Închide

Cu Hannibal și Moloh la porțile Romei — Ciprian Barsan

Inițial publicat pe La moara lui Felix: „Hanibal ad portas!” Acesta a fost strigătul de groază al romanilor, „Hannibal la porți”, când generalul cartaginez se apropia de Roma în fruntea armatei sale de pedestrași, călăreți și…elefanți, în timpul campaniei sale de cucerire. Mi-am amintit de Hannibal, „părintele strategiei”, și de războaiele punice, citind zilele… via Cu […]

Rick Box despre „Înțelegerea Vremurilor”

 Doina Bejenaru  06-03-2018 

download-3

Pe când eram partener cu Jerry, într-o firmă de consultanță, l-am auzit împărtășindu-i un gând profund lui Tom, un client de al nostru. Observația lui Jerry a fost una simplă, dar profundă: „Succesul este cel mai mare impediment în calea măreției”.

Jerry a mai explicat că odată ce apare succesul, liderii, în general, ajung să creadă că reușitele se datorează excelenței lor profesionale. Ca rezultat, ei ajung să creadă că succesul lor va continua. Ei cred că orice decizii ar lua, întotdeauna vor duce la succes. Totuși, pe măsură ce piața și condițiile se schimbă, oamenii de succes pot fi lăsați în urmă cu ușurință, dacă nu caută în permanență să înțeleagă vremurile, iar când apar schimbări importante să se adapteze conform acestora.

Se pare că în zilele noastre singurul lucru care nu se schimbă este realitatea că lucrurile se pot schimba – și de multe ori chiar se schimbă, câteodată cu o viteză incredibilă. Îmbrățișând status quo-ul este o strategie excelentă în cazul în care vrei să rămâi în urmă, în timp ce competitorii tăi merg înainte.

Desigur că schimbarea nu este un concept nou, deși tehnologia și metodele de comunicare au jucat un rol important în a accelera schimbarea și scopul ei. Biblia ne oferă câteva observații înțelepte despre schimbare și despre importanța de a fi dispuși să răspundem eficient la schimbare.

De exemplu, în cartea 1 Cronici, găsim o relatare interesantă a unor oameni care s-au alăturat lui David în lupta lui împotriva lui Saul. Aflăm, deci, despre „fiii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel” (1 Cronici 12:32). Ei erau observatori neobosiți ai lucrurilor care se întâmplau în jurul lor, căutând să vadă cum să răspundă mai bine la circumstanțele schimbătoare.

Vechea carte de înțelepciune, Eclesiastul, vorbește, de asemenea, despre inevitabilitatea schimbării. Primul verset din capitolul al treilea începe cu „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” Vorbește și despre cerințele schimbării în domeniul muncii:

„…săditul îşi are vremea lui şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei… dărâmarea îşi are vremea ei şi zidirea îşi are vremea ei;… aruncarea cu pietre îşi are vremea ei şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei;… căutarea îşi are vremea ei şi pierderea îşi are vremea ei;… păstrarea îşi are vremea ei şi lepădarea îşi are vremea ei;… ruptul îşi are vremea lui şi cusutul îşi are vremea lui…” (Eclesiastul 3:2-7).

Când vorbim despre muncă – formularea planurilor, dezvoltarea strategiilor, implementarea proiectelor și evaluarea rezultatelor – ar fi extrem de benefic să îi luăm ca model pe acei oameni biblici ai lui Isahar, căutând mereu să înțelegem vremurile astfel încât să știm ce ar trebui să facem nu doar ca să avem succes, ci și ca să căutăm măreția.

În același timp, marii lideri știu că înțelegerea vremurilor și disponibilitatea de schimbare a abordărilor nu înseamnă și schimbarea sau compromiterea valorilor. Acestea rămân constante, ca un far neclintit în mijlocul mării mereu în schimbare.

https://www.stiricrestine.ro/2018/03/06/rick-box-despre-intelegerea-vremurilor/?utm_sourc

Viorel Iuga despre „Convenția de la Istanbul”

 9 Martie 2018  

Oxford Connections – provocare pentru studenți marca …

 8 Martie 2018  

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/rick-box-despre-intelegerea-vremurilor/

Revolta unei familii de români din Belgia, după ce fetița lor de 7 ani a venit acasă cu un desen explicit sexual: Ne vom întoarce în glia noastră, înapoiată, ca să trăim frumos! Nu pot vinde copilăria lor pentru niște bani în plus

Nu mai este un secret că în școlile din Vestul Europei Educația sexuală este o materie obligatorie. O familie de români stabilită în Belgia s-a confruntat cu dura realitate în momentul în care fetița de 7 ani, elevă în clasa întâi, a venit acasă cu un desen ce exemplifică cum sunt aduși pe lume copiii. Asta se întâmplă înainte ca elevii să învețe alfabetul, să învețe să citească sau să facă adunări și scăderi.
„Este halucinant!! Este strigător la Cer! Mi s-a răscolit toată ființa mea! Mi-e greu să transpun în scris revolta pe care o trăiesc și gravitatea lucrurilor. Clocotesc! Trăiesc în Occident de mulți ani, există și părți bune aici, dar există o libertate mai mult decât este posibil. Lor li se pare normal, chiar firesc, ca unui copil de 7 ani să i se spună despre spermatozoizi, ovule, cum se fac copiii..”, scrie Corina Elena pe Facebook.
Mama fetiței a dezvăluit că cea mică i-a descris și în cuvinte ceea ce a desenat, dar nu a putut afla o explicație din partea învățătorului pentru că nu există căi de comunicare între părinți și aceștia.
„Sistemul școlar din Occident presupune ca bariera dintre părinți și școală să fie foarte ridicată, aproape inaccesibilă, doar în cadrul ședințelor cu părinții poți vorbi cu ei. Există un caiet de corespondență între noi și învățători prin care putem comunica cele de trebuință neapărată. No phones calls, no text messages. Nu am acces la ce studiază concret zi de zi. Copilul nu spune tot ce face, nu explică bine, e nițică beznă prin subiect”, a mai spus mama.
O altă întâmplare a avut loc de Haloween, când românca a refuzat să-și costumeze copilul, chiar dacă școala a făcut presiuni uriașe.
„S-au minunat când am refuzat, în numele religiei noastre, să deghizam copiii de Haloween. Au insistat și în scris și telefonic să mi las copilul la carnaval, pentru că este frumos, m-au șantajat și emoțional, spunând că fetița mea va suferi, pentru că va fi singurul copil nedeghizat, care nu primește rol în povestea lor (Harry Potter) și se va simți exclusă etc etc. Evident că nu m au convins, nu sunt chiar atât de slabă de înger. În acea zi ne-am distrat acasă, n-am trimis o la școală. Iar copilul n-a avut nicio problemă că n-a fost”.
În final, Corina Elena spune că va reveni în România, acolo unde „ne vom distra frumos, așa cum și noi am facut-o la vremea noastră”, chiar dacă, mai spune aceasta, diferența între țara noastră și Occident este de 50 de ani.
„Nu pot vinde copilăria lor pentru niște bani în plus. Copilăria copiilor mei este fără preț! Vă plângeți că suntem înapoiați? Uite ce câștigați când avansați! Prețul unui trai mai bun în Occident este mult prea mare pentru valorile cu care te alegi trăind în el. Occidentul fură! Fură libertatea copiilor, fură copilăria copiilor, indeferent al cărei nații sunt! Nu mai există nimic normal în Occident! Cei 50 de ani de evolutie au acoperit orice urmă de normalitate. Iar ei nu își mai dau seama de lucrurile astea pentru că le au moștenit și ei din generație în generație și au crescut așa, considerând că anormalul nostru este perfect normal. Ba chiar invers, tu, cel care încă ai crescut și te au crescut părinții și bunicii frumos, cu simțiri, ceva valori, ceva principii, ești văzut anapoda de ei. Cum adică în numele religiei nu lași copilul la deghizat? Cum, că avem multe religii în școală, dar nu se opune nimeni. Păi nu, pentru că nu sesizează pericolul, nu li se pare nimic anormal”, a mai spus Corina Elena.

 

REVELIONUL NEBUNULUI

”Dar Dumnezeu i-a zis: “Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” (Luca 12:20)

mihai sarbuAu mai rămas doar câteva ore din anul 2016. Timp suficient să facem liniște în ființele noastre și să privim la anul care aproape a trecut. Noaptea dintre ani este momentul când cântărim ce a fost bine și ce a fost mai puțin bine în trăirea noastră pe pământ. Cu ce ne-am ales pentru Cer din toată truda anului care a trecut? Ce rămâne pentru veșnicie din toată alergarea noastră? Suntem oare în voia lui Dumnezeu în ce privește valorile pe care El a îngăduit să le administrăm? Sunt întrebări tulburătoare care ne provoacă la cercetare de sine și la o privire corectă pentru viitor. Am ales un mesaj biblic scris de Doctorul Luca, menit să ne atragă atenția la o evaluare corectă a slujirii noastre și la o valorificare ”cu profit maxim” pentru Împărăția Lui a resurselor pe care Creatorul ți le pune la dispoziție. Contextul sugerează că personajul din relatarea biblică se afla singur într-o seară ca cea de revelion. Neavând cu cine să schimbe o vorbă, vorbește cu sine însuși însă ne lasă să descoperim câteva lucruri profunde despre viață și despre veșnicie.

1). Distinge problemaProblema acestui individ era modul lui de gândire. În mintea și gândurile eroului nostru nu era nimic din ceea ce a rânduit Dumnezeu pentru un mod de viață demn și decent. Egosimul și egocentrismul i-au captivat gândirea în întregime. Confundă sufletul cu trupul și nu face nici o diferență între materie și spirit. Fii numai atent la crezul lui fals: “Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!” (Luca 12:19). Totul se învârte în jurul lui: ”toate roadele şi toate bunătăţile mele,” ”voi zice sufletului meu” (Luca 12:18,19). Ce trist! Să fi ”singur în gașcă” și să nu-ți pese de nimeni pare ciudat. Să fii creat ca și o ființă sociabilă și să fi înconjurat de oameni dar să trăiești doar pentru ambițiile și poftele tale pare un paradox. Nici vorbă de altruism sau de interes pentru cei din jur. Nu este de mirare că Dumnezeu numește un astfel de om nebun. (Om lipsit de judecată dreaptă, de rațiune; nesocotit, necugetat, nechibzuit.” ) /DEX/. Identitatea lui se multiplică în timp. Este un caracter pe cale îl întâlnești la tot pasul. Mă întreb cum stau lucrurile în dreptul tău, tu care te numești creștin. Este vreme de bilanț și – până nu va fi prea târziu – Duhul Sfânt te cheamă la auotevaluare. Ridică-te chiar acum și fă ceea ce spune poetul: ”Să se vadă-n a ta viață / Din iubirea lui Isus. / Fii scrisoare sfântă, scrisă / Chiar de mâna dulce-a lui Isus.” (C.Ev #549). Modul de gândire determină modul de viață. Traiul tău mărturisește despre preocupările tale lăuntrice. Este vremea să te pui de acord cu Cel ce te-a creat în toate lucrurile.

2). Definește perspectivaCuvântul ”perspectivă” însemană: Ceea ce se întrevede ca posibil în viitor. Posibilitate de dezvoltare în viitor a ceva/cuiva.” (DEX). Relatarea Scripturii nu descoperă nici o perspectivă reală în viața acestui personaj sinistru. Viziunea lui este foarte îngustă: pentru mulţi ani” (Luca 12:19). Doar atât! Și când se termină anii (fie ei și mulți) ce urmează? Păi, dacă e doar pentru acum și pentru aici, atunci  nu mai urmează nimic. Așa cum strigau și filozofii epicurieni: ”Să mâncăm și să bem că mâine vom muri!” (1Cor.15:32). Nici vorbă de veșnicie. Iată de ce în mijlocul chefului și al beției Dumnezeu este nevoit să intervină în mod dramatic și să facă lumină: ”Dar Dumnezeu i-a zis: “Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” (Luca 12:20). Nici o referire la Dumnezeu și la veșnicie în viziunea acestui nenorocit. Dumnezeu nu face afirmații gratuite nimănui. Cuvântul  spune clar că: ”Nebunul zice în inima lui: “Nu este Dumnezeu!” (Ps. 14:1, 53:1). Iar dacă nu există Dumnezeu, atunci nu există nici veșnicie și nici valori care să-L onoreze pe El. Așa gândesc și trăiesc oamenii și-n zilele noastre. Postmodernismul a desființat valorile eterne ale lui Dumnezeu și le-a înlocuit cu valorile mărunte ale oamenilor. Nu mai există valori absolute: totul este relativ, așa că fiecare trăiește cum îl taie capul. Rezultatul este haos, corupție, mizerie, terorism și dezastru. Oare chiar îți pasă de viața ta? Este viziunea ta mai mult decât cea a ”găinii în jurul cotețului?” Te gândești cu adevărat la veșnicie și la o întâlnire cu Judecătorul cel drept? Adu-ți aminte de provocarea poetului când scrie: ”Picătură-n marea vremii / Nu contează crezul tău. / Adevăru-i neschimbabil / Vrei, nu vrei e Dumnezeu.” (Anonim). Imediat începe anul 2017. Cum vrei să trăiești în acest an nou? La New Life am hotărât să avem următorul Motto: ”Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2Cor.5:17). La ”granița dintre ani” te inivt să accepți un nou început în viața ta și să primești provocarea de a fi un om transformat care trăiește pentru Slava lui Dumnezeu și pentru extinderea Împărăției Lui.

3). Descoperă pretenția lui DumnezeuLa final Scriptura prezintă o concluzie la modul de gândire și de viață al nebunului și spune că: ”Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” (Luca 12:21). Dumnezeu nu este un tiran care ne-a proscris să trăim săraci și amărâți. Categoric NU! El dorește să fim cap și nu coadă; să fim deasupra și nu dedesubt; să fim învingători, nu învinși. Pe paginile Bibliei găsim că unii dintre cei mai crednicoși oameni ai lui Dumnezeu au fost și cei mai prosperi. El vrea să avem atât de mult, încât să dăm și altora. Iată de ce pretenția lui este să ne îmbogățim mai întâi ”față de El” și apoi față de lume. În Constituția vieții creștine intitulată ”Predica de pa Munte” ne este prezentat modul de gândire al Creatorului față de valorile materiale ale acestei lumi: ”Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33). Există un ”mai întâi” al Stăpânului care trebuie să marcheze existența noastră. Când la centru lucrurile sunt în ordine, celelalte se vor alinia. Hotărăște chiar acum ca în 2017 să împlinești ce spune omul lui Dumnezeu: ”În via lui Isus intră să lucrezi / Pe slabi să-i întărești pe toți să-i servești” și mai departe: ”Numără clipele și nu te plimba / Ajută pe căzuți a se ridica. / Ceas cu ceas din viața ta / Folosește-le, în lucrul pentru Isus.”  (C.Ev #552). Nu vei regreta niciodată.  Vei fi fericit și împlinit și aici dar și în veșnicie. Dumnezeu așteaptă decizia ta pentru viitor. El nu sparge ușa, ci stă și așteaptă. Pune mâna pe clanță și deschide chiar acum! Vei rămâne uimit de surprizele ce Ți le-a pregătit.

RUGĂCIUNE

”Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Ps.90:12)

Mihai Sârbu

REVELIONUL NEBUNULUI

REŢETĂ PENTRU UCIDEREA UNEI ZILE : DUMINICA – Valentin Făt

valentin fat

Rețetă pentru uciderea unei zile: duminica

22 OCTOMBRIE 2014

  1. Lucrează excesiv în timpul săptămânii. Ai grijă ca sâmbăta să lucrezi mai mult ca la lucru.
  2. Culcă-te târziu sâmbăta și, mai ales, indecis. Nu lua hotărârea fermă de a merge  la închinare, ci așteaptă să vezi cum te simți duminică dimineața. Dacă ești obosit sau nu….
  3. Administrează doze de anestezic conștiinței tale. Fă-o progresiv. În primele duminici în care lipsești de la adunare te vei simți inadecvat: în pijamale, pe la ora 10:30, 11:00. Îți va fi greu să aprinzi TV-ul, dar anestezicul își face în timp efectul. Orice senzație de greață va trece și în curând te vei întreba ce era în capul tău când mergeai.4. Convinge-te că tu ai dreptate și că cei care merg au o problemă. Sunt legaliști, fanatici și vor să își demonstreze neprihănirea. Oricum sunt prefăcuți! De ce să te duci să te spurci cu fariseii? Vezi? Ăsta, nu lenea sau  delăsarea, e adevăratul motiv pentru care nu te duci. De fapt ești prea sfânt pentru adunare.

Dacă nu funcționează argumentul obținut din ponegrirea adunării, consolează-te cu gândul că ai lucrat din greu pentru familia ta, după cum spune și Biblia. Tu ești om de acțiune, nu un pierde vară care umblă după năluci.

  1. Spune-ți în mod constant că e mai bine pentru copiii tăi să vadă desene cu spiderman, decât să participe la grupele pentru copiii. De ce să vadă doar bărbile lui Moise și Daniel, când pe ecran e atâta varietate? Nu îi lăsa să se atașeze de grupele de copii pentru că îți vor încurca planurile. Ei trebuie să știe că la biserică mergem doar atunci când nu suntem prea obosiți și avem chef, ca să ne simțim bine.
  2. Fii pregătit să îi respingi pe cei ce te cercetează. Poți aborda o atitudine dură, dar nu e recomandat. Mai bine ești elegant și găsești scuze rafinate: te-ai simțit rău, probleme cu copiii. La început e mai greu să le fabrici, dar în cele din urmă vor veni pe bandă rulantă. Așa multe că vei fi lăsat în pace.

Mai multe articole de Valentin Făt la: http://valentinfat.wordpress.com/

Postări asemănătoare

Povestea bucăţii de beton şi a pietricelelor speriate

Cum îţi măsori succesul? (1)

2 sfaturi modeste la început de an*

Rețetă pentru uciderea unei zile: duminica

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/reteta-pentru-uciderea-unei-zile-duminica/

Reţetă de fericire

download-3

– Predica de pe munte nu-i la întâmplare, la începutul Noului Testament. Poziţia ei aici, e un indiciu al importanţei pe care o acordă Dumnezeu fericirii omului.

– Predica nu se adresează celor nemântuiţi; se adresează ucenicilor, ca un cod de legi, de conduită, principii după care să se guverneze aleşii Domnului.

– Pe Dumnezeu îl interesează să fim fericiţi… Altfel, nici El u ar fi fericit!

– E cineva aici care nu vrea să fie fericit? Ridicaţi mâna.

Inventio

– Oamenii aleargă după fericire. De dimineaţa până seara se străduiesc să fie fericiţi. Fac sacrificii uriaşe pentru asta. Şi sunt fericiţi? E România fericită? Sau plină de lacrimi, de probleme, necazuri şi lipsuri…

– Oamenii caută fericirea în „a avea”; „măcar un leu în plus” e deviza şi-a săracului şi-a bogatului. Să ai case, maşini, conturi în bănci, făină să dea peste oală… Dar Biblia nu spune: „ferice de cel cu 4 maşini, fericiţi vor fi numai cei cu vilă şi piscină, ferice de cel cu salteaua plină de gologani”… Şi nici de cel cu două job-uri. Că nimeni nu are două guri. Şi mai mult de un stomac, nu am auzit să fi avut cineva! Biblia nu zice „ferice de cei cu conturi în bănci, că în perioada de criză, noaptea ve-ţi dormi liniştiţi!”. Nu zice asta. Ci, „unde vă va fi comoara acolo vă va fi şi inima!”.

– Oamenii caută modele de fericire. Dar VIP-urile, nu-i satisfac. Pe ecrane par a fi OK, dar în spatele monitoarelor viaţa lor e un calvar. Divorţ, certuri, palme, ochi plânşi, riduri, nopţi nedormite! Nu alergaţi după modelele lumii. Nici după sfaturile lor.

Am căutat pe Internet reţete de fericire. Şi, iată ce am găsit: un psiholog, recomanda pentru fericire 7 secrete: mănâncă banane, fă efort fizic, nu te uita la ştiri, dansează, contracarează gândurile negative, trăieşte clipa, fă ce-ţi place! Aţi auzit: dansează, că problemele se vor şterge din tropăit, fă efort fizic, căci epuizarea te face să dormi liniştit, dar ziua de mâine te aşteaptă la colţ cu necazurile, să-ţi dea-n cap. Fă ce-ţi place! Asta sună aşa: dă muzica tare, chiar dacă-i deranjezi pe ceilalţi. Ţie îţi plac decibelii. Fă mişto de ceilalţi, chiar dacă se simt prost. Ei plâng, au inima strânsă, dar ţie îţi place să fi mândru, arogant. Ţie, îţi place să fi cineva. Dar ceilalţi? Asta e fericire? Să zâmbeşti tu şi ceilalţi să lăcrimeze?

„Fericirea înseamnă să-i faci pe ceilalţi fericiţi”! Apropos, Shakespehare spunea: Ferice de noi că nu suntem fericiţi.

Nu uitaţi, un proverb spune: „Oamneii vă vor ierta dacă faceţi crime, dar nu vă vor ierta niciodată dacă vă văd fericiţi”.

Dispoziţio

„Cum să fim fericiţi? mă întreabă tinerii la liceu. şi nu numai ei. Oamenii ne spun tot felul de reţete, dar fericirea, cum o găsim”?

Fericirea, spun unii e ca un fluture. Ţi se aşează pe umăr când nu te aştepţi, şi zboară când ţi-e lumea mai dragă! Vrau să-i contrazic. Pentru că fericirea nu-i fluture, ci-o stare sufletească intensă şi deplină (cum zice DEX-ul), care poate rămâne permanent în noi. Hai să vedem cum…

  1. suntem fericiţi dacă slujim unii altora Sunteţi mădulare unii altora (1 Cor. 2:23). Gura nu-i fericită fără mâini. Şi nici ochiul dacă n-are ureche.

– nu slujiţi Bisericii Ortodoxe, nici Penticostale, Catolice sau Baptiste, Nici Creştinilor după Evanghelie, nici Papei Benedict. Ci Domnului. De aceea, tot ce faceţi să faceţi din toată inima (Coloseni 3:23),

– Fratele Pustan spunea că atunci când evreii au fost în pustiu, 40 de ani Dumnezeu le-a dat apă, mâncare, hainele nu li s-au învechit. Dar când a făcut Cortul Întâlnirii le-a poruncit evreilor: „Faceţi-l voi. Aduceţi aur, pături, pânză, piei, covoare…”. Dumnezeu face biserici. Dar…, cu noi!

– Slujirea înseamnă jug. Dar nu singur. Slujirea înseamnă cruce. Spini. Batjocoritori. Dar, şi aprecieri din partea Regelui. Şi, cine râde la urmă, râde mai bine…

– Neemia a constuit zidurile Ierusalimului. Şi nişte fete, fiicele lui Şalum, mai mare peste jumătate din Israel, au construit cot la cot cu bărbaţii! Zidiţi în dreptul casei dvs întâi. Apoi biserica, oraşul, ţara, vor propăşi. Şi va fi fericire!

– Hristos cu câteva ore înainte să fie vândut a luat un… lighean. Nu s-a odihnit, deşi trupul era rupt de oboseală. A slujit până în ultima cruce. Până la capăt, zice Ioan. Adică până la Golgota. Acolo e capătul iubirii. Al slujirii!

Ilustraţie: Odată un vizitiu trebuia să ia un prinţ de la gară. „Cum am să-l identific, nu-l cunosc?”, s-a văitat la curte. „Când va coborî un domn care ia geamantanul unei bătrâne, care va ajuta o doamnă, care va lua în braţe un copil pe scara trenului, acela este”. Prinţul, se remarca prin slujire.

Vom fi fericiţi dacă slujim. Cel mai fericit om e cel ce seara, înainte de culcare spune: „Mulţumesc Isuse. Azi, am putut să mai facem ceva împreună!”.

  1. suntem fericiţi dacă Isus Hristos este Domnul nostru Mulţi îl vor Mântuitor, să-i ierte de păcate. Dar Domn, Stăpân?

– cu Isus alături, nu-ţi mai aminteşti de cel ce ţi-a făcut rău, de cel ce te-a criticat, te-a ameninţat (chiar la biserică)!

– alături de Hristos eşti milostiv, bagi mâna în buzunar, dai săracilor. „Cele mai sigure bănci sunt buzunarele săracilor”, spunea Spurgeon.

– slujitor Lui Hristos, înseamnă să te încrezi în Dumnezeu, nu în parale, nu în spitale

– lângă Hristos înseamnă să te depărtezi de păcat, de anturaje, de oameni păcătoşi, de cei ce fac fărădelegea. Iar poliţia, nu te va căuta noaptea prin baruri. Şi nici nevasta.

Ferice de omul al cărui Domn este Hristos. Nu contează că e evanghelist, ortodox, penticostal ori baptist. E Domnul cu el.

Domnul e Păstorul meu, zice psalmul 23. Nu voi duce lipsă de… nimic! Când un copil a citat acest psalm nu a ştiu să-l continue. El a zis: „Domnul e Păstorul meu… Şi atât, îmi ajunge!”.

  1. suntem fericiţi dacă aşteptăm venirea Mirelui Aţi văzut vreodată o mireasă tristă, aşteptând cu dispreţ alesul inimii? Eu, nu. Visul ei o face superfericită. Obiectivele ei prind contur, viaţă.

Nimeni nu este fericit dacă nu are obiective în viaţă. Însă obiectivele noastre nu trebuie să fie „numai un castron de boabe”. Ăla e ideal de găină! Obiectivul nostru este Venirea Mirelui! Aleluia!

– Vine Hristos! Dar, ferice de cine îl aşteaptă!

– Fericirile din textul citit mai sus, îmi arată cine-s adevăraţii învingători. Azi sunt ei, dar mâine, sunteţi dvs.

– „M-am dus să vă pregătesc un loc”. Vreau să veniţi şi voi. E loc pentru toţi. Şi scaune de domnie, şi cununi care nu se veştejesc!

– Acolo nu vor fi lacrimi. Nici spini. Nici noapte. Nici lumânări. Nici femei, şi nici bărbaţi abandonaţi. Trişti. Fără mângâiere! Acolo vom fi veşnic fericiţi!

Nu vă e dor de cer, de casă? De Mire? De Tatăl? De mii de ani ne aşteaptă. Nu vă poate fi dor de cineva pe care nu-l cunoaşteţi. În armată, în delegaţii, în străinătate la muncă nu ne e dor decât de cei ce ne sunt dragi. Lipsa lor, e nefericire.

Concluzie

Cine vrea să mă urmeze, spune Hristos, să lase tot. Nu va fi nefericit niciodată! Să nu uite că fericirea e la pachet cu jugul, cu crucea, cu piroanele…
De 2000 de ani, Isus face oameni fericiţi!
Fiţi fericiţi!

