Mai este Biserica locală „a lui Christos“? 

download - Copie

Daniel Branzai branzai@gmail.com [roboam_visitors]

To:1pastorii-asociatiei@googlegroups.com,1pastornet,11Roboam_Visitors

Sat, May 23 at 2:25 AM

BY BARZILAIENDAN on MAY 22, 2020 • ( 0 )

Motto: „Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ.. Nu vă faceţi dar robi oamenilor“ (1 Corinteni 7:23).

„Toate aceste lucruri, …au, în adevăr o înfățișare de înțelepciune…“ (Col. 2:22).

M-am întors la aceste versete din două motive: Mai întâi a fost apariția unor „comunicate“ din partea Comunităților și Cultelor din România cu privire la Cina Domnului în perioada de carantină. Apoi a apărut un duh de judecată și osândire între cei care au decizii diferite în vederea reluării serviciilor de închinare publice în casele de rugăcine.

Problema „comunicatelor“ comunitare

Plec de la premiza că evanghelicii mai cred încă în preoția universală a credincioșilor și la autonomia adunării locale, la autocefalia ei. Altfel, alunecăm repejor (sau repejos) spre ierarhizări și spre supunerea față de cei „de la centru“.

Ce poate fi mai înțelept și aparent natural ca adunări creștine locale să se grupeze în organizații regionale, care la rândul lor să fie coordonate și reprezentate în fața autprităților de Stat (de regulă ostile) de foruri „centrale“?

Cei ce studiază istoria bisericii știu că aceasta a fost „logica“ episcopiilor regionale din Imperiul Roman. N-a durat însă mult și a apărut acel „primat al episcopului de la Roma“, declarat împotriva oricărei logici „primus inter pares“ (cel mai mare dintre cei egali). Unde dispare logica, dispare și mintea sănătoasă.

Reforma din care ne-am renăscut noi ca evanghelici a lansat regimul „filadelfia“, al egalității celor care refuză ierarhizarea funcțiilor și aleg să se numească între ei „frați“. Avem însă, din necesitate“, grupuri de biserici „autonome și autocefale“ (adică independente și care se conduc singure) adunate în Comunități și în „Uniuni“ cultice. Statul român pretinde așa ceva pentru recunoașterea funcționării legale. Adunări locale din afara acestor Comunități și Uniuni sunt recunoscute (pentru o vreme aș adăuga eu) ca asociații sociale cu scop și profil religios.

În acest context am fost șocat, ca să nu spun speriat, de apariția unor „comunicate“ date de forurile centrale ale baptiștilor, penticostalilor și creștinilor după evanghelie din România în privința celor două probleme amintite în debutul acestui articol, Cina Domnului și închiderea bisericilor.

Nu le contest aparenta „înțelepciune“, dar le contest validitatea și mai ales necesitatea! Ele strecoară ideea că bisericile locale trebuie să „asculte“ și „să se supună“ unor decizii impuse din afară. Altfel spus, ele fac țăndări aspectul fundamental al autonomiei și autocefaliei adunării locale. De aici și până la „sancționarea“ celor ce nu se supun nu mai este decât un foarte mic și foarte neobservabil pas. Este pasul sinuciderii!

Grupările de adunări locale pot exista pentru asistență, sfătuire, reprezentare și coordonare, dar NU trebuie să-și depășească acest statut. Nu trebuie să li se permită! Altfel ne plecăm grumazul într-un jug degradant și ne facem de bună voie și din neînțelepciune „robi oamenilor“.. Pentru evanghelici, așa ceva ar trebuie să fie …Anatema!

„Comunicatele“ degradante seamănă teribil de mult cu otrăvitele „circulare“ emise de rău famatul și satanicul Departament al Cultelor de pe vremea comuniștilor.

+++

Problema redechiderii bisericilor

Dacă respectăm contextul explicat mai sus, fiecare om și fiecare grup dintr-o adunare creștină locală are deplina libertate și responsabilitate să procedeze după „încredințarea“ primită de la Domnul. Aspectul acesta este tratat de apostolul Pavel în Romani 14:22-23

„Încredinţarea pe care o ai, păstrează-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine. … Tot ce nu vine din încredinţare e păcat“.

Păstorul sau consiliul de conducere al unei adunări locale poate decide reluarea închinării corporale comune în servicii din casa de rugăciune, dar el/ei nu pot și nu au dreptul să disciplineze un membru pentru că decide, din prudență sau de frică, să nu participe deocamdată. Nu cred că se îndoiește cineva de acest principiu.

Dacă însă îl extindem la aria geografică a unei Comunități sau a unei Uniuni, nici un „for central“ nu are autoritatea să impună unei adunări locale de credincioși să se adune sau să nu se adune. Fiecare adunare este liberă să procedeze așa cum o îndeamnă încredințarea primită de la Domnul. Conflictul sau coordonarea cu recomandările sociale ale unor foruri medicale este o altă problemă și nu face obiectul acestei discuții.

Fac un apel la „respect“. Am observat de peste ocean că acest termen este folosit azi în cazul aprecierii unui merit deosebit. Eu l-aș vrea aplicat biblic și generalizat indiferent dacă ceea ce face cineva sub călăuzirea Domnului ni se pare lăudabil sau nu. prima literă din cuvântul Respect este aceeași din cuvântul Reciproc!

Indiferent de decizia autorităților de Stat, vor exista biserici care-și vor relua serviciile publice și biserici care vor alege să mai aștepte. Ar fi normal, zic eu, să existe un respect reciproc și nimeni să nu condamne pe nimeni pentru alegerea unei căi deosebite de comportament.

Nu vă grăbiți să lăudați și nu vă grăbiți să condamnați. Respectați! Nu vă pripiți să-i etichetați pe unii „curajoși“ și pe alții „fricoși“. Numai Dumnezeu cunoaște circumstanțele și inima fiecăruia.

Știu despre o adunare creștină în care 100 din cei șase sute de membrii au fost infectați cu coronavirusul acesta. Cunosc însă și adunări din regiuni întregi în care n-a fost nici măcar un singur caz de infectare. Deciziile acestor adunări din circumstanțe diferite vor fi și ele, din necesitate, diferite.

La Bethel eram tare curajoși până acum două săptămâni când una din surori, asistentă medicală, a fost diagnosticată și pusă în izolare. Vai ce freamăt și ce zbucium ne-a apucat! Toți părinții au vrut să știe cine a făcut poze la ocean? Cine a stat aproape de copii acestei surori? etc. etc. Slavă Domnului că sora noastră este mult mai bine astăzi! Copii ei nici n-au fost infectați! Rămâne însă amintirea zilelor de panică și „cine s-a ars cu supă, suflă și-n iaurt!“

Înclinăm acum spre prudență. Vă rog să ne respectați! Nu vă grăbiți să ne condamnați.

Două ilustrații  finale:

Ca evreu, mă seacă la inimă când plătesc un tichet de viteză. M-a învățat cineva regula de aur a autostrăzii: „Lasă măcar unul sau doi să meargă mai repede decît tine. Dacă apare poliția, îi ia pe ei, nu pe tine“.

A doua:

Vorbindu-ne despre „Fugi de ispită!“, frate Richard Wurmbrand ne-a istorisit povestea celor trei vizitii. Regele Franței (să zicem) rămăsese fără viztiu i i-a chemat pe cei pricepuți să ocupe această poziție. Primul i-a spus: „Pot să vă duc cu toată viteza până la 30 de centimetrii de prăpastie și vă promit că nu veți păți nimic“. Regele l-a chemat pe al doilea: „Pot să conduc în goană chiar pe buza prăpastiei, să auziți cum cad pietrele în ea și vă promit că nu veți păți nimic“. Al treilea a venit și a spus: „Având în vederea conținutul prețios pe care-l transport în caleașcă, vă asigur majestate, că am să conduc cât pot eu mai departe de prăpastie.“

„Pe cine credeți că l-a angajat regele?“ A fost atunci o întrebare retorică. N-a răspuns nimeni. A trebuit însă să răspundem fiecare de multe ori după aceea …

P.S. – În plus, în America, adunările foarte mari, la care probabilitatea contaminării crește proporțional cu numărul celor din asistență, se află într-un pericol poate inexistent în România. Avocați fără scrupule și personaje mlăștinoase care vor să distrugă creștinismul se furișează la serviciile de închinare ale bisericilor și apoi le dau în judecată pentru sume exorbitante, imposibil de plătit. Ei urmăresc de fapt închiderea bisericilor. Vă dați seama că acești oameni salivează acum în umbră și de-abea așteaptă redeschiderea bisericilor.

Daniel Branzai branzai

Zece mituri pe care le cred oamenii cu privire la biserica lor

download - Copie

Persoană într-o biserică goală - foto de Kai Dahms - unsplash.com

Nu putem nega faptul că nu există așa ceva numit biserică perfectă. Mulți oameni cred că există așa ceva, că printr-o minune oarecare ar exista un loc unde nu au loc niciodată certuri, toți se înțeleg bine, și că toate aspectele legate de slujirea bisericească sunt într-un scenariu win-win (adică ambele părți sunt în câștig, un termen care apare în cadrul tehnicilor de negociere, să puteți înțelege exprimarea). Din nefericire, nu există biserici perfecte pentru că nu există nici oameni perfecți. În același mod cum companiile și organizațiile sunt conduse de indivizi imperfecți, care iau decizii din motive egoiste, acționează din lăcomie, sau abuzează de putere, la fel stau lucrurile și cu biserica.

Mărimea, denominația, vârsta și statutul socio-economic nu schimbă cu nimic aceste aspecte pentru că oamenii sunt cei care sunt defectuoși – nu o clădire, o doctrină sau un set de valori centrale. Biserica perfectă este una dintre cele mai mărețe scorneli din lumea creștină – și doar crezul că m-aș putea muta la ”acea” biserică… viața ar deveni mai bună.

Este un mit teribil și nu este singurul. Am reușit să adun vreo 10:

1. Biserica vrea doar banii mei Majoritatea dintre noi știm că acest lucru nu este adevărat, numai că unii încă acționează în acest mod. Atunci când se începe colecta la o slujbă de biserică, unii își găsesc modalități de a se distrage de la farfuria/coșul care este dat de la o persoană la alta: fie merg la toaletă, încep brusc o conversație cu un vecin, sau își scot telefonul și găsesc ceva de făcut pe el – orice numai să facă buzunarele lor să stea cât mai strâns pe ei.

Aceștia sunt genul de oameni care nu înțeleg că fără acele colecte regulate nu are cum să existe aer condiționat în clădire vara, hârtie igienică la toaletă, sau alte facilități care le oferă lucrătorii copiilor în timpul slujbei. E nevoie de bani să ții luminile aprinse și să deschizi ușile bisericii, la fel cum e cazul și în casele lor.

2. Biserica înțelege (și împlinește) nevoile comunității Doar pentru că există o nevoie nu înseamnă neapărat că tu ai toate informațiile, sau că acestea se află pe radarul special al cuiva. De exemplu, poate oamenii fără locuință sunt o problemă evidentă în cadrul unui oraș, și există chiar indivizi care sunt gata să-și suflece mânecile să le slujească. A obține toate informațiile este important aici.

Dacă există o nevoie pe care Dumnezeu a pus-o pe inima ta, vorbește despre ea. Pune întrebări, trimite un email, vezi dacă subiectul este pe radarul conducerii bisericii. Dacă nu este așa, sunt șanse că există lideri ai comunității și/sau organizații care au luat deja în discuție problema. Conectează-te cu ei și informează-te. Nu lăsa emoțiile tale să umbrească nevoia de a deveni educat înainte de a adresa o nevoie.

Există de asemenea și șansa existenței altor indivizi din biserica ta care au și ei, la rândul lor, o dorință de a ajuta. Nu aștepta până ce pastorul desfășoară o nouă oportunitate de slujire; fii proactiv și mișcă-te în direcția spre care te conduce Dumnezeu.

3. Biserica este plină de măscărici sau de oameni problematici Deși există un oarecare adevăr în acest mit, acesta nu este complet acurat. Da, biserica e plină de prefăcuți, sau cei care ar putea fi etichetați drept ”problematici”, însă am putea cu ușurință să schimbăm aceste cuvinte cu ”ipocriți”, ”dependenți” sau cei care se luptă cu chestiuni mintale. Cei care se luptă cu propria identitate, care sunt asaltați de vină și rușine, care se zbat prin durerile pierderii cuiva drag, cu anxietatea și frica, formează cealaltă jumătate; fiecare are problemele sale.

Dar, în timp ce unii privesc în jos la nasul lor, alții apar cu nerăbdare la întâlnirile de biserică – în ciuda dezordinii și a haosului din viețile lor. Ei au experimentat mult har și prin urmare îl prezintă cu generozitate și altora. Ei strâng de mâini pe alții care sunt poate zdrobiți în interior și care slujesc altora așa cum pot ei. Ei sunt cei care se afundă în acele relații unde ei îi ascut pe alții și cresc împreună spre o versiune mai întreagă și mai frumoasă a lor.

4. Biserica are destul ajutor Probabil că vezi aceiași față zâmbitoare de fiecare dată când ajungi în lotul de parcare al bisericii duminica. Ți se face cu mâna, iar după circa cinci minute tu pășești într-un hol cu aer condiționat, unde te salută cineva, îți dă un pliant și/sau te ajută să-ți găsești un loc în sală. E aceiași față zâmbitoare care îți ia copilul și îl duce la clasă în fiecare săptămână, și o altă voce familiară face anunțurile, cântă cântece și transmite un mesaj.

Faptul că sunt aceleași fețe săptămână după săptămână ar sugera un singur lucru: că un procentaj mic de oameni slujesc în cadrul weekendului. Majoritatea bisericilor ar accepta cu drag mai mult ajutor, mulți poate sunt într-o nevoie disperată după acest ajutor.

5. Biserica se îngrijește doar de ai ei Doar o singură privire la bugetul bisericii va risipi acest mit. Majoritatea bisericilor, dacă sunt conduse bine, au o dorință enormă de a avea un impact asupra orașului lor, a națiunii și bineînțeles asupra lumii. Deși există grupe pentru mămicile tinere, mame adoptive, mame disponibile și bunici, probabil că există tot atât de multe femei în afara zidurilor bisericii care sunt influențate de prezența ei acolo.

Majoritatea bisericilor au programe unde hrănesc, îmbracă și adăpostesc pe cei nevoiași din cadrul comunității, iar alții sunt în parteneriat sau strâng fonduri pentru organizații locale, autoritățile legale și asociațiile de caritate existente în oraș. Atunci când lovesc diverse catastrofe, biserica se regrupează. Atunci când apar nevoi la nivel global, biserica sapă mai adânc. Când misionarii pășesc într-o țară străină de cele mai multe ori ei fac aceasta cu suportul și provizia financiară a unei biserici locale.

6. Biserica este bună la crearea comunității
Mulți oameni sunt îndepărtați atunci când ei recunosc faptul că multe biserici nu sunt bune la crearea de comunități – în special acel model pe care îl tânjește cultura noastră. Au pășit în biserică cu așteptări mari și nu au primit acel bun venit cu covorul roșu pe care și l-au repetat din nou și din nou în mintea lor. Ei au considerat că a fi un credincios era deja un loc comun de stabilire a unor relații solide și ei nu au mai planificat că trebuie să îi caute pe oameni pentru acest scop.

Adevărul este că majoritatea bisericilor s-ar putea să aibă un program solid de ”grupuri mici” disponibil, cu intenția de a ajuta pe oameni să formeze relații, însă noii-veniți au nevoie adesea de ceva mai mult pentru a putea fi plasați într-un grup cu opt persoane total străine lor. Cele mai bune relații tind să crească în mod organic și în decursul timpului, un lucru pe care nu mulți doresc să îl admită.

În loc să arătăm cu degetul, poate ar trebui să punem întrebarea ”Ce rol am jucat eu în a crea conexiuni și a zidi comunitatea?

7. Biserica e plină de oameni în vârstă sau de tineri E dificil să cunoști doar la o simplă privire la site-ul unei biserici ce fel de comunitate de biserică vei descoperii acolo. S-ar putea să vezi licăriri de familii de tineri căsătoriți, toți cu zâmbet de Colgate și copii care par dornici să fie la slujba respectivă din weekend, dar ceea ce ai întâlnit de fapt în realitate e de fapt că… 50 de procente din partea demografică a bisericii e formată din persoane de peste 30 de ani, sau poate mai tineri decât tine!

Deși acest aspect ar putea fi ceva șocant, și oferă un oarecare nivel de provocări, adevărul este că noi avem nevoie de oameni din toate stagiile vieții. În calitatea de tineri singuri și oameni proaspeți căsătoriți, avem nevoie de generațiile mai în vârstă pentru a ne împărtăși din înțelepciunea și experiența lor. Iar cei care se află la vârsta ”trecerii la următoarea generație”, ar trebui să cauți pe aceștia să investești în ei.

8. Biserica ”cealaltă” este mai bună Acest mit este relaționat cu unul prezentat la început – crezul că o biserică mai bună există undeva pe drum, în capătul celălalt al orașului, într-un alt stat, sau familie denominațională. Deși există mai multe alegeri populare sau chiar biserici care sunt viguroase, este un pericol de a compara întotdeauna locul unde te-a pus pe tine Dumnezeu față de locul unde s-a dus altă persoană. Dacă nu ești atent, vei păși pe terenul lăcomiei, în loc să fi mulțumitor pentru locul unde te-a așezat Dumnezeu.

Poate că ar trebui să petreci timp în a căuta să oferi soluții și să fi de ajutor conducerii tale mai degrabă decât să bombăni și să te plângi de felul cum nu știu ce altă biserică din oraș își fac întâlnirile de tineret, lucrarea de misiune, sau au seri mai bune de închinare.

9. Biserica este locul perfect unde să-ți găsești perechea
A fi ”la același jug” este diferit de a avea întâlniri active în cadrul lucrărilor pentru necăsătoriți. A avea baze comune este bine, a stabili temelii spirituale puternice pentru o relație este ceva măreț, însă a intra pe un set diferit de uși la fiecare șase luni ca să găsești ”persoana potrivită” nu este cea mai bună strategie.

A fi conectat cu trupul” este diferit de a te înscrie să slujești în lucrarea pentru colegiu a doua zi după ce te-ai despărțit de fostul/fosta prieten/ă. O viață spirituală vibrantă este roada înrădăcinării tale într-o comunitate de credincioși care sunt dornici ca tu să crești personal, la fel cum îți dorești și ție însuți.

10. Biserica este locul unde să aduci prietenii necredincioși Există biserici care vând bine acest mit – numai că minciuna este că ”dacă îți aduci prietenii tăi necredincioși pe ușa aceea, vă garantez mântuirea lor!” Asta e cam pe atât de departe de adevăr pe cât ai putea merge vreodată.

Nicăieri în Scriptură nu este biserica etichetată drept locul de ”aducere” a celor pierduți; mai degrabă, ucenicii lui Isus au fost împuterniciți să ”meargă în afară” și să fie o lumină în întuneric, să aducă Vestea Bună la alții.

Scopul creștinilor este de a predica Evanghelia către necredincioșii din viețile noastre – către familie și prieteni, vecini și colegi de servici care nu au priceput încă adevăratul Har Măreț. Este slujba fiecărui urmaș al lui Isus de a introduce pe oameni la bunătatea și puterea Lui prin interacțiuni regulate, nu prin a-i momi în a frecventa o slujbă de serviciu de biserică.

Malinda Fuller

Notă: Materialul de mai sus este o adaptare după un articol/prezentare scris de Malinda Fuller (foto alăturat) pe 3 iulie 2017 în site-ul CrossWalk (de unde a fost preluat), tradus și folosit cu permisiunea în scris din partea autoarei. Malinda este scriitor freelancer care iubește aventura alături de familia ei cu care face școala acasă. Este pasionată cu privire la a aprinde conversații și a le îndruma pe femei spre o credință autentică. O puteți urmări pe Instagram sau pe site-ul ei: www.malindafuller.com.

Dacă citați acest material în altă parte, vă rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării lui, adică acest blog. Mulțumesc.

