Zdrânc Artenie 1901 – ? din Pâclișa

download - Copie - Copie

Fratele Zdrânc Artenie se naște în ziua de 6 martie 1902 în localitatea Pâclișa, județul Alba. Părinții se numeau Vasile și Ana, născută Treancăș, de religie greco-ortodoxă și naționalitate română.

În localitatea natală face 4 clase primare și 1 clasă civilă.

A fost atras de cuvântul lui Dumnezeu și primește botezul noutestamentar în ziua de 2 iulie 1922.

În anul 1924 este încorporat la Centrul de Încorporare din Alba Iulia și satisfice serviciul militar la Corpul 6 Cluj, Regiment Infanterie 84 și râmâne la vatră cu gradul de soldat.

În ziua de 6 februarie 1930 se căsătorește la Arad-Gai, cu sora Vioară, născută Iovin și Domnul îi binecuvintează cu 4 copii: Ioan, născut în 19 ianuarie 1931, Lidia, născută în 10 iulie 1933, Silvia, născută în 3 septembrie 1940 și Elisabeta, născută în 16 decembrie 1946.

Fratele Zdrânc Artenie a absolvit Seminarul Teologic Baptist din București în promoția 1928/1929.

În ziua de 2 iunie 1929 este ordinat ca predicator pentru județul Alba. Ordinarea a avut loc a doua zi de Rusalii în orașul Petroșani  de către  fratele Ioan Covaci din Sintești, ajutat de mai mulți frați.  A locuit o vreme pe strada Platoul Romanilor din Alba Iulia. În cercul de activitate avea 150 de membri activi și 140 de copii și aparținători.

A fost pastor al Bisericilor Creștine Baptiste din: Petriș între anii 1929 – 1933, Pâclișa 1933 – 1945, Tiuș , județul Târnava Mică 1945 – 1948 și Alba Iulia 1950 – 1961.

A tradus articole pentru revistele cultului din vremea dumnealui.

A fost și președintele Comunității Districtuale Alba.

Surse:
Arhive
Farul Mântuirii
Îndrumătorul Creștin Baptist

PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI

download - Copie - Copie

PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI. Pasajele din NT îşi derivă sensul din trei pasaje din V.T. Primul se găseşte în Psalmul 118:22, unde piatra lepădată de zidari a ajuns să fie „piatra din capul unghiului” (în ebr. ro’s pinna, LXX kephale gonias). În contextul ei iniţial, această ilustraţie reflectă jubilarea psalmistului în urma faptului că a fost reabilitat în faţa duşmanilor lui care l-au respins, dar în contexul liturgic al Sărbătorii corturilor, psalmul a ajuns să se refere mai mult la o izbăvire naţională decât la una personală. În exegeza rabinică, expresiei i s-a dat o interpretare mesianică, şi lucrul acesta a pregătit terenul pentru a fi folosită de Însuşi Cristos cu privire la Sine în Matei 21:42; Marcu 12:10; Luca 20:17. Petru a folosit de asemenea textul în Faptele Apostolilor 4:11 şi în 1 Petru 2:7, ca să explice cum a fost lepădat Cristos de către evrei şi cum a fost înălţat de către Dumnezeu la rangul de Cap al Bisericii. Expresia „piatra din capul unghiului” se poate referi la o piatră mare din fundaţia unei clădiri, care datorită mărimii ei lega două sau mai multe rânduri de pietre, dar cel mai sigur este că se referă la o piatră finală care completează arcul sau care este aşezată în unghiul superior al unei clădiri (opinie împărtăşită de Jeremias). Această idee stă la baza versetului din Efeseni 2:20 (în gr. akrogoniaios, sc. lithos), unde Pavel zugrăveşte pietrele Templului cel nou, legate împreună de Cristos care, ca şi Piatră din capul unghiului, completează clădirea şi o ţine legată. În alte locuri, Cristos este descris ca şi *temelia Bisericii, dar Efeseni 2:20 inversează tabloul şi îi priveşte pe apostoli şi pe prorocii din prima generaţie ca şi temelia, Cristos fiind vârful şi Cel care încheie clădirea.

Probabil că al doilea pasaj (Isaia 28:16) s-a referit iniţial la lucrătura în piatră masivă de la Templu, simbolizând prezenţa Domnului care rămâne în mijlocul poporului Lui, un adevăr ferm, de nezdruncinat şi demn de încredere. Juxtapunerea în Isaia a cuvintelor „temelie” şi „piatra din capul unghiului” ne sugerează ori o semnificaţie identică a celor două cuvinte ori una similară, însă legarea acestor două pasaje în NT (Romani 9:33 şi 1 Petru 2:6) de un al treilea (Isaia 8:14) a slăbit în realitate legătura dintre primele două pasaje şi a lăsat ca accentul să cadă pe Cristos ca o *piatră de poticnire pentru cei care nu au credinţă, dar ca o siguranţă pentru cei care cred.

BIBLIOGRAFIE

S.H. Hooke, „The Corner-Stone fo Scripture”, în The Siege Perilous, 1956, p. 235-249 F.F. Bruce, „The Corner Stone”, ExpT 84, 1972-73, p. 231-235. J.BTr.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/piatra-din-capul-unghiului.html

EPISTOLA ÎNTÂIA A LUI PETRU

download - Copie - Copie

PETRU, EPISTOLA ÎNTÂIA A LUI. Epistola este trimisă în numele apostolului, la al cărui statut şi experienţă se face o aluzie modestă în 5:

  1. O anumită poziţie îi este atribuită lui Silvan (5:12) – care, aproape sigur, este *Sila din Faptele Apostolilor. Este epistola din NT adresată celor mai multe grupuri de credincioşi (1:1): creştinilor din cinci provincii (dintre care Bitinia şi Pont au fost luate împreună, din motive administrative).

Schiţa conţinutului

Cuvântul introductiv şi salutul(1:1-2)

Din punct de vedere formal se referă la treime şi tratează lucrarea mântuirii.

Mulţumire(1:3-12)

Sub forma binecuvântării lui Dumnezeu, berakhah pentru privilegiul mântuirii (spre deosebire de mulţumirile pe care le exprimă Pavel), referindu-se la suferinţele prezente.

Implicaţiile mântuirii(1:13-2:10)

Scopul pe care-l are Dumnezeu pentru poporul Său: natura răscumpărării şi chemarea celor răscumpăraţi să se teamă de Dumnezeu şi să se iubească unii pe alţii: privilegiul de a aparţine poporului lui Dumnezeu. Această secţiune include chemarea de a „se dezbrăca” de însuşirile vieţii vechi.

Relaţiile de natură creştină(2:11-3:12)

Apelul la un comportament bun printre Neamuri: supunerea atentă faţă de autoritatea legală; datoriile sclavilor faţă de stăpânii lor buni sau răi, exemplul fiind Cristos; datoriile soţiilor şi ale soţilor; chemarea la unitate; dragoste, bunătate şi umilinţă.

Suferinţa şi voia lui Dumnezeu (3:13-22)

Pregătirea de a suferi nedreptatea: suferinţele lui Cristos şi triumful care a rezultat în urma acestora.

Viaţa sfântă(4:1-11)

Include o chemare la a veghea: culminează cu o binecuvântare.

Încercarea aspră(4:12-19)

O reluare bruscă a subiectului suferinţei iminente: binecuvântarea ei inerentă; slava de a suferi pentru Numele Lui: judecata care se apropie.

Un cuvânt către bătrâni(5:1-4)

Cuvânt general şi benedicţiunea(5:5-11)

Include o reînnoire a chemării credincioşilor de a fi vigilenţi şi de a se împotrivi celui rău.

Lucruri personale şi salutări(5:12-14)

Mărturii din exterior

Utilizarea primei epistole a lui Petru în Biserica primară este cel puţin tot atât de bine atestată ca şi majoritatea celorlalte epistole. Eusebiu spune că „primii bătrâni” s-au folosit mult de ea (EH 3.3); unii au găsit ecouri ale ei în scrierile lui Clement din Roma (cca. 96 d.Cr.) şi, în special, în scrierile lui Ignat, Hermas şi Barnaba, din părţi diferite ale lumii, dar toţi din prima parte a sec. al doilea. Este cert faptul că această epistolă a fost folosită de către Policarp (care probabil a fost botezat în anul 69 d.Cr.) şi de către Papias, de asemenea din generaţia care a urmat imediat după apostoli (Eusebiu, EH 3.39). Este reflectată în Evanghelia adevărului, care pare să folosească acele cărţi care erau considerate ca autentice în Roma, în jurul anului 140 d.Cr. (*NT, APOCRIFE). Începând cu a doua jumătate a secolului, pare să fi fost cunoscută şi citită pretutindeni, cel puţin în bisericile în care se vorbea greceşte. Există puţine semne că ar fi fost folosită de către scriitorii latini. Nu este menţionată – posibil din întâmplare (cf. T. Zahn, Geschichte des Neutestamentlichen Kanons, 2. 1, 1890, p. 105 ş.urm., 142) – în Fragmentul Muratorian. Pe vremea lui Eusebiu nu s-a ridicat nici o întrebare cu privire la autenticitatea ei, deşi alte scrieri care purtau numele lui Petru au dat naştere multă vreme la discuţii (EH 3.3). Este evident că epistola a avut o influenţă considerabilă asupra gândirii şi a manifestării prinţilor creştini, şi nu conţine nimic ca să sugereze că ar fi fost atribuită altcuiva decât lui Petru. Unii care din alte motive au pus la îndoială autenticitatea ei, au trebuit, datorită faptului că a fost atestată foarte de timpuriu, să tragă concluzia disperată că această epistolă trebuie să fi circulat ca o anonimă.

Pentru pasajele referitoare la persecuţie s-a sugerat deseori o dată între anii 100 şi 111 d.Cr. Dar lucrul acesta poate fi susţinut numai dacă se neagă faptul că Petru ar fi autorul, şi în cazul acesta înţelegerea acestor pasaje ar fi obscură (vezi secţiunea V., mai jos). De asemenea, este demn de menţionat faptul că Policarp şi Papias, amândoi din Asia, au fost în acea perioadă oameni maturi (despre unul putem afirma cu certitudine, despre celălalt aproape cu certitudine).

III. Locul scrierii

Prin epistolă se transmit saluturi de la biserica din „Babilon” (5:13). Este puţin probabil că ar fi vorba despre Babilonul din Mesopotamia: ar fi o coincidenţă prea mare ca Marcu şi Silvan, vechi colegi ai lui Pavel, să fie şi ei acolo. Şi mai puţine argumente există în favoarea Babilonului de pe Nil, un centru militar. Este mult mai probabil ca Babilonul să fie Roma, aşa cum găsim în Apocalipsa 14:8; 17:5, etc. În VT, Babilonul a fost un simbol al prosperităţii păgâne (cf. Isaia 14); teoriile care spun că este un termen general pentru „lume” sau un nume codificat, folosit ca o măsură de siguranţă, sunt inutile. Există motive care ne fac să credem că Petru a lucrat în Roma, iar prezenţa lui Marcu şi a lui Silvan ar putea fi explicată.

Stilul şi limba

Greaca epistolei este bună şi ritmică, stilul nu este pretenţios dar se caracterizează printr-o anumită delicateţe. Artificiile retorice simple sunt folosite cu eficacitate, dar mai există anumite aspecte gramaticale care pot fi explicate cel mai bine ca fiind influenţe semitice. Citatele din VT şi aluziile la VT respectă aproape întotdeauna LXX, sugerând că autorul epistolei era familiarizat cu LXX.

Unele dintre aceste lucruri, întărite de exagerarea caracterului clasic al limbii gr. păreau să spulbere orice pretenţie a unora care au susţinut că autorul a fost un galilean ce vorbea aramaica. Mai multe presupuneri au trebuit însă supuse testului. Greaca a fost înţeleasă şi vorbită în masă şi a constituit o forţă culturală vitală pretutindeni în Palestina secolului întâi, şi în special în Galilea. Fratele lui Petru are un nume gr. şi nu încape îndoială că Petru cunoştea greaca foarte bine. În plus, LXX a fost „Versiunea Autorizată” a majorităţii creştinilor din secolul întâi şi toţi cei care au avut de a face cu misiunea pentru Neamuri trebuiau să fie familiarizaţi cu ea, în special cu pasajele cheie care erau folosite cel mai frecvent.

Aceşti factori, însă, nu justifică ei înşişi afirmaţia că Petru ar fi putut scrie în gr. o proză de genul primei sale epistole. Trebuie să întrebăm în ce fel a participat Silvan la scrierea epistolei? Dacă ar fi fost un simplu curier, ne-am fi aşteptat la expresia „trimis prin” (cf. Faptele Apostolilor 15:27). Literatura contemporană atestă faptul că în lumea antică, secretarii erau deseori învestiţi cu putere mare (cf. J A. Eschlimann,.RB 53, 1946, p. 185 ş.urm.). Probabil că 1 Petru 5:12 indică, şi dicţiunea şi stilul scot în evidenţă, faptul că Silvan a participat la alcătuirea epistolei.

Aflăm din Faptele Apostolilor că Silvan era un iudeu, un cetăţean roman, potrivit pentru misiunea delicată a explicării rezoluţiilor Conciliului de la Ierusalim (Faptele Apostolilor 15:22 ş.urm.) şi un lucrător devotat misiunii printre Neamuri. El a lucrat împreună cu Pavel la trimiterea epistolelor 1 şi 2 Tesaloniceni. (1 Tesaloniceni 1:1; 2 Tesaloniceni 1:1). Selwyn a arătat că între aceste două epistole şi 1 Petru există paralele în exprimare şi idei comune (p. 369 ş.urm., 439 ş.urm.) care, după ce au contriruit obiectul unei analize în critica adusă lui B. Rigaux (Les Epîtres aux Thesaloniciens, 1956, p. 105 ş.urm.) şi a altora, răsplătesc studiul minuţios. De exemplu, putem înţelege mai uşor 1 Petru 3:7 şi 1 Tesaloniceni 4:3-5, dacă citim unul din aceste versete având în vedere ce spune celălalt.

Cei care neagă faptul că Petru este autorul, consideră de obicei că menţionarea numelui lui Silvan este dovada unui fals literar. Dacă, însă, ipoteza existenţei unui secretar introduce factori care nu pot fi dovediţi, mai este adevărat şi faptul că această metodă a fost folosită în antichitate, şi trebuie luată în considerare.

Cadrul istoric

Informaţiile principale provin din pasajele care se referă la persecuţie (1:6 ş.urm.; 3:13-17; 4:12-19; 5:9). În primele două pasaje au loc încercări, iar suferinţa pe nedrept este o posibilitate; în celălalte două, o nenorocire cumplită este iminentă: aşa încât unii au sugerat că pasajul 4:12 ş.urm, provine dintr-o perioadă de mai târziu. Vocabularul, însă, este foarte similar: în fiecare caz este folosit cuvântul peirasmos, „încercare” (1:6 şi 4:12); persecuţia este un motiv de bucurie (1:6; 4:13); aceeaşi fericire apare în ambele pasaje (3:14; 4:14); este proclamată slava de a suferi pentru o faptă bună, sau pentru faptul de a fi creştin (3:17; 4:16); se face o legătură între suferinţa pe nedrept a credinciosului şi voia lui Dumnezeu (3:17; 4:19); se pledează pentru supunerea faţă de autorităţile civile în ceea ce este legal şi cinstit (2:13 ş.urm.; 4:15), şi este prezentat exemplul suferinţelor lui Cristos (1:11; 3:18; 4:13). Cititorilor li se spune de asemenea că încercarea cumplită care va veni nu trebuie să-i surprindă (4:12): iar suferinţa de care au deja parte (cf. 1:6 ş.urm.). Toate acestea sugerează că dacă pericolul din 4:12 ş.urm. este nou, este nou în ceea ce priveşte intensitatea, nu modul de manifestare.

Antiteza din 4:12 ş.urm., dintre suferinţa pentru faptele rele şi suferinţa pentru numele lui Cristos i-a făcut pe unii să o compare cu o scrisoare pe care a scris-o Pliniu, guvernator al Bitiniei şi al Pontului, în anul 110/111 d.Cr., împăratului Traian care era mai libertin în gândire (Pliniu, Ep. 10.96).

Pliniu, confruntat cu un număr mare de creştini în provincia lui, întreabă dacă în administrarea pedepsei trebuie să se ţină cont de vârstă, de sex şi de dezicerea de la credinţă: şi, mai departe, dacă numele de creştin (nomen ipsum) este un motiv suficient pentru pedeapsă, sau dacă trebuie pedepsite numai culpele (prezumtiv) legate de activitatea acestor creştini (flagitia cohaerentia).

El obişnuia să facă cercetări şi să afle cine erau creştini şi îi ierta dacă aceştia aduceau jertfe împăratului; iar, dacă refuzau, îi executa pentru nesupunere (contumacia). Unii dintre cei care au adus jertfe au spus că ei au încetat să mai fie creştini cu 20 de ani în urmă; dar nici la aceştia şi nici la două fete creştine (*DIACONIŢE) pe care le-a torturat, nu a putut găsi nimic condamnabil, în afară de „o dezgustătoare superstiţie”. Acţiunea lui fermă a avut efect, şi ritualurile păgâne au început să fie practicate din nou.

În general, Traian (Ep. 10.97) a aprobat aceste acţiuni dar a dispus să se renunţe la urmărirea creştinilor, iar dacă erau acuzaţi în mod repetat şi nu renunţau la practicile lor, urmau să aibă de suferit.

Pliniu mai spune că creştinii au făcut legământ că se vor abţine de la călcarea legii (cf. 1 Petru 4:15). Şi toate acestea au loc în regiunea unde locuiau creştinii cărora li se adresează 1 Petru.

Nu există nici o dovadă că înainte de această dată a existat în provincii o persecuţie încurajată de stat: barbariile lui Nero şi Domiţian au fost îndreptate împotriva creştinilor din Roma. Ca atare, mulţi au văzut în 1 Petru un tractat scris special pentru perioada lui Pliniu (cf. de ex. J. Knox, JBL 72, 1953, p. 187 ş.urm.).

La această teză se aduc patru obiecţii serioase:

În 1 Petru, „numele” este folosit într-un sens primitiv creştin, nu într-un sens juridic, roman. „Numele” lui Isus a fost deosebit de important pentru creştinii din era apostolică şi, în special, cazurile pe care le găsim în predica lui Petru de la Ierusalim (cf. Marcu 9:37, 41; 13:13; Luca 21:12; Faptele Apostolilor 2:21, 38; 3:6, 16; 4:12, 17 ş.urm., 30; 5:28). Chiar şi în Ierusalim, persecuţia s-a datorat „Numelui” (Faptele Apostolilor 5:41; 9:16; cf. 9:4 ş.urm.). Contextul „numelui” în 1 Petru 4 este cu siguranţă în aceste pasaje.

Când Pliniu vorbeşte despreflagitia cohaerentia el se gândeşte cu siguranţă la obişnuita calomnie adusă creştinilor, şi anume, că ar fi vinovaţi de canibalism, incest şi de alte orori practicate în cadrul ritualurilor lor religioase – el caută dovezi. Dar avertismentele din 1 Petru 4:15 ş.urm. nu au o astfel de nuanţă: şi un „făcător de rele” nu denotă o persoană care se face vinovată de un delict pasibil de pedeapsa cu moartea.

Limbajul folosit în 1 Petru nu indică neapărat acţiune legislativă. Se afirmă implicit în 2:14; 3:15 ş.urm. că, în aplicarea normală a justiţiei creştinii nu au motive să se teamă: cu toate că acelaşi pasaj spune clar că s-ar putea ca uneori ei să fie victimele unor nedreptăţi flagrante. În 3:15 ş.urm., pericolul pare să vină din partea vecinilor răuvoitori; în 4:14 reproşul este specificat; iar suferinţele cititorilor sunt similare cu a credincioşilor de pretutindeni (5:9). Gelozia iudeilor, ura mascată, interesele comerciale exasperate, violenţa gloatelor şi judecările strâmbe ale magistraţilor locali ar putea să aibă efecte cumplite (Faptele Apostolilor passim; 2 Corinteni 11:22 ş.urm.; 1 Tesaloniceni 2:14 ş.urm.; 2 Timotei 3:11 ş.urm; Evrei 12:4 ş.urm.).

Pliniu a avut jurisdicţie numai asupra Bitiniei şi a Pontului; nimic nu ne sugerează că regimul aplicat de el ar fi fost impus şi în alte regiuni cărora li se adresează 1 Petru.

Acţiunea lui Pliniu trebuie să-şi aibă rădădinile în trecut (cf. Ramsay, CRE, p. 245 ş.urm.). Cu toate că nu sunt cunoscute detaliile, el consideră de la sine înţeles faptul că aceşti creştini trebuie pedepsiţi pentru ceva: şi nici el nu execută pentru nomen ipsum, ci pentru contumacia. La fel, nici Traian nu-i dă un răspuns precis: nu este încă clar dacă faptul de a fi creştin reprezintă o culpă vrednică de pedeapsa cu moartea sau nu. Legea, care în mod deliberat era ambiguă, îi face pe creştini să fie la cheremul bârfelor.

Nu este necesar, însă, să considerăm că epistola se referă la vremea lui Vespasian sau a lui Domiţian: nimic din limbajul folosit în 1 Petru nu impune o dată mai târzie decât anii 60 ai primului secol. Dacă în v. 4:12 ş.urm. se vorbeşte despre încercări care au venit peste creştini, declanşarea bruscă a persecuţiilor lui Nero ar justifica suficient această afirmaţie.

Se pare destul de cert că *Petru a suferit în Roma şi aproape sigur că „Babilonul” (5:13) se referă la acest oraş. Provinciile din E au avut tendinţa de a copia acţiunile împăratului din proprie iniţiativă. Apocalipsa 2-3 sugerează că acest lucru s-a întâmplat în timpul persecuţiilor lui Domiţian, în anii 90 ai secolului întâi. În timpul primelor zile ale mişcării anticreştine pornită de Nero, care s-a transformat literalmente într-o încercare a focului, Petru, care era în Roma, a avut motiv să prezică o înăsprire a suferinţelor care îi aşteaptă pe fraţii din E.

O dată potrivită pentru scrierea acestei epistole ar fi chiar înaintea izbucnirii persecuţiei lui Nero: anul 63 sau la începutul anului 64 d.Cr.; poate că după ce Pavel a murit şi i-a lăsat în urma sa pe colegii lui de lucru, Silvan şi Marcu

Despre autor

Se poate face un studiu foarte util al legăturii care există între 1 Petru şi alte părţi ale NT care au de-a face cu Petru: Evanghelia după Marcu şi primele cuvântări din Faptele Apostolilor. Nu este vorba de nişte simple legături textuale între 1 Petru 2:20 ş.urm. şi naraţiunea din Marcu legată de suferinţele lui Isus (comp. Selwyn, p. 30). Marcu, cuvântările lui Petru din Faptele Apostolilor şi 1 Petru B prezintă toate pe Cristos ca pe Robul Domnului care suferă din Isaia 53; atât 1 Petru cât şi Marcu prezintă moartea Domnului ca un preţ de răscumpărare (cf. Marcu 10:45 cu 1 Petru 1:18). Desigur mai există şi alte scrieri ale NT inspirate din Isaia 53, dar este remarcabil faptul că acestea trei au acest pasaj profetic atât de bine întipărit în conţinutul lor încât poate fi privit ca fiind ideea centrală a pasajelor cu privire la Cristos. Ca şi Isaia 53, 1 Petru 2 descrie atât atitudinea şi suferinţele Robului Domnului cât şi semnificaţia acestora. S-a vorbit mult despre chemarea de a-L imita pe Cristos pe care o găsim în 1 Petru; dar textul implică mai mult decât o simplă descriere a suferinţelor Lui şi o chemare la imitarea Lui: el se referă mai departe la ceea ce nu va putea fi imitat niciodată, şi anume la răscumpărarea pe care numai suferinţa lui o putea înfăptui.

Cuvântările lui Petru din Faptele Apostolilor conţin ca şi 1 Petru un sens al împlinirii profetice (Faptele Apostolilor 2:16 ş.urm., 3:18; 1 Petru 1:10 ş.urm., 20), insistă asupra crucii ca o acţiune plănuită mai dinainte de Dumnezeu (Faptele Apostolilor 2:23; 1 Petru 1:20) şi asupra legăturii între înviere şi înălţare (Faptele Apostolilor 2:32 ş.urm.; 1 Petru 1:21); chemării la pocăinţă şi a botezului credinţei (Faptele Apostolilor 2:38,40; 1 Petru 3:20 ş.urm.); asupra certitudinii că Cristos îi va judeca pe cei vii şi pe cei morţi (Faptele Apostolilor 10:42; 1 Petru 4:5); a recunoaşterii cu bucurie a misiunii către Neamuri şi a binecuvântării unei astfel de misiuni (Faptele Apostolilor 10:9 ş.urm.; 11:17; 15:7 ş.urm.; 1 Petru 1:1, 4-12; 2:3-10), exprimate din punctul de vedere al unui evreu. Numai un evreu cu vederile lui Petru putea să se refere la credincioşii dintre Neamuri prin cuvintele „aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi…” (1:1) şi să-i descrie ca pe unii care fac parte din Israel (2:9 ş.urm. – observaţi modificarea textului lui Osea; cititorii nu fuseseră înainte poporul lui Dumnezeu). Un evreu putea, de asemenea, să-i descrie prin cuvintele „aţi făcut voia Neamurilor” (4:3).

La fel, atât în 1 Petru cât şi în cuvântările lui Petru din Faptele, ne aflăm, după cum am văzut, într-o atmosferă unde „numele” lui Isus înseamnă mult (vezi V, mai sus). Chiar şi detaliile pot fi semnificative: utilizarea prorociei cu privire la piatra din capul unghiului (Faptele Apostolilor 4:10 ş.urm.; 1 Petru 2:7) şi folosirea cuvântului xylon, tradus corect „lemn”, pentru cruce (Faptele Apostolilor 5:30; 10:39; 1 Petru 2:24). 1 Petru conţine un număr neobişnuit de mare de cuvinte care se par să fi rămas de la Domnul: în general, aceste cuvinte ale Domnului nu sunt citate, ci sunt întreţesute în contextul discursului (de ex. 1 Petru 1:16 = Matei 5:48; 1:17 = Matei 22:16; 1:18 = Marcu 10:45; 1:22 = Ioan 15:12; 2:19 = Luca 6:32 şi Matei 5:39; 3:9 = Matei 5:39; 3:14 = Matei 5:10; 4:11 = Matei 5:16; 4:13 = Matei 5:10 ş.urm.; 4:18 = Matei 24:22; 5:3 = Matei 20:25 ş.urm.; 5:7 = Matei 6:25 ş.urm.), iar alte pasaje au un înţeles mai profund dacă luăm în considerare că, de fapt, Petru este autorul. Aceste legături nu aparţin în exclusivitate tradiţiei reflectate în Marcu: ci 1 Petru şi Marcu prezintă deopotrivă tema suferinţei şi a slavei.

Unii au căutat cadrul religios al autorului în cultele mistice din Asia (vezi R. Perdelwitz, Die Mysterienreligionen und das Problem des 1 Petrusbriefes, 1911, şi cf. Beare) şi au găsit că epistola este prea lipsită de culoare atunci când tratează viaţa Domnului, pentru a fi fost scrisă de unul dintre cei doisprezece apostoli. Cei care au propus teoria religiilor mistice, însă, nu s-au pronunţat asupra datării epistolei, care este foarte incertă; paralelele dintre această epistolă şi tradiţia galileană sunt mult mai impresionante. Este grăitoare judecata lui Cullmann, care, deşi nu discută despre identitatea autorului epistolei 1 Petru, este sigur că ea a fost scrisă de cineva care a cunoscut temele teologice dominante care îl caracterizează pe Petru (Peter, p. 68).

VII. 1 Petru şi restul Noului Testament

Teologia din 1 Petru este esenţialmente teologia lui Pavel. Acesta nu este, cum cred unii, un argument împotriva autenticităţii epistolei: avem motive să afirmăm că *Petru s-a ţinut aproape de Pavel în ceea ce priveşte teologia, dar nu avem nici un motiv să credem că el a fost un teolog prin sine însuşi. De asemenea, Silvan a lucrat mult cu Pavel. În plus, deşi lucrarea lui Pavel şi 1 Petru se potrivesc, contextul şi expresia teologiei din această epistolă cu privire la Robul Domnului este independentă de cea a lui Pavel. Merită să remarcăm faptul că K. Lake, care dă o dată mai târzie datorită pasajelor referitoare la persecuţii, a putut spune: „Se poate remarca simplitatea teologiei, şi aceasta ne dă un argument în plus pentru o dată mai timpurie” (EBr, 21, p.296) şi că F.L. Cross poate vorbi despre „acea co-prezenţă remarcabila a sfârşitului ca viitor şi, totuşi, ca existând deja co-prezenţă de care scrierile din sec. al 2-lea se îndepărtează” (p. 42 ş.urm.)

Şi mai remarcabile sunt asemănările literare dintre 1 Petru şi alte scrieri ale NT, în special Romani, Efeseni, Evrei, şi Iacov. Nu pot fi toate întâmplătoare: de exemplu, depărtarea neobişnuită de LXX în citatul din 1 Petru 2:4-8 apare de asemenea în Romani 9:32. Problemele de prioritate în relaţiile literare sunt întotdeauna dificile şi numai uneori ne putem pronunţa asupra lor cu certitudine. C.L. Mitton pretinde că a dovedit dependenţa Epistolei 1 Petru de Efeseni (JTS n.s. 1, 1950, p. 67 ş.urm.) – semnificaţia acestei dependenţe, dacă este stabilită, va depinde de data care i se dă Epistolei către efeseni. Beare susţine, fără să demonstreze prea mult, că autorul Epistolei 1 Petru trebuie să fi avut acces la scrierile publicate ale lui Pavel (The First Epistle of Peter, p. 219).

Un pas util în critica literară recentă a fost atenţia acordată modelelor obişnuite de învăţătură creştină care apar în diverse scrieri ale NT (vezi P. Carrington, The Primitive Christian Catechism, 1946). A fost recuperat un model de instruire a noilor convertiţi, care a fost asociat de mulţi erudiţi, poate prea categoric, cu botezul. Iacov şi 1 Petru precum şi Efeseni şi Coloseni reflectă acest model, care are printre elementele componente:

Chemarea de a se lăsa de păcatele şi de dorinţele vieţii păgâne de dinainte (1 Petru 2:1, 11).

Chemarea la umilinţă creştină, la supunere şi la subordonarea intereselor personale – adresată specific anumitor clase ale societăţii (1 Petru 2:11-3:9 – acestea sunt paranteze).

Chemarea la veghere şi rugăciune: de două ori în 1 Petru (1 Petru 4:7- 5:8).

Chemarea de a se împotrivi diavolului (1 Petru 5:8 ş.urm.).

Multe dintre cele mai apropiate asemănări dintre 1 Petru şi alte epistole apar tocmai în aceste secţiuni, şi pare probabil că explicaţia constă în formele comune de catehism, nu într-o dependenţă literară directă.

Selwyn a mers mai departe şi a văzut alte modele obişnuite reflectate în 1 Petra, în special o serie de învăţături referitoare la persecuţie, aceasta fiind un motiv de bucurie, o încercare a caracterului, o cercetare necesară a lui Dumnezeu şi semnul unei judecăţi şi reabilitări divine iminente: aceste învăţături sunt ancorate în cuvintele Domnului. Selwyn găseşte acelaşi model în 1 şi 2 Tesaloniceni, unde este asociat de asemenea cu Silvan. Ca şi alţi scriitori, el găseşte diferite imnuri şi fragmente liturgice (de ex. 1 Petru 2:6-10; 3:18-22; şi Psalmul 34 de care se face uz în 3:10 ş.urm.).

VIII. Natura şi scopul epistolei 1 Petru

Această epistolă a fost de mult timp tratată ca o predică sub formă epistolară, care se ocupă în special de problema botezului. Acestei opinii i s-a dat o nouă formă de către H. Preisker în 1951, care a văzut în secţiunea 1:3-4:11 aspecte care se referă la un rit în desfăşurare şi aluzii la practica botezului, şi a declarat că lucrarea este o liturgic legată de botez din care lipsesc unele alineate. Ipoteza lui Preisker a fost slăbită de hipercriticismul stilistic, dar acest aspect a fost înlăturat de F.L. Cross, care susţine, cu o bogăţie de ilustraţii din surse patristice şi în speical din Tradiţia apostolică a lui Hipolit, că 1 Petru constituie partea celui care prezidează serviciul de botez şi Cina Domnului din ziua de Paşte: 1:3-12 este rugăciunea de deschidere rostită de cel care prezidează; 1:13-21 este pastorala pe care le-o dă candidaţilor cel care prezidează. Botezul are loc în momentul acesta, şi 1:22-25 este cuvântul de primire rostit celor botezaţi: trecerea la un discurs cu privire la aspectele fundamentale ale vieţii sacramentale (2:1-10), o cuvântare cu privire la datoriile unui creştin (2:11-4:6), şi încheierea cu sfaturi şi cu o doxologie (4:7-11). Slăbiciunea teoriei este că nu dă nici o explicaţie cu privire la ceea ce urmează după 4:12.

Această teorie are la bază un volum enorm de studii detaliate care nu pot fi discutate aici. Multe dintre detalii au fost contestate, (vezi examinarea făcută de T.C.G. Thornton, JTS s.n. 12, 1961, p. 14 ş.urm.). Câteva puncte generale, însă, ne sugerează că ar trebui să fim rezervaţi faţă de această teorie.

În primul rând, botezul este mai puţin proeminent în epistolă decât ne sugerează discuţiile din ultimii ani. Există o singură referire specifică la botez, şi aceea este o paranteză (3:21). Alte referiri la botez pe care unii le găsesc foarte dubioase: „născut din nou” (1:3; cf. 1:23) este un fapt deja realizat, şi ei beneficiază de rezultatul acestui fapt: nu se poate referi la un eveniment care să aibă loc după 1:21. Paralela în formă de cateheză în Iacov 1:18 arată clar că naşterea din nou are de-a face cu propovăduirea Evangheliei, nu cu botezul, şi lucrul acesta este confirmat de 1:23, unde „Cuvântul lui Dumnezeu” este definit ca Evanghelia ce dăinuie şi care este predicată ascultătorilor. Cuvântul „acum” care se repetă, nu trebuie legat de desfăşurarea unui rit; ci se datorează mai degrabă unui simţământ plin de bucurie a celor care ştiu că trăiesc zilele din urmă: iar cuvântul „acum” din 3:21, în contextul botezului, cu siguranţă are rolul de a realiza un contrast între botez şi potopul din trecutul îndepărtat. În cel al doilea rând, multe aluzii pot fi înţelese bine fără teoria aceasta. Accentul care este pus pe tipologia Exodului este valabil, dar această tipologie nu se limitează la botez. Van Unnik, de exemplu, vorbeşte despre o zicală rabinică care spune că prozeliţii au intrat în Israel în acelaşi fel în care Israel a intrat în legământ şi trage concluzia că 1 Petru subliniază tranziţia pe care au făcut-o cititorii. Ei cunosc alegerea lui Dumnezeu şi stropirea legământului (1:2 ş.urm.); ei sunt acum Israel (1:18 ş.urm.); aceia care nu au fost niciodată poporul lui Dumnezeu au devenit acum poporul Lui (2:10); lucrarea lui Cristos este să ne atragă (prosagein) la Dumnezeu: şi prosagein este un termen caracteristic pentru a deveni un prozelit.

Când citim un pasaj ca acesta, constatăm că, deşi convertirea şi ruperea de ceea ce aparţine de viaţa cea veche sunt subiectele principale, botezul în sine nu este. Problema identităţii autorului, desigur, nu este influenţată direct de natura oficială a lucrării. Petru putea să ţină o predică şi să o trimită sub forma unei scrisori (deşi este destul de dificil să vedem un motiv pentru transformarea unui text liturgic într-o scrisoare). Dar Epistola 1 Petru, aşa cum o avem noi, este o scrisoare şi aşa trebuie s-o citim. (*COBORÂRE ÎN HADES; *PERSECUŢIE.)

BIBLIOGRAFIE

Comentarii de R. Leighton (d. 1684), Practical Commentary upon 1 Peter; F.J.A. Hort (post mortem, neterminată, text. gr); E.G. Selwyn, 1946 (indispensabilă de textul gr.); H. Windisch – H. Preisker, 1951; F.W. Beare, 1970 (neagă faptul că Petru este autorul; ediţia a treia conţine un supliment valoros şi o bibliografie); C.E.B. Cranfield, 1961; A.M. Stibbs şi A.F. Walls, TNTC, 1959; K.H. Schelkle, Die Petrusbriefe und der Judasbrief, 1976; C. Spicq, Les Épîtres de Saint Pierre, 1966; J.N.D. Kelly, The Epistles of Peter and Jude, 1969; E. Best, 1 Peter, 1971; L. Goppelt, Der Erste Petrusbrief, 1978; F.L. Cross, J Peter: a Paschal Liturgy, 1957; W.C. van Unnik, ExpT 68, 1956; 57, p. 79 ş.urm.; C.F.D. Moule, NTS 3, 1957, p. 1 ş.urm.; R.H. Gundry, NTS 13, 1967, p. 336-350; N. Hillyer, „Rock-stone Imagery in 1 Peter”, TynB 22, 1971, p. 58-81.  A.F.W.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/petru-epistola-intaia-lui.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/religia-crestina/petru-epistola-intaia-a-lui/

 A DOUA EPISTOLĂ A LUI PETRU

download - Copie - Copie

PETRU, A DOUA EPISTOLĂ A LUI

I. Schiţa conţinutului

După salutări (1:1-2), autorul vorbeşte despre credibilitatea credinţei creştine, atestată de o experienţă personală crescândă (1:3-11), despre depoziţia martorilor oculari (1:12-18) şi despre prorocia inspirată din vechime (1:19-21). Menţionarea adevăratei prorocii îi deschide autorului portiţa de a-i condamna pe prorocii falşi (2:1-3:10). Învăţătorii mincinoşii din zilele autorului sunt urmaşii prorocilor mincinoşi din VT, şi vor avea parte de aceeaşi judecată (2:1-9). Depravarea lor se vede în faptul că profită de răbdarea lui Dumnezeu şi dau frâu liber poftelor lor (2:10-18), atitudine care nu le conferă libertate ci robie (2:19-22). De aceea, îi aşteaptă judecata, în ciuda scepticismului lor cu privire la parousia. Ei ar trebui să-şi aducă aminte că a fost prevestit deja un sfârşit catastrofic al lumii (3:1-4), şi potopul (3:5-7) este o garanţie că această prorocie se va împlini. Cea de-a doua venire este amânată datorită îndelungii răbdări a lui Dumnezeu care este în afara timpului (3:8-9), dar, cu toate că este amânată, ea va avea loc cu siguranţă (3:10). Este de datoria celor credincioşi să nu se lase furaţi de libertinism şi de scepticismul învăţătorilor falşi, ci să trăiască o viaţă dreaptă, în aşteptarea întoarcerii lui Cristos (3:11 – până la sfârşit).

Ocazia scrierii

Destinatarii nu sunt identificaţi, cu toate că expresii cum ar fi „o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră” (1:1) şi „după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume” (1:4) ne sugerează că este vorba despre credincioşi dintre Neamuri. Scriitorul îi cunoaşte intim şi de multă vreme (1:12-13; 3:1) şi le scrie ca să-i avertizeze împotriva unei învăţături false care este radicală în ceea ce priveşte crezul precum şi antinomiană în ceeace priveşte practica. Imoralitatea (2:12 ş.urm.), nesubordonarea faţă de liderii bisericii (2:10), scepticismul (3:3), răstălmăcirea Scripturilor (ei fac abuz, în special, de doctrina îndreptăţirii pe care o propovăduia Pavel, 3:16), şi lăcomia acestor învăţători falşi (2:3, 15) evocă aspectele cele mai strângente pe care le denunţă el. El scrie ca să-i avertizeze pe membrii bisericii de pericolul moral şi intelectual care-i paşte, să-i asigure de baza credinţei lor, să le explice problema principală – parousia – şi să-i încurajeze să trăiască o viaţă sfântă şi să crească în har. Dacă autorul este Petru, data scrierii ar fi pe la mijlocul anilor 60 (el aşteaptă moartea, 1:14). Dacă autorul este altul, probabil că epistola a f ost scrisă pe la sfârşitul primului secol sau pe la începutul celui de-al 2-lea. Nu se menţionează nimic nici despre locul scrierii şi nici despre locul de destinaţie: ca şi 1 Petru, este posibil să fi fost scrisă din Roma şi trimisă creştinilor din Asia Mică.

III. Autorul şi data

Identitatea autorului acestei epistole este foarte disputată, atât pe baza mărturiilor conţinute în epistolă cât şi pe baza celor din afara ei.

Mărturii din afară

Mărturiile din această categorie sunt neconcludente. Cu toate că nici o carte din canonul NT nu este atât de slab atestată în scrierile părinţilor Bisericii, nu trebuie să uităm că nici o carte care a fost exclusă din canon nu s-a bucurat de suportul oe care îl are 2 Petru în scrierile părinţilor Bisericii. În prima parte a sec. al 3-lea, Origen este primul care citează această carte pe nume; el se referă la îndoielile cu care a fost înconjurată în să el o acceptă. La fel face şi Ieronim, dar Eusebiu este nesigur. După includerea ei în Epistola festivă a lui Atanasie, în anul 367 d.Cr., şi după ratificarea ei de către Conciliul de la Cartagina în anul 397 d.Cr., locul ei în canon nu a fost contestat până în vremea reformatorilor, când Luther a acceptat- o, Erasm a respins-o şi Calvin a fost îndoielnic. Deşi nu a fost citată pe nume până la Origen, ea a fost folosită mult mai devreme; Clement din Alexandria a folosit-o în Biblia lui; Valentin înEvanghelia adevărului, Aristide în Apologia lui (129 d.Cr.) şi Clement din Roma (aprox. 95 d.Cr.) pare să facă aluzie la ea. Şi mai probabil este că a fost folosită de autorul Apocalipsei lui Petru, a cărei existenţă este atestată pe la sfârşitul sec. al 2-lea d.Cr. Din acest motiv, mulţi erudiţi care resping epistola din alte motive, consideră totuşi că este suficient de atestată în alte scrieri.

