Câteva observații despre controversa ecumenism/talibanism apărută zilele trecute… — Ciprian Barsan

Departe de mine gândul să intru în dezbaterea iscată zilele trecute pe tema ecumenismului. Și asta pentru că majoritatea discuțiilor s-au transformat fie în atacuri la persoană, fie în lecții de deontologie profesională date și de o parte și de cealaltă. Oricum, discuția pe fond este absolut necesară, dar cu calm, în adevăr și în […] […]

Camelia Smicală, către PS Macarie și românii din Stockholm: „Vă mulțumesc că nu ne-ați lăsat! În Finlanda eram chiar singură. Și Mihai și Maria sunt singuri și ei se luptă” — Știri pentru viață

de Redacția Stiripentruviata.ro PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, a invitat-o miercuri la reședința episcopală din Stockholm, Suedia, pe Camelia Smicală, românca rezidentă în Finlanda ai cărei copii sunt abuziv ținuți în sistemul de protecția copilului din Finlanda. Episcopul și românca s-au rugat în paraclisul episcopal alături de comunitatea românească locală, informează Episcopia Europei de… via […]

Ce înseamnă că Domnul Isus „nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu”?

Anastasia Filat

Anastasia Filat18 decembrie 2019 Doctrine  255

Întrebare: Cum trebuie înțeleasă expresia „nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” din Filipeni 2:7?

Expresia „nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” apostolul Pavel a folosit-o ca să explice sfinților din Filipi cum să urmărească folosul altuia. Apostolul folosește exemplul Domnului Isus de smerenie și jertfire pentru binele altora ca să le dea un model practic cum să se smerească și să se uite nu doar la foloasele lor, ci și la foloasele altora.

Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină, și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând. Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. (Filipeni 2:1-8)

Când autorul spune că Domnul Isus nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, nu se referă la natura Sa divină, ci la poziția care o avea până la întrupare. La început, înainte de întrupare, Domnul Isus avea aceeași poziție ca și Dumnezeu-Tatăl, poziție la care El a renunțat pentru mântuirea noastră, luând o poziție de rob:

La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu… Și Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har, și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl… Și noi toți am primit din plinătatea Lui, și har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos. (Ioan 1:1; 14; 16-17)

Natura și esența divină Domnul Isus a păstrat-o și după întrupare. (Ioan 5:17-18; 10:30-33)

Contextul capitolului doi din Filipeni ne arată că Domnul Isus a renunțat la poziția Sa, adică, S-a dezbrăcat de Sine Însuși la întrupare: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om...”

La Evrei 2:9 ni se spune că prin întrupare, Domnul Isus a luat o poziție chiar mai prejos de îngeri:

Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puțină vreme mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă și cu cinste”, din pricina morții, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți. (Evrei 2:9)

Din acest text vedem că smerirea Domnului Isus Hristos până la moarte a fost urmată de slavă și cinste la fel ca și în textul de la Filipeni 2.

De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult, și I-a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de supt pământ, și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. (Filipeni 2:9-11)

Chiar dacă după moartea Sa Domnul Isus a fost înălțat nespus de mult, la poziția Sa inițială El nu se va întoarce niciodată:

În urmă, va veni sfârșitul, când El va da Împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere. Căci trebuie ca El să împărățească până va pune pe toți vrăjmașii supt picioarele Sale. Vrăjmașul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul supt picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înțelege că afară de Cel ce I-a supus totul. Și când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar și Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți. (1 Corinteni 15:24-28)

Când am citit prima dată aceste rânduri și am realizat prețul mare pe care l-a plătit Domnul Isus pentru mântuirea noastră, am rămas copleșită de dragostea Lui pentru noi: El a renunțat pentru veșnicii la poziția Sa egală sau „deopotrivă” cu Dumnezeu-Tatăl. Aceasta ne face să înțelegem și mai bine cât de greu a fost Domnului Isus „să Se dezbrace de Sine Însuși și să i-a chip de rob”, având în vedere că El avea să renunțe la această poziție pentru totdeauna.

Deci, expresia „nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” înseamnă că Domnul Isus nu S-a ținut de poziția Sa egală cu Dumnezeu-Tatăl, ci a renunțat la această poziție pentru a veni în lume și ne mântui prin jertfirea trupului Său.

