile unor maimuţe mari sau babuini care au fost ucişi şi au fost mâncaţi de cei care lucrau într-o carieră de piatră antică de ardere a cleiului.

q       Omul Nebraska („Omul maimuţă vestic”). Harold Cook a informat lumea că el a făcut o descoperire minunată în vestul statului Nebraska în 1922. Ce a găsit el? Un dinte! UN dinte! Lumea a fost făcută să se mire când un artist presupus a desenat o gură în jurul omului-maimuţă care a fost declarat ca având şase mii de ani vechime. În 1927 s-a descoperit de fapt că dintele aparţinea unui porc dispărut.

q       Maimuţa din estul Africii (zinjathropus). În 1959 Revista National Geographic a fost foarte fericită să spună lumii că Louis S.B. Leakey a făcut o descoperire minunată în Olduvia, Tanzania. Capacul unui craniu şi câteva fragmente de oase au fost produse şi datate cu o vechime de 2-4 milioane de ani. Aici a fost cel puţin o reală lipsă a legăturii. Oare a fost? Chiar înainte de moartea sa, Leakey a recunoscut că el a simţit că descoperirea sa nu era altceva decât o varietate de australopithecus (maimuţe din sud) găsite în 1924.

¨      Contradicţiile dintre regnuri. Natura de azi şi înregistrările fosile din trecut continuă să mărturisească împotriva evoluţiei demonstrând că unele regnuri în natură sunt vast superioare altora. Dacă evoluţia ar fi adevărată, lucrurile nu ar fi aşa. Mai degrabă, ar fi un fel de legătură între regnuri pentru a forma un ecosistem unificat. Totuşi, nu se poate găsi nimic în regnul vegetal din care să se fi putut dezvolta trăsăturile caracteristice ale vieţii animale sau viceversa. Deci există şi o prăpastie între animal şi om, în ciuda încercărilor ştiinţei moderne din 1859 de a arăta cât de similar este omul şi animalul. Se pot observa câteva diferenţe dramatice.

q       Numai omul este o creatură raţională. Animalele pot rezolva probleme bazate pe un îndemn biologic dar numai omul stă jos şi gândeşte, aşa face un filozof, un profesor, un teolog sau cineva care este îndrăgostit.

q       Numai omul face lucrurile prin raţiune şi voinţă liberă, nu potrivit instinctului. „Instinctele animalelor rămân aceleaşi de la eră la eră. Pasărea încă îşi construieşte cuibul ei şi albina celula ei aşa cum au făcut-o la Poarta Edenului. Nu există nici un progres în dezvoltarea lor mintală.” (David Clark)

q       Numai oamenii construiesc maşini care sunt în sine productive. Animalele pot folosi uneltele, dar nici un animal nu face un tipar sau o presă pentru a ştampila alte unelte pentru producţia în masă.

q       Numai omul comunică gânduri bazate pe cuvinte şi raţiune. Animalele comunică prin sunete şi grohăituri. Ele comunică emoţii şi impulsuri dar nimic nu poate fi afirmat a fi adevărat sau fals.

¨      Legea entropiei. Există o lege universală a degenerării care argumentează împotriva modelului evoluţionist. Legea entropiei spune că totul merge de la ordine la dezordine. Există o prăbuşire naturală a tuturor lucrurilor. Fizic, se crede că oamenii moderni sunt inferiori civilizaţiilor ante-diluviene (şi mintal noi nu putem fi nici mai presus de anticii egipteni; invenţiile lor concurează cu cele ale noastre. Ar fi interesant să vedem dacă clădirile moderne vor rezista testului timpului ca şi piramidele.) Mai degrabă de a urca vreodată în sus, trupul omului se uzează la fel la toate lucrurile pe care el le construieşte şi universul în sine. Într-o zi, soarele nu va mai străluci, pământul nu se va mai roti, şi strălucirea stelelor va dispărea. Universul se îndreaptă în jos, nu în sus.

Lipsa dovezii vizuale. Dacă evoluţia este un proces cosmic, ar trebui să fie evident peste tot şi în operare actuală în faţa ochilor noştri. De ce nu se petrec procese evoluţionare care se pot distinge? Au ajuns toate lucrurile din modelul evoluţionist la un astfel de nivel al perfecţiunii încât nu mai este posibilă nici o dezvoltare? Ştiinţa evoluţiei este ciudat de tăcută în faţa unor astfel de întrebări.

Imposibilitatea logică a procesului evoluţionist. Dacă încrucişarea inteligentă a speciilor a eşuat să producă o singură specie nouă în condiţii de laborator ideale, ce probabilitate este ca şansa oarbă sau selecţia naturală să facă aceasta? Selecţia naturală nu va putea face ceea ce selecţia inteligentă nu poate face.

Teoria Recapitulării

            Teoria Recapitulării Embriologiei argumentează că un copil nenăscut trece prin felurite forme prin care se presupune că ar fi fost traversate de rasa umană. Se argumentează că fiecare persoană din pântece trece de la celula protoplasmatică, prin viaţa nevertebratelor, spre peşte, patrupede şi în final spre om. Această teorie a fost susţinută odată ca fiind cea mai convingătoare demonstraţie dintre pretenţiile evoluţionare.

            Ca replică, se admite că există o asemănare superficială între embrionul uman şi cel al unor forme de animale. Dar asemănările sunt doar superficiale pentru unul care vede asemănările vieţii în alte lucruri cum ar fi formarea neobişnuită a norilor, mlaştinile făcute de ploaie şi formaţiunile stâncoase. Regele Ahab a văzut „un mic nor din mare, ca o palmă de om.” (1 Împăraţi 18:44) următoarele puncte sunt demne de considerat.

Doar un gând preconceput spune că embrionul uman în fazele sale timpurii este o reprezentare reală a unei mase de protoplasmă care este la fel cu cea mai joasă formă de viaţă, care este cu puţin mai mult decât o globulă de protoplasmă.

Doar un gând preconceput spune că prelungirea în formă a unui copil trebuie să reflecte în mod necesar forma unui peşte.

Doar un gând preconceput presupune că în timp ce picioarele şi mâinile se dezvoltă, ele au aceeaşi asemănare cu un patruped.

Doar un gând preconceput vede cutele din pielea de pe gât asemănătoare cu branhiile de la peşti. În realitate, toate aceste lucruri sunt superficiale şi nu dovedesc nimic despre fondul rasei umane. De altfel, diferenţa reală în dezvoltarea embrionului constă nu în ceea ce este fizic ci în ceea ce este spiritual.

Teoria recapitulării nu face materia

            Chiar dacă cumva teoria recapitulării a evoluţiei ar putea să fie dovedită adevărată, „ceea ce s-a realizat în clădirea lungii scări de la amibă la om dacă fiecare om trebuie să înceapă pentru sine de la cel mai jos punct, o celulă de protoplasmă? Dacă omul ar putea începe acolo unde s-a terminat dezvoltarea animală, atunci s-ar putea desluşi un anumit scop în procesul evoluţionist. Dar cât de absurd este să presupunem că forţelor cosmice le-a trebuit milioane şi milioane de ani pentru a face ceea ce embrionul uman face în nouă luni!” (David Clark)

Răul schimbării

            Adevărul chestiunii este că întreaga ştiinţă de reproducere demonstrează că micile schimbări ereditare ale încrucişării speciilor nu se acumulează în alcătuirea speciilor. În plus, mutaţiile macro şi micro au fost dovedite a fi dăunătoare în esenţă pentru specii pentru o perioadă de timp. Macro mutaţia se referă la schimbarea bruscă într-un organism cum ar fi un braţ, un ochi sau un picior care apare dintr-odată. Micro-mutaţia se referă la mici diferenţe care se dezvoltă în cadrul unei specii în decursul unei perioade prelungite de timp.

Fosilele spun nu!

            Evoluţioniştii au bănuit întotdeauna că natura a distrus milioane de forme de viaţă. Dacă aceste forme de viaţă înlăturate ar putea să fie recuperate, ei ar dovedi că teoria evoluţiei este corectă. (Probabil natura are un sens al umorului prin faptul că distruge chiar formele de viaţă de care au nevoie avocaţii ei în timp ce le păstrează pe restul.) Adevărul despre chestiune este că înregistrările fosile aduc mărturie împotriva evoluţiei. În unele locuri cu fosile având un depozit continuu alcătuit din aproape două mii de specii, toate au apărut instantaneu. Nu s-a arătat niciodată vre-o fosilă care a murit pentru a fi înlocuită de alte forme. Deşi este stânjenitor pentru evoluţionist, unele locuri geologice din lume inversează ordinea în care se presupune că ar fi apărut viaţa pe glob. Stratul Pre-Cambrian (pretins ca fiind cel mai timpuriu în istoria geologică) şi fosilele presupuse vechise află în conformitate satisfăcută cu stratul cretacic (cretos) care se află dedesubt (din era Mezozoică) şi fosilele presupuse tinere. De ce este aceasta aşa? Răspunsul este simplu: nu există semne credibile ale celor mai infime variaţii lăsate ca fiind intermediare, în înregistrările fosilelor dintre o specie şi alta. La început, Dumnezeu a creat toate animalele şi toate formele de viaţă într-o perioadă de şase zile literale. De aceea, Creaţionistul (creştinul) se aşteaptă să găsească aceste lucruri împreună. Faptul că formaţiunile stâncoase au fost amestecate este explicat mai bine de Biblie decât de evoluţionist. Răspunsul biblic este că a fost un potop care a tulburat pământul. (Geneza 6-7) Modelul Genezei de descoperire a Catastrofei Potopului este mai consistent cu faptele cunoscute decât modelul evoluţionist al Uniformităţii care învaţă că pământul a fost format prin straturi de roci peste alte straturi.

