Închide

DE CE OAMENII ÎNCĂ URMEAZĂ „LIDERI” DE TIPUL ABSALOM ?

„Două sute de oameni din Ierusalim, care fuseseră poftiţi, au însoţit pe Absalom; şi l-au însoţit în prostia lor, fără să ştie nimic.” (v11) 2Samuel 15:1-11

Bledea

Vă recomand să citiţi cu atenţie întreg pasajul menţionat mai sus. Are un mesaj atât de actual şi necesar pentru vremurile noastre. În Vechiul Testament, Dumnezeu promite o perpetuare a urmaşilor lui Ionadab, fiul lui Recab (Ieremia 35) şi aceasta este o binecuvântare, însă din păcate avem şi o perpetuare blestemată. „Liderii” (intenţionat îi pun în ghilimele) de tipul Absalom, se perpetuează şi ei de atunci până astăzi şi cred că sămânţa lor n-are pieire până la sfârşitul veacului. Şi, din păcate, oamenii încă urmează „lideri” de tipul Absalom. Sunt uimit că atât de mulţi oameni încă urmează „lideri” de tipul Absalom, pe de altă parte nu e nimic de uimit, Biblia prezintă clar că aşa va fi în vremurile sfârşitului.

1). Cum sunt „liderii” de tipul Absalom?

O să folosesc câteva descrieri succinte:

  1. Sunt buni manageri, strategi, dar fără înţelepciune duhovnicească, fără să cunoască planul Domnului şi să-l urmeze, v1.

Ei fac planurile lor, strategiile lor, şi le fac bine în ochii oamenilor, dar sunt pe lângă planul Domnului şi pe lângă voia Lui. Aşa a fost Absalom.

  1. Sunt interesaţi de oameni în scopuri personale, nu de binele oamenilor, v2-3.

Sunt politicianişti, te linguşesc, nu te apreciază. Îşi urmăresc interesele, nu vor nicidecum să te ajute. Ei îşi caută adepţi, susţintori, nu fac ucenici ai Domnului.

  1. Sunt oameni care tânjesc la poziţia altuia, nu se gândesc la responsabilitatea lor în poziţia care sunt, v4.

Întrebarea nu este, ce ai face dacă ai fi în locul altuia? Ci, ce faci acum în locul în care eşti?

  1. Sunt carismatici, dar fără caracter

Absalom are carismă, are abilităţi de a conduce şi cuceri mulţimile, dar n-are nici un fel de caracter moral. Este un imoral (curvar) dovedit, se culcă ziua în faţa tuturor cu ţiitoarele tatălui său, minte cu neruşinare, nu se supune niciunei autorităţi lăsate de Dumnezeu. Vrei să urmezi un asemenea lider? Unde te va duce?

  1. Sunt dezbintori ai Împărăţiei, de dragul cultului personalităţii şi disperării după adepţi

Pe Absalom nu-l interesa deloc Împărăţia lui Israel, care reprezenta Împărăţia Mesianică, nu-l interesa decât cultul personalităţii şi era disperat să aibă adepţi.

La fel sunt şi astăzi „Absalomi” care dezbină (sfâşie) Biserica lui Hristos (reprezentanta Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ) fără nicio milă, doar să-şi facă un cult al lor şi de dragul adepţilor. Sunt curvari dovediţi şi mincinoşi dovediţi care vor să fie în fruntea bisericii! A cui biserică? A lor, cu siguranţă, nu a Domnului!

  1. Exploatează la maxim naivitatea (prostia) oamenilor

Atu-ul acestor oameni este că, ei cunosc bine şi exploatează la maxim naivitatea oamenilor, credulitatea care există. Ei ştiu că oamenii sunt foarte naivi şi n-au niciun fel de scrupule să exploateze cât pot naivitatea  lor.

2). Ce nu ştiu oamenii care se lasă conduşi de „lideri” de tipul Absalom?

Textul spune, în v 11, că, din cauza prostiei lor, nu ştiu nimic. Dar să încadrăm în context, ce nu ştiau aceşti oamenii care l-au urmat pe Absalom? Şi ce nu ştiu cei ce urmează pe Absalomii zilelor noastre?

  1. Nu ştiu adevăratul caracter al liderilor, şi nu ştiu cât de mult contează caracterul

Ei nu ştiau adevăratul caracter al lui Absalom, nu ştiau că este un impostor îmbrăcat în hainele bunelor intenţii. Unii nici nu vor să ştie adevărul, în numele dragostei zic ei, dar în realitate este în numele prostiei. Ei vor să se simtă bine, să iubească fără să cerceteze şi să creadă fără să cerceteze. Ei nu ştiu că, în faţa lui Dumnezeu caracterul contează mai mult decât carisma, caracterul contează mai mult decât activitatea, şi caracterul contează mai mult decât popularitatea.

  1. Nu ştiu unde îi va duce un „lider” de tipul Absalom

Orbiţi de linguşelile lui şi de carisma lui, ei nu pot vedea consecinţele pe termen lung şi unde te va duce în cele din urmă un impostor. Un curvar dovedit de va duce la „curve”, de orice fel. Un mincinos pervers te va duce în minciună. Un prăpădit te duce în prăpăd. Unde putea să-i ducă Absalom? Un om care a acţionat tot timpul de capul lui, unde te poate duce? Doar în nebunia unei minţi blestemate. Un lider stricat te duce la prăpăd. Prăpădul a urmat pentru toţi cei ce l-au urmat pe Absalom. Prăpădul îi aşteaptă pe toţi cei ce urmează impostorii spirituali.

  1. Nu ştiu faţă de cine se împotrivesc şi faţă de cine se separă

Când oamenii urmează „lideri” de tipul Absalom, ei nu mai judecă şi nu realizează faţă de cine se împotrivesc. Cine era David? Era omul lui Dumnezeu, uns de Dumnezeu să conducă poporul? Cine erau cei ce erau cu David? Erau poporul Domnului, erau fraţii lor, prietenii lor, familiile lor.

„Lideririlor” de tipul Absalom nu le pasă că sfâşie familii, că separă şi pun cap în cap soţ cu soţie, copiii cu părinţi. Pe ei nu îi interesează pacea şi zidirea familiilor şi a bisericii, ei vor doar ei să fie satisfăcuţi, să aibă adepţi şi popularitate. Ei luptă împotriva lui Dumnezeu în cele din urmă, şi cei ce îi urmează sunt orbiţi şi nu văd asta. Doamne ai milă!

3). Ce trebuie să faci faţă de liderul tău, ca să nu urmezi un „lider” de tipul Absalom?

  1. Verifică-i mesajul, învăţătura cu Scriptura, Tit 1:9

Un lider autentic se ţine de Scriptură, te leagă de Scriptură mai mult decât de el, îţi zideşte credinţa pe Scriptură, nu pe carisma lui. De aceea, ascultă predicile cu Biblia deschisă, nu vrăjit de carisma lui. Urmăreşte-l la fiecare cuvânt şi explicaţie, este fundamentat biblic? Sau, te duce de nas? Pentru aceasta este nevoie ca tu să cunoşti bine Scriptura, în întregime. Trebuie să cunoşti Scriptura foarte bine, detaliat, ca să nu fii înşelat spiritual. Dedică-te pentru aceasta!

  1. Verifică-i viaţa prin prisma caracterului, Matei 7:15-20.

Are roada Duhului? Are caracter şi conduită creştină? Este autentic sau fals? Nu urma un ipocrit, nu urma un imoral, nu urma un înşelător. Dacă şi-a înşelat soţia cu care a făcut legământ înaintea Domnului, cum crezi că nu te înşeală pe tine, cu care n-are niciun legământ? Biblia spune clar care trebuie să fie caracterul şi conduita unui lider spiritual al bisericii (1Timotei 3:1-7; Tit 1:5-9). Aici lucrurile nu sunt opţionale, dacă n-are caracterul cerut de Scriptură, el poate dori cu insistenţă să fie lider, însă Biblia spune că nu poate fi, dacă nu se califică spiritual pentru aceasta. Urmăreşte viaţa, caracterul şi conduita liderului tău!

  1. Urmăreşte consecvenţa liderului în caracter şi trăire, Evrei 13:7.

Nu-i suficient să fie un timp în aparenţă credincios, ci trebuie consecvenţă, durabilitate în caracter şi trăire creştină. De aceea, Biblia spune că „nu trebuie să fie întors la Dumnezeu de curând…” (1Timotei 3:6).

Şi acum să ne adresăm expres, la întrebarea din titlul acestui articol:

4). De ce oamenii încă urmează „lideri” de tipul Absalom?

Răspunsul vine din fiecare aspect tratat mai sus:

  1. Pentru că suficient de mulţi oameni sunt suficient de naivi (proşti) ca să urmeze oameni care-i duc de nas
  2. Pentru că „liderii” de tipul Absalom sunt suficient de inteligenţi să ştie cum să exploateze la maxim prostia unora
  3. Pentru că majoritatea oamenilor, chiar şi în biserică, nu-şi verifică liderii după criteriile biblice, ci după plăcerea lor (vezi 2Timotei 4:3-4).

În concluzie, dragi creştini , vremurile din urmă vor fi caracterizate de mari amăgiri spirituale. Întotdeauna amăgirea a fost prezentă, însă acum este proeminentă. Biblia spune că, vor fi mulţi amăgitori şi oamenii naivi îi vor urma în destrăbălarea şi dezbinările lor. Însă, cei credincioşi care veghează, nu vor fi înşelaţi. Sau, chiar dacă vor fi înşelaţi pentru o vreme scurtă se vor trezi şi nu vor urma înşelătorii.

De aceea, nu te lăsa amăgit de nimeni, de nimic! Fii treaz, citeşte şi studiază Cuvântul lui Dumnezeu, roagă-te şi urmeză liderii credincioşi! (2Timotei 3:10-12)

Ilie Bledea, Făget, 02.06.16

http://www.baptist-tm.ro/de-ce-oamenii-inca-urmeaza-lideri-de-tipul-absalom/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/de-ce-oamenii-inca-urmeaza-lideri-de-tipul-absalom/

De ce nu sunt oamenii din lume atrași să vină la o biserică de pocăiți

Imagine de la o slujbă de biserică de pocăiți - imagine preluată de pe google images, via celebrationcommunitychurch.com

Articolul de față exprimă o serie de descoperiri pe care le-am primit de la Dumnezeu pe măsură ce participam la diferite slujbe de biserică, după multele mele vizite în diferite congregații din România și nu numai, biserici de coloratură diferită. Am vrut să văd cum e la alții, și ceea ce veți citi în continuare este un fel de insider information for outsiders...  (informațiile unuia din interior pentru cei din exterior, pentru cei care nu pricep, și să nu zică după aceea că am vorbit eu codat pentru ei…).

Fiecare dintre noi am avut – fie că admitem sau nu – momente când am invitat pe oameni să vină la biserica unde mergeam și noi – după ce ne-am pocăit, dacă ne-am pocăit, etc. – și acei oameni știau mai bine decât noi ceea ce este în acea biserică. Acum mă întreb… de unde știau… dacă nu au fost niciodată acolo?

După ce m-am întors la Dumnezeu și mi-am predat viața Lui în totalitate, primul lucru pe care l-am făcut, fără să îmi zică nimeni nimic, a fost acela de a zice celor din jurul meu de ceea ce a făcut Domnul în viața mea, cum a transformat El totul, mi-a iertat păcatele și a făcut din mine un om nou. Am început să scriu despre viața pe care o simțeam și felul cum Dumnezeu schimba lucrurile din viața mea. Apoi am început să îi invit pe alții la biserica unde am crescut, unde părinții m-au dus cu credincioșie… și nu am reușit să conving pe nimeni să ajungă măcar până la ușă, sau să intre, să asculte ceea ce se întâmpla în cadrul acelei biserici de pocăiți.

