Adrian Papahagi: Manipularea ideologică a credinței se poate numi putinism, dughinism, puricism, vadimism – orice, dar nu ortodoxie – ILD — B a r z i l a i – e n – D a n

Cum ne vrea Hristos în lume? După spusa celebră a lui Nicolae Steinhardt, „Hristos nu ne-a cerut niciunde să fim proști, ci deștepți. Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi”. Cunoaștem cuvintele cu care Mântuitorul îi trimite pe […] […]

Radu Carp: Autonomia religiilor în disputa dintre Muntenegru şi Serbia — Info Creştin

„Autonomia religiilor faţă de stat reprezintă un drept dobândit de cultele religioase în toate statele din Europa. Uterior, CEDO a ridicat acest principiu la rangul de valoare comună tuturor statelor membre. Orice interferenţă a statului în activitatea cultelor a fost condamnată de Comisia de la Veneţia sau de CEDO. Se încearcă în prezent în Muntenegru […] […]

Pagina de ştiri internaţionale 2008

download - Copie - Copie (2)

Pagina de ştiri  internaţionale feb  2008

Curtea interzice distribuirea Bibliilor în şcoală

Practica pe termen lung a unei şcoli de cartier de a permite distribuirea Bibliilor claselor de elevi este neconstituţională, a declarat un judecător federal. Un avocat pentru şcoala unui cartier din sud-estul provinciei Missouri, a relatat, miercuri, că el va apela la hotărârea unii judecător împotriva practicii. Pentru mai mult de trei decenii, şcoala South Iron din Annapolis, aflată la 120 de mile de St.Loius, a permis reprezentanţilor de la Gideon Internatoinal să distribuie Biblii elevilor din clasele de-a cincea. [ continuare… ]

 
Cum văd americanii nereligioşi creştimismul?

Într-un portret al „nereligioşilor ” din America, un studiu nou a descoperit că mulţi vor să asculte ceea ce au oamenii de spus despre creştinism, dar majoritatea de asemenea, vede biserica ca un loc plin de ipocriţi. „Un procent de 72% dintre oamenii intervieviaţi au spus că e cred că biserica este plină de ipocriţi” a relatat Ed Stetzer, directorul de la LifeWay Research. În acelaşi timp, totuşi 71% dintre cei care au răspuns au spus că ei cred că Isus a făcut o diferenţă pozitivă în viaţa unei persoane şi 68% au afirmat că ei vor să asculte pe cineva care a vrut să împărtăşeaască ceea ce ei cred despre creştinism.” [ continuare… ]

 Cei nereligioşi au găsit credinţa în afara bisericii

Un nou sondaj al adulţilor nereligioşi din U.S. chiar în vacanţe, descoperă că 72% spun că Dumnezeu , o Fiinţă mai mare sau supremă există.” Doar 72% spun că biserica este plină de impocriţi. Într-adevăr, 44% sunt de acord cu afirmaţia „Creştinii mă calcă pe nervi.” LifeWay Research, arma studiului Convenţiei baptiste de sud, fondată în Nashville, a organizat sondajul al celor 1,404 de adulţi „nereligioşi”, primăvara şi vara trecută. Marja de eroare este plus sau minus 2,5% din procentaj. [ continuare… ]

Creştini ucişi, biserici arse în India

Zece creştini au fost ucişi şi aproape 90 de biserici şi 600 de case arse de militanţii hinduşi în estul Indiei de Crăciun, a declarat Alianţei baptiste mondiale, un official Baptist. „Între 50 şi 70 de radicalişti hinduşi l-au împins pe pastorul Junas Digal dintr-un autobuz parcat, mărşăluind cu el pe şosea, bătându-l cu beţe şi mâinile şi în final i-au ras capul ca să pretindă că este hindus,” a declarat Swarupananda Patra, secretarul general al Federaţiei Baptiste de la Orissa. [ continuare… ]
 
 Conservatorii încearcă să susţină generaţiile X, Y

Ce se va întâmpla când James Dabson, cel care a devenit sinonim cu Focus on the family va încheia lucrarea? Dobson, păşit ca preşedintele organizaţiei Focus on the Family în 2003, nu a făcut nici o aluzie de pensoinare. Şi la 71 de ani, el rămâne preşedintele Bordului şi vocea publică a emisiunii radio a lucrării. Dar, în spatele scenelor, o nouă generaţie a consiliului executiv fixează fundamentul pentru a menţine grupul conservator de creştini conservator, o forţă culturală şi politică, potrivit Presei Asociate. [ continuare… ]

Bisericile din Pakistan cer sprijin internaţional după moartea lui Bhutto

Bisericile din Pakistan au condamnat asasinarea fostului prim ministru Benazir Bhutto cerând în acelaşi timp ajutor internaţional în ce priveşte eradicarea terorismului în ţara lor. „Apelăm cu toată seriozitatea la comunităţile naţionale şi mondiale, dar îndeosebi la biserici pentru a face rugăciuni pentru binele statului Pakistan care traversează o perioadă deosebit de dificilă din istoria sa şi în acelaşi timp dorim să încurajăm naţiunea acum când îndură o aşa pierdere mare,” a declarat Consiliul Naşional al bisericilor din Pakistan. [ continuare… ]

Moştenirea evreiască: Religia şi academia

Întorcând-ne înapoi când Yasser Arafat vorbea indiferent oficialilor Departamentului de stat că templele evreieşti niciodată nu au rezistat în Ierusalim, mulţi cred că aceasta a fost ceva nou, propagandă scandaloasă. Scandaloasă, da, dar nu nouă. Pentru mult timp, agenţii schimbării au căutat să facă acuzaţiile evreieşti ale statului Israel ilegale. Ei au atacat Biblia ca fiind nedemnă de încredere şi un mijloc pentru oamenii primitivi, antici şi moderni. Poate nu surprinzător unele din cele mai rele propagande vin din Germania. Şi nu mă refer doar la Germania nazistă. [ continuare… ]

Cea mai aspră persecuţie apare în Arabia Saudită şi Coreea de Nord

Potrivit comunicatului Publicaţiei internaţională, unele dintre cele mai severe persecuţii indurat de creştini în 2008 a avut loc acolo unde creştinismul este ilegal- Coreea de nord şi Arabia Saudită. În alte locuri, milioane de creştini anul acesta vor întâmpina diferite moduri de suferinţe, persecuţie şi reprimare, datorită locului unde ei locuiesc. [ continuare… ]

Şapte biserici bombardate în Irak

Cel puţin şapte biserici din Irak au fost bombardate, duminică lucru ce pare să fie combinat cu atacurile asupra creştinilor ortodocşi, care sărbătoreau ajunul Anului Nou. Bombardamnetul mortal, dispozitivele explosive şi bombele din maşini au fost folosite în atacurile care ţinteau biserici şi mănăstiri din Bagdad, potrivit ziarului Khaleej Times din Dubai. Cel puţin şase oameni au fost speriaţi, inclusive doi paznici, a relatat Agenţia de ştiri Vocile din Irak. [ continuare… ]

Iezuiţii se întâlnesc la Roma să aleagă noul „Papă negru”

Nu va fi nici un fum alb care să spună lumii că el a fost ales, ci alt gen de întrunire secretă în Roma luni ca să aleagă liderul iezuiţilor care este cunoscut ca „Papa negru.” În cartierul de blocuri din Vatican, 225 de delagaţi din toată lumea vor alege un nou superior general, care să devină cel mai mare şi probabil, cel mai influent, controversat şi prestigios lider catolic. [ continuare… ]

Evangheliştii îi mustră pe liderii NAE în privinţa Scrisorii Islamului

Unii lideri evanghelişti marcanţi îi critică pe şefii National Association of Evangelicals (Asociaţia Naţională a Evangheliştilor) – NAE – pentru semnarea unei scrisori către lideri musulmani, scrisoare ce conţine un limbaj controversat. Mai mult, liderii contrazic compromisurile scrisorii privind importanţa lui Isus în creştinism, făcute pentru a-i domoli pe musulmani. [ continuare… ]

Un conservator de seamă nominalizat pentru preşedinţia Southern Baptist

Binecunoscutul scolastic evanghelist şi conservator al Southern Baptist, Albert Mohler, se aşteaptă să fie nominalizat pentru preşedinţia Convenţiei Southern Baptist în iunie. Robert Jeffress, pastor al istoricei Prime Biserici Baptiste din Dallas şi-a anunţat săptămâna aceasta intenţia de a-l nominaliza pe Mohler, notând că baptistul de 47 de ani oferă „acel fel de lider vizionar de care Southern Baptists are nevoie pentru a comunica un conservatorism misionar şi limpezime biblică către lume,” potrivit agenţiei Baptist Press. [ continuare… ]

