Articole de la cititori
| Articolele din acest număr:
|
| Biserica între Ghetto si Venetia – Carbunii Eulaliei 8 – de Marius Cruceru [pagina 1] |
[click aici…] |
| „Sindromul SIDA” la cultele religioase – de Daniel Mitrofan [pagina 1] |
[click aici…] |
| Iosif Stefanuti – de Mihai Ciuca [pagina 2] |
[click aici…] |
| Un baptist, o metodista, si un protestant – de Caius Obeada [pagina 2] |
[click aici…] |
| Ce spune Biblia despre fecundarea artificiala „in vitro”? – de Preot Vasile Filat [pagina 3] |
[click aici…] |
| Nobletea unei femei – de Elena Danaila [pagina 3] |
[click aici…] |
| Cui ii este frica de Isus? – de Ciprian S [pagina 4] |
[click aici…] |
| Dumitru Baban – un muzician plecat la Domnul – de Caius Obeada [pagina 4] |
[click aici…] |
IOSIF STEFANUTI:
Daca nu am facut ceea ce unii din fratii mei au facut, nu sunt mai neprihanit ca ei. E numai mila lui Dumnezeu ca n-am facut aceste lucruri!
Articol scris de Mihai Ciuca
Iosif Stefanuţi este un cunoscut lider creştin, fiind pastor al Bisericii Baptiste Sfânta Treime din Brăila din 1974 şi până în prezent. A fost unul dintre păstorii baptişti care au opus rezistenţă activă regimului comunist, având de suferit din aceste motive. A fost judecat pentru distribuire de literatură creştină, suferind o condamnare penală din acest motiv. După revoluţie a ocupat diferite funcţii în cadrul Uniunii Baptiste şi al Alianţei Evanghelice. Este căsătorit cu Mia şi are trei copii.
Mersul Vremurilor (MV): În ultima vreme, lumea evanghelică a fost tulburată de problema deconspirării colaborarii cu securitatea a pastorilor. Ce părere aveţi despre acest subiect?
Iosif Ştefănuţi (IS): Este un subiect controversat dar foarte important în acelaşi timp şi, evident că, primul lucru la care trebuie să ne gândim este legat de găsirea unei modalităţi creştineşti pentru abordarea ei. Trebuie să vedem cum putem ajuta, fiindcă nu suntem chemaţi nici să judecăm şi nci să condamnăm.
MV: Să înţeleg că nu sunteţi de acord cu modul în care a fost abordată problema?
IS: Categoric, nu!
MV: Aţi activat ca şi pastor în egală măsură, atât înainte de revoluţie, cât şi după. Care a fost primul contact pe care l-aţi avut cu organele de securitate?
IS: Am început activitatea pastorală în 1974 şi, doar după câteva luni, prin harul lui Dumnezeu s-au adăugat bisericii 31 de persoane care după catehizare urmau să fie botezate. Păstorii baptişti se confruntau de multă vreme cu probleme mari în situaţii similare. Liderii de atunci ai Uniunii mi-au recomandat să mă duc la inspectorul de culte şi să îi dau o listă cu membrii propuşi la botez. Am fost dar să discut cu inspectorul de culte şi aveam cu mine o listă pe care erau doar numele candidaţilor. El însă îmi cerea informaţii mai multe decât eram eu dispus să dau… vroia adresa, vârsta, vroia să ştie dacă erau utecişti sau membri de partid şi alte lucruri de genul acesta. În discuţia noastră, inspectorul părea să agreeze doar cu botezul a nouă persoane.
MV: Deci procedura era ca el să aprobe nominal candidaţii la botez…
IS: Da. Am început să negociez cu el şi, la un moment dat am reuşit creşterea numărului acceptat la 18, moment în care a spus categoric că mai mult de atât nu acceptă. În acel moment i-am spus că înţeleg perfect poziţia lui şi o respect, dar eu am lucrarea mea, chemarea mea şi responsabilitatea mea şi nu pot să mă pliez după cerinţele dumnealui. Fiindcă discuţia intrase într-un impas evident i-am zis că trebuie să mă mai gândesc asupra problemei şi că, eventual, o să mai stăm de vorbă după botez. Am decis să nu-i las în mână nici măcar lista cu numele celor ce urmau să fie botezaţi şi atunci el m-a întrebat dacă înţeleg care vor fi consecinţele. I-am spus că da, dar că o să mă rog şi o să văd cum mă va călăuzi Dumezeu. În zilele următoare am înţeles clar de la Dumnezeu că trebuie să merg înainte cu orice preţ şi aşa am făcut.
