Isus din evanghelii (10)

download - Copie - Copie

Isus din evanghelii (10)
Acum 4hîntrupare

blind
evanghelia după Ioan

Isus

Capitolele 9 și 10 din Evanghelia după Ioan duc tensiunea legată de identitatea lui Isus la cele mai înalte cote. La orice inițiativă, fie că este o minune, fie că este un discurs sau o simplă prezență publică, liderii religioși îl etichetează pe Isus și îl declară un îndrăcit, un om posedat de demoni. În contextul epocii, această apreciere nu își găsește un echivalent nici cu cele mai serioase acuze sau invective pe care noi le-am putea adresa astăzi oricărui individ. Nu poate rivaliza nici măcar cu cele de șarlatan sau de impostor, pe lângă cele de bufon, pervers, malefic sau bolnav psihic. În cazul lui Isus, acuza este cu atât mai gravă cu cât asistăm la un caz aparte. Dacă în alte situații de posesiuni demonice relatate în textul biblic avem de a face cu oameni care își pierd controlul și nu mai sunt stăpâni pe propriile capacități, în cazul lui Isus lucrurile stau altfel. Autoritățile evreilor consideră că Isus face minuni cu ajutorul demonilor, că are o putere deosebită care vine de la cel rău și o exercită pentru a câștiga popularitate și a duce poporul în eroare. Seriozitatea acestei acuze dovedește cel puțin două lucruri. Mai întâi, faptul că acest nou candidat la funcția de Mesia pare să fi câștigat suficient capital politic și religios la nivelul populației. Mai apoi, faptul că liderii îl consideră o amenințare foarte serioasă la adresa sistemului. A-l considera demonizat sau chiar unul care îi controlează pe demoni și îi folosește în slujba sa reprezintă singura soluție de contracarare a acestei ofensive dramatice a fiului tâmplarului din Nazaret. Decizia de a-l prinde și de a-l ucide a fost luată deja, însă lipsește mobilul și cadrul prielnic de a le pune în aplicare. Isus era înconjurat de mase de oameni care veneau să-l asculte și să beneficieze de minuni. A-l aresta pur și simplu reprezenta un gest care putea produce reacția mulțimii și eventuale conflicte ce trebuiau evitate. Rămâne strategia de a-i întinde curse și de a-l prinde în flagrant. Este interesant de analizat modul în care Isus răspunde acestui plan al conducătorilor poporului evreu și cum anume își continuă misiunea în această atmosferă tensionată. Pentru un observator extern sau de la distanță, așa cum este cititorul de astăzi, Isus pare fie un idealist naiv, fie un actor politic versat care știe cum să își urmărească interesul. Dar dacă este un realist care își asumă toate riscurile și intră într-o luptă mult mai complexă decât pare la prima vedere?

Mai întâi, observăm atitudinea lui Isus în raport cu oamenii din popor, îndeosebi față de cei care au nevoie de el și de intervenția lui Dumnezeu în viața lor. El pare să ignore opoziția oficialilor, acuzele și încercările de a-l elimina de pe scenă. Demonstrează convingere cu privire la propria misiune, încredere în susținerea divină și dezinteres față de vocea mulțimii. Cazul vindecării orbului din naștere este cu totul interesant pentru că, pe lângă această poziție fermă a lui Isus, evidențiază atât starea poporului evreu din acea perioadă, cât și ruptura dintre clasa conducătoare și omul de rând. Pentru spiritualitatea populară iudaică, boala era semnul păcatului și era considerată consecința lui directă, inclusiv intervenția divină cu scop pedagogic de a marca acest adevăr în anumite cazuri aparte. Orbul din naștere purta acest stigmat și era condamnat la o existență mizeră, alături de alți camarazi de suferință. Pentru cei bolnavi, totul era închis în această paradigmă deterministă, indiferent de ceea ce se petrecea cu adevărat în viața lor. În ciuda acestui destin, omul vindecat de Isus arată că are personalitate și credință, că spiritul său nu a fost ucis de o religie moartă și de o judecată fără echivoc din partea semenilor. El răspunde ferm acuzelor la adresa sa, dar mai ales cu privire la cele aduse lui Isus, apelând la aceeași logică cu care el însuși a fost judecat. Dacă Isus a făcut un bine și l-a vindecat, nu poate fi un păcătos, un om animat de demoni. Pe această poziție rămâne până la capăt, în ciuda insistenței fariseilor de a-l convinge de contrariu. Etichetat la rândul său ca păcătos, deși a fost vindecat, cel născut orb se vede plasat de partea lui Isus și, ironic, primește titlul de ucenic al său, în opoziție cu identitatea de ucenic al lui Moise. Confruntarea dintre acest om și autorități demonstrează că adevărata orbire nu este în plan sensibil, ci în cel al înțelegerii și credinței. Cei ce aveau Legea lui Dumnezeu se aflau în rătăcire pentru că i-au ratat sensul și au făcut din religie un instrument al controlului și beneficiilor trecătoare. În schimb, acest nou ucenic al lui Isus este răsplătit cu o altă întâlnire în care are parte de una dintre puținele cazuri din Scripturi în care Isus afirmă că este Fiul lui Dumnezeu. Această identitate ne este prezentată de pe o poziție iconomică, pentru că este legată de misiunea lui Cristos de a aduce lumina în lume. În acest pasaj, Isus își asumă titlul de Fiu al lui Dumnezeu în sens biblic, adică își revendică rolul de Mesia cel așteptat, profetul Domnului care a fost anunțat de Scripturi că va aduce poporului și întregii lumi lumina revelației divine. Deși nu pare, această poziție a lui Isus reprezintă un gest de smerenie care ține de realitatea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Isus își leagă identitatea nu de un titlu sau de un nume, ci de misiunea sa. El își confirmă adevărata calitate de Fiu al lui Dumnezeu prin ceea ce a asumat să realizeze în lume, prin modul în care și-a dus slujba până la capăt. Pentru cel vindecat nu au fost importante argumentele teologice, ci faptul că Isus i-a schimbat viața, i-a dat un nou sens și o nouă calitate. Exact aceste lucruri sunt imposibil de înțeles de niște autorități compromise care își simțeau amenințată poziția.

