E atât de mică încât nu are nici umbră. Buclele negre îi ascund ochii tineri şi guriţa pătată de resturile micului dejun. S-a ghemuit lângă o floare în ghiveci care îi oferă paravanul necesar pentru a nu fi găsită prea curând de bărbatul care a intrat în casă. Pe masa din mijlocul încăperii sunt flori. Mobila vorbeşte despre un confort financiar.
Doi oameni, pe care îi strigă mămica şi tăticul intră în sufragerie şi se opresc în faţa trandafirilor albi. Fetiţa dă la o parte o şuviţă de păr şi se uită la mămica. La colţurile gurii acesteia, care se întind. O fixează cu privirea ca hipnotizată. Mămica ei zâmbeşte. Nu doar cu jumătate de gură sau din dinţi ci cu toată faţa, aşa cum a văzut ea zâmbind o femeie în parc care alerga după băieţelul ei murdar de noroi pe pantalonaşii de blugi. Ea nu are voie să îşi murdărească hainele sau să facă gălăgie cât e tăticul cu ele în casă.
El e mereu obosit şi ea e o fetiţă rea dacă stă prea mult în prezenţa lui şi nu îl lasă să se uite la TV sau să doarmă pe canapea. Azi el e la fel de fericit ca mama şi poate că nu i-ar spune ,,obrăznicuţă” dacă l-ar trage de pantalonii ca să se joace de-a calul şi călăreţul cu ea. E mică şi totuşi ştie că are mai multe nume. Ea trebuie să răspundă la ,,micuţo”, ,,copilă prostuţă”, ,,obraznicătură”, ,,minciună cu ochi”.
Ea nu mai ştie cum ar trebui să i se spună de fapt. Când sunt singure, mămica îi spune ,,prinţesa mea” la ureche şi tonul ei o face să plângă. Sună mai bine ca toate prăjiturile de la cofetăria din cartier.
Dar tăticul îi spune ,,minciună cu ochi” de când a prins-o minţind în legătură cu o jucărie pe care a pierdut-o. A minţit ca să nu o lovească. Degeaba. A lovit-o pentru că a minţit. Deşi a trecut un an de la incident şi ei i-a fost frică de baubau-l din tata care o ,,muşcă” când e rea şi nu a mai spus vreo minciună, încă e strigată cu acest ,,alint”. Pentru tăticul ea e o minciună, nu fapta ei.
Dar îi e bine acum lângă floarea care e prietena ei pentru că o ascunde. E bine. În fiecare zi are un pat unde să doarmă, mâncare, jucării, program la grădiniţă. Ce şi-ar mai dori o fetiţă de cinci ani?
Doar un lucru. Să nu fie eveniment în casă când mama zâmbeşte. Tăticul îi aduce flori mamei o dată la un an de ziua ei şi, cadouri niciodată pentru că sunt ,,scumpe şi nefolositoare.” Ea nu înţelege ultimul cuvânt dar o vede pe mămica făcând grimase când îl aude.
Tăticul ei e important pentru mulţi oameni. În fiecare zi de joi merge într-o clădire şi ţine o lecţie la care el îi spune studiu biblic.
Când merg toţi trei la biserică cu maşina, tăticul o ţine pe mămica de mâna, o ia protector de umeri şi îi spune ,,preaiubita mea” în prezenţa oamenilor mari. Acasă îi găseşte alte nume, precum ,,nevastă, băi, femeie, ratato, puturoaso”.
Fetiţa încă nu ştie să citească ca să caute cuvintele în dicţionar. Ea ştie că are doi tătici. Unul despre care vorbesc oamenii din biserică şi prietenii familiei lor şi mai e unul de casă. Tăticul lăudat are grijă de copiii din biserică care vin cu rugăminţi la el, e prietenos şi zâmbeşte nonstop, vorbeşte blând şi calm ca un bătrân înţelept din poveşti, strânge mâini şi dă îmbrăţişări, spune cuvinte ce sună plăcut şi o fac chiar şi pe mama să râdă, se roagă, cântă.
Un om şi mai important ca el, la care toţi îi spun ,,pastor”, a spus o dată că ea are un tată model care salvează vieţi. Pe ea şi pe mămica nu le salvează nimeni.
Tăticul de acasă nu face aceleaşi lucruri ca cel de afară. Tăticul de acasă e încruntat, ridică tonul, o face să plângă, nu se prea joacă cu ea, nu are timp să stea cu mama la poveşti sau să o scoată la o plimbare, are mereu urgenţe, vrea mesele la ore fixe şi nici o pată pe covor că vine baiul. Tăticul de acasă l-a lăsat la uşă pe tăticul de biserică şi ea are doar cinci ani, crede poveştile pe care i le citeşte mama, prin urmare trebuie să fie un fel de ,,magie” la mijloc care îi face părintele capabil să fie două persoane într-un singur corp. Se gândeşte, privind zâmbetul mamei, că poate va descoperi şi ea formula care să o facă doi în unu când va creşte.
Acum vrea să fie doar ea. Mică, plânsă şi ,,mincinoasă”. Încă ,,minte” că e iubită şi spune ,,te iubesc” oricui o ascultă. ,,Minte” că nu vrea nimic pentru ea. Vrea doar să nu fie eveniment, precum Crăciunul care vine o dată pe an, când mămica ei zâmbeşte.
E seară şi Dumnezeu veghează somnul fetiţei de cinci ani. În camera alăturată, părinţii împart acelaşi pat dar nu şi aceleaşi vise. Nici unul din ei nu ar spune cu voce tare că fetiţa lor de cinci ani ar putea să le predea lecţii de iubire.
În fond, la ce-ţi mai trebuie iubire când ai un contract, un copil, o casă, o maşină, un căţel, un serviciu, o biserică, prieteni şi statut?! Iubirea doare, ar spune fetiţa la cinci ani. Nu iubirea doare, ar spune femeia care va fi peste câţiva ani. Doare ce-ţi fac oamenii în numele ,,iubirii”.
Ella Roman pentru CrestinTotal.ro
https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/sa-dam-intr-o-minte-de-5-ani/
Blog Creștin Ardelean Viorel 