Media / Interviuri documentare reportaje eseuri articole

Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

Pagina de MEDIA este realizată de Ioan Ciobotă Radio Vocea Evangheliei Timişoara www.rve-timisoara.ro

Get the Flash Player to see this player.

Aparitii editoriale la Radio Vocea Evangheliei “Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?” * documentar, partea a 2-a – Reporter: – Ce ati simtit atunci cand ati fost in spital cu avortul de acum 2 ani si jumatate? Doamna Mirela: Eram foarte stresata, am avut o stare psihica foarte proasta, inclusiv starea sanatatii in general s-a inrautatit, si ma gandeam uneori c-am sa mor in urma acestui avort. Pe de alta parte, ma apasa faptul ca trebuie sa omor un copil. Era in ajunul sarabatorilor de iarna si ma gandeam la pruncii ucisi de Irod, ma gandeam ca se apropie copilul si eu trebuie sa recurg la acest fapt. [continuare] „LINIE TELEFONICA CRESTINA PENTRU COPII” Ioan Ciobota, reporter: Biserica Aletheia din Timisoara desfasoara un proiect intitulat „LINIE TELEFONICA PENTRU COPII” L-am intrebat pe Razvan Duminica, coordonatorul acestui proiect, despre ce este vorba. Razvan Duminica: Timisoara este un oras mare, si la fel ca in intreaga tara, valorile moral-crestine au fost pervertite, iar societatea va suferi tot mai mult de pe urma acestor lucruri, asa ca vrem sa prezentam Evanghelia copiilor si familiilor lor, astfel incat sa crestem o generatie aproape de Dumnezeu. [continuare] Un extraordinar documentar despre avort “Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?” • documentar, partea I – • Realizat in anul 1999 pentru Radio Vocea Evangheliei – Timisoara • Difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei – Romania, prin statiile Timisoara, Sibiu, Oradea, Suceava, Cluj-Napoca, Bucuresti [continuare] „Viata fara Dumnezeu este ca o caricatura nereusita”… Radu Cletiu …sau un alt fel de Pygmalion. Radu Cletiu, caricaturist de renume, are o multime de diplome nationale si internationale. A debutat in anul 1980 in Revista URZICA. A fost invitat sa realizeze caricaturi la emisiunea „Duminica in familie” de Mihaela Radulescu. A colaborat la Jurnalul National, cu Marius Tuca si Dan Diaconescu. [continuare]

Pe mine toata lumea ma iubeste Mergeam intr-o zi cu tramvaiul si pe scaunul din spate era un baiat de vreo 15-16 ani, care se legana inainte si inapoi. Acesta este semnul unei aumite afectiuni sufletesti – probabil lipsa dragostei parintesti in copilarie sau altceva. Copii din orfelinate se leagana continuu inainte si inapoi… .Dar ce m-a socat a fost faptul ca baiatul acesta repeta intr-una, cu glas tare: „PE MINE TOATA LUMEA MA IUBESTE, PE MINE TOATA LUMEA MA IUBESTE, PE MINE TOATA LUMEA MA IUBESTE…” Am zis: „Doamne, ce durere cumplita in sufletul acestui baiat, ce traume negre, ce suferinta sufleteasca inimaginabila. S-a facut un sondaj de opinie cu intrebarea: „Care sunt primele 3 cele mai mari dorinte ale dumneavoastra?” Raspunsurile au fost: Cel mai mult imi doresc ca cineva sa-mi spuna 1. ”TE IUBESC”. 2. ”IMI PASA DE TINE” 3. ”TE INVIT LA CINA” O doamna care are cancer marturisea ca s-a temut si se teme ca partenerul sa nu plece, sa nu fie parasita. Exista teama ca dragostea nu dureaza vesnic.Probabil ca nu doar baiatul din tramvai a trecut prin dureri crunte legate de lipsa dragostei si a afectivitatii, probabil ca multi dintre noi am gustat cupa plina de amar si de fiere a parasirii din partea sotului sau a sotiei, a uitarii din partea copiilor sau chiar a parintilor.Conform statisticilor oficiale, 200.000 de copii din Romania sunt abandonati in grija unor matusi, bunici sau vecini. Sunt crescuti de frati mai mari, dar si ei minori, sau pur si simplu sunt lasati pe strada, de catre parinti plecati la munca in Spania, Germania sau Italia, chipurile, ca sa le „faca lor un trai mai bun, sa nu se mai chinuie si ei cum m-am chinuit eu”.Ce cumplit ! Acesti copii, ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate, sunt atrasi de tentatiile strazii, iar multi abandoneaza scoala. Altii sufera deviatii comportamentale si sunt gata sa comita fapte penale.Dar culmea abia acum urmeaza: familiile acestea nu sunt la limita saraciei, nu traiesc din ajutoare sociale, ci in general sunt familii cu o oarecare stare economica si care au capacitatea sa le ofere conditii decente copiilor.Pe deasupra, copiii acestia au bani. Asadar, pe langa lipsa dragostei parintesti, pe langa lipsa echilibrului unui camin, al unei familii, ei mai au si bani. Calea spre nenorocire este deschisa. Nu este nevoie de o solutie inteligenta pentru acesti copii, ci ESTE NEVOIE DE DRAGOSTE. Nu au nevoie de bani, CI DE DRAGOSTE. Noi toti avem nevoie disperata de dragoste. Dar daca asteptam de la oameni implinirea pe care doar Dumnezeu ne-o poate da, sfarsim lamentabil. Dumnezeu Insusi ne spune mie si tie: „TE IUBESC”… „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat a dat pe singurul Sau Fiu” sa moara pentru mine si pentru tine. „IMI PASA DE TINE” altfel nu L-ar fi dat pe Domnul sa moara pentru baiatul acela din tramvai… sau pentru mine si tine… Dumnezeu stie ce-i in sufletele noastre… „TE INVIT LA CINA” – masa este deja pregatita, lumanarile sunt pe masa, tacamurile cele mai bune si paharele din vitrina, scoase doar la sarbatori, te asteapta. Dincolo. La eterna sarbatoare. Cand stau si ma gandesc ca Dumnezeu Tatal, impreuna cu Domnul Isus si cu Duhul Sfant ma vor intampina la poarta… imi dau seama ce valoare extraordinara am. SUNT FIU DE DUMNEZEU SI TATA MA ASTEAPTA !! Ioan Ciobota