Acum, în timp ce scriu aceste rânduri, la câteva zile bune după ce am început să aștern ceea ce voi citiți acum, îmi dau seama că ”invitatul la biserică” era ceva ce s-a moștenit din cultura bisericească în cadrul căreia am crescut. Doar că numai mai târziu mi s-au deschis ochii să înțeleg ce este de fapt ”acest gest nevinovat”. Probabil că nu trebuie să invităm pe oameni să vină la biserică niciodată, ci să vină la Dumnezeu. Dar să revenim la relatarea mea…

Îmi amintesc cum stăteam pe rândul din spate (în biserică, logic) și parcă eram ca un fel de val când mă rugam ca din spate să înceapă Dumnezeu să cerceteze pe cei care sunt acolo la slujbă și să se predea Lui, să își dedice viețile lui Isussă fie transformați de El. Dar slujba de biserică nu chema pe oameni la pocăință. Era ciudat – un lucru pe care l-am observat ulterior, și încă l-am observat cu durere în suflet, pentru că s-a ajuns ca biserica pocăiților să nu fie altceva… decât un program controlat. Punct.

În 1994 am participat la o întâlnire națională de tineret. Era la scurt timp după ce m-am întors la Dumnezeu și aveam să nu particip la această întrunire dacă pastorul bisericii de unde făceam eu parte atunci nu și-ar fi ”băgat bețele în roțile altora” să ne împiedice participarea… pentru că nu credea deloc în noi, în generația tânără, în ceea ce Dumnezeu a început să facă cu noi și în noi. În cadrul acelei conferințe din Oradea, Dumnezeu mi-a vorbit personal legat de nevoia de a aduce pe alți oameni la El și de nevoia României de a fi mântuită.

La scurtă vreme după ce am revenit de acolo mergeam la liceu și eram profund cercetat de ceea ce mi-a vorbit Dumnezeu acolo; aveam momente când în timpul orelor mă lua un plâns profund, oarecum necontrolabil, și cei din jur se mirau că ce se întâmplă cu mine și nu puteam să le explic… pentru că Duhul lui Dumnezeu mijlocea atunci prin suspinele negrăite (care atunci nu le cunoșteam așa de bine ca acum). Am simțit doar să spun celor din jur că Dumnezeu îi iubește așa de mult încât nu vrea ca ei să ajungă în iad, și Dumnezeu mi-a dat să simt din inima Lui pentru cei care își întorc viața de la El și merg fără preget către condamnare, către iad, către condamnare și chin veșnic.

Ulterior Dumnezeu mi-a arătat câteva aspecte legate de biserică pe care doresc să le împărtășesc aici și care sper să vă fie de folos, deși aceste aspecte subliniază părți negative ale bisericii din prezentRugăciunea mea este ca ceea ce veți citi aici mai jos să vă vorbească personal dacă sunteți conducător de biserică sau implicat în ranguri de biserică, și nu numai. Nu doar să vă vorbească, ci să vă și facă să schimbați ceea ce puteți schimba, să mișcați ceea ce se poate mișca, să transformați ceea ce se poate transforma.

  1. Oamenii nu sunt atrași să vină la o biserică de pocăiți pentru că aceasta nu produce prezența lui Dumnezeu. Da, știu că acest lucru va suna ciudat pentru unii dintre voi, dar este un adevăr așa de tăietor încât mulți îl vor nega. Bisericile noastre de astăzi au ajuns să producă programeunde oamenii sunt adormiți, alții sunt treziți din somn (nu din păcat), alții sunt motivați pentru următoarea zi să fie mai buni… iar apoi pe la mijlocul săptămânii nimeni nu mai știe nimic de ei, de ceea ce au auzit la biserică, de ceea ce s-a întâmplat acolo. Începe programul și totul este previzibil acolo. Știi când va fi colecta, când se vor face anunțurile (dacă se vor face anunțuri adecvate), cine va cânta, ce se va cânta, cine va predica, despre ce va predica. Când un program de biserică este previzibil, acolo nu mai este prezența lui Dumnezeu. Acolo unde este prezența lui Dumnezeu este libertate! Această libertate o produce Duhul lui Dumnezeuîn mijlocul bisericii unde Dumnezeu este adorat în duh și în adevăr, unde Isus este înălțat și glorificat, unde viețile oamenilor sunt transformate și au loc minuni. O biserică poate produce prezența lui Dumnezeu prin a avea o teologie sănătoasă, o educație a membrilor săi a ceea ce înseamnă să fi un adevărat închinător, și trăirea unei vieți de credință și pocăință înaintea lui Dumnezeu zi de zi, nu doar duminica.

 

  1. Oamenii nu sunt atrași să vină la o biserică de pocăiți pentru că acolo este legalism. O mare parte din bisericile pocăițilorpun accentul pe felul cum se așează femeile în biserică, unde să stea bărbații și cum să se îmbrace femeile, ce să poate și ce să nu poarte. Am început să vedem cum, în loc ca noi să chemăm pe oameni la Dumnezeu ca El să le schimbe viețile, noi încercăm să îi schimbăm pe oameni și punem asupra lor tot felul de reguli, de obiceiuri, de dogme nescrise și de impuneri ale unor tradiții care nu au nimic de a face cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu viața de credință și – cel mai important cu mântuirea noastră.

La una din bisericile unde am fost membru în trecut, în cadrul claselor de școală duminicală – pentru cei care nu știu ce este aceasta, e un fel de ”ora de religie” care se ține în anumite săli ale bisericii, unde copii sunt instruiți cu privire la Biblie, etc. – copiii mici au început să fie îndoctrinați cu ceva care mi s-a părut mai mult decât legalism, purtarea de batic la fetițe în biserică, un lucru care cred că este cea mai mare înțelegere greșită și interpretare greșită a decenței în biserică. La început am fost revoltat când am auzit că i s-a impus fetiței mele ca atunci când vine la biserică ea trebuie să poarte batic pe cap. Care a fost idiotul ăla care a impus această modă la copiii mici? Copiii nu doar că nu înțeleg și nu au conștiința dezvoltată, noi nu apucăm să le vorbim despre Isus, despre rugăciune, despre iertare, despre lucrurile esențiale ale vieții de credință… și alți vin cu legalismul lor pueril și impun o regulă de conduită vestimentară pentru copii? În biserică? Pe bune? La pocăiți?

Bun, să nu ne luăm doar de copii acum. Dar să nu porți machiajsă nu porți cerceisă nu ai părul făcutsă nu stai lângă soțul/soția ta în bisericăăstea ce sunt? Venitul la biserică nu este ca să ne etalăm cu toți unui stil imbecil impus de unu care nu are prea multă educație și care a înțeles greșit Scriptura! Venitul la biserică este ca oameni să se întâlnească cu Dumnezeu care îi eliberează pe oameni de păcat, de legea păcatului, de legalism, de blestem, de ceea ce au fost ei și să îi facă să fie ființe noi, creaturi noi!

  1. Oamenii nu sunt atrași să vină la o biserică de pocăiți pentru că le e teamă că li se spală creierele.  Există denominații din cadrul Creștinismului care spune la enoriașii săi în timpul slujbelor să nu meargă oamenii la bisericile pocăiților pentru că ăia sunt eretici. Or fi ei eretici, dar motivația din spatele acestei ”interdicții” nu este deloc legată de vreo erezie, ci de oteamă de a nu pierde din enoriași. Probabil că sunt biserici de pocăiți care chiar spală mințile oamenilor care vin acolo din alte culte religioase creștine sau necreștine. Dar simplul fapt că la o biserică de pocăiți nu se face cruce nu înseamnă că este o biserică de eretici. Probabil că cei din bisericile unde se spune că la pocăiți sunt eretici ar trebui să se învețe mai mult Scriptura și să îndemne pe enoriași să citească Scriptura!Probabil că există biserici unde nu este voie cu cravată, unde nu ai voie cu verighetă, unde nu ai voie să intri dacă nu ai fusta până în pământ, sau nu ai voie să cânți cu un instrument muzical. Da, pe aceste tipuri de biserici de pocăiți le-aș numi și eu ”eretice”, pentru că interzicerea unor lucruri care în mod natural nu sunt vinovate nu duce la altceva decât la… folosirea lor în afara bisericii într-un mod exagerat și/sau depășit!
  2. Oamenii nu sunt atrași să vină la o biserică de pocăiți pentru că acești nu au fost instruiți să fie pescari de oameni.  Dacă ar fi să re-inventăm biserica, probabil că ar trebui să se facă curs obligatoriu pentru fiecare, în care să se învețe cum să fie primitor de oaspețicum să vorbească cu necreștinii, cum să îi abordeze și să îi aducă la Hristoscum să se roage, etc. Astfel de cursuri sunt predate uneori în biserică la cei care urmează să facă botezul în apă. Dar sunt predate doar ca să te vadă cei din comitet că ai fost acolo, că ei ți-au dat instruirea și atât. Nu există o examinare ulterioară să se verifice fiecare ce poate face sau nu. Noi dorim cu toți ca bisericile noastre să fie plini de oameni, dar noi îi vorbim de rău pe aceștia, îi bârfim, îi clevetim, îi ponegrim… și mai vrem să mai mergem și în Rai după aia, nu? Apoi poate auzim cum Dumnezeu ne spune că ni s-a terminat ”treaba”pe acest pământ și vom ajunge să cădem în categoria ”caprelor”; ajungem să ne plângem lui Dumnezeu că noi am făcut cutare și cutare lucru, dar de fapt motivația noastră a fost una anormală, legalistă, nesinceră. Am vrut să-i aducem pe oameni la biserică pentru ca să ne mândrim că cine suntem noi, cât de bine știm să ne rugăm sau să urlăm la cor sau la microfoane, cum știm să prorocim la alții și așa mai departe, nu? Păcat! Că dacă am știi cum să abordăm pe oameni, acest pământ ar fi fost de mult creștinizat în loc să fie umplut cu tot felul de mișcări religioase sectante, cu învățături eronate în cadrul Creștinismului, cu denominații care predică lucruri și învățături denaturate în loc să învețe pe oameni să aducă pe alții la Dumnezeu, El să îi curețe, El să îi schimbe, El să îi sfințească.
  3. Oamenii nu sunt atrași la o biserică de pocăiți pentru că atitudinea pocăiților nu motivează la nimic pe cei din jur. Logic. Ați văzut pocăiți care să emane bucurie și să nu poarte batic pe cap(dacă era femeie), sau să te salute cu alt salut în afară de ”pacea Domnului? Am avut ocazia să mă întâlnesc cu o femeie care emana de bucurie și care nu avea batic pe cap și care nu era nici creștină… Dacă ai batic pe cap poți să emani bucurie în jur, nu trebuie să fi un pocăit prefăcut. Baticul pe capul unei femei nu arată nivelul de pocăință.Arată doar o stare demodată de înfățișare.Dacă vrei ca oamenii din jur să vină la biserică, nu mai avea comportament de ”baticoasă”, și fi tu însuți! Ceea ce te-a creat pe tine Dumnezeu și cu ceea ce te-a înzestrat pe tine Dumnezeu poate motiva pe cineva să vină și Hristos și să caute bucuria care este în sufletul tău.

Cunosc o persoană care merge la o biserică creștină și de fiecare dată când o întâlnesc mă apucă râsul. Este o creștină plină de Duhul Sfânt și plină de bucurie. Dacă ai vreo problemă, ea are o soluție. Dacă ai o durere, ea are o rugăciune. Dacă ai fața posomorâtă, ea spune o vorbă bună și ești înviorat. Nu am reușit să o întreb niciodată cum face ea toate astea. Dar sunt 100% convins că ea nu joacă teatru. Când te afli în jurul acestei femei creștine, se simte prezența și pacea lui Hristos. Oare de ce bisericile de pocăiți nu sunt pline de oameni precum această femeie?

  1. Oamenii nu sunt atrași de bisericile de pocăiți pentru că ei fac ce face popa, nu ce predică el.  La bisericile de nepocăiți popa predică ceva corect și oamenii urmează. Dacă cercetezi viața acelui popă… o să vezi câtă corupere, cât păcat este în el. Și asta este ceva normal, pentru că noi toți suntem oameni, suntem păcătoșiNici unul dintre noi nu s-a născut sfânt. Sfințenia este lucrarea lui Isus Hristos pentru noi și în noi, iar aceasta o primim prin credință, prin pocăință și prin procesul zilnic de apropiere tot mai mult de El. Doar că… la bisericile de pocăiți… enoriașii fac ce face pastorul lor, nu ceea ce predică el! De ce? Pentru că exemplul personal de pocăință este cel mai ușor de copiat.

Avem pastori care la biserică sunt cei mai smeriți, acasă ei sunt vai de capul lor. Predică una, fac alta. Sunt un fel de morminte văruite cu picioare câteodată. Arată bine la exterior, au o față palidă și crispată și toți cred că super-seriozitatea lui înseamnă și nivelul lui de sfințenie și de apropiere de Dumnezeu. FALS! Nici unul din comunitate nu știe cât de deprimat poate fi acel pastor de biserica sa, de slujba care o face acolo, și fără să își dea seama, el face și spune lucruri pe care ulterior alții le copiază. La predicare el este un orator bun, dar comportamentul și viața sa lasă de dorit.

Nu vreau să generalizez acest aspect, dar sunt oameni ai lui Dumnezeu care sunt ”păliți” în cap de sindromul acesta. Numai ei sunt sfinți. Numai ei se pot ruga pentru oameni. Numai ei pot chema pe oameni la pocăință. Numai ei să conducă, numai ei să predice, etc. Și aici cred că era bine să adaug și un alt aspect. Nu doar că sunt păliți în cap, dar ei cred că lucrarea lor e doar a lor și nu trebuie să aibă sau să dețină nimeni altcineva postul lor! Ei nu cred în generația viitoare, deși o văd sub ochii lor, deși aceștia susțin salariile lor, deși aceștia vin cu credincioșie și așteaptă ca ceva bun să se întâmple și să se schimbe în bisericile de pocăiți, cum îmi scria recent un comentator pe acest blog.

CONCLUZII ȘI PUNCTE AJUTĂTOARE:

Probabil că aș putea continua la nesfârșit cu lista lucrurilor care îi țin departe pe oamenii din lume să participe la o slujbă de biserică de pocăiți. Am vorbit cu o persoana care o dată în viață a auzit mesajul Evangheliei predicat într-un cort, i-a plăcut cântecele cântate acolo, a simțit ceva plăcut în suflet, dar nu a dorit să se… mai ducă acolo, să își implice viața emoțional, spiritual… A fost de parcă ar fi urmărit un show fain, ceva emoționant, ceva de moment, ceva care a rămas în memoria timpului… și acea memorie se șterge încetul cu încetul pe măsură ce timpul se scurge în istorie. Uneori parcă îți vine să dai pe ”reluare”, alte ori parcă îți vine să-ți plângi de milă… că viața ta putea fi schimbată total acolo și atunci. Dar nu te-a interesat…

Aș vrea să pot spune că am soluții pentru bisericile de pocăiți pe care le evită cei din lume. Aș vrea să pot spune că ceea ce am scris aici unii pastori le vor pune în practică, vor face schimbări în biserica lor, vor vedea cum Dumnezeu poate să facă lucruri noi, cum oamenii chiar pot să vină la El, la pocăință, la Isus Hristos. Doar că toate acestea sunt doar lucruri la care fiecare dintre noi sperăm. Și dacă o să te ridici tu să spui ceva la unul din comitet, sigur o să îți dea și ție unu în cap, cum m-am trezit și eu de câteva ori. E ca și când vii la biserică, le spui că au nevoie de schimbare… și după aceea ei au o întrunire de comitet și ei te judecă și te pun sub disciplină că ai fi fluierat în biserică la slujbă. Exact. Și să îți înmâneze și un certificat doveditor după aceasta să ai ”ce să faci cu el”….

Iată mai jos o listă cu propuneri pe care vă îndemn să le încercați, ca cei care nu au fost niciodată la biserica voastră să le poată observa și să vină la voi în vizită, fără să le ziceți voi nimic, fără să îi trageți de mână să vă treacă pragul.

– anunțați de la amvonul bisericii că de duminica viitoare bărbații și femeile nu vor mai sta separat în biserică și aranjați scaunele în așa fel încât toți cei care vin să se simtă confortabil și ca într-o familie, unde fiecare este bine primit, are un loc (care nu aparține nimănui, că nu l-a plătit nimeni) unde se poate așeza și unde poate asculta slujba și poate participa la închinare în mod activ și liber – am spus activ, nu legalist!!!!

– anunțați că de la data de întâi a lunii următoare toate femeile din biserică să nu mai poarte batic pe cap, ci să vină cu părul aranjat, coafat și să fie îmbrăcate decent – am spus DECENT, nu îmbrăcate de un cent!!!!

– anunțați că de duminica viitoare toată lumea care participă la slujba de închinare să se închine lui Dumnezeu în mod spontan, să ridice mâinile dacă simt să facă aceasta, să bată din palme dacă cântecul este mai ritmat, să se unduiască dacă cântarea este un imn plăcut și aduce o închinare plăcută Domnului – am spus spontan, nu monoton!!!

– anunțați celor din biserică să vină la biserică cu o atitudine de a căuta pe Dumnezeu și fața Lui, nu de a mai critica pe cei care cântă sau le predică în față; faceți un test după slujbă ce le-a vorbit Domnul prin a chema pe oameni să ia decizii cu privire la viața lor – am spus atitudine și decizii, nu convocări la comitet!!!

– schimbați orele de la slujba de închinare, nu mai țineți oamenii la biserică 3 ore duminică dimineața, 2-3 ore duminică seara; prelungiți închinarea, scurtați predicare; în ceruri nu vor mai fi predicatori, antrenați biserica să cânte și să se închine Domnului în duh și adevăr – dați o pauză la cor, ne-am săturat cu toții de ei deja…

– învățați pe cei din biserică să fie ospitalieri, salutați-vă în timpul slujbei, nu doar înainte, și nu doar pe cine cunoașteți; așezați-vă în locuri diferite în biserică, nu mereu în același loc – diversitate și ospitalitate, nu ”ăsta e locul meu, ridică-te de aici!

– rugați femeile să aducă sau să facă prăjiturele și să le aducă la slujbă duminică, iar după slujbă să stați să le degustați, alături de un ceai, o cafea, și să vedeți cine este un nou venit, cine a venit atunci și ce nevoi arecunoașteți-vă oamenii care fac parte din biserică – părtășie, nu petrecere, comunicare cu condamnare!

– provocați biserica să dăruiască pentru misiune și fiți specifici în donațiile făcute către misionari care să fie susținuți de biserică – nu aveți pe cineva? susțineți o biserică care este în nevoi prin vizite, nu neapărat financiar, invitați misionari la biserică să vorbească despre ceea ce fac ei în țara sau zona în care slujesc ei, etc.

– învățați pe copii să se roage și arătați-le ce înseamnă rugăciune răspunsă; nu le mai împuiați capul cu povestiri care le-au auzit de nu știu câte ori la rând, arătați-le cum se trăiește viața practică de creștini – dacă ne învățau și pe noi aceste lucruri când eram mici, acum cu o rugăciune am fi… răsturnat deciziile greșite ale guvernului țării… și probabil nu am mai fi ieșit în stradă la proteste, ci am duce lupta pe genunchi!!!

– pregătiți generațiile care vor urma de a conduce biserica, nu îi călcați în picioare, rolul fiecărui conducător din biserică este de a produce ucenici, nu orfani

Și poate am mai putea adăuga multe alte lucruri aici. Ideea este că dacă vei face aceste lucruri și vei primi opoziție din partea celor din biserică… atunci faci parte dintr-o biserică de pocăiți… înrăiți, nu pocăiți transformați! Puteți să faceți diferența?

7 POSTĂRI POPULARE

O femeie spune pastorului că nu mai vine la biserică – iată ce reacție a avut pastorul

Cea mai mare denominație creștină din lume ordinează o femeie în rolul de Secretar General

Opt lucruri pe care nu le-a spus niciodată Isus

Uimitoarea ”dramă” de dinaintea Declarației de Independență a Israelului

Cum să-i faci pe oaspeții de la biserică să se simtă inconfortabil – sfaturi de la unu care a trecut pe acolo….

Cinci motive pentru care lunea este atât de dură pentru pastori

Baticul şi femeia – o încercare modestă la explicarea unui pasaj dificil

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2016/12/de-ce-nu-sunt-oamenii-din-lume-atrasi.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/de-ce-nu-sunt-oamenii-din-lume-atrasi-sa-vina-la-o-biserica-de-pocaiti/

DE CE NU NE MAI PLAC PREDICILE ? !

 CrestinTotal.ro

predici-neplacute

Fie că oamenii frecventează o biserică fie că vin „din an în paşti”, fie că biserica e ortodoxă, catolică sau din cele neoprotestante slujitorii bisericii se confruntă cu o problemă comună care e tot mai evidentă, oamenilor nu le mai plac predicile. Drept urmare unii le critică, alţii nu le împlinesc iar alţii le ocolesc. Predicile au devenit partea plictisitoare din slujba de la biserică.

În bisericile neoprotestante oamenii preferă tot ce se întâmplă până la predică: închinare, cântare, poezii, meditaţii, programe de copii, coregrafie etc şi când vine timpul de predică unii ies şi duşi sunt, alţii stau pe hol cu copiii, alţii butonează telefoanele sau cei mai evlavioşi citesc continuu în biblie sau cartea de cântări. Oricare ar fi ocupaţia în timpul mesajelor asta arată o „neplăcere” faţă de predici.

În bisericile ortodoxe şi catolice predicile capătă alte valenţe. Datorită stilului lor de slujbă accentul cade pe sacralitatea actului în sine şi mai puţin pe mesaje pe care cunoscuţii îmi mărturiseau că nici nu se străduiesc să le înţeleagă (nu generalizez) oamenii merg la biserică şi iau totul în ansamblu nu se focalizează pe fiecare element al slujbei ci pe slujbă ca ansamblu. Aşa că absenteismul e foarte ridicat şi cei ce merg la slujbe nu „notează” preotul ci iau totul „la pachet” unii aleg să nu vină deloc alţii vin dar nu disecă nimic dar există şi oameni care sunt apropiaţi bisericii sau peoţilor şi sunt interesaţi de ceea ce se predică pentru că vor să-şi corecteze viaţa.

Una peste alta, oamenii cărora le plac predicile sunt tot mai puţini. De ce oare?

