Nostra Aetate În Zilele Noastre
Apologetică sau ecumenism doctrinar?
de Caius Obeada
De multe ori am fost confruntat din cauza identităţii doctrinare pe care o am. Dece baptist? De ce trebuie să ne dăm pe faţă apartenenţe inexistente în împărăţia lui Dumnezeu? De ce trebuie să fie baptişti, penticostali, evanghelici? Ne-am separat cu toţi alunecâd în inspita separatismului religios, au spus unii. Şi totuşi am ajuns să ne ignorăm trecutul, încercând să îmbrăţişăm viitorul din perspectivele unor idei babeloniene, a celor care încercau să zidească turnul Babel din vechime.
Există un vânt ideologic în care ni s-ar cere să abandonăm identitatea doctrinară, să punem deoparte înţelegerile şi acceptanţele doctrinare în favoarea unei unităţi artificiale care ar asigura o cooperare în creştinătate. Ideea ecumenismului apare o inocenţă a secolului present, fiind încurajaţi să fim înţelegători, aducându-ne aminte de unii şi de alţii că Cristos nu a fost nici baptist dar nici penticostal. Care este atitudinea lui Dumnezeu în ecumenism? Există o învăţătura care ne-ar alinea, prin care fiecare dintre noi ne pierdem identitatea în favoarea altora?
Ecumenismul este o idee destul de periculoasă, depinzând de contextul în care este înţeles şi folosit. Pentru Catolici, ecumenismul joacă un rol important în politica cooperări inter-religioase la nivel mondial. Numai papa de la Roma poate să se roage şi cu un budist şi un musulman în acelaşi timp, sugerând că toţi avem un acelaşi Dumnezeu la care se ajunge prin diferite căi. Pentru un ortodox, care este mult mai exclusivist, nefiind înstare să aibe relaţii cordiale nici cu cei din credinţa lor, ecumenismul este limitat la o cooperare economică, în care ortodoxia ar putea beneficia financiar.
Pentru evanghelici, ecumenismul este ideea unei cooperări evanghelice, în care baptişti ar putea să colaboreze şi cu penticostali, şi cu o parte din protestanţi. Evanghelici au o altă înţelegere a ecumenismului, separându-se şi ei de restul creştinismului, acceptând ideea că o uniune spirituală cu catolici sau ortocoşi ar fi o imposibilitate. Confruntaţi cu o serie de gânduri şi idei, ajungem să ne pierdem singuri în căutarea ecumenismului.
Apologetica cărei credinţe?
Una din problemele pe care ideia unităţi le ridica este pierderea identitţăii. Dacă un credicios îşi pierde identitatea, ce îi mai rămâne ca să-şi poată identifica credinţa? Daca unitatea mea cu toti fraţii şi surorile din alte confesiuni îmi cere lepădarea identităţii, ce mai rămâne care să mă poată identifica cine sunt? Dacă baptiştii, penticostalii şi restul evanghelicilor hotăresc punerea deoparte a identităţii confesionale, prin ce ne-am putea identifica?
Unii ar spune că pe timpul lui Cristos toţi erau creştini, nu erau atâtea secte şi separări. „Cristos nu a venit să facă biserica Baptistă sau Penticostală, ci a venit să ne aduca credinţa”, spun unii.
Şi totuşi, Noul Testament ne dezvăluie o serie de partide şi separări, unii find a lui Pavel, alţii a lui Petru, şi cei mai spirituali a lui Cristos. Aceleaşi concepte de unitate falsa ne urmăreşte nu de 2000 de ani ci de la începutul civilizaţiei umane. Vrem să fim uniţi, şi totuşi Cristos a venit să separe.
Confruntaţi cu pierderea identităţii, ce ajungem să apărăm şi de cine? Unitatea presupune îngăduinţă, acceptare, înţelegere, aşa cum doi noi căsătoriţi încerc să se unească în formarea familiei. Ecumenismul nu caută unitatea cu Cristos ci o unitate între noi, prin care să ne lepădăm identitatea, împrumutând ideologia primelor secole a existenţei umane, unindu-ne împotriva lui Dumnezeu ci nu cu Dumnezeu.
Ce credinţă mai apărăm şi împotriva cui? Singuri duşmani care ne mai rămân sunt ateiştii, pentrucă în conceptul Ecunemic, un Musulman se roagă la acelaşi Dumnezeu ca şi un Creştin. Cine mai sunt apologeţi credinţei? Ce mai apără şi de cine?
Ecumenismul îşi are rădăcini străine Scripturii, o înşelăciune a unei unităţi ideologice creştine, care nu are nimic de aface cu doctrinele şi dogmele care ne-au susţinut existenţa de 2000 de ani.
Crearea omului nou
Conceptul ecumenic încearcă creerea unui om nou, în conceptul comunismului pe care unii dintre noi am ajuns să-l cunoaştem şi să-l învăţam în şcoli. Ecumenismul crează un credicios fără o identitate, cu o doctrină a integrării, în care fiecare ne acceptăm unii pe alţii, toţi suntem egali, cu excepţia clasei eclesiastice care încă îşi păstrează genealogia apostolică cristică.
În conceptul acceptării, unificarea în comuniune, slavă şi liturgie, modifică practicile şi înţelegerile pe care le avem, printr-o spălare a creierilor în „apa sâmbetei”. Nu identitate, nu credinţa, un om nou va fi lozinca ecumenismului. Cristos crează omul nou prin naşterea din nou, noi creem omul nou prin lepădarea a cea ce ne identifică, a acceptări şi îngăduinţei unora faţă de alţii. Singurul lucru care ne mai lipseşte este să ne împărţim şi bunurile materiale între noi şi am deveni omul nou al ideologiei comuniste.
Biserica Unirii
Daca biserica Ortodoxa încearcă să construiasca Catedrala Nemului, Ecumenismul încearcă crearea Catedralei Umanităţii. Nu mai este nevoie de baptişti, ortodocşi, catoloci, musulmani, toti suntem uniţi sub aceaşi cupola, fără cruce şi fără semilună, poate un glob care să ne identifice apartenenţa globală. Doctrinele dispar, reguli de părtăşie apar, dogmele înlăturate şi noi practici introduse.
Cine suntem, încă nu ştim, ce vom fi este cunoscut: fii întunericului. Biserica lui Cristos înlăturată, Adunarea lui Mamona acceptată. Părăsiţi de Cristos, acceptaţi de demoni, viitorul ne este asigurat în chinurile veşnice a căldurilor tropicale a iadului.
Concluzie
Folosire termenilor identifică direcţia unora, pe când alţii ajung să folosească termeni din greşeală. Unitatea mea cu fraţii mei penticostali nu o numesc o legatură ecunemică, pentrucă nu caut ecumensim, ci caut părtăşia frăţească, care nu se identifica a fi ecumenism. Misiunea Vox Dei are lucrători baptişti, penticostali creştini după evanghelie chiar şi ortodocşi. Nu suntem şi nu ne considerăm a fi o misiune ecumenică, ci colaborarea noastra este fraţească şi de principiu, fiecare păstrându-şi identitatea şi încredinţările doctrinare pe care le are.
Ecumenismul devine greu să-l aperi, părăsind doctrinele şi bazele Scripturale care ne-au identificat până acum. Cristos caută unitatea noastra în El care dă rezultat într-o unitate a frăţietăţii, produsă de prezenţa Sa. Prezenţa Sa în viaţa nostră şi în bisericile noastre asigură o cooperare, ci nu schimbarea idelogică pe care unii o caută în afara Scripturilor.
Pot totul în Cristos, nu sunt în stare de nimic în cooperarea frăţietăţii.
Coram Deo!
Blog Creștin Ardelean Viorel 