O VIAŢĂ RELIGIOASĂ IROSITĂ

download - Copie - Copie (2)

Teofil Gavril 

Tozer spunea la un moment dat: „Probabil nu există nici un domeniu al activității umane în care să existe atâta risipă ca cel al religiei.” La momentul când am citit această afirmație, cu vreo cincisprezece ani în urmă, m-am simțit indignat și am zis „și mai este considerat un titan al credinței de unii”. Astăzi abia înțeleg câtă dreptate avea când scria. Într-adevăr, domenii cu mai mare risipă în existența umană ca cele religioase nu există.

Voi trece repede peste risipa financiară. Că nu e subiectul acestei scrieri deși se pot scrie biblioteci întregi. O menționez doar că există și e mare. Religiile au devenit unele din cele mai eficiente și profitabile afaceri, unii care știu să manipuleze bine își sporesc averile fără efort, fără sudoare și apoi pretind că Domnul i-a binecuvântat. Problema pe care mi-o pun este ce vor face când îi va trăsni Domnul. Să nu înțelegeți că generalizez, nu toți preoții, pastorii, călugării se încadrează în această categorie, nu ar avea cum pentru că sunt mulți, dar unii din ei, o minoritate chiar, prin acțiunile lor lacome îi umbresc și le strică reputația și celorlalți. Risipă și de bani, risipă și de colegi.

Risipa de timp. Este una din cele mai mari risipe din viața religioasă. Deși putem face din timpul petrecut la biserică un câștig, de cele mai multe ori el este o pierdere. Este o pierdere datorită neimplicării noastre, datorită inconștienței și datorită lenei și relaxării. Mergem cu așteptări greșite, irealiste sau fără așteptări. Avem un timp pe care îl irosim degeaba sau chiar cum spunea Pavel celor din Corint „vă adunați laolaltă nu ca să vă faceți mai buni, ci ca să vă faceți mai răi” De ce? Pentru că prea adesea folosim acel timp greșit: lăsăm mintea să se relaxeze, bârfim, observăm pe alții, criticăm, ne mândrim și chiar uneltim la rele: „cum să ies mai devreme ca să nu îl mai întâlnesc pe cutare”, „ce să îi spun lui cutare ca să nu mai fie așa de mândru”, „ce bine arată cutare” sau altele. Lăsăm firea să se desfășoare în voie, să zburde chiar.

Risipa de cuvinte. Tot Tozer spunea: „În rugăciunile noastre private sau în cele publice îi cerem constant lui Dumnezeu să facă lucruri pe care deja le-a făcut sau unele pe care nu le poate face, din pricina necredinței noastre.” Da, doare și pe mine mă doare. Rugăciuni super emoționante, lacrimogene, unele cu hohote, care sunt fix degeaba pentru că nu le gândim, nu încercăm să ne rugăm călăuziți de înțelepciunea divină, ci ne lăsăm îmboldiți în rugăciuni de emoția umană și o confundăm cu „cercetarea Duhului”. Mai mult, le alcătuiește mintea noastră în așa fel încât să obțină multe amin-uri, pe cele publice. Oare credeți că vom dar socoteală de fiecare cuvânt nefolositor care ne iese din gură, chiar dacă el e spus la rugăciune sau la amvon? Câte expresii „mă rog pentru tine” ai spus degeaba?

Risipa de emoții. Emoțiile sunt puse de Dumnezeu în noi. Atâta vreme cât ele servesc scopului pentru care au fost puse sunt sănătoase, dar cum depășesc acel cadru ne pot îmbolnăvi. Bisericile care exploatează emoțiile oamenilor îi îmbolnăvesc. Un exemplu: frica este o emoție care ne poate fi foarte utilă când suntem în pericol, ne va „pune pe automat” în încercarea de apărare sau fugă, ne va energiza intens corpul exact în acele părți în care are nevoie, va tăia resursele pentru organe care atunci nu sunt necesare, totul pentru a ne ajuta să luptăm sau să fugim cât mai eficient posibil. Dacă însă frica persistă multă vreme, ne îmbolnăvim. Corpul va ține fără resurse stomacul și sistemul digestiv, va oferi resurse suplimentare picioarelor și mâinilor, omul va fi agitat, stresat și va obosi. Dacă o emoție bună în anumite situații va deveni dăunătoare dacă persistă mai mult decât trebuie.

