Pagina de Apologetică
![]() |
Pagina de Apologetică este realizată de Octavian C. Obeada Preşedintele Misiunii Vox Dei Apologet Baptist |
„Eroarea, într-adevăr, nu este niciodată expusă în deformarea ei goală, ca nu cumva, fiind astfel expusă, să fie deodată detectată. Aceasta însă este ornată cu şiretenie într-o haină atractivă, ca prin această formă exterioară, să o facă să apară pentru cel neexperimentat (pe cât de ridicolă pară să fie expresia) mai adevărată decât adevărul în sine” (Irineu, Împotriva Ereziilor 1.2).
Cuvântul „erezie” provine de la grecescul hairesis, care înseamnă „alegere”, sau „sciziune”. La început termenul de erezie nu purta cu sine înţelesul negativ pe care îl are acum. Dar, pe măsură ce biserica timpurie a crescut în scopul şi influenţa ei în zona Mediteraneană, diferiţi învăţători au propus idei controversate cu privire la Hristos, Dumnezeu, mântuire, şi alte teme biblice. Devenise necesar pentru biserică să determine ce era şi nu era adevărat conform Bibliei. De exemplu, Arius de Alexandria (320 d. Hr.) a învăţat că Isus era o creaţie. Era aceasta adevărat? Era aceasta important? Ulterior au apărut alte erori. Docetiştii au învăţat că Isus nu era uman. Modaliştii au negat Trinitatea. Gnosticii au negat întruparea lui Hristos. Din necesitate, biserica a fost forţată să se confrunte cu aceste erezii prin a proclama ortodoxia. Şi prin a face astfel, a adus condamnare asupra acestor erezii şi ereticii au devenit o realitate.
Articolele din acest număr:
|
|
![]() |
|
![]() |
|
![]() |
|
![]() |
Montanismul
Montanismul a fost o mişcare sectară creştină timpurie de la jumătatea secolului al II-lea A.D., denumită după fondatorul ei, Montanus. A prosperat cel mai mult în jurul regiunii Frigia, unde mai înainte adepţii ei erau numiţi catafrigieni; cu toate astea, s-a răspândit rapid în alte regiuni ale Imperiului Roman, unde cu ceva timp înainte creştinismul era în general tolerat sau legal. Chiar dacă curentul principal al bisericii creştine ortodoxe a triumfat împotriva montanismului timp de câteva generaţii, etichetându-l drept erezie, secta a persistat în unele locuri izolate până în secolul al VIII-lea. Unii oameni au desluşit anumite trăsături paralele între montanism şi penticostalism (numit de unii neo-montanism). Cel mai faimos montanist cunoscut oriunde a fost, fără îndoială, Tertullian, care fusese cel mai de seamă scriitor bisericesc latin, înainte de a trece în tabăra montanistă.
Istorie
Curând după convertirea lui Montanus la creştinism, el a început să călătorească prin aşezările rurale din Asia Minor, predicând şi mărturisind. Montanus era însoţit de două femei, Prisca, uneori numită Priscilla, şi Maximilla, care susţineau şi ele că sunt întruchipări ale Sfântului Duh care s-a pogorât şi le-a inspirat. El a susţinut că primise o serie de revelaţii direct de la Sfântul Duh şi că este paraclete al Evangheliei lui Ioan 14:16. Pe unde mergeau, „cei Trei”, cum erau numiţi, vorbeau în viziuni extatice şi îşi îndemnau adepţii la post şi rugăciune, astfel ca şi ei să poată avea parte de aceste revelaţii personale. Învăţăturile sale s-au răspândit din Frigia natală (unde el a proclamat satul Pepuza ca loc al Noului Ierusalim) de-a lungul lumii creştine contemporane, spre Africa şi Galia.
