EVANGHELII APOCRIFE  EVANGHELIA PĂCII LUI IOAN

download - Copie

EVANGHELIA PĂCII A LUI IISUS HRISTOS

Şi atunci, mulţi bolnavi şi schilozi au venit la Iisus, întrebându‑L: „Dacă cu adevărat Tu cunoşti toate lucrurile, spune‑ne de ce suferim acum de toate aceste chinuri cumplite? De ce nu suntem şi noi la fel de sănătoşi, ca şi ceilalţi oameni? Învăţăto­rule divin, vindecă‑ne, ajută‑ne, pentru ca şi noi să devenim acum puternici şi să nu mai trebuiască să rămânem în mizeria noastră, doborîţi de suferinţe şi boli. Ştim cu toţii că este în puterea Ta să vindeci orice fel de boli. Eliberează‑ne de Satana şi de toate aceste mari chinuri. Îndură‑Te de noi, Învăţătorule”.

Iisus a răspuns: „Fericiţi trebuie să deveniţi voi, cei cărora vă este foame de adevăr. Dacă mă veţi asculta şi mă veţi înţelege vă voi îndestula cu pâinea înţelepciunii. Fericiţi trebuie să deveniţi voi, cei care bateţi, pentru că dacă mă veţi înţelege vă voi deschide uşa vieţii eterne. Fericiţi trebuie să deveniţi voi, care înţelegând vă veţi lepăda de pute­rea lui Satana, pentru ca astfel vă voi conduce în împărăţia înaltă a îngerilor Mamei voastre, unde puterea lui Satana nu poate niciodată să intre”.

Şi ei, plini de curiozitate şi uimire, L‑au între­bat:

„Cine este Mama noastră şi cine sunt îngerii Ei? Şi unde se află de fapt împărăţia Ei?”

„Mama voastră este mereu ascunsă în voi şi voi sunteţi permanent cuprinşi în Ea. Ea v‑a născut; Ea v‑a dat viaţă. Ea este cea care v‑a dat corpul şi şi tot Ei i‑L veţi da până la urmă înapoi într‑o zi. Fericiţi veţi fi voi dacă ajungeţi să o cunoaşteţi pe Ea şi împărăţia Ei, dacă respectaţi legile Ei şi mai ales dacă primiţi să acţioneze în voi îngerii Mamei. Ade­vărat vă spun, cel care va face toate aceste lucruri nu va mai vedea niciodată boala, pentru că puterea divină a Mamei este mai presus de orice rău. Şi Ea distruge pe Satana şi împărăţia lui şi stăpâneşte veşnic peste toate trupurile voastre şi peste toate lucrurile vii.

Sângele care circulă în voi s‑a născut din sângele Mamei divine Natura. Sângele Ei cade din nori; ţâşneşte din pântecele pământului, susură în pârâurile munţilor, curge larg în râurile câmpiilor; doarme în lacuri; vuieşte puternic în mările furtu­noase.

Aerul pe care îl respirăm s‑a născut din respi­raţia Mamei noastre divine Natura. Respiraţia Ei este azurie în înălţimea cerurilor, foşneşte pe vârfu­rile munţilor, şopteşte în frunzele pădurii, unduieşte peste câmpii, doarme în văile adânci, arde fierbinte în deşert.

Tăria oaselor voastre s‑a născut din tăria oa­selor Mamei divine, care a dat consistenţă stâncilor şi pietrelor. Ele stau dezgolite în faţa cerului, pe vârfurile munţilor; sunt ca nişte uriaşi care stau dormind pe coastele munţilor, ca nişte statui sfinte aşezate în deşert şi ascunse în adâncimea pămân­tului.

Delicateţea cărnii noastre s‑a născut din carnea Mamei noastre divine Natura, a cărei carne devine galbenă şi roşie în fructele copacilor şi ne hrăneşte în brazdele câmpiilor. Măruntaiele noastre s‑au născut din măruntaiele divine ale Mamei Natura şi sunt ascunse ochilor noştri, precum adân­cimile nevăzute ale pământului.

Lumina ochilor noştri, auzul urechilor noastre, amândouă s‑au născut din lumina şi sunetele Ma­mei noastre divine Natura, care ne înconjoară aşa cum valurile mării înconjoară peştele, aşa cum aerul învolburat înconjoară pasărea.

Omul este fiul Naturii divine şi de la Ea a primit Omul întregul său trup, întocmai cum trupul unui nou‑născut se naşte din trupul mamei sale.

Adevărat, adevărat vă spun, voi sunteţi una cu Mama voastră divină Natura; Ea este în voi şi voi în Ea. Din Ea v‑aţi născut, în Ea trăiţi şi la Ea vă veţi întoarce din nou. De aceea, păstraţi ca fiind sfinte legile Ei, pentru că niciodată nu poate trăi mult şi nici nu poate fi fericit, decât acela care îşi cinsteşte Mama divină şi respectă cu umilinţă legile Ei. Căci respiraţia voastră este respiraţia Ei; sângele vostru este sângele Ei; oasele voastre sunt oasele Ei; carnea voastră este carnea Ei; măruntaiele voastre sunt măruntaiele Ei; ochii şi urechile voastre sunt ochii şi urechile Ei (căci totdeauna partea este în tot şi totul în parte).

Dacă nu izbutiţi să păstraţi toate aceste legi divine, dacă vă veţi face rău, fie chiar numai unuia dintre mădularele trupului vostru, vă veţi pierde cu totul în boala voastră chinuitoare şi acolo, va fi doar plânsetul şi scrâşnirea dinţilor. Vă spun, până când nu veţi urma legile Mamei voastre divine, nu veţi putea scăpa în nici un fel de moarte. Cel care se ataşează strâns de legile Mamei sale divine, de el se va ataşa strâns şi Mama sa divină; Ea îi va vin­deca atunci toate rănile şi el nu va mai fi niciodată bolnav; Ea îi va da în plus viaţă lungă şi totodată îl va proteja de toate chinurile: de foc, de apă şi de muşcătura şerpilor veninoşi, pentru că Mama divină Natura v‑a purtat, v‑a născut şi tot Ea este aceea care ţine viaţa în voi. Ea v‑a dat trupul Ei şi nimeni altcineva decât Ea nu vi‑l va putea vindeca. Fericit este cel care o iubeşte pe Mama sa divină şi se odihneşte liniştit la pieptul Ei, pentru că Mama divină vă iubeşte chiar şi atunci când voi vă întoarceţi faţa de la Ea. Şi cu atât mai mult Ea vă va iubi, dacă vă veţi întoarce din nou la Ea! Adevărat vă spun, foarte mare este dragostea Ei, mai mare decât cei mai mari munţi, mai adâncă decât cele mai adânci mări. Şi Mama divină nu‑i părăseşte niciodată pe cei care cu adevărat o iubesc: aşa cum o găină îşi apără puii, aşa cum o leoaică îşi apără leuţii, aşa cum o mamă îşi apără nou‑născutul, tot aşa Mama divină Natura îl protejează pe Fiul divin al Omului de toate pericolele şi de toate relele.

Relele şi pericolele stau nenumărate în aş­teptarea Fiilor ignoranţi ai Oamenilor. Belzebut, prinţul tuturor relelor, izvorul oricărui rău, stă în aş­teptare în trupul tuturor Fiilor Oamenilor care se complac în rău şi greşeală. El este moarte, domnul oricărui chin şi, luându‑şi o înfăţişare plăcută, el îi ispiteşte plin de viclenie şi îi ademeneşte pe Fiii cei perverşi ai Oamenilor. El promite bogăţii şi putere, palate splendide, îmbrăcăminte de aur şi argint şi o mulţime de servitori, renume şi glorie, adulter şi desfrâu, lăcomie şi pofta de a bea, vieţi tumul­tuoase, trândăvie şi zile leneşe. Şi el ispiteşte în fel şi chip, pe fiecare, prin acel lucru rău spre care inima sa este cel mai mult înclinată. Şi în ziua în care Fiii Oamenilor au devenit deja sclavii tuturor acestor perversităţi, deşertăciuni şi spurcăciuni, atunci, ca plată, el smulge de la Fiii cei răi ai Oame­nilor toate acele lucruri pe care Mama divină Natura le‑a dat lor cu atâta generozitate. El le ia suflarea, sângele, oasele, carnea, măruntaiele, ochii şi ure­chile. Şi suflarea Fiului cel păcătos al Omului devine scurtă şi înăbuşită, plină de durere şi rău mirosi­toare, ca suflarea fiarelor necurate. Şi sângele lui devine gros şi rău mirositor, ca apa mlaştinilor; se năclăieşte şi se înnegreşte ca noaptea morţii. Şi oasele lui devin tari şi înnodate; se topesc înăuntru şi se rup în bucăţi ca o piatră care cade de pe o stâncă. Şi carnea sa devine grasă şi apoasă, putre­zeşte, acoperită cu râie şi bube care sunt dezgus­tătoare, şi măruntaiele lui se umplu cu murdărie, cu scursori în descompunere, şi atunci o mulţime de viermi locuiesc acolo. Şi ochii lui devin ceţoşi până când la sfîrşit noaptea întunecată îi înveleşte, şi urechile lui devin surde ca tăcerea mormântului. Şi, în cele din urmă, rătăcitorul Fiu nechibzuit al Omului îşi va pierde viaţa, pentru că el nu a mai respectat şi nu a mai păstrat legile Mamei sale divine şi a adunat în el păcat după păcat. Tocmai de aceea, sunt luate de la el toate darurile Mamei sale divine Natura: suflarea, sângele, carnea, măruntaiele, ochii şi ure­chile şi, în afară de toate acestea, viaţa cu care Mama divină Natura i‑a încununat trupul

Dar, dacă rătăcitorului Fiu păcătos al Omului îi pare cu adevărat rău de păcatele sale şi se des­prinde de ele şi se întoarce din nou cu dragoste la Mama sa divină, şi dacă mereu după aceea el as­cultă de legile Ei divine, el se va elibera din ghearele Satanei, rezistând cu fermitate ispitelor, atunci Mama sa divină Natura primeşte din nou pe Fiul său rătăcitor cu dragoste şi îi trimite îngerii Ei, care din nou îl vor putea sluji. Când Fiul Omului rezistă cu dârzenie Satanei care locuieşte în el şi nu‑i mai face deloc voia, în acelaşi ceas sunt găsiţi deja îngerii Mamei sale divine acolo în el, ca ei să îl poată sluji cu toată puterea lor şi să‑l elibereze cu totul pe Fiul, acum divin, al Omului de puterea cea cumplită a Satanei.

Căci nici un om nu poate sluji la doi stăpâni. Sau îl slujeşte pe Belzebut şi diavolii săi, sau slujeşte pe Maica sa Pîmântească şi pe Îngerii săi. Sau slujeşte moartea sau viaţa şi binele. Adevărat, adevă­rat vă spun, fericiţi sunt cei care ascultă şi respectă legile divine ale vieţii şi nu ră­tăcesc pe cărările îngrozitoare ale morţii, pentru că în ei atunci forţele vieţii devin mari şi puternice şi astfel ei scapă cu uşurinţă de chinurile morţii”.

Toţi cei din jurul său I‑au ascultat cuvintele cu uimire, deoarece cuvintele Sale erau putere şi El îi învăţa cu totul altfel decât preoţii şi scribii. Şi, cu toate că soarele apusese de mult acum, ei nu au plecat la casele lor, ci s‑au aşezat în jurul lui Iisus şi L‑au întrebat: „Învăţătorule, spune‑ne care sunt aceste legi divine ale vieţii? Te implorăm, mai rămâi cu noi o vreme şi învaţă‑ne. Am vrea să ascultăm toate învăţăturile Tale divine ca să putem fi vindecaţi şi să devenim virtuoşi şi fericiţi”.

Şi atunci Iisus a stat jos în mijlocul lor şi a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, nimeni nu poate fi cu adevărat fericit, în afară de cel care respectă legea.

Şi atunci ceilalţi au răspuns într‑un glas: „Noi toţi ascultăm de legile lui Moise, cel care ne‑a dat legea”.

Iisus le‑a spus: „Nu luaţi ca fiind pe deplin adevărată legea cea veche, aşa cum a fost ea scrisă în scripturile voastre, pentru că legea etern divină este viaţa armonioasă, pe când scriptura este moarte. Moise nu a primit legile sale de la Dumne­zeu în scris, ci prin cuvânt viu. Legea divină este cuvântul viu. Legea cu adevărat divină este cuvântul viu al Dumnezeului cel viu, dat profeţilor săi vii, pen­tru oamenii cei vii. În tot ceea ce este viaţă, acolo este scrisă legea divină. O vedeţi în iarbă, în copac, în râu, în munte, în păsările cerului, în peştii mării; dar căutaţi‑o în primul rând în voi înşivă. Toate cele care sunt vii sunt mai aproape de Dumnezeu decât scriptura, care este fără viaţă. Dumnezeu a făcut astfel viaţa şi toate cele care sunt vii, pentru ca ele, prin cuvântul etern viu, să poată să‑l înveţe pe om legile lui Dumnezeu cel adevărat. Dumnezeu nu a scris legile sale în pagini de carte, ci înainte de toate în inima, în mintea şi în spiritul vostru. Ele sunt me­reu prezente în suflarea voastră, în sângele vostru, în oasele voastre, în carnea voastră, în măruntaiele voastre, în ochii şi în urechile voastre şi sunt mereu scrise în fiecare părticică din trupul vostru. Ele se află în aer, în apă, în pământ, în plante, în razele soarelui, în adâncimi şi în înălţimi. Ele toate vă vor­besc, dacă ştiţi să le ascultaţi, pentru ca voi să pu­teţi înţelege şi respecta limba şi voinţa lui Dumnezeu cel viu. Dar voi adeseori, datorită păcatelor, vă în­chideţi ochii, ca să nu puteţi vedea şi vă astupaţi urechile, ca să nu puteţi auzi. Adevărat, adevărat vă spun, scriptura este lucrarea omului, dar viaţa şi toate cele care o găzduiesc sunt totdeauna lucrarea lui Dumnezeu. De ce nu ascultaţi şi nu respectaţi cuvintele cele vii ale lui Dumnezeu, care sunt în mod evident scrise în lucrările lui? Şi de ce studiaţi şi vă agăţaţi cu atâta încăpăţânare de scripturile cele moarte, care nu sunt decât lucrarea mâinilor neîn­demânatice ale omului?”

