Pagina de ştiri internaţionale 2008

Pagina de ştiri  internaţionale feb  2008

Curtea interzice distribuirea Bibliilor în şcoală

Practica pe termen lung a unei şcoli de cartier de a permite distribuirea Bibliilor claselor de elevi este neconstituţională, a declarat un judecător federal. Un avocat pentru şcoala unui cartier din sud-estul provinciei Missouri, a relatat, miercuri, că el va apela la hotărârea unii judecător împotriva practicii. Pentru mai mult de trei decenii, şcoala South Iron din Annapolis, aflată la 120 de mile de St.Loius, a permis reprezentanţilor de la Gideon Internatoinal să distribuie Biblii elevilor din clasele de-a cincea. [ continuare… ]

 
Cum văd americanii nereligioşi creştimismul?

Într-un portret al „nereligioşilor ” din America, un studiu nou a descoperit că mulţi vor să asculte ceea ce au oamenii de spus despre creştinism, dar majoritatea de asemenea, vede biserica ca un loc plin de ipocriţi. „Un procent de 72% dintre oamenii intervieviaţi au spus că e cred că biserica este plină de ipocriţi” a relatat Ed Stetzer, directorul de la LifeWay Research. În acelaşi timp, totuşi 71% dintre cei care au răspuns au spus că ei cred că Isus a făcut o diferenţă pozitivă în viaţa unei persoane şi 68% au afirmat că ei vor să asculte pe cineva care a vrut să împărtăşeaască ceea ce ei cred despre creştinism.” [ continuare… ]

 Cei nereligioşi au găsit credinţa în afara bisericii

Un nou sondaj al adulţilor nereligioşi din U.S. chiar în vacanţe, descoperă că 72% spun că Dumnezeu , o Fiinţă mai mare sau supremă există.” Doar 72% spun că biserica este plină de impocriţi. Într-adevăr, 44% sunt de acord cu afirmaţia „Creştinii mă calcă pe nervi.” LifeWay Research, arma studiului Convenţiei baptiste de sud, fondată în Nashville, a organizat sondajul al celor 1,404 de adulţi „nereligioşi”, primăvara şi vara trecută. Marja de eroare este plus sau minus 2,5% din procentaj. [ continuare… ]

Creştini ucişi, biserici arse în India

Zece creştini au fost ucişi şi aproape 90 de biserici şi 600 de case arse de militanţii hinduşi în estul Indiei de Crăciun, a declarat Alianţei baptiste mondiale, un official Baptist. „Între 50 şi 70 de radicalişti hinduşi l-au împins pe pastorul Junas Digal dintr-un autobuz parcat, mărşăluind cu el pe şosea, bătându-l cu beţe şi mâinile şi în final i-au ras capul ca să pretindă că este hindus,” a declarat Swarupananda Patra, secretarul general al Federaţiei Baptiste de la Orissa. [ continuare… ]
 
 Conservatorii încearcă să susţină generaţiile X, Y

Ce se va întâmpla când James Dabson, cel care a devenit sinonim cu Focus on the family va încheia lucrarea? Dobson, păşit ca preşedintele organizaţiei Focus on the Family în 2003, nu a făcut nici o aluzie de pensoinare. Şi la 71 de ani, el rămâne preşedintele Bordului şi vocea publică a emisiunii radio a lucrării. Dar, în spatele scenelor, o nouă generaţie a consiliului executiv fixează fundamentul pentru a menţine grupul conservator de creştini conservator, o forţă culturală şi politică, potrivit Presei Asociate. [ continuare… ]

Bisericile din Pakistan cer sprijin internaţional după moartea lui Bhutto

Bisericile din Pakistan au condamnat asasinarea fostului prim ministru Benazir Bhutto cerând în acelaşi timp ajutor internaţional în ce priveşte eradicarea terorismului în ţara lor. „Apelăm cu toată seriozitatea la comunităţile naţionale şi mondiale, dar îndeosebi la biserici pentru a face rugăciuni pentru binele statului Pakistan care traversează o perioadă deosebit de dificilă din istoria sa şi în acelaşi timp dorim să încurajăm naţiunea acum când îndură o aşa pierdere mare,” a declarat Consiliul Naşional al bisericilor din Pakistan. [ continuare… ]

Moştenirea evreiască: Religia şi academia

Întorcând-ne înapoi când Yasser Arafat vorbea indiferent oficialilor Departamentului de stat că templele evreieşti niciodată nu au rezistat în Ierusalim, mulţi cred că aceasta a fost ceva nou, propagandă scandaloasă. Scandaloasă, da, dar nu nouă. Pentru mult timp, agenţii schimbării au căutat să facă acuzaţiile evreieşti ale statului Israel ilegale. Ei au atacat Biblia ca fiind nedemnă de încredere şi un mijloc pentru oamenii primitivi, antici şi moderni. Poate nu surprinzător unele din cele mai rele propagande vin din Germania. Şi nu mă refer doar la Germania nazistă. [ continuare… ]

Cea mai aspră persecuţie apare în Arabia Saudită şi Coreea de Nord

Potrivit comunicatului Publicaţiei internaţională, unele dintre cele mai severe persecuţii indurat de creştini în 2008 a avut loc acolo unde creştinismul este ilegal- Coreea de nord şi Arabia Saudită. În alte locuri, milioane de creştini anul acesta vor întâmpina diferite moduri de suferinţe, persecuţie şi reprimare, datorită locului unde ei locuiesc. [ continuare… ]

Şapte biserici bombardate în Irak

Cel puţin şapte biserici din Irak au fost bombardate, duminică lucru ce pare să fie combinat cu atacurile asupra creştinilor ortodocşi, care sărbătoreau ajunul Anului Nou. Bombardamnetul mortal, dispozitivele explosive şi bombele din maşini au fost folosite în atacurile care ţinteau biserici şi mănăstiri din Bagdad, potrivit ziarului Khaleej Times din Dubai. Cel puţin şase oameni au fost speriaţi, inclusive doi paznici, a relatat Agenţia de ştiri Vocile din Irak. [ continuare… ]

Iezuiţii se întâlnesc la Roma să aleagă noul „Papă negru”

Nu va fi nici un fum alb care să spună lumii că el a fost ales, ci alt gen de întrunire secretă în Roma luni ca să aleagă liderul iezuiţilor care este cunoscut ca „Papa negru.” În cartierul de blocuri din Vatican, 225 de delagaţi din toată lumea vor alege un nou superior general, care să devină cel mai mare şi probabil, cel mai influent, controversat şi prestigios lider catolic. [ continuare… ]

Evangheliştii îi mustră pe liderii NAE în privinţa Scrisorii Islamului

Unii lideri evanghelişti marcanţi îi critică pe şefii National Association of Evangelicals (Asociaţia Naţională a Evangheliştilor) – NAE – pentru semnarea unei scrisori către lideri musulmani, scrisoare ce conţine un limbaj controversat. Mai mult, liderii contrazic compromisurile scrisorii privind importanţa lui Isus în creştinism, făcute pentru a-i domoli pe musulmani. [ continuare… ]

Un conservator de seamă nominalizat pentru preşedinţia Southern Baptist

Binecunoscutul scolastic evanghelist şi conservator al Southern Baptist, Albert Mohler, se aşteaptă să fie nominalizat pentru preşedinţia Convenţiei Southern Baptist în iunie. Robert Jeffress, pastor al istoricei Prime Biserici Baptiste din Dallas şi-a anunţat săptămâna aceasta intenţia de a-l nominaliza pe Mohler, notând că baptistul de 47 de ani oferă „acel fel de lider vizionar de care Southern Baptists are nevoie pentru a comunica un conservatorism misionar şi limpezime biblică către lume,” potrivit agenţiei Baptist Press. [ continuare… ]

Clericii musulmani îl avertizează pe preşedintele afgan despre pericolul misionarilor

Preşedintele din Afganistan, Hamid Karzai a fost informat de consiliul islamic al ţării că trebuie să stopeze grupurile străine de ajutorare să îi convertească pe localnici la creştinism. Influentul consiliu al clerului islamic şi ulema (scolasticii) au făcut această avertizare într-o declaraţie din timpul întrevederii cu Karzai, vineri, în care s-a mai cerut şi reintroducerea execuţiilor publice, care nu au mai avut loc de la căderea guvernului taliban, în 2001. [ continuare… ]

Kenyenii se întorc către Dumnezeu pentru încetarea violenţei

Creştinii implicaţi în conflictul din Kenya se întorc către Dumnezeu pentru a sfârşi violenţele post-electorale care au lăsat în urma lor sute de morţi şi mii de fugari de la casele lor. După aproape o săptămână de violenţe intense şi revolte post-electorale, kenyenii din ambele tabere divizate politic se întorc către Dumnezeu pentru ca slava Sa să izbăvească Kenya. [ continuare… ]

ÎNTRUNIREA DE PACE A BISERICILOR DIN ASIA ARE LOC ÎN INDONEAZIA

Reprezentanţii întrunirii de pace a bisericilor din Indoneazia din perioada 1-8 deccembrie la Solo, Indonesia se concentrază asupra temei „Pacea în ţara noastră” prin teme interrelaţionale precum justiţia, pluralismul religios şi sărăcia. Aceste biserici, inclusiv Biserica din Brethren, menoniţii şi fraţi în Cristos şi Societatea religioasă a prietenilor (Quakers). Aceasta a fost a treia dintr-o serie de conferinţe regionale despre pacea din biserici, solicitată de programul Decada violenţei al Consiliului mondial al bisericii. [ continuare… ]

CREŞTINUL EXTREMIST DECLANŞEAZĂ ALARMA

Procesul pentru crimă reînceput vineri , împarte Sacramento şi atrage atenţia de la organizaţiile care monitorizează extremiştii. Alex Shevchenko, care a fost judecat pentru crimă, a încercat să atace şi moartea lui Satender Singh în iulie. Potrivit procurorilor, dl. Shevchenko şi Andrey Vusik au ironizat pe dl. Singh în parc, deoarece ei credeau că el este homosexual. Dl. Vusik , l-a lovit cu pumnul, ceea ce l-a făcut pe Sign să se bălăbănească, izbind capul, acuză ei. [ continuare… ]

 Schimbarea climei este “o chestiune de credinţă”, spune un lider ecumenic

Conducătorul Consiliului Mondial al Bisericilor, Dr. Samuel Kobia a numit problematica legată de schimbarea climatică „o chestiune de credinţă” şi a spus că comunitatea întru credinţa creştină trebuie să fie în avangarda măsurilor luate în acest sens. Într-o vizită făcută săptămâna aceasta la sediile din New York ale agenţiei internaţionale umanitare Church World Service (Serviciul Bisericesc Mondial), Dr Kobia a spus: „Am văzut că atunci când am devenit neglijenţi, efectul a ajuns ceea ce vedem acum, prin încălzirea globală.” „Ca creştini, cred că ar trebui să fim printre cei ce deschid calea astfel ca alţii să ne poată urma, pentru că pentru noi nu e doar o chestiune politică sau economică sau ecologică, ci este şi o problemă de credinţă.” [ continuare… ]

 Afacerile Ierusalimului: politicul religios

După o saga legislativă şi politică de doi ani, în această săptămână guvernul a aprobat numirea lui Theophilos al III-lea ca nou patriarh grec ortodox, ajungându-se la o situaţie cu un amestec de politică şi religie şi un tăinuit ţinut al Ierusalimului, de multe milioane de dolari, scos la mezat. Mult aşteptata decizie a venit după luni de conflict între Theophilos, 55 de ani, şi predecesorul său, Irineos I, care a tulburat biserica – unul din principalii proprietari de terenuri din Israel şi teritoriile palestiniene. Dar nici nu s-a uscat bine cerneala pe decizia guvernamentală de confirmare a numirii lui Theophilos – ca urmare a presiunilor din partea guvernelor Greciei şi SUA – că aprobarea a fost îngheţată de Înalta Curte de Justiţie, ca urmare a unei petiţii a lui Irineos, ceea ce a dus toată problema înapoi în mâna celei mai înalte curţi din ţară.  [ continuare… ]

 Populaţia musulmană sporeşte cu rapiditate în Rusia

În exteriorul porţii Înălţării, care este intrarea de nord în Piaţa Roşie din Moscova, turiştii stau în picioare pe o placă de bronz, aruncând monede peste umăr şi rostindu-şi o dorinţă. Placa circulară fixată pe un pavaj de bolovani gri marchează punctul zero în măsurarea distanţelor din centrul capitalei şi până la marginile îndepărtate ale fostului Imperiu rus. Cu fiecare monedă aruncată, un grup mic de femei ruse se întrec ca să apuce monedele aruncate. [ continuare… ]

 Imigranta armeană se predă lui Isus

Kathy Walton* ştie bucuria împărtăşirii Veştii Bune în Moscova. În timpul celor doi ani petrecuţi acolo, ea a fost atrasă de imigranţii din fostele republici sovietice. „Am legat relaţii potrivite cu oamenii din toate nivelele sociale,” a spus ea. Nu i-am ales, ei sunt doar nişte magneţi pe care Dumnezeu i-a pus în viaţa mea. Ei sunt flămânzi după acelaşi lucru.” [ continuare… ]

Există vreo dovadă arheologică pentru naşterea lui Hristos?

Este vremea Crăciunului. Timpul sărbătorilor de iarnă, a pomilor de Crăciun, al cadourilor etc. Dar este şi vremea de a întreba: „care este dovada arheologică a naşterii lui Hristos?” Această întrebare s-a ivit în mod deosebit în acest an pentru că toată publicitatea şi zarva din jurul „evangheliilor pierdute” despre Isus şi a „mormintelor pierdute” ale lui Isus. Mormântul lui Irod cel Mare a fost descoperit de curând la Herodium, chiar lângă Betleem. Isus este o figură majoră a istoriei şi este firesc să vrem să facem o relatare despre fondul istoric, ca şi despre evidenţele arheologice ale naşterii lui Isus. Adevărul trebuie spus – acela că în vreme ce există sumedenie de dovezi despre viaţa şi misiunea lui Hristos – nu sunt artefacte care să ateste naşterea Sa. [ continuare… ]

Dovezile arheologice ale vieţii lui Isus abundă

În timp ce dovezile arheologice ale naşterii lui Isus pot fi mai sărăcăcioase, nu există vreo lacună de probe care să sprijine realitatea despre viaţa Lui pe pământ, un profesor seminarist a spus agenţiei Baptist Press. L. Scott Kellum, profesor asistent de Noul Testament şi limbă greacă la Seminarul Teologic Baptist de sud-est din Wake Forest, N.C., dă câteva exemple, incluzând identificarea casei lui Petru de la Capernaum şi sarcofagul de piatră – numit osuar – al lui Caiafa, marele preot care l-a interogat pe Isus. [ continuare… ]

 Diferitele aspecte ale celor trei ramuri principale ale iudaismului

Cele trei curente majore ale iudaismului – Reformator, Conservator şi Ortodox – vor avea fiecare o conferinţă de amploare în capitală în săptămâna care urmează. Comparând şi punând în contrast, conferinţele pun în lumină diferitele aspecte ale fiecărei ramuri şi atât de diferitele provocări pe care o înfruntă fiecare în secolul al XXI-lea. În timp ce întrunirile Conservatoare şi ale Reformei se vor concentra pe chestiuni fundamentale precum auto-definirea şi teologia, conferinţa Ortodoxă, practica lipsită de introspecţie, va avea o atitudine cu precădere politică, cu un Ierusalim unificat şi cu identificarea situaţiei rezidenţilor din Sderot ca subiect principal în agenda de lucru. [ continuare… ]

 Atacurile de Anul Nou asupra creştinilor din India

Premierul Indiei promite văduvei că o protejează. Sunt rapoarte noi despre atacurile militanţilor hinduşi împotriva creştinilor în India de Anul Nou. La scurt timp după ce prim-ministrul Indian, Manmohan Singh, a promis să protejeze minirităţile creştine din ţară într-o scrisoare unei văduve a unui misionar australian ucis acum nouă ani. Graham Staines şi cei doi fii ai lui tineri au fost arşi în ainuarie 1999, în timp ce ei dormeau în maşina lor în statul Orissa de o mişcare hindusă de dreapta, care i-a acuzat de încercarea de a converti populaţia locală. [ continuare… ]