MV: Ce s-a întâmplat după aceea?
IS: A doua zi după oficierea botezului am fost chemat la inspector şi, după o scurtă discuţie acesta m-a trimis la securitate. Aici am stat de vorbă cu un maior care se ocupa de culte. Acesta a început întâi să mă ia cu binişorul, apoi a început să ameninţe, să îmi spună că nu îmi dau seama ce mă aşteaptă, că Brăila e un oraş închis, că soţia mea şi copiii mei vor avea probleme mari… Am fost trei luni în anchetă şi se pregătea dosarul pentru tribunal. La un moment dat am fost chemat la Bucureşti, la Departamentul Cultelor care funcţiona în cadrul Securităţii Statului şi, Iulian Sorin, o eminenţă cenuşie a departamentului m-a abordat, spunându-mi că nu am viitor în această slujbă pe care am început-o cu stângul. Dar, a zis el, „ca să vedeţi că şi noi credem în îndreptarea oamenilor, ceea ce voi numiţi pocăinţă, nu vă destituim acum, deşi mi-e clar că facem o greşală, totuşi credem în îndreptarea oamenilor şi vă dăm o şansă”. Nu vreau să dau nume, dar eram însoţit de reprezentanţii uniunii, care m-au sfătuit să-mi cer iertare şi să spun că nu voi mai face. N-am făcut-o… ba încă i-am spus inspectorului: „Domnule Inspector şef, mă gândesc că dacă dvs aţi fi în locul meu, câte probleme aţi creea statului, cu inteligenţa dvs., cu capacitatea dvs., punând în dificultate departamentul…” El a râs, dezarmat parcă, şi mi-a zis că acum mă lasă, dar că la următorul botez să fac ceea ce trebuie.
După 8 luni aveam un alt botez, de data aceasta cu 42 de persoane, dar între timp mulţi pastori din ţară începuseră să refuze a mai da liste cu candidaţii la botez şi gestul meu nu a mai avut aceeaşi rezonanţă.
MV: Dar până la dvs. nu au mai fost alţii care să refuze lucrul acesta?
IS: Au mai fost, dar cazurile erau disparate. În mod special cei cu care am semnat şi înaintat un memoriu… Geabou Pascu, Taloş, Iosif Serac… dar nu erau mulţi în zona noastră, mă refer la Comunitatea de Bucureşti care grupa atunci Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, în întregime, adică practic 2/3 din teritoriul naţional. În discuţiile cu cei de la departament, ei mi l-au dat de exemplu negativ pe Geabou… spunând că „nu ne punem mintea cu ăsta, că are atâţia copiii, este un fanatic cu care nu se poate discuta!”. La fel vorbeau şi despre Marcu Nechifor.
MV: Să înţeleg că aţi fost adeptul unei rezistenţe active, după cum spune pastorul V.Al.Taloş într-un articol recent publicat?
IS: Evident că da. Încercam să ne împlinim misiunea în cadrul legal, dar până în momentul în care cerinţele securiştilor intrau în conflict cu cerinţele lui Dumnezeu şi cu responsabilităţile lucrării pastorale.
MV: Sunt convins că aţi avut multe meciuri cu ei… Totuşi, va reproşaţi ceva în mod personal, legat de activitatea dvs. dinainte de revoluţie?
IS: Nu am ce să îmi reproşez. Cred că dacă ar fi să o iau de la capăt în aceleaşi condiţii aş acţiona la fel, poate cu mai multă înţelepciune de data asta.
MV: Aţi avut vreun moment în care v-a fost frică?
