Misiunea Betania  Ana Gabriela Olaru aug 08 2008

download - Copie

Misiunea Betania

 

Ana Gabriela Olaru Pagina Proiectului Betania este realizată de

 Ana Gabriela Olaru

Coordonatoare Proiect Betania

Centru de zi Betania

În trecut persoanele în vârstă erau foarte respectate. În această privinţă, poetul latin Ovidiu scria: „Mare era odinioară respectul faţă de capul cărunt”. Cu câteva secole mai înainte, poetul grec Focilides dădea îndemnul: „Respectă părul alb: oferă-i bătrânului înţelept acele omagii pe care i le acorzi tatălui tău”.

Dar astăzi? Constatăm că la puţine popoare bătrâneţea este stimată şi pusă în valoare; în schimb, la altele este marginalizată din cauza unei mentalităţi care pune pe primul loc folosul imediat şi productivitatea omului. Datorită acestei atitudini, aşa-numita vârstă a treia sau a patra, este adesea subapreciată, iar bătrânii înşişi sunt determinaţi să se întrebe dacă existenţa lor mai este încă utilă.

Bătrâneţea este, firesc, vârsta la care se pune cel mai adesea problema îngrijirilor. Uneori, bătrâneţea în sine este o boală. Nevoia de a asigura îngrijiri demne pentru această categorie este absolut evidentă şi va fi mai pregnantă în viitorul apropiat, căci se estimează că peste jumătate din populaţia ţării va fi reprezentată de vârstnici. Cât suntem de pregătiti să facem faţă valului de nevoi privind aceste îngrijiri, inclusiv îngrijirile paleative, ale pacientului vârstnic?

Venim în intâmpinarea nevoilor seniorilor şi dorim înfiinţarea unui Centru de zi şi a unui Cămin Rezidenţial.

Opinii referitoare la deschiderea Centrului de zi/ Centru Rezidenţial:

“Laudabila initiativa cu centru de zi! Imi place la Betania.M-am bucurat mult de cate ori am putut sa particip la intalaniri”(f.n.)

“…cei care se simt singuri au nevoie de incurajare, au nevoie sa li se dovedeasca ca mai sunt de folos societatii ,sa aiba unele indeletniciri placute si neobositoare”(voluntara 82 ani)

“Se pot asocia grupuri programate pentru lucrari de intretinere a spatiului inconjurator centrului” (beneficiara-79 ani)

“Persoanele in varsta au nevoie de multa dragste si comunicare”(L. 43 ani)
“..le vom cunoaste nevoile mai usor..”(f.n.)

”Si aici văd pe litoral autobuze cu persoane în vârstă şi cu lucrători sociali care îi ajută să coboare din autobuz, le face loc la mese şi le cumpără peşte şi cartofi, şi apoi le ia câte o îngheţată şi stau puţin la ocean şi apoi urcă ar în autobuz şi.. acasă! Asta se întâmpăa o dată pe săptămână sau poate chiar la 2 săptămâni” (S.- Australia)

“Numai Dumnezeu a facut ca să vă scoată în calea mea. Aşa de bine mă simt…mă culc noaptea şi nu îmi mai este frică. Am fost plimbată şi am participat la întâlnirile celor de vârsta mea,mi-am făcut prieteni noi. Acum am început să simt că trăiesc cu adevarat, şi sunt fericită!”(C.V.-80 ani)

Partenera programului, respectiv, B.C.B “Sfanta Treime” Constanta va continua colaborarea şi va pune la dispoziţie pastori şi voluntari pentru derularea activităţilor.

Se intentioneaza incheierea de parteneriate si colaborari in comunitate.

SCRISOARE DE INTENTIE

Scrisoarea în format .doc o puteti descărca de aici.

Fundaţia OSANA este o organizaţie bazată pe principii creştine, care a luat fiinţă în anul 1996 cu scopul de a oferi servicii şi practici profesionale în asistenţă socială in cadrul si cu ajutorul comunitatii. Una din activitatile noastre, desfasurate prin proiectul Betania, are ca beneficiari un grup de 60 persoanele varstnice. In neputintele specifice varstei, persoanele varstnice  au nevoie de servicii de îngrijire, socializare, suport în familie si comunitate în vederea îmbunãtãtirii calitãtii vietii.

Misiunea noastra este de a oferi persoanelor varstnice confort si un mediu adecvat pentru imbunatatirea si cresterea calitatii vietii, si prin implicarea comunitatii locale.

Bătrâneţea este marcată de intrarea în perioada de pensionare a individului, un moment care produce o puternică criză de identitate. Un alt aspect este văduvia. Văduvia este cu precădere considerată ca una din tranziţiile majore ale îmbătrânirii; este vârsta când apar cele mai multe probleme de sănătate, probleme care, pentru a putea fi combătute necesită medicamente şi de aici cheltuirea unei sume importante din veniturile persoanelor vârstnice, care şi aşa sunt, în mare parte, insuficiente

O data cu aparitia posibilitatilor de finantare a serviciilor sociale, prin intermediul Programului Operaţional Regional 2007-2013, confruntandu-se cu nevoia de ajutor a batranilor în cadrul comunităţii prin proiectul Betania, Fundatia OSANA doreste sa-si continue activitatea în beneficiul acestei categorii sociale dezavantajate, prin extindrea Centrului de zi cu o suprafata de 100 mp si infiintarea unui Centru Rezidential Betania, constructie in suprafata 600 mp.

Serviciile oferite de fundatie au ca obiectiv respectarea Standardelor de calitate conform Ord. nr 246/27 martie 2006, emis de Ministerul Muncii ,Solidaritatii Sociale si Familiei.

Obiectivul general pentru Centru de zi:

“Extinderea, modernizarea si echiparea Centrului de servicii de asistenta pentru persoane varstnice, prin infiintarea unor ateliere de lucru”

 Obiectivele Centrului de zi Betania:

Ø  Oferirea de informatii specifice varstei,

Ø  Îmbunãtãtirea conditiei psihice si sociale a persoanei, a calitãtii vietii

acesteia,

Ø  Distribuirea de materiale de îngrijire – în limita donatiilor si a resurselor existente,

Ø  Implicarea persoanelor varstnice in viata comunitãtii,

Ø  Instruirea si sprijinirea persoanelor varstnice in vederea obtinerii drepturilor legale care li se cuvin.

Ne propunem:

ü  asigurarea accesibilitãtii persoanei la Centrul de zi, prin transport de la domiciliu la Centru si invers,

ü  asigurarea unor activitati recreative pe perioada cât se gãseste la Centru,

ü  supravegherea stãrii generale si asigurarea administrãrii eventualelor tratamente medicamentoase orale si parenterale,

ü  îndrumarea si însotinerea persoanei la consultatii de specialitate,

ü  participarea la un program individualizat pentru reintegrare socialã, consiliere,

ü  furnizarea de informatii legate de sanatate,

ü  infiintarea unei biblioteci cu carti si materiale specifice unui centru de zi.

 Servicii acordate la centru de zi:

consiliere psihologicã si psihoterapie,

ü  activitãti recreative si de socializare,

ü  asistentã medicalã primara in centru si la domiciliu.

