LUME

LUME. Cuvântul gr. kosmos înseamnă prin derivare „lumea ordonată”. Este folosit în NT, dar nu şi în LXX pentru ceea ce am putea numi „universul”, lumea creată, descrisă în VT ca „toate lucrurile” sau „cerul şi pământul” (Faptele Apostolilor 17:24). „Lumea” în sensul acesta a fost creată prin Cuvânt (Ioan 1:10); aceasta este „lumea” despre care a spus Isus că nu i-ar folosi nimic unui om dacă ar câştigă toată lumea, dar şi-ar pierde sufletul în procesul acesta (Matei 16:26).

Dar pentru că omenirea este cea mai importantă parte din univers, cuvântul kosmos este folosit adesea într-un sens limitat la fiinţele umane, fiind un termen sinonim cu he oikoumene ge, „locuitorii pământului”, tradus în NT prin cuvântul „lume”. În această „lume” sunt născuţi oamenii şi tot în ea trăiesc până la moarte (Ioan 16:21). Toate regatele acestei lumi au fost oferite de diavol lui Cristos dacă i S-ar închina lui (Matei 4:8-9). Lumea aceasta, lumea oamenilor de carne şi sânge, este lumea pe care a iubit-o Dumnezeu (Ioan 3:16) şi în care a venit Isus ca să fie născut dintr-o mamă umană (Ioan 11:27).

Totuşi, faptul că această lume de fiinţe umane, apogeul creaţiei divine, lumea pe care Dumnezeu a făcut-o tocmai pentru a oglindi gloria Lui, este acum răzvrătită faţă de El reprezintă o axiomă a Bibliei. Prin păcatul unui singur om păcatul a intrat în lume (Romani 5:18) având consecinţe universale. Ca urmare, a devenit o lume dezordonată aflată în mâna celui rău (1 Ioan 5:19). De aceea, foarte adesea în NT şi în special în scrierile lui Ioan, cuvântulkosmos are o semnificaţie sinistră. Nu este lumea aşa cum a intenţionat-o Dumnezeu să fie, ci „lumea aceasta” aflată în opoziţie faţă de Dumnezeu, urmându-şi propria înţelepciune şi trăind potrivit cu propria sa raţiune (1 Corinteni 1:21), fără să recunoască Sursa oricărei adevărate vieţi şi iluminări (Ioan 1:10). Cele două caracteristici dominante ale „acestei lumi” sunt mândria, născută din neputinţa omului de a accepta poziţia sa de creatură şi dependenţa sa faţă de Creator, mândrie care-l face să acţioneze ca şi cum el ar fi stăpânul şi dătătorul vieţii; şi lăcomia, care-l face să dorească şi să posede tot ce este atragător în sensul fizic (1 Ioan 2:16). Şi întrucât omul are tendinţa să se închine la ceea ce pofteşte, o asemenea lăcomie este idolatrie (Coloseni 3:5). În consecinţă, caracterul lumesc înseamnă întronarea unui lucru în locul lui Dumnezeu ca obiect suprem al interesului şi afecţiunii omului. Plăcerile şi preocupările omului, care nu sunt neapărat rele în sine, devin rele când li se acordă o atenţie absolută.

„Lumea aceasta” este pătrunsă de un spirit propriu care trebuie să fie îndepărtat de Duhul lui Dumnezeu, pentru a nu rămâne sub stăpânirea raţiunii şi a priceperii umane” (1 Corinteni 2:12). Omul este robit de elementele care alcătuiesc lumea (Coloseni 2:20) până când este eliberat de ele de către Cristos. El nu le poate birui până când nu este el însuşi „născut din Dumnezeu” (1 Ioan 5:4). Legalismul, ascetismul şi ritualismul sunt substitutele slabe ale lumii acesteia pentru adevărata religie (Galateni 4:9-10); numai o adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu aşa cum este revelat de Cristos îi poate împiedica pe oameni să se bazeze pe ei înşişi. Acesta este motivul pentru care evreii s-au bazat pe ei înşişi şi nu L-au recunoscut nici pe Cristos în zilele întrupării Sale (Ioan 1:11) şi nici pe urmaşii Lui (1 Ioan 3:1). De asememnea, profeţii falşi care propagă asemenea lucruri sau anticriştii care sunt antinomieni în învăţătura lor, vor fi ascultaţi întotdeauna de cei care aparţin lumii acesteia (1 Ioan 4:5).

Cristos, pe care Tatăl L-a trimis ca să fie Mântuitorul acestei lumi (1 Ioan 4:14) şi a cărui prezenţă a fost o judecată asupra lumii (Ioan 9:39), i-a eliberat pe oameni de forţele întunericului prin faptul că S-a angajat El Însuşi într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu „prinţul” ei, eternul instigator la răul care este în lume. Criza acestei lumi a avut loc atunci când Isus a părăsit camera de sus şi S-a dus să înfrunte pe prinţul acesta (Ioan 14:30-31). Prin supunerea voluntară la moarte, Isus l-a înfrânt pe cel care i-a ţinut pe oameni în strânsoarea morţii, dar care nu a avut nici o putere asupra lui Isus (Ioan 12:31-32; 14:30). Pe cruce a fost pronunţată judecata împotriva stăpânitorului lumii acesteia (Ioan 16:11); credinţa în Cristos, ca Fiul lui Dumnezeu, care a adus singura jertfă care îi poate curăţi pe oameni de vinovăţie şi de puterea păcatului (curăţire simbolizată prin curgerea apei şi sângelui din coasta Lui străpunsă, Ioan 19:34), îi dă putere credinciosului să biruiască lumea (1 Ioan 5:4-6) şi să îndure necazurile pe care lumea le aduce în mod inevitabil asupra lui (Ioan 16:33). Dragostea creştinului faţă de Dumnezeu, Tatăl lui Isus Cristos, Răscumpărătorul său, care este jertfa de ispăşire pentru păcatele întregii lumi (1 Ioan 2:2), acţionează cu puterea expulzivă a unei noi afecţiuni: îl face să urască lumea şi să nu-şi mai concentreze afecţiunea asupra „acestei lumi” care, fiind despărţită de adevărata sursă de viaţă, este trecătoare şi conţine în sine sămânţa propriei sale descompuneri (1 Ioan 2:15-17). Un om care a ajuns să cunoască dragostea superioară faţă de Dumnezeu, şi faţă de Cristos şi fraţii săi, trebuie să abandoneze dragostea inferioară pentru tot ce este contamnat de spiritul lumii: prietenia cu lumea este în mod necesar duşmănie cu Dumnezeu (Iacov 4:2).

Isus, în ultima Sa rugăciune din camera de sus, nu s-a rugat pentru lume, ci pentru aceia pe care I i-a dat Tatăl din lume. Prin acest „dar” oamenii pe care Isus îi descrie ca fiind „ai Săi” au încetat să mai aibă caracteristicile lumii; şi Isus S-a rugat ca ei să fie păziţi de influenţele rele ale lumii (Ioan 17:9), deoarece a ştiut că după plecarea Sa ei vor trebui să înfrunte ura înverşunată a lumii care până atunci a fost îndreptată aproape în totalitate împotriva Lui. După înviere şi înălţare Cristos continuă să-Şi limiteze mijlocirea la cei care se apropie de Dumnezeu prin El (Evrei 7:25); şi El continuă să se arate nu lumii, ci celor care sunt ai Săi în lume (Ioan 14:22).

Este foarte clar că ucenicii lui Cristos nu pot şi nu trebuie să încerce să se retragă din această lume. El îi trimite în această lume, în toată lumea (Marcu 16:15); şi ogorul în care trebuie să-şi facă biserica lucrarea de mărturisire despre adevărul care este în Isus este tocmai lumea (Matei 13:38). Lumea este lumea lui Dumnezeu, chiar dacă în prezent se află sub dominaţia celui rău. În final „adevărata frumuseţe a pământuiui va fi restaurată” – şi când orice rău va fi nimicit şi vor fi arătaţi fiii lui Dumnezeu, întreaga creaţie va fi „izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:21). Atunci Dumnezeu va fi „totul în toţi” (1 Corinteni 15:28); sau, „va fi prezent în mod total în univers” (J. Hering în Vocabulary of the Bible, 1958). Vizionarul Apocalipsei vede ziua când nişte voci puternice din cer vor proclama: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Cristosului Său. Şi El va împăraţi în vecii vecilor” (Apocalipsa 11:15).  R.V.G.T.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/lume.html

LUCRĂRI, FAPTE.

LUCRĂRI, FAPTE. Principalele trei sensuri în care este folosit acest termen, deşi distincte, sunt înrudite în esenţă: lucrările lui Dumnezeu, lucrările lui Isus Cristos şi lucrările sau faptele omului în raport cu credinţa.

1.În VT lucrările lui Dumnezeu sunt prezentate ca dovezi ale puterii, autorităţii, înţelepciunii şi bunăvoinţei supreme a lui Dumnezeu. VT nu defineşte Dumnezeirea în termeni abstracţi cum sunt omnipotenţa, ci prin activitatea Sa. Moise a adus lucrările lui Dumnezeu ca dovezi ale deosebirii Sale unice faţă de alţi zei (Deuteronom 3:24). În Psalmi lucrările lui Dumnezeu sunt proclamate adesea ca dovezi convingătoare ale puterii şi autorităţii Sale şi ale dreptului Său unic de a primi închinarea. Aceste lucrări sunt activitatea lui creatoare (Psalmul 104:24) şi acţiunile Lui suverane pentru poporul Său răscumpărat (Psalmul 77:11-20) şi pentru popoare (Psalmul 46:8-10).

2.Prin lucrările Sale Isus a revelat că a fost arat Mesia cât şi Fiul lui Dumnezeu, aşa cum arată răspunsul dat lui Ioan Botezătorul (Matei 11:2-5). Evanghelia după Ioan relatează activitatea semnificativă a lui Isus având ca scop precis să reveleze Mesianitatea şi Dumnezeirea Lui aşa încât să producă credinţă în Persoana Lui (Ioan 20:30-31). Deseori Isus a indicat lucrările Sale ca o dovadă a faptului că a fost trimis de Tatăl (Ioan 5:36; 10:37-38). Fiind însăşi lucrările lui Dumnezeu (Ioan 9:3-4), lucrările Lui sunt un temei suficient pentru credinţa în El, că El are o relaţie specială cu Tatăl (Ioan 10:38; 14:10-11). Deoarece El a egalizat lucrările Lui cu cele ale lui Dumnezeu a fost acuzat de blasfemie, identificarea Sa cu Dumnezeu (Ioan 5:17-23). Moartea Lui a desăvârşit lucrarea aceea (Ioan 17:4; 19:30).

3.Credinciosul demonstrează de asemenea prin faptele sale bune activitatea divină care are loc înlăuntrul lui (Matei 5:16; Ioan 6:28; 14:12). De asemenea, omul care nu are credinţă demonstrează prin faptele lui rele separarea sa de Dumnezeu (Ioan 3:19; Coloseni 1:21; Efeseni 5:11; 2 Petru 2:8 etc.). Prin urmare, faptele bune sunt dovada unei credinţe vii, aşa cum subliniază Iacov în opoziţia sa faţă de cei care susţin că sunt mântuiţi numai prin credinţă, fără fapte (Iacov 2:14-26). Iacov este în armonie cu Pavel, care a declarat de asemenea în repetate rânduri necesitatea faptelor, adică, o conduită potrivită cu viaţa nouă în Cristos care vine, viaţa în care am intrat numai prin credinţă (Efeseni 2:8-10; 1 Corinteni 6:9-11; Galateni 5:16-26 etc.). Faptele pe care le respinge Pavel sunt cele prin care oamenii pretind că ar câştigă favoarea lui Dumnezeu şi pentru a obţine descărcarea lor de vinovăţia păcatului (Romani 4:1-5; Efeseni 2:8-9; Tit 3:5). Întrucât mântuirea este dată prin harul lui Dumnezeu, nu există nici o lucrare bună care să o merite. Prin urmare, faptele bune ale păgânilor nu sunt de nici un folos ca un mijloc de mântuire, întrucât omul însuşi se bazează pe carne şi nu pe harul lui Dumnezeu (Romani 8:7-8). J.C.C.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/lucrari-fapte.html

LUCA.

LUCA. Unul dintre însoţitorii lui Pavel care au trimis salutări în Epistola sa către coloseni este „Luca (gr. Loukas) doctorul preaiubit” (Coloseni 4:14); modul în care este descris sugerează că el a acordat îngrijire medicală lui Pavel, fără îndoială, în timpul întemniţării sale. În Filimon 24, epistolă care probabil că a fost scrisă în aceeaşi perioadă, Luca este descris ca un tovarăş de lucru al lui Pavel, fapt care sugerează că aportul lui la Evanghelie nu a fost limitat la cunoştinţele sale medicale. Există o a treia referire la el în ceea ce pare să fie ultimul mesaj al lui Pavel: „Numai Luca este cu mine” (2 Timotei 4:11) şi aceasta confirmă legătura strânsă dintre cei doi bărbaţi. În general, se crede că Luca nu a fost evreu, dar E. E. Ellis (p. 51-53) a argumentat că Coloseni 4:11 se referă la un anumit grup din cercul mai mare de evrei creştini şi se poate ca Luca să fi fost un evreu creştin din Diaspora.

Irenaeus (cca. 180 d.Cr.) este prima persoană care se referă clar la Luca şi care îl numeşte autorul Evangheliei a treia şi a cărţii Faptelor. Aceeaşi tradiţie este întâlnită în Canonul Muratorian şi în aşa-numirul Prolog anti-Marcionit la Evanghelia după Luca. Ultimul dintre aceste documente afirmă că Luca provenea din Antiohia Siriei şi că L-a slujit pe Domnul fără să fie căsătorit sau să aibă familie şi a murit la vârsta de 84 de ani în Boeotia; vechimea şi credibilitatea acestei tradiţii este incertă.

Tradiţia potrivit căreia Luca a fost autorul Evangheliei după Luca şi al cărţii Faptelor probabil că poate fi urmărită până la începutul secolului al 2-lea. Faptul că Marcion, un urmaş fanatic al teologiei lui Pavel, a ales Evanghelia după Luca drept singura pe care o recunoştea, dă probabil de înţeles că a con siderat-o lucrarea unuia dintre însoţitorii lui Pavel. Faptele Apostolilor conţine o serie de pasaje scrise la persoana întâi plural care descriu evenimentele din punctul de vedere al unui însoţitor al lui Pavel (Faptele Apostolilor 16:10-17; 20:5-21:18; 27:1-28:16). Faptul că autorul cărţii Faptelor nu a făcut nici o încercarea dea a rescrie aceste pasaje la persoana a 3-a singular este explicat cel mai bine prin identificarea lui cu autorul original. Dintre însoţitorii posibili ai lui Pavel, care ne sunt cunoscuţi din Epistolele sale, dar care nu sunt numiţi în Faptele Apostolilor, pare cel mai probabil că Luca este autorul cărţii Faptelor Apostolilor, cât şi al Evangheliei după Luca. Identificarea este găsită într-o variantă a textului din Faptele Apostolilor 20:13 („Dar eu, Luca, şi cei care au fost cu mine, ne-am urcat în corabie”), care s-ar putea să dateze din prima parte a secolului al 2-lea.

Argumentul bazat pe dovezile interne din Faptele Apostolilor este puternic. Este confirmat de dovezile externe din tradiţia din secolul al 2-lea menţionate mai sus şi în special de faptul că nu a fost sugerat nici un alt candidat pentru a fi autor al Faptelor. Afirmaţia că tradiţia se bazează pe o deducţie din dovezi ale NT şi nu are nici o valoare independentă este o pură ipoteză. Există mai multă forţă în obiecţia că tabloul Bisericii primare zugrăvit în Faptele Apostolilor, şi mai ales tabloul lui Pavel, nu sunt ceea ce am aştepta de la un însoţitor al lui Pavel, dar se poate răspunde la această obiecţie (F. F. Bruce, NBCR, p. 968-973).

Stilul literar al Evangheliei după Luca şi al Faptelor Apostolilor demonstrează că autorul lor a fost un om educat şi deosebit de înzestrat în exprimare. Elementele de limbaj medical şi interesul manifestat faţă de problemele medicale sunt în armonie cu faptul că autorul este „doctorul preaiubit”. Talentul de istoric al lui Luca a fost recunoscut de mulţi cercetători care au evaluat lucrarea lui pe fondul ei clasic şi l-au comparat favorabil cu cei mai buni istorici antici.

Admiraţia lui Luca pentru Pavel rezultă clar din cartea Faptelor Apostolilor. Prin contactul său strâns cu alţi lideri creştini şi ca o consecinţă a vizitelor sale la Ierusalim şi Cezareea (cf. Faptele Apostolilor 21:17 ş.urm.). Luca a avut multe prilejuri să obţină informaţii directe despre viaţa lui Isus şi istoria Bisericii creştine primare. El a putut afirma pe bună dreptate în prologul la Evanghelia sa că era foarte calificat pentru această lucrare, deoarece a cercetat cu atenţie şi în detaliu toate faptele relevante, aşa cum i-au fost comunicate de martori credibili din biserică (Luca 1:1-4).