Risipa de activități. Activismul religios e cel mai mare păpător de energie. Dacă am lua toată această energie și am canaliza-o constructiv am putea clădi orașe. Oameni care se zdrobesc să facă anumite activități și nu gândesc la utilitatea lor sau la necesitatea lor, ca să nu mai zic că nu se gândesc niciodată dacă sunt chemați de Dumnezeu să le facă sau e doar chemarea liderilor bisericii sau a unor motivații publice apreciative.

De regulă risipim pentru că nu suntem instruiți. Risipim pentru că mergem „pe mâna liderilor religioși” și nu ne asumăm responsabilitatea propriei vieți spirituale. Religiile există și astăzi în forma actuală din cauza lenei personale de a cerceta Scriptura și de a ne apropia de Dumnezeu. Deși pot fi o mare binecuvântare, dacă acolo se întâlnesc oameni iubitori de Dumnezeu în practică ele devin chiar dăunătoare, dacă acolo se întâlnesc omeni care vor să scape de responsabilitatea spirituală și să o plaseze unui preot, duhovnic, pastor sau altcuiva.

Provocare: Viața ta religioasă e un câștig spiritual? Simți că ești în creștere? Vezi clar că mersul la biserică te crește sau vii acasă dărâmat, întristat, lovit? Simți că rugăciunea ta e ascultată? Vezi clar prezența și însoțirea lui Dumnezeu în viața ta?

Pentru lideri religioși sau slujitori: Predici întotdeauna cu un scop precis? Ai clar în minte viziunea și chemarea? Știi deslușit ce te cheamă Dumnezeu să faci? Sau predici „cum vine” pe principiul „ce dă Duhul dimineață la prima cântare”? Vezi efectele predicării tale în viața oamenilor sau vezi doar efectele și gura căscată când rostești cuvintele?

Fiecare să se cerceteze dar pe sine și să nu trăiască fără folos ci cu folos pentru că viața e scurtă.

Mâine, dacă ne mai lasă Dumnezeu vom vedea cum putem avea o viață religioasă eficientă pentru noi și poate și pentru cei din jurul nostru. O viață care să îl glorifice pe Dumnezeu. Dor câteva gânduri pentru că e un domeniu vast.

http://www.filedinjurnal.ro/o-viata-religioasa-irosita/

O MINCIUNĂ CA SĂ FIE CREZUTĂ CA ADEVĂR, TREBUIE SĂ FIE MARE…

download - Copie - Copie (2)

 Văzând amploarea susținerii cetățenilor pentru valorile creștine și mai ales determinarea de a nu se lăsa prostiți de limbajul de lemn al corectitudinii politice, apărătorii ideologiei neo-marxiste au ieșit la atac. Unii parlamentari, analiști politici sau oameni din presă dezinformează programat despre demersul cetățenesc de modificare a Constituției cu privire la definiția căsătoriei. Filosofia după care acționează spune că: “o minciună, ca să fie crezută ca adevăr, trebuie să fie mare”.

În ciuda evidențelor clare, că peste tot în lumea occidentală societatea se află nu doar în fața unor abuzuri fără precedent comise în numele unei minorități gălăgioase, ci în fața unui sistem organizat după modelul și ideologia nazist-socialistă care are drept scop distrugerea familiilor, unii formatori de opinie din România fac tot ce pot să denigreze și să manipuleze. Și sunt abia la început.

Femei fără inimă de mamă și bărbați frustrați că nu reușesc să-și impună agenda lor secularistă, într-o Românie care se încăpățânează să nu renunțe la valorile creștine, fac tot ce le dictează interesele lor meschine pentru a denigra familia normală, pentru a instiga la ură confesională și pentru a-și mulțumii stăpânii care le pun la dispoziție resurse importante.

