TOMA NECREDINCIOSUL Ioan 20: 24-31 ARDELEAN VIOREL

1-IMG_20180402_141409

1). INTRODUCERE[1].  Evghelia după Ioan, numit şi  „ ucenicul prea iubit” nu face parte din evangheliile sinoptice. El mai scrie : 1,2,3, Ioan şi Apocalipsa. Evanghelia este scrisă cam între anii 40 – 140 D.C. Ioan este ultimul supravieţuitor al crupului apoastolic. Ea  este Evanghelia dragostei, a credinţei Destinatar  au fost bisericile care cunoşteau faptele şi evenimentele legate de Persoana şi Lucrarea lui Cristos. Apar dualisme majore  ca : viaţă şi moarte; de sus şi de jos; lumină şi întuneric.  Simbolurile sunt : Isus Cristos  este :  apa vie; pâinea din cer; adevărata viţă; păstorul cel bun; uşa şi calea; lumina; Nu mai există un secret mesianic: Isus Cristos declară deschis :  „Eu sunt Mesia” Ioan 4:25-26. Exemplu lui Isus şi femeia din Samaria. Apar discuţii intime : Isus şi Nicodim ; Isus şi samariteanca;  Isus şi cei 12;  Isus şi Petru; Isus şi Pilat; Isus cu Dumnezeu în rugăciune. Trei cuvinte cheie ies în evidenţă: semne,   redate prinminuni (7);  a crede  ce înseamnă a recunoaşte adevărată o afirmaţie şi  viaţa  Ioan 17: 3 Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Titlul[2]: În originalul grec, cartea poartă titlul: „Kata Ioannen” care înseamnă „după Ioan”. Autorul: Despre Ioan ştim că a fost fiul lui Zebedei şi frate cu Iacov, împreună se  ocupau cu pescuitul şi s-au întîlnit pentru prima dată cu Domnul Isus pe malul mării,  pe cînd îşi cîrpeau mrejele (Matei 4:21; Marcu 1:19).  Înainte de a deveni ucenic al lui Isus, Ioan a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul (Ioan  l :35-40). Conţinutul cărţii: Spre deosebire de ceilalţi trei Evanghelişti care s-au străduit să  aştearnă pe hîrtie viaţa Domnului Isus într-o ordine oarecum cronologică, Ioan  porneşte în scrierea Evangheliei sale de la cu totul alte premize.  Supravieţuind ca longevitate tuturor celorlalţi apostoli, şi ajungînd să trăiască într-o  epocă în care divinitatea, nu istoricitatea lui Cristos era contestată, Ioan s-a apucat  să scrie căutînd să-şi convingă cititorii că: „Isus este” nu numai fiul Mariei şi al lui  Iosif, ci şi „Cristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Numai un astfel de Isus a putut aduce  oamenilor mîntuirea: „şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:31)  Cei  trei îl prezintă pe Isus, el merge mai departe şi-L interpretează pe Isus. Ei ni-L  prezintă pe Domnul din afară, Ioan pătrunde mai adînc şi ni-L arată aşa cum era pe  dinăuntru. Cei trei subliniază „omenescul” din viaţa lui Isus, Ioan ne descopere  „divinul” din fiinţa şi lucrările Lui. Este interesant[3] de notat că următorii părinţi ai Bisericii primare atribuie cea de-a patra Evanghelie apostolului Ioan: Teofil, episcop al Antiohiei – 180 d.H.; Ireneu – 190 d.H., discipol al lui Polycarp, care a fost discipol al lui Ioan; Clement din Alexandria – 200 d.H.; fragmentul muratorian de asemenea afirmă că autorul acestei Evanghelii este Ioan. Minunile din Ioan sunt date ca semne şi au fost alese cu mare atenţie pentru a interpreta anumite adevăruri importante (de exemplu, Isus hrăneşte cei 5 000 de oameni şi după aceea urmează discursul Său cu privire la Pâinea vieţii). Ioan prezintă 11 semne deosebite. În Ioan figurile de stil folosite de Isus sunt metaforele. Ioan păstrează o ordine cronologică demnă de atenţia noastră (de exemplu, “a doua zi”, 1:29, 35, 43). El prezintă o succesiune logică şi cronologică. De asemenea, el acordă o atenţie specială locurilor şi localităţilor (de exemplu, Betabara, dincolo de Iordan, 1:28; “Cana din Galileea”, 2:1). Deşi divinitatea lui Hristos este în prim plan, nici umanitatea Lui nu