Clericii musulmani îl avertizează pe preşedintele afgan despre pericolul misionarilor

Preşedintele din Afganistan, Hamid Karzai a fost informat de consiliul islamic al ţării că trebuie să stopeze grupurile străine de ajutorare să îi convertească pe localnici la creştinism. Influentul consiliu al clerului islamic şi ulema (scolasticii) au făcut această avertizare într-o declaraţie din timpul întrevederii cu Karzai, vineri, în care s-a mai cerut şi reintroducerea execuţiilor publice, care nu au mai avut loc de la căderea guvernului taliban, în 2001. [ continuare… ]

Kenyenii se întorc către Dumnezeu pentru încetarea violenţei

Creştinii implicaţi în conflictul din Kenya se întorc către Dumnezeu pentru a sfârşi violenţele post-electorale care au lăsat în urma lor sute de morţi şi mii de fugari de la casele lor. După aproape o săptămână de violenţe intense şi revolte post-electorale, kenyenii din ambele tabere divizate politic se întorc către Dumnezeu pentru ca slava Sa să izbăvească Kenya. [ continuare… ]

ÎNTRUNIREA DE PACE A BISERICILOR DIN ASIA ARE LOC ÎN INDONEAZIA

Reprezentanţii întrunirii de pace a bisericilor din Indoneazia din perioada 1-8 deccembrie la Solo, Indonesia se concentrază asupra temei „Pacea în ţara noastră” prin teme interrelaţionale precum justiţia, pluralismul religios şi sărăcia. Aceste biserici, inclusiv Biserica din Brethren, menoniţii şi fraţi în Cristos şi Societatea religioasă a prietenilor (Quakers). Aceasta a fost a treia dintr-o serie de conferinţe regionale despre pacea din biserici, solicitată de programul Decada violenţei al Consiliului mondial al bisericii. [ continuare… ]

CREŞTINUL EXTREMIST DECLANŞEAZĂ ALARMA

Procesul pentru crimă reînceput vineri , împarte Sacramento şi atrage atenţia de la organizaţiile care monitorizează extremiştii. Alex Shevchenko, care a fost judecat pentru crimă, a încercat să atace şi moartea lui Satender Singh în iulie. Potrivit procurorilor, dl. Shevchenko şi Andrey Vusik au ironizat pe dl. Singh în parc, deoarece ei credeau că el este homosexual. Dl. Vusik , l-a lovit cu pumnul, ceea ce l-a făcut pe Sign să se bălăbănească, izbind capul, acuză ei. [ continuare… ]

 Schimbarea climei este “o chestiune de credinţă”, spune un lider ecumenic

Conducătorul Consiliului Mondial al Bisericilor, Dr. Samuel Kobia a numit problematica legată de schimbarea climatică „o chestiune de credinţă” şi a spus că comunitatea întru credinţa creştină trebuie să fie în avangarda măsurilor luate în acest sens. Într-o vizită făcută săptămâna aceasta la sediile din New York ale agenţiei internaţionale umanitare Church World Service (Serviciul Bisericesc Mondial), Dr Kobia a spus: „Am văzut că atunci când am devenit neglijenţi, efectul a ajuns ceea ce vedem acum, prin încălzirea globală.” „Ca creştini, cred că ar trebui să fim printre cei ce deschid calea astfel ca alţii să ne poată urma, pentru că pentru noi nu e doar o chestiune politică sau economică sau ecologică, ci este şi o problemă de credinţă.” [ continuare… ]

 Afacerile Ierusalimului: politicul religios

După o saga legislativă şi politică de doi ani, în această săptămână guvernul a aprobat numirea lui Theophilos al III-lea ca nou patriarh grec ortodox, ajungându-se la o situaţie cu un amestec de politică şi religie şi un tăinuit ţinut al Ierusalimului, de multe milioane de dolari, scos la mezat. Mult aşteptata decizie a venit după luni de conflict între Theophilos, 55 de ani, şi predecesorul său, Irineos I, care a tulburat biserica – unul din principalii proprietari de terenuri din Israel şi teritoriile palestiniene. Dar nici nu s-a uscat bine cerneala pe decizia guvernamentală de confirmare a numirii lui Theophilos – ca urmare a presiunilor din partea guvernelor Greciei şi SUA – că aprobarea a fost îngheţată de Înalta Curte de Justiţie, ca urmare a unei petiţii a lui Irineos, ceea ce a dus toată problema înapoi în mâna celei mai înalte curţi din ţară.  [ continuare… ]

 Populaţia musulmană sporeşte cu rapiditate în Rusia

În exteriorul porţii Înălţării, care este intrarea de nord în Piaţa Roşie din Moscova, turiştii stau în picioare pe o placă de bronz, aruncând monede peste umăr şi rostindu-şi o dorinţă. Placa circulară fixată pe un pavaj de bolovani gri marchează punctul zero în măsurarea distanţelor din centrul capitalei şi până la marginile îndepărtate ale fostului Imperiu rus. Cu fiecare monedă aruncată, un grup mic de femei ruse se întrec ca să apuce monedele aruncate. [ continuare… ]

 Imigranta armeană se predă lui Isus

Kathy Walton* ştie bucuria împărtăşirii Veştii Bune în Moscova. În timpul celor doi ani petrecuţi acolo, ea a fost atrasă de imigranţii din fostele republici sovietice. „Am legat relaţii potrivite cu oamenii din toate nivelele sociale,” a spus ea. Nu i-am ales, ei sunt doar nişte magneţi pe care Dumnezeu i-a pus în viaţa mea. Ei sunt flămânzi după acelaşi lucru.” [ continuare… ]

Există vreo dovadă arheologică pentru naşterea lui Hristos?

Este vremea Crăciunului. Timpul sărbătorilor de iarnă, a pomilor de Crăciun, al cadourilor etc. Dar este şi vremea de a întreba: „care este dovada arheologică a naşterii lui Hristos?” Această întrebare s-a ivit în mod deosebit în acest an pentru că toată publicitatea şi zarva din jurul „evangheliilor pierdute” despre Isus şi a „mormintelor pierdute” ale lui Isus. Mormântul lui Irod cel Mare a fost descoperit de curând la Herodium, chiar lângă Betleem. Isus este o figură majoră a istoriei şi este firesc să vrem să facem o relatare despre fondul istoric, ca şi despre evidenţele arheologice ale naşterii lui Isus. Adevărul trebuie spus – acela că în vreme ce există sumedenie de dovezi despre viaţa şi misiunea lui Hristos – nu sunt artefacte care să ateste naşterea Sa. [ continuare… ]

Dovezile arheologice ale vieţii lui Isus abundă

În timp ce dovezile arheologice ale naşterii lui Isus pot fi mai sărăcăcioase, nu există vreo lacună de probe care să sprijine realitatea despre viaţa Lui pe pământ, un profesor seminarist a spus agenţiei Baptist Press. L. Scott Kellum, profesor asistent de Noul Testament şi limbă greacă la Seminarul Teologic Baptist de sud-est din Wake Forest, N.C., dă câteva exemple, incluzând identificarea casei lui Petru de la Capernaum şi sarcofagul de piatră – numit osuar – al lui Caiafa, marele preot care l-a interogat pe Isus. [ continuare… ]

 Diferitele aspecte ale celor trei ramuri principale ale iudaismului

Cele trei curente majore ale iudaismului – Reformator, Conservator şi Ortodox – vor avea fiecare o conferinţă de amploare în capitală în săptămâna care urmează. Comparând şi punând în contrast, conferinţele pun în lumină diferitele aspecte ale fiecărei ramuri şi atât de diferitele provocări pe care o înfruntă fiecare în secolul al XXI-lea. În timp ce întrunirile Conservatoare şi ale Reformei se vor concentra pe chestiuni fundamentale precum auto-definirea şi teologia, conferinţa Ortodoxă, practica lipsită de introspecţie, va avea o atitudine cu precădere politică, cu un Ierusalim unificat şi cu identificarea situaţiei rezidenţilor din Sderot ca subiect principal în agenda de lucru. [ continuare… ]

 Atacurile de Anul Nou asupra creştinilor din India

Premierul Indiei promite văduvei că o protejează. Sunt rapoarte noi despre atacurile militanţilor hinduşi împotriva creştinilor în India de Anul Nou. La scurt timp după ce prim-ministrul Indian, Manmohan Singh, a promis să protejeze minirităţile creştine din ţară într-o scrisoare unei văduve a unui misionar australian ucis acum nouă ani. Graham Staines şi cei doi fii ai lui tineri au fost arşi în ainuarie 1999, în timp ce ei dormeau în maşina lor în statul Orissa de o mişcare hindusă de dreapta, care i-a acuzat de încercarea de a converti populaţia locală. [ continuare… ]

 Creştinii se ceartă asupra „predicilor prosperităţii”

Mesajul a licărit în sugrageria lui Cindy Fleenor în fiecare seară. Fii credincios în modul cum trăieşti şi cât dai, au spus predicatorii de la televizor şi Dumnezeu va turna bogăţii materiale. Şi aşa un contabil de 53 de ani din Tampa, Florida, a girat $500 lui Joyce Meyer, evanghelistul al cărui discurs franc despre recuperarea din abuzul sexual din copilărie a fost aşa inspirat. Ea a scris cecuri lui Benny Hinn şi unui prediactor local Paula White. Nu au venit doar binecuvântările. Fleenor a terminat împrumutul banilor de la prieteni şi ziua de plată a creditului, doar să cumpere băcănii. [ continuare… ]

Biserica difuzează trofeul jucătorului Kaka de Anul Nou

Starul de fotbal brazilian Kaka a prezentat direct trofeul jocului Fifa din 2007 bisericii lui din Renacer em Cristo din vecinătatea localităţii Cambuci din sudul oraşului Sao Paulo din Brazilia. Fotbalistul religios, care joacă pentru clubul Italian AC Milan, a înmânat trofeul bisericii în cadrul slujbei de Anul Nou, a relatat agenţia de ştiri din Spania EFE. [ continuare… ]

Slujitorii baptişti încurajează femeile angoleze

Cinci femei lideri din biserica baptistă vor zbura spre Angola astăzi pentru două săptămâni de misiune de Anul Nou printre femei. Femeile vin din U.K. şi înfiinţează prima echipă de femei a misiunii mondiale BMS. Jane Ledingham, din Biserica Baptistă Gildersome din Leeds, a fost anterior voluntară la Misiunea BMS în D.R. Congo în 2004. Ea va sluji ca lider al echipei în vizita din Angola. „Scopul principal al echipei este să afirme şi să evalueze contribuţia femeilor în biserica şi comnitatea din Angola,” a spus ea. „În timpul nostru pterecut departe, fiecare persoană din echipă va avea posibilitatea să predice, să conducă un studiu biblic sau o întâlnire a femeilor şi în comun vom fi implicate în reflectarea teologică. [ continuare… ]

Milioane ascunşi: musulmani din Asia Centrală migrează în Rusia

S-au adunat la Moscova mii – azerişi, tajiţi, uzbeci, cirgizi şi alţii atraşi de promisiunea serviciilor refuzate de mulţi ruşi. La cincizeci de ani de la prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, economia multor republici din Asia Centrală continuă să lupte, în timp ce capitalismul din Rusia înfloreşte. Prosperitatea a împiedicat potopul asisticilor din centru, adesea bărbaţi tineri, care vin în căutarea unei vieţi mai bune. Ei îşi găsesc de lucru în construcţii, fabrici şi la tarabe. Plata slabă acordată de standardele ruseşti, slujbele asigură suficient să trimită acasă la familiile lor. De asemenea, a acordat baptiştilor din sud o oportunitate unică de a împărtăşi Evanghelia. [ continuare… ]

sus

Notă:

Ştirile din acest număr sunt preluate de la Agenţia de Presă a Convenţiei Baptiste Sudice America si alte surse. Folosite cu permisiune. Este interzisă folosirea, copierea sau distribuirea acestor articole fără acordul în scris din partea Vox Dei Baptist Ministries.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri_feb08.htm

IERBURI ŞI MIRODENII

download - Copie

IERBURI ŞI MIRODENII. În articolul de faţă ne referim la „ierburi” în sensul obişnuit de plante culinare sau, uneori, plante medicinale, deşi în primul sens ierburi în toate plantele ne-lemnoase cu frunze căzătoare şi cu o rădăcină a cărei durată de viaţă este variabilă. Această selecţie de categorii menţionate în Biblie este complementară la articolele referitoare la *plante, *copaci, *cosmetice şi alte subiecte individuale.

În VT dese indică de obicei iarba, hasir, ’eseb, şi mai rar yaraq (Deuteronom 11:10; 1 Împăraţi 21:2; Proverbe 15:17), termeni care pot însemna iarbă, cât şi ierburi sau zarzavaturi. Termenul‘orot (2 Împăraţi 4:39) este redat în Talmud „curcubete sălbatic” (Eruca), cu o precizie care depăşeşte cunoştinţele noastre (Yoma 18b). Isaia 26:19 vorbeşte despre roua luminii şi nu rouă de pe iarbă. NT foloseşte termenii chortos pentru păşune, lachanon pentru ierburi, în sensul popular.

Mirodeniile sunt plante aromate, preţuite foarte mult de popoarele antice din Orientul Apropiat. Caravanele cu mirodenii au deschis rutele comerciale din N Indiei spre Sumeria, Acad şi Egipt încă într-o perioadă foarte veche şi mai târziu aceste rute au devenit un factor important în schimburile culturale. În timp ce multe mirodenii au fost aduse în Palestina din Mesopotamia şi India, o serie de mirodenii folosite în mod obişnuit erau produse chiar în Palestina. În vremea VT comerţul cu mirodenii în Palestina a fost protejat cu mare grijă. Solomon a obţinut venituri considerabile prin impunerea unei vămi pe caravanele care treceau prin teritoriul său.

Ierburile şi mirodeniile cum sunt chimenul , mărarul, scorţişoara şi menta erau folosite pentru gătit (Ezechiel 24:10) şi pentru aromarea vinului (Cântarea Cântărilor 8:2). Pentru producerea *tămâiei sfinte a fost nevoie de tămâie curată, stacte, halvan, onice şi trestie de zahăr (Exod 30:34), în timp ce substanţe cum sunt casia, aloia şi mirtul erau folosite în unguente cosmetice (Estera 2:12; Cântarea Cântărilor 4:14; Marcu 14:3; Ioan 12:3).

Când trupurile erau pregătite pentru îngropare era obiceiul ca să fie puse mirodenii pe pânza de îngropare, ca o formă de îmbălsămare. Se foloseau amestecuri de mir şi aloe (Ioan 19:39) sau, în termeni mai generali, „miresme şi miruri”. Deşi acestea nu inhibau în mod semnificativ putrefacţia, serveau ca deodoranţi şi dezinfectanţi.

Aloe (ebr. ‘ahalim în Proverbe 7:17; Numeri 24:6, „copaci de aloe”; ‘ahalot în Psalmul 45:8; Cântarea Cântărilor 4:14). Probabil că este vorba de lemnul de aloe (Aquilaria agallocha) întâlnit în zilele noastre în Bengalul de E, în Malaiezia şi în unele părţi ale Chinei. Din acest lemn se extrăgea o mirodenie scumpă folosită în vremurile biblice pentru parfumarea hainelor şi a paturilor. Problema greu de înţeles legată de referirea din Numeri 24:6 s-ar putea să sugereze că pomul (sau o plantă similară) creştea în valea Iordanului, dar nu este necesar ca Balaam să fi văzut pomul despre care a vorbit.

Aloia menţionată în Ioan 19:39 se referă la o plantă liliacee complet diferită, Aloe barbadense, cunoscută de asemenea ca Aloe vera, care creşte sălbatică în Yemen şi care în prezent a fost aclimatizată în multe locuri. Sucul frunzelor cărnoase în formă de sabie este amar şi a fost folosit pentru îmbălsămare.

Balsamul (ebr. seri, sori – LXX, rhetine). Acest produs din *Galaad, o regiune geografică oarecum vagă, a fost exportat în Egipt (Geneza 37:25; 43:11) şi în Tir (Ezechiel 27:17). Era renumit pentru proprietăţile sale curative (Ieremia 46:11) şi folosit adesea pentru scopuri cosmetice; era folosit de asemenea ca simbol al eliberării din greutăţi naţionale (Ieremia 8:22; 51:8). Probabil că era o gumă aromată sau o aromă, dar înţelesul original al cuvântului nu este clar şi nu poate fi identificat cu nici o plantă actuală din Galaad, în ciuda faptului că o substanţă cu nume asemănător a fost preparată de călugării de la Ierihon din fructul dezaqqum (Balanites aegyptiaca). Unii cred că sori din Geneza 37:25 este gumă mastică, un produs al arbustului Pistacia lentiscus care, fiind folosit în Palestina pentru scopuri curative, este folosit de arabi pentru a da aromă cafelei şi dulciurilor şi este folosit ca o gumă de mestecat. Autorii clasici au dat numele „balsam de Galaad” la ceea ce în prezent este cunoscut ca balsam de Meca sau stacte (Commiphora gileadensis), care continuă să fie importat în Egipt din Arabia. Guma din Geneza 37:25; 43:11 (ebr. neko’t) se poate să fi fost exsudată din tulpinile arbustului spinos mic Astragalus gummifer. Acesta creşte pe pantele aride din Iran şi Turcia şi face parte din familia mazărei.

