Iosua Faur: Cele mai periculoase atacuri asupra Bisericii vin dinlăuntrul propriilor ziduri — Noutati Crestine

Nu-i nimic nou sub soare. Istoria Bisericii mărturiseşte acest lucru. Nu cu multe decenii în urmă, Biserica s-a luptat cu umanismul modern, îmbrăcat în haine de erudiţie progresistă, în bătălia pentru cele mai preţioase doctrine ale credinţei. Efectele au fost multiple. Mulţi au căzut în luptă. Seminarii de renume au devenit liberale. Bisericile s-au infectat […] […]

Arhivele regale – 11. Cum se tratează depresia? (III)

download - Copie

BY BARZILAIENDAN on FEBRUARY 8, 2012 • ( 5 )

Am văzut deja că parte din tratamentul depresiei în care intrase profetul Ilie a fost odihna și alimentația corespunzătoare. Ele l-au refăcut fizic, pregătindu-l pentru marea incursiune spre muntele Horeb. Tot la Horeb s-a întâlnit și Moise cu chemarea divină (Exod 3:1-10).

Horebul reprezintă pentru evrei locul în care Dumnezeu li s-a arătat în puterea tăriei Lui și le-a dat Legea, singurii stâlpi pe care se poate sprijini o viețuire stabilă și sănătoasă. Până la Horeb, Dumnezeu nu l-a contrazis și nu a intrat într-un dialog serios cu Ilie. Numai la Horeb a început Dumnezeu să stea de vorbă iar cu slujitorul Său și să-i limpezească trăirile.

Între Horebul Sinaiului și Horebul lui Ilie există simetrii profunde, cu asemănări și deosebiri semnificative. În ambele, Dumnezeu i-a impresionat pe slujitorii Lui cu trei elemente: vânt puternic, cutremur de pământ, foc și vocea divină. Iată ambele texte:

„A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere, şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea lui Dumnezeu, şi s-au aşezat la poalele muntelui.  „Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. … Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura, şi stătea în depărtare. Ei au zis lui Moise: ,,Vorbeşte-ne tu însuţi, şi te vom asculta: dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim“ … „Domnul a zis lui Moise: ,,Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Aţi văzut că v-am vorbit din ceruri“ (Exod 19:18; 20:18-19).

„Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: ,,Ce faci tu aici, Ilie?“ El a răspuns: ,,Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!“ Domnul i-a zis: ,,Ieşi, şi stai pe munte înaintea Domnului!“ Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.  Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi supţire. Când l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stătut la gura peşterii“ (1 Regi 19:9-13).

Asemănările sunt evidente, deosebirile sunt … semnificative. Pentru că are de a face cu un slujitor aflat în suferința depresiei, Dumnezeu se limitează pe Sine și nu vine la el ca altădată prin vântul furtunii, prin foc sau prin cutremurul de pământ, ci printr-un „susur blând și subțire“ (1 Regi 19:12). Cei care tratează oameni aflați în depresie trebuie să știe și ei să facă la fel. La astfel de bolnavi nu este suficient „să-i scuturi puțin“, să le spui categoric și răspicat „Hei, lasă prostiile astea! Vino-ți în fire!“ sau să-i ameninți. Astfel de „metode“ nu vor duce niciodată la ameliorarea stării sau la vindecarea celui năpăstuit.

  1. Ce i-a spus Dumnezeu lui Ilie?
  2. În primul rând, remarcăm nu conținutul, ci tonul dialogului dintre Dumnezeu și Ilie. Nu degeaba se spune că „tonul face muzica“. O soție mi-a spus odată: „Când soțul meu începe să strige la mine, pur și simplu nu-l mai aud!“ Iar înțelepciunea proverbelor românești spune că „vorba dulce mult aduce!“
  3. În al doilea rând, Dumnezeu nu-i spune lui Ilie ceea ce i-am fi spus noi. Dumnezeu nu-i dă sfaturi și nu-l critică. Nici măcar nu-i explică! Asemenea psihologilor pricepuți de azi, Marele Medic îl face pe Ilie să vorbească, să se analizeze și să se explice.

„Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: ,,Ce faci tu aici, Ilie?“ (1 Regi 19:9)

„Iată o întrebare inutilă, veți spune. Dumnezeu n-avea nevoie să afle de la Ilie nimic. El este atotștiutor și cunoaște trecutul, prezentul și viitorul nostru. Dumnezeu ne cunoaște gândurile și pornirile inimii. Creatorul ne cunoaște mult mai bine și mai deplin decât am putea noi să ne cunoaștem vreodată!“

Aveți perfectă dreptate. Dumnezeu nu avea nevoie de această întrebare. De ea avea nevoie … Ilie. Observați că textul ne spune că Ilie a răspuns de două ori la această întrebare, de fiecare dată cu conținut identic:

„El a răspuns: ,,Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa! “ (1 Regi 19:10 și 14).

Răspunsul lui Ilie dă pe fața fixația lui bolnăvicioasă. Cuvintele lui sunt „spovedania unui suflet amărât“ (parafrazându-l pe Dostoievschi).

„Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor … Am rămas numai eu singur  … și caută să-mi ia viața.“

Aceste vorbe sunt tipice pentru un om aflat în depresie. Ilie privește în trecut și vede acțiuni pline de intenții bune, dar care n-au dus nicăieri, privește în prezent și vede eșecul de după Carmel: națiunea nu s-a pocăit cu adevărat, iar mult dorita trezire religioasă nu s-a produs. Ilie privește în viitor, dar … nu vede nimic, doar moarte.

  1. În al treilea rând, Dumnezeu îl îndeamnă pe Ilie să nu-și părăsească slujirea. Chiar dacă nu va face lucruri spectaculoase, va face lucruri importante.

Ieșirea din depresie se face prin dobândirea unui orizont nou, iar Dumnezeu îi oferă lui Ilie o nouă perspectivă asupra viitorului. Dumnezeu este mai dezamăgit decât Ilie de reacția lui Ahab și a poporului, dar asta nu înseamnă că n-are deja ceva pregătit pentru viitor! Dumnezeu, chiar și atunci când este dezamăgit, nu intră în stări de criză. El este Atotștiutor și Atotputernic, având întotdeauna la dispoziție soluții adecvate pentru toate problemele, indiferent că sunt ale Lui sau … ale noastre. Domnul Oștirilor îi poruncește lui Ilie să se întoarcă în Israel și să facă trei lucruri:

„Domnul i-a zis: ,,Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustie până la Damasc; şi când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei.  Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca prooroc în locul tău. Şi se va întâmpla că pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu; şi pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu, îl va omorî Elisei“ (1 Regi 19:15-16).

Prin acești trei oameni, Dumnezeu îi va pedepsi pe evreii din regatul de nord și-i va curăți de întinarea închinării la Baal. Așa cum vom vedea, Ilie a împlinit cele trei porunci din planul divin. Pe Elisei l-a uns profet în locul lui în mod direct, iar pe ceilalți doi i-a uns în mod indirect prin slujirea lui Elisei (2 Regi 8:7-14; 9:1-3).

Dumnezeu îi tratează apoi sentimentul cumplit de singurătate. Ilie nu avea dreptul să spună: „Am rămas numai eu singur“. Depresia îl face să vorbească așa! Cu delicatețe, Dumnezeu îi spune că mai sunt mulți oameni ca el (chiar foarte mulți), persecutați de Izabela, dar păstrați în viață prin providența divină:

„Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal, şi a căror gură nu l-au sărutat“ (1 Regi 19:18).

Cu unii dintre aceștia ne vom întâlni în capitolele următoare din dosarul lui Ahab.

Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu marchează un moment de mare criză în Israel. Iehova leapădă cele zece seminții ca întreg și se concentrează doar asupra unei „rămășițe“ de oameni credincioși. (Acesta este un concept teologic major, cu implicații profetice care ating Israelul până astăzi – Rom. 11:2-5). Într-adevăr, lucrarea lui Elisei, continuatorul lui Ilie va avea de a face doar cu astfel de indivizi, nu cu întreaga națiune.

În loc de concluzie

Lawrence O. Richards, în The Bible Reader’s Companion, p.236, abordeazî pasajul acesta despre depresia lui Ilie în felul următor:

„Cercetătorii spun că peste 50% din femeile din SUA trec periodic prin stări de depresie. Este clar că Ilie n-a fost singurul care a cochetat cu ideea morți în înturececul care s-a lăsat peste mintea lui. Ceea ce ne ajută și mai mult este faptul că, aparent, Ilie n-a avut motive ca să cadă în depresie. Ca mulți care experimentează această stare azi, Ilie a avut parte de binecuvântări multe și mari. Asta accentuează și mai mult perplexitatea unor sentimente care ar trebui „să nu fie“.  Dacă ți se întâmplă să le simți și tu, adu-ți aminte de pățania lui Ilie și de tratamentul pe care I l-a aplicat Dumnezeu.

Doctorii au ajuns la concluzia că depresia se declanșează datorită unui imbalans chimic. S-ar putea însă foarte bine ca impalansul chimic să apară din cauza depresiei. Oricare ar fi realitatea, ceea ce a făcut Dumnezeu cu Ilie ne ajută să știm și noi ce trebuie să facem. Ține minte acești pași: (1) Nu te condamna singur. Dumnezeu nu l-a condamnat pe Ilie, ci a fost gata să-I dea de mâncare și să-l pună la odihnă departe de ceilalți oameni (v.7-8), (2) Spune ce te apasă. Ilie a figit de oameni, dar Dumnezeu a venit să stea de vorbă cu el. Nu te închide în tine. Stai de vorbă cu cineva (v.10), (3) Ține minte că Dumnezeu știe să vorbească într-un mod duios și blând. Nu ți-L imagina supărat și pornit să te pedepsească (v.11), (4) Întoarce-te la ceva de făcut. Inactivitatea amplifică stările de depresie. Dumnezeu i-a dat lui Ilie ceva de făcut, ceva care să-I dea un orizont nou și un sens al utilității în planul divin (v.15-17), (5) Caută să verifici dacă ce simți este real. Ilie s-a crezut chiar singur. Dumnezeu i-a spus că mai existau o mulțime de oameni ca el. Caută să te bazezi pe fapte reale, nu pe o percepție greșită, deformată de pesimism. Lasă-I pe ceilalți să-ți arate că lucrurile stau mult mai bine decât credeai tu (v.18) Caută pe cineva cu care să stai de vorbă. Dacă nu ai pe cineva de încredere, roagă-L pe Dumnezeu să-ți scoată pe cineva în cale. Singurătatea și depresia merg adesea mână în mână (v.19-21).“

Un ton blând și liniștitor, o ocazie de spovedanie sinceră, un orizont nou cu lucruri mici de făcut și știrea că mulți alții trec prin aceleași probleme ca și el, iată ce i-a spus Dumnezeu lui Ilie ca să-l ajute să iasă din starea în care se afla.

Simbolic, începutul ieșirii profetului Ilie din starea de depresie este marcat prin expresia: „a ieșit și a stătut la gura peșterii“, iar asta s-a întâmplat numai când „pacientul Ilie“ a auzit șoapta unui „susur blând și subțire“. Textul ne spune apoi că Ilie a ascultat și „a plecat de acolo“ (1 Regi 19:19). Era drumul unui început nou, prin care Ilie va păși pe calea unor împliniri personale uimitoare, atât în domeniul natural, cât și în cel al supranaturalului. Ilie va da iar piept cu Ahab. Cuvintele lui vor pronunța sentința divină asupra acestui „cel mai rău dintre împărați“. Sub amenințarea grozavă a pedepsei, Ahab se va pocăi, iar Ilie va descoperi în Dumnezeu o dimensiune pe care nu o cunoștea, acea a … harului.

A avut dreptate Ilie să fie panicat, pesimist și prăpăstios în evaluarea situației în care ajunsese? Bineînțeles că nu! El s-a văzut nevrednic („nu sunt cu nimic mai bun decât părinții mei“) și neputincios („am rămas singur și caută să-mi ia viața!“).

Ceea ce a văzut el era însă doar un „fragment“ de realitate. Aceasta este de regulă cauza tuturor depresiilor noastre. Ilie nu știa încă măreția și dimensiunile uriașe pe care le pregătise Dumnezeu pentru slujirea lui. Marea realizare de la Carmel n-a fost ultima din lucrările pe care avea Dumnezeu să i le încredințeze. Ungerea lui Ben Hadad, ungerea lui Iehu și ungerea lui Elisei n-au fost nici pe departe cele mai mari dintre ele. Nu știm cum l-a luat Dumnezeu acasă pe Enoh, dar știm cât de spectaculos a plecat în slavă Ilie! Nciun muritor n-a intrat în istorie printr-o asemenea ascensiune:

„Pe cînd mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s’a înălţat la cer într’un vîrtej de vînt.  Elisei se uita şi striga: ,,Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!“ Şi nu l-a mai văzut“ (2 Regi 2:11).

Fiecare casă de evreu mesianic credincios așează la masă un tacâm în plus ca semn că ei îl așteaptă pe Ilie să vină iar, coborându-se din cer ca înainte mergător al Împăratului care va veni:

„Iată, vă voi trimete pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.  El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem“ (Mal. 4:5-6).

„Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: ,,Oare de ce zic cărturarii că întîi trebuie să vină Ilie?“ (Mat. 17:10-13).

Domnul Isus însuși a avut nevoie ca Ilie să fie trimis de Dumnezeu împreună cu Moise pe muntele „schimbării la față“ ca să-L întărească vorbind despre „exodul“ pe care avea să-L aibă la Ierusalim:

„Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, şi S’a suit pe munte să Se roage.  Pe cînd Se ruga, I s’a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s’a făcut albă strălucitoare.  Şi iatăcă stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie,  cari se arătaseră în slavă, şi vorbeau despre sfîrşitul Lui, pe care avea să -l aibă în Ierusalim“ (Luca 9:28-31).

Anunțurile despre viitorul descris în Apocalipsa ne lasă să întrevedem o revenire a lui Ilie ca unul din cei doi martori care vor uimi și chinui pământul cu mărturia lor:

„Voi da celor doi marturi ai mei să proorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şase zeci de zile.  Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, cari stau înaintea Domnului pământului. Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sânge, şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, oridecâteori vor voi. Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă ,,Sodoma“ şi ,,Egipt“, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate, şi vor privi trupurile lor moarte, şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt. Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei; şi îşi vor trimete daruri unii altora, pentru că aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului. Dar după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă dela Dumnezeu a intrat în ei, şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe ceice i-au văzut. Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: ,,Suiţi-vă aici!“ Şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut“ (Apoc. 11:3-12).

Depresia lui Ilie seamănă cu toate depresiile noastre. Prizonieri în închisoarea spațiu-timp, nici noi nu vedem întotdeauna destul de clar măreția planurilor pe care le are Dumnezeu cu fiecare dintre noi. Cădem în disperare pentru că ne prăbușim sub povara lui „acum și aici“. Probabil că acesta este unul din motivele pentru care revelația biblică este plină de profeții optimiste despre viitor. Dincolo de luptele și necazurile de azi, va fi un final plin de slavă. Așa se încheie majoritatea cărților profetice din Vechiul Testament.

În Noul Testament, profețiile sunt proclamate drept un mijloc de „mângâiere“ pentru depresiile noastre: „Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte“ (1 Tesal. 4:18). Cartea Apocalipsei oferă aceiași perspectivă a unui final glorios și promite celui care o citește o binecuvântare deosebită (Apoc. 1:3).

Tatăl meu obișnuia să le spună tuturor celor ce treceau prin necazuri următoarele cuvinte: „Dumnezeu ne-a rânduit să trecem „prin încercări“, dar ca să rezistăm  trebuie să privim „peste încercări“, la binecuvântările viitoare!

Viitorul creștin este „pastila minune“ care poate vindeca toate angoasele noastre contemporane. Cine adună promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu în inima lui este nu numai transformat, dar ajunge și o forță transformatoare:

„Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări.“ (Psalmul 84:6).

În anii 1980-1982 am experimentat prima și cea mai adâncă formă de depresiune din viață. Eram la Pașcani, încercând zadarnic să ajung păstor la biserica baptistă din Iași după ce Departamentul Cultelor și Securitatea de atunci au refuzat să-mi valideze diploma de absolvent al Seminarului și să-mi dea „recunoașterea“ absolut necesară pentru angajarea mea în Cultul Baptist. Am fost chemat de câteva ori la Securitate. Mi s-a explicat refuzul lor categoric („N-avem nevoie de un al doilea Brânzei în bisericile baptiste din România!“) și mi s-a spus că singura soluție ca să mă lase în pace este să plec la sora soției mele care locuia la Detroit, în America. Câțiva ani am dat târcoale Iașului, unde visam să ajung păstor încă din anul doi de Seminar. Până la urmă, așa cum m-au sfătuit, mi-am depus actele de plecare din țară. Au urmat însă alte întâlniri cu Securitatea și presiuni ca să fac angajamente pentru colaborare din străinătate. Nesiguranța, amenințările cu trimiterea într-un lagăr de muncă sub incidența celebrului decret 153 și aparent imposibila obținere a formularelor mari pentru pașapoarte m-au strâns ca într-o menghină. Tensiunea nervoasă s-a accentuat și a dat în clocot când am aflat că, după patru ani de la căsătorie, Daniela, soția mea, a rămas în sfârșit însărcinată. Ca bărbat în casă mă gândeam unde va fi stâlpul pe care vom putea să ne așezăm cuibul nostru de berze călătoare. M-am uitat zadarnic în jur, mi-am pierdut echilibrul și … m-am prăbușit în depresie. Suferința m-a dus pe la o grămadă de medici, majoritatea nepricepuți și nepregătiți să rezolve astfel de situații.

Sora Măriuța din Iași, care a experimentat depresii ani de-a rândul mi-a dat primul sfat bun: „Frate Daniel, citește psalmii lui David. Eu așa fac și am găsit „treptele“ care m-au ridicat din depresie la suprafață.“

Providențial, Dumnezeu mi-a pus apoi în mână o carte în limba franceză: „Confie a Dieu mes nerfs fatigue“ de Lechler. Am citit-o și pentru prima dată am înțeles ce se petrecea cu mine. Sfaturile acestui doctor creștin mi-au prins așa de bine că m-am hotărât să o traduc în limba română să o poată citi și alții. Astăzi o puteți citi pe Internet la această adresă (https://barzilaiendan.wordpress.com/articole-majore/nervi-obositi/).

Dumnezeu a făcut să capăt trecere înaintea unui păstor care ne-a iubit tare mult pe cei care eram în grupul „tinerilor de la Iași“: Curtis. Nims. L-am însoțit prin țară și i-am tradus predicile rostite în biserici. Ca să mă scape din strânsoarea Securității, dânsul, care era și consilier personal al președintelui Jimmy Carter în problema refugiaților, m-a trecut pe o „listă specială“, înaintată guvernului României.

Ieșirea mea din starea de depresie nu s-a petrecut însă „peste noapte“. Nici măcar primirea pașapoartelor n-a „declanșat-o“. De Rudotel, Distonocalm și Emetiral n-am scăpat cu totul decât la pensiunea „Dina“ din Roma, escala noastră în drumul spre America. La câteva zile petrecute acolo, m-am dus să le arunc la coșul de gunoi. Instinctiv, când le-am aruncat m-am uitat în coș ca să fiu sigur că au ajuns acolo. M-a bufnit imediat râsul. Așezate unele peste altele și așteptându-le să li se alăture am văzut o sumedenie de alte cutii cu Rudotel, Emetiral și Distonocalm. Nu eram eu singurul care nu le mai simțea nevoia. Când am ajuns să-l vizitez pe Dr. Curtis Nims în locuința lui de la Camarillo, California, mă simțeam deja foarte bine, gata pentru noua mea viață „americană“.

Slavă Domnului! El întotdeauna știe ce face. Depresia este trecătoare, binecuvântările sunt veșnice. Iată una dintre ele pe care vi-o las drept mesaj de încheiere:

„Căci Eu ştiu gândurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde“ (Ierem. 29:11).

https://barzilaiendan.com/2012/02/08/cum-se-trateaza-depresia-iii/

Pagina de Apologetică este realizată de Octavian C. Obeada / Pelagianismul: Religia omului firesc de Michael S. Horton

download - Copie

Pagina de Apologetică

Octavian C. Obeada Pagina de Apologetică este realizată de

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

Eroarea, într-adevăr, nu este niciodată expusă în deformarea ei goală, ca nu cumva, fiind astfel expusă, să fie deodată detectată. Aceasta însă este ornată cu şiretenie într-o haină atractivă, ca prin această formă exterioară, să o facă să apară pentru cel neexperimentat (pe cât de ridicolă pară să fie expresia) mai adevărată decât adevărul în sine” (Irineu, Împotriva Ereziilor 1.2).

Cuvântul „erezie” provine de la grecescul hairesis, care înseamnă „alegere”, sau „sciziune”. La început termenul de erezie nu purta cu sine înţelesul negativ pe care îl are acum. Dar, pe măsură ce biserica timpurie a crescut în scopul şi influenţa ei în zona Mediteraneană, diferiţi învăţători au propus idei controversate cu privire la Hristos, Dumnezeu, mântuire, şi alte teme biblice. Devenise necesar pentru biserică să determine ce era şi nu era adevărat conform Bibliei. De exemplu, Arius de Alexandria (320 d. Hr.) a învăţat că Isus era o creaţie. Era aceasta adevărat? Era aceasta important? Ulterior au apărut alte erori. Docetiştii au învăţat că Isus nu era uman. Modaliştii au negat Trinitatea. Gnosticii au negat întruparea lui Hristos. Din necesitate, biserica a fost forţată să se confrunte cu aceste erezii prin a proclama ortodoxia. Şi prin a face astfel, a adus condamnare asupra acestor erezii şi ereticii au devenit o realitate.

Articolele din acest număr:

 

 Pelagianismul în formarea şi reformarea Bisericii [pagina 1] [click aici…]
 Pelagianismul: Religia omului firesc [pagina 2] [click aici…]
 Semipelagianismul [pagina 3] [click aici…]

Pelagianismul: Religia omului firesc
de Michael S. Horton

Cicero observa la civilizaţia sa că oamenii l mulţumesc zeilor pentru prosperitatea materială, dar niciodată pentru virtutea lor, deoarece asta este a lor. Teologul de la Princeton B. B. Warfield considera pelagianismul „reabilitarea punctului de vedere păgân asupra lumii,” şi concluziona cu claritatea sa caracteristică: „Există, fundamental, doar două doctrine despre mântuire: mântuirea vine de la Dumnezeu sau mântuirea vine prin noi înşine. Prima este doctrina creştinismului obişnuit ; cealaltă este doctrina păgânismului universal.”1

Dar criticile tăioase ale lui Warfield sunt consistente şi prin martorii bisericii, tocmai de când Pelagius şi adepţii săi propovăduiau erezia. Sf. Ieronim, duhovnicul latin din secolul al patrulea, o numea „erezia lui Pitagora şi Zeno,” deoarece în general păgânismul stătea pe fundamentul convingerii că fiinţele umane au puterea lăuntrică de a se mântui. Ce a fost, aşadar, acest pelagianism şi cum a apărut?

Mai întâi, această erezie îşi are sorgintea odată cu primul cuplu omenesc, aşa cum vom vedea imediat. A fost definit şi etichetat în secolul al cincilea, când un călugăr britanic a venit la Roma. Imediat, Pelagius a fost profund impresionat de imoralitatea acestui centru al creştinismului, hotărând să reformeze moravurile clerului şi laicilor, deopotrivă. Această campanie morală necesita un mare consum de energie, dar Pelagius a găsit mulţi susţinători şi admiratori ai cauzei sale. Singurul lucru care părea să îi stea în cale era elocvenţa care venea îndeosebi de la influentul episcop african, Augustin. Augustin gândea că fiinţele umane, deoarece se nasc prin păcatul originar, sunt incapabile de a se mântui singure. În afara slavei lui Dumnezeu, este imposibil pentru o persoană să se supună sau chiar să Îl caute măcar pe Dumnezeu. Reprezentând întreaga seminţie, Adam a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Astfel a rezultat denaturarea totală a oricărei fiinţe umane, deoarece voinţele noastre sunt înlănţuite de firea noastră păcătoasă. Doar slava lui Dumnezeu, pe care El o oferă neîngrădit celor merituoşi, este creditată cu mântuirea fiinţelor omeneşti.

Prin contrast, Pelagius era condus de griji morale şi teologia sa era chibzuită să furnizeze resurse pentru îmbunătăţiri morale şi sociale. Elocvenţa lui Augustine asupra slăbiciunii  umane şi a slavei divine ar fi paralizat demersul îmbunătăţirii morale, odată ce oamenii ar fi putut păcătui fără pedepsire, fatalmente concluzionând: „Nu am de ales; sunt un păcătos.” Aşa că Pelagius a contrat tăgăduind păcatul originar. Conform lui Pelagius, Adam a fost doar un exemplu rău, ci nu părintele condiţiei noastre de păcătoşi – noi suntem păcătoşi deoarece păcătuim, nu vice versa. Mai apoi,  bineînţeles, cel de-al doilea  Adam, Isus Hristos, a fost exemplul cel bun. Mântuirea este, în principal, o problemă de urmare a exemplului lui Hristos, în loc de cel al lui Adam, în loc de a fi mutat de la damnarea şi denaturarea seminţiei lui Adam şi plasat „întru Hristos,” înveşmântat în virtutea Sa şi hărăzit cu darurile preaslăvite. Lucrul trebuincios bărbaţilor şi femeilor este  un reper moral, nu o renaştere; ca atare, Pelagius vedea izbăvirea în termeni foarte fireşti – progresul naturii umane de la comportamentul păcătos la cel sfânt, prin urmarea exemplului lui Hristos.

Într-al său Comentariu despre romani, Pelagius gândea slava ca fiind revelarea lui Dumnezeu în Vechiul şi Noul Testament, care ne luminează şi serveşte la uşurarea sfinţeniei noastre, prin oferirea de îndrumări explicite întru cucernicie şi multe exemple de urmat. Aşa că natura umană nu este irecuperabilă în păcat. Una peste alta, voinţa nu este înrobită de condiţia păcătoşeniei şi urmările ei; alegerile determină dacă cineva se supune lui Dumnezeu, fiind astfel izbăvit.

În 411, Paulinus din Milano a scos la iveală o listă de şase idei eretice din mesajul pelagian. (1) Adam a fost creat muritor şi avea să moară chiar dacă ar fi păcătuit sau nu; (2) păcatul lui Adam l-a afectat doar pe el, nu toată rasa omenească; (3) nou născuţii sunt în aceeaşi stare ca Adam înaintea decăderii lui; (4) nu prin moartea şi păcatul lui Adam este supusă morţii rasa umană, nici nu se va ridica din cauza învierii lui Hristos; (5) legea, la fel ca şi evanghelia, îngăduie intrarea în Împărăţia Cerurilor; şi (6) chiar şi înainte de venirea lui Hristos, existau oameni fără de păcat. 2 Mai mult, Pelagius şi adepţii lui negau  predestinarea necondiţionată.

Merită notat faptul că pelagianismul a fost condamnat de mai multe consilii bisericeşti decât orice altă erezie în istorie. În 412, discipolul lui Pelagius, Coelestius a fost excomunicat de Sinodul din Cartagina; Consiliile din Cartagina şi Milevis condamnau lucrarea lui Pelagius  „De libero arbitrio – Despre liberul arbitru”; papa Inocenţiu I i-a excomunicat pe Pelagius şi Coelestius, cum a făcut şi papa Zosimus. Împăratul răsăritean Theodosius al II-lea i-a alungat pe pelagieni din est în anul 430. Erezia a fost în repetate rânduri condamnată de Consiliul din Efes, in 431 şi de Al Doilea Consiliu din Orania în 529. De fapt, Consiliul din Orania a condamnat chiar şi semipelagianismul, care susţinea că slava este necesară, dar voinţa este liberă prin fire, putând alege cooperarea cu slava oferită. Consiliul din Orania i-a condamnat chiar şi pe cei ce gândeau că mântuirea poate fi obţinută prin rostirea unei rugăciuni, afirmând în schimb  (cu abundente referiri biblice) că Dumnezeu trebuie să-l trezească pe păcătos şi să-i dea harul credinţei înainte ca cineva să-L poată măcar vedea pe Dumnezeu.

Tot ce iese în afara normelor despre păcatul originar, despre dependenţa voinţei, despre nevoia de slavă chiar şi pentru a accepta darul vieţii veşnice, dar şi pentru a obţine virtutea, este considerat de întreaga biserică a fi erezie. Erezia descrisă aici se numeşte „pelagianism.”

Pelagianismul în Biblie

Cain l-a omorât pe Abel deoarece Cain se gândea să-i ofere lui Dumnezeu un sacrificiu. Cel ce a scris cartea Evrei ne spune că Abel a oferit acest sacrificiu ca anticipare a sacrificiului final, Mielul lui Dumnezeu, făcând aceasta prin credinţă mai degrabă decât prin fapte (Evr. 11). Totuşi, Cain a gândit că va fi îndreptăţit prin faptele sale. Când Dumnezeu l-a acceptat însă pe Abel în locul lui, Cain a devenit gelos. Ura sa pentru Abel se datora, probabil, în parte chiar urii faţă de Dumnezeu care refuza să accepte virtutea sa. O astfel de situaţie apăruse deja odată cu frunzele de smochin folosite de Adam şi Eva pentru a-şi acoperi goliciunea. Fugind de judecata lui Dumnezeu, acoperindu-şi ruşinea provenită din păcat – acestea sunt caracteristicile naturii umane chiar de la decădere. „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.” (Rom. 3:10-12). Dumnezeu vine către noi, dar simţul pe care îl avem asupra propriei nemernicii ne împinge să ne ascundem şi să încercăm să ne acoperim ruşinea cu măşti de tot felul.

La Turnul lui Babel, atitudinea exprimată este clar pelagiană: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul, şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului. ” De fapt, ei voiau să vadă că un atare proiect omenesc conjugat îi va asigura că nimic nu este imposibil pentru oameni (Gen 11:4). Dar Dumnezeu a dărmat ce ridicaseră, îndată ce ridicaseră construcţia către ceruri. „Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea” (v.8). Aceasta e schema: Dumnezeu face un sacrificiu, iar apoi judecă pe cei care fac propriile sacrificii pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu. Dumnezeu coboară pentru a sălăşlui printre noi, nu noi urcăm la El; Dumnezeu ne găseşte pe noi, nu noi pe El.

Poporul lui Israel se întorcea regulat la modul păgân de gândire. Dumnezeu a trebuit să le aducă aminte, ” blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!” Ieremia răspunde: „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?… Vindecă-mă, Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit; căci Tu eşti slava mea!” (Jer 17:5, 7, 9, 14). Iona a învăţat că este un drum greu acela prin care Dumnezeu mântuieşte pe acel ce vrea să-l mântuiască. Astfel că el a declarat „Mântuirea vine de la Domnul,” şi citim: „Domnul a vorbit peştelui, şi peştele a vărsat pe Iona pe pământ” (Iona 2:9-10). Regele babilonian Nebuchadnezzar a avut de-a face cu o situaţie asemănătoare, când propria încredere în sine a fost transformată în umilinţă de Dumnezeu. În cele din urmă el şi-a ridicat ochii către ceruri şi a mărturisit: „Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?”” (Dan 4:35). Mesajul e clar: Dumnezeu izbăveşte neîngrădit, la voia şi alegerea Sa, spre lauda şi slava Sa.

Găsim pelagianism şi printre fariseii din Noul Testament. Amintiţi-vă, temelia pelagianismului este că noi nu moştenim condiţia de păcătoşi de la Adam. Ne naştem neutri din punct de vedere moral, capabili de a alege calea pe care o urmăm. Păcatul este ceva ce ne afectează din exterior, astfel că dacă o persoană bună păcătuieşte, trebuie să fi fost influenţată din exterior. De asta este aşa de important, potrivit acestui tip de gândire, să se evite anturajul rău şi influenţele malefice: vor corupe o persoană altminteri bună. Această mentalitate pelagiană a pătruns în gândirea fariseilor, ca atunci când l-au întrebat pe Isus de ce nu urmează riturile iudaice. „Isus a chemat mulţimea la Sine, şi a zis: „Ascultaţi, şi înţelegeţi: Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.”” Această orientare teologică era atât de nefamiliară discipolilor, încât Isus a trebuit să reformuleze: „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om” (Mat 15:10-20). Mai apoi, Isus i-a mustrat pe farisei cu cuvinte aspre: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.” (Mat 23:25-28).

Aşadar, Isus le-a spus apoi că trebuie să fie „născuţi din duh” (Ioan 3:5). Fariseii credeau că Dumnezeu le-a dat slava Sa atunci când le-a oferit legea, şi că dacă urmau legea şi tradiţiile din bătrâni, vor fi bine văzuţi de Dumnezeu. Dar Isus le-a spus că sunt necredincioşi care trebuiau să renască, nu oameni buni care trebuie călăuziţi. „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis” (Ioan 6:44), pentru că trebuie să renaştem, „născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:13). „despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână” (Ioan 15:5, 16).

Acest mesaj era miezul mesajului apostolic, aşa cum Pavel a apărat slava lui Dumnezeu împotriva unei erezii iudaice care căuta să-L transforme pe Isus într-un oarecare alt Moise. Raportându-se la persoana şi lucrarea lui Hristos, Pavel şi ceilalţi apostoli au negat că este loc de încredere în sine în faţa lui Dumnezeu. În schimb, ştiau că noi nu avem abilitatea, libera voinţă, puterea, nici virtutea de a ne îndrepta pe noi înşine şi de a scăpa de mânia lui Dumnezeu. Trebuie să fie doar lucrarea lui Dumnezeu, a lui Hristos, altfel nu există mântuire deloc. Sigur că acea erezie iudaică care le-a făcut necazuri apostolilor a fost mai largă decât chestiunea pelagianismului, dar îndreptăţirea de sine şi autoizbăvirea stau şi pe temelia ei. Ca atare, Conciliul din Ierusalim, consemnat în Faptele 15, a fost primul conciliu care condamnă această erezie în era Noului Testament era.

Pelagianismul în istoria Bisericii

Fiecare epocă întunecată din istoria bisericii s-a datorat influenţei bolnave a centrării evangheliei pe omul „ridicat prin forţe proprii.” Atunci când Dumnezeu este văzut ca singurul autor şi împlinitor al mântuirii, există sănătate şi vitalitate. În măsura în care fiinţele omeneşti sunt privite ca agenţi ai propriei mântuiri, biserica îşi pierde puterea, deoarece Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu întru mântuire, pentru toţi cei ce cred în ea” (Rom 1:16).

De-a lungul perioadei care este popular cunoscută şi ca „epoca întunecată”, pelagianismul  nu a fost oficial sprijinit vreodată, dar era în mod sigur ceva obişnuit şi poate chiar foarte  popular şi cu tendinţe de răspândire în rândul maselor. Asta nu ar trebui să surprindă, odată ce gândind în bine despre firea noastră şi posibilităţile de îmbunătăţire a ei este o tendinţă a condiţiei noastre păcătoase. Prin firea noastră suntem toţi pelagieni. Au fost dezbateri, de pildă, în secolul al optulea, dar ele nu au avut un sfârşit fericit pentru cei ce apărau un punct de vedere strict augustinian. Odată ce pelagianismul a fost condamnat de concilii, nimeni nu a mai cutezat să apere o opinie „pelagiană”, însă semi-pelagianismul  era considerat acceptabil, prin prisma faptului că consemnările Conciliului din Orania, care condamnase  semi-pelagianismul, erau pierdute şi nu au mai ieşit la iveală până în preajma Conciliului din Trent, în secolul al şaisprezecelea.

În ajunul Reformei, au apărut noi dezbateri privind liberul arbitru şi slava. Reformiştii au beneficiat de un soi de renaştere a augustinianismului. În secolul al paisprezecelea, doi lectori din Oxford, Robert Holcot şi Arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Bradwardine, au devenit conducătorii antagonici în această luptă. Cu două secole înaintea Reformei, Bradwardine a scris „The Case of God Against the New Pelagians” (Cazul Dumnezeu împotriva Noilor Pelagieni), dar, „Holcot şi o droaie de interpreţi, mai apoi, au găsit că pledoaria lui Bradwardine din ‘cazul lui Dumnezeu’ era făcută cu costul demnităţii oamenilor.” 3 Dacă asta sună familiar, aşa şi trebuie, odată ce adevărul şi obiecţiunile corespunzătoare lui nu se schimbă niciodată. Chiar povestea arhiepiscopului ne oferă unele dedesubturi despre această dezbatere :

Nesăbuit şi nătâng faţă de înţelepciunea lui Dumnezeu, am fost înşelat de o greşeală neortodoxă, pe vremea când îmi urmam studiile filozofice. Uneori mergeam să îi ascult pe teologi discutând această chestiune [despre slavă şi liberul arbitru], iar şcoala lui Pelagius mi s-a părut cea mai aproape de adevăr. În facultatea de filozofie, rareori am auzit o referire la slavă, exceptând anumite remarci ambigue. Tot ce auzeam toată ziua  era că suntem stăpânii propriilor noastre fapte, că ne aparţine alegerea de a acţiona bine sau rău, de a avea virtuţi sau păcate şi multe altele de acest fel.” Apoi: „De fiecare dată când ascultam citindu-se din Epistolă în biserică, auzeam cum Pavel preamărea slava şi  diminua liberul arbitru – ca în cazul Romani 9, ‘Este evident că nu e o chestiune de voinţă şi efort uman, ci de îndurare divină’ iar aceste laude nenumărate la adresa slavei mă nemulţumeau, nerecunoscător cum eram.” Mai apoi însă, lucrurile s-au schimbat:

„Totuşi, chiar înainte de a mă muta la facultatea de teologie, textul menţionat a ajuns la mine ca o as rază de slavă şi, captivat de viziunea adevărului, se pare că am văzut de departe cum slava lui Dumnezeu precede toate faptele bune printr-o prioritate temporală, Dumnezeu fiind Mântuitor prin predestinare şi natura Sa. De asta îmi exprim recunoştinţa către El, care mi-a dăruit această slavă.”

Bradwardine îşi începe tratatul: „Pelagienii se opun acum întregii noastre reprezentări despre predestinare şi reprobare, încercând fie să le elimine complet, fie, cel puţin să arate că ele sunt dependente de meritele personale.” 4

Aceste referiri sunt importante, odată ce mulţi gândesc că sublinierile lui Luther din „Legătura de voinţă” şi despre Calvin ţin numeroasele sale scrieri pe acest subiect că sunt extreme, când de fapt ele erau în cadrul curentului principal al reînsufleţirii augustiniene. De fapt, mentorul lui Luther, Johann von Staupitz, era el însuşi un apărător al ortodoxiei  augustiniene împotriva noului val de pelagianism, contribuind cu tratatul lui, „Despre predestinarea eternă a omului”. „Dumnezeu a făcut legământ să îi mântuiască pe cei aleşi. Nu numai că Hristos a fost trimis ca ispăşitor pentru păcatele credinciosului, ci El şi asigură faptul că mântuirea se va împlini. Aceasta se întâmplă când ochii păcătosului sunt redeschişi de slava lui Dumnezeu, astfel că el este capabil să-L cunoască pe Dumnezeu prin credinţă. Apoi inima sa este înflăcărată, pentru că Dumnezeu îl mulţumeşte. Aceste lucruri nu sunt altceva decât slavă, izvorând din virtuţile lui Hristos. Faptele noastre nu pot face asta, nici nu ne pot aduce în starea aceasta, odată ce natura omului nu este capabilă de a cunoaşte sau vrea sau face bine. Pentru asta, omul searbăd se teme de Dumnezeu.”

Dar pentru credincios, „creştinul este drept prin îndreptăţirea de la Hristos” şi Staupitz merge mai departe pe idee, anume că această suferinţă a lui Hristos „este suficientă pentru toţi, chiar dacă nu a fost pentru toţi, ci pentru cei mulţi pentru care sângele Lui a fost vărsat.” 5 Aceasta nu a fost o afirmaţie extremă, aşa cum e considerată uneori azi, ci era cel mai obişnuit fel de a vorbi despre efectul ispăşirii: suficient pentru oricine, eficient numai pentru cei aleşi.

Altfel spus, aceşti precursori ai Reformei nu articulaseră încă o doctrină clară despre îndreptăţire prin umbrirea virtuţii lui Hristos, dar poziţia oficială a Bisericii Romane Catolice chiar şi înaintea Reformei era că slava este necesară fie şi doar pentru voinţa de a crede şi a duce o viaţă creştină. Asta nu este îndeajuns pentru evanghelişti, însă tăgăduirea acestei afirmaţii înseamnă pierderea contactului chiar şi cu mărturisirea „catolică” împărtăşită, cel puţin pe hârtie, de protestanţi şi romano-catolici.

Cum este astăzi?

Încă din vremea Iluminismului, bisericile protestante au fost influenţate de valuri succesive de raţionalism şi moralism, care făcuseră erezia pelagiană atractivă. Este fascinant, dar şi frustrant, să citeşti despre marii arhitecţi ai liberalismului modern şi cum îşi anunţă ei triumfători proiectul. Vorbele lor sunau ca şi cum ar fi fost vorba de o nouă acţiune teologică să spui că natura umană este bună, la bază, că istoria este marcată de progres, că îmbunătăţirea socială şi morală va crea fericire, pace şi dreptate. Cu adevărat, este doar o revigorare a religiei străvechi despre natura omenească. Faza raţionalistă a liberalismului vedea religia nu ca plan de mântuire, ci ca o metodă de moralitate. Vechile opinii privind păcătoşenia umană şi dependenţa de îndurarea divină erau văzute de teologii moderni ca stând în calea proiectului Iluminismului de construire a unei noi lumi, un turn care sa atingă raiul, întocmai cum Pelagius vedea învăţătura augustiniană ca împiedicând proiectul său de reformă morală.

În loc de definirea creştinismului prin prisma enunţării lucrării izbăvitoare a lui Dumnezeu prin Isus Hristos, Schleiermacher şi teologii liberali l-au redefinit ca fiind o  „trăire.” Ironic, renaşterile arminiene au împărtăşit cu Iluminismul încrederea în capacitatea umană. Acest spirit pelagian au pătruns graniţele renaşterilor la fel de mult ca şi academia din New England. Cu toate că poeţi precum William Henley ar spune-o într-un limbaj ceva mai sofisticat („I am the master of my fate, the captain of my soul” – „Sunt stăpân al soartei mele, căpitaul sufletului meu”), evangheliştii din afara acestei graniţe au adaptat acest triumf al pelagianismului în întreaga cultură.

Influenţat puternic de teologia din New Haven theology şi de A Doua Mare Deşteptare  (the Second Great Awakening) ămişcare religioasă din SUA), Charles Finney era aproape reîncarnarea din secolul al XIX-lea a lui Pelagius. Finney nega păcatul originar. „Depravarea morală este un păcat în sine, nu cauză a păcatului,” 6 şi respinge explicit păcatul originar în criticile sale din Westminster Confession (Mărturisirea din Westminster), 7 referindu-se la noţinea naturii păcătoase ca fiind „dogmă antiscripturală şi un nonsens.” 8 Potrivit lui Finney, toţi ne naştem neutri din perspectiva morală, capabili de a alege între bine şi rău. Finney argumentează folosind aceleaşi argumente precum raţionaliştii germani, iar fiindcă a fost un lider însufleţitor de succes şi un „câştigător de suflete,” evangheliştii l-au numit de-al lor. Finney credea că alegerile noastre ne fac buni sau păcătoşi. Aici Finney este mai aproape de farisei decât de Hristos, care spunea că pomul rodeşte fructele şi nu invers. Negarea de către Finney a ispăşirii prin substituţie urmează negării păcatului originar. Una peste alta, potrivit lui Pelagius, dacă despre Adam se poate zice că este agentul condamnării fără alt motiv decât că îi urmăm exemplul, atunci despre Hristos se poate zice că este agentul izbăvirii, dacă urmăm exemplul Lui. Asta fiind exact ceea ce argumentează şi Finney: „Exemplul este cea mai înaltă influenţă morală care poate fi arătată. Dacă bunăvoinţa manifestată în ispăşire nu se supune interesului păcătoşilor, cauza lor este fără nădejde.” 9 Dar cum poate exista o ” bunăvoinţa manifestată în ispăşire ” dacă ispăşirea nu este prin căinţă? Pentru aceia dintre noi care au nevoie de o ispăşire care nu doar se subordonează interesului nostru, ci răscumpără şi pedeapsa pentru egoismul nostru, „evanghelia” lui Finney, ca şi cea a lui Pelagius, are cu greu veşti îmbucurătoare.

Potrivit lui Finney, Hristos nu ar fi putut realiza supunerea pe care noi o datorăm lui Dumnezeu, odată ce nu ar fi raţional ca un om să ispăşească păcatele altora din jurul lui. Mai mult, „Dacă El s-a supus legii în locul nostru, atunci de ce se insistă asupra întoarcerii noastre la supunere ca şi condiţie sine qua non pentru izbăvirea noastră?”10 Mulţi subscriu ideii că „ispăşirea a fost răscumpărarea unei datorii, pe care noi nu o putem vedea ca legată de natura ispăşirii. Se obiectează că, dacă ispăşirea nu a fost răscumpărarea datoriei păcătoşilor, ci doar ceva de sine stătător, ea nu asigură mântuirea nimănui. E adevărat, ispăşirea de sine stătătoare nu asigură mântuirea nimănui.” 11

Mai departe, Finney neagă că renaşterea spirituală depinde de vreun har spiritual de la Dumnezeu. Nu este o schimbare produsă din exterior. „Dacă era, păcătoşilor nu li se putea cere să o facă. Nici o astfel de schimbare nu este necesară, odată ce păcătosul are toate facultăţile şi atributele fireşti necesare de a realiza o supunere desăvârşită faţă de Dumnezeu.” 12 Ca atare, „…renaşterea spirituală constă schimbarea de către păcătos a alegerii sale, a intenţiei, a preferinţei.” Aceia care insistă că păcătosul depinde de mila lui Dumnezeu susţin „cea mai abominabilă şi distructivă amăgire. E o ocară faţă de inteligenţă [a păcătosului]!”13

Despre doctrina justificării, a îndreptăţirii, Finney declară că e „o altă evanghelie,” deoarece „pentru păcătoşi a fi legal declaraţi drepţi, este imposibil şi absurd. Aşa cum deja s-a spus, nu poate fi o justificare în sensul legal sau judiciar, pe temeliile unei supuneri universale, perfecte şi neîntrerupte faţă de lege…Doctrina imputării virtuţii, ori  aceea a supunerii lui Hristos faţă de lege trecută în contul supunerii noastre, se bazează pe presupunerea cea mai falsă şi lipsită de sens” şi „reprezentarea ispăşirii ca pe un tărâm al îndreptăţirii păcătosului a fost o tristă ocazie de a-i încurca pe mulţi.” 14

De la Finney şi arminieni, evanghelismul a moştenit o mare datorie către pelagianism, ca liberalism modern receptat direct de la Iluminism. Când evangheliştii apelează la necredincios ca şi cum alegerile lui i-ar determina soarta, ei nu numai că acţionează pe baza presupunerilor arminiene, ci şi pe a celor pelagiene, respinse de biserica romano-catolică datorită tăgăduirii slavei. De câte ori se spune că necredinciosul este capabil, prin natura lui, sa l aleagă pe Dumnezeu, sau că oamenii sunt capabili să nu păcătuiască sau să atingă o stare de morală desăvârşită, se cade în pelagianism. Finney chiar a ţinut o predică intitulată „Păcătoşii nevoiţi să îşi schimbe vrerea inimii.” Când cineva aude un astfel de argument, fie el de la Iluminism (zicala lui Kant – „trebuie înseamnă pot”), ori de la Wesley, Finney sau dascălii moderni, că „Dumnezeu niciodată nu a poruncit imposibilul,” 15 el aude ecoul vorbelor lui Pelagius. Acel ce tăgăduieşte că credinţa este  un dar de la Dumnezeu nu este doar arminian sau semipelagian, ci pelagian. Chiar şi Conciliul din Trent (condamnând reformiştii) a anatemizat o astfel de tăgăduială a pelagianismului.

Când evangheliştii şi fundamentaliştii presupun că nou născuţii sunt puri până ce ating o „vârstă a responsabilităţii,” sau că păcatul este ceva situat în lumea din exterior sau într-un mediu sau anturaj păcătos care corupe individul – ei sunt practic pelagieni. Ceea ce în evanghelismul contemporan este adesea considerat „calvinism” este de fapt „augustinianism,” care îi cuprinde pe ortodocşii romano catolici şi pe luterani. Iar ceea ce în cercurile noastre este azi considerat „arminianism” e de fapt pelagianism.

Faptul că sondajele recente indică că 77% din evangheliştii de azi cred că fiinţele umane sunt bune, la bază, iar 84% dintre protestanţii conservatori cred că la mântuire „Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută pe sine” demonstrează, fără doar şi poate, că creştinismul contemporan este într-o serioasă criză. Evangheliştii conservatori „credincioşi Bibliei” nu mai pot azvârli insulte către liniile principale ideatice ale protestanţilor şi romano-catolicilor pe motiv de trădare doctrinară. Evangheliştii sunt azi cei care au îmbrăţişat afirmaţiile ereziei pelagiene. Această erezie este cea care zace la temelia acestei atât de populare psihologii (firea umană, bună la bază, este stricată de mediu), a cruciadelor politice („vom aduce o izbăvire şi o renaştere prin această campanie”) şi a creşterii evanghelismului şi bisericii sale (văzând convertirea ca pe ceva firesc, ca şi cum ai schimba o marcă de săpun cu alta şi văzând pe evanghelist sau pe pastorul antreprenor ca pe cei ce de fapt îi aduc în biserică pe cei ce pot fi izbăviţi).

În rădăcinile sale, Reforma era un atac la pelagianism şi influenţa crescândă a acestuia, care estompa traiul lui Isus pe pământ. Afirma că ” Mântuirea vine de la Domnul ” (Iona 2:9), şi că ” Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă ” (Rom 9:16). Dacă acest mesaj este ascultat, iar pelagianismul este încă o dată confruntat cu Cuvântul lui Dumnezeu, slava lui Dumnezeu va umple pământul.

Note
1. B. B. Warfield, The Plan of Salvation (Grand Rapids: Eerdmans, reprinted 1980), p. 33.
2. Taken from the entry on Pelagianism in the Westminster Dictionary of Church History.
3. Heiko Oberman, Forerunners of the Reformation (Philadelphia: Fortress, 1966), p.134.
4. Ibid., pp. 151-162.
5. Ibid., pp. 175-200.
6. Charles Finney, Finney’s Systematic Theology (Minneapolis: Bethany, 1976), p. 172.
7. Ibid., p. 177.
8. Ibid., p. 179.
9. Ibid., p. 209.
10. Ibid., p. 206.
11. Ibid., p. 213.
12. Ibid., p.221.
13. Ibid., p.226.
14. Ibid., pp. 319-323.
15. B. R. Rees, ed., The Letters of Pelagius and His Followers (Woodbridge, England: The Boydell Press, 1991), p.169.

Dr. Michael Horton este preşedintele Council of the Alliance of Confessing Evangelicals (Consiliul Alianţei Evangheliştilor Mărturisitori, şi este profesor asociat în teologie istorică la Westminster Theological Seminary din California. Dr. Horton este absolvent al Biola University (B.A.), Westminster Theological Seminary din California (M.A.R.) şi Wycliffe Hall, Oxford (Ph.D.). Printre cărţile scrise de el se numără şi Putting Amazing Back Into Grace (Revenirea uimitoare la Slavă), Beyond Culture Wars ( Dincolo de războaiele culturale), Power Religion (Religia putere), In the Face of God (În faţa lui Dumnezeu), şi cea mai recentă, We Believe (Noi credem).

Courtesy of http://www.monergism.com

sus

http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica2_sept08.htm

Strategie împotriva pandemiei: 50 de zile de carantină urmate de 30 de zile de relaxare – cercetători europeni de S.J. HotNews.ro

Miercuri, 20 mai 2020, 20:55 Actualitate | Coronavirus

Carantina Italia

Carantina Italia
Foto: Profimedia Images

Carantina strictă timp de 50 zile urmată de o lună de relaxare a măsurilor ar putea fi o strategie eficientă pentru a reduce numărul de decese cauzate de pandemia COVID-19 asigurând în același timp un anumit grad de protecție economică, afirmă oamenii de știință, potrivit CNBC.

Într-un studiu finanțat de Uniunea Europeană publicat miercuri, mai mulți cercetători din nouă țări au simulat modul în care diferite strategii de carantină influențează răspândirea coronavirusului.

Multe guverne au impus o formă de carantină pentru a preveni răspândirea COVID-19 dar autoritățile analizează acum modalitățile prin care pot fi relaxate măsurile care au un impact major asupra activității economice.

Oamenii de știință sugerează în noul raport că o abordare de alternare a măsurilor stricte de carantină cu intervale de relaxare a distanțării sociale ar fi mai eficientă decât implementarea carantinei pe termen nedefinit sau a unei strategii prea relaxate.

Testările eficiente, urmărirea contactelor și izolarea cazurilor ar trebui menținute în vigoare constant, alături de măsuri de protecție a persoanelor vulnerabile, potrivit oamenilor de știință.

Cercetătorii au modelat diferite scenarii pentru 16 țări printre care Australia, Mexic, Belgia, Africa de Sud și Nigeria.

Potrivit acestora, un scenariu care presupune un ciclu alternativ de „măsuri de suprimare” stricte pentru 50 de zile urmat de o perioadă de relaxare de 30 de zile ar reduce rata de contagiune R0 (numărul de persoane la care un individ infectat transmite, în medie, virusul) la 0,5 iar secțiile de terapie intensivă ar putea face față la numărul de cazuri în toate țările analizate.

Aceștia au definit măsurile de suprimare drept acelea în măsură să reducă mai rapid numărul de noi infecții, precum implementarea unei carantine stricte, alături de măsurile de limitare a pandemiei: practicarea distanțării sociale, respectarea regulilor de igienă, izolarea persoanelor infectate, închiderea școlilor și restricționarea adunărilor publice.

Dezavantajul ar fi că durata pandemia s-ar prelungi și ar putea dura mai mult de 18 luni, întrucât mai mulți oameni ar rămâne susceptibili contractării coronavirusului la sfârșitul fiecărui ciclu. Însă bilanțul deceselor cauzate de COVID-19 ar fi redus semnificativ în toate cele 16 țări incluse în analiză.

Într-un alt scenariu, bazat pe implementarea exclusivă a măsurilor de limitare a pandemiei timp de 50 de zile urmate de o relaxare de o lună, dar fără instaurarea unei carantine stricte, rata de contagiune R0 ar scădea la 0,8 în țările analizate.

Însă în acest model, deși ar fi eficient pentru primele trei luni, numărul de pacienți care ar necesita tratament de urgență ar depăși capacitatea secțiilor de terapie intensivă după prima perioadă de relaxare de 30 de zile iar numărul deceselor cauzate de COVID-19 ar urma să crească alarmant, potrivit cercetătorilor.

Aceștia au mai precizat că fiecare țară în parte ar trebui să decidă cât de lung să fie intervalul de restricții urmat de relaxare, în funcție de capacitatea domestică și nevoile individuale.

Oamenii de știință mai susțin că o strategie de trei luni consecutive de măsuri de suprimare ar fi cea mai rapidă metodă de a pune capăt pandemiei, majoritatea țărilor fiind capabile să reducă numărul de noi cazuri la 0 în cazul respectiv.

Însă alternarea măsurilor de suprimare stricte cu perioade de relaxare ar acorda populației intervale în care „să respire”, potrivit lui Rajiv Chowdhury, un epidemiolog la Universitatea Cambridge și conducătorul echipei care a efectuat studiul.

„Din acest motiv soluția respectivă ar putea fi mai sustenabilă, în special în țările sărace”, a declarat Chowdhury.

Citește și:

Cealaltă Cortină de Fier: de ce mor mai puțini de COVID în Europa de Est?
Pandemia COVID-19 a intrat în declin aproape peste tot la nivel mondial

Subiectele zilei

Joi, 21 Mai 2020

VIDEO Parlamentul a votat starea de alertă în România. Cum au modificat parlamentarii PSD hotărârea de Guvern / PSD: Acest parlament nu are încredere în acest Guvern și simte nevoia unui mecanism de control. Evident că vrem controlul spitalelor

Parlamentul a votat, în plenul reunit, hotărârea Guvernului privind încuviințarea stării de alertă în România. Hotărârea Cabinetului Orban a fost modificată de
citeste tot articolul
Purtarea măștii, obligatorie în toate spațiile închise și în mijloacele de transport: Excepție fac copiii sub 5 ani și persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare

Masca de protecție trebuie purtată obligatoriu, pe perioada stării de alertă, în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă,
citeste tot articolul
Cei mai buni dintre noi pleacă primii…

Iar unul dintre acești oameni buni, Stelian Chiforescu, colegul si prietenul nostru drag și partener de 28 de ani a plecat mult prea devreme dintre noi, nedrept de devreme.
citeste tot articolul
Strategie împotriva pandemiei: 50 de zile de carantină urmate de 30 de zile de relaxare – cercetători europeni

Carantina strictă timp de 50 zile urmată de o lună de relaxare a măsurilor ar putea fi o strategie eficientă pentru a reduce numărul de decese cauzate de pandemia COVID-19 asigurând în
citeste tot articolul
Eficiența și independența justiției din România, afectate de modificările legislative și presiunea politică din perioada 2017-2019 (raport CE)

Modificările legislative însemnate și presiunea politică din perioada 2017-2019 au afectat eficiența, calitatea și independența sistemului de justiție din România și, deși guvernul
citeste tot articolul
Creșterea pensiilor cu 40% din septembrie, un risc asupra sustenabilității finanțelor publice (raport CE)

Sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice din România era deja în risc înainte de apariția COVID-19, ca urmare a deficitelor mari și a creșterii semnificative prognozate
citeste tot articolul
Cei patru „cumpătați” din UE – Olanda, Austria, Danemarca și Suedia – vor prezenta propriul plan de relansare economică

Patru țări europene vor propune o alternativă la vastul plan de relansare franco-german pentru depășirea crizei generate de pandemia de coronavirus, a anunțat miercuri premierul olandez Mark Rutte,
citeste tot articolul
Povestea site-ului de 8 milioane de euro cu baze de date despre coronavirus: „Ce probabilități am să mor?” Calculatorul riscului Covid 19

Un site de 8 milioane de euro și mii de informații extrem de utile. Se numește ncov2019.live și a fost creat de un american în vârstă de 17 ani, domiciliat în statul Washington. Avi
citeste tot articolul
EFE: Cealaltă Cortină de Fier: de ce mor mai puțini de COVID în Europa de Est?

În timp ce Europa de Vest numără zeci de mii de decese cauzate de coronavirus, în partea centrală și de est a continentului pandemia pare controlată, iar viața socială își croiește
citeste tot articolul
Coronavirus în lume: Pandemia de Covid-19, în declin aproape peste tot la nivel mondial / Purtarea măștii, obligatorie în Spania, cu excepția copiilor mai mici de 6 ani

Numărul oficial de cazuri de coronavirus din lume a depășit miercuri 5 milioane, în timp ce peste 325 de persoane au murit infectate cu Sars-Cov-2, iar 1,97 milioane de pacienți au fost
citeste tot articolul
VIDEO Zeci de oameni au venit să-l vadă pe ÎPS Pimen la Suceava, deși mulți români nu-și pot vedea rudele decedate de Covid-19

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Înalt Preasfințitului Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a ajuns miercuri seară la Suceava, iar slujba religioasă a fost oficiată în
citeste tot articolul
Bujor Eugen Almășan, fost manager în industria farma, numit director interimar al Agenției Naționale a Medicamentului

Bujor Eugen Almășan, fost managing director al companiei farma Quintiles/IQVIA, a fost numit director interimar al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, instituția care
citeste tot articolul
Guvernul german a ajuns la un acord privind bailout-ul Lufthansa – Der Spiegel

Guvernul german a finalizat ultimele detalii ale pachetului de asistență financiară pentru compania Lufthansa, relatează Reuters și Der Spiegel .
citeste tot articolul
Orban: Șomajul tehnic va fi înlocuit de o măsură activă. Vom aloca până la 41,5% din salariul brut pentru fiecare angajat

Premierul Ludovic Orban a anuțat miercuri seară că pentru acele domenii în care se vor menține restricțiile, după data de 1 iunie, se va continua plata șomajului tehnic. ”Pentru toate
citeste tot articolul
Politico: Sondajele arată că europenii își pierd răbdarea față de guverne

Conducătorii europeni sunt priviți tot mai critic de alegători din cauza răspunsului lor la criza coronavirusului. În vreme ce capitalele naționale au început să pășească pe drumul complex
citeste tot articolul
Coronavirus: Suedia a înregistrat șapte zile la rând cel mai mare număr de decese pe cap de locuitor din Europa

Suedia, care a optat pentru o strategie mai relaxată pentru combaterea pandemiei de coronavirus decât majoritatea țărilor europene, a înregistrat șapte zile la rând cel mai mare
citeste tot articolul
Sezonul turistic reîncepe în Grecia pe 15 iunie / Cursele aeriene se reiau de la 1 iulie

Sezonul turistic în Grecia va reîncepe din 15 iunie, iar zborurile internaționale vor fi reluate de la 1 iulie, anunță Guvernul de la Atena, potrivit agenției Associated Press. Ministrul
citeste tot articolul
Un prinț german îndrudit cu marile case regale europene a decedat într-un accident de motocicletă

Un prinț german a murit după ce a intrat cu motocicleta sa Ducati într-un parapet pe o autostradă din Bavaria, relatează MSN .
citeste tot articolul
Un studiu japonez sugerează că o parte a populației asiatice e imunizată față de SARS-CoV-2 după infecții cu viruși înrudiți

Un studiu elaborat de Universitatea din Tokyo estimează că o parte a populației Japoniei și a altor state din Asia Orientală ar putea dispune de o protecție imunologică sporită față de noul
citeste tot articolul
Cum a câștigat bani proprietarul unui restaurant comandându-și propria pizza printr-o aplicație de livrări

Proprietarul unei pizzerii din Statele Unite a descoperit că aplicația de livrări DoorDash îi vindea mâncarea mai ieftin decât o face el, deși lui îi plătea prețul întreg
citeste tot articolul
Ivan Leko, antrenorul lui Antwerp după plecarea lui Boloni

?Clubul Antwerp a anunțat, miercuri, că croatul Ivan Leko va antrena echipa belgiană în următoarele două sezoane.
citeste tot articolul
Bancul zilei: Auzul și majorarea pensiilor

Un pensionar avea impresia că băbuța lui nu prea mai aude și se gândește să o testeze. Merge într-un colt al camerei și-i spune: – Auzi? Ne măresc pensiile!
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24008395-50-zile-carantina-30-zile-relaxare-strategie-covid-19.htm?cfnl=

Vlad Crîznic: Mulțumesc Ravi

download - Copie

Adesea mă întreabă lumea cum am ajuns să lucrez cu Ravi.

Într-o dimineață devreme din Septembrie 2007 l-am întâlnit pentru prima dată pe Ravi Zacharias. Dar povestea începe cu aproape 10 ani înainte, undeva prin 1997-1998, când Natan – colegul și prietenul meu încă din clasa întâi, mi-a dat un CD cu 71 de predici ale unui indian, cu un timbru vocal inconfundabil. Le-am devorat, apoi am început să îi caut cărțile, ca mai apoi să încep să încerc să folosesc idei și ilustrații în predicile timid rostite în duminicile când mergeam în misiune cu tinerii de la Biserica Baptistă Maranata din Arad. Acele 71 de mesaje erau deja aproape memorate. Aveam 17-18 ani.

Câțiva ani mai târziu, fiind student la teologie în anul întâi, am participat la European Leadership Forum la Sopron în Ungaria unde l-am întâlnit pe Michael Ramsden, care conducea network-ul de apologetică și evanghelizare din partea RZIM. Nu făcusem atunci legăturile dintre el și Ravi Zacharias, însă le-a făcut Michael când m-a întrebat ce și cine mă pasionează cel mai mult în lucrare, iar răspunsul meu a fost apologetica după modelul pe care îl aud la Ravi Zacharias.

Între 2005 și 2007, prietenia cu Michael s-a sudat, iar în următorii ani am călătorit la Oxford de mai multe ori pentru cursurile de apologetică de acolo. Eu însă nu îndrăzneam să visez la mai mult decât a face din lucrarea RZIM un model de urmat în România. Michael credea altfel, așa că în toamna lui 2007 cu ocazia unei vizite în US, mi-a sugerat că aș putea să îl întâlnesc pe cel pe care îl admiram de la distanță.

Tremuram din toate încheieturile deja cu o seară înainte. Încă retrăiesc momentul când, la masă fiind în restaurantul în care urma să ne întâlnim pentru micul dejun, l-am observat venind de la mașină, prin parcare, apoi intrând în restaurant și venind la masa noastră. S-a oprit să vorbească cu mai mulți oameni care l-au recunoscut, iar aștepterea mea părea veșnică…Eram cu Dora, iar emoțiile mele cred că abia mi-au dat voie să rostesc un salut anemic. Aveam doar 23 de ani, iar întâlnirea aceasta era mai mult decât îmi puteam imagina vreo dată.

Toate întrebările lui Ravi au fost despre ce mă pasionează și de ce. M-a întrebat despre ce mi se pare cel mai greu în viitorul pe care mi-l imaginez și de ce. Apoi mi-a povestit despre ce înseamnă pentru el evanghelizarea și cum și-o imaginează în 15-20 de ani. Mi-am povestit viața, iar el mi-a povestit-o pe a lui atât cât a fost relevant pentru întâlnirea noastră. După două ore care au trecut ca o clipă ne-a invitat să vizităm biroul organizației.

În drum spre mașină, Michael a schimbat câteva vorbe cu Ravi, iar apoi a venit lângă mine și mi-a șoptit: “This was your job interview. Well done. Ravi loved it, you have a job, if you would like to work with us.” Dacă aș fi știut dinainte că acela avea să fie un interviu de angajare, as fi clacat sub imperiul emoțiilor de moment. Dar Michael și Ravi au știut cum să gestioneze momentul pentru ca amintirea să fie una plăcută.

Acea dimineață a continuat cu încă câteva ore de povești și întâlniri cu viitorii mei colegi, timp în care eu încă nu puteam să înțeleg ce mi se întâmpla. Încă pot retrăi acele momente și îmi amintesc exact stilul cuceritor al lui Ravi de a înnoda o relație și de a conduce o discuție. Au urmat zeci de întâlniri, ore de discuții și implicit clădirea unei relații de ucenicie pe care nu o credeam posibilă cu un astfel de om. Nu la cât era de ocupat, și nu la cât eram și sunt eu de neînsemnat. De la lider, șef și vizionar, a devenit mentor și prieten. O binecuvântare de neimaginat și pentru care nu am suficiente cuvinte să îi mulțumesc lui și lui Dumnezeu pentru că a orchestrat totul în felul acesta.

Au trecut mulți ani, iar amintirile sunt extraordinare. Din 2007 și până azi, când mă gândesc că farmecul unui om este bunătate lui, mă gândesc la Ravi, iar când mă gândesc la cum face Dumnezeu orice lucru frumos la vremea lui, mă gândesc la ultimii 13 ani, dar încă nu pot să pun cap la cap acest verset cu vestea că Ravi nu va mai fi cu noi pentru prea multă vreme…

P.S. Am foarte puține poze cu Ravi. Nu am crezut că ar fi nevoie să am… Prima imagine este făcută la plecarea din Toronto spre Cluj, cu ocazia venirii împreună în România la Believe Cluj 2015 și câtorva întâlniri la București.

Vlad Crîznic

Directorul RZIM România

https://www.stiricrestine.ro/2020/05/18/vlad-criznic-multumesc-ravi/?

Ziua #27: Poporul Mbojos (sau Bima) din estul insulei Sumbawa

 30 zile de rugăciune, Important, Interne, Misiune, Rugăciune 30 de zile 2020 |
Augustinov Gabriela  20-05-2020 07:00:52

DESCĂRCAȚI întregul ghid în format PDF AICI!

„Săptămâna trecută am botezat-o pe mama mea!” spune Shared, o tânără femeie ce poartă o basma tradiţională sau „jilbab”. În acest sătuc, situat în estul insulei Sumbawa din Indonezia, s-a format o mişcare pentru credinţa în Hristos.

„Dumnezeu lucrează printre noi,” spune Shared. „Nu cu mult timp în urmă, existau doar 200-300 de creştini împrăştiaţi prin satele din împrejurimi. Nu prea aveam contact cu ei. Dar în ultimii cinci ani, Dumnezeu a început să arate tot mai multor oameni că Isus este mai mult decât un profet. Unii creştini ne-au venit în ajutor şi am descoperit povestirile din „Injil” (Evanghelii) despre cine este cu adevărat Isus. Nu a fost nevoie să ne schimbăm cultura sau să părăsim comunitatea. Fiecare dintre noi le spune şi celorlalţi membri ai familiei despre El”, a împărtășit Shared.

Duhul Sfânt lucrează în acest grup etnic cu o populaţie de aproximativ 800.000 de oameni, cunoscuţi ca Mbojo sau Bima. În ciuda persecuţiei de pe această insulă, aproape în întregime musulmană, numărul de credincioşi în Hristos este în creştere. Noul Testament şi filmul „Isus” au fost traduse în limba lor şi există şi programe creștine de radio disponibile pentru ei.

Majoritatea populaţiei Mbojos nu este educată, de frică că educaţia le ameninţă cultura şi religia. Această mentalitate s-a schimbat în ultimii ani, deşi cei mai mulţi sunt în continuare săraci şi îşi câştigă existenţa ca şi fermieri. Ei au aflat însă, că îl pot urma pe Hristos şi îşi pot menţine cultura intactă, pentru că Isus a venit să mântuiască oameni din fiecare naţiune, limbă şi trib.

CUM SĂ NE RUGĂM:

Rugaţi-vă ca această mişcare de credinţă pentru Isus Hristos să continue să crească şi să se maturizeze. Efeseni 3:16-19.
Rugaţi-vă ca etnicii Mbojo să căute oportunităţi de educaţie şi de muncă care să le ajute cultura să supravieţuiască în timp.
Rugaţi-vă pentru mai mulţi lucrători în Indonezia care să-l proclame pe Isus într-un mod relevant celor care nu-L cunosc, aşa cum s-a proorocit în Apocalipsa 5:9.

https://anchor.fm/
https://anchor.fm/

https://www.stiricrestine.ro/2020/05/20/30-de-zile-2020-ziua-27-poporul-mbojos-sau-bima-din-estul-insulei-sumbawa/?