Isus din evanghelii (13)

download - Copie

Alteritas

Publicat pe 23 mai, 2020 De danutj JEMA

Începând cu capitolul al treisprezecelea, tonul și cadrul Evangheliei după Ioan se schimbă. Urmează cinci capitole în care sunt prezentate detalii legate de ultimele două zile petrecute de Isus cu ucenicii săi, de la cina cea de taină, până la arestarea lui. Textul biblic din această secțiune este deosebit de profund din punct de vedere teologic. Singura narațiune este prezentată în legătură cu gestul excepțional al lui Isus de a spăla picioarele discipolilor săi, în contextul mesei tradiționale realizate înainte de Paște. În rest, avem doar discurs cu privire la multe lucruri fundamentale pentru credința și misiunea ucenicilor, iar în final asistăm la o rugăciune a lui Cristos adusă Tatălui înainte de patima sa. Ne oprim asupra tabloului cinei pentru a observa câteva aspecte privitoare la modul în care Isus se raportează la ucenicii săi, având în vedere că peste puțin timp va exista o despărțire dureroasă, iar unul dintre cei doisprezece îl va trăda.

Primul lucru pe care îl observă orice cititor al acestei evanghelii este acela că, în contextul cinei pascale, Sf. Ap. Ioan nu prezintă cadrul instituirii cinei creștine sau eucaristiei, așa cum o fac sinopticii, ci se concentrează pe cele două scene ale spălării picioarelor ucenicilor și trădării lui Iuda. Fiecare dintre acestea produc un mare impact asupra discipolilor și sunt urmate de explicații esențiale din partea Mântuitorului. Anticipativ și profetic, autorul biblic transferă din condensarea evenimentelor și tensiunea din vinerea mare în contexte anterioare, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine implicațiile celor trăite de Isus și ucenici în acele zile. Pe de o parte, cu spălarea picioarelor, se aduce înainte ucenicilor o notă specială din profunzimea misiunii lui Isus. Accentul cade pe slujirea cu totală ascultare și iubire de semeni a Fiului lui Dumnezeu întrupat, decizia sa de a-și da viața pentru mântuirea tuturor. Însă lucrurile nu rămân strict la nivelul unei iconomii a slujirii, așa cum o arată textul biblic mai în adâncime. Pe de altă parte, scena descoperirii vânzătorului este cu totul captivantă din perspectiva suferinței persoanei divine care oferă darul vieții, iar omul nu înțelege și îl respinge, apoi ia decizia realizării unor acte pe cont propriu care în final se dovedesc a fi complet fără sens. În ansamblu, tabloul cinei stă sub semnul iubirii dintre Dumnezeu și om, ca temei al unui nou legământ și al unei noi porunci care vor sta la baza vieții din belșug promise de Cristos tuturor celor ce vor crede în el.

Un alt aspect care este în contrast cu evangheliile sinoptice este legat de faptul că spălarea picioarelor ucenicilor și porunca iubirii se conturează într-un spațiu al intimității relației omului cu Dumnezeu și a unui alt tip de raport cu lumea. Celelalte evanghelii pun accentul pe ideea unei lumi împotrivitoare marcate de lucrarea răului și pe sarcina deloc dificilă a ucenicilor de a duce lumina evangheliei în acest spațiu ostil. Etica lui Isus aduce în discuție tema iubirii celor din lume, a dușmanilor și adversarilor, iar când vorbește despre iubirea aproapelui se reia măsura biblică a Vechiului Testament care cere credincioșilor să îi iubească pe ceilalți cu măsura iubirii de sine. În această evanghelie însă, Isus așază bazele comunității ucenicilor săi pe un principiu nou și pe o altă măsură a dragostei. Cristos le cere ucenicilor să se iubească unii pe alții așa cum a făcut-o el, după modelul pe care l-a arătat în permanență în misiunea sa. Pentru a consolida această nouă paradigmă face un gest care scandalizează, le oferă o pildă care anticipează jertfa sa și astfel îi pregătește pe discipoli pentru perioada ce va urma.