Întrebări ridicate de teoria Evoluţiei

            Teoria evoluţiei ridică un număr de întrebări religioase care nu sunt îndepărtate uşor de creştinii conştiincioşi. (propus de David Clark)

„Există un început aşa cum este înregistrat în Geneza 1:1, sau există doar o devenire externă?”

 

„Dumnezeu este infinit şi veşnic, potrivit Scripturilor, sau doar finit şi o dumnezeire care se dezvoltă, o minciună a minţilor oamenilor care sunt ei înşişi doar produsul timpului plus spaţiul plus întâmplarea?”

 

„Domneşte Dumnezeu în mod suveran peste universul Său, sau măcar există El?”

 

„Este Dumnezeu supus unei puteri mai mari sau a unei comunităţi de puteri?”

 

„A fost omul creat în întregime după chipul lui Dumnezeu, sau are trupul şi sufletul său dezvoltat din animale?”

 

„Oare omul a căzut din chipul lui Dumnezeu, sau s-a ridicat din animalitate şi sălbăticie?”

 

„Este păcatul contrar voii lui Dumnezeu, sau păcatul este doar lipsa unei dezvoltări spirituale depline?”

 

„Sunt doctrinele iudaismului şi ale creştinismului o revelaţie divină, sau doar creşterea unor tendinţe umane înnăscute?”

 

„Omul a început să se închine lui Dumnezeu prin amulete şi apoi a crescut la monoteism, sau omul a început să se închine cu monoteismul şi apoi a căzut în închinarea prin amulete şi animism?”

 

„Biblia a produs civilizaţia, sau civilizaţia a produs Biblia?”

 

„Sunt Scripturile infailibile şi iminente, o revelaţie de la Dumnezeu, sau Scripturile sunt doar înregistrarea experienţei religioase progresive?”

 

„Este mântuirea o intervenţie supranaturală în afacerile oamenilor păcătoşi, sau doar creşterea forţelor naturale care caută să simtă tristeţea?”

 

„Profeţia îşi menţine elementul ei predictiv şi minunile puterea lor supranaturală, sau aceste lucruri au o explicaţie naturală?”

ORIGINEA SUFLETULUI

Cum intră în existenţă sufletul?

            În timp ce oamenii sunt nepăsători cu sufletul lor, Biblia ne învaţă despre valoarea sa nemuritoare. Isus a spus: „Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8:36, 37) Deoarece sufletul are cea mai mare importanţă, este bine să considerăm bazele originii sufletului. Cu privire la această problemă, au fost sprijinite diferite poziţii.

¨      Traducianism. Traducianismul [de la latinul, traducere, „a conduce dincolo,” „transfer”] învaţă că sufletul omului este derivat din părinţişi de aceea omenirea este o rasă sau o specie cu privire la suflet cât şi ca şi trup. Cu acest punct de vedere s-a luptat părintele latin al Bisericii, Tertulian (160 – c. 230 d. Hr.) şi a fost îmbrăţişat cu incertitudine de Augustin care a spus că, „În Adam toţi au păcătuit, în timpul când în natura lui era încă acel singur om.” Mai târziu, Augustin a început să se teamă că o poziţie strict traduciană ar putea implica o interpretare materialistă a originii sufletului. În contrast, Luther nu are astfel de nelinişti sufleteşti. „Reproducerea omenirii este o mare uimire şi un mister. Dacă Dumnezeu m-ar fi consultat în această privinţă, l-aş fi sfătuit să continue generarea speciei prin întocmirea lor din argilă, în felul în care Adam a fost întocmit; aşa cum L-aş fi sfătuit să lase soarele să rămână întotdeauna suspendat peste pământ, ca o lampă mare, menţinând lumină şi căldură perpetuă.”

 Teoria Traduciană este bazată pe următoarele argumente.

Fiind o entitate unică, ce constă din suflet şi trup, omul trebuie să fie una; astfel că el nu poate fi deopotrivă mai bătrân şi mai tânăr decât el însuşi – „că în el care este trupesc fiind primul, şi celălalt venind după” (părintele Bisericii estice, Gregory din Nyssa, c. 331 – c. 396 d. Hr.)

Caracteristicile ereditare şi cele din mintea şi moralul unei persoane sunt o structură.

Natura păcătoasă transmisă de la Adam posterităţii lui. Notă specială: În afara Traducianismului, este greu să susţinem justiţia lui Dumnezeu în pedepsirea păcatului moştenit. Este dificil pentru poziţia Creaţionistă (care zice că fiecare suflet este creat individual) să explice cum este creat fiecare suflet păcătos. Traducianismul justifică cel mai bine universalitatea păcatului.

v      Notă specială. Printre îngeri, unii au căzut (Apocalipsa 12:4) şi unii nu au căzut (Psalmul 148:2) deoarece nu exista nici o legătură rasială şi nici o transmitere a naturii păcătoase de la unul la altul în actul procreerii.

Argumente din Scriptură pentru Traducianism

            Unul din cel mai puternic argument din Scriptură pentru Traducianism este faptul că toate animalele au fost derivate din primii lor părinţi, astfel că toţi oamenii sunt derivaţi din Adam (Geneza 1:27). Doar odată se spune că suflarea de viaţă a fost suflată în om şi el a devenit un suflet viu (Geneza 2:7, conform 2:22; 1 Corinteni 11:8; Geneza 4:1; 5:3; 46:26; conform Fapte 17:21-26; Evrei 7:10). După ce Dumnezeu l-a creat pe om, se spune despre El că şi-a încetat lucrarea Sa creatoare (Geneza 2:2) deşi lucrarea Sa de susţinere continuă pentru că „Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa.” (Fapte 17:28) Apoi mai este chestiunea eredităţii prin care natura păcatului este transmisă şi este judecată chiar şi în a treia şi a patra generaţie (Exod 20:5; 34:7; Numeri 14:18; Deuteronom 5:9).  Jonathan Edwards a înţeles acest principiul acesta şi s-a rugat pentru copiii săi şi pentru copiii copiilor săi până la sfârşitul timpului. El a crezut că supravegherea tuturor lucrurilor era sub mâinile Providenţei Divine.

Ioan 1:13  „născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” Acest verset contrastează naşterea spirituală cu cea naturală, implicând că naşterea naturală este traduciană.

Ioan 3:6  „Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.” În acest citat cuvântul „carne” este înţeles a însemna că întregul om este neregenerat.

Romani 1:3  „Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul,”

Romani 5:12  „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…”

1 Corinteni 15:22  „Şi după cum toţi mor în Adam.”

Efeseni 2:3  „eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.”

Evrei 7:10  „căci [Levi] era încă în coapsele strămoşului său, când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam.”

Cazul pentru Creaţionism

            Opus Traducianismului este Creaţionismul. Acest punct de vedere afirmă că sufletul nu este derivat din părinţi, ci este creat pentru fiecare individ născut în lume. Acest punct de vedere este susţinut datorită persoanei lui Hristos, indivizibilitatea substanţei sufletului, individualitatea fiecărei persoane şi datorită pasajelor selectate din Scriptură care învaţă că Dumnezeu este Creatorul spiritului uman.

Isaia 57:16  „sufletele pe care le-am făcut.”

Eclesiastul 12:7  „până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”

Evrei 12:9  „Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim?”

Zaharia 12:1  „Domnul care a întocmit duhul omului din el.”

Critici ale Creaţionismului

            În plus faţă de pasajele din Scriptură, Individualitatea este folosită ca un argument pentru Creaţionism. Se argumentează că există distincţii dramatice între părinţi şi copil care nu pot fi explicate doar prin reproducere. Cei care se opun Creaţionismului observă că deosebirile dramatice dintre părinte şi copii există dintr-un motiv logic: fiecare copil are doi părinţi, patru bunici, opt străbunici, etc. Moştenirea combinată oferă o cauză suficientă pentru marea varietate de personalităţi şi de individualitate între părinţi şi copii.

            Cu privire la pasajele din Scriptură care vorbesc despre Dumnezeu ca şi creator, ele pot fi privite ca exprimând influenţa mijlocită a lui Dumnezeu în originea sufletului. Despre Dumnezeu se mai spune că este Creatorul trupului (conform Psalmul 139:13,14; Ieremia 1:5).

            De asemenea, în opoziţie faţă de Creaţionism, este chestiunea că omul este mai bun decât animalele. Dacă omul produce trupul prin procreare şi Dumnezeu creează sufletul, atunci omul nu este mai bun decât animalele deoarece ele produc şi trup şi suflet după imaginea lor.

            În final, Dumnezeu nu este autorul direct al răului moral pe care Creaţionismul trebuie să îl sprijine.

Evaluare sumară

            Cu privire la Creaţionism şi Traducianism, se poate observa că fiecare punct de vedere înfruntă o dificultate. Creaţionismul trebuie să explice natura păcătoasă a fiecărui suflet creat în timp ce Traducianismul trebuie să explice cum se transmite pe sine o substanţă spirituală indivizibilă.

