Închinarea prin darurile omului. O perspectivă antropologică (1)

download - Copie

offering-gift

Publicat pe 30 decembrie, 2018 De danutj

Reflecţia teologică asupra lumii ca dar al lui Dumnezeu şi asupra răspunsului omului, în aceleaşi coordonate ale darului, este una des întâlnită în gândirea patristică şi neopatristică. Această temă este tratată în relaţie cu antropologia şi teologia creaţiei, dar are şi importante valenţe eclesiologice prin relaţia cu tainele Bisericii şi spiritualitatea creştină. Între reflecţiile asupra temei darului și cea a închinării omului prin daruri, inclusiv a eucaristiei, în gândirea patristică atrage atenţia opera Sf. Irineu de Lyon care aduce acestui subiect contribuţii importante din perspectivă antropologică şi eclesiologică. Consecvent cu gândirea sa biblică despre adevăratul Dumnezeu, Sf. Irineu răspunde gnosticilor că nici omul şi nici creaţia nu apar ca un accident sau ca o necesitate pentru fiinţa divină. Dimpotrivă, Dumnezeul Bibliei este o fiinţă perfectă, care nu are nevoie de ceva din afară şi nu suferă vreo schimbare. Din eternitate, Logosul îl glorifică pe Tatăl, fiind împreună cu el, iar Fiul, la rândul său, este glorificat de Tatăl, într-o relaţie reciprocă de cunoaştere şi iubire.

La Sf. Irineu, Dumnezeul biblic este unul personal, o ființă a comuniunii plenare dintre persoanele Sf. Treimi. Acest Dumnezeu a creat lumea ca un act liber al voinţei sale și din iubire. Dorința sa a fost aceea de a aduce în existenţă o fiinţă care să se împărtăşească din viața divină pentru eternitate. Sf. Irineu precizează cu fermitate că Dumnezeu nu a avut şi nu are nevoie ca omul să-i aducă ceva în dar sau să-i aducă slavă. Omul nu a apărut dintr-o necesitate și nu reprezintă un instrument care să compenseze o nevoie sau o lipsă din ființa lui Dumnezeu. Dimpotrivă, el a fost modelat cu scopul de a fi o fiinţă spre care să se canalizeze darurile divine oferite liber și din iubire. Inclusiv după căderea omului, toată iconomia lui Dumnezeu se arată ca o simfonie a mântuirii, adică a unei diversităţi de acte divine care concură spre acelaşi scop al aducerii omului la Dumnezeu şi al participării acestuia la darurile sale eterne.

Analizând Legea şi Profeţii din VT, Sf. Irineu se opreşte la sistemul ceremonial iudaic, la jertfe şi daruri, la sistemul religios prin care poporul ales era chemat să se închine lui Dumnezeu. Rolul ofrandelor este interpretat de Sf. Irineu în spiritul profeţilor VT, care atrag atenţia asupra faptului că Dumnezeu nu are nevoie de jertfe şi că rolul lor este unul profetic şi pedagogic. Considerând că între VT şi NT există o relaţie tipologică, Sf. Irineu se opreşte cu analiza la darurile şi ofrandele aduse în Biserică. Episcopul de Lyon consideră că şi în Biserică se păstrează acest tipar al darurilor pe care omul le aduce lui Dumnezeu, ca acte de închinare înțelese ca posibilităţi de manifestare ale omului în acord cu constituţia sa şi cu scopul pentru care a fost creat.

Ne oprim asupra operei Sf. Irineu pentru a surprinde semnificaţiile pe care autorul le acordă conceptului de dar ca expresie a închinării omului. Mai precis, ne oprim la trei dimensiuni mai importante ale darului şi ale actului închinării pe care le desprindem din lucrarea Adversus Haereses (AH): dimensiunea reflexivă, cea creativă şi cea a libertăţii. În final, ne oprim asupra eucaristiei ca dar al darurilor, ca eveniment al comuniunii omului cu Dumnezeu pe terenul darului.

Dimensiunea reflexivă a închinării şi a darului
În prima parte a cărţii a patra a lucrării sale AH, Sf. Irineu îşi propune să demonstreze că există o unitate teologică între VT şi NT, pentru a combate astfel una dintre învăţăturile de bază ale gnosticismului care susţine că lumea este un accident şi nu este opera lui Dumnezeu. În opinia episcopului de Lyon, a accepta distincţia între un Dumnezeu al VT şi unul al NT înseamnă a accepta că lumea este opera unui Demiurg ignorant, că materia este rea, că mântuirea nu vizează omul întreg, ci doar sufletul, adică înseamnă a rămâne la coordonatele filosofiei greceşti şi fără o soluţie consistentă la problema omului. În efortul de a combate aceste învăţături ale gnosticilor, Sf. Irineu îşi dezvoltă un argument complex prin care se distanţează de viziunea ontologică a anticilor greci şi susţine distincţia dintre creat şi necreat. Autorul subliniază diferența absolută dintre fiinţa lumii și fiinţa divină și arată că Dumnezeu este transcendent creaţiei sale.

În construcţia acestui argument, Sf. Irineu acordă un loc aparte antropologiei sau concepţiei creştine despre om. Episcopul susţine ideea că Dumnezeul biblic a creat omul cu un scop anume şi i-a dat o constituţie care să-i permită atingerea acestui scop: „Dumnezeu face, în timp ce omul este făcut. Cel care face este mereu acelaşi, în timp ce cel care este făcut primeşte în mod obligatoriu un început, o stare intermediară şi o maturitate. Dumnezeu dă binefacerile sale, pe când omul le primeşte. Dumnezeu este perfect în toate, egal şi asemănător lui însuşi, în întregime lumină, în întregime gândire, în întregime substanţă şi sursă a tuturor bunurilor, în timp ce omul primeşte progresul şi creşterea spre Dumnezeu” (AH 4.11.2).

Din pasajul citat, se observă nu numai distincţia de natură dintre om şi Dumnezeu, ci şi specificul naturii umane, acela al unei fiinţe pentru care devenirea este o dimensiune constitutivă. Menirea omului este aceea de a fi un receptacol al gloriei divine, de a se împărtăşi de viaţa lui Dumnezeu pentru eternitate. În limbajul biblic utilizat de Sf. Irineu, scopul omului este să moştenească incoruptibilitatea, ca o împlinire a sa, ca desăvârşire obţinută într-un proces de devenire. Pentru un asemenea destin, omul a primit o constituţie pe măsură care să permită atingerea lui: „el a fost modelat în vederea unei creşteri şi a unei maturităţi” (AH 4.11.1).

În acest context, Sf. Irineu apelează la conceptul biblic de dar pentru a arăta atât lipsa de necesitate din Dumnezeu, cât şi pentru a indica adevărata natură a relaţiei dintre om şi creatorul său: „Dumnezeu, de la început, a modelat omul în vederea darurilor sale” (AH 4.14.2). El a dezvoltat o iconomie în care şi-a manifestat prezenţa în lume, de la patriarhi, profeţi, până la apostoli şi Biserică. În această operă divină, un rol special îl joacă o serie de acte şi de evenimente care iau forma darurilor şi ofrandelor omului. Acestea au valoare de semn, iar funcţia lor este una profetică şi pedagogică. Pentru Sf. Irineu, darurile şi sacrificiile omului mijlocesc semnificaţii şi posibilităţi de a actualiza adevărurile revelaţiei divine în istorie. Ele sunt modalități prin care omul se exprimă în relația cu creatorul și cu lumea, posibilități de exprimare de sine în acord cu constituția primită prin actul creației.

Conceptul de dar este utilizat de Sf. Irineu pentru a susţine unitatea şi continuitatea dintre VT şi NT. Acest concept este înţeles de episcop pe linia interpretativă a profeţilor. Citând din textele VT, Sf. Irineu arată că darurile cerute de Dumnezeu în vechiul legământ nu corespund unei nevoi divine, ci că ele aveau o valoare de semn (AH 4.11.2 – 4.17.5). Darurile şi sacrificiile din VT arată nevoia de mediere dintre om şi Dumnezeu şi anunţă adevărata jertfă pe care o va aduce Fiul lui Dumnezeu. De asemenea, darurile au rolul de a cultiva relaţia omului cu Dumnezeu, de a-l ajuta să se înţeleagă pe sine şi să îl cunoască pe Dumnezeu, de a discerne scopul pentru care a fost creat. Pentru noul legământ, Sf. Irineu arată că Scriptura păstrează aceiaşi termeni ai darurilor şi ofrandelor. Ucenicii au primit acelaşi mesaj de a aduce lui Dumnezeu daruri, însă cu semnificaţiile pe care le aduce întruparea Fiului. În esenţă, spune Sf. Irineu, pentru Biserică avem aceeaşi învăţătură ca cea a profeţilor: Dumnezeu nu are nevoie de ofrandele şi sacrificiile pe care le aduce omul, dar ele sunt cerute de Dumnezeu pentru că joacă un rol important în relaţia omului cu Dumnezeu şi în întreaga iconomie divină (AH 4.18.1). Ceea ce nu au înţeles evreii cu privire la daruri trebuie să înţeleagă Biserica: rolul darului este să creeze un spaţiu de întâlnire între om şi Dumnezeu, un spaţiu al exprimării sau afirmării de sine al unuia către celălalt, un cadru formativ şi pedagogic care să-l ajute pe om în direcţia devenirii sale.