Scriind aceste rânduri, mi-am amintit de cuvintele psalmistului David:

Doamne, ce este omul, ca să iei cunoștință de el, fiul omului ca să iei seama la el? Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece. Pleacă cerurile, Doamne, și pogoară-Te! (Psalmul 144:3-5a)

Dumnezeu a pogorât pe pământ și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, ca să-și curățească un popor, care să fie plin de râvnă pentru fapte bune. (Tit 2:14)

Domnul Isus nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci a lepădat cerul și a locuit printre noi și ne-a slujit: a învățat noroadele, a spălat picioarele ucenicilor, care în aceeași noapte aveau să se lepede de El și El știa lucrul acesta, Și-a dat viața pentru lume, chiar și pentru cei care strigau „răstignește-L!”. El a înviat și a fost înălțat mai presus de orice nume, dar în poziția Sa inițială deopotrivă cu Dumnezeu-Tatăl nu S-a întors și nu se va mai întoarce niciodată. Dar cum uibim noi pe cel de lângă noi? Ne împiedică poziția să-i dăm o mână de ajutor vecinului, unui trecător, unui coleg de serviciu sau de facultate? Sau poate părinții te-au supărat cu ceva și de ani de zile nu le mai treci pragul și nu te mai interesezi de ei? Poate nu știi dacă mai trăiesc și dacă mai trăiesc nu știi în ce condiții trăiesc?  Domnul să ne ajute să ne lepădăm de sine însuși, să ne luăm crucea și să-L urmăm!

https://moldovacrestina.md/nu-a-crezut-ca-un-lucru-de-apucat-sa-fie-deopotriva-cu-dumnezeu/

LEGĂMINTE DIVINE

download - Copie

Biblia ne descopere istoria drept o cronica a implinirii unui scop vesnic prestabilit pe care-l are Dumnezeu cu lumea. Acest plan vesnic este revelat in Scriptura si este centrat in jurul asa numitelor „legaminte” istorice. Exista opt „legaminte” majore. Majoritatea lor sunt date sub forma unor promisiuni a caror indeplinire este sigura.

Legamintele aratate de Scriptura se pot clasifica in doua categorii: legamantele conditionate si legamintele neconditionate. Un legamant conditionat are in componenta sa cuvantul „daca” si leaga implinirea promisiunii divine de o anumita actiune sau atitudine de care omul este responsabil. Daca omul falimenteaza in responsabilitatea sa, Dumnezeu nu mai este in nici un fel obligat sa-Si implineasca promisiunea divina.

Legamantul neconditionat, chiar si in cazul in care cuprinde niste implicatii umane, este in sine un fel de declaratie solemna care-L implica doar pe Dumnezeu. Chiar si in cazul neascultarii omului, legamintele neconditionate isi vor implini promisiunile la vremea si in felul stabilit de Dumnezeu. Legamintele neconditionate se sprijina doar pe puterea si pe suveranitatea lui Dumnezeu.

Din cele opt legaminte istorice, doar cel Edenic si cel mozaic au fost legaminte conditionate.

Legamantul Edenic(Gen. 1:26-31; 2:16-17). A fost cel dintai legamant, conditionat in natura, incheiat de Dumnezeu cu omul. De ascultarea sau neascultarea lui Adam a depins daca el va avea parte de viata si binecuvantaresau de blestem si moarte. Cei dintai oameni au calcat acest legamant si au prabusit intreaga rasa umana in blestem si moarte. In momentul neascultarii, omul a cazut din statutul de partasie intima cu Dumnezeu, a murit din punct de vedere spiritual si are acum nevoie sa fie „nascut din nou”.

Legamantul cu Adam– dupa cadere (Gen. 3:16-19). Acesta a fost un legamant neconditionat, in care Dumnezeu il anunta pe om care ii va fi soarta, ca urmare a pacatuirii. Aceasta sentinta divina ramane definitiva si perpetueaza asupra omenirii un climat de suferinta si necaz. Omul isi va castiga hrana cu truda si cu sudoare (Gen. 2:15; 3:17-19), femeia va naste cu durere si va fi dependenta si subordonata barbatului (Gen. 1:26-27; 1 Cor. 11:7-9; Efes. 5:22-25), oamenii vor trai in necaz si vor sfarsi in moarte (Gen. 3:19; Efes. 2:5). In acest context apare „protoevanghelia”, prima veste buna data oamenilor dupa cadere (Gen. 3:15). Ea priveste rezolvarea problemei umane prin trimiterea lui Mesia, „samanta femeii”. Exprimarea lasa sa se intrevada nasterea miraculoasa a Domnului Isus din fecioara Maria.