este pierdută din vedere şi este accentuată într-un mod cu totul deosebit (de exemplu, “Isus, ostenit de călătorie”, Ioan 4:6). Numele Isus este preponderent. Hristos este mult mai puţin folosit. Acest lucru poate părea ciudat într-o Evanghelie care vrea să stabilească divinitatea Lui. Scopul: Au fost oferite câteva explicaţii diferite cu privire la scopul pentru care a scris Ioan această Evanghelie: 1Corectarea Evangheliilor sinoptice (explicaţie neîntemeiată pentru că Ioan nu s-a ocupat de materialul celorlalte Evanghelii); 2 corectarea concepţiei greşite despre Ioan Botezătorul; 3 combaterea erorilor lui Cerintius; 4 motivul oferit de însuşi Ioan în cap.   Ioan 20:31  „Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui”. A fost scrisă  şi pentru a înlocuii şi a depăşi evgheliile sinoptice. Aprecieri: De-a lungul întregii istorii a Bisericii s-a adus un tribut glorios celei de-a patra Evanghelii. Unii au numit-o “inima lui Hristos”, alţii “Evanghelia spirituală”, iar în Europa i s-a spus: “adâncul sufletului lui Hristos.” Origen a spus: “Evanghelia (lui Ioan) este desăvârşirea Evangheliilor aşa cum Evangheliile sunt desăvârşirea Scripturii.” Jerome a spus: “Ioan excelează în profunzimea tainelor divine.” TEMA: Divinitatea lui Isus este scopul suprem. De asemenea, are prioritate caracterul mesianic. Acesta este afirmat succint în Ioan 20:31 – “Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.”În Ioan 16:28 este redată o mişcare uimitoare: “Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.” Dumnezeu a devenit om. Aceasta este afirmaţia simplă a unui fapt sublim. John Wesley a spus: “Dumnezeu (care este veşnic) S-a limitat pe Sine la un răstimp determinat.” Capitolul 20  Isus a înviat dintre cei morţi duminică (v. 1) şi de atunci credincioşii se întâlnesc în prima zi a săptămânii. Se pare că Maria Magdalena a venit la mormânt înaintea celorlalte femei. Când a văzut mormântul deschis s-a întors şi a plecat de acolo. Când au sosit celelalte femei ea era probabil la jumătatea drumului spre casa lui Ioan. Observaţi că Petru stă cu Ioan. După lepădarea lui Petru, Ioan îl luase cu el. Ce era atât de deosebit în faptul că fâşiile de pânză erau pe jos? Amintiţi-vă că Iosif şi Nicodim pregătiseră trupul pentru înmormântare (19:40). Ei au uns trupul Domnului cu miresme şi l-au înfăşurat cu fâşii de pânză aşa cum erau înfăşurate mumiile. Fiecare deget era înfăşurat separat, apoi toată mâna, apoi braţul care la sfârşit era legat de trup şi trupul tot era înfăşurat pe deasupra. Ioan şi Petru ştiau că era imposibil ca Isus să iasă din această carcasă. Era fizic imposibil să scoţi trupul din această înfăşurătoare fără să fie dezlegate mai întâi acele fâşii. “A văzut” înseamnă că a avut loc o inspecţie prelungită (v. 8) care l-a convins şi el “a crezut”. Învierea era singurul răspuns. Maria nu L-a recunoscut (v. 14), nu pentru că era mult prea schimbat, ci pentru că nu se aştepta deloc să-L vadă. “Nu mă ţine” (v. 17) (este, de fapt, “nu te agăţa de Mine”, după care urmează motivul: “încă nu M-am suit la Tatăl”. Asemenea marelui preot în ziua ispăşirii, El urma să-Şi prezinte jertfa în ceruri. Ucenicii L-au recunoscut (v. 20). El le-a arătat rănile. Este uimitor faptul că rănile Lui sunt încă prezente în trupul Său glorificat. El va purta în trupul Său semnele păcatului pentru ca noi să fim înfăţişaţi înaintea Lui curaţi şi fără prihană (Efes. 5:27). În timpul acela dinainte de Ziua cincizecimii când Duhul Sfânt a venit să locuiască în cei credincioşi, ucenicii lui Isus au avut nevoie de ajutor (v. 22). Ce anume va duce la înlăturarea păcatului? Evanghelia. Evanghelia trebuie predicată pentru ca păcatul