Ultima dezinformare aruncată pe piață este că demersul “Coaliției pentru familie” ar urmării redefinirea familiei, ar scoate în afara legii familiile monoparentale sau extinse, ar fragmenta societatea, ar împiedica lupta anticorupție, ne-ar arunca în haos democrația și desigur, ne-ar întoarce în Evul mediu. Și ca să fie convingători, unii dintre susținătorii vajnici ai “noii toleranțe” aduc și argumente biblice sau teologice, folosindu-se de o hermeneutică hilar-năucitoare.

Realitatea este alta. Tocmai ei, cei care acuză, doresc redefinirea familiei așa cum a lăsat-o Dumnezeu. Pentru ei expresia “consimțământul între soți” înseamnă orice, nu pentru susținătorii familiei normale. Pentru cetățenii normali, “soți” însemnă “un singur bărbat și o singură femeie”. Nimic mai simplu, mai clar și mai transparent. Nu e aici nici intoleranță, nici fanatism, nici “mentalitate de grotă”, ci doar normalitate.

Să fie clar, inițiativa cetățenească suținută de “Coaliția pentru familie” și cultele religioase din România, perfect legală și democratică, nu dorește redefinirea familiei. Tot ce dorește “Coaliția pentru familie” este clarificarea în textul Constituției a termenului “soți”, mai ales pentru aceia care au uitat că s-au născut din “mamă” și tată”, adică din “femeie” și “bărbat”.

Frați creștini, nu vă lăsați intimidați sau manipulați nici de gălăgia propagandei progresist-marxiste, nici de lașitatea unor lideri care “înmoaie inima poporului”, ascunzându-se în spatele unei false pioșenii și a unei spiritualități de fațadă. Fără îndoială, ne aflăm într-o luptă spirituală teribilă. Împărăția Luminii invadează împărăția întunericului, iar aceasta din urmă ripostează.

Suntem ca “niște miei în mijlocul lupilor”, chemați să fim “înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii.” Dar nu uitați, Dumnezeu este cu noi și va face lucruri mari…lupta este abia la început, este nevoie de rugăciune, curaj, dragoste și acțiune! Și încă ceva, în această luptă inegală, nu vom experimenta victoria decât în unitate, iar unitatea noastră îi scoate din minți pe apărătorii “noii normalități”.

S-ar putea ca filosofia propagandiștilor neo-marxiști să prindă la unii. S-ar putea ca ideea că: “o minciună, ca să fie crezută ca adevăr, trebuie să fie mare”, să țină o vreme. Dar istoria demonstrează, după cum afirmă și Abraham Lincoln că: “Poți să prostești câțiva oameni tot timpul și toți oamenii un timp, dar nu poți să prostești toți oamenii tot timpul”.

Samy Tuțac

http://www.baptist-tm.ro/o-minciuna-ca-sa-fie-crezuta-ca-adevar-trebuie-sa-fie-mare/

O fostă agentă CIA vorbește despre modul în care Dumnezeu a ajutat-o în timpul misiunilor

download - Copie - Copie (2)

17MAR2018by rodi in Uncategorized

O fostă agentă CIA s-a infiltrat în organizația Statului Islamic și a condus o misiune de evacuare uimitoare. A scris despre viața ei sub acoperire în cartea ei intitulată „Breaking Cover”. Corespondentul pentru securitatea națională de la CBN, Erik Rosales a discutat cu ea despre modul în care credința ei a ajutat-o să devină un agent bun.

Cum se pot împiedica organizații teroriste precum Statul Islamic ca să nu comită atacuri violente în orașe ca New York, în Times Square. Trebuie să lucrați sub acoperire, să vă infiltrați și să aflați cum gândesc și cum se comportă. Exact asta a făcut Michele Rigby Assad pentru CIA.

