Pagina Pastorală –  Privind la pruncul Isus – de Marian – Chemare la caracter   de Daniel Branzai

download - Copie

Pagina Pastorală

 

 

Articolele din acest număr:

 

 Privind la pruncul Isus – de Marian Ghita [click aici…]
 Chemare la caracter – de Daniel Branzei

[click aici…]

 

PRIVIND LA PRUNCUL ISUS

de Marian Ghita

Matei 2

Domnul Isus ne-a spus că, atunci când clătinarea tuturor lucrurilor va deveni o realitate care ne-ar putea intimida, să privim în sus şi să ne ridicăm capetele, pentru a vedea apropierea izbăvirii noastre (Lc. 21:28). Într-adevăr, viaţa pe care o trăim ne confruntă din ce în ce mai mult cu lucruri ale acestei lumi care se clatină. Avem nevoie de o ancorare puternică în ceva care nu se clatină. Pentru că ne apropiem de sărbătoarea naşterii Domnului Isus să ne îndreptăm privirile spre El, spre Cel despre care Sfânta Scriptură ne spune că a venit (s-a coborât) „din cer” (Ioan 3:13,31), şi că El „S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice” (Evr. 5:9). Apariţia pruncului Isus pe scena istoriei nu numai că a pus în evidenţă vulnerabilitatea unei lumi care este într-o continuă clătinare, dar chiar apariţia Sa în istorie a generat o mişcare prin care lucrurile acestei lumi au ajuns să se clatine cu putere. Însă toţi aceia care şi-au legat viaţa de Domnul Isus Cristos, au ajuns să fie protejaţi de pericolele acestei lumi în clătinarea ei şi, mai mult, au descoperit în El binecuvântarea vieţii veşnice, a vieţii din Dumnezeu. Evanghelistul Matei ne arată cum pruncul Isus, născut în Betleemul Iudeii, a scos la iveală, doar prin simpla Lui prezenţă, pericolele unei lumi conduse şi influenţate de Satana şi de reprezentanţii lui (1 Ioan 5:19), şi cum cei care şi-au legat viaţa de pruncul venit din cer au experimentat în propria lor viaţă realitatea făgăduinţei lui Dumnezeu din Ps. 91: „O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi. Pentru că zici: ‚Domnul este locul meu de adăpost!’ şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău” (v. 7-10). De fapt întregul psalm 91 conţine asemenea făgăduinţe pentru Cel care decide să-şi lege viaţa de Domnul Isus Cristos, aşa cum au făcut-o magii din răsărit, care au venit să se închine pruncului Isus şi aşa cum au făcut părinţii Lui pământeşti. Să privim şi noi la pruncul Isus şi astfel să descoperim adevărurile despre El, acele adevăruri care ne pot asigura binecuvântarea veşnică a lui Dumnezeu într-o lume păcătoasă şi în pericol de prăbuşire.

1.      Isus Cristos – Împăratul divin (v. 1 – 12)

 Venirea magilor din Răsărit (din Babilon) pentru a se închina pruncului Isus a scos la iveală adevărul că cel născut în Betleem nu era un om de rând ci Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel, cel promis în Sfintele Scripturi pentru a domni veşnic în împărăţia mesianică peste întregul popor al lui Dumnezeu (Mat. 2:6; Mica 5:2; Lc. 1:31-33; Isa. 49:6-7; Dan. 7:13-14).

Nu ştim exact cum au ajuns aceşti magi la o asemenea convingere. Ştim doar că ei, magi fiind (adică înţelepţi şi cititori în stele), desigur oameni cu poziţie socială înaltă în societatea răsăriteană, au descoperit o stea care, după credinţa lor, le dădea de înţeles că un mare Împărat s-a născut (v. 1-2). Este interesant să vezi cum Dumnezeu se foloseşte de credinţa lor păgână şi le descoperă că Mesia s-a născut. Din felul în care ei s-au închinat lui Isus (v. 11) înţelegem că ei au căutat să aibă o mai bună înţelegere a acestui Împărat decât steaua le-a dat-o. Este foarte probabil ca ei să fi cunoscut Vechiul Testament în limba greacă (Septuaginta) şi să fi dat peste profeţia lui Balaam (profet păgân, şi el tot din Babilon) despre naşterea Celui care va va apare ca o stea din Iacov şi va împărăţi peste popoarele pământului (Num. 24:15-24). Faptul că ei au adus lui Isus ca dar de închinare: aur (un simbol al faptului că Isus a fost desemnat a fi Împărat divin), tămâie (un simbol al calităţii Sale de Mare Preot), şi smirnă (un simbol al morţii Sale jertfitoare), demonstrează că magii au căutat să înţeleagă mai bine ce fel de Împărat urma să fie Isus. Ei s-au lăsat călăuziţi de Dumnezeu prin astre (v. 2) şi prin mesajul Scripturii (vezi şi profeţia arătată de preoţi şi cărturari cu privire la locul naşterii, atunci când magii, în mod eronat au crezut că Împăratul se va naşte în Ierusalim, capitala lui Iuda, într-un palat împărătesc – v. 2-6), pentru a aduce o închinare potrivită lui Isus. Nu se poate să te închini în mod potrivit Fiului lui Dumnezeu dacă nu te vei lăsa condus de Dumnezeu prin revelaţia Sa. Mai mult, magii au fost dispuşi să cheltuiască din timpul, energia şi din posesiunile materiale ale lor pentru închinarea lor. Principiul închinării înaintea lui Dumnezeu enunţat de David (închinarea trebuie să te coste – 2 Sam. 24:24) a fost bine însuşit de magi.

