Femeie aflată în închisoare în Marea Britanie agresată de un deţinut transsexual bărbat

O femeie ce executa o pedeapsă cu închisoarea, care spune că a fost agresată sexual de un deținut transgender de sex masculin, care însă pretinde că este femeie, a formulat o acţiune legală împotriva politicilor guvernamentale, care permit bărbaților care se declară femei, să fie închişi în închisori pentru  femei.

Ulterior, femeia a fost mutată într-o altă închisoare, pentru a afla că bărbatul, care fusese închis pentru viol, a fost mutat și el acolo.

S-a dezvăluit, de asemenea, că unii poliţişti înregistrează violatori bărbaţi ca fiind femei, dacă aceştia aleg să se identifice cu sexul opus.

Femeia agresată, a cărui nume nu a fost făcut public, își propune să lanseze o examinare judiciară împotriva unei politici care permite bărbaților care au fost condamnați pentru infracțiuni violente sau sexuale împotriva femeilor, să fie încarceraţi în închisori pentru femei.

În cererea formulată, ea spune că „a mai existat cel puțin încă un alt caz important al unui infractor sexual bărbat condamnat, care a fost încarcerat într-un penitenciar pentru femei pe baza faptului că s-a identificat ca fiind de gen feminin, și că puşcăriaşul a continuat să atace sexual celelalte femei deţinute.”

De asemenea, ea subliniază existenţa în Marea Britanie a unei închisori pentru femei, unde deținuții de sex masculin de mare risc, care se presupune că sunt separați de femei, se pot amesteca cu acestea în timpul unor activități din închisoare.

Într-un răspuns la o cerere de furnizare de informaţii, șase birouri de poliție din Anglia și Țara Galilor au recunoscut că un bărbat suspectat sau condamnat pentru viol va fi înregistrat oficial ca femeie, dacă el ar cere să fie identificat ca atare.

Alte cinci birouri de poliţie nu au specificat politica lor cu privire la violatori, dar au confirmat că, în general, vor înregistra sexul unei persoane conform cererii sale.

Nicola Williams, directorul Fair Play for Women, care a solicitat informațiile, a declarat: „Nu există o infracţiune mai specific bărbătească ca violul. Ar fi extrem de jignitor pentru o femeie care a fost violată să afle că atacatorul ei era tot o femeie.”

Şeful Consiliul Naţional al Poliției a declarat: „Cum se înregistrează sexul este o chestiune proprie pentru fiecare birou de poliţie. Cu toate acestea, ca regulă generală, vom accepta detaliile pe care un individ ni le oferă și le vom trata în consecință.”

Sursa: christian.org.uk

https://www.stiricrestine.ro/2019/11/19/femeie-aflata-in-inchisoare-in-marea-britanie-agresata-de-un-detinut-transsexual-barbat/?

Premierul polonez apăra familia tradițională: „Nimeni nu se poate atinge de copiii noștri” — Ciprian Barsan

Premierul conservator al Poloniei, Mateusz Morawieki, s-a angajat să apere valorile tradiționale ale țării, în primul rând familia, în fața grupurilor de interese liberal-progresiste, care urmăresc să distrugă identitatea poloneză. „A fi polonez înseamnă a fi normal”, a spus Mateusz Morawieki, referindu-se în mod explicit la tentativele de îndoctrinare a copiilor prin predarea ideologiei de […] […]

DE CE SĂ ASCULT?

Citeam zilele acestea discursul unui om de stat către nişte absolvenţi de liceu. Rostea câteva adevăruri esenţiale pentru ca acei absolvenţi să nu-şi piardă minţile când rând pe rând vor întâmpina şi greul sau realitatea acestei vieţi. Folosim de multe ori „ameninţarea” asta pentru cei mai tineri ca noi: las’c-o să dai tu cu capul! Şi culmea, ştiţi ce se întâmplă? Chiar dau cu capul pentru că se ambiţionează să experimenteze pe propria piele. Da, este plăcut şi necesar să experimentezi, că de altfel, asta declarăm şi când îi vorba de relaţia cu Dumnezeu: că este nevoie să trăieşti tu, nu este de ajuns că trăieşte tata, mama, bunicul, bunica, preotul sau altcineva. Este nevoie să trăieşti tu, să-L experimentezi tu pe Cristos în fiecare zi. Da, sunt lucruri care trebuiesc experimentate pentru a le descoperi adevărata valoare, dar sunt şi momente când trebuie să asculţi.

Să asculţi când profesorul îţi spune că dacă recapitulezi câte un pic, în fiecare zi o să-ţi fie mai uşor când se apropie bacalaureatul sau capacitatea. Să asculţi de mama ta care-ţi spune că dacă-ţi formezi de pe-acum obiceiuri bune (făcutul patului, spălat vase, curăţenie etc) o să-ţi fie mai uşor când va trebuie să faci şi pentru altul. Şi tot aşa. Cu siguranţă îţi vine în minte (în funcţie de ce vârstă ai, desigur) întrebarea: da, de ce să ascult?

Păi, în primul rând pentru că de obicei au dreptate. Are dreptate profesorul, mama, învăţătoarea, pastorul, îndrumătorul etc. Au dreptate pentru că în cele mai multe cazuri au experimentat într-un fel acele lucruri şi aceasta le dă dreptul (ca să nu zic autoritatea, ca să nu se sperie unii… dar oricum la punctul doi despre asta îi vorba…  ) să împărtăşească cu tine pentru ca înălţimile atinse de tine să fie mai înalte pentru că anumite lucruri n-a mai fost nevoie să le experimentezi ca să înveţi din ele, cu le-ai auzit de la ei.

Şi în al doilea rând, ca să nu uiţi ce înseamnă ascultarea. Adică să-ţi aduci aminte că eşti sub autoritate. Indiferent ce vârstă ai. Dumnezeu a stabilit o linie de autoritate în creaţia Lui şi dacă rămâi acolo va să fi bine. Nu crezi? Vrei să experimentezi ce se poate întâmpla? Desigur că eşti liber să o faci, dar nu uita că vorbind de experienţe, cele plăcute te îmbogăţesc, cele neplăcute vor străfulgera un gând în mintea ta: mai bine ascultam!

http://tineri.betania.ro/de-ce-sa-ascult/

DE CE SĂ ASCULT?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/de-ce-sa-ascult/

De ce să apreciem vrăjmașii – Nicolae Geantă

Dar Eu vă spun: „Iubiți-vă vrăjmașii…” (Matei 5:44a)

Nimănui nu-i place să aibă dușmani. Opozanți. Oameni care să te zgândăre, să-ți facă orice alee cu flori un calvar sângeros. Vrăjmași care cu orice chip nu vor să vadă fericit! Când te apropii de ei, ori numai când auzi de ei, îți sare adrenalina. Ești gata imediat de ripostă. De pus mâna pe baionetă și ieșit la atac… Însă orice replică ai avea dușmanul nu stă cu mâinile în sân. Aruncă noi molotoave. Ori măcar vitriol.

E drept, dacă ripostăm ne facem rău singuri. Și aici nu vorbesc teologie, ori despre pierdea mântuirii, ci a liniștei interioare. Colesterolul, afecțiunile cardiace de aici izvorăsc. Apoi, riposta vine din ură. Ura și furia se transformă în cârlig de undiță. Ai grijă să nu te agațe!

M-am tot gândit de ce Hristos ne-a poruncit să ne iubim vrăjmașii. Și inițial am crezut (și am auzit ades prin biserici), că numai astfel putem să-i câștigăm. Este corect. Dar, oricât ne-am strădui, nu le putem potoli excesul de ură! Cel puțin nu tuturor! Hristos și Biserica au avut întotdeauna dușmani. Chiar dacă au răspuns cu iubire…

De ce să-mi venerez dușmanul, de ce să-i recunosc contribuția? Pentru că dacă n-ar fi el, vrăjmașul, n-aș putea da tot ce am mai bun în mine! Dalai Lama zicea că trebuie “să ne admirăm dușmanii pentru că ne oferă ocazia de a ne dezvolta!” Adică de a fi noi, zic eu.

Nu ne place să fim dușmăniți. Nu ne plac vrăjmașii, împotrivitorii, criticii aberanți, tiranii sufletelor noastre. Dar ei, fără să știe, ne ajută să fim mai atenți. Dușmanul îmi testează răbdarea. Mă face perseverent. Mă ajută să îmi înfrâng răutatea. Și, ca în cazul scoicilor, nisipul dușman poate deveni perlă…

Nu vă pot sugera nicio cale de a scăpa de dușmani. Vijelii în viață veți avea tot timpul. Vrăjmași veți mai găsi. Dar slavă Domnului că sunt rari! Ba și mai mult: Dumnezeu e de partea noastră!

Spuneam unor frați zilele trecute să nu renunțe la lupte. Întotdeauna în spatele unui hățiș foarte des te vei bucura de cele mai frumoase peisaje. Nici Cerul nu ar părea așa de frumos dacă nu ar fi și furtuni.

John Piper zicea că un creștin care nu are împotrivitori trebuie să se uite atent dacă nu e de partea vrăjmașului! O colegă, profesoară pensionară, îmi spuse odată că valoarea unui om constă în numărul lui de dușmani. Atunci m-am gândit la Domnul Isus. Astăzi mă gândesc și la noi…

Apreciați-vă criticii! Asta înseamnă că sunteți urmăriți!

Iubiți-vă vrăjmașii! Știu, vă fac neplăceri mari! Dar vă țin treji și scot tot ce e mai bun în dvs.

 Nicolae Geantă

http://www.ciresarii.ro/index.php/de-ce-sa-apreciem-vrajmasii-nicolae-geanta/

https://crestintotal.ro/2017/06/09/de-ce-sa-apreciem-vrajmasii-nicolae-geanta/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/de-ce-sa-apreciem-vrajmasii-nicolae-geanta/

De ce răul este numit bine și binele rău?

download-3

ALEXEI TENTIUC 20 DECEMBRIE 2017  

De multe ori și eu am ajuns să-mi pun întrebarea: de ce răul este prezentat ca și un bine, iar binele ca ceva rău. De aceea am ținut să răspund la întrebarea care a fost plasată pe site-ul Moldova Creștină.  Mai jos puteți să citiți întrebarea propriu-zisă:

Pace! Am o întrebare. De ce în ziua de azi se promovează mai mult răul și oamenilor li se pare bun? Dacă ești corect și faci bine, la toți li se pare suspect. De ce este așa încurcătură?

Răspunsul la această întrebare îl putem găsi foarte clar și bine explicat de apostolul Pavel în epistola sa către Romani. În capitolul 1, după ce Pavel spune că mânia lui Dumnezeu se descoperă împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și „împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înădușe adevărul în nelegiuirea lor.”, la versetul 22 Pavel scrie despre oamenii aceștia astfel:

„S-au fălit că sînt înțelepți, și au înebunit; și au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și tîrîtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci! Amin.” (Romani 1:22-25)

Deci, oamenii aceștia mai întâi au înădușit adevărul lui Dumnezeu în inima și mintea lor, apoi s-au fălit că sunt înțelepți. Ceea ce fac ei acum – schimbă adevărul în minciună. Oamenii aceștia cred cu certitudine că sunt înțelepți, dar în realitate au înnebunit. Au respins pe Dumnezeu și din pricina aceasta Domnul i-a lăsat pradă necurăției lor.

„Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase; sînt șoptitori, bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecați, fără milă. Și, măcar că știu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuș, ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Romani 1:28-31)

Fraza care se repetă foarte mult în capitolul 1 este “Dumnezeu i-a lăsat”. Domnul îi lasă pe oamenii aceștia în mintea lor blestemată, nu pentru că nu-i pasă de ei, ci pentru că ei mai întâi L-au lăsat pe Dumnezeu. Acum purtarea lor este rezultatul depărtării de Dumnezeu. Ei nu numai că numesc răul bine, ci ei găsesc de buni pe cei ce fac la fel ca și ei.  Și în aceasta constă și răspunsul la întrebarea dvs. Oamenii care s-au întors împotriva lui Dumnezeu, care înădușă adevărul Lui, nu pot să promoveze adevărul, ci îl schimbă în minciună. Aceasta este natura lor și, din păcate, aceasta este societatea zilelor noastre.  Faptul că acești oameni privesc sceptic la dvs. când faceți binele și sunteți suspectat de lucruri rele, aceasta nu pe dvs. vă caracterizează, ci pe ei. De aceea, continuați să faceți bine, dați voie adevărului lui Dumnezeu să vă călăuzească viața și nu-l înădușiți!

Vă las același îndemn pe care l-a dat Pavel lui Timotei, înainte de moarte:

„Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții, și pentru arătarea și Împărăția Sa: propovăduiește Cuvîntul, stăruiește asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndețea și învățătura. Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, și își vor da învățători după poftele lor. Își vor întoarce urechea dela adevăr, și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (2 Timotei 4:1-4)

În vremea aceasta de pe urmă chemarea noastră primară este să propovăduim Cuvântul, la timp și ne la timp, chiar și atunci când oamenii își vor întoarce urechile de la adevăr.

Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

https://moldovacrestina.md/de-ce-raul-este-numit-bine-si-binele-rau/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/de-ce-raul-este-numit-bine-si-binele-rau/

De ce predică tot mai multe femei?

download-3

 Teofil Gavril  17/03/2016  Meditări  

Nu vreau să „tulbur apele” cu cine știe ce teorii controversate despre rolul femeii în biserici, pentru că e o temă delicată și oricât de echilibrat ar aborda-o cineva, tot provoacă pasiuni. Scopul meditării mele este de a identifica un fapt de necontestat și de a îl analiza sumar și anume: de ce tot mai multe femei predică sau chiar ajung „păstorițe” și ce se întâmplă cu bărbații? Un fapt care nu poate fi contestat și care ne spune câte ceva despre realitatea pe care o trăim.

Nu știu dacă ați observat, dar în ultima vreme, foarte des auzim despre femei care predică, chiar dacă se susține că nu fac asta ci doar „au o mărturie”. Intervine o eschivare de la realitate din cauza unor prejudecăți culturale sau religioase și o ambalare a unei realități de necontestat. Probabil problema mai mare este însăși eschivarea prin minciună de la recunoașterea unei realități contemporane. Le este teamă acelor femei sau bărbaților care sunt de acord cu vorbirea lor, să recunoască asta, pentru a nu fi ținta comentariilor extremiștilor. În realitate, orice femeie, ca și orice bărbat, când deschide gura să dea sfaturi, îi învață pe ceilalți chiar dacă nu merg la amvon ci doar la microfon, chiar dacă nu numesc asta predică ci doar mărturie. Și asta indiferent dacă se întâmplă într-o sală de cult sau acasă la cineva sau pe stradă.

Mulți contestă că femeia ar trebui să învețe pe alții, pe baza interpretării riscante prin scoatere din context a unor pasaje scripturale. Mulți se duc la extreme și spun că nu trebuie nici poezii sau cântări să zică în biserici ci să „învețe în tăcere”. E o interpretare de tipul „că așa vrea mușchiul meu” a Scripturii. În realitate, același Pavel recomandă femeilor mai bătrâne „să învețe pe alții ce este bine” și distinct „să învețe pe femeile mai tinere”. Oricum ar fi, extremiști tot vor exista. Unii vor ține mereu cont din Biblie doar de ceea ce le convine sau pică bine.

Realitatea e totuși dramatică. Eu aș spune mei degrabă că tot mai multe femei sunt nevoite să predice, nu neapărat că vor să predice. Avem o criză mare în multe biserici neoprotestante de bărbați gata să slujească. Mulți bărbați au abandonat acest capitol al vieții spirituale și au lăsat „posturile vacante”. Depărtarea de ceea ce ne cere Scriptura ne pune în situații foarte delicate ca și organizații religioase. „Pe vremea mea” era bătaie pe amvon, cine prindea era onorat și unii au făcut din sportul „frecatului colțurilor amvonului” un spectacol ieftin și jegos. Era opusul aceste stări de astăzi, tot la fel de periculos. Bărbați care se luptau să predice și nu-i mai putea da jos de acolo.

Unde sunt bărbații care să predice? Unde au dispărut? De ce sunt nevoite unele biserici să folosească femeile pentru asta? Dacă vreți, e ca la război, femeile ar trebui protejate nu interzise în astfel de bătălii, dar, în anumite cazuri și femeile pot lupta, uneori o vor face mai bine decât bărbații. Unde sunt cei ce ar trebui să slujească?

Mă consider unul din evadați. Da, eu sunt una din persoanele care am cerut să nu mai fiu inclus în lista de oameni care slujesc public în biserica din Mediaș, pentru a rămâne doar în slujirea mult mai simplă a bisericii din Agârbiciu. Sunt în consecință unul din cei care „au lăsat locul liber” și privesc puțin și „din afară” problema, așa că voi încerca să spun ce văd, cu riscul de a produce și disconfort. Iată câteva observații, fără a le putea clasifica într-o anumită ordine.

Bărbații s-au feminizat și femeile s-au masculinizat. Este un adevăr care nu poate fi contestat. Societatea contemporană a reușit să aducă diferențele dintre sexe aproape de inexistență. Nu mai există aproape deloc o clasificare a atribuțiilor, o diferențiere în funcție de sexul persoanei. Se consideră femeia concurentă bărbatului nu inferioară ca în cultura veche, nici egală ca în scrierile Noului Testament. Poate unii vor spune că noi ne orientăm după Scriptură nu după cultură, și le răspund: așa ar trebui, dar nu așa facem. Din păcate, cei mai mulți oameni rezumă „viața spirituală” la mersul la biserică deci pe acest principiu influența „lumii” e prezentă în 90% din timpul nostru pe când cea biblică doar 10% așa că, ne vom transforma în consecință.

Foamea după emoții. Da, se caută din ce în ce mai mult predicile care dau emoții și bărbații de regulă nu predică la emoții sau o fac mult mai greu decât femeile. Nu doar predicile ci întregul program se duce din sfera rațională în cea emoțională. Oamenii vor „să simtă” și dacă nu simt consideră că nu a fost bună predica. Vor să se simtă învăluiți, vor să simtă emoții, vor să simtă palpabil, vor într-un fel dovezi ale puterii vorbitorului, nu cuvinte ale lui Dumnezeu. Se caută mai presus de toate senzația, de regulă senzația de bine, de plăcere. Uneori orbește se caută, cu mâinile întinse și cu ochii închiși, vrem să pipăim pentru a simți, ne întindem „senzorii” vrem să palpăm și puțini bărbați sunt în stare să ofere astfel de dovezi deși mulți încearcă.