IS: Foarte interesant, în legătura cu ei Dumnezeu m-a înzestrat cu o încăpăţânare care nici nu avea întotdeauna suport logic. Nu mi-a fost frică niciodată de ei şi, dacă m-ar fi lăsat în pace, aş fi fost un om liniştit, văzându-mi de lucrarea mea. Dar ei m-au încolţit mereu. Am fost implicat în difuzarea de literatură creştină, am avut proces din acest motiv, ba chiar am fost condamnat penal. Au insistat să fiu mutat disciplinar, chiar unii colegi pastori m-au sfătuit să plec din Brăila, că aici nu am niciun viitor, că dacă ei sunt porniţi împotriva mea nu se vor lăsa. Dar eu am înţeles atunci că şi dacă nu voi mai fi păstor, chemarea mea este să rămân în Brăila şi să-l slujesc aici pe Dumnezeu.
După procesul pentru difuzarea de literatură creştină, eram deja văzut ca un dezident care avea spatele asigurat în SUA. Jerry Fallwell a vorbit public de cazul meu în America. Am primit sute de scrisori din afară, telefoane… chiar m-a sunat cineva de la Munchen, de la Radio Europa Liberă. Acesta mi-a zis că a aflat de cazul meu şi m-a întrebat cu ce poate să-mi fie de folos. I-am zis să se roage pentru mine! Sigur că nu acesta era răspunsul pe care îl aştepta, aşa că a terminat repede convorbirea.
MV: Sunt convins că aţi ştiut de colaborarea unora din colegii dvs. cu securitatea, despre alţii poate doar aţi avut vagi bănuieli, poate că unii v-au surprins. Ce simţiţi acum faţă de aceşti oameni? Va simţiţi trădat? Sunteţi dezamăgit? Vreţi justiţie?
IS: Nu sunt judecătorul fraţilor mei. Numai Dumnezeu ştie ce au făcut, în ce context, dacă au făcut-o intenţionat, dacă au făcut-o de frică, dacă au făcut-o fiindcă au fost frânţi, supuşi fiind la metodele de intimidare şi presiune diabolice ale regimului de atunci. Am învăţat de la Hristos să iert ceea ce El iartă şi, când mă uit în viaţa lor, chiar dacă au avut momente de slăbiciune, constat că Dumnezeu m-a binecuvântat prin viaţa şi slujirea multora din ei. Dacă sunt căi prin care să li se arate înţelegere şi dragoste, sunt dispus să merg în această direcţie.
MV: Unii au făcut-o de bună voie, le-a convenit, au urmărit avantaje, dar alţii au fost frânţi. Nu credeţi că şi aceştia au fost nişte victime? Avem dreptul să judecăm noi oamenii după puterea lor de a rezista la încercări? Putem să-i încadrăm pe toţi în aceeaşi categorie?
IS: Sunt diferenţe majore de la caz la caz. E vorba aici de motivaţii, de structura interioară, de context, de presiuni, de puterea de a reacţiona cum trebuie în momente dificile, etc. În slujirea mea ca pastor am întâlnit căi prin care ei au încercat să mă facă să colaborez, mi-au prezentat avantajele ce le-aş avea…
MV: Era vorba de avantaje materiale sau e vorba de mai multă libertate? Era vorba de avantaje cum aveau membrii de partid, gen cantina partidului, magazine de circuit închis, privilegii la care nu avea acces omul de rând, sau era vorba de mai multa libertate, nu te mai pisa inspectorul, nu te mai ameninţa securitatea?
IS: Nu ştiu de avantaje din prima categorie, poate că au existat, dar nu cunosc. Sunt însă cazuri de oameni care s-au împotrivit, nu vreau să ofer nume, care şi-au ridicat în cap sistemul. Aceştia au fost şantajaţi şi, dacă li s-a găsit un punct slab au cedat şantajului… dar chiar dacă au cedat de frică, şi-au dat silinţa să nu facă rău fraţilor.
MV: Deci şi aceştia sunt pe undeva victime ale sistemului?