Cuvântul Crucii are putere…si noi nu avem nici un merit… Cultura în care traim este avida dupa informatii noi, dupa lucruri senzationale, stirile sunt prezentate în moduri foarte atractive pentru a atrage oamenii, sunt alesi cei mai meseriasi vorbitori pentru a capta un auditoriu cât mai larg. Poate ca una dintre armele cele mai puternice ale “stapânului acestui veac” este tocmai sa ne tina tot timpul ocuati si conectati la cât mai multe informatii, într-o stare permanenta de asteptare a continuarii intrigii perpetue în care ne ducem viata de zi cu zi, astfel încât sa nu mai avem timp sa gândim si sa auzim lucrurile cu adevarat importante. Iar postmodernismul nu face altceva decât sa ne amageasca cu ideea ca libertatea este valoarea suprema a noastra, ca fiecare face ce vrea si cum vrea, si atunci, din tumultul acestei libertati dorim sa fim cât mai unici si deosebiti cautând cu pasiune sa ne exprimam într-un mod care sa arunce cea mai favorabila lumina asupra noastra. …Si se întâmpla de multe ori ca atunci când ne apropiem de cineva cu dorinta sincera de a împartasi evanghelia, sa ne fie foarte greu sa o facem în mod natural si direct (din frica de a nu parea penibili) si sa încercam (cu disperare) sa aratam oamenilor cât de evident este crestinismul aducând o serie de argumente si uitând sa spunem esenta, Cuvântul Crucii, care este prea simplu si nu ar face altceva decât sa ne puna în situatia de a parea creduli, inculti si înapoiati…Dar asta este…Dumnezeu, în suveranitatea Lui, alege uneori un mod de lucru care ne abroga de orice merit si ne face sa ne dam seama de neputinta noastra. Nu puteam sa înteleg de ce oameni Lui Dumnezeu, cu toate ca nu spun cuvinte mari, nu folosesc un ton aparte, nu striga, nu dau din mâini, transmit prin mesajul lor putere si autoritate. Unii spun ca vorbesc din inima, altii spun ca este Duhul Lui Dumnezeu peste ei, pentru altii este o taina. Am înteles aceasta uitâdu-ma la epistola lui Pavel catre cei din Corint unde vedem un exemplu practic a modului în care lucreaza uneori Dumnezeu, alegând lucrurile pe care lumea aceasta nu pune nici o valoare pentru a le face de rusine pe cele valoroase în ochii multora. Si toate acestea pentru ca “Cine se lauda sa se laude în DOMNUL” si sa nu existe nici un motiv de mândrie atunci când vorbele noastre ajung sa aiba putere si sa fie “vorbe de Duh” pentru alticineva. …Da, într-adevar vorbele, cuvintele pot avea putere indiferent daca sunt de bine sau de rau, daca sunt binecuvântare sau blestem. Prin Cuvânt Dumnezeu a creat lumea…si sunt foarte multe cazuri în care tot prin cuvânt (un cuvânt spus la timp si unde trebuia) au fost distruse vietile unor oameni. Credem în binecuvântare si blestem. De aceea ne aducem copii la binecuvântare, tocmai pentru ca vrem sa credem ca ceea ce spunem acolo are putere. Si dorim ca puterea din spatele cuvintelor noastre sa fie de natura divina si nu demonica. Vestea buna este ca “strugurii nu cresc în spini si nici smochinele în maracini” iar cuvintele noastre nu sunt altceva decât reflectarea a ceea ce suntem. De aceea haide-ti sa îl cautam mai întai pe Dumnezeu, sa îl lasam sa ne schimbe dupa voia Sa deoarece Dumnezeu este credincios si pâna la urma ne da ceea ce cautam. “Iudeii cer minuni, grecii cauta întelepciune…dar noi ce cautam?” Miti Irimia http://publicatia.voxdeibaptist.org/media_iun08.htm

Fumul Satanei în Altar

Vaticanul se transforma intr-un imens ONG fara niciun fel de valoare sacramentala, in care pacatele nu mai sunt personale, ci sociale. Iar daca tot transforma Biserica intr-o agentie sociala, atunci inclusiv problema „incalzirii globale” isi poate gasi un adapost teologic.

Papa Pius IX avertiza in 1871, intr-o scrisoare catre episcopul de Nevers, asupra pericolelor liberalismului teologic:

„Nu imi este teama de Comuna din Paris – nu – ma tem in schimb de catolicismul liberal… Am spus-o de mai mult de patruzeci de ori, si o repet acum pentru tine, din dragostea pe care ti-o port. Adevarata pacoste a Frantei este Liberalismul Catolic, care isi propune sa uneasca doua principii la fel contradictorii, precum apa si focul.”

Ceva mai tarziu, in 1903, Papa Pius X afirma ca principala datorie a unui papa este sa vegheze asupra puritatii si integritatii doctrinei catolice, modernismul – prin care reprezentantii Vaticanului intelegeau filozofia Iluminismului si regimul politic al Revolutiei Franceze – fiind principalul pericol. Pius X a tradus acest mesaj teologic si ideologic in fapte: a instituit un juramant anti-modern pentru preotii si profesorii catolici, i-a excomunicat pe disidenti, a publicat o encicla impotriva, samd.

Cuvintele lui Pius X despre modelul papal capata sensuri mai ample, daca avem in vedere detaliile alegerii sale. In anul de gratie 1903, prima preferinta a celor 62 de cardinali nu a fost Giuseppe Melchiore Sarto, viitorul papa. Voturile s-au indreptat atunci covarsitor spre Cardinalul Mariano Rampolla del Tindaro, insa acesta a fost impiedicat sa accepte onoarea de a deveni Suveran Pontif. Franz Joseph, imparatul Austriei, detinea privilegiul vetoului si l-a exercitat impotriva lui Rampolla. Argumentele imparatului nu au fost facute publice, dar au devenit mai transparente ulterior, si au avut legatura cu o anumita orientare suspect de iluminista a lui Rampolla.

Ceea ce reiese limpede din aceste povesti este ca atat clerul cat si apropiatii Bisericii Catolice erau constienti in acele momente de existenta unui pericol real al subversiunii din interior a Scanului Papal. Dincolo de batalia ideologica manifesta, traditionalistii Vaticanului au depistat tendintele de infiltrare tot mai subtile ale adversarilor. Programul, de tipul „lungul mars prin institutii”, era unul gramscian „avant la lettre” si va avea de-a face, ulterior, inclusiv cu (ne)condamnarea comunismului. Strategia dusmanilor Bisericii era/este a corupe dogmatic, ecleziologic si moral, in primul rand din interior, dupa cum au dovedit-o din plin si istoriile Bisericilor Ortodoxe din fostele state comuniste. E nevoie si de un Voltaire sau de un buldozer din cand in cand, insa utilitatea unui Papa (sau Patriarh) manipulabil cu greu poate fi supraapreciata.

Lovitura de gratie a survenit odata cu Conciliul Vatican II, cand calul troian al modernismului a fost introdus in inima Bisericii Catolice. Atat adversarii cat si sustinatorii „aggiornament”-ului pica de acord asupra semnificatiei momentului. „Peritus” Edward Schillebeeckx, unul dintre filozofii liberali participanti, isi dezvaluia transant strategia folosita: „am folosit fraze echivoce in timpul Conciliului dar noi stim cum sa le folosim dupa”. Cardinalul dominican Yves Congar, unul dintre teologii importanti prezenti la discutii, a remarcat fericit ca „Biserica a avut, in mod pasnic, propria sa Revolutie din Octombrie”. Directia moderna era explicita in documente precum „Gaudium et Spes”, despre care Cardinalul Ratzinger avea sa spuna ca este inspirat de ereticul evolutionst-marxist Teilhard de Chardin si reprezinta „o impacare oficiala cu noua era inauguarata in 1789”. De altfel, si Cardinalul Suenens declara, cu incantare de asta data, cam acelasi lucru: „Vatican II reprezinta Revolutia Franceza a Bisericii”.

Indiferent de controversele cardinalilor cu privire la ce revolutie au declansat, ceea ce reiese clar este mutatia radicala in directia secularismului, ecumenismului si comunismului infaptuita de agentii schimbarii din interior a catolicismului.

Transformarile doctrinare si-au spus cuvantul in anii urmatori cand statisticile legate de numarul participantilor la Liturghie, botezuri, preoti, calugari, scoli religioase, etc., au inceput sa dea o imagine exacta a dezastrului. Asta desi pana atunci tendintele erau normale, daca nu chiar incurajatoare. „Am asteptat o noua unitate catolica si, in schimb, am fost expusi la disensiuni care, in cuvintele Papei Paul VI, par sa fi mers de la autocritica la autodistrugere. Am asteptat o noua fervoare, si multi au devenit descumpaniti si plictisiti”, a rezumat situatia trist Cardinalul Joseph Ratzinger.

