CAUTĂ SĂ-L GLORIFICI PE DUMNEZEU  — B a r z i l a i – e n – D a n

coordonatori Bob & Debby Gass „Să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31) În Scriptură sunt multe versete în care apare cuvântul „totul.” Astăzi vom face referire la două dintre ele. Ambele includ expresia „tot ce faceți.” Primul verset spune: „Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru […] […]

EPISTOLA CĂTRE GALATEN

download - Copie

Schiţa conţinutului

Datorită urgenţei cu care a fost scrisă Epistola este dificil să urmărim o progresie sau o succesiune clară în structura ei. Epistola poate fi împărţită în felul următor:

1).Salutări (1:1-5)

2).Noua „Evanghelie” nu este o Evanghelie (1:610)

3). Autobiografie şi apologie (1:11-2:14)

a). Pavel şi-a primit însărcinarea direct de la Cristos (1:11-17)

b). Prima vizită a lui Pavel la Ierusalim după convertirea sa (1:18-24)

c). A doua vizită a lui Pavel la Ierusalim (2:1-10)

d). De ce s-a opus Pavel lui Petru la Antiohia (2:11-14).

4). Evanghelia harului nu încurajează păcatul (2:15-21)

5).  Un apel la experienţa personală a galatenilor (3:1-6)

6). Evanghelia legământului cu Avraam este mai veche decât legea lui Moise (3:7-22)

7). Maturitatea creştină (3:23-4:11)

a). În prezent suntem fii maturi (3:23-29)

b). Întoarcerea la starea de pruncie (4:1-7)

c).  Întoarcerea la starea de sclavie (4:8-11)

8). Un alt apel personal (4:12-20)

9).  Libertatea creştină: cele două Ierusalimuri (4:21-5:1)

10). Credinţă, nu fapte (5:2-12)

11). Libertate, nu desfrâu (5:13-26)

12). O chemare la ajutor reciproc (6:1-5)

13). Semănat şi recoltat (6:6-10)

a).  Postscriptum scris de mâna lui Pavel (6:11-18)

b). Pavel ia pana (6:11)

c). Laudă falsă şi laudă bună (6:12-16)

d).  Adevăratele semne ale unui slujitor al lui Cristos (6:17)

d). Benedicţia (6:18)

Autorul şi data scrierii

Cu excepţia unor cercuri extreme şi nereprezentative cum este şcoala lui Van Manen (ale cărei păreri au primit publicitate în EBi), cercetările efectuate asupra NT au plecat de la axioma că Pavel este autorul Epistolei către galateni. Această epistolă a fost recunoscută în mod tradiţional ca una dintre cele patru „epistole capitale” ale lui Pavel (celelalte trei fiind Romani şi 1 şi 2 Corinteni); de fapt, a fost privită ca un standard cu care trebuie comparată paternitatea paulină revendicată de alte documente.

În teoria „Galatiei de N” cu referire la destinaţia Epistolei (vezi secţiunea IV. mai jos), Epistola nu se poate să fi fost scrisă înainte de 49/50 d.Cr., când Pavel a început a doua călătorie misionară (Faptele Apostolilor 16:6) şi că a fost probabil scrisă după anul 52 d.Cr, când a început a treia călătorie misionară şi când Pavel a vizitat „Galatia” a doua oară (Faptele Apostolilor 18:23), întrucât afirmaţia sa că le-a predicat „la început” (Galateni 4:13) – literal „data trecută” (gr. to proteron) – presupune două vizite la ei. În teoria „Galatiei de S”, epistola ar fi putut fi scrisă mai devreme; cuvintele „atât de curând” (Galateni 1:6) indică o dată a scrierii la puţin timp după prima călătorie misionară (47-8 d.Cr.), iar „la început” (Galateni 4:13) ar putea fi interpretat în lumina faptului că în cursul primei călătorii misionare Pavel şi Barnaba au vizitat de două ori oraşele din Galatia de S, mergând de la Antiohia Pisidiei la Derbe şi de acolo din nou la Antiohia Pisidiei (Faptele Apostolilor 14:21).

O determinare mai precisă a datei depinde de interpretarea vizitelor lui Pavel la Ierusalim menţionate în Galateni. Dacă argumentăm că de la convertirea sa nu a avut nici un prilej când să fie însărcinat de apostolii din Ierusalim pentru lucrarea misionară, el menţionează ocaziile când s-a întâlnit cu ei şi povesteşte ce s-a întâmplat. Sunt menţionate două vizite la Ierusalim: una la trei ani (sau în anul al treilea) după convertirea sa (Galateni 1:18) şi o alta 14 ani mai târziu (Galateni 2:1). Prima dintre ele este cu certitudine vizita menţionată în Faptele Apostolilor 9:26 ş.urm. A doua vizită a fost identificată în general cu aceea din Faptele Apostolilor 15:2 ş.urm., vizita în timpul căreia a avut loc *Conciliul din Ierusalim. Dar (i) dacă Galateni 2:1-10 şi Faptele Apostolilor 15:2-29 relatează unul şi acelaşi eveniment, cel puţin una dintre cele două relatări s-ar face vinovată de prezentarea greşită a faptelor; (ii) este nesatisfăcător să presupunem că Galateni 2:1-10 narează o întrevedere particulară pe care au avut-o Pavel şi Barnaba cu Iacov, Petru şi Ioan, înainte de Conciliul public; în cazul acesta nu putem explica faptul că Pavel nu prezintă hotărârile Conciliului, întrucât acestea se adresau direct controversei din Galatia; (iii) absenţa oricărei menţiuni referitoare la hotărârile Conciliului în Galateni poate fi explicat cel mai bine prin faptul că la timpul scrierii acestei epistole Conciliul încă nu avusese loc atunci când a fost scrisă; (iv) dacă vizita de la Ierusalim menţionată în Galateni 2:1 este aceeaşi cu vizita din Faptele Apostolilor 15, criticii lui Pavel ar fi arătat imediat că el nu a menţionat vizita anterioară menţionată în Faptele Apostolilor 11:30; 12:25. (Sugestia că relatarea vizitei din Faptele Apostolilor 11:30; 12:25 este o repetare a vizitei descrise în Faptele Apostolilor 15 este inacceptabilă; exactitatea istorică a naraţiunii din *Faptele, care stă la baza discuţiei de faţă, poate fi apărată cu argumente puternice.) Există motive puternice pentru a identifica vizita din Galateni 2:1 cu aceea din Faptele Apostolilor 11:30 şi pentru a data Epistola la puţină vreme înainte de Conciliul din Ierusalim, prin 48/49 d.Cr. Incidentul din Galateni 2:12 probabil că poate fi corelat cu Faptele Apostolilor 15:1.

III. Ocazia scrierii

Este clar că Epistola către galateni a fost scrisă către convertiţii lui Pavel care erau în pericolul iminent de a distorsiona Evanghelia libertăţii creştine prezentată de Pavel, adăugându-i elemente de legalism iudaic. Între aceste elemente, tăierea împrejur (circumcizia) ocupa un loc de frunte; ei au inclus de asemenea respectarea calendarului evreiesc (Galateni 4:10) şi probabil a legilor culinare evreieşti. Este evident că „bisericile din Galatia” fuseseră vizitate de iudaizatori care au semănat îndoieli cu privire la autoritatea apostolică a lui Pavel şi care au insistat că, în afară de credinţa în Cristos pe care o propovăduia el, pentru a obţine mântuirea era necesară tăierea împrejur şi respectarea legii iudaice. Când a auzit Pavel despre aceste lucruri el a scris imediat scrisoarea, demascând această învăţătură care amesteca harul şi Legea, spunând că este o Evanghelie diferită de aceea pe care le-a propovăduit-o el în Numele lui Cristos – de fapt, nu este nicidecum o Evanghelie – şi i-a îndemnat pe cititori să rămână statornici în libertatea găsită recent şi să nu îşi plece din nou gâtul sub jugul robiei.

Destinaţia

Scrisoarea este adresată către „bisericile din Galatia” (1:2). Pentru noi această destinaţie nu este lipsită de ambiguitate, deoarece numele „Galatia” era folosit în două sensuri diferite în secolul 1 d.Cr.: putea indica Galatia etnică din Asia Mică centrală, sau provincia romană *Galatia, care era mult mai întinsă. Dacă scrisoarea a fost trimisă la locuitori din Galatia etnică (o părere susţinută de J. B. Lightfoot şi de majoritatea comentatorilor mai vechi), trebuie să presupunem că aceasta a fost regiunea vizitată de Pavel în Faptele Apostolilor 16:6 şi 18:23 (sau cel puţin în unul dintre aceste pasaje). Dar aceste două pasaje probabil că ar trebui interpretate în alt mod. De fapt, există prea puţine dovezi că Pavel ar fi vizitat vreodată Galatia etnică, în timp ce există dovezi abundente pentru faptul că el a vizitat regiunea de S a provinciei Galatia şi că a sădit biserici acolo. Ideea că această epistolă este adresată Galatiei etnice este numită de obicei teoria „Galatiei de N” – teoria „Galatiei de S”, pe de altă parte, presupune că Epistola a fost trimisă la bisericile din Antiohia Pisidiei, Iconia, Listra şi Derbe, care erau situate toate în partea de S a provinciei romane şi care au fost toate biserici sădite de Pavel şi Barnaba în timpul primei lor vizite misionare (Faptele Apostolilor 13:14-14:23).

Împotriva teoriei „Galatiei de S” s-a argumentat că ar fi nepotrivit din punct de vedere psihologic ca Pavel să li se adreseze cititorilor săi cu apelativul „galateni” (Galateni 3:1), întrucât din punct de vedere etnic ei nu erau galateni. Dar dacă ei făceau parte din grupuri etnice diferite (frigieni şi licaonieni), oare ce alt apelativ comun ar fi putut folosi pentru a-i include pe toţi, afară de numitorul lor comun politic, „galateni”? (Tot astfel, un scriitor modern care se adresează unui grup mixt compus din englezi, gali şi scoţieni, probabil că li s-ar adresa cu apelativul „britoni” sau „britanici”, în sensul politic, deşi în sensul etnic apelativul s-ar apuca numai galilor din acest grup.)

Argumentele principale

Dacă nu putem face o analiză logică a epistolei ca întreg, putem observa totuşi argumentele principale pe care le foloseşte Pavel în apărarea adevăratei libertăţi a Evangheliei. Putem enunţa pe scurt nouă asemenea argumente.

Evanghelia pe care a propovăduit-o Pavel a fost Evanghelia pe care a primit-o prin însărcinare directă de la Cristos; ea a fost comunicată ascultătorilor cu autoritatea lui Cristos, nu cu autoritatea lui Pavel (1:11 ş.urm.).

Împotriva afirmaţiei lui Pavel că a fost însărcinat direct de Cristos unii au argumentat că orice autoritate apostolică trebuie să vină de la Ierusalim şi, prin urmare, învăţătura şi practica lui Pavel nu erau valabile dacă se abăteau de la modelul de la Ierusalim. Pavel răspunde prin descrierea vizitelor sale la Ierusalim în perioada de după convertirea sa şi înainte de data scrierii, arătând că liderii de la Ierusalim nu au avut ocazia să-l însărcineze dar în acelaşi timp ei au recunoscut însărcinarea lui apostolică (pentru Neamuri) pe care o primise deja de la Cristos (1:15-2:10).

Dacă acceptarea înaintea lui Dumnezeu ar fi putut fi obţinută prin tăierea împrejur şi prin respectarea altor prevederi ale Legii iudaice, moartea lui Cristos ar fi fost fără sens şi în zadar (2:21).

Viaţa creştină, aşa cum o cunoşteau convertiţii galateni din propria lor experienţă, este un dar de la Duhul lui Dumnezeu; când ei au primit acest dar, au primit în acelaşi timp şi dovezile de netăgăduit ale puterii şi prezenţei Duhului în mijlocul lor. Dar dacă ei au început viaţa creştină pe planul acela înalt, ar fi absurd să-şi imagineze că ar trebui să continue pe planul inferior al faptelor Legii (3:2 ş.urm.).

Iudaizatorii au justificat insistenţa lor asupra tăierii împrejur prin apelul la exemplul lui Avraam: întrucât tăierea împrejur a fost pecetea legământului lui Dumnezeu cu el, susţineau ei, nici o persoană netăiată împrejur nu poate fi părtaşă la legământul acela şi la toate binecuvântările care-l însoţesc. Dar adevăraţii copii ai lui Avraam sunt aceia care sunt justificaţi prin credinţa în Dumnezeu, la fel ca şi Avraam; aceştia sunt aceia care se bucură de binecuvântările promise lui Avraam. Promisiunea lui Dumnezeu pentru Avraam a fost împlinită în Cristos, nu în Lege; prin urmare, binecuvântările acordate de acea promisiune nu sunt primite prin respectarea Legii (care a venit la multă vreme după promisiune şi nu a afectat termenii ei) ci prin credinţa în Cristos (3:6-9,15-22).

Legea rosteşte un blestem asupra tuturor celor care nu o respectă în toate detaliile; prin urmare, cei care îşi pun încrederea în Lege se pun sub ameninţarea acelui blestem. Dar Cristos, prin moartea Lui pe cruce, a luat asupra Sa blestemul divin, în locul oamenilor, şi i-a izbăvit de blestemul pe care-l pronunţă Legea; de aceea, urmaşii Săi nu ar trebui să se întoarcă şi să se pună din nou sub Lege şi sub blestemul care o însoţeşte (3:10-14).

Principiul respectării Legii ţine de perioada lipsei de maturitate spirituală; întrucât Cristos a venit deja, cei care cred în El au ajuns la maturitate spirituală, ca fii maturi şi responsabili ai lui Dumnezeu. Acceptarea argumentului iudaizatorilor ar însemna o întoarcere la starea de pruncie spirituală (3:23-4:7).

Legea a impus jugul robiei; credinţa în Cristos aduce eliberare. Cei pe care i-a eliberat Cristos sunt nesăbuiţi dacă renunţă la libertatea lor şi se supun din nou stăpânirii acelor puteri elementare prin care acţiona Legea (4:8-11; 5:1; 3:19).

Această libertate pe care o proclamă Evanghelia harului nu are nimic a face cu anarhia sau cu promiscuitatea; credinţa în Cristos este o credinţă care lucrează prin dragoste şi în felul acesta împlineşte legea lui Cristos (5:6; 5:13-6:10).

Aceste argumente sunt prezentate într-o formă mai sistematică în Epistola către romani scrisă cu vreo 8 sau 9 ani mai târziu. Interpretarea fundamentală a Evangheliei care stă la baza acestor argumente probabil că s-a conturat în gândirea lui Pavel la scurtă vreme după convertirea lui, deşi modul în care este exprimată în Galateni este influenţat de situaţia specială în care se adresează Pavel aici. Dar poate tocmai pentru motivul acesta Epistola către galateni a fost privită de credincioşi până în zilele noastre ca o constituţie a libertăţii Evangheliei.

BIBLIOGRAFIE. 3 B. Lightfoot,Epistle to the Galatians, 1892; W. M. Ramsay,An Historical Commentary on Galatians, 1899; E. D. Burton, The Epistle to the Galatians, ICC, 1920; G. S. Duncan, The Epistle to the Galatians, MNTC, 1934; H. N. Ridderbos, The Epistle to the Churches of Galatia, NIC, 1953; D. Guthrie, Galatians, NCB, 1969; K. Lake, The Earlier Epistles of St. Paul, 1914, p. 253-323; J. H. Ropes, The Singular Problem of the Epistle to the Galatians, 1929; C. H. Buck, Jr., „The Date of Galatians”, JBL 70, 1951, p. 113 ş.urm.; F. F. Bruce, „Galatian Problems, 1-5″, BJRL 51, 1968-9, până la 55, 1972-3.

F.F.B.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistola-catre-galateni.html

EPISTOLA CĂTRE FILIPENI

download - Copie

EPISTOLA CĂTRE FILIPENI. Biserica din *Filipi a luat fiinţă în timpul celei de-a doua călătorii misionare a apostolului, relatată în Faptele Apostolilor 16:12-40. Epistola lui Pavel către această comunitate creştină a fost considerată întotdeauna ca o comunicare personală plină de sensibilitate, deşi există o schimbare de ton la începutul cap. 3.

  1. Schiţa conţinutului
  2. Salutări (1:1-2).
  3. Mulţumirile şi convingerea lui Pavel (1:3-7).
  4. O rugăciune apostolică (1:8-11).
  5. d. Marea ambiţie şi bucuria lui Pavel (1:12-26).
  6. Îndemn şi exemplu (1:27-2:18).
  7. Planuri de viitor (2:19-30).
  8. Marea digresiune (3:1-21).
  9. Încurajări, aprecieri şi salutări (4:1-23).
  10. Data şi locul scrierii

Din relatarea vieţii lui Pavel în Faptele Apostolilor cunoaştem numai trei întemniţări (16:23-40; 21:32-23:30; 28:30) şi scrisoarea aceasta a fost scrisă în timpul unei întemniţări (Filipeni 1:7, 13-14, 16). Este evident că nu a putut fi scrisă în timpul primei întemniţări; la prima vedere se pare că avem de ales între întemniţarea la Cezarea şi detenţia de 2 ani de la Roma.

Ipoteza „Cezarea”

Această ipoteză datează din 1799 când a fost propusă de H. E. G. Paulus. În sprijinul acestei teorii a venit mai târziu, în mod surprinzător, E. Lohmeyer în comentariul lui Meyer, şi există alte câteva studii sugestive (vezi Martin, Philippians, NCB, 1976, p. 45-48) în sprijinul acestei încadrări a epistolei. Teoria cu privire la compunerea scrisorii în timpul întemniţării la Cezarea conţine câteva dificultăţi, care pot fi formulate în felul următor:

1.Întemniţarea din Faptele Apostolilor 23:35 nu sugerează martirajul iminent despre care Lohmeyer sugerează că este tema dominantă a întregii scrisori (vezi analiza epistolei pe care o face în aceşti termeni, p. 5 ş.urm.).

2.Mărimea şi timpul comunităţii creştine din locul întemniţării nu se potriveşte cu ceea ce ştim despre biserica din Cezarea (1:14 ş.urm.), aşa cum indică Moffatt (An Introduction to the Literature of the New Testament, 1918, p. 169).

3.În Faptele Apostolilor 23-24 apostolul aştepta să plece la Roma, dar această dorinţă nu este indicată deloc în Filipeni; dimpotrivă, Pavel aşteaptă să viziteze din nou Filipi (2:24 ş.urm.).

Ipoteza Romană

Alternativa propusă este că scrisoarea a fost scrisă şi trimisă în timpul întemniţării apostolului în Roma; aceasta rămâne teoria tradiţională şi are mulţi adepţi. Există multe dovezi în favoarea ei:

1.Aluziile lapraetorium(1:13) şi la „casa Cezarului” (4:22) corespund cu detaliile istorice despre întemniţarea în Roma, oricare ar fi sensul precis al acestor termeni.

2.Gravitatea acuzaţiei şi verdictul care era aşteptat (1:20 ş.urm.; 2:17; 3:11) sugerează că viaţa lui Pavel era în cumpănă, fiind judecat de tribunalul suprem ale cărui decizii nu mai puteau fi contestate. Se afirmă că această dovadă arată că judecata nu se putea să aibă loc la un tribunal provincial, deoarece chiar dacă verdictul era nefavorabil, el mai avea un „atu” (ca să folosim expresia lui C. H. Dodd) şi putea contesta sentinţa locală, transferând cazul la Roma. Imposibilitatea sa de a se folosi de acest mijloc, dovedeşte ca nu apelul sau l-a purtat spre cetatea imperială.

3.Biserica din Roma se potriveşte, ca mărime şi influenţa, cu referirile din 1:12 ş.urm., care indică o comunitate creştină de mărime considerabilă.

4.Potrivit adepţilor acestei teorii, lungimea întemniţării este suficientă pentru a permite călătoriile menţionate sau subînţelese în epistolă. Lucrul acesta, însă, este discutabil.

5.Există o mărturie indirectă cu privire la provenienţa romană a Epistolei din prologul Marcionit la epistola, care spune: „Apostolul îi laudă din Roma, din închisoare, prin Epafrodit”.

Există însă şi anumite dificultăţi cu privire la a ceasta concepţie veche şi unii cercetători ezită să o accepte. A. Deissmann se pare că a fost cel dintâi care a formulat aceste îndoieli, şi le putem exprima astfel:

1.Deissmann a atras atenţia asupra faptului că menţionarea călătoriilor spre şi dinspre locul întemniţării sugerează că locul nu se poate să fi fost departe de Filipi. S-a sugerat că „acele călătorii enorme”, cum le-a numit el, sunt greu de încadrat în cei 2 ani ai întemniţării la Roma.

2.În afară de aceasta, situaţia reflectată în scrisoare, cu iminenţa martirajului profilându-se ameninţător, nu corespunde cu libertatea relativă şi cu atmosfera relaxată din Faptele Apostolilor 28:30-31. Dacă scrisoarea a provenit din timpul acelei detenţii este necesar să postulăm o schimbare nefavorabilă în relaţiile apostolului cu autorităţile, care a dus la o înrăutăţire a stării şi perspectivei sale.

3.O critică importantă a teoriei tradiţionale este bazată pe 2:24, care exprimă speranţa că dacă apostolul va fi eliberat, îi va vizita din nou pe filipeni şi va relua lucrarea sa misionară şi pastorală în mijlocul lor. Aceasta este o informaţie importantă din scrisoare, deoarece ştim din Romani 15:23-24, 28 că în vremea aceea el considera că lucrarea sa misionară în E era încheiată şi el şi-a îndreptat privirile spre V, în special spre Spania. Dacă scrisoarea provine din Roma (adică, dacă este scrisă după ce s-a scris Romani 15) este necesar să credem că a intervenit un lucru care l-a determinat să-şi schimbe planurile. De fapt, această posibilitate nu este de neconceput, aşa cum ştim din deplasările sale la Corint; totuşi, faptul acesta arată că teoria Roma nu este lipsită de deficienţe.

Ipoteza efeseană

În locul scrierii epistolei în Roma, s-a sugerat că scrisoarea ar fi fost scrisă în timpul unei presupuse detenţii în Efes. Dovezile pentru această întemniţare sunt bazate pe deducţii şi de aceea sunt lipsite de putere de convingere; dar cercetătorii care o sprijină consideră că plasarea Epistolei în această perioadă a vieţii lui Pavel ar uşura dificultăţile pe care le întâmpină teoria scrierii epistolei în Roma. De exemplu, vizita intenţionată la Filipi ar fi avut loc în Faptele Apostolilor 20:1-6, iar deplasările lui Timotei ar urma de asemenea naraţiunea din Faptele Apostolilor. W. Michaelis, care a fost consecvent în promovarea teoriei scrierii epistolei în Efes arată convingător cum, în această teorie, deplasările menţionate în Faptele Apostolilor şi cele din Filipeni se potrivesc la fel ca şi bucăţile unui mozaic. Distanţa mai mică dintre Filipi şi Efes face călătorule mai probabile în cadrul dat şi în acelaşi timp există dovezi scrise care să satisfacă cerinţa din 1:13 şi 4:22. Efesul a fost centrul administrativ al provinciei Asia şi de aceea aici s-ar fi găsit un praetorium.

Principalele dificultăţi care stau în calea acceptării acestei teorii noi sunt următoarele:

1.Caracterul ei speculativ, întemniţarea în Efes nu poate fi dovedită dintr-o sursă directă, deşi există atestări indirecte ale ei, în special în 1 şi 2 Corinteni

2.Absenţa oricărei menţionări a problemei care (se susţine) trebuie să fi preocupat mintea apostolului în perioada sugerată, adică, strângerea de ajutoare pentru bisericile din Iudea.

3.Probabil că cea mai puternică obiecţie este incapacitatea teoriei de a explica de ce, dacă Pavel a fost în pericol în Efes, Pavel nu s-a folosit de dreptul său de cetăţean roman de a se elibera şi de a face apel la împărat pentru a fi judecat la Roma. Această posibilitate nu este menţionată în scrisoare.

Prin urmare, concluzia noastră trebuie să-i dezamăgească pe cei care au aşteptat un răspuns ferm. După părerea noastră dovezile sunt împărţite şi nu este posibil să luăm o decizie finală. Scrierea Epistolei din Roma poate fi acceptată cu rezerve şi cu una sau două îndoieli care persistă. Ipoteza scrierii ei din Efes ar trebui să fie suficient de puternică pentru a schimba părerea veche de secole şi nu reuşeşte să facă aceasta, deşi există multe puncte în favoarea ei; dacă ar fi ancorată mai puternic cu dovezi directe ar găsi mai mult sprijin. Totuşi, majoritatea părerilor critice înclină în favoarea datării în perioada în care Pavel se afla în Efes (vezi Martin, op. cit., p. 36-57). (*PAVEL.)

III. Unitatea Epistolei

În istoria ei textuală, epistola este cunoscută numai ca o unitate completă; dar există mai multe sugestii care contestă unitatea ei, în special pe baza schimbării bruşte de ton, stil şi conţinut la începutul cap. 3. Explicaţii ale acestei schimbări bruşte sunt date în secţiunile „Interpolare” şi „Întrerupere”.

Interpolare

În această teorie, motivul schimbării bruşte în 3:1b este că acest verset introduce un fragment interpolat dintr-o altă scrisoare a lui Pavel care a ajuns să fie combinată cu Epistola canonică. Există prea puţină unanimitate cu privire la locul unde se sfârşeşte interpolarea, dacă este 4:3 (vezi K. Lake), 4:1 (A. H. McNeile – C. S. C. Williams, F. W. Beare) sau 3:19 (J. H. Michael). Beare consideră că scrisoarea este un document compilat, alcătuit din trei elemente: o scrisoare de mulţumire pentru darul trimis de filipeni prin Epafrodit (4:10-20); un fragment interpolat care demască învăţătura falsă a misionarilor evrei şi antinomianismul creştinilor ne-evrei (3:2-4:1) şi care ar putea fi adresată unei alte biserici decât Filipi, aşa cum a propus mai demult J. H. Michael; iar scheletul Epistolei (1:1-3:1; 4:2-9,21-23), este privit ca ultima dintre scrisorile lui Pavel care s-au păstrat şi, într-un sens, mesajul său de rămas bun pentru biserica militantă de pe pământ. Această analiză are câteva variante (pentru detalii vezi Martin, op. cit., p. 14-21) dar în general împărţirea principală în trei fragmente este menţinută. Pentru o apărare convingătoare a unităţii scrisorii, vezi R. Jewett, NovT 12, 1970, p. 40-53.

Întrerupere

Schimbarea bruscă de stil şi perspectivă poate fi explicată mai plauzibil printr-o întrerupere a apostolului când a dictat scrisoarea, aşa cum a sugerat Lightfoot. Vezi de asemenea E. Stange, „Diktierpausen in den Paulusbriefen”, în ZNW 18, 1917-18, p. 115 ş.urm.

În această interpretare, 3:1a este menită să fie încheierea scrisorii. Pavel este tulburat de veştile neliniştitoare pe care le-a primit şi de aceea schimbă subiectul şi dictează un avertisment vehement. „Aceleaşi lucruri” este un termen care priveşte spre viitor, spre îndemnul serios la veghere împotriva iudaizatorilor care vor veni. Vezi V. P. Furnish, NTS 10, 1963-64, p. 80-88.

Prin urmare, integritatea scrisorii trebuie acceptată, cu o rezervă posibilă cu privire la 2:5-11, un pasaj pe care unii îl consideră o compoziţie prepaulină sau post-paulină, în timp ce F. W. Beare deschide un teren nou cu presupunerea că această secţiune îşi datorează originea unui scriitor ne-evreu necunoscut care a fost sub influenţa lui Pavel în timpul vieţii apostolului. Pavel a acceptat această scriere şi a aprobat-o prin includerea ei în Epistolă. Există o discuţie completă cu privire la autorul şi provenienţa imnului Cristologic din 2:5-11 în monografia autorului acestui articol; vezi mai jos.

Ocazia şi scopul scrierii Epistolei

Cel mai evident motiv pentru scrierea scrisorii poate fi găsit în situaţia lui Pavel ca deţinut şi dorinţa lui de a-i recomanda bisericii pe colaboratorii săi, Timotei şi Epafrodit. Pavel scrie ca şi cum ar fi vrut să pregătească drumul pentru sosirea acestor colaboratori şi în special pentru a dezarma orice critici la adresa lui Epafrodit (cf. 2:23 ş.urm.).

Există de asemenea o notă de mulţumire pentru darul filipenilor, la care face aluzie în câteva locuri (1:5; 4:10,14 ş.urm.). Este evident că acest dar a fost trimis prin Epafrodit şi Pavel îşi exprimă recunoştinţa atât pentru dar cât şi pentru prezenţa mesagerului lor (2:25).

Este clar că Epafrodit a adus şi veşti despre diferite probleme care au apărut la Filipi, în special ştirea tulburătoare despre lipsa de unitate dintre membrii bisericii. Lucrul acesta este dar din 2:2-4, 14; 4:2, unde sunt numiţi cei care se certau şi, poate, din 1:27. Pavel îi mustra blând pentru aceasta şi îi cheamă la împăcare în Domnul.

O altă sursă de confuzie în biserică se pare că a fost existenţa şi influenţa unui grup „perfecţionist”. Pe baza contra-argumentelor lui Pavel există temeiuri să credem că ideea filipenilor despre a fi „perfect” era bazată pe o escatologic gnostică în care a fost eliminată speranţa de viitor a creştinului şi a fost transferată într-o experienţă din prezent. Răspunsul lui Pavel în cap. 3 este o combatere directă a acestei idei. (Pentru detalii, vezi Martin, op. cit., p. 22-34).

Lucrarea creştină de la Filipi se pare că a fost obiectul persecuţiei şi ţinta atacurilor din partea lumii din afară. Există o aluzie directă la „duşmanii” bisericii (1:28) şi se face o descriere a tipului de societate în care biserica a fost chemată să trăiască şi să depună mărturie despre Cristos (2:15). Aceasta este cauza chemării repetate la statornicie (1:27; 4:1). Un alt motiv pentru această scrisoare poate fi lucrarea de încurajare, deşi interpretarea dată de Lohmeyer întregii Epistole ca un „tractat pentru martiri” este oarecum deplasată.

Valoarea Epistolei

Pot fi menţionate două caracteristici remarcabile ale epistolei. În primul rând, Epistola către filipeni va rămâne întotdeauna ca un tribut la atitudinea apostolului faţă de suferinţa sa. Prin harul lui Dumnezeu el este în stare să se bucure în cele mai dificile împrejurări din închisoare, oricare ar fi soarta lui. Chemarea lui constantă la bucurie (cuvântul „bucurie” şi formele înrudite sunt întâlnite de 16 ori) este o caracteristică distinctivă, aşa cum a remarcat Bengel în expresia sa celebră: „Summa epistolae: gaudeo, gaudete”. Iar secretul acelei bucurii este părtaşia cu Domnul care este centrul vieţii lui, indiferent ce ar aduce viitorul (1:20-21).

În al doilea rând, nici o introducere la Epistolă nu ar fi completă fără o referire la pasajul măreţ din 2:5-11. Aici găsim locus classicus al doctrinei lui Pavel despre persoana lui Cristos şi despre natura şi scopul mântuirii creştine, şi pentru acest motiv Epistola către filipeni va rămâne întotdeauna pe primul plan al studiilor pauline, câtă vreme scrierile marelui apostol vor continua să atragă atenţia cercetătorilor.

BIBLIOGRAFIE. De la data când au apărut comentariile autorului articolului de faţă (TNTC, 1959) şi ale lui F. W. Beare (1959), au fost făcute studii de K. Barth (E. T. 1962), K. Grayston (CBC, 1967) şi J. L. Houlden, Paul‘s Letter from Prison, 1970. Comentariul lui R. P. Martin (NCB, 1976) este cea mai recentă publicaţie. Cu privire la 2:5-11, cartea lui R. P. Martin Carmen Christi, 1967, încearcă să treacă în revistă părerile teologilor, iar o expunere de interes general se găseşte în Broadman Bible Commentary, vol. 11, 1971 (F. Stagg).

R.P.M.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistola-catre-filipeni.html

EPISTOLA CĂTRE FILIMON

download - Copie

EPISTOLA CĂTRE FILIMON

  1. Schiţa conţinutului
  2. Introducere şi salut (v. 1-3).
  3. Mulţumire: teme introductive care urmează să fie dezvoltate mai târziu: dragoste, părtăşie (koinonia; cf.koinonos, „partener”, în v. 17) şi împrospătare (cf. v. 20) (v. 4-7).
  4. Pledoaria pentru Onisim (v. 8-21).
  5. Cerere de găzduire (v. 22).
  6. e. Salutări de la prietenii lui Pavel (v. 23-24).
  7. Binecuvântare (v. 25).
  8. Semnificaţia epistolei

Cele mai vechi liste existente ale scrierilor pauline („Canonul” lui Marcion şi Fragmentul muratorian) conţin Epistola către Filimon, chiar dacă omit Epistolele pastorale. În secolul al 4-lea au apărut critici, nu la adresa autenticităţii ei, ci pentru că părea banală (cf. Jerome, Preface to Philemon): majoritatea generaţiilor, însă, au preţuit mai mult graţia, tactul, afecţiunea şi delicateţea sentimentelor care caracterizează această scrisoare scurtă. Iertulian a remarcat că a fost singura Epistolă pe care Marcion nu a contaminat-o prin „editare” (Adv. Marc. 5. 21), şi autenticitatea ei nu a fost pusă niciodată la îndoială. În ultimii ani a devenit un bastion al teoriei despre scrierile pauline asociată cu numele lui E. J. Goodspeed şi John Knox (*PAVEL,III. d. ii); recunoştinţa pentru interesul renăscut pentru Epistola către Filimon şi adoptarea câtorva dintre sugestiile lor, nu impune, însă, acceptarea reconstituirii lor care este foarte dubioasă.

III. Forma

Caracterul personal şi neoficial al Epistolei către Filimon (cf. Deissmann, LAE, p. 234 ş.urm. şi *EPISTOLĂ) ar putea să ne abată atenţia de la alcătuirea ei extrem de atentă şi de la observarea formelor literare (cf. Knox, p. 18 ş.urm.). Ar trebui observat de asemenea că Epistola are în vedere atât o biserică întrunită în casa unui credincios, cât şi oamenii cărora le este adresată (v. 2). Goodspeed şi Knox accentuează prea mult rolul pe care trebuie să-l aibă biserica pentru al convinge pe stăpânul de sclavi „să facă lucrul aşteptat de la un creştin” (Goodspeed, p. 118): în întreaga epistolă este folosită persoana a doua singular chiar şi în formula de salut; singura excepţie este în v. 22 (vizita dorită) şi 25 (benedicţia). Epistola aceasta ne permite să facem o comparaţie cu scrisoarea lui Ignatius către Polycarp, care este adresată unui individ, dar care conţine frecvent pasaje la persoana a doua plural, ceea ce denotă că este avută în vedere biserica. Epistola către Filimon este adresată unui stăpân de sclavi, împreună cu familia sa şi biserica de care este legat la fel ca şi în Romani 16:5; Coloseni 4:15. S-a făcut adesea comparaţie cu scrisoarea lui Pliniu (Ep. 9.21) în favoarea unui libert care a greşit, dar care s-a căit.

Scopul şi ocazia

Miezul Epistolei este apelul lui Pavel în favoarea unui oarecare Onisim, un sclav din Colose (Coloseni 4:9) a cărui purtare este contrastată cu numele său („folositor” – un joc de cuvinte în Filimon 10-11). Se pare că Onisim l-a furat pe stăpânul său (v. 18) şi a fugit (15 – nu este prea explicit). Într-un fel oarecare – poate prin concetăţeanul său Epafra (Coloseni 4:12) – el a ajuns în contact cu Pavel care era în închisoare şi Onisim a fost transformat în mod radical. Nu numai atât, dar s-a dezvoltat o afecţiune puternică între Pavel şi noul său „fiu”, în care veteranul a văzut un potenţial mare.

Potrivit legii din vremea aceea, stăpânul putea folosi împotriva lui Onisim aproape orice mod de răzbunare: societatea greco-romană nu s-a eliberat niciodată de fobia unui război contra sclavilor şi chiar un stăpân bun, în condiţii obişnuite, putea crede că este datoria sa faţă de societate să pedepsească exemplar pe un sclav fugar. Pedepse înfricoşătoare îi ameninţau şi pe cei care adăposteau pe fugari (cf. P. Oxy. 1422). Acesta este punctul în care Pavel pledează înaintea fratelui sau (7, 20), fără să-i poruncească, ci rugându-l (8-9) pe stâpân să primească înapoi pe Onisim aşa cum l-ar primi pe Pavel însuşi (17), şi se angajează solemn să ia asupra lui datoriile sclavului (18-19).

Dar probabil că Pavel cere mai mult decât îndurare. Knox arată că parakaleo urmat de peri (ca în v. 10) înseamnă de obicei, în greaca de mai tîrziu „a cere” şi nu „a pleda pentru” (cineva). Pavel l-a preţuit mult pe Onisim; plecarea lui i-a produs o mare durere; şi dacă nu ar fi fost necesară obţinerea permisiunii stăpânului, ar fi preferat să-l ţină cu el (11-14). Sensul cererii lui Pavel este ca Onisim să fie eliberat în seama lui Pavel, pentru slujire creştină. De aici încolo el s-ar afla într-o poliţie incomparabil mai apropiată decât aceea de slujitor (15-16). În orice caz, ştim că Filimon datorează convertirea sa lucrării lui Pavel (19).

Pavel este în închisoare (9-10): ocazia este aceeaşi indicată în Coloseni, deoarece Onisim urmează să-l însoţească pe Tihic, purtătorul acelei scrisori (Coloseni 4:9). Echipa lui Pavel din Filimon 23 este aceeaşi ca în Coloseni 4:10-14, cu excepţia lui Isus Iust (afară de cazul că este o omitere a unui scrib; cf. E. Amling, ZNW 10, 1909-10, p. 261). Locul atenţiei va fi decis pe baza unor informaţii din afara acestei epistole: alternativele sunt Roma, în prima întemniţare (cca. 62 d.Cr.) sau Efes (cca. 55 d.Cr.) (*PAVEL; *CRONOLOGIA NOULUI TESTAMENT). Oricare dintre aceste cetăţi l-ar fi atras pe Onisim. Efesul era aproape de casă, dar suficient de mare încât să se piardă în cetate; Roma era un loc de adăpost pentru oameni strămutaţi din toate locurile. În orice caz, este aşteptată eliberarea şi o călătorie în ţinutul lui Filimon, în viitorul previzibil.

Există alte legături cu Epistola către coloseni. Coloseni 3:22 ş.urm. (cf. Efeseni 6:5-9) ar fi putut fi scris cu greu fără Onisim şi fără să avem în gând efectul posibil al carierei sale. Totuşi, Knox şi Goodspeed au prea puţine motive ca să asocieze însărcinarea dată lui Arhip şi „Epistola de la Laodicea” (Coloseni 4:16-17) cu cazul lui Onisim. Knox însuşi a respins sugestia lui Goodspeed că stăpânul lui Onisim locuia în Laodicea (p. 40 ş.urm.), dar sugestia lui că Filimon a primit scrisoarea în calitate de supraveghetor (laodicean) al bisericilor din *Valea Lycus şi că Arhip din Colose era stâpânul sclavului şi principalul adresant, nu este o sugestie mai bună. Ea cere o interpretare nefirească a adresei şi acordă o pondere prea mare câtorva cuvinte (de ex. „tovarăşul de lucru” şi „tovarăşul de luptă”, în v. 1 şi 2). Nu se ştie dacă epistola menţionată în Coloseni 4:16 a fost Epistola către *Efeseni sau o altă epistolă necunoscută, dar nimic nu sugerează că a fost Epistola către Filimon (*APFIA; *ARHIP; *ONISIM; *FILIMON).

BIBLIOGRAFIE. Comentarii (împreună cu Coloseni) asupra textului gr. făcute de J. B. Lightfoot, 1879; C. F. D. Moule, 1957; cu privire la textul engl. vezi H. C. G. Moule, CB, 1893; J. Knox, IB, 1955; H. M. Garson, TNTC, 1960; R. P. Martin, NCB, 1974; E. J. Goodspeed, INT, 1937, p. 109 ş.urm.; J. Knox, Philemon among the Epistles of Paul, 1959; F. F. Bruce, BJRL 48, 1965, p. 81-97.

A.F.W.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistola-catre-filimon.html

EPISTOLA CĂTRE EVREI

download - Copie

EPISTOLA CĂTRE EVREI

Schiţa conţinutului

Tema doctrinară: Superioritatea lui Cristos. 1:1-10:18

Persoana lui Cristos, 1:1-4:13

(i) Cristos este superior faţă de proroci (1:1-4). Prorocii reprezintă aici revelaţia VT, în general.

(ii) Cristos este superior faţă de îngeri (1:5-2:18). Lucrul acesta este demonstrat fâcând apel la diferite texte din Scripturi şi apoi este explicată aparenta inferioritate a lui Cristos prin suferinţă.

(iii) Paranteză (2:1-4). Avertismente solemne sunt date celor care neglijează revelaţia lui Dumnezeu.

(iv) Cristos este superior faţă de Moise (3:1-19). Întrucât Moise nu a fost decât un slujitor, poziţia lui Cristos de Fiu stabileşte superioritatea Lui faţă de marele legiuitor. Superioritatea este văzută şi în faptul că Moise, spre deosebire de Cristos, nu a putut conduce poporul său la odihnă.

(v) Cristos este superior faţă de Iosua (4: l-13). Deşi Iosua i-a condus pe israeliţi în moştenirea lor, pentru poporul lui Dumnezeu este rezervată o odihnă viitoare mai bună.

Lucrarea lui Cristos, 4:14-10:18

Lucrul acesta este exemplificat în mod special prin slujba Lui de Preot.

(i) Preoţia Lui este rânduită de Dumnezeu (4:14-5:10). În secţiunea aceasta este accentuată înţelegerea lui Cristos pentru noi ca fiind o calitate esenţială pentru slujba de mare preot.

(ii) Preoţia Lui este după rânduiala lui Melhisedec (5:11-7:28). Această secţiune începe cu o digresiune lungă care constă dintr-o mustrare, un avertisment solemn şi un îndemn (5:11-6:8). Apoi este explicată rânduiala lui Melhisedec. Preoţia Lui este perpetuă (7:1-3); este anterioară faţă de cea levitică, şi deci mai mare (7:4-10); arată imperfecţiunile preoţiei levitice (7:11-19). Preoţia lui Cristos este privită ca împlinirea perfectă a rânduielii lui Melhisedec deoarece a fost stabilită prin jurământ, nu este afectată de moarte şi nu este pângărită de păcat (7:20-28).

(iii) Lucrarea Lui este în cadrul noului legământ (8:1-9:10). Fiecare aspect al vechii rânduieli are un echivalent în cea nouă. Există un sanctuar nou în care Mijlocitorul unui legământ nou a intrat ca să slujească.

(iv) Lucrarea Lui este bazată pe o ispăşire perfectă (9:11-10:18). Marele nostru Preot a adus o jertfă unică (pe Sine Însuşi) şi deoarece această jertfă a fost făcută „prin Duhul cel veşnic” ea este superioară jertfelor levitice (9:11-15). Necesitatea morţii lui Cristos este demonstrată printr-o ilustraţie cu un testament legal (9:16-22). Jertfa Lui perfectă arată deficienţele sistemului levitic (10:1-10). Lucrarea Lui, spre deosebire de cea aaronică, este completă şi eficace (10:11-18).

Aplicaţia practică a temei doctrinare. 10:19-13:25

Îndemnuri la statornicie, 10:19-25

Paranteză,10:26-37

(i) Un avertisment serios împotriva apostaziei (10:26-31).

(ii) O încurajare bazată pe experienţele din trecut ale cititorilor (10:32-37).

Exemple din trecut, 11:1-40

Scriitorul face apel la eroii credinţei pentru a-i inspira pe cititorii săi la acţiune eroică.

Sfaturicu privire la suferinţele prezente, 12:1-29

(i) Încercările din prezent trebuie privite ca nişte mustrări (12:1-13).

(ii) Avertismente bazate pe istoria lui Esau (12-14-17).

(iii) Un ultim contrast între (legământul) vechi şi gloria mai mare a (legământului) celui nou (12:18-29).

Responsabilităţi creştine, 13:1-25

(i) Diferite îndemnuri cu privire la viaţa socială şi personală a credinciosului (13:1-8).

(ii) Un avertisment final pentru cititori de a ieşi din tabăra (iudaismului) şi câteva referiri personale (13:9-25).

Autorul şi data scrierii

Problema stabilirii autorului a avut o importanţă mai mare pentru Biserica primară decât pentru cei din zilele noastre, deoarece de lucrul acesta a depins canonicitatea Epistolei. Tradiţia antică despre autorul epistolei a inclus diferite opinii. Tertullian (De Pudicitia 20) a atribuit-o lui Barnaba, în timp ce Origen spune că mulţi din vechime au susţinut ca a fost scrisă de Pavel, o părere împărtăşită de Clement din Alexandria. Acesta din urmă se pare că a considerat că a fost scrisă în dialectul ebr., dar că a fost tradusă de Luca, şi se pare că el a primit tradiţia de la predecesorul său Pantaenus (fericitul prezbiter). Origen menţionează că unii din zilele lui o atribuiau lui Clement din Roma iar alţii lui Luca, dar că el însuşi crede că Epistola conţine ideile apostolului, chiar dacă nu sunt cuvintele lui. Concluzia lui cu privire la autorul epistolei a fost că numai Dumnezeu singur ştie cine a scris-o, dar această reţinere nu a fost urmată de Alexandrinii de mai târziu, care au aderat atât de puternic la ideea că Pavel este autorul încât epistola a fost acceptată ca fiind canonică, nu numai în E ci şi în V, unde au existat în trecut îndoieli puternice cu privire la ea. Totuşi, abia pe vremea lui Jerome şi a lui Augustin a fost decisă definitiv canonicitatea în V. Ideea tradiţională că Pavel a fost autorul epistolei nu a fost pusă la îndoială până pe vremea Reformei, când Erasmus, Luther şi Calvin au contestat-o. Ideea lui Luther ca autorul ar fi fost Apolo a fost acceptată de mulţi teologi moderni, deşi toţi o consideră doar o speculaţie. Grotius a reînviat ideea că autorul a fost Luca, iar criticii moderni au oferit multe alte sugestii. Este semnificativ faptul că prea puţini teologi moderni au încercat să sprijine teoria că autorul este Pavel. Argumentul se reduce la diferenţa de stil, aşa cum a observat Origen când a recunoscut că limba este „mai greacă” – există diferenţe în modul de compunere, cum este absenţa salutărilor, modul în care sunt prezentate îndemnurile, metoda de argumentare şi lipsa semnăturii lui Pavel; există diferenţe istorice cu privire la situaţia istorică în care se plasează autorul pe sine, deoarece în timp ce Pavel a declarat neîncetat că a primit Evanghelia prin revelaţie, acest autor spune clar că are informaţii de mâna a doua (2:3-4); diferenţele de cadru sunt evidente prin faptul că din epistolă lipsesc orice crize spirituale din trecut care audominat gândirea autorului şi lipsesc familiarele antiteze pauline.

Două variante alternative interesante sunt cele ale lui Ramsay, care a sugerat că epistola a fost scrisă de Filip de la Cezarea, după contactul cu Pavel, şi a trimis-o bisericii din Ierusalim, şi varianta lui Harnack, care a susţinut că Priscila şi Acuila au fost co-autorii. Dar acestea sunt, în cel mai bun caz, doar speculaţii ingenioase şi criticii moderni ar face mai bine dacă ar râmâne lângă afirmaţia precaută a lui Origen şi ar lăsa ca autorul să rămână necunoscut.

Deşi informaţiile disponibile pentru datare sunt puţine, ele sunt totuşi suficiente pentru a ne permite să stabilim perioada cea mai probabilă. Întrucât a fost citată de Clement din Roma (cca. 95 d.Cr.), epistola trebuie să fi fost scrisă înainte de timpul acesta. După toate probabilităţile, a fost scrisă înainte de anul 70 d.Cr., întrucât nu este menţionată căderea Ierusalimului şi deoarecesituatia ecleziastică se potriveşte cu o datare mai timpurie (cf. 13:7, 17, unde conducătorii sunt numiţi vag „mai marii voştri”). Totuşi, trebuie să fi trecut câtva timp de la întemeierea bisericii căreia îi este adresată, deoarece „zilele de început” sunt privite în retrospectivă. Dacă persecuţia a fost aceea din vremea lui Nero ar fi vorba de o dată în jurul anilor 67-8 d.Cr., dar probabil că este vorba numai de o împotrivire generală, şi în acest caz ar fi posibilă o dată înainte de anul 64 d.Cr. Unii teologi datează epistola pe la 80-90 d.Cr. pe baza faptului că autorul foloseşte epistolele pauline, dar întrucât data colectării acestor Epistole este învăluită în mister şi întrucât autorul nu dovedeşte că a fost influenţat de toate, această dovadă are prea puţină importanţă.

III. Destinaţia şi scopul

Primele propoziţii din epistolă nu ne dau nici o indicaţie cu privire la localizarea sau identitatea cititorilor, dar titlul tradiţional arată că este „către evrei”. Deşi acest titlul nu a făcut parte din textul original, nu poate fi ignorat în întregime, întrucât s-ar putea să păstreze o tradiţie autentică. Dacă este aşa, trebuie să fie vorba de evrei creştini şi nu doar de evrei. Totuşi, o teorie care a a început să fie întrucâtva acceptată în vremurile moderne susţine că titlul nu este decât o deducţie bazată pe conţinutul epistolei şi că de fapt a fost adresată Neamurilor. În sprijinul acestei idei se aduce argumentul că citatele sunt în mod consecvent din LXX şi nu din textul ebr. al VT, iar cadrul la care face apel scriitorul pare să fie elenistic. Prin urmare, epistola ar prezenta caracterul absolut al creştinismului lumii păgâne, arătând că este superior tuturor celorlalte credinţe, în special cultelor misterelor. Dar în epistolă nu găsim nici un lucru care să indice religiile misterelor sau necredinţa în religie în totalitatea sa.

Înrudită cu această teorie este sugestia că epistola a fost un răspuns la o erezie pregnostică de un tip similar cu aceea combătută în Coloseni. Pasajul care arată superioritatea lui Cristos faţă de îngeri (Evrei 1:4-14) poate constitui un răspuns bun la tendinţele de venerare a îngerilor (cf. Coloseni 2:18). T. W. Manson a mers până acolo încât a sugerat că Apolo a scris această Epistolă către biserica din Colose pentru a răspunde la două tendinţe majore de a se baza pe intermediari (vezi cap. 1-4) şi pe practici rituale (cap. 5-10). Totuşi, nu există dovezi de tendinţe pregnostice în situaţia din Evrei, aşa cum este clar că au existat la Colose.

Concepţia mai răspândită este că epistola a fost adresată evreilor creştini pentru a-i avertiza împotriva întoarcerii la iudaism. Această idee este bazată pe îndemnurile din cap. 6 şi 10, care presupun existenţa unui pericol de cădere care ar fi fost echivalentă cu răstignirea din nou a Fiului lui Dumnezeu (6:6) şi cu profanarea sângelui legământului (10:29). Întrucât autorul se adresează celor care au gustat deja bunătatea lui Dumnezeu (6:4-5) şi care erau astfel în pericol să părăsească creştinismul şi să se întoarcă la vechea lor credinţă, şi întrucât Epistola arată superioritatea creştinismului faţă de ritualul VT, este normal să presupunem că este vorba de evrei creştini. Se ridică întrebarea dacă putem stabili cu mai multă certitudine cine sunt aceşti evrei creştini şi s-au dat diferite răspunsuri la această întrebare: (a) epistola a fost destinată în general tuturor evreilor creştini; (b) epistola a fost destinată unei comunităţi mici de creştini care aveau capacitatea de a fi învăţători (cf. 5:12) dar care nu foloseau această capacitate; şi (c) cititorii au fost preoţi evrei convertiţi. Prima concepţie este dificil de apărat datorită notelor personale din încheierea epistolei (13:22-25) şi a modului de adresare personal şi direct în mai multe locuri pe parcursul epistolei. Din această cauză a doua părere este preferabilă, întrucât se pare că este avută în vedere o situaţie istorică specială şi este evident că cititorii reprezentau un grup distinct din întreaga colectivitate a bisericii, întrucât 5:12 nu se poate aplica la întreaga comunitate. În plus, limbajul şi conceptele din epistolă presupun un grup educat şi aceasta oferă sprijin ideii existenţei unei elite intelectuale în cadrul bisericii locale. În ce priveşte locul unde se aflau aceşti evrei creştini, au fost oferite diferite sugestii care depind în parte de teoriile despre autorul epistolei. Palestina şi Alexandria au avut adepţii lor, Palestina fiind sugerată de cei care l-au considerat ca autor pe Barnaba, dar Roma este o localizare preferată, fiind sprijinită în parte de aluzia oarecum ambiguă din 13:24 („Cei din Italia vă trimit sănătate”). În acest context nu este lipsit de importanţă faptul că cea mai veche dovadă despre folosirea Epistolei o găsim în scrierile lui Clement din Roma. A treia alternativă menţionată mai sus, adică, cititorii să fi fost preoţi convertiţi, a câştigat sprijin din partea celor care susţin că argumentul epistolei ar fi deosebit de relevant pentru cei care s-au întors recent de la ritualurile iudaice şi în special pentru aceia care au avut legături cu Templul de la Ierusalim (Faptele relatează că mulţi asemenea oameni au fost convertiţi prin propovăduirea lui Ştefan). S-a obiectat că nil există dovezi despre comunităţi separate de preoţi în perioada primitivă, dar cu toate acestea epistola ar putea oferi asemenea dovezi. Nu pare să existe nici o dovadă convingătoare împotriva acestei teorii şi trebuie să rămână o speculaţie interesantă.

O altă teorie, o variantă a ultimei idei, priveşte epistola ca o chemare pentru evreii creştini de a se angaja în evanghelizarea lumii. Ideea aceasta este bazată pe similarităţile dintre această epistolă şi cuvântarea lui Ştefan, cum este ideea că iudaismul este depăşit de creştinism, şi o chemare clară de a părăsi poziţia lor prezentă. Dar asemănările nu trebuie împinse prea departe, întrucât ascultătorii lui Ştefan nu au fost evrei creştini. Totuşi, este posibil că pericolul apostaziei consta în părăsirea scopului divin de evanghelizare a lumii. Un grup de evrei creştini care au privit creştinismul doar ca o sectă a iudaismului oficial ar fi beneficiat cu siguranţă de argumentul acestei epistole şi pare posibil ca această idee să câştige mai mult sprijin.

Canonicitatea

Epistola a avut o istorie interesantă, creştinii din apus având rezerve mai mari decât cei din răsărit cu privire la acceptarea ei. Bisericile din răsărit au acceptat-o datorită influenţei lui Origen, mai ales pe baza ideii că Pavel a fost autorul ei. Deşi este cert că Părinţii vechi ai bisericii din apus (Clement din Roma şi Tertullian) au folosit-o, epistola a trecut printr-o perioadă de eclipsă, până în vremea lui Jerome şi Augustin, care au acceptat-o pe deplin, iar părerea lor a dus la acceptarea ei de către bisericile din apus.

Cadrul epistolei

Cunoaşterea cadrului din care a provenit autorul este esenţială pentru aprecierea corectă a ideilor sale şi au avut loc numeroase discuţii pe această temă. Putem împărţi discuţia în cinci secţiuni.

Vechiul Testament

Întrucât întregul subiect discutat în epistolă evoluează în jurul istoriei şi ritualului din VT, este evident că autorul a fost influenţat profund de învăţătura biblică. De fapt, trebuie remarcat că baza abordării sale este biblică, nu iudaică. Respectul său faţă de textul sacru este văzut în grija cu care îl citează, deşi foloseşte întotdeauna LXX, şi în modul în care introduce citatele (de ex. în cap. 1 repetă „El zice”) şi în abordarea strict istorică a istoriei VT, în contrast cu tendinţele alegorice contemporane. Autorul, fiind un bun cunoscător al ideilor prezentate în VT s-a gândit la toate aspectele problemei abordării creştine a VT şi el pune accentul principal pe împlinirea în Cristos a tuturor lucrurilor prefigurate în rânduiala veche. Acest subiect este dezvoltat mai mult în secţiunea despre teologia epistolei, dar deocamdată trebuie să remarcăm că autorul nu numai că acceptă el însuşi autoritatea deplină a Scripturilor ci le cere şi cititorilor săi acelaşi lucru.

Filonism

La sfârşitul secolului al 19-lea a existat o mişcare puternică în care s-a susţinut că gândirea autorului a fost pătrunsă atât de mult de gândirea lui Filon încât epistola sa poate fi înţeleasă numai pe structura expunerilor filozofice şi alegorice ale lui Filo. Exponentul principal al acestei teorii a fost E. Menegoz şi una dintre presupunerile sale a fost că există o diferenţă clară între teologia acestui autor şi teologia lui Pavel, şi orice asemănări au fost luate pentru a dovedi că el a fost influenţat de Filon, nu de la Pavel. Totuşi, nu pot fi contestate anumite similarităţi. Ideea că cerul este real, iar pământul este doar un loc al umbrelor, precum şi antitezele corespunzătoare dintre vechiul şi noul legământ arată tendinţe similare cu Filon. În afară de aceasta, multe cuvinte şi expresii sunt paralele la cei doi scriitori şi unele nu apar nicăieri în altă parte în NT. C. Spicq consideră că similarităţile includ problemele de stil, schemă de gândire şi psihologie, şi trage concluzia că autorul a fost un filonist convertit. Totuşi, această părere trebuie primită cu rezerve, deoarece autorul se deosebeşte de Filon, într-o serie de probleme importante. Exegeza sa biblică seamănă mai mult cu metodele rabinice decât cu exegeza lui Filon, interpretarea istoriei nu este alegorică, spre deosebire de Filon, iar ideea sa că Isus Cristos este Marele Preot este foarte diferită de ideile abstracte ale lui Filon despre Logos. Un Filonist creştin ar schimba în mod cert ideile învăţătorului său, dar este discutabil dacă Cristologia din Evrei derivă în linie directă de la Filon. S-ar putea ca autorul să repete limbajul şi ideile lui Filon, dar rădăcinile lui sunt fără îndoială în altă parte.

Tradiţia primitivă

Se pune întrebarea dacă nu cumva această epistolă ar trebui privită ca un produs normal al teologiei creştine primare şi dacă are legături strânse cu teologia lui Pavel şi Ioan, sau dacă este o încercare independentă a unui autor de a aborda VT în afara curentului principal de idei. Un interes crescând este manifestat faţă de originea epistolei, încercarea de a o lega de cuvântarea lui Ştefan atrage atenţia asupra acestui fapt, dar pot fi menţionate, prin exemple, şi alte trăsături caracteristice ale tradiţiei creştine primare. Ideea continuităţii dintre vechiul şi noul legământ, interesul pentru viaţa pământească a lui Isus, înţelegerea faptului că moartea Lui trebuie interpretată, precum şi amestecul de apeluri prezente şi escatologice, toate acestea sunt aspecte fundamentale ale tradiţiei creştine primare. Tema principală a acestei epistole, cu interesul său major pentru apropierea omului de Dumnezeu, nu se poate să nu-şi găsească rădăcinile în propovăduirea şi învăţăturile primilor creştini. Autorul introduce multe aspecte noi, cum este întronarea lui Cristos şi poziţia Lui de Mare Preot ceresc, dar el nu aduce nici un element străin de acea tradiţie primară.

paulinismul

În ideea că autorul este Pavel, ipoteză susţinută atât de multă vreme, a fost inevitabil ca epistola aceasta să fie privită ca un aspect al teologiei pauline, dar o dată cu respingerea ideii că Pavel este autorul a apărut, din nefericire, şi o reacţie împotriva oricărei influenţe pauline. Sprijinul pentru această poziţie extremă a scăzut; dar este incontestabil că există anumite diferenţe faţă de Pavel care ar putea sprijini teoria că autorul a făcut parte dintr-o grupare tradiţională independentă; lucrul acesta se vede, de exemplu, în tratarea diferită a relaţiei dintre Cristos şi Lege, întrucât lipseşte acea luptă cu Legea, atât de evidentă în experienţa lui Pavel. Totuşi, deosebirile nu trebuie împinse până la contraste şi este posibil să concepem că autorul s-a aflat sub influenţă paulină, dar în acelaşi timp s-a aflat şi sub alte influenţe. În felul acesta el devine, în sensul cel mai autentic, un martor independent al gândirii creştine primare cu privire la temele majore ale Evangheliei.

Gândirea ioanină

Stabilirea existenţei unor legături strânse dintre literatura ioanină şi această epistolă depinde de datarea scrierilor. S-a afirmat că în ce priveşte dezvoltarea teologică, Epistola către evrei este la jumătatea drumului între Pavel şi Ioan (vezi, de ex. R. H. Starchan, The Historic Jesus in the New Testament, 1931), dar dacă avem în vedere accentul tot mai mare pus pe caracterul primitiv al învăţăturilor religioase ale lui Ioan, sprijinit în parte de sulurile de la Marea Moartă, ideea aceasta de dezvoltare teologică trebuie modificată. Punctele principale de contact între Evrei şi teologia ioanină sunt folosirea paralelismului antitetic, concepţia similară despre lucrarea de mare preot a lui Cristos, descrierea lui Cristos ca Păstor, referinţa la lucrarea lui Cristos de ispăşire şi atenţia acordată caracterului perfect al acelei lucrări.

În concluzie, autorul nu este un anticar ale cărui cercetări despre revelaţia biblică nu deţin nici o relevanţă pentru creştini în general, ci este un scriitor care prezintă un aspect vital al gândirii creştine, complementar faţă de alte curente de gândire din tradiţia Bisericii primare.

Teologia

Secţiunile precedente au pregătit calea pentru cel mai important aspect, contribuţia teologică a epistolei. Punctul de vedere al acestui autor este să considere creştinismul ca revelaţia perfectă a lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că creştinismul nu numai că a depăşit toate celelalte credinţe, inclusiv iudaismul, dar totodată că el însuşi nu poate fi depăşit. Mântuirea este eternă (5:9), la fel ca şi izbăvirea, moştenirea şi legământul (9:12, 15; 13:20), iar jertfa lui Cristos este descrisă ca fiind adusă „prin Duhul cel veşnic” (9:14). Ideea de perfecţiune şi permanenţă a creştinismului pătrunde întreaga epistolă şi furnizează cheia pentru înţelegerea tuturor temelor ei majore.

Cristologia

Prima parte a epistolei este dedicată demonstrării superiorităţii lui Cristos faţă de toţi ceilalţi intermediari, faţă de proroci, îngeri, Moise, Iosua şi Aaron, dar capitolul 1 atinge o notă pozitivă şi înaltă despre filiaţia divină a lui Isus Cristos. Această filiaţie este concepută ca fiind unică, întrucât Cristos este moştenitorul şi agentul întregii creaţii (1:2). El este şi mai strâns înrudit cu Dumnezeu în 1:3, unde este descris ca revărsarea gloriei Lui şi pecetea specială a naturii Lui, iar când aceste două afirmaţii sunt luate împreună, ele exclud erorile cu privire la diferenţa naturii şi lipsa unei personalităţi distincte. Pre-existenţa lui Cristos pare să fie clară în gândirea autorului. Cealaltă afirmaţie din 1:3, conform cărei, după ce a făcut curăţirea Fiul a şezut la dreapta lui Dumnezeu în slavă, leagă această afirmaţie cristologică introductivă cu tema ulterioară a epistolei, adică, procesul de răscumpărare. Deşi unii au căutat în mod greşit să urmărească influenţele ritualurilor de întronare din vremea aceea prin care un rege devenea zeu, ideea înălţării lui Cristos este înrădăcinată puternic în tradiţia creştină primară şi este un corolar la înălţarea lui Cristos. Când ajunge la tema sa despre marele preot, este clar că scriitorul are intenţia să le prezinte cititorilor săi un Cristos înălţat care nu mai are nevoie de mijloace liturgice pentru curăţirea păcatelor.

Întruparea Fiului este menţionată de multe ori. El a fost făcut mai prejos decât îngerii (2:9), pentru ca să guste moartea în locul tuturor, El S-a făcut părtaş aceleiaşi naturi ca şi omul (2:14), S-a asemănat cu fraţii Săi în toate privinţele (2:17) şi poate avea milă de slăbiciunile noastre deoarece şi El a fost ispitit în toate lucrurile la fel ca şi noi (4:15). Aceste afirmaţii sunt un preludiu necesar la tema despre marele preot, întrucât trebuie să se arate că El este cu adevărat reprezentativ (cf. 5:1). Viaţa pământească a lui Isus poate fi văzută clar nu numai în ispitirea Sa (2:18; 4:15) ci şi în agonia Lui în rugăciune (5:7), în ascultarea Lui perfectă (5:8), în învăţătura Lui (2:3) şi în faptul că a îndurat ostilitatea (12:3).

Dar ceea ce domină gândirea autorului este slujba de mare preot a lui Cristos. Rânduiala aaronică a fost bună până la un punct, dar caracterul ei inadecvat devine deosebit de clar prin contrast cu preoţia perfectă a lui Cristos. Aceasta îl determină pe autor să prezinte tema misteriosului *Melhisedec înainte de a expune deficienţele rânduielii levitice (5:6, 10; 6:20-7:19). Nu există nici o modalitate de a stabili cu certitudine dacă scriitorul a conceput el însuşi această temă sau dacă a preluat-o de la tradiţia creştină primară, întrucât nu este dezvoltată nicăieri în NT. Psalmul 110 în care apare tema a exercitat o influenţă puternică asupra gândirii creştine primare, în special prin faptul că Însuşi Domnul l-a folosit, şi este logic să presupunem că acest Psalm i-a oferit autorului această concepţie despre o preoţie superioară. Este adevărat că Filon l-a identificat deja pe Melhisedec cu Logosul, dar nu este nevoie să facem apel la Filon pentru a explica sensul din această epistolă. De asemenea, nu este corect să susţinem că prezentarea lui Melhisedec este în întregime speculativă şi fără nici o relevanţă modernă, pentru că deşi metoda argumentului din 7:1 ş.urm. se înrudeşte cu cea alegorică, este clar că autorul se află pe poziţia creştină fundamentală potrivit căreia Cristos trebuie să facă parte dintr-o rânduială mai înaltă decât aceea a lui Aaron, şi prin introducerea ideii despre Melhisedec autorul îşi justifică afirmaţia că, deşi Cristos nu este un Preot după rânduială lui Aaron, El este totuşi un Preot, şi nu numai un Preot ci un Rege.

Lucrarea lui Cristos

Pe fundalul aceşti slăbiciuni a rânduielii aaronice autorul prezintă superioritatea pozitivă a lucrării ispăşitoare a lui Cristos şi factorii majori implicaţi sunt următorii: (i) finalitatea jertfei lui Cristos (7:27; 9:12, 28; 10:10); (ii) caracterul personal al jertfei Sale prin faptul că S-a jertfit pe Sine Însuşi (9:14); (iii) caracterul spiritual al jertfei Sale (9:14); şi (iv) rezultatele permanente ale lucrării Sale preoţeşti care a realizat o răscumpărare veşnica (9:12). Rânduiala aaronică, al cărei ritual se repeta în mod constant, nu poate fi comparată cu lucrarea lui Cristos. Până şi aranjarea mobilierului în locul sfânt şi în locul preasfânt este adusă ca un argument (9:1 ş.urm.) pentru a arăta contrastul faţă de sanctuarul mai mare şi mai desăvârşit în care Cristos a intrat o dată pentru totdeauna prin virtutea propriului Său sânge. Punctul culiminant al argumentului soteriologic este atins în esenţă în 9:14, unde ni se spune că Isus Cristos S-a jertfit pe Sine „prin Duhul cel veşnic” şi lucrul acesta arată un contrast izbitor între victimele neajutorate ale ritualului aaronic şi jertfirea se Sine deliberată a Marelui Preot al nostru. Aplicaţia practică a tuturor acestor lucruri este găsită în 10:19, unde cititorii sunt îndemnaţi să se apropie de Dumnezeu cu încredere pe baza lucrării de Mare Preot a lui Cristos, şi aceasta ne conduce la concluzia practică a Epistolei.

Alte concepte teologice

Unul dintre cuvintele importante din epistolă este „credinţa”, dar are un sens diferit de conceptul paulin. Acest scriitor insistă mai puţin asupra conceptului dinamic de credinţă care acceptă ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru mântuire (deşi 10:22 aproximează această idee şi cere să fie interpretat astfel acesta). Când foloseşte conceptul în marea galerie a eroilor din cap. 11, scriitorul nu dă o definiţie oficială a credinţei ci face o descriere a unora dintre calităţile ei active. În esenţă este o abordare practică şi cuprinzătoare a vieţii, nu o însuşire mistică. Autorul arată clar în mai multe moduri sensul mântuirii creştine, care l-a impresionat prin măreţia sa (2:3). El foloseşte Psalmul 8 pentru a arăta că prin umilirea Sa Cristos a câştigat dreptul să aducă „pe mulţi fii la slavă” (2:5-10); el concepe mântuirea ca o izbăvire de sub puterea diavolului (2:14-15) şi o descrie de asemenea ca o odihnă în care credinciosul intră ca într-o moştenire (3:1-4:13). Procesul de mântuire este descris ca sfinţire (hagiasmos, 12:14; cf. 2:11; 10:10, 29- 13:12) şi perfecţiune (teleiosis, 7:11; cf. 11:40; 12:23).

BIBLIOGRAFIE. 1977 J. Badock,The pauline Epistles and the Epistle to the Hebrews, 1937; W. Manson,The Epistle to the Hebrews, 1951; E. Menegoz, La Théologie de l’Épître aux Hébreux, 1894; O. Michel, Der Brief an der Hebräer, Kritisch-Exegetischer Kommentar, ICC, 1924; A. Nairne, The Epistle to the Hebrews, CGT, 1922; F. D. V. Narborough, The Epistle to the Hebrews, Clarendon Bible, 1930; T. Hewitt, The Epistle to the Hebrews, TNTC, 1960; C. Spicq, L’Épître aux Hébreux, Études Bibliques, 1952; B.F. Westcott, The Epistle to the Hebrews, 1892; E. C. Wiekham, The Epistle to the Hebrews, WC, 1910; E. Kasemann, Das wandernde Gottesvolk, 1939; R. Williamson, Philo and the Epistle to the Hebrews, 1970; F. F. Bruce, The Epistle to the Hebrews, 1964; J. Héring, The Epistle to the Hebrews, E.T., 1970; F. L. Horton, The Melchizedek Tradition, 1976; P. E. Hughes, A Commentary on the Epistle to the Hebrews, 1977.

D.G.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistola-catre-evrei.html

EPISTOLA CĂTRE EFESENI.

download - Copie

Schiţa conţinutului

Această scrisoare care, în comparaţie cu celelalte epistole din NT, este mai puţin limitată de nevoia clarificării unor controverse sau de necesitatea acordării unor îndrumări cu caracter pastoral reprezintă o declaraţie minunată despre scopul etern al lui Dumnezeu în Cristos, realizat prin Biserica Sa (cap.1-3) şi despre consecinţa practică a acelui scop (4-6).

Scopul etern al lui Dumnezeu pentru om, în Cristos, 1:1-3:21

1:1-2  Salutări.

1:3-14 Laudă pentru toate binecuvântările spirituale pe care le primesc oamenii în Cristos.

1:15-23 Mulţumire pentru credinţa cititorilor şi rugăciune pentru ca şi ei să cunoască înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu.

2:1-10 Scopul lui Dumnezeu în învierea oamenilor din moartea păcatului la o viaţă nouă în Cristos.

2:11-22 Scopul Său este nu numai să-i împace pe oameni cu Sine, ci şi pe unii cu alţii – în special să-i unească pe evrei şi pe cei dintre Neamuri (ne-evrei) împreună, ca să formeze un singur popor al lui Dumnezeu

3:1-13 Privilegiul chemării apostolului de a predica Evanghelia la Neamuri.

3:14-21 A doua rugăciune, pentru cunoaşterea dragostei lui Cristos şi a plinătăţii Lui; o doxologie.

Consecinţe practice, 4:1-6:24

4:1-16 Îndemn la o trăire demnă şi la colaborare pentru edificarea trupului lui Cristos.

4:17-32 Viaţa veche de ignoranţă, poftă şi nelegiuire trebuie dezbrăcată şi trebuie îmbrăcată o viaţă nouă de sfinţenie.

5:1-21 O altă chemare de a trăi în dragoste şi puritate, ca şi copii ai luminii, plini de laudă şi utili.

5:22-33 Învăţături pentru soţii şi soţi, pe baza analogiei cu relaţia dintre Cristos şi biserica Sa.

6:1-9 Învăţături pentru copii şi părinţi, slujitori şi stăpâni.

6:10-20 Chemarea la lupta creştină în care credincioşii să fie îmbrăcaţi cu armura lui Dumnezeu şi să lupte prin puterea Lui.

6:21-24 Mesaj personal de încheiere.

Destinaţia

Deşi marea majoritate a manuscriselor şi toate traducerile vechi conţin cuvintele „în Efes” în 1:1, ele sunt omise din codicele Vaticanus şi Sinasticus, din secolul al 4-lea, corectorul important al manuscrisului 424, şi 1739, papirusul 46 (datat în 200 d.Cr.). Probabil că Tertullian, şi în mod cert Origen, nu le-a avut. Basil spune că ele lipseau din cele mai vechi MS. cunoscute de el. Ereticul Marcion a numit această scrisoare „către Laodiceeni”. Această dovadă mică, dar cu mare greutate, este sprijinită de dovezi din conţinutul scrisorii. Este dificil să explicăm versete cum sunt 1:15; 3:2; 4:21 şi absenţa completă a saluturilor personale, dacă această scrisoare a fost adresată de Pavel creştinilor printre care a lucrat timp de 3 ani (Faptele Apostolilor 19:1-20 şi 20:31). Totuşi, se pare că a fost adresată unui grup specific de creştini (1:15 ş.urm.; 6:21). Cea mai probabilă interpretare este că scrisoarea, dacă este într-adevăr a lui Pavel, a fost trimisă unui grup de biserici din Asia Mică (dintre aceste biserici cea din Efes era cea mai mare). Fie că a fost trimis la fiecare pe rând câte un exemplar, numele locului fiind înserat la citire; fie că au fost făcute mai multe copii trimise pe adrese diferite.

III. Autorul

Există o mulţime de dovezi vechi (unele merg în urmă până aproape de anul 95 d.Cr.) cu privire la folosirea acestei scrisori, iar începând de la sfârşitul secolului al 2-lea citim despre acceptarea incontestabilă a ei ca o scrisoare a lui Pavel, aşa cum afirmă că este (1:1; 3:1). De la sfârşitul secolului al 18-lea, însă, autorul tradiţional a fost pus la îndoială. Este imposibil să prezentăm aici în mod echilibrat toate argumentele pro şi contra. (Acestea sunt expuse pe larg, dar cu o concluzie opusă faţă de a noastră, în lucrarea lui C. L. Milton, The Epistle to the Ephesians, 1951 şi A. von Roon, The Authenticity of Ephesians, 1974.) Foarte pe scurt, cele mai importante argumente împotriva autenticităţii Epistolei către efeseni sunt următoarele:

1.Efeseni nu este o scrisoare reală care se adresează unei anumite situaţii, la fel ca şi toate celelalte scrisori ale lui Pavel pe care le cunoaştem. Are un stil mai liric, este plină de participii şi relative, distingându-se prin acumularea de expresii similare sau înrudite. Un argument în favoarea paternităţii pauline este faptul că absenţa controversei poate explica diferenţele de mai sus. Aici nu avem argumentul raţional necesar în celelalte scrisori ci „o proclamare profetică a unor fapte incontestabile şi cunoscute” (Dodd).

2.Există 42 de cuvinte care nu sunt folosite în altă parte în NT şi alte 44 care nu sunt folosite în alte scrieri ale lui Pavel. Acest argument poate fi evaluat numai prin compararea cu alte Epistole şi prin examinarea cuvintelor propriu-zise. După părerea multor cercetători, această situaţie poate fi explicată în mod suficient prin natura diferită a subiectului.

  1. Se afirmă că nicăieri în scrierile lui Pavel nu întâlnim un accent atât de mare pus pe biserică şi un accent atât de redus pus pe escatologic. Totuşi, justificări satisfăcătoare pot fi date dacă ţinem seama de diferenţa de accent şi în special dacă ţinem seama de expunerea importantă cu privire la rolul Bisericii în planul etern al lui Dumnezeu.
  2. Anumite trăsături caracteristice şi anumite expresii sunt luate ca o indicaţie a unei date mai târzii şi a unei alte mâini decât cea a apostolului: de ex. referirea la „sfinţii apostoli şi profeţi” (3:5; cf. 2:20), modul în care este tratată problema Neamurilor şi umilirea de sine în 3:8. Putem răspunde la fiecare obiecţie în parte, deşi cei care contestă paternitatea paulină pun accentul pe forţa cumulată a tuturor obiecţiilor.
  3. Alte argumente sunt bazate pe o comparaţie dintre Efeseni şi alte scrieri din NT. Această scrisoare are mai multe lucruri în comun cu scrierile ne-pauline (în special Luca şi Faptele Apostolilor, 1 Petru şi scrierile lui Ioan) decât cu oricare scrisoare dintre epistolele pauline. Uneori asemănarea de idei şi exprimări este foarte izbitoare, dar rareori este atât de mare încât să permită stabilirea unor relaţii directe. Aceste asemănări dovedesc existenţa unui extins vocabular comun şi, poate, o formulare doctrinară a învăţăturii şi crezului Bisericii primare din diferite locuri. (Vezi E. G. Selwyn, The First Epistle of St. Peter, 1946, p. 363-466.) Cel mai semnificativ aspect, însă, este similaritatea în conţinutul, exprimarea şi chiar ordinea prezentării subiectului în această epistolă şi în Coloseni. Este aproape unanim acceptat că Epistola către coloseni este mai veche decât Efeseni. Epistola către efeseni conţine doctrina şi învăţăturile din Coloseni, doar că sunt dezvoltate mai mult. Cu excepţia Efeseni 6:21 ş.urm. şi Coloseni 4:7 ş.urm. nu există nici o dovadă de copiere directă, dar în Efeseni aceleaşi expresii sunt folosite cu un înţeles puţin diferit; un pasaj dintr-o scrisoare se aseamănă cu două din cealaltă; un pasaj din Efeseni are o paralelă în Coloseni într-o altă scrisoare a lui Pavel. Pentru unii, aceste fenomene sunt cele mai puternice argumente în favoarea faptului că este vorba de lucrarea unui imitator; după părerea altora, ele confirmă şi mai puternic faptul că autorul este Pavel.

 

Scopul

Mulţi cercetători au contestat faptul că Pavel ar fi autorul, fără să dea în schimb vreo sugestie pozitivă cu privire la felul în care a ajuns să fie scrisă această epistolă. Alţii au fost mai concreţi.

1.Unii au considerat-o „o încercare de a rezuma şi de a recomanda unei generaţii de mai târziu învăţătura apostolului” (M. Barth, AB, p. 57). E. J. Goodspeed, de exemplu, consideră că ea a fost scrisă ca o introducere la colecţia de epistole ale lui Pavel, chintesenţa învăţăturii lui Pavel prezentată de cineva (după părerea lui de Onisim) care era îmbibat de scrierile lui Pavel şi în special de Coloseni.

  1. Alţii au văzut o criză istorică în viaţa Bisericii primare – ameninţarea din partea gnosticismului, o ameninţare a unităţii creştine, sau pericolul unei abateri de la marile doctrine expuse de Pavel – ca atare era necesară o asemenea lucrare, scrisă în numele marelui apostol.
  2. J. C. Kirby (Ephesians: Baptism and Pentecost, 1968) urmează într-o oarecare măsură ideile altora când atrage atenţia asupra locului însemnat pe care-l ocupă în Epistolă materialul liturgic şi didactic, dar merge mai departe şi expune motivele pentru care el crede că Efeseni este transpunerea sub formă de epistolă a unui serviciu anual de înnoire a legământului, care avea loc la Rusalii, amintindu-le creştinilor care era semnificaţia botezului lor.

Multora li se pare că argumentele împotriva paternităţii pauline sunt puternice. Pentru alţii, par acceptabile diferite păreri sugerate cu privire la scopul scrierii. Totuşi, aşa cum spune E. F. Scott, „Epistola este marcată pretutindeni de o grandoare şi o originalitate de idei care pare să depăşească cu totul limitele unui simplu imitator” (MNTC, p. 136). Nu este uşor să ne imaginăm un scriitor care încearcă să prezinte în numele lui Pavel esenţa teologiei sale şi apoi să citeze exact cuvintele din 4:7 ş.urm. pentru a da impresia că Efeseni a fost scrisă în aceeaşi perioadă ca şi Epistola către coloseni. Pare mai potrivit să revenim la părerea că Pavel este autorul şi să încercăm să reconstituim condiţiile care au generat scrierea Epistolei către efeseni.

Pavel era în închisoare în Roma prin anul 61 d.Cr. (vezi *COLOSENI pentru alte posibilităţi cu privire la locul întemniţării lui Pavel la data scrierii). Onisim, sclavul fugar al lui Filimon, a venit la apostol, atras de credinţa în Cristos, şi a fost trimis de Pavel, împreună cu o scrisoare, la stăpânul său „nu ca un rob, ci mult mai pe sus decât pe un rob: ca pe un frate preaiubit” (Filimon 16). În aceeaşi vreme apostolul a aflat de la Epafra despre dificultăţile cu care era confruntată biserica din Colose, mai ales prin învăţăturile false. Astfel, atunci când Onisim s-a întors la Colose, Pavel l-a trimis de asemenea pe Tihic cu o scrisoare către biserica aceea, dând răspunsuri la problemele credincioşilor de acolo şi dând învăţături practice cu privire la viaţa creştină a acestor credincioşi pe care el nu-i întâlnise şi pe care nu i-a învăţat în mod personal. Când le-a scris colosenilor, mintea apostolului a fost umplută de ideea gloriei lui Cristos şi a grijii Lui perfecte faţă de viaţa oamenilor. Gândurile lui Pavel s-au îndreptat către celelalte biserici din apropiere de Colose şi, fără să mai aibă de tratat vreo problemă pastorală sau vreo dificultate doctrinară, Pavel şi-a împlinit dorinţa de a exprima în învăţătură şi în îndemnuri, în laudă şi în rugăciune, gloria scopului lui Dumnezeu în Cristos şi responsabilitatea Bisericii de a face cunoscut scopul acela prin proclamarea lui şi printr-o viaţă trăită în unitate, dragoste şi puritate. Această scrisoare a fost trimisă o dată cu cea către Filimon şi către coloseni, dar a fost trimisă la diferite biserici din provincia romană Asia, iar cea mai importantă dintre aceste biserici era cea din Efes. După toate probabilităţile aceasta este scrisoarea despre care Pavel spune în Coloseni 4:16 că fraţii din Colose ar trebui să o primească „din Laodicea”.

BIBLIOGRAFIE. 1974 K. Abbott, The Epistles to the Ephesians and to the Colossians, ICC, 1897; J. A. Robinson, St. Paul‘s Epistle to the Ephesians, 1904; F. F. Bruce, The Epistle to the Ephesians, 1961; F. Foulkes, The Epistle of Paul to the Ephesians, TNTC, 1963; Markus Barth, Ephesians, AB, 1974.

F.F.B.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistola-catre-efeseni.html

Ştiri internaţionale / Ian.08 2008

download - Copie

Pagina de ştiri

 

Ştiri internaţionale
   
Cercetătorii schimbă celulele adulte în celule embrionice în experimentul uimitor

Celulele de ten au fost transformate în celule embrionice de fiinţe umane, au publicat oamenii de ştiinţă din Wisconsin şi Japonia pe 20 noiembrie, producând un salt dramatic în favoarea oponenţilor studiului prin care se distrug embrionii. Ştirile au solicitat răspunsuri din partea celor doi susţinătorii şi oponenţii studiului despre celulă datorită potenţialului lui de a furniza terapii privind subiectul despre bolile dezbătute. El demonstrează o răsplătire specială, totuşi, pentru preşedintele Bush şi alţii care au lucrat să oprească campania persistentă pentru Guvernn ca să adune experimente care distrug embrionul uman. Reportajul a arătat celulele care au, în esenţă, aceleaşi proprietăţi pe care embrionii le pot produce fără să distrugă fiinţele umane mici. Un embrion uman este omorât când celulele sun extrase din el. [ continuare… ]

   
Baptiştii din Florida spun că folosirea alcoolului descalifică liderii din slujbă

Doar cei echilibraţi vor fi acceptaţi să slujească ca tutori al agenţiei Convenţiei Baptiste, ca rezultat al votului de la întâlnirea anuală a Convenţiei. Fără nici o discuţie şi cu mai puţin de jumătate de voturi, reprezentanţii au aprobat analiza legii locale, care cere ca toţi candidaţi propuşi pentru rolul de tutore să fie de acord să se abţină de la a bea alcool şi să folosească orice drog recreraţional.Legea locală a cerut celor care candidează să semneze o pledoarie în sprijinul declaraţiei doctrinare a Convenţei Baptiste din sud, care pentru cei cărora le place alcoolul, a fost o problemă actuală în alte state. Noua măsură a fost acceptată uşor de cei 1,258 de reprezentanţi care au participat la întrunirea anuală a conveţiei, care a avut loc pe 12-13 noiembrie în Daytona Beach. [ continuare… ]

   
Relaţiile dintre Vatican şi Israel se înrăutăţesc

Un diplomat senior, care a slujit ca trimis în Israel, a descris relaţiile dintre Vatican ca înrăutăţindu-se, criticând Israelul pentru eşuarea de a ţine promisiunea legată de terenul bisericii, taxe şi restricţiile de călătorie ale clerului arab. Arhiepiscopul Pietro Sambi a lansat un interviu în Israel, publicat vineri pe site-ul Terrasanta.net, o publicaţie online despre Ţara Sfântă. „Dacă trebuie să fiu franc, relaţiile dintre biserica catolică şi statul Israel au fost mai bune când nu erau legături diplomatice,” a spus Sambi, intervievat la sfârşitul săptămânii la Washington, unde el slujeşte ca trimusul Papei Benedict al XVII-lea în Statele Unite. „Vaticanul a decis să stabilească relaţii diplomatice (în 1993) cu Israelul ca un act de credinţă, lăsând promisiunii serioase de mai târziu, să regleze aspecte concrete ale vieţii comunităţii catolice şi bisericiii din Israel,” a spus Sambi. [ continuare… ]

   
Creatorul oii clonate abandonează studiul neetic

Aceasta este evidenţa perspectivei care susţine viaţa, care se aude. Când Dlloy, oaie clonată a fost creată în 1996, grupurile care susţinb viaţa s-au cutremurat la gândul unde poate conduce ultimul progres al bioeticii. Acum profesorul Ian Wilmut, cel care a creat-o pe Dolly, spune că nu va mai continua „transferul somatic nuclear al celulei,” procesul de clonare controversat pe care el l-a deschis. În schimb, el se întoarce la studiul care nu pretinde crearea şi distrugerea unei vieţi umane tinere. [ continuare… ]

   
Schimbarea într-un studiu necontroversat al celulei

Celulele pot fi căpătate fără distrugerea vieţii umane. Oamenii de ştiinţă din Kyto, Japonia şi cercetătorii de la Universitatea din Wisconsis au declarat săptămâna aceasta că ei transformă celulele tenului uman în celule de embrioni. Jennifer Lahl, directorul de la Centrul de bioetică şi cultură, a spus că nu este încă un exemplu care să arate că studiul de distrugere a celulelor embrionice nu este necesar. [ continuare… ]

   
Biserica lui Falwell creşte sub conducerea fiului acestuia

Biserica baptistă Thomas Road, megabiserica din Virginia fondată de ultimul rev.Jerry Falwell, are cea mai mare creştere numerică înregistrată în lista nouă a naţiunilor cu cea mai rapidă creştere a bisericilor. Într-o publicaţie specială din această lună, megabiserica Outreach a declarat că biserica din Lynchburg, Va., a văzut o creştere globală în participarea săptămânală cu un procent de 4,750% în ultimul an. Biserica se numără la poziţia nr. 9 pe lista revistei cu bisericile care cresc cel mai rapid, datorită cercetătorii care au făcut o medie numerică şi un procentaj de creştere a participanţilor ca să hotărască asupra enumerărilor. [ continuare… ]

   
Femeia pastor stârneşte controverse printre baptiştii din Georgia

Katrina Brooks întottdeauna a simţit o chemare de la Dumnezeu, dar nu era sigură cum să o îndeplinească. O baptistă, pe nume Brooks, a petrecut ani ca şi capelan într-un spital şi ajutându-l pe soţul ei în slujire, dar niciodată nu s-a simţit complet satisfăcută în aceste roluri. Nu s-a întâmplat acest lucru până în anii 30 când a realizat că voia să conducă o congregaţie. „Am încercat foarte mult să îndeplinesc chemarea ca pastor, fiind o soţie şi o mamă şi prin alte poziţii „înainte de a hotărî, acum trei ani, acum având 41 de ani, că acea chemare a ei era să fie pastor senior, a spus Brooks. Dar lucrarea lui Brooks a stârnit dispută printre baptiştii di Georgia. Nu a fost prima dată când o femeie făcea lucrarea de pastor. [ continuare… ]

   
Preşedintele Universităţii Oral Roberts scapă de procesul civil

Preşedintele Richard Roberts de la Universitatea Oral Roberts în poziţie de luptă şi fiul evanghelistului cu acelaşi nume, a a demisionat vineri, potrivit declaraţiei Bordului de regenţi ai Şcolii Rogers. „Iubesc ORU cu toată inima mea. Iubesc studenţii, facultatea, personalul şi administraţia şi vreau să văd ce are Dumnezeu cel mai bun pentru ei,” a scris Rogers într-o scrisoare de demisionare. Decizia lui Rogererts a fost eficientă imediat şi a venit ca o încheiere greşită a unui proces înregistrat de trei profesori, care l-au acuzat pe el şi soţia lui de abateri comportamentale. [ continuare… ]

   
Pastorul japonez primeşte ultimatum în disputa comuniunii

Un pastor din cea mai mare deniminaţiune janoneză spune că el va refuza un ultimatum ca liderii bisericii să conducă, dacă el nu opreşte permisiunea oamenilor nebotezaţi să primească Sfânta Comuniune. „Voi ignora sau refuza recomandarea,” a afirmat rev. Jiro Kitamura, un pastor a Bisericii Unite din Japonia postului de ştiri Ecumenical News International. [ continuare… ]

   
Unii denunţă că baptistmul din Florida cere cumpătare de la lideri

Criticii baptişti transmite Convenţiei Baptiste din Florida să ceară abstinenţa de la alcool de către membrii a Bordului ei şi comitetele au greşit. Noua măsură a fost aprobată repede de cei 1,258 reprezentanţi care au participat la întâlnirea anuală, care a avut loc în perioada 12-13 noiembrie la Daytona Beach. Ea cerea ca toţi candidaţii propuşi pentru alegere să se abţină de la a consuma băuturi alcoolice şi de a folosi alte droguri recreaţive.” [ continuare… ]

   
Şcoala duminicală pentru atei

Duminica dimineaţă, cei mai mulţi părinţi care nu cred în Dumnezeul creştin sau al zeu, cât de cât, probabil formează grupul sau galleria la jocurile de fotbal ale copiilor sau aleargă spre serviciu sau dorm. Fără religie, nu este nevoie de mai mult, adevărat ? Probabil. Dar unii necreştini încep să gândească că ei a nevoie de ceva pentru copiii lor. „Când ai copii, spune Julie Willey, un ingineră de design, „începi să observi că cei care sunt colegi cu tine sau prietenii au grupuri în biserică ca să îi ajute să înveţe copii lor valorile şi să fie capabili să âi îndrepte spree ele. „Aşa că în fiecare duminică, Julie Willey, cea care a crescut ca budistă spune că ea niciodată nu a crezut în Dumnezeu şi soţul ei i-a îmbarcat pe cei patru copii ai ei într-un minivagon spre Centrul comunitar umanist din Palo Alto, Calif., pentru şcoala duminicală ateistă. [ continuare… ]

   
Baptiştii din Hawaii împlinesc 65 de ani

Baptiştii din Hawaii au sărbătorit a 65-a întâlnire anuală cu tema „Cucerind teren,” inspirată din Filipeni 3: 3- 14. Ca recunaoştere a realizărilor prin biserici, Veryl Henderson, directorul executiv al Convenţiei baptiste din Hawaii, a acordat diplome la şapte dintre congregaţii pentru începutul lucrării noi anul tecut şi la opt dintre biserici pentru participarea în toate cele patru faţete ale provocării pasajului din Fapte 1.8: comunitate, rergiune, continent şi lume. [ continuare… ]

   
Discuţia teologilor evanghelici despre justificarea prin credinţă poate schimba declaraţia doctrinară

În timp ce sute de savanţi, pastori şi teologi s-au adunat pe 14 noiembrie pentru deschiderea celei de-a 59-a conferinţă anuală a Societăţii Teologice Evanghelice, o problemă a apărut ăn mintea lor: Cât de riguros să definească pe cel care este calificat ca teolog. A fost prima întâlnire de la plecarea fostului preşedinte, Francis Beckwith, un profesor de la Universitatea Baylor, care a demisionat anul trecut în mai, după întoarcerea la credinţa din copilărie, cea catolică. [ continuare… ]

   
Absolvenţii recenţi sunt de tri ori mai înclinaţi să fie calvinişti

Aproape 30% dintre absolvenţi de la Seminarul SBC slujesc acum ca pastori s-au autoidentificat ca fiind calvinişti, potrivit datelor prezentate în timpul sesiunii de deschidere a conferinţei depsre teologia reformată şi a Convenţiei baptiste de sud. În contrast, în organizaţia SBC, în general, numărul pastorilor, care afirmă cele cinci puncte ale calvinismului, este în jur de 10%, a afirmat directorul organizaţiei LifeWay Research în numeroasele descoperiri făcute de LifeWay Research şi de Bordul american de misiune pentru cerceatarea misionară. [ continuare… ]

   
Baptiştii întreabă care este rolul uman în încălzirea globală

Baptiştii din sud au aprobat , miercuri, o rezoluţie despre încălzirea globală, care pune problema conceptului ştiinţific predominant care este gata să vadă cine este vinovat pentru fenomen şi, de asemenea, încălzirea care a crescut reglarea serei va lovi pe cei săraci. Dezbaterea despre încălzirea globală a scindat evanghelicii cu unele probleme presante, dar oamnei poartă responsabilitatea pentru problema datorată emiterii de gaze din seră. Alţi evanghelici spun că vorbind despre probleme se diminuaeză influenţa lor asupra războului culturii tradiţionale, precum avortul, căsătoria homosexualilor şi slujbele judiciale. [ continuare… ]

   
Tiparele împiedică dialogul pe tema Calvinismului în Convenţia Baptistă de Sud

Deseori tiparele împiedică un dialog sincer în ce priveşte influenţa teologiei reformate în viaţa baptiştilor de Sud, li s-a spus participanţilor la Conferinţa din 26-28 Noiembrie pe tema Calvinism. Întâlnirea ce a durat 3 zile a fost sponsorizată atât de Ministries Founders, cât şi de Seminarul Teologic Baptist de Sud-Est (Southeastern Baptist Theological Seminary) şi găzduit în Carolina de Nord, la centrul LifeWay Ridgecrest Conference Center. Founders Ministries s-a înfiinţat în anul 1982 cu scopul de a promova teologia reformată în bisericile SBC (Convenţiei Baptiste de Sud). [ continuare… ]

   
Baptiştii din sud spun “nu beau”

Majoritate pastorilor seniori din sud şi amatori cred că cei creştini nu ar trebui să bea alcool şi că folosirea acestuia ar putea face pe alţi creştini să păcătuiască, potrivit unui sondaj de la LifeWay Research. Sondajul adresează baptiştilor din sud şi celor care nu sunt din sud şi amatori o serie de şapte întrebări despre alcool, care variază de la punctul lor de vedere referitor la faptul că Scriptura este împotriva celor care se îmbată, până la chestiunea legată de faptul că a consuma alcool este o libertate religioasă. [ continuare… ]

   
Rugaţi-vă pentru pacea israelo-palestiniană, spun teologii baptişti

Doi baptişti din sud învăţaţi spun că cei creştini ar trebui să se roage pentru pace între israeliţi şi palestinieni, în acelaşi timp să menţină perrpectivă realistă cu privire la terorismul răspândit în regiune. Comentariile din partea lui Russell D. Moore şi Daniel R. Heimbach vin în timp ce liderii Israelului şi al palestinienilor au terminat conferinţa de o zi din 27 noiembrie alături de celelalte 40 de naţiuni din Annapolis Md. În timpul conferinţei s-a anunţat că primul-ministru israelian Ehud Olmert şi preşedintele Palestinian, Mahmoud Abbas fuseseră de accord să înceapă negocierile acordului de pace pe 12 decembrie, cu scopul de a-l finaliza până la sfârsiţtul mandatului preşedintelui Bush. [ continuare… ]

   
Creştin, mormon – diferenţe doctrinare

Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor de pe Urmă (LDS sau Biserica Mormonă) susţine că este o biserică a lui Hristos. Totuşi, o comparare atentă a poziţiilor doctrinelor de bază a acestei biserici cu cele ale creştinismului istoric, biblic, dezvăluie multe diferenţe radicale. Această comparare utilizează doctrinele mormone aşa cum sunt ele stabilite în sursele de bază ale LDS, şi cele ale creştinismului istoric, aşa cum decurg ele numai din Biblie. [ continuare… ]

   
Chinezii încă întârzie în problema bisericilor

Diplomaţii canadieni, într-un raport confidenţial de la Beijing, susţin că China face „un progres crescător” în privinţa drepturilor omului şi ar putea fi „o mişcare de amploare” în viitor, potrivit ziarului The Globe and Mail. [ continuare… ]

   
Ce trebuie să ştiţi despre ‘The Golden Compass’

Lansarea filmului „The Golden Compass” (Busola de aur) ca pelicula importantă reprezintă o nouă provocare pentru creştini – îndeosebi pentru părinţi. Lansarea unui film popular cu actori celebri care prezintă un film cu mesaj direct subversiv asupra creştinătăţii este ceva nou. Şi puţin probabil să fie ultimul caz. Văzând filmul cu prilejul unei vizionări anticipate şi citind toate trei volume din „His Dark Materials,” (Materiile întunericului) îi pot asigura pe creştini că avem de-a face cu o provocare reală – una care va necesita o gândire atentă şi angajament intelectual. [ continuare… ]

   
Disputa teologilor asupra finalului Evangheliei lui Marcu

Ultimele 12 versete din Evanghelia lui Marcu reprezintă o sursă de dezbatere şi fascinaţie printre studenţii pasionaţi ai Scripturii, incluzând aici recentul simpozion despre Noul Testament desfăşurat la Seminarul Teologic Baptist Sud-estic. Simpozionul, intitulat „Ultimele 12 versete ale lui Marcu: originale sau nu?” a fost susţinut de cinci teoreticieni într-o dezbatere cordială asupra acestui dificil pasaj. [ continuare… ]

   
Profesor promovează renaşterea spirituală a enoriaşilor

„Cristos este slăvit când apartenenţa la biserică înseamnă cu adevărat ceva. ” John Hammett, profesor de teologie la Seminarul Teologic Baptist Sudestic, a îndemnat studenţii , cu ocazia unei prelegeri universitare in capelă, să ia în serios necesitatea punerii accentului pe renaşterea spirituală a enoriaşilor. Ţinută o dată pe semestru, lectura specială permite membrilor facultăţii să împărtăşească un subiect de importanţă specială cu studenţii din campusul universitar Wake Forest, N.C. [ continuare… ]

   
Creştinii arabi încearcă noi căi de susţine spiritul

Organizatorii l-au considerat ca fiind unul din cele mai mari evenimente de acest fel în lumea arabă. Într-un weekend de noiembrie, peste 10.000 de creştini arabi, majoritatea din Egipt, îmbarcaşi în sute de autobuze s-au îndreptat spre o tabără din deşert, lângă Cairo pentru trei zile de închinare netradiţională. Sub soarele dogoritor, participanţii s-au ajutat reciproc să facă escaladări sportive, au dansat la un concert de rap creştin şi şi-au împărtăşi experienţe religioase la un spectacol de biciclete BMX. [ continuare… ]

   
Rolul homosexualilor produce divizări în Biserica Episcopală

O dioceză episcopală din California Centrală a votat sâmbătă pentru a se despărţi de denominaţia naţională, datorită dezacordurilor prrivind rolul homosexualilor şi lesbienelor în cadrul bisericii. Clericii şi mambrii laici ai Diocezei Episcopale din San Joaquin au votat 173-22 la convenţia lor anuală pentru a înceta legăturile cu biserica naţională în temeiul constituiţiei diocezei, potrivit purtătoarei de cuvânt Joan Gladstone. Congregaţia, cu baza în Fresno este prima dioceză care se retrage în întregime, datorită unei dispute liberal-conservatoare care a început cu câteva decenii înainte şi acum este concentrată pe faptul că Biblia condamnă relaţiile homosexuale. [ continuare… ]

   
Rămâi şi transmite: Predicatori îndemnaţi să evite plagiatul de la amvon

Dacă predicatorii dau munca altora drept a lor proprie, automat ei se limitează la a predica doar opt porunci. ‘Să nu furi’ şi ‘să nu aduci mărturie mincinoasă’ devine dincolo de această limită. Dar predicatorii pot să evite plagiatul de la bun început – – acordând timp şi atenţie textului biblic înainte de a citi sau de a auzi predicile altora în legătură cu textul respectiv, a spus Joel Gregory, profesor de omiletică la seminarul teologic Truett al Universităţii Baylor. [ continuare… ]

   
Pastorul Baptist pe lista de atac

Un pastor Baptist din Turcia a fost scris pe lista morţii. Ertan Mesut Cevik, pastorul Bisericii baptiste din Izmir, numele modern pentru Smirna din Biblie, şi al celui mai mare oraş ca populaţie, a primit o protecţie din partea poliţiei, după ce numele lui a fost găsit pe o listă cu trei terorişti suspecţi. Cei trei, care sunt arestaţi, sunt suspectaţi de o planificare de atac la scară largă după ce o ascunzătoare de arme a fost găsită în posesia lor. [ continuare… ]

   
Rezolutia baptistă din Georgia critică blogurile baptiste

Baptiştii din Georgia au aprobat un buget-record şi o rezolutie contoversata impotriva blogarilor la întâlnirea lor anuala din nov. 12-13. Adunându-se la Augusta, mai mult de 1 400 de reprezentanti au participat la întâlnirea Conventiei Baptiste din Georgia pe tema ‘Înapoi la baze’. Ei au aprobat şi un buget de program pentru cooperare pe 2008, şi-au alăturat 62 de noi biserici şi misiuni şi au aprobat repartizarea fondurilor anterior date Universitatii Mercer. Univ. Mercer nu mai este afiliată la GBC. [ continuare… ]

   
Papa spune că speră ca discuţiile cu baptiştii să fie un dialog rodnic

Papa Benedict al XVI-lea le-a spus reprezentanţilor baptişti şi catolici că a sperat că discuţiile între cele două confesiuni „vor avea un rezultat rodnic pentru progresul dialogului şi creşterea înţelegerii şi cooperării.” [ continuare… ]

   
Evanghelicii din Elveţia dezbat problema creaţionismului

Recent, evanghelicii din Elveţia s-au aprins într-o controversă când ei au propus să includă creaţionismul alături de evoluţionism într-un manual de ştiinţă. Creaţionismul era prezentat cu evoluţionismul în carte ca două modalităţi de a „explica” originea universului şi vieţii pe pământ, conform cu swissinfo, postul de radio internaţional di Elveţia. Dar oamenii de ştiinţă supăraţi şi experţii în educaţie, au forţat revizuirea unui pasaj divizat, susţinând că predarea creaţionismului în ştiinţă implică o controversă unde nu este, de când evoluţionismul a fost demonstrat deasupra tuturor dilemelor rezonabile.” [ continuare… ]

   
Proprietar de magazin din Beijing băgat la închisoare fără acuzaţii

Rezident de o viaţă în Beijing, un cetăţean al cărui magazin de cărţi se află la cam 3 km de Satul Olimpic a fost arestat de Biroul Securităţii Publice Beijing pe 28 noiembrie şi de atunci a fost reţinut fără vreo acuzaţie. [ continuare… ]

   
Camera aprobă rezoluţia de Crăciun; 9 voturi împotrivă

Camera Reprezentanţilor a aprobat o rezoluţie din 11 Dec. privind semnificaţia Crăciunului şi a creştinismului. Apelul s-a finalizat cu 372-9 în favoare rezoluţiei. Sponsorul aceste acţiuni şi-a exprimat mirarea privind voturile cu „nu”. Republicanul Steve King, din Iowa, a spus că nu poate înţelege cum membri ai Congresului au votat împotriva măsurii, după ce Camera a aprobat fără voturi contra rezoluţii similare privind onorarea datinilor din Islam şi Hinduism. Printre rezoluţiile ei, măsura luată de King recunoştea creştinismul ca „una dintre marile religii ale lumii”, exprimându-şi sprijinul pentru creştinii din această ţară şi din altele, afirmând „semnificaţia religioasă internaţională şi istorică a Crăciunului şi a credinţei creştine ” şi renunţarea la persecuţiile împotriva creştinilor din toată lumea. [ continu

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri_ian08.htm