NATURA OMULUI

Dihotomia: o despărţire între suflet şi trup

            Potrivit lui Geneza 2:7 omul este compus din două substanţe, şi doar două, trup şi suflet. Geneza 2:7 declară că, „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” Trupul este o substanţă materială; sufletul este o substanţă spirituală. Substanţa poate fi definită ca cea care are fiinţăm proprietăţi şi potenţă (putere); substanţa este cea în care există atributele.

            Atributele sau proprietăţile materiei sunt: volumul, greutatea, tăria, forma, etc. Atributele spiritului sunt: gândul, voinţa (alegerea), afecţiunile şi conştiinţa. Aceste substanţe, trupul şi spiritul, sunt diferite deoarece proprietăţile lor sau atributele lor sunt diferite şi opuse. Proprietăţile materiei nu aparţin spiritului şi atributele spiritului nu aparţin materiei şi totuşi aceste două materii se unesc pentru a constitui un om. Acolo există trupul, care este materie; acolo există sufletul, care este spirit. Nu există alte substanţe în om. Din cele două, sufletul este mai important pentru că sufletul este cel care dă viaţă trupului. Când sufletul este retras, trupul este mort pentru că sufletul este locul personalităţii. Conştiinţa acestor lucruri poate conduce la un punct de vedere favorabil al dihotomiei: indivizii se cunosc pe sine ca fiind trup şi suflet.

Dovada Scripturală a dihotomiei

            În înregistrarea creaţiei se menţionează trupul şi sufletul omului, şi nimic mai mult. În altă parte, Scripturile menţionează frecvent trupul şi sufletul împreună, şi nimic mai mult.

1 Regi 17:21  „fă să se întoarcă sufletul copilului în el!”

Eclesiastul 12:7  „până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”

Iacov 2:26  „După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.”

Matei 10:28  „poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.”

1 Corinteni 5:3  „cât despre mine, cu toate că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul.”

            Relaţia dintre suflet şi trup este misterioasă şi aproape de neînţeles. Cum acţionează trupul asupra minţii, şi cum mintea acţionează asupra trupului, nu poate fi înţeles pe deplin deşi experienţa este cunoscută în fiecare zi. Mintea constrânge trupul să acţioneze şi acesta acţionează. Trupul transmite impresii ale lumii exterioare către minte şi mintea primeşte aceasta. Emoţiile minţii afectează trupul astfel că acesta roşeşte sau este încurcat. Bolile trupului, în special cele ale creierului, afectează şi creează dezordine în minte. Înapoi şi înainte, interacţiunea trupului şi a minţii se mişcă pentru a produce un mare mister.

Teoria trihotomiei: trup, suflet şi duh

            Trihotomia (de la tricha, „în trei părţi” şi temno, „a tăia” = compus din trei părţi) este punctul de vedere că omul este alcătuit din trei substanţe: trup, suflet şi duh. Biserica Ortodoxă din est a susţinut în general Trihotomia. Credinţa lor este cel mai bine articulată de preotul grec ortodox John din Damasc (c. 675-749) care vorbeşte despre suflet ca şi principiul vieţii senzoriale care îmbunătăţeşte duhul – duhul fiind o emanaţie de la Dumnezeu. Pe de altă parte, biserica din vest a susţinut în general dihotomia. Un apel pentru Trihotomie este făcut din Scripturi.

1 Tesaloniceni 5:23  „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.”

Evrei 4:12  „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”

Argumente împotriva teoriei Trihotomiei

            Cei care sprijină Teoria Trihotomiei nu sunt uniţi cu privire la ce constituie substanţa sufletului şi a duhului în mod independent. De aceea, următoarele argumente sunt folosite împotriva Teoriei Trihotomiei.

Scripturile folosesc termenii suflet (psyche) şi duh (pneuma) interschimbabil.

Geneza 41:8  „Duhul lui era tulburat.”

Psalmul 42:6  „Îmi este mâhnit sufletul în mine.”

Ioan 13:21  „Isus S-a tulburat în duhul Lui.”

Pentru a afirma lucrurile mai simplu: sufletul este la fel cu duhul. Termenul pentru suflet (psyche) vorbeşte despre partea imaterială a omului în puterile şi activităţile sale inferioare. Omul este un individ conştient. El are o formă de viaţă de bază alături de pofta de mâncare, imaginaţie, memorie şi înţelegere. Totuşi, este nevoie să aducem în atenţie capacităţile mai înalte care locuiesc în facultăţile omului. Termenul duh (pneuma) face aceasta aducându-l pe individ în prezenţa lui Dumnezeu. În prezenţa Creatorului său, creat după chipul Său, omul manifestă puterea de raţiune, conştiinţă şi voinţă. (A. H. Strong) Rezumând, „Distincţia dintre psyche şi pneuma este una funcţională, şi nu o distincţie substanţială.” – W. W. Goodwin

¨      Termenii duh şi suflet sunt folosiţi cu privire la crearea animalelor.

Eccleziastul 3:21  „Cine ştie dacă suflarea omului se suie în sus, şi dacă suflarea dobitocului se pogoară în jos în pământ?”

Apocalipsa 16:3  „Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie (suflet viu, [de exemplu, peştii]), chiar şi tot ce era în mare.”

¨      Sufletul este atribuit Domnului.

Amos 6:8  „Domnul Dumnezeu a jurat pe Sine însuşi” (literal, „pe sufletul său”)

Isaia 42:1  „Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.”

Ieremia 9:9  „Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri, zice Domnul, să nu-mi răzbun Eu (sufletul meu, afirmă versiunea în engleză) pe un asemenea popor?”

Evrei 10:38  „Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”

¨      Cei care sunt morţi sunt numiţi suflete.

Apocalipsa 6:9  „Când a rupt Mielul pecetea a cincia, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră.”

 ¨      Cele mai înalte expresii ale religiei sunt atribuite sufletului.

Matei 22:37  „Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.”

Marcu 12:30  „şi: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi.”

Luca 1:46  „Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul.”

Evrei 6:19  „pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului”

Iacov 1:21  „De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.”

¨      A-ţi pierde sufletul înseamnă a pierde totul.

Marcu 8:36  „Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?”

 ¨      Acele pasaje care exprimă o triplă diviziune pot fi explicate.

q       În 1 Tesaloniceni 5:23, Pavel nu foloseşte expresia „duhul şi sufletul şi trupul,” decât pentru a exprima omul în totalitatea sa; natura sa spirituală, natura sa trupească, şi viaţa funcţională datorată unirii lor.

 q       La fel, Evrei 4:12 vorbeşte despre despărţirea „sufletului şi a duhului”; totuşi, sensul nu este cel al separării unuia de celălalt, ci de a tăia, sau de a zdrobi, aşa cum ai putea tăia o friptură în două bucăţi. Cuvintele nu înseamnă două lucruri în sine, ci tăierea în două a unui singur lucru.

 q       În  povestirea creării omului şi menţionarea morţii este făcută doar despre două substanţe, una a materiei, cealaltă a duhului. De aceea, Eclesiastul 12:7 vorbeşte corect despre duhul care se întoarce înapoi la Dumnezeu. „până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”

 Concluzia este aceasta: duhul omului nu este ceva mai înalt decât sufletul omului, nici diferit faţă de suflet. Sufletul şi duhul sunt unul şi acelaşi. „Cât despre distincţia dintre „suflet” şi „duh” probabil cel mai bine este să spunem că sufletul se referă la partea imaterială a omului privită ca o personalitate umană, în timp ce duhul se referă la aceeaşi parte imaterială cu referire la substanţa ei, sau cu privire la originea sa divină.” (David Clark)

Trei teorii principale cu privire la agentul liber

            În sufletul omului există capacitatea de a lua decizii. Se ridică întrebarea, „Este omul un agent liber?”

¨      Fatalismul. Această doctrină învaţă că toate evenimentele sunt determinate de o necesitate oarbă. Nu există nici o libertate a individului, nici o libertate de alegere şi nici o auto-determinare. Toate lucrurile trebuie să fie aşa cum sunt cu nici o posibilitate de a fi diferite. În acest punct de vedere nu există agentul liber. Cauza acestei necesităţi poate fi în natura lucrurilor, sau în uniformitatea legilor naturale peste care nu există un control inteligent, sau încă în decretul lui Dumnezeu. Fatalismul distruge toată responsabilitatea şi de aceea distruge toată moralitatea.

¨      Auto-determinarea. Această doctrină învaţă că voinţa omului este independentă de alte facultăţi ale sale. Omul decide, sau poate decide, uneori făcând abstracţie de cunoştinţa sa, sentimente, conştiinţă, dorinţe, înclinaţii sau convingeri. Dacă aceasta este adevărat, înseamnă că omul este liber să acţioneze iraţional.

Auto-determinismul este parţial adevărat: omul este liber să aleagă. Totuşi, voinţa nu acţionează indiferent de toate motivele, ci este determinată de conţinutul celorlalte facultăţi. Voinţa este influenţată întotdeauna de caracterul sau natură şi de îndemnurile externe. Voinţa este întotdeauna îngrădită de Dumnezeu şi este supusă legilor universului în care omul trăieşte incluzând legile propriei sale fiinţe. Vorbind potrivit, nu voinţa acţionează, ci întregul om este cel care voieşte.

¨      Liberul arbitru. Doctrina Liberului Arbitru învaţă că omul acţionează liber de constrângerea unei puteri externe. Omul acţionează în acord cu propria sa natură şi sub influenţa cunoştinţei sale, a dorinţelor, sentimentelor, înclinaţiilor şi a caracterului său.

