Narcomania / Autor: Vladimir Solomon

download - Copie

Anastasia Filat

Societatea contemporană păşeşte cu paşi gigantic înainte, spre viitor. Dar alături de progres, lumină şi frumos îşi află loc şi viciul, întunericul, urâtul. Un astfel de viciu e narcomania, ce stopează dezvoltarea umanităţii.

Epidemia narcomaniei s-a răspândit în Republica Moldova în anul 1985, când s-a început compania combaterii beţiei şi alcoolismului. Unii autori consideră creşterea narcomaniei drept urmare a imposibilităţii procurării băuturilor alcoolice, după ce au fost distruse plantaţiile de vii.

Alţii neagă acest fapt, deoarece legalizarea vânzării produselor alcoolice în ultimii ani n-a provocat scăderea numărului cazurilor de narcomanie. În mod deosebit este răspândită narcomania în municipiile: Chişinău, Bălţi, Tiraspol ; judeţele: Soroca , Orhei , Rîbniţa, Rîşcani, Edineţ. Este alarmat faptul că, numărul persoanelor care consumă droguri se dublează fiecare 4 ani, şi acest proces este în creştere. Datele statistice denotă că, majoritatea narcomanilor sînt tineri, vârsta cărora nu depăşeşte 30 ani. Majoritatea narcomanilor (circa 90% ) nu sînt încadraţi în câmpul de muncă.

Este ştiut faptul, că narcomanii tind să se grupeze. Conform statisticii, circa 44% de necromani se droghează în grupuri, 32% procură droguri de la difuzori, restul prepară drogurile de sine stătător. Nivelul de studii al narcomanilor este foarte scăzut, din ei n-au absolvit şcoala 84%. Întrucât interesul faţă de învăţătură la narcomani scade brusc, majoritatea din ei părăsesc şcoala, se ocupă cu vagabondajul, locuiesc în spelunci, unde însuşesc ” cartea consumării drogurilor “.

Una din cele mai importante şi actuale probleme la momentul de faţă ale dezvoltării societăţii noastre, rezolvarea căreia nu poate fi negată în discuţiile şi întrunirile organelor de stat şi ale cetăţenilor , este legalitatea şi ordinea de drept în Republica Moldova.

Asigurarea legalităţii şi a ordinii de drept constituie una din principalele funcţii ale statului. Aceasta se exprimă prin faptul că, legalitatea şi ordinea de drept fac parte din principiile întregului sistem politic al statului Republicii Moldova.

În această activitatea de menţinere şi asigurare legalităţii ordinii de drept un mare aport este adus de către organele de drept ale statului. Direcţia principală, însă, a activităţii acestor organe o constituie lupta cu diferite fenomene social periculoase, prevenirea şi profilaxia lor. În acest sens ca un fenomen al patologiei sociale ne apare şi narcomania . Organele Afacerilor Interne ale Republicii Moldova întreprind un şir de măsuri organizatorice şi practice, orientate la prevenirea şi combaterea acestui fenomen social periculos.

Noţiunea narcomaniei

Noţiunea “narcomania” provine de la cuvintele greceşti “narche” înseamnă somn, amorţire, înţepenire, iar “manie” patimă , demenţă, pasiune (nebunie), care înseamnă o atracţie puternică bolnăvicioasă de droguri.

Narcomania este o deprindere, pasiune bolnăvicioasă bine pronunţată, pentru unele mijloace toxice care acţionează asupra sistemului nervos central, provocând grave tulburări psihice şi fizice. Se manifestă prin necesitatea organică de a consuma noi cantităţi de narcotice şi tendinţa de a le obţine cu orice preţ.

Definiţia narcomaniei elaborată de Organizaţia Internaţională de Ocrotire a Sănătăţii (O.I.O.S), sună în felul următor: “Narcomania este o stare de intoxicaţie periodică sau cronică, nocivă pentru om şi societate, provocată de consumul repetat al narcoticului (natural sau artificial) “. Această maladie se caracterizează prin dorinţa irezistibilă sau necesitatea de a consuma narcoticul şi de-al obţine cu orice preţ, tendinţă de a spori dozele de consumare, dependenţa individului de influenţa narcoticului.

În literatura juridică şi medicală pot fi întâlnite opinii destul de opoziţionale şi contrapuse ale noţiunii de “narcomanie “, ce determină anumite greutăţi în practica şi confuzie în teorie. Însuşi specificul obiectului de studiu presupune în calitate de condiţie nemijlocită – operarea cu noţiuni concrete.

Toţi se droghează

Această generalizare e folosită, probabil, pentru a-i convinge pe naivi să se apuce să consume stupefiante. Însă, în funcţie de modul în care definim “drogul”, cuvintele de mai sus conţin un sâmbure de adevăr.

Cuvântul “drog” e definit astfel: “Orice substanţă clinică, fie naturală, fie sintetică, ce poate fi folosită pentru a modifica percepţiile, dispoziţie sau alte stări psihice”. Aceasta este o descriere generală, dar utilă, făcută substanţelor psihoacvatice; ea însă nu include multe mijloace folosite ca medicamentele la tratarea unor afecţiuni fizice. Potrivit acestei definiţii, se poate spune că alcoolul este un drog.

În prezent, narcomania este examinată ca un fenomen social negativ, incluzând în sine consecinţele negative pentru sănătatea şi comportarea oamenilor. Ea devine obiect al examinării nu numai din partea organelor statale naţionale, dar şi a altor organizaţii internaţionale.

Menţionăm că, narcomania este un fenomen social periculos, apărut ca rezultat al consumării intenţionate, ilegale şi sistematice a substanţelor narcotice, asupra cărora se răspândesc măsurile de control juridic internaţional şi statal, determinând infectarea periodică sau cronică, negative pentru persoană şi care prezintă pericol pentru societate.

Profesorul I.M. Macari susţine că narcomania este o boală, care condiţionează o atracţie faţă de consumarea mijloacelor narcotice, în rezultatul căreia activitatea vitală a organismului uman se menţine la un nivel determinat prin consumul lor şi care duce la împiedicarea funcţionării normale a acestui organism. La etapa deprinderii organismului cu mijloace narcotice consumul lor era legal, deşi mai târziu s-a transformat în ilegal, într-un fenomen social periculos.

Toate cele relatate permit a face următoarele concluzii:

  • narcomania este un fenomen social dificil, care se deosebeşte de alcoolism nu numai după criteriul social – juridic, dar şi după cel logic;
  • definirea narcomaniei în aspect juridic nu poate fi limitat numai prin efectuarea omului.

Definirea narcomaniei, oferită de către autorii Psihiatriei judiciare include în sine următoarele caracteristici:

  • dorinţă – pasiune bolnăvicioasă de a continua consumarea de mijloace narcotice ;
  • tendinţa majorării dozei (toleranţa) ;
  • dependenţa psihică şi generală a organismului faţă de mijloace narcotice (sindromul abstenţial).

Caracteristica generală a narcomaniei şi sistemul de traficul de droguri

Plantele care conţin mijloace narcotice sînt cunoscute încă din antichitate. Oamenii din trecut cunoşteau efectul sedativ al macului şi cânepii . Dar aceste mijloace erau folosite numai în cadrul unor ceremonii rituale. Cercetătorii presupun, că drogurile au început din regiunea sud-estică a Mării Mediterane prin Persia, India, iar mai târziu prin China. Apoi, drogurile au pătruns şi în Europa prin Turcia, Iran şi statele Orientului Apropiat.

Deci în perioada ultimului sfert de veac ca obiect al activităţii organelor de drept ale statului şi al cercetărilor ştiinţifice au devenit infracţiunile, direct sau indirect condiţionate de consumul nemedical de droguri şi care determină în această bază narcomania.

Aspectul medical:

Narcomania ca boală, provocată schimbării patologice în organismul omului, se caracterizează prin “Sindromul narcomaniei “, care include în sine:

  • schimbarea activităţii organismului, adică capacitatea lui de a rezista şi nu de a obţine dereglări esenţiale după folosirea sistematică a cantităţilor de droguri permanent mărite, care depăşesc doze mortale (” toleranţă”);
  • dependenţă psihică, adică starea de nesatisfacţie, cu gândurile despre consumarea drogurilor ;
  • dependenţa fizică, adică schimbarea funcţiilor organismului, care s-a deprins cu intoxicaţia permanentă, şi numai consumând droguri funcţionarea organismului este relativ satisfăcătoare.

Consumătorii de droguri au nevoie de asistenţă medicală, fără care boala progresează şi duce la distrugerea organismului, iar uneori – la moarte.

Aspectul social

Narcomania face din om o fiinţă socialmente periculoasă, distrugând psihic, împunîndu-l să treacă la modul de viaţă antisocial. Narcomania se răspândeşte ca o epidemie şi dăunează sănătăţii poporului. Pentru lichidarea cauzelor şi condiţiilor narcomaniei sînt necesare, nu numai forţele organelor de drept, ale organelor medicale, cît şi forţele întregii societăţi.

Aspectul juridic

Din toate mijloacele narcotice, care provoacă dependenţă, au fost selectate cele mai periculoase şi incluse în:Lista Mijloacelor Narcotice adoptată prin Ordinul Ministerului Ocrotirii Sănătăţii al Republicii Moldova.

Îmbolnăvirea de narcomanie are consecinţe sociale negative. Cercul de prieteni şi cunoscuţi al narcomanilor se limitează la persoanele care consumă mijloace narcotice, se micşorează activitatea lor socială, are loc degradarea personalităţii, ce determină trecerea persoanei pe calea antisocială, în acelaşi timp de comportare criminală.

Trebuie să scoatem la lumină cauza şi să o acceptăm, pentru că apoi să putem găsi singura soluţie definitivă la problema drogurilor.

Infracţiunile legate de traficul de droguri sînt următoarele:

  • fabricarea sau desfacerea substanţelor cu efect puternic şi toxice;
  • fabricarea, procurarea, păstrarea, transportarea, expedierea ilegală în scop de desfacere sau desfacerea ilegală a mijloacelor narcotice;
  • sustragerea de mijloace narcotice;
  • organizarea sau întreţinerea de spelunci pentru consumul de mijloace narcotice;
  • îndemnul de a consuma mijloace narcotice;
  • fabricarea, procurarea, păstrarea sau expedierea ilegală de mijloace narcotice fără scop de desfacere;
  • încălcarea regulilor de producţie, procurare, păstrare, evidenţă, livrare, transportare sau expedierea a mijloacelor narcotice;
  • procurarea sau păstrarea ilegală a mijloacelor narcotice în cantităţi mici ori consumarea mijloacelor narcotice fără prescripţia medicului;
  • semănatul sau creşterea macului pentru opiu şi a cânepei, a căror cultivare este interzisă.