Este foarte interesant să vezi că magii, ca oameni care, desigur, cunoşteau destul de bine lumea în care trăiau, şi cu siguranţă ca oameni care nu puteau fi acuzaţi de lipsă de patriotism faţă de propriul lor popor, au mers să se închine unui împărat care nu era din propriul lor popor, ci Împăratului care urma să apară din Israel (Num. 24:17). Aceasta arată două lucruri: (1) Magii au înţeles foarte bine că împăraţii omeneşti nu erau în stare să le satisfacă aspiraţiile cele mai profunde ale sufletului lor. Ei erau dictatori, corupţi, incapabili de a conduce popoarele lor spre binecuvântare. Exista, deci, în inimile multor oameni din acea vreme o aşteptare mesianică puternică, o aspiraţie după un Împărat salvator. Faptul că Isus se naşte pe vremea lui Irod cel mare şi în împărăţia lui, scoate în evidenţă foarte clar diferenţa dintre Cel care vine ca Împărat din partea lui Dumnezeu şi cel care provine dintr-o societate decăzută. Isus este Căpetenia „care va fi Păstorul poporului Meu Israel” (v. 6). Isus urma să fie Împăratul care va asigura o adevărată păstorire (vezi Ps. 23) poporului Său, nu ca şi Irod cel Mare (un dictator, un criminal şi un obsedat după domnie). Şi acum această aspiraţie mesianică este foarte puternică în omenire (vezi demersurile ei spre globalizare, spre o conducere unică şi spre un conducător providenţial). (2) Magii au înţeles că Împăratul despre care Scripturile evreieşti vorbeau este singurul care ar putea să împlinească aceste aspiraţii veşnice ale oamenilor. Numai un Împărat venit de la Dumnezeu putea aduce restaurare adevărată omului şi societăţii umane (vezi chiar profeţia lui Balaam – Numeri 24:15-24). Merită subliniat faptul că în finalul istoriei Împăratul care, în mentalitatea oamenilor, ar putea aduce împărăţia mesianică şi fericire omenirii nu poate să apară prin puterea omenească; este nevoie de intervenţie şi echipare cerească (Antihrist, chiar, se va arăta prin puterea diavolului, nu doar prin putere omenească – Apoc. 13:1-2; 2 Tes. 2:9-10). Aşadar, magii ne îndreaptă atenţia spre adevăratul Împărat – Cel care vine de la Dumnezeu, care asigură binecuvântarea Lui şi care are cu adevărat puterea lui Dumnezeu.

După ce magii s-au închinat lui Isus, ei au primit de la Dumnezeu o nouă direcţie spre casă (v. 12). Ei nu cunoşteau uneltirile ticăloase ale lui Irod, şi ar fi devenit astfel unelte fără să vrea în mâna lui Irod, în mâna celui care şi-a pus în gând să-L ucidă pe Isus. Iată, însă, că Dumnezeu i-a ferit de pericole pe drum şi prin ei a fost ocrotită şi familia lui Isus. Schimbarea de drum a magilor ne arată că ei au devenit disponibili de a asculta de Dumnezeu. Orice om care se întâlneşte cu Isus şi I se închină Lui ca singurului Dumnezeu şi Împărat îşi va schimba cu adevărat drumul vieţii. El va asculta de cuvântul lui Dumnezeu şi va fi protejat de El (Ioan 10:27-30).

Este interesant să vedem că sinceritatea magilor şi dedicarea lor în închinare faţă de pruncul Isus a antrenat manifestarea întregii răutăţi şi viclenii ale împăratului Irod. Pericolul pe care îl prezenta Irod şi conducerea lui a devenit iminent şi foarte mare. Dumnezeu însă a intervenit şi a salvat întreaga situaţie. Nu ar trebui să ne temem că loialitatea noastră faţă de Domnul nostru antrenează manifestarea urii şi răutăţii oamenilor ostili lui Dumnezeu; dimpotrivă, noi trebuie să ne lipim şi mai mult de Domnul, ca unii care ştim că adevărata protecţie a noastră şi a celor care depind de noi este în Domnul pe care Îl slujim.

