TRATAT BIBLIC DE OFTICOLOGIE – PASTOR VASI DUMA

TRATAT BIBLIC DE OFTICOLOGIE

Cu origini în vechea civilizație grecească, oftica (gr. ochtikas) însemna tuberculoză, pizmă, iar expirația cu iz metafizic (oftatul) e tot în aceeași zonă semantică. Dar nu aici găsim originile esențiale ale acestei experiențe, ci în condiția umană universală, de la homo erectus, ciudos pe peștera din vecini, până la vestitul om al viitorului (homo deus) – prevăd o prezență constantă a ofticii. Dar să ne ocupăm de actorii noștri: fariseii de la Florii. Niște babalâci ocupați cu ocuparea timpului liber, n-au timp de rugăciuni și Tora, ci de fluierat și comentat: “învățătorule, ceartă-Ți ucenicii!”. Dar voi n-aveți de lucru, vorba bunicii mele. Frustrate ființe, pe ei nu-i ovaționau mulțumile, nu stătea nimeni în ploaie să asculte o cuvântare de-a lor, iar la Isus…și trei zile nu mâncau nimic, cum să nu te oftici. Realizările lui Isus erau evidente, iar suflețelul lor ciuruit de oftică nu rezista în fața unei evidențe atât de copleșitoare. Vorba cuiva: ,,nu am nimic cu defectele domnului…- ce-i reproșez eu sunt calitățile!”. Pandemia a cuprins de mult pământul, Cain îl ucide pe frate-su, iar bacteria cuprinde casa lui Avraam și toți leviții evlavioși. Fariseul este un purtător renumit al acestui bacil, parcă și văd simptomele: ochii roșii, înverzirea feții, umflarea jugularei și logoree incontrolabilă. În faza următoare, oftica fariseului trece la agresivitate, ură, violență…răstignire! Interesant lucru: Isus nu-I exorcizează, duhul de oftică stă bine mersi în pântecul fariseului și, prin extensie ereditară – în fiecare din noi. Șeful e ofticat pe alt șef mai mare, portarul pe domn inginer, asistentele pe medici, bugetarii pe antreprenori, hoții pe parlamentari, vecinul pe vecin, om pe om. Acest duh de oftică nu are decât un singur remediu: Duhul Sfânt! Te simți ofticat de ceva? Treci la tratament, vindecă-te!

Pastor Vasi Duma

https://www.baptisti-arad.ro/articole/tratat-biblic-de-ofticologie-pastor-vasi-duma

SINGURA ŞANSĂ PE CARE O AU ROMÂNII… – PASTOR VIOREL IUGA

SINGURA ŞANSĂ PE CARE O AU ROMÂNII…

Dumnezeu decide să îl aşeze pe Solomon pe tron. Acesta preia poziţia şi constată realitatea. Poporul este numeros, are nevoie de îndrumare şi el nu este pregătit pentru această slujbă. În situaţia dată, Solomon Îl caută pe Dumnezeu şi cere înţelepciune divină. Ce pas importan! Ce atitudine înţeleaptă! Solomon putea cere consiliere de la împăraţii pământului şi de la cei mai înţelepţi oameni. Solomon se putea inspira din istorie sau din orice alte surse. Înţelegând că poporul trebuie să trăiască pe placul lui Dumnezeu, împăratul cere înţelepciune divină.

Ştiu că nu suntem în situaţie similară, dar mă gândeam dacă am avea şi noi, românii, şansa unor astfel de lideri. Oare cum ar arăta România, dacă liderii noştri, indiferent de culoare şi poziţie, şi-ar recunoaşte limitările şi ar cere înţelepciune divină? Este adevărat că putem învăţa din istorie, putem să ne consultăm cu alţi înţelepţi sau putem fi executanţii tuturor legilor UE şi slugi fidele ale concernului LGBTQXYZ… La fel de adevărat este că cine iubeşte poporul şi îi doreşte binecuvântarea va căuta faţa şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Realitatea? Nu toţi liderii noştri cred în Dumnezeu şi nu toţi vor cere înţelepciunea duhovnicească. În cazul acesta, singura şansă pe care o au românii este să caute ei înşişi înţelepciunea divină. Sunt nespus de bucuros să ştiu că toți cei ce caută înţelepciunea din toată inima o găsesc. Așadar, să nu ne punem  încrederea în oameni, indiferent cine ar fi ei, ci să căutăm Faţa lui Dumnezeu. Cine cere îndurare, înţalepciune şi îndrumare, va descoperi un Dumnezeu bun, milos şi iubitor care ne oferă tot ce avem nevoie pentru vremelnicie şi pentru veşnicie în Fiul Său, în Domnul Isus Cristos. Ce minunat că El este Împăratul nostru, Singurul înţelept şi Singurul vrednic de urmat!

Pastor Viorel Iuga

ALTE ARTICOLE

De ce sa imbatat Noe?

download-3

O dovada interesanta indirecta a prezentei in trecut a presiunii atmosferei mai ridicate, reprezinta evenimentul din capitolul 9 al Genezei, o neplacere care sa petrecut cu Noe la scurt timp dupa Potop. Pana nu demult (cand a fost inventata pasteurizarea, conservarea si pastrarea bauturilor) vinificatia era unica posibilitate de conservare si pastrare a bauturilor. Ca regula se facea vinul, obtinut pe calea fermentatiei naturale a sucului de struguri, si avand o tarie de aproximativ 12% vol. Nu e de mirare, cand dupa Potop Noe din nou a inceput sa prelucreze pamantul, el cel mai degraba a sadit o vie. Dar in conditiile climaterice schimbate aceasta a dus la consecinte grave pentru istoria omenirii:

”El a băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezbrăcat în cortul său.Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi le-a spus despre acest lucru celor doi fraţi ai săi de afară.Dar Sem şi Iafet au luat o haină, şi-au pus-o pe umeri, au intrat în cort mergând cu spatele şi au acoperit goliciunea tatălui lor; feţele lor erau întoarse, astfel încât ei n-au văzut goliciunea tatălui lor.Când Noe s-a trezit din beţie şi a aflat ce i-a făcut fiul său cel tânăr,a zis: „Blestemat să fie Canaan; să fie cel mai de jos dintre sclavi pentru fraţii săi.“” Geneza 9:21-25.

Din textul citit se creeaza o impresie, ca efectul, cauzat de intrebuintarea vinului, a fost o surpriza atat pentru Noe (noi stim, ca Noe a fost un om drept si integru (Geneza 6:9), iar o asa caracteristica in orice societate presupune moderatie si abtinere de la exces), ca si pentru familia lui — anume aceast lucru a determinat reactia neadecvata a fiului mai mic, care la vremea ceea avea deja copii proprii si vederea unui om gol nu a reprezentat pentru el o mirare. Se pare ca, Ham pentru prima data in viata lui a vazut un om beat. Mai mult de atat, incidentul care sa petrecut cu Noe este prima mentiune a cazului imbatarii cu vin din toata istoria omenirii.

Efectele, care apar in organismul omului in rezultatul actiunii alcoolului (etanol), in mare parte depinde de gradul de acumulate al acetaldehidei, care se formeaza in rezultatul oxidarii etanolului.

Metabolismul etanolului schematic poate fi redat in felul urmator:

etanol – acetaldehida – acid acetic – acetil CoA – ciclul Krebs – СО2 + Н2О + energia

Acetaldehida este o substanta toxica, si cu toate ca gradul de alcoolism de obicei se masoara pe baza concentratiei de etanol in singe, anume continutul in singe a acetaldehidei si utilizarii ei rapide este hotaritoare in formarea intoxicatiei alcoolice. Organismul doreste cat mai rapid sa se elibereze de acetaldehida libera prin reactia de oxidare cu formarea acidului acetic. Aceasta reactie are nevoie de prezenta fermentului aldehida dehidrogenazei, care in calitate de cofactor foloseste NAD+ (nicotinamidadeninadinukleotida):

    О О

    // //

 CH3-С + NADH + H+ (1)®СH3-С + NAD+ + H2O

     \ \

    Н ОН

(acetaldehida)(acid acetic)

NAD+ ea asupra sa electronii de la substratul oxidarii (in mare parte, de la acetaldehida) si le transmite prin lantul transportatorului de oxigen, ce este insotita de generare de energie, depozitata in adenozin trifosfat. Acest proces, denumit oxidare biologica decurge in mitocondria celulei. Lantul transportatorilor de electroni consta din NAD, FAD ( Flavin adenina dinukleotida), coenzima Q (ubichinona), si de asemenea citocromilor b, cl, c si a.

Oxigenul este acceptorul final de electroni, si in caz de deficit (de exemplu – scaderea partiala a presiunii in aerul inspirat, in mare parte din cauza caderii presiunii) sistemul de oxidare biologica a enzimelor devine mai putin incarcat, in rezultatul caruia balanta reactiei este inclinata in stinga prin depozitarea acetaldehidei in organism si dezvoltarii efectului caracteristic betiei, exprimat intr-o masura mai mare, decat in conditiile continutului normal de oxigen.

Dar influenta alcoolului asupra organismului este direct legata de cantitatea oxigenului in singele omului, dar el la randul sau de presiunea partiala a oxigenului in aer. Multi calatori care au vizitat regiunile muntoase din sudul Caucazului au simtit pe pielea lor ”ospitalitatea” locala. Localnicii deseori implica oaspetii intr-un joc, care practic a devenit un element al culturii, cand refuzul de a consuma vin in aceeasi cantitate ca si ei este considerata ca o nestima fata de traditia seculara a acestei natiuni. Rezultatul final al acestei distractii — imbatarea oaspetilor pana la o stare de inconstienta, aratindusi astfel superiotatea trairii la altitudine fata de ”cei slabi” din cimpie. Fara sa constientizeze, localnicii al caror organism sa adaptat la conditiile de munte, se folosesc de efectul influentei hipoxiei asupra metabolismului alcoolului, rezultat in urma scaderii presiunii, care este datorata ridicarii la altitudinea de 1500-2000 metri.

Cu cat mai semnificativa influenta asupra proceselor metabolismului in organism trebuia sa fie scaderea marimii presiunii aerului cu 1,14 — mai mult de doua ori?! Se pare, ca pana la Potop efectul alcoolului al vinului putea sa fie echivalentul intrebuitarii chefirului din zilele nostre: pentru o prelucrare directa a continutului de alcool din chefir este suficient nivelul actual al oxigenului din singe. In orice caz Noe nu a fost invinovatit pentru aceasta betie intimplatoare, cu toate ca pozitia generala a Bibliei fata de betie este una negativa.

In acest fel noi vedem, ca situatia descrisa este in concordanta cu conceptiile noastre moderne despre influenta schimbarii presiunii atmosferice ca efect, ce la avut alcoolul asupra organismului uman. Dar cateva mii de ani in urma toate acestea nu erau cunoscute, asa ca unica explicatie aistoriei biblice a acestui eveniment descris, este ca el a avut loc in realitate.

Publicat de Adam Alex la 16:55 

http://creationismulstiintific.blogspot.ro/2013/04/de-ce-sa-imbatat-noe.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/de-ce-sa-imbatat-noe/

De ce CREȘTINUL ȘI SOCIETATEA?

 25.08.2015  |    CRESTINUL SI SOCIETATEA  |

Biblia e plină de povestiri despre oameni care au trăit cu Dumnezeu în vremea lor, în viața de zi cu zi. Biblia spune că aceștia au “umblat” cu Dumnezeu în viața lor, pas cu pas, într-o comuniune zilnică cu El, și au influențat societatea în care trăiau. Să ne inspirăm din exemplul lor, să umblăm cu Dumnezeu în zilele în care trăim, relevanți și spirituali, fiind sare si lumină pentru cei din jur, pentru societatea contemporană!

Iosif, un “lider laic”, un economist și un manager general al vremurilor antice, a învățat ani de zile cum să administreze afacerile, întâi la stăpânul său, apoi ale pușcăriei în care a fost închis. Anii dificili de captivitate i-au oferit însă experiență valoroasă și i-au remodelat caracterul. Promovat ca prim-ministru al Egiptului antic, a combinat experiența sa profesională cu revelația, fiind un om cheie pentru a-și izbăvi familia de foamete, și o binecuvântare pentru generațiile de evrei ce au venit după.

Moise, un alt exemplu, crescut ca prinț egiptean, avea cunoștințe pe care alți evrei nu le aveau în contextul sclaviei egiptene. Dumnezeu a valorificat aceste abilități de conducere politică atunci când l-a nominalizat să-i ducă pe evrei spre Țara promisă.

Dar când Dumnezeu i-a dat lui Moise instrucțiunile uimitor de detaliate pentru construirea Cortului Întâlnirii, fără îndoială că el a fost copleșit. Însă Domnul îi indică pe doi artiști-ingineri, Bețaleel și Oholiab, deja pregătiți profesional și spiritual pentru această sarcină. E remarcabilă succesiunea de verbe ce-i privesc pe cei doi: “am ales, i-am umplut cu Duhul meu, am dat înțelepciune și pricepere, creativitate în inovare, am poruncit”. De asemenea, ei sunt meniți să-i învețe și pe alții meseria, și au tragere de inimă și entuziasm. (Exod 31-36)

Acești artiști și meșteri au avut șansa extraordinară de a-și folosi creativitatea, tehnica și experiența în meseria lor pentru a crea un loc de întâlnire între Dumnezeu și oameni. Și noi, într-o mai mică măsură, la Alfa Omega TV, facem tot posibilul să combinăm artele vizuale cu tehnologia, pentru a crea un spațiu media în care dumneavoastră să vă întâlniți cu Dumnezeu față în față. Și fiecare din noi putem face același lucru în micro-universul nostru.

Lista din Scriptură e lungă și variată, și continuă. Daniel a fost un om de stat și un factor de influență în două imperii. Cunoștințele filosofice și de literatură greacă ale apostolului Pavel i-au permis să fie o mărturie eficientă pentru Hristos în Areopag, în fața unui public greco-roman intelectual și cinic, care auzea nenumărate idei și filosofii. Și mulți alții… Dumnezeu a folosit abilitățile naturale sau dobândite prin educație și muncă ale acestora pentru a aduce lumină și viață. Și lista e în continuare deschisă pentru noi.

Zilele noastre nu se deosebesc cu mult de vremurile Imperiului roman. Globalizarea, decadența morală, promiscuitatea, corupția și abuzurile de putere, multitudinea credințelor din Imperiul roman se regăsesc în prezent. Și totuși, creștinii din Biserica primară au “tulburat acea lume” (Fapte 17:6), deși erau din pătura de jos a societății, fără putere și influență aparentă. Cum au făcut asta oare?

Noi, Biserica din secolul 21, suntem mai reci. Sfințenia personală, dedicarea, timpul de rugăciune, toate au scăzut ca intensitate. Însă suplimentar, apare adesea o despărțire între viața de duminică, de la biserică, și cea din restul săptămânii. Lucrurile spirituale țin de biserică, iar slujba, școala, prietenii sunt altceva. Una din posibilele explicații este influența unui curent de gândire gnostică, ce consideră lucrurile spirituale ca fiind superioare față de cele materiale, inferioare. E parțial justificat – suntem în lume, dar nu din ea. Dar nu vorbesc acțiunile noastre zilnice despre valorile noastre?

România contemporană e complexă. E dificil să trăiești cum trebuie. Salariile sunt mici. Taxele sunt uriașe, de ce să declari totul? În România trebuie să „ungi lucrurile”, toată lumea merge să “rezolve” cu plicul, de ce să nu faci asta? Bine. Dar dacă faci asta, nu compromiți mărturia ta? Oare nu are fiecare acțiune a noastră, oricât de prozaică ar fi, un substrat spiritual? Nu vorbesc faptele noastre, chiar și cele obișnuite, despre valorile noastre de bază, și despre unde ne punem încrederea atunci când ne doare? Poate așa ajungem să fim piatră de poticnire pentru altcineva, și faptul că obținem un avantaj temporar va costa pe altcineva sufletul său, pentru că nu vede la noi o alternativă de urmat…

Una dintre poruncile evreiești este numită “tikkun olam”, tradusă prin “a îndrepta lumea sub conducerea lui Dumnezeu”, „a face lumea un loc mai bun”. După crearea statului evreu modern, și deși nu toti evreii sunt religioși, această valoare internă a lor a influențat dezvoltarea comunității din nimic, a dus la înflorirea deșertului, la prosperitate economică, la uimitoarele inovații și avansuri tehnologice de azi. În nici 70 de ani…

Acest principiu, al Împărăției lui Dumnezeu, se regăsește în dese ocazii în Scriptură, Dumnezeu anunțând repetat că este interesat nu doar de mântuirea indivizilor, ci și de restaurarea comunității per ansamblu, de dimensiunea socială și economică, de integritate.

Domnul ne cere să fim drepți, să iubim mila, să nu fim aroganți și dominatori (Mica 6) să avem grijă de văduve și orfani (Iacov 1), să practicăm filantropia și să rupem jugul oricărei nedreptăți sau asupriri, mai ales față de angajații noștri (Isaia 58) să ne onorăm cuvântul, să spunem adevărul din inimă, să nu facem rău sau să bârfim, să nu umblăm cu mită, camătă sau speculă (Psalmul 15), ci să ne iubim aproapele ca pe noi înșine (Matei 22). Și toate acestea ca rezultate practice ale unei vieți neprihănite trăite cu Dumnezeu și motivate de dragostea Sa, nu pentru a contoriza fapte bune care să ne gâdile mândria.

Dacă noi, românii, ne-am baza pe Dumnezeu, am face bine în jurul nostru, am fi o lumină acolo unde suntem, pentru ca oamenii să vadă faptele noastre și să-L laude pe Dumnezeu (Matei 5:16), oare s-ar schimba ceva? Dacă prezența noastră ar da gust și ar lumina atmosfera la locul de muncă, în compania rudelor necredincioase, printre prietenii atei sau critici, oare s-ar schimba ceva? S-ar apropia ceea ce Isus numește Împărăția lui Dumnezeu?

Mulți dintre noi ne rugăm pentru trezire, pentru restaurarea țării. 2 Cronici 7:14 spune însă că alături de rugăciune și pocăință, noi, cei ce credem în Dumnezeu, dacă chiar dorim trezire, trebuie să avem căi integre în viața de zi cu zi, trebuie obligatoriu să ne abatem de la căi rele. Dar avem curaj să ne asumăm practic valorile pe care declarăm că le credem?

Lumina trebuie să strălucească în întuneric, doar acolo e vizibilă. Să nu ne mirăm, să nu ne plângem că vremurile sunt rele, că legile sunt tot mai adverse valorilor creștine, că întunericul vine. Ci toți cei ce suntem copii ai lui Dumnezeu să oferim lumină, dragoste, adevăr, integritate acolo unde suntem – să oferim o alternativăÎmpărăția lui Dumnezeu se instaurează prin dragoste, prin exemplul personal, prin lumina noastră.

Mulți dintre noi preferăm să aducem prieteni la serviciile de evanghelizare de la biserică, să ne aducem cunoștințele necredincioase la serviciile divine. Și acest lucru e bun. Dar fundamental, ar trebui să trăim Evanghelia de luni până duminică, zilnic. Efeseni 4:16 spune că slujitorii bisericii sunt antrenori pentru noi, enoriașii, pentru a ne ajuta și echipa pentru lucrare. Nu doar ei sunt singurii însărcinați cu vestirea mântuirii, ci mai ales noi, creștinii obișnuiți! Într-o analogie cu un meci de fotbal, ei sunt antrenorii, noi însă suntem jucătorii de pe teren! Să dăm deci goluri, altfel pierdem meciul…

Dacă doar vorbim, fără a avea partea practică, suntem doar “chimvale zăngănitoare”. Să ne facem partea deci, de dragul lui Isus, care de dragul nostru, a venit în întunericul în care ne aflam odată, ca să ne dea viață veșnică și un nou început. Să fim ambasadori ai lui Hristos, ducând mesajul atât prin vorbele noastre, cât și prin acțiunile de zi cu zi, în mediul unde El ne-a așezat.

Sorin Petan
r
edactor Alfa Omega TV

CREVETELE PISTOLAR (ALPHEUS – RUBER) – SFIDAREA EVLUȚIONISMULUI.

image

Crevetele (Alpheus ruber) este una dintre speciile de creveți mușcători din familia Alpheidae.

Se întâlnește în Marea Mediterană, Atlanticul de Nord-Est. Cel mai des îl găsim în crăpăturile din recifele stâncoase și nisip, orificiile spongierilor.

Aspectul

Este un crevete voluminos, având un cioc foarte scurt, partea proeminentă a carapacei care se proiectează între ochii animalului. Dotat cu antene lungi, unite. Prima pereche de picioare destinate mersului are un clește normal și unul mărit și modificat, iar cea de a doua pereche de membre are clești minusculi.

Acest crevete este de culoare roșie intensă, aproape strălucitoare. Mărimea variază de la 2,5 cm până la  3,5 cm.

Parcă ar fi un western: dueliştii stau faţă în faţă, cu armele încărcate şi gata să apese pe trăgaci. După ce trage primul luptător şi apoi se retrage, celălalt ţinteşte şi trage şi el. Dar, când crevetele-pistol se luptă, nici una nu se răneşte, deoarece ele păstrează întotdeauna între ele o distanţă suficient de mare pentru a fi în siguranţă. Cu toate acestea, aşa cum se afirmă în revista Der Spiegel, jeturile de apă pe care le împroaşcă creveta din cleştele din dreapta nu sunt întotdeauna inofensive. Pistolul cu apă este, de asemenea, folosit pentru a buimăci şi a ucide prada, care poate consta din viermi, crabi şi peştişori. Jetul de apă, produs de închiderea bruscă a cleştelui cu o forţă mare, este destul de puternic ca să facă ţăndări un perete de sticlă al unui acvariu. Dacă creveta-pistol îşi pierde cleştele, micul „pistolar“ devine stângaci, cleştele lui stâng transformându-se într-un nou pistol, în timp ce fostului braţ trăgător îi creşte un nou cleşte.

Puterea sa sunt cleștii. În momentul în care își pocnește cleștii produce un zgomot mai mare decât un bum sonic. Pocnitura crează însă și o bulă a cărei temperatură este aproape tot atât de fierbinte ca și soarele 4726,85 grade Celsius. Evolutia nu poate creea asa ceva, avem in faţa o creatura dotată cu inteligenta. Acest mic ,,pistolar” este o dovada a Planului Inteligent a Creatorului.

https://logosul.wordpress.com/2014/06/11/crevete-pistolar-alpheus-ruber-sfidarea-evolutionismului/

Cosmosul

download-3

Cosmosul  09.11.2015  |   Stiinta si Creationism  |

În timp ce aflăm tot mai multe despre univers, continuăm să rămânem uimiți în fața diversității și frumuseții pe care o descoperim. Deși a fost afectat de blestem, universul încă reflectă lucrarea măreață a lui Dumnezeu. Aflând tot mai multe despre caracterul complex al lumii stelelor, întrezărim mintea Creatorului ce nu poate fi cuprinsă. Un aspect nemaipomenit al creației este diversitatea incredibilă de mărimi și distanțe pe care le observăm.

cosmosul 03

Stația Spațială Internațională orbitează la aproape 321 de kilometri deasupra Pământului. Niciun alt aparat de zbor nu a ajuns mai departe și, totuși, nu este foarte departe în spațiu. Pământul are un diametru de 12 874 km, însă întinderea ce trece dincolo de el ajunge la distanțe pe care noi nu le putem înțelege.

Stația spațială și alți sateliți prezintă numai o parte a întinderii cerești. Astronauții navei spațiale Apollo au traversat o distanță și mai mare. Călătorind cu viteza unui glonț, au avut nevoie de trei zile ca să ajungă pe Lună.

Luna se află la o distanță de 386 242 km față de Pământ, locul cel mai îndepărtat unde a ajuns omul vreodată.

cosmosul 05

Totuși, distanța de la Pământ la Soare este de 400 de ori mai mare. Pământul gravitează la o distanță de 149 668 992 km față de Soare.

Planetele din afara sistemului solar gravitează la distanțe și mai mari. Neptun gravitează la o distanță de 13 ori mai mare față de Soare decât o face Pământul. Planetele pitice, Pluto și Eris, sunt și mai îndepărtate. Orbitele lor nu se află în același plan cu cel al planetelor. Orbitele tuturor planetelor pot fi cuprinse într-un cub cu latura de 9 656 064 000 km.

Totuși, distanța până la stele este și mai mare. Următorul sistem stelar cel mai apropiat este Alpha Centauri. Câte sisteme solare ar putea fi între Soare și Alpha Centauri ? Răspunsul e 4 278. E o distanță pe care de abia ți-o poți imagina.

cosmosul 08

Ajungând aici, putem să observăm că Alpha Centauri nu are numai o stea. Lumina celor două stele apare ca o singură stea pe cer în timpul nopții. Alpha Centauri A este mai mare și mai strălucitoare decât Alpha Centauri B. Este un corp ceresc strălucitor ce conține hidrogen, seamănă cu Soarele, dar este puțin mai mare. Temperatura ei ajunge la 6 000 °C, la fel ca temperatura Soarelui. De aceea au o culoare asemănătoare.

Alpha Centauri B este mai mică și temperatura ei e mai scăzută decât temperatura Soarelui. Alpha Centauri A și B gravitează una în jurul celeilalte la fiecare 80 de ani.

O a treia stea care face parte din acest sistem stelar, Proxima Centauri, poate fi observată mai greu. Constelațiile par foarte asemănătoare cu modul în care le vedem în sistemul nostru solar. Asta ne spune că majoritatea stelelor strălucitoare sunt mult mai îndepărtate decât Alpha Centauri.

cosmosul 09

Ursa Mare este o constelație cunoscută. La fel este și constelația Cassiopeia, cu excepția faptului că mai există și o altă stea în această constelație, și anume Soarele. După cum este văzut din Alpha Centauri, Soarele este o stea strălucitoare. Planetele nu pot fi văzute deloc de la această distanță. În timp ce ne întoarcem la sistemul solar, constelațiile se schimbă foarte puțin.

Soarele are un diametru de 100 de ori mai mare decât diametrul Pământului. În timp ce majoritatea stelelor sunt mai mici decât aceasta, unele dintre cele mai strălucitoare stele, în timpul nopții, sunt mult mai mari.

cosmosul 10

Sirius este cea mai strălucitoare stea din timpul nopții. Sirius este strălucitoare deoarece este relativ apropiată, la numai 80 de trilioane kilometri distanță. Are diametrul de două ori mai mare decât Soarele. Lumina albastră indică faptul că temperatura stelei Sirius este de aproximativ 9 000°C.

Stelele albastre sunt considerate ca având o temperatură mai ridicată decât a Soarelui, în timp ce temperatura stelelor roșii este mai scăzută. Pollux face parte din constelația Gemeni. Este o stea uriașă. Are un diametru de zece ori mai mare decât diametrul Soarelui.

Constelația Orion este mai vizibilă în perioada iernii. Cuprinde un număr mai mare de stele chiar și decât Pollux. Steaua centrală a Centurii lui Orion e Alnilam. Este o gigantă albastră. 25 de stele de dimensiunea Soarelui ar putea fi așezate pe discul ei.

cosmosul 12

Stelele albastre asemeni lui Alnilam sunt foarte luminoase. Acestea emit energia foarte repede și nu pot să reziste miliarde de ani. Stelele albastre ne amintesc de faptul că universul este mult mai tânăr decât se spune. Astronomii seculari sunt forțați să presupună că stelele asemeni stelei Alnilam s-au format în mod spontan în trecutul recent. Totuși, formarea stelelor rămâne un mister care nu a fost elucidat până acum.

Rigel este, de asemenea, o gigantă albastră. 70 de stele de dimensiunea Soarelui ar putea fi așezate pe discul ei. Au fost descoperite stele și mai mari decât acestea. Betelgeuse este una dintre cele mai mari stele din sistemul solar. Este o gigantă roșie, mai mare și decât Rigel.

Betelgeuse are un diametru de 600 de ori mai mare decât diametrul Soarelui. Dacă Betelgeuse s-ar afla în centrul sistemului nostru solar, Pământul s-ar afla în interiorul ei. Betelgeuse ar înghiți complet planetele din sistemul solar. Dimensiunea stelei Betelgeuse pălește în comparație cu distanța la care se află față de planeta noastră.

cosmosul 14

Astronomii folosesc de obicei termenul „an lumină” când fac referire la distanțe stelare. Anul lumină este o măsură pentru distanță, nu pentru timp. 1 an lumină are 9,5 trilioane de kilometri. Betelgeuse se află la o distanță de 400 de ani lumină, adică 3 760 trilioane de kilometri. Totuși, este una dintre cele mai apropiate stele strălucitoare din constelația Orion. Alnilam se află la o distanță de 1 000 de ani lumină.

Acum, vom călători mult mai departe în spațiu, la câteva sute de ani lumină, spre Centura lui Orion. În călătoria noastră suntem conștienți de imensitatea distanței străbătute până la aceste stele. Hiade, un roi stelar, poate fi observat în partea dreaptă. Trecem pe lângă Bellatrix, cea mai apropiată stea strălucitoare a constelației Orion. Urmează Betelgeuse, care se retrage încet din scenă.

Înaintea noastră apar o mulțime de stele mai puțin strălucitoare. Ne aflăm la o distanță de 400 de ani lumină de Pământ. În timp ce mărim viteza, trecem pe lângă Rigel și Saiph. În cele din urmă, ajungem la cele mai apropiate stele ale Centurii lui Orion.

Am parcurs o distanță de 6 milioane de miliarde de km în spațiu. Privim înapoi în direcția sistemului solar. Este localizat aici. Totuși, Soarele nu poate fi văzut de la o asemenea distanță fără un telescop. Este o experiență copleșitoare să ne gândim la întreg sistemul nostru solar redus la un punct invizibil.

Constelațiile nu pot fi recunoscute de la această distanță. Deși multe dintre aceleași stele sunt vizibile, acestea nu se leagă între ele într-un mod logic. Din moment ce definim constelațiile așa cum le vedem noi din sistemul solar, acestea ne arată drumul spre casă. În timp ce călătorim înapoi spre Soare, acestea revin la forma lor obișnuită.

cosmosul 15

Acum știm că Soarele nu este singurul sistem cu planete. Astronomii au descoperit una sau mai multe planete în jurul fiecărei stele menționate. Acum se știe că există câteva sute de planete în afara sistemului solar. Se spune că multe altele rămân nedescoperite în adâncimile spațiului.

În majoritatea cazurilor, planeta nu poate fi văzută în mod direct. Se pierde în strălucirea puternică a stelei respective. Totuși, astronomii reușesc să măsoare mișcarea fină pe care planeta o induce asupra stelei din punct de vedere gravitațional. Această tehnică ne permite să estimăm perioada orbitală și masa minimă a planetei. Rareori planeta trece direct în fața stelei, așa cum se vede de pe Pământ.

Steaua V376 Pegasus este o planetă care își traversează discul la fiecare 3,52 zile. Astronomii pot să determine cât își pierde steaua din strălucire și ce mărime are planeta. Această tehnică este posibilă numai pentru câteva sisteme stelare care sunt aproximativ aproape de noi.

cosmosul 16

 

cosmosul 17

Această planetă este mai mare decât Jupiter, dar gravitează de 20 de ori mai aproape de steaua ei, în comparație cu Pământul ce gravitează în jurul Soarelui. ”Jupiter fierbinte” reprezintă o problemă serioasă pentru exemplele seculare cu privire la formarea planetelor. Aceste acțiuni prezic faptul că giganții gazoși se pot forma numai la distanțe mari de stelele părinți. Totuși, majoritatea planetelor extrasolare care au fost detectate până acum sunt ”Jupiteri fierbinți”. Este o problemă dificilă pentru ideile seculare, dar nu și pentru creația biblică. O astfel de diversitate era de așteptat din partea Dumnezeului Bibliei.

Acesta este sistemul Upsilon Andromedae. Are trei planete cunoscute. Toate cele trei sunt mai mari decât Jupiter și gravitează foarte aproape de steaua lor. Planeta care se află în centru are un diametru de aproximativ 20 de ori mai mare decât al Pământului. Distanța apropiată față de stea face ca temperatura ei să fie de peste 1 100°C. Deoarece tehnologia actuală nu are capacitatea să observe în mod direct aceste planete, putem doar să speculăm cum ar putea arăta. Un lucru este sigur. Varietatea lor reprezintă o dovadă a măreției Celui care le-a creat.

Pe lângă stele și planete, universul cuprinde și nebuloase. Nebuloasa este un nor format din hidrogen și heliu care se răspândește pe o regiune vastă din spațiu. Multe nebuloase sunt foarte fierbinți și emană lumină. Acestea sunt unele dintre cele mai colorate elemente din cosmos. Unele nebuloase sunt relativ mici și sunt produse de gazul eliminat de o singură stea.

Acestea sunt nebuloasele planetare. Majoritatea dintre ele sunt rotunde și seamănă cu o planetă mai puțin clară. Nebuloasele planetare sunt destul de obișnuite. Alte nebuloase sunt mult mai mari și durează mulți ani lumină. Aceste minunate creații fac parte din opera de artă a lui Dumnezeu. În nopțile de vară, cerul cuprinde și alte elemente care poartă numele de roiuri globulare. Acestea nu sunt suficient de clare ca să poată fi observate cu ochiul liber, dar pot fi văzute cu ajutorul unui binoclu sau al unui telescop.

cosmosul 18

cosmosul 23

Roiul globular M4 se găsește în partea dreaptă a stelei roșii Antares. Văzut cu ajutorul binoclului, M4 apare ca o pată nu foarte clară. Totuși, telescopul ne ajută să vedem că această pată reprezintă lumina a mii de stele. Acesta este elementul cel mai îndepărtat pe care l-am văzut până acum. M4 se află la o distanță de 7 000 de ani lumină față de Pământ, și anume: 64 de milioane de miliarde de km. Acest roi globular cuprinde aproximativ o sută de mii de stele și se află la o distanță de numai 50 de ani lumină. Această mulțime de lumini reprezintă o priveliște minunată.

cosmosul 20

cosmosul 21

Pe lângă aceste nenumărate stele, M4 mai cuprinde și un obiect ciudat care se numește pulsar. Se crede că ar fi nucleul zdrobit al unei stele care a explodat. Raze puternice de radiații emit din polii magnetici ai stelei. Când o rază trece prin fața câmpului nostru vizual, percepem o lumină strălucitoare. Dacă sistemul nostru solar nu s-ar afla în calea radiațiilor razei, nu am putea să detectăm aceste impulsuri.

Măsurând coordonarea exactă a acestor impulsuri, astronomii au descoperit că în jurul acestui pulsar gravitează o planetă. La fel ca în cazul celorlalte planete extrasolare, putem numai să bănuim cum a apărut această planetă.

cosmosul 22

Priveliștea aceasta te lasă fără cuvinte. Pe de altă parte, ne-ar fi prea greu să privim dincolo de acest câmp luminos. Dacă am fi trăit într-un roi stelar globular, poate că nu am fi descoperit niciodată universul imens care se află dincolo de el. M4 este unul dintre cele peste 100 de roiuri globulare care aparțin galaxiei noastre.

Aceasta este galaxia noastră: Calea Lactee. Are un diametru de 80 000 de ani lumină și cuprinde peste 100 de miliarde de stele. Calea Lactee are forma unei spirale. Stelele cele mai strălucitoare reprezintă brațele care înfășoară discul. Din moment ce sistemul nostru solar se află în interiorul acestui disc, noi vedem Calea Lactee asemeni unui nor în timpul nopții.

Nicio ființă umană sau vreo navă cosmică nu a văzut galaxia noastră din exterior, așa cum apare aici. Nu putem cuprinde mărimea galaxiei noastre. Sistemul nostru solar este localizat aici. De fapt, cu excepția lui M4, toate stelele și planetele pe care le-am văzut se află în interiorul acestui mic inel.

cosmosul 25

cosmosul 27

Calea Lactee este o demonstrație remarcabilă a puterii lui Dumnezeu. Și mai uimitor este faptul că, pe lângă galaxia noastră, mai există și alte miliarde de galaxii. Fiecare dintre norii aceștia reprezintă o galaxie. În timp ce urcăm, vedem o porțiune ciudată de unde se pare că lipsesc galaxiile.

Aceasta e zona de evitare și este paralelă cu discul galaxiei noastre. Deși în această regiune se găsesc multe galaxii, gazul și praful din propria noastră galaxie ne împiedică să le vedem.

cosmosul 28

Mai sus vedem un grup masiv de galaxii care poartă numele de Roiul Virgo. Acesta cuprinde peste 2 000 de galaxii și se află la 50 de milioane ani lumină distanță față de Pământ. În centrul Roiului Virgo se află galaxia uriașă M87, cu peste un trilion de stele.

Galaxiile pot avea diferite forme și mărimi. Fiecare dintre ele reprezintă o extraordinară demonstrație a atotputerniciei lui Dumnezeu.

Criticii Bibliei spuneau că este imposibil ca lumina acestor galaxii să ajungă pe pământ în numai 6 000 de ani. Aceștia susțin că galaxiile dovedesc faptul că universul are o vechime de miliarde de ani. Există mai multe moduri în care lumina poate traversa astfel de distanțe în perioade scurte de timp. Aici intră: dilatarea temporală gravitațională, caracterul anizotropic al luminii etc.

cosmosul 29

cosmosul 30

De fapt, galaxiile spiralate sunt o problemă serioasă când vine vorba despre miliardele de ani. Brațele spiralei cuprind nenumărate stele albastre, care nu pot să dureze miliarde de ani. De asemenea, galaxiile spiralate se rotesc diferențiat. Asta înseamnă că porțiunile interioare se rotesc mai repede decât cele exterioare, astfel că brațele spiralei nu pot să dureze miliarde de ani. Forma acestora s-ar schimba total. Acest aspect nu e o problemă pentru scara timpului biblică.

Din Roiul Virgo, întreaga noastră galaxie seamănă cu un bob de nisip pierdut într-o mare de galaxii. Galaxiile prezentate aici sunt o porțiune mică din cosmos. Dincolo de această distanță, astronomii au înregistrat numai anumite zone ale universului vizibil.

cosmosul 31

În cele din urmă, începem să vedem structura la scară largă a universului. Galaxiile sunt organizate într-o rețea completă de șiruri și viduri. Pentru o cât mai bună claritate, numai unele dintre regiuni apar aici. Acesta este universul, sau cel puțin cât reușește să cuprindă înțelegerea noastră.

Imaginați-vă puterea implicată în timp ce toate aceste galaxii au luat ființă la porunca lui Dumnezeu. Totuși, Biblia descrie crearea tuturor acestora printr-o singură propoziție: ”A făcut și stelele”.

cosmosul 07

Psalmistul scrie: ”Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: ‘Ce este omul, ca să Te gândești la el ? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă ?”’

cosmosul 32

Acum ne îndreptăm înspre Pământ, mărind distanța cu 10 unități la fiecare patru secunde. Cercul mic este de zece ori mai mic decât cercul mare. De fiecare dată când vedem un cerc nou, am călătorit 90% din distanța pe care o mai avem de parcurs. Șirurile și vidurile galaxiilor par să dispară în timp ce ne apropiem de Pământ.

Ajungem la grupul cel mai apropiat de galaxii care se numește Grupul Local. Calea Lactee devine vizibilă. Ne apropiem de galaxia noastră chiar de sus. Pătrundem în Calea Lactee, între două brațe spiralate. Acum putem să vedem că aceste brațe cuprind miliarde de stele.

cosmosul 33

În timp ce ne apropiem de sistemul nostru solar, stelele se îndepărtează și se întorc la locul lor inițial. Luăm o pauză ca să observăm că acum putem să recunoaștem constelațiile. Soarele se află chiar în față, dar de la această distanță pare a fi o stea ca oricare alta. La final, ajungem la sistemul solar. Orbitele planetelor din afara sistemului solar sunt vizibile. Acum putem să observăm orbitele planetelor sistemului solar.,

cosmosul 34

Totuși, Pământul nu poate fi văzut de la această distanță. Pământul pare să fie o pată nesemnificativă în comparație cu întreaga creație a lui Dumnezeu. Totuși, această lume micuță este locul unde Dumnezeu a plasat cele mai prețioase elemente ale creației Sale. Din întreaga creație a lui Dumnezeu, ființa umană are privilegiul de a fi creată după chipul lui Dumnezeu.

Deși ne-am răzvrătit în fața Creatorului, El a plătit prețul pentru trădarea noastră. Pe această planetă mică, Creatorul universului a devenit om și a experimentat moartea. Apoi, El a înviat, oferind iertare tuturor celor care cheamă numele Lui. Se cuvine să-L onorăm pe Dumnezeu pentru cine este El și pentru ceea ce a făcut.

Extras din documentarul Cosmosul, produs de Answers in Genesis, difuzat pe canalul Alfa Omega TV.

 Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/creationism/articole/

http://alfaomega.tv/creationism/articole/4859-cosmosul#axzz4xquuli30

Cosmogonia biblica

download-3

De unde este freamatul ce ne cuprinde cand privim noaptea, deasupra capului, bolta instelata? Ce sunt aceste stele asezate in grupuri de constelatii, navigand pe cai trasate cu precizia unor ecuatii matematice? Cine le-a asezat in spatiu si care le este mesajul misterios? Exista un mesaj al numerelor. Nu cumva exista si unul purtat spre noi de ordinea si numele constelatiilor?

Scopul cu care a creat Dumnezeu corpurile ceresti ne este enuntat chiar in pasajul in care ele sunt mentionate pentru prima data, Geneza 1:14-19. Acolo ni se spune ca, in afara de a marca alternarea zi/noapte, corpurile ceresti au menirea de a fi „semne care sa arate vremile, zilele si anii”.

Luminatorii trebuie sa fie niste SEMNE

In original, pentru semne este folosit oth, un derivat al lui atah, care inseamna a veni. „Semnele” vorbesc deci despre ceva sau Cineva care va veni. Cei care inteleg mesajul lor sunt anuntati si avertizati de ele, in timp ce ceilalti „se tem de ele” (Ieremia 10:2).

Biblia ne spune ca stelele cerului sunt numarate de Dumnezeu si ca fiecaruia i s-a dat un nume (Ps. 147:4). Multe din numele acestor stele s-au pierdut in decursul istoriei. In prezent exista aproximativ doar 100 de nume stravechi pe care le putem culege din documente scrise in limbile arabica si ebraica. Astronomii de astazi folosesc numirile stravechi fara sa se mai gandeasca la semnificatiile lor. Numele stelelor sunt pomenite, pe ici pe colo, in pasajele Bibliei, desi uneori, traducerea lor cam lasa de dorit (in Iov 9:9, ash este Arcturus – Ursa Mare, \esil este Orion, \imah sunt Pleiadele). In Iov 38:31-33 ni se vorbeste despre Gainusa, Orionul, Ursa Mare si … semnele Zodiacului! Despre acelasi Zodiac, despre Orion si despre Closca cu pui ni se vorbeste si in 2 Imparati 23:5; Isaia 13:10 si in Amos 5:8.

Ce este „Zodiacul”?

Prin Zodiac se intelege o succesiune de douasprezece semne (figuri) desenate pe bolta cerului. Ele sunt ca un fel de inel prin care trece soarele in drumul sau aparent din timpul celor douasprezece luni ale anului. Comentatorii stravechi sunt de parere ca prima referinta la semnele Zodiacului se gaseste in visul pe care l-a avut Iosif (Soarele, luna si unsprezece stele se inchinau inaintea lui; Iosif fiind cel de al doisprezecelea semn Zodiacal).

Este important sa spunem ca profilurile figurilor ceresti sunt trasate arbitrar si ca numele lor vine spre noi din protoistoria omenirii. Iosif Flavius, un istoric evreu din primul secol, noteaza traditia evreiasca care sustine ca aceste semne ale Zodiacului, ca elemente de astronomie Biblica, ne-au fost lasate de Adam, Set si Enoh. Prima evidenta Biblica despre asa ceva o gasim in Geneza 11:4, unde ni se spune ca oamenii s-au apucat sa zideasca un turn „cu cerul in varf” (gresit tradus: „care sa atinga cerul”). Prin expresia „cu cerul in varf” ni se sugereaza ca la etajul de sus al turnului Babel erau desenate semnele ceresti ale Zodiacului. Acelasi Zodiac fusese desenat si in Templele Denderei si Esnehei din Egipt.

Tablitele de lut descoperite in sapaturile arheologice din Babilon, amintesc despre aceste semne ale Zodiacului, adaugand ca insemnatatea lor primordiala se pierduse sau fusese denaturata intre timp. Aceasta denaturare sau degradare a adevarului istoric primitiv a dus si la caricaturala mitologie greaca.

Trebuie sa ne amintim ca Biblia scrisa nu a aparut decat pe vremea lui Moise, cam prin anul 1.450 inainte de Christos. Pana atunci, revelatia divina a fost transmisa si prin alte cai, printre care, unii comentatori cred, a fost si aceasta cale a semneleor Zodiacale. Existenta unor personaje ca Melhisedec, imparatul Salemului, Ietro, preot al Dumnezeului cel viu in Madian si Balaam, profet al Domnului in tara Mesopotamiei, ne obliga sa credem ca Dumnezeu a avut reprezentanti Sai in popoarele lumii cu care a comunicat pe cai speciale, in afara Scripturilor evreiesti. Un alt exemplu al acestei realitati il gasim in cartea Iov: toate personajele sunt contemporane cu patriarhii biblici, Il cunosc pe Dumnezeu, traiesc sub calauzirea si judecata lui Dumnezeu, iar Elihu este chiar un exponent evident al Duhului Sfant.

De unde au venit semnele „zodiacului”?

Lucru uimitor este ca figurile zodiacale nu sunt imediat evidente in constelatiile vizibile, ci au fost desenate arbitrar pe bolta astronomica, de parca cineva a vrut sa aseze fresca unui mesaj in infinitul spatiului sideral, departe de orice posibilitate de contaminare prin amestecul mainii omenesti.

Dupa ce au aparut Scripturile scrise, oracolele cronicilor sfinte (Rom. 3:2) au inlocuit mesajul stelar. Insemnatatea semnelor zodiacale s-a estompat, a fost uitata sau, si mai tragic, a fost inlocuita cu o alta insemnatate, demonica in natura si distrugatoare in intentie. Mitologiile si religiile lumii sunt astfel bazate pe cioburi de adevar, ramase dintr-un mesaj pervertit de-a lungul veacurilor.

Un psalm cu mesaj stelar

Despre frumusetea si farmecul revelatiei stelare ni se vorbeste sugestiv in Psalmul 19. Cele doua jumatati ale psalmului (1-6 si 7-14) aseaza intr-un fel de paralela cronologica doua carti de revelatie divina: bolta cerului si Scriptura. Trecerea abrupta de la un subiect la altul din mijlocul psalmului i-a lasat perplecsi pe comentatorii din toate timpurile.

Intre cele doua jumatati exista o simetrie care le da valoare egala: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. O zi istoriseste … o noapte da de stire alteia … ” si „Legea Domnului este desavarsita si invioreaza sufletul, marturia Domnului este adevarata si da intelepciune celui nestiutor … „

Prima parte a psalmului nu ne vorbeste despre minunatia creatiei cosmice, ci despre mesajul ei. Intr-o foarte clara aluzie ni se spune despre drumul soarelui care „rasare la un capat al cerurilor si isi ispraveste drumul la celalalt capat”. Este evident ca nu este vorba despre miscarea solara iluzorie din timpul zilei, ci de parcurgerea unui drum zodiacal cu semnificatie de mesaj profetic. Miscarea de pe bolta cereasca are ceva de spus: „Si aceasta fara vorbe, fara cuvinte, al caror sunet sa fie auzit, dar rasunetul lor strabate tot pamantul si glasul lor merge pana la marginile lumii.”

Ce vestesc cerurile ? Raspunsul se gaseste in Gen. 3:15. Esenta revelatiei primordiale este Protoevanghelia. Acolo ni se vesteste venirea lui Christos si rascumpararea rasei umane cazute sub sfera de influenta a lui Satan.

Semnele zodiacului vestesc „lucrarea mainilor Lui”, adica venirea Celui care, dupa ce va suferi, va zdrobi capul sarpelui cel vechi, Satan.

Mesajul „zodiacului”

Dar cum sa deschidem aceasta carte a cerului? Zodiacul este un inel de semne simbolice. Unde ii este inceputul? De-a lungul procesiunii „echinoxurilor”, soarele isi modifica gradual pozitia, in asa fel incat la fiecare 2.000 de ani, el isi incepe drumul din alt semn al zodiacului. Cei din vechime stiau asta si anticipand ca, peste timp, oamenii nu vor mai sti unde este inceputul cartii de revelatie stelara ei au inventat si construit „Sfinxul”! El este un semn de aducere aminte: cap de femeie si corp de leu. Cartea cerului incepe cu zodia Fecioarei si se va incheia cu zodia „Leului”. Numirea de „Sfinx” este un derivat al verbului grec sfingo, care inseamna a pune impreuna, a lega. Creatura curiosa din desertul Egiptului leaga cele doua capete ale ciclului zodiacal.

Exista un total de douasprezece semne zodiacale. Gematria ne spune ca 12 este cifra care defineste guvernarea perfecta si exact aceasta este menirea „luminatorilor” asezati de Dumnezeu pe bolta: „sa stapaneasca ziua si noaptea” (Gen. 1:18), „Cunosti tu legile cerului? Sau tu ii oranduiesti stapanirea pe pamant?” (Iov. 38:33)

Cronica stelara este impartita in trei carti, fiecare cu cate patru capitole (semne). In cazul acesta, cifra 12 este rezultatul lui 3×4, sau a adevarului divin care se reveleaza pamantului (vezi anexa despre „Cifrul spiritual al cifrelor”).

Cartea intai. Rascumparatorul

FECIOARA (VIRGO). Profetia despre samanta femeii.
BALANtA (LIBRA). Lucrarea rascumparatorului (harul).
SCORPIONUL (SCORPIO). Lupta Rascumparatorului.
SAGETATORUL (SAGITTARIUS). Implinirea profetiei.

Cartea a doua. Cei rascumparati

CAPRICORNUL (CAPRICORNUS). Profetia eliberarii.
VARSATORUL(AQUARIUS). Rezultatul revarsat peste multi.

PESTII (PISCES). Rezultatul impartasit multora.
BERBECELE (ARIES). Implinirea eliberarii promise.

Cartea a treia. Rascumparatorul (Cea de a doua venire)

TAURUL (TAURUS). Profetia judecatii viitoare.
GEMENII (GEMINI). Domnia slavita a Rascumparatorului.

RACUL (CANCER). Siguranta celor rascumparati.
LEUL (LEO). Implinirea profetiei despre biruinta.

