Apocalipsa 8 – Distrugerea ecosistemului planetar

download - Copie

 https://youtu.be/3ZqKRulyrsw?t=210

OCTOMBRIE 30, 2019 9:32 AM / 5 COMENTARIILA APOCALIPSA 8 – DISTRUGEREA ECOSISTEMULUI PLANETAR

Ne întoarcem din sferele cerești pe pământ, reluăm timpul secvențial, cronologic și vedem că atunci când îngerul rupe cea de a șaptea pecete se dezlănțuie asupra pământului judecata celor șapte trâmbițe. Încă o dată, evenimente și acțiuni din dimensiunile sferelor cerești ascunse de noi au ca urmare evenimente catastrofale din lumea noastră.

Ele debutează într-o atmosferă solemnă, și aparent, ca răspuns la rugăciunile sfinților care au cerut răzbunare pentru sângele lor vărsat:

„Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe. Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor“ (Apoc. 8:1-4).

„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” (Apoc. 6:9-10).

„Apoi, îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ. Şi cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au pregătit să sune din ele“ (Apoc. 8:5-6).

Înainte să analizăm judecățile declanșate pe pământ de fiecare dintre cele șapte trâmbițe, aruncăm o privire de ansamblu asupra lor și vedem că ele sunt simetrice, chiar paralele, cu judecățile care vor fi declanșate pe pământ, mai târziu, de revărsarea celor șapte potire, care vor culmina cu judecarea Babilonului și cu revenirea lui Isus Christos pe pământ. Acesta este lucrul care i-a făcut pe mulți să spună că asistăm la un fel de reluare a acelorași etape, ca la tipograf, când pagina de hârtie este expusă la straturi succesive de culori din care este compusă imaginea finală.

trambite_si_potire

Intensitatea judecăților crește și se amplifică de la peceți, la trâmbițe și apoi la potire. În cadrul septadei care marchează cea de a șaptezecea săptămână finală din profeția lui Daniel, judecățile trâmbițelor au loc în prima jumătate a săptămânii, în partea dintâi a Necazului celui Mare, iar judecățile potirelor se petrec în cea de a doua jumătate, numită în altă parte „mânia lui Dumnezeu“:

„Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor“ (Apoc. 14:10; 15:7).

Slide5

Judecățile trâmbițelor se aseamănă foarte mult cu plăgile Egiptului și este normal să fie așa, pentru că asemeni faraonului de altădată, populația pământului va striga iar obraznic: „Și cine este Iehova ca să ascultăm de El?“

Ruperea celei de a șaptea peceți și sunetul primelor șase trâmbițe produc un efect dramatic:

„Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas“ (Apoc. 8:1).

Ziua Domnului

Judecățile teribile care marchează finalul istoriei și al stăpânirii lui Satan pe pământ sunt numite generic în profețiile Biblie cu termenul „Ziua Domnului“, în care Dumnezeu ia înapoi ceea ce este de drept al Lui. Am văzut deja în capitolul 5 câteva din aceste judecăți teribile. Ele au fost descrise acolo în termeni generali. Cu capitolul 8 ni se dau descrieri mult  mai precise, cu amănunte care înspăimântă. Înfruntarea dintre forțele demonice și autoritatea lui Dumnezeu va fi teribilă.

Când am ajuns la cea de a cincea pecete din capitolul 6, sute de milioane de oameni au fost deja omorâți. Cea de a șasea pecete dezlănțuie tulburări cosmice despre care s-a mai vorbit încă de pe vremea Vechiului Testament:

„Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu, pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid şi-l muşcă un şarpe! Nu va fi oare ziua Domnului întuneric, în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire? “ (Amos 5:18-20)

Am ajuns acum la cea de a șasea pecete, care, după părerea multora, cuprinde toate celelalte judecăți următoare, și cele ale trâmbițelor și cele ale potirelor, în total paisprezece judecăți.

Când a fost ruptă cea de a șaptea pecete am intrat într-o atmosferă plină de dramatism caracterizat de trei elemente: (1) tăcere, (2) tămâie, (3) trâmbițe.