Aşadar, magii prin închinarea lor au mărturisit că: (1) Isus, cel născut în Betleem, este adevăratul Împărat venit de la Dumnezeu; (2) Numai El este Cel care merită toată închinarea şi ascultarea; (3) Numai El este Cel care asigură binecuvântarea veşnică a lui Dumnezeu; (4) Oameni ca Irod cel mare, deşi îngăduiţi de Dumnezeu, sunt de fapt falşi împăraţi, şi care aduc nenorocire popoarelor pe care le conduc. Singura şansă pe care oamenii o pot avea de a scăpa de răutatea unor asemenea dictatori şi de influenţa lor nefastă este de a se închina cu întreaga inimă Domnului Isus Cristos şi de a asculta supuşi de orice cuvânt venit de la El.

2.      Isus Cristos – Salvatorul divin (v. 13 – 18)

O mare nenorocire din partea lui Irod s-a abătut asupra pruncului Isus şi asupra părinţilor Lui. Dar aceasta nu i-a atins deloc. Irod a vrut să-L omoare pe prunc, însă el nu a reuşit să afle unde locuia în Betleem; Dumnezeu a intervenit salvator. Magii au fost direcţionaţi pe un alt drum spre casă, iar părinţii lui Isus au reuşit să fugă în Egipt înainte ca Irod să le poată face rău. Când Irod a înţeles că fusese înşelat de magi, mintea sa diabolică a plănuit uciderea tuturor pruncilor sub vârsta de doi ani din Betleem şi din împrejurimi, pentru a fi sigur că şi pruncul Isus va fi ucis. Nu s-a întâmplat aşa ceva pentru că Isus era deja în Egipt. Alţi prunci au fost ucişi, dar Isus a fost salvat. Toate acestea arată că Isus, nici atunci când a fost copil nu a fost scutit de intenţiile criminale ale oamenilor răi. El a fost considerat un pericol public doar prin simpla Sa prezenţă. Credincioşii, care şi-au legat viaţa de Domnul Isus, au fost permanent în istorie obiectul urii oamenilor din această lume (Ioan 15:18-25). Asupra lor s-au abătut tot felul de pericole pregătite de cel rău.

Ceea ce s-a întâmplat după plecarea magilor a devenit obiectul a două profeţii biblice. (1) Prin fuga în Egipt a lui Iosif împreună cu familia lui s-a împlinit profeţia din Osea 11:1. Aceasta ne îndreaptă atenţia spre eliberarea poporului Israel din Egipt. Aşa cum Dumnezeu a intervenit în mod miraculos şi l-a scos pe Israel cu mână tare din Egipt, aşa şi acum Dumnezeu a intervenit în favoarea Fiului Său şi L-a chemat din Egipt. Iosif şi Maria, părinţii lui Isus, cei care şi-au legat viaţa de pruncul Isus, au avut parte de aceeaşi chemare a Domnului, şi deci au fost părtaşi salvării din partea lui Dumnezeu a Fiului Său. Toţi aceia care sunt în Cristos devin părtaşi salvării Sale din partea lui Dumnezeu şi a binecuvântărilor care sunt în Cristos (Gal. 3:16,29). (2) Prin uciderea pruncilor din Betleem s-a împlinit o altă profeţie (cea din Ierem. 31:15). Desigur, putem spune că ei nu au avut parte de salvarea de care a avut parte pruncul Isus. Putem trage concluzia că numai cei care şi-au legat destinul de Cristos au parte de salvarea în care pruncul Isus şi familia Lui au intrat. Dar, trebuie să luăm în considerare că lovitura ucigătoare de care pruncul Isus trebuia să aibă parte din partea lui Irod a căzut asupra pruncilor nevinovaţi rămaşi în Betleem. Creştinii, de-a lungul istoriei, au fost loviţi (mulţi dintre ei) de cei răi din cauza lui Cristos. Cristos însă este în glorie la dreapta lui Dumnezeu, ferit de orice pericol, în timp ce urmaşii Lui sunt încă sub focul încercărilor şi loviturilor celui rău pe acest pământ. Profeţia din Ieremia este legată de deportarea evreilor în Babilon în robie. Dar, atunci când ei au plecat în robie şi când s-au văzut sub focul ucigător al Babilonienilor, şi când, omeneşte vorbind, nici un om nu putea să le aline durerile, ei totuşi au plecat în robie cu speranţa din partea lui Dumnezeu că se vor întoarce iarăşi în ţara promisă. Aveau multe promisiuni din partea lui Dumnezeu în acest sens. Când urmaşii lui Cristos suferă din cauza Domnului lor, El fiind în glorie, nu înseamnă că ei sunt uitaţi şi în afara salvării lui Dumnezeu. Cristos, prin învierea Sa şi prin gloria pe care o are acum la dreapta lui Dumnezeu, este Cel care ne garantează (fiecăruia la vremea lui – 1 Cor. 15:20-23) aceeaşi înviere şi aceeaşi glorie pe care El o are deja (Evr. 2:9-18). Aşadar, aceşti urmaşi nu sunt uitaţi de Domnul. Faptul că ceea ce trebuia să sufere Cristos vine peste urmaşii Lui, aşa cum a venit şi peste pruncii din Betleem, va aduce din partea Domnului izbăvirea de care şi Cristos a avut parte; şi aceasta tocmai pentru că Domnul Isus a suferit El Însuşi în locul nostru moartea de care noi avem parte. Noi trebuie să ştim că în cele mai cumplite situaţii în care vom intra din cauza lui Cristos, avem promisiunile cuvântului lui Dumnezeu şi pe Domnul Isus care a mers El Însuşi pe acelaşi drum pe care mergem noi acum. Aşadar, să nu ne temem ci să ne încredem în Domnul şi să împlinim voia Lui, chiar dacă aceasta va atrage suferinţele lui Cristos asupra noastră (1 Pet. 4:12-14).