 Creştinii se ceartă asupra „predicilor prosperităţii”

Mesajul a licărit în sugrageria lui Cindy Fleenor în fiecare seară. Fii credincios în modul cum trăieşti şi cât dai, au spus predicatorii de la televizor şi Dumnezeu va turna bogăţii materiale. Şi aşa un contabil de 53 de ani din Tampa, Florida, a girat $500 lui Joyce Meyer, evanghelistul al cărui discurs franc despre recuperarea din abuzul sexual din copilărie a fost aşa inspirat. Ea a scris cecuri lui Benny Hinn şi unui prediactor local Paula White. Nu au venit doar binecuvântările. Fleenor a terminat împrumutul banilor de la prieteni şi ziua de plată a creditului, doar să cumpere băcănii. [ continuare… ]

Biserica difuzează trofeul jucătorului Kaka de Anul Nou

Starul de fotbal brazilian Kaka a prezentat direct trofeul jocului Fifa din 2007 bisericii lui din Renacer em Cristo din vecinătatea localităţii Cambuci din sudul oraşului Sao Paulo din Brazilia. Fotbalistul religios, care joacă pentru clubul Italian AC Milan, a înmânat trofeul bisericii în cadrul slujbei de Anul Nou, a relatat agenţia de ştiri din Spania EFE. [ continuare… ]

Slujitorii baptişti încurajează femeile angoleze

Cinci femei lideri din biserica baptistă vor zbura spre Angola astăzi pentru două săptămâni de misiune de Anul Nou printre femei. Femeile vin din U.K. şi înfiinţează prima echipă de femei a misiunii mondiale BMS. Jane Ledingham, din Biserica Baptistă Gildersome din Leeds, a fost anterior voluntară la Misiunea BMS în D.R. Congo în 2004. Ea va sluji ca lider al echipei în vizita din Angola. „Scopul principal al echipei este să afirme şi să evalueze contribuţia femeilor în biserica şi comnitatea din Angola,” a spus ea. „În timpul nostru pterecut departe, fiecare persoană din echipă va avea posibilitatea să predice, să conducă un studiu biblic sau o întâlnire a femeilor şi în comun vom fi implicate în reflectarea teologică. [ continuare… ]

Milioane ascunşi: musulmani din Asia Centrală migrează în Rusia

S-au adunat la Moscova mii – azerişi, tajiţi, uzbeci, cirgizi şi alţii atraşi de promisiunea serviciilor refuzate de mulţi ruşi. La cincizeci de ani de la prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, economia multor republici din Asia Centrală continuă să lupte, în timp ce capitalismul din Rusia înfloreşte. Prosperitatea a împiedicat potopul asisticilor din centru, adesea bărbaţi tineri, care vin în căutarea unei vieţi mai bune. Ei îşi găsesc de lucru în construcţii, fabrici şi la tarabe. Plata slabă acordată de standardele ruseşti, slujbele asigură suficient să trimită acasă la familiile lor. De asemenea, a acordat baptiştilor din sud o oportunitate unică de a împărtăşi Evanghelia. [ continuare… ]

sus

Notă:

Ştirile din acest număr sunt preluate de la Agenţia de Presă a Convenţiei Baptiste Sudice America si alte surse. Folosite cu permisiune. Este interzisă folosirea, copierea sau distribuirea acestor articole fără acordul în scris din partea Vox Dei Baptist Ministries.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri_feb08.htm

IERBURI ŞI MIRODENII

IERBURI ŞI MIRODENII. În articolul de faţă ne referim la „ierburi” în sensul obişnuit de plante culinare sau, uneori, plante medicinale, deşi în primul sens ierburi în toate plantele ne-lemnoase cu frunze căzătoare şi cu o rădăcină a cărei durată de viaţă este variabilă. Această selecţie de categorii menţionate în Biblie este complementară la articolele referitoare la *plante, *copaci, *cosmetice şi alte subiecte individuale.

În VT dese indică de obicei iarba, hasir, ’eseb, şi mai rar yaraq (Deuteronom 11:10; 1 Împăraţi 21:2; Proverbe 15:17), termeni care pot însemna iarbă, cât şi ierburi sau zarzavaturi. Termenul‘orot (2 Împăraţi 4:39) este redat în Talmud „curcubete sălbatic” (Eruca), cu o precizie care depăşeşte cunoştinţele noastre (Yoma 18b). Isaia 26:19 vorbeşte despre roua luminii şi nu rouă de pe iarbă. NT foloseşte termenii chortos pentru păşune, lachanon pentru ierburi, în sensul popular.

Mirodeniile sunt plante aromate, preţuite foarte mult de popoarele antice din Orientul Apropiat. Caravanele cu mirodenii au deschis rutele comerciale din N Indiei spre Sumeria, Acad şi Egipt încă într-o perioadă foarte veche şi mai târziu aceste rute au devenit un factor important în schimburile culturale. În timp ce multe mirodenii au fost aduse în Palestina din Mesopotamia şi India, o serie de mirodenii folosite în mod obişnuit erau produse chiar în Palestina. În vremea VT comerţul cu mirodenii în Palestina a fost protejat cu mare grijă. Solomon a obţinut venituri considerabile prin impunerea unei vămi pe caravanele care treceau prin teritoriul său.

Ierburile şi mirodeniile cum sunt chimenul , mărarul, scorţişoara şi menta erau folosite pentru gătit (Ezechiel 24:10) şi pentru aromarea vinului (Cântarea Cântărilor 8:2). Pentru producerea *tămâiei sfinte a fost nevoie de tămâie curată, stacte, halvan, onice şi trestie de zahăr (Exod 30:34), în timp ce substanţe cum sunt casia, aloia şi mirtul erau folosite în unguente cosmetice (Estera 2:12; Cântarea Cântărilor 4:14; Marcu 14:3; Ioan 12:3).

Când trupurile erau pregătite pentru îngropare era obiceiul ca să fie puse mirodenii pe pânza de îngropare, ca o formă de îmbălsămare. Se foloseau amestecuri de mir şi aloe (Ioan 19:39) sau, în termeni mai generali, „miresme şi miruri”. Deşi acestea nu inhibau în mod semnificativ putrefacţia, serveau ca deodoranţi şi dezinfectanţi.

Aloe (ebr. ‘ahalim în Proverbe 7:17; Numeri 24:6, „copaci de aloe”; ‘ahalot în Psalmul 45:8; Cântarea Cântărilor 4:14). Probabil că este vorba de lemnul de aloe (Aquilaria agallocha) întâlnit în zilele noastre în Bengalul de E, în Malaiezia şi în unele părţi ale Chinei. Din acest lemn se extrăgea o mirodenie scumpă folosită în vremurile biblice pentru parfumarea hainelor şi a paturilor. Problema greu de înţeles legată de referirea din Numeri 24:6 s-ar putea să sugereze că pomul (sau o plantă similară) creştea în valea Iordanului, dar nu este necesar ca Balaam să fi văzut pomul despre care a vorbit.

Aloia menţionată în Ioan 19:39 se referă la o plantă liliacee complet diferită, Aloe barbadense, cunoscută de asemenea ca Aloe vera, care creşte sălbatică în Yemen şi care în prezent a fost aclimatizată în multe locuri. Sucul frunzelor cărnoase în formă de sabie este amar şi a fost folosit pentru îmbălsămare.

Balsamul (ebr. seri, sori – LXX, rhetine). Acest produs din *Galaad, o regiune geografică oarecum vagă, a fost exportat în Egipt (Geneza 37:25; 43:11) şi în Tir (Ezechiel 27:17). Era renumit pentru proprietăţile sale curative (Ieremia 46:11) şi folosit adesea pentru scopuri cosmetice; era folosit de asemenea ca simbol al eliberării din greutăţi naţionale (Ieremia 8:22; 51:8). Probabil că era o gumă aromată sau o aromă, dar înţelesul original al cuvântului nu este clar şi nu poate fi identificat cu nici o plantă actuală din Galaad, în ciuda faptului că o substanţă cu nume asemănător a fost preparată de călugării de la Ierihon din fructul dezaqqum (Balanites aegyptiaca). Unii cred că sori din Geneza 37:25 este gumă mastică, un produs al arbustului Pistacia lentiscus care, fiind folosit în Palestina pentru scopuri curative, este folosit de arabi pentru a da aromă cafelei şi dulciurilor şi este folosit ca o gumă de mestecat. Autorii clasici au dat numele „balsam de Galaad” la ceea ce în prezent este cunoscut ca balsam de Meca sau stacte (Commiphora gileadensis), care continuă să fie importat în Egipt din Arabia. Guma din Geneza 37:25; 43:11 (ebr. neko’t) se poate să fi fost exsudată din tulpinile arbustului spinos mic Astragalus gummifer. Acesta creşte pe pantele aride din Iran şi Turcia şi face parte din familia mazărei.

Casia (ebr. qidda, Exod 30:24; Ezechiel 27:19; qesi’ot, Psalmul 45:8). Aceste două cuvinte identificate similar în Pesh. şi Targ. s-a considerat în mod tradiţional că se referă la scoarţa deCinnamomum cassia. Dar întrucât acesta este un copac din Orientul îndepărtat, este puţin probabil ca el să fi produs substanţa aromată folosită în uleiul pentru ungere menţionat în Exod 30:24. Cuvântul „casia”, la fel ca alte produse din plante (de ex. „abanos”) a fost probabil folosit în antichitate pentru o anumită substanţă, iar mai târziu numele a fost transferat altor substanţe mai uşor de obţinut sau care aveau proprietăţi similare sau mai bune decât substanţa originală. Casia şi scorţişoara au fost parfumuri folosite la înmormântările romane în perioada când au fost considerate rutele comerciale din Orient; ei au folosit produsele care sunt cunoscute în prezent sub aceste nume.

Chimion (ebr. kammon; gr. kyminon). O sămânţă aromată de la Cuminum cyminum, o plantă indigenă în Asia de V şi cultivată din cele mai vechi timpuri. Se aseamănă cu chimenul  la gust şi la înfăţişare şi este folosit pentru a da gust mâncării, în special în perioadele de post; se spune că are proprietăţi medicinale. Această plantă este treierată prin lovire cu nuiele, pentru a nu distruge seminţele mici şi fragile care ar fi zdrobite de o roată de treierat (Isaia 28:27). Cărturarii şi fariseii, care plăteau cu scrapulozitate zeciuială din chimion, au fost acuzaţi de Isus că neglijează problemele mai importante (Matei 23:23).

Chimenul negru (Măzărichea) (ebr. qesah). Nigella sativa sau floarea de nucşoară, este o plantă anuală înrudită îndeaproape cu negruşca sau floarea morarului, având flori albastre verzui şi seminţe negre. Fructele uscate sunt bătute cu nuiele (Isaia 28:27) pentru a evita deteriorarea seminţelor aromate uleioase care erau un condiment favorit al grecilor şi romanilor antici şi care continuă să fie folosite ca un condiment pentru pâine şi ca un antispastic. Vezi de asemenea Mărar, mai jos.

Coriandru (ebr. gad, Exod 16:31; Numeri 11:7). O plantă indigenă în zona Mediteranei. Se ştie că această plantă umbeliferă anuală (Coriandrum sativum) a fost folosită încă în 1550 î.Cr. pentru scopuri culinare şi medicinale. Sămânţă ei aromată, cu care israeliţii au asemănat *mana, este de culoare galben cenuşie şi este închisă într-un fruct sferic cu un diametru de 4 mm.

Ierburi amare (ebr. merorim; gr. pikrides). O salată compusă din ierburi făcea parte din masa de Paşte (Exod 12:8; Numeri 9:11) şi de obicei era mâncată după ce s-a gustat din mielul de Paşte. Ierburile amare nu au fost numite în mod individual, dar în Mişna sunt identificate ca salată, cicoare, eryngo (din clasa Eryngium), hrean şi susai, deşi se poate că nu toate acestea să fi fost disponibile în vremurile biblice. Deşi termenul merorim a fost folosit în altă parte în sensul de „amărăciune” (Plângerile 3:15), ierburile de Paşte, care erau pregătite uşor, le aduceau aminte israeliţilor de plecarea lor pripită din Egipt, nu de persecuţia de acolo.

Mălin. Un arbust cultivat (Lawsonia inermis; ebr. koper, Cântarea Cântărilor 1:14; 4:13) care preferă condiţii calde similare celor predominante în En-Ghedi unde a avut Solomon viile. Florile albe parfumate erau dăruite prietenilor; frunzele măcinate erau incluse într-o pastă cosmetică folosită de femeile din antichitate pentru a da o culoare galbenă pielii, în special pe palme şi pe mâini, pe bărbile bărbaţilor şi chiar pe coama şi coada cailor. Orice femeie care se împodobea în felul acesta şi care cădea prizonieră la evrei trebuia să cureţe orice urme de colorant galben (Deuteronom 21:11-12). Culoarea portocalie sau galben deschisă probabil că avea asocieri păgâne.

Mentă, izmă (gr. hedyosmon. Matei 23:23; Luca 11:42). Multe specii din familia mentei (Labiatae) sunt aromate, dar cel mai probabil că a fost folosită specia Mentha, adică menta (Mentha longifolia). Este o plantă perenă înaltă de vreo 40 cm cu flori mov. Uleiurile aromate caracteristice prezente în mentă o fac să fie un condiment folositor. Textele din NT, însă, se referă doar la scrupulozitatea fariseilor care dădeau zeciuială chiar şi din cele mai obişnuite ierburi de grădină.

Mir (acad. murru; Ebr. mor). Un produs răşinos exsudat din incizii pe tulpina şi ramurile unui arbust mic, fie Commiphora myrrha (numit anterior Balsamodendron myrrha) sau Commiphora kataf, înrudită. Ambele specii sunt băştinaşe în S Arabiei şi în părţile adiacente din Africa. Lichidul se scurge din crestături ca „lacrimile” şi se întăreşte pentru a forma o răşină uleioasă maroniu gălbuie.

Mirul a fost un ingredient al uleiului sfânt pentru ungere (Exod 30:23-33). Era apreciat pentru proprietăţile sale aromate (Psalmul 45:8; Proverbe 7:17; Cântarea Cântărilor 3:6; 4:14; 5:5,13) şi era folosit în ritualurile de purificare ale femeilor (Estera 2:12) cât şi în preparate cosmetice. Mirul a fost unul dintre darurile date de magi pruncului Isus (Matei 2:11); a fost un ingredient în anesteticul oferit lui Isus pe Calvar (Marcu 15:23) şi a fost una dintre mirodeniile folosite la înmormântarea lui, alături de aloe, ca o formă de îmbălsămare (Ioan 19:39).

„Mirul” din Geneza 37:25; 43:11 (ebr. lot), dus în Egipt de negustorii ismaeliţi, a fost probabil o răşină obţinută din trandafirii de stâncă Cistus laurifolius sau Cistus creticus (= Cistus villosus). Ei cresc în tufişuri de conifere de formă rotunjită lipicioase la atingere, şi au flori mari albe sau roz, asemănătoare cu trandafirii.

Nard (ebr. nerd; gr. nardos). Uleiul aromat numit „nard” (parfum) în Cântarea Cântărilor 1:12; 4:13 ş.urm. este foarte probabil să fie acelaşi cu lardu din inscripţiile asiro-babiloniene, care era obţinut din iarba cămilei, Cymbopogon schoenanthus, întâlnită în mod obişnuit în deşerturile din Arabia şi N Africii.

Nardul din NT (Marcu 14:3; Ioan 12:3) a fost descris ca nard „curat”. Se crede că acest parfum a fost obţinut din uleiul aromat din rădăcini de Nardostachys jatamansi, o plantă înrudită cu valeriana şi care este plăcut mirositoare. Este originară din regiunea Himalaia şi continuă să fie folosită pentru păr.

Rută (Gr. peganon, Luca 11:42). O plantă ierboasă perenă înaltă de până la 80 cm, tufoasă la bază, cu frunze verzi cenuşii care emit un miros puternic. Ruta chalepensis creşte în locurile stâncoase din Palestina, asemănătoare cu Ruta graveolens din S Europei, a fost cultivată încă din vremuri străvechi. Ruta a fost preţuită foarte mult pentru proprietăţile ei medicinale, având proprietăţi dezinfectante şi antiseptice, cât şi pentru că dă gust mâncării. Cristos i-a criticat pe farisei pentru legalismul lor meticulos în darea zeciuielii, în timp ce neglijau problemele mai importante.

