SDD. Acționăm la nivel global pentru persoanele cu Sindrom Down!

download

de Asociația Down Art Therapy

Dragii noștri,

După victoria recentă pe plan național prin care s-a recâștigat dreptul la asistent personal pentru persoanele cu Sindrom Down, vă supun atenției o oportunitate de care putem profita la nivel global.

Prietenii noștri din Franța, Fundația Jérôme Lejeune, ne-au scris recent despre o conferință internațională ce va avea loc la Geneva pe 20 martie a.c.

Mobilizarea la nivel internațional a început cu petiția Stop Discriminării persoanelor cu Sindrom Down, pe care o găsiți în limba română la adresa: stopdiscriminatingdown.com/ro/petitia

Lansată de Fundația Jérôme Lejeune și Downpride, scopul ei este de a crește gradul de conștientizare asupra pericolelor testului prenatal non-invaziv (NIPT) în rândul oficialilor de la ONU.

Un pas important în cadrul campaniei va fi făcut la Geneva, pe 20 martie, prin organizarea unei conferințe internaționale (găsiți invitația aici: Invitation-SDD)

Acest eveniment are rolul de a avertiza reprezentanții ONU ce se ocupă de drepturile omului asupra abuzurilor screening-ului prenatal care conduc la practici eugenice.

Vă rugăm să luați în considerare posibilitatea de a participa la conferința de la Geneva și de asemenea să distribuiți invitația către rețelele proprii.

Haideți să ne mobilizăm și în privința petiției stopdiscriminatingdown.com/ro/petitia, care are nevoie să fie distribuită masiv, încât să strângem 100.000 semnături înainte de conferință.

Avem nevoie de ajutorul vostru pentru a ajunge la cât mai mulți oameni.

Semnați petiția și dați-le de știre tuturor cunoștințelor/ONG-urilor interesate de protecția persoanelor cu Sindrom Down! Vă mulțumim!

Împreună suntem de neoprit!

Echipa Down Art Therapy

SDD. Acționăm la nivel global pentru persoanele cu Sindrom Down!

https://ardeleanlogos.wordpress.com/social/sdd-actionam-la-nivel-global-pentru-persoanele-cu-sindrom-down/

SĂ NU UITĂM DE VIOLENŢE

download

14 mar 2014

 

Există țări în lumea asta în care oamenii trăiesc în niște condiții de viață atât de înalte și într-un mediu atât de civilizat, încât ar putea să uite că în multe alte locuri lumea e încă o junglă. Este și cazul Elveției, unde Amnesty International a demarat o campanie atât de surprinzătoare, încât cu greu va fi uitată.

Campania creată de agenția de publicitate Walker, cu sediul în Zurich, constă în crearea a 200 de postere, care arată scene reale de abuz al drepturilor omului și care sunt făcute să se potrivească meticulos cu locurile publice unde au fost amplasate.

Folosind fotografii extrem de puternice și un amplasament inteligent, campania este făcută pentru a arăta oamenilor o mostră a atrocităților care se întâmplă în prezent în lume, chiar dacă nu se întâmplă chiar în fața lor, pe stradă sau în stația de metrou. Posterele au fost create folosind imagini capurate de reporteri ce se aflau la fața locului și au putut să înregistreze abuzul. Apoi imaginile fost suprapuse cu ce se observă în mediul înconjurător, în locul unde au fost amplasate. Efectul este uimitor, și nu în cel mai bun sens. Scena este atât de reală încât trebuie să te uiți de două ori ca să te asiguri că nu este de fapt ce pare a fi. După care poți să răsufli ușurat și să îți continui drumul.

Știm unde trăim?

Campania este fără îndoială șocantă, așa cum s-a dorit. Întrebarea este dacă avem nevoie de un asemenea șoc. Suntem chiar atât de ignoranți, încât să avem nevoie de astfel de „alarme”? Sau cumva, pe nesimțite, majoritatea a ajuns să trăiască într-un paradis, în timp ce din ce în ce mai puțini dintre noi cad victime violenței?

Rezultatele studiilor făcute în ultimii ani înclină balanța către a doua variantă, susținând că trăim poate cele mai liniștite și non-violente timpuri, de la începutul lumii. Cel mai virulent apologet al acestei teorii este Steven Pinker, profesor de psihologie la Harvard și autor al cărţii The Better Angels of our Nature. Pinker face în cartea o analiză complexă, folosind date empirice, ideologii politice, raţionamente știinţifice și o apreciere entuziastă a efectelor Iluminismului, pentru a susține declinul violenței și al tendinței către violență. Astăzi suntem mai educați, mai diplomați, pornim mai puține războaie și încheiem mai multe conflicte pe căi non-violente, ceea ce a scăzut dramatic uciderile, violurile și numărul războaielor în comparaţie cu mai multe secole anterioare, luate împreună.

Noi cu cine votăm?
Pinker este susținut în concluzia sa de către majoritatea rapoartelor și studiilor care s-au făcut în ultimii ani, luând în calcul chiar și criza din Siria. Chiar și criticii săi, majoritatea antropologi, care îl acuză că datele folosite conțin erori care exagerează mortalitatea în societățile umane primare și o subestimează pe cea din secolul XX, nu îi impută concluzia finală, că trendul non-violent este unul ascendent.

Trebuie însă să luăm în calcul două aspecte. Din punct de vedere empiric, răspunsul la întrebarea „este violența în scădere?” poate fi clar falsificat. Nu avem informații suficiente despre războaiele și violențele din istoria îndepărtată pentru a pune punct controverselor pe care le avem azi despre acele perioade. Și nici despre conflictele actuale nu există decât date concrete, cum ar fi de exemplu despre războiul civil sirian, de unde toate informațiile ne parvin la a doua și a treia mână, fiindcă nimeni nu are acces în regiune.