să fie înlăturat. Deşi nu era nevoie, Toma a trăit o săptămână de îndoială şi întuneric (v. 24, 25), dar el sfârşeşte prin a aduce mărturia cea mai înaltă despre Domnul Isus (v. 28). Au fost înregistrate 11 apariţii ale lui Isus înainte de înălţarea Sa la cer, dar toate lucrurile acestea sunt scrise pentru ca noi să credem (v. 31). Ioan arată foarte clar care a fost scopul Lui în scrierea acestei Evanghelii. Personajele sunt  colective şi individuale Avem  grupul ucenicilor format din : Petru şi Andrei; Iacob şi Ioan; Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei; Iacob şi Tadeu; Simion şi Iuda. Ei  erau oameni simplii, pescari, vameş, zelot, dar Cristos unifică În relaţie cu Cristos, Petru se leapădă, dar mai târziu e martirizat, ( avea un caracter explosiv);  Toma este şovăielnic; Iuda trădează şi vinde.  În relaţia noastră cu Sfânta Scriptură,  Cristos  NU  este alb şi negru, apar momente şi nuanţe de gri,  de nesiguranţă, şovăire, avem nevoie de dovezi. Suntem tari în credinţă, când avem de trecut un obstacol pe ce ne bazăm? Experienţa din trecut, Cuvântul lui Dumnezeu. Viaţa spirituală este ceva dinamic.

2). TOMA NECREDINCIOSUL[4] A rămas ca şi vorbă până în zilele noastre. v.19 În seara aceleiaş zile, cea dintîi a săptămînii, pe cînd uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stătut în mijlocul lor, şi le-a zis: ,,Pace vouă!„ Acest grup se împrăştiase când Isus a fost prins şi dus la Cruce, dar acum se pare că se adunaseră din nou şi, cuprinşi de frică, se ascundeau într-o cameră.  Atunci când supranaturalul vine în contact cu ceea ce este natural, mesajul este întotdeauna “Pace” sau “Nu vă temeţi!”? Acum, când dumnezeirea Sa atinge umanitatea ucenicilor, Isus le spune: “Pace vouă Acum ucenicii L-au cunoscut când L-au văzut pe Domnul. Aceşti oameni erau înspăimântaţi. Isus a apărut în trupul Său glorificat şi a intrat în odaie trecând de uşile încuiate. De aici putem deduce că trupul glorificat nu se supune legilor universului fizic. De aceea cred că, atunci când va avea loc răpirea, când trupurile noastre vor fi schimbate, nu va fi nici o dificultate să ne întâlnim cu Domnul în văzduh. v.20  Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mînile şi coasta Sa. Ucenicii s’au bucurat, cînd au văzut pe Domnul. Deşi Isus are un trup glorificat, urmele cuielor şi coasta străpunsă au rămas. Ucenicii văd asemănarea neobişnuită cu trupul pe care-L văzuseră atârnat pe Cruce. Rănile sunt acolo unde trebuie. Eu nu-mi închipui că trupurile noastre slăvite vor avea răni. A fost nevoie ca trupul lui Isus să poarte aceste răni pentru că acestea sunt răni pe care El le-a îndurat pentru noi. El a purtat în trupul Său rănile noastre pentru ca să ne poată prezenta înaintea lui Dumnezeu fără vină şi fără pată. Isus a luat asupra Lui păcatul nostru şi aceasta va fi dovada în veşnicie. 20  Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mînile şi coasta Sa. Ucenicii s’au bucurat, cînd au văzut pe Domnul. v.21  Isus le-a zis din nou: ,,Pace vouă! Cum M’a trimes pe Mine Tatăl, aşa vă trimet şi Eu pe voi.„ Nu cred că Domnul Se repetă pur şi simplu. Aici este vorba despre o altfel de pace. În versetul 19 era pacea răscumpărării, pacea cu Dumnezeu. Acum răscumpărarea este desăvârşită. Aceasta este pacea descrisă în Matei 11:28: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.”Aceasta este odihna răscumpărării, odihna păcii.  Mai există şi o altfel de pace. Este pacea tuturor celor care au părtăşie cu Dumnezeu şi fac voia Lui. Aceasta este pacea descrisă în Matei 11:29: “Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” 22  După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: ,,Luaţi Duh Sfînt!  