Tabloul care se conturează este cel al unui om modest stăpânit de o dragoste puternică faţă de oameni şi care s-a considerat un slujitor al Cuvântului. Date fiind talentele sale literare, istorice şi teologice, el a fost foarte potrivit ca să relateze istoria începuturilor creştinismului într-un mod nou, adaptat la nevoile generaţiei a doua din biserică.

BIBLIOGRAFIE. 1971 Geldenhuys,Commentary an the Gospel of Luke, 1950, p. 15-50; F. F. Bruce,The Act of the Apostles, 1951, p. 1-40; C. K. Barrett, Luke the Historian in Recent Study, 1961; E. E. Ellis, The Gospel of Luke, 1974, p. 2-62; E. Haenchen, The Act of the Apostles, 1971. I.H.M.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/luca.html

EVANGHELIA DUPĂ LUCA

LUCA, EVANGHELIA DUPĂ

I.Schiţa conţinutului

1. Prefaţa (1:1-4).
2. Naşterea şi copilăria lui Isus (1:5-2:52).
3. Ioan Botezătorul şi Isus (3:1-4:13).
4. Propovăduirea în Galilea (4:14-9:50).
5. Călătoria spre Ierusalim (9:51-19:10).
6. Propovăduirea în Ierusalim (19:11-21:38).
7. Patimile şi învierea lui Isus (22:1-24:53).

II.Sursele Evangheliei

Tiparul general al Evangheliei după Luca este similar cu al celorlalte două *evanghelii sinoptice. La fel ca şi Evanghelia după Matei, ea se ocupă cu naşterea lui Isus, deşi cele două evanghelii relatează această întâmplare din unghiuri diferite. Urmează în general schiţa propovăduirii lui Isus găsită în Evanghelia după Marcu (şi de asemenea în Matei), dar are o secţiune mult mai lungă despre călătoria lui Isus din Galilea la Ierusalim. Chiar dacă Evanghelia după Marcu nu a inclus în original o relatare a arătărilor lui Isus după înviere, Luca şi Matei prezintă fiecare propria lor relatare a acestor arătări.

Într-o mare măsură conţinutul Evangheliei după Luca este comun cu celelalte evanghelii. În general, este acceptat faptul că una dintre principalele surse ale lui Luca a fost Evanghelia după Marcu şi că, la fel ca şi Matei, a extras cea mai mare parte a relatării propovăduirii şi lucrărilor lui Isus din Evanghelia mai veche. Aproape tot conţinutul Evangheliei după Marcu a fost încorporat în Evanghelia după Luca, dar a fost rescris în stilul literar mai cizelat al lui Luca. Luca a inclus de asemenea o mare parte a învăţăturilor lui Isus care sunt găsite în Evanghelia după Matei (dar nu şi în Marcu) şi în general se presupune că cele două evanghelii s-au bazat pe o sursă comună (sau o colecţie de surse) scrisă sau orală. În ce priveşte acest material este mult mai puţin probabil ca una dintre evanghelii să fi preluat material din cealaltă. Deşi relaţia dintre sursele Evangheliei după Ioan şi a celorlalte evanghelii continuă să fie incertă, este clar că Luca şi Ioan reflectă folosirea unor tradiţii comune, în special în istoria patimilor şi a învierii. În plus, există o serie de informaţii despre Isus care sunt specifice lui Luca, o mare parte dintre acestea fiind gasite în relatarea călătoriei lui Isus spre Ierusalim. În unele locuri unde Luca pare la prima vedere să depindă de Marcu, ca de ex. în relatarea Cinei de pe urmă, este foarte probabil ca ei să fi avut acces la aceleaşi tradiţii.

Aceasta înseamnă ca Luca s-a bazat pe mai multe surse de informaţii pentru scrierea Evangheliei sale şi ilustrează propria sa declaraţie (Luca 1:1-4) conform căreia mulţi alţii au încercat mai demult să scrie relatări ale lucrurilor care s-au petrecut. Aceeaşi afirmaţie sugerează că Luca a fost familiar nu numai cu relatările despre propovăduirea lui Isus ci şi cu persoanele care au fost martori oculari, şi că el a scris Evanghelia după o examinare atentă a diferitelor surse de informaţii.

III. Autorul, data şi locul scrierii

Problema autorului Evangheliei după Luca este strâns legată de problema autorului Faptelor Apostolilor. Cele două cărţi fac parte dintr-o singură lucrare şi încercările de a contesta că au un autor comun nu au avut succes. Atribuirea ambelor cărţi lui *Luca rămâne cea mai probabilă posibilitate. Dovezile sunt derivate în esenţă din *Faptele Apostolilor. În ce priveşte Evanghelia, aceasta conţine prea puţine dovezi concrete în favoarea sau împotriva concepţiei tradiţionale despre autorul cărţii. Afirmaţia că lucrarea este pătrunsă de atmosfera perioadei sub-apostolice (adică, perioada după moartea lui Luca) este prea subiectivă pentru a avea vreo valoare.

Ceea ce a scos la lumină discuţia modernă despre autorul cărţilor este că Luca nu a imitat servil concepţia teologică a lui Pavel. El a avut propriul său punct de vedere cu privire la credinţa creştină. Prin urmare, Evanghelia sa nu este nicidecum o reinterpretare paulină a istoriei lui Isus, ci reprezintă propria sa evaluare independentă a semnificaţiei lui Isus, pe baza tradiţiilor transmise de biserica primară. Nu ştim cum a privit Pavel viaţa pământească a lui Isus, întrucât menţionează lucrul acesta prea puţin în scrisorile sale şi, de aceea, nu avem nici o posibilitate de comparare a concepţiilor sale cu concepţiile lui Luca. Dacă nu putem stabili măsura în care sunt în armonie, nu putem stabili nici dezacordurile dintre ele. Într-un sens, identificarea autorului Evangheliei aruncă prea puţină lumină asupra ei, întrucât ştim foarte puţine despre autor, afară de ceea ce poate fi spicuit din Evanghelia după Luca şi din Faptele Apostolilor. Într-un alt sens, însă, cunoaşterea identităţii autorului este importantă, deoarece confirmă că a fost o persoană calificată (potrivit propriei sale afirmaţii explicite) să cunoască conţinutul tradiţiei Evangheliei şi să îl reformuleze. Valoarea istorică a Evangheliei este şi mai mare decât dacă ar fi fost lucrarea unui personaj necunoscut dintr-o perioadă mai târzie.

Nu ştim când sau unde a fost scrisă Evanghelia. Există două posibilităţi cu privire la dată, fie în prima parte a anilor 60, fie în deceniile mai târzii ale secolului. Decizia depinde de data atribuită Evangheliei după Marcu şi de faptul dacă Luca a scris înainte sau după căderea Ierusalimului profeţită de Isus. Este cert că datarea Evangheliei după Marcu înainte de anul 70 nu poate fi exclusă. În cazul Evangheliei după Luca, se poate considera referirile relativ frecvente şi mai precise la căderea Ierusalimului, deşi bazate pe prorocia autentică a lui Isus, reflectă interesul faţă de împlinirea prorociei. Pe de altă parte, lipsa de interes pentru căderea Ierusalmului în cartea Faptelor Apostolilor, precum şi modul în care cartea îşi încheie povestirea înainte de moartea lui Pavel, sunt indicaţii puternice că această carte a fost scrisă înainte de anul 70 d.Cr. Este posibil ca alcătuirea cărţilor să fi fost încheiată în mare măsură înainte de data aceea, deşi se poate ca data completării să fi fost mai târzie.

Deşi există o tradiţie de dată incertă despre compunerea Evangheliei în Ahaia, scrierea propriu-zisă nu conţine nimic care să confirme această idee. Este mai probabil că ar trebui să asociem compunerea Evangheliei cu Roma (unde Evanghelia după Marcu era disponibilă şi unde Luca s-a aflat împreună cu Pavel), sau cu Antiohia Siriei (cu care este asociat de Luca de o tradiţie mai credibilă şi unde a fost probabil compilată sursa „Q” pe care a folosit-o împreună cu Matei). La baza Evangheliei, însă, se află tradiţiile curente din Palestina. În ultimă instanţă este mai importantă legătura lui Luca cu Biserica primară din Palestina şi din Siria decât locul unde s-a întâmplat să scrie Evanghelia.

IV.Scopul şi caracterul

Faptul că Luca şi-a enunţat propriile sale intenţii la începutul Evangheliei reprezintă o situaţie fericită. În acelaşi timp putem trage anumite concluzii chiar din caracterul lucrării. Preocuparea lui a fost de a prezenta istoria lui Isus în aşa fel încât să scoată în evidenţă semnificaţia şi credibilitatea ei pentru cei ce au crezut în Isus; el a făcut lucrul acesta în contextul unei lucrări din două părţi care se continua cu istoria Bisericii primare în aşa fel încât să demonstreze modul în care s-a răspândit mesajul Evangheliei, potrivit cu prorocia şi cu porunca lui Dumnezeu, până la capătul pământului şi a adus mântuirea la cei care l-au acceptat. Luca a scris pentru oameni care au fost la oarecare distanţă de propovăduirea lui Isus, atât geografic cât şi în timp. El se adresează unui oarecare *Teofil, a cărui identitate rămâne necunoscută, dar este clar că aceasta este doar o dedicaţie literară pentru un prieten al autorului, iar cartea a fost destinată pentru un grup mai mare de cititori. Dedicaţia sugerează că a fost destinată pentru membrii unei biserici şi conţinutul cărţii confirmă această idee, dar în acelaşi timp a putut fi folosită ca un manual şi ca o unealtă pentru evanghelizare; forma exterioară, care se aseamănă cu lucrările istorice şi literare ale vremii, sugerează cu tărie că autorul a avut în vedere un grup mai mare de cititori.

Luca a scris ca un om de cultură şi educat, iar lucrarea lui poate pretinde mai mult decât celelalte evanghelii că este o creaţie literară deliberată. Este clar că autorul a fost un om de litere, familiar cu VT în greacă şi cu stilul literaturii contemporane, care a fost în stare să producă o lucrare care să facă cinste Evangheliei prin calitatea sa literară. Chiar dacă E. Renan a intenţionat mai curând să condamne decât să o laude atunci când a descris-o ca fiind „cea mai frumoasă carte care a fost scrisă vreodată”, comentariul lui nu este lipsit de adevăr. Arta literară este folosită aici ca o slujitoare a Evangheliei.

În acelaşi timp, Luca scrie ca un istoric. Dovezile cu privire la interesul său istoric şi calităţile sale istorice sunt mai evidente în Faptele Apostolilor, dar şi Evanghelia este menită să fie o lucrare istorică al cărei scop este să demonstreze credibilitatea tradiţiei despre Isus. În pasajele în care putem compara scrierea lui cu sursele folosite, vedem că Luca le-a redat cu fidelitate, deşi nu le urmează cu servilitate literală.

Arta literară şi calităţile istorice, însă, sunt slujitoare ale unui scop evanghelistic şi teologic conştient. Două grupe importante de cuvinte ne prezintă centrul interesului lui Luca. Primul este verbul „a propovădui Evanghelia” (euangelizomai), un cuvânt care caracterizează mesajul Crăciunului (Luca 1:19; 2:10), propovăduirea lui Ioan (Luca 3:18), lucrarea lui Isus (Luca 4:18, 43; 7:22 etc.) şi activitatea Bisericii primare (Faptele Apostolilor 5:42; 8:4 etc.). Faptul că acest verb, întâlnit frecvent în scrierile lui Pavel, este practic absent din celelalte evanghelii (Matei 11:5; substantivul corespunzător, însă, este folosit mai frecvent) este o indicaţie a semnificaţiei pe care a avut-o pentru Luca atunci când descrie natura lucrării lui Isus a bisericii primare. Celălalt cuvânt cheie este „mântuire” (şi cuvintele înrudite). Un loc proeminent în istoriile naşterii îl are ideea că Dumnezeu aduce un Mântuitor pentru poporul său (Luca 1:47, 69, 71, 77; 2:11, 30); deşi cuvintele din această familie nu sunt atât de evidente în altă parte din Evanghelia după Luca şi din Fapte, accentul pus la început oferă cheia pentru natura mesajului Evangheliei, la fel cum accentul pus de Ioan la început pe Cuvânt oferă cheia pentru înţelegerea Evangheliei sale. Spre deosebire de Marcu, Luca scoate în evidenţă natura mesajului lui Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu ca mântuire pentru cei pierduţi; iar unde Matei are tendinţa să-L prezinte pe Isus ca Învăţătorul adevăratei neprihăniri, Luca pune un accent mai mare pe acţiunea sa ca Mântuitor; aceste contraste, însă, pot induce în eroare dacă sunt împinse prea departe.

Luca arată cum lucrarea lui Isus reprezintă împlinirea profeţiei VT (Luca 4:18-21; 10:23 ş.urm.; 24:26 ş.urm., 44-47). Era nouă a mântuirii a început şi este caracterizată prin propovăduirea Veştii Bune a Împărăţiei (Luca 16:16). Deşi realizarea deplină a domniei lui Dumnezeu este de domeniul viitorului (Luca 19:11), Dumnezeu a început deja să izbăvească pe oameni de puterea lui Satan şi a demonilor (Luca 11:20; 13:16), iar păcătoşii se pot bucura de iertare şi de părtăşie cu Isus. În persoana lui Isus este manifestată puterea mântuitoare a lui Dumnezeu (Luca 7:16; Faptele Apostolilor 10:38).

Cel prin care Dumnezeu acţionează în felul acesta este în mod evident un proroc, uns cu Duhul SSnt, dar pentru Luca este mai mult decât un proroc, mai mult chiar şi decât prorocul unic asemenea lui Moise, pe care îl aşteptau oamenii (Luca 24:19-21; Faptele Apostolilor 3:22 ş.urm.). El este Regele uns care va domni în Împărăţia viitoare (Luca 22:29 ş.urm.; 23:42) şi El poate fi descris deja ca „Domnul”, titlul care indică rolul lui Isus confirmat prin învierea şi înălţarea Lui (Faptele Apostolilor 2:36). La baza acestor roluri împlinite de Isus se află natura Lui unică de Fiu al lui Dumnezeu (Luca 1:32). În prezentarea lucrării lui Isus, Luca atrage atenţia în mod special asupra preocupării lui Isus faţă de cei desconsideraţi de societate; toate evangheliile depun mărturie pentru acest fapt istoric indubitabil, dar Luca este cel care atrage atenţie în mod deosebit asupra lui (Luca 14:15-24; 15; 19:1-10). El arată că Isus a fost preocupat de soarta femeilor (Luca 7:36-50; 8:1-3), a samaritenilor (Luca 9:51-56; 10:30-37; 17:11-19) şi a ne-evreilor (Luca 7:1-9); totuşi, Luca respecta faptul istoric că lucrarea lui Isus s-a îndreptat în mod aproape exclusiv către evrei şi s-a limitat să sugereze o răspândire mai largă a Evangheliei în Faptele Apostolilor (Luca 2:32; 13:28 ş.urm.; 24:47). O altă preocupare a lui Isus asupa căreia ne atrage atenţia Luca este grija Lui pentru cei săraci şi avertismentele Lui că cei bogaţi care au trăit în mod egoist s-au exclus singuri din Împărăţia lui Dumnezeu. În Împărăţia lui Dumnezeu valorile umane sunt supuse la o reevaluare radicală. Nu există loc pentru cei înfumuraţi care cred că bogăţia lumească îi va scuti de judecată (Luca 6:20-26; 12:13-21; 16:19-31) sau pentru cei care se consideră singuri neprihăniţi şi care nu văd nevoia să se pocăiască (Luca 18:9-14). Dimpotrivă, intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu este rezervată pentru cei săraci, adică, pentru cei care îşi cunosc sărăcia şi de aceea se bazează pe Dumnezeu, şi pentru cei pocăiţi care îşi recunosc păcatul şi se lasă la voia milei lui Dumnezeu. O asemenea pocăinţă înseamnă întoarcerea hotărâtă de la păcat şi voinţa de a-L urma pe Isus, indiferent care ar fi preţul (Luca 9:23); preţul acela se poate să fie renunţarea la posesiunile materiale (Luca 14:33; 19:8).

Nu încape îndoială că tabloul lui Isus zugrăvit în Evanghelia după Luca este menit să fie un exemplu şi un model pentru ucenicii Lui. Lucrul acesta poate fi văzut când comparăm viaţa lui Isus în Evanghelie şi descrierea bisericii şi a membrilor ei din Faptele Apostolilor. Astfel, după cum viaţa lui Isus a fost guvernată de planul lui Dumnezeu, revelat în parte în prorocia VT, tot aşa viaţa bisericii este condusă în toate privinţele de Dumnezeu. După cum Isus Şi-a îndeplinit lucrarea prin puterea Duhului (Luca 4:14,18), tot aşa Biserica primară a fost umplută de Duhul pentru lucrarea ei de mărturie (Luca 24:49). De asemenea, la fel cum Isus a fost un om al rugăciunii, primind călăuzire şi inspiraţie din comuniunea Sa cu Dumnezeu (Luca 3:21; 6:12; 9:18, 28 ş.urm.; 22:32), tot aşa şi biserica trebuie să se roage neîncetat lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1:14).