Isus din evanghelii (13)

download - Copie

Alteritas

Publicat pe 23 mai, 2020 De danutj JEMA

Începând cu capitolul al treisprezecelea, tonul și cadrul Evangheliei după Ioan se schimbă. Urmează cinci capitole în care sunt prezentate detalii legate de ultimele două zile petrecute de Isus cu ucenicii săi, de la cina cea de taină, până la arestarea lui. Textul biblic din această secțiune este deosebit de profund din punct de vedere teologic. Singura narațiune este prezentată în legătură cu gestul excepțional al lui Isus de a spăla picioarele discipolilor săi, în contextul mesei tradiționale realizate înainte de Paște. În rest, avem doar discurs cu privire la multe lucruri fundamentale pentru credința și misiunea ucenicilor, iar în final asistăm la o rugăciune a lui Cristos adusă Tatălui înainte de patima sa. Ne oprim asupra tabloului cinei pentru a observa câteva aspecte privitoare la modul în care Isus se raportează la ucenicii săi, având în vedere că peste puțin timp va exista o despărțire dureroasă, iar unul dintre cei doisprezece îl va trăda.

Primul lucru pe care îl observă orice cititor al acestei evanghelii este acela că, în contextul cinei pascale, Sf. Ap. Ioan nu prezintă cadrul instituirii cinei creștine sau eucaristiei, așa cum o fac sinopticii, ci se concentrează pe cele două scene ale spălării picioarelor ucenicilor și trădării lui Iuda. Fiecare dintre acestea produc un mare impact asupra discipolilor și sunt urmate de explicații esențiale din partea Mântuitorului. Anticipativ și profetic, autorul biblic transferă din condensarea evenimentelor și tensiunea din vinerea mare în contexte anterioare, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine implicațiile celor trăite de Isus și ucenici în acele zile. Pe de o parte, cu spălarea picioarelor, se aduce înainte ucenicilor o notă specială din profunzimea misiunii lui Isus. Accentul cade pe slujirea cu totală ascultare și iubire de semeni a Fiului lui Dumnezeu întrupat, decizia sa de a-și da viața pentru mântuirea tuturor. Însă lucrurile nu rămân strict la nivelul unei iconomii a slujirii, așa cum o arată textul biblic mai în adâncime. Pe de altă parte, scena descoperirii vânzătorului este cu totul captivantă din perspectiva suferinței persoanei divine care oferă darul vieții, iar omul nu înțelege și îl respinge, apoi ia decizia realizării unor acte pe cont propriu care în final se dovedesc a fi complet fără sens. În ansamblu, tabloul cinei stă sub semnul iubirii dintre Dumnezeu și om, ca temei al unui nou legământ și al unei noi porunci care vor sta la baza vieții din belșug promise de Cristos tuturor celor ce vor crede în el.

Un alt aspect care este în contrast cu evangheliile sinoptice este legat de faptul că spălarea picioarelor ucenicilor și porunca iubirii se conturează într-un spațiu al intimității relației omului cu Dumnezeu și a unui alt tip de raport cu lumea. Celelalte evanghelii pun accentul pe ideea unei lumi împotrivitoare marcate de lucrarea răului și pe sarcina deloc dificilă a ucenicilor de a duce lumina evangheliei în acest spațiu ostil. Etica lui Isus aduce în discuție tema iubirii celor din lume, a dușmanilor și adversarilor, iar când vorbește despre iubirea aproapelui se reia măsura biblică a Vechiului Testament care cere credincioșilor să îi iubească pe ceilalți cu măsura iubirii de sine. În această evanghelie însă, Isus așază bazele comunității ucenicilor săi pe un principiu nou și pe o altă măsură a dragostei. Cristos le cere ucenicilor să se iubească unii pe alții așa cum a făcut-o el, după modelul pe care l-a arătat în permanență în misiunea sa. Pentru a consolida această nouă paradigmă face un gest care scandalizează, le oferă o pildă care anticipează jertfa sa și astfel îi pregătește pe discipoli pentru perioada ce va urma.

Mulți comentatori contestă experiența în sine a spălării picioarelor și consideră că avem de a face cu un artificiu literar pentru a insista asupra aspectelor teologice pe care dorește să le transmită autorul. Însă realismul scenei și elementele specifice tradiției iudaice la care apelează Isus ne fac să credem că acest episod a avut loc în realitate. Cristos se folosește de elementele culturale ale evreilor care presupun fie o spălare rituală specifică, fie una de igienă și ospitalitate tipică pentru spațiul oriental. Indiferent de sursa și intenția actului, importantă pare dorința de a atrage atenția asupra unei mutații pe care o aduce întruparea Fiului lui Dumnezeu și slujirea sa în lume. Dimensiunea cultică și sacramentală din text poate fi subliniată de răspunsul lui Isus dat refuzul lui Petru de a fi spălat pe picioare. Relația cu Dumnezeu cere un efort de purificare, de îndepărtare a obstacolelor care îi țin pe oameni departe de darul divin și de coordonatele unei vieți noi. Inclusiv cei doisprezece au nevoie să treacă prin acest proces și deși au făcut-o în toată perioada cât au fost cu Isus, încă mai este de lucrat la acest capitol. Însă aspectul cel mai important este legat de faptul că învățătorul însuși slujește și se implică direct în acest proces de purificare a ucenicilor. Ca un adevărat preot care mijlocește pentru semenii săi, învățătorul și Domnul ne arată tuturor că este dispus să ne slujească și să se apropie de ființa fiecăruia, indiferent câte probleme ar avea, dincolo de părerea proastă pe care o avem despre noi înșine sau despre cei de lângă noi. Această muncă sensibilă presupune disponibilitatea maestrului de a se apropia cu delicatețe de fiecare persoană și de a o ajuta să își evalueze transparent viața. Este un exercițiu deloc confortabil, plin de suferință și de reacții complexe din partea omului care se poate bloca sau își poate refuza propria imagine care se vedea în oglinda persoanei lui Cristos. Evanghelia pune accent pe gestul de smerenie și pe raportarea la celălalt fără judecată moralizatoare, arată perspectiva unui sprijin real și onest care i se dă ucenicului pentru transformarea de care are nevoie ființa sa. Inclusiv gestul de ospitalitate și igienă domestică vorbește foarte mult, chiar și celor care nu consideră că au nevoie de purificare și de o schimbare profundă a vieții lor. Spălarea picioarelor musafirilor era de datoria gazdei, dar era realizată de obicei de robi sau slujitori ai acestuia. Ca învățător și autoritate recunoscută, Isus face gestul scandalos și se apleacă să le spele ucenicilor picioarele. Acțiunea este cu atât mai surprinzătoare cu cât se realizează în timpul cinei, nu la intrarea în casă, cum era de așteptat. Nu este doar un gest formal care se putea face superficial și în grabă. Isus trece de la un ucenic la altul, spală și șterge meticulos picioarele prăfuite, îi onorează pe prietenii săi cu un efort care era considerat prea banal și fără importanță. Apoi urmează lecția. Cristos nu răstoarnă și nici nu nivelează raportul asimetric de autoritate dintre Dumnezeu și om sau dintre maestru și discipol, ci schimbă paradigma cu care oamenii erau obișnuiți în raporturile de autoritate, mai ales cele dintre ei. Modelul lui Isus presupune ca adevăratele autorități să își dovedească poziția și consistența prin slujirea celorlalți, fără să aștepte să li se aducă slujire. Față de ucenici, acest act realizat de Cristos este nu numai o pildă, ci un profund act de prietenie, un gest profetic care întărește legătura dintre ei. Fiul lui Dumnezeu ne arată că ceea ce este solid în relația dintre el și semeni, dintre Dumnezeu și om nu se bazează pe un contract arid și rece dintre o autoritate care poate produce transformare și cel ce trebuie să asculte, nici pe un gest distant de recunoștință al celui care primește un dar, fie el total neașteptat sau extrem de valoros. Inițiativa lui Isus are un efect foarte puternic la nivel emoțional și un caracter foarte intim care leagă la nivel personal. Discursul care urmează este edificator în acest sens, pentru că este unul despre iubire și prietenie, despre încredere și cunoaștere reciprocă. Nu știm cât au înțeles ucenicii atunci ceea ce s-a întâmplat. Însă Dumnezeu le-a spălat picioarele. Fiul lui Dumnezeu s-a atins de ființa lor întreagă cu grijă și delicatețe, cu respect și considerație. Prețuirea celui slujit reprezintă noua viziune despre opera divină pe care o aduce Isus și pe care el însuși o practică cu maximă dedicare.

Aceleași coordonate se pot observa și din următoarea scenă de la cină când Isus decide să anunțe profetic ce va urma și să îl indice pe cel care îl va trăda. În contextul celor prezentate, imaginea este cu adevărat sfâșietoare, cel puțin pentru Isus. Pentru ucenici era important să fie anunțat acest lucru, în aceeași logică a pregătirii lor și a asumării evenimentelor ulterioare pentru consolidarea credinței lor. Însă ceea ce face Isus nu este nici un act de bravură și nici un reflex moralist de a-l demasca pe cel căzut în plasa răului. Asistăm la același gest nobil al respectului și prețuirii celui ucenicit, chiar dacă acesta a decis să iasă din comuniunea grupului apostolic. Era mai simplu ca Isus să spună cine este trădătorul, să-l arate cu degetul și eventual să-l blameze. Însă lucrurile se petrec fără cuvinte, în discreție și în contextul cel mai interesant cu putință. Ucenicii stau la masă împreună cu Isus. În tradiția orientală se obișnuiește să se ofere din mâncare celui de lângă tine, ca un gest de considerație reciprocă. Însă Isus pare să facă mai mult decât să fie politicos. Rămâne în paradigma slujirii și arată aceeași iubire și apreciere chiar și față de cel care are gânduri și planuri ascunse. Forța de caracter a Mântuitorului ne arată din nou unde este standardul la care trebuie să tindem. Ar fi o greșeală să credem că Isus a făcut asta foarte ușor, cu distanța necesară și în virtutea unui statut de ființă superioară. Textul biblic subliniază că Isus s-a tulburat în ființa lui, că a trăit adânc și puternic acest moment, ca și în cazul în care el a anunțat profetic moartea sa în Ierusalim (In. 12:27). A fost la fel de greu și de costisitor ca și în fața perspectivei morții, dar a învins din nou și ne-a arătat tuturor ce ne propune calea cristică a mântuirii. Inima lui Cristos exprimă inima Tatălui care își caută fiii risipitori, dezorientați, pierduți în mrejele acestei lumi. Fiecare este atât de valoros și nu poate fi considerat o victimă colaterală sau un rău necesar. Isus a trăit ca om această tensiune și suferință ce există în ființa divină cu privire la proiectul mântuirii și le-a arătat chiar față de cel care îl trădează. În cazul lui Iuda, Isus face un ultim gest, o ultimă încercare de a demonstra iubirea și prețuirea sa. Îl servește la masă ca și pe ceilalți, după ce i-a spălat picioarele, arătându-i că îi pasă și că este acolo să îl slujească până la capăt. Isus a suferit nu numai pentru că a acceptat să treacă prin chin, batjocură și moarte, ci și pentru că fiecare persoană poate decide să refuze darul său, prietenia și iubirea sa. Iubirea autentică aduce suferință multă, tulburare. Ea este cu atât mai dureroasă cu cât ia în calcul decizia liberă a omului și presupune așteptarea plină de teamă că cel iubit va răspunde cu refuz, cu scopuri sau acțiuni greșit înțelese.

Dănuț Jemna Alteritas

https://danutj.wordpress.com/2020/05/23/isus-din-evanghelii-13/

Apocalipsa 14 – Biruitorii tainei fărădelegii

download - Copie

Tema generală a capitolului 14 este „finalul tainei fărădelegii“. După capitolele 12 și 13 care ne-au arătat drama sfârșitului din punctul lui Satan de vedere, capitolul 14 ne readuce la perspectiva lui Dumnezeu asupra sfârșitului. Taina fărădelegii care lucrează acum pe pământ în fiii neascultării din marea dramă de la sfârșit poate și trebuie să fie învinsă. O va învinge Isus Christos însuși și o vor învinge sfinții Mielului. Ei răspund obrăznicei provocării din capitolul 12:

„Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” (Apoc. 13:4).

Vă aduc aminte că ne aflăm într-un intermezzo, o pauză în descrierea efectului pe care-l are pe pământ sunetul celor șapte trâmbițe. Ca într-un reportaj cinematografic, camera se retrage din scenele apropiate ale conflictelor pentru a ne da o perspectivă panoramică, ajutându-ne să înțelegem de unde a început și spre ce se îndreaptă istoria. Prin aceasta vedem nu numai ce se întâmplă, ci și cine se află în spatele evenimentelor, cine „face să se întâmple“ istoria.

În Apocalisa 12 am văzut efortul depus de Satan de-a lungul istoriei pentru a împiedica nașterea copilului femeii (Isus Christos – Mesia) și eforturile lui disperate de a distruge femeia și sămânța ei (poporul Israel) ca să împiedice venirea Împărăției. În Apocalipsa 13 am văzut cum se vor materializa aceste eforturi ale Diavolului în formarea trinității satanice: fiara, antichristul și proorocul mincinos.

În capitolul 14, ne întoarcem în slava cerului pentru a arunca o privire panoramică asupra biruinței pe care o va lucra Mielul prin sfinții Lui de pe pământ. Limbajul este caracteristic timpului profetic, ne-liniar, ne-cronologic, preocupat cu descrierea tematică a evenimentelor. Capitolul este o anticipare a judecăților care vor veni, culminând cu glorioasa revenire a Domnului Isus, la sfârșitul Necazului cel Mare. Capitolul 15 va relua apoi șirul cronologic și va începe să descrie în amănunt cele prezentate tematic în capitolul 14.

Este esențial să înțelegem balansul descrierilor din acest interludiu dinaintea trâmbiței a șaptea. Pe de o parte, în capitolele 12 și 13 personajul central este Satan. În capitolul 14, personajul central este Dumnezeu. Acțiunile ne sunt prezentate pe rând, deși în timpul profetic ele se împlinesc simultan pe straturi suprapuse.

Contrastul dintre capitolul 13 și 14 este categoric, evident și total. Capitolul 14 este inversul capitolului 13. Capitolul 13 este întunerecul de pe pământ, capitolul 14 este lumina din cer. Capitolul 13 este Antichrist și oamenii lui; capitolul 14 este Christos și oamenii Lui. Capitolul 13 este despre Satan, antichrist, profetul mincinos, demoni, decadență, idolatrie și semnul fiarei. Capitolul 14 este despre Dumnezeu, Christos, îngerii, sfinții biruitori, adevărul, închinarea adevărată și pecetea lui Dumnezeu. În treisprezece ne-am întâlnit cu fiara. În paisprezece ne întâlnim cu Mielul. În treisprezece avem hulă, în paisprezece avem laudă. În treisprezece avem 6-6-6, îm paisprezece avem 144.000.

În Apocalipsa 14 ni se dau trei viziuni în care-L vedem pe Dumnezeu în acțiune. Toate trei anticipează biruința Domnului Isus asupra tainei fărădelegii. Cea dintâi viziune este cea a celor 144.000. A doua viziune este despre acțiunile a trei îngeri, iar cea de a treia este despre judecata secerișului și a culegerii viei.

Viziunea celor 144.000

Ne aflăm iar în hiperdimensiunile cerului, pe muntele Sion, descris și în epistola către Evrei:

„Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge …  Ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, … (Evrei 12:18-23).

Ce vede apostolul Ioan acolo?

„Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său“ (Apocc. 14:1).

Astăzi sunt în lumea aproximativ 50.000 de misionari creștini. Vă dați seama ce forță extraordinară vor fi acești 144.000 de evrei de talia apostolului Pavel pentru evanghelizarea lumii? Viața lor a fost unică, închinarea lor pe muntele Sionului din cer va fi unică și cântarea lor înaintea celei mai ilustre audiențe din univers va fi unică:

„Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta şi cântau din alăutele lor. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ“ (Apoc. 14:2-3).

Impactul  lor asupra lumii va fi excepțional pentru că și consacrarea lor, pecetluirea divină combinată cu caracterul lor impecabil, vor fi excepționale. Dacă vreți să-i asemuiți cu cineva, metafora cea mai potrivită mi se par „vitejii“ care l-au însoțit în lupte pe împăratul David. Oameni mari care au făcut mari isprăvi împreună cu Dumnezeu. Cei 144.000 sunt oameni excepționali în viața lor, în misiunea lor, în sacrificiul lor, în destinul lor etern și chiar, ne spune Ioan, în cântarea pe care o vor cânta. Biserica ordodoxă are termenul de „anahoret“ aplicat unuia care nu se căsătorește niciodată, ci își dedică viața pentru Dumnezeu. Tudor Vladimirescu a fost un „anahoret“. Cam așa ceva a fost și apostolul Pavel ( 1 Cor. 9:5) și la fel vor fi acești 144.000:

„Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu“ (Apoc. 14:5).

Acești misionari evrei nu vor fi perfecți., altfel ei ar fi singurii oameni din istorie pentru care n-ar fi trebuit să moară Christos!  Textul ne spune însă clar că și  ei au avut nevoie de răscumpărare: „cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ“ (Apoc. 14:3). Nu vor fi perfecți, dar vor purta în ei perfecțiunea și puterea lui Christos, Mielul pe care-L urmează etern.

Amintiți-vă că rodul mărturiei lor va fi acea „mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” (Apoc. 7:9-10).

Acțiunile celor trei îngeri

După viziunea celor 144.00 urmează această viziune a celor trei îngeri, iar apoi va fi viziunea sfârșitului. Toate cele trei viziuni folosesc, așa cum o face Dumnezeu în toată Biblie, limbajul unui an agricol. Cei 144.000 au fost „cel dintâi rod“ sau „pârga“, iar finalul istoriei acestui veac va fi ca un „seceriș“ și ca un „cules al viei“.

Toate acestea se vor petrece la porunca lui Dumnezeu. Capitolele 14-16 pomenesc de 11 ori expresia „un glas“ alături de prezența îngerilor. Ei sunt purtătorii mesajelor lui Dumnezeu care marchează desfășurarea fiecărei etape din evenimentele sfârșitului. Este răspunsul lui Dumnezeu la cuvintele de „hulă“ cu care a umplut Satan pământul (Apoc. 13:5-6). Am putea intitula acest capitol și „vocile victorioșilor“ sau „glasurile biruitorilor“. Mesajele acestor trei îngeri anticipează efectele judecățiilor celor șapte potire ale mâniei cu care ne vom întâlni în următorul capitol. Apocalipsa ne descoepră rolul îngerilor în împlinirea planului lui Dumnezeu de la capitolul 4 la 14, cu excepția capitolului 13, ne-a întâlnit cu o mulțime de îngeri. Acum ne concentrăm atenția asupra acestor trei.

Iată ce strigă cel dintâi înger:

„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” (Apoc. 14:6-7).

Este pentru prima dată că ni se spune despre un înger că predică. Misiunea aceasta a fost încredințată prin excelență oamenilor. Și tot pentru prima dată în textul Apocalipsei întâlnim aici termenul „judecată“. Doar ca o observație pe text, aici este pomenit pentru prima dată cuvântul „judecată“ în cartea Apocalipsei. Îl vom mai întâlni apoi în capitolele 16, 18 și 19, dar aici apare pentru prima dată.

Spre deosebiore de „evanghelia mântuirii“ (Efes. 1:13), de „evanghelia împărăției“ (Mat. 24:14) sau de orice „altă evanghelie“, acest strigăt este o veste bună trimisă ca un avertisment final. „Evanghelia veșnică“ anunță apropierea marii judecăți de la urmă. Chiar și în pragul distrugerii, Dumnezeu mai lasă încă ușa corăbiei salvării deschisă, ca pe vremea lui Noe. Primul înger le dă oamenilor motivația pentru temerea de Dumnezeu și pentru închinarea în fața Lui: Dumnezeu este Făcătorul tuturor lucrurilor. Satan și Antichristul n-au creat nimic. Totul, până și izvoarelke apoelor care dau viața pe pământ au fopst făcute de Dumnezeu. El le-a adus în ființă și totEl, numai El, le poate distruge. Acesta este baza închinării noastre. Bunul simț ar trebui să-i îndemne pe toți oamenii să se plece înaintea Celui de care depind cu suflarea, ființa și mișcarea lor.

Iată ce strigă cel de al doilea înger:

„Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” (Apoc. 14:8).

