Francmasonerie

download - Copie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

(Redirecționat de la Masonerie)

 

Francmasoneria (sau „masoneria“), ca instituție, este un ordin inițiatic ai cărui membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale, prin inițierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii (BibliaCoranulDao de JingVedele hinduse, Tripitaka budiste, sau alte scrieri considerate sacre) și, în majoritatea ramificațiilor, prin credința într-o „Putere Supremă“ spusă „Mare Arhitect al Universului“. Organizațiile masonice, prezente în majoritatea țărilor, se regăsesc sub forma obediențelor autonome, „mari loje” sau „Mare Orient” (grupări de loji), ele însele compuse din „loji albastre” (zise și „ateliere”) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe). Numărul francmasonilor în lume este de circa patru milioane, majoritatea în Statele-Unite și în Europa occidentală[1].

În mod mai larg și parțial abuziv, „francmasoneria” desemnează în același timp o disciplină spirituală, precum Alchimia, și instituția tradițională care reunește practicanții acestei discipline, în loji sau confederații de loji, numite Mari loji.

Cuprins

Etimologie

Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon și german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ și reprezintă o moștenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilici și catedrale în Evul mediu (vezi mai jos). Nicolae Stoica de Hațeg în Cronica Banatului (1785), amintește de „frai-maorii, frai-gaisterii cu lojile lor”. În secolul al XIX-lea, a apărut în limba română și varianta „farmazon“, provenită din cuvântul similar rusesc însemnând „năzdrăvan“, cu aceeași origine ca și „farmec“ și „farmacie“ (în elenă „vrajă“, „leac“).

Definiție

Potrivit dicționarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului Britanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“[2]). Însă francmasoneria a funcționat în secret doar atunci și acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociație secretă, deși prezintă asemănări cu Școlile de Mistere din Antichitate.

Însă, potrivit definiției date de masonii înșiși, masoneria este: „o asociație de oameni liberi și de bune moravuri care conlucrează pentru binele și progresul societății prin perfecționarea morală și intelectuală a membrilor săi.

Marele Arhitect al Universului

  Simbolistică și istorie

Simboluri masonice.

 Francmasoneria a fost comparată cu un salcâm bătrân având mai multe rădăcini (mișcări, societăți, bresle sau ordine mai mult sau mai puțin ezoterice, de la care a moștenit idei, ritualuri și simboluri) și mai multe ramuri (obediențele și ritualurile actuale). Multe legende, unele ostile, circulă despre originile masoneriei: unele implică preoții Egiptului antic, altele pitagoreicii, altele pe Cavalerii Templieri. Înșiși francmasonii sunt de păreri diferite în această privință. Ce este sigur, potrivit istoricului mason Albert Mackey, este că francmasoneria în forma ei actuală a apărut în Marea Britanie în secolul al XVIII-lea. Potrivit istoricilor D. G. R. Șerbănescu și Jacques Pierre, masoneria a apărut în țările române spre mijlocul sec. al XVIII-lea și s-a dezvoltat rapid la începutul secolului următor.

Astăzi, principalele simboluri masonice sunt cele „trei mari lumini“: „echerul“, „compasul“ și „volumul Legii Sacre“, precum și litera „G“, scrisă în interiorul unui echer și al unui compas, care reprezintă de fapt inițiala cuvintelor „God“ (zeu), „geometrie, generare, geniu, gnoză“… Albert Mackey considera că masonii au fost învățați că „masoneria și geometria sunt sinonime“ și că „simbolurile geometrice care se găsesc în ritualurile francmasoneriei moderne pot fi considerate rămășițele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede că s-au pierdut“. Geometria ocultă, denumită uneori „geometrie sacră“, folosește de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama etc., pentru ilustrarea unor idei metafizice și filozofice.

Echerul și compasul împreună cu litera G

Christopher Knight și Robert Lomas au dat o interpretare interesantă binecunoscutelor simboluri masonice echerul și compasul. Ei susțin că au apărut ca o formă stilizată a vechiului simbol pentru puterea regală – o piramidă a cărei bază reprezenta puterea terestră, peste care era gravată o piramidă întoarsă, care reprezenta puterea cerească a preotului. Aceste piramide ale puterii creează, prin alăturare, simbolul ajuns să fie cunoscut sub numele de „steaua lui David“. Potrivit celor doi autori, simbolul a fost folosit pentru prima oară pe scară largă când a apărut pe frontispiciul unui mare număr de biserici medievale, iar cele mai timpurii exemple de folosire a acestuia pe clădirile ridicate de Cavalerii Templieri. Utilizarea sa în sinagogi a apărut mult mai târziu (au afirmat Knight și Lomas).

Una dintre tradițiile masonice susținea că Avraampatriarhul evreilor, le-a transmis egiptenilor învățături speciale înainte de potop. Mai târziu, învățăturile (despre care se spunea ca ar fi reprezentat opera legendarului Hermes Trismegistus) au fost adunate de filosofulEuclid într-un volum. El le-a studiat sub denumirea „geometrie“. Inițial grecii, apoi romanii, au numit această disciplină „arhitectură“.

Legendele masonice plasează formarea organizației în epoca Turnului Babel și în cea a construirii Templului din Ierusalim de către regele Solomon, despre care se pomenește în Biblie. Or, potrivit lui Mircea Eliade „istoria începe în Sumer“.

Practic, începuturile masoneriei operative reprezintă începuturile culturii urbane, construcția primelor orașe-cetăți. Din punct de vedere al preistoriei speciei umane însă, omul a fost dintotdeauna un cioplitor al pietrei. Când arta cioplirii pietrei a fost combinată cu geometria, a apărut Arhitectura. Primii Mari Maeștri au fost, de fapt, Arhitecți.

În secolul al XIX-lea, Mackey afirma că masonii din epoca medievală preluaseră atât cunoștințele în materie de construcții, cât și modelul de organizare de la „arhitecții Lombardiei“. Această breaslă din nordul Italiei a fost prima ai cărei membri și-au asumat numele de „francmasoni“, care a devenit prescurtarea pentru „Ordinul frățesc al cioplitorilor în piatră liberi și recunoscuți ca atare“. Expresia „recunoscuți ca atare” era folosită în cazul membrilor intrați mai târziu în ordin și care nu aveau nici o legătură cu întemeietorii acestuia, cioplitorii în piatră. O lucrare de alchimie în care se pomenește expres termenul de „francmason“ poate fi datată în anii ’50 din secolul al XV-lea.

Alți cercetători masoni susțin că apariția ordinului poate fi datată istoric în perioada Romeiantice, contemporan cu „collegium fabrorum” (colegiul muncitorilor) – un grup de constructori și arhitecți devenit un prototip pentru organizarea ulterioară a breslelor. Majoritatea scriitorilor plasează apariția secretelor masonice în epoca existenței preoților războinici, eroi ai cruciadelor, „cavalerii templieri“. Un scriitor din secolul al XVIII-lea susținea că francmasoneria modernă ar fi fost întemeiată de Godefroy de Bouillon, liderul primei cruciade, care a cucerit Ierusalimul și despre care se spune că ar fi întemeietorul misterioasei „Stăreții a Sionului“.

Secretele privitoare la originea francmasoneriei au fost păstrate cu strășnicie, în ciuda publicării a numeroase cărți și articole referitoare la acest subiect. Walter Leslie Vilmshurst, un mason de seamă și autor al lucrării „The Meaning of Masonry”, scria: „Adevărata istorie secretă a apariției masoneriei nu a fost făcută publică nici în rândurile organizației însăși“. Mulți cercetători cred chiar că majoritatea masonilor au pierdut din vedere adevărata origine și scopul organizației. „Tabloul de ansamblu al masoneriei este acela al unei organizații care și-a pierdut înțelesul originar“ – scriau autorii lucrării The Templar Revelation.

În epoca în care patru loji londoneze au format o „Mare Lojă Unită” în 1717, francmasoneria speculativă ajunsese să domine complet întemeietorii acestei organizații – zidarii sau „masonii lucrători”. Francmasoneria și-a dobândit cunoștințele ezoterice mai ales de la masonii speculativi, filosofi, alchimiști, gnostici, hermetiști sau rozacrucieni.

Webster afirma: „Originile francmasoneriei nu pot fi identificate din nici o sursă sigură, dar ordinul a apărut dintr-o combinație de tradiții care au evoluat și s-au contopit într-o perioadă mai lungă de timp. Astfel, masoneria lucrătoare ar fi putut proveni din colegiile romane prin intermediul breslei zidarilor din Evul Mediu, în timp ce masoneria speculativă ar fi putut proveni din rândurile patriarhilor ebraici și din misteriile păgânilor. Dar sursa de inspirație ce nu poate fi negată este Cabala evreiască… Cert este că, atunci când au fost concepute ritualul și statutele masoneriei în 1717, cu toate că au reținut anumite fragmente ale vechilor doctrine egiptene și pitagoreice, versiunea iudaică a tradițiilor secrete a fost cea aleasă de fondatorii Marii Loji, pentru ca, pornindu-se de la ea, să își construiască propriul sistem“.

Francmasoneria a continuat să își lărgească tot mai mult rândurile, iar în 1720 au fost înființate loji masonice în Franța, sub auspiciile Marii Loji Unite din Anglia. Acestea au format în 1735 o Mare Lojă la Paris. Marea Lojă era diferită de lojile scoțiene, care fuseseră formate după ce Carol I Stuart fugise din Anglia. Tensiunile dintre cele două ramuri ale masoneriei franceze s-au accentuat în 1746, odată cu exilarea din Anglia a lui Carol Eduard, poreclit „Scumpul prinț Charlie“ Stuart, sau „tânărul pretendent“, și a susținătorilor lui care au încurajat folosirea ordinului în scopuri politice.

În acea epocă a devenit cunoscută marelui public adevărata origine a francmasoneriei. În 1737, profesorul fiilor prințului Carol Eduard care era și membru al Societății Regale, Andrew Michael Ramsey, a rostit un discurs în fața francmasonilor din Paris, discursul supranumit „Cuvântarea lui Ramsey“, în care acesta declara: „Ordinul nostru a format o uniune de nedespărțit cu Cavalerii Sf. loan de la Ierusalim“ – ordin foarte apropiat de cel al templierilor. Ramsey mai spunea că francmasoneria era legată de școlile antice ale misteriilor, patronate de zeița greacă Artemis și de cea egipteană Isis.

Masonul german, Karl Gotthelf Baron von Hund a devenit membru al lojei din Frankfurt și în 1751 a întemeiat aici o filială a ritului scoțian, numită „Ordinul strictei observanțe“; după rostirea jurământului ce prevedea supunerea necondiționată față de ordinele unor superiori misterioși și „nevăzuți“, așa cum a fost descris pe parcursul volumului, ordinul a sfârșit prin fuziunea dintre Ordinul Iluminaților și francmasoneria germană, în timpul congresului de la Wilhelmsbad.

Hund a recunoscut că ducea mai departe tradițiile cavalerilor templieri, care fuseseră constrânși la începutul secolului al XIV-lea de regimul lui Filip cel Frumos, regele Franței, să se autoexileze în Scoția. Membrii acestui ordin s-au autoproclamat „Cavaleri ai Templului“. El pretindea că ar transpune în viață ordinele unor „superiori necunoscuți“ a căror identitate și loc de reședință nu erau precizate niciodată, în timp ce alții au pretins că acești „superiori“ nu erau oameni. Majoritatea cercetătorilor cred că ei erau probabil susținătorii iacobiți ai Stuarților, care au murit sau și-au pierdut credința după înfrângerea tânărului pretendent la tron.

Organizare

Inițierea unei ucenic francmason în jurul anului 1800. Aceasta gravură este bazată pe cea a lui Gabanon pe aceeași temă din 1745. Costumele participanților sunt schimbate după moda englezească de la începutul secolului al XIX-lea și gravura este colorată, dar în rest gravura este asemănătoare cu cea din 1745.

Francmasoneria este organizată în „clase, grade“ și „rituri“. Partea aproximativ comună tuturor riturilor este „Clasa lojilor albastre“, cu trei grade: „ucenic, calfă, meșter“ (sau „ucenic, companion, maestru“). Meșterii masoni pot face parte, după primirea acestor trei grade, numite și simbolice, în gradele de perfecționare a diferitelor rituri. Cele mai cunoscute și larg răspândite sunt „Ritul York“ și „Ritul Scoțian Antic și Acceptat“.

Wilmshurst nota: „Dezvoltarea (francmasoneria) s-a sincronizat cu scăderea interesului față de religia tradițională și rugăciunea în biserică“. „Principiile simple de credință și idealurile umanitare ale francmasoneriei iau, în cazul unor persoane, locul teologiei clasice din bisericile diverselor confesiuni religioase“. Deși liderii săi neagă că ar fi religie, masoneria a constituit pentru unii un înlocuitor al cultului religios. De aceea, nu este de mirare că Biserica a trebuit să fie circumspectă cu privire la răspândirea învățăturilor masonice. Wilmshurst spunea că, dacă o persoană caută să dobândească lumina „sub forma întăririi conștiinței de sine și a creșterii capacităților paranormale… trebuie sa fie pregătită să se dezbrace de toate prejudecățile și modelele de gândire avute până atunci și, cu o slăbiciune și blândețe asemănătoare cu acelea ale unui copil, să fie pregătită să își «deschidă» mintea, pentru a primi niște adevăruri noi și poate șocante pentru ea“. Referindu-se la înțelesurile masoneriei și caracterizându-le ca fiind „învăluite în mister“ și „criptice“, el scria: „Acestea reprezintă un subiect de cele mai multe ori neabordat care, prin urmare, rămâne în cea mai mare parte necunoscut membrilor săi, cu excepția celor foarte puțini care-l studiază în particular…“

Trecerea de la societățile secrete sau discrete antice la organizațiile inițiatice mai moderne a fost întărită de introducerea acestei francmasonerii „iluminate“ la sfârșitul secolului al XVIII-lea, organizație care îmbină legendele ezoterice mai vechi cu tradițiile cabalistice. Aceste secrete se dezvăluie inițiaților din cercurile mai interioare ale francmasoneriei, în timp ce ceilalți membri ai acestei organizații, care nu le cunosc, continuă să se bucure de învățătura și de prietenia pe care le găsesc în ea.

 Dezbaterile despre francmasonerie

Pro și contra : ce spun partizanii și adversarii francmasoneriei

Despre Masonerie există două puncte de vedere[3]:

  • Primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale și metafizice care fac parte din mișcarea filozofică umanistă. În cele mai multe dintre ramuri, francmasonii sunt deasemenea uniți de credința într-o Ființă supremă transcendentă, indiferent de numele pe care I-l dau credincioșii. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecționarea omului, este compatibilă cu orice credință sau convingere sinceră și nu ar trebui să apară probleme. În argumentarea pro-masonică se invocă actele de caritate, nu puține, calitatea membrilor, adesea oameni cu multiple competențe și răspunderi, comportamentul modest și conduita exemplară a francmasonilor în societate, precum și sprijinirea diverselor proiecte umanitare. Fiind foarte clare și bine definite, aceste caracteristici nu necesită o analiză introspectivă.

  • Al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanistă. Adversarii francmasoneriei au apărut chiar de la nașterea acesteia. Astăzi, unii clerici creștini sau musulmani consideră francmasoneria ca primejdioasă pentru credincioși, întrucât francmasonii pot fi de orice credință fără discriminări, prin urmare amestecați, și propovăduiesc toleranța față de cei ce nu împărtășesc aceleași convingeri, câtă vreme aceste convingeri respectă democrația și drepturile omului. Potrivit respectivilor clerici, o asemenea poziție nu poate fi compatibilă cu dogma religioasă.

Un timp, Biserica Romano-Catolică a reprezentat o putere spirituală dar și lumească care nu admitea ca oameni de credințe si religii diferite să interacționeze cu catolicii, pentru a nu da naștere unor erezii. Biserica Romei percepea această confruntare de idei, precum și promovarea liberului cuget (libertății conștiinței), ca fiind cea mai periculoasă destabilizare a credinței membrilor ei. A devenit astfel incompatibilă calitatea de catolic cu cea de francmason, în timp ce Biserica Ortodoxă nu avea poziții ostile masoneriei (astfel că arhimandritul Efremie din Chișinău, care a întemeiat loja „Zorile“ la Silistra, sau istoricul academician Mihail Ștefănescu, episcop al Dunării de jos, au putut fi simultan clerici ortodocși și francmasoni).

În timp s-au creat mituri antimasonice din ce în ce mai exotice, trecând prin Protocoalele înțelepților Sionului, un fals dovedit, și culminând în prezent cu teoriile moderne ale conspirației, care au adăugat peste miturile existente ipoteze fantastice despre originea francmasoneriei într-o frăție antică a unor „reptilieni”, urmași corciți ai unor extratereștri și ai oamenilor cei mai „vicioși” .

În timpul celui de-al doilea război mondial au circulat în toată Europa expoziții, broșuri și filme antimasonice create de „Propagandastaffel” a lui Joseph Goebbels, traduse în toate limbile, care au beneficiat de o intensă publicitate, astfel că o generație întreagă și descendenții ei, cunosc francmasoneria doar prin temele expuse în acele documente și filme. Asemenea publicații abundă pe plan internațional și astăzi.

Comunismul se opune de asemeni francmasoneriei, pe care o consideră mișcare burghezo-moșierească, cosmopolită și antipatriotică. Faptul că francmasonii pot fi de orice convingere politică democrată fără discriminări, lăsând politica la poarta lojei și păstrând pentru adversarii politici stimă și respect, nu este compatibil cu așa-zisa luptă de clasă.

Articol principal: Persecuția francmasoneriei.

Incompatibil cu idealurile masonice este și naționalismul de tip nedemocrat, care își promovează neamul nu prin patriotism (iubirea pentru o țară, și pentru toți locuitorii ei; promovarea unui neam printre celelalte, în cadrul democrației), ci prin xenofobie (iubirea exclusivă pentru un singur neam, însoțită de marginalizarea minorităților și de ostilitate față de străinătate, în cadrul unui regim autoritar). Este logic ca partidele cu ideologie naționalistă de tip nedemocrat să fie adversare ale masoneriei. Atitudinea net potrivnică francmasoneriei provine din incultură, superstiții, fanatism și din propaganda dictaturilor.

Biserica Ortodoxă, initial tolerantă față de masonerie, ia în anii 1930 poziții ostile, în timp ce biserica catolică, dimpotrivă, și le deschide pe ale sale. Biserica ortodoxă a Greciei, de exemplu[4], a hotărât în 1933 că „francmasoneria nu poate fi compatibilă cu creștinismul“ și că „toți fiii credincioși ai bisericii trebuie să se ferească de francmasonerie“. Biserica Ortodoxă Română, prin ședința Sfântului Sinod din 11 martie 1937, aprobă anatemizarea francmasoneriei, considerând-o ocultă și anticreștină. Astfel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1937 a hotărât că se impune „o acțiune persistentă publicistică și orală de demascare a scopurilor și activității nefaste ale acestei organizații”. În cazul în care nu se căiesc, „Biserica le va refuza slujba la moarte. De asemenea, le va refuza prezența ca membri în corporațiile bisericești“. Această poziție mai este oficială și astăzi.

Mentalitatea francmasonică

Mentalitatea francmasonică este, după Mircea Eliade[5] un mod de a gândi și de a acționa în același timp esoteric (adică intim, tainic, nearătat mulțimii, împărtășit de grupuri restrânse de oameni care se recunosc între ei tocmai prin acest fel de a fi și prin anumite expresii și semne comune, învățate printr-o inițiere comună) și exoteric (adică prin declarațiile și acțiunile lor publice). Dar Eliade nu este singurul care a vorbit despre această mentalitate. Ea a fost evocată, nu neapărat sub această denumire (de cele mai multe ori apare sub numele de „mentalitate occidentală” sau „cosmopolită”) și de alți autori, precum și de adversarii francmasoneriei[6].

Tricolorul societății Frăția prezentat în 1848 la Paris de studenții români, cu mențiunile: „DРЕПТАТЕ ФРЪЦІЕ” (Dreptate, Frăție) pe el. Acuarelă de C. Petrescu). Vezi

Istoria francmasoneriei în România.

Mentalitatea francmasonică depășește cu mult cadrul strict al obediențelor masonice, indiferent că persoanele care au această mentalitate, sunt conștiente sau nu de izvoarele ei. Această mișcare, pentru care persoana umană, viața și nevoile sale (materiale și sufletești) sunt centrul și prioritatea tuturor preocupărilor omenești, nu este nouă în istoria omenirii și apare încă din Antichitate. Dar în cursul Renașterii se înmulțesc în Europa tot felul de societăți și grupuri care caută să creeze noi forme de relații sociale și de orânduiri politice al căror scop este, mai înainte de orice, bunăstarea și realizarea omului, prin cele trei principii ale libertății, ale egalității și ale frăției între inși de origini, convingeri și situații sociale diferite. Printre aceste mișcări se numără și francmasoneria, dar un om poate ajunge să împărtășească acest fel de a gândi fără să fie francmason, prin propria experiență și cultură (și, dacă intră în contact cu vreun francmason, și dacă acesta observă convergența, poate fi invitat să intre în rândurile masoneriei). Dar este deasemenea posibil ca un francmason, prin vorbele și acțiunile sale, să răspândească în jurul lui această mentalitate, în mediul său profesional, cultural, politic, geografic sau familial.

Întmeietorii Statelor Unite, redactori ai Constituției americane, în frunte cu G. Washington, purtând însemne masonice.

  Multe societăți, cum au fost de exemplu, în România[7]Frăția sau Junimea, pot fi astfel impregnate de mentalitatea francmasonică. Studenții români de la Paris, în secolul XIX, au avut profesori francmasoni și o parte dintre ei au fost inițiați în loja „Ateneul străinilor”; alți români au întemeiat la Bruxelles loja „Steaua Dunării”, desemenea prezentă la IașiGalați și București, din care au făcut parte, printre alți oameni de vază ai vremii, Vasile AlecsandriIon Heliade RădulescuSpiru HaretCarol DavilaAlexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu.

Articol principal: Istoria francmasoneriei în România.

Aproape toți întemeietorii Statelor unite ale Americii, printre care George Washington și Benjamin Franklin, erau francmasoni sau împărtășeau mentalitatea francmasonică. Un alt exemplu celebru din lumea anglo-saxonă este Winston Churchill.