Mişcarea schismatică a fost, în parte, inspirată de o lecturare gnostică a Evangheliei lui Ioan— „Vă voi trimite apărătorul [paraclete], spiritul adevărului” (Heine 1987, 1989; Groh 1985); reacţia la această revelaţie continuă a divizat comunităţile creştine, iar multe ierarhii episcopale ortodoxe au luptat pentru a o suprima. Episcopul Apollinarius a găsit biserica din Ancyra împărţită în două, iar el s-a opus „falsei profeţii” (citat de Eusebius 5.16.5).
Prisca pretindea că Hristos i s-a arătat întruchipat ca femeie. Când a fost excomunicată, ea a exclamat „Sunt alungată precum lupul dintre oi. Eu nu sunt lup: sunt cuvântul şi duhul şi puterea.”
Cel mai renumit apărător al montanismului a fost, fără doar şi poate, Tertullian, altă dată luptător al credinţei ortodoxe, care redea că noua profeţie era extraordinar motivată şi a început să nu mai ţină pasul cu ceea ce el a început să numească „biserica mai multor episcopi” (Despre modestie). Irenaeus, care a vizitat Roma în timpul apogeului controversei, în timpul pontificatului lui Eleuteriu, s-a întors în Lion găsindu-l în disensiuni, şi a fost inspirat să scrie prima mare declaraţie a poziţiei curentului principal catolic, Adversus Haereses.
Deşi biserica creştină ortodoxă a triumfat împotriva montanismului pe parcursul câtorva generaţii, inscripţiile din valea Tembris din nordul Frigiei, datate între anii 249 şi 279, proclamă deschis loialitatea lor faţă de montanism. O scrisoare a lui Ieronim către Marcella, scrisă în 385, respinge pretenţiile montanismului, care au tulburat-o [1]. Această sectă persistă şi în secolul al optulea, iar unele din ideile sale despre prezenţa personală directă şi extatică a Sfântului Duh se regăseşte în toate formele de penticostalism. Ei sunt foarte asemănători şi sectei Molokan.
Diferenţe între creştinismul montanist şi cel ortodox
Credinţele montanismului contrastau cu cele ortodoxe în următoarele:
![]() |
Credinţa că profeţiile montaniştilor înlocuiau şi îndeplineau cele susţinute de Apostoli. |
![]() |
Încurajarea proorocirii extatice şi a vorbirii în limbi necunoscute, contrastând cu mai sobra şi disciplinata teologie domninată în creştinismul ortodox în acea vreme şi după aceea. |
![]() |
Opinia că creştinii căzuţi în dizgraţie nu mai pot fi mântuiţi, contrastând şi ea cu părerea creştin ortodoxă că pocăinţa poate duce la reprimirea păcătosului în sânul bisericii. |
![]() |
Profeţii montanismului nu vorbeau ca trimişi ai lui Dumnezeu: „Aşa a grăit Domnul,” ci mai degrabă se descriau ca fiind posedaţi de Dumnezeu, şi vorbeau ca şi cum ar fi fost persoana Lui. „Eu sunt Tatăl, Cuvântul şi Paraclete,” spunea Montanus (Didymus, De Trinitate, III, xli); această posedare de către un duh, care vorbea în timp ce profetul era incapabil să-i reziste, este descrisă în spiritul lui Montanus: „Iată omul, ca o liră, iar eu mă duc spre el ca un plectru [pană]. Omul doarme, iar eu sunt treaz (Epifanius, „Hæreses”, xlviii, 4). |
![]() |
O mai puternică subliniere a evitării păcatului, a ordinii bisericii şi a traiului apocaliptic decât în creştinismul ortodox. Ei lăudau castitatea, inclusiv interdicţia recăsătoririi. |
Ieronim şi alţi lideri bisericeşti susţineau că montaniştii sprijină credinţa conform căreia Treimea constă într-o singură persoană, similară cu sabellianismul, as fiind opusă doctrinei ortodoxe potrivit căreia Treimea este un Dumnezeu alcătuit din trei persoane. Au fost unii care erau într-adevăr monarhieni modalişti (sabellieni) şi alţii mai apropiaţi de doctrina Treimii. Se semnalează că aceşti modalişti botezau pomenind numele lui Isus Hristos, în opoziţie cu menţionarea Treimii. Cei mai mulţi dintre montaniştii ulteriori au fost în tabăra modalistă.
