ROSH HA’SHANNAH – SĂRBĂTOAREA TRÂMBIŢELOR

download - Copie

Iata-ne ajunsi in pragul unei mari Sarbatori  anuale,  cea  descrisa in Vaikra ( Levitic )   23 : 23-25 :” Domnul a vorbit lui Moise si a zis :  Vorbeste copiilor lui Israel si spune-le : In luna a saptea , in cea dintai zi a lunii , sa aveti o zi de odihna , vestita cu sunet de trambite, si o adunare sfanta. Atunci sa nu faceti nicio lucrare de sluga, si sa aduceti Domnului jertfe mistuite de foc.”

Sunetul  shofarului este foarte important deoarece el reaminteste de  “ Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru ! –  In luna a saptea , in cea dintai zi a lunii , sa aveti o adunare sfanta : atunci sa nu faceti nicio lucrare de sluga. Ziua aceasta sa fie vestita  intre voi , cu sunet de trambita  ( Numeri  29 : 1).”

Perioada cunoscuta sub numele de Rosh Ha Shana ( Capul Anului )  coincide cu un cuvant foarte important,  Teshuvah ( in Ebraica inseamna intoarcere sau cainta), care  incepe din prima zi a lunii Elul si continua 40 de zile de zile,  sfarsindu-se atunci cand debuteaza Ziua Ispasirii. Ultimile 10 zile din aceste 40 , incep pe 1 Tishrei si se numesc zilele de veneratie sau de penitenta infricosatoare ; Shabatul care cade in timpul acestor 10 zile se mai numeste si Shabatul Intoarcerii sau Caintei. De-a lungul celor 30 de zile din luna Elul ( cele inainte de zilele de veneratie ) , in fiecare dimineata se sufla din shofar pentru a avertiza poporul , de la mic la mare,  sa se caiasca de faptele rele si sa se reintoarca la  Domnul intr-o atitudine potrivita, de regret si umilinta.

Teshuvah este pentru toti. Cu-atat mai mult pentru cei  care L-au aflat pe Mesia.Acestora li se cere sa –si examineze bine  vietile, sa vada pana unde si in ce fel s-au indepartat de Dumnezeu. Intotdeauna Inima lui Dumnezeu a fost  plina de cea mai  vie compasiune  pentru fiinta umana , intotdeauna,  inainte de-a pronunta o Judecata , EL mai intai avertizeaza. Dumnezeu i-a avertizat pe contemporanii lui Noe  despre iminenta unui Potop ( insa ei au continuat sa –I desconsidere Cuvintele si sa-l batjocoreasca pe servul sau ) , i-a avertizat si pe niniveni despre o posibila distrugere. EL  nu doreste  ca omul sa se confrunte cu  mânia Judecatii Sale ( Tefania 2 : 1-3 ; 2 Petru 3: 9 ). Intreaga luna Elul este, in cele  30 de zile ale ei,  o pregatire intensa in care examinarea personala si cainta adevarata ne pregatesc  pentru Zilele mari si sfinte ale Sarbatorii Yom Kippur si ale Sukkot-ului.  Shofarul ( sau cornul de berbec ) suna dupa fiecare slujba de dimineata amintindu-i poporului ca Dumnezeu doreste oameni cu  inimi curate , dedicate si circumcise ; datoria oricarui om  este sa se  pozitioneze  intr-o relatie buna cu ADONAI ,  si cu semenii.

Semnificatia istorica a Sarbatorii Trambitelor

In acest caz sunetul  shofarului semnifica inaugurarea Noului An Evreiesc ( civil )  care este o parte a sezonului de cainta ( Teshuvah ). Sarbatoarea Trambitelor este apogeul ( capul , varful  ) anului civil , si este de asemenea perceputa  ca un timp special de  nastere a lumii. Traditia iudaica sustine ca Adam ar fi fost creat intr-o asemenea zi.

Sarbatoarea Trambitelor debuteaza  2 zile , prima si a doua zi a lunii evreiesti Tishrei ( aceasta luna cade de obicei in Septembrie sau in Octombrie ) , considerata a fi prima luna a calendarului civil. Luna Tishrei este cea de-a saptea luna din calendarul religios biblic. Ratiunea care justifica ca Sarbatoarea Trambitelor trebuie sa  cada   in luna a saptea din calendarul biblic evreiesc , este ca Dumnezeu ar fi  hotarat ca  prima luna,  Nisan,  sa ramana  perioada speciala  de timp in care evreii sa-si aduca aminte de eliberarea  supranaturala de sub jugul egiptean ( Exod 12 : 22 ; 13: 4 ). Oricum, potrivit traditiei evreiesti lumea a fost creata in luna Tishrei, sau mai exact, Adam si Eva au fost creati in prima zi a acestei luni, si de aceea numai odata cu  aceasta luna incepe ciclul anual al scurgerii zilelor pentru anul care debutează. De aceea, Rosh Ha Shana ( Capul Anului ) este celebrata in aceasta  perioada.  Sarbatoarea este celebrată două zile consecutive  datorita unor mici incertitudini  in stabilirea riguroasa a Sarbatorilor din  calendarul evreiesc. Anul Nou Evreiesc  este singura Sarbatoare iudaica  care are doua zile de celebrare ( de fapt 2 zile in care este mentionata ca atare, marcate de sunetul shofarului si de Teshuvah ), in Israel una ,  iar in Diaspora doua, tocmai  datorita calendarului care se orienteaza dupa luna noua,   fiecare inceput de luna fiind  desemnat de Tribunalul rabinic din Ierusalim, inca din cele mai vechi timpuri. Problema cu Sarbatoarea Trambitelor ar fi ca ea pica intotdeauna chiar la inceputul lunii noi, si de aceea este dificil sa se stabileasca o data foarte exacta.

Semnificatia spiritual-mesianica a Sarbatorii Trambitelor

Semnificatia sunetului shofarului pentru vietile noastre. Sunetul cornului de berbec ne poate aduce aminte de Inviere si de Revenirea lui Yeshua pe norii cerului .Termenul asociat cu Sarbatoarea Trambitelor,  in Ebraica,  este Ha Melech ( Regele ). Shofaruldin timpul Sarbatorii Trambitelor poate fi simbolizat cu trambita Rapirii mentionata de apostolul Pavel in 1 Tesaloniceni 4 : 16 -17  : “ Caci Insusi Domnul cu un strigat , cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu , Se va pogori din cer , si intai vor invia cei morti in Christos. Apoi , noi cei vii , cari vom fi ramas , vom fi rapiti toti impreuna cu ei, in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh ; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mangaiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte.”

Iata o alta ilustrare graitoare .  Stim  ca Sarbatoarea Trambitelor  debuteaza intotdeauna la luna noua ( Coloseni 2 : 16-17 : “ Nimeni sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura , sau  privire la o zi de Sarbatoare , cu privire la o luna noua , sau cu privire la o zi de Shabat,  cari sunt umbra lucrurilor viitoare , dar trupul este al lui Christos. “ ) si  noi stim ca luna noua ne invata ceva despre Mesia, deoarece calendarul iudaic are in vedere o luna care se bazeaza pe o anumita ciclicitate.

Luna  abia se intrezareste pe cer cand debutează ciclicitatea ei. Apoi, incet dar sigur, astrul se intoarce catre Soare si incepe sa reflecte lumina acestuia. YESHUA – daca citim cu mare atentie profetiile Tanach-ului – este asemuit cu  Soarele  pe cer ( Maleahi 4: 2 ). Luna , in acest caz,  daca reflecta lumina Soarelui , ii simbolizeaza in acest minunat tablou cosmic pe toti credinciosii care-au incheiat Legamant prin Jertfa cu Fiul lui Dumnezeu.  Soarele are propria lui lumina,  insa  lumina Lunii este o reflexie  a luminii solare. Cand am inceput sa –L urmam pe Yeshua , ne era foarte greu sa – L aratam si altora, deoarece schimbarea care se produsese in noi abia era vizibila. Dar cand vietile noastre s-au consacrat  in totalitate Lui  – atunci cand ne-am intors intru totul spre EL asa cum Luna se intoarce inspre Soare –  noi  am inceput sa aspiram intreaga Putere de la EL, asemeni  astrului nocturn ce  reflecta intreaga lumina preluata  de la Soare. Si cine-ar mai putea umbri oare aceasta Divina Reflectare a vietilor noastre inundate de Lumina Lumii  ( v. Romani 8: 31 – 35 ) ?  Numele lui YESHUA, Nume mai presus de orice alt nume,  sa fie glorificat in veci !  Amen !

Prezentare de Otniela -Daniela Onu 

http://newsnetcrestin.blogspot.ro/2014/09/rosh-hashanah-sarbatoarea-trambitelor.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/religia-israelului/rosh-hashannah-sarbatoarea-trambitelor/

REVELAŢIA LUI DUMNEZEU

download - Copie - Copie (2)

REVELAŢIA LUI DUMNEZEU

Dumnezeu s-a descoperit omului prin două moduri : Revelaţia generală este modul   prin care Dumnezeu s-a descoperit omululi în creaţie, natură, pe când Revelaţia Specială este modul în care s-a descoperit Dumnezeu omului prin moduri supranaturale şi care îl conduce pe om la mântuire

REVELAŢIA GENERALĂ,   se referă la Creaţie, natură, ca de exemplu Psalmul 19:1-4 declară: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el. Și aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul și glasul lor merge până la marginile lumii.” După acest pasaj, existența și puterea lui Dumnezeu pot fi văzute clar prin observarea universului. Ordinea, complexitatea și minunea creației vorbesc despre existența unui Creator puternic și glorios.  Revelația generală este, de asemenea, prezentată și în Romani 1:20: „În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți”. Asemenea Psalmului 19, Romani 1:20 ne învață că puterea veșnică a lui Dumnezeu și natura Sa divină sunt „văzute lămurit” și „înțelese” din ceea ce a fost creat, astfel că nu avem nicio scuză să negăm aceste adevăruri. Având aceste pasaje din Scriptură în minte, probabil o definiție a revelației generale este „revelația lui Dumnezeu față de toți oamenii, în toate timpurile și în toate locurile, care demonstrează existența lui Dumnezeu și faptul că El este inteligent, puternic și transcendent.”

REVELAŢIA SPECIALĂ,   . Revelația specială este felul în care a ales Dumnezeu a ales să Se descopere prin moduri miraculoase. Revelația specială include apariții fizice ale lui Dumnezeu, vise, viziuni, Cuvântul scris și, cel mai important, Isus Hristos, şi care trebuie să-l ducă pe om la mântuire

Dumnezeu se revelează prin acţiunile Sale, în istoria şi relaţia pe care o are cu poporul evreu, cele 10 porunci şi încă 600, şi în Istoria Binecuvântării care înseamnă : Avraam, David,   Mesia. Ea trebuie să ne conducă la revelaţia în Cristos

Dumnezeu se revelează în Sfânta Scriptură, Vechiul Testament şi Noul Testament care este   şi ultima sursă de autoritate.

Dumnezeu s-a descoperit în Cristos care este cea mai completă formă de revelaţie. „Dumnezeu s-a făcut OM”. Ioan 1 : 14 Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.

Dumnezeu se descopere în noi. Cele 5 forme ale revelaţiei se adună în noi, momentul în care credem. Datorită faptului că omul mai are urme ale Cipului lui Dumnezeu în om, îl poate recunoaşte pe Creator. Rămâne o problemă de alegere şi nimeni nu se poate dezvinovăţii.   Este o descoperire a Duhlui Sfânt şi o acceptare a omului.

Revelaţia în Cristos este cea mai completă formă a relevaţiei. Dumnezeu a devenit OM. (1Ioan 1:1) Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la cuvântul vieţii.Prin incarnarea sau intruparea Sa, El si-a pastrat personalitatea si natura divina, dar de buna voie a renuntat la folosirea independenta a atributelor Sale divine (Fil. 2:6-8), si a devenit supus voii Tatalui (Ioan 10:18),si in unele cazuri Duhului Sfint (Mat.4:1). Acesta „dezbracare de Sine” a  fost voluntara si a durat pina la inaltarea la cer cind Dumnezeu L-a inaltat nespus de mult, (Fil. 2:9-10).    Intruparea a fost necesara pentru calitatea de Mintuitor a Domnului Isus; ca Dumnezeu nu putea sa moara, a trebuit sa devina om pentru a muri. Dar nu a renuntat la natura divina deoarece moartea unui simplu om nu avea valoare. Ambele naturi au fost absolut esentiale in personalitatea  Domnului Isus. Ca Om a putut muri, iar ca Dumnezeu moartea Lui are o valoare universală.

Ardelean Viorel

https://ardeleanlogos.wordpress.com/religia-israelului/revelatia-lui-dumnezeu/

Regatul Iuda

download - Copie - Copie (2)

IUDA

Fiul lui Iacov

Al patrulea fiu al lui Iacov şi Lea (Geneza 29:35) a fost numit Iuda (yehuda) – numele este explicat acolo că înseamnă „lăudat”, fiind derivat de la rădăcina ydh, „a lăuda”. Geneza 49:8 conţine un joc de cuvinte bazat pe acest înţeles. Această derivare este în general respinsă, dar nici o altă etimologie sugerată nu a fost acceptată unanim (pentru bibliografie, vezi KB). Iuda a luat un rol de conducere între fraţii săi, aşa cum se vede în întâmplarea cu Iosif (Geneza 37:26-27; 43:3-10; 44:16-34; 46:28). Deşi Geneza 38 aruncă lumină asupra începuturilor tribului lui Iuda, poziţia pe care o ocupă capitolul face un contrast între caracterul lui Iuda şi al lui Iosif. Deşi Geneza 49:8-12 nu este o promisiune strictă că Iuda va deveni rege, ci mai degrabă o promisiune că va avea o poziţie de conducere, victorie şi stabilitate tribală, promisiunea despre *Şilo implică în ultimă analiză poziţia de rege. Genealogiile urmaşilor lui Iuda se află în 1 Cronici 2-4.