Depărtarea bisericilor de la Scriptură. Da, e o altă cauză pentru care bărbații se retrag. Când biserica locală o ia în direcție greșită unii încearcă să o mențină pe direcția bună, dar nu reușesc și în cazurile riscante, unii sar din barcă. Din păcate tot mai des aud despre organizații religioase care au deraiat de la Cuvântul lui Dumnezeu. În această situație e valabil principiul „tu și casa ta”. Astfel unii dispar din viața organizațiilor locale pentru a se slava. Aici e mult de scris pentru că unii insistă că ar fi abandon și lașitate. În realitate e responsabilitate întrucât prima obligație a unui bărbat este soția sa și copiii, mai apoi biserica locală. Doamne, te rog să cercetezi tu orice grup care se numește biserică locală.

Păcatul din viața personală sau familială. Din păcate, pentru bărbați e din ce în ce mai ușor să păcătuiască. Unele din păcate pot fi tăinuite de oameni, dar nu și de Dumnezeu. Pot fi ascunse, dar efectele lor vor fi vizibile și unul din efectele păcatului este tocmai pierderea puterii spirituale. Asta se traduce și prin pierderea chefului de a sluji prin cuvânt. Știu că mulți nu sunt de acord cu afirmația asta, dar tot o repet: astăzi e mult mai ușor și la îndemână să păcătuiești decât era înainte. Ei bine, dacă e mai ușor, pică mai mulți, în consecință și dintre slujitori vor pica mai mulți. Și nu mă refer neapărat la pornografie (că e ușor de accesat) și în aceeași măsură la lăcomie, iubirea de lucruri și posesiuni, iubirea de bani, iubirea de poziție socială și altele. Doamne te rog adu vindecare.

Problema slujirii pe bani. Aici sunt vizate unele culte care își angajează slujitorii. Omenii zic: „doar plătim păstor” să-și facă treaba. Așa că, ne trezim cu predicatori profesioniști și credem că ne putem vedea de treburi, că doar plătim nu? Vedem slujirea apanajul unor oameni cu anumite studii, o vedem ca pe o meserie și dacă noi nu avem calificare, ne tragem îndărăt. Tot mai mulți cred, că plătind un păstor, acesta va fi omul orchestră, va face față tuturor situațiilor ce necesită slujire și că ei pot veni la biserică liniștiți fără a mai fi nevoie „să citească biblia duminică dimineața devreme pentru a găsi ceva de predicat”. Dacă sunt doi păstori, atunci chiar ne-am scos.

Infantilismul spiritual. Mulți băiețași au predicat sau mai predică. Oameni care predică pentru apreciere, faimă, laudă, renume și care nu predică pentru că aste le e chemarea, care nu predică pentru că aceasta le este responsabilitatea. Omeni imatur spiritual care au sperat că predicarea le va aduce avantaje, când au văzut câtă muncă, seriozitate, rugăciune și responsabilitate implică predicarea s-au tras într-o parte. Pe de o parte e bine, pentru că nu se mai rostesc predici infantile, nebiblice, pe de altă parte sper să devină bărbați cât mai curând.

Îndepărtarea lor intenționată sau neintenționată. Da, unii din cei care slujeau, pentru că nu mai sunt comozi pentru direcția în care merge biserica locală sau cea națională, sunt excluși discret sau direct. Dacă nu predici în conformitate cu ceea ce cultul dă ordine, ești îndepărtat. E una din realitățile de necontestat ale zilelor noastre. Nu ai cum să vii cu o altă perspectivă, dacă cultul nu e de acord cu acea perspectivă zbori, fie că pe furiș, fie direct. Cultul „de la București” decide dacă ai libertatea sau nu.

Extenuare. Aha, sunt unii care pică și rămân în urmă. De regulă sunt cei care o vreme au tras de au rupt hamul și la un moment, dar au picat pe brazdă. De regulă ei sunt lăsați în urmă dacă nu mai sunt „plini de râvnă” și alții le iau locul. De cele mai multe ori, aceștia nu mai sunt nici măcar încurajați să se ridice de jos, sunt lăsați acolo și chiar condamnați pentru lipsa lor de implicare. Nu contează că până atunci și-au depășit capacitățile. Nu ești cu noi, ești împotriva noastră.

Punerea în slujire după bani. Nu știu cum să o numesc această problemă, dar e vorba de punerea în slujire nu pe criteriile Scripturii, ci pentru că frații respectivi sunt oameni care contribuie mult cu bani la biserică. Se întâmplă în mai toate bisericile locale. Cine vine cu mulți bani, se consideră „by default” că ar fi bun și de slujire publică și în cele mai multe cazuri nu este așa. Darul unor oameni e să facă bani, asta e chemare lor și prin asta pot sluji biserica locală. Când sunt puși în slujirea prin învățătură nu sunt potriviți. Dar „regula de aur” spune: cine are aurul face regula.

Activismul religios. Uf, că de ce scriu, de ca apar tot mai multe. Vedeți voi, activismul religios e cauza slujirii multor oameni. Ei cred (și eu am crezut o vreme) că slujind biserici locale, slujesc lui Dumnezeu, dar descoperă la un moment dat că, poți sluji bisericii locale dar nu înseamnă neapărat că îl slujești pe Dumnezeu. La un moment dat se maturizează, realizează că au slujit din dorința de a face activități religioase și nu din chemarea pe care au primit-o și se retrag, uneori la polul opus.  Activistul religios e folosit mult în biserici și dacă cei ce conduc biserica au câțiva din ăștia se bucură tare de ei, deși nu au neapărat respect pentru ei, dar „au pe ce pune mâna la nevoie”.

Înțelegeți de ce uneori femeile sunt nevoite să predice? Astea sunt unele din motive, deși există și unele exclusiv ale lor. Sunt destule cazuri în care răzvrătirea sau mândria le face să predice. Dar în prea multe situații problema nu este a lor ci a noastră a bărbaților. Am încercat să scriu în așa fel încât să nu stârnesc pasiuni. Sper să fi reușit.

Voi ce credeți? Care sunt motivele?

https://www.filedinjurnal.ro/2016/03/17/de-ce-predica-tot-mai-multe-femei/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/de-ce-predica-tot-mai-multe-femei/

De ce permite Dumnezeu uraganele, cutremurele și alte dezastre naturale?

download-3

Publicat in Realitati si perspective

Cu recentele uragane, cutremure, incendii și alte dezastre naturale ce au loc în lume acum, numeroși oameni întreabă: „De ce permite Dumnezeu suferința prin catastrofe naturale?” Biblia nu oferă o explicație directă cu privire la scopul unor astfel de evenimente, dar vorbește despre câteva dintre cauzele dezastrelor naturale.

Consecințe ale vieții într-o lume căzută

Biblia prezintă lumea noastră ca fiind bună, dar imperfectă. Trăirea într-o lume căzută include ciclurile naturale ale furtunilor ce au loc pe tot globul. Inevitabil, unele dezastre naturale afectază zonele populate și dăunează sau distrug viețile oamenilor. Uneori, Dumnezeu protejează oamenii în timpul furtunii în mod supranatural. În Faptele Apostolilor 16:26, un cutremur a zdruncinat o închisoare din Filipi, eliberându-ipe Pavel, pe Sila și pe ceilalți prizonieri, dar nimeni nu a fost rănit. Dumnezeu i-a cruțat, de aseamenea,pe Iona și pe cei ce erau în barcă cu el în timpul unei mari furtuni, pe mare (Iona 1-2).

Cu alte ocazii, oamenii și locațiile nu au fost cruțați. Membrii familiei lui Iov au fost uciși într-un dezastru natural (Iov 1-2). În acest caz, Iov nu a făcut nimic rău. În schimb, acest eveniment a servit ca parte a unei povești mult mai ample despre modul în care lucrează Dumnezeu în viața oamenilor Săi în timpul perioadelor grele.

Pentru a atrage oamenii spre Dumnezeu

Un al doilea motiv pentru care Dumnezeu permite dezastrele naturale este acela de a atrage oameni la El. Uneori, furtunile din Biblie erau asociate cu judecata asupra celor care nu-L urmau pe Dumnezeu. În alte situații, o furtună a arătat pur și simplu puterea lui Dumnezeu într-un mod care i-a făcut pe oameni să se teamă de El.

De exemplu, când a fost pe munte, Ilie a experimentat un vânt mare, un cutremur și un foc. Dumnezeu iS-arătat după aceste evenimente, vorbind direct despre un moment important din viața lui Ilie (1 Împărați 19:11-13). Momentul său de frică a dus la un moment de intimitate cu Dumnezeu și la o lucrare roditoare după aceea.

Pentru a oferi oportunități de a-i servi pe cei care sunt în nevoie

În al treilea rând, Dumnezeu poate permite să aibă loc uragane sau alte dezastre pentru a ne oferioportunități de a îngriji de nevoile oamenilor. De exemplu, există deja multe povestiri apărute dupăuraganul Harvey care au unit națiunea. Mai multse distribuie deja povești cu oameni care vin la credința în Hristos și se întorc la Dumnezeu în urma ajutorului oferit de creștini după această catastrofă.

Indiferent de provocările cu care vă confruntați, nu uitați că Dumnezeu este cu voi. Nu sunteți singuri.Dumnezeu promite în Isaia 43:2: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde”. Domnul nostru vede situația voastră și vă aude rugăciunile. S-ar putea să nu înțelegem toate motivele pentru care lumea noastră e lovită de toate aceste dezastre naturale, dar putem avea încredere într-un Dumnezeu iubitor care este în control chiar șiîn timpul furtunii. Mare adevăr spune Psalmul 46:1: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi”.

Sursa: The John Ankerberg Show

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/7490-de-ce-permite-dumnezeu-uraganele-cutremurele-si-alte-dezastre-naturale

Autoritatea Palestiniană recunoaște în mod oficial un grup evanghelic

download-3

Autoritatea Palestiniană (A.P.) a acordat oficial recunoaștere legală unui grup evanghelic regional, potrivit unui anunț făcut la Adunarea Generală a Alianței Evanghelice Mondiale (WEA).

Ani de zile, Consiliul Bisericilor Evanghelice Locale din Țara Sfântă a funcționat în Cisiordania, dar fără recunoașterea oficială din partea guvernului.

Președintele Consiliului, Munir Kakish, a anunțat în cadrul Adunării Generale a WEA, care a avut loc 7-12 noiembrie în apropiere de Jakarta, Indonezia, că A.P. a acordat în cele din urmă recunoașterea legală organizației pe care o conduce.

Într-o copie a discursului său transmis către The Christian Post, Kakish a anunțat că lucrează de 12 ani pentru a obține această recunoaștere.

„Ni s-au acordat drepturi civile depline ca organizație religioasă”, a punctat Kakish. „Acesta este un moment istoric, deoarece alte țări din apropiere nu ne oferă recunoaștere.”

„Inimile noastre sunt pline de mulțumire lui Dumnezeu pentru aceast progres”, a adăugat el, mulțumind, de asemenea, președintelui A.P. Mahmoud Abbas și lui Dr. Ramzi Khoury, directorul general al Fondului Național Palestinian.

Ca urmare a recunoașterii oficiale, Consiliul poate acorda certificate de căsătorie, poate avea cont bancar și poate achiziționa legal terenuri care să fie înregistrate în numele organizaţiei.

Episcopul Efraim Tendero, secretar general al WEA pentru care Consiliul este reprezentantul  lor din regiune, a celebrat aceasta recunoaștere într-un discurs la Adunarea Generală.

„Ne-am bucurat de un succes minunat în această săptămână, când Autoritatea Națională Palestiniană a acordat o recunoaștere deplină alianței noastre evanghelice din Palestina, recunoaştere pentru care am depus eforturi în ultimii de 12 ani”, a declarat Tendero.

„Creștinii din toată lumea suferă pentru credința lor. Este îmbucurător să știm că jucăm un rol semnificativ în a-i reprezenta și a-i încuraja.”

De asemenea, Tendero a subliniat importanța activismului juridic pentru libertatea religioasă ca parte a misiunii WEA, marcând-o „una dintre cele mai importante activități ale noastre”.

„Această susținere este esențială pentru obiectivul nostru de a permite predicarea Evangheliei în întreaga lume. De asemenea, susținem, ca principiu, libertatea religioasă pentru toți oamenii, nu doar pentru creștini. Făcând acest lucru, câștigăm respect și parteneri pentru eforturile noastre ”, a continuat el.

„Am stabilit relații instituționale prietenoase, continue, cu toate confesiunile creștine majore. Ca parte a acestei lucrări, am numit persoane cunoscute, cu o bună reputaţie, precum ambasadorii noștri la Vatican, Patriarhia ecumenică a Bisericilor Ortodoxe și Bisericile Ortodoxe Ruse. ”

Fundaţia Porţi Deschise (Open Doors), care monitorizează persecuția creştinilor, a descris populația creștină a Teritoriilor Palestiniene drept „prinsă la mijloc” între limitele impuse de autoritățile israeliene și ostilitatea religioasă a musulmanilor palestinieni.

„Toate grupurile creștine se luptă cu restricţii privind deplasările și alte limitări impuse de autoritățile israeliene. Cei care se convertesc la creștinism din islam, se confruntă cu cea mai grea persecuție,” a declarat Open Doors.

„În Cisiordania sunt amenințați și puși sub presiune mare, în Gaza situația lor este atât de periculoasă încât își trăiesc credința creștină în cel mai mare secret. Cu toate acestea, numărul convertiților de la Islam este în creștere.”

Sursa: Christian Post

https://www.stiricrestine.ro/2019/11/20/autoritatea-palestiniana-recunoaste-in-mod-oficial-un-grup-evanghelic/?

Apocalipsa 9 – Ce-s drăcoveniile astea?

CĂRȚILE BIBLEI

 

Capitolul 9 descrie grozăviile dezlănțuite de a cincea și a șasea trâmbiță.  Pentru comentatori, după pasajele dedicate Babilonului, acest capitol este cel mai greu de imaginat și de explicat. Motivul este lesne de identificat: granițele, delimitările anterioare dintre dimensiunile primului cer și dimensiunile lumii spirituale dispar temporar și făpturi din lumea de obicei nevăzută nouă se materializează, luând chip vizibil și interacționând violent cu oamenii.

Omenirea se află la intersecția a două tabere spirituale, amândouă manifestându-se pe pământ și căutând să ne influențeze și să ne integreze, urmărind să ne facă asemenea ei.  Acceptând să facem parte dintr-una sau din cealaltă, ajungem să fim în tovărășia lui Dumnezeu sau în tovărășia lui Satan (dușmanul lui Dumnezeu), în compania îngerilor sau în compania demonilor, împreună cu sfinții sau împreună cu cei păcătoși.

Este o alegere cu consecințe eterne teribile. Este cea mai mare alegere pe care trebuie să o facem. Cerul, una din aceste două tabere spirituale, îl cheamă pe om prin Isus Christos. Iadul, cealaltă tabără, îl cheamă pe om prin Satan. Vocile iadului au fost întotdeauna cele mai gălăgioase, suficient de tari ca să-l năucească pe om și suficient de fermecătoare ca să-i atragă pe oameni, să-i seducă și să-i ducă la pierzare. Am ajuns zile în care aceste sirene ale iadului își cântă descântecele lor ademenitoare irezistibile, mai puternice decât toate glasurile predicatorilor neprihănirii care ne cheamă spre cer.

Oamenii cu care ne vom întâlni în capitolul 9 din Apocalipsa sunt din categoria celor care s-au lăsat înșelați de Satan și seceră acum mânia pentru păcatele pe care le-au semănat. Ei au preferat să ignore chemările harului divin. Inimile lor s-au împietrit în așa măsură încât nici cele mai teribile pedepse ale lui Dumnezeu nu-i vor mai putea întoarce la pocăință. Dimpotrivă, acești oameni se vor grăbi să-l blesteme pe Dumnezeul cerului. Nu-i vor mai nega existența, dar vor alege deliberat să stea alături de Satan, de demoni și de ceilalți păcătoși. Aceasta este tema teribilă a capitolului 9 din Apocalipsa.

Trâmbița a cincea – plaga lăcustelor demonice

Tot felul de lighioane mișună pe pământ, dar niciuna nu seamănă cu aceste „lăcuste“ ieșite din locuința dracilor!

După avertismentul compătimitor rostit de „vulturul care zbura prin mijlocul cerului și zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiță ale celor trei îngeri, care au să mai sune“ (Apoc. 8:13), pedepsele lui Dumnezeu nu mai distrug ecosistemul planetar, ci îi chinuiesc pe oameni.

Capitolul 9 ne prezintă câteva elemente despre care nu știm mare lucru. Să le luăm pe rând:

  1. Steaua care căzuse din cer pe pământ.

Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului şi a deschis fântâna Adâncului“ (Apooc. 9:1-2).

Acesta este un eufemism pentru identificarea lui Satan însuși. Lucifer a fost „luceafărul“ mare din ordinul heruvimilor. Textul nu ne spune că este o stea care cade, ci o stea care a căzut pe pământ. Acțiunea este la timpul trecut. Este un fapt încheiat. Identificarea îngerilor căzuți, demonii de astăzi, cu stelele este întâlnită și în alte pasaje ale Bibliei. Iată un exemplu:

În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ“ (Apoc. 12:3-4).

Balaurul de aici este metaforic pentru „șarpele cel vechi“, ispititorul din grădina Eden. Răscoala lui împotriva lui Dumnezeu a contaminat a treia parte din îngeri, care au căzut împreună cu el.

2. Fântâna adâncului

În original „abyss“, „abussos“ (folosit de șapte ori în Apocalipsa), această fântână este un loc din dimensiunile unei alte realități, nu cea materială. În limba engleză este folosită expresia „bottomless pit“, o fântână fără fund, o gaură fără sfârșit. Geometric, o asemenea realitate materială ar putea fi în centrul pământului, de unde nu se poate merge mai departe, pentru că în orice parte ai avansa este „în sus“.

„Adâncul“ trebuie înțeles aici, nu ca o „gaură neagră a universului“, deși asemănarea este tentantă, ci ca o realitate dintr-un univers cu mai multe dimensiuni decât cele familiare nouă astăzi. Noi vorbim adeseori despre lumea spirituală, dar nu putem pătrunde cu imaginația noastră limitată realitățile din dimensiunile ei. Apocalipsa ne va mai vorbi despre evenimente în care lumea noastră va fi influențată de realități din lumea spiritelor. Tot din „adânc“ va apare și „fiara“ care va face ravagii pe pământ:

„Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara care se ridică din Adânc va face război cu ei (cu cei doi martori), îi va birui şi-i va omorî“ (Apoc. 11:7; vezi și 17:8).

Și tot în „adânc“ va fi aruncat și închis Satan pentru o mie de ani:

Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme“ (Apoc. 20:1-3).

Luând în considerare cele de mai sus, putem spune că „adâncul este închisoarea temporară a îngerilor căzuți, a demonilor“. Pentru ei, el este un loc temut de groază, după reacția pe care au avut-o când a fost vorba să fie scoși din îndrăcitul din Gadara:

Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc“ (Luca 8:30-31).

„Cheia“ acestei închisori demonice este în mâna lui Dumnezeu și numai El îi poate trimite pe demoni acolo sau îi poate lăsa să iasă pentru o vreme afară.  Destinația finală a tuturor dușmanilor lui Dumnezeu este iazul de foc, adică iadul (Apoc. 19:20Revelation 20:10; cf. Mat. 25:41).

3. Lăcustele demonice

Cu cheia primită de la Dumnezeu, Satan s-a coborât deci în Adânc și a lăsat să iasă de acolo “niște lăcuste“. În natură, lăcustele distrug vegetația, dar acestea nu se vor atinge de vegetație, ci-i vor chinui pe oameni.

„ … Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om. În acele zile, oamenii vor căuta moartea şi n-o vor găsi; vor dori să moară şi moartea va fugi de ei.“ (Apoc. 9:2-6).

Încercarea de a identifica aceste lăcuste cu elicopterele moderne este tentantă, dar greșită. Probabil că se vor găsi unii care să le identifice acum cu „dronele“ comandate de la distanță și care pot fi mici ca muștele și mari ca avioanele. Trebuie să ne împotrivim unei astfel de „interpretări“. La urma urmei, ce ar câștiga „adversarul“ politic dacă ele nu i-ar omorî pe oameni, ci doar i-ar chinui teribil?

În Orient, invaziile de lăcuste durau în medie exact cinci luni, cât va dura și această pedeapsă. Despre extraordinara distrugere provocată de lăcuste este scris de multe ori în Biblie. Ele au reprezentat una din cele zece plăgi trimise de Dumnezeu asupra Egiptului (Exod 10:1-19). Au fost asociate întotdeauna cu o pedeapsă dată de Dumnezeu (2 Cronici 7:13; Ps. 78:46; Amos 4:9; Ioel 2:25), și erau o groază pentru oameni, căci le lăsa țara pustie (Ioel 1:1-20; 2:1-12).

Lăcustele acestea din Apocalipsa nu sunt însă din fauna pământului, ci din lumea spiritelor rele, din lumea demonilor. Ele sunt teribile la înfățișare și necruțătoare ca acțiune. Nimeni, în afară de cei pecetluiți de Dumnezeu, nu va putea scăpa de asaltul lor. Nu se vor putea ascunde în case, nu vor putea să se închidă în peșteri sau în cazemate subterane. Ele vor putea pătrunde peste tot și-i vor înțepa pe toți cu otrava lor teribilă:

Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă. Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni“ (Apoc. 9:7-10).

Va fi groaznic pentru că oamenii vor căuta să scape de ele, dar nu vor putea, vor căuta să le omoare, dar sunt nemuritoare, vor căuta atunci să se sinucidă ei, dar nici aceasta nu le fi îngăduit de Dumnezeu.

Lăcustele obișnuite n-au căpetenie (Prov. 30:27), dar acestea vor fi conduse de Satan însuși:

„Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă „Abadon”, iar pe greceşte, „Apolion” (Apoc. 9:11).

Textul inspirat folosește aici două numiri din vernacularul vremii și din cultura oamenilor de atunci. Termenul  ebraic Abaddon (Hebrewאֲבַדּוֹן‎ Avaddon) înseamnă distrugător, distrugere, pierzare, iar echivalentul grecesc Apollyon (Greek:  Ἀπολλύων,  Apollýōn) apare în Biblie ca loc de pierzare sau înger al adâncului.

Faptul că au un conducător nu înseamnă însă în nici un fel că pot face tot ce vrea conducătorul lor. Libertatea lor de manifestare este limitată de suveranitatea divină. Ni se spune că: „Li s-a dat o putere …(9:3), „Li s-a zis să nu vateme …“ (9:4), „Li s-a dat putere nu să-i omoare …“ (9:5). Acțiunile lor sunt parte din pedepsele pe care Dumnezeu le trimite pe pământ.

Ceea ce am citit astăzi din Apocalipsa 9 nu face altceva decât să confirme acest avertisment teribil. ,,Grozav lucru este să, cazi în mâna Celui Atotputernic! Vai, vai, vai va fi pentru toți locuitorii pământului“. Se cuvine să spunem aici câteva cuvinte și despre ce înseamnă această denumire:

4. Locuitorii pământului

Expresia apare și în Vechiul Testament și în Noul Testament și-i identifică pe cei ce stau acum departe de Dumnezeu și sunt amenințați de pedeapsa Celui ce stă pe tronul cerului. Ea este în contrast cu locuitorii cerului, ființele care stau acum în prezența divină.

Iată două citate din Vechiul Testament și toate locurile din Apocalipsa unde apare numirea „locuitorii pământului“:

„Căci iată că, în cetatea peste care se cheamă Numele Meu, încep să fac rău. Şi voi să rămâneţi nepedepsiţi? Nu veţi rămâne nepedepsiţi, căci voi chema sabia peste toţi locuitorii pământului, zice Domnul oştirilor“ (Ieremia 25:29).

„Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ,,Ce faci?“ (Daniel 4:35).

„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 3:10).

„M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune!” (Apocalipsa 8:13).

„Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 11:10).

„Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat“ (Apocalipsa 13:8).

„Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia“ (Apocalipsa 13:14)

„Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” (Apocalipsa 17:2)

„Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni“ (Apocalipsa 17:8).

Prin contrast cu aceștia, cei care L-au primit pe Isus Christos ca Domn și au fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, sunt acum cetățeni ai cerului și locuiesc de drept în locurile cerești „în Christos“:

„Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos“ (Filipeni 3:20).

„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus“ (Efes. 2:4-7).

În vremea Necazului cel Mare și a Zilei Domnului, conflictul planetar se va transforma într-unul cosmic. „Locuitorii pământului“ sub puterea și influența lui Satan se vor declara conștient și deliberat împotriva cerului și a celor care locuiesc deja acolo:

Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer“ (Apoc. 13:3b-6).

Fii sigur că vei face parte din cei acceptați și înălțați în cer și nu vei rămâne de partea lui Satan, a Antichristului și a Fiarei care va fi nimicită.

„Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea“ (Apoc. 9:12).

Trâmbița a șasea – cei patru îngeri teribili!

Ioan urmărește progresul unor acțiuni legate de altarul ceresc. El ne-a vorbit despre tămâia de pe altar (Apoc. 8:1-4), de cărbunii de foc luați de pe altar și aruncați asupra pământului (Apoc. 8:5 – 9:12), iar acum ne vorbește despre un glas care iese din cele patru coarne ale altarului (Apoc. 9:13-14).

Primul lucru pe care-l vom vedea ca urmare a sunetului celei de a șasea trâmbițe este dezlegarea a patru mari demoni:

Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni (Apoc. 9:13-15).

Este semnificativ că glasul care dă porunca vine din cele patru coarne ale altarului din cel de al treilea cer. Sub el stau sufletele celor martirizați sub persecuția lui Antichrist și cer răzbunare. Altarul harului și milei din Vechiul Testament a devenit astfel altarul răzbunării. El este plin de cărbuni aprinși care revarsă focul pedepselor asupra pământului. Ca și în cazul trâmbiței a cincea, pedeapsa celei de a șasea declanșează o pedepsire a locuitorilor pământului prin intermediul forțelor demonice.

Există un pasaj paralel în epistola către Evrei. El motivează pedepsele teribile care vor veni peste cei ce-L refuză pe Christos:

Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfinţit şi va batjocori pe Duhul harului? Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său”. Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!“ (Evrei 10:28-31).

Acești oameni vor fi dați pe mâna Satanei. Harul s-a terminat. A venit judecata!

„Stai puțin!“ vei zice. „Ceva nu este logic! Înțeleg că Diavolul și îngerii lui sunt împotriva lui Dumnezeu și vrea să-i martirizeze și să-i chinuiască pe oamenii care s-au întors la Dumnezeu, dar de ce ar vrea El să-i chinuiască și să-i omoare pe ceilalți oameni de pe pământ, pe cei care i se împotrivesc lui Dumnezeu și, măcar aparent, sunt de partea lui?“

Răspunsul îl găsim tot în Biblie.

În primul rând, Diavolul știe care va fi soarta lui finală. Nu doar tu și cu mine știm lucrul acesta. Îl știe și el:

„Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!“ (Matei 25:41)

Această ființă care a fost odată în splendorile Muntelui lui Dumnezeu nu suporetă ideea că omul, această făptură inferioară făcută din praful pământului, va ajunge acolo unde el nu mai are acces. Satan îi urăște pe oameni cu o ură desăvârșită.  Una din revelațiile surprinzătoare pe care ni le-a dat Domnul Isus este că Satan a cerut de la Dumnezeu dreptul de a-i chinui până și pe creștini:

Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul“ (Luca 22:31).

În al doilea rând, Diavolul se poartă așa pentru că așa este natura lui pervertită, opusul a tot ce este bun, drept și … logic. Nu uitați că Fiul lui Dumnezeu a zis despre Diavol:

„Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44).

Cel rău se bucură să facă rău! cum zice și cel mai vechi proverb din Biblie: „‘Răul de la cei răi vine’, zice vechea zicală“ (1 Sam. 24:13).

În al treilea rând, Diavolul care acționează ca un turbat în cartea Apocalipsa știe că este deja înfrânt, că soarta lui este pecetluită și că mai are doar foarte puțini vreme. El vrea să se împlinească plenar în răutatea naturii lui pervertite:

„De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme“ (Apoc. 12:12).

„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită“ (1 Petru 5:8)

Oamenii au obiceiul de a oferi unui condamnat la moarte ultima masă dinaintea execuției și omul comandă ceea ce-i place lui cel mai mult. În mod asemănător, Diavolul este lăsat să-și facă mendrele pe pământ, dar numai în limitele îngăduite de Dumnezeu, pentru ca toată omenirea și mai ales făpturile cerești să vadă cine este el de fapt și ce-i poate pielea.

Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei şi din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete şi cu ele vătămau“ (Apoc. 9:16-19).

Este interesant că și apostolul Petru ne vorbește în cea de a doua epistolă a sa despre închisoarea dracilor:

Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi; dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi (căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul lor îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite) – înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii: mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea“ (2 Petru 2:4-10).

Petru vorbește aici despre principiul judecății divine după dreptate, atrăgându-le atenția cititorilor lui că, deși întârzie, pedeapsa lui Dumnezeu pentru destrăbălare și păcat va fi necruțătoare. Parte din pedepsire va fi eliberarea acestor patru demoni teribili.

Al doilea lucru pe care-l declanșează sunetul celei de a șasea trâmbițe este întoarcerea morții. Pentru o vreme, în perioada celei de a cincea trâmbițe, Dumnezeu a închis locuința morților și, deși ar fi vrut să scape de chinurile teribile provocate de mușcăturile lăcustelor demonice, oamenii n-au putut muri. acum, a treia parte din omenire este omorâtă de oștirea celor 20 de milioane de făpturi demonice aflate sub comanda celor patru îngeri teribili: „A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor“ (Apoc. 9:18).

Al treilea lucru interesant care este notat de apostolul Ioan este reacția locuitorilor pământului. Mare parte din ei, imensa lor majoritate vor continua să i se împotrivească lui Dumnezeu.

Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor“ (Apoc. 9:20-21).

Atunci, ca și acum, cheia tuturor problemelor este pocăința. Ni se spune de două ori că locuitorii pământului n-au vrut să se pocăiască. Alternativa este foarte clară și categorică: pocăința sau pieirea. Uitați-vă și la capitolul 16. După ce au fost vărsate pe pământ primele patru potire ale mâniei divine ni se spune așa:

„Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă“

După potirul al cincilea este scris:

„Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s-au pocăit de faptele lor“ (Apoc. 16:11).

La fel și după cel de al șaselea potir:

„O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare“ (Apoc. 16:21).

Din pricina că au respins în mod repetat să se întoarcă la Dumnezeu cu pocăință, inimile lor s-au împietrit și au ales să i se închine balaurului, adică lui Satan.

„Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui“ (Apoc. 12:9).

Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” (Apoc. 13:4).

Aceasta este partea întunecată a monedei. Partea luminoasă este alta. Ceea ce este extraordinar în acest capitol nu sunt nici lăcustele demonice și nici cei patru îngeri teribili cu armatele lor inimaginabile. Ceea ce este cel mai extraordinar este această expresie din versetul 20:

„Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit … “ (Apoc. 9:20).

Pocăința sub pedepsele teribile era posibilă! Era chai de așteptat! Dumnezeu, autorul de fapt al acestei cărți, se miră că oamenii n-au apucat-o pe această cale. El este deziluzionat parcă, El este înșelat în așteptările Lui. Știam că „Bunatatea Lui de îndeamnă la pocăință“, dar acum vedem că și pedepsele cele mai aspre au scop tot pocăința. În cele mai negre zile din istoria omenirii, harul lui Dumnezeu există! Mâna Lui este întinsă și așteaptă. Iertarea este posibilă. Răsplata este pregătită!

După cum știm din imaginea mulțimii fără număr din capitolul 7 al Apocalipsei, chiar și pe durata Necazului cel Mare, vor fi mântuiți oameni de pe toată suprafața pământului. Asta mi se pare cel mai extraordinar fapt din acest capitol.

[…] (continuarea studiului din Apocalipsa) […]

https://scripturile.wordpress.com/2019/11/21/apocalipsa-9/

Explicații la Biblie

Capitolul 9 descrie grozăviile dezlănțuite de a cincea și a șasea trâmbiță.  Pentru comentatori, după pasajele dedicate Babilonului, acest capitol este cel mai greu de imaginat și de explicat. Motivul este lesne de identificat: granițele, delimitările anterioare dintre dimensiunile primului cer și dimensiunile lumii spirituale dispar temporar și făpturi din lumea de obicei nevăzută nouă se materializează, luând chip vizibil și interacționând violent cu oamenii.

Omenirea se află la intersecția a două tabere spirituale, amândouă manifestându-se pe pământ și căutând să ne influențeze și să ne integreze, urmărind să ne facă asemenea ei.  Acceptând să facem parte dintr-una sau din cealaltă, ajungem să fim în tovărășia lui Dumnezeu sau în tovărășia lui Satan (dușmanul lui Dumnezeu), în compania îngerilor sau în compania demonilor, împreună cu sfinții sau împreună cu cei păcătoși.

Este o alegere cu consecințe eterne teribile. Este cea mai mare alegere pe care trebuie să o facem. Cerul…

Vezi articolul original 4.008 cuvinte mai mult

Patru ani de la apariţia Publicaţiei de Apologetică de Caius Obeada

download-3

Nostra Aetate  În Zilele Noastre

Patru ani de la apariţia Publicaţiei de Apologetică

de Caius Obeada

Caius Obeada

În urmă cu patru ani prima publicaţie (sub forma unui newsletter) îşi face apariţia pe mapamondul creştin român. În fiecare lună peste 1000 de fraţi, surori şi prieteni primeau ştiri, comentari, mărturisiri, încercând să folosim noul instrument de comunicaţie a lumii virtuale – computerul. Unii mi-au făcut observaţia că le umplu căsuţa postală, alţii mi-au mulţumit, pe cind unii m-au virusat. În ciuda eforturilor de a opri aceasta lucrare, Domnul ne-a încurajat, în fiecare luna numărul abonaţilor crescând.

Fără un plan de organizare, sau scopuri de extindere, lucrarea începe datorită unor cerinţe de explicare a unor concepte teologice în înţelegerea doctrinelor baptiste din partea unor prieteni din ţară. Publicaţia de Apologetică baptistă nu apare cu scopul unei propagande baptiste, sau de prozelitism doctrinar baptist, ci cu intenţia de a face cunoscut cine sunt, ce fac şi ce cred baptiştii. Astfel au început lucrările Publicaţiei, fiecare lună aducând problemele şi bucuriile ei spre slava Domnului.

Aceste rinduri au ca scop o scurtă analiză a perioadei 2006-2007, a patru ani de la apariţia Publicaţiei, în luna august 2003. Fiecare an este diferit în problemele şi binecuvântările pe care ajungem să le avem, însă în fiecare an ajungem să ne mirăm de lucrarea lui Dumnezeu. Pe parcursul anului, înafara faptului ca am fost virusaţi, computerele ni s-au stricat, nevestele ne-au făcut cunoscut nemulţumirea timpului limitat acordat familiei, unii lucrători părăsindu-ne din diferite motive…..lucrarea lui Dumnezeu a continuat, uneori chiar prin timpul şi sacrificiul a unei singure persoane, Laurenţiu Nica.

Totuşi, mulţumim lui Dumnezeu pentru totul, lucrarea este a Sa, lucratori sunt ai Lui, binecuvântaţii sunt copii cerului. Prin încercări, nemulţumiri, binecuvântări şi prin ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns sa înbunătăţim Publicaţia. Noi lucrători s-au ataşat lucrării, noi perspective de lucru am ajuns le studiem. Prin ajutorul Domnului am ajuns sa avem în rândurile colaboratorilor permanenţi ca consilieri a misiuni pe fratii pastori: Daniel Branzai şi Marian Ghiţă. Fratele Iosif Ţon ne-a acordat permisiunea de a reda materiale scrise de dânsul, iar o familie din America (care mi-a cerut sa nu revelez numele) ne-a trimis o colecţie de cărţi şi articole traduse, de peste 200 de fişiere. Cărţi de sute de pagini traduse în româneşte ne-au fost puse la dispoziţie cu înţelegerea de a le pune la dispoziţia frăţietăţii.