Principalele tipuri de activităţi/servicii:

ü  activitãti instructiv-educative, de dezvoltare a abilitãtilor si disponibilitãtilor cognitive, psihomotorii, afectiv-relationale si social-adaptative, conform planului de interventie individualizat;se va pune accent pe stimularea autonomiei personale si pe dezvoltarea încrederii în sine a beneficiarilor,

ü  activitãti recreative si de socializare,

ü  asistentã medicalã primara si îngrijire,

ü  asigurarea unei gustari (ceai,cafea,lapte, fructe, biscuiti,fursecuri simple) in perioada de timp petrecuta in Centrul de zi.

Obiectivul general pentru Centru Rezidential este:

„Modernizarea si dotarea centrului de servicii pentru persoane varstnice, prin infiintarea unui nou centru social – Centru Rezidential pentru persoane varstnice”

Scopul extinderii, modernizarii si echiparii acestui Centru este de a oferi conditii optime de socializare, ingrijire si gazduire adecvata, promovand posibilitatea ca fiecare beneficiar sa isi poate creste  nivelul de calitate al vietii atat in plan personal cat si al familiei din care provine, in cazul in care aceasta exista, intr-un mediu adaptat nevoilor acestora.

Aceste obiective nu se pot realiza fara un STUDIU DE FEZABILITATE, intocmit de specialisti,si care este parte din aceste proiecte. In cadrul acestui studiu sunt prevazute in amanunt toate aspectele  tehnice, legate de constructii, dotare,modernizare,echipare, bugete, obiective,perspective si sustinabilitate.

Contravaloarea acestui STUDIU este inclusa in devizul proictului si este deductibila.

Fundaţia Osana vă solicită sprijin financiar, în vederea întocmirii documentaţiei pentru obţinerea Cerificatului de Urbanism, a Autorizaţiei de Construcţie şi a Studiului de Fezabilitate, costuri estimate la peste 10.000 Euro, precum şi pentru derularea proiectului în sine. Dorim să încheiem contracte de sponsorizare sau parteneriate cu persoane fizice şi juridice, care sunt sensibile la nevoile acute ale persoanelor încadrate în aceasta categorie de vârstă.  ACUM avem nevoie de acest sprijin important pentru derularea şi îmbunătăţirea activităţii cu persoanele vârstnice în cadrul proiectului Betania.

În Sfanta Scriptura, respectul faţă de cel bătrân se transformă în porunca: „Înaintea celui cu părul alb, să te ridici..”(Lev 19:32) / „Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta” (Deut 5:16). Trebuie să ne străduim să inlaturam tendinţa de a-i ignora pe cei bătrâni, sau de a-i marginaliza… tinerii, adulţii şi bătrânii avem nevoie unii de alţii!

 Vă mulţumim!

 Ana-Gabriela Olaru
Coordonator Program Betania
Fundatia OSANA
www.osana.ro

e-mail anaolaru@datanet.ro

http://www.voxdeibaptist.com

sus

http://publicatia.voxdeibaptist.org/betania_aug08.htm

Statele membre UE și Regatul Unit, rugate să transmită rezultatele unor posibile noi verificări, după ce măștile distribuite de CE din China nu ar respecta calitatea contractuală de N.O. HotNews.ro

download - Copie

Joi, 14 mai 2020, 22:56 Actualitate | Coronavirus

Masti de protectie

Masti de protectie

Foto: Profimedia Images/Vladimir Smirnov/TASS

Toate statele membre UE și Marea Britanie care au primit măști prin intermediul achizițiilor efectuate de către Comisia Europeană din China sunt rugate să raporteze rezultatele unor posibile verificări adiționale la loturile primite, după ce Polonia și Olanda s-au plâns cu privire la calitatea slabă a echipamentelor distribuite, ceea ce a dus la oprirea livărilor. Reamintim că și România a primit pe 12 mai 158.000 de măști protecție de la CE.

Comisia Europeană a suspendat livrarea măștilor către statele membre, după ce Polonia și Olanda s-au plâns cu privire la calitatea slabă a loturilor primite.

Potrivit Comisiei Europene, comisarul Stella Kyriakidou a cerut informarea tuturor statelor membre și a Regatului Unit care au primit prima tranșă de echipamente de protecție, respectiv 1,5 milioane de măști medicale, cu privire la îngrijorările legate de calitatea măștilor.

”Statele membre și Regatul Unit au fost rugate să transmită rezultatele unor posibile verificări adiționale pe care le-ar fi făcut. Evident, am suspendat viitoarele livrări până sunt clarificate aceste îngrijorări”, arată un purtător de cuvânt al CE pentru HotNews.

Potrivit purtătorului de cuvânt, dacă într-adevăr măștile nu respectă toate specificațiile din contract (KN95, care este aproximativ echivalentul standardului european pentru FFP2), departamentul juridic al CE va lua măsuri legale și se va asigura ca fondurile UE să fie recuperate.

Reamintim că 158.000 de măști de protecție au ajuns pe 12 mai în România prin intermediul achizițiilor efectuate de către Comisia Europeană, potrivit Ministerului Sănătății.

Subiectele zilei

Vineri, 15 Mai 2020

DOCUMENT Cum arată starea de alertă în România. Ce restricții se ridică și ce măsuri rămân în vigoare

România a intrat în stare de alertă pentru 30 de zile începând de la miezul nopții de joi spre vineri. În acestă perioadă, se ridică restricțiile de circulație în
citeste tot articolul
A venit ceasul vedetelor

În premieră în România, și tocmai într-un context de piață delicat și problematic, ceasul simbol al orologeriei contemporane, Richard Mille, apare la vânzare într-o
citeste tot articolul
[P] Shiny Baby autorizată de către Ministerul Apărării Naționale pentru producția de combinezoane și halate de protecție reutilizabile

Shiny Baby, atelier de producție haine de ocazie de copii, a primit autorizația de la Ministerul Apărării Naționale prin Centrul de Cercetare Științifică pentru apărare CBRN și Ecologie, pentru
citeste tot articolul
Stare de alertă în România: Deplasarea în localitate, permisă fără declarație. Părăsirea localității, numai cu declarație și cu anumite motive/ Terasele rămân închise/ Se redeschid parcurile, dar nu și locurile de joacă/ Rămân suspendate zborurile spre Austria, Franța sau Germania/ Cei care revin în țară se izolează la domiciliu

România iese la miezul nopții din starea de urgență, după 60 de zile și se instituie starea de alertă pentru 30 de zile. În această perioadă, românii vor putea circula în
citeste tot articolul
DOCUMENT Modelul declarației pe propria răspundere pentru părăsirea localității / Putem ieși din localitate doar pentru anumite situații

Declarația pe propria răspundere care trebuie completată pentru ieșirea din localitate a fost publicată. Aceasta prevede 11 motive pentru care românii pot părăsi localitatea, printre care pentru
citeste tot articolul
Credincioșii vor putea merge la biserică. Cum se vor desfășura slujbele, botezurile și cununiile / Regulile anunțate de BOR

Credincioșii vor putea merge la biserici, după 60 de zile de stare de urgență, dar trebuie să respecte anumite reguli de distanțare socială. Biserica le recomandă vârstnicilor să rămână
citeste tot articolul
Terasele rămân închise / Se deschid mall-urile cu suprafața sub 15.000 mp