Scris de Nicolae GEANTĂnicolaegeanta.blogspot.com

Reţetă de fericire

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/reteta-de-fericire/

NEMULTUMITUL IN ZIUA MULTUMIRI!

Privind in jurul nostru trebuie sa recunoastem ca traim vremuri in care familia “nemultumitului” creste tot mai mult. Se alatura tot mai multi membri acestei familii, si iata ca a devenit o familie largita formata din parinti, copiii, nepoti. unchi, matusi, socrii, soacre. Copiii sunt nemultumiti din ziua in care se nasc, tinerii sunt si mai nemultumiti, batranii au si mai multe nemultumiri adunate de-a lungul anilor. O lume nemultumita. Totul a inceput cu prima familie in Eden. Ganditi-vAstazi oamenii sunt nemultumiti pentru ca vor sa traiasca dupa poftele lor. Generatia secolului actual se uita la partea goala a paharului si nu la partea plina a paharului. Astfel, diavolul se poate foloseste de nemultumirea noastra, distrugandu-ne incet, dar sigur. Un batran de 80 de ani a fost dus de urgent la spital. Era prima lui spitalizare. In cateva minute i-au pus tuburile de oxigen si au inceput investigatile. Totul era în regula pentru varsta lui. La cateva zile i-a venit acasa nota de plata $800, pentru cateva ore de spitalizare. Venise vremea pentru un alt control medical. Batranelul a intrat in cabinetul doctorului plangand cu facture de plata in mana. Doctorul a incercat sa-l linisteasca, spunandu-i ca nu e nimic asa de grav de care sa se sperie si ca spitalul o sa-i dea o reducere pentru nota de plata. Batranul a raspuns: “ Nu acesta este motivul pentru care plang. Plang, pentru ca de 80 de ani Dumnezeu mi-a dat oxigen pe gratis si niciodata nu i-am multumit pentru acest lucru. Voi mi-ati dat oxigen pentru cateva ore si trebuie sa va platesc si sa va spun si multumesc inainte de a iesi din cabinetul vostru. Cand a fost oare ultima oara cand am multumit lui Dumnezeu pentru oxigenu primit pe gratis sau cand am multumit macar odata pentru rasaritu de soare sau apusu de soare, dar pentru ploaie? Cand am multumit lui Dumnezeu pentru pasarlele ce ne trezesc dimineata cu simfonbiile lor sau pentru greierii ce canta seara sa putem dormi linistiti? Ce ar fi daca pentru toatea cestea ne-ar veni un bil lunar? Un tanar a fost gasit de politie plangand pe una din strazile mari din Anglia. Cand a fost intrebat de politie de ce plange, raspunsul lui a fost: “Cu doua luni in urma a murit bunicul meu si mi-a lasat mostenire cinci sute de mii de lire sterline” Politistul i-a spus: “Acesta e motiv de bucurie, nu de plans” Tanarul a raspuns: “Stati putin sa va spun toata povestea. Luna trecuta a murit unchiul meu si mi-a lasat mostenire un million de lire sterline.” Politistul foarte mirat i-a spus din nou: “Aceasta e un motiv si mai mare de bucurie” Tanarul a continuat : “aveti rabdare sa va spun toata povestea: “Azi e ultima zi din luna aceasta si nu mi-a mai murit nimeni ca sa-mi mai lase ceva lire…” Dragul meu, Nu cumva esti nepotul batranului sau frate cu tanarul despre care ti-am povestit mai sus? Ai putea de ziua multumirii sa-ti numeri binecuvantarile si sa vii inaintea lui Dumnezeu cu o inima plina de recunostinta pentru tot ceea ce-ti da in fiecare zi? Nu uita, nemultumirea este orgoliului si mandria care socotesc ca nu ni se da tot ceea ce ni se cuvine. La multumire nu se poate ajunge printr-o mai mare bogatie , ci prin mai putine pofte si o adevarata pocainta. Incearca si vei vedea, ca vei reusi, cu siguranta. Fii binecuvantat! Rev. Ilie U. Tomuta Privind in jurul nostru trebuie sa recunoastem ca traim vremuri in care familia “nemultumitului” creste tot mai mult. Se alatura tot mai multi membri acestei familii, si iata ca a devenit o familie largita formata din parinti, copiii, nepoti. unchi, matusi, socrii, soacre. Copiii sunt nemultumiti din ziua in care se nasc, tinerii sunt si mai nemultumiti, batranii au si mai multe nemultumiri adunate de-a lungul anilor. O lume nemultumita. Totul a inceput cu prima familie in Eden. Ganditi-va, astazi oamenii sunt nemultumiti pentru ca vor sa traiasca dupa poftele lor. Generatia secolului actual se uita la partea goala a paharului si nu la partea plina a paharului. Astfel, diavolul se poate foloseste de nemultumirea noastra, distrugandu-ne incet, dar sigur. Un batran de 80 de ani a fost dus de urgent la spital. Era prima lui spitalizare. In cateva minute i-au pus tuburile de oxigen si au inceput investigatile. Totul era în regula pentru varsta lui. La cateva zile i-a venit acasa nota de plata $800, pentru cateva ore de spitalizare. Venise vremea pentru un alt control medical. Batranelul a intrat in cabinetul doctorului plangand cu facture de plata in mana. Doctorul a incercat sa-l linisteasca, spunandu-i ca nu e nimic asa de grav de care sa se sperie si ca spitalul o sa-i dea o reducere pentru nota de plata. Batranul a raspuns: “ Nu acesta este motivul pentru care plang. Plang, pentru ca de 80 de ani Dumnezeu mi-a dat oxigen pe gratis si niciodata nu i-am multumit pentru acest lucru. Voi mi-ati dat oxigen pentru cateva ore si trebuie sa va platesc si sa va spun si multumesc inainte de a iesi din cabinetul vostru. Cand a fost oare ultima oara cand am multumit lui Dumnezeu pentru oxigenu primit pe gratis sau cand am multumit macar odata pentru rasaritu de soare sau apusu de soare, dar pentru ploaie? Cand am multumit lui Dumnezeu pentru pasarlele ce ne trezesc dimineata cu simfonbiile lor sau pentru greierii ce canta seara sa putem dormi linistiti? Ce ar fi daca pentru toatea cestea ne-ar veni un bil lunar? Un tanar a fost gasit de politie plangand pe una din strazile mari din Anglia. Cand a fost intrebat de politie de ce plange, raspunsul lui a fost: “Cu doua luni in urma a murit bunicul meu si mi-a lasat mostenire cinci sute de mii de lire sterline” Politistul i-a spus: “Acesta e motiv de bucurie, nu de plans” Tanarul a raspuns: “Stati putin sa va spun toata povestea. Luna trecuta a murit unchiul meu si mi-a lasat mostenire un million de lire sterline.” Politistul foarte mirat i-a spus din nou: “Aceasta e un motiv si mai mare de bucurie” Tanarul a continuat : “aveti rabdare sa va spun toata povestea: “Azi e ultima zi din luna aceasta si nu mi-a mai murit nimeni ca sa-mi mai lase ceva lire…” Dragul meu, Nu cumva esti nepotul batranului sau frate cu tanarul despre care ti-am povestit mai sus? Ai putea de ziua multumirii sa-ti numeri binecuvantarile si sa vii inaintea lui Dumnezeu cu o inima plina de recunostinta pentru tot ceea ce-ti da in fiecare zi? Nu uita, nemultumirea este orgoliului si mandria care socotesc ca nu ni se da tot ceea ce ni se cuvine. La multumire nu se poate ajunge printr-o mai mare bogatie , ci prin mai putine pofte si o adevarata pocainta. Incearca si vei vedea, ca vei reusi, cu siguranta. Fii binecuvantat! Rev. Ilie U. Tomuta Privind in jurul nostru trebuie sa recunoastem ca traim vremuri in care familia “nemultumitului” creste tot mai mult. Se alatura tot mai multi membri acestei familii, si iata ca a devenit o familie largita formata din parinti, copiii, nepoti. unchi, matusi, socrii, soacre. Copiii sunt nemultumiti din ziua in care se nasc, tinerii sunt si mai nemultumiti, batranii au si mai multe nemultumiri adunate de-a lungul anilor. O lume nemultumita. Totul a inceput cu prima familie in Eden. Ganditi-vAstazi oamenii sunt nemultumiti pentru ca vor sa traiasca dupa poftele lor. Generatia secolului actual se uita la partea goala a paharului si nu la partea plina a paharului. Astfel, diavolul se poate foloseste de nemultumirea noastra, distrugandu-ne incet, dar sigur. Un batran de 80 de ani a fost dus de urgent la spital. Era prima lui spitalizare. In cateva minute i-au pus tuburile de oxigen si au inceput investigatile. Totul era în regula pentru varsta lui. La cateva zile i-a venit acasa nota de plata $800, pentru cateva ore de spitalizare. Venise vremea pentru un alt control medical. Batranelul a intrat in cabinetul doctorului plangand cu facture de plata in mana. Doctorul a incercat sa-l linisteasca, spunandu-i ca nu e nimic asa de grav de care sa se sperie si ca spitalul o sa-i dea o reducere pentru nota de plata. Batranul a raspuns: “ Nu acesta este motivul pentru care plang. Plang, pentru ca de 80 de ani Dumnezeu mi-a dat oxigen pe gratis si niciodata nu i-am multumit pentru acest lucru. Voi mi-ati dat oxigen pentru cateva ore si trebuie sa va platesc si sa va spun si multumesc inainte de a iesi din cabinetul vostru. Cand a fost oare ultima oara cand am multumit lui Dumnezeu pentru oxigenu primit pe gratis sau cand am multumit macar odata pentru rasaritu de soare sau apusu de soare, dar pentru ploaie? Cand am multumit lui Dumnezeu pentru pasarlele ce ne trezesc dimineata cu simfonbiile lor sau pentru greierii ce canta seara sa putem dormi linistiti? Ce ar fi daca pentru toatea cestea ne-ar veni un bil lunar? Un tanar a fost gasit de politie plangand pe una din strazile mari din Anglia. Cand a fost intrebat de politie de ce plange, raspunsul lui a fost: “Cu doua luni in urma a murit bunicul meu si mi-a lasat mostenire cinci sute de mii de lire sterline” Politistul i-a spus: “Acesta e motiv de bucurie, nu de plans” Tanarul a raspuns: “Stati putin sa va spun toata povestea. Luna trecuta a murit unchiul meu si mi-a lasat mostenire un million de lire sterline.” Politistul foarte mirat i-a spus din nou: “Aceasta e un motiv si mai mare de bucurie” Tanarul a continuat : “aveti rabdare sa va spun toata povestea: “Azi e ultima zi din luna aceasta si nu mi-a mai murit nimeni ca sa-mi mai lase ceva lire…” Dragul meu, Nu cumva esti nepotul batranului sau frate cu tanarul despre care ti-am povestit mai sus? Ai putea de ziua multumirii sa-ti numeri binecuvantarile si sa vii inaintea lui Dumnezeu cu o inima plina de recunostinta pentru tot ceea ce-ti da in fiecare zi? Nu uita, nemultumirea este orgoliului si mandria care socotesc ca nu ni se da tot ceea ce ni se cuvine. La multumire nu se poate ajunge printr-o mai mare bogatie , ci prin mai putine pofte si o adevarata pocainta. Incearca si vei vedea, ca vei reusi, cu siguranta. Fii binecuvantat! Rev. Ilie U. Tomuta

Pagina de Apologetică / Idolatria Octavian C. Obeada / Criza Icoanelor Mirel BĂNICĂ

Pagina de Apologetică

Octavian C. Obeada - Apologet Baptist Pagina de Apologetică este realizată de

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

Eroarea, într-adevăr, nu este niciodată expusă în deformarea ei goală, ca nu cumva, fiind astfel expusă, să fie deodată detectată. Aceasta însă este ornată cu şiretenie într-o haină atractivă, ca prin această formă exterioară, să o facă să apară pentru cel neexperimentat (pe cât de ridicolă pară să fie expresia) mai adevărată decât adevărul în sine” (Irineu, Împotriva Ereziilor 1.2).

Cuvântul „erezie” provine de la grecescul hairesis, care înseamnă „alegere”, sau „sciziune”. La început termenul de erezie nu purta cu sine înţelesul negativ pe care îl are acum. Dar, pe măsură ce biserica timpurie a crescut în scopul şi influenţa ei în zona Mediteraneană, diferiţi învăţători au propus idei controversate cu privire la Hristos, Dumnezeu, mântuire, şi alte teme biblice. Devenise necesar pentru biserică să determine ce era şi nu era adevărat conform Bibliei. De exemplu, Arius de Alexandria (320 d. Hr.) a învăţat că Isus era o creaţie. Era aceasta adevărat? Era aceasta important? Ulterior au apărut alte erori. Docetiştii au învăţat că Isus nu era uman. Modaliştii au negat Trinitatea. Gnosticii au negat întruparea lui Hristos. Din necesitate, biserica a fost forţată să se confrunte cu aceste erezii prin a proclama ortodoxia. Şi prin a face astfel, a adus condamnare asupra acestor erezii şi ereticii au devenit o realitate.

Idolatria   (Grecescul eidololatria)
http://www.newadvent.org/cathen/07636a.htm

Idolatria etimologic denotă închinarea divină către o imagine, dar semnificaţia ei a fost extinsă la toate adulările divine către oricine sau orice în afară de adevăratul Dumnezeu. Sf. Toma (Summa Theol., II-II, q.XCIV) o tratează ca pe o specie a genului superstiţiilor, care sunt un viciu opus virtuţii religiei şi constă în darea unor onoruri (cultus) unor lucruri care nu sunt Dumnezeu sau către Dumnezeu Însuşi, într-un mod greşit. Nota specifică a idolatriei este directa ei opoziţie faţă de obiectul principal al închinării divine; ea acordă unei creaturi închinarea cuvenită numai lui Dumnezeu. Şi face asta în căteva feluri. Creatura este deseori reprezentată de o imagine, un idol. „Unele dintre infamele lucrări au făcut anumite imagini care, prin puterea diavolului, au produs efecte certe, de unde ei au crezut că acele imagini conţin ceva divin şi, în consecinţă, acea închinare divină le aparţine.” Aceasta a fost opinia lui Hermes Trismegistus. Alţii dădeau onoruri divine nu imaginilor, ci creaturilor pe care le reprezentau. Ambele sunt indicate în Faptele Apostolilor (Romani 1:23-25), unde se spune în primul rând: „ Ei au strămutat gloria incoruptibilului Dumnezeu în înfăţişarea imaginii unui om coruptibil, şi a păsărilor, şi a fiarelor patrupede şi a târâtoarelor”; şi al doilea: „Ei s-au închinat şi au servit altă creatură decât pe Dumnezeu”. Aceşti adulatori erau de trei feluri. Unii susţineau că anumiţi oameni erau zei şi îi onorau prin statui, de pildă Jupiter şi Mercur. Alţii opinau că întreaga lume erau un Dumnezeu, Dumnezeu fiind conceput ca sufletul raţional al lumii materiale. Aşa că ei adulau întreaga lume şi toate părţile ei, aerul, apa şi toate celelalte; idolii lor, conform lui Varro, amintit de Sf. Augustin (De Civ. Dei, VIII, xxi, xxii), erau expresia acelui crez. Iar ceilalţi, adepţii lui Platon, admiteau un Zeu suprem, cauza tuturor lucrurilor; sub El ei plasau anumite substanţe spirituale ale creaţiei Sale şi care participau la această creaţie; aceste substanţe erau denumite zei; sub zei ei puneau sufletele trupurilor cereşti, iar sub acestea pe demoni, care, credeau ei, erau un soi de fiinţe vii eterice (animalia). Cel mai jos ei situau sufletele oamenilor, care, în funcţie de merit sau nemerit, erau sortite să ia parte fie la societatea zeilor, fie la cea a demonilor. La toate ei atribuiau închinare divină, cum spune Sf. Augustin (De Civ. Dei, VIII, 14).

O deosebire esenţială există între idolatrie şi venerarea imaginilor practicată în Biserica Catolică, anume aceea că în timp ce idolatrul acordă imaginilor închinare ca unei divinităţi sau puteri divine, catolicul ştie că „în imagini nu sunt divinitate sau virtute în numele căruia să fie venerate, aşa că nici o rugă nu le poate fi adresată şi nici o încredere acordată…. acel onor care le este adus se referă la obiectele (prototypa) pe care ele le reprezintă, astfel că prin imaginile pe care le sărutăm şi înaintea cărora ne descoperim capul şi îngenunchem, noi Îl adorăm pe Hristos şi venerăm pe sfinţii care îi seamănă” (Conc. Trid., Sess. XXV, „de invocatione Sanctorum”).

ASPECTUL MORAL

Considerată ca atare, idolatria ese cel mai mare dintre păcate. Pentru că este, prin definiţie, un atac la suveranitatea lui Dumnezeu asupra lumii, un atentat la Divinitatea Sa maiestuoasă, o punerea unei creaturi rebele pe tronul care Îi aparţine doar Lui. Chiar şi simularea idolatriei, pentru a scăpa de moarte în timpul persecuţiei, e un păcat capital, din cauza falsităţii periculoase pe care o implică şi ruşinii cauzate. Despre Seneca, care împotriva cunoştinţelor sale strălucite, lua parte la închinări idolatre, Sf. Augustin spune: „El era mai condamnabil pentru practicarea unor înşelătorii, pe care oamenii credeau că le face sincer.” Vina idolatriei, oricum, nu trebuie estimată doar prin natura sa abstractă; forma concretă este asumată de conştiinţa păcătosului este elementul cel mai important. Nici un păcat nu este de neiertat – de ex. Îl împiedică pe om să atingă scopul pentru care a fost creat – dacă nu este comis cu bună ştiinţă şi liberă alegere. Dar cât de mulţi, sau de puţini, din nenumăratele milioane de idolatri sunt, sau au fost capabili să distingă între Creatorul tuturor lucrurilor şi creaţiile Sale? Şi, dacă au făcut distincţia, câţi au preferat să menţină închinarea la creatură în dauna Creatorului? – Este rezonabil, creştineşte şi îngăduitor să presupunem acei „falşi zei” ai păgânilor au fost, în conştiinţa lor, singurul Dumnezeu adevărat pe care îl cunoşteau şi astfel, adoraţia fiind corectă în intenţie, se îndrepta către Dumnezeu cel adevărat, acela care li s-a arătat evreilor şi creştinilor pe Sine. „În ziua când Dumnezeu va judeca tainele oamenilor prin Isus Hristos….necreştinii care nu au primit Legea, vor fi judecaţi după conştiinţa lor” (Romani, 2:14-16). Dumnezeu, care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi, şi Hristos, care a murit pentru toţi care au păcătuit ca Adam, ar fi frustraţi în scopurile lor milostive dacă prinţul acestei lumi ar fi fost să înlăture pe toţi idolatrii.

CAUZELE

Idolatria în formele ei grosolane este atât de îndepărtată de cugetul creştin încât nu este o chestiune uşoară de a-i afla originea. Persistenţa ei după câştigarea unei prime baze, şi izbucnirea ei în nenumărate varietăţi, sunt suficient explicate de necesitatea morală impusă tinerei generaţii de a merge pe calea străbunilor lor cu devieri infimespre dreapta sau stânga. Astfel, generaţiile creştine urmează după generaţii creştine; dacă se ivesc secte, ele sunt secte creştine. Întrebarea despre prima origine a idolatriei este lămurită de Sf. Toma:

„Cauza idolatriei este dublă: de dispoziţie din partea omului; de consum din partea demonilor.”

„Oamenii au fost conduşi spre idolatrie de confuzii afective, în măsura în care ei au pus onorurile divine spre cineva pe care l-au iubit sau venerat nemăsurat. Această cauză este indicată în Înţelepciunea 14:15 : „Pentru un părinte cuprins de amară tristeţe, ce şi-a făcut pentru sine chipul fiului său e prea repede i-a fost luat; iar lui care atunci a murit ca un om, începe acum să i se roage ca unui zeu…” şi 14:21 : „Oamenii ce slujesc deopotrivă iubirea lor şi pe regele lor, dau nume de nerostit pietrelor şi lemnului.”

„A doua: Prin dragostea lor firească pentru reprezentări artistice: oamenii neinstruiţi, văzând statuile ce viclean reproduc chipul omului, i s-au închinat ca la zei. Ca atare putem citi în Înţelepciunea 13:11, „Un artist, un tâmplar, a doborât un copac pentru a folosi lemnul…şi prin dibăcia meşteşugului său l-a modelat şi a făcut imaginea unui om….şi apoi a spus rugăciuni la el, întrebându-l despre faptele şi copiii săi sau căsnicia sa.”

„A treia: Prin ignoranţa lor faţă de adevăratul Dumnezeu: omul, desconsiderând desăvârşirea lui Dumnezeu, a atribuit închinare divină unor anumite creaturi care sunt măiestre în frumuseţe sau virtute: Înţelepciunea 13:1-2”….. nici când a asistat la lucrări nu a ştiut [omul] cine era creatorul, ci şi-a imaginat fie că focul, fie că vântul, aerul sau constelaţiile, sau măreaţa apă, sau soarele şi luna, ca fiind zeii ce conduc această lume”.

„Cauza care consumă a idolatriei a fost influenţa demonilor care s-au oferit pentru a fi veneraţi de către oamenii supuşi greşelii, dând răspunsuri prin idoli sau făcând lucruri cărora oamenilor li s-au părut minunate, drept care psalmistul spune (Psalmi 95:5): „Toţi zeii necreştinilor sunt diavoli” (II-II, Q. xciv, a. 4)

Cauzele pe care cel ce a scris Înţelepciunea, probabil un evreu din Alexandria care a trăit în secolul al doilea înainte de Hristos, le atribuie idolatriei răspândită în acea vreme şi ambianţă, sunt suficiente pentru a descrie originea idolatriei. Dragostea omului pentru sensul imaginilor nu este o ciudăţenie, ci o necesitate a minţii sale. Nu este nimic în intelect care să nu fi fost în prealabil trecut prin gândire. Toate gândurile care trec dincolo de sfera sensului direct al cunoaşterii sunt îmbrăcate în formă materială, fie ele doar un cuvânt sau un simbol matematic. De asemenea, cunoaşterea lucrurilor inaccesibile simţurilor noastre, care ne vine prin revelaţie, este comunicată şi receptată prin simţuri exterioare sau interioare, iar mai departe este comparată cu noţiuni dezvoltate din simţurile percepţiei; toată cunoaşterea noastră despre supranatural provine din analogia cu naturalul. Astfel, în cuprinsul Vechiului Testament Dumnezeu se dezvăluie pe Sine în înfăţişare umană, iar în cel Nou, Fiul lui Dumnezeu, căpătând fire omenească, ne vorbeşte în parabole şi similitudini. Acum, mintea umană, când este suficient de matură pentru a pricepe noţiunea de Dumnezeu, este deja încărcată cu imagini fireşti în care îmbracă ideea cea nouă. Acea minte omenească limitată nu poate reprezenta adecvat sau zugrăvi sau cuprinde infinita perfecţiune a lui Dumnezeu, este evident. Dacă este lăsat în seama propriilor resurse, omul va dezvolta încet şi imperfecto noţiune obscură a unei puteri superioare sau supreme, de care el depinde şi pe care o poate concilia sau supăra. În acest proces intervine a doua cauză a idolatriei: ignoranţa. Puterea Supremă este pricepută în lucrările naturii şi funcţionarea ei; în soare şi stele, în câmpurile roditoare, în animale, în deosebitele influenţe invizibile, în oamenii puternici. Iar acolo, printre cauzele secundare, „bâjbâirea după Dumnezeu” poate sfârşi prin închinarea la beţe şi pietre. Sf. Pavel le-a spus atenienilor că Dumnezeu a „închis ochii în vremurile acestea de ignoranţă” în care ei au înălţat altare „pentru Dumnezeul necunoscut”, ceea ce înseamnă că El a compătimit ignoranţa lor şi le-a trimis lumina adevărului pentru a răsplăti buna lor intenţie (Epistolele, 17:22-31). Îndată ce întunecaţii păgâni au stabilit locul necunoscutului Dumnezeu, iubirea şi teama, care sunt manifestări instinctuale ale autoconservării, au luat forma cultus-ului idolului prin sacrificii sau practici religioase de acest gen. Ignorarea Primei Cauze, nevoia de imagini pentru căpătarea unor concepte mai înalte, instinctul de conservare – acestea sunt cauzele psihologice ale idolatriei.

IDOLATRIA ÎN ISRAEL

Închinarea la un singur Dumnezeu este inoculată de la prima până la ultima pagină a Bibliei. Cât de lung omul, în puterea revelaţiei transmisă de la Adam şi ulterior prin Noe, l-a adorat pe Dumnezeu întru spirit şi adevăr, asta este o problemă de nerezolvat. Monoteismul, oricum, pare să fi fost punctul de plecare al tuturor sistemelor religioase cunoscute nouă din documente de încredere. Animismul, totemismul, fetişismul raselor inferioare; venerarea naturii, venerarea strămoşilor şi a eroilor de la naţiunile civilizate sunt forme hibride de religie, evoluate în liniile psihologice menţionate mai sus; toate sunt întrupări în minţile instruite sau neinstruite, şi manifestări ale unei noţiuni fundamentale, anume aceea că deasupra omului este o putere de care omul este dependent în bine şi rău. Politeismul este născut din confuzia celei de-a doua cauze cu Prima cauză; ea creşte invers proporţional cu facultăţile mintale înalte; ea moare sub lumina limpede a raţiunii sau revelaţiei. Prima menţionare neîndoielnică a idolatriei în Biblie este în Geneza 31:19: „Rachela a furat idolul tatălui ei [teraphim]”, iar când Laban l-a ajuns pe Iacob în fuga sa şi l-a cercetat de „zeii săi”, Rachela „degrabă a ascuns idolii sub bagajul cămilei şi s-a aşezat pe el” (31:34). Deşi Laban adora acelaşi Dumnezeu ca Iacob, a cărui binecuvântare o aflase (30:27) şi pe care-L chema să judece între el şi Iacob (30:53). O practică similară de închinare la adevăratul Dumnezeu cu adorări idolatre ale naţiilor înconjurătoare a avut loc în întreaga istorie a Israelului. Când Moise a întârziat să se întoarcă de pe sfântul munte, oamenii, „adunaţi în jurul lui Aron, au spus: Ridică-te, fă-ne un Dumnezeu care să meargă înaintea noastră”. Iar Aaron a făcut un viţel topit, şi a zis „Iată Dumnezeul tău, o, Israel, care te-au scos din ţara Egiptului. Şi… i-a încercat holocaustul, a liniştit victimele, iar oamenii s-au aşezat să mănânce şi să bea, şi s-au ridicat să se joace” (Exodul 32:1 şi următoare). În Settim „oamenii au comis păcate trupeşti cu fiicele lui Moab… şi au adorat pe zeii lor. Iar Israel a fost întru Belphegor” (Numere 25:1-3). Iarăşi, după moartea lui Iosua, „copiii lui Israel… l-au servit pe Baalim… şi au servit zei ciudaţi, şi pe zeii oamenilor care trăiau în jurul lor” (Judecătorii, 2:11 şi următoarele). De câte ori copiii lui Israel au făcut rău sub ochii lui Iehova, pedeapsă grabnică s-a abătut peste ei; ei au fost daţi pe mâna duşmanilor lor. Dar idolatria a rămas păcatul naţional încă din timpurile acelei Machabees (mişcare de eliberare a evreilor, din primele secole înainte de Hristos, nota trad.). Acest fapt izbitor îşi are cauzele, mai întâi în eforturile fireşti ale omului de a veni în contact cu obiectul veneraţiei sale; el vroia zei care să meargă în faţa sa, vizibili, palpabili, uşor accesibili; în cazul israeliţilor interdicţia strictă a adorării imaginilor a adăugat idolatriei alura fructului interzis; în al doilea rând, ispita plăcerilor carnale a adus veneratorilor divinităţi ciudate; în al treilea rând, căsătoriile amestecate, adesea pe scară largă; al patrulea rând, legăturile de pace, război sau de exil cu vecini puternici care atribuiau bunăstarea lor altor zeităţi decât Iehova. Mai puţin luminaţii israeliţi probabil l-au perceput pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacob ca pe „Dumnezeul lor”, care nu s-a pretat la domnia universală. Dacă este aşa, ei deveneau frecvent idolatrii de dragul vreunui avantaj temporar.