Definiția[8]

Mentalitatea francmasonică

Pe planul filozofic mentalitatea francmasonică nu este nici religioasă (chiar dacă anumiți francmasoni pot fi ispitiți să facă din francmasonerie o religie sau chiar o sectă în locul adevăratelor religii) nici anti-religioasă (cea mai mare parte din masonerie crede în Dumnezeu pe care Îl consideră ca fiind un „Mare Arhitect al Universului”, același și unul, indiferent cum îl văd și cum îl numesc oamenii). Dar este adevărat că mentalitatea francmasonică cuprinde idei care pot fi potrivnice intereselor anumitor membri ai clerului ca factori economici și sociali : de exemplu promulgarea legilor conform voinței populare și nu conform unei Cărți sfinte, libertatea pentru un cetățean de a respecta sau nu obligațiile religioase, de a fi sau nu botezatcăsătorit sau înmormântat religios, libertatea de a practica sexualitatea fără scop reproductiv, libertatea femeii de a fi sau de a nu fi mamă, și multe altele asemănătoare. Din acest motiv, mulți clerici consideră și afirmă că mentalitatea francmasonică este ceva negativ, antireligios, sau chiar anti-spiritual. Există însă și clerici care socotesc că orice om poate ajunge la mântuire și la Dumnezeu prin propria sa credință și dezvoltare sufletescă, ba chiar înafara religiilor: acești clerici nu văd nici-o incompatibilitate între credință și mentalitatea francmasonică, iar unii au fost francmasoni, ca de exemplu Mihail Ștefănescu zis „Melchisedec” (1823-1892), episcop al Dunării de Jos și al Romanului, istoric, om politic unionist și academician.

Pe planul juridic, mentalitatea francmasonică corespunde cu Dreptul pământean care dă aceleși drepturi și aceleași datorii tuturor locuitorilor aceluiași stat, indiferent de starea, originile și convingerile lor, câtă vreme nu au încălcat legile sau câtă vreme și-au împlinit pedepsele. În schimb, nu corespunde cu Dreptul strămoșesc în care drepturile și datoriile sunt diferite de la o categorie de oameni la alta, și depind de starea, originile și convingerile lor.

Pe planul politic, mentalitatea francmasonică s-a manifestat în decursul istoriei prin mișcări care au militat în favoarea dreptului pământean și în favoarea democrației. În aceste mișcări se practicau încă de acum 250 de ani reguli de vot pe care astăzi majoritatea statelor din lume le-au adoptat, dar care în secolul XVIII, când niciun stat din lume nu era democratic, păreau utopice și chiar păcătoase (devreme ce autoritatea absolută a suveranilor și legile regatelor trebuiau să purceadă „din voia lui Dumnezeu”, nu din cea a „norodului”). Regulile de vot erau fixate printr-o Constituție concepută în comun și ea-însăș acceptată printr-un vot. Pentru a se ajunge la generalizarea acestor reguli în viața politică, au trebuit veacuri de lupte politice, câteodată violente. Lupta politică împotriva conservatorilor, a fost lungă și durează încă, pentru a ajunge la neutralitatea statului față de religii („laicitatea„, necesară libertății de conștiință pentru orice credincios sau necredincios, indiferent de convingerile sale), la egalitatea de drepturi între bărbați și femei, între oamenii sănătoși și cei handicapați, între heterosexuali și homosexuali, între albi, negri și orice alte neamuri, între diferitele clase sociale. Conservatorii nu admit astfel de reforme, fie în numele naturii (care, afirmă ei, a adaptat bărbatul la lupta cu viața în exterior și femeia la funcția maternă și casnică), fie în numele religiei (care, de pildă, nu admite nici homosexualitatea nici avortul). Conservatorii subliniază că atât natura, cât și religia, nu sunt democrații, și nu cunosc decât o singură formă de egalitate: cea din fața morții.

Răspândirea mentalității francmasonice

Fără să știe, mulți cetățeni sunt astăzi, în diferitele state ale lumii, profund influențați de mentalitatea francmasonică[9]. Ei găsesc firești și normale o bună parte a ideilor răspândite de 250 de ani încoace de francmasoni, ca de exemplu legitimitatea progresului tehnic și științific, a dorinței de a scăpa de molime, de boli și de paraziți, democrația, egalitatea bărbați-femei față de lege, ne-obligativitatea religiei. Strămoșii noștri de acum câteva veacuri ar socoti societatea noastră de azi ca fiind păcătoasă, potrivnică voinței divine și legilor firești ale lumii. Țările în care majoritatea cetățenilor împărtășesc elementele de bază ale mentalității francmasonice, sunt cele mai puternice din lume și modelul lor social domină întreaga planetă, deși numărul francmasonilor propriu-ziși în lume nu depășește patru milioane de persoane[1]. Nu o presupusă putere ocultă a francmasonilor explică acest succes, ci mult mai simplu, faptul că modelul social propus de francmasoni s-a dovedit cu timpul mai performant ca oricare altul, pentru a satisface nevoile fundamentale ale ființei umane, pe planurile material și sufletesc.

Confruntarea cu alte mentalități

Dar există evident în lume și alte modele de societate, mult mai tradiționale, bazate pe ideea că nu omul și nevoile sale primează, ci voința spiritelor sau zeilor, sau roata sorții, norocul sau ghinionul, „ce îi stă scris” fiecăruia, sau legile naturii. Aceste societăți corespund cu zone geografice unde democrația, drepturile umane, progresul tehnic și bunăstarea sunt mai puțin dezvoltate decât în țările dominate de mentalitatea francmasonică. Există deasemenea mentalități diferite și în țările dezvoltate: cea religioasă care dă prioritate mântuirii sufletului în scopul de a intra în rai, cea materialistă care socotește că scopul vieții este producția și acumularea bunurilor materiale, cea naționalistă care socotește neamul ca fiind un organism natural ale cărui interese primează, cea comunistă care dă prioritate proletariatului. Dacă aceste mentalități s-ar putea acorda între ele, mentalitatea francmasonică ar dispare repede de pe suprafața pământului.

În timp ce Samuel Huntington descrie lumea ca un spațiu de confruntare geografică al civilizațiilor, autori ca Mircea EliadeNae IonescuEmil CioranJared Diamond sau Abraham Maslow au evocat în articole și interviuri, alt spațiu de confruntare al mentalităților: mintea omenească. Există astfel în noi, concomitent și în proporții mereu schimbătoare, mai multe tipuri de mentalități, al căror echilibru determină convingerile ce ne caracterizează :

  • Mentalitatea primitivă socotește tot ce ne înconjoară, lucruri și ființe, ca simple resurse de exploatat.

  • Mentalitatea antică socotește tot ce ne înconjoară ca ființe de supus și teritorii de cucerit în folosul neamului din care facem parte.

  • Mentalitățile antică și medievală socotesc tot ce ne înconjoară ca fiind exprimarea voinței divine, ai cărei jucării suntem, vrând, ne-vrând, conștient sau nu.

  • Mentalitatea pozitivistă socotește tot ce ne înconjoară ca fiind rezultatul unor legi naturale și a unui sens evolutiv spre progres, ale cărui rezultat („superior”) suntem.

  • Mentalitatea francmasonică socotește tot ce ne înconjoară ca fiind rezultatul pe de-o parte al unor legi și hazarduri naturale, ce duc spre violență și competiție, iar pe de altă parte al luptei oamenilor pentru a se elibera de aceste legi, pentru a își crea noi legi, mai omenoase, și o lume mai pașnică.

Prezența simultană a acestor mentalități în noi, reprezintă diferite modalități de dezvoltare a culturii, a societății și a identității omenenești; ele nu sunt totdeauna ușor de împăcat și astfel se explică în parte contrazicerile umane. În mentalitatea francmasonică, civilizația este comparată cu o grădină care trebuie în permanență să fie întreținută, ca să nu redevină un maidan plin de scaieți și de buruieni, și aceasta, atât la nivel individual (buna purtare, buna creștere), cât și la nivel colectiv.

În România

Articole principale: Istoria francmasoneriei în România și Lista lojilor masonice din România.

Emblema actuală a Marii Loji Naționale din România, cu inscripția „învinge sau mori“ în latină.

În România Francmasoneria este organizată în mai multe obediențe, Marea Lojă Națională Română fondată 1880Marea Lojă Națională Unită din România, apoi Marea Lojă Națională din RomâniaMarele Orient de Rit Scoțian Antic și Acceptat din RomâniaMarea Lojă Regulară a RomânieiMarea Lojă Națională a RomânieiMarele Orient din România UMSOI și Marele Orient al României, precum și alte câteva obediențe mai mici, între care unele deschise și femeilor (Dreptul Uman din RomâniaMarea Lojă Feminină a RomânieiMarele Ordin Feminin Român). Aceste obediențe nu se recunosc reciproc.

Cea mai mare lojă din România este Marea Lojă Națională din România, unica recunoscută de UGLE, și internațional de alte Mari Loji regulare.

Există în România mai multe obediențe masonice :

În 2009 sunt aproximativ 7500 francmasoni în România, dintre care 7000 „regulari” (obediențele inițial anglo-saxone ale Marilor Loji naționale) și 500 „liberali” (obediențele franceze ale Marelui Orient și a Dreptului Uman). Pe lângă și printre acestea, există cercuri mai restrânse („gradele superioare”) care își inițiază membrii în cunoașterea mai profundă a simbolisticii și a istoriei esoterice și spirituale a omenirii.

Note

  1. abSursa: The Masonic Service Association of North America, vezi: [www.msana.com/]

  2. ^Constituția din 1991, art. 37, alin. 4 și Constituția din 2003, art. 40, alin. 4 interzic asociațiile cu caracter secret. Or, marile loji de pe teritoriul României sunt înscrise la judecătorie, iar statutul lor menționează un sediu social și un sediu de lucru. Aceasta demonstrează că nu este vorba de asociații cu caracter secret, care nu ar putea fi înscrise în mod legal.

  3. ^André Combes, „Encyclopédie de la Franc’Maçonnerie”, Le Livre de Poche, 2000 și Paul Naudon, „Histoire générale de la franc-maçonnerie”, Presses Universitaires de France, 1981 (ISBN 2-13-037281-3)

  4. ^Poziția Bisericii Ortodoxe a Greciei pe ședința din 12 octombrie 1933

  5. ^Eseul „Mentalitatea francmasonică” scris de Mircea Eliade[1]

  6. ^

    • Constantin Rădulescu-Motru:

      • Românismul: cateheza unei noi spiritualități, 1936

      • Psihologia poporului român, 1937

      • Timp și destin, 1940

      • Etnicul românesc: comunitate de origine, limbă și destin, 1942.

    • Nichifor Crainic:

      • Ortodoxie și etnocrație (reeditat 1997).

    • Evocări (prietenoase) în Memoriile lui Grigore Gafencu.

    • Numeroase evocări (ostile) în ziarul „România mare”, în site-ul mișcării legionare și în Mișcarea de Integrare în Absolut (MISA).

  7. ^D.G.R. Șerbănescu, „La Franc-maçonnerie en Roumanie”, Paris, ed. „Lettre M”,‎ 1950; Abel Douay și Gérard Hetrault, „Napoléon III et la Roumanie : influence de la franc-maçonnerie”, ed. Nouveau Monde 2009

  8. ^André Combes, „Encyclopédie de la Franc’Maçonnerie”, ed. Le Livre de Poche, Paris 2000

  9. ^Paul Naudon, „Histoire générale de la franc-maçonnerie”, Presses Universitaires de France, 1981 (ISBN 2-13-037281-3) și Stan Stoica (coordonator), „Dicționar de Istorie a României”, pp. 153-155, ed. Merona, București 2007

Bibliografie

  • Horia Nestorescu-Bălcești: Ordinul masonic Român, ed. Șansa, București 1993

  • Dorin Băleanu, Radu ComănescuIluștri francmasoni ai României, Ed. Europa Unită, București 2003, ISBN 973-99598-9-X

  • Mircea Eliade: Comentarii la Legenda Meșterului Manole1943 în antologia „Drumul spre centru”, Ed. Univers, 1991, Imagini și simboluri, 1952, Le Sacré et le Profane, Paris, 1956, Făurari și alchimiști, 1956, Nașteri și renașteri, 1958, The Quest (titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines), 1969, Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. II, Humanitas, 2006.

  • Daniel Ligou, Dictionnaire de la Franc-maçonnerie, Presses universitaires de France, Paris, 1999

  • Mihai Vâlsan, Les derniers hauts grades de l’Ecossisme et la réalisation descendante („Ultimele înalte grade ale Scoțianismului și realizarea descendentă”), Paris, 1953

Lectură suplimentară

  • Istoria Francmasoneriei, Albert Mackey, tradusă și editată în 2004

  • Francmasoneria si Simbolul pierdut, Morris S. Brent – recenzie

  • Ritualurile secrete ale Francmasoneriei, Marques-Riviere Jean – recenzie

  • Ortodoxie Masonică. Istorie. Rituri. Doctrine, Jean-Marie Ragon, 1853 – recenzie

  • Românii în francmasoneria universală, Dan A. Lăzărescu, Horia Nestorescu-Bălcești, Editura Centrul Național de Studii Francmasonice, 1997

  • Istoria francmasoneriei românePaul Ștefănescu, Editura Miracol, București, 1999

  • Francmasoneria. Relațiile dintre cultele religioase – masonerie și alte conspecte, Editura Grinta, Cluj, 2014 – recenzie1 – recenzie2

Vezi și

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de francmasonerie

 Organizații ale masoneriei

Publicații ale francmasoneriei

Saituri dedicate francmasoneriei

Masoneria în presă

Informații bibliotecare

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Francmasonerie

https://ardeleanlogos.wordpress.com/culte-eretice/francmasonerie/

DE CE NU-I ACUZĂ NIMENI PE MASONI CĂ EXECUTĂ SALUTUL „NAZIZST” ? ! – PENTRU CĂ NAZISMUL A FOST CREAŢIA MASONERIEI !

download - Copie

Va rugam sa accesati link-ul postat mai jos si sa vedeti cum ne acuzau masonii satanisti in urma cu an de zile: “Tinerii astia radicali, “neonazisti”, nemernicii astia care incearca sa aduca la viata Miscarea Legionara din Romania. Fratele nostru mason George Marior, sluga buna a intereselor oculte, sa-i puna imediat sub monitoriozare”. Realizati ce suflete otravite au, cat de nemernici sunt, si cum manipuleaza miliarde de oameni pe intreaga planeta? Ce este mai infiorator acum urmeaza: ei sunt stapanii Romaniei!

http://www.frontpress.ro/2013/02/masonii-din-romania-cer-masuri-impotriva-extremismului.html

Noi, in calitate de tineri nationalisti-ortodocsi romani, daca eram fotograti in asemenea ipostaze, intr-un cadru privat, ce credeti dvs ca se intampla?! Imediat se punea presa pe urlat: “Au inviat nazistii teroristi in Romania, vor sa produca atentate, sa fie luati pe sus de mascati si bagati la temnita de procurori”. Ani de zile si-au batut joc de noi in halul acesta, SRI-ul in complicitate cu masoneria, de au ajuns oamenii sa ne priveasca ca pe ciumati! Aveti dovada mai sus, extrem de clara, sa vedem cine indrazneste sa-i acuze pe masoni de “saluturi interzise si ca promoveaza nazismul”. 

Marco Maximilian Katz, interlop protejat de mafia masonica a PSD-ului si Adrian Nastase, mafie din care face parte si George Maior, directorul SRI-ului, urla saptamana trecuta: “Legionarii au executat SALUTUL “NAZIST” in mijlocul Bucurestiului, de ce nu sunt arestati imediat?!”. George Maior si Florian Coldea, dupa o saptamana de zile, ies in fata cu “teroristul nazist de la Arad”. Mafia masonica isi face din nou treaba in tara noastra si milioane de romani sunt batjocoriti in ultimul hal!

“Indignarea noastră este amplificata de un alt eveniment care a avut loc pe data de 01 Decembrie 2013. De Ziua Națională, legionari, reprezentați ai Mișcării Legionare reactualizată, îmbrăcați in uniforme legionare, au defilat și au abordat, în spatii publice centrale ale Capitalei României, în timpul zilei, însemne legionare și salutul nazist. Unele dintre aceste scene incredibile și odioase au avut loc în preajma unor monumente din București, monumente-simbol ale României. Din informațiile postate pe internet rezultă că această manifestare a Mișcării Legionare a fost autorizată de către Primăria Capitalei.”

Dle George Cristian Maior, dumneata cand mergi la loja satanista a masonilor executi salutul “nazist” si ai indrazneala sa ne acuzi pe noi de extremism si sa pui ofiterii sa ne montitorizeze?! Ofiteri SRI, oameni care si-au asumat acest lucru in mod public, ti-au transmis de pe blogul ” De Veghe Patriei” : Esti un mincinos notoriu, ipocrit pana in maduva oaselor, o biata sluga care taraste la picioarele bancherilor sionisti pentru functii cat mai inalte in statul roman”. Cu putin noroc, DOAMNE FERESTE!!, poate ai sa ajungi presedintele Romaniei, ca doar te sustine Elena Udrea!

Corneliu Zelea Codreanu, Capitanul Miscarii Legionare, cand a aflat ca Adolf Hitler este manipulat de masonerie si bancherii evrei, s-a dezis in mod public de el. Dupa trei ani de zile a fost ucis in cel mai brutal mod cu putinta de masoneria satanista! In 2013, cand Neamul Romanesc are nevoie de unitate, masonii care s-au cocotat in varful serviciilor secrete romanesti, slugoi umili care nu ies din cuvantul stapanilor lor, scuipa pe memoria acestor viteji romani si declara plini de mandrie draceasca: “S-a terminat cu dragostea de neam si tara, tarile trebuiesc distruse pentru a realiza maretul plan masonic: O NOUA ORDINE MONDIALA, O SINGURA MONEDA, UN SINGUR PRESEDINTE (ANTIHRIST). Cine indrazneste sa nu se supuna legii noastre masonice, sa devina un sclav umil, imediat o sa fie batjocorit, arestat, ucis ca si Codreanu in 1938″.

Dl prof.univ.dr. Cristian Troncota, general de brigada (r) SRI : “Corneliu Zelea Codreanu a fost ucis de masonerie”.

http://www.dailymotion.com/video/xymh3v_istoricul-cristian-troncota-corneliu-codreanu-a-fost-asasinat-sub-influenta-masoneriei-asupra-casei_news

Sursa:http://deveghepatriei.wordpress.com

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment orsubscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.

 http://www.stiri-extreme.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/culte-eretice/de-ce-nu-i-acuza-nimeni-pe-masoni-ca-executa-salutul-nazizst-pentru-ca-nazismul-a-fost-creatia-masoneriei

CONCEPTE EVREIEȘTI : DEMONI / DEMONOLOGIA

download - Copie

Un demon este un duh rău, sau drac, în folosirea engleză obişnuită a termenului. Această definiţie este, totuşi, doar aproximativă. În religiile politeiste linia dintre zei şi demoni este una schimbătoare: există deopotrivă demoni buni şi zei care fac rău. În sistemele monoteiste, duhurile rele pot fi acceptate ca slujitori al singurului Dumnezeu, astfel că demonologia este legată cu angelologia şi teologia în mod corespunzător, sau ele pot fi ridicate la rangul de oponenți ai lui Dumnezeu, în care caz statutul lor ca puteri diabolice diferă de aceea a demonilor din politeism. Mai mult, în nici una dintre limbile din Orient Mijlociu antic, inclusiv ebraica, nu există vre-un termen general echivalent cu englezescul „demon.” În general, noțiunea de demon în Orientul Mijlociu antic era a unei ființe mai puţin puternice decât un zeu şi mai puţin înzestrat cu individualitate. În timp ce marilor zei le sunt acordată închinarea publică regulată, demonilor nu li se acordă aceasta; ei sunt abordați în ritualurile magice în cazuri individuale de suferință umană, care este sfera lor particulară.

Demonologia în Orientul Mijlociu antic

Apărarea împotriva duhurilor rele era o preocupare în Mesopotamia din cele mai timpurii vremuri, începând cu sumerienii, spre care o mare parte din terminologia şi practica legată cu demonii poate fi urmărită. Nu există nici o diferență calitativă între zeii măreți şi demoni; un nume pentru demon este „un zeu rău.” Totuşi, demonii au mai puțină putere, deşi ocazional miturile îi descriu ca răzvrătindu-se împotriva marilor zei, cu ceva succes. Incantațiile adesea enumeră patru, sau chiar şapte, clase de demoni. Demonii sunt mesagerii domnului iadului, şi mărșăluiesc înaintea lui. Ei trăiesc în deșerturi şi aproape de morminte, şi mulți dintre ei sunt fantome, spiritele morților, în special dintre cei care au murit prin violență sau care nu au fost îngropați corespunzător. Boala poate fi gândită a fi cauzată de posesiunea demonică, şi unii demoni au numele bolii specifice pe care ei o aduc, astfel „durere de cap,” sau „febră.” Lamashtu este vrăjitoarea care ucide copii în pântece şi copiii nou născuți. Precum mulți alți demoni, ea este descrisă ca un monstru compus. Lilitu, succubus Mesopotamian, este menționat o dată în Biblie ca Lilith (Isaia 34:14; vezi mai jos), şi în demonologia ulterioară evreiască. Demonii buni sunt menționați mai puţin frecvent.

În general, caracteristicile demonologiei canaanite probabil se asemănau cu cele din Mesopotamia, ca să judecăm după dovada mai degrabă săracă păstrată. Într-un text mitologic de la Ugarit, părintele zeilor, El, este înspăimântat aproape de moarte de un demon „având două coarne şi o coadă,” asemenea diavolului din reprezentațiile ulterioare. O amuletă feniciană din secolul şapte î.Cr., din Arslan Tash, este inscripționată: „Incantații: o zburătoare, o zeiță, o Sasam… O zeiță, ștrangulatoare de miei! Casa în care intru eu tu nu vei între; curtea pe care eu o calc tu nu trebuie să o calci.” Intenționată pentru a proteja femeile la naștere, aceasta continuă să invoce protecția zeilor, şi conține descrieri ale demonilor menționați: un sfinx cu aripi, etichetat „Cel zburător Lil[ith],” şi un lup devorând un copil. Detalii ale textului şi iconografia au paralele strânse în folclorul mesopotamian, arabic, clasic, şi ulterior evreiesc, şi ilustrează caracterul universal bine apropiat de multe superstiții despre demoni (Gaster, in: Orientalia, 11 (1942), 41–79).

Demonologia în Biblie

Religia oficială a lui Israel contrastează tăios cu politeismul contemporan în rolul atribuit demonilor, care în Biblie este practic zero. Magia a fost interzisă printre israeliți din vremuri timpurii, căci deja cele mai vechi colecții de legi, Cartea Legământului, conține porunca: „Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască.” (Exod 22:17 [în engleză şi română, Exodul 22:18, n. tr.]; conform Deuteronom 18:10-12), şi Saul a izgonit din țară practicanții necromanției (1 Samuel 28:3). De vreme ce mare parte din magia păgână era protectoare – intenționată să țină demonii departe sau să îi alunge – evident religia lui Israel a țintit la o extirpare foarte radicală a traficului cu demoni. Calamitățile şi bolile nu erau de la demoni ci de la Domnul. „Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul?” (Amos 3:6b) Deşi Dumnezeu nu îşi realizează voia Lui imediat, dar foloseşte îngeri şi spirite ca agenți, este făcut extraordinar de explicit faptul că spiritele sunt sub controlul Lui. Duhul rău care îl muncea pe Saul este „un duh rău care venea de la Domnul.” (1 Samuel 16:14). De aceea, cineva nu trebuie să supraestimeze importanța a numeroase urme mici ale convingerii în demoni care supraviețuiește în Biblie, sau să subestimeze dificultățile implicate în interpretarea lor. Majoritatea dintre pasajele în chestiune sunt poetice, şi este adesea imposibil să fim siguri când demonul numit este parte a încrederii religioase vii, sau doar parte a limbajului literar tradiţional. La fel precum unii demoni mesopotamieni au nume care sunt de asemenea substantive comune, tot astfel în cazurile biblice precum dever şi mavet (mawet; vezi mai jos) este greu să fim siguri când acestea sunt nume proprii şi când nu sunt.

Concepția israelită despre demoni, aşa cum aceasta a existat în mintea populară sau în imaginația literară, se asemăna în anumite feluri cu aceea susținută în altă parte. Demonii trăiesc în deșerturi sau ruine (Levitic 16:10; Isaia 13:21; 34:14). Ei provoacă boală asupra oamenilor (Psalmul 91:5-6). Ei necăjesc mințile oamenilor (Saul; 1 Samuel 16:15, 23) şi îi înșeală (1 Împăraţi 22:22-23) – dar cu toate acestea aceste duhuri rele sunt trimise de Domnul. Ființa misterioasă care l-a atacat pe Iacov în Geneza 32:25 şi următoarele versete arată o trăsătură care este o convingere foarte larg răspândită asociată cu anumiți demoni, care sunt spiritele nopții şi trebuie să piară în zori. Totuşi, chiar în religia populară israelită, se pare că fusese relativ puțină frică față de spiritele celor morți. Biblia menționează adesea umbrele morților, dar „adunarea umbrelor” (Proverbe 21:16) poartă o existență umbrită dedesubt, şi nu par să îi deranjeze pe cei vii. Unele trăsături ale cultului israelit poartă o asemănare formală cu măsurile apotropaice (pentru a îndepărta demonii, n. tr.) folosite în alte religii. Astfel, clopoțeii de pe mantia marelui preot (Exod 28:33-35) amintesc de folosirea clopotelor în alte culturi în convingerea că zăngănitul lor ține departe demonii. De asemenea, coarnele (Exod 19:16; Levitic 25:9; și altele), tămâia (Levitic 16:12-13), petele de pe stâlpii ușii (Exod 12:7), culoarea albastru (Numeri 15:38), textele scripturale scrise (filacteriile; Deuteronom 6:8; 11:18) – toate au paralele în altă parte ca dispozitive pentru a alunga duhurile rele. Totuşi, într-un caz dat, este adesea extrem de dificil să spunem în ce măsură oricare dintre aceste dispozitive au fost folosite în mod conștient pentru protecție împotriva demonilor într-o anumită perioadă.

Demoni specifici

Zeii străini sunt numiți shedim (Deuteronom 32:17; Psalmul 106:37; conform 1 Corinteni 10:20), redați ca „demoni” sau „draci” în majoritatea traducerilor. Cuvântul este înrudit cu Akkadian šêdu („demon”; bun sau rău).

SEʿIRIM („demoni păroși, satiri”) este de asemenea aplicat disprețuitor față de zeitățile străine (Levitic 17:7; 2 Cronici 11:15). Aceste creaturi bântuiesc ruinele, alături de Lilith (Isaia 13:21; 34:14).

LILITH (Isaia 34:14; în cele din urmă de la sumerianul lil, „aer,” nu ebraicul layl(ah), „noapte”) a fost original un succubus, crezut a coexista cu muritorii, dar în incantația Arslan Tash citată mai sus ea este identificată cu demonul care fură copiul, un caracter pe care ea îl reține în folclorul de mai târziu. Tradiţia că numele înseamnă „bufniță-țipătoare” (în atât de multe traduceri) reflectă o foarte străveche asociere a păsărilor, în special bufnițele, cu demonicul.

MAVET (Mawet), cuvântul ebraic obişnuit pentru moarte, este de asemenea numele propriu al unui zeu canaanit din iad (Mot), duşmanul lui Baal într-o epopee Ugaritică. Numele propriu, nu substantivul comun, ar trebui probabil să fie înțeles în Isaia 28:15, 18: „Noi am făcut un legământ cu Moartea,” şi Ieremia 9:20 [în engleză şi română, 9:21, n. tr.] „Căci Moartea s-a suit pe ferestrele noastre” (Ieremia 9:21) (conform Osea 13:14; Iov 18:13, „întâiul născut al Morții”; 28:22).

ROSHEPH este un alt zeu principal al religiei canaanite care devine o figură demonică în literatura biblică. Resheph este cunoscut ca zeul ciumei peste mare parte din Orientul Mijlociu antic, în texte şi reprezentări artistice care se întind mai mult de un mileniu din 1850 î.Cr. până în 350 î.Cr.. În Habacuc 3:5, YHWH în calea războiului se spune că este precedat şi urmat respectiv de Dever şi Resheph. (Aceasta este similară cu imaginea celor doi însoțitori divini care escortează zeii principali în miturile antice.) Precum unele dintre alte nume de zeități sunt folosite ca substantive comune în ebraica biblică (Dagon (dagon, „cereale”); Ashtaroth (ashtarot, „creșterea [turmei]”), etc.) tot aşa Reshef (reshef) a ajuns să însemne simplu „ciumă” (Deuteronom 33:29; Psalmul 78:48), şi săgețile aprinse ale arcului (Psalmul 76:4 [în engleză şi română, 76:3]; Cântarea Cântărilor 8:6), aparent din asocierea comună a ciumei şi săgeților.

DEVER („Molima”) este alt mesager demonic care mărșăluiește cu YHWH în bătălie (Habacuc 3:5). Dever este de asemenea menționat în Psalmul 91:5-6: „Nu trebuie să te temi nici de Groaza (Paḥad) din timpul nopţii, nici de Săgeata (Ḥeẓ) care zboară ziua, nici de Molima (Dever) care umblă în întuneric, nici de Distrugerea (Ketev) care bântuie ziua în amiaza mare.” (Psalmi 91:5-6). Nu doar Dever dar de asemenea celelalte cuvinte înclinate de mai sus au fost plauzibil indentificate ca nume de demoni. „Săgeata” este un simbol familiar în folclor, pentru boală sau durere subită, şi Ketev (Qetev; conform Deuteronom 32:24; Isaia 28:2; Osea 13:14) este în acest exemplu personificarea căldurii copleșitoare de la prânz, cunoscută de asemenea în demonologia greacă şi romană.

AZAZEL (ʿAzʾazel) are loc în ritualul pentru Ziua Ispăşirii (Levitic 16:8, 10, 26). Aaron aruncă sorțul pentru doi țapi, şi cel „pentru ʿAzʾazel” este prezentat viu înaintea Domnului. Versiunile antice greci şi latine au înțeles ʿAzʾazel ca „țapul care pleacă,” de aici „țapul ispășitor” din unele versiuni engleze. Majoritatea comentatorilor rabinici şi unii moderni iau Azazel ca numele locului în care țapul este condus. Marea majoritate a modernilor consideră Azazel ca numele personal al unui demon crezut a trăi în pustie.

Vampirul poate fi menționat în Proverbe 30:15: „Alukah (ʿaluqah) are două fiice, care strigă, „Dă, dă.” Ebraicul ʿaluqah poate însemna simplu „lipitoare,” dar de vreme ce ʿaluq apare în literatura arabică a fi un nume al unui vampir, această creatură fabuloasă şi fiicele ei pot fi descriese în acest pasaj mai degrabă dificil.

Demonii în literatura inter-testamentală, incluzând sulurile de la Marea Moartă

O mare schimbare a avut loc în angelologie şi demonologie, cel puțin în anumite cercuri din interiorul iudaismului, cam în ultimele secole î.Cr.. În această perioadă religia, în timp ce a păzit caracterul ei monoteist în felurite feluri, cu toate acestea a luat multe trăsături ale unui sistem dualist în care Dumnezeu şi forțele binelui şi adevărului erau opuse în cer şi pe pământ de forțe puternice ale răului şi înșelăciunii. Aceasta pare să fi fost sub influenţa religiei Persane, cu opoziția sa a lui Ormuzd zeul bun şi Ahriman (Angra Mainyu) zeul rău, dar în acelaşi timp dualismul evreiesc extras din resurse mai vechi, native în construirea unei demonologii mai elaborate. Temele mitologice străvechi, şi figuri din Biblie doar potențial demonice, precum Satan, au fost aduse pentru a umple concepția lărgită a rolului duhurilor rele în cosmos. Este caracteristic despre această perioadă că duhurile rele sunt conduse de un prinț, adesea numit Belial dar de asemenea Mastemah, Satan, sau alte nume. Duhurile binelui şi răului de asemenea s-au luptat în interiorul sufletului uman, căci în această perioadă rolul demonilor este adesea conceput ca unul de a-i ispiti pe oameni la rău mai degrabă decât de a produce rănire fizică. Ca un rezultat, în multe pasaje este dificil să spunem dacă „duh” se referă la demonul exterior față de om sau ca o trăsătură din interiorul sufletului uman. Belial (sau Beliar, o corupție a formei originale) este cel mai obişnuit nume pentru liderul demonilor în sulurile de la Marea Moartă, şi apare în altă literatură inter-testamentală şi în 2 Corinteni 6:15. Belial (ebraicul Beliyya’al) este un cuvânt compus ebraic care etimologic înseamnă „fără beneficiu” sau „fără prosperitate” şi în folosirea liberală este adesea echivalent cu „ticălos.” Dar deja în Biblie „șuvoaiele Beliyya’al” înseamnă „șuvoaiele nimicirii” (2 Samuel 22:5; Psalmul 18:5). În literatura inter-testamentală Belial este „duhul de pervertire, îngerul întunericului, îngerul distrugerii” şi alte duhuri sunt supuse lui. Mastemah, care este un substantiv comun înseamnă aproximativ „dușmănie, opoziție” în Osea 9:7, 8 şi în câteva pasaje în cele Cinci Suluri, este un demon „Prințul Mastemah” în Jubilee (11:5, 11; 17:16; şi altele), şi probabil de asemenea în Documentul Damasc (16:5). Străjerii (Aram. ʿirinsunt un fel de îngeri menționați în Daniel 4:10, 14, 20. La această clasă de literatura inter-testamentală atribuie îngerii care, potrivit lui Geneza 6:2, 4, au coabitat cu femeile înainte de potop şi au fost părinții rasei de uriași (Test. Patr., Reu. 5:6–7; Test. Patr., Napht. 3:5; cf. Genesis Apocryphon, 2 2:1, 16). Asmodeus (Tobit 3:8, 17) este un demon care a junghiat primii șapte soți ai lui Sara, care devine soția lui Tobias fiul lui Tobit.

Demonii în Noul Testament

Demonologia Noului Testament în parte reflectă convingerea contemporană, care se regăsește de asemenea în literatura rabinică, şi în parte dualismul atestat în literatura sectariană de la Qumran. Demonii sunt numiți „duhuri necurate” sau „duhuri rele,” ca în literatura rabinică. Se crede despre ei că locuiesc locurile pustii. Posesia prin cauze demonice, sau este asociată cu, felurite boli, mai ales cei în care există o perversiune a personalității umane, astfel că demonul, nu omul însuși, direcționează faptele şi vorbirea lui (Marcu 1:23, 26; 9:17-29). Istoria felului cum Isus a vindecat un demonizat prin trimiterea unei legiuni de duhuri necurate într-o turmă de porci (Matei 8:28–34; Marcu 5:1–20; Luca 8:26–39) ilustrează viu persistența unei credințe populare antice, precum pilda din Matei 12:43-45, în care duhul necurat după ce rătăcește prin pustie ia cu el alți șapte draci. Pe de altă parte, în Noul Testament demonii mai mici au puțină personalitate sau putere independentă, dar sunt supușiși unui prinț, Beelzebul sau Satan şi demonicul este adesea prezentat, nu ca ceva ocazional şi relativ inofensiv, dar ca o realitate cosmică de o mare importanță, duşmanul lui Dumnezeu şi al omului (Efeseni 6:12). Beelzebul (Beelzebub) este un nume aplicat către demonul șef de către Isus şi de oponenții săi (Matei 10:25; 12:24, 27; Marcu 3:22; Luca 11:15–19). Explicația corectă a numelui este mult disputată, şi noua dovadă din Ugarit nu a clarificat pe deplin etimologia. Pronunțarea lui Beelzebub reflectă identificarea lui Beelzebul cu Baal-Zebub, zeul Ecronului (2 Împărați 1:2). Posibil există două forme originale, Beelzebul înseamnă „Baal este prințul” sau „Domnul sanctuarului,” şi Beelzebub „Domnul muștelor” (conform Ugaritic il dbb [în Gordon, Textbook, ʿnt 3:43]).

În Talmud

Referințele sunt făcute la o convingere în demonologie în timpul perioadei tanaitice. Mazzikim („duhurile dăunătoare”) sunt afirmate că au fost create în seara Sabatului creației (Avot 5:6) dar această referință târzie este singura făcută cu privire la demoni în întregul Mishnah. Printre realizările deopotrivă ale lui Hillel (Sof. 16:9) şi ale ucenicului său R. Johanan b. Zakkai a fost cunoştinţa lor a „vorbirii shedim” („dracilor,” Suk. 28a). Cea din urmă de asemenea a dat analogia lui ru’ah tezazit („demonul nebuniei”) intrând într-un om şi fiind exorcizat, pentru a explica unui păgân anomalia legilor din vițelei roșii, deşi el a fost de acord cu ucenici săi întrebători că aceasta a fost doar „scoaterea lui cu un pai” şi că el însuși nu a acceptat aceasta (PR 40a; Num. R. 19:4). Deşi aceste afirmaţii se referă la Erez Israel, Talmudul Ierusalim este deosebit de liber de demonologie, şi de fapt menționează doar trei nume generale pentru ei – mazzikim, shedim, şi ruhot. Un pasaj din Tamudul Babilonian afirmă specific feluritele convingeri legate cu demonii care era curente în Babilon au fost ignorate în Erez Israel. În timp ce în Erez Israel ei au tradus shiddah şi shiddot (Eclesiastul 2:8) ca „transportatoare,” în Babilon ei i-au redat „demoni masculini şi feminini” (Git. 68a). Palestinianul R. Johanan a afirmat că mazzikim care obişnuia să dețină puterea în lume a dispărut cu ridicarea sanctuarului în pustie (Num. R. 12:30). Demonologia, totuşi, este mai proeminentă în Midrashimul Palestinian decât în Talmudul Ierusalim. Pe de altă parte, Talmudul Babilonian este îmbelșugat cu demonologie, evident sub influenţa convingerii în demoni care era larg răspândită în Babilonia. De fapt, într-un răspuns (publicat în Lewin, Ozar, p. 20; cf. Assaf, Geonim, p. 262) Hai Gaon afirmă că convingerea în demoni era larg răspândită în Sura, de vreme ce aceasta era aproape de Babilonia (veche) şi de casa lui Nebucadnețar, în timp ce în Pubedita mai îndepărtată ei erau departe de astfel de idei. Evreii babilonieni au trăit într-o lume care era umplută cu demoni şi duhuri, răuvoitoare şi uneori binevoitoare, care locuiau în văzduh, pomi, apă, acoperișurile caselor, şi toalete. Ei sunt invizibili; „Dacă ochiul i-ar putea vedea nimeni nu i-ar suporta. Ei înconjoară pe cineva din toate părțile. Ei sunt mai numeroși decât oamenii, fiecare persoană are o mie la stânga lui şi zece mii la dreapta lui” şi ei sunt responsabili pentru felurite dificultăți. Totuşi, făcând anumiți pași, dimineaţa cineva poate vedea umele de pași cu forma unui cocoș (Ber. 6a). În timp ce în Cabala există o încercare de a sistematiza demonologia (vezi mai jos), nu există nici o astfel de încercare în literatura talmudică. Materialul este vast şi abia început, răspândit din abundență şi fără sistem în tot Talmudul şi în Midrashim. Următoarele detalii luate, cu excepția celor indicate altfel, dintr-un pasaj din Talmud (Pes. 110a-112b), pot fi luate ca fiind grăitoare.

Asmodeus este regele demonilor. Regina este Agrath bat Mahalath, care are 10.000 de demoni însoțitori, dintre care fiecare poate vătăma. Ea bântuie văzduhul. Inițial, ea deținea puterea în toate vremurile, dar Hanina b. Dosa, amenințând să o interzică din zonele populate, a cedat în răspunsul față de rugămințile ei şi i-a permis să fie activă în nopțile de miercuri şi în serile de Sabat. Babiloniana amora Abbaye mai târziu a exilat-o din zonele populate dar ea încă pândește în aleile înguste. A face lucrurile în pereche, în special a bea un număr par de potire, invită activitățile răuvoitoare ale demonilor; o excepție sunt cele patru potire poruncite în seder de Paști pentru care motiv acea ocazie este numită „o noapte de păzire” (Ex. 12:42), de exemplu, a protecției față de demoni. Demonii sunt în special răufăcători în şi în jurul palmierilor, şi atenția lor răuvoitoare este invitată prin ușurarea cuiva între un palmier şi un zid, prin trecerea între doi palmieri, sau prin a dormi în umbra unui palmier. Demonul Palga va afecta un bărbat care se ușurează pe un butuc de palmier; demonul Zareda îl va afecta pe cel care îşi pleacă capul său pe un butuc. În general cineva ar trebui să evite copacii cu multe ramuri sau ace, dar există copaci speciali care sunt favoriți în a fi bântuite de duhuri. În tufișul săritor stă Ruhe fără ochi. Fiecare pom sorb adăpostește demoni în umbra lui şi în special este periculos când este în vecinătatea unui oraș. Cel puţin 60 de demoni îl bântuiesc, şi ei pot fi exorcizați doar printr-o „amuletă 60 demoni.” Demonii numiți Rishpe trăiesc în rădăcinile pomilor. Demonul Ketev Meriri (Deuteronom 32:34) este activ diminețile. Acesta a fost văzut de Abbaye când el a fost în compania lui Papa şi Huna b. Joshua. După amiază, locul acestuia este luat de Ketev Yashud Ẓohorayim (Psalmul 91:6) care arată ca coarnele unui țap, şi are aripi. Deopotrivă aceşti demoni sunt în special activi din zilele 1 până în 16 Tammuz.

Totuşi, potrivit Midrash, Ketev Meriri este activ în timpul perioadei de jale din 17 Tammuz până în 9 Av, între orele patru şi nouă ale zilei. Până târziu în secolul 13 Zedekiah Anav raportează că elevii din Roma nu erau pedepsiți în timpul acestor zile şi ore datorită lui Ketev Meriri care deținea puterea (Shibbolei ha-Leket, 1:203). Acesta este acoperit cu solzi şi păr; acesta are un ochi în inima sa şi se rostogolește ca o munge între lumina soarelui şi umbră. Oricine vede aceasta, cedează şi cade la pământ (Mid. Psalmul 91:3; din context totuşi se pare că referința ar trebui să fie către Ketev Yashud Ẓohorayim). R. Joseph şi R. Papa a avut o conversație prietenoasă cu un demon numit Joseph.

Demonii sunt înclinați spre a infesta mâncarea şi băutura lăsată sub pat, şi cineva ar trebui să se abțină de a bea apă miercurea şi de Sabat seara sau din iazuri şi râuri noaptea. Demonul Shabriri („orbire” – conform Targum Onkelos, Geneza 19:11) pedepsește cu rău pe aceia care fac aşa, dar o incantație, constând dintr-un abracadabra prin care cuvântul este repetat, succesiv scoțând o literă din cuvânt (Shabriri, briri, riri, etc.), este un antidot eficient. Solomon s-a folosit de demoni masculini şi feminini pentru a construi Templul (Git. 68b) şi pentru a-i aduce apă din India cu care el a fost în stare să crească tot felul de plante exotice care altfel nu creșteau în Erez Israel (Eclesiastul R. până la 2:5). Cărturarii erau imuni la mășinațiunile rele ale demonilor în timp ce erau angajați în studiu, dar Rashi explică un pasaj din Talmud a însemna că, dimpotrivă, ei au nevoie de protecție specială de vreme ce demonii sunt invidioși pe ei (Ber. 62a). Psalmul 91 este numit „Psalmul de [protecție împotriva dăunătoarelor] vizite.” Moise este afirmat că l-a recitat când s-a urcat pe Muntele Sinagogi „din cauza fricii lui de mazzikim… şi îngeri ai distrugerii.” Este poruncit a fi recitat „pentru că toată lumea este plin de duhuri rele şi mazzikim” (Tanh., Mishpatim, final) şi interpretările midrashice ale acestui Psalm sunt un veritabil tezaur al doctrinei demonologiei (de exemplu, jumătatea Psalmului 91; Tanh. Mishpatim, final; Num. R. 12:3-4). Puterea demonilor asupra omului şi neajutorarea lui în fața acesteia este ilustrată prin faptul că metafora talmudică pentru un act înfăptuit prin forță majoră este „ca şi când un drac [shed] l-ar fi forțat” (de exemplu, RH 28a). Comentatorii talmudici şi codificatorii au acceptat credinţa în demoni; doar Maimonides singur s-a opus ei.

În Cabala

Cabaliștii au folosit toate modelele uzuale în Talmud şi Midrash cu privire la demoni. Elemente noi au fost dezvoltate sau adăugate, în principal în două direcții: (1) cabaliștii au încercat să sistematizeze demonologia pentru ca aceasta să se potrivească în înțelegerea lor a lumii şi astfel să explice demonologia în termeni derivați din înțelegerea lor a realității; (2) elemente noi şi variate au fost adăugate din surse externe, în principal din demonologia Arabică medievală, din demonologia creştină, şi din convingerile populare ale germanilor şi slavilor.

Uneori aceste elemente erau legate, mai mult sau mai puțin logic, de demonologia evreiască şi erau astfel „iudaizate” într-o anumită măsură. Totuşi, în mod frecvent legătura era doar exterioară; materialul era încorporat în demonologia evreiască cu aproape nici o adaptare evreiască explicită. Aceasta este în particular adevărat cu privire la surse din Cabala practică. Acolo, convingerile cabaliste reale amestecate cu convingerile lumii care de fapt original nu au avut nici o legătură cu convingerile cabaliștilor. Această combinație dă demonologiei evreieşti târzii caracterul său marcant sincretist. Materialul referitor la acest fel de demonologie poate fi găsit în nenumărate surse, multe încă în manuscris. Cercetarea extensivă în acest domeniu şi dezvoltarea ei este una dintre dezideratele cele mai importante ale studiilor evreieşti.

Lucrările cabaliștilor de asemenea conțin concepte contradictorii despre demoni şi puterea de imaginație. Tradițiile din trecut cât şi mediul cultural şi înfățișarea intelectuală a fiecărui individ cabalist a contribuit spre diversificarea credințelor lor. Ideile cabaliștilor spanioli timpurii despre acest subiect au fost formulate clar în comentariul lui Nahmanides asupra lui Levitic 17:7 şi influenţa lor este vizibilă în toată literatura ulterioară. În opinia lui Nahmanides, demonii (shedim) sunt de găsit în locuri pustii (shedudim), ruinate, şi locuri reci cum ar fi nordul. Ei nu au fost creați din cele patru elemente ci doar din foc şi aer. Ei au corpuri subtile, imperceptibile de simțurile umane, şi aceste corpuri subtile le permit să zboare prin foc şi aer. Pentru că ei sunt compuși din elemente diferite, ei intră sub legile creației şi descompunerii şi ei mor ca ființele umane. Hrana lor este derivată din apă şi foc, din mirosuri şi energii; de aici necromanții ardeau tămâie demonilor. În ciuda elementului de foc subtil pe care ei îl conțin, ei sunt înconjurați de o răceală care înspăimântă exorciștii (acest detaliu este subliniat doar în surse mai târzii). Prin intermediul zborului lor prin aer ei sunt capabili să se apropie de „prinții” zodiacului care locuiesc în atmosferă şi astfel aud predicții despre apropiatul viitor dar nu cel îndepărtat.

Naḥmanides de asemenea dă indicii (Comentariu la Levitic 16:8) că demonii aparțin patrimoniului lui Samael, care este „sufletul planetei Marte şi Esau este supusul lui printre națiuni” (îngerul lui Edom sau Creştinătatea). Cabaliștii Castilieni, Isaac b. Jacob ha-Kohen, Moses din Burgos, şi Moses de Leon (în lucrările sale evreieşti şi în Zorah), a legat existenţa demonilor cu ultimul grad de puteri ale emanației „din partea stângă” (sitra ahra, „cealaltă parte,” a lui Zohar) care corespunde în al său zece Sefirot de rău celor șece sfinţiți Sefirot. Scrierile lor conțin descrieri detaliate ale felului în care aceste puteri au emanat şi explică numele supervizorilor oștirilor lor. Ideile lor sunt în principal bazate pe dezvoltarea interioară în cercuri cabalistice. În felurite surse, nume cu totul diferite sunt date despre gradele superioare ale acestor puteri demonice sau Satanice. Totuşi, ele toate sunt de acord în legarea oștirilor de demoni în lumea sub-umană, adică, pe pământ, sub stăpânirea lui Samael şi Lilith care apar pentru prima dată în aceste surse ca un cuplu. Numeroase detalii despre aceste grade sunt găsite în Sefer Ammud ha-Semali de Moses din Burgos (Tarbiz, 4 (1933), 208–25).

În contrast, Zohar, urmărind o legendă talmudică, accentuează originea demonilor în relaţiile sexuale între oameni şi puterile demonice. Unii demoni, precum Lilith, au fost creați în timpul celor șase zile ale Creației, şi în special seara de Sabat în amurg, ca duhuri fără corp. Ei au căutat să ia forma unui corp prin asociere cu oamenii, la început cu Adam când el s-a separat de Eva şi apoi cu toţi descendenții săi. Totuşi, demonii care au fost creați din astfel de uniri de asemenea tânjesc după astfel de relaţii sexuale. Elementul sexual în relaţia oamenilor şi demonilor deține un loc proeminent în demonologia lui Zohar, cât şi în cea a unor lucrări cabalistice ulterioare. Fiecare poluție de sămânță dă naștere la demoni. Detaliile acestor relaţii sunt remarcabil de simulare cu convingerile actuale din demonologia medievală creştină despre succubi şi incubi. Ei sunt bazați pe presupunerea (contrar opiniei talmudice) că aceşti demoni nu au nici o abilitate de procreare a lor proprie şi au nevoie de sămânţa umană pentru a se înmulți. În Cabala ulterioară este subliniat că demonii născuți bărbatului din astfel de uniri sunt considerați fiii săi ilegitimi; ei erau numiți banim shovavim („fii răutăcioși”). La moarte şi îngropare ei vin să însoțească bărbatul mort, să îl plângă, şi să pretindă partea lor de moștenire; ei pot de asemenea să rănească fiii legitimi. De aici obiceiul de a încercui morții la cimitir pentru a respinge demonii şi de asemenea obiceiul (datând din secolul 17) într-un număr de comunități de a nu permite fiilor să însoțească cadavrul tatălui lor spre cimitir pentru a împiedica rănirea lor de către frații lor vitregi ilegitimi.

Termenii shedim şi mazzikim au fost adesea folosiți ca sinonime, dar în unele surse există o anumită diferențiere între ei. În Zohar se crede că duhurile oamenilor răi devin mazzikim după moartea lor. Totuşi, există de asemenea draci cu naturi bune care sunt pregătiți să ajute şi să facă favoruri oamenilor. Aceasta este presupus a fi în special adevărat despre demonii care sunt conduși de Ashmedai (Asmodeus) care acceptă Tora şi sunt considerați „demoni evreieşti.” Existenţa lor este menționată de Hasidei Ashkenaz cât şi de Zohar. Potrivit legendei, Cain şi Abel, care conțin ceva din necurăția șarpelui care a avut relaţii sexuale cu Eva, posedă un anumit element demonic şi feluriți demoni care au provenit de la ei. Dar, în practică, împerecherea dracilor feminini cu bărbații umani şi a dracilor bărbătești cu femeile umane a continuat în toată istoria. Aceşti draci sunt muritori, dar regii şi reginele lor trăiesc mai mult decât ființele umane şi unii dintre ei, în special Lilith şi Naamah, vor exista până în ziua Ultimei Judecăți (Zohar 1:55a). Felurite speculații sunt făcute despre moartea regilor demonilor, în special despre Ashmedai (Tarbiz, 19 (1948), 160–3). O viziune populară este că Ashmedai este doar titlul slujbei de rege al Egiptului, şi „fiecare rege al demonilor este numit Ashmedai,” deoarece cuvântul Ashmedai în gematria este numeric echivalent cu Faraon. Genealogii lungi de demoni şi familiile lor sunt găsite în demonologia iudeo-arabică.

Aparent, autorul lui Zohar distinge între duhuri care au fost emanate din „partea stângă” şi le-au fost atribuite funcții definite în „locurile de necurăție” şi demoni în sensul exact care plutesc în aer. Potrivit surselor ulterioare, cei din urmă umplu cu oștirile lor spațiul cerului dintre pământ şi sfera lunii. Activitatea lor are loc în principal noaptea, înainte de miezul nopții. Dracii născuți din poluțiile nocturne sunt numiți „dungile copiilor oamenilor” (2 Samuel 7:14). Uneori demonii se distrează pe seama bărbaților. Ei le spun minciuni despre viitor şi amestecă adevărul şi minciunile în vise. Picioarele demonilor sunt strâmbe (Zohar 3:229b). În numeroase surse patru mame de demoni sunt menționate: Lilith, Naamah, Agrath, şi Mahalath (care este uneori înlocuită de Rahav). Demonii sub conducerea lor ies în oștirile lor la vremuri rânduite şi constituie un pericol pentru lume. Uneori, ei se adună pe un munte anumit „aproape de munții întunericului unde ei au relaţii sexuale cu Samael.” Aceasta este o reminiscență a Sabatului Vrăjitoarelor din demonologia creştină. Bărbați şi femei vrăjitoare de asemenea se adună la acest loc, se dedică ei înșiși la fapte similare, şi învață arta vrăjitoriei de la arch-draci, care aici sunt identici cu îngerii răzvrătiți care au căzut din cer (Zohar 3:194b, 212a). Autorul Ra’aya Meheimna în Zohar (3:253a) distinge între cele trei tipuri de demoni: (1) cei similari îngerilor; (2) cei asemănători cu oamenii şi numiți shedim Yehuda’im („îngeri evreieşti”) care se pupun Torei; (3) cei care nu au nici o teamă de Dumnezeu şi sunt ca animalele.

Distincția între demoni potrivit celor trei religii principale este găsită de asemenea în demonologia arabică, cât şi în surse de Cabala practică; aceasta este menționată în textul complet, necenzurat al secțiunii din Midrash Rut ha-Ne’lam în Zohar. O altă împărțire distinge demonii potrivit cu feluritele straturi ale aerului în care ei conduc – o opinie comună lui Zohar şi lui Isaac ha-Kohen care menționează detalii despre aceasta. Pe de altă parte, Zohar menționează nukba di-tehoma rabba, „burta marelui abis,” ca locul în care dracii se întorc în timpul Sabatului când ei nu au nici o putere asupra lumii. Potrivit lui Bahya b. Asher, dracii de asemenea şi-au găsit refugiu în arca lui Noe, altfel ei nu ar fi fost salvați de la Potop.

Regilor dracilor li s-au dat nume, dar nu membrilor oștirilor lor, care sunt cunoscute după numele regilor lor: „Samael şi oștirea lui,” „Ashmedai şi oștirea lui,” etc. Ashmedai este în general considerat ca fiind fiul lui Naamah fiica lui Tubal-Cain, dar uneori de asemenea ca fiul Regelui David şi Agrath, regina demonilor. Numeroase nume de demoni au venit de la tradiția arabică. Printre ele ar trebuie să fie menționat Bilar (de asemenea Bilad sau Bilid), al treilea rege care l-a succedat pe Ashmedai. Bilar este doar o eroare de scriere a numelui lui Satan „Beliar” în mai multe Apocalipse şi în literatura creştină timpurie, care astfel s-a întors la tradiția evreiască prin surse străine. El joacă un rol important în literatura „cabalistică practică” şi din aceasta, deghizat ca Bileth, el a ajuns în literatura magică germană asociat cu povestea lui Doctor Faust. Pecetea acestui rege este descrisă în detaliu în cartea Berit Menuhah (Amsterdam, 1648, 39b). Ceilalţi demoni au de asemenea sigilii, şi cei care le cunosc pot face ca ele să apară împotriva voinței lor. Desenele acestora sunt păstrate în manuscrisele de Cabala practică. Numele a șapte regi ai demonilor responsabili în cele şapte zile ale săptămânii, foarte populari în demonologia evreiască târzie, au fost derivate din tradiția arabică. Proeminenți între ei sunt Maimon cel Negru şi Shemhurish, judecătorul demonilor. Alte sisteme originând din Cabala spaniolă pun trei regi Halama, Samael, şi Kafkafuni în conducerea demonilor (Sefer ha-Heshek, Ms. in Brit. Mus.; cf. A. Freimann Jubilee). Alte sisteme de demonologie sunt legate cu liste de îngeri şi demoni responsabili ai orelor nopții din cele șapte zile ale săptămânii, sau cu interpretarea demonologică a bolilor precum epilepsia. Astfel de surse sunt Seder Goral ha-Holeh şi Sefer ha-Ne’elavim (G. Scholem, Kitvei Yad be-Kabbalah (1930), 182–5). Aceste sisteme nu sunt în mod necesar legate cu idei cabaliste şi unele evident le-au precedat. Un sistem complet de demonologie cabalistică a fost prezentat, după perioada lui Zohar, în Sibbat Ma’aseh ha-Egel ve-Inyan ha-Shedim (Ms. Sassoon 56), care dezvoltă teme evreieşti interne. O combinație a lui Zohar şi a surselor arabe caracterizează cartea Ẓefunei Ẓiyyoni de Menahem Zion din Cologne (Manuscrisul Oxford, sfârşitul secolului 14); aceasta enumeră o listă lungă de demoni importanți şi funcțiile lor în timp ce păstrează numele lor arabic. Această carte a fost una din canalele prin care elementele arabe au ajuns la cabaliștii practici printre evreii din Germania şi Polonia, şi ei se repetă des, deşi cu erori, în colecțiile de demonologie în ebraică şi yiddish. Una dintre cele mai importante printre acestea este manuscrisul Schocken 102, datând de la sfârşitul secolului 18. Printre evreii nord africani şi din Orientul Mijlociu, elementele de demonologie cabalistică şi arabică au fost combinate chiar fără intermediari literari; de un interes particular este manuscrisul Sassoon 290. Colecția de remedii şi amulete compuse de cărturarii Sephardi abundă în acest fel de material. Un exemplu uimitor de amestec complet de elemente evreieşti, arabe şi creştine este găsit în incantațiile din cartea Mafte’ah Shelomo sau Clavicula Salononis, o colecție din secolul 17 publicată în reproducere fidelă de H. Gollancz în 1914. Regele Zauba şi Regina Zumzumit de asemenea aparțin moștenirii arabe. O moștenire germană bogată în câmpul demonologiei este păstrată în scrierile lui Judah he-Hasid şi a ucenicilor săi în comentariul lui Menahem Zion asupra Torei. Potrivit mărturiei lui Naḥmanides, era obiceiul evreilor Ashkenazi să „se ocupe de chestiuni referitoare la demoni, să țese vrăji şi să le îndepărteze, şi ei le folosesc în mai multe chestiuni” (Teshuvot ha-Rashba ha-Meyuhasot la-Ramban, no. 283). Ma’aseh Bukh (în yiddish; traducerea engleză de M. Gaster, 1934) enumeră numeroase detalii despre demonologia evreiască-Ashkenazi de la sfârşitul Evului Mijlociu. În plus față de convingerile populare existente, elemente originând în literatura magică savantă cât şi numele demonilor a căror origini erau în magia creştină au fost introduse din demonologia creştină. Acestea s-au răspândit, nu mai târziu de secolul 15, printre evreii din Germania. Demoni precum Astarot, Beelzebub (în multe forme), şi cei asemenea lor au devenit armături în incantații şi liste de demoni. Un sistem detaliat cabalistic de demonologie este găsit la vremea expulzării din Spania în cartea Ha-Malakh ha-Meshiv. Aceste revelații au fost atribuite cabalistului Joseph Taitazak din Salonic. În acest sistem, ierarhia demonilor este condusă de Samael patronul lui Edom şi Amon din No (Alexandria), patronul Egiptului, care de asemenea reprezintă Islamul. Amon din No se repetă în numeroase surse din această perioadă.

Ḥayyim Vital spune despre draci care sunt compuși doar din unul din cele patru elemente, în contrast cu opinia lui Nahmanides menționată mai sus. Această viziune îşi are probabil originea sa în demonologia europeană a Renașterii. Cabala lui Isaac Luria adesea menționează felurite kelippot („carapace”) care trebuie să fie îngenuncheate prin respectarea Torei şi a mitzvot, dar aceasta în general nu le dă nume proprii sau îi transformă astfel îi draci. Acest proces a ajuns la culmea sa în Sefer Karnayim (Zolkiew, 1709) prin Samson din Ostropol, care dă la multe kelippot nume care nu erau găsite în vre-o sursă antică. Această carte este ultimul text original în demonologia cabalistică.

Câteva detalii: potrivit lui Isaac din Acre dracii au doar patru degete şi le lipsește degetul mare. Cartea Emek ha-Melekh (Amsterdam, 1648) menționează demonii numiți kesilim (duhuri „păcălitoare”) care induc în eroare omul pe drumul său şi îşi bat joc de el. De aici probabil apelativul lezim („clovni”) care apare mai târziu în literatură şi în folosirea populară pentru tipul inferior de demoni, cei care aruncă bunurile gospodăriei şi altele asemănătoare (poltergeist sau strigoi). De la începutul secolului 17 demonul numit Sh. D. (ש״ד) este menționat, de exemplu, Shomer Dappim („păzitorul paginilor”); el îl rănește pe un om care lasă o carte sfântă deschisă. Potrivit convingerii populare a evreilor germani, cele patru regine ale demonilor stăpânesc peste cele patru anotimpuri ale anului. La fiecare trei luni la schimbarea anotimpului, sângele lor menstrual cade în ape şi le otrăvește, şi de aceea este interzis să bei apă la schimbarea anotimpurilor. Un loc special în demonologie este atribuit Reginei din Sheba, care a fost considerată una dintre reginele demonilor şi este uneori identificată cu Lilith – pentru prima dată în Targum (Iov, capitolul 1), şi mai târziu în Zohar şi literatura ulterioară (Tarbiz, 19 (1948), 165–72). Motivul bătăliei între prinț şi balaur sau o reptilă demonică, reprezentând puterea lui kelippah care a închis-o pe prințesă, este larg răspândit în felurite forme în demonologia lui Zohar. Balaurul este numele regelui demonilor care este de asemenea menționat în Sefer Hasidim. Potrivit lui Hayyim Vital, patru regine ale demonilor conduc peste Roma (Lilith), peste Salamanca (oraș din Spania, n. tr.) (Agrath), peste Egipt (Rahab), şi peste Damasc (Naamah). Potrivit lui Abraham Galante, până la confuzia limbilor au existat doar două: limba sfântă (de exemplu, ebraica) şi limba demonilor. Credinţa în demoni a rămas o superstiție a oamenilor printre unii evrei din anumite țări.

Surse: Encyclopaedia Judaica. © 2008 The Gale Group. All Rights Reserved.

ÎN BIBLIE: IDB, 1 (1962), 325-6, 332, 374, 3-24 (incl. bibl.); E. Ebeling and B. Meissner (eds.), Reallexikon der Assyriologie, 2 (1938), 107-13; I.J. Gelb et al., The (Chicago) Assyrian Dictionary, 1, pt. 1 (1964), 375-7 (S.V. alâ A); 4 (1958), 397-401 (S.V. etemmu); F.M. Cross, Ancient Library of Qumran (1958), 156-61 (incl. bibl.); W. Foerster, Theological Dictionary of the New Testament (1964), S.V. daimon; S. Paul, in: Biblica, 49 (1968), 373-6. IN THE TALMUD: J. Trachtenberg, Jewish Magic and Superstition (1934); E.E. Urbach, Hazal, Pirkei Emunot (1969), 142-4. IN THE KABBALAH: M. Margalioth, Malakhei Elyon (1945), 201-94; G. Scholem, in: Madda’ei ha-Yahadut, 1 (1926), 112-27; idem, în: KS, 10 (1933/34), 68-73; idem, în: Tarbiz, vols. 3-5 (1932-34); idem, în: JJS, 16 (1965), 1-13; I. Tishby, Mishnat ha-Zohar, 1 (1957), 361-77; J.A. Eisenmenger, Das entdeckte Judenthum, 2 (1700), 408-68 (un amestec de idei talmudice şi cabalistice); P.W. Hirsch, Megalleh Tekufot. oder das schaedliche Blut, welches ueber die Juden viermal des Jahrs kommt (1717); Mitteilungen fuer juedische Volkskunde (1898-1926) în special M. Grunwald, în volumele din 1900, 1906, 1907; Jahrbuch fuer Juedische Volkskunde (1923 şi 1925); M. Weinreich, în: Landau-Bukh (1926), 217-38.

– See more at: http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica_iun15.htm#4

https://ardeleanlogos.wordpress.com/culte-eretice/concepte-evreiesti-demoni-demonologia/

Atenţie la învăţăturile eretice

download - Copie

Se strecoară în adunări sau în grupurile de rugăciune. Sunt foarte pregătiţi din punct de vedere scriptural, ştiu să „învârtă” Biblia şi să scoată texte din contexte pentru că au ei pretextele lor. Se roagă cu grijă, fără să strecoare otrava ereziilor pe care le propagă.

Intră în biserici mici, de sate, cer voie responsabilului de biserică să aducă un cuvânt de învăţătură, dar nu dau de bănuit ce otravă de aspidă au sub limbă. Fraţii îi primesc cu braţele deschise, fără să bănuiască ce îi aşteaptă după câteva întâlniri.

La terminarea serviciului, vizitatorii cer voie să mai vină şi, ai noştri, ospitalieri cum îi ştim şi nebănuitori, îi invită să se întoarcă. Când revin, încep să strecoare din ereziile lor nimicitoare.

Încetul cu încetul fraţii noştri se lasă învăluiţi de multele cunoştinţe ale vizitatorilor, de dexteritatea lor în a mânui textele biblice, apoi încep să pună la îndoială învăţături precum: închinarea în ziua sabatului sau a duminicii, cine sunt cei 144.000, nocivitatea cărnii de porc, identitatea anticristului şi a proorocului mincinos, obligativitatea respectării Legii pentru mântuire.

Nu ne spun că ei o consideră pe Ellen White o profeteasă de acelaşi rang cu proorocul Isaia, nici că ei nu cred într-un iad literal şi veşnic. Nu pomenesc despre profeţii eşuate referitoare la revenirea Domnului Isus şi despre liderii lor care au indus în eroare mii de credincioşi naivi.

În loc să mergă în lumea largă să convertească mulţimi de păcătoşi care sunt pe drum spre iad, se vâră prin case şi biserici bulversând creştini iubitori de Dumnezeu, dar încă copii în cele sfinte. Sunt lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, un pericol mortal pentru cei lesne crezători.

Păziţi-vă!

de Teofil Ciortuz

Ziua în care am trăit din gunoiul tău

download - Copie

Ziua în care am trăit din gunoiul tău

Yahoo News/Andreea Dogar – Un astfel de sac, plin cu PET-uri, cântăreşte aproximativ 20-22 de kilograme. Preţul „încărcăturii”, vreo 16 de lei

Cu un căruţ şi un imens sac de rafie după mine şi îmbrăcat cu un tricou marca „Vanghelie” am fost, pentru o zi, gunoier independent.

Trebuie să recunosc, de la bun început, că o ciudată afinitate faţă de gunoaie „zăcea” în mine de cam mult timp. În copilărie, mi-am construit primul robot din tot felul de fierotanii, table şi sticle aruncate la marginea pădurii. Aventurile mele dubioase printre deşeuri nu au stârnit, iniţial, o puternică împotrivire din partea părinţilor. Fratele meu, cu şapte ani mai mare şi crescut la bloc, îi obişnuise cu umilinţa: primul copil al unei familii întemeiate de o învăţătoarea şi un ofiţer putea fi văzut, adesea, făcând adevărate scufundări în pubelă.

Eu, însă, aveam şi o latură productivă. Cum îmi plăceau obiectele de fier şi le căram pe toate din pădure în curte, făceam un singur lucru rău (umblatul prin gunoaie) şi două lucruri bune (eram un mic sanitar al pădurii şi „aprovizionam” gospodăria cu fier, pe care tata îl ducea adesea la reciclat, alături de alte maşinării şi ţevi). Totuşi, am fost într-un final oprit. Mai exact, la scurt timp după ce strânsesem vreo 10 spray-uri aruncate, pe care plănuiam să le bag în robot şi să le dau foc pentru ca obiectul meu să ajungă pe Lună.

Decăderea sticlei şi înălţarea PET-ului

A fost un moment în care, probabil, NASA a pierdut un om de ştiinţă, dar tata a câştigat un „robot” de vreo 10 kilograme, pe care l-a dus, fără să stea pe gânduri, la fier vechi. Fierul vechi a fost, este şi va rămâne, cu siguranţă, o constantă a reciclării la români, alături de hârtie şi carton. Însă, în primii ani de după ’90, erau pe val şi reciclatorii de sticlă. Pe atunci, borcanele uzate, damigenele şi sticlele de bere, suc şi lapte erau extrem de căutate de diverşi reciclatori, pe care îi găseai prin toate cartierele oraşelor.

Apariţia PET-urilor a schimbat total lucrurile. Simpaticele sifoane de sticlă, protejate de o plasă metalică, au dispărut rapid, exilate fiind în praful podurilor. Nici sticlele cu lapte nu au rezistat prea mult timp concurenţei. În timp ce românii se îndrăgosteau (iremediabil) de berea şi sucul la doi litri, au dispărut şi centrele de colectare a sticlei. Însă, în scurt timp, prin gospodării şi prin gunoaie s-a strâns atât de mult plastic, încât a devenit profitabil să fie reciclat.

O nouă specie urbană: omul de plastic

Andreea Dogarm, fără menajamente, omul de plastic. Cu un sac de rafie uriaş şi un căruţ, el adună toată ziua PET-uri şi doze de bere, pe care le duce, de două sau chiar de trei ori pe zi, la centrul de reciclare. Oamenii aceştia curăţă marile oraşe de PET-uri, dar le şi diminuează profiturile firmelor de gunoi care separă şi valorifică deşeurile reciclabile.

Pentru o zi, m-am întors oarecum la metehnele din copilărie şi am trăit în lumea lor. Aveam să strâng mai mult plastic decât mi-am imaginat vreodată şi, la final, să concluzionez că munca asta chiar are o finalitate bănească.

Căruciorul meu, luat împrumut de la o vecină, este o adevărată bijuterie pe două roţi, un soi de Cadillac al oamenilor de plastic. Îl echipez cu grijă, pe un petic de iarbă din apropierea Bulevardului Timişoara, la o aruncătură de băţ de unul dintre numeroasele mall-uri ale Capitalei. Pun imensul sac în cadrul căruciorului şi leg, la fiecare dintre cele patru colţuri, câte o bară subţire de fier, pentru ca sacul să stea mereu larg deschis. Oamenii care trec pe bulevard îmi aruncă priviri dezaprobatoare, dar tricoul electoral, hanoracul rupt la mânecă, căciula inexpresivă, pantalonii găuriţi şi adidaşii pământii pe care îi port mă fac un adevărat om de plastic.

Afacerea “ghena”. O doză (plină) de lene

Este luni, ora 10.30, şi aventura începe chiar după primul colţ de bloc. Sunt pe aleea Sănduleşti din Drumul Taberei şi caut PET-uri în primul tomberon care îmi iese în cale. Nu găsesc nimic şi, uşor dezamăgit de debutul ratat, dau să plec. Însă, din uşa ghenei, o ţigancă între vârste îmi propune un târg: are ea PET-uri cu zecile, strânse în acea dimineaţă, şi mi le dă dacă îi dau şi eu „ceva”. Înainte de a negocia, mă duc cu ea în ghenă, unde îmi arată sticlele strânse în dimineaţa aceea. Încep să le adun cu lăcomie şi, trebuie să recunosc, ochii îmi fug şi spre doze.

„Pe alea nu le iei!”, îmi dă ea uşor peste bot. Resemnat, scot dopurile sticlelor şi le presez, să încapă cât mai multe în sacul meu. O trag de limbă şi aflu că stă de 11 ani în acea ghenă şi, în ultimii ani, pe lângă banii care mai pică de la administraţie şi de la spălatul covoarelor, mai face câte ceva şi cu reciclatul. PET-urile le dă pe „ceva”, îi este lene să le ducă la punctul de colectare, dar mult mai preţioasele doze sunt puse deoparte şi vândute la kilogram. La fel procedează, uneori, cu cartonul.

Când aproape am terminat, dintr-o ghenă din apropiere, simţind miros de afacere, vine şi un puşti de vreo 15-16 ani, pe nume Florin. Mă ia tare, aşa cum îi ia pe toţi oamenii de plastic, socotiţi inferiori chiar şi celor care trăiesc în ghene: „Bă, hai să vii şi la mine, îţi dau şi eu sticle”. Mă uit la el şi mă gândesc amuzat că, pe tricoul meu electoral scrie la vedere, în dreptul inimii, „Meriţi mai mult respect”. Alung repede gândul şi merg şi la Florin, că şi sticlele lui sunt bune. El nu mă invită în ghenă, ci îmi dă să mă „alimentez” direct dintr-un sac soios pe care îl aduce de unul singur până la cărucior.

O asigurare de gunoier: cu abonamentul la ghenă, mergi la sigur

Mă apuc să desfac dopuri şi să presez sticle, dar, când am golit pe jumătate sacul lui Florin, mă întrerupe o femeie care scoate capul pe o fereastră de la etajul unu. „Du-te, bă, mai încolo cu sticlele alea. Copilu’ a ieşit de la 24 de ore şi încearcă să doarmă”, mă admonestează ea. Ca un om de plastic care se respectă, o ignor şi îmi văd de treabă, numai că nu mai presez sticlele, le arunc aşa cum sunt, cu dop cu tot. Mama lui Florin şi femeia din prima ghenă îmi spun şi când să mai vin. Una mă cheamă vineri, ca să apuce să strângă mai multe sticle. Cealaltă, miercuri. Florin îmi explică unde este cel mai apropiat centru de reciclare, în timp ce se pregăteşte să plece chiar el într-acolo, pentru a vinde o sacoşă mare cu doze de aluminiu. Simt că s-ar mulţumi şi cu o ţigară-două în schimbul acestor sticle, dar, cum n-am bani la mine, le dau 2 lei.

Am sacul pe jumătate plin şi moralul la cote înalte, mai ales că la doi paşi de cele două ghene dau de vreo 5-6 PET-uri de bere aruncate la întâmplare, lângă un copac. Rătăcesc pe aleile şi străzile întortocheate din Drumul Taberei şi culeg sticle din locuri de joacă, de pe iarbă sau din coşurile şi pubelele de gunoi, iar umplerea sacului nu mi se mai pare atât de dificilă ca la început.

De la femeile de la ghenă, am aflat, de asemenea, că prin această zonă „patrulează” – zi de zi, dar nu întotdeauna aceiaşi – cel puţin şase oameni care adună PET-uri. Pe primul dintre ei îl găsesc lângă un fost punct termic. Adună, într-un mic sac de plastic, toate PET-urile şi dozele care au fost aruncate de oameni aici. După modul în care mă primeşte, cred că îi este teamă că o să îi cer socoteală pentru că mi-a încălcat „teritoriul”.

Viciile omului de plastic. Banii “ajung de ţigări, mâncare şi o sticlă de vin”

Nicu are 53 de ani şi adună sticle de plastic de vreo doi ani. Are un mic apartament pe Romancierilor, dar e şomer de când a fost dat afară de firma de construcţii la care lucra. Îmi explică prin vorbe şi gesturi, dezvelind gura ştirbă şi brăzdând aerul cu nişte mâini uriaşe, că este dulgher de meserie şi că ultima dată a lucrat la ridicarea unui supermarket în Afumaţi. Acum, are mai multe promisiuni de angajare, tot pe şantier, dar aşteaptă de ceva timp o confirmare, un semn. Însă, până atunci, nici cu meseria de gunoier liber profesionist nu îi e ruşine. Face trasee cu saci mici de plastic şi adună totul, ca şi mine, într-un sac uriaş. Umple doi saci din aceştia mari într-o zi şi ia pe ei vreo 35-40 de lei.

„Ajung de ţigări, mâncare şi o sticlă de vin”, spune el. De fapt, dacă ar lăsa cele două vicii deoparte, banii aceştia i-ar ajunge şi pentru altceva. Dacă înmulţim suma câştigată zilnic cu numărul de zile ale unei luni, iese un „salariu” frumuşel, cu mult superior unui salariu minim sau pensiei celor mai mulţi dintre bătrânii din acest cartier. Însă, o altă regulă a omului de plastic este că trebuie să aibă un viciu. Rectific, cel puţin unul.

Nicu are însă o mare grijă. A citit într-un ziar (şi cam aşa e) că firmele de salubritate fac presiuni ca strângerea de PET-uri de prin tomberoane să fie considerată furt şi pedepsită ca atare.

Trecea un ţigan săracu’

Îl las pe Nicu cu grijile şi bucuriile sale şi merg mai departe printre blocuri, să îmi umplu sacul. Încep să se adune dozele, aşa că le dedic o plasă numai lor. Găsesc, într-un tomeron, şi un fier de călcat. Ştiu că orice conţine cuvântul „fier” se vinde, aşa că îl iau cu mine. De o adevărată bogăţie de PET-uri aveam să dau pe două alei. Firma de salubritate nu ridicase încă gunoiul, chiar dacă eram la amiază. Aşa că am luat eu ce era „mai bun” şi, brusc, sacul s-a umplut. Şi tot pe aceste alei mi-am schimbat impresia despre atitudinea locatarilor faţă de oamenii de plastic. Impresia femeii care mă certase că îi trezesc copilul a fost ştearsă de zecile de pubele în care nici nu a trebuit să caut, pentru că oamenii puseseră deja sticlele de plastic deasupra.

Mulţi oameni lasă sticlele deasupra tomberonului. Practic, le donează oamenilor de plastic.

Uluit de acest gest, am căutat confirmarea la un bărbat care uda grădina blocului. L-am întrebat dacă pot lua acele sticle. Omul mi-a răspuns simplu şi, într-un fel, impresionant: „Ia-le, tată, pentru voi le punem”. Mai mult, o femeie care locuia la parter mi-a aruncat o sticlă pe geam şi mi-a urat, cu toată compasiunea de care a fost în stare, „Ia-o, mamă, să fii sănătos!”. Doar un copil de şcoală primară a fost neplăcut impresionat de arătarea de om din faţa sa şi i-a spus unui coleg, simplu şi cuprinzător: „Uite un ţigan!”.

Toni, “magnatul” de plastic

Înainte de ziua experimentului, nici nu mi-am imaginat că pot aduna mai mult de un sac de PET-uri într-o zi. Dar realitatea din teren mă împingea să mai umplu unul. Aşa că aveam nevoie disperată de un centru de colectare. Tocmai când mă gândeam să mă îndrept spre centrul de care îmi vorbise Florin dau de un alt om de plastic. Toni şi soţia sa gravidă, Claudia, sunt unii dintre cei mai experimentaţi căutători de PET-uri dintre toţi cei pe care i-am întâlnit. Trăiesc pe un câmp încă neocupat din apropiere de strada Valea Oltului, lângă cartierul rezidenţial „Brâncuşi”, şi se ocupă cu strânsul de PET-uri de şapte ani. Sunt amândoi tineri, la vreo 30 de ani fiecare, şi au putere să facă chiar şi trei curse pe zi. Au un căruţ straşnic, pe rulmenţi, iar sacul este ceva mai încăpător decât al meu. El cară întruna căruţul, ea caută prin gunoaie PET-uri şi doze. Seara, când numără banii, rezultatul nu e deloc rău. Fac cel puţin 70 de lei, uneori chiar peste 80.

„Cel mai mult a fost, parcă, 15.000 kilogramul (1,5 lei). Acum, a scăzut, cam toţi dau 8.000 de lei (80 de bani), dar ştiu eu unu în Ghencea care dă 10.000 pe PET-uri şi 25.000 pe doze”, îmi explică Toni care sunt preţurile pe această piaţă. Încearcă să îmi explice unde e centrul de reciclare şi, apoi, îmi iau rămas bun de la părinţii în devenire. Le las lor vreo 10 sticle de pe un tomberon şi plec cu sacul  plin spre centru. Ies dintre blocuri pe bulevardul Drumul Taberei şi, după câteva sute de metri în care mă văd obligat să merg cu căruţul pe stradă, printre maşini (din nou, şoferii par obişnuiţi cu oamenii de plastic, nu prea mă claxonează că îi încurc), ajung pe un trotuar larg. O florăreasă îmi spune să mă uit şi în coşul de gunoi de lângă ea, unde găsesc, într-adevăr, două sticle. O altă femeie, care vinde la un mic magazin, îmi arată la rându-i câteva PET-uri, cărora le fac loc în sac. Mă şi încurajează, cam nereuşit, dar de apreciat, cu un “Ia-le, doar nu-i ruşine!”.

Toni îmi spune câte ceva despre afacerea PET-ul. El şi soţia Claudia fac peste 70 de lei pe zi. 

De-a lungul celor doi-trei kilometri pe care i-am mers pe bulevard, am mai adunat vreo 50-60 de sticle. Cele mai multe, aruncate aiurea de oameni pe spaţiile verzi, pe după boscheţi sau în staţiile de autobuz. Altele, puse frumos în coşurile de gunoi.

Ajuns la linia tramvaiului 41, îmi revine dificila misiune de a traversa, cu un căruţ plin-ochi cu PET-uri, o stradă cu patru benzi, plus două linii de tramvai. Ca şi bicicliştii, am o mare problemă. Trecerea de pe trotuar pe bulevard se face brusc, iar sacul pierde câteva sticle. Dar, cum am prins verdele de pietoni de la început, opresc căruţul în mijlocul străzii şi adun tot. Până să ajung la centrul de reciclare indicat de Toni, găsesc un altul, chiar lângă o fabrică de plastic, Munplast. Aici, PET-ul e plătit cu 70 de bani kilogramul, dar mă hotărăsc să vând.

Cine mi-a reciclat chitanţa?

Pe cântar, văd că am aproape 23 de kilograme de sticle de plastic. Dozele de aluminiu, care sunt luate la 2,5 lei, cântăresc şi ele jumătate de kilogram. Scap şi de fierul de călcat. Are fix un kilogram şi iau şi pe el 80 de bani. În total, omul îmi pune în mână 18 lei. Însă, nicio chitanţă, statul român nu este prezent în această schemă de „afaceri”. Cât stau în imensa hală, să îmi echipez la loc căruţul, vin alţi trei oameni cu saci cu PET-uri, doze şi carton. Şi ei primesc bani, dar chitanţă – ba. Mă gândesc, amuzat, că poate ne-au făcut chitanţa, dar nu i-a lăsat sufletul să ne-o dea şi au pus-o la reciclat hârtie.  Că aşa-i românul: am ajuns să ne obişnuim cu evaziunea, chiar să râdem pe marginea ei.

Chiar lângă centrul de colectare, lângă nişte boscheţi şi adăpostită de umbra deasă a unor copaci, stă o familie de plastic. Membrii săi locuiesc într-un cort improvizat din folie şi trăiesc din deşeuri. Când eu plec, ei vin cu nişte saci uriaşi, dar nu pe un căruţ, ci căraţi pe umăr.

Neaşteptata moştenire a lui Virgil

Cu banii în buzunar şi căruţul gol pornesc spre o nouă destinaţie plină de gunoaie: câmpul pe jumătate ocupat cu vile din apropierea Prelungirii Ghencea. Merg vreo câteva zeci de metri şi dau de Virgil Darie, un pensionar de 57 de ani din Corabia, eşuat de câţiva ani în Bucureşti. El e tot adunător cu sacul, nu are căruţ. Strânge sticle de vreo şapte luni, cam de când a murit fratele său. Acum, trage tare să strângă 80 de lei să meargă până la Corabia, să îşi facă buletin.

Omul a lucrat vreo 25 de ani la fabrica de zahăr din Corabia, apoi vreo jumătate de an la Alro Slatina. Numai că, într-o zi, a fost înlocuit cu un robot, o maşinărie. Aşa că a ajuns pe drumuri şi s-a gândit să vină la fratele său, un burlac bătrân din Bucureşti. Paznic de meserie, fratele a mai trăit doar doi ani după pensionare şi a apoi şi-a dat duhul. Aşa s-a trezit Virgil singur în garsoniera fratelui – cu un acoperiş deasupra capului, dar şi cu întreţinere de plătit. Aşa că a trecut pe PET-uri, doze şi folie, dar, cărând la cârcă, nu trece niciodată de 30 de lei pe zi. Face bani buni în serile când joacă Steaua pe Ghencea şi se strâng sute de sticle şi doze la intrarea în stadion.

Probleme de etică

Pe străzile care dau în Prelungirea Ghencea, marea provocare nu a fost găsirea PET-urilor, ci câinii, care pesemne urăsc oamenii de plastic. Cu sticle aruncate deopotrivă de proprietari şi muncitori pe câmpurile dintre vile, am umplut vreo jumătate de sac. Se pare că, pe acolo, nu prea călcase picior de om de plastic.

Când luam PET-uri din tomberon ştiam că, cumva, îl iau, îl fur cumva, de la firmele de salubritate. Însă, pe câmpurile acestea şi prin parcuri, simţeam că nu îl iau de la nimeni, ba, mai mult, fac şi un lucru util, chiar curăţ ceva.

Cel mai frumos cadou şi “handicapul” de a fi corect

Mare mi-a fost mirarea când am umplut sacul de la jumătate în sus cu sticlele primite de la un singur om. Omul – proprietarul unei vile cu gust, înconjurată de o grădină mare şi îngrijită – avea zeci de bidoane de 5 litri, de apă plată. Le-am scos dopurile, le-am călcat un pic în picioare şi le-am găsit tuturor, cu ceva dificultate, locul în sac. Am decis să duc acest sac într-un loc în care ştiam că se dă chitanţă, la un centru de colectare de pe Centura Bucureştiului. „Acompaniat” de câini, am pornit din nou la drum şi, lăsând în urmă PET-uri pe care nu mai aveam unde să le bag, am ajuns din nou pe Prelungirea Ghencea.

Cel mai dificil mi-a fost să trec, cu căruţul după mine, aglomerata şosea de centură. Mi-a ieşit însă din prima: un şofer de TIR obişnuit să aştepte ore în şir pe prost gândita centură a Bucureştiului m-a lăsat să trec. Ajuns pe partea cu centrul de colectare, kilometrul rămas de mers până la centru nu mi s-a părut treabă grea. Aici, preţul PET-urilor era 0,8 lei, însă, fiind persoană fizică, eram anunţat, chiar de la intrare, că mi se vor reţine 16 procente din suma finală. Am avut un pic peste 20 de kilograme de plastic, mi s-a cerut buletinul şi am primit şi un document de plată. După reţinerea prin care i-am făcut cinste statului cu aproape 3 lei, am rămas cu 14 lei.

În total, după cele opt ore în care am strâns PET-uri, am făcut 32 de lei. Altfel spus, într-o lună, aş câştiga mai mult decât un român plătit cu salariul mediu pe economie. Iar, dacă aş fi la fel de performant ca Toni, chiar mai bine.

După ce am echipat căruţul, pun o sticlă de plastic de la mine. Să am spor!

În lumea afacerilor cu gunoi bun

Cu administratorul firmei de reciclare de la care am primit chitanţă m-am văzut la două zile după experiment. Pieliţele din jurul unghiilor îmi erau încă pârlite de gunoiul prin care umblasem, iar o pată din palmă rezista tuturor săpunurilor şi soluţiilor moderne şi băbeşti.

Camelia Chirilă şi soţul său, de loc din Vrancea, se ocupă cu reciclarea de prin anii ’90. La început, au cărat hârtie şi carton cu un camion Roman rablagit, apoi cu un ARO second-hand, cumpărat cu 1.500 de dolari luaţi împrumut de la prieteni. Erau vremuri în care mâinile lor arătau, zi de zi, cam cum arătau ale mele astăzi. Puneau anunţuri în ziare şi primeau telefoane de la oameni care voiau să scape de maculatură. Camelia făcea lista cu adresele, iar soţul mergea cu ARO şi le ridica. Adunau cam o tonă, o tonă şi jumătate de deşeuri pe zi, vreo 10 tone pe săptămână. Le plăteau oamenilor vreo 600 de lei pe kilogram şi ei primeau, la combinat, cam dublu.

Datoria către prieteni s-a stins rapid şi nu a trecut mult până şi-au permis să angajeze un şofer şi un încărcător. După un alt an, au angajat şi mai mulţi oameni şi au „sărit” de 10 maşini de lucru (camioane şi mici maşini pentru deplasarea pe teren). Au reinvestit cam tot ce au câştigat. Aveau o casă mică şi veche prin Bucureştii Noi şi maşina familiei era o bătrână Dacie. Au ajuns să închirieze o hală de vreo 1.000 de metri pătraţi în Militari şi chiar şi aceea s-a dovedit, după câţiva ani, cam mică. Aşa au ajuns pe Şoseaua de Centură, unde deţin o hală de 3.600 de metri pătraţi şi o grămadă de utilaje. În Militari, plăteau chirie vreo 40.000 de lei lunar. Acum, au o rată de bancă, pe 10 ani, de 80.000 de lei, dar e hala lor. Primesc fier, aluminiu, cupru, acumulatori auto, carton, hârtie, folie, plastic, hârtie şi sticlă. Pe toate plătesc diverse sume, mai puţin pe sticlă, pe care o aduci aici numai pentru a scăpa de ea, fără să fii plătit.

Muncitoarele sortează deşeurile înainte de a fi introduse în maşina de presat.

Soţii Chirilă şi fiul lor stau acum într-o vilă frumoasă, dar nu opulentă, de la marginea Capitalei, care este şi sediul social al firmei. Camelia, cea care se ocupă în mare parte cu coordonarea treburilor de birou, îmi explică că PET-urile reprezintă puţin, vreo 5% din activitatea firmei sale. Totuşi, la centrul lor, vin zilnic vreo 20-30 de oameni de plastic, cu căruţul sau chiar cu căruţa. La alţii, care nu reţin cei 16%, vin chiar mai mulţi, numărul trece probabil lejer de 80-100 într-o zi.

Pentru ei, cea mai importantă este hârtia şi cartonul, deoarece reuşesc să strângă vreo 400-500 de tone pe lună. La punctul de lucru de pe centură vin să vândă deopotrivă persoane fizice şi firme, dar, ca şi la început, ei dau în continuare anunţuri prin ziare şi merg şi cu maşinile lor să colecteze deşeurile. Se deplasează pentru orice cantitate care depăşeşte 200 de kilograme şi plătesc 20-25 de bani pe kilogram. Există chiar şi oameni care adună hârtie, o depozitează în magazii şi îi cheamă o dată pe lună sau chiar mai rar. Şoferii şi încărcătorii firmei fac trasee în fiecare sâmbătă, când traficul este mai lejer, pentru ridicarea deşeurilor de la oamenii care au sunat sau de la „abonaţi”.

Camelia Chirilă are şi o amplă explicaţie pentru succesul de care se bucură firmele de reciclare. „Oamenii au văzut că firmele de salubritate care au acele clopote cam amestecă varza cu prunele. De regulă, ele amestecă, în maşina de gunoi, conţinutul clopotului de plastice cu cel din clopotele de hârtie şi sticlă. Aşa că oamenii care pot depozita hârtia preferă să ne cheme pe noi şi primesc şi ceva bani pentru asta. […] Apoi, sunt şi firme care au o grămadă de deşeuri şi vor să scape de ele, doar pentru a elibera spaţiul. Şi, da, sunt şi oameni care trăiesc din asta, din vânzarea de deşeuri”.

Unele firme de reciclare s-au orientat şi către clienţii supermarketurilor. În apropierea centrelor comerciale, au fost instalate automate în care persoanele pot introduce sticle de plastic (întregi, nu presate) şi primesc, în schimb, 5 bani pe recipient, indiferent de dimensiunile acestuia. Altfel spus, dacă o persoană „alimentează” cu 100 de sticle, primeşte, în schimb, 5 lei, sub forma unui bon de cumpărături în acel supermarket.

*Cei 32 de lei strânşi la capătul experimentului nostru au fost folosiţi pentru a cumpăra rechizite unui copil nevoiaş……………………..Dan Arsenie

https://ro.stiri.yahoo.com/ziua-%C3%AEn-care-am-tr%C4%83it-din-gunoiul-t%C4%83u-180502667.html

VIDEOCHAT din pespectivă spirituală | Pastor Vasile Filat

download - Copie

Moldova Creștină TV

Acum un an, BBC atrăgea atenția asupraindustriei videochat-ului din București printr-un reportaj care avea să fie premiat. Potrivit jucătorilor din piață, în România sunt cam 5.000 de studiouri în care lucrează peste 100.000 de așa-zise modele, femei și bărbați. Ministerul Muncii nu este însă în stare să reglementeze această piață, pentru că în nomenclator nu există meseria de „videochatist“.

https://newsweek.ro/timp-liber/fotoreportaj-exclusiv-viata-la-videochat

https://www.facebook.com/bunavestire.chisinau/

https://moldovacrestina.md/videochat-din-pespectiva-spirituala-pastor-vasile-filat/

Viața în Coreea de Nord: „La 7 ani am văzut prima execuție publică”

download - Copie

Viața în Coreea de Nord: „La 7 ani am văzut prima execuție publică”

10 apr 2013

Puține sunt poveștile refugiaților din Coreea de Nord și la fel de puține sunt și cele de succes. Aceasta este una dintre ele!

Hyeonseo Lee încearcă să își refacă viața încă din 1997, când a fugit în China, dar abia recent a reușit. După 10 ani în China, s-a mutat la Seul, în Coreea de Sud, unde nu a fost bine primită. I-au trebuit ani de zile pentru a scăpa de stigmatul de refugiată și de prejudecățile pe care cei din Sud le au despre vecinii lor asupriți.Viața în Coreea de Nord nu a fost tocmai rea. Deși a văzut prima execuție publică la șapte ani, ea știa că aia este viața normală. Cu părinți bogați, Hyeonseo nu s-a numărat printre acei refugiați care au dezertat pentru că efectiv nu aveau ce să mănânce. Hyeonseo nu a dus niciodată lipsă de mâncare când era la ea în țară. Teoretic, nu avea niciun motiv să își lase familia și să fugă.

Totul s-a schimbat în 1995, când mama ei a venit acasă cu o scrisoare de la o soră îndepărtată care spunea: „Când citiți această scrisoare noi, toți cei cinci membri ai familiei, vom fi murit. Nu am mai mâncat de zile întregi, acum stăm cu toții întinși pe jos, slăbiți, așteptând moartea.” Hyeonseo a rămas șocată. A fost pentru prima dată când și-a dat seama că în țara aceea sunt oameni care suferă în această manieră.

Pe măsură ce timpul a trecut, lucrurile au devenit mai clare. Familia ei trăia într-o localitate foarte aproape de granița cu China, iar atunci când se făcea întuneric afară, singura lumină care venea era de peste graniță. „Mereu m-am întrebat de ce ei au lumină și noi nu avem.” Singurul lucru care o despărțea de China era un râu, chiar destul de îngust în unele părți, motiv pentru care era și un loc favorit de trecere pentru dezertori. Cu toate acestea, de multe ori se trezea dimineața și vedea corpuri de oameni plutind pe râu. Decizia de a pleca a fost una grea și niciodată nu și-ar fi închipuit că vor mai trece încă 14 ani până va putea fi din nou împreună cu familia ei.

Primul pas a fost China. Și, cu toate că avea rude îndepărtate acolo, viața de refugiat nu a fost deloc ușoară. În China, refugiații din Coreea de Nord sunt considerați imigranți ilegali, motiv pentru care trebuia mereu să aibă girjă ca nimeni să nu îi afle identitatea, pentru că, altfel, ar fi fost deportată înapoi în țară și probabil condamnată la moarte. Fricile i s-au adeverit când cineva a pârât-o la poliție că este din Coreea de Nord. Nu era decât o copilă pe vremea aceea, când a fost dusă la poliție și interogată ore în șir. „A fost un miracol că m-au crezut și mi-au dat drumul.”

Presiunea de a trăi o viață întreagă într-o minciună a fost prea mare. După 10 ani a hotărât că va încerca să aibă o viață mai bună în Coreea de Sud. După ce a învățat chineza, acum trebuia să învețe și engleza, care este foarte importantă în Coreea de Sud. Viața acolo nu se dovedea a fi mai ușoară. Printre refugiați, rata de șomaj este mare și poveștile de abuz și depresie sunt comune. Lupta de ajustare la un sistem social și economic complet diferit, împreună cu prejudecățile și discriminările zilnice, îi fac pe mulți să renunțe la tot, chiar și la frica de moarte, și să se întoarcă în Coreea de Nord.

Există, însă, și povești de succes, inclusiv recenta punere în funcție a unui refugiat pe un post înalt în cadrul Ministerului Unificării. O altă poveste de succes este chiar a lui Hyeonseo, care lucrează și ea în același minister. Însă drumul până aici nu a fost deloc ușor. „Am realizat că există un gol mare între Nord și Sud. Deși pe dinafară suntem aceeași rasă, pe dinăuntru suntem complet diferiți, ca rezultat a 63 de ani de despărțire”, a declarat Hyeonseo, în cadrul unei conferințe TED.

Printre problemele întâlnite, cele mai grave au fost cele economice, alături de prejudecățile împotriva refugiaților din Nord. De multe ori Hyeonseo s-a simțit pusă la colț, pedepsită de către cei cu care împarte aceiași strămoși. Sentimentul de a nu avea nicio identitate, pentru că nicio țară nu te dorește,  se transformă de multe ori într-o adevărată criză de identitate. Abia după ani de zile de confuzie, probleme, nenumărate studii și certificări, Hyeonseo a reușit să își dea singură un scop vieții. A aflat că autoritățile nord-coreene i-au luat în vizor familia și i-au mutat pe ai ei într-o zonă izolată. Atunci a hotărât să se întoarcă după ei.

S-a strecurat pe la granița cu China și a reușit să îi ajute să scape. Au mers spre granița cu Laos, unde a plătit o persoană să îi ducă la ambasada Coreei de Sud din capitala țării. Ea s-ar fi întors cu avionul în Coreea de Sud și i-ar fi așteptat acolo, când a aflat că au fost prinși. Așadar, a intrat în Laos fără să cunoască țara, fără să știe bine engleza și fără să știe unde este familia ei. După 50 de zile petrecute la Biroul de Imigrații și multe amenzi plătite, a reușit să își ducă familia la ambasadă și după aceea direct în Coreea de Sud. Nu ar fi făcut-o niciodată fără ajutorul localnicilor din Laos. Odată, l-a întrebat pe un australian de ce o ajută, iar el a răspuns că nu o ajută pe ea, ci pe orice nord-coreean, pe cei săraci și în nevoie. „Atunci mi s-a schimbat perspectiva și am realizat câți oameni buni sunt pe planetă și cât de prețioasă este viața”, citează Wall Street Journal. Așadar, pe lângă slujba ei oficială, Hyeonseo lucrează ca voluntar și militant pentru refugiații care ajung în Coreea de Sud.

Taguri:  coreea de nordrefugiatcoreea de sudpovestesucces,

Recomandăm:

http://www.semneletimpului.ro/stiri/Viata-in-Coreea-de-Nord-

V-am dat bani! MURIȚI IDIOȚI NERECUNOSCĂTORI!

download - Copie

DE PAUL GHIȚIU

Adică, dispăreți ca națiuni, popoare, creștini, albi, heterosexuali. Și, dacă nu se poate altfel, chiar muriți.

Cam asta e teza articolului „Ce se ascunde in spatele dispretului Europei Centrale fata de UE” de pe ziare.ro, un site de propagandă și militantism pro-UE  (vezi anunțurile sale despre ce se va întâmpla la proteste, de exemplu, cum se va face un  uriaș steag UE), chiar cu nuanțe de direcționare a protestelor. Articolul, o traducere-relatare, este prost, primitiv, lipsit de inteligență (nu e vina ziaristului român, așa este și originalul) și penibil de grosier manipulator chiar din titlu, intenție concentrată într-un singur cuvând: DISPREȚ.

Se pot spune multe despre opoziția statelor central europene față de dictatura și arbitrariul din UE, dar că este rezultatul „disprețului” lor față de UE (când cel mai adesea disprețul este invers) este o gogomănie fără seamăn, un soi de „bagă mai mult” românesc. De unde provine ea? Ar fi două posibilități.

Prima, că traducătorul articolului, nepriceput în ale politicii și necunoscând situația despre care se vorbește în articolul original al lui John Lloyd de pe Reuters, Behind Central Europe’s growing contempt for the EUa luat primul cuvânt românesc pe care l-a găsit în dicționar, pentru englezescul „contempt”, adică „dispreț”. Dar, după acest înțeles avem, în aceleași dicționare, și „insubordonare”, „nesupunere”,  sau „sfidare”, care definesc mult mai exact realitatea relației amintite.

A doua însă, mult mai gravă, ar putea fi stimularea unei reacții de condamnare și de respingere a modelului Europei Centrale și blocarea urmării lui de către România.Adică, a fost folosit intenționat acest înțeles pentru ca bunii membri ai societății civile progresiste să-i instige pe protestarii ne- și dezinformați, dar posibil indignați de atâta nerecunoștință.

După cum am spus, nici articolul original nu e mai breaz: o însăilare de șabloane și câteva informații despre evoluția politică „populistă” din statele respective. În principiu, genul care trece fără ca cineva să-și amintească vreodată de el; sau care nici nu este citit până la capăt.

Există însă două paragrafe cheie în acest articol asupra cărora merită să ne oprim, căci împreună construiesc teza dezvăluită într-o formă mai brutală în titlu și vorbesc despre disprețul veninos, real de data aceasta. Este vorba de disprețul față de viață, de libertate, de identitate, față de toți vechii europeni, față de toate popoarele și etniile (mai puțin, dar doar conjunctural, cea musulmană), față de toate identitățile rămase în picioare.

Cele două sunt:

Se observa astfel un dispret general fata de UE, chiar daca aceste state au primit ajutoare financiare uriase din partea sa. Doar Polonia ar trebui sa primeasca peste 82 de miliarde de euro intre 2014 si 2020. 

și (mai ales partea finală boldată de mine):

„Spectrele populismului, nationalismului, militantismului extremei drepte si autoritarimului, eliberate din congelatoarele lor istorice” dau tarcoale regiunii, scrie autoarea Ellen Hinsey in cartea „Mastering the Past”. Deocamdata, acestea isi consolideaza pozitiile, prin punerea lor în mișcare (nu „retragerea lor” cum a fost greșit și evident fără sens tradus în ziare.roîntr-o Europa care a dorit sa fie promotorul unei noi ordini, unde natiunile, grupurile etnice, granitele si vechile conflicte sa nu mai conteze, iar culturile cetatenilor sa se imbine in societatile civile cele mai avansate din lume”, incheie Llyod.

Ce ne spune pe șleau acest articol?

În primul rând. că am primit bani ca să „murim” ca persoane cu identitate. Să dispărem ca slovaci, cehi, polonezi, unguri, români, bulgari etc., pentru a deveni cetățenii unei Europe uniforme, standardizate, în care, probabil, și muzeele ar fi desființate pentru a nu ne obosi sau, Doamne ferește, a ne da idei. Unii la fel peste tot. Conform modelului promovat prin asta îți este permis, așa trebuie să gândești, asta trebuie să spui, așa trebuie să te comporți, stai cuminte la viol, participă ca victimă voluntară la un atentat terorist.

A doua descoperire este legată de societate. Din articolul despre care vorbim aflăm că în modelul oferit de UE  cetățenii și-ar putea amesteca și și-ar putea uni culturile în cele mai civile societăți din lume.

Rezultă că o societate este de admirat cu cât este mai „civilă”, adică are mai multe ong-uri. Dar, atenție, ce nu se spune aici, dar se subînțelege,  nu orice fel de ong-uri, ci doar acelea care promovează NOUA ORDINE, unde natiunile, grupurile etnice, granitele si vechile conflicte sa nu mai conteze, iar culturile cetatenilor sa se imbine armonios…

Deci societatea pe stil vechi, nu e în regulă, așa cum, aflăm tot mai des, că democrația nu mai stă pe votul liber exprimat (valabil doar dacă are ca rezultat ceea ce vor globaliștii progresiști). De exemplu, dacă ne înfundă în mai mult LGBTism+avortionism+migraționism, adică sclavagism. Este o direcție tot mai răspicat afirmată în ultimii ani și anume că poporul e prost (d’aia și trebuie desființat) și doar elitele (dar nu oricare, cele progresist-globaliste) pot și trebuie să decidă pentru el.

Concluzie: Ca și în cazul binomului popor-elită, din vechea societate e valabilă doar partea ei cea mai luminată, societatea civilă progresistă: activiștii și militanții din ong-urile finanțate copios de la bugete naționale, internaționale, ale companiilor globaliste și de către filantropi precum Soros baci’. Oamenii neafiliați acestora (adică marea masă, „prostimea”) și curentului de supunere promovat de ele, ong-urile pro-viață și pro-identitate și membrii lor sunt reziduu rasist, fascist, nazist, fundamentalist, extremist. Și, probabil, celor din urmă, care încurcă lucrurile ca în Europa Centrală, bine le-ar sta în niște cuptoare tăcute cu flăcări vesele și fum mirosind a carne arsă.

Acest text a fost publicat mai întâi pe blogul autorului.

http://www.activenews.ro/stiri/V-am-dat-bani-MURITI-IDIOTI-NERECUNOSCATORI-

Articole / Amintiri cu sfintii – Ioan Falcusanu / Patratosu – El Fenomeno de Ciprian

download - Copie

Articole

 

Articole din acest număr:
 Publicatia electronica “voxdeibaptist”, implineste cinci ani de activitate – de Ioan Pribag [pagina 1]

5 ani de la apariţia Publicaţiei de Apologetică – de Laurentiu Nica [pagina 1]

Amintiri cu sfintii – Ioan Falcusanu [pagina 2]

Patratosu – El Fenomeno [pagina 2]

Un manifest evanghelic – partea 1 [pagina 3]

Un manifest evanghelic – partea 2 [pagina 3]

„Tu eşti Petru” – de Caius Obeada [pagina 3]

Liviu Olah – marturia lui Paul Ghitea [pagina 4]

Liviu Olah – Învingătorul morţii, câştigătorul veşniciei – de Caius Obeada [pagina 4]

Liviu Olah – obituary – de Octavian Baban [pagina 4]

 

 

Amintiri cu sfintii – Ioan Falcusanu

Tocmai se întorsese din România. M a oprit în curtea bisericii ca să mi spună ceva. Este un maestru al „poveştilor cu tâlc”. Mintea lui lucrează cu eficienţa şahistului. I a folosit mult în anii de dominaţie comunistă, când juca „şah imaginar” cu un coleg în timpul interminabilelor „şedinţe de sindicat” „şi treceau între ei doar o hârtie pe care anunţau succesiv mutările pieselor.

Ştiam că vorbele lui au adeseori profunzimea proverbelor. Auzisem despre controversa provocată de confruntarea cu un coleg de muncă din atelier care l acuzase că nu ştie să se distreze „pentru că pocăiţii nu pot să bea vin”. Dânsul răspunsese:

– Nu e adevărat! Eu sunt pocăit şi pot să beau cât vreau eu.

– Nu te cred!

– Ba aşa este.

– Nu te cred!

– Mâine în pauză adu băutură şi am să vă arăt la toţi că eu beau cât vreau.

Zis şi făcut. A doua zi, mai toţi colegii erau adunaţi ciopor să vadă „dacă bea pocăitul”…

Pe masa a apărut repede sticla cu băutură şi un pahar. Fratele Nelu l a umplut până sus şi sub privirile neîncrezătoare ale celor din jur l a apropiat de buze. A zăbovit puţin, iar apoi a sorbit o gură de băutură… după care a pus paharul înapoi pe masă.

– Hai, nu mai bei? l au întrebat cei din jur.

– Nu mai beau. Am băut exact cât am spus eu. Am băut „cât vreau” eu. Aceasta este diferenţa dintre noi. Eu beau cât vreau. Voi beţi fără să vă mai puteţi opri. Eu sunt stăpân pe băutură. Pe voi, băutura vă stăpâneşte.”

Eram acum curios să aud ce îmi va spune… El a zis: „M-am dus iarăşi la Cluj şi acasă în sat. M am plimbat pe străzile oraşului, dar n a mai fost ca altădată. N am mai cunoscut pe nimeni şi nimeni nu m a recunoscut… Pe vremuri nu treceam de un colţ ca să nu văd sau să salut pe cineva.

În sat au rămas puţini. Sunt casele goale. Pe străzi umblă tineri care nu mă cunosc şi pe care nu i am văzut nici eu niciodată… Am căutat locurile pe unde mă jucam atunci când eram copil. Nici ele nu mai sunt ca altădată… În faţa porţii, am găsit pe jos un cui… L am luat cu grijă şi l am băgat duios în buzunar. Era de la ceva care mi fusese foarte drag odată… Deodată, într o străfulgerare, mi am dat seama de ce mă duc eu din când în când în România… după potcoave de cai morţi! Mi am dat seama dintr o dată de toată caraghioşenia situaţiei şi mi a fost tare ruşine. Am căpătat un sentiment de totală «desprindere» de lumea de altădată. Nu i mai aparţin şi nici ea nu mi mai aparţine…

M-am întors în America să mă simt «ca acasă», dar trebuie să vă spun… nici aici nu mă mai simt ca acasă. Şi aici îmi sunt lucrurile din ce în ce mai străine. Încet, încet, mă desprind de totul şi de toate… Copiii şi nepoţii sunt la casele lor, cu rosturile lor… Simt din ce în ce mai mult cerul aproape şi sunt convins acum că «totul este o deşertăciune a deşertăciunilor şi goană nebună după vânt».”

Ascultându-l pe acest om viguros şi vesel, în viaţa căruia Parkinsonul înlocuise abilitatea voleibalistului de altădată cu un tremur nervos al mâinilor, mi am amintit de un pasaj similar citit într una dintre cărţile lecturilor mele:

„Lili şi cu mine suntem un cuplu ajuns de mult la maturitate. Avem cincizeci şi şase şi respectiv cincizeci şi şapte de ani. Poate sunteţi surprinşi de remarca mea, dar nu ar trebui să fiţi. Găsesc de a dreptul amuzantă această tendinţă a culturii noastre de a nega nu numai moartea, dar şi îmbătrânirea. Majoritatea americanilor par să creadă că «maturitatea» începe la 60 de ani. Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci «bătrâneţea» ar fi normal să înceapă pe la 120 de ani!

În orice caz, nu mai am forma fizică şi energia pe care le am avut odinioară. Mi e din ce în ce mai greu să urc şi să cobor din maşină ori să urc treptele din faţa casei la sfârşitul unei zile grele şi nu este numai vina coloanei mele vertebrale. Toate mă supără: vederea, auzul, dinţii. O veche ruptură a tendonului lui Ahile îmi provoacă slăbiciune în glezna stângă, iar o fractură pe care am suferit o cu mult timp în urmă mi a slăbit glezna dreaptă. Uit cuvinte simple şi nume şi nu este foarte clar dacă mi a slăbit memoria foarte mult, sau pur şi simplu am prea mult de memorat.

Trebuie să mi curăţ hemoroizii. Pantalonii îmi sunt prea largi din pricina unei prostate mărite (boala bărbaţilor bătrâni). Dimineaţa pierd o oră în plus îngrijindu mi dinţii ca să nu mi cadă, luând Metamucil ca să nu am probleme cu diverticulii din intestinul gros şi făcând o grămadă de mişcări ce aduc a exerciţii fizice, ca nu cumva să mă transform într o stană de piatră din cauza acumulărilor de calciu.

N-am nevoie de mila nimănui, pentru că Lili îmi oferă milă din plin. Cu zece ani în urmă râdeam şi făceam haz de sănătatea ei infailibilă, chiar dacă este cu aproape doi ani mai mare ca mine. Acum nu mai e de râs. Colesterolul îi este foarte precar. A pierdut doi dinţi din pricina gingiilor care îmbătrânesc şi ele şi mai are câţiva dinţi care se mişcă. Nici ea nu poate trăi fără Metamucil. În săptămâna în care eu am avut ultima operaţie de coloană, ei i au scos o grămadă de pietre din vezica biliară. Să nu uităm de pastilele de calciu şi estrogen. Recent a trebuit să fie operată la gleznă din cauza unei scrântituri care nu părea cine ştie ce acum douăzeci şi cinci de ani. Are artrită la degete. De fiecare dată când merge la oculist acesta îi spune că lentila stângă s a mai aburit puţin.

– Vă referiţi la cataractă? întreabă Lili.
– Haideţi să i spunem abur, răspunde doctorul obişnuit cu refuzul pacienţilor de a accepta boala.

Cu şapte ani în urmă, când mă cuprinsese depresia, mă consolam cu o cărticică de citate şi caricaturi intitulată «Cine are nevoie de maturitate la vârsta ta?» Unul dintre citatele de acolo spunea: «Maturitatea este atunci când te tot gândeşti că îţi va trece în câteva zile, şi totul va reveni la normal.» Conform acestei definiţii, atât Lili cât şi eu suntem trecuţi de maturitate şi suntem deja venerabili. Nu este cine ştie ce să te doară toate cele, dar Îi mulţumim lui Dumnezeu că cel puţin ne avem unul pe celălalt şi ne putem împărtăşi necazurile.

Probabil că lucrul care m a surprins cel mai mult la îmbătrânire este purul ei caracter fizic. Orice atitudine ai adopta vizavi de acest proces «oricât de departe în timp ar părea şi oricât de mult ar fi negat», el vine şi se instalează. Este inexorabil. La început nu am fost foarte surprins. Când aveam patruzeci de ani am fost la oculistul despre care am mai vorbit, care mi a spus:

– Peste vreo trei ani vei avea nevoie de ochelari cu lentile bifocale.

– De unde ştii? l am întrebat.

– Cam aşa se întâmplă celor care au ochi ca ai tăi, mi a răspuns el misterios.

Nu l-am crezut, şi după doi ani mi am cumpărat prima pereche. Anul trecut am observat pe tâmpla stângă o mică pată de culoare gri maroniu. Era un neg sebaceu benign.

– Oh, nu! Am exclamat, realizând ce se întâmpla de data asta. Înainte de a muri, în anii ’80, tata avusese acelaşi neg pe tâmpla stângă, numai că era inoperabil de mare. În ultimul an, negul meu aproape s a dublat în dimensiune. Nu prea le am cu cosmeticele, dar cred că trebuie cât mai curând cu putinţă să mi fac o programare la un dermatolog şi să încerc să scap de neg cât e încă operabil, chiar dacă realizez că această idee de vindecare fizică completă este o iluzie.

Pe lângă inexorabilitate, ceea ce mă impresionează la îmbătrânire este rigiditatea crescândă a trupului. Nu mă refer numai la rigiditatea coloanei vertebrale. Diferenţa de fus orar pe care odinioară o rezolvam cu un somn bun nu mai trece aşa uşor. Ceasul biologic e mult mai puţin flexibil şi mult mai greu de ajustat. Chiar şi acasă mi e din ce în ce mai greu să dorm. Problemele zilei tind să se ţină de mine mai mult şi mi e foarte greu să uit de ele. Şi această rigiditate este rudă bună cu fragilitatea. De obicei vorbesc despre coloana mea vertebrală ca cea mai puţin rezistentă parte a corpului meu. Dar la bătrâneţe toate devin mai sensibile şi mult mai fragile: rănile pierd mai mult sânge, apar hernii, plămânii nu se curăţă, urechile nu mai aud. Această fragilitate premerge şi într un fel anunţă moartea. Majoritatea oamenilor nu mor numai din cauza unui organ sau sistem al corpului lor, ci pentru că toate organele şi sistemele au devenit fragile, şi tratamentele care ar încerca să ajute într un loc vor dăuna în alt loc, şi aşa mai departe, până când nimic nu mai merge.

Pentru mulţi rigiditatea şi fragilitatea fizică vin însoţite de o distinctă rigiditate şi fragilitate psihologică. Dar asta nu este atât de inexorabil şi cu siguranţă nu este inevitabil. În anumite feluri, Lili şi cu mine am devenit mai puţin adaptabili. Suntem mai mult ca niciodată ataşaţi de confortul nostru, de hotelurile cochete la care stăm, eu de ginul meu de fiecare seară, iar Lili de cuvintele ei încrucişate. Cu toate astea, pe ansamblu cred că suntem mai puţin rigizi în felul cum gândim. Avem opinii mai puţin dogmatice. Lucrăm mai uşor unul cu celălalt şi am devenit lideri mai flexibili. Neavând alternativă, trebuie să îmbătrânim fizic; toţi vom ajunge decrepiţi şi vom muri. Dar asta nu înseamnă că trebuie să îmbătrânim din punct de vedere mental, poate ni se va înceţoşa puţin mintea, dar nu va intra în rigor mortis. Am văzut bătrâni tineri spiritual şi cred că şi noi putem să fim aşa. Tot eu sunt cel care crede că am fost norocoşi.

În ultima parte a vieţii sale, mama avea un mic tablou pe perete, pe care scria: «Bătrâneţea nu este pentru oricine.» Obişnuiam să cred că mamei îi place dramatismul, dar mi am schimbat părerea.

De atunci mi am schimbat părerea şi de multe ori regret că nu am fost mai înţelegător. Într adevăr, una dintre cele mai dificile experienţe cu care avem de a face când îmbătrânim este lipsa de simpatie a celor mai tineri, inclusiv a copiilor noştri. Prietenii noştri mai tineri de multe ori nu înţeleg de ce dorim atât de mult să ne pensionăm mai devreme sau de ce refuzăm să ne jucăm de a Superman, ca şi cum am fi cumplit de încăpăţânaţi. În martie 1992 am fost până n Texas să ne vedem nepoţelul de două luni, un băieţel adorabil şi alert, de altfel, dar îngrozitor de agitat (nu mi mai permit să spun că avea „colici”. Se pare că termenul nu este foarte agreat în ultima vreme). Singura cale de a l opri din plâns era să l plimbi în braţe. Din păcate, din pricina spatelui, nu am putut să l plimb mai mult de zece minute. Aveam nevoie de câte o pauză, să mă aşez, „ceea ce nu era posibil”, sau să l dau înapoi mamei lui. Am încercat sa i explic fiicei mele problema pe care, de altfel, o cunoaşte. Ştie foarte bine că am probleme cu spatele. Ştie că nu pot sta în picioare mai mult de cincisprezece minute, şi că trebuie să mi ţin cursurile aşezat pe un scaun. Cu toate astea am simţit în ochii ei o apreciere foarte defavorabilă. I se părea că nu vreau s o ajut şi că nu mi pasă de nepoţelul meu.

Ar fi cu totul nenatural să aşteptăm cu nerăbdare îmbătrânirea. Nu putem să ne dorim să fim dezbrăcaţi de tot ceea ce suntem, pentru că îmbătrânirea asta face; acest proces inerent vieţii umane dezechipează omul de tot ceea ce acesta acumulase pe parcursul vieţii. Cu toate acestea, până la urmă, este la latitudinea noastră dacă acceptăm sau nu această dezechipare.

În perioada de dinainte de pensionare, am fost consultat de patru femei extraordinar de asemănătoare. Aveau între şaizeci şi şaptezeci de ani şi aveau cam aceeaşi problemă: se temeau de îmbătrânire şi căzuseră în depresie. Nu erau religioase, aveau bani pe care îi făcuseră prin muncă sau căsătorie. Copiii lor erau toţi succese, şi parcă viaţa lor urmase un scenariu dinainte stabilit. Dar acum făceau cataractă, aveau nevoie de aparate de auzit, de dinţi falşi şi de şolduri noi. Scenariul vieţii lor devenise foarte dramatic, şi în nici un caz pe placul lor, aşa că doamnele erau nervoase. Am încercat să le ajut şi am decis că cel mai bun ajutor pe care l-aş putea oferi ar fi să le prezint bătrâneţea ca pe un timp pe care în nici un caz nu trebuie să l piardă privindu-se în oglindă şi îngrijorându-se de fiecare nou rid care le apare pe faţă. Am încercat să le expun ideea că această perioadă a vieţii ar trebui să fie mult mai spirituală, să fie un stagiu de pregătire. Nu mi a fost uşor să le fac să accepte această idee. Le am repetat de câteva ori faptul că nu ele sunt scenaristele vieţii lor şi că de fapt viaţa lor nici nu le aparţine. Două dintre ele au preferat să plece şi să nu mai asculte predicile mele, alegând depresia şi nedorind să se împace cu ideea că de fapt ele nu sunt regizoarele vieţii lor.

Mi-a fost mult mai uşor cu o altă doamnă care, deşi era mult mai afectată de depresie, gândea dintr o perspectivă creştină.

Pe la şaizeci şi ceva de ani, doamna suferise o desprindere de retină la ambii ochi. Oftalmologul nu reuşise să îi reataşeze retinele, cu toate că folosise tehnologie laser de ultimă oră. Doamna era cumplit de supărată pe doctor, şi deşi nu avea nici o dovadă, era convinsă că doctorul greşise operaţia şi era vinovat de malpraxis. Era nouăzeci la sută oarbă şi furioasă pe soarta ei. Mi a făcut lucrul ăsta foarte clar la începutul celei de a doua şedinţe:

– Urăsc momentele când cineva trebuie să mă ia de mână şi să mă ajute să ies din bancă sau să cobor treptele bisericii, mi a spus ea. Urăsc faptul că trebuie să stau închisă în casă. E adevărat că mulţi dintre prietenii mei mi au oferit să mă ducă cu maşina, dar nu pot să i tot deranjez, a conchis doamna.

– Mi e foarte clar, am răspuns eu, că sunteţi o persoană foarte independentă. Aţi avut succes în viaţă şi cred că a trebuit să fiţi independentă pentru a putea reuşi. Dar, aşa cum sunt convins că ştiţi, noi călătorim spre Rai şi de obicei e bine să nu avem prea multe bagaje în călătoriile lungi. În clipa asta nu sunt convins că veţi putea ajunge în Rai cărând cu dumneavoastră atâta mândrie, am continuat. Vi se pare că orbirea de care suferiţi este un blestem, şi nu pot să vă condamn pentru asta, dar în acelaşi fel, aţi putea o privi ca pe o binecuvântare ce v-a fost dată ca să scăpaţi de povara mândriei. Cu excepţia ochilor, sunteţi desul de sănătoasă şi probabil că mai aveţi cel puţin zece, doisprezece ani de trăit. Depinde numai de dumneavoastră dacă doriţi să trăiţi aceşti ultimi ani cu un blestem sau cu o binecuvântare.

Când a revenit pentru o a treia şedinţă, depresia ei de patru ani dispăruse.

Mi-ar plăcea să am de a face numai cu cazuri atât de uşoare ca cel pe care tocmai vi l am prezentat şi cu siguranţă că nu aş putea fi atât de plin de har ca doamna aceea, dar lucrul de care sunt absolut sigur este că nu voi putea face faţă procesului de îmbătrânire fără ajutorul lui Dumnezeu.

Acum şapte ani, fiind confruntat cu perspectiva operaţiei foarte delicate la coloana cervicală şi fiind puţin ameţit de medicamentele luate pentru durere, stăteam în pat într o noapte, vorbind cu Dumnezeu. Funcţionam pe două niveluri: mă rugam şi îmi ascultam rugăciunile în acelaşi timp. Şi m am rugat cam aşa:

– Doamne, aş face aproape orice pentru Tine.

Apoi a trebuit să mă opresc şi să râd. «Aproape orice!» Ştiam încă de pe atunci că nu era de ajuns şi că tot aş fi dorit să fiu măcar în parte stăpân pe viaţa mea. Dumnezeu nu vrea numai bucăţi din viaţa noastră. Dumnezeu vrea întregul. Aşa că dezechiparea produsă de îmbătrânire nu este parţială, nu este numai fizică, este totală.

Pierderea sănătăţii şi a agilităţii fizice nu este atât de dureroasă pentru mine, şi cred că nici pentru alţii, pe cât de groaznică este pierderea capacităţilor psihologice. E vorba despre pierderea iluziilor, sute de iluzii!

Lucrul ăsta poate fi bun, dar doare şi va lăsa cu siguranţă mulţi oameni neîncrezători, cinici şi amărâţi. Am pierdut eroii! De fapt am observat mult mai mult eroism în ultimul timp, dar este un soi de eroism comun care produce respect şi admiraţie, şi nu adoraţie. Nu mai există eroi pe care să i pot adula. Mi au dispărut mentorii! Unii mai trăiesc, dar i am depăşit. Acum sunt eu mentor în multe feluri destul de limitate, dar nu e la fel. Este trist când elevul îşi depăşeşte cel mai bun profesor. Curând, dacă voi trăi destul, moartea îmi va răpi din ce în ce mai mulţi prieteni. S ar putea chiar să trăiesc mai mult decât Lili. Mă voi dezbrăca de tot şi toate vor dispărea, în afară de Dumnezeu, în faţa căruia mă voi afla în sfârşit gol.

Un alt fel de dezechipare este aceea a intereselor. Începută cu Noaptea Neagră a Simţurilor, a continuat cu pierderea apetitului pentru frumos, pentru artă şi eleganţă, acum televizorul mă plictiseşte şi foarte puţine cărţi de poezii, romane, sau lucrări de înţelepciune îmi mai atrag atenţia. Am impresia că le am citit deja pe toate, şi într un fel am făcut o.” (M. Scott Peck, M.D.   „In Search of Stones”, Hyperion, N.Y. p.12

Articol aparut in blogul Amintiri cu Sfintii (http://amintiricusfinti.wordpress.com)

sus


Patratosu – El Fenomeno de Ciprian

Intr-o perioada in care ne zbatem sa fim relevanti, eufemismul formulei sa fim bagati in seama – in cele din urma, in vremi in care fiecare tragem jarul sub oala lui si totusi dorim sa fim perceputi ca un grup social , ca un tot unitar, intr-o zona in care e usor sa intri, dar greu sa te mentii – lumea virtuala – in aceste conditii am avut si noi, evanghelicii, printre noi, (si poate-l mai avem, cine stie?) un fenomen.

Un fel de ales al blogosferei evanghelice, un fel de Neo rupt dintr-o matrice pe care noi ceilalti n-am putut-o depasi, doar atinge uneori si sugruma cu ambitii. A postat printre noi plin de …. seva si intelesuri sau/si nentelesuri. A comentat serios sau ludic, dupa caz sau necaz. A deschis usi cu incuietori ruginite si a lasat sobolanul lui Freud sa ajunga la cascavalul pe care noi il stiam bine pazit de prejudecati si tabuuri. A folosit pt atingeri diafane si mangaietoare, instrumente pe care ni le puteam imagina folosite doar pt cazne si nevointe. A frapat prin deschiderea si impingerea la extreme a unor noduri din gatlejurile noastre secatuite de viata abundenta, doar-doar ne vom scutura de jugul legalismului. Si-a facut vrajmasi de dragul vorbei care da viata, iar noi ne-am invrajbit de dragul ambitiilor dulci-amare.

A adus mai aproape de noi o lume pe care o infruntam de la distanta si din confortul tastaturii, o lume pe care, poate, o dispretuiam din prea-plinul unei sfintenii auto-gonflabile si pompoase, demna de-un filistin. A reusit sa ingenuncheze – probabil fara sa-si propuna asta – in fata sa politicienii si granzii zilei; oare a mai reusit cineva?

A fost in stare sa poarte stindardul lumii evanghelice autohtone? Unii zic ca da, iar altii spun ca unii exagereaza! Ce e cert si indubitabil este ca a dominat topurile parca in mod natural, nu-i asa, dle Cristalin ? Parca pt asta au fost facute, sa-l aiba pe Patratosu in poll position, „Oricand a vrut muschii lui” – vorba romanului! Si asta o poate realiza fara vreun efort, doar un fenomen .

Nu fiti tristi, ce e blog ca blogul trece ! Sau personajele trec, blogurile raman ?

Fiti dar mandri si ca l-ati putut vizita si ca ati interactionat cu Patratosu, El Fenomeno ! Am fost cu totii partasi la tot ceea ce-a realizat, fie bine , fie rau. Daca a avut cineva ceva de spus si/sau comentat, atunci era momentul, iar daca nu, sa taca pe vecie! Si zicala care se rosteste pe final, „cele rele sa se spele…”, ar fi bine de incrustat in mintile celor care-si fauresc cu dragalasenie intarituri la cerbice.

Farewell, PATRATOSU’ !!! Respecte, El Fenomeno!

* Cei care doriti sa aflati amanunte despre toate aspectele acestui El Fenomeno al blogosferei romanesti, o puteti face accesand fara taxa blogul personal al dlui Alin Cristea.

Articol apărut pe Blogul Ciprian’s Weblog (http://ciprians.wordpress.com)

 

http://publicatia.voxdeibaptist.org/articole1_aug08.htm

Coronavirus în lume: Nou bilanț zilnic record în Rusia / Spania raportează cel mai mic număr de cazuri din ultimele 2 luni de G.S. HotNews.ro

download - Copie

Luni, 11 mai 2020, 6:50 Actualitate | Coronavirus

Cadru medical coronavirus

Cadru medical coronavirus
Foto: Dan Herrick / Zuma Press / Profimedia

Numărul de cazuri de coronavirus din lume a depășit 4,2 milioane, iar cel al deceselor asociate cu Covid-19 a ajuns la peste 284.000, în condițiile în care 1,5 milioane de pacienți au fost declarați vindecați, potrivit centralizării de pe Worldometers.

Cele mai noi informații despre pandemie, LIVETEXT:

MARȚI

01.11 Muntenegru se autoproclamă destinație „Coronafree”

00.48 Bilanțul deceselor în New York ar putea fi mult mai mare decât numărătoare oficială – CDC

00.24 Repornirea turismului acum pe primul loc pe agenda multor țări din Europa emergentă

00.20 SUA au depășit pragul de 80.000 de morți înregistrate

00.06 Italia: Regiunile italiene pot redeschide barurile, restaurantele, hotelurile și saloanele de coafor din 18 mai

LUNI

23.36 Merkel îndeamnă germanii la prudență după ce rata de contagiune a rămas peste o valoare critică pentru a treia zi la rând

22.43 Costurile carantinei cresc inegalitățile dintre generații. Tinerii vor plăti factura economică

22.18 Olanda raportează cel mai scăzut bilanț zilnic de decese, 16, din ultimele două luni

21.57 Boris Johnson: Autoritățile trebuie să fie pregătite pentru scenariul în care nu va exista vaccin

21.55 Germania: Guvernul va aloca 750 milioane de euro pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19

21.32 Franța a raportat luni 263 de noi decese cauzate de COVID-19, o creștere abruptă față de bilanțul de 70 de persoane care și-au pierdut viața în ziua anterioară

20:56 Norvegia: Redeschiderea școlilor nu a reaprins epidemia (responsabil sanitar)

20.26 Două studii noi asociază niveluri scăzute ale vitaminei D cu riscuri mai mari în cazul infectării cu noul coronavirus, găsind o corelație între deficitul vitaminei respective și dezvoltarea de complicații serioase la pacienții cu COVID-19

19.48 Italia: Numărul cazurilor noi raportate, la cel mai mic nivel de la începutul lui martie

19.27 Marea Britanie a înregistrat în ultimele 24 de ore 210 noi decese din cauza Covid-19, ridicând numărul morţilor raportaţi în spitale, reşedinţe pentru bătrâni şi domicilii în total la 32.065

18.33 Magazinele şi centrele comerciale s-au redeschis luni în Danemarca, pe fondul continuării relaxării măsurilor de izolare introduse în luna martie

18.02 Coronavirus: Noile cazuri din Germania, Coreea de Sud și China provoacă îngrijorări legate de relaxarea restricțiilor

17.07 Rusia: Putin ordonă sfârșitul perioadei de șomaj la nivel național. „De mâine, 12 mai, perioada șomajului în vigoare în toată țara și în toate sectoarele economiei se încheie. Dar lupta împotriva epidemiei nu se încheie. Pericolul rămâne „, a declarat Vladimir Putin.

16:00 Bilanț: Peste 280.000 de decese în lume (AFP)

14.45 Coreea de Sud a înregistrat luni cea mai mare creştere a numărului de cazuri de COVID-19 de peste o lună, în special din cauza apariţiei unui focar de contaminare într-un cartier din Seul cunoscut pentru viaţa sa de noapte. Numărul persoanelor testate pozitiv a ajuns în prezent în această ţară la 10.909, după recenzarea a 35 de cazuri noi

14.02 Regina Elisabeta a Marii Britanii se retrage din viața publică pentru cel puțin câteva luni

13.21 Spania: Cel mai redus număr de cazuri de după 9 martie

12.02 Statistica ce arată realitatea privind epidemia din Rusia: Cu cât a crescut numărul deceselor din Moscova față de media ultimilor 10 ani

10.50 Rusia: 11.656 de cazuri noi, o nouă raportare zilnică record, totalul a urcat la 221.344 de infecții. 94 de oameni au murit din cauza Covid-19, potrivit oficialilor, ridicând bilanțul la 2.009, însă Rusia raportează diferit decesele față de majoritatea țărilor, numărul de victime raportat la cel de infecții fiind mult mai mic

10.38 Franța: Perioada de izolare strictă s-a încheiat. Ce restricții rămân în vigoare

09.21 Noua Zeelandă va permite redeschiderea restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor, mall-urilor, precum şi reluarea călătoriilor în interiorul ţării de joi, în cadrul procesului de relaxare a măsurilor ce au fost adoptate pentru a stopa răspândirea noului coronavirus, a anunţat luni premierul

08.37 Studiu: Bărbaţii au un nivel mai ridicat al unei enzime cheie care favorizează infectarea cu COVID-19

07.38 Germania: 357 de cazuri noi (169.575 în total) și alte 22 de decese (7.417)

07.23 O provincie din sud-vestul Iranului, Khuzestan, a fost pusă în carantină pentru a preveni răspândirea coronavirusului, a spus guvernatorul provinciei: ”Numărul de pacienţi cu coronavirus din provincie s-a triplat, iar spitalizarea pacienţilor a crescut cu 60 la sută”.

06.29 Coronavirus în SUA: Cel mai mic bilanț zilnic de decese de după luna martie

05.31 NYT: Cum se încheie pandemiile / Pentru cine se încheie și cine decide acest lucru?

05.14 Deschiderea hotelurilor în Grecia: check-in în aer liber, mâncare și băi în piscină pe rând (​​Ethnos.gr)

––––

China a ridicat duminică nivelul de risc epidemiologic într-un cartier din Wuhan, după descoperirea unui caz de COVID-19, primul înregistrat după mai bine de o lună în metropola-epicentru a epidemiei.

Marea Britanie prelungește carantina cel puțin până la 1 iunie, potrivit AFP. Anunțul a fost făcut duminică seară de premierul Boris Johnson care a prezentat un plan gradual de relaxare a restricțiilor.

Epidemia de coronavirus a făcut 70 de morți în ultimele 24 de ore în Franța, ceea ce reprezintă cel mai scăzut bilanț zilnic după momentul 17 martie când s-au impus restricțiile, au anunțat duminică autoritățile franceze, în preziua ieșirii din carantină totală.

Subiectele zilei

Marti, 12 Mai 2020

VIDEO Marcel Vela anunță ordonanța militară nr 11: Carantina pentru Țăndărei, ridicată / Restricțiile la zborurile în Spania, prelungite până în 14 mai

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat luni seara adoptarea ordonanței militare numărul 11, prin care se renunță la instituirea carantinei în orașul Țăndărei și se prelungesc
citeste tot articolul
Regimul de construcție, schimbat drastic pentru 30 de hectare de spații verzi din Sectorul 2: Un nou plan urbanistic propune construirea de blocuri de 15 etaje

Planul Urbanistic Coordonator al Sectorului 2, elaborat la comanda Primăriei Sectorului 2, propune transformarea a peste 30 de hectare de teren de pe malul Lacurilor Colentina, Tei, Plumbuita și
citeste tot articolul
10 schimbări în domeniul muncii și protecției sociale aduse prin noua lege privind combaterea COVID-19 discutată luni în Guvern

Prin derogare de la Codul muncii, pe durata stării de alertă, șefii instituțiilor publice implicate în combaterea pandemiei de COVID-19 pot dispune unilateral detașarea angajatului, chiar și
citeste tot articolul
DOCUMENT Principalele măsuri din legea privind combaterea COVID-19 în starea de alertă. Amenzile vor fi date în acord cu o ordonanță din 2001

Pe perioada stării de alertă, regimul juridic al contravențiilor este asimilat și pus în aport cu prevederile Ordonanței 2/2001 (privind regimul juridic al contravențiilor) pentru a evita
citeste tot articolul
Ludovic Orban, despre măsurile de relaxare: Vom avea reguli, chiar dacă nu vom putea da amenzi / Există două variante în ce privește declarația pe propria răspundere

Premierul Ludovic Orban a declarat luni seară, la Digi 24, că nu se pune problema ca starea de alertă să nu poate fi reglată legal și să nu avem un set de reguli pentru această perioadă, dar admite că
citeste tot articolul
Coronavirus în lume: Nou bilanț zilnic record în Rusia / Spania raportează cel mai mic număr de cazuri din ultimele 2 luni

Numărul de cazuri de coronavirus din lume a depășit 4,2 milioane, iar cel al deceselor asociate cu Covid-19 a ajuns la peste 284.000, în condițiile în care 1,5 milioane de pacienți au fost
citeste tot articolul
Coronavirus în România: 10 noi decese. Bilanțul morților urcă la 982

Alte zece persoane, cu vârste cuprinse între 60 și 84 de ani, au murit din cauza noului coronavirus în România, astfel că bilanțul total al deceselor înregistrate
citeste tot articolul
Tătaru: În localitate se va circula fără declarație pe proprie răspundere / În afară localității se va circula doar având motive serioase / Se menține carantina instituționalizată

Ministrul Sănătății a declarat luni că numărul de îmbolnăviri din țara noastra este in faza de platou și se speră ca de săptămâna viitoare numărul îmbolnăvirilor să scadă. Acesta a
citeste tot articolul
INTERVIU Ce se întâmplă cu pacienții non-COVID în vremea pandemiei: Au murit oameni din cauză că până s-a intervenit pe accident vascular, i-au testat pentru coronavirus. A durat 7 ore

Sistemul medical din România își diagnostica, trata și opera cu întârziere pacienții, în multe cazuri, și înainte de pandemie, dar problema s-a acutizat în
citeste tot articolul
VIDEO Cum se vor comporta românii după 15 mai, când vor fi ridicate restricțiile din starea de urgență? Sociologul Gelu Duminică, la întâlnirea online #deladistanță : După 15 mai, alegerea este a noastră. Sper să realizăm cât de mișto e viața și cât de proști suntem că nu ne bucurăm că o trăim

După 15 mai, când România iese din starea de urgență și vor fi ridicate o serie de restricții, este alegerea noastră ce se va întâmpla. Avem de ales între a ne
citeste tot articolul
Alexandru Cumpănașu, numit de Guvern consultant pe fonduri europene. Liberalii spun că e „o eroare birocratică”

Coaliția Națională pentru Modernizarea României, condusă de Alexandru Cumpănașu, va consilia Ministerul Fondurilor Europene privind realizarea și implementarea programelor în viitorul
citeste tot articolul
Maghiarii sunt mai activi decât românii – publicația germană Spiegel scrie despre președintele român: „Un premiant agitator”

O opinie a fost publicată în Spiegel și reprodusă de Hungary Today cu titlul „Un agitator laureat cu premiul Charlemagne”. Conform autorului, o manifestare recentă a președintelui
citeste tot articolul
Lucian Bode: La metrou vrem să solicităm păstrarea distanței de un metru între călători

Angajații Ministerului de Interne vor sprijini agenții de pază ai Metrorex pentru a asigura fluența la metrou, iar distanța recomandată dintre călători este de un metru, a anunțat luni seara,
citeste tot articolul
Boris Johnson: Autoritățile trebuie să fie pregătite pentru scenariul în care nu va exista vaccin

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a prezentat, luni seară, un plan de relaxare a restricțiilor antiepidemice, afirmând că autoritățile trebuie să se pregătească pentru scenariul în
citeste tot articolul
O firmă românească ce face haine pentru copii a primit autorizație să producă halate și combinezoane medicale

Un atelier de producție haine de ocazie de copii, a primit autorizația de la Ministerul Apărării Naționale prin Centrul de Cercetare Științifică pentru apărare CBRN și Ecologie, pentru producția și
citeste tot articolul
INTERVIU Ionut Codreanu, ActiveWatch, despre blocarea site-urilor pentru fake news: Cenzura are efect de bumerang. Grupul de Comunicare Strategică se comportă ca un troll

„Decizia de a cenzura anumite conținuturi în lipsa unei comunicări coerente și transparente are efect de bumerang. Legitimează teoriile conspiraționiste și oferă și mai multă anvergură
citeste tot articolul
Coronavirus: Bilanțul deceselor în New York ar putea fi mult mai mare decât numărătoare oficială – CDC

Oficialii americani responsabili de sănătatea publică au identificat peste 5.000 de decese în orașul New York care au avut loc între luna martie și aprilie și ar fi putut fi cauzate de
citeste tot articolul
Norvegia: Redeschiderea școlilor nu a reaprins epidemia (responsabil sanitar)

Redeschiderea grădinițelor și a școlilor din Norvegia în luna aprilie nu a reaprins epidemia cauzată de noul coronavirus până în acest moment, au afirmat luni autoritățile sanitare
citeste tot articolul
Bancul zilei: Eroarea și legile lui Murphy

Un individ homo tare sapiens a uns cu unt o felie de pâine, după care a turnat niște dulceață. Din greșeală, felia i-a căzut pe covorul cel nou, dar nu a căzut cu fața unsă în jos.
citeste tot articolul
De ce suntem tentați să bem prea mult în carantină

Unele rapoarte indică o creștere a vânzării produselor din alcool, sugerând că mulți apelează la acestea pentru a face față straniei realități în care ne aflăm. În Marea
citeste tot articolul
Lionel Messi sau Cristiano Ronaldo? Mircea Lucescu a răspuns întrebării și a motivat alegerea

Mircea Lucescu a discutat cu jurnaliștii de la Corriere dello Sport, iar unul dintre subiecte a fost rivalitatea dintre Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Antrenorul român (74 de ani) a vorbit
citeste tot articolul
?FRF: Liga a III-a nu se va mai relua / Cum se promovează în Liga a II-a

?Campionatul Ligii a III-a nu va mai fi reluat pentru partidele rămase de disputat în sezonul 2019-2020, a decis, luni, Comitetului de Urgență al FRF.
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23988405-coronavirus-lume-11-mai.htm?cfnl=

Trump sare în ajutorul fermierilor afectați de blocarea țării, cu 3 miliarde de dolari: „Guvernul le va cumpăra toate produsele nevândute”

download - Copie

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   EXTERNE   /   Publicat: Luni, 11 mai 2020, 13:34   /   Actualizat: Luni, 11 mai 2020, 13:40

ARTICOLE RELAȚIONATE

Tucker Carlson, jurnalistul care a denunțat cenzura YouTube: Big Tech folosește coronavirusul pentru a-și spori puterea. SUA începe să semene cu China. În numele luptei anti-covid, companiile tehnologice vă urmăresc prin telefoane și cu  dronele
Tucker Carlson, jurnalistul care a denunțat cenzura YouTube: Big Tech folosește coronavirusul pentru a-și spori puterea. SUA începe să semene cu China. În numele luptei anti-covid, companiile tehnologice vă urmăresc prin telefoane și cu dronele

22 de efecte ale Covid 19 care vor amplifica represiunea, iobăgia, atomizarea societății, reducerea selectivă a populației și globalizarea – Pandemia, o scurtătură către statul sclavagist mondial (3)
22 de efecte ale Covid 19 care vor amplifica represiunea, iobăgia, atomizarea societății, reducerea selectivă a populației și globalizarea – Pandemia, o scurtătură către statul sclavagist mondial (3)

Administrația Trump a decis să se implice în ajutorul fermierilor și crescătorilor americani, care se confruntă în prezent cu dificultăți economice din cauza epidemiei de coronavirus. Guvernul federal se pregătește să efectueze o achiziție uriașă de produse alimentare care au rămas nevândute din cauza crizei provocate lipsa forței de muncă care a lovit milioane de familii din SUA, în timpul măsurilor de urgență pentru combaterea pandemiei

Însuși Trump a anunțat pe Twitter planul extraordinar de ajutorare a fermierilor, agricultura fiind un sector vital pentru economia americană. Potrivit agenției italiene ANSA, Trump a precizat că, în această săptămână,  va ordona autorităților federale să cumpere produse tot ce înseamnă produse lactate, carne și produse agricole, cu o valoare totală de 3 miliarde de dolari.

Obiectivul președintelui republican, subliniază agenția, este, în primul rând, prevenirea distrugerii acestor bunuri rămase nevândute de către producători. Mulți producători agricoli americani, citați de Voice of America, au denunțat în aceste zile că, din cauza blocării lanțurilor de producție pe fondul crizei de sănătate, au fost la un pas de a arunca cantități mari de mărfuri la gunoi și de a-și eutanasia animalele.

Casa Albă discută despre mai multe măsuri fiscale pentru a atenua impactul economic al pandemiei de coronavirus (COVID-19), a indicat secretarul Trezoreriei, adăugând că Guvernul federal nu vrea să salveze statele „care au fost gestionate prost”. De asemenea, Mnuchin a avertizat că SUA ar putea înregistra pagube economice permanente dacă țara nu se redeschide, dar și-a exprimat optimismul că situația se va îmbunătăți în semestrul doi din 2020.Rata șomajului a urcat în aprilie la 14,7%, de la 4,4% în martie și nivelul record scăzut de 3,5% în februarie, a anunțat vineri Departamentul american al Muncii.

OPINII
Dr. Vasile Astărăstoae

O minune în timpul covid-ului

de Dr. Vasile Astărăstoae

Zilele acestea s-a întâmplat o minune. Suedia, mult hulita Suedie, cu un Guvern iresponsabil, care a refuzat să aplice distanțarea socială și să blocheze viața economico-socială și religioasă a devenit un model.

ȘTIRI

Premierul Ludovic Orban a anunțat la Digi24 că declarația pe proprie răspundere ar putea fi menținută după 15 mai pentru deplasările în afara localității de domiciliu. Decizia finală va fi luată după instituirea stării de alertă

Premierul Ludovic Orban a afirmat luni că ar fi posibilă menținerea, după data de 15 mai, a declarației pe proprie răspundere pentru persoanele care părăsesc localitatea de domiciliu

Imaginea zilei: Românii caută spre Dumnezeu de după gratii

Situația în care se află România, mai precis starea de urgență în care a fost plasată din cauza pandemiei

Dr. Răzvan Constantinescu, mesaj către Dr. Raed Arafat: Lăsați bisericile și cimitirele în pace, că nu e treaba dumneavoastră aici! Și lăsați-ne să ne tratăm bolnavii, că în medicină nu există doar urgențe și covizi supraraportați!

Medicul Răzvan Constantinescu, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, i-a scris luni pe Facebook șefului DSU, Raed Arafat, cerându-i să nu se amestece într-un domeniu pe care nu îl pricepe și în care nu are atribuții: spiritualitatea.

Radu Gănescu, președintele COPAC: În România au murit oameni din cauză că până s-a intervenit pe accident vascular, i-au testat pentru coronavirus. A durat 7 ore. De 2-3 luni, nu mai există pacienți, decât cu COVID-19

În România mai sunt și alți bolnavi care au nevoie de tratament, de medici, de spital, în afara celor infectați cu COVID-19, atrage atenția Radu Gănescu

Secretul din fereastra ascunsă a Cazinoului din Constanța. Foștii deținuți politici din anii 50 și-au zidit mesajul către generațiile viitoare: „NU NE UITAȚI!”

Un mesaj pe o bucată de hârtie ruptă dintr-un sac de ciment, scris de unii dintre deținuții politici care au lucrat în anii 1950 la renovarea Cazinoului

Zodia virusului și altele (X)

Mă uit înapoi și nu-mi pot reprima următoarea bănuială. Pandemia din aceste săptămâni, prin care s-a vrut răspândirea sentimentului de spaimă

Monica Anisie: Grupa mare la grădiniță devine obligatorie. Fără ea, copiii nu mai pot fi înscriși la clasa pregătitoare

Ministrul educației, Monica Anisie, a declarat că „grupa mare la grădiniță devine obligatorie”. Măsura va intra în vigoare

Statisticile INS vorbesc de la sine: Mai puține decese în perioada Covid-19 decât în vremuri de liniște. Numărul persoanelor care au murit în februarie-martie, mai mic decât în 2019

Institutul Naționalde Statistică a anunțat că numărul persoanelor care au decedat în luna martie 2020 a fost cu 298 mai mic față de luna martie 2019

EXTERNE

Trump sare în ajutorul fermierilor afectați de blocarea țării, cu 3 miliarde de dolari: „Guvernul le va cumpăra toate produsele nevândute”

Administrația Trump a decis să se implice în ajutorul fermierilor și crescătorilor americani, care se confruntă în prezent cu dificultăți economice

ECONOMIE

S-a lansat aplicația de mobil „Mall Țărănesc”, locul unde putem cumpăra produse românești de la producători autohtoni

Asociația Creștem România Împreună în colaborare cu W3 Development SRL aduc un plus de implicare

11 mai 1968: A început construcția primei mașini Dacia la Colibași

În urmă cu 52 de ani, pe 11 mai 1968, a început construcția primului model Dacia 1100. Câteva luni mai târziu, pe 20 august 1968, prima mașină Dacia 1100 a ieșit pe poarta Uzinei de la Colibași.

SPORT

Hamilton: Mai bine curse fără fani decât deloc

Campionul mondial de șase ori de Formula 1, Lewis Hamilton, a declarat că desfășurarea curselor de F1  în fața tribunelor goale de la Silverstone

https://www.activenews.ro/externe/Trump-sare-in-ajutorul-fermierilor-afectati-de-blocarea-tarii-cu-3-miliarde-de-dolari-%E2%80%9EGuvernul-le-va-cumpara-toate-produsele-nevandute-161438

Gheorghe Piperea după ce Alexandru Rafila a spus că măștile NU se poartă pe stradă: „Alte autorități ne spun inversul și chiar ne amenință. S-a vărsat nu căruța, ca la Caracal, ci petrolierul de 200 de mii de tone deadweight, cu idioți utili”

download - Copie

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   ȘTIRI   /   Publicat: Luni, 11 mai 2020, 15:08   /   Actualizat: Luni, 11 mai 2020, 16:35

Gheorghe Piperea după ce Alexandru Rafila a spus că măștile NU se poartă pe stradă: „Alte autorități ne spun inversul și chiar ne amenință. S-a vărsat nu căruța, ca la Caracal, ci petrolierul de 200 de mii de tone deadweight, cu idioți utili”

ARTICOLE RELAȚIONATE

Măicuțele de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul-Lipnița realizează măști de protecție, pe care sunt brodate mesaje creștine, precum „Hristos a Înviat!” sau „Cu noi este Dumnezeu!”.

 Măicuțele de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul-Lipnița realizează măști de protecție, pe care sunt brodate mesaje creștine, precum „Hristos a Înviat!” sau „Cu noi este Dumnezeu!”.

Protest împotriva restricțiilor în Elveția. Sute de persoane au ieșit în fața Parlamentului pentru a acuza încălcarea drepturilor fundamentale, sfidând interdicția de a protesta

 Protest împotriva restricțiilor în Elveția. Sute de persoane au ieșit în fața Parlamentului pentru a acuza încălcarea drepturilor fundamentale, sfidând interdicția de a protesta

Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a anunțat că românii nu trebuie să poarte măști pe stradă, iar mănușile pot fi contagioase. „Masca nu este recomandat să fie folosită pe stradă. Sigur, o folosim pe stradă dacă găsim o zonă aglomerată. Dar altfel, masca, conform recomandărilor, trebuie purtată doar în spații închise și în mijloace de transport în comun. Nu trebuie neapărat să utilizăm masca dacă mergem cu bicicleta, facem alergare prin parc și intersecția noastră cu alte persoane este de foarte scurtă durată și nu este foarte apropiată”, a declarat Rafila la Digi24.El a explicat că „atingerea feței cu mănușile care sunt murdare, sunt contaminate este la fel de periculoasă ca și atingerea feței cu mâinile murdare”.

Avocatul Gheorghe Piperea a reacționat, într-o postare pe Facebook, arătând cum se contrazic între ele autoritățile și experții, nefăcând altceva decât să-i amețească pe români. Mai ales după noile propuneri post 15 mai anunțate sâmbătă de INSP în care este obligatorie purtarea măștilor și a mănușilor.

„Absolut incredibil si de netolerat : Rafila, trimisul inaltei porti OMS în Romania, spune ca purtatul măștii pe strada NU este recomandat, iar manusile de „protecție”, de fapt, sunt foarte periculoase, pentru că îți atingi fața și te poți infecta de la mănuși. Cu toate astea, alte autoritati ne spun inversul. Ba chiar ii ameninta cu noi sanctiuni contraventionale drastice pe toti cei care nu poarta masti. Mai ales pe cei care o sa se duca la biserica, la slujbe in aer liber. Cu toate astea, cei cu măști, care au ieșit la plimbare, la plimbatul câinelui, la jogging, la o cursă cu bicicleta, la cumparaturi sau la fentat recomdarea „stai acasa”, se uită cu ură nedisimulată la noi, cei fără măști, și ne evită cu imens dispreț, de la distanță socială „regulamentară”, de minim 2 m. E clar, s-a vărsat nu căruța, ca la Caracal, ci petrolierul de 200 de mii de tone deadweight, cu idioți utili și conformiști”, a scris Piperea.

CELE MAI POPULARE
PE ACELAȘI SUBIECT

https://www.activenews.ro/stiri/Gheorghe-Piperea-dupa-ce-Alexandru-Rafila-a-spus-ca-mastile-NU-se-poarta-pe-strada-%E2%80%9EAlte-autoritati-ne-spun-inversul-si-chiar-ne-