„Timp de zece ani am fost agent sub acoperire pentru combaterea terorismului la CIA, datorită experienței mele în lumea arabă. Majoritatea carierei mele am petrecut-o în Orientul Mijlociu.” a spus ea.

Asta înseamnă că Assad, echipa ei și soțul ei, agentul Joseph. au luptat împotriva organizației Al-Qaeda și împotriva Statului Islamic.

„Am fost în Irak, timp de un an am lucrat cu soțul meu în Bagdad. Am ajuns să interacționăm cu ei și să aflăm cum gândesc, de unde vin. Dacă ne-am fi întâlnit pe stradă, ar fi preferat să ne taie capul. Însă, indiferent de motiv, ei au decis să colaboreze cu CIA pentru a-i elimina pe alți membri din grupul lor.” a declarat femeia.

Assad zice că nu ne poate dezvălui mai mult, însă ne-a mai vorbit de un mare obstacol pe care a trebuit să îl depășească când i-a interogat pe acei teroriști: „I-am surprins. Se așteptau la cu totul altceva. A trebuit să mă străduiesc să pot relaționa cu ei, să vadă să sunt o femeie inteligentă care cunoaște lumea arabă. Ei considerau că locul meu ar fi fost acasă, să am grijă de familie. Nici nu puteam părăsi casa fără un bărbat care să mă însoțească sau fără haine negre și un văl negru. Eram o anomalie pentru ei.”

În cartea ei, „Breaking Cover” Assad ne spune cum a devenit agent secret din întâmplare. Nici nu a știut de existența rolului ei pe care urma să îl aibă. După atentatele din 11 septembrie, ea și soțul ei au știut că Dumnezeu i-a pus pe calea potrivită.

În cartea ei, Assad dorește să prezinte punctul de vedere al unui agent sub acoperire pentru combaterea terorismului la CIA. Ea descrie sursele ca fiind motivate de o ideologie radicală și plină cu ură. Mai vorbește despre modul în care și-a predat viața lui Dumnezeu.

„Oamenii obișnuiți sunt capabili de fapte extraordinare când credința lor depășește frica și intimidarea. Cu ajutorul credinței oamenii pot trece peste greutățile vieții” a spus ea.

În ultimul capitol, Assad descrie viața ei după CIA și vorbește mai ales de o misiune de salvare a unui grup de creștini persecutați din Irak după ce teroriștii Statului Islamic s-au mutat în satul lor: „A fost un miracol, deși am fost aproape de a eșua de multe ori. În data de 10 decembrie 2015 am reușit să salvăm 149 de irakieni creștini din nordul Irakului și să-i ducem în Slovacia.”

Assad nădăjduiește ca după ce îi vor citi cartea, oamenii să înțeleagă mai bine credința ei în Hristos și cum să lupte pentru a-și atinge scopurile.

Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 713 – 18 martie 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2018/03/17/o-fosta-agenta-cia

Similare

Autoritatea Palestiniană a torturat brutal propriii cetățeni care au încercat să salveze vieți prin prevenirea atacurilor teroriste, salvând israelieni

Autoritatea Palestiniană a torturat brutal propriii cetățeni care au încercat să salveze vieți prin prevenirea atacurilor teroriste, salvând israelieni

VIDEO – Jim Caviezel, actorul care iese din tiparele vedetelor de la Hollywood: Darul meu este dat de Dumnezeu.

VIDEO - Jim Caviezel, actorul care iese din tiparele vedetelor de la Hollywood: Darul meu este dat de Dumnezeu.

Declarația epică a președintelui Donald Trump a fost un pas important spre înființarea celui de-al Treilea Templu

Declarația epică a președintelui Donald Trump a fost un pas important spre înființarea celui de-al Treilea Templu

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/o-fosta-agenta-cia-vorbeste-despre-modul-in-care-dumnezeu-a-ajutat-o-in-timpul-misiunilor/

O femeie spune pastorului că nu mai vine la biserică – iată ce reacție a avut pastorul

download - Copie - Copie (2)

Nu există o cale mai bună de a ilustra ceva decât prin intermediul analogiei. E atunci când cineva îți explică ceva și folosește diferite exemple pentru a exprima similaritățile.

Și… ce-i drept… nimeni altcineva nu folosește analogiile mai bine decât… un pastor de biserică.

Pastorul Andy Harris – căci despre el este vorba – de la biserica The Church of the Cross (Biserica Crucii) din Haughton, Louisiana, SUA, a împărtășit recent o relatare pe pagina sa de Facebook despre o femeie care a decis să părăsească biserica după ce a fost arsă de alții din cadrul congregației – sună familiar pentru voi acestea cumva?

Nu se spune dacă relatarea Pastorului Andy este sau nu un exemplu din viața reală, însă autenticitatea și analogia pe care o descrie este suficientă pentru a ne ține cu gurile căscate pentru restul mesajului. Postarea sa a devenit virală după ce a fost împărtășită de peste 229.000 de ori.

Iată și relatarea lui: o femeie l-a abordat pe pastor ca să-l informeze că ea nu va mai participa la slujbele de la biserica lui.

Pastorul, nedumerit fiind de decizia ei, a presat-o să afle care era motivul pentru decizia ei.

Ah! Am văzut pe o femeie care bârfea pe alt membru; un bărbat care este un ipocrit; cei din echipa de închinare trăiesc într-un mod greșit; oamenii se uită la telefoanele lor în timpul slujbei… printre multe alte lucruri greșite din biserica ta”, a răspuns femeia

Pastorul s-a întristat să audă raționamentul ei, însă nu a fost surprins pentru că mai auzise despre aceste lucruri înainte. Așa că a lăsat-o să plece…. dar nu înainte ca ea să facă un ultim lucru pentru el.

Înainte să plecați, faceți-mi o favoare: Luați un pahar prin cu apă și faceți 3 ture de mers normal cu el în jurul bisericii, fără să vărsați vreo picătură pe jos. Apoi, părăsiți biserica dacă așa vă este dorința.

Părea o cerere ciudată, dar femeii i s-a părut a fi floare la ureche.

Ea a urmat instrucțiunile lui, a făcut trei ture în jurul bisericii cu paharul plin de apă și apoi s-a întors la el – cu sarcina îndeplinită.

Pastorul i-a mai făcut o solicitare înainte ca ea să plece:

Înainte să plecați aș dori să vă mai pun încă o întrebare. Atunci când ați umblat în jurul bisericii, ați văzut pe cineva bârfind?

Nu”, i-a răspuns ea.

Apoi el a întrebat-o dacă a văzut cumva vreun ipocrit, sau dacă a dat de cineva care să se holbeze la telefonul mobil.

Din nou femeia a răspuns ”nu”.

Apoi pastorul a oferit această cutremurătoare perspectivă, o analogie care provoacă gândirea oricui și ar lăsa pe toți necredincioșii din jur cu strigătul de ”amin”.

Ați fost concentrată pe pahar, ca să vă asigurați că nu vă împiedicați și nu răsturnați din apă. E la fel și cu viața noastră. Când ne menținem ochii asupra lui Isus, nu avem timp să vedem greșelile altora. Vom întinde o mână ajutătoare către cei din jur și ne vom concentra asupra umblării noastre proprii cu Domnul.

Și aceasta, prieteni, e motiv bun să dai drumul la microfon.

Materialul de mai sus a fost preluat din site-ul FaithIt.com, scris de Bri Lamm pe 3 aprilie 2018, fotografiile au fost preluate de pe Facebook. Dacă folosiți acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

7 POSTĂRI POPULARE

Opt lucruri pe care nu le-a spus niciodată Isus

Cea mai mare denominație creștină din lume ordinează o femeie în rolul de Secretar General

O femeie spune pastorului că nu mai vine la biserică – iată ce reacție a avut pastorul

Uimitoarea ”dramă” de dinaintea Declarației de Independență a Israelului

Evitând creștinii toxici din jurul nostru…

Cum să-i faci pe oaspeții de la biserică să se simtă inconfortabil – sfaturi de la unu care a trecut pe acolo….

Baticul şi femeia – o încercare modestă la explicarea unui pasaj dificil

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2018/05/o-femeie-spune-pastorului-ca-nu-mai.html?utm_s

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/o-femeie-spune-pastorului-ca-nu-mai-vine-la-biserica-iata-ce-reactie-a-avut-pastorul/

O DRAGOSTE NEPIERITOARE – Dragostea nu va pieri niciodată (1 Cor. 13:8)

download - Copie - Copie (2)

Dumnezeu te iubește pur și simplu pentru că a ales să te iubească. Te iubește atunci când nu te simți vrednic de iubit. Te iubește atunci când nimeni nu te iubește. Alții s-ar putea să te abandoneze, să se despartă de tine și să te ignore. Dar Dumnezeu te va iubi. Întotdeauna. Indiferent de circumstanțe.

Verbul pe care îl folosește Pavel pentru “a pieri” este folosit într-un alt context pentru a descrie moartea unei flori care cade la pământ, se ofilește și apoi putrezește. Prin aceasta se transmite ideea morții și a nimicirii. Dragostea lui Dumnezeu, spune apostolul, nu va cădea niciodată la pământ, nu se va ofili, nu se va distruge. Prin natura ei, dragostea Lui este permanentă. Nu va fi niciodată nimicită.

Guvernele vor cădea, dar dragostea lui Dumnezeu va dăinui. Domniile sunt vremelnice, dar dragostea este veșnică. Banii tăi se vor termina, dar dragostea Lui nu se va termina niciodată.

Cum poate avea Dumnezeu o dragoste ca aceasta? Nimeni nu are o dragoste nepieritoare. Niciun om nu poate iubi într-un mod desăvârșit. Niciun om nu poate. Dar Dumnezeu nu este om. Spre deosebire de dragostea noastră, dragostea Lui este nepieritoare. Dragostea Lui este incomensurabil diferită de a noastră.

Dragostea noastră este condiționată de destinatarul ei. Dacă prin fața noastră s-ar perinda o mie de oameni, nu am avea aceleași sentimente față de fiecare dintre ei. Dragostea noastră va fi influențată de aspectul fizic și de personalitatea fiecăruia. Chiar și atunci când găsim câteva persoane pe care le plăcem, sentimentele noastre vor fluctua. Felul în care se vor comporta față de noi va influența modul în care îi iubim. Dragostea noastră va fi influențată de destinatarul ei.

Nu același lucru se poate spune însă despre dragostea lui Dumnezeu. Noi nu putem fi un modulator termostatic pentru dragostea Lui. Dragostea lui Dumnezeu este născută din El, nu din ceea ce găsește în noi. Dragostea Lui este necauzată și spontană. Ne iubește El oare datorită bunătății noastre? Datorită blândeții noastre? Datorită credincioșiei noastre? Nu, ci El ne iubește datorită bunătății, blândeții și credincioșiei Lui. Ioan spune în felul următor: „Și dragostea stă nu în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi” (1 Ioan 4:10).

Nu ești îmbărbătat de gândul acesta? Dragostea lui Dumnezeu nu atârnă de dragostea ta. Abundența dragostei tale nu amplifică dragostea Lui, iar lipsa ta de dragoste nu diminuează dragostea Lui. Bunătatea ta nu intensifică dragostea Lui, dar nici slăbiciunea ta nu o micșorează. Cuvintele pe care Moise le-a adresat poporului Israel sunt de fapt cuvintele pe care Dumnezeu ni le spune nouă:
„Nu doar pentru că întreceți la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi și v-a ales, căci voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele. Ci, pentru că Domnul vă iubește…” (Deut. 7:7,8).

Pastor Ioan Cocirteu

http://www.baptist-tm.ro/o-dragoste-nepieritoare-dragostea-nu-va-pieri-niciodata-1-cor-138/

Apologetică sau ecumenism doctrinar? de Caius Obeada

download - Copie - Copie (2)

Nostra Aetate În Zilele Noastre

Apologetică sau ecumenism doctrinar?

de Caius Obeada

De multe ori am fost confruntat din cauza identităţii doctrinare pe care o am. Dece baptist? De ce trebuie să ne dăm pe faţă apartenenţe inexistente în împărăţia lui Dumnezeu? De ce trebuie să fie baptişti, penticostali, evanghelici? Ne-am separat cu toţi alunecâd în inspita separatismului religios, au spus unii. Şi totuşi am ajuns să ne ignorăm trecutul, încercând să îmbrăţişăm viitorul din perspectivele unor idei babeloniene, a celor care încercau să zidească turnul Babel din vechime.

Există un vânt ideologic în care ni s-ar cere să abandonăm identitatea doctrinară, să punem deoparte înţelegerile şi acceptanţele doctrinare în favoarea unei unităţi artificiale care ar asigura o cooperare în creştinătate. Ideea ecumenismului apare o inocenţă a secolului present, fiind încurajaţi să fim înţelegători, aducându-ne aminte de unii şi de alţii că Cristos nu a fost nici baptist dar nici penticostal. Care este atitudinea lui Dumnezeu în ecumenism? Există o învăţătura care ne-ar alinea, prin care fiecare dintre noi ne pierdem identitatea în favoarea altora?

Ecumenismul este o idee destul de periculoasă, depinzând de contextul în care este înţeles şi folosit. Pentru Catolici, ecumenismul joacă un rol important în politica cooperări inter-religioase la nivel mondial. Numai papa de la Roma poate să se roage şi cu un budist şi un musulman în acelaşi timp, sugerând că toţi avem un acelaşi Dumnezeu la care se ajunge prin diferite căi. Pentru un ortodox, care este mult mai exclusivist, nefiind înstare să aibe relaţii cordiale nici cu cei din credinţa lor, ecumenismul este limitat la o cooperare economică, în care ortodoxia ar putea beneficia financiar.

Pentru evanghelici, ecumenismul este ideea unei cooperări evanghelice, în care baptişti ar putea să colaboreze şi cu penticostali, şi cu o parte din protestanţi. Evanghelici au o altă înţelegere a ecumenismului, separându-se şi ei de restul creştinismului, acceptând ideea că o uniune spirituală cu catolici sau ortocoşi ar fi o imposibilitate. Confruntaţi cu o serie de gânduri şi idei, ajungem să ne pierdem singuri în căutarea ecumenismului.

Apologetica cărei credinţe?

Una din problemele pe care ideia unităţi le ridica este pierderea identitţăii. Dacă un credicios îşi pierde identitatea, ce îi mai rămâne ca să-şi poată identifica credinţa? Daca unitatea mea cu toti fraţii şi surorile din alte confesiuni îmi cere lepădarea identităţii, ce mai rămâne care să mă poată identifica cine sunt? Dacă baptiştii, penticostalii şi restul evanghelicilor hotăresc punerea deoparte a identităţii confesionale, prin ce ne-am putea identifica?

Unii ar spune că pe timpul lui Cristos toţi erau creştini, nu erau atâtea secte şi separări. „Cristos nu a venit să facă biserica Baptistă sau Penticostală, ci a venit să ne aduca credinţa”, spun unii.

Şi totuşi, Noul Testament ne dezvăluie o serie de partide şi separări, unii find a lui Pavel, alţii a lui Petru, şi cei mai spirituali a lui Cristos. Aceleaşi concepte de unitate falsa ne urmăreşte nu de 2000 de ani ci de la începutul civilizaţiei umane. Vrem să fim uniţi, şi totuşi Cristos a venit să separe.

Confruntaţi cu pierderea identităţii, ce ajungem să apărăm şi de cine? Unitatea presupune îngăduinţă, acceptare, înţelegere, aşa cum doi noi căsătoriţi încerc să se unească în formarea familiei. Ecumenismul nu caută unitatea cu Cristos ci o unitate între noi, prin care să ne lepădăm identitatea, împrumutând ideologia primelor secole a existenţei umane, unindu-ne împotriva lui Dumnezeu ci nu cu Dumnezeu.

Ce credinţă mai apărăm şi împotriva cui? Singuri duşmani care ne mai rămân sunt ateiştii, pentrucă în conceptul Ecunemic, un Musulman se roagă la acelaşi Dumnezeu ca şi un Creştin. Cine mai sunt apologeţi credinţei? Ce mai apără şi de cine?

Ecumenismul îşi are rădăcini străine Scripturii, o înşelăciune a unei unităţi ideologice creştine, care nu are nimic de aface cu doctrinele şi dogmele care ne-au susţinut existenţa de 2000 de ani.

Crearea omului nou

Conceptul ecumenic încearcă creerea unui om nou, în conceptul comunismului pe care unii dintre noi am ajuns să-l cunoaştem şi să-l învăţam în şcoli. Ecumenismul crează un credicios fără o identitate, cu o doctrină a integrării, în care fiecare ne acceptăm unii pe alţii, toţi suntem egali, cu excepţia clasei eclesiastice care încă îşi păstrează genealogia apostolică cristică.

În conceptul acceptării, unificarea în comuniune, slavă şi liturgie, modifică practicile şi înţelegerile pe care le avem, printr-o spălare a creierilor în „apa sâmbetei”. Nu identitate, nu credinţa, un om nou va fi lozinca ecumenismului. Cristos crează omul nou prin naşterea din nou, noi creem omul nou prin lepădarea a cea ce ne identifică, a acceptări şi îngăduinţei unora faţă de alţii. Singurul lucru care ne mai lipseşte este să ne împărţim şi bunurile materiale între noi şi am deveni omul nou al ideologiei comuniste.

Biserica Unirii

Daca biserica Ortodoxa încearcă să construiasca Catedrala Nemului, Ecumenismul încearcă crearea Catedralei Umanităţii. Nu mai este nevoie de baptişti, ortodocşi, catoloci, musulmani, toti suntem uniţi sub aceaşi cupola, fără cruce şi fără semilună, poate un glob care să ne identifice apartenenţa globală. Doctrinele dispar, reguli de părtăşie apar, dogmele înlăturate şi noi practici introduse.

Cine suntem, încă nu ştim, ce vom fi este cunoscut: fii întunericului. Biserica lui Cristos înlăturată, Adunarea lui Mamona acceptată. Părăsiţi de Cristos, acceptaţi de demoni, viitorul ne este asigurat în chinurile veşnice a căldurilor tropicale a iadului.

Concluzie

Folosire termenilor identifică direcţia unora, pe când alţii ajung să folosească termeni din greşeală. Unitatea mea cu fraţii mei penticostali nu o numesc o legatură ecunemică, pentrucă nu caut ecumensim, ci caut părtăşia frăţească, care nu se identifica a fi ecumenism. Misiunea Vox Dei are lucrători baptişti, penticostali creştini după evanghelie chiar şi ortodocşi. Nu suntem şi nu ne considerăm a fi o misiune ecumenică, ci colaborarea noastra este fraţească şi de principiu, fiecare păstrându-şi identitatea şi încredinţările doctrinare pe care le are.

Ecumenismul devine greu să-l aperi, părăsind doctrinele şi bazele Scripturale care ne-au identificat până acum. Cristos caută unitatea noastra în El care dă rezultat într-o unitate a frăţietăţii, produsă de prezenţa Sa. Prezenţa Sa în viaţa nostră şi în bisericile noastre asigură o cooperare, ci nu schimbarea idelogică pe care unii o caută în afara Scripturilor.
Pot totul în Cristos, nu sunt în stare de nimic în cooperarea frăţietăţii.

Coram Deo!

http://publicatia.voxdeibaptist.org/editorial_mar08.htm