Suveranii pontifi care s-au succedat apoi au transmis mesaje tot mai confuze si inconsistente catre catolicul obisnuit, probabil singura exceptie fiind actualul rezident al Castelului Gandolfo. De pilda, chiar si un favorit al presei, sau poate tocmai din acest motiv, precum Papa Ioan Paul II, nu a avut mari stanjeneli in a organiza, in 1986, o zi a rugaciunii ecumenice in Assisi alaturi de animisti africani („voodoo people”) sau zoroastrieni persani, a ingenunchea in fata unei statui budiste sau a pune un simbol asemanator intr-un altar catolic. Inutil sa mai precizez cat de departe suntem de universul lui Toma din Aquino „Moreover if anyone were to have himself circumcised, or to worship at the tomb of Mahomet, he would be deemed an apostate.” (Summa Theologiae). Ioan Paul doar a pupat Coranul…

In acest context descris mai sus cred ca ar trebui interpretate actiunile si filozofia expuse de Papa Francisc I, care contine trimiteri explicite si implicite catre teologia elberarii. La inceput au fost istoriile de culoare despre mersul cu autobuzul si statul la tigaie, refuzul apartamentului papal, al pantofilor rosii sau absenta de la un concert de muzica clasica. Insa declaratiile au conturat un portret din ce in ce mai clar si nelinistitor. „In aceste zile exista foarte multa saracie in lume si este scandalos, pentru ca avem multe resurse si bogatii, pe care le-am putea da tuturor (…) Toti trebuie sa ne gandim cum am putea deveni putin mai saraci”.

Intr-o carte interviu, „El Jesuita”, viitorul Papa Francisc I spunea ca teologia eliberarii are plusurile ei cum ar fi „optiunea preferentiala pentru saraci”, partea mai problematica fiind „deviatia ideologia”. Aceasta deviatie se traduce in limbaj politic prin comunism. Nu ca „optiunea preferentiala pentru saraci” ar fi scutita de un filon distructiv pentru catolicism sau nu ar fi contrara traditiei. Ea e doar o varianta edulcorata de marxism, care interpreteaza actiunile si vorbele Mantuitorului in cheie sociologica.

In opinia Papei Francisc I, daca ar fi sa repete vreuna dintre predicile despre saraci ale Parintilor din sec. II sau III, lumea „ar spune despre mine ca sunt Maoist sau Trotkist”.

Insa revenind la teologia eliberarii, imbratisata limpede de Suveranul Pontif, ea ofera doua mari perspective pentru radicalii din Vatican si de aiurea. In primul rand, reconfigureaza teologic rolul Bisericii, care nu se mai raporteaza cu predilectie la Dumnezeu, ci la popor.

„The people” were the source of spiritual revelation and religious authority. What mattered in theology was how „the people” fared here and now, in the social, political, and economic realities of the evolving material world.” (Malachi Martin – „The jesuits”)

Dumnezeu practic iese incetul cu incetul din discursul catolic, ramanand doar un Isus revolutionar, in sens marxist. Secundar, Vaticanul renunta la viziunea sa „otherworldy” si se orienteaza spre constructia unei noi lumi, aici pe pamant.

„The liberation of the new theology, on the other hand, was specifically a freeing from political opression, economic want, and misery here on earth. More specifically still, it was freeing from political domination by the capitalism of the United States” (Malachi Martin, op.cit.)

In aceasta interpretare Vaticanul se transforma intr-un imens ONG fara niciun fel de valoare sacramentala, in care pacatele nu mai sunt personale, ci sociale. Iar daca tot transforma Biserica intr-o agentie sociala, atunci inclusiv problema „incalzirii globale”, o conspiratie a ticalosiei indelung documentata, isi poate gasi un adapost teologic.

Bineinteles ca toate problemele invocate (saraci, natura, etc) de Suveranul Pontif pot fi privite din punct de vedere catolic. Insa ceea ce socheaza este absenta temelor centrale din discursul obisnuit al Vaticanului si punerea in practica a unei filozofii complet opuse fata de traditia catolica. De la iezuitii conservatori morali si liberali economic, ca Juan de Mariana, catolicismul a „evoluat” la iezuiti relativisti moral, socialisti economic, precum Jorge Berdoglio. (Nu iau aici in discutie nici natura inerent auto-distrugatoare a ordinului iezuit si nici a catolicismului per se.)

Ceea ce mi se pare relevant, insa, este lectia pe care ar trebui sa o desprinda ortodocsii. Iar asta vine exact in sensul contrar celor sustinute de Cristian Badilita, de pilda, pentru care

„simplitatea franciscana incarnata de papa Francisc are, din cate constat, un ecou foarte pozitiv in randul preotilor catolici, al credinciosilor catolici, si ea ar trebui sa nasca macar o « tresarire de orgoliu » si in randul clerului ortodox. Problemele adevarate aici sunt la ortodocsi, nu la catolici.”

Biserica, dupa cum bine se poate vedea din documentele oficiale ale catolicilor, este amenintata in principal de subversiune si nu in mod primordial de ong-urile multiculturaliste. „Fumul Satanei a intrat in sanctuarul Catedralei Sf. Petru” (Papa Paul al XVI-lea, 1976).

Fumul Satanei în Altar

Între gândire magică și corectitudine politică

Pe nesimțite și fără nicio dezbatere, au început să se strecoare în presă forme lexicale care contrazic brutal sistemul limbii române, dar care se pliază oportun pe idealul feminizării funcțiilor publice.

Am asistat nu demult la o dispută foarte interesantă pe tema predării literaturii române și a reprezentărilor ”corecte” din punct de vedere politic. O profesoară de gimnaziu pretindea că ”Baltagul” lui Sadoveanu ar fi nerecomadabil din cauza unor referințe la”violența domestică”. A fost reconfortant în schimb să vedem că pentru oamenii de fomație literară – inclusiv militanți hotărâți ai stângii – e o eroare să-i acuzi pe Shakespeare, Dostoievski sau Sadoveanu că nu respectă exigențele doctrinei politice dominante. ”Toată marea literatură e despre crime”, spunea foarte bine scriitorul Vasile Ernu.

Dar amploarea discuției a fost disproporționată. Mult mai acut e fenomenul în presă, unde, pe nesimțite și fără nicio dezbatere, au început să se strecoare forme lexicale care contrazic brutal sistemul limbii române, dar care se pliază oportun pe idealul feminizării funcțiilor publice. De pildă se scrie tot mai des ”ministră”. Dar dacă din ”director” se poate deriva ”directoare”, din ”profesor”, ”profesoară sau din ”inspector”, ”inspectoare”, din ”ministru” nu se pate face în niciun caz ”ministră”. Sună prost și mai ales contrazice paradigmele consacrate potrivit cărora femininul de la ”ministru” nu poate fi decât ”ministreasă”, după modelul ”croitor-croitoreasă”, ”preot-preoteasă”, ”portar-portăreasă” șamd. Găsim, e adevărat, substantive feminine cu aceeași terminație ca de pildă ”canistră” sau ”palestră”, dar nu există corespondentele masculine canistru și palistru, așa încât nu putem indentifica aici o regulă. Aceste cuvinte nu sunt formate prin derivare, ci au fost preluate de-a gata.