Dacă privim în scriptură vom descoperi unele cauze, dacă privim în cotidian vom confirma aceste cauze dar vom găsi şi altele. Una dintre ele este plictiseala din biserică care este cauzată de mass-media prezentă în viaţa noastră extra bisericească despre care am scris aici. Este acel nivel ridicat de serotonină care îl atingem când suntem stimulaţi la nivel înalt de mass-media şi cu care ne obişnuim şi îl facem standard. La slujbele din biserică stimularea nu este la acelaşi nivel, sau mai bine zis nu este de aceeaşi origine deci nu atingem acea stare de bine şi de fericire pe care o trăim în faţa televizorului sau calculatorului. Predicile devin de 100 de ori mai interesante la TV sau calculator pentru că sunt rostite de „nume mari” şi în plus nu te obligă nimeni să asculţi tot, dacă te plictiseşti „dai înainte”. Ei bine în biserică dacă te plictiseşti, cu toată dorinţa unora, nu se poate „da înainte” ca să ajungă mai aproape de sfârşit şi nici nu poţi „da pe alta”.

O altă cauză a neplăcerii faţă de predici e neatenţia. Fie că e cauzată de oboseală pentru cei care muncesc mult fie că e cauzată de plictiseală pentru cei care folosesc mult TV neatenţia îţi scade apetitul pentru predici. Dacă nu prinzi firul mesajului şi ai momente de neatenţie nu îi mai găseşti rostul, nu mai are sens mesajul. Mai mult, un lucru cu care mă confrunt pentru că predic într-o biserică de la ţară unde oamenii muncesc mult, oamenii aţipesc şi unii chiar adorm. Deşi rareori am mesaje mai mari de 30 de minute unii adorm şi gata. Vin la biserică „rupţi de oboseală” şi la căldură, cântare sau murmurul rugăciunilor mai scapă câte unul capul de bancă. Nu am obiceiul ca să predic ca Pavel când a adormit Eutih şi nu a picat niciunul de la catul al treilea  dar cu capul de bancă au mai dat unii.

Oamenilor nu le mai plac predicile pentru că nu mai au cerul ca ţintă sau nu mai au dorinţa arzătoare să ajungă acolo. Cerul s-a estompat undeva, e ceva neclar, depărtat, ceva pur religios şi pe care doar preoţii şi pastorii înţeleg. Şi dacă nu îţi mai doreşti să ajungi acolo nu mai eşti interesat nici despre cum se ajunge acolo. Dacă pământul acesta a devenit suficient, dacă viaţa asta oferă tot ce îşi doresc oamenii de ce ar mai dori cerul? De ce ar mai vrea să ajungă acolo. Suntem educaţi altfel, evoluţionismul forţat nu „ne-a prins” însă consumerismul acesta ne prinde şi ne leagă de pământ, predicile nu mai au sens, citirea scripturii nu mai este o prioritate, părtăşia cu alţi fraţi sau surori nu mai merită investiţia (excepţie face când ai cu ce te lăuda). Consumerismul ne vrea pentru pământ, predicile nu mai sunt interesante şi relevante pentru că vorbesc despre cer.

Oamenii nu mai găsesc plăcere de predici pentru că „îi gâdilă urechile” să audă lucruri plăcute. Oamenii vor păstori care să predice „bine” acest bine însemnând „plăcut pentru ureche” vor predicatori care să respecte realitatea şi focalizarea pe pământ. Aşa se face că „mega-pastorii” care predică despre prosperitate şi sănătate au milioane de ascultători. Oamenii vor predici despre pământ, despre îmbogăţiri sau însănătoşiri miraculoase, despre minuni, oamenii vor predici senzaţionale.

Oamenilor nu le mai plac predicile pentru că „Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” Deja sunt sute de curente „creştine” teologia şi doctrina variază foarte mult de la unul la celălalt, oamenii sunt pe piste greşite şi vor predici senzaţionale, povestiri, profeţi falşi, minuni dubioase, teorii nesusţinute de scriptură ci bazate pe experienţele unor oameni.  Odată ce ai schimbat macazul devine foarte greu să mai găseşti plăcere pentru cuvântul curat predicat, vei vrea doar senzaţional, paranormal, extraordinar.

Oamenii nu mai găsesc plăcere de predici pentru că predicatorii nu sunt ce i-a chemat Dumnezeu să fie. Predicile sunt tot mai puţin gândite, predicatorii stau tot mai puţin înaintea Domnului ca oameni dar şi ca slujitori, predicatorii au o viaţă neconformă cu statutul de predicator sau ei nu aplică ceea ce predică. În multe biserici se folosesc predicatori care nu ar trebui să facă asta dar din lipsă de oameni sunt acceptaţi. Slujitorii adesea sunt piedica în calea ascultării predicii datorită proastei lor relaţii cu Dumnezeu cu familia şi sau cu semenii. Bineînţeles că acesta nu e motiv să nu primim cuvântul sau să nu îl cercetăm.

Sunt tare interesat de cum văd şi alţii problema aceasta.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

De ce nu ne mai plac predicile?!

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/de-ce-nu-ne-mai-plac-predicile/

DE CE NU LE PLACE ÎNVIEREA ?

download

 Pentru paznicii de azi ai mormântului de altădată)

Pentru că nu le place miracolul. Acel ghimpe metafizic ce te scoate din obişnuit. Omul care este obişnuit să se mişte  într-o lume pe care a perceput-o iniţial ca fiind doar materială, va fi reticent la minuni, la schimbări radicale de situaţii, la credinţa că Dumnezeu poate interveni oricând să schimbe cursul lucrurilor. Ne-am obişnuit cu obişnuitul!  Greu ne lăsăm îmblânziţi de neobişnuitul credinţei. Lucrurile necrezute te bântuie, deranjând edificiul precar al raţiunii, mai mult chiar, datorită nedepăşirii situaţiei, simţi fierea amară cum se revarsă bolborosind inepţii nemiloase. Astfel, te trezeşti, într-o luptă de negare, de contestare acidă a realităţii supranaturalului. Pe terenul de joacă a lumii creştinul este fluierat permanent că este în ofsaid de arbitrii raţiunii, de cei care veghează asupra minţilor noastre ca nu cumva să o luăm razna, să credem, să ne punem speranţa în lucruri iraţionale. De ce îmi este sancţionată credinţa în supranatural, în Înviere?

Iată câteva răspunsuri, culese la cald din proximitatea grădinii, a pietrei de la mormânt ce a devenit ,,buturuga mică ce răstoarnă carul mare”. Să vedem reacţia celor care L-au condamnat la moarte pe Domnul Vieţii, fără să ştie că omorându-L, L-au condamnat la Înviere.  Prima reacţie a fost escamotarea, ascunderea adamică a adevărului după tufă, minciuna sfruntată, grosolană, că nu a înviat, cică, L-au ,,furat ucenicii”?! Şi iată cum o scenă poliţistă, o minciună de doi bani ajunge azi să aibă pretenţii plauzibile, să devină ,,teorie ştiinţifică”. S-a reuşit! Minciuna a prins! Cât despre cei din Consiliul neadevărului, au reuşit ei să înghită propria gogoaşă, să creadă în propria lor minciună? Când eşti izbit de Înviere, inventezi minciuni, te ţii de măgării, amendezi adevărul, plăteşti minciuna cu bani, cu obrazul tău, te anesteziezi singur. De ce ni se propune azi la TV, în cărţi devenite bestseller-uri mondiale, cum că Isus a fost un simplu personaj istoric, un tânăr fermecător, şi atât!

O altă reacţie a fost frica. Frica de faptul că Învierea le fură, incomod, viaţa lor liniştită, tihna mulţumitoare. Învierea este şi astăzi deranjantă pentru că ne fură exact obiectul muncii noastre de moderni, şi anume să fii lăsat în pace, să nu se amestece nimeni în zeama ta, să ştii că nimeni nu ştie ce faci, unde te duci, şi Doamne-feri să existe după moarte o instanţă de judecată. E oribil! Învierea distruge visul comod al celor care, de cărturari ce sunt, analizează la sânge  manuscrisele  Noului Testament. Simt că le tremură mâna, stând cu foarfecele  în mână şi tăind discreţionar textele miraculoase. Poţi nega, dar nu poţi anula!

Dar să vedeţi reacţie la grecii înţelepţi, unde Învierea lui Isus le-a neutralizat filozofia. Gândiţi-vă la apostolul Pavel, care, confundat în Atena cu un filozof rătăcitor, a fost audiat timp de câteva minute, în aula universitară. Pe dealul lui Ares, apostolul Pavel predică la filozofi despre…surpriză: …Învierea lui Isus! Să vezi reacţie la stoici! Apostolul miracolului ştia că filozoful stoic credea că după moarte omul devine o părticică din univers şi că la urma urmei, trecutul şi viitorul trebuie eliminate. Stoicul se ancora mai mult în prezent, în imediat. Predica despre viitorul omenirii a stârnit râsul cinic, batjocura, beştelirea vorbitorului naiv. Asta a fost reacţia înţelepţilor, încremeniţi în lumea de jos, de aici.

Nici astăzi, miracolul Învierii nu este monedă curentă, suntem prea raţionali să credem. Ştiinţa de astăzi, care iradiază de necredinţă, o văd în tunica ei albă dând rotocol bobului de grâu artificial, sperând că doar-doar o răsări ceva din el, poate chiar misterul vieţii. Lângă sala de laborator, în sala Creaţiei, îl văd pe creştinul prins în ofsaid, inadaptabil obişnuitului, ce stă senin în staţia timpului, uitându-se la ceas şi aşteptând tăcut…Învierea!

Pastor Vasi Duma

Life Mission

damianion.wordpress.com

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/de-ce-nu-le-place-invierea/

De ce Neamurile vor avea nevoie de vindecare pe pământul nou?

download

ANASTASIA FILAT

Întrebare:

La  Apocalipsa 22 este scris că frunzele pomului vieții slujesc la vindecarea Neamurilor. Va mai suferi omul de ceva pe pământul nou? De ce este nevoie de vindecare? Ce fel de suferințe nu dispar pe pământul nou și la ce se referă acest verset?

Cartea Apocalipsa este greu de înțeles din motiv că lucrurile sunt prezentate prin semne: expresia „a făcut-o cunoscut”, folosită la Apocalipsa 1:1, înseamnă a arăta prin semne, a da de înțeles prin semne:

Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întîmple în curînd. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan. (Apocalipsa 1:1)

Deci, cartea Apocalipsa, care este descoperirea lui Isus Hristos, trebuie interpretată având în vedere că lucrurile sunt prezentate prin semne, dar respectând toate regulile de interpretare și în special faptul că contextul guvernează, adică orice text trebuie interpretat în contextul lui: în primul rând în contextul imediat (capitolul, cartea) și în contextul întregii Biblii.

Din Apocalipsa capitolul 21 știm că cetatea Noul Ierusalim este „cortul lui Dumnezeu cu oamenii” și este Biserica: Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Și eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Și am auzit un glas tare, care ieșea din scaunul de domnie, și zicea: ,,Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut. (Apocalipsa 21:1-4)

Apoi unul din cei șapte îngeri, cari țineau cele șapte potire, pline cu cele din urmă șapte urgii, a venit și a vorbit cu mine, și mi-a zis: Vin-o să-ți arăt mireasa, nevasta Mielului! Și m-a dus, în Duhul, pe un munte mare și înalt. Și mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul. (Apocalipsa 21:9-11)

Cetatea Noul Ierusalim, reprezintă Biserica alcătuită din evrei și neamuri, dar în Hristos această diferență este ștearsă: toți suntem una în Hristos (Galateni 3:27-29).

La sfârșitul capitolului 21, înainte de a se spune despre pomul vieții din mijlocul pieții cetății, scrie că Neamurile vor umbla în lumina cetății (a Bisericii) și împărații pământului își vor aduce slava și cinstea în cetate (Biserică):

Neamurile vor umbla în lumina ei, și împărații pământului își vor aduce slava și cinstea lor în ea. Porțile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava și cinstea Neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună; ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului.