Scorţişoară (ebr. qinnamon; gr. kinnamomon). În mod tradiţional a fost considerată ca fiind produsă de Cinnamomum zeylanicum, o plantă din familia dafinului, cultivată în Ceylon şi Java, dar este posibil ca scorţişoara, la fel ca şi casia, să fi fost obţinută dintr-o plantă încă neidentificată în mod cert, care ar fi fost accesibilă mai uşor pentru israeliţii din Sinai. Folosită ca una dintre aromele „uleiului pentru ungerea sfântă” (Exod 30:23) şi pentru parfumarea paturilor (Proverbe 7:17), a fost preţuită foarte mult pe vremea lui Solomon (Cântarea Cântărilor 4:14) şi a fost enumerată ca unul dintre lucrurile de preţ din Babilonul cel mare” (Apocalipsa 18:13).

Stacte (ebr. natap; gr. stakte). Unul dintre ingredientele tămâiei sfinte (Exod 30:34). Numele ebr. indică „picătură”, de unde se deduce că este un produs exsudat sub formă de picături. Sunt două plante posibile: balsamul de Galaad (Commiphora gileadensis), o plantă originară din S Arabiei în ciuda numelui său, şi storax (Styrax officinale) din dealurile Palestinei. Balsamul de Galaad este cunoscut de asemenea sub numele de opobalsam, un arbust foarte ramificat mai mic decât un stat de om, cu frunze mici trifoliate. Storaxul este un pomişor cu flori albe. Răşina este obişnută prin producerea unor incizii în ramuri. O altă plantă sugerată,Liquidambar orientalis, cunoscută de asemenea sub numele de storax, este mai puţin probabilă, întrucât este un copac din Cipru, Rodos şi Turcia.

Şofran (ebr. karkom; LXX krokos, Cântarea Cântărilor 4:14). Această substanţă scumpă este produsă din florile de Crocus sativus, o plantă originară din Grecia şi Asia Mică. Sunt culese numai stilurile şi stigmatele, iar apoi sunt uscate şi zdrobite. În antichitate şofranul era folosit ca şi colorant alimentar. Era folosit de asemenea ca agent terapeutic, fiind emenagog, stimulant şi antispasmodic. Egiptenii antici au folosit o altă plantă, şofrănaş (Carthamus tinctorius), care produce un colorant galben asemănător cu şofranul, folosit pentru colorarea pânzelor de îngropare pentru mumii.

Trestie mirositoare (ebr. qaneh, Isaia 43:24; Ieremia 6:20). Rizomii întregi uscaţi de stânjenel dulce (Acorus calamus), o plantă de baltă din familia Arum, erau vânduţi ca trestie dulce în vremurile antice, fiind folosiţi ca tonic şi stimulant. Planta este originară în regiunile temperate ale Asiei şi a fost introdusă într-o regiune mai întinsă. Trestia de zahăr, cu care de asemenea a fost identificată, s-a răspândit în Orient numai după epoca VT.

F.N.H. et al.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ierburi-si-mirodenii.html

IDOLATRIE

IDOLATRIE. Istorisirea religiei VT ar putea fi relatată în cea mai mare parte ca o tensiune între concepţia spirituală despre Dumnezeu şi despre închinare, trăsătura caracteristică a credinţei adevărate a lui Israel, şi diferite presiuni, cum era idolatria, care au încercat să înjosească şi să materializeze conştiinţa şi practica religioasă naţională. În VT nu găsim o înălţare de la idolatrie la închinarea pură înaintea lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, un popor care posedă o închinare pură şi o teologie spirituală, care, prin intermediul unor lideri spirituali ridicaţi de Dumnezeu, luptă în permanenţă împotriva seducţiilor religioase ce au reuşit să acapareze adesea majoritatea poporului. Idolatria este o abatere de la normă, nu un stadiu primitiv, depăşit treptat şi cu dificultate.

Dacă examinăm spectrul larg de dovezi despre religia patriarhală descoperim că este o religie a altarului şi a rugăciunii, nu o religie a idolilor. Există anumite evenimente, toate asociate cu Iacov, care s-ar părea să indice idolatrie din partea patriarhilor. De exemplu, Rahela a furat *terafimii tatălui ei (Geneza 31:19). Lucrul acesta în sine nu dovedeşte decât că soţia lui Iacov nu a reuşit să se elibereze de mediul religios mesopotamian (cf. Iosua 24:15). Dacă aceste obiecte aveau atât o semnificaţie legală cât şi una religioasă, posesorul lor ar fi deţinut dreptul de succesiune asupra proprietăţii famuiei (*NUZI). Lucrul acesta se potriveşte bine cu îngrijorarea lui Laban, care nu pare să fie un om religios, şi dorinţa lui de a-şi recupera idolii, iar când nu a reuşit să-i găsească, a avut grijă să-l excludă pe Iacov din Mesopotamia, printr-un tratat formulat cu multă grijă (Geneza 31:45 ş.urm.). De asemenea, se afirmă că stâlpii ridicaţi de Iacov (Geneza 28:18; 31:13,45; 35:14,20) sunt la fel ca şi pietrele idolatre cu care Canaanul era familiar. Această interpretare nu este necesară. Stâlpul de la Betel este asociat cu jurământul lui Iacov (vezi Geneza 31:13) şi ar putea fi încadrat mai uşor în categoria stâlpilor de aducere aminte (de ex. Geneza 35:20; Iosua 24:27; 1 Samuel 7:12; 2 Samuel 18:18). În fine, dovezile din Geneza 35:4, folosite adesea pentru a arăta idolatria patriarhală, arată de fapt incompatibilitatea recunoscută dintre idoli şi Dumnezeul de la Betel. Iacov trebuie să îndepărteze toate obiectele inacceptabile mai înainte ca să poată sta în faţa acestui Dumnezeu. Faptul că Iacov le-a „ascuns” („îngropat”) nu trebuie interpretat că ar indica teama lui de a le distruge, din cauza că ar fi avut un respect superstiţios faţă de ele. Dacă nu admitem că acesta a fost cel mai simplu şi cel mai eficient mod de a îndepărta obiecte necombustibile înseamnă că permitem suspiciunii să domine exegeza.

Majoritatea dovezilor din perioada mozaică indică acelaşi lucru. Naraţiunea despre viţelul de aur (Exod 32) arată amploarea contrastului dintre religia care şi-a avut originea la Mt. Sinai şi religia caracteristică inimilor care nu au trecut prin procesul de regenerare. Aceste religii sunt incompatibile. Religia de la Sinai este în mod hotărât lipsită de imagini ale divinităţii. Moise a atras atenţia poporului (Deuteronom 4:12) că revelaţia lui Dumnezeu dată la Sinai nu a conţinut nici un „chip” „formă”, pentru ca poporul să nu devină corupt şi să-şi facă imagini ale lui Dumnezeu. Aceasta este esenţa poziţiei mozaice, aşa cum este redată în Decalog (Exod 20:4; cf. Exod 34:17). Ar trebui remarcat că interdicţia din Deuteronom 4:12 este în domeniul religiei, nu în domeniul teologiei. Este corect să vorbim despre un „chip” al Domnului şi Deuteronom 4:12 şi Numeri 12:8 au în comun termenul temuna („formă”, „chip”). Dar dacă Israel ar fi transferat lucrul acesta în practica religioasă ar fi dus doar la o pervertire a adevărului şi a vieţii. Aceasta este o mărturie puternică despre închinarea lui Israel care, prin natura sa, nu accepta imagini ale divinităţii. A doua poruncă a fost unică în lumea din zilele acelea şi faptul că arheologii nu au descoperit o imagine a lui Iahve (în timp ce imaginile de idoli abundă în toate celelalte religii) arată locul ei fundamental în religia lui Israel din perioada mozaică.

Scrierile istorice din Judecători, Samuel şi împăraţi ne spun aceeaşi poveste a abaterii naţiunii de la formele spirituale caracteristice religiei lor. Cartea Judecătorilor, cel puţin începând cu cap. 17 prezintă în mod deliberat o perioadă de nelegiuire generală (cf. 17:6; 18:1; 19:1; 21:25). Nu trebuie să ne închipuim ca evenimentele din Judecători 19 reprezintă norma de moralitate în Israel. Dimpotrivă, este o descriere onestă a unei societăţi degradate şi nu avem nici un motiv să vedem în povestea lui Mica (Judecători 17-18) un stadiu legal, dar primitiv, în religia lui Israel. Acelaşi comentariu din partea autorului cărţii Judecătorilor indică corupţia religioasă (17:1-3; vezi v. 6), tulburarea socială şi nelegiuirea (18:1-31; vezi v. 1) şi pângărirea morală din zilele acelea (19:1 ş.urm.).

Nu ni se spune ce formă au avut imaginile făcute de Mica. Pe baza imaginilor găsite mai târziu într-un sanctuar din N teritoriile Danite s-a sugerat ca ar fi avut forma unui viţel sau a unui taur. Lucrul acesta este destul de probabil, deoarece este semnificativ că atunci când Israelul s-a întors la idolatrie a fost necesar întotdeauna să împrumute forme exterioare din mediul păgân, sugerând astfel că în însăşi natura venerării lui Iahve exista ceva care împiedica dezvoltarea unor forme idolatre indigene. Viţeii de aur făcuţi de Ieroboam (1 Împăraţi 12:28) erau simboluri canaanite bine cunoscute; de asemenea, ori de câte ori regii lui Israel şi Iuda au căzut în idolatrie, au împrumutat forme păgâne şi le-au combinat cu religia israelită. H. H. Rowley (Faith of Israel, p. 77 ş.urm.) susţine că dovezile de idolatrie care există după vremea lui Moise trebuie explicate fie prin impulsul spre sincretism, fie prin tendinţa obiceiurilor eradicate într-o generaţie, pentru a apare din nou în generaţia următoare (cf. Ieremia 44). Am putea adăuga la acestea tendinţa de a perverti folosirea unui lucru care, în sine, era legitim: folosirea superstiţioasă a efodului (Judecători 8:27) şi cultul şarpelui de aramă (2 Împăraţi 18:4).

Principalele forme de idolatrie în care a căzut Israel foloseau *chipuri cioplite şi turnate, stâlpi, *aşera şi *terafimi. masseka, sau chipul turnat, era confecţionat prin turnarea metalului într-un tipar şi apoi modelarea lui cu unelte (Exod 32:4, 24). Nu se ştie dacă acest chip, ca şi viţeii făcuţi mai târziu de Ieroboam, au fost destinaţi să-L reprezinte pe Iahve, sau dacă au fost consideraţi piedestalul pe care era întronat Iahve. Analogia cu heruvimii (cf. 2 Samuel 6:2) sugerează a doua idee, care este sprijinită şi de dovezile arheologice (cf. G. E. Wright,Biblical Archaeology, p. 148, o ilustraţie a zeului Hadad călare pe un taur). Heruvimii, însă, erau ascunşi vederii şi aveau o înfăţişare „nepământeană”. Ei nu pot indica nici o afiliere inacceptabilă a Dumnezeului întronat, cu paralele pământeşti. Viţeii, pe de altă parte, nu erau ascunşi vederii (din câte sugerează naraţiunea) şi nu puteau decât să indice participarea lui Iahve la religia şi teologia fertilităţii.

Stupii idoleşti şi aşera erau interzişi în Israel (cf. Deuteronom 12:3; 16:21-22). În sanctuarele lui Baal, stâlpii lui Baal (cf. 2 Împăraţi 10:27) şi stâlpul Aşera erau lângă altar. Stâlpul era considerat o reprezentare stilizată a prezenţei zeului la altar. Era obiectul unei veneraţii profunde: uneori era scobit în interior aşa încât să poată primi sângele jertfei şi uneori se pare că era sărutat de închinători, aşa cum indică suprafaţa netezită. Aşera era de lemn (întrucât era distrusă prin ardere – Deuteronom 12:3; 2 Împăraţi 23:6) şi probabil că are originea în copacii sacri veşnic verzi, simbolul vieţii. Asocierea acestora cu ritualurile canaanite ale fertilităţii au fost suficiente ca să fie considerate de către Iahve ca o urâciune.

Polemica VT împotriva idolatriei, dusă mai ales de profeţi şi psalmişti, recunoaşte cele două adevăruri pe care avea să le afirme mai târziu Pavel: idolul nu este nimic, dar cu toate acestea era vorba de o forţă spirituală demonică, şi din această cauză idolul constituia un pericol spiritual clar (Isaia 44:6-20; 1 Corinteni 8:4; 10:19-20). Astfel, idolul nu este nimic: l-a făcut omul (Isaia 2:8); însăşi compoziţia şi confecţionarea lui declară zădărnicia lui (Isaia 40:18-20; 41:6-7; 44:9-20); neajutorarea lui face să fie luat în râs (Isaia 46:1-2); nu are nimic care să-i dea înfăţişare de viaţă (Psalmul 115:4-7). Profeţii au numit idolii în mod batjocoritor gillulim(Ezechiel 6:4, şi de cel puţin alte 38 de ori în Ezechiel) sau „bucăţi de gunoi” (Lexiconul Koehler) şi ‘elilim, „zeişori”.

Deşi sunt supuse în întregime lui Iahve (de ex. Psalmul 95:3), există forţe spirituale ale răului şi idolatria îi pune pe oameni într-un contact mortal cu aceşti „zei”. Isaia, despre care se spune de obicei că aduce la culme batjocura ironică faţă de idoli, este conştient de acest rău spiritual. Ei ştie că există un singur Dumnezeu (44:8), dar cu toate acestea, orice om care se atinge de un idol, deşi idolul nu este „nimic”, nu poate scăpa nevătămat. Contactul omului cu zeul fals îl infectează cu o orbire spirituală mortală a inimii şi a minţii (44:18). Deşi el se închină doar la „cenuşă”, ea este plină de otrava înşelăciunii spirituale (44:20). Cei care se închină la idoli devin ca şi ei (Psalmul 115:8; Ieremia 2:5; Osea 9:10). Datorită realităţii forţei rele care stă în spatele unui idol, este o *urâciune (to’eba) pentru Iahve (Deuteronom 7:25), un lucru detestat (siqqus) (Deuteronom 29:17), şi urmarea idolilor este păcatul cel mai grav, adulter spiritual (Deuteronom 31:16; Judecători 2:17; Osea 1:2). Totuşi, există un singur Dumnezeu şi contrastul dintre Iahve şi idoli poate fi exprimat în termenii vieţii, activităţii şi stăpânirii. Idolul nu poate prezice şi nu poate face un lucru să aibă loc, dar Iahve poate face acestea (Isaia 41:26-27; 44:7); idolul este o epavă neajutorată pe râul istoriei, care cunoaşte evenimentul numai după ce a avut loc şi care este neputincios în faţa lui (Isaia 41:5-7; 46:1-2), dar Iahve este Domnul şi Stăpânul istoriei (Isaia 40:22-25; 41:1-2,25; 43:14-15 etc.).

NT întăreşte şi dezvoltă învăţătura VT. Am spus mai sus că NT recunoaşte că idolii sunt non-entităţi şi reprezintă forţe spirituale periculoase. În plus, Romani 1 exprimă punctul de vedere al VT că idolatria este un declin de la adevărata spiritualitate, nu o etapă pe calea spre o cunoaştere pură a lui Dumnezeu. NT recunoaşte că pericolul idolatriei există chiar şi atunci când nu sunt confecţionaţi idoli materiali: asocierea idolatrei cu păcatele sexuale în Galateni 5:19-20 ar trebui asociată cu identificarea lăcomiei cu idolatria (1 Corinteni 5:11; Efeseni 5:5; Coloseni 3:5), deoarece este clar că Pavel include în lăcomie şi lăcomia sexuală (cf. Efeseni 4:19; 5:3; 1 Tesaloniceni 4:6, gr.; 1 Corinteni 10:7, 14). După ce Ioan a accentuat finalitatea şi desăvârşirea revelaţiei în Cristos, avertizează că orice abatere de la aceasta este idolatrie (1 Ioan 5:19-21). Idol este orice lucru care revendică loialitatea care îi aparţine numai lui Dumnezeu (Isaia 42:8).

Nu putem trece cu vederea efectul pe care îl are învăţătura biblică referitoare la idoli asupra doctrinei monoteiste despre Dumnezeu. Prin faptul că ea recunoaşte atracţia exercitată de religia idolatră asupra lui Israel şi prin aparenta recunoaştere a „altor dumnezei”, ca în Psalmul 95:3, VT nu recunoaşte existenţa reală a „zeilor” ci existenţa reală a unei ameninţări la adresa lui Israel, pericolul reprezentat de religiile şi învăţăturile opuse. În felul acesta el afirmă în mod constant monoteismul (aşa cum face şi NT) în contextul religiei şi mediului religios al poporului lui Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE 1. H. Rowley,Faith of Israel, 1956, p. 74 ş.urm.; A. Lods, „Images and Idols, Hebrew and Canaanite”, ERE; „Idol”, în J. -J. von Allmen,Vocabulary of the Bible, 1958; J. Pedersen, Israel, 3-4, 1926, p. 220 ş.urm., passim; J. B. Payne, The Theology of the Older Testament, 1962; Y. Kaufmann, The Religion of Israel, 1961; „Image”, NIDNTT, p. 284-293; J. M. Sasson, The Worship of the Golden Calf, Ancient & Occident, 1973, p. 151 ş.urm.

J.A.M.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/idolatrie.html

HAR ŞI MILĂ

Har şi Milă  Dacă Vechiul Testament este o carte „a Legii”, atunci Noul Testament este o carte a „harului” şi a „milei”. „La plinirea vremii”, Dumnezeu a trecut peste asprimea Legii, a coborît între noi prin Fiul Său, Isus Cristos, a ispăşit păcatul la Cruce, a înviat, s-a înălţat în slavă şi a desăvîrşit mîntuirea noastră de sub ameninţarea pedepsei veşnice (Ioan 3:16). Har („Charis”- în limba greacă), este unul din acele cuvinte care au fost preluate de creştinism din vocabularul laic al unei limbi şi înnobilate prin căpătarea unor sensuri noi, mai bogate şi mai spirituale. În limba greacă, „Charis” este un derivat de la verbul „Chairo”, a te bucura. Apostolul Luca face un aparent joc de cuvinte, cînd scrie în Fapte 11:23: „Cînd a ajuns el, şi a văzut harul (charis) lui Dumnezeu, s-a bucurat (echare)…” Limba greacă modernă a păstrat acest sens laic al cuvîntului cu semnificaţie de frumuseţe abundentă sau exuberanţă armonioasă. La români, echivalentele acestor expresii au venit prin traducerea latină a lui „charis”, – „gratia”. Se vorbeşte astfel despre „graţios”, „plin de graţie” aplicat unei intervenţii, unui gest sau unei persoane. Harul nu a fost cu totul absent în Vechiul Testament. Cuvîntul ebraic care-l defineşte este „heşed” şi se află în Estera 2:9, 17 („…a căpătat trecere şi iubire înaintea lui”) şi în 2 Sam. 2:5 („…aţi arătat astfel bunăvoinţă faţă de Saul”). Cel mai elocvent exemplu de har, „heşed” din Vechiul Testament se află însă în 2 Sam. 9:1, 3. După moartea lui Saul şi a lui Ionatan, David se interesează: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?” şi iarăşi: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?”. „Heşed” este termenul pentru manifestarea bunătăţii şi a iubirii. Sub ameninţarea cruntă a Legii şi în desele lui alunecări de la sfinţenia cerută de Dumnezeu, Israelul n-ar fi supravieţuit peste veacuri fără o doză nemăsurată de har. Psalmistul David rezumă această situaţie, scriind: „Adu-ţi aminte, Doamne, de („heşed”) îndurarea şi bunătatea Ta, căci sînt veşnice. Nu-ţi aduce aminte de greşelile din tinereţea mea, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta („heşed”), Doamne!” (Psalm 25:6-7). În lucrarea salvatoare a lui Dumnezeu, mila („eleos”) este strîns înrudită cu harul. Mila este un sentiment, o mişcare de simpatie a inimii faţă de ceva sau cineva care se află în dificultate şi suferinţă. Osea ne deschide o fereastră înspre inima lui Dumnezeu cînd scrie: „Cum să te dau Efraime?… Mi se zbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mişca de milă” (Osea 11:8-9). Iona cunoştea şi el caracterul lui Dumnezeu: „Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător, şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!” (Iona 4:2). În timpul misiunii Sale, Domnul Isus, „cînd a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor” (Mat. 9:36). În pilda fiului risipitor: „Cînd era încă departe, tatăl l-a zărit şi i s-a făcut milă de el” (Luca 15:20). Mila este izvorul harului, iar harul este suma tuturor acţiunilor săvîrşite de Dumnezeu, „care vrea să ne facă bine”. Barzilaien Dan

HAR

HAR

În Vechiul Testament

Vocabular

Harul implică şi alte subiecte cum sunt iertarea, mântuirea, regenerarea (naşterea din nou), pocăinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu. „Există cuvinte de har care nu conţin termenul propriu zis „har” (Moffatt) vezi Deuteronom 7:7; 9:4-6. „Cuvintele de har” din VT sunt următoarele:

(i) hesed, tradus de obicei „dragoste statornică”, iar uneori „credincioşie”, „loialitate”. În traducerea VA este tradus „îndurare” (149 de ori), „bunăvoinţă” (38), „milostenie” (30) şi „bunătate” (12). Luther l-a tradus cu Gnade, cuvântul german pentru „har” sau „graţie”. În ciuda acestui fapt, nu este echivalent întru totul cu „har”. Este un cuvânt care indică o relaţie şi poate fi folosit cu referire la Dumnezeu şi la om. Când se referă la Dumnezeu indică har. Când se referă la om indică o dragoste statornică faţă de un alt om sau faţă de Dumnezeu. Este întâlnit adesea în asociere cu cuvântul „legământ” şi indică o atitudine de credincioşie pe care trebuie să o aibă ambele părţi ale unui legământ. Cu privire la hesed a lui Dumnezeu,hesed, vezi Plângerile 3:22; pentru termenul hesed asociat cu omul, vezi Osea 6:6. Snaith sugerează expresia „dragostea legământului” („covenant love”) ca fiind termenul engl. cel mai apropiat.

(ii) hen, „favoare”. Acesta nu este un „cuvânt de har” şi nu indică o relaţie. Este folosit cu referire la acţiunea unui superior – uman sau divin – faţă de un inferior. El ne comunică ideea de favoare nemeritată; în VA este tradus „har” (38) şi „favoare (26). Exemple de hen din partea omului găsim în Geneza 33:8, 10, 15; 39:4; Rut 2:2, 10. Hen din partea lui Dumnezeu întâlnim în Ieremia 31:2 (VSR „credincioşie”, Av „bunăvoinţă”). Nimeni nu poate arăta hen faţă de Dumnezeu (spre deosebire de hesed), deoarece nimeni nu îi poate face o favoare lui Dumnezeu.

Legea

(i) Ioan 1:17 pune legea în contrast puternic cu harul. Vezi Tit 2:11 care afirmă de asemenea că harul a venit în lume prin Cristos. Aceasta nu înseamnă că harul a fost inexistent în VT, ci înseamnă doar că nu se situează în prim plan şi că este ceva ce priveşte în principal Israelul. Biblia foloseşte adesea antiteza acolo unde noi am folosi comparaţia.

(ii) Ideea de promisiune este dezvoltată în NT în Galateni (3:16-22) şi în Evrei. Aceasta arată că harul precede legea. Dumnezeu i-a tratat pe Patriarhi pe baza promisiunii, pe poporul întreg l-a tratat pe baza legii. Această lege nu a fost primordială, dar ea a clarificat şi a accentuat felul de hesed pe care îl aştepta Dumnezeu de la poporul legământului Său.

(iii) Totuşi, harul este întâlnit chiar în lege. Alegerea Israelului ca popor al lui Dumnezeu este atribuită în lege alegerii libere a lui Dumnezeu şi nu neprihănirii Israelului (Deuteronom 7:7-8; cf. 8:18). Iniţiativa în legământul de la Sinai vine de la Dumnezeu, la fel ca şi în legământul harului cu Avraam. În Psalmul 19 există o afirmaţie despre convertirea sau restaurarea puterii legii.

Profeţii

Ideea principală a scrierilor profetice este chemarea la pocăinţă. Pasaje tipice sunt în Amos 5:14; Osea 2:7; 6:1; 14:1; Isaia 1:16-18; Ieremia 3:1, 7, 12-14. Profeţii sunt acuzaţi adesea că ar promova o doctrină a pocăinţei care pune accentul pe voinţa umană, ca şi erezia Pelagiană. Dar profeţii au privit pocăinţa ca un fapt lăuntric (Ioel 2:13). Ezechiel care a cerut oamenilor să-şi facă o inimă nouă (18:31), a recunoscut de asemenea că o inima nouă poate fi doar un dar al harului lui Dumnezeu (36:26). În privinţa aceasta el este în armonie cu pasajul „noului legământ” din Ieremia 31:31-34.

Psalmii

Cuvântul hen este aproape absent în Psalmi, dar apar unele cuvinte înrudite. Termenul hesedeste întâlnit foarte frecvent, de ex. Psalmul 5:7; 57:3 („bunătate şi credincioşie”); 89:33 („bunătate”). În Psalmi întâlnim de asemenea cu o frecvenţă crescută cuvântul înrudit hasid, care este găsit, de ex. în Psalmul 12: l; 86:2 („care se încred în Tine”); 79:2 („credincioşi”). Pluralul acestui cuvânt (hasidim) apare ca „Hasideeni” în 1 Macabei 2:42; 7:13; 2 Macabei 14:6; cuvântul se referea la cei care erau loiali legământului, gruparea din Iudaism care punea accent pe respectarea riguroasă şi devotată a legii şi din rândurile acestei grupări au provenit *fariseii.

În Noul Testament

Vocabular

Cuvântul gr. charis a fost cuvântul obişnuit folosit pentru a traduce ebr. hen. Cel mai apropiat verb corespunzător, charizesthai, a fost folosit pentru a indica iertarea, umană şi divină (Coloseni 2:13; 3:13; Efeseni 4:32). Cuvântul eleos reprezintă termenul ebr. hesed şi are sensul de „îndurare”. Nu este folosit prea frecvent şi apare mai ales în pasaje bazate pe VT, cum sunt Romani 9:15-18, 23; 11:30-32. Termenul „har” este preferat în loc de „îndurare”, deoarece include ideea de putere divină care îl înzestrează pe om pentru a trăi o viaţă morală.

Evangheliile sinoptice

Deşi cuvântul charis nu este pus niciodată pe buzele lui Isus, ideea de har este foarte proeminentă. Isus spune că a venit să caute şi să mântuiască pe cei pierduţi. Multe dintre pildele Sale ne învaţă doctrina harului. Pilda lucrătorilor viei (Matei 20:1-16) ne învaţă că Dumnezeu nu dă socoteală nimănui pentru darurile harului Său. Pilda celor invitaţi la cină (Luca 14:16-24) arată că privilegiul spiritual nu garantează binecuvântarea finală şi că invitaţia Evangheliei este adresată tuturor. Fiul risipitor a fost primit de tatăl său într-un mod pe care nu-l merita (Luca 15:20-24). Se pune accent pe pocăinţă ca şi o condiţie a mântuirii (Marcu 1:15; 6:12; Luca 24:47). Credinţa îşi are locul ei (de ex. Marcu 1:15; Luca 7:50), deşi nu se face o afirmaţie teologică asemănătoare cu cele ale lui Pavel.

Scrierile lui Luca

Trebuie să acordăm o atenţie specială Evangheliei după Luca şi Faptelor Apostolilor. Luca dă dovadă de flexibilitate în abordarea acestui subiect. Întâlnim chiar şi sensul nereligios al substantivului, ca o favoare făcută de un om altcuiva (Faptele Apostolilor 24:27; 25:3,9). Sensul de „favoare” ca şi în VT este găsit în Luca 1:30; 2:52; Faptele Apostolilor 2:47; 7:10, 46. Sensul dinamic al harului are ca rezultat un curaj neînfricat şi o mărturie eficace, aşa cum se vede în Faptele Apostolilor 4:33; 11:23; 13:43, şi este folosit în contextul apelului universal al Evangheliei. Luca aduce împreună termenii „Evanghelie” („Cuvântul”) şi „har” (Luca 4:22; Faptele Apostolilor 14:3; 20:24) într-un mod în care nu i-a pus nici chiar Pavel.

Epistolele pauline

Cuvântul „har” ocupă un loc deosebit în salutările de început şi în benedicţiile finale ale Epistolelor, fiind adăugat la salutul evreiesc convenţional de „pace”. Temeiul doctrinei lui Pavel este găsit în Romani 1:16; 3:20. Se arată că omul este păcătos, dar este îndreptăţit prin har (Romani 3:21; 4:25), adică, Dumnezeu, în harul Lui, îl tratează pe om ca şi cum n-ar fi păcătuit niciodată, deşi este vinovat.

*Credinţa este răspunsul omului la harul divin (Romani 5:2; 10:9; Efeseni 2:8). Credinţa este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8); cuvintele „nu vine de la voi” s-ar putea referi la sesosmenoi(„mântuiţi”), dar Pavel caută să scoată în relief faptul că termenul „credinţă” nu trebuie conceput ca o acţiune independentă din partea credinciosului. Vezi de asemenea 2 Corinteni 4:13; Filipeni 1:29. Această credinţă nu este ne-etică, deşi dă de înţeles că nu există mântuire prin lege. Credinţa este vitală, din punct de vedere moral, prin sine. Ea lucrează „prin dragoste” (Galateni 5:6). C. A. Anderson Scott (Christianity according to St. Paul, 1927, p. 111) afirmă că din momentul în care credinţa a fost activă, a avut loc o transformare a perspectivei etice.

Poziţia credinciosului în har nu este explicată prin sine, ci prin voia lui Dumnezeu. Doctrina *alegerii are două funcţii: limitează independenţa umană şi auto-îndreptăţirea, şi arată că Dumnezeu este complet liber atunci când acordă o favoare (Efeseni 1:1-6; 2 Timotei 1:9; Tit 3:5). Fiecare pas din procesul vieţii creştine este datorat harului – Galateni 1:15 (chemarea); 2 Timotei 2:25 (pocăinţa); Efeseni 2:8-9 (credinţa).

În Romani 8:28-30 Pavel trece în revistă lucrarea divină de la chemare până la gloria finală a celor răscumpăraţi. Cu toate acestea, el nu trece cu vederea responsabilitatea omului. Ascultarea (Romani 1:5; 6:17) este o atitudine morală şi nu poate fi nimic altceva. Omul se întoarce singur la Domnul (2 Corinteni 3:16). A. Stewart sugerează în HDB ca 1 Tesaloniceni 3:5 ne învaţă că până şi perseverenţa este pusă la îndoială. Cele două laturi sunt aduse împreună în Romani 9-10. Cap. 9 conţine cele mai puternice afirmaţii posibile cu privire la dubla predestinaţie, în timp ce cap. 10 afirmă că respingerea de către Dumnezeu este datorată necredinţei şi neascultării. Totuşi, trebuie să ne amintim că subiectul principal al acestor capitole nu este mântuirea personală, ci funcţiile colective ale celor aleşi de Dumnezeu ca să împlinească scopul Lui.

Romani 6 foloseşte imaginea botezului pentru a ne învăţa despre învingerea păcatului prin har. Vezi de asemenea 1 Corinteni 6:11; 12:13; Efeseni 5:26; Coloseni 2:12; Tit 3:5. H. Wheeler Robinson (The Christian Doctrine of Man, 1926, p. 124-125) susţine că botezul creştinului nu este doar un simbol ilustrativ ci este aspectul obiectiv a ceea ce credinţa este în mod subiectiv. Alţii argumentează că botezul copiilor mici este un mijloc de administrare a harului, deoarece copilul este un simbol al neputinţei şi neajutorării omenirii. Aceste păreri par să contrazică accentul constant pe care Pavel îl pune pe credinţă.

Celelalte scrieri din NT

(i) 1 Petru. Apostolul pune accentul pe har în cap. 1-2 prin intermediul variantelor obişnuite ale alegerii prin legământ şi ale moştenirii; 3:7 conţine o expresie neobişnuită, „harul vieţii”. Harul este întâlnit de asemenea în 5:10, cu referire la gloria viitoare a credinciosului.

(ii) Evrei. Scriitorul foloseşte cele mai multe „cuvinte de har”. În 2:9 harul lui Dumnezeu este corelat cu suferinţele lui Cristos. Cuvântul charis este folosit în 12:28 pentru mulţumirea omului faţă de Dumnezeu. Harul este privit ca o chemare la consacrare în 12:14-15. Expresia izbitoare „tronul harului”, în 4:16, uneşte măreţia divină şi harul. O altă expresie nouă este „Duhul harului” (10:29).

(iii) Scrierile lui Ioan. Există surprinzător de puţine referiri directe la har, dar se pune un accent mare pe dragostea lui Dumnezeu. Ideea de har trebuie raportată la aceea de „viaţă veşnică”. Credinţa este proeminenta şi Ioan foloseşte o expresie gr., pisteuein eis (a crede în), cu referire la *credinţa reală în persoana lui Cristos. „Harul şi adevărul” care caracterizează gloria Cuvântului întrupat în Ioan 1:14 (cf. v. 17) sunt ca un ecou al „îndurării şi adevărului” (hesed we’ ‘emet) din Exod 34:6.

La fel ca şi Moffatt putem trage concluzia că religia Bibliei „este o religie a harului, sau dacă nu, nu este nimic… nici har, nici Evanghelie” (Grace in the New Testament, p. xv).

BIBLIOGRAFIE. 804. Wheeler Robinson,The Christian Doctrine of Man, 1926; N. H. Snaith,The Distinctive Ideas of the Old Testament, 1944, p. 94-130; J. Moffatt, Grace in the New Testament, 1931; N. P. Williams,The Grace of God, 1930; C. Ryder Smith, The Bible Doctrine of Grace, 1956; H.-H.. Esser, NIDNTT 2, p. 115-124; H. Conzelmann, W. Zimmerli, TDNT 9, p. 372-402; H. D. McDonald, ZPEB, 2, p. 799-804.

J.H.Sr.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/har.html

GUVERNARE

GUVERNARE.

1).În Vechiul Testament

În perioada VT poporul lui Dumnezeu a avut diferite forme de guvernare. Patriarhii ar putea fi numiţi seminomazi. Tatăl era capul familiei şi preotul ei. Jurisdicţia lui se întindea nu numai asupra membrilor familiei ci şi asupra tuturor celor care erau angajaţi de el sau care îi erau supuşi. Acest tip de guvernare era asemănător cu cel întâlnit la beduinii nomazi din Arabia. Capul familiei (adică, al clanului) deţinea putere de viaţă şi moarte precum şi puterea de a lua diferite decizii (cf. Judecători 11:11 ş.urm.).

În Egipt urmaşii lui Iacov au fost în robie până când au fost scoşi din ţară de către Moise. Moise a acţionat ca reprezentant al lui Dumnezeu şi poporul a ascultat de el. În perioada aceasta au existat diferiţi conducători oficiali ai poporului, deşi este greu să spunem cum au fost organizaţi israeliţii în raport cu Egiptul. Organizarea de la Sinai a fost unică prin faptul că triburile (seminţiile) au fost constituite ca o teocratic (adică, „stăpânirea sau domnia lui Dumnezeu” – theos, „dumnezeu” kratos, „putere”, „stăpânire”). Esenţa acestui tip de guvernare a fost prezentată prin revelaţie divină în Exod 19:5-6. În esenţă a fost o domnie a lui Dumnezeu asupra unei naţiuni care trebuia să fie sfântă şi să fie o împărăţie de preoţi.

În pustie Moise a fost ajutat în slujba sa de bătrânii poporului. Le-a fost prezentat planul teocraţiei şi ei l-au acceptat. Dumnezeu avea să conducă şi conducerea Lui avea să fie exercitată prin intermediul unui om – judecător sau rege. Acest om trebuia „să domnească cu neprihănire”, adică, trebuia să ia decizii conforme cu dreptatea, iar în domnia sa trebuia să dea dovadă de neprihănirea lui Dumnezeu. Poporul trebuia să fie separat de restul lumii, pentru că era un popor sfânt, care îi aparţinea lui Dumnezeu.

Pentru o vreme poporul nu a fost gata să accepte implicaţiile depline ale teocraţiei. Sub conducerea lui Iosua a fost necesar ca ei să ia în stăpânire ţara care le-a fost promisă. Pentru o vreme au fost conduşi de domnitori şi judecători, dar nu exista o organizare centrală. Această situaţie i-a făcut să-şi dea seama că trebuie să aibă un rege. Totuşi, cererea de a avea un rege a fost făcută într-un spirit neteocratic, deoarece ei au vrut doar să fie ca şi celelalte popoare din jurul lor. Acesta este motivul pentru care Samuel i-a mustrat că L-au respins pe Iahve Însuşi (1 Samuel 8:7).

De aceea, poporul a trebuit să înveţe nu numai că trebuie să aibă un rege, ci şi că trebuie să aibă un rege potrivit. Primul rege ales a fost un om care nu L-a urmat pe Iahve şi de aceea a fost lepădat. În persoana lui David au găsit un om după inima lui Dumnezeu. David a luat el însuşi deciziile mai importante, iar deciziile minore au fost lăsate în seama subordonaţilor săi. Unii dintre aceştia sunt menţionaţi în Scripturi, de ex. preoţii, slujbaşii casei, paharnicul, intendentul palatului (1 Împăraţi 4:6), scribii, cronicarii, consilierii, şeful armatei şi şeful gărzii regelui (2 Samuel 8:18). Miniştrii (slujbaşii) regelui serveau pentru administrarea problemelor statului (1 Împăraţi 4:2).

Solomon a împărţit regatul în douăsprezece districte şi peste fiecare a fost pus un prefect care să asigure proviziile necesare pentru rege şi pentru casa lui (1 Împăraţi 4:7 ş.urm.). Exilul a produs o întrerupere a teocraţiei, care de fapt încetase de mult să mai fie o teocraţie adevărată. După Exil evreii au fost supuşi Persiei şi Iudea a fost reconstituită ca un stat-templu, al cărei conducător era marele preot. Regele Persiei era reprezentat de un guvernator provincial care, uneori, se putea să fie evreu (de ex. Neemia). Acelaşi aranjament a continuat şi în perioada grecilor, deşi în vremea aceasta a fost introdus sfatul bătrânilor. Constituţia Templului a fost abolită de Antiochus IV în 168 î.Cr., dar a fost restaurată de Hasmonei care, însă, au deţinut în familia lor funcţiile de mare preot, şi pe cea de conducător civil şi militar. Puterea seculară s-a încheiat odată cu cucerirea romană în 63 î.Cr. dar (cu excepţia circumstanţelor speciale din timpul domniei lui Irod cel Mare şi a lui Arhelau) marele preot era recunoscut de romani ca şi conducătorul administraţiei interne a evreilor.

Punctul central al teocraţiei a fost Templul, care simboliza locuinţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Astfel, Ierusalimul, cetatea în care se afla Templul, a devenit cunoscut ca „cetatea sfântâ”. Desfiinţarea oficială a teocraţiei a avut loc atunci când Templul a fost ars în anul 70 d.Cr.

E.J.Y. F.F.B.

2). În Noul Testament

Situaţia în Palestina

Ţara a fost împărţită între mai multe state republicane (de ex. Cezarea şi cetăţile din Decapolis). Acesta a fost un mijloc folosit de puterile suzerane care s-au succedat, şi în special de romani, pentru a eleniza populaţia şi pentru a stăvili în felul acesta naţionalismul evreiesc. Zonele mai greu de stăpânit (de ex. Galilea) erau încredinţate prinţilor Irodieni, în timp ce Ierusalimul şi localităţile învecinate erau sub conducerea Sanhedrinului, un consiliu alcătuit din aristocraţia religioasă. Întregul complex de guvernare era supravegheat de Cezari, în interesul securităţii frontierelor romane, şi aceştia acţionau în diferite etape fie prin regii Irodieni vasali, fie printr-un delegat personal care purta titlul de prefect sau procurator. Naţionalismul evreiesc şi-a găsit exprimarea instituţională într-o serie de secte religioase ale căror atitudini faţă de guvern se întindeau de la terorism (Zeloţii) până la indiferenţă (Esenienii), pe de-o parte, şi până la colaborare cu romanii (Saducheii), pe de altă parte, în felul lor, toţi aceştia erau dedicaţi ţelului restaurării împărăţiei.

Lucrarea lui Isus

Isus a fost afectat foarte mult de confuzia aceasta cu privire la guvernare. El a fost atacat la naştere (Matei 2:16), fiind considerat o ameninţare pentru tronul lui Irod, iar mai târziu a fost condamnat la moarte fiind acuzat că ar fi un pretendent la puterea regală (Ioan 19:21). El a fost asaltat din toate părţile de presiuni de a adopta acest ţel. Propunerile diavolului (Matei 4:9) au fost oglindite în entuziasmul poporului (Ioan 6:15), în aroganţa obtuză a ucenicilor (Matei 16:22 ş.urm.) şi în temerile celor care au grăbit arestarea Lui (Ioan 11:50). Fiind confruntat cu atitea idei greşite, Isus a evitat în general revendicarea domniei, dar nu a ascuns acest fapt de ucenicii Săi (Luca 22:29-30) şi la sfârşit l-a făcut public (Ioan 18:36-37).

Învăţătura lui Isus

Pot fi scoase în evidenţă trei afirmaţii principale cu privire la relaţia dintre Împărăţia cerurilor şi guvernele temporare. (i) Împărăţia lui Isus nu este din aceeaşi categorie cu puterile temporare. Ea nu este întemeiată ca o acţiune politică (Ioan 18:36). (ii) Puterea temporară nu este autonomă: ea este deţinută numai cu permisiunea lui Dumnezeu (Ioan 19:11). (iii) Puterea temporară are drepturile ei, la fel ca şi Dumnezeu (Luca 20:25): amândouă puterile trebuie respectate.

Biserica din Ierusalim

După înviere ucenicii au primit din nou învăţături cu privire la natura Împărăţiei (Faptele Apostolilor 1:3). Concepţia lor continua să fie o concepţie politică îngustă (Faptele Apostolilor 1:6) şi chiar după înălţare propovăduirea proslăvirii lui Isus la dreapta lui Dumnezeu (de ex. Faptele Apostolilor 2:32-36) putea avea conotaţii politice (Faptele Apostolilor 5:31) şi este cert că a fost privită ca o provocare politică de către Sanhedrin (Faptele Apostolilor 5:33 ş.urm.). Apostolii au sfidat o sentinţă judecătorească prin care li se interzicea să predice şi s-au bazat pe temeiul îndatoririi lor mai mari faţă de Dumnezeu (Faptele Apostolilor 5:29). Acuzaţiile aduse lui Petru şi Iacov (Faptele Apostolilor 12:2-3) se poate să fi fost politice, dar în cazul lui Ştefan (Faptele Apostolilor 6:11) şi Pavel (Faptele Apostolilor 21:28) acuzaţiile au fost de ordin religios şi reflectă transformarea Nazarenilor într-o sectă obişnuită a religiei iudaice, care se distingea în principal prin întărirea suplimentară dată Legii de regalitatea lui Isus (Iacov 2:5, 8).

Statele elenistice

Toate locurile din afara Palestinei unde au fost înfiinţate biserici erau, la fel ca şi Roma însăşi, state republicane, state-satelit ale Romei sau colonii romane. În felul acesta, creştinii au putut avea legături cu administraţia locală (de ex. Faptele Apostolilor 16:19-21; 17:6, 22) sau cu guvernatorii romani (de ex. Faptele Apostolilor 13:7; 18:12). Tendinţa de a trimite cazurile dificile la autorităţile romane arată că atitudinea acelui guvern a devenit de mare importanţă.

Sprijin pentru autorităţi

Singurul caz în care creştinii au fost acuzaţi de opoziţie directă faţă de Cezari (Faptele Apostolilor 17:7) a fost o acuzaţie falsă produsă de autorităţile răspunzătoare. În toate celelalte cazuri cunoscute acuzaţiile nu au fost de ordin politic şi diferite autorităţi au arătat o reţinere când a fost vorba să le dea curs. Scriitorii creştini au avut aceeaşi atitudine respectuoasă de laissez-faire (Romani 13:1-7; 1 Timotei 2:2; Tit 3:1): învăţătura lui Isus a fost dezvoltată pentru a arăta că „stăpânirile” sau autorităţile guvernante (exousiai) aveau nu numai autoritatea îngăduită de Dumnezeu ci erau în mod activ „slujitori ai lui Dumnezeu” pentru pedepsirea răului; opunerea faţă de autorităţi însemna opunere faţă de Dumnezeu. Această atitudine a fost păstrată chiar şi când tribunalele au fost folosite pentru acuzaţii false (cum s-a întâmplat în timpul lui Nero; legitimitatea guvernului a fost apărată cu sârg, iar victimele erau consolate cu suferinţele nevinovate ale lui Cristos (1 Petru 2:11-25). Unii au susţinut că acel care-l împiedică pe Anticrist (2 Tesaloniceni 2:6-8) este guvernul roman.

Criticarea autorităţilor

Chiar şi Pavel a avut unele rezerve. Responsabilitatea răstignirii revine „fruntaşilor veacului acestuia” (1 Corinteni 2:8). Sfinţii nu trebuie să soluţioneze neînţelegerile lor la tribunalele civile, deoarece destinul lor este „să judece lumea” (1 Corinteni 6:2). În repetate rânduri este atrasă atenţia asupra domniei „singurului Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (1 Timotei 6:15) şi asupra cetăţeniei în ţara care trece peste toate barierele dintre statele pământeşti (de ex. Efeseni 2:19). Puterile demonice (archai sau exousiai) asupra cărora a triumfat Cristos (Coloseni 2:15) şi cu care ne luptăm noi în prezent (Efeseni 6:12) pot fi concepute foarte bine ca şi forţele care stau îndărătul guvernelor omeneşti. Aceasta este tema Apocalipsei, prezentată în detaliu, arătând lupta pentru stăpânirea lumii, care are loc între Dumnezeu şi puterile satanice. Aluziile la cultul domnitorului (Apocalipsa 13:15) par suficient de clare pentru a-l identifica pe duşman cu Cezarii romani. De la Pliniu (Ep. 10. 96) ştim că încercările de a-i face pe creştini să scape de condamnare prin aducerea unei jertfe formale pentru împărat a fost întâmpinată cu un refuz de neînduplecat. Probabil că ei au considerat că li se cerea să dea Cezarului lucruri care erau ale lui Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE. 1976. H. M. Jones, The Greek City from Alexander to Justinian, 1940; A. N. Sherwin-White, Roman Society and Roman Law in the New Testament, 1963; O. Cullmann, The State in the New Testament, 1957; E. A. Judge, The Social Pattern of the Christian Groups in the First Century, 1960; M. Avi-Yonah, The Holy Land from the Persian to the Arab Conquest; a Historical Geography, 1966; D. R. Griffiths, The New Testament and the Roman State, 1970; A. Richardson, The Political Christ, 1973; E. M. Smallwood, The Jews under Roman Rule, 1976.

E.A J.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/guvernare.html

Bancul zilei: Un băiat mămos

de I.B.     HotNews.ro

Luni, 17 februarie 2020, 3:01 Life | Fun

– Alo, mamă, nu te speria, te rog să nu intri în panică, nu e nimic grav, dar sunt la spital!
– Manole, ești medic de zece ani, nu mai spune asta de câte ori mă suni.

Citeste mai multe despre    bancul zilei

Subiectele zilei Luni, 17 Februarie 2020

Xi Jinping a știut de pericolele coronavirusului cu două săptămâni înainte ca publicul să fie avertizat cu privire la severitatea epidemiei Președintele Xi Jinping a emis ordine pentru limitarea răspândirii epidemiei cu noul tip de coronavirus cu aproape două săptămâni mai devreme decât s-a crezut anterior, potrivit citeste tot articolul

Post-Brexit Marea Britanie anunță că închide robinetul pentru forța de muncă ”ieftină” și slab calificată din afara țării Marea Britanie va ”închide robinetul” pentru forța de muncă slab calificată din afara țării și va cere ca toți muncitorii străini calificați care doresc să lucreze în Regat să citeste tot articolul

Liga 1: Dinamo vs FCSB 2-1 / Derby plin de evenimente – „Câinii” își încurcă rivala în lupta pentru titlu Sigură de prezența în play-out pentru al treilea an consecutiv, Dinamo se consolează cu o victorie în fața marii rivale FCSB, care ratează șansa de a se apropia de liderul CFR Cluj. citeste tot articolul

VIDEO Ponta a adus liderii PSD pe scenă, la Pro România. Firea: A fost cel mai performant premier. Îmi doresc o alianță / Ciolacu: Știu că unii nu vor alianță, dar nu vreți să-i întrebăm pe români? Social-democrata Gabriela Firea a fost apariția surpriză la convenția Pro România care se desfășoară duminică, la Palatul Parlamentului. Invitată pe scenă de Victor Ponta, primarul Capitalei l-a citeste tot articolul

Zeci de americani aflați la bordul vasului de croazieră ancorat în Japonia au virusul gripal Patruzeci dintre cetățenii americani debarcați de pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată în carantină în Japonia, sunt infectați cu noul virus gripal, anunță un oficial din SUA citeste tot articolul

Măsură disperată: China curăță, efectiv, banii pentru a opri răspândirea coronavirusului Banca centrală chineză a anunțat, într-o conferință de presă, că va începe curățarea efectivă a banilor aflați în circulație pentru a opri răspândirea coronavirusului COVID-19, citeste tot articolul

Brexit: „Ne vom căsăpi” cu britanicii, afirmă șeful diplomației franceze Șeful diplomației franceze a declarat – duminică – că se așteaptă la negocieri tensionate între Uniunea Europeană și Londra cu privire la viitoarea lor relație post-Brexit, spunând că citeste tot articolul

VIDEO Situație absurdă la Satu Mare: Un bărbat a scăpat de suspiciunea de coronavirus, însă nu a mai fost primit acasă. Localnicii au protestat și ei Un pacient român suspectat de infectare cu coronavirus a scăpat de emoții, însă s-a trezit în mijlocul unui scandal. Deși medicii de la Satu Mare, acolo unde a fost internat omul, au citeste tot articolul

?Subiectele zilei: Camarila PSD s-a regrupat sub aripa ministrului Boloș de la Fonduri Europene. OUG cu dedicație; Firea, despre Ponta: de la „spune lucruri urâte despre PSD” la „cel mai performant premier”. Cum evoluează relația dintre cei doi în an electoral Ucisă de indiferență. Povestea unei fete de 18 ani care a fost asasinată la scurt timp după ce a depus mărturie într-un dosar de trafic de minori. Mihaela Miloiu… Noi, părinții, citeste tot articolul

Business report: ?Licitații de peste jumătate de miliard de lei pentru autobuze electrice, anulate în toată țara. Lista orașelor ghinioniste; Renault anunță primele pierderi din ultimii 10 ani. Proprietarul Dacia nu exclude închiderea unor fabrici TVA: povestea pe care o spune calendarul de rambursare. Situația rambursărilor de TVA din ultimii 4 ani arată nu doar lipsa de predictibilitate a restituirilor de către stat… De ce giganți precum citeste tot articolul

Ecologiștii germani, un mic triumf în fața Tesla, care plănuiește o mega-uzină auto într-o pădure la 40 de km de Berlin Curtea Administrativă Superioară din Berlin-Brandenburg a oprit lucrările de defrișare din pădurea de lângă localitatea Grünheide, unde ar urma să se ridice fabrica Tesla. Astfel, instanța citeste tot articolul

Americanii și europenii s-au înfruntat la Munchen pe tema replierii americane a lui Trump Liderii americani și europeni, începând cu Emmanuel Macron, și-au afișat divergențele sâmbătă legate de o slăbire a Occidentului și de tendința de repliere națională sub Donald citeste tot articolul

Raețchi îi cere lui Ciolacu să blocheze legea prin care PSD vrea să reînvie Super-Jandarmeria lui Dragnea Vicepreședintele Comisiei de Apărare, deputatul PNL Ovidiu Raețchi, îi cere șefului PSD, Marcel Ciolacu, să blocheze proiectul prin care Jandarmeria preia atribuții de la Poliție sau structuri citeste tot articolul

Dezgheț China-Vatican: întâlnire istorică între miniștrii de externe În plină izolare internațională din cauza infecției coronavirusului, în zidul dintre China și Vatican se întrevede o fisură. Întâlnirea dintre ministrul de externe al citeste tot articolul

Coronavirusul ar putea avea impact negativ asupra creșterii economice globale în 2020 (FMI) Epidemia cu noul coronavirus ar putea avea impact negativ asupra economiei mondiale în 2020 în funcție de capacitatea Chinei de a opri propagarea sa, a avertizat duminică directoarea citeste tot articolul

Dictatorul Kim Jong Un și-a făcut apariția în public, după aproape o lună de absență Liderul nord-coreean Kim Jong Un a apărut în public duminică, după trei săptămâni de absență, vizitând mausoleul din Phenian unde se află corpurile îmbălsămate ale tatălui și citeste tot articolul

?VIDEO Elton John a izbucnit în plâns în timpul unui concert. Cântărețul suferă de pneumonie Cântărețul britanic Sir Elton John a părăsit scena în lacrimi duminică seară, după ce nu a mai putut să-și ducă la bun sfârșit concertul pe care îl susținea în Auckland, citeste tot articolul

Irina Begu a câștigat turneul ITF de la Cairo și va reveni în Top 100 WTA Irina Begu, locul 102 WTA și cap de serie numărul 3, a câștigat, duminică, turneul ITF de la Cairo, cu premii totale de 100.000 de dolari. citeste tot articolul

WTA Dubai: Kim Clijsters, antrenament cu Simona Halep înainte de revenirea în circuit Simona Halep s-a antrenat cu belgianca Kim Clijsters, jucătoare care revine în activitate la 36 de ani, la turneul de categorie Premier de la Dubai. Benficiară a unui wild card, Clijsters va citeste tot articolul

FOTO Orgia reptilelor. Un oraș din Florida a închis o parte a parcului din localitate pentru a lăsa șerpii să se împerecheze Un oraș din Florida a închis o parte dintr-un parc după ce rezidenții au văzut zeci de șerpi, aparent strânși laolaltă pentru perioada lor anuală de împerechere, relatează AFP. citeste tot articolul

?VIDEO Brian May, chitaristul trupei Queen, a cântat pentru un koala salvat din incendiile din Australia Chitaristul trupei Queen, Brian May a vizitat o clinică veterinară din Australia, unde sunt găzduiți mai mulți koala salvați din incendiile de vegetație și a cântat o melodie în timp ce un citeste tot articolul

Bancul zilei: Un băiat de zahăr – Alo, mamă, nu te speria, te rog să nu intri în panică, nu e nimic grav, dar sunt la spital! – Manole… citeste tot articolul

Caru’ cu vedete: Lili Sandu este însărcinată cu primul copil. Vedeta a primit vestea în lacrimi; Irina Tănase, mesaj pentru Liviu Dragnea de Valentine’s Day: „Iadul este distanța dintre doi oameni care se iubesc” Anamaria Prodan a dezvăluit cel mai mare secret al ei în ceea ce privește look-ul: „Port peruci mereu ca să nu-mi distrug părul”. De când a renunțat la celebra… Loredana citeste tot articolul

Faze tari: Motivul pentru care mii de bărbați dezbrăcați s-au strâns în fața unui templu; Tablou de Klimt, găsit după 23 de ani în pereții muzeului de unde a fost furat 7 curiozități despre stângaci, misterul geneticii umane. Gemenii au șanse mai mari să fie stângaci. Dacă 10% din populația generală este stângace, la gemeni, această… Erou la doar citeste tot articolul

Utile: Ce se întâmplă în corpul tău dacă bei zilnic 4 cești de cafea; Aleargă o oră și scapă de gripă și viroze Care este mecanismul molecular care face ca unele persoane să fie matinale? Unele persoane au anumite mutații care fac ca ritmul lor cicadian să fie redus la doar… Cum tratezi naturist petele de citeste tot articolul

https://life.hotnews.ro/stiri-fun-23666379-bancul-zilei-baiat-zahar.htm?cfnl=

10 versete din Biblie care să le rostești ca rugăciuni peste copiii tăi

Cu toți vrem să știm că ceea ce facem pentru copiii noștri va avea un impact asupra vieților lor. Nu există nimic altceva mai puternic pe care poți să îl faci pentru copiii tăi decât să te rogi pentru ei. De instruit îi poți instrui și să le arăți tot ceea ce știi tu să faci. Le poți da din experiențele tale din sport, muzică, artă și fapte caritabile. Dar dacă nu vorbești cu Dumnezeu despre copilul tău, pierzi din vedere o piesă dinamică din puzzle-ul cel mare. Dumnezeu ține în mâna Sa fiecare piesă a vieților noastre. El este cel ce deține puterea de a schimba o inimă și de a vindeca o minte.

Având în vedere că în jurul nostru bolile mintale sunt în creștere, ispitele care stau la fiecare colț și o lume păcătoasă care cerșește inima copiilor tăi, noi trebuie să avem un avocat care să ne ajute. Indiferent că ești pe punctul să ai un copil, anticipezi venirea sa, sau poate că ești deja bunic/ă și ai nepoți, nu este niciodată prea devreme sau prea târziu să înalți inima unui copil înaintea tronului lui Dumnezeu.

Astăzi vă ofer zece rugăciuni simple care să le rostiți peste copilul (copiii) tău (tăi), indiferent de vârsta sau stagiul vieții la care se află. Rostește aceste rugăciuni pur și simplu. Împreună cu fiecare rugăciune este și un verset de proclamat. Rostește-l cu voce tare și încrede-te că Dumnezeu va lucra la inima copilului pentru care te rogi.

1. Doamne, mă rog ca al meu copil să creadă în Tine cu o inimă devotată. ”Te voi înălța, Dumnezeul meu, Împărate! Voi binecuvânta Numele Tău în veci de veci!” (Psalmul 145:1, NTR)

Nu este destul să crezi. Biblia ne amintește că și diavolul a crezut. Roagă-te ca al tău copil să își dedice inima pe deplin și complet lui Dumnezeu.

2. Doamne, mă rog ca al meu copil să Te lase să-i transformi viața sa. ”Le voi da o inimă ca să Mă cunoască, căci Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, căci se vor întoarce la Mine din toată inima lor.” (Ieremia 24:7, NTR)

Schimbarea vieții e ceea ce dorim să vedem în copilul nostru. Vrem ca ce este vechi să fie făcut nou. Și dorim ca ai noștri copii să umble în adevăr. Noi putem forța pe copiii noștri să urmeze reguli și să ajungă la linia de sosire. Însă va veni ziua când ei vor păși dincolo de granițele căminului și vor decide pentru ei înșiși cum să arate regulile. Mai degrabă decât să te rogi ca ei să asculte de o listă de reguli nescrise, roagă-te ca ei să îl lase pe Dumnezeu să capteze inimile lor și să le modeleze în lucrarea măreață pe care dorește El să o producă.

3. Doamne, mă rog ca al meu copil să fie prins atunci când păcatul s-a săvârșit. ”Pentru că Domnul îl disciplinează pe cel pe care-l iubește și pedepsește pe orice fiu pe care-l primește.” (Evrei 12:6, NTR)

Aceasta s-ar putea să sune puțin cam dur ca să rostești o astfel de rugăciune pentru cineva pe care îl iubești profund. Dar acest lucru este unul dintre cele mai iubitoare lucruri pe care le-ai putea cere lui Dumnezeu în dreptul copilului tău. Rezultatul păcatului este întotdeauna distrugerea, devastarea, dezamăgirea și lipsa discernământului. Dacă al tău copil este prins atunci când a comis păcatul, el va fi mai puțin predispus să continue să lase păcatul să abunde în viața sa. Și dacă nu sunt niciodată prinși, s-ar putea să nu se lase niciodată de lucrul acela rău care a pus gheara peste viața lor.

4. Doamne, mă rog ca al meu copil să fie prins în a face binele. ”Încrede-te în Domnul și fă binele! Locuiește în țară și veghează să umbli în credincioșie!” (Psalmii 37:3, NTR)

În aceiași măsură cu care te rogi ca al tău copil să fie prins atunci când face ceva rău, roagă-te ca ei să fie prinși în a face binele. Copiii sunt un rezultat a ceea ce cred ei că sunt. Dacă ei cred că sunt fără valoare, ei vor răspunde cu acțiuni care nu au nici o valoare. Dar atunci când îi vedem că fac ce e bine și le spunem ce slujbă bună au făcut, aceștia vor fi mai predispuși să dorească să continue să facă ce este drept. Și lăudarea copilului trebuie să meargă mână în mână cu acțiunea aceasta.

5. Doamne, mă rog ca al meu copil să creadă adevărul cu privire la cine este el/ea în Hristos. ”Căci noi suntem lucrarea Lui, creați în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10, NTR)

Identitate este ceva fundamental pentru fiecare dintre noi. Majoritatea dintre noi preluăm o identitate în partea timpurie a vieții noastre și de multe ori aceasta se lipește de noi pe viață. E la fel de simplu precum cel care a abandonat școala, sau cel ce e copilul pastorului, tipul cel înalt, sau cel mai popular. Cum ar fi dacă devreme în viață copii ar învăța că ei sunt copiii Dumnezeului Celui Prea Înalt? Cum ar fi dacă ei ar crede că sunt aleși și iubiți de Dumnezeul Atotputernic? Identitatea lor va trăi în ei pentru mult timp. Roagă-te ca ei să creadă adevărul cu privire la cine sunt ei în Hristos.

6. Doamne, mă rog ca al meu copil să asculte de susurul blând al vocii Tale. ”Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele Mă urmează. Eu le dau viață veșnică și în veac nu vor pieri; și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” (Ioan 10:27-28, NTR)

Suntem bombardați de gălăgie. Rețelele de socializare ne-au afundat într-o zonă unde este greu să auzim ceva din partea lui Dumnezeu. Roagă-te ca al tău copil să fie sensibil la susurul blând al vocii lui Dumnezeu. Roagă-te ca atunci când îl va auzi să răspundă și să-și ciulească urechea să asculte ceea ce are Dumnezeu să spună față de ceea ce vrea să îi spună lumea.

7. Doamne, mă rog ca al meu copil să facă alegeri înțelepte în fața presiunii anturajului. ”Așadar, fie că mâncați, fie că beți sau orice altceva faceți, să le faceți pe toate pentru slava lui Dumnezeu.” (1 Corintieni 10:31, NTR)

Presiunea anturajului nu este ceva nou. Și noi am avut de a face cu așa ceva atunci când eram în creștere. Păcatele sunt la fel, doar că sunt căi diferite acum de a le accesa. Roagă-te ca al tău copil să stea tare împotriva presiunii de a ceda și de a lăsa ca alte persoane să-i ducă în val crezurile și deciziile sale.

8. Doamne, mă rog ca mintea copilului meu să fie protejată de rău. ”Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții!” (Proverbe 4:23, NTR)

Protecția este ceea ce ni se pare natural ca motiv de rugăciune înaintea lui Dumnezeu, mai ales când vine vorba de persoanele pe care le iubim. Putem să-i punem pe copii într-un balon și să-i păzim o vreme, dar ulterior ei vor ieși afară și vor trăi în lumea reală. Roagă-te ca Dumnezeu să facă lucrarea de protecție în timp ce tu te ocupi de pregătirea copilului. Pregătește-l să trăiască în lumea reală și încrede-te în Dumnezeu să-l protejeze de forțele răului.

9. Doamne, mă rog ca al meu copil să aibă compasiune față de alții. ”Iubiți-vă unii pe alții manifestând o dragoste specifică fraților; și fiecare să îl aprecieze pe celălalt, considerându-l superior lui.” (Romani 12:10, BVA)

Mândria vieții s-ar putea să fie cea mai mare luptă din această generație. Uneori noi credem că dacă ne-am învăța copilul mai multe despre a-i iubi pe alți, atunci poate că nu ar mai fi atât de egoist. Doar că singurul lucru care poate transforma o inimă egoistă este Mântuitorul. Încrede-te în Dumnezeu să facă ceea ce doar El poate să facă.

10. Doamne, mă rog ca al meu copil să Te iubească cu toată inima, sufletul și mintea sa. ”Isus i-a răspuns: Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta.” (Matei 22:37, NTR)

Aceasta este o provocare pentru majoritatea oamenilor așa că nu ar trebui să fie o surpriză că este o provocare pentru copiii tăi. Cere-i lui Dumnezeu să ajute pe copilul tău să îl iubească pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul și mintea lor. Aceasta cuprinde întreaga lor ființă.

Sunt sigur că aceste lucruri te copleșesc atunci când te gândești la toate lucrurile care le dorești pentru copilul tău. Dacă investești în această zonă tu faci un lucru uimitor. Dă-i copilului tău darul rugăciunii. Nu rosti/citi aceste lucruri și apoi să treci mai departe la alte lucruri. Fă-ți timp ca al tău copil să te audă că te rogi și cum te rogi. Încearcă să tipărești această listă și să spui eventual câte o rugăciune în fiecare zi. Dumnezeu aude și dorește ceea ce este cel mai bun pentru copilul tău. Cere-i.

NOTĂ: Materialul de mai sus este o adaptare a unei postări a Micah Maddox (foto alăturat) în site-ul CrossWalk.com. Ea este vorbitoare la evenimentele pentru femei, învățătoare a Bibliei precum și autoare a cărții Anchored In: Experience a Power-Full Life in a Problem-Filled World (Ancorat: Experimentează o viață plină de putere într-o lume plină de probleme). O puteți urmări pe Facebook aici. În calitate de soție de pastor, mamă a trei copii și îngrijitoare de copii, ea contribuie cu timpul său în a sluji familiei și bisericii locale în calitatea de lider în lucrarea cu femeile. O puteți urmări de asemenea pe micahmaddox.com. Dacă citați acest material în altă parte, vă rog să păstrați toate link-urile din al și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.com/2020/02/10-versete-din-biblie-care-sa-le.html?utm_source=newsletter&utm_

Minciuna „împuternicirii” femeii prin avort (de Lila Rose)

PRO VITA București   11/02/2020

O cultură a vieții nu obligă femeile să facă alegeri false, cariera versus familia, siguranța financiară versus creșterea copiilor – și nici viața versus moartea.

În plină campanie electorală pentru alegerile din 2020 și cu candidați din ambele tabere dornici să atragă femeile și mamele încadrate în muncă, discursul lor ar trebui să includă și răspunsul la întrebările „Ce înseamnă mai exact pro-femeie?” și „Au femeile nevoie de avort pentru a se simți împuternicite?”

Din nefericire, industria avortului a convins multe femei că copiii sunt o povară, o gheară înfiptă în visele noastre, care ne împiedică să ne atingem potențialul real. Dar mamele știu: copiii ne hrănesc visele și ne extind limitele capacităților noastre de a iubi; copiii ne dezvăluie toate capacitățile și ne fac mai puternici.

Industria avortului le spune femeilor că o carieră este dușmanul maternității, o minciună pe care cu inima grea am văzut-o pe actrița Michelle Williams repetând-o recent. La discursul de acceptare a premiului Globul de Aur, luna trecută, Williams a atribuit succesul său așa-zisului drept al femeii de a alege un avort. „Nu aș fi reușit să ajung aici”, a spus ea ținând trofeul, „fără a uza de dreptul femeii de a alege”.

La fel ca multe femei, Williams este o victimă a propagandei avortului, care le îndeamnă să abandoneze nesfârșitele bucurii ale maternității, ucigându-și propriii copii, pentru un idol de mucava – de aur, literal, în cazul lui Williams.

Ca mamă, Williams trebuie să știe aceste lucruri, ceea ce face discursul ei cu atât mai dureros de urmărit. Preț de o clipă a vorbit frumos despre vremurile în care s-a simțit susținută ca femeie „și în măsură să ne echilibrăm viața, știind că toate mamele sunt conștiente că talerul balanței trebuie să încline și va înclina spre copiii noștri.”

Da, balanța trebuie să încline spre copii și o va face, pentru că îi iubim și pentru că merită dragostea noastră. Iar acea iubire începe din momentul în care ei iau ființă înăuntrul nostru.

Mamele nu trebuie descurajate să aibă o profesie; dar orice profesie sau muncă am alege, maternitatea (și paternitatea) vor oferi întotdeauna recompensa cea mai mare.

Industria avortului spune că tații sunt cei care câștigă: ei lucrează de obicei și nu au „povara” copiilor în același mod în care o au femeile. Tatăl poate avea o carieră de succes, în timp ce mama iese din forța de muncă. Deci, ne spun susținătorii avortului, o femeie trebuie să aibă dreptul de a alege avortul dacă dorește o carieră de succes.

Este adevărat, femeile nu sunt bărbați, iar mamele nu sunt la fel cu tații. Biologic, am fost făcute unice și frumoase, pentru a aduce în lume viață și pentru a susține această viață în copiii noștri. Nou-născuții și copiii mici au nevoie de îngrijire constantă; dar asta nu face din copii o povară.

Viața este presărată cu alegeri dificile, dar nu am cunoscut niciodată o mamă care regretă nopțile nedormite și sacrificiile pe care le-a făcut pentru a-și crește copiii.

O sarcină nu este dușmanul care îți distruge cariera; este un cadou neprețuit, care pune în perspectivă viața profesională și activitatea creativă pentru a dezveli cel mai important scop al vieții noastre.

Faptul că multe mame și-ar dori să stea acasă sau să muncească mai puține ore pentru a-și crește copiii este ignorat, se pare, de către industria avortului. Aceste femei merită sprijinul prietenilor, al familiei și al societății în general. Pentru ele, trebuie să încurajăm o cultură a vieții, una care să fie cu adevărat pro-femeie. O cultură a vieții nu obligă femeile să facă alegeri false, cariera versus familia, siguranța financiară versus creșterea copiilor – și nici viața versus moartea.

O cultură a vieții înseamnă, de asemenea, că nu mai asmuțim bărbații împotriva femeilor și să nu ne mai așteptăm ca femeile să joace același rol ca bărbații. Suntem biologic diferiți și, deși nimeni nu le poate avea pe toate, putem totuși căuta vocații profesionale potrivite, refuzând totodată să ne sacrificăm copiii.

Legislația a avut de parcurs un drum lung până la protejarea femeilor însărcinate și a mamelor la locul de muncă, eliberându-le de povara unor alegeri false, precum aceea între plata facturilor și creșterea copiilor. Mai sunt multe de făcut, dar probleme precum concediul de creștere a copilului, protecția contra discriminării pentru angajatele care alăptează și înmulțirea opțiunilor de muncă la distanță pentru mame par să treacă dincolo de disputele politice partizane.

Femeile pro-viață sunt adesea supuse oprobiului pe motiv că ar acționa împotriva presupusului lor interes personal. „Cum poți fi împotriva dreptului unei femei la a alege?” suntem adesea întrebate. Totuși, Williams a găsit de cuviință să-și celebreze capacitatea de a-și ucide copilul ca pe un compromis necesar pentru o carieră de succes în actorie. Cu alte cuvinte, dacă și-a dorit succesul ca actriță, nu exista altă opțiune. Este această atitudine ceea ce industria avortului consideră „a fi pro-femeie?” Cine ar putea susține o asemenea alegere?

Despre autor

Lila Rose este fondatoarea și președinta Live Action, o organizație americană nonprofit dedicată educării în ce privește avortul și industria avortului. O poți urmări pe Twitter la @lilagracerose. Traducere și adaptare după The Washington Examiner.

PRO VITA București

http://www.asociatiaprovita.ro

Asociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR

Sexualitatea în epoca post-creștină (de Rod Dreher)

Paternalism şi autonomie în practica medicală (de Vasile Astărăstoae)

Minciuna „împuternicirii” femeii prin avort (de Lila Rose)

http://www.culturavietii.ro/2020/02/11/minciuna-imputernicirii-femeii-prin-avort-de-lila-rose/

Paternalism şi autonomie în practica medicală (de Vasile Astărăstoae)

Guest Post   13/02/2020

Până nu demult, practica medicală a fost paternalistă. Paternalismul era un comportament moral, deoarece societățile erau omogene din punct de vedere al valorilor, iar atunci când medicii luau decizii medicale ținând cont de propriile valori, se putea presupune că respectau și valorile pacienţilor. În societățile moderne, acest model nu mai este acceptat și trebuie înlocuit cu un echilibru între paternalism și autonomie. Medicul este expert în îngrijirile de sănătate, dar pacientul este „expert” în ce privește preferințele, credințele și valorile sale.

Până la mijlocul anilor ’60 al secolului XX, practica medicală a fost paternalistă. Se considera că medicul acționează în interesul maxim al pacientului, fiind capabil să aprecieze ceea ce este bun pentru pacient atât în sens moral, cât și non-moral.

Paternalismul era un comportament moral, deoarece societățile erau omogene din punct de vedere al valorilor. Oamenii din societățile tradiționale împărtășeau aceleași valori. Când medicii luau decizii medicale, ținând cont doar de propriile valori, ei puteau presupune că respectau, de asemenea, valorile pacienţilor.

În societățile moderne, acest model nu mai este acceptat și întâmpină tot mai multe obiecții. Situația s-a schimbat drastic prin continua mobilitate a oamenilor și amestecarea diferitelor valori, credințe și tradiții. Medicul s-ar putea să aibă valori proprii diferite de valorile pacienților. Procesul general de emancipare socială, în care individul își face tot mai bine cunoscute drepturile și libertățile, a atins și sfera medicală. Nedezvăluirea informației referitoare la diagnosticul corect și complet al unei boli nu mai este agreată, astfel încât pacienții încep tot mai mult să își revendice drepturile spre a-și crește controlul în deciziile medicale.

Referiri la paternalism (în relația medic-pacient) găsim încă de la Hipocrate, care preciza că medicul ascunde pacientului detalii cu privire la boală, prognostic și distrage atenția pacientului de la ceea ce face. Aceeași abordare este consemnată de Sir Thomas Percival în Medical Ethics (1803). Argumente filosofice asupra paternalismului apar prima dată la Immanuel Kant, care caracteriza guvernarea paternalistă („imperium paternale”) drept modalitatea benevolă de restricționare a libertății individului. Conceptul a fost ulterior teoretizat de Frédéric Le Play.

Dicționarul Oxford definește paternalismul drept principiul și practica guvernării ca un părinte, asigurând necesitățile unei comunități sau națiuni în același mod în care un părinte o face pentru copiii săi (un parinte acționează întotdeauna într-un mod benefic pentru copiii săi).

DEX specifică: paternalism / 1 Sistem social caracterizat prin predominanța prestigiului celor mai vârstnici sau a unuia dintre ei, care deține o influență personală asupra grupului. / 2 Doctrină social-politică ce susține că patronii sau conducătorii de întreprinderi ar trebui să manifeste interes față de bunăstarea muncitorilor, față de atmosfera de la locul de muncă și față de relațiile interumane.

În contextul medical, paternalismul este amplificat de pregătirea profesională superioară, de cunoștințele tehnice aprofundate într-un anumit domeniu, ceea ce (aparent) accentuează autoritatea medicului și îi validează implicarea în determinarea intereselor pacientului. Dar medicul este confruntat cu o dilemă morală prin conflictul care poate să apară între respectul libertății și demnității pacientului și dorința de „a face bine”.

Dezvăluirea unui diagnostic ar putea afecta negativ mecanismul de adaptare și acceptare a bolii de către pacient, producându-i sau crescându-i gradul de anxietate, agitație, depresie, deci… suferința. De la Hipocrat, „să nu faci rău” a rămas emblema profesiunii medicale. A nu face rău în medicină nu se referă doar la o acțiune fizică dăunătoare. Putem să rănim peste măsură, doar prin cuvinte, printr-o dezvăluire bruscă, abruptă și lipsită de compasiune a adevărului sau prin minciună, prin informare parțială sau ocolirea adevărului. În ce măsură a spune sau nu adevărul este întotdeauna bine, este o altă discuție.

Principiul autonomiei este opusul paternalismului. DEX definește autonomia (individuală) drept: Libertate de acțiune sau de dezvoltare. Cuvântul autonomie provine din limba greacă (autos – sine și normos – regulă) și constă în dreptul la alegere liberă, individuală. Autonomia poate fi definită ca regula sinelui și se referă la dreptul persoanelor de a face alegeri autentice în legătură cu ce ar trebui să facă.

Două concepte domină teoria privind autonomia: cel a lui I. Kant și cel a lui J. S. Mill.

Pentru Kant, autonomia este înțeleasă drept o „aptitudine” de bază din structura persoanei, acea caracteristică ce diferențiază persoana, ca agent moral, de orice altă ființă. Autonomia este, astfel, baza demnității naturii umane.

Pentru John Stuart Mill (autorul celebrului eseu Despre libertate) capacitatea de a raționa este un criteriu necesar, dar nu și suficient în desăvârșirea autonomiei. Aceasta este percepută drept un proces de dezvoltare a identității de sine, a caracterului, a facultăților de percepție, judecată, discriminare emoțională, de diferențiere între preferințe morale. Cele două mari determinante ale autonomiei sunt: preferințele și interesele. Mill consideră că exprimarea propriei preferințe a unei persoane constituie un temei absolut satisfăcător și acceptabil pentru a fi respectată necondiționat.

În prezent, în unitățile medicale s-a impus respectul autonomiei pacientului ca principiul de bază, suveran. Primul și ultimul în procesul de luare a deciziilor este pacientul. Cea mai bună explicație a principiului autonomiei pacientului este dată de Beauchamp și Childress, care accentuează noțiunea de drept negativ din acest principiu: „o acțiune autonomă trebuie să fie scutită de constrângerile controlate ale altora”.

Pacientul este cel care deține suveranitatea, cel care are privilegiul final de a lua o decizie legată de corpul său și sănătatea sa. Baza morală o constituie noțiunea de bine. O decizie bună este aceea care satisface dorințele unui individ prudent chiar dacă ele corespund sau nu unui set impersonal de valori definite obiectiv.

Valoarea pe care se bazează principiul autonomiei este cel al independenței individului. Indiferent de gravitatea bolii și contextul clinic, în general, pacientul nu trebuie să aibă o mentalitate de dependență. Nu trebuie să se bazeze pe familie, medici sau altcineva pentru a lua o decizie. Din contra, familia și medicul sunt obligați să respecte și să promoveze autonomia și sentimentul de autocontrol al pacientului. Principiul autonomiei semnifică de fapt autodeterminare.

Isaiah Berlin relevă caracterul dual al autonomiei: fie „negativă”, fie „pozitivă”. În viziunea „negativă” sau antipaternalistă, medicii se abțin să interfereze cu dorința individului de a-și urma propriul plan de viață, nefăcând nicio trimitere la responsabilitățile pacienților în decizia medicală. Viziunea „pozitivă”, numită și „autonomie obligatorie”, implică obligația pacientului de a-și exercita autodeterminarea și, astfel, de a-și asuma o responsabilitate directă pentru decizia luată. Conceptul autonomiei obligatorii este, însă, contestat utilizând următorul argument: unele persoane (poate chiar majoritatea) nu doresc să fie autonome, cel puțin nu tot timpul, și poate nicidecum în condiții de boală. Adesea pacienții nu vor să fie implicați în luarea deciziei. Ei consideră că este datoria medicului să decidă, deoarece cred că medicul „știe mai bine”. În plus, informarea poate avea efecte negative asupra pacientului, încălcându-se principiul non-vătămării. De aceea este necesară o formă de paternalism social sau instituțional, în care metodologia științelor sociale ar evalua dorințele unui pacient obișnuit și apoi ar creea mecanismele instituționale pentru a le promova.

În concluzie, în medicină trebuie să existe un echilibru între paternalism și autonomie. Medicul este un expert în îngrijirile de sănătate; pacientul este un expert în ceea ce privește propriile sale preferințe, credințe și valori. Pacientul trebuie să fie informat pentru a putea lua decizii în virtutea propriilor valori, deoarece are dreptul moral de a trăi în conformitate cu propriile valori.