Dar de ce nu am folosi atunci cuvîntul ”ministreasă”? Dintr-un motiv cât se poate de justificat, căci prin contaminare cu ”preoteasă” sau ”generăleasă”, care nu desemnează femei-preot sau femei-general, ci pe soția unui preot sau pe soția unui general, termenul ”ministreasă” dă impresia că minimalizează. În plan subliminal, se transmite ideea că ministreasa nu e tocmai un ministru în toată puterea cuvântului. Prin urmare nu avem nicio altă soluție decât să păstrăm termenul masculin, pe care să-l utilizăm indiferent de sexul persoanei. În perspectiva democratică și egalitară pe care pretindem că o apărăm, funcția nu poate fi decât neutră.

E adevărat, se va obiecta, dar cuvântul ”ministru” nu e neutru din punct de vedere gramatical, ci masculin. În realitate acest lucru nu are nicio importanță. Între cuvinte și lucruri există o mare diferență și numai gândirea arhaică mai poate pune semnul egalității între ele. De fapt cei care se aventurează să scrie ”ministră” acceptă (fără să-și dea seama) că ar exista o relație secretă între cuvânt și esența lucrului desemnat, comițând o eroare teribilă din perspectiva doctrinei pe care își închipuie că o profesează. Căci a feminiza cuvintele împotriva limbii, a inventa barbarisme de tipul ”ministră” aduce cu o formă de esențialism.

Există un dialog al lui Platon în care, pe scurt, e vorba de următoarea problemă: exprimă oare cuvintele esența lucrului sau ele sunt o simplă convenție? Fără să intrăm în dezbatere, nu e greu de ghicit că modernitatea a tranșat această problemă, afirmând că limba e o convenție, ”un sistem de semne” și prin urmare că nu vom găsi nicio esență în straturile ei mai adânci. În consecință de ce nu am conveni că ”ministru” poate să desemneze o persoană de sex masculin sau una de sex feminin care îndeplinesc o funcție publică? Căci dacă limba e o convenție, ce importanță are genul gramatical al cuvintelor?

Dar chiar dacă am admite că limba nu e doar un sistem arbitrar de semne și că există o relație a limbii cu originea ei insondabilă, tot nu am putea crea forme artificiale, căci în acel caz ele s-ar plasa în afara ”adevărului ” limbii. Oricum am suci problema, nu există nicio cale prin care să justificăm formarea de cuvinte noi după reguli greșite.

Dar probabil că am exagerat puțin și că, de fapt, cei care spun ”ministră” sunt pur și simplu prizonierii gândirii magice, închipuindu-și că e suficient să spună așa pentru ca toate cabinetele ministeriale să se umple de aici înainte de femei. Evident le revine lor acum sarcina să-și examineze propria gândire.

Între gândire magică și corectitudine politică

Too small to fail

Două ipostaze ale vremii covidului mi se par pline de sens și de învățătură: laitmotivul spălatului pe mâini și soldații păzind bisericile să nu intrăm noi. Îl aștept pe Împăratul care ne spală picioarele.

Too big to fail (prea mare pentru a cădea) este o teorie care ne spune că unele corporații, în special financiare, sunt atât de mari și de importante încât căderea lor ar antrena daune atât de mari sistemului economic, încât trebuie neapărat susținute. Ceea ce s-a și întâmplat la criza din 2008-2009, statele, din banii cetățenilor, salvând cu sume fabuloase construcțiile cele mai imorale, declanșatoarele crizei, precum și primele anuale de merit (!!!) ale celor ce le conduceau. Dincolo de hazardul moral pe care îl statuează o astfel de salvare a hoților cei mari, dincolo de lozincile „lumii libere”, cu „stat de drept” și „piață liberă”, principii care ar fi trebuit să determine că cine fură să plătească și cine dă faliment să dea faliment, deci, dincolo de aceste observații, altceva mă preocupă: tipul de societate pe care o creează o astfel de gândire.

Se vorbește foarte mult zilele astea, în vremea panisteriei, despre persoanele vulnerabile, despre bătrâni, despre bolnavi. Se vorbește doar, nu se face nimic pentru ei, bineînțeles. Discursul modern, al „elitelor” și „civilizatorilor” ne spune zilnic, de zeci de ani, ba că suntem prea mulți, ba că batrânii consumă și nu produc, ba că sunt bune crizele, pentru că mai mor din bolnavi. Discursul modern ne spune că asistăm la o evoluție permanentă, în care copiii sunt mai deștepți decât părinții, iar bunicii sunt nu doar depășiți, ci de-a dreptul nocivi. Asta pe partea „eficienței sistemului”. Dar ni se spune, de asemenea, că sunt indezirabili și în educație, prin valorile pe care le transmit în familie și în comunitate, așa cum clasicii devin din ce în ce mai redundanți și plictisitori în școli. Discursul modern ne spune că asistăm la o revoluție permanentă, în care ordinea firii trebuie răsturnată. E promovată insistent o educație așa-zis superioară a disprețului față de cel mic, bătrân, sărac sau bolnav, care nu răspunde comandamentului meritocratic ce-l mână pe omul lor nou în lupta și graba de a da cât mai repede cu capul de asfalt. Iar la asfalt „civilizația modernă” stă bine.

Lumea noastră, nedistrusă încă în totalitate, este oglinda tot mai ștearsă a comunității tradiționale, în care bătrânii sunt cel mai de preț bun, cel mic și slab este sprijinit tocmai pentru că este mic și slab, în care copiii sunt crescuți de părinți, iar nu de experți, ajutând în gospodărie, învățați că viața e cu bucurii și greutăți, cultivându-le virtuțile și ferindu-i de patimi și prilejuri de cădere, în care liturghia este hrană, iar lumina este înviere și mântuire, adică însuși scopul vieții, în care, la fel ca în simfonia Stat – Biserică, clasată complet de istoria învingătorilor, mintea nu decide nimic fără acordul inimii.

Lumea asta a noastră, din ce în ce mai greu de apărat, este una cu Dumnezeu pe post de reper, iar scopul vieții este dincolo, nu aici. De aici se conturează cele două lumi, despărțite iremediabil prin valori și finalitate. Și sunt despărțite iremediabil nu pentru că n-ar putea exista amândouă, ci pentru că „progresul” nu poate trăi decât singur, nu-și găsește motiv decât distrugând și mistificând totul, pentru că, altfel, i se vede goliciunea și… coada. Un bun prieten, într-o discuție civilizată și cinstită cu un avocat al „progresului” l-a întrebat la final: „Bine, și, în lumea asta (secularistă) pe care o descrii, există un loc pentru noi?” A tăcut un pic „civilizatorul” și a răspuns: „Ai dreptate, nu e.”

Anacronic nu-și propune să stea în istorie, articolele și cărțile noastre nu prezintă actualitatea imediată, cea de la buletinele de știri. Încercăm ca tot ce publicăm să fie la fel de actual și peste un an, și peste zece. Din păcate, ele nu sunt doar la fel de actuale odată cu trecerea timpului, ci din ce în ce mai actuale. Căderea parcă se accelerează, alunecăm spre apus, iar terenul este din ce în ce mai înclinat.