Deci, se face o diferență între Biserica, alcătuită din evrei și neamuri, și Neamurile care vor umbla în lumina Bisericii. La Apocalipsa 22:2 scrie că frunzele pomului vieții vor sluji pentru vindecarea Neamurilor: În mijlocul peții cetății, și pe cele două maluri ale râului, era pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de rod, și dând rod în fiecare lună; și frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor. (Apocalipsa 22:2)

Ca să înțelegem despre ce vindecare este vorba, trebuie să înțelegem cine sunt aceste Neamuri, care au nevoie de această vindecare. Vreau să vă recomand să citiți mai multe articole, ca să înțelegeți ce se întâmplă înainte de evenimentele descrise în capitolele 21-22 (cer nou și pământ nou), pentru a înțelege cine sunt aceste neamuri, care vor fi pe pământul nou:

Împărăția de o mie de ani: evenimente premărgătoare

Va rămâne Domnul Isus pe pământ pentru Împărăția de o mie de ani?

Cine sunt neamurile care vor fi înșelate la sfârșitul împărăției de o mie de ani?

Care va fi lungimea vieții oamenilor în Împărăția de o mie de ani?

Dacă ați citit aceste articole de mai sus, putem face o concluzie: neamurile care vor avea nevoie de vindecare sunt oamenii, care nu au experimentat transformarea trupului, transformare care au experimentat-o Biserica la răpire. Aceștia sunt cei care au trăiau pe pământ la momentul când Domnul Isus a venit pe pământ a doua oară și au intrat în Împărăția de o mie de ani, pentru că s-au purtat bine cu poporul Israel. Ei sunt neamurile pe care Domnul Isus le va cârmui cu un toiag de fier împreună cu Biserica.

Ei sunt cei care la sfârșitul Împărăției de o mie de ani nu se vor lăsa înșelați de diavolul și nu se vor uni cu toții împotriva taberei sfinților și cetății preaiubite. (Apocalipsa 20:7-11). Starea lor fizică va fi identică primilor oameni (Adam și Eva), doar că diavolul nu va mai fi să-i înșele, dar ei vor avea nevoie de întreținere și suportul acesta îl vor primi în Biserică (pomul vieții este în Biserică). Ei vor recunoaște autoritatea Bisericii și vor fi supuși bisericii.

https://moldovacrestina.md/de-ce-neamurile-vor-avea-nevoie-de-vindecare-pe-pamantul-nou/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/de-ce-neamurile-vor-avea-nevoie-de-vindecare-pe-pamantul-nou/

Biserica Catolică cere credincioşilor să nu mai dea bani la Amnesty International 15 IUNIE 2007

Pagina de ştiri

download

http://www.gandul.info/biserica-catolica-cere-credinciosilor-dea-bani-amnesty-internati.html?3938;346501

 Un cardinal catolic de la Vatican a cerut credincioşilor catolici să înceteze orice donaţii către gruparea pentru drepturile omului Amnesty International, deoarece aceasta a pledat în favoarea avorturilor pentru femeile care au rămas însărcinate în urma unui viol, sunt victimele incestului sau sunt puse în faţa unui risc pentru sănătatea proprie. Cardinalul Renato Martino, preşedintele Consiliului Pontifical de la Vatican pentru Justiţie şi Pace, a acuzat Amnesty că îşi întoarce spatele de la misiunea sa de a apăra drepturile omului. Într-un atac care nu are nimic de-a face nici cu pacea şi nici cu justiţia, Martino a cerut atât organizaţiilor catolice, cât şi credincioşilor în parte să nu mai finanţeze activităţile Amnesty International.

Această organizaţie şi-a schimbat poziţia neutră în privinţa avortului în luna aprilie. Preşedintele filialei italiene, Paolo Pobbiati, insistă că Martino a interpretat greşit această decizie. „Nu are nimic de-a face cu legitimizarea avortului ca parte a unei campanii pentru drepturile omului, are legătură cu combaterea violenţei împotriva femeilor”, a spus Pobbiati, detaliind că noua orientare „a fost parţial inspirată de experienţa noastră în Africa, unde soldaţii violează femeile din comunităţile pe care le atacă pentru a le forţa să le poarte copiii. Credem că femeile care au suferit un avort trebuie să beneficieze de ajutor medical, indiferent de motivele pentru care avortul a avut loc. Amnesty International nu se exprimă dacă avortul ar trebui să fie legal sau nu, sau dacă este bine sau rău”. Martino, pe de altă parte, susţine că „Biserica învaţă că nu este niciodată justificat să se ucidă o viaţă inocentă. Avortul este crimă. Pentru a justifica selectiv avortul, chiar în cazurile de viol, este să spui că copilul din pântece este inamicul care trebuie distrus”.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri34_iul07.htm

Biserica Scientologică – urmărită atent de serviciile secrete germane 7.06.2007

Pagina de ştiri

download

http://www.gandul.info/a.html?item=328006

N-au trecut nici şase luni de la faimoasa şi zgomotoasa inaugurare a Bisericii Scientologice din Berlin, a cărei autorizare de funcţionare a fost respinsă ani de zile de autorităţile germane, că au şi început să apară probleme legate de ea. Scientologii fac campanie agresivă pentru a recruta cât mai mulţi neofiţi, pătrunzând până şi în şcoli. Pe străzile Berlinului îşi fac apariţia din ce în ce mai frecvent „puncte de măsurare gratuită a stresului”. Aici li se spune trecătorilor care vor să-şi măsoare nivelul stresului că trăiesc într-o tensiune internă de nesuportat şi aceasta poate fi eliminată numai prin mijloacele ştiinţifice ale lui Ron Hubard, părintele cultului, adică trebuie să se alăture scientologilor. Dar mult mai îngrijorător este faptul, afirmă autorităţile capitalei, că scientologii şi-au întins tentaculele către membrii forurilor de decizie politică. Potrivit unor rapoarte ale serviciilor secrete ei încearcă să influenţeze activitatea parlamentului şi nu ascund că acţionează în favoarea realizării „unei noi ordini sociale”.

Şi pentru aceasta, Berlinul, capitala cu cea mai mare populaţie din Europa, este o alegere foarte bună. Potrivit recentelor declaraţii ale senatorului de Berlin, Erhart Korting la televiziunea locală, ”activitatea Bisericii Scientologice nu corespunde ordinii constituţionale germane şi drepturilor omului”. El a promis că serviciile secrete vor relua urmărirea activităţii scientologilor, la care s-a renunţat în 2003, tot la propunerea lui Korting. Pe-atunci, Biserica Scientologică nu era prezentă la Berlin. Scientologii au profitat de această relaxare şi, cu ajutorul lui Tom Cruise, care a făcut un adevărat lobby pe lângă primarul Klaus Wovereit , şi-au mutat centrul în capitala germană. Nu se ştie deocamdată dacă nemulţumirile crescânde ale locuitorilor şi oamenilor politici din Berlin vor determina o nouă interdicţie a activităţii scientologilor. (E.G.)

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri23_iul07.htm

ECLESIOLOGIE – doctrina despre Trupul lui Cristos (Biserica) / Rolul Femeii în Biserică – ROLUL FEMEII ÎN BISERICĂ – de Wayne Jackson.

download

Rolul femeii în Biserică   de Wayne Jackson

Curierul Creştin: Arhive Joi, 16 martie, 2000

Învaţă Biblia că există roluri diferite pentru bărbaţi şi pentru femei în schema planului lui Dumnezeu pentru biserică?

„Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Geneza 2:7)

„Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Geneza 2:18)

„Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, Femeie, pentru că a fost luată din Om.” (Geneza 2:21-23)

Anticilor rabini iudaici le plăceau să spună că „Dumnezeu nu a făcut-o pe femeie din cap, pentru ca ea să nu devină mândră; nici din ochi, pentru ca ea să nu poftească; nici din ureche, pentru ca ea să nu fie curioasă; nici din inimă, pentru ca ea să nu fie geloasă; nici din mână, pentru ca ea să nu fie lacomă; nici din picior, pentru ca ea să nu fie băgăcioasă; ci din coastă, care a fost întotdeauna acoperită,” (Edersheim, 1957, 146) indicând modestia care trebuie să o caracterizeze.

Portretul divin al femeii, aşa cum este pictat în pânzele Biblice, este într-adevăr remarcabil. Naraţiunea din Geneza oferă impresia că Eva, ca şi apogeu al săptămânii creatoare, a fost o bijuterie culminantă în lucrul manual al lui Iehova.

Rătăcind prin coridoarele istoriei Vechiului Testament eşti împrospătat de întâlnirea cu Sara, Rebeca, Lea, Rahela, Miriam, Debora, Abigail, Rut, Estera, şi alte femei nobile. Astfel a putut apostolul Petru să ne îndrepte atenţia spre acele „femei sfinte” care odinioară au „nădăjduiau în Dumnezeu” (1 Petru 3:5).

Dar numele feminine care împodobesc Noul Testament nu sunt mai puţin strălucite. Numele acelor femei care i-au slujit Stăpânului, şi mai târziu acele care au slujit cu deosebire în biserică, au devenit proverbiale.

Situaţia critică a femeii din antichitate

Pentru a aprecia rolul femeilor din Noul Testament, trebuie să considerăm prin contrast situaţia critică a femeii în antichitate aşa cum era ea în lume în general.

În lumea greacă antică, femeile erau considerate inferioare bărbaţilor. Aristotel a privit femeile ca fiind undeva între sclavi şi oameni liberi. Soţiile trăiau vieţi de izolare şi de sclavie practică.

În Roma, femeile se bucurau de o libertate practică mai mare decât în Grecia, deşi nu legal, dar imoralitatea era violentă. Castitatea şi modestia erau practic necunoscute printre femei (observaţi referirea lui Pavel la lesbianism în Romani 1:26). Soţiile erau cu adevărat persoane de clasa a doua; mai multă onoare se arăta faţă de amanta bărbatului decât faţă de soţia sa.

Deşi opinia iudaică despre femeie din timpul lui Hristos avea nevoie de o îmbunătăţire considerabilă – rugăciunea de dimineaţă a unui bărbat exprima mulţumiri lui Dumnezeu că cel ce se ruga nu este nici unul dintre Neamuri, nici un sclav, sau o femeie – astfel de atitudini erau rezultatul influenţelor păgâne.

În timp ce femeile erau într-un fel inferioare din punct de vedere legal sub legea lui Moise, practic vorbind, soţiile şi mamele din Israel se bucurau de cea mai mare demnitate. Mamele trebuiau onorate (Exod 20:12) şi răzvrătirea împotriva mamei sau arătarea unei lipse de respect faţă de ea era o ofensă foarte serioasă şi putea să fie pedepsită cu moartea (Deuteronom 21:18; 27:16).

„Deşi femeia evreică era sub autoritatea tatălui ei şi mai târziu a soţului ei, ea se bucura de o libertate considerabilă şi nu era închisă în harem … Deşi în mod obişnuit femeile nu moşteneau proprietatea, în cazul unei case fără băieţi, fiicele puteau moşteni (Numeri 27). Aceasta era o lume a bărbatului, dar legea evreiască proteja persoana femeii. Violul era pedepsit. Prostituţia era interzisă” (Lewis, 425).

Edersheim a punctat faptul că soţul evreu

„era obligat să o iubească şi să o stimeze pe soţia sa, să o susţină în mângâiere, să o răscumpere dacă ea a fost vândută ca sclavă, şi să o îngroape, cu această ocazie chiar şi cel mai sărac trebuia să aducă cel puţin două fluiere de jale şi o bocitoare. El trebuia să o trateze pe soţia sa cu politeţe, pentru că lacrimile ei chemau jos răzbunarea Divină” (nedatat, 270).

Dacă se obiectează că practica poligamiei din Vechiul Testament, alături de uşurinţa divorţului pentru bărbaţi, o puneau pe femeie într-o stare de defavorabilă, se poate răspunde că astfel de chestiuni au fost tolerate în acea dispensaţie a „luminii lunii” datorată „împietririi” inimilor din Israel (Matei 19:8), şi urmau să fie desfiinţate prin introducerea sistemului „mai bun.”

Femeile în Noul Testament

Primul capitol din Noul Testament prevesteşte statutul care urma să fie acordat femeilor sub legea lui Hristos; acolo, se face referire la patru femei în catalogul ancestral al Domnului. Deşi practica menţionării femeilor în astfel de liste este în întregime necunoscută, ea este, în cuvintele lui A. B. Bruce, „neobişnuită dintr-un punct de vedere genealogic” (62).

Pavel a afirmat că „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie …” (Galateni 4:4). Naşterea lui Isus prin fecioara Maria a fost punctul de cotitură în istoria umană pentru femei.

Mântuitorul a sfidat deschis atitudinile din zilele Sale în tratarea Sa în mod frecvent cu femeile. El a conversat cu o femeie la fântâna lui Iacov (o Samariteană la acea fântână!), un lucru care i-a şocat chiar şi pe ucenici (Ioan 4:27). El a refuzat să se plece la presiunile Fariseilor ca să evite femeia păcătoasă care a uns şi a sărutat picioarele Sale sfinte (Luca 7:36). Femeile evlavioase erau în numărul celor care i-au slujit lui Hristos (Luca 8:3), unele dintre ele L-au însoţit chiar la piciorul crucii (Ioan 19:25).

Deşi rolurile unor femei specifice din Noul Testament vor fi discutate mai târziu în această prezentare, este important în acest punct să notăm câteva consideraţii generale.

  1. Sub legea lui Hristos, bărbatul şi femeia sunt obligaţi în mod egal în legea căsătoriei; nici soţul şi nici soţia nu trebuie să se depărteze faţă de celălalt (1 Corinteni 7:11). Dar dacă un soţ (ca în cazul unui necredincios) îşi părăseşte soţia sa, ea nu este legată (ca un sclav) (Arndt & Gingrich, 1957, 205) să îl urmeze pe dezertor (1 Corinteni 7:15). Şi în cazul infidelităţii în căsătorie, femeii i se dă privilegiul egal de a divorţa şi de a se recăsători (conform Matei 19:9; Marcu 10:11, 12).
  2. Inspiraţia subliniază în mod clar dependenţa mutuală a bărbaţilor şi a femeilor în Hristos. Pavel spune, „Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.” (1 Corinteni 11:11). Nici unul nu este complet fără celălalt.
  3. În problema mântuirii, amândoi stau pe o poziţie egală înaintea lui Dumnezeu. Pavel spune în legătură cu cei care au ascultat evanghelia: „…nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.” (Galateni 3:28). Totuşi, aşa cum observă Profesorul Colin Brown:

„Totuşi, aceasta nu o chemare de a desfiinţa toate relaţiile pământeşti. Mai degrabă, ea pune aceste relaţii în perspectiva istoriei mântuirii. Aşa cum continuă Pavel să spună, „Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.” (Galateni 3:29; conform şi lui Romani 10:2). Toţi cei care sunt în Hristos au acelaşi statut înaintea lui Dumnezeu; dar ei nu au în mod necesar aceeaşi funcţie” (570). Galateni 3:28 este cu siguranţă în armonie cu 1 Petru 3:7 care afirmă clar că femeile sunt „unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii.”

  1. Noul Testament autorizează femeii un domeniu de autoritate în casă. Văduvele tinere sunt sfătuite să se căsătorească, să crească copii, şi „să fie gospodine la casa lor” (1 Timotei 5:14).

Lenski spune:

„„A conduce casa” înseamnă că soţia şi mama fiind acasă, să administreze treburile gospodăriei. Acesta este domeniul şi regiunea femeii, în care nici un bărbat nu poate concura cu ea. Măreţia şi importanţa sa ar trebui să fie ţinută ca fiind sfera intenţionată în mod divin pentru femeie, în care toate calităţile şi darurile sale feminine îşi găsesc rolul deplin şi cea mai fericită satisfacere” (676).

Desigur, aceasta nu indică faptul că autoritatea femeii în cămin o egalează pe cea a bărbatului. El este capul soţiei şi ea trebuie să fie binevoitoare în supunerea faţă de el (Efeseni 5:22, 23). Totuşi, el ar trebui să îi îngăduie în mod iubitor să îşi exercite autoritatea în administrarea chestiunilor casnice, pentru că Dumnezeu a rânduit aceasta.

Un istoric a observat că

„Felul în care Biserica a început să ridice femeia în privilegiu şi speranţă a fost una dintre cele mai promptă şi mai frumoasă transformare din acea pacoste de păgânism. Prea mult în întuneric, ea a fost ajutată în lumina soarelui” (Hurst, 146).

O astfel de transformare a impresionat chiar şi lumea păgână; Libanius, un scriitor păgân, a exclamat: „Ce femei au aceşti creştini!”

Subordonarea divină a femeii

Prin proiectul divin, bărbatul trebuie să fie „capul” femeii – în societate, în biserică, şi în cămin (1 Corinteni 11:3; Efeseni 5:22–24). Această gradare a autorităţii se bazează pe două temelii: prima, alcătuirea originală a sexelor aşa cum au fost create; şi a doua, rolul femeii în Cădere.

Cu privire la primul lucru, Biblia ne învaţă că:

  1. Femeia a fost făcută ca un ajutor pentru bărbat – nu invers (Geneza 2:18, 20).
  2. Pavel a scris: „În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.” (1 Corinteni 11:8, 9).
  3. Şi din nou, „Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva.” (1 Timotei 2:13).

Cât despre rolul femeii în Cădere, ea a crezut minciuna lui Satan că ea ar putea deveni ca şi Dumnezeu, şi de aici, ea a fost „ademenită” (Geneza 3:13; 2 Corinteni 11:3) sau „înşelată” (1 Timotei 2:14), în timp ce Adam, fără a se trudi sub o astfel de înşelăciune (1 Timotei 2:14), a păcătuit datorită slăbiciunii sale pentru femeie (Geneza 3:12). Astfel, supunerea femeii a fost mărită după căderea ei (Geneza 3:16).

Aceste fapte nu sugerează faptul că femeia este inferioară bărbatului, ci ele au înţelesul (pentru cei care respectă mărturia Scripturii) că ea este subordonată în rang bărbatului. Trebuie să subliniem că aşa cum supunerea lui Hristos faţă de Tatăl nu a implicat o pierdere a demnităţii (Filipeni 2:5–11), la fel este şi în cazul supunerii femeii faţă de bărbat. Deci, aşa cum vom observa, datorită acestor fapte istorice, sfera activităţii femeii a fost limitată în mod divin.

„Emanciparea” femeilor sau Cuvântul lui Dumnezeu?

Aşa cum se spune, „De la coasta lui Adam la Emanciparea Femeilor, tu ai străbătut o cale lungă, bebeluş.” Într-adevăr! Unii au mers o distanţă considerabilă de la Cuvântul lui Dumnezeu!

Orice mişcare semnificativă din societate se va face simţită în final, în biserică. Fenomenul „eliberării femeilor” nu este o excepţie. Există unii care protestează în biserică asupra faptului că femeile ar trebui să-şi dea jos jugul dominaţiei masculine şi să îşi pretindă locul lor de drept în trupul lui Hristos. Unii sugerează că femeile pot fi presbiteri, predicatoare şi conducătoare în închinarea publică.

Au existat două abordări esenţiale ale acestei probleme. Unii au adoptat o poziţie complet infidelă afirmând că anumite „pasaje problematice” din Noul Testament sunt doar rezultatul daunelor fariseice şi rabine care reflectă ignoranţa din trecut din secolul întâi, şi astfel, ele nu sunt autoritare pentru biserica de azi. Alţii, încercând să adopte o poziţie mai conservatoare, pretind că nu există nici un suport Biblic pentru egalitatea feminină în rolurile de conducere.

Totuşi, povara acestei prezentări este să arate că nu există nici o autoritate Scripturală pentru femeile presbiter, femeile predicatoare, sau femeile conducătoare în închinare.

Mai întâi este necesar să ne trudim asupra punctului că nici o femeie nu este autorizată să slujească în poziţia de presbiter, Biblia este evidentă în această privinţă. Presbiterul trebuie să fie „soţul [grecescul aner, înseamnă bărbat, se opune unei femei] (Arndt & Gingrich, 65) unei singure neveste” (Tit 1:6; 1 Timotei 3:2). „Femeile bătrâne” (presbuteras) din 1 Timotei 5:2 (conform Tit 2:3) sunt simplu femei mai bătrâne în contrast cu cele tinere (neoterous), şi nu conducătoare bisericeşti.

În al doilea rând, Noul Testament nu autorizează misiunea (publică de predicare) a unei femei, ci mai degrabă interzice aceasta. Probabil cel mai eficient mod de abordare al acestui subiect este să examinăm unele dintre argumentele care circulă în sprijinul femeilor predicatoare.

  1. Femeile prorociţe din Noul Testament (Fapte 2:18; 21:9; 1 Corinteni 11:5).

Se presupune că prorocia era predicare, de aici rezultă că femeile din primul secol au predicat. Cuvântul „profeţie” este format din două rădăcini greceşti, pro (în viitor), şi phemi (a vorbi). El este un termen foarte general care poate însemna „a învăţa, a respinge, a mustra, a avertiza, a mângâia” (Thayer, 553) (conform 1 Corinteni 14:3). El poate sugera simplu ideea de a „aduce mulţumiri şi laude lui Dumnezeu” (1 Cronici 25:3). Înţelesul cuvântului într-o anumită situaţie dată trebuie să fie determinată de context, cât şi de alte informaţii din Scripturi.

Pavel limitează întinderea vorbirii femeii (învăţătură, etc.) când scrie: „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere” (1 Timotei 2:12). Conjuncţia negativă oude (nu) de aici este explicativă în forţă, descoperind că felul de învăţătură interzis de apostol este cel care presupune suveranitate asupra bărbatului (Lenski, 563).

Anumite femei pot să îi înveţe pe alţii (conform Tit 2:3); ele pot, în anumite feluri, chiar să îi înveţe pe bărbaţi. În cântare există o învăţătură reciprocă (Coloseni 3:16), şi în particular, în unire cu soţul ei, Priscila era implicată în învăţarea lui Apolo (Fapte 18:26). Dar o femeie nu poate să îşi atribuie poziţia de învăţătoare, cu bărbatul subordonat faţă de rolul de student, fără a încălca porunca Noului Testament.

  1. Pe baza lui Romani 16:1-2. unii au disputat faptul că:
  2. Fivi era o persoană oficială a bisericii (diaconiţă);
  3. biserica trebuia să o „asiste pe ea,” implicând autoritatea ei asupra bisericii; şi,
  4. ea a fost un „ajutor” (prostatis) pentru mulţi, implicând „autoritatea, disciplina, supravegherea.”

Toate acestea sunt afirmate pentru a arăta că Fivi era o conducătoare-predicatoare în biserica primară.