Este anticiparea tematică a unui eveniment cu care ne vom întâlni iar în descrierea narațiunii cronologice din capitolele următoare. Suficient să spunem aici că Biblia profețește reconstrucția acestui mare oraș și revenirea lui în centrul atenției mondiale. Istoria se va întorce acolo unde a început, în valea Mesopotamiei, acolo unde Satan i-a ispitit pe primii doi oameni în grădina Eden. Și tot acolo unde, după potop, oamenii nostrlgici după lumea de dinaintea lui Noe s-au apucat să construiască turnul Babel, cu care să forțeze intrarea ăn cer. Când au fost împiedicați de Dumnezeu s-o facă și răspândiți ca pedeapsă pe toată fața pământului, cei de atunci au luat cu ei elementele religioase ale Babelui, elementele idolatre din care s-au adăpat în istorie toate religiile păgâne. Istoria încheie o evoluție de 360 de grade. Cei ce au fost una la turnul babel vor fi iar una sub Antichrist și în Babilonul cel Mare. Posibil, acest oraș va fi capitala lumii, iar la Ierusalim va fi așezată doar icoana profetului mincinos. Ca și la potop, unitatea locuitoriulor pământului nu duce la nimic bun, pentru că ei sunt nu „una în Christos“, ci una împotriva Lui prin adorarea Antichristului. Mesajul celui de al doilea înger nu mai este o „evaghelie“, ci pronunțarea unei judecăți teribile. Îngerul nu spune că Babilonul „va cădea“, ci anunță caderea ca un fapt deja împlinit. În cel de al treilea cer, timpul nu curge după regulile noastre, pentru că operează o realitate îmn alte dimensiuni legate de omniștiința lui Dumnezeu.

Iată ce strigă cel de al treilea înger:

„Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” (Apoc. 14:9-12). 

Cei ce se închină fiarei vor bea din potirul mâniei lui Dumnezeu.

„În mâna Domnului este un potir în care fierbe un vin plin de amestecătură.
Când îl varsă toţi cei răi de pe pământ sug, îl sorb şi-l beau până în fund!“ (Psalm 75:8).

Iadul a fost pregătit pentru Diavol și pentru îngerii lui, nu pentru oameni, dar cei ce se pleacă înaintea lui Satan vor împărtăși și soarta lui (Mat. 25:41). Mesajul acesta este comentat de Dumnezeu, așa că nu trebuie să-i căutăm prea mult înțelesul.

„Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: ,,Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” – Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apoc. 14:13).

În vremea aceea va fi foarte greu să fi de partea lui Dumnezeu, dar va fi și mai greu în eternitate dacă cineva va fi credincios fiarei și sistemului ei antichrist. Versetele citate mai sus se folosesc și azi la înmormântări, dar ele vor fi în mod special valabile și se vor aplica prin excelență sfinților care îi vor fi credincioși lui Dumnezeu în vremea Necazului cel Mare. Nu uitați că, tematic, capitolul 14 este antiteza lucrării lui Satan din capitolul 13 și arată că, deși va fi foarte greu, Dumnezeu va salva oameni și în acele vremuri teribile.

În versetele 11 și 13, apostolul Ioan face un joc de cuvinte, așezând în contrast pe cei ce se închină fiarei și vor ajunge în pedeapsă chinului veșnic unde „n-au odihnă“ și cei ce se ostenesc în credincioșia lor pentru Domnul, care „se vor odihni“ veșnic.

Judecata secerișului și a culesului viei

Alți trei îngeri sunt menționați în această a treia viziune, dar personajul principal nu sunt ei, ci Altcineva:

„Apoi m-am uitat şi iată un nor alb şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită. Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri şi secerişul pământului este copt”. Atunci, Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat“ (Apoc. 14:14-15).

Prima dată Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ smerit și umil ca un Miel, ca o jertfă de ispășire. A doua oară va veni în toată slava Sacerească asemenea unui ca Suveran care stăpânește peste tot și peste toate. Prima dată a venit ca să ne aducă harul și adevărul. A doua oară vine mânios să-i judece pe cei care n-au vrut să le primească. Mânia divină n-a fost un concept străin celor care L-au cunoscut pe Dumnezeu. Aduceți-vă aminte că ea a fost tema principală a predicilor lui Ioan Botezătorul:

„Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră.  … Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc. “ (Mat. 3:7-10).

În Vechiul Testament, mânia lui Dumnezeu este anunțată de profetul Isaia:

„Iată, vine Ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina.
„Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori. Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir. Pentru aceasta voi clătina cerurile şi pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oştirilor, în ziua mâniei Lui aprinse“ (Isaia 13:9-13).

Cred că am ajuns destul de familiarizați cu studiul profețiilor ca să abordăm un termen „de specialitate“, numit „rezonanță profetică“. El definește legătura dintre diferitele pasaje profetice ale Bibliei. Dicționarul definește astfel rezonanța: „Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului“. Profețiile sunt ca o rețea uriașă răspândită în mai toate cărțile Bibliei. Dacă a „apeși“ pe un anumit pasaj profetic, se „aprind“ o sumedenie de alte pasaje asemănătoare cu aceeași temă. Acesta este motivul pentru care am spus la începutul acestui comentariu asupra Apocalipsei că pătrrunderea sensului acestei cărți este direct proporțională cu măsura în care suntem familiarizați cu restul Bibliei, pentru că toate temele majore din celelalte cărți ale ei se întălnesc în această carte „ a sfârșitului“. Cartea Geneza lansează temele Bibliei, celelalte cărți le completează, iar iar cartea Apocalipsa le dă rezolvarea finală.

Cei ce au studiat textul Scintelor Scripturi au plasat sub fiecare verset „trimiteri“ spre aceste legături tematice. În pasajul de față, care consemnează cea de a treia viziune din acest capitol, întâlnim cel puțin două „rezonanțe profetice“: tema celui ce „seamănă cu un fiu al omului“ și tema celor două finaluri de an agricol, secerișul și culesul viei.

„Apoi m-am uitat și iată un nor alb; și pe nor ședea cineva care semăna cu un fiu al omului“ (Apoc. 14:14)

Sub versetul din Apocalipsa 14:14, care vorbește despre „cineva care semăna cu un fiu al omului“ sunt așezate două „trimiteri“ de rezonanță profetică spre Ezec. 1:26 și Daniel 7:13.  Faptul că în acele două pasaje s-a vorbit clar despre o apariția a lui Isus Christos i-a făcut pe cei care au tradus și tipărit Biblia în limba română să folosească în versetul imediat următor literă mare atunci când îl pemenesc cu termenul generic „Celui ce ședea pe nor“:

„Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri şi secerişul pământului este copt” (Apoc. 14:15).

Ce scrie în Ezechiel 1:26?

„Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el“.

Ce spune Daniel 7:13?

„M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui.  I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată“ (Dan. 7:13-14).

Dumnezeu este Domnul secerișului (Mat. 9:38), iar agentul Lui în această lucrare este Isus Christos. Despre secerișul lumii ne-a vorbit Domnul Isus în pilda neghinei:

„Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis:
‘Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?’
El le-a răspuns: ‘Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta’.
Şi robii i-au zis: ‘Vrei dar să mergem s-o smulgem?’
‘Nu’, le-a zis el, ‘ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: «Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu».’ ” (Mat. 13:24-30).

Secerătorul cu cununa de aur este Semănătorul care a ieșit să semene (Mat. 13:1-23), adică Isus Christos, Fiul omului și Fiul lui Dumnezeu. Apocalipsa ne spune că este vremea sfârșitului și secera este ascuțită, gata de lucrare.

În alte pasaje, secerișul este metafora care identifică aducerea păcătoșilor la Dumnezeu prin Christos, ca în pasajul care vorbește despre femeia samariteancă  (Ioan 4:34–38), în alte pasale el este folosit clar pentru judecata lui Dumnezeu (Mat. 13:24–30, 36–43; Luca 3:8–17). Dumnezeu a îngăduit în istorie ca răul să coexiste împreună cu binele până la o anumită limită prestabilită:

„În al patrulea neam, ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful” (Gen. 15:16).

Dezlănțuirea mâniei lui Dumnezeu este ilustrată în Apocalipsa 14 și prin culesul viei:

„Şi din Templul, care este în cer, a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit. Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi”. Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii“ (Apoc. 14:17-20).

Pasajul de rezonanță profetică este în cartea profetului Ioel:

„Să se scoale neamurile şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur. Puneţi mâna pe secere, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sunt pline şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor! Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii.
Soarele şi luna se întunecă şi stelele îşi pierd strălucirea.
Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim de se zguduie cerurile şi pământul.
Dar Domnul este scăparea poporului Său şi ocrotirea copiilor lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care locuieşte în Sion, muntele Meu cel sfânt“ (Ioel 3:12-17).

Metafora viei care trebuie culeasă este folosită în Biblie în trei feluri distincte.

  1. Via este poporul lui Dumnezeu, Israelul. Ei au fost plantați în țara promisă ca să aducă rod pentru Dumnezeu, dar și-au neglijat misiunea și a trebuit să simtă asprimea judecății divine (Psalm. 80:8–16; Isa. 5:1–7; dar și Mat. 21:33–46).
  2. Astăzi, via lui Dumnezeu este Christos, iar cei credincioși sunt mlădițele care trebuiesc curățite din când în când (Ioan 15).
  3. Din perspectiva finalului de istorie, lumea întreagă este o vie sălbăticită care trebuie tăiată, pentru că nu mai aduce roadă. Vicleanul Babilon a răspândit altoiul lui care a produs „vinul mâniei curviei lui“  idolatre. Altoiul acesta sălbatic trebuie cules și stors în „teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu“. Anunțul acesta întră în rezonanță profetică cu toate celelalte din Biblie care vorbesc despre zdrobirea Neamurilor la grozava bătălie de la Armaghedon. Vom vedea împlinită descrierea și în Apocalipsa va fi descris în amănunțime în capitolul 16 al cății:

„Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.“ (Apoc. 19:15).

Potirul mâniei, secerișul nemilos de la urmă și culegerea viei sunt toate trei metafore ale soartei teribile pe care o vor avea cei care nu se întorc cu pocăință la Dumnezeu. Isus Christos, în mânia Mielului, se va ocupa personal de pedepsirea de la urmă. S-ar prea putea ca această pedeapsă în două faze, mai întâi seceratul și după aceea culesul viei să nu fie o repetare care să accentueze, ci o distincție necesară a celor două faze în care va lucra Christos. Mai întâi va trimite succesiunea rapidă a celor șapte potire ale mâniei, iar apoi va veni El însuși și-i va zdrobi pe cei care au cutezat să I se împotrivească. Profetul Isaia descrie extrem de clar acest lucru:

„Cine este acesta care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mândru, în plinătatea puterii Lui?”
– „Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea, şi am putere să izbăvesc!”
– „Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?”
–  „Eu singur am călcat în teasc şi niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el.  Căci în inima Mea era o zi de răzbunare şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei. Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijine; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor şi urgia mea M-a sprijinit! Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea şi le-am vărsat sângele pe pământ” (Isaia 63:1-6; vezi și Isaia 34:1-8).

Vom reveni asupra acestei imagini în capitolele următoare.

https://scripturile.wordpress.com/2019/12/26/apocalipsa-14-biruitorii-tainei-faradelegii/

Documente şi date din Istoria Bisericii de Nicolae Moldoveanu

download - Copie

Pagina de Istorie   Adevăr Istoric

Documente şi date din Istoria Bisericii de Nicolae Moldoveanu

FORMEDE CULT

La început cultul creştin era simplu şi sănătos, compunându-se din: “Învăţătura apostolilor, frângerea pâinii, legătura frăţească, rugăciunea” (Fap. Ap. 2:42) şi cântarea (1 Cor. 14:26; Efes. 5:19).

Frângerea pâinii, se făcea, de obicei, în fiecare zi, în cadrul unei mese obişnuite. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 52). Nu era regulă, uneori se făcea şi seara, ba chiar noaptea, după cum era cazul. (comp. Fap. Ap. 20:7 -11).

Adunarea creştinilor se făcea prin case sau sub cerul liber, unde se citea din cartea vreunui prooroc, se cântau psalmi, se ţineau vorbiri şi se rugau. Acesta era tot cultul.

“Ce rugăciuni rosteau creştinii în adunarea lor, nu ştim. Ele erau de regulă improvizate şi potrivite cu momentul şi cu scopul lor.” (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 53; Farrar, Primele zile ale creştinismului, vol. 1, pag. 175). – Câteva exemple se pot vedea la capitolul “Rugăciune”. Rugăciuni învăţate pe dinafară nu se cunosc, dar ele au fost introduse de timpuriu în cultul creştin, odată cu introducerea altor practici şi forme extrabiblice. Una din aceste rugăciuni, socotită ca un fel de “rugăciune liturgică”, o găsim în Epistola întâi către Corinteni (59:4 – 61:3) a lui Clement Romanul.

Se practica la început rugăciunea colectivă, adică se rugau toţi sau cine era îndemnat. Sfinţii apostoli o recomandau insistent credincioşilor şi le-o cereau şi pentru ei înşişi. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 53).

Iustin Martirul descrie şi el rânduiala cultului creştin ca cea mai simplă: citirea Sfintei Scripturi, predica, rugăciuni, mulţumiri şi Cina Domnului. (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 87; I. Georgescu, Istoria Bisericii Universale, pag. 48). Iată ce spune el: “În ziua duminicii este adunarea tuturor, care trăiesc în oraşe sau sate şi acolo se citesc Scripturile apostolilor sau cărţile proorocilor, cât este vreme pentru aceasta. După aceea, când citirile s-au terminat, înainte-stătătorul (fratele mai bătrân) se adresează adunării cu cuvânt de învăţătură şi îndeamnă să se urmeze cu râvnă acele slăvite pilde. După acestea noi toţi împreună ne ridicăm şi înălţăm rugăciunile noastre…” (A P. Lopuhin, Istoria Biblică, voi. 6, pag. 180).

Pliniu cel Tânăr într-un raport către împăratul Traian expune în mod clar practicile creştinilor: “Creştinii au obiceiul să se adune în o anumită zi înainte de răsăritul soarelui şi să cânte imnuri comune lui Hristos, ca lui Dumnezeu; ei mai departe se leagă prin vot să nu săvârşească nici un fel de crime şi cu deosebire să se păstreze curaţi de păcate, de furt, de desfrânare, de minciună şi înşelătorie. După aceasta ei de obicei, se împrăştie, dar apoi se adună iarăşi, ca să săvârşească masa obştească şi cu totul obişnuită şi nevinovată.” (A. P. Lopuhin, Istoria Biblică, voi. 6, pag. 180).

Tertulian, în Apologeticum, cap. II, pag. 54, traducerea lui Eliodor Constantinescu, Rm. Vâlcea, 1930, aminteşte de scrisoarea lui Pliniu cel Tânăr (62 – 113 d. Hr.) către împăratul Traian, în care era vorba de creştini.

Tacitus, în Anales, cartea a XV-a, cap. 44, aminteşte şi el de creştini.

“La creştinii primari slujba dumnezeiască se săvârşea “În duh” adică fără forme ceremoniale externe.” (A. P. Lopuhin, Istoria Biblică, voi. 6, pag. 194).

Eusebiu de Cezarea se exprimă în felul următor despre puterea duhovnicească a primilor creştini, în Istoria bisericească: “Puterea Duhului la începutul Evangheliei era aşa de mare, încât mulţimea nenumărată la prima auzire primea în inimă vestea bună…” (Farrar, Primele zile ale creştinismului, vol. 1, pag. 180).

“La început creştinii nu aveau nici temple şi nici altare, dar nici nu simţeau nevoia de ele, deoarece ei înşişi, după mărturia apostolilor, erau temple vii ale lui Dumnezeu, zidite pe temelia apostolilor şi proorocilor a căror piatră din capul unghiului este Hristos.” (Farrar, Primele zile ale creştinismului, vol. 1, pag. 175).

“Formele de cult… sau dezvoltat cu trecerea timpului. Printre noii convertiţi se aflau foarte mulţi păgâni care aduceau cu ei îndelungata obişnuinţă a unui cult pompos şi simbolic. Cultul creştin trebuia să le ofere o compensaţie (comp. Tit 2:11 – 12, “Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea.”) şi aceasta o putea face uşor, contribuind la câştigarea grabnică a păgânilor pentru creştinism, deoarece formele de cult ample şi solemne ajutau şi ele la intensificarea sentimentului religios.” (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 294).

“Biserica ajunsese din poziţia de persecutată în poziţia de dominantă” şi de aceea avea nevoie de un cult corespunzător. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 207).

Omul firesc, nenăscut din nou, nu poate trăi prin lucrurile duhovniceşti ale credinţei. Lui îi trebuie lucruri care se văd, pentru a-l impresiona. Şi aceasta este una din metodele vrăjmaşului pentru a nimici lucrarea duhovnicească a adevărului. A semănat şi cu această ocazie din belşug neghina minciunii. Încet, încet, viaţa curată după Evanghelie a fost năpădită de o sumedenie de forme, pe care omul îşi rezema credinţa – sau mai bine zis necredinţa. Împlinind formele, era oarecum liniştit, trăind mai departe în voia gândurilor şi poftelor fireşti.

Sf. Ioan Gură de Aur: “Vai, cum formele cele mai importante din biserică au devenit numai nişte forme seci, căci numai adevăr nu sunt. Vai, cum simbolurile taberei ostaşilor lui Hristos au ajuns a fi numai vorbe goale.” (Omilia a III-a, Colos. pag. 41).

Scăderea morală în urma formelor a fost observată de credincioşii de pe vremea aceea. Pe drept cuvânt se plângea Atanasie cel Mare: “Odinioară vasele bisericii erau de lemn şi creştinii de aur, astăzi sunt vase de aur şi creştini de lemn.” (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 262).

Iar Fer. Augustin zicea despre creştinarea în masă a poarelor, începând cu cei de la conducere: “Dacă împăratul s-a făcut creştin, s-a făcut, de aceea, şi dracul creştin.”

“Cauzele scăderii pietăţii şi a moravurilor sunt mai multe. În fruntea tuturor trebuie amintită convertirea în masă… În această perioadă (începând cu sec. al IV-lea) păturile înalte ale societăţii treceau la creştinism nu totdeauna din convingere, ci adeseori din interese şi spirit de imitaţie a împăratului. O altă cauză trebuie căutată în faptul că marea masă a creştinilor a început să acorde o importanţă unilaterală formelor externe ale cultului, faptelor bune vizibile, postului şi rugăciunii formale.” (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 303).

Cât priveşte viaţa şi disciplina clerului, ea era decăzută din cauza procedurii arbitrare a autorităţilor lumeşti la ocuparea demnităţilor înalte din biserică, încredinţate cu ajutorul simoniei (trafic cu lucruri considerate de biserică drept bunuri spirituale) unor bărbaţi nedemni sau unor favoriţi. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 390; Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 406).

Formelor introduse în cultul creştin trebuia să i se găsească un temei biblic. Şi fiindcă Noul Testament nu li-l oferea, au căutat ajutor în Vechiul Testament. Zice mai departe istoria: “Uzurile simbolice existente, care aveau rădăcini adânci în Testamentul Vechi, spre exemplu cel al tămâierii, al candelelor şi al lumânărilor, devin generale. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 294; Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 207).

Interesant spune sf. Ignatie în Epistola către Magnezieni X, despre practicile iudaice: “Este necuviincios lucru a propovădui pe Isus Hristos şi a trăi ca iudeii, căci nu creştinismul a crezut în iudaism, ci iudaismul în creştinism.” (pr. Matei Pâslaru, Scrierile Părinţilor apostolici, vol. 2, pag. 17).

“Interpretarea formelor de cult a avut şi ea în acesta perioadă o dezvoltare asemănătoare, ajungându-se la o tălmăcire mistică a întregii Liturghii – rânduieli şi obiecte.” (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 294; Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 207).

“Încă din sec. al IV-lea se foloseau două liturghii. Cea de la Ierusalim, pe care tradiţia i-o atribuie lui Iacov şi alta alexandrină, pe care tot tradiţia i-o atribuie lui Marcu. Dar aceste aşa zise “liturghii apostolice”, nu sunt apostolice. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 373-374).

Vasile cel Mare a adus o primă transformare şi prescurtare liturghiei de la Ierusalim. O nouă prescurtare a fost făcută de Ioan Gură de Aur. Mai târziu i s-a mai adăugat câte ceva. Între anii 408-450 i s-a mai adăugat “Sfinte Dumnezeule”, între anii 518-527 i s-a adăugat “Heruvicul”, “Crezul” în 518, iar apoi “rugăciunile proscomidiei” şi altele. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 294 – 295; Istoria Bisericii Universală, vol. 2, pag. 207 – 209).

Liturghiile de pomenire a morţilor la 3, 9, 40 de zile şi 6 luni, s-au dezvoltat după sec. al V-lea. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 220).

Cel dintâi care a întocmit un tipic cuprinzând anumite porţiuni din Evanghelii şi Epistole, fiecare porţiune de citit pentru o duminică sau sărbătoare, a fost Ieronim, la cererea papei Damas. Apoi, papa Gelasin (sec. al V-lea) şi papa Grigorie – (sec. al VII lea), au tot adăugat căutând să înfrumuseţeze liturghia, pentru a produce “efecte” sufleteşti.

Biserica catolică are patru liturghii (gregoriană, ambroziană, galicană şi mezo-arabă).

Biserica ortodoxă are trei liturghii (a lui Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare şi Grigore Dialogul).

Liturghia zisă “Liturghia sf. Ioan Gură de Aur” nu este dovedită istoric a fi a sf. Ioan Gură de Aur, ci, tradiţia i-a atribuit-o lui. (Sf. Ioan Gură de Aur, Predici despre statui, vol. 1, pag. XLIII).

Era natural ca simplitatea cultului creştin să se strice, deoarece s-a stricat şi gândirea creştină. Învăţătorii bisericeşti au căutat să împace creştinismul cu neoplatonismul – filozofie păgână. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 20).

“Filozofia creştină… a împrumutat idei platoniene…” (Foerster, Hristos şi viaţa omenească, pag. 24).

Însăşi Vasile cel Mare deschide, oarecum, uşa acestei filosofii, zicând: “Un prezbiter creştin să extragă de pe paginile scriitorilor clasici păgâni lecţii nu numai în ceea ce priveşte virtutea, ci şi în ce priveşte pietatea.” (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 2, pag. 200).

Cât de mult se depărtase duhul sfinţeniei şi al adevărului evanghelic din biserici se putea vedea şi din faptul că publicului îi plăceau certurile şi disputele teologice. În sec. al IV-lea se obişnuia, în biserică, aplaudarea vorbitorului. (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 2, pag. 15).

“Odată cu formele au intrat în biserică, rând pe rând, fel de fel de superstiţii, silind să recunoască acest lucru şi unii teologi mai noi: “Superstiţii în religia ortodoxă…” (T. Bodogaie, Ortodoxia văzută de un protestant, pag. 19).

“Frecventarea cultului a devenit obligatorie şi regulată pentru toţi membrii bisericii. Sinoadele (Elvira şi Arelate) au hotărât pedepse pentru lipsă nejustificată mai mult de trei duminici.” (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 152). Acesta era un lucru destul de bun, însă avea tâlcul lui. Odată cu introducerea pomenilor şi a darurilor în timpul liturghiei, era de dorit ca nimeni să nu lipsească de la biserică.

“Aduceţi acestui adevărat Dumnezeu jertfă care-I place Lui, precum sunt: prescuri şi vin, pentru săvârşirea sfintei taine; untdelemn pentru candele; tămâie pentru cădelniţe şi lumânări de ceară curată…” (Mitropolit Andrei Şaguna, Predici, pag. 68). comp. Romani 12:1; Evrei 13:15 -16.

Secolul al IV-lea a fost ca deschizător de drumuri, în ceea ce priveşte adăugarea de noi şi noi forme la viaţa simplă a creştinismului evanghelic. Sfânta Scriptură nu era consultată decât pentru a se găsi o justificare la ceea ce se adăuga. Când nu se găsea nici în Vechiul Testament ceva cât de cât ca să justifice formele adăugate, pentru a scăpa de mustrarea acestui Sfânt îndreptar, se căuta refugiul în tradiţie. Chiar Vasile cel Mare spunea: “Scripturile nu sunt suficiente.” (T. Bodogaie, Ortodoxia văzută de un protestant, pag. 51).

“Tradiţia fiind împlinirea şi interpretarea infailibilă a Sfintelor Scripturi… Aşa că pentru a înţelege într-adevăr Scripturile trebuie să le interpretezi în lumina experienţei bisericii, iar nu să crezi că ele pot fi interpretate de ele însele.” (T. Bodogaie, Ortodoxia văzută de un protestant, pag. 51). – comp. 2 Tim. 3:15 -16.

Iată câteva din formele adăugate începând cu sec. al IV-lea:

Candela, sfeşnicul, lumânarea, cădelniţa.

Se spune că simbolizează lumina adevărului. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 249).

Lumânările de fapt se întrebuinţau în catacombe pentru iluminat, în timpul persecuţiilor, dar nu numai lumânări de ceară, ci şi opaiţe şi alte instrumente de iluminat de pe vremea ceea. Când însă creştinii n-au mai fost persecutaţi, deci nu mai erau siliţi să trăiască prin catacombe, n-au mai folosit astfel de mijloace de iluminat, fiindcă se adunau ziua. Însă, odată cu venerarea moaştelor martirilor din catacombe, au păstrat şi unele practici şi unelte din catacombe, dându-le un rol simbolic. Aşa a fost şi cu lumânările. (/. Georgescu, Istoria Bisericii Universale, pag. 52).

“Lumânarea este un obiect făcut din ceară de albine care se aprinde în biserică, atât spre a produce lumină, cât şi ca jertfă adusă de credincioşi, spre deosebire de jertfa de grăsime animalică, pe care o aduceau credincioşii legii mozaice… Lumânări ca jertfă, creştinii aprind şi înaintea icoanelor…” (Ioan Şt. Popescu, Noţiuni liturgice, pag. 15).

Prof. D. Stăniloaie scrie: “…O lumânare aprinsă, pe lângă rostul ei natural de lumânare, mai are funcţia de simbol, prin care nu mai e considerată ca un lucru în sine, ci în legătură cu lumina spirituală pe care o închipuieşte.” (Studii Teologice, nr. 7-8, 1957, Simbol ca anticipare şi temei al posibilităţii icoanei).

Pr. Ioan Mircea: “În Biserica Ortodoxă cădelniţa este obiect sfânt în care se arde tămâia, ca jertfă materială… De reţinut că atât templul (clădirea de zid) cât şi odoarele sfinte: sfeşnice, candelabre, cădelniţe, candele, etc. sunt construite în Biserica noastră după modelul celor cereşti, arătate în Apocalipsa. (Evrei 9:3-5; Apoc. 3:12; 7:15; 11:1 şi 19; 15:5; 16:1 şi 17).

Dacă în vedenie lucrurile sunt materiale şi exacte, atunci trebuie să aplicăm felul de înţelegere şi la fiarele cu multe capete, arătate în vedenie, la balaurul roşu, care a tras cu coada a treia parte din stele etc. E dreaptă, oare, această înţelegere?

Cruci de mână, steaguri (prapuri), tot dup sec. ai IV-lea au fost introduse. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 250).

Veşmintele liturgice

Veşmintele liturgice au fost introduse tot după sec. al IV-lea. Înainte de sec. al IV-lea se pare că au fost întrebuinţate haine obişnuite de sărbătoare, la acest serviciu; apoi s-a ajuns ca haina întrebuinţată la slujbă să nu mai fie îmbrăcată şi cu altă ocazie. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 251 – 252). Apoi, s-a ajuns la gândul că trebuie o uniformă specială pentru cler în timpul slujbei. Dar de unde să ia modelul pentru această uniformă? Soluţia a fost găsită: veşmintele liturgice au fost copiate, în mare parte, după modelul preoţilor din Vechiul Testament şi în parte după îmbrăcămintea de paradă a împăraţilor romani. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 256; vol. 1, pag. 107). Aşa s-a ajuns la veşmintele din purpură şi cu podoabe scumpe pentru preoţi şi episcopi. (Ioan Grecu, Istoria Bisericii, pag. 52, Blaj, 1921).

“…Este adevărat că în Sfintele Evanghelii nu stă scris că preoţii trebuie să poarte veşminte… găsim în schimb cuvintele în care Mântuitorul spune că nu a venit să strice Legea, ci s-o împlinească. Însă Vechiul Testament cuprinde porunca dumnezeiască prin care putem considera că au fost rânduite veşmintele de cult: “Şi luând veşmintele sfinte, să îmbraci pe Aaron…” (Exod. 29:4 – 5). Se poate spune, deci, că din punct de vedere teologic veşmintele cultului creştin au acelaşi temei sfânt ca şi veşmintele Vechiului Testament, orânduite de însuşi Dumnezeu…” (Anagnost, Veşmintele, în România Liberă, 4 aprilie 1992, pag. 5). Despre Veşminte preoţeşti, vezi Studii Teologice, 1974, nr. 1 – 2, pag. 81 – 82.

Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-o cuvântare ţinută la adunarea mai multor conducători ai religiei iudaice, zice: “…Avem o şansă mare noi, bisericile, cultele din România, aceea de a păstra echilibrul sufletesc, de a păstra comoara simţămintelor şi a credinţei noastre neprihănite, de a combate tot ce este extremist, tot ce este ură şi, mai ales, tot ce se îndreaptă asupra acestui popor ales (poporul lui Israel)… din credinţa căruia noi, Biserica Ortodoxă, am moştenit o mare parte: şi ritul şi îmbrăcăminte şi doctrină. Pentru că doctrina cea veche a poporului mult încercat în istoria sa este un tezaur şi pentru noi, pentru teologia noastră, este rădăcina noastră…” (Rev. Cultului Mozaic, nr. 699, din 15 sept. 1990, pag 7). Şi câte sunt în învăţătura cultului ortodox!

Omoforul, veşmânt bisericesc în forma unei eşarfe, purtat peste umeri în timpul serviciului bisericesc.

Patrafirul (corect epitrahil). Veşmânt din odăjdiile bisericeşti care se pune pe după gât.

Tămâia

în primele veacuri nici nu se pomenea de tămâie, dimpotrivă, era privită ca ceva păgânesc. La romani, se răspândea miros de tămâie în timpul procesiunilor de triumf.

Tămâierea, a fost introdusă tot în sec. al IV-lea. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 408).

Pr. Petre Vintilescu: “Ritualul tămâierii, practicat şi în unele din religiile popoarelor antice, ca egiptenii, romanii, reprezintă în Biserica creştină o amintire liturgică din Vechiul Testament, unde îşi găseşte corespondenţă în arderile de pe altarul tămâierii, seara şi dimineaţa, la cortul sfânt (Exod. 30:7-8). În sine, tămâierea reprezintă (în Biserica Ortodoxă) una din formele de jertfă ce se aduce lui Dumnezeu. Preotul binecuvântează tămâia pusă pe cărbunii din cădelniţă, zicând: «Tămâie îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri…»“ (Liturghierul explicat, pag. 45, Bucureşti, 1979, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti).

Tertulian: “Tămâie chiar că nu cumpărăm dacă arabii se plâng, în schimb pot mărturisi sabeii, care vând din belşug creştinilor, spre a-şi înmormânta morţii lor, miresme mai scumpe şi în cantităţi mai mari decât tămâia, cu care vă afumaţi voi zeii.” (Apologeticum, cap. 41, pag. 168).

Linguriţa ta cuminecătură a fost introdusă după anul 400 şi se crede că Ioan Gură de Aur ar fi folosit-o prima dată. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 249).

Mătaniile

Mătănii înseamnă plecarea genunchilor şi înclinarea corpului până la pământ în semn de veneraţie şi de pocăinţă.

Mătaniile în formă de mărgele au intrat în uz spre sfârşitul sec. al IV-lea. Acest şnur cu mărgele servea la urmărirea rugăciunilor de penitenţă (pedeapsă) date celor care săvârşeau un păcat sau chiar tuturor care doreau să ajungă sfinţenia prin sforţări fizice. În apus s-a numit Cunună de rugăciuni sau Cunună de roze (Rozarium), socotind că rugăciunile sunt roze. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 263).

Şapte diaconi

La Roma încă din sec. al IV-lea, era obiceiul ca să fie aleşi numai 7 diaconi, conf. Fap. Ap. 6:3. (Sozomen, Istoria Bisericească, pag. 298 – 299).

Cântarea antifonă (cântarea alternativă)

Cântarea antifonă este cântarea la care doi cântăreţi sau două cete de cântăreţi îşi răspundeau, a fost introdusă în biserică în sec. al IV-lea (cam pe la anul 360), de Ignaţiu cel Nou al Antiohiei, trecând apoi şi la greci şi la romani. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 408).

Orga a fost introdusă în biserica catolică în anul 757. (Ioan Şt. Popescu, Noţiuni liturgice, pag. 49).

Aleluia

Aleluia se obişnuia să se cânte numai o singură dată pe an, la Paşti, căci şi Domnul Isus numai atunci a cântat. (Sozomen, Istoria Bisericească, pag. 298 – 299).

Clopotele

Clopotele au fost introduse în apus în sec. al VII-lea, iar în răsărit în sec. al IX-lea. Patria clopotelor se spune că ar fi Campania (provincie italiană) sar cel care le-a introdus ar fi fost episcopul Paulin de Nola (sec. al V-lea). (E. Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 397; vol. 1, pag. 396; /. Georgescu, Istoria Bisericii Universale, pag. 52).

Clopotele şi toaca au fost introduse în răsărit prin sec. al IX-lea, ca obiecte care anunţă vremea rugăciunii. (Studii Teologice, 1974, nr. 1 -2. pag. 83). Despre clopote, vezi Revista Teologică, pag. 84, 1910.

“Clopotniţele au început să fie zidite în sec al VII-lea.” (Ioan Georgescu, Istoria Bisericii Creştine Universale, Blaj, 1921, pag. 52).

Sărindarele

Sărindarele sunt rugăciuni plătite preotului pentru morţi, bolnavi etc. Au fost introduse în sec al XII-lea. (Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 404).

Pelerinajele

Pelerinajele au început cam prin sec. al IV-lea.

Primul pelerin a fost Alexandru, episcop de Capadocia. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 226).

Grigorie de Nisa a fost împotriva pelerinajelor. (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor părinţi, vol. 2, pag. 226).

Procesiunile

Procesiunile intră în uz după jumătatea sec. al IV-lea. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 216).

Opt glasuri

Opt glasuri s-au dezvoltat după sec. al IV-lea.

Tipicul

Primul “tipic” a fost scris de egumenul Sava care a trăit în sec al VII lea. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 294).

Panahida

Panahida (priveghere) este rugăciunea pentru morţi şi s-a introdus după sec. al IV-lea. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 215).

Pr. Victor Aga: “Panahida (parastas mic) numită şi serviciu dumnezeiesc de noapte e o rânduială bisericească mai scurtă decât parastasul şi se face la pomenirea morţilor. La panahida de obicei se sfinţeşte colivă, pâine, colac şi lumânări, ce se dau apoi de pomană. Are simbolica parastasului. (Dicţionar Enciclopedic, Timişoara, 1935).

Coliva

Coliva (grâu fiert, îndulcit cu miere), a fost introdusă în practicile creştinilor după anul 362, când împăratul Iulian Apostatul a dat ordin ca toate alimentele de pe piaţă, în săptămâna patimilor, să fie stropite cu apă sau vin jertfite idolilor.

Tradiţia spune că episcopul Eudoxin din Constantinopole ar fi avut un vis, în care i s-a arătat sf. Teodor Tiron (martir pe vremea lui Diocleţian) şi l-ar fi învăţat să spună creştinilor să fiarbă grâu. De atunci coliva a intrat în practica creştinilor mai ales ca hrană de post şi de întristare, deci la mesele în amintirea morţilor, crezând că prin colivă se are comuniunea cu cel mort. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 18).

Potrivit celor scrise de Eusebiu Popovici, în Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 359, tot în sec. al IV-lea au fost introduse şi precizate următoarele învăţături:

Soarta omului

După moarte cei drepţi merg în cer iar cei răi merg în iad.

Pr. O. Muscelecu scrie: “Fiecare păcătos îşi aprinde propriul său foc şi viciile noastre îi sunt materia şi nutrimentul.” (Origen, pag. 193, Periarhon II, c. 10).

Teoftlact scrie: “Precum urmează moartea trupului, când se desparte sufletul de trup, aşa urmează şi moartea sufletelor şi a îngerilor, când aceştia se despart de darul lui Dumnezeu, care este viaţa. De aceea atât îngerii, adică demonii, cât şi sufletele cele cuvântătoare ale oamenilor păcătoşi, fiindcă s-au despărţit şi se despart de darul lui Dumnezeu prin păcat, ajung în moarte.” (Epistola întâi către Timotei, vol. 3, pag. 241).

Sufletele proorocilor, apostolilor şi martirilor sunt cu Dumnezeu şi se roagă pentru cei vii.

Venerarea îngerilor şi a sfinţilor. Rugăciuni pentru iertarea sufletelor celor moţi păcătoşi.

Asterie de Amasa spune: “Nici-o iertare nu uşurează pedeapsa judecăţii de dincolo, şi nici o milostenie nu micşorează osânda dată…” (Omilii şi predici).

Sf. Grigorie Teologul: “Socoteşte viaţa de acum ca pe un bâlci; dacă vei începe să negustoreşti vei rămâne cu un câştig, pentru că pentru puţin vei primi în schimb mult şi pentru cele trecătoare vei primi cele veşnice dar dacă vei pierde ocazia, nu vei mai avea alt timp pentru astfel de schimb.”

Sf. Ioan Gură de Aur, zice: “Nu este cu putinţă de a câştiga cineva suflete dincolo” adică dincolo de mormânt. (Filipeni, Omilia a X-a, pag. 100).

Sf. Ioan Gură de Aur. “Să nu plângem… pe cei morţi, ci pe cei morţi în păcate. Aceştia sunt vrednici de plâns… Căci, ce speranţă de mântuire poate fi, acolo, unde păcatele nu se pot îndepărta? Dar cât timp se găseşte aici, este poate speranţă de a se schimba…” (Filipeni, Omilia a IV-a, pag. 36).

Sf. Ioan Gură de Aur. “De nu vom avea nici o grijă şi vom pleca de aici fără să fim pocăiţi, chiar de ne-am pocăi acolo cât de mult, totuşi cu nimic nu ne vom folosi. Căci trebuie a te lupta cât timp te găseşti în mijlocul valurilor, iar nu după ce s-a isprăvit.” (1 Cor. Omilia 23).

Sf. Ioan Gură de Aur “Pe cel mort trebuie a-l ajuta, iar nu a-l plânge; a face pentru dânsul rugăciuni şi cereri şi milostenii şi ofrande. Căci nu degeaba s-au introdus acestea şi nici în zadar nu facem pomenire la sfintele taine pentru cei duşi de la noi şi pentru dânşii ne apropiem de sfântul jertfelnic, rugându-ne Mielului… pentru ca prin acestea să li se aducă vreo mângâiere.” (1 Cor. Omilia XLI, pag. 588 – 589).

(Sf. Ioan Gură de Aur are unele scăpări, oscilând între a ne ruga sau nu pentru cei morţi. Nici învăţătura despre har nu i-a fost prea clară; vezi pag. 33-34).

Un lucru trebuie să remarcăm: rugăciunile pentru morţi au fost introduse atunci (sec. al IV-lea), iar sf. Ioan Gură de Aur, în liturghia compusă de el, le-a sistematizat. Tot atunci biserica apuseană a introdus învăţătura despre purgatoriu.

Purgatoriu.

Învăţătura despre purgatoriu a fost introdusă cu sfială de Augustin în Biserica apuseană, învăţătură stabilită şi formulată precis de Grigore cel Mare în anul 604 şi dezvoltată după anul 1054. Ca dogmă, această învăţătură a fost recunoscută în sec. al XIV-lea. (Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 91).

Împotriva acestor forme şi adăugiri la Cuvântul Sfintei Scripturi, s-au ridicat mai mulţi oameni ai lui Dumnezeu. Unii au fost excluşi din biserică iar alţii au fost toleraţi. Aşa de ex. s-a ridicat un preot din Spania numit Vigilanţius. El era împotriva cinstirii şi venerării sfinţilor şi mucenicilor, a prăznuirilor de la morminte, a vieţii monahale ca formă de adevărată evlavie, a celibatului clerului, a întrebuinţării lumânărilor, a cinstirii moaştelor. Pentru toate acestea, Ieronim l-a lovit aspru în mai multe scrisori, ducând împotriva lui o luptă aprigă. Spunea că i s-ar potrivi mai bine numele de Dormitantius (Adormitul) decât Vigilanţius (Veghetorul).

În privinţa simpatiei faţă de filosofii păgâni s-a mers atât de departe încât un ierarh ca Ioan al Evhaiţelor a scris un imn adresat Mântuitorului, în care cerea să pună pe Platon şi pe Plutarh printre creştini. (Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 133). Lucruri noi se adăugau mereu.

Cu trecerea timpului, formele şi adăugirile au devenit tot mai sfinte şi mai indispensabile. Unii teologi noi s-au exprimat:

“Tradiţia e infailibilă şi absolută şi trebuie pusă pe picior de egalitate cu Biblia. (T. Bodogae, Ortodoxia văzută de un protestant, pag. 50). Sinodul Tridentin (1542 – 1563) a şi pus tradiţia pe picior de egalitate cu Sfânta Scriptură. (Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 223). Se susţine că “practica bisericii, liturghia şi viaţa ei mistică sunt izvoare fundamentale ale Adevărului. (7. Bodogaie, Ortodoxia văzută de un protestant, pag. 53).

Referindu-ne la cele scrise în Apoc. 22:18, în Eclesiastul 12:10 găsim scris: “…Să scrie întocmai cuvintele adevărului.” Cum rămâne cu adăugirile arătate mai sus? Ca o întărire de foc, la 1 Cor. 4:6, citim cele scrise de sf. ap. Pavel: “…Să învăţaţi să nu treceţi peste «ce este scris».”

Hram, (rugă, nedeie, praznic), ziua aniversară a sfinţirii bisericii (clădirea de zid) când se face amintirea patronului bisericii şi se reînnoieşte sfinţirea prin înconjurarea bisericii şi stropirea ei cu agheasmă.

Sfeştanie, sfinţirea caselor ce se face de către preot în ajunul Crăciunului, cu scopul de a fi ferite de rele. Şi la câmp se fac sfeştanii tot cu acelaşi scop.

Pomana pentru cei morţi, e un act de milostenie ce îl fac rudeniile în amintirea unui răposat spre a mijloci îndurarea lui Dumnezeu, pentru a uşura păcatele celui răposat.

Serbarea patronului familiei

Patronul familiei (ca şi cel al bisericii, vezi Hram) şi-l alege familia ca sub ocrotirea lui să fie păzită de cele rele. Patroni au şi oraşele şi ţările. La ziua patronului familia ţine praznic, adică face pomană în amintirea morţilor familiei şi rugăciuni către patronul familiei

Icoane făcătoare de minuni

Icoanele zise făcătoare de minuni au apărut în sec. al XIII-lea. (Istoria Bis. Universale, vol. 2, pag. 131).

Canonizări de sfinţi

Biserica, atât cea catolică cât şi cea ortodoxă, canonizează sfinţi până în ziua de astăzi, la care apoi se roagă.

Iosif, bărbatul Măriei, a fost declarat ca sfânt în anul 1870 la sinodul de la Vatican (Istoria Bis. Universale, vol. 2, pag. 359).

Biserica ortodoxă a canonizat sfinţi în anul 1953.

Toate acestea de mai sus (hram, sfeştanie, pomană, patronul familiei, icoanele făcătoare de minuni, canonizări de sfinţi) s-au introdus spre sfârşitul evului mediu, cam între anii 1200 -1500. Tot în acest timp, superstiţiile de tot felul au inundat viaţa creştinilor. (Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 133).

Evanghelia era uitată atât de cler cât şi de popor şi din această cauză viaţa morală era pe ultima treaptă a decăderii. Avea mare dreptate sf. Caterina de Siena când spunea: “Roma care ar trebui să fie un rai de virtuţi, este un putregai de păcate infernale.” (Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 131).

Sf. Macarie: “Deosebirea creştinilor de lume nu constă în figuri sau forme exterioare… Unii sunt asemenea lumii la minte şi la cuget, fiind ferecaţi în lanţuri pământeşti, ne având în inima lor liniştea de la Dumnezeu şi pacea cerească a Duhului.” (Omilia a V-a, 4, pag. 31).

Sf. Maxim Mărturisitorul: “Mintea trebuie să fie golită de toată ideea şi de toată cunoştinţa, ca să vadă fără ochi pe Dumnezeu Cuvântul cel adevărat.” (Filocalia, vol. III, pag. 85).

Sf. Ioan Gură de Aur. “În slujba credinţei noastre creştine, nu avem nevoie de nimic… ci numai de Duh şi de adevăr.” (Romani, Omilia a III-a, pag. 24).

Credinciosul adevărat însă caută să împlinească Cuvântul: “Să învăţaţi să nu treceţi peste ce este scris.” (1 Cor. 4:6). “Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care l-ai auzit de la mine, ţine-l cu toată credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.” (2 Tim. 1:13).

Tertulian: “…Aceasta este rânduială adevăratei credinţe, care porneşte de la Hristos, transmisă prin apostoli.” (Apologeticum, cap. 47, pag. 179).

Şi vrem să întărim acest adevăr prin ce spune înţeleptul Nicolae Iorga: “Odată ce ai luat un lucru din lumea realităţilor şi l-ai strămutat în lumea formelor, poţi să discuţi mii de ani asupra lui, fără să ajungi la un capăt.”

Clement Alexandrinul, în cartea sa “Exhortaţia”, zice despre forme şi obiceiuri nescripturale: “Suntem în drept să părăsim cele mai rele pentru cele mai bune şi să ne întoarcem de la moarte la viaţă, când obiceiul se dovedeşte orb şi nelegiuit. Cuvântul (Sfânta Scriptură) este adevăratul soare al sufletului care luminează ochiul minţii.” (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 212).

St Ioan Gură de Aur. “Cei stăpâniţi şi înşelaţi de obicei, nu mai simt absurditatea lui şi au nevoie de alţii să-i înveţe.” (Omilia XII, la 1 Cor.). – vezi Matei 15: 9; Col. 2:18.

Crezul

Crezul sau Simbolul de credinţă (formulat în anul 325), a fost introdus în serviciul divin în sec. al V-lea. Până aici era întrebuinţat numai cu prilejul pregătirii şi mărturisirii de credinţă a catehumenilor la botez.” (ec. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, pag. 70, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune Ortodoxă Bucureşti, 1972).

“Nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti.” (Filip. 3:3).

Toate lucrurile care se văd sunt lucruri pământeşti. Sf. ap. Pavel când spune lucrul acesta se gândea la tăierea împrejur Cu toate că tăierea împrejur era rânduită de Dumnezeu, totuşi era lucru pământesc.

Toate mijloacele care duc la scop, la Domnul Isus, sunt de origine pământească. Şi botezul, şi cina, şi adunarea, şi cântarea, şi rugăciunea sunt numai mijloace, deci lucruri pământeşti. Noi nu trebuie să ne punem încrederea în ele când este vorba de mântuire. Cu atât mai mult când este vorba de forme religioase străine de rânduială Noului Testament.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_sept08.htm

PERSECUȚION / Înțelegerea persecuției

download - Copie

Înțelegerea persecuției

 ICC @ WORK

 Satisfacerea nevoilor organismului: Actualizarea răspunsului COVID-19 al ICC

21 mai 2020: 21/05/2020 Washington DC (Internațional Creștin Preocuparea) – Pe măsură ce COVID-19 s-a răspândit în întreaga lume, International Christian Concern a lansat o inițiativă pentru a servi creștinilor persecutați și discriminați pentru credința lor.

MAI MULT

Convertiții creștini iranieni eliberați în urma cauțiunii reduse

24 mai 2020: 24/05/2020 Iran (Preocuparea creștinilor internaționali) – În februarie, patru convertiți iranieni creștini au fost arestați pentru aderare la o biserică a casei din […]

MAI MULT

Părintele musulman ugandez arde fiica creștină

23 mai 2020: 23/05/2020 Uganda (Morning Star News) – O tânără pe nume Rehema și-a însoțit tatăl într-o călătorie de afaceri din Mbarara […]

MAI MULT

 COMUNICATE DE PRESĂ

 China va adopta o lege controversată de securitate națională pentru Hong Kong

23 mai 2020: ICC a aflat că Congresul Național al Populării din China va propune o nouă legislație cu privire la securitatea națională pentru a-și consolida hotărârea din Hong Kong.

MAI MULT

Pastorul american se întoarce acasă după detenția de șapte luni în India

23 mai 2020: 23/05/2020 Washington DC (International Christian concern) – În octombrie 2019, pastorul Bryan Nerren, un pastor american din Tennessee, a fost reținut […]

MAI MULT

Turcia refuză genocidul grecesc – din nou

23 mai 2020: 23/05/2020 Turcia (îngrijorare creștină internațională) – Marți, ziua de aducere aminte a genocidului grec (pontian), Atena a emis o declarație […]

MAI MULT

Evaziunea știrilor și conducerea ISIS

22 mai 2020: 22.04.2020 Washington DC (Internațional Creștin) – Aparent evaziunea fără încetare a conducerii ISIS bântuie Orientul Mijlociu. Regiunea […]

STIRI DE TOP

Părintele musulman ugandez o arde pe fiica creștină
23/05/2020 UgandaMAI MULT
Set de situri sfinte iraniene Ablaze
22/05/2020 Iran (International …MAI MULT
Personalul militar din India
Arestarea poliției Opt creștini acuzați în mod fals de violarea blocării COVID-19 în India
20.05.2020 India (Internationa …MAI MULT

VIDEO ICC

Fabrica de teroare și secretul profund al suferinței MAI MULT

Biserica subterană din Coreea de Nord MAI MULT

COVID-19: Un dezastru care se confruntă cu cei persecutați ACTUALIZAȚIMAI MULT

International Christian Concern

Alarmă de duminică dimineață

Cine nu aude ceasul deșteptător duminică dimineața, nu o să audă nici trâmbița lui Dumnezeu în ziua învierii.

(U.T.)

Trăim într-o lume unde fiecare funcționează după ceasul lui. E un motiv pentru care nu reușim să fim la timp la întâlnirile noastre și mai cu seama când este vorba de venitul la biserică. A trecut un timp destul de lung în care ne-am obișnuit foarte ușor să nu mai venim la biserică. Mai grav este că pentru unii absența de la biserică a devenit ceva benefic. Auzi! Să nu mai trebuie să te scoli duminică dimineață și să mergi la biserică! Ne-am obișnuit să stăm acasă și să dormim mult sau să facem alte lucruri în ziua de duminică.

Se spune că: „Cine are un singur ceas știe precis timpul, cine are mai multe nu mai e sigur“. Deși ceasul deșteptător sună duminică dimineață exact că și în celelalte zile din săptămână, totuși nu-l mai auzim. Care poate fi cauza? Cu siguranță că nu e nimic rău cu ceasul, ci mai degrabă cu setarea urechilor noastre. Ceasul cu sonerie este un instrument foarte bun pentru trezirea oamenilor care nu au copiii mici și a celor care se școală greu duminică dimineață pentru a merge la biserică.

M-am întrebat: „Oare cum se trezeau oamenii, până la inventarea ceasului deșteptător?” Iată răspunsul pe care l-am găsit. Se spune că în vremurile de demult erau oameni angajați anume să îi trezească pe muncitori la timp pentru a merge la serviciu sau la biserică. Foloseau bețe, bâte sau mici pietre pentru a bate la ușile și la geamurile oamenilor. Cum ar arată bisericile noastre dacă în „job description” al pastorului ar fi trecut: „În calitate de pastor ai datoria ca în fiecare duminică dimineață să mergi pe la membri bisericii și să-i trezești pentru a veni la biserica? Probabil că multe biserici ar fi aproape goale. Nu cred că ar există mulți pastori că să poată face o asemenea lucrare, sau majoritatea caselor unde locuiesc „creștini” ar avea geamurile sparte. E mult mai ușor să adormi oamenii în biserică decât să-I trezești duminică dimineață că să vină la biserica.

Psalmistul David nu avea nevoie de ceas deșteptător, nici de oameni care să de-a cu pietre în geamurile unde locuiau. Știți de ce? El spunea: „Mă bucur când mi se zice haidem la Casa lui Dumnezeu” (Psalmul 122:1).

„Mă bucur când mi se zice haidem la Casa lui Dumnezeu.”

Psalmul 122:1

În una din zile stăteam meditând în curtea casei când deodată am auzit clopotele bisericii din preajma casei mele. Era imnul: „O Doamne mare când privesc eu lumea ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt…” În timp ce clopotele sunau, ochii mi sau umplut de lacrimi și inima de bucurie și am început să cânt cuvintele cântării ce mi-au înălțat sufletul. Mi-am imaginat bucuria lui David ce o avea în inimă când știa că e timpul să meargă la Casa lui Dumnezeu. Era o bucurie ce răsuna în inima lui mai puternic decât clopotele bisericilor. Am auzit că după trecerea virusului actual bisericile vor fi pline. Pline de cine? Pline de ce? Mă tem că ne-am obișnuit deja așa de bine cu a stă acasă încât va trebui instalate clopote mari la casele „creștinilor” pentru ai trezi să vină la biserică. Absența noastră de la biserică de atâta vreme ar trebui să ne facă să ne fie dor de frați și de surori, de rugăciunile comune sau cântările de laudă? Curând o să se termine cu minuscule asta de virus. Vom avea harul din nou de a ne adună fiecare în biserica unde aparținem. Oare ne este dor de acea zi? Mai avem în noi bucuria aceea ce era în David, o bucurie ce nu-l lasă să doarmă? De acest fapt depinde fericirea noastră, îndurarea lui Dumnezeu. Ele sunt cele ce „ne vor însoți în toate zilele vieții noastre și vom locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor noastre” (Psalmul 23:6).

avatar

REV. ILIE U. TOMUȚA

DIRECTOR GENESIS MISSION

Uțu Tomuța este căsătorit cu Mariana și au doi copii. Coordonează Misiunea Genesis și Revista Genesis. Scrie jurnalul online „Din viața de zi cu zi” în care publică săptămânal texte scurte pentru suflet și minte.

Lideri creştinii îl omagiază pe Ravi Zacharias

download - Copie

 ApologeticăOpiniiPersonalităţi

 Poteraș Ionuț  22-05-2020 13:13:32

Reţelele sociale au fost invadate zilele acestea cu mesaje de recunoştinţă şi apreciere pentru viaţa celui care a fost marele apărător al credinţei Ravi Zacharias, care a plecat în veşnicie la vârsta de 74 de ani. Ravi şi-a petrecut întreaga sa viaţă proclamând adevărul Evangheliei şi apărând credinţa creştină de obiecţiile scepticilor. El a murit acasă în oraşul american Atlanta, în mijlocul familiei, după o scurtă dar dureroasă bătălie cu o formă rară de cancer numit sarcom.

Vicepreşedintele american Mike Pence a postat pe reţeaua Twitter că a fost „cuprins de o adâncă tristeţe la aflarea veştii plecării în veșnicie a lui Ravi Zacharias, un mare apologet creştin a cărui lucrare în câmpul Evangheliei a atins milioane de oameni din toată lumea. Ravi a fost un om al credinţei care ştia cum să împartă drept cuvântul adevărului aşa cum puţin oameni au făcut-o şi a fost un bun prieten.” Pence a continuat spunând: „Atunci când a aflat de moartea lui Abner, David a spus: ‘Nu ştiţi că un mare prinţ a căzut astăzi în Israel?’ Ravi a fost un astfel de om şi îi vom simţi foarte mult lipsă. Karen şi cu mine transmitem condoleanţe familiei şi suntem mângâiaţi de gândul că el a auzit „Bine, rob bun şi credincios.”

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Kayleigh McEnany a declarat pentru CBN News despre impactul pe care Zacharias l-a avut asupra vieţii ei. Având lacrimi în ochi, ea a spus: „Este o mare pierdere. Tatăl meu spunea mereu că Billy Graham este marele evanghelist. Ei bine, cred că Ravi Zacharias a fost marele apologet.” McEnany își amintește cum în perioada când ea şi-a făcut studiile la Oxford, Zacharias a ajutat-o să „contureze latura filozofică şi academică a credinţei în Hristos din inimă. Ravi, care avea un birou la Oxford, a fost persoana care m-a susţinut şi care mi-a oferit instrumentul inteligent care explică de ce credem ceea ce credem.”

Şi pastorul Tony Evans şi-a exprimat recunoştinţa. „O mare tristeţe mă cuprinde la gândul că l-am pierdut pe Ravi Zacharias. Îmi exprim recunoştinţa pentru lucrarea şi slujirea lui. Ravi a apărat credinţa cu vigurozitate, fiind liderul apologeților creştinismului din toată lumea. Noi ca și biserică a Domnului Isus Hristos suntem mai puternici datorită lui.”

Franklin Graham, evanghelist şi preşedinte al organizaţiei Samaritan’s Purse, s-a alăturat şi el vocilor care deplâng pierderea lui Zacharias. El a postat o fotografie în care apare alături de Ravi şi de Sami Dagher, care era de asemenea un apologet. Graham a spus: „Unul din cei mai mari apologeţi creştini ai timpurilor noastre a păşit pe străzile gloriei în prezenţa Regelui regilor şi Domnului domnilor. Să nu vă pară rău pentru Ravi – lupta lui cu cancerul s-a terminat şi el şi-a pus coroanele la picioarele Celui care merită toată gloria şi onoarea. Pentru cei care şi-au pus încrederea în Isus Hristos, ne vom reîntâlni de partea cealalata a vieţii. Ravi a împărtăşit Evanghelia cu milioane de oameni din toată lumea pentru ca ‘în numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. (Fil. 2:10-11) .”

Sursa: Christian Headlines

https://www.stiricrestine.ro/2020/05/22/lideri-crestinii-il-omagiaza-pe-ravi-zacharias/?

Acționați potrivit aleșilor lui Dumnezeu

download - Copie

 Nicu Holban  22-05-2020 18:49:07

Avem noi românii o vorbă: „Răsuflecă-ți mânecile și la treabă”. Aceasta pare să spună apostolul Petru când îndeamnă biserica să-și încingă coapsele minții. Dacă ar fi scris în perioada vremurilor în care trăim, posibil că îndemnul lui ar fi răsunat în felul următor: „Răsuflecați-vă mânecile minții voastre”. Prin aceasta sugerând bisericii să treacă la acțiune bazați pe o gândire sănătoasă. Altfel spus, să-și pregătească mintea pentru acțiune.

În contextul antic oriental, textul face aluzie la imaginea unui om îmbrăcat cu o haină lungă și largă, și încins la mijloc. Însă în momentul când cineva avea de făcut mișcări mai rapide, cum ar fi să fugă, să lupte s-au să se apuce de lucru, cămașa era ridicată și prinsă de cureaua de la brâu, pentru a nu-l împiedica. (Ier. 1:17; Luca 17:8; Ioan 21:18; Fapte 12:8).

Posibil că prin această imagine Petru să fi avut în gând momentul când evreii au mâncat paștele în seara fugii lor din robia Egiptului, fiind gata de plecare. Sau poate, fiindcă în percepția lui, Biserica este străină și călătoare (2:11), o vede mereu în acțiune, gata oricând de a fugi de orice este sau pare a fi păcătos. Însă înainte de a merge mai departe cu gândul acesta să atragem atenția la faptul că imaginea respectivă vine ca rezultat a ceea ce a scris Petru mai sus. De aceea sau prin urmare, încingeți-vă copasele minții. (1:13) Ce a spus Petru atât de important până aici, încât provoacă biserica, să se scoale, să-și scuture poalele, și să le încingă la cingătoarea minții lor?

Să presupunem  că o anumită persoană și-a trăit întreaga viață în cea mai mare mizerie posibilă, într-o casă de alcoolici și cerșetori. Într-o zi însă cineva ar veni la cerșetorul nostru și i-ar spune, că, cu mulți ani în urmă, din familia regală a dispărut un băiețel, unul din moștenitorii regatului. Și că, el este acel băiețel care a fost furat și impus să devină ceea ce era. La auzul unei astfel de noutăți, oare câți cerșetori ar rămânea în continuare indiferenți? Cu siguranță, s-ar ridica, și-ar scutura colbul de pe el, și-ar încinge copasele, și ar porni în goană spre casa regală. Nimic nu l-ar împiedica să alerge din toate puterile spre ceea ce îi era predestinat să fie a lui.

Această imagine aplicată credincioșilor, face mult sens. Chiar dacă unii știu despre realitatea acestor lucruri spirituale, dar vorba apostolului: …voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le știți și sunteți tari în adevărul pe care-l aveți. Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă țin treji aducându-vă aminte… (2Petru 1:12-13)

Așadar, care sunt lucrurile la auzul cărora creștinii trebuie să se concentreze, să gândească, să înțeleagă, și să acționeze?

În 1 Petru 1:1-12, autorul prezintă cel puțin patru adevăruri referitoare la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru credincioși, lucruri prin care le arată adevărata lor identitate. În articolul de astăzi va fi atrasă atenția la cel dintâi aspect.

Răsuflecați-vă mânecele minții voastre și actionați ca aleși a lui Dumnezeu

În primul, rând Petru amintește de alegerea lui Dumnezeu, concept care a adus atâbta discuție în rândurile teologilor și nu doar. Până astăzi învățătura despre alegerea lui Dumnezeu împarte creștinii în două tabere. Cei ce cred că Dumnezeu alege pe baza precunoașterii Sale, adică El a i-a văzut din veșnicie pe cei ce vor crede, și astfel i-a ales. Și cei ce cred că la baza alegerii lui Dumnezeu n-a fost nici un factor uman ci El i-a ales din simplu motiv, că a ales să-i aleagă, pe baza Suveranității Sale. În ultima aproximativ, 150 de ani, se pare că balanța a fost înclinată în folosul celor din prima tabără. Astăzi însă, tot mai multe voci se ridică pentru cea de a doua. În studiul dat nu se va încerca alinierea cu nici una dintre aceste două tabere, nici să fie apărată o anumită învățătură. Limitele vor fi doar la  faptul că doctrina alegerii este o doctrină biblică, care stă la baza tuturor celor ce cred. De această părere sunt ambele tabere și aceasta contează. Celelalte sunt detalii, nu puțin semnificative, dar, de care nu depinde mântuirea unei persoane. Mântuirea tuturor oamenilor depinde de alegerea lui Dumnezeu! Acum Petru nu cheamă biserica să-și pună întrebări de ce pe unii i-a ales și pe alții nu? Ci prin doctrina alegerii dorește ca credincioșii să înțeleagă cât este de profund și minunat harul lui Dumnezeu de care ei s-au alipit și în care îi îndeamnă să rămână. (5:12) Pentru unii această explicație va părea foarte simplistă dar, nu se observă ca Petru s-o complice cu ceva. El vorbește doar despre o alegere după știința mai dinainte a lui Dumnezeu. Aceasta e tot.

Trebuie să le mulțumim tuturor teologilor care au căutat să explice mult mai profund doctrina alegerii. Aceasta ne ajută să pătrundem mult mai adânc în înțelesul ei. Dar dacă ea va aduce multă discordie între frați, dispreț, ceartă, dezbinare, cât de corectă nu ar fi doctrina, ea nu va aduce zidire. Chiar dacă cineva face parte din tabăra cea mai corectă, cu o atitudine de suprerioritate nu va adăuga nimic zidirii și bucuriei bisericii lui Cristos! De aceea, trebuie să credem doctrina alegerii din toată inima, fiind gata, vorba lui Petru, să răspundem oricui ne cere socoteală…, dar, specifică apostolul, lucrul acesta trebuie făcut cu blândețe și teamă, având un cuget curat, pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Cristos să rămână de rușine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău. (3:15-16) De-a lungul anilor am ascultat mai multe dezbateri teologice legate de doctrina alegerii, și mereu am avut tendința să iau partea celor ce au dat dovadă de un caracter Cristic. Am înțeles că dacă doctrina alegerii nu produce smerenie în viața unui credincios, atunci ea nu a fost înțeleasă corect. Din această cauză se pare că Petru le cere destinatarilor săi, să-și încingă coapsele minții, adică să acționeze într-un mod anume la auzirea acestei învățături. Și reacția corectă niciodată nu va fi una de rebeliune, de dispreț sau superioritate față de cei ce au o altă părere.

Nu mă aliniez prin aceasta nici taberei relativiste, spunând că toți au dreptate. Chiar dacă voi avea mereu o părere proprie, va rămâne părere și niciodată o impunere. Da, doctrina sănătoasă va produce viață sănătoasă în biserică. Dar cum a fost amintit mai sus, dacă doctrina ține de detalii și nu de esențial, atunci lucrurile pot convețui împreună, pot produce viață sănătoasă, și aceasta în cazul în care există suficientă smerenie. Și la aceasta se pare că-i cheamă Petru pe cei din diaspora.

Mă voi limita doar la atât, ce ține de doctrina alegerii, fiindcă doar la atât se pare că se limitează și Petru în această epistolă. Iar dacă în vre-o privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina și în această privință. (Filipeni 3:15)

Să concluzionăm dar; în aceste vremurri când necazurile fac parte din viața atât a celor necredincioși cât și credincioși, Biserica care trăiește în vremurile de pe urmă, de la prima venire pana la a doua venire a lui Cristos, este chemată să gândească și să acționeze diferit. Și aceasta în primul rând din cauza alegerii Suverane a lui Dumnezeu.

Panica în rândul credincioșilor în vremuri de necaz, este egală cu necredința. Dar și mai tragic este cand această panică este produsă de către unii credincioși. Fie ca doctrina alegerii, să ne încurajeze! Dacă am fost în planul lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, cu atât mai mult acum, în vremurile de pe urmă a acestei lumi El își va aduce la îndeplinire orice plan binecuvântat cu noi.

Sursa: Crestin Style

https://www.stiricrestine.ro/2020/05/22/actionati-potrivit-alesilor-lui-dumnezeu-audio/?

30 de zile 2020 | Ziua #30: Credincioşii cu trecut musulman

download - Copie

 30 zile de rugăciune, Important, Interne, Misiune, Rugăciune

Gabriela Augustinov  23-05-2020 08:15:31

DESCĂRCAȚI întregul ghid în format PDF AICI!

S-a întâmplat de Ramadan. Fatima a avut o viziune neaşteptată cu Isus. Ea nu a uitat de atunci cu câtă dragoste a privit-o El şi i-a spus: „Vino şi urmează-mă!” Ea nu mai avusese niciodată o astfel de experienţă care să o umple cu atâta pace. A început să facă nişte cercetări în secret şi astfel, această tânără femeie dintr-o familie musulmană strictă din Arabia Saudită, a descoperit că nu este singura care a trecut printr-o astfel de experienţă. De fapt, ea avea să descopere că există saudiţi, care apar la televiziunea saudită şi declară fără rușine că sunt creștini.

O schimbare are loc în ţările din Orientul Mijlociu. Tot mai mulţi oameni sunt dezamăgiţi de extremism şi nu mai vor să aibă nimic de-a face cu formele represive ale religiei. Ei tânjesc să Îl cunoască pe Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă prin intermediul mass-mediei creştine, prin vise şi viziuni prin care ei Îl descoperă pe Isus. Cu toate că sunt confruntaţi cu intimidări sau ameninţări cu moartea, ei decid să-L urmeze cu curaj.

Însă decizia de a-L urma pe Hristos nu este primită întotdeauna cu entuziasm în cercurile creştine deja existente la fel cum s-a întâmplat cu apostolul Pavel care, „când a ajuns la Ierusalim, a căutat să se lipească de ucenici; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.” Îngrijorări privind siguranţa într-o țară în care nu există libertate de religie, frica şi lipsa de încredere reciprocă ridică întrebări despre cum trebuie să procedeze credincioșii. Să îi integreze pe cei cu trecut musulman în bisericile existente sau să îi încurajeze să-şi planteze şi să dezvolte propriile biserici?

CUM SĂ NE RUGĂM:

Rugați-vă pentru ca bisericile existente să aprecieze, să primească şi să integreze credincioşii cu trecut musulman în adunările lor.

Rugați-vă pentru credincioşii cu trecut musulman, ca ei să stabilească relaţii cu creştini maturi şi să crească în credinţa în Hristos.

Rugați-vă pentru apariţia de noi biserici şi iniţiative de a integra şi echipa creştinii din medii diferite, care să le ofere un sentiment intim de familie.

https://anchor.fm/

https://www.stiricrestine.ro/2020/05/23/30-de-zile-2020-ziua-30-credinciosii-cu-trecut-musulman/

PREMIERĂ 27 mai: Alternativa educației în comunitățile de romi – DOC SPECIAL Speranță pentru România

download - Copie

„Lipsa educației este mai rea decât sărăcia”, spunea coordonatorul unui proiect care se ocupă de copiii proveniți din familii sărace. Educația școlară, civică și spirituală poate schimba viața romilor din România? Doresc romii să facă școală? Sunt întrebări la care am căutat răspunsuri într-un nou episod al seriei SPERANȚĂ PENTRU ROMÂNIA, la Alfa Omega TV.

Urmăriți documentarul ”ALTERNATIVA EDUCAȚIEI ÎN COMUNITĂȚILE DE ROMI”, parte din seria „Speranță pentru România”, ÎN PREMIERĂ: MIERCURI, 27 mai 2020, de la ora 19:30; RELUARE: Vineri, 29 mai, de la ora 16, la Alfa Omega TV. Va fi live pe canalul Alfa Omega TV și pe pagina de Facebook Alfa Omega TV.


Extrase din documentar

Romii și abandonul școlar.

Copiii și tinerii care provin din grupuri defavorizate sunt cei mai expuși riscului de abandon școlar. În această categorie se regăsesc familiile de romi. Educația copiilor romi din zonele sărace este esențială pentru formarea unor adulți care să poată fi integrați în societate. În România, 2 din 10 copii de etnie romă nu merg la școală, iar rata abandonului școlar în clasele 1-8 este de 75%. În România există mai multe proiecte care au ca grup țintă copiii proveniți din familii sărace.

 

Educația – Șansa romilor la o viață mai bună?

Din cauză că adulții din etnia romă nu au avut acces la educație, așa că nu știu să scrie și să citească, este foarte greu să o ia, practic, de la zero. Dar sunt și situații fericite care au dus la schimbarea vieții sociale, a mentalității și comportamentului romilor.

 

Romii educați – excluși din comunitate?

Un aspect mai puțin cunoscut care ține de cultura etniei rome este faptul că există situații în care cei care s-au educat și au urmat cursurile unor instituții de învățământ nu au mai fost acceptați în comunitate.

 

Urmăriți documentarul ”ALTERNATIVA EDUCAȚIEI ÎN COMUNITĂȚILE DE ROMI”, parte din seria „Speranță pentru România”, ÎN PREMIERĂ: MIERCURI, 27 mai 2020, de la ora 19:30; RELUARE: Vineri, 29 mai, de la ora 16, la Alfa Omega TV. Va fi live pe canalul Alfa Omega TV și pe pagina de Facebook Alfa Omega TV.

Proiectele Alfa Omega TV

Canalul Alfa Omega TV

Canalul Alfa Omega TV

Prin programele variate, canalul Alfa Omega TV prezintă Evanghelia într-un mod accesibil pentru necreștini, ajută credincioșii să se maturizeze spiritual și promovează valorile creștine în societate, fiind un mod de a face misiune prin media. Prin programele difuzate, numeroși români au fost mântuiți, eliberați, echipati, transformați și au învățat cum să trăiască după principiile lui Dumnezeu.
Emisiunile Alfa Omega TV

Emisiunile Alfa Omega TV

Pentru că românii petrec mult timp privind la televizor, credem că e vital să existe cât mai multe programe creștine, pentru evanghelizare, creștere spirituală și divertisment curat. Adesea, mesajul creștin poate fi mai bine transmis printr-un desen animat sau film, similar cu modul în care Isus a folosit pildele. De aceea, producem sau traducem sute de programe creștine anual, urmărite de zeci de mii de români.
Programe creștine pe stații TV comerciale

Programe creștine pe stații TV comerciale

Cu mult înainte de a apărea canalul Alfa Omega TV, din 1994 și până azi, distribuim lunar programe creștine la alte staţii comerciale seculare (nereligioase) de televiziune din România și Moldova. Azi, Alfa Omega TV trimite programe la peste 30 de televiziuni partenere. Este un proiect media inedit de evanghelizare și răspândire a valorilor creștine la nivelul Europei.
Revista AOTV Magazin si resurse gratuite

Revista AOTV Magazin si resurse gratuite

Credem că e important să existe materiale care abordează probleme practice, pentru a aplica valorile biblice la fiecare domeniu al vieții. Din 2011, tipărim și expediem gratuit revista Alfa Omega TV Magazin, cu programul TV și articole de viață creștină, pe teme variate. Distribuim gratuit și mii de resurse tipărite, cu o abordare practică. Publicăm și multe materiale online, pentru creșterea spirituală a creștinilor români.
Media Digitala

Media Digitala

Ducem Evanghelia și o perspectivă creștină asupra problemelor contemporane, prin publicarea a mii de resurse online pe platforme digitale variate. Două treimi din persoanele care accesează online materialele noastre multimedia au sub 45 de ani. De aceea, misiunea prin media digitală complementează eforturile depuse prin televiziune.
Proiectul evanghelistic Cartea Cărților

Proiectul evanghelistic Cartea Cărților

Din 2016, ne concentrăm pe generația tânără, investind resurse în dezvoltarea proiectului de evanghelizare pentru copii Cartea Cărților. Aventurile lui Cristi, Oana și Memo în lumea Bibliei îi expun pe copiii de azi pentru prima dată la povestirile fascinante ale Scripturii. Prin desene difuzate pe TV, prin site-ul interactiv pentru copii și evenimente evanghelistice, investim în dezvoltarea generației de mâine!
Evanghelizare

Evanghelizare

Răspândim Evanghelia 24/7 prin diverse canale media și proiecte, la mii de români de toate vârstele. Difuzăm pe Alfa Omega TV și pe 40 de televiziuni comerciale partenere programe de evanghelizare și pre-evanghelizare, derulăm campanii multimedia de știință-creaționism pentru atei. Anual, 300.000 de utilizatori unici vizitează site-ul nostru si peste 10.000 parcurg prezentarea Evangheliei. Prin media, mulți Îl descoperă pe Dumnezeu și mântuirea Lui.
Slujire și rugăciune pentru probleme

Slujire și rugăciune pentru probleme

Ca organizație de media creștină, dincolo de informare sau divertisment, ne focalizăm pe slujirea personală în rugăciune și implicarea directă în viața credincioșilor, vedem o mare nevoie mare. Anual, primim peste 5000 de cereri de rugăciune. Ne rugăm cu ei, încercăm să oferim soluții practice, să-i ajutăm, îi conectăm cu credincioși maturi sau biserici din regiunea lor, și producem resurse media care să răspundă nevoilor concrete ale oamenilor. Zeci de mii parcurg anonim materiale publicate de noi, pe teme sensibile.
Creștere spirituală și ucenicizare

Creștere spirituală și ucenicizare

Prin tematica variată abordată în materialele noastre, suntem o sursă de hrană spirituală pentru creștinii români. Difuzăm și publicăm sute de seminarii biblice, predici, emisiuni, cursuri și articole, pe TV, pe DVD, în cărți, în revista AOTV Magazin, pe site și media socială. Abordăm teme relevante – bazele creștinismului, apologetică, rugăciune și mijlocire, profeție, vindecare, eliberare, consiliere și viața creștină. Alături de cei care ne susțin, ajutăm credincioșii să se maturizeze spiritual și să fie echipați pentru a extinde Împărăția lui Dumnezeu în România.
Creștinul și societatea

Creștinul și societatea

Cu ajutorul partenerilor Alfa Omega TV, realizăm materiale relevante care să inspire creștinii pentru a fi sare și lumină la locul în care se află, să aplice principiile creștine în toate domeniile vieții: profesia, Biserica, dimensiunea socială, educația, tehnologia, banii, statul și relațiile cu cei din jur. Prin toate canalele media, încurajam atât creștinul obișnuit, cât și liderii din diverse sfere ale societății.
Înțelegerea vremurilor

Înțelegerea vremurilor

Prin Înțelegerea vremurilor, provocăm creștinii să înțeleagă, să se roage și să interpreteze din punct de vedere biblic semnificațiile știrilor zilnice. Prin producerea și difuzarea pe TV, site, Youtube și Facebook a documentare de actualitate și a știrilor Mapamond Creștin și Jerusalem Dateline, oferim perspective creștine și informații noi despre evenimente actuale, fiind o sursă credibilă de informare creștină.
Reflectarea lucrării Domnului din România

Reflectarea lucrării Domnului din România

Ca organizație de media, intrăm în contact cu multe biserici, organizații creștine și lideri care au ca scop aducerea Împărăției lui Dumnezeu în România. Acest lucru ne dă o privire de ansamblu asupra lucrării lui Dumnezeu în țara noastră. Prin producțiile noastre – emisiuni, reportaje, știri și materiale promoționale – încurajăm și reflectăm aceste mișcări, fiind martori media și parte la lucrarea lui Dumnezeu în România.

Cum s-a născut emisiunea Puterea rugăciunii | Alfa Omega în obiectiv, 21 mai 2020

download - Copie

Află povestea din spatele apariției unuia dintre programele noastre de bază. Prezentatoarea emisiunii „Puterea rugăciunii”, Mirela Pețan, descrie importanța rugăciunii și ce putem face în calitate de creștini în războiul spiritual.

Îndrăznește să te uiți în sus, cu curaj, unindu-te în rugăciune cu alți frați și surori.

Putem continua producerea emisiunii datorită susținerii unor oameni ca tine. Mulțumim!

Mare este secerișul, puțin sunt lucrătorii. Fii o lumină. Și tu poți face o schimbare. Fii parte din lucrarea Alfa Omega. Roagă-te, donează: https://alfaomega.tv/proiecte

„Puterea rugăciunii” poate fi vizionată și pe internet: https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/romania-puls-spiritual

https://alfaome

Proiectele Alfa Omega TV

Canalul Alfa Omega TV

Canalul Alfa Omega TV

Prin programele variate, canalul Alfa Omega TV prezintă Evanghelia într-un mod accesibil pentru necreștini, ajută credincioșii să se maturizeze spiritual și promovează valorile creștine în societate, fiind un mod de a face misiune prin media. Prin programele difuzate, numeroși români au fost mântuiți, eliberați, echipati, transformați și au învățat cum să trăiască după principiile lui Dumnezeu.
Emisiunile Alfa Omega TV

Emisiunile Alfa Omega TV

Pentru că românii petrec mult timp privind la televizor, credem că e vital să existe cât mai multe programe creștine, pentru evanghelizare, creștere spirituală și divertisment curat. Adesea, mesajul creștin poate fi mai bine transmis printr-un desen animat sau film, similar cu modul în care Isus a folosit pildele. De aceea, producem sau traducem sute de programe creștine anual, urmărite de zeci de mii de români.
Programe creștine pe stații TV comerciale

Programe creștine pe stații TV comerciale

Cu mult înainte de a apărea canalul Alfa Omega TV, din 1994 și până azi, distribuim lunar programe creștine la alte staţii comerciale seculare (nereligioase) de televiziune din România și Moldova. Azi, Alfa Omega TV trimite programe la peste 30 de televiziuni partenere. Este un proiect media inedit de evanghelizare și răspândire a valorilor creștine la nivelul Europei.
Revista AOTV Magazin si resurse gratuite

Revista AOTV Magazin si resurse gratuite

Credem că e important să existe materiale care abordează probleme practice, pentru a aplica valorile biblice la fiecare domeniu al vieții. Din 2011, tipărim și expediem gratuit revista Alfa Omega TV Magazin, cu programul TV și articole de viață creștină, pe teme variate. Distribuim gratuit și mii de resurse tipărite, cu o abordare practică. Publicăm și multe materiale online, pentru creșterea spirituală a creștinilor români.
Media Digitala

Media Digitala

Ducem Evanghelia și o perspectivă creștină asupra problemelor contemporane, prin publicarea a mii de resurse online pe platforme digitale variate. Două treimi din persoanele care accesează online materialele noastre multimedia au sub 45 de ani. De aceea, misiunea prin media digitală complementează eforturile depuse prin televiziune.
Proiectul evanghelistic Cartea Cărților

Proiectul evanghelistic Cartea Cărților

Din 2016, ne concentrăm pe generația tânără, investind resurse în dezvoltarea proiectului de evanghelizare pentru copii Cartea Cărților. Aventurile lui Cristi, Oana și Memo în lumea Bibliei îi expun pe copiii de azi pentru prima dată la povestirile fascinante ale Scripturii. Prin desene difuzate pe TV, prin site-ul interactiv pentru copii și evenimente evanghelistice, investim în dezvoltarea generației de mâine!
Evanghelizare

Evanghelizare

Răspândim Evanghelia 24/7 prin diverse canale media și proiecte, la mii de români de toate vârstele. Difuzăm pe Alfa Omega TV și pe 40 de televiziuni comerciale partenere programe de evanghelizare și pre-evanghelizare, derulăm campanii multimedia de știință-creaționism pentru atei. Anual, 300.000 de utilizatori unici vizitează site-ul nostru si peste 10.000 parcurg prezentarea Evangheliei. Prin media, mulți Îl descoperă pe Dumnezeu și mântuirea Lui.
Slujire și rugăciune pentru probleme

Slujire și rugăciune pentru probleme

Ca organizație de media creștină, dincolo de informare sau divertisment, ne focalizăm pe slujirea personală în rugăciune și implicarea directă în viața credincioșilor, vedem o mare nevoie mare. Anual, primim peste 5000 de cereri de rugăciune. Ne rugăm cu ei, încercăm să oferim soluții practice, să-i ajutăm, îi conectăm cu credincioși maturi sau biserici din regiunea lor, și producem resurse media care să răspundă nevoilor concrete ale oamenilor. Zeci de mii parcurg anonim materiale publicate de noi, pe teme sensibile.
Creștere spirituală și ucenicizare

Creștere spirituală și ucenicizare

Prin tematica variată abordată în materialele noastre, suntem o sursă de hrană spirituală pentru creștinii români. Difuzăm și publicăm sute de seminarii biblice, predici, emisiuni, cursuri și articole, pe TV, pe DVD, în cărți, în revista AOTV Magazin, pe site și media socială. Abordăm teme relevante – bazele creștinismului, apologetică, rugăciune și mijlocire, profeție, vindecare, eliberare, consiliere și viața creștină. Alături de cei care ne susțin, ajutăm credincioșii să se maturizeze spiritual și să fie echipați pentru a extinde Împărăția lui Dumnezeu în România.
Creștinul și societatea

Creștinul și societatea

Cu ajutorul partenerilor Alfa Omega TV, realizăm materiale relevante care să inspire creștinii pentru a fi sare și lumină la locul în care se află, să aplice principiile creștine în toate domeniile vieții: profesia, Biserica, dimensiunea socială, educația, tehnologia, banii, statul și relațiile cu cei din jur. Prin toate canalele media, încurajam atât creștinul obișnuit, cât și liderii din diverse sfere ale societății.
Înțelegerea vremurilor

Înțelegerea vremurilor

Prin Înțelegerea vremurilor, provocăm creștinii să înțeleagă, să se roage și să interpreteze din punct de vedere biblic semnificațiile știrilor zilnice. Prin producerea și difuzarea pe TV, site, Youtube și Facebook a documentare de actualitate și a știrilor Mapamond Creștin și Jerusalem Dateline, oferim perspective creștine și informații noi despre evenimente actuale, fiind o sursă credibilă de informare creștină.