În Ziua cincizecimii, Duhul Sfânt a venit şi i-a botezat în trupul lui Hristos. De asemenea, tot atunci au fost înzestraţi cu putere de sus. Biserica a luat fiinţă chiar în ziua aceea. El locuieşte în cel credincios şi îl botează în trupul lui Hristos. 23  Celorce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţinea vor fi ţinute.„ Acesta este un verset important care, de cele mai multe ori, este înţeles greşit. John Calvin spunea: “Când Hristos le spune apostolilor să ierte păcatele, El nu le încredinţează lor ceva ce stă numai în puterea Sa. Lui I-a fost încredinţată sarcina de a ierta păcatele. El le încredinţează numai propovăduirea iertării păcatelor în Numele Lui.” Nici în cartea Faptele Apostolilor, nici în Epistolele lui Pavel nu întâlnim vreun incident în care vreun apostol să fi iertat păcatele cuiva. Ei merg pretutindeni şi vestesc iertarea păcatelor. Prin ce anume se obţine iertarea păcatelor? Nici măcar Dumnezeu nu poate face acest lucru în chip arbitrar. Iertarea păcatelor se face numai prin sângele lui Isus Hristos. În Vechiul Testament, iertarea păcatelor se baza pe faptul că Hristos va veni şi va muri pentru păcatele oamenilor. Dumnezeu mântuia “pe datorie” în Vechiul Testament până când avea să vină Hristos să moară pentru păcate. Astăzi, Dumnezeu iartă păcatele când noi credem că Hristos a murit pentru ele. Cum putem înlătura noi păcatele? Prin vestirea Evangheliei! Aceasta este lucrarea cea mai importantă pe care o putem face. Dar este extraordinar să ştim că, prin simpla prezentare a Cuvântului lui Dumnezeu, oamenii ajung să-L primească pe Domnul Isus Hristos şi să devină făpturi noi în El. Aşa ceva se întâmplă atunci când noi vestim Evanghelia harului lui Dumnezeu. Acesta este privilegiul cel mai glorios pe care-l putem avea astăzi. Noi avem o responsabilitate. Dacă nu predicăm lumii Evanghelia, păcatele nu vor fi iertate. Cred că acum noi culegem roadele anilor în care nu am dus Evanghelia în toată lumea. Noi avem singurul lucru care va aduce iertare lumii care esteEvanghelia lui Isus Hristos. 24  Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cînd a venit Isus. v.25  Ceilalţi ucenici i-au zis deci: ,,Am văzut pe Domnul!„ Dar el le-a răspuns: ,,Dacă nu voi vedea în mînile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede.„ v.26 După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăş în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe cînd erau uşile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc, şi le-a zis: ,,Pace vouă!„ v.27  Apoi a zis lui Toma: ,,Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mînile Mele; şi adu-ţi mîna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.„ v.28  Drept răspuns, Toma I-a zis: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!„ Cât de mare era îndoiala lui Toma! El are o dovadă destul de mare pentru a deveni credincios, dar nu crede. Oricum, cel puţin acum este din nou împreună cu restul ucenicilor. Dacă vreţi să creşteţi în har, trebuie să fie fiţi împreună cu sfinţii lui Dumnezeu şi să creşteţi împreună cu ei. Aveţi nevoie să împărtăşiţi altora ce învăţaţi din Cuvântul lui Dumnezeu. “Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:25). Trebuie să fim împreună pentru a creşte împreună.Problema nu constă în lipsa dovezilor referitoare la moartea şi învierea lui Isus. Problema este în inima omului.Dumnezeu va lămuri îndoiala sinceră din inima unui om, dar nu cred că El Se va ocupa de îndoielile nesincere. Mulţi spun că nu pot crede Biblia. Ei pretind că problema lor este de natură intelectuală. Cei mai mulţi oameni nu vor crede Biblia din cauza problemelor morale. Cineva mi-a spus acum câtva timp că nu poate crede în Vechiul Testament. Am aflat ieri că acest om trăieşte în adulter. Vechiul Testament spune:“Să nu preacurveşti!”