Totuşi:

  1. Cuvântul diakonos înseamnă simplu un „slujitor” (Matei 23:11; Ioan 2:5, etc.), şi orice adăugare „oficială” faţă de termen trebuie să fie cerută de context, ca în Filipeni 1:1 şi 1 Timotei 3:8.
  2. Faptul că sfinţii au fost încurajaţi să „o asiste” pe Fivi nu implica autoritatea ei asupra lor. Cuvântul grec paristerniînseamnă a „veni în ajutorul cuiva, a fi alături de cineva” (Arndt & Gingrich, 633). Când Pavel a spus, „Domnul a stat (pareste) lângă mine” (2 Timotei 4:17), cu siguranţă el nu afirma că el exercita autoritate asupra lui Hristos!
  3. Cuvântul prostatis (ajutor) nu impune supraveghere. Dacă ar fi aşa, atunci Fivi exercita autoritate asupra lui Pavel, pentru că ea a fost ajutorul ei cât şi al altora! Deşi el se află doar aici în Noul Testament, termenul, care poate sugera simplu oferirea ajutorului, este folosit într-o scrisoare din secolul al treilea î. Hr. de la un fiu către tatăl său (forma verbală): „nu va fi nimic de o importanţă mai mare pentru mine decât să te îngrijesc pentru restul vieţii, într-o modalitate demnă de tine, şi demnă de mine” (Moulton & Milligan, 551).
  4. În Filipeni 4:2-3, Pavel comentează că Evodia şi Sintichia „au lucrat” împreună cu el pentru evanghelie; el îi numeşte, alături de alţii, „tovarăşii săi de lucru.”

Din nou, presupunerea făcută că aceasta necesită o poziţie autoritară comparabilă cu cea a apostolului. Totuşi, despre creştini se spune că sunt „împreună lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9); evident, aceasta nu sugerează că noi suntem autorizaţi să acţionăm ca şi divinitatea! Nenumărate doamne creştine au ajutat predicatorii evangheliei în numeroase feluri fără a deveni ele însele predicatoare publice.

  1. Se spune că Junia (traducerea KJV), o femeie, a fost o apostoliţă şi astfel ea a ocupat cu siguranţă un loc de autoritate în biserica primară. (Romani 16:7).

În primul rând, în textul grecesc numele este Junian (la cazul acuzativ – genul numelui nu este evident); el putea fi Junia (feminin), sau mai verosimil, Junias (masculin). Origin, un scriitor din secolul al treilea d. Hr., a considerat că el se referă la un bărbat (Lightfoot, 96).

Dar în al doilea rând, nu este nici măcar sigur că Junias este identificat aici cu un „apostol.” Fraza „cu vază printre apostoli” (traducerea ASV) este redată de Zahn ca „faimos, menţionat cu onoare în cercul apostolilor,” (418) dând sensul că el era mai degrabă binecunoscut de apostoli, decât a fi un apostol.

În al treilea rând, cuvântul apostol este folosit ocazional în Biblie într-un sens non-tehnic pentru a denumi un mesager. Isus spune că „cel trimis” (apostolos) nu este mai mare decât cel ce l-a trimis (Ioan 13:16). Cuvântul nu implică neapărat că unul are stăpânire peste altul, nici măcar un predicator.

  1. Unii argumentează că îndemnul lui Pavel ca femeile să fie supuse este limitat de expresia, „aşa cum spune şi legea” (1 Corinteni 14:34), şi de vreme ce legea îngăduia femeilor să fie prorociţe (ca în cazul lui Miriam, Hulda şi Ana), şi chiar o femeie judecătoare, Debora; astfel, directoarele predicatoare sunt permise în biserică azi.

Totuşi:

  1. Când Miriam a proorocit, „toate femeile” au mers după ea (Exod 15:20), şi nu există nici o dovadă că ea a predicat bărbaţilor.
  2. Deşi Hulda a fost o prorociţă, înregistrarea retrasă a profeţiei ei implica faptul că unii bărbaţi mergeau la ea unde ei se consfătuiau în mod particular (2 Împăraţi 22:14; 2 Cronici 34:22). Este imposibil să găsim predicarea publică aici.
  3. Ana era o prorociţă „care nu se depărta de la templu” (Luca 2:36–38). În descrierea templului, Josephus (Wars, 5,5,2) spune „exista o parte construită pentru femei” care le separa de bărbaţi; acesta era „locul potrivit în care ele se închinau.” Nu se poate dovedi faptul că ea predica public unei audienţe mixte.
  4. Debora a fost o prorociţă în ţara deluroasă a lui Efraim, dar nu există nici o indicaţie că ea proclama public mesajul lui Dumnezeu mulţimilor; mai degrabă, „copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi” (Judecători 4:5). Ea dădea judecata profetică, fiind ca o „mamă în Israel” (Judecători 5:7). Faptul că ea îi judeca pe toţi este un comentariu dramatic asupra slăbiciunii dezgustătoare a Israeliţilor în această perioadă, şi cântecul lui Debora (Judecători 5) deplânge această condiţie tristă. Aceasta a fost doar una din acele ocazii unde Iehova şi-a adaptat lucrarea Sa la slăbiciunea lui Israel (conform 1 Samuel 8:9; Matei 19:8).

Probabil un comentariu în plus cu privire la 1 Corinteni 14:33 este potrivit. Poate fi folosit acest context pentru a se opune femeilor predicatoare?

Un punct de vedere susţine că acesta nu poate. Se pretinde că unele consideraţii contextuale indică faptul că întrunirea contemplată în 1 Corinteni 14 nu este comparabilă cu nici una convocată în biserica de azi, şi astfel, aceste versete nu sunt aplicabile la adunările bisericii de azi (Woods, 106-112).

Un punct de vedere mai rezonabil, care recunoaşte de asemenea că 1 Corinteni 14 are de a face în primul rând cu o situaţie unică din primul secol, adică, primirea darurilor spirituale, îl vede pe Pavel aici enunţând în mod esenţial acelaşi principiu ca cel expus în 1 Timotei 2:12.

  1. P. Hamann scrie:

„Dacă avem acelaşi scriitor în amândouă scrisorile scriind aceeaşi problemă, avem dreptul să permitem unui text să îl explice pe celălalt, şi în special să îl lăsăm pe cel mai clar sau mai definit să aducă lumină asupra celui mai puţin precis. Astfel 1 Timotei 2 este cheia pentru înţelegerea lui 1 Corinteni 14” (8).

Profesorul Hamann face apoi paralela dintre cele două după cum urmează:

1 Corinteni 14 1 Timotei 2
„Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele” (34) „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat” (12)
„ci să fie supuse” (34) „ci să stea în tăcere” (12)
„Dacă voiesc să capete învăţătură (mathein) asupra unui lucru” (35) „Femeia să înveţe (manthaneto)” (11)
„să întrebe pe bărbaţii lor acasă” (35) „în tăcere, cu toată supunerea” (11)
„cum zice şi Legea” (34) Adam şi Eva în creaţie şi în păcat (14,15)

Este sigur că 1 Corinteni 14:33 nu oferă nici un sprijin noţiunii de femei predicatoare. Acestea nu sunt aprobate nicăieri în Scripturi.

În final, Noul Testament clarifică faptul că bărbaţii sunt cei care trebuie să conducă actele de închinare în adunările mixte.

În 1 Timotei 2:8, Pavel instruieşte ca „bărbaţii [andras – acuzativul plural al lui aner, doar bărbaţii] să se roage în fiecare loc.” Acum femeia poate cu siguranţă să se roage (1 Corinteni 11:5), şi cu greu s-ar putea nega faptul că ea se poate ruga în fiecare loc. Totuşi, există un sens în care doar bărbaţii se pot ruga în fiecare loc. Evident, conducerea rugăciunilor în grupuri mixte este limitată la bărbat.

Comentând asupra acestui verset, un cărturar grec vestit a spus bine; „Slujitorii rugăciunii publice trebuie să fie bărbaţi din adunare, nu femei” (White, 106). Desigur, acelaşi principiu se aplică şi la alte acte de închinare publică.

A devenit o modă să se afirme că învăţătura lui Pavel cu privire la supunerea feminină a avut ca scop în conformitate cu acea cultură a zilelor sale – ca instrucţiuni cu privire la sclavie; şi, se pretinde că, aşa cum Noul Testament conţinea seminţe pentru abolirea sclaviei, astfel, aceasta conţinea şi sămânţa egalităţii depline în final a femeii cu bărbatul în viaţa de biserică.

Paralela pretinsă pur şi simplu nu este validă. În cele patru contexte majore unde Pavel discută relaţiile bărbat / femeie (1 Corinteni 11:2–16; 14:33b–35; Efeseni 5:22–23; 1 Timotei 2:8–15), principiul supunerii, cât şi aplicaţiile sale la situaţii specifice, se bazează pe faptele istorice ale istoriei Vechiului Testament, şi nu pe cultură. [Noră: Unii susţin că principiul din 1 Corinteni 11:2–16 este obligatoriu azi, dar nu şi aplicaţia specifică a lui Pavel (Roberts, 183f), în timp ce alţii cred că deopotrivă principiul supunerii şi aplicaţia sa specifică sunt cerute azi (Jackson).]

În timp ce este important să studiem cultura antică pentru a înţelege mai bine Biblia, aceasta nu trebuie să fie un factor principal în interpretare. A înlocui „cultura” pentru un motiv apostolic afirmat, înseamnă să transformăm exegeza în eisegeză (Sproul, 13f).

Remarci finale

Este regretabil faptul că o astfel de atenţie majoră trebuie să fie dată părţii negative a acestei chestiuni, dar aceasta pare să fie necesară în vederea erorii predominante care este propagată în prezent. Noul Testament abundă de exemple de femei evlavioase care, consecvent cu rolurile lor atribuite, l-au slujit pe Stăpânul lor cu demnitate şi cu onoare. Da, femei a căror nume vor mai fi încă menţionate cu admiraţie cu mult timp după ce feminiştii din zilele moderne s-au dus şi sunt uitaţi!

Femeile lui Dumnezeu au o contribuţie vitală la împărăţia lui Hristos pe pământ. Fie că ele continuă persistent în rugăciune (Fapte 1:14), făcând fapte bune şi caritabile (Fapte 9:36), arătând ospitalitate (Fapte 12:12; 16:14; 1 Timotei 5:10), învăţând pe alţii Cuvântul în armonie cu autoritatea divină (Fapte 18:26; Tit 2:3, 4), fiind soţii bune (Proverbe 31:10), educând copii evlavioşi (2 Timotei 1:5; 3:14, 15), sau îndeplinind diverse sarcini lăudabile, haideţi să „să ne sculăm şi să le numim binecuvântate.” Şi fie ca numele lor să fie Legiune!

SURSE

 Arndt, William & Gingrich, F.W., A Greek – English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature (Chicago: University of Chicago Press, 1957).

Brown, Colin, ed., The New International Dictionary of New Testament Theology (Grand Rapids: Zondervan, 1976), Vol. 11.

Bruce, A.B., The Expositor’s Greek Testament, W. Robertson Nicholl, ed. (Grand Rapids: Eardmans, 1956), Vol. 1.

Edersheim, Alfred, “Marriage Among The Ancient Hebrews,” The Bible Educator, E. H. Plumptre, ed. (London: Cassell Petter & Galpin, n.d.), Vol. IV.

Edersheim, Alfred, Sketches of Jewish Social Life in the Days of Christ (Grand Rapids: Eerdmans, 1957).

Hamann, H.P., “The New Testament and the Ordination of Women,” The Christian News, March 1, 1976.

Hurst, John F., History of the Christian Church (New York: Eaton & Mains, 1897), Vol. 1.

Jackson, Wayne, A Sign of Authority, (Stockton, Calif., 1971).

Lenski, R.C.H., The Interpretation of St. Paul’s Epistles to the Colossians, to the Thessalonians, to Timothy, to Titus, and to Philemon (Minneapolis: Augsburg Pub. House, 1961).

Lewis, Jack P., The New Smith’s Bible Dictionary, Reuel Lemmons, Reviser (Garden City, N.Y.: Doubleday & Co., 1966).

Lightfoot, J.B., The Epistle of St. Paul to the Galatians (Grand Rapids: Zondervan, 1957).

Moulton, James and Milligan, George, The Vocabulary of the Greek Testament (London: Hodder and Stoughton, 1963).

Pratt, D.M., The International Standard Bible Encyclopedia, James Orr, ed. (Grand Rapids: Eerdmans, 1939), Vol. V.

Roberts, J.W., Restoration Quarterly, Vol. 3, No. 4, 4th Quarter, 1959.

Sproul, Robert C., “Controversy at Culture Gap,” Eternity, May, 1976.

Thayer, J.H., A Greek – English Lexicon of the New Testament (Edinburgh: T. & T. Clark, 1958.

White, Newport J.D., The Expositor’s Greek Testament (Grand Rapids: Eerdmans, 1956), Vol. IV.

Woods, Guy N., Questions and Answers – Open Forum (Henderson Tenn.: Freed–Hardeman College, 1976).

Zahn, Theodor, Introduction to the New Testament I (Edinburgh: T. & T. Clark, 1909), Vol. 1.

http://www.voxdeibaptist.org/women_role_in_the_church_trd.htm

Sărbătoare la Orțişoara

download

Duminică,  17 noiembrie, credincioşii baptişti din localitatea Orțişoara,  județul Timiş,  au sărbătorit un an de la inaugurarea Casei Domnului. Cu această ocazie Evanghelia a fost propovăduită de frații păstori Liviu Neagoe şi Ionel Tuțac.

Grupul de tineri ai Bisericii şi familia Gherghe au lăudat pe Dumnezeu prin cântări. Biserica din Orțişoara este păstorită de către fratele Emil Gligor.

Adrian Zuckerman, nominalizat ambasador la București, urmează să primească luni aprobarea Senatului american

Adrian Zuckerman, nominalizat ambasador la București, urmează să primească luni aprobarea Senatului american
Adrian Zuckerman, nominalizat ambasador al SUA la București, urmează să primească luni aprobarea Senatului american.Conform agendei oficiale a Senatului Statelor Unite, luni este așteptat votul privind aprobarea numirii lui Zuckerman, potrivit news.ro.
El a declarat la audierile în Comitetul de relații externe al Senatului, că România trebuie să continue lupta anticorupție, care, alături de independența justiției, este vitală pentru prosperitatea și securitatea pe termen lung. De asemenea, a povestit despre momentul plecării sale din România, a spus că scrie și vorbește fluent românește, iar despre momentul 22 decembrie 1989 a afirmat că este o zi pe care și-a dorit-o, dar pe care nu credea să o trăiască.
Președintele american Donald Trump a trimis Senatului, la sfârșitul lunii iulie 2018, nominalizările mai multor oficiali guvernamentali, precum și pentru posturile de ambasadori în Muntenegru – Judy Rising Reinke, în Republica Centrafricană – Lucy Tamlyn și în România – Adrian Zuckerman.
Ulterior nominalizarea lui Adrian Zuckerman pentru postul de ambasador al SUA în România a fost  returnată din rațiuni procedurale președintelui Donad Trump de Comitetul pentru Relații Externe al Senatului american, conform reglementării care prevede că nominalizările care nu au fost nici confirmate nici respinse în sesiunea în care au fost înaintate nu pot fi discutate într-o altă sesiune decât dacă sunt retransmise de către președinte. Nominalizarea a fost retransmisă, iar după audiere va avea loc un vot în plenul Senatului, deominat de republicani.
Zuckerman este un avocat admis în Baroul din New York în 1984 și este partener în cadrul firmei internaționale de avocatură Seyfarth Shaw LLP. Anterior, Zuckerman a fost co-președinte pentru proprietăți imobiliare și servicii corporate la Epstein Becker & Green New York, iar înainte de aceasta a fost președinte pentru proprietăți imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York. De asemenea, el a deținut și funcția de judecător în cadrul Real Estate Board – New York. Activ în ceea ce privește inițiativele filantropice și educaționale, Zuckerman este membru în board-ul Kids Corp. și în board-ul absolvenților Facultății de Drept din New York.
Potrivit Casei Albe, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani și vorbește fluent limba română.
CELE MAI POPULARE

Tony Evans, primul afro-american care publică Biblia de Studiu și Comentarii Biblice

După ce a servit 50 de ani în ministerul public, pastorul Tony Evans, din Dallas, a devenit primul afro-american care a publicat o Biblie de Studiu și Comentarii Biblice.

„Ce vreau să arat afro-americanilor este că dacă înțeleg ceea ce este scris cu adevărat în Biblie, se pot regăsi în ea”, a spus el într-un interviu acordat  serviciului de știri Religion. „Nu trebuie să te pierzi citind Scriptura, nu trebuie să complici lucrurile pentru a crede în Isus.”

Evans, pastor la „Oak Cliff Fellowship” și fondatorul „The Urban Alternative”, a lansat Biblia de Studiu și Comentariile Biblice în parteneriat cu LifeWay.

„Acordarea atenției la  context  este extrem de importantă dacă dorim să înțelegem cu exactitate ce spune Biblia”, a scris el pe prima pagină a Bibliei de studiu. „Dacă nu acordăm suficientă atenție contextului, riscăm să facem în așa fel încât Biblia să spună ceva ce nu spune de fapt.”

Printre invitații evenimentului s-au numărat cântăreții Kirk Franklin și LeCrae, care i-au adus câteva cuvinte de apreciere lui Evans, și l-au comparat pe acesta cu figura unui tată pe care nu l-au avut niciodată. Prin intermediul unor videoclipuri, i-au fost transmise cuvinte de apreciere și de la fostul președinte George W. Bush și fostul jucător de fotbal Herschel Walker.

Era important pentru Evans să evidențieze prezența de culoare în Scriptură. În interviul său, el a menționat în mod specific descendența lui Ham care datează de la oameni africani; Soția lui Moise, Sefora, fiind fiica unui preot african; și o prezență africană în biserica din Antiohia.

„De fapt, în capitolul 12, din Numeri, Dumnezeu i-a judecat pe Aaron și pe Miriam pentru reacția lor față de soția africană a lui Moise. La început, Dumnezeu a avut de-a face cu rasismul și căsătoria interrasială”, a spus el.

Evans nu este străin de urmarea de noi trasee. El a fost, de asemenea, primul afro-american care a obținut un doctorat în teologie la Seminarul Teologic Dallas.

Biblia de Studiu și Comentariile Biblice sunt disponibile pentru achiziționare pe  Amazon.

Sursa|ChristianHeadlines

https://www.stiricrestine.ro/2019/11/18/tony-evans-primul-afro-american-care-publica-biblia-de-studiu-si-comentarii-biblice/?

Mana de Luni: Misiunea „Ambasadori în piața muncii”

de Robert J. Tamasy

Cu mult timp în urmă, în anul 1981, am auzit pentru prima dată despre ceva care se numea CBMC. Căutam să îmi schimb locul de muncă și am răspuns la un anunț dintr-un ziar de comerț. Postul era la o organizație care se numea atunci „Comitetul oamenilor de afaceri creștini” (Christian Business Men’s Committee), iar acum este cunoscută sub numele de „Conectarea afacerilor și a pieței cu Hristos” (Connecting Business and the Marketplace to Christ).

Fișa postului părea perfectă pentru mine: urma să devin redactor al revistei CBMC și al altor publicații, și de asemenea urma să lucrez împreună cu Directorul organizației – atunci era Ted DeMoss – pentru a scrie o carte despre viața lui și experiențele pe care le-a trăit. Uau! Cât timp fusesem redactor de ziar, adică zece ani, două dintre scopurile mele pe plan profesional fuseseră ca într-o zi să scriu un articol la o revistă și să scriu o carte. Acum aceste scopuri nu mai erau doar la nivelul de aspirații, ci erau sarcini de lucru!

Ceea ce nu am realizat atunci a fost că această schimbare fusese mai mult decât o mișcare de carieră. Era o oportunitate neobișnuită pentru mine de a crește spiritual. Am slujit ca redactor al revistei CBMC timp de 17 ani, iar cartea care mi s-a dat să o scriu – „Evanghelia și servieta” – s-a dovedit a fi doar prima din mai mult de 20 de cărți pentru care am avut privilegiul de a fi autor, co-autor sau redactor. Dar mereu îmi amintesc de textul din Efeseni 3:20 care spune: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi…”. O altă traducere spune că Dumnezeu poate să facă „incomensurabil mai mult” și cu siguranță asta a făcut pentru mine – nu doar în cariera mea, ci mai important, în viața mea.

De-a lungul anilor am întâlnit numeroase persoane care s-au declarat „vânduți de deplin” lui Isus Hristos, clienți satisfăcuți care au îmbrățișat adevărul din Fapte 17:28: „Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa”. Toți aceștia au devenit modele pentru mine și mentori informali, iar prin intermediul a sute de seminarii și conferințe și sesiuni de echipare, am învățat multe despre ce înseamnă „să faceţi ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23).

Ajungând în prezent: Tocmai a fost publicată ultima carte pe care am scris-o; se numește „Ambasadori în piața de muncă” și rememorează istoria și moștenirea CBMC de la fondarea ei în 1930 oferind istorisiri despre pionierii fondatori și liderii acestei organizații și arătând cum a crescut și s-a schimbat CBMC peste ani. Într-un sens, această carte îmi încheie într-un cerc cariera mea pentru că am avut posibilitatea ca în ea să readuc în atenție povestiri incredibile ale oamenilor care și-au dedicat viața slujirii Domnului Isus Hristos și slujirii altora, în Numele Lui, precum și strategiile pe care aceștia le-au folosit.

Titlul cărții este preluat din 2 Corinteni 5:20 care afirmă: „Noi, deci, suntem trimeşi împuterniciţi (Ambasadori, lb.en.) ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”. Aceasta înseamnă că fiecare ucenici al lui Isus este chemat să slujească drept ambasador al Lui în sfera lui de influență – și cred că nu există mediu în care vestea bună a dragostei, harului și milei lui Dumnezeu să fie mai necesară decât în piața de muncă.

CBMC a început în anul 1930 cu scopul de a le oferi speranță și răspunsuri spirituale oamenilor aflați într-o stare disperată din cauza Marii Depresiuni. Astăzi, CBMC încă aduce mesajul speranței care se găsește doar în Isus Hristos. Totuși, accentul se pune exclusiv pe oamenii din mediul afacerilor și cel profesional slujind ca ambasadori ai Lui nu doar în Statele Unite ale Americii, ci și în 96 de țări din lume.

În general, când ne gândim la ambasadori ne gândim la cei care reprezintă un guvern sau o națiune. Persoanele implicate în CBMC au o responsabilitate similară, cu mențiunea că ei reprezintă ceva mult mai măreț – Împărăția veșnică a lui Dumnezeu. În multe privințe, rolul acesta este simplu; așa cum spunea Ted DeMoss: „Un cerșetor îi arată altui cerșetor unde să găsească pâine”.

https://www.stiricrestine.ro/2019/11/18/mana-de-luni-misiunea-ambasadori-in-piata-muncii/?

Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Emanuel - un blog creștin

Învățătura este o lumină, sfatul este o candelă, iar îndemnul și mustrarea sunt calea vieții. Prov. 6:23

%d blogeri au apreciat: