Câteva observații despre controversa ecumenism/talibanism apărută zilele trecute… — Ciprian Barsan

Departe de mine gândul să intru în dezbaterea iscată zilele trecute pe tema ecumenismului. Și asta pentru că majoritatea discuțiilor s-au transformat fie în atacuri la persoană, fie în lecții de deontologie profesională date și de o parte și de cealaltă. Oricum, discuția pe fond este absolut necesară, dar cu calm, în adevăr și în […] […]

Camelia Smicală, către PS Macarie și românii din Stockholm: „Vă mulțumesc că nu ne-ați lăsat! În Finlanda eram chiar singură. Și Mihai și Maria sunt singuri și ei se luptă” — Știri pentru viață

de Redacția Stiripentruviata.ro PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, a invitat-o miercuri la reședința episcopală din Stockholm, Suedia, pe Camelia Smicală, românca rezidentă în Finlanda ai cărei copii sunt abuziv ținuți în sistemul de protecția copilului din Finlanda. Episcopul și românca s-au rugat în paraclisul episcopal alături de comunitatea românească locală, informează Episcopia Europei de… via […]

Ce înseamnă că Domnul Isus „nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu”?

Anastasia Filat

Anastasia Filat18 decembrie 2019 Doctrine  255

Întrebare: Cum trebuie înțeleasă expresia „nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” din Filipeni 2:7?

Expresia „nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” apostolul Pavel a folosit-o ca să explice sfinților din Filipi cum să urmărească folosul altuia. Apostolul folosește exemplul Domnului Isus de smerenie și jertfire pentru binele altora ca să le dea un model practic cum să se smerească și să se uite nu doar la foloasele lor, ci și la foloasele altora.

Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină, și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând. Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. (Filipeni 2:1-8)

Când autorul spune că Domnul Isus nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, nu se referă la natura Sa divină, ci la poziția care o avea până la întrupare. La început, înainte de întrupare, Domnul Isus avea aceeași poziție ca și Dumnezeu-Tatăl, poziție la care El a renunțat pentru mântuirea noastră, luând o poziție de rob:

La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu… Și Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har, și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl… Și noi toți am primit din plinătatea Lui, și har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos. (Ioan 1:1; 14; 16-17)

Natura și esența divină Domnul Isus a păstrat-o și după întrupare. (Ioan 5:17-18; 10:30-33)

Contextul capitolului doi din Filipeni ne arată că Domnul Isus a renunțat la poziția Sa, adică, S-a dezbrăcat de Sine Însuși la întrupare: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om...”

La Evrei 2:9 ni se spune că prin întrupare, Domnul Isus a luat o poziție chiar mai prejos de îngeri:

Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puțină vreme mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă și cu cinste”, din pricina morții, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți. (Evrei 2:9)

Din acest text vedem că smerirea Domnului Isus Hristos până la moarte a fost urmată de slavă și cinste la fel ca și în textul de la Filipeni 2.

De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult, și I-a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de supt pământ, și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. (Filipeni 2:9-11)

Chiar dacă după moartea Sa Domnul Isus a fost înălțat nespus de mult, la poziția Sa inițială El nu se va întoarce niciodată:

În urmă, va veni sfârșitul, când El va da Împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere. Căci trebuie ca El să împărățească până va pune pe toți vrăjmașii supt picioarele Sale. Vrăjmașul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul supt picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înțelege că afară de Cel ce I-a supus totul. Și când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar și Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți. (1 Corinteni 15:24-28)

Când am citit prima dată aceste rânduri și am realizat prețul mare pe care l-a plătit Domnul Isus pentru mântuirea noastră, am rămas copleșită de dragostea Lui pentru noi: El a renunțat pentru veșnicii la poziția Sa egală sau „deopotrivă” cu Dumnezeu-Tatăl. Aceasta ne face să înțelegem și mai bine cât de greu a fost Domnului Isus „să Se dezbrace de Sine Însuși și să i-a chip de rob”, având în vedere că El avea să renunțe la această poziție pentru totdeauna.

Deci, expresia „nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” înseamnă că Domnul Isus nu S-a ținut de poziția Sa egală cu Dumnezeu-Tatăl, ci a renunțat la această poziție pentru a veni în lume și ne mântui prin jertfirea trupului Său.

Scriind aceste rânduri, mi-am amintit de cuvintele psalmistului David:

Doamne, ce este omul, ca să iei cunoștință de el, fiul omului ca să iei seama la el? Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece. Pleacă cerurile, Doamne, și pogoară-Te! (Psalmul 144:3-5a)

Dumnezeu a pogorât pe pământ și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, ca să-și curățească un popor, care să fie plin de râvnă pentru fapte bune. (Tit 2:14)

Domnul Isus nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci a lepădat cerul și a locuit printre noi și ne-a slujit: a învățat noroadele, a spălat picioarele ucenicilor, care în aceeași noapte aveau să se lepede de El și El știa lucrul acesta, Și-a dat viața pentru lume, chiar și pentru cei care strigau „răstignește-L!”. El a înviat și a fost înălțat mai presus de orice nume, dar în poziția Sa inițială deopotrivă cu Dumnezeu-Tatăl nu S-a întors și nu se va mai întoarce niciodată. Dar cum uibim noi pe cel de lângă noi? Ne împiedică poziția să-i dăm o mână de ajutor vecinului, unui trecător, unui coleg de serviciu sau de facultate? Sau poate părinții te-au supărat cu ceva și de ani de zile nu le mai treci pragul și nu te mai interesezi de ei? Poate nu știi dacă mai trăiesc și dacă mai trăiesc nu știi în ce condiții trăiesc?  Domnul să ne ajute să ne lepădăm de sine însuși, să ne luăm crucea și să-L urmăm!

https://moldovacrestina.md/nu-a-crezut-ca-un-lucru-de-apucat-sa-fie-deopotriva-cu-dumnezeu/

LEGĂMINTE DIVINE

download - Copie

Biblia ne descopere istoria drept o cronica a implinirii unui scop vesnic prestabilit pe care-l are Dumnezeu cu lumea. Acest plan vesnic este revelat in Scriptura si este centrat in jurul asa numitelor „legaminte” istorice. Exista opt „legaminte” majore. Majoritatea lor sunt date sub forma unor promisiuni a caror indeplinire este sigura.

Legamintele aratate de Scriptura se pot clasifica in doua categorii: legamantele conditionate si legamintele neconditionate. Un legamant conditionat are in componenta sa cuvantul „daca” si leaga implinirea promisiunii divine de o anumita actiune sau atitudine de care omul este responsabil. Daca omul falimenteaza in responsabilitatea sa, Dumnezeu nu mai este in nici un fel obligat sa-Si implineasca promisiunea divina.

Legamantul neconditionat, chiar si in cazul in care cuprinde niste implicatii umane, este in sine un fel de declaratie solemna care-L implica doar pe Dumnezeu. Chiar si in cazul neascultarii omului, legamintele neconditionate isi vor implini promisiunile la vremea si in felul stabilit de Dumnezeu. Legamintele neconditionate se sprijina doar pe puterea si pe suveranitatea lui Dumnezeu.

Din cele opt legaminte istorice, doar cel Edenic si cel mozaic au fost legaminte conditionate.

Legamantul Edenic(Gen. 1:26-31; 2:16-17). A fost cel dintai legamant, conditionat in natura, incheiat de Dumnezeu cu omul. De ascultarea sau neascultarea lui Adam a depins daca el va avea parte de viata si binecuvantaresau de blestem si moarte. Cei dintai oameni au calcat acest legamant si au prabusit intreaga rasa umana in blestem si moarte. In momentul neascultarii, omul a cazut din statutul de partasie intima cu Dumnezeu, a murit din punct de vedere spiritual si are acum nevoie sa fie „nascut din nou”.

Legamantul cu Adam– dupa cadere (Gen. 3:16-19). Acesta a fost un legamant neconditionat, in care Dumnezeu il anunta pe om care ii va fi soarta, ca urmare a pacatuirii. Aceasta sentinta divina ramane definitiva si perpetueaza asupra omenirii un climat de suferinta si necaz. Omul isi va castiga hrana cu truda si cu sudoare (Gen. 2:15; 3:17-19), femeia va naste cu durere si va fi dependenta si subordonata barbatului (Gen. 1:26-27; 1 Cor. 11:7-9; Efes. 5:22-25), oamenii vor trai in necaz si vor sfarsi in moarte (Gen. 3:19; Efes. 2:5). In acest context apare „protoevanghelia”, prima veste buna data oamenilor dupa cadere (Gen. 3:15). Ea priveste rezolvarea problemei umane prin trimiterea lui Mesia, „samanta femeii”. Exprimarea lasa sa se intrevada nasterea miraculoasa a Domnului Isus din fecioara Maria.

Legamantul cu Noe, dupa potop (Gen. 9:1-18). Ca si cel Adamic, acesta repeta unele din prevederile deja anuntate si este neconditional in natura. Semnul acestui legamant este curcubeul care apare in nor dupa ploaie: „Fac un legamant cu voi ca nici o faptura nu va mai fi nimicita de apele potopului si nu va mai veni potop ca sa nimiceasca pamantul. Iata semnul … : curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor”Gen. 9:11-13). Legamantul cu Noe introduce factorul autoritatii si autoguvernarii umane (Gen. 9:6). Legatura armonioasa din creatia dinainte de cadere este si mai mult perturbata. Pentru prima data, omului ii este ingaduit sa manance carne, asa ca toate animalele pamantului nu-l vor mai avea ca protector, ci ca stapan de temut: „S-apuce groaza si frica de voi pe orice dobitoc de pe pamant, pe orice pasare a cerului, … vi le-am dat in mainile voastre”(Gen. 9:2-3).

Legamantul cu Avraam(Gen. 12:1-4; 13:14-17; 15:1-7; 17:1-8) este una dintre cele mai extraordinare promisiuni divine, una dintre cele mai clare revelatii asupra istoriei si una dintre cele mai definitive pronuntari asupra alegerii unui neam care sa devina purtator al cunostintei care duce la mantuire. Semnul legamantului a fost taierea imprejur (Gen. 17:9-14). Continutul legamantului poate fi impartit in trei:

Pentru Avraam– Dumnezeu il anunta ca va avea o multime imensa de urmasi (Gen. 17:16), ca-l va binecuvanta din belsug (Gen. 13:14-15, 17; 15:6, 18; 24:34-35; Ioan 8:56), ca-i va face numele vestit (Gen. 12:2) si ca el insusi va fi o binecuvantare pentru altii (Gen. 12:2).

Pentru neamul lui Avraam – Dumnezeu anunta formarea unui popor deosebit intre popoarele lumii (Gen. 12:2). Aceasta se refera expres la cele douasprazece semintii ale urmasilor lui Iacov, nepotul lui Avraam. Dumnezeu da pe vecie tara Canaan in stapanirea urmasilor lui Avraam (Gen. 12:7; 13:15; 15:18-21; 17:7-8).

Pentru toate toate familiile pamantului – Dumnezeu anunta ca va face din Israel sursa de binecuvantare pentru toate neamurile de pe pamant (Gen. 12:3). Prin el va fi data lumii revelatia despre Dumnezeul cel adevarat, prin el vor vorbi profetii, prin el va fi daruita lumii Scriptura si tot prin el se va naste, la vremea sorocita Mesia, Mantuitorul intregii lumi.

Ca sa asigure prezervarea si protectia acestui neam, Dumnezeu anunta ca va binecuvanta pe toti aceia care vor fi binevoitori cu Israel si-i va blestema pe toti aceia care-i urmaresc distrugerea (Gen. 12:3).

Ca si legamintele cu Adam si Noe, legamantul cu Avraam este tot neconditionat. Desi Dumnezeu si-a pastrat dreptul sa-l pedepseasca pe Israel cu exil in caz de neascultare, previziunile acestui legamant, care asigura pastrarea si implinirea destinului urmasilor lui Avraam, sunt imutabile. Ele se sprijina pe suveranitatea si atotputernicia divina (Gen. 15:13-15).

Legamantul mozaic– facut cu evreii aflati in drum dinspre Egipt spre tara promisa (Exod 20:1 – 31:18). Expus pe larg in cartea Exodul si amintit in numeroase alte parti ale Vechiului Testament, legamantul mozaic stabileste principiile care guverneaza relatia dintre Dumnezeu si poporul Israel. Este un legamant conditionat, care prevede ca, in cazul in care Israelul va asculta si va implini Legea, Dumnezeu il va binecuvanta, iar in eventualitatea neascultarii, Dumnezeu il va pedepsi si-l va disciplina (Deut. 28; Ier. 30:11).

Cele aproximativ sase sute de porunci sunt impartite in trei categorii majore: (a) poruncile, o exprimare clara si concisa a voiei lui Dumnezeu (Exod 20:1-26), (b) legile, care reglementeaza viata sociala si civica a Israelului (Exod 21:1 24:11) si (c) randuielile, care reglementeaza viata religioasa (Exod 24:12 – 31:18). Legaman-tul mozaic a fost temporar si a expirat la Crucea de la Calvar.

Legamantul Palestinian (Deut. 30:1-10) – este un legamant neconditionat si prevede dreptul Israelului de a stapani tara promisa. Acest legamant ilustreaza cum un legamant, altfel neconditionat si irevocabil, poate avea elemente conditionale aplicabile doar anumitor generatii din istorie. Promisiunea data lui Avraam (Gen. 12:7) anunta ca Dumnezeu da pe vecie tara in stapanirea evreilor. Totusi, din cauza neascultarii lor, Iacov si urmasii sai au trebuit sa locuiasca un timp de patru sute de ani in Egipt. Ca o urmare a legamantului Palestinian, evreii s-au intors sa ia in stapanire tara. Mai tarziu, cand au incetat iarasi sa-L asculte pe Domnul si s-au indepartat de Lege, Dumnezeu i-a dat in mana asirienilor si babilonienilor, care i-au asuprit si i-au dus in robie. Prin harul divin si ca urmare a legamantului, Dumnezeu i-a adus inapoi in tara dupa 70 de ani si i-a lasat s-o locuiasca pana in anul 70 d. Ch. Dupa rastignirea lui Christos si dupa refuzul de a primi harul dat la Rusalii, Dumnezeu i-a raspandit iarasi printre neamuri, unde continua sa traiasca si astazi. Recenta lor intoarcere in perimetrul vetrei strabune, desi i-a surprins pe multi, este si ea o urmare a legamantului Palestinian. Ea pregateste scena finala pentru vremea sfarsitului.

Profetiile biblice anunta ca evreii se vor intoarce in tara si ca nu o vor mai parasi niciodata. Dupa o perioada de „mare necaz”, ei se vor intoarce la Isus-Mesia si vor trai in pace si prosperitate (Ezec. 39:25-29; Amos 9:14-15).

Legamantul Palestinian deci, desi neconditionat, cuprinde risipirea lui Israel ca pedeapsa pentru necredinta si neascultare (Gen. 15:13; Deut. 28:63-66), necesitatea pocaintei pentru restaurare (Deut. 30:2), intoarcerea din diaspora (Deut. 30:3; Ier. 23:8; 30:3; 31:8: Ezec. 39:25-29; Amos 9:9-15: Fapte 15:14-17), restaurarea natiunii in prerogativele ei (Is. 11:11-12; Ier. 23:3-8; Ezec. 37:21-25), binecuvantarea lor finala cu prosperitate si pace (Amos 9:11-15) si o teribila judecata divina asupra tuturor dusmanilor lui (Is. 14:1-2; Ioel 3:1-8; Mat. 25:31-46).

Legamantul cu David(2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15) a fost un legamant neconditionat prin care Dumnezeu i-a promis lui David o descendenta regala nesfarsita, un tron de domnie perpetuu si o imparatie vesnica. In aceasta declaratie, Dumnezeu isi rezerva iar dreptul de a suprima temporar prevederile legamantului in cazul in care urmasii lui David vor trebui pedepsiti (2 Sam. 7:14-15; Ps. 89:20-37). Din ziua in care a fost facut acest legamant si pana in ziua in care Dumnezeu l-a certificat prin nasterea lui Christos (Fapte 2:30), David nu a fost niciodata lipsit de un urmas care sa poata sa domneasca (Ier. 33:20-21). Domnia insa a fost suspendata temporar din cauza necesitatii disciplinarii. La implinirea vremii, Domnul Isus s-a nascut ca Fiu de Dumnezeu si Fiu al lui David si va domni asupra Israelului asa cum prevede continutul legamantului Davidic. Aceasta afirmatie are implicatii majore pentru vremea imparatiei milenare:

„El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si Domnul Dumnezeu ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparatii peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit” (Luca 1:32-33).

„Voi pune peste ele un singur pastor, care le va paste, si anume pe Robul Meu David; El le va paste, El va fi pastorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor si Robul Meu, David, va fi voievod in mijlocul lor” (Ezec. 34:23-24).

Legamantul Davidic n-a fost si nu va fi implinit prin asezarea lui Christos pe tronul ceresc, caci David nu a fost imparat in cer. Tronul„tatalui Sau David” a fost si trebuie sa fie iarasi pe pamant (Mat. 25:31). Iata de ce, legamantul Davidic este cheia intregului program profetic care-si asteapta implinirea.

Legamantul cel Nou(Ier. 31:31-33) – care-si asteapta implinirea nationala in timpul Mileniului. Si el este un legamant neconditionat. Asa cum il descrie Ieremia, legamantul cel nou este facut cu „casa lui Israel si cu casa lui Iuda”(Ier. 31:31). El poate fi numit „cel nou”numai daca-l comparam cu legamantul mozaic facut cu Israel: „Nu ca legamantul cel dintai pe care l-am incheiat cu parintii lor, in ziua cand i-am apucat de mana ca sa-i scot din tara Egiptului, legamant pe care l-au calcat, …” (Ier. 31:32).

In legamantul cel nou, Dumnezeu promite: „Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor: si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai invata pe aproapele sau pe fratele sau, zicand: „Cunoaste pe Domnul!” Ci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare, zice Domnul; caci le voi ierta nelegiuirea si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatul lor” (Ier. 33:33).

Pasajul anticipeaza conditiile ideale ale Mileniului, cand Christos va domni si toti oamenii vor cunoaste deslusit totul despre viata si lucrarea lui Isus Christos. Atunci nu se va mai face „evanghelizarea” oamenilor, pentru ca adevarul despre Mesia va fi cunoscut si acceptat in mod universal. Din descrierea lui Ieremia reiese clar ca acest „legamant nou” nu este implinit astazi, cand Biserica a fost trimisa in toata lumea sa propovaduiasca Evanghelia „la orice faptura.”

Din cauza ca Noul Testament vorbeste si el despre Legamantul cel nou facut in sangele Domnului Isus si il aplica la viata si existenta Bisericii, unii sunt de parere ca legamantul cel nou nu se va mai implini cu Israelul, ci si-a gasit deplina implinire in Biserica. Altii presupun ca ar putea fi vorba despre doua impliniri ale aceluias legamant, una contemporana, legata de „nasterea din nou” a celor din Biserica si alta viitoare, legata de convertirea si refacerea spirituala a Israelului.

(a) Pentru Biserica – Dumnezeu se angajeaza sa-i mantuiasca, sa-i pastreze si sa-i prezinte in slava desavarsiti pe toti cei care au crezut in Fiul Sau, Isus Christos:

„Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Christos” (Fil. 1:6).

(b) Pentru Israel – in virtutea „alegerii”, Dumnezeu va mantui Israelul:

„Ii voi scoate din toate abaterile cu care au pacatuit si-i voi curati; ei vor fi poporul Meu si Eu voi fi Dumnezeul lor” (Ezec. 37:23).

„Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: „Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face cu ei, cand le voi sterge pacatele.
In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de darurile si de chemarea facuta” (Rom. 11:25-29).

Ca o concluzie a tuturor celor opt legaminte enumerate mai sus, putem spune ca suveranitatea si puterea lui Dumnezeu le garanteaza pe cele neconditionate, iar ca in cele conditionate, falimentul si neputinta umana ies imediat si definitiv in evidenta. Tot ceea ce a promis Dumnezeu insa, in infinita Lui intelepciune si bunatate, se va implini cu certitudine in planul Sau desavarsit si vesnic:

„Fiindca Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! Si in adevar, „cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine i-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?” Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin!” (Rom. 11:32-36).

ROBOAM

CARTEA LEGĂMÂNTULUI / VT

download - Copie

LEGĂMÂNTULUI, CARTEA. În Exod 24:7 „cartea Legământului” (seper habberit) este citită de Moise ca temei al legământului lui Iahve cu Israel, atunci când acesta este ratificat la poalele Mt. Sinai. Probabil că această „carte” a fost Decalogul din Exod 20:2-17. Totuşi, s-a încetăţenit obiceiul ca pasajul din Exod 20:22; 23:33 să fie numit „Cartea Legământului” (se poate ca acest pasaj să fi ocupat cândva o poziţie mai spre sfârşitul cărţii). În 2 Împăraţi 23:2, 21; 2 Cronici 34:30 „cartea legământului” este legea deuteronomică. (*DEUTERONOM.)

Aici ne ocupăm cu pasajul din Exod 20:22-23:33 care este numit în mod convenţional „Cartea legământului” şi care este cea mai veche formulare a legii israelite sub formă de cod de legi care s-au păstrat până la noi. Cartea este alcătuită din „judecăţi” (mispatim, „precedente”) şi „porunci” (debarim, lit. „cuvinte”). „Judecăţile” iau forma unor cazuri legale: „Dacă un om va face cutare lucru, va trebui să plătească atât”. „Poruncile” iau forma categorică sau „apodictică”: „Să (nu) faci cutare lucru”. Între aceste două categorii se află legile participiale (numite astfel deoarece sunt exprimate prin folosirea participiului ebraic), de tipul: „Cine face cutare lucru să fie pedepsit cu moartea”. Atunci când este prescrisă pedeapsa cu moartea acest tip de legi înlocuieşte frecvent cele de tipul „Dacă un om…”.

Principiul pe baza căruia sunt aranjate legile din acest cod nu poate fi observat cu uşurinţă, dar s-a argumentat în mod convingător că fiecare secţiune se încadrează în sfera uneia dintre cele Zece Porunci: prin urmare, codul ar putea fi descris ca un „midraş cursiv al Decalogului” (E. Robertson, The Old Testament Problem, 1950, p. 95; cf. A. E. Guilding, „Notes on the Hebrew Law Codes”, JTS 49, 1948, p. 43 ş.urm.).

I. Reglementări cultice

Codul începe cu două reglementări cultice: este interzisă confecţionarea unor zei de argint sau de aur (Exod 20:22 ş.urm.) şi este prescrisă confecţionarea „unui altar de pământ” (20:24-26), care să nu fie făcut din pietre cioplite şi să nu aibă trepte, la fel ca şi altarele mai complexe ale vecinilor lui Israel.

II. Judecăţile

Urmează o serie de cazuri legale (21:1-22:17). Acestea includ cazuri civile şi penale cu privire la modul în care evreii să trateze sclavii (21:2-6), vânzarea fiicei cuiva ca sclavă (21:7-11), omorul şi omuciderea (21:12-14), lovirea părinţilor (21:15,17), răpirea de persoane (21:16), atacul şi bătaia (21:18-27, care include lex talionis, 21:23-25), un bou care împunge (21:28-32), accidente cu animale (21:33 ş.urm.), omorârea unui bou de către un altul (21:35 ş.urm.), furtul (22:1-4), dauna adusă recoltelor (22:5 ş.urm.), garanţii şi împrumuturi (22:7-15), seducerea (22:16 ş.urm.).

Această secţiune a legii prezintă asemănări cu alte coduri de legi antice din Orientul Apropiat – codurile lui Ur-nammu din Ur, Lipitishtar din Isin, Bilalama (?) din Eshununa şi Hamurapi din Babilon. Acestea sunt elaborate pe aceleaşi linii generale ca şi cazurile-legi israelite. Codul hitit, de asemenea, se aseamănă cu aceste legi israelite în câteva aspecte de detaliu şi aranjare, deşi aspectul general al codului hitit diferă de celelalte coduri din Orientul Apropiat, reflectând principiul indo-european de compensaţie pentru dauna adusă şi nu insistenţa semitică asupra talionului (pedeapsă de retaliere).

Deşi legile israelite bazate pe precedente sunt comparabile cu celelalte coduri, ele reflectă un mod de viaţă mai simplu. Ele presupun existenţa unei comunităţi agrare cu oameni care locuiau în case, dar nu găsim nimic din organziarea urbană complexă sau stratificarea socială din codul lui Hamurapi. Bărbaţii adulţi israeliţi erau fie cetăţeni, fie robi, în timp ce în codul lui Hamurapi pedeapsa pentru vătămare fizică, de exemplu, este gradată după cum persoana vătămată este superioară, egală, „vasală” sau roabă.

Codul sugerează cadrul de viaţă din zilele acelea de început ale agriculturii în Israel şi ne putem aminti că asemenea aşezări agricole au început să se formeze înainte de traversarea Iordanului – dacă nu la Cadeş-Barnea, în mod cert în Transiordania, când regatele cucerite ale lui Sihon şi Og, împreună cu cetăţile lor au fost ocupate de israeliţi (Numeri 21:25, 35).

În Exod 18 avem o imagine a jurisprudenţei israelite în perioada de formare; Moise şi adjuncţii săi judecă toate cazurile care le sunt prezentate. Cu aceasta se poate asocia numele alternativ al localităţii Cadeş, dat în Geneza 14:7, „En-Mişpat”, adică, izvorul unde este făcută judecata.

III. Porunci

Legile „apodictice” care constituie restul codului au forma unor îndrumări (tora) date de Dumnezeu prin unul dintre purtătorii Lui de cuvânt (cf. funcţia de preot în Maleahi 2:7), de preferinţă în sanctuar – în primul caz, prin Moise la Sinai sau Cadeş. Ele nu au paralel în codurile de legi antice din Asia de V, dar s-a arătat că au afinităţi stilistice cu tratatele din Orientul Apropiat, în special cu tratatele în care un superior impune condiţii unui vasal. Decalogul, care este formulat de asemenea în acest stil apodictic, este constituţia legământului stabilit de Iahve cu Israel; celelalte legi apodictice sunt corelării la legea-legământ de bază. Multe dintre poruncile din Exod 22:18 – 23:33 se ocupă cu ceea ce ar trebui să numim practică religioasă, de ex. jertfirea primelor roade (22:29 ş.urm.; 23:19a), anii şi zilele sabatice (23:10-12), cele trei sărbători cu pelerinaj (23:14-17). În 23:15 găsim o nouă interpretare a acestor sărbători menite să comemoreze evenimente din istoria izbăvirii lui Israel. Exod 23:10-19 a fost considerat un cod ritual de sine stătător (comparat cu aşa-numitul cod „chenit” din 34:17-26). Poruncile includ de asemenea dispoziţii etice şi umanitare, pentru protejarea celor care nu au un protector natural (22:21-24), interzicerea severităţii excesive faţă de datornici (22:25- 27), insistenţa asupra nepărtinirii juridice, în special atunci când unul dintre cei în litigiu este un străin care s-ar putea simţi dezavantajat (23:6-9). Ar trebui să ţinem cont că israeliţii nu făceau o distincţie atât de netă între legile civile şi religioase cum facem noi astăzi.

IV.  Concluzii

Codul se încheie cu asigurarea dată de Iahve cu privire la succesul şi prosperitatea lui Israel dacă respectă legea şi legământul Său, cât şi un avertisment solemn împotriva fraternizării cu canaaniţii.

În timp ce „poruncile” iau forma unor afirmaţii directe ale lui Dumnezeu, „judecăţile” îşi trag autoritatea tot de la El (Exod 18:19; 21:1).

BIBLIOGRAFIE. 496 Cazelles,Études sur le Code de l’Alliance, 1946; G. E. Mendenhall,Law and Covenant in Israel and the Ancient Near East, 1955; A. Alt, „The Origins of Israelite Law”, Essays on OT History and Religion, E.T. 1966; K. Baltzer, The Covenant Formulary, 1971; B. S. Childs, Exodus, 1974, p. 440-496.  F.F.B.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/legamantului-cartea.html

JUDECĂTORII, ÎMPĂRAŢII LUI IUDA ŞI ISRAEL / VT

download - Copie

                                   Judecatorii lui Israel

 

NUMELE TRIBUL IDENTIFICAREA DUŞMANI ANI DE
OPRIMARE
ANI DE PACE TRIMITERI
1. OTNIEL IUDA NEPOTUL LUI
CALEB
MESOPOTAMIENI
(ÎMP. CUŞAN)
8 40  3:9-11
2. EHUD BENIAMIN STÎNGACI
UN ASASIN
MOABIŢI
(ÎMP. EGLON)
18 80 3:12-30
3. ŞAMGAR NEFTALI? A FOLOSIT UN
OTIG DE PLUG
FILISTENI ? ? 3:31
4. DEBORA EFRAIM SINGURA FEMEIE
JUDECĂTOR
CANAANIŢI
(ÎMP.IABIN)
20 40 4:4-5:31
5. GHEDEON MANASE FAMILIE
NECUNOSCUTĂ
MADIANIŢI 7 40 6:11-8:35
6. TOLA ISAHAR 23 10:1-2
7. IAIR GALAAD 30 FII,
30 ORAŞE
22 10:3-5
8. IEFTA GALAAD JURĂMÎNT
PRIPIT
AMONIŢI 18 6 11:1-12:7
9. IBŢAN BETLEEM 30 FII, 30 FETE 7 12:8-10
10. ELON ZABULON 10 12:11-12
11. ABDON EFRAIM 8 12:13-15
12. SAMSON DAN NAZIREAT DE
LA NAŞTERE
FILISTENI 40 20 13:2-16:31

Împaratii lui Israel

 

ÎMPĂRAŢII LUI 
ISRAEL
ANI DE 
DOMNIE
CARACTER RELAŢII CU 
IUDA
DETRONAT 
DE
ISTORIE
1. IEROBOAM 22 Rău Război 1 Împăraţi 11:26—14:20
2 Cronici 9:29—13:22
2. NADAB 2 Rău Război Baeşa 1 Împăraţi 15:25-28
3. BAEŞA 24 Rău Război 1 Împăraţi 15:27—16:7
2 Cronici 6:1-6
4. ELA 2 Beţiv Război Zimri 1 Împăraţi 16:8-10
5. ZIMRI 7 zile Ucigaş Război Omri 1 Împăraţi 16:10-20
6. OMRI 12 Foarte rău Război 1 Împăraţi 16:16-27
7. AHAB 22 Extrem de rău Alianţă 1 Împăraţi 16:28—22:40
2 Cronici 18:1-34
8. AHAZIA 2 Rău Pace 1 Împăraţi 22:40, 51-53
2 Împăraţi 1:1-17
2 Cronici 20:35-37
9. IORAM 12 Rău Alianţă Iehu 2 Împăraţi 3:1-3; 9:14-25
2 Cronici 22:5-7
10. IEHU 28 Rău Război 2 Împăraţi 9: 1—10:36
2 Cronici 22:7-12
11. IOAHAZ 17 Rău Pace 2 Împăraţi 13:1-9
12. IOAS 16 Rău Război 2 Împăraţi 13:10-25; 14:8-16
2 Cronici 25:17-24
13. IEROBOAM 41 Rău Pace 2 Împăraţi 14:23-29
14. ZAHARIA 6 luni Rău Pace Şalum 2 Împăraţi 15:8-12
15. ŞALUM 1 lună Rău Pace Menahem 2 Împăraţi 15:13-15
16. MENAHEM 10 Rău Pace 2 Împăraţi 15:16-22
17. PECAHIA 2 Rău Pace Pecah 2 Împăraţi 15:23-26
18. PECAH 20 Rău Război Osea 2 Împăraţi 15:27-31
2 Cronici 28:5-8
19. OSEA 9 Rău Pace 2 Împăraţi 17:1-41

                                    Împaratii lui Iuda

 

ÎMPĂRAŢII LUI IUDA VÎRSTA CÎND A 
ÎNCEPUT SĂ 
DOMNEASCĂ
ANI DE 
DOMNIE
CARACTER RELAŢII CU
ISRAEL
ISTORIE
1. ROBOAM 41 17 Rău Război 1 Împăraţi 12:1—14:31
2 Cronici 10:1—12:16
2. ABIAM 3 Rău Război 1 Împăraţi 15:1-8
2 Cronici 13:1-22
3. ASA 41 Bun Război 1 Împăraţi 15:9-24
2 Cronici 14:1—16:14
4. IOSAFAT 35 25 Bun Pace 1 Împăraţi 22:41-50
2 Cronici 17:1—20:37
5. IORAM 32 8 Rău Pace 2 Împăraţi 8:16-24
2 Cronici 21:1-20
6. AHAZIA 22 1 Rău Alianţă 2 Împăraţi 8:25-29; 9:27-29
2 Cronici 22:1-9
7. ATALIA
(regină)
6 Rău Pace 2 Împăraţi 8:18; 25-28; 11:1-20
Cronici 22:1—23:21; 24:7
8. IOAS 40 Bun Pace 2 Împăraţi 11:1—12:21
2 Cronici 22:10—24:27
9. AMAŢIA 25 29 Bun Război 2 Împăraţi 14:1-14
2 Cronici 25:1-28
10. OZIA
(Azaria)
16 52 Bun Pace 2 Împăraţi 15:1-7
2 Cronici 26:1-23
11. IOTAM 25 16 Bun Război 2 Împăraţi 15:32-38
2 Cronici 27:1-9
12. AHAZ 20 16 Rău Război 2 Împăraţi 16:1-20
2 Cronici 28:1-27
13. EZECHIA 25 29 Bun 2 Împăraţi 18:1—20:21
2 Cronici 29:1—32:33
14. MANASE 12 55 Rău 2 Împăraţi 21:1-18
2 Cronici 33:1-20
15. AMON 22 2 Rău 2 Împăraţi 21:19-23
2 Cronici 33:21-25
16. IOSIA 8 31 Bun 2 Împăraţi 22:1—23:30
2 Cronici 34:1—35:27
17. IOAHAZ 23 3 luni Rău 2 Împăraţi 23:31-33
2 Cronici 36:1-4
18. IOIACHIM 25 11 Rău 2 Împăraţi 23:34—24:5
2 Cronici 36:5-7
19. IOIACHIN 18 3 luni Rău 2 Împăraţi 24:6-16
2 Cronici 36:8-10
20. ZEDECHIA 21 11 Rău 2 Împăraţi 24:17—25:7
2 Cronici 36:11-21

Daniel Brânzai

 

CARTEA JUDECĂTORI / VT

download - Copie

JUDECĂTORI, CARTEA. Cartea Judecătorilor urmează cronologic după Pentateuh şi Iosua şi descrie istoria lui Israel de la moartea lui Iosua până la ridicarea lui Samuel. Cartea îşi ia numele de la personajele principale, sopetim (Judecători 2:16). Aceşti „*judecători”, însă, au fost mai mult decât nişte arbitri juridici; ei au fost „izbăvitori” (3:9), împuterniciţi în mod carismatic de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu pentru izbăvirea şi păstrarea Israelului (6:34) până la instaurarea monarhiei (cf. folosirea aceluiaşi cuvânt pentru magistraţii din Cartagina şi ca sinonim pentru „rege’ în limba canaanită din Ugarit, Anat 5.40). Iahve Însuşi era Marelesopet (Judecători 11:27).

Schiţa conţinutului

B.Evenimente care au urmat după moartea lui Iosua (1:1-2:5)

În baza ascultării iniţiale triburile lui Iuda şi Simeon au înaintat spre S pentru a cuceri Bezec, Ierusalim (nu a fost păstrat, 1:21), Hebron, Debir (reocupat în urma devastării din Iosua 10:36, 39), Horma şi trei dintre cetăţile filistene (nu au fost păstrate, Judecători 1:19). Triburile lui Iosif au cucerit de asemenea Betel (1:22-26), care se revoltase (cf. Iosua 8:17; 12:9). Dar după aceea a venit eşecul: Israelul a încetat să-i izgonească pe canaaniţi, nu au mai fost cucerite alte cetăţi (Judecători 1:27-36), iar tribul lui Dan a fost de fapt izgonit din teritoriul care i-a revenit (1:34). Această tolerare a răului a necesitat perioada îndelungată de mustrare care a urmat (2:1-5).

C.Istoria Israelului sub conducerea judecătorilor (2:6-16:31)

(i) Interpretarea profetică a istoriei de către scriitor (2-6; 3:6). Această carte ne învaţă ideea retribuţiei divine: Dumnezeu, în providenţa Lui, recompensează o naţiune în măsură direct proporţională cu credincioşia poporului. Israelul din vremea aceasta a fost supus în permanenţă la ispita de a adopta riturile fertilităţii de la vecinii lor canaaniţi, împreună cu agricultura lor considerată superioară. Mulţi au recunoscut că Iahve a călăuzit pe Israel în pustie, dar Baal părea să fie mai capabil să facă recoltele să răsară din pământ! Cartea Judecătorilor prezintă un ciclu repetat de păcat (închinare la Baal), înrobire (faţă de agresori străini), cerere (către Dumnezeul milostiv, pentru a fi izbăviţi) şi izbăvire (prin judecători ridicări de Dumnezeu).

(ii) Şase perioade succesive de asuprire şi carierele a doisprezece judecători-izbăvitori (3:7-16:31).

Invaziile lui Cuşan-Rişeataim(3:7-11). După adoptarea modului de viaţă canaanit, Israelul a suferit timp de 8 ani fiind asuprit de Cuşan-Rişeataim, un invadator care a venit din Mesopotamia aflată sub controlul hitiţilor (Judecători 3:8). Cauza, însă, a fost păcatul Israelului (3:7) (vezi mai jos, partea c.). Dar când ei „au strigat către Iahve, Iahve le-a ridicat un izbăvitor… Otniel,… fratele cel mai mic al lui Caleb” (3:9). Cei 40 de ani de pace care au urmat s-ar putea să corespundă cu perioada paralelă de suzeranitate hitită, până la câţiva ani după moartea lui Suppiluliuma în anul 1346 î.Cr. (CAH, 2, 2:19).

Asuprirea sub Eglon(3:12-31). Înainte de vremurile de confuzie internaţională care au coincis cu ascensiunea Dinastiei a 19-a, o dinastie agresivă, în Egipt, „copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea lui Iahve; şi Iahve a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel” (3:12). Dar când „copiii lui Israel au strigat către Iahve şi Iahve le-a ridicat un izbăvitor, pe Ehud… beniamitul” (3:15) şi le-a dat 80 de ani de pace, începând probabil de la data tratatului din 1315, între Seti şi Mursil, cf. înnoirea lui în 1284 de către Ramses II. Se pare că nici Egiptul şi nici hitiţii nu au înţeles funcţia lor providenţială, dar anii în care unii sau ceilalţi au adus pace Palestinei par să corespundă cu perioadele pe care Dumnezeu le-a rânduit ca să acorde „odihnă” poporului Său (cf. J. Garstang, Joshua-Judges, 1931, p. 51-66). După aceea Şamgar a avut un succes limitat împotriva primelor triburi de filisteni, care erau echipaţi mai bine decât el (3:31).

Izbăvirea prin Debora(4:1-5:31). O dată cu decăderea imperiilor şi creşterea asupririi din partea canaaniţilor locali, conduşi de Iabin II din Haţor (4:2-3), Dumnezeu a ridicat al patrulea judecător, o femeie numită Debora. Comandantul ei militar, Barac, a unit triburile din partea de N şi centrală a Văii Esdraelonului pentru a purta război împotriva trupelor lui Iabin conduse de Sisera. Dar „Din ceruri se luptau, de pe carele lor stelele se luptau împotriva lui Sisera” (5:20): o ploaie torenţială trimisă de Dumnezeu a imobilizat carele de război ale canaaniţilor şi Sisera a fost omorât de o femeie chenită pe când fugea. Cei 40 de ani de pace care au urmat după victoria Deborei poate fi comparată cu domnia stabilă a lui Ramses III, ultimul mare faraon (1199-1168 î.Cr.).

Izbăvirea prin Ghedeon(6:1-8:32). După aceea au apărut din E, din deşert, madianiţii şi amaleciţii, ca să atace pe Israelul care a păcătuit (Judecători 6:2-6; cf. Rut 1:1). Dar Israel a fost scăpat de atacatorii nomazi (7:19-25; 8:10-12; cf. cadrul paşnic din Rut 2-4, aproximativ 20 de ani mai târziu).

Ridicarea şi căderea lui Abimelec(8:33-10:5). Tulburarea care a urmat după încercarea fiului lui Ghedeon, Abimelec, de a se instala rege peste Israel (Judecători 9), a fost corectată de al şaselea şi al şaptelea judecător, Tola şi Iair (10:1-5).

Asuprirea sub amoniţi şi filisteni(10:6-16:31). Dar o dată cu apostazia care a urmat după aceea, Dumnezeu a dat ţara în mâinile asupritorilor amoniţi din E şi a filistenilor din V (10:7). După 18 ani partea de E a Israelului a fost eliberată de Iefta, al optulea judecător (cap. 11), care a fost urmat de trei judecători mai puţin însemnaţi. Partea de V a Israelului, însă, a rămas supusă filistenilor, a căror putere era în creştere, în ciuda isprăvilor spectaculoase ale lui Samson, al doisprezecelea şi ultimul judecător din cartea Judecătorilor (cap. 13-16).

O notă finală (17:1-21:25)

Această secţiune furnizează detalii despre două evenimente din prima perioadă de apostazie a Israelului (înainte de Otniel; cf. apariţia lui Fineas în 20:28 şi menţionarea evenimentelor din cap. 18 în Iosua 19:47, autorul pare să fie contemporan cu cucerirea, Iosua 5:1-6:25, vezi şi *IOSUA, II.). Scopul acestei note finale este să arate profunzimea păcatului lui Israel, care a încălcat aproape orice standard din Decalog. Secţiunea despre Mica şi daniţi (cap. 17-18) relatează cum Mica a furat de la mama sa şi apoi a convertit venitul într-un idol pentru casa dumnezeilor săi (17:5). Între timp, levitul lui Dumnezeu călătorea neangajat, până când a fost angajat de Mica. Dar la rândul lui el s-a dovedit necredincios faţă de stăpânul său atunci când i-a fost oferită o poziţie de conducere de către daniţii lacomi, idolatri şi criminali (18:25). Acest levit a fost Ionatan, un urmaş direct al lui Moise (18:30). Nu se spune nimic cu privire la respectarea poruncii a şaptea (despre curăţie); dar capitolele care urmează (19-21, indignarea beniamitului) nu descriu numai războiul civil şi adăpostirea criminalilor, ci şi curvie şi abandonare maritală de către concubina levitului (19:2), homosexualitate, viol şi adulter (19:22-24) şi în cele din urmă răpire în masă (21:23). Acestea au fost rezultatele când „fiecare făcea ce-i plăcea”.

Autorul şi data scrierii

Cartea Judecători nu face nici o afirmaţie directă cu privire la data scrierii sale. Cântarea Deborei (5:2-31) pretinde că este o compoziţie contemporană (5:1) şi autenticitatea ei este acceptată în general. Dar cartea în întregimea sa nu ar fi putut fi alcătuită decât peste alte 2 secole. Ea se referă la distrugerea şi robia cetăţii Silo (18:30-31) din tinereţea lui Samuel (1 Samuel 4; cca. 1080 î.Cr.); iar ultimul eveniment pe care îl redă este moartea lui Samson (Judecători 16:30-31), care a avut loc cu câţiva ani înainte de inaugurarea lui Samuel ca judecător (cca. 1063 î.Cr.). În afară de aceasta, explicaţia des repetată că „în zilele acelea nu era împărat în Israel” (17:6; 18:1; 21:25) sugerează că scrierea cărţii a avut loc după instalarea lui Saul ca rege în 1043 î.Cr. Totuşi, părerea generală este că monarhia era încă la început şi cartea pare să fi fost compusă înainte de atacul împotriva cetăţii Ghezer în 970 (1 Împăraţi 9:16; cf. Judecători 1:29) sau cucerirea Ierusalimului de către David în 1003 (2 Samuel 5:6-7; cf. Judecători 1:21).

Prin urmare, scriitorul cărţii Judecători trebuie să fi fost un om care a fost activ în prima parte a domniei lui Saul (înainte de 1020 î.Cr.). El trebuie de asemenea să fi fost proroc, deoarece în Biblia ebr. cartea Judecători îşi are locul în secţiunea profetică a canonului (proroc „vechi”: în Josephus, Kata Apionos 1.8, cărţile istorice, Iosua-Iov); vezi şi tonul de predică al pasajelor din 2:10-14; 3:7-8, etc. Cel mai probabil autor este profetul Samuel, care potrivit Talmudului iudaic (Baba Bathra 14b) este identificat ca şi autorul cărţilor Judecători-Rut. Dar întrucât această relatare tradiţională merge mai departe şi face afirmaţia improbabilă că Samuel a scris „cartea care-i poartă numele”, se pare că suntem îndreptăţiţi să tragem concluzia că autorul trebuie să fi fost Samuel sau, cel puţin, unul dintre prorocii asociaţi cu Samuel.

III. Sursele cărţii

Este posibil ca scriitorul cărţii Judecători să fi folosit surse orale şi scrise care nu mai există în prezent, de ex. antologii de eroi, cum este „Cartea yasar (Dreptului)” (Iosua 10:13). Criticii moderni sunt obişnuiţi să afirme că sursele scriitorului au fost în mare măsură materiale independente (mai târziu poate că au fost documentele „J” şi „E”) editate de un deuteronomist exilic („D”) şi de un preot post-exilic („P”); dar această analiză contrazice dovezile pe care le găsim în însăşi Cartea Judecători şi discreditează în mod inutil unitatea şi autenticitatea conţinutului ei. Încearcă, de exemplu, să identifice chemarea făcută de Dumnezeu lui Ghedeon la teasc şi jertfa care a urmat după aceea (Judecători 6:11-24, care se spune că provine din „J”) cu porunca ulterioară dată lui Ghedeon de a nimici altarul lui Baal şi de a-l înlocui cu un altar pentru Iahve (6:25-32, despre care se spune că provine din „E”), ca şi cum acestea ar fi două versiuni contradictorii ale aceleiaşi chemări. Şi iarăşi, face confuzie între prinderea de către Ghedeon a prinţilor madianiţi Oreb şi Zeeb, la vadurile Iordanului (7:24-25, „E”), şi prinderea în final a regilor, Zebah şi Ţalmuna, mai departe către răsărit (8:10-11, „J”), deşi această explicaţie trebuie să elimine din 8:10 cuvintele „toţi cei ce mai rămăseseră din toată oştirea”, spunând că este o încercare a unui editor de mai târziu să armonizeze cele două istorisiri care sunt aparent contradictorii. *PENTATEUH.)

Textul ebr. al cărţii Judecători s-a păstrat mai bine decât textul oricărei cărţi a Prorocilor Vechi şi în general este lipsit de erori de copiere. Traducerea sa veche în LXX, însă, prezintă variaţii în textele greceşti şi aceste diferenţe sunt atât de însemnate încât ediţia Rahlf a LXX prezintă pe fiecare pagină două forme diferite ale textului grec, pe baza codicelor A şi B.

Cadrul istoric

Cadrul istoric pentru perioada Judecători include, în plan local, prezenţa canaaniţilor. Înainte de cucerirea Canaanului de către evrei, Moise a poruncit „nimicirea” canaaniţilor (Deuteronom 7:2; cf. Iosua 6:17), atât datorită imoralităţii lor încetăţenite (Deuteronom 9:5; cf. Geneza 9:22, 25; 15:16) cât şi datorită influenţei lor negative asupra religiei poporului lui Dumnezeu (Deuteronom 7:4); canaaniţii se închinau pe nenumărate „înălţimi” la zeii locali ai fertilităţii, Baalim, iar ritualurile lor includeau prostituţie sacră şi chiar sacrificarea copiilor (11:31). Iosua a supus tot Canaanul (Iosua 11:16; cf. 21:43). Dar locuitorii băştinaşi nu şi-au pierdut toată puterea de împotrivire. De fapt, Moise însuşi a anticipat o ocupare treptată a ţării (Exod 23:28-30; Deuteronom 7:22); a mai rămas mult de cucerit (Iosua 13:1). Pe scena internaţională, aspectele relevante pot fi prezentate sumar în felul următor:

(1) Când a murit Iosua, probabil la scurtă vreme după 1400 î.Cr., stăpânirea Dinastiei a 18-a din Egipt asupra Palestinei dobândise un caracter de tranziţie efemeră: Amenhotep III s-a mulţumit să domnească într-un lux decadent; succesorul său, Amenhotep IV (Akhenaten, cca. 1379-1362 î.Cr.; CAH 2.2, p. 1038) şi-a concentrat atenţia numai asupra reformelor religioase monoteiste. Scrisorile contemporane de la *Amarna provenite de la cetăţile-state canaanite conţin cereri zadarnice de ajutor împotriva jefuitorilor Habiru. Acest nume se referă la *evreii din Biblie, deşi a fost folosit pentru diferiţi agresori hurieni (?) din N (descendenţi ai lui Eber, Geneza 10:21 25; cf. M. G. Mine, WTJ 19, mai 1957, p. 184; 20, nov. 1957, p. 68). Perioada aceasta a fost marcată de asemenea de renaşterea activităţii hitiţilor de dincolo de Siria. Regele Suppiluliuma (cca. 1385-1346 î.Cr.), cel mai mare dintre regii hitiţilor, a încurajat la început anarhia în statele mai îndepărtate din S şi apoi a reuşit să le stăpânească, atât el cât şi fiul său Mursil II.

(2) Dar Egiptul, aflat acum sub Dinastia a 19-a (1320-1200 î.Cr.), trecea de asemenea printr-o perioadă de renaştere. Seti I a recucerit Galilea şi Fenicia în 1318, i-a înfrânt pe hitiţi şi 3 ani mai târziu a făcut un tratat cu Mursil, prin care Siria era sub stăpânirea hitiţilor, iar Palestina şi Fenicia erau sub controlul egiptenilor. Tânărul Ramses II (1304-1237 î.Cr.) a încălcat tratatul şi a invadat teritoriul hitit. Dar după ani de lupte costisitoare, vechea împărţire a puterii a fost restabilită prin tratatul din 1284 î.Cr.; pacea a fost menţinută până la declinul imperiului hitit, datorită invaziilor barbare de la sfârşitul secolului.

(3) O dată cu căderea Cretei în mâinile barbarilor în 1200 î.Cr., filistenii izgoniţi, „rămăşiţele ostrovului Caftor” (Ieremia 47:4), au fugit spre E pentru a întări aşezările lor mai vechi de pe coasta Palestinei (cf. Geneza 21-32; Deuteronom 2:32). Fiind respinşi din Egipt în cca. 1191 de către Ramses III din Dinastia a 20-a, ei şi-au întărit poziţia în Canaan. Înainte de sfârşitul secolului ei au putut lansa prima lor ofensivă majoră împotriva lui Israel, un eveniment cu care se încheie istoria din cartea Judecătorilor.

Cronologia

Cronologia generală a cărţii Judecători este indicată de afirmaţia lui Iefta, aproape de încheierea acestei perioade, care a spus că pe vremea sa Israelul se afla pe teritoriul Palestinei de vreo 300 de ani (Judecători 11:26; cf. o cifră similară scoasă din 1 Împăraţi 6:1). Calcularea unei cronologii mai precise, însă, depinde de alţi doi factori care apar în cronica biblică. Mai întâi, întrucât nu este precizată perioada de timp de la încheierea cuceririi până la începutul primei perioade de asuprire (mesopotamiană), trebuie să facem socoteala mergând în urmă în timp de la ridicarea lui Samuel, în cca. 1063 î.Cr. (calculând de la data probabilă a dezbinării împărăţiei, în anul 930 î.Cr., socotind 113 ani pentru domniile lui Solomon, David (peste tot Israelul), Saul şi urmaşii săi (1 Împăraţi 11:42; 2:11; Faptele Apostolilor 13:21), plus 20 de ani pentru Samuel (1 Samuel 7:2; cf. HDBo, 1, p. 399). În al doilea rând, întrucât perioadele de conducere ale unora dintre judecători s-au suprapus (cf. Ehud şi Şamgar, Judecători 3:30-4:1), cronologia este stabilită cel mai bine pe baza datelor asupririlor şi izbăvirilor care au urmat. De o importanţă deosebită este faptul că cei 40 de ani de asuprire filisteană (13:1) în V Palestinei au continuat neîntrerupţi de la moartea lui Tola şi Iair (10:7), în perioada domniei lui Iefta, a trei judecători mai puţin însemnaţi, a lui Eli şi Samson, şi până la sosirea victorioasă a lui Samuel. (Vezi Tabelul

O prezentarea cronologică a perioadei judecătorilor).

Confirmarea anului 1216 pentru victoria Deborei se bazează pe tipuri de ceramică descoperite în ultima cetate canaanită de la Haţor, aşa încât „Barac trebuie datat în a doua jumătate a secolului al 13-lea” (CAH, 1, 1:239). Prin urmare, se pare că s-au scurs 319 ani (1382-1063) de la prima asuprire şi până la ridicarea lui Samuel ca judecător, fapt care sugerează datarea cuceririi în anii 1406-1400 î.Cr. O dată alternativă în cca. 1240 ar necesita o comprimare mai mare a informaţiilor din cartea Judecătorilor. (*CRONOLOGIA VECHIULUI TESTAMENT.)

Învăţătura

Din principiile enunţate în Judecători 2:6-3:6 şi din exemplele istorice concrete furnizate de restul cărţii, învăţătura poate fi rezumată în felul următor:

Mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului.(2:11, 14) Speranţa de supravieţuire a Israelului a depins de unitatea lor inter-tribală, dar un asemenea efort de cooperare s-a născut numai din dedicarea lor comună pentru Dumnezeul lor (cf. 5:8-9, 16-18). Pierderea credinţei înseamnă extincţie.

Mila lui Dumnezeu faţă de cei care se căiesc.(2:16) Chiar şi asuprirea străină a servit ca un mijloc pentru harul divin, pentru edificarea Israelului (3:1-4).

Depravarea totală a omului.După fiecare izbăvire, „după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decât părinţii lor” (2:19). Societatea individualistă şi-a dovedit caracterul inadecvat deoarece, prin natura sa, omul merge în mod inevitabil spre rău (17:6). Israel a avut nevoie de un rege, de un asemenea rege care să împlinească voia supremă a lui Dumnezeu (cf. 8:23; 9:6, 56). Autorul cărţii Judecătorilor a fost unul dintre primii istorici adevăraţi ai civilizaţiei, un om care nu a relatat doar evenimentele, ci care a interpretat faptele pe baza unei filozofii a istoriei pe care o prezintă explicit. În ce priveşte validitatea permanentă a filozofiei sale deuteronomice despre retribuţie, trebuie să admitem că în vremurile acelea de început, când revelaţia era mai limitată, providenţa acţiona în moduri mai vizibile decât în zilele noastre. Dar principiile lui fundamentale rămân în permanenţă valabile: naţiunea care păcătuieşte va fi pedepsită, cine se căieşte de păcat va fi izbăvit, şi toate sistemele create de oameni trebuie să falimenteze în ultimă instanţă. Singura speranţă valabilă a istoriei este legată de venirea lui Cristos, Regele nostru.

BIBLIOGRAFIE 1970 L. Archer, Jr.,A Survey of Old Testament Introduction, 1974, p. 274-279; A. E. Cundall şi L. Morris,Judges-Ruth, TOTC, 1968; G. Fohrer, Joshua-Judges, 1931; R. K. Harrison, IOT, 1968, p. 680-694; J. D. Martin, The Book of Judges, CBC, 1975; J. B. Payne, „Chronology of the Old Testament”, ZPEB, 1, p. 833-836; idem. An Outline of Hebrew History, 1954, p. 78-91; John H. Raven, The History of the Religion of Israel, 1933, p. 156-202; L. T. Wood, „Date of the Exodus”, p. 66-87 în J. B. Payne (ed.), New Perspectives on the Old Testament, 1970.

J.B.P.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/judecatori-cartea.html

JERTFELE, TEMPLUL, SĂBĂTORILE / VT

download - Copie

Jertfele

 Abel şi Cain sînt primii oameni despre care găsim scris că au adus Domnului jertfe (Gen. 4:1-4). Înaintea lor, Dumnezeu a ucis primele animale, din pieile cărora a făcut haine pentru Adam şi Eva (Gen. 3:21).

Patriarhii Vechiului Testament – Avraam, Isaac şi Iacov – au clădit şi ei altare pretutindeni pe unde au ajuns şi au adus Domnului jertfe (Gen. 12:7, 8; 26:25; 28:18). Noe a adus şi el jertfe de mulţumire după potop (Gen. 8:20). Majoritatea acestor jertfe au implicat vărsare de sînge, o metodă tipologică folosită de Dumnezeu pentru a-i pregăti pe oameni ca să înţeleagă marea jertfă a Domnului Isus.

Biblia menţionează cîteva tipuri de jertfe. Ele subliniază insuficienţa umană şi abundenţa de har iertător pe care o găsim la Dumnezeu.

„Arderea de tot” consta în arderea completă a unui animal de parte bărbătească (Lev. 1:1-17). Înainte de incendiere, animalul era junghiat de preot, iar sîngele era stropit pe altar (Num. 28:1-8). Arderea completă simboliza dorinţa omului de a fi curăţit complet de vinovăţia sa. Acest tip de jertfă a fost antetipul morţii ispăşitoare a lui Cristos (2 Cor. 5:21).

„Jertfa de mîncare”, descrisă pe larg în Leviticul 2:1-10, era identică în scop cu arderea de tot. Mîncarea era adusă la preot, care lua o parte din ea şi o ardea în foc, împreună cu tămîie. Acest tip de jertfă simboliza închinarea a ceea ce este mai bun în vieţuirea omenească pentru Dumnezeu (Evrei 10:5-10)..

„Jertfa de mulţumire” (Lev. 3:1-17), era un fel de masă ceremonială în care mîncarea era împărţită cu Dumnezeu, cu preoţii şi chiar cu alţi oameni veniţi la închinare. Un animal jertfit de bună voie reprezenta o laudă adusă lui Dumnezeu şi o ocazie de a sărbători prietenia cu ceilalţi. Iacov şi Laban au participat împreună la un asemenea ritual cînd au definitivat o înţelegere (Gen. 31:43-55). Acest tip de jertfă este simbolul “Mesei Domnului”, la care a fost instituit Noul Legămînt şi vesteşte în acelaşi timp masa din veşnicie la care vom sta alături de Domnul Isus, de Avraam, Isaac şi Iacov.

„Jertfa pentru ispăşire” (Lev. 4, 5), era practicată atunci cînd restituirea sau repararea răului făcut nu mai era posibilă.

„Jertfa pentru vină” (Lev. 5:14-19), era necesară pentru ofense minore şi neintenţionate, ca o adăugire la restituirea făcută.

Şi Vechiul şi Noul Testament ne spun că jertfele au fost simboluri profetice temporare. Evreii erau învăţaţi astfel că pentru vinovăţia lor trebuia plătit ceva. De cele mai multe ori, o altă viaţă trebuia curmată pe altar. Toate aceste realităţi prevesteau Jertfa cea mare”, oferirea Domnului Isus ca substitut pentru noi în plătirea vinovăţiei (Evrei 10:1-18). Autorul epistolei către evrei II prezintă pe Domnul Isus ca Mare Preot, venit să înlocuiască sistemul de nesfîrşite jertfe, aducîndu-Se pe Sine însuşi drept jertfă, o singură dată, pentru păcat (Evrei 9:11-28). În lumina harului adus prin Cristos, apostolul Pavel nu mai practică aducerea de jertfe mozaice, dar mai foloseşte limbajul sacerdotal în sens spiritual, îndemnîndu-i pe cei credincioşi să-şi aducă „trupurile voastre ca o jerfta vie, plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Rom. 12:1).

 Templul

  Iniţiativa construirii Templului nu i-a aparţinut lui David, ci lui Dumnezeu însuşi. Este adevărat că împăratul David s-a simţit vinovat să aibă case fastuoase, în timp ce chivotul Domnului locuia într-un cort (2 Sam. 7:1-2), dar iniţiativa lui ar fi fost vinovată, dacă n-ar fi venit ca o împlinire a unei profeţii făcute de Dumnezeu în Deuteronom 12:1-32. Din cauza pericolului imitării practicilor idolatre ale popoarelor din jur, Dumnezeu le-a poruncit evreilor să aibă un locaş de închinăciune: „Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul, Dumnezeul vostru! Ci să-L căutaţi în locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-şi aşeze acolo Numele Lui” (Deut. 12:4-5).

Planul construcţiei Templului i-a aparţinut de asemenea lui Dumnezeu: „Toate acestea”, a zis David, „toate lucrările izvodului acestuia, mi le-a făcut cunoscut Domnul, însemnîndu-le în scris cu mîna Lui” (1 Cronici 28:19; 28:11-13).

Persoana care să construiască Templul a fost aleasă tot de Domnul. Este adevărat că David a dorit să zidească el Templul, dar Domnul i-a zis: „Tu ai vărsat mult sînge şi ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sînge pe pămînt. Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei, şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mîna vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon (Pace) şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui. El va zidi o casă Numelui Meu” (1 Cron. 22:6-10).

Alegerea locului pe care a fost construit Templul i-a aparţinut tot Domnului. Cu prilejul unei triste întîmplări în care David a făcut numărătoarea poporului, Dumnezeu a lovit Israelul cu ciumă (2 Sam. 24:1-25). Îngerul Domnului i s-a arătat lui David „lîngă aria lui Aravna, lebusitul” (2 Sam. 24:16). David a cumpărat acest ogor de la proprietarul său şi „a zidit acolo un altar Domnului, şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire” (2 Sam. 24:25). „Şi David a zis: „Aici să fie Casa Domnului Dumnezeu, şi aici să fie altarul arderilor de tot pentru Israel” (1 Cron. 22:1). Acest loc era exact locul în care Avraam l-a adus jertfă pe Isaac (Gen. 22:2).

Semnificaţia Templului a fost multiplă

  1. El reprezenta posibilitatea ca cererile evreilor să fie auzite şi ascultate de Dumnezeu: „Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pămînt? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cît mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu! Totuşi, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunile robului Tău şi la cererea lui; ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face astăzi robul Tău. Ochii Tăi să fie deschişi zi şi noapte asupra casei acesteia… Ascultă cererea robului Tău şi a poporului Tău Israel, cînd se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă-i şi iartă-i!” (1 Regi 8:27-30).
  2. Templul reprezenta locul în care „străinii” se puteau apropia de Dumnezeul lui Israel: „Cînd străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o ţară îndepărtată, pentru Numele Tău, căci se va şti că Numele Tău este mare, mîna Ta este tare, şi braţul Tău este întins, cînd va veni să se roage în casa aceasta, – ascultă-i din ceruri… pentru ca toate popoarele pămîntului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca şi poporul Tău Israel” (1 Regi 8:41-43).
  3. Templul avea să fie şi locul în care se vor sui toate popoarele să se închine lui Dumnezeu atunci cînd toate îl vor recunoaşte şi se vor teme de El: „îi voi aduce la muntele Meu cel sfînt, şi-i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune…  Căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:7).

Curînd, după moartea lui Solomon, forma a luat locul funcţiei şi Templul a devenit un prilej de legănare în iluzii false: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: îndreptăţi-vă căile şi faptele… Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare zicînd:.Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!… Cum? Furaţi, ucideţi, preacurviţi, juraţi strîmb, aduceţi tămîie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi!… Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, în Casa aceasta… zicînd: „Sîntem izbăviţi!”…ca iarăşi să faceţi toate aceste urîciuni! „Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tîlhari înaintea voastră?” (Ier. 7:3-11). Vinovăţia evreilor a atras asupra lor pedeapsa divină. Poporul a fost dus în robie, Ierusalimul a fost distrus, iar Templul a fost dărîmat.

A existat un al doilea Templu, zidit de Zorobabel pe ruinele celui dintîi şi extins apoi de Irod cel Mare, pe vremea Domnului Isus. Şi acesta a devenit însă un locaş al fărădelegii. Cînd ucenicii s-au lăudat cu priveliştea Templului, Domnul le-a spulberat iluziile zicînd:.Adevărat vă spun că nu va rămînea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărîmată” (Mat. 24:1-2). Astăzi, evreii se roagă la „zidul plîngerii”, un fragment din Templul de acum două mii de ani. Şi jalea lor face parte tot din grija lui Dumnezeu pentru poporul Său: „Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! Voi care aduceţi aminte Domnului de el, nu vă odihniţi de loc! Şi nu-i daţi răgaz, pînă nu va aşeza din nou Ierusalimul, şi-l va face o laudă pe pămînt” (Isaia 62:6-7).

Biserica lui Cristos a adăugat la simbolistica Templului asemănarea cu trupul lui Cristos (Ioan 2:18-21), în care Dumnezeu a venit să se întîlnească cu oamenii şi asemănarea cu trupul credincioşilor, care trebuie păstrat în întregime sfînt şi curat pentru Domnul, fiind locuit de Duhul Sfînt (1 Cor. 3:16).

Ezechiel profeţeşte despre un al treilea Templu care va fi ridicat în vremea Mileniului. Dimensiunile şi schiţa lui sînt date de Dumnezeu în ultimele capitole ale cărţii sale (Ezechiel 40-48). (Imaginea de mai jos: Templul terminat de Irod)

 Sărbătorile

  Dumnezeu le-a dat evreilor şase sărbători simbolice (Lev. 23). Ele marcau trecerea unui an ceremonial şi întreţineau în popor memoria unor evenimente istorice de importanţă majoră. Pe de altă parte, calendarul evreiesc are şi o însemnătate profetică, marcînd cele şase etape în care-şi va desfăşura Dumnezeu planul mesianic de răscumpărare a omenirii.

Dintre cele şase sărbători, Paştele, Cincizecimea şi Sărbătoarea Corturilor sînt deosebite atît prin semnificaţie, cît şi prin faptul că ele cereau ca fiecare evreu să meargă în pelerinaj să se închine la Ierusalim (Exod 23:14-19).

Sărbătoarea Paştelor (luna I, ziua 14)

La această sărbătoare, evreii comemorau jertfirea mielului în Egipt. Sîngele acestui miel fusese aşezat pe uşiorii uşii şi-i ferise pe întîi născuţi de îngerul morţii (Exod 12;1-13:16). Sărbătoarea marca şi scoaterea evreilor din robia Egipteană, în limba română, numele sărbătorii vine de la „pîinea tradiţională”, numită „pască”. Dumnezeu le-a poruncit evreilor să mănînce carnea mielului cu pîine nedospită şi cu ierburi amare. Pîinea nedospită era semnul că „au ieşit în grabă din ţara Egiptului” (Deut. 16:3).

Simbolul Pastelor s-a împlinit în Ierusalim atunci cînd Domnul Isus „Mielul care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29) a fost jertfit pentru păcatele omenirii (Evrei 9:28).

Sărbătoarea Cincizecimii (50 de zile după Paşte)

În esenţa ei, evenimentul era o sărbătoare a secerişului. Ziua cincizecimii era aşezată în calendar la exact cincizeci de zile după Paşte şi mulţumirea poporului pentru roadele cîmpului (Num. 28:26-31). Sărbătoarea se mai numea şi „sărbătoarea săptămînilor” (Deut. 16:9) sau „sărbătoarea primelor roade” (Num. 28:26).

În Noul Testament, ziua Cincizecimii a marcat o zi de mare bucurie pentru primirea Duhului Sfînt şi pentru convertirea primelor mii de oameni la credinţa mîntuitoare în Cristos (Fapte 2:1-47).

Anul Nou (luna VII, ziua l)

Această zi se mai numea şi „Sărbătoarea trîmbiţelor” (Roş Haşana) şi era o chemare la rededicare şi la o masă de părtăşie cu Domnul şi în cinstea Domnului (Lev. 23:23-25).

„Cu glasul unei trîmbiţe”…„la cea din urmă trîmbiţă”, sînt doar două expresii ale apostolului Pavel care fac aluzie la ziua „răpirii” Biserici şi a unui început nou în slavă.

Ziua ispăşirii (luna VII, ziua 10)

Aceasta era o zi marcată de post, smerire şi mare închinăciune (Lev. 23: 26-32). În această zi, Marele Preot făcea ispăşirea pentru toate păcatele poporului şi ţapul de Azazel era alungat în pustie (Lev. 16). „oricine nu se va smeri, va fi nimicit din popor” (Lev. 26:29).

În planul mesianic, sărbătoarea marchează ziua în care Dumnezeu va face judecata copiilor Săi şi-i va curăţi de vinovăţia lor. Va fi o zi de păreri de rău, de mare smerire şi de adîncă tristeţe (Zah. 12:10-14; 13:1-9; 14:1-7).

Sărbătoarea Corturilor (luna VII, ziua 15)

Sărbătoarea comemora peregrinările evreilor timp de 40 de ani prin pustie înainte de intrarea în Canaan (Lev. 26:33-36; Deut. 16:13-17). Istoricul evreu Iosif Flavius o numeşte „cea mai mare şi cea mai sfîntă dintre toate sărbătorile evreieşti”. Timp de şapte zile, toţi evreii trebuiau să-şi părăsească locuinţele şi să stea în corturi sau colibe făcute din crengi şi pînză, „pentru ca urmaşii voştri să ştie că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască în corturi, după ce i-am scos din ţara Egiptului” (Lev. 23:42).

Domnul Isus a participat şi El la sărbătoarea corturilor (Ioan 7:2, 8-52), dar simbolistica comemorării se va împlini atunci cînd Domnul va locui alături de poporul Său în timpul Mileniului (Zah. 14:9-21; Isaia 11:2-9).

În afara acestor şapte sărbători mari, evreii au mai primit de-a lungul istoriei cîteva zile de aducere aminte:

Ziua de Sabat

Cea de a şaptea zi, pusă de o parte de Dumnezeu la sfîrşitul Creaţiei (Gen. 2:1-3), dar nesărbătorită pînă în perioada Exodului (Exod 16:23), este şi ea menţionată în lista sărbătorilor evreieşti (Lev. 23:1-3). Ziua comemorează atît odihna Domnului, cît şi scoaterea din robia egipteană (Deut. 5:12-15). Ea este un semn naţional între Iehova şi Israel (Exod 31:17; Ezec. 20:12, 20).

Orice lucrare trebuia evitată între cele două apusuri de soare (Exod. 20:12, 13; Neem. 13:15-22). Era interzisă aprinderea unui foc (Exod 35:3) sau adunarea de vreascuri (Num. 15:32-33). Fiecare trebuia să rămînă acasă (Exod 16:29; Lev. 23:3), iar deplasările trebuiau reduse la minimum (Fapte 1:12).

Anul sabatic

Un Sabat de odihnă pentru pămînt (Exod. 23:10-12; Lev. 25:1-7; Deut. 15:1). Orice lucrare agricolă era interzisă. Poporul trebuia să trăiască din ce dădea de la sine pămîntul.

Anul de veselie

Numit şi „Anul Jubiliar” (Lev. 25:8-55), acest an venea după şapte ani Sabatici, o singură dată la cincizeci de ani. În acest an, datoriile erau iertate, robii erau eliberaţi, iar pămîntul vîndut şi cumpărat se întorcea automat în sînul seminţiei din care făcuse iniţial parte, în felul acesta, anul de veselie servea ca reper pentru preţurile cu care se vindeau şi se cumpărau pămînturi şi robi. În realitate, se cumpăra numai dreptul de folosire pînă la anul de veselie.

Sărbătoarea Purim

Aceasta este o sărbătoare a bucuriei pentru felul minunat în care Dumnezeu i-a scăpat pe evrei de planurile ucigaşe ale lui Haman, duşmanul lui Mardoheu. Evenimentul s-a petrecut în capitala Susa şi este redată în cartea Esterei.

Sărbătoarea luminilor

Numită şi Hanuca, această sărbătoare comemorează rededicarea Templului, după victoria lui Iuda Macabeul asupra ocupanţilor greci (1 Mac. 4:41-49; 2 Mac. 10:6-8). Timp de trei ani de zile, închinăciunea oficială fusese întreruptă şi Antioh Epifaniu spurcase Templul. Sărbătoarea începe pe 25 Cişlev (Decembrie) prin aprinderea unei lumînări şi ţine opt zile. În fiecare zi se aprinde încă o lumînare, ajungîndu-se în final la un total de opt.

Daniel Brânzai

Aplicarea lui Matei 18 la problemele de disciplină bisericească de Caius Obeada

download - Copie

Nostra Aetate

În Zilele Noastre

Aplicarea lui Matei 18 la problemele de disciplină bisericească

de Caius Obeada

Caius Obeada

Trăim o vreme în care presiunea demonică şi învăţăturile false au crescut, punându-ne mai aproape de a doua venire a lui Isus ca niciodată. Biserica lui Hristos trăieşte într-o presiunea demonică şi cu învăţături false mai mult ca niciodată. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12) Satan nu apasă biserica vestică din afară atât de mult cât o face din interior. Învăţătura falsă, interpretări liberale şi standarde mai joase au inundat bisericile noastre. Calitatea a fost înlocuită de cantitatea. Numerele au devenit mai importante decât calitatea vieţii. De ce?

 Când Consiliul de Diaconi au primit o scrisoare de alarmare de la un grup de membri din biserica noastră care nu s-a semnat, prima reacţie a fost să îi declarăm pe toţi în păcat. Patruzeci de membrii din biserica noastră au păcătuit împotriva pastorului şi a diaconilor, aducând acuzaţii împotriva lor. Matei 18 a fost încălcat. Nimeni nu l-a abordat personal pe pastor despre această problemă, şi cum să îndrăznim să aducem astfel de acuzaţii publice? Alţi diaconi au recomandat să acţionăm foarte repede, presupunând că Satan pune monopol pe biserică. Cât de uşor este să judecăm şi să îi acuzăm pe proprii noştri fraţi, folosind principii biblice. Cum a fost încălcat Matei 18? „15 Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. 16 Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. 17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.” (Matei 18:15-17)

 Matei 18:1-10 ne vorbeşte despre pietrele de poticnire şi dă o avertizare groaznică celor care sunt pietre de poticnire pentru copii Săi ai împărăţiei. Matei continuă să vorbească despre oaia pierdută care s-a rătăcit şi care este în pericol grav datorită intemperiilor şi a animalelor sălbatice (Matei 18:10-14) după ce a afirmat că „Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.” (v. 11) Apoi Isus descrie caracterul Bunului Păstor de a căuta o oaie care „s-a rătăcit”. În următoarea secţiune, Isus aşează standardele prin care noi creştinii să îi tratăm pe cei care păcătuiesc împotriva noastră în mod personal. Aceste versete sunt în legătură specific cu acele păcate comise între credincioşi individuali.

Stan Cox comentează acest pasaj: „În primul rând, observaţi procedura care trebuie înfăptuită când avem de a face cu păcatul considerat în text. Este un proces cu patru părţi. Prima, el trebuie să meargă în particular la fratele său pentru a confrunta păcatul. „…du-te şi spune-i greşeala sa între tine şi el singur”. Dacă primul pas nu aduce pocăinţă, al doilea pas este să iei martori pentru ca „orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” Acest al doilea pas afirmă natura serioasă a păcatului, că plângerea este valabilă şi că hotărârea trebuie să vină prin acţiunile penitente ale părţii vinovate. Dacă al doilea pas nu conduce la pocăinţă din partea păcătosului, plângerea trebuie adusă înaintea întregii biserici. Acesta este un pas radical, care face ca păcatul să fie cunoscut în general şi este adus sub influenţa combinată a întregii adunări. Un om răzvrătit care nu vrea să asculte nici măcar de întreaga adunare care îl mustră pentru păcatul lui, trebuie să fie respins (al patrulea şi ultimul pas).

 Înţelepciunea acestui proces este uşor evidentă. Natura precaută a abordării iniţiale îl poate scuti de neplăceri pe cel vinovat de păcat. Aceasta stabileşte motivul iubitor al fratelui care mustră şi poate conduce la o hotărâre rapidă care va evita controversa şi stinghereala. Datorită procesului, creşterea stingherelii părţii vinovate va avea loc doar din cauza răzvrătirii personale.

Dar ce păcate sunt considerate în text? Şi acestea sunt evidente, deşi ele au fost adesea înţelese greşit în vremea noastră. Să citim cu grijă prima afirmaţie a Domnului nostru: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur.” Contextual, instrucţiunile date în Matei 18 se referă la chestiuni private dintre creştini. Nu păcatul public este luat în considerare în context, o examinare a felului în care creştinii tratează păcatul dezvăluie faptul că era urmată o procedură diferită. Există motive întemeiate pentru această distincţie care fi examinată momentan.

Unii vor critica declaraţia noastră că textul prescrie procedura care de foloseşte când tratăm chestiuni private între creştini. Disputa pare să fie că expresia „împotriva ta” este o exprimare incorectă şi astfel pasajul nu tratează doar ofensa personală. În timp ce este admis că fraza este dificilă aceasta nu neagă contextul şi scopul procedurii descrise de Domnul. Aşa cum afirmă W. Robertson Nicoll:

„Deoparte de îndoielnicul „eis se” care urmează, referinţa pare să fie pentru ofense personale private, nu de a păcătui împotriva numelui creştin, pe care fiecare frate din adunare are dreptul de a-l provoca, în special faţă de cei care au o strânsă legătură cu cel care a adus ofensa” „… expresia implică faptul că cineva are dreptul şi datoria de a lua iniţiativa. Cel mult ea este o afacere personală cu care să începi.” (The Expositor’s Greek Testament, Vol.1, pagina 239).

 Un Interliniar grecesc oferă următoarea traducere literară a textului: „Acum dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (The Zondervan Parallel New Testament In Greek and English)

Observaţi următoarele traduceri ale textului:

„Mai mult, dacă fratele tău va păcătui împotriva ta, du-te şi spune-i greşeala sa între tine şi el singur: dacă el te va asculta, l-ai câştigat pe fratele tău.” (KJV)

„Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi arată-i greşeala sa, doar între voi doi. Dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (NIV)

„Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi spune-i greşeala sa, între tine şi el singur. Dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (RSV)

„Dacă fratele tău păcătuieşte, du-te şi du-te şi mustră-l în particular; dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (NASB)

„Dacă un alt membru al bisericii păcătuieşte împotriva ta, du-te şi arată-i greşeala sa când voi doi sunteţi singuri. Dacă membrul te ascultă, atunci l-ai recâştigat.” (NRSV)

„Şi dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te, arată-i greşeala sa între şi el singur: dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (ASV)

Chiar în traducerea NASB, care omite „împotriva ta” care este redat în celelalte traduceri, indică clar o chestiune privată, „du-te şi mustră-l în particular.” Aşa cum s-a referit şi Nicoll în comentariile lui şi aşa cum vom examina mai detaliat momentan, a prescrie aceste limitări asupra unei chestiuni de păcat public înseamnă a brutaliza contextul mai mare din învăţătura Noului Testament.

Mai departe, Petru a recunoscut importanţa cuvintelor lui Hristos şi L-a întrebat după învăţătura Sa, „Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” (v. 21) Tot ce este în contextul imediat ne sugerează păcatul personal şi privat împotriva unui frate în Hristos.

Responsabilitatea din partea unui individ de a trata cu păcatul unui frate pe care acesta l-a comis împotriva lui este un principiu revelat în Vechiul Testament. A face aşa este egalat cu a-l iubi pe fratele tău, aşa cum este scris în Levitic 19:17-18:

„Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui. Să nu te răzbuni, şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sînt Domnul.”

Isus a învăţat la fel în Luca 17:3-4:

„Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l! Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: „Îmi pare rău!” – să-l ierţi.”

Deci, copiii lui Dumnezeu sunt obligaţi să trateze astfel de ofense personale. Nu îl iubim pe celălalt dacă ne uşurăm de un astfel de păcat împotriva noastră. În timp ce aceasta poate părea mărinimos, nu face nimic pentru sufletul celui care a păcătuit. Este mult mai bine, mai iubitor, şi o obligaţie dată de Dumnezeu de a mustra păcătosul şi de a-l aduce la pocăinţă. Aceasta este responsabilitatea noastră faţă de fratele nostru în Hristos când el păcătuieşte împotriva noastră într-o chestiune privată.

 Primul motiv pentru a-l mustra pe fratele tău în particular este pentru a proteja reputaţia fratelui tău.

 Un alt motiv pentru a te duce în particular la fratele tău este pentru a-ţi proteja reputaţia ta. Uneori creştinii sunt total greşiţi în ce priveşte comportarea unui frate. Credincioşii aud lucrurile greşit, înţeleg greşit afirmaţiile şi acţiunile şi aşa mai departe.

 Să mergi în particular la el păstrează pacea bisericii. Adesea când acuzaţiile sunt nivelate împotriva unui frate în spatele lui şi răspândite în biserică şi acuzatorul şi cel acuzat nu sunt de acord, se vor dezvolta partide în biserică.

 Păcatele trebuie să fie ţinute în particular şi trebuie confruntate imediat pentru a nu aduce reproş numelui lui Isus Hristos. Creştinii sunt reprezentanţii lui Hristos în lume.

 Scopul lui Matei 18 este împăcarea, de a aduce pace şi armonie între fraţi. Dar ce constituie o împăcare biblică? Trebuie să înţelegi că oricând păcatul este implicat nu este suficient să spui pur şi simplu „îmi pare rău” sau „scuză-mă”. Jay Adams explică aceasta astfel: „O scuză este un substitut nepotrivit umanist pentru lucrul real. Nicăieri Scriptura nu cere şi nu încurajează cererea de scuze. A spune „îmi pare rău” este un şiretlic uman pentru a nu face ceea ce Dumnezeu a poruncit. Răspunsul biblic este să spui: „Da sunt vinovat. Am păcătuit împotriva ta. Vrei să mă ierţi?” Motivul pentru care o scuză nu este potrivită atunci când a avut loc un păcat este că aceasta nu scoate un răspuns biblic potrivit. Scuzele sunt bune când nu este implicat un păcat, dar ele nu trebuie să fie folosite niciodată ca un înlocuitor pentru împăcarea biblică.”

Înfruntarea păcatului public

Dacă avem nevoie de un exemplu când o părtăşie eşuează să urmeze instrucţiunile lui Isus date apostolilor, trebuie doar să ne întoarcem la un studiu complet al lui 1 şi 2 Corinteni. Aici, biserica din Corint a eşuat în a se judeca pe sine corect (1 Corinteni 11:20-34), şi în a „fi întreagă în” aceeaşi minte şi în aceeaşi judecată (1:10). Aceste divizii şi partide dintre ei erau datorate atitudinii şi acţiunilor păcătoase (1 Corinteni 11:17-19) şi loialităţii de a favoriza pe oameni şi pe slujitori mai degrabă decât pe Hristos mai presus de oricine (1 Corinteni 1:10-13).

 Totuşi, când un păcat este public în natură alte consideraţii modifică răspunsul potrivit al copiilor lui Dumnezeu. Situaţia fiind diferită, felul de a confrunta păcatul este şi el diferit. În primul rând, aceasta este aşa deoarece păcatul public are o influenţă care corupe biserica.

„Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.” (1 Corinteni 5:6-7)

Contextul instrucţiunilor lui Pavel din 1 Corinteni 5 are legătură cu subiectul nostru. Era un om în acea adunare care era vinovat de imoralitate sexuală aşa cum „nici chiar la păgâni nu se pomeneşte; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său.” (v. 1) Corintenii nu l-au confruntat pe fratele acela, ci mai degrabă l-au acceptat şi s-au „fălit” cu privire la toleranţa lor faţă de o astfel de influenţă păcătoasă. În acest context Pavel îi avertizează asupra influenţei de corupere a păcatului şi le dă instrucţiuni cum să îl trateze pe fratele care păcătuia. Observaţi că în acest exemplu de păcat public care a avut o astfel de influenţă de corupere, instrucţiunile lui Pavel au fost diferite faţă de cele ale Domnului din Matei 18. Aici Pavel a spus:

„În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi la olaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.” (v. 4-5)

MAI MULT, spunând aceasta Pavel nu s-a dus în particular la acest frate,

„Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.” (v. 3)

El a avut o cunoştinţă suficientă despre situaţie pentru a declara nevoia acţiunii disciplinare fără a se fi întâlnit niciodată direct cu fratele imoral.

 Unii chiar au afirmat că Pavel, ca un apostol, este o excepţie faţă de regula din Matei 18. „Deoarece noi nu suntem apostoli,” spun ei, „noi nu avem autoritatea de a confrunta păcatul într-o manieră atât de îndrăzneaţă.” Un astfel de argument este înşelător (are o înfăţişare falsă a adevărului sau a autenticităţii: sofistic, Webster). Instrucţiunile lui Pavel pentru Corinteni indică faptul că ei deja trebuiau să fi avut grijă de această situaţie. Cu alte cuvinte, ei nu trebuiau să aştepte scrisoarea lui Pavel înainte de a acţiona, ei trebuiau să facă aceasta înainte de mustrarea sa. Acţiunea condamnării publice ar trebui să fie făcută fără îndemnul apostolic. În al doilea rând, direcţiile date de Domnul în Matei 18 au fost date direct apostolilor (conform 18:18, 21). Ca şi apostol, dacă cineva a fost limitat de tiparul prescris dat de Domnul în Matei 18, aceasta a fost Pavel!

 Reacţia lui Pavel la păcatul public cu altă ocazie este înregistrat în Galateni 2. Observaţi povestirea relatată de Pavel în Galateni 2:11-14:

„Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în faţă, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?”

Petru era vinovat de păcat. Dar păcatul nu era o chestiune privată între Pavel şi Petru singur. Mai degrabă, păcatul său era public şi avea influenţa de corupere deja observată. „Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.” Datorită acestei influenţe de corupere şi a naturii publice a păcatului; şi în ciuda sau probabil din cauza poziţiei influente de care se bucura Petru ca şi Apostol al Domnului, Pavel a confruntat acest păcat în mod public. „am spus lui Chifa în faţa tuturor…”

 Oricine care ia poziţia că principiile subliniate în Matei 18 în privinţa tuturor tipurilor de păcat în fiecare situaţie trebuie să fie confruntat cu acest text. A încălcat Pavel instrucţiunile Domnului? Instrucţiunile aveau legătură cu el aşa cum au legătură cu noi. Pavel a spus, „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.” (1 Corinteni 11:1)

 În timp ce există multe exemple în epistole unde fraţii şi surorile sunt încurajate să confrunte păcatul şi eroarea într-un mod general, există un alt exemplu în care apostolul a fost mişcat să corecteze un incident, care este găsit în 3 Ioan 1:9-10.

„Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe cari le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţămeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedecă şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din Biserică.”

Totuşi, Diotref nu numai că l-a acuzat fals pe Apostolul Ioan şi pe mulţi alţii ci i-a şi excomunicat pe cei care nu au fost de acord cu el. De asemenea, el a încercat să impună „regulile” sale eronate pentru cine să fie exclus şi cine să fie inclus, şi asupra altor creştini! Putem presupune că majoritatea acţiunilor sale au fost realizate în secret şi fără cunoştinţa întregii biserici, deoarece Apostolul Ioan promite că va veni şi va „expune faptele sale” (v. 10).

 Nu ar trebui să definim „păcatul” ca ceva care nu este de acord cu noi, ca ceva care refuză să fie sub controlul nostru, (aşa cum a făcut Diotref) sau ca urmând călăuzirea Scripturii şi a Duhului. Apostolul Ioan nu şi-a mustrat informatorii săi pentru că au „bârfit” împotriva lui Diotref. El a adunat dovezi şi mărturii şi a vrut să îl expună în întregime de sub acoperirea întunericului. Apostolul Pavel a vorbit despre ceea ce se zvonea şi a acţionat. Chiar şi în Vechiul Testament, Samuel a primit viitorul Rege David şi i-a „spus tot ceea ce i-a făcut Saul.” (1 Samuel 19:18) Nu este bârfă sau lipsă de loialitate să ţii adevărul în această privinţă şi să îl spui sau să îl expui din cauza convingerii sau a tristeţii (Efeseni 5:25-26).

Confruntarea învăţăturii false

Cel mai adesea obiecţia faţă de confruntarea publică cu un păcătos vine în domeniul proclamării doctrinei false. Când un frate care a învăţat greşit este mustrat public pentru învăţătura sa, (fie de la amvon, fie în scris) se pune întrebarea, „Te-ai dus mai întâi la el în particular?” Trebuie să mergi la un astfel de învăţător al erorii, personal şi în particular, înainte de a demasca eroarea sa altora? Biblia spune clar că nu! Un prim motiv pentru aceasta este, aşa cum am afirmat mai devreme, influenţa care corupe a unei astfel de doctrine false!

 Scripturile arată clar pericolul învăţăturii false. Pavel i-a avertizat pe unii dintre bătrânii bisericii din Efes care, ca şi „lupi răpitori,” vor „vorbi lucruri stricate, ca să tragă pe ucenici de partea lor.” Despre acest pericol Pavel a scris: „De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.” (Fapte 20:29-31) Pavel l-a avertizat pe Timotei: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (2 Timotei 4:3-4) Din pricina acestui pericol el l-a îndemnat pe Timotei să „propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.” (2 Timotei 4:2)

Din cauza acestui pericol de a-i influenţa pe alţii să păcătuiască prin învăţătura falsă, Iacov a scris: „Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.” (Iacov 3:1)

 Din cele de mai sus putem vedea că procedura din Matei 18 nu este potrivită în fiecare împrejurare. Când păcatul este public şi pune în pericol sufletele altora prin influenţa sa păcătoasă, el trebuie să fie înfruntat public şi repede.

Consecinţe ale înţelegerii greşite a lui Matei 18

Eroarea merge fără opoziţie. Cea mai obişnuită motivaţie pentru un astfel de crez este dezgustul pentru o confruntare. Oamenii nu vor să audă de dispute şi doresc ca ele să aibă loc „în spatele scenelor.”

 Adevărul este pus în dezavantaj. Este un standard trist care îi va permite unui învăţător fals să meargă peste tot proclamând eroarea sa, dar va impune celor drepţi restricţia de a se opune lui doar în particular.

Bătrânii bisericii nu se pot uşura de datoriile date de Dumnezeu lor. Sfârşitul absurd al acestei poziţii ar cere bătrânilor bisericii să tacă în timp ce un învăţător fals îşi proclamă eroarea sa de la amvon, sau într-o clasă de studiu Biblic. Dacă el păcătuieşte, ei trebuie mai întâi să îl mustre în particular.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/editorial_feb08.htm

Compasiunea lui Dumnezeu

download - Copie

Compasiunea este una din trăsăturile de caracter pe care fiinţa umană în întreaga sa istorie a considerat util să o cultive. Însă faptul că omul este capabil de compasiune se datorează faptului că Creatorul său este Cel care, Cel dintâi, a demonstrat compasiunea în istorie. Atunci când după căderea omului în păcat, Dumnezeu ar fi fost îndreptăţit să pedepsească aspru, mila Sa a acţionat în faptul că omului îi este oferită răscumpărarea. Mai întâi, prin alegerea unui om, Avraam (Geneza 12: 1-2), căruia Dumnezeu îi promite binecuvântarea întregului pământ, mai apoi prin alegerea unei naţiuni dintre naţiuni, Israel, care să medieze relaţia lui Dumnezeu cu celelalte popoare (Exodul 19)  şi prin alegerea în final a unei comunităţi multinaţionale, Biserica, care să medieze relaţia cu Dumnezeu a individului şi a comunităţii (1 Petru 2). Aceasta este pe scurt istoria răscumpărării, fundamentată pe iubirea şi compasiunea lui Dumnezeu faţă de rasa umană.

Culminarea acestei istorii a răscumpărării care este totodată şi culminarea compasiunii lui Dumnezeu faţă de om, este sacrificiul total al Fiului lui Dumnezeu faţă de om, sacrificiu care stă la baza creaţiei noi care este Biserica lui Hristos. Dacă Hristos a fost trimis de Tatăl ca să finalizeze lucrarea de răscumpărare a omului şi dacă Tatăl a fost în Hristos împăcând lumea cu Sine (2 Corinteni 5: 19), Biserica la rândul ei ca şi comunitate a reconcilierii şi compasiunii nu este o entitate izolată, ci tocmai opusul, ea trebuie să fie comunitatea care în societate manifestă iubirea şi compasiunea lui Dumnezeu aşa cum a fost manifestată în Hristos.

Aşa cum Hristos a îmbrăţişat umanitatea cu nevoile, păcatele şi limitele ei, sfinţind-o, tot aşa biserica este chemată să sfinţească societatea printr-o prezenţă relevantă a compasiunii. Iar dacă autorul scrisorii către Evrei are dreptate când spune „…casa lui Dumnezeu suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început” (Evrei 3: 6), atunci biserica înseamnă oameni reuniţi în credinţă ca răspuns la iubirea şi mila lui Hristos. Mila aceasta a lui Dumnezeu în Hristos, experimentată la nivel personal şi comunitar, trebuie întrupată în acţiunea practică a bisericii aşa cum spune apostolul Iacov:

Religiunea curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi (sau neîmpărţiţi) de lume (Iacov 1: 27)

În concluzie, compasiunea lui Dumnezeu, manifestată în istorie şi în Hristos, are mai întâi o dimensiune spirituală care începe cu împăcarea noastră cu Dumnezeu şi continuă cu trăirea noastră în religiunea curată şi neîntinată, adică cu preocuparea pentru o viaţă duhovnicească.

În al doilea rând, compasiunea lui Dumnezeu, experimentată la nivel personal şi demonstrată în comunitatea milei care este Biserica, are o dimensiune socială, preocuparea pentru cei lipsiţi şi marginalizaţi, ca întrupare a autenticităţii vieţii duhovniceşti.

În al treilea rând, compasiunea lui Dumnezeu, prin biserică, are o dimensiune morală, aceea a păstrării integrităţii spirituale, prin a ne păzi neîntinaţi de modul de gândire şi trăire fără Dumnezeu. Şi oare de ce este nevoie astăzi mai mult, decât de oameni duhovniceşti, miloşi şi integri, care să facă din compasiunea lui Dumnezeu din viaţa şi prin viaţa lor, o realitatea alternativă la realitatea degradării morale, a egoismului şi împărţirii care stăpânesc societatea contemporană.

Dr. Daniel G. Oprean

Săptămâna Căsătoriei-Tabără virtuală pentru cei căsătoriți…

download - Copie

Vă invităm să sărbătorim împreună Săptămâna Căsătoriei (7-14 Februarie), făcându-vă timp zilnic pentru a medita și a vă ruga împreună cu soțul/soția.

Tema acestei tabere virtuale este ”Căsătoria: Creată pentru un scop”. Această tabără virtuală vă va ajuta să reflectați asupra a ceea ce face căsătoria unică, așa cum a fost instituită de Dumnezeu, între un bărbat și o femeie, ca bază pentru familie și societate.

În fiecare dimineață din această perioadă, exeptând ziua de Duminică, la ora 7:30 vom posta pe pagina Biserica Baptistă Providența Timișoara un text care descrie unul din scopurile căsătoriei. Fiecare text va fi însoțit de câteva întrebări la care vă încurajăm să răspundeți împreună, iar apoi să petreceți un timp de rugăciune pentru familia voastră.

Cu speranța că această provocare va fi benefică pentru fiecare participant, ne îndreptăm gândul într-o rugăciune către Creatorul Căsătoriei:

Dumnezeule Atotputernic și veșnic, ai binecuvântat unirea soțului și soției, pentru ca noi să cugetăm la unirea lui Cristos cu Biserica Sa: privește cu bunătate spre noi. Reînnoiește legământul nostru de căsătorie. Sporește dragostea Ta în noi și întărește-ne legătura de pace, astfel încât, [cu copiii noștri], să ne bucurăm întotdeauna de darul binecuvântării Tale. Ne rugăm în Numele lui Cristos, Domnul nostru. Amin!

Acest „drept” al homosexualilor este o ne-dreptate făcută copiilor (de Roger Scruton)

download - Copie

Acest text a fost scris în anul 2007 de Sir Roger Scruton (foto), a cărui trecere la cele Veșnice am consemnat-o pe 12 ianuarie 2020. Roger Vernon Scruton a fost unul dintre cei mai importanți gânditori ai epocii noastre și considerat cel mai marcant filosof conservator de la Edmund Burke încoace. Specializat în filosofia esteticii și în filosofie politică, a scris peste 50 de cărți, tratate și piese de teatru.

Societățile occidentale au suferit, în ultimele decenii, o schimbare radicală a atitudinilor lor în ce privește homosexualitatea. Ceea ce a fost privit cândva ca un viciu intolerabil este acum privit ca o „orientare”, cu o natură deloc diferită – deși diferită ca direcție – față de înclinațiile care îi determină pe bărbați să se unească cu femeile, dând naștere la copii. Această schimbare radicală a început odată cu dezincriminarea conduitei homosexuale și cu o dispoziție tot mai mare nu numai pentru a tolera homosexualitatea în privat, ci pentru a vorbi despre ea în public. Am asistat la apariția „homosexualului public”, propagandistul flamboiant al acelui „alt” stil de viață care, precum Quentin Crisp [1], a încercat să ne convingă că „gay” [2] este, până la urmă, descrierea corectă. A urmat apoi mișcarea pentru „mândria homosexuală” și „ieșirea” [3] unor persoane publice – până în punctul în care nu prea mai este interesant să știi dacă cineva este sau nu de „cealaltă convingere”.

În cea mai mare parte, britanicii au trecut peste aceste schimbări. Este posibil să nu fie confortabili cu exprimările mai „demonstrative”, dar sunt pregătiți să tolereze modul de viață homosexual, cu condiția să se mențină în limitele decenței și să nu violeze normele fundamentale. Totuși, această atitudine nu îi satisface pe activiști. Căci a tolera înseamnă a dezaproba. Doar atunci când o anume conduită jignește trebuie să îți exerciti toleranța, iar activiștii doresc ca oamenii să trateze homosexualitatea ca normalitate. Prin alunecoasele noțiuni de discriminare și drepturile omului, ei s-au folosit de lege pentru avansul agendei proprii. În prezent, homosexualitatea este tratată de lege ca fiind o tendință comparabilă aproape în orice mod cu heterosexualitatea, astfel încât orice încercare de a face distincția între oameni pe motive de „orientare” – fie ca e vorba de solicitarea unui loc de muncă, fie de beneficiul unui privilegiu – este considerată „discriminare”, nedreaptă, o eroare morală comparabilă cu discriminarea pe criteriu de rasă sau sex.

În general, am acceptat că ar putea fi necesare legi împotriva discriminării, pentru a-i proteja pe cei care au suferit în trecut de pe urma unor prejudecăți ostile. Din când în când, însă, ne trezim că, deși homosexualitatea a fost normalizată, totuși nu este normală. Acceptarea de către noi a stilului de viață homosexual, a cuplurilor de același sex și a comunității gay nu a eliminat sentimentul că acestea sunt alternative la ceva și că acel ceva este, de fapt, normalul. Nu este vorba despre dorința heterosexuală, concepută ca o „orientare”, ci despre unirea heterosexuală: alăturarea bărbatului și femeii într-un act care conduce, prin cursul natural al lucrurilor, nu doar la un angajament reciproc, ci și la purtarea copiilor, la întemeierea unei familii și la obișnuitul sacrificiu de sine de care, mai presus de orice, depinde viitorul societății. Propaganda care a încercat să rescrie heterosexualitatea ca „orientare” este doar o încercare de a ne convinge să trecem cu vederea adevărul despre uniunea sexuală: că, în forma sa normală, acesta este modul în care o generație succede celei anterioare.

Acest adevăr este recunoscut de toate marile religii și este susținut prin viziunea creștină a căsătoriei ca uniune creată de Dumnezeu. Acest lucru explică, într-o mare măsură, reticența oamenilor religioși de a susține căsătoria homosexuală, pe care ei o văd ca pe o încercare de a rescrie în termeni exclusiv omenești contractul etern al societății. Pentru a o spune într-un alt mod, ei văd căsătoria homosexuală ca pe profanarea unei taine. De aici, conflictul crescând între agenda homosexuală și religia tradițională, conflict în care actuala dispută privind „dreptul la adopție” este cel mai recent capitol. În conformitate cu perspectiva creștină – una împărtășită, cred eu, și de musulmani și evrei – adopția înseamnă a primi un copil ca membru al familiei, unul pentru care te dedici la fel cum un tată și o mamă se dedică propriilor copii. Este un act de sacrificiu, realizat în beneficiul copilului și în scopul de a oferi confortul normal al unui cămin. Scopul său nu este de a-i mulțumi pe părinți, ci de a îngriji copilul, făcându-l parte dintr-o familie. Pentru oamenii religioși, înseamnă a-i oferi copilului un tată și o mamă. Orice altceva ar fi o nedreptate făcută copilului și un abuz asupra inocenței sale. Prin urmare, nu există „dreptul la adopție”. Adopția înseamnă asumarea unei datorii, iar singurele drepturi pe care aceasta le implică sunt drepturile copilului.

Împotriva acestui argument, apelul la legile „anti-discriminare” este irelevant. Scopul adopției nu este de a gratifica părinții adoptivi, ci de a ajuta copilul. Și având în vedere că, din punct de vedere religios, singurul ajutor care poate fi oferit este aducerea lui într-o familie reală, nu este în niciun fel mai multă discriminare în a exclude cuplurile de homosexuali de la adopție decât în a exclude legăturile incestuoase sau comunitățile de „swingeri” promiscui. Într-adevăr, implicația că adopția este în totalitate o problemă de „drepturi” ale potențialilor părinți arată inversiunea morală care infectează societatea modernă. În loc să considerăm familia ca modul prin care generația actuală se jertfește pentru cea următoare, ni se cere să creăm familii în care generația următoare să fie sacrificată pentru plăcerea celei actuale. Ni se cere să ignorăm tot ceea ce știm despre fragilitatea parteneriatelor homosexuale, despre nevoile psihologice ale copiilor și despre normele care încă mai predomină în școlile și comunitățile noastre, de dragul unei fantezii ideologice.

A te opune adopției de către homosexuali nu înseamnă că homosexualii nu ar trebui să aibă nicio relație cu copiii. De la Platon la Britten, homosexualii s-au distins ca profesori, adesea sublimându-și eros-ul, așa cum au făcut acești doi mari bărbați, prin hrănirea minții și sufletelor tinerilor. Dar Platon a fost cel care, în „Legile”, a subliniat că homosexualii, la fel ca heterosexualii, trebuie să învețe calea sacrificiului, că nu dorințele prezente sunt cele care trebuie să îi guverneze, ci interesele pe termen lung ale comunității. Și, cu siguranță, nu este implauzibil ca acele interese pe termen lung să fie sunt mai susceptibile de a fi protejate de religii, decât de ideologiile politice care guvernează Partidul Laburist [4].

NOTE

[1]. Quentin Crisp (Denis Charles Pratt; 25 dec 1908 – 21 noi 1999) a fost un scriitor și actor britanic homosexual.

[2]. Gay înseamnă, în limba engleză, vesel sau voios. Confiscarea cuvântului, la fel ca și a curcubeului (străvechi simbol creștin) face parte din arsenalul de PR al mișcării politice de promovare și normalizare a homosexualității.

[3]. To come out of the closet (a ieși din dulap) înseamnă „a-ți face publică orientarea homosexuală”. Semnificativă atunci când este vorba despre persoane publice, sportivi, artiști etc, „ieșirea” face parte din același arsenal propagandistic.

[4]. Partidul Laburist, de Stânga, este în mod tradițional susținător al drepturilor minorităților și al politicilor identitare. Din păcate, 6 ani după acest articol, tocmai adversarul politic al Laburiștilor, Partidul Conservator, a fost cel care a inițiat legea privind „căsătoria” între persoane de același sex în Marea Britanie. Ulterior a fost legiferată și adopția pentru aceste „familii”.

Acest „drept” al homosexualilor este o ne-dreptate făcută copiilor (de Roger Scruton)

UPDATE VIDEO Accident aviatic în Turcia. Un avion a ieșit de pe pistă la aterizare și s-a rupt în două / Trie persoane au murit, iar alte 179 din cele 183 de persoane de la bord au fost rănite

download - Copie

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 5 februarie 2020, 17:55 Actualitate | Internaţional
avion rupt in doua Turcia
avion rupt in doua Turcia
Foto: Captura Twitter
Un avion de pasageri a derapat şi a ieşit de pe pistă, în momentul aterizării pe Aeroportul Sabiha Gökçen din Istanbul, relatează AFP. Trei persoane au murit, iar 179 de persoane au fost rănite, relatează AFP.

UPDATE Bilanțul a crescut în dimineața zile de 6 februarie la trei morți și 179 de răniți.
Cei trei au murit la spital, iar 179 din cei 183 de oameni aflați la bord au fost răniți, a spus ministrul Sănătății Fahrettin Koca

UPDATE: O persoană a murit, iar alte 157 din cele 183 de persoane de la bord au fost rănite

UPDATE Bilanțul răniților a crescut la peste 120, în contextul în care în total erau 177 de pasageri și șase membri ai echipajului.

UPDATE Într-un comunicat, guvernatorul orașului Istanbul, Ali Yerlikaya, a indicat că 52 de persoane au fost rănite și spitalizate. Zece de ambulanța s-au prezentat la fața locului.
Potrivit ministrului Transportului, mai mulți pasageri încă sunt blocați în aeronava Boeing 737. Potrivit mass-mediei turce, cei doi piloți, un turc și un sud-coreean, au fost grav răniți.
”Unii dintre pasageri au părăsit singuri avionul, dar unii sunt încă blocați înăuntru, iar echipele de salvarea încearcă să îi elibereze”, a spus ministrul la CNN-Türk

UPDATE Echipele de intervenție au preluat 21 de persoane și le-au transportat la spital, în timp ce eforturile de evacuare continuă (Reuters)

Imagini distribuite de mass-media turcă arată că avionul s-a rupt în două, iar unii dintre pasageri sunt evacuați.
Fuselajul aeronavei, care aparține companiei Pegasus, s-a rupt în două și a luat foc după ce a ieșit de pe pista aeroportului internațional Sabiha Gökçen din cauza ploii puternice la Istanbul.
Potrivit ministrului turc al Transporturilor, Cahit Turhan, unii dintre pasageri sunt răniți.
Turhan a spus că avionul, care decolase din Izmir, avea la bord 177 de pasageri și șase membri ai echipajului.
Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

Victoria are chipul lui Gică Hagi

Hagi, Gică Hagi, La mulți ani! Mamă, ce gooool al vieții simți tu la 55 de ani

??VIDEO Ce nu s-a văzut la TV în ziua când Guvernul Orban a picat

Un fost premier a încercat să se urce pe un scaun, un fost ministru al Educației a filmat votul cu telefonul, un parlamentar fost-șofer al unui fost senator condamnat pentru corupție s-a amuzat
citeste tot articolul
VIDEO Donald Trump a fost achitat de Senat, ambele capete de acuzare au fost respinse

Președintele american Donald Trump a fost achitat miercuri, de către membrii Senatului Statelor Unite, de acuzațiile privind abuzul de putere și obstrucționare a Congresului, relatează site-ul
citeste tot articolul
Financial report Banca Franței limitează gradul de îndatorare la 33%. La 75 de ani după Yalta, marea dezordine mondială. Succesul economic este necesar politicii conservatoare (Viktor Orbán)

Les Echos: Imobiliare: în ciuda tuturor alertelor, băncile au împrumutat 258 miliarde de euro în 2019 ? La 75 de ani după Yalta, marea dezordine mondială. ? Financial Times: Cea
citeste tot articolul
[P] AQUA Carpatica lansează un nou produs: Sticla de 750 ml cu capac sport

Una dintre noutățile importante ale acestui început de an pentru consumatorii AQUA Carpatica este legată de lansarea pe piața a produsului: AQUA Carpatica de 750 ml cu capac sport.
citeste tot articolul
Orban: Parlamentarii PNL nu vor vota următoarele două guverne. Obiectivul nostru sunt anticipatele/ Ce spune despre varianta ca PSD să voteze Guvernul Orban la a doua propunere

Obiectivul PNL și al președintelui Klaus Iohannis este clar să determine declanșarea alegerilor anticipate, astfel că parlamentarii liberali nu vor vota următoarele două propuneri de premier, pentru
citeste tot articolul
?Business report: România, țară de tranzit pentru unii muncitori aduși din afara UE. Fenomenul, sesizat de inspectori; Românii s-au îndatorat prin credite cu 7% mai mult în 2019 față de anul anterior

Cum va arăta salariul minim european. La nivelul UE va exista o formulă de calcul a salariului minim pentru toții angajații din blocul comunitar. Condițiile.. România urcă din nou pe prima
citeste tot articolul
?Subiectele zilei: Polițistul care a ajutat o femeie să obțină permisul auto, după ce a făcut sex cu ea. „Să nu fii sălbatic, cum ești tu de obicei!“; Turism în Delta Dunării: 80% din traseele turistice sunt colmatate, 20% din canale, închise

CTP, după căderea Guvernului Orban: „O înfrângere zdrobitoare, a fost wrestling în Parlament”. O înfrângere la scor a Guvernului Orban, a PNL și nu în
citeste tot articolul
VIDEO Klaus Iohannis: Joi seară probabil voi anunța deja persoana desemnată premier / Rămân adeptul anticipatelor

Președintele Klaus Iohannis a anunțat un calendar rapid după ce guvernul Orban a fost demis prin moțiune de cenzură, prin consultări cu partidele, joi, care vor fi urmate „probabil” de
citeste tot articolul
Schimbare majoră în sistemul de sănătate: ?Spitalele private vor asigura în premieră servicii medicale de urgență decontate integral de stat

Spitalele private vor asigura în premieră servicii medicale de urgență decontate integral de stat, prevede Ordonanța de Urgență care modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
citeste tot articolul
UPDATE VIDEO Accident aviatic în Turcia. Un avion a ieșit de pe pistă la aterizare și s-a rupt în două / O persoană a murit, iar alte 157 din cele 183 de persoane de la bord au fost rănite

Un avion de pasageri a derapat și a ieșit de pe pistă, în momentul aterizării pe Aeroportul Sabiha Gökçen din Istanbul, relatează AFP. O persoană a murit, iar 157 de persoane au fost
citeste tot articolul
Euroins, cel mai mare asigurător RCA din țară, amendat cu 100.000 de lei pentru nereguli la efectuarea despăgubirilor

Conducerea ASF a decis joi sancționarea Euroins, cel mai mare asigurător RCA, cu amendă în valoare de 100.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale la instrumentarea dosarelor de
citeste tot articolul
Marcel Ciolacu: Există suspiciuni de neconstituționalitate dacă Iohannis îl va nominaliza tot pe Orban premier / Vom ataca la CCR o nouă nominalizare

Marcel Ciolacu a declarat miercuri seară la Digi24 că PSD nu îl va ajuta pe Ludovic Orban să ajungă la anticipate prin faptul că nu va vota viitorul Executiv pentru că ”vor fi alții care
citeste tot articolul
Science Report: Cum se străduie fizicienii să demonstreze că Galileo și Einstein n-au avut dreptate. Și nu reușesc

Se spune că în secolul al 17-lea, renumitul astronom și fizician Galileo Galilei s-a urcat în vârful turnului din Pisa și a aruncat două ghiulele de tun de dimensiuni diferite.
citeste tot articolul
Schimbări cu impact asupra achizițiilor publice, efectuate prin OUG de Guvernul Orban: Principalele noutăți prezentate de ANAP, deși actul normativ nu este publicat nicăieri

Una din cele 25 de Ordonanțe de Urgență adoptate marți, 4 februarie, de Guvernul Orban „modifică și completează unele acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice”, a
citeste tot articolul
Orban, despre acuzațiile lui Ponta legate de „cura de dezalcoolizare”: O mojicie și o minciună nenorocită / Nu stau să mă dezvinovățesc

Premierul demis Ludovic Orban a catalogat drept „o mojicie și o minciună nenorocită” atacul lui Victor Ponta, care l-a acuzat că a fost la „cură de dezalcoolizare”. „Dar să
citeste tot articolul
Kirk Douglas, unul din „monștrii sacri” ai Hollywood-ului, a murit la vârsta de 103 ani

Kirk Douglas s-a stins miercuri la vârsta de 103 ani, potrivit unei declarații acordate de către fiul său, Michael Douglas, revistei People, anunță Reuters.
citeste tot articolul
Dan Barna: Alianța USR-PLUS este pregătită să intre la guvernare dacă nu se va ajunge la anticipate / Condiția, să fie dată OUG privind alegerea primarilor în două tururi

Alianța USR-PLUS este pregătită să participe, cu miniștri, „la o guvernare al cărei prim obiectiv să fie adoptarea unei ordonanțe de urgență care să instituie revenirea la alegerile de primari
citeste tot articolul
Curtea de Conturi: Primăria Sectorului 4 a cheltuit în 2018 circa 2,7 milioane lei pentru amenajarea bd. Dimitrie Cantemir deși acesta se afla în administrarea Primăriei Capitalei

Primăria Sectorului 4 a cheltuit, în 2018, 2,7 milioane lei pentru amenajarea bd. Dimitrie Cantemir, unde se află celebra piramidă de borduri și zeci de jardiniere, deși bulevardul nu se afla
citeste tot articolul
VIDEO Caz revoltător. Profesoară din Prahova, înregistrată când face o criză de nervi și le spune elevilor că sunt „viermi”, „nesimțiți” și „mizerabili”

O profesoară de la Școala „Nichita Stănescu” din localitatea Ceptura din județul Prahova a fost înregistrată în timp ce a făcut o criză de nervi în fața elevilor, numindu-i
citeste tot articolul
Dispută în Germania pe prețurile de dumping din comerț. România, cap de lista la prețuri mici și cheltuieli mari pentru alimente

De când fermierii germani au ieșit cu miile în stradă, pentru a cere mai multă apreciere pentru munca lor, prețurile la produsele alimentare au devenit o problemă politică la cel mai
citeste tot articolul
Statul Islamic „intact” în ciuda morții lui Baghdadi, arată Pentagonul

Grupul terorist și-a păstrat coeziunea, având ”o structură de comandament și de control intactă” în ciuda morții liderului său, în octombrie anul trecut – se arată
citeste tot articolul
VIDEO Se întâmplă în Jamaica / Cu cine a fost confundată Simona Halep în timpul unui concurs între licee

Simona Halep a fost confundată, în timpul unui concurs între licee, cu o altă jucătoare de tenis. Momentul desfășurat în Jamaica a fost surprins de jurnalistul Ben Rothenberg, care a
citeste tot articolul
Bancul zilei: Deosebirea dintre nenorocire și catastrofă

Doi tipi discută: – Știi care-i deosebirea dintre nenorocire și catastrofă?
citeste tot articolul
?Caru’ cu vedete: Antonia, reacție pentru fani după ce și-a operat sânii: „Sunt fată mare”; Mădălina Ghenea a publicat primele imagini cu iubitul ei. Bărbatul e fiul celui mai bogat om din Italia, cu o avere de 24,7 miliarde de euro

Justin Bieber, dependent de droguri de la 13 ani. Angajații îi verificau pulsul în timpul nopții. Justin Bieber, idolul a milioane de adolescenți din toată lumea, a făcut… Tyra Banks
citeste tot articolul
?Faze tari: Cum poti să te răzbuni pe fostul partener de Valentine’s Day. Oferta unei grădini zoo; Walter, motanul care i-a salvat de peste 50 de ori viața stăpânei sale

Un vițeluș face senzație pe rețelele sociale. Detaliul care a atras atenția tuturor. Un sat din Bulgaria a intrat în atenția întregii lumi, datorită unui vițel. Micul animal… Răzbunarea
citeste tot articolul
Utile : Carnea, adevărul despre acest aliment! Benefică sau nocivă?; Apa oxigenată versus alcoolul sanitar. De ce nu se combină și când se folosește fiecare

Reguli simple care te ajuta sa ai abdomen plat in fiecare zi. Oricat de mult te-ai stradui sa ai abdomenul plat, chiar daca mergi la sala si urmezi o dieta sanatoasa, exista… Meniul lui Jennifer

Puterea incredibilă a Proverbelor în viața omului

download - Copie

Ţine sfaturile mele, şi vei trăi; păzeşte învăţăturile mele ca lumina ochilor.” Proverbe 7:2

Cu ceva timp în urmă am participat la o înmormântare unde am intrat într-o discuție cu cineva pe nume Joe, pe care nu-l mai văzusem de 20 de ani. Când a aflat că eu eram director al Rețelei de Afaceri Neconvenționale, o organizație non-profit, Joe a spus că într-un sens asta îi aducea aminte de unchiul lui.

Mi-a explicat cum unchiul lui a început o firmă în comerț cu niște mijloace modeste, dar după câțiva ani firma valora milioane de dolari. Când Joe și-a întrebat unchiul despre succesul său, unchiul i-a răspuns: „Cu ani în urmă, căutam o soluție pentru o problemă apărută la muncă și m-am dus la cartea Proverbe. A mers atât de bine încât de atunci am aplicat câte un capitol pe zi din cartea Proverbe pentru viața mea”.

Experiența mea cu cartea Proverbe a fost asemănătoare. De fapt, fiind una dintre „cărțile de înțelepciune” ale Bibliei chiar spune asta despre ea însăși. Dar, nu este vorba doar de cuvintele pe care le citim; este vorba despre Dumnezeu care este în spatele acelor cuvinte. De exemplu, Proverbe 1:7 afirmă: „Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.” Poate că aceste cuvinte sună un pic cam dur, dar pe măsură ce continuăm să citim toate cele 31 de capitole, vom înțelege de ce.

Cartea Proverbe nu este o carte de filozofie, sau care vorbește despre un idealism de neatins, ci vorbește despre principii și concepte practice, cu picioarele pe pământ. Proverbe 7:2 ne spune: „Ţine sfaturile mele, şi vei trăi; păzeşte învăţăturile mele ca lumina ochilor.” Învățăturile din Proverbe se dovedesc a fi relevante și folositoare atât la locul de muncă, dar și în viața de zi cu zi.

Am auzit despre directori de firme care și-au propus să se întâlnească săptămânal să discute despre înțelepciunea și ideile din cartea Proverbe, iar unii dintre ei nici nu sunt urmași ai Domnului Isus. Chiar aceia din afara familiei celor credincioși văd valoarea adevărurilor scrise atât de bine în această carte din Vechiul Testament. Iată, pe scurt, câteva lucruri pe care le putem învăța din ea. Pentru a avea parte de înțelepciune la locul de muncă, trebuie să apelați mereu la cartea Proverbe:

Despre mânie. „Nebunul îndată îşi dă pe faţă mânia, dar înţeleptul ascunde ocara.” (Proverbe 12.16). „Un om iute la mânie stîrneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.” (Proverbe 15:18)

Consecințele acțiunilor. „Hotărât: cel rău nu va rămâne nepedepsit, dar sămânţa celor neprihăniţi va fi scăpată.” (Proverbe 11:21). „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Proverbe 14:12).

Disciplină și corecție. „Cine îşi aduce aminte de certare apucă pe calea vieţii; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greşite.” (Proverbe 10:17). „Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste.” (Proverbe 13:18).

Sfaturi înțelepte. „Când nu este chibzuinţă, poporul cade; dar biruinţa vine prin marele număr de sfetnici.” (Proverbe 11:14). „Un om înţelept este plin de putere, şi cel priceput îşi oţeleşte vlaga. Căci prin măsuri chibzuite câştigi bătălia, şi prin marele număr al sfetnicilor ai biruinţa.” (Proverbe 24:5-6)

Administrarea finanțelor. „Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte.” (Proverbe 13:11). „Bogatul stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut.” (Proverbe 22:7).

de Rick Boxx

Sursa: https://barzilaiendan.com/2020/02/03/puterea-incredibila-a-proverbelor/

Puterea incredibilă a Proverbelor în viața omului

Scoală primară evreiască din Anglia condamnată pentru că nu învaţă respectul pentru persoanele LGBT

Educatie, Israel, Opinii, Politic, Școlidownload - Copie

Toras Emes, o şcoală primară evreiască strict ortodoxă (haredi), din Salford, Marea Britanie, a fost luată în vizor de către Oficiul Britanic pentru Standarde în Educaţie, Meserii şi Protecţia Copilului (Ofsted), pentru că nu învaţă respectul pentru persoanele LGBT.

Toras Emes, care este o școală independentă pentru băieți, a primit aprecieri pozitive în toate zonele de interes supuse inspecției, cu excepția conducerii și a managementului.

Conform Ofsted, această situaţie se datorează faptului „că există standarde școlare independente nesatisfăcute. Standardele nesatisfăcute sunt în special cele privind încurajarea respectului față de ceilalți …”

„Deși elevii dezvoltă respect pentru oricine, indiferent de cine sunt, ei nu dezvoltă o înțelegere sigură a tuturor persoanelor ale căror caracteristici sunt protejate în conformitate cu Legea Egalității din 2010.”

Legea Egalității include orientarea sexuală și identitatea de gen.

Drept urmare, Toras Emes a fost calificată în general ca o școală care „necesită îmbunătățiri”, așa cum a fost și în inspecția anterioară de acum doi ani.

Parteneriatul pentru Școlile Evreiești, rețeaua de școli a Consiliului de Conducere Evreiesc, și-a exprimat deja îngrijorarea cu privire la politica Ofsted, deoarece încă alte două școli primare ortodoxe haredi din Gateshead, se găsesc într-o situaţie similară cu Toras Emes.

Ofsted a spus că școala din Salford și-a îmbunătățit programa seculară de la ultima inspecție, iar accentul pe lectură și cunoștințele profesorilor a crescut.

Școala este „în centrul comunității”, cu relații puternice între școală și mediul familial. Dar elevii primesc „puțină înțelegere asupra diferențelor din societate”, conform Ofsted.

Sursa: Jewish Chronicle

https://www.stiricrestine.ro/2020/02/04/scoala-primara-evreiasca-din-anglia-condamnata-pentru-ca-nu-invata-respectul-pentru-persoanele-lgbt/?

Biometria facială: cum ne pot recunoaște telefoanele mobile

download - Copie

Bun venit noua eră, cea a biometriei faciale. Lansarea iPhone X, un smartphone cu funcționalitatea de recunoaștere facială – Face ID – a arătat că această tehnologie ajuns la deplină maturitate. Acest lucru se datorează introducerii senzorilor 3D în miniatură, care au o putere de calcul foarte ridicată, în combinație cu algoritmi de învățare foarte eficienți, cum ar fi Deep Learning (Învățarea Profundă).

Dar ce este recunoașterea facială? Recunoașterea facială înseamnă identificarea faptului că două fețe sunt identice, în ciuda schimbării condițiilor de luminozitate, a poziției sau a expresiilor faciale. În general, aceasta presupune găsirea mai multor distanțe între trăsăturile feței, care să poată fi folosite pentru a identifica orice schimbare a feței.

În 2014, cercetătorii de la Facebook, au publicat un articol numit „DeepFace: Closing Gap to Performance Human Level în Verification Face”. Pentru a evita problemele asociate cu schimbarea poziției feței, se folosește un proces de aliniere a feței 2D pe un model 3D. Următoarul pas este un proces de învățare profundă (Deep Learning), care conține o rețea de neuroni artificiali, formată din 120 de milioane de conexiuni. Setul de învățare este format din 4,4 milioane de fețe ale celebrităților. Această rețea neuronală a fost instruită să înțeleagă variabilitatea fețelor. Algoritmul poate decide dacă fețele fotografiate aparțin aceleiași persoane, cu o precizie de aproximativ 97,35%.

În 2015, cercetătorii de la Google au publicat un articol numit „FaceNet: A Unified Embedding for Face Recognition and Clustering”. Ei au arătat că au reușit să obțină o rată de recunoaștere de aproximativ 99,63%, folosindu-se de o bază de date de imagini 2D de fețe, dobândite într-un mediu necontrolat. Pentru a atinge acest procent, autorii au folosit o rețea neuronală formată din unsprezece straturi convoluționale și trei straturi complet conectate. Ideea este, ca imaginea unei persoane specifice să se apropie de celelalte imagini ale ale aceleiași persoane (numite imaginile pozitive), în funcție de niște valori de măsurare, și să de depărteze de fețele altor persoane (numite imaginile negative). Învățarea s-a făcut pe baza a 200 de milioane de fețe de la 8 milioane de oameni.

Cu toate acestea, experimentele DeepFace și FaceNet se bazează ambele pe niște baze de date private, care nu sunt disponibile comunității științifice. O echipă de la Universitatea din Oxford a propus colectarea date de pe internet și a construit o bază de date de 2,6 milioane de fețe de la 2.622 de persoane. Echipa a creat arhitectura unei rețele neuronale pe care au numit-o VGG-Face, constituită din 16 straturi convoluționale și 3 straturi complet conectate. Astăzi, această arhitectură este foarte utilizată de întreaga comunitate care se ocupă de viziunea computerizată.

Dar fața nu este doar o imagine 2D, ci și o imagine tridimensională. Biometria facială poate fi aplicată, deoarece tehnologiile de scanare 3D pot scana și fețe. Avantajul major al utilizării imaginilor 3D în acest context, este faptul că algoritmii de recunoaștere a feței, rezistă la modificările de iluminare și poziție. O lucrare publicată de echipa IMT Lille Douai în recenzia IEEE TPAMI din 2013, descrie avantajele acestui proces. În acest articol, oamenii de știința au încercat să compare fețe 3D, prin comparea a două seturi de vectori, care reprezintă local forma unei fețe 3D. Autorii au obținut o rată de recunoaștere de aproximativ 97% (bazată pe cadrul de testare Face Recognition Grand Challenge). Rezultatele obținute în mai multe studii internaționale arată avantajele utilizării fețelor 3D în sistemele de biometrie facială.

Exemplu de imagini 3D a feței, captate de scanerul Minolta folosind tehnologia Laser.

Să revenim la iPhone X și la tehnologia 3D pentru recunoașterea facială. Funcția de recunoaștere facială este posibilă prin introducerea de senzori 3D pe fața telefonului mobil: un proiector minuscul proiectează 30.000 de puncte invizibile pe fața utilizatorului său, care sunt folosite pentru crearea unui model 3D al feței.

Potrivit Apple, Face ID nu poate fi înșelat cu o simplă fotografie a feței, deoarece recunoașterea se face cu un senzor 3D care, prin urmare, ține cont și de dimensiunea adâncimii.

Autorul articolului, Mohamed Daoudi este profesor la IMT Lille Douai și cercetător în cadrul Centrul de Cercetare în Informatică, Semnale și Automatică al Institutului Mines Telecom.

SURSA | InfoChretiene