În linii mari, acesta este tabloul caracteristic al lui Isus şi al învăţăturii Sale pe care îl zugrăveşte Luca. Tabloul are o serie de aspecte semnificative. Mai întâi, prezintă istoria lui Isus în termenii împlinirii prorociei. Luca acordă o mare importanţă promisiunii şi împlinirii ei, întrucât acestea oferă cadrul gândirii sale istorice. În al doilea rând, Luca pune un accent puternic pe prezenţa efectivă a mântuirii în lucrarea lui Isus. Accentul cade pe ceea ce a făcut deja Isus şi nu pe aspectul viitor, deşi dimensiunea viitoare nu lipseşte. În al treilea rând, Luca asociază lucrarea lui Isus de formarea Bisericii primare şi arată cum biserica decurge din lucrarea lui Isus. El este conştient că începutul creştinismului a inclus ambele domenii cuprinse în Evanghelie şi în Faptele Apostolilor.

Rezultatul acestor consideraţii este să arate că Luca a privit istoria lui Isus ca făcând parte din istoria lumii. Cea mai importantă discuţie modernă despre Luca, aceea a lui H. Conzelmann, susţine că Luca a considerat lucrarea lui Isus drept punctul central al istoriei (fiind precedat de istoria lui Israel şi urmată de perioada bisericii). Conzelmann susţine ca aceasta a fost o concepţie nouă despre Isus şi a fost în contrast cu concepţiile mai vechi. Până atunci Isus fusese considerat drept Cel care a proclamat Împărăţia iminentă a lui Dumnezeu. Luca a scris într-o perioadă când biserica a început să se bucure de o existenţă stabilă şi realizarea în viitor a Împărăţiei s-a dovedit a fi o speranţă care a dezamăgit. De fapt, Luca a remodelat teologia creştină pentru a o adapta la generaţia a doua şi la generaţiile viitoare de creştini, prin faptul că a abandonat aproape complet speranţa sfârşitului iminent al lumii şi a considerat că lucrarea lui Isus constituie mai curând punctul de mijloc în istoria relaţiilor lui Dumnezeu cu oamenii, decât preludiul imediat al sfârşitului. Chemarea creştină la pocăinţă înainte de sfârşitul iminent a fost transformată într-o relatare istorică a venirii lui Isus, iar perioada bisericii, în timpul căreia Duhul Sfânt avea să-i călăuzească pe membrii bisericii la misiune, a înlocuit speranţa Împărăţiei viitoare a lui Dumnezeu.

La fel ca şi multe teorii primare despre un caz, interpretarea dată de Conzelmann scrierilor lui Luca este unilaterală şi exagerată, dar are meritul de a demonstra că Luca a fost un teolog atent şi de a îi încuraja pe alţi cercetători să ofere o concepţie mai echilibrată despre teologia lui. Adevărul este că mesajul lui Isus şi al Bisericii primare nu a fost atât de unilateral futurist aşa cum sugerează Conzelmann, şi că Luca nu a făcut decât să atragă atenţia asupra trăsăturilor actuale din acel mesaj. „Istoria mântuirii” nu a fost nicidecum o născocire a lui Luca. În acelaşi timp, Luca nu abandonează deloc speranţa sfârşitului care avea să vină şi lucrarea lui reţine elementul acela de tensiune dintre realizarea prezentă şi speranţa viitoare, element care este tipic pentru creştinismul primar. Efectul lucrării sale, însă, este că a abătut atenţia bisericii de la urmărirea semnelor apocaliptice ale sfârşitului, pentru a se concentra asupra misiunii sale de a răspândi Evanghelia.

Trebuie să facem distincţie între factorii care au modelat lucrarea lui Luca şi scopurile conştiente care au guvernat scrierea ei. Între factorii modelatori trebuie să includem nevoia de a prezenta din nou istoria lui Isus într-un mod care să o actualizeze pentru biserica din vremea sa. Între scopurile scrierii sale, cel mai important a fost acela de a-L prezenta pe Isus ca Mântuitor şi de a arăta modul în care Duhul lui Dumnezeu a constituit biserica să fie un martor pentru Isus. În combinaţia acestor factori şi scopuri putem găsi secretul caracterului distinct al acestei evanghelii în care o relatare istorică a devenit mijlocul de echipare a bisericii pentru evanghelizare.

BIBLIOGRAFIE

Comentarii despre textul în limba engleză: T. W. Manson, The Sayings of Jesus, 1949; J. N. Geldenhuys, NICLC, 1950; A. R. Leaney, BNTC, 1958; F. W. Danker, Jesus and the New Age, 1972; E. E. Ellis, NCB, 1974; L. Morris, TNTC, 1974; pentru textul grec: A. Plummer, ICC, 1922; J.M. Creed (Macmillan), 1930; I. H. Marshall (Paternoster), 1978; în limba germană: K. H. Rengstorf, NDT, 1937; W. Grundmann, THNT, 1966; H. Schurmann, HTKNT, 1, 1969; J. Emst, Regensburger NT, 1977; G. Schneider, Ökumenischer Taschenbuchkommentar zum NT, 1977. N. B. Stonehouse, The Witness of Luke to Christ, 1951; H. Conzelmann, The Theology of St. Luke, 1960; H. Flender, St. Luke: Theologian of Redemption History, 1967; I. H. Marshall, Luke: Historian and Theologian, 1970; S. G. Wilson, The Gentile and the Gentile Mission in Luke-Acts, 1973; C. H. Talbert, Literary Patterns, Theological Themes and the Genre of Luke-Acts, 1974; E. Franklin, Christ the Lord, 1975; J. Drury, Tradition and Design in Luke’s Gospel, 1976. I.H.M.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/luca-evanghelia-dupa.html

LOGOS

LOGOS. Un cuvânt grec obişnuit folosit în scrierile lui Ioan într-un sens quasi-specializat ca titlu pentru Cristos. Termenul are o varietate de sensuri diferite: traducerea fundamentală este „cuvânt”, adică, rostire logică; de aici au derivat multe sensuri cum sunt „afirmaţie, declaraţie, discurs, subiect, doctrină, problemă”, şi într-un alt sens, însemnând „raţiune, cauză, consideraţie, respect”. Ca termen gramatical înseamnă propoziţie finită; în sens logic înseamnă o afirmaţie, definiţie sau judecată bazată pe fapte; în sens retoric înseamnă o cuvântare retorică corect construită. Ca termen psihologic şi metafizic a fost folosit de Stoa, urmând sensul lui Herakleitos, şi înseamnă puterea divină de funcţionare prin care universul capătă unitate, coerenţă şi sens (logos spermatikos, „Cuvânt seminar, care, la fel ca şi sămânţa, dă formă materiei lipsite de formă): omul este făcut după acelaşi principiu şi despre el însuşi se spune că posedă Logos, atât lăuntric (logos endiathetos, raţiune) cât şi exprimat în vorbire (logos prophorikos). Termenul este folosit de asemenea ca un model sau o normă pe baza căruia omul trăieşte „în armonie cu Natura”.

În LXX Logos este folosit pentru a traduce termenul ebr. dabar. Rădăcina acestui cuvânt înseamnă „ceea ce stă în spatele” şi de aceea când este tradus „cuvânt” înseamnă „sunet cu sens” – poate însemna de asemenea „lucru”. Potrivit unei caracteristici comune a psihologiei ebr. dabar-ul unui om este considerat ca o extensie a personalităţii sale şi este considerat că posedă o existenţă substanţială proprie. Cuvântul lui Dumnezeu, deci, este revelaţie de sine prin Moise şi proroci; poate fi folosit pentru a desemna atât vedenii şi rostiri singulare cât şi întregul conţinut al revelaţiei, în special în Pentateuh. Cuvântul posedă o putere asemănătoare cu aceea a lui Dumnezeu care îl rosteşte (cf. Isaia 55:11) şi împlineşte voia Lui fără nici o împotrivire. De aceea termenul se poate referi la cuvântul creator al lui Dumnezeu. În Literatura poetică (de înţelepciune) puterea creatoare a lui Dumnezeu este numită „înţelepciunea” lui Dumnezeu şi într-o serie de pasaje este descrisă ca o hypostasis distinctă faţă de El (vezi în special Proverbe 8:22-30; Înţelepciunea lui Solomon, 7:21 ş.urm.).

Sub influenţa combinată a VT şi a gândirii greceşti, Filon a folosit frecvent termenul Logos, căruia i-a dat o semnificaţie foarte complexă şi o poziţie centrală în schema lui teologică. El a derivat termenul din surse stoice şi, potrivit cu descoperirea gândirii greceşti în Scripturile ebr., l-a folosit pe baza unor pasaje cum este Psalmul 33:6 pentru a exprima mijloacele prin care Dumnezeul transcendent poate fi Creatorul universului şi Cel care S-a revelat lui Moise şi Patriarhilor. Sub aspectul grec al exegezei, el a identificat Logosul cu conceptul platonic de Lume a ideilor astfel încât el devine atât planul lui Dumnezeu cât şi puterea de creaţie a lui Dumnezeu. Sub aspectul biblic a exegezei, Logosul este identificat cu îngerul Domnului şi Numele lui Dumnezeu şi este descris printr-o diversitate de termeni cum este Mare Preot, Căpetenie şi Cârmuitor, Avocat (Paraclet) şi Fiul lui Dumnezeu. Este numit un al doilea Dumnezeu şi, pe de altă parte, este descris ca Omul Ideal, Modelul lui Dumnezeu pentru creaţia pământească a omului. În ciuda acestei terminologii de personificare, însă, termenul rămâne – în mod inevitabil, dacă avem în vedere iudaismul solid al lui Filon (cel puţin în intenţie) – un termen şi o unealtă filozofică şi teologică.

Un alt factor determinant cu privire la folosirea termenului Logos în pasajele pe care trebuie să le examinăm, este folosirea termenului pentru a indica mesajul Evangheliei. Termenul este folosit în sens absolut (de ex. a propovădui Cuvântul) şi cu o serie de genitive (Cuvântul lui Dumnezeu, lui Cristos, al crucii, al împăcării, al vieţii, etc.). Acestea arată că povestirea Evangheliei este privită în NT ca fiind în esenţă o prezentare a lui Isus Însuşi; El este Cuvântul care este propovăduit. Dar faptul acesta nu este nicidecum subînţeles în expresie.

Există trei pasaje în care termenul Logos a fost folosit într-un sens consacrat, anume, Ioan 1:1 şi 14; 1 Ioan 1:1-3; Apocalipsa 19:13.

Ioan 1:1 este singurul caz lipsit de ambiguitate. Aici avem un prolog extrem de metafizic la Evanghelie în care semnificaţia lui Cristos este interpretată din punct de vedere teologic. Teologii au păreri diferite cu privire la sursa primară a acestor versete şi cu privire la sensul principal al termenului Logos. S-au făcut încercări de a lega prologul de folosirea în VT a termenului dabar sau cu învăţătura rabinică cu privire la Tora. Acestea au eşuat deoarece conceptele folosite nu sunt diferenţiate suficient de Dumnezeirea supremă aşa încât să rămână nealterate în v. 14. Înţelepciunea oferă mai multe paralele, dar lipseşte identificarea cu Cuvântul în sursele noastre: învăţătura despre Omul Primordial şi Omul ceresc, pe care au invocat-o alţii, este prea speculativă pentru a merita încredere. Numai învăţătura lui Filon despre Logos oferă o schemă teologică clară în care Cuvântul posedă o unitate asemănătoare cu a lui Dumnezeu şi o distincţie asemănătoare faţă de El, şi în care îi sunt atribuite atât creativitatea cât şi activitatea de susţinere în univers şi activitatea de revelaţie faţă de om. În plus, conceptul unic de întrupare este o consecinţă adecvată a identificării Logosului cu Omul Ideal pe care a făcut-o Filon. La baza folosirii termenului de către Ioan este, fie modul în care a fost folosit de Filon, fie un cadru similar din cercurile intelectuale ale evreilor elenişti. Este puţin probabil ca expresia „Cuvântul vieţii” din 1 Ioan 1:1 să aibă înţelesul de Logos, în sensul teologic specializat al termenului; atât contextul cât şi construcţia pasajului argumentează împotriva acestei interpretări. Chiar dacă acest text este scris de acelaşi autor ca şi autorul Evangheliei (lucru pe care unii cercetători îl consideră îndoielnic), scrisoarea poate proveni dintr-o perioadă dinainte de adoptarea doctrinei Logosului în forma ei deplin dezvoltată. Sensul de „Evanghelie creştină” se potriveşte cel mai bine în acest context.

În Apocalipsa 19:13 sensul de „Evanghelie” poate sta la baza atribuirii titlului de Logosul lui Dumnezeu la personajul triumfător; comparaţi cu 6:2, unde după părerea unor exegeţi personajul călare reprezintă Evanghelia care înaintează triumfător.

Putem face de asemenea o comparaţie cu imaginea din Înţelepciunea lui Solomon 18:15-16. Dar întrucât în Apocalipsa ni se spune direct că personajul este Regele regilor şi Domnul domnilor, probabil că avem de a face cu un sens metafizic latent. Genul literar al cărţii explică în mare măsură de ce acest sens nu este dezvoltat aici în acelaşi mod ca şi în Evanghelia a patra.

Toate cele trei pasaje menţionate ilustrează modul în care plinătatea lui Cristos epuizează întotdeauna toate imaginile şi ideile pregătitoare, cât şi faptul că multe pasaje necesită o exegeză în care se face apel la multe surse pentru o expunere completă. Isus dă un sens nou terminologiei care, până atunci a exprimat mistere mai mici.

BIBLIOGRAFE

Pauly-Wissowa, art. „Logos”; C. H. Dodd, The Interpretation of the Fourth Gospel, 1954; A. Debrunner şi alţii, TDNT, p. 69-143; H. Haarbeck şi alţii, NIDNTT 3, p. 1078-1123.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/logos.html

Toleranța religioasă indoneziană: teoretică sau actuală?

03/07/2020 Indonezia (îngrijorare creștină internațională) – La 27 februarie, peste 100 de delegați ai diferitelor credințe au fost chemați împreună de filiala legislativă a Indoneziei, Adunarea Consultativă Populară a Republicii Indonezia (MPR) pentru a discuta despre libertatea religioasă în regiune.

Reprezentanții creștin, catolic, musulman, hindus, budist și confuzie au participat la seminar, reținând declarații similare conform cărora toți indonezienii pot contribui la toleranța și armonia religioasă. Liderii religioși, oficialii guvernamentali și civili joacă cu toții un rol în cultura religioasă a Indoneziei.

Indonezia este compusă din 85% musulmani și 12% creștini. În timp ce majoritatea musulmanilor sunt moderate, toleranța religioasă din Indonezia a fost amenințată pe măsură ce radicalismul islamic a crescut. Cel mai recent, un grup a căutat să interzică toate activitățile religioase non-musulmane și un alt grup a protestat împotriva unei adunări bisericești.

Pentru interviuri, vă rugăm să o contactați pe Olivia Miller, coordonatorul comunicațiilor: press@persecution.org . 

Indonesian Religious Tolerance: Theoretical Or Actual?

Statuile lui Hristos Eliminate cu forță în Karnataka

03/06/2020 India (Preocuparea creștină internațională) – Statuile lui Iisus și crucile au fost eliminate dintr-un înmormântare creștină din statul Karnataka, India de guvernul din 2 martie. Creștinii locali ai Mahima Betta din satul Doddasagarahalli au susținut că guvernul a acționat în presiunea grupurilor hinduse de dreapta după ce i s-a spus că îndepărtarea statuii se datora faptului că creștinii se prăbușeau pe terenurile guvernamentale.

Cei 4,5 hectari de teren în cauză au fost folosiți de creștinii locali de aproape 40 de ani, fără probleme anterioare. În sezonul Postului, creștinii indieni folosesc și zona pentru Calea Crucii și adunările de rugăciune. Zvonurile provocau tensiuni, deoarece cei ostili creștinismului susțineau că zona era folosită pentru conversii.

Una dintre statuile lui Isus care a fost scoasă a măsurat 12 metri înălțime. Mai multe alte marcaje și statui au fost, de asemenea, eliminate. În sudul statului Karnataka, există o intoleranță din ce în ce mai mare a grupurilor fundamentaliste Hind. În ultimele luni, grupurile au făcut eforturi pentru îndepărtarea unei alte statui a lui Isus din Kanakapura.

Arhiepiscopul regiunii, Peter Machado, a declarat că „ [pământul] a fost dat în mod legal Bisericii de către guvern. Avem documente care să dovedească dreptul de proprietate. Este nefericit că oficialii au dat jos statuia și cruci, fără să permită măcar să ne asculte. „

Pentru interviuri, vă rugăm să o contactați pe Olivia Miller, coordonatorul comunicațiilor: press@persecution.org . 

Statues of Christ Forcibly Removed in Karnataka

Cum se vede realitatea la televizor / Danut Jemna

Cum se vede realitatea la televizor

Posted on 28 noiembrie 2007 by vasilecm

Danut Jemna

În acest weekend m-am uitat la televizor. Mi se întâmplă rar asta, dar am vrut să văd ce se transmite lumii româneşti prin acest mijloc de comunicare de maximă importanţă în aceste zile de dezbatere prilejuite de alegerile care au avut loc duminică.

Ei bine, ca unul care mă consider un outsider în materie de TV, mărturisesc faptul că am rămas nu numai cu un gust amar asupra acestei experienţe de expunere la cele mai bine cotate canale, dar sunt oarecum îngrijorat cu privire la efectul pe care îl are TV-ul asupra omului actual. Probabil că nu voi spune lucruri noi sau foarte importante, poate voi fi puţin radical, dar sper că mă voi afla pe terenul lucrat de specialiştii care analizează fenomenul TV. Cred că merită reluate şi expuse cât mai multe analize asupra fenomenului TV, pentru că şi problematica este pe măsură.