„Cum putem noi, oare, să citim legile lui Dum­nezeu, în altă parte decât în scripturi? Unde sunt ele în altă parte scrise? Citeşte‑ni‑le şi arată‑ni‑le unde le vezi Tu, pentru că noi nu cunoaştem nimic altceva decât scripturile cele vechi, pe care le‑am moştenit de la strămoşii noştri. Spune‑ ne despre legile divine de care ne vorbeşti, pentru ca, auzindu‑le, să le respectăm şi să fim îndreptaţi şi vindecaţi”.

Iisus a spus: „Voi nu înţelegeţi cuvintele vieţii, pentru că acum prin păcatele voastre voi sunteţi în moarte. Întunericul greşelilor vă acoperă ochii, iar urechile voastre sunt astupate de surzenie. Nu vă este de nici un folos să cugetaţi la scripturi dacă, prin toate faptele voastre, îl huliţi pe cel care v‑a dat scripturile. Dumnezeu şi legile Lui divine nu sunt deloc prezenţi în ceea ce faceţi. Ele nu sunt nicio­dată prezente în lăcomie şi nici în pofta de a bea, nici în vieţile voastre perverse şi agitate, nici în des­frâu, nici în căutarea de bogăţii, nici în ura contra duşmanilor voştri, pentru că toate aceste lucruri şi multe altele care sunt rele, sunt departe de adevă­ratul Dumnezeu şi de îngerii Săi. Căci toate aceste lucruri vin numai din împărăţia întunericului şi de la regele tuturor relelor! Toate aceste lucruri rele şi păcătoase le purtaţi permanent în voi înşivă; şi ast­fel, din această cauză, cuvântul adevărului şi pute­rea divină a lui Dumnezeu nu intră deloc în voi, pentru că numai relele de toate felurile şi toate spur­căciunile îşi au locuinţa în trupul vostru, în sufletul vostru şi în mintea voastră. Dacă vreţi cu adevărat ca cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi puterea Sa di­vină să poată intra în voi, nu spurcaţi trupul vostru, sufletul vostru şi mintea voastră! Trupul este templul sufletului şi sufletul este templul Spiritului cel nemu­ritor al lui Dumnezeu. Purificaţi de aceea aceste temple, pentru ca Domnul cel veşnic al templului să poată locui acolo înăuntru şi să ocupe un loc care să fie demn de El. Şi din faţa tuturor ispitelor corpu­lui, sufletului şi minţii vostre, care vin de la Satana, retrageţi‑vă pentru totdeauna sub umbra cerului lui Dumnezeu.

Reînnoiţi‑vă prin cele divine cât mai repede. Adevărat vă spun, Satana şi toate chinurile sale nu pot fi alungate decât prin post, aspiraţie şi rugă­ciune. Duceţi‑vă fiecare în natură şi postiţi singuri şi nu vă arătaţi postul nici unui om. Dumnezeu cel viu vă va vedea atunci şi mare va fi răsplata voastră. Postiţi, plini de credinţă în Dumnezeu, până când Belzebut şi toate relele sale pleacă de la voi şi toţi îngerii Mamei divine a Naturii vin şi vă slujesc. Şi iarăşi vă spun, dacă nu postiţi plini de umilinţă, nu veţi fi niciodată eliberaţi de puterea Satanei şi de toate bolile care vin de la Satana. Postiţi şi rugaţi‑vă cu ardoare, căutând neîncetat puterea Dumnezeului cel viu, pentru vindecarea voastră. Când postiţi, ocoliţi Fiii cei păcătoşi ai Oamenilor şi căutaţi să atrageţi spre voi îngerii Mamei divine a Naturii, pen­tru că numai cel care caută, până la urmă va găsi. Căutaţi aerul proaspăt al pădurii şi al câmpiilor şi acolo, în mijlocul lor, veţi găsi pe îngerul aerului. Scoateţi‑vă în întregime îmbrăcămintea şi permiteţi îngerului aerului să vă îmbrăţişeze tot trupul gol. Apoi respiraţi adânc şi rar, pentru ca îngerul aerului să poată fi adus înlăuntrul vostru. Îngerul aerului va alunga repede afară din trupul vostru toate necură­ţeniile, care l‑au pângărit atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru. Şi astfel, toate lucrurile rău mirositoare şi necurate vor ieşi în curând afară din voi, aşa cum fumul iese din foc şi se răsuceşte în sus, pentru a se pierde în marea aerului. Pentru că vă spun cu ade­vărat, sfânt este îngerul aerului, care curăţă tot ce este necurat şi care face parfumate toate lucrurile rău mirositoare. Nici un om nu poate veni în faţa lui Dumnezeu, dacă îngerul aerului nu l‑a lăsat să treacă. Toţi trebuie să vă naşteţi din nou prin aer şi prin adevăr, pentru ca trupul vostru să respire aerul Mamei noastre divine Natura, iar mintea să respire la rândul ei adevărul Tatălui nostru Ceresc.

După îngerul aerului, căutaţi acum îngerul apei. Scoateţi‑vă din nou toată îmbrăcămintea şi permiteţi îngerului apei să vă îmbrăţişeze tot trupul. Aruncaţi‑vă cu totul în braţele sale pure şi cuprin­zătoare şi, tot atât de des pe cât mişcaţi aerul cu respiraţia voastră, mişcaţi acum şi apa cu trupul vostru. Îngerul apei va arunca, la rândul său, repede afară din trupul vostru, toate necurăţeniile care v‑au pângărit atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru. Şi toate lucrurile necurate şi rău mirositoare vor curge re­pede afară din voi, la fel precum necurăţiile hainelor murdare, spălate în apă, curg şi se pierd în curentul râului. Adevărat, adevărat vă spun, sfânt şi pur este îngerul apei, care curăţă tot ce este necurat şi face parfumate toate lucrurile rău mirositoare. Nici un om nu va putea veni în faţa lui Dumnezeu, dacă îngerul apei nu‑l lasă să treacă. Toţi trebuie să vă naşteţi din nou din apă şi din adevăr, pentru ca trupul vos­tru să se scalde în râul vieţii pământeşti şi mintea voasrtră să se scalde în râul vieţii veşnice. Pentru că, de fapt, voi primiţi sângele vostru de la Mama voastră divină, Natura şi adevărul de la Tatăl divin Ceresc.

Să nu credeţi cumva că este destul ca îngerul apei să vă îmbrăţişeze numai pe dinafară; fiindcă necurăţia dinăuntru este adeseori cu mult mai mare decât necurăţia dinafară. Şi cel care se curăţă doar pe dinafară, dar pe dinăuntru rămâne necurat, este asemenea mormintelor care, pe dinafară sunt fru­mos vopsite, dar pe dinăuntru sunt pline de tot felul de necurăţii oribile şi dezgustătoare. De aceea este bine să permiteţi îngerului apei să vă boteze chiar şi pe dinăuntru, pentru ca să vă puteţi elibera repede de păcatele voastre trecute, pentru a putea deveni grabnic, şi în interior, la fel de puri ca spuma cea minunată a râului în lumina soarelui.

Căutaţi, de aceea, un tâlv mare, cu tulpina lungă cât înălţimea unui om [n.n. tâlvul este o plantă asemănătoare cu un dovleac]. Umpleţi‑i interiorul cu apă din râu şi după ce soarele a încălzit‑o, agăţaţi‑l apoi de ramura unui copac şi îngenuncheaţi pe pă­mânt în faţa îngerului apei şi permiteţi capătului tulpinii tâlvului să intre în părţile voastre de dinapoi, pentru ca apa să poată curge prin toate măruntaiele voastre şi să le cureţe. După aceasta, rămâneţi în­genuchiaţi pe pământ, în faţa îngerului apei şi ru­gaţi‑l pe Dumnezeu cel viu să vă ierte toate păcatele voastre trecute şi rugaţi‑l apoi, cu umilinţă, pe înge­rul apei, să vă elibereze trupul de orice boală şi ne­curăţie. Apoi, lăsaţi .apa aceea să se scurgă com­plet afară din trupul vostru, ca să poată scoate din interiorul vostru toate lucrurile necurate şi rău miro­sitoare ale Satanei; veţi vedea atunci cu ochii voştri şi veţi mirosi cu nasul vostru toate spurcăciunile şi toate necurăţiile care v‑au spurcat templul trupului. Toate acestea erau păcate care locuiau în trupul vostru, chinuindu‑vă cu tot felul de dureri. Botezul lăuntric cu această apă vă eliberează grabnic de toate acestea. Reînnoiţi‑vă mereu botezul cu apă în fiecare zi a postului vostru, până în ziua în care veţi vedea că apa care curge afară din voi este la fel de pură ca şi spuma râului. Duceţi‑vă corpul la râu şi, acolo, lăsaţi‑vă în braţele îngerului apei, aduceţi cu umilinţă mulţumiri lui Dumnezeu cel viu, care v‑a eliberat de păcatele voastre. Acest botez sfânt prin îngerul apei este renaşterea voastră într‑o viaţă nouă. Pentru că prin ea ochii voştri vor vedea de acum încolo cele ascunse şi urechile voastre vor auzi cele tainice. Nu mai păcătuiţi deloc după aceea, după botezul vostru, pentru ca îngerii aerului şi apei să poată de‑a pururea locui în voi şi să vă slujească cu putere, tot mai mult. Şi dacă, chiar şi după aceea, ceva din păcatele şi necurăţiile voastre trecute mai rămân, căutaţi îngerul luminii Soarelui. Scoateţi‑vă toată îmbrăcămintea şi permiteţi înge­rului al luminii să vă îmbrăţişeze tot trupul gol. Apoi respiraţi adânc şi cât mai rar, pentru ca îngerul lumi­nii soarelui să poată fi de asemenea adus înăuntrul vostru. Şi îngerul luminii soarelui va alunga astfel din trupul vostru toate lucrurile necurate şi rău miro­sitoare care v‑ au spurcat atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru. Şi toate lucrurile necurate şi rău mirosi­toare vor ieşi atunci afară din voi, aşa cum întuneri­cul nopţii se topeşte şi dispare în faţa strălucirii mi­nunate a soarelui care răsare. Pentru că vă spun cu adevărat, sfânt este îngerul al luminii soarelui, care curăţă toate necurăţiile şi face parfumate toate lu­crurile rău mirositoare. Nimeni nu poate veni în faţa lui Dumnezeu, dacă îngerul luminii soarelui nu l‑a lăsat să treacă. Toţi trebuie să vă naşteţi din nou din soare şi adevăr, pentru ca trupul vostru să stea puri­ficat în lumina soarelui Mamei divine Natura şi min­tea voastră să stea în lumina soarelui adevărului Tatălui Ceresc. Îngerii aerului, apei şi luminii soare­lui sunt mereu înfrăţiţi. Ei au fost dăruiţi Fiului al Omului pentru ca să‑l slujească şi pentru ca el să poată merge de‑a pururea, de la unul la altul, atunci când are trebuinţă. Sfântă şi purificatoare este îm­brăţişarea lor. Ei sunt copiii nedespărţiţi ai Mamei divine. Tocmai de aceea, nu trebuie să despărţiţi pe cei pe care Pământul şi Cerul i‑au făcut să fie de fapt Unul. Lăsaţi‑i pe aceşti îngeri fraţi să vă îmbrăţi­şeze în fiecare zi şi lăsaţi‑i mai ales să locuiască în voi, în tot timpul postului vostru.