Se vorbește destul de mult acum, în vremea covidului, despre pierderea libertății. E bine că se întâmplă asta. Ce cred că este mai important totuși este de ce și cum se întâmplă acest lucru. Libertatea nu se mai pierde împotriva voinței noastre, capitularea nu se mai întâmplă cu arme și tortură. În noul comunism, libertatea ți se ia numai după ce ți s-a deturnat discernământul. Pentru că, tot creștinul o știe, nu libertatea este valoarea fundamentală, cu libertatea poți face și bine și rău, poți face și lucruri bune și pierzătoare, poți și zidi, și dărâma. Abia cu discernământ și smerenie, în schimb, totul va fi bine, ca sa vorbim în limba acestor zile. Această criză a covidului, dacă ar fi să fie combătută spre binele nostru, după cum se spune, ar fi impus ceea ce face orice om simplu când are o lucrare de dus la bun sfârșit: să folosească uneltele potrivite, dozele potrivite și duhul potrivit. Nu mâncăm ciorbă cu cuțitul, nu greblăm cu termometrul, nu certăm copilul cu dușmănie.

În această criză, asta chiar o știe toata lumea, punctele slabe sunt bătrânii, bolnavii, personalul medical, diaspora întoarsă acasă și riscul opririi motoarelor. Ce-am făcut noi? Am luat barda și ne-am apucat să mâncam ciorbă cu cuțitul, să greblăm cu termometrul și să certăm copilul cu dușmănie. Mulți ani am încercat să descopăr în acțiunile idioate sau răutăcioase ale oamenilor dacă e vorba de prostie sau ticăloșie. Mi-a luat ceva timp până să înțeleg că, cel mai frecvent, există o a treia variantă: ambele. Îmi aduc aminte cum, după 11 septembrie, oamenii au început să fie descălțați în aeroporturi. Cum a ajuns omul să înghită asemenea umilințe? Ce ușor se instalează batjocura la adăpostul marilor pericole! Penibilul, renunțarea la demnitate, abolirea firescului devin norme sociale, iar cei care strigă că regele e gol rămân, pe mai departe, nebuni.

Deci, în loc să ia măsuri țintite de protejare, monitorizare, izolare, carantinare a eventualelor vulnerabilități sau surse de pericol și să lase motorul să se învârtă, mai mult, să-l ajute să se-nvârtă, au dat cu barda și au oprit tot. Abia asta este criminal. Cine va suferi cel mai mult? Cel mic, slab, fie că vorbim de o persoană sau de o prăvălie. Pentru că el e motorul. Iar dacă această imagine ar fi putut părea neclară unora, expediția sparanghelului a luminat-o în toată splendoarea ei frustrantă și revoltătoare.

Cât despre Biserică, e nevoie de ceva bun simț, rămas pe undeva, ca să știi că bisericile nu se închid și că sub nicio formă, nimeni, niciodată nu ar trebui să poată închide bisericile. Abia de aici încolo pot începe discuțiile, strategia, protejarea. Lucrurile nu se exclud. Biserica și credincioșii vor ști, așa cum au dovedit-o la ultima Liturghie cu credincioși, să demonstreze o grijă desăvârșită pentru a nu favoriza răspândirea covidului. Cum s-a întâmplat așa o nebunie, cu luptă, fără luptă, cu slăbiciune omenească sau sub socoteala că nu e momentul eroismelor, nu vreau și nu pot eu să judec.

Există trei moduri de răspuns la o agresiune: lupți, faci pe mortul sau fugi. Niciuna nu este neonorantă în sine, depinde de situație. În cazul închiderii bisericilor, aș înțelege lupta, având în vedere miza uriașă a unui conflict frontal; aș înțelege și fuga – cine nu poate să ducă, pleacă, mai ales că e nevoie de oameni care pot duce; aș înțelege chiar că, uneori, cel mai bine e să faci pe mortul. Când nu poți, când ți-e frică, măcar lași capul jos. Da, e foarte trist, dar pot înțelege.

Ce nu pot totuși să nu remarc este o altă formă de „eroism” promovată de unii în această perioadă. Pledoaria entuziastă pentru slujbele online, pentru biserica de acasă, pentru lumina din suflete și alte locuri comune pietiste împinse insistent și fariseic de mass media și preluate de-a valma de cei mestecați de valul global al confuziei e o cursă pe care va trebui s-o recunoaștem și s-o denunțăm ca atare. Să părăsești corabia pe vreme de furtună și spaimă poate părea o soluție salvatoare, dar a înota în preajma ei tot restul drumului e cale sigură spre înec.

Întorcându-mă de unde am plecat, lumea Omului, așa cum a fost creat, este lumea în care filosofia traiului în comunitate este too small to fail, adică prea mic, slab, pentru a cădea. Cel mic ar trebui să fie reperul moral, social, duhovnicesc central, centrul țintei, asta dacă țintim, și nu ne propunem doar să dăm cu barda. Și nu din milă, ci tocmai pentru că cel mic e, de fapt, cel mare, în caz că nu ne-am pierdut discernământul. Așa arată o comunitate sănătoasă. Nu doar în vremuri de criză, ci în fiecare zi, în fiecare minut. Așa cum o istorie a învinșilor ar dezvălui mai mult adevăr decât propaganda învingătorilor.

Credeți că se mai poate găsi, că se mai poate întâmpla o lume ca asta, în care filosofia cezarului să fie „prea mic pentru a cădea”? La scară mare, nu. Dar obiectivele cu numere mari nu sunt pentru anacronici. Spunea Irving Babbitt că omul vechi încearcă să se schimbe pe el însuși, pe când omul modern încearcă mereu să-i schimbe pe ceilalți. Să ne reparăm, deci, pe noi înșine, să ne ajutăm și să ne bucurăm în comunitatea, mică sau mare, care încă nu a luat-o razna. Pentru că am ajuns la Babbitt, un autor care va fi publicat, cu ajutorul lui Dumnezeu, la Anacronic, vă încurajez să citiți articolele de pe anacronic.ro (site-ul va suferi modificări zilele astea, ușurând accesul la multele articole care vorbesc mult mai bine despre aceleași lumi, atât cu deconstrucții ale modernității, căt și cu alternative sănătoase).

De asemenea, vă încurajez să cumpărați cărțile Anacronic sau Anacronic pentru copii. Vă asigur că cercul este unul virtuos. De la devoalarea modului în care a apărut școlhozul public (școlarizarea obligatorie), cine a finanțat-o, cu ce scopuri declarate (John Taylor Gatto – Cum suntem imbecilizați și Arme de instrucție în masă), modul cum apariția televiziunii și a tehnologiei media în general au denaturat discursul public și viața noastră (Neil Postman – Distracția care ne omoară), la modul în care arta a fost îmbâcsită de corectitudinea politica, cum universitățile occidentale au devenit bastioane ideologice (Roger Kimbal – Siluirea maeștrilor), la un duh al lumii vechi ce părea pierdut, dar se pare că n-o muritu (Cătălina Alexa – Chiuind în fântână) sau la subiecte istorice complet clasate, valoroase nu doar prin temele abordate sau prin dezvăluiri, ci și prin modelul de cercetător onest pe care Sutton și Dale Scott îl reprezintă – ocazie rară în modernitate de a citi istorie scrisă de cercetători, iar nu de propagandiști (Antony Sutton – Wall Street și revoluția bolșevică, Peter Dale Scott – Statul profund în America). Am enumerat câteva dintre ele, vă îndrum cu aceeași convingere către toate titlurile Anacronic, precum și către pledoaria pentru clasic și cultivarea virtuților pe care ne-am propus-o prin Anacronic pentru copii. Le găsiți pe toate pe magazin.anacronic.ro.

În spiritul celor de mai sus, faptul că Anacronic este mic, slab și bolnav vă spun eu. Dacă mâna întinsă spre cel „prea mic pentru a fi lăsat să cadă” e o alternativă care poate intra și în socotelile dumneavoastră, veți decide singuri.

Hristos a înviat!

Despre autor
Radu Cujbă este publisher-ul anacronic.ro și directorul Editurii Anacronic.

 

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

http://www.culturavietii.ro/2020/04/16/too-small-to-fail/

 

 

 

Echipa DRUMUL CRUCII în impresii și imagini FOTO

În tăcerea negrei nopți și în liniștea mormântului, vrem să nu uităm prețul care a fost plătit. Gloria învierii, nu ar fi atât de dulce, nu ar fi atât de copleșitoare fără durerea crudă a patimilor. Ce trăiesc cei ce de 15 ani, în Săptămâna Patimilor intră în rolurile celor care au trăit această dramă în realitate, aflăm din scurtele lor impresii și vrem să vii prezentăm pentru a vă aminti cine vă transmite acest mesaj important an de an, pe străzile României!

Daniel Leș este autorul acestui proiect născut din indiferența și neglijența noastră față de acest măreț har. Atunci când Cristos suporta povara întregului nostru păcat, fiecare dintre noi își vede în ajunul Paștelui de cumpărături fără limite, de mese bogate și tradiții păgâne sau ieftine, care nu au nicio legătură cu Paștele.

„În forfota dinaintea Paștelui, am primit această viziune de a-L arată romanilor pe Cel ce este adevăratul Sărbătorit! Sunt o mâna și un deget îndreptat spre Isus care trebuie sărbătorit și înaintea căruia trebuie să ne închinăm. Interpretez cu mare smerenie rolul Celui ce sa jertfit pentru întreaga omenire!”, declară ceramistul și actorul, Daniel Leș.

De 13 ani, pastorul Daniel Cociuba din Timișoara este cârmaciul dedicat acestui proiect grandios „Drumul Crucii”. În dramatizarea celui mai dureros eveniment din istorie, interpretează rolul centurionului roman, care supraveghează drumul lui Isus spre Dealul Căpățânii.

„Sunt pasionat de Dommul meu Isus Cristos care M-A mântuit și mi-a încredințat această lucrate frumoasă de a proclama Dragostea Lui Măreață la orice făptura din România și până la marginile pământului”, a declarat pentru ȘtiriCreștine.ro, Daniel Cociuba!

„Toți kilometrii care-i parcurg pe străzile orașelor din România de-a lungul anilor, simt parte din povara Domnului meu pe care ÎL iubesc și Lui am să-I slujesc pe veci cu tot ce sunt!” ne-a împărtășit actorul ce intepretează rolul lui Pilat!

„Sunt fratele lui Dan Leș, sunt salvat de Isus din păcat și fiecare lovitură dată fratelui meu care interpretează rolul lui Isus mă cercetează, mă doare pentru că înțeleg cât de mult a suferit Isus pentru mine!” ne-a împărtășit Ionel Leș, unul din bătăușii care înscenează cruzimea torturilor lui Isus.

Naomi Cociuba este membră activă a echipei „Drumul Crucii” mai bine de 10, încă de pe vremea când era o adolescentă.

„Drumul Crucii este un proiect de impact în primul rând pentru sufletul meu. Am privilegiul an de an să meditez nu câteva minute, nu o zi, ci o săptămână întreagă la mesajul Crucificării și Învierii lui Isus. Eu sunt Fata cu Ulciorul. Fiind Fata cu Ulciorul, mă pot apropia fizic de Isus, pot simți adrenalina și emoția, pot simți durerea sfâșietoare și o profundă empatie, pe care sigur a simțit-o orice om ce ținea la Isus în zilele acelea, care sigur ar fi dorit să îi poată da puțină apă să îi aline setea. În echipa de machiaje nu mai țin minte în ce an am ajuns. Am început de la zero, dar an de an am combinat experiența cu cunoștințele medicale, în prezent medic fiind. Am putut fi alături în trup, suflet, emoții, intelect și practică, calculand punctele de coliziune, locurile loviturilor, încercând să creez cât mai real, anatomic și de impact vizual rănile pe care le-a avut Domnul Isus. E important ca omul să înțeleagă că suntem responsabili de viața noastră, cum o trăim, ce alegem, ce transmitem altora. Actul Domnului Isus, viața fără păcat pe care Acesta a trăit-o trebuie să fie în gândurile noastre. Realizarea faptului că El a murit și a înviat ca toate păcatele noastre să fie iertate este cel mai important lucru pe care trebuie să îl înțelegem și să îl credem. Cristos a înviat!”, ne-a împărtășit Fata cu Ulciorul, Naomi Cociuba.

„Sunt efectiv copleșit și îndrăgostit de dragostea Celui ce a murit în locul meu. Rolul pe care-l joc îmi aduce aminte că și eu l-am răstignit. Aleg să fac parte din acest proiect pentru Isus că mult bine mi-a făcut!”, declară actorul ce interpretează rolul lui Baraba.

„Î-l iubesc pe Isus și ori de câte ori la Cruce, după ce-l ridic pe Dan prietenul meu, mă închin și realizez ce mult a suferit Isus Cristos în locul meu!” ne mărturisește sutașul proiectului.

„Isus mă iubește atât de mult, cum să nu-L iubesc și să nu-I proclam dragostea prin rolul jucat în Drumul Crucii?!” spune scurt unul din soldații care înscenează torturile tragice la care a fost supus Isus.

„Îl iubesc pe Isus că m-a salvat și-L slujesc cu tot ce sunt și tot ce am!”, mărturisește actorul ce interpretează unul dintre cele mai dureroase roluri, preotul care l-a condamnat la moarte pe Isus.

De-a lungul celor 15 ani de existență, proiectul „Drumul Crucii” a implicat în reconstituirea Patimilor lui Cristos aproximativ 200 de voluntari. Aparent o distracție pentru unii, drama „Drumul Crucii” este o misiune dureroasă, copleșitoare din punct de vedere emoțional și spiritual pentru fiecare membru al echipei. Fără dedicare și fără înțelegerea jertfei lui Cristos acești oameni nu ar putea reda atât de autentic suferințele Domnului nostru Isus Cristos. Slujirea lor este atât de importantă, la fel ca și predicarea Evangheliei sau cântarea. Pentru că ei prezintă în stradă cel mai măreț act de dragoste manifestat vreodată față de această omenire.

Drumul Crucii este așa cum spunea odată C.S. Lewis: „Durerea este megafonul lui Dumnezeu pentru a trezi o lume surdă”! Da, jertfa lor și autenticitatea cu care exprimă cruzimea diabolică pe care a trăit-o Isus, ne trezește din amorțirea noastră și ne face conștienți că tot ce suntem, tot ce avem este datorită dragostei Lui desăvârșite.

https://www.stiricrestine.ro/2020/04/18/echipa-drumul-crucii-in-impresii-si-imagini-foto/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+StiriCrestine+%28STIRI+CRESTINE%29

12 ani de ȘtiriCreștine.ro: „Până AICI Domnul ne-a ajutat”!

Fii un creștin informat! ȘtiriCreștine.ro te informează!

ȘtiriCreștine.ro s-a născut în inima lui Vio Pop, în anul lui 2008 cu dorința vie de a fi o platformă care să promoveze Rugăciunea pentru Biserica Persecutată, promovarea și implicarea în Misiunea de Scurtă și lungă durată, dar și reflectarea vieții interne a Comunității Evanghelice din România.

A început cu un blog simplu de ştiri şi informaţii creştine locale, naţionale şi internaţionale. Astăzi ne bucurăm de un număr mult mai divers de informaţii, contacte, cititori fideli din diferite categorii şi diferite vârste.