Două lucruri vreau să remarc: defazajul faţă de realitate şi ficţiunea, pe de o parte şi pierderea conţinutului în favoarea formei, pe de altă parte.

Pe absolut toate canalele de mare audienţă, la emisiunile care se pretind a fi serioase (emisiuni de dezbatere, în direct, cu invitaţi de seamă din rândul politicienilor sau a oamenilor de cultură, reportaje şi analize, pe lângă uzualele ştiri) am întâlnit un limbaj de lemn şi tipare de gândire, ticuri verbale şi expresii aproape identice. După două zile de privit la televizor, eram aproape spălat la creier. Anticipam deja discursurile, întrebările şi răspunsurile. Schimbam canalele şi dădeam de aceeaşi poveste. Toată lumea se mişcă într-o supă a unui discurs care nu transmite nimic. Toată lumea parcă este înţeleasă, repetă mecanic aceleaşi sintagme şi toţi ajung la concluzii previzibile. Picanteria discursului, dacă există, este dată doar de prezenţa unor poziţii extreme, fără suport, chiar ridicole. M-am gândit că problema vine de la realizatorii emisiunilor, tipi formaţi la aceeaşi maşinărie de animatori publici – avem „profesionişti” care respectă metoda de lucru şi produc acelaşi lucru. Dar am observat că la tiparul oamenilor de televiziune se cuplează perfect şi invitaţii, analiştii, personalităţile noastre publice. Invitaţii intră aproape automat în lumea creată de TV şi scenariul se desfăşoară pe calapodul construit de maeştrii sticlei. Prin tot mecanismul comunicării, TV-ul creează o lume ideatică, paralelă, fictivă, la care omul se conectează şi este imediat asimilat. Este o lume cu un limbaj consacrat, cu orizonturi, posibilităţi şi obiective care ţin de coordonatele acestei realităţi special create pentru a te prinde. Efectul cel mai nociv îl văd în faptul că TV-ul pune pe ochi nişte ochelari cu care ne obişnuim să vedem lumea din jur, iar codul care a calibrat ochelarii devine reperul dominant în materie de informare şi de cunoaştere. Meseriaşii de la TV au reuşit să creeze o lume a discursului şi imaginaţiei în legătură cu realitatea românească a alegerilor, a vieţii politice, economice şi civice, astfel încât realitatea fictivă se impune celeilalte. Este mai atractivă şi este mai uşor de accesat, pentru că se serveşte gata mestecată.

Un alt lucru care m-a frapat în timpul „curei” mele de TV a fost vulgaritatea. Este prezentă la orice oră de audienţă, la orice tip de emisiune şi este întreţinută îndeosebi de cei care moderează sau produc emisiunile. Regula este valabilă aproape în totalitate la tipii tineri, care folosesc unealta vulgarităţii la tot pasul, cu exces de zel, din pasiune, cu acelaşi scop – de a reţine, de a provoca, de a se băga în seamă. Această ieşire în spaţiul public a intimităţilor şi vulgarităţii nu pare a fi la noi ceea ce explică sociologii şi filosofii postmodernismului. Această dezinhibare şi relaxare înspre limbajul vulgar şi obscenitate nu este o răsuflare care vrea să apropie spaţiul public de cel privat, nici o descătuşare a omului contemporan, nu este un semn al schimbărilor care trădează modul de expresie al unui om „eliberat” de canoane, ci reprezintă conţinutul însuşi, miezul tare în jurul căruia se leagă tot discursul. Oamenii ăştia nu folosesc vulgaritatea ca metodă sau cale de exprima ceva, ci ca un substitut al conţinutului însuşi. Prezenţa lor la ore de maximă audienţă şi cu o frecvenţă foarte mare nu poate însemna altceva decât că aceasta produce rating, că reţine atenţia publicului. Nu vreau să insinuez că românul este consumator de vulgaritate, dar prezenţa ei s-ar putea să fie bine receptată tocmai din cauza viciului de comunicare al TV-ului în sine. Vulgaritatea şi violenţa limbajului (verbal şi vizual) par să compenseze distanţa dintre realitate şi ficţiune în discursul TV. Pare a fi tocmai acea prezenţă de realitate pe care omul o simte şi o digeră corespunzător, când de fapt este parte a mecanismului de a prinde omul în joc şi de a-l ţine conectat. Vulgaritatea mai câştigă şi în raport cu platitudinea discursului obişnuit, dar şi în calitate de metodă a limbajului care se vrea a fi critic, inteligent, rafinat. Băieţii şi fetele de la TV care se folosesc de această armă vor să transpire că sunt tipii inteligenţi de pe sticlă, că ei au reuşit să miroase realitatea aşa cum este şi că sunt cei mai acreditaţi să facă băşcălie de toţi şi de toate. Mie mi se pare că are loc exact contrariul. Meseriaşii vulgarităţii de la TV nu fac altceva decât fac şi ceilalţi – creează o lume fictivă, cu metodă şi ceva talent, dar rezultatul rămâne acelaşi, iar ei nu au nici un fel de acreditare.

https://agorachristi.wordpress.com/2007/11/28/cum-se-vede-realitatea-la-televizor/

Seminar despre Fericire

ON MARCH 7, 2020 BY GEORGEIN INCURAJARE, NATURA UMANA

Fericirea e balanța de-a ști să trăiești clipa. (George Danciu)
Fericit este acela care poate sa renunțe la sine. (Naguib Mahfouz)
Sentimentul acceptării îl  poate  ferici pe om. (George Danciu)
Pentru a fi fericit în mijlocul oamenilor, nu trebuie să le ceri decât ceea ce pot să dea. (Tristan Bernard)
E bine să știm că fericirea depinde numai de noi înșine. (George Danciu)
Fericirea se naște numai din înțelegere. Fericirea nu se pierde, nu se câștiga, ea doar există. (Teodor Mazilu)
Niciodată nu este prea târziu să ai o copilărie fericită. (Tony Robbins)
Fericirea isi are originea in suferinta si oricat de mult am dori sa traim numai in fericire este absolut imposibil, intrucat fara suferinta aceasta niciodata nu-si va arata miraculosul sau spectru. (Sorin Cerin)
Totdeauna fericirea se dobandeste dupa multe piedici. (Somadeva)
Fericirea depinde adesea de obiectivele tale, dar întotdeauna de modul în care știi să fii mulțumit. (George Danciu)
Fericirea trainică o are omul care e stăpân pe sine. (George Danciu)
Și puține lucruri îl pot face fericit pe om.(George Danciu)
Fericirea e o chestiune de percepție, de apreciere a stării în care ne găsim. (George Danciu)
Fericirea o poți afla oricând în nimicurile care par nesemnificative ale vieții cotidiene. (George Danciu)
Fericirea e aproape sinonimă cu pacea și împlinirea sufletească. (George Danciu)
Cunoașterea poate să-ți dea și sentimentul fericirii. (George Danciu)
Fericit este acela care poate sa renunte la sine. (Naguib Mahfouz)
Iubirea altruistă îți poate da sentimentul fericirii. (George Danciu)
Cea mai mare fericire e sa fii iubit, sa fii inteles. (Honore de Balzac)
A iubi si a fi iubit, iata taina fericirii. (Jacques Benigne Bossuet)
Arta de a fi fericit isi are secretul in priceperea de a extrage fericirea din lucrurile mici. (Henry Ward Beecher)
Fericirea este viata activa. (George Calinescu)
Cheia fericirii este să știi să fii mulțumit și mulțumitor. (George Danciu)
Fericirea tranică, neapărat îl are în ecuație pe Dumnezeu și  credința în El. (George Danciu)
Uneori, fericirea înseamnă să știi să ierți, dar și să fii iertat! (George Danciu)
Fericirea deplină e potrivirea și înnoirea sufletului tău prin harul Evangheliei lui Hristos. (George Danciu)
Fericirea… un episod trecator in marea drama a durerii. (F. M. Dostoevski)
Fericirea adevarata numai lucrurile statornice o pot fauri. (Eusebiu Camilar)
Nu-ti cauta fericirea in curtea altuia, pentru ca ea se ascunde intotdeauna in casa ta. (Douglas William Jerrold)
Fericirea se naste din iubire, iar iubirea se naste chiar din inima omului. (Don Miguel Ruiz)
Omul cel mai fericit este acela care face fericiti pe cat mai multi oameni. (Denis Diderot)
Isus a fost cel mai fericit dintre oameni și a făcut fericiți pe cei mai mulți oameni. (George Danciu)
Nu trebuie sa faci ca fericirea ta sa depinda de altii. (Claude Bernard)
Fericirea trebuie sa fie o rasplata, nu un scop. (Antoine de Saint-Exupery)
Acela care nu stie sa fie fericit nu poate nimic pentru fericirea altuia. (Andre Gide)
Fericirea unui om nu consta in lipsa dorintelor ci in cunoasterea perfecta a lor. (Alfred Tennyson)
Fericirea adevarata n-o are, nu poate s-o aiba decat acela care o da…Si, ca s-o dai, nu e nevoie s-o ai; iar ca s-o ai, trebuie sa incepi prin a o da. (Alexandru Vlahuță)
Uneori fericire inseamna … uitare. (Albert Schweitzer)
Fii bun ori de câte ori e posibil. Si e posibil intotdeauna. (Dalai Lama)
Bunătatea și generozitatea îți aduc momente de fericire! (George

Seminar despre Fericire

Vaccinul pentru noul coronavirus poate fi folosit pentru reducerea numărului populației globului. Bill Gates se implică…

ON MARCH 6, 2020 BY GEORGEIN EVENIMENT

• Primele teste la scară largă pentru substanţe care se vor dovedi eficiente împotriva infecţiilor sunt aşteptate în luna iunie.
• Fundaţia Bill & Melinda Gates oferă finanţare de până la 100 de milioane de dolari pentru descoperirea unor moduri mai bune de identificare, izolare şi tratament pentru cazurile de infecţie cu noul coronavirus.

Bill şi Melinda Gates finanţează un studiu prin care se caută un mod de vindecare pentru cei afectaţi de noul coronavirus.

Mii de mostre sunt testate în Belgia în tentativa de a identifica tratamentul care poate stopa infecţiile cu noul coronavirus. Primele teste la scară largă pentru substanţe care se vor dovedi eficiente împotriva infecţiilor sunt aşteptate în luna iunie.

Bill şi Melinda Gates au asigurat transportul mostrelor de la Institutul Scripps din California la Institutul Rega de cercetări medicale, în Leuven. Cei de la Scripps institute sunt cunoscuţi pentru arhiva vastă de substanţe active pentru medicamente aflate în uz sau în dezvoltare.

Johan Neyts este profesorul care va face analizele în Leuven. Cercetătorul a arătat că „fundaţia Bill & Melinda Gates speră că între cele 15.000 de mostre se vor găsi substanţe care să fie utile în combaterea noului coronavirus”.

Fundaţia Bill & Melinda Gates oferă finanţare de până la 100 de milioane de dolari pentru descoperirea unor moduri mai bune de identificare, izolare şi tratament pentru cazurile de infecţie cu noul coronavirus.

Gates, co-fondator al companiei Microsoft şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a anunţat pe blogul fundaţiei sale că i s-a promis că se fac toate eforturile pentru a avea primele teste la scară largă pentru substanţele testate, în luna iunie.

Să ne aducem aminte pentru ce scop vrea Bill Gates să folosească vaccinurile:

Bill Gates nu este singurul implicat în reducerea populației globului prin vaccinare, dar e cel mai activ.

În prezentarea din cadrul conferinţelor TED, miliardarul Microsoft, Bill Gates, care a donat recent milioane de dolari pentru eforturi de creare a noi vaccinuri, vorbeşte despre problema emisiilor de CO2 şi de efectele acestora asupra schimbărilor climatice. El prezintă o formulă pentru urmărirea emisiilor de CO2 după cum urmează: CO2 = P x S x E x C.

P = Populaţia (oamenii)

S = Servicii per persoană

E = Energie consumată per persoană

C = CO2 pentru fiecare unitate de energie

Apoi el adaugă că pentru a reduce CO2 la zero, „probabil că una dintre cifrele de mai sus va trebui să se apropie destul de mult de zero”.

Apoi, Bill Gates începe să descrie felul în care primul număr – P (de la Populaţie) – ar putea fi redus. El spune:

   „Lumea din prezent are o populaţie de 6,8 miliarde de oameni… aceasta se apropie de 9 aproximativ miliarde. Acum, dacă facem o treabă bună cu vaccinurile, serviciile de sănătate, serviciile de sănătate a reproducerii, am putea reduce cifra aceasta cu 10 sau 15 procente.”

Puteţi urmări singuri înregistrarea aici: http://www.naturalnews.tv/v.asp?v=A…

Reducerea populaţiei globului prin vaccinuri

Această afirmaţie a lui Bill Gates a fost făcută fără nicio ezitare, stângăcie sau altceva care să indice că ar putea fi o greşeală. Pare că a fost o parte deliberată, calculată, a unei prezentări bine închegate şi coerente.

Deci ce înseamnă atunci când Bill Gates spune „dacă facem o treabă bună cu noile vaccinuri… am putea scădea [populaţia globului] cu 10 sau 15 procente”?

Este clar, această afirmaţie implică faptul că vaccinurile sunt o metodă a reducerii populaţiei. La fel şi „serviciile de sănătate,” pe care majoritatea cititorilor NaturalNews le cunosc ca fiind parte mai degrabă dintr-un sistem al „serviicilor de îmbolnăvire” care de fapt mai mult dăunează sănătăţii oamenilor decât să îi ajute.

Probabil că acesta este şi întregul scop. Având în vedere faptul că tehnologia vaccinurilor aproape că nu ajută pe nimeni din punct de vedere ştiinţific (link), ridică întrebarea: cu ce scop sunt vaccinurile atât de mult împise în faţă?

Bill Gates pare să spună că unul dintre scopurile principale [ale vaccinurilor – n.tr.] este acela de a reduce populaţia globală ca un mecanism prin care putem reduce emisiile de  CO2.

Cum pot fi folosite vaccinurile pentru reducerea populaţiei?

Să încercăm un experiment mental asupra problemei. Dacă vaccinurile vor fi folosite pentru reducerea populaţiei, în mod evident ele trebuie să fie acceptate de majoritatea populaţiei. Altfel, eforturile de reducere a populaţiei nu ar fi foarte eficiente.

Şi pentru ca ele să fie acceptate de către majoritatea oamenilor, ele evident că nu pot omorî direct oamenii. Dacă toată lumea ar începe să îşi dea duhul la 24 de ore de la administrarea vaccinului pentru gripă porcină, pericolul vaccinurilor ar deveni evident destul de repede şi vaccinurile ar fi retrase de pe piaţă.

Aşadar, dacă vaccinurile vor fi folosite ca un efort eficient de reducere a populaţiei, sunt de fapt trei moduri prin care ele pot fi teoretic „eficiente” din punctul de vedere al celor care îşi doresc să reducă populaţia la nivel mondial:

1) Pot ucide oamenii încetul cu încetul într-o manieră care este de nedepistat, făcându-şi efectul probabil peste 10-30 de ani prin accelerarea bolilor degenerative.

2) Ele pot reduce fertilitatea şi asfel pot coborî în mod dramatic rata natalităţii în lume, astfel reducând populaţia lumii în generaţii succesive. Această metodă de „ucidere uşoară” poate părea mai acceptabilă pentru oamenii de ştiinţă care vor să vadă populaţia lumii scăzând, dar nu au curajul să omoare oamenii direct cu medicina convenţională. Există deja dovezi că vaccinurile pot provoca avorturi(http://www.naturalnews.com/027512_v…).

3) Pot creşte rata de mortalitate printr-o pandemie viitoare. Teoretic, eforturile extinse de vaccinare pot fi urmate de către o lansare deliberată a unei tulpini de gripă virulentă cu o rată mare de mortalitate. Această abordare de „armă biologică” ar putea omorî milioane de oameni al căror sistem imunitar a fost slăbit de injecţii cu vaccinuri anterioare.

Apropo, acesta este un efect secundar necunoscut al unor vaccinuri. Un studiu despre acest aspect a fost publicat în PloS. Citiţi povestea aici.

Iată titlul studiului şi citarea sursei: Oare vaccinarea anti-gripă de sezon creşte riscul îmbolnăvirii cu virusul pandemic A/H1N1 din 2009?

Viboud C, Simonsen L (2010) Does Seasonal Influenza Vaccination Increase the Risk of Illness with the 2009 A/H1N1 Pandemic Virus? PLoS Med 7(4): e1000259. doi:10.1371/journal.pmed.1000259

Răspunsul scurt este da, vaccinurile anti-gripale sezoniere cauzează susceptibilitate crescută la virusul pandemic H1N1. Cu alte cuvinte, vaccinurile pentru  gripa sezonieră ar putea pregăti populaţia pentru o pandemie cu „mortalitate mare” care ar putea mătura o porţiune mare din populaţia globală (poate 10-15 procente, precum sugera Bill Gates).

În mod convenabil, decesele acestora ar putea fi cauzate de o pandemie, aşadar îndepărtând vina de la aceia care sunt cu adevărat responsabili pentru intrigă. Ca încă un efect secundar benefic pentru ucigaşii de populaţie globală, morţile răspândite ar putea fi folosite ca un instrument de frică pentru a-i face pe oameni să se vaccineze din nou şi întregul ciclu ar putea fi repetat până ce populaţia va fi fost adusă la un nivel administrabil dorit… totul în numele sănătăţii! 

Cu cât sunt mai mulţi oameni vaccinaţi înaintea lansării acestui virus pandemic cu „mortalitate mare”, cu atât mai puternic este efectul puternic al abordării.    

Fundaţia Bill şi Melinda Gates

Poată fără a fi o coincidenţă, Fundaţia Bill şi Melinda Gates a canalizat sute de milioane de dolari în programele de vaccin care ţintesc oameni din întreaga lume. Un astfel de program cercetează dezvoltarea „vaccinurilor activate de sudoare” care ar putea folosi nano-materiale special filmate pentru a furniza vaccinuri oamenilor fără a fi nevoie de injecţii.

Şi mai interesant, fundaţia acestuia a mai investit milioane în tehnologii de sterilizare care au fost numite o soluţie de „castrare temporară”. (link)

Se pare că acţiunile fundaţiei Gates sunt pe de-a întregul consistente cu formula pentru reducerea CO2 pe care Bill Gates a ocolit-o în discursul său de la conferinţa TED: CO2 = P x S x E x C.

Prin reducerea ratei de naşteri (prin tehnologiile de sterilizare) şi creşterea pătrunderiii vaccinului în rândul populaţiei lumii (prin utilizarea nano-vaccinurilor activate de sudoare), scopul lui declarat de a reduce populaţia globului cu 10 până la 15 procente ar putea fi atins în doar câţiva ani.

Cine va supravieţui? Oamenii inteligenţi

Lucrul interesant legat de toate acestea este acela că această campanie de a reduce populaţia globului prin vaccinuri nu va avea un impact asupra oamenilor care evită în mod conştient vaccinurile. Şi aceşti oameni, în marea majoritate, au tendinţa să fie oameni mai inteligenţi, mai capabili, care chiar au o abilitate îmbunătăţită de a ajuta la dezvoltarea civilizaţiei umane cu o atenţie profundă.

Îmi pot doar imagina că aceşti oameni care proiectează această măsură de control a populaţiei indusă de vaccinuri ar putea sta în jurul unei mese râzând şi spunând, „Doar oamenii proşti vor fi oricum omorâţi, deci această măsură de fapt ajută umanitatea”. (cuvintele lor, nu ale mele).

Într-o manieră ciudată de guvern mondial, acest efort ar putea fi de fapt bazat pe o viziune distorsionată a filantropiei unde unii dintre cei mai puternici oameni din lume cred realmente că modul în care se poate salva umanitatea este aceea de a ucide cât mai mulţi oameni creduli cu putinţă. Vaccinurile sunt, astfel, un fel de „geniu malefic” pentru a realiza un test IQ la nivelul marii populaţii: dacă te vaccinezi în fiecare sezon de gripă, nu eşti prea inteligent şi probabil că nu ai capacităţile mentale suficient de puternice necesare pentru umanitate, de care omenirea cu siguranţa că va avea nevoie pentru a ţine piept unui viitor în care este evident că nu suntem singuri în univers.

Dacă omenirea se va salva de la autodistrugere şi va intra în competiţie cu o specie superioară din Universul nostru, uciderea membrilor mai puţin inteligenţi ai societăţii (sau făcându-i infertili) ar putea părea pentru cei care controlează lumea ca fiind o abordare perfect raţională. Eu nu sunt de acord cu abordarea, dar poate fi exact ceea ce ei gândesc.

În orice caz, alegerea de a primi un vaccin pentru gripă sezonieră este fără îndoială admiterea faptului că ai picat un fel de test de inteligenţă, fie că aceasta este sau nu intenţia persoanelor influente la nivel mondial, precum Bill Gates.

Şi mai important, este de asemenea o trădare a propriei biologii, pentru că indică faptul că nu crezi în abilitatea propriului sistem imunitar de a proteja chiar şi de cele mai moderate infecţii.

Poate că cei care conspiră pentru vaccinul mondial se gândesc că, dacă oamenii sunt dornici să se trădeze pe ei înşişi oricum, nu este cu mult diferit pentru guverne şi instituţii să îi trădeze de asemenea. Cu alte cuvinte, dacă nu îţi pasă suficient de mult de propria-ţi sănătate, de ce i-ar păsa vreunui guvern de protejarea sănătăţii tale?

Pe măsură ce cugeţi la toate acestea, ţine contul şi de următorul lucru: SUA devine falimentară din cauza costurilor pentru îngrijirea bolnavilor care cresc în mod dramatic sub noua reformă a sistemului federal de sănătate. Poţi ghici felul cel mai rapid şi mai uşor de a reduce aceste costuri legate de sănătate? Dacă ai ghicit, „dezlănţuirea unei pandemii cu mortalitate mare care seceră o porţiune semnificativă a celor slăbiţi sau bolnavi”, atunci ai ghicit corect. Din nefericire, uciderea acelora mai vulnerabili la boli ar putea aduce guvernului SUA economii de miliarde de dolari în costuri pentru îngrijirea bolnavilor. În plus, ar putea salva încă şi mai multe miliarde de la Asigurările Sociale prin evitarea remuneraţiilor lunare. (Din nou, sunt complet împotriva unei asemenea abordări penru că pun preţ pe viaţa umană, dar ştiu de asemenea că trăim într-o lume unde oamenii aflaţi la putere au puţin sau deloc respect pentru viaţa oamenilor şi vor sacrifica vieţi umane pentru a-şi atinge scopurile).

În ce-l priveşte pe Bill Gates, analizaţi declaraţia sa în contextul a ceea ce am discutat aici: „Lumea din zilele noastre are o populaţie de 6,8 miliarde de persoane… care se îndreaptă la aproximativ 9 miliarde. Acum, dacă facem cu adevărat o treabă bună cu noile vaccinuri, sistemul de sănătate, serviciile de sănătate a reproducerii, am putea coborî numărul populaţiei cu poate 10 până la 15 procente”.

Subit pare să aibă o logică atunci când înţelegi că prin reducerea populaţiei se reduc emisiile de CO2 şi folosirea mai multor vaccinuri pe mai mulţi oameni, creşte raţa mortalităţii a populaţiei.

Sfatul meu? Încercaţi să evitaţi să vă aflaţi printre acele 10-15 procente care trec prin programele globale de vaccinare. Nu doar că vă veţi salva viaţa, veţi trece de asemenea „testul universal de inteligenţă” care determină dacă eşti suficient de inteligent pentru a şti că injectarea corpului tău cu substanţe chimice şi fragmente virale pentru a stopa „gripa sezonieră” este un demers prostesc.

Fiţi sănătoşi şi înţelepţi şi veţi supravieţui efortului de depopulare a lumii care îi victimează pe gânditorii convenţionali care nu au suficientă inteligenţă pentru a pune la îndoială ceea ce li se spune de către propriile guverne corupte.

Întrega conferință poate fi vizionată mai jos:

www.ortodoxinfo.ro

Related

Dr. Fauci: 80% dintre pacienții cu coronavirus se „recuperează spontan”In „Eveniment”

IPOTÉZĂ: Sursă ONG-istă a pandemiei coronavirusIn „Eveniment”

Medic român din laboratorul de cercetare din Wuhan despre coronavirusIn „Eveniment”

Vaccinul pentru noul coronavirus poate fi folosit pentru reducerea numărului populației globului. Bill Gates se implică…

Ştiri din presa română Martie 2008

Ştiri din presa română Martie 2008	Ştiri din presa română Martie 2008
Imperiul paralel al lui Tokes Vox Vocis 25 Februarie 2008 de Andrei Bădin Ziarul în limba maghiară Krónika spune că apropiaţii lui Tőkés László au depus un document la Administrația Prezidențială, spune Europa Liberă. În care, episcopul devenit europarlamentar schiţează principalele probleme ale comunităţii maghiare şi-i cere preşedintelui Băsescu să intervină pentru urgentarea acreditării Universităţii Creştine Partium, condusă în calitate de președinte de Laszlo Tokes.  A murit Wurmbrand ortodox sau luteran? Vox Vocis 25 Februarie 2008 de Gheorghe Ruja Unii zic că aceasta nu are importanţă, ci doar faptul că a fost un om al lui Dumnezeu. Într-un fel este adevărat acest lucru, pentru că Domnul Isus spune: „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca18:8). Dar ce fel de credinţă ni se cere? Un răspuns simplu ne dă Domnul: „Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.” De aici, eu înţeleg că la judecată nu vom fi traşi la răspundere în funcţie de ce etichetă am purtat: ortodox, luteran, baptist etc., ci dacă am avut credinţă în El. Oricât de banal ar suna, trebuie spus că etichetele mai sus amintite nu se găsesc nicăieri în Biblie. Nici în Rai nu vor fi astfel de compartimente. Durerea este că aici pe pământ ele există.  Protest sârbesc între cruci şi blindate Vox Vocis 25 Februarie 2008 Horia Călăceanu / Oana Dobre „Credem în Rusia”, „Nu vă dăm Kosovo!” au fost mesajele de pe pancartele purtate în curtea mănăstirii din Gracanica de cele două mii de sârbi care au protestat ieri faţă de independenţă. Cu lacrimi în ochi şi cu sufletul plin de tristeţe, oamenii au renunţat la prânzul în familie pentru un fel de parastas al fostei provincii sârbeşti, declarată duminică stat independent. Relicve considerate sacre sunt scoase la vanzare pe Internet Vox Vocis 25 Februarie 2008 Vaticanul cere mai multa sobrietate si rigoare in cazul beatificarilor si canonizarilor, urmand ca in acest sens sa fie promulgata o noua norma, intitulata „Sanctorul Mater”, care va fi prezentata public lunea viitoare, informeaza site-ul Catholica.Masura noilor standarde se impune din doua motive principale: in primul rand, numarul-record de beatificari si canonizari inregistrat in perioada pontificatului anterior si, in al doilea rand, dezvoltarea ingrijoratoare a comertului cu relicve sacre, care au ajuns sa se vanda chiar si pe Internet.In randurile care urmeaza, vom discuta despre acest al doilea aspect mentionat mai sus.  Cuvânt al Episcopului Artemie de Ras – Prizren şi Kosovo – Metohia :Cel din urmă îndemn – un minut înainte de ceasul al 12-lea Vox Vocis 25 Februarie 2008 Posted on by ARP La întoarcerea din ultima Noastră misiune în Washington trebuie să vă aduc la cunoştinţă că Serbia se confruntă cu o situaţie care e în acelaşi timp plină de primejdii, dar şi de nădejdi cu privire la viitorul provinciei Kosovo şi Metohia. Conducerea SUA ce doreşte să amputeze Kosovo şi Metohia Serbiei şi să şteargă prezenţa, chiar şi amintirea neamului pravoslavnic Sârbesc din Kosovo şi Metohia, încă e puternică şi hotărâtă. Însă, pe de altă partea glasurile conştiinţei şi ale Americanilor cinstiţi, care sânt încredinţaţi de neruşinarea şi imoralitatea politicii oficiale ale guvernului lor, nu mai pot fi ignorate.  Pentagonul aproba credinta mayasa: In 2012, lumea se va sfårsi prin foc Vox Vocis 25 Februarie 2008 În urma cu circa 70 de ani, celebrul Albert Einstein spunea: „Doua lucruri sunt infinite: universul si prostia umana si totusi, în privinta universului nu sunt chiar atât de sigur…”. Schimbarea climei si încalzirea globala ce ne ameninta din ce în ce mai puternic vin si întaresc pe cât posibil afirmatia plina de cinism a dragului nostru fizician. Cu mii de ani in urma, mayasii preconizau ca, in data de 21.12.2012, lumea noastra se va sfârsi prin foc. Apoi, pântecele cosmic Hunab Ku va da nastere unui nou soare, numit Cel de-al Saselea Soare, o alta lume mai evoluata urmând sa se nasca. Oamenii de stiinta, inclusiv Pentagonul, raspund afirmativ la toate acestea.  Guvernul ceh doreşte să plătească pentru proprietăţile ecleziale confiscate Vox Vocis 25 Februarie 2008 Praga (Catholica) Republica Cehă a decis să plătească 4,6 miliarde de euro pentru a recompensa Bisericile creştine pentru proprietăţile ce le-au fost confiscate de regimul comunist în 1948, informează agenţia KAI citată de CWNews. Compensaţia din partea guvernului va fi oferită la un total de 17 confesiuni creştine, plata efectivă urmând să înceapă în 2009.  Spitalul Mitropoliei a obtinut aviz de functionare Vox Vocis 25 Februarie 2008 Spitalul Providenta a primit aviz de functionare din partea Ministerului Sanatatii Publice, urmand ca unitatea medicala sa incheie un contract cu Casa de Asigurari de Sanatate pentru decontarea serviciilor medicale. Spitalul Providenta, unitate medicala a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, are o capacitate de 43 de paturi, doua sali de operatie, o sectie de Anestezie si Terapie Intensiva, clinici de chirurgie generala, oftalmologie, medicina interna, ortopedie-traumatologie, recuperare medicala, cardiologie.  Premierul Daniel Vox Vocis 25 Februarie 2008 FSN i-a propus actualului Patriarh, in 1991, sa preia fraiele Guvernului de la carma caruia minerii il inlaturasera pe Petre Roman Ion Iliescu a marturisit recent ca, in septembrie 1991, Frontul Salvarii Nationale (FSN) i-a propus functia de prim-ministru Mitropolitului Moldovei si Bucovinei, Preafericitul Daniel, actualul Patriarh al Romaniei. Fesenistii i-au adresat propunerea in mod direct Inaltului Ierarh, dupa inlaturarea lui Petre Roman din fruntea Guvernului.  Biserica Ortodoxa cheama sarbii la arme Vox Vocis 25 Februarie 2008 Dupa ce, sambata, isi indemna credinciosii la calm, duminica, episcopul Artemije a instigat la violente si a cerut ajutorul voluntarilor rusi Serbia ar trebui sa-si convoace fortele militare, sa declare Kosovo „teritoriu ocupat” si sa cumpere arme din Rusia pentru a-l obtine inapoi, a declarat seful Bisericii Ortodoxe sarbe din Kosovo. „Declaratia generalului Zdravko Ponos, ca provincia Kosovo nu va fi aparata cu armele este o rusine”, a spus episcopul Artemije, citat de Reuters. „Serbia ar trebui sa cumpere arme de ultima generatie de la Rusia si de la alte state si sa ceara Rusiei sa trimita voluntari si sa stabileasca o prezenta militara in Serbia”, a spus el.  Vaticanul introduce norme mai riguroase in procesele de beatificare si canonizare Vox Vocis 25 Februarie 2008 Vaticanul le cere episcopilor mai multa atentie in procesele de beatificare si canonizare si mai multa claritate in procedurile ce tin de atestarea miracolelor, se arata intr-un document prezentat de „Congregatia pentru Cauzele Sfintilor”, informeaza publicatiile „Il Messaggero” si „La Stampa”. Totusi, ritmul canonizarilor a fost departe de a inregistra o incetinire in primii ani ai pontificatului lui Benedict al XVI-lea. Potrivit agentiei ANSA, la ora actuala exista nu mai putin de 577 sfinti si preafericiti ridicati la onorurile altarelor cu decrete semnate de Papa Ratzinger.  Misionarii cosmici Vox Vocis 25 Februarie 2008 „Oricat ar parea de ciudat, cei mai multi cosmonauti pregatiti sa plece in calatorii interstelare nu sunt nici in Statele Unite, nici in Rusia, nici in China. Sunt la Vatican. Biserica Catolica are, la aceasta ora, un numar impresionant de misionari cosmici si nu face un secret din asta”. Afirmatia apartine col. dr. Emil Strainu, membru al Asociatiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospatiale Neidentificate si autor al unor lucrari pe aceasta tema. Col. Emil Strainu, specialist in radiolocatie, a inregistrat traiectoriile mai multor OZN-uri pe radarele militare din Otopeni, inca din anii ’80. „In ceea ce priveste Vaticanul, echipele speciale de misionari iezuiti, care sunt antrenate pentru a pleca in orice moment spre alte lumi, au drept scop eventuala crestinare a extraterestrilor”, spune Strainu.  Islamul kosovar: detaliu cultural sau identitate nelinistitoare? Vox Vocis 25 Februarie 2008 Dan Alexe, corespondent Bruxelles » Contrar celor afirmate indeobste, Islamul nu joaca niciun rol in aspiratia spre independenta a kosovarilor, care apartin acelei branse tolerante a Islamului numita sufism. » Identitatea albanezilor nu a avut niciodata o dimensiune religioasa, iar miscarile lor nationaliste nu au luat nicicand in seama factorul religios. Episcopul ortodox din Kosovo cere decretarea stării de război Vox Vocis 25 Februarie 2008 Serbia ar trebui să-şi convoace forţele militare, să declare Kosovo „teritoriu ocupat” şi să cumpere arme de la Rusia pentru a-l obţine înapoi, a declarat şeful Bisericii Ortodoxe sârbe din Kosovo, relatează NewsIn. „Declaraţia generalului Zdravko Ponos că provincia Kosovo nu va fi apărată cu armele este o ruşine”, a spus Artemije. „Serbia ar trebui să cumpere arme de ultimă generaţie de la Rusia şi de la alte state şi să ceară Rusiei să trimită voluntari şi să stabilească o prezenţă militară în Serbia”, a spus el.  Iertarea păcatelor Sfântului Valentin Vox Vocis 25 Februarie 2008 de Petre Munteanu Sf. Valentin este tot un fel de Moş Crăciun – doar că exclude vârsta a treia. Altminteri e ceva global – ca şi Santa, este celebrat chiar şi în societăţile cele mai conservatoare, unde rozul se poartă doar pe dedesubt, iar sărutatul în public este penalizat.  „O lume fără islam” – un mesaj raţional sub un titlu incendiar Vox Vocis 25 Februarie 2008 Este islamul inamicul numărul unu al Occidentului? Sau mai degrabă o necunoscută pentru occidentali? Este islamismul vinovat de toate turbulenţele zilei, care i se atribuie? Sau e vorba mai curând de conflicte naţionaliste, interetnice ori pentru resurse decât adversităţi între religii. Acesta este mesajul articolului scos pe coperta Foreign Policy România nr. 2 şi punctul de plecare a dezbaterii FP România de la Constanţa, din 20 februarie, cu titlul „Este islamismul vinovat?”.
sus
Notă:	Ştirile din acest număr sunt preluate din diferite site-uri. Folosite cu permisiune. Este interzisă folosirea, copierea sau distribuirea acestor articole fără acordul în scris din partea Vox Dei Baptist Ministries.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiriA_mar08.htm

Ştiri internaţionale Martie 2008

Pagina de ştiri Ştiri internaţionale  Cehii propun 4,6 bilioane $ pentrru restituirea afacerii Vox Vocis 25 Februarie 2008 Guvernul cez a propus să plătească 83 de bilioane de coroane (4,64 de bilioane de $) penrtu pagubele confiscării proprietăţilor biserii de către foştii conducători comunişti. Propunerea bazată pe afacerile dintre stat şi 17 biserici, ar trebui în final dă pună capăt restituiirii bisericii care pretinde şi rezolvă un scandal care a s-a agravat de la căderea comunismului în timpul „revoluţiei de catifea din 1989.” Amestecul criticilor religioase de către preşedintele francez Vox Vocis 25 Februarie 2008 De Peter B Beita Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, atrage crtitică din partea opozanţilor pentru afirmaţiile lui legate de religie în societate, despre care criticii spun că este un lucru „foarte nefrancez” să faci acest lucru.  Bush le cere susţinătorilor vieţii să fie puternici Vox Vocis 25 Februarie 2008 WASHINGTON (BP)-preşedintele Bush a încurajat americani pro-viaţă „să se întărească” şi să fie puternici” la cea de-a 35-a aniversare a legalizării avortului de către Curtea Supremă. Preşedintele a urat bun venit susţinătorilor copiilor care nu s-au născut, susţinători care se aflau la Casa Albă la micul dejun pe 22 ianuarie. Câteva ore mai târziu, mulţi din invitaţii de la Casa Albă au participat cu zeci de mii de susţinători ai vieţii în Marşul anual pentru viaţă.  Baptiştii planifică conferinţa mondială a tinerilor în Germania Vox Vocis 25 Februarie 2008 De Hannah Elliott WASHINGTON (ABP) – Alianţa Baptistă mondială a programat următoarea conferinţă de tineri pentru perioada 20 iulie-3 august la Leipzig, Germany.  Lesbiana acţionează ordinarea în mijlocul dezbaterii Vox Vocis 25 Februarie 2008 De Lillian Kwon  O slujire lesbiană publică care să se unească clerului poate fi primul test naţional a unei politici controversate adoptată de biserica prezbiteriană (USA) După ce a fost respinsă ordinarea de două ori de-a lungul celor două decenii, datorită interzicerii ordinării în public a persoanelor homosexuale, Lisa Larges a făcut unele progrese săptămâna trecută când a câştigat sprijinul din partea unei organizaţii regionale a PC-lui (USA).  Uzbek, pastorul închis şi părăsit, dar credincios Vox Vocis 25 Februarie 2008 Un pastor creştin din Uzbekistan a descris cum el a fost arestat şi închis pentru opt ani doar pentru că a condus studii biblice şi că avea cărţi creştine în casa lui-libertăţi pe care cei mai mulţi oameni le consideră de la sine. Cu toate că Poliţia a venit la el de trei ori, biserica l-a părăsit, fata lui cea mai mică aproape moartă de foame, pastorul Salavat Serikbayev rămâne credincios Domnului, transmite postul internaţional.  Bisericile englezeşti semnează un acord istoric cu biserica italiană Vox Vocis 25 Februarie 2008 Bisericile din dioceza Sf.Alban vor deveni apropiaţi fraţilor lor creştini din Italia datorită unui acord nou semnat cu arhiepiscopul romano-catolic din Peraso. Un juriu la catedrala St. Albans sâmbătă seara, episcopul de le Sf. Albans, rev. Christopher Herbert a semnat un acord istoric, creând o prietenie între dioceza sf.Alban şi trei diocese italiene.  Bibliile distruse în violenţa anti-creştină Vox Vocis 25 Februarie 2008 India (MNN) – Creştinii continuă să fie centrul atenţiei atacurilor din India şi acum creştinii încep să înţeleagă de ce au loc atacurile. Sampson este directorul pentru distribuire cu Centrul de traduceri din India. El spune că violenţa din Orissa ăşi are răsunetul ei. „Aproape 700 de case sunt distruse şi mii de creştini sunt separaţi. Stau în tabere de refugiaţi, în dormitoare comune din şcolile din sate şi în corturi.  Bush proclamă ziua libertăţii religioase în 2008 Vox Vocis 25 Februarie 2008 Ceea ce urmează este proclamarea publicată de Casa Albă: Thomas Jefferson a considerat libertatea de închinare ca una din cele mai mari binecuvântări pentru America. El a spus că „este o libertate considerată în alte ţări incompatibilă cu guvernul bun şi dovedită de experienţa noastră care este cel mai bun susţinător.” De ziua libertăţii religioase, noi celebrăm paragraful 1786 din statutl Virginei pentru libertate religioasă.  Preotul rebel îşi publică povestea vieţii Vox Vocis 25 Februarie 2008 De David Willey / Ştirile BBC Roma Arhiepiscopul Milingo a susţinut decizia lui de a încălca regulile celibatului. Fostul lider al bisericii catolice din Zambia, arhiepiscopul Emmanuel Milingo şi-a lansat biliografia la Roma.  Vreau ca Guvernul rus să se implice în tradiţiile creştine ale ţării lui Vox Vocis 25 Februarie 2008 Ce budism Tibetan special putea să trădeze credinţa noastră, modul în care no vedem adevărul budist şi impostorul, liderul spiritual budist, a relatat Dalai-Lama XIV, Tenzin Gyats în interviul site-lui Intefax. Sfinţenia dumneavoastră, datoraţi oamenilor din Europa, americani şi ruşi imaginaţia budismului ca budismul tibetan. Care este viziunea dumneavoastră pentru viitorul budismului tibetan, dacă nu exercită influenţă asupra societăţii în general?  Misiunea românilor este „pasiunea studentului” Vox Vocis 25 Februarie 2008 de David Roach LOUISVILLE, Ky. (BP)-La 23 de ani, Petru Mătăsaru, care locuieşte în România, a primit prima lui Biblie ca dar de la un prieten de-al tatălui lui. Cuvântul lui Dumnezeu era un lucru rar în timpul regimului comunist din România şi o copie costa mai mult de 100 $ la valoarea de astăzi. În ciuda oportunităţii de a învăţa mesajul salvării lui Cristos, Mătăsaru a vândut Biblia să ajute să înceapă un stil de viaţă păcătos.  Metodiştii Uniţi şi Bisericile Luterane urmăresc o „comuniune deplină” Vox Vocis 25 Februarie 2008 De Jennifer Riley Începând din această primăvară, Biserica Metodistă Unită (UMC) şi Biserica Luteran Evanghelică din America (ELCA) va cere membrilor ei să aprobe o „Comuniune deplină” între cele două denominaţii.  Biserica episcopală încearcă să înlăture un alt episcop Vox Vocis 25 Februarie 2008 De Lillian Kwon O încercare de a interzice un alt episcop din alte îndatoriri religioase nu a fost sprijinită de episcopul senior al Biserici Episcopale. Dioceza episcopului de la Pittsburg, Robert Duncan, a primit un mesaj marţi de la liderul bisericii naţionale, episcopul Katharine Jefferts Schori, care afirmat că ea a căutat permisiunea din partea celor trei episcope seniori să-l înlăture  Papa schimbă ziua tradiţională de rugăciune din vinerea mare pentru iudei? Vox Vocis 25 Februarie 2008 Vatican, 18 ianuarie 2008 (CWNews.com) – Papa benedict al XVI-lea (bio – news) planifică să revizuiască rugăciunea pentru convertirea evreilor care este parte a serviciului de rugăciune din vinerea mare în 1862 , potrivit liderului Italian de la Vatican.  sus Notă: Ştirile din acest număr sunt preluate de la Agenţia de Presă a Convenţiei Baptiste Sudice America si alte surse. Folosite cu permisiune. Este interzisă folosirea, copierea sau distribuirea acestor articole fără acordul în scris din partea Vox Dei Baptist Ministries. http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri_mar08.htm

POCĂINŢA, LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ŞI DATORIA OMULUI de Charles Spurceon

Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare… (Faptele apostolilor 3:19)

Apostolul îi îndeamnă pe oameni să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu. Textul nostru este o dovadă suficientă, fără să mai apelăm la alte dovezi. Pocăinţa înseamnă, în sens literal, să schimbi intenţiile cuiva. A fost tradusă şi cu „discernământul de pe urmă” sau „înţelepciunea de pe urmă”; este atitudinea omului de a căuta ce este greşit, şi de a-şi corecta judecata. Dar chiar dacă acesta este sensul principal, cuvântul înseamnă mult mai mult, în folosirea lui biblică. Poate că nu există o definiţie mai bună a pocăinţei decât aceea din cartea noastră de imnuri pentru copii:

Dacă te pocăieşti, vei părăsi

Păcatele pe care le-ai iubit;

Vei regreta, te vei căi,

Vei renunţa la ele, până la sfârşit.

Pocăinţa este descoperirea răutăţii păcatului, tristeţea că l-ai comis şi hotărârea de a scăpa de el. Este, de fapt, o schimbare a minţii cu un caracter foarte adânc şi practic, care îl face pe om să iubească ceea ce odată ura, şi să urască ceea ce iubea. Convertirea înseamnă o întoarcere, o întoarcere de la şi o întoarcere spre — o întoarcere de la păcat, o întoarcere spre sfinţenie — o întoarcere de la nepăsare la judecată, de la lume la cer, de la sine la Isus — o întoarcere completă. Cuvântul folosit aici a fost tradus în limba engleză: „Pocăiţi-vă şi fiţi transformaţi”, dar versiunea grecească spune: „Pocăiţi-vă şi transformaţi-vă” sau, mai degrabă, „Pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă”. Este un verb activ.

Atunci când demonii sunt izgoniţi din cel îndrăcit, se poate vorbi despre pocăinţă; dar atunci când îndrăcitul se îmbracă, şi nu mai este gol şi murdar, ci îmbrăcat şi în toate minţile, se poate spune că s-a întors la Dumnezeu. Atunci când fiul risipitor, care hrănea porcii, a început să judece şi să-şi vină în fire, a fost pocăinţă. Când s-a hotărât şi a părăsit ţinutul acela îndepărtat, îndreptându-se spre casa tatălui său, a fost întoarcere la Dumnezeu. Pocăinţa este o parte a întoarcerii la Dumnezeu. Este, poate, dacă pot să spun, poarta sau uşa ei. Este Iordanul prin care trecem când ne întoarcem din pustiul păcatului spre Canaanul convertirii. Naşterea din nou este răsădirea unei firi noi, iar unul dintre primele ei semne este credinţa în Hristos şi părăsirea păcatului sau întoarcerea de la ce este rău spre ceea ce este bun.

Adresându-se mulţimii, apostolul Petru a spus: „Schimbaţi-vă gândurile; căiţi-vă pentru ceea ce aţi făcut; părăsiţi-vă vechile cărări; întoarceţi-vă; deveniţi oameni noi.” Acesta a fost mesajul lui, pe care l-am pus în alte cuvinte.

S-a spus deci, pe drept cuvânt, că pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu sunt opera Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Nu este nevoie să mă opresc şi să susţin doctrina aceasta. Am predicat-o de o mie de ori şi suntem pregătiţi să dovedim că această doctrină este susţinută pretutindeni în Scriptură. Nu a existat niciodată o întoarcere la Dumnezeu adevărată care să nu fie lucrarea Duhului Sfânt. În scopul acesta, Domnul Isus S-a înălţat la ceruri: „Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor”. Orice convertire adevărată este lucrarea Duhului Sfânt. Puteţi să vă rugaţi cu vorbele prorocului: „Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce”; fiindcă dacă nu ne întoarce Dumnezeu, nu ne vom întoarce niciodată; şi dacă nu ne converteşte El, convertirea noastră este o greşeală. Ascultaţi chemarea Evangheliei:

Credinţa adevărată,

Pocăinţa adevărată,

Orice har ce ne apropie

Veniţi doar la Isus şi cumpăraţi-le.

„Şi totuşi”, veţi spune, „şi totuşi, apostolul Petru ne spune „Pocăiţi-vă, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu!” Şi acum, dumneata ne spui dintr-o dată că toate lucrurile acestea sunt darul Duhului Sfânt, apoi citeşti din nou textul: «Pocăiţi-vă, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu»”. Chiar aşa fac, vai, şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că pot s-o fac. Mă întrebaţi: „Cum împaci aceste două lucruri?”. Eu vă răspund că nu este treaba mea să împac declaraţiile învăţătorului meu: treaba mea este să predic adevărul aşa cum este — să vi-l prezint aşa cum l-am primit din mâna Lui. Eu cred că lucrurile acestea sunt în acord, şi văd şi acordul, dar n-aş putea să explic tuturor unde este. Este destul să ştim că aşa stă scris în Scriptură, şi să acceptăm totul, indiferent dacă vedem sau nu acordul dintre două adevăruri — să le acceptăm pe amândouă, fiindcă ne-au fost descoperite.

Eu voi susţine cât voi trăi că pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu sunt lucrarea Duhului Sfânt, dar aş renunţa mai degrabă la amândouă mâinile, decât să nu mai predic că este de datoria omului să creadă şi să se pocăiască, şi de datoria lucrătorului creştin să-i spună: „Pocăieşte-te şi întoarce-te la Dumnezeu, ca să ţi se şteargă păcatele.” Dacă nu primeşti adevărul până nu-l înţelegi, atunci nu vei primi multe lucruri. Vai, sunt multe lucruri obişnuite pe care nu le poate nega nimeni, dar care ar fi negate totuşi dacă nu am crede în ele până nu le-am înţelege.

Ai pe masa ta un peşte dulce din mare: l-ai gătit şi acum te pregăteşti să-l mănânci. Îl mănânci cu sare, nu? De ce? Îl usuci şi îl sărezi, dar de ce? Nu a trăit în apă sărată? Atunci de ce nu e sărat? Este la fel de proaspăt de parcă l-ai fi scos dintr-un pârâu de munte — nu are nici un grăunte de sare pe el — şi totuşi a trăit în apă sărată! Înţelegi asta? Nu, nu poţi. Dar iată realitatea: un peşte dulce într-o mare sărată!

Înţelegi? În acelaşi fel, în Scriptură pot exista două mari adevăruri, amândouă valabile, dar cel mai înţelept om din lume se încurcă dacă încearcă să le lege unul de altul. Vă mărturisesc că eu nu înţeleg de ce i s-a spus lui Moise să taie o creangă şi s-o arunce în apele amare de la Mara; nu văd nicio legătură între lemn şi apă, şi nu văd cum ar putea îndulci lemnul apa, dar cred că, atunci când Moise l-a aruncat în apă, amărăciunea a dispărut din Mara, iar pârâul s-a făcut dulce. Nu ştiu de ce a cerut Elisei un blid de sare, când s-a dus la Ierihon şi a văzut că apele erau greţoase; nu ştiu cum ar fi putut îndulci apa cu un blid de sare — mie mi se pare că ar fi trebuit să lucreze altfel; dar cred minunea, şi anume că, după ce a pus sarea, apele au devenit dulci.

Aşa că nu înţeleg cum ar putea sfaturile mele să îndemne la pocăinţă pe păcătoşii răzvrătiţi, dar aşa se întâmplă — văd acest lucru în fiecare zi. Nu ştiu de ce cred atunci când un semen de-al lor, fiinţă slabă şi nenorocită, le spune: „Credeţi”, dar aşa se întâmplă; Duhul Sfânt îi binecuvântează, iar ei cred şi sunt mântuiţi; şi dacă nu putem înţelege cum, trebuie să ne mulţumim să vedem acest lucru, şi să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru el.

Poate că ştiţi deja că unii comentatori ingenioşi au încercat să scape de forţa acestui text. Ei au spus că pocăinţa la care sunt îndemnaţi oamenii este o pocăinţă exterioară. Dar cum poate fi astfel, atunci când se adaugă: „Pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca sa vi se şteargă păcatele”? Oare o pocăinţă exterioară aduce cu ea ştergerea păcatelor? Cu siguranţă că nu. Pocăinţa la care sunt îndemnaţi oamenii este o pocăinţă care aduce cu sine iertarea deplină — „ca să vi se şteargă păcatele”. Şi, mai mult, mi se pare şocant să presupui că Petru şi Ioan predicau o pocăinţă găunoasă, de formă, care nu mântuieşte oamenii. Petru le recomanda acestor oameni o pocăinţă mântuitoare, nu ceva mai puţin.

Acum, să ne apropiem de ţintă. Noi spunem oamenilor să se pocăiască şi să creadă, nu fiindcă am crede că au puterea s-o facă, fiindcă ştim că sunt morţi în fărădelege şi păcat; nu fiindcă există vreo putere în stăruinţa sau în vorbirea noastră, fiindcă înţelegem că predicarea noastră este goală fără Dumnezeu; dar am văzut că, dacă vorbim cu credinţă, Dumnezeu Duhul Sfânt lucrează cu noi şi, în timp ce noi vorbim oaselor uscate, Duhul le face să prindă viaţă, în timp ce spunem şchiopului să se ridice, o putere misterioasă îi întăreşte gleznele, în timp ce spunem paraliticului să întindă mâna, o forţă divină preia comanda, şi mâna se întinde, iar omul este vindecat. Puterea nu stă în păcătos, nici în predicator, ci în Duhul Sfânt, care lucrează efectiv împreună cu Evanghelia prin porunca divină, astfel că, acolo unde se predică adevărul, aleşii lui Dumnezeu sunt învioraţi, sufletele sunt mântuite şi Dumnezeu este slăvit. Duceţi-vă şi predicaţi Evanghelia cu îndrăzneală, şi nu vă temeţi de rezultate, fiindcă, oricât de slabă ar fi puterea voastră şi oricât de lipsită de elocvenţă ar fi vorbirea voastră, Dumnezeu a făgăduit că va face din Evanghelia Sa puterea salvatoare, şi aşa va fi până la sfârşitul lumii.

(Fragment din mesajul Apostolic Exhortation, predicat de Charles Spurgeon în 5 aprilie 1868 la Metropolitan Tabernacle, Londra. Mesajul este inclus în volumul Predici despre trezire, Editura Perla suferinţei, Suceava, 2010. Traducerea: Iulia Bodnari.)

Tags: convertirea, naşterea din nou, pocăinţa, predici Spurgeon,responsabilitatea umană, suveranitatea lui Dumnezeu în mântuire

http://www.monergism.ro

Poate fi predicator persoana cu handicap fizic?

VASILE FILAT11 IULIE 2017 

Întrebarea mi-a fost adresată de soția unui creștin cu handicap fizic: 

Sotul meu are un handicap fizic din nastere. Cunoaste foarte bine cuvintul Domnului. Predică și cântă în adunare si a ajutat chear la plantarea unei biserici in zona, dar, fratii au crezut ca vrea sa ia locul de pastor si l-au indepartat de la toate. Au spus ca nu are voie un om cu defecte sa fie in fata oamenilor. Este adevarata aceasta afirmatie? Va rog sa-mi raspundeti, multumesc.

Mulțumesc Domnului pentru soțul Dvs. care s-a dedicat lucrării Evangheliei și care învață și cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu și Îl predică altora. Așa  să facă mai departe.  Conducătorii care la-u oprit de la slujirea aceasta pe semne că au adus ca și argument următorul text din Vechiul Testament: 

Împăratul a mers cu oamenii lui asupra Ierusalimului, împotriva iebusiţilor, locuitorii ţării. Ei au zis lui David: „Să nu intri aici, căci şi orbii şi ologii ţi se vor împotrivi!” Prin aceasta voiau să spună că David nu va intra cu niciun chip aici. Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David. David zisese în ziua aceea: „Oricine va bate pe iebusiţi să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii aceia care sunt vrăjmaşii lui David.” – De aceea se zice: „Orbul şi şchiopul să nu intre în Casa Domnului.” – (2 Samuel 5:6-8) 

Dar luați bine seama, David a avut un motiv pentru a porunci astfel cu privire la acei orbi și ologi. Nu a avut el ceva impotriva la toți orbii și a tuturor ologilor sau împotriva oamenilor cu handicap. Nicidecum. Căci iată ce ne mai relatează Scriptura cu privire la David: 

David a zis: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?” Era un slujitor din casa lui Saul, numit Ţiba, pe care l-au adus la David. Împăratul i-a zis: „Tu eşti Ţiba?” Şi el a răspuns: „Robul tău, da!” Împăratul a zis: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: „Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare.” Împăratul a zis: „Unde este?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: „Este în casa lui Machir, fiul lui Amiel, la Lodebar.” Împăratul David l-a trimis să-l ia din casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar. Şi Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat. David a zis: „Mefiboşet!” Şi el a răspuns: „Iată robul tău!” David i-a zis: „Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul, şi vei mânca întotdeauna la masa mea.” El s-a închinat, şi a zis: „Cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?” Împăratul a chemat pe Ţiba, slujbaşul lui Saul şi i-a zis: „Dau fiului stăpânului tău tot ce era al lui Saul şi tot ce avea toată casa lui. Tu să lucrezi pământurile pentru el, tu, fiii tăi şi robii tăi, şi să strângi roadele, ca fiul stăpânului tău să aibă pâine de mâncare; şi Mefiboşet, fiul stăpânului tău, va mânca întotdeauna la masa mea.” Şi Ţiba avea cincisprezece fii şi douăzeci de robi. El a zis împăratului: „Robul tău va face tot ce porunceşte împăratul, domnul meu, robului său.” Şi Mefiboşet a mâncat la masa lui David, ca unul din fiii împăratului. Mefiboşet avea un fiu mic, numit Mica, şi toţi cei ce locuiau în casa lui Ţiba erau robii lui Mefiboşet. Mefiboşet locuia la Ierusalim, căci mânca întotdeauna la masa împăratului. El era olog de amândouă picioarele. (2 Samuel 9:1-13) 

Deci, cum vedeți, David s-a purtat bine cu Mefiboșet, care avea handicap fizic. Nu handicapul l-a determinat pe David în atitudinea lui față de cei care sufereau din urma lor, ci atitudinea pe care au avut-o ei față de Dumnezeu și față de David. Vă recomand să faceți rost de cursul “Legământul”, ca să studiați mai mult despre legămîntul care a fost între David și Ionatan și de care a beneficiat din plin Mefiboșet. In acel curs veți mai studiat multe lucruri profunde despre Noul Legământ a cărui beneficiari suntem noi. 

Apostolul Pavel spune că a avut și el ceva in trupul lui care putea să fie o pricină de poticnire pentru oameni, dar aceasta nu l-a împiedicat să le slujească. Iată cum le-a scris el galatenilor: 

Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust faţă de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuşi Hristos Isus. Unde este, dar, fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat. (Galateni 4:14-15) 

Pavel nu ne dă detalii cu privire la handicapul lui, dar evident că era ceva care putea să provoace dispreț, sau disgus și să fie o ispită pentru oamenii care îl vedeau și îl ascultau. Putem presupune că aceasta a fost legat de probleme cu ochiii, căci imediat spune că galatenii ar fi fost gata să-și scoată ochii și să-i ea lui, așa de mult îl iubeau. 

Eu cunosc un luctăror în Evanghelie deosebit care are handicap fizic. Este Sergiu Rutcovschi. L-am cunoscut încă de la începutul vieții lui cu Hristos. Era student și a venit la grupul de studiu biblic pe care îl conduceam la Biserica “Isus Salvatorul” din Chișinău. Fiind motivat de Cuvântul lui Dumnezeu pe care îl studiam a decis să meargă într-un sat și să facă misiune. El se deplasa cu greu, dar făcea o distanță lungă cu autobusul, apoi mergea pe jos și chiar am auzit despre un caz când copiii din sat au ieșit și își băteau joc de el numindu-l cu cuvinte murdare și aruncând cu pietre. Aceasta însă nu l-a împiedicat și din dragoste pentru acei oameni a mers și le-a vestit pe Hristos. Apoi, Dumnezeu i-a pus pe inimă dorința să înceapă o misiune de propovăduire a Evangheliei printre persoanele cu dizabilități din Republica Moldova. Mulți oameni care suferă în casele lor au ajuns să-L cunoască pe Hristos prin activitățile organizate de Sergiu și echipa care activează în cadrul misiunii. 

Dumnezeu să-l binecuvânteze pe soțul dvs. să slujească cu toată puterea pe care o are și să nu se lase descurajat de oameni. Dar să facă lucrarea cu toată smerenia și ascultare de cei care îl călăuzesc în Evanghelie. 

https://staging-moldovacrestina.kinsta.com/poate-fi-predicator-persoana-cu-handicap-fizic

PLANUL PROFETIC REVELAT ÎN NUMELE PATRIAHRILOR

(Articol din seria „Biblia profetică“)

Biblia este mai mult decât o culegere de șaizeci și șase de cărți independente, scrise de peste patruzeci de autori într-o perioadă de peste o mie de ani. Există dovezi că ea este un sistem integrat de informații imprimate în mai toate paginile ei. Rabinii evrei trăiesc cu ideea că nu vom înțelege Biblia în adevăratul sens al cuvântului decât atunci când va veni Mesia. Când va veni, El ne va tălmăci nu numai fiecare pasaj al Scripturii, ci și fiecare cuvânt, fiecare „iotă”.  Aceasta a fost și părerea Domnului Isus: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile”(Matei 5:17-18).

(Iota este echivalentul punctului de pe „i”, iar frântura este asemănătoare cu liniuța orizontală de pe litera „t”.)

Un exemplu extraordinar se găsește în Geneza 5, unde ni se dă genealogia lui Adam până la Noe. Este unul din capitolele peste care trecem foarte repede, dar n-ar trebui să fie așa …

Un studiu etimologic al numelor care se succed acolo ne pune la dispoziție un mesaj de o însemnătate epocală.

Metusala, de exemplu, vine de la „muth” care înseamnă „moarte” și de la „shalah” care înseamnă „a aduce” sau „a trimite”. Metusala înseamnă în traducere „moartea lui va aduce”. Tatăl lui Metusala a primit de la Dumnezeu înștiințarea că atunci când va muri acest copil se va dezlănțui pedepsirea lumii prin potop. Vă închipuiți cu câtă atenție a fost crescut copilul acesta. La fiecare strănut intra lumea în panică. Când a murit Metusala a venit potopul. Chiar și faptul că acest om a trăit mai mult decât toți ceilalți din vremea lui are un mesaj pentru oameni: Dumnezeu nu se grăbește la pedeapsă, ci are o îndelungă răbdare.

Care este semnificația celorlalte nume din Geneza 5?

Adam înseamnă bărbat (om prin extensie)

Set înseamnă „înlocuit” sau „destinat” (Gen. 4:25).

Enos înseamnă „fragil, muritor, mizerabil”. Este un derivat de la rădăcina „anaș” și este un adjectiv care înseamnă „fără leac, incurabil” așezat lângă un substantiv ca „rană, chin, boală sau răutate”. Pe vremea acestui om, oamenii au practicat pentru prima dată idolatria (Gen. 4:26).

Cainan vine de la „|enan” care înseamnă „tristețe, elegie, bocet”. Balaam folosește perspectiva „Cheniților” pentru a face un joc de cuvinte prin care anunță distrugerea (Num. 24:21).

Mahalaleel este un derivat de la „Mahalal” și înseamnă „binecuvântat sau slăvit” așezat împreună cu „El” numele lui Dumnezeu. Termenul compus se traduce prin „Dumnezeu binecuvântat”.

Iared este un derivat de la „jaradh” și înseamnă „va coborî jos”.

Enoh înseamnă „învățătură, inițiere”. A fost cel dintâi dintre patru predicatori care s-au succedat unul după altul. De fapt, cea mai veche profeție amintită în Biblie a fost rostită de acest Enoh, al șaptelea urmaș în linie dreaptă a lui Adam: „Și pentru ei a proorocit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: ÎIată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor, și să încredințeze pe toți cei nelegiuiți, de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit, și de toate cuvintele de ocară, pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți” (Iuda 14-15). Enoh a fost tatăl lui Metusala despre care am amintit deja. Enoh a umblat cu Dumnezeu și a primit vestea că mânia lui Dumnezeu va dezlănțui potopul. Omul acesta nu a murit pentru că Dumnezeu l-a luat la Sine în slavă (Gen. 5:24).

Lameh, fiul lui Metusala, este un nume derivat dintr-un cuvânt care înseamnă „disperare, deznădejde”. Păstrăm și astăzi termenul „lamentație”, cu sensul de plângere amară.

Noe vine de la „nacham” care înseamnă „a aduce scăpare, odihnă, a da mângâiere și comfort”. Lameh, tatăl lui ne-a spus de ce a ales acest nume pentru copilul său: „El i-a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia pentru osteneala și truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ, pe care l-a blestemat Domnul” (Gen. 5:29). Dacă punem numele patriarhilor dinainte de potop unul sub celălalt obținem o frazare interesantă:

Evreiește Românește

Adam – Omul

Set  – Destinat

Enos-  Muritor

Cainan –  Tristețe

Mahaleleel – Dumnezeul binecuvântat

Iared -Va coborî

Enoh –  Învățătură

Metusala-  Moartea lui va aduce

Lameh-  Disperare

Noe – Odihnă, mângăiere

Este un mesaj care nu numai că are sens, dar este … senzațional! „Omul este destinat la moarte și tristețe, (dar) Dumnezeul binecuvântat va coborî învățând  (că) moartea lui va aduce (după) disperare, odihnă și mângăiere”. Un întreg plan profetic al Evangheliei ascuns într-o succesiune de nume nebăgate în seamă de nimeni! Este o poveste de dragoste scrisă acum 2000 de ani cu sânge pe lemnul unei crucii.

https://semnelevremurilor.wordpress.com/biblia-profetic/planul-profetic-revelat-in-numele-patriarhilor/

UN LEAC PENTRU SUFERINȚĂ – PASTOR RICHARD WURMBRAND

​Un Leac pentru Suferință

Unii psalmi din Biblie au un antet unde sunt indicate melodii vechi care să însoțească un anume psalm. Subtitlul psalmului 22 arată cum ar trebui să fie cântat pe o melodie numită „Ciuta zorilor”. Unele subtitluri ale psalmilor indică instrumentul care ar trebui să acompanieze cântarea, dacă este flaut sau un instrument cu coarde. Câteva astfel de titluri lămuritoare au derutat traducătorii Bibliei și ca urmare au fost lăsate netraduse. Psalmul 88 este prezentat cu cuvintele „a se folosi cu ceva numit în ebraica veche: „Mahalath Leanoth” dar această expresie nu corespunde cu nici un instrument cunoscut sau nume de cântec. Tradus exact, el înseamnă totuși: „a se cânta cand te afli în amară suferință.”

Eu însumi îndurând mulți ani de închisoare comunistă, mi-a devenit familiară o astfel de „melodie lugubră”, unică, numită „amară suferință”. Când cineva este într-o mare durere, este momentul când gândurile i se îndreaptă și spre suferințele altora. Acesta este momentul cănd cineva caută să vorbească cu Dumnezeu. În amară suferință și cel mai îndârjit ateu își uită necredința, mândra sa gândire “critică” și strigă, „O Doamne!” Elihu i-a spus lui Iov ce să facă în suferința sa: “Dacă ai pricepere, ascultă lucrul acesta, ia aminte…” “…să lauzi faptele Lui, pe care toți oamenii trebuie să le mărească!” (Iov 34:16 și 36:24) Într-adevăr Iov exclamă,”… Domnul a dat și Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21)

Când am fost ținut de către comuniști doi ani, singur, într-o celulă subterană, având loc să fac doar 6-8 pași, am primit o perioadă, doar o felie de pâine pe zi. Era frig și întuneric beznă.

Mi-a venit în gând să aduc slavă lui Dumnezeu. Aproape am strigat ” Mi-este foame, dar slavă Domnului, frații și surorile mele din lumea liberă au îndeajunsă mâncare. Eu pot face doar câțiva pași dar frații mei din vest au mașini și pot călători. Mulți sunt misionari în ținuturi îndepărtate. Sunt singur, dar în atât de multe biserici frații se întâlnesc în număr mare.” Am început să dansez în celulă și să strig de bucurie. Gardienii au crezut că mi-am pierdut mințile și mi-au adus mai multă mâncare gândind că asta m-ar liniști. În felul acesta, am fost ajutat. Mulți credincioși care au trecut prin închisorile comuniste, la ieșire se bucurau de a fi avut ocazia unică să-și mărturisească credința creștină și să împărtășească Evanghelia cu paznicii comuniști și cu tovarășii lor de inchisoare politică care erau necredincioși.

Biblia ne cere ” plângeți cu cei ce plâng.” (Romani 12:15) Fiul lui Dumnezeu a fost descris de profetul Isaia ca “ om al durerii și obișnuit cu suferința” (Isaia 53:3) Daca ești gata “să plângi cu cei ce plâng”, Biblia indică pe cine să iei în seamă, cu cine sa începi, dintre toți cei din jurul tău, pentru că e scris: „Isus plângea.” (Ioan 11:35). În Ioan 20:13 este descris cum Maria, discipola lui Iisus, plângea. Evanghelia scrie ” Dar Maria ședea afară lângă mormânt și plângea. Pe cand plângea, s-a plecat să se uite in mormânt. și a văzut doi îngeri în alb, șezând în locul unde fusese culcat trupul lui Iisus; unul la cap, și altul la picioare. „Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?”. Abea de a putut să explice și Iisus care înviase a întrebat-o deasemeni „de ce plangi? ” În ambele cazuri suspinele s-au transformat miraculos într-o bucurie incredibilă. Apostolii l-au văzut pe Lazăr înviat. Maria a adus apostolilor înfricoșați vestea învierii lui Iisus. Să plângem împreună cu Iisus și împreună cu cei ce-L urmează plângând. Acesta este modul în care plânsul aduce încredere în Dumnezeu și bucurie.

În timp ce un vapor mare traversa un canal maritim, un copil de pe țărm își agita cu frenezie ambele mâini. Un om de lângă el i-a strigat: „Poate ai putea să oprești o mașină pe drum dar ce rost are să-ți agiți mâinile când trece o navă atât de mare? Oprește-te! Este o prostie.” Totuși copilul nu s-a oprit. A continuat să-și miște mâinile fără încetare. Spre uimirea omului vasul a încetinit și în cele din urmă a oprit. O barcă cu motor a fost trimisă la țărm. L-a luat pe copil și a pornit înapoi spre vas. Acum aflat în siguranță în barcă, copilul a strigat omului: „Nu eram prost. Căpitanul este tatăl meu.”

Psalmul ne îndeamnă ca atunci când suntem în suferință să-l chemăm pe Dumnezeu, Tatăl Nostru și să ne întindem mâinile spre El slăvindu-L.

Richard Wurmbrand

https://www.baptisti-arad.ro/articole/un-leac-pentru-suferin-pastor

PLACERE IN SLABICIUNI – PASTOR VALENTIN POPOVICI

 

 

 

 

 

 

​Placere in slabiciuni

Credinciosii din Corint aveau cu ce sa se laude, fiindca locuiau intruna din metropolele Imperiului, in centrul cultural al Greciei, in cetatea bogatiilor Peloponesului. Dar apostolul Pavel le da o pilda de urmat, in ceva greu de acceptat: “Simt placere in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari, pentru Hristos!” (II Corinteni 12:10). Desigur, scopul principal pentru noi in viata este ca in tot ce facem si cu tot ce suntem, sa fie onorat Numele Domnului Isus, si acesta era si scopul apostolului Pavel. Dar poate ne intrebam: “De ce neaparat trebuie sa gasim placere in slabiciuni si defaimari? Nu poate oare Dumnezeu sa fie proslavit si prin bogatiile noastre, prin succesele noastre? Trebuie neaparat sa fim falimente ca sa-si arate El slava si puterea in noi?”

Apostolul Pavel face un rationament reversibil foarte logic si cu mult talc: Atunci cand sunt slab, tocmai atunci sunt tare! Deci, la fel de bine l-am putea intelege ca spune: Atunci cand ma vedeti ca sunt tare, de fapt sunt slab. Puterea mea este doar o iluzie de putere, si ma pune in pericol sa nu mai inalt slava Domnului Isus.

Apostolul Pavel ne spune si noua un lucru foarte greu de aceptat, nu numai de inteles, ci de trait. Cu cat ne micsoram noi, Hristos Domnul poate sa creasca in noi. Cu cat ne straluceste noua firea pamanteasca, paleste stralucirea fetei Domnului Isus in noi. Iata de ce harul se da celor smeriti, si numai cei ce se lasa mai prejos au parte de inaltare. De ce asa? “Pentru ca nimeni sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu!” (I Cor.1:29). In viata noastra, in biserica, in familie, slava sta acolo unde trebuie: Slava apartine lui Dumnezeu! Domnul nostru Isus Hristos, Mantuitorul si Domnul nostru, sa fie marit in noi si in veci de veci!

Pastor Valentin Popovici

http://www.baptisti-arad.ro/articole/placere-slabiciuni

ALTE ARTICOLE

FILOSIFIA LUI KANT ÎN OPOZIŢIE CU CREDINŢA CREŞTINĂ – de Ardelean Viorel

Să continuăm să ne rugăm şi să ne implicăm în protejarea vieţii celor lipsiţi de orice apărare – Pastor Viorel Iuga

MICUŢUL DEAL – poezie de Cristina Ianculescu

Corbii – Pastor Pitt Popovici

Un Leac pentru Suferință – Pastor Richard Wurmbrand

“Fiule, dă-mi inima ta…˝- Pastor Mircea Toma

​NEBUNIA NUMITĂ TĂGĂDUIREA LUI DUMNEZEU – Pastor Ioan Cocîrțeu

​Declaratie manifest – Initiator, pastor Cigher Sorin

+ Mai multe articole

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/placere-in-slabiciuni-pastor-valentin-popovici/

PERICOLUL POSCREŞTINISMULUI

Oridecateori suntem nostalgici dupa o vreme in care biserica era prospera si ne apuca dorul de trezire spirituala si de impact de proportii, ne vin in minte cateva repere marcante din istoria bisericii – fie momentul formarii bisericii la Rusalii, fie momentul reformei inceputa de Luther, fie alte momente mai mult sau mai putin cunoscute.

Interesant este – insa – ca dupa fiecare din aceste momente celebre, a venit si cate un moment de restriste spirituala – mai intai prin inflorirea ereziilor in perioada apologetilor, continuand cu secularizarea bisericii, apoi perioada schismelor, a inchizitiei, si culminand cu perioada cea mai roditoare a ateismului din modernim si, mai nou, promovarea din ce in ce mai mult a agnosticismului si a relativismului post-modernist. Daca ar fi sa gasim o paralela in Scriptura, as asemana istoria sinuoasa a crestinismului din ultimele secole cu un fragment din istoria poporului Israel – istoria care se petrece in cursul a doar 4 generatii: generatia lui Moise, generatia lui Iosua, generatia batranilor care au trait dupa Iosua, si generatia de dupa acestia, despre care se spune in Judecatori 2:10 ca nu mai cunoasteau pe Domnul. Cum e posibil ca doar in 4 generatii societatea sa devina atat de indepartata de Dumnezeu? Cum e posibil ca noi, la doar cateva generatii de reforma protestanta sa fim in pragul colapsului? Nu cumva postmodernismul are de-a face nu numai cu secularizarea, dar si cu o ecumenizarea profunda care dilueaza pana la disparitie valorile fudamentale ale crestinismului? Putem vorbi aici de pericolul postcrestinismului?(cand va veni Fiul Omului, va gasi El credinta pe pamant?)

Moise isi exprima temerea ca poporul se va departa de Dumnezeu inca din vremea sa (Deut. 31-23-30), dar i-a tinut aproape de Dumnezeu si de Lege atat cat i-a stat in putere. Iosua continua in acelasi fel si in Iosua 24:16 poporul intreg marturiseste departe de noi sa parasim pe Domnul. Batranii de dupa Iosua si-au facut datoria la fel de bine si Biblia marturiseste ca in timpul lor poporul inca era ascultator de Dumnezeu asa cum apare in Iosua 24:31, si mai ales in Jud. 2:7 – Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care văzuseră toate lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel. Apoi apare acel verset din Jud. 2:10 care efectiv ne pune pe ganduri, in paralela noastra cu istoria contemporana – Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel. Ce s-a intamplat atunci si vedem ca se intampla si sub ochii nostri? Cum de s-a ajuns la acea situatie in care suntem si noi in pericol sa ajungem?

Factorul initial – departarea de Dumnezeu. Cunoasterea lui Dumnezeu nu era o optiune pentru Israel, ci o responsabilitate si o porunca bine definita: Iată poruncile, legile şi rânduielile pe care a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să vă învăţ să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire; ca să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău, şi fiul fiului tău, toate legile şi toate poruncile Lui pe care ţi le dau, şi să ai zile multe.(Deut. 6:1-2) Au ajuns sa se departeze tot mai mult de Dumnezeu pentru ca s-au departat de Cuvantul lui Dumnezeu. Generatie dupa generatie erau datori sa se invete unul pe altul din Cuvant, sa povesteasca si sa duca mai departe traditia orala a lucrarilor lui Dumnezeu in istorie, dar undeva s-a rupt firul. Legatura dintre cunoasterea Cuvantului si  cunoasterea lui Dumnezeu este directa … cercetati Scripturile ptr ca socotiti ca in ele veti gasi viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine…, apoi Ioan 20:31… ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul… etc. Privind in societatea contemporana este usor de analizat paralelismul cu vremea aceea a judecatorilor – cunoastem tot mai putin Cuvantul lui Dumnezeu; casele noastre, societatea noastra se bazeaza din ce in ce mai mult pe educatie seculara si se ignora din ce in ce mai mult educatia biblica teoretica si practica; l-am scos pe Dumnezeu din familie, din societate…mai ramane sa il scoatem si din biserica si sa ajungem in situatia bisericii din Laodiceea despre care Domnul Isus spune eu stau LA USA si bat, daca aude cineva…

Al doilea factor de influenta este compromisul.(v.11-13) Acesta este consecinta si cauza in egala masura – consecinta a neascultarii de Dumnezeu, dar si cauza pentru aceasta neascultare. Odata ce s-au compromis israelitii si au lasat o mare parte din neamurile din Canaan printre ei si nu le-au nimicit, au ajuns prada acestui compromis si au cazut in idolatrie, imoralitate si ignoranta. Compromisul lor il putem imparti in doua categorii evidente si in societatea noastra: compromisul dogmatic si compromisul moral. Din punct de vedere dogmatic, amestecul cu religiile pagane si acceptarea idolilor in Canaan este comparabil cu ecumenismul de factura postmodernista care cere o redefinire a dogmelor si diluarea acestora in asa fel incat toata lumea sa se regaseasca in acest amestec religios. Vedem tot mai mult redefinire a pacatului in asa fel incat minoritati precum homosexualii sa poata fi buni crestini si parte a trupului lui Hristos; o redefinire a familiei pentru ca relatiile sexuale sa nu mai fie doar in cadrul casniciei si nu doar intre un barbat si o femeie; o redefinire a bisericii prin tendinta tot mai puternica de a trai in lumea virtuala si in partasie cu biserica de pe internet (mai ramane doar sa se inventeze un mod de a da si Cina Domnului in mod virtual)… Din punct de vedere moral se vede o degradare, o regresie a valorilor fundamental biblice – pretuim tot mai mult lucruri de nimic, relative, si dispretuim (nu punem valoare pe) lucruri absolute, eterne, de neschimbat in economia Imparatiei. Ipocrizia, rautatea, minciuna, barfa si atatea alte lucruri ne trag tot mai mult in jos si ne afunda in mocirla.

Al treilea factor de influenta este impietrirea in neputinta spirituala (.14-19) Daca altadata Moise spunea israelitilor fricosi Domnul se va lupta pentru voi, dar voi stati linistiti, acum israelitii se vad prada sigura in fata unor triburi pe care ar fi trebuit sa le tina in stapanire destul de usor, dar nu isi pun nici o clipa intrebarea “DE CE?” De ce nu putem sa mai stapanim peste ei? De ce nu ne mai ajuta Dumnezeu? De ce suntem asa de slabi? De ce…? Nu cred ca este dezinteres din partea lor – ca si cum nu ar vrea sa stie raspunsul la asemenea intrebari – ci ei stiu prea bine de ce se intampla toate, stiu si cum ar trebui sa reactioneze, dar sunt impietriti in neputinta lor si nu vor sa se pocaiasca si sa isi schimbe atitudinea. O imagine interesanta este aceea din Apocalipsa 9:20-21 cand Dumnezeu loveste lumea cu urgie si la final apare repetitia expresieidar ei tot nu s-au pocait de faptele lor… Spunea cineva in mod profund aceeasi caldura a soarelui inmoaie ceara, dar impietreste lutul…este o expresie a reactiei noastre fata de interventia lui Dumnezeu in viata noastra: in functie de ce fel de material suntem si de ce fel de atitudine avem fata de Dumnezeu, putem fi biruitori sau infranti, maleabili sau impietriti. Solutia este recunoasterea slabiciunilor si neputintelor noastre si acceptarea neconditionata a dependentei de Dumnezeu si de ajutorul Lui.

Un ultim factor este interventia tot mai rara ale lui Dumnezeu si primejdia lepadarii – v. 18, v. 23. In trecut se spunea ca Domnul era cu Moise si vorbea cu acesta gura catre gura ;Domnul a fost si cu Iosua, si cu batranii de dupa el…apoi tot mai putin…pana cand si-a retras mana de pe israeliti si i-a lasat prada strainilor…De cate ori nu ne uitam nostalgici la vremurile trecute cand mari oameni ai lui Dumnezeu predicau cu atata putere ca sute si mii se intorceau la Dumnezeu si hotarau sa-si predea viata Lui, cand rugaciunile facute cu credinta aduceau vindecare bolnavilor, impacare in familiile destramate, rezolvarea problmelor celor aflati in dificultate. Parca vine o vreme cand vom predica si nu se mai intampla nimic, ne vom ruga si problemele vor ramane tot acolo, vom mergem la biserica si nu vom mai simti mare lucru, vom citi din Scriptura si nu vom intelege mare lucru…solutia s-ar putea sa nu mai fie la indemana noastra.

A fost o vreme cand mingea a fost in terenul nostru – am avut ocazia sa ne pocaim, sa ne intoarcem la Domnezeu, si datorita impietririi inimii noastre Dumnezeu se va departa, isi va lua mana de pe noi…

Desi suntem in pericol sa devenim o generatie postcrestina, Dumnezeu mai are rabdare si indurare cu noi si inca mai avem ocazia sa vedem o noua trezire si inviorare a crestinismului, dar cu conditia sa ne intoarcem la Dumnezeu, la fundamentele biblice ale valorilor noastre, la puterea postului si rugaciunii si la dependenta zilnca de Dumnezeu. Promisiunea lui Dumnezeu ramane in picioare asa cu a facut-o si in vremea lui Solomon si a lui Petru si inchei cu aceste doua pasaje esentiale pentru o trezire spirituala: 2Cronici 7:13-14 Cand voi inchide cerul, si nu va fi ploaie, cand voi porunci lacustelor sa manance tara, cand voi trimite ciuma in poporul Meu: daca poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, si va cauta Fata Mea, si se va abate de la caile lui rele, il voi asculta din ceruri, ii voi ierta pacatul, si-i voi tamadui tara; si Fapte 3:19 Pocaiti-va si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de inviorare.

Florin Iosub

Pericolul postcrestinismului

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/pericolul-poscrestinismului/

PERICOLUL IZOLARII ELECTRONICE – PASTOR DANIEL BRANZEI

Pericolul izolării electronice

Oamenii de la sat se cunoșteau bine între ei, cunoșteau până și copiii și bătrânii cu care n-aveau prea multe lucruri în comun. Mutarea la oraș a creat criza singurătății în mijlocul mulțimii. Nu ne mai cunoaștem nici măcar vecinii de pe același palier de la bloc!

Posibilitatea de a intra în contact electronic cu oameni aflați la mii de kilometrii distanță a accentuat și mai mult criza singurătății. Închidem foarte repede ochii la problemele oamenilor reali de lângă noi. Nu le mai auzim oftatul și nici strigătul de biruință.

Pentru sănătatea noastră, pentru sănătatea bisericilor noastre, pentru sănătatea planetei, este nevoie să luptăm conștienți împotriva acestor tendințe moderne. Caută și tu împreună cu mine să raționalizăm (în sensul de rație, proporție) timpul petrecut în spațiul virtual. Nu evada din cotidianul imediat și nu fugii de oamenii de aproape ca să stai de vorbă cu cei de departe. Caută să știi când să închizi calculatorul, telefonul și televizorul pentru a rămâne viu în compania celor care te înconjoară. Altfel, s-ar putea să-ți meargă numele că trăiești, dar să fii … mort.

Știu, lumea virtuală își are avantajele ei. În lumea reală nu poți ,,schimba canalul“, nu poți da ,,click“ ca să te muți la o altă adresă. Tocmai de aceea este ,,reală“, pentru că nu poți să fugi de ea. Nimeni n-a reușit mare lucru în viață fugind de realitate! Nimeni n-a ajuns un om de caracter evitând să dea piept cu problemele reale. Nimeni n-a salvat vreodată pe cineva fugind de la locul crizei.

Nimeni n-ar trebui să aibă mai mulți prieteni virtuali, decât prieteni reali. ,,Prietenii“ de pe Facebook nici nu ne pot fi cu adevărat prieteni, doar cunoștințe.

Dacă ai avut conflicte cu soțul, soția, părinții, copiii sau prietenii pentru că stai prea mult în spațiul virtual este un semn clar că fugi de realitate. Vino înapoi. Ei au nevoie de tine, iar tu, fără să-ți dai seama, te furi singur de singurii oameni adevărați pe care ți i-a dăruit Dumnezeu să te ajute și să-ți înfrumusețeseze viața.

Pastor Daniel Branzei

http://www.baptisti-arad.ro/articole/pericolul-izolarii-electronice-pastor-daniel-branzei