Tăcerea anunță solemnitatea momentului. Până acum au vorbit îngerii și oamenii. Acum asistăm la cel mai important eveniment de la căderea lui Adam. Este ultima pecete. Nu mai este o alta! A venit sfârșitul și Dumnezeu are ultimul cuvânt, așa că tot ce este în jur tace:

„Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi sculat din locaşul Lui cel sfânt!“ (Zah. 2:13)

Este liniștea de dinaintea furtunii! Împreună cu tămâia, rugăciunile sfinților martirizați se înalță spre Dumnezeu și cer judecata celor vinovați. Acum va fi judecat cel rău. Păcatele vor fi pedepsite, iar Christos va fi înălțat înaintea tuturor. Să sune deci trâmbițele!

Judecățile trâmbițelor

Din alte texte ale Bibliei știm că pe pământ s-a înălțat deja Antichrist și și-a început teribila sa domnie. Credincioșii din poporul evreu și dintre Neamuri au fost deja masacrați. Cu o obrăznicie demonică, acest lider mondial va duce toată lumea în eroare și va lucra ca cel mai absolut dictator din istorie. Amănunte despre aceasta vom găsi în capitolele următoare din Apocalipsa.

Trâmbițele vor suna acum ca pe vremea când Iosua a cucerit Ierihonul. La cea de a șaptea trâmbiță s-au prăbușit atunci zidurile și tot la cea de a șaptea trâmbiță se va prăbuși acum tot sistemul păcătos al lumii.

Ca o primă observație efectul primelor patru trâmbițe este descris în doar șapte versete (Apoc. 8:7-13), dar efectele ultimelor două trâmbițe ocupă nu mai puțin de 50 de versete!

Primele patru sunt legate împreună și descriu distrugerea ecosistemului mondial, de care se vorbește așa de mult în ultima vreme. Dumnezeu i-a făcut omului o casă și acum i-o distruge.

Distrugerea ecosistemului planetar

Întâmplările acestea teribile trebuie luate literal, nu simbolic. Unii vor să vadă în aceste distrugeri metaforele unei judecăți politice, unei judecăți sociale, unei judecăți comerciale și a uneia economice. Astea sunt interpretări fanteziste. Astfel de judecăți vor avea loc în celelalte capitole ale Apocalipsei. Aici ni se descrie pur și simplu distrugerea mediului fizic în care-și duc oamenii existența. Dumnezeu a protejat până acum planeta și așa ceva nu s-a întâmplat, dar acum El își retrage mâna protectoare care a făcut din pământ marea excepție a cosmosului. Mai mult, El ne descopere că ecosistemul planetar n-a fost, nu este și nu va fi în administrarea noastră. Nu-l putem crea și nu-l putem distruge! Există forțe mult mai mari ca ale noastre la lucru aici. Sunt îngeri special responsabili de clima ecosistemului planetar. Patru îngeri puternici guvernează activitatea vânturilor (Apoc. 7:1) și un înger „al apelor“ este responsabil cu regimul hidrologic al lumii (Apo. 16:5)

Prima trâmbiță

„Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi au venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă“ (Apoc. 8:7)

A treia parte din ecosistemul natural este distrusă. Veriga lanțului vegetal este ruptă. Animalele nu mai au ce să mănânce, nu va mai fi lemn de construcție, pădurile care primenesc aerul vor dispare. Vor fi vremuri teribile, iar cei care se închină acum „mamei pământ“ și făpturii în locul Făcătorului ei vor fi pedepsiți aspru, împreună cu toți cei ce i-au simpatizat.

Cea de a doua trâmbiță

„Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s-a făcut sânge; şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit; şi a treia parte din corăbii au pierit“ (Apoc. 8:8-9)

Acest „munte“ nu vine din spațiul cosmic, ci cade din relieful planetei. El are înfățișarea unui vulcan imens care produce un val uriaș (țunami) în oceanele și mările lumii. El va polua apa oceanelor și va omorî a treia parte din viețuitoarele marine.

Nu, Dumnezeu nu va mai distruge pământului cu apele unui potop, dar va folosi apele ca să îngenuncheze mândria încăpățânată a omenirii. Toate orașele portuare și a treia parte din vapoarele lumii vor fi distruse. Domnul Isus a prevestit aceste lucruri în Apocalipsa mică din Evanghelia lui Luca:

„Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate“. (Mat. 21:25-26)

Dacă aveți convingerea că oamenii distrug azi planeta, așteptați să vedeți ce va fi când Dumnezeu însuși o va distruge. Cel ce a distrus grădina Edenului va distruge și ecosistemul pe care ni l-a dăruit pentru o vreme. Marile corpuri de apă sărată ale planetei vor fi afectate.