Salvarea lui Dumnezeu, care este în Fiul Său, este o experienţă prezentă (liberi de păcat şi de robia păcatului), dar va fi şi o experienţă viitoare, atunci când Cristos va reveni în glorie şi când toţi cei care au crezut în El se vor bucura de plinătatea mântuirii lui Dumnezeu (1 Pet. 1:3-9; Rom. 8). De aceea, să nu considerăm că dacă nu există mângâiere omenească în suferinţele pe care le suportăm pe acest pământ (v. 18), n-ar exista vreo mângâiere care să ne aline aceste suferinţe; este drept nu sunt mângâieri omeneşti, dar sunt mângâieri dumnezeieşti. Sunt situaţii când nici un om nu ne-ar putea mângâia (ca cea din v. 18), dar Dumnezeu ne poate mângâia – există mângâieri cereşti care sunt la dispoziţia credincioşilor Domnului (Rom. 8:22-27; 1 Tes. 4:18; Apoc. 21:4).

3.      Isus Cristos – Binecuvântarea divină

Iosif şi Maria, împreună cu pruncul Isus, s-au întors din Egipt în urma intervenţiei divine prin care Irod cel Mare, duşmanul de moarte a pruncului, a fost înlăturat. Astfel, s-a dovedit că Dumnezeu este suveran peste vieţile oamenilor şi peste istorie. Dar, datorită pericolului pe care îl prezenta fiul lui Irod, Arhelau, familia sfântă nu a rămas în Iudea, ci a revenit în Nazaretul Galileii, locul de origine a celor doi părinţi. Ni se spune că, în acest fel, s-a împlinit Scriptura care vestise că „El va fi chemat Nazarinean” (v. 23).

Această profeţie este, într-un fel, bizară. Mai întâi, nu avem în Vechiul Testament vreo afirmaţie explicită cu privire la faptul că Isus va fi chemat Nararinean. În al 2-lea rând, nu ştim exact sensul acestei afirmaţii. Cercetătorii cuvântului lui Dumnezeu au în vedere două posibilităţi de a o explica: (1) Posibil să fie o aluzie cu privire la jurământul de nazireat pe care unii oameni ai lui Dumnezeu puteau să-l facă (Num. 6). Când cineva dorea să se dedice o vreme anume lui Dumnezeu pentru o lucrare specială, el trebuia să respecte legea nazireatului. Nu oricum cineva putea să se dedice Domnului, ci doar respectând condiţiile stabilite de El. Desigur, Domnul Isus a fost total dedicat Domnului pentru lucrarea de mântuire a omenirii; şi aceasta a însemnat dedicarea întregii Sale vieţi. El a fost sfânt pe deplin pentru Dumnezeu (vezi numele Lui: „Sfântul lui Israel” – Isaia 41:14). (2) Mai probabil, afirmaţia că El va fi chemat „Nazarinean” (v. 23) are legătură cu cuvântul „Vlăstar” („Nezer” – în ebr.) din Isaia 11:1. Aici ni se spune că „o Odraslă va ieşi din tulpina lui Işai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui”. Acest titlu arată că venirea Domnului Isus pe pământ a fost în umilinţă, aşa cum Nazaretul a fost o cetate neînsemnată (în Vechiul Testament nu există nici o referinţă la această cetate). Natanael, atunci când a aflat de la Filip despre Isus din Nazaret, a exclamat cu uimire: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1:46). Aşadar, deşi Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, totuşi El a venit între oameni în cea mai mare umilinţă. Slujirea Lui a fost o slujire de rob (Filip. 2:6-11). Până la vârsta de 30 de ani Isus a crescut şi S-a pregătit pentru misiunea Sa într-un anonimat total.

Ce concluzii tragem de aici? Domnul Isus a acceptat să se umilească în aşa fel încât nimic exterior nu arăta gloria Sa de Fiu al lui Dumnezeu. Deşi a fost ocrotit ca prunc de Dumnezeu într-un mod special, totuşi El a crescut într-un anonimat total, în Nazaret, fără să se poată recomanda mai târziu printr-un statut social înalt, sau prin diplome excelente (Mat. 7:28-29; Mc. 6:2; Ioan 6:42; 7:15). La fel, slujirea Sa mesianică a fost o slujire în umilinţă, slujind pe alţii (Mc. 10:45). Moartea Sa, de asemenea, a arătat cât de umilit a fost El; a ajuns să fie dispreţuit de toţi (Isaia 53). Dar, în acelaşi timp, Dumnezeu era în Cristos în toată plinătatea fiinţei Sale (2 Cor. 5:19); ucenicii au văzut în Isus gloria deplină a lui Dumnezeu (Ioan 1:14-18). În Isus Cristos locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii (Colos. 1:19; 2:9-10). Planul lui Dumnezeu a fost ca Isus să crească în umilinţă, dar în taină să fie pregătit în asemenea mod încât atunci când urma să-Şi îndeplinească misiunea, El să dovedească că Dumnezeu lucrează în toată plinătatea persoanei Lui prin Sine. Tot ceea ce Isus a făcut, deşi a lucrat în slăbiciune şi în umilinţă, a demonstrat că Dumnezeu în toată gloria Lui era în fiecare gând, vorbă, faptă a lui Isus.

Dumnezeu, prin Cristos, lucrează la fel în vieţile noastre. El ne ţine în umilinţă, în anonimat, El lucrează în noi prin slăbiciunile noastre, dar în acest fel, El se arată prin noi lumii în toată gloria Sa (2 Cor. 12:1-10; Gal. 2:20). El lucrează în noi o imensă binecuvântare, pe care oamenii nu o pot percepe – asemănarea noastră cu Cristos. Ioan afirmă că noi suntem copii ai lui Dumnezeu, dar acest lucru nu poate fi văzut de oameni. Când Domnul va veni în gloria Sa, vom fi ca El pentru că Îl vom vedea aşa cum este (1 Ioan 3:1-2; 2 Cor. 3:18; Rom. 8:17-23). Binecuvântările spirituale (Efes. 1) sunt oferite de Dumnezeu urmaşilor lui Cristos într-un mod tainic, şi în umilinţă. Dar va veni vremea când ceea ce Domnul a lucrat în ascuns în noi va ieşi la iveală. Atunci priveliştea va fi formidabilă (Efes. 5:25-27; Apoc. 21:10-11).

Nu ar trebui să ne descurajăm în situaţiile când Domnul ne ţine în starea de slăbiciune sau umilinţă, sau atunci când oamenii ne dispreţuiesc pentru că slujim pe alţii aşa cum a slujit Cristos (ca rob), sau atunci când avem parte de suferinţele lui Cristos (1 Pet. 4:12-14). Toate acestea sunt bine gândite de Domnul nostru iubitor, pentru că ele lucrează în noi binecuvântările Sale spirituale şi veşnice în Cristos, ne formează asemenea chipului lui Cristos şi ne asigură gloria lui Dumnezeu pentru împărăţia Sa veşnică (1 Pet. 1:3-9; Efes. 2; 3:8-11; Rom. 8:17-18). În această vreme, în viaţa noastră pământească, noi suntem ca şi pietrele luate din cariera de piatră care, aşa cum au fost luate pentru zidirea Templului lui Solomon, au fost mai întâi cioplite şi şlefuite de meşterii lui Solomon, apoi au fost asamblate şi zidite pentru a deveni superba clădire a Templului din Ierusalim. Aşa şi noi, prin harul lui Dumnezeu, noi suntem în mâinile Sale ciopliţi şi şlefuiţi prin mijloacele suferinţelor în umilinţă şi anonimat; dar apoi vom fi aşezaţi ca nişte pietre vii (1 Pet. 2) în templul spiritual şi glorios din ceruri în care Dumnezeu va locui pentru veşnicie şi din care Îşi va arăta gloria Sa (Efes. 2:19-22). Dumnezeu vrea să-Şi lucreze capodopera Sa în noi pentru ca să se laude în veşnicie cu ceea ce El a lucrat în noi (Efes. 2:7,10; 3:9-10). Merită, deci, să ne supunem Domnului cu toată umilinţa. Binecuvântările Sale, chiar dacă acum sunt nevăzute, ele se vor afişa în noi în toată gloria la vremea potrivită.

Să privim prin credinţă la pruncul Isus şi să ne alipim total de El! Împreună cu El, chiar dacă trăim într-o lume în care totul se clatină în jurul nostru; chiar dacă din cauza Lui toată răutatea acestei lumi va încerca să ne înghită; chiar dacă din cauza Lui trebuie să acceptăm anonimatul şi umilinţa într-o lume avidă de prestigiu şi fală; şi chiar dacă trebuie să cheltuim de dragul Lui până la jertfă de sine pentru a trăi în închinare şi totală dedicare pentru Domnul nostru; chiar dacă…, să nu ne pierdem încrederea în El, ci întotdeauna să ne bucurăm în El şi în voia Lui. Atunci, şi numai atunci, nimeni şi nimic din lumea aceasta nu ne va putea atinge să ne facă rău (Ps. 91), ci dimpotrivă ne vom îmbogăţi de gloria Celui care este Domnul şi Mântuitorul nostru.

