Jurnal de Auschwitz – de Nicolae.Geantă — Nickbags

O să reiau mai jos un jurnal scris acum câțiva ani. Scris după ce am fost (în vizită) la Auschwitz. Îl postez azi deoarece se împlinesc 71 de ani de la declanșarea exterminării evreilor! Nemții au vrut să îi extermine. Dumnezeu a avut însă alt plan!––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– La 8 fix am plecat din Krakow cu un […]

Poți predica nepregătit, condus de Duhul Sfânt?

download

VASILE FILAT22 SEPTEMBER 2017 BLOGOSFERA 

CHIAR DACĂ NU SUNT ÎNCĂ MULȚI, DAR MAI EXISTĂ PREDICATORI CARE NU SE PREGĂTESC ȘI, DACĂ SUNT ÎN VÂRSTĂ, ÎNVAȚĂ PE CEI MAI TINERI CĂ NU ESTE NECESAR SĂ SE PREGĂTEASCĂ, PENTRU CĂ PRIN PREGĂTIRE ÎMPIEDICĂ PE DUHUL SFÂNT SĂ TRANSMITĂ MESAJUL BISERICII. CATEGORIC SUNT ÎMPOTRIVA ACESTEI ABORDĂRI ȘI ÎNVĂȚĂTURI ȘI IATĂ DE CE.

Dumnezeu este un Dumnezeu al rânduielii

În biserica din Corint tocmai începuse să se scoale oricine dorea, să spună orice dorea și când dorea și, astfel, aduceau mare tulburare sfinților, iar dacă venea cineva din necredincioși, putea să-și facă impresia că acolo nu erau copiii lui Dumnezeu, ci o adunătură de nebuni. De aceea, apostolul Pavel le-a scris că “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile” (1 Corinteni 14:33). După ce a plantat biserici pe insula Creta, apostolul Pavel l-a lăsat acolo pe Tit, ca să pună în rânduială ce mai rămânea de rânduit. Așa cum celelalte lucruri trebuie să fie puse în rânduială, tot așa trebuie să fie și predicarea, căci aceasta este una din cele mai importante activități ale a bisericii. Prin predicare se oferă hrană duhovnicească. Ce am spune noi despre o gospodină care nu planifică ce va găti, nu-și face lista de ingrediente, nu le pregătește și, când ne așezăm la masă, ea ne va spune că va da ce va veni de la Duhul Sfânt? Am crede că și-a pierdut mințile această femeie și am avea dreptate. Atunci să luăm învățătură și noi…

Rânduiala (ordinea) implică planificare

Dacă pastorul și predicatorii vor să fie ordine și rânduială și să fie oferită bisericii hrană spirituală de cea mai înaltă calitate, atunci ei vor planifica bine aceasta. Se vor aduna împreună, vor discuta care sunt problemele bisericii, care sunt nevoile ei spirituale și vor face un plan de predicare prin care să fie împlinite aceste nevoi, căci apostolul Pavel a scris că predicarea trebuie să aducă zidire sufletească, îmbărbătare și învățătură.

Lipsa planificării aduce lipsă de rezultate

Înțeleptul Solomon a scris astfel: Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă.  (Proverbe 21:5)

Aceasta se referă nu doar la lucrurile materiale, ci și la cele spirituale, inclusiv predicarea. Când predicatorii nu se interesează de nevoile sfinților, nu planifică predicile, nu se pregătesc de ele, atunci mesajele lor, despre care cred greșit că sunt inspirate de la Duhul Sfânt, nu aduc niciun fel de zidire, nici învățătură, sunt rupte de realitate, plictisitoare și sfinții nu primesc niciun fel de zidire. Da, știu că sunt și creștini imaturi, care orice le-ai oferi, totdeauna te vor învinui că nu primesc creștere. Dar azi nu vorbim de cei cărora le place să rămână prunci… Vorbim despre toți sfinții din biserică. Dacă nu vor fi bine planificate și pregătite predicile, vor suferi toți sfinții și lucrarea bisericii va merge în descreștere.

Ce s-ar întâmpla dacă am gândi așa cu privire la toate celelalte lucrări din biserică?