Continuă să rămână închise restaurantele și terasele și alte zone de servire a mesei, după trecerea la starea de alertă, a anunțat joi seara Raed Arafat. La fel se întâmplă și
citeste tot articolul
Probele orale de la Bacalaureat sunt anulate / Decizia Guvernului

Elevii claselor a XII-a nu vor mai susține în acest an probele orale ale examenului de Bacalaureat. Guvernul a modificat joi legislația din educație, astfel încât examenele de
citeste tot articolul
Zborurile comerciale rămân suspendate. Pentru lucrătorii sezonieri se vor organiza zboruri speciale

Odată cu intrarea în starea de alertă, începând de vineri, se prelungește măsura suspendării zborurilor către rutele internaționale, la fel și a curselor cu autocarele, potrivit
citeste tot articolul
#Staiacasă (și) după 15 mai : De ce viețile noastre nu se vor întoarce la normal în viitorul apropiat

Momentul cel mare a sosit. După două luni de interdicții dure, carantină și amenzi usturătoare, restricțiile se ridică de pe data de 15 mai. Urgența e gata, începe alerta și odată cu ea vom
citeste tot articolul
Klaus Iohannis: Încetarea stării de urgență nu echivalează cu finalul epidemiei/ Azi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență declară starea de alertă și va lua toate măsurile. Nu vor urma 3 zile fără reguli și restricții/ Dacă situația se va înrăutăți, nu voi ezita să declar din nou stare de urgență

Președintele Klaus Iohannis spune că există cadrul legal în vigoare în baza căruia vor fi luate măsurile în starea de alertă care va intra în vigoare de vineri și că nu
citeste tot articolul
Coronavirus în lume: Bilanțul deceselor în Franța l-a depășit din nou pe cel al Spaniei / Grecia redeschide mai multe plaje / Bilanțul deceselor la nivel global a depășit pragul de 300.000

Numărul cazurilor de infecții cu Covid-19 a ajuns joi la 4,4 milioane, dintre care peste 300.000 de oameni au murit, iar 1,6 milioane s-au vindecat, potrivit datelor centralizate pe platforma
citeste tot articolul
Statele membre UE și Regatul Unit, rugate să transmită rezultatele unor posibile noi verificări, după ce măștile distribuite de CE din China nu ar respecta calitatea contractuală

Toate statele membre UE și Marea Britanie care au primit măști prin intermediul achizițiilor efectuate de către Comisia Europeană din China sunt rugate să raporteze rezultatele unor posibile
citeste tot articolul
CNAS: Consultațiile la medicii de familie și specialiști pot fi acordate la distanță până pe 30 septembrie. Cardul de sănătate nu este obligatoriu până pe 30 iunie

Consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară (medici de familie) și ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi
citeste tot articolul
Jurnalul unui pacient cu coronavirus – 28 de zile de spitalizare, 10 teste și 26 de zile cu supliment de oxigen: Am ajuns să simt pe pielea mea cât de parșiv e virusul ăsta

Andrei Balint, un tânăr din Cluj care s-a infectat cu coronavirus la începutul lunii aprilie și a avut nevoie de 28 de zile de spitalizare, a făcut un jurnal al acestei perioade, rezumat
citeste tot articolul
Ce amenzi pot primi românii care încalcă regulile în starea de alertă / Și o eroare: legea prevede o amendă până la 10.000 pentru o contravenție care nu există însă în actul normativ

Românii care ies din zonele stabilite sau în afara intervalelor orare permise în timpul stării de alertă pot primi amenzi între 500 și 2.500 de lei. Dacă nu respectă izolarea
citeste tot articolul
21 de tone de carne de pasăre din Polonia, contaminată cu Salmonella, descoperite la două firme din Ilfov și Bihor

O cantitate de 21 de tone de carne de pasăre provenită din Polonia și contaminată cu Salmonellaa fost descoperită la două firme din Ilfov și Bihor, a anunțat, joi, Autoritatea Națională, Sanitară
citeste tot articolul
Amânarea ratelor la bănci și obținerea certificatelor de urgență pentru firme, prelungite până la 15 iunie

Guvernul a anunțat noi măsuri pentru mediul economic, odată cu trecerea de la starea de urgență la starea de alertă. Posibilitatea de socilitare a amânării ratelor la bănci pentru persoanele
citeste tot articolul
Ministrul Finanțelor: Peste 126.400 de persoane fizice și juridice au beneficiat deja de suspendarea rambursării ratelor

Un număr de 126.493 de persoane fizice și juridice au beneficiat de suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, potrivit ministrului Finanțelor,
citeste tot articolul
Grecia redeschide weekendul acesta cateva sute de plaje, dar cu reguli stricte

Grecia va redeschide publicului, în acest weekend, 515 plaje organizate, dar vor fi interzise sporturile și jocurile, precum și alcoolul și muzica, relatează The Guardian.
citeste tot articolul
Statul va asigura finanțarea de bază și pentru unitățile de învățământ particular autorizate provizoriu

Statul asigură finanțarea de bază și pentru preșcolarii și elevii din învățământul de stat, pentru preșcolarii din învățământul particular și cel confesional, autorizat
citeste tot articolul
Cursa pentru tratamentul împotriva Covid-10 naște scandal internațional : Producătorul francez Sanofi spune că SUA ar avea prioritate la un vaccin / Comisia Europeană: Vaccinul trebuie să fie un bun public

Directorul general al Sanofi, Paul Hudson, a sugerat că SUA ar putea să fie primul beneficiar al unui posibil vaccin împotriva coronavirusului realizat de producătorul francez, ceea ce a iscat
citeste tot articolul
CFR Călători începe să introducă în circulație trenurile suspendate în martie. Care sunt regulile de circulație și ce se întâmplă dacă nu găsești bilet cu loc

Odată cu ieșirea din starea de urgență, CFR Călători repune în circulație, gradual, trenurile de călători în trafic intern și internațional a căror circulație a fost
citeste tot articolul
Modificări privind organizarea și desfășurarea examenelor pentru definitivare în învățământ și pentru obținerea gradelor didactice

Pentru anul școlar 2019-2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută
citeste tot articolul
Siegfried Mureșan: În timp ce noi suntem ocupați să achiziționăm măști de protecție, China și alte state sunt preocupate să cumpere companii europene strategice

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan a avertizat joi, într-un interviu pentru HotNews.ro, că Uniunea Europeană trebuie să-și apere companiile strategice, în condițiile în
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23997187-statele-membre-regatul-unit-rugate-transmita-rezultatele-unor-posibile-verificari-dupa-mastile-distribuite-din-china-nu-respecta-calitatea-contractuala.htm?cfnl

Doctorul Alexandru Rafila, intrigat de un „fenomen interesant”: Cazurile de coronavirus scad, deși sunt tot mai mulți oameni pe străzi

download - Copie

DE RALUCA OANȚĂ  /   ȘTIRI   /   Publicat: Joi, 14 mai 2020, 12:05   /   Actualizat: Joi, 14 mai 2020, 13:15

Doctorul Alexandru Rafila, intrigat de un „fenomen interesant”: Cazurile de coronavirus scad, deși sunt tot mai mulți oameni pe străzi

ARTICOLE RELAȚIONATE

Rafila: Nu știm cifra reală a numărului de cazuri, pentru că multe persoane au trecut prin boală fără simptome. Probabil că au fost de 10 ori mai multe, dar, raportat la populația României, 120.000 este un procent extrem de redus

Rafila: Nu știm cifra reală a numărului de cazuri, pentru că multe persoane au trecut prin boală fără simptome. Probabil că au fost de 10 ori mai multe, dar, raportat la populația României, 120.000 este un procent extrem de redus

Dr. Răzvan Constantinescu: De ce TAC medicii din România?!