 

Chemare la caracter   De Daniel Branzai

Introducere: 

In frumoasa lui carte intitulata „Aventuri solitare”, Octavian Paler face o incercare de comparatie intre America si Europa. Inzestrat cu o patrundere foarte ascutita, el observa ca tinta celor doua modele de civilizatie este diferita: Europa alearga dupa „cultura”, in timp ce America alearga dupa „comfort”. Aceste doua idealuri modeleaza viata si stradaniile a milioane de oameni. In Europa: „cultura” este obsesia sistemului educational; in America „comfortul” este esenta culturii. Pentru un european: „America este forma cea mai civilizata a inculturii”, ea demonstrind ca „se poate regresa interior in plin progres stiintific si tehnologic”. Fara a intra in aceasta disputa, eu vreau sa observ doar ca proba suprema a unei fiinte umana, si prin aceasta si a unei intregi civilizatii nu este nici „cultura” si nici „comfortul”, ci „caracterul”. Octavian Paler remarca pe drept cuvint ca, in lume: „nu exista progres, in afara celui launtric”.

I. Cultura europeana 

Pentru un european, acumularea de cunostiinte este sinonima cu intelepciunea. Ideile sunt „dumnezeii” carora li se inchina intelectualii, de la Gibraltar si pina la muntii Urali. Europa traieste inca in epoca „ideologica”. Ea analizeaza totul, se autoanalizeaza si, in cuvintele lui Octavian Paler, „filosofeaza pe marginea oricarui fleac. Avem o mare voluptate de a taia firul de par in patru.”

Ca sa intelegem mai bine specificul european, Paler ni-l defineste drept o „magie a oglinzii”: „Oglinda l-a ajutat pe om sa se intrebe cine e, ce rost are pe lume, ce vrea, ce asteapta de la altii.” Dupa parerea lui Paler, America a inlocuit aproape total „Magia oglinzii cu magia calculatorului.” Ecranul calculatorului il stimuleaza pe american sa fuga de sine: in joc sau in depozite interminabile de informatii. Pe acest drum, civilizatia e capabile sa produca un rau cu urmari greu de evaluat. Ea poate face atit de tiranica grija de „a avea” in cit sa inabuse grija de „a fi”. Il poate transforma pe om in maniac al tehnologiei, punindu-i la dispozitie mijloace din ce in ce mai sofsticate pentru a alerga mai repede – si mai comod – spre nicaieri.

II. Comfortul american.

Desfacut in partile lui componente, comfortul american se compune din „pace” si „prosperitate”. Idealul acesta a facut ca toate preocuparile „milioanelor de necajiti” veniti aici din cele patru colturi ale lumii sa fie subordonate „dreptului la fericire”. America este singura tara din lume in care acest dreot este trecut in Constitutie”!

Iata iarasi citeva reflectii din cartea lui octavian Paler: „Incontestabil, America avanseaza cu o viteza pe care Europa n-are cum s-o egaleze. Dovada ca laboratoarele americane pregatesc premii Nobel in serie. Ea este, in acelasi timp, plina de contradictii. A creat o industrie alimentara parca anume pentru incurajarea obezitatii si o alta industrie pentru combaterea obezitatii, in care moda „fara”, adica „fara colesterol”, „fara grasimi, „fara multe calorii”, a ajuns o adevarata obsesie. … Daca esti singur, poti conversa, folosindu-te de calculator, cu toata lumea. La televiziune, se zimbeste chiar si atunci cind e prezentat buletinul meteorologic, de parca „starea vremii” ar fi o marfa careia i se face reclama, trebuie vinduta. De altfel nu e de mirare ca „happy – end”-ul a cunoscut o cariera atit de infloritoare la Hollywood. Americanul simte nevoia sa fie asigurat ca viata e frumoasa si ca binele triumfa, pina la urma, asupra raului. Dupa gustul american, „Hamlet”, Anna Karenina” sau „Romeo si Julieta” ar fi trebuit sa aiba alt final. … Poate ca forta Americii sta intr-o sinteza ciudata. Americanul, am notat undeva, e un barbar supercivilizat. Are vitalitatea barbarului neobosit de istorie si priceperea de a nu se pierde in subtilitati. El rezolva simplu incurcaturile filosofiei in care se complace Europa. Ceea ce e util e bun! Ceea ce e profitabil e si mai bun!”

Fie ca s-a oprit in loc, obosita si naucita de istorie, fie ca se avinta nebuneste cu capul inainte spre … nicaieri, lumea de astazi, din Europa si din America, are nevoie sa i se spuna ca exista si o treia cale spre progres: cea oferita de Creatorul universului prin trimiterea in lumea noastra a Fiului Sau, Isus Christos.

III. Caracterul crestin. 

Cind „S-a dezbracat de sine” si a luat trup de om, Dumnezeu a intrat in istorie casa stea de vorba cu creatura instrainata si sa-i comunice, in limba ei rupta de eternitate, care ii este destinul si care-i este datoria. Lucrarea lui Dumnezeu prin Christos nu este oferta unei culturi universale si nici darul unor cunostinte care sa ne inlesneasca drumul catre comfortul personal. Dumnezeu ne chemama la „caracter”. Problema Lui numarul unu este cum sa ne scoata din starea de decadenta interioara datorata „leprei pacatului” si cum sa ne „innoiasca” pentru a ne ridica o stare corespunzatoare celor care locuiesc in „societatea lui Dumnezeu”.

Biblia ne spune ca „in Chistos locuiesc toate comorile imtelepciunii si stiintei”, dar El nu a intemeiat acum doua mii de ani pe pamint o noua scoala de filosofie, ci a inaugurat o noua „umanitate”, nacuta din nou prin iertare si prin transformarile lucrate de Duhul Sfint. Scriptura ni-L prezinta pe Fiul lui Dumnezeu inmultind piinile si pestii, vindecind de neputinte trupesti multimile, mergind pe ape, potolind calamitatile naturale, si, in final, biruind chiar si moartea, dar toate acestea nu-L fac precursorul unei era „super-tehnologice”. Desi putea sa o faca, Christos nu ne-a daruit nici „aerul conditionat, nici masina cu abur sau cu explozie, nici energia atomica si nici leacul universal impotriva tuturor epidemiilor ucigase. „Medicul cel bun” a ales sa trateze un pacient mult mai important decit trupul nostru, „sufletul nemuritor” plecat copil risipitor departe de casa Tatalui si ajuns acum paznic la porcii tuturor decadentelor.

Privind din inaltimea perspectivei vesnice pe care ne-o pune la dispozitie Biblia, ne dam repede seama ca si Europa si America au ratacit calea. Intr-o providentiala alegere a cuvintelor, Dumnezeu spune:  „Voi prapadi intelepciunea celor intelepti (cultura europeana) si voi nimici priceperea celor priceputi” (comfortul progresului tehnologic american) (Iov. 5:12-13; Is. 29:14; Ier. 8:9).

Apostolul Pavel intreaba retoric: „Unde este inteleptul? Unde este carturarul? Unde este vorbaretul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu intelepciunea lumii acesteia? Caci intrucit lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a agasit cu cale sa mintuiasca pe cei credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii” (Rom. 1:19-21). Crucea despre care este vorba aici este un instrument de executie. In opinia lui Dumnezeu, omenirea nu poate fi nici reformata prin cultura si nici revolutionalizata prin progres tehnologic. Greseala vinovatiei lui Adam trebuie platita prin pedeapsa cu moartea („In clipa cind vei minca din el (pomul oprit) vei muri „).

Dumnezeu si-a trimis propriul Sau Fiu sa moara pentru ispasirea acestei vinovatii. De doua mii de ani, Isus Christos ii asteapta pe cei care cred in jetfa Lui sa vina la El si sa fie facuti „o faptura noua” : „Caci daca este cineva in Christos este o faptura („ctisis” = creatie) noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi” (2 Cor. 5:17). Cum se poate schima caracterul cuiva?

Filosofii lumii au spus ca aceasta se va face fie atunci cind oamenii vor fi „iluminati” de cunostiintele civilizatiei, fie atunci cind vor fi scosi din panica animalica a celor sortiti sa traiasca in lipsuri si saracie. Nici comunismul ateu si nici materialismul capitalist supraabundent nu au reusit insa schimbarea caracterului uman. Europa geme sugrumata de cele doua vicii mortale ale ei: imoralitatea si … ideile. America alearga ametitor spre o prabusire personale, familiala si sociala. tara cu cel mai inalt nivel de viata consuma mai multe calmante si euforizante decit tot restul populatiei pamintului. In confuzia contemporana, glasul limpede l Scripturii ne propune un proces in doua etape: o transformare prin influentare si prin imprimare.

  1. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa vedem in El un ideal si un posibil portret al devenirii noastre eterne.Am fost creati „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu” si nu ne vom implini decit atunci cind vom redeveni „asemenea Lui”. Christos S-a intrupat ca noi sa-L putem vedea iarasi pe Creatorul nostru: „Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal”, „Caci in El locuieste trupeste toata plinatatea dumnezeirii”, „El este chipul Dumnezeului celui nevazut”. Inconstienta, omenirea este mereu atrasa si fascinata de perfectiunea acestuio Fiu de Dumnezeu care a trait printre noi acum doua mii de ani. Cele mai mari si mai desavirsite opere de arta sunt izvorite din admiratia noastra totala fata de perfectiunea Lui nemaintilnita.
  2. Admiratia noastra fata de Isus Christos ne lasa insa inca neputinciosi si falimentari in stradaniile noastre.Din pricina aceasta, Dumnezeu a hotarit sa ne rezolve problema prin trimiterea Duhului sfint, pe care-L da Dumnezeu „tuturor celor ce cred”. Apostolul Pavel ne descrie schimbarea produsa de Duhul lui Dumnezeu in inimile noastre in scrisoarea sa catre crestinii din Galatia: „Roada Duhului, dimpotriva, este :dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blindetea, infrinarea poftelor. Cei ce sunt ai lui Christos si-au rastignit firea paminteasca impreuna cu patimile si poftele ei” (Gal. 6:16-26).

