Trei profesori universitari explică de ce distanțarea socială obligatorie este CEL MAI MARE act politic de FURT al tuturor vremurilor: Mai rău e că toți cei care au conceput și implementat distanțarea plănuiesc să-și continue jaful încă multă vreme | ActiveNews — B a r z i l a i – e n – D a n

Source: Trei profesori universitari explică de ce distanțarea socială obligatorie este CEL MAI MARE act politic de FURT al tuturor vremurilor: Mai rău e că toți cei care au conceput și implementat distanțarea plănuiesc să-și continue jaful încă multă vreme | ActiveNews via Trei profesori universitari explică de ce distanțarea socială obligatorie este CEL MAI MARE […]

Când apare apostazia ?

download - Copie

Când apare apostazia ?

Și aşa, aţi desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu, prin datina (tradiția) voastră“ (Marcu 7:13).   Și astfel, creatură năucă și oarbă și-a răstignit Creatorul.

Prezentarea mea anterioară a părut unora prea blândă și mult prea îngăduitoare din dorința de a fi împăciuitor. Am fost întrebat: Suntem chiar toți la fel sau unii sunt pierduți de la mântuire? Când se transformă «diferențele» în abateri de la credința mântuitoare și se naște apostazia?

Ca sa mă înțelegeți, în simplitatea mea de tehnician metrolog, am nevoie de o reprezentare grafică. Dacă am spune că floarea creștinismului este compusă din mai multe petale legate de un corp comun, mi-ar fi mai ușor să ma fac înțeles.

Corpul comun, mijlocul florii reprezintă corpul comun al articolelor de credință strict necesare pentru mântuire. Dincolo de el, fiecare confesiune, mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puțin, mai pe față sau mai discret, își adaugă un «specific» de crez și manifestare.

Petalele par despărțite, dar ele sunt legate între ele de apartenența la centrul comun. Câtă vreme o grupare creștină are o «petală confesională» încă ancorată trainic în corpul comun al credinței mântuitoare, ea rămâne în perimetrul credinței adevărate. Când petalele devin mai importante decât centrul sau se desprind de centru, gruparea respectivă iese din cadrul părtașiei creștine și este privită ca apostată.

Dați-mi voie să ilustrez cele spuse cu o întâmplare adevărată. Când am închiriat o sală pentru întrunirile noastre, păstorul adventist al bisericii gazdă m-a chemat să stăm de vorbă puțin. M-a primit foarte amabil și prietenos, neobișnuit pentru antecedentele mele cu alți frați adventiști. „Vino, ia loc și spune-mi ceva despre tine și despre biserica voastră“.

I-am spus că suntem din România și suntem baptiști.

Ce fel de baptiști?“, m-a întrebat el. Văzând mirarea de pe chipul meu, a continuat: „Există 21 de feluri de baptiști în Statele Unite. Voi de care fel sunteți?“

M-am gândit puțin și i-am răspuns: „În România nu sunt decât două feluri de baptiști: baptiști buni și baptiști răi. Noi suntem din ăia buni.“

A izbucnit în râs: „Ar fi bine să fie așa de simplu …“

L-am întrebat cum de este așa de prietenos cu un baptist. Mi-a răspuns: „Anul acesta, în mișcarea adventistă s-a făcut o mare schimbare. Până acum, noi stăteam cu fața la Sabat și ne întâlneam acolo cu toți cei care țineau Sabatul Ei erau singurii noștri frați. Crucea era și ea în crezul nostru, dar o țineam cumva într-o parte. De anul acesta, conducătorii noștri au hotărât să ne întoarcem cu fața spre cruce și să ne întâlnim acolo cu toți frații noștri. Oricine crede în mântuire doar prin crucea de la Calvar este frate cu noi. Sabatul este încă alături de noi și încă ținem la el, dar el nu ne mai desparte de ceilalți frați de la cruce.“

A fost pentru prima dată când am auzit această explicație, dar ea avea să mă urmărească toată viața, ajutându-mă și pe mine să-mi definesc poziția și să-mi recunosc … frații.

Din păcate, mișcarea adventistă mondială s-a răzgândit între timp; s-a modificat schimbarea sau s-a schimbat modificarea. Nu știu precis, dar este suficient să vă spun că astăzi, adventismul este privit cu suspiciune de celelalte familii creștine, la granița dintre părtășie și apostazie.

Ori de câte ori și oriunde o grupare creștină își dezvoltă un crez și o practică separată și chiar contrară credinței mântuitoare ea se autoexclude din părtășia creștină și … cade din har. Ea este ca petalele desprinse din corola unei flori și căzute uscate la pământ. Martorii lui Iehova, Christian Science, etc. s-au uscat deja și sunt apostate. Alte familii creștine care cochetează cu homosexualitatea, liberalismul, materialismul, negarea inspirației Scripturilor, etc. sunt plecate spre aceeași evoluție fatală.

Cât de necesare sau acceptabile sunt «tradițiile» care înfloresc dincolo de centrul florii creștine? Nu spun că sunt «necesare», dar s-au dovedit «inevitabile». Așa este natura noastră umană! Criticăm catolicismul și ortodoxia, dar, dați-ne și nouă două mii de ani de istorie și, cine știe, poate că tradițiile noastre le vor întrece pe ale lor …

Deocamdată, «tradițiile» mișcărilor neoprotestante sunt mici și nedezvoltate. Petalele noastre sunt mici și încă ne mai confundăm cu centrul florii. Lucrurile care ne deosebesc sunt mult mai puține și mai neimportante decât cele care ne leagă, asta am vrut să spun în postul meu anterior (aici).

Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor“  (Col. 2:8).

Într-o discuție despre apartenența la diferite denominații creștine, Vasile Talos, profesorul meu de la Seminarul din București, mi-a scris:

,,

Abordarea mea este una pastorala si in aceasta privinta as vrea sa fac doua precizari:

1. PARTEA BUNA A LUCRURILOR: Biserica este Turma lui Hristos si prin ea se manifesta spiritual, Imparatia lui Dumnezeu; iar Imparatia lui Dumnezeu este mai mare decat o biserica sau o confesiune (traditie crestina). Misiologic s-ar putea spune ca fiecare din principalele traditii crestine se focalizeaza pe un anumit eveniment salvific (legat de persoana Domnului Isus): Intruparea; Rastiginirea; Invierea; Inaltarea; Pogorarea (Duhului Sfant); Parousia (A doua venire). Aici cuvantul traditie se limiteaza strict la sensul de denominatiune. Deci:

(1)-Traditia Catolica se concentreaza pe Intruparea Domnului; de aici si importanta exagerata data Mariei. Dar ca aplicatie misiologica, crestinul trebuie sa intrupeze Evanghelia si deci sa fie o prezenta a dragostei lui Hristos. Asa intelegem misiunea maicii Thereza in India.

(2)-Traditia Evanghelica (inclusiv Baptistii) se concentreaza asupra Rastignirii, a jertfei Domnului Isus. In casele de rugaciune baptiste, versetul preferat este: “Noi predicam pe Hristos cel rastignit!”. Si este adevarat ca Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii.

(3)-Traditia Ortodoxa se concentreaza asupra Invierii.De aceea cea mai mare sarbatoare in tarile ortodoxe este Sarbatoarea Invierii. De aici si Theosis (Indumnezeirea) prin transfigurare.

(4)-Traditia Reformata considera ca toate celelalte evenimente salvifice sunt secundare fata de Inaltarea Domnului, prin care Dumnezeu I-a dat autoritatea de Domn al domnilor si Rege al regilor (Filipeni 2:9-11). Presbiterienii, de exemplu privesc misiunea bisericii ca actiune in societate pentru promovarea valorilor Imparatiei.

(5)-Traditia Penticostala (si charismatica) se focalizeaza pe Pogorarea Duhului Sfant, si aduc in atentia Bisericii importanta darurilor duhovnicesti si a manifestarilor (lucrarilor) Duhului. (6)-Traditia Adventa (in principal Adventistii, dar nu numai) subliniaza A Doua Venire a Domnului Isus.

Dupa cum fiecare eveniment salvific este vital pentru mantuirea noastra, tot asa, fiecare abordare misiologica are valoare esentiala pentru o biserica echilibrata. In sensul acesta, fiecare biserica are ceva frumos si important de invatat de la celelalte. In acelasi timp, focalizarea pe o anumita abordare duce la exagerari si dezechilibre mai mult sau mai putin grave; unele insemnand saracirea vietii spirituale, iar altele de-a dretul erezii nimicitoare. Totusi, credinciosul, desi puternic influentat, nu trebuie intotdeauna confundat cu traditia din care face parte. Iar lupta noastra ar trebui sa fie cu noi insine in sensul de a ne depasi anumite limite traditionaliste si de a nu ne lasa ispititi de exagerari pagubitoare.

2. PARTEA DELICATA A LUCRURILOR. Biserica este si o institutie umana, nu doar un organism spiritual. Nu stiu daca staulul este metafora cea mai potrivita. Dar Domnul Isus spune: “ Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta.” (Se referea probabil la staulul Iudaismului si la oile dintre neamuri).

Un frate mi-a zis odata cu naduf: “Pastorii de astazi se ingrijesc mai mult de staul decat de turma”. Teologul Augustin spunea: “Numai Dumnezeu stie cati lupi sunt in staul si cate oi sunt in afara staulului.” Siguranta turmei sta nu atat in staul, cat in Pastorul cel Bun. Daca intra cineva prin Mine, va intra si va iesi, si va gasi pasune.

Biserica locala nu este o capcana care inregimenteaza, ci este o turma in continua apropiere de Pastorul cel Bun. De aceea, cel mai important lucru este ce directie are calatoria noastra spirituala, spre Hristos sau dinspre Hristos, suntem centrati in El sau in noi. Preocuparea apostolului Pavel era: „Sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui, si sa ma fac asemenea cu moartea Lui… si aurncandu-ma inainte alerg spre tinta.” (Filipeni cap. 2). Iata dece este numai o problema de timp sa se descopere autenticitatea sau lipsa de autenticitate. De asemeni, slujitorul (presbiterul, pastorul–vezi Fapte 20:28-30) care nu intra pe Usa care este Hristos, este dupa cuvantul Domnului, hot si talhar (Ioan 10:1). Aici, cred ca are loc dezbaterea ta. Dar ea nu trebuie redusa la o singura institutie.

E nevoie de institutie, asa cum banana are nevoie de coaja. Daca iti dau banana fara coaja, nu o poti pastra o saptamana. Dar daca ar fi ca cineva sa manance numai coji de banane, se satura de BISERICA!

https://istoriecrestina.wordpress.com/i-scurt-rezumat-istoric-al-bisericii/cand-apare-apostazia/

Documente şi date din Istoria Bisericii de Nicolae Moldoveanu

download - Copie

Pagina de Istorie

Adevăr Istoric

Documente şi date din Istoria Bisericii   de Nicolae Moldoveanu

Hirotonia

Hirotonia (preoţia), Punerea mâinilor sau Întărirea în slujbă.

Ea s-a dezvoltat odată cu cultul şi creşterea importanţei clerului. (Istoria Bisericii Universale). Din această cauză a şi fost înlocuită cu ungerea cu mir de la botez sau alte ocazii, pentru a fi păstrată să se facă numai de către preoţi. La început punerea mâinilor (hirotonia) se făcea la toţi cei ce intrau în creştinism, la toţi cei botezaţi. De asemenea ea se mai obişnuia şi atunci când cineva pleca în misiune sau alte slujbe. (Fap. Ap. 13:2 – 3). De aici reiese că punerea mâinilor (hirotonia) se făcea de mai multe ori la aceeaşi persoană.

Biblia nu o aminteşte nici odată ca “taină”.

Prof. N. Mladin scrie: “Toate Bisericile mărturisesc preoţia universală… Aceasta înseamnă că toţi credincioşii sunt chemaţi să păstreze şi să propovăduiască adevărata credinţă, să aducă jertfe duhovniceşti bine plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos… Dar, în cadrul acestei preoţii universale, poate exista o preoţie specială, un oficiu deosebit. Biserica e un trup, dar mai multe mădulare (Efes. 4:11 – 12).” (Ortodoxia, dec. 193, pag. 461, Pe calea unităţii Bisericii lui Hristos).

în rânduială Noului Legământ nu se vorbeşte decât de: un singur Dumnezeu, un singur Domn, un singur botez, o singură credinţă, o singură biserică, o singură preoţie. Cum am putea vorbi de două preoţii: una universală şi una specială? Nici în Vechiul Legământ nu se vorbea de două preoţii. Iată cum se strică rânduială Cuvântului lui Dumnezeu.

Nicăieri nu se vorbeşte în Noul Testament despre preoţie specială. Prezbiterii nu sunt preoţi (iereus).