Alte persoane cu acelaşi nume

După exilul babilonian numele Iuda a devenit unul dintre numele favorite ale evreilor. În VT sunt menţionaţi cinci bărbaţi cu acest nume: un levit, strămoşul lui Cadmiel (Ezra 3:9), tatăl sau poate fiul lui Hodavia (Ezra 2:40); un levit care s-a întors cu Zorobabel (Neemia 12:8); un levit, contemporan cu Ezra (Ezra 10:23); un Beniamit de frunte din subordinea lui Neemia (Neemia 11:9); un preot din subordinea lui Neemia (Neemia 12:36). În Neemia 12:34 probabil că prin „Iuda” se refera la membrii tribului în general. În NT numele este prezent în forma elenizată (în limba română există o singură formă, în comparaţie cu cele două forme: Judah şi Judas din limba engleză, n.tr.)

III. Tribul lui Iuda

De la Exod până la Saul

Iuda nu a avut un rol special în povestea Exodului şi în călătoriile prin pustie, deşi trebuie remarcat că a fost liderul avangardei (Numeri 2:9). Nu există o diferenţă semnificativă între rezultatele celor două recensăminte din perioada aceasta (Numeri 1:27; 26:22).

Acan, un membru al acestui trib, a fost cauza înfrângerii Israelului la Ai (Iosua 7). Acesta se poate să fie motivul pentru care tribul lui Iuda a primit misiunea specială să conducă un atac independent împotriva canaaniţilor (Judecători 1:1-2). Nu este dată nici o explicaţie, dar este clar că teritoriul lui Iuda nu a fost stabilit prin tragere la sorţi la Silo (Iosua 18:1-10), ci a fost stabilit înainte de cucerire (Judecători 1:3); cf. asemănarea cu împărţirea pentru Efraim şi jumătatea lui Manase (Iosua 16-17). Teritoriul era mărginit la N de porţiuni din teritoriul lui Dan şi Beniamin, şi mergea pe direcţia E-V de la capătul de N al Mării Moarte, la S de Ierusalim şi de tetrapolisul gabaonit, până la Mediterana. Graniţele de V şi de E erau constituite de Marea Mediterană şi Marea Moartă, iar spre S se întindea până acolo unde era posibilă cultivarea plantelor (cf. Iosua 15).

Iuda a ocupat la început cea mai mare parte a câmpiei de coastă, care a fost ocupată curând după aceea de către filisteni (Judecători 1:18); se pare că Iuda s-a retras repede din luptă (Judecători 1:19; 3:3; Iosua 11:22; 13:2-3). Întrucât Iuda a cedat de bună voie pentru tribul lui Simeon cea mai bună parte a teritoriului care i-a revenit (Iosua 19:1, 9), este logic să presupunem că Iuda a sperat că Simeon va fi o zonă tampon între Iuda şi câmpia de coastă care nu era cucerită.

Istoria cuceririi părţii de S a ţării în Judecători 1:1-17 a fost interpretată în sensul că Iuda (şi alte triburi) au intrat în ţară dinspre S înainte de invazia condusă de Iosua (cf. H. H. Rowley,From Joseph to Joshua, 1950, p. 4 ş.urm., 101 ş.urm., 110 ş.urm., şi bibliografia), dar descoperirile arheologice moderne par să fie nefavorabile acestei teorii, care este neacceptabilă şi pe alte temeiuri generale.

Faptul că Iuda nu a reuşit să menţină stăpânirea asupra Ierusalimului (Judecători 1:8, 21), combinat cu existenţa unui tetrapolis gabaonit semi-independent (Iosua 9; 2 Samuel 21:1-2) a creat o barieră psihologică între Iuda şi celelalte triburi. Deşi nu au existat bariere în comunicare (cf. Judecători 19:10-13), Iuda şi-a îndreptat privirile tot mai mult înspre S, spre Hebron, şi nu spre sanctuarul de la Silo. Deşi Iuda a dat primul judecător, Otniel (Judecători 3:9-11) şi a participat la acţiunea împotriva lui Beniamin (Judecători 20:18), se pare că nu s-a aşteptat să participe la lupta împotriva lui Iabin şi Sisera (Judecători 5). Ca urmare, când Iuda a devenit tributar filistenilor (Judecători 15:11), se pare că nu a apelat la celelalte triburi, iar acestora se pare că nu le-a păsat.

Realitatea acestei diviziuni se pare că a fost recunoscută în general, deoarece pe vremea lui Saul găsim că un contingent din Iuda este enumerat separat (1 Samuel 11:8; 15:4; 17:52; 18:16).

Sub David şi Solomon

După moartea lui Saul separarea aceasta a fost perpetuată prin încoronarea lui David ca rege peste Iuda la Hebron (2 Samuel 2:4). A. Probabil că Alt are dreptate când afirmă („The Formation of the Israelite State in Palestine”, în Essays on Old Testament History and Religion, 1966, p. 216 ş.urm.) că încoronarea lui David ca rege peste „tot Israelul” (2 Samuel 5:1-5) l-a făcut rege al unui regat dual în care Iuda şi-a păstrat identitatea separată. Este cert că în timpul rebeliunii lui Absalom Iuda pare să-şi fi păstrat neutralitatea, în timp ce triburile din N l-au urmat pe rebel.

Nu există nici o dovadă că Solomon ar fi favorizat în vreun fel Iuda în comparaţie cu celelalte triburi; expresia: „Era un singur îngrijitor în ţara aceasta” (1 Împăraţi 4:19) se referă la Iuda.

Regatul Iuda

Relaţiile cu Israelul

Dacă părerea lui A. Alt este corectă, prin faptul că Iuda şi Israelul au acceptat regi diferiţi au acţionat în conformitate cu drepturile lor de entităţi politice separate. În afară de Ieroboam, se pare că regii lui Israel nu au urmărit distrugerea regatului Iuda (cf. 2 Împăraţi 14:13-14) iar profeţii nu au pus niciodată la îndoială dreptul Israelului de a exista, deşi ei au prevestit o vreme când avea să se întoarcă la loialitate faţă de „David”.

Moştenirea bogăţiilor lui Solomon se pare că a dat lui Iuda un avantaj când s-a dezbinat regatul, în ciuda terenului mai puţin fertil şi a populaţiei mai mici în comparaţie cu regatul de N. În ciuda unor afirmaţii făcute, nu există nici o dovadă că Roboam ar fi nesocotit mai târziu porunca lui Şemaia (1 Împăraţi 12:22-24) şi l-ar fi atacat pe Ieroboam. Sugestia că atacul lui Şişac împotriva lui Iuda (1 Împăraţi 14:25-26) a fost în sprijinul lui Ieroboam, care era aliat, este lipsită de dovezi care să o confirme. Deşi Israelul a avut de asemenea de suferit de pe urma atacului lui Şişac, pierderea avuţiei pe care o adunase Solomon a însemnat că Iuda avea să fie de acum încolo în permanenţă într-o poziţie de inferioritate materială în comparaţie cu Israelul. Dovezile sugerează că pentru propria sa prosperitate, Iuda avea nevoie ca Israelul să prospere.

Un test adecvat al prosperităţii absolute şi nu relative a lui Iuda a fost capacitatea sa de a exercita controlul asupra Edomului, măcar atât cât era necesar pentru protejarea rutei comerciale spre Golful Aqabah. Roboam nu a făcut nici un efort să menţină stăpânirea precară a tatălui său asupra acelei regiuni, Iosafat a supus complet Edomul (1 Împăraţi 22:47), dar mai târziu a trebuit să instaleze un rege vasal (2 Împăraţi 3:9). Edomul şi-a redobândit independenţa în timpul domniei fiului său Ioram (2 Împăraţi 8:20-22). Amaţia, cam o jumătate de secol mai târziu, a recucerit Edomul (2 Împăraţi 14:7). De data aceasta cucerirea a fost mai eficientă şi Edomul a reuşit să se elibereze abia în perioada de tulburare din domnia lui Ahaz, 60 de ani mai târziu (2 Împăraţi 16:6). După aceea se pare că Iuda nici măcar nu a încercat să cucerească Edomul.

Numai o victorie decisivă a lui Abia (sau Abiam) a reşit să restaureze paritatea între cele două regate (2 Cronici 13). Asa, confruntat cu Baeşa, un rege capabil, a putut menţine paritatea numai prin alianţa sa cu Ben-Hadad, regele Damascului (1 Împăraţi 15:18-20). Dinastia lui Omri, tulburată de creşterea puterii Damascului şi de ameninţarea şi mai mare din partea *Asiriei, a făcut pace cu Iuda şi a pecetluit-o prin căsătoria Ataliei, fiica lui Ahab, sau poate sora lui (2 Împăraţi 8:26), cu Ioram. Se susţine în general că în perioada aceasta Iuda a fost vasalul lui Israel. Lucrul acesta nu pare să fie adevărat; dimpotrivă, dovezile sugerează că Iosafat a folosit Israelul ca o zonă tampon între Iuda şi Asiria. Aceasta este explicaţia cea mai plauzibilă pentru motivul pentru care Iuda nu apare în lista lui Salmanaser cu duşmanii înfrânţi în bătălia de la Qarqar şi nici pe „Obeliscul Negru”. Se pare că el a stat în expectativă, numai cu excepţia bătăliei de la Ramot Galaad (1 Împăraţi 22:1-38), în timp ce Israelul şi Damascul se sfâşiau reciproc. De aceea, către sfârşitul domniei sale îndelungate el s-a simţit suficient de puternic încât să refuze cererea lui Ahazia de a participa la o expediţie spre Ofir, după ce prima a eşuat (1 Împăraţi 22:48-49 comparat cu 2 Cronici 20:35-37). Egalitatea relativă dintre cele două regate în perioada aceasta se vede în faptul că Iehu, deşi l-a omorât pe Ahazia, regele lui Iuda (2 Împăraţi 9:27), nu s-a aventurat să extindă campania sa anti-Baal în Iuda, iar, pe de altă parte, Atalia nu a încercat să răzbune omorârea fiului ei.

În secolul de la urcarea lui Iehu pe tron şi până la moartea lui Ieroboam II şi Ozia, soarta lui Iuda se pare că a fost similară cu a Israelului, atât în suferinţă cât şi în prosperitate. Probabil că prosperitatea a venit mai greu în S, iar limitările prosperităţii sale au fost revelate ceva mai târziu decât în Israel.

Primele campanii în străinătate

Până la prăbuşirea Israelului, istoria lui Iuda nu este influenţată de ameninţări din străinătate. Invazia lui Şişac a fost ultima răbufnire a puterii antice a Egiptului până când înaintarea Asiriei a impus regatului Iuda să ia măsuri de apărare. Filistenii au slăbit atât de mult încât îi întâlnim ca agresori numai atunci când Iuda era foarte slab, adică, în timpul lui Ioram (2 Cronici 21:16) şi Ahaz (2 Cronici 28:18). La apogeul puterii lui Hazael, când aproape că a distrus Israelul, Ioas a fost silit să devină tributar Damascului, dar nu pentru multă vreme. De fapt, singurele ameninţări majore în perioada aceasta veneau din partea mişcărilor bruşte ale nomazilor şi seminomazilor din deşert. Zerah „Cuşitul” (2 Cronici 14:9) este probabil să fi fost arab (cf. Geneza 10:7) şi nu etiopian sau sudanez. A doua ameninţare venea din partea mişcărilor bruşte ale locuitorilor din stepa Transiordaniei (2 Cronici 20:1,10).

Iuda şi Asiria

Aşa cum am spus mai sus, primele avansuri ale Asiriei se pare că nu au afectat regatul Iuda. Când Damascul şi Israelul l-au atacat pe Ahaz (2 Împăraţi 16:5), a fost o ultimă încercare disperată de a uni rămăşiţele Apusului pentru a opri înaintarea lui Tiglat-Pileser III. Nu avem temeiuri să credem că regatul Iuda a fost ameninţat de asirieni, deoarece până când au vrut să atace Egiptul ei nu au vrut să-i alarmeze prin înaintarea prematură ia graniţa din deşert. Prin acceptarea suzeranităţii Asiriei Ahaz a pecetluit soarta lui Iuda. Pe de-o parte, Iuda a rămas regat vasal până când a fost prevăzută apropierea sfârşitului Asiriei (612 î.Cr.); pe de altă parte, regatul Iuda a fost prins în intrigile provocate de Egipt şi a avut de suferit pentru aceasta. Revolta lui Ezechia din anul 705 î.Cr., înăbuşită de Sanherib 4 ani mai târziu, a făcut ca Iuda să fie doar o umbră a vechii glorii, întrucât cel puţin două treimi din populaţia sa a murit sau a fost dusă în robie, iar o mare parte a teritoriului său a fost pierdut. Pentru detalii, vezi J. Bright, A History of Israel, 1972, p. 282-286, 296-308; DOTT, p. 64-70.

Renaşterea şi căderea

O renaştere a sentimentului religios şi naţional a avut loc în timpul domniei tânărului Iosia, la scurtă vreme după moartea lui Asurbanipal (631 î.Cr.), când slăbiciunea Asiriei era deja evidentă. Etapele reformei indicate în 2 Cronici 34:3, 8 sugerează cât de strâns se împleteau religia şi politica, deoarece fiecare etapă a fost în sine o respingere a stăpânirii religioase şi politice a Asiriei. La apogeul reformei în 621 î.Cr. Iosia era de fapt independent, deşi probabil continua să figureze ca tributar faţă de Asiria. Cu sau fără aprobarea suzeranilor săi formali asirieni el a preluat stăpânirea provinciilor asiriene Samaria şi Galilea de E (2 Cronici 34:6) şi nu încape îndoială că a recuperat teritoriul pe care l-a pierdut Ezechia ca pedeapsă pentru rebeliunea sa. Nu există nici o dovadă credibilă cu privire la faptul că atacurile sciţilor, care au contribuit atât de mult pentru a da Asiriei lovitura mortală, ar fi afectat sau ar fi ajuns până în Iuda.

Nu există nici un indiciu că Iosia s-ar fi opus expediţiei Faraonului Psammetichus care a mers în ajutorul Asiriei în 616 î.Cr., dar când Faraonul Neco a repetat expediţia în 609 î.Cr. Iosua a considerat că în noua situaţie internaţională singura lui şansă de a menţine independenţa regatului Iuda era să lupte, dar el a murit în bătălia de la Meghido care a urmat. Nu există nici o dovadă care să sugereze că el ar fi acţionat în alianţă cu *Babilonul care era în ascensiune, deşi această posibilitate nu trebuie respinsă.

Egiptul şi-a marcat victoria prin detronarea fiului lui Iosia, Ioahaz, şi înlocuirea lui cu fratele său Ioiachim, care însă a trebuit să accepte suzeranitatea babiloniană la scurtă vreme după victoria lui Nebucadneţar la Carchemiş (605 î.Cr.) (Daniel 1:1; 2 Împăraţi 24:1). În anul 601 î.Cr. Nebucadneţar a fost oprit de Neco în bătălia din apropiere de frontiera egipteană şi în urma retragerii la Babilon Ioiachim s-a răzvrătit. Iuda a fost devastat de trupele babiloniene şi de dările impuse (2 Împăraţi 24:2). Ioiachim a murit în obscuritate în luna decembrie a anului 598 î.Cr., mai înainte ca să primească pedeapsa deplină pentru rebeliunea sa, iar Ioiachin, fiul său în vârstă de 18 ani, a predat Ierusalimul lui Nabucadneţar în 16 martie 597 î.Cr.

Unchiul său Zedechia a devenit ultimul rege al lui Iuda, dar s-a răzvrătit în 589 î.Cr. În luna ianuarie a anului 588 î.Cr. armatele babiloniene erau în faţa zidurilor Ierusalimului. În iulie 587 î.Cr. zidurile au fost străpunse şi Zedechia a fost prins şi a avut parte de soarta unui trădător (2 Împăraţi 25:6-7); o lună mai târziu cetatea a fost arsă iar zidurile au fost rase de pe faţa pământului.

Religia în timpul Monarhiei

Religia populară din Iuda probabil că a fost la fel de degradată ca şi cea din Israel datorită conceptelor din religia naturală, dar izolarea relativă şi deschiderea către deşert a făcut să fie mai puţin influenţată de formele religioase canaanite. Lipsa unor sanctuare (păgâne) majore – ne sunt cunoscute numai cele de la Hebron şi Beer-Şeba, şi Gabaon, în Beniamin – a mărit influenţa Ierusalimului şi a Templului lui Solomon. Este îndoielnic că vreun rege al lui Israel ar fi putut încerca reforme centralizatoare ca şi cele ale lui Ezechia şi Iosia. Legământul davidic (2 Samuel 7:8-16), mai mult decât atmosfera generală din „Semiluna fertilă”, a făcut ca regele să fie liderul necontestat al religiei naţionale, chiar dacă nu îi era permis să îndeplinească funcţii cultice (2 Cronici 26:16-21).

Puterea regelui putea fi folosită pentru bine, ca în cazul reformelor, dar când politica naţională părea să ceară acceptarea închinării la Baal, ca în vremea lui Ioram, Ahazia şi Atalia, sau recunoaşterea zeităţilor astrale asiriene, ca în vremea lui Ahaz şi Manase, nu exista nici o forţă suficient de puternică să se împotrivească voinţei regale. Autoritatea regală în probleme de religie ar fi putut ajuta de asemenea ca să facă din cultul oficial un simplu ritual exterior.

Exilul(597-538 î.Cr.)

În afară de un număr necunoscut de oameni de rând destinaţi sclaviei, Nebucadneţar a deportat crema populaţiei în anul 597 î.Cr. (2 Împăraţi 24:14; Ieremia 52:28; diferenţa dintre numere se datorează fără îndoială faptului că sunt luate în considerare categorii diferite de prizonieri). Puţini dintre aceştia, inclusiv familia regală, au devenit „oaspeţi” ai lui Nebucadneţar în Babilon; alţii, de ex. Ezechiel, au fost aşezaţi în comunităţi din Babilonia unde se pare că au avut libertate deplină, cu excepţia libertăţii de a-şi schimba domiciliul; meşteşugarii au devenit parte din forţa de muncă mobilă folosită de Nebucadneţar pentru construcţii. Distrugerea Ierusalimului a adăugat la numărul general al prizonierilor (2 Împăraţi 25:11) şi Ieremia 52:29 arată că a existat un alt grup destinat deportării. Omorârea lui Ghedalia, pe care Nebucadneţar l-a făcut guvernator al lui Iuda, a dus la o fugă în masă în Egipt (2 Împăraţi 25:25-26; Ieremia 41:1-43:7). Această fugă, la rândul ei, a fost urmată în 582 î.Cr. de o altă deportare în Babilon care a avut, evident, un caracter punitiv (Ieremia 52:30).

Ca rezultat al deportării şi refugierii, ţara lui Iuda a rămas practic nelocuită (vezi W. F. Albright, The Archaeology of Palestine, 1954, p. 140-142). Se pare că teritoriul de la S de linia dintre Bet-Ţur şi Hebron a fost separat de regatul Iuda în 597 î.Cr.; în acest teritoriu s-au mutat treptat edomiţii. Ca urmare, această zonă a fost pierdută de Iuda până când a fost cucerită de Ioan Hyrcanus după anul 129 î.Cr., când populaţia a fost iudaizată în mod forţat. Restul teritoriului a fost pus sub conducerea guvernatorului Samariei şi a fost păstrat în mod deliberat practic nelocuit; nu există nici o dovadă de infiltrare a altor popoare. Se poate presupune că Nebucadneţar a intenţionat să urmeze practica normală asiro-babiloniană de a aduce colonişti din alte ţinuturi cucerite (cf. 2 Împăraţi 17:24), dar pentru un motiv oarecare nu a făcut lucrul acesta.

Iuda în perioada post-exilică

Restaurarea

Babilonul a căzut în mâinile lui Cirus în 539 î.Cr. şi în anul următor el a poruncit reconstruirea Templului din Ierusalim (Ezra 6:3-5); el a permis de asemenea celor deportări şi urmaşilor lor să se întoarcă (Ezra 1:2-4). Lista numelor din Ezra 2, cuprinzând în total vreo 43.000 de persoane, se poate să se refere la perioada 538-522 î.Cr., dar nu există motive temeinice pentru a pune la îndoială că a existat o reacţie imediată şi semnificativă la decretul lui Cirus.

Şeşbaţar, un membru al familiei regale a lui David, pare să fi fost trimisul lui Cirus însărcinat cu supravegherea reconstruirii Templului; el s-a întors (sau a murit?) după punerea temeliilor (Ezra 5:14,16). Nu există nici o dovadă că regatul Iuda ar fi fost separat politic de districtul Samariei până în vremea lui Neemia; titlul de „guvernator” dat lui Şeşbaţar este o redare prea specifică a termenului peha. Se paie că Zorobabel, care probabil că a fost moştenitorul firesc al casei regale, nu a deţinut nici o funcţie oficială, iar titlul peha din Hagai 1:1; 2:21 este probabil un titlu onorific; trebuie remarcat că el nu apare în Ezra 5:3-17. În deceniile care au urmat alţi lideri evrei numiţi de perşi au purtat titlul de peha.

Pe vremea lui Ezra, în a doua jumătate a secolului al 4-lea, a devenit evident pentru cei mai mulţi că independenţa politică şi restaurarea monarhiei davidice nu mai era decât o speranţă pentru viitorul îndepărtat. Ezra i-a transformat pe evrei dintr-un stat naţional într-o „biserică”, făcând din respectarea Torei scopul existenţei lor. Lipsa de însemnătate politică a Iudeii sub stăpânirea persană şi condiţiile relativ paşnice din ţară au favorizat instruirea consecventă a maselor pentru a cunoaşte Tora. Singura tulburare politică din această perioadă se poate să fi fost cauzată de o deportare în Babilon şi Hyrcania, deşi mulţi se îndoiesc (cf. Jos. Contra Apionem, 1.194).

Sfârşitul lui Iuda

Campaniile lui Alexandru cel Mare au afectat prea puţin Iudea, dar întemeierea de către el a cetăţii Alexandria a constituit un centru pentru regruparea în apus a evreilor împrăştiaţi în mare parte în mod voluntar, centru care avea să rivalizeze curând cu cele din Babilon şi Persia ca număr şi care avea să le întreacă prin bogăţia şi influenţa sa. Împărţirea imperiului lui Alexandru între generalii săi a făcut ca Palestina să devină câmpul de bătălie între Siria şi Egipt. Până în anul 198 î.Cr. a fost de obicei în mâinile Ptolomeilor egipteni, iar apoi a făcut parte din Imperiul Seleucid sirian.

Extravaganţa claselor superioare elenizate din Ierusalim, în mare parte preoţi, şi eforturile neechilibrate ale lui Antiochus Epiphanes (175-163 î.Cr.) de a eleniza imperiul său – care l-au făcut să interzică tăierea împrejur precum şi respectarea Sabatului şi de asemenea să ceară închinarea la zeităţile greceşti – a creat o alianţă între zelul religios şi naţionalismul latent. Pentru prima oară din vremea lui Iosia evreii au obţinut mai întâi autonomia religioasă şi apoi libertatea politică (140 î.Cr.). În anul 76 î.Cr. graniţele lor se întindeau practic până la limitele tradiţionale, de la Dan la Beer-Şeba. Cu privire la această ascensiune meteorică şi prăbuşire bruscă, vezi *ISRAEL.

Când romanii au distrus ultimele vestigii de independenţă politică în anul 70 d.Cr. şi în special după înfrângerea revoltei lui Bar-Kokhba în 135 d.Cr., Iudea a încetat să mai fie o ţară iudaică, dar numele Iuda – conţinut în numele locuitorilor, iudei – a devenit titlul tuturor celor împrăştiaţi în lume şi care respectau legea lui Moise, indiferent de originea lor tribală sau naţională.

BIBLIOGRAFIE

Descoperirile arheologice au făcut ca majoritatea abordărilor acestui subiect să fie considerate depăşite într-o măsură mai mică sau mai mare. John Bright, A History of Israel, 1972, face o prezentare actuală şi echilibrată a celor mai importante scrieri, vezi A. R. Miliard, „The Meaning of the Name Judah”, ZAW 86, 1974, p. 246 ş.urm. Cu privire la textul cărţilor Regilor, vezi J. A. Montgomery şi H. S. Gehman, The Books of Kings, ICC, 1951. Pentru texte extra-biblice care menţionează Iuda, vezi J. B. Pritchard, ANET, 1969; şi DOTT. Pentru perioada post-exilică, vezi W. O. E. Oesterley, A History of Israel, 2, 1932; F. F. Bruce, Israel and the Nations, 1963. H.L.E.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/iuda-1.html

PUNEREA MÂINILOR / Barzilaen Dan

download - Copie

Punerea mâinilor

 Oamenii comunică între ei nu numai prin cuvinte, ci şi prin gesturi. O strîngere de mînă arată încredere, învoială şi tovărăşie. Un semn cu pumnul strîns înseamnă ameninţare. Unul dintre cele mai întîlnite gesturi din paginile Bibliei este „punerea mîinilor”. Care este semnificaţia acestui gest?

Mesajul primordial al „punerii mîinilor” asupra cuiva sau asupra a ceva este „identificarea”. Cel mai clar text despre aceasta se găseşte în avertismentul dat de apostolul Pavel lui Timotei: „Să nu-ţi pui mîinile peste nimeni cu grabă: şi să nu te faci părtaş păcatelor altora: pe tine însuţi păzeşte-te curat” (1 Tim. 5:22). Ideea textului este că cine-şi pune mîinile peste altul, se identifică cu el şi cu evoluţia lui viitoare.

Identificarea dintre două persoane poate fi în multe domenii: identificare în binecuvîntare, identificare în destin, identificare în slujire, identificare în părtăşia la aceeaşi atitudine din partea lui Dumnezeu. Ţinînd cont de aceste realităţi, trebuie să înţelegem că „punerea mîinilor” din Biblie are şi ea semnificaţii diferite.

Avraam şi ceilalţi patriarhi şi-au pus mîinile asupra urmaşilor lor pentru a-i binecuvînta şi a-i face părtaşi aceleiaşi chemări şi aceloraşi promisiuni primite din partea lui Dumnezeu (Gen. 27:27). Ajuns în Egipt, bătrînul Iacov nu s-a sfiit să-l binecuvinteze pe Faraon (Gen. 47:7). Acelaşi Iacov şi-a aşeazat mîinile pe capetele copiilor născuţi lui Iosif în Egipt pentru a-i identifica cu sine şi pentru a-i înfia (Gen. 48:8-20).

La „Sărbătoarea Ispăşirii”, Aaron, ca Mare Preot, făcea un transfer simbolic de vinovăţie. El trebuia să pună mîinile pe capul ţapului de Azazel, să mărturisească peste el toate păcatele lui Israel, şi apoi să-l alunge în pustie (Lev. 16:20-34). Tot o astfel de identificare este descrisă şi în procesul aducerii jertfei de ardere de tot (Lev. 1:4).

Leviţii au fost acceptaţi ca reprezentanţi ai evreilor în slujirea preoţească atunci cînd toţi cei din poporul lui Israel şi-au pus mîinile asupra lor, identificîndu-se astfel cu ei (Lev. 8:10).

În Noul Testament, liderii bisericii din Antiohia şi-au pus mîinile peste Pavel şi Barnaba, dîndu-le astfel autoritatea lor în slujirea la care-i chemase Domnul (Fapte 13:2, 3). Cei dintîi diaconi au fost promovaţi în slujire alături de presbiteri şi apostoli prin punerea mîinilor (Fapte 6:6). Apostolul Pavel îi aminteşte lui Timotei că printr-o procedură asemănătoare fusese şi el promovat în lucrare alături de presbiterii Bisericii (1 Tim. 4:14).

La înălţarea Sa la cer, Domnul Isus şi-a ridicat mîinile asupra ucenicilor şi i-a trimis în marea lor misiune de răspîndire a Evangheliei (Luca 24:50-51). Din mîinile Lui, pe care se aflau semnele cuielor, a venit asupra ucenicilor puterea şi autoritatea în lucrare. Cu această autoritate apostolică, cei doisprez/ece au săvîrşit lucrări asemănătoare cu acelea ale Domnului: „Prin mîinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod” (Fapte 5:12; 12:12).

Punerea mîinilor se mai practică şi ca un simbol al iertării şi al vindecării celui neputincios (Mat. 9:18; Fapte 9:17; 28:8; Iacov 5:14; Marcu 16:18).

Punerea mîinilor s-a mai folosit şi pentru primirea noilor convertiţi în sînul Bisericii (Fapte 8:16-17; 9:17; 19:6).

Barzilaen Dan

 

PSALMI, CARTEA

download - Copie - Copie (2)

PSALMI, CARTEA.

I. Importanţa Psalmilor

Este dificil să exprimăm în termeni suficient de clari semnificaţia pe care au avut-o Psalmii atât pentru iudei cât şi pentru cei dintre Neamuri. Aici este oglindit idealul pietăţii religioase şi al comuniunii cu Dumnezeu, al părerii de rău pentru păcatul comis şi al căutării după perfecţiune, al umblării neînfricate în întuneric, cu ajutorul luminii pe care o dă credinţa, al ascultării de Legea lui Dumnezeu, al desfătării de a te închina lui Dumnezeu, al părtăşiei cu prietenii lui Dumnezeu, al reverenţei faţă de Cuvântul lui Dumnezeu; al umilinţei sub nuiaua care pedepseşte, al încrederii când răul triumfă şi răutatea prosperă, al liniştii în mijlocul furtunii.

Poeţii evrei au fost inspiraţi să ia aceste semnificaţii şi experienţe spirituale făcând din ele teme ale cântecelor lor. Dar nu trebuie să uităm că „Psalmii sunt poeme, şi poemele au fost scrise pentru a fi cântate; nu au fost tratate de doctrină, nici măcar cântece” (C. S. Lewis,Reflections on the Psalms, 1958, p. 2), aşa cum ne arată şi titlul Psalmilor în ebr. tehilim, „cântări de laudă”, şi nici că ele au dat expresie religiei lui Israel, moştenită de psalmişti, nu numai experienţelor religioase ale acestora. Aşadar, Psalmii aparţin tuturor credincioşilor, evrei şi ne-evrei.

II. Formarea Psalmilor

Cercetătorii Bibliei descriu în mod obişnuit cartea Psalmilor ca fiind „cartea de cântări a celui de-al doilea Templu”, ceea ce fără îndoială a şi fost. Această descriere ne induce însă în eroare, dacă interpretăm că toţi psalmii au fost scrişi în timpul Exilului sau în perioada post-exilică. Este important să observăm că acest tip de literatură nu se limitează la psalmi din VT, ci poate fi găsit în diverse perioade ale istoriei evreilor. Se găseşte la evreii din perioada Exodului (Exod 15), iar un alt exemplu ne parvine din perioada care a urmat imediat după cucerirea Canaanului sub conducerea lui Iosua (Judecători 5). Psalmul Anei (1 Samuel 2:1-10) provine dintr-o perioadă foarte apropiată de vremea judecătorilor.

Literatura profetică din perioada pre-exilică conţine de asemenea exemple ale compunerii de psalmi (cf., de ex., Osea 6:1-3; Isaia 2:2-4; 38:10-20; Ieremia 14:7-91 Habacuc 3:1 ş.urm., etc.). Iar din perioada post-exilică ne parvin pasaje cum sunt Ezra 9:5-15 şi Neemia 9:6-39, care ne aduc aminte în mare măsură de mulţi psalmi. Prin urmare, este clar, că psalmii, ca şi gen literar, nu într-un fenomen izolat. Într-adevăr, acelaşi tip de poezie poate fi găsit la babilonieni şi la locuitorii Ugaritului, aşa cum mărturisesc tăbliţele de la Ras Shamra. Psalmii din VT formează o colecţie de poeme care sunt tipice unei forme literare pe care evreii, împreună cu alte culturi, au folosit-o din perioada Exodului şi până în perioada post-exilică, sau perioada celui de-al doilea Templu. Şi, desigur, dacă socotim şi psalmii necanonici, este clar că această formă literară a continuat să există printre iudei multă vreme şi în era creştină.

Autorii

Şaptezeci şi trei de psalmi îi sunt atribuiţi lui David. Alţi autori numiţi în titlurile psalmilor sunt Asaf (50; 73-83), fiii lui Core (42-49; 84-85; 87-88), Solomon (72; 127), şi Heman (88), Etan (89), ambii ezrahiţi, şi Moise (90). Deseori s-a susţinut că David nu a scris toţi cei 73 de psalmi, în mod special datorită faptului că, în gândirea populară, psalmistul David nu se aseamănă deloc cu războinicul David din cărţile lui Samuel şi ale Împăraţilor. Se poate susţine, de asemenea, că specificaţia ledawid („al lui David”) nu trebuie considerată ca un indiciu că David ar fi scris psalmul respectiv, ci numai un indiciu că anumiţi psalmi au fost folosiţi într-un ritual pentru rege, în cazul acesta pentru David. Ştim, însă că David, a fost un muzician (1 Samuel 16:14 ş.urm.) şi un poet (2 Samuel 1:17 ş.urm.; 3:33 ş.urm.). Încercarea unor cercetători de a nega faptul că David este autorul unor pasaje cum ar fi 2 Samuel 22:1 ş.urm. şi 23:1-7, şi de a scoate cuvintele „ca David” din Amos 6:5 (verset ce se referă la David ca muzician şi la cântările lui, la 300 de ani după moartea lui) ne lasă impresia unei pleadorii speciale. În plus, NT nu numai că acceptă ideea că David este autorul unor psalmi, ci îşi bazează şi argumentele pe acest fapt. Cu privire la aceasta, vezi de asemenea secţiunea IV. de mai jos.

Această carte de imnuri din perioada celui de-al doilea Templu conţine materiale foarte vechi. Acest lucru nu este deloc surprinzător, când ne gândim că tăbliţele de la Ras Shamra arată că, în timpul a cuceririi Canaanului, tipul de poezie reprezentată în Psalmi era deja o tradiţie înrădăcinată printre locuitorii din Ugarit. Atunci, cântarea lui Moise din Exodul 15 şi Cântarea Deborei din Judecători 5 nu au fost exemple izolate de poezie semitică. Faptul că titlurile a trei psalmi îi menţionează pe Moise şi pe Solomon ca autori sugerează că religia veche a Cortului întâlnirii şi a primului Templu cereau muzică sacră. Religia din zilele lui Amos (5:21-23) şi Isaia (30:29), cea din perioada Exilului (Psalmul 137:1 ş.urm.) şi din perioada de după întoarcerea din Babilon şi de zidire a noului Templu, cerea de asemenea cântări solemne. Dar locul proeminent pe care-l ocupă în Psalmi regele (vezi secţiunea a IV-a) i-a convins pe cercetătorii Scripturii din vremea noastră că perioada clasică de compunere a psalmilor a fost perioada monarhiei, adică perioada de la David şi până la începutul Exilului.

Organizarea

Cartea Psalmilor din VT, aşa cum o avem noi acuma, constă din cinci cărţi. Această diviziune îşi are originea în LXX, şi a apărut pentru prima dată prin sec. al 3-lea î.Cr. Fiecare secţiune poate fi identificată prin faptul că se încheie cu o doxologie. Aceste doxologii sunt scurte, cu excepţia ultimei, care încheie cartea a 5-a; în acest caz din urmă, un întreg psalm este consacrat acestei ultime doxologii. Cele cinci diviziuni ale cărţii Psalmilor sunt după cum urmează:

Cartea I: Psalmii 1-41;

Cartea a II-a: Psalmii 42-72;

Cartea a III-a: Psalmii 73-89;

Cartea a IV-a: Psalmii 90-106;

Cartea a V-a: Psalmii 107-150.

Mulţi au văzut în această diviziune în cinci părţi o încercare de a imita împărţirea Torei în cinci cărţi, Pentateuhul, (vezi N.H. Snaith, Hymns of the Temple, 1951, p. 18-20, unde este discutată semnificaţia acestei diviziuni.)

Diferite aspecte ne sugerează faptul că au existat colecţii separate de psalmi în circulaţie, înainte de compilarea finală. De ex. anumiţi psalmi, în întregime sau în parte (în special Psalmul 14 şi 53; Psalmul 40:13-17 şi Psalmul 70; Psalmul 57:7-11 şi 60:6-13 care alcătuiesc Psalmul 108), apar în mai multe locuri în cartea Psalmilor. În plus, un grup mai mare (42-83) menţionează cu precădere cuvântul „Dumnezeu”, nu „Domn”, în timp ce alte grupuri (1-41; 84-89; 90-150) conţin cu precădere cuvântul „Domn”, chiar şi unii psalmii care au fost scrişi de unii autori din primul grup (42-83). Psalmul 72:20 marchează clar încheierea unui set de psalmi davidici, dar nu a întregii opere a lui Saul, aşa cum va demonstra restul cărţii Psalmilor.

Aşa cum au sugerat numeroşi cercetători ai Scripturii, se pare că penultima fază de compilare a cărţii Psalmilor a constat din adunarea unor grupuri de psalmi în trei psaltiri principale, folosite, probabil, în centre diferite sau în perioade diferite, după cum urmează:

Psalmii lui David 3-41 sau 2-41, care reflectă o preferinţă pentru numele divin Iahve (Domnul);

Psalmii fiilor lui Core, ai fiilor lui Asaf şi Psalmul 42-83 ai lui David („Psaltirea elohistă”), unde predomină termenul‘elohim (Dumnezeu) (grup căruia i s-a adăugat o anexă, 84-89, în care predomină cuvântul „Iahve”);

O colecţie de psalmi în cea mai mare parte anonimi, 90-150 (care conţin din nou cuvântul „Iahve”), grup ce conţine alte subgrupuri, formate pe baza temei sau a utilizării (de ex. calitatea de Împărat a lui Dumnezeu, 93-100; Hallel-ul egiptean, 113-118, tradiţional asociat cu Paştele; Cântările treptelor, 120-134; psalmii de încheiere, 146-150).

În cele din urmă, conform acestui punct de vedere, pentru a se potrivi cu cele cinci cărţi ale lui Moise, cele trei colecţii au fost împărţite şi mai departe pentru a obţine cinci, şi Psalmul 1 (sau 1 şi 2) a fost plasat la început pentru a prefaţa întreaga colecţie.

III. Termeni specifici în cartea Psalmilor

Titlul cărţii în ebr. este tehilim, „Cântări de laudă”, sau „Laude”. Cuvântul Psaltire vine din greaca LXX-ei A, Psalterion, în timp ce cuvântul Psalmi provine din LXX B, Psalmoi sau Vulg. Liber Psalmorum. Pe lângă titlul dat cărţii, majoritatea psalmilor au titluri separate. Însă, întrucât mulţi dintre termenii specifici din titluri şi din conţinut au fost deja neînţeleşi de traducătorii evrei ai LXX (sec. al 3-lea şi al 2-lea î.Cr.), orice comentariu trebuie să fie făcut cu un anumit grad de aproximare.

Denumiri specifice ale psalmilor.Cel mai frecvent termen este mizmor, „un psalm”, un cuvânt care ne sugerează utilizarea unui acompaniament muzical. „Un cântec” (sir) este un termen mai general, care nu se limitează la închinare. În cartea Psalmilor, el este cuplat deseori cu mizmor (de ex. 48, titlu) şi există consecutiv 15 „Cântări ale treptelor” (120-134), probabil cântări ale pelerinilor sau cântări de procesiuni la festivale. Treisprezece psalmi au subtitlul maskil, care pare să însemne „care dă înţelepciune sau îndemnare”. Psalmii în discuţie (32- 42; 44-45; 52-55; 74; 78; 88-89; 142) cu excepţia Psalmul 45, au un ton foarte dojenitor. Este posibil însă ca titlul să nu se refere la conţinutul sau la contextul psalmilor ci la stilul lor literar. Trebuie să recunoaştem că nu am dezlegat încă această enigmă. Şase psalmi sunt numiţi miktam, cuvânt pe care LXX îl traduce cu „o inscripţie”, iar în mg. ale VA (tot atât de improbabil) este tradus cu „un psalm de aur” (de la ketem, „aur”). Mowinckel, însă, ne atrage atenţia asupra cuvântului acadian katamu, a acoperi, şi sugerează că este vorba despre un psalm de împăcare, întrucât el clasifică toţi aceşti psalmi (16; 56-60) ca fiind lamentaţii. Dar „acoperirea” pe care o caută ei nu este împăcare, ci apărare, şi în acest caz, cea mai probabilă semnificaţie a lor este „o pledoarie pentru protecţie”; în termeni din zilele noastre, aproape că-i putem numi „un SOS”. Alte titluri sunt „o rugăciune” (17; 86; 90; 102; 142), „o laudă” sau „doxologie” (145) şi „cântare de jale” (siggayon, Psalmul 7; cf. Habacuc 3:1, pl.). Acest termen din urmă nu ne este clar; a fost asociat cu sgh, a pribegi sau a se învârti, şi (Mowinckel) cu termenul acad. ssgu, a urla sau a se boci. Dar atât în Psalmul 7 cât şi în Habacuc 3:1, cu toate că avem de a face cu situaţii disperate, cei în cauză reacţionează cu o credinţă şi o speranţă remarcabilă.

Îndrumări muzicale.Multe îndrumări de natura aceasta apar cu titlul lamenasseah, „către mai marele cântăreţilor” (vezi Psalmul 41 ş.urm., etc.), lucru care pare să se refere la o colecţie specială de psalmi (55 la număr, distribuiţi în toate cele cinci cărţi) mult mai minuţios alcătuiţi decât ceilalţi. Dar această traducere nu este sigură şi au fost sugerate multe alte sensuri pentru acest termen în ebr. termen ce provine de la o rădăcină ce se traduce cu „a excela”, „a dura” sau „a străluci”: de ex. LXX traduce cu „până la sfârşit”; Mowinckel, „a-L face pe Iahve să aibă îndurare” (a face să-I strălucească faţa) – ca să menţionăm numai două înţelesuri.

Instrumentele muzicale prescrise în titluri includ termenii neginot (coarde) şi nehiltot(„flaut”, VSR), iar timbrul vocii sau al instrumentelor este probabil indicat de termenul‘alamot (Psalmul 46), – lit. „fete” – şi seminit (Psalmul 6 şi 12), „o octavă mai jos” (?) – lit. „a opta” – pe baza textului din 1 Corinteni 15:20 ş.urm., pasaj recunoscut ca enigmatic.

Unii termeni, de obicei asociaţi cu prepoziţia âal (VSR, „conform…”, au fost interpretaţi ca fiind ori îndrumări de natură liturgică (vezi 3, mai jos) ori nume ale unor melodii. Cele mai importante exemple sunt

Gittith (gittit, 8; 81; 84), un cuvânt care provine de la Gat sau de la vin, sau de la presa de stors măsline sau struguri;

Muth-labben (‘al-mut labben, 9), „moartea fiului” (dar revocalizat ca’alamot labin, aşa cum sugerează L. Delekat, ar putea fi reconstituit şi tradus prin „soprano pentru claritate”);

„Cerboaica zorilor” (’ayyelet ha-sahar, 22); dar LXX traduce prin „ajutor în zori” (cf.’eyaluti, „ajutorul meu”, în v. 19 (20, ebr.), aşa cum arată B.D. Eerdmans). Vezi însă pct. 3, mai jos.

„Crini” (sosannim, 45; 69; 80), „Crin al mărturiei sau al legământului” (susan ‘edut, 60); dar în loc de „crini”, LXX traduce cu „cei care fac schimbări” (sessonim?).

„Porumbelul de pe stejarii îndepărtaţi”, sau „Porumbelul tăcut din locurile îndepărtate” (yonat ’elem rehoqim, 56): este oare aceasta o notă de încheiere a Psalmul 55, având în vedere 55:6 ş.urm. (7 ş.urm., ebr.)? Cu privire la o interpretare cultică, vezi pct. 3 de mai jos.

„Nu nimici (distruge)” (al-tashet57-59; 75) este o expresie folosită în vii şi care poate fi găsită în Isaia 65:8, şi se crede că este numele unui cântec de la culesul viilor şi al melodiei lui. Dar aceleaşi cuvinte apar mult mai semnificativ în Deuteronom 9:26, ceea ce poate sta atât la baza utilizării din Isaia 65:8b cât şi a acestui titlu.

„Mahalath” (mahalat, 53; 88) pare să fie derivat al termenuluihlh, ori „a fi bolnav”, ori a „îmbuna”. Poate fi un cuvânt rimat într-un cântec, dând numele melodiei” (BDB), iar cuvântul suplimentar (le’annot) în titlul Psalmul 83 poate însemna ori „a cânta antifonic” (cf. Vulg.) ori „a vătăma sau umili”. Dar, vezi paragraful următor, care se pronunţă împotriva ideii de nume al melodiilor.

Îndrumări liturgice. Prepoziţia‘al(VSR, „conform cu„), care este aşezată înaintea majorităţii termenilor din paragraful de mai sus, înseamnă de fapt „pe”. De aceea, Mowinckel face legătură între titlurile de mai sus, de la a. la g., cu practicile de cult, „peste” care se vor cânta aceşti psalmi. Aşadar, de ex. e. se referă la un ritual cum ar fi cel din Levitic 14:5-7, unde o pasăre a fost sacrificată, iar alta lăsată să zboare, iar g. indică un ritual pentru cei bolnavi. În acelaşi fel, (’al-yedutun) (62; 77; cf. 39) nu se va referi la cântăreţul Iedutun (2 Cronici 5:12) ci la un act de mărturisire în timpul căruia trebuiau să se cânte psalmi. Sugestiile lui Mowinckel sunt speculative; dar tot la fel sunt şi multe altele. Poate că cel mai dubios exemplu pe care-l dă el este titlul Psalmului 22, pe care-l consideră ca referindu-se la jertfirea unui cerb, un animal care nu putea fi jertfit (Deuteronom 12:15, etc.).

Selah (sela) apare de 71 de ori şi este încă şi acum un termen enigmatic, întrucât de multe ori el pare să fie semnul unei diviziuni într-un psalm, este posibil să fie un semn pentru cei care se închinau să-şi „înalţe” (sll) vocile sau instrumentele, la un refren sau la un interludiu.

Higgaion (higgayon, 9:16 (17, ebr.)) ca şi Selah, este evident un semn muzical. Este un termen folosit în Psalmul 92:3 (4, în ebr.) pentru sunetul unui instrument cu coarde.

IV. Abordarea liturgică a cărţii Psalmilor

O piatră de hotar în studiul modern al Psalmilor îl constituie lucrarea lui H. Gunkel, scrisă în primele decenii ale acestui secol. Autorul consideră că este foarte important să înceapă printr-o distincţie între diferitele categorii (Gattungen) de psalmi în funcţie de: a. situaţiile de închinare din care au izvorât aceşti psalmi („anumite servicii divine”, nu anumite evenimente din istoria naţiunii sau din viaţa scriitorului); b. gândurile şi modurile pe care diferiţi psalmi le împărtăşesc în comun; şi c. aspecte repetabile de stil, formă şi ilustrative care au slujit acestor diferite scopuri. El a găsit următoarele tipuri principale: Imnuri de laudă, Mulţumiri personale, Plângeri ale unor grupuri şi Plângeri personale. În plus, au existat categorii mai mici cum ar fi Liturghii de intrare, Binecuvântări şi blesteme, Psalmi de înţelepciune, Psalmi împărăteşti; în categorisirea făcută de el mai există şi tipuri mixte. Clasificarea lui a fost adoptată pe scară largă, şi insistenţa lui asupra importanţei pe care o prezintă o abordare de felul acesta a fost rareori pusă la îndoială.

În timp ce Gunkel a văzut în majoritatea psalmilor canonici nişte „urmaşi” ai psalmodiei originale a lui Israel, S. Mowinckel a văzut în ei produse ale cultului activ. El şi-a propus să reconstituie ritualurile şi praznicele lui Israel de la datele pe care a avut toată încrederea că le-a detectat în istoria acestui popor, independent de orice confirmare din Pentateuh. Primele sale studii asupra Psalmilor, în anii 1920, au făcut mult caz de un pretins festival al încoronării lui Iahve ca Rege, festival care se presupune că a avut loc la Anul Nou, aproximativ după moda festivalului babilonian akitu. El a pretins că acest festival şi-a lăsat urmele în aproximativ 40 de psalmi şi în dezvoltarea escatologici VT. Această teorie a fost urmată imediat de către alţi cercetători ai Scripturilor, în special de adepţii britanici şi scandinavieni ai şcolii de gândire cunoscută sub denumirea de Şcoala Mitului şi a Ritualului, din anii 1930, care s-au folosit foarte mult de religia comparată pentru a reconstitui în detaliu o dramă cultică de luptă şi cununie a personajelor divine şi de stabilire a destinelor, care explică multe strigăte de durere sau de triumf din cartea Psalmilor şi majoritatea aluziilor la mări şi izvoare, la duşmani şi monştri, la înfrângere şi victorie, şi la atributiunile şi activităţile regelui.

Totuşi, nu toţi cercetătorii Scripturii, care au recunoscut că-i sunt îndatoraţi lui Mowinckel au fost de acord cu el în toate privinţele, cu atât mai puţin cu cei care i-au împins metodele la extreme. Mowinckel însuşi nu mai face atâta caz de motivul Ascensiunii în scrierile sale de mai târziu, comparativ cu primele sale scrieri, iar alţi cercetători care au subliniat influenţa festivalului de Anul Nou asupra cărţii Psalmilor consideră că aspectul lor principal este reînnoirea legământului (A. Weiser) sau reafirmarea alegerii de către Dumnezeu a Sionului şi a casei lui David (H. J. Kraus). Dar moştenirea lui Gunkel şi a lui Mowinckel rămâne în preocuparea majorităţii comentatorilor de a plasa fiecare psalm în clasa corectă şi în faptul că aproape toţi psalmii sunt consideraţi a fi eclesiastici.

Aceasta se deosebeşte de punctul de vedere asupra căruia nu mai încape nici o discuţie şi care spune că psalmii au fost colectaţi şi folosiţi pentru închinare şi, în multe cazuri, scrişi special pentru un astfel de scop. Acest punct de vedere presupune mai degrabă că chiar şi acei psalmi despre care se crede că îşi au originea în episoade din viaţa lui David (de ex. Psalmul 51-60), sau care sunt atestaţi de NT ca fiind scrişi de el (de ex. Psalmul 16-69; 109-110), au la origine drama specifică cultului sau au fost compuşi anonim pentru situaţiile de închinare ce se puteau ivi pentru un oarecare individ, pentru împăraţii din spiţa lui David sau pentru adunarea poporului. Astfel, Psalmul 51, în ciuda afirmaţiei de la început care apare şi în textul ebr., unii cercetători ai Bibliei afirmă că nu reprezintă rugăciunea lui David după păcatul cu Bat-Şeba, iar despre Psalmul 110, în ciuda faptului că este menţionat de Domnul Isus, se susţine că nu este opera lui „David insuflat de Duhul Sfânt” (aşa cum se exprimă Domnul în Marcu 12:36). În cadrul acestei şcoli de gândire dominante, însă, există diferite opinii în ceea ce priveşte clasificarea psalmilor luaţi individual, şi se poate aprecia mai bine cine nu a scris psalmii decât cine i-a scris.

Considerăm că încercarea de a plasa psalmii în contextul lor istoric, trebuie să se facă în fiecare caz numai în baza dovezilor de care dispunem. Acestea vor include caracteristicile asupra cărora ne-au atras atenţia Gunkel şi adepţii lui de mai târziu, dar ultimul cuvânt îl vor avea afirmaţiile din titluri şi din alte pasaje biblice, acolo unde acestea există. Nu trebuie să uităm nici faptul că un psalmist poate vorbi (aşa cum a arătat Petru în Faptele Apostolilor 2:30 ş.urm.) ca „un proroc”, conştient de promisiunile lui Dumnezeu şi de ceea ce urmează să aibă loc dincolo de vremurile în care trăieşte el.

V. Teologia în cartea Psalmilor

Esenţa vieţii religioase a psalmiştilor a fost fără îndoialăcunoaşterea lui Dumnezeupe care au posedat-o. Ei nu au obosit niciodată de a cânta măreţia Lui în creaţie, în toate lucrările pe care le-a făcut El în ceruri, pe pământ şi în mare. El S-a făcut pe Sine cunoscut ca Dumnezeu atotputernic, omniscient şi omniprezent. El este de asemenea Dumnezeul istoriei care îndreptă totul spre o ţintă finală pe care Şi-a propus s-o atingă. Dar acest Conducător al lumii, acest Rege al regilor, este de asemenea Dătătorul Legii şi Judecătorul, Apărătorul tuturor celor asupriţi şi Mântuitorul lor. De aceea, El este îndurător şi credincios, drept şi neprihănit, Cel Sfânt pe care oamenii şi îngerii îl adoră. Dar Dumnezeu, aşa cum îl văd psalmiştii, este de asemenea, şi într-un mod unic, Dumnezeul lui Israel. Dumnezeul care S-a descoperit pe Sine lui Avraam, Isaac şi Iacov, care a izbăvit poporul Israel prin Moise, care a încheiat un legământ cu ei şi le-a dat ţara făgăduinţei, continuă să fie Dumnezeul lui Israel, Domnul şi Apărătorul poporului ales.

Având o concepţie atât de înaltă despre Dumnezeu, nu este surprinzător că psalmiştii şi-au găsit plăcerea lor cea mai mare şi privilegiul lor supremul a se ruga lui Dumnezeu. În rugăciunile psalmiştilor găsim o sinceritate, o spontaneitate şi un caracter nemijlocit care ne conving de faptul că, pentru ei, rugăciunea era o realitate de zi cu zi. Ei au crezut în providenţa Lui, s-au încrezut în prezenţa Lui, s-au bucurat în neprihănirea Lui, s-au bazat pe credincioşia Lui, au contat pe faptul că El este aproape. În rugăciunile lor, ei L-au lăudat, I-au cerut şi au avut părtăşie cu Dumnezeu şi şi-au găsit refugiul în timp de boală, de nevoie, de nenorocire şi de batjocură în mâna Lui puternică sub care s-au şi umilit. În viaţa de zi cu zi a comunităţii în care au trăit, comportamentul lor se caracterizează prin loialitate faţă de Dumnezeu, ascultare reverenţioasă faţă de Lege, bunătate faţă de cei asupriţi şi prin bucuria de a se închina cu poporul înaintea lui Dumnezeu

În acest cadru al credinţei şi al ascultării, este dificil să înţelegem din punct de vedere moralpsalmii imprecativi– vezi în special Psalmul 35:1-8; 59; 69; 109). Rugăciuni similare izvorâte dintr-un duh de răzbunare se găsesc şi în Ieremia 11:18 ş.urm.; 15:15 ş.urm.; 18:19 ş.urm.; 20:11 ş.urm. Ideea de bază în aceste pasaje din Psalmi, unde asupra duşmanilor sunt invocate blesteme şi pedepse răzbunătoare, este exprimată în Psalmul 139:21 ş.urm.: „Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc… Îi privesc ca pe vrăşmaşi ai mei”. Aceasta arată că psalmiştii au fost motivaţi de un zel pentru Sfântul lui Israel care trebuie să plătească oamenilor pentru faptele lor aici pe pământ, în prezenta ordine morală. Dincolo de blesteme găsim o recunoaştere a conducerii morale divine a lumii, o credinţă că înaintea lui Dumnezeu contează binele şi răul şi că, de aceea, judecăţile trebuie să aibă loc în această ordine morală, la fel ca şi harul. Prin urmare era natural ca omul ce trăia sub dispensaţia Legii să se roage pentru distrugerea duşmanilor lui Dumnezeu prin judecata, deşi creştinii care trăiesc acum sub dispensaţia harului se roagă pentru ca toţi oamenii să fie mântuiţi, cu toate că cred în continuare în realitatea unei judecăţi care are loc acum, precum şi într-o judecată viitoare.

Nu trebuie să uităm nici faptul că deşi psalmiştii au fost conştienţi de tensiunea dintre neprihănire şi păcat, dintre poporul lui Dumnezeu şi duşmanii lui Dumnezeu, ei încă nu au avut încă noţiunea de judecată în sensul escatologic al cuvântului şi nici nu aveau o doctrină cu privire la starea viitoare în care cei păcătoşi vor fi pedepsiţi iar cei cu temere de Dumnezeu vor fi răsplătiţi. De aceea, dacă neprihănirea trebuie răsplătită, ea trebuia răsplătită aici, dacă nelegiuirea trebuie pedepsită, ea trebuia pedepsită aici. Căci, atunci când cel neprihănit se ruga pentru nimicirea răutăţii, el nu făcea deosebire, în mintea lui, între nelegiuire şi cei nelegiuţi. Pentru evreul pios, distrugerea nelegiurii fără distrugerea nelegiuitului era ceva de neconceput. Tot ceea ce aparţinea unui om nelegiuit, era nelegiuit. De aceea, când creştinii citesc aceşti psalmi imprecatori, ei trebuie să ţină cont de lucrul acesta. Ei nu trebuie să-i golească de toată semnificaţia. Cel puţin, ei ne aduc aminte de realitatea judecăţii în această lume morală, şi mărturisesc despre zelul pentru cauza neprihănirii care ardea în inimile unor psalmişti, şi despre refuzul lor de a fi îngăduitori cu păcatul.

Are cartea Psalmilor o teologie cu privire laviaţa viitoare? Răspunsul pe care-l dăm aici este Nu. Există o speranţă, dar nu o convingere deplină cu privire la viitor. Nu există nici o referinţă sigură cu privire la înviere în cartea Psalmilor. Pot exista doar frânturi de revelaţie sau aluzii cu privire la viaţa viitoare, dar nu există nici o doctrină, nici un articol de credinţă. Germenele unei astfel de speranţe poate fi găsit în Psalmul 16-17; 49; 73, dar rămâne doar, o speranţă. Nicăieri, nici un psalmist nu face dovada unei încrederi nezdruncinate în înviere.

Psalmii mesianici.Unul dintre factorii cei mai importanţi în supravieţuirea naţională a lui Israel a fost speranţa mesianică. Această speranţă este centrată în jurul reîntoarcerii epocii lui David, a cărui domnie în trecut a marcat epoca de aur în istoria lui Israel; pe fundalul acesta trebuie privită speranţa mesianică din cartea Psalmilor. Imaginea lui Mesia pe care o desprindem din cartea Psalmilor trebuie privită sub două aspecte.

În primul rând, întrucât Mesia trebuie să fie un descendent al dinastiei davidice, El trebuie să fie Regele în epoca mesianică. Cartea Psalmilor zugrăveşte un Rege mesianic de origine divină, împotriva căruia naţiunile se vor răzvrăti zadarnic (Psalmul 2). Epoca mesianică este zugrăvită în Psalmul 72, în timp ce în Psalmul 2 împărăţia este descrisă ca o împărăţie universală care Îi aparţine lui Dumnezeu, dar asupra căreia domneşte Mesia, împreună cu Domnul. În Psalmul 110, Mesia este Împărat, Preot şi Biruitor, care stă în slavă la dreapta lui Dumnezeu. Psalmul 45 vorbeşte despre stăpânirea eternă a lui Dumnezeu, în timp ce Psalmul 72 subliniază universalitatea domniei mesianice.

Dar, în cel de-al doilea rând, cartea Psalmilor pregăteşte, de asemenea, minţile oamenilor pentru a accepta ideea de Mesia care suferă. Isaia 53 îşi găseşte paralela în Psalmi. Unsul lui Iahve, Regele-Preot al cărui tron va dăinui veşnic şi a cărui domnie de pace şi neprihănire va face ca naţiunile să fie binecuvântate în El, trebuie să accepte o suferinţă îngrozitoare (Psalmul 22; 69, etc.). Totuşi, înainte ca Cristos să le interpreteze aceşti psalmi apostolilor, aceştia nu au fost consideraţi ca fiind psalmi mesianici (Luca 24:27-46). Numai după ce Domnul a luminat minţile ucenicilor, a început Biserica să înţeleagă semnificaţia acestor pasaje din Psalmi şi să facă din cartea Psalmilor o carte de cântări şi de rugăciuni a Bisericii.

VI. Creştinul şi cartea Psalmilor

Pe lângă calităţile religioase şi devoţionale inerente ale psalmilor mai există doi factori care au determinat Bserica creştină să facă din Psalmi cartea ei de rugăciune.

În primul rând, Psalmii au ocupat un loc extrem de important în viaţa şi învăţătura Domnului nostru. Psalmii au constituit cartea de rugăciuni pe care a folosit-o El în serviciul din sinagogă şi cartea de cântări pe care a folosit-o El la praznicele din Templu. El S-a folosit de această carte în timp ce-i învăţa pe oameni, în timp ce a fost ispitit, a cântat din ea Hallel după Cina cea de taină, a citat din ea când se afla pe cruce şi a murit cu ea pe buze.

În plus, de la început, cartea Psalmilor a fost atât o carte de cântări precum şi o carte de rugăciuni pentru Biserica creştină. Câteva din marile imnuri de laudă ale Bisericii au fost modelate după psalmi (Luca 1:46 ş.urm., 68 ş.urm., 2:29 ş.urm.). Psalmii au fost o inspiraţie a apostolilor în vreme de persecuţie (Faptele Apostolilor 4:25 ş.urm.), au fost o parte a mesajului lor (Faptele Apostolilor 2:25 ş.urm.; 13:33), ei au fost folosiţi pentru a prezenta cele mai profunde concepţii cu privire la Domnul (Evrei 1:6,10-13; 2:6-8; 5:6; 10:5-7). În toate epocile, Biserica a găsit în cartea Psalmilor „o Biblie în miniatură” (Luther), sau „Biblia în Biblie”. Şi deşi această „Biblie în miniatură” a originatîn biserica evreiască, şi este strâns legată de VT, totuşi, întrucât este luminată de lumina care vine la noi din evanghelii, Bserica creştină o foloseşe ca pe cartea ei, în toate activităţile ei pentru Dumnezeu, pe care-L adoră şi căruia I se închină pe veci.

BIBLIOGRAFIE

Comentarii: A. F. Kirkpatrick, 1901; A. Weiser, 1962; J. H. Eaton, 1967; M.H. Dahood, 1966-70; A. A. Anderson, 1972; D. Kidner, 1975. Alte studii: H. Gunkel, The Psalms (E.T. 1967, Facet Books); B. D. Eerdmans, The Hebrew Book of Psalms, 1947; N. H. Snaith, Hymns of the Temple, 1951- S. Mowinckel, The Psalms in Israel’s Worship, 1962; H. Ringgren, The Faith of the Psalmists, 1963; C. Westermann, The Praise of God in the Psalms, 1966; D.J.A. Clines, TynB 18, 1967, p. 103-126; TynB 20, 1969, p. 105-125; B.S. Childs, JSS 16, 1971, p. 137-150.

J.G.S.S.T. F.D.K.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/psalmi-cartea.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/religia-israelului/psalmi-cartea/

Ştiri din presa română  feb 08 2008

download - Copie - Copie (2)

Ştiri din presa română
 
Un fals preot, prins cu cocaina pe aeroportul din Amsterdam

Un fals preot catolic a fost retinut de politie, sambata, pe aeroportul din Amsterdam pentru posesie de cocaina, informeaza Sky News. „Preotul” s-a opus unei perchezitii corporale de rutina din „motive religioase”, au declarat politistii de la aeroport. [ continuare… ]

 Patriarhia Moscovei acuza Romania ca vrea sa absoarba Republica Moldova

Alexei al II-lea ii va acorda presedintelui moldovean premiul Fundatiei internationale pentru unitatea popoarelor ortodoxe, pentru „contributia personala la pastrarea unitatii canonice ortodoxe in Moldova”. Tensiunile din ce in ce mai puternice dintre Romania si Republica Moldova – pe tema reactivarii pe teritoriul Moldovei si al Transnistriei a trei eparhii apartinand Bisericii Romane – genereaza ecouri la Moscova. Ultimul vine de la cotidianul rusesc Kommersant. [ continuare… ]
  
Arhiepiscopia Tomisului a pierdut procesul cu un preot

Procesul a avut loc mai intai la Judecatorie, dupa care la Tribunal. La mai bine de patru ani de cand demisia i-a fost acceptata, preotul Gabriel Mascas a solicitat, pe 24.01.2005, reevaluarea situatiei sale in regim de urgenta. Vazand ca lunile trec, dar raspunsul intarzie sa apara, preotul s-a adresat instantei pentru a grabi obtinerea unui raspuns din partea Arhiepiscopiei. [ continuare… ]

Manastirea Lipnita, asezata pe drumul Sfantului Andrei

Aparuta pe taramurile crestinate de sfantul Apostol Andrei, Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul din Lipnita si-a gasit foarte bine locul in viata spirituala a fasiei de pamant dintre Dunare si Marea Neagra. Situat pe drumul ce leaga alte doua lacasuri sfinte, manastirile Sf. Andrei si Dervent, noul loc de rugaciune, denumit dupa Ioan Botezatorul, primul dascal al celui care a crestinat aceste meleaguri, a fost infiintat in noiembrie 2004. [ continuare… ]

Patriarhul Serbiei , împotriva reactivării eparhiilor din Basarabia de către Biserica Ortodoxă Română

Patriarhul Serbiei, Pavle, a trimis o scrisoare patriarhului rus Aleksei al II-lea, în care condamnă decizia Bisericii Ortodoxe Române de a reînfiinţa trei eparhii istorice pe teritoriul canonic al Bisericii Ruse, afirmând că reactivarea Mitropoliei Basarabiei are legături cu perioada nazistă. Patriarhul Serbiei Pavle a trimis patriarhului Moscovei Aleksei al II-lea o scrisoare în care a expus atitudinea Bisericii Ortodoxe Sârbe faţă de decizia Bisericii Ortodoxe Române de a reactiva trei eparhii istorice „pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse”. [ continuare… ]

Atac fara precedent al patriarhului Serbiei la adresa Bisericii Ortodoxe Romane

Pavel al Serbiei: „Reactivarea eparhiilor din Basarabia aminteste de perioada nazista”. Patriarhul Serbiei, Pavel, a trimis o scrisoare patriarhului rus Aleksei al II-lea, in care condamna decizia Bisericii Ortodoxe Romane de a reinfiinta trei eparhii istorice pe teritoriul canonic al Bisericii Ruse, afirmand ca reactivarea Mitropoliei Basarabiei are legaturi cu perioada nazista, potrivit unimedia.md. [ continuare… ]

Patriarhia Moscovei acuză România că vrea să „înghită” R. Moldova religios şi teritorial

Patriarhia Română acţionează politic pentru ca autorităţile române să obţină sprijinul Consiliului Europei pentru a „înghiţi” Republica Moldova din punct de vedere religios, politic şi teritorial, a declarat un reprezentant al Patriarhiei Moscovei, citat de cotidianul Kommersant. [ continuare… ]

Papa, acuzat de „obscurantism”

Benedict al XVI-lea urmează să facă o vizită la Universitatea Sapienza din Roma. 67 de profesori şi sute de studenţi protestează în numele „laicităţii ştiinţei”, învinuindu-l pe Suveranul Pontif că dă dovadă de „obscurantism”. Cu o zi înainte de inaugurarea anului academic, la cea mai veche universitate din Roma protestele se ţin lanţ. Vizita Papei Benedict al XVI-lea nu este privită cu ochi buni de zeci de profesori ai universităţii La Sapienza, care au semnat chiar şi un apel pentru „anularea evenimentului inoportun”. În replică, studenţii catolici au anunţat, pentru seara aceasta, organizarea unui „priveghi pentru rugăciune”. [ continuare… ]

A doua biserica de gheata din lume, la Balea Lac

A doua biserica de gheata din lume si prima din sud-estul Europei a fost sfintita, ieri, la Balea Lac. O astfel de constructie mai exista doar in Suedia. Biserica de gheata este singura in care nu vor fi aprinse niciodata mai mult de doua lumanari pentru ca peretii, altarul sau icoanele sa nu se topeasca. Lacasul de cult, care masoara 60 de metri patrati si pentru a carui constructie au fost necesare trei saptamani, a adunat deja sute de turisti. 25 de muncitori au lucrat la temperaturi extrem de scazute, pe vant si ceata, pentru ca edificiul sa fie gata la timp. [ continuare… ]
 
Patriarhia Romana va lansa agentia de presa Basilica

Patriarhia Romåna isi va lansa propria agentie de presa, Basilica, in urmatoarele saptamåni. Parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvånt al Patriarhiei, a declarat ca agentia va cuprinde informatii din religie, cultura, educatie si invatamânt. Basilica, noua agentie de presa, va fi lansata in trei-patru saptamani si va functiona ca o institutie normala din domeniu, furnizand stiri zilnic. Conform declaratiei purtatorului de cuvant al Patriarhiei, Constantin Stoica, agentia va avea fluxul gratuit pentru inceput. Institutia va fi infiintata pentru a fi pusa la dispozitia retelelor de televiziune si radio „Trinitas” si cotidianului „Lumina”, toate apartinand trustului de presa Basilica. [ continuare… ]

Papa a fost informat despre exodul creştinilor din ţările arabe

Emigrarea creştinilor a fost una dintre temele audienţei pe care Papa Benedict al XVI-lea a acordat-o la opt Episcopi din Conferinţa Episcopilor Latini din Regiunile Arabe (CELRA), între care Preafericitul Michel Sabbah, Patriarh latin de Ierusalim. Episcopii, provenind din Israel, Palestina, Irak, Arabia, Somalia şi Cornul Africii, şi-au început vizita „ad limina” la Sfântul Părinte şi la colaboratorii lui din Curia romană. Alte probleme abordate, după cum au dezvăluit câţiva dintre Episcopi, au fost problemele dreptăţii şi păcii, formarea preoţilor şi a laicilor. [ continuare… ]

 MARIUS OPREA: ”Orice om sanatos la cap trebuie sa aiba ceva cu comunistii!”

Consilier al prim-ministrului pe probleme de securitate, membru al Comisiei ”Tismaneanu”, presedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania, Marius Oprea este de profesie anticomunist. Fisa lui de post: tinarul vinator de comunisti. Sesizari penale pentru 300 de fosti comunisti [ continuare… ]

Grupurile schismatice se întorc acasă

La şase luni după ce Papa Benedict al XVI-lea a dat scrisoarea apostolică prin care extinde dreptul de folosire a Misalului din 1962, Vaticanul consideră că se văd deja roadele reconcilierii cu catolicii care au obiectat vizavi de reformele liturgice ale Conciliului Vatican II. „Summorum Pontificum”, care permite o mai largă utilizare a Liturghiei în limba latină, considerând-o pe aceasta „forma extraordinară”. Scrisoarea, emisă ca „motu proprio” (din propria iniţiativă), a atras atenţia asupra situaţiei grupurilor schismatice – precum Societatea Sf. Pius al X-lea – care refuză să celebreze Liturghia „Novus Ordo” stabilită de Vatican II. [ continuare… ]

Jaf în bisericã

Biserica satului clujean Urişor a fost ţinta unui jaf în noaptea de sâmbãtã spre duminicã. Potrivit purtãtorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, inspectorul Raluca Seucan, Andrei B., în vârstã de 27 de ani, este suspect cã ar fi intrat în Biserica Ortodoxã „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din sat, de unde a luat o carte de rugãciuni-evanghelie cu pereţi metalici şi o cruce din argint care costa 300 de lei. [ continuare… ]

Nektarios, Episcopul ortodox de Hong Kong

Sinodul Patriarhiei Ecumenice l-a ales ca nou Episcop pentru Episcopia de Hong Kong pe Arhimandritul Nektarios, fost secretar general al Episcopiei insulelor greceşti Samos şi Ikaria, sub directa jurisdicţie a Patriarhiei de Constantinopol. Agenţia de ştiri AsiaNews a stat de vorbă cu noul Episcop, întrebându-l despre rolul pe care Biserica Ortodoxă îl poate juca în regiunea chineză. [ continuare… ]

SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE ECUMENISTĂ sau şapte zile în Babilonul antihristic

„Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez, Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.” (Efeseni 4, 4-6). De ceva timp încoace, sufletele cele binecredincioase ale Bisericii Ortodoxe Române sunt supuse la o grea încercare duhovnicească, prin ademenirea către aşa-numitele manifestări de „apropiere” urmată de rugăciuni pentru „unitatea în credinţă”, o perfidă chemare la trădarea Ortodoxiei şi al lui Hristos, ce se face auzită mereu la fiecare sfîrşit al lunii ianuarie. [ continuare… ]

Patriarhia si cablistii negociaza viitorul Trinitas TV in raiul grilei de baza

Postul de televiziune al Patriarhiei Romane – Trinitas TV a solicitat, marti, sprijinul Consiliului National al Audiovizualului si al Asociatiei de Comunicare prin Cablu (ACC) pentru preluarea postului in pachetul de baza al cablistilor. La acest pachet au acces toti abonatii de cablu din Romania. In argumentatia sa in tratativele cu operatorii de cablu, Patriarhia ar avea doua avantaje: influenta de care ar beneficia intr-o tara cu o populatie majoritar ortodoxa si alternativa pe care ar oferi-o la posturile comerciale cu emisiuni predominant violente. [ continuare… ]

Romano-catolicii si ortodocsii, laolalta in credinta

Fara barierele preconceptiilor in ceea ce priveste confesiunea religioasa. Cu un motto sugestiv, „Rugati-va fara incetare”, vinerea trecuta a inceput si la Iasi Saptamana de Rugaciune pentru unitatea Crestinilor. Astazi, in a sasea zi de rugaciune, slujba se va desfasura intr-o biserica ortodoxa, Sf. Apostoli Petru si Pavel (Barboi), urmand principiul alternantei intaietatii savarsirii ceremonialului religios si al dezbaterilor interconfesionale. [ continuare… ]

Preotii din Biserica Ortodoxa Romana s-au rugat pentru unitatea in credinta a crestinilor

Preotii din Biserica Ortodoxa Romana (BOR) s-au rugat, duminica, pentru unitatea in credinta a crestinilor, in acest sens, in slujba Sfintei Liturghii fiind introdusa o rugaciune speciala. Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, preotul Constantin Stoica, a declarat, duminica, pentru MEDIAFAX, ca in cadrul ecteniilor (rugaciuni speciale din cadrul Sfintei Liturghii) au fost introduse o serie de „cereri” pentru unitatea in credinta a crestinilor. [ continuare… ]

Rugaciunea este „poarta împarateasca” a ecumenismului

Rugaciunea este „poarta împarateasca” a ecumenismului, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în prima zi a Saptamânii de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor în fata participantilor la un pelerinaj catolico-luteran din Finlanda. Papa s-a adresat astazi în Vatican delegatiei, care se afla în Roma pentru o vizita anuala cu ocazia sarbatorii Sf. Henrik, patronul Finlandei, celebrata sâmbata, 19 ianuarie 2008. Pelerinajul, finantat de Biserica Luterana Evanghelica din Finlanda, si condus de Arhiepiscopul luteran Kari Makinen de Turku si de Episcopul catolic Jozef Wrobel de Helsinki, a coincis cu începutul Saptamânii de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor. [ continuare… ]

Interviu cu Vp. Cultului Penticostal, pastorul Moise Lucaci

Moise Lucaci, nascut în Ineu, judetul Arad, a copilarit în satul Chieu, comuna Târnova. A crescut într-o familie de credinciosi penticostali si a frecventat de mic biserica penticostala. “Am crescut în biserica si am cântat în mod deosebit. M-am ocupat de muzica, am condus orchestra Bisericii Penticostale din Chieu si pentru multi ani m-am dedicat câtorva generatii de copii acolo. Apoi, am început sa predic Cuvântul Domnului, înca de tânar. La 14 ani am avut prima predica. La 17 ani am început sa predic mai mult, iar la 18 ani si mai mult iar, pe masura ce am crescut, Domnul m-a folosit mai mult pentru vestirea Evangheliei”, sustine pastorul. A terminat facultatea de agronomie din Timisoara, unde a si locuit o buna bucata de vreme, participând la programele Bisericii Elim. [ continuare… ]

Mitropolia a luat atitudine impotriva preotului Popa

In urma articolului publicat in cotidianul ZIUA de Iasi, intitulat „Un mort nu poate fi ingropat pentru ca nu a platit taxa la biserica”, preotul Ioan Popa a binevoit sa se deplaseze la domiciliul familiei Gologan si sa faca slujbele necesare pentru inmormantare. [ continuare… ]

Ungaria: Preotii-soferi cer sa fie lasati sa bea

Biserica Catolica din Ungaria a cerut ministrului de Justitie Albert Takacs ca noua lege care pedepseste bautul la volan sa nu-i afecteze si pe preoti, relateaza agentiile de presa maghiare. Potrivit siteului origo.hu, exista un precedent in rezolvarea problemelor de acest gen. O intelegere semnata in anul 1974 intre autoritatile de la Budapesta si Biserica Catolica prevede ca preotii pot consuma cantitatea de alcool (n.r. vinul folosit in timpul slujbelor) necesara indeplinirii serviciilor religioase. Noua lege ar urma sa intre in vigoare luna aceasta si prevede toleranta zero pentru soferii care conduc sub influenta alcoolului. In cazul in care sunt depistati la testul cu fiola, conducatorii auto isi vor pierde carnetul de sofer. [ continuare… ]

Voronin aplaudat de Putin

Presedintele moldovean, Vladimir Voronin, a sosit, ieri, la Moscova, pentru o noua runda de discutii cu omologul sau rus, Vladimir Putin, pe tema dosarului transnistrean. Intrevederea Putin-Voronin a fost precedata, insa, de o audienta la Patriarhul Moscovei si al Intregii Rusii, Aleksii al II-lea, in urma careia liderului de la Chisinau i s-a acordat o distinctie pentru „contributia activa la intarirea ortodoxiei canonice pe teritoriul statului sau si la cresterea rolului valorilor spirituale in societatea moldoveneasca”, din partea Fundatiei Internationale pentru Unitatea Popoarelor Ortodoxe. Distinctia, insotita si de un premiu in valoare de cateva zeci de mii de dolari, a fost primita in aplauzele unui public distins, din care facea parte si Vladimir Putin. [ continuare… ]

Atac comunist la Religie

GDS si Liga Pro Europa vor sa intoarca Romania la epoca rosie * Activistii atei au intocmit, sub indrumarea Smarandei Enache, un studiu din care reiese ca religia ar trebui eliminata din scoli. Grupul pentru Dialog Social si Liga Pro Europa, condusa de fosta activista comunista si informatoare a Securitatii Smaranda Enache, agita din nou stafiile bolsevice. Intr-un asa-zis raport intitulat „Promovarea interesului superior al copilului in educatia religioasa. Monitorizarea educatiei religioase in scolile publice din Romania”, nostalgicii comunisti de la GDS sustin nici mai mult nici mai putin decat ca religia crestin-ortodoxa trebuie eliminata din scoli. Este de remarcat faptul ca agitatorii sunt exact aceeasi care au sustinut cu vehementa eliminarea icoanelor din scoli, impotriva vointei majoritatii ortodoxe a Romaniei. [ continuare… ]
 
Voronin, premiat pentru antiromanism

Patriarhului rus Aleksii al II-lea isi plateste cu zeci de mii de dolari „slugile” credincioase. Presedintele moldovean Vladimir Voronin a primit luni, din partea Fundatiei Internationale pentru unitatea popoarelor ortodoxe, patronata de patriarhul Rusiei Aleksii al II-lea, un premiu in valoare de cateva zeci de mii de dolari pentru pozitia „ferma” impotriva „agresiunii” Bisericii Romane in Republica Moldova. El a fost aplaudat „la scena deschisa” de o distinsa audienta, din care facea parte si presedintele Vladimir Putin precum si patriarhul Chisinaului si al intregii Moldove, Vladimir, seful Mitropoliei Moldovei, dependenta canonic de Patriarhia Rusa. [ continuare… ]

Papa: presa, un posibil „rau abisal”

Intr-un apel adresat mass-media, in care invoca necesitatea unei „info-etici”, Papa Benedict al XVI-lea a criticat dur mijloacele de comunicare in masa, care sunt din ce in ce mai mult folosite pentru a impune „modele distorsionate” de viata, si a condamnat raspandirea tot mai larga a publicitatii obsesive, a vulgaritatii si a violentei. In mesajul adresat Zilei Mondiale a Comunicarii Sociale, Suveranul Pontif a subliniat ca, „desi este inegalabil aportul pe care media il pot da circulatiei informatiei, cunoasterii faptelor si raspandirii cunoasterii, acestea sunt utilizate frecvent din motive ideologice si pentru recrearea realitatii, in locul reprezentarii ei”. [ continuare… ]
 
Preot santajat

Trei persoane din judetul Prahova sunt cercetate pentru santajarea unui preot, caruia i-au cerut bani pentru a nu difuza in presa si pe Internet inregistrari video compromitatoare cu acesta. Gheorghe P., de 69 de ani, din localitatea prahoveana Urlati, preot la o parohie locala, a reclamat, la inceputul saptamanii trecute ca este santajat de trei localnici, care, sub amenintarea publicarii in presa si pe Internet a unor inregistrari video compromitatoare, i-ar fi cerut diverse sume de bani. [ continuare… ]

Scandal intre Biserica si stat din cauza unei manastiri fara autorizatie

Ministrul Mediului, Korodi Attila, sustine ca edificiul monahal din Parcul National Ceahlau a fost construit fara respectarea tuturor legilor de mediu. Intr-o scrisoare transmisa Patriarhului Daniel, ministrul Korodi isi exprima, in numele institutiei pe care o reprezinta, “ingrijorarea” ca o constructie de dimensiuni insemnate si care are o destinatie publica explicita a fost ridicata fara respectarea tuturor legilor de mediu. [ continuare… ]
 
Manastirea Frumoasa este la un pas de a ajunge ruina

Ansamblul arhitectural al Manastirii Frumoasa, clasata ca monument istoric de interes national, risca in viitorul apropiat, daca nu sunt operate actiuni de restaurare sau conservare, sa devina o „frumoasa” ruina * Din turnul clopotnita, construit intre anii 1819-1833 pe un fundament al vechiului turn, se desprind caramizi, iar maicutele nu mai folosesc de mult timp clopotul mare, caci ar putea provoca prabusirea turnului * Din planseul din Palatul de pe Ziduri sau al Domnului, in luna august anul trecut, s-a desprins o barna putrezita, putand provoca o tragedie, deoarece aici locuiesc maicutele [ continuare… ]
 
Patriarhul Rusiei critică BOR pentru reactivarea celor trei eparhii româneşti în R. Moldova

Partriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Aleksii al II-lea

„Actul reactivării pe teritoriul Republicii Moldova a aşa-numitei Mitropolii a Basarabiei, la decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1992, a reflectat aspiraţia acelor cercuri politice care doresc integrarea Moldovei în componenţa României”, a afirmat partriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Aleksii al II-lea, la întâlnirea avută azi, la reşedinţa sa de la mănăstirea Daniil din Moscova, cu preşedintele moldovean Vladimir Voronin, cu ocazia vizitei acestuia în capitala rusă, transmite Interfax. „Aceste cercuri încearcă şi astăzi să priveze poporul moldovean de dreptul la autodeterminare şi la specificul său, ceea ce contravine flagrant normelor fundamentale ale Uniunii Europene şi reprezintă totodată o încălcare gravă a libertăţii elementare a omului”, a spus patriarhul rus, în alocuţiunea rostită cu această ocazie, care a fost postată azi după-amiază pe site-ul Patriarhiei de la Moscova. [ continuare… ]

Despre dialogul cu Bisericile Ortodoxe Orientale

Mons. Johan Bonny

Mons. Johan Bonny, membru al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, este responsabil în acest dicaster cu Bisericile Ortodoxe Orientale, numite şi precalcedoniene. Într-un interviu acordat pentru Radio Vatican, preotul belgian explică: „Este vorba de un grup de şapte Biserici autocefale, deci care nu formează o singură Biserică şi păstrează fiecare o tradiţie proprie. Au în comun faptul că la Conciliului din Calcedon nu au acceptat definiţia sau unele noţiuni privitoare la definiţia cristologică a celor două naturi în Isus Cristos, cea divină şi cea umană, în unitatea unicei Persoane a Cuvântului. Practic, aşadar, este Biserica Copto-Ortodoxă din Egipt, Biserica Siro-Ortodoxă din Siria şi Orientul Mijlociu, cele două Biserici Armene Apostolice din Armenia şi din Liban, Biserica Ortodoxă din Etiopia, cea din Eritrea şi cea Malankareză din India.”  [ continuare… ]

Biserica apeleaza la stiinta pentru atletismul romanesc

Miruna Mataoanu, una dintre putinele sperante ale atletismului autohton, a ajuns la bisturiul medicilor americani

Romanca Miruna Mataoanu, calificata la JO de la Beijing, a suportat doua interventii chirurgicale, medicul fiind recomandat de preotul comunitatii locale. Miruna Mataoanu este, alaturi de Ionela Tirlea, Marian Oprea sau Constantina Dita Tomescu, una dintre sperantele atletismului romanesc la Olimpiada de la Beijing. O necunoscuta pina anul trecut, bucuresteanca in virsta de 25 de ani a fost singura componenta a lotului care si-a realizat personal best la Mondialele de la Osaka, sarind peste stacheta inaltata la 1,94 metri. [ continuare… ]

„Patriarhia blameaza «Versetele satanice» si face apel la lege“

Aparitia in romaneste a celebrului roman al lui Salman Rushdie i-a adus directorului Editurii Polirom protestele bisericii ortodoxe romane si numeroase mesaje anonime de amenintare. Interviu cu Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom. Sa zicem ca reactia musulmanilor din Romania dupa aparitia „Versetelor satanice“ la Polirom ar fi de inteles. Te asteptai insa la protestele BOR? [ continuare… ]

ONG-urile il vor pe Dumnezeu mai putin prezent in scoli

Citeva Organizatii nonguvernamentale cer Ministerului Educatiei ca elevii sa nu mai primeasca note la religie. Ministerul Educatiei ar trebui sa introduca formulare scrise prin care elevii sa opteze atit pentru studiul religiei, cit si pentru o alta varianta de optional. „Numeroase plingeri ale unor parinti, evaluari intreprinse de societatea civila au relevat ca educatia religioasa in scoli nu respecta in toate cazurile principiile nondiscriminarii, egalitatii de sanse, inclusiv optiunea parintilor si elevilor“, explica Smaranda Enache, coordonatoarea Raportului despre educatia religioasa in scoli. Astfel ca Liga Pro Europa si Societatea pentru Libertatea de Constiinta solicita Ministerului Educatiei sa asigure si cultelor minoritare predarea propriei religii, indiferent de numarul elevilor. [ continuare… ]

„Partidul lui Voronin este «bratul laic» al Patriarhiei Ruse in Moldova“

Vitalie Ciobanu este una dintre cele mai respectate voci intelectuale din Republica Moldova. Excelent cunoscator si analist al Basarabiei culturale si politice, scriitorul moldovean radiografiaza pentru Cotidianul situatia la zi de la Chisinau. Presedintele Vladimir Voronin acuza, tot mai des, un agresiv „imperialism“ al Romaniei la adresa Republicii Moldova. Retoric, „imperialismul“ romanesc e bine reprezentat si denuntat la Chisinau; cit de acoperit e el de fapte? Cum resimtiti acest „imperialism“?  [ continuare… ]

Opt membri noi in Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane

Alegerile pentru posturile vacante de ierarhi, inclusiv pentru cel de mitropolit al Moldovei si Bucovinei, vor avea loc la inceputul lui martie. Perioada desfasurarii alegerilor a fost anuntata de PF Daniel duminica, la finalul Sfintei Liturghii, oficiata la Catedrala Mitropolitana din Iasi. „Vom organiza alegerile pentru chiriarhi, pentru titulari, pentru mitropoliti, episcopi in scaunele vacante care exista in interiorul tarii si in afara ei, adica vreo 8 scaune vacante, dintre care cel dintii este acesta de mitropolit al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei“, a spus Patriarhul. [ continuare… ]

Preotii din Biserica Ortodoxa Romana s-au rugat pentru unitatea in credinta a crestinilor

Preotii din Biserica Ortodoxa Romana (BOR) s-au rugat, duminica, pentru unitatea in credinta a crestinilor, in acest sens, in slujba Sfintei Liturghii fiind introdusa o rugaciune speciala. Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, preotul Constantin Stoica, a declarat, duminica, pentru MEDIAFAX, ca in cadrul ecteniilor (rugaciuni speciale din cadrul Sfintei Liturghii) au fost introduse o serie de „cereri” pentru unitatea in credinta a crestinilor. [ continuare… ]

 Intaietatea intereselor la bisericutele de creta de la Murfatlar-Basarabi

Construirea unui muzeu si a unei manastiri in preajma valorosului ansamblu rupestru aduce beneficii atat Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta, cat si Arhiepiscopiei Tomisului * Insa, in pofida foloaselor pe care le aduce dezvoltarea turistica in zona, raman actualele problemele legate de protectia asezarii rupestre. Anul trecut, atentia cercetatorilor, a arheologilor, dar mai ales a publicului larg a fost indreptata spre bisericutele de creta de la Murfatlar-Basarabi. Acest interes, care continua sa se manifeste si pe parcursul acestui an este prilejuit de sarbatorirea a cincizeci de ani de la descoperirea monumentului arheologic, considerat ca fiind unic in Europa. [ continuare… ]

 Octava de rugăciune – o idee profetică

Rugăciunea este la inima vieţii Bisericii şi cea care dă viaţă mişcării ecumenice, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea ieri, la audienţa generală desfăşurată în Aula Paul al VI-lea, în Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (SRUC), care se încheie vineri, 25 ianuarie, sărbătoarea convertirii Sfântului Paul. În timpul octavei de rugăciune, a spus Sfântul Părinte, „creştinii din diferite Biserici şi comunităţi ecleziale se unesc în rugăciune pentru a-i cere Domnului Isus refacerea unităţii dintre discipolii Săi”. [ continuare… ]

Notă:

Ştirile din acest număr sunt preluate din diferite site-uri. Folosite cu permisiune. Este interzisă folosirea, copierea sau distribuirea acestor articole fără acordul în scris din partea Vox Dei Baptist Ministries.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiriA_feb08.htm

Oh, Doamne, dacă am putea fi și noi ca și copilul acesta!

download - Copie

ON IN UNCATEGORIZED

B a r z i l a i – e n – D a n

Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi  că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.  (Marcu 11:24)

Când băieţelul meu avea vreo 10 ani, bunica lui i-a promis de Crăciun un album pentru colecţia de timbre. Crăciunul a venit şi a plecat fără nici un album de timbre şi fără nici un cuvânt de la bunica. Problema, însă, n-a fost menţionată, până au venit prietenii lui să vadă cadourile pe care le-a primit de Crăciun. Am fost surprins, după ce a înşirat toate cadourile pe care le-a primit, să-l aud adăugând „şi un album de timbre de la bunica mea“.

După ce am auzit aceasta de câteva ori, l-am chemat pe fiul meu la mine  şi  i-am spus: „Dar George, tu nu ai primit un album de timbre de la bunica. De ce ai spus că ai primit?“.

Cu o faţă nedumerită, ca şi cum i-aş fi pus o întrebare ciudată, el mi-a replicat: „Ei bine, mamă, bunica a spus, şi asta este ca şi cum aş fi primit“. Am priceput că nici un cuvânt de la mine nu-i va influenţa credinţa. A trecut o lună şi nimic altceva nu s-a spus despre album. În sfârşit, într-o zi, ca să-i încerc credinţa şi pentru că mă întrebam în inima mea de ce n-a fost trimis albumul, i-am spus:

„George, eu cred că bunica şi-a uitat promisiunea“.
„O, nu, mamă“, a răspuns el repede şi ferm. „N-a uitat“.

I-am privit faţa dulce şi încrezătoare, care pentru moment părea foarte serioasă, ca şi cum ar fi dezbătut posibilitatea pe care i-o sugerasem. Curând faţa i s-a luminat şi a spus:

„Crezi că aş face bine să-i scriu bunicii, mulţumindu-i pentru album?“


„Nu ştiu“, am spus, „dar ai putea să încerci“. Un bogat adevăr spiritual a început atunci să mijească în mine.

În câteva minute o scrisoare a fost scrisă şi trimisă prin email, după care George a ieşit fluierându-şi încrederea în bunica lui. Curând a sosit o scrisoare de la bunica cu acest mesaj:

 Dragul meu George,

 N-am uitat promisiunea pe care ţi-am făcut-o în legătură cu albumul de timbre. N-am găsit aici albumul pe care l-ai vrut, aşa că am comandat unul din New York. A sosit abia după Crăciun, şi nu era cel care trebuia. Atunci am comandat altul, dar încă n-a sosit. Am decis în schimb să-ţi trimit 30 de dolari ca să-ţi poţi cumpăra albumul pe care-l doreşti din Chicago.Bunica ta, care te iubeşte

 Pe când citea scrisoarea, faţa lui era cea a unui învingător. Din adâncurile unei inimi care niciodată nu s-a îndoit, au ieşit cuvintele: „Ei, mamă, nu ţi-am spus eu?“

George „nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, … a crezut“ (Romani 4:18) că albumul de timbre va veni. Şi în timp ce el credea, bunica lucra, şi la timpul potrivit credinţa a devenit vedere. Este omeneşte să vrem să vedem înainte de a păşi pe promisiunile lui Dumnezeu. Însă Salvatorul nostru i-a spus lui Toma şi unei liste lungi de îndoielnici care l-au urmat: „Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut“ (Ioan20:29).

Oh, Doamne, dacă am putea fi și noi ca și copilul acesta!

Oh, Doamne, dacă am putea fi și noi ca și copilul acesta!