Publicaţia fiind numai una din lucrările Misiuni Vox Dei, pe scurt aş putea relata urmatoarele realizări în ultimul an. Biblioteca Vox Dei are o nouă prezentare, o renovare a site-lui fiind necesară datorită avansurilor tecnologice la care internetul şi computerul au ajuns. Datorită ajutorului primit din partea noilor traducători, încercăm să avansăm traducerile materialelor pe tema Ereziilor, sperând ca la anul să terminăm acest proiect.

Datorită cadoului făcut de o familie din America, o să punem la dispoziţia frăţietăţii o serie de cărţi traduse din limba engleză pe parcursul ultimilor ani. Anul trecut era deja în proiect lansarea unui nou site de ştiri creştine de pe mapamondul creştin român şi internaţional. Planurile continuă, un nou site deja fiind in construcţie, noua publicaţie purtând numele Vox Vocis. Am cumpărat dreptul de nume şi spaţiu virtual, urmând să începem lucrările de structurare a Publicaţiei.

Domnul are planurile Sale şi atâta timp cât vom fi utile lucrări vom continua să fim uneltele Domnului. Când harul va fi luat, posibilităţile financiare nu vor mai exista, vom putea spune cu bucurie, Domnul a dat, Domnul a luat, El fie binecuvintat! Intre timp vreau să mulţumesc Domnului şi tuturor care au ajutat şi ajută misiunea Vox Dei, fie colaborator, cititor sau împotrivitor. Nu pot concluziona aceste rânduri fără să menţionez pe nume fiecare contribuitor pe anul 2006-2007:

Colaboratori permanenţi:

Laurentiu Nica director de comunicaţii
Pastor Dr. Benjamin Cocar teolog şi profesor baptist
Pastor Daniel Branzai
Pastor Dr. Iosif Ţon
Pastor Marian Ghiţă
Gabriela Olaru coordinator misiunea Betania şi corespondent Constanţa
Ioan Ciobota RVE Timişoara
Emanuela Belea coordinatoare lucrarea cu femeile Braşov (pagina Femeii)
Luminiţa Nica lectură creştină

Traducători:

Laurenţiu Nica
Lucian Nica
Ariana Rusu
Roxana Tudose
Nick Serb
Miriam Chiss
Diana Voicu
Cristian Butnaru
Simona Fabian
Rifat Neli
Ama Agafiu
Luta Valentin
Estera Dumitrascuta
Daniela Niculas
Sarbu Anamaria
Emanuela Tepes

Contribuţii speciale:

Pastor Vasile Hozan
Claudiu Dobra
Dan Spaniard
Prof. Ileana Jean
Marin Liviu
Daniela Constantin
Dan Berciu
Mihaela Lupu
Familia Horen Braşov

Fiecare îşi are locul şi lucrarea lui, însă echipa Publicaţiei de Apologetică Baptistă mulţumeşte tuturor pentru susţinerea lucrării pe care o facem. Bucuria Domnului tuturor!

Coram Deo

Caius Obeada
Apologist baptist
Fondatorul Misiunii Vox Dei Baptist Ministries

http://publicatia.voxdeibaptist.org/editorial_aug07.htm

ECLESIOLOGIE – doctrina despre Trupul lui Cristos (Biserica) Autoritatea în Biserică / FEMEILE ÎN BISERICĂ: UN STUDIU BIBLIC AL ROLULUI FEMEII ÎN CADRUL BISERICII – LUCRAREA FEMEILOR ÎN CADRUL NOULUI TESTAMENT – de Samuele Bacchiocchi, Ph. D., Andrews University.

download-3

FEMEILE ÎN BISERICĂ

UN STUDIU BIBLIC AL ROLULUI FEMEII ÎN CADRUL BISERICII

Samuele Bacchiocchi, Ph. D., Andrews University

Capitolul 2

LUCRAREA FEMEILOR ÎN CADRUL NOULUI TESTAMENT

Ce impact a avut venirea lui Hristos asupra statutului social şi religios al rolului femeilor? A fost oare tratarea femeilor de către Isus ca persoane umane pentru care şi către care El a venit şi includerea sa a câtorva dintre ele în cercul să de însoţitoare, desemnat să paveze cale deplinului lor acces la lucrarea pastorală? Respectă Noul Testament sau respinge distincţiile de rol social şi religios dintre bărbaţi şi femei pe care le-am descoperit în Vechiul Testament?

Două păreri opuse. Două răspunsuri opuse sunt în mod general oferite la aceste întrebări. Unii studenţi ai Bibliei argumentează faptul că Noul Testament a desfiinţat „distincţia dintre preot şi laici”1 prin a oferi femeilor acces deplin şi egal la toate formele de lucrare deschise bărbaţilor2. Elizabeth Meier Tetlow, de exemplu, îşi conclude cartea sa Femeile şi Lucrarea din Noul Testament, prin a spune: „Nu există nimic inerent în caracterul lucrării creştine aşa cum este aceasta prezentată în scrierile Noului Testament care ar oferi motivul pentru excluderea femeilor. Din contra, Noul Testament îl arată pe Isus ca tratându-le pe femei ca persoane umane egale. Acesta le mai înfăţişează pe femei şi pe bărbaţi ca slujind cot la cot în diferite lucrări ale bisericii timpurii. . . . Conform evidenţei Noului Testament, excluderea femeilor de la lucrarea eclesiastică nu este nici în acord cu învăţătura sau practica lui Isus şi nici cu cea a Bisericii primului secol”3.

Alţi studenţi ai Bibliei nu sunt de acord cu această concluzie, acceptând în schimb faptul că Noul Testament susţine distincţiile de rol ale Vechiului Testament dintre bărbaţi şi femei în cămin şi în biserică. De ex, Comisia de Teologie şi Relaţii Bisericeşti a Bisericii Luterane – Sinodul de la Missouri, declară următoarele în raportul său din septembrie 1985: „Analiza ordinii de creaţie şi de răscumpărare duce la formularea unui al doilea principiu, derivat din Sfintele Scripturi, pentru clarificarea funcţiei femeilor în biserica de astăzi: Identităţi distinctive pentru bărbat şi femei în relaţia lor unul faţă de altul au fost atribuite de Dumnezeu la creaţie. Aceste identităţi nu sunt anulate de răscumpărarea lui Hristos, şi ele ar trebui să fie reflectate în biserică4.

O concluzie similară este prezentată în raportul din 1984 la cererea Bisericii Creştine Reformate. Raportul declară: „‚Principiul rolului de cap’, care înseamnă că omul ar trebui să exercite conducerea primară şi setarea direcţiei din cămin, în biserică şi în societate în general, este o normă de creaţie recunoscută atât în Vechiul cât şi în Noul Testament”5.

Un motiv pentru opunerea faţă de păreri. Cum ar putea creştinii evanghelici, dedicaţi autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu, să ajungă la două concluzi opuse în ceea ce priveşte învăţătura Noului Testament despre rolul femeilor din biserică? Un motiv major este aparent datele contrazicătoare descoperite în Noul (şi Vechiul) Testament referitor la rolurile religioase şi statutul social al femeilor. Unele afirmaţii şi exemple sugerează faptul că femeile au împărtăşit în mod egal cu bărbaţii variate lucrări ale bisericii, în timp ce altele indică faptul că femeile erau excluse din rolurile reprezentative numite de apostoli, pastori şi bătrâni/episcopi.

Isus, de exemplu, pe de-o parte le-a ridicat pe femei la o poziţie egală în valoare cu bărbaţii, admiţându-le pe unele dintre ele în cercul Său interior de companii, şi poruncindu-le acestora să mărturisească pentru El (Matei 12:49-50; 27:55-56; Luca 8:1-3; Ioan 4:26-30; 20:17-18). Deşi pe de altă parte Isus nu a inclus pe nici o femeie printre cei doisprezece apostoli ai Săi şi nici nu a delegat pe vreuna să „hrănească oile mele” (Ioan 21:17).

În mod similar, Pavel, pe de altă parte, vorbeşte despre femei ca „tovarăşi de lucru” (Romani 16:1-3, 6, 12; Filipeni 4:2-3), prorociţe (1 Corinteni 11:5), persoane care „au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie” (Filipeni 4:3) şi ca fiind egali cu bărbaţii şi una în Hristos („nici bărbat nici femeie” – Galateni 3:28). Totuşi, pe de altă parte, apostolul învaţă supunerea soţiilor faţă de soţii lor (Efeseni 5:22-24; Coloseni 3:18) şi excluderea femeilor din rolul de învăţare autoritară de pastor sau bătrân (1 Timotei 2:11-12; 1 Corinteni 14:34-35).

Existenţa acestor învăţături aparent contradictorii ar putea cu uşurinţă să dea naştere la păreri contradictorii. Aceasta se întâmplă atunci când cineva alege să maximalizeze aceste afirmaţii sau exemple care favorizează părerea cuiva şi de a minimaliza afirmaţiile opuse prin ignorarea, reinterpretarea sau respingerea lor. Acesta nu este un fenomen nou în cadrul interpretării biblice. Un exemplu clasic este cele două păreri opuse referitoare la aparentele declaraţii contradictorii ale lui Pavel despre lege. Antinominienii fac apel la acele afirmaţii Pauline care vorbesc despre Hristos ca desfiinţând legea (Efeseni 2:15; cf. Romani 3:28; 7:6) pentru a nega valoarea legii în procesul mântuirii. Legaliştii se folosesc de textele Pauline care vorbesc de Hristos ca stabilind legea (Romani 3:31; cf. Romani 7:12; 1 Corinteni 7:19) pentru a învăţa ţinerea legii ca bază a mântuirii.

Metoda. O interpretare competentă a învăţăturilor biblice aparent contradictorii, trebuie să admită mai întâi tensiunea existentă şi apoi să caute o rezoluţie prin a încerca să îi înţeleagă cauzele sale. În cazul afirmaţiilor contradictorii ale lui Pavel despre lege, am arătat în altă parte6 că contrazicerea poate fi explicată prin simpla recunoaştere a diferitelor contexte în care vorbeşte Pavel despre lege. În contextul mântuirii (justificarea – poziţia corectă înaintea lui Dumnezeu), Pavel afirmă în mod clar ţinerea legii nu e de nici un folos (Romani 3:20). Dar în contextul comportamentului creştin (sfinţirea – trăirea dreaptă înaintea lui Dumnezeu), Pavel menţine valoarea şi validitatea legii lui Dumnezeu (Romani 7:12; 13:8-10; 1 Corinteni 7:19).

Aceeaşi metodologie va fi folosită în studiul prezent. În primul rând, ne vom strădui să conturăm învăţăturile aparent contradictorii ale Noului Testament referitor la rolul femeilor în biserică iar apoi vom căuta să rezolvăm contradicţia aparentă prin a încerca să înţelegem cauzele sale.

Obiectiv. Acest capitol este divizat în două părţi. Prima parte examinează rolul femeilor în lucrarea lui Isus. A doua parte se concentrează asupra lucrării femeilor din biserica apostolică. Preocuparea nu este doar aceea de a trece în revistă formele variate ale lucrărilor femeilor ci în principal să înţelegem raţionamentul biblic pentru includerea femeilor în anumite lucrări şi excluderea lor din altele. Ultima întrebare va fi investigată mai atent în capitolele ulterioare.

PARTA I

FEMEILE ÎN LUCRAREA LUI ISUS

  1. Atitudinea lui Isus faţă de femei

Ruptură radicală. Majoritatea cercetătorilor confirmă faptul că felul de tratarea a femeilor de către Isus reprezintă o ruptură radicală a tradiţiei culturale evreieşti din vremea Sa. Joachim Jeremias, de exemplu, scrie: „Isus a răsturnat cu bună ştiinţă obiceiul atunci când a permis femeilor să-L urmeze”. El numeşte prezenţa femeilor în cercul interior al urmaşilor lui Isus „o întâmplare fără precedent din istoria acelei vremi”7.

Pentru a aprecia atitudinea revoluţionară a lui Isus faţă de femei este important să notăm faptul că în secolele după închiderea canonului Vechiului Testament, rolul de supunerea al femeilor a fost îngreunat la un grad considerabil. Femeile au devenit îndreptate spre o poziţie de inferioritate marcată. În viaţa religioasă, contrară practicii Vechiului Testament, femeile erau în mare parte excluse de la a participa în închinarea publică, fiind considerat ca nepotrivit să înveţe şi neadecvat să dea învăţătură.

Atitudinea rabinică predominantă faţă de rolul femeilor din templu sau sinagogă este bine reflectat de comentariul lui Rabbi Eliezer ben Azariah: „Bărbaţii vin să înveţe, femeile vin să asculte” (b.Hag. 3a). Femeia putea asculta la citirea Scripturii dar nu se aştepta ca ea să capete vreo înţelegere profundă. Pe baza acestei percepţii femeile erau aproape în totalitate excluse din orice educare religioasă formală. Rabbi Eliezer a spus: „dacă un bărbat îi oferă fiicei sale o cunoaştere a Legii, este ca şi când ar învăţa-o pe aceasta desfrâul” (mSot. 4:3). Deprecierea femeilor era aşa încât bărbaţii, în special rabinii, nu vorbeau cu ele în public. Împotriva acestui fundal atitudinea lui Isus faţă de femei este „fără de precedent în Iudaismul contemporan”8.

Femeile ca persoane. Punctul central al atitudinii lui Isus faţă de femei este părerea Sa despre ele ca persoane pentru care El a venit. El le-a privit nu în termeni de sex, vârstă sau stare civilă, ci în termenii relaţiei lor cu Dumnezeu. „Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă” (Matei 12:50). Aici Isus îi identifică drept membrii ai familiei lui şi ca ucenici pe orice persoană, bărbat sau femeie, care face voia lui Dumnezeu. Acest sentiment este repetat în marea declaraţie a lui Pavel: „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus” (Galateni 3:28).

Valoare pe care Isus a pus-o peste femei stă în picioare în cadrul învăţăturii Sale despre divorţ. Femeile nu erau obiecte de care să se poată scăpa în voie „pentru orice cauză”. Mai degrabă ele sunt persoane care prin proiectul lui Dumnezeu pot intra într-o relaţie maritală sacră asupra căreia nici un om nu are dreptul „să o rupă” (Matei 19:3, 6).

Descrierea femeii invalide ca fiind o „fiică a lui Avraam” (Luca 13:16) indică de asemenea valoarea pe care Isus a dat-o femeilor. Titlul de „fiu al lui Avraam” era folosit în mod comun pentru a accentua valoarea unui bărbat ca membru al comunităţii de legământ. Însă titlul de „fiică a lui Avraam” era în fond necunoscută, deoarece femeile erau văzute nu ca cetăţeni ai naţiunii ci ca membrii a familiilor lor. Prin folosirea acestui titlu Isus a intenţionat să aducă la iveală valoare pe care El a pus-o pe femeia infirmă în particular şi pe femei în general.

Inteligenţa femeilor şi credinţa. Întâlnirile lui Isus cu femeile ilustrează nu doar respectul Său faţă de ele ca persoane dar şi aprecierea Sa pentru inteligenţa şi credinţa lor. Conversaţia sa cu femeia samariteancă (Ioan 4:7-30) arată bunăvoinţa Sa în a destitui convenţiile culturale a vremii Lui. Conform gândirii rabinice, Isus nu ar fi trebuit să vorbească cu ea din trei motive: ea era o samariteancă, o femeie, şi desfrânată. Isus a refuzat să fie limitat de astfel de convenţii culturale în cadrul descoperirii lui către ea a calităţii Sale de Mesia.

Conversaţia indică faptul că Isus a considerat-o pe această femeie ca fiind capabilă de a înţelege concepte teologice profunde cum sunt „apa vie” (Ioan 4:10), locul corect de închinare (v. 21), şi natura spirituală a lui Dumnezeu (v. 23). Este instructiv faptul că această femeie este prima persoană pe care Isus, în Evanghelia după Ioan, se descoperă pe Sine ca Mesia. Ea nu numai că l-a acceptat pe Isus ca Mesia cel aşteptat ci a şi fost primul mesager care L-a mărturisit samaritenilor. Succesul mărturiei ei este accentuat de Ioan care spune că „Mulţi Samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii” (4:39).

Întâlnirea lui Isus cu o femeie cananeancă oferă un alt exemplu a aprecierii Lui a capacităţilor intelectuale şi spirituale ale femeilor (Matei 15:21-28; Marcu 7:24-30). Căutând vindecare pentru fiica sa, această femeie l-a urmat pe Isus până ce ucenicii au devenit aşa de iritaţi încât ei l-au rugat pe Isus să o alunge. Atitudinea lui Isus era diferită. El a refuzat să o alunge; în schimb, El a ales să vorbească cu ea şi să îi testeze credinţa ei. Ea a înţeles că prima responsabilitatea a lui Isus era către Israel, însă ea mai credea că El ar putea să-i acorde ei „firmiturile” binecuvântărilor Sale. Isus a lăudat „marea credinţă” a ei (Matei 15:28) şi i-a dat ceea ce cerea. Ceea ce este semnificativ aici este că Isus a recunoscut inteligenţa şi credinţa femeii prin a vorbii cu ea şi prin a scoate în evidenţă capacităţile ei intelectuale şi spirituale. Ea primeşte un loc în istoria sacră ca fiind prima dintre neamuri care s-a convertit.

Alte întâlniri ale lui Isus cu femeile demonstrează aprecierea Sa pentru credinţa şi dragostea lor (Marcu 5:25-34; Luca 7:36-50). Întâlnirea Sa cu femeia care s-a pocăit în casa lui Simon descoperă cel mai mult credinţa şi dragostea acestei femei în acţiune (Luca 7:36-50). În timp ce Simon nu ar fi permis nici unei „păcătoase” să se atingă de El, Isus a acceptat demonstrarea publică a dragostei şi a recunoştinţei ei ca fiind un exemplu de credinţă evlavioasă în acţiune. Încă o dată Isus arată respect pentru femei ca persoane, fără a face referire la sexul lor. El le-a primit ca participanţi în întregime la binecuvântările poporului lui Dumnezeu.

Femeile în pilde. Pildele ilustrează mai departe acceptarea lui Isus a femeilor ca membrii preţioşi ai familiei umane. Pildele le prezintă pe femei în activităţi obişnuite care ilustrează în mod dramatic lecţiile pe care a vrut să le înveţe Isus. O femeie care amesteca o plămădeală cu un aluat ilustrează natura ascunsă dar penetrantă a împărăţiei lui Dumnezeu (Matei 13:33). O femeie care caută moneda pierdută exemplifică preocuparea lui Dumnezeu pentru păcătoşii pierduţi (Luca 15:8-10). Fecioarele înţelepte şi cele neînţelepte ilustrează nevoia unei promptitudini constante pentru momentul neaşteptat al revenirii lui Hristos (Matei 25:1-13).

O femeie persistentă care îl confruntă pe un judecător nedrept ne învaţă nevoia perseverenţei în rugăciune şi întărirea inimii (Matei 18:1-8). O femeie săracă, dându-şi ultimul ei bănuţ ilustrează faptul că Dumnezeu măsoară devoţiunea noastră nu prin mărimea darului nostru ci prin dedicarea inimilor noastre (Marcu 12:38-44). Astfel, contrar cu obiceiul rabinic de evitare în general de menţionarea a femeilor în învăţătură, Isus se referă adesea la ele, şi întotdeauna în feluri pozitive, pentru a ilustra principiile împărăţiei Sale.

Femeile ca primitoare de învăţătură. Isus le-a învăţat pe femei nu doar în acele întâlniri cazuale menţionate mai sus, ci şi în alte cadre formale. Cel mai bun exemplu este acela al învăţăturii lui Isus din casa lui Lazăr în care Maria „stătea la picioarele Domnului şi asculta de învăţăturile Lui” (Luca 10:39). Aici avem imaginea tipică a unui rabin care îşi instruieşte studenţii săi. Ceea ce este neobişnuit, totuşi, este faptul că studentul este o femeie. Contrar părerii lui Rabbi Eliezer, care ar arde mai degrabă Scripturile decât să le înveţe pe aceste adevărul, Isus nu numai că îşi face timp să o înveţe pe Maria, dar o şi laudă pentru faptul că a lăsat la o parte toate preocupările pentru a-L asculta (Luca 10:41).

Şi Marta a fost învăţată de Isus. În legătură cu moartea lui Lazăr, Isus şi-a făcut timp să o înveţe şi să o ducă să-L accepte ca Mesia al ei şi ca sursă a învierii din morţi (Ioan 11:25-27). Este interesant de notat mărturia lui Marta, „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 11:27), care este cel mai aproape echivalent al mărturisirii lui Petru despre Hristos (Matei 16:16).

Exemplele de mai sus sunt de ajuns pentru a arăta că atitudinea lui Isus faţă de femei era în multe feluri revoluţionară. El a respins predominantele prejudicii împotriva femeilor prin a le trata ca persoane de valoare egală cu bărbaţii, prin a le aprecia capacităţile lor spirituale şi intelectuale, prin a le admite în părtăşia Lui, şi prin a-şi face timp să le înveţe adevărurile împărăţiei lui Dumnezeu. Era oare recunoaşterea lui Hristos a valorii umane a femeilor şi aprecierea Sa a capacităţilor lor intenţionate să deschidă calea pentru ca femeile să funcţioneze ca pastori/bătrâni în biserică? În restul acestui capitol vom începe să răspundem la această întrebare prin a examina în primul rând participarea femeilor în lucrarea lui Isus şi apoi în biserica apostolică.

  1. Femeile în lucrarea lui Isus

Rolul unic. Rolul pe care unele femei îl îndeplineau în lucrarea lui Hristos este absolut unic. Este de remarcat faptul că în timp ce Hristos slujea bărbaţilor, se arată că femeile îi slujeau Lui. Ori de câte ori Evanghelia vorbeşte în mod direct de slujirea lui Isus, aceasta este ori din partea îngerilor ori a femeilor. (Aceasta nu implică faptul că toate femeile sunt îngeri.) După ispitire „îngerii au venit şi i-au slujit” (Matei 4:11; cf. Marcu 1:13). Toate celelalte instanţe vorbesc despre lucrarea femeilor. După ce Isus a vindecat-o pe soacra lui Petru, „ea s-a ridicat şi le-a slujit” (Matei 8:15). Se face menţiune la o grupare de femei care l-au urmat în mod constant pe Hristos şi care „au slujit după nevoi” (Luca 8:3). În două ocazii se înregistrează faptul că Marta a slujit lui Isus (Luca 10:40; Ioan 12:2).

Cuvântul grecesc folosit în toate exemplele de mai sus este diakoneo, care este tradus prin „a servi” sau „a sluji”. Acest verb „are calitatea specială de a indica în mod foarte personal slujirea acordată altuia”9. Din rădăcina acestui cuvânt a derivat şi cuvântul „diacon”. Slujirea personală şi dedicată pe care au oferit-o femeile lui Isus includea pregătirea şi servirea hranei, din moment ce înţelesul original al cuvântului diakoneo era „a aştepta la masă”10.

Companii de călătorie. Probabil că cel mai uimitor aspect al relaţiei lui Hristos cu femeile este micul grup de femei care L-au urmat împreună cu ucenicii. Luca oferă această descriere plină de înţelegere: „Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El; şi mai erau şi nişte femei, care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli; Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci, Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana, şi multe altele, cari-L ajutau cu ce aveau” (Luca 8:1-3).

Acesta este singurul pasaj din Evanghelii care ne spune despre felul cum Isus şi ucenicii Săi au trăit atunci când nu erau îngrijiţi de oameni ospitalieri. De notat este faptul că gruparea ce călătorea cu Isus includea un grup de femei alături de cei doisprezece ucenici. Fiecare dintre scriitori sinoptici înregistrează faptul că erau şi multe alte femei pe lângă cele menţionate pe nume (Matei 27:55; Marcu 15:41; Luca 8:3).

La vremea când femeile apăreau în public doar când era absolut necesar să o facă, aceasta trebuia să fie un subiect de bârfă considerabilă pentru a vedea un grup de femei care să călătorească cu Isus. Nu era ceva neobişnuit pentru un rabin să călătorească cu o formaţie de urmaşi, dar era cel mai neobişnuit ca femeile să fie prin această formaţie. Faptul că Isus a acceptat atât prezenţa cât şi slujirea acestor femei devotate arată în mod clar că acţiunile Lui nu erau condiţionate de obiceiul acelor zile.

Femeile la crucificare şi la înviere. Unele dintre femeile care l-au urmat pe Hristos în cadrul lucrării Lui şi-au asumat un rol proeminent la vremea crucificării şi a învierii. Cu riscul vieţii lor ele l-au urmat pe Hristos la cruce apoi ele au urmat trupul lui la locul de îngropare. Ele doreau să arate dragostea lor gingaşă faţă de El prin a se întoarce mai târziu să îmbălsămeze trupul Lui cu arome şi unsori speciale (Luca 23:55-56; Matei 27:59-61; Marcu 15:47-16:1).

Când femeile s-au întors la mormânt după Sabat ca să ungă trupul lui Hristos, ele au fost cinstite cu vestea învierii. Loialitatea şi devoţiunea lor faţă de Hristos au fost recompensate prin faptul că ele au fost primele care să-l întâlnească pe Salvatorul înviat (Matei 28:9; Marcu 16:9; Ioan 20:14) şi să fie delegate să răspândească vestea învierii la ucenici (Marcu 16:7; Matei 28:7, 10). În naraţiunile Suferinţei femeile arată în mod clar o loialitate mai mare, curaj şi credinţă decât cei doisprezece ucenici.

Aceleaşi femei care i-au slujit lui Isus în timpul călătoriilor Lui şi la moartea Sa erau de asemenea prezente printre ucenici în perioada dintre înviere şi Rusalii. Se presupune că ei erau de asemenea şi printre cei peste care a venit Duhul Sfânt la Rusalii (Fapte 1:12-14; 2:1-4, 14-47).

  1. Nu au fost femei apostoli

Consideraţiile precedente au arătat faptul că femeile aveau un loc special în viaţa lui Hristos. El le-a afirmat personalitate lor, s-a relatat faţă de ele cu dragoste şi respect, a apreciat capacităţile lor intelectuale şi spirituale, le-a învăţat şi le-a vindecat, le-a acceptat în cercul Său interior în calitate de companii de călătorie şi le-a cinstit cu prima anunţare a învierii Lui.

În lumina acestor fapte putem să întrebăm, De ce nu a chemat Isus pe nici o femeie să fie parte din cei doisprezece apostoli? În plus, Oare de ce apostolii şi „femeile” (Fapte 1:4) care au dezbătut în privinţa înlocuirii lui Iuda, cel puţin să fi propus numele unei femei ca posibil candidat? Evident că nu era o referire la calificări, din moment ce câteva femei îndeplineau condiţiile pentru apostolat, anume, cineva care l-a acompaniat pe Isus şi a mărturisit învierea Lui (Fapte 1:21-22).

Motivul culturale. Două motive sunt oferite adesea pentru omiterea lui Hristos a femeilor dintre apostoli: primul este cultural iar al doilea este teologic. Din punct de vedere cultural, se argumentează faptul că în acel „cadru cultural particular doar bărbaţii puteau fi acceptabili atât în calitatea de companii cele mai apropiate a lui Isus câte şi ca lideri ai comunităţii care avea să se formeze”11. Această explicaţie este inacceptabilă din trei motive majore.

În primul rând, dacă Isus se rupea în mod radial de obiceiurile vremii prin a le admite pe femei în cercul intern de urmaşi, de ce s-ar simţi El constrâns de obiceiuri de a nu comisiona pe femei în a predica şi a învăţa în mod public? Este neconvingător faptul că Isus a respins în mod radical convenţiile vremii Lui în tratarea femeilor, însă a făcut concesii cu privire la ele prin a nu le permite femeilor să fie apostoli.

În al doilea rând, Susan T. Foh indică, „a argumenta faptul că alegerea lui Isus a apostolilor a fost determinată de cultură însemnă a ignora faptul că Dumnezeu a ales cultura şi timpul în care Fiul Său avea să se nască. Nici un detaliu nu scapă din considerarea lui Dumnezeu”12.

În al treilea rând, în cultura romano-elenistă din acea vreme, după cum vom vedea, femeile jucau roluri de preotese în cadrul vieţii religioase. Astfel, dacă Isus ar fi fost condiţionat de cultura vremii Lui, El ar fi putut numi pe anumite femei printre apostoli, în ceea ce priveşte faptul că ele ar fi fost în mod prompt acceptate în lumea neamurilor unde Evanghelia avea să fie predicată.

Motivul teologic. Unii cred că Isus nu a rânduit femei ca apostoli deoarece El credea că „sfârşitul avea să vină” şi în consecinţă El „nu era preocupat în a legifera pentru biserica Sa pentru totdeauna”13. Dacă acest raţionament era adevărat, atunci Isus nu ar mai fi trebuit să se necăjească să numească doisprezece apostoli ca reprezentanţi ai noului Ierusalim spiritual, şi să îi delege pe acestea să predice Evanghelia întregii lumi. Este adevărat că Isus nu a definit rolurile distincte ale bărbaţilor şi ale femeilor care să le îndeplinească în biserică, însă El a ales şi a pregătit doisprezece bărbaţi pentru a hrăni turma Sa şi să facă ucenici din toate neamurile (Ioan 21:15-17; Matei 28:19-20; Fapte 1:8).

Alegerea lui Isus a doisprezece apostoli bărbaţi nu era condiţionată de convenţiile sociale ale vremii, ci mai degrabă consistente cu rolul de cap al bărbatului din Vechiul Testament la care acesta era chemat să îl îndeplinească în cămin şi în comunitatea de credinţă. Această structură de rol, aşa cum vom vedea acum, a fost restrânsă şi respectată în cadrul vieţii şi a ordinului biserici pe care au crescut-o apostolii sub călăuzirea Duhului Sfânt.

PARTEA II

FEMEILE ÎN LUCRAREA BISERICII APOSTOLICE

  1. Participarea femeilor

Vizibil şi activ. Femeile erau vizibile şi active nu doar în lucrarea lui Isus, ci şi în viaţa bisericii apostolice. Imediat după înălţarea lui Hristos ucenicii s-au adunat în camera de sus „împreună cu femeile şi cu Maria mama lui Isus, şi cu fraţii săi” (Fapte 1:14). Aceste femei erau acolo nu pentru a găti pentru acei bărbaţi, ci să se roage cu ei şi să caute călăuzirea divină în ceea ce priveşte cine avea să fie succesorul lui Iuda. Femeile care au avut un rol semnificativ în lucrarea lui Hristos continuă acum slujirea lor în cadrul vieţii comunităţii.

În ziua Cinzecimii femeile erau în camera de sus împreună cu ucenicii atunci când Duhul Sfânt a fost revărsat şi toţi dintre ei au început să vorbească în limbi (Fapte 2:1-4). Petru a explicat evenimentul către mulţimea sceptică prin a cita din Ioel: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci. . . Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci” (Fapte 2:17-18). Referinţa specifică la „fiicele” şi „roabele” slujea în mod presupus la a justifica de ce au primit şi femeile darul Duhului Sfânt.

Femeile în biserica extinsă. Femeile s-au alăturat la biserica ce se extindea în mare număr. Luca notează că „numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult” (Fapte 5:14). Atunci când Filip a predicat Evanghelia în Samaria, rezultatul a fost acelaşi: mulţi „au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei” (Fapte 8:12).

Una dintre primele convertite din Ierusalim era Maria, mama lui Ioan Marcu. Ea şi-a oferit casa ei ca loc de întâlnire pentru credincioşii din acea parte a oraşului. Trebuie să fi fost un loc important de întâlnire, din moment ce Petru a mersa acolo imediat după ce a fost eliberat din temniţă (Fapte 12:12). Unii scolastici cred că acea cameră de sus era în casa ei14.

Când Evanghelia a ajuns în Europa, femeile erau din nou predominate. Primul convertit european era o femeie pe nume Lidia, „vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira” (Fapte 16:14). Următorul convertit menţionat de Luca era tot o femeie, o fostă sclavă posedată de demoni – un exemplu al felului cum Evanghelia a atins toate clasele (Fapte 16:16).

Restul cărţii Fapte este plin cu exemple de femei care au răspuns faţă de proclamarea Evangheliei de către Pavel prin a deveni participanţi activi în viaţa bisericii. În Tesalonic şi Berea printre cei mulţi care au crezut erau „o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu, şi multe femei de frunte” (Fapte 16:4, 12). În Atena o femeie, Damaris, este menţionată în mod special printre putinii care au crezut (Fapte 17:34). În Corint, Priscila, alături de soţul ei Acuila, aveau un rol activ în instruirea învăţatului Apolo (Fapte 18:2, 26).

Pavel, care uneori a fost pe nedrept acuzat de a fi un anti-feminist, menţionează în mod repetat în scrisorile sale multe femei ca fiind vrednice de laudă pentru lucrarea specială pe care ele o făceau în biserică (Romani 16; Filipeni 4:2-3; 1 Corinteni 16-19). Nu este nici o îndoială că biserica apostolică a urmat exemplul lui Hristos prin a le include pe femei în lucrarea bisericii. Întrebarea care rămâne este: Ce roluri specifice au îndeplinit femeile în cadrul bisericii apostolice? Referitor la această întrebare trebuie să ne adresăm acum.

  1. Rolurile femeilor

Serviciul caritabil. O nevoie majoră din cadrul bisericii primare era îngrijirea de cei nevoiaşi, de bolnavi, văduve, orfani şi de vizitatori. Apostolii au fost informaţi în mod forţat de o astfel de nevoie imediat după Rusalii prin intermediul murmurării elenisticilor în ceea ce privea neglijarea aparentă a văduvelor lor (Fapte 6:1). Pentru a remedia problema „şapte bărbaţii de reputaţie bună” au fost aleşi la acea vreme (6:3). Curând, în special văduvele, au devenit active în serviciile caritabile ale bisericii, comunicând dragostea creştină prin faptele de milă şi de ospitalitate (1 Timotei 5:9-10).

Faptele Apostolilor raportează povestirea despre o femeie, Tabita (Dorca), care „era plină de fapte bune şi de milostenii” (Fapte 9:36). Lucrările ei de milostenii constau în facerea de haine pentru săraci (v. 39). Faptul că „Toate văduvele stăteau în jur… şi plângeau” (v. 39) după moartea ei, sugerează faptul că ea era probabil una dintre văduvele bisericii locale. Nu există nici o indicare în povestire a faptului că în acest punct văduvele erau organizate ca un grup sau ca ordin în cadrul bisericii.

În vremea când Pavel a scris 1 Timotei văduvele erau recunoscute ca un grup special din cadrul bisericii, din moment ce apostolul scrie: „O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puţin de şaizeci de ani. . . Dar pe văduvele tinere să nu le primeşti” (1 Timotei 5:9, 11). Unii au argumentat faptul că primirea (sau înscrierea lor, n. tr.) reprezenta o numire oficială la numite oficii din biserică15. Totuşi, aşa cum arată James B. Hurley, „O privire mai îndeaproape asupra textului indică faptul că aceasta era o listă de asistenţă socială mai degrabă decât una de angajare”16.

Lucrarea îndeplinită de aceste văduve consta în mod aparent din rugăciune şi mijlocire pentru biserică (1 Timotei 5:5), precum şi din „facere de bine în orice fel” (v. 10). Nu există nici un indiciu că slujirea lor era percepută ca un ordin oficial de slujire în biserica. Aşa cum descrie Charles C. Ryrie: „Suportul oficial era parte a înrolării, îndatoririle oficiale nu erau. Catalogarea a fost instituită pentru a corecta şi a sistematiza chestiunile financiare, şi fără îndoială că aceasta a pavat calea spre dezvoltarea ordinelor de slujire dintre femei, însă în acest punct din istorie chestiunile sunt încă nedefinite”17.

„Diaconiţe”. Fiind destul de relatat cu slujirea văduvelor, este şi slujirea femeilor care au fost cunoscute ca „diaconiţe”. Această lucrare este subliniată de referinţa lui Pavel la Fivi, „sora noastră, care este diaconiţă a Bisericii din Chencrea. . . ea s-a arătat de ajutor multora şi îndeosebi mie” (Romani 16:1-2). Cuvântul „diaconiţă” este o traducere a cuvântului grecesc diakonos, un pronume masculin care era folosit atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei cu două înţelesuri distincte.

În majoritatea cazurilor în care apare acesta în Noul Testament, termenul diakonos înseamnă un simplu „slujitor” sau „unul care îl slujeşte” pe altul. Pavel, de ex, vorbeşte despre sine şi tovarăşii săi de lucru ca doakonoi (slujitori, servitori) ai lui Hristos, ai Evangheliei şi al noului legământ (1 Corinteni 3:5; 2 Corinteni 3:6; Efeseni 3:7; 1 Tesaloniceni 3:2). El mai vorbeşte despre lucrarea sa apostolică ca o diakonia (Romani 11:13).

În câteva cazuri termenul diakonos este folosit pentru a descrie oficiul bisericesc al „diaconilor” (Filipeni 1:1; 1 Timotei 3:8-13). De obicei contextul oferă soluţia la ideea dacă diakonos este folosit în sensul general al slujirii sau în sensul restrâns al diaconatului stabilit. Întrebarea în discuţie este de a se determina dacă Pavel o laudă pe Fivi în calitate de membră a bisericii din Chencrea care a slujit altora, sau ca diacon din acea biserică. Opinia cărturarilor este la fel de divizată în această chestiune. Personal eu tind să cred că diakonos este folosit de Pavel într-un sens tehnic pentru a descrie rolul oficial de diaconiţă al lui Fivi din biserică. Există trei motive principale.

Primul, folosirea participiului „fiind” (ousan) în greacă şi în legătură cu biserica – „Fivi, fiind un diacon al bisericii din Chencrea” – se citeşte ca un titlu oficial. Pavel poate că a ales să o introducă pe Fivi romanilor prin rolul ei oficial din cadrul bisericii ei de acasă, în special dacă ea purta această scrisoare, aşa cum se crede în general.

Al doilea, caracterizarea lui Fivi ca „ajutător al multora” (Romani 16:2), sugerează faptul că ea a jucat un rol vital în biserica din Chencrea prin a oferi ajutor multora, inclusiv lui Pavel. Un astfel de serviciu era asociat în mod special cu slujba de diacon.

Al treilea, în 1 Timotei 3:11 Pavel descrie calificările unui grup de femei care slujeau în biserică – calificări ce sunt punct cu punct acelea ale diaconilor oferite anterior (1 Timotei 3:8-10). „Lista paralelă a calificărilor sugerează cu putere”, aşa cum observă James B. Hurley, „că funcţia acestor femei era paralelă cu cea a diaconilor”18.

Motivul pentru acre Pavel nu le-a numit pe aceste femei diaconiţe (diako-nissa) este pur şi simplu pentru că un astfel de termen nu exista încă. Termenul apare prima dată în Didascalia Syriacă (cap. 16), un document scris în prim aparte a secolului al treilea. Forma masculină a lui „diacon – diakonos” era folosită atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei ca şi în cazul lui Fivi (Romani 16:1). În 1 Timotei 3:11 Pavel foloseşte cuvântul „femei – gynaikas” în locul lui „diaconi – diakonoi” probabil pentru a evita confuzia, din moment ce el a folosit deja diakonos pentru a-i introduce pe bărbaţi în 1 Timotei 3:8. Astfel, ar părea cel mai bine să le înţelege pe „femeile” din 1 Timotei 3 ca un grup de persoane care slujeau în biserică într-o capacitate similară cu cea a diaconilor. Exemplul lui Fivi, identificată că diakonos, acordă suport pozitiv acestei concluzii.

De diaconii feminini (diaconiţe) era nevoie în secolele primare când sexele nu se puteau amesteca în mod liber. Conform cu Didascalia ele îndeplineau o mare varietate de servicii în cazul femeilor, incluzând asistenţa la botezul şi la îngroparea femeilor, catehizarea femeilor şi îngrijirea de femeile bolnave la domiciliu19. Ele nu funcţionau, totuşi, niciodată în calitate de capete ale comunităţii, ci slujeau într-un rol auxiliar cu acela de pastori, bătrâni şi episcopi.

Femeile ca „tovarăşi de lucru”. Femeile se distingeau una de alta în cadrul bisericii apostolice nu doar la nivelul bisericilor locale ci şi în larga lucrare misionară a bisericii. Majoritatea activităţii misionare raportate în Noul Testament se concentrează asupra lui Pavel şi a co-lucrătorilor săi, mulţi dintre care erau femei.

În Romani 16 Pavel le salută pe câteva femei a căror preocupare misionară a contribuit în mod semnificativ la viaţa şi creşterea bisericii. Printre ele este Prisca (diminutiv de la Priscila) şi soţul ei Acuila. Despre ei Pavel spune: „Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus, care şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa. Le mulţămesc nu numai eu, dar şi toate Bisericile ieşite dintre Neamuri. Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor” (Romani 16:3-5).

Acest cuplu a trăit în Roma până aproape în anul 49 d. Hr. când ei au fost forţaţi să se mute în Corint după ce Claudius i-a alungat pe evreii din Roma (Fapte 18:1-3). Din Corint ei şi-au mutat afacerea lor de făcători de corturi mai întâi în Efes (Fapte 18:18-26; 1 Corinteni 16:19) şi apoi înapoi la Roma. Este vrednic de menţionat faptul că atât Pavel cât şi Luca o menţionează pe Prisca aproape întotdeauna înaintea soţului ei, Acuila, probabil pentru că ea era mai proeminentă în strădaniile misionare. În Faptele Apostolilor ea este implicată cu soţul ei în învăţarea marelui orator Apolo (Fapte 18:26). Prin urmare, Prisca trebuie să fi fost bine înrădăcinată în credinţa creştină şi un instructor foarte capabil.

Pavel se referă la acest cuplu ca „tovarăşi de lucru”. Termenul era adesea folosit de Pavel pentru a-i caracteriza pe aceia care lucrau cu el, inclusiv Tit şi Timotei (Romani 16:9, 21; 1 Corinteni 3:9; 2 Corinteni 1:24; 8:23; Filipeni 2:25; 4:3; Coloseni 4:11; 1 Tesaloniceni 3:2).

Alte femei salutate de Pavel erau: Maria, Trifena, Trifosa şi Persida, toate dintre acestea care „lucrau din greu” în Domnul (v. 6, 12). Termenul pe care îl foloseşte Pavel aici este descriptiv al trudei în proclamarea Evangheliei (cf. 1 Corinteni 4:12; 15:10; Filipeni 2:16; 1 Timotei 4:10). În Filipeni 4:2, 3 Pavel menţionează alte două femei, Evodia şi Sintichia, ca persoane care „au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie”.

Pavel: un şovinist? Faptul că Pavel laudă un număr aşa de semnificativ de femei că au lucrat din greu cu el în lucrarea misionară a bisericii, sugerează două lucruri. Primul, caracterizarea lui Pavel ca „anti-feminist” este bazat pe prejudiciu. Pavel l-a apreciat pe femei şi le-a admirat contribuţia acestora la misiunea bisericii. Astfel, insistenţa lui asupra rolului de diferenţă dintre bărbaţi şi femei din cămin şi din biserică, care le vom examina în ultimul capitol, trebuie văzut ca o indicare nu a şovinismului lui Pavel ci mai degrabă a respectului său pentru distincţiile de rol stabilite de Dumnezeu la creaţie.

Al doilea, atât femeile cât şi bărbaţii pot participa în mod legitim în lucrarea bisericii. Întrebarea, totuşi, rămâne: În ce roluri? Ca lideri desemnaţi ai bisericii sau ca „tovarăşi de lucrarea” slujind nevoilor credincioşilor şi necredincioşilor? Această întrebare va fi răspunsă în următoarele capitole unde vom examina acele texte care se adresează în mod specific la rolurile femeilor din cadrul structurilor congregaţionale ale bisericii Nou Testamentale.

Femeile ca prorociţe. Atât femeile cât şi bărbaţi au participat în lucrarea profetică a bisericii apostolice. Două pasaje specifice din Noul Testament se referă la femei care funcţionau ca prorociţe. Fapte 21:9 vorbeşte despre cele patru fiice ale lui Filip, „care proroceau”. În 1 Corinteni 11 Pavel recunoaşte prezenţa femeilor care au prorocit în serviciile de închinare: „orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul dezvelit, îşi necinsteşte capul ei” (v. 5).

Lucrarea profetică a femeilor din biserica apostolică confirmă împlinirea profeţiei citată de Petru la Rusalii: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci. . . Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci” (Fapte 2:17-18). E posibil că Petru a citat această prorocie pentru a explica mulţimii surprinse de privitori motivul pentru care darul prorociei a fost acordat şi peste femei. Lucrarea profetică a femeilor din Noul Testament stă ca paralelă a aceleia despre prorociţele din Vechiul Testament.

Marea atenţie pentru lucrarea profetică din Noul Testament este indicată de enumerarea lui Pavel a darurilor spirituale unde „prorociile” sunt menţionate imediat după „apostoli” şi înaintea „învăţătorilor” sau „evangheliştilor” şi „pastorilor” (Efeseni 4:11; 1 Corinteni 12:28). Această ordine sugerează faptul că această lucrare profetică, pe care femeile o exercitau în biserică, nu era deloc văzută ca inferioară faţă de cea a pastorului/învăţătorului.

Natura exactă a lucrării profetice nu este clar definită în Noul Testament. Funcţia sa primară pare să fi fost aceea de a sluji comunităţii creştine prin edificare, încurajare, consiliere şi consolidare. Cel mai descriptiv capitol al lucrării profetice este găsit în 1 Corinteni 14. Aici Pavel explică că persoana care „Cine prooroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mângâiere. . . zideşte sufleteşte Biserica” (1 Corinteni 14:3-4; cf. Fapte 15:21).

Unii vor să vadă în această lucrare profetică a femeilor din biserica apostolică un indiciu că femeile au funcţionat ca lideri în biserică. Această părere este evident greşită deoarece profeţii funcţionau nu ca lideri numiţi ai congregaţiei, ci în calitate de credincioşi privaţi cu un mesaj dat de Dumnezeu de zidire pentru congregaţie. Slujba de profet nu era limitată nimănui ci era deschisă într-un sens tuturor. Pavel spune în mod clar: „Fiindcă puteţi să proorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi” (1 Corinteni 14:31). În timp ce femeile au făcut parte din lucrarea profetică de încurajare, călăuzire şi zidire a comunităţilor creştine, nu există nici un indiciu că ele au fost numite să slujească drept lideri reprezentativi (pastori/bătrâni). Motivul pentru aceasta, aşa cum va fi arătat în capitolele următoare, este acceptarea Noului Testament a rolului de structură a Vechiului Testament pentru bărbaţi şi femei.

O femeie „apostol”? Se face adesea apel la referinţa lui Pavel la Iunia (Romani 16:7) pentru a se justifica pretinsul lor de conducere pe care femeile îl împlineau în comunităţile apostolice. Textul indică: „Spuneţi sănătate lui Andronic şi lui Iunia, rudele mele şi tovarăşii mei de temniţă, care Sunt cu vază între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar” (Romani 16:7). Prin lunga listă de tovarăşi de muncă, Pavel îi confirmă aici pe doi evrei care au împărtăşit la întemniţarea sa. Slujba lor îi face demn de a fi notaţi „printre apostoli”. Oare caracterizează Pavel aici pe o femeie, Iunia, ca „apostol”? Dacă este aşa, în ce sens?

Letha Scanzoni şi Nancy Herdesty au privit cazul lui Iunia ca exemplu major al faptului că „încă de la început femeile au participat pe deplin şi în mod egal cu bărbaţii”20 la conducerea bisericii. Ele scriu: „O femeie „apostol” este chiar menţionată în Biblie! Iunia, salutată de Pavel în Romani 16:7, este un nume roman obişnuit pentru o femeie, însă din moment ce ea este identificată drept un „apostol”, mulţi traducători au presupus că numele ar fi în contradicţie faţă de unul mai degrabă pentru un bărbat obişnuit”21.

Această concluzie categorică este discreditată de trei considerente. Prima, numele Jounian din textul în limba greacă ar putea fi din punct de vedere gramatical numele atât a unui bărbat cât şi a unei femei. Astfel, forma gramaticală nu permite o concluzie categorică în nici o direcţie.

În al doilea rând, este posibil ca pasajul nu îi identifică deloc pe Andronic şi pe Iunia ca apostoli, deoarece forma gramaticală a „sunt cu vază între apostoli” poate fi tradus la fel de egal cu „Sunt cunoscuţi de apostoli”. Ultima pare mai plauzibilă deoarece, aşa cum explică John Murray, „ei erau creştini înaintea lui Pavel şi, fără îndoială, erau asociaţi cu cercul de apostoli din Iudea dacă nu din Ierusalim”22.

În al treilea rând, termenul „apostol” este folosit în Noul Testament atât într-un sens îngust cât şi într-unul larg. Într-un sens îngust acesta îi desemna pe „cei doisprezece”, ca şi când Matias „a fost înrolat printre cei unsprezece apostoli” (Fapte 1:26) pentru a-l înlocui pe Iuda. Datorită acestei exclusivităţi, Pavel a trebuit să se străduiască să dovedească legitimitatea apostoliei lui (1 Corinteni 15:9-11; 2 Corinteni 12:11-13; Galateni 1:11; 2:9). Într-un sens larg termenul de „apostol” înseamnă un „mesager”, cineva care este trimis pentru o misiune specifică (cf. 2 Corinteni 8:23; Filipeni 2:25). Dacă Andronic şi Iunia erau apostoli, probabili că era în ceea ce priveşte ultimul sens, din moment ce nicăieri altundeva nu sunt asociate numele lor cu cercul intern de apostoli.

În lumina consideraţiilor anterioare concludem faptul că referinţa lui Pavel la Iunia nu acordă nici un sprijin părerii că ea era o femeie apostol. Numele se poate referi la fel de bine şi la un bărbat, şi dacă persoana este un bărbat sau o femeie, ea/el nu era un apostol în sensul îngust al cuvântului.

CONCLUZIE

Câteva concluzi reies din studiul nostru al lucrării femeilor în Noul Testament. Acestea pot fi rezumate în următoarele puncte:

Felul de tratarea al femeilor de către Isus a fost în multe feluri revoluţionar. El a respins prejudiciile predominante împotriva femeilor prin a le trata pe acestea ca persoane umane egale în valoare cu bărbaţii, prin a le respecta capacităţile lor intelectuale şi spirituale, prin a le admite pe acestea în cadrul părtăşiei Sale şi prin a le învăţa adevărurile împărăţiei lui Dumnezeu.

Femeile au jucat un rol foarte proeminent în lucrarea lui Isus. Ele au slujit nevoilor Lui fizice, un grup dintre ele au călătorit cu El şi ucenicii Săi, şi unele dintre ele L-au urmat pe Isus la Cruce cu riscul vieţii lor. Loialitatea şi devoţiunea lor faţă de Hristos reies în cadrul naraţiunilor despre patimile Lui ca fiind mai exemplare decât cele ale apostolilor. Femeile sunt primele care s-au întâlnit cu Domnul înviat şi au fost trimise să răspândească ştirea învierii la ucenici.

În ciuda tratamentului Său revoluţionar faţă de femei, Isus nu a ales pe femei ca apostoli şi nici nu le-a delegat să predice Evanghelia. O astfel de omisiune nu era o chestiune legată de concesiunea faţă de convenţiile sociale a vremii Lui, ci mai degrabă de consimţirea cu distincţia de rol pentru bărbaţi şi femei stabilită la creaţie.

Bisericile apostolice au admis modelul stabilit de Hristos prin a le include pe femei cca membrii integrali din viaţa şi misiunea bisericii. Femeile se alăturau bisericii în mare număr, luau parte la serviciile de închinare, organizau servicii caritabile pentru cei nevoiaşi, învăţau despre credinţă şi o împărtăşeau cu alţii, îndeplineau o varietate de servicii în îngrijirea femeilor, lucrau din greu în calitate de „tovarăşi de lucru” alături de numeroşi bărbaţi în lucrarea misionară a bisericii, şi participau la lucrarea profetică de edificare, încurajare şi consolare.

Deşi femeile slujeau în biserică într-o varietate de roluri vitale, incluzând şi cea de profet, nu există nici o indicaţie în Scriptură că ele au fost vreodată ordinate să slujească drept preoţi în Vechiul Testament sau ca pastori/bătrâni/episcopi în Noul Testament.

De ce puteau să participe femeile în mod egal cu bărbaţii la variate lucrări ale bisericii apostolice, şi totuşi au fost excluse de la rolurile desemnate de apostoli/pastori/bătrâni? Scriptura sugerează câteva motive pe care le vom lua în considerare în următoarele capitole.

Note de subsol

  1. Letha Scanzoni and Nancy Hardesty, All We’re Meant to Be: A Biblical Approach to Women’s Liberation (Waco, Texas, 1975), p. 208. The same authors write: „From the beginning women participated fully and equally with men” (p. 60).
  2. See, for example, Gilbert Bilezikian, Beyond Sex Roles (Grand Rapids, Michigan, 1985), pp. 118, 206; Paul K. Jewett, The Ordination of Women (Grand Rapids, Michigan, 1980), p. 135.
  3. Elizabeth Meier Tetlow, Women and Ministry in the New Testament: Called to Serve (Lanham, Maryland, 1980), p. 131.
  4. Women in the Church: Scriptural Principles and Ecclesial Practice, A Report of the Commission on Theology and Church Relations of the Lutheran Church–Missouri Synod, September 1975, p. 27.
  5. Quoted by Nicholas Wolterstorff, „On Keeping Women Out of Office: The CRC Committe on Headship,” The Reformed Journal34 (May 1984): 8.
  6. Samuele Bacchiocchi, The Sabbath in the New Testament(Berrien Springs, Michigan, 1985), pp. 108-120.
  7. Joachim Jeremias, Jerusalem in the Time of Jesus: An Investigation into Economic and Social Conditions during the New Testament Period(Philadelphia, 1969), p. 376.
  8. W. Forster, Palestinian Judaism in New Testament Times (Edinburgh, 1964), p. 127.
  9. Hermann W. Beyer, „Diakoneo,” Theological Dictionary of the New Testament, eds. Gerhard Kittel and Geoffrey W. Bromiley (Grand Rapids, Michigan, 1974), p. 81.
  10. Ibid., p. 84.
  11. Mary J. Evans, Women in the Bible(Downers Grove, Illinois, 1983), p. 50.
  12. Susan T. Foh, Women and the Word of God(Phillipsburg, New Jersey, 1979), p. 93.
  13. Reginald H. Fuller, „Pro and Con: The Ordination of Women in the New Testament,” in Toward a New Theology of Ordination: Essays on the Ordination of Women(Somerville, Massachusetts, 1976), p. 2.
  14. See W. Sunday, Sacred Sites of the Gospels(Oxford, 1903), p. 83.
  15. See E. F. Scott, The Pastoral Epistles, Moffat New Testament Commentary(London, 1936), p. 26.
  16. James B. Hurley, Man and Woman in Biblical Perspective (Grand Rapids, Michigan, 1981), p. 121.
  17. Charles Calwell Ryrie, The Role of Women in the Church (Chicago, 1958), p. 84.
  18. James B. Hurley (n. 16), p. 231. Hurley provides a very cogent interpretation of who the „women” were in 1 Timothy 3:11 (see pp. 229-233).
  19. R. Hugh-Connolly, ed. Didascalia Apostolorum (Oxford, 1929), ch. 16, pp. 146-148.
  20. Letha Scanzoni and Nancy Hardesty (n. 1), p. 60.
  21. Ibid., p. 63.
  22. John Murray, The Epistle to the Romans, The New International Commentary of the New Testament (Grand Rapids, Michigan, 1982), p. 230.

http://www.voxdeibaptist.org/women_in_the_church_chapter02_trd.htm

Recomandare: Programe creștine pe stații TV comerciale – vineri 22 noiembrie 2019, ora 20

Faptul că românii petrec mult timp la televizor este o oportunitate pentru Evanghelie. În fiecare lună, începând cu 1994, Alfa Omega TV distribuie programe creștine către zeci de alte staţii comerciale seculare de televiziune din România.La aceste televiziuni sunt distribuite lunar 20 de ore de programe creștine cu mesaje de evanghelizare, rugăciuni de mântuire, documentare, desene animate, filme şi alte emisiuni. Urmărite de mii de oameni, ele vin in intampinarea nevoilor spirituale ale societatii și sunt o oportunitate pentru mulți să poată auzi Evanghelia.

Fii alături de noi, vineri, 22 noiembrie, de la ora 20! Urmărește o emisiune specială despre modul în care Evanghelia ajunge la oameni care poate nu ar intra într-o biserică, prin programe creștine difuzate pe televiziuni seculare. Urărește și spune și altora!

Parte din seria Împreună răspândim lumină! Fii parte și tu: https://alfaomega.tv/proiecte

https://alfaomega.tv/canal-tv/recomandari-saptamanale/11518-recomandare-programe-crestine-pe-statii-tv-comerciale-vineri-22-noiembrie-2019-ora-20

Emisiune în direct: Piedici în calea vindecării – joi, 21 noiembrie 2019, de la ora 20:00

Te confrunţi de mult timp cu probleme de sănătate şi te întrebi de ce nu se întâmplă nimic? Urmărește ediția ÎN DIRECT a emisiunii „Calea, Adevărul și Viața” pentru a afla răspunsuri la întrebările care te macină și pentru a fi susținut în rugăciune.

În programul de joi, de la 20:00,  vom aborda subiecte ca: neiertarea, blestemul generațional, învățătură greșită și alte lucruri care împiedică manifestarea voii lui Dumnezeu în viețile noastre.

Invitați: Mircea Graur (InHim Ministries, Cluj Napoca) și Bogdan Graur (InHim Ministries, Cluj Napoca)

Emisiunea este transmisă în direct pe canalul Alfa Omega TV, pe pagina de Facebook Alfa Omega TV, pe canalul de youtube Alfa Omega TV și pe site-ul alfaomega.tv. Fii alături de noi, urmărește emisiunea, trimite-ne întrebările și motivele de rugăciune! Ne poți scrie și mesaj privat pe pagina de Facebook Alfa Omega TV. Răspundem întrebărilor și ne rugăm pentru cauzele tale! Contactează-ne: 0256.490.637, rugaciune@alfaomega.tvhttp://alfaomega.tv/rugaciune

Te așteptăm joi, de la ora 20:00.

https://alfaomega.tv/canal-tv/recomandari-saptamanale/11519-emisiune-in-direct-piedici-in-calea-vindecarii-joi-21-noiembrie-2019-de-la-ora-20-00

 

UN MUSULMAN DEVINE CRESTIN: INDEMNURI PENTRU CEI SCEPTICI SAU ATEI

download

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

                                                                                                                                                                         Noiembrie 21, 2019

UN MUSULMAN DEVINE CRESTIN: INDEMNURI PENTRU CEI SCEPTICI SAU ATEI

Ești ateu și nu crezi în Dumnezeu? Ești un intelectual al cărui nivel de educație e atât de mare încât te împiedică să crezi în Dumnezeu? Ești o persoană care iubește viața imorală atât de mult încât nu ai timp să te gândești la Dumnezeu ori la ce va urma după moarte? Dacă ești una dintre aceste persoane, va indemnam sa cititi cu atenție. Dar și noi ceilalți care credem, pentru că materialul de astăzi, pe care îl vom discuta și cu alta ocazie, suntem siguri că vă va captiva.

Redam pe scurt convertirea la creștinism a unui tânăr iranian, fost musulman, apoi ateu, iar apoi un om cu îndoieli al cărui nivel de educație l-a împiedicat să-l cunoască pe Dumnezeu. Viața lui imorală l-a îndepărtat și ea de Dumnezeu, până într-o zi, când, din întâmplare, a citit în Matei 25 despre vanzarea Mântuitorului. A fost momentul în care a început sa gândească rațional, să citească Biblia aprofundat, să se îndrăgostească de ea și să studieze amănunțit doctrina creștina.

La 31 de ani, în decembrie 2016 s-a încreștinat, îmbrățișând doctrina catolică, ramura, spunea el, cea mai veche a creștinismului.

From Fire by Water

Începem azi recenzia unei cărți de excepție publicată anul acesta și scrisă de iranianul Sohrab Ahmari, From Fire, by Water, My Journey to the Catholic Faith (Din foc, Prin apă, Călătoria mea la credința catolică). Lecturarea cărții de 207 pagini e lejeră si captivanta.

Convertirea lui Sohrab la creștinism nu mai este o noutate de excepție. Explozia creștinismului în lumea musulmană e bine cunoscută și periodic sunt publicate cărți privind subiectul, cât și cărți care conțin mărturii personale despre convertirea la creștinism a multor musulmani. Dacă în 1979, când Revoluția Islamică a izbucnit în Iran, acolo trăiau doar 500 de creștini, astăzi numărul creștinilor din Iran se apropie de un milion, majoritatea lor fiind neoprotestanți.

Iar unii dintre creștinii iranieni, în special tinerii care trăiesc în Occident, au devenit scriitori prolifici privind adevărurile și atracția creștinismului pentru ei, iar unii dintre ei sunt foarte activi online și pe Facebook.

Se simte o explozie a crestinismului si in Algeria musulmana unde in doar 10 ani numarul crestinilor a crescut, se presupune, de la 10 000 la aproape un milion. Autoritatile sunt ingrijorate si, conform stirilor recente, au inceput sa demoleze bisericile si sa imprastie congregatiile.

Copilaria lui Sohrab Ahmari

Ahmari s-a născut în Iran in 1985, în timpul Revoluției Islamice, într-o familie relativ înstărită, tatăl fiind arhitect, iar mama profesoară. A fost singur la părinți. Părinții erau musulmani, în sensul tradițional al cuvântului, dar nepracticanți. Acceptau tacit Revoluția Islamică, dar în spatele ușilor închise căutau scăpare pentru suflet și intelect în altă parte – în Occident. Prin ziare, posturi de televiziune americane, posturi de radio străine, iar apoi prin internet.

Educația religioasă primita de Ahrami în școală nu s-a prins de el. Era bătăuș, neascultător, dar, în anii adolescenței a început să discearnă o voce interioară care îi spunea că nu se comportă cum trebuie. A ignorat acea voce vreme de mulți ani, cu toate că ea era insistentă.

Sohrab redă detalii interesante privind viața în Iran sub tirania totalitară a islamiștilor, mai interesante pentru noi fiind raziile poliției moralității publice iraniene prin cartiere ori pe plajele Mării Caspice vara, în căutare de pornografie, alcool, droguri și pentru a asigura că femeile și bărbații rămân separați în spațiul public, mai ales pe plajă.

Panourile imense de pe plajele Mării Caspice aminteau femeilor să nu se dezbrace, iar bărbaților să-și stăpânească ochii și simțămintele. De interes pentru noi ar fi și detaliile privind traficul de vin făcut de creștinii armeni în Iran.
Anii trec. Părinții lui Sohrab divorțează, iar mama lui se recăsătorește. Mama are un frate în statul american Utah, unde locuiește de mulți ani. Fratele depune cerere de imigrare pentru sora lui și Sohrab, mama divorțează din nou și după patru ani de așteptare, Sohrab și mama aterizează în Țara Promisă: Statele Unite. La vremea aceea Sohrab era adolescent.

Sohrab și mama lui își încep noua viață într-un mic orășel mormon din Utah. Locuiesc într-o casă mobilă și tânărul Sohrab începe studiile de liceu. E surprins că americanii nu-l poreclesc, nu fac bancuri pe seama lui ori a religiei lui musulmane și nu-l marginalizează. E surprins că e inclus în activitățile sociale ale liceenilor și se integrează rapid în viața americană. Din nefericire pentru el, se împrietenește cu niște băieți și începe să bea.

La terminarea liceului se înscrie la o universitate din Salt Lake City, unde studiază filosofia. Vreme de doi ani locuiește într-un apartament cu doi băieți mormoni. Continuă să abuzeze alcoolul. Devine ateu. Începe să citească tomurile imense ale marilor scriitori atei, cărți care nu erau disponibile în Iranul totalitar. Ajungând la Marx, devine comunist, iar apoi membru al Partidului Comunist American, cunoscut cu numele de the Socialist Workers’ Party. Devine anti-american, anti-imperialist, anti-capitalist, adept al doctrinelor modificărilor climatice. În alte cuvinte „progresist”. De la o vârstă foarte fragedă.

Până într-o zi, când, fiind singur în apartament, vede pe masa din sufragerie Biblia. Plictisit, o deschide. La întâmplare, Biblia se deschide la Evanghelia după Matei 25 unde este relatată trădarea Mântuitorului. Mai mult nu citește, închide Biblia, dar istorioara vânzării Mântuitorului îl urmărește. Iată, își zice el, un om care a suferit pe nedrept, a fost vândut, a fost ucis pe nedrept, dar nu s-a opus celor care-l asupreau. Nu a făcut și nici nu a lansat o revoluție împotriva nedreptății făcute Lui. Conform paradigmei lui Sohrab de gândire, Mântuitorul era „victima” unui sistem abuziv, nedrept, asemenea „victimelor” capitalismului imperialist, adică proletariatul.

Următorii doi ani de facultate îi face la University of Washington in Seattle, statul Washington, unde continuă să ducă o viață destrăbălată. Universitatea fiind foarte „progresistă”, ea tolera tot felul de stiluri de viață toxice. Rămâne ateu și continuă să-și umple mintea cu idei ateiste si comuniste. Rămâne membru al Partidului Comunist American, grupul comunist din cadrul universității fiind destul de mare. Împreună cu amicii comuniști participă la marșurile anti-capitaliste din Seattle și la grevele muncitorilor de la Boeing și de la fabricile de mașini.

Prilej cu care își dă seama că în America nu există „proletariat”, adică materialul de care Marx avea nevoie să schimbe lumea prin revoluția comunistă. Devine surprins să afle salariile exorbitante ale muncitorilor în grevă și începe să pună la îndoială ideile comuniste. Rămâne, însă, ancorat în mișcarea pentru „dreptate socială” și alege să devină învățător la clasele primare.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!

Publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe Facebook:


https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/

RELIGIA DE LA ZERO

download

Experimentul inventării unei religii de la zero    31 ian 2014 

 Un creștin care consideră că nu are nimic de schimbat la religia sa este un creștin care s-a plafonat. Între semănarea nemulțumirii și acceptarea oarbă a tot ce se întâmplă într-o comunitate religioasă, mulți creștini ar avea ceva de reformat. Alții însă ar lăsa totul baltă și ar lua-o de la capăt, după cum le-ar dicta conștiința. Ce poate ieși dintr-un asemenea demers a aflat Candace Chellew-Hodge, profesoară de religie comparativă.

dreamstime.comÎn fiecare semestru, Candance își împarte studenții pe grupe și îi pune să creeze o nouă religie de la zero. Ceea ce trebuie să aibă toate în comun sunt următoarele elemente: doctrină, dogmă, simboluri, muzică, ritualuri și reformatori. Pe lângă câțiva studenți care s-au distrat cu religia pastelor făinoase sau Biserica lui Charlie Sheen (un actor american celebru), majoritatea au preluat din religiile existente elemente comune, care ilustrează foarte bine poziția milenialilor (generația Y) față de religie în general.

Franken-religie

Scriind pentru Religion Dispathces, o revistă a Universității din California de Sud, profesoara povestește că majoritatea religiilor create incorporau idei din religiile estice, precum meditație, karma și reîncarnare, iar din religiile vestice au fost preluate ritualuri precum rugăciunea și pelerinajul.

Însă niciunul dintre aceste elemente nu a fost preluat cu tot cu funcția sa originară. Meditația era folosită în special pentru creștere psihologică și împlinire personală, iar rugăciunile serveau întotdeauna eul, ca metodă de îmbogățire personală, și chiar materială.

De asemenea, toate religiile inventate au eliminat o serie de elemente comune. Niciuna dintre ele nu avea un cler care să se ocupe de serviciile divine sau să aibă grijă de congregație și de fapt nici nu se organizau întâlniri regulate ale credincioșilor. Unele dintre ideile studenților includeau conferințe lunare sau anuale, dar majoritatea erau religii individualizate, axate pe creștere personală în afara vreunei comunități fizice.

Mai mult decât atât, ceea ce a fost cel mai intrigant pentru profesoară, a fost să observe că niciuna dintre religiile inventate nu includea vreo formă de iad, vreo formă de pedeapsă pentru încălcarea regulilor stabilite. „Ce se întâmplă dacă cineva se îndepărtează de la credință?”, și-a întrebat ea studenții. Răspunsul a fost: „Nimic. Poate să își găsească altă religie”, fără excomunicare. „Religia astăzi este atât de critică. Nu avem nevoie de nicio biserică să ne spună ce să facem, când nici ei nu fac ceea ce spun”, cred studenții.

Părerile lor sunt consecvente cu un sondaj care arată că 7 din 10 protestanți cu vârste între 18 și 30 de ani, care în liceu frecventau o biserică, au renunțat până la vârsta de 23 de ani. Sondajul efectuat de către LifeWay Research arată ca și cauze: dorința unei pauze de la biserică, ipocrizia membrilor bisericii, lipsa de conexiune cu oamenii de la biserică etc.

Biserica sau iluzia bisericii?

Concluziile profesoarei sunt că tinerii au o viziunea foarte romanțată despre meditație, reîncarnare, pelerinaj și alte elemente majore din religiile lumii. Le place ideea reîncarnării pentru că oferă încă o șansă chiar dacă viața asta au făcut-o praf, le place ideea pelerinajului ca excursie, le place ideea meditației, ca metodă de eliberare de stres.

„Ceea ce nu înțeleg despre toate aceste practici spirituale este că la baza fiecăreia stă ideea suferinței umane, conceptul disciplinei și amenințarea foarte reală cu pedeapsa”, scrie Candance.

Pentru budiști și hinduși, meditația nu este doar o cale de a-ți calma mintea, este un vechicul pentru iluminare. Iar conceptul reîncarnării nu este o invitație să îți faci de cap și să mai încerci o dată, ci să înveți lecțiile pe care nu le-ai învățat prima oară. Iar pelerinajul, de asemenea, este un simbol al suferinței în credință.

„Ignorând suferința umană și rolul pe care religia îl are în această problemă, mă tem că această generație își neagă oportunitatea de a avea o conexiue reală nu doar cu divinitatea, ci și cu cei din jur”, spune profesoara.

Ce se poate schimba

Autorul creștin Skye Jethani crede că soluția unei vieți trăite cu scop zi de zi stă în felul în care îți imaginezi ziua de mâine.

„Cu toții luăm decizii bazate pe ceea ce credem că se va întâmpla în viitor. Un birou de avocatură din Chicago își făcea reclamă susținând că viața este scurtă și că nu trebuie să stai pe gânduri să divorțezi. În spatele acestei idei se ascunde un mesaj care spune să te bucuri cât mai poți de plăcerile acestei vieți. Eu îmi fac griji că mulți creștini au o viziune ne-creștină asupra viitorului, iar asta influențează în mod negativ felul în care se angajează azi în lume”, citează Religion News.

Trebuie însă să ținem cont că există o diferență între a trăi în „lumina zilei de mâine” și a-ți face griji pentru ziua de mâine. În aceeași predică în care Iisus Christos le-a spus evreilor să nu își facă griji pentru ziua de mâine, a spus povestea unui om neprevăzător, care nu și-a construit casa pe un fundament solid. Ceea ce înseamnă că oamenii trebuie să ducă o viață înțeleaptă, având mereu în minte viitorul, dar totodată trebuie să Îi acorde lui Dumnezeu încredere cu privire la problemele de azi și de mâine.

Taguri:

Relații toxice în familie

Teofil Gavril 14/05/2017 MedităriSalvează-ți căsnicia

download

Deși pare un termen modern și oarecum pretențios, relațiile toxice produc tăcut multe drame, răpesc vise, speranțe, blochează în diferite stadii ale dezvoltării oameni care ar putea realiza lucruri mari și chiar ucid fizic pe unii. Din ce în ce mai multe persoane prezintă simptomele relațiilor otrăvite și chiar s-ar putea face o cercetare în domeniu că sunt foarte numeroase. Mediul creștin din România fie că ne referim la țara care se numește ortodoxă fie că ne referim la mediul neoprotestant specific, e plin de exemple bune de ștampilat cu „așa nu”

CE SUNT RELAȚIILE TOXICE?

Păi explicat simplist, deși e un termen complex, sunt relații care produc răni unuia sau mai multor persoane ale unei relații și le afectează într-un mod nesănătos viața. Dacă vorbim de relația maritală definirea se simplifică dar numărul de cazuri se amplifică. Dacă vorbim de familia lărgită se complică  definirea dar se restrânge numărul de cazuri „fără ieșire” dar putem extinde și la locul de muncă și mai ales la biserică. Totuși conceptul de relație toxică are de a face în primul rând cu relația de cuplu pentru că are cea mai mare incidență.