Mărturiile din conţinutul epistolei

Mulţi cercetători ai Bibliei sunt înclinaţi să considere că epistola este un fals literar, în baza următoarelor motive:

(i) Legătura pe care o are cu Epistola lui Iuda. Între cele două epistole există o legătură literară care nu poate fi negată; încă nu s-a stabilit pe deplin în ce direcţie este orientată această legătură, deşi majoritatea cred astăzi că 2 Petru s-a inspirat din Iuda. Se susţine că acest fapt ar elimina posibilitatea ca Petru să fi scris epistola. Nu putem însă trage o asemenea concluzie. Dacă, după cum ştim cu certitudine, Pavel s-a inspirat dintr-o mulţime de surse, şi dacă, aşa cum este de altfel posibil, 1 Petru s-a inspirat din Epistola lui Iacov, nu ar trebui să ne surprindă faptul că descoperim acelaşi lucru în 2 Petru. Pe de altă parte, este posibil ca atât 2 Petru cât şi Iuda să fi inclus un document comun care denunţă învăţătura falsă, în acelaşi fel în care Matei şi Luca par să se fi inspirat din materialul comun care a cuprins cuvântârile lui Isus, material simbolizat prin litera „Q”. În nici un caz nu este necesar să considerăm că prioritatea lui Iuda ar afecta autenticitatea lui 2 Petru – dacă, însă, Iuda s-a inspirat din 2 Petru (aşa cum susţin Bigg şi Zahn, ar fi foarte greu să negăm faptul că Epistola a fost scrisă de către apostolul Petru.

(ii) Legătura epistolei cu 1 Petru. Diferenţa de dicţiune şi stil dintre cele două epistole a făcut ca Biserica primară să aibă îndoieli cu privire la 2 Petru. Ieronim a considerat că Petru s-a folosit de serviciile a doi secretari particulari diferiţi (o posibilitate întărită de cercetările întreprinse de E.G. Selwyn cu privire la influenţa probabilă a lui Silvan asupra epistolei 1 Petru), şi această sugestie trebuie luată în serios căci, în ciuda multor diferenţe, nici o altă carte din NT nu este atât de apropiată de 2 Petru ca 1 Petru. S-a arătat (A.E. Simms, The Expositor, seria a 5-a, 8, 1898, p. 460 ş.urm.) că între cele două epistole există afinităţi lingvistice tot atât de apropiate ca între 1 Timotei şi Tit, despre care se recunoaşte unanim că au fost scrise de acelaşi autor.

Scriitorii moderni îşi concentrează atenţia mai puţin asupra diferenţelor lingvistice între cele două epistole şi mai mult asupra celor doctrinare, şi în această privinţă ei se deosebesc foarte mult unii de alţii. Tema epistolei 1 Petru este speranţa, iar a celei de-a 2-a epistolă este, cunoaşterea, 1 Petru este scrisă creştinilor care sunt persecutaţi şi, de aceea, pune accentul pe marile evenimente din viaţa lui Cristos, pentru încurajare şi mângâiere; 2 Petru le este adresată creştinilor care sunt confruntaţi cu doctrinele şi practicile false şi, de aceea, pune accent pe speranţa mare pe care o au aceştia în întoarcerea lui Cristos, pentru a-i avertiza şi a-i stimula. Cea mai bună pază împotriva învăţăturii false este cunoaşterea deplină (gnosis, epignosis) a lui Cristos, şi tocmai această cunoaştere este tratata în 2 Petru, în mod corespunzător. Învăţătura ambelor epistole este determinată de nevoia din biserica, văzută din punctul de vedere al unui pastor. De fapt, diferenţele pot fi amplificate uşor; ambele epistole atrag atenţia asupra potopului, a numărului mic de persoane care au scăpat şi asupra îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Ambele pun accentul pe prorocie, pe inspiraţia VT, pe solidaritatea vechiului Israel cu noul Israel, şi pe valoarea mărturiei depusă de martorii oculari. Ambele subliniază tensiunea escatologica primitivă care provine din faptul că credinciosul este membru atât al acestui veac cât şi al veacului viitor, împreună cu necesitatea ca el să trăiască o viaţă sfântă, în contrast puternic cu literatura sec. al 2-lea care a neglijat complet această doctrină. Pe scurt, există mare diferenţă între doctrinele subliniate în cele două epistole, dar această diferenţă nu este o imposibilitate.

(iii) Anacronismele din conţinutul epistolei.

Concepte cum ar fi „părtaşi firii dumnezeieşti” (1:4), scăpaţi „de stricăciunea care este în lume” (1:4) şi accentul repetat pus pe cunoaştere şi pe faptul de a fi martor ocular (epoptai, 1:16, este un cuvânt preferat al religiilor mistice) este un indiciu pentru unii cercetători că epistola a fost scrisă în sec. al 2-lea. Nu este nevoie să postulăm o dată atât de târzie, întrucât descoperirea Inscripţiei din Caria (22 d.Cr.) şi pasajele paralele din lucrările lui Filon şi Josephus ne arată că aceasta a fost limba comună şi culturală vorbită în primul secol.

Nimicirea lumii prin foc (3:7) a fost un subiect obişnuit al sec. al 2-lea şi poate fi, de aceea, un indiciu al unei date mai târzii pentru scrierea epistolei 2 Petru. Pe de altă parte, avem unele motive să credem că acest concept distinct creştin cu privire la distrugerea lumii prin foc (aşa cum îl găsim în scrierile lui Barnaba şi Iustin) provine în final din această Epistolă (vezi J. Chaine, RB 46, 1937, p. 207 ş.urm.).

Unii susţin că expresia „căci de când au adormit părinţii noştri” (3:4) reprezintă un argument pentru o dată mai târzie, când prima generaţie de credincioşi dispăruseră aproape complet. Chiar şi în cazul în care aceste cuvinte se referă la „părinţii” creştini, nu este necesar să datăm epistola mai târziu. Şi mai timpuriu, la vremea când s-a scris 1 Tesaloniceni 4:15-17 sau 1 Corinteni 15:6, situaţia celor care au murit înainte de parousia a fost o preocupare arzătoare pentru unii. Aici, însă, contextul ne sugerează că termenul „părinţii” se referă la părinţii VT („de la începutul zidirii”), ca şi în alte pasaje ale NT (de ex. Evrei 1:1- Romani 9:5).

Includerea epistolelor lui Pavel printre „celelalte Scripturi” este în favoarea unei date ulterioare şi sugerează că a existat deja o colecţie a epistolelor lui Pavel. Dacă aşa stau lucrurile, a-l face pe Petru să-l numească pe Pavel „preaiubitul nostru frate”, ar fi un fals genial fără pereche în sec. al 2-lea, când divergenţele dintre Petru şi Pavel au fost în permanenţa exagerate. În această epistolă nu este menţionată nici o colecţie de epistole şi singura dificultate reală este aceea că un apostol consideră scrierile unui alt apostol ca Scripturi. Având în vedere însă convingerea apostolilor că acelaşi Duh Sfânt care a inspirat scrierile VT a inspirat şi scrierile lor (1 Corinteni 2:13) şi a pretenţiei lui Pavel de a avea gândul lui Cristos (1 Corinteni 2:16) şi de a trasa reguli pentru toate bisericile (1 Corinteni 7:17), reguli care au tot atâta autoritate ca şi poruncile lui Cristos (1 Corinteni 14:37) şi care, dacă sunt respinse, atrag după ele respingerea din partea lui Dumnezeu (1 Corinteni 14:38), această posibilitate nu poate fi exclusă.

Concluzie

Dovezile de care dispunem nu sunt suficiente ca să justificăm un răspuns dogmatic, pro sau contra, la problema identităţii autorului. Nu există nici o dovadă care să ne interzică să îmbrăţişăm ideea că Petru ar fi autorul, cu toate că mulţi consideră această idee improbabilă, având în vedere efectul cumulat al dificultăţilor subliniate mai sus. Şi totuşi, nici o soluţie alternativă nu este lipsită de dificultăţi. Doctrina epistolei şi caracterul învăţăturii false nu se prea potrivesc în contextul secolului al 2-lea. 2 Petru ca şi fals literar nu are nici o raţiune de a fi satisfăcătoare; nu adaugă nimic la cunoştinţele pe care le avem deja cu privire la Petru, nu are nici o tendinţă neortodoxă, nu este o poveste de dragoste, nu se referă deloc la problemele arzătoare ale sec. al 2-lea cum ar fi problema mileniului, a gnosticismului sau a conducerii bisericii; de fapt, nu se aseamănă deloc cu falsurile literare cunoscute în cercul lui Petru. În orice caz, este cert că Biserica primară care l-a destituit pe autorul Faptelor lui Pavelpentru plagiat (Tertullian, Baptismo 17) şi a interzis folosirea Evangheliei lui Petru pentru că nu era scrisă de Petru şi nici nu conţinea învăţătura lui Petru (Eus., EH 6. 12), a investigat cu minuţiozitate pretenţiile epistolei 2 Petru la autenticitate. Ea a trecut examenul în faţa aceluiaşi Conciliu de la Cartagina care a exclus din canonul biblic epistolele lui Barnaba şi a lui Clement din Roma, care fuseseră citite de multă vreme în biserici. Nu se poate dovedi că ei au avut dreptate; dar nu s-a dovedit nici că au fost greşiţi în evaluarea lor.

BIBLIOGRAFIE

Printre cei care consideră că nu Petru este autorul sunt F.H. Chase, HDB, 3, 1900, p. 796 ş.urm.; J.B. Mayor, The Epistle of Jude and the Second Epistle of Peter, 1907; C.E.B. Cranfield, I and II Peter and Jude, 1960; E. Kasemann, ZTK 49, 1952, p. 272 ş.urm.; J. Moffatt, INT 3, 1918, p. 358; E.A. Abott, The Expositor, 3, 1882, p. 49 ş.urm., 139 ş.urm., 204 ş.urm.; C. Spicq, Les Épîtres de Saint Pierre, 1966; J.N.D. Kelly, The Epistles of Peter and of Jude, 1969; K.H. Schelkle, Die Petrusbriefe und der Judasbrief, 1976. Printre cei care consideră că Petru este autorul sunt B. Weiss, A Manual of Introduction to the New Testament, 2, 1888, p. 154 ş.urm.; T. Zahn, INT, 2, 1909, p. 194 ş.urm.; J. Chaine, Les Épîtres Catholiques, 1939; C. Bigg, St. Peter and St. Jude, ICC, 1902; E.I. Robson, Studies in 2 Peter, 1915; E.M.B. Green, 2 Peter Reconsidered, 1961; idem, The Second Epistle General of Peter and the General Epistle of Jude, TNTC, 1968. Vezi de asemenea R.V.G. Tasker, The Old Testament in the New Testament, 1954, p 129.

E.M.B.G.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/petru-doua-epistola-lui_3.html

PETRU

download - Copie - Copie

PETRU.

I.Prima parte a vieţii lui

Numele originar al lui Petru pare să fi fost Simeon, un nume specific evreiesc (Faptele Apostolilor 15:14; 2 Petru 1:1); poate, ca mulţi alţi evrei, el a adoptat de asemenea şi numele „Simon”, des întâlnit în NT, un nume gr. care sună similar cu Simeon. Numele tatălui lui a fost Iona (Matei 16:17); Petru a fost căsătorit (Marcu 1:30), iar în călătorule misionare pe care le-a întreprins, a fost însoţit de soţia lui (1 Corinteni 9:5). Cea de-a patra evanghelie ne spune că el era originar din *Betsaida, în ţinutul (?) Gaulanitis, o cetate formată în mare parte din greci (Ioan 1:44), dara avut de asemenea o casă în Capernaum, în Galilea (Marcu 1:21 ş.urm.). Ambele locuri au fost pe malul lacului, unde a lucrat ca şi pescar, iar în ambele locuri el a avut legături strânse cu Neamurile. (Numele fratelui lui este grec.) Simon vorbea aramaica, având un accent puternic, specific celor din N (Marcu 14:70), şi a păstrat pioşenia şi aspectul exterior caracteristic regiunii de unde provenea (cf. Faptele Apostolilor 10:14), cu toate că nu a fost instruit în Legea mozaică (Faptele Apostolilor 4:13; ştim cu certitudine că ştia să citească şi să scrie). Se pare că a fost influenţat de mişcarea produsă de Ioan Botezătorul (cf. Faptele Apostolilor 1:22): fratele lui, Andrei, a fost un ucenic al lui Ioan (Ioan 1:39 ş.urm.).

II.Chemarea

Evanghelia a patra descrie o perioadă a activităţii lui Cristos înainte ca El să-Şi fi început lucrarea în Galilea. Putem considera că acesta este momentul când Andrei îl prezintă pe fratele său, Petru, lui Cristos (Ioan 1:41). Acest lucru explică răspunsul lui Petru la chemarea care i s-a făcut ulterior pe ţărmul lacului (Marcu 1:16 ş.urm. După aceea a urmat chemarea Celor doisprezece (Marcu 3:16 ş.urm.)