 

ga.tv/alfa-omega-tv/noutati-alfa-omega/12591-cum-s-a-nascut-emisiunea-puterea-rugaciunii-alfa-omega-in-obiectiv-21-mai-2020

AFGANISTAN – ŢARA UNDE FEMEILE SE VÂND.

download - Copie

Afganistan23_ad98f6df49

Recent am dat peste un articol in The Atlantic privind un subiect parese ireal, mai ales pentru Mileniul III – o tara unde femeile sunt vandute. Faptul acesta reflecta decalajul enorm privind statutul femeii in diverse tari ale lumii, diverse culturi, traditii ori religii. E bine cunoscut ca in traditia islamica statutul femeii e precar. Dar ca femeile ar putea fi vandute in lumea islamica pentru a plati datoriile barbatilor e ceva cu totul scandalos si ingrijorator. E un exemplu grosolan de incalcare a unuia dintre cele mai fundamentale drepturi umane – dreptul la libertate si inviolabilitatea persoanei. O dovada a statutului precar al femeii in lumea islamica e Afganistanul, o tara in care aceasta practica multiseculara inca e in voga, in ciuda prezentiei trupelor occidentale acolo. Materialul de astazi a fost editat, tradus si abreviat pentru dtra de Radu Ionita, AFR Bucuresti. Ii multumim. Articolul intreg in engleza poate fi citit aici:http://www.theatlantic.com/international/archive/2013/07/in-afghanistan-fathers-barter-daughters-to-settle-drug-debts/278217/

In Afganistan: Un tata incearca sa scape de datoriile din droguri vanzandu-si ficele unor traficanti

de Fariba Nawa

Am fost in cautarea ei timp de 10 ani. Aproape ca am fost rapita in incercarea de a o gasi. Am scris o carte inspirata de aceasta intamplare, dar in seara asta am fost pe cale sa vorbesc cu ea. Degetele imi tremurau in timp ce formam numarul de telefon primit de la mama ei. Ne-am intalnit in vara anului 2003 intr-un sat prafuit din Afganistan. Darya avea ochii verzi si avea doar 12 ani, mergea la scoala si ii placea sa se joace cu piciorusele goale in nisip. Copilaria ei s-a terminat brusc atunci cand tatal ei, un dependent de droguri, a vandut-o unui contrabandist cu 34 de ani mai in varsta decat ea. Tatal ei era plin de datorii catre traficanti, iar acei traficanti erau furnizorii a 90% din cantitatea de opium din lume. A facut ceea ce toti tatii afgani fac, si-a vandut 2 din ficele sale fortandu-le sa se casatoreasca pentru a scapa de datorii, bineinteles fara acordul lor. Ficele sale au fost victimele acestei afaceri ilegale.

Trafic in opiu si femei

In ultimii 10 ani, de cand am intalnit-o pe Darya, numarul de mirese vandute traficantilor de opiu a crescut in tot Afganistanul. Mii de tinere afgane sunt date spre sclavie ca a 2-a sau chiar a 3-a sotie sau sunt trimise ca prostituate in afara granitelor. In ultimul deceniu, guvernul a incercat sa eradicheze aceasta afacere, dar a reusit doar sa inrautateasca problema. Fermierii a caror culturi au fost distruse, au preferat sa isi vanda ficele pentru a putea plati inapoi imprumuturile la traficanti. Rata de dependenta este incredibil de mare, un million de dependenti de opiu la o populatie de 30 de milioane, iar acest lucru face ca vanzarea de copii sa creasca alarmant. Cand familiile afgane dependente de opiu numai au bani pentru a se droga, ei prefera sa isi vanda ficele sau uneori chiar si fii. Doamna Parwanta, care nu si-a dorit primul nume mentionat din dorinta de securitate, a lucrat la educatia si prevenirea consumului de droguri in Afganistan timp de 3 ani. Intr-o familie, ea a descoperit ca tatal si-a vandut 3 fice pentru a-si putea hrani dependenta de droguri. “Cand un membru al familiei incepe sa abuzeze de consumul de droguri, totul de la statutul economic pana la cel social se naruie. De obicei, atunci cand tatal dintr-o familie nu mai are resurse pentru a-si hrani pofta de droguri el isi prostitueaza fata sau isi vinde copiii.”

Najibullah Quraishi, un journalist si regizor afgan, a declarat ca s-a intalnit cu peste 100 de familii care si-au vandut ficele pentru a plati traficantii. In documentarul sau din 2012 intitulat “Opium Brides” (Miresele Opiumului), arata mai multe povestiri sfasietoare a catorva fete alaturi de datoriile familiilor de fermieri atunci cand guvernul a decis sa le distruga fermele de mac. In urma retragerii truelor americane si posibilitatea reintoarcerii talibanilor in diferite parti ale Afganistanului, unii analisti prezic un alt bum al opiumului. Deja, 9 provincii care acum 2 ani declarau ca nu mai au ferme de mac, au reinceput cultivarea lui, in mare parte din cauza pretului foarte ridicat al opimului. Traficul de droguri este o afacere condusa de mafia, care infloreste in zonele violente si sarace. Multi fermieri care au revenit la cultivarea macului au declarat ca fac lucrul acesta din cauza insecuritatii si din lipsa de alte optiuni agricole.

A-ti vinde fata ca sa o casatoresti pentru a-ti achita imprumuturile, nu doar datoriile din droguri, este o practica regionala ce dateaza de secole. Aceasta practica a crescut expotential din cauza saraciei adusa de cei 30 de ani de razboi. Majoritatea fetelor traiesc la granitele tarii unde traficul este in floare. Singura optiune lasata pentru aceste fete este sa reziste pe cont propriu. Unele se sinucid. Nasima, o membra a consiliului de femei din provincia Helmand a apucat pistolul unui gardian si s-a impuscat. Altele fug si pot ajunge intr-unul din adaposturile pentru femei. Majoritatea se multumesc cu soarta lor ca proprietati ale contrabandistilor.

Povestea lui Daria

Darya, in varsta de 22 de ani a raspuns la telefon dupa ce am sunat a 6-a oara. Vocea ei era mai puternica, mai increzatoare si mult mai calma. Astepta sa o sun. Am vorbit putin despre familiile noastre, iar apoi mi-am cerut iertare ca nu am reusit sa o scap de viata pe care o traia alaturi de Haji Sufi, omul ce i-a devenit sot si tata al copiilor ei. Apoi a urmat o pauza. “Am asteptat foarte mult dupa tine sa vii sa ma scapi”, a spus ea. “Dar acesta mi-a fost destinul, m-am obisnuit deja”.

In 2003 cand m-am intalnit pentru prima data cu Darya, tatal ei Touraj a disparut pentru a nu fi vanat de traficanti. Chiar si dupa ce si-a vandut 2 din ficele sale el inca a mai ramas cu datorii. Sotul fetei celei mai mari nu a mai aparut niciodata ca sa isi ia mireasa, in schimb sotul Daryei, care mai avea deja o sotie si 8 copii vroia sa o ia din Herat la Helmand. El vorbea Pashto, iar ea vorbea Farsi. De fiecare data cand Haji Sufi venea, Darya il injura si fugea de langa el. Darya m-a cautat s-o ajut, stiind ca am alte valori si ca vin din lumea din afara. Intr-o dupa amiaza de vara am vorbit cu Sufi in timp ce Darya statea langa mine. Ea m-a apucat de haina si tremura: “Te rog nu-l lasa sa ma ia”, mi-a soptit la ureche.

A fost ultima data cand am vazut-o. A venit desculta la casa ghidului meu intreband de mine si doring sa fie salvata de o casatorie fortata. Am raportat cazul la Comisia Independenta a Drepturilor Omului Afgane, a caror membrii nu au facut nimic. Autoritatile afgane mi-au zis ca asta li se intampla la mii de fete, iar daca nu se duce cu sotul ei, mama ei si ceilalti 5 frati vor suferi consecintele.

Am scris o poveste despre ea si am publicat-o in diferite tari, iar cititorii au trimis bani pentru familia ei. Vara urmatoare am venit cu banii, dar a fost prea tarziu. Sufi a luat-o la Hermand si mama ei m-a rugat sa o aflu. Mi-a spus ca se va mutila singura, in semn de protest, un lucru comun la fetele casatorite fortat. In 2005, m-am costumat intr-o burqa cu ghidul meu si cu o poza a sotului ei in Sangine, regiunea Helmand. Am batut la diferite usi si am aratat poza lui. Simpatizantii talibanilor si-au dat seama ca vin din Occident si m-au amenintat ca ma vor inchide, dar ghidul meu i-a calmat. Nu am gasit-o pe Darya si m-am intors in SUA simtindu-ma foarte vinovata ca nu am putut opri traficarea unui copil. Darya a devenit eroina cartii mele Tara Opiumului. In timp ce imi scriam cartea am tot cautat-o din SUA sunand pe toata lumea care ar fi avut vre-o legatura cu ea. Mama ei a gasit in sfarsit un numar de telefon in Mariah, Helmand, o regiune pe care SUA o bombardase si reconstruia drumurile, liniile de telefon si scolile. Ea a fost in aceasta regiune in tot acest timp, unchiul ei dandu-mi adresa gresita. Darya traia impreuna cu 20 de rude ale sotului ei. Sotul ei impreuna cu familia lui cresteau opiu, pana ce americanii le-au confiscat fermele.

Prima mea conversatie cu Daria a fost foarte emotionanta, ca si cum as fi cunoscut-o in toti acesti ani cat a fost disparuta, nemai auzind ceva de ea de aproape 10 ani. Vorbea despre viata ei ca mama cu un mix de umor si tragedie. Se considera ghinionista, dar totusi mult mai norocoasa decat alte mirese ale opiumului care nici macar nu aveau titlul de sotii. Darya a cunoscut multe fete care au fost traficate pentru a deveni la randul lor traficanti sau prostituate. Viata Daryei a fost mai buna decat mi-am imaginat eu. Este sotia cea mai tanara a sotului si a devenit matriarha familiei. “Acum, sotul imi arata foarte mult respect”. A plans si s-a certat timp de un an cu cealalta sotie a lui Sufi. El a batut-o pentru nesupunere. Cand a incetat sa se mai revolte si si-a indeplinit atributiile, Sufi a incetat sa o mai bata. “Acum eu si cealalata sotie a lui Sufi suntem prietene.” El nu se mai culca cu ea. Darya a invatat repede Pashto dar i-a luat 4 ani pentru a ramane insarcinata. La varsta de 18 ani a avut un baiat, care a devenit motivul pentru care ea traieste. Petrece timpul facind piine intr-un cuptor de lut, gateste, spala si are grija de copilul ei. De 2 ori pe an Sufi a luat-o pe Darya sa isi viziteze mama din Herat. Tatal ei a iesit din ascunzatoare dupa ce si-a platit toate datoriile, dar inca se mai droga. Intr-una din calatoriile sale la Herat Darya si-a confruntat tatal pentru ca a vandut-o lui Sufi. “El mi-a spus ca ar trebui sa ii fiu recunoscatoare, caci Sufi are grija de mine, daca m-ar fi lasat la baietii din Herat as fi ajuns dependenta de droguri, ceea ce ar fi fost mai rau.”

Tatal ei i-a dat telefonul lui, ca gest de impacare. Darya si-a iertat tatal dar nu si fapta lui. In primul ei an de mariaj Darya nu a parasit Mariah decat pentru a face cumparaturi cu sotul ei sau pentru a se duce la doctor. Pana armata SUA nu a ajuns la ei, femeile nu se puteau duce singure sa faca cumparaturi, deoarece talibanii cereau ca ele sa fie acompaniate de un barbat.

Intr-o zi, Sufi si-a scos copilul de 18 luni afara din casa pentru a se juca langa un rau. L-a auzit pe Sufi strigand si apoi si-a vazut copilasul inecat. Copilasul a murit din cauza ca Sufi nu a avut grija de el. “Am pierdut multe, dar cea mai dureroasa pierdere a fost cand mi-am pierdut copilasul. Nu voi putea uita niciodata”, a spus ea in timp ce se ineca de plans.

Dupa moartea primului ei fiu, a mai avut un copilas pe nume Barat, care acum are 2 ani si o fiica, Zahra de 8 luni. Poate sa se plimbe in burqa cu celelalte femei din familie in voie. Acum sunt mai putine interdictii morale, dar raidurile nocturne si perchezitiile casei au fost o parte regulata a vietii ei. Trupele americane au perchezitionat casa de 5 ori in ultimii 3 ani. Darya a intalnit multe alte mirese ale opiumului in plimbarile ei in Marjah. Relatiile ei cu Sufi s-au schimbat in bine dupa ce ea i-a nascut copii. Acum el o asculta, ii arata afectiune, o lasa sa ia multe decizii, doar ca ea inca nu-l iubeste.

sursa: www.alianta-familiilor.ro

AFGANISTAN – TARA UNDE FEMEILE SE VAND

https://ardeleanlogos.wordpress.com/moralitate/afganistan-tara-unde-femeile-se-vand/

Adevarul despre … cineva

download - Copie

L-ati intalnit pretutindeni. Fiecare parc de distractii care se respecta are macar unul. Fiecare revista care-si merita pretul are si ea unul. Cel mai bun in meserie pe care-l stiu eu in Romania a fost Clenciu.

caricatura

Este vorba despre un “caricaturist”. El iti poate face, la repezeala, din doar cateva linii, o “figura” care are “ceva” din chipul tau, fara insa a te infatisa in complexitatea fizionomiei tale. Un caricaturist este un specialist al lucrurilor care ies imediat in relief, care sar in ochi, al putinelor elemente care-ti dau unicitatea pe moment.

Caricaturistul este treapta cea mai rudimentara pentru a afla “adevarul” despre cineva.

Treapta imediat superioara lui este ocupata de “portretist”. Sunt portretisti care ne-au lasat in urma adevarate capodopere. Sa amintim numai de misterioasa “Cioconda” a lui Leonardo da Vinci sau de autoportretul lui Van Gogh. Un “portret” este un studiu de personalitate. Mult mai fidel realitatii decat caricatura, portretul cere timp de pregatire si ia mult mai mult timp pentru executie. Unele portrete pot fi considerate “fotografiile” de dinaintea inventarii aparatului de fotografiat.

portret gog

Ati ghicit, o treapta superioara “portretistilor” pentru cunoasterea adevaratului chip al cuiva este “fotografia”. Multe din portrete au fost influentate de capriciile pictorului sau infrumusetate pentru “pretul” celor care le-au comandat. Fotografia nu infrumuseteaza. Ea ingheata in timp o secventa a vietii. Nici fotografia insa nu spune adevarul, tot adevarul si numai adevarul despre cineva. Exista chiar si un proverb: “Cand ajungi sa arati ca in poza de pe pasaport este timpul sa mergi la un medic …”

Imaginea statica nu poate spune totul despre adevaratul nostru chip. De aceea s-a inventat cinematograful si cutia magica cu imagini miscatoare. Dintr-o data pozele au prins viata si au inceput sa zambeasca, sa planga, sa se mire, sa imbatraneasca, sa se schimbe, sa … fie vii, asa cum este viata. Daca vrei sa cunosti adevarul despre cineva, o secventa de viata inghetata in timp este insuficienta. Omul este intr-o continua schimbare, intr-o neincetata evolutie. Se gandeste, se razgandeste, se apuca de ceva, se lasa, se apuca de altceva sau revine la ceea ce facea mai inainte. Omul are zile bune si zile rele, anii buni si anii pe care-i regreta.

Am “inventariat” aceste mijloace de fixare a imaginii pe retina memoriei noastre nu pentru a face o istorie a artei, ci pentru a ajunge la una din celebrele ilustratii ale lui Richard Wurmbrand. Ea aparea mereu in situatiile in care parerea generala despre cineva parea ca se fixase definitiv asupra unui anumit fel de a fi a lui. Oamenii il “ingropasera” sub povara unui trecut si nu-i mai dadeau voie sa iasa din el ca dintr-o inchisoare la care-l condamnasera “pe viata”. Concluzia rationamentului evreiesc a lui nenea Richard era: “Nu puneti etichete pe fiintele vii. Etichetele sunt pentru exponatele moarte din muzeu. Nu dati diagnostice definitive. Oamenii bolnavi fac tratamente si se vindeca, uneori …

Dar iata ilustratia: “Se spune ca un teritoriu intreg era terorizat de un talhar la drumul mare, un monstru care n-avea mila de nimeni si nu cruta nimic. Despica pantecele la femei, spinteca copiii si taia cu toporul capul barbatilor care i se impotriveau. Ca un semn al soartei, monstrul acesta de om avea sase degete la maini si la picioare. Regele a trimis armata sa-l prinda, dar totul a fost in zadar. Fiara cutreiera padurile si sarea de unde nu te asteptai in spatele calatorilor nenorocosi.

La o vreme, atacurile s-au imputinat, apoi au incetat cu desavarsire. Potera l-a mai cautat un timp prin vagauni, dar s-a dat batuta si ea. Monstrul disparuse.

Regele a rasuflat usurat, dar au aparut apoi alte probleme, asa cum este viata complicata a unui rege. Viata l-a obosit si pe el si a cazut intr-o deznadejde ucigatoare. Sfetnicii s-au straduit care de care sa-l sfatuiasca, doctorii s-au straduit sa-l doctoriceasca, dar regele era din ce in ce mai slab si mai chinuit de ganduri.

Cineva, un om care calatorise mult, a adus la palat vestea ca undeva, intr-un refugiu al sfintilor, s-ar afla un calugar cucernic care avea puteri magice in rugaciunile lui. I se dusese vestea in tot tinutul despre intelepciunea si bunatatea lui fara de margini. Oamenii batucisera carare pana in sihastria lui. Afland de suferinta regelui, omul nostru a spus ca n-ar fi rau ca regele sa se duca la sfantul acela si sa stea de vorba cu el. Zis si facut, ca doar asa este viata regilor, nu? Cand a ajuns in fata sihastrului si cand i-a auzit graiul bland si dulce, regele a simtit ca i se ia o povara de pe umeri, iar piatra care-i apasa inima era cat pe ce sa fie rasturnata. Au stat mult de vorba si regele se simtea din ce in ce mai bine. Intr-un sfarsit, sihastrul l-a intrebat: “Imi dai voie sa ma rog pentru tine?”

“Cum sa nu”, a raspuns regele, “mai incape vorba. Chiar te rog!”

“Vino mai aproape”, i-a spus sihastrul cel batran, “ca sa-ti pot pune mana pe crestet”.

Regele s-a apropiat si aplecat capul, numai ca … intr-o fractiune de secunda, atat cat a zburat mana calugarului de sub haina si pana spre crestetul lui, regele a putu observa cu uimire si groaza ca … mana aceea… avea … sase degete.

Exista clipe cand mostrul se intalneste cu sfantul si toate etichetarile noastre sunt demodate si depasite. Fiintele vii sunt proiecte intr-o continua miscare, trecand prin faze intermediare, pe care le leapada apoi ca pe niste gaoace temporare de crisalida

Cand vrei sa stii adevarul despre cineva, cand vrei sa-mi spui adevarul despre cineva, ce esti: un “caricaturist”, un “portretist”, un “fotograf”, un “scenarist de film” sau un om matur care stie ca-ti trebuie o viata intreaga pentru ca sa poti spune ceva despre … cineva ? 