Adevărat vă spun, numai astfel puterea diavo­lilor, toate păcatele şi necurăţiile vor pleca în grabă din trupul care este complet îmbrăţişat de aceşti trei îngeri. Precum hoţii surprinşi, care fug repede dintr‑o casă prădată, la întoarcerea stăpânului ca­sei, unul pe uşă, unul pe fereastră şi al treilea prin capacul de pe acoperiş, fiecare pe unde se află şi fiecare pe unde poate, tot aşa vor fugi repede din trupurile voastre toţi demonii răului, toate păcatele trecute şi toate necurăţiile şi bolile care au spurcat templul trupurilor şi al sufletelor voastre. Când înge­rii Mamei voastre divine Natura intră în trupurile voastre, stăpânii cei adevăraţi şi divini ai templului intră din nou în stăpânirea lui, şi atunci toate mirosu­rile rele vor pleca în grabă prin suflarea voastră şi prin pielea voastră, voma cea putredă prin gura voastră, prin pielea voastră, prin părţile voastre as­cunse şi chiar prin cele de dinapoi. Şi toate aceste lucruri le veţi vedea cu ochii voştri şi le veţi mirosi cu nasul vostru şi le veţi atinge cu mâinile voastre. Şi, când toate păcatele şi necurăţiile au plecat din tru­pul vostru, sângele vostru va deveni la fel de pur ca sângele Mamei voastre divine Natura, ca spuma curată a râului în lumina soarelui, suflarea vostră va deveni la fel de pură ca mireasma florilor parfumate, carnea vostră va fi la fel de pură precum carnea fructelor înroşindu‑se la vremea pârguitului printre frunzele copacilor, lumina ochilor voştri va deveni la fel de limpede şi strălucitoare ca strălucirea soarelui pe cerul albastru. Şi atunci, îngerii Mamei Naturi vă vor sluji din nou, plini de dragoste. Şi suflarea voas­tră, sângele vostru, carnea vostră vor fi una cu sufla­rea, sângele şi carnea Mamei voastre divine natura, pentru ca spiritul vostru să poată deveni, de aseme­nea, una cu Spiritul al Tatălui Ceresc. Pentru că nimeni nu poate ajunge la Tatăl divin Ceresc decât prin Mama divină Natura, aşa cum nici un nou‑născut nu poate înţelege pe deplin învăţăturile tatălui său, până când mama sa nu l‑a alăptat, nu l‑a scăldat, nu l‑a hrănit şi nu l‑a adormit. Când co­pilul este încă mic, locul său este cu mama sa şi el trebuie să o asculte. Când copilul a crescut, tatăl său îl ia la lucru alături de el, în câmp şi copilul vine înapoi la mama sa numai când ora cinei a sosit, şi apoi după aceea tatăl său îl învaţă ceea ce trebuie să ştie, pentru ca el să devină iscusit în toate lucră­rile tatălui său. Şi când tatăl vede că fiul său a pri­ceput aşa cum trebuie învăţătura şi face foarte bine lucrarea sa, el abia atunci îi dă toate averile sale, pentru ca fiul să poată continua acum lucrarea tată­lui său. Fericit este acel fiu, care va accepta sfatul mamei sale şi păşeşte pe această cale. Şi de o sută de ori mai fericit este acel fiu înţelept, care acceptă şi păşeşte, de asemenea, pe calea sfatului tatălui său. Tocmai de aceea v‑a fost spus: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca zilele tale să fie multe pe acest pământ”. Dar, mai mult decât atât, eu vă spun, Fii ai Oamenilor: Cinstiţi pe Mama voastră divină Natura şi respectaţi‑i toate legile, pentru ca zilele voastre să fie multe pe acest pământ şi cinstiţi, de asemenea, pe Tatăl vostru divin Ceresc, pentru ca viaţa veşnică şi plină de fericire să fie a voastră. Căci Tatăl Ceresc este de nenumărate ori mai mare decât toţi taţii de sânge, şi Mama voastră Natura este mai mare decât toate mamele de sânge, şi mai drag este Fiul al Omului în ochii Tatălui Său divin Ceresc şi ai Mamei sale divine Natura, decât sunt copiii în ochii taţilor lor de sânge şi ai mamelor lor de sânge, căci mai înţelepte sunt cuvintele şi legile Tatălui Ceresc şi cele ale Mamei Naturi, decât cuvintele şi voinţa tuturor taţilor şi aceea a tuturor mamelor de sânge. Şi de mai multă valoare, de asemenea, este moştenirea Tatălui divin Ceresc şi aceea a Mamei divine Natura, care vă deschid la veşnica împărăţie a vieţii divine cereşti şi pămân­teşti, decât toate moştenirile taţilor voştri de sânge şi toate moştenirile mamelor voastre de sânge.

Adevăraţii voştri fraţi trebuie să fie numai aceia care fac mereu voia Tatălui Ceresc şi voia Mamei divine a Naturii, şi nu fraţii voştri de sânge. Adevăraţii voştri fraţi, care respectă voia Tatălui divin Ceresc şi voia Mamei sale divine Natura, vă vor iubi totdeauna de o mie de ori mai mult decât fraţii voştri de sânge. Pentru că, încă din zilele lui Cain şi Abel, când fraţii de sânge au încălcat voinţa divină a lui Dumnezeu, nu mai există nici o frăţie de sânge adevărată. Şi adeseori fraţii se poartă cu fraţii lor ca nişte străini.

Tatăl divin ceresc, este dragoste.

Mama voastră divină, natura, este dragoste.

Fiul divin al omului, este dragoste.

Dragostea este cea prin care Tatăl divin Ce­resc Mama divină Natura şi Fiul divin al Omului de­vin Una, pentru că spiritul Fiului Omului a fost creat de spiritul Tatălui Ceresc, iar trupul său a fost creat din trupul Mamei a Naturii. De aceea, fiecare trebuie să deveniţi desăvârşiţi, aşa cum desăvârşite sunt spiritul Tatălui Ceresc şi trupul Mamei Naturii. Şi să iubiţi pe Tatăl divin Ceresc, aşa cum şi El iubeşte spiritul vostru şi tot aşa să iubiţi pe Mama voastră divină Natura, după cum şi Ea vă iubeşte trupul vostru. Şi la fel este bine să iubiţi pe fraţii voştri ade­văraţi, aşa cum şi Tatăl vostru Ceresc şi Mama voastră Natura îi iubesc. Căci numai atunci, Tatăl divin Ceresc vă va da spiritul Său sfânt şi Mama divină Natura vă va da trupul Ei sfânt. Atunci, Fiii ai Oamenilor vor da o nesfârşită dragoste unul altuia, ca fraţi adevăraţi, dragostea pe care ei de fapt au primit‑o de la Tatăl divin Ceresc şi de la Mama lor divină; şi abia atunci ei toţi vor deveni mângâietori unul pentru celălalt. Şi atunci, va dispare de pe pă­mânt tot răul şi toată suferinţa şi va fi multă dra­goste, fericire şi bucurie pe pământ. Pământul va fi atunci ca cerurile, şi împărăţia lui Dumnezeu abia atunci va veni. Atunci, va veni Fiul divin al Omului în toată slava Sa, pentru a moşteni împărăţia lui Dum­nezeu. Şi Fiii Oamenilor îşi vor împărţi moştenirea lor divină, care este împărăţia lui Dumnezeu. Pentru ca Fiii Oamenilor să ajungă să trăiască în Tatăl divin Ceresc şi în Mama divină Natura, iar Tatăl divin Ceresc şi Mama divină Natura să ajungă să trăiască în ei. Şi odată cu împărăţia lui Dumnezeu, va veni sfârşitul timpurilor, pentru că dragostea nesfârşită a Tatălui divin Ceresc dă tuturor viaţă veşnică în îm­părăţia lui Dumnezeu, pentru că dragostea Sa este veşnică. Dragostea este mai puternică decât moar­tea.

Chiar dacă aş cunoaşte limbile oamenilor şi ale îngerilor, dacă nu aş avea dragoste, glasul Meu ar suna ca o tingire goală de alamă. Chiar dacă aş spune ce va veni şi aş cunoaşte toate secretele şi toată înţelepciunea, şi chiar dacă aş avea credinţa puternică precum furtuna care ridică munţii din locul lor, dar nu aş avea dragoste, Eu nu aş fi nimic. Şi chiar dacă aş da toate bunurile Mele pentru a‑i hrăni pe săraci şi aş da tot focul pe care l‑ am primit de la Tatăl Meu, dar nu aş avea dragoste, nu aş fi de folos în nici un fel. Dragostea este răbdătoare. Dra­gostea nu este invidioasă, nu lucrează rău, nu cunoaşte mândrie, nu este aspră şi nici egoistă; este înceată la mânie şi nu născoceşte nici o rău­tate; ea nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de dreptate. Dragostea apără totul, dragostea crede totul, dragostea speră totul, dragostea suportă totul şi niciodată nu se epuizează; doar limbile vor înceta şi cunoaşterea va dispare. Pentru că avem adevărul în parte şi avem dreptate în parte şi greşim în parte. Dar când deplinătatea perfecţiunii va veni, tot ceea ce este parţial va deveni Totul. Când omul era copil, el vorbea ca un copil, înţelegea ca un copil, gândea ca un copil; dar când a devenit om, el a dat deo­parte toate lucrurile copilăreşti. Acum vedem prin ceaţă şi prin afirmaţii întunecoase. Acum cunoaştem parţial, dar când vom fi venit în faţa lui Dumnezeu nu vom mai cunoaşte în parte, ci exact aşa cum am fost învăţaţi de El. Şi acum, rămân acestea trei: credinţă, speranţă şi dragoste, dar cea mai mare dintre acestea este dragostea.

Acum vă vorbesc în limba vie a Dumnezeului viu, prin spiritul sfânt al Tatălui nostru divin Ceresc. Încă nu este nici unul printre voi, care să poată în­ţelege pe deplin tot ceea ce spun. Cel care vă pre­zintă scripturile vă vorbeşte în limba moartă a unor oameni morţi, prin trupul său supus bolilor şi morţii. De aceea poate fi el înţeles de toţi oamenii, pentru că toţi oamenii sunt supuşi bolii şi toţi sunt în moarte. Nici unul nu vede lumina eternă a vieţii. Omul orb îi conduce pe cei orbi pe cărarea întune­cată a păcatelor, bolilor şi suferinţelor, şi în cele din urmă toţi cad în prăpastia cumplită a morţii.

Sunt trimis la voi de către Tatăl divin, ca să pot face lumina vieţii să strălucească înaintea voas­tră. Lumina se cunoaşte pe sine şi cunoaşte întune­ricul, dar întunericul se cunoaşte numai pe sine şi nu cunoaşte niciodată lumina. Mai am încă multe lucruri să vă spun, dar nu le puteţi purta încă, pentru că ochii voştri sunt obişnuiţi mai mult cu întunericul, iar lumina deplină a Tatălui divin Ceresc v‑ar orbi. De aceea, voi nu puteţi să înţelegeţi deocamdată ceea ce vă spun în legătură cu Tatăl divin Ceresc, care M‑a trimis la voi. Urmaţi, mai întâi, să înţelegeţi şi să respectaţi doar legile Mamei divine a Naturii, despre care v‑am vorbit, iar când îngerii Ei v‑au curăţat pe deplin şi v‑au reînnoit trupurile întă­rindu‑vă ochii, veţi fi cu adevărat în stare să supor­taţi lumina Tatălui Ceresc, care este de o mie de ori mai strălucitoare decât strălucirea a o mie de sori. Căci cum credeţi că v‑aţi putea uita la lumina orbi­toare a Tatălui divin Ceresc, când voi nu puteţi să suportaţi nici măcar strălucirea soarelui arzător? Credeţi‑ Mă, soarele este întocmai ca flacăra unei sărmane lumânări pe lângă soarele adevărului Ta­tălui divin Ceresc. Aveţi, deci, totdeauna încredere, speranţă şi dragoste.

Adevărat, adevărat vă spun, nu vă aşteptaţi răsplata. Dacă credeţi în vorbele Mele, voi credeţi de fapt în Cel care m‑a trimis pe Mine, căci acesta este Domnul tuturor, prin care toate devin cu putinţă. Pentru că tot ce este imposibil oamenilor, toate acestea îi sunt cu uşurinţă posibile lui Dumne­zeu. Dacă credeţi în îngerii Mamei divine a Naturii şi ascultaţi de legile Ei, credinţa voastră vă va întări şi nu veţi mai vedea boala niciodată. Aveţi credinţă, de asemenea, în dragostea nesfârşită a Tatălui divin Ceresc, pentru că cel care neîncetat se încrede în El nu va fi niciodată înşelat şi nici nu va vedea vreo­dată moartea.

Iubiţi‑vă neîncetat unul pe altul, pentru că Dumnezeu este nesfârşită dragoste şi, acţionând în felul acesta, îngerii Săi vor şti că mergeţi pe cărările Lui. Şi atunci, toţi îngerii vor veni în faţa voastră şi vă vor servi. Şi Satana, cu toate păcatele, bolile şi necurăţiile, va pleca pentru totdeauna din trupul vostru. Mergeţi acum şi feriţi‑vă să mai păcătuiţi; căiţi‑vă pentru păcatele voastre; botezaţi‑vă, ca să vă puteţi naşte din nou şi astfel să nu mai păcătuiţi”.

Apoi, Iisus s‑a ridicat, dar toţi ceilalţi au rămas aşezaţi, pentru că fiecare simţea puterea copleşi­toare a cuvintelor Sale. Şi atunci, luna plină a apărut între norii care se spărgeau şi L‑a învăluit pe Iisus în strălucirea ei. Scântei au ţâşnit din părul Său şi El a stat între ei în lumina lunii, de parcă ar fi plutit în aer. Nimeni nu s‑a mai mişcat atunci, nici o voce nu s‑a mai auzit şi nimeni nu a ştiut cât timp a trecut, pen­tru că timpul parcă se oprise.

Atunci Iisus a întins mâinile către ei şi a spus: „Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!” Şi El a plecat aşa cum suflarea vântului leagănă frunzele copaci­lor.

Încă pentru multă vreme, cei din jur au rămas nemişcaţi şi apoi s‑au trezit în tăcere, unul după celălalt, ca după un lung vis. Dar nimeni n‑ar fi ple­cat, ca şi cum cuvintele Celui care îi părăsise conti­nuau să le răsune în continuare în urechi. Şi au rămas extaziaţi, ascultând parcă o muzică cerească minunată.

La un moment dat, în cele din urmă, unul din­tre ei, ca şi cum ar fi fost puţin înfricoşat, spuse: „Ce bine că suntem aici”; iar altul a spus: „Ce bine ar fi fost dacă noaptea aceasta minunată ar fi durat de‑a pururea”; şi alţii au adăugat: „Ce bine ar fi fost dacă El ar fi fost cu noi întotdeauna. El este cu adevărat trimisul lui Dumnezeu, pentru că iată, doar el a sădit speranţa în inimile noastre”. Şi nici unul nu dorea să se întoarcă acasă şi spuneau: „Nu vreau să mă duc acasă, unde totul este întuneric şi fără bucurie. De ce să ne ducem acum acasă, unde nimeni nu ne iubeşte?”

Ei vorbeau în acest fel pentru că toţi erau să­raci, şchiopi, orbi, schilozi, cerşetori, vagabonzi, dis­preţuiţi în nemernicia lor, ţinuţi doar de milă în ca­sele în care găseau uneori refugiu doar pentru câ­teva zile. Chiar unii care aveau şi casă şi familie au spus: „Şi noi vom sta acum cu voi”. Pentru că fie­care om simţea că spusele Celui divin, care plecase, legaseră mica adunare cu mii de fire invizibile. Toţi simţeau acum că s‑au născut din nou. Ei continuau acum să vadă înaintea lor o lună strălucitoare, chiar şi atunci când luna se ascunsese în nori şi atunci, în inimile tuturor au înflorit flori de o frumuseţe minu­nată, care erau florile bucuriei divine.

Şi când strălucitoarele raze ale soarelui au apărut peste marginea pământului, toţi au simţit că era soarele Împărăţiei lui Dumnezeu, care venea. Cu încurajări pline de bucurie, au ieşit în întâmpina­rea îngerilor lui Dumnezeu.

Şi foarte mulţi bolnavi şi necuraţi au urmat în­tocmai cuvintele lui Iisus şi au căutat malurile pârâu­rilor susurânde.

Ei şi‑au scos îmbrăcămintea şi au postit, şi‑au abandonat trupul îngerilor aerului, apei şi luminii soarelui şi îngerii Mamei divine a Naturii i‑au îmbră­ţişat, luându‑le în stăpânire trupurile şi pe dinăuntru şi pe dinafară, şi ei toţi au văzut toate relele, păca­tele şi necurăţiile plecând în grabă de la ei.

Şi au realizat atunci că suflarea unora deve­nise la fel de rău mirositoare ca aceea care iese din măruntaie, şi unora le‑a ieşit saliva din gură, şi o vomă spurcată şi rău mirositoare a ieşit din părţile lor interioare. Toate aceste necurăţii au curs prin gurile lor, unora prin nas, altora prin ochi şi urechi, şi o respiraţie fetidă şi îngrozitoare le‑a ieşit multora din tot trupul lor, prin toată pielea lor. Prin multe membre au ieşit afară bube mari şi fierbinţi, prin care au ieşit necurăţiile cu miros urât şi urina a curs abundent din trupurile lor; şi la foarte mulţi urina devenise groasă ca mierea de albine; urina altora era aproape roşie sau neagră şi aproape la fel de tare ca nisipul râurilor. Şi mulţi au răsuflat duhori din intestinele lor, asemănătoare cu respiraţia diavolilor. Şi mirosul urât a devenit atât de greu, încât nimeni nu‑l mai putea suporta.

Şi când s‑au botezat, îngerul apei a intrat în trupurile lor şi din ei au curs afară toate spurcăciu­nile şi necurăţiile păcatelor lor trecute şi, ca un to­rent de munte, s‑au năpustit afară din trupurile lor o mulţime de spurcăciuni tari şi moi. Şi pământul unde lichidul s‑a scurs din ei a fost spurcat şi mirosul a devenit atât de puternic, încât nimeni nu mai putea să rămână acolo. Şi diavolii au părăsit măruntaiele lor sub forma unei mari mulţimi de viermi care se zvârcoleau în mocirla necurăţiilor lor interioare. Se zvârcoleau cu o furie neputincioasă, după ce îngerul apei i‑a aruncat afară din măruntaiele Fiilor Oame­nilor. Şi apoi a coborât asupra lor puterea îngerului luminii soarelui şi aceştia au pierit acolo, în zvârcoli­rile lor disperate, călcaţi în picioare de îngerii luminii soarelui. Şi toţi tremurau plini de groază, când au văzut aceste lucruri îngrozitoare ale Satanei, de care îngerii îi salvaseră. Şi ei au adus, plini de umi­linţă, mulţumiri lui Dumnezeu care‑şi trimisese înge­rii pentru mântuirea lor.

Erau unii chinuiţi de mari dureri, care nu voiau să plece de la ei; şi, neştiind ce să facă, s‑au hotărât să trimită pe unul dintre ei la Iisus, pentru că doreau foarte mult ca El să fie cu ei. Când doi dintre ei s‑au dus să îl caute, L‑au văzut pe Iisus însuşi apro­piindu‑Se de malul râului. Şi inimile lor s‑au umplut de speranţă şi bucurie când au auzit salutul Său: „Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!” Multe erau în­trebările pe care ei doreau să I le pună, dar mare le‑a fost uimirea văzând că nu puteau să înceapă, pentru că nimic nu venea în minţile lor.

Atunci, Iisus le‑a spus : „Am venit pentru că am simţit că aveţi nevoie de mine”. Şi ei au răspuns: „Învăţătorule, avem nevoie într‑adevăr. Vino şi elibe­rează‑ne de durerile noastre!”

Şi Iisus le‑a vorbit în parabole: „Voi sunteţi ca fiul risipitor care, timp de mulţi ani, a mâncat, a băut şi şi‑a petrecut zilele în desfrâu cu prietenii săi. Şi în fiecare săptămână, fără ştirea tatălui său, se înda­tora tot mai mult şi apoi risipea totul în câteva zile. Cămătarii îl împrumutau întotdeauna, pentru că tatăl său avea mari bogăţii şi întotdeauna plătea răbdător datoriile fiului său. Şi în zadar a încercat tatăl cu vorbe blânde să îşi mustre fiul. În zadar îl ruga stă­ruitor să înceteze destrăbălările fără sfârşit şi să se ducă la câmp, ca să supravegheze munca slujitorilor săi, pentru că el niciodată nu asculta mustrările lui. Şi fiul mereu îi promitea orice, dacă el îi va plăti din nou vechile datorii, dar a doua zi, ca un făcut, înce­pea din nou. Şi timp de şapte ani fiul şi‑a continuat viaţa sa destrăbălată. Dar, în cele din urmă, tatăl şi‑a pierdut răbdarea şi n‑a mai plătit cămătarilor datoriile fiului său. „Dacă continui să plătesc me­reu—a spus el—nu va mai fi nici un sfârşit pentru păcatele fiului meu”. Atunci, cămătarii care au fost înşelaţi l‑au luat pe fiu în sclavie, pentru ca el să poată, prin truda lui zilnică, să le plătească înapoi banii pe care îi împrumutase. Atunci au încetat mâncarea, băutura şi destrăbălările zilnice. Acum, de dimineaţa şi până seara, cu sudoarea frunţii sale, el uda câmpiile şi toate mădularele îl dureau în această muncă istovitoare, cu care el nu era obiş­nuit. Trăia cu pâine uscată şi nu avea nimic altceva decât lacrimile sale cu care să o ude. În trei zile, el suferise atât de mult de căldură şi oboseală, încât i‑a spus stăpânului său: „Nu mai pot să muncesc, căci aproape totul mă doare. Cât mai vrei să mă chinuieşti?” „După ce, prin munca mâinilor tale, îmi vei plăti toate datoriile şi vor trece şapte ani, vei fi din nou liber”. Şi fiul, disperat, a răspuns plângând: „Dar nu pot să suport nici măcar şapte zile, ai milă de mine, pentru că toate mădularele mă ard şi mă dor”. Cămătarul, plin de răutate, a strigat: „Acum vei munci cu stăruinţă, căci adu‑ţi aminte cum ai putut să‑ţi petreci zilele şi nopţile timp de şapte ani în destrăbălare, acum trebuie să munceşti pentru cei şapte ani. Să ştii că nu te voi ierta până când nu‑ţi plăteşti toate datoriile, pâna la ultima drahmă”. Şi fiul, cu membrele torturate de durere, s‑a întors cu disperare la câmp ca să‑şi continue munca. Deja nu se mai putea ţine pe picioare din cauza oboselii şi a durerilor, când a şaptea zi a venit, ziua Sabatului, când nimeni nu munceşte câmpul. Atunci, fiul şi‑a adunat restul de putere şi s‑a îndreptat, clăti­nându‑se, spre casa tatălui său, s‑a aruncat la pi­cioarele acestuia şi i‑a spus: „Tată, iartă‑mă pentru tot trecutul meu, iartă‑mi toate mâhnirile pe care ţi le‑am adus. Îţi jur că niciodată nu voi mai duce o viaţă destrăbălată şi că voi fi fiul tău cel cuminte şi ascultător în toate lucrurile. Eliberează‑mă, te im­plor, din mâinile asupritorilor mei. Tată, te rog, ai grijă de mine şi de mădularele mele bolnave şi nu‑ţi împietri inima faţă de mine!”

Atunci lacrimile au apărut în ochii tatălui său. El şi‑a luat fiul în braţe şi a spus: „Să ne bucurăm împreună, căci astăzi o mare bucurie mi‑a fost dată: iată că mi‑am regăsit fiul iubit, care se pierduse”. L‑a îmbrăcat apoi cu cele mai alese haine şi întreaga zi s‑au bucurat, iar a doua zi de dimineaţă, el a dat fiului său un sac de arginţi cu care să‑i plătească pe toţi cămătarii cărora le era îndatorat şi, când fiul său s‑a întors, el i‑a spus: „Fiul meu, vezi bine că este uşor ca, ducând o viaţă destrăbălată, să faci datorii pentru şapte ani, dar plata lor este foarte grea prin muncă aspră timp de şapte ani”.

„Tată, ştiu acum că este într‑adevăr greu să le plătesc şi pentru şapte zile”. Şi tatăl său l‑a mustrat spunând: „Doar de data asta ţi s‑a dat voie să‑ţi plăteşti datoriile în şapte zile în loc de şapte ani, restul fiindu‑ţi iertat, dar ai grijă ca pe viitor să nu mai faci nici o datorie, pentru că îţi spun cu adevăr că nimeni altcineva în afara tatălui tău nu îţi iartă datoriile, căci aceasta se întâmplă numai pentru că tu eşti fiul lui. Pentru toţi ceilalţi, tu ar fi trebuit să munceşti din greu timp de şapte ani, aşa cum este scris în legile noastre”.

„Tată, de acum încolo îţi promit că voi fi fiul tău iubitor şi ascultător şi nu voi mai face nici o dato­rie, pentru că ştiu că plata lor este foarte grea”.

Şi el s‑a dus la câmpul tatălui său şi, în fiecare zi, a îngrijit munca slujitorilor tatălui său. Şi niciodată nu şi‑a pus slujitorii să muncească din greu, pentru că şi‑a amintit de propria sa muncă grea. Şi anii au trecut şi averea tatălui său a crescut tot mai mult sub îngrijirea sa, pentru că munca sa avea binecu­vântarea tatălui său. Încetul cu încetul, a început să îi dea înapoi tatălui său de zece ori mai mult decât risipise în şapte ani. Şi când a văzut tatăl că fiul său folosea bine slujitorii săi şi toată averea sa, i‑a spus: „Fiul meu, văd că acum averile mele sunt în mâini bune. Am să‑ţi las toate turmele mele, casa mea, pământurile şi comorile mele. Fie ca toate acestea să fie moştenirea ta şi continuă să o măreşti, pentru ca eu să îmi găsesc bucuria în tine”. Când fiul a primit moştenirea de la tatăl său, el a iertat toate datoriile tuturor datornicilor lui care nu puteau să‑i plătească, pentru că el nu a uitat că şi datoriile sale fuseseră iertate. Şi Dumnezeu l‑a binecuvântat cu viaţă lungă şi fericită, cu mulţi copii şi cu multe bogăţii, pentru că el era bun şi iubitor cu toţi slujitorii lui şi cu toate turmele lui”.

Apoi Iisus s‑a întors către cei bolnavi şi le‑a spus: „Vă vorbesc în parabole ca să puteţi înţelege mai bine cuvântul lui Dumnezeu. Cei şapte ani de mâncare, băutură şi viaţă desfrânată sunt păcatele trecutului. Cămătarul rău este Satana. Datoriile sunt bolile. Munca grea reprezintă durerile. Fiul risipitor sunteţi voi înşivă. Plata datoriilor este aruncarea afară din voi a diavolilor şi bolilor şi vindecarea tru­pului vostru. Sacul de arginţi primit de la tatăl este puterea divină eliberatoare a îngerilor. Tatăl este Dumnezeu. Averile tatălui sunt pământul şi raiul. Slujitorii tatălui sunt îngerii. Câmpul tatălui este lu­mea care se preface în Împărăţia divină a Cerurilor, dacă Fii Omului o lucrează împreună cu îngerii Ta­tălui divin Ceresc. Pentru că vă spun, este mai bine ca fiul să‑şi asculte tatăl şi să supravegheze slujitorii tatălui său în câmp, decât să devină îndatorat că­mătarului cel rău şi să trudească şi să asude în sclavie, pentru a‑şi plăti toate datoriile. Astfel, este mai bine ca şi Fiii Omului să asculte legile Tatălui lor divin Ceresc şi să lucreze împreună cu îngerii Săi în Împărăţia Sa, decât să devină datornicii Satanei, regele morţii, al tuturor păcatelor şi tuturor bolilor, pentru ca să sufere multe dureri şi să asude din greu până îşi plătesc toate păcatele. Vă spun cu adevărat, mari şi multe sunt păcatele voastre, mulţi ani v‑aţi supus farmecelor Satanei, aţi fost lacomi, beţivi şi desfrânaţi şi, tocmai de aceea, datoriile voastre trecute s‑au înmulţit. Şi acum trebuie să le plătiţi şi plata este foarte grea. De aceea, nu fiţi deja nerăbdători, după a treia zi, ca fiul risipitor, ci aş­teptaţi răbdători şi umili a şaptea zi, care este sfinţită de Dumnezeu, şi apoi mergeţi cu inima umilă şi supusă în faţa Tatălui divin Ceresc, pentru ca El, în imensa Lui compasiune, să vă ierte toate păcatele şi toate datoriile trecute. Tatăl Ceresc vă iubeşte nes­fârşit de mult, pentru că, iată, acum El vă dă voie să plătiţi în numai şapte zile datoriile a şapte ani. Ace­lora care datorează păcatele şi bolile a şapte ani, dar plătesc cinstit şi stăruiesc până în a şaptea zi, le va ierta Tatăl nostru divin Ceresc toate datoriile tutu­ror celor şapte ani”.