Nimeni nu neagă că omul are o voinţă, adică, o facultate de a alege ceea ce el doreşte să spună, să facă şi să gândească. „Dumnezeu a îmbrăcat prin natură voinţa omului cu libertatea şi puterea de a alege şi de a acţiona potrivit alegerii sale. Această voinţă liberă nu este nici forţată, nici destinată pentru vre-o necesitate a naturii de a face bine sau rău.” (Mărturisirea de credinţă baptistă din 1689, capitolul 1, secţiunea 1; studiul Matei 17;12; Iacov 1:14; Deuteronom 30:19)

q       Observaţie. În timp ce voinţa omului nu este nici forţată, nu este nici neutră. Biblia învaţă că voinţa omului în Adam este slabă. Aceasta este dovedită uşor prin circumstanţe (Geneza 50:20 conform Proverbe 16:9; Ieremia 10:23; Luca 12:18-20), şi prin alegeri morale greşite (Geneza 6:5; Romani 3:12; 1:21; 3:11; Ieremia 13:23). Ceea ce trebuie să mărturisească în mod deschis omul este că el nu este independent de Dumnezeu, nici de legile universului, nici de natura sa proprie.

Biblia învaţă că omul este un agent liber, îi porunceşte să aleagă, şi îl consideră responsabil pentru alegerea sa. Dacă omul nu ar fi un agent liber, el nu ar avea nici o responsabilitate. Ca un întreg, omul acţionează aşa cum gândeşte şi simte şi în acord cu caracterul sau natura sa. Totuşi, liberul arbitru are limitările sale. Limitările sunt serioase datorită căderii în păcat. „Omul, în starea sa de inocenţă, avea libertatea şi puterea de a dori şi de a face ceea ce era bine şi plăcut pentru Dumnezeu, dar el era instabil, astfel că el putea să cadă din această condiţie.” (Mărturisirea baptistă de credinţă din 1689, capitolul 9, secţiunea 2; studiul Eclesiastul 7:29; Geneza 3:6)

„Prin căderea sa într-o stare de păcat, omul şi-a pierdut complet toată capacitatea de a dori vre-un bine spiritual care însoţeşte mântuirea. Ca şi om natural, el este în totalitate potrivnic binelui spiritual, şi este mort în păcat. El nu este în stare prin propria sa tărie să se convertească pe sine, sau să se pregătească pe sine pentru convertire.” (Mărturisirea baptistă de credinţă din 1689, capitolul 9, secţiunea 2; studiul Romani 5:6; 8:7; Efeseni 2:1,5; Tit 3:3-5; Ioan 6:44).

q       Din cauza Căderii există multe lucruri în care liberul arbitru al omului nu joacă nici un rol. Nici un om nu a avut vreodată şansa să spună dacă el vrea iniţial să existe sau nu. Consimţământul lui nu este niciodată întrebat despre aceasta. Când existenţa a fost fată omului, el nu a avut niciodată şansa să spună fie da, fie nu. Existenţa i-a fost încredinţată omului, şi o mână tare îl forţează printr-o serie de experienţe, de bucurii şi tristeţi, de lacrimi şi temeri, de dorinţe şi vai-uri, de victorii şi tragedii, fără pauză, fără oprire, fără retragere, sau măcar de posibilitate a lor. Deoarece „Cineva” ia o mulţime de alegeri în numele fiecărei persoane de pe planeta pământ, puterea Liberului Arbitru nu trebuie să fie accentuată prea mult.

q       „Trebuie să recunoaştem limitele liberului arbitru; că noi suntem îngrădiţi de Dumnezeu şi de suveranitatea Sa absolută; şi prin anumite legi şi condiţii pe care Dumnezeu le-a imprimat asupra fiinţei noastre şi asupra universului în care noi trăim. Noi suntem agenţi liberi cu anumite limite, şi dincolo de aceste limite noi suntem complet dependenţi de Dumnezeu care ne-a făcut, şi a cărui providenţă controlează zborul săgeţii şi căderea vrăbiei.” (David Clark)

Charles Gore, un fost Episcop la Oxford a scris: „Fără îndoială, voinţa liberă a oamenilor a fost exagerată absurd. De fapt, ea este limitată strict. Nu există un astfel de lucru precum independenţa umană. Toate forţele pe care orice om le întrebuinţează, în alegerea sau îndeplinirea alegerii sale, sunt strânse dincolo de el. Condiţiile sale determină canalele alături de care el trebuie să folosească puterile care sunt disponibile. Cu toate acestea, în inima acestei lumi de forţe definitive şi de legi locuieşte acest lucru misterios şi unic: alegerea liberă.”

1. Spurgeon a afirmat cu tărie că, „Voinţa liberă a dus multe suflete în iad dar niciodată nu a dus un suflet în cer.”

Relaţia dintre voinţa liberă şi regenerare

            Trebuie să amintim că regenerarea vine prin intervenţia divină de a schimba natura şi de a determina viaţa. Nici un agent liber nu este mai presus de Dumnezeu. Aceasta este dovedită de faptul că nici un om nu este un agent în regenerarea sa. În timp ce noua creaţie sau naşterea din nou nu este o violare a liberului arbitru tot aşa cum crearea iniţială a omului la naştere nu violează liberul arbitru, adevărul este acesta: „Când Dumnezeu converteşte un păcătos, şi îl pune într-o stare de har, El îl eliberează de sclavia sa naturală faţă de păcat, şi doar prin har El îl face în stare să dorească liber şi să facă ceea ce este bine spiritual. Dar din cauza rămânerii sale în corupţie, el nu doar doreşte (sau perfect) ceea ce este bine, ci de asemenea doreşte ceea ce este rău.” (Mărturisirea baptistă de credinţă din 1689, capitolul 9, secţiunea 4; studiul Coloseni 1:13; Ioan 8:36; Filipeni 2:13; Romani 7:15, 18, 19, 21, 23).

            Dacă Dumnezeu nu îl regenerează pe om, dacă Dumnezeu nu îi eliberează pe indivizi, atunci ei rămân cu siguranţă în sclavia păcatului şi în conformitate cu „libera” voinţă, ei vor continua să acţioneze potrivit naturii lor depravate. Alegerile vor fi întotdeauna păcătoase (Romani 6:16-17; Ioan 8:34). Un păcătos nu poate face altceva decât să păcătuiască (Romani 8:7-8) până când harul eliberează sufletul (Romani 6:14-15, 18, 22 conform 2 Corinteni 5:17).

STAREA ORIGINALĂ A OMULUI

Din mâna lui Dumnezeu

            Potrivit Scripturii, trupul omului a venit din mâna Creatorului dezvoltat pe deplin şi înzestrat cu nemurire. Scriptura reprezintă întotdeauna moartea deopotrivă fizică şi spirituală ca un rezultat al păcatului. Dacă omul nu ar fi păcătuit atunci el nu ar mai fi fost supus morţii. Atunci cum este păstrat omul în fiinţa fizică? Constituţia originală a omului era evident de o calitate înaltă. Longevitatea patriarhilor, chiar după ce păcatul a pătruns, arată o constituţie remarcabilă. Şi cele mai timpurii resturi de fosile ale omului îl arată foarte dezvoltat. Un Pom al Vieţii era în Grădina din Eden (Geneza 3:24). La el se face referire din nou la sfârşitul Apocalipsei ca fiind pentru vindecarea naţiunilor.

Sufletul a fost creat după chipul lui Dumnezeu

            Aceasta include cunoştinţa, sfinţenia, natura morală, natura raţională, liberul arbitru, suveranitatea, etc. Omul a fost creat să fie capabil de a avea comuniune cu Dumnezeu. Implicaţiile acestui lucru sunt multe şi importante; purtarea fiinţei lui Dumnezeu, a naturii lui Dumnezeu, certitudinea a priori a revelaţiei, etc.

Cum a creat Dumnezeu omul?

            Dumnezeu a creat omul bărbat şi femeie după chipul său în cunoştinţă, dreptate şi sfinţenie cu dominaţie asupra creaturilor.

Puncte de vedere alese ale stării originale a omului

 Doctrina Pelegiană a stării originale a omului

            Pelagius a fost un călugăr englez popular care a predicat în Roma (401-409 d. Hr.). Revoltat de imoralitatea creştinilor din Sfântul Oraş, el a argumentat că fiecare poate trăi o viaţă departe de păcat dacă există o alegere sinceră de a face aceasta. Omul nu este sclav al păcatului. Omul a fost creat sau sfânt sau nelegiuit; nici drept nici nedrept dar capabil de a deveni unul din aceştia. O viaţă de neprihănire este o alegere a voinţei.

Observaţie

            Învăţăturile lui Pelagius au apărut dintr-o dorinţă de a-l face pe om responsabil de faptele sale. Din nefericire, nu se spune nimic despre caracterul din care pornesc faptele care are nevoie să fie întors şi aceasta este problema inimi. Scripturile ne arată că faptele pornesc din caracter. În analiza finală, Pelagianismul nu nimic mai mult decât un moralism raţionalizat. Acesta nu ştie nimic despre răscumpărare.

LEGĂMÂNTUL FAPTELOR

Ce este un Legământ?

            Un legământ este un acord sau o promisiune între două sau mai multe persoane bazat pe condiţii specifice. Dumnezeu fiind infinit superior lui Adam putea să îi impună un legământ cu sau fără consimţământ; dar toţi cred că Adam l-a acceptat.