(Exod 20:14). El nu vrea să creadă ce spune Vechiul Testament. Dar sunt convins că Dumnezeu va lămuri întotdeauna îndoielile unui om sincer.Nu veţi găsi o mărturie mai puternică despre Domnul Isus decât mărturia lui Toma. Este una din marile mărturisiri de credinţă ale Scripturii. Pentru un evreu, a spune: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”era mai presus de orice altceva. Şi aceste cuvinte ies de pe buzele lui Toma, omul care s-a îndoit cel mai mult. 29  ,,Tomo„ i-a zis Isus, ,,pentrucă M’ai văzut, ai crezut. Ferice de ceice n’au văzut, şi au crezut.„ Noi, cei care credem astăzi în realitatea morţii şi învierii lui Isus Hristos, avem parte de o binecuvântare specială. v.30  Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne cari nu sînt scrise în cartea aceasta. v.31  Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentruca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui. Aceasta este cheia Evangheliei. Domnul a făcut multe alte lucruri care nu sunt consemnate. El a vindecat mii de oameni. Cred că Ioan vrea să spună şi că Isus a mai făcut multe alte lucruri după învierea Sa, lucruri care nu au mai fost scrise. Evanghelistul Ioan a făcut o selecţie a celor scrise. El a ales materialul pe care l-a scris pentru că avea în vedere un scop clar.  Ioan nu a încercat să scrie o biografie a lui Isus Hristos. El nici măcar nu a încercat să umple golurile lăsate de ceilalţi evanghelişti în prezentarea vieţii Domnului. El a scris pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând să aveţi viaţa în Numele Lui. Numai prin credinţă primiţi viaţa şi sunteţi născuţi din nou. Veţi fi copii ai lui Dumnezeu numai prin credinţa în Domnul Isus Hristos. Toma [5]  numit şi necredinciosul, este unul din cei 12 ucenici. Isus se arată după 8 zile.  El a fost un om şovăielnic şi nici un critic modern nu ar fi putut să fie mai ştiinţific decât Toma. El a cerut mai multe dovezi decât avea nevoie ( pentru a crede în înviere) dar Cristos i-a oferit şi mai multe.  Toma a dat dovadă de devotament  Ioan 11;16  Atunci Toma, zis Geamãn, a zis celorlalţi ucenici: „Haide sã mergem şi noi sã murim cu El!”   şi  a fost gata să meargă cu Isus Cristos la mormântul lui Lazăr. El a dat dovadă de ignoranţă,  dar şi de  onestitate. Iese în evidenţă cu ocazia Învierii lui Isus Cristos. ver 25,  şi are nevoie de dovezi pentru a crede. Este şi o Mărturisirea de credinţă „ Domnul meu şi Dumnezeul meu” ver 28, „ fericie de cei ce nu văd şi cred” ver 29 este punctul al Evangheliei după Ioan Tradiţia spune căToma lucrează ulterior în Parţia şi India, şi  este martirizat  şi se poate asocia cu Apoc. 2:10 „… Fii credincios pânã la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”

3). CREDINŢA[6]  O definiţie a credinţei o găsim în  Evrei 11:1  Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Este  admiterea unei relaţii mai presus de tine în care să te încrezi sau să îţi pui nădejdea.  E o calitate a credinciosului şi  credinţa poate fi : Mare: Mat 8:10„ Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare.”   Mică : Mat 16:8„ Isus, care cunoştea lucrul acesta, le-a zis: „Puţin credincioşilor, pentru ce vă gândiţi că n-aţi luat pîini?”    Inutilă  Iacov 2:19 „Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!” În Vechiul Testament, (credincioşie), evreii considerau credinţa, mai degrabă ca ceva care se face, decât ca ceva care se posedă. (implica mai degrabă acţiune decât calitate). aman înseamnă a fi ferm, stabil, statornic, a considera că ceva este adevărat În Noul Testament, cuvântul folosit este pistis, pistos şi înseamnă a crede pe cineva, a admite existenţa unei realităţi, a te încrede în cineva. Ioan 3:16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Sau  Evrei. 