Întreb predicatorii care învață că nu trebuie să planifici și să te pregătești de predică. Dar cum rămâne atunci cu celelalte lucrări din biserică? Cum este cu cântarea, cu construcția, cu ajutorarea etc. Dacă credeți așa despre cea mai importantă lucrare a bisericii, ce credeți că se va întâmpla dacă corul bisericii nu se adună în timpul săptămânii, nu pregătesc nimic, nu fac niciun fel de repetiție, sub pretext că duminică când vor veni la serviciul divin Duhul Sfânt le va da cântările cele mai potrivite fără să le fi învățat cândva? Dar de ce să mai faceți comitetul bisericii ca să discutați problemele, direcțiile, lucrările care stau înainte dacă credeți că Duhul Sfânt poate da călăuzirea aceasta fără implicarea noastră? Nu este corect, fraților, să gândim așa. Duhul Sfânt ne învață să trăim în rânduială, să fim harnici, să planificăm și să ne pregătim.

Când ești pregătit poți să schimbi planul potrivit cu împrejurările

În Epistola care îi poartă numele, Iuda a scris astfel: Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos. (Iuda 1:3-4)

Ați văzut? El avea plan să le scrie despre mântuirea noastră de obște, dar pentru că a apărut o nevoie urgentă, el a cunoscut voia Domnului și imediat a scris în epistolă cum trebuie să procedeze cu învățătorii și proorocii mincinoși care au venit la ei ca să le dărâme credința. Epistola lui Iuda, ca și toate celelalte epistole, nu sunt altceva decât predici scrise. Nu vedeți că aceste predici au fost bine gândite, deci, bine planificate.

Niciun apostol nu a învățat că poți veni în fața oamenilor nepregătit

Nicăieri în Biblie nu scrie așa ceva. Nu pot înțelege nicidecum de unde au luat o astfel de învățătură cei care o promovează. Dimpotrivă, apostolii au învățat totdeauna că trebuie să ne pregătim bine și cu toată seriozitatea. Iată ce i-a scris Pavel lui Timotei: Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. (1 Timotei 4:12-16)

Nu este oare aceasta o îndreptățire pentru lenoși?

Am avut prilejul să predau de mai multe ori cursul Homiletica în diferite țări și să-i învăț pe mulți slujitori cum să pregătească mesajele și să le predice. Am văzut că există unii predicatori leneși, care nu vor să învețe și ca să nu dea pe față lenea lor și să se pocăiască de ea, mai bine preferă să spună că ei sunt mulțumiți de predicarea lor și că Duhul Sfânt le descoperă. Nu, dragii mei, Duhului Sfânt nu-i plac lenoșii și trândavii. Dumnezeu ne învață să luăm bine bine seama la noi și la darul care este în noi, să nu fim nepăsători de el și să ne facem slujba bine și cu toată responsabilitatea. Așa să ne ajute Domnul.

https://moldovacrestina.md/poti-predica-nepregatit-condus-de-duhul-sfant/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/poti-predica-nepregatit-condus-de-duhul-sfant/

Poți fi credincios dacă nu mergi la biserică?

download

Întrebare:

Unde este scris în Scripturi că nu poți fi credincios dacă nu mergi la vreo biserică? Credeți că Scriptura în original spune “biserică”?

Credinciosul este mădular a Trupului Domnului Isus Hristos, a Bisericii Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului (1 Timotei 3:15). Fiecare credincios este una cu Hristos (Galateni 3:28). Creștinul nou-născut a fost adus în această unitate cu Dumnezeu și unii cu alții prin credință în jertfa desăvârșită a Domnului Isus Hristos care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi ca să ne ierte păcatele. Astfel, credincioșia și ascultarea credinciosului este manifestată față de Domnului Isus Hristos care este Capul Bisericii și care a instituit Biserica Sa.

Unitatea bisericii a fost dintotdeauna amenințată de natura căzută a omului care are o tendință constantă de a se separa de ceilalți, de aceea ea trebuie să fie menținută și exprimată în mod activ în părtășie unul cu altul. Domnul Isus Hristos ne-a chemat la unitate și S-a rugat pentru unitatea Bisericii Sale (Ioan 17:20-21).

Ce este biserica și care este scopul ei pe pământ a fost deja abordat într-un alt articol pe care puteți să-l găsiți pe site-ul nostru. Tot în acest articol veți găsi răspuns dacă Scriptura folosește în original cuvântul “biserică”.

Unitatea în biserică este exprimată în părtășie. Apostolul Ioan scrie creștinilor din Asia Mijlocie astfel:

“Dacă zicem că avem părtășie cu El, și umblăm în întunerec, mințim, și nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuș este în lumină, avem părtășie unii cu alții, și sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.”