Relația toxică este una în care partenerul de viață e gelos, ignorant, sarcastic, nesigur, critică mereu, e ostil. Orice combinație dintre aceste elemente, chiar și luate singure, dacă e una de durată poate intoxica relația. Totuși cred că gelozia e cea mai toxică „substanță” care poate fi injectată relației.

Din păcate orice persoană poate fi una toxică și poate afecta relația. Cu cât nu ne maturizăm emoțional și spiritual cu atât dispunem de un rezervor mai mare de substanțe toxice. Dorința de a îl controla pe celălalt, dorința de a îl folosi ca o extensie a noastră, dorința de a îl controla sau verifica, dorința de a ne impune punctul de vedere, dorința de a fi mereu cocoloșiți și alintați, dorința de a îl limita pe celălalt doar la noi, gelozia, eschivarea de la relații intime, exagerarea acestora sau lipsa calității lor, dorința ca celălalt să se schimbe și multe altele sunt semnele că toxicitatea relației pot pleca de la tine.

Pe de altă parte dacă ți se reproșează mereu că nu faci bine, dacă niciodată nu ai dreptate, dacă nu te apreciază/vede, dacă vorbește doar despre el/ea, dacă probleme are doar celălalt, dacă are mereu nevoie de răsfăț și dădăceală, dacă e agitat/ă când vorbești cu persoane de sex opus, dacă te simți nesigur/ă în relație, dacă ești ironizat/ă adesea sau ridiculizat/ă sau dimpotrivă ignorat/ă sunt semne clare că ești într-o relație toxică.

Adevărul este că aproape toate relațiile au ceva toxic în ele pentru că partenerii sunt în diferite faze ale devenirii. Asta e normal, nu e normal să nu vrea să rezolve problemele, nu e normal să nu își recunoască eșecurile, atunci toxicitatea e foarte dăunătoare și pentru asta iar aduc în discuție gelozia unde celălalt e vinovat de multe iar gelosul se apără „dacă nu mi-ai da motive nu aș fi gelos” deci încarcă în cârca celuilalt propria problemă. Aici e relație toxică ca la manual.

Totuși cea mai comună caracteristică a persoanelor toxice în relație este că ele sunt centrul universului, ele nu sunt înțelese, nu sunt respectate, nu sunt apreciate, nu sunt sănătoase etc. Ei/ele monopolizează viața celuilalt, tot timpul este vorba doar despre ei și de nimeni altcineva iar dorința de control este foarte des întâlnită la ei, învinovățind partenerul și manipulând în favoarea lor tot ce pot manipula.

În familiile creștine relațiile toxice au particularitățile lor. Fondul religios dă nuanțe complicate tare acestei probleme și șansele de rezolvare scad datorită unei educări religioase neconforme nici cu Biblia nici cu drepturile omului.

Nu aș putea spune dacă bărbații sunt mai toxici în relații sau femeile, dar clar în familiile creștine e multă toxicitate și una persistentă, camuflată, nerecunoscută și nemărturisită. Asta scade dramatic șansa ca relația să se schimbe sau ca persoanele să se schimbe. Asigură un prizonierat eficient și de lungă durată.

If you found an error, highlight it and press Shift + E or clic aici to inform us.

https://www.filedinjurnal.ro/2017/05/14/relatii-toxice-familie/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/relatii-toxice-in-familie/

Regizorul Roman Polanski despre mişcarea #MeToo: ”este isterie în masă”

Ana Obretin | 05.10.2018 |

Regizorul Roman Polanski despre mişcarea #MeToo: ''este isterie în masă''

Galerie foto (1)

Regizorul Roman Polanski a calificat mişcarea #MeToo, care militează pentru prevenirea abuzurilor sexuale la locul de muncă, drept „isterie în masă” şi „ipocrizie”, într-un interviu pe care l-a acordat înainte ca Academia de film americană să îl elimine din rândul membrilor săi, transmite AFP.

Săptămâna trecută, Academia de film americană i-a eliminat din rândul membrilor săi pe actorul Bill Cosby, găsit vinovat de agresiune sexuală, şi pe cineastul Roman Polanski, ce a recunoscut că a avut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 13 ani, în urmă cu patru decenii, scrie Mediafax.

Regizorul în vârstă de 84 de ani a fost întrebat de un jurnalist de la publicaţia Newsweek Polska ce părere are despre recentele dezvăluiri privind hărţuirea sexuală din industria cinematografică, iar acesta a spus: „Cred că este un fel de isterie în masă care apare din când în când în societate”.

„Câteodată este foarte dramatic, aşa cum a fost Revoluţia franceză şi masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, în Franţa, şi câteodată este mai puţin sângeroasă, aşa cum a fost 1968 în Polonia”, a adăugat acesta.

„Toată lumea încearcă să sprijine această mişcare, majoritatea de frică… cred că este o ipocrizie totală”, a spus regizorul.

În 1977, cineastul franco-polonez Roman Polanski a fost găsit vinovat de coruperea unei minore, după ce a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu Samantha Geimer, pe atunci în vârstă de 13 ani. Doar această acuzaţie i-a fost adusă, după încheierea unui acord amiabil cu procuratura.

Iniţial, Polanski a fost acuzat, printre altele, şi de violarea unei minore de 13 ani, aflată sub influenţa stupefiantelor.

Polanski a fugit din SUA, după ce judecătorul care se ocupa de cazul său şi-a schimbat poziţia, cineastul riscând o pedeapsă mult mai dură decât cea prevăzută după încheierea acordului. Şi în prezent, procuratura americană încearcă să îl aducă din Franţa, unde acesta locuieşte, în SUA pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

Săptămâna trecută, Polanski a calificat decizia Academiei de film americane de a-l elimina din rândul membrilor săi drept „culmea ipocriziei”, potrivit unui avocat al acestuia, Jan Olszewski.

Olszewski a adăugat că să îl compari pe Polanski cu Bill Cosby este „o neînţelegere totală şi o formă de hărţuire”.

Un alt avocat al lui Polanski, Harland W. Braun, a trimis o solicitare Academiei americane, în care se specifică faptul că instituţia nu şi-a respectat propriile norme când l-a eliminat pe Polanski fără să îi dea acestuia posibilitatea să îşi expună cazul.

Roman Polanski s-a născut la Paris în 1933, din părinţi polonezi. S-a mutat în Polonia împreună cu familia, în 1937, în preajma izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial. Tatăl a supravieţuit războiului, dar mama sa a murit la Auschwitz. Polanski şi-a făcut studiile în Polonia, iar primul său lungmetraj, „Cuţitul în apă” (1962), a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. De atunci, el a mai primit cinci nominalizări la Oscar, două premii BAFTA, patru premii Cesar, un Golden Globe şi un Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. În Marea Britanie a realizat trei filme, iar din 1968, s-a mutat în America.

Printre filmele regizate de Roman Polanski se numără „Balul vampirilor” (1967), „Un copil pentru Rosemary” (1968), „Cartierul chinezesc” (1974), „Căutare disperată” (1988), „Fecioara şi moartea” (1994) şi „Pianistul”, această peliculă aducându-i lui Polanski un Oscar pentru regie, în 2003.

Peste o sută de femei, printre care actriţe precum Rose McGowan şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein a negat acuzaţiile, dar este subiectul mai multor anchete ale poliţiei americane şi britanice. Producătorul, care face tratament pentru dependenţa de sex, nu a fost încă pus sub acuzare.

În urma acuzaţiilor, în SUA a fost iniţiată o mişcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook şi pe alte reţele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experienţelor de hărţuire sexuală sau abuz şi au folosit hashtag-ul „#MeToo” („Şi Eu”, n.r.). Mai multe personalităţi s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga şi actriţele Anna Paquin şi Evan Rachel Wood.

Cele 7 femei din viaţa lui Picasso şi modul în care acestea i-au influenţat creaţia. ”Pentru mine sunt două tipuri de femei: zeiţele şi preşul pe care îţi ştergi picioarele”

Imagine din seria "Genius: Picasso" , realizat de National Geographic

Artistul Pablo Picasso (n. 25 octombrie 1881-d. 8 aprilie 1973) a avut o relaţie complicată cu femeile. ”Femeile sunt maşinării de tortură,” îi spunea Picasso amantei sale Francoise Gilot, în 1943.

Picasso, copilul minune care a devenit apoi comunist. Lucruri puţin cunoscute despre geniul picturii

Sursa: captura youtube/ HistoMephistix

Pablo Picasso este considerat unul dintre cei mai faimoşi artişti ai secolului XX. În prezent, în muzeele din Barcelona, Paris şi alte locuri din lume pot fi regăsite opere care pot ajunge la peste 100 de milioane de dolari în cadrul licitaţiilor.

Foametea sub ocupaţia nazistă a dus la găsirea remediului pentru o boală letală. Povestea doctorului-erou olandez care a fost aproape de câştigarea Premiului Nobel

Credit: https://www.ncbi.nlm.nih.gov

În iarna anului 1944, oraşul olandez Haga ducea o lipsă acută de hrană, la fel ca restul localităţilor din vestul Olandei. Soluţiile erau puţin şi disperate, iar olandezii au apelat la bulbii de lalea pentru a asigura un minim de hrană. Acesta este contextul în care un pediatru pe nume Willem Karel Dicke (1905 – 1962) a observat ceva neobişnuit: copiii din grija lui care sufereau de celiachie (sau boala celiacă) îşi reveneau, chiar dacă continuau să sufere de foamete.

Mediafax.ro

A râs cu lacrimi! Ce a descoperit o tânără când a citit ETICHETA la fasolea…

http://www.descopera.ro/dnews/17209280-regizorul-roman-polanski-despre-miscarea-metoo-este-isterie-in-masa

Reflecții după o eclipsă pe care nu am putut-o vedea fizic…

imagine a unei eclipse totale de soare - imaginea este un screen preluat de mine de pe site-ul nasa.gov

Nici nu am putut să văd eclipsa – de la începutul și până la finalul ei – și deja toată lumea începe să spună și să posteze fotografii despre ea. Cu ceva ani buni în urmă, adică în 1999, mă aflam într-o tabără de copii și am avut ocazia să văd în România eclipsa… moment în care s-a și produs bancnota de 2000 RON (care a fost scoasă ulterior din circulație, deși a fost o ediție destul de bună, părerea mea…).

Cu câteva minute înainte, am urmărit în fugă o înregistrare de la o biserică unde a avut loc ieri, duminică 20 august 2017, o seară specială pentru cei care merg la școală – în anumite țări elevii, studenții încep școala în perioade diferite față de România. La intrarea în biserica respectivă fiecare a primit câte o luminiță și… în timp ce așteptam să înceapă slujba propriu-zisă… tot auditoriul era în întuneric. Mă gândeam că… se pregăteau de duminică pentru eclipsa de luni…

Uimitor ce idei le-a mai venit la unii la biserică… Alții pe internet aveau poze peste poze cu ei cum se uită la soarele care îl văd zi de zi deasupra capului lor și astăzi trebuiau să se uite mai bine la el… parcă nu tot soarele de ieri era pe cer, nu?

oameni care se uită la eclipsa de soare din 21 august 2017 - imagine preluată de pe facebook.com

Și așa răsfoind printre atâtea informații, printre predicții despre eclipsa de soare care a avut loc chiar la începutul lunii Elul (cum am scris în acest articol zilele trecute) – o lună care începe cu 40 de zile de pocăință la evrei și multe alte lucruri care am putea spune aici – am văzut pe un pastor care a transmis un mesaj live pe internet cu ocazia eclipsei. Pe scurt, susținea că eclipsa nu are de a face cu vreo profeție sau vreo scriere veche, că de fapt acesta este un semn de la Dumnezeu, Cel care a creat cerurile și pământul. Foarte simplu, foarte direct, foarte la subiect!

Multe site-uri de știri au preluat transmiterea în direct a eclipsei, de parcă nu aveau ce altceva să zică la populație.

Mă gândeam la ce bani au făcut cei care au vândut obiectele produse cu această ocazie. Apoi mă gândeam la ce reacție o să aibă oamenii mâine, după eclipsă, când se vor uita la acele lucruri pe care le-au folosit câteva clipe și pe care, după câteva zile – dacă nu cumva le țin amintire până la următoarea eclipsă – le vor arunca cu nostalgie la gunoi… fără să mai se gândească că puteau să facă ceva mai bun cu acei bani, ar zice unii, nu?

Ideea e că soarele cel din timpul eclipsei o să fie tot acolo pe cer mâine, și probabil că nimeni nu se va uita la el prin ochelarii speciali, ediție limitată, de ”privit eclipsa”.

Dar poate că o să fie unii care o să se uite la cer și o să aibă așteptări, ca Soarele Neprihănirii noastre să se arate și ca noi, cei credincioși, să fim răpiți la cer, să fim cu Domnul nostru.

Avem perspective diferite, depinde de ce fel de ”ochelari” folosim ca să vedem lucrurile din jurul nostru.

Probabil că eclipsa de soare de astăzi, văzută de o parte din populația Pământului, a fost și rămâne un semn pentru mulți. Un semnal că trebuie să fie mai vigilenți, să privească la ceruri, la cele ce vor veni, și nu la ura din jur, la prejudecățile cu care ne luptăm datorită culorii pielii noastre, a crezurilor noastre, a bisericilor din care facem parte.

Dumnezeu dă ploaie și peste cei buni și peste cei răi. Și soarele de pe cer strălucește și peste cei buni și peste cei răi. Dacă nu ați înțeles că aceasta este un semn al îndurării și al dragostei Lui față de voi – fie că ești în tabăra celor buni sau în tabăra celor mai puțin buni – e timpul să-ți cauți niște ochelari, ediție limitată, prin care să privești la realitatea în care te afli acum. Nu e pra târziu să ne aprindem luminile noastre, să fim o lumină în jur, și să nu mai fim întuneric și umbre.

Reflectă lumina lui Isus în jurul tău! Fii o rază de speranță și adevăr pentru cei din jur! Ei vor vedea fără nici un fel de ochelari ceea ce reflectezi sau eclipsezi tu sau alții.  Și atunci când o să ne dăm seama că avem nevoie de lumină și că trebuie ca și noi să fim o lumină pentru cei din jur, rostește împreună cu mine o simplă rugăciune:

Doamne, fă ca lumina feței Tale să strălucească peste mine, din nou, în această zi! Fă ca bunătatea Ta să se înnoiască față de mine și în această zi! Fă ca lumina Ta să împrăștie întunericul și grijile și problemele din viața mea și voia Ta să se facă în viața mea și prin viața care Tu mi-ai dat-o!  Amin!

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/08/reflectii-dupa-o-eclipsa-pe-care-nu-am.html?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/reflectii-dupa-o-eclipsa-pe-care-nu-am-putut-o-vedea-fizic/

Reamintirea tragediei evreilor din Ucraina

 01.11.2018  |    Mapamond Crestin

„A fost teribil, eram ingrozit! M-am ascuns in spatele mamei mele. Sangerand, cadeau unul peste altul, ca in niste straturi. Erau o gramada de oameni dezbracati, decedati.”

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=9273

Amintirile martorilor oculari utilizate in acest material au fost stranse de catre echipa proiectului We Learn to Remeber. Sa ne imaginam ca ai o viata pasnica, ai o familie, copii, o slujba si un hobby! Esti un cetatean onorabil, care n-a facut niciun rau nimanui.

Din senin, citesti un anunt.

Tuturor evreilor din Kiev si din imprejurimi li se ordona sa se prezinte luni, 29 septembrie 1941, la ora 08:00, la coltul dintre strazile Melnikova si Dokterivski, langa cimitire. Isi vor aduce actele, bani, alte bunuri de valoare, haine groase, lenjerie etc.

Orice evreu care nu se va supune ordinului va fi impuscat.

Totul a inceput in 20 septembrie 1941, cand armata germana a ocupat Kievul. In 24 septembrie, autoritatile ocupante au emis anuntul de mai sus.

Toti evreii din Kiev au fost cuprinsi de teama si de o stare de asteptare apasatoare. Multi s-au chinuit sa accepte noua realitate.

Bunicul meu a spus ca nu va pleca nicaieri deoarece erau in razboi cu Germania, care era o tara pagana.

A crezut ca vestile ca toti evreii urmau sa fie exterminati erau doar niste zvonuri.

Aici este coltul dintre strazile Melnikova si Dokterivsky. Aici este locul unde trebuiau sa vina toti evreii din Kiev si de la periferie.

Chiar aici incepe asa-numitul drum al mortii. La acea vreme, Babi Yar era doar o rapa ca oricare alta. Germanii au vazut-o ca locul ideal pentru executii in masa. Zeci de mii de cadavre puteau fi ascunse acolo!

Are aproximativ 6,5 km in lungime si o adancime de 50 m. Toti cei care au fost in stare sa paraseasca orasul, au fugit. Majoritatea evreilor au ramas. Bunicul a ramas in Kiev impreuna cu unul dintre fiii lui, sotia acestuia si copiii lor. In 29 septembrie, s-au dus la Babi Yar, unde si-au gasit sfarsitul.

E dureros sa iti imaginezi ce au putut simti acei oameni cand si-au dat seama ca urmau sa fie omorati.

A ramas in Kiev cu fata ei deoarece nu a putut pleca din cauza unei imbolnaviri. Asya Korablina, martor ocular al evenimentelor de la Babi Yar

Bunica, impreuna cu fata ei, au murit la Babi Yar. Exterminarea evreilor a reprezentat inceputul altor crime in masa. Exterminarea evreilor a reprezentat inceputul altor crime in masa. In urmatorii doi ani, oameni de diverse etnii, origini si varste au fost exterminati la Babi Yar. In total, peste 100 000 de oameni si-au gasit sfarsitul in acel loc groaznic.

Familia noastra a fost lovita de o tragedie. Draga noastra mama, impreuna cu Celia si cei 2 copii ai ei au fost impuscati de salbaticii nazisti germani. Au pierit la Babi Yar…….

Sursa: GNA

Sursa: https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/9635-reamintirea-tragediei-evreilor-din-ucraina

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/9635-reamintirea-tragediei-evreilor-din-ucraina#axzz5VztVoNr0

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/reamintirea-tragediei-evreilor-din-ucraina/