Legamantul cu Noe, dupa potop (Gen. 9:1-18). Ca si cel Adamic, acesta repeta unele din prevederile deja anuntate si este neconditional in natura. Semnul acestui legamant este curcubeul care apare in nor dupa ploaie: „Fac un legamant cu voi ca nici o faptura nu va mai fi nimicita de apele potopului si nu va mai veni potop ca sa nimiceasca pamantul. Iata semnul … : curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor”Gen. 9:11-13). Legamantul cu Noe introduce factorul autoritatii si autoguvernarii umane (Gen. 9:6). Legatura armonioasa din creatia dinainte de cadere este si mai mult perturbata. Pentru prima data, omului ii este ingaduit sa manance carne, asa ca toate animalele pamantului nu-l vor mai avea ca protector, ci ca stapan de temut: „S-apuce groaza si frica de voi pe orice dobitoc de pe pamant, pe orice pasare a cerului, … vi le-am dat in mainile voastre”(Gen. 9:2-3).

Legamantul cu Avraam(Gen. 12:1-4; 13:14-17; 15:1-7; 17:1-8) este una dintre cele mai extraordinare promisiuni divine, una dintre cele mai clare revelatii asupra istoriei si una dintre cele mai definitive pronuntari asupra alegerii unui neam care sa devina purtator al cunostintei care duce la mantuire. Semnul legamantului a fost taierea imprejur (Gen. 17:9-14). Continutul legamantului poate fi impartit in trei:

Pentru Avraam– Dumnezeu il anunta ca va avea o multime imensa de urmasi (Gen. 17:16), ca-l va binecuvanta din belsug (Gen. 13:14-15, 17; 15:6, 18; 24:34-35; Ioan 8:56), ca-i va face numele vestit (Gen. 12:2) si ca el insusi va fi o binecuvantare pentru altii (Gen. 12:2).

Pentru neamul lui Avraam – Dumnezeu anunta formarea unui popor deosebit intre popoarele lumii (Gen. 12:2). Aceasta se refera expres la cele douasprazece semintii ale urmasilor lui Iacov, nepotul lui Avraam. Dumnezeu da pe vecie tara Canaan in stapanirea urmasilor lui Avraam (Gen. 12:7; 13:15; 15:18-21; 17:7-8).

Pentru toate toate familiile pamantului – Dumnezeu anunta ca va face din Israel sursa de binecuvantare pentru toate neamurile de pe pamant (Gen. 12:3). Prin el va fi data lumii revelatia despre Dumnezeul cel adevarat, prin el vor vorbi profetii, prin el va fi daruita lumii Scriptura si tot prin el se va naste, la vremea sorocita Mesia, Mantuitorul intregii lumi.

Ca sa asigure prezervarea si protectia acestui neam, Dumnezeu anunta ca va binecuvanta pe toti aceia care vor fi binevoitori cu Israel si-i va blestema pe toti aceia care-i urmaresc distrugerea (Gen. 12:3).

Ca si legamintele cu Adam si Noe, legamantul cu Avraam este tot neconditionat. Desi Dumnezeu si-a pastrat dreptul sa-l pedepseasca pe Israel cu exil in caz de neascultare, previziunile acestui legamant, care asigura pastrarea si implinirea destinului urmasilor lui Avraam, sunt imutabile. Ele se sprijina pe suveranitatea si atotputernicia divina (Gen. 15:13-15).

Legamantul mozaic– facut cu evreii aflati in drum dinspre Egipt spre tara promisa (Exod 20:1 – 31:18). Expus pe larg in cartea Exodul si amintit in numeroase alte parti ale Vechiului Testament, legamantul mozaic stabileste principiile care guverneaza relatia dintre Dumnezeu si poporul Israel. Este un legamant conditionat, care prevede ca, in cazul in care Israelul va asculta si va implini Legea, Dumnezeu il va binecuvanta, iar in eventualitatea neascultarii, Dumnezeu il va pedepsi si-l va disciplina (Deut. 28; Ier. 30:11).

Cele aproximativ sase sute de porunci sunt impartite in trei categorii majore: (a) poruncile, o exprimare clara si concisa a voiei lui Dumnezeu (Exod 20:1-26), (b) legile, care reglementeaza viata sociala si civica a Israelului (Exod 21:1 24:11) si (c) randuielile, care reglementeaza viata religioasa (Exod 24:12 – 31:18). Legaman-tul mozaic a fost temporar si a expirat la Crucea de la Calvar.

Legamantul Palestinian (Deut. 30:1-10) – este un legamant neconditionat si prevede dreptul Israelului de a stapani tara promisa. Acest legamant ilustreaza cum un legamant, altfel neconditionat si irevocabil, poate avea elemente conditionale aplicabile doar anumitor generatii din istorie. Promisiunea data lui Avraam (Gen. 12:7) anunta ca Dumnezeu da pe vecie tara in stapanirea evreilor. Totusi, din cauza neascultarii lor, Iacov si urmasii sai au trebuit sa locuiasca un timp de patru sute de ani in Egipt. Ca o urmare a legamantului Palestinian, evreii s-au intors sa ia in stapanire tara. Mai tarziu, cand au incetat iarasi sa-L asculte pe Domnul si s-au indepartat de Lege, Dumnezeu i-a dat in mana asirienilor si babilonienilor, care i-au asuprit si i-au dus in robie. Prin harul divin si ca urmare a legamantului, Dumnezeu i-a adus inapoi in tara dupa 70 de ani si i-a lasat s-o locuiasca pana in anul 70 d. Ch. Dupa rastignirea lui Christos si dupa refuzul de a primi harul dat la Rusalii, Dumnezeu i-a raspandit iarasi printre neamuri, unde continua sa traiasca si astazi. Recenta lor intoarcere in perimetrul vetrei strabune, desi i-a surprins pe multi, este si ea o urmare a legamantului Palestinian. Ea pregateste scena finala pentru vremea sfarsitului.

Profetiile biblice anunta ca evreii se vor intoarce in tara si ca nu o vor mai parasi niciodata. Dupa o perioada de „mare necaz”, ei se vor intoarce la Isus-Mesia si vor trai in pace si prosperitate (Ezec. 39:25-29; Amos 9:14-15).

Legamantul Palestinian deci, desi neconditionat, cuprinde risipirea lui Israel ca pedeapsa pentru necredinta si neascultare (Gen. 15:13; Deut. 28:63-66), necesitatea pocaintei pentru restaurare (Deut. 30:2), intoarcerea din diaspora (Deut. 30:3; Ier. 23:8; 30:3; 31:8: Ezec. 39:25-29; Amos 9:9-15: Fapte 15:14-17), restaurarea natiunii in prerogativele ei (Is. 11:11-12; Ier. 23:3-8; Ezec. 37:21-25), binecuvantarea lor finala cu prosperitate si pace (Amos 9:11-15) si o teribila judecata divina asupra tuturor dusmanilor lui (Is. 14:1-2; Ioel 3:1-8; Mat. 25:31-46).

Legamantul cu David(2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15) a fost un legamant neconditionat prin care Dumnezeu i-a promis lui David o descendenta regala nesfarsita, un tron de domnie perpetuu si o imparatie vesnica. In aceasta declaratie, Dumnezeu isi rezerva iar dreptul de a suprima temporar prevederile legamantului in cazul in care urmasii lui David vor trebui pedepsiti (2 Sam. 7:14-15; Ps. 89:20-37). Din ziua in care a fost facut acest legamant si pana in ziua in care Dumnezeu l-a certificat prin nasterea lui Christos (Fapte 2:30), David nu a fost niciodata lipsit de un urmas care sa poata sa domneasca (Ier. 33:20-21). Domnia insa a fost suspendata temporar din cauza necesitatii disciplinarii. La implinirea vremii, Domnul Isus s-a nascut ca Fiu de Dumnezeu si Fiu al lui David si va domni asupra Israelului asa cum prevede continutul legamantului Davidic. Aceasta afirmatie are implicatii majore pentru vremea imparatiei milenare:

„El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si Domnul Dumnezeu ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparatii peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit” (Luca 1:32-33).

„Voi pune peste ele un singur pastor, care le va paste, si anume pe Robul Meu David; El le va paste, El va fi pastorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor si Robul Meu, David, va fi voievod in mijlocul lor” (Ezec. 34:23-24).

Legamantul Davidic n-a fost si nu va fi implinit prin asezarea lui Christos pe tronul ceresc, caci David nu a fost imparat in cer. Tronul„tatalui Sau David” a fost si trebuie sa fie iarasi pe pamant (Mat. 25:31). Iata de ce, legamantul Davidic este cheia intregului program profetic care-si asteapta implinirea.