Efectul consumului de droguri asupra sănătății

Orice drog este o otravă potenţială care poate cauza incapacitate şi chiar moarte, dacă este introdus în organism, consumat în cantităţi greşite, sau amestecat la întâmplare cu alte droguri:

Tipurile de droguri utilizate în general, pot fi împărţite în următoarele categorii:

  • alcool
  • marijuana
  • inhalate
  • sedative
  • excitante

Narcoticele deprimă creierul şi dau impresia unor senzaţii de plăcere, putere şi superioritate, urmate de litargie, ameţeală, confuzie şi scăderea ritmului inimii şi a capacităţii respiratorii.

Termenul de “narcotic” se referă în general la opium şi la medicamentele contra durerii, în a căror compoziţie intră opium. Printre acestea se numără heroina, morfina şi codeina.

  • Codeina este clasificată, din punct de vedere legal, nu şi medical, ca medicament narcotic.
  • Heroina, în stare de pulbere albă, este un drog narcotic ilegal. Complicaţiile şi bolile cauzate de narcotice sînt : ( Sida, Cheaguri de sânge, Embolia Pulmonară, Endocardită Bacteriană, Abcesul Cerebral, Hepatita Serică, Ciroza, Malformaţiile).

SIDA – consumatorii care folosesc droguri intravenoase (IV), sînt expuşi la virusul SIDA prin acele contaminate. Aceştia sînt categoria în care numărul de cazuri de SIDA creşte cel mai repede.

Cheaguri de sânge – când venele sînt înţepate foarte des, mai ales cu acea nesterilizate, apar cheaguri de sânge sau cicatrice în interiorul venelor.

Embolia pulmonară – o complicaţie foarte gravă poate apărea atunci când cheagurile de sânge se deprind şi plutesc prin circuitul sanguin spre inimă şi plămâni. Pacientul moare din cauza cheagurilor care închid alimentarea cu sânge spre plămâni.

Hepatita serică – inflamarea ficatului este una din problemele obişnuite ale celor care se droghează cu heroină. Aceasta este cauza de un virus transmis de la persoană la persoană prin ace contaminate. Ficatul se umflă şi apar pete neregulate cu inflamaţii uşor colorate. Hepatita cauzează slăbiciuni, pierderea poftei de mâncare, dureri abdominale, urină închisă la culoare şi o îngălbenire a pielii şi a albului ochilor.

Malformaţiile – copii din femei care au consumat droguri în perioada de sarcină se pot naşte morţi sau cu numeroase malformaţii.

Unele din acestea includ: picioare strâmbe, absenţa unor membre, cerul gurii cu buza despicată (de iepure) şi alte malformaţii interne. Malformaţiile din naştere pot fi cauzate de numeroase droguri. Femeile însărcinate trebuie să evite toate drogurile, inclusiv alcoolul, de-a lungul întregii perioade de sarcină, dar mai ales în primele trei luni de sarcină.

Ciroza – ficatul reacţionează la orice proces inflamatoriu, cum este hepatita, formând un ţesut cicatrizat printre celulele sale. Când acest proces de cicatrizare progresează, boala care survine este cunoscută sub numele de ciroză. Suprafaţa ficatului devine aspră şi încreţită, ca o prună uscată. Ciroza produce numeroase simptome, printre care: scădere în greutate, greaţă cronică, vomă, slăbiciune, pierderea instinctului sexual, inflamarea abdomenului şi hemoragie internă.

Pericolele diferitor  droguri asupra sănătăţii

Marijuana – deşi este cunoscută de aproape 5000 de ani, marijuana este unul dintre cel mai puţin înţelese droguri naturale. Afectează starea de spirit şi gândirea, la fel ca şi alcoolul, şi poate cauza halucinaţii. Cercetătorii sînt preocupaţi de efecte dăunătoare pe care marijuana la are asupra plămânilor. Fumatul frecvent de marijuana este asociat cu un risc crescut de bronşită emfizem şi cancer pulmonar. Printre efecte se numără : slaba motivaţie mentală, capacitatea scăzută de a conduce maşina şi alte performanţe mecanice reduse, scăderea imunităţii corporale, şi chiar afecţiuni ale organelor sexuale. ” Produsele secundare ” ale marijuanei sînt înmagazinate în ficat, plămâni, creier, splină, ţesuturi limfatice şi organe sexuale.

Excitantele

Cocaina (coke, base, crack) şi amfetaminele (speed, crank, ice) sînt cele mai răspândite droguri excitante. Acestea stimulează sistemul nervos central şi produc excitabilitate, vorbire rapidă şi neclară, lipsă de aer, frisoane, transpiraţie, puls şi tensiune mărită, insomnie şi chiar moarte. Excitantele pot cauza afecţiuni mentale şi alte probleme de sănătate cum ar fi:

Psihoza – stimulantele pot produce stări psihice grave care pot stimula, de exemplu, schizofrenia. Multe accidente rutiere, industriale, etc., sînt datorate comportamentului straniu şi dezordonat cauzat de excitante.

Depresia – pe măsură ce stimulează îşi pierde efectul, consumatorul trece printr-o depresie. Aceasta poate fi atât de gravă încât poate duce la sinucidere. Stimulenţii duc la dependenţă psihică iar cercetările demonstrează că dependenţa poate deveni şi fizică.

Insomnia – imposibilitatea de a dormi este unul din efectele cele mai grave ale stimulenţilor. Consumatorii pot petrece zile în şir fără să poată dormi normal. Dacă acest fapt nu este reglementat cît se poate de repede, apar stările psihotice.

HALUCINONILE

Aceste droguri sînt substanţe chimice care modifică modul de a vedea şi a auzi al consumatorului. Ele produc, de asemenea , imagini şi sunete în mintea consumatorului, care în realitate nu sînt prezente. LSD, o pulbere albă, cristalină, insipidă şi incoloră, produce stări de transă, agitaţie, confuzie, frisoane, euforie, depresie, pupile dilatate, plus şi tensiune mărită, precum şi halucinaţii. Poate apărea, de asemenea, şi un comportament necontrolat, sălbatic, temător, mai ales dacă persoana suportă efecte neplăcute imediat după consumarea drogului sau amintiri neplăcute de la “ultima evadare”.

Tinerii au nevoie de libertate pentru a face opţiuni adecvate, fără a fi influenţaţi de anturaj. Ei trebuie să fie capabili să zică NU drogurilor şi alcoolului, fără să-şi piardă prietenii. Întrucât ei sînt atât de preocupaţi de a fi acceptaţi la această vârstă, în general nu se simt bine să ceară ajutor de la prieteni – deoarece ar putea părea un semn de slăbiciune. Elevii nu vor fi îndrumaţi să sprijine un prieten care are probleme legate de alcool sau de droguri. Acest lucru trebuie subliniat. Pentru a deveni independenţi şi pentru a lua decizii înţelepte, sănătoase şi sigure, copii trebuie să înveţe cum să evalueze credibilitatea surselor de informaţii, a sfaturilor şi solicitărilor. Deprinderile care îi ajută pe copii să aprecieze pe cine să asculte şi pe cine să creadă promovează atitudini de autoprotecţie şi sporesc respectul faţă de sine, întărind ideea că şi ei pot lua decizii corecte.

E clar că există o mulţime de motive pentru care oamenii recurg la droguri. Însă toate acestea sunt simptoamele unei probleme mult mai grave, a unei cauze principale. Astfel de ce un număr atât de mare de oameni talentaţi şi privilegiaţi preferă drogurile în locul realităţii zilelor noastre. Nici majoritatea religiilor nu au putut să le satisfacă, şi aceasta deoarece au trecut cu vederea principala cauză a problemelor oamenilor.

Există numeroşi alţi factori care contribuie la amploarea pe care o ia consumul de droguri. Cei cărora le vine greu să lege relaţii cu semenii lor recurg la droguri pentru a putea face faţă situaţiilor din societate. Ei cred că drogurile îi ajută să aibă mai multă siguranţă de sine, făcându-i să se simtă agreabili, plini de umor şi isteţ. Alţii cred pur şi simplu consideră că e mai uşor să consume droguri decât să prea control asupra proprii lor vieţi, asumându-şi responsabilităţile pe care le implică acest lucru.

(exemplu) din viaţă.

Aveam 13 ani, iar sora celui mai bun prieten al meu ne-a invitat într-o seară la ei acasă. Toţi s-au apucat să fumeze marijuana. La început am refuzat să fumez şi eu, dar, după ce am fost invitat de mai multe ori să încerc, în cele din urmă am luat. Aşa a ajuns Michael din Africa de Sud să păşească în lumea drogurilor. Atât Michael, cît şi Darren au început apoi să consume şi alte droguri, cum ar fi LSD, opium şi stimulate.N-am crezut niciodată, că mă voi droga, spune Michael, dar acei băieţi erau singurii mei prieteni şi, cum e şi firesc, ajungi să faci ceea ce fac ei.

Deseori, această problemă a copiilor noştri (consumarea drogurilor) constituie o ocazie dureroasă adusă la adresa noastră, a părinţilor, precum şi la adresa societăţii în general. Săptămână de săptămână trudim pentru bani, dedicându-ne timpul şi energia succesului material. Copii noştri ne solicită extraordinar de mult pe plan fizic şi psihic. Dar este de calitate timpul pe care li-l oferim? E mai uşor să le dăm bani ca să ne lese în pace. Chiar mai uşor decât să-i ascultăm când ne vorbesc despre temerile lor, despre speranţele lor sau despre grijile lor. În seara asta, când vom relaxa în faţa televizorului, vom şti şi noi oare ce fac copii noştri?

Şi vom putea adăuga: Ştim ce gândesc ei?

Încheiere

Având în vedere toate cele expuse mai sus, lichidând divergentele ce apar în legislaţie, statul Republica Moldova trebuie şi cred că va face tot posibilul pentru că cetăţenii lui să dispună de o sănătate reală şi maximum-posibilă, fără de care celelalte valori sociale, bunuri, chiar cele mai suprem, îşi pierd importanţa lor eventuală sau valorică.

https://moldovacrestina.md/narcomania/

Ce este preoția? | Adevărul despre Adevăr

download - Copie

0:57 / 31:41 CHISINAU

22,8 K de abonați

Cum a apărut preoția? Cum sa tradus preot în loc de presbiter? Ce înseamnă preoție? Abonează-te! Youtube: https://www.youtube.com/user/MoldovaC… Facebook https://www.facebook.com/moldovacrest… Vizitează-ne pe pagina noastră de Web: https://moldovacrestina.md/ Vrei să devii ucenicul lui Isus Hristos? Dă click aici https://moldovacrestina.md/raspunsuri… Ai întrebări din Biblie? Apasă aici https://moldovacrestina.md/ask-the-pa… PENTRU MANUALE DE STUDIU BIBLIC CONTACTAȚI LA +(373)69966779 SAU info@precept.md

Faina Teodor 1898 – 1979, din Marca

download - Copie

Fratele Faina Teodor s-a născut în ziua de 24 mai 1898 în localitatea Marca, județul Sălaj. Părinții se numeau Petru și Ileană Pușcaș, de confesiune greco-catolică, de etnie română.

Face patru clase primare în localitatea de natală, unde învață să citească, să scrie. Fratele avea un scris caligrafic de excepție.

Aude Cuvântul lui Dumnezeu de care se îndrăgostește și în anul 1914 pune în aplicare cerința Domnului și este botezat.

În ziua de 7 aprilie 1922 se căsătorește în localitatea Cehei, județul Sălaj, cu sora Ana, născută Pop, în ziua de 15 octombrie 1899 și Domnul îi binecuvântează cu 6 copii: 3 băieți și 3 fete.

În anul 1920 este recrutat de cercul Satu Mare și rămâne la vatră cu gradul de sergent.

În anul 1930 este ordinat ca predicator pentru Biserica Creștină Baptistă din Cehei, județul Sălaj, biserică înființată în anul 1914.

Fratele a mers să evanghelizeze localitățile din jur și a contribuit la înființarea Bisericii Creștine Baptiste din Șimleu Silvaniei.

În ziua de 23 octombrie 1979 fratele Faina Teodor este chemat acasă la Dumnezeul pe care l-a slujit cu credincioșie.

Surse:

Faina Tiberiu

Arhive

ISTOERIE BABTISTĂ

https://wordpress.com/read/feeds/94707255/posts/2575990383

Ecumenism- O realitate sau speranta in contextul Evanghelicilor Romani Dr. Caius Obeada

download - Copie

In urma cu 20 de ani, internetul a dat oportunitatea unor mari discutii divergente pe o tema de asimilare si abandonare a unei identitati denominationale sub pretextul ca „ in ceruri nu v-om mai fi baptisti si penticostali, ci toti v-om fi una.” Facebook inca nu aparuse si nu toti puteau participa la astfel de discutii. Calculatoarele erau scumpe, legaturile de internet erau prin linie telefonica, iar internetul oferea grupuri de discutii. Acest amalgam interdenominational era restrans la grupuri cu predominanta Evanghelica, sugerand un refuz total de alianta sau legatura comunitara cu credinciosii Ortodocsi sau Catolici. In aceste timpuri, idea de unitate „ecumenica” erau restranse la grupurile Evanghelice in care Baptistii, Penticostalii, Adventistii si Crestini dupa Evangheliei ar putea coopera si uni intr-o fratietate de credinta.

In urma cu 10-12 ani, problema ecumenismului apare din nou sub o varianta alarmista, de o unitate mult mai larga, trecand granita Evanghelicilor. In aceasta perioada multi ajung sa procure calculatoare si sa aibe acces la o lume virtuala, cu o serie de librarii si materiale educative in domeniul teologic, istoric, apologetic. Tot in acesti ani se introduce idea ecumenismului asa cum este definit de biserica Catolica la al doilea conciliu Vatican (1962-65). Un lucru care a fost trecut cu vederea in cercurile Romane, este stirea unei treceri masive de 2000 de Evanghelici din America la Ortodoxism. Peter E. Gillquist, on credincios care a cunoscut nasterea din nou, care a studiat la Dallas Theological Seminary si Weaton College, intr-o singura zi ajunge sa influenteze 17 biserici Luterane sa treaca la Ortodoxism (1).

In acesta perioada Mihai Oara, un baptist roman din Biserica Baptista din New York, ginerele pastorului Aurel Popescu, si el trece la ortodoxism impreuna cu sotia sa. In aceiasi perioada, cumnatul pastorului Daniel Mercaldo, abandoneaza biserica Evanghelica din State Island, NY, Gatway Cathedral, si trece la ortodoxism, in zilele noastre fiind un profesor preot ortodox la Cluj. Aceasta trecere si mutare denominationala nu a fost captata de multi, asa cum nici trecerea la ortodoxism (in ani 1980) a baiatului lui Francis Schaeffer, unul din mari teologi Evanghelici conservatori Americani (2). Frank Schaffer dela un presbiterian calvinist, trece la ortodoxism, ajungand se repudieze Protestantismul Evanghelic.

In ultimile zila am ajuns din nou sa ne re-intoarcem la subiectul ecumenismului in imaginile intruniri interconfesionale numita „Octava de Rugaciune Ecunemica dela Lugoj, un eveniment anual incepand din anul 1997 (3). Imaginile circulate pe Facebook, cu toate criticile aduse, ajung sa deschida un subiect care este trecut cu vedere de ani de zile. Imaginile dela Lugoj vorbesc de o „traditie” depe meleagurile vestice ale tari, necunoscute de multi si mai greu de explicat sau acceptat de unii.

In acest articol doresc sa fac cateva observatii care ar putea aduce o intelegere generala la aspectul ecumenic in contextul Romanesc.

Istoria ecumenica

Am sa ma folosesc de Enciclopedia Britanica in explicarea catorva data istorice legate de inceputul ecumenic, a ideei de „unitate.” Termenul de ecumenic descris de dictionarul Merriam-Webster reda doua variante: 1) a) este legat de, sau reprezentand intreg corp de biserici, b) promovarea sau tendinta catre unitatea sau cooperarea crestina la nivel mondial. 2) la nivel mondial sau general influenta sau aplicarea (4). Cambridge Dictionary reda urmatoare definitie: incurajarea diferitelor biserici crestine sa se uneasca (5). Amandoua dictionare ne sugereaza descrierea unui termen de unitate crestina.

Dela inceputul bisericii primare au existat rupturi si dispute care nu au putut sustine o unitate de credinta a bisericii. In secolul doi Gnosticismul a sufocat biserica cu o serie de doctrine care au rupt legatura frateasca a bisericilor (6). Au urmat miscarile Montaniste, Novatiene, Donatisti, Nestorieni, care au rupt unitatea bisericile dealungul secolelor. La ani 1054, Crestinismul este martor ruperii bisericii din Constantinopol de Roma. Aici avem inceputul unei separari doctrinara, si organizationala, a Ortodoxismului si Catolicismului (7). In 1274 sa incercat o reconciliere intre vest si east, ca mai tarziu sa fie respinsa categorig de amandoua parti (8). In1438 si 1439 conciliu dela Ferrar- Florence incearca pentru a doua oara o unitate intre vest si est. Si aceasta reconciliere intre biserica Ortodoxa si Catolica este respinsa (9).

Pastrarea unitatii devine imposibila, o serie de concilii aducand un punct de reperiu si claritate doctrinara. Urmatoarea rupere a bisericii vestice ia loc in secolul 16-lea prin Reforma. Unii comentatori istorici descriu Reforma ca o reinoire evanghelica si ecumenica a Bisericii ca Trup a lui Cristos, o incurajare de intoarcere la valorile apostolice a bisericii (10). Si in aceasta perioada au existat vocii care au incercat un dialog pentru unitate. In 1541, Calvin, Bruce, si Melanchton se intalnesc cu cardinalul Catolic Gasparo intr-o incercare de reconciliere referitor la doctrina justificarii prin credinta, Cina Domnului si papalitate (11) care nu au avut succes. In 1559 o alta incercare de unitate a bisericilor este gasita intre dialogul Bisericii Luterane cu Biserica Ortodoxa la Constantinopol (12). Si aceasta tentativa ecumenica esuiaza, cand patriarhul Constantionopolului refuza sa mai continue sa sustina un dialog cu biserica Luterana.

In secolele 17 si 18 tentative ecumenice sunt purtate la un nivel individual prin vocile teologilor John Dury (un presbiterian din Scotia), Richard Baxter (un puritan presbiterian), Geroge Calixtus (un luteran), Nikolaus Ludwig si Graft von Zinzendorf (moravieni) si multe alte voci independente care au sugerat spiritul ecumenic (13). In lista celor care au incurajat ecumenismul in aceste secole ar trebui mentionati si metropolitanul Moscovei Philaret, si Cyrillus Lukaris patriarhul ortodox din Alexandria. Istoria a marcat si prezenta Ortodoxa spre un ecumenism, a unei unitati a bisericii.

In secolul 19, odata cu inceputul miscarii Evanghelice de misiune, mai multe tari dau un nou impulse la necesitatea de unitate a bisericii. In aceasta perioada se incepe o cooperarea de misiune intre misionari Protestanti din India, China, Africa, America Latina si America (14). Spiritul ecumenic Evanghelic este recunosc si descris de un preot Anglican in urmatoarele cuvinte:

„Marturisesc, desi sunt un cler a Bisericii, nu vad niciun rau sa particip la inchinare de lauda sau activitati sociale, cu vreuna dintre denuminatiile crestinilor. Aud ceea ce trece cu candoarea, ma alatur in ce aprob, si resping tot ceea ce apare contrar Scripturii, iar ordinea simpla dictează o ratiunea solida si bun simț. Sunt constient de faptul ca acest lucru nu se ridica la standardul complet al ortodoxiei. Dar daca o astfel de conduita ma constituie cu cler nepotrivit bisericii, nu ma simt nerabdator sa fiu socotit unul bun? (15)

Aceasta este perioada cand o serie de misiuni apar pe scena misionara internationala: British and Foreign Bible Society, Young Men’s Christian Association (YMCA; 1844) and the Young Women’s Christian Association (YWCA; 1855), The Evangelical Alliance si multe alte misiuni (16). Activitatile misionare la nivel international deschid porti de cooperare si unitate intre Evanghelici, un pas care apropie multe denominatii Evanghelice si Protestante spre necesitatea unei unitati de misiune.

Dupa conferinta Internationala de Misiune dela Edinburgh in 1910, Protestantii incep sa utilizez termenul de ecumenism in descrierea intrunirilor misionare, de evanghelizare, ca o forta de unitate in lucrare pentru prima data (17). Dupa 1910, o serie de conferinte ajung sa sugereze o unitate de credinta si ordine: International Missionary Council (1921), The conference at Lausanne (1927), The Stockholm Conference (1925), Oxford Conference of Life and Work (1937) (18). In 1948 World Council of Churches, prima organizatie ecumenica este fondata la Amsterdam. O organizatie ecumenica care si-a impartit activitatile in trei divizii: relatii intre biserici, studiu si promovarea ecumenismului, ajutor bisericesc pentru refugiati (19).

In 1961, papa John XXIII infiinteaza Secretariatul pentru Promotia Unitatii Crestine (20), iar Biserica Ortodoxa creaza Conferinta Pan-Ortodoxa (21). In aceasta perioada se incepe o conversatie ecumenica in incercarea de a se ajunge la un nomitor comun in ce priveste botezul, Cina Domnului, si misiunea. In 1964, catolicii organizeaza Second Vatican Council cu scopul unei restaurari a unitatii intre toti crestini cu intelegerea ca Isus Hristos a fondat o singura biserica (22). La acest conciliu se pun bazele principiilor Catolice in Ecumenism, a practicii, in re-stabilirea relatiei cu Bisericile Ortodoxe, si multe alte principii necesare unei claritati eclesiale Catolice in ce priveste Ecumenismul.

Nu am sa intru in diferentele ideologice Catolice-Ortodoxe-Protestante, insa este important de stiut ca exista o diferenta greu de reconciliat, fiecare denominatie ridicand niste ziduri doctrinare greu de trecut. In contextul Romanesc, se vorbeste prea putin de interesul Bisericii Ortoxe la o unitate de credinta cu Protestantii, sau cu Evanghelicii. Strategic, Biserica Ortodoxa se uita mai mult la o asimilare in randurile Ortodoxismului a bisericilor Evanghelice, in multe documente istorice cunoscute ca secte Crestine pe teritoriul Romanesc. Totusi majoritatea discursurilor Ecumenice sunt legate de ideea Catolicismului in baza la al doilea Conciliu Vatican.

Implicatiile ecumenismului pentru Evanghelici

Ca sa putem intelege ce impicatii ar avea Ecumensimul pentru Evanghelici ar trebui sa clarificam principiile Catolice revizuite de mai multe ori specific Ecumenismului legat de Biserica Catolica. In 1967, Pontificium Consilium Ad Chritianorum Unitatem Fovendam a lansat un document revizuit in 1970 sub titulul: DIRECTORY FOR THE APPLICATION OF PRINCIPLES AND NORMS ON ECUMENISM (23). Acest document merge in detaliu explicand principiile Ecumenismului in ajutorarea clerului Catolic in intelegerea si aplicarea principiilor ecumenice. Sunt cinci pasi pe care biserica Catolica pune in practica ecumenismul:

I. Cautarea unitatii crestine

Angajamentul ecumenic al Bisericii Catolice se bazeaza pe principiile doctrinare ale Sinodului Vatican II.

II. Organizare in Biserica Catolica in slujba unitatii crestine

Persoanele si structurile implicate in promovarea ecumenismului la toate nivelurile si normele care le directioneaza activitatea.

III. Formarea ecumenica in Biserica Catolica

Categorii de persoane care urmeaza sa fie formate, responsabili de formare; scopul si metodele de formare; aspectele sale doctrinare si practice.

IV. Impartasirea in viata si activitatea spirituala printre cei botezati

Comuniunea care exista cu alti crestini pe baza legaturii sacramentale a Botezului si a normelor de partajare la rugaciune si alte activitati spirituale, inclusiv in cazuri particulare impartasirea sacramentala.

V. Cooperare ecumenica, dialog și martor comun

Principii, forme si norme diferite de cooperare intre crestini in vederea dialogului si a martorului comun in lume (24).

Daca se citeste cu atentie acest document, ajungi sa intelegi restrictiile unei uniuni in acordonta cu principiile stabilite de al doilea conciliu a Vaticanului. Unul din primi pasi si principii in stabilirea unitatii ecumenice, este recunoasterea ca capul episcopilor bisericesti este capul episcopiei din Roma, succesorul sfantului Petru. Unitatea ecumenica in ochii Vaticanului se poate realiza doar in jurul sfintei, Catolice (universala) si apostolica Biserica a lui Cristos. Documentul nu ascunde si nu duce in eroare asteptarea unei unitati sub succesorul lui Petru, cardinalul Romei, papa dela Roma.

Un alt punct important in unitatea Catolica cu restul Bisericilor este recunoasterea botezului. In mod clar Vaticanul sugereaza ca nu este nevoie sa se puna sub cercetare practica botezului din Bisericile Ortodoxe, insa nu aleasi lucru este spus si de restul denominatiile. Documentul sustine ca inainte de a considera validitatea botezului in alte denominatii, trebuie considerat daca sa ajuns la o intelegere a actului botezului. In aceste instante, documentul sustine ca trebuie investigat daca botezul a fost facut conform intelegeri intre Biserica Catolica si denominatia de unde provine botezatul. Pana la ora actuala in lista botezurile aprobate de Catolici, include si pe Baptisti, punand sub semnul intrebari pe cei botezati in bisericile Menonite, Penticostale, sau Adventiste (25).

Rugaciunea in comun este incurajata in spiritul ecumenic, sugerand o oportunitate de a merge impreuna in fata lui Dumnezeu. In ce priveste liturghia organizata cu alte denominatii, Biserica Catolica sugereaza ca Catolici sa fie implicati numai in citirea Psalmilor, in cantarea imnurilor, si daca sunt invitati sa dea o lectie sau o predica. Biserica Catolica poate fi implicata intr-o liturghie non-sacrementala, explica documentul Vaticanului. In ce priveste liturgia si sacramentele, numai un botezat care se uneste in duhul cu restul comunitati, in sangele si trupul lui Cristos poate sa participe.

Dialogul intre Catolici si restul denominatiilor poate fi facut numai in baza principiilor doctrinarea Catolice asa cum sunt gasite in documentul Unitatis Redintegratio. Nicholas Jesson explica pe scurt care sunt cele 4 principii de baza a Ecumenismului vazut de Catolici (26):

1. Este o singura biserica asa cum este o singura credinta, un singur Domn si un singur botez. Unitatea biserici nu este o legatura spirituala intre diferite grupuri ci o expresie vizibila a uitatii a unui Dumnezeu Triunic.

2. Unitatea biserici nu este lucrarea noastra, ci a lui Cristos. „Sarcina ecumenica a bisericii nu este aceea de a construi unitatea dupa propria noastra imagine, ci de a descoperi modalitatile prin care Hristos se manifesta sau intruchipeaza unitatea bisericii.”

3. Unitatea Crestina necesita convertire. „Prin urmare, ecumenismul nu poate fi un apendice, o sarcina adaugata pentru o misiune deja ocupata ca crestini. O viziune ecumenica trebuie sa infuzeze toate aspectele vietii si misiunii crestine.”

4. Rugaciunea este inima miscarii ecumenice. „Pentru a ne uni intre noi, trebuie sa ne iubim. Pentru a ne iubi, trebuie sa ne cunoastem. Pentru a ne cunoaste, trebuie sa mergem sa ne intalnim. ”

La prima vedere se pare ca Ecumenismul este intr-un spirit a unei unitati pe principii Biblice, pana ajungi sa vezi conditiile Bisericii Catolice. Vaticanul recunoaste multe din riturile de liturgia a Ortodoxismului, insa nu acelasi lucru se poate spune si din partea Ortodocsilor. Thomas Reese intr-un articol scris in 2017 explica ca multi din cercurile ecumenice presupun ca a unitate intre Catolici si Ortodocsi este mult mai aproapiata decat cu Protestantii; realitatea spune altfel (27). Episcopii Biserici Ortodoxe sunt opusi unei subordonari episcopului Romei intr-un mod categoric.

In 2004, episcopul Brian Farrell, secretarul conciliului papal in promovarea unitatii crestine intr-un raport trimis la Vatican scoate in evidenta urmatoarele probleme de rezistenta in unificarea bisericilor (28):

– problema recunoasterii reciproce a botezului si a botezarii Catolicilor de către unele Biserici si comunitati, fie ca fapt, fie ca politica; in acest sens, o prezentare a liniilor directoare urmate de unele Conferinte ale Episcopilor a fost trimisa tuturor Conferintelor după Adunarea noastră plenară din 2001 si a fost publicata si in Buletinul oficial al Sinodului nostru (cf. PCPCU, Recunoasterea reciproca a Botezului. Sinteza Raspunsurilor din Conferintele Episcopale, Document de studiu in: Serviciul de informații 109 (2002 / I-II) p. 20-25);

– problema abuzurilor in comunicatio in sacris;

– intrebari cu privire la casatoriile mixte;

– in unele locuri excesele devoțiunilor Mariene Catolice sunt o problema;

– problema unificării datei de Paste, care a fost dezbatuta aici și acolo de la Consiliu, este o preocupare, in special în Orientul Mijlociu;

– diferentele eclesiale de organizare si structurare ingreuneaza in unele tări pe Catolici sa identifice partenerii ecumenici din alte confesiuni;

– vedem, de asemenea, acuzatii reciproce de prozelitism (America Latina, Egipt, Rusia);

– in sfarsit, multe Conferințe coincid in a indica ca o problemă este lipsa unei literaturi ecumenice care este accesibila credinciosilor mai putin educati.

Lista problemelor de unificare sub marele cort a Catolicismului este mare, totusi trei punct cardinale, ca prim pas sunt urmatoarele:

1. Bisericile (in special Biserica Catolica) trebuie sa recunoasca rolul important al casatoriilor ecumenice in miscarea catre unitate.

2. Unitatea care provine din acceptarea aceluiasi botez ar trebui sa ajute la rezolvarea mai multor dezacorduri.

3. Biserica Catolică trebuie sa se vada ca „cortul cel mare” care mai degraba este incluziv decat ca un club exclusiv (29).

Marele cort are multe reguli si rezervari in primirea multor denominatii, iar multe denominatiilor Crestine nu se reped sa intre sub cortul Catolicilor si unei teologii doctrinara in multe cazuri opuse. Separarea doctrinara dintre Catolici si Evanghelici este asa de mare, incat nici Evanghelici si nici Catolici nu sunt in discutii la un compromis in numele unitatii Crestine. Biserica Catolica este ipotenta in fata cerintelor Biserici Ortodoxe, cu atat mai putin in realizarea unui compromis doctrinar cu Evanghelicii.

Idea unui pericol Ecumenic pentru Evanghelici este mai mult o fantezie escatologica pe care unora le place sa o foloseasca in explicarea apropierii venirii Domnului. Sunt evidente concrete a unei apropieri in realmul Ecumenist intre denominatiile Crestine? Se poate spune ca sau ajuns la niste compromisuri si apropieri periculoase doctrinar in care identitatea Evanghelicilor, si in mod deosbit a Baptistilor a ajuns sa fie in pericol. Sunt asftel de dovezi?

Istoria Crestinismului este plina de separari si ruperi denominationale. Multimea denominatiilor nu se datoreaza spiritului de unitate ci a dezacordului care continua sa existe din primele zile a Bisericii Primare. Divizii nu sunt numai intre denominatii, ci si in interiorul unei denominatii (asa cum sunt Baptistii), si chiar intre diferite Biserici Baptiste regionale. Idea unei unitati Ecumenice dispare in fata unei dezunitati in interiorul denominatiei, cu atat mai mult in contextul unitatii teologice doctrinare cu o alta denominatie.

Sunt evidente Ecumenice in Romania?

Din punct de vedere international, se pot vedea legaturi ecumenice de lucrare si mai putin doctrinar. De exemplu, o serie de denominatii Protestante au ajuns sa accepte preotia femeilor, a homosexualilor in preotie. Sa va ajunge vre-odata ca Biserica Catolica sau Ortodoxa sa aprobe aprobe preotia femeilor sau a homosexualilor? Se va putea ajunge vre-odata la o unitate Ecumenica intre Episcopali, Luterani, Penticostali si bisericile Catolice?

Cooperare si planuri comune care ar fi categorisite Ecumenice se pot numara, insa realizarea unei unitati doctrinare, sub acelasi cort ca o biserica unica sub calauzirea episcopului Romei, este o dificultate care nu este usor de trecut cu vederea. Daca nu sunt mari miscari de unitate teologica doctrinara internationala, ma intreb daca exista vre-o evidenta Ecumenica de Unitate in Romania.

Nu sunt la cunostinta unor concilii sau intruniri teologice interdenominational care urmareste o unire. Sunt la cunostinta unor congrese si intruniri ne-reprezentative a cultelor din Romanie, si nici unul din aceste intruniri legate de studierea unui proces de unire teologica doctrinara. Fantoma Ecumenismului este folosita de multi, sugerand ca trag atentie la un fenomen a vremurilor din urma. Fara sa fi studiat documentele papale si planurile Vaticanului in principiile de unitate pe care ei le cauta, ajungem sa auzim pe unii si pe altii cu niste trambite de zgomot incomode care nu sunt in realitatea obiectiva a zilelor noastre.

Din punct de vedere Biblic, Evanghelicii si Catolicii sunt doua religii care practica si crede diferite moduri de mantuire, autoritate Biblica, preotia sfintilor, natura pacatoasa a omului, lucrarea lui Cristos pe cruce si multe alte doctrine (30). Cu toate aceste diferente, ma intreb ce evidente avem de un Ecumenism real in Romania, cand nici la nivel international ne chinuim sa vedem asa ceva.

Ecumenismul este o problema nu in contextul unei unitati teologice doctrinara, ci mai degraba a unei influente de relaxare a doctrinelor, o influenta de justificare a unei erezii sau alta. Personal nu imi este frica de abandonarea identitati Baptiste cat de coruperea identitati chiar din interiorul comunitatilor Baptiste, asa cum sa ajuns si in America. Cu zeci de asociatii Baptiste Americane, am ajuns sa avem Baptisti de ziua a saptea, Baptisti liberali care nu cred in realitate literara a capitolului unu din Geneza, sau chiar in existenta iadului. Alarme de Ecumenism sunt in opinia mea niste alarme false si in marea majoritate de injosire sau atac personal la adresa unui pastor sau biserici.

Fenomenul aparentei ecumenice din vestul tarii

Legaturile interconfesionale in vestul tari precede revolutie din 1989. Daca in alte parti ale tari, preotii Ortodocsi au fost pe baricade impotriva „sectantilor,” nu acelasi lucru sa intamplat si in vestul tarii. Dupa revolutie, o cooperare interdenominationala si-a facut aparitia cu beneficiu reciproc pentru denominatiile imprietenite. In vest sa ajuns la un respect intre Baptisti si Ortodocsi, intre Evrei si Catolici, Penticostali si Adventisti, multi lideri din denominatiile vestului sa se cunoasca personal.

Aceste legaturi la nivel de lideri de comunitati Evanghelice, Ortodoxe si Catolice, au ajuns sa fie acceptate si de nivelele mai joase, la nivel de preotie sau pastori. Astfel ca la Craciun, onoriasi bisericii Ortodoxe au mers cu colindu la Evanghelici iar Evanghelici au mers la onoriasi Ortodocsi. La renovari sau deschideri de biserici prin diferite sate din Banat, preotul Ortodox a venit impreuna cu intreaga adunare Ortodoxa, si in prezenta primarului si demnitarlor politici. Astfel de cooperari sunt cunoscute in Banat si Ardeal, mai putin in Oltenia, Muntenia, Moldova sau estul tari. O co-existenta denominationala a existat si continua sa existe, cea ce unii ar interpreta a fi ecumenism, sau o alunecare spre ecumenism.

La Oradea, la fel ca si la Lugoj, au avut loc intruniri interconfesionale pe care unii le identifica a fi ecumenice.

La Timisoara, Marsul Invierii se incepe depe treptele Catedralei Ortodoxe, unde pastori Evanghelici participa, impreuna cu fanfarele si membri bisericilor Evanghelice a orasului, cu bina voi si armonie participand la acest mars in fiecare an. Se poate categorisi o intrunire interconfesionala, care include rugaciune si lauda sa fie numita ecumenica?

La Lugoj, din 1997 se tine anual „Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor”. Din punct de vedere istoric, aceasta saptamana de rugaciune este tinuta in mod consecvent din 1908 intre 18-25 ianuarie in America. Lewis Thomas Wattson, un preot anglican ordinat de catre episcopul din New York, initiaza saptamana de rugaciune pentru unitatea bisericilor. Wattson, mai tarziu trece la Catolicism, totusi, saptamana de rugaciune propusa in vedere unitatii bisericii ramane practicata in toata lumea (31). In baza documentului papal de aplicare a principiilor si normelor ecumenice, aceasta activitate ar intra in categoria de liturghie non-sacrementala, in care Catolici sunt incurajazi sa se implice intr-o forma ecumenica de rugaciune interconfesionala, atata timp cat nu calca procedurele conciliului Vatican al doilea.

Ce sa facut la Lugoj? In cuvintele presedintelui Comunitati Baptiste de Timisoara, Ionel Tutac, la Biserica Baptista Harul a fost organizata intalnirea anuala de rugaciune interconfesionala. Acestea sunt punctele redactate de pastorul Ionel Tutac pe pagina de Facebook (32):

-întâlniri de rugăciune şi dialog între reprezenții cultelor au avut loc în zona Banatului, inclusiv în Lugoj, încă din perioada regimului comunist, atuncii când liderii cultelor se întâlneau să se roage şi să găsească modalități prin care să se apere de abuzurile regimului opresiv şi să lupte împreună pentru libertate;

– intâlnirile de dialog şi rugăciune erau o practică acceptată de bisericile din oraş, iar din anul 1997 aceste întâlniri se desfăşoară cu regularitate;

-în fiecare an întâlnirile au loc în biserici diferite, Biserica Harul găzduind acest eveniment pentru a treia oară;

– Biserica gazdă se ocupă de întocmirea programului, iar în programul de anul acesta corurile mixt şi bărbătesc au slujit prin cântare, fratele David Nicola a predicat, reprezentanții cultelor au citit un text din Scriptură, iar la final ne-am rugat rugăciunea Tatăl nostru în 5 limbi, inclusiv în limba română;

-pentru noi ca baptişti aceste întâlniri au reprezentat o modalitate de a ne exprima dorința de a trăi în pace şi armonie cu celelalte culte, dar şi o ocazie de a ne promova crezul;

-spiritul de respect şi colaborare între bisericile de diferite confesiuni din Banat este unul specific zonei

In baza tuturor documentelor citate si a cea ce Catolicismul intrevede prin principiile si normele de Ecumenism, la Lugoj a luat loc o intrunire interconfesionala sau Ecumenica? Din randurile Baptiste, intrunirea dela Lugoj a fost clasificata de unii ca o intrunire Ecumenica; insa cu ce scop? Pentru Vatican, rugaciunea cu „celelalte biserici” este numai o cale prin care Catolici si „celelalte biserici” pun in fata lui Dumnezeu nevoile si problemele pe care le impartasesc; pace, probleme sociale, caritate pentru saraci, demnitatea familiei, pentru efectele saracie, foametei si violentei (33). Documentul Vaticanului intr-un mod concret enumara motivele rugaciuni comune a catolicilor cu „alte biserici.”

Mihai Ciuca (34) puna o intrebare legata de intrunirea dela Lugoj care mi-a dat de gandit: care este diferenta intre o intalnire ecumenica si una interconfesionala? Se pare ca interpretarea termenului ecumenic isi are o definitie in functie de cine o foloseste. Putem spune ca bisericile Evanghelice din Lugoj incurajeaza o alunecare Ecumenica? Si daca da, poate cineva sa dovedeasca o apropiere teologica doctrinara fata de vre-o denominatie participanta la aceste intruniri anuale? Oare fratele David Nicula, Ional Tutac si multi alti frati din comunitatea de Timisoara sa ajunga intr-o alunecare sau deviere teologica? Ma indoiesc.

Sa pus intrebarea daca un om nascut din nou (Baptist sau Penticostal) poate sa se roage cu un Catolic sau Ortodox? Eu spun ca DA. Daca am ajuns sa ma fac judecatorul celor din jurul meu in baza masuri pe care mi-am creat-o, ma intreb cat de Biblic poate fi? In acest caz am putea sa ajungem la erezie, la o alunecare din primele secole in care unii se separau de lume sa nu fie intinati sau ispititi, sa-si ocupe timpul in rugaciune si o partasie speciala cu Dumnezeu (35).

Inregistrarea dela Lugoj poate ca a deranjat nu numai din punct de vedere postural, a unei imagini interconfesionale, dar si a unui mesaj care a alarmat pe unii. Nu am sa comentez ce sa spus, avand in vedere ca mai sunt si timpuri de ne-atentie, scotand in evidenta ca nici unul dintre noi nu este perfect, si greseli in vorbire se pot face. In opinia mea, si baza lucrurilor stiute de prima mana, nu vad sa existe probe de o inclinarea sau „alunecare” Evanghelica spre un ecumenism in adevaratul sens al cuvantului. Intalniri inderconfesioale DA, intruniri ecumenice mai putin. Daca unii din nestiinta folosesc termenul ecumenic sa explice interconfesional, se ajunge la niste dispute pe tabere, asa cum deja sa inceput.

Concluzie

Parametri prin care Ecumenismul este promovat de „biserica mama” (Catolica) sunt foarte expliciti si clari. Episcopi Catolici si preotimea sunt educati in principii si norme Ecumenice care cauta o unificare a tuturor bisericilor intr-o singura Biserica. Aceasta unitate trebuie sa fie de buna voi, acceptand suprematia ierarhica a episcopului dela Roma. O serie de modalitati sunt folosite intr-o apropiere si cunoastere a „adevaratei credinte”, in care Biserica Catolica o pastreaza dela timpurile apostolilor. Cercetari si acceptante de liturghie sunt necesare in contextul „altor Biserici”, dar nu in contextul Bisericii Ortodoxe.

Cunoscand si intelegand principiile de indrumare a catolicismului spre Ecumenism, nu pot spuna ca sunt dovezi clare a unei rataciri sau alunacre spre Ecumenism in Romania. Vad mai mult o alunecare pe invataturi false, o alunecare doctrinara, mai putin Ecumenica. Alarmele Ecumenismului au fost lansate fara nici o evidenta factuala. Situatia interconfesionala existenta in Banat si Bihor sunt de exceptie ci nu normativa.

Sunt multe aspecte de analizat si studiat, insa am trecut de limitele de ingaduinta a cititorului. Multa binecuvantare de peste ocean!

Ps. Toate greselile gramaticale imi apartin, pentru care cer ingaduinta cititorului.

Nota de subsol:

1. Hank Hanegraaff’s Switch to Eastern Orthodoxy, Why People Make Such Changes, and Four Ways Evangelicals Might Respond (https://www.christianitytoday.com/edstetzer/2017/april/how-should-we-respond-to-hank-hanegraaffs-switch-to-orthodo.html)

2. ibid 1

3. Întâlnire ecumenică de rugăciune pentru Unitatea Creștinilor la Lugoj – 2019 https://bisericaromanaunita.ro/intalnire-ecumenica-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestinilor-la-lugoj-2019/

4. Merriam-Webster – https://www.merriam-webster.com/dictionary/ecumenical

5. Cambridge Dictionary – dictionary.cambridge.org/us/dictionary/english/ecumenical

6. The history of ecumenism – https://www.britannica.com/topic/Christianity/The-history-of-ecumenism

7. The Great Schism of 1054 and the Split of Christianity – learnreligions.com/the-great-schism-of-1054-4691893

8. ibid 6

9. The Council of Florence – newadvent.org/cathen/06111a.htm

10. ibid 6

11. The First Failed Attempt at Catholic-Protestant Ecumenism – http://evangelicalfocus.com/magazine/1668/The_First_Failed_Attempt_at_Catholic_Protestant_Ecumenism

12. Lutherans write the patriarch: How the „German orthodox church” almost happened – http://orthochristian.com/61852.html

13. ibid 6

14. Edinburgh to Salvador: Twentieth Century Ecumenical Missiology by T.V. Philip – https://www.religion-online.org/book-chapter/chapter-1-the-missionary-background-of-the-modern-ecumenical-movement/

15. Roger H. Martin, Evangelicals United: Ecumenical Stirrings in Pre-Victorian Britain 1775-1830.

16. ibid 6

17. Ecumenism – https://www.britannica.com/topic/ecumenism

18. ibid 17

19. World Council of Churches – https://www.britannica.com/topic/World-Council-of-Churches

20. In the Beginning: How the work of Christian unity got started – https://www.americamagazine.org/issue/5152/article/beginning

21. The Preparation of the Holy and Great Council: A summary – https://www.orthodoxcouncil.org/preparation-of-a-council-a-history

22. DECREE ON ECUMENISM – http://www.vatican.va/archive/hist_councils/ii_vatican_council/documents/vat-ii_decree_19641121_unitatis-redintegratio_en.html

23. DIRECTORY FOR THE APPLICATION OF PRINCIPLES AND NORMS ON ECUMENISM – http://www.vatican.va/roman_curia/pontifical_councils/chrstuni/documents/rc_pc_chrstuni_doc_25031993_principles-and-norms-on-ecumenism_en.html

24. ibid 23 pg. 2

25. VALID-INVALID BAPTISMS: A ROMAN CATHOLIC GUIDE – 2014 – https://www.dosp.org/wp-content/uploads/9_3.-Valid-and-Invalid-Baptisms.pdf

26. Four Basic principles of Ecumenism – https://ecumenism.net/2011/02/four-basic-principles-of-ecumenism.htm

27. Orthodox not interested in reunion with Rome – ncronline.org/blogs/faith-and-justice/orthodox-not-interested-reunion-rome

28. PRESENTATION BY BISHOP BRIAN FARRELL SECRETARY OF THE PONTIFICAL COUNCIL FOR PROMOTING CHRISTIAN UNITY http://www.vatican.va/roman_curia/pontifical_councils/chrstuni/documents/rc_pc_chrstuni_doc_20041121_farrell-ecumenismo_en.html

29. The ecumenical movement is as important historically as the Reformation – https://www.ncronline.org/news/opinion/ecumenical-movement-important-historically-reformation

30. Is ecumenism biblical? – https://www.gotquestions.org/ecumenism-ecumenical.html

31. Father Paul Wattson and the Week of Prayer for Christian Unity – https://kingdommissionsociety.org/2020/01/10/father-paul-wattson-and-the-week-of-prayer-for-christian-unity/

32. Ionel Tutac – https://www.facebook.com/tutac.ionel/posts/10156968867251931

33. ibid 23 pg. 29

34. Mihai Ciuca – https://www.facebook.com/iosua.faur/posts/10218789294135892

35. Monasticism – https://www.britannica.com/topic/Christianity/Monasticism

 

Isus Hristos şi sărbătoarea Hanuka

download - Copie

 Doina Bejenaru  19-12-2017 

Sărbătoarea

În aceste zile se încheie Hanuka, o sărbătoare evreiască de iarnă ce ţine timp de 8 zile, înaintea Crăciunului. Anul acesta ea se sărbătoreşte între 12 şi 20 decembrie.

Denumită şi sărbătoarea luminilor, Hanuka se celebrează prin aprinderea de lumânări sau a menorei, sfeşnicul evreiesc cu şapte braţe, prin rostirea unor rugăciuni şi consumul unor preparate tradiţionale.

Este interesant că singura referinţă biblică a acestei sărbători se găseşte în Noul Testament în Evanghelia după Ioan 10:22: ,,În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înnoirii Templului. Era iarnă.”

Aceasta deoarece Hanuka este o sărbătoare ce a luat naştere în urma unui eveniment ce a avut loc în perioada inter-testamentară. În anul 165 î. Hr. regele sirian Antioh a invadat Iudeea şi a forţat poporul evreu să abandoneze închinarea la Dumnezeul lui Israel şi să se închine la idoli. Ca să se asigure că nici un evreu nu se va mai închina lui Dumnezeu, Antiochus a intrat în Templul din Ierusalim şi l-a profanat aducând ca jertfă pe altar un porc. El şi-a luat şi titlul de ,,Epiphanes” care înseamnă ,,Dumnezeu s-a manifestat” şi a cerut evreilor să i se închine.

Revolta iudeilor

Dumnezeu a ridicat împotriva lui Antioh o ceată mică de evrei credincioşi conduşi de Iuda Macabeul, care prin curaj şi determinare au pornit o revoltă împotriva lui Antioh şi a măreţei sale armate reuşind să-l izgonească din Iudeea.

După înfrângerea lui Antioh macabeii şi-au întors atenţia spre Templul din Ierusalim pe care au vrut să îl sfinţească, să îl dedice din nou lui Dumnezeu, de aici  şi-a luat sărbătoarea denumirea de Hanuka (dedicare).

Legenda

Sunt mai multe legende care înconjoară această sărbătoare, cea mai cunoscută dintre ele este ,,miracolul untdelemnului”. Se spune că imediat după ce macabeii au eliberat Ierusalimul au căutat să sfinţească Templul. Pentru aceasta era nevoie de untdelemn curat, care să nu fi fost pângărit de Antioh, pentru ca să ardă în sfeşnic, însă nu  s-a găsit untdelemn suficient decât pentru o singură zi. Pentru a pregăti un nou untdelemn era nevoie de opt zile. Gândul că untdelemnul se va termina şi sfeşnicul se va stinge era sfâşietoare pentu evreii plini de zel pentru închinarea la Dumnezeu.  Au hotărât totuşi să aprindă sfeşnicul cu untdelemnul care îl aveau, şi ca printr-un miracol, acesta a continuat să ardă timp de 8 zile până ce au putut face unul nou. De aici s-a născut şi urarea tradiţională ,,nes gadol haya sham” – ,,o minune mare s-a întâmplat aici”.

Prezenţa lui Hristos în sărbătoarea Hanuka

Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam  că urmaşii lui vor fi binecuvântaţi şi că vor stăpâni peste vrăjmaşii lor. (Gen. 22:17). Satan a dorit întotdeauna să distrugă poporul evreu, şi Antioh nu a fost altceva decât unul dintre agenţii lui pe care i-a folosit pentru a-şi aduce scopul la îndeplinire. De fapt, faptele lui Antioh au şi fost profeţite cu sute de ani înainte ca ele să aibă loc, în cartea proorocului Daniel. (Daniel 8:11). Totuşi Antioh nu şi-a putut aduce planul cel rău la îndeplinire şi Dumnezeu a a adus biruinţa pentru evrei şi astfel ei şi-au putut păstra Templul şi închinarea la Dumnezeu.

În acest context, aşa cum se relatează în Evanghelia după Ioan, Domnul Isus Hristos se plimbă în Templul, pe sub pridvorul lui Solomon, în timpul sărbătorii Hanuka. Liderii religioşi evrei, care îl provocau în mod constant pe Isus, l-au înconjurat şi l-au somat din nou: ,,Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit.”  Dacă Isus este Hristosul, Mesia pe care ei îl aşteptau, atunci El le-ar fi adus eliberarea de sub tirania romană, în acelaşi mod în care Dumnezeu i-a scăpat de sub stăpânirea lui Antioh.

Domnul Isus însă le spune în mod hotărât „V-am spus şi nu credeţi. …voi nu credeţi pentru că nu sunteţi din oile mele.” (Io. 10:25-26).

Atunci când evreii l-au respins pe Antioh, Dumnezeu şi-a ţinut promisiunea şi i-a salvat în mod miraculos. Însă acum liderii evreilor alegând să-l respingă pe Domnul Isus Hristos vor rata o minune mult mai mare decât salvarea lor din stăpânirea unei armate străine. Salvarea pe care a adus-o Domnul nu era cea de sub stăpânirea romană, ci era salvarea de sub puterea păcatului, a lui Satan şi, în ultimă instanţă, de sub puterea morţii.

Prin Isus Hristos făgăduinţele lui Dumnezeu s-au îndeplinit în toată plinătatea lor. Prin El, toţi cei care l-au primit, adică cei care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. (Io. 1:12).

În această perioadă, ne aducem aminte şi sărbătorim Naşterea Domnului. Prin Hristos, Dumnezeu care până atunci s-a descoperit doar unui singur popor, ne-a chemat şi pe noi ca, prin jertfa lui Isus Hristos de pe cruce, să facem parte din poporul Său răscumpărat.

Ne bucurăm în timpul Hanuka pentru biruinţa evreilor asupra lui Antioh şi a rededicarii Templului, însă avem o bucurie şi mai mare în Naşterea Domnlui Isus Hristos care a adus Templul lui Dumnezeu în interiorul nostru, în inimile noastre.

Traducere şi adaptare de Ionuţ Poteraş

https://www.stiricrestine.ro/2017/12/19/isus-hristos-si-sarbatoarea-hanuka/?utm

ISTORIA INTERTESTAMENTALĂ

download - Copie

Istoria intertestamentala

 

Intre Vechiul si Noul Testament exista o perioada de aproximativ 400 de ani de tacere. De la Maleahi si pana la vremea Evangheliilor, in istoria neconsemnata in Biblie, Israelul a continuat lupta lui pentru existenta si refacere nationala. Ezra si Neemia au lasat in urma lor o forma stabila de guvernamant, condus de un grup de „batrani” si de preoti. Aceasta curte eclesiastica interpreta Legea si asigura stricta ei implementare in viata sociala si personala. Numele ei a fost „Sinagoga cea Mare”. Era compusa din 120 de membrii si a calauzit Israelul un timp de 150 de ani, pana pe vremea lui Simon cel Drept, adica pana la 292 i.Ch.

Premiza guvernarii era ca Legea divina fusese transmisa in doua editii: Legea scrisa, constand in precizari scurte si categorice, si Legea orala, transmisa de Moise lui Iosua si batranilor care i-au urmat. Ea a fost completata cu revelatiile primite de profeti, si a fost asezata intr-un canon definitiv de Ieremia si Ezra. Acest Ezra a incredintat-o spre pastrare celor de la Sinagoga cea Mare (2 Macabei 2:13 – ne spune ca Neemia a daruit acestei Sinagogi o intreaga colectie de scrieri sfinte).

Intreaga invatatura practica a Sinagogii celei Mari a fost sintetizata in 613 porunci. Ele au format samburele din care s-a dezvoltat apoi Talmudul, o culegere de comentarii rabinice la textele sacre. La aceste porunci se refera Domnul Isus cand ii acuza pe cei din vremea Lui, spunand: „Ati desfiintat Cuvantul lui Dumnezeu in folosul datinei voastre. … Fatarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, cand a zis: „… Degeaba Ma cinstesc ei, invatand ca invataturi niste porunci omenesti” (Mat. 15:1-9). Urmand exemplul Invatatorului lor, apostolii numesc Talmudul: „datini stramosesti” (Gal. 1:14), „datina oamenilor” (Col. 2:8) si „felul desert de vietuire pe care l-ati mostenit de la parintii vostri” (1 Petru 1:18).

Ezra si Neemia au infiintat sinagogi in multe orase. Ele erau centre de inchinaciune, invatatura si functionau si ca tribunale locale in care oamenii erau judecati pentru delicte impotriva statului sau societatii. Pe langa fiecare sinagoga functiona un corp de demnitari – magistrati civili si religiosi. In toata aceasta perioada, tara lui Israel a fost sub stapanire persana, fiind atasata satrapului care stapanea peste Siria.

In 331 i.Ch., dupa ce Grecia, prin Alexandru Macedon, a repurtat o serie de victorii asupra Persiei, Siria, si odata cu ea si tara evreilor, a trecut sub stapanirea Greciei. Alexandru Macedon le-a ingaduit evreilor sa pastreze o forma de auto-guvernare si de practicare libera a religiei. Fascinat de credinta lor, Alexandru Macedon i-a invitat sa vina sa locuiasca si in Alexandria, noul oras construit de el in Egipt, la gurile Nilului. Evreii stramutati acolo au dat nastere „Septuagintei”, celebra traducere a Vechiului Testament in limba greaca. Lucrarea s-a facut intre anii 294 – 289 i.Ch.

La moartea lui Alexandru Macedon, imperiul greciei s-a impartit intre cei patru generali ai sai. Cassan a luat Grecia si Macedonia, Lisimah a luat Asia Mica, Seleucus a luat Siria, Babilon, Mezia si Persia si alte regiuni din rasarit, iar Ptolomeu a luat Egiptul. Aproape tot secolul trei dinainte de Christos a fost macinat de lupte intre acesti generali, deveniti imparati rivali. In aceste circumstante s-a implinit profetia din Daniel 11:1-34. Domnia ultimului imparat grec asupra evreilor a fost si cea mai devastatoare. Antioh Epifaniu, care a cucerit Ierusalimul in anul 170 i.Ch., a spurcat Templul si i-a silit pe evrei sa se inchine idolilor. El a asezat o statuie a lui Jupiter in locul altarului, a jertfit porci in Templu, a ars cartile sfinte si a interzis orice forma de inchinare fata de Iehova.

„Niste osti trimise de el, vor veni si vor spurca sfantul Locas, cetatuia, vor face sa inceteze jertfa necurmata, si vor aseza uraciunea pustiitorului. Va ademeni prin viclesug pe cei ce vor parasi legamantul sfant. Dar aceia din popor, care vor cunoaste pe Dumnezeul lor, vor ramanea tari, si vor face mari ispravi” (Dan. 11:31-32).

Nu este greu sa deslusesti in aceasta profetie cu dubla implinire si o avanpremiera a evenimentelor din vremea Antichristului. („De aceea, cand veti vedea „uraciunea pustiirii”, despre care a vorbit proorocul Daniel, „asezata in locul sfant” – cine citeste sa inteleaga! – atunci, cei ce vor fi in Iudeia, sa fuga la munti, etc.” (Mat. 24:15-16).

Sub aceasta teroare a „uraciunii pustiirii”, evreii s-au rasculat sub conducerea Macabeilor, una dintre familiile Asmoneilor, preoti din Israel. Ierusalimul a fost eliberat si in Decembrie 165 i.Ch. a fost reinstaurata inchinaciunea cea adevarata.

Din perioada aceea ne-a ramas sarbatoarea Hanuca, sau Praznicul Inoirii Templului (Ioan 10:22). Ea comemoreaza victoria lui Iuda Macabeul asupra fortelor seleucude. Hanuca se bazeaza pe o intamplare din vremea refacerii inchinaciunii, cand o candela mica a continuat sa arda miraculos timp de opt zile, pana ce preotii au putut face rost de untdelemn sfintit. Din aceasta cauza, Hanuca se mai numeste si „Sarbatoarea Luminii”.

Cam pe atunci, la orizontul istoriei, dincolo de Marea Mediterana, a inceput sa se ridice Roma si dupa o serie de lupte cu grecii, romanii au cucerit Grecia si Macedonia (168 i.Ch.). Familia Macabeilor a fost silita sa accepte protectia Romei. In anul 47 i.Ch., Iulius Cezar i-a daruit lui Hircanus si urmasilor sai dreptul sa functioneze ca Mare Preot in Israel. Prin el, evreii au primit si dreptul sa apeleze direct la Cezar in caz de abuz sau nedreptate si tot prin el, evreii au fost scutiti in fiecare al saptelea an de impozite imperiale. Dupa Lege, in acest an, evreii nu semanau si nu secerau. Intr-un tratat ratificat de Senatul roman in anul 44 i.Ch., evreilor li s-a garantat dreptul de a se intalni conform traditiilor lor si au fost scutiti de serviciul in armata imperiala. Pentru mentinerea ordinii generale, peste Siria si imprejurimi a fost instalat un guvernator roman.

In anul 37 i.Ch., cu ajutorul legiunilor imperiale, idumeanul Irod cel Mare l-a inlaturat pe ultimul urmas asmoneu, Aristobulus II, si s-a autoproclamat stapan al iudeilor, vasal absolut al Romei. Domnia lui Irod a fost nefasta pentru evrei. El a cultivat obiceiurile pagane si imoralitatea, a ucis toata floarea nobila a tarii, a corupt preotia si a instaurat un climat de asasinate si teroare. Intr-o incercare vicleana de a recastiga simpatia supusilor, Irod s-a apucat sa le rezideasca si sa le mareasca Templul.

In aceasta atmosfera de decadenta si compromis, poporul a inceput sa se refugieze intr-un fel de mandrie orgolioasa pentru trecut si intr-o impotrivire tacita, plina de ura fata de stapanirea Romei. In popor, fariseii si carturarii erau mai iubiti decat preotii si levitii compromisi. Esenienii, o secta de aderenti inversunati ai Legii si randuielilor stravechi, s-au retras in locuri pustii si intretineau speranta intr-o viitoare vreme mesianica. Patrunsi de influenta lor, multi oameni simpli din popor, ca batranul Simeon sau ca batrana Ana asteptau „mangaierea lui Israel” si „mantuirea Ierusalimului”, slujind lui Dumnezeu „cu post si cu rugaciune” (Luca 2:25,37-38; 24:21). Chiar si Iosif din Arimateia, un sfetnic cu vaza al soborului, „astepta si el Imparatia lui Dumnezeu” (Marcu 15:43).

În această perioadă au apărut şi o serie din cărţile apocrife.

Daniel Brânzai

Iotam  împărat al lui Iuda

download - Copie

Un Articol din revista „Cercetați Scripturile”
   

Una dintre cele mai scurte relatări din Cartea Cronicilor şi Cartea Împăraţilor este dedicată împăratului Iotam. El a fost fiul împăratului Ozia, care devenise puternic, pentru că Dumnezeu l-a făcut să prospere, cât timp L-a căutat. Mai târziu, Ozia a acţionat greşit şi s-a dovedit necredincios faţă de Dumnezeul său. Ozia a intrat în templu, pentru a arde tămâie pe altarul tămâierii în locul preoţilor Domnului. În ciuda avertizării foarte serioase a preotului Azaria, Ozia a rămas arogant şi, ca urmare a acţiunii sale, a devenit lepros. Dezbrăcat de toată onoarea împărătească, izgonit din Casa Domnului, el a locuit până la moartea sa într-o casă de izolare. Ce judecată serioasă!

Iotam, fiul său, a fost pus peste casa împărătească în timpul bolii tatălui său, pedepsit atât de greu, şi judeca poporul ţării. După moartea lui Ozia, Iotam a devenit împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani. După ce a împărăţit şaisprezece ani, a murit la vârsta de patruzeci şi unu de ani.

Mama sa era fiica lui Ţadoc, un nume cu răsunet bun în Israel. Ea era probabil din seminţia preoţească. În aceasta vedem influenţa binecuvântată a mamelor împăraţilor lui Iuda. Aşa ceva nu găsim la împăraţii lui Israel. De s-ar gândi toate mamele la responsabilitatea poziţiei lor în familie şi în educaţia copiilor lor! Ce binecuvântare este pentru copii să aibă o mamă, care înaintează pe cale în adevărata teamă de Dumnezeu, este un exemplu pentru ei şi îi învaţă Cuvântul lui Dumnezeu!