La 17 aprilie 2020 sărbătorim 12 ani de ȘtiriCreștine.ro în online și 11 ani de administrare a proiectului „30 de zile de Rugăciune pentru Lumea Musulmană”, cel mai longeviv pe site-ul nostru. Ne dorim să aducem în atenţia dvs conţinut calitativ, mesaje de încurajare, motive de rugăciune care să ne unească în duh şi cele mai importante ştiri despre bucuriile şi durerea Bisericii lui Hristos de pretutindeni.

La 12 ani, privim în urmă și știm că tot ce suntem, tot ce s-a făcut este mila și îndurarea lui Dumnezeu. Știm că ȘtiriCreștine.ro rămâne prezent online doar datorită credincioșiei lui Dumnezeu. Pe parcursul acestei istorii aparent scurte și în același timp destul de lungă, am învățat împreună să facem din fiecare titlu de știre un motiv de rugăciune, un îndemn la cercetare, un gând de încurajare și un motiv de acțiune.

Cu acest prilej, vrem să îi mulțumim Domnului pentru că ne-a dat tot timpul motive de a continua. Pentru că a făcut minuni atunci când cădeam de oboseală și am vrut să renunțăm. Pentru că tot timpul ne-a trimis ajutorul lui de sus, aducând în rândurile noastre noi slujitori dedicați și îndrăgostiți de El.

Mulțumi tuturor membrilor care și-au adus aportul prin creativitatea lor la ȘtiriCreștine.ro. Mulțumim partenerilor care în toți acești ani ați fost alături în proiectul „30 de zile de rugăciune pentru Lumea Musulmană” și ați contribui la vizibilitatea lui în plan național. Mulțumim tuturor pastorilor care prin mesajele, articolele și predicile dvs ați adus un plus de valoare conținutului ȘtiriCreștine.ro!

Mulțumim cititorilor noștri care au ales să fie parte din comunitatea Știri Creștine. Ne simțim onorați să vă știm publicul nostru fidel, apreciem încurajările și critica constructivă. Prin comentariile dvs ne-ați ajutat să creștem și să ne cizelăm viziunea în timp. Vrem să fim relevanți și utili, mulțumim că ați ales să fiți parte din această lucrare alături de noi.

După 12 ani, ȘtiriCreștine.ro încă este o lucrare sută la sută voluntariat. Rugăciunile sunt mai mult decât binevenite. Dacă aveți pasiune pentru scris, aveți o peniță ascuțită și puteți împleti gânduri de zidire pentru alții, vă invităm în echipă. Dacă faceți parte dintr-o biserică activă, proiect interesant și generați informații de interes general care ar putea fi o încurajare pentru alții, vă stăm la dispoziție pentru a promova evenimentele și mesajele dvs.

Motive de Rugăciune:

După 12 ani, este timpul să trecem la o nouă etapă, la un nou nivel calitativ și cantitativ. Pentru a ajunge acolo, vă rugăm să ne susțineți în rugăciune, mijlocind împreună cu noi pentru următoarele nevoi:

Rugați-vă pentru posibilitatea de a achiziționa un nou server pentru site-ul ȘtiriCreștine.ro. Momentan ce avem este insuficient pentru arhiva site-ului nostru, de aceea când numărul de accesări crește brusc site-ul se blochează sau la distribuirea pe Facebook nu afișează imaginile din articole calitativ. Avem nevoie de 100 de euro pe lună pentru un astfel de server.

Rugați-vă pentru o nouă față la ȘtiriCreștine.ro. Ne rugăm pentru rebranding și vrem să aducem îmbunătățiri considerabile atât vizual, cât și tehnic pentru ca fiecare interacțiune cu ȘtiriCreștine.ro să fie un motiv de bucurie. Avem nevoie de oameni calificați și resurse financiare pentru o schimbare la față calitativă.

Rugați-vă pentru echipa ȘtiriCreștine.ro, ca să reușim să fim ceea ce ne dorim: „Vocea Bisericii Persecutate, Mesagerii Marii Trimiteri, suporterii  în rugăciune a Misionarilor Români și microfonul Evangheliei într-o lume surdă la vocea lui Dumnezeu”.

Fii un creștin informat! ȘtiriCreștine.ro te informează! Urmăriți-ne și împărtășiți cu prietenii ȘtiriCreștine.ro!

https://www.stiricrestine.ro/2020/04/18/12-ani-de-stiricrestine-ro-pana-aici-domnul-ne-a-ajutat/?

Dovezile Hristosului Înviat

Godja Daniel  19-04-2020 08:00:53

Învierea lui Isus Hristos cel răstignit este momentul decisiv al relatărilor Noului Testament și miezul credinței creștine. Întregul Nou Testament a fost scris în cadrul și din perspectiva învierii lui Isus din morți. Fără credința că Isus cel răstignit este viu, Biserica creștină nu ar fi ajuns niciodată să existe și nici nu am fi avut scrierile Noului Testament. Apariția mișcării creștine poate fi explicată corect numai într-un singur mod, anume că urmașii lui Isus L-au văzut personal pe Domnul cel înviat și au considerat învierea Lui din mormânt drept dovadă convingătoare că El este într-adevăr Mesia cel promis în Vechiul Testament.

Există 6 dovezi clare cu privire la Învierea Domnului Isus din morți:

1. Mormântul gol:

Această dovadă este incontestabilă. Atât ucenicii cât și Consiliul evreiesc au recunoscut faptul că mormântul este gol. Dacă nu ar fi fost așa, opoziția ar fi putut fără probleme să arate tuturor că Isus se află în mormânt și ar fi închis gura Bisericii primare pentru totdeauna. Însă chiar ei recunosc că mormântul a fost gol.

Problema apare în justificarea de opinie a celor 2 tabere cu privire la mormântul gol. Ucenicii au susținut că Isus a înviat din morți, iar pe de cealaltă parte, preoții cei mai de seamă au dat vina pe ucenici că ar fi intrat ilegal în mormânt și i-au acuzat de îndepărtarea trupului neînsuflețit.

Urmărind motivația, scopul și consecințele ambelor tabere reiese clar faptul că doar o tabără ar fi avut de câștigat dacă trupul ar fi fost cu adevărat furat și aceștia nu sunt ucenicii. Deși practic ar fi fost imposibil să se apropie de mormânt și să fure trupul din cauza gărzii militare romane care păzea mormântul sigilat cu o pecete romană, să punem totuși în ipoteză că s-ar fi întâmplat acest lucru și ucenicii ar fi furat trupul Domnului Isus. L-au furat și au început să mintă toți cu privire la învierea Lui, ca mai apoi să fie decapitați unul câte unul pentru această minciună grosolană? Pentru că viața ucenicilor s-a sfârșit prin decapitare pentru credința și mărturisirea lor cu privire la această „minciună.” Dacă nici argumentul pierderii vieții lor din cauza unei minciuni de care ar fi putut să se dezică și să fie iertați și lăsați să trăiască nu este un argument suficient, atunci nu știu ce altceva ar fi suficient să deschidă o minte în privința aceasta.

Un alt amănunt care ar trebui luat în considerare, este că dacă apostolii și urmașii lor ar fi inventat istoria mormântului gol pentru scopuri apologetice, cu greu ar mai fi afirmat ei, așa cum o fac în cele patru Evanghelii, că descoperirea a fost făcută de femei, fiindcă mărturia femeilor nu era acceptată într-un tribunal evreiesc. Pe de cealaltă parte, este clar că opoziția a avut de câștigat temporar, dar și în vederea viitorului dacă această teorie ar fi avut succes. Menținerea legii și poziției în care se aflau negând că El este Mesia, pentru că ei cunoșteau faptul că Mesia trebuie să moară și să învie a treia zi după Scriptură. Nu și-ar fi pierdut enoriașii care s-au îndreptat spre creștinism plecând din iudaism.