Dar de ce a permis Dumnezeu astfel de abateri de la adevăr? Dacă în judecata sa idolatria, cea practicată de evrei, este răul nepotolit care apare în judecata noastră, nici un răspuns satisfăcător nu poate fi dat acestei întrebări, este problema veşnică a păcatului şi a răului. Tot ce se poate spune este că în mod repetat repetând ciclul păcatului, pedepsirea, căinţa, iertarea au fost pentru Dumnezeu prilejuri de magnifică etalare a dreptăţii, milei şi îndurării; pentru Poporul Ales, o reamintire constantă a nevoii lor pentru un Mântuitor, pentru membrii Împărăţiei lui Hristos un fel atitudine a lui Dumnezeu faţă de păcătoşi. Trebuie de asemenea spus că idolatria în Israel a avut mai mult un caracter de superstiţie ignorantă decât de ofensă adusă lui Iehova. Ca şi practicile superstiţioase sau semi-superstiţioase şi dedicările în care chiar şi populaţiile creştine erau anapoda, mult din cultul idolatru din Israel era un exces de pietate, mai degrabă decât un act de impietate către Puterea Supremă, simţită evident, dar puţin înţeleasă. Închinarea lor bine-intenţionată, dar rău direcţionată nu a devenit niciodată religia lui Israel; nu a fost niciodată mai mult decât o invazie temporară de practici religioase exterioare, uneori acoperind mult religia naţională, dar niciodată înlăturând-o complet. Ca ultimă consideraţie, pedeapsa pentru idolatrie în Israel a fost întotdeauna naţională şi temporară. Profeţii nu au susţinut nici fericirea eternă, nici furtuna eternă ca imbold pentru servirea credincioasă a lui Dumnezeu. Iar Profetul Profeţilor, Hristos Judecătorul, poate foarte bine repeta din locul de unde judecă cuvintele pe care le-a rostit pe cruce: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac.”

IDOLATRIA PRINTRE PĂGÂNI

Cauzele care funcţionează în geneza idolatriei au produs efecte la fel de diverse şi multiple ca şi neamul omenesc în sine. Ideea originală de Dumnezeu a apărut în mintea omului şi s-a distorsionat în forme fanteziste pe care un lichid le ia într-un vas întortocheat, sau lutul în mâinile olarului. După cum, în decursul vremurilor, puterea vindecării a fost atribuită aproape oricărei substanţe şi combinaţii de substanţe, aşa a fost puterea divină schiţată în toate lucrurile şi toate lucrurile au fost venerate ca atare. Ca o ilustrare, venerarea animalelor poate fi apreciată pe scurt. De la începutul şi în decursul istoriei, omul este asociat cu animalele inferioare lui. Adam este înconjurat de ele în Eden, iar Eva vorbeşte familiar cu şarpele. Animalele sacrificate erau legătura omului cu Dumnezeu, de la sacrificiul lui Abel până la taurobolium ca superstiţie târzie a Romei păgâne. Ţapul ispăşitor poartă cu el păcatele oamenilor, mielul pascal le răscumpără. Mielul cel care a dat deoparte păcatele lumii, porumbelul care reprezintă Sfântul Duh, emblemele cu animale ale evangheliştilor, dragonul Sf. Mihail sau al Sf. Gheorghe al Angliei, ca să nu mai menţionăm altele, sunt familiare creştinilor.

Gândirea păgână a intrat pe un făgaş similar. În străvechiul Egipt găsim bivolul asociat cu zeul suprem şi primind omagiu divin – fie ca un exemplu deosebit, o manifestare, un simbol, un receptor al divinităţii, este imposibil de hotărât. Din secolul al şaptelea î. H. încolo, fiecare zeu este reprezentat cu un cap de animal sacru pentru el; Thot are capul unui ibis, Amon al unui berbec, Horus de şoim, Anubis de şacal etc. Au fost egiptenii şi alţi zoolatri conduşi de acelaşi simbolism care ne-a adus pe noi la a-l striga pe „Mielul lui Dumnezeu” pentru iertarea păcatelor? Dacă e aşa, adorarea animalelor duce către următoarele stadii: legătura strânsă a omului cu viaţa animală îi umple mentalul cu noţiuni compuse -de exemplu, câinele credincios, vulpea şireată, şarpele amăgitor, catârul răbdător – în care animalul întruchipează un atribut uman. Apoi, adjectivul este şters, iar numele animalului este folosit ca afirmaţie despre persoane, ca nume personal, familial, tribal sau divin. În acest punct, procesul se ramifică conform tempreamentului religios al oamenilor. Unde monoteismul este lege, animalul, viu sau figurativ, este doar o emblemă sau un simbol; printre sălbaticii neînvăţaţi, precum pieile roşii, animalul este purtătorul spiritului tutelar al tribului şi obiectul diferitor trepte de venerare; în religiile decadente – precum politeismul egiptean târziu – este identificat cu zeul ale cărui caracteristici le reprezintă şi împarte cu acesta onorurile divine. Lumina revelaţiei a şters aceste aberaţii ale acestui proces natural oriunde acesta a pătruns, dar urme ale sale rămân întipărite în multe limbi, poate chiar toate. Astfel, acel lup sacru al lui Wodan încă intră în alcătuirea a 357 de nume purtate de germani.

cortesy of http://www.newadvent.org

Criza Icoanelor   Mirel BĂNICĂ

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=178&cmd=articol&id=6075

Criza icoanelor, percepută ca efect al interacţiunii dintre religie şi provocările modernităţii, nu este specifică României şi nici nu reprezintă o noutate în Europa. Astfel, în Marea Britanie, în anii ’80, mai multe grupuri de presiune s-au opus energic tentativelor de regularizare şi reformare a învăţămîntului religios în şcoli, stipulate de celebrul „Syllabus din Birmingham“, considerînd că ele ameninţă moştenirea culturală britanică şi „certitudinile morale“ ce stau la baza menţinerii ordinii sociale. Mai recent, în toamna anului 2003, Italia a fost zguduită de „afacerea crucifixului“. Pe pereţii sălilor de clasă din Italia se găseşte expus, în mod tradiţional, un crucifix. Un italian locuind într-un mic oraş de provincie din centrul Peninsulei, recent convertit la islam, a propus, cu patima şi tenacitatea specifice tuturor convertiţilor, eliminarea acestui simbol religios în sălile de clasă frecventate de copiii săi. Reacţia imensei majorităţi a presei şi a principalilor lideri de opinie italieni a fost unanimă: dincolo de simbolul religios pe care-l reprezintă, crucifixul este o emblemă a identităţii culturale şi religioase a Italiei. Interesant de remarcat este şi faptul că această criză a declanşat în Italia o veritabilă modă vestimentară, toţi italienii întrecîndu-se în a purta cruciuliţe-crucifixuri de diferite dimensiuni; decoltatele animatoare ale emisiunilor de divertisment italiene au fost printre primele care s-au lansat în această modă de circumstanţă. În valul de emoţie care a cuprins mass-media din Italia, Biserica a fost cea mai nuanţată şi moderată în luările sale de poziţie. Dincolo de războiul mediatic al simbolurilor religioase, ne putem întreba dacă în acest caz precis nu este vorba de un paradox al „laicităţii“ în varianta italiană. Stat laic? Da, dar fără a pune în discuţie reprezentarea socială a religiei ca matrice a identităţii naţionale.

Utilitatea crizei în înţelegerea faptului religios

Expresia „fapt religios“ este din ce în ce mai des utilizată în dezbaterea actuală europeană legată de religie, în ciuda ambiguităţii recurente lăsate moştenire de cei care au utilizat-o iniţial (Durkheim, Mauss), dar şi a „neutralităţii sale compromiţătoare“, după cum scria recent eseistul şi „mediologul“ francez Régis Debray. Faptul religios desemnează o realitate umană observabilă, inserată într-un context istoric şi geografic particular, dar şi un obiect de studiu. Cu alte cuvinte, faptul religios este un subiect al cunoaşterii, mijloc eficace de înţelegere aprofundată a unei civilizaţii sau a unei societăţi. „Criza icoanelor“ reprezintă deci un bun mijloc de evaluare a faptului religios contemporan din România şi a societăţii româneşti în ansamblul său. Declanşată de un fapt aparent banal, ea s-a transformat într-o criză a modernităţii religioase, intrinsecă modernizării de ansamblu a societăţii româneşti. Roland J. Campiche, sociolog elveţian, este de părere că una dintre trăsăturile de bază ale modernităţii religioase este tendinţa de a da un caracter „opţional“ prezenţei religioase în public, într-un context de „pierdere de putere“ simbolică a Bisericilor în ansamblul societăţii (Roland Campiche, Croire en Suisse, analyse des résultats de l’enquete menée en 1988-1989, Lausanne, 1992). Paradoxal, prima entitate vizată de crizele de modernitate religioasă este Statul. Acesta este obligat de împrejurări să redefinească raportul său cu religia dominantă, efectul imediat fiind o criză a rolului regulator al Statului într-un context de radicalizare a factorilor contestatari, indiferent de culoarea şi orientarea acestora. Afirmaţia se verifică şi în cazul românesc: în cele din urmă, Statul va fi cel care trebuie să adopte o poziţie clară şi lipsită de ambiguitate, prin vocile sale autorizate (Educaţie, Justiţie), aşa cum s-a întîmplat şi în alte ţări europene ce au cunoscut crize asemănătoare. Unul dintre domeniile de preferinţă ale manifestărilor tensiunii dintre modernitate şi religie este mediul şcolar. Practica europeană a arătat că, în linii generale, relaţiile stabilite între religie şi educaţie sînt dependente de două variabile. Prima dintre ele ţine de modul în care Statul defineşte interesul educativ al culturii religioase în şcoli, iar cea de a doua, de tradiţiile istorice stabilite între instituţiile religioase şi Stat. Or, tocmai din cauza acestui ultim aspect, Ortodoxia reprezintă o excepţie. În România, la fel ca şi în celelalte ţări majoritar ortodoxe membre ale UE, confuzia dintre discursul teologic şi cel socio-istoric pare a fi inevitabilă. Gestiunea binomului tradiţie-modernitate va da naştere unor mari tensiuni în sînul societăţii: respectul faţă de tradiţie şi datoria de a cultiva moştenirea şi identitatea naţională ortodoxă vor intra în conflict cu respectul faţă de obligaţiile internaţionale în domeniul drepturilor omului şi libertăţilor religioase, o stare de fapt cu care va trebui să ne obişnuim.

Excepţia ortodoxă

„Criza icoanelor“ pune în evidenţă încă o dată diferenţa existentă între Bisericile Ortodoxe şi celelalte Biserici din Europa. Studiile de teologie politică dedicate Ortodoxiei (atîtea cîte sînt!) arată că relaţiile „simfonice“, bazate pe coexistenţă şi sprijin reciproc între Biserică şi Stat, sînt fundamental diferite de cele instituite în lumea catolică şi protestantă, marcate de o diferenţiere netă a factorului politic vis-a-vis de cel religios – un aspect cunoscut, asupra căruia nu dorim să insistăm. Mult mai interesant ni se pare în schimb aspectul societal al crizei. Ceea ce denumim generic „societate civilă“ se găseşte, în acest caz, profund divizată. Observăm că numeroşi intelectuali români de prestigiu au o atitudine ambivalentă faţă de Ortodoxie: pe de o parte nu se sfiesc să critice deschis şi direct Biserica Ortodoxă Română şi deficienţele sale instituţionale, iar pe de altă parte fac bloc comun în apărarea intereselor sale, atunci cînd prezenţa în spaţiul public al unuia dintre cei mai puternici identificatori ai acesteia, icoana, este pusă la îndoială. Altfel formulat, critica deschisă a „instituţiei“ nu se traduce şi printr-o distanţare de facto faţă de Biserică, aşa cum se întîmplă de regulă în Occident. De unde şi mirarea sociologilor occidentali, blocaţi în interpretarea faptului religios ortodox, care nu ezită să califice drept „paradoxale“ relaţiile dintre societatea civilă, Biserică şi Stat în societăţile majoritar ortodoxe. (Jean Baubérot, Religions et laicité dans l’Europe des Douze, Paris, 1994).

Dimensiunea religioasă a identităţii naţionale din România şi alte ţări ortodoxe constituie o piedică în calea secularizării? Cel puţin în aparenţă, răspunsul la această întrebare-cheie este „da“, dacă se ţine seama de valul de emoţie şi de incredibilul zgomot mediatic produs, la urma-urmei, de un simplu profesor dintr-un oraş de provincie, total absent pînă atunci din peisajul intelectual şi mediatic. Chiar dacă doar o mică parte a populaţiei participă în mod efectiv la viaţa Bisericii, aceasta continuă să rămînă una dintre cele mai importante instituţii naţionale, accentuînd impresia de „anihilare“ a efectelor secularizării ce face ravagii acum în Occident. Nu întîmplător, un sociolog al religiilor de talia lui Jean-Paul Willaime utilizează expresia „diferenţă abisală“, comparînd situaţia existentă în ţările hipersecularizate din Vestul Europei (de exemplu, Franţa, unde religia suscită încă puternice sentimente anticlericale şi teama de a pierde libertăţile individuale) cu cea din ţările ortodoxe. În acestea din urmă, orice punere în cauză a Ortodoxiei este interpretată ca o ameninţare la adresa societăţii şi a identităţii naţionale (Jean-Paul Willaime, editor, Des maîtres et des dieux – écoles et religions en Europe, Paris, 2005). Putem avansa deci ideea că nu există o reţetă unică de studiu al secularizării în Europa, dar nici o grilă de lectură a acesteia valabilă atît pentru Vestul, cît şi pentru Estul continentului. „Excepţia ortodoxă“ rămîne tenace. Dar, ţinînd cont de deficitul de studii referitoare la sociologia ortodoxiei, avînd rezultate capitalizabile, chiar şi „tenacele“ poate deveni cu siguranţă aparent.

Ce doreşte Uniunea Europeană?

Argumentul intitulat generic „Uniunea Europeană“ a fost fără îndoială unul dintre cele mai utilizate în dezbatere. „Ce spune Europa?“ – se întreba retoric şi caragialian unul dintre principalii protagonişti ai crizei într-o emisiune radiofonică… Sînt citate, cu valoare de exemplu demn de urmat, anumite „situaţii europene, cum ar fi laicitatea din Franţa“, fără a fi înţelese în schimb fundamentele socio-istorice specifice Republicii Franceze, care au stat la baza celebrei legi ce reglementează relaţiile Biserică-Stat din 1905, respectată cu stricteţe pînă astăzi. Conceptele europene de confesionalitate, laicitate, neutralitate religioasă, pluralism religios, comunitate majoritară etc. sînt concepte abstracte. Sensul lor devine din ce în ce mai complex şi dificil de utilizat atunci cînd ele sînt relaţionate cu obiecte sociale în ele însele complexe, cum ar fi de exemplu prezenţa religiei în şcoli. Rezultatul imediat: pe de o parte o multiplicitate a reprezentărilor acestora în funcţie de interesul actorilor, pe de altă parte o confuzie şi o cacofonie jenantă a discursului în care sînt utilizate, omiţînd cu bună ştiinţă sensul lor iniţial.

Mai uşor este să se spună ce NU doreşte „Europa“ în cazul românesc sau în altele asemănătoare. „Europa“ nu favorizează laicizarea agresivă a societăţii prin atleţi laici „puri şi duri“, dar nici politicile oficiale ce privilegiază ostentativ tradiţiile religioase majoritare, conştientă fiind de faptul că situaţia reală din ţările membre este complexă, diversificată, în plină evoluţie. Uniunea nu impune în nici un caz o legislaţie şi nici soluţii „europene“ în materie de predare a religiei şi a prezenţei acesteia în şcoli (J.P. Willaime). Ceea ce contează în Europa (iar aici Convenţia Europeană a Drepturilor Omului continuă să fie un text fundamental) este conceptul de non-discriminare, în special faţă de grupuri religioase minoritare, precum şi dorinţa de a proteja libertăţile individuale, religioase sau de convingere, în cadrul societăţilor democratice, recunoscute ca atare. „Europa“ nu doreşte o atenţie exagerată acordată religiei ca fenomen colectiv, dar pare a fi în acelaşi timp din ce în ce mai conştientă de efectele perverse pe termen lung ale inculturii religioase. A devenit anecdotic cazul exemplar al unei eleve dintr-un liceu parizian care se afla în vizită la Muzeul Louvre. În faţa celebrului tablou al lui Andrea Mantegna reprezentînd martiriul Sfîntului Sebastian, eleva în cauză şi-a întrebat profesorul de desen dacă nu este vorba de o reprezentare a unui supliciu specific culturii indienilor nord-americani (exemplu citat de Daniele Hervieu-Léger în La religion au lycée, Paris, 1990). Dincolo de anecdotă, se găseşte însă realitatea îngrijorătoare a unui fenomen social foarte serios, şi anume pierderea dramatică a culturii religioase europene, a matricei religioase care stă la baza civilizaţiei noastre. Este încă prea devreme pentru a ne pronunţa în ce măsură, însă, icoanele expuse pe pereţii sălilor de clasă contribuie la combaterea inculturii religioase, cu atît mai mult cu cît multe dintre ele sînt atinse de un kitsch monumental. Valoarea lor educativă, dacă nu este de-a dreptul anihilată, este cel puţin deturnată în favoarea prostului gust şi pietismului superficial, atît de străin de veritabilele valori ale iconografiei ortodoxe.

Emoţie, prea multă emoţie!

Pentru sociologia religiilor, emoţia ataşată crizelor din faptul religios contemporan are ca rezultat producerea de identitate. „Dincolo de comunitatea emoţională trăită efectiv, în intensitatea sentimentelor împărtăşite se constituie conştiinţa unei apartenenţe“ (Françoise Champion, De l’émotion dans la religion, Paris, 1990). Or, nimic nu poate genera mai multă „emoţie“ în lumea ortodoxă decît punerea directă în cauză a prezenţei icoanei în spaţiul public! În ciuda celor treisprezece secole ce ne despart, criza iconoclastă a lăsat urme adînci în teologia, spiritualitatea şi felul de a fi al ortodocşilor în lume, laici şi clerici deopotrivă. Pentru Ortodoxie, icoanele sînt mai mult decît simple exerciţii estetice sau instrumente pedagogice. Ele sînt o formă particulară de comunicare a credincioşilor cu Divinitatea, dar şi de prezenţă vie, efectivă, în spaţiul public, formă de transmitere a Tradiţiei şi memoriei religioase asociate. Orice noutate în arta sau teologia icoanei este suspectă de neoterismos (literal: inovaţie eretică), fapt ce a declanşat nenumărate polemici violente de-a lungul istoriei ortodoxiei, detaliu esenţial ce pare a fi ignorat de cei ce se ocupă de gestionarea crizei.

Emoţie multă există şi în dezbaterea publică din România. Cei care s-au autodesemnat ca „apărători ai icoanelor“ nu ezită să utilizeze un amalgam discursiv în care se regăsesc urme ale memoriei traumatice a comunismului (expresiile de genul „grupuri agitatoare ateiste, noii sovietici“ sînt foarte frecvente), ranchiună anti-intelectuală („cozi de topor din societatea civilă“), aluzii antisemite ce se vor subtile (expresia Domnul Moise repetată pînă la saţietate), atunci cînd nu se recurge direct şi vulgar la referinţa unei posesiuni diabolice şi alte forţe „oculte“. La polul opus, contestatarii simbolurilor religioase în spaţiul public dau dovadă de o atitudine emoţională extremă, între bravura sinucigaşă a cavalerului singuratic şi energia bovarică a unor „passionaria“ care ştiu că luptă pentru o cauză deja pierdută. Ambele tabere se ameninţă cu o avalanşă de trimiteri în judecată, procese, sesizări în instanţele europene, dar dialoghează de fapt puţin sau deloc. Nu întîmplător, unul dintre părinţii fondatori ai sociologiei, Georg Simmel, scria că „faimosul dicton cine nu este cu mine este împotriva mea este una dintre cele mai importante formule din istorie în materie de sociologie a religiilor“. Acelaşi Georg Simmel mai semnalează un alt paradox al factorului „emoţie“ religioasă: caracterul său federator. „Doar în domeniul religios energiile individuale se pot utiliza din plin fără a intra în concurenţă unele cu altele“ (Georg Simmel, La religion, Paris, 1998; ediţia originală în limba germană a apărut în 1912). Fraza ascunde una dintre posibilele explicaţii ale alianţei sui-generis care s-a creat în timp între personalităţi extrem de diferite din România: membri marcanţi ai inteligenţiei române şi jurnalişti de scandal, reputaţi regizori de teatru şi virulenţi administratori anonimi ai anumitor site-uri de Internet „ortodoxe“. Nu întîmplător, acest tip special de „întoarcere a emoţiei“ (retour de l’émotion) este interpretat în sociologie ca un semn al limitelor procesului de secularizare în societăţile moderne. Avem deci dreptul şi datoria de a ne întreba dacă această veritabilă „explozie emoţională“ nu marchează, într-o manieră paradoxală, nu „criza unei religii“, ci criza de autoritate a unei tradiţii care altădată se derula firesc, fără a fi pusă la îndoială de vocile modernităţii.

cortesy of http://www.dilemaveche.ro

http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica_aug07.htm

ECLESIOLOGIE – doctrina despre Trupul lui Cristos (Biserica) – 1 Corinteni 14:34 – “Tăcerea” în biserică – de Wayne Jackson.

download-3

1 Corinteni 14:34 – “Tăcerea” în biserică – de Wayne Jackson.

Christian Courier: Note
vineri, februarie 1, 2002

Termenul “să tacă” din 1 Cor 14:34 este adesea înţeles greşit şi aplicat greşit. Trebuie o femeie să fie „tăcută” în biserică?

Cu câţiva ani în urmă, s-a ridicat o fracţiune în biserică, care susţinea că este un păcat ca femeile să-i înveţe Biblia pe copii în clasă, când biserica se adună. Această practică, spuneau ei, încalcă instrucţiunile lui Pavel pentru femei de a „tăcea” în biserici (1 Cor. 14:34).

Unii din vechii participanţi la discuţii au răspuns acestui argument în această manieră. Ei susţineau că grecescul sigao („a păstra tăcerea”) cerea absolută tăcere  – nici un sunet. Din moment ce o astfel de interdicţie este nepotrivit cu hotărârile privind întrunirile obişnuite ale bisericii, ex. cântatul, ei au raţionat că 1 Corint. 14:34 nu are a face cu întrunirile normale a le bisericii, deci, acest context nu se aplică în vremea noastră. Prin acest raţionament, ei evitau un conflict cu 1 Corint. 14:34.

Unii, astăzi, aduc acelaşi argument  – dar cu un scop diferit. Ei vor un rol extins pentru femeile din congregaţie. Dar şi ei văd 1 Corint. 14:34 ca un obstacol; deci, contextul este din nou îndepărtat ca irelevant. Argumentul nu era solid în trecut (în ciuda numelor respectabile asociate cu el) şi este la fel de eronat şi astăzi.

Întregul caz se învârte în jurul sensului verbului grecesc sigao. Acest cuvânt niciodată nu a cerut o tăcere absolută, necalificată. Mai degrabă, natura tăcerii este determinată de context.

Verbul sigao nu este găsit frecvent în Biblie  – de 19 ori în grecescul Vechi Testament, şi mai puţin de o duzină de ori în Noul Testament. O examinare atentă a termenului arată contextul care identifică natura „tăcerii” luată în considerare.

De exemplu, când Izraeliţii, urmăriţi de egipteni, au ajuns la Marea Roşie, ei erau terifiaţi; s-au plâns lui Moise. El le-a spus că Iehova se va lupta pentru ei; ei trebuiau doar să-şi „ocupe locurile”, şi să fie tăcuţi (Ex. 14:14). Aceasta evident nu însemna că li se interzicea să mai vorbească; ci să înceteze cu murmurele lor necredincioase.

Când David descrie anumite greutăţi  – cum el „a păstrat tăcerea” (Psa. 32:3) – el nu vorbea de liniştea generală, ci de linişte în ceea ce priveşte păcatul lui.

După ce apostolii au fost martorii scenei schimbării la faţă, ei au „păstrat tăcerea” , adică au rămas tăcuţi (Luca. 9:36). Aceasta nu înseamnă că nu au mai vorbit deloc. Ci că nu au discutat cu ceilalţi ce au văzut pe munte.

Acum la 1 Corint. 14. Verbul  sigao este folosit de trei ori în acest capitol.

Unul care are darul limbilor trebuie să păstreze tăcere dacă nu are  un interpret pentru a-l folosi în faţa audienţei. (28). Dacă un frate vorbeşte şi altul primeşte o descoperire curentă, primul trebuie să tacă. (30). În final, femeile trebuie să tacă. (34).

Primele două interdicţii cer tăcerea numai în cauzele discutate. Ele nu interzic acelor bărbaţi să vorbească, în alte cazuri, concordant cu obligaţiile lor divine.