În Ţadoc vedem reprezentantul preoţimii fidele în zilele lui David şi ale lui Solomon. „Iotam a făcut ce era drept în ochii Domnului, după toate câte făcuse Ozia, tatăl său.“ Aşa citim în Cuvânt. Se referă această mărturie la acea parte din viaţa lui Ozia, în care acesta a fost fidel, iar Domnul l-a ajutat într-un mod minunat şi i-a dat biruinţe peste biruinţe? Fără îndoială, aşa este, pentru că înainte de căderea sa mare nu se relatează deloc despre vreo alunecare sau greşeală din partea lui Ozia.

Iotam n-a intrat în templul Domnului.“ Oare vrea să spună aceasta că el nu putea mărturisi cu bucurie ca David în Psalmul 122 : „M-am bucurat când mi-au spus: Să mergem la casa Domnului“? Dacă ne gândim la caracterul său şi la fidelitatea sa, atunci nu putem accepta aşa ceva, pentru că citim: „Iotam a ajuns tare, pentru că şi-a rânduit căile înaintea Domnului Dumnezeului său. El nu a intrat în templu din lipsă de teamă de Dumnezeu, ci probabil datorită impresiei puternice pe care o avea asupra lui păcatul grav al tatălui său, care a atacat drepturile lui Dumnezeu şi şi-a arogat vrednicia de preot, care conform prevederilor divine revenea numai fiilor lui Aaron. Disciplinarea tatălui său era gravă. Pentru împăratul temător de Dumnezeu, această disciplinare a tatălui său a fost o amintire apăsătoare, continuă şi o avertizare, precum şi un motiv grav de supunere înaintea Domnului; păcatul lui Ozia avusese loc în Casa Domnului, deci în locaşul sfânt.

Iotam a acordat atenţie urmărilor comportamentului tatălui său şi s-a ferit să umble pe acelaşi drum. Este o mare binecuvântare, când ochii şi urechile noastre sunt îndreptate cu atenţie spre căile Domnului. În aceasta constă de fapt „teama de Dumnezeu“ şi putem spune că aceasta a caracterizat viaţa lui Iotam. Iotam a evitat cu grijă ceea ce a dus la declinul tatălui său, adică neascultarea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl cunoştea atât de bine; „el şi-a rânduit căile înaintea Domnului, Dumnezeului său“; el a umblat în sinceritate, conform cuvintelor profetului Mica, ce a început să profeţească în timpul domniei sale: „Este Domnul nerăbdător? Sunt acestea faptele Sale? Nu fac bine cuvintele Mele celui care umblă cu dreptate?“ (Mica 2:7 ).

Faptul că Iotam a zidit mult la templu şi la zidul lui Ofel, zona Ierusalimului de la sud-vest de muntele templului, arată că el era binevoitor faţă de lucrarea Domnului şi că exista o relaţie cu El. Aceasta a fost o acţiune caracteristică a timpului său de domnie, aşa cum este relatat în Cartea Cronicilor. Ce privilegiu, când un credincios poate lăsa ca amintire în urma lui ceea ce a făcut el pentru Casa lui Dumnezeu!

Dumnezeu a notat această faptă şi ne-a comunicat-o pentru a ne aduce aminte de Iotam. În viaţa acestuia au fost şi alte fapte, despre care putem citi în Cartea Cronicilor. Dar nu este mişcător să vedem cum Dumnezeu le aduce aici în deplină lumină, pentru a arăta că în ochii Săi acestea caracterizează timpul de domnie al acestui împărat fidel? Cred că putem spune că fiica lui Ţadoc a întipărit fiului ei din fragedă tinereţe respectul faţă de templul Domnului şi că sub această influenţă, Casa lui Dumnezeu a fost punctul central al activităţii acestui împărat.

Dumnezeu nu va uita ceea ce fac astăzi sfinţii pentru poporul lui Dumnezeu şi ceea ce au făcut în tot decursul timpului; acţiunea lor este importantă şi preţioasă în ochii Săi şi El o va răsplăti cândva din belşug. Să facă El ca să avem cu toţii interes pentru poporul şi pentru lucrarea Sa, să le iubim, să le apreciem şi să le susţinem, în mod deosebit şi prin rugăciunile noastre!

Iotam nu a savurat bucuria de a urca la Casa lui Dumnezeu, la fel ca strămoşul său David; el a mers singur drumul său scurt.

Nu există multe cazuri asemănătoare în zilele noastre, când credincioşii merg singuri pe calea lor, apăsaţi şi împovăraţi cu griji sau supărare şi nu savurează părtăşia adâncă, intimă cu Domnul şi cu copiii lui Dumnezeu? Împrejurările îi apăsă, şi calea credinţei le este grea. Ei nu pot spune cu psalmistul: „Să mergem la casa Domnului!“ Bucuria în Domnul şi bucuria cu privire la lucrarea Sa trebuie să fie mai mare decât sentimentele de tristeţe şi de îngrijorare ale vieţii pământeşti. Şi în cazul lui Iotam ar fi fost mai multă binecuvântare, dacă ar fi învins în puterea Domnului presiunea sufletului său şi s-ar fi dus la Casa lui Dumnezeu. Dar dacă Dumnezeu nu i-a atras atenţia cu privire la această lipsă, atunci nouă nu ne revine dreptul să rostim o sentinţă asupra lui.

Cât de mult ne bucurăm când citim că: „Iotam a ajuns tare, pentru că şi-a rânduit căile înaintea Domnului Dumnezeului său.“ Într-adevăr, o mărturie frumoasă despre un împărat, al cărui popor acţiona încă greşit! Iotam a rămas fidel în mijlocul stricăciunii. Cu totul altfel au stat lucrurile în cazul tatălui său Ozia şi al altor împăraţi ai lui Israel şi ai lui Iuda înainte şi după el. Imediat ce au ajuns tari, s-au îngâmfat şi au devenit necredincioși. Tăria însoţeşte întotdeauna ascultarea; dar ea devine o cursă, dacă o privim ca fiind tăria noastră. În opoziţie cu Ozia, Iotam a avut grijă ca tăria sa să rămână neatinsă, pentru că „şi-a rânduit căile înaintea Domnului, Dumnezeului său“. „Celui care-şi rânduieşte calea îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu“ (Psalm 50:23). A-ţi rândui calea înseamnă a o forma după un model invariabil, aşa cum se reglează un ceas de buzunar după un regulator. Iotam şi-a rânduit calea sa conform gândurilor pe care le vestise Dumnezeu despre Unsul Său; el tindea să devină asemănător acestui model dat, şi a reuşit.

Pe inima lui Iotam stătea lucrarea Domnului. Cuvântul relatează că mai întâi a reconstruit „Poarta de Sus a casei Domnului“, apoi că a construit mult pe zidul lui Ofel. Apoi a construit cetăţi în ţinutul muntos al lui Iuda. Deci dorinţa sa a fost să zidească locuinţe pentru poporul său. Abia după aceea a zidit turnuri în păduri pentru apărarea ţării sale. Dar lucrarea Domnului a fost în cazul lui în prim-plan. Ce învăţătură găsim şi pentru noi în comportamentul acestui împărat! Cine rămâne fidel şi dependent de Domnul, capul şi mâna aceluia au succes.

Toate aceste indicaţii sunt şi pentru noi. Nu s-a întâmplat deseori că am dat prioritate propriilor interese înaintea celor ale Domnului? Dar ce binecuvântare este să-i acordăm Lui, care ne-a iubit atât de mult, primul loc, pentru ca mărturia noastră să devină mai eficientă şi mai bună!

În lupta contra amoniţilor, Iotam a fost victorios, pentru că Domnul i-a dat biruinţa. În Cartea Împăraţilor, relatarea despre el este mai scurtă decât în Cartea Cronicilor. Dar important este că citim despre el: „şi-a rânduit căile înaintea Domnului Dumnezeului său“. El a făcut aceasta din proprie iniţiativă, pe când în zilele profetului Hagai a trebuit să i se spună aceasta poporului din Ierusalim la porunca Domnului. Ce minunate sunt cuvintele: „Dumnezeului său“! Aceasta ne duce cu gândul la poziţia împăratului faţă de Dumnezeu. Domnul era Dumnezeul său. Această indicaţie scurtă caracteriza relaţia sa cu Domnul şi dependenţa sa de El.

Viaţa lui Iotam a fost scurtă, dar ea a fost binecuvântată, ceea ce nu a fost cazul la cei mai mulţi împăraţi ai lui Iuda şi la toţi împăraţii lui Israel. El a fost chemat acasă la vârsta de patruzeci şi unu de ani. A scurtat Dumnezeul său durata vieţii sale, pentru a-l scuti de eventuale pericole ameninţătoare, deoarece locuia în mijlocul unui popor stricat? Probabil că da! Astfel vedemmărturia lui fără restricţii, necontestată, în puterea deplină a vieţii sale.

Ce vrea să ne spună o astfel de carieră scurtă a unui credincios, dacă citim despre el că şi-a rânduit căile înaintea Domnului, Dumnezeului său în timpul în care a ajuns tare? Dacă lumea acţionează greşit şi ne supărăm de modul de gândire al celor care trăiesc pe pământ, atunci ştim că noi primim putere de sus şi ne bucurăm că în curând vom fi răpiţi, că Domnul va veni curând şi apoi Se va arăta cu noi în slavă. Aceasta este o mare mângâiere pentru inimile noastre. „Şi oricine are speranţa aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat.“ Avraam s-a îndepărtat de Sodoma; Lot s-a îndreptat tot mai mult spre locul păcatului, până a şezut la poartă. Pentru Avraam rezultatul a fost binecuvântare peste binecuvântare, iar pentru Lot regres, pierdere temporară a fericirii interioare şi pierderea întregii lui averi. Avraam a umblat în lumină; Lot a bâjbâit în întuneric.

Dumnezeu a dorit să ne prezinte în Cuvântul Său umblarea celor care i-au fost fideli şi să ne arate rezultatul credincioşiei lor, pentru a ne întări şi îmbărbăta. De aceea să ne rânduim căile noastre înaintea lui Dumnezeu, pentru a fi binecuvântaţi, dar şi pentru a fi o binecuvântare pentru alţii! Ferice de noi dacă putem spune împreună cu poetul:

Cu Tine permanent eu merg / Şi prin acest pustiu alerg,

Loc, unde n-ai găsit odihnă. / Jos văd doar luptă şi suspin,

Dar merg ’nainte, căci cu Tin’, / În toate, Doamne, am izbândă.

Un singur lucru îmi doresc: / Cu Tine să călătoresc.

http://comori.org/articol.php