Din perspectivă antropologică, analiza episcopul de Lyon este importantă pentru că trimite la relația dintre om și Dumnezeu și arată modul în care darul și actul dăruirii reflectă adevărata natură a celor două părți. Sf. Irineu consideră că cel care aduce un dar lui Dumnezeu este el însuşi glorificat prin ceea ce oferă, dacă darul este acceptat (AH 4.18.1). Această dimensiune reflexivă a darului subliniază natura omului și raportul său cu creatorul. Sensul pe care omul l-a primit la creaţie este acela de a se uni cu Dumnezeu, de a primi slava Fiului Tatălui celui veșnic. Dumnezeu, care este liber de orice determinare, a creat omul şi lumea pentru a fi destinatari ai bogăţiilor sale. Ca o ființă care poartă chipul lui Dumnezeu, omul este invitat să asume și să primească ființa și existența sa ca daruri ale creatorului. Ofranda adusă creatorului este modalitatea prin care omul îşi manifestă acest răspuns și își exprimă onoarea și demnitatea sa faţă de Dumnezeu. Gestul dăruirii şi darul însuşi reprezintă modalităţile prin care dăruitorul îşi afirmă consistenţa identităţii sale de ființă personală care se înțelege pe sine, pe Dumnezeu și natura realității. Perspectiva darului este cea care subliniază și întărește natura personală a ființei umane, capacitatea ei de a intra într-un raport cu Dumnezeu bazat pe libertate și iubire. Fiindcă este o ființă liberă, omul poate răspunde creatorului în termeni care confirmă identitatea sa, calitatea de persoană, capacitatea de a se orienta către persoana divină. Omul nu numai că poate oferi daruri, ci prin natura sa este o ființă al cărei mod de a fi presupune dăruirea, exprimarea de sine ca orientare înspre celălalt. Însă omul este o ființă dependentă, pentru că nu are viața în sine, ci o primește ca dar și este chemat să o exprimă tot în parametrii darului.

Relaţia dintre om şi Dumnezeu admite această reciprocitate care pune față în față două ființe personale, capabile de dialog: lumea este darul lui Dumnezeu, iar darurile omului sunt un răspuns la intenţia divină. Însă orice răspuns al omului este proiectat înapoi spre fiinţa lui, conturând mai bine identitatea sa prin slava pe care o primeşte de la Dumnezeu. Astfel, actele de închinare ale omului capătă o semnificaţie profundă şi îl feresc pe cel ce se închină de fariseism (religiozitate de faţadă, aşa cum s-a întâmplat cu poporul evreu), mercantilism (interes şi negoţ cu cele sfinte, o ispită care apare în orice sistem religios) sau corvoadă (obligaţia de a realiza gesturi care costă, pentru a menţine trează conştiinţa datoriei faţă de cel către care se transmite darul).

Dacă ar fi să sintetizăm această dimensiune reflexivă a darului, putem spune că actul închinării omului este un act al întâlnirii sale cu Dumnezeu în reciprocitatea recunoaşterii adevăratei identităţi a fiecăruia dintre cei doi. În închinarea sa, omul recunoaşte slava lui Dumnezeu, cel care este sursa şi destinul a tot ceea ce există. În replică, Dumnezeu răspunde prin a recunoaşte în om chipul său, slava celui chemat să fie fiul lui, cel căruia îi oferă daruri în permanenţă. Deoarece omul este prin natura lui o fiinţă a devenirii şi este chemat să cunoască tot mai profund pe Dumnezeu, actul închinării reprezintă o posibilitate prin care omul se exprimă pe sine în această direcţie. Căutând pe Dumnezeu prin actul dăruirii şi prin darul însuşi, omul primeşte ceea ce Dumnezeu îi oferă ca răspuns, ca o confirmare a iniţiativei şi identităţii sale. Omul îl glorifică pe Dumnezeu prin darul său, însă Dumnezeu îi întoarce slava, pentru că nu îi lipseşte, ci o are din belşug şi vrea să o împărtăşească omului.

Dănuț Jemna

Alteritas 

cu Dănuț Jemna

https://danutj.wordpress.com/2018/12/30/inchinarea-prin-darurile-omului-o-perspectiva-antropologica-1/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.