Dr. Răzvan Constantinescu: De ce TAC medicii din România?!

Reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Alexandru Rafila, a declarat, la B1TV, că în ultima perioadă a remarcat un fenomen interesant, anume că media cazurilor de coronavirus înregistrate zilnic a scăzut, deși oamenii sunt tot mai prezenți pe străzi.

Potrivit sursei citate, doctorul Alexandru Rafila a menționat că deocamdată nu-și poate explica această situație, dar perioada următoare va arăta dacă este doar o întâmplare sau un trend.

„Am discutat mult că suntem într-o zonă de platou și aveam 300-350 de cazuri în medie pe zi. S-a întâmplat un fenomen – sunt bucuros că s-a întâmplat, dar încă nu știu care e cauza –  de patru zile suntem într-o scădere sensibilă a numărului de cazuri și avem o medie de 200 pe zi. Nu s-a întâmplat deloc, sau poate a fost vreo excepție de vreo zi în care s-a testat mai puțin. Dar nu am avut niciodată serie de patru zile cu medie de 200 de cazuri. Vedem dacă e o întâmplare sau acest trend se menține. Sunt oarecum surprins de această evoluție, că în ultima perioadă lumea a fost mai prezentă pe străzi. Sunt curios ce va fi perioada următoare”, a precizat Alexandru Rafila.

Pe de altă parte, doctorul Rafila a subliniat că nu se poate continua la infinit cu izolarea, „două luni fiind suficiente pentru învățare”.

„Lucrurile nu pot continua la infinit cu izolarea. Trebuie încet, încet să revenim la viața normală. Cred că de două luni lumea a învățat și majoritatea știu despre distanțarea fizică, folosirea măștii și spălatul pe mâini. Sunt trei măsuri simple, la care se adaugă evitarea aglomerațiilor. E o perioadă de învățare și cred că aceste două luni au fost suficiente”, a explicat Alexandru Rafila.

România a intrat, joi, în ultima zi de stare de urgență, la două luni de la instituirea ei prin decret prezidențial, în contextul epidemiei de coronavirus.

OPINII
Valerian Stan

CEDO: de la forța dreptului la dreptul forței

de Valerian Stan

Kovesi victorioasă la CEDO. Un jurist care se respectă nici nu are ce comenta la o așa sminteală.

ȘTIRILE ZILEI

Patriarhia anunță oficial că nu acceptă lingurița de unică folosință și anunță că o decizie în privința administrării împărtășirii comune se va lua după 1 iunie

Patriarhia Română a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că nu acceptă lingurița de unică folosință

PRIMA PAGINĂ

„Viața în 2022” ne-a fost creionată în 1962. Așa va arăta lumea în „noua normalitate”?

O ilustrare oarecum terifiantă a vieții în anul 2022, publicată pentru prima dată d de o revistă italiană în 1962,

ȘTIRI

Protest anti-dictatură pe 15 mai în Piața Victoriei, de la ora 17:00. Publicistul Iulian Capsali și Dan Chitic și-au anunțat prezența: Oamenii s-au săturat de măsuri abuzive

Vineri, 15 mai, la ieșirea din „Starea de urgență”, în București va avea un loc un protest pentru libertate și împotriva dictaturii. Evenimentul se va desfășura în Piața Victoriei, de la ora 17:00.

Părintele Radu Preda: Respectăm rigorile sanitare, dar nu lăsăm Biserica la cheremul unor scelerați care se urcă, demonic, cu bocancii pe Sfânta Masă

Pr. Radu Preda, fost director al Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului și a Memoriei Exilului Românesc (ICCMER), a avut joi o reacție pe social media, privind încercarea autorităților seculare de a îngrădi activitatea Bisericii și, mai nou, practica liturgică, din rațiuni igienico-sanitare

Mesaj de solidaritate cu Patriarhia la Catedrala Națională: Tinerii au cerut statului redeschiderea integrală a bisericilor, fără modificări aduse practicii liturgice

Un grup de tineri au afișat joi în fața Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului un mesaj solidar cu dezideratul deschiderii necondiționate a bisericilor. „Cerem statului deschiderea integrală a bisericilor. Nu vă atingeți de Sfintele Taine!”, era scris pe banner-ul etalat de aceștia.

„Școala online” – rețeta sigură de cretinizare a copilului

Ieri am remis ministerului Educației și Cercetării o cerere de revocare a Ordinului M.E.C. nr. 4135/2020 prin care

Viorel Cataramă a ieșit testat NEGATIV pentru Covid-19, după ce s-a dus voluntar într-un focar și s-a pupat cu localnicii

Milionarul Viorel Cataramă a fost testat, joi, pentru COVID-19, după ce, în urmă cu o săptămână a mers într-un focar

Joi, 14 mai, ultima zi de stare de urgență în România. Urmează 3 zile de vid legislativ, în care nu se pot impune restricții

România a intrat joi în ultima zi de stare de urgență, la două luni de la instituirea ei prin decret prezidențial

Doctorul Alexandru Rafila, intrigat de un „fenomen interesant”: Cazurile de coronavirus scad, deși sunt tot mai mulți oameni pe străzi

Reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Alexandru Rafila, a declarat, la B1TV, că în ultima perioadă

15 mai: 182 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu, pictorul național al României și al icoanelor de la mănăstirea Agapia

La 15 mai se împlinesc 182 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu, considerat fondatorul picturii române

EXTERNE

Premieră: Giganții internetului, buni de plată. Google și Facebook PROTESTEAZĂ

Google, Facebook și alți giganți ai internetului sunt chemați să plătească presei sute de milioane de euro pe an. Este o măsură inedită, în premieră

„Profetul” George Soros despre coronavirus, UE și capitalism

Miliardarul anti Brexit, George Soros, profețește că criza noului coronavirus ar putea „condamna” UE și ar putea „distruge capitalismul”

CULTURĂ

15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei

Sfântul Iacob Putneanul s-a născut în 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. Crescând în duhul adevăratei evlavii…

15 mai: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, întemeietorul vieții mănăstirești de obște

Sfântul Pahomie s-a născut in Tebaida de Jos (Egipt) și a trăit în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337).