11:6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui Dumnezeu!. Credinţa e ceva de ordin mintal care presupune şi acţiune, ea nu este ceva pasiv.Credinţa presupune un ataşament personal faţă de persoana lui Isus Cristos.Credinţa creşte odată cu cunoaşterea şi trebuie dusă până la capăt. Apoc 2.10.  Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” Există teste ale credinţei la: noii convertiţi,  cei mai în etate,  la toţi credincioşii. Testul credinţei noastre este Învierea lui Isus Cristos… act ce stă la baza creştinismului. De asemenea există şi alte teste. Testul îndoielii:  Marcu 5 35 Pe când vorbea El încă, iată că vin nişte oameni de la fruntaşul sinagogii, care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învăţătorul?” Testul simplităţii :Marcu 10: 13 I-au adus nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. 14 Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat, şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. 15 Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!” Testul perseverenţei, îndrăzneliiLuca 5  18 Şi iată că nişte oameni purtau într-un pat pe un slăbănog, şi căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui. 19 Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperişul casei, şi l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus. Testul în faţa autorităţii :Ioan 3 : 5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Testul aşteptării:Ioan 11  3 Surorile au trimis la Isus să-i spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti, este bolnav.” 4 Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.” 5 Şi Isus o iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr. 6 Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era; Termenii Credinţei   acceptaţi de Dumnezeu sunt:  Credinţa în :  în lucrurile nădăjduite care nu se văd,  în călăuzire spre neprihănire Credinţa îl caută pe Dumnezeu,  crede în bunătatea Lui,  se încrede în Cuvântul Său – ascultă promisiunile Lui – îşi potrivesc viaţa după promisiunile Lui – respinge duhul lumii, caută un cămin ceresc,  perseverează în încercări,  şi îndură persecuţia,  binecuvintează generaţiile viitoare,  refuză plăcerile păcatului,  săvârşeşte fapte puternice prin neprihănire,  suferă pentru Dumnezeu,  nu se reîntoarce în patria din care a ieşit (Egipt), în cazul nostru în lume. Creştinii trăiesc în diferite regimuri, democratice, totalitare, diferite zone geografice… în general nimeni nu e scutit de încercări.  Apar crize existenţiale (tragedii în viaţă), sau spirituale ( atacuri demonice, sau urmări ale păcatului). Creştinii trebuie să le treacă cu succes. Am încercat să înţelegem împreună conceptul de credinţă la modul ideal în relaţia : om – Divinitate   şi om – Dumnezeu, de aspectul relaţiei dintre Creator şi om. Suntem conştienţi că idealul rămâne ceva de domeniul viitorului, ceva spre care păşim, păşim mereu şi puţin probabil că ne vom atinge ţelul în această viaţă. De fapt noi idealizăm multe aspecte ale vieţii, credinţa fiind unul dintre ele. De asemenea o să observăm tensiune ce se creează între aspiraţia omului spre divinitate şi omul real de zi cu zi.  Credinţa omului între ideal, aspiraţie şi realitate este un adevăr ce se perpetuează  continuu de-a lungul întregii vieţi, iar desăvârşire, eliminarea tensiunii se obţine doar în cer. Întrebarea din ce sursă ne hrănim, sau îl căutăm pe Dumnezeu cu adevărat ?, rămâne o întrebare pertinentă.

