Cred că Dumnezeu dorește ca poporul Său să înțeleagă vremurile și să știe ce vrea El să împlinească prin această scuturare la nivel mondial.
„Fiii lui Isahar au înțeles vremurile și au înțeles și vremurile spirituale și politice. Fiii lui Isahar puteau să deslușească ce făcea Dumnezeu și când. Ei știau când se încheia o mișcare a lui Dumnezeu și când începea alta.” 1 Cronici 12:32 (Parafrazat)
„Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerurile.”
Cuvintele ”încă o dată” indică îndepărtarea a ceea ce poate să fie scuturat – adică, a lucrurilor create – ca ceea ce nu poate să fie clătinat să rămână.
(Singurul lucru care nu poate fi scuturat este Împărăția lui Dumnezeu.) Evrei 12:26b
Scuturarea lui Dumnezeu include ”Fiecare domeniu al societății” din întreaga lume:
– Lumea socială – distanțare – carantină
– Lumea afacerilor: economia, bursa
– Lumea didactică
– Lumea sportului
– Lumea divertismentului
– Călătoriile internaționale și croazierele
– Lumea religioasă
– Lumea Bisericii
Lucruri pe care Dumnezeu dorește să le împlinească în timpul acestei scuturări
Du-te, poporul meu, intră în odaia ta și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia!
Căci iată, Domnul iese din locuința Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului.
Isaia 26:20-21
- Cred că Dumnezeu vrea să își îndepărteze poporul de idoli: Mamona, divertisment, plăceri și siguranțe pământești.
Dragostea pentru lume a înlocuit dragostea pentru Dumnezeu. Divertismentul și unele plăceri ale lumii pot fi acceptate dacă sunt moderate, dar prioritățile noastre trebuie să Îl pună pe Dumnezeu și Împărăția Sa pe primul loc.
„Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.”
1 Ioan 2:15
În acest timp de izolare trebuie să ne îndepărtăm de distragerile lumii și să experimentăm o trezire personală, în care concentrarea noastră să fie asupra singurului lucru care contează: Isus și Împărăția Sa.
- Să ne schimbăm prioritățile, de la căutarea și trăirea visului american la
„… Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”
Matei 6:33
- Să Își curețe Biserica: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.” 1 Petru 1:16 E o trăsătură de familie. „dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara.” 2 Cronici 7:14
În această vreme, Dumnezeu a îndepărtat de la noi tot ce adorăm, întocmai cum a făcut când a trimis în Egipt urgiile care au afectat idolii și toate lucrurile pe care le venerau egiptenii. Dumnezeu spune: „Vrei să venerezi atleții, Îți voi închide stadioanele.” „Vrei să venerezi cântăreții, Îți voi închide centrele civice.” „Vrei să venerezi actorii, Îți voi închide teatrele.” ”Vrei să te închini lui Mamona, voi bloca economia.”
Astăzi, această urgie invizibilă a afectat, la nivel mondial, idolii: Momana (economia), divertismentul, plăcerile, hedonismul, fiecare domeniu al societății fiind afectat. Toate aceste lucruri sunt acceptate cu moderație, însă pentru unii, ele au devenit o prioritate.
Visul american poate fi un idol dacă dragostea pentru lume înlătură prima poruncă a lui Dumnezeu: să iubești pe Domnul cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta. Dumnezeu scutură fiecare domeniu al societății în lumea întreagă pregătind calea marelui seceriș și a ploii târzii. Cincizecimea a fost prima ploaie care a grăbit o recoltă. Ploaia târzie va aduce secerișul final… după care va veni sfârșitul…!
Dumnezeu vrea să ne îndrepte gândurile spre vremea reașezării tuturor lucrurilor… (Faptele apostolilor 3:20-21) Haideți să ne concentrăm asupra lumii Bisericii și a scuturării tuturor lucrurilor. Simt că Dumnezeu mișcă Biserica, de la organizații confesionale create de om, mega-biserici, adunări mari și chiar conferințe până la grupuri mici. Biserica primară a luat naștere în case și în grupuri mici, iar în aceste „vremuri din urmă” se va întoarce în casele împrăștiate prin cartiere, prin orașe și prin zonele rurale.