SPORT

Michael Schumacher, desemnat de fani cea mai influentă persoană din istoria F1

Site-ul Formlua1.com a demarat în urmă cu zece zile o campanie de desemnare a celei mai influente persoane din istoria Formulei 1.

https://www.activenews.ro/stiri/Doctorul-Alexandru-Rafila-intrigat-de-un-

Avertisment al avocatului Gheorghe Piperea privind termoscanarea impusă de Guvern: „Este ilegală. Încalcă principiul informării pacientului, al non-discriminării și protecția datelor cu caracter personal. E o procedură fascistă”

download - Copie

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   ȘTIRI   /   Publicat: Joi, 14 mai 2020, 16:16   /   Actualizat: Joi, 14 mai 2020, 16:18

Avertisment al avocatului Gheorghe Piperea privind termoscanarea impusă de Guvern: „Este ilegală. Încalcă principiul informării pacientului, al non-discriminării și protecția datelor cu caracter personal. E o procedură fascistă”

  Foto: Realitatea TV

ARTICOLE RELAȚIONATE

Vasile Bănescu spune că Biserica va renunța la Împărtășirea credincioșilor pentru „o scurtă perioadă, până la finalizarea consultării cu celelalte Biserici Ortodoxe”

 Vasile Bănescu spune că Biserica va renunța la Împărtășirea credincioșilor pentru „o scurtă perioadă, până la finalizarea consultării cu celelalte Biserici Ortodoxe”

Dosar penal pentru o bătrână de 83 de ani, testată pozitiv cu coronavirus, dar asimptomatică, care refuză internarea

 Dosar penal pentru o bătrână de 83 de ani, testată pozitiv cu coronavirus, dar asimptomatică, care refuză internarea

Avocatul Gheorghe Piperea îi indeamnă pe români să atace în contencios administrativ una dintre măsurile impuse de guvernul PNL în starea de alertă, aceea a luării temperaturii la locul de muncă sau în alte spații publice. Piperea spune că termoscanarea populației este o procedură „fascistă”, care încalcă principiul informării pacientului.

Acesta este textul postat pe Facebook:

„Procedura de termoscanare este ilegala din foarte multe puncte de vedere, intrucat incalca principiul informarii pacientului, principiul non-discriminarii, protectia datelor cu caracter personal si protectia consumatorilor.

Actul normativ care va impune aceasta procedura trebuie atacat in contencios administrativ.

Magazinele care practica aceasta procedura fascista, mai ales in lipsa unui act normativ, trebuie boicotate, facute praf ca imagine pe net si pe paginile de socializare si reclamate in masa la anpc si la instante.

Daca nu veti face nimic din toate astea, nu mai aveti motive sa va plangeti pe facebook.

Termoscanarea este o procedura medicala care ar trebui efectuata de cadre medicale, dar vad ca este data sau propuss a fi data in „sarcina” agentilor de politie, a jandarmilor (da, acei jandarmi detestati de hashtagrezisti si de anti-korupzionisti, acei jandarmi care au dat cu gaze in manifestanti in august 2018, gaze care, dupa spusele unui idiot simpatizant al revolutionarilor-punct-doi, modifica adn-ul), soldati si paznici ai magazinelor. Parca de chestiile medicale trebuia sa se ocupe cadrele medicale, nu? Nu exista, practic, niciun discurs al meu referitor la pandemie fara sa apara inteligenti care sa imi sugereze sa nu ma mai exprim in acest domeniu „rezervat” cadrelor medicale. Aceeasi inteligenti lauda si sustin fara rezerve termoscanarea, o procedura medicala, de catre politisti, jandarmi si paznici ai magazinelor. Pai, cum vine asta?

De altfel, termoscanarea este si ridicol de inutila, intrucat nu poate sa probeze nimic in intervalul 36,5-37,6 grade. Daca vii de la 27 de grade afara in cele 20 de grade (sau chiar putin in zonele cu frig) din magazin, este imposibil sa nu inrosesti aparatul. Exista nenumarate alte motive de crestere brusca a temperaturii, inclusiv tensiunea cauzata, de exemplu, de prostia autoritatilor pandemice si de supusenia inexplicabila a turmei fata de orice țăcăneală a decidentilor care, cica, iau masuri pentru siguranta si sanatatea noastra. Cu astfel de supusenie, plus inventiile proprii fascistoide sau care sfideaza logica, sefii de magazine au toate „sansele” sa isi falimenteze magazinele pe motiv de imputinare sau lipsa a clientilor, iar noi avem toate sansele sa facem foamea, cu banii in buzunar.

PS; Chestia cu purtarea obligatorie a mastii are aceleasi vicii, intrucat exista foarte multi oameni, ca mine, care nu pot respira bine nici fara masca, darămite cu masca pe gura si pe nas; copiii sub 7 ani nu pot suporta masca pe figura mai mult de 15 min fara sa se agite si sa faca scandalul tipic copiilor.

PPS Sa va vad cum va abtineti de la strănutat după primul telefon dat la 112 pentru a-l reclama pe unul care a strănutat neregulamentar in metrou”.

CELE MAI POPULARE
PE ACELAȘI SUBIECT

https://www.activenews.ro/stiri/Avertisment-al-avocatului-Gheorghe-Piperea-privind-termoscanarea-impusa-de-Guvern-%E2%80%9EEste-ilegala.-Incalca-principiul-

Apocalipsa 5 – Mielului junghiat

download - Copie

Apocalipsa este răspunsul pe care ni-l dă Dumnezeu la ceea ce-i cerem noi în rugăciunea Tatăl nostru:

„Tatăl nostru care ești în ceruri
Sfințească-se Numele Tău!
Vie împărăția Ta;
Facă-se voia Ta,
precum în cer și pe pământ!“ (Mat. 6:9-20).

Cartea se încheie cu instaurarea Împărăției și intrarea ei în starea eternă. Capitolul 5 ne arată momentul în care este declanșat acest proces în slava cerească. Este momentul în care se vorbește despre necesitatea răscumpărării pământului și Domnul Isus este singura persoană din univers vrednică și calificată pentru acest lucru:

„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea. Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau:

Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!” (Apoc. 5:1-10).

Impasul ceresc

Există crize pe pământ, dar există crize și în cer? Apostolul Ioan a asistat la una și l-a podidid plânsul: „Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea“ (Apoc. 5:4).

În lacrimile lui Ioan erau lacrimile tuturor celor ce au sperat, de la Adam și Eva până la contemporanii lui Ioan, ca Dumnezeu să facă ceva pentru a reașeza pe pământ împărăția Lui glorioasă. Acesta a fost mesajul apostolic. Ei L-au crezut pe cuvânt pe Isus Christos când le-a spus că se va întoarce la ei. Ioan se afla exilat în insula Patmos și speranțele creștinilor din generația aceea chinuită sub prigoană îl apăsau amarnic.

În cer erau de față arhanghelul Mihail, dar el a tăcut neputincios. Tot acolo erau ceilalți arhangheli și cele patru făpturi vii, dar nimeni n-a fost găsit în stare să ia cartea din mâna lui Dumnezeu și să-i rupă pecețile …

De ce nu putea nimeni face această răscumpărare? Care erau reglementările ei imposibil de împlinit?

Ca să pătrundem înțelesul scenei din cer trebuie să recitim una din cărțile Vechiului Testament și să învățăm ce însemna procesul de răscumpărare în Israel. Scena din cer se conformează acestui proces bine definit și riguros stabilit. Trebuie să recitim cartea Rut.

Primul și cel mai important motiv pentru care trebuie să o recitim este finalul ei, care ne vorbește despre bucuria împărtășită de toți cei de atunci la nașterea unui copil care a fost, istoric vorbind, strămoșul împăratului David, iar pentru noi strămoșul Fiului lui David, Isus Christos.

Cartea Rut a fost pusă deoparte din seria de întâmplări descrisă în cronica Judecătorilor tocmai pentru motivul acesta providențial: să ilustreze și să anunțe răscumpărarea printr-o linie mesianică care și-a împlinit menirea în Isus Christos:

„Boaz a luat pe Rut, care i-a fost nevastă, şi el a intrat la ea. Domnul a făcut-o să zămislească şi ea a născut un fiu. Femeile au zis lui Naomi:

„Binecuvântat să fie Domnul, care nu te-a lăsat lipsită azi de un bărbat cu drept de răscumpărare şi al cărui nume va fi lăudat în Israel! Copilul acesta îţi va înviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţilor tale, căci l-a născut noră-ta, care te iubeşte şi care face pentru tine mai mult decât şapte fii.” 

Naomi a luat copilul, l-a ţinut în braţe şi a văzut de el. Vecinele i-au pus nume, zicând: „Un fiu s-a născut lui Naomi!” Şi l-au numit Obed. Acesta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David.

Iată sămânţa lui Pereţ.

Pereţ a fost tatăl lui Heţron;
Heţron a fost tatăl lui Ram; Ram a fost tatăl lui Aminadab;
Aminadab a fost tatăl lui Nahşon; Nahşon a fost tatăl lui Salmon;
Salmon a fost tatăl lui Boaz; Boaz a fost tatăl lui Obed;
Obed a fost tatăl lui Isai şi Isai a fost tatăl lui David.

Naomi, unul din personajele din cartea Rut, este o rămășiță a unei familii de evrei care au încercat să scape de pedeapsa trimisă de Dumnezeu printr-o secetă în Israel, dar care au murit în Moab, departe de casă. Naomi s-a decis să se întoarcă în perimetrul ascultării de providența divină, țara lui Israel și, ca răsplată pentru pocăința ei a fost răsplătită din plin. Împreună cu ea a venit și una din nurorile ei, moabita Rut. printr-o serie de „coincidențe“ rânduite de Dumnezeu, această Rut capătă trecere înaintea unei rude bogate, Boaz, căruia îi cere să inițieze procesul de răscumpărare și de ridicare a unui urmaș pentru Naomi.

Din spusele lui Boaz înțelegem că pentru răscumpărarea unui ogor trebuiau împlinite câteva condiții: (1) răscumpărătorul (Goel) să fie rudă de aproape, (2) răscumpărătorul să vrea să facă lucrul acest lucru și (3) răsumpărătorul să vrea să facă lucrul acesta. În cazul lui Naomi, înaintea lui Boaz a existat o rudă mai apropiată de ea decât Boaz, dar acesta n-a vrut să o răscumpere. Pedeapsa poetică aplicată de Dumnezeu este cu numele lui n-a fost înscris în carte, ci va rămâne pentru totdeauna un „cutare“:

„Boaz s-a suit la poarta cetăţii şi s-a oprit acolo. Şi iată că cel ce avea drept de răscumpărare, şi despre care vorbise Boaz, trecea. Boaz i-a zis: „Hei, cutare, apropie-te, stai aici.” Şi el s-a apropiat şi s-a oprit.
Boaz a luat atunci zece oameni dintre bătrânii cetăţii şi a zis: „Şedeţi aici.” Şi ei au şezut jos. Apoi a zis celui ce avea drept de răscumpărare: „Naomi, întorcându-se din ţara Moabului, a vândut bucata de pământ care era a fratelui nostru Elimelec. Am crezut de datoria mea să te înştiinţez despre aceasta şi să-ţi spun: ‘Cumpăr-o în faţa locuitorilor şi în faţa bătrânilor poporului meu. Dacă vrei s-o răscumperi, răscumpăr-o, dar dacă nu vrei, spune-mi, ca să ştiu. Căci nu este nimeni înaintea ta care să aibă dreptul de răscumpărare, şi după tine eu am dreptul acesta.’ ”

Şi el a răspuns: „O voi răscumpăra”. Boaz a zis: „În ziua în care vei cumpăra ţarina din mâna Naomei, o vei cumpăra în acelaşi timp şi de la Rut, Moabita, nevasta celui mort, ca să ridici numele mortului în moştenirea lui.”

Şi cel ce avea drept de răscumpărare a răspuns: „Nu pot s-o răscumpăr pe socoteala mea, de frică să nu-mi stric moştenirea mea; ia tu dreptul de răscumpărare, căci eu nu pot s-o răscumpăr.”

Odinioară în Israel, pentru întărirea unei răscumpărări sau a unui schimb, omul îşi scotea încălţămintea şi o dădea celuilalt: aceasta slujea ca mărturie în Israel.

Cel ce avea drept de răscumpărare a zis dar lui Boaz: „Cumpăr-o pe socoteala ta!” Şi şi-a scos încălţămintea. Atunci, Boaz a zis bătrânilor şi întregului popor: „Voi sunteţi martori azi că am cumpărat din mâna lui Naomi tot ce era al lui Elimelec, al lui Chilion şi al lui Mahlon, şi că mi-am cumpărat, de asemenea, de nevastă pe Rut, Moabita, nevasta lui Mahlon, ca să ridic numele mortului în moştenirea lui şi pentru ca numele mortului să nu fie şters dintre fraţii lui şi din poarta locului lui. Voi sunteţi martori azi despre aceasta!”
Tot poporul care era la poartă şi bătrânii au zis: „Suntem martori! (Rut 3:12; 4:1-11).

Fără să știe la vremea aceea, Samuel ne-a dat în carte schema mântuirii săvârşite de Dumnezeu „la plinirea vremurilor“ (Efes. 1:10). Este „răscumpărarea“ adusă de către Fiul Său, Domnul Isus Cristos. În descrierile din textul cărţii, Boaz este figura profetică pentru acel „Goel“ după care suspina patriarhul Iov, ruda cu drept de răscumpărare.

„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu
şi că Se va ridica la urmă pe pământ“ (Iov 19:25).

Prin răscumpărarea lui Naomi şi a moabitei Rut, Boaz este un tip care îl prevestește pe Domnul Isus Cristos. Lucrarea Lui de răscumpărare este descrisă într-un mod strălucit în capitolul cinci din Apocalipsa.

Soluția divină

Scena descrisă de apostolul Ioan în capitolul cinci din Apocalipsa subliniază câteva lucruri care se suprapun peste tiparul din cartea Rut. Mai întâi, vedem o carte pecetluită cu șapte peceți. Este documentul care arată că pământul se află în proprietatea temporară a cuiva și trebuie răscumpărat.

Asta ne aduce aminte că, neînțeles de cei din jur, pe drumul către răstignire Fiul lui Dumnezeu a rostit aceste cuvinte: „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară“ (Ioan 12:31).

El știa că declanșează ceva ce va fi finalizat într-o vreme viitoare. În zilele acelea, Fiul lui Dumnezeu le-a spus ucenicilor: „Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine, dar vine pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!” (Ioan 14:30-31)

Iar în capitolul 16 al aceleiași evanghelii citim o altă exprimare care anticipează Crucea  … în ce priveşte judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.“ (Ioan 16:11).

Înainte de a-Și supune toate Neamurile, Fiul lui Dumnezeu a trebuit să-l înfrângă pe Satan, domnul lumii acesteia, stăpânitorul oamenilor înrobiți, așa cum scrie în epistola către Evrei:

„Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. Căci, negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului“ (Evrei 2:14-17).

În moartea de la Cruce, Fiul lui Dumnezeu a zdrobit capul șarpelui din Eden (Gen. 3:15) și i-a frânt dreptul la domnie asupra oamenilor, căpătând acolo dreptul de răscumpărare asupra lumii: „Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi“ (Apoc. 4:1).

Este aceeași imagine descrisă și în cartea profetului Ezechiel:

„M-am uitat şi iată că o mână era întinsă spre mine şi ţinea o carte în chip de sul. A desfăşurat-o înaintea mea şi era scrisă şi pe dinăuntru, şi pe dinafară; în ea erau scrise bocete, plângeri şi gemete“ (Ezec. 2:9).

Scris „pe dinăuntru și pe dinafară“  înseamnă că tot ce trebuia scris s-a scris și nu mai putea fi adăugat nimic. Cartea reprezintă „dreptul de proprietate“ la tot ceea ce i-a promis Tatăl Fiului Său pentru sacrificiul de la cruce:

„Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire
şi marginile pământului în stăpânire!
Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier
şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar’.” (Psalm 2:8-9).

Isus Christos este „moștenitorul tuturor lucrurilor“ (Evrei 1:2). Preaiubitul răscumpărător care a binevoit să plătească răscumpărarea noastră (vezi Lev. 25:23–46; toată cartea Rut și Ieremia 32:6–15).

Dar de ce „nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea“ ? De ce nu s-a găsit nimeni?

Pentru că nu era nimeni care să fie înrudit cu noi de aproape, în stare să plătească cu moartea vina păcatelor noastre și să poată trăi după aceea ca să ne răscumpere. Numai un „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat“ a putut face acest lucru!

„Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:17-18).

Desfășurarea de planuri suprapuse din scena cerească este fascinant redată de Ioan:

„Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie (Apoc. 5:5-7).

Anunțat ca un leu în profețiile Vechiului Testament (Gen. 49:8-10), răscumpărătorul a venit mai întâi ca un Miel junghiat. El are șapte coarne, simbol al atotputerniciei, șapte ochi, simbol al atotștiinței și era plin de Duhul în tot ce făcea. El stătea acum în picioare, deși fusese junghiat. Era totuși un Leu și restul cărții Apocalipsa ne va arăta ce face „Suveranul“ când își dezlănțuie puterea asupra dușmanilor Săi.

„El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie“ (Apoc. 5:7)

Dacă s-ar face o reprezentare grafică a acțiunii din Apocalipsa, acesta ar fi unul din punctele de maxim al acțiunii, punctul în care a început totul, momentul solemn în care s-a făcut tranziția de autoritate de la Dumnezeu Tatăl la Dumnezeu Fiul:

„Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl“ (Ioan 5:22).

Pricina de laudă

Cea mai glorioasă încheiere a acestui comentariu la capitolul 5 din Apocalipsa este să spunem că Fiul lui Dumnezeu își va ține promisiunea făcută celor ce-L urmează și-i va lua alături de El să domnească pe pământ. Din punctul Lui de vedere și din perspectiva făpturilor cerești, creștinii sunt deja așezați în locurile cerești „în Christos“ și vor domni împreună cu El în Împărăția viitoare:

„Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!“ (Apoc. 5:5:9-10).

Este o reluare a temei proclamată deja în primul capitol al cărții:

„Ale Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: ale Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin. Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin“ (Apoc. 1:5-7).

Domnia noastră pe pământ împreună cu Christos este un imperativ al planului lui Dumnezeu cu lumea:

„El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui„ (Evrei 10:12-13).

„În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea. Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi“ (1 Cor. 15:24-28).

Profețiile ocupă a cincea parte din textul Scripturii. Din această a cincea parte, o treime vorbesc despre cea de a doua venire a Domnului Isus. Există 650 de profeții cu caracter general din care cam jumătate Îl privesc pe Isus Christos, iar din cele aproximativ 330 de profeții mesianice, 225 sunt despre cea de a doua venire. Din cei 46 de profeți din Vechiul Testament, mai puțini de 10 vorbesc despre prima lui venire, dar 36 vorbesc despre cea de a doua venire. Pentru cei ce vor să le numere, în Scriptură există mai mult de 1.500 de pasaje care vorbesc despre a doua venire a lui Christos; cam unul din douăzeci și cinci de versete. Ca proporție, pentru fiecare verset care vorbește despre prima venire a lui Mesia există opt care vorbesc de cea de a doua Lui venire. Pentru fiecare dată când este menționată lucrarea de ispășire săvârșită de Christos există cel puțin care vorbesc despre revenirea Sa glorioasă. În Noul Testament ni se spune de peste 50 de ori că Isus Christos va reveni. Totuși, foarte mulți teologi și predicatori nu sunt preocupați cu acest lucru!

https://scripturile.wordpress.com/2019/09/24/apocalipsa-5/

Împărăţia prezentă sau viitoare?

download - Copie

 Doina Bejenaru  13-05-2020 10:48:45

Prin mesagerii lui Dumnezeu am fost informaţi că Împărăţia a venit. Multe afirmaţii din Scripturi ne spun că Împărăţia era prezentă în generaţia Domnului Isus Cristos. La întrebarea fariseilor „când va veni Împărăţia lui Dumnezeu?”, Isus răspunde: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: „Uite-o aici!” sau: „Uite-o acolo!”, căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17:20-21). Când îi trimite în misiune, Domnul le spune ucenicilor: „Să vindecaţi pe bolnavii care vor fi acolo şi să le ziceţi: «Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi»” (Luca 10:9). În cazul în care oamenii îi vor respinge, ucenicii sunt sfătuiţi să spună: „Scuturăm împotriva voastră, chiar şi praful din cetatea voastră care s-a lipit de picioarele noastre; totuşi să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi” (Luca 10:11).

Prezenţa Împărăţiei era demonstrată şi prin lucrările Domnului Isus: „Dar, dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12:28). Domnul Isus a demonstrat că El lucra cu ajutorul şi cu puterea lui Dumnezeu.

În timp ce ni se spune că Împărăţia este la îndemână – să intrăm în ea şi să ne comportăm corect în ea – suntem îndemnaţi să ne rugăm ca Împărăţia Domnului să vină. Când cer să fie învăţaţi cum să se roage, Învăţătorul spune printre altele: „…vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ” (Matei 6:10). Ce să înţelegem de aici? Până la urmă, care este adevărul? Împărăţia a venit sau va veni? Răspunsul corect este DA. Pe de-o parte, Împărăţia a venit, este în mijlocul nostru. Dacă am ascultat de Domnul şi am urmat instrucţiunile Lui, am intrat în ea şi trăim în ea. Suntem cetăţeni ai Împărăţiei. Pe de altă parte, Împărăţia glorioasă, Împărăţia eternă, Împărăţia în toată splendoarea ei, va veni. În timp ce avem pasaje care vorbesc despre Împărăţia prezentă, sunt şi pasaje biblice la fel de clare care vorbesc despre Împărăţia viitoare.

Apostolul Pavel le spune celor salvaţi, celor din Împărăţie: „să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăţia şi slava Sa” (1 Tesaloniceni 2:12). Întrucât erau în ea, este clar că Domnul îi cheamă la cea viitoare. În A doua scrisoare către biserica din Tesalonic, apostolul scrie: „Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veţi fi găsiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi” (2 Tesaloniceni 1:5). Şi aici este evident că suferim acum în ea şi vom fi găsiţi vrednici de cea viitoare. În scrisoarea adresată lui Timotei, apostolul aduce în discuţie tot împărăţia viitoare: „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa…” (2 Timotei 4:1). Chiar în cazul său, apostolul spune: „Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească…” (2 Timotei 4:18). Pavel era în Împărăţie, era salvat, dar el vorbeşte despre o intrare în Împărăţia glorioasă, eternă. Conceptul nu este străin nici de apostolul Petru: „În adevăr”, spune el, „în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 1:11). Cu toate că ei erau sfinţi și erau în Împărăţie, Petru spune că li se va da intrare în Împărăţia veşnică…

Luca ne spune că, în turneul de încurajare, apostolul Pavel îi îndemna pe fraţi „să stăruie în credinţă” şi spunea că „în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Faptele apostolilor 14:22).

Concluzia este următoarea: Domnul Isus ne-a adus Împărăţia. Toţi cei ce au dorit au intrat şi s-au bucurat în ea pe pământ, iar, la final, au intrat în Împărăţia slăvită pentru eternitate. Aceasta explică aşa de uşor de ce în cazul celui credincios moartea este o simplă trecere. El dezbracă trupul potrivit şi necesar pentru Împărăţia de aici, pentru a îmbrăca trupul glorios şi veşnic necesar vieţuirii în Împărăţia de dincolo. O precizare foarte importantă: în Împărăţia viitoare nu se poate intra decât din Împărăţia de aici.

Dacă faci parte de Împărăţia prezentă, continuă în ascultare, ca să îţi asiguri locul şi în cea viitoare. Dacă nu aparţii Împăratului aici, nu ai cum să ajungi cu El în Împărăţia viitoare.

Încurajare: Să nu ne deranjeze evenimentele globale prin care trece omenirea! Mântuitorul spunea: „Când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Luca 21:31).

Viorel Iuga
Președintele Uniunii Baptiste din România
Președintele Alianței Evanghelice din România

https://www.stiricrestine.ro/2020/05/13/imparatia-prezenta-sau-viitoare/?

Meditația Zilei cu Sorin Cigher – Ziua #61: Și de mâine… ce va fi?

download - Copie

 Doina Bejenaru  14-05-2020 08:00:44

Family wears a surgical mask to prevent spreading it to others during the crisis that the Covid-19 virus is spreading throughout the world.

Ieremia 29:11

Am trecut de perioada de carantină, de izolare, de ordonanțe militare, iar acum, cei mai mulți își pun întrebarea: Ce va fi de mâine? Așa suntem noi, interesați mai mult de mâine, decât de azi! Am uitat să ne gândim că astăzi este mai important, că ajunge zilei necazul ei…, că de ziua de mâine nu trebuie să ne îngrijorăm. Privim la ceea ce nu avem, uitând să ne bucurăm de ceea ce există deja. Azi există, mâine…, nu mai știu. Azi suntem, mâine…, vom vedea! Mâine nu este ziua noastră. Ziua de mâine nu este nici a președintelui, nici a politicienilor… Ei fac planuri care ne înviorează sau ne dezamăgesc (așa se întâmplă când ne agățăm cu amândouă mâinile de niște bieți muritori). Dacă ne consolidăm relația cu Dumnezeul care știe viitorul, nu vom fi îngrijorați de nimic. Vom fi în siguranță, pentru că știm cine este în spatele zilelor, fiindcă El ni le numără pe toate.

În această perioadă de restricții am devenit mai stabili, mai conștiincioși, mai dedicați lui Dumnezeu? Cred că cei serioși cu Dumnezeu și sensibili și-au întărit convingerile și au devenit și mai serioși, dar cred că aceia care sunt, precum frunza pe apă, clătinată după val, s-au speriat puțin, au devenit serioși de circumstanță, au promis că vor fi altfel, dar le este așa de dor de libertate, încât numără orele până la momentul în care să dea drumul la distracție. Acesta va fi, pentru cei mai mulți, ziua de mâine. Poate că Dumnezeu a fost căutat mai mult, în această vreme, dar după ce se va destrânge șurubul, îl vor abandona pe Dumnezeu, cum au mai făcut-o, și se vor întoarce la ce știu cel mai bine, la a fi ignoranți, indiferenți, la a-și vedea de lăcomiile lor, în idolatria zilnică și Îi vor întoarce spatele lui Dumnezeu, abandonându-L…!

Istoria ne vorbește despre fluctuațiile omului. Omul la ananghie devine speriat și se pare că știe să promită multe…, dar în libertate uită ce a promis, abandonează tot ce a învățat, (dacă a învățat ceva), și devine mult mai rău ca la început. Cred că Dumnezeu va fi dezamăgit de comportamentul unei mari mulțimi de români, după ziua de mâine; nu că L-ar surprinde pe Creator, dar vom asista la o explozie a ignoranței și a distanțării de Dumnezeu!

Unii vom continua să umblăm cu măști, asortate în funcție de context: la muncă o mască, acasă alta, la biserică (atunci când ne vom întâlni) una deosebită – de duminica, ne vom procura suficiente măști, de schimb. Da, se vor purta mănuși, și mănușile vor fi de schimb, în funcție de întâlniri, de zonă, de context. Ne vom purta cu mănuși, pentru că unii se simt infectați sau amenințați de infectare și să nu riscăm, vom avea acest accesoriu la îndemână. Vom avea  stabilită distanțarea. Vom avea un metru imaginar care să stabilească cât de aproape suntem unii de alții. Cine se apropie prea mult este un potențial pericol, îi vom ține la distanță pe unii. Vom ține la distanță omul, dar vom îmbrățișa păcatul, pentru că el nu este un pericol… Vom avea declarația la noi, vom inventa multe… când vom ieși din localitate. Unii nu se vor sfii să declare fals, vor face exact ce știu să facă mai bine, să mintă autoritățile. Promit că fac una, dar vor face alta și vor merge în altă parte. Vom aștepta permanent de la oameni… vești noi; vom sta cu urechile lipite de radio și cu ochii deschiși la televizor să auzim permisiunea eliberării totale…, vom avea temperatură scăzută sau crescută, în funcție de ce ne spun cei de la televizor…, dar și aici vom fi testați cu termometrul, să nu o ia razna temperatura…, că devenim suspecți!

Oare asta ar trebui să fie problema noastră? Respectăm legile, suntem cetățeni ai țării și trebuie să demonstrăm că suntem supuși acelora care au fost puși de Dumnzeu acolo, dar încrederea noastră deplină trebuie să fie în Dumnezeu! Nu ne vom dezice de El, nu Îl vom abandona, nu Îl vom necinsti, nu Îl vom trata cu sfidare și ignoranță, nu vom trăi fără El numai pentru că am trecut valea de partea cealaltă… Cu Dumnezeu, și la bine și la rău, și în vale și pe munte, și în vremurile care ne plac și în cele care ne displac. El rămâne Același, dorește ca noi să îi fim ascultători de dragul Lui și de bună voie…, iar ziua de mâine, deja i-am dat-o Lui, El știe ce are de făcut!

Cigher Sorin,
14 mai 2020,
Pastorul Bisericii Baptiste Son din Sibiu.,

https://www.stiricrestine.ro/2020/05/14/meditatia-zilei-cu-sorin-cigher-ziua-61-si-de-maine-ce-va-fi/?