Mulți comentatori contestă experiența în sine a spălării picioarelor și consideră că avem de a face cu un artificiu literar pentru a insista asupra aspectelor teologice pe care dorește să le transmită autorul. Însă realismul scenei și elementele specifice tradiției iudaice la care apelează Isus ne fac să credem că acest episod a avut loc în realitate. Cristos se folosește de elementele culturale ale evreilor care presupun fie o spălare rituală specifică, fie una de igienă și ospitalitate tipică pentru spațiul oriental. Indiferent de sursa și intenția actului, importantă pare dorința de a atrage atenția asupra unei mutații pe care o aduce întruparea Fiului lui Dumnezeu și slujirea sa în lume. Dimensiunea cultică și sacramentală din text poate fi subliniată de răspunsul lui Isus dat refuzul lui Petru de a fi spălat pe picioare. Relația cu Dumnezeu cere un efort de purificare, de îndepărtare a obstacolelor care îi țin pe oameni departe de darul divin și de coordonatele unei vieți noi. Inclusiv cei doisprezece au nevoie să treacă prin acest proces și deși au făcut-o în toată perioada cât au fost cu Isus, încă mai este de lucrat la acest capitol. Însă aspectul cel mai important este legat de faptul că învățătorul însuși slujește și se implică direct în acest proces de purificare a ucenicilor. Ca un adevărat preot care mijlocește pentru semenii săi, învățătorul și Domnul ne arată tuturor că este dispus să ne slujească și să se apropie de ființa fiecăruia, indiferent câte probleme ar avea, dincolo de părerea proastă pe care o avem despre noi înșine sau despre cei de lângă noi. Această muncă sensibilă presupune disponibilitatea maestrului de a se apropia cu delicatețe de fiecare persoană și de a o ajuta să își evalueze transparent viața. Este un exercițiu deloc confortabil, plin de suferință și de reacții complexe din partea omului care se poate bloca sau își poate refuza propria imagine care se vedea în oglinda persoanei lui Cristos. Evanghelia pune accent pe gestul de smerenie și pe raportarea la celălalt fără judecată moralizatoare, arată perspectiva unui sprijin real și onest care i se dă ucenicului pentru transformarea de care are nevoie ființa sa. Inclusiv gestul de ospitalitate și igienă domestică vorbește foarte mult, chiar și celor care nu consideră că au nevoie de purificare și de o schimbare profundă a vieții lor. Spălarea picioarelor musafirilor era de datoria gazdei, dar era realizată de obicei de robi sau slujitori ai acestuia. Ca învățător și autoritate recunoscută, Isus face gestul scandalos și se apleacă să le spele ucenicilor picioarele. Acțiunea este cu atât mai surprinzătoare cu cât se realizează în timpul cinei, nu la intrarea în casă, cum era de așteptat. Nu este doar un gest formal care se putea face superficial și în grabă. Isus trece de la un ucenic la altul, spală și șterge meticulos picioarele prăfuite, îi onorează pe prietenii săi cu un efort care era considerat prea banal și fără importanță. Apoi urmează lecția. Cristos nu răstoarnă și nici nu nivelează raportul asimetric de autoritate dintre Dumnezeu și om sau dintre maestru și discipol, ci schimbă paradigma cu care oamenii erau obișnuiți în raporturile de autoritate, mai ales cele dintre ei. Modelul lui Isus presupune ca adevăratele autorități să își dovedească poziția și consistența prin slujirea celorlalți, fără să aștepte să li se aducă slujire. Față de ucenici, acest act realizat de Cristos este nu numai o pildă, ci un profund act de prietenie, un gest profetic care întărește legătura dintre ei. Fiul lui Dumnezeu ne arată că ceea ce este solid în relația dintre el și semeni, dintre Dumnezeu și om nu se bazează pe un contract arid și rece dintre o autoritate care poate produce transformare și cel ce trebuie să asculte, nici pe un gest distant de recunoștință al celui care primește un dar, fie el total neașteptat sau extrem de valoros. Inițiativa lui Isus are un efect foarte puternic la nivel emoțional și un caracter foarte intim care leagă la nivel personal. Discursul care urmează este edificator în acest sens, pentru că este unul despre iubire și prietenie, despre încredere și cunoaștere reciprocă. Nu știm cât au înțeles ucenicii atunci ceea ce s-a întâmplat. Însă Dumnezeu le-a spălat picioarele. Fiul lui Dumnezeu s-a atins de ființa lor întreagă cu grijă și delicatețe, cu respect și considerație. Prețuirea celui slujit reprezintă noua viziune despre opera divină pe care o aduce Isus și pe care el însuși o practică cu maximă dedicare.

Aceleași coordonate se pot observa și din următoarea scenă de la cină când Isus decide să anunțe profetic ce va urma și să îl indice pe cel care îl va trăda. În contextul celor prezentate, imaginea este cu adevărat sfâșietoare, cel puțin pentru Isus. Pentru ucenici era important să fie anunțat acest lucru, în aceeași logică a pregătirii lor și a asumării evenimentelor ulterioare pentru consolidarea credinței lor. Însă ceea ce face Isus nu este nici un act de bravură și nici un reflex moralist de a-l demasca pe cel căzut în plasa răului. Asistăm la același gest nobil al respectului și prețuirii celui ucenicit, chiar dacă acesta a decis să iasă din comuniunea grupului apostolic. Era mai simplu ca Isus să spună cine este trădătorul, să-l arate cu degetul și eventual să-l blameze. Însă lucrurile se petrec fără cuvinte, în discreție și în contextul cel mai interesant cu putință. Ucenicii stau la masă împreună cu Isus. În tradiția orientală se obișnuiește să se ofere din mâncare celui de lângă tine, ca un gest de considerație reciprocă. Însă Isus pare să facă mai mult decât să fie politicos. Rămâne în paradigma slujirii și arată aceeași iubire și apreciere chiar și față de cel care are gânduri și planuri ascunse. Forța de caracter a Mântuitorului ne arată din nou unde este standardul la care trebuie să tindem. Ar fi o greșeală să credem că Isus a făcut asta foarte ușor, cu distanța necesară și în virtutea unui statut de ființă superioară. Textul biblic subliniază că Isus s-a tulburat în ființa lui, că a trăit adânc și puternic acest moment, ca și în cazul în care el a anunțat profetic moartea sa în Ierusalim (In. 12:27). A fost la fel de greu și de costisitor ca și în fața perspectivei morții, dar a învins din nou și ne-a arătat tuturor ce ne propune calea cristică a mântuirii. Inima lui Cristos exprimă inima Tatălui care își caută fiii risipitori, dezorientați, pierduți în mrejele acestei lumi. Fiecare este atât de valoros și nu poate fi considerat o victimă colaterală sau un rău necesar. Isus a trăit ca om această tensiune și suferință ce există în ființa divină cu privire la proiectul mântuirii și le-a arătat chiar față de cel care îl trădează. În cazul lui Iuda, Isus face un ultim gest, o ultimă încercare de a demonstra iubirea și prețuirea sa. Îl servește la masă ca și pe ceilalți, după ce i-a spălat picioarele, arătându-i că îi pasă și că este acolo să îl slujească până la capăt. Isus a suferit nu numai pentru că a acceptat să treacă prin chin, batjocură și moarte, ci și pentru că fiecare persoană poate decide să refuze darul său, prietenia și iubirea sa. Iubirea autentică aduce suferință multă, tulburare. Ea este cu atât mai dureroasă cu cât ia în calcul decizia liberă a omului și presupune așteptarea plină de teamă că cel iubit va răspunde cu refuz, cu scopuri sau acțiuni greșit înțelese.

Dănuț Jemna Alteritas

https://danutj.wordpress.com/2020/05/23/isus-din-evanghelii-13/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.