Doctrina definită

            Primul legământ făcut cu Adam a fost un legământ al faptelor în care viaţa îi era promisă lui Adam şi posterităţii sale cu condiţia unei ascultări personale şi perfecte. Adam nu trebuia să mănânce din Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului, cu consecinţa că dacă nu asculta suferea moartea.

Geneza 2:17  „dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”

Dovezi biblice pentru un legământ al faptelor

Geneza 2:16,17  „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”

¨      Părţile din Primul Legământ au fost Adam şi Dumnezeu.

¨      Condiţiile Primului Legământ cereau o ascultare perfectă din partea omului.

¨      Pedeapsa Primului Legământ era moartea spirituală şi fizică.

¨      Promisiunea Primului Legământ era dincolo de viaţa naturală pentru Adam care deja o avea. Promisiunea nu este afirmată în naraţiune dar este implicată în alternativa morţii potrivit Scripturii.

Romani 10:5  „În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea, va trăi prin ea.”

Galateni 3:12  „Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele.”

¨      Tot planul răscumpărării este prezentat ca un legământ: cu Noe, cu Avraam, şi cu Israel. Dispensaţiile sunt legăminte, vechiul şi noul. Aceasta este evident aici. Aici sunt toate semnele şi părţile unui legământ.

Un reprezentant federal pentru posteritate

            În Legământul Faptelor, Adam a reprezentat toată posteritatea sa.

Verificare

            Ceremonia acestui legământ pentru un anumit timp a constituit o verificare corectă deoarece Adam a fost întărit prin natura sa sfântă, un mediu înconjurător fericit, părtăşia cu Dumnezeu, şi avertizările şi promisiunile pozitive. Tragic, sfinţenia lui Adam nu a fost întemeiată printr-o continuare lungă într-o stare de inocenţă. Deoarece el nu era desăvârşit şi pentru că avea capacitatea de a păcătui, Adam s-a predat insinuărilor şi convingerii lui Satan şi a căzut aşa cum a făcut toată posteritatea împreună cu el. Dacă Adam ar fi rezistat testului caracterul său ar fi devenit fix şi neschimbător ca cel al îngerilor aleşi din cer.

CĂDEREA OMULUI

 A existat o cădere?

            Când Dumnezeu l-a creat la început pe om, el nu era îmbrăcat în sfinţenie. Confirmarea urma să vină sub forma unui test după o perioadă de încercare. Dacă Adam a fost ispitit şi ar fi rezistat, nu numai că îngerii aleşi s-ar fi bucurat, dar şi Satan ar fi trebuit să fie înlăturat din Eden deoarece dreptatea stăpânea pe Pământ. Ziua încercării a venit. Condiţiile erau clare. Omul nu trebuia să mănânce dintr-un anume pom din grădină. Aceasta era ceva simplu şi serios.

„În afară de legea scrisă în inimile lor, ei [Adam şi Eva] au primit o poruncă de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, pe care în timp ce au ţinut-o, ei au fost fericiţi în comuniunea lor cu Dumnezeu, şi au avut stăpânire peste creaturi.” (Mărturisirea baptistă de credinţă din 1689, capitolul 4, secţiunea 3; studiul Geneza 2:17; Geneza 1:26, 28).

            Biblia înregistrează ceea ce s-a întâmplat. Ignorând porunca specifică a Suveranului, Adam a mâncat din fructul interzis şi imediat a căzut din starea înaltă a sa într-o poziţie inferioară. Deşi căderea este negată de evoluţionist, panteist şi de alţii, aceasta rămâne un fapt istoric învăţat în Scriptură şi sprijinit de Mântuitorul.

Două dificultăţi

¨      O dificultate psihologică. Cum putea o creaţie sfântă ca Adam să întreţină o dorinţă de a păcătui? Cum a putut origina o voinţă păcătoasă într-o voinţă sfântă? Dacă dorinţa şi caracterul determină voinţa, cum poate avea un caracter sfânt o voinţă păcătoasă?

 ¨      O dificultate morală. De ce un Dumnezeu sfânt a permis păcatul?

 Observaţie

            Dumnezeu ar fi putut preveni păcatul dar El a ales să îngăduie păcatul din motive necunoscute. Singurul lucru care este sigur este că Dumnezeu l-a făcut pe om un agent liber pentru a alege pentru sine – şi omul a ales să facă ce este rău. Aceasta este vestea rea. Vestea bună este că Dumnezeu încă poate stăpâni absolut faptele păcătoase pentru un bine final. Vestea bună este că El face aceasta. Dragostea lui Dumnezeu este mai evidentă în răscumpărare decât dacă omul nu ar fi păcătuit niciodată. Totuşi, după toate cele spuse, originea păcatului va rămâne un mister şi motivul pentru el enigmatic.

Efectele căderii – degenerarea şi moartea

            Începutul păcatului şi al apostaziei este de obicei într-o defecţiune neînsemnată care nu şochează în sensul moral. Dar primul pas a fost făcut, coborârea la o nelegiuire mai mare urmează cu o rapiditate crescândă. Adam, după ce nu a ascultat, şi şi-a corupt natura, a dat o înclinare posterităţii sale. Rapid, roadele au apărut. Primul om născut l-a omorât pe al doilea, şi degenerarea rasei a continuat prin salturi şi legături până când a culminat în distrugere prin potop (Geneza 6-7).

            Căderea a fost mai mult decât doar o nenorocire, ea a corupt natura spirituală a rasei umane. „Ce este născut din carne, este carne.” (Ioan 3:6) Toată omenirea a moştenit o natură păcătoasă, care în sine este păcat. Păcătoşenia este păcat; şi tot păcatul şi păcătoşenia este condamnată de legea lui Dumnezeu. „eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.” (Efeseni 2:3) Rasa umană a fost pierdută în cădere.

Un reprezentant federal

            Potrivit Scripturii, relaţia lui Adam cu posteritatea este expusă ca fiind reprezentativă federal.

Romani 5:12  „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…”

Romani 5:14  „Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam.”

Romani 5:17  „Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur.”

Romani 5:19  „Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi.”

1 Corinteni 15:22 „Şi după cum toţi mor în Adam.”

Imputarea păcatului

            A existat o mare dezbatere asupra faptului dacă a fost o imputare mijlocită sau una imediată a păcatului lui Adam asupra rasei umane. O imputare mijlocită înseamnă că păcatul este transmis prin intermediul generaţiei naturale sau a eredităţii. O imputare imediată înseamnă că există o imputare directă a păcatului indiferent de mediu. Oare pedeapsa pentru păcat a căzut pe rasa umană direct sau indirect prin intermediul unei naturi corupte moştenite?

            Dovada indică faptul că există un element al imputării imediate a păcatului lui Adam asupra rasei umane pentru că moarte este consecinţa directă şi imediată a păcatului în fiecare generaţie. Concluzia pare evidentă. Rasa umană era în perspectiva morţii în momentul în care Adam a păcătuit. Dar există un element al mijlocirii în faptul că, corupţia naturii şi pedeapsa asupra individului a avut efect real printr-o generaţie naturală sau o transmitere a naturii.

RELAŢIA DINTRE PĂCATUL LUI ADAM ŞI POSTERITATE

Existenţa păcatului este dovedită în Biblie

            Existenţa păcatului este arătată în Scriptură.

Ieremia 17:9  „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?”

Psalmi 14:3  „nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.”

Isaia 53:6  „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi.”

Romani 3:9  „Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, Sunt sub păcat.”

1 Ioan 1:8  „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.”

1 Ioan 1:10  „Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.”

Existenţa păcatului este dovedită prin conştiinţă

            Conştiinţa distinge între plăcere şi durere; între fericire şi mizerie; între percepţii şi intuiţii. Astfel ea distinge şi între corect şi greşit. Astfel aceasta poartă mărturie pentru faptul păcatului. Faptul păcatului este o convingere universală. Toate naţiunile sub toate formele de religie sunt conştienţi de păcat, şi că păcatul este un lucru specific diferit de toate celelalte afecţiunile sufletului. Religiile păgâne sunt atât de mulţi martori ai faptelor naturii umane, şi toate arată o conştiinţă a păcatului şi o nevoie a reconcilierii cu o Fiinţă Supremă. Fiecare bebeluş care a fost aruncat în flăcările lui Moloh, sau în groapa unui templu păgân sau orice pisică aruncată în Gange pentru a hrăni crocodilii, şi fiecare act de ascetism, sau de flagelare, sau de umilire trupească, fiecare altar care a fost înroşit cu sângele unei victime este o mărturie remarcabilă a conştiinţei păcatului. Religiile păgâne sunt doar eforturile viguroase ale spiritului uman de a-şi exprima convingerile sale religioase şi de a rezolva Întrebarea străveche propusă de Iov, „Cum ar putea să fie îndreptăţit omul faţă de Dumnezeu?” Omul de pretutindeni se simte supus unei legi a dreptului şi ştie că trebuie să facă ce este drept şi să se abţină de la rău. El ştie că ceea ce nu a făcut drept el a făcut greşit.

            Mărturia conştiinţei merge mai departe, ea conduce spre un Dumnezeu personal. Inima universală a omului se simte responsabilă faţă de o fiinţă mai înaltă decât omul şi care este peste toţi oamenii, care îl laudă sau îl condamnă în comportament şi în caracter. Sensul obligaţiei din oameni se leagă întotdeauna de o fiinţă care poate fi mulţumită sau nemulţumită, şi acea fiinţă şi voia sa va constitui legea dreptului şi a greşitului. Astfel fiinţa interioară a omului poartă mărturie despre păcat.