Al doilea aspect de către trebuie să ținem cont este că aceste studii nu pot prin concluziile lor să ofere o siguranță pentru viitor. Întrebat în 2011 dacă „Ar trebui să ne îngrijorăm de posibilitatea ca violenţa văzută în ultimul secol să reînvie?”, chiar și Pinker a dat un răspuns mai mult decât precaut: „Cred că ar trebui să ne îngrijorăm. Nu cred că obligatoriu vom vedea o repetare la aceeași scară, însă violenţa care s-a văzut în trecut a avut drept cauze o serie de elemente din natura noastră omenească. Nu am scăpat de ele și este posibil să reapară, un motiv în plus pentru care ar trebui să consolidăm instituţiile desemnate pentru a preveni așa ceva, cum ar fi dreptul la exprimare, domnia legii și drepturile civile.”

captura YouTube

 

Noul gulag sanitar l-ar face invidios pe Stalin

download

Guest Post –  21/04/2020 385

Țara trebuie condusă de politicieni aleși, de instituții democratice, nu de epidemiologi și virusologi, care transformă lumea într-un spital mai mare, unii l-ar putea numi chiar de nebuni.

Tot mai mult apar în presă diverse propuneri ale unor persoane din comitete strategice de urgență, care frizează nazismul și bolșevismul sau discriminarea largă a unor categorii de populații, fără ca CNCD să se sesizeze. Se naște o „minunată lume nouă”, care amintește perfect de gulagul stalinist, când erai luat noaptea cu duba neagră a securității, iar astăzi se propune ridicarea suspectului de molimă cu ambulanța cu izoletă din rândul familiei și ducerea în locații închise.

Deocamdată acestea sunt propuneri nesancționate, încă, de CNCD, Parchet și Președinție, dar pot deveni realitatea de coșmar dacă liderii OMS își propun asta. Se știe că de ani buni, OMS a devenit un fel de filială a regimului comunist din R.P. Chineză, fapt ce l-a făcut pe președintele Donald Trump să numească pandemia de Covid 19 „virusul ideologic chinez” și să taie finanțarea acestei organizații conduse de un fost marxist maoist.

Din păcate, UE care a acceptat să se ridice pe teritoriul ei statui ale lui Marx și Lenin pe banii chinezilor, a recunoscut prin vocea vicepreședintei Comisiei Europene, Vera Jourova, dependența prea mare și letală a Bruxelles-ului față de Beijing.

Când am citit o proiecție de izolare totală pe categorii de vârstă, care ar fi fost propusă de dr. Adrian Streinu-Cercel am înțeles, ca istoric, cum au apărut concepte filosofice, care au dus la nașterea nazismului și bolșevismului, prin ostracizarea unor categorii sociale, rasiale, de sănătate (persoane cu handicap) sau de vârstă în anii 1930 pentru un presupus bine suprem, care a dus la Auschwitz și gulagul sovietic cu zeci de milioane de morți. Influențați de ideologie și propagandă importante pături de oameni au achiesat atunci la măsurile criminale, tot pentru un presupus bine suprem care s-a dovedit ucigaș în masă.

Discriminare oficială, ca în anii 1930, e ceea ce se propune zilele acestea în România? În perioada fascismului și bolșevismului discriminarea pe criteriu de vârstă a devenit politică de stat. Profesorul dr. Adrian Streinu-Cercel ar fi propus un proiect în care se cere ca, în perioada de după relaxarea măsurilor de distanțare socială, bătrânii să stea izolați în continuare 12 săptămâni. Managerul Institutului Matei Balș ar fi spus că a apărut o nouă categorie de risc, și anume 40-65 de ani. Printre măsuri se numără separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de trei luni şi izolarea totală a persoanelor din categoria de vârstă 40 – 65 de ani, „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”. Pentru categoria de 65 de ani măsurile imediate propuse de şeful de la „Matei Balş” sunt „izolarea la domiciliu pentru următoarele 12 săptămâni – indiferent cum se cheamă domiciliu (casă proprie, relocare într-o casă liberă sau relocare instituţionalizată), susţinerea acestor persoane, respectând cu stricteţe măsurile de distanţare socială, pe toată această durată”.

Potrivit documentului, „susţinerea va fi efectuată fie de rudele directe, indirecte fie de autorităţi şi cu ajutorul ONG-urilor”, iar monitorizarea să fie realizată de poliţia locală şi autorităţile locale, titrează Antena3.ro. Pentru noua grupă de risc apărută, cei între 40 – 65 de ani, proiectul lui Cercel prevede „izolare totală” acolo unde este posibil (în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie, respectiv acolo unde se poate lucra de acasă) şi decalarea programului de lucru astfel încât să înceapă munca la 7.30. Primăriile şi Poliţia locală ar trebuie să identifice persoanele cu loc de muncă şi care nu pot lucra de acasă şi să le elibereze adeverinţă de muncă. Desigur, propunerea ar fi pentru o perioadă scurtă de timp…

Sincer aștept ca dr. Adrian Streinu Cercel să se dezică de acest proiect pandemic halucinant, care se aseamănă cu reflexii totalitare ale regimurilor hitleriste și staliniste, totul pentru un presupus „bine al nostru”, așa cum ne spunea Ceaușescu când ne scotea duminica la muncă voluntară că o „să fie bine” pe viitor în comunismul luminos? Acum trebuie să ne sacrificăm pentru o utopie viitoare.

Cred că țara trebuie condusă de politicieni aleși, de instituții alese prin vot, nu de epidemiologi și virusologi, care nu au capacitatea să înțeleagă complexitatea unei societăți largi și care transformă lumea într-un spital mai mare, unii l-ar putea numi chiar de nebuni. Consider că democrația, libertățile și drepturile omului sun fundamentale pentru o societate sănătoasă în care se iau reguli stricte sanitare în pandemie, dar care să nu transforme societatea într-un gulag sanitar care l-ar face invidios și pe Stalin.

Despre autor
Ionuț Țene este istoric și scriitor. Editor al portalului NapocaNews.ro.

https://ardeleanlogos.wordpress.com/social/romania-1-scandinavia-0/

Introducere în videodrom   Ninel Ganea 

download

 24/04/2020 116

Televiziunea operează la nivelul imaginației și poate transmite direct în subconștientul publicului mesajul dorit, ocolind în mare măsură reflexia rațională. De aceea, televiziunea este cel mai performant magician care a existat vreodată. Ea oferă individului puterea, chiar dacă una iluzorie.

Richard Weaver amintește, într-un eseu despre capcanele modernității, influența avută de televiziune și radio asupra unei comunități din regiunea deluroasă a statului Kentucky. Chiar și după al II-lea război mondial, oamenii din zonă reușiseră să își păstreze un specific cultural spectaculos prin conservatorismul său. Vorbirea, cântecele, religia și codurile sociale purtau o amprentă elizabetană, iar unii interpreți erau tentați să afirme că se puteau distinge inclusiv note chauceriene. Două războaie de secesiune, o revoluție industrială și culturală, plus două războaie mondiale nu au putut distruge un mod de viață solid instalat. Însă, odată cu apariția televiziorului și a radioului, comunitatea înfloritoare de odinioară a dispărut cu repeziciune.

În zilele noastre, oamenii sunt tentați să pună necazurile nu neapărat pe seama televiziunii, în genere, ci a programelor decadente, stereotipe și vulgare. Cei mai cultivați și maturi se lamentează despre vremurile de odinioară, când îl puteai vedea la televizor pe Bernstein descifrând simfoniile lui Beethoven, pe Iosif Sava vorbind ore în șir despre artă, muzică sau filozofie, ori pe Kenneth Clark povestind despre grandoarea civilizației occidentale. „Doar dacă am putea da mai multe lucruri la fel la televizor și totul ar fi ca înainte”. Nimic mai fals, spune Virgiliu Gheorghe într-o carte excelentă, intitulată „Efectele televiziunii asupra minții umane”, publicată la Editura Prodromos.

Argumentele biofizicianului român vin din zona științifică și sunt, cum se spune astăzi, „value free”, deși autorul nu-și ascunde adeziunea la tradiția ortodoxă (fără că asta să fie un handicap, ba dimpotrivă). Pe scurt, teza să cea mai percutantă este aceea că nu contează în mod necesar ceea ce privești la televizor, deoarece efectele (distrugătoare) se vor manifesta independent de programul urmărit. „Toate studiile constată apariția unei anomalii neurologice în timpul privitului la televizor, și anume o inhibare a activității emisferei stângi a creierului, care-și reduce extrem de mult activitatea”.

Legătura dintre cele două emisfere se întrerupe parțial, iar ariile cortexului prefrontal (segmentul din creier care deosebește omul de animal) devin periclitate. Emisfera stângă este responsabilă de analizarea și organizarea datelor primite, în timp ce partea dreaptă a creierului „determină răspunsuri mai degrabă emoționale decât raționale”. De asemenea, succesiunea tot mai rapidă a imaginilor tv pune individul în incapacitatea de a mai putea analiza informația, o situație similară celei din hipnoză. Cu alte cuvinte, „mintea omului în fața televizorului nu mai este un subiect deplin conștient al procesului de cunoaștere”.

Virgiliu Gheorghe, mergând pe urmele cercetărilor efectuate de neuropsihologii Emery și Peper, avertizează că privitorul devine un somnambul care a lăsat jos garda conștiinței și rațiunii, fiind un candidat ideal pentru manipularea cea mai ordinară.

Consecințele evidente sunt dramatice, în special pentru copiii crescuți astfel, care devin ființe mutilate mental și sufletește, dar nici adulții cu o experiență solidă în față micului ecran nu au cum să evite probleme grave. Dependența, plictiseala, pasivitatea, nervozitatea și agitația pot fi întâlnite cu ușurință la consumatorii înveterați. Mai mult, la cei mici, tandemul magic televizor-calculator inhibă puternic dezvoltarea cortexului prefrontal și stimulează tendințele instinctuale (agresivitate și sexualitate, cu predilecție). Asta când nu declanșează crize de epilepsie în lanț, așa cum s-a întâmplat în Japonia în 1998, pe 16 decembrie, când 700 de copii au fost transportați la spital că urmare a unor sindromuri identice, după ce au vizionat „Pokemon”.

În acest sens, televiziunea se adresează structural naturii căzute a omului, gâdilând și „odihnind patimile” .

Și din acest motiv, mesajele transmise au o tendință degenerativă tot mai accentuată. Există o diferență între un film din anii ’30 și unul recent, dar ele țin mult mai puțin de natură, cât de detalii, tehnici, precum și de coruperea continuă a gustului public. Însă, filozofia lor rămâne în esență aceeași: o apologie neîntreruptă a plăcerilor materiale (în special, erotice) și o negare a oricărei dimensiuni spirituale.

„Televiziunea suspendă rațiunea ca facultate fundamentală a persoanei umane și reduce experiența la dimensiunea sa senzitivă (simțuală), senzuală chiar; conduce inevitabil, în consecințele sale ultime, la stimularea unei percepții erotice asupra realității. În acest context, mesajul erotic se dovedește perfect adaptat televiziunii, suprapunându-se efectului principal de erotizare a percepției umane pe care-l produce vizionarea TV”.

Însă nu doar pornografia este încurajată prin intermediul televiziunii. Violența și, doar în aparență surprinzător, magia sunt celelalte nume sub care se prezintă, de fapt, „nihilismul, acest oaspete neliniștitor care a invadat casă omului.”

Virgiliu Gheorghe explică creșterea relevantă a violenței în școlile românești în anul școlar 2004-2005 (și ulterior) prin intervalul de 15 ani scurs de la apariția televiziunii pe scară largă. „Atât timp e nevoie să treacă pentru a se maturiza o generație, în cazul nostru cea crescută cu televizorul”. De altfel, evidențele empirice prezentate în carte pentru această teză, enunțată printre alții și de cunoscutul defector KGB Yuri Bezmenov, sunt copleșitoare și merg de la exemplul Africii de Sud, cu o violență în expansiune la aproximativ 15 ani de la introducerea televizorului, până la studii comparative între orașe nord-americane asemănătoare din punct de vedere cultural și socio-economic, singură diferență constând în numărul de canale receptate.

Un capitol foarte interesant îl reprezintă cel dedicat magiei, autorul arătând de ce televiziunea oferă un cadru perfect pentru mesajele oculte. „Televiziunea este, practic, cel mai performant mag care a existat vreodată. Ea oferă indivizilor puterea, chiar dacă una iluzorie”. Și, de asemenea: „Televiziunea operează la nivelul imaginației și poate transmite direct în subconștientul publicului mesajul dorit, ocolind în mare măsură reflexia rațională”.

În fine, este greu de făcut dreptate unei cărți care abundă în informații și cercetări ample, însă cred că marele plus al lucrării îl constituie abordarea terapeutică ortodoxă, din partea a treia, care îi permite cititorului să depășească stadiul inevitabil mai sec al analizelor empirice și ii oferă o deschidere spre o antropologie realistă, cum este cea creștină.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății. DONEAZĂ pentru Cultura Vieții

Introducere în videodrom

Credință și viitor: învățăturile lui C. S. Lewis pentru vreme de pandemie

download

Perdeaua de Fum –  22/04/2020 179

Într-adevăr, trebuie să facem și politică și compromisuri, în vremuri de pace sau de război, de molimă sau de sănătate. Dar orice ar presupune acestea și oricât de mulți ani am spera să petrecem în pace prin intervențiile umane, trebuie să rămânem concentrați pe adevărata speranță: cea a vieții veșnice.

Auto-caracterizarea președintelui Trump ca „un președinte în vreme de război” a stârnit controverse, deși mulți au făcut deja comparații cu 11 Septembrie sau cu al Doilea Război Mondial, când sacrificiul personal și economic a devenit necesar. Locuiam temporar în zona Los Angeles când COVID-19 a lovit acolo. Vecina mea, nevenindu-i să creadă că nu plecasem încă din oraș, a încercat o conversație politicoasă prin crăpătura ușii. Mi-a spus că familia ei și-a anulat planurile de vacanță. „Nu cred că ar trebui să ne luăm concediu în timpul unei stări de urgență naționale”, mi-a spus ea cu tristețe.

Războiul își pune, cu siguranță, amprenta constrângătoare asupra lucrurilor, iar mulți încep să facă echilibristică printre compromisuri. Oare obtuzele calcule utilitariste înseamnă că profesorii de etică, așa cum sunt eu, s-ar putea lăuda: „Ți-am spus că Jeremy Bentham* știa ce vorbește”? Sau ar trebui să recunoaștem că o mare parte din ceea ce numim „etică” nu ne-a pregătit cu adevărat pentru aceste dileme, pentru această „lume reală” la care profesorii și studenții adoră atât de mult să le facă referire. Studenții noștri, membri ai generațiilor Y și Z, cu siguranță ne-au făcut de rușine în primele săptămâni ale epidemiei, propagând #boomerremover în meme și pe social media, abandonând astfel porunca biblică de a-și respecta bătrânii. Poate ar trebui să le predăm mai mult Moise și mai puțin Bentham.

Președintele, prezidând peste sala de clasă a întregii națiunii, a dat tonul, raliindu-și proprietarii de afaceri disperați la cauza „Redeschidem de Paște”. De atunci el și-a reconsiderat poziția, deși nu este clar că încă nu am terminat numărătoarea cadavrelor. Vice-guvernatorul septuagenar al Texasului, care a văzut fără îndoială multe filme western, s-a oferit curajos să moară de mâna sălbaticului COVID, doar pentru ca să putem merge mai departe. „Nu știți că bătrânii mor mereu?” e raționamentul lui. Pare logic, dacă nu vă faceți probleme pentru statistici.

C. S. Lewis despre moarte și despre Moartea Eternă

Poate că moartea a devenit moneda noastră utilitaristă pe acest tărâm politic: să combatem moartea cu mai multă moarte – sau mai degrabă cu alți morți, mai valoroși și mai puțin muritori. Moartea este o monedă forte, în cele din urmă. Chiar și Iisus a plâns la moartea lui Lazăr, iar Woody Allen a trebuit să recunoască faptul că, deși nu îl deranjează să moară, și-ar dori să nu fie prin preajmă când o fi să se întâmple. Spre deosebire de banii aruncați „din elicopter” de guvern**, moartea este o monedă greu de devalorizat. Poate că moartea este atuul pentru decizia vecinei mele. Sacrificiul – nu postul de carbohidrați, pe care îl considerăm acum drept sacrificiu, ci sacrificiul adevărat – pare oportun atunci când oamenii mor în jurul tău.

C.S. Lewis știa deja acest raționament atunci când s-a adresat studenților de la Oxford, în octombrie 1939. El a răspuns astfel la obiecțiile și polemica ce-i erau adresate: „Cum putem continua să avem asemenea ocupații placide, când viața prietenilor noștri și libertatea Europei atârnă de un fir de păr?” Nu moartea trebuie să ne preocupe cel mai mult, ci moartea veșnică, a continuat Lewis. Și totuși, în fața ambelor morți, viața culturală continuă. „Viața umană a fost trăită dintotdeauna pe marginea unui prăpastii”, ne spune Lewis; indiferent dacă prăpastia se numește război sau molimă, omenirea nu poate aștepta revenirea la normalitate pentru a-și relua vocațiile.

Imperativul lui Lewis de ne a urma vocația, chiar în fața morții, este unul convingător și toată lumea ar trebui să se ia la trântă cu argumentele sale, în special creștinii care încearcă să-și determine îndatoririle și chemările în momente ca cele pe care îl trăim acum. Dar, în timp ce Lewis susține în această lucrare că natura umană și nu frivolitatea este cea care ne face să ne ocupăm de lucruri mărunte în mijlocul unei crize, el recunoaște, în altă parte, înclinația noastră către anxietate când vine vorba de viitorul nostru. Chiar dacă putem avea vocație de soldat, ea s-ar putea să vină însoțită de multă anxietate.

Marea meditație a lui Lewis cu privire la viitor se regăsește într-o lucrare mai cunoscută, „Sfaturile unui diavol bătrân către unul tânăr” (The Screwtape Letters). Aici, Lewis își imaginează sfaturile pe care Screwtape, un demon bătrân, le dă învățăcelului său, un drac mai tânăr, Wormwood. Wormwood este însărcinat să țină un om departe de Dumnezeu, iar „scrisorile” cu sfaturi ale lui Screwtape arată înțelegerea lui Lewis asupra naturii umane, inclusiv față de anxietatea pe care o resimțim gândindu-ne la viitorul nostru.