Părtășia cu membrii bisericii Domnului Isus îmi arată dacă trăiesc în adevăr sau umblu în întuneric. Părtășia adevărată cu Dumnezeu va fi exprimată în părtășia cu alți credincioși din biserica lui Hristos. În cartea Faptele Apostolilor ni se spune că creștinii erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi și zilnic stăruiau în “legătura frățească”.

citeste mai mult: https://moldovacrestina.md/poti-fi-credincios-daca-nu-mergi-la-biserica/

https://crestintotal.ro/2017/07/27/poti-fi-credincios-daca-nu-mergi-la-biserica/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/poti-fi-credincios-daca-nu-mergi-la-biserica/

POT SĂ CRED ÎN ÎNVIEREA LUI ISUS?

download

Adesea i-am auzit pe unii folosind într-un mod jignitor, la adresa creștinilor, expresia:”numai proștii cred.” Cu multă aroganță acești oameni încearcă să-i umilească sau să-i injosescă pe cei care nu se sfiesc să-și mărturisească credința în învierea lui Cristos. Dar oare cei care își afirmă fără ezitare credința în învierea lui Cristos sunt stupizi? Sau nebuni de legat? Fără îndoială, pentru creștini, învierea lui Cristos este cel mai mare dintre miracole! Cu o singură condiție, dacă este adevărată. Sunt, cel puțin, șapte adevăruri majore pe care ne bazăm atunci când afirmăm:”Cristos este viu cu adevărat!”

  1. MĂRTURIA EVANGHELIILOR Evangheliile conțin o amplă mărturie despre învierea lui Cristos. Deși detaliile prezentate de cei patru evangheliști diferă, completând imaginea învierii, esența mesajului este identică: Cristos a înviat! Cartea Faptele Apostolilor este dominată de mesajul învierii lui Cristos, iar epistolele au fost scrise în baza autorității primite de la Isus cel viu. Nu există în toată istoria antică un alt eveniment mai bine atestat decât învierea lui Cristos.
  2. MORMÂNTUL GOL Evangheliile și epistolele afirmă că în urma lui Isus a rămas un mormânt gol. Locul mormântului lui Isus era cunoscut de creștini și iudei, așa că era imposibil să se nască o mișcare bazată pe învierea lui Cristos, daca mormântul nu era gol. Chiar daca sunt discrepanțe între relatările evangheliștilor cu privire la detalii, în esență toți spun că mormântul era gol. Exista doar două relatări ale traversării Alpilor de către Hanibal, pentru a ataca Roma, iar acestea sunt incompatibile și ireconciliabile. Și totuși discrepanțele din detalii nu au subminat miezul istoric al acestui eveniment. Dacă aplicăm aceleași criterii, care sunt în general aplicate oricăror surse ale literaturii antice, există o singură concluzie, mormântul a fost găsit gol.
  3. MULȚIMEA APARIȚIILOR Scriptura afirmă că după înviere Isus s-a arătat ucenicilor Săi deseori, fie personal, fie în grupuri mai mici sau mai mari. Unii afirmă că arătările lui Cristos după înviere sunt legende sau halucinații. Dar dacă, Cristos a murit pe cruce în public, iar mormântul este gol, povestea cu legenda este legendă, pentru că daca învierea lui Cristos ar fi o legendă, mormântul ar avea ocupant. Cât despre halucinații, e mult mai greu să credem că timp de patruzeci de zile, niște oameni provenind din medii sociale diverse, cu temperamente diferite, în locuri diferite, au avut cu toții aceleași halucinații; decât să credem simplu că:”A înviat Domnul și s-a arătat lui Simon!” Dacă Isus a murit pe cruce și apoi unii l-au văzut viu (chiar 500 deodată), înseamnă că a înviat, întrucât în mod normal morții nu se arată celor vii.
  4. 4. MARTIRI PENTRU CREDINȚĂ După arestarea lui Isus ucenicii Săi au fugit, s-au ascuns și și-au mărturisit descurajarea și deprimarea lor. Apoi după o scurtă perioadă de timp revin în forță proclamând că Isus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, care a inviat din morți și pe care ei l-au văzut viu. Pentru acest mesaj au fost bătuți, chinuiți și chiar omorâți. Oamenii sunt gata să moară pentru convingerile lor dacă știu că sunt adevărate, dar nu vor muri dacă știu că sunt false. Dacă nu ar fi știut că Isus a înviat din morți nu s-ar fi lăsat torturați, dar toți apostolii au murit ca martiri.
  5. MÂNTUIREA UNOR SCEPTICI Înainte de răstignire au fost mulți care nu au crezut în Isus, ca apoi, după Rusalii, mii și mii de iudei să se alăture noii mișcări creștine. Doi dintre cei mai înrăiți sceptici au fost Iacov, fratele Domnului și Saul din Tars. Iacov nu credea în fratele lui și se simțea stingher de ceea ce Isus pretindea a fi. Și totuși, istoricul evreu, necreștin, Iosif Flavius spune că:”Iacov, fratele lui Isus, era conducătorul Bisericii din Ierusalim și a fost omorât cu pietre din cauza credinței în fratele lui. De ce s-a schimbat viața lui Iacov? Pavel spune că Isus cel viu s-a arătat lui Iacov. Altă explicație nu există. Și nici în cazul lui Saul,devenit Pavel, decât ceea ce afirmă el însuși:”L-am văzut pe Domnul!”
  6. MODIFICĂRI ÎN SOCIETATE Societatea iudaică era una extrem de tradițională. Dar acest fapt i-a ajutat să-și păstreze identitatea națională. Ei erau convinși că lucrurile care îi faceau să fie evrei le-au fost încredințate de Dumnezeu și părăsindu-le ar ajunge condamnați la iad după moarte. Cu toate acestea, la nici două luni după răstignirea lui Isus din Nazaret mii de evrei îl urmează și sunt gata să renunțe sau să modifice chestiuni sociologice și teologice extrem de importante pentru ei. Cum a fost posibil ca mii de evrei să fie gata să moară pentru ceva ce repudiau înainte? Învierea lui Isus a făcut posibil toate acestea.
  7. MINUNĂȚIA BISERICII Este absolu sigur că Biserica a luat ființă imediat după moartea lui Isus. La nici douăzeci de ani creștinii erau prezenți în palatul lui Cezar de la Roma. Dacă ai fi putut privi de undeva din spațiu spre secolul I, pe cine ai fi pariat? Pe Imperiul Roman sau pe un grup de amărâți care aveau un mesaj ciudat:”că un tâmplar crucificat dintr-un sat obscur din Galileea a înviat din morți”? Astăzi după douăzeci de secole ne numim copiii: Petru, Pavel, Ioan, iar câinii: Cezar, Nero…