Cu mai mulți ani în urmă, am auzit un vorbitor spunând un lucru care mi-a provocat gândirea de slujitor. El a spus: ”Predicarea și învățătura de duminica dimineața pot fi informale și pot să inspire, dar nu neapărat să schimbe vieți, cu excepția contextului grupurilor mici, unde există devotament, transparență, responsabilitate, grijă unii față de alții și evanghelizare.
Cred că ceea ce experimentăm este prima fază a acestui lucru. Trebuie să ne rugăm și să postim pentru discernământ, direcție și flexibilitate. Trebuie să încurajăm și să întărim grupurile mici. Faza 1 încă ne permite să ne întâlnim prin intermediul internetului.” Faza 2 s-ar putea să fie oprirea serviciilor publice și a electronicii ??? făcând întâlnirile noastre colective imposibile. În faza 3, întâlnirile nu vor mai fi legale. Biserica va trebui să se retragă în subteran.
Asta s-a întâmplat în China, când bisericile au fost dărâmate, pastorii și liderii turmelor au fost omorâți sau închiși, Bibliile au fost confiscate și arse, iar cărțile de imnuri au fost arse împreună cu materiale de învățătură. Conducerea bisericilor a căzut pe umerii oamenilor de rând care se întâlneau în secret. În Occident, când am început să nu mai primim nicio veste din China, am crezut că Biserica a murit. Doar după câteva decenii, am aflat că Biserica a crescut rapid, într-o unitate nemaiîntâlnită înainte în China. Evanghelismul a explodat prin multe miracole, semne și minuni, confirmând Cuvântul lui Dumnezeu. Prin grupuri mici, Biserica din China a crescut de la aproximativ 3 milioane la peste 100 de milioane în doar câteva decenii.
„Ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.” Efeseni 5:27
„Voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui.” Matei 16:18b
Biserica a înflorit și a crescut mai repede sub persecuție decât atunci când a trăit în siguranță în Ierusalim. După ce a început persecuția, Ștefan fiind primul martir, Biserica s-a răspândit în Iudeea, în Samaria și apoi în toate părțile lumii.
S-ar putea să trăim vremurile…? Căci Domnul va împlini pe deplin și repede, pe pământ, cuvântul Lui.” Romani 9:28
PUNEȚI-VĂ CENTURILE DE SIGURANȚĂ
Dumnezeu orchestrează afacerile oamenilor și ale națiunilor pentru a-Și împlini scopurile, lucrând atât prin cei drepți cât și prin cei nedrepți.
Când totul pare să se năruie… în planurile și scopurile lui Dumnezeu, toate lucrurile se așază, în timp ce veacul acesta ia sfârșit și se pregătește revenirea Sa. Se pregătește scena pentru cel mai sumbru scenariu, când totul va părea pierdut.
Vreau să spun de la început: cred că Dumnezeu este mult mai preocupat de încheierea recoltei, de restaurarea Israelului și de pregătirea Miresei Sale decât de trăirea visului american cu libertățile noastre, cu pacea noastră și prosperitatea noastră.
Libertatea, drepturile, prosperitatea și plăcerile pe care le experimentează Biserica aici, în America de Nord, vor fi luate, oricât de mult ne-ar plăcea. Aceasta nu este viața Bisericii prezentată de învățăturile lui Isus și de exemplul Bisericii Primare.
„(Tatăl) să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile așezării din nou a tuturor lucrurilor – despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime.” Faptele apostolilor 3:20-2
Recolta finală va pregăti revenirea lui Isus Hristos pentru stabilirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.
„Gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre”
Ultimele articole – Viața spirituală
-
Dragoste, identitate și scop – Terry Moore – seminar gratuit
-
Cel care ne poarta de grija- de Joyce Meyer
-
Cunoașterea lui Dumnezeu, cu Iosif Țon Partea a 3-a
-
Blocaje in rugaciune – 10 minute despre rugaciune
-
Fii plin de putere- de Joyce Meyer
-
Bazele crestinismului – 2. Dumnezeu
-
Cum poți auzi vocea lui Dumnezeu? de Cindy Jacobs
-
https://alfaomega.tv/viata-spirituala/sfarsitul-vremurilor/12309-scuturarea-tuturor-lucrurilor-merril-bolender-martie-2020