Tozer spunea la un moment dat: „Probabil nu există nici un domeniu al activității umane în care să existe atâta risipă ca cel al religiei.” La momentul când am citit această afirmație, cu vreo cincisprezece ani în urmă, m-am simțit indignat și am zis „și mai este considerat un titan al credinței de unii”. Astăzi abia înțeleg câtă dreptate avea când scria. Într-adevăr, domenii cu mai mare risipă în existența umană ca cele religioase nu există.
Voi trece repede peste risipa financiară. Că nu e subiectul acestei scrieri deși se pot scrie biblioteci întregi. O menționez doar că există și e mare. Religiile au devenit unele din cele mai eficiente și profitabile afaceri, unii care știu să manipuleze bine își sporesc averile fără efort, fără sudoare și apoi pretind că Domnul i-a binecuvântat. Problema pe care mi-o pun este ce vor face când îi va trăsni Domnul. Să nu înțelegeți că generalizez, nu toți preoții, pastorii, călugării se încadrează în această categorie, nu ar avea cum pentru că sunt mulți, dar unii din ei, o minoritate chiar, prin acțiunile lor lacome îi umbresc și le strică reputația și celorlalți. Risipă și de bani, risipă și de colegi.
Risipa de timp. Este una din cele mai mari risipe din viața religioasă. Deși putem face din timpul petrecut la biserică un câștig, de cele mai multe ori el este o pierdere. Este o pierdere datorită neimplicării noastre, datorită inconștienței și datorită lenei și relaxării. Mergem cu așteptări greșite, irealiste sau fără așteptări. Avem un timp pe care îl irosim degeaba sau chiar cum spunea Pavel celor din Corint „vă adunați laolaltă nu ca să vă faceți mai buni, ci ca să vă faceți mai răi” De ce? Pentru că prea adesea folosim acel timp greșit: lăsăm mintea să se relaxeze, bârfim, observăm pe alții, criticăm, ne mândrim și chiar uneltim la rele: „cum să ies mai devreme ca să nu îl mai întâlnesc pe cutare”, „ce să îi spun lui cutare ca să nu mai fie așa de mândru”, „ce bine arată cutare” sau altele. Lăsăm firea să se desfășoare în voie, să zburde chiar.
Risipa de cuvinte. Tot Tozer spunea: „În rugăciunile noastre private sau în cele publice îi cerem constant lui Dumnezeu să facă lucruri pe care deja le-a făcut sau unele pe care nu le poate face, din pricina necredinței noastre.” Da, doare și pe mine mă doare. Rugăciuni super emoționante, lacrimogene, unele cu hohote, care sunt fix degeaba pentru că nu le gândim, nu încercăm să ne rugăm călăuziți de înțelepciunea divină, ci ne lăsăm îmboldiți în rugăciuni de emoția umană și o confundăm cu „cercetarea Duhului”. Mai mult, le alcătuiește mintea noastră în așa fel încât să obțină multe amin-uri, pe cele publice. Oare credeți că vom dar socoteală de fiecare cuvânt nefolositor care ne iese din gură, chiar dacă el e spus la rugăciune sau la amvon? Câte expresii „mă rog pentru tine” ai spus degeaba?
Risipa de emoții. Emoțiile sunt puse de Dumnezeu în noi. Atâta vreme cât ele servesc scopului pentru care au fost puse sunt sănătoase, dar cum depășesc acel cadru ne pot îmbolnăvi. Bisericile care exploatează emoțiile oamenilor îi îmbolnăvesc. Un exemplu: frica este o emoție care ne poate fi foarte utilă când suntem în pericol, ne va „pune pe automat” în încercarea de apărare sau fugă, ne va energiza intens corpul exact în acele părți în care are nevoie, va tăia resursele pentru organe care atunci nu sunt necesare, totul pentru a ne ajuta să luptăm sau să fugim cât mai eficient posibil. Dacă însă frica persistă multă vreme, ne îmbolnăvim. Corpul va ține fără resurse stomacul și sistemul digestiv, va oferi resurse suplimentare picioarelor și mâinilor, omul va fi agitat, stresat și va obosi. Dacă o emoție bună în anumite situații va deveni dăunătoare dacă persistă mai mult decât trebuie.
Risipa de activități. Activismul religios e cel mai mare păpător de energie. Dacă am lua toată această energie și am canaliza-o constructiv am putea clădi orașe. Oameni care se zdrobesc să facă anumite activități și nu gândesc la utilitatea lor sau la necesitatea lor, ca să nu mai zic că nu se gândesc niciodată dacă sunt chemați de Dumnezeu să le facă sau e doar chemarea liderilor bisericii sau a unor motivații publice apreciative.
De regulă risipim pentru că nu suntem instruiți. Risipim pentru că mergem „pe mâna liderilor religioși” și nu ne asumăm responsabilitatea propriei vieți spirituale. Religiile există și astăzi în forma actuală din cauza lenei personale de a cerceta Scriptura și de a ne apropia de Dumnezeu. Deși pot fi o mare binecuvântare, dacă acolo se întâlnesc oameni iubitori de Dumnezeu în practică ele devin chiar dăunătoare, dacă acolo se întâlnesc omeni care vor să scape de responsabilitatea spirituală și să o plaseze unui preot, duhovnic, pastor sau altcuiva.
Provocare: Viața ta religioasă e un câștig spiritual? Simți că ești în creștere? Vezi clar că mersul la biserică te crește sau vii acasă dărâmat, întristat, lovit? Simți că rugăciunea ta e ascultată? Vezi clar prezența și însoțirea lui Dumnezeu în viața ta?
Pentru lideri religioși sau slujitori: Predici întotdeauna cu un scop precis? Ai clar în minte viziunea și chemarea? Știi deslușit ce te cheamă Dumnezeu să faci? Sau predici „cum vine” pe principiul „ce dă Duhul dimineață la prima cântare”? Vezi efectele predicării tale în viața oamenilor sau vezi doar efectele și gura căscată când rostești cuvintele?
Fiecare să se cerceteze dar pe sine și să nu trăiască fără folos ci cu folos pentru că viața e scurtă.
Mâine, dacă ne mai lasă Dumnezeu vom vedea cum putem avea o viață religioasă eficientă pentru noi și poate și pentru cei din jurul nostru. O viață care să îl glorifice pe Dumnezeu. Dor câteva gânduri pentru că e un domeniu vast.
http://www.filedinjurnal.ro/o-viata-religioasa-irosita/
Dumnezeu te iubește pur și simplu pentru că a ales să te iubească. Te iubește atunci când nu te simți vrednic de iubit. Te iubește atunci când nimeni nu te iubește. Alții s-ar putea să te abandoneze, să se despartă de tine și să te ignore. Dar Dumnezeu te va iubi. Întotdeauna. Indiferent de circumstanțe.
Blog Creștin Ardelean Viorel 