Am prezentat aceste dovezi copleșitoare nu pentru că aș fi avut nevoie de ele, ci doar pentru a scoate în evidență ignoranța a milioane de oameni care resping mesajul învierii lui Cristos. Mai există un adevăr important: întâlnirea continuă a Cristosului înviat cu mii și mii de oameni în fiecare zi. În urma acestor întâlniri oamenii sunt schimbați și nu mai sunt niciodată la fel ca înainte. Și încă ceva: Istoria aceasta poate continua cu tine! Cristos a înviat!

Pastor Samy Tuțac

http://www.baptistnet.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/pot-sa-cred-in-invierea-lui-isus/

Portrete: ”Misihoinarii”

 I-am întîlnit din ce în ce mai des. Niște haiduci spirituali, netrimiși de nimeni, primiți de biserici imature. Acești ”apostoli” ai împopoțonării legaliste călătoresc din oraș în oraș, nefiind în stare să își legitimeze trimiterea. Sînt turiști ai falsului. Predică ”cu putere”, adică tare și cu tupeu, frățietatea confundîndu-le falsa îndrăzneală cu harul și Duhul.

Lipsa de măsură li se vădește în toate:

– Sînt într-un circuit, pot să vin și la Biserica din Aleșd?

– În ce biserică sînteți membru și cine vă trimite?

Vădit iritat: 

– Domnul Isus! Sînt membru în Biserica Universală a Domnului!

– Și la cine dați socoteală? Sub autoritatea cui stați?

– Domnului Însuși!

– Bun! Așa ceva nu există! Ocoliți-ne!

– Ba am să vin! Nu mă puteți opri! Voi sta pe ultima bancă ca să mă vadă frații și să știe că am venit, ei mă vor pune la amvon, că mă cunosc … et c. Voi face scandal, că vă împotriviți lucrării Domnului …

– Stimate domn, noi avem ușieri, care sînt și înțelepți și ascultători! Nu ne puneți la încercare! Mergeți unde doriți dumneavoastră, dar nu ne tulburați, învățător firesc și lumesc, obraznic și tupeist ce sînteți!

– Pace!

– Nu ”Pace”, bună ziua și călătorie sprîncenată! Noi nu sîntem frați, sîntem concetățeni!