Vezi şi
![]() |
|
![]() |
Creştinismul carismatic |
![]() |
|
![]() |
Mişcarea Profetică Apostolică |
Linkuri externe
![]() |
|
![]() |
Scrisoarea lui Ieronim (xli) către Marcella pentru respingerea ereziei lui Montanus, scrisă în 385, „pasaje puse laolaltă din Evanghelia lui Ioan” care au prilejuit întrebări ale Marcellei |
![]() |
EarlyChurch.org.uk Bibliografie extnisă şi articole on-line. |
![]() |
Montanismul în ediţia din 1911 a Encyclopædia Britannica |
Surse
![]() |
Eusebius din Caesarea, Historia ecclesiae, 5.16–18 |
Alte lecturi
![]() |
Groh, Dennis E. 1985. „Utterance and exegesis: Biblical interpretation in the Montanist crisis,” in Groh and Jewett, The Living Text (New York) pp 73 – 95. |
![]() |
Heine, R.E., 1987 „The Role of the Gospel of John in the Montanist controversy,” in Second Century v. 6, pp 1 – 18. |
![]() |
Heine, R.E., 1989. „The Gospel of John and the Montanist debate at Rome,” in Studia Patristica 21, pp 95 – 100. |
![]() |
Pagels, Elaine, 2003. Beyond Belief: The Secret Gospel of Thomas ISBN 0375501568, contains a brief introduction to Montanism, with notes in chapter „God’s Word or Human Words?” |
![]() |
Trevett, Christine, 1996. Montanism: Gender, Authority and the New Prophecy (Cambridge University Press) |
Preluare din „http://en.wikipedia.org/ „
MONTANUS
Conform mărturiei părinţilor timpurii ai bisericii, Irineu, Tertulian, Hippolytus şi Eusebius, Montanus a scris cartea „Noua Profeţie” în care el a învăţat următoarele:
![]() |
Când Isus a vorbit despre trimiterea unui alt mângâietor el s-a referit la prima revărsare a Duhului Sfânt, şi Montanus însăşi a fost „altul” mângâietor. Nu e clar dacă El şi Maxumilla erau duhuri sfinte cu propria lor putere (similar cultului Calea) sau au fost umpluţi cu Duhul Sfânt (precum Penticostalii din zilele moderne) |
![]() |
A doua sa revărsare cu Duhul Sfânt consta din profeţii false şi o „bâlbâială în van” care nu a fost niciodată practicată de vreun profet sau învăţător al Vechiului sau al Noului Testament. |
![]() |
El a mai învăţat că DOMNUL avea să revină curând pentru a-şi stabili împărăţia în oraşul său natal din Phrygia (precum învaţă cultul RLDS că acesta va fi Independenţa Missouri) |
![]() |
Când duhul său sfânt va veni peste o persoană aceasta era în ceea ce el numeşte o „Extazie”. Tertulian descrie această „extazie” ca fiind aceeaşi când puterea lui Dumnezeu îl umbrea pe Adam atunci când acesta a căzut într-un somn adânc (similar fenomenului „Ucis în Duhul”). Eusebius pe de altă parte descrie „Extazia” ca o cădere şi o tăvălire pe jos. |
![]() |
Câţiva dintre Frigieni s-au rupt din grupul lui Montanus pentru a forma Cata-Frigienii. Ei erau montanistii care au învăţat erezia Praxain – că Isus este Tatăl (Conform Penticostalilor Unicităţii) |
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Irineu 178
![]() |
Împotriva Ereziilor 3.11 / Montaniştii au egalat cu zero darul Duhului, care în ultimele vremuri a fost, prin buna plăcere a Tatălui, revărsat peste rasa umană, care nu admit aspectul dispensaţiei evanghelice prezentat de Evanghelia lui Ioan, în care Domnul a promis că va trimite Paracletul (Ioan 16); aceştia pun deoparte atât Evanghelia cât şi Duhul profetic. Ce oameni nenorociţi! Care vor să fie pseudo-profeţi, într-adevăr, dar care înlătură darul profeţiei din Biserică; acţionează precum Encratitae care, pe baza felului în care unii au ajuns în ipocrizie, se ţineau departe de comuniunea fraţilor. Trebuie să concludem, mai mult, că Montaniştii nu pot admite nici pe Apostolul Pavel. Căci în Epistola sa către Corinteni, el vorbeşte în mod expres despre darurile profetice şi recunoaşte pe bărbaţii şi femeile care prorocesc în Biserica. Prin aceasta ei păcătuiesc în mod specific împotriva Duhului lui Dumnezeu. |
Tertulian
![]() |
Marcion 4.22 – Cartea Montanistă „Noua Profeţie” învaţă că atunci când Dumnezeu vorbeşte printr-un om un „har de extazie sau răpire” este împărţit prin care „el îşi pierdea în mod necesar senzaţia sa deoarece el este umbrit cu puterea lui Dumnezeu”. |
![]() |
Marcion 5.8 – El este de acord cu Montanus că darurile Duhului însoţesc „extazia sau răpirea” cum este ea numită. |
![]() |
Praxeas 1.1 – Erezia Praxeană este că Isus este Tatăl întrupat. După ce Episcopul Romei a admis darurile profetice ale lui Montanus, Prisca şi Maximilla. Praxeas şi-a învăţat erezia sa în conjuncţie cu ideile lui Montanus. Aceasta a dus la faptul că episcopul Romei a abdicat ideile lui Montanus şi cele praxeane (Tertulian era un Montanist în acest timp). |
![]() |
Ereziile 1.7 – Catafrigienii – duhul sfânt era în apostoli dar Paracletul era doar în Montanus şi el este superior faţă de Hristos. Câţiva dintre Catafrigieni (numiţi cataproclani sau cataschinetani) învaţă şi ei că Isus este Tatăl. |
![]() |
Ereziile 1.9 – Praxeas a introdus o erezie pe care Papa Victor(inus) a fost atent să o confirme, că Isus Hristos este Tatăl. |
![]() |
Praxeas 1.1 – Erezia Praxeană este că Isus este Tatăl întrupat. După ce Episcopul Romei a admis darurile profetice ale lui Montanus, Prisca şi Maximilla. Praxeas şi-a învăţat erezia sa în conjuncţie cu ideile lui Montanus. Aceasta a dus la faptul că episcopul Romei a abdicat ideile lui Montanus şi cele praxeane (Tertulian era un Montanist în acest timp). |
![]() |
Tratatul Sufletului 1.45 – Astfel că încă de la început somnul a fost inaugurat de extazie: „Şi Dumnezeu a trimis o extazie peste Adam, şi acesta a adormit”. |
![]() |
Despre post – E vorba de cei care ridică controversă faţă de Paraclet; în această privinţă Noua Profeţie a fost respinsă: nu că Montanus şi Priscilla şi Maximilla învaţă un alt Dumnezeu, şi nici că ei îl despart pe Isus Hristos (de Dumnezeu), nici că ei răstoarnă vreo regulă specifică de credinţă, ci că ei învaţă în mod clar postul mai frecvent şi apoi căsătoria. Considerând limita căsătoriei, am publicat deja o apărare a monogamiei (3). Acum lupta noastră este lupta stăpânirii secundare (sau mai degrabă primară) în ceea ce priveşte abţinerea de la dietă. Ei ne acuză că ţinem post pentru noi înşine; cu prelungirea Staţiilor noastre în general în spre seară; cu observarea xerofagiilor, ţinerea mâncării aparte de umezeala vreunui trup, sau vreun suc ori fruct; şi că nu mâncam sau bem ceva cu o aromă de vin; precum şi cu abstinenţa de la baie, congruentă cu dieta noastră uscată. Ei ne reproşează adesea că producem Noutăţi; referitor la nelegiuirea acestora ei deţin o regulă prescriptivă, că ori trebuie considerată a fi erezie, dacă (punctul din dispută) este o presupunere umană; sau altfel denumită pseudo-profeţie, dacă aceasta este o declaraţie spirituală; şi acestea fiind spuse, în oricare fel, noi care revendicăm auzirea (sentinţa) anatemei. |
Hippolytus
![]() |
Respingerea tuturor Ereziilor 8.12 şi 10.22 – Falşii profeţi ai Montaniştilor introduc noutăţi despre post şi ospeţe. Unii învaţă că Tatăl este Fiul. |
Eusebius
![]() |
Istoria Eclesiastică 5:16-17 – În descrierea ereziei Frigiene, Eusebius spune: „Montanus a devenit pe lângă sine, şi fiind deodată într-un fel de nebunie şi extazie, el a aiurit şi a început să se bâlbâie şi să rostească lucruri ciudate, profeţind într-o manieră contrară acu obiceiul constant al Bisericii transmis prin tradiţia de la început. Unii din cei care au auzit rostirile sale nebuneşti în acea vreme erau indignaţi, şi l-au mustrat ca pe unu care era posedat, şi că era sub controlul unui demon, şi era condus de un duh de înşelăciune şi că distrăgea mulţimea; şi ei i-au interzis să vorbească, amintind distincţia dată de Domnul şi avertizarea sa de a fi atenţi împotriva profeţilor falşi. |
Dar alţii care se credeau că erau posedaţi de Duhul Sfânt şi de un dar profetic au fost entuziasmaţi şi nu puţin bufanţi; şi uitând distincţia Domnului, ei au provocat spiritul seducător, nebun şi insidios, şi au fost trişaţi şi înşelaţi de el. În consecinţa acestora, el nu mai avea să fie verificat, aşa încât să păstreze liniştea. Astfel că prin artificiu, sau printr-un sistem de viclenie rea, diavolul, ascunzând distrugerea pentru cei neascultători, şi fiind onorat în mod nevrednic de ei, a incitat şi înflăcărat în mod secret înţelegerile lor care au devenit deja înstrăinate de adevărata credinţă”
El continuă să menţioneze faptul că liderii bisericii după ce au studiat „duhul de bâlbâială” şi profeţiile care nu au mai fost judecate acestea fiind lucrarea unui „duh fals şi seducător” şi ei se separă pe sine de eretici şi se reţin de la comuniune cu ei de asemenea.
Pentru a dovedi că un profet adevărat nu „vorbeşte în extazie”, el spune în capitolul 17:
„Profetul fals cade într-o extazie” care este „presupusa ignoranţă” sau „nebunia involuntară a sufletului”. „Dar ei nu pot arăta că unul din profeţii din vechime sau mai noi era astfel purtat în duhul”. Nici „Agab, sau Iuda, sau Sila, sau fiicele lui Filip, sau Ammia din Filadelfia, sau Quadratus, sau oricare alţii”.
Tot el a declarat că dacă ei erau profeţi reali, prezicerile lor aveau să fie 100% clare deoarece „apostolul a învăţat că era necesar ca darul profetic să continue în toată Biserica până la venirea finală. Însă ei (Montaniştii) nu pot arata aceasta”.
Asterius Urbanus 300
![]() |
3.2 – „Duhul de înnebunire” l-a determinat pe Montanus să se spânzure. După câţiva ani mai târziu acesta l-a determinat pe Maximillia să comită sinucidere în acelaşi fel. |
http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica2_iun08.htm#1