P.S.1: Un exemplu de paternalism excesiv și de încălcare a libertății individuale o constituie vaccinarea obligatorie. Bazându-se pe frica de boală și pe informații incomplete furnizate de specialiști, statul limitează libertatea și autonomia cetățenilor săi.

P.S.2: Despre autonomia profesională a medicului voi discuta într-o postare viitoare.

Despre autor

Vasile Astărăstoae (n. 1 august 1949) este un medic legist român și profesor universitar. A fost președinte al Colegiului Medicilor din România și rector al Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Predă medicină legală, bioetică, deontologie și drept medical. Este membru al mai multor organizații științifice naționale și internaționale. Publicare cu acordul autorului.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

 DONEAZĂ pentru Cultura Vieții

Guest Post

Articole și analize ale unor invitați speciali.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR

Vaccinarea obligatorie, în fața Curții Europene a Drepturilor Omului

De ce să ne vaccinăm?

Drepturile parentale vs. vaccinarea obligatorie: Apel

http://www.culturavietii.ro/2020/02/13/paternalism-si-autonomie-in-practica-medicala-de-vasile-astarastoae/

Sexualitatea în epoca post-creștină (de Rod Dreher)

Alianța Familiilor din România   15/02/2020

„Căsătoriile” între persoane de același sex semnalează triumful revoluției sexuale și detronarea creștinismului, pentru că neagă conceptul central și esențial al antropologiei creștine. În învățătura creștină clasică, uniunea dintre un bărbat și o femeie este în fapt o icoană a relației lui Hristos cu Biserica și a lui Dumnezeu cu Creația. Acesta este motivul pentru care „căsătoria” gay neagă cosmologia creștină, din care au derivat drepturile omului și alte bunuri fundamentale ale modernității.

În urmă cu 20 de ani, președintele Bill Clinton a „călcat” pe un teren minat când a încercat să-și țină o promisiune din campanie: aceea de a permite soldaților homosexuali să-și servească țara în mod liber, fără a se ascunde. „Căsătoriile” între persoane de același sex abia deveniseră o cauză politică. Țara se afla atunci la trei ani depărtare de Legea de protejare a căsătoriei [1] și la patru ani depărtare de prime-time-ul actriței și moderatoarei Ellen DeGeneres [2]. Apoi a venit ceea ce istoricii vor numi la un moment dat o revoluție culturală.

Astăzi intrăm în jocul final al dezbaterilor asupra drepturilor gay și a semnificației conceptului de homosexualitate. Conservatorii au fost deraiați de la convingerile lor, în instanțe [3] și, într-o mai mare măsură, în fața opiniei publice. Se afirmă în mod obișnuit că singurul motiv împotriva căsătoriilor de același sex este bigotismul religios, lipsit de poziția sau statutul necesare pentru a determina legi sau standarde publice. Magnitudinea înfrângerii suferite de tradiționaliști va deveni tot mai clară pe măsură ce americanii mai în vârstă vor „părăsi scena”. Statisticile arată că pentru tineret homosexualitatea este ceva normal și „căsătoriile” gay nu sunt de mare importanță, iar în cazul în care cineva li se opune, acesta capătă profilul moral al unui segregaționist din anii 1960.

Toate acestea au în fapt o importanță mai mare decât pot oamenii de pe ambele baricade să vadă și din motive care îl depășesc chiar și pe cel mai înfocat oponent al drepturilor pentru homosexuali. În 1993, un articol în The Nation identifica drepturile homosexualilor ca fiind apogeul războiului cultural:

„Toate curentele de eliberare ale zilelor noastre sunt subsumate în dezbaterea despre gay. Mișcarea gay este în unele aspecte similară mișcărilor experimentate de alte comunități din trecut, dar în același timp este ceva mai mult, deoarece populația se confruntă cu o criză a identității sexuale, fapt pentru care homosexualii au fost forțați să-și inventeze o ‘cosmologie’ ca să o poată înțelege. Nimeni nu spune că schimbările vor veni ușor. Dar este posibil ca o minoritate redusă numeric și disprețuită să schimbe America pentru totdeauna.”

Cauza drepturilor pentru minoritățile sexuale a avut succes tocmai pentru că această „cosmologie” s-a disipat în conștiința occidentalilor. „Căsătoriile” gay dau o lovitură puternică vechii ordini și vor schimba, fără doar și poate, America în moduri care doar acum devin vizibile. Spre bine sau spre rău, dar o vor face mai puțin creștină.

Când au început să scrie în 2010 cartea American Grace („Grația americană”), un studiu comprehensiv asupra credințelor și practicilor religioase contemporane, politologii Robert D. Putnam și David E. Campbell au observat două tendințe inverse cu originea în jurul anilor 1990. Tinerii americani ajunși la maturitate în aceea vreme au început să accepte într-un număr mare homosexualitatea că licită din punct de vedere moral. Deasemenea, au mai observat că tinerii americani s-au depărtat din ce în ce mai mult de religie ca practică organizată. Boom-ul evanghelic din 1970 și 1980 s-a oprit și dacă nu ar fi fost „tsunami-ul” de imigranți hispanici, Biserica Catolică Americană ar fi pierdut aderenți la fel ca și protestantismul, aflat într-o îndelungată scădere numerică.

În timp, datele arată că atitudinile cu privire la moralitate s-au dovedit a profeți precis evoluția angajamentului religios. În mod particular, cu cât cineva era mai „liberal” în privința homosexualității, cu atât era mai puțin probabil că acel individ să se afilieze unei religii. Tinerii americani nu deveneau atei. Ei se identificau că fiind spirituali, dar nu religioși. Împreună cu ateii și agnosticii, acești „nones” (none = niciunul, niciuna) compun segmentul cu cea mai rapidă creștere a convingerilor de credință în demografia națională.

După un studiu elaborat în 2012 de Pew Research Center, „nones” este „religia” a 30% dintre americanii sub 30 de ani. Pew Research Center a concluzionat că această generație este cea mai puțin afiliată religios decât oricare alta despre care avem date. Putnam – eruditul de la Harvard University cunoscut pentru studiul sau despre cultură civică, best-sellerul „Bowling Alone” – a spus că nu avem motive să credem că se vor întoarce în biserică pe măsură ce vor înainta în vârstă.

Putnam și Campbell au scos în evidență în cartea lor American Grace că, pe măsură ce activismul gay începea să ocupe un loc central pe scena politică, rolul public activ pe care multi lideri creștini și-l asumau împotriva drepturilor gay a dus la înstrăinarea tinerilor de religia organizată.

Putnam crede că bisericile creștine vor trebui să liberalizeze învățătura despre sexualitate dacă vor să mențină loialitatea tinerelor generații. La prima vedere pare o concluzie rezonabilă, dar experiența Americii cu denominațiunile „liberale” contrazice această sugestie. Bisericile protestante, care au fost mai îngăduitoare cu homosexualitatea și libertatea sexuală în general, au scăzut numeric. Se pare că atunci când oamenii decid că normele istorice ale creștinismului sunt greșite cu privire la sexualitate, ei nu găsesc o biserica să le susțină aceste așteptări liberale, ci pur și simplu ei nu mai merg la biserică. Acest fapt ridică o întrebare serioasă: este sexul punctul de greutate al ordinii culturale creștine? Este într-adevăr cazul ca, dacă renunțăm la învățătura creștină despre sexualitate, să asistăm la dispariția factorului care dă – sau a dat – creștinismului puterea să fie o forță socială?

Deși nu a spus-o chiar în aceste cuvinte, eminentul sociolog Philip Rieff ar fi răspuns probabil „da”, având ca reper cartea sa din 1996 The Triumph of the Therapeutic („Triumful terapiei analitice”), în care vorbește despre „deconvertirea” Occidentului de la creștinism. Aproape toată lumea recunoaște că acest proces a fost în curs de desfășurare de la iluminism încoace, dar Rieff a arătat că procesul a ajuns la un stadiu mai avansat decât o recunosc majoritatea oamenilor – ori a creștinilor.

Rieff, care a murit în 2006, a fost ateu, dar a înțeles că religia este cheia descifrării oricărei culturi. Pentru Rieff, esența unei culturi poate fi identificată prin ceea ce aceasta interzice. Fiecare cultură impune o serie de cerințe morale pentru membrii săi, de dragul servirii intereselor comune și îi ajută pe aceștia să facă față cerințelor. O cultură necesită un cult – un sentiment de ordin sacru, o cosmologie care înrădăcinează aceste cerințe într-un cadru metafizic.

Scriind în anii 1960, Rieff a identificat revoluția sexuală – deși el nu a folosit acest termen – ca pe un factor de predicție al morții creștinismului înțeles ca forță culturală determinantă. El a înțeles că renunțarea la autonomia sexuală și la senzualitate în cultura păgână a pus temelia culturii creștine – o cultură care în mod esențial nu numai că a renunțat la instinctul erotic, dar l-a și redirecționat.

Faptul că Occidentul a fost rapid re-păgânizat în jurul senzualității și libertății sexuale a fost un puternic semn al apropierii „decesului” creștinismului. Este aproape imposibil pentru americanii contemporani să înțeleagă de ce sexul a fost o preocupare centrală a creștinismului timpuriu. Sarah Ruden – formată că traducător la Yale – explică tipul de cultură în care a apărut creștinismul, în cartea ei din 2010 Paul Among the People („Pavel printre oameni”). Ruden susține că este profund ignorant să ne gândim la apostolul Pavel ca la un dur proto-puritan pogorât peste nepăsătorii păgâni „hipioți” („happy-go-lucky”), poruncindu-le să se oprească din distracții. De fapt, învățăturile lui Pavel cu privire la puritatea sexuală și la căsătorie au fost adoptate că eliberatoare în exploatarea sexuală din cultura greco-romană a timpului – în mod special pentru sclavi și femei, a căror valoare principală pentru bărbații păgâni era capacitatea lor de a produce copii și de a le oferi plăceri sexuale.

Creștinismul articulat de Pavel a fost o revoluție culturală, restrângând și canalizând sexualitatea masculină, ridicând statutul femeilor și al corpului uman și infuzând căsătoria și sexualitatea maritală cu dragoste. Căsătoria creștină, scrie Ruden, a fost „la fel de diferită după Pavel ca și porunca de a întoarce celălalt obraz”. Ideea nu este aceea că creștinismul a fost singurul sau primul care a definit sau a re-evaluat sexualitatea, ci că în antropologia creștină sexul primește un sens nou și diferit, unul care a impus o schimbare radicală de comportament și norme culturale. În creștinism, ceea ce oamenii fac cu sexualitatea lor nu poate fi separat de ceea ce este persoana umană.

Ar fi absurd să pretindem că civilizația creștină a atins vreodată o epocă de aur a armoniei sociale și fericirii sexuale. Este ușor să găsești perioade de timp în istoria creștinătății când autoritățile clericale erau obsedate de puritatea sexuală. Dar, așa cum recunoaște Rieff, creștinismul a reușit să stabilească o modalitate de valorificare a instinctului sexual, să-l plaseze într-o comunitate și să-l direcționeze pozitiv. Ceea ce face că epoca noastră să fie diferită de cea trecută, spune Rieff, este că noi am încetat să credem în cadrul cultural creștin, dar am făcut imposibilă și credința în orice alt cadru decât restrângerea pasiunilor individuale canalizate creativ în scopuri comune.

Mai degrabă, în epoca modernă, am inversat rolul culturii. În loc de a ne învăța despre lucrurile de care trebuie să ne privăm, avem o societate care ne spune că ne vom găsi sensul și scopul prin eliberarea de vechile prohibiții. Asta a ajuns să fie o poveste complicată care implică apariția umanismului, iluminismului și a modernității. Filosoful Charles Taylor scrie în magistrala sa lucrare religioasă și culturală A Secular Age („O Era Seculară): „Întreagă atitudine etică a oamenilor moderni presupune moartea lui Dumnezeu și urmează acesteia”. A fi modern înseamnă a crede în dorințele individuale ca locus al autorității și al auto-definirii.

Treptat, Occidentul a pierdut ideea că creștinismul a făcut multe pentru civilizație, scrie Taylor. În secolul XX, înlăturarea idealurilor creștine restrictive în ceea ce privește sexualitatea a fost identificată cu starea de sănătate. Încă din anii 1960, convingerea că exprimarea sexualității este sănătoasă și bună – cu cât mai mult cu atât mai bine – și că dorința sexuală este componentă intrinsecă a identității individului au culminat într-o revoluție sexuală, un spirit care susținea că libertatea și autenticitatea nu sunt găsite în abstinență sexuală (filozofia creștină) ci în expresia și aserțiunea sexualității. În acest mod își revendică America modernă libertatea.

Cultura noastră post-creștină este atunci o anti-cultură. Suntem împinși de logica modernității și de mitul libertății individuale să distrugem aceste ultime vestigii ale vechii ordini, convinși fiind că adevărata fericire și armonie vor fi ale noastre odată ce toate limitele și granițele vor fi spulberate.

„Căsătoriile” gay semnalează triumful revoluției sexuale și detronarea creștinismului, pentru că neagă conceptul central și esențial al antropologiei creștine. În învățătura creștină clasică, uniunea cu amprenta divină dintre un bărbat și o femeie este în fapt o icoană a relației lui Hristos cu Biserica și a lui Dumnezeu cu Creația. Acesta este motivul pentru care „căsătoria” gay neagă cosmologia creștină, din care au derivat drepturile omului și alte bunuri fundamentale ale modernității. Dacă o să le mai putem păstra în epoca post-creștină, rămâne de văzut.

De asemenea, rămâne de văzut dacă vom putea păstra creștinismul fără a accepta castitatea creștină. În studiul sociologului creștin Smith despre ceea ce el numește „deism terapeutic moralist” – starea de bine, pesudo-creștinismul care a înlocuit versiunea normativă a credinței în America contemporană – sugerează că această sarcină va fi extrem de dificilă.

Creștinii conservatori au pierdut lupta cu „căsătoriile” gay și, după cum vedem, au pierdut-o cu decenii înainte că cineva să se gândească la „căsătoriile” între persoanele de același sex că la o posibilitate reală. Promotorii acestora au reușit atât de repede pentru că au arătat publicului viziunea pentru care lupta, viziunea care era în consonanță cu ceea ce americanii post-1960 credeau deja despre sex și căsătorie. Întrebarea pe care ar trebui să și-o pună creștinii occidentali este dacă vor pierde creștinismul în fața acestei noi „dispense”.

Prea mulți dintre ei cred că aceste „căsătorii” sunt doar o problema de etică. Ei nu au puterea să vadă că „mariajul” gay, împreună cu colapsul mariajului creștin heterosexual este în perfectă concordanță cu individualismul modernist, îmbrățișat de cultura contemporană. Ei luptă războiul cultural din punct de vedere moral și nu cosmologic. Nu doar că au pierdut cultura, dar dacă nu înțeleg natura luptei și nu își schimbă strategia, pe parcursul a câteva generații își vor pierde și religia.

„Moartea unei culturi începe atunci când instituțiile normative își pierd capacitatea de a-și transmite idealurile într-un mod în care acestea rămân intrinsec obligatorii”, scrie Rieff. Conform acestui standard, creștinismul în America și chiar spiritualitatea americană sunt în pericol de moarte. Dacă credința nu se va redresa, autopsia istoriei va conchide că „mariajul” gay a fost un simptom și nu o cauză, a fost semnul care a scos la iveală starea terminală a pacientului.

Despre autor

Ray Oliver „Rod” Dreher este scriitor și editor american. Senior editor la publicația The American Conservative. Traducere și adaptare după The American Conservative

Notele traducătorului

[1]. Defense of Marriage Act – DOMA a fost o legea federală adoptată în anul 1996 și pe care Tribunalul Constituțional federal (Curtea Supremă) a anulat-o ca neconstituțională în iunie 2013. Articolul este scris în 2013, cu doar 2 ani înainte de legalizarea căsătoriei între persoane de același sex în SUA.

[2]. Actriță și realizatoare TV care și-a părăsit soțul pentru o femeie.

[3]. Autorul face referire la seria de procese câștigate de lobby-ul homosexual în instanțele americane și la schimbările de legislație pe cale jurisprudențială, mai puțin obișnuite în Europa continentală.

Sexualitatea în epoca post-creștină (de Rod Dreher)

Scrisoare de Informare -Denisa Moldovan

Misionari / February 17, 2020