Casia (ebr. qidda, Exod 30:24; Ezechiel 27:19; qesi’ot, Psalmul 45:8). Aceste două cuvinte identificate similar în Pesh. şi Targ. s-a considerat în mod tradiţional că se referă la scoarţa deCinnamomum cassia. Dar întrucât acesta este un copac din Orientul îndepărtat, este puţin probabil ca el să fi produs substanţa aromată folosită în uleiul pentru ungere menţionat în Exod 30:24. Cuvântul „casia”, la fel ca alte produse din plante (de ex. „abanos”) a fost probabil folosit în antichitate pentru o anumită substanţă, iar mai târziu numele a fost transferat altor substanţe mai uşor de obţinut sau care aveau proprietăţi similare sau mai bune decât substanţa originală. Casia şi scorţişoara au fost parfumuri folosite la înmormântările romane în perioada când au fost considerate rutele comerciale din Orient; ei au folosit produsele care sunt cunoscute în prezent sub aceste nume.

Chimion (ebr. kammon; gr. kyminon). O sămânţă aromată de la Cuminum cyminum, o plantă indigenă în Asia de V şi cultivată din cele mai vechi timpuri. Se aseamănă cu chimenul  la gust şi la înfăţişare şi este folosit pentru a da gust mâncării, în special în perioadele de post; se spune că are proprietăţi medicinale. Această plantă este treierată prin lovire cu nuiele, pentru a nu distruge seminţele mici şi fragile care ar fi zdrobite de o roată de treierat (Isaia 28:27). Cărturarii şi fariseii, care plăteau cu scrapulozitate zeciuială din chimion, au fost acuzaţi de Isus că neglijează problemele mai importante (Matei 23:23).

Chimenul negru (Măzărichea) (ebr. qesah). Nigella sativa sau floarea de nucşoară, este o plantă anuală înrudită îndeaproape cu negruşca sau floarea morarului, având flori albastre verzui şi seminţe negre. Fructele uscate sunt bătute cu nuiele (Isaia 28:27) pentru a evita deteriorarea seminţelor aromate uleioase care erau un condiment favorit al grecilor şi romanilor antici şi care continuă să fie folosite ca un condiment pentru pâine şi ca un antispastic. Vezi de asemenea Mărar, mai jos.

Coriandru (ebr. gad, Exod 16:31; Numeri 11:7). O plantă indigenă în zona Mediteranei. Se ştie că această plantă umbeliferă anuală (Coriandrum sativum) a fost folosită încă în 1550 î.Cr. pentru scopuri culinare şi medicinale. Sămânţă ei aromată, cu care israeliţii au asemănat *mana, este de culoare galben cenuşie şi este închisă într-un fruct sferic cu un diametru de 4 mm.

Ierburi amare (ebr. merorim; gr. pikrides). O salată compusă din ierburi făcea parte din masa de Paşte (Exod 12:8; Numeri 9:11) şi de obicei era mâncată după ce s-a gustat din mielul de Paşte. Ierburile amare nu au fost numite în mod individual, dar în Mişna sunt identificate ca salată, cicoare, eryngo (din clasa Eryngium), hrean şi susai, deşi se poate că nu toate acestea să fi fost disponibile în vremurile biblice. Deşi termenul merorim a fost folosit în altă parte în sensul de „amărăciune” (Plângerile 3:15), ierburile de Paşte, care erau pregătite uşor, le aduceau aminte israeliţilor de plecarea lor pripită din Egipt, nu de persecuţia de acolo.

Mălin. Un arbust cultivat (Lawsonia inermis; ebr. koper, Cântarea Cântărilor 1:14; 4:13) care preferă condiţii calde similare celor predominante în En-Ghedi unde a avut Solomon viile. Florile albe parfumate erau dăruite prietenilor; frunzele măcinate erau incluse într-o pastă cosmetică folosită de femeile din antichitate pentru a da o culoare galbenă pielii, în special pe palme şi pe mâini, pe bărbile bărbaţilor şi chiar pe coama şi coada cailor. Orice femeie care se împodobea în felul acesta şi care cădea prizonieră la evrei trebuia să cureţe orice urme de colorant galben (Deuteronom 21:11-12). Culoarea portocalie sau galben deschisă probabil că avea asocieri păgâne.

Mentă, izmă (gr. hedyosmon. Matei 23:23; Luca 11:42). Multe specii din familia mentei (Labiatae) sunt aromate, dar cel mai probabil că a fost folosită specia Mentha, adică menta (Mentha longifolia). Este o plantă perenă înaltă de vreo 40 cm cu flori mov. Uleiurile aromate caracteristice prezente în mentă o fac să fie un condiment folositor. Textele din NT, însă, se referă doar la scrupulozitatea fariseilor care dădeau zeciuială chiar şi din cele mai obişnuite ierburi de grădină.

Mir (acad. murru; Ebr. mor). Un produs răşinos exsudat din incizii pe tulpina şi ramurile unui arbust mic, fie Commiphora myrrha (numit anterior Balsamodendron myrrha) sau Commiphora kataf, înrudită. Ambele specii sunt băştinaşe în S Arabiei şi în părţile adiacente din Africa. Lichidul se scurge din crestături ca „lacrimile” şi se întăreşte pentru a forma o răşină uleioasă maroniu gălbuie.

Mirul a fost un ingredient al uleiului sfânt pentru ungere (Exod 30:23-33). Era apreciat pentru proprietăţile sale aromate (Psalmul 45:8; Proverbe 7:17; Cântarea Cântărilor 3:6; 4:14; 5:5,13) şi era folosit în ritualurile de purificare ale femeilor (Estera 2:12) cât şi în preparate cosmetice. Mirul a fost unul dintre darurile date de magi pruncului Isus (Matei 2:11); a fost un ingredient în anesteticul oferit lui Isus pe Calvar (Marcu 15:23) şi a fost una dintre mirodeniile folosite la înmormântarea lui, alături de aloe, ca o formă de îmbălsămare (Ioan 19:39).

„Mirul” din Geneza 37:25; 43:11 (ebr. lot), dus în Egipt de negustorii ismaeliţi, a fost probabil o răşină obţinută din trandafirii de stâncă Cistus laurifolius sau Cistus creticus (= Cistus villosus). Ei cresc în tufişuri de conifere de formă rotunjită lipicioase la atingere, şi au flori mari albe sau roz, asemănătoare cu trandafirii.

Nard (ebr. nerd; gr. nardos). Uleiul aromat numit „nard” (parfum) în Cântarea Cântărilor 1:12; 4:13 ş.urm. este foarte probabil să fie acelaşi cu lardu din inscripţiile asiro-babiloniene, care era obţinut din iarba cămilei, Cymbopogon schoenanthus, întâlnită în mod obişnuit în deşerturile din Arabia şi N Africii.

Nardul din NT (Marcu 14:3; Ioan 12:3) a fost descris ca nard „curat”. Se crede că acest parfum a fost obţinut din uleiul aromat din rădăcini de Nardostachys jatamansi, o plantă înrudită cu valeriana şi care este plăcut mirositoare. Este originară din regiunea Himalaia şi continuă să fie folosită pentru păr.

Rută (Gr. peganon, Luca 11:42). O plantă ierboasă perenă înaltă de până la 80 cm, tufoasă la bază, cu frunze verzi cenuşii care emit un miros puternic. Ruta chalepensis creşte în locurile stâncoase din Palestina, asemănătoare cu Ruta graveolens din S Europei, a fost cultivată încă din vremuri străvechi. Ruta a fost preţuită foarte mult pentru proprietăţile ei medicinale, având proprietăţi dezinfectante şi antiseptice, cât şi pentru că dă gust mâncării. Cristos i-a criticat pe farisei pentru legalismul lor meticulos în darea zeciuielii, în timp ce neglijau problemele mai importante.

Scorţişoară (ebr. qinnamon; gr. kinnamomon). În mod tradiţional a fost considerată ca fiind produsă de Cinnamomum zeylanicum, o plantă din familia dafinului, cultivată în Ceylon şi Java, dar este posibil ca scorţişoara, la fel ca şi casia, să fi fost obţinută dintr-o plantă încă neidentificată în mod cert, care ar fi fost accesibilă mai uşor pentru israeliţii din Sinai. Folosită ca una dintre aromele „uleiului pentru ungerea sfântă” (Exod 30:23) şi pentru parfumarea paturilor (Proverbe 7:17), a fost preţuită foarte mult pe vremea lui Solomon (Cântarea Cântărilor 4:14) şi a fost enumerată ca unul dintre lucrurile de preţ din Babilonul cel mare” (Apocalipsa 18:13).

Stacte (ebr. natap; gr. stakte). Unul dintre ingredientele tămâiei sfinte (Exod 30:34). Numele ebr. indică „picătură”, de unde se deduce că este un produs exsudat sub formă de picături. Sunt două plante posibile: balsamul de Galaad (Commiphora gileadensis), o plantă originară din S Arabiei în ciuda numelui său, şi storax (Styrax officinale) din dealurile Palestinei. Balsamul de Galaad este cunoscut de asemenea sub numele de opobalsam, un arbust foarte ramificat mai mic decât un stat de om, cu frunze mici trifoliate. Storaxul este un pomişor cu flori albe. Răşina este obişnută prin producerea unor incizii în ramuri. O altă plantă sugerată,Liquidambar orientalis, cunoscută de asemenea sub numele de storax, este mai puţin probabilă, întrucât este un copac din Cipru, Rodos şi Turcia.

Şofran (ebr. karkom; LXX krokos, Cântarea Cântărilor 4:14). Această substanţă scumpă este produsă din florile de Crocus sativus, o plantă originară din Grecia şi Asia Mică. Sunt culese numai stilurile şi stigmatele, iar apoi sunt uscate şi zdrobite. În antichitate şofranul era folosit ca şi colorant alimentar. Era folosit de asemenea ca agent terapeutic, fiind emenagog, stimulant şi antispasmodic. Egiptenii antici au folosit o altă plantă, şofrănaş (Carthamus tinctorius), care produce un colorant galben asemănător cu şofranul, folosit pentru colorarea pânzelor de îngropare pentru mumii.

Trestie mirositoare (ebr. qaneh, Isaia 43:24; Ieremia 6:20). Rizomii întregi uscaţi de stânjenel dulce (Acorus calamus), o plantă de baltă din familia Arum, erau vânduţi ca trestie dulce în vremurile antice, fiind folosiţi ca tonic şi stimulant. Planta este originară în regiunile temperate ale Asiei şi a fost introdusă într-o regiune mai întinsă. Trestia de zahăr, cu care de asemenea a fost identificată, s-a răspândit în Orient numai după epoca VT.

F.N.H. et al.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ierburi-si-mirodenii.html

IDOLATRIE

download - Copie - Copie (2)

IDOLATRIE. Istorisirea religiei VT ar putea fi relatată în cea mai mare parte ca o tensiune între concepţia spirituală despre Dumnezeu şi despre închinare, trăsătura caracteristică a credinţei adevărate a lui Israel, şi diferite presiuni, cum era idolatria, care au încercat să înjosească şi să materializeze conştiinţa şi practica religioasă naţională. În VT nu găsim o înălţare de la idolatrie la închinarea pură înaintea lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, un popor care posedă o închinare pură şi o teologie spirituală, care, prin intermediul unor lideri spirituali ridicaţi de Dumnezeu, luptă în permanenţă împotriva seducţiilor religioase ce au reuşit să acapareze adesea majoritatea poporului. Idolatria este o abatere de la normă, nu un stadiu primitiv, depăşit treptat şi cu dificultate.

Dacă examinăm spectrul larg de dovezi despre religia patriarhală descoperim că este o religie a altarului şi a rugăciunii, nu o religie a idolilor. Există anumite evenimente, toate asociate cu Iacov, care s-ar părea să indice idolatrie din partea patriarhilor. De exemplu, Rahela a furat *terafimii tatălui ei (Geneza 31:19). Lucrul acesta în sine nu dovedeşte decât că soţia lui Iacov nu a reuşit să se elibereze de mediul religios mesopotamian (cf. Iosua 24:15). Dacă aceste obiecte aveau atât o semnificaţie legală cât şi una religioasă, posesorul lor ar fi deţinut dreptul de succesiune asupra proprietăţii famuiei (*NUZI). Lucrul acesta se potriveşte bine cu îngrijorarea lui Laban, care nu pare să fie un om religios, şi dorinţa lui de a-şi recupera idolii, iar când nu a reuşit să-i găsească, a avut grijă să-l excludă pe Iacov din Mesopotamia, printr-un tratat formulat cu multă grijă (Geneza 31:45 ş.urm.). De asemenea, se afirmă că stâlpii ridicaţi de Iacov (Geneza 28:18; 31:13,45; 35:14,20) sunt la fel ca şi pietrele idolatre cu care Canaanul era familiar. Această interpretare nu este necesară. Stâlpul de la Betel este asociat cu jurământul lui Iacov (vezi Geneza 31:13) şi ar putea fi încadrat mai uşor în categoria stâlpilor de aducere aminte (de ex. Geneza 35:20; Iosua 24:27; 1 Samuel 7:12; 2 Samuel 18:18). În fine, dovezile din Geneza 35:4, folosite adesea pentru a arăta idolatria patriarhală, arată de fapt incompatibilitatea recunoscută dintre idoli şi Dumnezeul de la Betel. Iacov trebuie să îndepărteze toate obiectele inacceptabile mai înainte ca să poată sta în faţa acestui Dumnezeu. Faptul că Iacov le-a „ascuns” („îngropat”) nu trebuie interpretat că ar indica teama lui de a le distruge, din cauza că ar fi avut un respect superstiţios faţă de ele. Dacă nu admitem că acesta a fost cel mai simplu şi cel mai eficient mod de a îndepărta obiecte necombustibile înseamnă că permitem suspiciunii să domine exegeza.

Majoritatea dovezilor din perioada mozaică indică acelaşi lucru. Naraţiunea despre viţelul de aur (Exod 32) arată amploarea contrastului dintre religia care şi-a avut originea la Mt. Sinai şi religia caracteristică inimilor care nu au trecut prin procesul de regenerare. Aceste religii sunt incompatibile. Religia de la Sinai este în mod hotărât lipsită de imagini ale divinităţii. Moise a atras atenţia poporului (Deuteronom 4:12) că revelaţia lui Dumnezeu dată la Sinai nu a conţinut nici un „chip” „formă”, pentru ca poporul să nu devină corupt şi să-şi facă imagini ale lui Dumnezeu. Aceasta este esenţa poziţiei mozaice, aşa cum este redată în Decalog (Exod 20:4; cf. Exod 34:17). Ar trebui remarcat că interdicţia din Deuteronom 4:12 este în domeniul religiei, nu în domeniul teologiei. Este corect să vorbim despre un „chip” al Domnului şi Deuteronom 4:12 şi Numeri 12:8 au în comun termenul temuna („formă”, „chip”). Dar dacă Israel ar fi transferat lucrul acesta în practica religioasă ar fi dus doar la o pervertire a adevărului şi a vieţii. Aceasta este o mărturie puternică despre închinarea lui Israel care, prin natura sa, nu accepta imagini ale divinităţii. A doua poruncă a fost unică în lumea din zilele acelea şi faptul că arheologii nu au descoperit o imagine a lui Iahve (în timp ce imaginile de idoli abundă în toate celelalte religii) arată locul ei fundamental în religia lui Israel din perioada mozaică.

Scrierile istorice din Judecători, Samuel şi împăraţi ne spun aceeaşi poveste a abaterii naţiunii de la formele spirituale caracteristice religiei lor. Cartea Judecătorilor, cel puţin începând cu cap. 17 prezintă în mod deliberat o perioadă de nelegiuire generală (cf. 17:6; 18:1; 19:1; 21:25). Nu trebuie să ne închipuim ca evenimentele din Judecători 19 reprezintă norma de moralitate în Israel. Dimpotrivă, este o descriere onestă a unei societăţi degradate şi nu avem nici un motiv să vedem în povestea lui Mica (Judecători 17-18) un stadiu legal, dar primitiv, în religia lui Israel. Acelaşi comentariu din partea autorului cărţii Judecătorilor indică corupţia religioasă (17:1-3; vezi v. 6), tulburarea socială şi nelegiuirea (18:1-31; vezi v. 1) şi pângărirea morală din zilele acelea (19:1 ş.urm.).

Nu ni se spune ce formă au avut imaginile făcute de Mica. Pe baza imaginilor găsite mai târziu într-un sanctuar din N teritoriile Danite s-a sugerat ca ar fi avut forma unui viţel sau a unui taur. Lucrul acesta este destul de probabil, deoarece este semnificativ că atunci când Israelul s-a întors la idolatrie a fost necesar întotdeauna să împrumute forme exterioare din mediul păgân, sugerând astfel că în însăşi natura venerării lui Iahve exista ceva care împiedica dezvoltarea unor forme idolatre indigene. Viţeii de aur făcuţi de Ieroboam (1 Împăraţi 12:28) erau simboluri canaanite bine cunoscute; de asemenea, ori de câte ori regii lui Israel şi Iuda au căzut în idolatrie, au împrumutat forme păgâne şi le-au combinat cu religia israelită. H. H. Rowley (Faith of Israel, p. 77 ş.urm.) susţine că dovezile de idolatrie care există după vremea lui Moise trebuie explicate fie prin impulsul spre sincretism, fie prin tendinţa obiceiurilor eradicate într-o generaţie, pentru a apare din nou în generaţia următoare (cf. Ieremia 44). Am putea adăuga la acestea tendinţa de a perverti folosirea unui lucru care, în sine, era legitim: folosirea superstiţioasă a efodului (Judecători 8:27) şi cultul şarpelui de aramă (2 Împăraţi 18:4).

Principalele forme de idolatrie în care a căzut Israel foloseau *chipuri cioplite şi turnate, stâlpi, *aşera şi *terafimi. masseka, sau chipul turnat, era confecţionat prin turnarea metalului într-un tipar şi apoi modelarea lui cu unelte (Exod 32:4, 24). Nu se ştie dacă acest chip, ca şi viţeii făcuţi mai târziu de Ieroboam, au fost destinaţi să-L reprezinte pe Iahve, sau dacă au fost consideraţi piedestalul pe care era întronat Iahve. Analogia cu heruvimii (cf. 2 Samuel 6:2) sugerează a doua idee, care este sprijinită şi de dovezile arheologice (cf. G. E. Wright,Biblical Archaeology, p. 148, o ilustraţie a zeului Hadad călare pe un taur). Heruvimii, însă, erau ascunşi vederii şi aveau o înfăţişare „nepământeană”. Ei nu pot indica nici o afiliere inacceptabilă a Dumnezeului întronat, cu paralele pământeşti. Viţeii, pe de altă parte, nu erau ascunşi vederii (din câte sugerează naraţiunea) şi nu puteau decât să indice participarea lui Iahve la religia şi teologia fertilităţii.

Stupii idoleşti şi aşera erau interzişi în Israel (cf. Deuteronom 12:3; 16:21-22). În sanctuarele lui Baal, stâlpii lui Baal (cf. 2 Împăraţi 10:27) şi stâlpul Aşera erau lângă altar. Stâlpul era considerat o reprezentare stilizată a prezenţei zeului la altar. Era obiectul unei veneraţii profunde: uneori era scobit în interior aşa încât să poată primi sângele jertfei şi uneori se pare că era sărutat de închinători, aşa cum indică suprafaţa netezită. Aşera era de lemn (întrucât era distrusă prin ardere – Deuteronom 12:3; 2 Împăraţi 23:6) şi probabil că are originea în copacii sacri veşnic verzi, simbolul vieţii. Asocierea acestora cu ritualurile canaanite ale fertilităţii au fost suficiente ca să fie considerate de către Iahve ca o urâciune.

Polemica VT împotriva idolatriei, dusă mai ales de profeţi şi psalmişti, recunoaşte cele două adevăruri pe care avea să le afirme mai târziu Pavel: idolul nu este nimic, dar cu toate acestea era vorba de o forţă spirituală demonică, şi din această cauză idolul constituia un pericol spiritual clar (Isaia 44:6-20; 1 Corinteni 8:4; 10:19-20). Astfel, idolul nu este nimic: l-a făcut omul (Isaia 2:8); însăşi compoziţia şi confecţionarea lui declară zădărnicia lui (Isaia 40:18-20; 41:6-7; 44:9-20); neajutorarea lui face să fie luat în râs (Isaia 46:1-2); nu are nimic care să-i dea înfăţişare de viaţă (Psalmul 115:4-7). Profeţii au numit idolii în mod batjocoritor gillulim(Ezechiel 6:4, şi de cel puţin alte 38 de ori în Ezechiel) sau „bucăţi de gunoi” (Lexiconul Koehler) şi ‘elilim, „zeişori”.

Deşi sunt supuse în întregime lui Iahve (de ex. Psalmul 95:3), există forţe spirituale ale răului şi idolatria îi pune pe oameni într-un contact mortal cu aceşti „zei”. Isaia, despre care se spune de obicei că aduce la culme batjocura ironică faţă de idoli, este conştient de acest rău spiritual. Ei ştie că există un singur Dumnezeu (44:8), dar cu toate acestea, orice om care se atinge de un idol, deşi idolul nu este „nimic”, nu poate scăpa nevătămat. Contactul omului cu zeul fals îl infectează cu o orbire spirituală mortală a inimii şi a minţii (44:18). Deşi el se închină doar la „cenuşă”, ea este plină de otrava înşelăciunii spirituale (44:20). Cei care se închină la idoli devin ca şi ei (Psalmul 115:8; Ieremia 2:5; Osea 9:10). Datorită realităţii forţei rele care stă în spatele unui idol, este o *urâciune (to’eba) pentru Iahve (Deuteronom 7:25), un lucru detestat (siqqus) (Deuteronom 29:17), şi urmarea idolilor este păcatul cel mai grav, adulter spiritual (Deuteronom 31:16; Judecători 2:17; Osea 1:2). Totuşi, există un singur Dumnezeu şi contrastul dintre Iahve şi idoli poate fi exprimat în termenii vieţii, activităţii şi stăpânirii. Idolul nu poate prezice şi nu poate face un lucru să aibă loc, dar Iahve poate face acestea (Isaia 41:26-27; 44:7); idolul este o epavă neajutorată pe râul istoriei, care cunoaşte evenimentul numai după ce a avut loc şi care este neputincios în faţa lui (Isaia 41:5-7; 46:1-2), dar Iahve este Domnul şi Stăpânul istoriei (Isaia 40:22-25; 41:1-2,25; 43:14-15 etc.).

NT întăreşte şi dezvoltă învăţătura VT. Am spus mai sus că NT recunoaşte că idolii sunt non-entităţi şi reprezintă forţe spirituale periculoase. În plus, Romani 1 exprimă punctul de vedere al VT că idolatria este un declin de la adevărata spiritualitate, nu o etapă pe calea spre o cunoaştere pură a lui Dumnezeu. NT recunoaşte că pericolul idolatriei există chiar şi atunci când nu sunt confecţionaţi idoli materiali: asocierea idolatrei cu păcatele sexuale în Galateni 5:19-20 ar trebui asociată cu identificarea lăcomiei cu idolatria (1 Corinteni 5:11; Efeseni 5:5; Coloseni 3:5), deoarece este clar că Pavel include în lăcomie şi lăcomia sexuală (cf. Efeseni 4:19; 5:3; 1 Tesaloniceni 4:6, gr.; 1 Corinteni 10:7, 14). După ce Ioan a accentuat finalitatea şi desăvârşirea revelaţiei în Cristos, avertizează că orice abatere de la aceasta este idolatrie (1 Ioan 5:19-21). Idol este orice lucru care revendică loialitatea care îi aparţine numai lui Dumnezeu (Isaia 42:8).

Nu putem trece cu vederea efectul pe care îl are învăţătura biblică referitoare la idoli asupra doctrinei monoteiste despre Dumnezeu. Prin faptul că ea recunoaşte atracţia exercitată de religia idolatră asupra lui Israel şi prin aparenta recunoaştere a „altor dumnezei”, ca în Psalmul 95:3, VT nu recunoaşte existenţa reală a „zeilor” ci existenţa reală a unei ameninţări la adresa lui Israel, pericolul reprezentat de religiile şi învăţăturile opuse. În felul acesta el afirmă în mod constant monoteismul (aşa cum face şi NT) în contextul religiei şi mediului religios al poporului lui Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE 1. H. Rowley,Faith of Israel, 1956, p. 74 ş.urm.; A. Lods, „Images and Idols, Hebrew and Canaanite”, ERE; „Idol”, în J. -J. von Allmen,Vocabulary of the Bible, 1958; J. Pedersen, Israel, 3-4, 1926, p. 220 ş.urm., passim; J. B. Payne, The Theology of the Older Testament, 1962; Y. Kaufmann, The Religion of Israel, 1961; „Image”, NIDNTT, p. 284-293; J. M. Sasson, The Worship of the Golden Calf, Ancient & Occident, 1973, p. 151 ş.urm.

J.A.M.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/idolatrie.html

HAR ŞI MILĂ

download - Copie - Copie (2)

Har şi Milă

 Dacă Vechiul Testament este o carte „a Legii”, atunci Noul Testament este o carte a „harului” şi a „milei”. „La plinirea vremii”, Dumnezeu a trecut peste asprimea Legii, a coborît între noi prin Fiul Său, Isus Cristos, a ispăşit păcatul la Cruce, a înviat, s-a înălţat în slavă şi a desăvîrşit mîntuirea noastră de sub ameninţarea pedepsei veşnice (Ioan 3:16).

Har („Charis”- în limba greacă), este unul din acele cuvinte care au fost preluate de creştinism din vocabularul laic al unei limbi şi înnobilate prin căpătarea unor sensuri noi, mai bogate şi mai spirituale.

În limba greacă, „Charis” este un derivat de la verbul „Chairo”, a te bucura. Apostolul Luca face un aparent joc de cuvinte, cînd scrie în Fapte 11:23: „Cînd a ajuns el, şi a văzut harul (charis) lui Dumnezeu, s-a bucurat (echare)…” Limba greacă modernă a păstrat acest sens laic al cuvîntului cu semnificaţie de frumuseţe abundentă sau exuberanţă armonioasă. La români, echivalentele acestor expresii au venit prin traducerea latină a lui „charis”, – „gratia”. Se vorbeşte astfel despre „graţios”, „plin de graţie” aplicat unei intervenţii, unui gest sau unei persoane.

Harul nu a fost cu totul absent în Vechiul Testament. Cuvîntul ebraic care-l defineşte este „heşed” şi se află în Estera 2:9, 17 („…a căpătat trecere şi iubire înaintea lui”) şi în 2 Sam. 2:5 („…aţi arătat astfel bunăvoinţă faţă de Saul”).

Cel mai elocvent exemplu de har, „heşed” din Vechiul Testament se află însă în 2 Sam. 9:1, 3. După moartea lui Saul şi a lui Ionatan, David se interesează: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?” şi iarăşi: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?”.

„Heşed” este termenul pentru manifestarea bunătăţii şi a iubirii. Sub ameninţarea cruntă a Legii şi în desele lui alunecări de la sfinţenia cerută de Dumnezeu, Israelul n-ar fi supravieţuit peste veacuri fără o doză nemăsurată de har. Psalmistul David rezumă această situaţie, scriind: „Adu-ţi aminte, Doamne, de („heşed”) îndurarea şi bunătatea Ta, căci sînt veşnice. Nu-ţi aduce aminte de greşelile din tinereţea mea, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta („heşed”), Doamne!” (Psalm 25:6-7).

În lucrarea salvatoare a lui Dumnezeu, mila („eleos”) este strîns înrudită cu harul. Mila este un sentiment, o mişcare de simpatie a inimii faţă de ceva sau cineva care se află în dificultate şi suferinţă. Osea ne deschide o fereastră înspre inima lui Dumnezeu cînd scrie: „Cum să te dau Efraime?… Mi se zbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mişca de milă” (Osea 11:8-9). Iona cunoştea şi el caracterul lui Dumnezeu: „Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător, şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!” (Iona 4:2). În timpul misiunii Sale, Domnul Isus, „cînd a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor” (Mat. 9:36). În pilda fiului risipitor: „Cînd era încă departe, tatăl l-a zărit şi i s-a făcut milă de el” (Luca 15:20).

Mila este izvorul harului, iar harul este suma tuturor acţiunilor săvîrşite de Dumnezeu, „care vrea să ne facă bine”.

Barzilaien Dan

HAR

download - Copie - Copie (2)

HAR

În Vechiul Testament

Vocabular

Harul implică şi alte subiecte cum sunt iertarea, mântuirea, regenerarea (naşterea din nou), pocăinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu. „Există cuvinte de har care nu conţin termenul propriu zis „har” (Moffatt) vezi Deuteronom 7:7; 9:4-6. „Cuvintele de har” din VT sunt următoarele:

(i) hesed, tradus de obicei „dragoste statornică”, iar uneori „credincioşie”, „loialitate”. În traducerea VA este tradus „îndurare” (149 de ori), „bunăvoinţă” (38), „milostenie” (30) şi „bunătate” (12). Luther l-a tradus cu Gnade, cuvântul german pentru „har” sau „graţie”. În ciuda acestui fapt, nu este echivalent întru totul cu „har”. Este un cuvânt care indică o relaţie şi poate fi folosit cu referire la Dumnezeu şi la om. Când se referă la Dumnezeu indică har. Când se referă la om indică o dragoste statornică faţă de un alt om sau faţă de Dumnezeu. Este întâlnit adesea în asociere cu cuvântul „legământ” şi indică o atitudine de credincioşie pe care trebuie să o aibă ambele părţi ale unui legământ. Cu privire la hesed a lui Dumnezeu,hesed, vezi Plângerile 3:22; pentru termenul hesed asociat cu omul, vezi Osea 6:6. Snaith sugerează expresia „dragostea legământului” („covenant love”) ca fiind termenul engl. cel mai apropiat.

(ii) hen, „favoare”. Acesta nu este un „cuvânt de har” şi nu indică o relaţie. Este folosit cu referire la acţiunea unui superior – uman sau divin – faţă de un inferior. El ne comunică ideea de favoare nemeritată; în VA este tradus „har” (38) şi „favoare (26). Exemple de hen din partea omului găsim în Geneza 33:8, 10, 15; 39:4; Rut 2:2, 10. Hen din partea lui Dumnezeu întâlnim în Ieremia 31:2 (VSR „credincioşie”, Av „bunăvoinţă”). Nimeni nu poate arăta hen faţă de Dumnezeu (spre deosebire de hesed), deoarece nimeni nu îi poate face o favoare lui Dumnezeu.

Legea

(i) Ioan 1:17 pune legea în contrast puternic cu harul. Vezi Tit 2:11 care afirmă de asemenea că harul a venit în lume prin Cristos. Aceasta nu înseamnă că harul a fost inexistent în VT, ci înseamnă doar că nu se situează în prim plan şi că este ceva ce priveşte în principal Israelul. Biblia foloseşte adesea antiteza acolo unde noi am folosi comparaţia.

(ii) Ideea de promisiune este dezvoltată în NT în Galateni (3:16-22) şi în Evrei. Aceasta arată că harul precede legea. Dumnezeu i-a tratat pe Patriarhi pe baza promisiunii, pe poporul întreg l-a tratat pe baza legii. Această lege nu a fost primordială, dar ea a clarificat şi a accentuat felul de hesed pe care îl aştepta Dumnezeu de la poporul legământului Său.

(iii) Totuşi, harul este întâlnit chiar în lege. Alegerea Israelului ca popor al lui Dumnezeu este atribuită în lege alegerii libere a lui Dumnezeu şi nu neprihănirii Israelului (Deuteronom 7:7-8; cf. 8:18). Iniţiativa în legământul de la Sinai vine de la Dumnezeu, la fel ca şi în legământul harului cu Avraam. În Psalmul 19 există o afirmaţie despre convertirea sau restaurarea puterii legii.

Profeţii

Ideea principală a scrierilor profetice este chemarea la pocăinţă. Pasaje tipice sunt în Amos 5:14; Osea 2:7; 6:1; 14:1; Isaia 1:16-18; Ieremia 3:1, 7, 12-14. Profeţii sunt acuzaţi adesea că ar promova o doctrină a pocăinţei care pune accentul pe voinţa umană, ca şi erezia Pelagiană. Dar profeţii au privit pocăinţa ca un fapt lăuntric (Ioel 2:13). Ezechiel care a cerut oamenilor să-şi facă o inimă nouă (18:31), a recunoscut de asemenea că o inima nouă poate fi doar un dar al harului lui Dumnezeu (36:26). În privinţa aceasta el este în armonie cu pasajul „noului legământ” din Ieremia 31:31-34.

Psalmii

Cuvântul hen este aproape absent în Psalmi, dar apar unele cuvinte înrudite. Termenul hesedeste întâlnit foarte frecvent, de ex. Psalmul 5:7; 57:3 („bunătate şi credincioşie”); 89:33 („bunătate”). În Psalmi întâlnim de asemenea cu o frecvenţă crescută cuvântul înrudit hasid, care este găsit, de ex. în Psalmul 12: l; 86:2 („care se încred în Tine”); 79:2 („credincioşi”). Pluralul acestui cuvânt (hasidim) apare ca „Hasideeni” în 1 Macabei 2:42; 7:13; 2 Macabei 14:6; cuvântul se referea la cei care erau loiali legământului, gruparea din Iudaism care punea accent pe respectarea riguroasă şi devotată a legii şi din rândurile acestei grupări au provenit *fariseii.

În Noul Testament

Vocabular

Cuvântul gr. charis a fost cuvântul obişnuit folosit pentru a traduce ebr. hen. Cel mai apropiat verb corespunzător, charizesthai, a fost folosit pentru a indica iertarea, umană şi divină (Coloseni 2:13; 3:13; Efeseni 4:32). Cuvântul eleos reprezintă termenul ebr. hesed şi are sensul de „îndurare”. Nu este folosit prea frecvent şi apare mai ales în pasaje bazate pe VT, cum sunt Romani 9:15-18, 23; 11:30-32. Termenul „har” este preferat în loc de „îndurare”, deoarece include ideea de putere divină care îl înzestrează pe om pentru a trăi o viaţă morală.

Evangheliile sinoptice

Deşi cuvântul charis nu este pus niciodată pe buzele lui Isus, ideea de har este foarte proeminentă. Isus spune că a venit să caute şi să mântuiască pe cei pierduţi. Multe dintre pildele Sale ne învaţă doctrina harului. Pilda lucrătorilor viei (Matei 20:1-16) ne învaţă că Dumnezeu nu dă socoteală nimănui pentru darurile harului Său. Pilda celor invitaţi la cină (Luca 14:16-24) arată că privilegiul spiritual nu garantează binecuvântarea finală şi că invitaţia Evangheliei este adresată tuturor. Fiul risipitor a fost primit de tatăl său într-un mod pe care nu-l merita (Luca 15:20-24). Se pune accent pe pocăinţă ca şi o condiţie a mântuirii (Marcu 1:15; 6:12; Luca 24:47). Credinţa îşi are locul ei (de ex. Marcu 1:15; Luca 7:50), deşi nu se face o afirmaţie teologică asemănătoare cu cele ale lui Pavel.

Scrierile lui Luca

Trebuie să acordăm o atenţie specială Evangheliei după Luca şi Faptelor Apostolilor. Luca dă dovadă de flexibilitate în abordarea acestui subiect. Întâlnim chiar şi sensul nereligios al substantivului, ca o favoare făcută de un om altcuiva (Faptele Apostolilor 24:27; 25:3,9). Sensul de „favoare” ca şi în VT este găsit în Luca 1:30; 2:52; Faptele Apostolilor 2:47; 7:10, 46. Sensul dinamic al harului are ca rezultat un curaj neînfricat şi o mărturie eficace, aşa cum se vede în Faptele Apostolilor 4:33; 11:23; 13:43, şi este folosit în contextul apelului universal al Evangheliei. Luca aduce împreună termenii „Evanghelie” („Cuvântul”) şi „har” (Luca 4:22; Faptele Apostolilor 14:3; 20:24) într-un mod în care nu i-a pus nici chiar Pavel.

Epistolele pauline

Cuvântul „har” ocupă un loc deosebit în salutările de început şi în benedicţiile finale ale Epistolelor, fiind adăugat la salutul evreiesc convenţional de „pace”. Temeiul doctrinei lui Pavel este găsit în Romani 1:16; 3:20. Se arată că omul este păcătos, dar este îndreptăţit prin har (Romani 3:21; 4:25), adică, Dumnezeu, în harul Lui, îl tratează pe om ca şi cum n-ar fi păcătuit niciodată, deşi este vinovat.

*Credinţa este răspunsul omului la harul divin (Romani 5:2; 10:9; Efeseni 2:8). Credinţa este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8); cuvintele „nu vine de la voi” s-ar putea referi la sesosmenoi(„mântuiţi”), dar Pavel caută să scoată în relief faptul că termenul „credinţă” nu trebuie conceput ca o acţiune independentă din partea credinciosului. Vezi de asemenea 2 Corinteni 4:13; Filipeni 1:29. Această credinţă nu este ne-etică, deşi dă de înţeles că nu există mântuire prin lege. Credinţa este vitală, din punct de vedere moral, prin sine. Ea lucrează „prin dragoste” (Galateni 5:6). C. A. Anderson Scott (Christianity according to St. Paul, 1927, p. 111) afirmă că din momentul în care credinţa a fost activă, a avut loc o transformare a perspectivei etice.

Poziţia credinciosului în har nu este explicată prin sine, ci prin voia lui Dumnezeu. Doctrina *alegerii are două funcţii: limitează independenţa umană şi auto-îndreptăţirea, şi arată că Dumnezeu este complet liber atunci când acordă o favoare (Efeseni 1:1-6; 2 Timotei 1:9; Tit 3:5). Fiecare pas din procesul vieţii creştine este datorat harului – Galateni 1:15 (chemarea); 2 Timotei 2:25 (pocăinţa); Efeseni 2:8-9 (credinţa).

În Romani 8:28-30 Pavel trece în revistă lucrarea divină de la chemare până la gloria finală a celor răscumpăraţi. Cu toate acestea, el nu trece cu vederea responsabilitatea omului. Ascultarea (Romani 1:5; 6:17) este o atitudine morală şi nu poate fi nimic altceva. Omul se întoarce singur la Domnul (2 Corinteni 3:16). A. Stewart sugerează în HDB ca 1 Tesaloniceni 3:5 ne învaţă că până şi perseverenţa este pusă la îndoială. Cele două laturi sunt aduse împreună în Romani 9-10. Cap. 9 conţine cele mai puternice afirmaţii posibile cu privire la dubla predestinaţie, în timp ce cap. 10 afirmă că respingerea de către Dumnezeu este datorată necredinţei şi neascultării. Totuşi, trebuie să ne amintim că subiectul principal al acestor capitole nu este mântuirea personală, ci funcţiile colective ale celor aleşi de Dumnezeu ca să împlinească scopul Lui.

Romani 6 foloseşte imaginea botezului pentru a ne învăţa despre învingerea păcatului prin har. Vezi de asemenea 1 Corinteni 6:11; 12:13; Efeseni 5:26; Coloseni 2:12; Tit 3:5. H. Wheeler Robinson (The Christian Doctrine of Man, 1926, p. 124-125) susţine că botezul creştinului nu este doar un simbol ilustrativ ci este aspectul obiectiv a ceea ce credinţa este în mod subiectiv. Alţii argumentează că botezul copiilor mici este un mijloc de administrare a harului, deoarece copilul este un simbol al neputinţei şi neajutorării omenirii. Aceste păreri par să contrazică accentul constant pe care Pavel îl pune pe credinţă.

Celelalte scrieri din NT

(i) 1 Petru. Apostolul pune accentul pe har în cap. 1-2 prin intermediul variantelor obişnuite ale alegerii prin legământ şi ale moştenirii; 3:7 conţine o expresie neobişnuită, „harul vieţii”. Harul este întâlnit de asemenea în 5:10, cu referire la gloria viitoare a credinciosului.

(ii) Evrei. Scriitorul foloseşte cele mai multe „cuvinte de har”. În 2:9 harul lui Dumnezeu este corelat cu suferinţele lui Cristos. Cuvântul charis este folosit în 12:28 pentru mulţumirea omului faţă de Dumnezeu. Harul este privit ca o chemare la consacrare în 12:14-15. Expresia izbitoare „tronul harului”, în 4:16, uneşte măreţia divină şi harul. O altă expresie nouă este „Duhul harului” (10:29).

(iii) Scrierile lui Ioan. Există surprinzător de puţine referiri directe la har, dar se pune un accent mare pe dragostea lui Dumnezeu. Ideea de har trebuie raportată la aceea de „viaţă veşnică”. Credinţa este proeminenta şi Ioan foloseşte o expresie gr., pisteuein eis (a crede în), cu referire la *credinţa reală în persoana lui Cristos. „Harul şi adevărul” care caracterizează gloria Cuvântului întrupat în Ioan 1:14 (cf. v. 17) sunt ca un ecou al „îndurării şi adevărului” (hesed we’ ‘emet) din Exod 34:6.

La fel ca şi Moffatt putem trage concluzia că religia Bibliei „este o religie a harului, sau dacă nu, nu este nimic… nici har, nici Evanghelie” (Grace in the New Testament, p. xv).

BIBLIOGRAFIE. 804. Wheeler Robinson,The Christian Doctrine of Man, 1926; N. H. Snaith,The Distinctive Ideas of the Old Testament, 1944, p. 94-130; J. Moffatt, Grace in the New Testament, 1931; N. P. Williams,The Grace of God, 1930; C. Ryder Smith, The Bible Doctrine of Grace, 1956; H.-H.. Esser, NIDNTT 2, p. 115-124; H. Conzelmann, W. Zimmerli, TDNT 9, p. 372-402; H. D. McDonald, ZPEB, 2, p. 799-804.

J.H.Sr.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/har.html