Existenţa păcatului este dovedită prin observaţia întâmplătoare

            Păcatul este unul din faptele cele mai evidente şi mai persistente din istoria rasei umane. El a umplut lumea cu mizerie de la Adam şi până acum. Nimeni nu poate scăpa de dovada lui. Fiecare inimă zdrobită, fiecare cămin distrus, fiecare scenă de măcel pe un câmp de bătaie, fiecare beţiv care se clatină, fiecare delincvent din spatele uşilor cu gratii dintr-o închisoare prezintă dovada tristă a păcatului. Acesta ne confruntă în fiecare zi în fiecare scenă pe care o privim. Nici un om nu poate să îşi închidă ochii faţă de el, nici să îşi izgonească cunoştinţa lui afară din inima sa. Dacă vre-un om îşi neagă păcătoşenia lui, este suficient să îi întrebăm pe vecinii săi. Domnul Moody a spus: „Dacă vre-un om pretinde că nu are nici un păcat, ar trebui să o întreb pe soţia lui.”

            Un misionar povesteşte că spunea odată unor păgâni că „sângele lui Hristos curăţeşte de toate păcatele,” când un om păgân s-a ridicat şi a spus, „neg afirmaţia ta; eu nu sunt un păcătos; eu nu am nici un păcat.” Misionarul a fost tulburat pentru un moment, el nu auzise niciodată de cineva care să nege atât de categoric existenţa păcatului. El s-a oprit un moment pentru a forma un răspuns; dar nu a avut nevoie. O voce din mulţimea adunată a strigat: „HO! El m-a înşelat în vânzarea cailor.” Prompt, o altă voce a strigat: „HA! El a înşelat-o pe o văduvă de moştenirea ei.” Cel care se lăuda şi-a lăsat capul jos, a dispărut şi niciodată nu s-a mai întors. Nu este uşor să negi existenţa păcatului.

Existenţa păcatului este dovedită prin nevoia de legi

            Toate guvernele umane recunosc existenţa păcatului. Constituţiile şi legile sunt pentru reglarea comportamentului uman. Doar o societate perfectă se poate lipsi de guvernarea civilă. Agitatorul care critică guvernarea civilă ar trebui să recunoască faptul că, cultul său este aplicabil numai unei lumi care este perfectă în caracter şi în comportament. Toate guvernele lumii sunt o mărturie a imperfecţiunii rasei umane. Petru vorbeşte despre guvernatori ca şi „unii care sunt trimişi de el [Dumnezeu] să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine.” (1 Petru 2:14)

Existenţa păcatului este dovedită de literatură

            Literatură este şi ea un martor mare al existenţei păcatului. Atât de multe scrieri din lumea aceasta sunt despre tragedie şi despre depravarea morală.

O definiţie biblică a păcatului

Biblia spune că păcatul este un eşec de a se conforma voii Domnului; este o încălcare a legii morale a lui Dumnezeu.

1 Ioan 3:4  „păcatul este fărădelege.”

1 Ioan 5:17  „Orice nelegiuire este păcat.”

Natura adevărată a păcatului este că acesta este contrar lui Dumnezeu. „Aceasta este ceea ce face păcatul să fie păcat – nu limitarea, nici egoismul, nici senzualitatea, ci divergenţa cu Dumnezeu. Dacă nu ar exista legi ale lui Dumnezeu nu ar există păcat, nici nu ar exista vre-un bine moral.” (David Clark) Scopul păcatului este de a trăi cu orice preţ în mod suprem pentru sine. Nu există ignoranţă implicată în păcat.

Ioan 9:41  „Dacă aţi fi orbi” le-a răspuns Isus „n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: „Vedem.” Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.”

Iacov 4:17  „Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!”

Ioan 15:22  „Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nici o dezvinovăţire pentru păcatul lor.”

Ioan 15:24  „Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.”

Ce nu este păcatul

Păcatul nu este o alunecare. Păcatul este premeditat, deliberat şi înşelător (1 Timotei 2:4).

Păcatul nu este o corupţie a substanţei sufletului.

Păcatul nu este o amestecare de alte substanţe cu sufletul. După cădere sufletul omului era încă o          substanţă spirituală, sau o substanţă spirituală locuind un trup.

Păcatul este o corupere a facultăţilor şi în special a caracterului moral al sufletului.

Păcatul are legătură cu legea lui Dumnezeu în aceea că el este o deviere faţă de Dumnezeu şi faţă de           legea Sa.

Păcatul include poluarea şi vina. Vina îmbrăţişează cele două idei ale vredniciei de a fi condamnat şi a        obligaţiei pedepsei. În asumarea vinei noastre Hristos a luat obligaţia noastră dar nu şi vrednicia                       de a fi condamnaţi.

O tolerare a păcatului

            Indivizii care tolerează păcatul şi numai pentru un moment vor plăti un mare preţ.

Adam şi Eva, pentru o muşcătură dintr-un fruct zemos când nici măcar nu le era foame, a adus păcat, suferinţă, ruşine, şi moarte asupra lor şi asupra rasei umane (Geneza 3).

Soţia lui Lot, arătându-şi dorinţa sa pentru lucrurile care aparţin pământului, s-a uitat o dată în spate la Sodoma şi a devenit un stâlp de sare (Geneza 19).

Esau, pentru a-şi satisface pofta de mâncare pentru o oră, a preţuit foarte puţin dreptul său de naştere şi şi-a pierdut dreptul său de a fi strămoş al lui Hristos (Geneza 25).

Acan, pentru o haină pe care nu putea să o poarte, şi pentru argintul şi aurul pe care nu putea să îl cheltuiască, a plătit cu toate posesiunile sale, cu familia sa şi cu viaţa sa stricăciunile păcatului (Iosua 7).

Samson, pentru mângâierea unei femei nepăsătoare, şi-a pierdut ochii şi în final viaţa sa (Judecători 16).

David, dorind soţia altui om, a lăsat o moştenire de adulter, ruşine şi lacrimi (2 Samuel 11).

Ahab, râvnind via altuia, a pretins-o pentru sine după ce a ucis pentru ea şi a auzit această urare la înmormântarea sa: „Chiar în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge câinii şi sângele tău.” (1 Împăraţi 21:19)

Păcatul original

            Doctrina Păcatului Original poate fi întemeiată.

¨      Baptist. „Deşi Dumnezeu l-a creat pe om onest şi perfect, şi i-a dat o lege dreaptă, care a fost spre viaţă cât timp el a ţinut-o, şi a ameninţat cu moartea călcarea ei, totuşi, el nu a rămas mult timp în această onoare, Satan a folosit subtilitatea şarpelui pentru a o supune pe Eva, apoi prin ea seducându-l pe Adam, care, fără nici o constrângere, a călcat în mod voit legea creaţiei lor, şi porunca dată lor, în mâncarea fructului interzis, pe care Dumnezeu l-a permis în înţelepciunea şi sfântul Său sfat, cu scopul de a-l ordona spre slava sa.” (Mărturisirea baptistă de credinţă din 1689, capitolul 6, secţiunea 1; studiul Geneza 2:16, 17; 3:12; 2 Corinteni 11:3)

 Scripturile şi Păcatul Original

Psalmul 51:5  „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.”

Geneza 8:21  „întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui.”

Matei 7:16-19  „Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?”

Iov 14:4  „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat?”

Iov 15:14  „Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?”

Ioan 3:6 „Ce este născut din carne, este carne.”

Efeseni 2:3  „eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.”

Psalmul 58:3 „Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor.”

Universalitatea păcatului

            Dacă păcatul lui Adam nu a fost decât un exemplu rău, aşa cum susţin Pelagianii, în mod natural ar fi mulţi care ar dori să scape de acel exemplu. Un sens al păcatului şi al vinei a însoţit întotdeauna rasa umană. Există o conştiinţă a păcatului la fel de înnăscută precum şi practica păcatului este universală. Aceasta se poate explica pe temeiul depravării înnăscute. Există o dovadă a Păcatului Original în manifestarea sa timpurie. Înainte ca observarea, antrenamentul sau exemplul să devină eficiente, copilul manifestă o natură rea.

Experienţa personală cu păcatul

            O evaluare sinceră a experienţei personale şi a conştiinţei cu privire la păcat conduce inima să concluzioneze că începuturile păcatului nu pot fi limitate, sau în cele din urmă urmate, cu o voinţă definită; ci merge înapoi câtre o înclinare interioară în natură care stimulează voinţa. Există în suflet ceea ce este denumită o „preferinţă  permanentă” pentru rău. Această preferinţă sau înclinare constituie caracterul din care izvorăsc alegerile. Şi, cel mai adesea, alegerile aduc sclavie. Fiecare persoană a descoperit calea grea că, „Lanţurile obiceiului sunt în general prea mici pentru a fi simţite până când sunt prea tari pentru a fi zdrobite.” A. W. Tozer a chemat oamenii să fie cinstiţi când a scris: „Toate strângerile de inimă şi o mare parte din boala noastră fizică izvorăşte direct din păcatele noastre. Mândria, aroganţa, resentimentele, imaginaţiile rele, ranchiuna, lăcomia: acestea sunt surse de o mai multă durere decât toate bolile care au afectat vreodată trupul muritor.”

Natura şi efectul Păcatului Original

            „Păcatul Original este o parte a naturii păcatului?” De asemenea, „Păcatul Original condamnă sufletul la moartea veşnică?” Răspunsul la amândouă întrebările este „Da.” Păcatul Original este într-adevăr din natura păcatului şi condamnă sufletul la moarte veşnică. John Calvin a scris: „Datorită acestei corupţii, noi sunt consideraţi condamnaţi şi pedepsiţi drept în faţa lui Dumnezeu, pentru care numai dreptatea, inocenţa şi puritatea sunt acceptabile.”

Consecinţele şi caracterizarea păcatului

            Datorită păcatului părtăşia cu Dumnezeu este pierdută. Sufletele sunt obiectul mâniei Sale sfinte şi al blestemului (Romani 1:32; 2:14-15; Exod 34:6-7). Păcatul a lăsat sufletele sensibile la toate mizeriile acestei vieţi, la moartea în sine şi la durerile iadului veşnic. „Aţi auzit,” a spus C. H. Spurgeon, „de tânărul spartan care a ascuns o vulpe furată sub haina sa, şi deşi ea mânca din intestinele lui, el nu a vrut să o arate, şi de aceea a murit datorită muşcăturilor creaturii; tu eşti un astfel de păcătos, tu cari păcatul în pieptul tău, şi el mănâncă din inima ta. Dumnezeu ştie care este el, şi tu şti care este el; acum tu nu poţi să îl ţii acolo şi să fi nemuşcat, nedistrus. De ce să îl ţii acolo? O, strigă la Dumnezeu cu un strigăt vehement, Dumnezeule salvează-mă de păcatul meu!”

            Este nevoie de mântuire deoarece păcatul constituie caracterul natural rău şi lasă sufletul într-o stare de moarte spirituală. Păcatul este rădăcina din care izvorăşte păcatul real. Rădăcina nu poate fi mai bună decât fructele pe care le poartă. „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.” (Matei 15:19) Dar aici este problema.

„Natura păcatului, ca şi păcatul, nu este doar să fii josnic, ci să îşi ascundă josnicia faţă de suflet. De aici mulţi cred că fac bine când păcătuiesc. Iona a crezut că face bine dacă se mânie pe Dumnezeu (Iona 4:9). Fariseii au crezut că făceau bine când au spus că Hristos are un drac (Ioan 8:48). Şi Pavel credea într-adevăr că trebuie să facă multe lucruri împotriva, sau contrar, numelui lui Isus; ceea ce a făcut cu o mare nebunie (Fapte 26:9, 10).” (John Bunyan)

Romani 6:6  „Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.”

Romani 7:5  „Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.”

Galateni 5:24  „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.”

Iacov 3:11-12  „Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară? Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.”

1 Corinteni 15:22  „toţi mor în Adam”

Romani 5:14  „Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.”

Romani 5:16  „judecata venită de la unul, a adus osânda.”

Romani 5:18  „printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii.”

Pedeapsa morţii spirituale cade peste toţi inclusiv peste copiii care de fapt nu au păcătuit. Dacă o parte a pedepsei Păcatului Original are efect asupra tuturor, este logic să concluzionăm că şi cealaltă parte are efect.

Depravarea totală

            Doctrina depravării totale nu învaţă că orice om este atât de rău cât este poate fi, ci că întreaga persoană este pervertită de păcat. Această pervertire afectează totalitatea facultăţilor omului cu două efecte distincte: păcatul paralizează voinţa şi slăbeşte mintea.

Punctul de vedere Pelagian asupra păcatului

            Opusă doctrinei depravării totale este punctul de vedere Pelagian care învaţă că păcatul constă în acte voluntare sau alegeri deliberate a răului de către indivizi. Totuşi, nu există nici un „păcat original” imputat altora din cauza păcătuirii lui Adam. Adam a dat un exemplu rău dar aceasta este tot. Toţi sunt născuţi la fel de curaţi şi de sfinţi ca şi Adam în crearea sa originală ceea ce înseamnă că toţi, prin natură pot face ceea ce cere Dumnezeu adică să trăiască o viaţă virtuoasă. Indivizii pot trăi fără păcat, şi adesea fac aceasta. Mântuirea este actul omului de a alege ce este corect. În esenţă, omul se mântuieşte pe sine.

Punctul de vedere Semi-Pelagian asupra păcatului

            Această poziţie modificată al viziunii Pelagiane argumentează că indivizii nu sunt morţi în păcat deşi ei sunt „îmbolnăviţi” de el, fiind slăbiţi de cădere. Ce este necesar este ajutorul harului divin în mântuire pentru a completa şi a perfecţiona lucrarea de răscumpărare. Nu, omul nu se poate mântui pe sine dar poate începe mişcarea morală spre reformare şi atunci Dumnezeu va ajuta eforturile sale în lucrarea finală a mântuirii.

Doctrina Arminiană asupra păcatului

            Teologul olandez Jacob Hermann (în latină, Arminius, 1560-1609), a dat lumii un sistem de teologie cunoscut ca şi Arminianism. Următoarele poziţii sunt susţinute în comun de Arminiani.

Păcatul constă în acte ale voinţei.

Vina lui Adam a fost individuală şi nu a fost imputată posterităţii sale.

Depravarea omului ca un rezultat al Căderii nu este totală pentru că omul nu a pierdut facultatea                      de auto-determinare sau capacitatea de a alege binele.

Voinţa umană trebuie să fie privită ca fiind una din cauzele regenerării (sinergism).

Credinţa şi faptele bune sunt o temelie a acceptării lui Dumnezeu.

Nu există nici o imputare a neprihănirii lui Hristos asupra credinciosului.

Remarci asupra Arminianismului

            În general Arminianismul îmbrăţişează o mare parte din adevărul evanghelic, dar Scriptura nu poate susţine multe lucruri cum ar fi înţelegerea alternativă a naturii Păcatului Original.

Arminianismul şi natura Păcatului Original

            Scripturile învaţă că moştenirea morală a omului de la Adam este natura păcatului, şi că toţi oamenii sunt sub pedeapsa morţii veşnice. Omul este prin natură un copil al mâniei. Omul este condamnabil pentru ceea ce este cât şi pentru ceea ce face. Depravarea naturii este la fel de atroce în faţa lui Dumnezeu precum este păcătuirea în sine care izvorăşte din ea. Arminianismul nu recunoaşte pe deplin răul inerent din natura umană. Arminianismul nu apreciază faptul că nu există păcate mici pentru că nu există un Dumnezeu mic.

Sinergismul şi mântuirea

            În final, doctrina Arminiană a mântuirii împarte eficienţa mântuirii între voinţa divină şi cea umană. Acest mod de mântuire se numeşte sinergism. Doctrina harului suveran atribuie eficienţa numai voii lui Dumnezeu, şi face omul cooperator al efectului harului Divin. „Dependenţa de har în sistemul Arminian este parţială; în sistemul Calvinist ea este totală” – William G.T. Shedd.

NEPUTINŢA TOTALĂ

            „Primii noştri părinţi, prin acest păcat, au căzut din neprihănirea lor originală şi din comuniunea cu Dumnezeu, şi noi în ei prin care moartea a venit asupra tuturor: toţi devenind morţi în păcat, şi mânjiţi în întregime în toate facultăţile şi părţile sufletului şi ale trupului.” (Mărturisirea baptistă de credinţă din 1689, capitolul 6, secţiunea 2; studiul Romani 8:23; Romani 5:12; Tit 1:15; Geneza 6:5; Ieremia 17:9; Romani 3:10-19).

Felurite puncte de vedere

¨      Punctul de vedere Pelagian. Omul nu are nici o neputinţă ci are toată capacitatea de a face tot ceea ce cere Dumnezeu. Nu este nevoie de regenerarem sau de vre-un har divin în sfinţire sau în creştere spirituală.

¨      Punctul de vedere Semi-Pelagian. Omul a fost slăbit de cădere, dar nu şi-a pierdut toată capacitatea sa. El are nevoie de harul divin pentru a-l ajuta în eforturile sale personale.

¨      Punctul de vedere Augustinian (Reformat) învaţă că omul, în Adam, a fost incapacitat total de către cădere, şi astfel a devenit total dependent de Duhul lui Dumnezeu pentru începerea şi dezvoltarea vieţii spirituale. „Ei [Adam şi Eva] fiind rădăcina, şi prin numirea lui Dumnezeu, stând în camera şi în locul întregii omeniri, vina păcatului a fost imputată, şi natura coruptă a fost transmisă, tuturor posteriorilor care s-au coborât din ei prin generarea obişnuită, fiind acum născuţi în păcat, şi prin natură copii ai mâniei, servitorii păcatului, supuşi morţii, şi tuturor celorlalte mizerii, spiritual, temporal şi etern, dacă nu îi eliberează Domnul Isus” (Mărturisirea baptistă de credinţă din 1689, capitolul 6, secţiunea 3; studiul Romani 5:12-19b; 1 Corinteni 15:21, 22, 45, 49;  Psalmul 51:5;  Iov 14:4;  Efeseni 2:3;  Romani 6:20; 5:12;  Evrei 2:14,15;  1 Tesaloniceni 1:10).

Rezumat

            Pelagianul spune că omul este bine; Semi-Pelagianul zice că omul este bolnav; punctul de vedere Reformat spune că omul este mort spiritual înaintea lui Dumnezeu. „Din această corupere originală, prin care suntem totalmente indispuşi, neputincioşi, şi făcuţi oponenţi ai oricărui bine, şi în întregime înclinaţi spre tot răul, pornesc toate păcatele actuale.” (Mărturisirea baptistă de credinţă din 1689, capitolul 6, secţiunea 4; studiul Romani 8:7; Coloseni 1:21; Iacov 1:14,15; Matei 15:19).