„Dar dacă păcătuim de şapte ori şapte ani?”, a întrebat un om bolnav, care suferea groaznic.

„Chiar şi în acest caz, Tatăl Ceresc îţi iartă toate datoriile în de şapte ori şapte zile”.

„Fericiţi sunt cei care stăruiesc până la sfârşit, pentru că diavolii lui Satana scriu toate faptele voastre rele într‑o carte, în cartea trupului şi su­fletului vostru. Vă spun cu adevărat, că nu există nici o faptă păcătoasă, care să nu fie scrisă chiar de la începutul lumii în cartea care se află în faţa Tată­lui divin Ceresc. Dacă prin viclenie puteţi scăpa de legile făcute de împăraţi, de legile lui Dumnezeu niciodată nu poate scăpa nici unul dintre Fiii Omului. Şi atunci când veniţi în faţa lui Dumnezeu, diavolii lui Satana vor purta mărturie împotriva voastră cu fap­tele voastre rele şi Dumnezeu va vedea atunci toate păcatele voastre în cartea trupului, a sufletului şi a minţii voastre şi va fi trist în inima Sa, dar dacă, înainte, vă căiţi de păcatele voastre şi prin post, aspiraţie şi rugăciune căutaţi mereu pe îngerii lui Dumnezeu, atunci, cu fiecare zi în care continuaţi să postiţi şi să vă rugaţi, îngerii lui Dumnezeu şterg una câte una din datoriile voastre rele din cartea trupului, a sufletului şi a minţii voastre. Şi când, în final, ul­tima pagină este şi ea ştearsă şi curată de toate păcatele voastre, atunci puteţi să staţi fericiţi în faţa lui Dumnezeu şi Dumnezeu se bucură în inima lui şi vă iartă toate păcatele. El atunci vă eliberează din ghearele lui Satana şi de toată suferinţa; El vă ia în casa Lui şi porunceşte ca toţi îngerii Săi să vă slu­jească şi să vă întărească. Viaţă lungă şi fericită El vă dă şi după aceea nu veţi mai vedea boala nicio­dată. Şi dacă, din acel moment, în loc să mai păcă­tuiţi, vă petreceţi toate zilele făcând fapte bune, atunci îngerii lui Dumnezeu vă vor scrie toate faptele bune în cartea trupului, a sufletului şi a minţii voas­tre. Adevărat vă spun, nici o faptă bună nu rămâne nescrisă în Cartea ce se află înaintea lui Dumnezeu, chiar de la începutul lumii. De la împăraţii şi de la guvernatorii voştri puteţi adeseori aştepta în zadar răsplata, dar toate faptele voastre bune vor primi întodeauna proporţional răsplata de la Dumnezeu, mai ales atunci când aveţi mare trebuinţă.

Şi când veţi veni în faţa lui Dumnezeu, îngerii Săi vor purta mărturie pentru toate faptele voastre bune. Şi atunci Dumnezeu vede faptele voastre bune scrise în trupurile, în sufletele şi în minţile voastre şi Se bucură mult în inima Lui. El binecu­vântează trupul, sufletul, mintea voastră şi toate faptele voastre şi vă dă drept moştenire Împărăţia Sa Pământească şi Cerească, pentru ca să aveţi viaţă veşnică şi o fericire nepieritoare. Fericit este acela care poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că el nu va mai vedea niciodată moartea”.

O mare tăcere se lăsă după cuvintele Lui. Cei care erau descurajaţi şi‑ au luat o nouă putere din cuvintele Lui şi au continuat să postească şi să se roage. Şi cel care vorbise primul a spus: „Voi stărui şi eu acum până în a şaptea zi”. Şi al doilea, de asemenea, a spus: „Iar eu de asemenea voi stărui să postesc de şapte ori câte şapte zile”.

Iisus le‑a răspuns: „Fericiţi sunt cei care stă­ruiesc până la sfârşit, pentru că ei vor fi mântuiţi”.

Printre ei erau foarte mulţi bolnavi, chinuiţi de mari dureri, şi care de‑abia s‑au târât la picioarele lui Iisus, fiindcă nu mai puteau să meargă pe picioarele lor. Ei au spus: „Stăpâne, suntem chinuiţi de durere: spune‑ne ce să facem”. Şi ei I‑au arătat lui Iisus picioarele în care oasele erau răsucite şi înnodate şi au spus: „Nici îngerul aerului, nici îngerul apei, nici cel al luminii soarelui nu ne‑a alungat durerile, chiar dacă ne‑am botezat, am postit şi ne‑am rugat, şi am urmat întru totul cuvintele Tale”.

„Adevăr vă spun, oasele voastre vor fi vinde­cate. Nu fiţi descurajaţi, ci căutaţi pentru a vă vin­deca pe vindecătorul oaselor, îngerul pământului, pentru că de acolo au fost luate oasele voastre şi la sfârşit acolo se vor întoarce”.

Şi El a arătat locul cu pământ argilos din mar­ginea râului pe care curgerea apei şi căldura soarelui îl muiase.

„Cufundaţi‑vă picioarele în nămol, pentru ca îmbrăţişarea îngerului pământului să poată scoate afară din oasele voastre toate necurăţiile şi toate bolile. Şi veţi vedea pe Satana şi toate durerile voastre zburând prin îmbrăţişarea îngerului pămân­tului. Şi nodurile oaselor voastre vor dispărea, şi ele se vor întări, şi atunci toate durerile voastre vor dis­părea”.

Bolnavii îi urmară cuvintele, pentru că ştiau şi credeau cu tărie că vor fi vindecaţi.

Şi erau acolo bolnavi care sufereau mult de dureri şi, cu toate acestea, continuau să postească, iar puterea lor lăuntrică se irosea şi o mare căldură îi chinuia. Şi când s‑au ridicat din paturile lor ca să se ducă la Iisus, capetele lor au început să se întoarcă de parcă ar fi simţit o rafală de vânt şi, de fiecare dată când încercau să se ţină pe picioare, cădeau înapoi la pământ.

Atunci Iisus a venit la ei şi le‑a spus: „Voi suf­eriţi pentru că Satana şi bolile lui vă chinuiesc cor­purile, dar nu vă temeţi, pentru că puterea lor asu­pra voastră va înceta în curând. Pentru că Satana este ca un vecin mânios, care a intrat în casa vecinului său când acesta era plecat, vrând să‑i ia lucrurile din casă. Dar cineva i‑a spus că duşmanul său îi răvăşeşte casa şi atunci el s‑a întors grabnic spre casă. Şi când vecinul cel rău, adunând lucrurile care îl ispiteau, a văzut de departe pe stăpânul ca­sei întorcându‑se în grabă, s‑a supărat foarte tare că nu putea să fure toate acele lucruri şi s‑a apucat să spargă şi să strice tot ce era acolo, căutând să distrugă totul. El socotea cu răutate că dacă lucrurile acelea nu puteau să fie ale lui, atunci nici celălalt, care era stăpânul, nu trebuia să mai aibă parte de nimic. Dar, imediat, stăpânul casei a intrat şi, înainte ca vecinul cel rău să‑şi împlinească scopul cel dis­trugător, l‑a luat şi l‑a aruncat afară din casă. Cu adevăr vă spun, chiar aşa a intrat Satana în corpu­rile voastre, care sunt locuinţa lui Dumnezeu, şi a luat în puterea sa tot ce voia să fure: respiraţia voastră, sângele vostru, oasele voastre, carnea voastră, măruntaiele voastre, ochii voştri şi urechile voastre. Dar, prin posturi, aspiraţie şi prin rugăciune, voi aţi chemat înapoi pe stăpânul trupului vostru şi pe îngerii săi. Acum, Satana vede că adevăratul stăpân al trupului se întoarce şi că acesta este sfâr­şitul puterii sale. De aceea, în furia lui, îşi adună ultimele puteri încă o dată, pentru a vă putea dis­truge trupurile înaintea venirii stăpânului. De aceea Satana vă chinuie acum, în final, atât de cumplit, pentru că el deja simte că sfârşitul i‑a venit. De aceea este bine să nu vă lăsaţi inimile să tremure, pentru că în curând îngerii lui Dumnezeu vor apă­rea, ca să ocupe din nou lăcaşurile lor şi să le sfin­ţească cu puterea lor din nou, ca temple ale lui Dumnezeu. Şi atunci ei îl vor apuca pe Satana şi îl vor arunca afară din trupurile voastre, cu toate bolile lui şi cu toate necurăţiile lui. Şi atunci fericiţi veţi fi, pentru că veţi primi răsplata neclintirii şi speranţei voastre şi niciodată nu veţi mai vedea boala”. Era printre cei bolnavi unul care era mai chinuit de Sa­tana decât toţi ceilalţi, iar trupul său era aproape ca un schelet şi pielea îi era galbenă ca o frunză că­zută toamna. Era deja atât de slab, încât nu putea nici măcar să se târască în mâini până la Iisus şi a strigat doar la el de departe: „Învăţătorule, ai milă de mine, pentru că nici un om nu a suferit de la înce­putul lumii aşa cum sufăr eu acum. Ştiu că eşti cu adevărat trimisul lui Dumnezeu şi mai ştiu că, dacă vrei, poţi să scoţi într‑o clipă pe Satana afară din trupul meu. Nu ascultă oare îngerii lui Dumnezeu de trimisul lui Dumnezeu? Vino, Învăţătorule, şi scoate pe Satana afară din trupul meu acum, pentru că eu simt cum urlă cu furie în mine şi cumplit este chinul meu, ce parcă nu mai are sfârşit!”

Şi Iisus i‑a răspuns: „Satana te chinuie atât de mult pentru că ai postit multe zile şi este foarte furios că deja nu‑i mai plăteşti tributul; nu‑l mai hrăneşti cu toate spurcăciunile cu care ţi‑ai spurcat până acum templul sufletului. Îl chinui pe Satana ce se află în tine cu foamea şi astfel, el, în furia lui, te chinuie la rândul său. Nu te teme, pentru că îţi spun, până la urmă Satana va fi distrus înainte ca trupul tău să fie distrus; pentru că în timp ce posteşti şi te rogi, înge­rii lui Dumnezeu îţi apără acum trupul, pentru ca puterea lui Satana să nu te poată distruge. Şi duhu­rile lui Satana sunt neputincioase în faţa îngerilor lui Dumnezeu”.

Atunci ei toţi au venit la Iisus şi L‑au implorat, spunându‑i: „Învăţătorule, ai milă de el, pentru că suferă mai mult decât noi toţi şi, dacă nu alungi cât se poate de repede pe Satana afară din el, ne este teamă că nu va mai trăi până mâine”.

Şi Iisus le‑a răspuns: „Mare este credinţa voastră. Să se facă totul după credinţa voastră şi veţi vedea în curând, faţă în faţă, chipul înspăimân­tător al Satanei alungat de puterea Fiului divin al Omului. Pentru că voi arunca afară din el pe puter­nicul Satana, prin puterea nesfârşită a lui Dumne­zeu. Pentru că Spiritul cel sfânt şi atotputernic al lui Dumnezeu face chiar şi pe cel mai slab, foarte pu­ternic. Satana nu va ierta nimic şi iată, în cazul pă­catelor, trebuie să‑i plătiţi totul: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, viaţă pentru viaţă, moarte pentru moarte. Pentru că mai devreme sau mai târziu, plata păcatului este sufe­rinţa şi moartea. De aceea vă spun: să nu ucideţi niciodată şi nici să nu mâncaţi carnea vânatului ne­vinovat, ca să nu deveniţi sclavii Satanei. Pentru că aceasta este calea suferinţelor şi a bolii care duce la moarte. Faceţi totdeauna voia lui Dumnezeu, pentru ca îngerii lui să vă poată sluji şi întări mereu pe ca­lea vieţii. Ascultaţi, de aceea, cuvintele lui Dumne­zeu: “Iată, v‑am dat să vă hrăniţi cu fiecare iarbă care poartă sămânţă şi care se află pe faţa pămân­tului şi fiecare copac, în care se află fructul dătător de sămânţă; aceasta să fie totdeauna carnea pentru voi. Şi fiecărei fiare a pământului şi fiecărei păsări a aerului, şi tuturor celor care se târăsc pe pământ, oriunde se află suflarea vieţii, le dau drept hrană fiecare fir de iarbă verde, iar vouă vă dau laptele lor. Dar carnea şi sângele care îi dă viaţă să nu le mân­caţi. Căci, cu siguranţă, totdeauna le voi cere înapoi din puterea sângelui vostru; voi cere înapoi toate animalele ucise şi sufletul tuturor oamenilor ucişi. Pentru că Eu, Domnul Dumnezeu, sunt Unicul Dumnezeu, atotputernic şi drept, care pedepsesc nelegiuirile celor care Mă urăsc, şi mă îndur faţă de cei care Mă iubesc şi respectă poruncile Mele.”