Mai apoi, sesizăm că textul biblic se dezvoltă în aceeași direcție care susține identitatea lui Isus prin misiunea sa și prin mărturia Scripturii cu privire la adevăratul Mesia. El se prezintă ca un păstor autentic ce are grijă de oile sale. Imaginea este dezvoltată cu detalii și cu ajutorul comparației cu falșii păstori, cărora nu le pasă de turmă și se comportă ca niște hoți și tâlhari. Ideea de păstor este construită pe un teren nou care are la bază reciprocitatea cunoașterii, iubirii și dăruirii dintre Dumnezeu și om. Dispar coordonatele formale ale unui angajament sau contract și se dezvoltă o viziune relațională care pune preț pe importanța ființei umane și pe dorința lui Dumnezeu de a le oferi viața. Isus afirmă că el este gata, în acord cu voia sa și a Tatălui din ceruri, să își dea viața pentru semenii săi și subliniază că aceasta este cu adevărat misiunea pentru care a venit în lume. Singura cale prin care oamenii pot trăi, adică îl pot cunoaște pe Tatăl și pot fi în relație cu el, este aceea ca Fiul să le dea viața sa. Viziunea cu care operau evreii despre viață și moarte, despre ce înseamnă a fi copilul lui Dumnezeu este complet răsturnată. Totul se leagă de disponibilitatea Fiului de a se oferi pe sine, de a le da viața sa, pentru ca oamenii să poată deveni fii ai Tatălui, nu printr-un legământ scris, nici prin apartenența la o etnie, ci printr-un răspuns liber la iubirea lui Dumnezeu. Iconomia divină presupune ca viața Fiului să fie oferită lumii, iar Isus Cristos acceptă în smerenie și cu supunere față de Tatăl să ducă această misiune până la capăt. Când evreii aud acest mesaj, îl consideră nebun, demonizat. Într-adevăr, această perspectivă, această cale aleasă de Dumnezeu de a ne mântui, de a ne aduce aproape de sine este de neînțeles pentru mintea omului. De aceea ea se adresează mai întâi credinței și apoi minții și inimii noastre.

În finalul capitolului al zecelea, Isus are o nouă confruntare cu acuzatorii săi. Liderii iudei îi cer să le spună deschis dacă el este Mesia. Este evident că ei intuiau că aceasta este poziția pe care Isus o putea revendica și că poporul îi acorda deja acest titlu. O confirmare din gura lui putea însemna exact acel flagrant pe care ei îl așteptau. Însă nu puteai fi Mesia fără girul autorităților, nu se putea obține acest titlu fără ca învățații și autoritățile politice să o confirme. Isus nu intră în jocul lor, dar știe că miza acestei confruntări este esențială. El nu putea nega că este Mesia, dar nici nu putea accepta acest titlu în conformitate cu viziunea lor redusă la semnificații strict politice și etnice. El își confirmă identitatea prin misiunea asumată și subliniază din nou că aceasta presupune actul suprem de a-și da viața pentru oameni, astfel încât ei să aibă viața veșnică și să poată fi pentru totdeauna cu Dumnezeu. În acest context, Isus rostește o propoziție scurtă care va produce un întreg scandal și care îi va aduce acuza capitală de blasfemie: „Eu și Tatăl una suntem”. Din răspunsul lui Isus, se poate observa că el își asumă mai întâi acest statut de pe o poziție iconomică. El apelează la Scripturi, care îi numesc pe cei credincioși fiii lui Dumnezeu, și arată că el se identifică cu Fiul Tatălui pentru că face voia lui Dumnezeu, pentru că împlinește lucrările lui. Isus le cere evreilor, ca și nouă de altfel, să îi analizăm identitatea plecând de la modul său de viață, de la slujirea sa, de la modul în care s-a raportat la Dumnezeu. Chiar dacă afirmația sa admite valențe ontologice și trimite la un adevăr fundamental al revelației biblice, anume că Dumnezeu s-a făcut om și a venit în lume pentru a ni se oferi ca dar, Isus ne cere să ne uităm mai întâi la implicațiile ei și la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în viața sa. Cristos nu pretinde un angajament formal, nici la o lege scrisă, nici la o idee abstractă cu privire la dumnezeirea sa, ci răspunsul liber la o invitație de a răspunde la ceea ce el ne oferă. Când ne spune că viața sa este darul lui Dumnezeu pentru lume, el se referă la ceea ce a trăit în fiecare zi în lume prin raportarea la Tatăl și la semeni, adică face trimitere la ceea ce el a realizat ca om în toate etapele vieții sale. Moartea sa de bună voie pentru oameni este apogeul unei existențe jertfelnice, a unei vieți de ascultare și dependență de Tatăl, una care ne cuprinde și pe noi în epopeea întoarcerii tuturor la Dumnezeu.

Dănuț Jemna

https://wordpress.com/read/feeds/87070314/posts/2652173782

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.