Simon a fost ucenicul lui Isus când a primit noul nume, aramaicul Kepha („Chifa”), „rocă” sau „piatră” (1 Corinteni 1:12; 15:5; Galateni 2:9), care apare de obicei în NT în forma gr. Petros. Conform celor scrise în Ioan 1:42, Isus i-a dat lui Petru acest nume (necunoscut anterior ca nume personal) la prima lor întâlnire. De obicei, evanghelistul Ioan se referă la Petru numindu-l „Simon Petru”. Marcu îl numeşte Simon până în 3:16, iar după aceea din când în când şi Petru. Nu există nimic care să sugereze că solemnele cuvinte din Matei 16:18 se referă la ocazia când Petru a primit pentru prima dată acest nume.

III. Petru în lucrarea lui Isus

Petru a fost unul dintre primii care au fost chemaţi să fie ucenici; el este întotdeauna primul în listele ucenicilor; a fost, de asemenea, unul din cei trei care au format grupul intim al Învăţătorului (Marcu 5:37; 9:2; 14:33; cf. 13:3). Devotamentul său impulsiv este descris frecvent (cf. Matei 14:28; Marcu 14:29; Luca 5:8; Ioan 21:7), şi acţionează ca şi cum ar fi purtătotul de cuvânt al Celor doisprezece (Matei 15:15; 18:21; Marcu 1:36 ş.urm.; 8:29; 9:5; 10:28; 11:21; 14:29 ş.urm.; Luca 5:5; 12:41). Când, lângă Cezarea lui Filip, Isus le pune întrebarea dificilă, Petru este reprezentantul întregului grup: căci întrebarea le-a fost adresată tuturor (Marcu 8:27, 29), şi toţi sunt incluşi în privirea pe care i-o aruncă Isus lui Petru şi care însoţeşte mustrarea ce urmează (8:33).

Ori de câte ori pasajul din Marcu 9:1 este interpretat satisfăcător, schimbarea la faţă este întotdeauna strâns legată de mărturisirea apostolului care o precede. Experienţa aceasta a lăsat o urmă adâncă în viaţa lui Petru: 1 Petru 5:1; 2 Petru 1:16 ş.urm. pot fi interpretate cel mai natural atunci când considerăm că se referă la Schimbarea la faţă, iar, în ceea ce prezintă valoare, Apocalipsa lui Petru şi Faptele lui Petru (*APOCRIFE NOULUI TESTAMENT) ne arată că autorii acestor cărţi au asociat predicarea acestui subiect cu Petru.

Într-o oarecare măsură, lauda din Marcu 14:29 ş.urm. este valabilă şi pentru ucenici; şi, după cum declaraţiile de loialitate ale lui Petru sunt cele mai puternice, tot aşa şi tăgăduirea lui este cea mai clară (Marcu 14:66 ş.urm.). El se distinge, însă, în special prin mesajul învierii (Marcu 16:7), iar Domnul cel înviat i Se arată personal (Luca 24:34; 1 Corinteni 15:5).

IV.Delegarea lui Petru

Matei 16:18 ş.urm. este unul dintre cele mai discutate pasaje din NT. Respingerea autenticităţii acestor cuvinte rostite de Isus este arbitrară şi se bazează în general pe presupuneri dogmatice (uneori pe presupunerea că Isus nu a intenţionat niciodată să întemeieze Biserica). Alţii au susţinut că aceste cuvinte sunt autentice, dar nu sunt aşezate la locul lor. Stauff er consideră că această delegare a lui Petru ar fi avut loc după înviere, aşa cum este cazul cu Ioan 21:15; Cullmann consideră că a fost rostită în preajma suferinţelor lui Isus, ca şi Luca 22:31 ş.urm. Reconstituiri de felul acesta nu ar putea explica caracterul distinct al pasajului din Matei 16:18 ş.urm. Este o benedicţiune şi o promisiune: alte pasaje sunt porunci. Noi nu trebuie să subestimăm relatarea vie a lui Marcu cu privire la incidentul din Cezarea lui Filip, care se ocupă de incapacitatea ucenicilor de a înţelege natura rolului lui Mesia despre care ei tocmai depuseseră mărturie, ca să recunoaştem că această cuvântare a lui Isus cu privire la „piatră” are loc în acelaşi context al mărturisirii pe care o depune Petru.

Încă nu există o unitate de vederi cu privire la felul în care trebuie interpretat pasajul. Sugestia că „piatra” este pur şi simplu o interpretare greşită a vocativului „Petre” în aramaică (SB, 1, p. 732), ar fi prea superficială: este evident că pasajul trebuie asociat cu semnificaţia numelui lui Petru, despre care mai multe evanghelii spun că i-a fost dat de Isus. În decursul vremii au predominat două interpretări principale, cu mai multe variante, şi anume.

Piatra este, de fapt, ceea ce a spus Petru: ori credinţa lui Petru, ori mărturia pe care a făcut-o el cu privire la faptul că Isus este Mesia. Aceasta este o interpretare foarte veche (cf. Origen, in loc., „Cuvântul piatră îl defineşte pe orice ucenic al lui Cristos”). Ea are meritul de a fi luat în serios contextul din Matei şi de a fi subliniat, aşa cum face şi Marcu 8 dar diferit, semnificaţia imensă a mărturiei pe care o depune Petru în Cezarea lui Filip. În perspectivă istorică ar trebui probabil să privim piatra ca fiind, nu simpla credinţă în Cristos, ci mărturia apostolului despre Cristos, mărturie despre care se afirmă peste tot că este temelia bisericii (cf. Efeseni 2:20). Cuvintele lui Isus despre „piatră” ating esenţa rolului apostolic, iar Petru, primul dintre *apostoli, are un nume care proclamă această esenţă. Ideea că propria lui credinţă şi înţelegere nu sunt decât un exemplu, este irelevantă: biserica trebuie să fie clădită pe mărturia apostolilor.

Piatra este Petru însuşi. Acest punct de vedere este aproape tot atât de vechi ca şi celălalt, căci atât Tertullian cât şi episcopul (roman sau cartaginez) pe care îl critică vehement acesta înDe Pudicitia, interpretează pasajul în felul acesta, deşi cu implicaţii diferite. Tăria acestui punct de vedere constă în faptul că Matei 16:19 foloseşte singularul şi trebuie considerat că mesajul îi este adecvat direct lui Petru, chiar dacă aşa cum a spus Origen am spune şi noi că a avea credinţa şi virtuţile lui Petru înseamnă a avea cheile lui Petru. Se mai poate face comparaţie cu ceea ce se spune în Midraş despre Isaia 51:1. Când Dumnezeu a privit spre Avraam care avea să vină, El a spus: „Iată, am găsit o piatră pe care să zidesc şi să aşez lumea. De aceea, El l-a numit pe Avraam piatră” (SB, 1, p. 733).

Mulţi comentatori protestanţi, printre care îl includem mai cu seamă pe Cullmann, sunt adepţii celui de-al doilea punct de vedere; dar este semnificativ că el scoate pasajul din contextul pe care-l găsim în Matei. Este însă mai cert să-l citim în contextul în care îl plasează Matei, decât să-l tratăm ca un pasaj izolat.

Trebuie subliniat însă că exegeza acestui pasaj nu are nimic de a face cu pretenţiile Bisericii Catolice sau ale episcopului ei la supremaţie, pretenţii, cu care datorită împrejurărilor istorice a fost asociat acest pasaj. Chiar dacă pasajul ar putea arăta că episcopii catolici sunt într-un fel succesorii lui Petru (lucru care nu poate fi dovedit), el nu permite transferul prevederilor lui niciunuia dintre succesorii săi. El se referă la temelia Bisericii, lucru care nu poate fi repetat.

Cuvintele care urmează cu privire la cheile Împărăţiei trebuie privite în contrast cu Matei 23:13. Fariseii, au încuiat Împărăţia, datorită propagandei lor misionare: Petru, recunoscându-L pe Fiul ca pe Cel care este mai mare peste casă şi care ţine cheile (cf. Apocalipsa 1:18; 3:7; 21:25), descoperă că aceste chei îi sunt date lui (cf. Isaia 22:22), ca să deschidă Împărăţia (*PUTEREA CHEILOR). Rolul de a „lega şi de a dezlega”, o expresie pentru care avem paralele rabinice foarte clare, îi este atribuit aici lui Petru, dar în alte pasaje este atribuit tuturor apostolilor (cf. Matei 18:18). „În Împărăţia care va veni, apostolii se vor asemăna cu mai marii cărturarilor sau cu un rabin, care vor decide, nu pe baza Legii iudaice, ci pe baza învăţăturii lui Isus care „a împlinit” această Lege” (A.H. McNeile, in loc.).

Dar nu se poate pune la îndoială faptul că atât aici cât şi în alte locuri lui Petru i se atribuie un loc de frunte. Luca 22:31 ş.urm. arată poziţia strategică a lui Petru, aşa cum este văzută atât de Domnul cât şi de diavolul şi, cunoscând faptul că urma să vină vremea când Petru se va lepăda, scoate în relief rolul lui de păstor pe care-l va avea în viitor. Domnul cel înviat întăreşte această delegare (Ioan 21:15 ş.urm.), şi ea este relatată tocmai în cea de-a patra evanghelie, care se ocupă mai îndeaproape de relaţia deosebită dintre apostolul Ioan şi Cristos.

V.Petru în Biserica apostolică

Faptele Apostolilor ne arată cum şi-a dus la îndeplinire Petru însărcinarea. Înainte de Ziua Cincizecimii, Petru este cel care preia rolul conducător în grupul ucenicilor (Faptele Apostolilor 1:15 ş.urm.); după Ziua Cincizecimii, el este predicatorul principal (2:14 ş.urm.; 3:12 ş.urm.), purtătorul de cuvânt înaintea autorităţilor iudaice (4:8 ş.urm.), cel care conduce administrarea pedepsei (5:3 ş.urm.). Cu toate că Biserica în general a lăsat o impresie puternică în cadrul comunităţii, Petru a fost cel căruia i s-au atribuit în mod special puteri supranaturale (5:15). În Samaria, primul câmp de misiune al Bisericii care este menţionat, rolul conducător îl are tot Petru (8:14 ş.urm.).

De asemenea, este semnificativ faptul că el este primul apostol care are de-a face cu misiunea către Neamuri şi, fără îndoială, acest lucru are loc în mod providenţial (10:1 ş.urm.; cf. 15:7 ş.urm.). El este imediat criticat pentru lucrul acesta (11:2 ş.urm.); şi nu pentru ultima dată. Galateni 2:11 ş.urm. ne dă un crâmpei din activitatea lui Petru la Antiohia, prima biserică în care Neamurile aveau o pondere semnificativă, unde a stat la masă cu cei convertiţi dintre Neamuri; după ce creştinii iudei i se împotrivesc, el se retrage. Această batere în retragere a fost criticată aspru de Pavel; dar nu se face aluzie la nici o divergenţă teologică între cei doi, Pavel acuzând mai degrabă o incompatibilitate între ceea ce propovăduia Petru şi ceea ce făcea el. Teoria mai veche (readusă în actualitate de S.G.F. Brandon, The Fall of Jerusalem and the Christian Church, 1951) a unei rivalităţii constante între Pavel şi Petru, nu poate fi susţinută cu ajutorul documentelor disponibile.

În ciuda acestei greşeli, creştinii dintre Neamuri nu au cunoscut un prieten mai bun decât Petru. Evanghelia vestită de Pavel şi cea vestită de Petru au avut acelaşi conţinut, deşi într-un fel era exprimată diferit: cuvântările lui Petru din Faptele Apostolilor, Evanghlia după Marcu şi 1 Petru conţin aceeaşi teologie a crucii, înrădăcinată în conceptul care-l prezintă pe Cristos ca pe Robul care suferă. El a fost gata să trăiască în părtăşie cu Pavel, recunoscând că misiunea lui printre iudei şi a lui Pavel printre Neamuri fac parte din aceeaşi lucrare (Galateni 2:7 ş.urm.); iar la Conciliul din Ierusalim el este primul care propune acceptarea pe deplin a Neamurilor pe baza unei singure condiţii, credinţa (Faptele Apostolilor 15:7 ş.urm.).

Este greu să reconstituim lucrarea lui Petru după moartea lui Ştefan. Faptul că îl găsim în Iope, în Cezarea şi în multe alte locuri, ne spune că el a avut o lucrare misionară în Palestina (desigur, Iacov preluând conducerea bisericii din Ierusalim). A fost întemniţat în Ierusalim, iar după eliberarea lui miraculoasă, a plecat „într-alt loc” (Faptele Apostolilor 12:17). Încercările de a identifica acest loc sunt zadarnice. Ştim că s-a dus în Antiohia (Galateni 2:11 ş.urm.); este posibil să se fi dus la Corint, cu toate că, probabil, nu a stat mult acolo (1 Corinteni 1:12). El este asociat îndeaproape cu creştinii din partea de N a Asiei Mici (1 Petru 1:1), şi este posibil ca lui Pavel să i se fi interzis să intre în Bitinia (Faptele Apostolilor 16:7) tocmai pentru că Petru lucra acolo.

Faptul că Petru ar fi locuit la Roma este disputat, dar nu dispunem de date suficiente. Este aproape sigur că prima lui epistolă sobornicească a fost scrisă la Roma (1 Petru 5:13; *PETRU, EPISTOLA ÎNTÂI). Există indicii în această epistolă că ea este scrisă chiar înainte sau în timpul persecuţiilor neroniene, iar în 1 Clement 5, se face aluzie la faptul că, la fel ca Pavel, şi Petru a murit cu ocazia acestei persecuţii, îndoielile privitoare la interpretarea lui 1 Clement (cf. M. Smith, NTS 9, 1960, p. 86 ş.urm.) sunt neîntemeiate. Pe de altă parte, sugestia lui Cullmann, bazată pe contextul din 1 Clement şi pe aluziile lui Pavel din Filipeni la tensiunile ce existau în biserica din Roma, că Petru, poate la sugestia lui Pavel, a venit aici ca să reconcilieze părţile şi că ostilitatea creştinilor a dus la moartea ambilor, merită să fie luată în considerare. Relatarea din Faptele lui Petru cu privire la martirajul lui prin crucificare (cf. Ioan 21:18 ş.urm.) cu capul în jos nu poate fi acceptată ca autentică, dar este posibil ca această lucrare să păstreze nişte tradiţii foarte valoroase. Cu siguranţă, această lucrare, ca şi alte mărturii din sec. al 2-lea, subliniază cooperarea dintre cei doi apostoli în Roma.