Prima şi cea mai importantă poruncă este: „Iubeşte‑l pe Domnul Dumnezeu din toată inima ta şi din tot sufletul tău, cu toată puterea ta!” Cea de a doua este aceasta: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Să ştiţi că nu este nici o poruncă mai mare decât acestea”.

După aceste cuvinte toţi au rămas tăcuţi, în afară de unul, care spuse: „Ce să fac, Învăţătorule, dacă văd o fiară sălbatică omorându‑mi fratele în pădure? Să‑mi las fratele să piară sau să omor fiara? Nu încalc astfel legea?”

Şi Iisus răspunse: „A fost spus din timpuri străvechi: “Toate fiarele care mişcă pe pământ, toţi peştii din mare şi toate păsările cerului sunt date în puterea ta”. Vă spun cu adevărat, că din toate fiin­ţele care trăiesc pe pământ, Dumnezeu a creat doar pe om după chipul şi asemănarea Sa. De aceea, animalele sunt pentru om şi nu omul pentru animale. De aceea, este bine să ştiţi că nu încălcaţi legea dacă omorîţi fiara sălbatică, pentru a salva viaţa fratelui vostru. Pentru că omul înseamnă mai mult decât animalul. Dar cel care omoară un animal fără motiv, fără ca animalul să‑l atace, acţionând astfel numai din plăcerea de a‑l ucide sau pentru carnea lui, pentru pielea lui sau pentru colţii săi, face o faptă rea şi el însuşi, se preface atunci într‑o fiară sălba­tică. De aceea, sfârşitul fiarelor sălbatice prin inter­mediul lui înseamnă totodată şi sfârşitul său ca om” (animalizarea, abrutizarea sa).?

Apoi, altul a spus: „Moise, mai marele Israe­lului, a dat voie strămoşilor noştri să mănânce car­nea animalelor curate şi le‑a interzis oamenilor car­nea animalelor necurate. Atunci Tu de ce ai interzis carnea tuturor animalelor? Care lege vine cu adevă­rat de la Dumnezeu: aceea a lui Moise sau legea Ta?”

Atunci Iisus a răspuns: „Dumnezeu a dat prin Moise zece porunci strămoşilor voştri. Aceste po­runci sunt grele, au spus strămoşii voştri şi n‑ au putut să le dea ascultare. Când Moise a văzut asta, i s‑a făcut milă de poporul său şi nu a vrut ca el să piară. Şi el le‑a dat atunci de zece ori zece porunci mai puţin grele, ca ei să le poată urma. Vă spun cu adevărat că, dacă strămoşii voştri ar fi avut puterea să urmeze cele zece porunci ale lui Dumnezeu, Moise nu ar fi avut nevoie de acele de zece ori zece porunci. Pentru că cel ale cărui picioare sunt puter­nice ca Muntele Sionului, nu are nevoie de cârje; dar cel ale cărui picioare tremură, înaintează mai întîi cu cârjele şi numai după aceea fără ele. Şi Moise a spus lui Dumnezeu: „Inima mea este plină de întristare, pentru că poporul meu se va pierde. Pentru că ei sunt fără cunoaştere şi nu pot să înţe­leagă poruncile Tale. Ei sunt precum copiii mici, care nu pot să înţeleagă cuvintele tatălui lor. Dă‑mi voie, Doamne, să le dau alte legi, pentru ca ei să nu piară. Dacă nu pot fi cu Tine, Doamne, lasă‑i să nu fie împotriva Ta, ca ei să poată trăi şi, când timpul va veni şi ei vor fi copţi pentru legile Tale, desco­peră‑le legile Tale”. De aceea, Moise a frânt cele două table de piatră pe care erau scrise cele zece porunci şi le‑a dat de zece ori zece în locul lor. Şi, din acestea de zece ori zece, scribii şi fariseii au făcut de o sută de ori zece porunci. Şi ei au pus poveri insuportabile pe umerii voştri, pe care nici ei nu le poartă. Pentru că, cu cât mai apropiate sunt poruncile de Dumnezeu, cu atât avem nevoie de mai puţine; şi cu cât sunt mai îndepărtate de Dum­nezeu, cu atât avem nevoie de mai multe porunci. De aceea, legile fariseilor şi scribilor sunt nenumă­rate; legile Fiului Omului sunt şapte; ale îngerilor sunt trei şi a lui Dumnezeu una singură.

Vă voi învăţa, de aceea, numai acele legi pe care le puteţi înţelege, ca să puteţi deveni oameni şi să urmaţi cele şapte legi ale Fiului Omului. Atunci şi îngerii vă vor descoperi legile lor, pentru ca astfel Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să poată coborâ asu­pra voastră şi să vă conducă la legea Sa”.

Toţi erau uimiţi de înţelepciunea Lui şi L‑au rugat: „Continuă, Învăţătorule, şi învaţă‑ne toate legile pe care le putem primi”.

Iisus urmă: „Dumnezeu le‑a poruncit strămo­şilor voştri: “Să nu ucizi!” Dar inima lor era împietrită şi ei au omorât. Atunci Moise a vrut ca cel puţin să nu omoare oameni şi le‑a dat voie să omoare ani­male. Şi atunci inima strămoşilor voştri s‑a împietrit şi mai mult şi au omorât oameni şi animale deopo­trivă. Dar eu vă spun să nu omorâţi nici oameni, nici animale şi nici măcar hrana care intră în gura voas­tră. Dacă mâncaţi hrana vie, asta vă va însufleţi, dar dacă omorâţi hrana, atunci hrana moartă vă va omorâ la rândul ei. Pentru că viaţa vine numai din viaţă, iar din moarte vine numai moartea. Tot ce omoară hrana voastră, omoară şi trupurile voastre. Şi tot ce omoară trupurile voastre, omoară şi sufle­tele voastre. Şi trupurile voastre devin ceea ce este hrana voastră, aşa cum sufletele voastre devin ceea ce sunt gândurile voastre. De aceea, este foarte bine să nu mâncaţi nici un aliment pe care focul, frigul sau apa l‑au distrus. Pentru că totdeauna hrana arsă, îngheţată sau putrezită vă va arde, îng­heţa şi putrezi corpurile voastre, într‑un mod ase­mănător. Nu fiţi asemeni gospodarului prost care a însămânţat în ogorul său seminţe coapte, îngheţate şi putrezite. Iar când toamna a venit, singur ogorul său nu a dat deloc rod. Şi mare a fost suferinţa sa. Ci fiţi asemenea gospodarului care a însămânţat în ogorul său sămânţă vie şi al cărui ogor a dat spice vii de grâu, întorcându‑i de o sută de ori mai mult decât seminţele pe care le însămânţase. Pentru că vă spun cu adevărat, căci trebuie să trăiţi numai din focul vieţii şi să nu vă pregătiţi hrana prin intermediul focului morţii, care omoară complet hrana voastră, trupurile voastre şi, de asemenea, sufletele şi minţile voastre”.

„Învăţătorule, unde este focul vieţii?”, au între­bat unii dintre ei.

„În voi, în sângele vostru şi în trupurile voas­tre”.

„Şi focul morţii?”, au întrebat alţii.

„Este focul care arde în afara trupului vostru, care este mai fierbinte decât sângele vostru. Cu acest foc al morţii toţi dintre voi vă gătiţi hrana în casele şi în câmpiile voastre. Adevărat vă spun, acesta este totdeauna focul care vă distruge hrana şi trupurile, tot aşa cum focul răutăţii şi perversităţii vă pângăreşte gândurile şi vă înrăieşte sufletele. Pentru că trupul vostru este chiar ceea ce mâncaţi, iar sufletul vostru devine, până la urmă, exact ceea ce gândiţi. De aceea, este bine să nu mâncaţi nimic din ceea ce un foc mai mare decât focul vieţii a dis­trus acea hrană. De aceea, obişnuiţi‑vă şi mâncaţi toate fructele bune ale copacilor şi toate ierburile hrănitoare ale câmpului, şi tot laptele animalelor care este bun de mâncat. Pentru că toate acestea sunt hrănite şi coapte doar de focul vieţii şi toate sunt darul îngerilor Mamei noastre divine Natura. Să nu mâncaţi nimic din tot ceea ce focul morţii dă gust hranei, pentru că acesta este lucrul lui Satana”.

Cum să ne coacem pâinea de fiecare zi fără foc, Învăţătorule?”, au întrebat câţiva într‑un glas, cu mare uimire.

„Lăsaţi îngerii lui Dumnezeu să vă ajute să vă pregătiţi pâinea. Umeziţi‑vă grâul, pentru ca îngerul apei să poată intra în el. Apoi, puneţi‑l la aer, pentru ca şi îngerul aerului să‑l poată îmbrăţişa. Şi lăsaţi‑l de dimineaţa până seara la soare, pentru ca îngerul luminii soarelui să poată coborâ asupra lui. Şi bine­cuvântările celor trei îngeri vor face curând sămânţa ascunsă a vieţii să încolţească în grâul vostru. Apoi, zdrobiţi‑vă grăunţele şi faceţi un aluat subţire, aşa cum au făcut strămoşii voştri atunci când au plecat din Egipt, ţara sclaviei. Puneţi‑le, apoi, la lumina soarelui, încă de la răsărit, şi când soarele se află la amiază întoarceţi‑le pe cealaltă parte, pentru ca şi acolo să fie îmbrăţişate de îngerul luminii soarelui, şi lăsaţi‑le astfel până la apus, pentru că aşa cum în­gerii apei, aerului şi luminii soarelui hrănesc şi coc grâul în câmp, tot aşa ei trebuie să vă pregătească şi pâinea voastră. Şi acelaşi soare care, cu focul vieţii, a făcut grâul să crească şi să se coacă, tre­buie acum să vă coacă şi pâinea, cu acelaşi foc. Pentru că numai focul soarelui dă viaţă grâului, pâi­nii şi chiar trupului. Şi îngerii cei vii ai lui Dumnezeu cel viu servesc numai pe oamenii vii. Pentru că Dumnezeu este Dumnezeul a tot ceea ce trăieşte şi niciodată Dumnezeul a ceea ce este mort.

Deci, mâncaţi întotdeauna de la masa lui Dumnezeu: fructele bune ale copacilor, grăunţele comestibile şi ierburile minunate ale câmpului, lap­tele animalelor şi mierea albinelor. Tot ce este în afară de acestea vine de la Satana şi vă duce foarte repede pe calea păcatelor, a bolilor şi către o pre­matură moarte. Doar hrana pe care o mâncaţi de pe masa îmbelşugată a lui Dumnezeu dă putere, să­nătate şi tinereţe trupului şi sufletului vostru, şi dacă veţi respecta aceste sfaturi, niciodată nu veţi mai vedea boala. Doar masa lui Dumnezeu l‑a hrănit pe Matusalem, din vechime, şi dacă veţi trăi cu toţii aşa cum a trăit el, să ştiţi că întocmai precum el veţi ajunge. Căci Dumnezeul celor vii este nesfârşit mai bogat decât toate bogăţiile pământului şi masa Lui îmbelşugată este mai bogată decât cea mai bogată masă de ospăţ a oricărui om bogat de pe pământ. De aceea, mâncaţi toată viaţa voastră la masa Ma­mei divine a Naturii şi niciodată nu veţi avea dorinţe rele. Şi, când mâncaţi la masa Ei, mâncaţi toate lucrurile exact aşa cum au fost găsite pe masa Ma­mei divine a Naturii. Nu gătiţi, nici nu amestecaţi toate lucrurile unul cu celălalt, pentru ca măruntaiele voastre să nu devină asemenea unor mocirle abu­rinde. Pentru că, adevărat vă spun, aceasta este o spurcăciune în ochii Domnului.

Nu fiţi ca servitorul cel lacom care, întot­deauna la masa stăpânului său, mânca chiar şi por­ţiile celorlalţi şi care devora el însuşi totul, şi le amesteca pe toate laolaltă în lăcomia lui. Şi, văzând asta, stăpânul său s‑a mâniat pe el şi l‑a alungat de la masă. Iar când toţi şi‑au terminat masa, el a amestecat tot ce rămăsese pe masă şi l‑a chemat pe servitorul cel lacom, spunându‑i: “Ia şi mănâncă toate acestea cu porcii, pentru că locul tău este cu ei şi nu la masa mea”.

Luaţi seama şi nu spurcaţi cu tot felul de spur­căciuni templul trupurilor voastre. Mulţumiţi‑vă cu două sau trei feluri de mâncare, pe care le veţi găsi întotdeauna pe masa Mamei divine Natura. Şi nu vă doriţi să devoraţi toate alimentele pe care le vedeţi în jurul vostru. Dacă amestecaţi prea mult toate felurile de mâncăruri în trupul vostru, atunci pacea trupului vostru va înceta şi războiul fără de sfârşit se va dezlănţui în voi şi, destul de repede, trupul vostru va fi şters de pe faţa pământului, tot aşa precum familiile şi împărăţiile dezbinate lucrează spre dis­trugerea lor. Dumnezeul vostru este Dumnezeul dragostei şi al păcii şi El nu ajută niciodată dezbina­rea. De aceea, nu ridicaţi niciodată împotriva voas­tră mânia lui Dumnezeu, ca să nu vă alunge de la masa Lui şi să nu fiţi obligaţi să mergeţi la masa Satanei, unde focul păcatelor şi al morţii vă va dis­truge trupul, sufletul şi mintea.

Şi când mâncaţi, aveţi totdeauna grijă ca ni­ciodată să nu mâncaţi până vă săturaţi pe deplin. Fugiţi de ispitele Satanei şi ascultaţi de vocea înge­rilor lui Dumnezeu. Pentru că Satana şi puterea lui vă ispitesc să mâncaţi des, tot mai mult şi mai mult. Urmăriţi să trăiţi prin energiile spiritului şi rezistaţi cu fermitate dorinţelor rele ale trupului. Postul vostru numai cu apă este întotdeauna plăcut în ochii înge­rilor lui Dumnezeu. Luaţi seama cât de mult aţi mân­cat atunci când sunteţi sătui şi urmăriţi să mâncaţi întotdeauna mai puţin cu o treime.

Faceţi ca greutatea mâncării voastre zilnice, atunci când nu sunteţi nevolnici (slabi) să nu fie mai puţin decât o mână [n.n. veche măsură a greutăţii = 700g], dar aveţi grijă să nu fie mai mult de două mâini. Atunci îngerii lui Dumnezeu vă vor sluji întot­deauna şi niciodată nu veţi cădea în sclavia Satanei şi a bolilor lui, care uneori vă fac să fiţi graşi. Nu tulburaţi munca îngerilor în trupul vostru mâncând des. Pentru că adevărat vă spun, cel care mănâncă mai mult decât de două ori pe zi face în el munca Satanei. Şi îngerii lui Dumnezeu îi părăsesc trupul şi în curând Satana îl va lua în stăpânire. Mâncaţi nu­mai când soarele iese la amiază şi a doua oară, iarăşi, când soarele este la apus. Respectând acest îndemn nu veţi vedea niciodată boala, pentru că asta este plăcut în ochii Domnului. Şi dacă doriţi ca îngerii lui Dumnezeu să se bucure în trupul vostru şi ca Satana să vă ocolească, atunci nu vă aşezaţi decât o dată pe zi la masa lui Dumnezeu. Iar atunci, zilele voastre vor fi lungi şi fericite pe acest pământ. Mâncaţi întotdeauna atunci când masa lui Dumne­zeu este servită înaintea voastră şi mâncaţi întot­deauna din ceea ce se găseşte pe masa lui Dumne­zeu. Pentru că Dumnezeu ştie bine de ce are nevoie trupul vostru şi când are mai mare nevoie.

De la începutul lunii Jiar mâncaţi orz; din luna Sivan mâncaţi grâu, cel mai desăvârşit dintre toate ierburile purtătoare de seminţe. Şi faceţi ca pâinea voastră de fiecare zi să fie făcută din grâu, pentru ca Domnul să poată avea grijă de trupurile voastre. Începând din luna Tammuz, mâncaţi struguri pentru ca trupul vostru să poată slăbi, dacă este prea gras şi de asemeni pentru ca Satana să poată pleca din el. În luna Elul adunaţi strugurii pentru ca sucul lor să vă poată servi ca băutură. În luna Marchesvan, strângeţi strugurii dulci, îndulciţi şi uscaţi de îngerul luminii soarelui, ca să vă poată creşte trupurile, pentru ca îngerii Domnului să locuiască în ele. Mân­caţi smochine pline de suc în lunile Ab şi Shebat şi ceea ce rămâne lăsaţi‑le îngerului luminii soarelui să le păstreze pentru voi. Mâncaţi‑le cu carnea migda­lelor în toate lunile în care copacii nu au fructe. Şi ierburile minunate (comestibile) care vin după ploaie mâncaţi‑le în luna Thebet, pentru ca sângele vostru să poată fi curăţat de toate păcatele voastre. Şi în aceeaşi lună începeţi să beţi şi laptele animalelor voastre, căci pentru aceasta a dat Domnul ierburile câmpului tuturor animalelor care dau lapte, pentru ca ele să‑l poată hrăni pe om cu laptele lor. Fericiţi sunt aceia care mănâncă numai la masa lui Dumne­zeu şi ocolesc toate spurcăciunile Satanei. Nu mân­caţi hrana necurată adusă din ţări îndepărtate, ci mâncaţi întotdeauna ceea ce creşte şi s‑a copt în copacii voştri. Pentru că Dumnezeu ştie bine ce este trebuincios pentru voi să mâncaţi şi unde şi când să o faceţi. Şi el dă de mâncare tuturor popoarelor din toate împărăţiile, ceea ce este mai bun pentru fie­care.

Nu mâncaţi aşa cum mănâncă păgânii care se îndoapă în grabă, spurcându‑şi trupurile cu tot felul de spurcăciuni. Lăsaţi puterea îngerilor lui Dumne­zeu inte în voi odată cu mâncarea vie pe care Dom­nul v‑o dă de la masa Sa împărătească. Când mân­caţi, aveţi deasupra voastră pe îngerul aerului şi dedesubtul vostru pe îngerul apei. Respiraţi adânc şi rar la toate mesele voastre, pentru ca îngerul ae­rului să vă poată binecuvânta mesele. Mestecaţi bine mâncarea cu dinţii, ca să devină apă şi ca în­gerul apei să o prefacă în sânge în corpul vostru. Şi mâncaţi încet, ca şi cum ar fi o rugăciune pe care o faceţi Domnului. Puterea lui Dumnezeu intră în voi, dacă mâncaţi în acest fel la masă. Însă Satana preface într‑o mocirlă aburindă trupul celui peste care îngerii aerului şi apei nu coboară în timpul me­sei. Şi Domnul nu‑l mai îngăduie la masa Sa. Pentru că masa Domnului este un altar şi cel care mănâncă la masa Domnului este într‑un templu. Adevărat vă spun, trupul Fiilor divini ai Omului este prefăcut într‑un templu şi măruntaiele lor într‑un altar, dacă ei ascultă de poruncile lui Dumnezeu. De aceea, nu vă aşezaţi la altarul Domnului atunci când mintea voastră este tulburată, şi să nu vă gândiţi la cineva cu mânie atunci când vă aflaţi în templul lui Dumne­zeu. Şi intraţi în sanctuarul Domnului numai când simţiţi în voi chemarea îngerilor Săi, pentru că tot ceea ce mâncaţi în tristeţe sau în mânie sau fără dorinţă, devine otravă în trupul vostru. Pentru că suflarea Satanei spurcă toate aceste alimente. Pu­neţi cu bucurie jertfele voastre pe altarul trupului vostru şi lăsaţi toate gândurile rele să plece din voi atunci când primiţi în trupul vostru puterea lui Dum­nezeu de la masa Sa. Şi niciodată să nu vă aşezaţi la masa lui Dumnezeu, înainte ca El să vă cheme cu putere prin îngerul poftei de mâncare.

Bucuraţi‑vă, de aceea, întotdeauna cu îngerii lui Dumnezeu la masa lor împărătească, pentru că asta este plăcut inimii Domnului. Şi viaţa voastră va fi lungă şi fericită atunci pe acest pământ şi cel mai scump servitor al Domnului vă va sluji în toate zilele voastre: îngerul bucuriei şi veseliei.

Nu uitaţi că fiecare a şaptea zi este sfântă şi închinată lui Dumnezeu. Timp de şase zile hrăniţi‑vă trupul cu darurile Naturii, dar în a şaptea zi sfinţiţi‑vă trupul pentru Tatăl vostru divin Ceresc. Şi în a şap­tea zi nu mâncaţi mâncare pământească, ci trăiţi numai din cuvintele şi gândurile lui Dumnezeu. Şi fiţi toată ziua cu îngerii Domnului, în Împărăţia Tatălui Ceresc. În această a şaptea zi, lăsaţi îngerii lui Dumnezeu să clădească Împărăţia divină a Cerurilor în trupul vostru, aşa cum voi munciţi şase zile în Împărăţia Mamei divine a Naturii. În timpul celei de a şaptea zi, nu lăsaţi deloc mâncarea să tulbure munca îngerilor în trupul vostru, ci beţi numai apă curată, iar Dumnezeu vă va da viaţă lungă şi fericită pe pământ şi veţi ajunge să aveţi viaţă lungă în Îm­părăţia Cerurilor. Pentru că vă spun cu adevărat, dacă nu veţi mai avea nici o boală pe pământ, veţi trăi veşnic şi * foarte fericiţi în Împărăţia Cerurilor.

Dacă veţi fi buni, Dumnezeu vă va trimite în fiecare dimineaţă îngerul soarelui să vă trezească din somn. De aceea, ascultaţi chemările Tatălui vostru divin Ceresc şi nu picotiţi somnolenţi şi leneşi în paturile voastre, pentru că îngerii aerului şi apei vă aşteaptă deja afară. Munciţi toată ziua cu îngerii Mamei divine a Naturii, ca să puteţi ajunge să‑i cunoaşteţi pe ei şi muncile lor tot mai mult şi din ce în ce mai bine. Când soarele a apus şi Tatăl vostru Ceresc vă trimite îngerul Său cel mai preţios, som­nul, atunci odihniţi‑vă şi fiţi toată noaptea cu îngerul somnului. Şi atunci, Tatăl vostru divin Ceresc vă va trimite îngerii Săi neştiuţi, ca ei să vă instruiască în taină şi să fie cu voi toată noaptea. Şi îngerii neştiuţi ai Tatălui vostru divin Ceresc vă vor învăţa multe lucruri, urmându‑ vă în lumile ascunse şi vă vor ins­trui despre Împărăţia lui Dumnezeu, tot aşa cum îngerii Mamei divine a Naturii, pe care îi ştiţi, vă învaţă despre lucrurile din Împărăţia Ei. Adevărat vă spun, că trăind astfel veţi fi în fiecare noapte oaspe­ţii Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi când vă treziţi a doua zi de dimineaţă, veţi simţi în voi puterea cea mare şi bună a îngerilor neştiuţi. Tatăl vostru divin Ceresc îi va trimite la voi în fiecare noapte, pentru ca ei să vă poată clădi spiritul, tot aşa cum Mama divină a Natu­rii vă trimite îngerii Ei, pentru ca ei să vă poată clădi, întări şi regenera trupul. Dacă în timpul zilei Mama divină a Naturii vă îmbrăţişează în braţele Ei, iar noaptea Tatăl vostru divin Ceresc îşi trimite sărutul său asupra voastră, atunci Fiii Oamenilor vor deveni Fiii lui Dumnezeu”.

Apoi Iisus a muls ugerul oii care păştea iarbă. Şi a pus laptele în nisipul încălzit de soare, spunând: „Iată, puterea îngerului apei a intrat în acest lapte, iar acum, puterea îngerului luminii soarelui va intra, de asemenea, în el”.

Atunci laptele a devenit fierbinte prin puterea razelor soarelui.

„Şi acum, în acest lapte îngerii apei şi luminii soarelui se vor înfrăţi cu îngerul aerului”.

Şi aburii laptelui fierbinte au început să se ri­dice încet în aer.

„Vino şi inspiră pe gură puterea îngerului apei, luminii soarelui şi aerului, ca ei să poată intra în trupul tău şi să alunge pe Satana afară din tine”.

Şi bolnavul pe care Satana îl chinuia cumplit a inspirat adânc aburul alb.

„Într‑o clipă, Satana va părăsi trupul tău, pen­tru că de trei zile flămânzeşte, fiindcă nu mai gă­seşte nici un fel de mâncare în tine. El va ieşi acum afară din tine ca să‑şi potolească foamea prin lap­tele fierbinte, aburind, pentru că aceasta este hrana lui preferată. El va simţi acum mirosul şi nu va fi în stare să mai reziste foamei, care îl chinuie deja de trei zile. Dar Fiul divin al Omului îi va distruge trupul, pentru ca el să nu mai chinuie pe nimeni de acum înainte”.

Atunci trupul bolnav a fost parcă apucat de malarie şi a început să se forţeze, ca şi cum ar fi vrut să vomite şi nu putea şi a început să respire gâfâind, de parcă răsuflarea lui era pierdută. Şi a leşinat în poala lui Iisus.

„Acum Satana îi părăseşte trupul. Priviţi‑l!” Şi Iisus a arătat spre gura deschisă a omului bolnav.

Şi toţi au văzut cu uimire şi cu groază cum Satana ieşea din gura lui sub forma unui vierme lung şi îngrozitor, care se îndrepta direct spre lap­tele aburind. Atunci Iisus a luat două pietre ascuţite şi a zdrobit capul Satanei şi a scos afară din bolnav tot corpul monstrului care era aproape la fel de lung ca şi omul. Când îngrozitorul vierme a ieşit afară din gâtul omului bolnav, el şi‑a recăpătat dintr‑o dată respiraţia şi atunci toate durerile au încetat. Şi ceilalţi s‑au uitat îngroziţi la înspăimântătorul corp al Satanei.

„Vezi ce creatură îngrozitoare ai purtat şi ai hrănit în trupul tău, de atâţia ani? L‑am scos afară din tine şi l‑am omorât ca să nu te mai chinuie nicio­dată. Mulţumeşte‑i lui Dumnezeu că îngerii Săi te‑au eliberat şi caută să nu mai păcătuieşti, pentru ca Satana să nu se întoarcă la tine din nou. Fă din trupul tău, de acum înainte, un templu dăruit Dum­nezeului Tău”.

Şi toţi erau uimiţi de cuvintele Sale şi de pute­rea Sa. Şi ei au spus: „Învăţătorule, Tu eşti cu ade­vărat trimisul lui Dumnezeu şi cunoşti toate tainele”.

„Şi voi—a răspuns Iisus—trebuie să fiţi adevă­raţii Fii ai lui Dumnezeu, pentru ca şi voi să puteţi avea parte de puterea Sa şi de cunoaşterea tuturor tainelor. Pentru că înţelepciunea şi puterea divină pot veni numai din dragostea de Dumnezeu. Iubiţi, de aceea, pe Tatăl divin Ceresc şi pe Mama divină a Naturii, din toată inima voastră şi din toate puterile voastre. Slujiţi‑i cu abnegaţie, pentru ca îngerii Lor să vă slujească mereu. Dăruiţi toate faptele voastre lui Dumnezeu şi nu hrăniţi niciodată prin faptele voastre rele pe Satana, pentru că plata păcatului este boala şi moartea prematură. În Dumnezeu se află răsplata binelui, fericirea, dragostea Sa, care de fapt este cunoaşterea deplină şi puterea vieţii veş­nice”.

Şi toţi au îngenunchiat pentru a aduce mulţu­miri lui Dumnezeu, pentru dragostea Sa.

Şi Iisus a plecat spunând: „Mă voi întoarce la toţi cei care stăruiesc în rugăciune şi post până într‑a şaptea zi. Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!”

Şi omul bolnav din care Iisus alungase pe Satana s‑a ridicat, pentru că acum puterea vieţii îi revenise. A răsuflat adânc şi ochii săi au devenit limpezi, pentru că orice durere îi pierise. Şi s‑a aruncat pe pământul unde stătuse Iisus, a sărutat urma picioarelor Lui şi a plâns. […]

Şi în lunca unui râu, mulţi bolnavi au postit şi s‑au rugat îngerilor lui Dumnezeu timp de şapte zile şi şapte nopţi şi mare a fost răsplata lor, pentru că au urmat întru totul cuvintele lui Iisus. Şi la sfârşitul celei de‑ a şaptea zi, pe foarte mulţi, toate durerile i‑au părăsit. Şi când soarele a răsărit peste margi­nea pământului, L‑au văzut pe Iisus venind la ei dinspre munte, cu strălucirea soarelui care răsare deasupra capului Său.

„Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!”

Şi unii dintre cei care erau prezenţi acolo nu au spus nici un cuvânt, ci doar s‑au aruncat în faţa Lui şi au atins, plini de veneraţie, cusătura hainelor Lui, în semn de respect şi recunoştinţă pentru vin­decarea lor.

„Nu‑mi aduceţi mulţumiri mie, ci Mamei voas­tre divine, care v‑a trimis îngerii Săi vindecători. Mergeţi acum şi nu mai păcătuiţi, ca să nu mai ve­deţi niciodată boala. Şi lăsaţi de acum înainte ca îngerii vindecători să devină păzitorii voştri”.

Ei L‑au întrebat: „Încotro să ne ducem, Învă­ţătorule, pentru că cu Tine sunt cuvintele vieţii veş­nice? Spune‑ne, care sunt păcatele pe care trebuie să le ocolim, ca să nu mai vedem niciodată boala?”

Iisus a răspuns: „Facă‑se totul după credinţa voastră!” Şi El s‑a aşezat între ei, spunând: „A fost spus din timpuri vechi: “Cinsteşte‑ţi Tatăl divin Ce­resc şi Mama divină a Naturii şi respectă‑Le porun­cile, pentru ca zilele tale să fie multe şi fericite pe acest pământ”. Şi, imediat după aceasta, a fost dată porunca: “Să nu ucizi”, pentru că viaţa este dată tuturor de Dumnezeu, şi ceea ce Dumnezeu a dat, omul nu trebuie să ia. Pentru că vă spun cu adevă­rat, de la o singură Mamă divină vine tot ceea ce trăieşte pe pământ. De aceea, cel care omoară, îşi omoară fratele. Şi de la el, Mama divină a Naturii îşi întoarce faţa şi va smulge de la el Sânii Săi dătători de viaţă. Şi după aceea el va fi ocolit de îngerii Săi şi doar Satana va locui în trupul său. Şi carnea ani­malelor ucise cu care se va hrăni şi va ajunge în corpul său va deveni până la urmă propriul său mormânt, pentru că cel care omoară, până la urmă se omoară pe sine şi cine mănâncă carnea anima­lelor ucise, de fapt mănâncă din trupul morţii. În sângele său, fiecare picătură din sângele lor se preface în otravă; în răsuflarea sa, răsuflarea lor se preface în sudoare; în carnea sa, carnea lor se preface în bube; în oasele sale, oasele lor se prefac în piatră; în măruntaiele lui, măruntaiele lor se pre­fac în putreziciune; în ochii lui, ochii lor se prefac în solzi, în urechile lui, urechile lor se prefac în scurgeri de ceară. Şi moartea lor va deveni până la urmă boala, suferinţa şi moartea lui. La dispoziţia Tatălui vostru divin Ceresc se află păcatele voastre acu­mulate în cei şapte ani, care pot fi iertate în şapte zile de post.

Rezistaţi, mai ales prin fapte şi gânduri bune, zi şi noapte, ispitelor lui Satana. Nu staţi treji noap­tea, nici nu dormiţi ziua, ca să nu plece de la voi îngerii lui Dumnezeu.

Şi nu vă luaţi nici o plăcere, nici în băutură (alcool), nici în vreun fum al Satanei (tutun), pentru că toate băuturile şi fumurile Satanei sunt mari spur­căciuni în ochii Dumnezeului vostru.

Nu fiţi desfrânaţi nici noaptea, nici ziua. Des­frânatul este întocmai ca un copac a cărui sevă iese prematur şi grabnic din trunchiul său. Şi datorită vlăguirii, acest copac va fi uscat înainte de timpul său şi nici nu va da vreodată fructe (roade). De aceea, nu fiţi niciodată desfrânaţi, ca să nu vă usuce Satana trupul, datorită vlăguirii şi ca să nu vă facă Domnul sămânţa stearpă, prin împuţinare.

Evitaţi tot ceea ce este prea fierbinte sau prea rece, pentru că este voia Mamei voastre divine a Naturii, ca nici fierbinţeala şi nici frigul să nu vă facă rău trupului. Şi nu vă lăsaţi trupurile să devină nici mai fierbinţi, nici mai reci decât aşa cum le încălzesc sau le răcesc îngerii lui Dumnezeu. Şi dacă ascultaţi de poruncile Mamei divine, atunci, ori de câte ori trupul vostru devine prea fierbinte, Ea va trimite pe îngerul frigului la voi şi, ori de câte ori trupul devine prea rece, Ea va trimite îngerul căldurii să vă încăl­zească din nou.

Urmaţi pilda tuturor îngerilor Tatălui şi Mamei, care lucrează zi şi noapte, fără încetare, în Împără­ţiile tainice ale Cerurilor şi Pământului. Veţi primi astfel, în voi înşivă, pe cei mai puternici îngeri ai lui Dumnezeu, îngerii acţiunii binefăcătoare, şi îm­preună cu ei veţi lucra cu toţii în Împarăţia lui Dum­nezeu. Urmaţi pilda apei curgătoare, a vântului care bate, a răsăritului şi a apusului soarelui, a plantelor şi copacilor care cresc, a animalelor care aleargă şi zburdă, urmăriţi descreşterea şi creşterea lunii, ste­lele care periodic pleacă şi se întorc iarăşi; remarcaţi cum toate acestea se mişcă şi îşi fac muncile lor. Pentru că tot ceea ce are viaţă, mişcă şi numai ceea ce este mort, este nemişcat. Dumnezeu este Dum­nezeul celor vii, iar Satana este stăpânul celor morţi. Serviţi şi slăviţi‑l pe Dumnezeul cel viu, pentru ca mişcarea veşnică şi binefăcătoare a vieţii să vă poată regenera şi susţine şi ca astfel să puteţi scăpa de nemişcarea îngrozitoare a morţii. Lucraţi, de aceea, fără încetare, pentru a clădi şi susţine Împă­răţia lui Dumnezeu, ca nu cumva să fiţi aruncaţi, prin lenea sau stagnarea voastră, în împărăţia Satanei. Bucuria eternă şi viaţa veşnică se află doar în Împă­răţia vie a lui Dumnezeu, iar suferinţa cea nemişcată şi întunecată există numai în împărăţia morţii a lui Satana. Fiţi, de aceea, Fii adevăraţi ai Mamei divine şi ai Tatălui divin, ca să nu cădeţi niciodată în scla­via Satanei. Fiind mereu plini de bunătate, Mama divină a Naturii şi Tatăl divin Ceresc vă vor trimite adeseori îngerii Lor ca să vă înveţe, şi să vă slu­jească. Atunci îngerii Lor vor scrie poruncile lui Dumnezeu în capul vostru, în inima voastră şi în mâinile voastre, ca să puteţi şti, simţi şi împlini po­runcile Domnului.

Rugaţi‑vă în fiecare zi, în special Tatălui divin Ceresc şi Mamei divine a Naturii, ca sufletul vostru să devină desăvârşit, aşa cum şi Sufletul sfânt al Tatălui Ceresc este desăvârşit şi ca trupul vostru să devină desăvârşit, aşa cum şi trupul divin al Naturii este desăvârşit. Căci dacă înţelegeţi, simţiţi şi împli­niţi poruncile divine, atunci tot ce vă veţi ruga Tatălui divin Ceresc şi Mamei divine a Naturii vă va fi dat. Pentru că înţelepciunea, dragostea, şi puterea lui Dumnezeu sunt mai presus de orice. De aceea, rugaţi‑vă Tatălui divin Ceresc în acest fel: “Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfin­ţească‑se numele Tău. Vie Împărăţia Ta, facă‑se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă‑ ne‑o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău şi viclean. Căci a Ta este Împă­răţia, puterea şi mărirea, acum şi pururea şi‑ n vecii vecilor. Amin”.

Şi rugaţi‑vă Mamei Naturi în acest fel: “Mama noastră divină, care eşti pretutindeni, sfinţească‑se numele Tău. Vie Împărăţia Ta, facă‑se voia Ta în noi, aşa cum se face şi în Tine. Şi în toate zilele, trimite‑ne spre ajutor îngerii Tăi, aşa cum îi trimiţi în tine. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, după cum şi noi respectăm legile Tale. Şi nu ne duce pe noi că­tre boală, ci ne izbăveşte de tot răul, pentru că al Tău este pământul, trupul şi sănătatea. Amin”.

Şi toţi s‑au rugat apoi împreună cu Iisus Ta­tălui divin Ceresc şi Mamei divine a Naturii.

După aceea, Iisus le‑a vorbit astfel: „Tot aşa cum trupurile voastre au renăscut prin îngerii Mamei divine a Naturii, fie ca sufletele voastre să renască la fel prin îngerii Tatălui Ceresc. Astfel, veţi deveni cu toţii adevăraţii Fii ai Tatălui divin şi ai Mamei di­vine şi adevăraţi Fraţi ai Fiilor Oamenilor. Până acum aţi fost în război cu Tatăl cu Mama şi Fraţii voştri divini şi l‑aţi servit pe Satana. Începând de astăzi, trăiţi în pace deplină cu Tatăl divin Ceresc, cu Mama divină a Naturii şi cu Fraţii voştri divini, Fiii Oamenilor. Luptaţi neîncetat numai împotriva Sata­nei, ca să nu vă jefuiască de pacea voastră. Astfel vi se va da pacea Mamei divine a Naturii—trupului vostru şi pacea Tatălui vostru divin Ceresc—sufle­tului vostru. Fie ca pacea amândurora să dom­nească printre Fiii Oamenilor.

Veniţi către Dumnezeu, voi toţi, care sunteţi obosiţi de viaţă şi care suferiţi în dezbinare şi chin, pentru că pacea lui Dumnezeu vă va întări şi vă va mângâia! Pentru că Pacea lui Dumnezeu este întot­deauna copleşitor de plină de fericire. De aceea, vă întâmpin întotdeauna în acest fel: „Pacea lui Dum­nezeu să fie cu voi!”, şi voi să vă întâmpinaţi întot­deauna la fel unul pe celălalt, pentru ca asupra tru­pului vostru să poată coborâ pacea Mamei divine a Naturii şi asupra sufletului vostru să coboare pacea Tatălui divin Ceresc. Atunci veţi găsi pacea divină şi printre voi, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este totodată şi în voi. Acum, întoarceţi‑vă la Fraţii voştri cu care până acum aţi fost în ceartă şi oferiţi‑le pa­cea voastră. Fericiţi sunt cei care se străduiesc pentru pace, pentru că ei vor găsi cel mai repede pacea lui Dumnezeu. Mergeţi şi nu mai păcătuiţi. Daţi fiecăruia pacea voastră, tot aşa cum Eu v‑am dăruit acum pacea Mea. Pacea Mea este a lui Dumnezeu. Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!”

Şi după ce a rostit aceste cuvinte, El plecă dintre ei.

Atunci pacea Lui a coborât asupra lor şi cu în­gerul dragostei în inima lor, cu înţelepciunea legii în capul lor şi cu puterea de a renaşte în mâinile lor, s‑au dus, cuprinşi de o mare fericire, printre Fiii Oa­menilor, pentru a aduce lumina păcii divine celor care se luptau cu răul şi cu suferinţele în întuneric.

Şi ei se despărţeau acum spunându‑şi plini de dragoste unul altuia:

„PACEA LUI DUMNEZEU SĂ FIE CU TINE!”

Cuvinte cheie: Evanghelia Păcii lui Ioan

 http://apocrife.ro/evanghelia-pacii-lui-ioan/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.