Într-una din scrisori, Screwtape explică modul în care atât trecutul cât și viitorul sunt dușmanii prezentului. Doar în prezent ne putem exercita virtuțile. Doar în prezent putem experimenta eternitatea pe care Hristos a câștigat-o pentru noi. Este „mai bine” (pentru diavoli), îi spune Screwtape lui Wormwood, dacă oamenii trăiesc în trecut sau în viitor. Modul de a-i aduce pe calea pierzării cât mai mulți este să le „proiectăm” capul și inima în viitor. Acest lucru a fost cu siguranță ușor în cazul britanicilor din vremea lui Wormwood, temători de viitorul lor în război.

Lewis ne spune că Dumnezeu nu vrea ca noi să ne dăruim viitorului așezând acolo comoara noastră (și, da, comoara este cu mult mai mult decât economiile noastre de o viață). Orice neliniște față de viitor ne hrănește viciile și ne înfometează evlavia. Lewis scrie, ca Screwtape:

„[Noi, diavolii,] ne dorim un bărbat călăuzit de viitor – bântuit de viziunile unui iminent rai sau iad pământene – gata să se lupte cu inamicul în prezent, dacă astfel îl facem să se gândească la faptul că poate să-l obțină pe unul sau să-l evite pe celălalt – cu o credință dependentă de succesul sau de eșecul unor planuri al căror sfârșit nu va trăi să îl vadă.”

Ce strălucită descriere a oricărui ideolog care încearcă nechibzuit să supună realitatea voinței sale (Xi Jinping), precum și a oricărui cumpărător compulsiv de hârtie igienică și dezinfectant pentru mâini.

Viitor și confuzie

Încercarea de a controla viitorul este răspunsul nostru la anxietate. Și când se va dovedi că viitorul este mai incert decât credem – și că Președintele, dr. Fauci și cumpărătorul compulsiv de hârtie igienică nu sunt responsabili de acest viitor, suntem lăsați față în față cu Dumnezeu. Oricare ne-ar fi teodiceele personale, un viitor incert poate face relația noastră cu Dumnezeu destul de „complicată”. Obiceiul de a-i cere favoruri lui Dumnezeu continuă, dar cum ar trebui să ne raportăm la realitățile existenței? Suntem reticenți să venim în fața unui Dumnezeu care nu numai că izbăvește de pandemii, dar care mai întâi de toate le permite, în lumea noastră căzută?

Vremurile de anxietate ne pot îndepărta de la rugăciune către știri, către Netflix sau către alte distrageri care ne împiedică să ne întâlnim cu Dumnezeu. Lewis susține că atunci când suntem reticenți să ne înfățișăm Lui, „orice sau nimic este suficient” pentru a ne distrage mințile. Generațiile baby boom și X își amintesc cum au fost distrase de primul exemplu dat de Lewis, „coloana de mică publicitate din ziarul de ieri”. Următorul exemplu este relevant pentru generațiile Y și Z, care trăiesc pe rețelele de socializare. Screwtape îl sfătuiește pe Wormwood,

„Îl poți face să-și piardă timpul nu numai în conversații de care se bucură, cu oameni cărora îi plac, dar și în conversații cu oameni de care nu-i pasă absolut deloc, pe subiecte care îl plictisesc.”

Interminabilele ecrane derulate prin cugetările unor persoane pe care nici măcar nu le cunoaștem a înlocuit versiunea lewis-iană a lui „privind fix la un foc stins într-o cameră friguroasă”, a anilor 1940.

Trebuie să ne rugăm să rezistăm contra acestui ennui spiritual, a ceea ce Josef Pieper a numit pe bună dreptate acedia, neliniștea spiritului. Cei mai mulți dintre noi nu vom cădea din grația divină pentru păcatele robuste ale plăcerii – Lewis scrie despre aceasta într-o lucrare ulterioară, „Screwtape propune un toast” (Screwtape Proposes a Toast); mai degrabă, putem fi depășiți de „o tristă pâlpâire a minții, nici el nu știe despre ce și de ce, de gratificarea unor curiozități atât de discrete încât omul este doar pe jumătate conștient de ele.” Dependenților de TV, la voi mă refer. Lewis avertizează împotriva unui „labirint lung și întunecat de reverii… Odată ce o asociere întâmplătoare le-a aprins, creatura este prea slabă și amețită pentru a se scutura de ele.”

Ceea ce crizele ar trebui să provoace, în schimb – susține Lewis – ar fi să șteargă speranțele noastre lumești, adică tot ce este cuprins în calculele noastre utilitariste de azi – viață, moarte, muncă, bani sau orice altceva. Ca ființe create, trebuie să realizăm într-adevăr și politici și compromisuri, în vreme de pace sau de război, în vreme de molimă sau de sănătate. Dar orice ar presupune acestea și oricât de mulți ani am spera să petrecem în confort prin aceste intervenții umane, trebuie să rămânem concentrați pe adevărata speranță, cea a vieții veșnice, și pe dependența noastră de Dumnezeu.

Screwtape îi mai spune lui Wormwood: cât de bine ar fi dacă britanicii ar supraviețui războiului. Ei și-ar putea apoi clădi false speranțe și și-ar clădi o nouă lume, numai pentru a muri lipsiți de credință în costisitoarele lor aziluri. Bombele, pe de altă parte, sunt cele care le reamintesc că moartea este aproape. Iar dacă moartea este aproape, la fel este și Dumnezeu.

Credință versus Viitor

Cu moartea permanent atât de aproape, Lewis li s-a adresat compatrioților prin intermediul BBC, într-o serie de emisiuni care vor deveni în cele din urmă „Creștinism pur și simplu”*** (Mere Christianity). Lewis le-a lăudat britanicilor credința ca refugiu față de stările de spirit trecătoare. Anxietatea poate fi naturală, spunea ea, dar creștinii au un remediu supranatural. În vreme de necazuri și vești proaste, emoțiile, amplificate, se vor război cu credința noastră; credința, însă, nu este o simplă emoție ci, așa cum o descrie Lewis, este „arta de a rămâne apropiat acelor lucruri pe care rațiunea ta le-a acceptat cândva, în ciuda stărilor de spirit schimbătoare.”

De orice ați spera să „rămâneți apropiat” în lunile următoare, fie că este vorba de sănătate, de locul de muncă, de economii sau de planurile pentru vacanță, mai întâi păstrați aproape credința. Acesta este refugiul vostru, indiferent câte COVID-uri sălbatice se năpustesc asupra voastră.

Despre autor

Glenn Moots este profesor de filozofie și științe politice la Universitatea Northwood (SUA). A fost cercetător asociat la Universitatea Princeton. Traducere și adaptare după The Public Discourse.

NOTE (ale traducătorului)

* Jeremy Bentham a fost un filosof englez, jurist și reformator social considerat ca fiind fondatorul utilitarismului modern. Bentham a definit drept „axioma fundamentală” a filozofiei sale principiul „măsura a ceea ce este corect sau greșit este cea mai mare fericire a celui mai mare număr de persoane”. A fost totodată un teoretician de frunte în filozofia anglo-americană a dreptului și un radical politic ale cărui idei au influențat dezvoltarea welfarismului – concepție filosofică și economică în conformitate cu care bunăstarea socială poate fi concepută ca agregare a utilităților individuale; „bunăstarea” ar trebui, conform acestei teorii, să constituie unicul criteriu la evaluarea deciziilor politice și juridice.

** „Banii aruncați din elicopter” (helicopter money) este o expresie peiorativă folosită de conservatorii anglo-saxoni la adresa intervenționismului guvernelor și băncilor centrale în piețele financiare și în economie, care folosește devalorizarea artificială a monedei prin emiterea de „bani ieftini”, adică monedă fără acoperire, în scopul stimulării economiei.

*** Mere Christianity este una dintre cele mai populare introduceri în conceptul de credință și reunește legendarele emisiuni radio ale lui C. S. Lewis din anii de război, în care scriitorul și-a propus „să explice și să apere credința care le-a fost comună aproape tuturor creștinilor în orice moment”. Disponibilă în românește la Ed. Humanitas.

Credință și viitor: învățăturile lui C. S. Lewis pentru vreme de pandemie

https://ardeleanlogos.wordpress.com/social/romania-1-scandinavia-0/

România 1 – Scandinavia 0 de Alianța Familiilor din România

In noiembrie am scris ultima oara despre Scandinavia. Revenim acum, la un an de cind autoritatile norvegiene au dat copiii familiei Bodnariu inapoi parintilor lor. Nu de bunavoie, dupa cum se stie foarte bine, ci datorita presiunii pe care romanii din toata lumea au facut-o asupra Norvegiei. Ne bucuram ca familia Bodnariu traieste in libertate in Romania, dar ne amintim cu durere de celelalte familii de romani din Scandinavia ori Marea Britanie ale caror copii au fost rapiti de autoritati si inca ramin despartiti de parinti. Unii au fost chiar dati spre adoptie homosexualilor. Impartasim in mod special durerea familiei Barbu, a familiei Smicala si a altor familii incercate de abuzul si actiunile terorizante ale autoritatilor scandinave.

Studii si comentarii

Se discuta mult despre Scandinavia ca model politic, economic si social. Scandinavia se pretinde a fi Taramul Fagaduintei, paradisul zilelor noastre. E data ca exemplu al presupusului succes al secularismului in cladirea unui sistem aproape perfect de organizare sociala si politica. Un sistem care a reusit, cu succes, sa elimine gandirea traditionala, religioasa si valorile fundamentate pe credinta in Dumnezu si traditie. Un sistem care se crede mult superior altor sisteme sociale ori politice, dar mai ales al celor care imbratisaza valorile traditionale si religioase. Si la urma urmelor de ce nu, intreaba expertii? Scandinavia ofera cele mai multe si generoase beneficii, vacantele platite cele mai lungi din Europa, concedii lungi de maternitate dar si de paternitate, asigurare medicala gratuita, educatia gratuita de la gradinita pina la doctorat, ingrijirea oamenilor varstnici. Cine oare nu si-ar dori sa-si duca traiul intr-o astfel de tara?

In spatele sistemului scandinav, promovat ca fiind cel mai egalitar si mai aproape de perfectiune vreodata cunoscut istoriei, stau niste forte care impartasesc acelasi obiectiv ultim – dislocarea sistemelor tratitionale si valorilor religioase in favoarea celor seculare. Mass media e una din aceste forte. Rar dai in presa occidentala peste un articol critic la adresa tarilor scandinave. Ori o carte care sa analizeze imperfectiunile sistemului scandinav. La fel elita intelectuala si politica a Europei. Conform lor, Scandinavia ar trebui sa fie prototipul pe care sa fie cladita intreaga Uniune Europeana, una seculara in care vocile si valorile traditionale sunt eliminate.

Ne parvin multe studii, comentarii si articole privind Scandinavia. Detectam, insa, o timida schimbare de ton: dam tot mai des peste articole care discuta aspecte negative din tarile scandinave, ceea ce ne-a motivat sa abordam subiectul de astazi. Ultimul articol de acest gen ne-a parvenit pe 7 iunie si a fost publicat de The Economist. Scandinavia nu e paradis, si, din perspectiva unor standarde obiective, ea e cu mult in spatele Romaniei. Lucrul acesta e putin stiut, dar ar trebui cunoscut din mai multe motive. Primordial printre ele este faptul ca Scandinavia nu detine pozitia morala sa ne dea lectii ori sa ne priveasca cu aroganta si dispret, crezindu-se mai buna ca restul lumii. Vremea paradisului scandinav s-a sfarsit.

Femeile Romaniei si femeile Scandinaviei

Pe 17 mai Speiegel International a publicat un studiu international interesant si o harta interactiva cu titlul What Country Has the Most Female Managers? („Care tara are cele mai multe femei in management”?) Ne-am fi asteptat ca in topul listei sa fie Scandinavia, Germania, Marea Britanie, Franta si, in general, lumea ocidentala care, cel putin la nivel declarativ, se crede egalitara si da lectii altor tari privind egalitatea intre barbati si femei in societate si la locul de munca. Rezultatele insa surprind. Conform studiului, din punctul de vedere al procentului de femei in functii de administratie si management in institutii si la locul de munca, 55% dintre managerii si directorii din Romania sunt femei! Care e procentul in Scandinavia? De 50% in Finlanda, 48% in Norvegia, 50% in Suedia, 49% in Danemarca, 48% in Germania, 45% in Marea Britanie. In Kazakastanul musulman procentul e mai mare ca in Romania, de 58%, la fel ca in Rusia. Deci, Romania 1 – Suedia 0!

Privind discrepanta veniturilor dintre femei si barbati, scorul este acelasi, Romania 1 – Scandinavia 0. In medie, conform studiului Spiegel, discrepanta intre veniturile la locul de munca intre barbati si femei in Romania e de 6%, de 14% in Suedia, de 15% in Norvegia, de 15% in Danemarca, de 15% in Franta, de 17% in Finlanda, si de 22% in Germania. E evident ca tarile scandinave, si in general cele occidentale, nu practica ceea ce propovaduiesc. Ele propovaduiesc o doctrina a egalitatii pe care insa nu o practica.

Cind e vorba de procentul femeilor tinere care studiaza informatica si tehnologia, Scandinavia e cu mult in urma Romaniei. Pe 26 aprilie Eurostat a publicat date statistice privind proportia femeilor tinere din invatamintul superior care studiaza informatica si tehnologia de varf. Statisticile cuprind toate tarile Uniunii Europene. Romania e pe locul patru (4), cu peste 29% din toti tinerii romani care studiaza informatica si tehnologia fiind femei tinere. Suedia e in spatele nostru cu 28%, Danemarca cu19%, Germania cu 17%, Finlanda cu15%. Pe ultimul loc e Olanda cu doar 6%. Dupa cum se vede, Romania e in top iar Scandinavia pe la mijloc. Romania e lider iar Scandinavia codasa.

Conform aceluiasi studiu, femeile Romaniei stau relativ bine si privind proportia lor in grupul specialistilor in informatica. In 2015, Romania se afla pe locul doi la aceasta categorie in Uniunea Europeana. In 2015, 27% din toti specialistii in informatica din Romania erau femei tinere. Finlanda se afla pe locul 4 (22%), apoi Suedia (19%), Danemarca (18%), Germania (16%), etc.

Spitale

Ne lamentam cu privire la situatia critica din spitatele Romaniei. Pe buna dreptate. Situatia e jalnica. Avem impresia insa ca in Suedia situatia ar fi mai buna. Poate o fi, dar nu cu mult mai buna. Pe 8 mai un ziar de mare circulatie din Suedia a publicat un articol despre deteriorarea serviciilor medicale in spitalele suedeze. Articolul e disponibil doar in suedeza, dar poate fi tradus usor cu googletranslate. Un numar in crestere de pacienti suedezi nu primesc atentia medicala necesara la timp si mor, chiar in spitale. In jur de 5% dintre pacienti nu primesc atentie medicala la timp. Sistemul de sanatate suedez e intr-o stare de colaps, scrie jurnalista, si spitalele sunt pline pina la refuz. Pentru a acomoda numarul mare de pacienti, unii dintre ei ajung sa fie pusi in coridoare, in salile de baie si chair in birourile medicilor.

Imigratie si terorism

Un articol deosebit de interesant care deschide ochii privind Scandinavia a fost publicat de prestigioasa publicatie americana Foreign Affairs in mai 2014, cu titlul Stockholm Syndrome („Sindromul Stockholm”) In 2000, 11% din populatia Sudiei era formata din indivizi nascuti in strainatate. In 2014, procentul acesta a ajuns la 17%. Nu avem date disponibile dupa 2014, dar e cert ca procentul acesta e in crestere si foarte probabil a crescut substantial in ultimii doi (2) ani datorita imigratiei musulmane masive in Europa. In 2013, Suedia a primit 54.000 de azilanti, cu 24% mai multi ca in 2013. De atunci, au mai intrat in Suedia citeva sute de mii de azilanti. In doar ultimii 15 ani au intrat 650.000, 163.000 dintre ei ajungind acolo doar intr-un singur an, in 2015. E aproape cert, deci, ca la ora actuala procentul de persoane care locuiesc in Suedia dar s-au nascut in strainatate se apropie de 20% din intreaga populatie curenta a Suediei. E un procent enorm care fara indoiala va shimba radical Suedia, atit din punct de vedere etnic cit si al aspectelor sociale, economice si politice. Majoritatea covarsitoare a acestor indivizi sunt musulmani care parvin din tarile arabe din Nordul Africii. Procentul e semnificativ mai ales considerind ca Suedia are o populatie relativ mica de doar 9,5 milioane de oameni. In contrast, cu toate ca Romania se confrunta cu un declin demografic regretabil si ingrijorator, nu se confrunta, cel putin pentru moment, cu un influx migratoriu care ar putea sa-i pericliteze identitatea nationala ori etnica.

Criminalitate

Imigratia masiva in Suedia a dus la o crestere enorma a criminaitatii in Suedia, o problema cu care Romania nu se confrunta decit la o scara mult mai redusa. Conform unui studiu ONU, in 2010 Suedia se afla pe locul doi (2) in lume privind incidenta violurilor. Intre 2006 si 2015 incidenta crimelor violente („lethal violence”) in Suedia a crescut cu 65%. Intre 2012 si 2015 numarul violurilor a crescut cu 49%, in 2014 fiind de 6.697 si de 5.918 in 2015. Datele acestea infioara, pur si simplu. Autorul articolului din care am extras aceste date e profesor universitar american. Articolul descrie evolutia criminalitatii in Suedia din 1975 pina acum citiva ani. De ce din 1975? Pentru ca in acel an Parlamentul Suediei a decis, cu un vot unanim, sa schimbe Suedia dintr-o tara omogena din punct de vedere etnic, intr-o tara multiculturala. In cei 40 de ani care s-au scurs de atunci, arata autorul, crimele violente in Suedia au crescut cu 300%. In 1975, 421 de violuri au fost raportate politiei si 6.620 in 2014, o crestere de 1.472%. Incidenta violurilor in Suedia e de 53 la 100.000 de locuitori, o cifra care plaseaza Suedia pe locul 2 in lume. Pe primul loc se afla Lesoto, o tara mica din sudul Africii, unde incidenta e de 91 de violuri la 100.000 de locuitori.