Ce nu este neputinţa

Neputinţa nu este pierderea unei facultăţi a sufletului: intelect, simţire, voinţă sau conştiinţă.

Neputinţa nu este pierderea liberului arbitru.

Neputinţa nu înseamnă că oamenii căzuţi nu au nici o virtute. Adesea oamenii căzuţi şi neregeneraţi arată             multe calităţi care sunt admirabile.

Neputinţa nu înseamnă lipsa capacităţii de a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi de a primi harul.

Înţelesul doctrinei neputinţei

Neputinţa înseamnă că omul căzut nu poate ţine legea lui Dumnezeu şi să merite viaţa prin fapte bune.

Neputinţa înseamnă că omul nu poate să se restabilească pe sine în favoarea lui Dumnezeu.

Neputinţa înseamnă că omul nu poate să îşi schimbe natura sa şi să se regenereze sau să devină sfânt.

Neputinţa înseamnă că omul nu poate să exercite o afecţiune corectă sau o înclinare spre Dumnezeu.

„Prin cădere omul a contractat o rea-voinţă faţă de ceea ce este bun. Toate mişcările voinţei în starea sa căzută; prin defectarea unui principiu drept din care ele curg şi un sfârşit drept spre care ei se îndreaptă, sunt doar rele şi păcătoase. Lăsaţi omul cu sine, înlăturaţi de la el toate restricţiile pe care legea şi ordinea le impun, şi el va degenera rapid la un nivel mai jos decât animalele, aşa cum orice misionar va aduce mărturie. Şi natura umană este mai bună în ţinuturile civilizate? Nici un pic. Spălaţi spoiala artificială şi se va vedea că „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.” (Romani 8:7) Hristos va prefera aceeaşi acuzaţie într-o zi în care vine când El a fost aici pe pământ: „oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina” (Ioan 3:19). Oameni nu vor veni la El pentru ca să aibă viaţă.

 Prin cădere omul a contractat o neputinţă de a face ceea ce este bine. El nu este numai nepotrivit şi rău-voitor, ci şi incapabil de a face ce este bine. Unde este omul care poate spune într-adevăr că s-a măsurat la nivelul idealurilor sale? Toţi trebuie să recunoască că există o forţă care îi trage spre beţie, înclinându-i spre rău, care, în ciuda celor mai mari strădanii ale lor împotriva ei, într-o formă sau în alta, mai mult sau mai puţin, îi biruieşte. În ciuda îndemnurilor amabile ale prietenilor, a avertizărilor credincioase ale servitorilor lui Dumnezeu, a exemplelor solemne de suferinţă şi de durere, boală şi moarte de fiecare parte, şi a votului conştiinţei lor, totuşi ei le produc. „Deci, cei ce sunt pământeşti [în condiţia lor naturală], nu pot să placă lui Dumnezeu.”” (Romani 8:8) (A. W. Pink)

Dovezi scripturale ale neputinţei

Ioan 3:3  „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Ioan 3:6  „Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.”

Ioan 6:44  „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”

Ioan 15:4  „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi. Dupăcum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine.”

Ioan 15:5  „Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.”

Romani 8:7  „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.”

1 Corinteni 15:10  „Prin harul lui Dumnezeu Sunt ce Sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.”

2 Corinteni 3:5  „Nu că noi prin noi înşine Suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu.”

1 Corinteni 4:7  „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?”

Efeseni 2:8  „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”

Ce poate face o persoană în procesul mântuirii?

O persoană îşi poate pregăti inima pentru a-l primi pe Împăratul slavei. Ioan a spus poporului Israel:         „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările” (Marcu 1:3) Un mod de a pregăti inima este prin             considerarea conţinutului mesajului evangheliei.

O persoană poate asculta evanghelia, poate să înveţe păcătoşenia păcatului şi neputinţa sufletului de a se           mântui pe sine, şi să îşi amintească faptul că mărturisirea păcatelor nu este un înlocuitor pentru părăsirea lor.

O persoană poate examina perfecţiunea Legii lui Dumnezeu şi să descopere cât este de departe de                     a atinge scopul ei. „Vedeţi Legea în mâinile Duhului Sfânt care îi arată unui om păcătoşenia naturii             sale.    Păcatul nu este doar o chestiune de acţiuni şi de fapte; el este ceva în inimă care                     conduce la acţiune.       Domnul nostru a spus „Să nu comiţi adulter.” El nu spune, „câtă vreme nu        acţionezi, totul este bine.” Nu!         El a spus, „că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească,                  a şi preacurvit cu ea în inima lui.””                 (L.R. Shelton, Jr)

O persoană poate încerca să asculte de Lege, ceea ce va ajuta la convingerea sufletului a cât de                imposibil este să ţii Legea şi să câştigi mântuirea. „Ascultaţi din nou! Legea nu a fost dată niciodată                pentru a ne mântui, ci pentru a ne arăta păcătoşenia peste măsură a păcatului şi distanţa mare dintre            noi şi un Dumnezeu de trei ori Sfânt. Romani 3:23 ne spune adevărul: „toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de         slava lui Dumnezeu.” Noi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu aşa cum este revelată în Hristos, lipsiţi de             sfinţenia Sa, lipsiţi de tot ceea ce este El în perfecţiunea Sa şi de aceea stăm sub blestemul Legii Sale.           Căci citim în Galateni 3:10: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii,              ca să le facă.” Şi ce spune toată Legea lui Dumnezeu? „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată         inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua         este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare                decât acestea.”” (Marcu 12:30-31) (L. R. Shelton, Jr)

O persoană poate învăţa că nu există nici o speranţă fără harul divin.

O persoană poate să îl cheme pe Dumnezeu să facă lucrarea pe care ea nu poate să o facă singură.           Sufletul se poate ruga ca David: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh                nou şi statornic!” (Psalmul 51:10)

O persoană poate primi dragostea lui Dumnezeu prin har prin credinţă şi să spună în ziua mântuirii:

Iubit, când eram un nenorocit pătat de păcat,

În război cu cerul, în ligă cu iadul,

Un sclav al fiecărei pofte obscene,

Cine trăia, a trăit doar ca să se revolte.

Răspunsuri la obiecţiile aduse împotriva doctrinei neputinţei înnăscute

¨      Argument. „Dacă omul nu are o voinţă liberă, atunci el nu se află sub nici o obligaţie morală de a ţine Legea lui Dumnezeu.”

 q       Răspuns. Aceasta depinde de felul în care a apărut neputinţa. Dacă ea este o neputinţă creată atunci nu poate fi nici o obligaţie. Dar dacă neputinţa este dobândită, obligaţia rămâne. Biblia învaţă în Geneza 2 că omul a dobândit neputinţa de a-i plăcea lui Dumnezeu prin actul păcătos de neascultare deliberată. De aceea, omul încă este responsabil în ciuda faptului că voinţa sa nu mai este liberă. Voinţa a devenit sclava păcatului şi are nevoie să fie eliberată de puterea şi de poluarea sclaviei păcatului.

 ¨      Argument. „Dacă omul nu poate să asculte de legea divină atunci el nu este liber.”

q       Răspuns. Obiecţia apare dintr-o idee confuză despre libertate. Omul este sclav faţă de păcar, dar acţionează din înclinaţiile sale inerente şi astfel este liber.

 Dacă se pune întrebarea, „Poate un păcătos să se pocăiască dacă vrea?” răspunsul este, „Aceasta depinde de înţelesul lui „vrea.” Dacă prin „vrea” se înţelege că există o înclinare sau dacă doreşte cu totul, atunci răspunsul este „Da.” Dar aceasta este în sine pocăinţă şi astfel ceea ce vrea să spună este, „Poate un păcătos să se pocăiască dacă se pocăieşte?” Faraon părea doritor să se pocăiască de fiecare dată când disciplina Divină a căzut peste el. Totuşi, el nu şi-a putut schimba natura sa şi să încheie cu Domnul într-o convertire autentică. Dacă prin „vrea” este înţeleasă voinţa, răspunsul este, „Nu!” pentru că un om nu poate să îşi schimbe natura sa doar prin voinţă.

¨      Argument. „Dacă nu există nici o capacitate, atunci omul nu trebuie să facă nimic.”

q       Răspuns. În timp ce o persoană nu se poate vindeca singură, ea poate să îi ceară aceasta medicului. Omul poate să meargă la Mântuitor şi să ceară mântuirea.

¨      Argument. „Dacă omul poate să se pocăiască de la sine, atunci Dumnezeu îl va aştepta.”

q       Răspuns. Timpul lui Dumnezeu este acum. Dacă omul simte capacitatea sa în această problemă, atunci omul îşi va lua timpul său.

¨      Argument. „De ce ar porunci Dumnezeu omului să facă ceea ce el nu poate să facă?”

q       Răspuns. Pentru că Dumnezeu ne porunceşte să facem aşa. Şi mai departe Dumnezeu împlineşte harul de care este nevoie, „Hatul Meu iţi este îndeajuns.”

Agape Chapel Ministries

PO Box 59084

Norwalk, CA 90652

USA

http://www.voxdeibaptist.org/antropologie_Stanford_Murrell.htm