Legamantul cel Nou(Ier. 31:31-33) – care-si asteapta implinirea nationala in timpul Mileniului. Si el este un legamant neconditionat. Asa cum il descrie Ieremia, legamantul cel nou este facut cu „casa lui Israel si cu casa lui Iuda”(Ier. 31:31). El poate fi numit „cel nou”numai daca-l comparam cu legamantul mozaic facut cu Israel: „Nu ca legamantul cel dintai pe care l-am incheiat cu parintii lor, in ziua cand i-am apucat de mana ca sa-i scot din tara Egiptului, legamant pe care l-au calcat, …” (Ier. 31:32).

In legamantul cel nou, Dumnezeu promite: „Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor: si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai invata pe aproapele sau pe fratele sau, zicand: „Cunoaste pe Domnul!” Ci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare, zice Domnul; caci le voi ierta nelegiuirea si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatul lor” (Ier. 33:33).

Pasajul anticipeaza conditiile ideale ale Mileniului, cand Christos va domni si toti oamenii vor cunoaste deslusit totul despre viata si lucrarea lui Isus Christos. Atunci nu se va mai face „evanghelizarea” oamenilor, pentru ca adevarul despre Mesia va fi cunoscut si acceptat in mod universal. Din descrierea lui Ieremia reiese clar ca acest „legamant nou” nu este implinit astazi, cand Biserica a fost trimisa in toata lumea sa propovaduiasca Evanghelia „la orice faptura.”

Din cauza ca Noul Testament vorbeste si el despre Legamantul cel nou facut in sangele Domnului Isus si il aplica la viata si existenta Bisericii, unii sunt de parere ca legamantul cel nou nu se va mai implini cu Israelul, ci si-a gasit deplina implinire in Biserica. Altii presupun ca ar putea fi vorba despre doua impliniri ale aceluias legamant, una contemporana, legata de „nasterea din nou” a celor din Biserica si alta viitoare, legata de convertirea si refacerea spirituala a Israelului.

(a) Pentru Biserica – Dumnezeu se angajeaza sa-i mantuiasca, sa-i pastreze si sa-i prezinte in slava desavarsiti pe toti cei care au crezut in Fiul Sau, Isus Christos:

„Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Christos” (Fil. 1:6).

(b) Pentru Israel – in virtutea „alegerii”, Dumnezeu va mantui Israelul:

„Ii voi scoate din toate abaterile cu care au pacatuit si-i voi curati; ei vor fi poporul Meu si Eu voi fi Dumnezeul lor” (Ezec. 37:23).

„Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: „Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face cu ei, cand le voi sterge pacatele.
In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de darurile si de chemarea facuta” (Rom. 11:25-29).

Ca o concluzie a tuturor celor opt legaminte enumerate mai sus, putem spune ca suveranitatea si puterea lui Dumnezeu le garanteaza pe cele neconditionate, iar ca in cele conditionate, falimentul si neputinta umana ies imediat si definitiv in evidenta. Tot ceea ce a promis Dumnezeu insa, in infinita Lui intelepciune si bunatate, se va implini cu certitudine in planul Sau desavarsit si vesnic:

„Fiindca Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! Si in adevar, „cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine i-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?” Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin!” (Rom. 11:32-36).

ROBOAM

CARTEA LEGĂMÂNTULUI / VT

download - Copie

LEGĂMÂNTULUI, CARTEA. În Exod 24:7 „cartea Legământului” (seper habberit) este citită de Moise ca temei al legământului lui Iahve cu Israel, atunci când acesta este ratificat la poalele Mt. Sinai. Probabil că această „carte” a fost Decalogul din Exod 20:2-17. Totuşi, s-a încetăţenit obiceiul ca pasajul din Exod 20:22; 23:33 să fie numit „Cartea Legământului” (se poate ca acest pasaj să fi ocupat cândva o poziţie mai spre sfârşitul cărţii). În 2 Împăraţi 23:2, 21; 2 Cronici 34:30 „cartea legământului” este legea deuteronomică. (*DEUTERONOM.)

Aici ne ocupăm cu pasajul din Exod 20:22-23:33 care este numit în mod convenţional „Cartea legământului” şi care este cea mai veche formulare a legii israelite sub formă de cod de legi care s-au păstrat până la noi. Cartea este alcătuită din „judecăţi” (mispatim, „precedente”) şi „porunci” (debarim, lit. „cuvinte”). „Judecăţile” iau forma unor cazuri legale: „Dacă un om va face cutare lucru, va trebui să plătească atât”. „Poruncile” iau forma categorică sau „apodictică”: „Să (nu) faci cutare lucru”. Între aceste două categorii se află legile participiale (numite astfel deoarece sunt exprimate prin folosirea participiului ebraic), de tipul: „Cine face cutare lucru să fie pedepsit cu moartea”. Atunci când este prescrisă pedeapsa cu moartea acest tip de legi înlocuieşte frecvent cele de tipul „Dacă un om…”.

Principiul pe baza căruia sunt aranjate legile din acest cod nu poate fi observat cu uşurinţă, dar s-a argumentat în mod convingător că fiecare secţiune se încadrează în sfera uneia dintre cele Zece Porunci: prin urmare, codul ar putea fi descris ca un „midraş cursiv al Decalogului” (E. Robertson, The Old Testament Problem, 1950, p. 95; cf. A. E. Guilding, „Notes on the Hebrew Law Codes”, JTS 49, 1948, p. 43 ş.urm.).

I. Reglementări cultice

Codul începe cu două reglementări cultice: este interzisă confecţionarea unor zei de argint sau de aur (Exod 20:22 ş.urm.) şi este prescrisă confecţionarea „unui altar de pământ” (20:24-26), care să nu fie făcut din pietre cioplite şi să nu aibă trepte, la fel ca şi altarele mai complexe ale vecinilor lui Israel.

II. Judecăţile

Urmează o serie de cazuri legale (21:1-22:17). Acestea includ cazuri civile şi penale cu privire la modul în care evreii să trateze sclavii (21:2-6), vânzarea fiicei cuiva ca sclavă (21:7-11), omorul şi omuciderea (21:12-14), lovirea părinţilor (21:15,17), răpirea de persoane (21:16), atacul şi bătaia (21:18-27, care include lex talionis, 21:23-25), un bou care împunge (21:28-32), accidente cu animale (21:33 ş.urm.), omorârea unui bou de către un altul (21:35 ş.urm.), furtul (22:1-4), dauna adusă recoltelor (22:5 ş.urm.), garanţii şi împrumuturi (22:7-15), seducerea (22:16 ş.urm.).

Această secţiune a legii prezintă asemănări cu alte coduri de legi antice din Orientul Apropiat – codurile lui Ur-nammu din Ur, Lipitishtar din Isin, Bilalama (?) din Eshununa şi Hamurapi din Babilon. Acestea sunt elaborate pe aceleaşi linii generale ca şi cazurile-legi israelite. Codul hitit, de asemenea, se aseamănă cu aceste legi israelite în câteva aspecte de detaliu şi aranjare, deşi aspectul general al codului hitit diferă de celelalte coduri din Orientul Apropiat, reflectând principiul indo-european de compensaţie pentru dauna adusă şi nu insistenţa semitică asupra talionului (pedeapsă de retaliere).

Deşi legile israelite bazate pe precedente sunt comparabile cu celelalte coduri, ele reflectă un mod de viaţă mai simplu. Ele presupun existenţa unei comunităţi agrare cu oameni care locuiau în case, dar nu găsim nimic din organziarea urbană complexă sau stratificarea socială din codul lui Hamurapi. Bărbaţii adulţi israeliţi erau fie cetăţeni, fie robi, în timp ce în codul lui Hamurapi pedeapsa pentru vătămare fizică, de exemplu, este gradată după cum persoana vătămată este superioară, egală, „vasală” sau roabă.

Codul sugerează cadrul de viaţă din zilele acelea de început ale agriculturii în Israel şi ne putem aminti că asemenea aşezări agricole au început să se formeze înainte de traversarea Iordanului – dacă nu la Cadeş-Barnea, în mod cert în Transiordania, când regatele cucerite ale lui Sihon şi Og, împreună cu cetăţile lor au fost ocupate de israeliţi (Numeri 21:25, 35).

În Exod 18 avem o imagine a jurisprudenţei israelite în perioada de formare; Moise şi adjuncţii săi judecă toate cazurile care le sunt prezentate. Cu aceasta se poate asocia numele alternativ al localităţii Cadeş, dat în Geneza 14:7, „En-Mişpat”, adică, izvorul unde este făcută judecata.

III. Porunci

Legile „apodictice” care constituie restul codului au forma unor îndrumări (tora) date de Dumnezeu prin unul dintre purtătorii Lui de cuvânt (cf. funcţia de preot în Maleahi 2:7), de preferinţă în sanctuar – în primul caz, prin Moise la Sinai sau Cadeş. Ele nu au paralel în codurile de legi antice din Asia de V, dar s-a arătat că au afinităţi stilistice cu tratatele din Orientul Apropiat, în special cu tratatele în care un superior impune condiţii unui vasal. Decalogul, care este formulat de asemenea în acest stil apodictic, este constituţia legământului stabilit de Iahve cu Israel; celelalte legi apodictice sunt corelării la legea-legământ de bază. Multe dintre poruncile din Exod 22:18 – 23:33 se ocupă cu ceea ce ar trebui să numim practică religioasă, de ex. jertfirea primelor roade (22:29 ş.urm.; 23:19a), anii şi zilele sabatice (23:10-12), cele trei sărbători cu pelerinaj (23:14-17). În 23:15 găsim o nouă interpretare a acestor sărbători menite să comemoreze evenimente din istoria izbăvirii lui Israel. Exod 23:10-19 a fost considerat un cod ritual de sine stătător (comparat cu aşa-numitul cod „chenit” din 34:17-26). Poruncile includ de asemenea dispoziţii etice şi umanitare, pentru protejarea celor care nu au un protector natural (22:21-24), interzicerea severităţii excesive faţă de datornici (22:25- 27), insistenţa asupra nepărtinirii juridice, în special atunci când unul dintre cei în litigiu este un străin care s-ar putea simţi dezavantajat (23:6-9). Ar trebui să ţinem cont că israeliţii nu făceau o distincţie atât de netă între legile civile şi religioase cum facem noi astăzi.

IV.  Concluzii

Codul se încheie cu asigurarea dată de Iahve cu privire la succesul şi prosperitatea lui Israel dacă respectă legea şi legământul Său, cât şi un avertisment solemn împotriva fraternizării cu canaaniţii.

În timp ce „poruncile” iau forma unor afirmaţii directe ale lui Dumnezeu, „judecăţile” îşi trag autoritatea tot de la El (Exod 18:19; 21:1).

BIBLIOGRAFIE. 496 Cazelles,Études sur le Code de l’Alliance, 1946; G. E. Mendenhall,Law and Covenant in Israel and the Ancient Near East, 1955; A. Alt, „The Origins of Israelite Law”, Essays on OT History and Religion, E.T. 1966; K. Baltzer, The Covenant Formulary, 1971; B. S. Childs, Exodus, 1974, p. 440-496.  F.F.B.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/legamantului-cartea.html

JUDECĂTORII, ÎMPĂRAŢII LUI IUDA ŞI ISRAEL / VT

download - Copie

                                   Judecatorii lui Israel

 

NUMELE TRIBUL IDENTIFICAREA DUŞMANI ANI DE
OPRIMARE
ANI DE PACE TRIMITERI
1. OTNIEL IUDA NEPOTUL LUI
CALEB
MESOPOTAMIENI
(ÎMP. CUŞAN)
8 40  3:9-11
2. EHUD BENIAMIN STÎNGACI
UN ASASIN
MOABIŢI
(ÎMP. EGLON)
18 80 3:12-30
3. ŞAMGAR NEFTALI? A FOLOSIT UN
OTIG DE PLUG
FILISTENI ? ? 3:31
4. DEBORA EFRAIM SINGURA FEMEIE
JUDECĂTOR
CANAANIŢI
(ÎMP.IABIN)
20 40 4:4-5:31
5. GHEDEON MANASE FAMILIE
NECUNOSCUTĂ
MADIANIŢI 7 40 6:11-8:35
6. TOLA ISAHAR 23 10:1-2
7. IAIR GALAAD 30 FII,
30 ORAŞE
22 10:3-5
8. IEFTA GALAAD JURĂMÎNT
PRIPIT
AMONIŢI 18 6 11:1-12:7
9. IBŢAN BETLEEM 30 FII, 30 FETE 7 12:8-10
10. ELON ZABULON 10 12:11-12
11. ABDON EFRAIM 8 12:13-15
12. SAMSON DAN NAZIREAT DE
LA NAŞTERE
FILISTENI 40 20 13:2-16:31

Împaratii lui Israel

 

ÎMPĂRAŢII LUI 
ISRAEL
ANI DE 
DOMNIE
CARACTER RELAŢII CU 
IUDA
DETRONAT 
DE
ISTORIE
1. IEROBOAM 22 Rău Război 1 Împăraţi 11:26—14:20
2 Cronici 9:29—13:22
2. NADAB 2 Rău Război Baeşa 1 Împăraţi 15:25-28
3. BAEŞA 24 Rău Război 1 Împăraţi 15:27—16:7
2 Cronici 6:1-6
4. ELA 2 Beţiv Război Zimri 1 Împăraţi 16:8-10
5. ZIMRI 7 zile Ucigaş Război Omri 1 Împăraţi 16:10-20
6. OMRI 12 Foarte rău Război 1 Împăraţi 16:16-27
7. AHAB 22 Extrem de rău Alianţă 1 Împăraţi 16:28—22:40
2 Cronici 18:1-34
8. AHAZIA 2 Rău Pace 1 Împăraţi 22:40, 51-53
2 Împăraţi 1:1-17
2 Cronici 20:35-37
9. IORAM 12 Rău Alianţă Iehu 2 Împăraţi 3:1-3; 9:14-25
2 Cronici 22:5-7
10. IEHU 28 Rău Război 2 Împăraţi 9: 1—10:36
2 Cronici 22:7-12
11. IOAHAZ 17 Rău Pace 2 Împăraţi 13:1-9
12. IOAS 16 Rău Război 2 Împăraţi 13:10-25; 14:8-16
2 Cronici 25:17-24
13. IEROBOAM 41 Rău Pace 2 Împăraţi 14:23-29
14. ZAHARIA 6 luni Rău Pace Şalum 2 Împăraţi 15:8-12
15. ŞALUM 1 lună Rău Pace Menahem 2 Împăraţi 15:13-15
16. MENAHEM 10 Rău Pace 2 Împăraţi 15:16-22
17. PECAHIA 2 Rău Pace Pecah 2 Împăraţi 15:23-26
18. PECAH 20 Rău Război Osea 2 Împăraţi 15:27-31
2 Cronici 28:5-8
19. OSEA 9 Rău Pace 2 Împăraţi 17:1-41

                                    Împaratii lui Iuda

 

ÎMPĂRAŢII LUI IUDA VÎRSTA CÎND A 
ÎNCEPUT SĂ 
DOMNEASCĂ
ANI DE 
DOMNIE
CARACTER RELAŢII CU
ISRAEL
ISTORIE
1. ROBOAM 41 17 Rău Război 1 Împăraţi 12:1—14:31
2 Cronici 10:1—12:16
2. ABIAM 3 Rău Război 1 Împăraţi 15:1-8
2 Cronici 13:1-22
3. ASA 41 Bun Război 1 Împăraţi 15:9-24
2 Cronici 14:1—16:14
4. IOSAFAT 35 25 Bun Pace 1 Împăraţi 22:41-50
2 Cronici 17:1—20:37
5. IORAM 32 8 Rău Pace 2 Împăraţi 8:16-24
2 Cronici 21:1-20
6. AHAZIA 22 1 Rău Alianţă 2 Împăraţi 8:25-29; 9:27-29
2 Cronici 22:1-9
7. ATALIA
(regină)
6 Rău Pace 2 Împăraţi 8:18; 25-28; 11:1-20
Cronici 22:1—23:21; 24:7
8. IOAS 40 Bun Pace 2 Împăraţi 11:1—12:21
2 Cronici 22:10—24:27
9. AMAŢIA 25 29 Bun Război 2 Împăraţi 14:1-14
2 Cronici 25:1-28
10. OZIA
(Azaria)
16 52 Bun Pace 2 Împăraţi 15:1-7
2 Cronici 26:1-23
11. IOTAM 25 16 Bun Război 2 Împăraţi 15:32-38
2 Cronici 27:1-9
12. AHAZ 20 16 Rău Război 2 Împăraţi 16:1-20
2 Cronici 28:1-27
13. EZECHIA 25 29 Bun 2 Împăraţi 18:1—20:21
2 Cronici 29:1—32:33
14. MANASE 12 55 Rău 2 Împăraţi 21:1-18
2 Cronici 33:1-20
15. AMON 22 2 Rău 2 Împăraţi 21:19-23
2 Cronici 33:21-25
16. IOSIA 8 31 Bun 2 Împăraţi 22:1—23:30
2 Cronici 34:1—35:27
17. IOAHAZ 23 3 luni Rău 2 Împăraţi 23:31-33
2 Cronici 36:1-4
18. IOIACHIM 25 11 Rău 2 Împăraţi 23:34—24:5
2 Cronici 36:5-7
19. IOIACHIN 18 3 luni Rău 2 Împăraţi 24:6-16
2 Cronici 36:8-10
20. ZEDECHIA 21 11 Rău 2 Împăraţi 24:17—25:7
2 Cronici 36:11-21

Daniel Brânzai