Graba cu care unii dintre noi ne grabim sa-i etichetam pe altii drept “comunisti”, “smecheri”, “fara caracteri”, “monstrii”, pentru ca asa i-am cunoscut noi intr-o secventa de timp care ne-a inghetat pe memorie … s-ar putea sa nu spuna adevarul decat despre … noi insine.

Adevarul despre … cineva

https://ardeleanlogos.wordpress.com/moralitate/adevarul-despre-cineva/

Abuzul sexual, „la ordinea zilei” în Coreea de Nord. Mărturiile cutremurătoare dintr-un raport HRW

download - Copie

femei coreea de nord

Abuzul sexual este atât de obişnuit în Coreea de Nord încât „a ajuns să fie acceptat ca parte a vieţii de zi cu zi”, informează Human Rights Watch (HRW) într-un raport privind violenţa sexuală în acest stat care a fost publicat miercuri seară, relatează dpa şi AFP, potrivit Agerpres.

Oficiali nord-coreeni, printre care membri de partid de rang înalt, gardieni din închisori, poliţişti, procurori şi soldaţi comit abuzuri sexuale „fiind puţin preocupaţi de consecinţe”, potrivit organizaţiei care militează pentru apărarea drepturilor omului.

Temându-se de răzbunare sau dezonoarea socială, femeile raportează rareori aceste abuzuri şi autorităţile rareori investighează sau instrumentează astfel de cazuri, potrivit HRW, care susţine că a intervievat 54 de nord-coreene care au fugit din ţară din 2011 şi opt foşti oficiali nord-coreeni.

Majoritatea agresiunilor relatate HRW au avut loc când victimele erau în custodia autorităţilor sau când acestea se ocupau cu comerţul în pieţe, fiind atacate de paznici şi alţi oficiali.

Femeile în custodie puteau face foarte puţine pentru a evita abuzul sexual, întrucât orice plângere putea duce la noi pedepse, inclusiv bătăi şi muncă forţată, precizează HRW.

„În fiecare seară, femeile erau forţate să plece cu un gardian şi erau violate”, a declarat o victimă de circa 30 de ani, care a fost închisă într-un centru de detenţie frontalier.

„În fiecare seară, un gardian al închisorii deschidea celula. Stăteam foarte liniştită, ca şi cum nu aş fi observat nimic, speram că nu voi fi eu cea care este obligată să meargă cu el”, a adăugat ea.

Femeile care nu se aflau în custodie riscau să-şi pună în pericol venitul sau chiar pe ele însele, dacă erau trimise în tabere de muncă forţată.

O femeie de circa 40 de ani care vindea textile îşi aminteşte că a fost tratată ca o jucărie sexuală „la mila bărbaţilor”„Când le venea lor, paznicii din pieţe sau poliţiştii îmi cereau să merg cu ei într-o cameră goală, din exteriorul pieţei, sau într-un alt loc ales de ei”, a povestit ea.

„Se întâmplă atât de des că nimeni nu se gândeşte că e grav. Nici măcar nu-şi dau seama că suferim. Dar suntem fiinţe umane. Aşa se face că uneori plângem noaptea şi nu ştim de ce”, a mai relatat femeia.

HRW recunoaşte că cercetarea sa nu furnizează o mostră reprezentativă întrucât a fost limitată la intervievarea nord-coreencelor care au fugit din ţară.

Aceasta precizează însă că diversitatea celor care au trecut prin astfel de experienţe şi consistenţa poveştilor lor sugerează că „modelele violenţei sexuale identificate în aceste cazuri sunt obişnuite în întreaga Coree de Nord”.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/coreea-de-nord/abuzul-sexual-la-ordinea-zilei-in-coreea-de-nord-marturiile-cutremuratoare-dintr-un-raport-hrw-1024372

5 mituri despre relații existente în cultura noastră

download - Copie

09.11.2017  |    Crestinul si RELATIILE  |   1134  |   Pixabay

Pixabay

Trebuie doar să te uiți la câteva episoade dintr-un serial popular ca să îți dai seama că ceea ce spune societatea despre relații, sex și căsătorie nu seamănă deloc cu ceea ce spune Biblia despre acestea. Se pare că atracția fizică este singura cerință pentru a sări în patul cuiva. Câteodată, nici măcar atracția nu este obligatorie. Ordinea lucrurilor într-o relație nu este importantă: cunoști pe cineva, dormiți împreună, vă mutați împreună… iar mai apoi poate vine și căsătoria, însă acest lucru nu e necesar. Cultura ne prezintă aceste lucruri într-un mod foarte convingător, dar ce spun cercetările despre aceste lucruri? Sunt acești pași într-o ordine corectă sau învățăturile Bibliei despre relații sunt valabile și astăzi?

Iată cinci mituri existente în cultura noastră despre relații:

Locuitul împreună este un test bun înainte de căsătorie

S-ar putea să pară o idee bună să „vedeți cum merg treburile” și să vă mutați împreună înainte de căsătorie. Acest lucru devine din ce în ce mai comun în cultura în care trăim. Studiile arată, însă, că cuplurile care nu se mută împreună înainte de căsătorie au șanse mai mari de a rămâne împreună decât cei care fac acest lucru. Frumusețea legământului căsătoriei este siguranța că persoana cu care te căsătorești se angajează să rămână lângă tine toată viața, nu să plece când lucrurile devin grele.

Dacă „practic” cu alte persoane în prealabil, mă voi descurca mai bine după căsătorie

De obicei, practica este un lucru bun. În sport, în muzică, în artă sau chiar la locul de muncă experiența este o necesitate. Însă acest lucru nu este valabil și când vine vorba despre sexul înainte de căsătorie. Un studiu recent a arătat că persoanele care au așteptat până după căsătorie s-au declarat mai satifăcute cu 15% decât cei care și-au început viața sexuală înainte de căsătorie cu alte persoane decât soțul/ soția. Practica se începe după ce te-ai căsătorit. Nu trebuie să fii bun în pat cu oricine, trebuie să fii bun cu o singură persoană: soțul sau soția ta.

Trebuie să avem relații sexuale înainte de căsătorie pentru a vedea dacă suntem „compatibili” din acest punct de vedere

Sexul este o parte importantă a căsătoriei, însă nu este totul. Conform aceluiași studiu menționat anterior, cuplurile care au așteptat până după căsătorie au declarat că sunt cu 20% mai mulțumiți decât cei care au avut relații sexuale înainte de a merge la altar. Există multe alte aspecte care fac ca o relație să fie completă (și din punct de vedere sexual) precum încrederea, trecutul, angajamentul luat, etc. Actul fizic este doar o parte a ceva care implică nu numai corpul, ci și duhul, sufletul și mintea. Toate aceste lucruri fac ca o relație să fie împlinitoare.

Comunitatea nu este atât de importantă încât să fie luată în considerare

„Suntem noi doi împotriva lumii”, face pentru o linie cinematografică destul de romantică, dar nu este neapărat cel mai bun mod de a intra într-o căsătorie. Este o binecuvântare imensă sa fii înconjurat de familie și prieteni care încearcă să te ajute, să te îndrume și să te sprijine. Studiile arată că cuplurile care au o mulțime de prieteni și membrii ai familiei care îi susțin tind să perceapă căsătoria mai bine decât cei ale căror familii și prieteni nu sunt de acord cu relația lor.

Jumătate dintre căsnicii se termină cu divorț

Această statistică a devenit foarte răspândită în cultura noastră. Deși există multe modalități diferite de a evalua rata divorțurilor, majoritatea cercetătorilor sunt de acord că nu este la fel de simplu precum statisticile de mai sus ne face să credem. Shaunti Feldhahn a scris o carte despre statisticile privind divorțurile intitulată „Vestea bună despre căsătorie”. Ea a scris că cercetările arată că 71% dintre femei sunt încă căsătorite cu primul lor soț, iar printre cei care nu sunt încă căsătoriți sunt văduvi, nu divorțați. Cartea ei împărtășește și alte statistici încurajatoare despre căsătorie.

Dumnezeu știe că sexul este important. El l-a proiectat să fie așa. El l-a creat pentru a lega doi oameni într-un mod în care niciun alt lucru nu o poate face. Dacă Dumnezeu este Cel care a inventat sexul, căsătoria și relațiile, atunci de ce permitem culturii să ne dea sfaturi asupra acestor lucruri? De ce să nu înveți de la Cel care le-a creat? El este Tatăl căruia îi pasă suficient de noi, de aceea ne-a pus standarde privind acest domeniu. Chiar dacă cultura și vremurile se schimbă de la o zi la alta, El rămâne același.

Sursă: Moral Revolution

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/relatii/7830-5-mituri-despre-relatii-existente-in-cultura-noastra

http://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/relatii/7830-5-mituri-despre-relatii-existente-in-cultura-noastra#axzz4yc2eiEJW

https://ardeleanlogos.wordpress.com/moralitate/5-mituri-despre-relatii-existente-in-cultura-noastra/

265 de milioane de copii sunt forţaţi să lucreze. Astăzi este Ziua Mondială Împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă

download - Copie

La nivel global, se estimează că 265 de milioane de copii lucrau în 2012     (Foto: Shutterstock.com)+ZOOM

265 de milioane de copii sunt forţaţi să lucreze. Astăzi este Ziua Mondială Împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă

Galerie foto (1)

Fenomenul exploatării prin muncă afectează un număr însemnat de copii, însă este greu de monitorizat, având în vedere că folosirea copilului în gospodărie sau la muncă ţine de „normalitatea” mediului rural şi aproape nimeni nu o raportează ca abuz.

Fenomenul exploatării copilului prin muncă este foarte puţin reflectat în datele oficiale înregistrate de diferite instituţii, neexistând o monitorizare unitară a fenomenului. Astfel, date despre exploatarea copilului prin muncă există la Inspecţia Muncii, dar şi la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), fără a şti dacă situaţiile raportate de cele două instituţii se suprapun sau dacă vorbim de cazuri diferite.

Dincolo de cifrele comunicate de la nivel local către cele două instituţii centrale, mai sunt cazurile semnalate la Telefonul Copilului, dar, chiar şi aşa, fenomenul este foarte puţin identificat şi sesizat autorităţilor.

Studiul „Bunăstarea Copilului din Mediul Rural – 2012”, făcut de Fundaţia World Vision România, arată că timpul mediu petrecut de copiii din rural la muncă este de două ore, dar 13 la sută dintre minorii chestionaţi au afirmat că muncesc timp de patru ore sau mai mult pe zi.

„Munca copilului este o realitate nu doar pentru România. La nivel global, se estimează că 265 de milioane de copii lucrau în 2012 şi, oarecum surprinzător, criza economică a dus la reducerea numărului de copii care lucrează. Oricum, procentul de copii care muncesc râmane îngrijorător (16,7), dar în scădere semnificativă faţă de 2008 (19,3). Pentru România nu există, din păcate, statistici care să arate o evoluţie a numărului de copii care muncesc. Marea majoritate a statisticilor arată însă că în mediul rural sunt mai mulţi copii care muncesc decât în mediul urban, mai ales la câmp, în gospodărie şi pentru creşterea animalelor. Statisticile pot fi coroborate şi cu numărul mai mare de copii din mediul rural care abandonează şcoala. Lipsa de participare şcolară este un factor favorizant pentru implicarea copiilor în muncă”, a declarat Dana Buzducea, advocacy director la World Vision România.

România are o legislaţie complexă care să protejeze copiii de exploatare economică şi de munci grele (ratificări ale convenţiilor internaţionale – programul ILO-IPEC, legislaţie naţională cu privire la drepturile copilului şi legislaţie specifică, inclusiv prevederi în Codul Muncii), precum şi un Comitet Naţional Director pentru prevenirea şi combaterea exploatării copiilor prin muncă, dar şi Echipe Intersectoriale Locale, coordonate de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, care au ca atribuţii protejarea copiilor de exploatare economică.

„Cu toate acestea, fenomenul rămâne foarte puţin recunoscut şi subraportat”, consideră Dana Buzducea.

Potrivit ANPDCA, Comitetul Naţional Director pentru prevenirea şi combaterea exploatării copilului prin muncă (CND) are rol de coordonare şi monitorizare a programelor pentru prevenirea şi combaterea exploatării copiilor prin muncă şi nu intervine în mod direct în cazurile copiilor exploataţi prin muncă, principalele sale responsabilităţi fiind: stabilirea priorităţilor ce fac obiectul politicilor şi programelor care vizează această problematică, inclusiv zonele, sectoarele unde trebuie dezvoltate programe de acţiune şi asigurarea colaborării interministeriale. Ultima şedinţă a CND a avut loc în luna decembrie 2013.

Conform datelor centralizate la nivelul ANPDCA, în baza informaţiilor transmise de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din judeţe şi din sectoarele municipiului Bucureşti, în anul 2013 au fost înregistrate 260 de cazuri de exploatare prin muncă a copilului, mai puţin cu 230 de cazuri faţă de anul 2007, respectiv cu 217 faţă de anul 2008.

„Am senzaţia că nu se regăsesc toate cazurile. La nivel central, se adună cazuri înregistrate de DGASPC şi care ajung acolo în urma vizitelor făcute pe teren de echipele intersectoriale. Diferă modalitatea de referire şi nu am garanţia că în comunităţile mici, în care Serviciul Public de Asistenţă Socială nu funcţionează cum trebuie sau nu există, cineva poate sesiza sau identifica astfel de cazuri. Nu sunt convinsă că toate familiile au înţelgere privind identificarea cazurilor”, a declarat preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman.

Ea a precizat că, dacă un copil sub 16 lucrează la un angajator, lucrurile sunt şi mai complicate, însă a atras atenţia că minorii pot fi exploataţi şi în urma unei înţelgeri între părinţi şi alte persoane fizice, părintele putând primi bani de la o altă familie mai înstărită.

„Acest fenomen ar trebui mai atent monitorizat, mai ales în vacanţa de vară. (…) Poate ar trebui să facem o colaborare cu Inspecţia Muncii pentru controale la sezonieri. Una e ca un minor să muncească în mină, şi alta ca ajutor de ospătar. Legea delimitează când un copil are voie să fie angajat. E mult mai greu tot ce înseamnă exploatarea în cadrul familiei, pentru că sunt gospodării în care părinţii îşi iubesc copiii, dar îi pun la munci mai grele pentru că aşa s-a împământenit din generaţie în generaţie. (…) Aici trebuie delimitat: dacă îl iei să înveţe nişte deprinderi sau ce înseamnă să muncească cu toţii, e benefic, dar dacă îl pui să facă munci mult mai grele pentru vârsta lui, dacă renunţă la şcoală şi nu mai are vacanţă, atunci sigur că vorbim de exploatare. Mulţi părinţi nu sunt conştienţi că asta fac când îi folosesc în gospodărie”, a explicat Gabriela Coman.

Potrivit Codului Muncii, persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani şi poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională.

„Încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă”, prevede Codul Muncii.

În urma controalelor efectuate în anul 2013, Inspecţia Muncii a sancţionat 61 angajatori pentru folosirea forţei de muncă fără forme legale de angajare, pentru tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani.

În total, 166 de tineri care nu împliniseră 18 ani au fost depistaţi că lucrează fără forme legale de angajare. Totalul amenzilor date pentru folosirea ilegală la muncă a tinerilor cu vârste de la 15 până la 18 ani a fost de 640.000 de lei. De asemenea, au fost înregistrate 37 de infracţiuni pentru încadrarea în muncă fără respectarea condiţiilor legale de vârstă sau a regimului de muncă al minorilor.

Cele mai multe cazuri de acest fel au fost în Bihor, Bucureşti, Constanţa, Hunedoara şi Neamţ, iar minorii erau folosiţi ca forţă de muncă în special în agricultură, comerţ şi în serviciile de la spălătoriile auto.

Dincolo de dispoziţiile din Codul Muncii, Inspecţia Muncii aminteşte şi de prevederile articolului 127 din Legea 187/2012, potrivit cărora „încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă”.

La Telefonul Copilului – 116111 – au fost semnalate, în anul 2013, 177 de cazuri de exploatare prin muncă.

Directorul executiv de la Asociaţia Telefonul Copilului, Cătălina Florea, a arătat că, deşi numărul de cazuri semnalate pare mic, fenomenul este în creştere faţă de anii anteriori crizei economice, în 2007 fiind înregistrate 13 cazuri, iar în 2008, 10 cazuri.

În opinia ei, principalele cauze care duc la exploatarea prin muncă a copilului sunt sărăcia, familiile monoparentale, părinţii plecaţi în străinătate care nu susţin financiar copiii rămaşi în România şi fetele care au părăsit domiciliul familiei şi au ales să locuiască împreună cu concubinii.

Cele mai multe cazuri semnalate la Telefonul Copilului au fost din judeţele Teleorman, Maramureş, Olt, Ilfov, Prahova şi Constanţa.

Potrivit specialiştilor, printre cauzele care conduc la lipsa de recunoaştere a muncii copilului ca formă de abuz, cea mai importantă pare să fie lipsa de educaţie a populaţiei pentru a raporta astfel de cazuri.

Aceştia susţin că membrii comunităţii au prea puţine informaţii pentru a recunoaşte şi a raporta situaţii de muncă a copilului şi chiar şi atunci când admit că ştiu că un copil lucrează mai mult decât ar fi social acceptat pentru vârsta sa, membrii comunităţilor ezită să sesizeze serviciile sociale, pentru că este înrădăcinat principiul conform căruia nu este corect să te amesteci în problemele familiei şi că fiecare îşi creşte copilul cum consideră.

O altă cauză pentru care acest tip de abuz nu este raportat este lipsa resursei umane pregătite din serviciile sociale locale, în special a asistentului social cu studii superioare, şi lipsa de alocare financiară corespunzătoare pentru o bună funcţionare a Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS).

În lipsa acestui serviciu, autorităţile locale nu cunosc nici măcar cazurile de copii care muncesc sau care sunt exploataţi economic, pe care membrii comunităţii îi pot identifica uşor.

O altă cauză pentru implicarea copiilor în muncă şi exploatarea lor economică este situaţia familiei şi incapacitatea de intervenţie din partea serviciilor sociale.

„Aproape în toate cazurile, munca copiilor apare pe fondul unor probleme sociale mari cu care se confruntă familia. Mă refer aici în special la familiile care trăiesc în sărăcie extremă, cu un nivel de educaţie scăzut şi adesea afectate de alcoolism, violenţă domestică şi incapacitate de a ieşi din cercul sărăciei. Pentru aceste familii, singura formă de sprijin din partea statului sunt beneficiile sociale, deşi este un fapt recunoscut că acestea nu reuşesc decât să menţină starea de dependenţă şi în niciun caz nu reuşesc să scoată familia din sărăciei. Pe lângă sprijinul material de care au nevoie, aceste familii ar trebui să aibă acces la servicii sociale şi de educaţie pentru a reuşi să se integreze social şi să-şi dezvolte abilităţile parentale”, a mai spus Dana Buzducea.

Dincolo de amploarea fenomenului în mediul rural, specialiştii au considerat că este necesar să reglementeze şi prestarea de către copii de activităţi în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a elaborat şi pus în dezbatere publică un proiect de Hotărâre privind reglementarea prestării de către copii de activităţi în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling, prin care se stabilec condiţiile care trebuie respectate în situaţia prestării de către minori a unei activităţi de acest tip şi procedura de informare prealabilă a serviciului public de asistenţă socială.

Proiectul de act normativ este în curs de avizare, însă aprobarea lui ar putea rezolva doar parţial problema exploatării copilului prin muncă. Capacitatea de a stabili unde se termină implicarea copilului în treburile casei şi unde începe exploatarea, conştientizarea populaţiei asupra faptului că trebuie să sesizeze aceste cazuri, monitorizarea unitară, precum şi centralizarea tuturor acestor situaţii, indiferent de instituţia sau organizaţia unde s-a făcut sesizarea rămân încă probleme de rezolvat pentru reducerea fenomenului.

Organizaţia Internaţională a Muncii a declarat, încă din anul 2002, ziua de 12 iunie drept Ziua Mondială Împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă, pentru ca oamenii să conştientizeze gravitatea implicării copiilor în diferite activităţi, care sunt de fapt forme ale exploatării.

Sursa: Mediafax

 

Tag-uri: copii | exploatare | munca | abuz | copil | fenomen | folosire | mediul rural | monitorizare | normalitate |raportare | refuz | vedere