Teognost scrie: “Cutremurându-te de patimile Domnului şi de umilirea lui Dumnezeu Cuvântul pentru noi… umileşte-te pe tine ca o oaie de junghiere, socotind pe toţi ca fiind într-adevăr mai presus de tine şi sileşte-te să nu răneşti conştiinţa cuiva, cu nesocotinţă. Iar fără sfinţenie, să nu cutezi a te atinge cele sfinte, ca să nu fi ars ca iarba de focul dumnezeiesc, sau să te topeşti ca ceara şi să fii pierdut.” (Filocalia, vol. IV).

Căsătoria

Căsătoria nu este amintită în Biblie ca taină. În singurul loc unde se aminteşte mai clar despre ea (Efes. 5:31-32), când apare cuvântul “taină” se vorbeşte despre Hristos şi Biserică.

Maslul

Maslu înseamnă “ungere” şi provine de la cuvântul slavon maslo, care înseamnă “ulei”.

Ungerea cu untdelemn a celor bolnavi, este amintită de două ori în Noul Testament (Marcu 6:13; Iacov 5:14), dar nu ca taină. Iacov scrie epistola sa către cele douăsprezece seminţii ale lui Israel care sunt împrăştiate (Iacov 1:1), cărora le era familiară ungerea cu untdelemn sub Vechiul Legământ.

Pavel, ca apostol al neamurilor, nu aminteşte nici odată acest lucru. Cu toate că unii tovarăşi iubiţi de slujbă erau bolnavi, el nu a făcut această ungere, (vezi 2 Tim. 4:20; 1 Tim. 5:23; Filip. 2:25 – 27). Domnul Isus nu pomeneşte acest lucru, ci spune că peste bolnavi să se pună mâinile. (Marcu 16:18).

Maslul a început să se practice în forma de astăzi abia pe la anul 600. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 219).)

Ca ungere obligatorie pentru bolnavii pe patul de moarte, a fost întărit în veacul al IX-lea, (anul 850) la sinodul de la Pavia şi a fost introdus în numărul celor şapte taine în sec. al XIII-lea.

7.CRUCEA

Noul Testament nu ne arată niciunde că apostolii ar fi folosit acest semn şi nici urmaşii direcţi ai apostolilor nu l-au folosit. Totuşi în prima perioadă (sec. al III-lea) se obişnuia a se face pe frunte, cu un deget, semnul crucii. Acest lucru se făcea ca semn de recunoaştere, fiindcă creştinii erau urmăriţi şi prigoniţi.

“Pe la sfârşitul sec. al III-lea se întâlnea semnul crucii prin monograme. În sec. al IV-lea creştinii îşi făceau cruce la ieşirea şi intrarea în casă, înainte şi după masă…”

“Binecuvântarea ortodoxă datează din sec. al VIII-lea, mâna fiind astfel ţinută încât să alcătuiască, cu toate cele cinci degete, literele ICXC – Isus Hristos.” (România Liberă, 22 feb. 1992, pag. 5, art. “Cum trebuie să ne facem cruce” semnează Anagnost).

 În perioada a doua a creştinismului, după persecuţii, începând cu sec. al IV-lea înainte, semnul crucii a primit o oarecare importanţă şi a început să se facă mai vizibil, mai larg, cu întreaga mână, de la frunte la piept şi la umeri. În unele părţi nu se făcea deloc. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 294; Eusebiu Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 429; vol. 2, pag. 207).

“Crucea (semnul crucii) ca reprezentare a ceea ce s-a petrecut pe Golgota, a pătruns în viaţa liturgică a Bisericii în sec. al IV-lea.” (Ortodoxia, 1982, nr. 2, pag. 309).

“Viaţa liturgică şi sacramentală a Bisericii Ortodoxe Răsăritene nu se poate concepe fără cruce şi icoană… Orice rugăciune ortodoxă este însoţită de semnul Sfintei Cruci.” (Rev. Ortodoxia, nr. 2/1982, pag. 318).

“…Crucea trebuie cinstită de către noi, ca un semn al lui Hristos… Când ne însemnăm cu semnul cinstitei cruci, atunci diavolul nu poate să rămână de faţă, nici să sufere puterea ei. Ci se îndepărtează de noi şi nu ne mai ispiteşte… De aceea trebuie să ne facem foarte des cruce…” (Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe, partea întâi, pag. 61, răspuns la întrebarea nr. 50, Bucureşti, 1981).

Casian Crăciun, teolog ortodox scrie: “…în practica romană crucea era instrument de pedeapsă cruntă cu moartea. Pentru creştinism însă crucea devine semn al iubirii lui Dumnezeu faţă de lume… Crucea este temelie a Bisericii ca Pomul vieţii, Pomul raiului, Copacul sub care ne adăpostim şi ne hrănim spre viaţă… Ca semn al iubirii lui Dumnezeu, crucea este purtătoare de putere, este armă a credincioşilor asupra diavolului… Semnul Sfintei Cruci, atingerea şi sărutarea ei, implică prezenţa lui Hristos…” (Crucea – semnul iubirii lui Dumnezeu, Mitropolia Ardealului, 1986, nr. 5, pag. 83 – 87).

Iată ce spune un prelat şi teolog ortodox despre crucea pe care a fost răstignit Domnul Isus Hristos: “După învierea şi înălţarea la ceruri a Mântuitorului, sfinţii apostoli şi cei împreună cu ei, au îngropat cu mare cinste în dealul Golgotei, crucea pe care S-a jertfit Mântuitorul, iar împăratul Adrian (117 -138) a poruncit să fie îngropate tot acolo, şi cele două cruci pe care fuseseră răstigniţi cei doi tâlhari, spre a zădărnici evlavia primilor creştini care urcau înălţimea Golgotei pentru a se închina lemnului de viaţă dătător.”

Mai departe, acelaşi autor vorbeşte despre împăratul Constantin (306 – 331), care a dat libertate creştinilor (313) şi care, în anul 320, a trimis pe mama sa Elena la Ierusalim, ca să caute şi să găsească crucea Mântuitorului. Ea a pus oameni să facă săpături în dealul Golgotei, unde, după tradiţie, au fost îngropate cele trei cruci, precum şi piroanele cu care au fost străpunse mâinile şi picioarele Mântuitorului. După ce, printr-o minune – spune autorul -, a fost dovedită crucea pe care a pătimit Domnul, a fost înălţată la 14 septembrie, într-o biserică din Ierusalim, unde venea mulţimea credincioşilor să se închine ei. De la această împrejurare s-a luat praznicul “Înălţarea Sfintei Cruci”.

Crucea ar fi rămas – după spusele autorului – în biserica din Ierusalim vreo trei sute de ani, când perşii au învins pe romani şi au luat crucea din locul unde a fost aşezată şi dusă în Persia. Dar pronia divină a făcut ca împăratul Heraclie să învingă pe perşi şi să readucă crucea în Cetatea Sfântă în anul 629 şi tot în ziua de 14 septembrie. Apoi, după un timp, a fost strămutată la Constantinopol, spre a fi ferită de desele invazii arabe, iar în anul 1453, când Constantinopolul a căzut sub ocupaţie turcească, Crucea a fost dusă în muntele Athos, de unde – spune autorul – în mici fărâme, a făcut înconjurul lumii creştine. Bucăţi din sfinţitul şi de viaţă dătătorul lemn al crucii se păstrează în sfintele altare, învăluite în purpură şi aur. (Cât de mare a fost crucea, ca să poată fi împărţită în zeci de mii de biserici ortodoxe, în afară de cele catolice? Să cugetăm bine! vezi 2 Tim. 4:3 – 4; 2 Tes. 2:10 -12. n.n.).

 Emilian Birdaş, episcop: “Ce este Sfânta Cruce? Ea este lemnul sfinţit de Trupul şi Sângele lui Hristos pe Golgota. Din instrument de ocară şi osândă pe care se executa cea mai crudă pedeapsă, Crucea devine lemn al vieţii… Prin rostul acesta al ei, Crucea a devenit mai cinstită decât sfinţii şi relicvele lor şi chiar decât icoanele… În cultul Bisericii, Sfânta Cruce ocupă un loc central: sub puterea ei de viaţă făcătoare respiră duhul creştinătăţii… Bisericile s-au zidit din cele mai vechi timpuri, în formă de cruce… Însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci, ne însemnăm cu darul lui Dumnezeu… Creştinii ortodocşi urmează acestui îndemn şi se însemnează cu semnul Sfintei Cruci în toate împrejurările vieţii… Sfintele noastre biserici poartă pe cupolele lor, străjuind înaltul cerului, Sfânta Cruce, iar înăuntrul lor, semnul sfânt al mântuirii noastre împodobeşte lăcaşul şi îndeamnă pe credincioşi la rugăciune.” (Telegraful Român, nr. 37 – 38, pag. 2 – 3, 1983, Sibiu, Sfânta Cruce – darul şi puterea lui Dumnezeu).

Emilian Birdaş, episcop: “Sfânta cruce a fost darul şi puterea lui Hristos cu care înaintaşii noştri au învins vitregiile vremurilor şi au păstrat neştirbite credinţa, datinile, limba care i-au unit în pofida atâtor silnicii. Sfânta Cruce a străjuit destinele neamului nostru şi aşa se face că marile momente din istoria poporului român stau sub umbra ei: o cruce ce străjuieşte şi astăzi la Şelimbăr, victoria lui Mihai Viteazul (asupra catolicului Andrei Bathory, care şi el credea în cruce, n. n.), o cruce veghează Câmpia Turzii, unde acelaşi mare voievod, Mihai Viteazul, a fost ucis mişeleşte, cruci nenumărate veghează mormintele eroilor ce şi-au vărsat sângele pentru ţară. Încrezători în darul şi puterea lui Dumnezeu, după chipul înaintaşilor noştri, să rugăm pe Mântuitorul ca taina Sfintei Sale Cruci să fie pururea lucrătoare în sufletele noastre.” (La înălţarea Sfintei Cruci, Telegraful Român, nr. 33-34, pag. 1 – 2, Sibiu, 1988).

Atragem atenţia cititorilor asupra unui adevăr istoric: crucile, pe care autorităţile romane răstigneau pe făcătorii de rele, erau confecţionate dintr-un lemn obişnuit (nu de esenţă tare) şi, după moartea răstigniţilor, erau strânse şi depozitate într-un loc anumit, sub pază, ca să poată fi folosite la alţi răufăcători, condamnaţi la moarte prin crucificare. Lemnul era, ca şi astăzi, rar în Orientul Mijlociu.

Atragem iarăşi atenţia asupra unui adevăr fizic: cum s-a putut păstra lemnul celor trei cruci timp de aproape o sută de ani, fără să putrezească, adică până la urcarea pe tron a lui Adrian? Să fim serioşi! Vrem să ne înşelăm singuri?

Alt teolog ortodox scrie: “…Credinciosul Bisericii noastre Ortodoxe îşi duce crucea sa în unire cu întreaga comunitate naţională. Cât de sugestiv este, spre exemplu, faptul că Mausoleul de la Mărăşeşti ce cuprinde osemintele a 20.000 de ostaşi eroi, are în vârf crucea! în faţa ei cântăm, odată cu întreaga Biserică: «Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere poporului Tău a dat.”»“

…Biserica Ortodoxă preamăreşte crucea zicând: «Bucură-te cruce vistierul vieţii!»“ (pr, G. Răţulea, “Înţelesuri ale Sfintei Cruci”, Telegraful Român, 1987, nr. 33-34, pag. 4).

Există şi o carte numită Acatistul sfintei şi de viaţă făcătoare cruci, din care spicuim câte ceva, ca să înţelegem mai bine cum stau lucrurile cu privire la închinarea la cruce.

Acatistul sfintei şi de viaţă făcătoare cruci.

Condacul I

“O, de trei ori fericită şi preacinstită Cruce, ţie ne închinăm noi credincioşii şi te mărim, bucurându-ne de dumnezeiasca ta înălţare. Şi ca o pavăză şi armă neînvinsă, apără şi acoperă cu darul tău pe cei ce strigă: “Bucură-te lemn fericit.”

Din Icosul I

“Bucură-te Cruce, păzitoarea lumii; bucură-te mărirea bisericii… Bucură-te lemn de viaţă mirositor… Bucură-te că eşti pusă spre închinarea tuturor… Bucură-te lemn fericit.”

Din Icosul II

“…Bucură-te semnul adevăratei bucurii… Bucură-te rana diavolilor… Bucură-te lemn fericit!”

Din Icosul IV

“…Bucură-te izvorul mirului celui nesecat… Bucură-te omorârea căpeteniilor iadului… Bucură-te, prin care a răsărit darul; bucură-te lemn fericit!”