IS: Aşa este. Sunt însă oameni care au fost şi din cealaltă categorie, dar, repet, nu sunt eu în stare să judec pe nimeni. Pentru cei care şi-au recunoscut căderea am toată consideraţia şi respectul. Pentru ceilalţi, nu se poate spune că ei nu ştiu ce se aşteaptă de la ei, dar nu îi judec eu.
MV: Totuşi, la ora actuală se pune mare accent pe deconspirarea pastorilor care au colaborat. Cum credeţi că ar trebui abordată această problemă? Cumva senzaţa mea este că evanghelicii urmăresc societatea civilă şi îi adoptă metodele.
IS: Nu sunt în măsură să decid pentru alţii, fiecare decide pentru el. Eu sunt decis să arăt tuturor fraţilor mei dragoste. În niciun caz însă nu aş începe să public fără discernământ documente pe internet despre unul şi altul. Nu cred că aşa ar face Isus.
MV: Credeţi că Uniunea ar trebui să facă ceva?
IS: Cred că ar trebui să condamne public, dar fără a da nume, şi să facă o invitaţie pentru toţi să se cerceteze, să fie un fel de apel la nivel naţional.
MV: Am înţeles că imediat după prăbuşirea comunismului în Germania de Răsărit, fostul lider comunist Erich Honecker şi-a găsit azil o vreme în casa unui pastor care fusese întemniţat cândva pentru activitatea lui religioasă. Aveţi această deschidere de a oferi azil şi asistenţă celor care au vândut pe fraţi, fie din convingere, fie din constrângere?
IS: Noi suntem datori să oferim dragostea lui Dumnezeu în mod necondiţionat. Altfel nu ne-am deosebi de farisei şi de vameşi. Dacă omul şi-a schimbat poziţia, are în plus toată stima şi respectul meu, dar şi pentru ceilalţi am uşa deschisă şi am milă faţă de starea lor. Evident că aş încerca să îi conving să facă ceea ce trebuie, dar atitudinea mea faţă de ei nu ar fi condiţionată de acest lucru.
MV: Există vreun aspect al raportului Biserică – Securitate care nu a fost abordat în mod corect prin luările de poziţie de până acum, sau care nu a fost evidenţiat aşa cum trebuie?
IS: E o problemă complexă, nu se poate judeca simplist: e alb sau e negru… şi, din păcate, problema a fost abordată de oameni care nu au trecut prin aceste situaţii şi vorbesc în totală necunoştinţă de cauză, oameni care nu sunt calificaţi să abordeze asemenea situaţii şi care nu sunt pregătiţi să lucreze cu asemenea informaţii. Nu oricine poate evalua viaţa şi slujrea cuiva, cred că unii sunt naivi, alţii sunt răutăcioşi. Dacă eu nu am făcut ceea ce unii din fraţii mei au făcut, nu sunt mai neprihănit ca ei. E numai mila lui Dumnezeu că n-am făcut aceste lucruri! De aceea nu cred că este corect să pun la zid pe alţii şi cei care fac această lucrare am impresia că nu lucrează în spiritul dragostei lui Hristos. Aş vrea să fie clar că nu este suficient doar să faci ceea ce consideri că trebuie, contează enorm şi cum faci ceea ce faci.
Mă uit în urmă şi văd că Dumnezeu a folosit oameni prin care m-a binecuvântat. Unii din ei au făcut greşeli. Îi iubesc, nu-i judec şi mă rog ca Dumnezeu să facă ca binele care l-au făcut să fie amintit şi răul să fie iertat. Nu poţi să judeci viaţa unui om prin slăbiciunile lui. Nimeni nu ar sta în picioare la o asemenea abordare.
MV: Daca aţi putea întoarce timpul, ar fi ceva ce aţi face altfel, fie înainte, fie după revoluţie?
IS: Am făcut ceea ce Dumnezeu mi-a arătat că trebuie să fac, dar poate că aş investi mai mult în anumite direcţii. Au fost lucruri cărora nu le-am acordat suficient timp şi energie pe cât mi-aş fi dorit acum. Dumnezeu mi-a dat o viziune cu privire la lucrarea de la Brăila dar îmi reproşez că m-am implicat prea mult în domeniul administrativ al lucrării. Ştiu că Dumnezeu a creeat un context anume, ne-a dăruit nişte parteneri în lucrare şi El ne-a pregătit chiar dinainte de Revoluţie pentru această slujire, dar mi-aş dori să nu fi fost atât de mult implicat în partea asta. Aş vrea să fi pus mai mult accent pe investiţia în oameni şi încercăm acum să o facem
MV: Aţi fost prieten bun cu Petru Dugulescu, cel care a plecat de curând la Domnul. Aveţi vreo amintire specială de la el?
IS: Nenumărate! Am fost colegi de cameră la seminar şi apoi am colaborat strâns în lucrare. În acele vremi de restrişte, când făceam noi seminarul, nu aveam nici libertatea de a ne duce să predicăm în biserici. Mi-aduc aminte cum am debutat noi, invitaţi fiind în mod neoficial la o biserică din Bucureşti. Am decis împreună să abordăm subiectul învierii. Întâi am predicat eu şi, înainte de a termina, a intrat în biserică inspectorul de culte, ‘tovarăşa Mihailov’. A fost bine că noi nu o ştiam, aşa că ne-am văzut de treabă. A continuat Petrică şi el a accentuat pe nevoia de îndepărtare a pietrelor care stau ca obstacol în calea credinţei. Când am aflat cine a asistat la debutul nostru la amvon, ne gândeam deja la exmatriculare. Conducerea seminarului era deja în alertă maximă. Surpriza mare a fost că ‘tovarăşa inspector’ a făcut un referat pozitiv, solicitând să fie încurajaţi tinerii seminarişti la amvoane, fiindcă ei promovează munca voluntară, cum ar fi îndepărtarea pietrelor din parcuri! Cred că ştiţi calităţile de predicator ale lui Petrică! Vă puteţi da seama acum şi de nivelul de inteligenţă al unor inspectori de la culte…
După ce am absolvit seminarul, am continuat să colaborăm pe ogorul Evangheliei, Petrică răspunzând oricând solicitărilor de a da o mână de ajutor. Nu de puţine ori acţiunile noastre se desfăşurau pe muchie de cuţit. Mi-aduc aminte că odată eram în vizită la el acasă, pe când slujea în Haţeg. Am fost chemaţi în noapte afară printr-un claxon şi ne-am întâlnit în afara oraşului cu un frate străin care avea un transport de Biblii. Am transferat Bibliile în maşina noastră şi după ce ne-am rugat cu fratele, am plecat să le ducem undeva la adăpost. Pe când eram aproape gata cu descărcatul, am observat o maşină cu celebrul ‘număr mic’, oprind în dreptul casei unde ne aflam. Din ea au coborât doi securişti şi, în primul moment ne-am gândit că aici se pune punct activităţii noastre. Marea minune a fost că securiştii au avut treabă la cineva din casa de alături şi nu aveau habar cu ce ne îndeletniceam noi în acele momente, chiar sub nasul lor.
Aşa cum ştiţi, Petrică era foarte activ şi predica Evanghelia oriunde era chemat în ţară. Culmea este că de fiecare dată când venea la Brăila, i se făcea referat la Departamentul pentru Culte. Probabil datorită entuziasmului cu care era primit la noi, unde a fost întotdeauna aşteptat cu braţele deschise şi apreciat pentru râvna şi priceperea lui în vestirea Evangheliei.
MV: Având în vedere că acest interviu este destinat a fi publicat pe internet, un mediu utilizat cu preponderenţă de tineri, mulţi dintre ei fără o legătură directă cu comunismul, ce mesaj vreţi să oferiţi tnerilor care nu au cunoscut opresiunea totalitarismului ateu?
IS: Să mulţumească lui Dumnezeu că au avut harul să crească în libertate, să preţuiască acest har prin a trăi în dependenţă totală de El şi, mai ales, să nu se grăbească să judece pe alţii. Le recomand să preţuiască jertfa înaintaşilor. Au fost oameni care şi-au sacrificat familia şi viaţa pentru Evanghelie, sau pentru idei nobile, ar trebui ca astfel de oameni să fie modele de urmat. După cum a predicat Dugulescu în urmă cu ani de zile, la Congresul Uniunii din 1991, vorbind de cucerirea ţării de către Iosua, arătând că în ebraică Iordan înseamnă râul judecăţii sau râul morţii, tot aşa şi poporul nostru a avut de trecut prin acest râu al judecăţii şi al morţii şi, dacă tinerii de azi nu au cunoscut totalitarismul, nu e datorită meritelor lor, nu e fiindcă sunt mai speciali, ci este doar datorită harului lui Dumnezeu.
MV: Vă mulţumesc!
Articol apărut pe Publicaţia Mersul Vremurilor (http://mersulvremurilor.ro )
Un baptist, o metodistă, şi un protestant
de Caius Obeada
America este în febra electorală, câmpurile de luptă politice câte-odată făcând alură la religiositatea unui candidat sau altul. Trei candidaţi mai importanţi încearcă să cucerească nominaţia partidelor republicane şi democratice. În ce priveşte pe republicani se pare că deja ar fi un câştigător prin candidatura senatorului John McCain, pe când democraţii se bat din răsputeri prin candidatura lui Obama şi Hillary. Lupta democratică aprinsă la maxim, încearcă să convingă electoratul democratic de meritul pe care un candidat îl are faţă de celalt.
Cu toate că religiositatea candidaţilor nu joacă un rol important în confront cu principiile şi încrederile pe care fiecare dintre ei le au în viitorul politic al Americii, pentru români-americani cred că ar fi important să ne cunoaştem candidaţii şi din perspetivele credinţelor pe care le au. Această campanie electorală ne prezintă 3 candidaţi şi 3 confesiuni creştine. Defapt, nu este de mirare ca candidaţii pentru preşidenţie să fie creştini, având în vedere că 77% din americani se declară a fi creştini.
Încercând să prezint credinţa şi aderenţa celor 3 candidaţi pentru preşidenţie, cred că este necesar şi o înţelegere demografică a religiozităţii americane. America cu toate că se consideră a fi creştină, ajunge să-şi piardă percentualul creştin în fiecare decadă. De exemplu în statisticile făcute în anii 1990, 86% din americani se declarau creştini, pe când anii 2001 numărul scade la 77%.(1) America devine seculară, abandonând religia fondatorilor ei, numărul altor religii crescând odată cu influenţele emigrante, religiile celor care şi-au găsit un viitor în libertatea Americii.
Calculele matematice ne-ar sugera că în acest an, creştinismul Americii ar scădea la 70%. Sondajele făcute în 2001 deasemenea revelează că 52% din creştini sau identificat a fi protestanţi, 24.5% catolici, 1.3% evrei, şi 0.5% musulmani.(2) Trebuie remarcat că în numărul protestanţilor s-a considerat orice persoană declarată a face parte dintr-o biserică Protestantă, Episcopală sau Baptistă. Cu toate aceastea, numărul protestant este în scădere. Încercând o clasificare a Protestanţilor, unele date ne-ar revela că Evanghelici ar fi 28.6%, pe când membri bisericilor Protestante ar forma 13.9%.(3)
Aceste calcule nu ar avea vre-o revelanţă dacă nu am fi luat în considerare credinţa pe care aceşti candidaţi ar avea, unii preferând să-şi ascundă credinţa pe când alţii ar dori să fie ştiută. Ultimi preşedinţi începând de la Reagan până la Bush au fost Protestanţi, iar unii dintre mai descriptivi aş menţiona că au fost evanghelici.
John McCain
McCain un senator de 71 de ani din Arizona, care pentru a doua oară intră în cursa prezidenţială, de data aceasta reuşind să câştige destule voturi pentru nominarea oficială ca reprezentant republican. Ca religie se pare a fi „baptist”, mergând la biserica Baptistă din North Phoenix, Arizona.(4) Bunicul lui McCain a fost un pastor Episcopal, iar de tatal sau, un admiral al armatei Americane, se spune că citea Biblia şi se ruga zilnic de doua ori pe genunchi. În unul din interviuri McCain facea afirmaţia: „Îmi place biserica”, iar din unele scrieri reiese că cei 4 copii ai săi sunt toţi baptişti.(5)
Cea ce stârneşte curiozitatea multora este afirmaţia senatorului care spune că nu este născut din nou şi defapt nu a fost botezat. Prin afirmaţia sa, ne spune că este doar un creştin care pentru mulţi ani a fregventat biserica Baptistă North Phoenix împreună cu familia sa. Cu toate că unii l-ar identifica a fi Episcopalian, nu se ascunde să spună că fregventează biserica baptista împreună cu copii săi, iar consilierul spiritual fiind chiar păstorul baptist Dan Yeary.(6) McCain îşi ţine credinţa în modul său, considerat un Episcopalian şi fregventând biserica baptistă ne spun unii scriitori.
McCain este un „baptist” nebotezat, care de multe ori a mers la biserică pe ascuns ca să nu fie identificat, stând pe băncile din spatele tineretului ca să poate ieşi neobservat.(7) Un om care nu şi-a făcut reclamă credinţei, nu s-a aventurat să ceară ajutorul evanghelicilor, dimpotrivă criticat pentru manierele ascunse de comportament religios, ajunge să fie canditatul republican pentru preşidenţia Americi. Cu un temperament mai focos, gata să se încingă la o discuţie, nu odată prins în flămile spiritului de apărare sau contrazicere, senatorul Arizonei se pregăteşte să înfrunte şi să câştige America.
Hillary Clinton
Doamna Clinton, nevasta fostului preşedinte al Americii şi-a început activitatea politică cu mulţi ani în urmă, lucrând în umbrele bărbatului, în culisele Casei Albe. Chiar şi mai înainte de a ajunge la Casa Albă, doamna Clinton a fost împlicată în politică ajutând bărbatul ei, fostul guvernator din Arkansas. La vârsta de 61 de ani, doamna Clinton plină de energie îşi promovează ideile şi aspiraţiile pentru viitorul Americi pe care ea ar putea să le ofere.
Doamna Clinton a fost născută în Chicago într-o familie conservativă de Metodişti, frecventând biserica Metodistă din Park Ridge, Illinois. Ea fost implicată în lucrările de la altar, şcoala duminicală şi grupul de tineret. Biserica pe care ajunge să o frecventeze, promova o combinaţie a esenţialelor Calviste şi a lui Norman Vincent Peale, un mare pastor a anilor 1960.
În ani 1993 cînd a ajuns la Washington împreună cu bărbatul ei, noul preşedinte al Americii, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se ataşeze grupului de studiu Biblic din care făceau parte Susan Baker (nevasta lui James Baker consilierul preşedintelui Bush), Joanne Kemp (nevasta senatorului conservativ republican Jack Kemp), Eileen Bakkle (nevasta lui Dennis Bakkle liderul mişcării Anti-union Christian Management) şi Grace Nelson (nevasta senatorului conservativ democrat din Florida Bill Nelson).(8)
Doamna Clinton în ani petrecuţi la Washington a fost un membru activ al studiilor Biblice, un participant a cercurilor de rugăciune secrete din Capitolul Washingtonului cunoscut sub numele de Fellowship. Ea a colaborat cu senatorii ultra conservatori cum erau Rick Santorum (republican din Pensilvania) şi Sam Brownback (republican din Kansas) pe care i-a cunoscut în cercurile de rugăciune ale Washingtonului. În anul 2005 când cartea biografică scrisă de Ed Klein intitultă „The Truth About Hillary” critica pe doamna Clinton, apărătorii ei au fost chiar conservatorii din Washington, preşedintele seminarului teologic baptist Albert Mohler sugerând ca această carte să fie respinsă, fiind „o carte în care nu îţi poţi găsi plăcerea”.(9)
Portretul lăsat Americii de doamna Clinton este cu totul altul decât cea ce în cercuri mai restrânse ar părea să fie. Imaginea unei persoane avară, care caută putere politică cu orice preţ, care este gata să te pună deoparte pentru avansarea intereselor proprii sunt numai cîteva din cea ce pare să fie o imagina lansata de media. Este greu de crezut cea ce am scris şi pe care le-am citit şi pe alte situri, însă realitatea şi adevărul o să ajungă într-o zi să fie cunoscute tuturor urechilor, credinţa ei căutând o justificare în faţa bunului Dumnezeu.
Nu ştiu dacă America este gata pentru un preşedinte femeie, însă maşinaţiile şi neseriozitatea bărbatului ei a ajuns să o dezavantajeze, în multe ocazii imaginea barbatului ei fiind ştearsă de pe imaginile televizoarelor. Este oare America gata pentru o metodistă să ne conducă? Viitorul ne va răspunde şi acestei întrebări.
Barack Obama
Senatorul de 46 de ani reprezentând statul Illinois s-a avântat în campania electorală pentru câştigarea nominaţiei democratice pentru preşidenţia Americii. O serie de întrebări au fost ridicate la adresa senatorului, încercîndu-se o ponegrire a caracterului şi persoanei sale. Un senator negru de culoare, un vorbitor pasionat încearcă să cîştige inimile democraticilor americani, şi se pare că reuşeşte să o facă mai bine ca senatoarea Clinton.
Obama şi-a găsit credinţa în ani 1980 la biserica protestanta Trinity United Church of Christ. Crescut într-o familie care îşi are rădăcini de la islam la baptism, la ateism, el creşte a fi un sceptic, într-o casă unde Biblia, Koranul şi Bhagavad-Gita erau pe acelaşi raft cu restul cărţilor mitologice. Totuşi prin 1988 Obama este găsit pe bancile bisericii Trinity, una dintre primele biserici protestante ale Americii care ajunge să ordineze o femeie ca păstor, să ordineze un homosexual, şi să recunoască căsătoria a două persoane din acelaşi sex.(10)
Obama nu este primul negru care are aspiraţii la preşidenţia Americii, însă cea ce îl face unic faţă de predecesorii săi este suportul pe care îl are din partea albilor. Protestant, un susţinător al drepturilor homosexualilor, un apărător a căsătoriilor de acelaşi sex, Obama continuă să acapereze inimile democraticilor Americani, împingândul la aspiraţii istorice. Partidul democratic prezintă doi candidaţi progresivi prin candidatura senatoarei Clinton şi a senatorului negru Obama. Nu ştim dacă America este gata pentru acceptarea acestor candidaţi, însă aşa cum am mai spus, istoria ne va răspunde întrebărilor pe care ni le punem fiecare dintre noi.
Concluzie
Astfel că un baptist nebotezat, o metodistă secretoasă şi un protestant liberal se luptă pentru preşidenţia Americii. Unii dintre noi am fi dorit alţi candidaţi, alte etaloane, însă ce ne este pus în faţă poate fi schimbat sau folosi de Dumnezeu după voia Sa pregătită din veşnicii. Un baptist se poate boteza şi primi naşterea din nou, o metodistă se poate lăsa condusă de mâna Atotputernicului, iar un protestant liberal poate să-şi găsească mântuirea in vocea Evangheliei.
Nu ne cunoaştem viitorul, însă ne cunoaştem trecutul glorios a planului lui Dumnezeu care a ştiut să se folosească chiar şi de un măgar. Voia Sa se poate face în toate, chiar şi printr-un baptist, metodistă sau un protestant.
Coram Deo!
Note de subsol:
1. Religious identification in the U.S. (http://www.religioustolerance.org/chr_prac2.htm )
2. ibid 1
3. Evangelicalism (http://en.wikipedia.org/wiki/Evangelicalism )
4. http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,996351,00.html
5. ibid 4
6. http://www.csmonitor.com/2007/1018/p01s06-uspo.html?page=4
7. http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,996351,00.html
8. http://www.motherjones.com/news/feature/2007/09/hillarys-prayer.html
9. ibid 8
10. http://www.csmonitor.com/2007/0716/p01s01-uspo.html
http://publicatia.voxdeibaptist.org/articole1_apr08.htm
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Blog Creștin Ardelean Viorel 