Aceasta nu cere ca o femeie să tacă absolut în biserică. Ci, în armonie cu ceea ce ne învaţă apostolul în altă parte (1 Tim. 2:12), femeia nu trebuie să vorbească sau să înveţe în alt mod care încalcă rolul ei de gen. Ea nu trebuie să ocupe o poziţie de învăţător public, o astfel de capacitate de a sta înaintea bisericii şi de a avea activitate ca învăţător (sau colaborator) al unui grup ce este format din bărbaţi adulţi. În asumarea acestei capacităţi oficiale, ea a păşit dincolo de sfera ei autorizată şi încalcă Scriptura.

Deci, marchează „tăcere” în versetul 34. Trage săgeţi înapoi la versetele 28, 30, şi notează: Tăcere nu absolută, ci în funcţie de context. 

http://www.voxdeibaptist.org/silence_in_the_church_trd.htm

Când Papa Francisc minimalizează suferințele evreilor

Când Papa Francisc minimalizează suferințele evreilor

DE GABRIEL POPA

EXTERNE   /   Publicat: Miercuri, 20 noiembrie 2019, 10:25   /   Actualizat: Miercuri, 20 noiembrie 2019, 10:31   /   8 comentarii

  ARTICOLE RELAȚIONATE

Papa de la Roma tocmai a comparat discriminarea persoanelor LGBT cu… Holocaustul. Și pe politicienii care țin discursuri împotriva homosexualității cu… Hitler. Nici mai mult, nici mai puțin.

Păi stați puțin, asta nu este o afirmație foarte jignitoare la adresa evreilor? Și care minimalizează în primul rând suferința evreilor?

Ca să compari pe cineva cu Hitler ar însemna că acea persoană a făcut sau afirmă că internționează să facă pogromuri și lagăre de exterminare. Sau că folosește, cel puțin, violența, nu doar simbolică, ci și fizică, reală, împotriva unor categorii de oameni. Oricât de puțini simpatici le-or fi unora Trump sau Salvini, ei nu pot fi comparați în vreun fel cu Hitler. Când faci așa o comparație, nu-i înnegrești pe Trump și pe Salvini. Ci mai degrabă îl… albești pe Hitler.

Apoi, Papa Francisc pune pe același nivel doctrina ariană a național socialismului german cu ideea că… s0d0mia reprezintă o perversiune sexuală și un păcat. Una este să spui că un evreu este un sub-om. Și cu totul altceva este să spui că sodomia este un păcat. Cei care vorbesc împotriva ideologiei lgbtqi++ vorbesc, în ultimă instanță, împotriva normalizării viciului și a păcatului, și împotriva aducerii viciului în centrul societății, în școli, în instituțiile publice, în corporații, în mijlocul scenei politice. Din câte știu, chiar Biserica Catolică spune, în continuare, că sodomia este un păcat. Ce face acest Papă, își neagă chiar doctrina propriei biserici?

Este interesant că, atunci când Olguța Vasilescu a afirmat că KW Iohannis vrea să-i bage pe toți pesediștii în lagăre, presa de la noi a acuzat-o cu cățel cu purcel de xenofobie. Acuzația a fost, în fapt, că ea minimalizează suferința evreilor, în timpul Holocaustului. Nu îi iau apărarea Olguței Vasilescu, dar nu pot să nu remarc faptul că ea nici nu a pomenit de evrei – lagăre de exterminare au realizat nu doar naziștii, ci și… turcii, chinezii sau rușii. Și imediat presa a vuit: „xenofobie”, „xenofobie”. Mie ceea ce a zis Papa Francisc îmi pare mult mai problematic, și mi se pare că acel mesaj chiar minimalizează suferința evreilor în lagărele de concentrare ale lui Hitler.

Dar în mod aparent, dacă ești de partea corectitudinii politice ai voie să spui orice aberații, cât timp ele „bat” în direcția corectă. Și ai voie să te folosești de suferința evreilor pentru a împinge agenda care convine… noului totalitarism al vremurilor noastre.

CELE MAI POPULARE

https://www.activenews.ro/externe/Cand-Papa-Francisc-minimalizeaza-suferintele-evreilor-158897

Premierul polonez, mesaj pentru cei care vor „un război cultural”: Cine vrea să ne otrăvească copiii cu ideologie, pune o bombă sub Polonia. Nu vor câștiga acest război! Familia îl va câștiga!

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   EXTERNE   /   Publicat: Joi, 21 noiembrie 2019, 11:40   /   Actualizat: Joi, 21 noiembrie 2019, 16:26   /   3 comentarii

  Premierul polonez, mesaj pentru cei care vor „un război cultural”: Cine vrea să ne otrăvească copiii cu ideologie, pune o bombă sub Polonia. Nu vor câștiga acest război!  Familia îl va câștiga!

ARTICOLE RELAȚIONATE

 Polonia: O nouă lege votată de parlamentarii conservatori tratează educația sexuală drept „pedofilie”. „Educatorii sexuali” riscă să ajungă în spatele gratiilor

 „Polonia Mare! Europa e pe moarte! Nu Uniunii Europene!” Mii de persoane au participat la marșul Independenței, la Varșovia, susținând protejarea „valorilor tradiționale”

Premierul polonez Mateusz Morawieki afirmat, marți, că „sprijinul și protejarea familiei” se află în centrul politicilor guvernului său, iar dacă adversarii valorilor tradiționale vor un „război cultural”, „atunci noi îl vom câștiga”, scrie Breitbart.

În discursul rostit în parlament înaintea învestirii guvernului, după victoria  partidului conservator Dreptate și Justiție (PiS) la alegerile de luna trecută,

premierul Poloniei a vorbit despre planurile partidului de a extinde cheltuielile de asistență pentru  familie și de a-i proteja pe copii de „experimente sociale”, făcând aluzie la presiunile grupurilor liberal-progresiste de a introduce ideologia de gen în școli.

„Nu există consimțământ pentru experimente sociale și revoluții ideologice. Viitorul copiilor noștri este în joc, iar acest viitor ar trebui să stea în mâinile părinților, deoarece aceasta este normalitatea”, a declarat premierul, citat de presa de la Varșovia.

„Copiii sunt de neatins”, a afirmat șeful Executivului, avertizând că „oricine ridică mâna – o mână ideologică – ridică mâna către întreaga comunitate”.

„Cine dorește să ne otrăvească copiii cu ideologie, să îngrădească părinții, cine vrea să rupă legăturile de familie, să intre în școli fără invitație și să scrie manuale ideologice, pune o bombă sub Polonia și vrea să provoace un război cultural în Polonia”, a adăugat el.

Nu va fi război. Nu o voi permite. Dacă sunt unii care încearcă să ducă un război cultural, atunci noi îl vom câștiga. Familia îl va câștiga, deoarece familia are o valoare de arcă a Poloniei. Iar a fi polonez înseamnă a fi normal”, a adăugat premierul.

În același discurs, Mateusz Morawiecki a promis că guvernul său va continua reformele sociale și politica de ajutoare sociale care au contribuit la victoria conservatorilor în alegeri.

Referitor la Alianța nord-atlantică, Morawiecki i-a criticat încă o dată pe liderii care o „pun sub semnul întrebării” și „slăbesc securitatea noastră și amenință” Uniunea Europeană și NATO, o aluzie la președintele francez Emmanuel Macron care a declarat recent că Alianța este „în moarte cerebrală”.

Aflat la putere pentru al doilea mandat consecutiv, Partidul Lege și Justiție (PiS) nu va renunța la reformele din justiție, chiar dacă, marți, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a criticat dur aceste măsuri avute în vedere de Varșovia. Morawiecki afirmă că, de acum încolo, Polonia nu va mai accepta orice decizie a Uniunii Europene: „Am intrat într-o Uniune Europeană în care toți suntem egali, nu într-una în care unii sunt elevi și alții sunt profesori”.

https://www.activenews.ro/externe/Premierul-polonez-mesaj-pentru-cei-care-vor-„un-razboi-cultural-Cine-vrea-sa-ne-otraveasca-copiii-cu-ideologie-pune-o-bomba-sub-Polonia.-Nu-vor-castiga-acest-razboi-Familia-il-va-castiga-158918

Facebook și Google, o AMENINȚARE pentru drepturile omului! Amnesty International:Suntem în capcană. Fie ne supunem acestei mașini uriașe de supraveghere, unde datele noastre sunt folosite pentru a ne manipula, fie renunțăm la beneficiile lumii digitale

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   EXTERNE   /   Publicat: Joi, 21 noiembrie 2019, 16:15   /   Actualizat: Joi, 21 noiembrie 2019, 16:20   /   2 comentarii

Facebook și Google, o AMENINȚARE pentru drepturile omului! Amnesty International:Suntem în capcană. Fie ne supunem acestei mașini uriașe de supraveghere, unde datele noastre sunt folosite pentru a ne manipula, fie renunțăm la beneficiile lumii digitale

ARTICOLE RELAȚIONATE

Rusia amenință giganţii Google, Twitter şi Facebook cu blocarea
Rusia amenință giganţii Google, Twitter şi Facebook cu blocarea

UE trece la ofensivă împotriva a doi giganți din SUA. Pagubele se ridică la miliarde de euro
UE trece la ofensivă împotriva a doi giganți din SUA. Pagubele se ridică la miliarde de euro

Prima decizie judecătorească împotriva cenzurii Facebook: rețeaua de socializare nu are voie să restricționeze, prin intermediul serviciilor sale, activitățile unui ONG din Polonia
Prima decizie judecătorească împotriva cenzurii Facebook: rețeaua de socializare nu are voie să restricționeze, prin intermediul serviciilor sale, activitățile unui ONG din Polonia
Giganții tehnologici Google și Facebook folosesc „modele de afaceri bazate pe supraveghere” care amenință drepturile omului și erodează confidențialitatea la nivel mondial. O susține Amnesty International într-un nou raport în care cere încetarea acestor practici.

Publicat miercuri, raportul „Giganții supravegherii” prezintă modul în care Facebook și Google și numeroasele lor platforme afiliate funcționează în moduri care sunt pur și simplu incompatibile cu dreptul la confidențialitate și reprezintă o „amenințare sistemică” la libera exprimare pe internet.

„În ciuda valorii reale a serviciilor pe care le oferă, platformele Google și Facebook au un cost sistemic”, se arată în raport.

„Controlul lor insidios asupra vieții noastre digitale subminează fundamentul însuși al vieții private și reprezintă una dintre provocările majore ale epocii noastre în materie de drepturi ale omului’, consideră Kumi Naidoo, secretar general al Amnesty International.

„Google și Facebook au erodat treptat respectul pentru viața noastră privată. Astăzi suntem în capcană. Fie ne supunem acestei mașini uriașe de supraveghere – unde datele noastre sunt ușor folosite pentru a ne manipula și influența – sau renunțăm la beneficiile lumii digitale”, se mai spune în documentul citat.

De asemenea, raportul avertizează că „extragerea și analizarea datelor persoanelor, în astfel de proporții gigantice, sunt incompatibile cu diferitele fațete ale dreptului la viața privată, inclusiv libertatea de a fi scutiți de intruziune în viețile noastre private, dreptul de a controla informațiile despre noi și dreptul la un spațiu în care să putem să ne exprimăm liber identitățile”.

Potrivit organizației, „vasta arhitectură publicitară a Google și Facebook este o armă puternică în mâinile cui nu trebuie”, întrucât „ea poate fi deturnată în scopuri politice” și „lasă teren liber tuturor tipurilor de noi strategii de publicitate cu aluzie de exploatare față de de persoane vulnerabile care luptă împotriva bolilor, tulburărilor mintale sau dependenței”.

Amnesty îndeamnă guvernele „să acționeze de urgență” pentru ‘aplicarea unor legi solide privind protecția datelor și reglementarea eficientă a activităților giganților tehnologici.

Raportul AI nu face decât să confirme ceea ce presa a dezvăluit în ultimii ani în privința controlului pe care -l au giganții internetului.

Săptămâna trecută, Wall Street Journal a dezvăluit că Google a făcut parteneriat cu furnizorul de asistență medicală Ascension, pentru a colecta și stoca în secret documentele medicale a milioane de pacienți din 21 de state – toate după ce compania nu a reușit să convingă clienții să predea voluntar datele medicale prin intermediul acesteia

https://www.activenews.ro/externe/Facebook-si-Google-o-AMENINTARE-pentru-drepturile-omului-Amnesty-International-S

Oficial israelian din Educație, contestat pentru că a pledat în favoarea terapiei de reconversie a homosexualilor

DE VLAD PÂRĂU  /   EXTERNE   /   Publicat: Joi, 21 noiembrie 2019, 23:46   /   Actualizat: Vineri, 22 noiembrie 2019, 02:58

Oficial israelian din Educație, contestat pentru că a pledat în favoarea terapiei de reconversie a homosexualilor

  Foto: Jewishwebsite.com

ARTICOLE RELAȚIONATE

Israel: Netanyahu out! Fostul general Benny Gantz, mandatat oficial să formeze un guvern

 Israel: Netanyahu out! Fostul general Benny Gantz, mandatat oficial să formeze un guvern

Un sfert de milion de participanți la parada homosexualilor din capitala statului Israel

 Un sfert de milion de participanți la parada homosexualilor din capitala statului Israel

Ministrul Educației din Israel, Rafi Peretz, din Guvernul instalat în iunie 2019, a declarat într-un interviu televizat că susține terapia de reconversie a homosexualilor și că a folosit această practică medicală pentru a-i recupera pe tinerii homosexuali, informează Jewish Telegraphic Agency

Aceasta e a doua declarație a ministrului Peretz, numit în funcție în luna iunie, care a stârnit reacții aprinse în ultima vreme, după ce, în cadrul unei ședințe a cabinetului din 1 iulie, Rafi Peretz ar fi numit căsătoriile mixte ale evreilor din diaspora ca fiind un „al doilea holocaust”, responsabil cu deznaționalizarea a circa 6 milioane de evrei în ultimii 70 de ani.

În cadrul unui interviu acordat televiziunii de știri Channel 12 în data de 13 iulie, Perretz a fost întrebat despre atitudinea lui față de homosexualitate și terapia de reconversie.

„Cred că este posibilă reconversia (orientării sexuale a cuiva)”, a răspuns ministrul educației. „Vă pot spune că am o familiaritate profundă în materie de educație și că am aplicat-o și eu (terapia de conversie)”.

Peretz a afirmat că obiectivul principal pentru cineva care se consideră homosexual ar fi „ca, în primul rând, să ajungă să se cunoască mai bine pe sine însuși, iar apoi să poată lua o decizie”.

„Remarcile făcute de ministrul educației cu privire la comunitatea homosexualilor sunt inacceptabile pentru mine și nu reflectă poziția guvernului condus de mine”, a afirmat Benjamin Netanyahu într-o luare de poziție din aceeași seară. „Am vorbit în această seară cu rabinul Rafi Peretz și i-am explicat clar că sistemul educațional israelian va continua să accepte pe toți copiii evrei, oricine ar fi ei și fără nicio discriminare bazată pe orientarea sexuală”, a declarat premierul de la Tel Aviv.

„Pe parcursul experienței mele ca dascăl, m-am întâlnit cu studenți care se simțeau teribil de tulburați cu privire la orientarea lor sexuală și au ales să apeleze la specialiști pentru a-și schimba sexul. Ceea ce am spus în interviu se baza pe confruntarea mea personală cu astfel de cazuri”, a declarat el la câteva ore după discuția televizată. De asemenea, ministrul a subliniat că nu a pretins că un copil ar trebui trimis să urmeze terapia de conversie.

Terapia de conversie a homosexualilor este legală în Israel.

Ministrul Justiției, Amir Ohana, învestit în funcție în luna iunie, devenind astfel primul ministru autodeclarat homosexual al guvernului israelian, a condamnat afirmațiile lui Peretz.

„Guvernarea Likud, mișcarea național-liberală nu va încuraja terapia de conversie. Studiile serioase din lumea psihologiei sunt solidare în jurul tezei că nu numai că e imposibilă „convertirea” orientării sexuale, dar că această încercare e periculoasă și poate provoca durere și suferință tinerilor, putând chiar conduce la sinucidere”, a opinat acesta.

Rafi Peretz este conducătorul Partidului Religios-Sionist „Casa Evreiască” (Jewish Home) și lider al unei alianțe a partidelor de dreapta. Din 2010 până în 2016, acesta a ocupat funcția de rabin-șef al Forțelor Israeliene de Apărare.

https://www.activenews.ro/externe/Oficial-israelian-din-Educatie-contestat-pentru-ca-a-pledat-in-favoarea-terapiei-de-reconversie-a-homosexualilor-158931

Jurnal de Rugăciune Wycliffe: Celebrăm traducerea Scripturilor pe harta lumii

În perioada, 21-27 noiembrie 2019, continuăm să celebrăm traducerea Scripturilor pe harta lumii împreună cu Misionarii Wycliffe. Susține-ți în rugăciune această listă de motive și contribuiți la lărgirea Împărăției Evangheliei pe genunchi, din orice colț al lumii.

Parteneri în Misiune (PIM) Rugați-vă pentru Parteneri în Misiune (PIM), o colaborare între 20 de organizații misionare din România. Vineri și sâmbătă are loc o întâlnire între membrii parteneri la care participă și Ruben cu Maria Dubei. Rugați-vă pentru restructurarea parteneriatului și numirea oamenilor potriviți pentru diferitele slujiri.  Rugați-vă pentru planificarea unei conferințe cu liderii bisericilor din România și pentru o colaborare mai mare cu bisericile. Rugați-vă pentru înțelepciune în coordonarea acestui parteneriat după planurile lui Dumnezeu.

Proiectele de alfabetizare: Asia Anul acesta a fost demarat un nou proiect de alfabetizare pentru adulții dintr-un popor minoritar din Asia, în care ajută Lumi M. Proiectul se va desfășura în 12 sate selectate și la clasele de alfabetizare vor participa preponderent femei care nu știu să scrie sau să citească în nicio limbă. Lumi a ținut o instruire cu cele două persoane responsabile de proiect, pentru ca aceștia la rândul lor să poată desfășura un atelier de lucru pentru schițarea unui manual de alfabetizare în limba respectivă. Rugați-vă pentru har în comunicarea la atelierul de lucru a celor doi coordonatori cu voluntarii și pricepere în schițarea unui material care să fie cu folos. Săptămâna următoare Lumi va merge pentru 6 zile la școlile implicate într-un alt proiect, în 4 sate izolate. Rugați-vă și pentru protecție în călătorii, întrucât va parcurge distanțe mari pe jos.

Proiect de traducere: Filipine Rugați-vă pentru Wycliffe Filipine care supraveghează traducerea Vechiului Testament în limba Balangao. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru atelierul de traducere care a avut loc recent în Balangao, Filipine. Mulțumiți-I Domnului pentru membrii noi care s-au alăturat comitetului de revizuire: doi traducători cu normă întreagă și mai mulți voluntari cu normă redusă. Cereți-I lui Dumnezeu să dezvolte echipa în unitate, înțelepciune și putere, în timp ce lucrează împreună.

Eforturi de ajutorare a victimele cutremurului: Filipine Wycliffe Filipine a început o acțiune de salvare în urma dezastrelor prin colectarea de donații pentru victimele cutremurului din sudul Filipinelor. Rugați-vă pentru vindecarea lui Dumnezeu pentru victimele care suferă trauma pierderii celor dragi, locuințelor și mijloacelor de trai. Cereți mila lui Dumnezeu, mângâiere, protecție și hrană în centrele de evacuare. Rugați-vă și pentru echipele Wycliffe din Filipine și a bisericilor, întrucât acestea acordă ajutor și slujesc victimelor.

Povestirea orală a Bibliei: Bangladesh Optzeci la sută din populația lumii comunică pe cale orală. În Bangladesh, povestirea este un mod eficient de predare și învățare. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru începerea primului proiect de povestire orală a Bibliei într-unul din grupurile de limbi minoritare facilitat de Conexiuni din Bangladesh. Lăudați-L pe Domnul că One Hope și YouVersion au dat permisiunea ca povestirile lor animate să fie folosite în proiect. Echipa este recunoscătoare pentru parteneriatul cu Wycliffe Singapore în strângerea de fonduri pentru acest proiect.

Activitățile de traducere a Bibliei avansează: America Într-o zonă din America, unde dificultățile abundă, cinci popoare au primit recent Evanghelia după Luca tradusă în limbile lor. Rugați-vă ca Scripturile să transforme multe vieți și ca biserica să se dezvolte și să crească. Rugați-vă pentru echipele de traducere care lucrează la cartea Faptele Apostolilor în aceste limbi. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru mai mult de 30 de persoane, care au participat la cursuri fundamentale de lingvistică în două zone diferite ale țării. Cereți-I lui Dumnezeu să-i conducă pe acești studenți la implicarea deplină în traducerea Bibliei spre gloria lui Dumnezeu.

Șaizeci și două de capitole de terminat: Peru Oamenii Apurímac Quechua din est, din Peru, doresc întreaga Biblie în limba lor. Traducătorii mai au doar 62 de capitole de tradus, plus verificarea și revizuirea pentru ca acest lucru să se întâmple. Scopul este realizabil. Membrii AIDIA* se bucură că slujirea lor transformă viețile și că Scripturile sunt disponibile în limba lor. Rugați-vă pentru putere, înțelepciune, protecție și perseverență pentru echipa Apurímac Quechua, în timp ce lucrează pentru a finaliza traducerea. Cereți-I lui Dumnezeu să le binecuvânteze eforturile.

*AIDIA – Asociația Interdenominațională pentru Dezvoltarea Holistică a Apurímac

Sursa: Wycliffe România

https://www.stiricrestine.ro/2019/11/21/jurnal-de-rugaciune-wycliffe-celebram-traducerea-scripturilor-pe-harta-lumii/?

DE LA – ”MAJORITATEA MORALĂ ” LA MINORITATEA MORALĂ .

Marius Birgean

Ziua de 26 Iunie va rămâne o zi tristă în memoria multor americani de acum înainte. Ieri, așa cum se știe, Curtea Suprema a SUA, printr-un vot de 5/4 a decis legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex pe tot cuprinsul SUA. Aceasta înseamnă că și statele care au impus interdicții acestui tip de”căsatorie” vor fi obligate de renunțe la aceste restricții. Este o zi cand forțele răului jubilează la faptul ca păcatul, anormalitatea nu este numai celebrată și incurajată, ci -de acum încolo normalizată și instituționalizată. Repercursiunile acestei decizii sunt relativ ușor de întrezărit- consecințele ei pentru familia tradițională, libertatea religioasă și moralitatea publică fiind devastatoare.

Într-un fel, această decizie nu surpinde pe nimeni. De o bună bucată de vreme, America se află pe un tobogan moral pe care coboară cu o viteză amețitoare. Așa- numitul “război cultural”, între adepții moralității tradiționale iudeo-creștine (care a stat la baza etosului american) și adepții liberalizării moravurilor și care nu s-a încheiat, arată clar acest lucru. Au existat în ultimele decenii unele episoade clare- de la interzicerea rugăciunii în școliile publice, la legalizarea avorturilor în 1973, decizia Curții statului Massachusetts de a legaliza căsătoriile gay (2004), decizia Curtii Supreme de a obliga recunoșterea căsătoriilor gay în California și care culminează acum cu aceasta decizie. Practic, o instanță trece peste dreptul statelor de a decide legea în cadrul lor, ignoră milenii de istorie și ceea ce înseamnă normal și natural în materie de căsătorie și familie și impune o „noua moralitate”. Nu este de mirare reacția îndreptațită a unor lideri evanghelici proeminenți care au denunțat aceasta decizie, de la Franklin Graham (BGEA) care a spus ca această instituție nu are dreptul sa redefinească ceea ce Dumnezeu a definit clar, la John Perkins (lider evanghelic de culoare), sau John Piper sau Al Mohler.

Nu mai puțin de 50.000 de lideri religioși (Catolici,Ortodocși, Protestanți,Iudei) au semnat o declarație prin care s-a solicitat Curții Supreme sa nu legalizeze căsătoriile între persoane de același sex. Printre motivele invocate, pe lângă faptul ca nimeni nu are dreptul sa redefinească ceea ce instanța supremă în univers a stabilit deja (un barbat și o femeie într-o legatură monogamă până la moarte), au fost exprimate și temeri cu privire la încălcarea libertații religioase, prin impunerea instituțiilor crestine, a unor bussines-uri operate  de creștini să accepte noua lege. Ei bine,momentan toate aceste acțiuni s-au dovedit a fi în zadar în fața unei majorităti (simple, e drept) , dar puternice. Se pare că, cel puțin, pe termen scurt, bătălia este câstigată de „ceilalți”. De ce s-a ajuns aici?

Unii se vor grăbi să comenteze că retragerea creștinilor din sfera politică este cauza. Ei bine, realitatea este mult mai complexă. De fapt, în opinia unora, tocmai implicarea politică deșănțată, cu o retorică lipsită de întelepciune și uneori, lipsită de dragoste (vezi cazul Westboro Baptist Church) a condus la o contra-reacție. Pentru lipsa unui echilibru între adevăr și dragoste (între denunțarea păcatului și compasiunea față de gay ca persoane umane, păcătoși care au nevoie de mântuire ca toți ceilalți) s-a ajuns ca o mare parte din tineretul evanghelic din SUA de azi să nu mai fie curios de temele morale clasice(avorturi, homosexualitate) de care erau interesați părinții lor. Asta a condus la o toleranță crescândă in societatea americană cu privire la gay. În plus, o campanie mediatica foarte bine pusă la punct, sustinere financiară puternică și o strategie țintită au condus aici. Dar dincolo de explicațiile umane, ramâne Scriptura care ne spune că „în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi…fără dragoste firească..iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu” (2 Tim.3:1-4) și „că oamenii răi și înșelători vor merge din rău în mai rău” (2Tim.3:13).Trebuie sa ne mirăm? Nu. Trebuie sa disperăm, știind că aceste tendințe vor veni ca un  tăvălug și peste noi, pe plaiurile mioritice? Nu. Russel Moore, un lider baptist respectat (Comisia de Etica a SBC) a spus ceva intersant în legatură cu decizia de ieri: „Curtea Supremă poate face multe lucruri, dar nu Îl poate întoarce pe Isus înapoi în mormânt. Isus din Nazaret este încă viu.El va chemă universul spre Împărăția Sa”. Este o aducere aminte a faptului că nu trebuie să ne panicăm.(Evident, nici să stăm pasivi). Dar dacă o bătălie (sau mai multe) au fost pierdute, războiul știm cum se va termina. Căci, în final, nu este lupta noastră, ci a Domnului. Ce trebuie sa facem este să decidem clar de partea cui vrem să fim.

Marius Birgean

DE LA „MAJORITATEA MORALĂ” LA MINORITATEA MORALĂ

DE CINE SĂ MĂ TEM?

mihai sarbu

“Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?” (Ps.27:1)

Psalmul 27 este numit și ”psalmul încrederii.” Experiența de viață a Regelui David este unică. A trăit zile de excepție dar s-a confruntat și cu încercări pe măsură. Ceea ce a rămas constant în viața lui indiferent de situațiile prin care a trecut  a fost încrederea neclintită în Dumnezeu. Iată de ce el începe psalmul cu întrebarea: ”de cine să mă tem?” întrebare care o repetă: ”de cine să-mi fie frică?” (Ps.27:1). Răspunsul este unul singur: “Domnul este lumina şi mântuirea mea!” Apoi repetă și răspunsul ca să întărească afirmația:”Domnul este sprijinitorul vieţii mele!” (Ps.27:1). Wow! Ce mărturisire de credință! Ce declarație de loialitate! Bine, bine! Dar care este suportul acestor afirmații? Pe ce se bazează ca să-și motiveze cuvintele? Care este experiența de viață ce l-a făcut atât de sigur să se încreadă în Dumnezeu? Iată cum argumentează Regele David atașamentul lui total față de Regele Regilor:

1). Ocrotit de PROTECȚIA LuiCând Domnul te ocrotește nu există motive să te temi. Atât de sigur este că Dumnezeu Îi asigură protecția și-L păzește încât exclamă fără reserve: ”Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.” (Ps.27:3). Iar în alt psalm el face același lucru, proclamând autoritatea lui Dumnezeu în viața lui: ”El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina. Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea; în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost.” (Ps.62:6-7). Dar nu numai atât, ci îndeamnă pe toti cei ce caută adăpost și protecție să facă același lucru: ”Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.” (Ps.55:22). Așa strigă și poetul când scrie: „Mă-ncred în El, orice s-ar întâmpla, / Pe drumul meu sau în viaţa mea; / Fie ce-o fi, în orice zi, / Cerescul Tată m-a călăuzi.” (Anonim – Resurse creștine). Dar tu ce zici? Trăiești într-o lume fragilă și nesigură. Nu vrei să te oprești din alergare și să privești la izbăvire? Te-așteaptă Domnul Isus să-ți ia povara și să te facă liber de teamă și nesiguranță și să-ți redea demnitatea pentru care ai fost creat.            

2).Urmărit de PREZENȚA LuiDumnezeu este Atotputernic și Atotștiutor dar este și Atotprezent. Te urmărește dar nu numai din când în când ci în mod permanent, adică 24/7. Prezența Lui l-a marcat pe David atât de mult, încât avea să strige: ”Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?” (Ps.139:7). Înțelegând că n-are nici o șansă să scape de ochiul Creatorului face cea mai extraordinară alegere și declară aceasta spunând:”aș vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, casă privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui.” (Ps.27:4). Conștiența prezenței Lui îl face pe David să aibă cea mai înaltă atitudine de respect și adorare față de Cel Prea Înalt. Pentru că a fost supravegheat nonstop de ”garda regală de îngeri” David avea să proclame: ”voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trâmbiţei, voi cânta şi voi lăuda pe Domnul” (Ps.27:4-6). Același Dumnezeu care ”nu dormitează, nici nu doarme” (Ps.121:4) este și pe urmele tale – poate – fără să-ți dai seama. A promis urmașilor Săi la înălțare că așa va fi și El nu se dezminte: Eu sunt cu voi în toate zilele.” (Matei 28:20). Este certitudinea care-l provoacă pe slujitorul lui Dumnezeu să proclame: ”El e cu noi, zilnic ne ocrotește, / Mâna Lui sfântă ne poartă mereu. Prin Duhul Său El ne călăuzește, / Până ajunge-vom la tronul Său” (C.Ev.#724). Suficient ca să trăiești liber și să înțelegi că nu ești singur niciodată.

3). Motivat de PROMISIUNILE LuiExperiențele și confruntările vieții l-au făcut pe David să fie sigur că: ”Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!” (Ps.9:10). Promisiunea aceasta i-a marcat și motivat viața și l-au convins că Dumnezeu rămâne credincios indiferent de circumstanțe. Iată de ce scrie cu toată sinceritatea:”Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte.” (Ps.27:10). Privind în urmă la biografia vieții lui David înțelegem că exact așa s-a întâmplat: în zile bune dar și-n zile rele Dumnezeu și-a împlinit Cuvântul dat. Mă gândesc că aceasta este și nevoia ta acută: să fi asigurat că Dumnezeu va împlini ce a promis. Și o va face dacă vei căuta fața Lui așa cum mărturisește psalmistul:”Inima îmi zice din partea Ta: “Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!” (Ps.27:8). Acesta este și imboldul care-l face pe poet să exclame: ”Stând pe promisiunile veșnice, / Când primejdia, frica s-apropie; / Prin Cuvântul Domnului voi învinge. / Stând pe promisiunile Lui.” (C.Ev.#227). Unii comentatori ai Bibliei spun că sunt mii de promisiuni în Cartea Sfântă. Alții spun că sunt doar 365 de promisiuni, câte una pentru fieare zi din an. Suficient ca să trăiești liber și să înțelegi că nu ești singur niciodată. Hotărăște-te să experimentezi promisiunile Scripturii și nu vei regreta. Te vei bucura de pacea și protecția Lui și nu vei fi lipsit niciodată de prezența Lui.

4). Marcat de PUTEREA LuiPsalmul se încheie cu o notă de încredere și optimism. David este încredințat că va fi însoțit și marcat întreaga lui viață de puterea lui Dumnezeu și că: ”voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii.” Iată de ce transmite tuturor celor ce-L urmează pe Domnul următorul mesaj: Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!” (Ps.27:13-14). Orice putere omenească este relativă; puterea Lui este absolută. La înălțare Fiul lui Dumnezeu îi asigură pe urmașii Săi și le spune că: “Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” (Matei 28:18) și că va transfera această putere peste ei la momentul potrivit: ”voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi,” (F.A. 1:8). Dacă așa stau lucrurile, atunci mi-e greu să înțeleg de ce sunt creștini fără putere când El face risipă ca să trăiești o viață de biruință și de mărturie a prezenței Lui. Te invit să vii la izvor și să te încarci cu resursele Cerului. El așteaptă să umple viața ta cu Duh Sfânt ca să trăiești o viață de biruință în permanență. Cum se face asta? Fii atent la mesajul următor și înțelege secretul: ”E putere, putere în numele Isus / E iertare, iertare în sângele ce-a curs / E iubire, slavare și vindecare-n dar / E putere în jertfa din Calvar.”/(Speranța și prietenii, vol.6). Vino la Cruce și privește la Fiul lui Dumnezeu cum moare în locul tău. Apoi, pleacă cu El în inima ta și trăiește pentru slava Lui. Vor vedea și cei din jurul tău și se vor pocăi. Este singura rațiune pentru care merită să trăiești.

RUGĂCIUNE

”Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui.” (Ps.27:4)

DE CINE SĂ MĂ TEM?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/de-cine-sa-ma-tem/

De ce-a trecut Dumnezeu evreii prin mare? – Nicolae Geantă

Publicat pe 30 Iulie 2017 de ADMIN în ArticoleArticole: Geantă Nicolae

Când Dumnezeu a hotărât să-și scoată poporul din Egipt, Moise a primit instrucțiuni să meargă din Ținutul Gosen spre Marea Roșie. Făcând un ocol considerabil. Dar de ce au trebuit să meargă spre mare și nu direct pe drumul comercial al Semilunei fertile. Care ducea din Egipt în Mesopotamia!

Inițial eu am crezut, cum cred și alții, că evreii au trecut prin Marea Roșie ca simbol al „botezului” lor. Orice slujitor al Domnului înainte de a fi pus în lucrare trebuia spălat, curățit cu apă! Și Israel era ales ca un popor sfânt, un popor de preoți pentru Neamuri. Lucrurile acestea se predică la botezuri.

Apoi am crezut ca Iahve și-a trecut poporul prin mare ca să-l ducă la Muntele Sinai unde i-a dat Legea. Pustia Sin era o rută mai apropiată de Canaan, dar mai îndepărtată de muntele Sinai unde se descoperă Dumnezeu „față în fată”.

Apoi m-am gândit că a trebuit să treacă prin mare pentru a despărții evreii de egipteni. Pe primii marea i-a salvat, pe ceilalți i-a nimicit. Am mai crezut că trecerea prin mare ca pe uscat este o lecție nouă a minunilor. Dar nu văzuseră evreii atãtea minuni în Egipt?

Dar azi dimineață am aflat motivul!

Dumnezeu nu i-a dus pe evrei pe drumul care dă în țara Filistenilor, măcar că era mai scurt (prin pustia Sin, pe țărmul Mediteranei), deoarece „poporul văzând războiul să nu se întoarcă înapoi în Egipt (Exod 13:17). Înțelegeți? Marea se deschidea să te ducă în Canaan, dar dacă doreai să te întorci în Egipt nu mai aveai cale! Ce grozavă idee! Dumnezeiască!

Dumnezeu ne învață că cine pornește spre Cer drum de întors înapoi nu mai este! Și totuși, mulți dintre oamenii după ce merg bucuroși o bucată, se întorc înapoi să înfrunte marea! Marea Roșie! Interesant este că Dumnezeu nu ne impune să mergem înainte! Avem și varianta de-a da dosul, de-a merge înapoi. Acolo însă așteaptă totdeauna Egiptul cu Faraon și ai săi… Acolo Dumnezeu lipsește.

Dacă ai pornit spre Canaan mergi drept înainte! Dacă ești cumva întors cu fața spre Egipt întoarce-te! Decizia îți aparține. Dar ține minte: Marea mai poate înghiți pe mulți…

NicolaeGeantă

Romford, London

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2017/07/de-ce-trecut-dumnezeu-evreii-prin-mare.html

https://crestintotal.ro/2017/07/30/de-ce-a-trecut-dumnezeu-evreii-prin-mare-nicolae-geanta/?

De ce și cum să citesc Biblia?

 30.01.2018  |    Esenta crestinismului  |

De ce să citesc Biblia?

Biblia sau Sfânta Scriptură este rostirea inimii lui Dumnezeu adresată inimii omului. Chiar dacă este o scriere de origine divină ea a fost consemnată într-o formă accesibilă percepției omului care să-i poată pătrunde înțelesul.

Deși pot citi multe cărți ale oamenilor celebri care și-au câștigat faima de scriitori în cultura universală, de ce am nevoie să citesc și Biblia?

Pentru că, deși a fost scrisă de oameni sub inspirația Duhului Sfânt, autorul ei este Dumnezeu. Ea este Cartea ce ”mă citește pe mine” de parcă mi-ar fi fost adresată dintr-o cunoaștere fără greș a Autorului despre mine însumi. Dacă o citesc cu atenție, observ că nu tratează aspecte superficiale ale existenței. Cuvântul ei îmi poate pătrunde cele mai ascunse cute ale inimii, și cele mai întortocheate labirinturi ale minții mele, despre care nimeni nu are știre în afara lui Dumnezeu. Ea poate provoaca în mine trăiri și stări autentice, unice, ”nepământești” și totuși atât de reale, atât de personale, prin lucrarea și mijlocirea Duhului Sfânt.

Adevărul Cărții s-a dovedit ca fiind încercat, testat, cu rezultate excepționale în dreptul oricărei persoane care a îndrăznit să se apropie de măreția Autorului, a rostirilor Lui și a faptelor Lui mântuitoare. Cei care au procedat așa au găsit sens pentru viața lor, stabilitate emoțională, principii pe care și-au clădit viața și s-au dovedit a fi funcționale, au reușit să înainteze motivați de acel ”ceva” sau mai bine zis de Acel Cineva, de Autorul Scripturii, care parcă le vorbea undeva în străfundul ființei lor: ”se poate”, ”nu ești singur””vei reuși”!

Cu toate că Biblia vorbește despre lucruri pe care alții le-au trăit înaintea mea, ea este totuși atât de reală în dreptul meu, încât consider că este cea mai de preț moștenire pe care vreau să o las copiilor și nepoților mei.

Cum să citesc Biblia?

Imaginează-ți că ai trece printr-o împrejurare care ți-ar pune viața în pericol, un dezastru iminent, iar un om ar fi alături de tine să te salveze. Cu ce atitudine ai asculta apoi cuvintele lui ? Sau dacă te-ai confrunta cu diagnosticul unei boli terminale, care te-ar dezrădăcina din mijlocul familiei tale iar cineva ți-ar prezenta un tratament miraculos, cum i-ai da atenție ? Dar dacă ai ajunge în situația în care nimeni nu ar mai da nimic pe tine, iar o persoană ți-ar spune că pentru El ești valoros, ți-ar lega rănile, ți-ar spune că ai loc în casa Lui, la masa Lui și în familia Lui?

Aș vrea să știi și să înțelegi că toate acestea le-a împlinit în mod desăvârșit Dumnezeu prin Hristos. A făcut aceasta pentru mine, pentru tine, pentru noi toți, în oricât de mare număr vom auzi, generație după generație, chemarea mântuitoare a Celui ce este Cuvântul întrupat, Isus Hristos Domnul. Și dacă ai asculta, ai ține cont și ai respecta cuvântul oamenilor care ți-au făcut bine în viață, cu atât mai mult ar trebui să asculți, să respecți și să te supui Cuvântului Celui care ți-a făcut cel mai mare bine posibil și nu doar pentru viața aceasta, ci pentru veșnicie.

Să ne amintim că Scriptura nu este un cuvânt oarecare, ci:

  • este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”(2 Timotei 3:16,17)
  • este Cuvântul viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”(Evrei 4 :12)
  • Trebuie”să locuiască din belşug în noi în toată înţelepciunea.”(Col. 3:16)
  • Generează credință care ”vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10:17)

Domnul Isus Hristos ne-a promis că dacă rămânem înrădăcinați în El și Cuvintele lui rămân în noi, avem permisiunea Lui de a cere orice, cu asigurarea că ni se va da. (Ioan 15:7)

Cum abordez în mod practic citirea Bibliei:

  • Dacă încă nu ai o Biblie, fă ce este necesar pentru a intra în posesia uneia.
  • Citește Biblia într-un spirit al rugăciunii pentru ca Duhul lui Dumnezeu să te ajute să înțelegi ceea ce citești.
  • Citește zilnic, nu neapărat foarte mult, dar cu o atitudine bună a inimii, în acel timp din zi în care ești cel mai liniștit, odihnit și atent. ”Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:13)
  • Citirea Bibliei este un angajament de durată, un maraton, nu un sprint.
  • Cercetează Scripturile, convinge-te că lucrurile pe care le auzi sunt fundamentate biblic. ”Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa.” (Fapte 17:11)
  • Nu încerca să forțezi textul biblic să spună ceea ce vrei tu. Cercetează Scriptura fără prejudecăți și preconcepții de genul: ”știu eu cum este”, ”am auzit eu despre acest lucru”. În același timp ține cont și de contextul istoric, cultural și social al vremii în care autorii biblici se adresau.

Unii teologi sugerează să începi citirea Bibliei cu Evanghelia după Marcu (care subliniază ce a făcut Domnul Isus), apoi Evanghelia după Ioan (care subliniază ce a zis Domnul Isus). ”Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” (Ioan 20:31). Continuă cu Faptele Apostolilor (care ne prezintă unele dintre experiențele comunității creștine primare) și cu Epistola către Romani (unde găsim învățăturile de bază referitoare la credința creștină într-o singură scriere). Deasemenea poți include și Psalmii în citirea ta devoțională.

Un alt pas este citirea integrală a Bibliei ce o poți face într-un an sau doi. Treci dincolo de obiceiul de a deschide Biblia la întâmplare pentru a afla ce îți vorbește Domnul.

Cugetă împreună cu Duhul Sfânt la lucrurile pe care le citești. Lectura în sine este bună dar nu suficientă. ”Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune.”(Iosua 1:8) Educa-ți mintea și inima în sensul acesta.

Poți lua un caiet în care să îți faci notițe în timp ce citești, consemnează ce înveți din acel pasaj despre Dumnezeu, despre tine și despre cum să trăiești într-un mod plăcut Lui și semenilor tăi. Notează-ți gândurile care te frământă, ce nu înțelegi, cum poți aplica ce înveți, ce ar trebui să schimbi în viața ta cu ajutorul Duhului Sfânt.

Nu aștepta ca altcineva să citească, să mediteze și să memoreze Biblia în locul tău, doar dacă ești într-o condiție specială și este necesară prezența unei alte persoane care să îți citească din Scriptură.

Întâlnește-te cu alți credincioși cu care să ai părtășie și să discuți în mod constructiv despre lucrurile pe care le citești, le înțelegi sau pe care dorești să le clarifici.

Deprinderea de a citi Biblia aduce nenumărate beneficii celui ce manifestă interes. Bucură-te de ele!

articol de Marcel Ioan Strubert, Pastor Zonal Centrul Creștin Timișoara

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/viata-spirituala/bazele-crestinismului/8222-de-ce-si-cum-sa-citesc-biblia

http://alfaomega.tv/viata-spirituala/bazele-crestinismului/8222-de-ce-si-cum-sa-citesc-biblia

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/de-ce-si-cum-sa-citesc-biblia/

De ce se fac pomenile pentru cei morţi?

download-3

VASILE FILAT23 IANUARIE 2009  DOCTRINĂ 

Întrebarea care mi-a fost adresată este : Care este semnificaţia pomenilor care se fac cu ocazia decesului unei persoane şi la ce intervale de timp trebuie făcute?

Semnificaţia cuvântului „pomană”

Pentru orice cunoscător de limbă rusă sau una din limbile de origine slavă, este foarte uşor să recunoască rădăcina cuvântului „pomană”, care este „pominati” sau „pameati”, adică a-ţi aminti sau memorie. Aceasta ne arată, că semnificaţia  pomenilor iniţială  era să fie un cadou oferit cuiva ca să păstrezi memoria despre o persoană care a decedat. De fapt, şi în limba română este cuvântul a pomeni, pomenire. Şi este important să facem aceasta. Biblia spune că la moartea lui Saul şi Ionatan, David a alcătuit o cântare de jale şi apoi a poruncit poporului să înveţe acea cântare şi să o cânte. În felul acesta, David a ridicat un monument lui Saul şi Ionatan şi s-a îngrijit să nu fie date uitării numele şi faptele acestor oameni mari care au slujit poporul Israel. Este foarte trist să vezi azi cum oameni cu mari merite ajung să fie uitaţi încă fiind în viaţă şi cu atât mai mult după ce pleacă în lumea cealaltă. Nu este bine să îngăduim aceasta.

Pomenile nu pot ajuta celor morţi

care este semnificaţia pomenilor ?

Cu părere de rău, unii oameni au o părere foarte greşită, conform căreia cred că, dacă dau un lucru de pomană de sufletul unui mort, obiectul respectiv trece în lumea cealaltă şi ajunge să fie folosit de cel decedat. În copilărie doar aceasta am auzit despre pomeni şi chiar credeam şi eu aşa. Este total greşit. Nimeni din lumea aceasta nu poate transmite nici măcar o picătură de apă în cealaltă lume, oricât de frumoase intenţii ar avea. De altfel, Biblia ne spune despre un caz când un om bogat, care a trăit fără frică de Dumnezeu pe acest pământ şi nu i-a păsat de Lazăr, un sărac care sta la poarta lui. Iată ce scrie despre ei:

Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui, şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa că cei ce ar avea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.” (Ev. Luca 16:22-26)

Dacă nu au putut transmite ceva unii altora cei care sunt în diferitele locuri din lumea cealaltă, cu atât mai mult nu putem noi, cei de aici, să trimitem ceva ajutor celor morţi. Şi apoi, dacă cei morţi se află cu Hristos, nu au nevoie de nimic, absolut nimic de la noi, iar dacă sunt în locuinţa morţilor, nu-i mai poate ajuta nimeni şi nu le poate transmite nimic. Şi încă ceva, acolo, în locuinţa morţilor, ei nu au nevoie nici de dulciuri, nici de şervete, haine, veselă şi alte lucruri care obişnuiesc oamenii să dea de pomană, ci au nevoie de apă pe care o cer cu mare disperare.

Dumnezeu n-a lăsat reguli cu privire la pomeni

Nicăieri nu scrie în Biblie cât de des, cui şi ce să dăm de pomană. Dar, ne învaţă să fim darnici şi să facem milostenie. În predica de pe munte, Domnul Isus a spus:

Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri. Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. (Ev. Matei 6:1-4)

Simte cu cei care sunt în nevoie şi onorează memoria celor plecaţi din viaţă, dar nu face din ei idoli, pentru că sunt oameni ca şi noi toţi.

Vă mai invit să vizionaţi şi această emisiune care are ca temă – Paştele blajinilor.

https://moldovacrestina.md/de-ce-se-fac-pomenile-pentru-cei-morti/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/de-ce-se-fac-pomenile-pentru-cei-morti/

Charles Darwin: Adio teorie!

 Doina Bejenaru  27-08-2018

Redăm astăzi a cincea parte a recenziei cărții lui A.N. Wilson, publicată anul trecut, Charles Darwin, Victorian Mythmaker („Charles Darwin, făuritor de mit”). Părțile anterioare pot fi accesate la categoria Cartea Săptămânii AICI.

Comentariul de astăzi se axează în mod special pe Capitolul 14 al cărții, care de fapt e și cel mai lung și probabil și cel mai important din întreaga carte. E intitulat „Adios, Theory”. Capitolul 14 conține apogeul argumentației lui A. N. Wilson. Recomandăm celor care nu au timp ori răbdare să lectureze întreaga carte, să citească cel puțin Capitolul 14 pentru a înțelege slăbiciunile și infantilitatea teoriilor lui Darwin așa cum le vede și explică autorul.

Competiția lui Darwin

Am încheiat a patra parte a recenziei, publicată pe 2 august, discutînd îndoielile lui Darwin privind corectitudinea ideilor lui și mai ales a explicațiilor și argumentației făcute de el în sprijinul teoriei lui că speciile evoluează unele în altele dînd, în final, naștere speciei umane. Îndoielile lui Darwin au continuat până la moartea lui. În mare măsură ele s-au datorat și cercetărilor făcute, tot în aceeași perioadă, de alți oameni de știință din Europa și chiar Rusia care și ei erau interesați în evoluționism. Și ei au studiat fosile în țările lor de origine dar, spre deosebire de Darwin, au ajuns la concluzii care contraziceau concluziile finale ale lui Darwin. Din nefericire, doar opiniile lui Darwin au prins tracțiune, ele devenind la modă. Teoria lui Darwin a devenit dogma până în ziua de astăzi, o religie seculară în care seculariștii occidentali cred orbește. În cuvintele autorului: „Darwinismul a încetat să mai fie o teorie științifică și a devenit o nouă religie” (Pagina 310).

Curând după publicarea cărții Originea Speciilor în 1859 au început recenziile cărții. Una care aproape că l-a răsturnat pe Darwin de pe piedestal a fost cea făcută de Samuel Wilberforce în publicația Quarterly Review. Wilberforce a fost un creștin devotat cunoscut în istoria lumii pentru eforturile lui de a pune capăt comerțului cu sclavi și abolirea sclaviei. El vedea două probleme fudamentale cu argumentele lui Darwin. În primul rând era analogia lui Darwin între selecția naturală și selecția arficială prin modificarea raselor de animale. Wilberforce puncta faptul că rasele noi de animale nu sunt specii noi de animale, ci doar specii cu caracteristici diferite imprimate în animale prin metode artificiale. Mai mult, rasele noi de animale se sălbăticesc dacă se întorc în natură și nu evoluează în specii noi. În alte cuvinte, caracteristicile noi se transmit doar atâta timp, cât animalele rămân asociate cu specia umană, dar nu despărțite de ea.

În al doilea rând, Wilberforce argumentă, la fel ca Sir Charles Lyell, lipsa din straturile geologice ale terei a oricărei evidente de specii tranzitorii între o specie distinctă și alta. Argumentelor lui Wilberfoce, Darwin a răspuns cu o concesiune pe care toți evoluționiștii după el au acceptat-o: dovezi de acest fel încă nu au fost descoprite, asta dovedind că teoria lui Darwin are lacune, în engleză „gaps”. A.N. Wilson comentează ca din 1859 până azi, deci aproape 160 de ani, darwiniștii nu au fost capabili să dea răspuns acestei provocări lansate de Wilberforce și Lyell: „Din câte știu eu, nici un darwinist nu a dat vreodată un răspuns satisfăcător celor două puncte ale lui Wilberforce” (Pagina 258).

Reacțiile lui Darwin – „adio teorie”!

Citind materialele criticilor, Darwin a înțeles că oamenii de știință din vremea lui i-i puneau la îndoială teoria că, la fel după cum trăsăturile animalelor modificate genetic se moștenesc, se moștenesc și trăsăturile speciilor care se transformă dintr-o specie în alta. Nici o astfel de dovadă nu a fost găsită până în prezent. Argumentul acesta l-a frământat pe Darwin zilnic și încerca din răsputeri să dovedesacă corectitudinea acestui argument în noile ediții ale Originii Speciilor. A dedicat doar un singur capitol acestui subiect spinos. Curios, dar foarte puțin cunoscut și decisiv de important și extrem de relevant, este faptul că printre cele 100.000 de cuvinte scrise de Darwin pe marginile paginilor celor cinci (5) ediții ale Originii Speciilor, se află următoarea frază: „if this were true, adios theory – Dacă asta e adevărat, adio teorie”. (Pagina 279) (!)

Ce înseamnă asta? Darwin a recunoscut că dacă modificările speciilor nu se moștenesc și nu rămân permanente asta exclude posibilitatea transformării unei specii în alta. Asta este, zice A. N. Wilson, călcâiul lui Ahile a teoriei darwiniste. Și, argumentează el, studiile genetice facilitate de descoperirile științifice de la sfârțisul Secolului XX, contrazic și dovedesc ca fiind greșită teoria lui Darwin în întregime. Natural, Darwin nu putea prezice descoperirile științifice din viitor ori dacă ele vor confirma ori submina teoria lui. Concluzia lui Wilson e dură: descoperirile privind sistemul genetic uman din secolul XX „is really lethal to Darwinism”, adică „e fatala darwinismului”. (Pagina 277) Genetica distruge deasemenea argumentul lui Darwin ca selecția sexuală propulsează speciile către supraviețuire și transformare în alte specii. Genetica dovedește nu motivația ci procesul în care, în interiorul aceleași specii, dar nu în afara ei, trăsăturile dominante ale speciei sunt transmise de la o generație la alta.

Dar punctul remarcat de Wilson nu e finalul dezbaterii privind acuratețea ori falsitatea darwinismului. În deceniile de final al Secolului XX ateul britanic Richard Dawkins a căutat să reconcilieze darwinismul cu descoperirile științifice recente, și mai ales genetică, și să resusciteze evoluționismul. Evoluționiștii, în disperare, continua să se atîrne de explicațiile lui Dawkins. Dar, în opinia lui Wilson, un alt punct dificil pentru darwiniști este faptul că Darwin el însuși a avut îndoieli privind teoria lui și că a diluat-o în timp atât de mult încât a ajuns să fie chiar pe cale de dispariție ori abandonată în întregime. În acest sens Wilson afirmă: „cu o singură mână [Darwin] a revizuit Originile, diluînd teoria până la punctul în care nu a mai avut nici un sens, nici măcar în termenii ei fundamentali” (Pagina 292).

Dacă Darwin și-a diluat argumentele inițiale, interesul publicului britanic față de cărțile și teoriile lui s-au diluat și ele în mod semnificativ: doar 311 de exemplare a ultimei ediții a Originii Speciilor au fost vândute. Recenziile ultimei vresiuni au fost tot mai critice și chiar împotrivitoare. Unii din critici respingeau în întregime teoria evoluționistă, iar alții o reformulau să o facă mai viabilă în lumina descoperirilor științifice din Secolul XIX. Alți critici afirmau credința într-o „creație originală” a unei Divinități, și că, dacă înainte de apariția speciei umane speciile au evoluat unele în altele, specia umană a fost creată, și nu este un produs al evoluției speciilor inferioare. Asta a fost teoria fundamentală a lui Wallace: „nu există un antagonism real între revelația creștină și evoluționism” (Pagina 310).

Originea speciei umane

O altă lacună a teoriei lui Darwin, una extrem de relevanță și importanță, este că până acum Darwin nu a suflat o vorbă despre originea speciei umane.

Darwin a răspuns criticilor lui cu o carte devotată în întregime acestei teme: The Descent of Man, în românește Originea omului și selecția sexuală, publicată în 1871. Cartea asta a fost mai lungă decât Originea Speciilor dar, zice A.N. Wilson, un dezastru. Cititorii au fost dezamăgiți de la început. Publicul se aștepta ca Darwin să fie specific și să demonstreze cum exact a apărut ființa umană. Privind „cum”, zice Wilson, „Darwin scrie puțin și vag” (Pagina 296). Wilson caracterizează explicația lui Darwin ca o „luare la razna” ori „luare peste hotar” fără un discurs ori explicație coerentă, „rătăciri” care din când în când căutau o explicație puerilă a evoluției ființei umane din semi-hominizi.

În plus, Wilson scrie că dacă Darwin ar da aceleași explicații astăzi, în Secolul XXI, ar fi văzut ori etichetat ca „most reactionary”, adică „un reacționar extrem”. De exemplu, Darwin îi numește pe băștinașii din Tierra del Fuego, pe care i-a cunoscut în anii 1830 pe parcursul călătoriei lui pe vasul Beagle, drept semi-hominzi, adică o specie intermediară între primate și ființele umane sapiens. Unul din argumentele pe care le-a folosit în sensul acesta a fost că nativii din Tierra del Fuego nici măcar nu au o limbă coerență care ar putea fi numită umană. Aici, însă, Darwin s-a înșelat și și-a dovedit rasismul. Doar cu câteva decenii după călătoria lui în Tierra del Fuego un misionar britanic, Lucas Bridges, s-a dus acolo și a locuit printre ei. Bridges a alcătuit un vocabular al unui trib nativ alcătuit din peste 32.000 de cuvinte. (Pagina 300)

Un merit deosebit a cărții lui Wilson este că, privind originea speciei umane, el discută descoperirile scheletelor unor specii care sunt considerate a fi specii intermediare între primate și homo sapiens. Dovedește, însă, că teoriile acestea sunt eronate și neconvingătoare.

Originea moralității și a valorilor morale

Dacă Darwin a încercat o explicație a originii speciei umane, încercarea lui de a explica originea moralității omului sapiens dezamăgește și mai mult. E una, zice Wilson, să încerci să explici evoluția unor oase, dar mult mai greu să explici originea trăsăturilor morale și valorilor morale ale ființei umane. Cum au apărut ele? De unde? Sunt ele un produs al evoluției? Au apărut și evoluat ele simultan și în paralel cu evoluția și transformarea oaselor și trupului dintr-o specie în alta? Dacă ar fi așa, de ce în lumea animalelor nu se observă moralitate, dragoste pentru aproapele, ori o ierarhie a valorilor? Cum se explică apariția conștiinței? De ce, adăugă, A.N. Wilson, ființele sapines folosesc hârtie igienică pe când animalele nu?

Darwin înceară o explicație a originii valorilor morale bazată tot pe „teoria selecției naturale”. Aici, însă, Darwin sare în gol cu capul în jos. Presupunerea că moralitatea își are originea în „frica de Divinitate” e o concepție eronată după Darwin. În locul acestei teorii, Darwin propune alta: „… prima fundație sau origine a sensulul moralității se află în instinctele sociale, inclusiv simpatia; și aceste instincte fără îndoială au fost dobândite, ca și în cazul animalelor inferioare, prin selecția naturală” (Pagina 305). Unde sunt dovezile în sprijinul acestei presupuneri, întreabă Wilson? Evoluționismul se pretinde a fi o știință bazată pe dovezi palpabile. Întrebarea logică, deci e unde sunt dovezile în sprijinul acestei presupuneri? Nicăieri.

Sursa: Alianța Familiilor din România

https://www.stiricrestine.ro/2018/08/27/charles-darwin-adio-teorie/?utm_source=feedburner&ut

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/charles-darwin-adio-teorie/

Charles Darwin – Creaționist? Partea a III-a

 Cartea săptămâniiImportantȘtiință

 Doina Bejenaru  21-07-2018

În mai am început recenzia cărții lui A.N. Wilson, publicată anul trecut, Charles Darwin, Victorian Mythmaker („Charles Darwin, făuritor de mit”). Lungă de 367 de pagini, cartea e extrem de bogată în informații și detalii interesante, făcând, însă, practic imposibilă o recenzie a ei în doar câteva pagini. Revenim astăzi cu a treia parte a recenziei. Partea a II-a a recenziei o găsiți AICI. Ne-am oprit atunci discutând voiajul lui Darwin pe vasul Beagle în Patagonia.

Tierra del Fuego

În decembrie 1832 Beagle și Darwin ajung în Tierra del Fuego. Cu ani în urmă britanicii au adus de acolo patru băștinași pe care i-au educat să devină misionari creștini pentru populația nativă. Cei patru s-au reîntors în Tierra del Fuego pe Beagle împreună cu Darwin, iar Fitzroy, căpitanul vasului, i-a folosit să comunice cu localnicii. Spre surprinderea britanicilor, cei patru au pierdut repede engleza pe care o învățaseră în Marea Britanie și au organizat o răscoală împotriva echipajului. Darwin a notat în jurnalul lui de călătorie că populația băștinașă era doar cu puțin mai civilizată decât animalele. Pagina 112 „E greu de crezut că aceste creaturi trăiesc în aceași lume …”. După Tierra del Fuego, Beagle și Darwin își urmează călătoria la Insulele Falklands, iar apoi se întorc din nou în Patagonia unde, în 1833, Darwin petrece două luni (august și septembrie) explorând fauna și fosilele din zona Rio Negro și Bahia  Blanca. Pentru câteva săptămâni Darwin stă în conacul Generalului Rojas din Patagonia, al cărui oaspete este și pe care îl admira pentru cruzimea cu care trata populația nativă. Pe băștinașii Patagoniei Darwin i-a descris ca fiind incapabili de a fi civilizați ori de a trăi într-o democrație de tip european. Generalul Rojas a rămas, de fapt, cunoscut în istoria Argentinei ca dictatorul care a anihilat mai în întregime populația nativă a Patagoniei.

Evoluționism și creaționism

Mai puțin cunoscut istoriei este că pe parcursul acelor luni de explorare Darwin și Căpitanul Fitzroy au purtat discuții aprinse privind originea speciilor. Fitzroy a scris și el un jurnal de călătorie, publicat în 1839, care păstrează fragmente din conversațiile lui cu Darwin. În timp ce Darwin devenea tot mai sceptic privind originea speciilor prin creație divină, Fitzroy, examinând aceleași fosile și oseminte pe care Darwin le colecta de-a lungul călătoriei, ajungea la concluzia total opusă: speciile au fost create de o inteligență superioară și supremă. Pe parcursul călătoriei, Darwin citea cărțile palentologilor britanici din vremea lui care speculau privind originea și vârsta planetei și a vieții. Cartea de care s-a atașat cel mai puternic și care inițial l-a influențat mult a fost Principles of Geology (Principiile geologiei) a lui Sir Charles Lyell.  Fitzroy a împrumutat cărțile lui Darwin, inclusiv Principiile geologiei, pe care le-a citit, ajungând la concluzii diferite. Wilson vede în Fitzroy un „fundamentalist biblic”. Fitzroy și Darwin, de fapt, reprezintă schisma care dăinuie până astăzi între atei și teiști. Primii afirmă că își bazează concluziile pe date științifice, pe când cei din urmă pe revelație. Pentru Fiztroy, spune Wilson, „fidelitatea față de adevărul științific a fost subordonată unei fidelități mai mari, fidelitatea față de cuvântul inspirat a lui Dumnezeu” (Pagina 125).

De fapt, Fitzroy era atât de convins și atașat de adevărurile Scripturii încât, prin intermediul Societății Misionare din Londra (London Missionary Society), a încercat convertirea băștinașilor la creștinism. A sponsorizat trimiterea de misionari britanici în Tierra del Fuego și Biblii și articole de îmbrăcăminte pentru locuitorii de acolo. Din nefericire, în primăvara lui 1834 când Darwin și Fitzroy se reîntorc în Tierra del Fuego, nu se mai alesese nimic din munca misionarilor britanici. Următoarea călătorie misionară a britanicilor în Tierra del Fuego a avut loc în 1859. Echipajul vasului a fost întâmpinat cu violență din partea băștinașilor, misionarii au fost uciși, la fel ca întregul echipaj al vasului. Până la sfârșitul Veacului XIX, însă, populația nativă din Tierra del Fuego a fost masacrată la rândul ei mai în întregime după descoperirea aurului. Printre aventurierii cei mai bine cunoscuți care au explorat Tierra del Fuego și au exploatat zăcămintele aurifere a fost și romanul Iuliu Poper, cunoscut în istoria lui Tierra del Fuego ca fiind cel mai crunt dintre ei și în principal responsabil pentru masacrul băștinașilor.

Chile și Galapagos

Începutul lui 1835 îl prinde pe Darwin în Chile unde continua să examineze fauna locală sub protecția Căpitanului Fitzroy și a marinarilor britanici. În septembrie se îmbolnăvește, tot în Chile, de o boală incurabilă de care a suferit până la moarte. Nu se cunoaște diagnoza decât simptomele ei: vomitatul, febra și palpitațiile necontrolabile ale inimii. Unii specialiști speculează că Darwin s-ar fi îmbolnăvit de boala Chaga ori hanță, o infecție mortală destul de răspândită în Patagonia și transmisă de urina rozătoarelor. Pe parcursul călătoriei, Darwin continuă să adune specimene de fosile și schelete pe care le trimite în Marea Britanie. Incursiunile lui și ale echipajului britanic în interiorul continentului sunt întrerupte primind vestea că 3.000 de indieni ostili s-au adunat pentru a ataca echipajul vasului. În consecință, Beagle și echipajul își continuă călătoria spre nord, ajungând în Lima, Peru pe 12 iulie 1835, iar de acolo la Insulele Galapagos unde stau o lună.

Discipolii lui Darwin susțin că Galapagos a fost punctul de turnură în orientarea lui Darwin spre evoluționism. Wilson numește sugestia aceasta o „legendă”. „Mitologia darwinistă sugerează că Darwin a început să observe diferențele între speciile insulelor pe Insulele Galapagos” (Pagina 133). În Galapagos, Fitzroy și Darwin se încing la discuții examinând împreună diferențele dintre speciile observate de ei acolo dar, ca și înainte, ajung la concluzii diferite: Darwin atribuie diferențele evoluției, iar Fitzroy creației. Fitzroy, nu Darwin, a selectat și făcut colecțiile de animale, în mod special păsări, din Insulele Galapagos. Darwin le-a studiat la reîntoarcerea în Marea Britanie ajungând la concluzia că diferențele dintre păsările Insulelor Galapagos atestă existența unor specii diferite care au evoluat unele în altele. Fitzroy, însă, a ajuns la o altă concluzie: păsările Insulelor Galapagos aparțineau aceleași specii, dar s-au adaptat mediului înconjurător în funcție de modificările mediului.

Păsărea pe care Darwin a studiat-o cu cea mai mare atenție în Galapagos a fost cinteza, ori finch în engleză. Cercetători de la Universitatea Harvard din Statele Unite au studiat cintezele Insulelor Galapagos vreme de 22 de ani, în anii 60 și 70, testând acuratețea concluziilor lui Darwin. Și-au publicat concluziile în 1982 dând dreptate lui Fitzroy, nu lui Darwin. Darwin observase că cântezele din Galapagos aveau ciocul mai lung ca cele din Chile, ajungând la concluzia că ele corespund unor specii diferite. Cercetătorii de la Harvard au ajuns la o concluzie diferită. Pe parcursul celor 22 de ani au observat că în anii secetoși cintezele aveau ciocul mai lung dar mai scurt în anii ploioși, ciocul mai lung facilitând scormonirea țarinei după semințe în anii secetoși. În opinia cercetătorilor de la Harvard „modificările ciocurilor erau reversibile, ceea ce nu poate fi evoluție” (Pagina 134).

Creaționismul lui Blyth

Mai târziu în 1835 Beagle ancorează din nou în Lima, Peru unde pe Darwin îl așteaptă un colet de cărți și reviste. Printre ele se află și ediția din ianuarie 1835 a revistei Magazine of Natural History în care britanicul Edward Blyth discuta teoriile evoluționiste care circulau în vremea lui, dar cu care el nu agrea. Conform lui Blyth era imposibil ca speciile contemporane să fi evoluat dintr-o singură specie originală datorită absenței datelor științifice care să sprijine teoria. Dimpotrivă, afirmă el, nu se poate vorbi de o evoluție a speciilor ci de o adaptare a lor la condițiile de mediu. (Pagina 136) Darwin e răscolit de argumentele lui Blyth și devine și mai determinat să-și expună propriile opinii privind subiectul. Fosilele deja examinate de paleontologi pe vremea lui Darwin dovedeau existența unui „proces de adaptare în natura lucrurilor”, dar pentru Darwin întrebarea era dacă nu era mai de grabă vorba de „evoluția speciilor”. (Pagina 138).

Cu privire la acest punct cercetătorii, naturaliștii și paleontologii s-au despărțit în două tabere, cei care pledează pentru un proces de adaptare și cei care susțin procesul evoluției. (Pagina 139) Cele două tabere continuă până în zilele noastre bătălia demarată de Fitzroy și Darwin între 1832 și 1835. Wilson declară pe discipolii lui Darwin învingători și dominanți în gândirea occidentală, dar e sceptic că „adevărul științific” le sprijină ori le-ar putea sprijini  concluziile. (Pagina 140) Dar, adăugă Wilson, întrebarea la care nimeni până astăzi nu i-a putut da răspuns este „cum” s-a produs acest fenomen: „Asta e întrebarea cheie”.

Darwin devine nerăbdător și vrea să se întoarcă în Marea Britanie cât mai repede pentru a-și așterne gândurile pe hârtie. În octombrie 1835 Beagle pleacă din Galapagos și traversează Pacificul trecând prin Tahiti și alte micuțe insule din Pacific unde Darwin continuă să noteze impresii despre populația nativă care astăzi ar fi etichetate drept rasiste. La fel în Noua Zeelandă unde face afirmații insensitive la adresa maorilor. Comentarii la fel de nepotrivite le face și cu privire la populația nativă a Australiei. Despre maori scrie că sunt nespălați. „noțiunea de a-și spăla trupurile ori hainele pare să nu le fi intrat în cap” (Pagina 142). După câteva luni de ședere în Australia, Darwin și Beagle ajung în Marea Britanie în octombrie 1836.

Fitzroy v. Darwin

Nu e tocmai clar dacă Darwin și Căpitanul Fitzroy și-au purtat pică unul altuia. Clar, însă, este că opiniile lor au fost total opuse. Ce l-a iritat pe Fitzroy la Darwin a fost aroganța acestuia, Darwin refuzând să recunoască contribuția celor care l-au ajutat pe parcursul călătoriei. Darwin deja devenise o vedetă în Marea Britanie. La sosirea lui în Marea Britanie, Darwin deja era în posesia a 3.907 de specimene, schelete, fosile, oseminte și piei de animale. S-a apucat de lucru, catalogând cu asiduozitate specimenele. Dar după puțin timp și-a dat seama că nu poate răzbi de unul singur, cunoștințele lui fiind limitate. A recurs la ajutorul altor naturaliști pentru a cataloga și înțelege specimenele pe care le-a colectat. Își publică impresiile despre călătoria lui în jurul planetei la bordul vasului Beagle, iar impresiile lui îl irită pe Fitzroy. Nici lui Fiztroy nici echipajului vasului Darwin nu le-a acordat nici un credit pentru colecția imensă de specimene pe care a făcut-o. Din nefericire, scrie Wilson, versiunea lui Darwin, Voyage of the Beagle, a rămas în istorie că versiunea mai mult sau mai puțin oficială a călătoriei. (Pagina 147) Versiunea lui Fitzroy, publicată în 1839, a fost și încă rămâne ignorată, vederile creaționiste ale lui Fitzroy încetând să mai fie în vogă începând de la mijlocul veacului XIX în Marea Britanie și în Occident.

Misterul paginilor rupte și creaționismul lui Darwin

În 1837 Darwin începe să-și aștearnă gândurile pe hârtie. O mare enigmă se produce în iulie al acelui an, un mister care încă rămâne ne-elucidat. În jurnalul acelei luni Darwin scrie extensiv despre „transmutațiile speciilor”. În 1859 când își publică Originea Speciilor, dezvăluie că „toate paginile folositoare au fost rupte” din notele scrise de el în 1837 în care și-a lansat teoria evoluționistă. (Pagina 155) Ce să fi conținut acele pagini? Wilson speculează, la fel ca restul cercetătorilor. Să fi acceptat Darwin teoria lui Lyell că speciile dispar doar pentru a fi înlocuite de altele, fără a evolua, de fapt, în alte specii? Asta a fost noțiunea de bază enunțată de Lyell in Principles of Geology (Principiile geologiei) publicată în 1830. Lyell face o observație interesantă: fosilele și paleontologia dovedesc că în trecut au existat specii de animale care astăzi nu mai există, specii care au dispărut abrupt. Până astăzi cauza dispariției lor rămâne un mister. Și mai misterios, însă, este faptul că speciile care au dispărut, se pare subit, nu au evoluat în specii diferite ori în speciile zilelor noastre. În depozitele de fosile examinate de paleontologi și naturaliști vreme de secole nu există nicio dovadă ori evidență a evoluției speciilor dispăture. În consecință, nu se poate vorbi despre evoluție. În opinia lui Lyell, speciile dispărute au fost înlocuite de specii noi, create.

„Revelațiile geologice ale lui Lyell au dovedit, prin fosile, multe specii dispărute. Argumentul împotriva transmutației a fost că aceste specii au dispărut și au fost înlocuite cu altele. Sistemul prin care au fost înlocuite nu putea fi nimic altceva decât printr-o nouă creație” (Pagina 159). Să fi acceptat Darwin, la început, această idee a lui Lyell? Să fi fost Darwin, în ascuns, un creaționist? Ar fi explicat el lucrul acesta în paginile misterioase pe care le-a rupt din notițele lui originale? Wilson nu se pronunță, iar misterul paginilor dispărute continuă până în zilele noastre.

Sursa: Alianța Familiilor din România

https://www.stiricrestine.ro/2018/07/21/charles-darwin-creationist/

A.N. Wilson: Charles Darwin – Furt intelectual? Partea a II-a

 Doina Bejenaru  22-06-2018 12:53:03

Acum câteva săptămâni am început o recenzie a cărții lui A.N. Wilson, publicată anul trecut, cu titlul Charles Darwin, Victorian Mythmaker „Charles Darwin, făuritor de mit”. Cartea are 367 de pagini, e extrem de bogată în informații și detalii interesante, făcând practic imposibilă o recenzie a cărții în doar câteva pagini. Revenim, deci, astăzi cu a doua parte a recenziei, sperând să continuăm examinarea cărții în edițiile viitoare. Prima parte a recenziei o puteţi citi AICI!

Una din ideile dominante ale cărții lui Wilson e că Darwin nu a fost un gânditor original ci că a adoptat și ajustat, pe ici și colo, ideile predecesorilor și contemporanilor lui care au fost și ei interesați de subiectul posibilei evoluții a speciilor. Darwin, însă, nu le-a recunoscut contribuția la dezvoltarea teoriei evoluției, motiv pentru care Wilson îl acuză de furt intelectual.

Omul potrivit la locul potrivit?

Wilson ne dă de înțeles că Darwin nu a fost nici un geniu, nici un gânditor penetrant, nici un om cu intelect strălucitor, ci un individ care a avut norocul să fie omul potrivit la locul potrivit. A trăit într-o epocă istorică propice ideilor pe care le-a propus; în Marea Britanie, țară care fără îndoială la vremea aceea era cea mai avansată din lume și posedă cele mai numeroase și colosale resurse intelectuale și academice cunoscute istoriei; într-o epocă istorică în care oamenii erau curioși să-și cunoască originea; și într-un context geo-politic care i-a forțat pe britanici să găsească noi metode de creștere a producției agricole pentru a hrăni o populație mereu în creștere. A avut și norocul să se nască într-o familie aristocrată, să fie educat în universitățile prestigioase de atunci ale Marii Britanii, să călătorească, și să nu trebuiască să muncească pentru a se întreține pe sine, soția lui, Emma, și pe cei zece copii care el și Emma i-au adus pe lume. Cu banii primiți din partea tatălui și a bunicului a putut să-și crească copiii și să-și dedice câteva decenii de viața pasiunii lui intelectuale: explorarea originii vieții pe pământ, a presupusei evoluții a speciilor, și a descoperirii, zice el, a celor două legi ale naturii care transformă o specie în alta: legea selecției naturale și legea luptei pentru supraviețuirea speciilor.

Darwin a avut norocul să se nască la scurt timp după terminarea războaielor napoleonice, la 12 februarie 1809. În anul acela Marea Britanie deja fusese în război cu Franța lui Napoleon pentru aproape 15 ani. Cu doi ani înainte de terminarea războiului, Napoleon a impus o blocadă a Marii Britanii și a interzis comerțul Europei cu Marea Britanie. Britanicii, care deja începuseră să sufere de penurie de alimente încă de la începutul războiului, au devenit și mai înfometați după instituirea blocadei. Populația Marii Britanii a crescut între timp, de la 7 milioane de persoane în 1760, la 10,5 milioane la începutul anilor 1800. Britanicii au început să devină îngrijorați că profețiile sumbre ale Pastorului T.R. Malthus erau pe cale să se împlinească sub ochii lor: populația britanică creștea mai repede ca producția agricolă și britanicii vor muri de foame.

Britanicii au răspuns crizei demografice și penuriei de hrană instituind, în 1798, o Comisie de Agricultură (Board of Agriculture), al cărei obiectiv a fost stimularea producției agricole. Eforturile Comisiei au avut succes. În doar câțiva ani producția agricolă a crescut enorm. Au fost create noi rase de animale, noi varietăți de cereale și noi soiuri de plante. Toate astea prin selecția artificială, nu naturală. În doar câțiva ani, de exemplu, au fost scoase pe piața vite care dădeau mai multă carne și lapte, oi care dădeau mai multă lână și lapte, și varietăți de grâu și porumb care dădeau recolte mai mari. La scut timp, britanicii au încetat să mai sufere de foame, prețurile produselor agricole au scăzut, și panica supra-populării a încetat. Aceste circumstanțe, însă, au fost însoțite de o vie dezbatere intelectuală privind demografia, supra-popularea Marii Britanii, originea speciilor, și metodele de modificare, de către om, prin mijloace artificiale, a raselor de animale și a produselor agricole. Dacă omul poate modifica speciile în mod artificial, natura nu o face și ea, de la sine?

Influența familiei asupra lui Darwin

Interesul omului pentru evoluția speciilor datează încă din antichitate. Încă pe vremea lui Aristotel și Platon oamenii disputau noțiunea dacă animalele sunt statice, adică nu resimt modificări, ori evoluează și dezvoltă modificări morfologice în timp, iar dacă da din ce motive. Aceste idei l-au preocupt și pe bunicul lui Charles Darwin, Erasmus Darwin, de profesie medic. În 1794 Erasmus a publicat Zoonomia, un tratat în care argumenta că speciile au evoluat unele în altele, „creaturile nu au fost create ci s-au creat de la sine”, și că „speciile au apărut pe pământ nu pentru că Dumnezeu le-a creat ci prin evoluție”. (Pagina 23) Erasmus a murit în 1802, cu 7 ani înainte de nașterea lui Charles Darwin. Charles Darwin a citit, în mod aprofundat și de mai multe ori, cartea bunicului lui, afirmând, în final, că ea nu l-a influențat cu nimic „without producing any effect on me”.

Erasmus și-a elobărat ideile mai târziu într-o altă carte, The Temple of Nature „Templul Naturii”, în care postula noțiunea că întreaga viață, din formele ei cele mai primitive până la cele mai complexe, își are originea undeva în fundul oceanelor. Erasmus a încercat și să explice, din punct de vedere al cauzalității, „cauza inițială” care a propulsat evoluția în moțiune, o cauză pe care el a numit-o „the first great cause” ori „marea cauză primordială”. Erasmus a studiat și lucrat la teoria evoluției timp de aproape 30 de ani.

Când Darwin a ajuns la 9 ani i-a murit mama. Darwin și-a continuat studiile și a făcut universitatea la Cambridge. Tatăl lui dorea ca el să studieze teologia și să devină păstor anglican, dar Darwin avea alte pasiuni având înclinații spre medicină. Unul din profesorii lui a fost Robert Jameson, Profesor de Istorie Naturală, cel care l-a expus pe Darwin ideilor evoluționiștilor francezi ai Veacului XVIII, în special Jean Baptiste Lamarck și Gianbattista Brocchi. Ambii au încercat să explice originea speciilor prin cauze naturale prin studiul fosilelor disponibile în vremea lor. Idea principală a lui Lamarck a fost existența unei continuități a speciilor care însă se schimbă lent și se transformă în alte specii înrudite. Natura funcționează în virtutea unor legi specifice ei unde o formă de viață dă naștere unei alte forme de viață. Tot Lamarck pare să fi fost și primul naturalist care a enunțat idea că specia hominida se trage din maimuțe. La rândul lui, Brocchi a enunțat idea că speciile se nasc, trăiesc pentru o vreme, și apoi dispar.

Charles Darwin – furt intelectual?

E deci aparent ca dezbaterea privind originea și transformarea speciilor era deja în vogă la vremea când Darwin a început să fie interesat de subiect. Și tocmai aici Wilson îl acuză pe Darwin de frauda intelectuală: „Opinia mea este că… Darwin, care nu a recunoscut influențe intelectuale în viața lui, nu a fost capabil să-și amintească faptul că alții pe lângă el au crezut în evoluție înainte de 1859”, anul în care Darwin a publicat The Origin of the Species – Originea Speciilor). (Pagina 53).

Până atunci, obiecțiile împotriva evoluționismului lui Erasmus Darwin, Lamark și Brocchi erau doar de natură teologică nu științifică. Una din personalitățile influențe din perioada incipientă a gândirii evoluționiste a fost britanicul William Paley, care a trăit între 1743 și 1805. Paley e cunoscut istoriei în primul rând pentru monumentala lui carte View of the Evidences of Christianity – „Perspectiva asupra dovezilor privind creștinismul” publicată în 1794, și monumentala Natural Theology – „Teologia naturală” publicată în 1802. Pentru prima dată, în aceste cărți, un intelectual britanic apără Biserica, teismul și creștinismul în fața ascensiunii gândirii evoluționiste din vremea lui. Ideile lui Paley, lucid exprimate în cele două cărți, sunt considerate astăzi fundamentul intelectual a ceea ce e cunoscut ca „intelligent design”, o explicație teistă a universului și apariției unversului, a vieții și a omului. În acest sens, ideile lui Paley erau simple: universul e perfect, natura e perfectă, viața e perfectă, și perfecțiunea lor atestă indubitabil existența unui Creator care le-a creat pe toate cu înțelepciune și chibzuință. (Pagina 77). Darwin l-a citit pe Paley. Dar, în timp ce Paley afirmă existența armoniei în natură, Darwin afirmă că natura e într-o stare de haos. La fel, în timp ce Paley afirmă că armonia naturii se datorează funcționarii perfecte a legilor impuse de Creator în natură, Darwin afirmă că legile naturii, descoperite zice el, de el însuși, reflectă un conflict acerb și permanent între specii pentru supraviețuire, un conflict permanent între membrii aceleași specii, și că acest conflict propulsează evoluția naturii și a ființelor vii de la o specie la alta.

Teologia naturală înseamnă, din perspectiva lui Paley, că putem deduce existența unui Creator și a lui Dumnezeu, din natură. În mod contrar, pentru Darwin și discipolii lui, natura neagă existența lui Dumnezeu. Explicația lui Wilson este că: „Darwin a fost destinat să fie, pentru mulți, atât pe parcursul vieții lui cât și mai târziu, întruchiparea mitului britanic din era victoriană că știința a invalidat și negat religia. De fapt, în loc de a nega religia, știința a devenit religia lor…”, adică a evoluționiștilor.

Înconjurul lumii pe vasul Beagle

Sunt câteva lucruri cu privire la Darwin pe care le cunosc toți cei care au studiat biologia, printre ele călătoria lui Darwin în jurul pământului la bordul vasului The Beagle. Voiajul a fost punctul decisiv pentru orientarea intelectuală a lui Darwin. Observațiile făcute pe parcursul călătoriei i-au cimentat ideile evoluționiste și l-au făcut să pună la îndoială existența lui Dumnezeu, devenind, treptat, ateu. Un amănunt mai puțin cunoscut, însă, este că la întoarcere Darwin s-a îmbolnăvit și a rămas bolnav toată viața fără să se vindece. Boala l-a îmbătrânit înainte de vreme, dar nu se cunoaște exact diagnoza ori boala de care a suferit. Un alt amănunt la fel de puțin cunoscut este că, în timp ce pe Beagle Darwin își forma ideile evoluționiste, Căpitanul vasului, Charles FitzRoy, își cimenta convingerile creaționiste.

Wilson alocă 3 capitole fascinantei călătorii a lui Darwin în jurul pământului. (Paginile 86-182) Beagle a fost o fregată de război al cărei echipaj a fost însărcinat să studieze și să cartografieze coasta Patagoniei și a Țării Focului, apele, coasta oceanului, populația nativă, plantele și animalele și obiectivele strategice. Călătoria trebuia să înceapă în 1826, dar a început doar în 1828 sub autoritatea Căpitanului Charles FitzRoy, un aristocrat al cărui bunic a fost ministru britanic pe vremea războaielor Marii Britanii cu Franța. La vremea accea FiztRoy avea 26 de ani, iar Darwin 22. Tatăl lui Darwin a aflat de voiajul lui FitzRoy și l-a rugat să-l ia și pe Darwin cu el, contra cost. După multe amânări vasul a plecat din Marea Britanie pe 27 decembrie 1828. De-a lungul traseului, Beagle a făcut multiple escale pe la mici insulițe din Oceanul Atlantic pentru a-i permite lui Darwin să le examineze vegetația și fauna. Pe parcursul călătoriei Darwin citea cărți trimise de familie, majoritatea fiind tratate despre originea speciilor, geologie și palentologie. Una din cărțile citite atunci și care l-a influențat mai târziu a fost Principles of Geology „Principiile Geologiei” publicată de Charles Lyell.

Rasismul lui Darwin

În aprilie 1829 Beagle a ancorat pentru câteva luni pe coasta Braziliei. În timp ce Căpitanul FitzRoy și echipajul examinau și măsurau coastele Braziliei, Darwin își petrecea timpul în interiorul continentului examinând animalele, plantele și populația nativă. A zugrăvit populația nativă în termeni care astăzi ar fi considerați rasiști și ofensivi, „ignoranți, lași și extrem de indolenți”. Descria deasemenea populația de culoare ca fiind „uncommonly stupid” – „deosebit de stupidă”, ceea ce îl face pe autor să afirme că Darwin a fost rasist, un subiect pe care autorii contemporani îl evită. Consemnările făcute de Darwin în jurnalul lui de călătorie dovedesc și șovinismul lui. Darwin credea în superioritatea rasei și civilizației britanice în raport cu celelalte rase și civilizații. (Paginile 104-105) Tot în jurnalul de călătorie Darwin a consemnat că formele de guvernare de atunci din Brazilia, Uruguay și Argentina (Patagonia), erau „half-civilized governments”, adică „guvernări pe jumătate civilizate”. În opinia lui Darwin, democrația nu era o formă de guvernământ potrivită pentru America de Sud, optând pentru dictaturi, locuitorii ei fiind mai puțin civiliați ca britanicii. Ceea ce îl face pe Wilson să afirme că „… nu există nici o dovadă că [Darwin] a crezut, fie în tinerețe fie ca adult, în egalitatea rasei umane, fie ca ideal și deziderat politic fie ca un dat științific” (Pagina 105).

Pe la mijlocul lui iulie 1829 Beagle ancorează în Patagonia. În jurnalul de călătorie Darwin face aceleași consemnări ofensive la adresa populației native de acolo cu toate că peste tot pe unde a ajuns, fie singur fie împreună cu Căpitanul FitzRoy, a fost primit cu o ospitalitate deosebită. Ajuns la Punta Alta în Patagonia, Darwin se cufundă în studierea fosilelor care la vremea aceea se aflau acolo din abundență. Fosilele fuseseră păstrate în aluviunile râurilor și în țărmurile oceanului. Săptămâni la rând Darwin a ținut echipajul pe loc pentru a examina cu deamănuntul acest uimitor muzeu paleontologic și geologic din aer liber. A colectat și pus în cutii și borcane o mulțime de oseminte, carapace, roci, și animale mici pe care le-a trimis în Marea Britanie. A continuat să colecteze mii de schelete, oseminte, specii de animale și fosile pretutindeni, în Țara Focului, Chile, Peru și Insulele Galapagos. Le-a trimis pe toate, cu miile, în Marea Britanie, iar la întoarcare și-a dedicat restul vieții, câteva decenii, studiindu-le și ajungând la concluziile care le-a publicat în 1859 în Originea Speciilor.

O teorie a apariției limbii umane

Vom continua, sperăm, recenzia fascinantei cărții a lui Wilson în săptămânile viitoare. Vă recomandăm, în încheierea comentariului de astăzi, un articol care denotă confuzia care tipifiază gândirea evoluționistă a zilelor noastre. Teoria evoluționistă scârție și e tot mai dificil de susținut și apărat. Modificările și ajustările constante care se fac privind evoluționismul sunt dovadă principală. Acum câteva zile am dat peste o astfel de dovadă: inabilitatea evoluționiștilor de a explica, chiar în termeni rudimentari, abilitatea ființei umane de a vorbi. Cum a apărut abilitatea omului să vorbească? Publicația americană The Atlantic a publicat săptămâna trecută un articol privind subiectul al cărui titlu dovedește limitele evoluționismului: A Sneaky Theory of Where Language Came From – „O teorie cu șiretlic despre originea limbajului”. [Articolul poate fi citit AICI]

Limbajul a apărut, zic evoluționiștii, din necesitatea ființelor vii de a coopera pentru a atinge scopuri comune. Chiar? Din perspectiva creaționistă și teistă, întrebarea este diferită: de ce doar ființele umane au abilitatea de a învăța limbi diferite, pe când animalele nu? Nici un animal nu poate învăța limba unui alt animal. Un câine nu poate scoate sunetele unei ciocârlii și nici o ciocârlie nu poate lătra asemena unui câine. Doar ființele umane au capacitatea de a învăța limbi străine ori imita sunetele animalelor. De ce? Pentru că ele au fost făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, Cel care a grăit și s-a făcut, și Cel care, la rândul Lui, a înzestrat ființa uman cu abilitatea de a vorbi.

Autor: Alianţa Familiilor din România

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/charles-darwin-creationist/

Charles Darwin – Creaționist?

 Doina Bejenaru  21-07-2018 

În mai am început recenzia cărții lui A.N. Wilson, publicată anul trecut, Charles Darwin, Victorian Mythmaker („Charles Darwin, făuritor de mit”). Lungă de 367 de pagini, cartea e extrem de bogată în informații și detalii interesante, făcând, însă, practic imposibilă o recenzie a ei în doar câteva pagini. Revenim astăzi cu a treia parte a recenziei. Partea a II-a a recenziei o găsiți AICI. Ne-am oprit atunci discutând voiajul lui Darwin pe vasul Beagle în Patagonia.

Tierra del Fuego

În decembrie 1832 Beagle și Darwin ajung în Tierra del Fuego. Cu ani în urmă britanicii au adus de acolo patru băștinași pe care i-au educat să devină misionari creștini pentru populația nativă. Cei patru s-au reîntors în Tierra del Fuego pe Beagle împreună cu Darwin, iar Fitzroy, căpitanul vasului, i-a folosit să comunice cu localnicii. Spre surprinderea britanicilor, cei patru au pierdut repede engleza pe care o învățaseră în Marea Britanie și au organizat o răscoală împotriva echipajului. Darwin a notat în jurnalul lui de călătorie că populația băștinașă era doar cu puțin mai civilizată decât animalele. Pagina 112 „E greu de crezut că aceste creaturi trăiesc în aceași lume …”. După Tierra del Fuego, Beagle și Darwin își urmează călătoria la Insulele Falklands, iar apoi se întorc din nou în Patagonia unde, în 1833, Darwin petrece două luni (august și septembrie) explorând fauna și fosilele din zona Rio Negro și Bahia  Blanca. Pentru câteva săptămâni Darwin stă în conacul Generalului Rojas din Patagonia, al cărui oaspete este și pe care îl admira pentru cruzimea cu care trata populația nativă. Pe băștinașii Patagoniei Darwin i-a descris ca fiind incapabili de a fi civilizați ori de a trăi într-o democrație de tip european. Generalul Rojas a rămas, de fapt, cunoscut în istoria Argentinei ca dictatorul care a anihilat mai în întregime populația nativă a Patagoniei.

Evoluționism și creaționism

Mai puțin cunoscut istoriei este că pe parcursul acelor luni de explorare Darwin și Căpitanul Fitzroy au purtat discuții aprinse privind originea speciilor. Fitzroy a scris și el un jurnal de călătorie, publicat în 1839, care păstrează fragmente din conversațiile lui cu Darwin. În timp ce Darwin devenea tot mai sceptic privind originea speciilor prin creație divină, Fitzroy, examinând aceleași fosile și oseminte pe care Darwin le colecta de-a lungul călătoriei, ajungea la concluzia total opusă: speciile au fost create de o inteligență superioară și supremă. Pe parcursul călătoriei, Darwin citea cărțile palentologilor britanici din vremea lui care speculau privind originea și vârsta planetei și a vieții. Cartea de care s-a atașat cel mai puternic și care inițial l-a influențat mult a fost Principles of Geology (Principiile geologiei) a lui Sir Charles Lyell.  Fitzroy a împrumutat cărțile lui Darwin, inclusiv Principiile geologiei, pe care le-a citit, ajungând la concluzii diferite. Wilson vede în Fitzroy un „fundamentalist biblic”. Fitzroy și Darwin, de fapt, reprezintă schisma care dăinuie până astăzi între atei și teiști. Primii afirmă că își bazează concluziile pe date științifice, pe când cei din urmă pe revelație. Pentru Fiztroy, spune Wilson, „fidelitatea față de adevărul științific a fost subordonată unei fidelități mai mari, fidelitatea față de cuvântul inspirat a lui Dumnezeu” (Pagina 125).

De fapt, Fitzroy era atât de convins și atașat de adevărurile Scripturii încât, prin intermediul Societății Misionare din Londra (London Missionary Society), a încercat convertirea băștinașilor la creștinism. A sponsorizat trimiterea de misionari britanici în Tierra del Fuego și Biblii și articole de îmbrăcăminte pentru locuitorii de acolo. Din nefericire, în primăvara lui 1834 când Darwin și Fitzroy se reîntorc în Tierra del Fuego, nu se mai alesese nimic din munca misionarilor britanici. Următoarea călătorie misionară a britanicilor în Tierra del Fuego a avut loc în 1859. Echipajul vasului a fost întâmpinat cu violență din partea băștinașilor, misionarii au fost uciși, la fel ca întregul echipaj al vasului. Până la sfârșitul Veacului XIX, însă, populația nativă din Tierra del Fuego a fost masacrată la rândul ei mai în întregime după descoperirea aurului. Printre aventurierii cei mai bine cunoscuți care au explorat Tierra del Fuego și au exploatat zăcămintele aurifere a fost și romanul Iuliu Poper, cunoscut în istoria lui Tierra del Fuego ca fiind cel mai crunt dintre ei și în principal responsabil pentru masacrul băștinașilor.

Chile și Galapagos

Începutul lui 1835 îl prinde pe Darwin în Chile unde continua să examineze fauna locală sub protecția Căpitanului Fitzroy și a marinarilor britanici. În septembrie se îmbolnăvește, tot în Chile, de o boală incurabilă de care a suferit până la moarte. Nu se cunoaște diagnoza decât simptomele ei: vomitatul, febra și palpitațiile necontrolabile ale inimii. Unii specialiști speculează că Darwin s-ar fi îmbolnăvit de boala Chaga ori hanță, o infecție mortală destul de răspândită în Patagonia și transmisă de urina rozătoarelor. Pe parcursul călătoriei, Darwin continuă să adune specimene de fosile și schelete pe care le trimite în Marea Britanie. Incursiunile lui și ale echipajului britanic în interiorul continentului sunt întrerupte primind vestea că 3.000 de indieni ostili s-au adunat pentru a ataca echipajul vasului. În consecință, Beagle și echipajul își continuă călătoria spre nord, ajungând în Lima, Peru pe 12 iulie 1835, iar de acolo la Insulele Galapagos unde stau o lună.

Discipolii lui Darwin susțin că Galapagos a fost punctul de turnură în orientarea lui Darwin spre evoluționism. Wilson numește sugestia aceasta o „legendă”. „Mitologia darwinistă sugerează că Darwin a început să observe diferențele între speciile insulelor pe Insulele Galapagos” (Pagina 133). În Galapagos, Fitzroy și Darwin se încing la discuții examinând împreună diferențele dintre speciile observate de ei acolo dar, ca și înainte, ajung la concluzii diferite: Darwin atribuie diferențele evoluției, iar Fitzroy creației. Fitzroy, nu Darwin, a selectat și făcut colecțiile de animale, în mod special păsări, din Insulele Galapagos. Darwin le-a studiat la reîntoarcerea în Marea Britanie ajungând la concluzia că diferențele dintre păsările Insulelor Galapagos atestă existența unor specii diferite care au evoluat unele în altele. Fitzroy, însă, a ajuns la o altă concluzie: păsările Insulelor Galapagos aparțineau aceleași specii, dar s-au adaptat mediului înconjurător în funcție de modificările mediului.

Păsărea pe care Darwin a studiat-o cu cea mai mare atenție în Galapagos a fost cinteza, ori finch în engleză. Cercetători de la Universitatea Harvard din Statele Unite au studiat cintezele Insulelor Galapagos vreme de 22 de ani, în anii 60 și 70, testând acuratețea concluziilor lui Darwin. Și-au publicat concluziile în 1982 dând dreptate lui Fitzroy, nu lui Darwin. Darwin observase că cântezele din Galapagos aveau ciocul mai lung ca cele din Chile, ajungând la concluzia că ele corespund unor specii diferite. Cercetătorii de la Harvard au ajuns la o concluzie diferită. Pe parcursul celor 22 de ani au observat că în anii secetoși cintezele aveau ciocul mai lung dar mai scurt în anii ploioși, ciocul mai lung facilitând scormonirea țarinei după semințe în anii secetoși. În opinia cercetătorilor de la Harvard „modificările ciocurilor erau reversibile, ceea ce nu poate fi evoluție” (Pagina 134).

Creaționismul lui Blyth

Mai târziu în 1835 Beagle ancorează din nou în Lima, Peru unde pe Darwin îl așteaptă un colet de cărți și reviste. Printre ele se află și ediția din ianuarie 1835 a revistei Magazine of Natural History în care britanicul Edward Blyth discuta teoriile evoluționiste care circulau în vremea lui, dar cu care el nu agrea. Conform lui Blyth era imposibil ca speciile contemporane să fi evoluat dintr-o singură specie originală datorită absenței datelor științifice care să sprijine teoria. Dimpotrivă, afirmă el, nu se poate vorbi de o evoluție a speciilor ci de o adaptare a lor la condițiile de mediu. (Pagina 136) Darwin e răscolit de argumentele lui Blyth și devine și mai determinat să-și expună propriile opinii privind subiectul. Fosilele deja examinate de paleontologi pe vremea lui Darwin dovedeau existența unui „proces de adaptare în natura lucrurilor”, dar pentru Darwin întrebarea era dacă nu era mai de grabă vorba de „evoluția speciilor”. (Pagina 138).

Cu privire la acest punct cercetătorii, naturaliștii și paleontologii s-au despărțit în două tabere, cei care pledează pentru un proces de adaptare și cei care susțin procesul evoluției. (Pagina 139) Cele două tabere continuă până în zilele noastre bătălia demarată de Fitzroy și Darwin între 1832 și 1835. Wilson declară pe discipolii lui Darwin învingători și dominanți în gândirea occidentală, dar e sceptic că „adevărul științific” le sprijină ori le-ar putea sprijini  concluziile. (Pagina 140) Dar, adăugă Wilson, întrebarea la care nimeni până astăzi nu i-a putut da răspuns este „cum” s-a produs acest fenomen: „Asta e întrebarea cheie”.

Darwin devine nerăbdător și vrea să se întoarcă în Marea Britanie cât mai repede pentru a-și așterne gândurile pe hârtie. În octombrie 1835 Beagle pleacă din Galapagos și traversează Pacificul trecând prin Tahiti și alte micuțe insule din Pacific unde Darwin continuă să noteze impresii despre populația nativă care astăzi ar fi etichetate drept rasiste. La fel în Noua Zeelandă unde face afirmații insensitive la adresa maorilor. Comentarii la fel de nepotrivite le face și cu privire la populația nativă a Australiei. Despre maori scrie că sunt nespălați. „noțiunea de a-și spăla trupurile ori hainele pare să nu le fi intrat în cap” (Pagina 142). După câteva luni de ședere în Australia, Darwin și Beagle ajung în Marea Britanie în octombrie 1836.

Fitzroy v. Darwin

Nu e tocmai clar dacă Darwin și Căpitanul Fitzroy și-au purtat pică unul altuia. Clar, însă, este că opiniile lor au fost total opuse. Ce l-a iritat pe Fitzroy la Darwin a fost aroganța acestuia, Darwin refuzând să recunoască contribuția celor care l-au ajutat pe parcursul călătoriei. Darwin deja devenise o vedetă în Marea Britanie. La sosirea lui în Marea Britanie, Darwin deja era în posesia a 3.907 de specimene, schelete, fosile, oseminte și piei de animale. S-a apucat de lucru, catalogând cu asiduozitate specimenele. Dar după puțin timp și-a dat seama că nu poate răzbi de unul singur, cunoștințele lui fiind limitate. A recurs la ajutorul altor naturaliști pentru a cataloga și înțelege specimenele pe care le-a colectat. Își publică impresiile despre călătoria lui în jurul planetei la bordul vasului Beagle, iar impresiile lui îl irită pe Fitzroy. Nici lui Fiztroy nici echipajului vasului Darwin nu le-a acordat nici un credit pentru colecția imensă de specimene pe care a făcut-o. Din nefericire, scrie Wilson, versiunea lui Darwin, Voyage of the Beagle, a rămas în istorie că versiunea mai mult sau mai puțin oficială a călătoriei. (Pagina 147) Versiunea lui Fitzroy, publicată în 1839, a fost și încă rămâne ignorată, vederile creaționiste ale lui Fitzroy încetând să mai fie în vogă începând de la mijlocul veacului XIX în Marea Britanie și în Occident.

Misterul paginilor rupte și creaționismul lui Darwin

În 1837 Darwin începe să-și aștearnă gândurile pe hârtie. O mare enigmă se produce în iulie al acelui an, un mister care încă rămâne ne-elucidat. În jurnalul acelei luni Darwin scrie extensiv despre „transmutațiile speciilor”. În 1859 când își publică Originea Speciilor, dezvăluie că „toate paginile folositoare au fost rupte” din notele scrise de el în 1837 în care și-a lansat teoria evoluționistă. (Pagina 155) Ce să fi conținut acele pagini? Wilson speculează, la fel ca restul cercetătorilor. Să fi acceptat Darwin teoria lui Lyell că speciile dispar doar pentru a fi înlocuite de altele, fără a evolua, de fapt, în alte specii? Asta a fost noțiunea de bază enunțată de Lyell in Principles of Geology (Principiile geologiei) publicată în 1830. Lyell face o observație interesantă: fosilele și paleontologia dovedesc că în trecut au existat specii de animale care astăzi nu mai există, specii care au dispărut abrupt. Până astăzi cauza dispariției lor rămâne un mister. Și mai misterios, însă, este faptul că speciile care au dispărut, se pare subit, nu au evoluat în specii diferite ori în speciile zilelor noastre. În depozitele de fosile examinate de paleontologi și naturaliști vreme de secole nu există nicio dovadă ori evidență a evoluției speciilor dispăture. În consecință, nu se poate vorbi despre evoluție. În opinia lui Lyell, speciile dispărute au fost înlocuite de specii noi, create.

„Revelațiile geologice ale lui Lyell au dovedit, prin fosile, multe specii dispărute. Argumentul împotriva transmutației a fost că aceste specii au dispărut și au fost înlocuite cu altele. Sistemul prin care au fost înlocuite nu putea fi nimic altceva decât printr-o nouă creație” (Pagina 159). Să fi acceptat Darwin, la început, această idee a lui Lyell? Să fi fost Darwin, în ascuns, un creaționist? Ar fi explicat el lucrul acesta în paginile misterioase pe care le-a rupt din notițele lui originale? Wilson nu se pronunță, iar misterul paginilor dispărute continuă până în zilele noastre.

Sursa: Alianța Familiilor din România

https://www.stiricrestine.ro/2018/07/21/charles-darwin-creationist/?utm_

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/charles-darwin-creationist/

Cercetătorii UBB au descoperit o nouă familie de reptile mezozoice din Transilvania

Vasile Măgrădean | 05.12.2017 |

Sursa: Wikimedia    +ZOOM

Galerie foto (1)

Cercetătorii UBB au descoperit o nouă familie de reptile mezozoice din Transilvania

O nouă familie de reptile mezozoice care a trăit în urmă cu 70 de milioane de ani în Transilvania a fost descoperită de cercetătorii UBB, după găsirea unei şopârle de 20 de centimetri la Oarda de Jos, lângă Alba Iulia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de UBB, şopârla descoperită la Oarda de Jos, lângă Alba Iulia, a vieţuit pe un uscat insular, numit Insula Haţeg, din dispărutul Ocean Tethys, informează Mediafax.

”Paleontologii UBB Cluj-Napoca şi ai Muzeului Ţării Crişurilor Oradea au publicat rezultatele cercetării fosilelor unei şopârle care dovedeşte prezenţa unei noi familii de reptile denumite de către aceştia Barbatteidae. Şopârla descoperită la Oarda de Jos, lângă Alba Iulia, încadrată într-un nou gen şi nouă specie, a fost denumită Oardasaururs glyphis. Ea atingea în jur de 20 cm lungime şi a vieţuit la finele Mezozoicului în Cretacic, acum circa 70 milioane de ani, pe un uscat insular, numit Insula Haţeg, din dispărutul Ocean Tethys, care ocupa la acea vreme o bună parte a Transilvaniei actuale”, se arată în comunicat.

Prof. dr. Vlad Codrea de la UBB Cluj-Napoca arată în comunicat că descoperirea este remarcabilă atât prin poziţia sistematică a fosilei, nouă pentru ştiinţă, cât şi prin faptul că îmbogăţeşte biodiversitatea Insulei Haţeg de la final de Mezozoic.

”Este o dovadă a faptului că mai sunt încă suficiente elemente de cunoaştere care pot fi adăugate acestui uscat insular, de faimă mondială prin evoluţia lumii vii care l-a caracterizat. Această mică şopârlă a vieţuit în umbra dinozaurilor specifici acestei insule, parte dintre ei celebri prin faptul că au devenit pitici pe parcursul istoriei lor din cauza vieţii în mediul insular. Dacă şopârla de la Oarda nu impresiona prin dimensiuni, fiind mai degrabă mică, o formă înrudită denumită Barbatteius, definită de aceiaşi cercetători, ajungea la nu mai puţin de 80 de centimetri lungime”, a spus Codrea.

La rândul său, dr. Márton Venczel, de la Muzeul Ţării Crişurilor, afirmă că ceea ce este caracteristic acestei noi şopârle ”este sculptura foarte evidentă a acoperişului cranian, cu creste separate de şanţuri care imprimă celui care priveşte imaginea generală a unei scrieri”.

”De aici vine denumirea speciei de glyphis, care înseamnă cu scriere, prin sculptare”, spune Venczel.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cu cine s-ar fi învecinat România în urmă cu 300 de milioane de ani. Ar fi avut şi ieşire la ocean

În umbra dinozaurilor: animalele care au împărţit cu ei Pământul

Tuatara, specia de reptilă care supravieţuieşte de 230 de milioane de ani, se confruntă cu noi probleme

În Rusia a fost descoperită o nouă specie de reptilă marină

http://www.descopera.ro/natura/16289262-cercetatorii-ubb-au-descoperit-o-noua-familie-de-reptile-mezozoice-din-transilvania

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/cercetatorii-ubb-au-descoperit-o-noua-familie-de-reptile-mezozoice-din-transilvania/

Cercetări recente aruncă o lumină nouă asupra primilor oameni

 Poteraș Ionuț  27-09-2018

Dacă cineva te-ar striga că eşti un Neandhertal sau un om la peşterii, probabil că nu ai lua-o ca pe un compliment. Însă conform ultimelor studii paleo-antropologice, lucrurile nu stau chiar atât de rău.

Încă de când primele rămăşiţe au fost descoperite în Europa şi Orientul Mijlociu, acum mai bine de o sută cincizeci de ani, omul de Neandhertal a fost înfăţişat ca fiind primitiv, brutal, mai apropiat în comportamentul lui de o gorilă decât de un om, târând o bâtă în timp ce merge şi mormăind nişte sunete neînţelese.  David Frayer, un cunoscut paleontologist care scrie articole pentru New York Times, a cercetat acum câţiva ani modul în care a fost privit omul de Neandhertal începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, atunci când acesta era etichetat drept „ciudat” şi „idiot”, „incapabil de a avea concepţii morale sau religioase.” De fapt numele ştiinţific iniţial propus pentru omul de Neandhertal a fost „Homo Stupidus”.

Însă ultimele cercetări în domeniu, îl reabilitează pe acest locuitor timpuriu al Europei. Anul trecut, New York Times a publicat un articol intitulat „Şi Neandhertalienii au fost tot oameni”, unde sunt detaliate concluziile ultimelor studii ştiinţifice.

Cercetările au relevat că Neandhertalienii erau artişti iscusiţi, care amestecau vopseluri diferite pentru a face picturi cu diverse nuanţe multicolore. Ei pictau  imagini simbolice şi obişnuiau să se împodobească cu pene şi pandantive din gheare de vultur. Surprinzător, ei erau şi navigatori pricepuţi ce puteau parcurge distanţe mari pe apă, făceau comerţ, foloseau ierburi medicinale şi chiar îşi înmormântau morţii cu provizii de hrană alături, ceea ce sugerează credinţa în viaţa de după moarte.

În ciuda unui consens care a dominat lumea academică pentru zeci de ani, cum că omul de Neandhertal nu era capabil de limbaj articulat, cercetătorii australieni au anunţat în 2013 că au descoperit osul lingual, cel care susţine limba, al unui om de Neandhertal iar acesta este identic cu cel al nostru.

Recent, noi descoperiri în domeniul genetic contestă o idee ce a prevalat în lumea ştiinţifică, şi anume că oamenii moderni, cu un nivel de inteligență superior, sunt cei care au determinat dispariţia Neandhertalienilor. Secvențierea ADN-ului sugerează că omul modern este parte Neandhertal, cu o proporţie în medie de 2%, iar în unele regiuni chiar 6%. De fapt, se estimează că 80 din genele pe care le avem provin direct de la omul de Neandhertal.

Amestecul primilor oameni se pare că nu era un lucru rar întâlnit. Un articol recent din revista Nature descrie cum un os al degetelor de la picioare, descoperit într-o peşteră din Siberia, reprezintă prima confirmare a unei încrucișări între aşa-zisele „specii” umane. Analiza genetică arată ca degetul de la picioare aparţinea unei fete care a avea o mamă de Neandhertal şi un tată care era un Denisovan – un alt grup de oameni preistorici care şi-au lăsat amprenta genetică asupra noastră.

Conform zoologului Ernst Mayer, dacă două creaturi pot avea urmaşi, atunci ei sunt membri ai aceleaşi specii. Neandhertalienii, denisovanii şi omul modern cu toţii au avut urmaşi, suntem prin urmare o dovadă vie că suntem la fel.

Autorul articolului din New York Times, se întreabă totuşi: „cum se poate ca ştiinţa să-şi fi format o opinie atât de eronată despre omul de Neandhertal pe care a susţinut-o pentru atât de mult timp?” Ei bine, răspunsul se bazează în mare parte pe pe presupunerile teoriei evoluţioniste, care au întunecat judecata noastră despre originea omului. Oamenii de ştiinţă au presupus de multă vreme, că grupurile de oameni care au dispărut erau la fel de primitive ca şi maimuţele. Însă, ultimele descoperiri, fac dificilă negarea faptului că Neandhertalienii au fost şi ei oameni, şi dacă au fost oameni atunci au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Lecţia pe care ne-o învaţă omul de Neandhertal este aceea că de multe ori ficţiunea îmbracă haina ştiinţei adevărate, iar supoziţiile privind originea oamenilor sunt înfăţişate ca date ştiinţifice de necontestat. Ştiinţa l-a interpretat greşit pe omul de Neandhertal pentru că puţini oameni de ştiinţă au fost cu adevărat interesaţi de adevăr, indiferent către ce concluzii îi va conduce acesta. Presupunerile darwiniste au făcut ca grupuri întregi de oameni să fie portretizaţi ca fiind primitivi şi asemenea maimuţelor.

Ideile au consecinţe. Ideile greşite fac victime.

Sursa: breakpoint.org

https://www.stiricrestine.ro/2018/09/27/cercetari-recente-arunca-o-lumina-noua-asupra-primilor-oameni/?utm_sou

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/cercetari-recente-arunca-o-lumina-noua-asupra-primilor-oameni/

CELE 7 MINUNI DE LA MUNTELE ST. HELENS

de Lloyd şi Doris Anderson    http://www.creationism.org/romanian/7wonders_ro.htm

Introducere:  Cele 7 Minuni, sumarizate mai jos, sunt şapte caracteristici geologice rezultate din erupţia din anii ‘80 şi prezentate la Centrul de Informare despre Creaţionism MSH. Formându-se rapid, ele pun sub semnul întrebării gândirea evoluţionistă conform căreia acestor formaţiuni le sunt necesare lungi perioade de timp. Le numim “minuni” din cauza uimirii pe care o produc. De fapt, credinţa noastră este că aceste minuni sunt un mesaj prin care Dumnezeu aminteşte omului de viteza cu care a creat lumea. Volcanic Eruption, May 18, 1980
Erupţia vulcanică,  18 Mai 1980

1.  Muntele a fost transformat până a devenit de nerecunoscut în nouă ore.  MSH era recunoscut drept cel mai frumos munte al lanţului “Cascade Peaks”. De formă conică, acoperit cu zăpadă, se înălţa peste râpe împădurite, cu un lac limpede precum cristalul în nord. În martie 1980, magma a început să urce în munte, despicându-l. Pe data de 18 mai, la ora 8:32 a.m., un cutremur puternic a făcut ca versantul de nord să alunece în vale, eliminând presiunea dinăuntru printr-o explozie laterală, în partea de nord, de forma unui evantai. Această explozie iniţială de opt minute a distrus 600 km2 de pădure.

Muntele a continuat să erupă până seara, cu puterea a 20.000 de bombe atomice similare celei de la Hiroshima. În aceste nouă ore, sfertul superior şi întregul vârf al muntelui au dispărut, lăsând în urmă un crater enorm, larg deschis, de forma unei potcoave. Râpe adânci au fost umplute, materie în grosime de 760 m a fost depozitată pe fundul lacului şi râul care colecta apele de pe versantele de nord şi nord-vest ale muntelui a fost îngropat sub depozite cu o grosime medie de 450 m. În doar nouă ore regiunea devenise un peisaj lunar hidos şi lipsit de viaţă.

Timp de 150 de ani evoluţionismul geologic a minimizat rolul evenimentelor catastrofice. Conform acestei gândiri, enormele schimbări geologice produse de această erupţie de nouă ore a unui vulcan minor ar fi avut nevoie de un milion de ani de schimbări treptate.

2.  Canioane formate în cinci luni.  În cele cinci luni care au urmat erupţiei au fost formate două canioane din noroi şi scurgeri piroclastice, pentru a permite drenarea craterului de 2,4 x 3,2 km. Principalul canal de scurgere, Canionul Step, este adânc de până la 2.140 m. În partea de est a lui se află Canionul Loowit. Ambele canioane au fost săpate în stâncă dură cu grosimea de 300 m. Prin fiecare canion curg mici pârâuri. Explicaţia evoluţionistă tipică este că un pârâu formează încet un canion pe parcursul unor perioade foarte mari de timp. În acest caz ştim că cele două canioane au fost formate rapid; abia după aceea un pârâu a început să curgă prin ele. Manualele spun că cel mai spectaculos canion din lume, Grand Canyon, a fost format de eroziunea unui curs de apă pe parcursul a sute de milioane de ani. În prezent, oamenii de ştiinţă care se specializează în eroziune geologică cred că a fost format rapid, la fel ca aceste canioane de la MSH.

 

3.  Ţinuturi sterpe formate în cinci zile.  Topografia ţinuturilor sterpe se găseşte în sudul şi în sud-estul Dakotei. Apare acolo unde materie liberă a fost erodată din zone cu structuri stâncoase, lăsând în urmă un peisaj zimţat, dar pitoresc. Explicaţia standard pentru aceste forme de relief este că apa, de-a lungul secolelor, a spălat acele materii libere, lăsând în urmă modele de stânci în formă de turn.

La MSH, masiva alunecare de teren a transportat cantităţi uriaşe de gheaţă şi zăpadă, îngropându-le în valea adâncă din nord. În timpul zilei s-a depus un strat de 91 de m de cenuşă la 300oC care a “topit” rapid gheaţa, aceasta sublimând în abur. Acesta este procesul energetic care a cauzat exploziile din vârful muntelui de-a lungul zilei. Apa îşi măreşte volumul de 1.700 de ori când se transformă în abur. Când aceasta se întâmplă instantaneu, se produce o explozie. În cele din urmă, explozii similare au consumat toată apa.

Atunci când cenuşa încinsă până la roşu, aşternându-se peste gheaţa şi zăpada din vale, a făcut ca acea gheaţă să se “topească” şi să sublimeze în abur, au fost formate aşa-numitele “puţuri de explozie a aburului” (de până la 380 m adâncime). Acestea au avut pereţi aproape verticali până ce gravitaţia i-a făcut să se prăbuşească, producând efectul de “rigole şi vâlcele”, o trăsătură a topografiei ţinuturilor sterpe (rigolele fiind vâlcele mai mici). Marile ţinuturi sterpe din Statele Unite ar fi putut fi de asemenea produse de forţe catastrofice şi unele de acţiuni vulcanice.

4.  Straturi geologice formate în trei ore.  Pe 12 iunie 1980, o a treia erupţie explozivă a produs o stratificare în grosime de 76 m care i-a uimit pe geologi. În mod tradiţional, se consideră ca formarea straturilor succesive durează lungi perioade de timp; cu toate acestea, s-au acumulat până la 100 de straturi între orele 9 şi 12 noaptea. În timp ce un panaş urca încet la 14 km deasupra muntelui, val după val de scurgeri piroclastice se năpusteau din crater de-a lungul versantului de nord, fiecare aşternând în vale un nou strat. Cu grosimi de la centimetri până la mai mult de un metru, fiecare s-a format în intervale de la câteva secunde la câteva minute.

Geologul Steven Austin a descris aceste scurgeri piroclastice ca fiind şuvoaie turbulente, fluidizate, formate din sfărâmături vulcanice foarte fine, curgând lipite de sol. S-au deplasat de-a lungul muntelui cu viteze de uragan şi au lăsat depozite de 550oC. Ne-am fi putut aştepta ca fiecare depozit să fie omogen şi amestecat în totalitate. În mod remarcabil, aceste şuvoaie de mare viteză, formate din cenuşă încinsă până la roşu şi piatră ponce, s-au separat în straturi perfect definite de particule cu granulaţie mare şi particule fine. Aceste trăsături se supun legilor ce guvernează scurgerile, demonstrate în tancurile de sedimentare din laboratoare.

Straturi subţiri similare se întâlnesc la straturile de gresie Tapeats din Grand Canyon. Gândirea convenţională spune că au fost formate prin sedimentare lentă şi continuă de-a lungul unor perioade lungi. Şi şuvoaiele pe bază de gaze care au format straturile de la MSH şi cele pe bază de apă care au format straturile de la Tapeats se supun acelorlaşi legi ale fizicii. Vulcanul a demonstrat că aceste formaţiuni se pot forma rapid. Un potop ar fi produs Tapeats într-un timp scurt.

5.  Sistem de râuri format în nouă ore.  Alunecarea de teren din 18 mai a îngropat râul şi autostrada către Lacul Spirit cu materii de o grosime medie de 460 m. De asemenea, a îngropat majoritatea celorlalte canale de scurgere din cei 60 km2 ai văii Upper Toutle şi a înfundat gura văii. Timp de 22 de luni nu a existat o cale prin care apa să ajungă în Oceanul Pacific.

Apoi, pe 19 martie 1982, o erupţie a topit o cantitate mare de zăpadă care se acumulase în crater de-a lungul iernii. Apa amestecată cu materii desprinse de pe versanţii muntelui a creat o enormă scurgere de noroi. Timp de nouă ore, nevăzută de nimeni, scurgerea de noroi a săpat un sistem complet de canale de scurgere pe cuprinsul unei mari părţi a văii şi a redeschis calea către Oceanul Pacific. Printre canale se aflau cel puţin trei canioane de 300 m adâncime. Unul a fost poreclit “Micul Grand Canyon de la Toutle”, fiind un model la scara 1/40 al Grand Canyon.

O cantitate mare de apă (sau de noroi) a realizat rapid ceea ce unei cantităţi mici de apă (sau de noroi) îi ia o eternitate să realizeze.

Geologii evoluţionişti au atribuit perioade lungi de timp formării celor 41.500 km2 ai Channeled Scablands din Washington-ul de Est. În anii ’70 au recunoscut, într-un final, că această vastă formaţiune geologică, care include Grand Coulee, s-a format în cea mai mare parte în două zile ca rezultat al unui eveniment catastrofic. Evenimentele catastrofice explică cel mai bine formaţiunile de eroziune de pe suprafaţa pământului. Relatările a aproape 300 de grupuri de oameni vorbesc despre un eveniment potrivit pentru aceasta – Potopul.

6.  Butuci scufundaţi arată ca multe păduri fosile în doar zece ani.  Un milion de copaci au fost luaţi de ape şi duşi în Lacul Spirit în ziua erupţiei principale. Pe măsura trecerii anilor au fost saturaţi cu apă şi s-au scufundat. Lemnul dens al rădăcinii face încă parte din 10% din buşteni. Acei buşteni s-au scufundat în poziţie verticală şi rădăcinile lor s-au acoperit rapid cu sedimentele ce sunt aduse permanent în lac. Astfel, lasă impresia că au crescut şi au murit acolo unde au fost depozitaţi, o pădure peste alta de-a lungul unor lungi perioade de timp.

Astfel de formaţiuni se găsesc şi în alte locuri, printre care şi Specimen Ridge din Parcul Naţional Yellowstone. Acolo geologii au găsit păduri “înrădăcinate” în 27 de straturi diferite în interiorul crestei şi au dedus că se află în faţa a 27 de păduri succesive. Panoul explicativ de la Specimen Ridge este o dovadă a greşelii lor. Pe el scria: “27 de straturi distincte de pădure fosilă, înfloritoare acum 50 de milioane de ani, sunt îngropate în roca vulcanică din care este compus muntele.”

Astăzi adevărul a ieşit la iveală şi semnul a dispărut. Oamenii de ştiinţă au realizat că fenomenul de la Lacul Spirit explică Specimen Ridge. Copacii au plutit pe un lac, au devenit saturaţi cu apă şi s-au scufundat, în timp, lăsând impresia mai multor păduri crescute una peste alta. Formaţiunea veche de 50 de milioane de ani s-ar fi putut forma în câţiva ani plus timpul necesar pietrificării buştenilor (între 100 şi 1.000 de ani).

 

7.  Un nou model pentru formarea mai rapidă a cărbunelui.  Dr. Steven Austin şi-a susţinut teza de doctorat la Universitatea de Stat Penn, pe tema unui model al formării cărbunelui bazat pe studiile sale asupra minereurilor de cărbune din Kentucky. Deşi timp de 100 de ani geologii au folosit modelul mlaştinilor cu turbă pentru formarea cărbunilor, Austin a argumentat că această explicaţie nu este cea potrivită deoarece cărbunele are granulaţie mare, precum scoarţa de copac, şi nu granulaţie fină precum turba de mlaştină. Turba de mlaştină conţine materie din rădăcină; cărbunele nu. Turba de mlaştină este aşezată peste un strat de sol; cărbunele este aşezat deseori pe un strat de piatră. Nu s-a descoperit turbă de mlaştină parţial transformată în cărbune.

Austin a avansat un model al “rogojinilor plutitoare”, al plaurilor, conform căruia o catastrofă acvatică a antrenat milioane de hectare de pădure şi le-a încâlcit în formaţiuni de tipul plaurilor. Plaurii au plutit pe un ocean deasupra Kentucky-ului, lovindu-se unul de altul, scuturându-şi astfel scoarţa pe fundul apei. Activitatea vulcanică ulterioară a furnizat căldură şi presiune, ingredientele finale folosite în laborator pentru a produce cărbune. Rezultatul a constat în filoane bogate de cărbune în Kentucky şi un doctorat pentru Austin.

După doar zece luni Muntele St. Helens a erupt, aruncând mari cantităţi de vegetaţie în Lacul Spirit, printre care un milion de buşteni. Dr. Austin a descoperit că buştenii de pe lac erau cojiţi de scoarţă. Pe fundul lacului s-a aşternut un strat de până la un metru grosime de scoarţă amestecată cu alte tipuri de vegetaţie şi sedimente. Până în prezent această materie rămâne doar vegetaţie ce se descompune lent. Dar dacă o catastrofă ar furniza cantitatea potrivită de căldură şi presiune, materia s-ar transforma rapid în cărbune. Cercetările Dr. Austin indică faptul că idea conform căreia formarea cărbunelui ar necesita milioane de ani este extrem de discutabilă.

„Cele 7 minuni de la Muntele St. Helens”

<http://www.creationism.org/romanian/7wonders_ro.htm&gt;

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/cele-7-minuni-de-la-muntele-st-helens/

Octogenar american, ameninţat cu evacuarea pentru că predă studii biblice

Organizaţia juridică First Liberty Institute a intentat proces unei companii care deţine un complex rezidenţial pentru persoane vârstnice, după ce aceasta a interzis studierea Bibliei în interiorul complexului, etichetând-o drept „activitate comercială”.

Cuplul Ken și Liv Hauge a fost ameninţat cu evacuarea de către firma Community Realty Company, pentru organizarea unui mic grup de studiu biblic.

Familia Hauge trăiește în complexul rezidenţial Evergreens at Smith Run din Fredericksburg, Virginia, din anul 2017. Ken, care este pastor pensionar, spune că a organizat studiile încă de la mutarea lor în noua casă, la iniţiativa rezidenţilor, unii prea în vârstă pentru a se deplasa cu ușurinţă la biserică.

Atunci când grupul a crescut, Hauge a solicitat administraţiei un spaţiu mai mare în incinta complexului, iar cererea i-a fost aprobată iniţial, dar managerul i-a cerut să schimbe numele evenimentului, numindu-l „studiu de carte”.

Un an mai tîrziu, compania a adoptat o nouă politică, interzicând orice activitate religioasă în incinta complexului rezidenţial, iar familiei Hauge i s-a comunicat că va fi evacuată dacă nu va sista studiile biblice, pe care compania le consideră activităţi comerciale.

First Liberty Institute acuză compania de discriminare religioasă, în condiţiile în care nu a reglementat până la cazul Hauge modul în care rezidenţii folosesc spaţiile comune sau personale. Potrivit organizaţiei juridice, administratorii i-au interzis familiei Hauge să ţină studii biblice inclusiv în apartamentul lor și, de asemenea, nu le-au permis locatarilor să se roage în public la masă.

„Ostilitatea societăţii care administrează complexul faţă de rezidenţii religioși încalcă legea federală și denaturează lunga istorie a libertăţii religioase din Virginia. Solicităm instanţei de judecată să tragă la răspundere compania pentru încălcarea dreptului familiei Hauge de a-și exercita credinţa în casa lor, astfel încât alţi rezidenţi să nu sufere ceea ce au suferit ei”, a declarat într-un comunicat de presă Lea Patterson, consilier al organizaţiei First Liberty.

De cealaltă parte, compania a susţinut că nu a emis niciodată o notificare de evacuare și că nu a interzis practicile religioase care au loc în apartamentele rezidenţilor. În schimb, Hauge este acuzat că ar fi făcut presiuni asupra celorlalţi chiriași pentru a-i convinge să se alăture studiului biblic și că ar fi adus invitaţi din afara complexului rezidenţial, încălcând astfel regulamentul instituţiei. În declaraţia sa, compania a mai precizat că interdicţia oricăror activităţi politice și religioase în spaţiile comune a fost implementată ca urmare a plângerii înaintate de mai mulţi rezidenţi.

First Liberty a declarat prin vocea consilierului său că găsește „înspăimântător faptul că o companie s-ar folosi de ameninţarea cu evacuarea pentru a-i împiedica pe locatari să se întâlnească pentru a discuta orice problemă, să nu mai vorbim de credinţa lor”.

Câinii – Creaturi extraordinare care sfideaza evoluția

Publicat in Stiinta si Creationism

Oamenii îi iubesc pentru loialitatea şi inteligenţa lor şi pentru că sunt simpatici. Câinele este unul dintre cele mai iubite animale din lume. Nu degeaba a fost numit „cel mai bun prieten al omului”. Câinii sunt nişte animale uimitoare. De–a lungul anilor, au fost prietenii omului şi un ajutor deosebit.

Există peste 700 de specii de câini. Avem câini de fermă, care învaţă cum să păzească vitele sau turmele de oi. Apoi avem câini de vânătoare. Ştiu să se orienteze după fazani şi să–l îndrume pe vânător, după care vor sta nemişcaţi. Îşi vor ridica o labă şi coada. Mai avem câini de casă, pe care îi dresăm. Sunt o delectare. Cred că ei reprezintă unul din lucrurile pe care Dumnezeu ni le–a dat pentru delectare.

Câinii au salvat oameni. Câinii au simţul mirosului foarte bine dezvoltat. După cum scrie în literatura de specialitate, câinele miroase de un milion de ori mai bine decât noi. Câinele de vânătoare poate detecta urma unei persoane, chiar dacă e în mulţime. Ei urmăresc paşii. Sunt câini care ştiu când vine o tornadă şi te pot alerta chiar înainte de a cădea primii stropi de ploaie. Ei ştiu asta.

Alţi câini simt oamenii care s–au înecat sau pe cei care încă nu s–au înecat. Ei mai pot fi resuscitaţi, chiar dacă sunt sub gheaţă sau sub apă. În pădure, sunt câini care îţi pot mirosi ţesutul de piele, care a fost, poate, zgâriat în tufişuri şi astfel a rămas ceva din tine acolo. Chiar şi după un an, ei pot să–ţi găsească urma. Sunt câini care sunt folosiţi pentru a–i ajuta pe oameni, pentru a–i ajuta pe cei nevăzători. Este un câine care a învăţat să deosebească tumorile maligne.

Poţi avea pe tine diferite lucruri, pe care câinele le miroase şi, chiar înainte ca un medic să–ţi dea diagnosticul, câinele ştie că este o aluniţă malignă. Doctorii îţi vor scoate aluniţa, şi, studiind–o, vor vedea că într–adevăr era malignă. Mai sunt câini care simt dacă o persoană va avea convulsii, un atac sau ceva de genul epilepsiei. Câinele va şti aceste lucruri înainte cu două, trei minute de a se întâmpla. Înainte ca persoana să ştie, câinele ştie deja. El va veni, va sta jos şi, uneori, va lovi cu laba sau va lătra un anumit tip de lătrat care va alerta persoana: „Voi avea un atac!”. Astfel vor putea să meargă să se aşeze sau, dacă conduc maşina, să tragă pe dreapta şi să oprească. Cum poate face câinele aşa ceva?

Unii oameni susţin că poţi vedea evoluţia în acţiune când te uiţi la câini, deoarece avem rasa Saint Bernard, Ciobănescul German şi micul pudel. Asta nu este evoluţie. Să privim, de exemplu, corabia lui Noe. Consider că acesta a fost un eveniment real. Să presupunem că Noe a luat în corabie doi câini, poate doi lupi, sau două exemplare din rasa canină şi coboară din corabie. Au materialul genetic în ei, rasa este reprodusă în mod selectiv şi se tot încrucişează până ajung la micul pudel.

Un pudel nu este un rezultat al evoluţiei cu noi informaţii care i–au fost pus în gene. Pudelul este un câine care a fost încrucişat cu alte rase, dar acea informaţie a fost pierdută. Aţi putea lua doi câini de rasă mongolă şi, de–a lungul anilor, să încrucişaţi rasele până ajungeţi la pudel. Dar nu puteţi lua doi pudeli şi să–i încrucişaţi înapoi pentru a obţine câinele mongol, deoarece s–a pierdut informaţia. Aceasta nu este evoluţie, ci este inginerie genetică selectivă, dacă putem să–i spunem aşa. Nu este nici o adăugare de informaţie. Este pierdere de informaţie.

Sharpei este câinele care are pielea încreţită. Au încrucişat acel câine în aşa fel încât are genele de piele ale unui câine mai mare. Astfel, pielea este mai mare decât câinele. Avem un câine mai mic în pielea unui câine mai mare, obţinut genetic. De aceea el are toate aceste încreţituri.

Se pot face lucruri interesante manipulând genetic ceea ce se află deja în genele câinelui, dar nimeni nu a adăugat informaţie, pentru a rezulta un animal cu totul nou din câine. Din câini se nasc tot câini. Câinii care dau naştere altor rase inferioare, nu pot să se întoarcă, să fie alt tip de câini, cum au fost strămoşii lor, deoarece informaţia lor s–a pierdut. Câinii sunt nişte animale minunate.

Extras din Documentarul Creaturi extraordinare care sfidează evoluţia III – produs de Exploration Films și difuzat de Alfa Omega TV în cadrul Lunii Creaționiste – află mai multe: http://alfaomega.tv/creationism

https://alfaomega.tv/creationism/articole/6562-cainii-creaturi-extraordinare-care-sfideaza-evolutia

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/cainii-creaturi-extraordinare-care-sfideaza-evolutia/

Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Emanuel - un blog creștin

Învățătura este o lumină, sfatul este o candelă, iar îndemnul și mustrarea sunt calea vieții. Prov. 6:23

%d blogeri au apreciat: