BISERICA ŞI STATUL Ioan 18: 28-37

download - Copie

BISERICA ŞI STATUL   Ioan 18: 28-37

 1). INTRODUCERE[1].   Spre[2] deosebire de celelalte trei evanghelii  sinoptice, ea este  mai spirituală. Clement din Alexandria o numește cartea adevărată, Origen o așează la începutul Canonului, iar Luther spune că este o Evanghelie fină și superioară. Autorul este Ioan, fără o referință exactă la el, decât la sfârșitul Evangheliei. Este ucenicul preaiubit.  El scrie Evanghelia după Ioan, 1,2,3, Ioan și Apocalipsa. S-a născut în Betsaida. Se pare că erau înstăriți și aveau zilieri ( Marcu 1:19-20), și avea acces  și relații cu familia Marelui Preot. În anul 44 Iacov fratele lui este decapitat la Ierusalim. Datorită prigoanei Ioan se duce la Efes. Este apreciat de bisericile din Asia Mică, fapt dedus din cele trei epistole și din scrisorile pe care le trimite celor șapte biserici din Apocalipsa. Din mărturiile celor din antichitate se pare că a atins o vârstă înaintată și după ce se reântoarcea din insula Patmos unde a fost exilat, moare la Efes. Este de notat faptul că părinţi ai Bisericii primare atribuie cea de-a patra Evanghelie apostolului Ioan: Iganație a fost episcop al Antiohiei, 98-117 de asemenea Ireneu cam prin190 d.H.  Polycarp, care a fost discipol al lui Ioan și Clement din Alexandria  în anul 200 d.H. La fel  fragmentul muratorian afirmă că autorul este Ioan.  Data[3] scrierii este între anii 90-100, și se presupune că au fost scrise în ultimii 10 ani din viața apostolului. Titlul [4] În originalul grec, cartea poartă titlul: „Kata Ioannen”  adică Evanghelia  „după Ioan”. Destinatarul  nu este o persoană ci bisericile din Asia Mică pe care care le cunoștea Ioan. Evanghelia este scrisă de o persoană care trăia în Ea. Ca și Structură[5] este necesar a aminti câteva trăsături. Primele trei evanghelii se numesc sinoptice pentru că au aceași perspectivă.  Matei și Marcu pun accentul învățătura și minunile lui Isus. Luca dă atenție mai mare pildelor lui Isus. Ioan se ocupă mai mult de Umanitatea împletită cu Divinitatea lui Isus dar și de Isus ca apa vie, pâinea vieți,etc  Ioan folosește mult metaforele. De asemenea există și o simplitate a limbajului, și o succesiune cronologică și logică a evenimentelor. Dar el este și profund în același timp : Voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi” (Ioan 14:20). Numele lui  Isus  este folosit predominant, superior, iar Hristos este este mult mai puțin folosit. Scopul Evangheliei este oferit de Ioan  în cap. 20:30- 31, de asemenea corectează concepția greșită cu privire la Ioan Botezătorul, și combate erorile lui Cerintius. Ca și Aprecieri, a avut un impact deosebit. Origen a spus că ea este o desăvârșire a evangheliilor, Jerome o percepe ca pe ceva care aprofundează tainele divine, Culross, afirmă că a stors multe lacrimi sufletelor noastre, iar A.T. Pierson, afirmă că ea ne duce dincolo de perdea în Sfânta Sfintelor. D.A.  Hayes, vede imaginea cea mai adecvată și glorioasă a lui Hristos între oameni , iar  John Wesley a spus: “Dumnezeu (care este veşnic) S-a limitat pe Sine la un răstimp determinat.” Tema  ne arată scopul suprem al  lui Isus, care arată caracterul mesianic în Ioan 20:31  Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui. Conținutul [6] cărții, ne arată că Ioan a pornit de la alte premize. Ea  este gândită ca o completare a celor 3 evanghelii. Ioan ajunge într-o perioadă a vieții sale în care divinitatea lui Isus este contestată, și încearcă să-și convingă cititorii că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, singurul care poate aduce mântuire. (Ioan 20:31) Evangheliile sinoptice se concentrează asupra faptelor lui Isus, pe când Ioan lămurește doctrinele.  Ca și Cuvinte cheie și Teme caracteristice avem planul mântuirii într-o secvență de miracole realizate  de Domnul Isus Hristos. Autorul a ales anumite întâmplări care ne ajută în a crede să credem că Isus Hristos  este Fiul lui Dumnezeu. Ioan ne prezintă schimbarea apei în vin (Ioan 2),   efectul primirii Cuvântului într-o inimă de piatră (25), Vindecarea fiului unui slujbaş (Ioan 4), Vindecarea fiului unui slujbaş (Ioan 4),  acceptarea prin credinţă (4:50),  Vindecarea ologului (Ioan 5) „un răspuns pozitiv la porunca divină,  (5:8)   înmulţirea plinilor (Ioan 6), săvârşirea mântuirii (6:32-33), umblarea pe mare (Ioan 6), un ajutor dincolo de puterile umane (6:21), vindecarea unui orb din naştere (Ioan 9), vedere nouă într-o lume nouă, (9:3), învierea lui Lazăr (Ioan 11), nemuritor prin Isus Cristos (11:25).  Persoanele care cunosc limba greacă au fost încurcați de cuvântul locuit, pentru faptul că o traducere exactă nu se poate face,  ”a cortuluii”, cuvânt care la noi nu există. (Ioan 1:14)   Ioan atrage atenția asupra dezlegării misterelor ascunse în tiparul Cortului Întâlnirii săvârșite de preot aici pe pământ. Domnul Isus se identifică cu Iehova. Ca Dumnezeu întrupat se prezintă pe Sine prin expresii tipice ca Eu  sînt pîinea vieţii (Ioan 6:35, 48), Eu sînt lumina lumii (Ioan 8:12; 9:5), Eu sînt uşa  (Ioan 10:7, 9), Eu sînt păstorul cel bun (Ioan 10:11, 14), Eu sînt învierea şi viaţa  (Ioan 11:25), Eu sînt calea, adevărul şi viaţa (Ioan 14:6), Eu sînt adevărata viţă (Ioan 15:1-5).  Creştinismul nu este rupt de societate. Ioan botezătorul, Isus Hristos predică pocăinţa. Avem de a face cu doi împăraţi şi cu două împărăţii. Isus Hristos este Regele şi în Împărăţia Cerurilor se intră prin pocăinţă şi Naştere din Nou. Nu poţi face fraudă. Biserica este expresia Împărăţiei Cerurilor aici pe pământ, este o realitate a cerului, o aplicație a Suveranității lui Dumnezeu şi umblarea credinciosului pe pământ prin credință în Isus Hristos.

2). BISERICA ȘI STATUL[7]. Pentru a înțelege mai bine relația dintre Biserică și Stat, trebuie să aruncăm o privire în trecut chiar din momentul Nașterii Bisericii, la Rusalii. Născută în  sânul religiei iudaice, ea a fost denumită la început partidă (Faptele Apostolilor 24:14), iar numele de creștini l-a primit în Antiohia (Faptele Apostolilor 11:26). Despărţirea Creştinismului de Iudaism a fost un proces de durată, cam 100, 200 de ani. Iudeii au prigonit creștinismul, cu ajutorul stăpâniri romane, iar apoi autoritățile romane au considerat religia creștină un pericol și au prigonit creștinii, dar ei au avut și momente de liniște și pace.  În primii 300 de ani au fost 10 valuri de prigoană[8], care a făcut mulți martiri, dar a contribuit și la răspândirea creștinismului în Imperiul Roman ”toate drumurile duc la Roma”. Cultul Împăratului,  şi  creştinii au venit în conflict cu cezarul pretindea închinare. Persecuţia  îmbracă patru forme.  Eclesial  (Faptele Apostolilor 5:17)  Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, 18  au pus mâinile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de obşte Cauze moral-sociale, fiindcă creştinii militau pentru o viaţă sfântă care venea în contrast cu viaţa păcătoasă a religiilor păgâne. Politice :  Persecuțiile propriu-zise, cele indurate de creştini din partea autorităților romane si ale mulțimii păgâne, au fost mult mai grele, de lunga durata si au pus Biserica in grea cumpănă. Ele au început in anul 64, sub împăratul Nero (54-68) si au durat pana la anul 313, cad împăratul Constantin cel Mare (306-337) a publicat edictul de toleranta religioasa, de la Milan.  Acest tipar al cauzelor persecuţiilor se regăseşte frecvent în istorie. Această situație a durat până în momentul  în care împăratul Constantin a încetat prigoana împotriva creștinilor și Biserica s-a unit cu Statul, dar biserica devine ”biserica împăratului” (anul 313). Relaţia dintre Biserică şi Stat  este una controversată și se prezintă în mai multe forme.  O separare totală (ca şi în primii 300 de ani ai creştinismului ), este a fost independentă, dar  a fost supusă la martiraj, dar Biserica trebuie să rămână Biserică, şi deşii rămâne separată de stat şi în prigoană, are avantajul că rămâne curată. Există o stare de conflict între Biserică şi Stat. O a doua situație este aceea  de  vasalitate, față de stat ce înseamnă o implicare parţială dar apare compromisul. A treia situație este acea în care biserica presupune o implicare totală în care Biserica este contopită şi egală cu Statul şi  Statul este Biserică. Avem ca  exemplu  în istorie perioada Evului Mediu, Biserica Catolică, iar mai târziu Biserica Ortodoxă. Linia de demarcație dintre Biserică și Stat dispare, iar istoria ne arată faptul că în această situație  de fapt Statul dictează învățătura, conduita, normele, etica în biserică. Prigoana încetează dar elemente păgâne pătrund în Biserică, şi multe popoare păgâne cucerite sunt creştinate cu forţa. De asemenea prigoana se întoarce împotriva religiilor păgâne. În 325 Constantin prezidează Conciliul de la Nicea, în controversa ariană şi donatistă. Biserica nu câştigă nimic pe plan spiritual, din contră pierde fiindcă este unită cu Statul. Sinoadele ecumenice care au urmat nu au făcut altceva decât să deformeze învăţătura lui Isus şi a apostolilor. Împăratul devine o putere în materie  de religie, deşii în realitate nu era. Însă-și biserica devine generatoare de erezii și pune scrierile vechilor părinți și tradiția mai presus ca și Scriptura.  În Răsărit, în Bizanţ, nu era o linie de demarcaţie totală, Împărăţia lui Dumnezeu era şi aici pe pământ, şi funcţiona sub forma „ sinfoniei Bizantine” ce însemna Imperiu şi Sarcedoţiu, dar (cântă) şi exista pe nota false. Se pierde aspectul escatologic (în cer şi pe pământ). În Imperiul spiritual de răsărit, teologia, (Ortodoxia Răsăriteană) a îngheţat în vechile tipare. În timpul regimului comunist ( 1948 – 1989 ) Biserica Ortodoxă colaborează cu Statul. Au fost puţine excepţii de preoţi care nu au făcut aşa ceva, în vremurile noastre avem ca exemplu pe preotul G. Calciu Dumitraşca și alții.  Reforma era o necesitate datorită corupției și se produce în anii 1500 – 1600, iar ca reprezentanți principali avem pe  Luther, Calvin, Zwingli, dar care au fost foarte divizaţi în învățăturile lor şi sau format partide: separare totală (anabaptiştii), arminienii (implicare totală). Deşii s-au despărţit de Roma, problemele au rămas şi în unele locuri reforma a fost apărată cu sabia. Sectele și cultele apărute se divizează și mai mult.  Sectele apărute ulterior se opun cel mai mult statului ca : Penticostali, Baptişti, Creştini după Evanghelie, Sânbătari de ziua a şaptea, etc. În regimul comunist din  România 1948 –1989, ateii cunduc Biserica. Libertatea religioasă apare din anii 1989 după revoluție dar aflată într-o democraţie care se dezvoltă haotic. Nici acum Biserica nu are de câștigat și se confruntă pe de o parte cu o libertate prost înțeleasă, iar pe de altă parte se deschid porțile pentru tot felul de învățături păgâne pe care trebuie să le înfrunte. După 1989 Biserica Ortodoxă se separă de stat, dar apar concepte noi ca: “biserica naţională, biserica neamului”, (biserica împăratului, ca şi în timpul lui Constantin ), ”un bun roman este un bun ortodox”, (un bun cetăţean polonez trebuie să fie catolic ), etc.  Conform Statutului Biserica Baptistă este separată şi autonomă faţă de Stat. Statutul de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist, prevede separarea Bisericii de Stat[9]. Pentru a înțelege mai bine diferența dintre cele două împărății, trebuie să ne oprim puțin la momentul  în care a avut loc judecarea lui Isus Hristos.

3). PROCESUL LUI ISUS HRISTOS. Judecata[10] lui Isus a fost de fapt un fals premeditat, și fără un fundament și acuzații reale. Mai marii norodului au căutat prin toate mijloacele să-l omoare pe Isus Hristos. Astfel Isus este arestat, și dus la judecată, de la ”Ana la Caiafa” și în final de la Pilat la Irod și iarăși la Pilat. Caiafa nu intră în sala de judecată, ca să nu calce Legea lui Moise, dar trimite un om la moarte. Aici vedem falsul și ironia ritualului religios. De asemenea religia[11] este pusă alături de Persoana lui Isus Hristos. El va muri pe Cruce pentru ei, va împlini Paștele, dar iudeii nu se spurcă, să nu se întineze, nu intră în sala de judecată, dar îl condamnă la moarte. Acesta este paradoxul unei religii moarte.  Pilat ca și guvernator era responsabil în perioada aceea cu ordinea în  Ierusalim și ținutul cucerit de către romani (Iudea).  Pilat înțelege că ceva nu este în ordine și încercă să scape de răspundere dar nu poate. Cei care îl acuzau pe Isus nu aveau autoritatea să de o asemenea sentință. Referința și profețiea cu ce fel de moarte va muri Isus ” aruncarea cu pietre sau prin răstignire”  se află  în  Vechiul Testament în Psalmul 22. Pilat îl interoghează din nou pe Isus și îl întreabă dacă el este împăratul iudeilor. Dacă analizăm puțin textul adevăratul judecător a fost Isus Hristos.  Pilat ar fi fost mulțumit dacă Isus ar fi declarat că nu este împărat, și așa putea să îl scape de vină. Cazul ar fi fost închis, dar nu s-a întâmplat așa ceva. Dar Isus decalară un lucru foarte esențial :  Ioan 18:36 Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus………………” . Acesta[12]  este un lucru foarte important. Ce urmează se știe, Isus este bătut, batjocorit, și răstignit pe Cruce de către romani. Moare și după trei zile, Învie din morți, timp de 40 de zile se arată ucenicilor, femeilor și la peste 500 de frați. Se Înalță la cer și acum stă la dreapta Tatălui într-o poziție de autoritate și putere. Pentru a înțelege relația dintre Biserică și Stat, trebuie să acceptăm faptul că Biserica este inclusă în Împărăția lui Dumnezeu, face parte din Ea și în același timp este o exprimare și o aplicație a Suveranității Divine. Să privim câteva aspecte despre Împărăția Cerurilor

4). ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR. De la început este necesar să facem precizarea că Împărăția lui Dumnezeu și Împărăția Cerurilor, sunt termeni aproape sinonimi în Biblie. Isus face o precizare : Marcu 1:15  El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.” Dar dacă Ea a început mai devreme încă din perioada Vechiului Testament, se pare că nu greșim prea mult. Trebuie[13] să ne uităm la două evenimente din Vechiul Testament pentru a înțelege acest lucru. Primul caz se referă la prezența lui Dumnezeu în Templul din Ierusalim. Prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său era bunul cel mai de preț al poporului iudeu. Poporul avea garanția că Dumnezeu îi ocrotește.  Dar iudeii abuzează de acest lucru și fac tot felul de nelegiuri, calcă în mod deliberat Poruncile date de Dumnezeu prin Moise, devin idolatrii, și practic se joacă cu păcatul. După avertismente repetate prin proroci, El a hotărât să îi pedepsească prin război și să fie duși în robie,  conform Legământului Mozaic ( 722 și 587 B.C.) făcut la muntele Sinai de asemenea  să plece din mijlocul lor. Ezekil[14] este acela care vede scena plecării lui lui Dumnezeu din Templu și din Ierusalim. ”Slava Domnului S-a înălțat din mijlocul cetății și S-a așezat pe muntele de la răsăritul cetății.”.(Ezechiel 10:4, 18-19 și 11:23). Trec 70 de ani în robia Babilonului, și o parte din popor se reîntoarce acasă în trei valuri de repatriere, ( Zorobabel, Ezra, Nemia) în urma edictului dat de Cir, împăratul perșilor (2 Cronici 36:23).   Dar mulți evrei nu se mai întorc acasă. Se reclădește cel de al doilea Templu, dar Slava Domnului nu l-a mai umplut ca pe vremea lui Solomon și evreii au rămas cu întrebarea dureroasă, când se va întoarce Domnul în Sion.  Al doilea caz din Vechiul Testament, care cuprinde toată umanitatea, se referă la momentul din Grădina Eden, când Dumnezeu a alungat prima pereche de oameni din prezența Sa.  Dumnezeu a plecat din inima omului și rezultatul a fost o corupție morală totală a omului, consecințe pe care le suportăm și noi astăzi. Întrebarea firească este când vine Dumnezeu înapoi. Dar se ridică o altă întrebare și mai grea. Dacă Dumnezeu a plecat cine îi ia locul. Răspunsul îl găsim în  (1 Ioan 5:19).  Omul n-a rămas independent, ci a intrat imediat sub stăpânirea celui pe care l-a ascultat, adică Satan, care a devenit atunci ”stăpânitorul lumii acesteia.” Apostolul Ioan descrie aceeași situație când scrie că ”toată lumea zace sub cel rău”. Toate religiile antice au încercat în zadar să refacă această relație cu Dumnezeu dar multe căi par bune omului dar la urmă vede că duc la moarte (Proverbe 14:12; 16:25). Isaia vede această revenire  a Domnului, cu putere folosind cuvinte ca ”brațul Domnului”, vine ca Păstor, va călăuzi”  (Isaia 40:3,5,9-11). Viziunea continuă și în capitolul 52. Aici Mesia este numit Robul Dumnului.  În Isaia 53 brațul este personificat și se face o referință directă la Jertfa lui Hristos pe Cruce. Domnul Isus se identifică cu Robul care sufere. ”Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10:30), deci Tatăl vine la voi prin Mine. Atunci când în Isaia 52 se anunță Vestea Bună, ”Dumnezeul tău împărățește!”, ea se împlinește în Isus Hristos. Cu alte cuvinte acolo unde este Hristos este și Biserica și Împărăția lui Dumnezeu. Deocamdată Israel dă dovadă de neputință, iar biserica așteaptă împărăția și se roagă pentru ea (Luca 11:2). Atunci când Domnul Isus a venit pe pământ El a oferit Împărăția Cerurilor (Matei 12:28), dar poporul refuză în majoritate intrare în Împărăție, și astfel s-a făcut loc ”tainei” de care vorbește Pavel ”vremea bisericii” (Efeseni 3:1-21). Dar în formă incipientă dimensiunile Împărăției sunt prezente în viața credinciosului și a bisericii. Hristos este Stăpân în inimile celor care s-au Născut din Nou, Duhul Sfânt, călăuzește și suntem în părtășie cu Natura lui Dumnezeu. Dacă privim problema la modul spiritual, adunarea credincioșilor este Basileia ( Împărăția), iar Hristos este Basileous ( Împăratul). Instaurarea Împărăției Cerurilor se va face la a doua venire a lui Hristos ”Parousia”, și va rezulta din urma unei lupte militare (Armaghedonul), iar dacă zilele acele nu s-ar scurta, nimeni nu va scăpa (Matei 24: 21-22). Dumnezeu va răscumpăra atunci Israelul din împietrirea și alunecarea despre care vorbește apostolul Pavel  (Romani 11:25). Împărăția Cerurilor este pregătită încă înainte de întemeierea lumii. ( Mat : 25 : 34 ). Dumnezeu este suveran  şi o singură autoritate. Împărăţia lui Dumnezeu,  presupune : un Legământ, o naţiune şi poporul lui Dumnezeu. Pilat[15] nu a acceptat Împărăţia Cerurilor (nici măcar  nu era iudeu ), ca şi mulţi oameni dea lungul istoriei sau contemporani nouă astăzi. Împărăţia spirituală a lui Dumnezeu este realizată prin Isus Hristos peste toţi oamenii credincioşi, inclusiv neamurile. Ea este în continuă creştere, este o realizare prezentă, a început aici şi va continua în viitor. Isus din Nazaret a vestit pe pământ Împărăția lui Dumnezeu, în opoziție cu împărăția celui rău. Hristos a trimis ucenicii să aducă Vestea Bună ” Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi” (Ioan 20:21). El a fost înălțat la cer, a fost instalat la dreapta lui Dumnezeu și a fost făcut Împărat (Domn, Mesia – Cristosul), Domnul Isus își rezumă învățătura Lui despre existența pe pământ a două împărății, cea a lui Satan și cea a lui Dumnezeu iar esenața misiuni apostolilor și a credincioșilor este să îi cheme pe oameni să treacă din Împărăția lui Satan în Împărăția Cerurilor. Apostolul Pavel definește în mod foarte clar Împărăția lui Dumnezeu : ”Căci Împărăția lui Dumenzeu nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17). Dacă ne întoarcem încă din Grădina Eden, Dumnezeu face o promisiune Geneza 3:15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” În Final Isus Hristos va biruii. ”Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre” (Romni 16:20). Deci Biserica și Împărăția Cerurilor, vor continua să existe, să se dezvolte până la plinătatea și o împlinire a lor.

5). CONCLUZII. Atunci când am abordat relația dintre Biserică și Stat, am folosit Evanghelia după Ioan, care este diferită de evangheliile sinoptice, și se pare că Ioan a scris spre sfârșitul vieții lui, fiind cel mai longeviv dintre apostoli. Știm despre el că a fost ”ucenicul preaiubit”, prigonit și exilat din pricina credinței pe insula Patmos,  se reîntoarce în orașul Efes, și scrie bisericilor di Asia Mică. Când  citești, din cele 4 evanghelii, ea este cea mai caldă dintre ele  iar dragostea iese mult cel mai mult în evidență. Evanghelia are un acop bine definit ” ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” , de asemenea arată un lucru important cum ” veșnicia s-a limitat la un timp determinat”. Ioan 1:14  Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. El folosește multe metafore ca , apa, pâine,  lumină, păstor, ușă,  iar de la concepte ajunge la o Persoană, care este IIsus Hristos. De asemenea ne-am uitat și la procesul lui Isus, în care El face o afirmație deosebit de importantă : „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus………………” un lucru pe care trebuie înțeles este  că Biserica face parte din Împărăția lui Dumnezeu, este inclusă în Ea, este o exprimare a Ei și o aplicație practică a Suveranități divine. Isus predică pocăința și Împărăția Cerurilor. În mod paradoxal El o inițiază, este Regele, și în același timp se identifică cu Ea. Poporul evreu a fost pregătit pentru împărăție în cadrul Legământului mozaic de la Sinai, dar nu a beneficiat de Ea, și cu puține excepții nu au înțeles aspectul spiritual al împărăției. Dumnezeu pleacă din mijlocul lor, și Ezekil, într-o vedenie, vede această plecare a Domnului. La modul concret în istoria poporului evreu la construirea celui de al doilea Templu, Slava lui Dumnezeu, ”norul”, nu mai umple Locașul. A rămas întrebarea când va reveni Domnul, dar una din calitățile lui Dumnezeu este credincioșia și găsim în Galateni 4:4  Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, ……. El își începe activitatea, învață  și nimicește lucrările Diavolului, face semne și minuni, se identifică Cu Dumnezeu, Se Jertfește pe Cruce  Răscumpără, Învie din morți , se Înalță la cer și acum stă la dreapta Tatălui. Evreii au respins oferta lui Dumnezeu în Hristos. La modul concret aici pe pământ, în viața credinciosului prin faptul că în cadrul împărăției Ea a fost inițiată de Hristos, este în desfășurare, și are o împlinire în viitor,  se crează tensiuni între deja – nu încă, care se manifestă în viața credinciosului și a bisericii. Dar Biserica ca Trup, este o realitate inclusă în biserica locală, în care nu găsești perfecțiune. Biserica este în lume, se confruntă  lumea, are perioade de apogeu, și perigeu la propriu, se relaționează în cultura vremii respective, este influențată de diferite filozofii sau teologii nebiblice și binențeles intră sau nu în conflict cu Statul. De remarcat că întotdeauna mandatul cultural trebuie să fie supus mandatului spiritual. Dintre cele trei variante, separare, vasalitate sau unită cu Statul, pentru ca Biserica să rămână curată ea trebuie să fie independentă față de Stat, indiferent de forma pe care o îmbracă Statul la un moment dat, de democrație, sau totalitarism. Ea poate fi persecutată până la dispariția fizică a credincioșilor (așa ca astăzi în Orient), sau în diferite perioade din trecut. La polul opus, ea devine ” biserică națională”, cum era pe timpul lui Constantin cel Mare, sau Biserica Ortodoxă în Romînia și alte țări ( Răsărit), sau  Catolică în Apus ( Polonia, etc) și exemplele pot continua.  Dar un lucru trebuie să fie clar.  Intrarea în Biserică, respectivă Împărăţia Cerurilor, presupune Naşterea din nou a credinciosului,( Ioan 3:5 ) şi ea a fost pregătită înainte de întemeierea lumi ( Mat. 25: 34 ), iar Isus Cristos este Domnul, Împăratul, Regele, iar noi suntem supuşi. Indiferent de regimul sub care se află, Biserica trebuie să-şi îndeplinească mandatul : Evanghelizare şi mărturie. Biserica poate traversa perioade de linişte şi pace, în care prosperă, sau perioade de persecuţii, dar toate sunt în “ mâna lui Dumnezeu”. În Matei 28: 18-20, avem o promisiune : “„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” şi condiţia pusă celor 7 biserici din Apocalipsa a fost să biruiască.   Din procesul lui Isus se vede clar diferenţa dintre cele două împărăţii. Apocalipsa 22:12  Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.  Amin

6).BIBLIOGRAFIE  

 Teologia Biblică a Evangheliei  după Ioan de Ardelean Viorel

SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 148-153

Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Saitul heophilos  http://www.theophilos.3x.ro

Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

Iosiv Ţon http://iosif-ton-mesaje.eu/start/

Sait https://damianion.wordpress.com/lege-privind-libertatea-religioasa

 ARDELEAN  VIOREL

 [1] Teologia Biblică a Evangheliei  după Ioan de Ardelean Viorel

[2] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 148-153

[3] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[4] Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

[5] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[6] Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

[7] Ardelean Viorel

[8] Ardelean Viorel

[9]  Sait https://damianion.wordpress.com/lege-privind-libertatea-religioasa/

[10] Ardelean Viorel

[11] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[12] Ardelean Viorel

[13] Sait Iosiv Ţon http://iosif-ton-mesaje.eu/start/

[14] Sait Iosiv Ţon http://iosif-ton-mesaje.eu/start/

[15] Sait Iosiv Ţon http://iosif-ton-mesaje.eu/start/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.