Consdacul V

“Lemn cel de Dumnezeu dăruit, privindu-l toţi, la acoperământul lui acum să alergăm. Şi ca pe o armă ţinându-l printr-însul să învingem taberele duşmane…”

Din Icosul V

“…Bucură-te cel ce arzi ca flacără pe diavol; bucură-te sceptrul ceresc al împăratului credincios… bucură-te lemn fericit!”

Condacul VI

“Scară la ceruri s-a făcut Crucea Domnului, pe toţi suindu-i de la pământ către înălţimea cerurilor, ca totdeauna să locuiască cu cetele îngereşti…”

Din Icosul VI

“…Bucură-te lemn însufleţit… Bucură-te hrana celor ce flămânzesc cu duhul… Bucură-te Cruce, uşa tainelor… Bucură-te lemn fericit!”

Din Icosul IX

“Bucură-te Cruce, doctorul bolnavilor. Bucură-te lemn fericit!” Din Icosul X

“…Bucură-te că cinstindu-te, ţie ne închinăm… Bucură-te lemn fericit!” Din Icosul XII

“Cântând lauda ta, te lăudăm cu dor pe tine, lemnul Domnului, ca pe un însufleţit… Bucură-te purtătoare de lumină, luptătoare a lui Hristos… Bucură-te lemn fericit!” (Acatistul sfintei cruci, Cu aprobarea sf. Mitropolii a Ungaro-Vlahiei, nr. 9283/1940 şi potrivit adreselor sf. Sinod nr. 1713/1938 şi 614/1940, Bucureşti, Tip. Fântâna Darurilor).

În Mineul lunii septembrie, la Stihovana de la 14 septembrie, zice: “Cinstitei Crucii Tale, Hristoase Dumnezeule, astăzi noi păcătoşii ne închinăm.”

Triodul, Irmosul 3, zice: “Sărutând acum crucea Ta, care a închipuit-o oarecând Moise cu palmele, biruind, Stăpâne Hristoase, pe Amalec cel netrupesc şi ne şi mântuim prin ea.”

Triodul, Irmos la cântarea a IX-a în săptămâna a IV-a din Postul Mare: “Să ne închinăm toţi astăzi la locul unde au stat picioarele Stăpânului şi Dumnezeu, adică preacinstitei cruci.”

Faţă de toate acestea, iată ce zice Cartea lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură: “Vai de cel ce zice lemnului: «Scoală-te!» şi unei pietre mute: «Trezeşte-te!» Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este duh care s-o însufleţească.” (Hab. 2:19).

Sf. Chirii al Ierusalimului (313-386), învaţă pe credincioşi să-şi facă cruce şi când mănâncă şi când beau, şi la culcare şi la sculare. (Cateheza IV, 4; XIII, vol. 2, pag 336, 352).

Teofilact: “Pentru ca să nu socoteşti tu, cel care citeşti, cum că crucea avea oarecare putere de sine şi spre a ne împrieteni (cu Dumnezeu), fiindcă nu ne-a împrietenit nici nu ne-a mântuit crucea, ci crucea lui Hristos însuşi (Coloseni 1: 20), adică pentru că crucea a fost a lui Hristos, şi că pe cruce a murit (S-a jertfit) Hristos. Pentru aceasta (pentru moarte) ne-a împrietenit şi ne-a mântuit pe noi.” (Cele patrusprezece trimiteri ale sf. Pa vel. vol. 2, pag. 536, Bucureşti 1904).

E bine să ştim, că aproape în toate locurile din scrierile apostolilor unde se vorbeşte despre cruce, nu se are în vedere unealta de tortură, ci jertfa Mântuitorului, prin care ne-a răscumpărat, sau suferinţele Lui, ori ale credincioşilor Săi.

Despre semnul crucii nu se vorbeşte nici odată în Sfânta Scriptură. Acest semn a apărut în creştinism mai târziu.

Pr. prof. Nicolae D. Necula, susţinând învăţătura despre cruce scrie: “În viaţa creştinilor, semnul crucii joacă un rol cu totul aparte. Crucea este simbolul creştinismului, emblema sau semnul lui de recunoaştere. Până la Mântuitorul Hristos, crucea a fost obiect de tortură, pe ea fiind răstigniţi cei mai mari răufăcători, în general tâlharii. De al Hristos, crucea devine obiect sfânt pentru că ea a fost sfinţită prin sângele Său vărsat pentru împăcarea omului păcătos cu Dumnezeu. Crucea este simbol al iubirii lui Dumnezeu-Tatăl, faţă de lume şi al jertfei răscumpărătoare, adusă de Isus Hristos. O însemnătate deosebită a căpătat crucea după ce împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare a descoperit lemnul crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi după ce însuşi împăratul Constantin a luat-o drept emblemă pentru steagurile şi monedele care circulau pe atunci.

Învăţătura despre modul de cinstire a crucii a fost fixată definitiv de sinodul al VII-lea ecumenic, de la Niceea, din anul 787, la care se precizează că ea se cinsteşte ca şi icoanele, nu închipuind-o ca pe un idol, ci purtându-ne cu gândul la Cel care a fost răstignit pe ea. Cu acest sens o găsim prezentă pretutindeni, în viaţa creştină. Regula canonică prevede ca orice fel de cruce să fie sfinţită înainte de a i se da destinaţia respectivă. Acest act al sfinţirii dă şi materialului din care este confecţionată crucea un caracter de sfinţenie, pentru că prin ea, ca şi în cazul icoanelor, materia este scoasă de sub întrebuinţarea obişnuită.

În istoria creştinismului se cunosc mai multe forme ale crucii. Astfel există o cruce în forma literei X, numită şi “crucea Sfântului Andrei”, (folosită astăzi ca semn de circulaţie) pentru că pe o astfel de cruce a fost răstignit apostolul Andrei; există apoi o cruce cu braţele egale, cunoscută şi sub numele de “crucea greacă”. Cea care are braţul vertical mai lung decât cel orizontal, aşa cum este întrebuinţată şi în practica Bisericii Ortodoxe, se numeşte “crucea latină”. La acestea se adaugă crucea de tradiţie slavă, cu şase sau opt braţe. În cest caz la cele patru braţe care alcătuiesc crucea clasică, se adaugă unul scurt, la braţul de deasupra, însemnând tăbliţa pe care era scris la răstignire, în evreieşte greceşte şi latineşte: Isus Nazarineanul Regele Iudeilor (I. N. R. I.). În tradiţia ortodoxă, aceste cuvinte sunt reprezentate pe cele patru părţi ale crucii sub forma IS. HR. NI. KA, adică Isus Hristos învinge (prin cruce). De asemenea, la crucea slavă se adaugă un braţ scurt în partea de jos, puţin înclinat, amintind de suportul pe care s-ar fi sprijinit trupul lui Hristos.” (De ce facem semnul crucii?, Expres Magazin, anul III, nr. 41, 14.10. 1992, pag. 12).

Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, zice: “Când ne gândim la închinarea la cruce, facerea semnului crucii, că erau atât de prezente încă din sec. al IV-lea, ne vine firesc să ne întrebăm, cum refuză unii creştini, astăzi, semnul crucii, fără să simtă că sunt tocmai prin aceasta sub puterea celui rău. Fac voia celui ce se teme de semnul crucii. Sunt milostivi cu diavolul!” (întâlnire cu Avva Antonie, Telegraful Român, nr. 1 – 2, pag. 2. Sibiu, 1989).

Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloaie, un renumit teolog ortodox, vorbind despre crucea ca obiect şi despre semnul crucii, pe care trebuie să-l facă creştinul ortodox pe fruntea şi pieptul său zice: “Făcându-ne semnul crucii ne silim să întipărim în noi pe Hristos care ne spală cu sângele Lui, cu durerea Lui pentru noi… Făcându-ne semnul crucii pomenim nu numai pe Fiul – Cel ce S-a răstignit pentru noi, aducându-L în noi ci şi pe Sfânta Treime, din a cărei iubire pentru noi se explică iubirea Fiului Cel întrupat şi răstignit pentru noi. Atât prin jertfa lui Hristos cât şi din pomenirea Sfintei Treimi învăţăm că din iubirea lor vine mântuirea noastră şi această iubire trebuie s-o imităm şi noi din partea lor ca să ne mântuim cu adevărat. Toate acestea le neagă cei ce refuză crucea. Refuzând semnul crucii, aceştia nu numai că nu dau nici o importanţă sângelui lui Hristos pentru curăţirea păcatelor noastre, ci se feresc şi să recunoască pe Domnul Hristos, ca Hristos deci ca Fiul lui Dumnezeu şi deci pe Dumnezeu ca Treime…” (Art. “De ce şi cum ne facem semnul crucii?” publicat în ziarul România Liberă, din 2 sept. 1990, pag. 4). (vezi şi Semnul crucii, în Simbolica Biblică şi Creştină, Timişoara, 1935, de pr. V. Aga).

Citind rândurile de mai sus, îţi pui sincer o întrebare: dacă crucea ca obiect de închinare şi semnul crucii au o aşa mare însemnătate pentru mântuirea omului, cum de I-a scăpat Duhului Sfânt acest adevăr, de nu l-a descoperit sfinţilor apostoli, ca ei să-l lase scris în Noul Testament, periclitând astfel propria lor mântuire şi a tuturor oamenilor care au crezut în Domnul Isus în primele trei secole, când nu se făcea semnul crucii? Crucea ca obiect şi ca semn, aşa cum s-a amintit mai sus, a început să intre în credinţa oamenilor abia în sec. al IV-lea. (vezi Ortodoxia nr. 2/1982, pag. 309).

Ori teologii amintiţi mai sus au dreptate, ori Cuvântul scris al Noului Testament are dreptate. Adevărul nu poate fi în două feluri. Dacă aceşti teologi au dreptate, să ne supunem întru totul învăţăturilor lor şi să aruncăm Noul Testament. Dar dacă n-au dreptate, ce să facem?

Cât despre mine, spun cu toată puterea credinţei: rămân cu Noul Testament, cu Domnul Isus Hristos şi cu apostolii. În Faptele Apostolilor 5:30, găsim scris. “…L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.” De ce n-o fi spus: “sfânta cruce?” Să fie oare o scăpare? Şi sf. ap. Petru zice: “El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn.” 1 Petru 2:24; sau: “Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn.” Fap. Ap. 10: 39. Şi sf. ap. Pavel a spus vorba aceasta: “Şi după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn şi L-au pus într-un mormânt.” (Fap. Ap. 13:29); apoi: “Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii… fiindcă este scris: «Blestemat e oricine este atârnat pe lemn.»“ (Galat. 3:13).

Să lăsăm Sfânta Scriptură aşa cum este ea. Să n-o stricăm printr-o tălmăcire străină de Duhul ei. Cine strică ce este dumnezeiesc, va fi stricat şi el de Dumnezeu. (1 Cor. 3:17).

Crucea, ca semn distinct nu se întâlneşte în catacombe decât în forme mascate de monograme ale lui Hristos. Cea mai timpurie cruce latină este cea de pe mormântul împărătesei Galla Placidia din anul 451. O închipuire evidentă a răstignirii n-a existat înainte de sec. al IV-lea. (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 13).

Iustin Martirul este primul scriitor creştin (sec. al II-lea) care vorbeşte de semnul crucii. În cartea sa “Dialogul cu iudeul Trifon” (LXXXIX, XCI până la XCII), el aduce dovezi din Sfânta Scriptură că Domnul Isus trebuia să moară pe cruce, că crucea este instrumentul pe care trebuia să pătimească El. În felul acesta vorbeşte el despre “semnul crucii”. Iar când zice “taina crucii”, arată taina mântuirii ascunsă în patimile şi moartea Domnului Isus. (Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon, pag. 206 – 207.) Nici o singură dată nu face vreo aluzie că acestui semn i se cuvine închinare sau că creştinii trebuie să-l facă.

“Primul crucifix pe care Isus apare aşa cum fusese răstignit, fără haine pe El, îşi are originea în Siria, în sec. al III-lea, dar pe mici obiecte de pietate, individuale… O adevărată sculptură a răstignirii apare abia la începutul sec. al V-lea. Era o modestă placă de fildeş ce făcea parte dintr-o cutie.” (Rev. grego-cat. “Viaţa Creştină” nr. 17/1993, pag. 1).

“Prima evidenţă despre reprezentarea trupului lui Isus Hristos pe cruce provine din sec. ai V-lea. Până în sec. al VII lea, simpla cruce a apărut rar în public.” (Rev. Ortodoxia, nr. 2/1982, pag. 308- 309).

“Prin veacurile al VII-lea şi al VIII-lea, ceremonia liturgică a expunerii şi venerării publice şi solemne a Sfintei Cruci, din Vinerea Patimilor, a fost importată şi în Apus.

 Cât priveşte întrebuinţarea generală a semnului Sfintei Cruci şi veneraţia obştească de care se bucură el în toată lumea creştină din sec. al III-lea şi al IV-lea înainte este amintită de numeroşi sf. părinţi.” (pr. prof. dr. Ene Branişte, Liturgica Generală, pag. 264, Edit. Ins. Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1985). Din sec. al VI-lea înainte, Crucifixul (crucea cu chipul Mântuitorului răstignit pe ea) devine frecvent, (pr. prof. dr. Ene Branişte, Liturgica Generală, pag. 265, Edit. Ins. Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1985).

Mitropolitul Varlaam povăţuia pe credincioşii săi să cinstească Crucea, pentru că lemnul ei a devenit, în Sfânta Biserică, “lemnul vieţii, carele au învins pe Adam pentru moartea lui Hristos. Din această cauză se cade ca Sfânta Cruce să o cinstim, să ne închinăm, să o sărutăm, cu frică şi cu bucurie să o proslăvim… Noi ortodocşii ne închinăm şi venerăm lemnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci… Anatemizăm pe cei care nu cinstesc crucea după tradiţia Bisericii.” (Ortodoxia, nr. 2/1982, pag. 326 şi 328).

Cu trecerea timpului, semnul crucii a început să fie venerat (vezi: Eusebiu Popovici, Ist. Bis. Universale, vol. 1, pag. 294, şi 424; vol. 2, pag. 207 şi 250; Iustin Martitul, Dialogul cu iudeul Trifon, pag. 206-207; Ioan Damaschin, Dogmatica, ediţia I, pag. 254 -258; Dogmatica, ediţia a II-a, pag 302).

Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea) spunea că crucea este însăşi obiectul (Dogmatica, ed. I, pag. 254 – 258) şi că trebuie să venerăm nu numai crucea, dar şi cuiele, lancea, îmbrăcămintea, ieslea, peştera, mormântul, etc. (Dogmatica, ed. a II-a, pag. 302), adică toate obiectele de care S-a atins Domnul Isus.

“Închinu-mă lemnului cinstitei cruci, pentru că fu legat trupul lui Dumnezeu pe dânsul şi a tot chipul de viaţă crucea.” (Din Pravila bisericească numită cea mică, pag. 126, tipărită în anul 1640, la Mănăstirea Govora).

 Tertulian: “Dacă s-ar cere o motivare biblică pentru facerea semnului crucii, ea nu s-ar putea găsi. Începutul îl are în tradiţie…” (Despre coroana ostaşului, XI, 3, Migne, P. L. 2, 99).

Nikon, patriarhul Rusiei la scurt timp după anul 1650, a căutat să reformeze ritualul bisericesc prin practici cum este semnul crucii cu trei degete în loc de două, cum se practica până atunci în Rusia (vezi Erale E. Cairns: Creştinismul de-a lungul secolelor, 1992, pag. 380, Tipografia centrală, Chişinău, Florilor nr. 1).

Această reformă a lui Nikon s-a întins repede în lumea religiei ortodoxe, care, de altfel, era sub guvernarea Rusiei (Moscova era socotită “Roma” creştinismului ortodox, după căderea Constantinopolului.

 Am adunat aici aceste documente din învăţătura Cultului Ortodox despre cruce ca obiect de închinare, pentru ca omul sincer în credinţă, care le citeşte, să le compare cu Noul Testament, şi să ajungă la cunoaşterea adevărului.

Numai prin cunoaşterea adevărului, omul ajunge la mântuire: “Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi,” (Ioan 8:32).

Slăvit să fie Domnul, pentru slobozenia adusă prin Cuvânt!

Cât de străină pare Evanghelia şi toate cărţile Noului Testament, privite cu ochelarii concepţiei omeneşti, începând din sec. al IV-lea până în sec al XXII-lea! Ce a vrut Duhul Sfânt să ne înveţe prin cruce şi ce înţelege omul! Totdeauna a fost omul aşa. (vezi 2 Regi 18:4). Numai lui Dumnezeu se cade a ne închina. Omul zice: “Crucii Tale ne închinăm!…”

Despre cruce, vezi şi Buletinul Cultului Penticostal, 1984, iulie – august, pag. 7.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_ian09.htm

Ce au învățat doctorii după șase luni de coronavirus și care sunt marile necunoscute de G.S. HotNews.ro

download - Copie

Duminică, 28 iunie 2020, 9:52 Actualitate | Coronavirus

Pacient coronavirus Germania
Foto: Profimedia Images

Pacient coronavirus Germania

În cele șase luni de când acest coronavirus absolut nou a început să se răspândească în lume, doctorii și spitalele au învățat multe despre cum trebuie tratați pacienții cu Covid-19, transmite Reuters.

Ce au știu acum medicii:

Pacienții au un risc crescut de cheaguri de sânge, așa că medicamentele de subțiere a sângelui pot să ajute
Dacă pacienții sunt puși să stea pe burtă pentru a reduce presiunea pe plămâni. se poate renunța uneori la ventilația mecanică
În afară de sistemul respirator și de plămâni, coronavirusul poate ataca multe organe, inclusiv inima, rinichii, ficatul și creierul
Cele mai promițătoare tratamente par până acum să fie antiviralul remdesivir, dexametazona (un steroid care tratează răspunsul inflamator al organismului la Covid-19) și plasma donată de pacienții care au anticorpi la boală
Testarea extinsă și rezultatele obținute repede ajută la ușurarea presiunii puse pe spitale
Împărtățirea informațiilor între medicii din toată lumea este crucială
Prevenția este decisivă. Doctorii au nevoie ca oamenii să-și îndeplinească partea lor din lupta contra bolii prin respectarea igienei, purtarea măștilor și distanțarea socială.

Câteva dintre cele mai mari necunoscute

Cum se decide exact ce tratament este cel mai bun pentru fiecare pacient
Cât de rapid vor fi disponibile pe scară largă anumite tratamente, mai ales remdesivirul
Efectele pe termen lung ale infectării cu Sars-Cov-2

”Dacă cea mai bună lecție învățată până acum este să întoarcem pacienții pe burtă, nu să-i ținem pe spate, înseamnă că suntem departe de un leac miraculos”, spune Valory Wangler, director medical la Rehoboth McKinley Christian Health Care Services din Gallup, New Mexico.

