Un păstor poet născut cam la 10 km de locul în care s-a născut fratele Simion Cure, marele poet păstor despre care v-am scris în „Amintiri cu sfinți“, s-a lăsat inspirat de una din însemnările de acolo și a versificat-o. Ioan Giura este păstor la Hunedoara și-l așteptăm și cu alte contribuții.
PODUL
S-a construit cândva un pod –
Un pod să lege două sate.
Iar la deschidere: norod.
Se-nveseleau bătrân şi plod
Pe săturate.
Discursuri, muzică, onor…
Într-un cuvânt: o sărbătoare.
Ce pod! – Se minunau în cor
Şi îl priveau ca pe-un odor,
Ba ca pe soare!
Dar n-a durat decât puţin:
O săptămână, poate două,
Şi podul lăudat din plin
În sate-a fost uitat deplin,
În amândouă.
Treceau, ce-i drept, pe el destui:
Pe jos, cu care ori cu turme,
Căci omu-şi are treaba lui!
Dar să le pese? Nimănui!
Doar urme… urme…
Să-l calce lumea în picioare…
Dar, dacă el ar fi putut,
Ar fi strigat, s-ar fi zbătut,
Spunând că-l doare.
Nu pentru că îl calcă toţi –
E pod, şi trebuie s-o facă:
De vor cu pasul ori pe roţi!
Dar un cuvânt măcar, nu poţi
Rosti să-i placă?
Încheiere – pentru lucrători:
Sărmanul pod! El nu ştia
Că sărbătorile-s puţine.
Că lumea, când se aduna,
Nu pentru el se desfăta,
Ci pentru sine…
De eşti cumva un lucrător
Uitat, să nu te pierzi cu firea!
Tu eşti un pod; eşti podul lor,
La îndemâna tuturor,
Dar lauda-i pentru popor;
A ta-i slujirea!
Încheiere – pentru miri (și nuntași):
Sărmanul pod! El nu știa
Că sărbătorile-s puține.
Că omul poate-n viața sa
Atâtea lucruri a uita,
Chiar și pe sine…
Voi, astăzi, ați pornit pe-un drum,
Pe care n-ați fost niciodată
Și vă priviți cu drag acum,
Căci podu-i nou, nu e oricum…
Dar altădată?
Povestea-am scris-o pentru toți,
Căci poate fi folositoare
Și celor care au nepoți,
Când podu-i vechi, brăzdat de roți…
Și rana-l doare.
Gândiți-vă la ce v-am spus:
Ce bun e podul peste ape!
Dar vine-o vreme, spre apus,
Când podu-i chiar de ape dus
Ca să-l îngroape…
S-a construit cândva un pod…
Să nu-l uităm când vremea zboară!
Căci prețuirea e un mod
De-a exprima cerescul rod
Ca pe-o comoară.
Ioan GIURA