Săpăturile arheologice din Roma au scos la iveală un cult al lui Petru, sub biserica Sf. Petru  (cf. Eusebiu, EH 2.25): în baza acestor descoperiri nu putem afirma mai mult decât atât. (*PETRU, EPISTOLA ÎNTÂIA ŞI EPISTOLA A DOUA)

BIBLIOGRAFIE. 1973 Foakes Jackson,Peter, Prince of Apostoles, 1927; E. Stauffer,Zeitschrift für Kirchengeschichte62, 1944, p. 1 ş.urm. (cf. New Testament Theology, 1955, p. 30 ş.urm.); O. Cullmann, Peter: Distiple-Apostol-Martyr, 1962; JEH 7, 1956, p. 238 ş.urm. (cu privire la săpături); J. Toynbee şi J. Ward Perkins, The Shrine of St. Peter and the Vatican Excavations, 1956; H. Chadwick, JTS s.n.s. 8, 1957, p. 31 ş.urm.; O. Karrer, Peter and the Church, 1963; R.E. Brown, K.P. Donfriend, J. Reumann (editori), Peter in the New Testament, 1973. A.F.W.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/petru.html

PERSECUŢIE

download - Copie - Copie

PERSECUŢIE. Persecuţia de care au avut parte creştinii nu era ceva nou pentru ei. Era o parte a moştenirii lor iudaice. Asocierea dintre mărturisire şi persecuţie a început în cea de-a doua parte a prorociei lui Isaia şi s-a cristalizat în perioada seleucizilor. Conceptul că cei martirizaţi vor fi răsplătiţi cu nemurierea a câştigat teren până când a ajuns să domine atitudinea iudeilor faţă de guvernul roman (4 Macabei 17:8 ş.urm.). Posibilitatea de a muri pentru Tora a ajuns să fie acceptată ca o cerinţă a iudaismului. Astfel, iudeii nu manifestau ostilitate faţă de ideea de a fi martirizaţi; în ciuda faptului că Roma era tolerantă faţă de religia lor, unitatea de care au dat dovadă, spiritul de necooperare, succesul lor financiar ciudat a atras asupra lor ura multora şi persecuţii temporare, mai ales în afara Palestinei: în Alexandria, pogromul era un lucru obişnuit. Această stare de fapt a fost moştenită de creştini. Disponibilitatea lor de a se confrunta cu suferinţa a fost intensificată de exemplul lui Isus şi de către asocierea persecuţiilor cu sfârşitul veacului după care au tânjit ei (Marcu 13:7-13). Cu toate acestea, trebuie să ne întrebăm ce i-a făcut să fie atât de urâţi atât de iudei cât şi de romani.

Împotrivirea din partea iudeilor

Această împotrivire a crescut în intensitate. Predicarea unui Mesia crucificat de a cărui moarte au fost public învinuiţi conducătorii iudeilor a fost foarte provocatoare. Şi totuşi, poporul i-au simpatizat (Faptele Apostolilor 2:46 ş.urm.; 5:14) iar fariseii moderaţi (Faptele Apostolilor 5:34 ş.urm.; 23:6 ş.urm.), în timp ce opoziţia a crescut, natural, din partea saducheilor (Faptele Apostolilor 4:1, 6; 5:17). Predica lui Ştefan despre caracterul temporar al Legii (Faptele Apostolilor 6:14) a produs o schimbare în opinia publică şi a atras după sine prima persecuţie din Ierusalim şi din alte locuri, de ex. Damasc. În anul 44 d.Cr., Iacov a fost executat de Irod Agripa şi peste tot în Faptele Apostolilor, iudeii par să fie cei mai înverşunaţi duşmani ai lui Pavel. Atitudinea acestora faţă de creştini a fost înrăutăţită şi mai mult în urma Conciliului de la Ierusalim care a respins necesitatea tăierii împrejur şi a culminat odată cu excomunicarea creştinilor la Iamnia, cca. 80 d.Cr.

Împotrivire din partea romanilor

În atitudinea Romei a survenit o schimbare. La început, după cum se observă în Faptele Apostolilor, Roma a fost tolerantă faţă de creştini, ba chiar i-a încurajat. Această atitudine s-a schimbat curând într-o împotrivire vehementă. În Roma (Tacitus, Ann. 15. 44), creştinii au ajuns atât de nepopulari în jurul anului 64 d.Cr., încât Nero i-a putut folosi ca ţapi ispăşitori pentru incendierea Romei. În Bitinia (Pliniu, Ep. 10. 96-97), în jurul anului 112 d.Cr., practicarea constantă a religiei creştine era o crimă capitală, cu toate că Traian nu permitea denunţurile anonime şi dezaproba „vânătoarea de vrăjitoare”. Există trei explicaţii cu privire la această schimbare de atitudine:

(i) Acei creştini au fost învinuiţi numai de anumite călcări de lege cum ar fi canibalism, incendieri, incest, magie, adunarea ilegală şi majestas (în cazul lor, refuzul de a aduce jertfe în numele, (numen) împăratului). Există într-adevăr dovezi că ei au fost acuzaţi de toate aceste lucruri, dar 1 Petru 2:12; 4:14-17; Pliniu, Ep. 10.97; şi Suetonius, Nero 16, toţi spun clar că la început nomen ipsum lat. „însuşi numele”, n.ed. de creştin, indiferent de cohaerentia flagitiaasociată cu acesta în mintea omului de rând, era pasibil de pedeapsă.

(ii) A existat o lege generală pretutindeni în imperiu, institutum Neronianum, conform căreia creştinii au fost proscrişi. Tertullian face această afirmaţie şi spune că aceasta a fost singurul decret (acta) al lui Nero care nu a fost abrogat ulterior (Ad. Nat. 50. 7, vezi de asemenea Apoi 5), iar dovezile lui Suetonius, 1 Petru şi Apocalipsa sprijină o astfel de interpretare. Totuşi, creştinismul nu afost, probabil, atât de important încât să necesite o asemenea lege generală, iar dacă totuşi a existat o astfel de lege, este greu de explicat cum de Pliniu nu a cunoscut-o, cum de Traian a omis să o menţioneze, sunt greu de explicat drepturile de proprietate ale bisericii înainte de persecuţiile din timpul lui Decius şi uimitoarea lipsă de uniformitate în aplicarea acestei legi.

(iii) Persecuţia era la discreţia guvernatorului, care acţiona numai ca răspuns la acuzaţiile individuale: nu exista nici un procuror public în societatea romană. Indiferent ce formă lua acuzarea oficială, este clar că pe vremea lui Pliniu membrii activi ai unei organizaţii, despre care se credea că este de factură delicventă şi care era pusă alături de bacanale şi de druizi, anulată deoarece în cadrul ei s-a ajuns să nu se mai poată face o distincţie între cult şi scelera, reprezenta un afront împotriva căreia trebuia să se acţioneze, iar sfidarea, refuzul constant de a retracta declaraţiile făcute, a fost întâmpinată cu moartea. În ultimii ani s-a arătat că atât competenţa proconsulilor cât şi cea a prefecţilor oraşelor în crimina extra ordinem a fost foarte mare. Dacă un guvernator dorea să ia măsuri împotriva creştinilor, el avea precedentul neronian după care să se călăuzească şi coercitivul său imperium care să-l sprijine în acţiunea lui. Pe de altă parte, avea libertatea, aşa cum a făcut şi Gallio (Faptele Apostolilor 18:14-16), de a refuza să-şi exercite autoritatea. Dacă nu ştia ce să facă, se putea adresa împăratului, a cărui decizie trebuia să o respecte atâta vreme cât rămânea în provincie, cu toate că nu era impusă asupra succesorilor lui.

Tocmai pentru că guvernatorii se bucurau de o asemenea autoritate şi-a adresat Tertullian Apologia lui nu împăratului ci guvernatorului: căci în mâinile lui era soluţia. Lucrul acesta explică faptul că persecuţiile au avut un caracter sporadic, până în zilele lui Decius. Ele depindeau în mare măsură de regulile pe care le decreta guvernatorul şi de popularitatea creştinilor în provincie. Nu există dovezi concludente (în ciuda celor afirmate de Orosius, 7. 7) în baza cărora să credem că în zilele lui Nero a existat o acţiune generală împotriva creştinilor pe tot cuprinsul, imperiului, deşi se pare că în Roma secta a devenit illicita(Suetonius, Nero 16). Dovezile reale cu privire la persecutarea Bisericii în timpul lui Domiţian sunt sărace, în ciuda invectivelor care i-au fost aduse acestui împărat de către părinţii Bisericii. O generalizare largă în Dio (67. 14), cu privire la moartea lui Flavius Clemens, despre care se credea că a fost creştin şi a lui Acilius Glabrio, care probabil a fost şi el creştin, şi cu privire la exilarea lui Domitilla, este tot ceea ce poate fi citat. Dar este foarte posibil ca Domiţian, care a verificat cu deamănuntul veniturile evreilor şi le-a stors cât a putut (Suetonius, Domit. 12), să fi descoperit creştini netăiaţi împrejur care beneficiau de privilegiile religioase ale evreilor şi să fi instituit împotriva lor o persecuţie generală la care face aluzii clare Apocalipsa, dacă aceasta se poate data în timpul lui Domiţian, şi nu în timpul lui Nero.

De aceea, persecuţia a fost limitată de trei factori: şi anume (i) guvernatorii romani au ezitat să accepte învinuiri cu privire la opiniile religioase ale indivizilor (superstitiones) şi au încercat să se oprească numai asupra cazurilor de încălcare a legii; (ii) acuzaţiile trebuiau făcute atât personal cât şi public – şi a aduce o învinuire capitală era un lucru periculos şi dificil; (iii) în fiecare provincie un singur om, guvernatorul, putea pronunţa sentinţa de condamnare la moarte.

Aceşti trei factori au concurat la protejarea majorităţii creştinilor o perioadă suficient de lungă ca Biserica să prindă rădăcini pretutindeni în imperiu.

BIBLIOGRAFIE

W.H.C. Frend, Martyrdom and Persecution in the Early Church, 1965; T.W. Manson, „Martyrs and Martyrdom”, BJRL 39, 1956-57, p. 463 ş.urm.; H.B. Mattingley, JTS n.s. 9, 1958, p. 26 ş.urm.; K.W. Clayton, CQ 41, 1947, p. 83 ş.urm.; A.N. Shenvin-White, JTS n.s. 3, 1952, p. 199 ş.urm.; H. Last, JRS 27, 1937, p. 80 ş.urm.; E.M. Smallwood, Classical Philology 51, 1956, p. 5-11; G. Ebel, R. Schippers, NIDNTT 2, p. 805-809; A. Oepke, TDNT 2, p. 229 ş.urm.; H. Schlier, TDNT 3, p. 139-148.

E.M.B.G.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/persecutie_3.html

Media : Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

download - Copie - Copie

Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

Pagina de MEDIA este realizată de

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

horizontal rule

Get the Flash Player to see this player.

horizontal rule

Aparitii editoriale la Radio Vocea Evangheliei

Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?”
* documentar, partea a 2-a –

Reporter:
– Ce ati simtit atunci cand ati fost in spital cu avortul de acum 2 ani si jumatate?

Doamna Mirela:
Eram foarte stresata, am avut o stare psihica foarte proasta, inclusiv starea sanatatii in general s-a inrautatit, si ma gandeam uneori c-am sa mor in urma acestui avort. Pe de alta parte, ma apasa faptul ca trebuie sa omor un copil. Era in ajunul sarabatorilor de iarna si ma gandeam la pruncii ucisi de Irod, ma gandeam ca se apropie copilul si eu trebuie sa recurg la acest fapt.
 [continuare]

„LINIE TELEFONICA CRESTINA PENTRU COPII”

Ioan Ciobota, reporter:
Biserica Aletheia din Timisoara desfasoara un proiect intitulat „LINIE TELEFONICA PENTRU COPII” L-am intrebat pe Razvan Duminica, coordonatorul acestui proiect, despre ce este vorba.

Razvan Duminica:
Timisoara este un oras mare, si la fel ca in intreaga tara, valorile moral-crestine au fost pervertite, iar societatea va suferi tot mai mult de pe urma acestor lucruri, asa ca vrem sa prezentam Evanghelia copiilor si familiilor lor, astfel incat sa crestem o generatie aproape de Dumnezeu.
 [continuare]

Un extraordinar documentar despre avort
“Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?”

documentar, partea I –
• Realizat in anul 1999 pentru Radio Vocea Evangheliei – Timisoara
• Difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei – Romania, prin statiile Timisoara, Sibiu, Oradea, Suceava, Cluj-Napoca, Bucuresti 
[continuare]

„Viata fara Dumnezeu este ca o caricatura nereusita”…


Radu Cletiu

sau un alt fel de Pygmalion. Radu Cletiu, caricaturist de renume, are o multime de diplome nationale si internationale. A debutat in anul 1980 in Revista URZICA. A fost invitat sa realizeze caricaturi la emisiunea „Duminica in familie” de Mihaela Radulescu. A colaborat la Jurnalul National, cu Marius Tuca si Dan Diaconescu. [continuare]

STILUL  DE  VIAŢĂ …  IN  BISERICA!

ARTICOL  DE  CORNEL  SANDRU

   Ne aflăm într-o luptă continuă cu acceptarea neologismelor, a cuvintelor şi expresiilor importate din limba engleză, cea mai curtată limbă de pe pământ. Uneori îngurgităm cuvintele aşa cum sună în limba engleză. Este un alt aspect al satului global în care trăim. Nu mai putem să oprim influenţele din afara graniţelor posibilului nostru ghetto! Nu mai avem timpul şi energia pentru a mai filtra toate ideile şi mesajele cuvintelor şi expresiilor devenite parte a vieţii noastre de fiecare zi!

  Lifestyle – l-am tradus în limbajul nostru prin stil de viaţă sau mod de viaţă. Am senzaţia că în mod normal folosim această expresie pentru a descrie un fel al nostru de a ne comporta în prezenţa altora, ceva la care ţinem mult şi prin care dorim ca cei din jur să ne identifice. Unii abordăm un stil de viaţă bazat pe provocări. Răspundem imperativului: „Acceptă provocările … vieţii! Acceptă aventura cunoaşterii…!“ Alţii abordăm un stil de viaţă cumpătat. „Ceea ce e prea mult strică … imaginii noastre în faţa altora!“

  Astfel, am ajuns să vorbim şi despre lucrurile spirituale ca reprezentând un stil de viaţă.

  Inchinarea – ca stil de viaţă!        Ucenicia – ca stil de viaţă!

  Consilierea – ca stil de viaţă!          … Evanghelizarea – ca stil de viaţă!

  Dar, oare câţi dintre noi ne gândim în mod serios la motivaţia noastră pentru a aborda un anumit stil de viaţă? Facem ceea ce facem pentru că la fel fac şi alţii din jurul nostru? Sau pentru acest lucru este reprezentativ  pentru comunitatea/familia spirituală din care facem parte?

  Dacă este să vorbim despre EVANGHELIZARE – ca stil de viaţă, cred că avem nevoie mai mult decât de o motivaţie exterioară fiinţei noastre lăuntrice. Este o chestiune de DEVOTAMENT al inimii noastre pentru Dumnezeul Creatorul şi Mântuitorul acestei lumi. Contează cu ce „ochelari“ ne uităm la vecinii, colegii de muncă, prietenii şi apropiaţii noştri. Vara tendinţa („ispita“) este să îi privim pe oamenii ce nu-L cunosc pe Dumnezeu cu ochelari de soare! Adică … ne ascundem în spatele unor lentile fumurii, pentru a nu fi recunoscuţi pentru convingerile noastre! Vocea Domnului, însă, este puternică!

NU  CREAŢIA  CI  CREATORUL

MEDITATIE  DE  EMMA  DOMUTA

Spuma albă a mării era adusă la mal şi lăsată acolo, unde venea sfârşitul.

Stâncile măreţe stăteau neclintite, fără să resimtă tulburarea mării. Erau de piatră; reci, boreale, semeţe, cu vârfurile înălţate spre soare. Erau moarte, şi totuşi, marea era la picioarele lor, slujindu-le. Valurile se loveau cu putere de zidul de piatră, fără nici un rezultat, asemenea unei păsări care se zbate  între zăbrelel argintii lae coliviei. Orice încercare e zadarnică, dar totuşi, a fost o încercare.

Marea liniştită e oglinda cerului albatru fără pată. Oare ce o face să se tulbure? Sirenele ies la suprafaţă şi când e calm şi linişte şi pe furtună. Cântecul lor se amestecă şi se îmbină cu vuietul mării, cu ciripitul păsărilor, cu adirerea vântului. Melodia lor se pierde… dar totuşi, mai rămâne un susur lin şi uşor care poate fi auzit din depărtare. Un cânt nedesluşit, misterios

Marea ascunde în apele sale comori de nepreţuit, ascunde frumuseţi pe care le ţine numai pentru ea şi pedepseşte cu moartea pe oricne s-ar încumeta să i le fure. Ascunde o viaţă tainică, cu un farmec de nepătruns. Marea, ca o mamă bună, protejează şi se luptă pentru tot ce-i al ei.

O  PORTIŢĂ   INTR-UN  TURN  DE  DISPERARE

MEDITATIE  DE  EMMA  DOMUTA

            Şi totuşi, în tot ce faci este o cale, în toate greutăţile există o şansă în plus, în orice împrejurare există o Portiţă. Dar cum să găsesc acea portiţă? E mică, dar e acolo. Tu ştii că este şi de aceea o cauţi cu disperare. Poate nu o cauţi unde trebuie. Poate te-ai depărtat de „portiţă”. Când cauţi ceva, trebuie să ştii exact unde să cauţi. Iar dacă nu ştii, trebuie să te documentezi. Pentru asta e nevoie de mult timp, dar mai ales de răbdare, nu-i aşa? Din păcate, toate acestea sunt pe terminate. Suntem pe „roşu” şi cu răbdarea şi cu timpul. Suntem epuizaţi fizic, psihic şi spiritual. Stăm închişi ca intr-un turn unde totul e barat, umed, rece şi înfiorător de tăcut.

De multe ori tăcerea ne înspăimântă mai tare decât gălăgia. Dar iată că şi turnul are o mică crăpătură prin care pătrunde Lumina. O rază, o fărâmă de lumină care aduce bucurie, sau nu? Nu ştim să apreciem Lumina. Adevărul este că numai atunci înţelegem adevărata valoare a unui lucru când l-am pierdut pentru totdeauna. Dar de ce să medităm la valoarea unui lucru numai după ce nu ne mai aparţine? De ce numai atunci ne pare rău de ceea ce am făcut sau nu am făcut? Apare nelipsitul „DACĂ”. E inexistent „DACĂ”, e nerealizabil şi totuşi e atât de solicitat De ce nu apreciem valorile atâta timp cât se pot aprecia? Nu le cunoaştem? Nu ne interesează? Avem alte preocupări?… Dacă aş fi fost, făcut…

            Dar ce se întâmplă atunci când ajungem în acel „turn” pe care îl mai putem numi Melancolie sau Singurătate.? Ajungem la disperare, la  deznădejde, la tulburare. Tot ce poate fi mai rău. Atunci, ca un val. vin peste noi toate gândurile, ne plângem de milă şi culmea, atunci descoperim că putem fi miloşi şi sensibili. Dar înainte nu aveam griji? O! şi încă câte! Dar acum am ajuns la punctul culminant. Singuri şi deznădăjduiţi. Atât de deznădăjduiţi, încât am uitat de Portiţă şi de Raza de Lumină. Nici ele nu mai pot aduce Speranţă. Dar de ce stai pasiv? De ce nu foloseşti ceea ce ai primit? De ce nu încerci ceva? Dacă nu reuşeşti, cel puţin poţi spune că ţi-ai dat silinţa şi totul a fost în zadar. Dar dacă nu încerci, vei avea întotdeauna cele două rezultate posibile pe care nu le vei şti: da sau nu? Care din cele două?

            Un moment tu poţi să te simţi la capătul puterilor, dar în celălalt, poate să fulgere în tine acea mică Luminiţă. Nu fi pasiv, n-o lăsa! Foloseşte-o pentru că mai mult decât ai pierdut nu mai poţi pierde. Te vei afla în aceeaşi situaţie sau poate din contră…

            Momente de acest gen sunt puţine, dar au un efect de lungă durată. Aşa se întâmplă întotdeauna.

Cel rău are grijă să-şi lase amprenta pe tine, în aşa fel încât să ţi minte. Are grijă că dacă eşti cumva prea fericit să te „lecuiască”. Ai nevoie de ceva, nu-i aşa? Nu eşti destul de echilibrat? ?n momente de cumpănă e destul de greu să-ţi păstrezi echilibrul şi mai ales calmul. Tu eşti meteorologul sufletului tău. Ce „diagnostic” pui? – ploaie, ceaţă, nori, vânt nefavorabil? Acestea toate duc la alunecări. Cazi, te murdăreşti, te ridici, te cureţi pentru ca apoi să cazi din nou. Te loveşti la genunchi şi la cot. Aşa nu mai merge! Poate trebuie să-ţi schimbi pantofii; alunecă talpa şi altă pereche ar putea face faţă umezelii şi noroiului. Cu siguranţă o pereche de cizme de cauciuc ar fi mai bune. Te-ai mai echilibrat? Puţin şi poate ţi-ai mai venit în fire. Te mai doare cotul şi genunchiul dar e cava vag, în depărtare ca un ecou în trecut. Poţi zâmbi chiar dacă „ecoul” mai răsună.

            De fapt dacă natura e proiectată sub forma unui ciclu, tu de ce să nu te incluzi? Ai uitat de comunicarea om-natură? Prieteni nedespărţiţi. Mare diferenţă nu e; unul e concret, altul abstract.

Maximum anotimpurilor e patru, minimum două cu tendinţe spre unul singur. ?n tine câte anotimpuri sunt? Trebuie să ştii cum să le distribui pe perioada întregului an. Probabil că sunt foarte variabile. Se mai pot spune multe dar…nu e Timp de vorbit când sunt atâtea şi atâtea lucruri de început, de terminat, de rezolvat, de căutat, încât nici nu-i de mirare că am ajuns într-o astfel de situaţie. Totul e în ceaţă şi e foarte vag. E adevărat. Totuşi, nu uita de Portiţă. Şi mai e ceva… Cheiţa. A apărut şi ea exact la sfârşit!

http://publicatia.voxdeibaptist.org/media_mai08.htm

Un tânăr răspunde PRO TV-ului: Hristos este Lumina, Învierea este Sărbătoarea

download - Copie - Copie

ON APRIL 6, 2020 BY GEORGEIN INVIERE

Pro Tv îmi transmite mesajul său de Paște: TU EȘTI LUMINA!

Eu îi răspund:

Dragă Pro Tv,

Nu știu care au fost intențiile tale atunci când ai formulat aceste cuvinte-poate au fost intenții bune; pe mine însă m-a “zgâriat” profund, nu doar pe timpane, ci și pe conștiință. De ce?! Pentru că l-am perceput ca pe un ÎNDEMN LA INVOLUȚIE, la PLAFONARE în propriul egoism.

Pentru noi, creștinii, HRISTOS ESTE LUMINA – El este MODELUL SUPREM spre care tindem și RAZA care ne călăuzește în evoluția noastră spirituală. El este OMUL NOU, ce normează aspirațiile fiecărui ins și ale tuturor împreună.

Dacă îmi spui că EU SUNT LUMINA, nu faci decât să îmi transmiți, la nivel subliminal, că trebuie să mă complac în starea mea actuală (doar imi sunt propriul model, propria “LUMINĂ”). Or, Eu vreau să progresez continuu, să tind permanent către singura LUMINĂ (Hristos) care nu mă limitează, ci mă direcționează spre INFINIT.

Au mai încercat și alții în istorie – tot cu intenții bune – să construiască LUMINI omenești, modele absolute, “omul nou”: a fost propusă rasa ariană, mai apoi proletarul, iar acum, tot după “preceptele evanghelice” ale lui Marx, EU. Da, ai citit bine, EU, care IMI SUNT PROPRIA LUMINĂ, care nu trebuie sa am niciun model (mai ales nu Hristos), care trebuie sa fiu cât mai “diferit” și care sunt întotdeauna un minoritar în conflict necesar cu majoritatea.

Poate îmi vei spune că nici nu ți-au trecut prin minte asemenea idei și că ai avut cele mai bune intenții. Se poate… NU TE ACUZ de rea credință. Ai grijă însă la faptul că, inclusiv mesajele transmise de marii militanți ai ideologiilor totalitare erau formulate tot cu bună intenție. Din păcate au fost receptate și puse în aplicare de mulți, care s-au grăbit să devină apostoli ai lui Marx. La ce a dus asta?! Comunismul, de pildă, a omorât aproximativ 100 000 000 de oameni – da, a depășit cele două războaie mondiale.

Nu vreau să îți rețin atenția mai mult, ci închei spunându-ți că m-aș bucura dacă pe viitor, ai găsi mesaje care să scoată la lumină bunele tale intenții și să nu pară că vrei să pui umărul la propagarea NEOMARXISMULUI.

Cu cele mai bune intenții

și fără a te acuza de nimic,

Cosmin Iulian Cîrstea,

un simplu om ce caută LUMINA

P.S. Într-adevăr, oamenii sunt chemați să devină și ei lumină, după asemănarea Mântuitorului, dar felul în care este prezentat mesajul nu îmi exprimă asta – mai ales că este prezentă acolo și construcția: “TU EȘTI SĂRBĂTOREA”. De asemenea, cuvintele LUMINĂ și SĂRBĂTOARE sunt scrise cu majusculă. Or, dacă ne referim la om, ca lumină după chipul și asemănarea Luminii (Dumnezeu), folosim minusculă la începutul termenilor; altfel cădem în panteism.

Autor: Cosmin Iulian Cîrstea

www.vocealibertatii.ro

 

Un tânăr răspunde PRO TV-ului: Hristos este Lumina, Învierea este Sărbătoarea

Europenii s-au trezit fără muncitori și strigă după sezonierii români. Petre Daea, fost ministru al Agriculturii: Poate ar fi mai bine să-i păstrăm în țară și să producem hrană pentru România

download - Copie - Copie

DE RALUCA OANȚĂ  /   ECONOMIE, AGRICULTURĂ   /   Publicat: Duminică, 05 aprilie 2020, 21:17   /   Actualizat: Duminică, 05 aprilie 2020, 21:24   /   4 comentarii

Europenii s-au trezit fără muncitori și strigă după sezonierii români. Petre Daea, fost ministru al Agriculturii: Poate ar fi mai bine să-i păstrăm în țară și să producem hrană pentru România

ARTICOLE RELAȚIONATE

 Platformă online pentru micii producători autohtoni, lansată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Platformă online pentru micii producători autohtoni, lansată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

 Puteți cumpăra produse românești de la producători autohtoni, de pe Mall-ul Țărănesc Online

Puteți cumpăra produse românești de la producători autohtoni, de pe Mall-ul Țărănesc Online

În contextul pandemiei de coronavirus, țări europene precum Germania, Italia sau Franța s-au trezit cu deficit de forță de muncă- mai ales în agricultură, unde majoritatea sezonierilor sunt străini care au plecat acasă- și fac acum un apel disperat, căutând acorduri cu țări precum România sau Polonia pentru întoarcerea muncitorilor.

După ce Germania a constat că se confruntă cu un deficit de forță de muncă de mii de muncitori și a anunțat săptămâna trecută că deschide granițele pentru sezonierii români și polonezi, Italia caută un acord cu țările din estul Europei pentru ca muncitorii să revină la muncă.

Ținând cont că un sfert din sezonierii din Italia sunt români, ministrul italian Teresa Bellanova se va întâlni, luni ,cu ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan, anunță  Il Sole24ore, citat de Digi24.

Solicitarea ministrului italian vine pe fondul apelului Comisiei Europene adresat statelor membre UE de a facilita, dincolo de restricțiile impuse de epidemia de coronavirus,  deplasarea muncitorilor sezonieri.

„Suntem în contact cu diverse țări, luni mă voi întâlni cu ambasadorul român în Italia. Coridoarele permise de UE nu sunt suficiente. Trebuie să găsim soluții de la o țară la alta și lucrăm pe acest front”, a spus ministrul agriculturii italian, Teresa Bellanova.

Și ministrul de Interne, Mercel Vela, a anunțat, sâmbătă, noi măsuri în sprijinul românilor care doresc să plece, în această perioadă, la muncă în străinătate.

„Avem și o veste bună: am primit o solicitare pentru un transport și am introdus în ordonanță o măsură privind zborurile efectuate de operatori pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România spre alte state. Cu avizul autorităților competente”, a spus, sâmbătă, ministrul Vela.

În schimb, fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, consideră că nu este o idee bună ca muncitorii români să fie supuși anumitor riscuri prin plecarea la muncă în străinătate în această perioadă.

„Am aflat cu toții că Germania a deschis granițele pentru agricultorii români ca forță de muncă. Poate ar fi bine să nu îi mai punem pe drumuri, supunându-i anumitor riscuri și să îi păstrăm în țară, să producem hrană în România pentru noi și pentru alții, pentru ca avem unde si cu ce si să exportăm hrana, poate, în schimbul unor ventilatoare atât de necesare astăzi și nu numai. Iată o oportunitate pe care nu trebuie să o ratăm!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook,  fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea.

OPINII
Prof. Radu Baltasiu

Rețeaua bunăvoinței este leacul bolii sufletelor moarte (I)

de Prof. Radu Baltasiu

„…la nivel național, în perioada 17-23 februarie au fost înregistrate 8004 cazuri de gripă sezonieră – în creștere față de cele raportate în săptămâna precedentă și de aproape 6 ori mai multe comparativ cu cele din aceeași săptămână a anului trecut” (TVR, 1 martie 2020).

PE ACELAȘI SUBIECT
Două mii de grădinari oferă gratuit semințe românești, pentru a salva gustul nostru vechi al legumelor și fructelor

Două mii de grădinari oferă gratuit semințe românești, pentru a salva gustul nostru vechi al legumelor și fructelor

ȘTIRILE ZILEI

Imagini cu autoritățile în acțiune în incinta unei biserici din Râmnicu Vâlcea: Mi-a murit soțul, să nu-l pomenesc? Nu aveți voie doamnă!

Au apărut imagini în care organele de Poliție amenință un preot cu o amendă de 20.000 de lei pentru că ar fi săvârșit o slujbă în aer liber,

Șapte vești bune în această perioadă

Așa cum am promis săptămâna aceasta, ActiveNews a demarat campania „Vestea cea Bună”,

Cinci întrebări în plină pandemie COVID-19

În plină pandemie COVID-19, suntem bombardați cu tot felul de știri (multe false), cu anunțuri legate de leacuri

ȘTIRI

O țară în arest la domiciliu

Procentul de haștagi rezist și #staiacasă este fix același, cam 66,6%

Sublocotenent Alexandra Munteanu: România, fii puternică! Ești România Reginei Maria!

Sublocotenent Alexandra Munteanu: România, fii puternică! Ești România Reginei Maria!

Procesiune în București cu moaștele Sfântului Dimitrie pentru încetarea pandemiei Covid-19. Moaștele Sfintei Parascheva aduse în procesiune în județul Neamț

Duminică, 05 aprilie 2020, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, au fost scoase din Catedrala Patriarhală și purtate pe străzile Capitalei, într-o procesiune condusă de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, informează agenția Basilica.

Și totuși, cât de rău stăm la testare?

Să vedem cine stă cel mai bine

Nouă tone de materiale sanitare au ajuns în România din China. Marți sosește un alt transport

Pe 3 aprilie, 9 tone de materiale sanitare, constând în 200.000 de măști FFP2, au ajuns în România din China, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne.

EXTERNE

Guvernul Orban a decis taxarea multinaționalelor și a băncilor pentru a obține banii necesari suplimentării veniturilor medicilor. În Ungaria

Guvernul Orban, al Ungariei, a anunțat că va impune noi taxe pentru firmele multinaționale de retail și pentru bănci, pentru a spori veniturile bugetare necesare pentru lupta împotriva coronavirusului, informează Breitbart.

CULTURĂ

Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca). Predica Sfântului Ioan Gură de Aur

El, atunci gândește numai la cele cerești și în timpul rugăciunii nu are nimic comun cu viața cea pământească, dacă încă se roagă bine.

ECONOMIE

Europenii s-au trezit fără muncitori și strigă după sezonierii români. Petre Daea, fost ministru al Agriculturii: Poate ar fi mai bine să-i păstrăm în țară și să producem hrană pentru România

În contextul pandemiei de coronavirus, țări europene precum Germania, Italia sau Franța s-au trezit cu deficit de forță de muncă- mai ales în agricultură

https://www.activenews.ro/economie-agricultura/Europenii-s-au-trezit-fara-muncitori-si-striga-dupa-sezonierii-romani.-Petre-Daea-fost-ministru-al-Agriculturii-Poate-ar-fi-mai-bine-sa-i-pastram-in-tara-si-sa-producem-hrana-pentru-Romania-160896

O țară în arest la domiciliu

download - Copie - Copie

DE IULIAN CAPSALI  /   ȘTIRI, SOCIAL   /   Publicat: Duminică, 05 aprilie 2020, 12:54   /   Actualizat: Duminică, 05 aprilie 2020, 13:25

O țară în arest la domiciliu

ARTICOLE RELAȚIONATE

Se așteaptă criza și „mântuirea”

Coronavirus: o fereastră de oportunitate

Procentul de haștagi rezist și #staiacasă este fix același, cam 66,6%

Ei sunt pavlovienii, masa de manevră a Minunatei Lumi Noi condusă aici de securitatea globalistă, cei care au stat acasă la referendumul pentru căsătorie și au ieșit în masă la un referendum inept, cu întrebări ridicole (și grav anticonstituționale), adică cei care nu își pot pune mintea la contribuție fără să rănească internetul.

Între timp:

– Copiii mei sunt băgați în casă de milițieni care nu-i lasă în fața blocului la soare cu sora mai mare; trebuie să stea un părinte cu ei. Sunt amenințați cu amendă. Parcurile, cele mai importante surse de relaxare din orașe, sunt închise.

– Bisericile sunt închise de către proiecțiile politice ale haștagilor, în timp ce supermarketurile sunt pline. Hristos e sub Dedeman sau Carrefour ca importanță ontologică.

– Tase (16 ani), după 15 zile de carantină și un drum la treaba lui (lucra la un fastfood și l-au băgat în șomaj), revenit acasă, îmi spune că nu mai vrea să iasă afară. Stupoare… De ce? – întreb. Lumea e speriată, suspicioasă, tristă. Nu mai vreau să văd așa ceva – îmi răspunde abătut.

Nu doresc să mai văd privirea asta la un adolescent, niciodată!

– Dacă ieși până la magazinul din colțul străzii sau mergi la treaba ta, trebuie să scrii toate datele: unde stai, cum te cheamă, unde te duci șamd. E o umilință totală. Mi-am trăit tinerețea în dictatură, dar asemenea imbecilitate nu i-a dat nici prin capul lui Ion Teleagă.

– Despre situația din spitale, devenite principalele focare de infectare cu covid-19, am mai vorbit. Nu mai insist. Poveste reală: un medic militar celebru are simptome de coronavirus. El și soția, care a fost operată de cancer acum câteva luni. Se internează, dar nu pleacă singuri, o iau și pe fata lor, măritată, cu copil mic. Ea nu are niciun simptom, e luată de părinți… preventiv. Soțul e lăsat acasă, cu copilul mic. Tatăl autoritar nu discută. Fiica, deși nu are nimic, e tratată cu clorochină și medicament antiHIV, chestie care-i produce dereglări ale sistemului imunitar. Dar, trebuie să suporte consecințele faptului că e fată de medic. Că ocupă un loc care ar trebui să fie al unui bolnav, deja e secund.

– Onor guvernarea militară se preocupă de economia Germaniei. Întrucât fermierii germani i-au transmis ferm Merkeloaiei că pământul nu poate fi lucrat cu arabi sau afgani, ci cu români (cică la televiziunile nemțești nu contenesc elogiile la adresa muncitorului agricol valah), azi ordonanța militară a stipulat că muncitorul zilier din colonie are tot dreptul să plece la muncă spre Împărăție. Asta în timp ce Ordonanța Militară nr. 6/30.03.2020, prima care a instituit carantină totală în mai multe localități din județul Suceava, restricționează și circulația locuitorilor în afara zonei de carantină, chiar dacă aceste deplasări sunt pentru munci agricole.

Revenind, tot mai mulți experți mondiali în virusologie critică măsurile aberante ale guvernelor care, cu câteva excepții notabile, au înghețat economia și viața socială, dar și viața spirituală. Cum bine au constat oameni cu capul pe umeri, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 s-a făcut în PLINĂ PANDEMIE DE GRIPĂ SPANIOLĂ, care a ucis ZECI DE MILIOANE DE OAMENI ÎN EUROPA ȘI ÎN LUME. Ce să vezi, la Alba Iulia românii din Transilvania nu au respectat distanța legală și au purces la pecetluirea Unirii cu Patria Mamă.

Dacă am fi avut ceva Orban, Johannis, Arafat sau Vela atunci și haștagii aferenți #stațiacasă, Marea Unire ar fi fost imposibilă.

Astăzi, pandemia de frică a amețitelor și a fătălăilor a transformat lumea într-o piftie din care se înfruptă groparii libertății națiunilor, cei care vor fi făcând din comunism un „paradis pierdut”, pe care-l vom povesti, nostalgic, nepoților.

CELE MAI POPULARE

https://www.activenews.ro/stiri-social/O-tara-in-arest-la-domiciliu-160887

 

Internetul și noile tehnologii – soluții și propuneri

download - Copie - Copie

   

Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. (1 Corinteni 10:23)

Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. (1 Corinteni 6:12)

Similare

 

Vești bune de la Betel Suceava: „Daniel Grigoriciuc a depășit starea de criză”

Anunțuri, Familie, Interne, Rugăciune, Sănătate

  04-04-2020 18:37:52

După transferul la Iași și intrarea în carantină a întregii echipe RVE Suceava, starea de sănătate a fratelui Daniel Grigoriciuc s-a ameliorat și înregistrează îmbunătățiri ușoare.

„Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a mai adăugat încă o zi, încă o oră, și pentru noi acest lucru este o minune”, a declarat soția dânsului, Tabita Grigoriciuc pentru RVE Suceava.

„Ultimele informații cu privire la starea de sănătate a fratelui 𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥 𝐆𝐫𝐢𝐠𝐨𝐫𝐢𝐜𝐢𝐮𝐜 sunt îmbucurătoare. Poate respira folosind doar o mască de oxigen, este conștient și poate vorbi, se pare că ultimele analize referitoare la funcționarea organelor interne arată mult mai bine, iar astăzi chiar a reușit să mănânce normal. Vă multumim tuturor celor care în această perioadă de grea încercare nu ați încetat să vă rugați pentru fratele Daniel și pentru întreaga lui familie. Fie ca Bunul nostru Dumnezeu și Tată să vă răsplătească pe toți! Am dori să continuăm să ne rugăm pentru ei și pentru toți cei care în această perioadă sunt în cuptorul de încercare. Nu uitați, Romani 8:28 rămâne valabil! 𝐅𝐢𝐭̦𝐢 𝐛𝐢𝐧𝐞𝐜𝐮𝐯𝐚̂𝐧𝐭𝐚𝐭̦𝐢!” anunță într-un mesaj pe pagina oficială Biserica „Betel” din Suceava.

ȘtiriCreștine.ro amintește că directorul RVE Suceava, Daniel Grigoriciuc, alături de soția dânsului, Tabita Grigoriciuc au fost internați la Suceava. După confirmarea diagnosticului cu COVID 19 a familiei Grigorciuc, din 26 martie, întreaga echipă RVE Suceava a fost izolată la domiciliu pentru minim două săptămâni. Pe 27 martie, starea lui Daniel s-a agravat și a fost transferat de urgență la Iași.

Echipa ȘtiriCreștine.ro vă cheamă la mulțumire pentru ameliorarea ușoară a stării fratelui Daniel și în următoarele 22 de ZILE la POST și RUGĂCIUNE pentru familia Grigoriciuc, pentru echipa RVE Suceava și familiile lor. Rugați-vă pentru ca acești mesageri a veștilor bune să se întoarcă cât mai curând la microfonul RVE Suceava ca să ne aducă vești de pace, bucurie și vindecare cu vocile lor blânde. Rugați-vă pentru Biserica „Betel” Suceava ca să treacă cu bine prin această încercare și nimeni să nu mai fie afectat de această maladie.

Rugați-vă și pentru medicii, asistentele medicale care se îngrijesc de cei afectați de virus. Rugați-vă pentru cei 72 de medici infectați cu COVID 19 din Suceava, care se află în centrul focarului fără echipamentul de protecție necesar. Rugați-vă pentru protecția lor fizică, întărirea lor fizică, emoțională, psihică și spirituală. Sora unei doctorițe infectate cu COVID 19 la Suceava, a transmis un mesajul din partea ei care descrie afecțiunea: „E Satana, e ceva de pe altă lume” pentru HotNews.ro

Rugați-vă pentru voluntarii implicați în diverse activități de voluntariat, ca să fie protejați de îmbolnăvire. Rugați-vă pentru bătrânii singuri, izolați. Rugați-vă pentru județul Suceava și întreaga zonă a Bucovinei. Haideți să ne plecăm genunchiul, să ne unim în POST și RUGĂCIUNE pentru vindecarea României, pentru vindecarea lumii.

Vești bune de la Betel Suceava: „Daniel Grigoriciuc a depășit starea de criză”