Subiectele zilei

Luni, 29 Iunie 2020

Nelu Tătaru: Ne gândim inclusiv la restricționarea circulației în anumite localități, dacă apar focare / Analizăm Valea Prahovei și litoralul

Autoritățile iau în calcul restricționarea circulației în anumite localități, dacă apar focare de coronavirus, a anunțat duminică seară, la Digi24, ministrul Sănătății Nelu Tătaru.
citeste tot articolul
Maestrul și Ucenicii

Maestrul Corneliu Baba, semnatarul unor opere perfect contemporane prin umanismul lor, a influențat generații de artiști români, tot mai râvniți la nivel internațional. Astăzi, maestrul se
citeste tot articolul
Informare și dezinformare în criza COVID-19. Răspunsuri la întrebările despre coronavirus, într-o dezbatere online #deladistanță, luni, de la ora 12.00, cu prof. Alexandru Rafila și Vlad Mixich

Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, și expertul în politici de sănătate Vlad Mixich sunt invitați, luni, de la ora 12.00, într-o dezbatere
citeste tot articolul
Orban: Dacă nu luam măsura izolării și carantinei, România era Italia la pătrat

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seara, că există o atitudine de relaxare și de neglijare a pericolului reprezentat de pandemie, aceasta fiind generată, în mare parte, de luări de
citeste tot articolul
VIDEO USR-PLUS și-a anunțat propunerile pentru primăriile de sector / Liderul USR București: Negocierile cu PNL continuă

Alianța USR-PLUS a prezentat candidații la primăriile de sector din București pentru alegerile locale din 27 septembrie. Aceștia și-au expus, duminică, prioritățile în fața președintelui USR
citeste tot articolul
UE își amână decizia în privința redeschiderii frontierelor

Europenii nu reușesc să ajungă la un acord asupra unei liste de țări al căror nivel de contaminare cu Covid-19 ar permite să fie considerate „sigure” pentru ca rezidenții lor să poată
citeste tot articolul
Ce au învățat doctorii după șase luni de coronavirus și care sunt marile necunoscute

În cele șase luni de când acest coronavirus absolut nou a început să se răspândească în lume, doctorii și spitalele au învățat multe despre cum trebuie tratați
citeste tot articolul
Serialul „O Parte din Adevăr” de pe HBO – o doză de umanitate în vârf de epidemie

Ancorată de un rol magistral și realizată cu dedicație și dragoste pentru materialul sursă, miniseria „O parte din adevăr” de pe HBO ne oferă o poveste tristă dar înduioșătoare
citeste tot articolul
A murit domn Mitică din Titan. De anxietatea Coronavirusului

Unii se ceartă că e coronavirus, alții că nu-i. Dar există un domn Mitică din Titan București. Omul a murit nu de corona, nu. A murit din cauza incertitudinii. Din cauza anxietății date de
citeste tot articolul
Coronavirus în România: Duminică au fost anunțate 291 de cazuri noi / De ieri până astăzi au fost înregistrate 23 de decese

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat duminică 291 de cazuri noi de coronavirus în România, bilanțul total al celor infectați până acum cu Sars-Cov-2 urcând la 26.313. De
citeste tot articolul
Coronavirus în lume: Bilanțul cazurilor a trecut de 10 milioane, cel al deceselor a depășit 500.000

Numărul cazurilor de coronavirus din lume a depășit 10 milioane, fiind raportate peste 500.000 de decese și aproape 5,5 milioane de persoane vindecate de Sars-Cov-2, potrivit centralizării de pe
citeste tot articolul
L’Oréal va elimina cuvintele „care albește” și „deschis la culoare” de pe etichetele cosmeticelor sale

„Blanchissant” (care albește), „clair” (deschis la culoare)… Acești termeni nu vor mai figura în curând pe ambalajele descriptive ale produselor cosmetice
citeste tot articolul
Ludovic Orban: Nu am avut informații despre faptul că la Unifarm s-ar fi derulat proceduri ilegale

Premierul Ludovic Orban a spus duminică seară, la Realitatea Plus, că nu a avut informații că la Unifarm „s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de
citeste tot articolul
VIDEO Emanuel Ungureanu: Imagini și sunete de groază la Spitalul Județean de Urgență Mureș

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a postat duminică pe pagina sa de Facebook o filmare despre care spune că a fost făcută la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș. În imagini
citeste tot articolul
Serialul Familia Simpson renunță la actorii albi pentru vocile personajelor care nu sunt albe

Serialul „Familia Simpson” nu va mai folosi actori albi pentru a interpreta vocile personajelor care nu sunt albe, scrie Mediafax. Hank Azaria, actorul alb care a interpretat personajul
citeste tot articolul
UPDATE Trump a distribuit pe Twitter și apoi a șters un video cu un susținător strigând sloganul rasist „white power”

Președintele american Donald Trump a distribuit duminică pe Twitter, după care l-a șters, un video cu o dispută între opozanți și susținători ai săi, aceștia din urmă fiind auziți
citeste tot articolul
Decizie în Germania: Abatoarele din landul Renania de Nord-Westfalia, obligate să testeze angajații pentru coronavirus de două ori pe săptămână

Industria cărnii din landul Renania de Nord-Westfalia din vestul Germaniei va fi obligată de la 1 iulie să își testeze angajații pentru coronavirus de cel puțin două ori pe săptămână, a
citeste tot articolul
Alegeri locale în Franța: Premierul Edouard Philippe câștigă primăria orașului Le Havre

Premierul Franței, Edouard Philippe, și-a adjudecat victoria în cursa pentru funcția de primar al orașului Le Havre (port important din nordul țării), în alegerile municipale desfășurate
citeste tot articolul
CFR Călători este în discuții pentru un tren direct Timișoara – Viena

Acum un an și jumătate a fost introdus un tren direct Cluj – Viena, acum jumătate de an a început să circule trenul Satu Mare – Viena, iar în viitor s-ar putea adăuga o nouă conexiune cu
citeste tot articolul
Glamping în România. 6 locuri de cazare unde stai la cort, dar beneficiezi de condiții de hotel

Ce facem în această vară dacă nu putem călători în străinătate? Descoperim locuri interesante din România. După ce în articolul precedent am prezentat conace și castele ,
citeste tot articolul
VIDEO ?Liga 1: Craiova dă lovitura în Gruia (3-2 cu CFR), iar lupta pentru titlu este reaprinsă

CSU Craiova a condus cu 2-0 în Gruia, dar o cădere inexplicabilă a permis CFR-ului să revină pe tabelă și să egaleze. Reușita lui Cicâldău (din minutul 88) le-a adus victoria oltenilor
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24141433-invatat-doctorii-dupa-sase-luni-coronavirus-care-sunt-marile-necunoscute.htm?cfnl=