Am redat aproximativ dialogul pe care l-am avut cu unul dintre aceștia, care și acum face încă vîlvă printre bisericile decapitate de autoritate spirituală înțeleaptă, răspîndind învățături otrăvitoare, în totală iresponsabilitate teologică.

Apostolia presupune trimiterea. Verbul din care derivă toată familia de cuvinte legată de răspîndirea Evangheliei înseamnă ”a trimite”. Apostolul este, etimologic vorbind, un ”trimis”.

Misihoinarul își ia traista în băț, fără niciun fel de autoritate asupra-i, greșit adesea în teologie, eretic în sistem, dar cu mult tupeu, pe care mulți îl confundă cu îndrăzneala profetică. Necrescut spiritual destul, tînăr în credință, sătul de ucenicie după cîteva ore de caticheză, foarte încrezător în steaua sa, misihoinarul este rîvnitor, dar lipsit de înțelepciune. Abia s-a convertit, dar deja este specialist în absolut orice domeniu. Are eventual canal de youtube și dă cu sfaturile în fasole fără jenă. Întrebați-l orice, vă răspunde în cîteva minute!

N-are complexe. N-are îndoieli, n-are ezitări. El și Dumnezeu formează întotdeauna majoritatea. Uneori îl găsești la limita patologiilor psihice. Inteligent, descurcăreț, mobil, fîșneț, carismatic, convingător, dar lipsit de profunzime dogmatică, stabilitate sistematică, smerenia ascultării.

Misiohoinarul trăiește parazitar pe spatele tuturor celor care sînt gata să îi primească. Mîna greblă i se face, buzunarul larg se deschide și totul rămîne pe ”persoană fizică”, de vreme ce nu este asociat instituțional și nu este supus niciunui regim de supraveghere fiscală. Nu este angajat nicăieri, n-are carte de muncă, dar are economii de saltea. Bani negri pentru zile și mai negre (cînd frații îl vor descoperi drept impostor). La fel în dreptul cîntăreților, aceștia aflați într-un dulce vagabondaj din zonă în zonă, din biserică în biserică, hoinari romantici, însoțiți sau nu de ”trupe”.

Misihoinarul este foarte critic la adresa oricărui sistem, varsă oțet peste orice lucrare instituțională, umple sălile cu decibeli, nu cu argumente, are o retorică mustrătoare, fără a se atinge expozitiv de vreun text, jumulind evidențele, subliniind crizele, dar fără a oferi soluții. Nu-i așa că este simplu să ataci, cînd nu rămîi la fața locului să te implici ca parte din rezolvare? Atacă, jignește, umilește publicul structurînd o relație sado-masochistă din punct de vedere spiritual. Explorează vinovățiile curente și abuzații se simt bine la biciuirea generoasă a celui care ”le zice bine, frate, ca el nu le zice nimeni, pe față… ”

Cine îl ascultă? Cine îl crede? Cine îl ascultă și îl crede își merită soarta!

Ce este de făcut? Apostolul Pavel ne spune: însemnați-vi-i pe aceia! Le pomenește numele și le încremenește în textul sacru pentru eternitate! Le face lista, o face publică! Dacă apostolul ar fi avut cont de pe rețelele de socializare, atunci și-ar fi anunțat bisericile să se ferească și de Dima și de Alexandru Căldărarul.

Apoi, dacă aceștia nu se opresc, este relaxat! Se bucură că Evanghelia este vestită oricum, fie din orgoliu, tupeu sau duh de ceartă. Se încrede în suveranitatea lui Dumnezeu! Pînă la urmă … îi piaptănă Dumnezeu și pe aceia, așa cum pieptănăm căpușele din blana oilor!

Dar cu totul relaxați? Nu! Păstorii trebuie să strige ”lupul” cînd acesta vine, chiar dacă este bine mascat în piele de oaie! Profeți mincinoși! Prooroci care umblă în lumina aprinsă de ei înșiși, pîrlindu-și singuri blana!

Marius David Cruceru

Portrete: ”Misihoinarii”

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/portrete-misihoinarii/

Moartea-n oală (1)!

„Nu prea merge bine! Bisericile mor! Nu mai suntem relevanţi! E moleşeală! E moartea-n oală!” Afirmaţiile acestea şi multe altele sunt adesea asociate cu bisericile evanghelice din zilele de azi. Le auzi la păstori, le auzi la simpli membri, le auzi la conferinţe şi în discuţiile din curtea bisericii; dai de ele pe internet şi chiar prin cărţi. În ce priveşte unele situaţii, ele sunt chiar întemeiate. Orice generalizare însă, este forţată! Există biserici evanghelice pline de viaţă, prospeţime şi energie, biserici care fac o lucrare deosebită.

