Publicat pe 22 decembrie, 2019 De danutj
Sărbătoarea nașterii Domnului ne aduce în atenție două dimensiuni esențiale ale spiritualității biblice, atât iudaice, cât și creștine. Evreii au oferit lumii preocuparea pentru dezvoltarea unei conștiințe istorice și orientarea către un viitor mai bun prin tema așteptării venirii lui Mesia. Creștinii au preluat aceste elemente și le-au transformat în coordonate de bază ale propriei identități. Dacă evreii nu au văzut în Isus Cristos pe Mesia cel promis și încă îl mai așteaptă, creștinii se orientează acum către cea de-a doua venire a Fiului lui Dumnezeu la finalul istoriei. Însă atât pentru unii, cât și pentru alții, așteptarea lui Mesia și pregătirea pentru intrarea într-o nouă viață alături de el reprezintă elemente fundamentale pentru conturarea unor comunități aparte care au rezistat timpului și au fost mereu animate de forța speranței împlinirii promisiunilor divine. În ciuda problemelor apărute de-a lungul timpului, evreii și creștinii au demonstrat mereu că pot păstra vii atât spiritul comunitar, cât și virtutea nădejdii și că le pot folosi ca motoare ale spiritualității lor. La sărbătoarea Crăciunului, creștinii au ocazia să evalueze aceste două coordonate și să revină asupra lor în ciuda spiritului vremii.
Urmașii lui Isus Cristos au avut propriile provocări legate de dimensiunea comunitară a vieții de credință. Dacă în perioada de prigoană spiritualitatea creștină a fost în mod esențial marcată de orientarea către aproapele și de zidirea Bisericii în calitate de trup al lui Cristos, după acceptarea creștinismului ca religie oficială în Imperiul Roman lucrurile s-au nuanțat. Apartenența la comunitatea creștină nu a mai impus neapărat asumarea riguroasă a unui sistem de valori și a unui mod de viață cerute de standardele biblice. Identitatea creștină putea fi primită și nominal prin calitatea de cetățean al noii societăți declarate creștine. Această tendință de a suprapune societatea peste comunitate a existat mereu de-a lungul istoriei după celebrul edict de la Milano care a introdus în Biserică pe toți cei dispuși să accepte această nouă identitate din conformism politic, social și religios. În mai multe rânduri și forme, credincioșii au fost nevoiți să evalueze aceste transformări și să găsească soluții pentru revigorarea adevăratei identități creștine și a valorilor care definesc comunitatea ucenicilor lui Cristos. Un exemplu recent îl constituie trecerea de la societatea agrară la cea industrială la sfârșitul secolului al XIX-lea. Construirea marilor orașe și mutarea unui număr foarte mare de oameni din zonele rurale în cele urbane au condus la mutații importante la nivel comportamental și axiologic. Comunitățile creștine au fost nevoite să facă eforturi importante de analiză a acestor mutații și multe au decis să-și asume reforme și importante decizii de înnoire. Un alt exemplu este reprezentat de perioada începută în anii ’60 prin transformările marcate de intrarea în societatea informațională și de noile tendințe culturale și religioase numite generic postmodernism. Individualismul și consumismul, revoluția sexuală și emanciparea femeii sunt doar câteva elemente care au dus la schimbări importante cu privire la viața de familie și la valorile creștine tradiționale. Asemenea efecte pot fi observate și în România după anul 1990, așa cum cele ale industrializării au putut fi resimțite în perioada comunistă.
Pentru a face față mutațiilor survenite periodic în istorie, precum și impactului lor asupra dimensiunii comunitare, credincioșii din fiecare epocă au avut la dispoziție mai multe instrumente, între care se află și sărbătoarea. Crăciunul s-a constituit de la început ca o sărbătoare ce are un puternic liant între credincioși și chiar între membrii societății. Prin tradiție, de Crăciun oamenii se deschid către ceilalți și își amplifică simțul apartenenței la o comunitate. Nu este vorba numai despre gesturile și darurile oferite celorlalți, ci și despre o sensibilizare cu privire la nevoile semenilor și disponibilitatea la un anumit efort de participare la acțiuni și proiecte care îi au în vedere pe oamenii din jurul nostru. Pentru creștini, sărbătoarea întrupării Domnului este un prilej de mare bucurie și de reînnoire a angajamentelor credinței, de reasumare a identității creștine și a misiunii ucenicului lui Isus în lume. Aceste potențialități au mereu un resort comunitar pentru că ele sunt alimentate și stimulate de exemplul celorlalți credincioși și pot fi dezvoltate și direcționate prin prezența și implicarea activă a lor în viața noastră. În context actual, aceste resorturi comunitare au de luptat împotriva individualismului și spiritului mercantil, stresului, oboselii și dorinței de izolare, stratificării sociale și tendinței de a forma comunități mici și omogene, structurate după diferite criterii: de vârstă, profesionale, etnice, sexuale etc.
În creștinism, speranța este legată atât de evenimentul viitor al revenirii lui Isus Cristos, cât și de posibilitatea unei vieți mai bune și mai demne în lume în calitate de ucenici ai Domnului. Acest spirit al speranței a fost modelat și influențat mereu de diverși factori și de contextele istorice prin care a trecut comunitatea creștină. În perioadele dificile și cu multe probleme, speranța a fost un puternic aliat al celor credincioși în încercarea lor de a face față tuturor presiunilor la care au fost supuși. În vremurile de bine și belșug, există tendința de a uita sau de a fi mult mai prinși de preocupările și activitățile de zi cu zi, astfel încât orientarea escatologică și dorința de a îmbunătăți calitatea vieții de credință sunt diminuate. Chiar și în asemenea condiții, Crăciunul reprezintă o ocazie foarte bună de a revigora dimensiunea speranței la nivelul celor credincioși și chiar al întregii comunități creștine. Perioada de Advent este una de pregătire și orientare către evenimentul nașterii Domnului, dar și către cel al revenirii sale la finele istoriei. La această sărbătoare, creștinii au ocazia să mulțumească lui Dumnezeu pentru împlinirea promisiunilor sale și pentru că speranța celor din vechime nu a fost una fără sens. De asemenea, ei își pot reîntări convingerile și nădejdea în prezența vie și activă a persoanelor divine în viața lumii. Viitorul admite incertitudinile și necunoscutele lui, însă pentru creștini nu este un subiect de teamă sau disperare. De Advent, comunitatea creștină reafirmă virtuțile capitale ale creștinismului și se poziționează cu mai multă speranță față de vremurile care vin. Nu este vorba despre un abandon în fața problemelor lumii și căutarea unui refugiu în ideal, ci despre o actualizare în prezent a valorilor împărăției lui Dumnezeu și o participare activă la planul divin de mântuire și restaurare a tuturor lucrurilor. Crăciunul ne amintește toate aceste lucruri și ne învață lecția speranței prin exemplul lui Iosif și al Mariei, al magilor și al păstorilor, oameni care s-au implicat efectiv în împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, chiar dacă pentru unii a fost atât de provocator și de riscant să le accepte în viața lor.
Dănuț Jemna
https://danutj.wordpress.com/2019/12/22/spiritul-craciunului-despre-comunitate-si-speranta/
Blog Creștin Ardelean Viorel 