Cea de a treia trâmbiță

„Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor. Steaua se chema „Pelin” şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare“ (Apoc. 8:10-11).

Acesta este un meteorit sau o cometă („asteros“ înseamnă asteroid) care va exploda la intrarea în atmosferă și își va răspândi pe toată suprafața planetei resturile poluante. Apa dulce va fi afectată.

Lipsa apei potabile va cauza moarte peste tot. Râurile vor curge, dar apa lor va cauza moartea, lacurile vor exista, dar apa lor va fi otrăvită. Oamenii însetați se vor uita la ele, dar apele nu vor mai fi vii, ci vor fi moarte, ca Marea Moartă de astăzi. Setea lor nu va mai putea fi stinsă și vor muri pe capete, ca muștele.

Cea de a patra trâmbiță

„Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei şi noaptea, de asemenea” (Apoc. 8:12).

Ne ridicăm acum deasupra planetei și asistăm la tulburarea bolții cerești. Creatorul care a adus bezna peste egipteni și a făcut întunerec în amiaza mare la răstignirea Fiului Său pe Golgota va face ca, pentru o vreme, energia primită din spațiul cosmic de planeta noastră să se micșoreze. Asta va tulbura ciclurile biologice, ciclurile naturale și clima planetei. S-ar prea putea ca aceasta să declanșeze pe suprafața planetei vânturi și furtuni distrugătoare cu o intensitate nemaivăzută. Nu trebuie să încercăm să explicăm cum se vor întâmpla aceste lucruri și să le căutăm niște cauze „naturale“. Cel ce a făcut luminătorii planetei poate oricând să facă lumina lor mai mică sau mai mare (cum vom vedea în celelalte capitole). Și ca și cum toate cele de până acum n-ar fi fost suficiente, făpturile cerești anunță alte judecăți, mai grozave decât acestea !

„M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune!” (Apoc. 8:13).

Expresia „prin mijlocul cerului“ este unică în felul ei și foarte interesantă. Expresia originală este „cerul de mijloc“ și definește o întindere de dincolo de percepțiile noastre umane, din spațiul unor alte dimensiuni la care nu avem acces încă.

Toate aceste nenorociri descrise de primele patru trâmbițe sunt, parafrazându-l pe Domnul Isus, „doar începutul durerilor“. Pentru nașterea Împărăției viitoare vor veni și alte dureri, mai mari și mai apropiate unele de celelalte. Și asta doar pentru că oamenii n-au vrut și nu vor vrea să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu ca Domn și n-au vrut să I se închine:

Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor“ (Apoc. 9:20-21).

Dumnezeu are o îndelungă răbdare, dar nu-l lasă nepedepsit pe cel rău sau așa cum spunea un comentator biblic:

„Chiar dacă sentința dată împotriva celor răi a părut uneori că întârzie, ea s-a declanșat nimicitor.

Izabela a putut să se zbenguie în vicleșugurile ei idolatre pentru o vreme, dar caii pedepsei i-au măcinat oasele până la urmă sub copite, iar câinii au mâncat-o și i-au lins sângele ei de împărăteasă.

Lumea veche a putut să-l batjocorească pe neprihănitul Noe și a crezut că poate să-și vadă nesimțitoare de distracțiile ei păcătoase, dar a pierit atunci sub apele nimicitoare trimise să spele fața unui pământ rușinat de păcatele lor.

Legea supremă a lui Dumnezeu nu va suferi la nesfârșit nedreptatea strigătoare la cer care I s-a făcut Fiului divin în sălile tribunalului lui Pilat. Ea nu poate ignora felul în care a fost batjocorit, scuipat și torturat în curțile imperiale. Pedeapsa va veni și împlinirea ei va fi trâmbițată prin sunete care vor cuprinde toată planeta. Tot ce a fost creat pentru fericirea și desfătarea oamenilor va fi întors împotriva lor pentru că n-au dat cinste Creatorului în a cărui casă au fost sortiți să trăiască vremelnic. Cei ce n-au vrut să cunoască dragostea lui Dumnezeu vor ajunge atunci să-i cunoască mânia, iar trupurile lor moarte vor acoperi pământul“.

Pentru recapitulare, iată un tabel cu cele șapte peceți:

cele-7-peceti-copyright_3

Apocalipsa 18 – Babel, Babilon, Babilonie – biruința binelui

MARTIE 6, 2020 11:22 AM / 2 COMENTARIILA APOCALIPSA 18 – BABEL, BABILON, BABILONIE – BIRUINȚA BINELUI

Tot ce este înălțat înaintea omului trebuie să piară. Dumnezeu are ultimul cuvânt în istoria omenirii. Apocalipsa 18 descrie distrugerea Babilonului politico-economic al lui Antichrist condus de Satan însuși.

După ce unul din cei șapte îngeri a vestit căderea Babilonului religios și a stat de vorbă cu Ioan în capitolul 17, „un alt înger“ s-a coborât cu o altă solie:

„După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte, pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei şi împăraţii pământului au curvit cu ea şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei” (Apoc. 18:1-3).

Ioan (Yochanan) vede acest eveniment de pe pământ, căci scrie: „am văzut pogorându-se din cer un alt înger“. Acțiunea din capitolul 18 începe „după aceea“, adică după prăbușirea Babilonului magiei religioase din capitolul Apocalipsa 17. Strigătul „A căzut Babilonul cel mare!“ este un ecou al profeției din Isaia 21:9. Îngerul motivează decizia distrugerii Babilonului prin trei afirmații. El a ajuns:

  1. Un locaş al dracilor
  2. O închisoare a oricărui duh necurat
  3. O închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte

Cea dintâi afirmație ne spune că pe dărâmăturile Babilonului vor sta demoni (daimon). Nu va mai fi locuit de nici o ființă umană. Ideea că demonii locuiesc în locuri pustii apare și în alte locuri în Scriptură (Isaia 13:21-22; 34:14; Ieremia 9:11; 10:22; 51:37; Plângeri 5:18). Păsările necurate care îl vor locui vor fi carnivorele de pradă care se vor hrăni cu cadavrele celor morți.

Babilonul va fi reclădit

Ca să cadă trebuie mai întâi să se ridice în slavă și în putere. Prin Antichrist, Satan se va strădui să aducă lumii un climat de pace și bunăstare, o imitație a promisiunilor lui Dumnezeu pentru împărăția milenară.

Ca să fie distrus, Babilonul trebuie să existe, iar în vremea de acum, din Babilon au rămas numai niște ruine cu ziduri reconstruite pe ici pe colo de Saddam Husseim. Biblia ne vorbește despre Babilonul de pe vremea lui Nimrod și despre Babilonul de pe vremea robiei evreilor. Apocalipsa vestește însă un alt Babilon, ridicat din ruine la o stare de dominație mondială, un „hub“, un centru al comerțului mondial.

Cei familiari cu cărțile profetice ale Bibliei știu că Isaia a vestit o distrugere a Babilonului înainte ca Babilonul să fie ridicat ca imperiu mondial. În mod asemănător, Ioan ne vestește în Apocalipsa distrugerea Babilonului cel Mare, iar noi ne uităm de douăzeci de secole și vedem că Babilonul încă nu există! În nerăbdarea noastră am căutat să explicăm acest paradox spunând că Apocalipsa vorbește despre un babilon metaforic care trebuie identificat cu complexul politico economic al lumii fără Dumnezeu. Unii au zis că babilonul este Organizația Națiunilor Unite, alții cred că Babilonul este Bursa de la Londra sau Bursa de la New York. Am un prieten păstor dintr-o metropolă americană care a predicat foarte sigur de sine că Babilonul cel Mare este … America. La sfârșitul predicii, un mucalit i-a spus:
„Frate, am auzit că-ți faci bagajele“.
Contrariat, prietenul meu i-a răspuns: „Nu e adevărat, nu mă duc nicăieri. Cine ți-a spus?“
„Biblia, frate păstori, Bilia în care credeți și pe care o ascultați. Acolo scrie foarte clar: „Ieșiți din Babilon! Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!“

Lăsând la o parte astfel de „tălmăciri“ metaforice fanteziste, trebuie să credem că Babilonul va fi exact ceea ce scrie în Apocalipsa 18, o cetate extraordinar de influentă în sistemul politic și economic al lumii, un centru indispensabil pentru comerțul și bunăstarea lumii.

Pe timpul lui Isaia, Babilonul nu era decât o putere de mâna a doua. Tartorul cel mare era Asiria. Ea conducea atunci lumea. Asiria dusese în robie cele zece seminții din regatul lui Israel și tot Asiria era atunci puterea care amenința regatul lui Iuda. Asiria nu este însă decât pe locul doi în lista făcută de Dumnezeu. Pe locul întâi este, ca deobicei, Babilonul.

„Proorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoț. Ridicați un steag pe un munte gol, înălțați glasul spre ei, faceți semne cu mâna, ca să vină la porțile asupritorilor!” (Isaia 13:1-2).

Întrebarea care ne stă în minte este: „La ce nimicire a Babilonului se referă profetul Isaia? Numai la cea de pe vremea mezilor sau și la o distrugere viitoare, păstrată pentru „vremurile de la urmă”?

Isaia 13 ne spune clar că cel puțin o parte a pedepsei va fi prin poporul mezilor:

„Iată, ațâț împotriva lor pe Mezi, care nu se uită la argint, și nu poftesc aurul. Cu arcurile lor vor dobor” pe tineri, și vor fi fără milă pentru rodul pântecelor: ochiul lor nu va cruța pe copii. Și astfel Babilonul, podoaba împăraților, falnica mândrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma și Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu.

El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-și va mai întinde cortul acolo, și păstorii nu-și vor mai țărcui turmele acolo, ci fiarele pustiei își vor face culcușul acolo, bufnițele îi vor umple casele, struții vor locui acolo, și stafiile se vor juca acolo. Șacalii vor urla în casele lui împărătești pustii, și câinii sălbatici în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină, și zilele nu i se vor lungi” (Isaia 13:17-22).

Textul are însă elemente escatologice și apocaliptice care ne obligă să credem că suntem în fața unei profeții cu împliniri multiple, în care planul imediat se suprapune peste planul îndepărtat în panorama profetică. Versetul 6 pomenește despre „ziua Domnului” (]om Adonai), care poate fi orice zi aleasă de Dumnezeu pentru una din intervențiile Sale pe pământ, dar care înseamnă profetic epoca de la sfârșitul veacurilor, când Dumnezeu va pune capăt „zilei Omului” și va inaugura „Ziua Domnului”, cea mare și binecuvântată.

Ziua Domnului despre care ni se vestește în profeția din Isaia 13 este plină de descrieri apocaliptice. Iată ce citim începând cu versetul 9:

„Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie și urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu, și va nimici pe toți păcătoșii de pe el. Căci stelele cerurilor și Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, și luna nu va mai lumina.

Voi pedepsi, zice Domnul, lumea pentru răutatea ei, și pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufași, și voi doborî semeția celor asupritori. Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat, și mai scumpi decât aurul din Ofir. Pentru aceasta voi clătina cerurile, și pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oștirilor, în ziua mâniei Lui aprinse” (Isaia 13:9-13).

O astfel de pedepsire a Babilonului n-a avut loc niciodată în istoie. Ea stă să vină în capitolul 18 din Apocalipsa.

Pregătirea Babilonului

În cartea profetului Zaharia ni se spune ceva foarte interesant despre comerț și despre valea Șinear. În primele șase capitole, profetul are o serie de opt vedenii, opt anunțuri făcute despre ordinea cronologică în care va lucra Dumnezeu cu Israelul până când va instaura cu ei împărăția mesianică. Să privim cu atenție la penultima vedenie.

„Îngerul, care vorbea cu mine, a înaintat, și mi-a zis: „Ridică ochii, și privește ce iese de acolo. Eu am răspuns: „Ce este aceasta?” Și el a zis: „Iese efa.” Și a adăugat: „Aceasta este nelegiuirea lor în toată țara” (Zaharia 5:5-6).

Un coș de mărime mijlocie s-a ridicat înaintea lui Zaharia, iar conținutul lui era acoperit de un capac greu ca de plumb, de mărimea unui talant. Când Dumnezeu a dat capacul la o parte, Zaharia a văzut o femeie. „Aceasta este nelegiuirea!” a zis îngerul (versetul 8). Este clar că imaginea ne spune că Dumnezeu ține sub control nelegiuirea și nu o lasă să se manifeste în toată puterea ei. Mai mult, Zaharia vede cum femeia numită „nelegiuire” este aruncată înapoi în coș:

„Și i-a dat brânci în efă, și a aruncat bucata de plumb peste gura efei. Am ridicat ochii și m-am uitat, și iată că s-au arătat două femei. În aripile lor sufla vântul: ele aveau aripi ca ale cocostârcului. Au ridicat efa între pământ și cer. Atunci am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: „Unde duc ele efa? “ (Zaharia 5:9-10).

Răspunsul este plin de semnificație:

„El mi-a răspuns: „Se duc să-i zidească o casă în țara Șinear, ca să fie așezată acolo și să rămână pe locul ei” (Zaharia 5:11).

Unde am mai auzit noi de câmpia Șinear? În Geneza 10 – 11. „Nelegiuirea” este trimisă înapoi în locul de unde a început. Nelegiuirea este trimisă înapoi în Babilonia, în țara Șinear „ca să fie așezată acolo și să rămână pe locul ei”.

În vremea lui Zaharia, imperiul Babilonian tocmai căzuse. Iudeii se întorseseră în țara lor și se întrebau dacă venise vremea ca profețiile făcute de Isaia și Ieremia despre restaurarea împărației să se împlinească. Zaharia s-a ridicat și le-a spus din partea Domnului: „Nu încă. Nelegiuirea lumii este ținută încă sub control. Va veni însă o zi în care nelegiuirea va fi eliberată din strânsoarea divină și așezată în țara Șinear ca să se manifeste acolo. La vremea potrivită, nelegiuirea se va arăta public acolo“.

Dacă este ca profeția lui Zaharia să se împlinească, Babilonul va trebui reconstruit încă o dată și va reveni în primul plan al activităților umane. Când Dumnezeu anunță prin Isaia și prin Zaharia că cetatea Babilon va fi fi în ființă înainte de revenirea Domnului Isus și va conduce comerțul mondial trebuie să-L credem pe cuvânt. Babilonul, Babilonul cel mare, va exista iar și va fi judecat cu toată asprimea. Dumnezeu trebuie să termine ceea ce a început în cartea Genezei. Babel și Babilonul trebuiesc făcute praf.

Pericolul coabitării cu Babilonul

Imediat după solia îngerului s-a auzit un alt glas din cer:

„Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei. Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea! Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: ‘Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!’ (Apoc. 18:4-8).

Porunca separării prin care Dumnezeu le spune copiilor Lui; „Ieșiți din mijlocul lor!“ este pomenită de cîteva ori în Biblie. În Vechiul Testament ea apare în Geneza 12:1; 19:12; Numeri 16:23; Isaia 48:20; 52:11; Ieremiah 50:8; 51:6, 45; Zaharia 2:6-7.

„Fugiţi, fugiţi din ţara de la miazănoapte! zice Domnul. Căci v-am împrăştiat în cele patru vânturi ale cerurilor, zice Domnul.” Scapă, Sioane, tu care locuieşti la fiica Babilonului!“ (Zaharia 2:6-7)

Porunca separării apare și în Noul Testament:

„Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le“ (Efeseni 5:10-11).

„Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui“ (Evrei 13:13).

Coabitarea cu Babilonul va fi o mare ispită cu o deosebită forță de atracție, mai ales pentru evreii pricepuți la afaceri comerciale! Glasul ceresc este o chemare și un avertisment totodată. Cei tentați să împărtășească belșugul Babilonului vor gusta și belșugul de pedeapsă divină care se va vărsa asupra cetății. După cum Sodoma și Gomora n-au fost distruse până ce n-a fost scos de acolo neprihănitul Lot, nici Babilonul nu va fi distrus până ce copiii lui Dumnezeu nu vor ieși de acolo! Ce mare har!

Babilonul numărul trei va păstra ceva din strălucirea „capului de aur“ din vedeniile profetului Daniel. În timp ce Imperiul Roman a ocupat o arie de aproximativ 5.000.000 km pătrați stăpânind peste aproximativ 20% din populația lumii de atunci, Imperiul Babilonian a ocupat o suprafață de 35.000.000 km pătrați stăpânind peste aproximativ 44% din populația lumii de atunci.

Așezat în buricul pământului între platformele economice ale Asiei și platformele comerciale ale Europei și Africii, Babilonul va fi un centru nodal pentru toate tranzacțiile lumii. Citiți descrierile făcute de cei care bocesc distrugerea cetății ca să vă dați seama de enorma importanță economică pe care o va avea. În cuvintele Apocalipsei întrevedem parcă acțiunile unei Burse Mondiale, ale unei Case Mondiale de comerț și ale unei Bănci Mondiale:

„Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa:  marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subţire, de purpură, de mătase şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmură; nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor. Şi roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine şi nu le vei mai găsi.
Cei ce fac negoţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui şi vor zice: ‘Vai! vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!’ (Apoc. 18:11-17a).

Distrugerea babilonului va afecta și comerțul maritim:

„Şi toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare stăteau departe şi, când au văzut fumul arderii ei, strigau: ‘Care cetate era ca cetatea cea mare?’ Şi îşi aruncau ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: ‘Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!’ (Apoc. 18:17b-19).

Distrugerea Babilonului

Distrugerea Babilonului va fi rapidă și totală. Informațiile date în Apocalipsa ne spun că va fi distrus în urma marelui cutremur amintit în Apocalipsa 16:19

„Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.  … şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.“ (Apoc. 16:18-19).

A doua cauză va fi focul „va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare“. Regiunea este bogată în bitum și petrol așa că nu este greu de imaginat un incendiu teribil:

18-babilon-burning

„Tocmai pentru aceea într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci. Ei vor sta departe de frică să nu cadă în chinul ei şi vor zice: ‘Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!’“ (Apoc. 18:8-10).

Descrierea se potrivește cu profeția făcută de Isaia:

„Şi astfel, Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie a caldeenilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu“ (Isaia 13:19).

A treia cauză a distrugerii va fi prăbușirea sub scoarța pământului. Va fi probabil o scufundare într-o baie de foc a unei pungi petroliere:

„Atunci, un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare şi a zis: „Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit!“ (Apoc. 18:21).

18_MILSTONE-ANGEL

Cuvintele îngerului sunt un ecou al unei profeții din cartea lui Ieremia:

„Ieremia a scris într-o carte toate nenorocirile care aveau să vină asupra Babilonului, toate cuvintele acestea scrise asupra Babilonului. Ieremia a zis lui Seraia: „Când vei ajunge la Babilon, vezi să citeşti toate cuvintele acestea şi să zici: ‘Doamne, Tu ai spus că locul acesta are să fie nimicit şi că n-are să mai fie locuit nici de oameni, nici de dobitoace, ci are să ajungă un pustiu pentru totdeauna.’ Şi când vei isprăvi citirea cărţii acesteia, să legi de ea o piatră şi s-o arunci în Eufrat şi să zici: ‘Aşa va fi înecat Babilonul şi nu se va mai ridica din nenorocirile pe care le voi aduce asupra lui; vor cădea sleiţi de puteri!’ ” (Ieremia 51:60-64).

Dumnezeu însuși va pedepsi Babilonul! Nu o armată ostilă îi va produce căderea, ci mâna Celui Atotputernic o va arde, îi va reduce clădirile la praf și moloz și o va probuși în adânc. Cel care s-a pogorât odinioară la turnul Babel să oprească progresul și să împiedice reintegrarea în sferele cerești cu ajutorul fințelor demonice, va veni s-o mai facă încă o dată. Blestemul rostit la turnul Babel n-a fost revocat niciodată și tot așa de parmenentă va fi și rostirea împotriva Babilonului numărul trei:

„Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai-marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta şi pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ” (Apoc. 18:22-24).

Ca „scaun de domnie al lui Satan“, Babilonul va fi distrus nu numai pentru uciderea sfinților lui Dumnezeu, ci pentru toți cei care au fost omorâți vreodată în istorie. Satan este cel care a adus moartea și uciderea în ecosistemul terestru:

„Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr“ (Ioan 8:44).

„Babilonul, „șarpele inelat“ care a râvnit la „poarta cerului“, vicleanul strecurat în paradis să-i ispitească pe primii doi oameni ca să-i despartă de Dumnezeu și să-i aducă sub stăpânirea lui va fi încă o dată înfrânt. Cel ce i-a zdrobit capul la Cruce are tot dreptul și toată puterea ca s-o facă.

Apocalipsa 18 se încheie cu cântări de jale.

Gata! Pe pământ, petrecerea s-a terminat! În cer, Apocalipsa 19 începe cu cântece de bucurie. Acolo, petrecerea abia începe. Toată lumea se pregătește de … nuntă!

Apocalipsa 8 – Distrugerea ecosistemului planetar

https://scripturile.wordpress.com/?s=Apocalipsa+8&submit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.