Fiecare capitol (semn zodiacal) al celor trei carti este alcatuit astronomic din trei constelatii. Exista astfel un total de 36 (3×12) constelatii implicate in ciclul zodiacal. Impreuna cu numarul semnelor zodiacale, obtinem totalul de 36+12=48 (4×12) de elemente ale revelatiei stelare. Un studiu al tuturor acestor elemente ar fi impresionant, dar depaseste scopul si spatiul pe care-l avem.

Este interesant sa adaugam doar ca Apocalipsa ne descrie o scena a sfarsitului, in care, in limbajul fapturilor ceresti, se vesteste ca: „Leul din semintia lui Iuda … a biruit ca sa deschida cartea si sa-i rupa pecetile” (Apoc. 5:5).

Este „zodiacul” crestin?

Aproape in toate ziarele de astazi apar horoscoape si se consulta semnele Zodiacului. Care trebuie sa fie atitudinea noastra fata de aceasta realitate?

Explicatiile de mai sus s-au vrut o lamurire si o avertizare. Sigur, Dumnezeu ne-a lasat in paginile Bibliei franturi de informatii si aluzii la realitatea si revelatia „luminatorilor ceresti”. La fel de sigur insa, revelatia scrisa a inlocuit-o pe cea stelara. Lumina clara a revelatiei scrise a facut sa paleasca lumina difuza a zodiilor. Pentru „vremea” de acum, Dumnezeu interzice ghicirea in stele si astrologia. Revelatia stelara este astazi denaturata si demonizata. A starui in ea, inseamna a trai constient impotriva unei porunci dumnezeiesti: „Sa nu fie la tine nimeni care sa-si treaca pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care sa aiba mestesugul de ghicitor, de cititor in stele, de vestitor al viitorului, de vrajitor, de descantator, nimeni care sa intrebe pe cei ce cheama duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care sa intrebe pe morti. Caci oricine face aceste lucruri este o uraciune inaintea Domnului.” (Deuteronom 18:10-12).

http://www.roboam.com/Bibliacuexplicatii/cosmogonia.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/cosmogonia-biblica/

ISTORIE BAPTISTĂ De la fondarea biserici creştine până în prezent de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881) Capitolul VI – Perioada Agitată, din anul 1567 până în anul 1688   Secţiunea VI. Istoria Bisericii Broadmead, din Bristol

Pagina de Istorie

Începând cu luna Februarie 2005, vă punem la dispoziţie o lucrare de Istorie Baptistă scrisă de autorul J. M. Cramp, care prezintă istoria mişcării baptiste într-o formă condensată şi interesantă, începând cu fondarea bisericii primare şi ajungând până în perioada prezentă. Sperăm ca prin acest material să vă îmbogăţiţi cunoştinţele şi să aflaţi detalii diversificate şi interesante legate de istoria creştină. Mai multe informaţii şi scrieri din domeniul istoriei creştine puteţi găsi pe paginile Bibliotecii electronice a Misiunii Vox Dei, prin accesarea link-ului din dreapta, cu Istorie Baptistă.

ISTORIE BAPTISTĂ

De la fondarea biserici creştine până în prezent de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881)

Capitolul VI – Perioada Agitată, din anul 1567 până în anul 1688

 Secţiunea VI. Istoria Bisericii Broadmead, din Bristol

Secţiunea X

Note biografice continuare – Henry Jessey, A.M. – John Canne – Vavasor Powell – Abraham Cheare

 Henry Jessey, A.M., era un localnic din Yorkshire, fiu al unui cler Episcopal. După ce a fost atent pregătit pentru studiile universitare, el a intrat la St. John College, Cambridge, la vârsta de 16 ani, şi a continuat acolo şase ani. El a fost un student dur. În adiţie faţă de cunoştinţa competentă de lucruri clasice şi matematică, el a dobândit o pricepere mare în Ebraică şi ştiinţa Rabinică, şi a fost bun cunoscător al limbilor siriaca şi arabă.

 El s-a convertit la Dumnezeu în timp ce era la Universitate – o chestiune rară la acea vreme. După ordinarea sa, el a oficiat, pentru o scurtă vreme, într-o parohie de ţară, însă a fost înlăturat pe motivul neconformităţii sale cu ritualurile şi serviciile care i s-au poruncit. În 1637, el a devenit pastor al unei biserici independente din Londra. El nu fusese de mult timp acolo când a izbucnit controversa baptistă în cadrul lor. Mulţi din congregaţia sa s-au retras şi s-au dus în bisericile baptiste. Fiind condus aşadar să studieze din nou punctele din dezbatere, el a fost convins de ilegitimitatea stropirii cu apă, anunţând aceasta oamenilor săi în 1642, şi pentru doi ani cunfunda în apă copii mici care erau aduşi acestuia. Alte idei şi cercetări au urmat prin faptul convingerii că numai credincioşii sunt subiecţii adecvaţi ai botezului. Înainte de a lua pasul final, el s-a consultat cu Dr. Goodwin, Philip Nye, şi alţi predicatori eminenţi din cadrul convingerii Independente, însă argumentele lor pentru botezul pruncilor au eşuat să-i ofere acestuia satisfacere. El a urmat dictatele conştiinţei, a fost botezat de Hanserd Knollys în iunie 1645, şi a devenit pastorul unei biserici care se presupune că se întâlnea în Woodmonger’s Hall, Londra. El a lucrat acolo până la moarte.

Jessey a fost un student laborios până la capătul zilelor lui. Criticismul biblic a fost studiul său principal. O mare parte a timpului său a fost dezvoltată revizuirii versiunii autorizate a Scripturilor noastre. Crosby oferă următoarea relatare despre strădaniile lui în acest departament:

„Pe lângă strădaniile sale constante în lucrarea de slujire, a mai existat o altă lucrare profitabilă în care a fost implicat sufletul său, şi în care a suferit dureri mari pentru diverşi ani, şi aceasta nu era mai puţin decât a face o nouă şi mai corectă traducere a Sfintei Biblii”.

 „El era foarte harnic, în primul rând, pentru a înţelege acele limbi în care a fost scrisă: Noul Testament în Greacă şi Ebraică el le purta mereu cu sine, numindu-le pe una ‚sabie şi pumnal’ şi cealaltă ‚scutul şi pavăza sa’. Şi pe lângă Ebraică şi Greacă, el a studiat siriaca şi caldeeana, pe care le vorbeau evreii neînvăţaţi din timpul captivităţii. Dar, fără să ia în socoteală calificativele sale din aceasta şi multe alte privinţe, el nu a avut vanitatea de a gândit aceasta că este o lucrare potrivită pentru un om singur cu care să se încurce, şi, prin urmare, a trimis scrisori la mulţi oameni învăţaţi din naţiunea aceasta şi altele, dorind asistenţa lor şi strădaniile unite cu el în acest mare proiect. Şi, prin înduplecările sale, multe persoane de notă mare pentru învăţaţi, credincioşi şi de pietate, s-au implicat în aceasta; în particular Rowe, profesorul de Ebraică a lui Aberdeen, s-a implicat cu durere alături de el în aceasta. Scriitorul vieţii lui Jessey spune că a făcut aceasta materia de studiu a vieţii sale, şi striga adesea, ‚O! de aş putea vedea aceasta terminată înainte de a murii!’”

„În acea carte este un specimen dat despre erorile ce le-a notat în traducerea prezentă, regulile ce le-a observat în corectarea lor, şi progresul care l-a făcut acesta în această lucrare”.

 „Se pare că a fost aproape terminată, şi a dorit ceva mai mult decât împuterniciţii numiţi să o examineze, şi să autorizeze publicarea ei, ceea ce el intenţiona întotdeauna, şi de la care avea prima dată anumite asigurări oferite. Însă marea întorsură care a avut-o lucrurile publice, atât în Biserică cât şi în Stat, prin Restaurare, a determinat ca acest mare şi nobil proiect să se dovedească a fi nereuşit”1.

Sub Protectorat, Jessey a fost numit unul dintre „Magistraţi”. Tot el a oficiat la St. George’s Church, Suthwark, în fiecare dimineaţă din ziua Domnului, predicând la oameni după-amiaza şi în alte locuri în timpul săptămânii.

 Fiind un om necăsătorit, el a putut să-şi încânte dispoziţia sa binevoitoare spre o extindere mare. Donaţiile lui erau adesea foarte liberal acordate. Circa treizeci de familii erau susţinute de el. Aplicaţiile după ajutor îl presau zilnic, şi, dacă meritau, el rareori le refuza. Într-o ocazie el s-a interesat de evreii săraci rezidenţi din Ierusalim, care au ajuns în mare lipsuri prin stipendiilor obişnuite din partea Europei. El a reuşit prin înrolarea simpatiei comercianţilor din Londra şi a altora, şi a trimis spre ajutorarea acestora 300 de lire.

 În relatarea stimei mari în care a fost ţinut acesta, şi bine-cunoscuta sa învăţătură şi judecată admirabilă, opinia sa a fost frecvent căutată într-o mare varietate de subiecte. Astfel de cereri din vremea sa au fost aşadar ocazionate, încât el a reuşit sa pună următoarea notă pe uşa lui de studiu:

 „Amice, quisquis huc ades;
Aut agito paucis, aut abi:
Aut me laborantem adjuva”

 „Orice prieten vine aici

Ce termină pe scurt, sau pleacă,

Ori mă ajută să fiu şi eu ocupat”     De Henry Jessey

 După Restauraţie, Jessey a fost imediat înlăturat din Biserica St. George. De două ori a suferit de întemniţare. Însă el nu a ajuns să vadă „marile şi dureroasele necazuri” ale vremii lui Charles II şi ale fratelui său. A murit în 4 septembrie 1663, şi a avut la înmormântarea sa mii de persoane îndoliate.

 „El şi-a petrec ut ultimele zile şi nopţi în cercetarea inimii lui, smerindu-se, cerând har, şi îndemnând pe toţi din jurul său să se apropie de Dumnezeu, să păstreze credinţa, şi să se pregătească pentru încercări, pentru încurajarea lor, marea experienţă care a avut-o despre bunătatea Domnului în toate vremurile şi condiţiile. În seara de dinaintea plecării sale, având dorinţa să se plimbe, el a fost condus în cameră, şi repeta adesea această expresie, ‚Dumnezeu este bun, El nu mă conduce unde nu vreau, aşa cum a făcut-o cu Petru: bun e Domnul cu mine’. După ce se obosea, se punea pe pat, şi cel ce stătea lângă el spune, ‚Cei printre care ai lucrat pot mărturisi că ai fost un rob credincios al lui Hristos; făcând din slava Sa cel mai mare ţel al tău, pentru binele sufletelor lor’. Însă el răspundea, ‚Să nu spui mai multe; înalţă-L pe Dumnezeu – înalţă-L pe Dumnezeu’. El şi-a petrecut ultima noapte în a binecuvânta pe Dumnezeu şi a cânta laude numelui Său, şi adormea la ora unsprezece. Se trezea apoi intre două şi trei, cădea într-o încordare minunată de înjosire de sine, şi admirare a dragostei lui Dumnezeu, ‚că El să fi ales pe cel mai josnic, cel mai nevrednic, cel mai de jos’, şi ultimul cuvânt îl repeta de multe ori şi apoi striga, ‚O, înduplecătoarea dragoste a lui Dumnezeu, de m-ar atinge, când nu-L pot atinge eu!’ Şi când s-a adus prietenosul îndemn din acea seară, el a spus, ‚Nu mă mai necăji – spre primejdia ta, nu mă mai necăji!’ Atunci arăta de parcă ar fi văzut o viziune glorioasă, sau ar fi fost într-o răpire… Ultimele cuvinte care s-au auzit că le-ar fi rostit au fost acestea: ‚El m-a socotit vrednic’. Şi când a încetat sunetul cuvintelor sale, buzele sale se mai vedeau că se mişcă, şi el părea că Îl adoră în interior pe Dumnezeul pe care el l-a slujit, s-a temut şi l-a lăudat, şi se lăuda cu el continuu; a cărui lege a predicat-o, şi a cărui bunătate a proclamat-o. Cam aşa era sensul său de obicei despre bunătatea lui Dumnezeu, ca, atunci când întâlnea un cunoscut, era ceva obişnuit pentru el (după salutul uzual) să spună, ‚Într-adevăr Dumnezeu este bun – binecuvântat să fie numele Său – apropie-te de El’. . . . El era totodată un mare cunoscător al Scripturii, dacă cineva începea să repete vreun pasaj, el avea să-l continue, şi să numească titlul cărţii, capitolul şi versetul unde se găsea acesta. Limbile originale ale vechiului şi noului Testament îi erau familiare precum limba sa natală”2.

 JOHN CANNE a fost un alt campion vrednic al adevărului. El s-a născut în jurul anului 1590, şi pentru o scurtă vreme a slujit în Biserica Engleză. În 1621 el a fost ales pastor al unei biserici care mai apoi se întâlnea în Deadman’s Place, Southwark, care se formase doar de ceva vreme. Biserica se întâlnea la început în case particulare, pentru a evita persecuţia, care în mare devenise aprinsă încât Canne a găsit a fi necesar să se retragă din Anglia pentru o vreme. El şi-a stabilit rezidenţa în Amsterdam, unde a fost ales pastor al „Bisericii antice Engleze”. În acel oraş el a publicat, în 1634, lucrarea sa, Necesitatea Separării, justificând dezacordul din Biserica Angliei, şi subliniind acea datorie. În cadrul unei vizite în Anglia în 1641, el a format o biserică în Broadmead, Bristol. El s-a întors la lucrarea sa pastorală la Amsterdam, însă şi-a vizitat ţara nativă din nou după moartea lui Charles I, şi probabil că a petrecut câţiva ani, întregi sau parţiali, în Anglia. Se pare că nu a fost mulţumit cu Protectoratul, şi deoarece era un om a cărui influenţă era de temut, lui nu i s-a permis să-şi propage opiniile fără să fie tulburat. El a fost alungat din Hull, unde predica pentru ceva timp, şi după ceva vreme şi-a stabilit rezidenţa în Londra. După îmbrăţişarea principiilor Monarhiei a Cincia, deşi nu avea nici o simpatie faţă de schemele politice ale apărătorilor ei, el a fost arestat în aprilie 1658, la o întâlnire ţinută în strada Coleman, şi a fost întemniţat, însă a fost achitat la procesul său. Încă o dată a căutat refugiu în Amsterdam, şi şi-a exercitat lucrarea acolo până la moartea sa, în 1667.

Deşi Canne era un „om botezat”, după cum era denumit în înregistrările Bisericii Broadmead, el a menţinut şi a predicat comuniunea deschisă. Rev. Charles Stovel, din Londra, care a editat Necesitatea Separării, pentru Hanserd Knollys Society, spune, într-o scrisoare către autor, primită recent: „Nu văd nimic în lucrările sale care să indice un zel baptist decis. Voi judeca să văd că el s-a separat de toate ierarhiile, un comunionist liber, în cel mai larg înţeles al acelei desemnări care ar putea comporta cu părtăşia în religia vitală”.

Crezând că „Scriptura este cel mai bun interpret al ei”, el a pregătit o ediţie a Bibliei, cu referinţe marginale, selectate judicios, şi adaptate excelent pentru a asista cercetătorii serioşi în căutarea adevărului. Aceasta a fost publicată prima dată în Amsterdam în 1644, şi mai apoi, repetat, atât în acel oraş cât şi în Anglia. Rev. Christopher Anderson spune: „Prima Biblie Engleză, cu referinţe scripturale pe margini, a fost pregătită şi tipărită în acel oraş [Amsterdam] de John Canne. El s-a bazat pe principiul că ‚Scriptura e cel mai bun interpret al Scripturii’, şi paralelele sale, prin urmare, sunt paralele de sens, şi nu de sunet, aşa cum prea multe au fost încă din zilele sale… O bună republicare ce este o carte foarte valoroasă şi de cumpărabilă”3.

VAVASOR POWELL nu a fot denumit neadecvat „Whitfield al Ţării Galilor”. Acest bărbat excelent s-a născut în Knocklas, în Radnorshire, în anul 1617. El a primit o educaţie bună, şi era îndemânatic în limbile învăţate; însă era un tânăr atât de agil încât însăşi asociaţii lui l-au numit dux omnium malorum – lider în toate stricăciunile. Cu toate acestea, el a fost considerat în acele vremuri destul de bun pentru cler, şi a fost prin urmare ordinat, şi a admis funcţia de preot, deşi, după cum mărturisea el mai târziu, el „desconsidera Scripturile, şi era un străin faţă de rugăciunea secretă şi spirituală, şi un mare profanator al Sabatului”. Însă el nu a continuat mult în această stare. Dumnezeu „l-a chemat în harul Său”. Cărţile şi predicile predicatorilor Puritani au fost binecuvântate înspre convertirea sa. După ce a lăsat Biserica Stabilită, şi s-a alăturat Nonconformiştilor, el s-a implicat în strădania de lucrare cu mare zel. El a fost un predicator elocvent şi popular, şi a avut onoarea să fie persecutat nu cu puţină răutate. Într-o ocazie, în timp ce predica la o casă din Brecknockshire, el a fost prins, împreună cu şaizeci sau şaptezeci din ascultătorii săi, de către o bandă violentă, care şi-au pus prizonierii în biserică, căci era prea târziu să-i mai aducă la un magistrat. Powell a îmbunătăţit situaţia, şi a predicat în biserică la miezul nopţii din Matei 10:28. În dimineaţa următoare ei au mers la magistrat, care nu era acasă când au sosit ei. Powell a gândit să nu se irosească acest timp, şi astfel a predicat din nou, spre amărăciunea închinării sale, care şi-a găsit casa transformată în mod neceremonios într-o casă de rugăciune. Fiica lui a fost impresionată după predică, şi a mijlocit pentru eliberarea prizonierului, care cu greu a fost lăsat.

Opoziţia era aşa de violentă încât în 1642 Powell a mers la Londra, unde a predicat la multe congregaţii cu mare acceptare. Anul următor s-a stabilit la Dartford, în Kent, şi a fost „binecuvântat cu mare succes în strădaniile sale, fiind unealta de aducere a multe suflete la Hristos, şi adunarea unei congregaţii în acel oraş”. După ce a rămas acolo circa 3 ani, el a fost îndemnat puternic să se întoarcă în Wales, numărul predicatorilor credincioşi din acea ţară era foarte mic pe atunci. El s-a dus, în 1646, şi a petrecut 14 ani în ţara sa natală, călătorind din loc în loc, predicând fără încetare, şi plantând biserici. „El predica arzător în două sau trei locuri pe zi, şi era rareori două zile dintr-o săptămână departe de amvon – ba chiar, el călătorea sute de mile într-o săptămână, şi predica în fiecare loc unde avea intrare, fie ziua sau noaptea; aşa că cu greu era vreo biserică, capelă, sau primărie din Wales unde să nu fi predicat, pe lângă predicarea sa aprinsă din pieţe şi locuri deschise, pe munţi şi în satele mici; căci dacă el trecea într-o anumită oră printr-un loc unde era o mulţime de oameni, el profita de oportunitatea de a predica pe Hristos şi de a le recomanda acestora grija sufletelor lor, şi despre cealaltă lume”4.

În 1649 el a fost numit unul dintre Comisionari, sub autoritatea unui Act emis „pentru mai buna propagare şi predicare a Evangheliei în Wales, pentru înlăturarea predicatorilor şi învăţătorilor scandaloşi, şi îndreptarea plângerilor”. El s-a scos din datoria sa din acel oficiu în mod cinstit şi conştient, deşi aceasta i-a pricinuit multă răutate. Efectele bune erau aparente în fiecare parte a principatului.

După Restaurare, Vavasor Powell a devenit un om marcat. S-au făcut anumite reprezentări împotriva lui încât în august 1660 s-au dat ordine de către guvern să suprime congregaţiile lui. În ianuarie următor, imediat după răscoala lui Venner, el a fost întemniţat, cu mulţi alţii, şi a continuat acolo nouă săptămâni, când, la încoronare, un pardon general a fost oferit, şi el a fost eliberat.

Însă termenul de libertate a fost scurt. El dorea să predice, indiferent de toate interdicţiile. Era imposibil să fie oprit doar dacă era închis într-o temniţă, şi nu era nici o dificultate în această privinţă în zilele lui Charles II. La o vagă schimbare a „rebeliunii, trădării şi agitaţiei”, preferată de Marele Şerif de Montgomeryshire, el a fost arestat. Şeriful nu a avut de adus nici o dovadă, şi prizonierul trebuia să fie eliberat la Sesiuni, însă s-a găsit un pretext pentru deţinerea lui, pentru că el ar fi refuzat să facă jurământul de alianţă şi supremaţie. La scurtă vreme după ce a fost dus la Londra şi a apărut înaintea Regelui şi a Conciliului, prin care el fusese încredinţat Temniţei Fleet, unde a rămas circa doi ani. Pentru 12 luni nu i s-a permis să părăsească camera sa, sub geamul lui fiind o grămadă de bălegar. Sănătatea lui era atât de afectată de emanaţia vătămătoare încât el nu s-a recuperat niciodată pe deplin. De la Fleet el a fost trimis la Southsea Castle, lângă Portsmouth, şi a fost întemniţat pentru încă cinci ani. La finalul timpului el şi-a obţinut libertatea printr-un ordin habeas corpus. Crosby remarcă faptul că aceasta a avut loc „la înlăturarea Cancelarului Hyde” [Lord Clarendon], ce implica faptul că întemniţarea era în totalitate ilegală, şi că acest Cancelar a prevenit în mod ilegal victima, precum şi pe mulţi alţii, de la a-şi câştiga libertatea.

Powell s-a recuperat imediat la Wales, şi a reînceput predicarea. Acestuia nu i s-a permis să lucreze mult. Unu George Jones, un cler episcopal, şi om de caracter ticălos, a depus o informaţie falsă împotriva lui, în aşa fel că anumiţi din congregaţia sa au venit înarmaţi la întrunirile lor, de parcă să reziste faţă de autorităţi. Acesta era un război contingent! Din nou predicatorul lui Hristos a fost întemniţat. Acuzaţia nu putea să fie dovedită. Apoi ei au prezentat jurămintele. El a refuzat să le facă, şi a oferit să plătească cauţiune pentru apariţia sa la următoarele Sesiuni. Solicitarea sa a fost negată şi a fost ţinut preventiv în temniţă. Un decret habeas corpus a fost obţinut din nou, şi el a fost dus înaintea Curţii Pledării Comune din Londra, totuşi, deşi curtea a decis unanim că „rezultatul era fals şi ilegal”, ei l-au încredinţat pe Powell, în ciuda legii şi a justiţiei, Temniţei Fleet, unde a rămas până la moartea sa în 17 octombrie 1670.

Domnul a fost cu el acolo, şi i-a dat „cântece în noapte”. Şi acolo nu a fost complet inutil. El a avut oportunităţi de discuţii cu fraţii săi, şi a putut să-şi folosească peniţa pentru avansarea cauzei. Unul din ultimele acte ale vieţi sale a fost o corespondenţă cu Biserica Broadmead, anume cu Hardcastle, care mai apoi a devenit pastorul lor. Aceasta e singura ilustrare a durităţii vremurilor. Vavasor Powell, un întemniţat, recomandă biserică un frate slujitor, el însuşi un întemniţat!

„Suntem numiţi şi condamnaţi”, a observat el, „să fim părtaşi ai mizeriilor din pricina Evangheliei (1 Tesaloniceni 3:3). Să fim unii dintre cei mai cu tupeu este o onoare, ceea ce percep eu că e lucrul spre care vă cheamă Dumnezeu; de aceea bucuraţi-vă, cu cât se înmulţesc încercările (2 Corinteni 7:14). Încercările noastre par a fi ascuţite, dar se speră să fie cu atât mai scurte. Totuşi, care sunt cele mai rele şi mai mari pe care să le putem indura aici, în comparaţie cu greutatea de slavă, şi cununa neprihănirii, pregătită şi rezervată pentru cei care continuă credincioşi până la final? Un interes în Dumnezeu prin Hristos, prezenţa Sa, cu puterea şi Duhul Său, şi promisiunile Lui în noi, sunt suficiente pentru a ne purta prin foc şi apă; aşadar să ne amintim unii pe alţii, şi tot Israelul lui Dumnezeu, care sunt în câteva ţări acum intenţionat să fie de oameni oi pentru junghere, deşi gândul Domnului ar putea fi în altă parte”5.

„În timpul ultimei sale boli”, spune Crosby, „deşi medicul său a spus să fie reţinut din a mai vorbi mult, cu toate acestea el a fost aşa de zelos afectat pentru slava lui Dumnezeu, şi cu dragostea lui Hristos, încât nici durerile sale, slăbiciunea trupească, nici sfatul prietenilor, nu puteau să-l reţină; însă el, fără să ia în seamă acestea, a izbucnit în laude înalte şi cereşti, uneori prin rugăciune, şi alte ori prin cântat”.

„Răbdarea din timpul durerilor sale era foarte mare. Deşi sub dureri mari, el îl binecuvânta pe Dumnezeu şi spunea că el nu va nutri vreun gând rău despre Dumnezeu pentru toată lumea. Vederea iertării păcatului şi reconcilierea cu Dumnezeu era aşa de clară şi fără de întrerupere, chiar până la final, încât era ca un foc în pieptul său până să vorbească despre aceasta: şi foarte greu putea să fie acesta reţinut vreodată: şi după ce-şi irosea tăria în vorbit, apoi se liniştea să mai prindă ceva putere, ca să poată să se adune să vorbească mai apoi de harul lui Dumnezeu faţă de el, şi să dea sfat rezonabil tuturor despre el; şi aşa a continuat până ce Dumnezeu a luat tăria şi vorbirea de la el”6.

Printre publicaţiile emise de el au fost două, care au fost probabil scrise în temniţă. Una era intitulată „Pasărea din colivie, ciripind”, şi cealaltă, „Catehismul suferindului”.

 ABRAHAM CHEARE nu a fost un cercetător, însă a fost unul din oamenii care a lucrat şi a suferit în secolul 17, pe care Domnul l-a onorat şi binecuvântat. El era un nativ din Plymouth şi era de meserie piuar. Dacă era predicator în vreuna din denominaţiile Paedobaptiste, sau dacă abilităţile sale de predicare s-au arătat imediat după convertirea sa, nu suntem siguri să decidem aceasta. Doar aceasta este înregistrat, că el a fost invitat la pastoratul bisericii din Plymouth în acelaşi an în care a fost botezat, adică 1648. Deşi baptiştii din acel oraş erau „un popor sărac dispreţuit”, ei erau onorabil de numeroşi, invitaţia lui Cheare fiind semnată de 150 de membrii. E probabil că mulţi dintre ei stăteau în satele vecine, şi că Cheare avea oarecum o dioceză extensivă. El a fost un observator credincios şi sârguincios. După 13 ani de strădanii paşnice, timp în care multe suflete au fost convertite, şi biserica se bucura de un grad mare de prosperitatea religioasă, Cheare a intrat în cursul său de suferinţă. În 1661 el a fost dus pentru 3 luni în temniţa Exeter, pentru „încurajarea adunărilor religioase”. Referindu-se la întemniţarea sa, într-o scrisoare scrisă la scurtă vreme după aceasta, el spune: „Câţiva din părţile vecinătăţii noastre sunt trimişi în locul de experienţă antică [temniţa], unde ei au o grămadă de rugăciuni şi prezenţă cu care să înceapă; ei încep în paie, învăţând să îndure greutatea ca soldaţi buni. Domnul face Cuvântul bun pentru cei care au fost adesea, în acel clean, dulce mie (Ex. 23:25; Eclesiastul 4:14)”.

Actul de Uniformitate era sunetul de moarte al libertăţii creştine. Nu doar predicatorii înlăturaţi, ci şi cei care au refuzat ascultarea, au fost supuşi persecuţiei. Cheare a devenit din nou un ocupant în temniţa Exeter, şi a stat acolo 3 ani, „îndurând multe inumanităţi din partea temnicerilor fără milă”, totuşi bucurându-se de consolările religiei într-un grad eminent. Scriind unui prieten, care ştia ceva de persecuţie, el spune: „Am primit scrisoarea ta pe 11 din luna a şaptea, şi în ea o mărturie a învăţării şi susţinerii harului şi a prezenţei continuate pentru tine acolo, care este plăcerea Lui să nu o nege săracilor viermi ai Săi de aici, în aceste găuri din pământ, unde violenţa ne-a aruncat în multe case de junghere de oameni; însă harul care domneşte peste toate le face drept camere de prezenţă ale marelui Rege, unde El aduce ospeţe favoriţilor Săi cu cele mai bune lucruri, şi proclamă printre ei, ‚Aşa să se facă celora căruia Regele oferă onoare’. Această onoare nu o au toţi, care totuşi sunt sfinţi; cu atât mai puţin au unii această milă, care ori prim frica de formalitate a sufletelor lor neconvertite sunt forţaţi ruşinos să renunţa la acea profesare pe care în mod ipocrit au îmbrăţişat-o într-o zi de prosperitate văzută; nimic decât aceste ziduri, precum o plasă, nu includ binele şi răul, ci în mare o descoperire este făcută şi mai deschis; el alege în acest furnal de durere, o săptămână într-o temniţă oferind o descoperire mai clară a spiritului unui om decât o lună într-o biserică”.

El a fost eliberat în 1665 şi s-a întors la lucrarea sa, însă din greu a intrat în ea când duşmanii săi au obţinut un ordin pentru pedepsirea lui perpetuă. El a fost pus în mica insulă St. Nicholas, unde vedea fosta lui moşie, şi fără îndoială că privea la ea cu întristare. Însă el nu era singur. Alţi prieteni creştini au împărtăşit exilul său. Disconforturile lor erau multe; garda militară care veghea mereu îi prevenea să facă exerciţii religioase; şi Cheare a avut procesul adiţional a unui atac de boală, care a durat nouă luni, şi l-a adus la cărămida mormântului. Şi totuşi, „lepădat”, el nu a fost „distrus”. Mângâierile divine l-au susţinut, şi simpatia fraţilor săi din ţară a fost practic arătată în contribuţii pentru susţinerea lui. Nu a fost mare nevoie de ei. O altă boală a venit, sub care acesta s-a înecat rapid. La orizont era lumină. Experienţa sa pe moarte a permis o frumoasă ilustraţie a puterii Evanghelia. Aceasta i-a întărit pe cei care priveau în jurul patului său, şi înregistrările publicate au edificat pe mulţi. El a schimbat exilul cu o casă cerească, în 5 martie 1668

 Note de subsol

 1  History, i. p. 313.

2  Palmer’s Nonconformist’s Memorial, i, p. 133.

3  Annals of the English Bible, ii. p. 559.

4  Crosby, i. 376.

5  Broadmead Records, p. 108.

6  History, i. p. 380.

7  Ivimey, ii. pp. 103-116.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_aug07.htm

ECLESIOLOGIE – doctrina despre Trupul lui Cristos (Biserica) Istoria şi Moştenirea noastră – Unde am fost, unde mergem.

download-3

Istoria şi Moştenirea noastră Unde am fost, unde mergem

Pentru mai mult de 150 de ani, AMF a fost cunoscut ca Uniunea Americană a Şcolilor Duminicale. Sub acel nume misionarii au pionierat stabilirea Şcolilor Duminicale care învăţau Biblia şi aducea planul de mântuire al lui Dumnezeu către graniţele crescânde ale ţării. De fapt, UASS a început peste 120.000 de Şcoli Duminicale noi în primii săi 100 de ani, multe dintre care continuă astăzi ca biserici.

Astăzi, misionarii AMF slujesc atât în cadre rurale cât şi urbane. Plantarea de biserici, Clasele de Timp Liber, studii biblice de casă, Şcoli Biblice de Vacanţă, campusuri creştine, lucrări din oraş sau inter-culturale şi Şcolile Duminicale sunt cu toate parte a diversităţii lucrării de misiune. Prin ucenicizare personală şi pregătire intensă, grupe de credincioşi sunt nutrite spre cel mai mare potenţial al lor. Ori de câte ori este posibil, aceasta înseamnă stabilirea unei biserici vitale, mature. Misionarii AMF ating peste 100.000 de vieţi în fiecare an cu speranţa vieţii veşnice în Hristos.

Rădăcinile AMF sunt din Glouchester, Anglia şi Robert Raikes în anii 1780. Rev. William White, născut în Philadelphia, rector al Bisericii lui Hristos, a călătorit în Anglia unde a observat Şcolile Duminicale ale lui Robert Raikes care începuseră cu şapte ani mai devreme. După ce s-a reîntors în Statele Unite, White a învins respingerea multor lideri denominaţionali şi şi-a unit forţele cu un grup nesectant pentru a începe Şcolile Duminicale care ofereau instrucţiune religioasă acelora dintr-o clasă mai de jos. Cu ajutorul lui Dr. Benjamin Rush, un medic proeminent din Philadelphia şi semnatar al Declaraţiei Independenţei şi William Carey, un editor de carte din Philadelphia care a zburat până în Irlanda pentru a evita persecuţia pentru scrierile împotriva guvernului, Episcopul White a stabilit First Day Society of Philadelphia (FDS). Această Societate l-a numit pe White Preşedinte, un oficiu ce avea să-l deţină pentru 46 de ani.

La sfârşitul secolului, FDS a oferit educaţie religioasă gratuită la peste 2000 de studenţi. În cadrul a 20 de ani, bisericile au început să recunoască Şcolile Duminicale ca un braţ educaţional al bisericii. În 1817, Uniunea Philadelphia Sunday şi Şcolile pentru Adulţi, a fost stabilită în asistarea începerii de Şcoli Duminicale. Aceasta a fost recunoscută în 1824 şi numită Uniunea Americană a Şcolii Duminicale, astfel creându-se o asociaţie naţională a Şcolilor Duminicale.

În 1821, Bordul de Manageri au făcut un pas îndrăzneţ şi au angajat primul lor misionar plătit, Rev. William Blair, un student la Seminarul Princeton. În primul său an el a mers pe un cal din Philadelphia spre Carolina de Nord începând Şcoli Duminicale pe drumul său. În decursul anului el a început 61 de Şcolile Duminicale noi, a asistat la stabilirea a 55 de Şcoli Duminicale, a fondat şase societăţi de tratate şi patru şcoli pentru adulţi. După aceasta, Bordul a adoptat politica permanentă de angajare cu normă întreagă a misionarilor. De asemenea tot în anul 1817, misiunea a publicat prima sa carte numită Micul Henry şi agentul său care a avut un aşa succes încât ei au publicat 98.000 de cărţi în următorii cinci ani. De asemenea au publicat şi 25.000 de imnuri şi 500.000 de însemne cu versete din Scriptură, cu care se puteau lua în schimb cărţi sau cadouri pentru memorizarea Scripturii. Mark Twain a scris despre aceste însemne Scripturale în Aventurile lui Tom Sawyer. Prin 1824, Uniunea număra 720 de şcolii în 17 state cu 55.000 de membrii, făcând din ea cea mai largă societate din Statele Unite.

În 1831, Uniunea a lansat proiectul Mississippi Valley Enterprise, al cărui scop era acela de începerea a unei Şcoli Duminicale în fiecare loc destituit din valea lui Mississippi. Francis Scott Key şi Daniel Webster erau parte din acest proiect, alături de sute de misionari UASS. În câţiva ani în jur de câteva mii de Şcoli Duminicale au fost plantate în coloniile din vestul mijlociu. Dar mult mai semnificativ, mii au fost conduşi să-şi mărturisească credinţa lor în Isus Hristos. Doar într-un singur an, totalul a fost de 17.000. Chiar şi mai uimitor, conform rapoartelor oficiale de misiune, mai mult de 20.000 de învăţători au fost convertiţi în timpul acestei campanii cu proiectul enunţat anterior.

Pe măsură ce americanii avansau spre vest, misionarii UASS erau de partea lor. Totuşi în anul 1861 a izbucnit Războiul Civil. Acestea au fost zile de necaz pentru UASS. Ei aveau Şcoli Duminicale, misionari şi studenţi de ambele părţi ale liniilor frontului.

În timpul verii lui 1923, UASS a pionierat Şcoala Biblică de Vacanţă la Zi care a început în Minnesota. Uniunea deţinea una din primele Campusuri Biblice pentru tineri în anii timpurii ai lui 1900. Astfel s-a început o nouă fază de slujire a UASS. Campusurile biblice, Şcolile Biblice de Vacanţă, studiile biblice de casă şi taberele au devenit curând lucrări foarte populare.

Prin anii 1960, publicaţiile UASS erau umbrite cu rapida creştere denominaţională şi editurile independente. În 1968, Bordul de Manageri a votat să îşi încheie lucrarea de publicaţie şi literatură a UASS, şi în 1974, UASS şi-a schimbat numele în AMF – American Missionary Fellowship (Părtăşia Misionară Americană), un nume care reflecta tendinţa crescândă de a se folosi o varietate de metode de slujire în adiţie cu Şcoala Duminicală. De la debutul său, AMF a urmărit multe căi diferite de slujire. Metodele s-au schimbat în decursul anilor, dar mesajul a rămas acelaşi. Necompromis în standardele sale Biblice, AMF are astăzi de a face cu provocări mai mari decât a avut înainte.


Pentru mai mult de 150 de ani, AMF a fost cunoscut ca Uniunea Americană a Şcolilor Duminicale. Sub acel nume misionarii au pionierat stabilirea Şcolilor Duminicale care învăţau Biblia şi aducea planul de mântuire al lui Dumnezeu către graniţele crescânde ale ţării. De fapt, UASS a început peste 120.000 de Şcoli Duminicale noi în primii săi 100 de ani, multe dintre care continuă astăzi ca biserici.

Astăzi, misionarii AMF slujesc atât în cadre rurale cât şi urbane. Plantarea de biserici, Clasele de Timp Liber, studii biblice de casă, Şcoli Biblice de Vacanţă, campusuri creştine, lucrări din oraş sau inter-culturale şi Şcolile Duminicale sunt cu toate parte a diversităţii lucrării de misiune. Prin ucenicizare personală şi pregătire intensă, grupe de credincioşi sunt nutrite spre cel mai mare potenţial al lor. Ori de câte ori este posibil, aceasta înseamnă stabilirea unei biserici vitale, mature. Misionarii AMF ating peste 100.000 de vieţi în fiecare an cu speranţa vieţii veşnice în Hristos.

Rădăcinile AMF sunt din Glouchester, Anglia şi Robert Raikes în anii 1780. Rev. William White, născut în Philadelphia, rector al Bisericii lui Hristos, a călătorit în Anglia unde a observat Şcolile Duminicale ale lui Robert Raikes care începuseră cu şapte ani mai devreme. După ce s-a reîntors în Statele Unite, White a învins respingerea multor lideri denominaţionali şi şi-a unit forţele cu un grup nesectant pentru a începe Şcolile Duminicale care ofereau instrucţiune religioasă acelora dintr-o clasă mai de jos. Cu ajutorul lui Dr. Benjamin Rush, un medic proeminent din Philadelphia şi semnatar al Declaraţiei Independenţei şi William Carey, un editor de carte din Philadelphia care a zburat până în Irlanda pentru a evita persecuţia pentru scrierile împotriva guvernului, Episcopul White a stabilit First Day Society of Philadelphia (FDS). Această Societate l-a numit pe White Preşedinte, un oficiu ce avea să-l deţină pentru 46 de ani.

La sfârşitul secolului, FDS a oferit educaţie religioasă gratuită la peste 2000 de studenţi. În cadrul a 20 de ani, bisericile au început să recunoască Şcolile Duminicale ca un braţ educaţional al bisericii. În 1817, Uniunea Philadelphia Sunday şi Şcolile pentru Adulţi, a fost stabilită în asistarea începerii de Şcoli Duminicale. Aceasta a fost recunoscută în 1824 şi numită Uniunea Americană a Şcolii Duminicale, astfel creându-se o asociaţie naţională a Şcolilor Duminicale.

În 1821, Bordul de Manageri au făcut un pas îndrăzneţ şi au angajat primul lor misionar plătit, Rev. William Blair, un student la Seminarul Princeton. În primul său an el a mers pe un cal din Philadelphia spre Carolina de Nord începând Şcoli Duminicale pe drumul său. În decursul anului el a început 61 de Şcolile Duminicale noi, a asistat la stabilirea a 55 de Şcoli Duminicale, a fondat şase societăţi de tratate şi patru şcoli pentru adulţi. După aceasta, Bordul a adoptat politica permanentă de angajare cu normă întreagă a misionarilor. De asemenea tot în anul 1817, misiunea a publicat prima sa carte numită Micul Henry şi agentul său care a avut un aşa succes încât ei au publicat 98.000 de cărţi în următorii cinci ani. De asemenea au publicat şi 25.000 de imnuri şi 500.000 de însemne cu versete din Scriptură, cu care se puteau lua în schimb cărţi sau cadouri pentru memorizarea Scripturii. Mark Twain a scris despre aceste însemne Scripturale în Aventurile lui Tom Sawyer. Prin 1824, Uniunea număra 720 de şcolii în 17 state cu 55.000 de membrii, făcând din ea cea mai largă societate din Statele Unite.

În 1831, Uniunea a lansat proiectul Mississippi Valley Enterprise, al cărui scop era acela de începerea a unei Şcoli Duminicale în fiecare loc destituit din valea lui Mississippi. Francis Scott Key şi Daniel Webster erau parte din acest proiect, alături de sute de misionari UASS. În câţiva ani în jur de câteva mii de Şcoli Duminicale au fost plantate în coloniile din vestul mijlociu. Dar mult mai semnificativ, mii au fost conduşi să-şi mărturisească credinţa lor în Isus Hristos. Doar într-un singur an, totalul a fost de 17.000. Chiar şi mai uimitor, conform rapoartelor oficiale de misiune, mai mult de 20.000 de învăţători au fost convertiţi în timpul acestei campanii cu proiectul enunţat anterior.

Pe măsură ce americanii avansau spre vest, misionarii UASS erau de partea lor. Totuşi în anul 1861 a izbucnit Războiul Civil. Acestea au fost zile de necaz pentru UASS. Ei aveau Şcoli Duminicale, misionari şi studenţi de ambele părţi ale liniilor frontului.

În timpul verii lui 1923, UASS a pionierat Şcoala Biblică de Vacanţă la Zi care a început în Minnesota. Uniunea deţinea una din primele Campusuri Biblice pentru tineri în anii timpurii ai lui 1900. Astfel s-a început o nouă fază de slujire a UASS. Campusurile biblice, Şcolile Biblice de Vacanţă, studiile biblice de casă şi taberele au devenit curând lucrări foarte populare.

Prin anii 1960, publicaţiile UASS erau umbrite cu rapida creştere denominaţională şi editurile independente. În 1968, Bordul de Manageri a votat să îşi încheie lucrarea de publicaţie şi literatură a UASS, şi în 1974, UASS şi-a schimbat numele în AMF – American Missionary Fellowship (Părtăşia Misionară Americană), un nume care reflecta tendinţa crescândă de a se folosi o varietate de metode de slujire în adiţie cu Şcoala Duminicală. De la debutul său, AMF a urmărit multe căi diferite de slujire. Metodele s-au schimbat în decursul anilor, dar mesajul a rămas acelaşi. Necompromis în standardele sale Biblice, AMF are astăzi de a face cu provocări mai mari decât a avut înainte.

Astăzi mai mult decât oricând, noi suntem centraţi asupra oraşelor centrale pentru a le aduce Evanghelia lui Isus Hristos acolo unde vedem nevoia crescândă de a câştiga populaţia multi-culturală din oraşele noastre. Alături de lucrările din interiorul oraşelor, zonele rurale ale Statelor Unite continuă să fie fără nici o mărturie evanghelică pentru multe mile, pe măsură ce cât mai multe biserici îşi închid uşile în fiecare zi. 160 de familii de misionari slujesc în AMF în 33 de state. Lucrările lor sunt destul de extinse şi diverse, atingând oameni de toate vârstele şi culturile şi într-o varietate de locaţii.

Astăzi mai mult decât oricând, noi suntem centraţi asupra oraşelor centrale pentru a le aduce Evanghelia lui Isus Hristos acolo unde vedem nevoia crescândă de a câştiga populaţia multi-culturală din oraşele noastre. Alături de lucrările din interiorul oraşelor, zonele rurale ale Statelor Unite continuă să fie fără nici o mărturie evanghelică pentru multe mile, pe măsură ce cât mai multe biserici îşi închid uşile în fiecare zi. 160 de familii de misionari slujesc în AMF în 33 de state. Lucrările lor sunt destul de extinse şi diverse, atingând oameni de toate vârstele şi culturile şi într-o varietate de locaţii.

https://wordpress.com/post/ardeleanlogos68.wordpress.com/22719

Fenomenul Greta Thunberg. Povestea fetei care se luptă pentru salvarea planetei

Adrian Popovici 11.24.2019

Greta Thumberg este o activistă de mediu din Suedia.

Greta Thumberg este una dintre cele mai vizibile voci ale activismului climatic de pe scena internaţională, numele acesteia aflându-se în centrul controverselor din cadrul summit-urilor dedicate problemelor climatice sau de pe internet. Vizibilitatea de care acesta se bucură se datorează activităţii ei care a dat naştere „Fridays For Future”, o mişcăre a tinerilor pentru stoparea schimbărilor climatice la începutul anului 2018. Influenţa pe care mesajele Gretei o au asupra tinerilor din întreaga lume în decursul ultimilor doi ani au pus-o pe lista scurtă pentru câştigarea Premiului Nobel pentru Pace în anul 2019.

Înainte de a se bucura de notorietate şi atenţia publicului pe plan mondial, Greta protesta în faţa clădirii Parlamentului suedez, în fiecare vineri, pentru a atrage atenţia liderilor politici asupra pericolului reprezentat de către schimările climatice. Această preocupare pentru mediu a început la vârsta de doar opt ani, atunci când a aflat prima dată despre ce presupune schimbarea climatică. De atunci, după cum spune în interviurile pe care le acordă, a încercat să îşi reducă amprenta de carbon prin renunţarea la carne şi refuzul folosirii avioanelor pentru a se deplasa atunci când este invitată să ţină discursuri la diferite evenimente. Cel mai recent exemplu al acestui angajament este reprezentat de către traversarea Ocanului Atlantic cu ajutorul vloggeriţei de origine română Elayna Carausu, la brodul catamaranului „La Vagabonde”, pentru a participa la Conferinţa ONU pe tema climei care va avea loc la Madrid (Spania), la începutul lui decembrie.

Greta Thunberg, discurs pasional la ONU

Născută în 3 ianuarie 2003, în Stockholm, Greta Thumberg şi-a început eforturile pentru lupta climatică din faţa clădirii Parlamentului suedez, pe când avea 15 ani, în vara anului 2018. Notorietatea globală a atins-o odată cu discursul pe care l-a ţinut în decembrie 2018, la întâlnirea Naţiunilor Unite care a avut loc în Katowice. Înregistrarea discursului a devenit virală printre internauţi. Tinereţea şi pasiunea cu care a vorbit au atras imediat atenţia publicului, prin sublinierea faptulului că lipsa de acţiune din prezent se va răsfrânge asupra generaţiilor viitoare şi că ea, spre deosebire de şefii de state şi de guvern, nu îşi face griji pentru popularitate sau voturi.

Momentul de maximă expunere, în care mare parte din populaţia lumii i-a ascultat cuvintele, a fost reprezentat de către discursul din luna septembrie a anului 2019, unde a vorbit în faţa Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, tema centrală a discursului fiind reprezentă de către nevoia de acţiuni concrete şi cât mai rapide.

„De peste 30 de ani, ştiinţa ne-a arătat negru pe alb. Cum îndrăzniţi să ignoraţi avertismentele şi să veniţi aici să spuneţi că faceţi destul când politicile şi soluţiile necesare nici măcar nu se întrevăd? Cum îndrăzniţi? Mi-aţi răpit visurile şi copilăria cu vorbe goale. Şi totuşi, eu mă număr printre norocoşi. Oamenii suferă. Oamenii mor, ecosisteme întregi se prăbuşesc. Suntem la începutul unei distrugeri în masă şi vorbim numai despre bani şi fantezia unei eterne creşteri economice. Cum îndrăzniţi?”. Acest fragment a sumarizat neputinţa şi, chiar în anumite cazuri, reaua-voinţă, a liderilor lumii şi revolta multor tineri.

Replica „Cum îndrăzniţi?” a atras, cu siguranţă, atenţia publicului larg, ducând atât la creşterea mobilizării în ceea ce priveşte nevoia acţiunilor pentru protejarea mediului, dar şi un val de critici, mare parte venite din zona celor care consideră că încălzirea globală este inventată. În mijlocul acestor controverse a intrat şi preşedintele SUA, Donald Trump, unul dintre liderii care neagă încălzirea globală. Într-un tweet, el a scris că Greta: „pare o tânără foarte fericită, care abia aşteaptă un viitor luminos şi minunat”. Drept răspuns, pe contrul ei de Twitter, Greta a folosit acest mesaj drept biografie.

Ce înseamnă sindromul Asperger, afecţiunea de care suferă Greta Thunberg

Din curiozitate sau poate din răutate, foarte multe detalii despre viaţa Gretei Thunberg au devenit publice. Pornind de la detalii despre familia sa: mama, Malena, fiind o cântăreaţă de operă; tatăl, Svante, actor, şi sora Beata, o cântăreaţă populară în Suedia, până la detalii despre sindromul Asperger de care suferă.

În cadrul diferitelor interviuri accordate publicaţiilor de pe mapamond, Greta nu s-a sfiit să vorbească despre problema cu care se confruntă, spunând că Sindromul Asperger o face „diferită”, dar că ea consideră asta ca fiind un fel de „superputere”. După cum a spus chiar ea pe Twitter, înainte de „Fridays for Future” şi de notorietatea de pe scena internaţională, se simţea fără energie, fără prieteni şi nu vorbea cu nimeni.

Sindromul Asperger, numit după pediatrul austriac Hans Asperger, este mai comun decât am crede, afectând chiar şi celebrităţi şi personaje istorice la care nu ne-am aştepta: Michelangelo, Robin Williams, Abraham Lincoln, Wolfgang Amadeus Mozart sau chiar Bill Gates.

Conform specialiştilor, acest sindrom face parte din spectrul autist, fiind caracterizat prin dificultăţi semnificative în ceea ce priveşte interacţiunea socială, permiţând totuşi o dezvoltare normală a limbajului. Greta a fost diagnosticată în urmă cu patru ani şi odată cu popularitatea căpătată datorită implicării în activismul pentru mediu, au apărut şi atacurile la adresa ei care vizează această afecţiune de care suferă. Cel mai cunoscut astfel de atac a fost lansat de către jurnalistul australian Andrew Bolt. Acesta era de părere că activismul pentru mediu al Gretei era produsul sindromului de care suferea.