Bineînţeles că invidia adânc întipărită în natura umană, ne face să generalizăm. Nu ne putem împăca cu gândul că alte biserici merg bine, în timp ce biserica noastră e atât de…leşinată? De ce să fie doar capra noastră slabă, necăjită şi pe moarte? Vestea că o biserică merge bine, în loc să ne producă bucurie, aşa cum ar fi normal, ne produce amărăciune! Ne-am dori mai degrabă să moară şi capra şi…vecinul. Aşa că de cele mai multe ori, pur şi simplu refuzăm să acceptăm succesul altor biserici şi să ne bucurăm împreună cu ele.

Mulţumim Domnului pentru bisericile pline de viaţă şi Îl rugăm pe El să binecuvânteze în continuare! Totuşi, ce e de făcut, atunci când o biserică nu merge bine? Când e pe moarte? Discuţia este una foarte complexă, iar cauzele/elefctele/soluţiile variază enorm de la caz la caz. Totuşi cred că există câteva principii generale care ar trebui să ne ghideze în lucrarea noastră! Mai întâi, ce să nu facem:

Să nu ne chinuim să găsim metode „moderne” care „funcţionează”.

De cele mai multe ori, noi căutăm ceva nou! O inovaţie. O metodă nouă. Privirile multora se îndreaptă spre cele mai noi cărţi în domeniu. Spre biserici imense din America. Unii se inspiră chiar din cărţi de marketing, chiar dacă au de-a face nimic cu Biblia sau Biserica, iar uneori, ideile acestora chiar intră în coliziune cu adevărul Scripturilor. Contrar cu ceea ce se întâmplă azi, cred că în momente ca acestea este esenţial ca privirile noastre să se întoarcă spre trecut, spre adevărul revelat al Bibliei, spre biserica de la începuturi!

Să nu credem că rezolvăm lucrurile făcând biserica „atractivă.” Este capcana în care cad mulţi. „Trebuie mai mult spectacol!” „Mai multe imagini!” „Mai multă muzică şi mişcare.” E atât de ridicol să crezi că poţi revigora biserica prin spectacol şi că vei putea atrage nepocăiţi prin asta. Lumea are spectacole mult mai bune decât noi. Show-urile lor sunt mult mai bine pregătite. Ceea ce face biserica e o imitaţie slabă. Ridicolul este că crem să îi atragem pe oameni înspre biserică tocami prin spectacolul de care s-au scârbit. Sunt alţii care cred că ideea salvatoare sunt agapele de la final şi socializarea: „Dacă am avea gogoşi şi cafea…” „Trebuie neapărat să luăm o masă de biliard.” „Trebuie să organizăm mai multe ieşiri la iarbă verde.”  Dorinţa de a face biserica atractivă, poate lua o infinitate de forme! Am citit recent despre un păstor care s-a costumat în Superman pentru a ilustra faptul că Domnul Isus este campionul nostru absolut! (iar, el, păstorul, este claunul nostru absolut!!!) Dorinţa de a face biserica atractivă nu îmbracă doar forme pozitive: spectacol şi mâncare, ci şi negative. Pentru a face atractiv serviciul se va renunţa la analizarea profundă a textului bibilic (e irelevant!), la momentele de rugăciune şi chiar la doctrine care nu sunt „politically correct.” Se va vorbi în permanenţă despre un dumnezeu siropos, de zahăr, care nu are nimic de-a face cu Dumnezeul viu şi adevărat.

Să nu credem că „vânarea” experienţelor va aduce trezire. S-a scris mult pe tema asta şi nu cred că e cazul să inisist. Din păcate, mulţi confundă trezirea cu diverse stări de exaltare şi experienţe la nivel psihic, experienţe care nu au de-a face cu lucarea Duhului, ci sunt stări induse. Ele nu reprezintă o spiritualitate adevărată, ci sunt o mascaradă.

 Să nu stăm pasivi. Chiar dacă lupta pentru revigorarea bisericii e grea, însoţită de riscuri şi plină de capcane în care unii au căzut, pasivitatea nu este o soluţie!

(Despre ce ar trebui făcut, într-o postare ulterioară.)

Valentin Făt

Moartea-n oală (1)!