4).  ISUS CRISTOS  CA DOMN [7]  (ver 28).  Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” ucenicii au realizat pe Isus Cristos ca Domn prin descoperirea de Sine al lui Dumnezeu într-o manieră progresivă. Cărţile Noului Testament şi  primii creştini Biserica, văd o succesiune firească a domniei lui Cristos.  Biserica este  o aproximare a Împărăţiei lui Dumnezeu.  Isus Cristos este domn peste Biserica lui. Domnia lui este terestră şi   spirituală. Domnia Lui NU este temporară, ci veşnică Fiecare cult are neajunsurile sale în relaţie sa cu Isus Cristos ca domn. Biserica Catolică prin papalitate; Biserica Ortodoxă prin „ simfonia Bizantină” Preoţia şi Imperiul ; Biserica protestantă prin: pluralismul teologic, ecumenisc, subiectivism carismatic.  Isus Cristos trebuie să aibă calitatea de Domn noi suntem slujitori. El trebuie să fie Stăpânul vieţii noastre. Psalmi 146:10  Domnul împărăţeşte în veci; Dumnezeul tău, Sioane, rămâne din veac în veac! Lăudaţi pe Domnul!  Isaia 53:12  De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.  Coloseni 2:10  Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.   Coloseni 1:18  El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.

5). CONCLUZII. Mântuirea vine prin Har, dar poate fi însuşită prin răspunsul credinţei omului prin perseverenţă până la capăt.  Există 2două pericole: Creştinii devin subiectivi şi în mod nejustificat renunţă la o bază intelectuală solidă în Sfânta Scriptură, şi  îşi  folosesc latura emoţională, autosugestie. Sau există creştini cu pretenţii de obiectivitate exagerate, cunosc foarte bine Sfânta Scriptură, dar fără o schimbare a inimii. Duhul Sfânt aplică diferit aspecte ale mântuirii la modul personal. Creează echilibru între subiectivitate şi obiectivitate. Există un ataşament personal (Ioan 3:16)  în  Isus Cristos.Credinţa creşte odată cu cunoaşterea ( poate fi mică sau mare).  Credinţa şi pocăinţa sunt inseparabile. Procesele fundamentale ale naturii viaţa sunt ireversibile. Doar Dumnezeu poate inversa procesul. Învierea lui Cristos este o minune pentru noi pentru Dumnezeu este voie. În noua sa înfăţişare Cristos nu e limitat de timp şi spaţiu, de materie, totuşi El mănâncă şi bea. În umblarea credinţei apar teste şi uneori simţim nevoia de dovezi. Trebuie să existe un moment în care am spus ca Toma; ISUS CRISTOS  este Domnul Viaţa creştină a bisericii e ceva dinamic. Credinţa în Învierea lui Isus trebuie să ne adune împreună.  Până unde suntem gata să credem în Isus Cristos  ân binecuvântările sau crizele de care avem parte, pentru că viaţa este ceva complex, dinamic nu alb saunegru,  ci există şi  multe nuanţe de gri.  Învierea este un fapt real oamenii vor avea parte de ea. Învierea va fi Glorificarea credinciosului. Şcoala credinţei  este guvernată de Dascăli ai credinţei: Abel Enoh, Ilie, Daniel, Ghedeon, Moise, David,  Isaia Ieremia, etc.  Şcoala de astăzi este un  schimb de informaţie, exestă o rupturăîntre ceea ce vorbim şi ceea ce suntem. Se pierde aspectul relaţiei şi a părtăşiei. Credinţa presupune: Cunoştinţă, Sentiment, Voinţă, Nădejde. Dacă un expert traduce Biblia  din ebraică sau greacă, ( Ioan: 3:16), şi badea Ion citeşte,  întrebarea este cine se pocăieşte? Răspunsul este  cel care a înţeles  şi  este o lucrare a Duhului Sfânt. Credinţa adevărată există doar  în termenii lui Dumnezeu :  Isus Cristos , Crucea, Învierea,  spălarea păcatelor,  pocăinţă,  ascultare. Apocalipsa 2 :10 Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” Credinţa este  actul unei singure clipe  şi  o atitudine toată viaţa.

Ioan 20: 19 – 31. 19  În seara aceleiaş zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: „Pace vouă!” 20  Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat, când au văzut pe Domnul. 21  Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” 22  După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! 23  Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.” 24  Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. 25  Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”26  După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă!” 27  Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” 28  Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 29  „Tomo” i-a zis Isus „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.” 30  Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu Sunt scrise în cartea aceasta. 31  Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.

Bibliografie:

http://cristianet.fr/index.php?option

http://www.twrro.ro/Itinerar_Biblic.html

Ardelean Viorel,

https://ardeleanlogos.wordpress.com/predici/toma-necredinciosul/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.