Cine sunt acesti criminali? Majoritatea lor covarsitoare sunt imigranti musulmani. In ultimii ani, insa, politia suedeza a incetat sa mai identifice etnia criminalilor, ceea ce ingreuneaza munca celor care studiaza criminalitatea si cauzele ei. Ultimele date inca disponibile privind identitatea etnica a criminalilor, vechi de doar citiva ani, indica ca in anii 2000 tot la 2 crime comise de suedezi, aproape 20 de crime au fost facute de imigranti. E clar ca vremurile cind Suedia era un model pentru alte tari privind criminalitatea s-au stins.

Germania are aceasi problema

Germania se confrunta cu probleme similare. Pe 9 iunie Spiegel International a publicat un articol bogat in date statistice privind criminalitatea imigrantilor din Africa de Nord care locuiesc in Germania. In 2016, doar 2,4% din noii azilanti ai Germaniei erau din Nordul Africii, dar erau responsabili pentru 11% din toate crimele comise de imigrantii Germaniei. Un studiu din 2015, limitat doar la orasul Cologne, arata ca peste 40% dintre imigrantii din tarile Nord Africane au facut un furt ori o tilharie pe parcursul a doar unui an de sedere in Germania. Si tot in Cologne, doar in 2016, 400 dintre persoanele suspectate de crime erau indivizi din tarile nord africane. Autoritatile germane nu pot tine pasul cu ordinele de deportare emise de autoritati. In 2016, autoritatile germane au emis ordine de deportare pentru 9.000 de indivizi din Africa de Nord, dar numai 660 au fost deportati.

Depresia scandinava

E important sa mentionam si depresia scandinavilor. Conform studiilor, tarile scandinave sunt in topul tarilor care consuma antidepresive. Un articol din The Atlantic din 14 martie deschide privirea spre aceasta realitate mai putin cunoscuta a Norvegiei. Norvegienii si, in general scandinavi, trec prin perioade acute de depresie in lunile de iarna cind lumina zilei nu trece de 8 ore pe zi. Vreme de citeva luni abia vad soarele si dezvolta o stare depresiva. Studiile privind subiectul dau date statistice diferite, dar se pare ca intre 10 % si 22% din populatia Norvegiei sufera de depresie pe timpul iernii. In unele locuri situatia e atit de acuta, incit in unele sate din Norvegia au fost instalate oglinzi uriase care reflecta razele soarelui pe timpul iernii si le directioneaza pentru citeva ore spre locuri in care ele nu ar putea ajunge altfel. Iar in unele scoli au fost instalate sisteme de iluminare artificiale care dau copiilor simtamintul primaverii in salile de clasa. Asta pentru a le preveni depresia.

http://www.culturavietii.ro/2017/06/16/romania-1-scandinavia-0/?
https://ardeleanlogos.wordpress.com/social/romania-1-scandinavia-0/

REZISTĂM  by CrestinTotal.ro

img_8968

E greu să găsești cuvinte pentru a exprima, sau a explica poziția în care te afli, starea pe care o ai, în momentul în care în inima și în mintea ta mișună sentimente și gânduri contradictorii, ce aleargă de colo colo, într-o deplasare neobosită. E de-a dreptul copleșitor!

E copleșitor și obositor să te simți parte din ceva, dar în același timp să te simți cumva departe. Nu știu cât timp poți duce sentimentele de bucurie, speranță, apartenență, mândrie, dezgust, tristețe și indignare, toate în același timp, amestecându-se într-un mozaic interminabil.

Simt că pot privi la rece parcursul evenimentelor fiind ajutată de distanța (deși nu foarte mare) la care mă aflu, dar în același timp simt și focul lor, transmis prin toate știrile și imaginile ce invadează de o bună bucată de vreme mediul online.

Fiecare are o părere, o idee, o opinie și fiecare simte să o împărtășească. Și pe bună dreptate! Cei cu opiniile și simțirile identice sau măcar similare s-au unit și au ieșit să le strige! E dreptul lor! Îi susțin și le împărtășesc dorința!

E cumva absurd că s-a ajuns la așa ceva. Să faci mii de oameni sa iasă în stradă pentru a cere, la urma urmei, bun simt! Să ceri să nu fii jefuit, mințit și nerespectat.

Peste toată vorbăraia politică, referitoare la manifestații, oamenii continuă să iasă din case. Unii au  dorințe clare și arzătoare de schimbare pozitivă, alții sunt impulsionați și încurajați de impresionanta mulțime, însușindu-și sloganurile ei. Și rezistă (mai ceva ca termopanele din celebra reclama)! Asta mă bucură și îmi dă speranță.

Dincolo de toate teoriile conspiraționiste, și zarva politica, o noua generație strigă pentru aceleași valori pentru care părintii au strigat și ei, la rândul lor. Nimic nou sub soare. Istoria se rescrie. Piața Victoriei a văzut multe… înfrângeri și victorii..

Corupția există, la nivel politic, de când lumea și pământul ( și surpriză, nu s-a inventat în Romania), arătând ceva despre natura noastră umană, slabă: e ușor coruptibilă în fata puterii și a banilor.

Oameni minunați, haideți sa ne manifestam împotriva urâțeniei fără să-i permitem să ne acapareze! Haideți să nu judecăm cu grabă, folosind cuvinte jignitoare, pe liderii greșiți.

Vă încurajez să vă păstrați inimile curate, lipsite de ură, amărăciune și furie!

Haideți să ne manifestăm pentru frumos: dreptate, libertate, corectitudine, competență, autenticitate, adevăr ș .a, fără să omitem să le practicăm în viața de zi cu zi, fără a știrbi întregul.

Cele zece porunci sunt 10, iar dacă alegi să respecți doar una nu e corect. Ori tot ori nimic!

Rezistăm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/social/rezistam/