Nu ne putem schimba singuri. Suntem facuti de Dumnezeu si putem fi recuperati decit prin stradaniile Lui pline de dragoste. Europa si America vor continua sa se zvircoleasca in interminabile crize, nu pentru ca n-ar avea „cultura” sau „comfort”, ci pentru ca oamenilor le lipseste „continutul de caracter” necesar pentru fericire.

Incheiere: 

Oricine poate verifica valabilitatea celor spuse mai sus. Dati-mi raspuns la aceste citeva ‘ntrebari:

– Pe cine l-ati vota ca presedinte al tarii: un om „cult”, unul „foarte bogat sau unul „de caracter”?

– Pe cine l;-ati vrea ca sot, sotie, ginere,nora, etc.: unul Mcult”, bogat, sau „de caracter”?  Cui i-ati incredinta spre pastrare banii: unuia „cult”, unia „bogat” sau unui care are „caracter”?

Ce este deci de facut? In fiecare generatie, Dumnezeu are nevoie de oameni in care sa traiasca Christos. Ei sunt cei chemati sa-i influenteze pe cei din jur prin viata lor si prin cuvintele lor. Cea mai inalta chemare posibila, cel mai desavirsit destin, cea mai necesara misiune sociala a timpului este sa te lasi folosit de Dumnezeu pentru o buna marturie crestina!

Exista o mare rasplata pentru cei ce reusesc sa faca aceasta: „Cei intelepti vor straluci ca lumina cerului si cei ce vor invata pe multi sa umble in neprihanire vor straluci ca stelele in veac si in veci de veci” (Daniel 12:3).

Iata citeva maxime si cugetari despre importanta si valoarea caracterului:

 

Nu exista inlocuitor pentru caracter. Poti cumpara cunostinte, dar caracterul nu se gaseste de vinzare.
Spunemi la ce fel de glume rizi, ca sa-ti spun cine esti.
Caracterul este ceea ce esti tu pe intuneric.
Singura persoana din lume care-ti poate ruina caracterul esti tu insuti.
Ii admiram pe oamenii de geniu, ii invidiem pe oamenii bogati, ne temem de oamenii aflati la putere, dar de increzut, nu ne incredem decit in oamenii de caracter.
Ce faci cind n-ai nimic de facut spune iti da pe fata caracterul.
La jocuri, caracterul se vede cel mai bine din felul in care sti sa pierzi.
Reputatie este ce avem la sosire, caracter este ce suntem la plecare.
Caracterul unui om este ca si gardul de scinduri: nu poate fi facut sa stea mai bine in picioare daca-l dai cu vopsea”.
Caracter este ceea ce ai face daca ai fi sigur ca nimeni nu va afla vreodata.
Slava lumii trece, popularitatea este doar un accident, bogatiile prind aripi, cei ce ne cinta osanale astazi, ne vor blestema miine; singurul lucru cu adevarat durabil este caracterul!
Reputatia este pentru o vreme, caracterul pentru eternitate.
In clipa mortii lasam in urma tot ce avem, dar luam cu noi tot ceea ce suntem.
Daca vrei sa cunosti caracterul cuiva, uita-te la felul in care-i trateaza pe cei de la care nu poate cistica nimic.
Reputatia este ceea ce cred oamenii despre noi; caracterul este ceea ce ne vede Dumnezeu ca suntem.
Dumnezeu este mult mai interesat in caracterul nostru decit in confortul nostru. El are ca scop nu sa ne intareasca in trup, ci sa ne desavirseasca in spirit.
Caracterul este ceea ce pierdem ori de cite ori sacrificam un ideal inalt pe altarele popularitatii si profitului.
Nu inseamna de loc ca-i ajuti pe oameni daca incerci sa faci intotdeauna pentru ei ceea ce ar putea face si ei insisi.
Un crestin nu este unul care cauta iertarea si bunavointa lui Dumnezeu, ci unul care le-a gasit deja.
Judeca pe cineva dupa reputatia dusmanilor sai.
Un crestin trebuie sa fie o persoana care sa faca mai usor pentru altii sa creada in Dumnezeu.
Adevaratii crestini care influenteaza lumea sunt aceia care nu se lasa influentati de ea.
Nu ceea ce facem noi este important, ci ceea ce Dumnezeul atotputernic alege sa faca prin intermediul nostru. Dumnezeu nu are nevoie de succesele noastre, ci ne vrea pe noi insine. El nu asteapta infaptuirile noastre, ci ascultarea noastra deplina.
Ce suntem, este darul lui Dumnezeu pentru noi; ce devenim, este darul nostru pentru Dumnezeu.
Poti judeca dimensiunile unui om prin marimea problemelor pe care le abordeaza. Aproape intotdeauna, oamenii se apuca instinctiv sa rezolve ceva pe masura lor, lasindu-le pe celelalte in seama unora mai mari sau mai mici ca ei insisi.
Ca sa vezi cit de mare este un om, masoara-i inaltimea idealurilor, adincimea convingerilor, largimea vederilor si lungimea rabdarii.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/pastorala_dec07.htm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.