În orice caz, dovada mormântului gol este fascinantă pentru că de la reprezentanții pregătiți tehnic ai Sanhedrinului evreiesc, de la garda militară care înconjura și păzea în mod oficial mormântul lui Isus cel răstignit și îngropat – de la ei, Dumnezeul istoriei, în providența Lui divină, a obținut mărturisirea candidă, fără rezerve și recunoașterea deschisă a faptului că mormântul era gol.

2. Forma învelitorilor din pânză:

Când Ioan a intrat în mormânt „a văzut și a crezut” (Ioan 20:8). Ioan a văzut învelitorile din pânză care păstrau încă forma trupului, iar ștergarul cu care fusese învelit capul era „făcut sul și pus într-un alt loc sigur” (Ioan 20:7). Ioan a știut că nimeni nu putea să fi scos trupul din fâșiile de pânză și să fii pus la loc fâșiile pentru a păstra forma inițială a trupului.

Există o singură explicație: Isus a trecut prin învelitoarele de pânză. Isus a trecut prin ele iar fâșiile de pânză au rămas intacte.

Concluzia este că avem artiști care sunt niște teologi slabi și adesea tablouri frumos pictate descriu greșit scenele biblice. Un tablou cunoscut al învierii prezintă fâșiile de pânză frumos așezate la marginea lespedei. Acea ilustrație nu spune nimic despre înviere și cu siguranță nu reflectă emoția de la mormânt pe care au simțit-o atât Petru, cât și Ioan când au văzut și dintr-o dată au crezut.

3. Aparițiile de după înviere:

Domnul înviat a fost văzut de mulți oameni în timpul celor patruzeci de zile care au urmat. Printre ei erau femeile credincioase de la mormânt, cei doi de pe drumul Emausului, Petru, cei doisprezece, cinci sute de credincioși deodată, Iacov și Pavel (Matei 28:1-10; Luca 24: 13-35; 1 Corinteni 15:5-8). Acei martori au fost o mărturie importantă pentru veridicitatea învierii. Arătările de după înviere ale Domnului Isus lui Pavel și Ioan sunt consemnate în Fapte și Apocalipsa.

4. Transformarea ucenicilor:

Ucenicii știau că Hristos murise și erau sceptici la început cu privire la învierea Sa, dar când L-au văzut, au fost complet schimbați. Petru din Fapte 2 este destul de diferit de Petru din Ioan 19. Cunoașterea învierii l-a schimbat pe Petru. Pavel care din cel mai mare prigonitor al bisericii ajunge cel mai mare misionar datorită faptului că Isus după înviere i s-a arătat și l-a transformat într-un mod complet.

5. Respectarea primei zile din săptămână:

Duminica este prima zi a săptămânii pe care ucenicii au sărbătorit-0 în cinstea Domnului întâlnindu-se imediat în amintirea învierii lui Isus (Ioan 20:26; Fapte 20:7; 1 Corinteni 16:2, Apocalipsa 1:10). Fără să fiu răutăcios dar acest punct are în vedere dovada învierii, nu discuții inutile despre „sabat și ziua de odihnă, sâmbătă sau duminică”.

6. Existența bisericii:

Existența bisericii depinde de faptul învierii. Biserica primară creștea tocmai prin această doctrină (Fapte: 2:24-32; 3:15; 4:2).  Faptul că de atunci și până acum biserica lui Hristos are continuitate, arată clar faptul că există un popor ales de Dumnezeu care nu ar fi existat astăzi fără învierea lui Isus Hristos.

În concluzie, învierea lui Hristos este dovedită de aceste realități incontestabile și pot spune în urma transformării de care și eu am avut parte, Hristos a Înviat!

Vă recomand tuturor credincioșilor să vă salutați prietenii cu acest articol.

Autor: Godja Daniel

Surse:
Dumnezeu revelație și autoritate (Carl.F.H.Hnry).
Manualul Teologic (Paul Enns).

https://www.stiricrestine.ro/2020/04/19/dovezile-hristosului-inviat/?

Cartea Cărților” lansează un lanț de rugăciune în timpul Pandemiei de COVID-19

Cosmin Frișan  19-04-2020 14:08:59

Echipa CBN răspunde pandemiei de COVID-19, formând un lanț de rugăciune pentru cei afectați într-un fel sau altul de virus.

Cartea Cărților, din Batang, Filipine, a lansat recent pe Facebook o provocare a rugăciunii în care sunt implicați în special copii.

Acest proiect are că scop motivarea copiilor și familiilor lor să se roage împreună pentru cei care sunt în suferință în aceste momente dificile.

Copiii sunt încurajați să se roage din inima pentru  persoanele atinse de CORONAVIRUS și pentru asistenții medicali care sunt cei mai expuși pericolului de infectare. Campania a primit deja peste 1,6 milioane de feedback-uri pozitive din celor care urmăresc acest proiect.

CBN se dedică lucrării de răspândire a Cuvântului lui Dumnezeu oamenilor din întreagă lume prin mai multe programe de informare.

CBN NEWS este o echipa profesionistă care onorează adevărul și valorile tradiționale. Cu milioane de spectatori fideli în fiecare luna, CBN NEWS este adesea primul care raportează știri și articole cu un impact major, fiind o voce a adevărului respectată.

CBN găzduiește o asistență digitală, incluzând site-uri web internaționale, în mai multe limbi, care se ocupă de milioane de oameni din întreaga lume.

700 CLUB INTERACTIVE, este un program conceput pentru interacțiunea cu telespectatorii prin intermediul unui chat (Skype, telefon sau rețele de socializare). Acest program include o slujire împreună, îndemnându-i pe cei de acasă să fie activi în lucrarea pe care o au.

Operațiunea „BINECUVÂNTAREA”, este un program care oferă ajutor în cazul unor dezastre, prin intermediul unor echipe care se mobilizează imediat, lucrând în colaborare cu bisericile și liderii comunităților locale pentru a oferi ajutor celor în nevoie.

În 2019, echipa de operare în caz de catastrofe a operațiunii „BINECUVÂNTAREA” a răspuns la 4 astfel de dezastre în Statele Unite, inclusiv uragane, inundații și tornade. Peste 100.000 de kilograme de hrană, apă și alte consumabile de maximă necesitate au fost livrate rezidenților care au fost afectați de aceste catastrofe.

SURSA | CBN News

https://www.stiricrestine.ro/2020/04/19/cartea-cartilor-lanseaza-un-lant-de-rugaciune-in-timpul-pandemiei-de-covid-19/?

UIMITOAREA LEGATURĂ DINTRE CORONAVIRUS, PAȘTE ȘI DEPRESIE!

ON APRIL 20, 2020 BY GEORGEIN NATURA UMANA

UIMITOAREA LEGATURĂ DINTRE CORONAVIRUS, PAȘTE ȘI DEPRESIE!

Grupul Eldad: Se clatină lumea & Isus e Viu

ON APRIL 19, 2020 BY GEORGEIN MUZICA CRESTINA

 

Se clatina lumea și se înspăimântă

De valul și groaza ce i-a învăluit

Dar noi vrem să spunem a noastră speranță […]

 

ISUS E VIU – Grupul ELDAD

Cântări selectate de Lidia Miu

Grupul Eldad: Se clatină lumea & Isus e Viu